UNIVERSITATEA,,Ștefan cel Mare,,

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

-SPECIALIZAREA DREPT-
-Dreptul Ununii Europene-

REFERAT

,,INSTITUȚII COMUNITARE FINANCIARE”

Banca Europeană de Investiții (B.E.I.)
Banca Centrală Europeană

STUDENT: Stan Diana-Maria

AN: III
GRUPA: 4

Suceava 2021
CUPRINS

CUPRINS........................................................................................................................................1
Introducere:......................................................................................................................................2
1. Banca Europeană de investiții:...............................................................................................2
2. Obiectivele BEI:.......................................................................................................................2
3. Resurse și instrumente............................................................................................................3
4. Guvernanță și structură..........................................................................................................4
5. Banca Centrală Europeană:...................................................................................................6
6. Organizare și funcționare.......................................................................................................6
7. Concluzie................................................................................................................................11
8. Speță.......................................................................................................................................11
9. Bibliografie............................................................................................................................15

1
Introducere:
Instituțiile uniunii economice și monetare au drept misiune principal, elaborarea politicii
monetare europene, adoptarea normelor care reglementează moneda euro și asigurarea stabilității
prețurilor la nivelul Uniunii Europene.

Instituțiile uniunii economice și monetare (UEM) au drept principale obiective (2.6.1):

 finalizarea pieței interne prin eliminarea fluctuațiilor cursului de schimb valutar și a

costurilor inerente operațiunilor de schimb valutar, precum și a costurilor legate de
acoperirea împotriva riscurilor de fluctuații monetare;

 asigurarea comparabilității costurilor și prețurilor în Uniune, demers care vine în ajutorul

consumatorilor, stimulează schimburile comerciale din Uniune și facilitează activitatea
întreprinderilor;

 consolidarea stabilității monetare și a puterii financiare a Europei:

o eliminând, prin definiție, orice posibilitate de speculații între monedele din

Uniune,

o făcând noua monedă să devină, prin dimensiunea economică a uniunii monetare

astfel create, în mare parte invulnerabilă în fața speculațiilor internaționale și
2
 o creând toate condițiile pentru ca euro să devină o importantă monedă de rezervă și
de plată.

1. Banca Europeană de investiții:

Banca Europeană de investiții este un organism financiar care se autofinanțează, fiind
independent de bugetul Uniunii Europene. Ea este finanțată prin împrumuturi de pe piețele de
capital, le reorientează apoi fără scop lucrative, în direcția investițiilor prioritare ale Uniunii.
Finanțările sale sunt în majoritate orientate în regiunile cele mai sărace ale Uniunii.

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă finanțări pe termen lung pentru proiecte, garanții și
consiliere în vederea promovării obiectivelor Uniunii Europene. BEI sprijină proiecte atât în
cadrul UE, cât și în afara UE. Acționarii băncii sunt statele membre ale UE. BEI este acționarul
majoritar al Fondului european de investiții (FEI), aceste două organizații constituind împreună
Grupul BEI. În cadrul Planului de investiții pentru Europa propus de Comisie, Grupul BEI face
parte dintr-o strategie mai generală menită să acopere deficitul considerabil de investiții,
degrevând investitorii de unele dintre riscurile inerente proiectelor.

2. Obiectivele BEI:
În conformitate cu articolul 309 din TFUE, BEI are sarcina de a contribui la dezvoltarea
echilibrată și neîntreruptă a pieței interne în interesul Uniunii. În toate sectoarele economiei, BEI
facilitează finanțarea proiectelor care: — urmăresc dezvoltarea regiunilor mai puțin dezvoltate;
— urmăresc modernizarea sau conversia întreprinderilor ori crearea de noi activități care nu pot
fi finanțate în întregime prin mijloacele disponibile în fiecare stat membru; — sunt de interes
comun pentru mai multe state membre. De asemenea, BEI contribuie la promovarea coeziunii
economice, sociale și teritoriale a Uniunii (articolul 175 din TFUE și Protocolul nr. 28). În plus,
BEI sprijină punerea în aplicare de măsuri în afara UE care susțin politica de cooperare pentru
dezvoltare a Uniunii (articolul 209 din TFUE). Activitățile BEI se axează pe șase domenii
prioritare: clima și mediul; dezvoltarea; inovarea și competențele; micile întreprinderi;
infrastructura și coeziunea.

3. Resurse și instrumente
A.Resurse: În procesul de realizare a obiectivelor sale, BEI recurge în principal la propriile
resurse și la piețele internaționale de capital (articolul 309 din TFUE).

1. Resursele proprii: Resursele proprii sunt asigurate de către membrii BEI, adică statele membre
(articolul 308 din TFUE). Contribuția la capital a fiecărui stat membru este prevăzută la articolul

3
4 din Statutul BEI și este calculată în conformitate cu ponderea economică a statelor membre. În
urma retragerii Regatului Unit din UE, Consiliul guvernatorilor BEI a decis ca celelalte state
membre să-și majoreze în mod proporțional contribuțiile de capital, pentru a menține același
nivel global al capitalului subscris (243,3 miliarde EUR). Potrivit situației din martie 2020,
capitalul subscris al BEI a crescut cu o sumă suplimentară de 5,5 miliarde EUR în urma deciziei
a două state membre de a-și majora subscrierile de capital (Polonia și România). În prezent,
capitalul subscris total al BEI se ridică la 248,8 miliarde EUR.

