Tema nr.

2 CADRUL INTERNAȚIONAL AL DEONTOLOGIEI SECTORULUI PUBLIC

1. Cadru internațional al deontologiei sectorului public
2. Reglementări naționale și internaționale ale confuitei funcționarului public
3. Coduri de condită experiența străină

Cadru internațional al deontologiei sectorului public

Pentru sec. XX este caracteristică adoptarea unui număr impunător de documente anticorupţie.
între ele este necesar de remarcat:
1. Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei (adoptată prin rezoluţia Adunării Generale
din 31 octombrie 2003);
2. Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea criminalităţii organizate transnaţionale
(aprobată prin rezoluţia Adunării Generale din 15 noiembrie 2000);
3. Conferinţa Internaţională luptă cu fi nanţarea terorismului (adoptată prin rezoluţia Adunării Generale
din 9 decembrie 1999);
4. Declaraţia ONU despre lupta cu corupţia şi mita în operaţiile comerciale internaţionale (a fost aprobată prin
rezoluţia Asambleii Generale din 16 decembrie 1996);
5. Codul Internaţional al comportamentului persoanelor ofi ciale de stat (aprobată prin rezoluţia Adunării
Generale din 12 octombrie 1996);
6. Principiile de conducere pentru realizarea efectivă a Codului comportamentului persoanelor ofi ciale
pentru susţinerea ordinei de drept (aprobată prin rezoluţia Consiliului Economic şi Social al ONU din 24 mai
1989);
7. Măsurile în lupta cu corupţia. Măsurile cu privire la prevenirea şi spălarea banilor. Planul de acţiuni pentru
realizarea Declaraţiei de la Viena despre criminalitate şi justiţie: răspunsuri la provocările sec. XXI (aprobată
prin rezoluţia Adunării Generale din 15 aprilie 2002);
8. Convenţia Consiliului Europei despre responsabilitatea penală pentru corupţie (Strasbourg, 27
ianuarie 1999);
9. Convenţia Consiliului Europei despre responsabilitatea penală privind corupţia (Strasbourg, 9
septembrie 1999);
10. Douăzeci de principii ale luptei cu corupţia (aprobate de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei
la 6 noiembrie 1997);
11. Codul model de comportament pentru funcţionarii de stat (aprobată de Comitetul de Miniştri al
Consiliului Europei la 11 mai 2000);
12. Convenţia Consiliului Europei referitoare la spălarea, depis-tarea, reţinerea şi confi scarea produselor
infracţiunii (Strasbourg, 8 noiembrie 1990);
13. Norme unice împotriva corupţiei la fi nanţarea partidelor poli-tice şi companiilor de alegeri (aprobată de
Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 8 aprilie 2003);

1
14. Declaraţia de la Paris cu privire la spălarea banilor (decla-raţie de totalizare a conferinţei parlamentare a
Uniunii Europene cu privire la combaterea spălării banilor din 8 februarie 2002);
15. Convenţia despre colaborarea statelor participante la Comuniunea Statelor Independente în lupta cu
criminalitatea (Moscova, 25 noiembrie 1998);
Societatea internaţională, inclusiv organizaţiile internaţionale şi cele regionale, recunosc importanţa şi
necesitatea codurilor etice în combaterea corupţiei. Cele ce urmează relevă preocuparea internaţională asupra
problemei eticii în sectorul public.
Principiile călăuzitoare pentru combaterea corupţiei, salvgardarea integrităţii printre funcţionarii
justiţiei şi securităţii, adoptate la Forul Global privind Combaterea Corupţiei prevăd instituirea codurilor de
conduită etice şi administrative care ar proscrie conflictele de interese, ar asigura utilizarea corectă a resurselor
publice şi ar promova cele mai înalte niveluri de profesionalism şi integritate.86 Practicile efective trebuie să
includă:
- interziceri sau restricţii guvernând funcţionarii publici, care participă la soluţionarea problemelor
oficiale, în care ei au un interes financiar substanţial, direct sau indirect;
- interziceri sau restricţii impuse funcţionarilor publici, ce participă la activităţi în care persoanele sau
entităţile care negociază cu ei angajarea în muncă, au un interes financiar;
- limitări asupra activităţilor foştilor funcţionari publici la reprezentarea intereselor private sau
personale în faţa fostei agenţii sau departament guvernamental, precum interzicerea implicării acestor
funcţionari publici în cazurile pentru care ei purtau răspundere personală, reprezentarea intereselor private prin
utilizarea abuzivă a influenţei asupra fostei agenţii sau departament guvernamental sau utilizarea cunoştinţelor
şi informaţiei confidenţiale căpătate pe parcursul ocupării anterioare a postului de funcţionar public în sectorul
privat;
- interziceri şi limitări asupra acceptării cadourilor sau altor avantaje;
- interziceri asupra utilizării personale incorecte a proprietăţii şi resurselor guvernamentale.
La nivel regional, Principiile directorii pentru combaterea corupţiei ale Consiliului Europei
prevăd că statele membre trebuie să ia măsuri efective pentru prevenirea corupţiei şi, în legătură cu aceasta, a
spori nivelul de conştientizare al publicului şi a promova comportament etic. Principiile îndeamnă a asigura ca
regulile privind drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici să ia în consideraţie cerinţele luptei contra
corupţiei şi să prevadă măsuri disciplinare corespunzătoare şi efective, precum şi a promova specificarea
ulterioară a conduitei aşteptate de la funcţionarii publici prin mijloacele potrivite, cum ar fi codurile de
conduită. Aceste principii, susţin încurajarea adoptării de către reprezentanţii aleşi a codurilor de conduită şi
promovării regulilor pentru finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale care descurajează corupţia.
De asemenea, recomandările Conferinţei regionale a ţărilor din Europa Centrală şi de Est privind
combaterea corupţiei menţionează următoarele:
- măsuri din sectorul privat: a promova standarde etice în afaceri prin dezvoltarea codurilor de conduită,
educare, instruire şi seminare;
- măsuri din sectorul public (executiv): “a deschide guvernul” faţă de public prin instituirea şi
răspândirea standardelor de serviciu;

2
 - măsuri de impunere a legii şi măsuri legislative: a recomanda asigurarea integrităţii sistemului judiciar,
legislativului, prin aplicarea codului de conduită;
- finalmente, măsuri independente (societatea civilă): a recomanda formarea unei mass-medii
independente, profesionale şi libere cu un „rol de clădire a naţiunii” cu impunerea integrităţii prin introducerea
şi monitorizarea codului de conduită.
Considerând concluziile conferinţei, statele participante au subliniat necesitatea adoptării unui set
comun de măsuri pentru combaterea corupţiei, ca baza unui plan de acţiune, intenţionat a asigura atingerea
scopurilor puse, printre care sunt elaborarea prevederilor simple şi distincte privind statutul reprezentanţilor
justiţiei, reprezentanţilor organelor de aplicare a legii şi funcţionarilor publici, sarcinile lor, luarea măsurilor
necesare pentru a reduce oportunităţile corupţiei prin elaborarea şi adoptarea codurilor deontologice care ar
ghida activităţile lor.
Principiile de combatere a corupţiei în ţările africane, adoptate de Coaliţia Globală pentru
Africa la 23 februarie 1999, declară că guvernele trebuie să elimine conflictele de interese prin adoptarea şi
aplicarea legilor naţionale, îndrumări, reglementări etice sau coduri de conduită efective pentru funcţionarii
publici, care includ reguli privind conflictul de interese şi cerinţele pentru declararea regulată a intereselor
financiare, averii, datoriilor, cadourilor şi altor tranzacţii.
De asemenea, guvernele trebuie să stabilească şi să aplice coduri de conduită de autoreglementare
pentru diferite profesii, inclusiv cele din sectorul privat. Guvernele sunt chemate de a promova standarde
pentru guvernarea corporativă şi protecţia drepturilor acţionarilor, şi de a restabili şi menţine independenţa
instanţelor judiciare şi de a asigura aderarea la înalte standarde de integritate, sinceritate şi angajament la
înfăptuirea justiţiei, inclusiv şi prin adoptarea unui cod judiciar de conduită.
Declaraţia de la Lima contra corupţiei conţine afirmaţia că toţi participanţii cred că lupta implică
apărarea şi întărirea valorilor etice în toate societăţile. Printre acţiunile la nivel internaţional şi regional,
guvernul, agenţiile internaţionale şi regionale, cât şi cetăţenii sunt chemaţi de a mobiliza eforturile şi energiile
lor, de a se uni pentru a îndeplini acţiuni contra corupţiei. Statele trebuie să implementeze Declaraţia
Naţiunilor Unite contra corupţiei şi mitei şi codul internaţional de conduită pentru funcţionarii publici.
Acţiunile la nivel naţional şi local includ, de asemenea, examinarea de către asociaţiile profesionale naţionale,
în special a avocaţilor, contabililor, medicilor şi inginerilor, a caracterului adecvat şi efectiv al codurilor de
conduită profesională şi al măsurilor de disciplinare a membrilor care facilitează corupţia, codurile de conduită
trebuie să fie introduse în multe sfere ale vieţii (inclusiv guvernul, parlamentul, instanţele judiciare şi
ministerele guvernamentale), guvernele trebuie să examineze aranjamentele prin care etica şi integritatea
administraţiilor lor pot fi asigurate.
În deosebi, Angajamentul de la Durban privind acţiunea efectivă contra corupţiei proclamă că
participanţii (guvernele, companiile comerciale, societatea civilă şi organizaţiile internaţionale) vor cerceta
dezvoltarea standardelor comerciale, care sprijină şi promovează integritatea şi echipează sectorul privat cu un
instrument care poate demonstra, în moduri verificabile independent, angajamentele lor individuale faţă de
integritatea în practicile lor comerciale (integritatea sectorului privat). De asemenea, se menţionează că o
campanie cu succes contra corupţiei cere participarea deplină a tuturor sectoarelor societăţii, inclusiv a celei

