UNIVERSIATATEA DE VEST “VASILE GOLDIŞ” ARAD

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE

DREPT CIVIL.PERSOANELE

1
PERSOANELE FIZICE

I.CAPACITATEA DE FOLOSINŢĂ A PERSOANELOR FIZICE

OBIECTIVE
 Însuşirea semanticii noţiunii de „capacitate juridică civilă”;
 Înţelegerea noţiunii şi a conţinutului capacităţii civile de folosinţă a
persoanelor fizice;
 Cunoaşterea şi asimilarea procedurilor de declarare a dispariţiei,
respectiv a morţii unei persoane;

I.1. Noţiunea de capacitate de folosinţă.

„Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea
drepturi şi obligaţii civile” (art.34 Noul Cod Civil ); altfel spus, se referă
la aptitudinea unei persoane de a fi subiect de drept, parte în diferite
raporturi juridice.
Capacitatea de folosinţă constituie o componentă a capacităţii
juridice civile, formând, alături de capacitatea civilă de exerciţiu şi
capacitatea civilă delictuală, conţinutul capacităţii juridice civile1.

I.2.Caractere juridice.
 egalitatea – „Rasa, culoarea, nationalitatea, originea
etnica, limba, religia, varsta, sexul sau orientarea sexuala,
opinia, convingerile personale, apartenenta politica,
sindicala, la o categorie sociala ori la o categorie
defavorizata, averea, originea sociala, gradul de cultura,
precum si orice alta situatie similara nu au nici o influenta
asupra capacitatii civile.” (art. 30 Noul Cod Civil); astfel,
capacitatea civilă este recunoscută tuturor
persoanelor,sexul,rasa, naţionalitatea, religia, gradul de
cultură sau originea nu au nici o înrâurire asupra
capacităţii; acest caracter este consacrat şi prin pacte şi
convenţii internaţionale la care România este parte2;
 universalitatea – „Capacitatea civila este recunoscuta
tuturor personelor” (art. 28, alin 1. Noul Cod Civil);

1
Pentru o analiză adâncită a conceptului de capacitate civilă şi a corelaţiei sale cu alte concepte
juridice, a se vedea O. Ungureanu, C. Jugastru, DREPT CIVIL. PERSOANELE, Edit. Rosetti,
Bucuresti, 2003, p.62 si urmatoarele; M. N. Costin, Capacitatea civilă,element definitoriu al
calităţii de subiect de drept civil, în MARILE INSTITUŢII ALE DREPTULUI CIVIL ROMÂN,
vol. 2, PERSOANA FIZICĂ ŞI PERSOANA JURIDICĂ, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1984, p. 43 şi
urm. Precum şi autorii acolo citaţi. Pentru unele argumentări mai recente, a se vadea şi E. Lupan, D.
Popescu şi A. Marga, DREPT CIVIL ROMÂN.SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL,
Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 9 şi urm.
2
Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului(art. 3), Convenţia cu privire
la drepturile omului(art.2 pct. 1).

2
 „Cetatenii straini si apatrizii sunt asimilati, in conditiile
legii, cu cetatenii romani, inP ceea ce priveste drepturile si
libertatile lor civile.” (art 27, alin. 1 Noul Cod Civil); astfel,
capacitatea de folosinţă este recunoscută tuturor
persoanelor, cetăţeni români, străini şi apatrizi;
 generalitatea- capacitatea de folosinţă prefigurează,
potenţial, toate drepturile subiective recunoscute de lege
pe care le poate dobândi o persoană fizică;
 inalienabilitatea – „ Nimeni nu poate renunta, in tot sau
in parte, la capacitatea de folosinta...” (art. 29, alin 2,
Noul Cod Civil); cu alte cuvinte, capacitatea de folosinţă
nu poate constitui obiect al unor acte juridice de
renunţare la această aptitudine; nerespectarea acestei
dispoziţii legale este sancţionată cu nulitatea absolută a
actului juridic contrar;
 intangibilitatea – „Nimeni nu poate fi ingradit in
capacitatea de folosinta sau lipsit, in tot sau in parte, de
capacitatea de exercitiu, decat in cazurile si conditiile
expres prevazute de lege.”(art. 29, alin 1. Noul Cod Civil);

I.3. Conţinutul capacităţii de folosinţă.