2. Piețele de capital: Obținerea de fonduri de pe piețele internaționale de capital prin emiterea

de obligațiuni reprezintă sursa principală de finanțare a BEI. Aceasta se numără printre cele mai
importante instituții supranaționale de acordare de împrumuturi din lume. Pentru a obține o
finanțare eficientă din punctul de vedere al costurilor, este important un rating de credit excelent.
Cele mai importante agenții de rating de credit atribuie în prezent Băncii Europene de Investiții
cele mai înalte ratinguri, care reflectă calitatea portofoliului său de credite. BEI finanțează în
general o treime din fiecare proiect, dar asistența financiară poate ajunge la 50 %.

B. Instrumente : BEI utilizează o gamă largă de instrumente, dar în principal împrumuturi și

garanții. Cu toate acestea, au fost dezvoltate, de asemenea, o serie de alte instrumente, mai
inovatoare, cu un profil de risc mai ridicat. Vor fi concepute și alte instrumente, în cooperare cu
alte instituții ale Uniunii. Finanțarea oferită de BEI poate fi combinată cu finanțarea din alte
surse ale UE (printre altele, bugetul UE), un proces cunoscut sub denumirea de finanțare mixtă.
În plus față de finanțarea de proiecte, BEI exercită și o funcție de consiliere. Creditele sunt
acordate în principal sub formă de credite directe sau intermediare. Creditele directe pentru
proiecte sunt acordate în anumite condiții, de exemplu costul total al investiției trebuie să
depășească 25 de milioane EUR, iar creditul poate acoperi cel mult 50 % din costurile
proiectului. Creditele intermediare constau în împrumuturi acordate băncilor locale sau altor
intermediari, care, la rândul lor, sprijină beneficiarul final. Majoritatea creditelor sunt acordate în
statele membre ale UE. Pe lângă activitățile sale mai tradiționale de acordare de împrumuturi,
BEI recurge și la instrumente mixte, combinându-și împrumuturile cu subvenții acordate de
organisme publice sau de organizații filantropice.

4. Guvernanță și structură
A. Guvernanța

BEI are personalitate juridică, în conformitate cu articolul 308 din TFUE. BEI este administrată
și condusă de un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu de administrație și un Comitet de
direcție (articolul 6 din statut). Un Comitet de audit verifică activitățile băncii (articolul 12 din
statut).

1. Consiliul guvernatorilor

4
a. Componența

Consiliul guvernatorilor este format din miniștrii desemnați de statele member [articolul 7
alineatul (1) din statut].

b. Sarcini

Consiliul guvernatorilor stabilește directivele generale referitoare la politica de creditare a băncii

și veghează la implementarea lor [articolul 7 alineatul (2) din statut]. În conformitate cu articolul
7 alineatul (3) din statut, Consiliul guvernatorilor are următoarele sarcini:

— ia decizii legate de creșterea capitalului subscris;

— stabilește principiile aplicabile operațiunilor de finanțare întreprinse în cadrul misiunii băncii;

— exercită prerogativele prevăzute pentru numirea și demiterea din oficiu a membrilor

Consiliului de administrație și ai Comitetului de direcție;

— decide cu privire la acordarea finanțării pentru investițiile care urmează să fie realizate total
sau parțial în afara Uniunii;

— aprobă raportul anual al Consiliului de administrație, bilanțul anual, contul de profit și

pierderi și Regulamentul de procedură al băncii. Consiliul guvernatorilor îi numește pe cei șase
membri ai Comitetului de audit [articolul 12 alineatul (1) din statut], precum și pe membrii
Consiliului de administrație [articolul 9 alineatul (2) din statut] și ai Comitetului de direcție
[articolul 11 alineatul (1) din statut].

2. Consiliul de administrație

a. Componența

Consiliul de administrație este alcătuit din 28 de administratori și 18 supleanți. Administratorii

sunt numiți pe cinci ani de Consiliul guvernatorilor. Fiecare stat membru

și Comisia desemnează câte un administrator [articolul 9 alineatul (2) din statut].

b. Sarcini

Consiliul de administrație decide cu privire la:

— acordarea de finanțare, în special sub formă de credite și de garanții;

— contractarea de împrumuturi;

— stabilirea ratelor dobânzilor pentru creditele acordate, precum și a comisioanelor și a

celorlalte taxe.

5
Consiliul de administrație asigură buna funcționare și gestionare a băncii, în conformitate cu
dispozițiile tratatelor și ale statutului și cu directivele generale stabilite de Consiliul
guvernatorilor.

