In istoria Europei si a Frantei, sfarsitul secolului al XVIII-lea si intreg

secolul urmator au stat sub semnul Revolutiei franceze si al consecintelor sale.

Potrivit istoricilor francezi Jean Carpentier si François Lebrun, intre 1789 si 1815,
Europa a respirat in ritmul Frantei. Marea Natiune s-a impus mai intai prin forta
ideilor, iar apoi prin forta armelor. Napoleon, mai ales, a nazuit sa intemeieze o
Europa continentala de expresie franceza.
Între 1740-1783, Franța s-a implicat în trei mari războaie globale cu Marea
Britanie, întâi în Războiul pentru succesiune austriacă, apoi în Războiul de șapte
ani, și Războiul american de independență. Toate războaiele au fost costisitoare,
datoria națională crescând prin împrumuturi masive. Spre deosebire de Anglia care
și ea avea datorii masive, Franța nu avea un corp reprezentativ care să inspire
încredere celor care acordau împrumuturi. O parte din banii percepuți ca impozite
nu ajungeau la rege. Astfel, fără o restabilire a controlului asupra finanțelor, nici o
reforma fundamentală nu putea fi realizată. Chiar și dacă clerul și nobilimea ce
beneficiau de privilegii și scutiri ar fi plătit impozite, deficitul nu putea fi redus.
Politica aberantă, fără logică, a regelui francez în chestiunea religioasă a
avut repercusiuni foarte grave asupra Franţei, atât pe plan intern (prin migrarea
unei importante părţi dintre protestanţi – de aici importantele efecte asupra
economiei), cât şi pe plan extern,ea având menirea de a izola Franţa şi de a ridica
împotriva acesteia o coaliţie multinaţională.

Model de schimbare fundamentala a societatii, prin amploare, cauzalitate,

consecinte si prin faptul ca a avut loc in cea mai importanta tara a continentului,
acolo unde si societatea feudala imbracase formatul ei clasic, Revolutia franceza a
izbucnit in vara anului 1789.Din acest moment, razboiul purtat de Franta si-a
schimbat caracterul. Daca in 1792 Franta purta un razboi just, animat de dorinta de
a da un ajutor fratesc tuturor popoarelor care aspirau la libertate, iar guvernul
francez trebuia sa fie un guvern revolutionar pana la pace, in 1793 razboiul a
devenit o veritabila hartuiala a Europei impotriva Frantei, sub impulsul implicarii
tot mai evidente a Angliei.In martie 1793, Marea Britanie facea primele tatonari
pentru o coalitie antifranceza, impinsa tot mai pregnant in aceasta directie de
radicalizarea permanenta a Revolutiei. Reactia puterilor europene era determinata
de faptul ca, prin inlaturarea si ghilotinarea Regelui, Franta atentase nu numai la
principiul legitimitatii, dar si la principiul dinastic. Astfel s-a format prima coalitie
antifranceza formata din Austria, Prusia, Marea Britanie, Spania, Sardinia, apoi
Portugalia, majoritatea statelor germane si italiene.  Era vorba despre o radicalizare
a Revolutiei, care, la randul sau, a provocat o radicalizare a statelor europene, in
frunte cu Marea Britanie, mai ales ca Irlanda catolica va fi cuprinsa de flacari,
sperand ca Franta o va ajuta impotriva Marii Britanii.

În realitate, cum spunea Hegel, in intervalul 1789-1815, Franta desavarsise

istoria Europei.Ea n-a inventat liberalismul, dar a dat consistenta statului national
in Apusul si Rasaritul continentului, unde popoarele au devenit constiente de
propriile lor deziderate.Au fost infaptuite reforme ireversibile: Codul Civil, impus
in numeroase state, abolirea privilegiilor feudale, desi cu anumite limite.

Revolutia franceza a impus in istoria europeana un model, adevarat sistem

de referinta, pentru prezentul imediat si, mai ales, pentru viitor, care va da un
impuls hotarator initiativelor avand ca scop eliberarea popoarelor constituite in
state bazate pe natiuni.Pe aceasta cale, Revolutia franceza a descatusat istoria
Europei pentru mai bine de un secol, lasand urme care se mai vad si astazi.