Ecuatorul anatomic.

Ecuatorul anatomic al coroanei dentare este linia care unește punctele

de maximã convexitate de pe fețele laterale (FV, FM, FP, FD)

Punctul de contact. Este locul unde se ating doi dinți vecini de pe arcadã prin fețele lor
proximale În mod normal toți dinții sunt în contact între ei exceptând fața distalã a ultimilor
molari. Nu existã punct de contact în cazul diaste-melor, tremelor, edentațiilor și la dinții cu
( .carii pe fețele proximale

Diastema reprezintã spațiul dintre incisivii centrali superiori și respective incisivii centrali
.inferiori, când aceștia prin fețele lor meziale nu realizeazã contacte interdentar

Trema reprezintã spațiul dintre fețele proximale a doi dinți succesivi la nivelul arcadei prin
.absența punctului de contact

Nișa masticatorie este spațiul triunghiular deschis spre ocluzal rezultat din panta mezialã și
distalã a cuspizilor vestibulari și orali a doi dinți vecini. Vârful nișei este reprezentat de
.crestele marginale

Spațiul papilar este un spațiu triunghiular cu baza spre osul alveolar conținând la vârste
tinere papila interdentarã. Prin atrofia papilei spaȚiul rãmâne liber favorizând retenția
.alimentelor

RAPORTURILE INTERDENTARE ÎN ZONA FRONTALÃ A ARCADEI

Axul de implantare, poziția dinților pe arcadã, fac posibile o multitudine de raporturi

.interdentare a dinților frontali

intercuspidare maximã (PIM), când între dinții celor douã arcade se stabilesc contacte
.maxime

Acoperirea reprezintã distanța în plan vertical, mãsuratã în milimetri de la marginea incizalã

.a dinților frontali superiori la marginea incizalã a frontalilor inferiori

Surplombul, reprezintã distanþa în plan medio-sagital mãsuratã în milimetri, de la marginea

incizalã a dinților frontali superiori la fața vestibularã a dinților frontali inferiori. Traiectul
incisiv în plan medio-sagital este prezentat printr-o curbã având pe ordonatã gradul de
.acoperire și pe abscisã surplombul

Raportul labiodont Reprezintã contactul dinților frontali superiori prin muchia lor incizalã cu
muchia incizalã a dinților frontali inferiori. În acest tip de raport atât acoperirea cât și
.surplombul au valoarea zero

Raportul psalidodont Corespunde raportului în care dinții frontali superiori acoperã pânã la
3 mm din fața vestibularã a dinților frontali inferiori. Când acoperirea este mai mare de 3
mm vorbim de raportul de ocluzie adâncã, raport ce poate cuprinde o acoperire de 1/2, 1/1
și chiar mai mult decât întreaga suprafațã vestibularã a dinților frontali inferiori. Dupã
mãrimea surplombului acest raport de ocluzie adâncã poate avea douã aspecte: a) Ocluzia
adâncã acoperitã (cu surplombul zero) când practic vine în contact faþa palatinalã a dinþilor
frontali superiori cu faþa vestibularã a dinþilor frontali inferiori (Fig. IV.22.A). b) Ocluzia
adâncã în acoperiș când existã un spațiu variabil între fața palatinalã a dinților frontali
.superiori și fața vestibularã a dinților frontali inferiori

Raportul de inocluzie frontalã Este dat de poziția la distanțã, în plan vertical, a marginilor
.incizale ale dinților frontali superiori și ale dinților frontali inferiori

Raportul de ocluzie inversã frontalã Constã în inversarea în plan medio-sagital a poziției

dinților frontali superiori fațã de cei frontali inferiori, poziție în care acoperirea este zero iar
.surplombul are valoare negativã

Ghidajul incisiv (ghidajul anterior) Este constituit de fețele palatinale ale celor doi incisivi
centrali superiori (la care se adaugã uneori și incisivii laterali) începând de la punctele de
suport ocluzal pânã la marginea liberã. Poartã denumirea și de determinant anterior
constituind unul dintre elementele de conducere, de dirijare, a mișcãrilor mandibulei cu
contact dentar. Ghidajul incisiv trebuie sã permitã o desocluzie imediatã și totalã a tuturor
dinților laterali. Desocluzia este strâns legatã de gradul de acoperire și surplomb: – acoperire
mare cu surplomb mic, determinã desocluzie imediatã și importantã a dinților laterali; –
acoperire mare cu surplomb mare, determinã desocluzie importantã dar mult mai lentã a
.dinților laterali

Curbele de compensație. Sunt împãrțite într-o curbã antero-posterioarã (sagitalã) numitã

.curba lui Spee și o curbã frontalã (transversalã) numitã curba lui Wilson

Curba lui Spee. Se referã la curba antero-posterioarã (sagitalã) a suprafețelor ocluzale ce

începe în vârful caninului inferior și urmeazã vârfurile cuspizilor vestibulari ai premolarilor și
molarilor. Curba Spee și înclinațiile mezio-distale ale caninilor și dinților laterali sunt factori
esențiali în stabilitatea arcadelor. Dinții trebuie sã fie dispuși urmând aceastã curbã cu
concavitatea superioarã. O curbã Spee prea marcatã, sau a cãrei armonie este alteratã prin
.migrãri dentare provoacã obstacole perturbând astfel mișcãrile funcționale

Curba Wilson. În plan frontal, dinþii sunt aºezaþi urmând o curbã cu concavitatea
.superioarã, numitã ºi curba lui Wilson