Capacitatea de folosinţă este generală, constând în dobândirea
de orice drepturi subiective civile. Există însă anumite limite ale
exercitării acestora după cum există şi unele îngrădiri ale capacităţii
de folosinţă. Astfel:
 „Drepturile si libertatile civile ale persoanelor fizice...sunt
ocrotite si garantate de lege.” (art. 26 Noul Cod Civil)
depăşirea limitelor exercitării drepturilor constituie un
abuz de drept şi se sancţionează;
Referitor la îngrădiri, acestea pot avea caracterul unor
sancţiuni sau a unor măsuri de ocrotire:
 sancţiune civilă ( înlăturarea de la moştenirea bunurilor
ascunse)
 sancţiune penală ( pedeapsa complementară a interzicerii
unor drepturi, prevăzută de art. 64 C. pen.);
 măsuri de ocrotire cu titlu de incapacităţi speciale
absolute, care operează între subiectul de drept ocrotit
prin aceste incapacităţi şi orice altă persoană sau
incapacităţi speciale relative care operează între subiectul
de drept ocrotit şi anumite persoane ( interdicţia vânzării
între soţi);
 Constituţia României prevedea şi ea o incapacitate, în
art.41 alin. 2 fraza a doua: „Cetăţenii străini şi apatrizii
nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor”.
Nesocotirea acestor dispoziţii legale se sancţionează cu nulitatea
actului juridic încheiat în aceste condiţii.

3
 I.4.Începutul capacităţii de folosinţă.
Regula - „Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea
persoanei...” (art.35 Noul cod Civil). Este important din acest punct
de vedere determinarea momentului naşterii unei persoane:
 Dacă persoana fizică se naşte într-o unitate sanitară:
- se întocmeşte un act medical constatator al
naşterii, de către unitatea respectivă, care
consemnează anul, luna, ziua, ora şi minutul
naşterii;
- se întocmeşte, pe baza acestui act medical, actul
de naştere(actul de stare civilă) unde se
consemnează anul, luna şi ziua naşterii persoanei;
 Dacă persoana fizică nu se naşte într-o unitate sanitară
se va întocmi actul de naştere(actul de stare civilă), unde
se consemnează data naşterii pe baza declaraţiei
persoanei obligată la aceasta3.
Excepţia -„ Drepturile copilului sunt recunoscute de la
concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu. Dispozitiile art. 412
referitoare la timpul legal al conceptiunii sunt aplicabile.”( art. 36 Noul
Cod Civil).
Pentru ca această excepţie să-şi găsească aplicare, se cer a fi
întrunite cumulativ două condiţii:
1. să fie vorba de dobândirea de către copil a unor
drepturi, iar nu de asumarea de obligaţii; această
condiţie se realizează având în vedere faptul că
acceptarea moştenirii unui minor, indiferent de vârstă va
fi socotită întotdeauna ca fiind făcută sub beneficiul de
inventar, această acceptare excluzând răspunderea
pentru pasiv dincolo de limitele activului;
2. copilul să se nască viu nu neapărat viabil, fiind
necesar şi suficient ca copilul să fi respirat măcar o dată,
ceea ce poate fi dovedit prin proba docimaziei(prezenţa
aerului în plămâni);
Deoarece această excepţie recunoaşte dobândirea capacităţii de
folosinţă din momentul concepţiei, este important să se determine cât
mai exact momentul concepţiei. Legiuitorul a instituit în acest sens,
prin art. 412 Noul Cod Civil „ Intervalul de timpu cuprins intre a treia
suta si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal
al conceptiunii. El se calculeaza zi cu zi4.”

3
Dacă declaraţia s-a făcut tardiv, după mai mult de 15 zile de la naştere, dar înainte de împlinirea
unui an, înregistrarea se face pe baza aprobării date de primar, iar dacă declaraţia tardivă s-ar face
după mai mult de 1 an de la naştere, înregistrarea se face numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti
definitive; în acest din urmă caz, data naşterii trebuie să fie stabilită în hotărârea judecătorească
respectivă, ţinându-se seama şi de opinia expertizei medico-legale dispuse în cauză..
4
Problema va fi discutată pe larg la cursul de dreptul familiei; pentru o sinteză asupra discuţiilor
purtate şi asupra soluţiilor adoptate de jurisprudenţă, a se vedea E. Lupan, DREPT CIVIL.
PERSOANELE, Univ. Cluj-Napoca, 1988, E. Lupan, D. A. Popescu, A. Marga, op. cit., p. 27-28; I.
Filipescu, TRATAT DE DREPTUL FAMILIEI, Edit. Academiei, Bucureşti, 1989, p. 320-
323;,idem, TRATAT DE DREPTUL FAMILIEI,Edit. All, Bucureşti, 1993, p. 328-331; I. Bohotici,