3. Comitetul de direcție

a. Componența

Comitetul de direcție este format dintr-un președinte și opt vicepreședinți, numiți pe o perioadă
de șase ani de Consiliul guvernatorilor, la propunerea Consiliului de administrație. Mandatul lor
poate fi reînnoit [articolul 11 alineatul (1) din statut].

b. Sarcini

Comitetul de direcție asigură gestionarea activităților curente ale băncii, sub autoritatea
președintelui și sub supravegherea Consiliului de administrație; pregătește deciziile Consiliului
de administrație și asigură executarea acestor decizii [articolul 11 alineatul (3) din statut].

4. Comitetul de audit (articolul 12 din statut)

a. Componența

Comitetul de audit este compus din șase membri numiți de Consiliul guvernatorilor [articolul 12
alineatul (1) din statut].

b. Sarcini

Comitetul de audit verifică, în fiecare an, dacă operațiunile băncii s-au desfășurat în mod
corespunzător și dacă evidența contabilă a fost întocmită corect. În acest scop, comitetul verifică
dacă operațiunile băncii s-au efectuat în conformitate cu procedurile prevăzute în statut și în
regulamentul de procedură [articolul 12 alineatul (2) din statut]. Comitetul determină dacă
declarațiile financiare, precum și toate informațiile financiare cuprinse în conturile anuale
elaborate de Consiliul de administrație oferă o imagine fidelă a situației financiare a băncii
[articolul 12 alineatul (3) din statut].

B. Structura

Grupul BEI a fost înființat în anul 2000 și este alcătuit din BEI și Fondul European de investiții
(FEI). Fondul european de investiții (FEI) a fost înființat în 1994 ca un parteneriat public-privat
(PPP) alcătuit din trei grupuri principale de acționari: BEI, în calitate de acționar majoritar cu
62,2 %, Comisia (30 %) și alte instituții financiare publice și private (7,8 %). FEI oferă diverse
tipuri de instrumente de capital de risc, de exemplu capital de risc. Creditele acordate de FEI se
axează în special pe întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), recurgând la o gamă largă de
instrumente inovatoare pentru a îmbunătăți accesul IMM-urilor la finanțare.

6
 5. Banca Centrală Europeană:
Banca Centrală Europeană (BCE) este principala instituție a uniunii economice și monetare și
este responsabilă de politica monetară a zonei euro de la 1 ianuarie 1999. BCE formează
împreună cu băncile centrale naționale ale tuturor statelor membre ale UE Sistemul European al
Băncilor Centrale. Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale este
menținerea stabilității prețurilor. De la 4 noiembrie 2014, de responsabilitatea BCE țin anumite
sarcini legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit în cadrul mecanismului unic
de supraveghere. Ca autoritate de supraveghere a sectorului bancar, BCE are și un rol consultativ
în ceea ce privește evaluarea planurilor de rezoluție a instituțiilor de credit.

6. Organizare și funcționare
Conform tratatelor, printre responsabilitățile principale ale BCE se află și politica monetară din
zona euro. Regulamentul privind MUS conferă BCE anumite funcții de supraveghere a
instituțiilor de credit începând cu noiembrie 2014.

A. Funcția monetară

BCE și băncile centrale naționale (BCN) din toate statele membre formează Sistemul European
al Băncilor Centrale (SEBC), iar Eurosistemul include BCE și BCN ale statelor membre ale UE
care folosesc euro ca monedă națională. În TFUE se face trimitere mai degrabă la SEBC decât la
Eurosistem, având în vedere faptul că a fost creat pe baza ipotezei că toate statele membre ale
UE vor adopta, în cele din urmă, moneda euro. În cazul statelor membre care nu au adoptat încă
moneda euro (deoarece beneficiază de o derogare sau de opțiunea de neparticipare – „opt-out”),
anumite dispoziții din tratat referitoare la SEBC nu se aplică, astfel încât trimiterile generale din
tratat la SEBC se referă, de fapt, în principal la Eurosistem. Independența BCE este consacrată la
articolul 130 din TFUE: „În exercitarea competențelor și în îndeplinirea misiunilor și
îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate și prin Statutul SEBC și al BCE, Banca Centrală
Europeană, băncile centrale naționale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita și nici
accepta instrucțiuni din partea instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, a
guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism.”

1. Organele de decizie

Organele de decizie ale BCE sunt Consiliul guvernatorilor, Comitetul executiv și Consiliul
general. SEBC este condus de organele de decizie ale BCE.

a. Consiliul guvernatorilor

7
Consiliul guvernatorilor al BCE este format din membrii Comitetului executiv al BCE și din
guvernatorii BCN ale statelor membre din zona euro. În conformitate cu articolul 12.1 din
Statutul BCE, Consiliul guvernatorilor adoptă orientările și ia deciziile necesare pentru a asigura
îndeplinirea atribuțiilor. Acesta formulează politica monetară și stabilește orientările necesare
pentru punerea sa în aplicare. Consiliul guvernatorilor adoptă Regulamentul de procedură al
BCE, exercită funcții consultative și decide modul de reprezentare a SEBC în domeniul
cooperării internaționale (articolele 12.3-12.5 din Statutul BCE). Consiliul guvernatorilor poate,
de asemenea, să delege anumite competențe Comitetului executiv (articolul 12.1 din Statutul
BCE). Consiliul guvernatorilor se reunește, de regulă, de două ori pe lună. Aderare Lituaniei la
zona euro de la 1 ianuarie 2015 a dus la crearea unui sistem conform căruia guvernatorii BCN
dețin cu rândul drepturile de vot în Consiliul guvernatorilor. Guvernatorii din primele cinci țări –
în funcție de dimensiunea economiilor lor și a sectoarelor lor financiare – dețin în comun patru
drepturi de vot. Toți ceilalți (în present 14) dețin în comun 11 drepturi de vot. Guvernatorii
folosesc drepturile de vot cu rândul, câte o lună. Membrii Comitetului executiv al BCE au
drepturi de vot permanente.