3
mai importante, a societăţii civile, şi, odată cu ea, a comunităţii comerciale, care vor lucra pentru a spori
standardele de conduită etică în cadrul comunităţii ONG- lor, în sectorul privat şi în întreg serviciul public
(etica în societate). Pe parcursul conferinţei au fost organizate multe mese rotunde, care au atenţionat asupra
măsurilor practice, ce trebuie efectuate contra corupţiei în diverse domenii, cum ar fi spălarea banilor,
achiziţiile publice, educaţia publică, etica sectorului public şi cea a sectorului privat şi ridicarea nivelului de
conştientizare publică prin intermediul artelor. De asemenea, s-a menţionat că numărul codurilor de conduită
şi cartelor cetăţeanului continuă să crească.
ACORDul DE ASOCIERE între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte din  27.06.2014,
Monitorul Oficial nr.185-199/442 din 18.07.2014. La nivel de Coduri de conduit, Părţile încurajează:
(a) elaborarea de către asociaţiile sau organizaţiile profesionale a unor coduri de conduită destinate să
contribuie la asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală; şi
(b) prezentarea către autorităţile competente ale părţilor a proiectelor de coduri de conduită, precum şi
a evaluărilor aplicării acestor coduri de conduită. La nivel de calitatea şi performanţa reglementărilor şi buna
conduită administrative. Părţile convin să coopereze pentru promovarea calităţii şi performanţei, inclusiv prin
schimbul de informaţii şi de cele mai bune practici cu privire la procesele lor de reglementare şi la evaluarea
impactului reglementărilor. Părţile subscriu la principiile bunei conduite administrative şi convin să coopereze
la promovarea acestora, inclusiv prin schimbul de informaţii şi cele mai bune practici.
2. Reglementarea conduitei funcţionarilor publici
Codul internaţional de conduită pentru funcţionarii publici al Naţiunilor Unite este recomandat statelor-
membre ca un instrument de îndrumare a eforturilor lor contra corupţiei. Codul prevede reguli generale privind
conflictul de interese şi descalificarea, declararea averii, acceptarea cadourilor sau altor favori, informaţia
confidenţială şi activitatea politică.
Acesta stabileşte, de asemenea, principiile eficienţei, eficacităţii şi integrităţii, precum şi caracterul
atent, echitate, imparţialitate şi nediscriminare, tratament preferenţial cuvenit.
În conformitate cu acest cod de conduită, funcţionarul public nu va utiliza autoritatea sa oficială pentru
atingerea incorectă a interesului său personal sau financiar sau cel al familiei acestuia care este incompatibil cu
oficiul, funcţiile şi îndatoririle acestuia. Funcţionarii publici, în măsura cerută de poziţia lor şi în conformitate
cu legile sau politicile administrative, vor declara afacerile, interesele comerciale şi financiare sau activităţile
întreprinse pentru câştig financiar care pot da naştere unui posibil conflict de interese. Funcţionarii publici se
vor conforma măsurilor stabilite de lege sau de politicile administrative în scopul neadmiterii abuzurilor de
oficiul lor după părăsirea poziţiilor lor oficiale.
Funcţionarii publici, în virtutea poziţiei lor şi în măsura permisă sau cerută de lege şi de politicile
administrative, se vor conforma cerinţelor de a declara proprietatea şi datoriile personale, precum şi, în măsura
posibilităţilor, cele ale soţilor şi/sau întreţinuţilor lor.
Codul de conduită citat mai sus, de asemenea, stabileşte că funcţionarii publici nu vor solicita sau cere,
direct sau indirect, careva cadou sau altă favoare care poate influenţa exercitarea obligaţiunilor lor,
îndeplinirea îndatoririlor. Problemele de o natură confidenţială din posesia funcţionarilor publici vor fi ţinute

4
confidenţiale, cu excepţia când legislaţia naţională, îndeplinirea îndatoririlor sau necesităţile justiţiei strict cer
contrariul. Aceste restricţii se vor aplica şi după părăsirea serviciului.
În fine, codul prevede că activitatea politică sau altă activitate a funcţionarilor publici, în afara
competenţei oficiului lor, în conformitate cu legile şi politicile administrative, nu va tinde să slăbească
încrederea publică în îndeplinirea imparţială a funcţiilor şi îndatoririlor lor.
Recomandarea nr. R(2000)10 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind codurile de
conduită pentru funcţionarii publici prevede convingerea, că ridicarea nivelului de conştientizare publică şi
promovarea valorilor etice sunt mijloace preţioase pentru prevenirea corupţiei şi că guvernele statelor membre
trebuie să promoveze, sub rezerva legii naţionale şi a principilor administraţiei publice, adoptarea codurilor
naţionale de conduită pentru funcţionarii publici bazate pe codul model de conduită pentru funcţionarii publici
anexat la această recomandare. Grupul de state contra corupţiei (GRECO) a fost instruit de a monitoriza
implementarea acestei recomandări.
Scopul codului model de conduită pentru funcţionarii publici este de a specifica standardele de
integritate şi conduită ce trebuie respectate de către funcţionarii publici, a-i ajuta să satisfacă aceste standarde
şi a informa publicul în privinţa acestei conduite. Codul se aplică tuturor funcţionarilor publici, ca persoane
angajate de o autoritate publică, inclusiv persoanelor angajate de organizaţii private îndeplinind servicii
publice. Prevederile codului însă nu se aplică reprezentanţilor aleşi public, membrilor guvernului şi
persoanelor ce exercită funcţii judecătoreşti.
De asemenea, se atenţionează statele membre asupra obligativităţii informării funcţionarilor publici
despre prevederile codului, la intrarea lui în vigoare. Codul va forma parte integrantă din prevederile ce
guvernează angajarea funcţionarilor publici, din momentul certificării de către aceştia că au fost informaţi
despre cod. Fiecare funcţionar public are obligaţia să ia toate măsurile necesare în vederea conformării cu
prevederile acestui cod.
Codul prevede principii etice generale pentru funcţionarii publici, ca integritate, imparţialitate,
responsabilitate şi eficacitate, precum şi standarde privind raportarea, conflictul de interese, declararea
intereselor, interesele externe incompatibile, activitatea politică sau publică, protecţia vieţii private a
funcţionarilor publici, cadourile, vulnerabilitatea de a fi influenţaţi de alte persoane, abuzul oficiului public,
informaţia deţinută de autorităţile publice, resursele publice şi oficiale, controlul integrităţii, responsabilitatea
funcţionarilor de rang superior, încetarea funcţiei publice, relaţiile cu foştii funcţionari publici, respectarea
codului şi sancţiunile.
Codul model prevede că funcţionarul public, care consideră că i se cere să acţioneze ilegal, incorect
sau neetic, fapt care implică administrarea rea, sau care este inconsecvent în orice alt mod cu acest cod, trebuie
să raporteze aceasta în conformitate cu legea. Conform legii, funcţionarul public trebuie să raporteze
autorităţilor competente încălcările codului de către alţi funcţionari publici, despre care el ştie. Funcţionarul
public care a raportat, în conformitate cu legea, un caz prevăzut mai sus şi care consideră că răspunsul este
nesatisfăcător, poate raporta cazul în scris către şeful competent al serviciului public. Dacă un caz nu poate fi
soluţionat prin procedurile şi căile de recurs prevăzute în legislaţia privind serviciul public într-un mod
acceptabil pentru funcţionarul public interesat, funcţionarul public trebuie să execute instrucţiunile legale, pe

5
care el le-a primit. Funcţionarul public trebuie să raporteze autorităţilor competente orice dovadă, alegaţie sau
bănuială de activitate ilegală sau criminală referitoare la serviciul public, pe care el o cunoaşte în exerciţiul sau
cu ocazia exercitării funcţiilor sale publice. Anchetarea faptelor raportate revine autorităţilor competente.
Administraţia publică trebuie să asigure ca funcţionarul public, care raportează un caz prevăzut mai sus pe
temeiuri rezonabile şi cu bună credinţă, să nu sufere nici un prejudiciu.
Codul menţionează, că un conflict de interese apare în situaţia în care un funcţionar public are un
interes personal de natură să influenţeze, sau să pară că influenţează exercitarea imparţială şi obiectivă a
îndatoririlor sale oficiale. Interesul personal al funcţionarului public include orice avantaj pentru el însuşi, fie
în favoarea familiei sale, rudelor apropiate, prietenilor sau organizaţiilor care au sau au avut cu el relaţii de
afaceri sau politice. El include, de asemenea, orice obligaţie financiară sau civilă la care funcţionarul public
este constrâns. Deoarece funcţionarul public, în general, este singura persoană, care cunoaşte dacă el se află în
această situaţie, lui îi revine responsabilitatea personală de a:
– fi alert la orice conflict de interese real sau potenţial;
– lua măsuri în vederea evitării unui asemenea conflict;
– declara conducătorului său despre orice conflict de interese de îndată ce el devine conştient despre
conflict;
– se conforma oricărei decizii finale, care îi ordonă să se retragă din situaţia în care el se află sau să
renunţe la avantajul cauzând conflictul.
Atunci când i se cere, funcţionarul public trebuie să declare dacă el are sau nu are un conflict de interese.
Orice conflict de interese declarat de un candidat la serviciul public sau la un nou post în serviciul public
trebuie să fie rezolvat înainte de numire.
Cât despre declararea intereselor, funcţionarul public ce ocupă o poziţie, în care interesele sale personale
sau private sunt susceptibile de a fi afectate de îndatoririle oficiale, trebuie să declare, în conformitate cu legea,
la numirea sa, apoi la intervale regulate şi oricând orice schimbări survin, caracterul şi dimensiunile acestora.
Funcţionarul public nu trebuie să desfăşoare orice activitate sau tranzacţie sau să ocupe orice poziţie sau
funcţie remunerată sau nu, care este incompatibilă cu buna exercitare a funcţiilor publice sau care ar putea
prejudicia aceasta. Dacă nu este clar, că o activitate este compatibilă, el trebuie să solicite avizul superiorului
său. Sub rezerva prevederilor legale, funcţionarul public trebuie să notifice şi să obţină aprobarea
conducătorului său din serviciul public înainte de a exercita anumite activităţi remunerate sau nu sau de a
accepta anumite poziţii sau funcţii din afara angajării sale în serviciul public. Funcţionarul public trebuie să se
conformeze oricărei cerinţe legale de a declara calitatea de membru sau asocierea la organizaţii susceptibile de
a influenţa nociv poziţia sa sau exercitarea corespunzătoare a funcţiilor în calitate de funcţionar public.
De asemenea, codul reglementează activitatea politică sau publică a funcţionarilor publici. Sub
rezerva respectării drepturilor fundamentale şi constituţionale, funcţionarul public trebuie să vegheze ca nici
una din activităţile sale politice sau implicarea sa în dezbateri politice sau publice să nu slăbească încrederea
publicului şi a conducătorilor în capacitatea sa de a îndeplini sarcinile directe imparţial şi loial. În exerciţiul
funcţiilor sale, funcţionarul public nu trebuie să permită propria sa utilizare în scopuri politice. Funcţionarul

