. Raportul juridic de Dreptul mediului. 

9.1.

Raport juridic

 – raport social reglementat de o normă juridică,

,,acealegătură socială reglementată de norma juridică, conţinînd un sistem deinteracţiune reciprocă
între participanţi şi determinaţi, legătură ce este susceptibilăa fi apărată pe calea coerciţiei statale”
[Gh.Avornic, p.164]

Raport juridic de Dreptul mediului

 – relaţie care apare în domeniulinteracţiunii între societate şi natură, reglementată de norme juridice

de Dreptulmediului [V.V.Petrov] 

Raport juridic de Dreptul mediului

 – relaţie socială formată între persoaneîn legătură cu prevenirea poluării, refacerea mediului poluat şi
îmbunătăţireacondiţiilor de mediu, reglementată prin norme juridice specifice înmănuncheate înDreptul
mediului.[E.Lupan]

Raport juridic de Dreptul mediului

 – relaţie socială, reglementată denormele juridice de Dreptul mediului, apărută între persoane în legătu
ră cufolosirea, conservarea, dezvoltarea şi protecţia mediului şi în caz de necesitateasigurată pe calea
coerciţiei statale.9.2.

Caracteristicile raportului juridic de Dreptul mediului:

a.) poate lua naştere numai între persoane (fizice, juridice); b.) poartă caracter voliţional: poate apărea
numai prin exprimarea voinţei(unice sau a ambelor părţi); voinţa iniţierii raportului poate fi exprimată
atîtnemijlocit de către părţi, cît şi prin intermediul actului legislativ, care prevedeapariţia raportului
indiferent de faptul iniţiază sau nu persoana acest raport, el fiindo reflectare a voinţei generale ce
poartă caracter obligatoriu;c.) poziţia de subordonare a părţilor;d.) statul, de cele mai dese ori, este o
parte a raportului: deşi unele raporturi juridice apar la iniţiativa persoanelor fizice/juridice, statul, în
orice moment, poateinterveni cu modificări; cu atît mai mult că în majoritatea raporturilor el este
parteobligatorie, reprezentat prin organele sale de supraveghere şi control.9.3.

Structura raportului juridic de Dreptul mediului:

1.) părţile – subiecte ce pot încheia o relaţie de Dreptul mediului;2.) conţinutul – totalitatea drepturilor
şi obligaţiilor părţilor;3.) obiectul – valori ce ţin de realizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.9.3.1.

Subiectele raportului juridic de Dreptul mediului.

În literatura juridică se folosesc ca sinonime sintagma ,,subiect al raportului juridic” şi cea de ,,subiect de

drept”, fără ca autorii să aibă în vedere deosebiricalitative între cele două noţiuni. Totuşi, cele două
noţiuni nu se identifică, nu sesuprapun întotdeauna. Orice participant la un raport juridic este
obligatoriu subiect

26
 

de drept. În schimb, nu orice subiect de drept este şi subiect al raportului juridic(celibatarul).

[Gh.Avornic, p.171]Din cauza confruntării acestor termeni, există diferite păreri cu privire lacategoriile
de subiecte ale Dreptului mediului. Într-o părere, subiecte ale raportului juridic de Dreptul mediului sînt
doar persoanele fizice şi persoanele juridice. Într-oaltă părere, majoritară, subiecte pot fi: persoanele
fizice, persoanele juridice, statul[organele statului].

Subiectele raportului juridic de Dreptul mediului:

I.

  Persoanele fizice

(cetăţenii RM, străinii, apatrizii), în calitate de beneficiaride folosinţă a componentelor mediului.II.

  Persoanele juridice

, ca colectivităţi umane, ce dispun de o organizaredistinctă şi activînd în realizarea unui scop comun şi

finit, înzestrate în acestdomeniu cu drepturi şi obligaţii, ce pot izvorî fie din prevederea expresă a legii,
fiedintr-un fapt juridic.III.

Organele  statale

, înzestrate cu drepturi şi obligaţii prin lege careprezentînd interesele statului sau ca apărător al acestor

interese.IV.

Statul  Republica  Moldova

, ca subiect de drept în materie de răspundere juridică pe plan intern şi ca participant la relaţiile

internaţionale în problemele ceţin de protecţia mediului.E necesar de a menţiona faptul că în
majoritatea raporturilor subiectele segăsesc în relaţii de subordonare.9.3.2.

Conţinutul raportului juridic de Dreptul mediului.