b. Comitetul executiv

Comitetul executiv este format din președinte, vicepreședinte și alți patru membri. Aceștia sunt
numiți de către Consiliul European prin majoritate calificată pe baza unei recomandări din partea
Consiliului, după consultarea Parlamentului European și a Consiliului guvernatorilor. Mandatul
membrilor este de opt ani și nu poate fi reînnoit [articolul 283 alineatul (2) din TFUE și articolele
11.1 și 11.2 din Statutul BCE]. Comitetul executiv este răspunzător pentru administrarea curentă
și de fiecare zi a BCE (articolul 11.6 din Statutul BCE). Acesta pune în aplicare politica
monetară în conformitate cu orientările și deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. El
transmite instrucțiunile necesare băncilor centrale naționale. Comitetul executiv pregătește
reuniunile Consiliului guvernatorilor.

c. Consiliul general

Consiliul general este cel de-al treilea organ de decizie al BCE (articolul 141 din TFUE; articolul
44 din Statutul BCE), dar numai atât timp cât unele state membre ale UE n au adoptat încă
moneda euro. Acesta este format din președintele și vicepreședintele BCE, precum și din
guvernatorii BCN ale tuturor statelor membre ale UE. La reuniunile Consiliului general pot
participa și alți membri ai Comitetului executiv, dar fără a avea drept de vot (articolul 44.2 din
Statutul BCE).

2. Obiective și sarcini

În conformitate cu articolul 127 alineatul (1) din TFUE, principalul obiectiv al SEBC este
menținerea stabilității prețurilor. Fără a aduce atingere acestui obiectiv, SEBC susține, de
asemenea, politicile economice generale ale Uniunii pentru a contribui la realizarea obiectivelor
Uniunii, definite la articolul 3 din TUE. SEBC acționează în conformitate cu principiul unei

8
economii de piață deschise în care concurența este liberă, respectând principiile stabilite la
articolul 119 din TFUE. Sarcinile de bază îndeplinite prin intermediul SEBC [articolul 127
alineatul (2) din TFUE, articolul 3 din Statutul BCE] sunt: stabilirea și punerea în aplicare a
politicii monetare a Uniunii; efectuarea operațiunilor de schimb valutar în conformitate cu
articolul 219 din TFUE; deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor
membre; și promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți.

3. Competențe și instrumente

BCE este singura abilitată să autorizeze emisiunea de bancnote euro. Statele membre pot emite
monede metalice euro, sub rezerva aprobării de către BCE a volumului emisiunii (articolul 128
din TFUE). BCE adoptă regulamentele și deciziile necesare îndeplinirii sarcinilor încredințate
SEBC prin tratat și prin Statutul BCE. În plus, emite recomandări și avize (articolul 132 din
TFUE). BCE trebuie consultată cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile care țin de
competența sa, iar autoritățile naționale trebuie să o consulte cu privire la orice proiect de act
legislativ în domeniile care sunt de competența sa [articolul 127 alineatul (4) din TFUE]. BCE
poate formula avize cu privire la subiectele supuse consultării. De asemenea, BCE este
consultată cu privire la deciziile de stabilire a pozițiilor comune și la măsurile legate de
reprezentarea unitară a zonei euro în cadrul instituțiilor financiare internaționale (articolul 138
din TFUE). BCE, sprijinită de BCN, culege informațiile statistice necesare fie de la autoritățile
naționale competente, fie direct de la agenții economici (articolul 5 din Statutul BCE). În Statutul
BCE se enumeră diverse instrumente pe care BCE le poate utiliza pentru a-și îndeplini funcțiile
monetare. BCE și BCN pot deschide conturi pentru instituții de credit, entități publice și alți
participanți pe piață și pot accepta active drept garanție. Aceasta poate efectua operațiuni pe piață
și operațiuni de creditare și poate impune constituirea de rezerve minime. Consiliul
guvernatorilor poate, de asemenea, decide, cu o majoritate de două treimi, cu privire la alte
instrumente de control monetar. Cu toate acestea, la articolul 123 din TFUE se interzice de a
acorda finanțare monetară și se stabilesc limite privind utilizarea instrumentelor de politică
montară. Pentru a asigura sisteme de compensare și de plată eficace și fiabile, BCE poate pune la
dispoziție infrastructura necesară și poate stabili politici de supraveghere. BCE poate, de
asemenea, să stabilească relații cu bănci centrale și instituții financiare din alte țări și cu
organizații internaționale.