6
public trebuie să se conformeze oricăror restricţii la activitatea politică impuse de lege anumitor categorii de
funcţionari publici din cauza poziţiei lor sau a naturii îndatoririlor lor.
Urmează a fi luate toate măsurile necesare pentru asigurarea vieţii private a funcţionarului public, a
respectării ei într-un mod adecvat. Declaraţiile prevăzute în cod trebuie să fie ţinute în confidenţialitate, cu
excepţia când legea prevede contrariul.
De asemenea, funcţionarul public nu trebuie să solicite sau să accepte cadouri, favoruri, ospitalitate sau
orice alt beneficiu destinat lui sau familiei lui, rudelor apropiate şi prietenilor, persoanelor sau organizaţiilor
care au sau au avut cu el relaţii de afaceri sau politice, care poate influenţa sau care pare a influenţa
imparţialitatea în exercitarea funcţiilor sau care poate constitui sau pare a constitui o recompensă în raport cu
îndatoririle sale. Aceasta nu include ospitalitatea tradiţională şi micile cadouri. Atunci când funcţionarul public
nu ştie, dacă poate accepta un cadou sau ospitalitate, el trebuie să solicite avizul superiorului său.
Dacă funcţionarului public i s-a propus un avantaj necuvenit, el trebuie să întreprindă următoarele
măsuri în vederea protejării sale:
– să refuze avantajul necuvenit (nu este necesar a-l accepta pentru utilizare ca dovadă);
– să încerce a identifica persoana care a făcut oferta;
– să evite contactele îndelungate, deşi cunoaşterea motivului ofertei poate fi utilă în calitate de dovadă;
– dacă cadoul nu poate fi refuzat sau întors expeditorului, el trebuie păstrat, dar manipulat cât mai
puţin posibil;
– să stabilească martori, dacă e posibil, în persoana colegilor de lucru aflaţi în preajmă;
– să pregătească cât mai curând posibil un proces-verbal scris privind această tentativă, de preferinţă
într-un registru oficial;
– cât mai repede posibil, să raporteze această tentativa conducătorului sau direct autorităţii competente
de aplicare a legii;
– să continue să lucreze normal, în special, asupra cazului în privinţa căruia i-a fost oferit avantajul
necuvenit.
Funcţionarul public nu trebuie să permită să fie plasat sau să pară că este plasat într-o situaţie, care îl
obligă să întoarcă o favoare unei persoane sau unei organizaţii. De asemenea, comportamentul său, în calitatea
sa oficială sau în viaţa sa privată, nu trebuie să-l facă vulnerabil faţă de influenţa incorectă a altora.
Funcţionarul public nu trebuie să ofere sau să dea orice avantaje, reieşind din poziţia sa de funcţionar
public, cu excepţia cazurilor când este autorizat de lege să acţioneze astfel. Funcţionarul public nu trebuie să
încerce să influenţeze în scopuri private persoane sau organizaţii, inclusiv alţi funcţionari publici, profitând de
poziţia sa oficială sau propunându-le avantaje personale.
Având în vedere cadrul prevăzut de dreptului naţional pentru accesul la informaţiile deţinute de către
autorităţile publice, funcţionarul public trebuie să comunice informaţii, dar respectând regulile şi cerinţele
aplicabile autorităţii unde activează. Funcţionarul public trebuie să întreprindă măsurile cuvenite pentru a
proteja securitatea şi confidenţialitatea informaţiilor de care el este responsabil sau de care el dispune.
Funcţionarul public nu trebuie să tindă spre acces la informaţiile pe care el nu ar trebui să le deţină.
Funcţionarul public nu trebuie să utilizeze inadecvat informaţiile pe care el le poate obţine pe parcursul sau cu

7
ocazia exercitării funcţiilor sale. De asemenea, funcţionarul public are obligaţia să nu reţină informaţiile
oficiale, care urmează să fie comunicate şi să nu furnizeze informaţii, despre care el ştie sau are motive
rezonabile de a crede că sunt false sau dubioase.
În exercitarea împuternicirilor sale discreţionare, funcţionarul public trebuie să asigure că, pe de o
parte, personalul şi, pe de altă parte, proprietatea, instalaţiile, serviciile publice şi resursele financiare, care îi
sunt încredinţate, sunt gestionate şi utilizate într-un mod efectiv, eficient şi economic. Ele nu trebuie să fie
utilizate în scopuri personale, cu excepţia cazurilor când legea autorizează astfel.
Funcţionarul public, având responsabilităţi în domeniul angajării, promovării sau numirii, trebuie să asigure
efectuarea, în conformitate cu legea, a verificărilor adecvate asupra integrităţii candidatului. Dacă, în rezultatul
verificării, funcţionarul public nu este sigur cum trebuie să procedeze, el trebuie să solicite sfatul
corespunzător.
Funcţionarul public, care supraveghează sau conduce alţi funcţionari publici, trebuie s-o facă în
conformitate cu politicile şi obiectivele autorităţii publice pentru care el lucrează. El este responsabil pentru
acţiunile sau omisiunile personalului din subordine, pentru luarea măsurilor rezonabile faţă de acesta pentru
prevenirea unor asemenea acţiuni sau omisiuni. Funcţionarul public, care supraveghează sau conduce alţi
funcţionari publici, trebuie să ia măsurile necesare pentru prevenirea corupţiei în rândurile personalului.
Aceste măsuri pot include accentuarea şi aplicarea legilor şi reglementărilor, furnizarea educaţiei sau instruirii
adecvate, alertarea la semnele de dificultăţi financiare sau alte dificultăţi ale personalului, şi oferirea prin
conduita sa personală a unui exemplu de decenţă şi integritate.
Codul, de asemenea, acoperă situaţia încetării funcţiei publice. Astfel, funcţionarul public nu
trebuie să abuzeze de funcţia sa publică pentru a obţine o posibilitate de angajare în afara serviciului public.
Funcţionarul public nu trebuie să permită ca perspectiva unei alte angajări să-i creeze un conflict de interese
real, potenţial sau aparent. El trebuie imediat să declare superiorului său orice ofertă concretă de angajare
susceptibilă să creeze un conflict de interese. El trebuie, de asemenea, să declare despre acceptarea ofertei de
angajare. În conformitate cu legea, pentru o perioadă corespunzătoare de timp, fostul funcţionar public nu
trebuie să acţioneze în folosul vreunei persoane sau organizaţii în privinţa problemei asupra căreia el a acţionat
din numele serviciului public sau a dat sfaturi serviciului public şi care ar rezulta într-un beneficiu special
pentru acea persoană sau organizaţie. Fostul funcţionar public nu trebuie să utilizeze sau să divulge informaţii
confidenţiale obţinute în calitate de funcţionar public, cu excepţia cazurilor când este autorizat de lege să
acţioneze astfel. Funcţionarul public trebuie să se conformeze oricăror reguli legale, care se aplică în ceea ce
priveşte acceptarea numirilor la părăsirea serviciului public.
În comportamentul său cu foştii funcţionari publici, funcţionarul public nu trebuie să le acorde un tratament
preferenţial sau un acces privilegiat la serviciul public.
Finalmente, codul prevede respectarea lui şi reglementează sancţiunile aplicate. Codul este
publicat cu autorizarea ministrului sau şefului serviciului public. Funcţionarul public este obligat să se
comporte în conformitate cu acest cod şi, prin urmare, să fie informat asupra prevederilor şi oricăror
modificări ale acestuia. În cazul când el nu este sigur cum să procedeze, el trebuie să solicite avizul unei
persoane competente. Violarea prevederilor codului poate duce la sancţiuni disciplinare. Funcţionarul public,