Conţinutul raportului juridic – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care se nascîntr-o relaţie concretă.
[Gh.Avornic, p.180]În raporturile juridice de Dreptul mediului subiectele se prezintă întotdeaunaca
titulari de drepturi şi obligaţii, acestea fiind prevăzute în contractele în bazacărora le este acordat
dreptul de beneficiere asupra resurselor naturale. Ele apar orica subiecte pasive, avînd numai obligaţii,
ori ca subiecte active, avînd numaidrepturi. În cele mai dese cazuri, însă, subiectele întrunesc aceste
două poziţii,fiind titulare de drepturi şi obligaţii.În dependenţă de conţinutul drepturilor şi obligaţiilor 

subiectele raporturilor

 juridice de Dreptul mediului

pot fi divizate în patru categorii:

-
beneficiarii de folosinţe

(persoane fizice şi persoane juridice) înzestraţicu drepturi şi obligaţii privind folosirea şi protecţia compo
nentelor mediului;

organele de stat 

, împuternicite cu drepturile de gestiune şi administrare afondului natural al RM;

organele de  drept 

, împuternicite să efectueze controlul şi supraveghereaîn acest domeniu;

organizaţiile obşteşti 

, înzestrate cu dreptul de promovare a obligaţiei de protecţie a mediului.

  Legea RM  cu  privire  la  protecţia mediului înconjurător  stabileşte drepturile  şi obligaţiile fiecăruia
dintre aceste categorii de subiecte.

27

9.3.3.

Obiectul raportului juridic de Dreptul mediului.

În literatura juridică nu există un punct de vedere unitar cu privire la obiectulraportului juridic de

Dreptul mediului.Principalele opiniile exprimate sînt :a) Obiectul raportului juridic – anumite acţiuni pe
care titularul dreptuluisubiectiv le efectuează sau le poate pretinde şi pe care celălalt subiect este
obligat ale săvîrşi. [Gh. Avornic, p.182]Obiectul raportului juridic de Dreptul mediului – acţiunile sau
inacţiunilesubiectelor, conduită ce ţine de folosirea, protecţia, dezvoltarea, conservareacomponentelor
naturii, răspunderea juridică în domeniul protecţiei mediului. b) Obiectul raportului juridic –
numai bunurile materiale.Obiectul raportului juridic de Dreptul mediului – componentele
mediului : biotice, abiotice,
antropice.În dependenţă de obiectul raportului se află şi conţinutul drepturilor şiobligaţiilor părţilor,
precum şi părţile care vor fi obligate să participe la acestraport.

10 . Izvoarele Dreptului mediului. 

10.1. Cauzele obiective ale apariţiei şi existenţei Dreptului mediului sîntînrădăcinate în condiţiile
materiale ale vieţii, care s-au instaurat la etapa actuală înRM şi în lume în
general.În literatura de specialitate, totalitatea de cauze şi condiţii materiale cedetermină instituirea
unor reguli de comportare au primit denumirea de

izvor dedrept.

Actualmente, este tot mai pronunţată tendinţa delimitării stricte a izvoarelor de drept în sens material şi
în sens formal.

  Izvoarele materiale ale Dreptului mediului 

sînt: starea de criză ecologică,necesităţile social-economice ş.a. factori materiali.

  Izvoarele  formale  ale  Dreptului  mediului 

sînt: formele de exprimare anormelor juridice, ce sînt determinate de modul de determinare, de

edictare sausancţionare a lor de către stat şi care privesc relaţii în legătură cu folosirea,conservarea,
dezvoltarea şi protecţia componentelor mediului.Izvoarele formale pot fi:a) directe (actele normative)

Constituţia RM;

Legile Parlamentului RM;

Hotărîrile Parlamentului RM;

Decretele Preşedintelui RM;

Hotărîrile Guvernului RM;

Acte emise de organele autoadministraţiei locale;

•

Acte emise de organele specializate (Ministerul Ecologiei). b) indirecte

28

Obiceiuri, reguli de convieţuire socială la care actele normative factrimitere;

Practica judiciară;

Doctrina;

Dreptul comparat.

  Particularităţile izvoarelor Dreptului mediului:

-multitudinea de izvoare ce cuprind diverse domenii (regimul juridic defolosire şi protecţie a apelor,

solului, aerului, subsolului, pădurilor etc.),cu caracteristicile lor în fiecare domeniu;

regulile de conduită, de cele mai dese cazuri, sînt strîns legate derespectarea unor norme tehnice relativ
la activităţile economice alesubiectelor;-
natura extensivă a fenomenului poluării dictează astăzi necesitateaaplicării pe plan intern a unor izvoare
internaţionale.10.2.