4. Statele membre care fac obiectul unei derogări sau aplică opțiunea de neparticipare

Articolele 139-144 din TFUE prevăd dispoziții speciale pentru statele membre care au obligația,
în temeiul tratatului, de a adopta moneda euro, dar care încă nu îndeplinesc condițiile necesare
(„state membre care fac obiectul unei derogări”). Anumite dispoziții din tratat nu se aplică în
cazul acestor state membre, de exemplu obiectivele și sarcinile SEBC [articolul 127 alineatele
(1)-(3) și (5) din TFUE] și emiterea de monedă metalică euro (articolul 128 din TFUE). Potrivit
Protocolului (nr. 16) anexat la TFUE, Danemarca a fost autorizată să aplice opțiunea de
neparticipare și, astfel, nu are obligația să adere la zona euro.

9
B. Funcția de supraveghere

Din noiembrie 2014, BCE este răspunzătoare de supravegherea tuturor instituțiilor de credit (fie
direct, pentru băncile cele mai mari, fie indirect, pentru alte instituții de credit) din statele
membre care fac parte din mecanismul unic de supraveghere (MUS). Pentru îndeplinirea acestei
funcții, BCE cooperează îndeaproape cu celelalte entități din Sistemul european de supraveghere
financiară (SESF). BCE și autoritățile naționale competente ale statelor membre din zona euro
constituie mecanismul unic de supraveghere (MUS). La MUS pot participa și autoritățile
competente ale statelor membre din afara zonei euro. BCE supraveghează în mod direct cele mai
mari bănci, iar autoritățile naționale de supraveghere monitorizează în continuare celelalte bănci.
Principalele sarcini ale BCE și ale autorităților naționale de supraveghere constau în verificarea
respectării de către bănci a normelor UE privind sectorul bancar și în tratarea problemelor în
stadiu timpuriu.

1. Organismul care asigură funcția de supraveghere: Consiliul de supraveghere

Consiliul de supraveghere al BCE este format din președinte, vicepreședinte, patru reprezentanți
ai BCE (atribuțiile acestora pot să nu aibă o legătură directă cu funcția monetară a BCE) și un
reprezentant al autorității naționale competente din fiecare stat membru care ia parte la MUS.
Parlamentul European trebuie să aprobe candidații propuși de BCE pentru funcțiile de președinte
și vicepreședinte. Consiliul de supraveghere adoptă decizii prin majoritate simplă. Consiliul de
supraveghere este un organ intern care are sarcina de a planifica, pregăti și executa funcțiile de
supraveghere conferite BCE. Acesta elaborează și propune Consiliului guvernatorilor proiecte
complete de decizii în materie de supraveghere. Proiectele de decizii sunt adoptate în cazul în
care Consiliul guvernatorilor nu le respinge într-un anumit interval de timp. Dacă un stat
membru participant din afara zonei euro nu este de acord cu un proiect de decizie al Consiliului
de supraveghere, se aplică o procedură specială, iar statul membru respectiv poate chiar solicita
încetarea cooperării strânse.

2. Obiective și sarcini

În calitate de autoritate de supraveghere a sectorului bancar, printre sarcinile BCE se află

eliberarea și retragerea autorizațiilor pentru instituțiile de credit, asigurarea respectării cerințelor
prudențiale, desfășurarea de analize de supraveghere și participarea la supravegherea
suplimentară a conglomeratelor financiare. De asemenea, BCE trebuie să contracareze riscurile
sistemice și macroprudențiale.

3. Competențe și instrumente

Pentru a-și putea îndeplini rolul de autoritate de supraveghere, BCE are competențade a
desfășura anchete (solicitări de informații, investigații generale și inspecții la fața locului) și
prerogative de supraveghere specifice (de exemplu, autorizarea instituțiilor de credit). BCE are,

10
de asemenea, competența de a aplica sancțiuni administrative. În plus, aceasta poate obliga
instituțiile de credit să dețină rezerve de capital mai mari.

C. Alte funcții

BCE are atribuții conferite și de alte temeiuri juridice. Tratatul privind Mecanismul european de
stabilitate (MES) (în vigoare din septembrie 2012) consacră MES ca instituție financiară
internațională și conferă BCE anumite atribuții legate de acordarea de asistență financiară, în
principal în materie de evaluare și analiză. În conformitate cu regulamentul de instituire a
Comitetului european pentru risc sistemic (CERS), care este responsabil pentru supravegherea
macroprudențială a sistemului financiar din Uniunea Europeană, BCE pune la dispoziția CERS
un secretariat, care îi oferă sprijin analitic, statistic, logistic și administrativ. Președintele BCE
are, de asemenea, calitatea de președinte al CERS. BCE îi revine un rol consultativ în ceea ce
privește evaluarea planurilor de rezoluție a instituțiilor de credit elaborate în temeiul Directivei
privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (DRRB) și al Regulamentului privind
mecanismul unic de rezoluție (RMUR). În cadrul mecanismului unic de rezoluție (MUR), BCE
determină dacă o instituție de credit se confruntă sau este susceptibilă de a se confrunta cu
dificultăți majore și informează în consecință Comisia Europeană și Comitetul unic de rezoluție.
Autoritățile responsabile pentru rezoluție decid cu privire la măsurile de rezoluție adecvate.
Comitetul unic de rezoluție este organismul principal care adoptă decizii în cadrul mecanismului
unic de rezoluție. Misiunea sa este de a garanta că instituțiile de credit și alte entități din sfera sa
de competență care se confruntă cu dificultăți majore sunt supuse unei rezoluții eficiente, care
presupune cheltuieli minime pentru contribuabili și economia reală. Comitetul unic de rezoluție
este pe deplin funcțional de la 1 ianuarie 2016.