8
care negociază condiţiile de angajare, trebuie să includă în ele o prevedere în vederea respectării codului, care
face parte din aceste condiţii. Funcţionarul public, ce supraveghează sau conduce alţi funcţionari publici, are
responsabilitatea să urmărească ca ei să respecte codul şi să propună sancţiunile disciplinare cuvenite pentru
încălcările codului. Administraţia publică va actualiza sistematic prevederile codului.
Preocuparea sporită asupra problemei corupţiei şi declinului confidenţei în administraţia publică a
îndemnat multe guverne să revadă abordările lor faţă de conduita etică. În vederea asistării acestor procese,
OCDE a dezvoltat un set de principii pentru a ajuta ţările să analizeze instituţiile, sistemele şi mecanismele lor
de promovare a eticii în serviciul public. OCDE recomandă statelor membre a acţiona în vederea asigurării
unor instituţii cu funcţionare normală şi unor sisteme de promovare a conduitei etice în serviciul public.
Principiile identifică funcţiile de îndrumare, management sau control, în baza cărora pot fi verificate sistemele
de management ale eticii publice. Aceste principii oferă experienţa ţărilor OCDE şi reflectă părerile vis-a-vis
de managementul stabil al eticii. Principiile au menirea unui instrument necesar ţărilor pentru adaptarea la
condiţiile naţionale. Ele nu sunt suficiente prin ele înseşi – ele trebuie privite ca o cale de integrare în cadrul
mediului mai larg al managementului public. Principiile sunt următoarele:
1. Standardele etice pentru serviciul public trebuie să fie clare. Funcţionarii publici trebuie să cunoască
principiile şi standardele de bază, pe care ei trebuie să le aplice în activitatea cotidiană şi să cunoască limitele
comportamentului acceptabil. O declaraţie concisă, bine comunicată a principiilor şi standardelor etice de bază
care îndrumă serviciul public sub forma unui cod de conduită poate realiza aceasta prin crearea unei înţelegeri
comune în guvern şi în cadrul unei comunităţi mai largi;
2. Standardele etice trebuie să fie reflectate în cadrul legal. Cadrul legal este baza pentru comunicarea
standardelor şi principiilor minime de conduită obligatorii pentru fiecare funcţionar public. Legile şi
reglementările pot stabili valorile fundamentale ale serviciului public şi trebuie să prevadă cadrul necesar
pentru îndrumare, investigare, acţiune disciplinară şi urmărire în justiţie;
3. Îndrumarea etică trebuie să fie disponibilă funcţionarilor publici. Socializarea profesională trebuie să
contribuie la dezvoltarea judecăţii şi abilităţilor necesare ce ar permite funcţionarilor publici să aplice
principiile etice în circumstanţe concrete. Instruirea facilitează conştientizarea eticii şi poate dezvolta
capacităţile esenţiale pentru analiza etică şi judecata morală. Sfatul imparţial facilitează crearea unui mediu în
care funcţionarii publici sunt mai predispuşi a confrunta şi soluţiona tensiunea şi problemele etice.
Mecanismele de îndrumare şi de consultanţă internă trebuie să fie disponibile pentru a ajuta funcţionarii
publici la aplicarea standardelor etice de bază la locul de lucru;
4. Funcţionarii publici trebuie să cunoască care sunt drepturile şi obligaţiile lor la demascarea
încălcărilor reale sau suspectate în cadrul serviciului public. Acestea trebuie să includă reguli şi proceduri
clare ce urmează să fie respectate de funcţionarii publici. Funcţionarii publici, de asemenea, trebuie să
cunoască şi măsurile de protecţie de care vor beneficia în cazurile de demascare a încălcării;
5. Angajamentul politic faţă de etică trebuie să întărească conduita etică a funcţionarilor publici.
Conducătorii politici sunt responsabili pentru menţinerea unui standard înalt de corectitudine la exercitarea
îndatoririlor lor oficiale. Angajamentele lor sunt demonstrate prin exemplu propriu şi prin întreprinderea
acţiunilor disponibile la nivel politic (de exemplu prin crearea aranjamentelor legislative sau instituţionale ce

9
întăresc conduita etică şi creează sancţiuni), prin prevederea susţinerii activităţilor legate de etică ale
guvernului şi prin evitarea exploatării regulilor şi legilor etice în scopuri politice;
6. Procedura de laure a deciziilor trebuie să fie transparentă şi deschisă pentru scrutin. Publicul are
dreptul de a cunoaşte cum instituţiile publice aplică puterea şi resursele încredinţate lor. Scrutinul public
trebuie facilitat prin procese transparente şi democratice, supraveghere de către legislativ şi acces la informaţia
publică. Transparenţa trebuie să fie ulterior întărită prin măsuri de declarare şi recunoaştere a rolului unei
mass-media active şi independente;
7. Trebuie să existe reguli îndrumătoare clare pentru interacţiunea dintre sectorul public şi sectorul
privat. Reguli clare, definind standardele etice, trebuie să guverneze comportamentul funcţionarilor publici în
relaţiile cu sectorul privat, cum ar fi achiziţiile publice, sursele externe sau condiţiile de angajare publică.
Interacţiunea sporită dintre sectoarele public şi privat cere acordarea unei atenţii majore asupra valorilor
serviciului public şi solicitării de la partenerii externi a respectării acestor valori;
8. Managerii trebuie să demonstreze şi să promoveze conduita etică. Un mediu organizaţional, unde
standardele de conduită sunt încurajate prin prevederea stimulentelor potrivite pentru conduita etică, precum şi
condiţiile adecvate de muncă şi evaluarea efectivă a randamentului de lucru, au un impact direct asupra
practicii zilnice a valorilor şi standardelor etice ale serviciului public. Managerii au un rol important în această
privinţă prin oferirea unei conduceri consecvente şi servirea ca model în ceea ce priveşte etica şi conduita în
relaţiile lor profesionale cu alţi funcţionari publici, conducători politici şi cetăţeni;
9. Politicele, procedurile şi practicile de management trebuie să promoveze conduita etică. Politicile şi
practicile de management trebuie să demonstreze angajamentului organizaţiei faţă de standardele etice. Nu
este suficient ca guvernele să aibă doar structuri bazate pe reguli sau bazate pe conformitate. Utilizate separat,
sistemele de conformitate pot încuraja accidental unii funcţionari publici să-şi îndeplinească obligaţiile de
serviciu la limita conduitei incorecte, susţinând că, dacă ei nu încalcă legea, ei acţionează etic. Politica
guvernamentală trebuie nu numai să descrie standardele minimale, mai jos de care acţiunile unui funcţionar
public nu vor fi tolerate, dar, de asemenea, să articuleze clar un set de valori ale serviciului public către care
angajaţii trebuie să aspire;
10. Condiţiile serviciului public şi managementul resurselor umane trebuie să promoveze conduita etică.
Condiţiile de angajare în serviciul public, precum şi perspectivele de carieră, dezvoltarea personală,
remunerarea adecvată şi politicile managementului resurselor umane trebuie să creeze un mediu favorabil
conduitei etice. Utilizarea principiilor de bază, cât şi meritul consecvent în procesul zilnic de recrutare şi
promovare contribuie la activizarea integrităţii în serviciul public;
11. Mecanisme adecvate de responsabilitate trebuie instituite în cadrul serviciului public. Funcţionarii
publici trebuie să poarte răspundere pentru acţiunile lor faţă de superiorii şi, mai larg, faţă de public.
Responsabilitatea trebuie să se concentreze atât asupra conformităţii cu regulile şi principiile etice, cât şi
asupra obţinerii rezultatelor. Mecanismele de responsabilitate pot fi interne ale unei organizaţii, precum şi la
nivel guvernamental sau pot fi furnizate de societatea civilă. Mecanismele de promovare a responsabilităţii pot
fi proiectate prin promovarea controalelor adecvate, luând în consideraţie, totodată, în modul corespunzător,
managementul flexibil;

10
 12. Proceduri şi sancţiuni potrivite trebuie să existe în privinţa conduitei incorecte. Mecanisme pentru
detectarea şi investigarea independentă a încălcărilor, precum corupţia, sunt o parte necesară a infrastructurii
eticii. Este necesar să existe proceduri şi resurse de încredere pentru monitorizarea, raportarea şi investigarea
încălcărilor regulilor serviciului public, precum şi sancţiuni administrative sau disciplinare proporţionale în
vederea descurajării conduitei incorecte. Managerii trebuie să exercite judecata adecvată la utilizarea acestor
mecanisme atunci când trebuie să fie luate acţiuni.
2.3 Codurile de conduită pentru sectorul public: experienţa străină
Guvernele multor ţări au ridicat subiectul prevenirii corupţiei prin intermediul managementului eticii
şi codurilor de conduită. Multe state, pe lângă cadrul lor legal reglementând conduita profesională a
funcţionarilor publici, au dezvoltat coduri de conduită pentru sectorul public, în general, şi coduri pentru
anumite categorii de funcţionari publici, inclusiv pentru membrii parlamentului.
Codurilor de etică li se atribuie mare importanţă în aşa ţări cum sunt Statele Unite şi statele membre
ale Comunităţii Britanice, unde instituţia statală este organizată pentru binele general, unde lipseşte procedura
administrativă codificată, şi unde atribuţiile funcţionarilor publici sunt reglementate de numeroase legi de
divers nivel şi forţă, creând un labirint al reglementărilor şi precedentelor judiciare, cu care funcţionarii publici
se confruntă.
În alte ţări, principiile generale ce guvernează corectitudinea conduitei funcţionarului public sunt
cuprinse, în primul rând, în legislaţia cu privire la statutul legal al funcţionarilor publici şi în practica judiciară.
Totuşi, un număr crescând de funcţionari publici din Europa de Vest – de exemplu, Franţa, Germania,
Norvegia şi Olanda – au elaborat coduri cu privire la activităţile profesionale ale funcţionarilor publici.
În Italia noul cod de conduită al angajaţilor guvernamentali a intrat în vigoare în aprilie 2001. Acesta
vine să consolideze principiile de imparţialitate, eficacitate, responsabilitate şi confidenţialitate a informaţiei
administrative, exactitate, buna executare, independenţă, interes public, respectare a legii, colaborare, etc.
Acest cod reglementează aspectele comportamentale, cum ar fi acceptarea cadourilor şi altor beneficii,
calitatea de membru în asociaţii şi alte organizaţii, transparenţa intereselor financiare, activităţile colaterale,
conduita în viaţa socială, conduita la serviciu, relaţiile cu publicul, contractele şi obligaţiile în legătură cu
evaluarea rezultatelor.
Prevederile codului nu se aplică personalului militar, poliţiei de stat şi poliţiei penitenciare,
magistraţilor şi membrilor Oficiului Consultativ Legal de Stat. Ele se aplică în toate cazurile, în care legile sau
reglementările nu se aplică sau în fiecare caz vizând probleme determinate în acelaşi mod de legi sau
reglementări. Mai mult ca atât, codul prevede posibilitatea de a fi completat şi de a fi specificat prin coduri
adoptate de departamente individuale.
Astfel, documentul prevede că angajatul nu va cere pentru el sau pentru alţii şi nu va accepta, chiar cu
ocazia festivităţilor, cadouri sau alte beneficii, cu excepţia articolelor de uz şi de o valoare modestă, de la
persoanele care au obţinut sau care ar putea obţine un avantaj în rezultatul luării de decizii sau activităţilor de
oficiu. Angajatul nu va cere pentru el sau pentru alţii şi nu va accepta cadouri sau alte beneficii de la un
subordonat sau rudele acestuia până la gradul patru. Angajatul nu va oferi cadouri sau alte beneficii