Sistemul izvoarelor Dreptului mediului.I.

  Într-o  opinie

, sistemul izvoarelor Dreptului mediului cuprinde douăcategorii:* izvoare ce ţin de regimul de protecţie a

naturii (Legea protecţiei mediului);* izvoare ce se referă la regimul de folosire a resurselor naturale
(Codulfunciar, Codul apelor etc.)[ V.V.Petrov]Contra argumente:

normele Dreptului mediului conţin reglementări nu numai cu privire

lafolosirea şi protecţia naturii, dar şi mediului artificial, creat prinactivitatea umană;


 părerea că unele izvoare ţin numai de regimul de protecţie, iar altelenumai de regimul de folosire a
resurselor nu e raţională, deoarece unsingur act poate conţine reglementări de ambele tipuri (Codul
apelor).

II.

Într-o altă opinie, izvoarele Dreptului mediului pot fi clasificate

în funcţiede domeniul reglementat:

* domeniul folosirii şi protecţiei apelor;* domeniul folosirii şi protecţiei solului; etc.

III.

Conform criteriului forţei juridice a actului normativ

, izvoarele formaleale Dreptului mediului pot fi divizate în:*

Constituţia RM 

, care stabileşte reglementări fundamentale , cu caracter general, ce privesc drepturile şi obligaţiile

cetăţenilor în legătură cu protecţiamediului, cît şi obligaţiile statului în acest domeniu etc. (Art. 4(2), 34,
36(1), 37,46, 50, 59.)*

  Legi generale:

- L protecţiei mediului;- L expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului ş.a.*

  Legi specifice:

- C funciar;- C apelor;

29

- C silvic ş.a.Condiţia generală: pentru ca o lege a Parlamentului RM să fie consideratăizvor al Dreptului

mediului, ea trebuie să conţină reglementări ce ar avea atribuţiidirecte în realizarea sarcinii de protecţie
şi folosire raţională a componentelor mediului. Astfel, pot fi considerate la fel ca şi izvoare da Dreptul
mediului:- C penal;- C civil;- C contravenţii administrative.*

  Decretele Preşedintelui RM 

, ce vizează relaţiile privind folosirea şi protecţiamediului.*

  Hotărîrile Guvernului RM.*  Actele Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi  Dezvoltării

teritoriului.*  Actele  organelor  administraţiei  publice  locale,

cînd acestea impunreglementări privind regimul de folosire şi protecţie a componentelor de mediu

peteritoriul unităţii administrative.*

Tratate şi convenţii internaţionale.

1. Convenţia Internaţională de Protecţie a Plantelor din 06.12.1951 (Noul

textrevizuit, aprobat de confrerinţa FAO la cea de a 29-a sesiune a acesteia - Noiembrie 1997).2.
Convenţie privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şifloră pe cale de dispariţie
din 03.03.1973 // în "Tratate internaţionale", 2001,volumul 28, pag.257.3. Convenţia privind
conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale dinEuropa din 19.09.79, Berna // în "Tratate
internaţionale", 1999, volumul 7, pag.74. Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe
distanţe lungi din13.11.79, Geneva // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 9, pag.63.5. Carta
mondială pentru natură din 28.10.1982, New York // în "Tratateinternaţionale", 1999, volumul 7,
pag.59.6. Convenţia pentru protecţia stratului de ozon din 22.03.85 // în "Tratateinternaţionale", 1999,
volumul 11, pag.219.7. Protocolul referitor la substanţele care distrug stratul de ozon
din 16.09.87,Montreal // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 11, pag.237.8. Convenţia de la Basel
privind controlul transportului peste frontiere
aldeşeurilor periculoase şi a eliminării acestora din 22.03.1989 // în "Tratateinternaţionale", 1999,
volumul 15, pag.97.9. Convenţie privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător înzonele
transfrontiere din 25.02.91, Espoo (Finlanda) // în "Tratate internaţionale",1999, volumul 7,
pag.39.10. Acord cu privire la colaborarea în domeniul ecologiei şi protecţieimediului natural ambiant
din 08.02.1992, CSI // în "Tratate internaţionale", 1999,volumul 16, pag.17.11. Convenţie privind
protecţia şi utilizarea cursurilor de apă tranfrontiere şi alacurilor internaţionale din 17.03.1992,
Helsinki // în "Tratate internaţionale",1999, volumul 7, pag.65.