7. Concluzie
Cele două instituții comunitare financiare au un rol important pentru dezvoltarea economică a
Uniunii Europene . BEI nu urmărește un scop patrimonial, ci are ca sarcină finanțarea, prin
împrumuturi și garanții, a unor proiecte în regiuni mai puți dezvoltate, proiete pentru
modernizarea de întreprinderi și pentru crearea de noi locuri de muncă sau proiecte de interes
comun ale mai multor state member.

Pe de altă parte, BCE își îndeplinește sarcinile prin emiterea de regulamente, decizii,
recomandări și avize . BCE trebuie consultată în privința oricărui act comunitar propus în
domeniile care sunt de competența sa, de asemenea, ea este consultată de autoritățile naționale în
privința oricărui proiect de reglemetare în domeniile care sunt de competența sa , dar și în
codițiile stabilite de Consiliu.

11
 8. Speță
Hotărârea CJUE în cauza C-269/19, Banca B.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene („CJUE” sau „Curtea”) a pronunţat miercuri, 25 noiembrie
2020, hotărârea în cauza C-269/19, Banca B. – cerere de decizie preliminară adresată în temeiul
articolului 267 TFUE, de Curtea de Apel Cluj („instanța de trimitere”), cu privire la interpretarea
articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii („Directiva 93/13”). Această cerere a fost formulată în cadrul unui
litigiu între Banca B. SA, o instituție bancară, pe de o parte, și A. A. A., pe de altă parte, în
legătură cu caracterul pretins abuziv și cu nulitatea absolută a mai multor clauze care figurează
într-un contract de credit privind acordarea unui împrumut de nevoi personale. Situaţia de fapt și
întrebările adresate CJUE La 5 iunie 2007, A. A. A. a încheiat un contract de credit privind
acordarea unui împrumut de nevoi personale cu Banca B., garantat printr-o ipotecă de rang I, în
valoare de 182 222 de euro, din care suma de 179 000 € corespundea împrumutului de nevoi
personale denumit „Maxicredit” cu dobândă fixă pe un an, iar suma de 3 222 € corespundea
comisionului de acordare a împrumutului, pentru 300 de luni. Din decizia de trimitere reiese că
următoarele clauze contractuale erau aplicabile contractului:

– la articolul 5 s-a stipulat o rată a dobânzii de 7,4 % pe an pentru primul an de creditare, după
care dobânda curentă va fi formată din dobânda de referință variabilă afișată la sediile instituției
bancare, la care se adaugă 1,5 puncte procentuale;

– potrivit articolului 2.6 din Condițiile generale de creditare anexate la contract, pe parcursul
derulării creditului, rata dobânzii curente se putea schimba în funcție de evoluția „serviciului
unic al datoriei clientului” față de instituție;

– în temeiul articolului 2.10 litera a) din Condițiile generale, pe parcursul derulării creditului,
banca putea modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului în funcție de costul
resurselor de creditare, noua rată a dobânzii aplicându-se de la data modificării acesteia la soldul
creditului existent. Modificarea dobânzii variabile conducea la recalcularea dobânzii datorate;

– conform articolului 2.10 litera b) din Condițiile generale, pentru creditele cu dobândă variabilă
stabilită în funcție de un indice de referință LIBOR/Euribor, nivelul dobânzii se putea modifica
în funcție de evoluția acestui indice;

– în temeiul articolului 2.11 din Condițiile generale, noua rată a dobânzii de referință revizuibilă
trimestrial era afișată la sediul instituției bancare de la data intrării în vigoare a modificării, iar
rata dobânzii rezultată se aplica la soldul creditului existent la data modificării;

– în cazul liniilor de credit, împrumutatul lua cunoștință de modificarea dobânzii anuale, precum
și de graficul de rambursare actualizat prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire/extras de cont eliberat gratuit împrumutatului la ghișeele instituției bancare;

12
– în cazul în care, în urma modificării ratei dobânzii de către această instituție, împrumutatul nu
rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data
luării la cunoștință, se considera că acesta a acceptat noul nivel al dobânzii.