11
superiorului său sau rudelor acestuia până la gradul patru, cât şi concubinei sau concubinului acestuia, cu
excepţia articolelor de uz şi de o valoare modestă.
În conformitate cu legile în vigoare cu privire la libertatea asocierii, angajatul va informa conducătorul
oficiului său despre calitatea sa de membru în asociaţii şi organizaţii, cu excepţia celor de natură confidenţială,
interesele cărora pot fi afectate pe parcursul îndeplinirii activităţilor de serviciu, cu excepţia cazurilor când
acestea sunt politice sau organizaţii sindicale. Angajatul nu va obliga alţi angajaţi să intre în asociaţii sau
organizaţii şi nu-i va impune să acţioneze astfel, promiţând avantaje de carieră.
Ulterior, codul cere ca angajatul să informeze conducătorul oficiului său în scris despre toate relaţiile
de colaborare remunerate din ultimii cinci ani, specificând:
a) dacă el sau rudele sale până la gradul patru sau concubinii mai au relaţii financiare cu persoana care a avut
cu el relaţia de colaborare menţionată;
b) dacă aceste relaţii au fost sau sunt întreţinute cu persoane ce au un interes în activităţile sau deciziile
oficiului, circumscrise la sarcina încredinţată lui. Un manager, înaintea preluării oficiului, trebuie să notifice
departamentul despre acţiunile pe care le deţine şi alte interese financiare, care l-ar putea plasa într-o situaţie
de conflict de interese cu funcţia publică îndeplinită de el. El trebuie să declare dacă are rude de sânge până la
gradul patru sau rude de căsătorie până la gradul doi sau concubini, care sunt angajaţi în activităţi politice,
profesionale sau economice şi care îi pun în contact frecvent cu oficiul condus de el, sau care sunt implicaţi în
deciziile sau activităţile oficiului. La cererea întemeiată a managerului pentru afaceri generale şi personal, el
trebuie să furnizeze informaţie suplimentară despre averea sa şi situaţia fiscală.
Angajatul se va abţine de la luarea deciziilor sau participarea la activităţile care pot implica interesele
sale personale sau cele ale rudelor până la gradul 4 sau concubinilor; cele ale persoanelor sau organizaţiilor
care au cu el sau soţul/soţia un proces legal în desfăşurare sau un conflict sever, un credit sau datorie restantă;
cele ale persoanelor sau organizaţiilor asupra cărora el are dreptul de tutore, girant, administrator, procurator
sau agent; cele ale organizaţiilor, asociaţiilor, inclusiv cele nerecunoscute oficial, comitetelor, companiilor sau
instituţiilor la care el este administrator, manager sau director. Angajatul se va abţine în toate celelalte cazuri,
în care există motive întemeiate pentru afectarea intereselor sale. Conducătorul oficiului trebuie să decidă
asupra abţinerii.
Angajatul trebuie să accepte doar remuneraţii administrative sau alte beneficii pentru serviciile pe care
el le îndeplineşte pe parcursul exercitării obligaţiunilor sale oficiale. Angajatul nu trebuie să accepte relaţii de
colaborare cu persoanele sau organizaţiile care au sau au avut în ultimii doi ani interese economice în deciziile
şi activităţile oficiale. Angajatul nu trebuie să ceară de la superiorii său conferirea poziţiilor remunerate.
Mai mult ca atât, codul decalară că la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu angajatul trebuie să asigure
tratament egal al cetăţenilor care intră în contact cu administraţia pentru care el lucrează. În această privinţă, el
nu trebuie să refuze prestarea serviciilor unei persoane care, în mod ordinar, sunt acordate altora sau să acorde
servicii unei persoane care, în mod ordinar, sunt refuzate altora. Angajatul trebuie să se conforme procedurii
corespunzătoare la îndeplinirea obligaţiunilor administrative aflate în competenţa sa, în special, refuzând orice
presiune nelegitimă, inclusiv cea exercitată de superiorii săi.

12
 Angajatul nu trebuie să abuzeze de poziţia sa în administraţie pentru a obţine beneficii care nu sunt în
mod legitim ale sale. În relaţii private şi, în special, în cele cu oficialităţi publice aflate în exerciţiul funcţiunii,
el nu trebuie să menţioneze despre poziţia sa sau să dea de înţeles despre acesta, deoarece acest fapt ar putea
dăuna imaginii administraţiei.
Angajatul, cu excepţia cazurilor motivate întemeiat, nu trebuie să amâne sau să încredinţeze altor
angajaţi îndeplinirea activităţilor sau luarea deciziilor aflate în responsabilitatea sa. Fără prejudicierea
prevederilor contractuale, angajatul trebuie să limiteze absenţele de la serviciu până la cele strict necesare.
Angajatul nu trebuie să utilizeze în scopuri personale materialele sau echipamentul aflat la dispoziţia sa în
virtutea funcţiei. El nu trebuie să utilizeze telefoanele de serviciu pentru necesităţi personale, excepţie făcând
doar cazurile de urgenţă. Angajatul, căruia i s-a pus la dispoziţie un automobil de serviciu, trebuie să-l
utilizeze pentru îndeplinirea îndatoririlor sale oficiale şi nu trebuie să transporte în mod ordinar persoane
străine administraţiei. Angajatul nu trebuie să accepte pentru uz personal şi nu trebuie să reţină sau să utilizeze
personal bunurile ce sunt proprietatea cumpărătorului, în privinţa achiziţiilor de bunuri sau servicii pentru
oficiu.
În ceea ce priveşte angajatul aflat în contact direct cu publicul, codul cere acordarea atenţiei adecvate
întrebărilor fiecărui cetăţean şi furnizarea explicaţiilor cerute de la el privind conduita sa proprie şi cea a altor
angajaţi ai oficiului. La soluţionarea cazurilor, el trebuie să respecte ordinea lor cronologică şi nu trebuie să
refuze îndeplinirea acţiunilor care ţin de atribuţiile sale, citând motivaţiile generice, cum ar fi volumul mare de
lucru sau lipsa de timp. El trebuie să onorifice întâlnirile cu cetăţenii şi trebuie să răspundă prompt la
plângerile lor. Fără prejudiciu la dreptul său de a exprima opinii şi a răspândi informaţii în apărarea
sindicatelor şi drepturilor cetăţenilor, angajatul nu trebuie să facă declaraţii publice ce ar ştirbi imaginea
administraţiei. Angajatul trebuie să informeze conducătorul oficiului despre relaţiile sale cu agenţiile de presă.
Angajatul nu trebuie să ia angajamente sau să facă promisiuni în privinţa deciziilor sau acţiunilor
proprii sau celor ale altor persoane inerente oficiului, dacă acest fapt ar putea pune în pericol sau confirma
neîncrederea în administraţie sau în independenţa şi imparţialitatea ei. La elaborarea textelor scrise şi tuturor
altor comunicaţii, angajatul trebuie să utilizeze un limbaj clar şi accesibil. Angajatul care activează într-o
administraţie ce prestează servicii publice, trebuie să ţină cont de respectarea standardelor de calitate şi
cantitate, stabilite de către administraţie în regulamentele privind prestarea serviciilor. El trebuie să poarte
responsabilitatea cuvenită pentru garantarea continuităţii serviciului, pentru a permite cetăţenilor să aleagă
dintre diferiţi furnizori şi pentru a le oferi informaţia privind modul în care serviciul este oferit şi calitatea
acestora.
La semnarea contractelor în numele administraţiei, angajatul nu trebuie să profite de mediere sau alte
servicii ale terţelor persoane, nu trebuie să dea sau să promită beneficii în schimbul medierii pentru grăbirea
încheierii sau executării contractului. Angajatul nu trebuie să încheie în numele administraţiei contracte pentru
lucrări, furnizări, servicii, finanţare sau asigurare publice cu firmele care au semnat cu el contracte în mod
privat în ultimii doi ani. În cazul când administraţia încheie contracte pentru lucrări publice, furnizări, servicii,
finanţare sau asigurare cu astfel de firme, angajatul se va abţine de la decizii sau activităţi legate cu executarea
contractului. Angajatul care semnează contracte în mod privat cu firmele care au încheiat cu el în ultimii doi

