Reproducerea cresterea pastravilor

Multe date si informatii video ,foto si text pentru cei care vor sa afle cat mai multe din
domeniul salmoniculturii.Pentru cei care vor sa isi faca o imagine despre reproducerea si
cresterea pastravilor.Este o lista cu link-uri catre site-uri in care sunt multe informatii si
fotografii despre reproducerea si cresterea pastravilor si mai este o lista cu link-uri
(legaturi),catre filme de pe youtube,despre reproducerea si cresterea pastravilor.

CRESTEREA PASTRAVULUI PENTRU CONSUM

CRESTEREA PASTRAVULUI PENTRU CONSUM

Pastravul este o specie care transforma o hrana de calitate redusa (deseuri de abator,
fainuri animale si vegetale etc.) cu o valoare economica scazuta intr-o carne de calitate cu o
valoare ridicata atat din punct de vedere economic cat mai ales nutritiv.
In tarile cu o avansata traditie salmonicola (Europa de Vest, tarile scandinave,
America, etc) productia de pastrav pentru consum depaseste anual 30 000-40 000 tone pentru
fiecare tara.
La noi producerea pastravului de consum in 1956 era undeva la 15 tone, si a evoluat
an de an datorita dotarilor .
Astazi din cele 55 de pastravarii apartinand sectorului silvic un numar de 31 sunt
profitabile pe productia de pastrav de consum, majoritatea din ele producand icre pentru
repopulare.
A.     MASURI NECESARE ASIGURARII PRODUCTIEI
1.      CANTITATI DE ICRE SI PUIETI NECESARE REALIZARII PRODUCTIEI
Productia din urmatorii 2 ani depinde de calitatea icrelor si puietilor, de calitatea si
cantitatea hranei, de modul cum aceasta a fost preparata si administrata, de temperatura sursei
de alimentare.
Se retin, de obicei, in pastravarie, puietii care ies din icre la mijlocul perioadei de
ecloziune.
2.      DEBITUL
Pentru puietii din troci este necesar un debit de pana la 0,5 l/sec iar pentru 10 000
puieti in bazine 1 l/sec.
Debitul necesar pentru cresterea unui kg de pastrav difera de la o pastravarie la alta,
in functie de temperatura apei, natura ei. In conditiile din tara noastra se considera suficient un
 debit de 1-2 l/minut pentru 1 kg pastrav, atat timp cat temperatura apei nu depaseste 15 - 17°C
si apa nu este tulbure.
Debitul necesar pentru bazinele circulante este de numai 0,25-0,50 l/minut pentru 1 kg
pastrav.
Debitul bazinelor trebuie astfel calculate incat apa sa se schimbe complet de 3-5 ori pe
zi.
3.      DENSITATEA
Densitatea pastravului destinat cresterii pentru consum difera de la o pastravarie la
alta, in functie de debitul disponibil pentru fiecare bazin, de temperatura si de limpiditatea
apei, de marimea pestilor.
In pastravariile in care temperatura apei se ridica peste 18°C in timpul verii, densitatea
la m2 nu va depasi 4 kg, in restul timpului si indeosebi iarna putand merge pana la 10 kg/m2.
In pastravariile cu bazine din pamant densitatea va fi mai mica decat in cele din beton,
intrucat un debit mare macina treptat digurile, odata cu miscarile apei in timpul hraniri.
B.     HRANIREA PASTRAVULUI
Se stie ca un organism, pentru a se mentine in viata sau pentru a creste are nevoie de o
anumita cantitate de hrana, de o anumita compozitie.
Pastravul este un peste rapitor care se hraneste aproape in exclusivitate cu carne, sursa
principala de proteine. Hrana ce i se administreaza va trebui sa asigure, in procentul aflat in
natura, proteinele, hidratii de carbon si lipidele (grasimile) necesare.
Proteina continuta in hrana naturala este mult mai asimilabila decat cea din hrana
naturala fata de 6,2 kg proteina din hrana artificiala pentru a produce 1 kg de proteina pastrav.
1.      PRINCIPALELE COMPONENTE UTILIZATE IN HRANA PASTRAVULUI
a.              Carnea de cal si vita constituie hrana care s-a administrat, din cele mai vechi
timpuri, in pastravariile noastre. Datorita coeficientului sau nutritiv, relativ ridicat (5 - 8) fata
de pretul de revenire pe kg, constituie un aliment ce trebuie utilizat de cate ori se iveste ocazia
.
Se recomanda administrarea carnii in stare cruda (in afara vitelor suspecte de boala
sau bolnave), intrucat fierberea ii reduce mult din valoarea nutritiva.
b.              Deseurile de abator constituie hrana utilizata pana astazi in pastravariile
noastre. Calitatea si, respectiv, coeficientul nutritiv al lor depinde de produsele care intra in
componenta lor.
 Splina si ficatul sunt produse cu valoare cea mai ridicata, fiind bogate in proteine si
vitamine si avand un coeficient nutritiv foarte ridicat. Sunt utilizate in special pentru cresterea
pastravului.
Alaturi de splina si ficat, celelalte organe interne se vor utiliza la hranirea pestelui in
al doilea an al existentei lui, aici intrand si carnea, partial plamanii.
Burtile, intestinele, plamanii vor fi administrate pastravului destinat valorificarii.
c.              Sangele este un aliment bogat in proteine, dar sarac in materii minerale. Se
utilizeaza proaspat sau conservat, in amestec cu splina sau ficat si drojdie de bere, pentru
hrana puietului.
In amestec cu fainuri vegetale, dat fiind costul lui scazut, se utilizeaza la hranirea
pastravului de consum.
d.              Branza de vaci se utilizeaza indeosebi la hranirea alevinelor, in amestec cu
splina si sange. Se prepara din lapte degresat coagulat. Este un aliment sarac in vitamine, cu
coeficient nutritiv redus.
e.              Cisalidele sau nimfele viermilor de matase constituie un aliment complex,
care alaturi de pestele marin formeaza hrana des utilizata in pastravariile japoneze.
La noi, crisalidele sunt furnizate in stare uscata de Filatura de matase Lugoj, la un
pret convenabil si au un coeficient nutritiv foarte ridicat.
f.               Pestele oceanic sau marin marunt constituie unul dintre cele mai complexe
alimente, avand un coeficient nutritiv ridicat.
Se serveste fie intreg pentru reproducatori si pastravul adult, fie tocat marunt pentru
puieti si amestecat cu 50% deseuri de carne si fainuri vegetale.
g.              Faina de carne constituie un aliment concentrat usor de conservat, care
serveste pastravului in amestec cu fainuri vegetale.
h.              Faina de peste contine aproape in intregime subtantele necesare cresterii
pastravului, fiind un aliment complex, atunci cand a fost preparata din deseuri de peste
proaspat.
i.                Fainuri vegetale, in afara de faptul ca sunt hranitoare, servesc si ca liant al
acelor alimente cu care se administreaza in amestec obisnuit de 20%.
Cele mai des folosite sunt: faina de secara, orz, grau, soia, porumb furajer si taratele.
Intra in retetele de hrana granulata.
j.                Pestisorii vii constituie unul din cele mai valoroase alimente pentru
reproducatori. Se recomanda utilizarea lor pentru hrana reproducatorilor de pastrav indigen si
indeosebi a color de lostrita, care se hranesc din al doilea an al existentei lor numai cu peste.
 Dintre speciile utilizate la noi in acest scop se numara: obletele, porcusorul, boisteanul,
scobarul, etc.

k.             Diverse organisme din fauna naturala cum sunt :ramele, melcii, lacustele,
ouale de furnici, insectele cu zbor nocturn, contituie o hrana excelenta indeosebi pentru
reproducatori. Lipanul se creste in captivitate numai cu hrana de acest gen.
l.                Vitaminele sunt substantele indispensabile pentru dezvoltarea si functionarea
normala a organismelor. Absenta lor provoaca o serie de tulburari organice si predispune
organismele la boli.
Hrana naturala consumata de pastravi contine un complex de vitamine care exista si
in hrana artificiala, intr-o proportie mai mare sau mai mica, dintr-o grupa sau alta. Se cunosc
astazi circa 16 vitamine, importante pentru cresterea pastravului, acestea fiind: vitamina A,
vitaminele din grupul B, vitamina H, vitamina C, vitamina D, vitaminele E, vitamina PP,
acidul pantotenic, colina, inozitolul.
m.            Subtantele minerale sunt elemente cu functiune plastica fara rol nutritiv, insa
indispensabile unei normale dezvoltari a pastravului.
Se disting elementele principale si oligoelemente. Primele, abundente in apa, sunt
reprezentate prin calciu si fosfor care exista de obicei in proportie de 2/1 si contribuie la
formarea scheletului pestelui.
Se cunoaste in mod deosebit lipsa concentratiei normale de calciu care da
dezechilibre osmotice si incetinirea cresterii si procentul prea mare de sare din hrana care
provoaca edeme si in final moartea.
n.              Coeficientul nutritiv(QN). Cu cat o hrana este mai bogata in subtante
nutritive si cu cat este mai bine asimilata de pastrav, cu atat coeficientul nutritiv al acestuia
este mare.
Valoare coeficientului nutritiv reprezinta cantitatea de hrana ce trebuie administrata
pastravului .Cresterea de 1 kg este mai mica, cu atat coeficientul nutritiv este mai bun.
2.      DISTRIBUIREA HRANEI
a.              Distribuirea hranei mixte. Hrana trebuie consumata imediat dupa
adminstrare, inainte de a cadea la fundul bazinului.
Cantitatea de hrana trebuie calculata zilnic in functie de temperatura apei si indeosebi
de cantitatea totala a pestilor din bazine.
In principiu se administreaza atata hrana intr-o portie cat consuma cu pofta pestii. Cu
cat ratia este servita regulat si normal, astfel incat toti pestii sa ajunga la hrana, cu atat
cresterea este mai rapida.
 Hrana trebuie sa fie cat mai variata si pe cat posibil amestecata si cu hrana naturala.
Cand temperatura apei ajunge la 20°C, cantitatea de hrana scade la jumatate, iar pana
la temperatura de 23°C se administreaza cantitati foarte mici de deseuri si faina vegetala. La o
temperatura mai mare de 23°C hranirea inceteaza complet.
Hranirea inceteaza si cu minimum 48 ore inaintea oricarei manipulari in efecivul
piscicol(sortari , inventari, valorificari, transport,etc.).
Puietul nehranit la timp si cu hrana de proasta calitate va ramane rahitic si va realiza
cresterea necesara valorificarii intr-un interval dublu fata de cel normal.
Hrana preparata se distribuie in aceleasi locuri din bazin unde pastravii s-au invatat
la hrana, la ore fixe. Este indicat ca ea sa fie distribuita deasupra unor platforme de scandura
sau din beton, pentru ca cea eventual neconsumata sa fie ridicata si redistribuita la masa
urmatoare si sa nu se depuna pe fundul bazinului.
Puietii si reproducatorii vor fi hraniti pe cat posibil numai cu hrana animala.
b.              Distribuirea hranei granulate. Distribuirea manuala prin aceasta metoda se
poate supraveghea zilnic efectivul de peste, in vederea observari comportamentului acestora.
(fig. 46)
Se vor respecta urmatoarele reguli:
- evitarea declansarii reflexelor conditionate inaintea
distribuirii tainului, adica limitarea la maxim a miscarilor de
du-te-vino ale personalului
- tainul sa fie consumat in mai putin de 10 minute;
- curatirea vaselor din care se distribuie nutreturile
combinate, pentru a evita fermentatiile, care se manifesta prin
tulburari mai mult sau mai putin grave si prin micsorarea poftei
de mancare a pestilor;
- respectarea regularitatii distribuirii tainurilor, pentru a
se evita consumarea hranei cu lacomie;
- saptamanal se va fixa o zi de post in hranirea pastravului de consum.
Fig.46 - Distribuirea hranei granulate

Fiecare reteta de hrana are un anumit coeficient nutritiv in functie de care se stabilesc
relatiile corelate cu talia pestilor si temperatura apei. Au fost omologate la noi cateva tipuri de
distribuitoare mecanice de hrana la fostul Prodcomplex Tg. Mures. Unul prin aruncare
datorita unei moristi antrenata de apa in cadere tip Ceahlau si alta cu tije.
 Cel mai raspandit distribuitor este cel cu tije constand dintr-un vas tip bidon cu capac
si o tija articulata intr-un orificiu elipsoidal al bidonului si prelungita mult in afara acestuia.
Acesta se incarca, cu hrana si se aseaza pe un suport aproape de suprafata bazinului astfel
capatul exterior al tijei sa fie in apa. Printr-un reflex conditionat pastravul atinge cu gura tija
miscand-o, fapt care face ca prin orificiul elipsoidal sa cada in apa o anumita cantitate de
granule.
Distribuirea automata a hranei scuteste mult din munca personalului, inlatura
eventualele neglijente sau greseli ale acestuia si asigura distribuirea corecta a hranei.(fig.47)

Fig 47 - Distribuitor de hrana

3.      ASPECTE DEOSEBITE
In ultimul timp hrana pentru pesti se fabrica mai putin dupa procedeul presat si mai
mult asa-numita „hrana extrudata” care, la aceeasi greutate are un coeficient de transformare
mai mare. Prin folosirea ei se reduce cu aproximativ 10-15% volum de transport, locul de
depozitare si manopera distribuirii ei si in principal, scurtarea timpului de crestere.
Utilizand hrana granulata, indiferent de compozitie se va avea in vedere:
-sa se utilizeze numai hrana verticala calitativ. Pana acum cea verificata ani la rand si
care corespunde din toate punctele de vedere este cea produsa de firmele Arc en Ciel-Italia si
Provimi-Olanda.
- la intrarea in pastravarie sa fie analizata chimic iar componentele ei si calitatile
chimice sa se inscrie in limitele noastre.
- doua analize sunt, printre altele, obligatorii, necorespondenta lor ducand la refuzul
hranei: continutul de amoniac (NH2) sa nu depaseasca 80 mg% si indicele de aciditate (KOH)
sa nu fie mai mare de 50 mg/g.
- sa aiba in vedere ca atat o subnutritie si o hranire in salturi cat si o supraalimentare a
efectivelor de pesti, indiferent de varsta, delibiteaza organismul si il expune la boli si parazite.
C.     VALORIFICAREA PASTRAVULUI
 Scopul final al procesului de productie dintr-o pastravarie de consum este
valorificarea pastravului ajuns la greutatea comerciala.
Se considera rentabila la valorificare, o greutate care sa depaseasca 150 g bucata. Cu
cat pastravul destinat consumului atinge intr-un timp mai scurt greutatea de mai sus, cu atat
cheltuielile ocazionate cu cresterea lui sunt mai reduse si deci activitatea este mai rentabila.
1.      PRIN PESCUIT SPORTIV
In spatiile balneoclimaterice unde un mare numar de incadrati in munca isi petrec
concediul de odihna, valorificarea se face prin pescuit la bucata, oferind astfel solicitantului si
un mod de distractie.
Pastravii sortati la greutatea de 150–200 g sunt introdusi intr-un bazin izolat de
pastravarie iar pescuitul lor este permis cu undita solicitatorilor.
Metoda poate fi practicata si in alte pastravarii, valoarea pestelui fiind calculata prin
deductie din pretul fixat pentru kilogram.
2.      PRIN VANZARE LA GREUTATE
Valorificarea la greutate a pastravului se face incepand de la greutatea de 200g/buc.
O gospodarie judicioasa a efectivelor piscicole si indeosebi o hranire si o sortare
corespunzatoare fac ca pastravul sa devina apt pentru valorificare la inceputul sau la mijlocul
celui de al doilea an de crestere.
Sunt pastravarii care, beneficiind de o sursa de alimentare cu apa cu temperatura
constanta, pot si trebuie sa-si valorifice o treime din productie in toamna primului an de
existenta a efecivelor piscicole.
Pentru pescuirea unei cantitati mici se foloseste minciogul sau sacul. Metoda prezinta
dezavantajul ca pestelui i se administreaza la prindere hrana si, in afara inregistrarii unei
greutati necorespunzatoare, resturile de hrana inghitita dau pestelui un aspect neplacut
necomercial.
Pescuitul partial se poate efectua si cu sacul sau cu ajutorul agregatului electric,
curentul putand dauna insa, in unele cazuri, efectivelor ce raman in bazin.

 CLASIFICAREA PASTRAVARIILOR

Cresterea pastravului in diverse tari ale lumii se face fie in mod extensiv, fie intensiv,
acest mod de crestere din urma aplicandu-se in majoritatea pastravariilor din tara.
 Producerea pastravului de consum se face intensiv la densitati mari si cu administrare
de hrana artificiala, conform necesitatilor de crestere.
Dupa scopul productiei pastravariile noastre se impart in;
-                 Pastravarii de repopulare, cu scop de producere a icrelor si puietului necesar
repopulari apelor de munte. Acestea la randul lor se diferentiaza in pastravarii de repopulare
permanente, cu casa de incubatie si bazine pentru cresterea puietilor si reproducatorilor - si
pastravarii volant, cu functionalitate sezoniera.
-                 Pastravarii de consum, care au ca obiect producerea pastravului curcubeu si
fantanel, de la stadiul de icra pana la varsta de 1-2,5 ani, cand se valorifica. Ele sunt
prevazute, pe langa casa de incubatie, cu bazine pentru cresterea din stadiul de puiet pana la
stadiul valorificarii si pentru cresterea reproducatorilor de pastrav curcubeu.
-                 Pastravariile mixte ,care au ca scop producerea pastravului de consum
solicitat de piata locala sau de turisti, si in paralel, producerea icrelor sau puietului de pastrav
necesar repopularii apelor de munte din judet sau a celor din judetele invecinate.
Publicat de pastravar bucovina la 04:58

Reproducerea cresterea pastravilor

Multe date si informatii video ,foto si text pentru cei care vor sa afle cat mai multe din
domeniul salmoniculturii.Pentru cei care vor sa isi faca o imagine despre reproducerea si
cresterea pastravilor.Este o lista cu link-uri catre site-uri in care sunt multe informatii si
fotografii despre reproducerea si cresterea pastravilor si mai este o lista cu link-uri
(legaturi),catre filme de pe youtube,despre reproducerea si cresterea pastravilor.

duminică, 15 septembrie 2013

Cresterea pastravilor in sistem superintensiv

Cresterea pastravilor in sistem superintensiv

Student : Romanescu Cristian
Prof. indrumator : Paula Posan

Cuprins:
3. Scurt istoric al pisciculturii
5. Salmonicultura. Inceputuri si evolutie
8. Sisteme superintensive
10. Sisteme Flow-trough
12. Sisteme recirculante

SCURT ISTORIC AL PISCICULTURII

În zorii civilizaţiei umane, pe lîngă vânătoare, una

din cele mai vechi îndeletniciri a fost pescuitul.
Oamenii au aplicat, în prinderea peştilor marini şi de
apă dulce, cele mai diversificate
metode, în funcţie de cultura epocilor şi de zonele
geografice, trecând de la pescuitul cu mâna, la
utilizarea coşurilor, capcanelor de tot felul, a
harpoanelor şi a plaselor de pescuit. Dintre eceste
tehnici străvechi, unele mai sunt folosite şi astăzi de
anumite popoare. Din aceste metode primitive s-au
format, de-a lungul mileniilor de evoluţie umană,
tehnicile efeciente de pescuit de astăzi:
descoperirea bancurilor de peşti cu ajutorul
sonarelor, procedee electrice de capturare, sisteme
de
capcane eficiente de îndiguirea râurilor, tehnici de
pescuit cu plase de mari adâncimi.
Piscicultura, ca activitate de creştere a peştelui,
efectuată conştient şi planificat, se deosebeşte de
pescuit prin formarea unor condiţii care satisfac
pretenţiile alimentare ale oamenilor,
condiţii în care anumite specii de peşti să se simtă
bine, să crească, să se înmulţească, pentru ca în
ultimă instanţă să se obţină produse comestibile
(carne de peşte, icre etc.).
Piscicultorii trebuie să dispună de cunoştinţe
adecvate, în vederea obţinerii unei producţii
piscicole eficiente şi de calitate. În acest sens, se
poate vorbi de o activitate piscicolă conştientă
întâlnită pentru prima oară în scrierile vechilor
imperii roman şi chinez, astfel că piscicultura poate
avea sursa de pornire în cele două centre de cultură.
În vechiul Imperiu Roman, peştii capturaţi în exces
din
apele bogate în peşte, erau păstraţi vii până în
momentul
consumării şi s-a observat că existau anumite specii
care s-au
acomodat bine la condiţiile de păstrare în bazine
mari (piscine),
fiind capabili de reproducere şi creştere (fig 1).
În Imperiul Chinez, datorită densităţii mari a
populaţiei
şi ca urmare, nevoia tot mai mare de hrană, a fost
posibilă
apariţia crescătorilor de peşte încă din anii 2000 î.c.
Fan Li,
scrie în anul 473 î.c., primul „Tratat de piscicultură”
din lume.
Chinezii introduceau în heleştee pentru îngrăşat,
peştii prinşi din cursurile naturale de apă.
În Europa, originea pisciculturii datează din Epoca
Romană şi este în strânsă legătură cu propagarea
creştinismului, în scopul respectării preceptelor
religioase privind regimul alimentar.
Comunităţiile monahale au avut un rol important în
dezvoltarea pisciculturii.

SALMONICULTURA. ÎNCEPUTURI, EVOLUŢIE,

ORIENTĂRI.

Salmonicultura este acea ramură a pisciculturii care

se ocupă cu exploatarea păstrăvilor şi a altor specii
de peşti din familia Salmonidae, dar şi a altor specii
de peşti iubitoare de apă rece şi curată (Bud. 2007).
Salmonicultura este a doua ramură ca importanţă a
pisciculturii şi ea cunoaşte o dezvoltare
spectaculoasă atât la noi în ţară, cât şi în majoritatea
ţărilor lumii care beneficiază de condiţii
corespunzătoare pentru creşterea şi dezvoltarea lor.
Familia Salmonidelor, căreia îi aparţin cele mai
valoroase specii de peşti din apele reci, este una din
cele mai vechi familii. Strămoşii salmonidelor de
astăzi nu se deosebesc prea mult de
speciile care trăiau acum circa 100-200 milioane de
ani. Fosilele
găsite recent, ce provin din Terţiar, cu o vârstă
estimată la 30-50
milioane de ani, aparţinând Protosalmonidelor,
reprezintă
strămoşii salmonidelor de astăzi .
Unele din speciile pe care le întâlnim astăzi, au
apărut cu
cel puţin 10-20 milioane de ani în urmă şi majoritatea
lor au
rămas pe o scară evolutivă primitivă. Astăzi, în
condiţiile
naturale, găsim salmonide în numeroase pârâuri şi
lacuri ale
emisferei nordice.
Creşterea artificială a păstrăvului este de dată mai
recentă. Invenţia călugărului Don Pinchon, care se
pare că a incubat artificial în secolul XIV-lea într-o
cutie, icre de păstrăv, nu a
câştigat adepţi.
În anul 1854, profesorul J.V. Coste înfiinţează la
Huningue (Alsacia), prima staţiune de creştere
artificială a păstrăvului.
Primele păstrăvării din ţara noastră au luat fiinţă la
începutul secolului 20. Ele au avut drept scop
producerea puietului necesar repopulării apelor de
munte. Printre cele mai vechi păstrăvării de la noi se
numără cele din Bucovina şi Moldova: Valea Putnei
(1890), Barnar şi Tarcău (1902)- sau
din Transilvania: Gudea, Finiş (1928).
Constructiv, păstrăvăriile nu au evoluat foarte mult,
principiul fiind în general acelaşi:
captarea unei surse corespunzătoare de apă,
aceasta transvazează bazinele, după care este
evacuată.
Totuşi, de-a lungul secolului 20 au fost aduse unele
îmbunătăţiri ce vizau în special uşurarea
procesului tehnologic şi îmbunătăţirea condiţiilor de
mediu pentru materialul biologic. Astfel
bazinele, care la început erau din pământ, au fost
betonate. Astăzi puţine păstrăvării mai au în dotare
bazine din pământ şi în general, în asemenea
amenajări nu se urmăreşte neapărat obţinerea unor
producţii ridicate ci mai mult creşterea potenţialului
turistic, aşa cum este cazul păstrăvăriilor
Câmpul Cetăţii (Mureş) şi Lepşa-Vrancea (fig 1).

Au fost aduse îmbunătăţiri de asemenea sistemelor

de aerare a apei, pornind de la clasicul 15ystem – tip
consolă, continuând cu sistemele tip – fructieră şi
aeratoarele acţionate electric iar astăzi
s-a ajuns la utilizarea oxigenului lichid şi a
difuzoarelor de aer sub presiune.
Procesul evolutiv al amenajărilor salmonicole
continuă şi astăzi, iar direcţiile importante pe
care se merge, vizează toate aspectele menţionate
anterior: modernizarea păstrăvăriilor din punct de
vedere 15ystem15e15al15, îmbunătăţirea condiţiilor
de mediu pentru materialul de cultură, ameliorarea
speciilor, aspecte privind alimentaţia, controlul
bolilor şi nu în ultimul rând probleme legate de
managementul fermelor, marketing, ecologie şi
protecţie a mediului.

SISTEME SUPERINTENSIVE

Aceste sisteme de creştere – 15ystem15e noi pentru

ţara noastră – sunt destinate obţinerii unor producţii
de peste 200 kg peşte / m3 apă, creşterea şi
dezvoltarea materialului biologic de cultură
relizându-se în condiţii de mediu strict controlate şi
la densităţi foarte mari.

Principiul sistemelor superintensive este acela de a

valorifica cât mai bine potenţialulbiologic al unei
specii, pentru a se obţine o producţie maximă de
peşte / m3 apă (Boaru, 2005).
Un număr redus de personal angajat poate asigura
buna funcţionare a unei asemenea ferme.
Există situaţii în care numai 2 angajaţi sunt
suficienţi pentru a opera într-o asemenea exploataţie
care poate să producă peste 200 tone de peşte
annual.
Apariţia acestor sisteme de creştere a peştelui se
datorează mai multor factori de natură
socială, economică, ecologică, biologică, climaterică
etc., iar aceasta se explică astfel:
 explozia demografică, creşterea numărului

populaţiei umane la nivel mondial a condus la o

criză a produselor alimentare (astăzi, peste o
treime din populaţia Terrei trăieşte în condiţii de
subnutriţie), fapt ce a condus la o cerere mai
mare de produse alimentare, 15ystem15e15
peşte;
 rezervele de apă dulce de pe Terra sunt limitate
(doar 3% din totalul volumului de apă existent,
iar din acest 3%, mai bine de jumătate este
reprezentat de calotele glaciare) astfel că au fost
impuse de către autorităţi, în multe zone, măsuri
de resticţionare a consumului de apă,
determinând transformarea sistemelor de
creştere extensive sau semiintensive, în sisteme
intensive şi supraintensive care utilizează în
desfăşurarea proceselor tehnologice cantităţi
reduse de apă;
 capturile de peşte oceanic şi marin sunt din ce
în ce mai reduse din cauza managementului
deficitar în ceea ce priveşte resursele naturale
ale mărilor şi oceanelor şi gestionarea acestora.
Se impune astfel găsirea unor soluţii viabile,
prin care să fie suplinită cererea de peşte pe
piaţă în condiţiile în care capturile sunt tot mai
scăzute, iar soluţia de viitor pare a fi
implementarea sistemelor de creştere
superintensive
 poluarea apelor naturale continentale şi
oceanice cu substanţe de natură diferită
 (petroliere, detergenţi, radioactive, metale grele,
pesticide etc.) a condus la o creştere a
incidenţei bolilor la peşti, fapt ce
15ystem15e15a regulilor de biosecuritate
alimentară. Sistemele superintensive, prin
monitorizare permanentă a parametrilor
mediului de cultură, oferă produse sigure din
punct de vedere alimentar şi 15ystem15e
 pe de altă parte, societatea se emancipeză,
citeşte şi învaţă că produsele din peşte şi
peştele în general, sunt alimente sănătoase,
astfel că cererea de peşte este din ce în ce mai
mare, în 15ystem15e15al altor alimente de
origine animală (carne de porc, vită etc.)
 asigurarea unor producţii constante pe tot
parcursul anului se poate face doar însistemele
superintensive, eliminându-se astfel caracterul
sezonier al producţiilor piscicole din fermele
clasice (exemplu – crapul şi alte specii de
ciprinide, precum şi peştii răpitori de consum,
se recoltează doar toamna; pescuitul
15ystem15e şi oceanic se desfăşoară doar în
anumite perioade ale anului din cauza
prohibiţiei în perioadele de reproducere sau
migarţie a diferitelor specii de peşte). Se elimină
totodată în acest mod, cheltuielile cu stocarea,
păstrarea şi depozitarea producţiilor şi
capturilor, în vederea
livrării treptate pe tot parcursul anului (Cocan, 2006).
Creşterea peştilor în 15ystem – superintensiv se
poate face în două moduri:
1. sisteme „flow – through”
2. sisteme recirculante

SISTEME FLOW-TROUGH
Principiul de funcţionare a acestor sisteme de
creştere se bazează pe trecerea apei o singură dată
prin bazine. În general se utilizeză sursele de apă
geo-termale sau apa caldă provenită de la
termocentrale (apă care se pierde în general, fără a fi
refolosită) (fig.2).

Bazinele utilizate în cadrul sistemelor flowthrough

pot fi confecţionate din beton, metal, fibră de
sticlă, polipropilenă sau simple prelate susţinute de
un
cadru metalic iar amplasamentul acestora se poate
face
în hale de producţie, în şoproane acoperite sau chiar
în
aer liber.
Utilizând în general apă caldă, speciile ce vor fi
crescute în astfel de sisteme vor fi desigur specii cu
afinitate la temperaturi ridicate, cum sunt somnul
african, somnul de canal sau tilapia, dar prin
amestecul apei geo-termale cu o altă sursă de apă
rece, sistemul poate fi folosit şi în fermele
ciprinicole în sezoanele reci (toamnă-primăvară),
eliminînd astfel perioada rece în care crapul nu
consumă furaje şi implicit nu creşte sau la incubaţia
icrelor de ciprinide şi în bazinele de
predezvoltare a puietului, mărind astfel perioada
corespunzătoare primei veri.
În salmonicultură, aceste sisteme sunt mai puţin
utilizate, dar există cazuri în care sunt folosite iar
producţiile sunt pe măsură, aşa cum sunt
păstrăvăriile din zona mediteraniană (Italia,
Grecia, Spania, Croaţia), unde variaţiile de
temperatură ale apelor montane pe parcursul unui
an
calendaristic sunt nesemnificative (12-16oC), iar
sistemele funcţionează cu succes.
Avantajele utilizării unor astfel de sisteme se referă
la producţiile mari obţinute pe suprafaţă
de volum şi timp, dar prezintă dezavantajul utilizării
unor volume mari de apă.
De asemenea, este imperios necesar ca pentru
obţinerea rezultatelor preconizate, furajarea
materialului de cultură să se facă doar cu furaje
granulate, echilibrate din punct de vedere al
nivelului de proteine, carbohidranţi, lipide, vitamine,
minerale etc.şi după un program de furajare bine
pus la punct.
SISTEMUL RECIRCULANT

Tendinţa actuală a pisciculturii din ţările UE şi SUA

este de mărire a ponderii producţiei de peşte obţinut
în sisteme superintensive şi în special în sisteme cu
apă recirculată.
Aceste sisteme de creştere câştigă în ultima vreme
din ce în ce mai mult teren datorită multiplelor
avantaje pe care le prezintă:

 posibilitatea amplasării unor astfel de sisteme în

zone lipsite de un curs permanent de apă
 prin recirculare se conservă resursele de apă
 există un control strict asupra mediului de
creştere, astfel că se menţin condiţii optime de
crştere pe tot parcursul anului
 există posibilitatea obţinerii în flux continuu, pe
tot parcursul anului, de produse proaspete
 inventarul piscicol se poate face cu o mai mare
acurateţe decât în heleşteie, pe tot parcursul
ciclului de producţie
  amplasamentul acestor ferme se poate face în
apropierea locului de desfacere a producţiei,
fiind eliminate cheltuielile cu transportul.

Deşi există numeroase avantaje, aceste sisteme se

dezvoltă cu greutate, în principal, din cauza nivelului
ridicat al investiţiilor iniţiale, a tehnologiei avansate
care trebuie însuşită şi a consumului relativ ridicat
de energie de pe parcursul exploatării sistemului.
Prin găsirea unor soluţii de depăşire a acestor
impedimente, rezultatele de producţie pot fi
spectaculoase, iar amortizarea investiţiilor se poate
face într-un interval foarte scurt de timp.
Făcând o paralelă între sistemul de creştere a
peştilor în heleşteie şi sistemele cu apă recirculantă,
se poate vedea diferenţa foarte mare în ceea ce
priveşte producţia. Astfel, dacă în heleşteie, în cele
mai fericite cazuri, se poate obţine o producţie de
0,2 kg peşte/m2 , în bazinele sistemelor recirculante
se pot obţine chiar peste 200 kg peşte/m3, deci de
cca. 1000 de ori mai mult.
Un sistem recirculant trebuie să cuprindă pe lîngă
bazinele de creştere a peştelui, mai multe instalaţii
care să permită asigurarea condiţiilor de mediu
corespunzătoare cerinţelor biologice ale speciei de
cultură. Acestea trebuie să menţină un mediu de
creştere excelent din punct de vedere
calitativ, asigurând în acelaşi timp hrană adecvată
pentru creşterea optimă (fig.3).
Menţinerea unei bune calităţi a apei este de primă
importanţă pentru sistemele recirculante.
Apa cu o calitate slabă nu duce neapărat la moartea
speciei de cultură, ci la reducerea ritmului de
creştere al acesteia, cauzând stres şi mărirea
incidenţei bolilor. Astfel, prin intermediul instalaţiilor
din sistem, trebuie monitorizaţi şi menţinuţi în
parametrii optimi pentru specia de cultură, următorii
factori: oxigenul solvit, amoniacul, nitriţii, nitraţi,
bioxidul de carbon, pH-ul, suspensiile solide etc.
Peştii elimină în mediul de cultură bioxid de carbon,
amoniac şi materii fecale. Componentele sistemului
trebuie să elimine aceste elemente şi să prevină
efectele nocive ale acetora.
Astfel, pentru menţinerea unei ape de calitate
corespunzătoare, trebuie ca aceasta să fie evacuată
continuu din bazinul de creştere şi să sufere
procese de filtrare, biofiltrare, oxigenare, sterilizare,
urmând ca apoi să fie repompată în bazin.
Orice eroare de proiectare sau de funcţionare a unei
componente a sistemului poate avea rezultate
catastrofale în rândul populaţiei piscicole din bazine
şi implicit în buzunarele investitorilor. Riscurile se
reduc însă foarte mult atunci când proiectul este
făcut pe bază de calcule riguroase de către
specialişti, iar instalaţiile sunt judicios alese (fig.4).

BIBLIOGRAFIE:
1.CREŞTEREA PĂSTRĂVULUI CURCUBEU ÎN
SISTEM RECIRCULANT ŞI CONDIŢIICONTROLATE
DE MEDIU – Daniel Ioan COCAN        Dati click
aici:http://www.editura.bioflux.com.ro/docs/cocan.p
df

2.www.Wikipedia.org
3. www.Revista-Ferma.ro
4. www.Recolta.eu
Aici este un studiu despre pastravarie unde a fost postat.Dati
click aici:
http://www.scrigroup.com/diverse/pescuit/CERCETARE-
PROPRIE-PRIVIND-TEHN24922.php

                     Schitare pastravarie

Draga prietene, cititorule, presupunând ca articolul

din numarul precedent al revistei te-a pus pe
gânduri si pe fapte, îti propun ca în continuare sa
stabilim pasii pe care trebuie sa îi parcurgi, pornind
de la alegerea terenului, pozitionarea pastravariei,
pâna la construirea propriu-zisa a fermei si
popularea acesteia. Amplasarea pastravariei
Suprafata, locatie si vecini. Alegerea unui teren cu o
suprafata de 1200 m2 îti permite sa construiesti o
pastravarie, în care vei putea produce 10-12 tone de
pastrav.Daca ferma este situata la doar doi km de
drumul judetean, iar distanta dintre drumul judetean
si pastravarie se parcurge pe drum comunal, cu
perspectiva ca acesta sa fie asfaltat, putem vorbi de
o pozitionare buna.Este bine ca în amonte de locul
în care ti-ai propus sa construiesti pastravaria sa nu
existe localitati, astfel încât sa ai garantia ca apa nu
va fi poluata. În cazul în care în apropiere exista
stâne, este indicat sa îi sfatuiesti pe proprietarii
acestora si pe ciobani sa fie precauti atunci când
folosesc solutii pentru îmbaierea oilor, astfel încât
acestea sa nu ajunga în râu.Distanta mica fata de
localitati urbane îti va da posibilitatea sa gasesti
piata de desfacere în orase,fara cheltuieli mari de
transport, precum si de a avea clienti chiar la poarta
pastravariei. Asigurarea sursei de apa. O
configuratie buna a terenului, precum si o panta a
râului de doi, pâna la trei sute de metri, va diminua
valoarea investitiei, necesara pentru aductiunea apei
în pastravarie. Chiar daca râul este populat cu
pastravi, ceea ce îti indica o calitate buna a apei,
este bine, totusi, sa determini pH-ul si duritatea
acesteia.Având în vedere ca nu poti alimenta
pastravaria decât cu apa de râu, iar temperatura apei
oscileaza în timpul anului între 0 si 18oC, îti propun
sa cumperi puiet de 10-15grame la sfârsitul lunii
aprilie, respectiv la începutul lunii mai. Te sfatuiesc
acest lucru,deoarece exista pastravari care îsi
alimenteaza bazinele cu apa de izvor si care vând
pastrav de 10-15 grame.Bazinul si debitul apei,
importante în optimizarea productiei Dimensiune
bazin. Pentru suprafata de teren pe care o ai în
proprietate, îti propun sa construiesti patru bazine
cu lungimea de 30 m, latimea de 2 m si cu
adâncimea medie de 1,65 m, având un volum total
de 99 m3. Într-un astfel de bazin poti creste 2500 kg
de pastrav, cu greutatea de 260-
300grame/bucata.Debitul minim pe bazin, necesar
pentru împrospatarea apei o data la o ora, este de 99
m3/h, adica 27,5 l/s.Debitul maxim necesar, în cazul
în care avem 2500 kg de pastrav cu greutatea de
260-300 grame si o temperatura a apei de 18oC, va fi
de 208 m3/h, adica 58 litri/s.Astfel, debitul maxim
necesar pentru12 tone de pastrav va fi de 232
l/s.Este foarte important sa îti esalonezi productia,
astfel încât sa nu ajungi la o încarcatura asa de
mare, sau, ca alternativa, sa compensezi deficitul de
debit si sa produci mai mult de 12 tone de
peste.Dimensiunea bazinului,corelata cu debitele
necesare va asigura o viteza a apei in bazin cuprinsa
intre 0,83-1,75cm/s.