4
 I.5. Încetarea capacităţii de folosinţă.
Capacitatea de folosinţă încetează la moartea
persoanei:”Capacitatea de folosinţă…încetează odată cu moartea
acesteia”( art.35 Noul Cod Civil).
Decesul unei persoane:
 poate fi fizic constatat, situaţie în care se procedează la
întocmirea actului medical constatator al decesului, pe
baza căruia se va întocmi actul de deces (actul de stare
civilă) unde se consemnează locul şi data decesului;
 poate fi incert în situaţia în care o persoană a dispărut de
la domiciliul său de multă vreme şi nu există nici o ştire
din care să rezulte că mai este în viaţă;în această situaţie
se va proceda la declararea judecătorească a morţii
persoanei în cauză.

I.6. Declararea judecătorească a morţii persoanei fizice.

Declararea judecătorească a morţii persoanei fizice reprezintă
mijlocul juridic prin care se determină, cu puterea unei
prezumţii consacrate printr-o hotărâre judecătorească, data
încetării capacităţii de folosinţă a unei persoane, atunci când
moartea acesteia nu poate fi constatată fizic, prin examinarea
cadavrului5.
Procedura declarării pe cale judecatoreasca a morţii unei
persoane, conform reglementărilor în vigoare instituie de noul cod
civil, nu mai este precedata de o hotarare judecatoreasca de declarare
a disparitiei persoanei.
Condiţiile necesare introducerii unei cereri de declarare a
mortii unei persoane sunt reglementate in art. 49 Noul Cod Civil,
astfel:
 persoana este disparuta si exista indicii ca a incetat din
viata;
 să fi trecut cel puţin 2 ani de la data ultimelor ştiri din
care rezultă că dispărutul era în viaţă;
Instanţa competentă să soluţioneze o astfel de cerere este
tribunalul de la ultimul domiciliu al persoanei dispărute;
introducerea cererii la instanţa competentă putand fi facuta de către
orice persoană interesată sau de către procuror, „dacă în cauză este
interesată ordinea de drept” (art. 45 C. pr. civ.);
Procedura declararii mortii unei persoane presupune existenta
a trei faze:
1. faza prealabilă judecăţii:
o preşedintele tribunalului dispune ca prin
intermediul organelor de poliţie şi ale primăriei să
se culeagă cât mai multe date, informaţii cu privire
la persoana a cărei dispariţie se cere a fi declarată:

STABILIREA, TĂGĂDUIREA ŞI CONTESTAREA PATERNITĂŢII, Edit. Cordial Lex, Cluj-

Napoca, 1994, p. 41 şi urm.
5
M. Mureşan, A. Boar, Ş.Diaconescu, DREPT CIVIL. PERSOANELE., Edit. Cordial Lex, Cluj-
Napoca, 2001, p.22.

5
 o preşedintele tribunalului dispune sesizarea
autorităţii tutelare în vederea numirii unui curator
care să administreze averea dispărutului, precum
şi a numirii unui tutore dacă persoana a cărei
dispariţie se cere a fi declarată are copii minori;
2. faza judecăţii propriu-zise:
o se desfăşoară potrivit procedurii civile obişnuite
(administrarea probelor, ascultarea părţilor,
ascultarea concluziilor procurorului);
o instanţa va pronunţa sentinţa( de admitere sau de
respingere);
o hotărârea este susceptibilă de apel, în termen de
15 zile de la comunicare;
3. faza ulterioară judecăţii:
o după rămânerea definitivă a hotărârii, instanţa, din
oficiu, va dispune afişarea hotărârii, timp de 30 de
zile, la sediul primăriei de la ultimul domiciliu al
dispărutului şi la sediul instanţei;
o dacă nu s-a înştiinţat autoritatea tutelară, în faza
prealabilă, hotărârea se comunică în vederea
numirii unui curator.

Efecte.
Deoarece art 53 Noul Cod Civil, prevede că „Cel dispărut este
socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de
moarte, rămasă definitivă”, rezultă că hotărârea judecătorească de
declarare a mortii unei persoane produce efecte asupra capacităţii
de folosinţă a acesteia din momentul ramanerii definitive.