13
ani contracte pentru lucrări publice, furnizări, servicii, finanţare sau asigurare în numele administraţiei, trebuie
să informeze despre acesta conducătorul oficiului său în scris. Dacă conducătorul oficiului se află în
circumstanţele referite mai sus, el trebuie să informeze despre acesta în scris managerul pentru afaceri generale
şi personal.
În final, documentul menţionat cere conducătorului oficiului şi angajatului să furnizeze oficiului de
control intern toată informaţia necesară pentru o evaluare completă a rezultatelor realizate de către oficiul unde
el lucrează. În special, informaţia trebuie să cuprindă: modalităţile de îndeplinire a activităţilor oficiale;
calitatea serviciilor prestate; tratament egal al diferitor categorii de cetăţeni şi clienţi; facilitarea accesului la
oficiu, în special, pentru persoanele handicapate; simplificarea şi rapiditatea procedurilor; conformitatea cu
termenele limită pentru încheierea procedurilor; răspuns prompt la plângeri, obiecţii şi rapoarte.
Oficiul S.U.A. de Etică Guvernamentală, înfiinţat prin Legea Eticii în Guvern din 1978, oferă cadrul
general şi direcţiile politicii pentru programul de etică în ramura executivă. Legea din 1978 pentru prima dată
a înfiinţat un sistem de declaraţie financiară publică pentru funcţionarii de rang superior din toate trei ramuri
ale guvernului federal, un sistem care este piatra de temelie a programului de etică din prezent. Legea din
1978, de asemenea, conţine prevederi privind stabilirea unei proceduri pentru numirea unui procuror
independent, atunci când există o alegaţie de conduită necorespunzătoare la cele mai înalte niveluri ale
guvernului. Şi, de asemenea, în 1978, o altă lege a înfiinţat Inspectorii Generali în departamentele şi agenţiile
principale pentru oferirea unui oficiu independent de investigaţie în cadrul agenţiilor, având menirea de a
soluţiona problemele de conduită necorespunzătoare, management incorect, fraudă, irosire şi abuz.
În 1989, Congresul S.U.A. a promulgat Legea privind Reforma Eticii. Legea a mărit sfera de acţiune a
legii privind conflictul de interese după încetarea serviciului, astfel încât ea se aplica membrilor Congresului şi
personalului de vârf al Congresului. Această lege, de asemenea, autorizează expres toate trei ramuri ale
guvernului pentru a implementa un sistem de declaraţie financiară confidenţială. Ramurile legislativă şi
judiciară ale Guvernului Federal din S.U.A. au propriile programe de etică. În Congres, fiecare cameră este
responsabilă pentru administrarea propriei programe de etică. În Senat, această responsabilitate aparţine
Comitetului Exclusiv privind Etica. În Camera Reprezentanţilor, Comitetul privind Standardele Oficiale de
Conduită are această responsabilitate. Mai mult ca atât, atât Senatul, cât şi Camera au amendat regulile lor
corespunzătoare pentru a institui restricţii mai severe asupra acceptării cadourilor. Congresul, de asemenea, a
adoptat Legea privind declararea lobbysmului din 1995, prima revizie generală şi completă a legii privind
lobbyismul în aproape 50 de ani. În sistemul judiciar federal, Conferinţa Judiciară a Statelor Unite este
responsabilă pentru administrarea sistemului de declarare financiară pentru judecătorii federali şi personalul
lor. La nivelul guvernului statal din S.U.A., există 45 de comisii sau comitete ale eticii de stat. Aceste agenţii
statale au un spectru larg al responsabilităţilor. Adiţional administrării standardelor de conduită şi declarării
financiare, multe agenţii statale, de asemenea, soluţionează probleme privind finanţarea campaniilor şi
declararea lobbysmului. La nivel local, cel puţin 12 oraşe au propriile comisii de etică.
Oficiul de Etică Guvernamentală exercită conducere în ramura executivă pentru prevenirea
conflictelor de interese din partea angajaţilor guvernamentali şi pentru soluţionarea conflictelor de interese ce
apar. În colaborare cu agenţiile şi departamentele ramurii executive, el sprijină standarde înalte de etică pentru

14
angajaţi şi consolidează încrederea publicului în ceea ce priveşte imparţialitatea şi integritatea afacerilor
guvernului. Oficiul S.U.A. de Etică Guvernamentală stabileşte politica etică şi oferă conducere prin:
• elaborarea unui cod de conduită cuprinzător;
• supravegherea sistemelor de declarare financiară;
• stabilirea cerinţelor pentru instruirea eticii;
• furnizarea sfaturilor şi consultanţei privind etica;
• conducerea revizuirilor regulate ale programelor de etică ale agenţiilor, etc.
Cu alte cuvinte, aceste măsuri preventive sunt intenţionate de a asigura că vasta majoritate de angajaţi
ai ramurii executive respectă înaltele standarde de conduită şi de a oferi publicului asigurarea că angajaţii
guvernamentali satisfac aceste standarde şi, astfel, menţin încrederea publicului în guvern.
În 1989 Comisia prezidenţială de reformă a legii federale privind etica a recomandat ca sistemul de
reglementări individuale ale agenţiilor privind etica să fie înlocuite cu o singură reglementare aplicabilă tuturor
angajaţilor din ramura executivă. Acţionând în baza acestei recomandări, preşedintele Bush a semnat la 12
aprilie 1989 un decret executiv stabilind
14 principii de bază ale conduitei etice pentru personalul ramurii executive şi a îndrumat Oficiul S.U.A. de
etică Guvernamentală să instituie un set unic, clar şi cuprinzător al standardelor ramurii executive de conduită
etică. Astfel, standardele de conduită etică pentru angajaţii ramurii executive sunt următoarele.
Secţiunea asupra prevederilor generale stabileşte cadrul pentru restul reglementării. Această parte
include definiţii, prevede autoritate pentru completarea reglementării atunci când este necesar de către agenţii
individuale şi încurajează angajaţii să solicite sfaturi de la funcţionarii de etică din agenţie. De asemenea, ea
declară din nou cele 14 principii de conduită etică şi instruieşte angajaţii de a le aplica în situaţii ce nu sunt
adresate în mod specific de către reglementări şi pentru situaţiile care implică aparenţe de conflict; prevede că
circumstanţele trebuie să fie judecate din perspectiva unei persoane rezonabile, cunoscând faptele relevante.
Secţiunea referitoare la cadourile din surse externe interzice solicitarea sau acceptarea cadourilor din
surse interzise sau cadourilor oferite în virtutea poziţiei oficiale. Termenul de „sursă interzisă” include „oricine
în afaceri sau în activităţi oficiale ale agenţiei şi oricine afectat substanţial de îndeplinirea îndatoririlor oficiale
ale unui angajat”. De exemplu, o companie ce participă la licitaţie pentru un contract al agenţiei sau o persoană
aflată în căutarea unei alocaţii pentru agenţie se consideră o sursă interzisă de cadouri pentru angajatul acelei
agenţii. Termenul de „cadou” este definit ca orice având valoare monetară. El nu include articolele care în
mod clar nu sunt cadouri, ca reducerile disponibile public, împrumutule comerciale, dar include astfel de
articole neînsemnate cum ar fi cafeaua, prăjiturile, felicitările şi certificatele. Există câteva excepţii. De
exemplu, cu anumite limitări, angajaţii pot accepta cadouri nesolicitate având valoare de până la 20 dolari
S.U.A. de ocazie, în total nu mai mult de 50 dolari S.U.A. într-un an calendaristic dintr-o singură sursă,
cadouri motivate de o relaţie de familie sau prietenie personală, cât şi participarea la anumite întruniri,
conferinţe şi recepţii sponsorizate ce au loc într-o ţară străină. Această parte, de asemenea, conţine îndrumări
privind restituirea sau achitarea plăţii pentru cadourile ce nu pot fi acceptate.
În ceea ce priveşte oferirea–acceptarea cadourilor dintre angajaţi, este interzis de a oferi sau a solicita
un cadou de la alt angajat, care este un superior oficial, sau a accepta un cadou de la un angajat plătit mai

15
puţin, cu excepţia când aceşti doi angajaţi sunt prieteni, care nu se află într-o relaţie de superior- subordonat.
Excepţiile la acest capitol sunt:
- pe o bază ocazională, angajaţii pot oferi şi accepta articole cu o valoare totală de până la 10 dolari de
ocazie, ospăţ în oficiu sau ospitalitate personală la reşedinţă. Această excepţie poate fi folosită pentru zilele de
naştere şi sărbătorile la care, tradiţional, se fac cadouri;
-cu ocazii de semnificaţie personală, precum căsătoria, şi cu ocazii care încetează relaţia de superior-
subordonat, precum plecarea la pensie. În aceste cazuri, angajaţii pot oferi şi accepta cadouri potrivite ocaziei
şi pot face sau solicita contribuţii voluntare de sume rezonabile pentru cadourile de grup.
Secţiunea privind interesele financiare în conflict conţine două prevederi menite a soluţiona interesele
financiare, care sunt în conflict cu obligaţiunile oficiale ale angajaţilor. Prima prevedere întitulată
„Descalificarea intereselor financiare” interzice angajatului de a participa în calitate guvernamentală oficială
într-o problemă, în care el sau soţia/soţul, copilul minor, conducătorul sau oricine altul are un interes financiar.
De exemplu, agentul de cumpărare al unei agenţii nu poate înainta o comandă a agenţiei pentru soft-ul de
computer către o companie aflată în proprietatea soţiei sale. Prevederea include alternative la neparticipare,
care por implica vânzarea sau cedarea interesului în conflict sau obţinerea prin lege a unui refuz la drept, care
îi va permite angajatului să continue îndeplinirea îndatoririlor oficiale specifice. A doua prevedere, întitulată
„Interese financiare interzise”, conţine dispoziţia prin care agenţiile pot interzice angajaţilor de a căpăta sau a
reţine anumite interese financiare. Angajaţii, cărora li se cere a vinde interese financiare, pot fi numiţi să reţină
consecinţele fiscale ale acestei lipsiri.
Secţiunea cu privire la imparţialitatea îndeplinirii îndatoririlor oficiale stipulează că există
circumstanţe, altele decât cele menţionate în prevederile anterioare, în care angajaţii nu trebuie să
îndeplinească îndatoririle oficiale pentru a evita aparenţa de pierdere a imparţialităţii. Această prevedere
conţine două aspecte. Primul aspect, „relaţiile personale şi de afaceri”, declară că angajaţii trebuie să obţină
autorizaţia corespunzătoare înainte de a participa în anumite probleme guvernamentale, unde imparţialitatea
lor poate fi pusă sub semnul întrebării. Problemele acoperite în mod specific de acest standard includ cele:
(1) implicând anumite părţi, precum contractele, alocaţiile sau investigaţiile, care pot afecta interesele
financiare ale membrilor, proprietarilor de case ale angajaţilor, sau
(2) în care persoanele având relaţii specifice cu angajaţii, sunt părţi sau reprezintă părţile. Aceasta ar
include, de exemplu, problemele privind conducătorii soţiilor sau copiilor minori, sau oricine având o afacere
sau o relaţie financiară cu angajaţii.
Există proceduri prin care angajaţii pot fi autorizaţi de a participa în astfel de probleme atunci când
acest fapt serveşte intereselor agenţiei care angajează. Procesul trebuie folosit cu scopul de a adresa orice
problemă, în care imparţialitatea unui angajat poate fi pusă la dubii. Al doilea aspect, „plăţi extraordinare de la
foştii conducători”, limitează participarea angajaţilor la anumite probleme cu implicarea foştilor conducători.
Dacă un fost conducător a dat unui angajat o „plată extraordinară” în exces de 10.000 dolari anterior
angajării în serviciul federal, angajatului i se interzice de a participa în decurs de doi ani la probleme, în care
fostul conducător este sau reprezintă o parte. O plată de 25.000 dolari votată pe o bază ad-hoc de către

