Acțiunea în carență

Uniunea Europeană, dotată in prezent cu personalitate juridică, se substituie Comunității

Europene. Astfel, prin Tratatul de la Lisabona, structura pe piloni a dispărut, Uniunea dispunand de
un nou cadru instituțional. În consecință, astfel cum și alte instituții și-au schimbat denumirea,
sistemul jurisdicțional al Uniunii, în ansamblu, se va numi Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Prin intermediul tratatelor constitutive s-a dorit crearea pe plan comunitar a unei puteri judiciare
autonome, păstrându-se însă, o legătură strânsă între jurisdicţia comunitară şi jurisdicţiile naţionale
în scopul aplicării armonioase a normelor comunitare.
Având în vedere că numărul acţiunilor introduse la Curtea de justiţie a crescut în mod
constant de la constituirea acesteia, soluţionarea cauzelor deduse judecăţii s-a prelungit, ca urmare,
apariţia efectelor negative asupra rapidităţii rezolvării solicitărilor statelor pentru interpretarea
uniformă a normelor comunitare şi în clarificarea acţiunilor şi poziţiilor părţilor justiţiabile a fost
inerentă.

Notiunea de 'carenta'

De-a lungul anilor multi autori au incercat sa dea o denumire cat mai exacta a recursului in
carenta. S-a pornit de la termenul de „carenta” – lipsa, inactiune, tacere – însă, art. 265 din TFUE
oferă cea mai cuprinzatoare defiție a actiunii in carenta: „Consta in posibilitatea pusa la dispozitia
institutiilor europeane, statelor membre dar si persoanelor fizice si juridice de a sesiza CJUE cu
solicitarea de a controla legalitatea inacţiunii Parlamentului European, Consiliului European,
Consiliului, Comisiei şi Băncii Centrale Europene sau a unui organ/oficiu/agenţie a Uniunii.

Chiar daca la prima citire definitia pare complicata, ideea este deosebit de simpla: ca și
institutie europeana, daca refuzi sa iei atitudine, daca refuzi sa aplici prevederile Tratatelor, desi ai
aceasta obligatie prin lege, poti fi actionat in fata CJUE printr-o acțiune în carență.

S-a apreciat ca absentiunea in sine nu constituie si o incalcare a dispozitiilor normelor

juridice europeane. Se retine o carenta doar in cazurile in care institutia respectiva era tinuta
sa actioneze in baza normelor juridice europeane.

Fiind un mijloc de control jurisdictional – actiunea in carenta are un rol deosebit, garantand
exercitarea puterilor UE conferite institutiilor prin Tratate si urmarind sa oblige institutia
competenta sa actioneze.