Compartimente si masuri sanitar veterinare.

-Spatii de productie.In planul pastravariei am
prevazut o suprafata de 165 mp pentru a construi o
cladire cu demisol,parter si etaj.La demisol se va
amenaja depozitul de hrana si pe viitor,spatii pentru
prelucrarea pestilor (eviscerare si ambalare).La
parter va fi locuinta de serviciu ,iar la etaj,eventualsi
la mansarda se pot amenaja spatii de cazare.

-Punct de desfacere a marfii.De maxima necesitate

este delimitarea unei zone pentru vanzarea
pastravului.In conditiile in care accesul vizitatorilor
in pastravarie este interzis prin motive sanitar-
veterinare.
    Pentru inceput,ca sa produci trei tone de
pastravi,construieste un singur bazin,precum este
cel din schema (fig.1),apoi extinde-te treptat.Este
necesar insa,ca de la inceputul afacerii,sa asiguri
imprejmuirea intregii incinte.
    
       Nu uitati:
-Pentru cresterea pastravilor,apa din bazin trebuie
sa fie primenita cel putin o data la o ora;
-Viteza apei in bazin trebuie sa fie intre 1 si 2 cm/s;
-Pentru auto-curatirea bazinului,densitatea de
pastravi trebuie sa fie de 25 kg/m3.

     Bazine de crestere a pestilor ,in sistem

recirculant.

Este unanim acceptat ca un element important in

cadrul indicatorilor de performanta a sistemelor
acvacole recirculante este reprezentat de
dimensionarea corecta a bazinelor de crestere a
pestilor.
   In bazinele mari,dinamica circulatiei apei tinde sa
fie mai scazuta,astfel ca modalitatile de admisie si
de evacuare a apei,precum si viteza de curgere a
acesteia,devin factori determinanti ai uniformitatii
calitatii apei din aceste bazine.
In cadrul sistemelor recirculante se utilizeaza bazine
de crestere de forma dreptunghiulara,patrata sau
circulara,care se supun unor moduri diferite de
circulatie a apei.Pentru larvele de peste,aflate intre
ecloziune si varsta de 45 de zile se folosesc troci
dreptunghiulare.

Bazinele circulare pastreaza calitatea apei.

In practica actuala a sistemelor recirculante,pentru

pestii cu greutatea medie mai mare de 60 g se
folosesc preponderent bazine circulare de
dimensiuni mari (cu diametrul de 3 m,4m,4,5m,sau
7m).
Avantaje.Acestea se intretin usor si
economic,asigura o calitate uniforma a apei in tot
spatiul de crestere,permit optimizarea conditiilor
ecotehnologice,evacuarea rapida si eficienta a
solidelor sedimentate si observarea hranei
neconsumate(in vederea stabilirii cantitatii optime
de administrare a acesteia).Mod de folosire.Raportul
optim intre diametru si adancimea bazinelor este de
3 la 1 si de la 10 la 1.In bazinele
circulare,alimentarea cu apa se realizeaza tangential
pe peretele bazinului,fapt care genereaza o miscare
a apei in jurul axului vertical al acestuia sub forma
unui curent primar de rotatie.Prin frecarea
curentului primar de peretelr si de fundul
bazinului,se creeaza un curent secundar
transversal,de intensitate apreciabila,care are o
componenta radiala de suprafata,directionata
dinspre centru spre peretele bazinului si o
componenta radiala de fund,orientata dinspre perete
spre centrul bazinului.Componenta radiala de fund
transporta materiile solide sedimentate spre drenul
central al bazinului,favorizand
autocuratirea.Curentul de apa care alimenteaza
bazinele circulare poate modifica instantaneu
calitatile fizico-chimice (temperatura,continutul de
oxigen,amoniac,nitriti,dioxid de carbon,pH etc) si
biologice (continutul in solide in suspensie,germeni)
ale apei.Concomitent,printr-o buna amestecare a
apei,intreaga populatie piscicola vietuieste in mediul
acvatic cu aceleasi calitati.Pentru mentinerea starii
de sanatate a tonusului muscular si a
respiratiei,precum si pentru a conduce solidele
sedimentate spre drenul central al bazinului,viteza
de rotatie a apei nu trebuie sa depaseasca 15-
30cm/secunda.
Preturi bazine confectionate din poliester:
Pentru a va forma o idee asupra cheltuielilor de
achizitionare,va prezentam cateva preturi  pentru
dotarea fermei cu bazine:
-troci-390 de euro/buc+tva
-bazine patrate cu laturile de 1,5 m-650
euro/buc+tva-pentru puiet
-bazine circulare cu diametru de 3 m-2200
euro/buc+tva
-bazine circulare cu diametrul de 4 m-10623
lei/buc(tva inclus).

Legaturi catre carti de specialitate din domeniul

salmonicol(cresterea pastravilor) in limba
romana.Da-ti click aici:
1.http://www.scribd.com/doc/27960454/Cresterea-
salmonizilor

Cresterea puietului de pastrav.CRESTEREA REPRODUCATORILOR

 CRSTEREA PUIETULUI PENTRU PASTRAVAVUL DE CONSUM
Specia care face obiectul cresterii pentru consumul in pastravariile din tara noastra
o constituie pastravul curcubeu si fantanel. Desi se intalnesc pastravarii in care pastravul
fantanel se dezvolta in acelasi ritm cu cel curcubeu sau chiar mai rapid, necesarul mare de
puieti pentru aceasta specie e sa fie crescuta in exclusivitate pentru repopulari.(fig.43)

Fig.43-puiet de pastrav
Cresterea puietului de pastrav curcubeu si fantanel este de altfel mult mai usoara,
acesta fiind mai putin salbatic si mai usor adaptabil la viata din captivitate decat puietul de
pastrav indigen si indeosebi a celui de lipan si lostrita.
1.      TRECEREA SI CRESTEREA PUIETULUI IN TROCI
De indata ce puietii din incubatoare incep sa se ridice la suprafata incubatorului
(peste 25% din total), moment ce corespunde cu resorbirea pungii viteline in proportie de
doua treimi, puietul se trece din incubatoare in troci..
a.              Densitatea in troci este de cca 10 000 puieti la m 2 de troaca in prima luna si
de
5 000 puieti pe m2 in luna a doua, respectiv de 1 si 0,5 bucati/cm2.(fig. 44)
b.              Debitul se mareste pana la 30 l/minut/m 2 de troaca in prima luna si de la
60l/minut/m2 in a doua luna de tinere in troci pentru o densitate de 10 000 buc/m2.
Trocile care sunt tinute direct in bataia soarelui vor fi acoperite pe doua treimi din
suprafata cu capace din lemn, tinand cont de faptul mentionat anterior, ca razele infrarosii si
ultraviolete pot provoca mortalitati in randul puietilor.
 Fig.44-puieti de pastrav
Odata cu trecerea puietului in troci, acestuia i se administreaza hrana artificiala.
Momentul corespunzator cu ridicarea lui la suprafata il constituie momentul critic din viata
puietului. Neobsevarea lui la timp si intarzierea administrari hranei duc la delibitarea
organismului si invatarea la hrana va fi foarte dificila.
In troci se va dezvolta calibanismul.
Trocile vor fi alimentate cu apa limpede pentru ca puietul sa-si poata lua cu usurinta
hrana.
c.              Hranirea puietilor. Hrana umeda va fi constituita din galbenus de ou, branza de vaci
si lapte smantanit, si dupa cateva zile din creier, sange, splina si ficat de vita. Este formata
administrarea de hrana naturala formata din chironomide, rame, melci, precum si planctonul
produs in gropi constituite in acest scop.

Alimentele sunt terciuite, se elimina tesuturile fibroase, se trec prin sita deasa, se
amesteca apoi cu apa si se imprastie in toata troaca sub forma unui „nor” fin, astfel incat
puietul sa inoate in acesta.
Ratia zilnica in primele 10 zile este de 10 g pentru 1 000 puieti si apoi de circa 75g
creier, sange, splina, ficat pentru 1 000 puieti, pana la varsta de o luna si jumatate. Spre
sfarsitul tineretii in troci, cantitatea de hrana echivaleaza cu 150 g in amestec cu 2% drojdie
de bere si de 2% morcov pasat pentru 1 000 puieti pe zi. Este indicata si adaugarea de 1%
sare.
Hrana neconsumata si reziduurile, puietii morti si malul se scot de pe fundul trocii in
fiecare zi , folosind pipeta sau un furtun de cauciuc. Sita de la gura de evacuare se curata cu
peria.
Hrana se administreaza la ore fixe, in cate zece mese zilnice, lucru ce necesita
prezenta permanenta a unui om, de dimineata pana seara, pentru hranirea puietului.
2.      CRESTERA PUIETULUI IN BAZINE
Puietul se tine in troci, in functie de rapiditatea cresterii lui, pana cand implineste cel
mult doua luni. Cu cat ingrijirea puietului se face mai atent , cu atat trecerea lui in bazine se
face mai repede.(fig.45)
 Fig.45-Puiet pastrav
Se recomanda cresterea in bazine mici, cu o suprafata de 4-10 m2, ,cat mai inguste si
cu adancimi cuprinse intre 0,30-0,75 m.
a.              Densitatea si debitul. La trecerea din troci in bazine se introduc intre 200-1
000 puieti la m2 luciu de apa. Densitatea se va stabili in functie de debit si calitatea apei,
socotindu-se 30-60 litri/minut pentru 10000 puietii pana la varsta de 3 luni. Dupa ultima
sortare in bazine, puietii se rareasc, lasandu-se un numar maxim de 200 buc./m 2 pana in
primavara urmatoare asigurandu-se un debit de 60–120 l/minut pentru 10000 puieti.
b.              Hranirea. Cu cat densitatea in bazine este mai mare cu atat hrana va fi
consumata mai bine de catre puieti. In bazine se vor introduce, in diverse locuri, mese de
hranire si adapost, care vor reprezenta 5–1% din suprafata luciului de apa. Puietul va fi
obisnuit la hrana la ore fixe, de 5–6 ori pe zi. Circulatia persoanelor pe digurile bazinelor in
orele dintre mese va fi interzisa spre a evita crearea de refexe conditionate in afara orelor de
masa.
Hrana va fi formata in principal din organe interne de bovine si indeosebi splina.
Dupa trecerea primei luni sau chiar in aceasta perioada se va trece treptat la administrarea
hranei mixte, formate obisnuit din 40% organe interne (splina, inima, ficat), 38% carne de vita
sau carne de cal proaspata, 20% faina de grau sau alta faina vegetala, 2% drojdie de bere. Spre
sfarsitul verii, puietului i se va putea administra deseuri de abator obisnuite,in amestec cu
fainuri vegetale si drojdie de bere. Aceasta se toaca marunt prin masina cu site ce au gauri de
2 mm, se amesteca bine toate componentele si se imprastie pe suprafata apei in mai multe
puncte. Pe masura ce pestele creste, hrana se toaca mai mare. Hrana se va servi in mai multe
puncte ale bazinelor si la aceleasi ore si anume:
-de la 2 la 6 luni: de la 5–6 ori pe zi, la orele 8, 10, 12, 14, 16, 18 si ori de cate ori este
nevoie, in functie de temperatura apei.
-dupa 6 luni : de 3 ori pe zi, la orele:8, 12, 18 si ori de cate ori este nevoie.
 Nehranirea timp de 2–3 zile in sezonul cald duce la pierderea cresterii in greutate
inregistrata de-a lungul a 10–20 zile de hranire corecta.
c.              Sortarea este o operatie obligatorie pentru a asigura o crestere uniforma si a
se elimina canibalismul.
Sortarea incepe in mod obisnuit cu trecerea puietului in bazine si continua periodic
pana la valorificare. Ea se executa lunar sau din doua in doua luni la puietii din prima vara si
lunar la restul efectivului exceptand reproducatorii.
Dimenstiunile obisnuite ale laditelor de sortat puietii sunt de 0,40 x 0,20 x 0,15 m.
Daca sortarea se face regulat, o data pe luna, si obligatoriu la trecerea in bazine se va utiliza o
singura ladita, sortarea facandu-se in doua categorii. Puietii mai mari raman in ladita iar cei
mai mici in apa trocii in care ladita a fost introdusa.
Sortarea se face cu multa atentie pentru a evita eventualele raniri ale puietilor cat si
socul provocat de o diferenta prea mare intre temperatura apei din care s-a scos puietul si cea
a apei in care se face sortarea.

CRESTEREA REPRODUCATORILOR
Cantitatea si calitatea icrelor depinde de vigurozitatea si rapiditatea in crestere a
reproducatorilor, motiv pentru care acestora li se acorda o importanta deosebita.
1.      ALEGEREA   REPRODUCATORILOR
Viitori reproducatori se aleg toamna dintre puietii cu cea mai rapida crestere, bine
conformati, fara malformatii corporale, bine colorati. Acestora li se acorda o atentie
deosebita  pe tot parcursul perioadei de crestere. La sortarea de toamna se va face o verificare
prin sondaj a organelor interne. Se vor retine puietii din categoria celor  ce vor avea ficatul viu
colorat, fara pete, cu splina normala, intestine fara incarcatura de grasime in exterior sau
lichid galben in interior, etc.
Dintre puietii crescuti in bazine de pamant se vor sorta cei ce vor avea dimensiuni
cuprinse peste 10 cm si 10 g/buc.
2.      PREDEZVOLTAREA   PUIETULUI
Pentru pastravul indigen reproducatorii se prind obisnuit din liber de preferinta in
perioada de inceput a bostei(septembrie  - octombrie si respectiv aprilie). Ei nu pot fi crescuti
in continuare  in bazine,refuzand sa manance,de aceea, dupa mulgere, vor fi eliberati in
locurile de prindere.
Puietii obtinuti din icre se tin in troci pana la varsta de 4-5 saptamani respectiv pana
punga vitelina li s-a resorbit in proportie de doua treimi si inainte de a necesita hrana se
introduc in locuri de deversare special amenajate-toplite-cate 3-10 buc./m 2 in functie de
puterea de hranire a acesteia.
Puieti de lostrita si lipan vor fi introdusi in toplite cu apa de izvor la cateva zile dupa
ecloziune, punga lor vitelina resorbindu-se intr-un timp mult mai scurt decat pastravii (6-7),
puietul trebuind sa-si caute hrana din timp.
Pentru a avea puieti vigurosi si bine formati in toamna, acestia trebuie sa fie introdusi
obligatoriu in viitoarele locuri de deversare, inainte de a simti nevoia unor hrane suplimentare
celei din punga vitelina cu care se naste.
 Crescuti in toplita puietul se va adapta treptat la conditiile seminaturale devenind mai
viguros si mai putin expus la conditiile nefavorabile ca le va intilni in mediul artificial al
pastravariei.
3.      HRANIREA   PUIETULUI  DESTINAT  REPRODUCATORILOR
Odata introdusi in bazine, de preferinta din pamant, puietul destinat viitorilor
reproducatori va fi ingrijit in mod deosebit.
In afara faptului ca i se va asigura un debit dublu fata de ceilalti puieti si o densitate
cat mai mica, diminuandu-se astfel carentele date de suprapopulare si lipsita de oxigen,
acestuia i se va administra o hrana speciala, de preferinta umeda. Hranirea se va face in
reprize si in cantitati mici.
Distribuitorul de hrana pentru puiet existent in pastravarii este compus din:
            -un cadru de cherestea de brad;
            -un sertaras din lemn
            -un mecanism de ceasornic pentru tragerea rectilinie pe ghidaje a sertarasului
            -o panza cauciucata care servese ca banda rulanta de transport a hranei
            -un siret care face legatura intre rola motoare si banda rulanta servind la armarea
mecanismului prin tragerea panzei fixata de un capat al sertarasului;
            -un capac de lemn pentru protejarea hranei asezata in sertaras pe banda rulanta.
            Hranirea se va face continuu fara intreruperi cunoscut fiind faptul ca pauzele repetate
in hranire produc sterilitate.
4.      DIFERENTIEREA   SI   PROPORTIA   INTRE  SEXE
La salmonide, ca de altfel si la multe alte specii de pesti, deosebirea intre sex se face
destul de greu mai ales inaintea epocii de boiste.
In aceasta perioada pastravul imbraca asa-numita „haina de nunta” in culori vii,
masculul  fiind mai colorat decat femela si de obicei culorile sunt pe un fond mai inchis. La
pastravul curcubeu dunga de pe flancul de culoarea curcubeului e mai aprinsa, iar la pastravul
indigen si fantanel stelutele rosi sunt mai arpinse. Femelele au orificiul genital umflat si
rosiatic la fel ca si burta mai plina la  masculii, de la o anumita varsta,care au maxilarul
inferior curbat in sus.
La lostrita deosebirea o poate face numai un ochi experimentat, semnele de mai sus
nefiind scoase in evidenta. In timpul boistei ce are loc in mediul natural, femela este insotita
de 2-3 masculi icrele fiind stropite de unul sau mai multi masculi.
Masculii elibereaza laptii, ca de altfel si unele femele icrele, in mai multe reprize,
motiv pentru care atat in rau cat mai ales si in pastravarii perioada de depunere a icrelor si de
fecundare a lor se desfasoara de-a lungul mai multor zile.
5.      VARSTA, TALIA SI PERIOADA REPRODUCERII
Salmoidele devin mature sexual intre 2-4 ani pastravii si lipanul, si 5-6 ani lostrita,
mai devreme masculii decat femelele.
Femelele bine hranite, cu hrana de buna calitate dau icre si la varsta de 2 ani insa
procentul de fecundare este mult mai redus.
 Nu toti reproducatorii au produse sexuale. La varsta de 3 ani, 15% din totalul
reproducatorilor sunt sterili in timp ce la varsta de 6-7 ani procentul acestora creste la 50-60%
la pastravul curcubeu.
Cu cat icrele provin de la femele mai batrane (peste 6 ani),si  fecundarea cu lapti ai
masculilor tineri (2 ani) cu atat procentul de masculi este mai mare.
Epoca de reproducere la salmonicole este diferita de la o specie la alta  si  in cadrul
aceleasi specii,in functie de conditiile de mediu si de selectia facuta de-a lungul anilor, epoca
de depunere a icrelor este diferita.
 In pastravariile noastre, cu foarte mici exceptii, pastravul indigen este rezulatul
incrucisarii dintre cel bastinas si cel adus din Danemarca (1965) sau chiar al acestuia din
urma. Epoca de recoltare a icrelor se prelungeste din octombrie pana in ianuarie.
Vechiul nostru pastrav curcubeu devine pregatit pentru recoltarea icrelor in functie
de temperatura apei, obisnuit in lunile martie-aprilie.
Hibridul de pastrav fantanel (Salvelinus americanus) existent azi in numeroase
pastravarii din tara, depune icrele in luna octombrie ca de altfel si specia initiala de fantanel
adusa la inceputul secolului trecut la noi (Salvelinus fontinalis Mitchill).
Lostrita din apele naturale depune icre obisnuit in luna aprilie pe cand cea din
captivitate isi prelungeste perioada de depunere a lor pana spre sfarsitul lunii mai.
Lipanul isi are boistea obisnit in luna aprilie dar mai sunt ani in care isi depune icrele
spre mijlocul lunii mai.
Coregonul, existent la noi doar in cateva lacuri montane se reproduce in cursul lunii
octombrie.
6.      NUMARUL DE ICRE LA KG-CORP
Numarul de icre depinde de specie, de calitatea si cantitatea hranei si lungimea
perioadei de hranire de peste un an, de varsta reproducatorilor, de rapiditatea in crestere a
exemplarelor respective si de conditiile de mediu.
Cu cat hrana este mai buna calitativ si se gaseste la discretie, cu atat numarul de icre
este mai mare.
Cu cat varsta reproducatorilor este mai apropiata de optimul ei de reproducere (4-5
ani), cu atat numarul de icre este deasemenea mai mare.
Cu cat perioada de temperatura optima dureaza un numar mai mare de zile din an, cu
atat icrele sunt mai bune calitativ si uneori mai numeroase,  indeosebi la pastravul din
pastravarii.
Tabelul   2
NUMARUL DE ICRE LA KG-CORP PE CATEGORII DE DIMENSIUNI
(dupa Enciclopedia della Pesca)
Greutate 200 - 250 250 - 300 300 - 400 400 - 600 600 - 1000 Peste 1000
peste g
Pastrav 2993 2646 2594 2178 1892 1829
indigen
Pastrav - 3577 3323 3065 2332 1832
curcubeu
-                 Ape situate la altitudine ridicata (peste 1 000 m) si bogate in hrana
endogena  si exogena (capacitate biologica 9) gazduiesc pesti cu prolificitate foarte mare :
Oasa, Lotru, Valea Beiului, media 4 000 icre/kg corp.
-                 Apele cu debit constant,, cu numeroase locuri de adapost si destul de bogate
in hrana (capacitate bilologica 8) gazduiesc pesti cu prolificitate mare: Barnarul, Bistricioara,
Valea Iadului, media 3000 icre la kg corp.
-                 Apele amenajate cu cascade podite, in care pestilor li s-a asiguat hrana si
adapostul pe  cale artificiala : Posaga, Gilotru, Paraul Schit, Buda, Valea Ierii, media fiind de
2300 icre/kg corp .
In general, numarul icrelor este mai mare in apele cu hrana naturala bogata si cu o
temperatura relativ constanta.

Cresterea reproducerea pastravilor,informatii text.

Cresterea pastravilor in captivitate.Cresterea pastravilor. Acest blog contine
toate informatiil necesare pentru cresterea pastravului in captivitate.
Pastravul indigen (Salmo trutta fario), Pastravul fantanel (Salvelinus
fontinalis), Pastravul de lac (Salmo trutta lacustris), Pastravul curcubeu
(Salmo gairdneri)

Pastravul in Romania.

Pastravul face parte din familia salmonizilor.Patravul are o mare varietate de culori
rareori fiind intalnite doua exemplare identice. Unii sunt mai deschisi la culoare, verde-
albastru pe spinare, argintii pe flancuri, altii sunt cafenii pe spate, aurii pe flancuri si albi
pe burta.Culoarea este influentata de mediul inconjurator.In toate cazurile sunt prezente
punctele rosii sau negre din zona flancurilor si spate. Pastravul comun este cel mai
raspandit la noi in tara. Ca varietati de pastrav mai mentionam "fantanelul" (Salvelinus
fontinalis) -peste frumos colorat, "pastravul curcubeu" (Salmo gairdneri irideus)-cu
puncte negre in loc de rosii. Pastravul poate atinge la maturitate o greutate de pana la 6 kg
si 70 cm lungime. Marimea legala de pescuit este de peste 20 cm, fiind socotit bun
pastravul de cca. 1/2 kg si foarte bun cel de cca. 1 kg.Pastravul traieste in ape de munti,
reci si limpezi, bine oxigenate, cu fund pietros, in special din zona izvoarelor. Temperatura
optima a apei este de10-12 C pentru fantanel si de 14-19 pentru curcubeu. De la 19 C apa
devine slab oxigenata si pestele nu mai mananca. La noi in tara il intalnim in unele lacuri
montane: Bucura, Gemena, Zanoaga (Retezat), in laculGalcescu, la obarsia Lotrului si in
Lacul Rosu (Gurgiu), acumularile Izvorul Muntelui, Tarnita, Valea Draganului.Locurile
preferate de pastrav pentru odihna si panda sunt cotloanele din maluri, golurile dintre
stanci si pietre, la radacinile copacilor. Perioada de hranire incepe dupa rasaritul soarelui
pana cand se lasa caldura,moment in care patravul se retrage. In zilele noroase acesta
poate vana toata ziua. Hrana pastravului este constituita din larve, fluturi,
musculite,crustaceii, pestisorii.Nici proprii sai pui nu sunt crutati. Perioada de reproducere
este octombrie - ianuarie.Pescuitul pastravului se face cu undita. Cea mai eficienta metoda
de pescuit este cu rama de nisip, de pamant de telina. Metoda nu este acceptata in pescuitul
sportiv. Cel mai usor se pescuieste cu rama in apa tulbure deoarece pescarul nu este vazut
de peste.Aceasta metoda este pe cat posibil de evitat, fiind socotita de pescari nesportiva.
Vom intrebuinta vergi fine, nervoase si usoare. Daca pescuim la "pipait" atunci este bine
sa alegem o varga mai lunga si o mulineta adecvata. Pescuitul cu musca artificiala in ape
limpezi este foarte raspandit in randul pescarilor, pescuit socotit ca o adevarata arta. In
acest caz trebuie sa retinem ca musculitele trebuie sa joace permanent. Pastravul este un
peste greu de prins si adeseori il gasim unde nu ne asteptam. Din acest motivtrebuie sa
mergem si sa cercetam mai multe locuri preferand deseori zona apelor de tranzit, zona
limitrofa apelor turbulente.De ce ? El sta la panda si apa ii aduce mancarea. Alegerea
mustei artificiale este cea mai anevoioasa. Intotdeauna trebuie sa analizam mediul si sa
alegem ceva ce se potriveste locului ales de pescuit. In functie de marimea pastravilor
putem folosi si linguritele- musca si nalucile. La pescuitul pastravilor mari deseori se
utilizeaza ca momeala pestisori vii. Metoda nu numai ca este admisa dar este chiar
recomandata deoarece pastravii mari sunt  adevarati canibali,mancandu-i pe cei mici.
Pastravul este un peste foarte apreciat, avand o carne gustoasa. Din acest motiv, din
pacate, braconierii nu-i iarta spre nesansa generatiilor viitoare de pescari care nu vor mai
avea sansa de a se bucura de acest gen de pescuit, socotit a fi cel mai rafinat.

Pastravul indigen (Salmo trutta fario)

Pastravul indigen, denumit si pastrav de rau,pastrav, pastrav comun, este salmonidul cel
mai raspandit in apele noastre de munte.Denumiri straine: franceza - Truite
commune;engleza - Brown trout; germana - Bachforelle; italiana - Trota
europea.Raspandire: traieste in apele de munte, din apusul Europei pana in muntii Urali,
in cele ale Africii de Nord (Algeria, Maroc) si in ale Asiei Mici. A fost introdus in America
de Nord, India, Africa, Noua Zeelanda si Madagascar la sfarsitul secolului trecut.La noi in
tara, in afara apelor si paraielor de munte, se afla raspandit si in lacurile alpine si de
baraj, intinzandu-si stapanirea asupra lor de la altitudinea de 200 m(Cerna si Valea
Beiului) pana sus, in golul alpin, la 2260 m (Tau Portii). Din lungimea totala de 17 500
km, cat reprezinta reteaua hidrografica a apelor curgatoare de munte, pastravul indigen
ocupa 11 500 km, populand si un numar de 75 de lacuri alpine si de baraj din zona
montana, fie natural (Bâlea, Câlcescu, Lacul Rosu etc.), fie introdus pe cale artificiala
(unele iezere din Fagaras, din Retezat, Parang, lacurile de baraj, etc).Sunt putine lacurile
alpine care nu gazduiesc azi pastravul indigen: iezerele Manastirea (Galasescu) si Avrig
din masivul Fagaras, doua lacuri
din circul glaciar Rosiile-Parang, lacurile Valea Rea III si V din Retezat si Retitis din
muntii Rodnei.Descriere: corp puternic, in forma de fus, putin turtit lateral si acoperit cu
solzi marunti .Inotatoarea codala este scobita in tinerete si aproape dreapta la exemplarele
batrane si la cele adulte care traiesc in lacurile alpine si de baraj. Celelalte inotatoare sunt
usor rotunjite. Linia laterala, putin pronuntata, are in lungul ei intre 110 si 125 de
solzi.Maxilarele sunt puternice, prevazute cu numerosi dinti adusi inauntru, care indica
aptitudini de mare rapitor .Exemplarele batrane au maxilarul inferior mai lung si curbat in
sus.Coloratia corpului este foarte frumoasa, fiind intrecuta numai de cea a fantanelului:
brun pe spate si alb-murdar pe flancuri si burta. Spatele si flancurile sunt presarate cu
puncte negre sau brun-inchis, amestecate cu stelute rosii inconjurate de inele alb-
galbui.Punctele rosii lipsesc pe linia spinarii si uneori merg pana in dreptul abdomenului.
Ele se gasesc raspandite si pe nodalca. La unele exemplare,punctele negre sunt foarte
numeroase, raspandite pana si pe operculi, la altele insa predomina cele rosii. Pana la
varsta de un an si uneori pana la 2 veri,tineretul poarta pe flancuri umbre ovale
transversale.Coloratia variaza in functie de locul de trai, de culoarea fundului albiei,de
lumina care patrunde in locul unde isi are ascunzisul si, in mai mica masura, de felul
hranei. Astfel este mai deschisa,de la verde-brun pana la galben-pal, in apele cu fund
pietros si fara vegetatie arborescenta pe maluri, si mai inchisa - de la negru la verde
masliniu - in locuri umbrite,
cu apa adanca sau cu fund acoperit de vegetatie (muschi, alge). Desi este un peste agil si
iute, invingand o viteza a curentului apei de 2-3,5 m/sec, trei particularitati ii sunt
caracteristice: frica, lipsa de abilitate si voracitatea; fuge la cea mai mica miscare de pe
mal; prins in carlig, in loc sa se incurce spre mal asemenea celorlalti pesti, el inoata spre
mijloc, tinand firul intins; atins cu mana pe sub pietre nu fuge; da la momeala, chiar cand
este satul.  Locul de trai - hrana Fiind un peste de apa rece il gasim in ape cu temperaturi
cuprinse obisnuit intre 12 - 16° C vara si 1 - 3° C iarna. In apele a caror temperatura urca
peste 19° C se intalneste foarte rar, locul lui fiind luat aici de pesti albi sunt cuprinsi pestii
care traiesc in mod obisnuit in zona inferioara a
apelor de munte, ca: clean, mreana, scobar, beldita etc.'pestii albi. Pastravul iubeste apa
limpede, cu mult oxigen dizolvat (9-12 mg/l), suportand insa pe durata scurta si apa
tulbure. Un rol deosebit in viata pastravului indigen il are locul de ascunzis, pe de o parte
datorita faptului ca apa mica si limpede face sa fie zarit cu usurinta, iar pe de alta parte,
fiind un peste rapitor care-si culege hrana din apa sau de la suprafata ei, are nevoie de
locuri de panda. Il gasim astfel pe sub bolovani, radacinile arborilor de pe mal, arbori
cazuti in apa, etc. Pentru locurile bune de adapost se dau adevarate lupte intre pastravi.
Pentru crearea lor apele de munte se amenajeaza cu cascade podite. Hrana, foarte variata
de altfel, o formeaza larvele de insecte care traiesc in apa sub pietre, asa-numitii corobeti,
latausii, diferitele insecte ce zboara la suprafata apei etc. Fiind carnivor prin excelenta, se
hraneste, in special la varste inaintate, si cu pestii mici care-i stiu de frica: boisteni si
grindei avand predilectie deosebita pentru zglavoace, a caror carne pare sa fie mai
gustoasa. Ataca si semeni mai mici de-ai sai, pe care  insa nu-i prinde cu prea multa
usurinta. Cresterea Pastravul indigen creste in functie de bogatia in hrana a apei
respective si de temperatura acesteia, pofta cea mai mare de mancare avand-o cand apa
atinge temperaturi cuprinse intre 14-16° C. La temperaturi sub 2-3° C inceteaza sa se mai
hraneasca.Dimensiunile obisnuite ale pastravului indigen de la noi, la diferite varste
sunt: ? 6-12 cm, cu 4-20 g, la varsta de 1 an; ? 15-20 cm, cu 50-120 g, la varsta de 2 ani; ?
25-30 cm, cu 150-250 g, la varsta de 3 ani; ? 30-35 cm, cu 250-500 g, la varsta de 4 ani; ?
35-45 cm, cu 400-700 g, la varsta de 5 ani.In apele bogate in hrana, cum sunt: Oasa, lacul
Lotru etc., pastravul indigen are o crestere foarte rapida, fiind bun de undita in toamna
celui de-al doilea an de existenta. In apele Fagarasului,mai reci si mai sarace in fauna
nutritiva, cresterea e mai inceata: abia in vara celui de-al patrulea an de viata se situeaza
printre pestii buni de cosul pescarului. In apele reci si sarace in hrana, cresterile sunt mici,
ajungand abia la jumatate fata de cele aratate mai sus. Pastravul indigen traieste pana la
varsta de 10-12 ani si poate atinge greutatea maxima (la noi in lacul Vidraru) de 4,5 kg.
Reproducerea Pastravul devine matur sexual la varsta de 2-4 ani, masculul mai dvreme
decat femela. Boistea sau bataia, cum i se mai spune, are loc prin lunile octombrie-
noiembrie, cand apa de munte s-a racit pana la 7-8° C. Este mai timpurie in apele reci si in
toamnele mai scurte si mai tarzie in apele ce se racesc mai tarziu sau in toamne lungi.
Cand frunza arinului incepe sa se desprinda de pe ramuri pastravii sunt gata de nunta. In
aceasta perioada ei imbraca asa numita "haina de nunta", primind o coloratie mai aprinsa
decat de obicei.Acum femela se deosebeste cu usurinta de mascul, avand abdomneul plin si
orificiul genital marit si umflat.Cuprinsi de focul dragostei, pastravii urca in carduri spre
izvoare, sarind obstacole chiar de 1 m inaltime. Nu toate exemplarele intreprind drumul
spre apele limpezi si oxigenate ale izvoarelor. Unele din ele "se bat" in apropierea locului
de trai in cazul in care gasesc aici conditii bune de boiste.Femela, urmata de 1-2 masculi,
isi depune icrele in locurile de bataie curatate de mal, frecandu-si abdomenul de pietrisul
fin, iar masculii le stropesc cu lapti. Dupa aceasta, femela acopera icrele, cu ajutorul
cozii,cu un strat subtire de pietris. Dupa depunerea icrelor si a laptilor,pestii slabiti, se lasa
dusi la vale de curentul apei si revin la vechile locuri de adapost.Pastravii din bazinele
pastravariilor depun icrele ceva mai tarziu decat cei din rau. Marimea icrelor si numarul
pe care-l depune o femela depind de greutatea ei, de varsta si indeosebi de bogatia in hrana
a apei in care traieste.Icrele, de culoare portocaliu-galben au un diametru intre 3-6 mm,
fiind mai mici la pastravii tineri si mai mari la cei mai in varsta. De asemenea ele sunt mai
mari la pastravii din lacurile alpine decat la cei din paraiele de munte.La 1 kg greutate-
corp, o femela depune intre 2200 si 4500 de icre. Numarul icrelor variaza de la un parau la
altul, in functie de o serie de factori,dintre care cel mai important il constituie capacitatea
biogenetica a raului respectiv.In urma masuratorilor facute la un numar minim de 10
femele de diferite varste din fiecare apa mentionata mai jos au rezultat urmatoarele medii
la 1 kg greutate-corp, pentru pastravul de rau: 2200 bucati - raul Buda -Arges; 2300 bucati
- Valea Ierii; 2400 bucati -paraul Schit - Ceahlau;2700 bucati - Lacu Rosu si Ghilort; 2900
bucati -Raul Mare - Retezat; 3000 bucati - Valea Iadului si lacul Vidra; 3200 bucati-
paraul Barnar; 3300 bucati - Somesul Rece; 3800 bucati - Valea Puteni - Suceava; 4000
bucati -raul Lotru amonte de coada lavului Vidra si 4200 bucati in raul Sebes-Oasa.Icrele
stau in apa la incubat un numar variabil de zile, in functie de temperatura apei: mai putine
zile cand apa este calda si mai multe cand temperatura a scazut.In general, in apele tarii
noastre, puietul iese pe la mijlocul lunii martie - inceputul lunii aprilie, dupa 140-180 de
zile de la depunerea icrelor.Pentru ca puietul sa iasa din icre acestea rebuie sa acumuleze
un numar de grade-zile <> variind intre 330 si 380. Cifrele de mai sus rezulta din datele
inregistrate la diversele pastravarii din tara intr-un interval de 5 ani.Odata cu racirea
timpului, pastravul nu se mai hraneste decat in masura foarte mica, intra la adapost pe sub
pietre si-si reia activitatea de rapitor dupa dezghetul apei.