16
consiliul de directori se consideră o „plată extraordinară”. Indemnizaţia de rutină de concediu făcută în
baza unui plan stabilit de beneficiu pentru angajat nu se consideră o astfel de plată.
Secţiunea referitoare la căutarea altui serviciu interzice angajaţilor de a participa, în calitatea lor
oficială, în anumite cazuri, care au un efect direct şi previzibil asupra intereselor financiare ale persoanelor de
la care ei „caută serviciu” sau care au cu ei o înţelegere privind o viitoare angajare la serviciu. Termenul de
„căutarea serviciului” cuprinde negocierile reale de angajare şi eforturile preliminare de a obţine angajarea la
serviciu, precum şi expedierea unui curriculum vitae nesolicitat. Acest termen nu include: expedierea unui CV
nesolicitat, de exemplu, către cineva afectat doar de lucrul angajatului privind aspecte generale, sau solicitarea
unei cereri- model de angajare la serviciu sau refuzarea unei propuneri nesolicitate de angajare la serviciu.
Angajatul, în mod general, continuă „să caute serviciu” până când el sau eventualul său conducător refuză
angajarea la serviciu şi toate discuţiile se sfârşesc. Totuşi, angajatul nu se mai consideră că „caută serviciu”
dacă destinatarul unui CV nesolicitat nu a dat nici un răspuns în perioada de două luni.
Mai mult ca atât, secţiunea privind abuzul de poziţie conţine patru prevederi desemnate de a asigura că
angajaţii nu fac abuz de poziţia lor oficială. Acestea includ:
(1) interzicerea angajaţilor de a utiliza oficiul public pentru câştig personal sau pentru câştig privat al
prietenilor, rudelor sau persoanelor, care sunt afiliaţi cu ei în calitate neguvernamentală, sau pentru aprobarea
oricărui produs, serviciu sau antrepriză,
(2) interzicerea angajării în tranzacţii financiare, utilizând informaţia nepublică sau permiţând
utilizarea necorespunzătoare a acestei informaţii pentru interese private ulterioare,
(3) obligaţia de a proteja şi păstra proprietatea guvernamentală şi a utiliza proprietatea guvernamentală
doar în scopurile autorizate, şi
(4) interzicerea utilizării timpului oficial în scopuri personale şi interzicerea încurajării sau solicitării
unui subordonat de a utiliza timpul oficial pentru îndeplinirea activităţi neautorizate.
De asemenea, există prevederi guvernând implicarea angajaţilor în activităţi externe, inclusiv
angajarea la alt serviciu. Aceste prevederi sunt suplimentare celora stabilite în alte părţi ale reglementării.
Prevederile includ:
(1) rezumatele legilor şi prevederea constituţională care pot limita anumite activităţi externe,
(2) interzicerea angajării în activităţi externe, care sunt în conflict cu atribuţiile oficiale ale
angajaţilor,
(3) autoritatea prin care agenţiile individuale pot cere angajaţilor de a obţine aprobare înainte de a se
angaja în activităţi străine,
(4) limitări asupra venitului extern câştigat aplicabile la anumiţi candidaţi numiţi în funcţie de
preşedinte şi anumiţi angajaţi fără carieră,
(5) interzicerea servirii ca martor expert, altfel decât în numele Statelor Unite, în anumite procese
legale, în care Statele Unite este parte sau are un interes direct şi substanţial,
(6) interzicerea primirii compensaţiei pentru predare, luare de cuvânt sau scriere legate de atribuţiile
oficiale, care este suplimentară la interzicerea impuse prin lege în privinţa onorariului,
(7) limitări privind strângerea fondurilor în calitate personală, şi

17
 (8) cerinţa ca angajaţii să satisfacă obligaţiile lor financiare întemeiate.
În cele din urmă, prevederile privind autorităţile legale fac referinţe la alte legi ce vizează conduita
angajaţilor.
În Japonia, legislativul a adoptat în 1999 legea naţională privind etica serviciului public, care are
scopul de a asigura încrederea cetăţenilor în serviciul public, descurajând activităţile care creează suspiciune
sau neîncredere în vederea corectitudinii îndeplinirii îndatoririlor prin introducerea măsurilor necesare menite
de a contribui la menţinerea eticii, reieşind din atribuţiile funcţionarilor din serviciul public naţional,
recunoscând că funcţionarii din serviciul public naţional sunt în slujba cetăţenilor şi funcţia lor primordială
este să îndeplinească serviciul public încredinţat de către public.
Această lege prevede principiile eticii care trebuie să fie respectate de către toţi funcţionarii publici. Ea
stipulează baza legală pentru elaborarea codului de etică a funcţionarilor din serviciul public naţional, relevând
posibilitatea pentru conducătorii fiecărui minister sau departament să dezvolte instrucţiuni proprii privind
etica, aplicabile faţă de angajaţii ministerelor şi departamentelor având consimţământul Consiliului Eticii din
Serviciul Public Naţional. Ulterior, legea declară că funcţionarii de rang superior trebuie să raporteze
conducătorilor săi din ministere sau departamente cazurile de primire a cadourilor, de schimb a hârtiilor de
valoare de stat şi veniturile.
O prevedere importantă a legii este înfiinţarea mecanismului de aplicare şi monitorizare a problemelor
etice, şi anume Consiliul Eticii din Serviciul Public Naţional şi funcţionarii de supraveghere a eticii numiţi în
fiecare minister sau departament. De asemenea, se stipulează că măsuri corespunzătoare trebuie luate pentru
menţinerea eticii printre angajaţii din corporaţiile publice, precum şi printre funcţionarii publici din guvernele
locale pe baza măsurilor prevăzute în legea menţionată. Cu toate acestea, profesorii, lucrând în universităţile
naţionale şi angajaţii din corporaţiile guvernamentale, precum şi serviciul poştal, serviciul forestier naţional,
tipografia şi monetăria sunt scutite de la unele prevederi ale legii menţionate, cum ar fi investigaţia proprie şi
acţiunile disciplinare ale Consiliului Eticii din Serviciul Public Naţional.
Codul etic al funcţionarilor din serviciul public naţional, elaborat în baza legii sus menţionate,
stabileşte standardele de comportament etic, prevederile privind acţiunile interzise şi excepţiile la ele (în
principal, atunci când există o relaţie personală), acţiunile interzise persoanelor care nu sunt părţi interesate,
precum şi reglementări în vederea luărilor de cuvânt şi altor activităţi, consultarea funcţionarului de
supraveghere a eticii.
Astfel, conform codului etic menţionat, angajatul nu trebuie să primească un cadou de bani, bunuri sau
imobil (cu excepţia unui cadou de rămas bun, un cadou de celebrare, o pomană bănească pentru sufletul celui
defunct şi un cadou de flori la funeralii) de la o parte interesată; să primească un împrumut de la o parte
interesată (cu excepţia unui împrumut de la o instituţie financiară cu plata dobânzii cuvenite); să arendeze
gratis bunuri sau imobil de la sau pe seama unei părţi interesate; să primească hârtii de valoare de stat care nu
sunt deţinute public de la o parte interesată cu sau fără plata preţului; să accepte ospitalitatea unei persoane
interesate; să ia masa cu o parte interesată; să participe în orice joc nepotrivit, sau să joace golf cu o parte
interesată; sau să călătorească cu o parte interesată (cu excepţia călătoriilor oficiale).

18
 Codul menţionat exclude din sfera acţiunilor interzise astfel de acţiuni ca: acceptarea unui cadou de la
o parte interesată care este distribuit pe larg ca produse de reclamă sau ca suvenir; acceptarea unui suvenir la o
petrecere asistată de multe persoane; utilizarea bunurilor din oficiul părţii interesate cu ocazia unei vizite
oficiale; călătoria într-un automobil oferit de o parte interesată cu ocazia unei vizite oficiale la oficiul părţii
interesate (atâta timp cât utilizarea automobilului este considerată rezonabilă în raport cu transportul public de
pe lângă oficiu şi alţi factori); acceptarea unor băuturi oferite la o întrunire oficială de către o parte interesată;
la o petrecere asistată de multe persoane, acceptarea băuturilor oferite de o parte interesată şi/sau luarea mesei
cu o parte interesată; la o întrunire oficială, acceptarea băuturii şi mâncării modeste oferite de o parte
interesată, şi consumarea băuturii şi mâncării modeste cu o parte interesată; şi luarea mesei cu o parte
interesată, dacă un angajat plăteşte cheltuielile sale. Un angajat trebuie să obţină aprobarea unui funcţionar de
supraveghere a eticii, dacă el ia masa cu o parte interesată seara (cu excepţia luarea unei mese modeste la o
întrunire oficială sau negociere).
De asemenea, codul stipulează că atunci când un angajat achiziţionează bunuri sau imobil de la o parte
interesată la un preţ extrem de ieftin faţă de preţul de piaţă, sau arendează bunuri sau imobil, sau acceptă un
serviciu oferit de o parte interesată la costuri extrem de ieftine faţă de preţul de piaţă, diferenţa dintre preţul
sau costul real şi preţul de piaţă este considerat drept cadou.
La rândul său, Coreea a urmat altă cale. În programele sale anticorupţie, Coreea a elaborat un
program de politică privind reforma atitudinilor şi eticii funcţionarilor publici şi îmbunătăţirea salariilor şi
beneficiilor lor. Astfel, în vederea elaborării şi implementării codurilor de conduită pentru funcţionarii publici,
guvernul coreean a stabilit următoarea direcţie principală:
- bazate pe legile anticorupţie, codurile de conduită trebuie să fie instituite printr-un decret
prezidenţial;
- codurile de conduită cer aplicarea sancţiunilor administrative pentru încălcarea lor;
- codurile de conduită se aplică fiecărui funcţionar public, inclusiv funcţionarilor din guvernul local şi
învăţătorilor şcolari.
În această privinţă, guvernul a pledat pentru stimularea atitudinilor corecte ale funcţionarilor publici.
Astfel, un funcţionar public trebuie să îndeplinească îndatorirea sa cu maximă răspundere şi îndemnare, nu
trebuie să utilizeze resursele şi facilităţile guvernamentale pentru scopuri private, trebuie să trăiască într-un
mod economic, evitând stilul de viaţă luxos şi excesiv, şi trebuie să evite mereu conflictele de interese la
îndeplinirea îndatoririlor sale.
În conformitate cu programul de politică menţionat, trebuie adoptate coduri stricte de conduită pentru
a preveni relaţiile dubioase cu părţile sectorului privat. În special, unui funcţionar public i se interzice să dea şi
să ia bani ca apreciere sau cadou de rămas bun de la alţi funcţionari publici, precum şi de la cetăţenii privaţi.
Un funcţionar public nu trebuie să primească un cadou al cărui valoare depăşeşte 50.000 Won (40 dolari
S.U.A). Valoarea totală a cadourilor primite pe parcursul unui an nu poate depăşi 200.000 Won (150 dolari
S.U.A.). Un funcţionar public nu trebuie să primească cadouri de la subordonaţii săi, nu trebuie să primească
bani de felicitare sau condoleanţe care depăşesc 30.000 Won (25 dolari S.U.A) (funcţionarilor publici la
nivelul de asistent al ministrului şi mai sus li se interzice a primi bani pentru scopuri de felicitare sau