30

12. Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbareaclimei din 09.05.92, New

York // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul
9, pag.74.13. Convenţia privind diversitatea biologică din 05.06.92 // în "Tratateinternaţionale", 1999,
volumul 9, pag.101.14. Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite
asupraschimbărilor climatice din 11.12.1997.10.3.

Aplicarea legislaţiei mediului.

Legile privind folosirea şi protecţia mediului acţionează concomitent sub treiaspecte:

o anumită perioadă de timp

: relaţiile sociale suferă permanente modificări,de aceea şi regimul de reglementare necesită schimbări;

dacă o lege adoptatăreflectă necesităţile timpului, cealaltă este automat abrogată;

asupra unui teritoriu

limitat acţionează, în acelaşi timp, mai multe legi:coexistenţa legilor este determinată de necesitatea
soluţionării în complex arelaţiilor ce ţin de regimul de folosire şi protecţie a mediului;

asupra  unor  anumite  categorii  de  subiecte

participante la relaţiilereglementate de lege.10.3.1. Acţiunea legislaţiei mediului în timp este marcată de

două momente principale: momentul intrării în vigoare şi momentul încetării acţiunii legii. Altfelspus,
din ce moment legea nouă va începe a produce efecte juridice, iar cea vecheîşi va pierde valoarea.În
teoria dreptului aceste probleme au fost soluţionate prin implementareaunui şir de principii ce ţin de
aplicarea legii în timp, adică asupra relaţiilor avuteloc în trecut, ce se petrec în prezent şi ce vor avea loc
în viitor:

  Principiul neretroactivităţii legii

– legea este aplicabilă acelor relaţii şiacţiuni, care se produc după momentul intrării în vigoare a legii.

  Principiul retroactivităţii legii noi

– excepţie de la principiul precedent,conform căreia legea nouă adoptată poate avea efect asupra
acţiunilor de pînă la adoptarea ei, dar numai în acele cazuri care se preved expres în legeanouă şi dacă
aceasta nu înrăutăţeşte situaţia subiectelor implicate. (De ex.,actele emise cu privire la lichidarea
consecinţelor calamităţilor, catastrofelor ecologice, accidente etc.)

  Principiul aplicării imediate a legii noi adoptate

– presupune aplicarea legiinoi, din momentul intrării în vigoare, asupra tuturor situaţiilor,
excluzîndimediat acţiunea legii vechi. Momentul intrării în vigoare a legii ţine de data publicării sau de
data indicată expres în textul legii.

  Principiul ultraactivităţii legii vechi

– excepţie de la principiul precedent,care presupune ,,supravieţuirea” legii vechi, în timp ce legea nouă
este dejaîn vigoare. Legea veche este aplicată în domeniile şi limitele prevăzuteexpres în legea nouă. Se
aplică pentru o perioadă scurtă de timp, de regulă, pînă la şase luni, termen indicat în dispoziţiile finale
sau tranzitorii ale legii,în vederea concordării actelor normative ,,înrudite”.

31

În mod obişnuit, acţiunea în timp a legilor mediului este supusă condiţiilor generale. Abatere prezintă
legile adoptate în situaţii excepţionale, care îşi aulimitele în funcţie de faptul cît timp vor persista
condiţiile ce au generat
acestesituaţii.10.3.2. Aplicarea legii mediului în spaţiu este determinată de următoarelereguli:

Actul normativ emis de un organ public central îşi răspîndeşte acţiuneaasupra tuturor relaţiilor ce se
desfăşoară în limitele frontierelor naţionale.


Actul emis de un organ de stat local are forţă juridică în limitele teritoriuluiadministrativ.

Actele internaţionale la care RM este parte îşi extind jurisdicţia asupraîntregului teritoriu al
statului10.3.3. Aplicarea legii mediului asupra persoanelor poartă un caracter general:

Persoane fizice [cetăţenii RM, străinii, apatrizii].

Persoane juridice, indiferent de forma organizatorico-juridică sau forma de proprietate

3.6. Subiectele raporturilor juridice

În opinia noastră, orice persoană fizică sau persoană juridică poate să aibă calitatea desubiect al
raporturilor juridice privind protecţia şi conservarea mediului.