Pastravul fantanel (Salvelinus fontinalis)

Pastravul fantanel este denumit si pastrav de izvor, pastrav de sipot, fantanita si fantanel.
Denumiri straine: franceza-Omble (Saumon) de fontaine; engleza-Brook trout; germana-
Bachsaibling; italiana-Salmerino. Raspandire: originar din regiunea izvarelor fluviilor de
pe coasta atlantica a Americii de Nord, a fost introdus in Europa in jurul anului 1889, iar
la noi prin 1906, in catva ape de munte din Moldova, ca: Valea Barnarului, Valea Putnei si
Valea Tarcaului. Tot prin aceeasi vreme a fost introdus si in cateva ape din Transilvania:
in Valea Gudei si in Somesul Rece. Acum, la noi, se mai intalneste doar in trei paraie de
munte din cele in care a fost introdus initial: Valea Gudei- Toplita, Valea Putnei-
Campulung Moldovenesc si paraul Negruta, afluent al Somesului Rece.Descriere Ruda
apropiata cu pastravul indigen. Corpul, mai putin suplu decat al pastravului indigen, este
acoperit cu numerosi solzi mici. In lungul liniei laterale sunt dispusi intre 109 si 130 de
solzi. Are spatele brazdat de dungi portocalii pe un fond verde-masliniu. Flancurile, de
culoare variind intre argintiu, portocaliu si rosu, sunt presarate cu numeroase stelute cu
colturi rotunjite, de culoare portocalie sau rosu-carmin, unele din ele inconjurate cu inele
albastrui. Inotatoarele ventrale, cea anala si cea codala sunt rosiatice si au la margine cate
o dunga de culoare alb-laptos brazdata terminal cu o dunga neagra. Inotatorea codala are
aceeasi dunga numai la baza de jos a ei. Dorsala si nodalca au culoarea spatelui si sunt
brazdate si ele de dungi serpuite. Aceleasi caractere le prezinta si partea superioara a
inotatorii codale, care e scobita in tinerete ca si la pastravul indigen. Femela are culori mai
sterse decat masculul. In timpul boistei, abdomenul devine rosuportocaliu, masculul avand
in lungul lui pete negre care, impreuna cu maxilarul de jos, usor curbat, il face usor de
deosebit de femela. Are gura mai mare decat pastravul idigen si prevazuta cu dinti mari,
incovoiati, care-i dau caracteristica de mare rapitor.Felul de viata, hrana In tara de bastina
traieste in apele limpezi puternic oxigenate, cu temperaturi scazute si care nu depasesc
vara 15 grade C. Optimul de hranire il are cand temperatura apei are valoarea cuprinsa
intre 12-14 grade C. Sub 4 grade C hranirea inceteaza. Cresterea temperaturii peste
valoarea de 17 grade C il face sa migreze spre izvoare, in cautarea temperaturilor mai
scazute. Spre deosebire de pastravul indigen, fantanelul este un peste vioi, vesnic in
miscare, adapostul jucand un rol secundar in viata lui. Hrana, constituita din melci, rame,
latausi si felurite insecte si-o ia fie de la suprafata apei, fie de pe fundul ei. Consuma si
semeni mai mici de-ai sai. Crestera este mult mai rapida decat a pastravului indigen, la 2
ani atingand o lungime de 20-25 cm si o greutate de 150-200 grame. Reproducerea are loc
toamna, incepand cu luna octombrie si sfarsind cu jumatatea lunii noiembrie, cand
femelele depun intre 2500 si 5000 icre la kg/greutate corp, cu un diametru de 4-5 mm.
Devine matur sexual la varsta de 2-3 ani. Boistea are loc in vecinatatea locului in care
traieste, in acelasi mod ca la pastravul indigen. Puietii ies din icre prin luna martie, cand
paraiele de munte sunt inca inghetate, dupa ce icrele insumeaza un total de 350-400 grade-
zile <>. Avand aceeasi perioada de boiste ca si pastravul idigen si traind, la noi, in amestec,
se incruciseaza cu acesta, dand asanumitii pastravi-tigru, caracterizati prin dungile verzi-
cafenii de pe flancuri. Hibrizii produsi sunt sterili. Fantanelul din apele naturale este apt
pentru reproducere mai devreme decat pastrvul indigen, respectiv la varsta de 2 ani.

Pastravul de lac (Salmo trutta lacustris)

Pastravul de lac nu este o specie aparte ci o forma a pastravului indigen adaptat, de-a
lungul timpului, la viata lacustra. Denumiri straine: franceza-Truite de lac; germana-
Seeforelle; engleza-Lake trout; italiana-Trota di lago. Raspandire: frecvent in lacurile din
Alpi (Franta, Elvetia, Austria) si in lacurile alpine ale peninsulei scandinavice. La noi este
raspandit in lacurile Bicaz, Vidraru Vidra si Lesu, fiind la el acasa in lacurile de
acumulare adanci si bogate in hrana. Cateva exemplare au fost pescuite in Lacu Rosu, iar
in paraul Prejmer-Brasov, se gaseste destul de numeros. Descriere: corpul este scurt si
gros, mult latit,acoperit de solzi mari usor cazatori. Capul, in raport cu restul trupului, este
mult mai mic decat la pastravul indigen. Gura este mica, prevazuta cu numerosi dinti
incovoiati inauntru. Inotatoarea codala este putin scobita in tinerete si dreapta cand ajunge
la maturitate. Culoarea spatelui si a capului este verde-oliv, iar cea a flancurilor si a burtii,
argintie. Flancurile sunt prevazute, pana aproape de burta, cu pete mari, obisnuit in forma
de X, de culoare neagra. Petele nu au inele albe sau albastrui, ca la pastravul indigen sau
fantanel. Inotatoarea dorsala are si ea numeroase puncte negre rotunde, dispuse in
randuri paralele. Pete mici dispuse neregulat are si inotatoarea codala. Petele rosii lipsesc
cu desavarsire. Felul de viata si hrana: traieste in apele adanci si reci ale lacurilor de
munte. In lacurile Bicaz si Vidraru coboara pana la adancimi de 40 m. In stadiul de puiet
se hraneste cu diverse larve acvatice pe care le gaseste pe fundul lacului sau, mai ales, la
mal. Ca adult insa, fiind unul din pastravii cei mai rapitori, isi ia hrana aproape exclusiv
din randul celorlalti pestisori care traiesc in apa lacului, sau dintre semenii sai mai mici.
Pastravul din lacul Bicaz se hraneste cu obleti, porcusori, babusca, clenisori si alte specii
marunte, iar cel din Vidraru cu zglovoace, boisteni si obleti.Cresterea Este o specie care
creste mai rapid decat toate celelalte specii de salmonide, cu exceptia lostritei. Dam mai jos
dimensiunile medii la diferite varste. Pastravul de lac traieste pana la 20 de ani si atinge
dimensiuni pana la 30 kg.
Reproducerea: pastravul de lac devine matur sexual la varsta de 3-4 ani. Boistea are loc
mai timpuriu decat la pastravul indigen, cand temperatura apei lacului coboara la 10
greade C, ceea ce se petrece obisnuitla sfarsitul lunii septembrie si inceputul lunii
octombrie. Depune un numar de aproximativ 2000 icre la kg-greutate. Icrele au culoarea
portocalie si sunt cele mai mari icre pe care le au pestii de la noi: 5-6 mm in diametru. Sunt
depuse la apa mica, in gurile afluentilor lacului sau chiar la mal.

Pastravul curcubeu (Salmo gairdneri)

Pastravul curcubeu este denumit si pastrav american. Denumiri straine: franceza-Truite

arc-en-ciel; engleza-Rainbow trout; germana-Regenbogenforelle; italiana-Trota iridea.
Raspandire Originar din America de Nord (California), a fost introdus in Europa in jurul
anului 1880, in Germania mai intai si apoi in alte tari europene, printre care si tara
noastra, inainte primului razboi mondial. Exista doua varietati de pastrav curcubeu:
pastravul curcubeu propriu-zis
(rainbow trout), stabil in apele de munte si pastravul curcubeu denumit "cu cap de otel"
(steelhead trout), care migreaza in ocean in stadiul de adult. In Europa au fost aduse sub
forma de icre amondoua varietatile, atat Salmo shata ce traia in regiunea superioara a
paraielor din Muntii Stancosi, cat si forma migratoare din regiunea dinspre varsare a
paraielor respective (Slamo irideus). A fost introdus ca specie de baza in lacurile Bicaz si
Vidraru, insa a fost
extras prin braconaj aproape pana la exterminare. In lacul Lotru forma specia majoritara.
Descriere Colorat mai putin frumos decat semenii sai din aceeasi familie, pastrvul
curcubeu este verde-cenusiu uneori albastrui pe sapte, argintiu stralucitor pe flancuri si
albicios pe burta. In lungul liniei laterale, mult mai 'pronuntata decat la ceilalti pesti din
familia salmonidelor, are o dunga cu irizatii de culorile curcubeului, de unde isi trage
numele. Forma corpului este asemanatoare cu cea a pastravului indigen, solzii sunt insa
mai mari, in numar de 120-150 in lungul liniei laterale. Flancurile si spatele ca si
inotatoare codala, sunt presarate cu numeroase puncte mici negre. Punctele rosii lipsesc.
La unele exemplare punctele negre mici, de forma neregulata, sunt raspandite pe tot
corpul. Inotatoarea codala este scobita si la varsta inaintata. Capul este mai mic
(proportional cu corpul) decat la pastravul indigen. Puietul de o vara are dungi
transversale ovale pe flancuri, dungi ce dispar in a doua vara. Felul de viata, hrana Este
mai putin exigent la conditiile fizico-chimice ale apei decat ceilalti pastravi. Suporta bine
tulbureala apei, se multumeste cu un continut mai scazut in oxigen dizolvat (6-7 cml/l), cu
un curent mai lin, prefera apele neutre cu valoarea pH-ului in jur de 7. In ce priveste
temperatura apei, in bazine suporta temperaturi pana la 28 de° C timp de cateva ore, daca
debitul este cel putin 1 litru/minut la 1 kg peste. Optimul de hranire il are cand temperatura
apei atinge valori cuprinse intre 15-19° C; consuma insa hrana ce i se administreza si cand
apa are temperaturi apropiate de 1° C, fapt care-l face sa inregistreze cresrteri si in timpul
iernii. La temperaturi ce trec peste 23° C hranirea inceteaza. In apele libere, hrana este
constituita din tot felul de insecte si larve existente in apa sau care zboara la suprafata
acesteia. Este mai vorace decat ceilalti pastravi, fiind tot timpul flamand si in cautarea
hranei. Inghite tot ce cade in apa. Este mai putin pretentios in ce priveste adapostul,
preferand in schimb apa mai adanca. Cresterea In apele naturale, la varsta de 2 ani atinge
lungimea de 20-25 cm si o greutate de 100-250 g. In bazinele inchise, cresterea este in
functie de temperatura apei, de debit si in special de hranire. Hrana de calitate si
abundenta ei in apele interioare face ca pastravul  curcubeu sa inregistreze cresteri putin
obisnuite. Greutatea maxima inregistrata in lacul Bicaz este de 5,4 kg. Reproducerea
Maturitatea sexuala o atinge la 2 ani (masculul) si la 3 ani (femela); femela are icre uneori
si la varsta de 2 ani atunci cand are conditii optime de dezvoltare. Depunerea icrelor are
loc primavara, incepand cu luna martie si sfarsind cu luna aprilie. In apele curgatoare
naturale pastravul curcubeu nu se reproduce. Depune insa, partial, icre in lacurile alpine
si in raurile care alimenteaza lacurile de baraj in care a fost introdus. La 1 kg greutate
corp se obtin intre 2300 si 4000 de icre galbene sau portocalii de 4-6 mm in diametru, in
functie de varsta si greutatea femelelor. Incubatia dureaza intre 30 si 60 de zile, icrele
eclozand dupa acumularea a 330-390 grade-zile .

2.Anatomia interna la Salmonide

APARATUL DIGESTIV
Aparatul digestiv este compus din: gura, faringe, esofag, stomac si glande. Gura, dupa
pozitia ei poate fi: terminala, cand se alfa in varful botului (cum este la salmonide),
superioara cand este in partea de sus a lui sau inferioara cand este situata in partea de jos
a botului (la porcusor, mreana, scobar). Unele specii de pestii au langa gura niste
prelungiri ale pielii numite mustati, care au rolul de organ senzorial (la mreana, grindel,
etc.) sau folosesc la atragerea prazii (la somn, mihalt, etc.). Modul de hranire a determinat
si forma gurii, ca si prezenta si absenta dintilor. Astfel, pestii rapitori, grupa din care fac
parte cele mai multe dintre salmonide, au gura mare si prevazuta cu numerosi dinti
indreptati spre inauntru, care au rolul de a retine prada. Spre deosebire se alti pesti,
salmonidele au dinti si pe limba, acestia fiind necesari pentru taierea prazii. Pot avea dinti
si unele specii de pesti care nu sunt rapitori ci se hranesc cu diverse organisme animale
sau vegetale; asa sunt cele mai multe ciprinide (familia crapului), boisteanul etc. Dintii
acestora nu sunt situati pe maxilare, ca la ceilalti pesti, ci pe oasele faringiene, fapt pentru
care poarta denumirea de dinti faringieni. Unele specii de pesti, cum sunt: coregonul,
morunul, nisetrul, etc. sunt complet lipsite de dinti. Aproape la toti pestii dintii cad de mai
multe ori in timpul vietii, in locul lor crescand altii noi. Faringele serveste mai mult la
respiratie, in regiunea lui fiind situate branhiile. In el se gasesc glandele cu secretie
interna (tiroida si timusul). Esofagul este format dintr-un tub scurt si larg care se continua
cu stomacul. Stomacul, absent la ciprinide, este bine dezvoltat la pestii rapitori; el are rolul
de a digera alimentele. Locul de unire a stomacului cu intestinul se numeste pilor; acesta
este prevazut cu niste prelungiri denumite apendici pilorici, care maresc suprafata
mucoasei intestinale si servesc drept criteriu de diferentiere intre specii. La unele specii de
pesti (de exemplu la rechini) aceste prelungiri lipsesc. Glandele servesc la digerarea hranei
prin sucurile pe care le secreta. Cele mai importante glande sunt ficatul si pancreasul.
Ficatul salmonidelor este de culoare bruna-rosie inchis; este nelobat si situat in regiunea
inimii; reprezinta 2,5-3,5% din greutatea corporala. Ca la totii pestii, ficatul secreta in
intestin fierea necesara bunei functionari a celorlalte glande. Pancreasul este o glanda
situata in intestin. Ea secreta asa numitul suc pancreatic, care serveste la transformarea
alimentelor in substante ce sunt asimilate prin sange (cum sunt: glicerina, hidratii de
carbon, etc.).
APARATUL EXCRETOR
Aparatul excretor este constituit din rinichii asezati sub coloana vertebrala - formeaza
dunga de "sange inchegat" situata in lungul coloanei vertebrale care trebuie indepartata
la curatarea pestelui, pentru ca sa nu se altereze. Rinichii servesc la evacuarea urinei prin
canalul urinar. Pastravul elimina zilnic intre 60 si 100 cml de urina la 1 kg greuatate.
APARATUL RESPIRATOR
Aparatul respirator este format din patru perechi de branhii asezate sub opercule. Apa
intra prin gura pestelui, trece prin branhii unde este deposedata de oxigenul dizolvat in ea
si apoi iese pe sub opercule. Branhiile au culoarea rosie. Culoarea galbuie a branhiilor
indica, printre altele, un continut in oxigen al apei sub cel necesar pestilor. Unii pesti, ca:
grindelul, zvarluga si tiparul au intestinul adaptat si pentru respiratie in partea posterioara,
de unde oxigenul luat din apa intra in sange; aceasta se numeste respiratie intestinala.
VEZICA INOTATOARE
Vezica inotatoare este asezata intre intestin si rinichi. La salmonide ea este formata dintr-o
singura incapere. Vezica inotatoare serveste la mentinerea echilibrului, fiind umpluta cu
gaze luate de la suprafata apei, prin inghitirea aerului. Prin modificarea volumului gazelor
pestele poate cobori sau urca in apa.La unele specii de pesti, ca: grindelul, nisiparnita,
zvarluga, s.a., vezica inotatoare este foarte mica si nu mai are rol de organ de cufundare
sau de ridicare din apa. Aceasta adaptare se datoreste faptului ca speciile amintite traiesc
pe fundul apei. Vezica inotatoare poate avea si functii senzitive, respiratorii sau, uneori,
producatoare de sunete. Datorita vezicii inotatoare, pestii morti se ridica dupa un timp la
suprafata, ea umflandu-se foarte mult.
APARATUL CIRCULATOR
Aparatul circulator este compus din inima, artere si vene. Inima este situata in regiunea de
jos a branhiilor, fiind alcatuita numai din doua camere (auricul si ventricul). Marimea si
greutatea inimii variaza dupa felul de viata al pestelui si dupa talie, fiind sub 1% din
greutatea pestelui. Datorita activitatii intense pe care o duc pestii rapitori, acestia au inima
mai mare decat pestii pasnici. De la inima pornesc spre branhii si spre periferia corpului
un numar de artere care servesc la transportul sangelui, iar de la periferie sangele este
adus spre vene.
APARATUL REPRODUCATOR
Glandele sexuale sunt perechi si poarta numele se testicule la masculi si ovare la femele.
Produsele sexuale se numesc icre la femele si lapti la masculi si reprezinta intre 15 si 25%
din greutatea totala a femelei si 3,5-3,9% din greutatea pastravului mascul. Numarul
icrelor variaza dupa specie, varsta, hrana si greuatatea corpului. Astfel, pentru 1 kg
greutate-corp numarul icrelor este de circa 2000 si 5000 bucati la majoritatea
salmonidelor, cu exceptia coregonului si lipanului, de circa 200 000 de bucati la crap, 600
000 la lin si 1 000 000 la mihalt. Marimea icrelor variza de la 1,5 mm la crap si coregon,
pana la 6 mm la pastrav. Numarul laptilor este mult mai mare decat al icrelor. Astfel la
pastrav este de circa 500 milioane (10 miliarde la cm cub de sperma) iar la biban de circa
150 bilioane, la 250 g greutate-corp. Dupa eliminarea din corp, laptii pastravului traiesc in
apa intre 30 si 90 de secunde, timp in care terbuie sa fecundeze icrele. Laptii pot fi pastrati
viabili pana la 10 zile, la o temperatura de +5 grade C, fara apa insa. Icrele au o
valabilitate mai lunga in apa: 20 - 30 minute.
SISTEMUL NERVOS
Sistemul nervos este alcatuit din creier (situat in cutia craniana) si maduva spinarii, care
alcatuiesc sistemul nervos central. Din creier si maduva spinari pleaca nervi in tot corpul,
formand sistemul nervos periferic.

4. Functiile principale ale pestilor

NUTRITIA
Indata dupa iesirea puietului din icra acesta simte nevoia de hrana. Punga vitelina, care
este o ramasita a icrei, ii asigura pentru un anumit timp rezervele de hrana necesare. Dupa
resorbtia pungii viteline, care la salmonide dureaza obisnuit 4-5 saptamani, puietul isi
cauta hrana necesara. Hrana pestilor difera dupa specie, ea fiind compusa din organisme
animale la pestii rapitori si din vegetale sau organisme animale mici la cei pasnici.
Salmonidele sunt pesti rapitori. Ele se hranesc in tinerete (ca puiet) cu plancton sau cu
diferite organisme animale ce traiesc in apa, ca: viermisori, melcisiori, etc. In stadiul de
adult, salmonidele consuma fie viermi si larve de insecte care traiesc in apa, fie broaste,
melci sau pestisori din speciile cu care vietuiesc impreuna sau chiar semeni de-ai lor mai
mici. Pestii, in general, inghit hrana fara a o mesteca. Pentru a creste un kilogram in
greutate, pastravul consuma intre 3 si 8 kg de hrana. Pofta de mancare a pestilor este in
legatura cu o serie de factori, ca: temperatura apei, aciditatea ei si cantitatea de oxigen
dizolvat. Cu cat temperatura apei este mai scazuta sau mai ridicata decat cea necesara unei
hraniri normale, cu atat pestele consuma mai putina hrana, ajungand ca la o anumita
temperatura a apei sa nu mai manance. Temperatura optima de hranire variaza de la o
specie de peste la alta. Pastravul se hraneste mai bine intr-o apa care este neutra sau
alcalina si are un continut de oxigen dizolvat intre 7-8 cm cubi/litru, decat in apele acide
sau bazice, cu un continut de oxigen mai mic sau mai mare. Cand aciditatea si continutul
in oxigen au valori limita pentru viata pestelui, acesta nu se mai hraneste si, daca ele se
mentin timp indelungat, pestele se imbolnaveste si moare.
REPRODUCEREA
Maturitatea sexuala la pesti, adica varsta la care pesti pot sa se inmulteasca depunand icre
sau lapti, difera in functie de specie. Astfel, ea este de 2-4 ani la pastrav si lipan si de 5-6
ani la lostrita, in timp ce unele specii, ca morunul sau specii inrudite ce acesta, devin
mature sexual abia pe la 15 ani. De obicei, masculii devin maturi sexual mai devreme decat
femelele. Reproducerea, adica inmultirea sau peroada cand are loc depunerea icrelor si a
laptilor, se numeste popular boiste sau bataie si are loc la majoritatea speciilor odata pe an:
primavara la majoritatea ciprinidelor, toamna la unele salmonide si iarna la mihalt, stiuca
etc. Salmonidele, pesti iubitori de apa rece si bine oxigenata, urca inspre izvoare pentru a-
si depune icrele. In cadrul aceleiasi specii sunt insa pesti care isi depun icrele in apropierea
locului unde traiesc, altii care urca o distanta mica pe rau in sus si altii care urca pana in
regiunea izvoarelor. In timpul boistei salmonidelor, femela insotita de unul sau mai multi
masculi isi face, cu ajutorul cozii sau botului, un locsor in pietrisul curat de la coada
baltilor, unde apa este mai putin adanca (20-30 cm) si mai lina. Aici, dupa ce isi freaca
burta de pietris, depune icrele care au culoarea galbena-portocalie. Icrele eliminate sunt
moi si mai putin sferice. Ele absorb apa, prin orificiul numi micropil, pana la 20% din
greutate, fapt ce se petrece intr-un interval de timp de circa 20-30 minute. Dupa depunerea
icrelor, acestea sunt stropite cu lapti de unul din masculi. Fecundatia este deci exterioara,
fapt pentru care, cu mici exceptii, pestii nu au organe de copulatie. Dupa fecundare, icrele
sunt acoperite, cu ajutorul cozii, cu un strat subtire de pietris. Din numerosii
spermatozoizi eliberati de mascul, unul singur fecundeaza icra. Depunerea icrelor are loc
in mai multe etape in cursul aceleiasi zile sau mai multe zile la rand. Perioada de boiste
este in functie de temperatura apei. In cazul in care, in perioada de boiste, temperatura
apei scade sau creste brusc peste cea normala, depunerea depunerea icrelor inceteaza si ea
are loc mai slab cand apa isi recapata vechea temperatura. In timpul boistei, unele
ciprinide au pe bot asanumiti butoni nuptiali, iar salmonidele capata culori mai aprinse,
imbracandu-si asa-numita haina de nunta. In aceasta perioada, deosebirea dintre masculi
si femele este usor de facut, atat dupa culorile mai aprinse ale masculului, cat mai ales
dupa marimea orificiului genital (pe unde se elibereaza produsele sexuale), care la femela
este marit si umflat. Icrele depuse au nevoie pentru dezvoltare (incubatie) de mai multe
zile, in functie de temperatura apei. Astfel, primavara, icrele de lostrita si lipan au nevoie
de 20-30 de zile, iar toamna, cele de pastrav indigen si fantanel, de 2-5 luni. Pentru ca ele
sa se dezvolte normal au nevoie de apa curata; namolul le asfixiaza. In primele zile de
incubatie, icrele consuma o cantitate foarte mica de oxigen dizolvat, datorita respiratiei
reduse a lor.

Cresterea pastravului in captivitate

Sursa de apa
Este necesara o cantitate cat mai mare de apa, rece, cu o temperatura cat mai constanta,
bogata în oxigen dizolvat, curata, izvorand dintr-un bazin impadurit cu cat mai putine
exploatari si continand în dilutie saruri minerale nevatamatoare pestilor. 

Temperatura si oxigenul dizolvat 

Pastravii sunt pesti exigenti fata de temperatura apei si continutul ei în oxigen. Cu cat o
apa este mai rece cu atat ea are un continut mai mare în oxigen dizolvat. Se stie ca
pastravii au un optim de dezvoltare (hranire) cand temperatura apei are o anumita valoare,
aceasta variind de la o specie la alta, astfel: ? pentru pastravul fantanel este de 12-14s C; ?
pentru pastravul indigen este de 14-16s C; ? pentru pastravul curcubeu este de 15-19s C.
Pastravul curcubeu se hraneste pana la o temperatura de 23s C, suportand si o
temperatura de 28s C, cu conditia ca apa sa fie alimentata incontinuu. Limita inferioara
nu trebuie sa scada sub 5s C. Pastravul indigen paraseste raurile cu o temperatura ce
depaseste 17s C, preferand o apa mai rece, iarna chiar pana la 0s C. Ar fi ideal ca la o
pastravarie apa sa fie cat mai constanta si cuprinsa intre 12 si 17s C, atat vara cat si iarna.
Este de retinut faptul ca, în conditiile tarii noastre, o apa care inregistreaza primavara
temperaturi sub 5s C, nu este indicata a fi utilizata ca sursa de alimentare pentru
pastravariile de consum, indeosebi în casa de incubatie a acestora. O apa rece, care nu se
incalzeste vara peste 10-11s C, nu este indicata. Nici una care inregistreaza temperaturi, în
lunile calde, peste 23s C. Variatiile bruste de temperatura sunt foarte daunatoare
salmonidelor care au o temperatura variabila cu 2-3s C mai mare decat cea a mediului în
care traiesc. Puietii de o vara mor camd temperatura apei se schimba cu 3-4s C, iar pestii
adulti cand temperatura inregistreaza variatii bruste de 7-10s C. Temperatura apei
influenteaza si perioada de reproducere, aceasta avand loc cand apa atinge valoarea
temperaturii de 6-8s C. Temperatura influenteaza si metabolisml pastravului, cu cat
aceasta este mai ridicata cu atat acesta creste, necesitatea de oxigen a pestelui creste si ea,
în timp ce continutul de oxigen din apa scade. La amplasarea unei pastravarii, sursa de
apa sa se verifice, din punct de vedere termic, de-a lungul unui interval de minim 12 luni.
Este indicata o sursa de alimentare ale caror valori termice maxime sa nu depaseasca cu
mai mult de 2s C valoarea temperaturiilor optime date pentru fiecare specie. Se considera
buna pentru pastrav o apa în care continutul normal de oxigen nu scade sub 9 mg/l, ceea
ce corespunde temperaturii de 19-20s C si respectiv în pastravariile de la munte 18-19s C.
De asemenea exista posibilitatea cresterii continutului în oxigen dizolvat si in apa bazinelor
prin caderi artificiale, prin amestecarea apei cu aerul atmosferic cu ajutorul unor aparate
electrice denumite aeratoare, sau prin mentinerea unor plante submerse care, ziua, cand
apa e mai calda, elibereaza oxigen. În general, apele noastre de munte sunt saturate sau
aproape saturate în oxigen dizolvat (peste 10 mg/l). Pe scara exigentei fata de continutul de
oxigen dizolvat se situeaza pe locul intai pastravul indigen, urmat de fantanel, lipan,
lostrita, coregon, ultimul fiind pastravul curcubeu. Reactia apei (pH) Cea mai buna apa
pentru dezvoltarea salmonidelor este cea cu pH neutru (7), putand ajunge pana la alcalin
(8). Un pH mai mic de 6 sau cu valoare peste 8,5 este impropriu pentru salmonide, intrucat
slabeste organismul acestora si-l expune la boli; pH-ul are valori mai mici iarna decat
vara, datorita lipsei materiilor organice din apa în anotimpul friguros. Valoarea pH-ului se
determina fie cu ajutorul hartiei de turnesol, fie cu ajutorul unor aparate numite
pehametre. Iata în continuare cum se stabileste valoarea pHului cu ajutorul hartiei de
turnesol: Se introduce o fasie de hartie indicatoare în apa; se scoate si se compara apoi
dupa 2-3 minute cu scara culorilor de pe capacul cutiei unde se afla hartia. Culoarea rosu
inchis sau deschis indica un pH de 2-3, cea galbena-portocalie pH 4, verde deschis pH 7,
verde inchis spre albastru pH 8, iar albastru 9. În general apele de la noi au un pH cuprins
intre 7 si 8, cu exceptia lacurilor alpine din masivele Fagaras, Retezat si Rodna, unde pH-
ul are o valoare cuprinsa intre 6 si 7. Alcalinitatea este data de continutul în calciu si
magneziu al unei ape (primul fiind sub forma de bicarbonat de calciu) si alte saruri
alcaline. Apele noastre de munte sunt în general slab alcaline, avand o valoare a
alcalinitatii aproape de 0. Duritatea unei ape este data si ea de continutul de calciu si
magneziu. Se spune ca o apa este dura cand dizolva greu sapunul si este slaba cand face
clabuci si fierbe cu usurinta legumele. Valoarea duritatii se da în general în grade
germane, iar apele noastre de munte au o valoare a duritatii cuprinsa în general intre 2 si
15 grade germane. Dioxidul de carbon nu este indicat în apele de pastrav. O cantitae de 2
mg/l poate fi tolerata de pastrav. Este prezent in cantitate mare în unele izvoare. Poate fi
eliminat din apa prin construirea unor praguri pentru caderea apei si inlocuirea lui cu
oxigen preluat de apa din aerul atmosferic. Prezenta lui în apa care alimenteaza casa
incubatoare si trocile cu puieti provoaca boala bulelor de gaz, foarte periculoasa pentru
puieti. Originea apei joaca si ea un rol important în salmonicultura. Se utilizeaza numai
apele curgatoare, avand avanajul unui continut bogat în oxigen si a unei temperaturi
ridicate iarna si scazute vara. Este indicata utilizarea în pastravarii a apei lacurilor de
acumulare, datorita unor calitati deosebite ale lor: ? au o temperatura relativ constanta,
situata în limitele normale de dezvoltare a pastravului; nu coboara iarna sub 2- 4s C si nu
urca vara peste 16s C; ? sunt mai bogate în oxigen dizolvat si în saruri dizolvate; ? nu
contin gaze nocive pentru pastrav, ca dioxid de carbon si azotati sau sulfati; ? asigura un
debit constant si, în general, o apa limpede. Este necesara o a doua sursa de alimentare
pentru cazul în care apa lacului este tulbure ca urmare a diferitelor lucrari de intretinere a
barajului. Debitul este factorul care determina productivitatea posibila la unitatea de
suprafata, indeoasebi în corelatie cu temperatura apei. O pastravarie nu se construieste
acolo unde debitul nu este constant pe tot parcursul anului si nu este suficient pentru
realizarea productiei calculate. Debitul va fi mai mare intr-o pastravarie de consum si mai
mic în una de repopulare; mai mare atunci cand temperaturile maxime se apropie de
valorile limita si mai mic cand temperaturile apei sunt constante si în limitele optimului de
dezvoltare a salmonidelor. La temperaturi sub 15s C, debitul necesar este de circa 0,5-1
litru/minut pentru 1 kg pastrav, iar la temperatura de 16-20s C de circa 1-2 litri/minut. Cu
cat temperatura este mai scazuta cu atat debitul necesar este mai mic (0,5 l/minut la
temperatura de 7s C pentru 1 kg pastrav). Pentru puieti, cantitatile de apa necesare sunt
mai mari, consumul de oxigen dizolvat al acestora fiind dublu fata de greutate, în
comparatie cu pastravul adult. În general este necesar un debit de 30-60 l/minut pentru
10000 puieti de 2-3 luni si dublu pentru puietii pana în toamna. Pentru canalul de
alimentare sau pentru rau, formula cea mai simpla de masurare a debitului este: D = S ×
(V × 0,85), în care: S este suprafata sectiunii transversale; V este viteza apei; 0,85 este
coeficientul de frecare si respectiv, reducere a vitezei. Practic se procedeaza astfel: ? se
masoara o lungime de 10 m de canal sau rau cat mai regulat ca sectiune; ? se ia din
jumatate în jumatate sau din metru în metru (pentru rau), transversal, adancimea apei în
cm; valorile se aduna si se impart la numarul masuratorilor; media obtinuta se inmulteste
apoi cu latimea apei în cm; ? se da drumul la o sticluta plina pe jumatate cu apa si se
cronometreaza în cat timp a parcurs cei 10 m. se impart cei 10 m la nr secundelor si se
obtine viteza în zecimi de metru pe secunda. Aceasta se inmulteste apoi cu 0,85. Cele doua
cifre obtinute, respectiv suprafata sectiunii în cm? si viteza în m/sec, se inmultesc intre ele
pentru a afla debitul în litri pe secunda. Limpiditatea Pastravul necesita o apa cat mai
limpede. Cu cat sunt mai tineri cu atat exigenta lor fata de apa limpede este mai mare. Apa
tulbure, indeosebi incarcata cu suspensii fine, dauneaza icrelor prin depunerea unui strat
de mal care acopera orificiul de respiratie al acestora si le omoara prin asfixiere. Ea este
cu atat mai daunatoare cu cat icrele se afla în stadiul premergator embrionarii. Alevinii si
puietii din troci si mai putin cei trecuti în bazine,inregistreaza un mare procent de
mortalitate din cauza apei tulburi de primavara. Acest procent este deosebit de ridicat daca
în momentul inceperii hranirii apa este tulbure. Pentru evitarea acestor situatii este bine ca
apa ce alimenteaza casa incubatoarelor, trocile si bazinele cu puieti sa fie trecuta printr-un
bazin de decantare si prin filtru. De aceea se pot utiliza asa numitele surse de apa reocrene
(izvoare) sau limnocrene (paraie de munte curgatoare), care au o limpiditate maxima si o
temperatura putin variabila. Trebuie retinut faptul ca apa utilizata la bazinele de consum
sau reproducatori nu se trece prin bazinul de decantare, intrucat pentru a o limpezi cand
este tulbure din cauza ploilor, ar fi necesar un bazin cu suprafata egala cu a intregii
pastravarii. Malul ce se acumuleaza în bazine va fi curatat obligatoriu la inventarul de
primavara si la cel de toamna si, dupa caz, atunci cand bazinele s-au colmat intr-un grad
mai mare decat cel obisnuit (un strat mai mare de 10 cm).