19
condoleanţe). Mai mult ca atât, un funcţionar public nu trebuie să invite pe nimeni la evenimentul său personal
de felicitare sau condoleanţe, cu excepţia rudelor şi prietenilor apropiaţi.
Guvernul Coreei a recunoscut necesitatea practicilor de lucru echitabile şi juste. Din aceste
considerente, un funcţionar public nu trebuie să se asocieze şi nu trebuie să acorde sprijin financiar partidelor
politice şi asociaţiei susţinătorilor pentru membrii Adunării Naţionale. Funcţionarul public nu trebuie să se
angajeze în mituirea, aranjarea şi cererea pentru scopuri private şi personale; nu trebuie să accepte preşedinţia
unei asociaţii private, să primească sprijin financiar de la un astfel de grup.
În ceea ce priveşte sporirea unor atitudini mai bune şi etică pentru funcţionarii publici, guvernul
îndeamnă să fie oferită o educaţie anticorupţie atât pentru funcţionarii publici din guvernul central şi regional
sau local, cât şi pentru angajaţii organizaţiilor publice. De asemenea, cheamă ca fiecare centru de instruire a
funcţionarilor publici să fie obligat de a include cursuri anticorupţie în programul lor şi candidaţii pentru
posturile guvernamentale să depună, în mod obligatoriu, jurământ solemn de a respecta codurile de conduită
pentru funcţionarii publici, apriori numirii în funcţie.
Finalmente, guvernul coreean cheamă la majorarea salariilor şi beneficiilor funcţionarilor publici, în
special, la majorare în mod sistematic, astfel, încât salariile acestora să se egaleze cu cele din industriile
private într-un termen de 5 ani şi ca schema pentru mărirea salariilor să se concentreze, în primul rând, asupra
funcţionarilor de rang mediu şi inferior.
Ţările din Europa Centrală şi de Est, de asemenea, sunt preocupate de problema eticii şi codurilor de
conduită pentru funcţionarii publici. Astfel, Republica Lituania a adoptat codul etic pentru avocaţi, codul etic
pentru inspectoratul fiscal de stat, codul etic pentru vamă, codul etic pentru controlul de stat şi codul etic
pentru Serviciul Special de Investigaţii.
Un alt exemplu este codul de etică al deputaţilor, instituit prin legea adoptată de legislativul
Republicii Polonia la 17 iulie 1998, care prevede, că la depunerea jurământului, deputatul din legislativ, în
serviciul său public, confirmă ordinea legală existentă ca fiind obligatorie şi consimte a se supune principiilor
etice general acceptate şi preocupării împărtăşite în comun pentru bunăstarea generală a ţării. Ulterior, codul
menţionat cere ca deputatul să se comporte într-o manieră consecventă cu demnitatea oficiului său şi, în
special, prin respectarea următoarelor principii: imparţialitate, sinceritate, caracter conştiincios, respectarea
bunului nume al legislativului, responsabilitate. Codul de conduită bulgar al funcţionarilor publici stabileşte
principiile şi prevederile de bază privind relaţiile dintre funcţionarii publici, pe de o parte, şi cetăţenii, colegii,
pe de altă parte. De asemenea, prescrie standardele conduitei profesionale, precum şi conduita personală. Cu
toate acestea, în fostele republici socialiste, standardele etice pentru funcţionarii publici sunt stipulate în legile
cu privire la statutul anumitor autorităţi publice.
În Republica Sud Africană, Comisia Serviciului Public a adoptat un cod de conduită pentru
funcţionarii publici pentru a realiza practic prevederile constituţionale relevante cu privire la serviciul public.
Toţi angajaţii trebuie să se conforme acestui cod de conduită. Codul trebuie să acţioneze ca un principiu
general pentru angajaţi privind ceea ce se aşteaptă de la ei dintr-un punct de vedere etic, atât în conduita lor
individuală, cât şi în relaţiile lor cu alţii. Conformitatea cu acest cod trebuie să sporească profesionalismul şi să
ajute la asigurarea încrederii în serviciul public. Codul prevede principii îndrumătoare pentru angajaţi cu

20
privire la relaţiile lor cu legislativul, funcţionarii politici şi executivi, alţi angajaţi şi publicul şi pentru a indica
spiritul cu care angajaţii trebuie să îndeplinească îndatoririle lor, ce trebuie de făcut pentru a evita conflictele
de interese şi ce se aşteaptă de la ei cu referite la conduita lor personală în viaţa publică şi privată. Dar, ca şi în
majoritatea cazurilor menţionate mai sus, nu există mecanisme clare pentru implementarea sau aplicarea
codurilor de conduită.
Concluzând această parte, de asemenea trebuie menţionate acţiunile luate în Argentina în privinţa
eticii guvernamentale. Guvernul argentinian a creat în 1997 Oficiul Naţional al Eticii Publice în cadrul ramurii
executive. Doi ani mai târziu, printr-o lege-decret, a fost aprobat codul de etică pentru oficiul public, care
stabileşte principii generale (valorile etice) şi principii speciale (obligaţii). Codul, de asemenea, prevede reguli
de conduită cu privire la beneficiile din surse externe (beneficii interzise), interdicţii funcţionale, conflictul de
interese, nepotism, poziţii multiple, perioada de aşteptare şi rapoartele de declarare financiară şi a imobilului.
Oficiul Naţional al Eticii Publice are misiunea de a lua acţiuni asupra funcţionarilor publici din ramura
executivă naţională în aplicarea codului de etică pentru oficiul public. De asemenea, el dezvoltă instrumentele
adecvate pentru prevenirea situaţiilor neetice şi oferă instruire şi asistenţă personală. De aceea, Oficiul
contează pe următoarea structură: conducerea controlului şi acţiunilor ulterioare asupra situaţiei patrimoniale
şi financiare a funcţionarilor publici; conducerea controlului asupra conflictelor de interese; conducerea
prevenirii, educaţiei etice, instruirii şi promovării.
Luând în consideraţie faptul că există multe şi variate sarcini şi servicii îndeplinite în cadrul
administraţiei statale, calea optimă ar fi instituirea unui cod naţional de conduită pentru funcţionarii publici,
bazat pe lege, cu mecanismele proprii de aplicare, care ar servi ca fundament pentru adoptarea codurilor de
conduită pentru funcţionarii publici împuterniciţi cu activităţi statale sau profesii particulare şi având forţă
obligatorie doar asupra anumitor categorii de funcţionari publici. Este important ca aceste coduri să
corespundă domeniilor specifice ale administraţiei profesionale, precum şi cerinţelor faţă de poliţie, armată,
serviciul sănătăţii, educaţie, asistenţa socială, etc. Astfel de coduri nu trebuie să dubleze îndatoririle
funcţionarilor publici după cum este prevăzut în legi.
Totuşi, codurile de conduită trebuie să completeze obligaţiile legale generale cu reguli administrative
şi etice potrivite pentru o anumită profesie. De exemplu, codurile profesionale trebuie să fie create de către
asociaţiile de autoguvernare compuse din grupuri profesionale clar definite, care lucrează, de asemenea, în
sfera administraţiei publice, precum secretarii oficiilor guvernamentale locale, managerii orăşeneşti, serviciul
sănătăţii, administratorii şcolilor, contabilii, experţi în informatică, arhitecţi, angajaţii din sfera asistenţei
sociale, topografi, etc.
Posibilitatea dezvăluirii conduitei neetice sau demonstrării urmăririi efective în justiţie a acesteia este
cu mult mai importantă decât codurile de conduită per se. Astfel, în vederea prevenirii cu succes a corupţiei,
adoptarea codurilor de conduită trebuie însoţită de instituirea mecanismelor adecvate de aplicare.
Bibliorafie:
1. Sârbu T., Etică: valori şi virtuţi morale. Iaşi: Editura Societăţii Academice „Matei Teiu Botez”, 2005
2. Sârbu T., Introducere în deontologia comunicării. Iaşi: Editura Cantes, 1999.
3. Vedinaş V., Statutul Funcţionarilor publici – comentarii, doctrină, legislaţie, jurisprudenţă,
Bucureşti:Universul Juridic, , 2009.

21
4. Verginia Vedinaş, Deontologia vieţii publice. Bucureşti: Universul juridic, 2007.
5. Achiziţiile publice şi etica publică: viziuni privind combaterea corupţiei / Efim Obreja, Viorelia Gâscă,
Teodor Potîrniche; Transparency International. Chișinău: „Bons Offices”, 2002, 160 p.

22