21

Legea pentru protecţia mediului, nr.137/1995 cu modificările ulterioare, art.15 alin.2

15

Calitatea de subiect activ sau pasiv poate să aparţină oricărei persoane fizice sau juridice,în funcţie de
raportul juridic concret care se naşte, în baza normei juridice.Astfel, potrivit art.6 din Legea nr.137/1995,
“protecţia mediului constituie

obligaţia

şiresponsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a

tuturorpersoanelor fizice şi juridice

”.În acelaşi timp, potrivit art.5 din aceeaşi lege, statul recunoaşte

tuturor persoanelor

dreptul la un mediu sănătos.Oricând una şi aceeaşi persoană fizică poate fi titular al unui drept sau al
unei obligaţii, înfuncţie de raportul juridic concret în care se găseşte.Raporturile juridice concrete, ce pot
lua naştere în baza normelor de protecţie a mediului, pot îmbrăca "haina" unor raporturi de drept civil
(dacă este vorba de repararea prejudiciilor  produse prin înfrângerea dispoziţiilor legale privind protecţia
mediului); raporturi de drept penal(dacă sunt săvârşite fapte incriminate ca infracţiuni de Codul penal
sau de legile speciale ce au caobiect protecţia mediului); raporturi de drept administrativ (dacă au ca
obiect raporturile dintreorganele administraţiei publice în domeniul protecţiei mediului, între ele,
precum şi între acesteaşi celelalte persoane fizice sau persoane juridice)

4. Raporturile juridice de drept al mediului

Raportul juridic de drept al mediului este un raport social, interuman, care ia naștere între oameni - luați
individual sau organizat în colective - în legătură cu conservarea, protecția și dezvoltarea durabilă a
mediului și care este reglementat prin norme juridice de drept al mediului, a căror realizare este
asigurată, în caz de nevoie, prin forța de constrangere a statului. Deci raporturile de drept al mediului se
nasc, de regulă, prin voința statului exprimata în lege.

Asemenea raporturi juridice se nasc în legatură cu protecția, conservarea și folosirea de către om a

factorilor de mediu (aerul, apa, solul

și subsolul, padurile și orice vegetație terestră și acvatică, fauna terestră și acvatică, rezervațiile și
monumentele naturii, așezarile omenești) și cu libertatea acestuia de a face orice în mediul în care
traiește (războaie, experiente nucleare, defrișări masive etc.).

Premisa raporturilor juridice de drept al mediului o constituie norma juridică. Pentru ca în condițiile
stabilite de normele dreptului obiectiv să ia naștere un raport juridic de mediu este nevoie să intervină
un fapt social, un fapt juridic care poate fi un eveniment sau o acțiune umană de care legea mediului
leagă astfel de consecințe.

Obiectul raportului juridic - consta in actiunile sau inactiunile la care partile sunt indrituite, cu alte
cuvinte obiectul raportului juridic de drept al mediului proiecteaza o anumita conduita a subiectilor
participanti pe care acestia trebuie sa o aiba fata de compartimentele naturale si artificiale ale mediului.
Obiectul raportului juridic de drept al mediului este deosebit de variat si complex, datorita faptului ca
atat poluarea in sine, cat si activitatile pentru prevenirea si combaterea ei sunt complexe si diversificate.
Apoi, subiectele raporturilor juridice de mediu sunt aproape toate persoane fizice si juridice care au
conduite diferite, drepturi si obligatii diferite si specifice. De retinut ca, de regula, obiectul raportului
juridic este prestabilit de lege, iar normele privind mediul au mai degraba caracterul unor “directive de
comportament” decat al unor “obligatii stricte rezultate”, constituind prin aceasta ceea ce unii numesc
soft low.

Subiectul raportului juridic – Spuneam la inceputul prelegerii ca, in drept, relatia om-mediul
inconjurator este, de fapt, o relatie sociala, interumana, care, reglementata, devine raport juridic si care
are, in continut, drepturi si obligatii cu privire la mediul inconjurator si protectia sa. Deci, subiectul
raportului juridic are calitatea de a fi titular de drepturi si obligatii. Subiectele oricarui raport juridic sunt
oamenii, fie luati individual, ca persoane fizice, fie in cadrul unor organisme, ca persoane juridice
(publice sau private). Adesea, in dreptul mediului, statul - sau un organ al sau avand atributii si
raspunderi speciale - apare ca reprezentant al intereselor generale. Este de retinut ca, in dreptul
mediului, in categoria persoanelor fizice ca subiecte individuale de drept, pot fi intalniti atat cetateni
romani, cat si persoane cu cetatenie straina, apatrizi sau persoane cu dubla cetatenie (dintre care nici
una nu este romana). Tot astfel, persoanele juridice pot fi de nationalitate romana sau straina.