6.Reproducerea artificiala
Reproducerea artificiala salmonidelor comporta o serie de operatii preliminare
pregatitoare si altele care tin de procesul propriu-zis de transformare a icrelor.
1. Pregatirea reproducatorilor:
Pastravul indigen
Reproducatorii aflati in bazine se sorteaza pe sexe la inceputul lunii septembrie si se
introduc separat in bazine mai mici, dezinfectate in prealabil, la o densitate de cca. 1 kg/m?
in bazinele de parcare, daca acestea sunt suficient de mari si pot primi debitul necesar. In
bazinele de parcare se pot tine, in lipsa de spatiu suficient, timp de 24 de ore pana la 5
kg/m?, daca se asigura debitul necesar de circa 5 l/minut pentru 1 kg pastrav, la o
temperatura a apei de 6-12° C. Reproducerea incepe nu mai tarziu de inceputul lunii
octombrie. Femelele care au icre bune de recoltare, luate la mana si presate putin lateral,
le elibereaza cu usurinta. Din momentul in care o parte din reproducatori sunt pregatiti
pentru mulgere, hranirea intregului lot inceteaza; ea se reia dupa mulgere. Pastravilor
batrani de la varsta de 6 ani in sus nu li se recolteaza icrele si laptii, ei fiind sortati la
trecerea reproducatorilor in bazinele de parcare si valorificati. Icrele acestor femele pot fi
recoltate pentru valorificare in scopuri alimetare.
 Pastravul curcubeu
 In toamna, reproducatorii se sorteaza pe sexe si  se introduc in bazine separate. Se
selectioneaza si viitorii reproducatori din randul pastravului destinat consumului care ii
vor inlocui pe cei batrani si necorespunzatori (in pastravariile lipsite de spatiu pentru
cresterea reproducatorilor din stadiul de puiet). Timpul de pregatire a lor depinde de
temperatura apei; sunt gata de depunere, in mod obisnuit, cand aceasta atinge valori
apropiate de 7-8° C. In perioada premergatoare mulgerii (cu 2 luni inainte), reproducatorii
vor fi hraniti cu hrana bogata in vitamine, adaugandu-se 5% drojdie de bere si 2% morcov.
Se recomanda sa fie utilizati numai reproducatori
bine conformati, in varsta de 3-5 ani, femele timp de 2 mulgeri, iar masculii o singura
mulgere.
2. Recoltarea si fecundarea icrelor:
Icrele pot fi extrase intr-un interval de maxim 8 zile de la maturare. Dupa aceea ele devin
supramaturate si desi unele pot fi fecundate, ele dau nastere la puieti cu malformatii si la
masculi numerosi. Icrele nematurate (extrase inainte de temen) dau un un procent mare de
mortalitate. Laptii nematurati se mulg cu greu si de obicei cu urme de sange; fecundarea
icrelor de catre acestia este foarte redusa. Laptii maturi si obtinuti de la reproducatori in
plina vigoare (3-5 ani) sunt de culoare alba-vascoasa; cei de calitate proasta sunt aposi si
zgrunturosi si sunt precedati obisnuit de un lichid incolor. Icrele ramase in interior,
nemulse, se obsorb cu timpul, dar se intampla uneori ca femele respective sa devina sterile.
Procesul fecundarii
Prima metoda de fecundare a fost metoda umeda, inventata de Iacobi. Icrele mulse intr-un
vas cu apa erau amestecate cu lapti. Datorita unei viabilitati reduse in apa a produselor
sexuale, indeosebi a laptilor, metoda poate da un numar mare de icre nefecundate (10-
15%). Metoda de fecundare uscata a fost descoperita de Wrasskij, piscicultor rus, in anul
1857, si consta in mulgerea icrelor intr-un vas uscat si apoi amestecate cu lapti, fara apa.
Spermatozoizi salmonidelor au in apa o viabilitate cuprinsa intre 30 si 90 de secunde si ca
in lichid devin foarte mobili, mobilitate care scade treptat (in functie de specie) dupa
trecerea a 30 de secunde. Laptii recolatati fara apa pot fi pastrati la gheata sau in frigider,
la o temperatura in jur de 5° C, viabili timp de 3-4 si chiar 10 zile. Sunt viabili si laptii
masculilor morti perioada boistei, un timp pana la 24 de ore de la incetarea functiilor
vitale, iar icrele pana la 12 ore.Icrele sunt viabile in apa un timp de 25 de minute, mai
putin cele de curcubeu si mai mult cele de indigen. Lichidul coelomatic (ovarian), in
amestec cu laptii mareste simtitor puterea de fecundare a acestora, facand posibila
conservarea lor la temperatura joasa, timp de 2-3 saptamani.
Cresterea reproducatorilor
Cantitatea si calitatea produselor sexulale (icre si lapti) si apoi vigurozitatea si rapiditatea
in cresterea puietilor si, respectiv, a viitorului pastrav de consum depind de modul cum au
fost crescuti reproducatorii.
1.Alegerea reproducatoriilor
Alegerea reproducatoriilor este o operatie al carei rezultat al incubatiei si apoi al cresterii
puietului este optim. Pentru pastravul indigen, viitorii reproducatori se sorteaza toamna
dintre cei mai vigurosi puieti de o vara crescuti in toplite si din categoria I a celor crescuti
in bazine. Pentru pastravul curcubeu, viitorii reproducatori se sorteaza inca din prima
toamna, dintre puietii care au consumat mai bine hrana administrata, au crescut bine in
lungime si sunt deosebit de vigurosi. Nu se retin puietii cu pigmentatie stearsa, cu
malformatii sau operculi scurti, ca si cei care au inregistrat o crestere disproportionata in
latime (grasi). Se recomanda ca la puietii alesi sa se faca o verificare prin sondaj si
sacrificare a organelor interne; sa aiba ficatul maron inchis spre rosietic, fara pete, sa nu
aiba splina marita, intestinele sa nu fie imbracate in grasime etc. Se recomanda retinerea
in toamna (6-7 luni) a puietului care are dimensiunile cuprinse intre 9-12 cm si 7-20
g/bucata. Procedeul aplicat de unii pastravari de a-si sorta reproducatorii din pastravul de
consum in momentul valorificarii este contraindicat si are justificare doar in pastravariile
cu numar redus de bazine unde reproducatorii nu pot fi crescuti, din lipsa de spatiu din,
primul an de
existenta.
2.Crestereapropriu-zisa a reproducatorilor
Pastravul curcubeu
Este specia cea mai usor de crescut in pastravariile noastre, dat fiind faptul ca ea poate fi
sortata din categoria I a pastravul de consum in anul valorificari. Se considera material
bun pentru viitorii reproducatori cel care in toamna celui de-al doilea an al existentei sale
realizeaza in lungime 18-22 cm cu o greutate de 65-100 g/bucata. Se recomanda cresterea
reproducatorilor din stadiul de puiet de o vara, ales dintre cei mai vigurosi printr-o selectie
riguroasa, sa formeze o linie caracteristica fiecarei pastravarii. Este indicata cresterea
pastravilor curcubeu in bazine mari, de pamant, la o densitate redusa pentru a-si putea
completa hrana artificiala cu cea naturala.
Pastravul indigen
Este o specie mai dificila la cresterea artificiala, indeosebi atunci cand a fost prins din
liber. Experienta a dovedit ca reproducatorii prinsi din rau si tinuti in continuare in bazine
nu dau icre de calitate decat in anul prinderii lor. In continuare refuza hrana, nu
inregistreaza cresteri si dau o productie de icre foarte redusa si de slaba calitate. Puietii
obtinuti din icrele lor sunt foarte salbatici si nu pot fi crescuti decat cu mare dificultate in
bazine. Din acest motiv, reproducatorii trebuie crescuti in captivitate din stadiul de puiet,
pentru a fi adaptati conditiilor de mediu si hrana specifice fiecarei pastravarii.Pentru
fiecare 100.000 icre se vor retine primavara, in bazine, cate 10.000 puieti de pastrav
indigen. Rezultatele cele mai bune in cresterea si, respectiv, formarea unor reproducatori
vigurosi s-au obtinut prin cresterea puietului, in prima vara, in conditii semiartificiale, in
toplite, prin adaos partial de hrana.Toamna, cu ocazia pescuirii toplitelor, se sorteaza
categoria de puiet 9-12 cm si se introduce in bazinele pastravariei, eliberandu-se, in
schimb, in rau, un numar echivalent din puietii crescuti in acest scop in bazine. Pentru
100.000 icre plan se vor retine, toamna, cate 1000 puieti din toplite.
Pastravul fantanel
Este o specie mai putin pretentioasa la mediul de trai, cosumand cu usurinta orice hrana i
se ofera, motiv pentru care, in majoritatea pastravariilor, se ingrasa foarte repede, este insa
predispusa la boli si da produsi cu un procent de viabilitate foarte redus. Cresterea
fantanelului solicita o atentie deosebita in ce priveste cantitatea si calitatea hranei ce i se
atribuie, tot timpul anului. Cei mai buni reproducatori, atat femele cat si masculi, sunt cei
in varsta de 3-5 ani,
varsta dupa care trebuie obligatoriu valorificati intrucat produsele sexuale se depreciaza.
Hranirea si ingrijirea reproducatorilor de pastrav constituie problema cea mai dificila in
lungul intregii perioade cat acestia sunt crescuti in pastravarie.Puietilor de pastrav
curcubeu li se administreaza, de preferinta, hrana animala (umeda) compusa (dupa
introducerea in bazine) din: splina, ficat, creier etc., in amestec cu fainuri vegetale (20%) si
drojdie de bere (2-5%).
Puietilor de pastrav indigen li se administra, pe cat posibil, hrana naturala (rame, oua de
furnici, melci, broste etc.), tocata marunt si data prin sita. Se dau ratii de 3-5 ori pe zi,
calculate astfel incat totalul lor sa reprezinte, in functie de temperatura apei, 5-10% din
greutatea lor totala. Se dau cifre orientative cantitatile de 1,5 kg/zi pentru 10.000 puieti de
trei luni si 5 kg/zi pentru puietii de 6 luni. In cazul in care aprovizionarea cu hrana
animala nu este posibila,
reproducatorilor li se poate administra, din stadiul de puiet, hrana concentrata. Trecerea
de la hrana animala la hrana concentrata trebuie facuta treptat si cu multa prudenta in
ceea ce priveste cantitatea. Hranirea trebuie facuta pe toata durata cresterii
reproducatorilor (din stadiul de puiet), fara intreruperi, intrucat variatiile regimului
alimentar pot provoca sterilitatea viitoriilor reproducatori. Reproducatorii hraniti in
exclusivitate cu produse artificiale de slaba calitate inferioara dau produse sexuale de
valoare scazuta. Cei mai buni reproducatori sunt cei in varsta de 3-4 ani pentru masculi si
4-5 ani pentru femele. In nici un caz nu se vor recolta icre de la femelele sub 3 ani si peste
6 ani. Procentul reproducatorilor sterili si, respectiv, al celor care dau produse cu
viabilitate redusa creste de la 15% pentru cei de 3 ani la 50-60% pentru cei de 6-7 ani (la
pastravul curcubeu). Icrele cele mai bune se obtin de la reproducatori care, la varsta
optima mentionata, au greutatea cuprinsa intre 300 si 500 g. Cu cat talia femelei este mai
mare, cu atat icrele au un diametru mai mare (apropiat de 6 mm), iar puietii rezultati sunt
mai mari si mai rezistenti. Sexul viitorilor reproducatori este influentat de talia si varsta
celor de la care s-au recoltat icrele. Icrele obtinute de la femelele batrane fecundate cu
laptii reproducatorilor tineri dau puieti majoritar masculi, la fel si cele fecundate cu laptii
reproducatorilor batrani sau nehraniti corespunzator. Densitatea la m? luciu de apa va fi
de 30-50 puieti de o vara (1 an), 10 puieti de doua veri si 1-5 bucati (1 kg) reproducatori
maturi. Debitul va fi de 0,1-0,2 l/minut/m? pentru puietul de o vara, 0,3-0,5 l/minut/m?
pentru reproducatori la densitatile preconizate la alineatul precedent. Datorita leziunilor
interne si externe ce sunt provocate inevitabil cu ocazia mulgerii reproducatorilor, acestia
trebuie inlocuiti, indeosebi femelele, urmarind obtinerea unor icre de buna calitate. Este
recomandabil ca femelele, indeosebi cele de curcubeu, sa fie valorificate dupa fiecare
mulgere. Tinand cont ca icrele cele mai bune se obtin de la femele in varsta de 4-5 ani si de
faptul ca, uneori, nu se dispune de spatiu suficient pentru cresterea
sperata a viitoriilor reproducatori de pastrav curcubeu, femelele se valorifica dupa
mulgerea din primavara cand implinesc 5 ani, iar masculii 4 ani.
Cresterea puietului pentru repopulare
Puietul de pastrav destinat repopularii apelor de munte si uneori si cel ce va servi la
cresterea viitorilor reproducatori din pastravarii, se creste semiartificial de la varsta de 4-5
saptamani, respectiv cand punga vitelina i s-a resorbit in proportie de 2/3 si pana la varsta
de 6 luni, in locuri de deversare construite anume, denumite generic toplite. Alte locuri de
deversare se constrtuiesc in albia majora a paraului sau a raului respectiv, unde terenul
prezinta denivelari si unde, lipsind un izvor cald, sursa de apa o va forma un paraias
afluent al celui principal sau chiar acesta. Digurile se fac tot din pamant, asigurate cu
pereti de barne. Pentru introducerea apei pe traseul locurilor de deversare, se construieste
in albia raului, o cascada podita in scopul ridicarii nivelului apei la terenul unde urmeaza
a fi introdusa apa. In toplitele alimentate cu apa de parau se intrtoduc intre 3-5 puieti/m?.
In lungul paraielor de munte se gasesc brate moarte prin care apa a curs odata si acum,
schimbandu-si cursul, au ramas fara apa. Aceste brate moarte sau albii parasite pot fi
amenajate ca locuri de deversare pentru puiet. Apa se introduce construindu-se o cascada
podita si o casita prevazuta cu poarta la fund. Pe parcursul albiei parasite se construiesc,
din 5 in 5 m sau mai mult, niste praguri din piatra sau lemn, inalte de 30-40 cm, in spatele
carora apa va forma cate o mica balta cu curent lin, in care fauna nutritiva va gasi conditii
bune de dezvoltare. In partea de aval, la confluenta albiei parasite cu paraul, se
construieste o casita umpluta cu pamant si prevazuta cu o poarta de fund, un deeversor si
un prea plin pentru a inlatura posibilitatile intrarii pestilor mari din parau si iesirea
puietilor din locul de deversarea astfel construit. Locurile de lansare a puietilor se aleg
astfel incat sa aiba apa lina cu numeroase adaposturi (bolovani, crengi, etc) si cu apa mica
pentru ca, pana cand puietul se adapteaza la noul mediu, sa nu sufere pierderi. Nu se vor
introduce intr-un punct ales mai mult de 20-30 puieti spre a evita pierderile masive ce
eventual ar avea loc in cazul cand punctul ales este necorespunzator. Numarul de puieti ce
se vor introduce intr-o apa oarecare rezulta din formula de lansarea a lui Leger: N = 20
B*L, in care: N-numarul de puieti in varsta de 5-6 luni ce se introduc la un km curs de
apa; 20-coeficientul rezultat din calcul; B-capacitatea biogenica a apei (puterea de
hranire); L-latimea medie a apei in m. Pentru a stabili productia unei ape, Leger a stabilit
formula de randament, numarul in kg al pestilor la km fiind dat de capacitatea biogenica a
apei respective (B) inmultita cu latimea (L). Ulterior, Huet a adaugat formulei un
coeficient diferit de la o apa la alta (k). K = B*L*k .K-capacitatea totala de peste la km; B-
capacitatea biogenica a apei; L-latimea medie; k-coeficintul de productivitate format din
patru valori diferite.

7.Boli si Daunatori
Boli provocate de ciuperci
1. Saprolegniaza
Saprolegniaza sau mucegaiul este provocata de o ciuperca din genul Saprolegnia sau
Achlya si se intalneste indeosebi in perioadele cu apa rece. Ataca icrele moarte, imprejurul
carora tese filamente ca de vata si se intinde apoi la icrele sanatoase din vecinatate.
Prevenirea mucegaiului la icre se face prin bai cu verde de malachit de 2 ori pe saptamana,
timp de 30 de minute. Concentratia baii este de 1 g verde de malachit la 200 l apa. Cand
boala este in stadiul de inceput si filamentele ca de vata sunt la suprafata, ea se poate
combate cu usurinta. In acest stadiu pestilor atinsi li se face o baie timp de 20 de minute
intr-o solutie de 3 kg sare de bucatarie la 100 l apa. Baia se repeta 3 zile la rand.
2. Ihtiosporidioza
Ihtiosporidioza sau ihtiofonoza este o boala a pastravilor si a altor specii de pesti (73 de
specii sunt atacate),provocata de ciuperca Ichtyosporidium (Ichtyophonus) hoferi.
Ciuperca ataca musculatura, viscerele, organele interne (inima, ficatul rinichii, splina
etc.), unde formeaza niste noduli de culoare alba sau cenusie, noduli ce sunt prezenti
uneori si pe branhii. Boala se ia de la pestii contaminati sau de la viscere de pesti
contaminati administrati in hrana, sau prin consumarea copepodelor purtatoare de spori.
Sporii patrund in stomac odata cu hrana si de aici, prin peretii intestinali, trec in sange si
ajung la organele mentionate. Combaterea bolii nu este posibila. Se recomanda utilizarea
paraclorofenoxentolului in concentratie de 1 cm3 la 1 litru apa, din care se iau 50 cml si se
amesteca cu 1 litru de apa. Pestii se imbaiaza in solutie timp de 24-48 de ore. Profilaxia
bolii rezulta din insusi modul de propagare a ei, respectiv din scoaterea totala din hrana
pastravilor a pestilor si a resturilor ramase de la fabricile de conserve.
Boli provocate de protozoare
1. Ihtioftiriaza
Ihtioftiriaza este o boala foarte periculoasa, indeosebi pentru puiet. Este provocata de un
protozoar de marimea a 0,5-1 mm, (Ichtyophtirius multifiliis) care paraziteaza pestele
fixandu-se, cu ajutorul cililor, pe piele si branhii, inotatoare si ochi, patrunzand sub
tesuturi. Cand parazitii ajung la dimensiunea de 1 mm, dupa circa 15 zile, se desprind si
cad la fundul bazinului, unde se inchisteaza si se inmultesc prin diviziuni
succesive.Combaterea bolii in primele zile ale aparitiei se face prin marirea debitului
bazinului si tratarea pestilor cu solutie de :
- verde de malachit 5 g la 1000 l apa, timp de 20-30 de minute (puietii puternic infestati nu
rezista);
- sare de bucatarie 3 kg la 100 l apa, timp de 30 de minute;
- formol in concentratie de 0,250 kg la 1 m3 apa, timp de o ora; baile se repeta timp de 3-5
zile.
2. Chilodonelaza
Chilodonelaza este o boala data de un parazit foarte mic (Chilodonella cyprini), care se
fixeaza pe branhii si uneori pe pielea pestilor, unde provoaca iritatii.
Prevenirea si combaterea sunt aceleasi ca si la pestii atinsi de ihtioftiriaza fiind insa mai
eficace.
3. Trichodiniaza
Trichodiniaza este produsa de protozoarul trichodina domerguei, parazit foarte comun la
toate speciile de pesti, localizat pe branhii si tegument periculos numai cand paraziteaza in
numar mare si in special la varstele tinere de pastrav. Combaterea parazitului se face cu
usurinta si cu rezultate sigure, data fiind gama mare de substante la care este sensibil. In
afara bailor cu verde de malchit, 1 g la 200 l apa timp de 30 de minute, se pot utiliza:
- 3 kg sare de bucatarie la 100 l apa, in bai de 15 minute timp de 2 saptamani, cate doua bai
pe saptamana;
- 1 l acid acetic la 500 l apa, in 2 bai la interval de 3 zile, timp de 1-2 minute;
- 1 g permanganat de potasiu la 500 l apa, in bai de 20-30 minute, la interval de 3 zile, timp
de o saptamana.
4. Costiaza
Costiaza este produsa de protozoarul flagelat Costia necatrix. Parazitii ataca tegumentul si
in special branhiile. Aspectele clinice sunt asemanatoare debilitarii fiziologice (cap mare si
corp fuziform, culoare albastra). Combaterea bolii se face prin bai de sulfat de cupru in
concentratie de 50 g la 100 l apa, la care se adauga un pahar de otet de vin. Puietul se tine
in solutie timp de 15-60 secunde, avandu-se grija sa nu fi fost hranit in prealabil. O metoda
eficienta de combatere este si cea cu sare de bucatarie 2,5 kg la 100 l apa, cate 20 minute,
din doua in doua zile, timp de o saptamana.
Boli provocate de viermi
1. Gyrodatylaza
Gyrodactylaza are ca agent patogen viermele monogen Gyrodatylus salaris. Importanta
patogena este determinata de actiunea de ranire combinata cu cu actiunea de curatare a
tegumentului de mucus, actiuni ce produc hemoragii grave in piele si branhii. Acest lucru
provoaca pe de o parte slabirea pestelui, iar pe de alta parte deschide cai de infectii
secundare. Combaterea parazitului se poate realiza prin bai cu amoniac in concentratie de
0,8 cml la 1 litru apa si cu o durata de doua-trei minute.
2. Infestarea cu lipitori
Infestarea cu lipitori (Cystobranchus) are loc in primaverile si verile ploioase, cand apa
transporta suspensii organice. Lipitorile se fixeaza pe corpul pestilor, invadandu-l atat pe
flancuri cat si pe aripioare. Combaterea se face prin imbaiere in solutie de sare de
bucatarie, 3 kg la 100 l apa timp de 20 minute.
3. Sanguinicola inermis
Este un vierme trematod care paraziteaza pastravul curcubeu dezvoltandu-se ca adult in
intestinul sau rinichiul acestuia, dupa ce larva a avut ca gazda intermediara o specie de
melcusor (Limnaea). Metoda de combatere se refera la distrugerea melcilor care traiesc in
apele cu fund malos si curent redus.
4. Triaenophorus
Este un vierme parazit cestod prevazut, la cap, cu doua perechi de ace, fiecare cu numerosi
dinti. Viermele ataca adultii si puietii de pastrav, instalandu-se in peretii intestinului si in
ficat, provocand inflamarea si ranirea acestuia. Pestii atacati de Triaenophorus au
abdomenul umflat, pierd pofta de mancare, slabesc si mor.Metoda de combatera nu exista;
se procedeaza la indepartarea indivizilor bolnavi.
Boli provocate de bacterii
1. Furunculoza
Furunculoza este una din bolile cele mai periculoase, fiind provocata de o bacterie
denumita Aeromonas salmonicida.Boala apare dupa trei, patru zile de la contaminare si
evolueaza sub doua forme: acuta-cu o mortalitate mare, fara sa prezinte semne vizibile in
exterior- si subacuta, cu o mortalitate redusa, parte din pestii bolnavi putandu-se
vindeca.Tratarea pestilor de poate face, prin administrarea in hrana, timp de 3-5 zile, a
cloramfenicolului - 5-7 g la 100 kg pesti. Un tratament eficace este si acela prin care la 100
kg pesti li se administreaza zilnic, timp de 8 zile, 10 g sulfadimerazin si 3 g sulfaguanidin
amestecate in hrana.
2. Necroza aripioarelor
Este o boala care ataca indeosebi aripioara si inotaotarea caudala. Aripioarele respective
sunt distruse de la varf spre corp, ramanad uneori doar un ciot ulceros sau o excrescenta
cicatrizata, alteori, bacteriile care provoaca boala si derma la insertia aripioarelor
respective. Cauzele bolii nu se cunosc cu precizie intrucat aparitia ei este legata de o serie
de factori defavorabili si de o proasta igiena. Combaterea bolii nu poate fi facuta numai in
stadiul incipient, masurile profilactice fiind insa cele care dau bune rezultate.

Incubator icre pastravi-confectionat acasa-reproducerea pastravilor.

Incubator pentru icre de pastravi, confecţionat acasă.

După modul de folosire sunt 4 tipuri de incubatoare pentru icre păstrăvi. Incubatoare
orizontale, în scări (trepte), verticale (suprapuse), şi cilindrice. După formă, sunt doar două
tipuri de incubatoare: cutie şi cilindru. Cutiile pot fi din plastic, fibra de sticlă, lemn sau tabla
de inox. Cilindrii pot fi din plastic, fibra de sticlă sau sticlă.
Modelul de incubator folosit de mine este o cutie de plastic folosită în trepte, apa curgând din
una în alta. Aşezarea cutiilor de plastic în trepte e mai avantajoasă pentru selectarea icrelor.
Cutiile se pot poziţiona şi în modul vertical, suprapuse una peste alta (etajate), dar e mai greu
cu selectarea icrelor. Fiecare cutie trebuie mutată separat, zilnic.

Acasă se poate confecţiona, atât tipul de incubator cutie, cât şi tipul de incubator cilindric.
Incubatorul cilindric din plastic poate fi confecţionat acasă dintr-o găleată de plastic.
"Fiindcă se apropie perioada mulsului la păstrăvul fântânel, m-am gândit să prezint un tip de
incubator care este la îndemâna oricui, fără o investiţie substanţială.

Astfel, pentru a incuba 100.000 de icre, putem confecţiona un incubator dintr-o găleată din
plastic de uz casnic, cu un volum de 10 litri (vezi schiţa). Fundul găleţii va fi dublat cu
ajutorul unei site, confecţionată din tablă perforată, cu orificii de 2 mm, dispuse altern, la o
distanţă de 1,5 mm între ele.
Distanţa între fundul găleţii şi sită va fi de 6 cm. Apa intră sub sită printr-un tub central,
alimentat prin intermediul unui furtun. 
Debitul de apă asigurat va fi de 10 litri/minut. Dacă se vor incuba mai puţine icre, se va
reduce debitul de apă, în aşa fel încât curentul ascendent al apei să nu mobilizeze icrele."
Sursa: http://www.revista-ferma.ro/autori-gabriel-hodu-/incubator-artizanal-confectionat-
dintro-galeata.html

La tipul de incubator cilindric nu se mai poate face selectarea icrelor moarte, de asta tratarea
icrelor se face zilnic. Asta e obligatoriu. Fără tratament în câteva săptâmâni toate icrele vor fi
moarte, mucegaiul de lemn transmiţându-se de la una la alta.

Eu am ales tipul de incubator, cutie din plastic. A trebuit să confecţionez numai cutia
interioară, cutia  de plastic exterioară am găsit-o în comerţ la un preţ avantajos. De pe siteul
cu accesorii pentru porumbei am cumparat cutiile.
http://accesorii-porumbei.ro/vase-plastic-porumbei/vana-baie-pentru-porumbei-50x55x10cm
Lungimea 55cm,latimea 50cm si inaltimea de 10 cm.
La cutia exterioară din plastic se dau două găuri,  şi se întroduc furtune în cazul în care apa se
refoloseşte curgând dintr-o cutie în alta. În cazul în care apa nu se refoloseşte, nu se mai
introduc furtune, nefiind necesare.

A trebuit să confecţionez numai cutia interioară din scânduri de lemn, cu sită din plasă pentru
insecte (ţânţari). Plasa de insecte (ţînţari) se găseşte la vanzare în depozitele de materiale de
construcţii.
Scandurile le-am cumpărat de la o firma de prelucare a lemnului. A trebuit sa fac comanda
pentru scanduri cu grosime de 1cm, şi laţimea de 10cm. 
Am făcut o cutie cu dimensiunile de 48cm lăţime, şi 48 cm lungime, partea deasupra. Iar
partea de dedesupt unde am lipit sita cu silicon, dimensiunile sunt de 45cm lăţime, şi 48
lungime.
Cutia interioară din lemn arată aşa:
După cum puteţi vedea în poze, sita nu este direct pe partea de jos a cutiei.
Când faceţi comanda de scânduri, spuneţi meseriaşilor să le facă groase de 1 cm şi late de 10
cm, dar să taie un cm din laţime, pentru că aveţi nevoie de vergelele de 1 cm.
Întâi lipiţi cu silicon, sita, pe partea de jos a cutiei lată de 9cm, după care ataşaţi vergelele de 1
cm, numai pe trei laturi a cutiei. Pe a patra latură se lasă spaţiul gol pe unde intră apa, pentru a
oxigena icrele. Aşa, apa are o circulaţie mai bună.
Pentru o bună circulaţie a apei, am făcut taieri în scândura din faţă a cutiei cu un flex. Am lipit
cu silicon şi o sită în partea din faţă a cutiei, ca să nu iasă puietul cu sac vitelin.
La o cutie ajunge un debit de 3 sau 4 litri pe minut.

Creşterea puietului se poate face în cădiţe de baie din plastic pentru copii. Mai jos sunt pozele
cu icre la incubat şi puiet care învaţă să manânce.
Într-o cutie de incubaţie intră între 10000 - 12000 icre, în 2 sau 3 straturi.
În cădiţele de plastic intră între 5000 - 10000 puiet. Puietul când iese din icre are un sfert de
gram bucata. Când va ajunge la un gram bucata, va trebui mutat in bazine mai mari.
La o cadiţă de baie cu 5000 puieţi sub un gram, ajunge un debit al apei de 3-5 litri pe minut.
Şi cădiţele de baie pot fi puse în trepte, cu apa curgând din una în alta.

Tratamentul icrelor şi a puietului se face cu verde de malachit, şi cu formol. Cum formolul nu

prea mai are efect la temperaturi apropiate de 0 grade, e bine de alternat cu verde de malachit.
 CONDITII NECESARE AMPLASARII UNEI PASTRAVARII

CONDITII NECESARE AMPLASARII UNEI PASTRAVARII

Alegerea amplasamentului unei pastravarii trebuie facuta tinand cont de o serie de

conditii tehnice, comerciale si topografice, respectiv alimentare cu apa corespunzatoare,
aprovizionarea cu hrana ritmic si de buna calitate, desfacere asigurata, teren corespunzator
unei constructii rentabile, diferenta de nivel intre eventuala captare si terenul de amplasament,
conditii climatice propice dezvoltarii pastravului.

1.      SURSA DE APA

Apa este factorul determinant care influenteaza direct intregul proces de productie
intr-o pastravarie. Este necesara o cantitate cat mai mare de apa rece, cu o temperatura cat mai
constanta, bogata in oxigen dizolvat, curata, izvorand dintr-un bazin impadurit cu cat mai
putine exploatari si continand in dilutie saruri minerale nevatamatoare pestilor.

a.              Temperatura si oxigenul dizolvat. Pastravii sunt pesti exigenti fata de

temperatura apei si de continutul in oxigen al acestuia. Exista de altfel o proportionalitate intre
temperatura apei si posibilitatea retinerii oxigenului din atmosfera. Exista de altfel
proportionalitatea intre temperatura apei si posibilitatea retinerii oxigenului din atmosfera. Cu
cat o apa este mai rece cu atat continutul ei in oxigen este mai mare.

Se stie ca pastravii au un optim de dezvoltare (hranire) cand temperatura apei are o

anumita valoare, aceasta variind de la o specie la alta, astfel:

-         pentru pastravul fantanel este de 12 - 14°C;

-         pentru pastravul indigen este de 14 - 16 C;

-         pentru pastravul curcubeu este de 15 - 19°C.

Se mai stie de asemenea ca unele specii suporta mai usor decat altele temperaturile
ridicate, in timp ce altele suporta mai bine cele coborate. Pastravul curcubeu se hraneste pana
la o temperatura de 23°C, suportand un timp si o temperatura de 28°C cu conditia ca apa sa se
primeasca incontinuu. Pastravul indigen paraseste raurile cu temperaturi ce depasesc 18°C,
urcand spre izvoarele acestora, iar pastravul fatnanel nu sta in ape care au vara peste 17°C .
 Temperatura apei trebuie sa fie cat mai constanta ,  atat vara cat si iarna, intre 12 si
17°C cu variatii cat mai mici, asa cum este cazul izvoarelor din carst (Toplet, Vascau, Telcior,
Minis etc.). De asemenea dezvoltarea icrelor si a alevinilor s-ar face fara pierderi in conditii
optime in ape in care temperatura nu coboara, in perioada de incubatie sub 5°C, cum este
cazul in pastravariile alimentate cu apa din marile lacuri de acumulare.

Variatiile bruste de temperatura sunt foarte daunatoare pentru organismul

salmonidelor care, ca si alti pesti, au o temperatura variabila, de obicei cu 2-3°C mai mare
decat in cea a mediului in care traiesc.

Temperatura apei influenteaza si perioada de reproducere, aceasta avand loc la

majoritatea salmonidelor, cand apa atinge valoarea temperaturii de 6 - 8°C.

La amplasarea unei pastravarii, sursa de alimentare cu apa trebuie urmarita, din punct
de vedere termic, de-a lungul unui interval de minimum 12 luni. Este indicata o sursa de
alimentare a caror valori termice maxime sa nu depaseasca mai mult de 2°C.

Continutul de oxigen (O2) dizolvat al unei ape trebuie sa fie la presiunea atmosferica
de 760 mm, in functie de temperatura apei. In pastravariile din tara noastra situate in mare
parte de  la altitudinea de 500 m in sus, valoarea O 2 este mai mica, datorita presiunii
atmosferice mai reduse de 760 mm. Apele noastre de munte sunt saturate sau aproape saturate
in oxigen dizolvat (peste 10 ml/l).

Pe scara exigentei  fata de variatia continutului in oxigen dizolvat primul se situeaza

pe locul intai  pastravul indigen, urmat de fantanel, lipan , lostrita, corengon, ultimul fiind
pastravul curcubeu.

Pe scara sensibilitatii fata de variatia continutului in oxigen dizolvat primul loc il

ocupa lipanul si coregonul, care , desi se multumesc cu un continut mai redus de oxigen decat
pastravul indigen, nu rezista cand scade la jumatate.

Determinarea cantitatii de oxigen dizolvat in apa (O2) se face prin metode de

laborator, el constituind una din conditiile de baza la construirea unei pastravarii.

b.              Reactia apei. (pH) exprima concentratia ionilor de hidrogen, respectiv

reactiei ei: alcalina, neutra sau acida. Important este ca pH-ul  unei ape sa fie cat mai stabil.
Majoritatea organismelor acvatice sunt adaptate la o anumita valoare a acestuia si nu suporta
schimbarile bruste ale lui.
 Cea mai buna apa pentru dezvoltarea salmonidelor este cea cu pH neutru (7). Un pH
mai mic de 6 sau peste 8,5 este impropiu pentru salmonide, intrucat slabeste organismul
acestora si il expune la boli; pH are valori mai mici iarna decat vara, datorita lipsei materiilor
organice din apa in anotimpul friguros.Valoarea pH-ului se determina cu  ajutorul hartiei de
turnesol fie cu ajutorul unor aparate speciale numite ph-metre.

In general apele de la noi au un pH cuprins intre 7,0 si 8,0 cu exceptia lacurilor

alpine din masivele Fagaras Retezat si Rodna, a caror valoare coboara intre 6 si 7.

c.              Alte proprietati fizico-chimice ale apei .  Numeroase substante chimice se

gasesc in disolutie in apa, fiind indispensabile vietii piscicole. Continutul lor se determina prin
metode de laborator sau cu ajutorul unor truse axpeditive.

Alcalinitatea este data de continutul in calciu si magneziu al unei ape si alte saruri
minerale alcaline.

Duritatea unei ape este si ea in functie de continutul celor doua saruri amintite mai
sus (calciu si magneziu).

Bioxidul de carbon sau anhidrida carbonica (CO2) nu este indicata in apele de

pastrav. Apele noastre de munte contin intre 0 si 2 mg/l. Este prezent in cantitate mai mare in 
unele izvoare. El poate fi eliminat prin construirea de praguri pentru caderea apei si inlocuirea
lui preluat de catre apa din aerul atmosferic.

d.              Debitul. Este factorul care determina productibilitatea posibila la unitatea de

suprafata, indeosebi corelatia cu temperatura apei.

O  pastravarie nu se construieste acolo unde debitul nu este constant pe tot parcursul

anului si nu este suficienta realizarea productiei calculate. Debitul va fi mai mare intr-o
pastravarie de consum si mai mic in una de repopulare; mai mare atunci cand temperaturile
maxime se apropie de valorile - limita si mai mic cand temperaturile apei sunt  constante si in
limitele optimului de dezvoltare a salmonidelor.

Din practica salmonicola de la noi si in conditiile climatului temperat se considera

necesar un debit de 500–1000 l/sec.  Pentru un hectar luciu de apa, respectiv, 1-2l/minut 1 kg
pastrav productie marfa, debit care sa asigure schimbarea completa a apei din bazine la fiecare
5 ore.
 Pentru puieti, cantitatea de apa necesara este mai mare, consumul de oxigen dizolvat
al acetora fiind dublu fata de greutate, in comparatie cu pastravul adult. In general este
necesar un debit  de 30-60 l/minut pentru 10 000 puieti de 2–3 luni si dublu pentru puietii
pana in toamna.

La construirea unei pastravarii si respectiv, la dimensionarea bazinelor se va tine

seama de posibilitatea alimentarii lor cu apa, astfel incat acestea sa primesca de cel putin cinci
ori pe zi.

Limpiditatea. Pastravul fiind un peste care suporta, ca alte specii (crap, lin, etc), apa
tulbure decat un interval de timp foarte scurt, necesita in pastravarie o apa cat mai limpede.
              Cu cat pestii sunt mai tineri, cu atat exigenta lor fata de apa limpede este mai mare.

Apa tulbure, indeosebi incarcata de suspensii fine, dauneaza icrelor prin depunerea
unui strat de mal care acopera orificiul de respiratie al acestora si le omoara prin asfixie. Ea
este cu atat mai daunatoare cu cat icrele se afla in stadiul premergator embrionarilor.

Alevinii si puietii din troci si mai putin cei trecuti in bazine, inregistreaza un mare
procent de mortalitate din cauza apei tulburi de primavara. Acest procent este deosebit de
ridicat daca in momentul inceperii hraniri apa este tulbure si aceasta nu se poate face.

Pentru remedierea acestei situatii, casa incubatoarelor, trocile si bazinele cu puieti se

alimenteaza cu apa trecuta printr-un bazin de decantare si filtru.

Se recomanda ca pentru icre si puieti sa se utilizeze doua surse de alimentare-apa de

izvor si de rau-sau, dupa caz, apa de parau si de rau, surse care pot fi astfel incat sa asigure o
limpiditate accesibila si,in masura posibilului,o temperatura cat mai constanta a apei.

In apa limpede, pastravul imbraca o haina stralucitoare, argintie ce-l face mai
solicitat de catre consumatori.

2.      TERENUL

Terenul unei viitoare pastravarii trebuie sa fie pe cat posibil plan sau putin inclinat,
format din roci putin penetrabile (argile), astfel incat, cu mici exceptii, sa poata permite
construirea bazinelor in sol natural.

Dispunerea lui fata de sursa de alimentare trebuie sa permita saparea bazinelor in sol
cel putin jumatate din adancime. Se vor evita terenurile umbrite cea mai mare parte a zilei,
 mai ales atunci cand sursa de apa are o temperatura scazuta, precum si terenurile care
constituie  asa-numite „gauri de ger”, iarna .

Spatiul in care se va amplasa pastravaria trebuie sa permita dispunerea bazinelor

perpendicular pe rau in lungime suficienta si sa nu oblige la o raspandire pe o distanta prea
mare a acestora.

La alegerea terenului pentru construirea pastravariei trebuie avuta in vedere si

situatia arboretelor din bazinul de alimentare. Nu se va amplasa o pastravarie  in bazinele cu
arborete in curs de exploatare si nici in cele cu arborete avand varste apropiate de cea a
exploatabilitatii.

3.      ACCESIBILITATEA

Terenul pe care urmeaza sa se construiasca pastravaria,cu exceptia pastravariilor care

lucreaza fara reproducatori (pastravariile volante si cu icre embrionate), trebuie sa fie
impermeabil. Terenul impermeabil permite construirea bazinelor din pamant natural, care pe
langa faptul ca sunt mai economicoase,permit si formarea unei flore si faune nutritive ce
contribuie la dezvoltarea pestilor.
Intr-un teren aluvional, pietros, asa cum sunt in general terenurile situate in lungul
apelor de munte, bazinele se construiesc obligatoriu din ciment, sub diferite forme, pentru ca
apa sa nu se infiltreze in pamant.
Terenul trebuie sa permita construirea de bazine lungi care sa poata fi alimentate
independent unu de altu. De asemenea, terenul trebuie sa fie inclinat, pentru ca traseul
canalului de alimentare sa fie cat mai scurt, lucru care micsoreaza costul sau si care-i usureaza
intretinerea. Se poate asigura astfel pe canal o panta mare si deci o viteza mai mare a apei,
ceea ce inlatura inghetul acestuia in timpul iernilor geroase.
Oriunde ar fi amplasata si oriunde va fi productia ei, pastravaria trebuie sa fie
accesibila auto si sa fie conectata la reteaua electrica nationala.

 CLASIFICAREA PASTRAVARIILOR

Cresterea pastravului in diverse tari ale lumii se face fie in mod extensiv, fie intensiv,
acest mod de crestere din urma aplicandu-se in majoritatea pastravariilor din tara.
 Producerea pastravului de consum se face intensiv la densitati mari si cu administrare
de hrana artificiala, conform necesitatilor de crestere.
Dupa scopul productiei pastravariile noastre se impart in;
-                 Pastravarii de repopulare, cu scop de producere a icrelor si puietului necesar
repopulari apelor de munte. Acestea la randul lor se diferentiaza in pastravarii de repopulare
permanente, cu casa de incubatie si bazine pentru cresterea puietilor si reproducatorilor - si
pastravarii volant, cu functionalitate sezoniera.
-                 Pastravarii de consum, care au ca obiect producerea pastravului curcubeu si
fantanel, de la stadiul de icra pana la varsta de 1-2,5 ani, cand se valorifica. Ele sunt
prevazute, pe langa casa de incubatie, cu bazine pentru cresterea din stadiul de puiet pana la
stadiul valorificarii si pentru cresterea reproducatorilor de pastrav curcubeu.
-                 Pastravariile mixte ,care au ca scop producerea pastravului de consum
solicitat de piata locala sau de turisti, si in paralel, producerea icrelor sau puietului de pastrav
necesar repopularii apelor de munte din judet sau a celor din judetele invecinate.