Excepţii:
„Cel dispărut în imprejurari deosebite, cum sunt inundatiile
cutremurul, catastrofa de cale ferata sau aeriana, naufragiul, in cursul
unor fapte de război, sau într-o altă împrejurare asemănătoare ce
îndreptăţeşte a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă a
trecut cel puţin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc
dispariţia” (art. 50, alin. 1, Noul Cod Civil).
„Atunci cand este sigur ca decesul s-a produs, desi cadavrul nu
poate fi gasit sau identificat, moartea poate fi declarata prin hotarare
judecatoreasca, fara a se astepta implinirea vreunui termen de
disparitie” (art. 50, alin. 3, Noul Cod Civil)
„Daca data primirii ultimelor informatii sau indicii despre cel
disparut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevazut in art.49,
alin (1), se socoteste de la sfarsitul lunii in care s-au primit ultimele
informatii sau indicii, iar in cazul in care nu se pote stabili nici luna, de
la sfarsitul anului calendaristic.” (art. 49, alin. 2 Noul Cod Civil).
Hotărârea judecătorească declarativă de moarte dă naştere la
două prezumţii:
1. persoana a murit pe data stabilită în hotărâre ca fiind
data morţii;

6
 2. persoana a fost în viaţă până la acea dată.
Aceste prezumţii sunt relative:”Instanţa judecătorească poate
rectifica data morţii stabilită…dacă se dovedeste ca nu era posibil ca
persoana declarata moarta sa fi decedat la acea data. In acest caz,
data mortii este cea stabilita prin hotararea de rectificare”( art. 52,
alin.3, Noul Cod Civil),
„Dacă cel declarat mort este in viata, se poate cere, oricand,
anularea hotatrarii prin care s-a declarat moartea.” (art. 54, alin. 1
Noul Cod Civil).
După cum tot instanţa va putea anula hotărârea
judecătorească declarativă de moarte, dacă cel declarat mort reapare
sau dacă acesta a decedat cu adevărat, decesul fiindu-i fizic constatat
şi întocmindu-i-se actul de deces într-un registru de stare civilă6.
Anularea hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii unei
persoane:
 este de competenţa instanţei care a emis hotărârea
declarativă de moarte;
 poate fi cerută de orice persoană interesată, chiar şi de
cel declarat mort, prezenţa sa în viaţă răstoarnă
prezumţia instituită prin hotărârea judecătorească de
declarare a morţii;
 acţiunea în anulare este imprescriptibilă;
 judecata se face de urgenţă cu citarea părţilor care au
fost părţi la procedura declarativă de moarte şi ascultând
concluziile procurorului;
 produce un principal efect de natură nepatrimonială-
încetarea capacităţii de folosinţă este înlăturată;
 hotărârea de anulare are efect retroactiv, considerându-
se că persoana a fost tot timpul în viaţă; de la acest efect
retroactiv există două excepţii:
 „In cazul în care soţul unei persoane declarate
moarte s-a recăsătorit şi după aceasta hotărârea
declarativă de moarte este anulată, noua
căsătorie ramane valabila, daca sotul celui
declarat mort a fost de buna-credinta. Prima
căsătorie se considera desfacuta pe data
incheierii noii căsătorii” (art.293, alin. 1 Cod
Civil.);
 „Cel care a fost declarat mort poate cere, dupa
anularea hotararii declarative de moarte,
înapoierea bunurilor sale in natura, iar daca
aceasta nu este cu putinta, restituirea lor prin
echivalent. Cu toate acestea dobânditorul cu titlu
oneros nu este obligat să le înapoieze, decât
dacă, sub rezerva dispozitiilor in materie de carte
funciara, se va face dovada că, la data

6
A se vedea A. Ionaşcu, Anularea hotărârii de declarare a morţii unei persoane a cărei moarte
reală a fost constatată anterior prin act de deces, în L.P. nr. 11/1960, p. 53 şi urm.

7
 dobândirii, ştia ori trebuia sa stie că persoana
declarată moartă este în viaţă” (art. 54 alin. 2,
Noul cod Civil); înapoierea poate fi cerută de la
moştenitori, în primul rând, dar şi de la terţii
subdobânditori, deoarece desfiinţarea titlului
moştenitorului atrage după sine şi desfiinţarea
titlurilor subdobânditorilor.

I.7.Problema comorienţilor.

„Daca, in cazul mortii mai multor persoane, nu se poate stabili ca

una a supravietuit alteia, acestea nu au capacitate de a se mosteni
una pe alta (art. 957, alin 2 Noul Cod Civil). Aceste persoane sunt
denumite în doctrină comorienţi.
Importanţa acestei situaţii juridice este evidentă în domeniul
dreptului succesoral, deoarece „O persoana poate mosteni daca exista
la momentul deschiderii mostenirii”(art. 957, alin.1, Noul Cod CivI);
dovada momentului morţii se poate face cu orice mijloc de probă, iar
în situaţia în care nu se poate dovedi acest moment, legiuitorul
instituie prezumţia concomitenţei momentului morţii.