Continutul raportului juridic este dat de drepturile si obligatiile corelative care apartin subiectilor de
drept in legatura cu protectia, conservarea si dezvoltarea mediului. Avand in vedere caracterul de
interes general al protectiei mediului, ca o particularitate a dreptului mediului, se remarca faptul ca el
creeaza drepturi si obligatii pentru toti. In acest sens, O.U. nr. 195/2005 stipuleaza ca protectia mediului
constituie o obligatie a autoritatilor administratiei publice centrale si locale, precum si a tuturor
persoanelor fizice si juridice, declarand expres ca statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un
mediu sanatos si echilibrat ecologic.

Trebuie remarcat, de asemenea, si faptul ca unele drepturi si obligatii prevazute de Constitutia

Romaniei, precum dreptul la viata, integritate fizica si psihica (art.22), dreptul la ocrotirea sanatatii
(art.34), dreptul la masuri de protectie sociala a muncii (art.41), dreptul de proprietate (art.44), dreptul
neingradit al persoanelor de a avea acces la orice informatie de interes public (art.31), protejeaza, direct
sau implicit, valorile mediului in general si, fireste, creeaza premisele necesare realizarii dreptului
fundamental al omului la un mediu sanatos. De altfel, constitutia prevede ca dispozitiile sale cu privire la
drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a
Drepturilor Omului, cu celelalte tratate internationale la care Romania este parte, urmand ca in cazul
unei neconcordante intre legislatia interna si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului,
la care Romania este parte, sa aiba prioritate reglementarile internationale.

Caracteristicile dreptului mediului - dreptul mediului este un drept de finalitate, deci isi propune in
mod declarat sa contribuie la protectia, conservarea si dezvoltarea durabila a mediului. El
reglementeaza activitati de interes general, ceea ce ii permite sa penetreze toate sectoarele dreptului,
pentru a le imprima o dimensiune ecologica, si tocmai in aceasta consta specificitatea sa. Apare ca
un drept finalizat, a carui aplicare ajunge, sau ar trebui sa ajunga la un rezultat concret (vezi in acest
sens standardele si normele de emisie, concentratiile maxime admisibile, precizate prin acte normative).

Dreptul mediului este un drept de sinteza, un drept de interactiune si de coordonare care imprumuta si
dezvolta tehnici, metode si institutii, atat din dreptul public, cat si din dreptul privat, imbinandu-le intr-o
sinteza cu trasaturi si finalitati proprii, adaptate specificului obiectului sau de reglementare.

Pe langa indeplinirea functiilor generale ale dreptului, ca element al sistemului social, dreptul mediului
indeplineste si o serie de functii specifice in raport cu scopurile principale pe care le urmareste. Aceste
functii sunt:

a)          functia de organizare si institutionalizare a activitatilor sociale pentru protectia si conservarea

mediului;

b)          functia de promovare a dezvoltarii durabile;

c)          functia de protectie, conservare si dezvoltare a mediului;

d)          functia de promovare a solidaritatii sociale si a cooperarii internationale pentru protectia

mediului.

Dreptul mediului reprezinta saltul de la dreptul individului (exprimat intr-un sistem de ramuri si
discipline ca drept constitutional, administrativ, civil, penal) la dreptul speciei umane (constituit din
dreptul mediului, menit sa promoveze si sa asigure reconcilierea si armonia dintre om, ca specie, si
celelalte elemente ale biodiversitatii, ale mediului in general), spre asigurarea echilibrului ecologic, ca
problema de supravietuire a speciei. Si aceasta, prin plata unui pret exorbitant, prin regandirea si
reasezarea unor concepte fundamentale, sedimentate secole de-a randul. Ca drept al speciei, dreptul
mediului isi subordoneaza lent celelalte ramuri de drept si apare astfel fenomenul de ”ecologizare” a
domeniilor juridice traditionale.

Fara a abandona rolul clasic, acela de a conferi stabilitate si securitate raporturilor dintre indivizi,
sistemul juridic isi deplaseaza treptat centrul de greutate al actiunii sale spre asigurarea echilibrului
ecologic, ca problema de supravietuire a speciei.