CRESTEREA PASTRAVULUI PENTRU CONSUM

CRESTEREA PASTRAVULUI PENTRU CONSUM

Pastravul este o specie care transforma o hrana de calitate redusa (deseuri de abator,
fainuri animale si vegetale etc.) cu o valoare economica scazuta intr-o carne de calitate cu o
valoare ridicata atat din punct de vedere economic cat mai ales nutritiv.
In tarile cu o avansata traditie salmonicola (Europa de Vest, tarile scandinave,
America, etc) productia de pastrav pentru consum depaseste anual 30 000-40 000 tone pentru
fiecare tara.
La noi producerea pastravului de consum in 1956 era undeva la 15 tone, si a evoluat
an de an datorita dotarilor .
Astazi din cele 55 de pastravarii apartinand sectorului silvic un numar de 31 sunt
profitabile pe productia de pastrav de consum, majoritatea din ele producand icre pentru
repopulare.
A.     MASURI NECESARE ASIGURARII PRODUCTIEI
1.      CANTITATI DE ICRE SI PUIETI NECESARE REALIZARII PRODUCTIEI
Productia din urmatorii 2 ani depinde de calitatea icrelor si puietilor, de calitatea si
cantitatea hranei, de modul cum aceasta a fost preparata si administrata, de temperatura sursei
de alimentare.
 Se retin, de obicei, in pastravarie, puietii care ies din icre la mijlocul perioadei de
ecloziune.
2.      DEBITUL
Pentru puietii din troci este necesar un debit de pana la 0,5 l/sec iar pentru 10 000
puieti in bazine 1 l/sec.
Debitul necesar pentru cresterea unui kg de pastrav difera de la o pastravarie la alta,
in functie de temperatura apei, natura ei. In conditiile din tara noastra se considera suficient un
debit de 1-2 l/minut pentru 1 kg pastrav, atat timp cat temperatura apei nu depaseste 15 - 17°C
si apa nu este tulbure.
Debitul necesar pentru bazinele circulante este de numai 0,25-0,50 l/minut pentru 1 kg
pastrav.
Debitul bazinelor trebuie astfel calculate incat apa sa se schimbe complet de 3-5 ori pe
zi.
3.      DENSITATEA
Densitatea pastravului destinat cresterii pentru consum difera de la o pastravarie la
alta, in functie de debitul disponibil pentru fiecare bazin, de temperatura si de limpiditatea
apei, de marimea pestilor.
In pastravariile in care temperatura apei se ridica peste 18°C in timpul verii, densitatea
la m2 nu va depasi 4 kg, in restul timpului si indeosebi iarna putand merge pana la 10 kg/m2.
In pastravariile cu bazine din pamant densitatea va fi mai mica decat in cele din beton,
intrucat un debit mare macina treptat digurile, odata cu miscarile apei in timpul hraniri.
B.     HRANIREA PASTRAVULUI
Se stie ca un organism, pentru a se mentine in viata sau pentru a creste are nevoie de o
anumita cantitate de hrana, de o anumita compozitie.
Pastravul este un peste rapitor care se hraneste aproape in exclusivitate cu carne, sursa
principala de proteine. Hrana ce i se administreaza va trebui sa asigure, in procentul aflat in
natura, proteinele, hidratii de carbon si lipidele (grasimile) necesare.
Proteina continuta in hrana naturala este mult mai asimilabila decat cea din hrana
naturala fata de 6,2 kg proteina din hrana artificiala pentru a produce 1 kg de proteina pastrav.
1.      PRINCIPALELE COMPONENTE UTILIZATE IN HRANA PASTRAVULUI
a.              Carnea de cal si vita constituie hrana care s-a administrat, din cele mai vechi
timpuri, in pastravariile noastre. Datorita coeficientului sau nutritiv, relativ ridicat (5 - 8) fata
de pretul de revenire pe kg, constituie un aliment ce trebuie utilizat de cate ori se iveste ocazia
.
 Se recomanda administrarea carnii in stare cruda (in afara vitelor suspecte de boala
sau bolnave), intrucat fierberea ii reduce mult din valoarea nutritiva.
b.              Deseurile de abator constituie hrana utilizata pana astazi in pastravariile
noastre. Calitatea si, respectiv, coeficientul nutritiv al lor depinde de produsele care intra in
componenta lor.
Splina si ficatul sunt produse cu valoare cea mai ridicata, fiind bogate in proteine si
vitamine si avand un coeficient nutritiv foarte ridicat. Sunt utilizate in special pentru cresterea
pastravului.
Alaturi de splina si ficat, celelalte organe interne se vor utiliza la hranirea pestelui in
al doilea an al existentei lui, aici intrand si carnea, partial plamanii.
Burtile, intestinele, plamanii vor fi administrate pastravului destinat valorificarii.
c.              Sangele este un aliment bogat in proteine, dar sarac in materii minerale. Se
utilizeaza proaspat sau conservat, in amestec cu splina sau ficat si drojdie de bere, pentru
hrana puietului.
In amestec cu fainuri vegetale, dat fiind costul lui scazut, se utilizeaza la hranirea
pastravului de consum.
d.              Branza de vaci se utilizeaza indeosebi la hranirea alevinelor, in amestec cu
splina si sange. Se prepara din lapte degresat coagulat. Este un aliment sarac in vitamine, cu
coeficient nutritiv redus.
e.              Cisalidele sau nimfele viermilor de matase constituie un aliment complex,
care alaturi de pestele marin formeaza hrana des utilizata in pastravariile japoneze.
La noi, crisalidele sunt furnizate in stare uscata de Filatura de matase Lugoj, la un
pret convenabil si au un coeficient nutritiv foarte ridicat.
f.               Pestele oceanic sau marin marunt constituie unul dintre cele mai complexe
alimente, avand un coeficient nutritiv ridicat.
Se serveste fie intreg pentru reproducatori si pastravul adult, fie tocat marunt pentru
puieti si amestecat cu 50% deseuri de carne si fainuri vegetale.
g.              Faina de carne constituie un aliment concentrat usor de conservat, care
serveste pastravului in amestec cu fainuri vegetale.
h.              Faina de peste contine aproape in intregime subtantele necesare cresterii
pastravului, fiind un aliment complex, atunci cand a fost preparata din deseuri de peste
proaspat.
i.                Fainuri vegetale, in afara de faptul ca sunt hranitoare, servesc si ca liant al
acelor alimente cu care se administreaza in amestec obisnuit de 20%.
 Cele mai des folosite sunt: faina de secara, orz, grau, soia, porumb furajer si taratele.
Intra in retetele de hrana granulata.
j.                Pestisorii vii constituie unul din cele mai valoroase alimente pentru
reproducatori. Se recomanda utilizarea lor pentru hrana reproducatorilor de pastrav indigen si
indeosebi a color de lostrita, care se hranesc din al doilea an al existentei lor numai cu peste.
Dintre speciile utilizate la noi in acest scop se numara: obletele, porcusorul, boisteanul,
scobarul, etc.

k.             Diverse organisme din fauna naturala cum sunt :ramele, melcii, lacustele,
ouale de furnici, insectele cu zbor nocturn, contituie o hrana excelenta indeosebi pentru
reproducatori. Lipanul se creste in captivitate numai cu hrana de acest gen.
l.                Vitaminele sunt substantele indispensabile pentru dezvoltarea si functionarea
normala a organismelor. Absenta lor provoaca o serie de tulburari organice si predispune
organismele la boli.
Hrana naturala consumata de pastravi contine un complex de vitamine care exista si
in hrana artificiala, intr-o proportie mai mare sau mai mica, dintr-o grupa sau alta. Se cunosc
astazi circa 16 vitamine, importante pentru cresterea pastravului, acestea fiind: vitamina A,
vitaminele din grupul B, vitamina H, vitamina C, vitamina D, vitaminele E, vitamina PP,
acidul pantotenic, colina, inozitolul.
m.            Subtantele minerale sunt elemente cu functiune plastica fara rol nutritiv, insa
indispensabile unei normale dezvoltari a pastravului.
Se disting elementele principale si oligoelemente. Primele, abundente in apa, sunt
reprezentate prin calciu si fosfor care exista de obicei in proportie de 2/1 si contribuie la
formarea scheletului pestelui.
Se cunoaste in mod deosebit lipsa concentratiei normale de calciu care da
dezechilibre osmotice si incetinirea cresterii si procentul prea mare de sare din hrana care
provoaca edeme si in final moartea.
n.              Coeficientul nutritiv(QN). Cu cat o hrana este mai bogata in subtante
nutritive si cu cat este mai bine asimilata de pastrav, cu atat coeficientul nutritiv al acestuia
este mare.
Valoare coeficientului nutritiv reprezinta cantitatea de hrana ce trebuie administrata
pastravului .Cresterea de 1 kg este mai mica, cu atat coeficientul nutritiv este mai bun.
2.      DISTRIBUIREA HRANEI
a.              Distribuirea hranei mixte. Hrana trebuie consumata imediat dupa
adminstrare, inainte de a cadea la fundul bazinului.
 Cantitatea de hrana trebuie calculata zilnic in functie de temperatura apei si indeosebi
de cantitatea totala a pestilor din bazine.
In principiu se administreaza atata hrana intr-o portie cat consuma cu pofta pestii. Cu
cat ratia este servita regulat si normal, astfel incat toti pestii sa ajunga la hrana, cu atat
cresterea este mai rapida.
Hrana trebuie sa fie cat mai variata si pe cat posibil amestecata si cu hrana naturala.
Cand temperatura apei ajunge la 20°C, cantitatea de hrana scade la jumatate, iar pana
la temperatura de 23°C se administreaza cantitati foarte mici de deseuri si faina vegetala. La o
temperatura mai mare de 23°C hranirea inceteaza complet.
Hranirea inceteaza si cu minimum 48 ore inaintea oricarei manipulari in efecivul
piscicol(sortari , inventari, valorificari, transport,etc.).
Puietul nehranit la timp si cu hrana de proasta calitate va ramane rahitic si va realiza
cresterea necesara valorificarii intr-un interval dublu fata de cel normal.
Hrana preparata se distribuie in aceleasi locuri din bazin unde pastravii s-au invatat
la hrana, la ore fixe. Este indicat ca ea sa fie distribuita deasupra unor platforme de scandura
sau din beton, pentru ca cea eventual neconsumata sa fie ridicata si redistribuita la masa
urmatoare si sa nu se depuna pe fundul bazinului.
Puietii si reproducatorii vor fi hraniti pe cat posibil numai cu hrana animala.
b.              Distribuirea hranei granulate. Distribuirea manuala prin aceasta metoda se
poate supraveghea zilnic efectivul de peste, in vederea observari comportamentului acestora.
(fig. 46)
Se vor respecta urmatoarele reguli:
- evitarea declansarii reflexelor conditionate inaintea
distribuirii tainului, adica limitarea la maxim a miscarilor de
du-te-vino ale personalului
- tainul sa fie consumat in mai putin de 10 minute;
- curatirea vaselor din care se distribuie nutreturile
combinate, pentru a evita fermentatiile, care se manifesta prin
tulburari mai mult sau mai putin grave si prin micsorarea poftei
de mancare a pestilor;
- respectarea regularitatii distribuirii tainurilor, pentru a
se evita consumarea hranei cu lacomie;
- saptamanal se va fixa o zi de post in hranirea pastravului de consum.
Fig.46 - Distribuirea hranei granulate
 Fiecare reteta de hrana are un anumit coeficient nutritiv in functie de care se stabilesc
relatiile corelate cu talia pestilor si temperatura apei. Au fost omologate la noi cateva tipuri de
distribuitoare mecanice de hrana la fostul Prodcomplex Tg. Mures. Unul prin aruncare
datorita unei moristi antrenata de apa in cadere tip Ceahlau si alta cu tije.
Cel mai raspandit distribuitor este cel cu tije constand dintr-un vas tip bidon cu capac
si o tija articulata intr-un orificiu elipsoidal al bidonului si prelungita mult in afara acestuia.
Acesta se incarca, cu hrana si se aseaza pe un suport aproape de suprafata bazinului astfel
capatul exterior al tijei sa fie in apa. Printr-un reflex conditionat pastravul atinge cu gura tija
miscand-o, fapt care face ca prin orificiul elipsoidal sa cada in apa o anumita cantitate de
granule.
Distribuirea automata a hranei scuteste mult din munca personalului, inlatura
eventualele neglijente sau greseli ale acestuia si asigura distribuirea corecta a hranei.(fig.47)

Fig 47 - Distribuitor de hrana

3.      ASPECTE DEOSEBITE
In ultimul timp hrana pentru pesti se fabrica mai putin dupa procedeul presat si mai
mult asa-numita „hrana extrudata” care, la aceeasi greutate are un coeficient de transformare
mai mare. Prin folosirea ei se reduce cu aproximativ 10-15% volum de transport, locul de
depozitare si manopera distribuirii ei si in principal, scurtarea timpului de crestere.
Utilizand hrana granulata, indiferent de compozitie se va avea in vedere:
-sa se utilizeze numai hrana verticala calitativ. Pana acum cea verificata ani la rand si
care corespunde din toate punctele de vedere este cea produsa de firmele Arc en Ciel-Italia si
Provimi-Olanda.
- la intrarea in pastravarie sa fie analizata chimic iar componentele ei si calitatile
chimice sa se inscrie in limitele noastre.
- doua analize sunt, printre altele, obligatorii, necorespondenta lor ducand la refuzul
hranei: continutul de amoniac (NH2) sa nu depaseasca 80 mg% si indicele de aciditate (KOH)
sa nu fie mai mare de 50 mg/g.
 - sa aiba in vedere ca atat o subnutritie si o hranire in salturi cat si o supraalimentare a
efectivelor de pesti, indiferent de varsta, delibiteaza organismul si il expune la boli si parazite.
C.     VALORIFICAREA PASTRAVULUI
Scopul final al procesului de productie dintr-o pastravarie de consum este
valorificarea pastravului ajuns la greutatea comerciala.
Se considera rentabila la valorificare, o greutate care sa depaseasca 150 g bucata. Cu
cat pastravul destinat consumului atinge intr-un timp mai scurt greutatea de mai sus, cu atat
cheltuielile ocazionate cu cresterea lui sunt mai reduse si deci activitatea este mai rentabila.
1.      PRIN PESCUIT SPORTIV
In spatiile balneoclimaterice unde un mare numar de incadrati in munca isi petrec
concediul de odihna, valorificarea se face prin pescuit la bucata, oferind astfel solicitantului si
un mod de distractie.
Pastravii sortati la greutatea de 150–200 g sunt introdusi intr-un bazin izolat de
pastravarie iar pescuitul lor este permis cu undita solicitatorilor.
Metoda poate fi practicata si in alte pastravarii, valoarea pestelui fiind calculata prin
deductie din pretul fixat pentru kilogram.
2.      PRIN VANZARE LA GREUTATE
Valorificarea la greutate a pastravului se face incepand de la greutatea de 200g/buc.
O gospodarie judicioasa a efectivelor piscicole si indeosebi o hranire si o sortare
corespunzatoare fac ca pastravul sa devina apt pentru valorificare la inceputul sau la mijlocul
celui de al doilea an de crestere.
Sunt pastravarii care, beneficiind de o sursa de alimentare cu apa cu temperatura
constanta, pot si trebuie sa-si valorifice o treime din productie in toamna primului an de
existenta a efecivelor piscicole.
Pentru pescuirea unei cantitati mici se foloseste minciogul sau sacul. Metoda prezinta
dezavantajul ca pestelui i se administreaza la prindere hrana si, in afara inregistrarii unei
greutati necorespunzatoare, resturile de hrana inghitita dau pestelui un aspect neplacut
necomercial.
Pescuitul partial se poate efectua si cu sacul sau cu ajutorul agregatului electric,
curentul putand dauna insa, in unele cazuri, efectivelor ce raman in bazin.

 CLASIFICAREA PASTRAVARIILOR
 Cresterea pastravului in diverse tari ale lumii se face fie in mod extensiv, fie intensiv,
acest mod de crestere din urma aplicandu-se in majoritatea pastravariilor din tara.
Producerea pastravului de consum se face intensiv la densitati mari si cu administrare
de hrana artificiala, conform necesitatilor de crestere.
Dupa scopul productiei pastravariile noastre se impart in;
-                 Pastravarii de repopulare, cu scop de producere a icrelor si puietului necesar
repopulari apelor de munte. Acestea la randul lor se diferentiaza in pastravarii de repopulare
permanente, cu casa de incubatie si bazine pentru cresterea puietilor si reproducatorilor - si
pastravarii volant, cu functionalitate sezoniera.
-                 Pastravarii de consum, care au ca obiect producerea pastravului curcubeu si
fantanel, de la stadiul de icra pana la varsta de 1-2,5 ani, cand se valorifica. Ele sunt
prevazute, pe langa casa de incubatie, cu bazine pentru cresterea din stadiul de puiet pana la
stadiul valorificarii si pentru cresterea reproducatorilor de pastrav curcubeu.
-                 Pastravariile mixte ,care au ca scop producerea pastravului de consum
solicitat de piata locala sau de turisti, si in paralel, producerea icrelor sau puietului de pastrav
necesar repopularii apelor de munte din judet sau a celor din judetele invecinate.

Specii de pastravi.Pastravul indigen,fantanel,curcubeu,de lac si de stanca.

PASTRAVUL INDIGEN (SALMO TRUTTA FARIO L.)

Pastravul indigen (Fig. 1), denumit si Pastrav de rau, Pastrav sau Pastrav comun, este
salmonidulul cel mai raspandit in apele noastre de munte.

Fig. 1 - Pastrav indigen

Raspandire : Traieste in apele de munte, din apusul Europei pana in Muntii Ural, in
cele ale Africii de Nord (Algeria ,Maroc) si ale Asiei mici. A fost introdus din America de
Nord, India,Africa , Noua Zeelanda si Madagascar la sfarsitul secolului al IX-lea. (fig.2)
La noi in tara, in afara apelor si paraielor de munte, unde este preponderent in zona
care-i poarta numele, se afla raspandit si in lacurile alpine si de baraj, intinzandu-si stapanirea
asupra lor de la altitudinea de 150 m (Cerna si Valea Beiului) pana sus, in golul alpin , la 2260
m (Tau portii). Din lungimea totala cat reprezinta reteaua hidrografica a apelor curgatoare de
munte, pastravul indigen ocupa 11.500 km, populand si un numar de 75 lacuri alpine si de
baraj din zona montana, fie natural (Balea, Calcescu, Lacul Rosu.), fie introdus pe cale
artificiala.
Actiunea de repopulare a apelor cu aceasta specie are loc anual, prin introducerea de
puieti crescuti, din primavara pana in toamna, in toplite. Incepand cu anul 1965 a avut loc o
larga actiune de populare a lacurilor alpinele din masivele Rodnei, Fagaras, Candrel, Parang,
Retezat, Tara Godeanu., utilizandu-se si puieti obtinuti din icre provenite din import ca fiind
specia de lac, specie care practic reprezinta o varietate a pastravului indigen.
Azi,doar cateva lacuri montane nu au viata
piscicola, fie datorita esecului actiunii de populare ca
de pilda Lacul Caltun din masivul Fagaras si unele
lacuri din Caldarea Jiului-Parang, fie datorate
adancimii sub 2 m a apei si lipsei de oxigen din timpul
iernilor aspre.
Fig. 2 - Zona de raspandire

Cresterea artificiala a pastravului indigen in vederea producerii puietului pentru

repopularea anuala a apelor de munte are loc in majoritatea pastravariilor noastre. Fac
exceptie doar cateva pastravarii care produc numai pastrav de consum, Curcubeu sau
Fantanel, printre care se numara pastravariile : Slanic, Friza, Campul Cetatii si Popoci.
Descriere : corp puternic, in forma de fus, putin turtit lateral si acoperit cu solzi
marunti. Capul este lipsit de solzi; inotatoarea codala este scobita in tinerete si aproape
dreapta la exemplarele batrane si la cele adulte care traiesc in lacuri alpine de baraj. Celelalte
inotatoare sunt usor rotunjite. Linia laterala, putin pronuntata , are in lungul ei intre 110 si 125
de solzi.(fig. 3)

Fig. 3 - Pastrav indigen

Maxilarele sunt puternice, prevazute cu numerosi dinti aduși inauntru, care indica
aptitudini de mare rapitor. Exemplarele batrane si uneori masculii in epoca boistei au
maxilarul inferior mai lung si curbat in sus.
 Coloratia corpului este foarte frumoasa, fiind intrecuta numai de cea a Fantanelului:
brun pe spate si alb-murdar pe flancuri si burta. Spatele si flancurile sunt presarate cu puncte
negre sau brun inchis , amestecate cu stelute rosii inconjurate de inele alb-galbui. Punctele
rosii lipsesc pe linia spinarii si uneori merg pana in dreptul abdomenului. Ele se gasesc
raspandite si pe nodalca. La unele exemplare punctele negre sunt foarte numeroase, raspandite
pana si pe operculii, la altele insa predomina cele rosii. (fig.4)
Coloratia variaza in functie de locul de trai, de
culoarea fundului albiei, de lumina care patrunde in locul
unde isi are ascunzisul si, in mai mica masura, de felul hranei.
Astfel este mai deschisa , de la verde-brun pana la galben-
pal, in apele cu fundul pietros si vegetatie arborescenta pa
maluri si mai inchisa-de la negru la verde-masliniu-in locuri
umbrite, cu apa adanca sau cu fundul acoperit de vegetatie
(muschi, alge).
Fig. 4 - Pastrav indigen(forma de fus)

Pana la varsta de un an si uneori chiar mai tarziu, tineretul poarta pe flancuri umbre
ovale transversale(Fig. 5).
Desi este un peste agil si iute, invingand o
viteza a curentului apei de 2-3,5 m/s, trei
particularitati ii sunt caracteristice: frica, lipsa de
abilitate si voracitatea; fuge la cea mai mica miscare
de pe mal; prins in cirlig, in loc sa se incurce spre mal
asemenea celorlalti pesti, el inoata spre mijloc tinand
firul intins; atins cu mana pe sub pietre nu fuge; da la
momeala chiar cand este satul.
Fig.5 - Pastrav indigen

Locul de trai-hrana. Fiind un peste de apa rece il gasim in ape cu temperaturi

cuprinse obisnuit intre 12-16°C vara si 1-3 °C iarna. In apele a caror temperatura urca peste
19°C se intalnește foarte rar, locul lui fiind luat aici de pestii albi.
Sub numele generic de pesti albi sunt cuprinsi pestii care traiesc in mod obisnuit in
zona inferioara a apelor de munte, ca: clean, mreana vavata, scobar, beldita etc.
Pastravul iubeste apa limpede cu mult oxigen dizolvat (9-12mg/l) suportand insa si pe
durata scurta si apa tulbure.
 Un rol deosebit in viata pastravului indigen il are locul de ascunzis, pe de o parte
datorita faptului ca apa mica si limpede face sa fie zarit cu usurinta, iar pe de alta parte, fiind
un peste rapitor care-si culege hrana din apa sau de la suprafata ei, are nevoie de locuri de
panda. Il gasim astfel sub bolovani, radacinile arborilor de pe mal, arbori cazuti in apa, casite
etc. Locul de adapost si-l paraseste numai in epoca boistei sau cand puhoaiele il transporta la
vale. Pentru locurile bune de adapost se dau adevarate lupte intre pastravi. Pentru crearea
lor,apele de munte se amenajeaza cu cascade podite (fig.6).

Fig. 6-Cascada podita

Hrana, foarte variata de altfel, o formeaza larvele de insecte care traiesc in apa sub
pietre, asa-numitii corobeti, latatusii, diferitele insecte ce zboara la suprafata apei. Fiind
carnivor prin excelenta ,se hraneste, in special la varste inaintate, si cu pestii mici care-i stiu
de frica: boisteni si grindei avand predilectie deosebita pentru zglavoace, a caror carne pare sa
fie gustoasa. Ataca si semeni mai mici de-ai sai, pe care insa nu-i prinde cu prea multa
usurinta.
Cresterea. Pastravul indigen creste in functie de bogatiile in hrana a apei respective si
de temperaturi cuprinse intre 14 - 16°C. La temperaturi sub 2 - 3°C inceteaza sa se mai
hraneasca.
Dimensiunile obisnuite ale pastravului indigen de la noi, la diferite varste, sunt :
-         6-12cm , cu 4-20 g, la varsta de 1 an;

-         15-20 cm, cu 50-120g, la varsta de 2 ani;

-         25-30cm, cu 150-250g, la varsta de 3 ani;

-         30-35cm, cu 250 - 500g, la varsta de 4 ani;

-         35-45cm, cu 400-700g, la varsta de 5 ani.

 Fig. 7-Pastrav indigen

In apele bogate in hrana , cum sunt: Oasa, Lacul Lotru etc. Pastravul indigen are o
crestere foarte rapida, fiind bun de undita in toamna celui de al doilea an de existenta. In
apele Fagarasului, mai reci si mai sarace in fauna nutritiva, cresterea e mai inceata: abia in
vara celui de al patrulea an de viata se situeaza printre pestii buni de cosul pescarului. (fig.7)
In apele reci si sarace in hrana, cresterile sunt mai mici, ajungand abia la jumatate.
Pastravul indigen traieste pana la varsta de 10-12 ani si poate atinge greutatea
maxima(Lacul Vidraru) de 4,5kg.
Reproducerea. Pastravul devine matur sexual la varsta de 2 -4 ani, masculul mai
devreme decat femela. Boistea sau bataia cum i se mai spune , are loc prin lunile octombrie-
noiembrie, cand apa de munte s-a racit pana la 7-8°C. Este mai timpurie in apele reci si in
toamnele mai scurte,si mai tarzie in apele ce se racesc mai tarziu sau in toamne lungi.
Cand frunza arinului incepe sa se desprinda de pe ramuri,pastravii sunt gata de nunta.
In aceasta perioada ei imbraca asa-numita „haina de nunta”, primind o coloratie mai aprinsa
decat de obicei. Acum femela se deosebeste cu usurinta de mascul, avand abdomenul mai plin
si orificiul genital marit si umflat.
Cuprinsi de focul dragostei, pastravii urca in carduri spre izvoare, sarind obstacole
chiar de 1m inaltime. Nu toate exemplarele intreprind drumul spre apele limpezi si oxigenate
ale izvoarelor. Unele din ele „se bat” in apropierea locului de trai in cazul in care gasesc aici
conditii bune de boiste.
Femela, urmata de 1-2 masculi, isi depune icrele in locurile de bataie curatite de mal,
frecandu-si abdomenul de pietrisul fin, iar masculii le stropesc cu lapti. Dupa aceasta, femela
acopera icrele, cu ajutorul cozii,cu un strat subtire de pietris. Dupa depunerea icrelor si a
laptiilor, pestii slabiti, se lasa dusi la vale de curentul apei si revin la vechile locuri de
adapost .
 Pastravii din bazinele pastravariilor depun icre ceva mai tarziu decat cei din rau. In
unii ani, datorita variatiilor de temperatura din sezonul autumnal, recoltarea icrelor se
prelungeste pana la sfarsitul lunii decembrie.
Marimea icrelor si numarul pe care il depune o femela depinde de greutatea ei, de
varsta ei,si indeosebi de bogatia in hrana a apei in care traieste. Icrele, de culoare portocaliu-
galben au un diametru intre 3-6 mm, fiind mai mici la pastravii tineri si mai mari la cei mai in
varsta. De asemenea, ele sunt mai mari la pastravii din lacurile alpine decat la cei din paraiele
de munte.
La 1 kg greutate-corp, o femela depune intre 2200 si 4500 icre. Numarul icrelor
variaza, la pastravii din liber, de la un parau la altul, in functie de o serie de factori, intre care
cel mai important il constituie capacitatea biogenica a raului respectiv (Fig. 8).

Fig.8 - Icre de pastrav

In urma masurilor facute la un numar minim de 10 femele de diferite varste din

fiecare apa mentionata mai jos au rezultat urmatoarele medii la 1 kg greutate-corp pentru
pastravul de rau: 2200 bucati-raul Buda-Arges; 2300 Valea Ieri; 2400 bucatii-paraul Schit -
Ceahlau; 2900 bucati-Raul Mare-Retezat; 3000 bucati-Valea Iadului si Lacul Vidra; 3200
bucati-paraul Barnar; 3300 bucati-Somesul Rece; 3800 bucati-Valea Putnei-Suceava; 4000
bucati-raul Lotru,amonte de coada Lacului Vidra si 4200 bucati in raul Sebes-Oasa.
Icrele stau in apa la incubat un numar variabil de zile, in functie de temperatura apei:
mai putine zile cand apa este mai calda si mai multe zile cand apa a scazut.
In general, in apele tarii noastre, puietul iese pe la mijlocul lunii martie-inceputul
lunii aprilie, dupa 140-180 zile de la depunerea icrelor.
Pentru ca puietul sa iasa din icre acestea trebuie sa acumuleze un numar de grade-zile
(totalul temperaturilor zilnice ale apei intre data depunerii icrelor si a ecloziunii) variind intre
330 si 380. Cifrele de mai sus rezulta din datele inregistrate la diverse pastravarii din tara,intr-
un interval de 5 ani.
 Odata cu racirea timpului, pastravul nu se mai hraneste decat in masura foarte mica,
intra la adapost sub pietre si isi reia activitatea de rapitor dupa dezghetul apei.

Fig. 9 - Pastravul indigen (Salmo Trutta Fario)-Paraul Barcau

Diverse. Pastravul indigen are o carne foarte gustoasa cand este preparat proaspat in
unt, dupa ce timp de o ora a stat la sare. Fript pe jaratic,in foi de brusture sau in zair „la
protap” cum se spune, este delicios. Afumat si impachetat in „varzob” de brad satisface cele
mai alese gusturi, daca a fost bine preparat (5-6 ore in sare, in prealabil).
La izvoarele raului Barcau (fig. 9), pe paraiele Toplita si Boita, traieste o varietate de
pastrav indigen careia ii lipsesc punctele rosii, cele negre fiind repartizate rar pe tot corpul
.Varietatea a fost denumita Salmo trutta linneus si este unica aici in apele tarii. Pe viitor va fi
crescuta artificial in bazinele pastravariei Izvorul Barcaului, urmand a fi reintrodusa in
paraiele amintite,unde s-a imputinat pana la disparitie datorita exploatarilor. Traieste in
amestec cu pastravul indigen.
In paraul Barnar, afluent al Bistritei moldovenesti, in localitatea cu acelasi nume,
pastravul indigen are o coloratie deosebita, galben pe burta si fancuri, cu umbre ovale si
puncte rosi rare. (Fig.10)
Se presupune ca ar fi un pastrav rezultat al
unei vechi incrucisari dintre pastravul indigen
bastinas si cel fantanel (Salvelinus fontinalis) adus si
populat aici la inceputul secolului al XX-lea.
Numeroase exemplare cu caracteristicile
coloristice mentionate sunt sterile.
Pescuitul sportiv al pastravului este deosebit
de atragator. Se pescuieste cu lanseta folosind lingurite metalice de diferite forme sau
pestisori artificiali.
Fig. 10 - Pastravul indigen din
raul Barnar
 Pescuitul cu momeli naturale, in ciuda faptului ca este permis in unele ape de munte,
pierde din ce in ce mai mult teren, cei care se considera adevarati pescari de pastrav vazand
acest pescuit ca lipsit de sportivitate.
Sezonul de pescuit incepe de la 1 mai si se inchide la 14 septembrie. Dimensiunea
minima este de 20 cm; intr-o zi de pescuit se pot retine 10 bucati si in majoritatea apelor
curgatoare se pot pescui numai doua zile pe saptamana. Pescarul care a prins un pastrav
subdimensionat este obligat sa il desfaca cu grija din carlig si sa-l elibereze in rau. In cazul in
care a fost ranit prea grav va fi taiat in bucati si aruncat in rau, spre a servi drept hrana
celorlalti pesti.
In liber, reusita reproducerii este foarte redusa. Se aprecieaza ca abia 1-2% din puietii
iesiti din icre ajung la maturitate datorita daunatorilor, puhoaielor si numeroaselor alte cauze.
Datorita acestui fapt, fondurile de pescuit trebuie repopulate in fiecare an cu puietul
pe cale artificiala (Fig.11).
Puietul se produce in pastravarii si se
considera anual pentru reteaua apelor de
munte un necesar de 14 milioane de puieti.
Aceastia cresc in prealabil in locuri de
deversare numite toplite pana toamna cand,
adaptati in mare masura la mediul natural se
introduc in rau si in lacuri montane.

Fig.11 - Operatia de mulgere

PASTRAVUL FANTANEL (SALVELINUS FONTINALIS MITCHILL)

Pastravul fantanel (fig. 15) este denumit si pastrav de izvor, pastrav de sipot, fantanita
si fantanel.

fig15. Pastravul fantanel

 Raspandire. Originar din regiunea izvoarelor fluviilor de pe coasta atlantica a
Americi de Nord (intre pensiunea Labrador si Muntii Alegani), a fost introdus in Europa in
jurul anului 1889, iar la noi prin anul 1906, in cateva ape de munte din Moldova, ca: Valea
Barnarului, Valea Putnei si Valea Tarcaului. Tot prin aceeasi vreme a fost introdus si in
cateva ape din Transilvania: in Valea Gudei, afluent al Muresului langa Toplita, paraul
Negruta, afluent al Somesului Rece, si Valea Putnei-Suceava pe cale de disparitie.
Descriere. Ruda apropiata cu pastravul ididigen, fantanelul il intrece pe acesta in
armonia culorilor care-i dau o fumusete de neasemuit si-i confera titlul de cel mai frumos
peste de la noi. Corpul, mai putin suplu decat al pastravului indigen, este acoperit cu numerosi
solzi mici. In lungul liniei laterale sunt dispusi intre 109 si 130 solzi.
Are spatele brazdat de dungi serpuinde portocalii pe un fond verde masliniu.
Flancurile, de culoare variind intre argintiu, portocaliu si rosu, sunt presarate cu numeroase
stelute cu colturi rotunjite, de culoare portocalie sau rosu-carmin, unele din ele inconjurate cu
inele albastrui.
Inotatoarele ventrale, cea anala si cea codala sunt rosietice si au la margine cate o
dunga de culoare alb-laptos brazdata terminal cu o dunga neagra. Inotatoarea codala are
aceasta dunga numai la baza de jos a ei. Dorsala si nodalca au culoarea spatelui si sunt
brazdate si ele de dungi serpuinde.
Aceleasi caractere le prezinta si partea superioara a inotatorii codale, care e scobita in
tinerete ca si la pastravul indigen. Femela are culori mai sterse decat masculul.
Pana spre mijlocul celui de-al doilea an de existenta, ca si pastravul indigen, are pe flancuri
niste umbre rotunde-ovale. In timpul boistei, abdomenul devine rosu-porocaliu cu pete negre
care, impreuna cu maxilarul de jos, usor curbat, il face usor de deosebit de femela.
Exemplarele crescute in pastravarii pierd
din coloratia frumos armonizata, culorile devenind
sterse, uniforme (fig. 16).
Are gura mai mare decat pastravul indigen
si prevazuta cu dinti maro, incovoiati, care-i dau
caracteristica de mare rapitor.
Fig.16 - Pastrav fantanel din pastravarii
Felul de viata,hrana. In tara de bastina
traieste in apele limpezi puternic oxigenate, cu temperaturi scazute si care nu depasesc vara
15°C. Optimul de hranire il are cand temperatura apei are valoarea cuprinsa intre 12-14°C.
Sub 4°C hranirea inceteaza. Cresterea temperaturi apei peste valoarea de 17°C il face sa
migreze inspre izvoare, in cautarea temperaturilor mai scazute.
Spre deosebire de pastravul indigen, fantanelul este un peste vioi, vesnic in miscare,
adapostul jucand un rol secundar in viata lui.
Hrana, constituta din melci, rame, latausi si felurite insecte si-o ia fie de la suprafata
apei, fie de pe fundul ei. Consuma si semeni mai mici de-ai sai.
Cresterea. Este mult mai rapida decat a pastravului indigen, devenind apt de undita
la varsta de doi ani, cand atinge o lungime de 20-25cm si o greutate de 150-200 grame.
Crescut in pastravarii si hranit din abundenta inregistreaza greutati mai mari,
atingand la inceputul celei de a 3- a veri 250 g, iar la sfarsitul celei de a 4-a veri 550 g si 35cm
lungime. Greutatea maxima inregistrata in pastravarii este de 1 kg.
Reproducerea. Are loc toamna, incepand cu luna octombrie si sfarsind cu jumatatea
lunii noiembrie, cand femelele depun intre 2500 si 5000 icre de kg/greutate corp, cu un
diametru de 4 -5 mm. Devine matur sexual la varsta de 2-3 ani. Boistea are loc in vecinatatea
locului in care traieste, in acelasi mod ca si pastravul indigen.
Puietii ies din icre prin luna martie cand acumuleaza 350-400 grade-zile.
Avand aceeasi epoca de boiste ca si pastravul indigen si traind, la noi, in amestec, se
incruciseaza cu acesta dand asa-numitii pastravi tigru caracterizati prin dungile cafenii de pe
flancuri, unite intre ele sub forma de figuri neregulate in centrul carora se afla cate un punct
de aceeasi culoare. Lipsesc si dungiile colorate ale aripilor ventrale (fig 17). Hibrizii produsi
sunt sterili. Incrucisarea facuta cu cativa ani in urma, in Pastravaria Gudea, a dat nastere la
cateva exemplare de acest gen.
Fantanelul din apele naturale este apt pentru reproducerea mai devreme decat patravul
indigen, pastravul fantanel si respectiv tigru,la varsta de 2 ani.

Fig. 17 - Pastrav fantanel

Diverse. Pastravul fantanel din apele naturale are carne somonata cu un placut
gust de ciuperci.
A fost introdus in anii 1966-1967 sub forma de puieti adusi de la Pastravaria Valea
Putnei in Taul Steviei denumit si Taul de sub Retezat unde s-a dezvoltat exceptional.
 Aflat in arealul sau vechi pe cale de disparitie, fie datorita exploatarilor foretiere si
apei tulburi, fie captarilor hidroenergetice, pastravul fantanel (Salvelinus fontinalis) are
asigurata la noi continuitatea speciei datorita existentei lui in Taul Steviei unde, fiind in afara
traseelor turistice si datorita accesului dificil, este scutit de plaga braconajului.
Fiind un peste de apa rece si limpede este indicat a fi introdus in zona izvoarelor
paraielor,unde de obicei pastravul indigen isi limiteaza accensiunea,si indicat in mod deosebit
in zona superioara a paraielor Fagarasene si in lacurile alpine.
Intre anii 1978 si 1984 au fost importate icre de pastrav fantanel din fosta
Cehoslovacie. Icrele au constituit un hibrid selectionat si adaptat la cresterea artificiala
(Salvelinus americanus).
A fost introdus in majoritatea pastravariilor cu apa rece inlocuind treptat pastravul
curcubeu care prefera ape cu temperaturi mai ridicate.
Astazi mai bine de 2/3 din productia de pastrav de consum a pastravariilor noastre
este data de pastravul fantanel de provenienta initiala din Cehoslovacia.
A fost introdus in mediul natural in lacurile din muntii Retezat in anul 1979 unde s-a
dezvoltat in conditii de mare rapiditate.
A fost insa extras prin pescuit pana la ultimul exemplar.
S-a mai pastrat datorita accesului foarte dificil doar in Lacul Mija din Parang.