PROBLEME DE SOLUŢIONAT

1. Care este momentul începutului capacităţii de folosinţă a

persoanei fizice? Regula şi excepţia.
2. Ce înţelegeţi prin intangibilitatea capacităţii de folosinţă
a persoanei fizice? Exemplificaţi.
3. Care sunt condițiile necesare introducerii unei cereri de
declarare a morţii?
4. Precizaţi efectul unei hotărâri judecătoreşti de declarare
a morții unei persoane asupra capacităţii sale de
folosinţă.
5. Justificaţi dreptul unei persoane declarate decedată
printr-o hotărâre judecătorească, de a introduce o cerere de
anulare a respectivei hotărâri.
6. Ce efect produce, în timp, hotărârea judecătorească de
anulare a unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii
unei persoane? Explicaţi, precizând totodată şi excepţiile.
7. Ce înţelegeţi prin noţiunea de comorienți?

8
 III. CAPACITATEA DE EXERCIŢIU A PERSOANEI FIZICE

OBIECTIVE:
 Însuşirea semanticii noţiunii de „capacitate civilă de exerciţiu”;
 Asimilarea caracterelor juridice şi înţelegerea conţinutului capacităţii
civile d e de exerciţiu;
 Conştientizarea importanţei acestei aptitudini în ceea ce priveşte
calitatea a fi subiect de drept a persoanelor fizice.

I.1. Noţiunea de capacitate de exerciţiu.

Capacitatea de exerciţiu este „capacitatea persoanei de a

încheia singură acte juridice civile” (art. 37, Noul Cod Civil)

I.2. Caractere juridice.

 legalitatea – legea (nu voinţa subiecţilor de drept) este
cea care stabileşte conţinutul, începutul şi sfârşitul
capacităţii de exerciţiu;
 generalitatea – aptitudinea persoanei fizice care are
capacitate de exerciţiu de a încheia orice fel de acte
juridice, cu excepţia celor interzise prin lege;
 inalienabilitatea – capacitatea de exerciţiu nu poate
constitui obiectul unei înstrăinări sau cesiuni: „Nimeni nu
poate renunţa nici în tot şi nici în parte… la capacitatea de
exerciţiu” ( art. 29, alin. 2 Noul Cod Civil);
 intangibilitatea – „Nimeni nu poate fi îngrădit sau lipsit în
tot sau în parte, de capacitatea de exercitiu, decât în
cazurile si conditiile expres prevăzute de lege. ” (art. 29
alin. 1, Noul Cod Civil);
 egalitatea – „Capacitatea civilă este recunoscută tuturor
persoanelor.”(art.28, alin.1 Noul Cod Civil)
„Rasa, culoarea, nationalitatea, originea etnica, limba,
religia, varsta, sexul sau orientarea sexuala, opinia,
convingerile personale, apartenenta politica, sindicala, la o
categorie sociala ori la o categorie defavorizata, averea,
originea sociala, gradul de cultura, precum si orice alta
situatie similara nu au nici o influenta asupra capacitatii
civile.” (art. 30 Noul Cod Civil); astfel, capacitatea civilă
este recunoscută tuturor persoanelor,sexul,rasa,
naţionalitatea, religia, gradul de cultură sau originea nu
au nici o înrâurire asupra capacităţii; acest caracter este
consacrat şi prin pacte şi convenţii internaţionale la care
România este parte7;

7
Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului(art. 3), Convenţia cu privire
la drepturile omului(art.2 pct. 1).