Scopul său este, de fapt, obţinerea unei hotărâri a CJUE că instituţia a acţionat nelegal prin
neluarea unei decizii. După cum putem observa, titularii acţiunii în carenţă (institutiile europeane,
statelor membre dar si persoanelor fizice si juridice) sunt aceeaşi ca şi cei care pot introduce o
acţiune în anulare. Trebuie remarcat faptul că instanţele Uniunii, Curtea şi Tribunalul, nu au drept
de acţiune. De asemenea, orice persoană fizică sau juridică poate sesiza CJUE cu o plângere
împotriva unei instituţii a Uniunii care a omis să îi adreseze un act, altul decât o recomandare sau un
aviz.
Acţiunea în carenţă poate fi intentată împotriva Consiliului, a Parlamentului European, a
Comisiei şi a Băncii Centrale Europene. Acţiunea în carenţă nu poate fi exercitat decât dacă
„instituţia în cauză a fost, în prealabil, invitată să acţioneze” şi „dacă la expirarea unui termen de
două luni de la această invitaţie, instituţia nu a luat atitudine”. Partea interesată trebuie să ceară
instituţiei competente să pună capăt inactivităţii sale. De fapt, cererea reprezintă o punere în
întârziere, care trebuie să fie clara, precisa si sa avertizeze institutia ca perseverarea in inactiune va
duce la o actiune in carență.
Ea trebuie să fie clară, precisă şi să avertizeze instituţia UE că perseverarea în inactivitate
va duce la o acţiune potrivit jurisprudenţei CJUE, în hotărârea Les Verts, C-294/83, s-a decis faptul
că orice act cu forţă juridică obligatorie a oricărei instituţii comunitare poate fi supus controlului
de legalitate ale CJCE.
În consecinţă, ar putea fi declarate nule şi acte emise de alte entităţi sau organisme cărora
instituţiile comunitare le-au delegat diverse competenţe. Este necesar ca cererea preliminară să
precizeze data de la care curge termenul de două luni, în decursul căruia instituţia trebuie să
acționeze. Practic, cererea preliminară se adresează numai instituţiei competente şi obligată la o
anumită acţiune și traseaza limitele in care eventuala actiune in carenta va putea fi introdusa. Dacă
instituţia în cauză se achita de obligatie – adopta masura respectiva, acţiunea rămâne fără obiect.
Dacă şi după cele două luni, trecute de la punerea în întârziere, instituţia în culpă
perseverează în tăcerea sa, se trece la etapa contencioasă (faza judiciară), în care partea interesată
are la dispoziţie un nou termen de două luni pentru a sesiza CJUE cu o acţiune în carenţă propriu-
zis. Instituţia sau instituţiile a căror abţinere a fost declarată contrară tratatului este obligată/sunt
obligate să ia măsurile impuse de executarea hotărârii CJUE, conform art. 266 TFUE. Practic,
această hotărâre conține două elemente: pe de o parte, constata ilegalitatea abtinerii și după aceea,
obligă instituția să acționeze. CJUE poate indica care act este necesar pentru conformarea cu
hotărârea sa. Potrivit art. 266 TFUE, obligatia institutiei de a lua masurile necesare in vederea
executarii hotararii Curtii nu aduce atingere aplicarii art. 340 par. 2 TFUE care prevede ca, in
materie de raspundere extracontractuala, UE este obligata sa repare, in conformitate cu principiile
generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de institutiile sale sau
de agentii sai in exercitiul functiunilor lor.
In ceea ce privește invocarea art. 340 par. 2 din TFUE putem vedea foarte clar din textul de
lege că nu exista restrictii cu privire la titularul actiunii pentru obtinerea de despagubiri pe motivul
raspunderii extracontractuale – acesta poate fi invocat de oricine în termenul limita de 5 ani.-
Astfel, art. 340 par. 2 poate fi invocat fie independent, fie impreuna cu actiunea in carenta
(sau cu actiunea in anulare). Termenul de 5 ani menționat mai sus, curge de la momentul de la care
persoana prejudiciata a devenit constienta de evenimentul care a condus la introducerea actiunii
Conditiile actiunii in despagubire sunt urmatoarele:
1. Sa fie vorba despre un act al unei institutii (lato sensu); Sa fie vorba despre o
abtinere a unei institutii (lato sensu);
2. Actul sau abtinerea sa fie ilegale potrivit Tratatelor;
3. Sa existe un prejudiciu (prejudiciul trebuie sa fie real si sigur sau, cel putin, iminent
si previzibil cu o anumita siguranta);
4. Sa exista legatura de cauzalitate intre actul sau abtinerea ilegala cu prejudiciul.

3. Concluzii
 CJUE interpreteaza legislatia europeana pentru a se asigura ca aceasta se aplica in acelasi fel
in toate tarile UE. De asemenea, solutioneaza litigiile juridice dintre guvernele statelor membre si
institutiile europene. Persoanele fizice, intreprinderile sau organizatiile pot, la randul lor, sa aduca
un caz in fata Curtii de Justitie daca considera ca le-au fost incalcate drepturile de catre o institutie
europeana.
Potrivit dispozitiilor din Tratate, CJUE este o jurisdictie careia ii incumba misiunea de a
asigura respectul dreptului european in interpretarea si aplicarea tratatelor. In sistemul institutional
al comunitatii, CJUE detine o putere suverana. Interpretand in ultima instanta tratatele, deciziile
Curtii nu pot fi puse in discutie nici de statele membre, nici de celelalte institutii europeane. De
aceea, este admis ca jurisprudenta CJUE este izvor al dreptului european, alaturi de legislatia
primara si secundara. Prin jurisprudenta CJUE dreptul european nu angajeaza numai Statele
membre in raport unele cu altele, ci confera particularilor drepturi care pot, in anumite conditii, sa
fie invocate in fata instantelor nationale impotriva organismelor publice sau a altor particulari.
Curtea Europeana de Justitie a impus pentru prima data acest principiu in hotarârea luată în cauza
26/62, Van Gend en Loos din 05.02.1963, ramasa de referinta.

Bibliografie
 https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2009-05/tra-doc-ro-arret-c-0026-
1962-200802142-05_00.pdf