PASTRAVUL CURCUBEU (SALMO GAIRDNERI Richardson)-Considerat somon

Pastravul curcubeu (fig. 18) este denumit si pastrav american.
Raspandire. Originar din America de nord
(California), a fost introdus in Europa in jurul anului
1880, in Germania mai intai si apoi si in alte tari
europene, printre care si tara noastra,unde a fost
introdus inaintea primului razboi mondial.
In America de Nord traieste in apele muntilor coastei
pacifice incepand din Alaska si pana in California.
Fig.18 - Pastrav curcubeu
Exista doua varietati de pastrav curcubeu: pastravul curcubeu propiu-zis (rainbow
trout) stabilit in apele de munte si pastravul curcubeu denumit „cu cap de otel” (steelhead
trout), care migreaza in ocean in stadiul de adult.
 In Europa au fost aduse sub forma de icre amandoua varietatile, atat Samlo shasta
Jordon ce traia in regiunea superioara a paraielor din Muntii Stancosi (Oregon si California),
cat si forma migratoare din regiunea dinspre varsare a paraielor respective (Salmo irideus
Gibbons).
Astazi, datorita incrucisarilor facute de-a lungul anilor intre cele doua varietati,
pastravul curcubeu existent la noi are caracterele formei migratoare, motiv pentru care
popularile facute in trecut in apele curgatoare din Moldova, Maramures, Banat si Transilvania
nu au dat rezultate pozitive. Ajuns la talia de 20 cm coboara din paraiele de munte in zona
colineara a raurilor. Este cazul paraielor Posaga (1965) de unde a coborat in Aries, Giurgiu
(1968), Idicel (1968) si Troaus (1966) , de unde a coborat in Mures. Se cunoaste un caz cand,
dupa viitura din iulie 1975, pastravul curcubeu a fost pescuit in Dunare, la Galati, ajunsi aici,
probabil, pe undele Siretului ca si un exemplar pe Sabar in 1980.
Azi se mai gaseste in apele curgatoare doar in cateva paraie care au in apropierea lor
pastravarii de consum din bazinele carora a evadat.
A fost introdus ca specie de baza in Lacurile Bicaz si Vidraru, insa a fost extras prin
braconaj aproape pana la exterminare. In Lacul Lotru forma pana de curand specia majoritara,
iar Lacurile alpine Urlea, Cindrel, Spurcat si Podragel il mai gazduiesc inca alaturi de
pastravul indigen. A fost introdus si in lezeru’ Ighiel si in Lacul Vulturilor-Siriu.
Descriere. Este colorat mai putin frumos decat semenii sai din aceeasi familie,
pastravul curcubeu fiind verde-cenusiu,uneori albastrui pe spate, argintiu stralucitor pe
flancuri si albicios pe burta. In lungul liniei laterale, mult mai pronuntata decat la ceilalti pesti
din familia salmonidelor, are o dunga cu irizatii in culorile curcubeului, de unde isi trage si
numele. Aceasta dunga este mult mai pronuntata la exemplarele care traiesc in apele libere
decat la cele din bazinele pastravariilor. La aceastea-indeosebi la masculi-dunga este mai
pronuntata in perioada depunerii icrelor.
Forma corpurilor este asemanatoare cu cea a pastravului indigen, solzii sunt insa mai
mari si usori cazatori, in numar de 120-150 in lungul liniei laterale.
Flancurile si spatele, ca si inotatoarea
codala, sunt presarate cu numeroase puncte mici
negre. Punctele rosii lipsesc. La unele
exemplare,punctele negre mici, de forma neregulata
sunt raspandite pe tot corpul.
Flancurile si inotatoarea codala, sunt
presarate cu numeroase puncte mici negre. Punctele rosii lipsesc. La unele exemplare punctele
negre mici, de forma neregulata sunt raspandite pe tot corpul(fig.19) Fig .19 Pastrav
curcubeu de un an

Intotdeana codala este scobita la varsta inaintata. Capul este mai mic, proportional cu
corpul, decat la pastravul indigen. Puietul de o vara are dungi transversale ovale pe flancuri,
dungi ce dispar in a doua vara.

Felul de viata,hrana. Este putin mai exigent la conditiile fizico-chimice ale apei decat
ceilalti pastravi. Suporta bine tulbureala apei, se multumeste cu un continut mai scazut in
oxigen dizolvat (6-7cm³/l) , cu un curent mai lin, prefera apele neutre cu valoarea pH-ului in
jur de 7.

In ce priveste temperatura apei, in bazine suporta temperaturi pana la 28°C timp de

cateva ore daca debitul apei este de cel putin 1 l/minut la 1 kg peste.

Optimul de hranire il are cand temperatura apei atinge valori cuprinse intre 15-19°C;
consuma insa hrana ce i se administreaza si cand apa are temperaturi apropiate de 1°C, fapt
care-l face sa inregistreze si unele cresteri si in timpul iernii. La temperaturi ce trec peste 23°C
hranirea inceteaza.

In apele libere, hrana este constanta, fiin alcatuita din tot felul de insecte si larve
existente in apa si care zboara la suprafata acesteia. Este mai vorace decat ceilalti pastravi ,
fiind tot timpul flamand si in cautarea hranei. Inghite tot ce cade in apa.

Este mai putin pretentios in ceea ce priveste adapostul, preferand in schimb apa mai
adanca.

Cresterea. In apele naturale, la varsta de 2 ani cand este bun de undita, atinge
lungimea de 20-25 cm si o greutate de 100-250g. In bazinele inchise cresterea este in functie
de temperatura apei, debit si in special de hranire. Creste mai incet decat fantanelul.

Hrana de calitate si abundenta ei in apele inferioare face ca pastravul curcubeu din

liber sa inregistreze cresteri putin obisnuite.

Reproducerea. Maturitatea sexuala o atinge la 2 ani(masculul) si la 3 ani (femela);

femela are uneori icre si la varsta de 2 ani atunci cand are conditii optime de dezvoltare .
 Depunerea icrelor are loc primavara, incepand cu luna martie si sfarsind in luna aprilie cu
exceptia celor din pastravariile alimentate de la izvor, unde depunerea icrelor are loc in
februarie si chiar in ianuarie. In apele curgatoare pastravul curcubeu nu se reproduce .

La 1 kg greutate corp se obtine 4000 de icre galbene sau portocalii de 4-6 mm in

diametru, in functie de varsta si greutatea femelelor.
Incubatia dureaza intre 30-60 zile, icrele eclozand dupa acumularea a 330-390 grade-
zile.
Diverse. In apele in care exista, pescuitul pastravului curcubeu este liber intre 1 iunie
si 31 decembrie. Dimensiunea minima admisa la pescuit este de 20 cm. La undita cade,atat la
musca artificiala si lingurita cat si la momeli naturale,mult mai usor decat celelalte salmonide.
Pastravul curcubeu are carnea mai putin gustoasa decat pastravul indigen, dar mai
gustoasa decat a fantanelului.
Pastravul curcubeu nu face obiectivul cresteri pentru repopulare intrucat, nu se
imulteste liber datorita pierderii functiunii de reproducere naturala, urmare a adaptarii lui
indelungate la viata in captivitate, unde icrele sunt recoltate de om.
Face obiectul cresterii in scopul valorificarii lui ca pastrav de consum, datorita
urmatoarelor particularitati;
-         se adapteaza la cresterea in bazine inchise si la hranire artificiala;
-         este mai putin sensibil la temperatura in crestere a apei suportand temperaturi ridicate atunci
cand apa se incalzeste in zilele foarte calduroase;
-         reproducatorii se cresc mult mai usor decat cei de la pastrav indigen si se pot sorta chiar din
pastravul destinat consumului;
-         creste mai repede decat pastravul indigen, cu conditia asigurari hranei de buna calitate si la
timp;
-         este mai rezistent la boli decat pastravul indigen.
La noi, pastravul curcubeu este crescut intr-un numar mare de pastravarii.
Pastravul curcubeu provine din pastravul adus la inceputul secolului trecut din
partea de vest a continentului american,din zona pacificului.
De-a lungul anilor au fost aduse exemplare sub forma de icre embrionate, din diverse
colturi ale continentului.
In 1957 au fost aduse din Japonia 200.000 icre sub forma de „icre repede
crescatoare”
 In urma cu mai multe decenii, printr-o selectie efectuata multi ani la rand dintr-o
specie pescuita intr-un lac din Columbia Britanica,a fost creata o varietate de pastrav repede
crescatoare, botezata dupa numele de origine Kamloop.
La noi au fost importate icre de Kamloop, in mai multe randuri incepand cu anul
1983 (fig. 20).

Fig. 20 - Pastrav Kamloop

Lipsa unor conditii normale de dezvoltare ca hrana de buna calitate si o temperatura a

apei relativ constanta(in jur de 15°C) a facut ca pastravul respectiv sa nu dea rezultatele
asteptate,respectiv cresterea la 12 luni in greutate de 200-399 g.

Pentru introducerea in apele naturale a pastravului curcubeului Shasta, stabilit la

origine in apele de munte, au fost importate in anii 1985 icre din aceasta specie.

In scopul popularii numeroaselor lacuri de acumulare din zona montana a fost

importata o alta varietate de curcubeu, asa-numitul pastrav „Jumper” un pastrav competitiv la
pescuitul sportiv.

In anii 1994 si 1996 a fost importat din Danemarca un pastrav curcubeu selectionat
pentru cresterea artificiala cu o aptitudine de temperatura mai mare decat optimul pastravului
curcubeu actualmente bastinas.

Este un pastrav cu o rapiditate mai mare in crestere si o aptitudine mai mare in ce

priveste temperatura.

Daca temperatura optima a pastravului nostru curcubeu variaza intre 15 - 19°C, cea a
pastravului danez are o marja mai mare, ea variind intre 9-19°C dezvoltandu-se foarte bine la
aceasta gama mai larga de temperatura.
 A fost raspandita intai la Pastravariile Giulau, Arpas, Fiad, Pucioasa, Campul
Cetatii, Dobra, Vascau, Lacul Rosu si Sapanta. Evolutia buna din anii acestui pastrav face ca
el sa inlocuiasca treptat, in pastravariile cu apa rece, fantanelul care are o carne calitativa, mai
slaba ca cea de curcubeu. 

PASTRAVUL DE LAC (SALMO TRUTTA MORPHA LACUSTRIS L.)

Pastravul de lac nu este o specie aparte,ci o forma a pastravului indigen adaptat, de-a
lungul timpului, la viata lacustra.

Fig.12 - Pastav din Lacul Bicaz

Raspandire: Este intalnit frecvent in lacurile din Alpi (Franta, Elvetia, Austria.) si in
lacurile alpine ale Peninsulei Scandinavice.

La noi este raspandit in Lacurile Bicaz, Vidra-Vidraru si Lesu, fiind la el acasa in

lacurile de acumulare adanci si bogate in hrana.

Cateva exemplare au fost pescuite in Lacul Rosu, iar dupa parerea unor cercetatori se
gaseste destul de numeros si in paraul Prejmer-Brasov. (Fig.12)

Descriere: Corpul este scurt si gros, mult latit, acoperit de solzi mari usor cazatori.
Capul, in raport cu restul trupului, este mult mai mic decat pastravul indigen si apare cu totul
disproportionat fata de trup. Gura este mai mica, prevazuta atat pe maxilare cat si pe vomer cu
numerosi dinti puternici incovoiati inauntru.

Inotatoarea codala este putin scibita in tinerete si dreapta cand ajunge la maturitate.

Culoarea spatelui si a capului este verzui- oliv, iar cea a flancurilor si a burtii este
argintie. Flancurile sunt prevazute, pana aproape de burta, cu pete mari colturate, obisnuit in
forma de X, de culoare neagra. Acestea sunt mai inchise pe operculi, unde au o forma mai
regulata (fara colturi). Petele nu au inele albe sau albastrui, ca la pastravului indigen sau
fantanel. Inotatoarea dorsala are si ea numeroase puncte negre rotunde, dispune in randuri
paralele intre radii. Pete mici, dispuse neregulat are si inotatoarea codala.

Petele rosii lipsesc cu desavarsire. Exista totusi, incidental, unele exemplare care, in
tinerete, au asemenea pete, insa sterse.

Felul de viata si hrana: Traieste in apele adanci si reci ale lacurilor de munte. In
Lacurile Bicaz si Vidra coboara pana la adancimea de 40 metri.

Circula tot timpul in cautarea hranei, fapt pentru care adapostul nu joaca rol in viata
lui. In stadiul de puiet se hraneste cu diverse larve acvatice,pe care le gaseste pe fundul lacului
sau, mai ales, la mal. Ca adult insa , fiind unul din pastravii cei mai rapitori, isi ia hrana
aproape exclusiv din randul celorlalti pestisori care traiesc in apa lacului, sau dintre semenii
sai mai mici.

Pastravul din Lacul Bicaz se hraneste cu obleti, porcusori, babusca, clenisori si alte
specii marunte, iar cel din Vidraru cu zglavoace, boisteni si obleti.

Cresterea. Este o varietate care creste mai rapid decat toate celelalte specii de
salmonide, cu exceptia lostritei.

In Lacul Bicaz datorita bogatiei de hrana si indeosebi in pesti care formeaza hrana
preferata a pastravului (obleti,boisteni,porcusori etc.) aceasta are o crestere mult mai mare. In
Lacul Vidraru, cresteri mari s-au inregistrat in primii ani, stagnand apoi din cauza lipsei de
hrana.

CRESTEREA PASTRAVULUI DE LAC

Tabelul 1
Varsta ani 1,5 2 3 4 5 6 7 14
L. Bicaz lung. cm - - 27 44 53 64 74 86,5
greutatea. - - 0,210 0,910 1,700 3,200 6,000 8,400
kg
L. lung. cm 23,5 32 42 46 53 - 72 104
Vidraru greutatea. 0,155 0,299 0,710 1,100 1,700 - - -
kg
L. lung. cm 22,5 28 35 49 50 - - -
 Vidra greutatea. 0,110 0,175 0,250 0,620 0,900 - - -
kg
Pastravul din Lacul Bicaz provine din puieti adusi de la pastravaria Lacul Rosu si
introdusi in afluentii Bistritei.(fig. 13) .

Pastravul de lac traieste pana la 20 ani si atinge dimensiuni pana la 30 kg. La noi, cel
mai mare exemplar pescuit pana in prezent a avut greutatea de 22kg, prins in Lacul Bicaz.

Reproducerea: Pastravul de lac devine

matur sexual la varsta de 3 si respectiv 4 ani.

Boistea are loc mai timpuriu decat la

pastravul indigen, cand temperatura apei
lacului coboara la 10°C, ceea ce se petrece
obisnuit la sfarsitul lunii septembrie si
inceputul lui octombrie.

Fig.13-Pastravul de lac din Lacul Rosu

Depune un numar de 2.000 icre la apoximativ 2 kg-greutate. Icrele au culoarea

portocalie si sunt cele mai mari icre pe care le au pestii de la noi: 5-6 mm in diametru. Sunt
depuse la apa mica, in gurile afluentilor lacului sau chiar la mal.

Mare parte din pastravii din Lacul Bicaz urca pe Bistricioara si pe Bistrita, pentru
depunerea icrelor, pana sus la Gura Barnarului, afluent situat la 43 km amonte de coada
lacului. De la jumatatea lunii octombrie si pana la sfarsitul ei s-au putut observa, in mijlocul
albiei Bistritei, la apa mai lina si putin adanca, exemplare perechi in bataie.

Diverse. In alte tari europene (Austria, Elvetia,

Franta) exista statiuni salmonicole care au ca obiect
producerea puietului necesar repopularii cu pastrav de lac a
lacurilor alpine.(fig.14)
La noi, cresterea lui artificiala se face la pastravariile
Dejani si Ceahlau, reproducatorii provenind din primul lot de
icre aduse din Austria.
 Pastravul indigen, varietate de lac existenta la noi, provine fie din pastravul existent
in vechea albie a raurilor si adaptat la conditiile lacurilor inundate, fie din puieti rezultati din
icre aduse din Danemarca in anii 1966 si 1967 ca pastravi de lac, realitatea fiind ca acestia
sunt o varietate de pastrav indigen domestic.
Fig.14-Pastravul de lac

Datorita usurintei cresterii in captivitate, a fost preferat pastravul indigen autohton

care treptat a fost eliminat datorita salbaticiei sale si dificultatii cresterii in captivitate.
S-a dovedit pe parcurs ca noua varietate de pastrav, care are in majoritate puncte
negre in loc de rosii, dau rezultate foarte slabe in actiunea de repopulare a apelor de munte
datorita, indeosebi, adaptarii ei la viata artificiala.
S-a constatat in ultimul timp ca exemplarele de puieti introduse in apele de munte,
ajung la maturitate, cu destul de multa dificultate,coborand in zona de ses a raurilor. Dau insa
rezultat mai bun in lacurile de acumulare, desi raman multe femele cu icre nedepuse in
perioada de boiste.
Se urmareste, in ultimii ani, reintroducerea in pastravarii a puietului rezultat din
pastravul nostru autohton ce s-a prins in timpul boistei in mediul natural.
In lacurile alpine de la noi traieste o varietate de pastrav indigen provenit din apele de
munte si adaptat la viata lacustra. Are trupul mai indesat si mai lat. Coloratia ii este mai vie
decat a pastravului din rau,si spre deosebire de pastravul de lac, are puncte mari, rosii
aureolate de cerculete albe. Cele mai mari si mai frumoase exemplare, atingand 3,5 kg, se
gasesc in Lacul Calcescu din masivul Parang.

 PASTRAVUL DE STANCA (SALMO CLARKII RICHARDSON)

Fig. 28 - Pastrav de stanca

Acesta specie se gaseste in nordul Californiei pana in Columbia si Alaska. Se

distinge prin puncte rosi in apropierea capului, pe care se afla puncte negre mari. Se gasesc
mai multe forme locale. Se creste la fel ca si pastravul curcubeu cu care se incruciseaza cu
usurinta. Prezinta interes pentru cercetarile inteprinse la noi in tara.(fig.28)

Cresterea pastravului in captivitate

Sursa de apa
Este necesara o cantitate cat mai mare de apa,
rece, cu o temperatura cat
mai constanta, bogata în oxigen dizolvat, curata,
izvorand dintr-un bazin
impadurit cu cat mai putine exploatari si
continand în dilutie saruri
minerale nevatamatoare pestilor.
Temperatura si oxigenul dizolvat
Pastravii sunt pesti exigenti fata de temperatura
apei si continutul ei în
oxigen. Cu cat o apa este mai rece cu atat ea
are un continut mai mare în
oxigen dizolvat.
Se stie ca pastravii au un optim de dezvoltare
(hranire) cand temperatura
apei are o anumita valoare, aceasta variind de la
o specie la alta, astfel:
? pentru pastravul fantanel este de 12-14s C;
? pentru pastravul indigen este de 14-16s C;
? pentru pastravul curcubeu este de 15-19s C.
Pastravul curcubeu se hraneste pana la o
temperatura de 23s C, suportand si
o temperatura de 28s C, cu conditia ca apa sa
fie alimentata incontinuu.
Limita inferioara nu trebuie sa scada sub 5s C.
Pastravul indigen paraseste
raurile cu o temperatura ce depaseste 17s C,
preferand o apa mai rece,
iarna chiar pana la 0s C.
Ar fi ideal ca la o pastravarie apa sa fie cat mai
constanta si cuprinsa
intre 12 si 17s C, atat vara cat si iarna.
Este de retinut faptul ca, în conditiile tarii
noastre, o apa care
inregistreaza primavara temperaturi sub 5s C, nu
este indicata a fi
utilizata ca sursa de alimentare pentru
pastravariile de consum, indeosebi
în casa de incubatie a acestora. O apa rece, care
nu se incalzeste vara
peste 10-11s C, nu este indicata. Nici una care
inregistreaza temperaturi,
în lunile calde, peste 23s C.
Variatiile bruste de temperatura sunt foarte
daunatoare salmonidelor care
au o temperatura variabila cu 2-3s C mai mare
decat cea a mediului în care
traiesc. Puietii de o vara mor camd temperatura
apei se schimba cu 3-4s C,
iar pestii adulti cand temperatura inregistreaza
variatii bruste de 7-10s
C.
Temperatura apei influenteaza si perioada de
reproducere, aceasta avand loc
cand apa atinge valoarea temperaturii de 6-8s C.
Temperatura influenteaza si metabolisml
pastravului, cu cat aceasta este
mai ridicata cu atat acesta creste, necesitatea de
oxigen a pestelui creste
si ea, în timp ce continutul de oxigen din apa
scade.
La amplasarea unei pastravarii, sursa de apa sa
se verifice, din punct de
vedere termic, de-a lungul unui interval de minim
12 luni. Este indicata o
sursa de alimentare ale caror valori termice
maxime sa nu depaseasca cu mai
mult de 2s C valoarea temperaturiilor optime
date pentru fiecare specie.
Se considera buna pentru pastrav o apa în care
continutul normal de oxigen
nu scade sub 9 mg/l, ceea ce corespunde
temperaturii de 19-20s C si
respectiv în pastravariile de la munte 18-19s C.
De asemenea exista posibilitatea cresterii
continutului în oxigen dizolvat
si in apa bazinelor prin caderi artificiale, prin
amestecarea apei cu aerul
atmosferic cu ajutorul unor aparate electrice
denumite aeratoare, sau prin
mentinerea unor plante submerse care, ziua, cand
apa e mai calda,
elibereaza oxigen.
În general, apele noastre de munte sunt saturate
sau aproape saturate în
oxigen dizolvat (peste 10 mg/l).
Pe scara exigentei fata de continutul de oxigen
dizolvat se situeaza pe
locul intai pastravul indigen, urmat de fantanel,
lipan, lostrita, coregon,
ultimul fiind pastravul curcubeu.
Reactia apei (pH)
Cea mai buna apa pentru dezvoltarea
salmonidelor este cea cu pH neutru (7),
putand ajunge pana la alcalin (8). Un pH mai
mic de 6 sau cu valoare peste
8,5 este impropriu pentru salmonide, intrucat
slabeste organismul acestora
si-l expune la boli; pH-ul are valori mai mici
iarna decat vara, datorita
lipsei materiilor organice din apa în anotimpul
friguros.
Valoarea pH-ului se determina fie cu ajutorul
hartiei de turnesol, fie cu
ajutorul unor aparate numite pehametre.
Iata în continuare cum se stabileste valoarea pHului
cu ajutorul hartiei
de turnesol:
Se introduce o fasie de hartie indicatoare în apa;
se scoate si se compara
apoi dupa 2-3 minute cu scara culorilor de pe
capacul cutiei unde se afla
hartia. Culoarea rosu inchis sau deschis indica un
pH de 2-3, cea
galbena-portocalie pH 4, verde deschis pH 7,
verde inchis spre albastru pH
8, iar albastru 9.
În general apele de la noi au un pH cuprins
intre 7 si 8, cu exceptia
lacurilor alpine din masivele Fagaras, Retezat si
Rodna, unde pH-ul are o
valoare cuprinsa intre 6 si 7.
Alcalinitatea este data de continutul în calciu si
magneziu al unei ape
(primul fiind sub forma de bicarbonat de calciu)
si alte saruri alcaline.
Apele noastre de munte sunt în general slab
alcaline, avand o valoare a
alcalinitatii aproape de 0.
Duritatea unei ape este data si ea de continutul
de calciu si magneziu. Se
spune ca o apa este dura cand dizolva greu
sapunul si este slaba cand face
clabuci si fierbe cu usurinta legumele. Valoarea
duritatii se da în general
în grade germane, iar apele noastre de munte au
o valoare a duritatii
cuprinsa în general intre 2 si 15 grade germane.
Dioxidul de carbon nu este indicat în apele de
pastrav. O cantitae de 2
mg/l poate fi tolerata de pastrav. Este prezent in
cantitate mare în unele
izvoare. Poate fi eliminat din apa prin construirea
unor praguri pentru
caderea apei si inlocuirea lui cu oxigen preluat
de apa din aerul
atmosferic. Prezenta lui în apa care alimenteaza
casa incubatoare si
trocile cu puieti provoaca boala bulelor de gaz,
foarte periculoasa pentru
puieti.
Originea apei joaca si ea un rol important în
salmonicultura. Se utilizeaza
numai apele curgatoare, avand avanajul unui
continut bogat în oxigen si a
unei temperaturi ridicate iarna si scazute vara.
Este indicata utilizarea în pastravarii a apei
lacurilor de acumulare,
datorita unor calitati deosebite ale lor:
? au o temperatura relativ constanta, situata în
limitele normale de
dezvoltare a pastravului; nu coboara iarna sub 2-
4s C si nu urca vara peste
16s C;
? sunt mai bogate în oxigen dizolvat si în
saruri dizolvate;
? nu contin gaze nocive pentru pastrav, ca
dioxid de carbon si azotati sau
sulfati;
? asigura un debit constant si, în general, o
apa limpede.
Este necesara o a doua sursa de alimentare
pentru cazul în care apa lacului
este tulbure ca urmare a diferitelor lucrari de
intretinere a barajului.
Debitul este factorul care determina
productivitatea posibila la unitatea
de suprafata, indeoasebi în corelatie cu
temperatura apei.
O pastravarie nu se construieste acolo unde
debitul nu este constant pe tot
parcursul anului si nu este suficient pentru
realizarea productiei
calculate. Debitul va fi mai mare intr-o
pastravarie de consum si mai mic
în una de repopulare; mai mare atunci cand
temperaturile maxime se apropie
de valorile limita si mai mic cand temperaturile
apei sunt constante si în
limitele optimului de dezvoltare a salmonidelor.
La temperaturi sub 15s C, debitul necesar este
de circa 0,5-1 litru/minut
pentru 1 kg pastrav, iar la temperatura de 16-20s
C de circa 1-2
litri/minut. Cu cat temperatura este mai scazuta
cu atat debitul necesar
este mai mic (0,5 l/minut la temperatura de 7s C
pentru 1 kg pastrav).
Pentru puieti, cantitatile de apa necesare sunt
mai mari, consumul de
oxigen dizolvat al acestora fiind dublu fata de
greutate, în comparatie cu
pastravul adult. În general este necesar un debit
de 30-60 l/minut pentru
10000 puieti de 2-3 luni si dublu pentru puietii
pana în toamna.
Pentru canalul de alimentare sau pentru rau,
formula cea mai simpla de
masurare a debitului este: D = S × (V × 0,85),
în care:
S este suprafata sectiunii transversale;
V este viteza apei;
0,85 este coeficientul de frecare si respectiv,
reducere a vitezei.
Practic se procedeaza astfel:
? se masoara o lungime de 10 m de canal sau
rau cat mai regulat ca
sectiune;
? se ia din jumatate în jumatate sau din metru
în metru (pentru rau),
transversal, adancimea apei în cm; valorile se
aduna si se impart la
numarul masuratorilor; media obtinuta se
inmulteste apoi cu latimea apei în
cm;
? se da drumul la o sticluta plina pe jumatate
cu apa si se cronometreaza
în cat timp a parcurs cei 10 m. se impart cei 10
m la nr secundelor si se
obtine viteza în zecimi de metru pe secunda.
Aceasta se inmulteste apoi cu
0,85.
Cele doua cifre obtinute, respectiv suprafata
sectiunii în cm? si viteza în
m/sec, se inmultesc intre ele pentru a afla
debitul în litri pe secunda.
Limpiditatea
Pastravul necesita o apa cat mai limpede. Cu cat
sunt mai tineri cu atat
exigenta lor fata de apa limpede este mai mare.
Apa tulbure, indeosebi incarcata cu suspensii fine,
dauneaza icrelor prin
depunerea unui strat de mal care acopera
orificiul de respiratie al
acestora si le omoara prin asfixiere. Ea este cu
atat mai daunatoare cu cat
icrele se afla în stadiul premergator embrionarii.
Alevinii si puietii din troci si mai putin cei
trecuti în bazine,
inregistreaza un mare procent de mortalitate din
cauza apei tulburi de
primavara. Acest procent este deosebit de ridicat
daca în momentul
inceperii hranirii apa este tulbure.
Pentru evitarea acestor situatii este bine ca apa
ce alimenteaza casa
incubatoarelor, trocile si bazinele cu puieti sa fie
trecuta printr-un
bazin de decantare si prin filtru.
De aceea se pot utiliza asa numitele surse de
apa reocrene (izvoare) sau
limnocrene (paraie de munte curgatoare), care au
o limpiditate maxima si o
temperatura putin variabila. Trebuie retinut faptul
ca apa utilizata la
bazinele de consum sau reproducatori nu se trece
prin bazinul de decantare,
intrucat pentru a o limpezi cand este tulbure din
cauza ploilor, ar fi
necesar un bazin cu suprafata egala cu a intregii
pastravarii. Malul ce se
acumuleaza în bazine va fi curatat obligatoriu la
inventarul de primavara
si la cel de toamna si, dupa caz, atunci cand
bazinele s-au colmat intr-un
grad mai mare decat cel obisnuit (un strat mai
mare de 10 cm).

Pastravul in Romania

Pastravul face parte din familia salmonizilor.

Patravul are o mare
varietate de culori rareori fiind intalnite doua
exemplare identice. Unii
sunt mai deschisi la culoare, verde-albastru pe
spinare, argintii pe
flancuri, altii sunt cafenii pe spate, aurii pe
flancuri si albi pe burta.
Cuoarea este influentata de mediul inconjurator.
In toate cazurile sunt
prezente punctele rosii sau negre din zona
flancurilor si spate. Pastravul
comun este cel mai raspandit la noi in tara. Ca
varietati de pastrav mai
mentionam "fantanelul" (Salvelinus fontinalis) -
peste frumos colorat,
"pastravul curcubeu" (Salmo gairdneri irideus)-cu
puncte negre in loc de
rosii. Pastravul poate atinge la maturitate o
greutate de pana la 6 kg si
70 cm lungime. Marimea legala de pescuit este
de peste 20 cm, fiind socotit
bun pastravul de cca. 1/2 kg si foarte bun cel de
cca. 1 kg.
Pastravul traieste in ape de munti, reci si
limpezi, bine oxigenate, cu
fund pietros, in special din zona izvoarelor.
Temperatura optima a apei
este de 10-12 C pentru fantanel si de 14-19
pentru curcubeu. De la 19 C apa
devine slab oxigenata si pestele nu mai mananca.
La noi in tara il intalnim
in unele lacuri montane: Bucura, Gemena,
Zanoaga (Retezat), in laculGalcescu, la obarsia Lotrului si in Lacul Rosu
(Gurgiu), acumularile
Izvorul Muntelui, Tarnita, Valea Draganului.
Locurile preferate de pastrav
pentru odihna si panda sunt cotloanele din
maluri, golurile dintre stanci
si pietre, la radacinile copacilor. Perioada de
hranire incepe dupa
rasaritul soarelui pana cand se lasa caldura,
moment in care patravul se
retrage. In zilele noroase acesta poate vana toata
ziua. Hrana pastravului
este constituita din larve, fluturi, musculite,
crustaceii, pestisorii.
Nici proprii sai pui nu sunt crutati. Perioada de
reproducere este
octombrie - ianuarie.
Pescuitul pastravului se face cu undita. Cea mai
eficienta metoda de
pescuit este cu rama de nisip, de pamant de
telina. Metoda nu este
acceptata in pescuitul sportiv. Cel mai usor se
pescuieste cu rama in apa
tulbure deoarece pescarul nu este vazut de peste.
Aceasta metoda este pe
cat posibil de evitat, fiind socotita de pescari
nesportiva. Vom
intrebuinta vergi fine, nervoase si usoare. Daca
pescuim la "pipait" atunci
este bine sa alegem o varga mai lunga si o
mulineta adecvata. Pescuitul cu
musca artificiala in ape limpezi este foarte
raspandit in randul
pescarilor, pescuit socotit ca o adevarata arta. In
acest caz trebuie sa
retinem ca musculitele trebuie sa joace
permanent. Pastravul este un peste
greu de prins si adeseori il gasim unde nu ne
asteptam. Din acest motivtrebuie sa mergem si sa cercetam mai multe
locuri preferand deseori zona
apelor de tranzit, zona limitrofa apelor turbulente.
De ce ? El sta la
panda si apa ii aduce mancarea. Alegerea mustei
artificiale este cea mai
anevoioasa. Intotdeauna trebuie sa analizam
mediul si sa alegem ceva ce se
potriveste locului ales de pescuit.
In functie de marimea pastravilor putem folosi si
linguritele- musca si
nalucile. La pescuitul pastravilor mari deseori se
utilizeaza ca momeala
pestisori vii. Metoda nu numai ca este admisa
dar este chiar rcomandata
deoarece pastravii mari sunt adevarati canibali,
mancandu-i pe cei mici.
Pastravul este un peste foarte apreciat, avand o
carne gustoasa. Din acest
motiv, din pacate, braconierii nu-i iarta spre
nesansa generatiilor
viitoare de pescari care nu vor mai avea sansa
de a se bucura de acest gen
de pescuit, socotit a fi cel mai rafinat.

Pastravul indigen (Salmo trutta fario)

Pastravul indigen, denumit si pastrav de rau,

pastrav, pastrav comun, este
salmonidul cel mai raspandit in apele noastre de
munte.
Denumiri straine: franceza - Truite commune;
engleza - Brown trout; germana
- Bachforelle; italiana - Trota europea.
Raspandire: traieste in apele de munte, din
apusul Europei pana in muntii
Urali, in cele ale Africii de Nord (Algeria, Maroc)
si in ale Asiei Mici. A
fost introdus in America de Nord, India, Africa,
Noua Zeelanda si
Madagascar la sfarsitul secolului trecut.
La noi in tara, in afara apelor si paraielor de
munte, se afla raspandit si
in lacurile alpine si de baraj, intinzandu-si
stapanirea asupra lor de la
altitudinea de 200 m (Cerna si Valea Beiului)
pana sus, in golul alpin, la
2260 m (Tau Portii). Din lungimea totala de 17
500 km, cat reprezinta
reteaua hidrografica a apelor curgatoare de
munte, pastravul indigen ocupa
11 500 km, populand si un numar de 75 de
lacuri alpine si de baraj din zona
montana, fie natural (Bâlea, Câlcescu, Lacul Rosu
etc.), fie introdus pe
cale artificiala (unele iezere din Fagaras, din
Retezat, Parang, lacurile
de baraj, etc).
Sunt putine lacurile alpine care nu gazduiesc azi
pastravul indigen:
iezerele Manastirea (Galasescu) si Avrig din
masivul Fagaras, doua lacuri
din circul glaciar Rosiile-Parang, lacurile Valea
Rea III si V din Retezat
si Retitis din muntii Rodnei.
Descriere: corp puternic, in forma de fus, putin
turtit lateral si acoperit
cu solzi marunti. Inotatoarea codala este scobita
in tinerete si aproape
dreapta la exemplarele batrane si la cele adulte
care traiesc in lacurile
alpine si de baraj. Celelalte inotatoare sunt usor
rotunjite. Linia
laterala, putin pronuntata, are in lungul ei intre
110 si 125 de solzi.
Maxilarele sunt puternice, prevazute cu numerosi
dinti adusi inauntru, care
indica aptitudini de mare rapitor. Exemplarele
batrane au
maxilarul inferior
mai lung si curbat in sus.
Coloratia corpului este foarte frumoasa, fiind
intrecuta numai de cea a
fantanelului: brun pe spate si alb-murdar pe
flancuri si burta. Spatele si
flancurile sunt presarate cu puncte negre sau
brun-inchis, amestecate cu
stelute rosii inconjurate de inele alb-galbui.
Punctele rosii lipsesc pe
linia spinarii si uneori merg pana in dreptul
abdomenului. Ele se gasesc
raspandite si pe nodalca. La unele exemplare,
punctele negre sunt foarte
numeroase, raspandite pana si pe operculi, la
altele insa predomina cele
rosii.
Pana la varsta de un an si uneori pana la 2 veri,
tineretul poarta pe
flancuri umbre ovale transversale.
Coloratia variaza in functie de locul de trai, de
culoarea fundului albiei,
de lumina care patrunde in locul unde isi are
ascunzisul si, in mai mica
masura, de felul hranei. Astfel este mai deschisa,
de la verde-brun pana la
galben-pal, in apele cu fund pietros si fara
vegetatie arborescenta pe
maluri, si mai inchisa - de la negru la verde
masliniu - in locuri umbrite,
cu apa adanca sau cu fund acoperit de vegetatie
(muschi, alge).
Desi este un peste agil si iute, invingand o viteza
a curentului apei de
2-3,5 m/sec, trei particularitati ii sunt
caracteristice: frica, lipsa de
abilitate si voracitatea; fuge la cea mai mica
miscare de pe mal; prins in
carlig, in loc sa se incurce spre mal asemenea
celorlalti pesti, el inoata
spre mijloc, tinand firul intins; atins cu mana pe
sub pietre nu fuge; da
la momeala, chiar cand este satul.
Locul de trai - hrana
Fiind un peste de apa rece il gasim in ape cu
temperaturi cuprinse obisnuit
intre 12 - 16° C vara si 1 - 3° C iarna. In apele
a caror temperatura urca
peste 19° C se intalneste foarte rar, locul lui
fiind luat aici de pesti
albi sunt cuprinsi pestii care traiesc in mod
obisnuit in zona inferioara a
apelor de munte, ca: clean, mreana, scobar,
beldita
etc.'pestii albi.
Pastravul iubeste apa limpede, cu mult oxigen
dizolvat (9-12 mg/l),
suportand insa pe durata scurta si apa tulbure.
Un rol deosebit in viata pastravului indigen il are
locul de ascunzis, pe
de o parte datorita faptului ca apa mica si
limpede face sa fie zarit cu
usurinta, iar pe de alta parte, fiind un peste
rapitor care-si culege hrana
din apa sau de la suprafata ei, are nevoie de
locuri de panda. Il gasim
astfel pe sub bolovani, radacinile arborilor de pe
mal, arbori cazuti in
apa, etc. Pentru locurile bune de adapost se dau
adevarate lupte intre
pastravi. Pentru crearea lor apele de munte se
amenajeaza cu cascade
podite.
Hrana, foarte variata de altfel, o formeaza larvele
de insecte care traiesc
in apa sub pietre, asa-numitii corobeti, latausii,
diferitele insecte ce
zboara la suprafata apei etc. Fiind carnivor prin
excelenta, se hraneste,
in special la varste inaintate, si cu pestii mici
care-i stiu de frica:
boisteni si grindei avand predilectie deosebita
pentru zglavoace, a caror
carne pare sa fie mai gustoasa. Ataca si semeni
mai mici de-ai sai, pe care
insa nu-i prinde cu prea multa usurinta.
Cresterea
Pastravul indigen creste in functie de bogatia in
hrana a apei respective
si de temperatura acesteia, pofta cea mai mare
de mancare avand-o cand apa
atinge temperaturi cuprinse intre 14-16° C. La
temperaturi sub 2-3° C
inceteaza sa se mai hraneasca.
Dimensiunile obisnuite ale pastravului indigen de
la noi, la diferite
varste sunt:
? 6-12 cm, cu 4-20 g, la varsta de 1 an;
? 15-20 cm, cu 50-120 g, la varsta de 2 ani;
? 25-30 cm, cu 150-250 g, la varsta de 3 ani;
? 30-35 cm, cu 250-500 g, la varsta de 4 ani;
? 35-45 cm, cu 400-700 g, la varsta de 5 ani.
In apele bogate in hrana, cum sunt: Oasa, lacul
Lotru etc., pastravul
indigen are o crestere foarte rapida, fiind bun de
undita in toamna celui
de-al doilea an de existenta. In apele Fagarasului,
mai reci si mai sarace
in fauna nutritiva, cresterea e mai inceata: abia
in vara celui de-al
patrulea an de viata se situeaza printre pestii
buni de cosul pescarului.
In apele reci si sarace in hrana, cresterile sunt
mici, ajungand abia la
jumatate fata de cele aratate mai sus.
Pastravul indigen traieste pana la varsta de 10-12
ani si poate atinge
greutatea maxima (la noi in lacul Vidraru) de 4,5
kg.
Reproducerea
Pastravul devine matur sexual la varsta de 2-4
ani, masculul mai dvreme
decat femela. Boistea sau bataia, cum i se mai
spune, are loc prin lunile
octombrie-noiembrie, cand apa de munte s-a racit
pana la 7-8° C. Este mai
timpurie in apele reci si in toamnele mai scurte
si mai tarzie in apele ce
se racesc mai tarziu sau in toamne lungi.
Cand frunza arinului incepe sa se desprinda de
pe ramuri pastravii sunt
gata de nunta. In aceasta perioada ei imbraca
asa numita "haina de nunta",
primind o coloratie mai aprinsa decat de obicei.
Acum femela se deosebeste
cu usurinta de mascul, avand abdomneul plin si
orificiul genital marit si
umflat.
Cuprinsi de focul dragostei, pastravii urca in
carduri spre izvoare, sarind
obstacole chiar de 1 m inaltime. Nu toate
exemplarele intreprind drumul
spre apele limpezi si oxigenate ale izvoarelor.
Unele din ele "se bat" in
apropierea locului de trai in cazul in care gasesc
aici conditii bune de
boiste.
Femela, urmata de 1-2 masculi, isi depune icrele
in locurile de bataie
curatate de mal, frecandu-si abdomenul de
pietrisul fin, iar masculii le
stropesc cu lapti. Dupa aceasta, femela acopera
icrele, cu ajutorul cozii,
cu un strat subtire de pietris. Dupa depunerea
icrelor si a laptilor,
pestii slabiti, se lasa dusi la vale de curentul
apei si revin la vechile
locuri de adapost.
Pastravii din bazinele pastravariilor depun icrele
ceva mai tarziu decat
cei din rau.
Marimea icrelor si numarul pe care-l depune o
femela depind de greutatea
ei, de varsta si indeosebi de bogatia in hrana a
apei in care traieste.
Icrele, de culoare portocaliu-galben au un
diametru intre 3-6 mm, fiind mai
mici la pastravii tineri si mai mari la cei mai in
varsta. De asemenea ele
sunt mai mari la pastravii din lacurile alpine
decat la cei din paraiele de
munte.
La 1 kg greutate-corp, o femela depune intre
2200 si 4500 de icre. Numarul
icrelor variaza de la un parau la altul, in functie
de o serie de factori,
dintre care cel mai important il constituie
capacitatea biogenetica a
raului respectiv.
In urma masuratorilor facute la un numar minim
de 10 femele de diferite
varste din fiecare apa mentionata mai jos au
rezultat urmatoarele medii la
1 kg greutate-corp, pentru pastravul de rau: 2200
bucati - raul Buda -
Arges; 2300 bucati - Valea Ierii; 2400 bucati -
paraul Schit - Ceahlau;
2700 bucati - Lacu Rosu si Ghilort; 2900 bucati -
Raul Mare - Retezat; 3000
bucati - Valea Iadului si lacul Vidra; 3200 bucati
- paraul Barnar; 3300
bucati - Somesul Rece; 3800 bucati - Valea
Puteni - Suceava; 4000 bucati -
raul Lotru amonte de coada lavului Vidra si 4200
bucati in raul Sebes-Oasa.
Icrele stau in apa la incubat un numar variabil
de zile, in functie de
temperatura apei: mai putine zile cand apa este
calda si mai multe cand
temperatura a scazut.
In general, in apele tarii noastre, puietul iese pe
la mijlocul lunii
martie - inceputul lunii aprilie, dupa 140-180 de
zile de la depunerea
icrelor.
Pentru ca puietul sa iasa din icre acestea rebuie
sa acumuleze un numar de
grade-zile <> variind intre 330 si 380. Cifrele de
mai sus rezulta din
datele inregistrate la diversele pastravarii din tara
intr-un interval de 5
ani.
Odata cu racirea timpului, pastravul nu se mai
hraneste decat in masura
foarte mica, intra la adapost pe sub pietre si-si
reia activitatea de
rapitor dupa dezghetul apei.