9
 III.3. Feluri.
Luând în considerare gradul de discernământ pe care legea îl
recunoaşte persoanelor, capacitate de exerciţiu are trei ipostaze:
A. lipsa capacităţii de exerciţiu;
B. capacitatea de exerciţiu restrânsă;
C. capacitatea de exerciţiu deplină / capacitatea de exerciţiu
anticipata

A. Lipsa capacităţii de exerciţiu.

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. 1, Noul Cod Civil, nu
au capacitate de exerciţiu:
a. minorul care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani;
b. interzisul judecătoresc.
Acelaşi art. 43, dar. alin 2 din Noul Cod Civil, prevede că
„pentru cei ce nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie în
numele acestora, de reprezentanţii lor legali, în condițiile prevăzute de
lege”; cu alte cuvinte, actele persoanelor lipsite de capacitate de
exerciţiu vor fi încheiate de către reprezentanţii lor legali, în numele şi
pe seama lor.
Au calitatea de reprezentanţi legali:
 părinţii – “Ocrotirea minorului se realizează prin
părinți...” (art. 106, alin. 1, Noul Cod Civil); astfel, au
dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului
lor minor şi de a-l reprezenta în actele civile, până la
data la care el împlineşte vârsta de paisprezece ani
 tutorii –”Tutorele are îndatorirea de a administra cu
buna-credință bunurile minorului.”(art.142, alin. 1 Noul
Cod Civil).
-”Tutorele are obligația de a-l reprezenta pe minor
în actele juridice, dar numai pâna acesta împlinește vârsta
de paisprezece ani.” (art. 143, Noul Cod Civil);
- la toate acestea trebuie adăugate şi prevederile
art. 171Noul Cod Civil „Regulile privitoare la tutela
minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se
aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în
măsura în care lege nu dispune altfel”.

Acte juridice permise celui lipsit de capacitate.

Având în vedere faptul că lipsa capacităţii de exerciţiu este o
măsură de ocrotire şi nu o îngrădire a capacităţii, este firesc ca
persoanele respective să poată face valabil anumite acte juridice
civile:
 acte de conservare – somaţii, înscrierea unei ipoteci în
registrul de publicitate, întreruperea unei prescripţii prin
introducerea unei cereri de chemare în judecată etc;
 acte mărunte – acte de o valoare pecuniară redusă,
necesare pentru satisfacerea nevoilor obişnuite, de zi cu

10
 zi – cumpărare de alimente, de rechizite, bilete pentru
transportul în comun etc.
 Încetarea stării juridice a lipsei capacităţii de
exerciţiu.
Cazuri: - pentru minor
 împlinirea vârstei de 14 ani;
 decesul minorului;
- pentru interzis
 ridicarea interdicţiei;
 decesul interzisului.

B. Capacitatea de exerciţiu restrânsă.

În conformitate cu prevederile art. 41, Noul Cod Civil
(1) ”Minorul care a împlinit vârsta de paisprezece ani are
capacitate de exerciţiu restrânsă.”
(2) ”Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercițiu
restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviinţarea părinților sau,
după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, și cu autorizarea
instanței de tutela. Încuviințarea poate fi dată, cel mai târziu, în
momentul încheierii actului.”(art. 41, Noul Cod Civil).

Conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânse.

În conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânse intră
următoarele categorii de acte juridice:
a. acte juridice pe care minorul între 14-18 ani le
încheie personal şi singur;
b. acte juridice pe care minorul între 14-18 ani le
încheie personal, dar cu încuviinţarea prealabilă,
fie numai a ocrotitorului legal, fie cu încuviinţare
dublă: a ocrotitorului legal şi a autorităţii tutelare;
c. acte juridice interzise minorului.
a.Acte juridice pe care minorul între 14-18 ani le încheie
personal şi singur:
 acte pe care le putea încheia până la împlinirea vârstei de
14 ani (acte de conservare şi acte mărunte ale vieţii
curente);
 acte de administrare, dacă nu sunt lezionare;
 contracte de depozit special;
 poate cere autorităţii tutelare încuviinţarea să-ţi schimbe
felul învăţăturii ori pregătirii profesionale stabilite de
părinţi şi să aibă locuinţa pe care o cere desăvârşirea
învăţăturii ori pregătirii profesionale;
 poate face o încuviinţare valabilă de paternitate22 .
b. Acte juridice pe care minorul între 14-18 ani le încheie
personal, dar cu încuviinţarea prealabilă, fie numai a ocrotitorului
legal, fie cu încuviinţare dublă: a ocrotitorului legal şi a autorităţii
tutelare:

22
Trib. Jud. Timiş, dec. Civ. nr. 917/21.07.1987, în R.R.D. nr. 571988, p. 75

11
  acte juridice pe care minorul le încheie personal dar cu
încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal - acte de
administrare a unor bunuri determinate sau a unui
patrimoniu;
 acte juridice pe care minorul le încheie cu o dublă
încuviinţare: a ocrotitorului legal şi a autorităţii tutelare -
acte de dispoziţie (de înstrăinare a unor bunuri, de gajare
a unor bunuri mobile, acte de renunţare la bunuri).
c. Acte juridice interzise minorului:
 minorul nu poate să facă donaţii şi nici să garanteze
obligaţia altuia
 „Este interzisă sub sancţiunea nulitaţii relative, încheierea
de acte juridice între tutore sau soţul, o rudă în linie
dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, de o parte şi minor,
de altă parte” (art. 147, alin. 1, Noul Cod Civil)