La 9 iunie 2017, A. A. A. a formulat o acțiune la Tribunalul Specializat Cluj în vederea

constatării caracterului abuziv și, deci, a nulității absolute a clauzelor din contract referitoare la
rata dobânzii variabile și, pe cale de consecință, a anulării graficului de rambursare. Acesta a
solicitat de asemenea obligarea băncii la modificarea clauzelor menționate și la rambursarea
sumelor achitate în plus. Prin sentința din 23 ianuarie 2018, instanța a admis în parte acțiunea și a
constatat printre altele nulitatea absolută parțială a articolelor 5, 2.6, 2.10 litera a) și 2.11, precum
și nulitatea absolută a articolului 2.10 litera b). În plus, Banca B. a fost obligată să precizeze
conținutul clauzei referitoare la dobânzi, definind, potrivit indicațiilor instanței menționate,
componentele și cuantumul acestor dobânzi. Potrivit instanței, înlăturarea clauzei care conferă
băncii dreptul exclusiv de a controla mecanismul de ajustare a ratei dobânzii variabile, fără
precizarea consecințelor acestei constatări, ar conduce la modificarea contractului, în sensul
fixării ratei dobânzii la nivelul celei aplicabile pentru primul an de creditare. O astfel de situație
ar fi deosebit de favorabilă profesionistului și ar face inutilă orice negociere constitui o
modificare a contractului contrară înțelegerii părților.

Pe de altă parte, întrucât la încheierea contractului de împrumut în cauză nu exista o dispoziție

națională care să reglementeze stabilirea ratei dobânzii în contractele de împrumut cu garanție
ipotecară, Tribunalul Specializat Cluj a aplicat prin analogie articolul 93 din Ordonanța
Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, care nu era aplicabil ratione temporis în
cauză. La 15 octombrie 2018, Banca B. a formulat apel la Curtea de Apel Cluj, arătând că
instanța de prim grad a modificat modul de calcul al ratei dobânzii pentru întreaga perioadă a
împrumutului, încălcând voința părților la încheierea contractului. Aceasta ar fi depășit atribuțiile
puterii judiciare, încălcat jurisprudența recentă a Curții de Justiție și aplicat dispoziții care nu
erau în vigoare la momentul încheierii contractului. Instanța de trimitere arată că instanțele
române au interpretat și au aplicat în mod divergent articolul 6 din Legea nr. 193/2000, care
transpune articolul 6 din Directiva 93/13, în ceea ce privește determinarea consecințelor
constatării caracterului abuziv al clauzelor care definesc mecanismul de stabilire a ratei dobânzii
variabile pe baza unor criterii netransparente. În acest context, Curtea de Apel Cluj s-a adresat
CJUE, cerând acesteia să precizeze dacă articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie
interpretat în sensul că, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze care definește
mecanismul de stabilire a ratei dobânzii variabile după formula «marjă fixă și o dobânda de
referință practicată de bancă ale cărei criterii nu sunt transparente» într-un contract de credit cu
dobândă fixă limitată la primul an și variabilă ulterior, conform formulei menționate, permite
instanței naționale:

- să adapteze contractul prin stabilirea unui mod de calcul al dobânzii variabile în funcție de
indicatori de referință transparenți (LIBOR/Euribor) și de marja fixă a băncii, pornind de la
datele de fapt ale contractului de credit, pentru a asigura o protecție mai bună consumatorului.

13
- în caz negativ, să stabilească o dobândă fixă, prin raportare la marja fixă stabilită pentru al
doilea an de derulare a contractului sau la dobânda fixă din primul an.

- în caz negativ să trimită părțile la negocieri în vederea stabilirii noului nivel al dobânzii, fără
stabilirea unor repere. Dacă răspunsul la toate întrebările este negativ, instanța de trimitere
dorește să știe care ar fi posibilele remedii pentru asigurarea protecției consumatorului, în acord
cu prevederile articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13.

Hotărârea CJUE

Potrivit Curții, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatul
(1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în urma constatării caracterului abuziv al
clauzelor care definesc mecanismul de stabilire a ratei dobânzii variabile într-un contract de
împrumut precum cel în discuție în litigiul principal și atunci când acest contract nu poate
continua să existe după eliminarea clauzelor abuzive și nu există nicio dispoziție de drept
național cu caracter supletiv care să poată înlocui clauzele menționate, se opune ca instanța
națională să stabilească un nou mod de calcul al ratei dobânzii sau să invite părțile la negocieri în
vederea stabilirii unui nou mod de calcul al acestei rate, fără stabilirea unor repere pentru aceste
negocieri. Sistemul de protecție instituit de Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea potrivit căreia
consumatorul se află într-o situație de inferioritate față de profesionist în ceea ce privește atât
puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl determină să adere la condițiile
formulate în prealabil de profesionist, fără a putea exercita o influență asupra conținutului
acestora. Din acest motiv, directiva obligă statele membre să prevadă un mecanism care să
asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi
controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv.