Pastravul fantanel (Salvelinus fontinalis)

Pastravul fantanel este denumit si pastrav de

izvor, pastrav de sipot,
fantanita si fantanel.
Denumiri straine: franceza-Omble (Saumon) de fontaine; engleza-Brook trout;
germana-Bachsaibling; italiana-Salmerino.
Raspandire: originar din regiunea izvarelor
fluviilor de pe coasta
atlantica a Americii de Nord, a fost introdus in
Europa in jurul anului
1889, iar la noi prin 1906, in catva ape de
munte din Moldova, ca: Valea
Barnarului, Valea Putnei si Valea Tarcaului. Tot
prin aceeasi vreme a fost
introdus si in cateva ape din Transilvania: in
Valea Gudei si in Somesul
Rece. Acum, la noi, se mai intalneste doar in trei
paraie de munte din cele
in care a fost introdus initial: Valea Gudei-
Toplita, Valea
Putnei-Campulung Moldovenesc si paraul Negruta,
afluent al Somesului Rece.
Descriere
Ruda apropiata cu pastravul indigen. Corpul, mai
putin suplu decat al
pastravului indigen, este acoperit cu numerosi
solzi mici. In lungul liniei
laterale sunt dispusi intre 109 si 130 de solzi.
Are spatele brazdat de dungi portocalii pe un
fond verde-masliniu.
Flancurile, de culoare variind intre argintiu,
portocaliu si rosu, sunt
presarate cu numeroase stelute cu colturi
rotunjite, de culoare portocalie
sau rosu-carmin, unele din ele inconjurate cu
inele albastrui.
Inotatoarele ventrale, cea anala si cea codala sunt
rosiatice si au la
margine cate o dunga de culoare alb-laptos
brazdata terminal cu o dunga
neagra. Inotatorea codala are aceeasi dunga
numai la baza de jos a ei.
Dorsala si nodalca au culoarea spatelui si sunt
brazdate si ele de dungi
serpuite. Aceleasi caractere le prezinta si partea
superioara a inotatorii
codale, care e scobita in tinerete ca si la
pastravul indigen.
Femela are culori mai sterse decat masculul.
In timpul boistei, abdomenul devine rosuportocaliu,
masculul avand in
lungul lui pete negre care, impreuna cu maxilarul
de jos, usor curbat, il
face usor de deosebit de femela.
Are gura mai mare decat pastravul idigen si
prevazuta cu dinti mari,
incovoiati, care-i dau caracteristica de mare
rapitor.
Felul de viata, hrana
In tara de bastina traieste in apele limpezi
puternic oxigenate, cu
temperaturi scazute si care nu depasesc vara 15
grade C. Optimul de hranire
il are cand temperatura apei are valoarea
cuprinsa intre 12-14 grade C. Sub
4 grade C hranirea inceteaza. Cresterea
temperaturii peste valoarea de 17
grade C il face sa migreze spre izvoare, in
cautarea temperaturilor mai
scazute.
Spre deosebire de pastravul indigen, fantanelul
este un peste vioi, vesnic
in miscare, adapostul jucand un rol secundar in
viata lui.
Hrana, constituita din melci, rame, latausi si
felurite insecte si-o ia fie
de la suprafata apei, fie de pe fundul ei.
Consuma si semeni mai mici de-ai
sai.
Crestera
Este mult mai rapida decat a pastravului indigen,
la 2 ani atingand o
lungime de 20-25 cm si o greutate de 150-200
grame.
Reproducerea
Are loc toamna, incepand cu luna octombrie si
sfarsind cu jumatatea lunii
noiembrie, cand femelele depun intre 2500 si
5000 icre la kg/greutate corp,
cu un diametru de 4-5 mm. Devine matur sexual
la varsta de 2-3 ani. Boistea
are loc in vecinatatea locului in care traieste, in
acelasi mod ca la
pastrvul indigen.
Puietii ies din icre prin luna martie, cand
paraiele de munte sunt inca
inghetate, dupa ce icrele insumeaza un total de
350-400 grade-zile <>.
Avand aceeasi perioada de boiste ca si pastravul
idigen si traind, la noi,
in amestec, se incruciseaza cu acesta, dand asanumitii
pastravi-tigru,
caracterizati prin dungile verzi-cafenii de pe
flancuri. Hibrizii produsi
sunt sterili. Fantanelul din apele naturale este
apt pentru reproducere mai
devreme decat pastrvul indigen, respectiv la varsta
de 2 ani.
Etichete: Bachsaibling, Brook trout, fantanel, fantanita, Omble (Saumon) de fontaine, pastrav
de izvor, pastrav de sipot, Pastravul fantanel, Salmerino, Salvelinus fontinalis

Pastravul de lac (Salmo trutta lacustris)

Pastravul de lac nu este o specie aparte ci o

forma a pastravului indigen
adaptat, de-a lungul timpului, la viata lacustra.
Denumiri straine: franceza-Truite de lac; germana-
Seeforelle; engleza-Lake
trout; italiana-Trota di lago.
Raspandire: frecvent in lacurile din Alpi (Franta,
Elvetia, Austria) si in
lacurile alpine ale peninsulei scandinavice.
La noi este raspandit in lacurile Bicaz, Vidraru
Vidra si Lesu, fiind la el
acasa in lacurile de acumulare adanci si bogate
in hrana. Cateva exemplare
au fost pescuite in Lacu Rosu, iar in paraul
Prejmer-Brasov, se gaseste
destul de numeros.
Descriere: corpul este scurt si gros, mult latit,
acoperit de solzi mari
usor cazatori. Capul, in raport cu restul trupului,
este mult mai mic decat
la pastravul indigen. Gura este mica, prevazuta
cu numerosi dinti
incovoiati inauntru. Inotatoarea codala este putin
scobita in tinerete si
dreapta cand ajunge la maturitate.
Culoarea spatelui si a capului este verde-oliv, iar
cea a flancurilor si a
burtii, argintie. Flancurile sunt prevazute, pana
aproape de burta, cu pete
mari, obisnuit in forma de X, de culoare neagra.
Petele nu au inele albe
sau albastrui, ca la pastravul indigen sau
fantanel. Inotatoarea dorsala
are si ea numeroase puncte negre rotunde,
dispuse in randuri paralele. Pete
mici dispuse neregulat are si inotatoarea codala.
Petele rosii lipsesc cu
desavarsire.
Felul de viata si hrana: traieste in apele adanci
si reci ale lacurilor de
munte. In lacurile Bicaz si Vidraru coboara pana
la adancimi de 40 m.
In stadiul de puiet se hraneste cu diverse larve
acvatice pe care le
gaseste pe fundul lacului sau, mai ales, la mal.
Ca adult insa, fiind unul
din pastravii cei mai rapitori, isi ia hrana
aproape exclusiv din randul
celorlalti pestisori care traiesc in apa lacului, sau
dintre semenii sai
mai mici. Pastravul din lacul Bicaz se hraneste
cu obleti, porcusori,
babusca, clenisori si alte specii marunte, iar cel
din Vidraru cu
zglovoace, boisteni si obleti.Cresterea
Este o specie care creste mai rapid decat toate
celelalte specii de
salmonide, cu exceptia lostritei. Dam mai jos
dimensiunile medii la
diferite varste.
Pastravul de lac traieste pana la 20 de ani si
atinge dimensiuni pana la 30
kg.
Reproducerea: pastravul de lac devine matur
sexual la varsta de 3-4 ani.
Boistea are loc mai timpuriu decat la pastravul
indigen, cand temperatura
apei lacului coboara la 10 greade C, ceea ce se
petrece obisnuitla
sfarsitul lunii septembrie si inceputul lunii
octombrie. Depune un numar de
aproximativ 2000 icre la kg-greutate. Icrele au
culoarea portocalie si sunt
cele mai mari icre pe care le au pestii de la noi:
5-6 mm in diametru. Sunt
depuse la apa mica, in gurile afluentilor lacului
sau chiar la mal.
Etichete: Lake trout, Pastravul de lac, Salmo trutta lacustris, Seeforelle, Trota di lago, Truite
de lac

Pastravul de lac (Salmo trutta lacustris)

Pastravul de lac nu este o specie aparte ci o

forma a pastravului indigen
adaptat, de-a lungul timpului, la viata lacustra.
Denumiri straine: franceza-Truite de lac; germana-
Seeforelle; engleza-Lake
trout; italiana-Trota di lago.
Raspandire: frecvent in lacurile din Alpi (Franta,
Elvetia, Austria) si in
lacurile alpine ale peninsulei scandinavice.
La noi este raspandit in lacurile Bicaz, Vidraru
Vidra si Lesu, fiind la el
acasa in lacurile de acumulare adanci si bogate
in hrana. Cateva exemplare
au fost pescuite in Lacu Rosu, iar in paraul
Prejmer-Brasov, se gaseste
destul de numeros.
Descriere: corpul este scurt si gros, mult latit,
acoperit de solzi mari
usor cazatori. Capul, in raport cu restul trupului,
este mult mai mic decat
la pastravul indigen. Gura este mica, prevazuta
cu numerosi dinti
incovoiati inauntru. Inotatoarea codala este putin
scobita in tinerete si
dreapta cand ajunge la maturitate.
Culoarea spatelui si a capului este verde-oliv, iar
cea a flancurilor si a
burtii, argintie. Flancurile sunt prevazute, pana
aproape de burta, cu pete
mari, obisnuit in forma de X, de culoare neagra.
Petele nu au inele albe
sau albastrui, ca la pastravul indigen sau
fantanel. Inotatoarea dorsala
are si ea numeroase puncte negre rotunde,
dispuse in randuri paralele. Pete
mici dispuse neregulat are si inotatoarea codala.
Petele rosii lipsesc cu
desavarsire.
Felul de viata si hrana: traieste in apele adanci
si reci ale lacurilor de
munte. In lacurile Bicaz si Vidraru coboara pana
la adancimi de 40 m.
In stadiul de puiet se hraneste cu diverse larve
acvatice pe care le
gaseste pe fundul lacului sau, mai ales, la mal.
Ca adult insa, fiind unul
din pastravii cei mai rapitori, isi ia hrana
aproape exclusiv din randul
celorlalti pestisori care traiesc in apa lacului, sau
dintre semenii sai
mai mici. Pastravul din lacul Bicaz se hraneste
cu obleti, porcusori,
babusca, clenisori si alte specii marunte, iar cel
din Vidraru cu
zglovoace, boisteni si obleti.Cresterea
Este o specie care creste mai rapid decat toate
celelalte specii de
salmonide, cu exceptia lostritei. Dam mai jos
dimensiunile medii la
diferite varste.
Pastravul de lac traieste pana la 20 de ani si
atinge dimensiuni pana la 30
kg.
Reproducerea: pastravul de lac devine matur
sexual la varsta de 3-4 ani.
Boistea are loc mai timpuriu decat la pastravul
indigen, cand temperatura
apei lacului coboara la 10 greade C, ceea ce se
petrece obisnuitla
sfarsitul lunii septembrie si inceputul lunii
octombrie. Depune un numar de
aproximativ 2000 icre la kg-greutate. Icrele au
culoarea portocalie si sunt
cele mai mari icre pe care le au pestii de la noi:
5-6 mm in diametru. Sunt
depuse la apa mica, in gurile afluentilor lacului
sau chiar la mal.
2 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare
Etichete: Lake trout, Pastravul de lac, Salmo trutta lacustris, Seeforelle, Trota di lago, Truite
de lac

Pastravul curcubeu (Salmo gairdneri)

Pastravul curcubeu este denumit si pastrav

american.
Denumiri straine: franceza-Truite arc-en-ciel;
engleza-Rainbow trout;
germana-Regenbogenforelle; italiana-Trota iridea.
Raspandire
Originar din America de Nord (California), a fost
introdus in Europa in
jurul anului 1880, in Germania mai intai si apoi
in alte tari europene,
printre care si tara noastra, inainte primului
razboi mondial.
Exista doua varietati de pastrav curcubeu:
pastravul curcubeu propriu-zis
(rainbow trout), stabil in apele de munte si
pastravul curcubeu denumit "cu
cap de otel" (steelhead trout), care migreaza in
ocean in stadiul de adult.
In Europa au fost aduse sub forma de icre
amondoua varietatile, atat Salmo
shata ce traia in regiunea superioara a paraielor
din Muntii Stancosi, cat
si forma migratoare din regiunea dinspre varsare
a paraielor respective
(Slamo irideus).
A fost introdus ca specie de baza in lacurile
Bicaz si Vidraru, insa a fost
extras prin braconaj aproape pana la exterminare.
In lacul Lotru forma
specia majoritara.
Descriere
Colorat mai putin frumos decat semenii sai din
aceeasi familie, pastrvul
curcubeu este verde-cenusiu uneori albastrui pe
sapte, argintiu stralucitor
pe flancuri si albicios pe burta. In lungul liniei
laterale, mult mai
'pronuntata decat la
ceilalti pesti din familia salmonidelor, are o
dunga cu irizatii de
culorile curcubeului, de unde isi trage numele.
Forma corpului este asemanatoare cu cea a
pastravului indigen, solzii sunt
insa mai mari, in numar de 120-150 in lungul
liniei laterale.
Flancurile si spatele ca si inotatoare codala, sunt
presarate cu numeroase
puncte mici negre. Punctele rosii lipsesc. La
unele exemplare punctele
negre mici, de forma neregulata, sunt raspandite
pe tot corpul.
Inotatoarea codala este scobita si la varsta
inaintata. Capul este mai mic
(proportional cu corpul) decat la pastravul
indigen.
Puietul de o vara are dungi transversale ovale pe
flancuri, dungi ce dispar
in a doua vara.
Felul de viata, hrana
Este mai putin exigent la conditiile fizico-chimice
ale apei decat ceilalti
pastravi. Suporta bine tulbureala apei, se
multumeste cu un continut mai
scazut in oxigen dizolvat (6-7 cml/l), cu un
curent mai lin, prefera apele
neutre cu valoarea pH-ului in jur de 7.
In ce priveste temperatura apei, in bazine suporta
temperaturi pana la 28
de° C timp de cateva ore, daca debitul este cel
putin 1 litru/minut la 1 kg
peste.
Optimul de hranire il are cand temperatura apei
atinge valori cuprinse
intre 15-19° C; consuma insa hrana ce i se
administreza si cand apa are
temperaturi apropiate de 1° C, fapt care-l face sa
inregistreze cresrteri
si in timpul iernii. La temperaturi ce trec peste
23° C hranirea inceteaza.
In apele libere, hrana este constituita din tot
felul de insecte si larve
existente in apa sau care zboara la suprafata
acesteia. Este mai vorace
decat ceilalti pastravi, fiind tot timpul flamand si
in cautarea hranei.
Inghite tot ce cade in apa.
Este mai putin pretentios in ce priveste
adapostul, preferand in schimb apa
mai adanca.
Cresterea
In apele naturale, la varsta de 2 ani atinge
lungimea de 20-25 cm si o
greutate de 100-250 g. In bazinele inchise,
cresterea este in functie de
temperatura apei, de debit si in special de
hranire.
Hrana de calitate si abundenta ei in apele
interioare face ca pastravul
curcubeu sa inregistreze cresteri putin obisnuite.
Greutatea maxima
inregistrata in lacul Bicaz este de 5,4 kg.
Reproducerea
Maturitatea sexuala o atinge la 2 ani (masculul)
si la 3 ani (femela);
femela are icre uneori si la varsta de 2 ani
atunci cand are conditii
optime de dezvoltare. Depunerea icrelor are loc
primavara, incepand cu luna
martie si sfarsind cu luna aprilie. In apele
curgatoare naturale pastravul
curcubeu nu se reproduce. Depune insa, partial,
icre in lacurile alpine si
in raurile care alimenteaza lacurile de baraj in
care a fost introdus.
La 1 kg greutate corp se obtin intre 2300 si
4000 de icre galbene sau
portocalii de 4-6 mm in diametru, in functie de
varsta si greutatea
femelelor.
Incubatia dureaza intre 30 si 60 de zile, icrele
eclozand dupa acumularea a
330-390 grade-zile .
Etichete: pastravul american, Pastravul curcubeu (Salmo gairdneri), Regenbogenforelle,
Salmo gairdneri, Trota iridea, Truite arc-en-ciel

2.Anatomia interna la Salmonide

APARATUL DIGESTIV
Aparatul digestiv este compus din: gura, faringe,
esofag, stomac si glande.
Gura, dupa pozitia ei poate fi: terminala, cand se
alfa in varful botului
(cum este la salmonide), superioara cand este in
partea de sus a lui sau
inferioara cand este situata in partea de jos a
botului (la porcusor,
mreana, scobar).
Unele specii de pestii au langa gura niste
prelungiri ale pielii numite
mustati, care au rolul de organ senzorial (la
mreana, grindel, etc.) sau
folosesc la atragerea prazii (la somn, mihalt,
etc.).
Modul de hranire a determinat si forma gurii, ca
si prezenta si absenta
dintilor. Astfel, pestii rapitori, grupa din care fac
parte cele mai multe
dintre salmonide, au gura mare si prevazuta cu
numerosi dinti indreptati
spre inauntru, care au rolul de a retine prada.
Spre deosebire se alti
pesti, salmonidele au dinti si pe limba, acestia
fiind necesari pentru
taierea prazii.
Pot avea dinti si unele specii de pesti care nu
sunt rapitori ci se hranesc
cu diverse organisme animale sau vegetale; asa
sunt cele mai multe
ciprinide (familia crapului), boisteanul etc. Dintii
acestora nu sunt
situati pe maxilare, ca la ceilalti pesti, ci pe
oasele faringiene, fapt
pentru care poarta denumirea de dinti faringieni.
Unele specii de pesti,
cum sunt: coregonul, morunul, nisetrul, etc. sunt
complet lipsite de dinti.
Aproape la toti pestii dintii cad de mai multe ori
in timpul vietii, in
locul lor crescand altii noi.
Faringele serveste mai mult la respiratie, in
regiunea lui fiind situate
branhiile. In el se gasesc glandele cu secretie
interna (tiroida si
timusul).
Esofagul este format dintr-un tub scurt si larg
care se continua cu
stomacul.
Stomacul, absent la ciprinide, este bine dezvoltat
la pestii rapitori; el
are rolul de a digera alimentele. Locul de unire
a stomacului cu intestinul
se numeste pilor; acesta este prevazut cu niste
prelungiri denumite
apendici pilorici, care maresc suprafata mucoasei
intestinale si servesc
drept criteriu de diferentiere intre specii. La
unele specii de pesti (de
exemplu la rechini) aceste prelungiri lipsesc.
Glandele servesc la digerarea hranei prin sucurile
pe care le secreta. Cele
mai importante glande sunt ficatul si pancreasul.
Ficatul salmonidelor este de culoare bruna-rosie
inchis; este nelobat si
situat in regiunea inimii; reprezinta 2,5-3,5% din
greutatea corporala. Ca
la totii pestii, ficatul secreta in intestin fierea
necesara bunei
functionari a celorlalte glande.
Pancreasul este o glanda situata in intestin. Ea
secreta asa numitul suc
pancreatic, care serveste la transformarea
alimentelor in substante ce sunt
asimilate prin sange (cum sunt: glicerina, hidratii
de carbon, etc.).

APARATUL EXCRETOR
Aparatul excretor este constituit din rinichii
asezati sub coloana
vertebrala - formeaza dunga de "sange inchegat"
situata in lungul coloanei
vertebrale care trebuie indepartata la curatarea
pestelui, pentru ca sa nu
se altereze. Rinichii servesc la evacuarea urinei
prin canalul urinar.
Pastravul elimina zilnic intre 60 si 100 cml de
urina la 1 kg greuatate.
A PARATUL RESPIRATOR
Aparatul respirator este format din patru perechi
de branhii asezate sub
opercule. Apa intra prin gura pestelui, trece prin
branhii unde este
deposedata de oxigenul dizolvat in ea si apoi iese
pe sub opercule.
Branhiile au culoarea rosie. Culoarea galbuie a
branhiilor indica, printre
altele, un continut in oxigen al apei sub cel
necesar pestilor.
Unii pesti, ca: grindelul, zvarluga si tiparul au
intestinul adaptat si
pentru respiratie in partea posterioara, de unde
oxigenul luat din apa
intra in sange; aceasta se numeste respiratie
intestinala.

VEZICA INOTATOARE
Vezica inotatoare este asezata intre intestin si
rinichi. La salmonide ea
este formata dintr-o singura incapere. Vezica
inotatoare serveste la
mentinerea echilibrului, fiind umpluta cu gaze
luate de la suprafata apei,
prin inghitirea aerului. Prin modificarea volumului
gazelor pestele poate
cobori sau urca in apa.
La unele specii de pesti, ca: grindelul, nisiparnita,
zvarluga, s.a.,
vezica inotatoare este foarte mica si nu mai are
rol de organ de cufundare
sau de ridicare din apa. Aceasta adaptare se
datoreste faptului ca speciile
amintite traiesc pe fundul apei. Vezica inotatoare
poate avea si functii
senzitive, respiratorii sau, uneori, producatoare de
sunete. Datorita
vezicii inotatoare, pestii morti se ridica dupa un
timp la suprafata, ea
umflandu-se foarte mult.
APARATUL CIRCULATOR
Aparatul circulator este compus din inima, artere
si vene. Inima este
situata in regiunea de jos a branhiilor, fiind
alcatuita numai din doua
camere (auricul si ventricul). Marimea si
greutatea inimii variaza dupa
felul de viata al pestelui si dupa talie, fiind sub
1% din greutatea
pestelui. Datorita activitatii intense pe care o duc
pestii rapitori,
acestia au inima mai mare decat pestii pasnici.
De la inima pornesc spre
branhii si spre periferia corpului un numar de
artere care servesc la
transportul sangelui, iar de la periferie sangele
este adus spre vene.

APARATUL REPRODUCATOR
Glandele sexuale sunt perechi si poarta numele se
testicule la masculi si
ovare la femele. Produsele sexuale se numesc icre
la femele si lapti la
masculi si reprezinta intre 15 si 25% din
greutatea totala a femelei si
3,5-3,9% din greutatea pastravului mascul.
Numarul icrelor variaza dupa specie, varsta, hrana
si greuatatea corpului.
Astfel, pentru 1 kg greutate-corp numarul icrelor
este de circa 2000 si
5000 bucati la majoritatea salmonidelor, cu
exceptia coregonului si
lipanului, de circa 200 000 de bucati la crap,
600 000 la lin si 1 000 000
la mihalt. Marimea icrelor variza de la 1,5 mm la
crap si coregon, pana la
6 mm la pastrav.
Numarul laptilor este mult mai mare decat al
icrelor. Astfel la pastrav
este de circa 500 milioane (10 miliarde la cm
cub de sperma) iar la biban
de circa 150 bilioane, la 250 g greutate-corp.
Dupa eliminarea din corp, laptii pastravului
traiesc in apa intre 30 si 90
de secunde, timp in care terbuie sa fecundeze
icrele. Laptii pot fi
pastrati viabili pana la 10 zile, la o temperatura
de +5 grade C, fara apa
insa. Icrele au o valabilitate mai lunga in apa: 20
- 30 minute.
SISTEMUL NERVOS
Sistemul nervos este alcatuit din creier (situat in
cutia craniana) si
maduva spinarii, care alcatuiesc sistemul nervos
central. Din creier si
maduva spinari pleaca nervi in tot corpul,
formand sistemul nervos
periferic.
APARATUL RESPIRATOR
Etichete: Anatomia interna la Salmonide, aparatul circulator, aparatul digestiv, aparatul
excretor, aparatul reproducator, aparatul respirator, sistemul nervos, vezica inotatoare

3. Anatomia externa la salmonide

3. Anatomia externa la salmonide

FORMA CORPULUI
Pestii au corpul alungit, in forma de fus, putin
turtit lateral; aceasta
forma a corpului opune rezistenta mica la curent
si ajuta la o usoara
deplasare in apa. Apele cu viteza mica de
scurgere sau cele statatoare au
determinat o forma mai turtita speciilor de pesti
pe care le gazduiesc;
dintre aceste specii fac parte: crapul, caracuda,
etc. Alti pesti, care isi
duc viata la fund, cum sunt somnul si mihaltul,
sunt turtiti de sus in jos
(in plan orizontal).
P IELEA
Corpul pestilor este invelit intr-un tesut de
protectie numit piele. Pielea
este alcatuita la suprafata dintr-un strat de celule
suprapuse,
transparente, numit epiderma, si o patura mai
profunda, alcatuita din
tesuturi de legatura, numit derma. Anumite celule
din epiderma, celule
mucipare, secreta un lichid lipicios, transparent,
care impreuna cu apa
formeaza mucusul.
Mucusul imbraca tot corpul pestelui, protejandu-l
in acest fel de
patrunderea in corp a microorganismelor
producatoare de boli si ii usureaza
inotul. In derma se afla, pe langa altele, celule
care produc culori,
asa-numitii cromatofori, si care sunt mult mai
active in timpul perioadei
de inmultire a pestilor. Din derma iau nastere
solzii, care, de obicei,
imbraca tot corpul pestelui, in afara de cap si
aripioarele inotatore;
numai chefalii au solzi si pe aceste zone ale
corpului. Unii pesti, ca
somnul sau zlavoaca, nu au solzi, iar grindelul,
zvarluga si chiscarul au
solzii raspanditi numai pe unele portiuni ale
pielii.
Forma solzilor este diferita: rotunda (solz cicloid)
la pastrav, crap,
stiuca, mihalt etc; dintata (solz ctenoid) la salau,
biban, ghibort etc.
Dupa solzi se poate stabilii varsra pestelui:
privind solzii in zare se pot
distinge pe ei niste cerculete, unele mai late,
care reprezinta perioada de
hranire a pestelui (perioada de vara) si altele mai
inguste si mai
intunecate, care reprezinta perioada de stagnare
(perioada de iarna).
Numarand, dinspre centrul solzului spre periferia
lui, cercurile de vara si
de iarna se poate determina varsta pestelui.
SCHELETUL
Corpul pestilor este sustinut de oase, care, in
totalitatea lor, formeaza
sistemul osos sau scheletul. In general, scheletul
pestilor este alcatuit
din oasele craniului, coloana vertebrala, coastele
(vertebrele) si oasele
aripioarelor inotatoare.
Craniul este format dintr-un numar mare de oase,
majoritatea lor de forma
lata. Coloana vertebrala este alcatuita dintr-un sir
de vertebre. In
general, pestii de apa dulce au 70-80 de vertebre.
De o parte si de alta a
coloanei vertebrale sunt prinse coastele.
Arcurile branhiale sunt asezate de o parte si de
alta a capului, in numar
de 5 perechi; a cincea pereche este prevazuta cu
numerosi dinti faringieni.
Toate arcurile branhiale sunt protejate in afara
de doua oase late numite
operculi.
Aripile inotatoare sunt legate de schelet print-un
numar mic de oase numite
radii. La randul lor, inotatoarele sunt alcatuite
dintr-un numar de radii
simple sau radii ramificate. Cunoasterea
numarului radiilor dintr-o
inotatoare este importanta pentru determinarea
speciilor de pesti.
M USCULATURA
Scheletul pestilor este imbracat in muschi dispusi
pe cap (muschii
capului), in jurul aripilor inotatoare (muschii
inotatoarelor) si pe
trunchi (muschii trunchiului). Cei mai dezvoltati
sunt muschii trunchiului;
acestia se intind de la cap pana la coada, cate
doi de o parte si de alta a
corpului. Dintre acestia, unii sunt asezati in
partea de sus (muschii
dorsali) iar altii in regiunea abdomenului (muschii
ventrali). In
totalitatea lor, muschii formeaza carnea pestelui,
care reprezinta 60-65%
din greutatea corpului.
MISCAREA SI ECHILIBRUL
Pestii se misca si isi mentin echilibrul cu
ajutorul aripioarelor
inotatoare, care sunt actionate de muschi; ele au
rolul de carma.
Pestii, in general, au doua feluri de aripioare
inotatoare si anume:
aripioare perechi si aripioare neperechi. Dintre
aripioarele perechi fac
parte aripioarele pectorale aflate in dreptul
operculelor si aripioarele
ventrale situate in dreptul abdomenului.
Aripioarele neperechi sunt: aripioara dorsala,
aripioara anala si aripioara
codala. La salmonide, in afara de acestea, mai
exista o aripioara grasa
(adipoasa) numita nodalca, asezata in apropierea
cozii, pe partea de sus.
Salmonidele sunt cei mai iuti pesti, datorita
adaptarii lor la curentul
puternic pe care-l au de invins in apele de
munte in care traiesc.
Pastravul inoata cu o viteza de 2-3,5 m/sec, ceea
ce ii da posibilitatea sa
treaca prin toate repezisurile apelor de munte.
Pestii pasnici au o viteza
de deplasare mult mai mica (crapul - 0,40 m/sec,
linul - 0,50 m/sec, iar
platica 0,65 m/sec).
Simturile pestilor
Cu ajutorul simturilor, pestii iau cunostinta de
mediul care-i inconjoara
si de modificarile acestuia. Simturile ii ajuta la
indeplinirea functiilor
principale: nutritia si reproducerea.
Vazul la pesti este limitat datorita transparentei
reduse a apei. Pestii
din apele limpezi de munte vad pana la distanta
de 10-12 m.
Pestii au ochi fara pleoape. Acestia se pot
acomoda, ca si ai altor
animale, in raport cu departarea obiectelor. Sunt
unii pesti ca:
boisteanul, pastravul si bibanul, care au o vedere
foarte buna, in timp ce
altii ca: somnul, zglavoaca, grindelul si un
general toti pestii de fund,
au vederea foarte slaba.
Auzul
Urechea pestilor este simpla, fiind formata numai
din urechea interna, care
adaposteste niste pietricele numite otolite, dupa
care se poate determina
varsta pestelui.
Urechea pestelui are rolul de mentinere a
echilibrului si de organ auditiv,
de percepere a unor sunete.
G ustul
Dintre simturile pestilor, gustul este cel mai
putin dezvoltat. Unii pesti
au simtul gustului localizat in mustati, altii pe
marginea buzelor, iar la
alte specii acest simt este raspandit pe intregul
corp, sub forma de muguri
gustativi.
Mirosul este putin dezvoltat la pesti. Mirosul este
perceput prin cele doua
nari asezate deasupra botului, in care se afla
sacii olfactivi. Pestii simt
mirosul numai pentru substantele aflate in stare
lichida. Datorita
mirosului, salmonidele sunt atrase de nada din
carligul unditei si tot
datorita acestui simt, cand se introduce o bucata
de carne sangeranda
intr-o apa populata cu chiscari acestia se aduna
in graba in numar mare.
Simtul tactil sau pipaitul este reprezentat la pesti
prin niste celule
senzitive asezate pe marginile buzelor, pe cap, in
cavitatea bucala sau
uneori pe intregul corp, inclusiv pe aripioare.
Unii pesti au simtul tactil
reprezentat si prin mustati. Pastravul are numai
un punct dureros pe un
centimetru patrat de suprafata a corpului. Acest
fapt explica de ce uneori
un pastrav intepat cu undita si scos pana la
suprafata apei vine din nou la
momeala, el nesimtind durerea inainte.
Linia laterala este formata din mici puncte
asezate in lungul corpului de
la cap spre coada. Cu ajutorul ei pestele isi da
seama de directia si de
intensiteatea curentului apei. Tot cu ajutorul ei
pestele simte
trepidatiile apei transmise de pe mal in apa. Ea
serveste, alaturi de
otolite, la mentinerea echilibrului pestelui in apa
si la identificarea
hranei.
Linia laterala este un fel de organ compensator
al vazului si al auzului,
simturi atat de putin dezvoltate la unii pesti.
Etichete: Anatomia externa la salmonide

4. Functiile principale ale pestilor

NUTRITIA
Indata dupa iesirea puietului din icra acesta
simte nevoia de hrana. Punga
vitelina, care este o ramasita a icrei, ii asigura
pentru un anumit timp
rezervele de hrana necesare. Dupa resorbtia
pungii viteline, care la
salmonide dureaza obisnuit 4-5 saptamani, puietul
isi cauta hrana necesara.
Hrana pestilor difera dupa specie, ea fiind
compusa din organisme animale
la pestii rapitori si din vegetale sau organisme
animale mici la cei
pasnici.
Salmonidele sunt pesti rapitori. Ele se hranesc in
tinerete (ca puiet) cu
plancton sau cu diferite organisme animale ce
traiesc in apa, ca:
viermisori, melcisiori, etc. In stadiul de adult,
salmonidele consuma fie
viermi si larve de insecte care traiesc in apa, fie
broaste, melci sau
pestisori din speciile cu care vietuiesc impreuna
sau chiar semeni de-ai
lor mai mici. Pestii, in general, inghit hrana fara
a o mesteca. Pentru a
creste un kilogram in greutate, pastravul consuma
intre 3 si 8 kg de hrana.
Pofta de mancare a pestilor este in legatura cu o
serie de factori, ca:
temperatura apei, aciditatea ei si cantitatea de
oxigen dizolvat. Cu cat
temperatura apei este mai scazuta sau mai
ridicata decat cea necesara unei
hraniri normale, cu atat pestele consuma mai
putina hrana, ajungand ca la o
anumita temperatura a apei sa nu mai manance.
Temperatura optima de hranire
variaza de la o specie de peste la alta.
Pastravul se hraneste mai bine intr-o apa care
este neutra sau alcalina si
are un continut de oxigen dizolvat intre 7-8 cm
cubi/litru, decat in apele
acide sau bazice, cu un continut de oxigen mai
mic sau mai mare. Cand
aciditatea si continutul in oxigen au valori limita
pentru viata pestelui,
acesta nu se mai hraneste si, daca ele se mentin
timp indelungat, pestele
se imbolnaveste si moare.