Încetare.
Cazuri: - la împlinirea vârstei de 18 ani de către minor;
- prin punerea sub interdicţie a minorului;
- prin moartea minorului;
-prin căsătorie
„Minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitatea
deplină de exerciţiu.” Conform art. 272, alin 2, Noul Cod Civil,
chiar dacă, de regulă vârsta matrimonilă este de 18 ani, „pentru
motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se
poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea
părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea
instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are
domiciliul.” (art. 272, alin. 2, Noul Cod Civil)

C. Capacitatea deplină de exerciţiu.

Moduri de dobândire:
 la împlinirea vârstei de 18 ani;
prin căsătorie „Minorul dobândeşte, prin căsătorie,
capacitatea deplină de exerciţiu.” Conform art. 272, alin 2, Noul
Cod Civil, chiar dacă, de regulă vârsta matrimonilă este de 18
ani, „pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de
16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu
încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu
autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul
îşi are domiciliul.” (art. 272, alin. 2, Noul Cod Civil)

Conţinutul capacităţii depline de exerciţiu se referă la

aptitudinea persoanei fizice de a încheia personal şi singură orice
acte juridice civile, care nu sunt interzise de lege (de conservare,
administrare, dispoziţie).
Încetare:
Cazuri:- moartea persoanei fizice;

12
 - punerea sub interdicţie;
- anularea căsătoriei
„În toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă, dacă,
între timp ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia
a născut ori a rămas însărcinată” (art. 303, alin 3, Noul Cod
Civil)

III.4.Sancţiunea încălcării normelor referitoare la

capacitatea de exerciţiu.
Consecinţe posibile23:
 de natură penală, dacă nu s-a respectat intangibilitatea
sau egalitatea capacităţii de exerciţiu;
 consecinţa aplicabilă încălcării unei incapacităţi de
folosinţă, dacă a fost nesocotită o asemenea limită;
 nulitatea relativă a actului juridic – sancţiune specifică în
materia capacităţii de exerciţiu;
„Actele făcute de persona lipsită de capacitate de exerciţiu
sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă…precum şi cele
făcute de tutore fără autorizarea instanţei de tutelă, atunci
când acesta autorizare este cerută sunt anulabile, chiar fără
dovedirea unui prejudiciu.” (art. 44, alin 1, noul Cod Civil)
Nulitatea relativă - sancţiune specifică:
 persoanele îndreptăţite să ceară anularea actului
juridic, conform art. 46 Noul Cod Civil sunt:
- reprezentantul legal
- minorul care a împlinit vârsta de 14 ani
- ocrotitorul legal
- procurorul, atunci când actul s-a încheiat
fără autorizarea instanţei de tutelă, necesară
potrivit legii
- autoritatea tutelară;
 termenul de prescripţie – 3 ani
 nulitatea poate fi confirmată de incapabil;
“Minorul devenit major poate confirma actul făcut
singur în timpul minorităţii, atunci când el trebuia să fie
reprezentat sau asistat. După descărcarea tutorelui, el
poate, de asemenea, să confirme actul făcut de tutorele
său fără respectarea tuturor formalităţilor cerute pentru
încheierea lui valabilă.” (art. 48, Noul Cod Civil)
 efectele nulităţii – desfiinţarea retroactivă a actului
juridic şi repunerea părţilor în situaţia anterioară,
prin restituirea reciprocă a prestaţiilor;
Dispoziţii privind frauda comisa de incapabil:
 art. 45 Noul Cod Civil “Simpla declaraţie că este capabil
să contracteze, făcută de cel lipsit capacitate de exerciţiu
sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu înlătură
anulabilitatea actului.” Altfel spus, cel ce încheie un act

