Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Decizie Manageriala PDF
Decizie Manageriala PDF
Obiective
Fiecare dintre noi luăm decizii care ne privesc activităţile zilnice, cariera,
relaţiile cu cei din jur.
O decizie este o alegere între două sau mai multe alternative.
În management, decizia are un rol extrem de important: permite
desfăşurarea eficientă a activităţii organizaţiei în concordanţă cu mediul în care
aceasta funcţionează, stabilirea şi realizarea obiectivelor prevăzute.
Managerii iau decizii care privesc grupuri de persoane sau chiar organizaţia
în ansamblul său şi antrenează resurse însemnate. Efectul acestor decizii poate fi
resimţit în prezent sau pe termen mai lung şi uneori se răsfrânge chiar şi asupra
carierei celui care le adoptă.
Decizia managerială trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe de
raţionalitate:
- să fie fundamentată ştiinţific, adică să se bazeze pe folosirea unui
instrumentar ştiinţific adecvat;
- să fie împuternicită, adică să fie adoptată de persoana care are sarcini
în acest sens, care are cunoştinţele, calităţile şi aptitunile
necesare fundamentării respectivei decizii;
Decizia managerială
Aşa cum lesne ne putem imagina, cele două categorii de decizii se găsesc
pe poziţii extreme, între ele existând însă numeroase situaţii intermediare.
Factorul uman şi performanţele organizaţiei
Responsabilitatea
pentru luarea
Decizii adoptate
deciziei
la nivel de vârf
Decizii adoptate
de nivelul de
mijloc
Decizii adoptate
de nivelul inferior
A B C
Este evident că, atunci când adoptă anumite decizii, managerul responsabil
poate solicita sfatul altor manageri sau subordonaţi. În multe cazuri au loc discuţii
între membrii grupului care participă la luarea deciziei şi se ajunge la consens.
Consensul este acordul la care se ajunge cu minimum de pierderi pentru
fiecare participant la dezbatere.
Managerul care solicită unui grup să adopte o decizie prin consens trebuie
să ştie că, uneori, dialogul eşuează. Lipsa competenţei tehnico-funcţionale şi
relaţiile interpersonale necorespunzătoare pot deveni bariere insurmontabile.
Decizia managerială
Atunci când grupul este în impas, managerul trebuie să ofere sprijin sau să ia
decizia de unul singur.
Deciziile luate prin consens au avantaje şi dezavantaje.
Dintre avantaje reţinem:
- permit reunirea „mai multor minţi”;
- salariaţii sunt mai dispuşi să se angajeze în punerea în aplicare a
deciziilor adoptate cu participarea lor.
Dezavantajul principal al acestei metode este acela că presupune existenţa
unor discuţii prelungite, ceea ce poate fi costisitor pentru organizaţie.
c. Situaţia de risc
Această situaţie se plasează pe o poziţie intermediară, între cele două pe
care le-am prezentat deja.
În acest caz, decidenţii dispun de anumite informaţii dar nu pot anticipa cu
precizie rezultatele variantelor analizate.
Pentru a evidenţia această situaţie putem porni de la următorul exemplu:
atunci când angajează doi reprezentanţi de vânzări pentru a spori vânzările anuale
ale organizaţiei, managerul ia decizia în condiţii de risc. El apreciază că a cei
angajaţi vor spori vânzările, dar este imposibil să ştie cu siguranţă acest lucru.
Exerciţiu propus:
Dispunând de trei amplasamente posibile (A, B, C), un manager trebuie să
adopte o decizie de amplasare a unui magazin specializat. El a prognozat că pentru
primul an de funcţionare, în condiţii ideale, ar putea câştiga 90.000 u.m. în
amplasamentul A, 75.000 u.m. în amplasamentul B şi 60.000 u.m. în
amplasamentul C.
Analizând evoluţia anterioară a unor factori, managerul apreciază că
probabilitatea apariţiei condiţiilor ideale în primul an este de 20% pentru
amplasamentul A, 40% pentru B şi 80% pentru C.
Pe baza acestor estimări ajutaţi-l pe manager să aleagă amplasamentul cel
mai avantajos.
b) arborele decizional
Am exemplificat anterior cum se foloseşte teoria probabilităţii pentru
soluţionarea unei situaţii decizionale relativ simple. În practică situaţiile sunt mult
mai complicate şi impun folosirea unor instrumente mai complexe, cum ar fi
arborele decizional.
Pentru a exemplifica modul în care funcţionează acest instrument
decizional să analizăm următoarea situaţie:
Obiectivul fundamental al unei firme de producţie este introducerea în
fabricaţie a unui nou produs, a cărui durată de viaţă este de 10 ani. În acest scop,
managerul trebuie să decidă dacă este nevoie să construiască o unitate de producţie
mică sau una mare (punctul decizional D1).
În cazul în care ar construi o unitate de producţie mare, există următoarele
situaţii potenţiale: cererea medie pentru noul produs să fie mare, mică sau o cerere
iniţială mare urmată de o cerere scăzută.
Factorul uman şi performanţele organizaţiei
A. Extinderea
fabricii
Cerere medie mică
Cerere iniţială mare
Cerere medie mare
Evenimente probabile
Fig. 5.3 Arborele decizional
Analiza valorilor aşteptate şi a câştigului net aşteptat pentru fiecare
alternativă ajută managementul să facă o opţiune adecvată. Câştigul net aşteptat
Decizia managerială
este definit, în această situaţie, drept valoarea aşteptată a unei alternative minus
costul necesar pentru efectuarea investiţiei.
Etapa 1: Fiecare membru al grupului îşi scrie propriile idei privind decizia
sau problema analizată.
Etapa 2: Fiecare membru al grupului prezintă oral propriile idei. De regulă,
acestea sunt înscrise pe o tablă pentru a fi văzute de ceilalţi.
Etapa 3: După ce toţi membrii şi-au prezentat ideile, grupul le pune în
discuţie simultan.
Etapa 4: Când se încheie discuţia, se organizează un vot secret pentru a
permite membrilor grupului să sprijine fără nici o teamă ideile pe
care le agreează. Ideea care primeşte cele mai multe voturi este
adoptată şi pusă în aplicare.