În acest sens, instanței naționale îi revine, în temeiul articolului 6 alineatul (1), obligația de a
înlătura aplicarea clauzelor abuzive pentru a nu produce efecte obligatorii pentru consumator, cu
excepția cazului în care acesta se opune. Cu toate acestea, contractul trebuie să continue să
existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor
abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele de drept intern, o asemenea menținere a
contractului este posibilă din punct de vedere juridic. Prin urmare, instanța națională nu poate să
completeze contractul modificând conținutul clauzei abuzive, întrucât altfel ar fi eliminat
descurajator pe care îl are asupra profesioniștilor faptul că asemenea clause abuzive pur și simplu
nu sunt aplicate față de consumator. Aceștia ar fi în continuare tentați să utilizeze clauzele
menționate, știind că, chiar dacă ar fi invalidate, contractul va putea fi completat de instanța
națională în măsura în care este necesar, garantând astfel interesul respectivilor profesioniști.
Atunci când un contract încheiat între un profesionist și un consumator nu poate continua să
existe după eliminarea unei clauze abuzive, instanța națională, în temeiul principiilor din dreptul
contractelor, poate să elimine clauza abuzivă prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept
național cu caracter supletiv, în situații în care invalidarea clauzei abuzive ar obliga instanța să
anuleze contractul în ansamblul său, expunându-l prin aceasta pe consumator unor consecințe

14
deosebit de prejudiciabile. O asemenea anulare ar avea, în principiu, drept consecință
exigibilitatea imediată a sumei împrumutate care rămâne datorată în proporții ce riscă să
depășească capacitățile financiare ale consumatorului și, din această cauză, tinde să îl penalizeze
mai degrabă pe acesta decât pe împrumutător.

Curtea a declarat de asemenea că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 se opune remedierii
lacunelor unui contract numai pe baza unor dispoziții naționale cu caracter general care nu au
făcut obiectul unei evaluări specifice din partea legiuitorului în scopul stabilirii unui echilibru
între ansamblul drepturilor și obligațiilor cocontractanților și care, din acest motiv, nu
beneficiază de prezumția lipsei caracterului abuziv. Deși articolul 6 alineatul (1) din Directiva
93/13 nu furnizează nicio indicație cu privire la competențele instanței naționale în ipoteza în
care contractul nu ar putea continua să existe fără clauzele abuzive și nu există o dispoziție de
drept național cu caracter supletiv, Curtea a subliniat că articolul 7 din Directiva 93/13,
interpretat în lumina celui de al douăzeci și patrulea considerent al acesteia, prevede că
autoritățile, printre altele judiciare, trebuie să aibă la dispoziție mijloace adecvate și eficace
pentru a împiedica aplicarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii.

În această perspectivă, constatarea caracterului abuziv al unei clauze cuprinse într-un contract
încheiat între un profesionist și un consumator trebuie să permită realizarea a două obiective: pe
de o parte, instanța trebuie să se asigure că poate fi restabilită egalitatea dintre părți pe care
aplicarea unei clause abuzive în privința consumatorului ar fi pus-o în pericol; pe de altă parte,
trebuie să se asigure descurajarea profesionistului de a introduce astfel de clauze. Or, Directiva
93/13 nu urmărește să prevadă soluții uniforme în ceea ce privește consecințele care trebuie
deduse din constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale. Astfel, în urma constatării
caracterului abuziv al clauzelor care definesc mecanismul de stabilire a ratei dobânzii variabile
într-un contract de împrumut precum cel în discuție în litigiul principal și atunci când acest
contract nu poate continua să existe după eliminarea clauzelor abuzive în cauză, anularea
contractului menționat ar avea consecințe deosebit de prejudiciabile pentru consummator și nu
există nicio dispoziție de drept național cu caracter supletiv, articolul 6 alineatul (1) din Directiva
93/13 trebuie interpretat în sensul că instanța națională trebuie să adopte, ținând seama de
ansamblul dreptului său intern, toate măsurile necesare în vederea protejării consumatorului de
consecințele deosebit de prejudiciabile pe care anularea contractului menționat le ar putea
provoca. În împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, nimic nu se opune printer
altele ca instanța națională să invite părțile să negocieze în vederea stabilirii modalităților de
calcul al ratei dobânzii, cu condiția ca aceasta să stabilească cadrul negocierilor respective și ca
ele să urmărească stabilirea unui echilibru real între drepturile și obligațiile cocontractanților,
ținând seama printre altele de obiectivul protecției consumatorului care stă la baza Directivei
93/13. Instanța națională este obligată să aplice, în măsura posibilului, dreptul său intern astfel
încât să fie deduse toate consecințele care decurg din constatarea caracterului abuziv al clauzei
pentru a se asigura că respectiva clauză nu creează obligații pentru consumator.

15
Curtea a subliniat că competențele instanței nu se pot extinde dincolo de ceea ce este strict
necesar pentru a restabili echilibrul contractual dintre părțile la contract și pentru a proteja astfel
consumatorul de consecințele deosebit de prejudiciabile pe care le-ar putea provoca anularea
contractului de împrumut.

Hotărârea Curții este în linia observațiilor formulate de Guvernul României.

9. Bibliografie
1. Dr. Ioana Nely Militaru, Dreptul Uniunii Europene, Ed. Lumina Lex, București 2009

2. Ioana Eleonora Rusu, Dreptul Uniunii Europene, Ediția 3, Ed. C.H. Beck București 2009

3. https://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.3.15.pdf

4. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/13/banca-centrala-europeana-bce-

5. https://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.3.11.pdf

6. https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2020/pdf

16