REPRODUCEREA
Maturitatea sexuala la pesti, adica varsta la care
pesti pot sa se
inmulteasca depunand icre sau lapti, difera in
functie de specie. Astfel,
ea este de 2-4 ani la pastrav si lipan si de 5-6
ani la lostrita, in timp
ce unele specii, ca morunul sau specii inrudite ce
acesta, devin mature
sexual abia pe la 15 ani. De obicei, masculii
devin maturi sexual mai
devreme decat femelele.
Reproducerea, adica inmultirea sau peroada cand
are loc depunerea icrelor
si a laptilor, se numeste popular boiste sau
bataie si are loc la
majoritatea speciilor odata pe an: primavara la
majoritatea ciprinidelor,
toamna la unele salmonide si iarna la mihalt,
stiuca etc.
Salmonidele, pesti iubitori de apa rece si bine
oxigenata, urca inspre
izvoare pentru a-si depune icrele. In cadrul
aceleiasi specii sunt insa
pesti care isi depun icrele in apropierea locului
unde traiesc, altii care
urca o distanta mica pe rau in sus si altii care
urca pana in regiunea
izvoarelor.
In timpul boistei salmonidelor, femela insotita de
unul sau mai multi
masculi isi face, cu ajutorul cozii sau botului, un
locsor in pietrisul
curat de la coada baltilor, unde apa este mai
putin adanca (20-30 cm) si
mai lina. Aici, dupa ce isi freaca burta de pietris,
depune icrele care au
culoarea galbena-portocalie. Icrele eliminate sunt
moi si mai putin
sferice. Ele absorb apa, prin orificiul numi
micropil, pana la 20% din
greutate, fapt ce se petrece intr-un interval de
timp de circa 20-30
minute. Dupa depunerea icrelor, acestea sunt
stropite cu lapti de unul din
masculi. Fecundatia este deci exterioara, fapt
pentru care, cu mici
exceptii, pestii nu au organe de copulatie. Dupa
fecundare, icrele sunt
acoperite, cu ajutorul cozii, cu un strat subtire
de pietris. Din numerosii
spermatozoizi eliberati de mascul, unul singur
fecundeaza icra.
Depunerea icrelor are loc in mai multe etape in
cursul aceleiasi zile sau
mai multe zile la rand. Perioada de boiste este in
functie de temperatura
apei. In cazul in care, in perioada de boiste,
temperatura apei scade sau
creste brusc peste cea normala, depunerea
depunerea icrelor inceteaza si ea
are loc mai slab cand apa isi recapata vechea
temperatura.
In timpul boistei, unele ciprinide au pe bot asanumiti
butoni nuptiali,
iar salmonidele capata culori mai aprinse,
imbracandu-si asa-numita haina
de nunta. In aceasta perioada, deosebirea dintre
masculi si femele este
usor de facut, atat dupa culorile mai aprinse ale
masculului, cat mai ales
dupa marimea orificiului genital (pe unde se
elibereaza produsele sexuale),
care la femela este marit si umflat.
Icrele depuse au nevoie pentru dezvoltare
(incubatie) de mai multe zile, in
functie de temperatura apei. Astfel, primavara,
icrele de lostrita si lipan
au nevoie de 20-30 de zile, iar toamna, cele de
pastrav indigen si
fantanel, de 2-5 luni. Pentru ca ele sa se
dezvolte normal au nevoie de apa
curata; namolul le asfixiaza.
In primele zile de incubatie, icrele consuma o
cantitate foarte mica de
oxigen dizolvat, datorita respiratiei reduse a lor.
Etichete: Functiile principale ale pestilor, hrana pestilor, nutritia, reproducerea

Cresterea pastravului in captivitate

Sursa de apa
Este necesara o cantitate cat mai mare de apa,
rece, cu o temperatura cat
mai constanta, bogata în oxigen dizolvat, curata,
izvorand dintr-un bazin
impadurit cu cat mai putine exploatari si
continand în dilutie saruri
minerale nevatamatoare pestilor.
Temperatura si oxigenul dizolvat
Pastravii sunt pesti exigenti fata de temperatura
apei si continutul ei în
oxigen. Cu cat o apa este mai rece cu atat ea
are un continut mai mare în
oxigen dizolvat.
Se stie ca pastravii au un optim de dezvoltare
(hranire) cand temperatura
apei are o anumita valoare, aceasta variind de la
o specie la alta, astfel:
? pentru pastravul fantanel este de 12-14s C;
? pentru pastravul indigen este de 14-16s C;
? pentru pastravul curcubeu este de 15-19s C.
Pastravul curcubeu se hraneste pana la o
temperatura de 23s C, suportand si
o temperatura de 28s C, cu conditia ca apa sa
fie alimentata incontinuu.
Limita inferioara nu trebuie sa scada sub 5s C.
Pastravul indigen paraseste
raurile cu o temperatura ce depaseste 17s C,
preferand o apa mai rece,
iarna chiar pana la 0s C.
Ar fi ideal ca la o pastravarie apa sa fie cat mai
constanta si cuprinsa
intre 12 si 17s C, atat vara cat si iarna.
Este de retinut faptul ca, în conditiile tarii
noastre, o apa care
inregistreaza primavara temperaturi sub 5s C, nu
este indicata a fi
utilizata ca sursa de alimentare pentru
pastravariile de consum, indeosebi
în casa de incubatie a acestora. O apa rece, care
nu se incalzeste vara
peste 10-11s C, nu este indicata. Nici una care
inregistreaza temperaturi,
în lunile calde, peste 23s C.
Variatiile bruste de temperatura sunt foarte
daunatoare salmonidelor care
au o temperatura variabila cu 2-3s C mai mare
decat cea a mediului în care
traiesc. Puietii de o vara mor camd temperatura
apei se schimba cu 3-4s C,
iar pestii adulti cand temperatura inregistreaza
variatii bruste de 7-10s
C.
Temperatura apei influenteaza si perioada de
reproducere, aceasta avand loc
cand apa atinge valoarea temperaturii de 6-8s C.
Temperatura influenteaza si metabolisml
pastravului, cu cat aceasta este
mai ridicata cu atat acesta creste, necesitatea de
oxigen a pestelui creste
si ea, în timp ce continutul de oxigen din apa
scade.
La amplasarea unei pastravarii, sursa de apa sa
se verifice, din punct de
vedere termic, de-a lungul unui interval de minim
12 luni. Este indicata o
sursa de alimentare ale caror valori termice
maxime sa nu depaseasca cu mai
mult de 2s C valoarea temperaturiilor optime
date pentru fiecare specie.
Se considera buna pentru pastrav o apa în care
continutul normal de oxigen
nu scade sub 9 mg/l, ceea ce corespunde
temperaturii de 19-20s C si
respectiv în pastravariile de la munte 18-19s C.
De asemenea exista posibilitatea cresterii
continutului în oxigen dizolvat
si in apa bazinelor prin caderi artificiale, prin
amestecarea apei cu aerul
atmosferic cu ajutorul unor aparate electrice
denumite aeratoare, sau prin
mentinerea unor plante submerse care, ziua, cand
apa e mai calda,
elibereaza oxigen.
În general, apele noastre de munte sunt saturate
sau aproape saturate în
oxigen dizolvat (peste 10 mg/l).
Pe scara exigentei fata de continutul de oxigen
dizolvat se situeaza pe
locul intai pastravul indigen, urmat de fantanel,
lipan, lostrita, coregon,
ultimul fiind pastravul curcubeu.
Reactia apei (pH)
Cea mai buna apa pentru dezvoltarea
salmonidelor este cea cu pH neutru (7),
putand ajunge pana la alcalin (8). Un pH mai
mic de 6 sau cu valoare peste
8,5 este impropriu pentru salmonide, intrucat
slabeste organismul acestora
si-l expune la boli; pH-ul are valori mai mici
iarna decat vara, datorita
lipsei materiilor organice din apa în anotimpul
friguros.
Valoarea pH-ului se determina fie cu ajutorul
hartiei de turnesol, fie cu
ajutorul unor aparate numite pehametre.
Iata în continuare cum se stabileste valoarea pHului
cu ajutorul hartiei
de turnesol:
Se introduce o fasie de hartie indicatoare în apa;
se scoate si se compara
apoi dupa 2-3 minute cu scara culorilor de pe
capacul cutiei unde se afla
hartia. Culoarea rosu inchis sau deschis indica un
pH de 2-3, cea
galbena-portocalie pH 4, verde deschis pH 7,
verde inchis spre albastru pH
8, iar albastru 9.
În general apele de la noi au un pH cuprins
intre 7 si 8, cu exceptia
lacurilor alpine din masivele Fagaras, Retezat si
Rodna, unde pH-ul are o
valoare cuprinsa intre 6 si 7.
Alcalinitatea este data de continutul în calciu si
magneziu al unei ape
(primul fiind sub forma de bicarbonat de calciu)
si alte saruri alcaline.
Apele noastre de munte sunt în general slab
alcaline, avand o valoare a
alcalinitatii aproape de 0.
Duritatea unei ape este data si ea de continutul
de calciu si magneziu. Se
spune ca o apa este dura cand dizolva greu
sapunul si este slaba cand face
clabuci si fierbe cu usurinta legumele. Valoarea
duritatii se da în general
în grade germane, iar apele noastre de munte au
o valoare a duritatii
cuprinsa în general intre 2 si 15 grade germane.
Dioxidul de carbon nu este indicat în apele de
pastrav. O cantitae de 2
mg/l poate fi tolerata de pastrav. Este prezent in
cantitate mare în unele
izvoare. Poate fi eliminat din apa prin construirea
unor praguri pentru
caderea apei si inlocuirea lui cu oxigen preluat
de apa din aerul
atmosferic. Prezenta lui în apa care alimenteaza
casa incubatoare si
trocile cu puieti provoaca boala bulelor de gaz,
foarte periculoasa pentru
puieti.
Originea apei joaca si ea un rol important în
salmonicultura. Se utilizeaza
numai apele curgatoare, avand avanajul unui
continut bogat în oxigen si a
unei temperaturi ridicate iarna si scazute vara.
Este indicata utilizarea în pastravarii a apei
lacurilor de acumulare,
datorita unor calitati deosebite ale lor:
? au o temperatura relativ constanta, situata în
limitele normale de
dezvoltare a pastravului; nu coboara iarna sub 2-
4s C si nu urca vara peste
16s C;
? sunt mai bogate în oxigen dizolvat si în
saruri dizolvate;
? nu contin gaze nocive pentru pastrav, ca
dioxid de carbon si azotati sau
sulfati;
? asigura un debit constant si, în general, o
apa limpede.
Este necesara o a doua sursa de alimentare
pentru cazul în care apa lacului
este tulbure ca urmare a diferitelor lucrari de
intretinere a barajului.
Debitul este factorul care determina
productivitatea posibila la unitatea
de suprafata, indeoasebi în corelatie cu
temperatura apei.
O pastravarie nu se construieste acolo unde
debitul nu este constant pe tot
parcursul anului si nu este suficient pentru
realizarea productiei
calculate. Debitul va fi mai mare intr-o
pastravarie de consum si mai mic
în una de repopulare; mai mare atunci cand
temperaturile maxime se apropie
de valorile limita si mai mic cand temperaturile
apei sunt constante si în
limitele optimului de dezvoltare a salmonidelor.
La temperaturi sub 15s C, debitul necesar este
de circa 0,5-1 litru/minut
pentru 1 kg pastrav, iar la temperatura de 16-20s
C de circa 1-2
litri/minut. Cu cat temperatura este mai scazuta
cu atat debitul necesar
este mai mic (0,5 l/minut la temperatura de 7s C
pentru 1 kg pastrav).
Pentru puieti, cantitatile de apa necesare sunt
mai mari, consumul de
oxigen dizolvat al acestora fiind dublu fata de
greutate, în comparatie cu
pastravul adult. În general este necesar un debit
de 30-60 l/minut pentru
10000 puieti de 2-3 luni si dublu pentru puietii
pana în toamna.
Pentru canalul de alimentare sau pentru rau,
formula cea mai simpla de
masurare a debitului este: D = S × (V × 0,85),
în care:
S este suprafata sectiunii transversale;
V este viteza apei;
0,85 este coeficientul de frecare si respectiv,
reducere a vitezei.
Practic se procedeaza astfel:
? se masoara o lungime de 10 m de canal sau
rau cat mai regulat ca
sectiune;
? se ia din jumatate în jumatate sau din metru
în metru (pentru rau),
transversal, adancimea apei în cm; valorile se
aduna si se impart la
numarul masuratorilor; media obtinuta se
inmulteste apoi cu latimea apei în
cm;
? se da drumul la o sticluta plina pe jumatate
cu apa si se cronometreaza
în cat timp a parcurs cei 10 m. se impart cei 10
m la nr secundelor si se
obtine viteza în zecimi de metru pe secunda.
Aceasta se inmulteste apoi cu
0,85.
Cele doua cifre obtinute, respectiv suprafata
sectiunii în cm? si viteza în
m/sec, se inmultesc intre ele pentru a afla
debitul în litri pe secunda.
Limpiditatea
Pastravul necesita o apa cat mai limpede. Cu cat
sunt mai tineri cu atat
exigenta lor fata de apa limpede este mai mare.
Apa tulbure, indeosebi incarcata cu suspensii fine,
dauneaza icrelor prin
depunerea unui strat de mal care acopera
orificiul de respiratie al
acestora si le omoara prin asfixiere. Ea este cu
atat mai daunatoare cu cat
icrele se afla în stadiul premergator embrionarii.
Alevinii si puietii din troci si mai putin cei
trecuti în bazine,
inregistreaza un mare procent de mortalitate din
cauza apei tulburi de
primavara. Acest procent este deosebit de ridicat
daca în momentul
inceperii hranirii apa este tulbure.
Pentru evitarea acestor situatii este bine ca apa
ce alimenteaza casa
incubatoarelor, trocile si bazinele cu puieti sa fie
trecuta printr-un
bazin de decantare si prin filtru.
De aceea se pot utiliza asa numitele surse de
apa reocrene (izvoare) sau
limnocrene (paraie de munte curgatoare), care au
o limpiditate maxima si o
temperatura putin variabila. Trebuie retinut faptul
ca apa utilizata la
bazinele de consum sau reproducatori nu se trece
prin bazinul de decantare,
intrucat pentru a o limpezi cand este tulbure din
cauza ploilor, ar fi
necesar un bazin cu suprafata egala cu a intregii
pastravarii. Malul ce se
acumuleaza în bazine va fi curatat obligatoriu la
inventarul de primavara
si la cel de toamna si, dupa caz, atunci cand
bazinele s-au colmat intr-un
grad mai mare decat cel obisnuit (un strat mai
mare de 10 cm).
Etichete: cresrea pastravilor in sistem intensiv, crestera pastravilor

6.Reproducerea artificiala

Reproducerea artificiala salmonidelor comporta o

serie de operatii
preliminare pregatitoare si altele care tin de
procesul propriu-zis de
transformare a icrelor.
1. Pregatirea reproducatorilor:
Pastravul indigen
Reproducatorii aflati in bazine se sorteaza pe
sexe la inceputul lunii
septembrie si se introduc separat in bazine mai
mici, dezinfectate in
prealabil, la o densitate de cca. 1 kg/m? in
bazinele de parcare, daca
acestea sunt suficient de mari si pot primi
debitul necesar. In bazinele de
parcare se pot tine, in lipsa de spatiu suficient,
timp de 24 de ore pana
la 5 kg/m?, daca se asigura debitul necesar de
circa 5 l/minut pentru 1 kg
pastrav, la o temperatura a apei de 6-12° C.
Reproducerea incepe nu mai tarziu de inceputul
lunii octombrie. Femelele
care au icre bune de recoltare, luate la mana si
presate putin lateral, le
elibereaza cu usurinta. Din momentul in care o
parte din reproducatori sunt
pregatiti pentru mulgere, hranirea intregului lot
inceteaza; ea se reia
dupa mulgere. Pastravilor batrani de la varsta de
6 ani in sus nu li se
recolteaza icrele si laptii, ei fiind sortati la
trecerea reproducatorilor
in bazinele de parcare si valorificati. Icrele
acestor femele pot fi
recoltate pentru valorificare in scopuri alimetare.
Pastravul curcubeu
In toamna, reproducatorii se sorteaza pe sexe si
se introduc in bazine
separate. Se selctioneaza si viitorii reproducatori
din randul pastravului
destinat consumului care ii vor inlocui pe cei
batrani si necorespunzatori
(in pastravariile lipsite de spatiu pentru cresterea
reproducatorilor din
stadiul de puiet).
Timpul de pregatire a lor depinde de temperatura
apei; sunt gata de
depunere, in mod obisnuit, cand aceasta atinge
valori apropiate de 7-8° C.
In perioada premergatoare mulgerii (cu 2 luni
inainte), reproducatorii vor
fi hraniti cu hrana bogata in vitamine,
adaugandu-se 5% drojdie de bere si
2% morcov.
Se recomanda sa fie utilizati numai reproducatori
bine conformati, in
varsta de 3-5 ani, femele timp de 2 mulgeri, iar
masculii o singura
mulgere.
2. Recoltarea si fecundarea icrelor:
Icrele pot fi extrase intr-un interval de maxim 8
zile de la maturare. Dupa
aceea ele devin supramaturate si desi unele pot
fi fecundate, ele dau
nastere la puieti cu malformatii si la masculi
numerosi.
Icrele nematurate (extrase inainte de temen) dau
un un procent mare de
mortalitate. Laptii nematurati se mulg cu greu si
de obicei cu urme de
sange; fecundarea icrelor de catre acestia este
foarte redusa. Laptii
maturi si obtinuti de la reproducatori in plina
vigoare (3-5 ani) sunt de
culoare alba-vascoasa; cei de calitate proasta sunt
aposi si zgrunturosi si
sunt precedati obisnuit de un lichid incolor.
Icrele ramase in interior, nemulse, se obsorb cu
timpul, dar se intampla
uneori ca femele respective sa devina sterile.
Procesul fecundarii
Prima metoda de fecundare a fost metoda umeda,
inventata de Iacobi. Icrele
mulse intr-un vas cu apa erau amestecate cu
lapti. Datorita unei
viabilitati reduse in apa a produselor sexuale,
indeosebi a laptilor,
metoda poate da un numar mare de icre
nefecundate (10-15%).
Metoda de fecundare uscata a fost descoperita de
Wrasskij, piscicultor rus,
in anul 1857, si consta in mulgerea icrelor intrun
vas uscat si apoi amestecate cu
lapti, fara apa.
Spermatozoizi salmonidelor au in apa o viabilitate
cuprinsa intre 30 si 90
de secunde si ca in lichid devin foarte mobili,
mobilitate care scade
treptat (in functie de specie) dupa trecerea a 30
de secunde.
Laptii recolatati fara apa pot fi pastrati la gheata
sau in frigider, la o
temperatura in jur de 5° C, viabili timp de 3-4 si
chiar 10 zile.
Sunt viabili si laptii masculilor morti perioada
boistei, un timp pana la
24 de ore de la incetarea functiilor vitale, iar
icrele pana la 12 ore.
Increle sunt viabile in apa un timp de 25 de
minute, mai putin cele de
curcubeu si mai mult cele de indigen.
Lichidul coelomatic (ovarian), in amestec cu laptii
mareste simtitor
puterea de fecundare a acestora, facand posibila
conservarea lor la
temperatura joasa, timp de 2-3 saptamani.
Cresterea reproducatorilor
Cantitatea si calitatea produselor sexulale (icre si
lapti) si apoi
vigurozitatea si rapiditatea in cresterea puietilor
si, respectiv, a
viitorului pastrav de consum depind de modul
cum au fost crescuti
reproducatorii.
1.Alegerea reproducatoriilor
Alegerea reproducatoriilor este o operatie al carei
rezultat al incubatiei
si apoi al cresterii puietului este optim.
Pentru pastravul indigen, viitorii reproducatori se
sorteaza toamna dintre
cei mai vigurosi puieti de o vara crescuti in
toplite si din categoria I a
celor crescuti in bazine.
Pentru pastravul curcubeu, viitorii reproducatori
se sorteaza inca din
prima toamna, dintre puietii care au consumat
mai bine hrana administrata,
au crescut bine in lungime si sunt deosebit de
vigurosi. Nu se retin
puietii cu pigmentatie stearsa, cu malformatii sau
operculi scurti, ca si
cei care au inregistrat o crestere disproportionata
in latime (grasi). Se
recomanda ca la puietii alesi sa se faca o
verificare prin sondaj si
sacrificare a organelor interne; sa aiba ficatul
maron inchis spre
rosietic, fara pete, sa nu aiba splina marita,
intestinele sa nu fie
imbracate in grasime etc.
Se recomanda retinerea in toamna (6-7 luni) a
puietului care are
dimensiunile cuprinse intre 9-12 cm si 7-20
g/bucata.
Procedeul aplicat de unii pastravari de a-si sorta
reproducatorii din
pastravul de consum in momentul valorificarii
este contraindicat si are
justificare doar in pastravariile cu numar redus
de bazine unde
reproducatorii nu pot fi crescuti, din lipsa de
spatiu din, primul an de
existenta.
2.Cresterea
propriu-zisa a reproducatorilor
Pastravul curcubeu
Este specia cea mai usor de crescut in
pastravariile noastre, dat fiind
faptul ca ea poate fi sortata din categoria I a
pastravul de consum in anul
valorificari. Se considera material bun pentru
viitorii reproducatori cel
care in toamna celui de-al doilea an al existentei
sale realizeaza in
lungime 18-22 cm cu o greutate de 65-100
g/bucata.
Se recomanda cresterea reproducatorilor din
stadiul de puiet de o vara,
ales dintre cei mai vigurosi printr-o selectie
riguroasa, sa formeze o
linie caracteristica fiecarei pastravarii.
Este indicata cresterea pastravilor curcubeu in
bazine mari, de pamant, la
o densitate redusa pentru a-si putea completa
hrana artificiala cu cea
naturala.
Pastravul indigen
Este o specie mai dificila la cresterea artificiala,
indeosebi atunci cand
a fost prins din liber. Experienta a dovedit ca
reproducatorii prinsi din
rau si tinuti in continuare in bazine nu dau icre
de calitate decat in anul
prinderii lor. In continuare refuza hrana, nu
inregistreaza cresteri si dau
o productie de icre foarte redusa si de slaba
calitate. Puietii obtinuti
din icrele lor sunt foarte salbatici si nu pot fi
crescuti decat cu mare
dificultate in bazine.
Din acest motiv, reproducatorii trebuie crescuti in
captivitate din stadiul
de puiet, pentru a fi adaptati conditiilor de
mediu si hrana specifice
fiecarei pastravarii.
Pentru fiecare 100.000 icre se vor retine
primavara, in bazine, cate 10.000
puieti de pastrav indigen.
Rezultatele cele mai bune in cresterea si,
respectiv, formarea unor
reproducatori vigurosi s-au obtinut prin cresterea
puietului, in prima
vara, in conditii semiartificiale, in toplite, prin
adaos partial de hrana.
Toamna, cu ocazia pescuirii toplitelor, se sorteaza
categoria de puiet 9-12
cm si se introduce in bazinele pastravariei,
eliberandu-se, in schimb, in
rau, un numar echivalent din puietii crescuti in
acest scop in bazine.
Pentru 100.000 icre plan se vor retine, toamna,
cate 1000 puieti din
toplite.
Pastravul fantanel
Este o specie mai putin pretentioasa la mediul de
trai, cosumand cu
usurinta orice hrana i se ofera, motiv pentru
care, in majoritatea
pastravariilor, se ingrasa foarte repede, este insa
predispusa la boli si
da produsi cu un procent de viabilitate foarte
redus. Cresterea
fantanelului solicita o atentie deosebita in ce
priveste cantitatea si
calitatea hranei ce i se atribuie, tot timpul
anului. Cei mai buni
reproducatori, atat femele cat si masculi, sunt cei
in varsta de 3-5 ani,
varsta dupa care trebuie obligatoriu valorificati
intrucat produsele
sexuale se depreciaza.
Hranirea si ingrijirea reproducatorilor de pastrav
constituie problema cea
mai dificila in lungul intregii perioade cat acestia
sunt crescuti in
pastravarie.
Puietilor de pastrav curcubeu li se administreaza,
de preferinta, hrana
animala (umeda) compusa (dupa introducerea in
bazine) din: splina, ficat,
creier etc., in amestec cu fainuri vegetale (20%)
si drojdie de bere
(2-5%).
Puietilor de pastrav indigen li se administra, pe
cat posibil, hrana
naturala (rame, oua de furnici, melci, broste
etc.), tocata marunt si data
prin sita. Se dau ratii de 3-5 ori pe zi, calculate
astfel incat totalul
lor sa reprezinte, in functie de temperatura apei,
5-10% din greutatea lor
totala. Se dau cifre orientative cantitatile de 1,5
kg/zi pentru 10.000
puieti de trei luni si 5 kg/zi pentru puietii de 6
luni.
In cazul in care aprovizionarea cu hrana animala
nu este posibila,
reproducatorilor li se poate administra, din
stadiul de puiet, hrana
concentrata. Trecerea de la hrana animala la
hrana concentrata trebuie
facuta treptat si cu multa prudenta in ceea ce
priveste cantitatea.
Hranirea trebuie facuta pe toata durata cresterii
reproducatorilor (din
stadiul de puiet), fara intreruperi, intrucat
variatiile regimului
alimentar pot provoca sterilitatea viitoriilor
reproducatori.
Reproducatorii hraniti in exclusivitate cu produse
artificiale de slaba
calitate inferioara dau produse sexuale de valoare
scazuta.
Cei mai buni reproducatori sunt cei in varsta de
3-4 ani pentru masculi si
4-5 ani pentru femele. In nici un caz nu se vor
recolta icre de la femelele
sub 3 ani si peste 6 ani.
Procentul reproducatorilor sterili si, respectiv, al
celor care dau produse
cu viabilitate redusa creste de la 15% pentru cei
de 3 ani la 50-60% pentru
cei de 6-7 ani (la pastravul curcubeu).
Icrele cele mai bune se obtin de la reproducatori
care, la varsta optima
mentionata, au greutatea cuprinsa intre 300 si
500 g. Cu cat talia femelei
este mai mare, cu atat icrele au un diametru mai
mare (apropiat de 6 mm),
iar puietii rezultati sunt mai mari si mai
rezistenti.
Sexul viitorilor reproducatori este influentat de
talia si varsta celor de
la care s-au recoltat icrele. Icrele obtinute de la
femelele batrane
fecundate cu laptii reproducatorilor tineri dau
puieti majoritar masculi,
la fel si cele fecundate cu laptii reproducatorilor
batrani sau nehraniti
corespunzator.
Densitatea la m? luciu de apa va fi de 30-50
puieti de o vara (1 an), 10
puieti de doua veri si 1-5 bucati (1 kg)
reproducatori maturi.
Debitul va fi de 0,1-0,2 l/minut/m? pentru puietul
de o vara, 0,3-0,5
l/minut/m? pentru reproducatori la densitatile
preconizate la alineatul
precedent.
Datorita leziunilor interne si externe ce sunt
provocate inevitabil cu
ocazia mulgerii reproducatorilor, acestia trebuie
inlocuiti, indeosebi
femelele, urmarind obtinerea unor icre de buna
calitate.
Este recomandabil ca femelele, indeosebi cele de
curcubeu, sa fie
valorificate dupa fiecare mulgere. Tinand cont ca
icrele cele mai bune se
obtin de la femele in varsta de 4-5 ani si de
faptul ca, uneori, nu se
dispune de spatiu suficient pentru cresterea
sperata a viitoriilor
reproducatori de pastrav curcubeu, femelele se
valorifica dupa mulgerea din
primavara cand implinesc 5 ani, iar masculii 4
ani.
Cresterea puietului pentru repopulare
Puietul de pastrav destinat repopularii apelor de
munte si uneori si cel ce
va servi la cresterea viitorilor reproducatori din
pastravarii, se creste
semiartificial de la varsta de 4-5 saptamani,
respectiv cand punga vitelina
i s-a resorbit in proportie de 2/3 si pana la
varsta de 6 luni, in locuri
de deversare construite anume, denumite generic
toplite.
Alte locuri de deversare se constrtuiesc in albia
majora a paraului sau a
raului respectiv, unde terenul prezinta denivelari
si unde, lipsind un
izvor cald, sursa de apa o va forma un paraias
afluent al celui principal
sau chiar acesta.
Digurile se fac tot din pamant, asigurate cu
pereti de barne. Pentru
introducerea apei pe traseul locurilor de
deversare, se construieste in
albia raului, o cascada podita in scopul ridicarii
nivelului apei la
terenul unde urmeaza a fi introdusa apa.
In toplitele alimentate cu apa de parau se
intrtoduc intre 3-5 puieti/m?.
In lungul paraielor de munte se gasesc brate
moarte prin care apa a curs
odata si acum, schimbandu-si cursul, au ramas
fara apa. Aceste brate moarte
sau albii parasite pot fi amenajate ca locuri de
deversare pentru puiet.
Apa se introduce construindu-se o cascada podita
si o casita prevazuta cu
poarta la fund.
Pe parcursul albiei parasite se construiesc, din 5
in 5 m sau mai mult,
niste praguri din piatra sau lemn, inalte de 30-40
cm, in spatele carora
apa va forma cate o mica balta cu curent lin, in
care fauna nutritiva va
gasi conditii bune de dezvoltare.
In partea de aval, la confluenta albiei parasite cu
paraul, se construieste
o casita umpluta cu pamant si prevazuta cu o
poarta de fund, un deeversor
si un prea plin pentru a inlatura posibilitatile
intrarii pestilor mari din
parau si iesirea puietilor din locul de deversarea
astfel construit.
Locurile de lansare a puietilor se aleg astfel incat
sa aiba apa lina cu
numeroase adaposturi (bolovani, crengi, etc) si cu
apa mica pentru ca, pana
cand puietul se adapteaza la noul mediu, sa nu
sufere pierderi.
Nu se vor intrtroduce intr-un punct ales mai
mult de 20-30 puieti spre a
evita pierderile masive ce eventual ar avea loc in
cazul cand punctul ales
este necorespunzator.
Numarul de puieti ce se vor introduce intr-o apa
oarecare rezulta din
formula de lansarea a lui Leger:
N = 20 B*L,
in care:
N-numarul de puieti in varsta de 5-6 luni ce se
introduc la un km curs de
apa;
20-coeficientul rezultat din calcul;
B-capacitatea biogenica a apei (puterea de
hranire);
L-latimea medie a apei in m.
Pentru a stabili productia unei ape, Leger a
stabilit formula de randament,
numarul in kg al pestilor la km fiind dat de
capacitatea biogenica a apei
respective (B) inmultita cu latimea (L). Ulterior,
Huet a adaugat formulei
un coeficient diferit de la o apa la alta (k).
K = B*L*k
K-capacitatea totala de peste la km;
B-capacitatea biogenica a apei;
L-latimea medie;
k-coeficintul de productivitate format din patru
valori diferite.

7.Boli si Daunatori

Boli provocate de ciuperci

1. Saprolegniaza
Saprolegniaza sau mucegaiul este provocata de o ciuperca din genul Saprolegnia sau Achlya
si se intalneste indeosebi in perioadele cu apa rece. Ataca icrele moarte, imprejurul carora tese
filamente ca de vata si se intinde apoi la icrele sanatoase din vecinatate.
Prevenirea mucegaiului la icre se face prin bai cu verde de malachit de 2 ori pe saptamana,
timp de 30 de minute.
Concentratia baii este de 1 g verde de malachit la 200 l apa. Cand boala este in stadiul de
inceput si
filamentele ca de vata sunt la suprafata, ea se poate combate cu usurinta. In acest stadiu
pestilor atinsi
li se face o baie timp de 20 de minute intr-o solutie de 3 kg sare de bucatarie la 100 l apa. Baia
se repeta 3 zile la rand.
2. Ihtiosporidioza
Ihtiosporidioza sau ihtiofonoza este o boala a pastravilor si a altor specii de pesti (73 de specii
sunt atacate),
provocata de ciuperca
Ichtyosporidium (Ichtyophonus) hoferi. Ciuperca ataca musculatura, viscerele, organele
interne (inima, ficatul
rinichii, splina etc.), unde formeaza niste noduli de culoare alba sau cenusie, noduli ce sunt
prezenti uneori si pe branhii. Boala se ia de la pestii contaminati sau de la viscere de pesti
contaminati administrati in hrana, sau prin consumarea copepodelor purtatoare de spori.
Sporii patrund in stomac odata cu hrana si de
aici, prin peretii intestinali, trec in sange si ajung la organele mentionate.
Combaterea bolii nu este posibila. Se recomanda utilizarea paraclorofenoxentolului in
concentratie de 1 cm3
la 1 litru apa, din care se iau 50 cml si se amesteca cu 1 litru de apa. Pestii se imbaiaza in
solutie timp de 24-48 de ore. Profilaxia bolii rezulta din insusi modul de propagare a ei,
respectiv din scoaterea totala din hrana pastravilor a pestilor si a resturilor ramase de la
fabricile de conserve.
Boli provocate de protozoare
1. Ihtioftiriaza
Ihtioftiriaza este o boala foarte periculoasa, indeosebi pentru puiet. Este provocata de un
protozoar de marimea a 0,5-1 mm, (Ichtyophtirius multifiliis) care paraziteaza pestele
fixandu-se, cu ajutorul cililor, pe
piele si branhii, inotatoare si ochi, patrunzand sub tesuturi. Cand parazitii ajung la
dimensiunea de 1 mm, dupa
circa 15 zile, se desprind si cad la fundul bazinului, unde se inchisteaza si se inmultesc prin
diviziuni succesive.
Combaterea bolii in primele zile ale aparitiei se
face prin marirea
debitului bazinului si tratarea pestilor cu solutie
de :
- verde de malachit 5 g la 1000 l apa, timp de
20-30 de minute (puietii
puternic infestati nu rezista);
- sare de bucatarie 3 kg la 100 l apa, timp de
30 de minute;
- formol in concentratie de 0,250 kg la 1 m3
apa, timp de o ora; baile se
repeta timp de 3-5 zile.
2. Chilodonelaza
Chilodonelaza este o boala data de un parazit
foarte mic (Chilodonella
cyprini), care se fixeaza pe branhii si uneori pe
pielea pestilor, unde
provoaca iritatii.
Prevenirea si combaterea sunt aceleasi ca si la
pestii atinsi de
ihtioftiriaza fiind insa mai eficace.
3. Trichodiniaza
Trichodiniaza este produsa de protozoarul
Trichodina domerguei, parazit
foarte comun la toate speciile de pesti, localizat
pe branhii si tegument
periculos numai cand paraziteaza in numar mare
si in special la varstele
tinere de pastrav.
Combaterea parazitului se face cu usurinta si cu
rezultate sigure, data
fiind gama mare de substante la care este
sensibil. In afara bailor cu
verde de malchit, 1 g la 200 l apa timp de 30
de minute, se pot utiliza:
- 3 kg sare de bucatarie la 100 l apa, in bai de
15 minute timp de 2
saptamani, cate doua bai pe saptamana;
- 1 l acid acetic la 500 l apa, in 2 bai la
interval de 3 zile, timp de 1-2
minute;
- 1 g permanganat de potasiu la 500 l apa, in
bai de 20-30 minute, la
interval de 3 zile, timp de o saptamana.
4. Costiaza
Costiaza este produsa de protozoarul flagelat
Costia necatrix. Parazitii
ataca tegumentul si in special branhiile. Aspectele
clinice sunt
asemanatoare debilitarii fiziologice (cap mare si
corp fuziform, culoare
albastra).
Combaterea bolii se face prin bai de sulfat de
cupru in concentratie de 50
g la 100 l apa, la care se adauga un pahar de
otet de vin. Puietul se tine
in solutie timp de 15-60 secunde, avandu-se grija
sa nu fi fost hranit in
prealabil.
O metoda eficienta de combatere este si cea cu
sare de bucatarie 2,5 kg la
100 l apa, cate 20 minute, din doua in doua zile,
timp de o saptamana.
Boli provocate de viermi
1. Gyrodatylaza
Gyrodactylaza are ca agent patogen viermele
monogen Gyrodatylus salaris.
Importanta patogena este determinata de actiunea
de ranire combinata cu cu
actiunea de curatare a tegumentului de mucus,
actiuni ce produc hemoragii
grave in piele si branhii. Acest lucru provoaca pe
de o parte slabirea
pestelui, iar pe de alta parte deschide cai de
infectii secundare.
Combaterea parazitului se poate realiza prin bai
cu amoniac in concentratie
de 0,8 cml la 1 litru apa si cu o durata de
doua-trei minute.
2. Infestarea cu lipitori
Infestarea cu lipitori (Cystobranchus) are loc in
primaverile si verile
ploioase, cand apa transporta suspensii organice.
Lipitorile se fixeaza pe
corpul pestilor, invadandu-l atat pe flancuri cat si
pe aripioare.
Combaterea se face prin imbaiere in solutie de
sare de bucatarie, 3 kg la
100 l apa timp de 20 minute.
3. Sanguinicola inermis
Este un vierme trematod care paraziteaza
pastravul curcubeu dezvoltandu-se
ca adult in intestinul sau rinichiul acestuia, dupa
ce larva a avut ca
gazda intermediara o specie de melcusor
(Limnaea). Metoda de combatere se
refera la distrugerea melcilor care traiesc in
apele cu fund malos si
curent redus.
4. Triaenophorus
Este un vierme parazit cestod prevazut, la cap,
cu doua perechi de ace,
fiecare cu numerosi dinti.
Viermele ataca adultii si puietii de pastrav,
instalandu-se in peretii
intestinului si in ficat, provocand inflamarea si
ranirea acestuia.
Pestii atacati de Triaenophorus au abdomenul
umflat, pierd pofta de
mancare, slabesc si mor.
Metoda de combatera nu exista; se procedeaza la
indepartarea indivizilor
bolnavi.
Boli provocate de bacterii
1. Furunculoza
Furunculoza este una din bolile cele mai
periculoase, fiind provocata de o
bacterie denumita Aeromonas salmonicida.
Boala apare dupa trei, patru zile de la
contaminare si evolueaza sub doua
forme: acuta-cu o mortalitate mare, fara sa
prezinte semne vizibile in
exterior- si subacuta, cu o mortalitate redusa,
parte din pestii bolnavi
putandu-se vindeca.
Tratarea pestilor de poate face, prin
administrarea in hrana, timp de 3-5
zile, a cloramfenicolului - 5-7 g la 100 kg pesti.
Un tratament eficace
este si acela prin care la 100 kg pesti li se
administreaza zilnic, timp de
8 zile, 10 g sulfadimerazin si 3 g sulfaguanidin
amestecate in hrana.
2. Necroza aripioarelor
Este o boala care ataca indeosebi aripioara si
inotaotarea caudala.
Aripioarele respective sunt distruse de la varf
spre corp, ramanad uneori
doar un ciot ulceros sau o excrescenta cicatrizata,
alteori, bacteriile
care provoaca boala si derma la insertia
aripioarelor respective.
Cauzele bolii nu se cunosc cu precizie intrucat
aparitia ei este legata de
o serie de factori defavorabili si de o proasta
igiena. Combaterea bolii nu
poate fi facuta numai in stadiul incipient,
masurile profilactice fiind
insa cele care dau bune rezultate.
Etichete: cresterea pastravilor, idei de afaceri, pastrav, pastravi