23
Gheorghe Beleiu, op. cit. p. 316

13
 juridic cu un minor care face o simplă declaraţie că este
major, nu poate să se pună la adăpost de sancţiunea
anulării actului juridic deoarece trebuia să dea dovadă de
diligenţă şi să verifice actele de stare civilă (din care
reieşea starea de incapacitate) ale celui cu care
contractează;
 „Dacă însă a folosit manopere dolosive, instanţa, la
cererea părţii induse în eroare, poate menţine
contractulatunci cand apreciază că acesta ar constitui o
sancţiune civilă adecvată.” (art. 45 Noul Cod Civil).
Astfel,dacă minorul a săvârşit o faptă ilicită( şi-a falsificat
actele de stare civilă) prin care a cauzat co-
contractantului prejudicii(rezultate din anularea actului
juridic, el trebuind în această situaţie să restituie
prestaţia de la minor), atunci acesta din urmă este
îndreptăţit să introducă o acţiune în despăgubiri
împotriva minorului;dacă însă cea mai bună reparare a
prejudiciului co-contractantului major este menţinerea
actului anulabil, acţiunea minorului este respinsă.

PROBLEME DE SOLUŢIONAT:

1. Definiţi noţiunea de „capacitate de exerciţiu”.

2. Precizaţi care sunt persoanele lipsite de capacitate
de exerciţiu.
3. Ce categorii de acte juridice pot încheia persoanele
lipsite de capacitate de exerciţiu singure?
4. ce înţelegeţi prin sintagma „ persoanele lipsite de
capacitate de exerciţiu sunt reprezentate în
încheierea de acte juridice”?
5. Care este excepţia de la regula dobândirii
capacităţii depline de exerciţiu?
6. Precizaţi care sunt actele juridice pe care
persoanele cu capacitate restrânsă de exerciţiu pot
să la încheie singure.
7. Care este sancţiunea nerespectării normelor
juridice referitoare la capacitatea de exerciţiu?
8. Precizaţi regimul juridic al acestei sancţiuni.

II.ATRIBUTELE PERSOANEI FIZICE

14
OBIECTIVE:
 Cunoaşterea principalelor atribute de identificare a unei persoane
fizice;
 Însuşirea noţiunilor şi a caracterelor juridice specifice fiecărui atribut
de identificare;
 Însuşirea procedurilor de întocmire, modificare,
completare,rectificare a unui act de stare civilă;

II.1. Consideraţii generale.

Prin atribute ale persoanei fizice se înţelege ansamblul de
drepturi şi de calităţi juridice intrinseci oricărui subiect de
drept, care permit (şi servesc) identificarea şi individualizarea
lui în familie şi societate8.
Aceste atribute de identificare au natura juridică a unor
drepturi extrapatrimoniale care se referă la:
 Existenţa şi integritatea morală şi fizică a persoanei umane (ex.
dreptul la viaţă, dreptul la onoare, la libertate, la integritate
corporală etc.);
 Elementele de identificare a persoanei fizice ( ex:dreptul la
nume, la domiciliu, la stare civilă) sau a persoanei juridice ( ex:
dreptul la denumire, la sediu, la marca de fabrică etc.);
 Creaţia intelectuală, ca formă de exprimare a personalităţii ( ex:
dreptul de autor, de inventator, de inovator etc.).
II.2. Caracterele juridice ale drepturilor extrapatrimoniale.
Drepturile extrapatrimoniale :
 Sunt drepturi absolute, opozabile erga omnes;
 Sunt imprescriptibile achizitiv( oricât timp un
subiect de drept ar exercita un drept personal pe care
nu-l are, nu va deveni titularul acelui drept, prin uz
îndelungat) şi extinctiv( oricât timp un subiect de
drept nu şi-ar exercita un drept extrapatrimonial, care
îi aparţine, nu va pierde acest drept);
Excepţii:
 Acţiunea în anularea căsătoriei pentru vicii de
consimţământ se prescrie în termen de 6 luni
(art. 301, alin. 1, Noul Cod Civil);
 Acţiunea în tăgăduirea paternităţii copilului din
căsătorie poate fi introdusă „de mama în termen
de 3 ani de la data nasterii copilului.” (art. 431,
alin. 1 Noul Cod Civil)
 Sunt inalienabile, nu pot constitui obiect al unui act
juridic de înstrăinare sau de renunţare;
 Au un caracter strict personal, neputând fi exercitate
prin reprezentare legală sau convenţională.

II.3.Dreptul la nume.
Numele reprezintă:

8
A se vedea M. Mureşan, op. cit., p. 35.

15
  Cuvântul ori cuvintele care individualizează persoana
fizică în societate9; „Orice persoana are dreptul la
numele stabilit sau dobandit, potrivit legii.”(art. 82, Noul
Cod Civil)
 Ca drept subiectiv extrapatrimonial, acel atribut de
identificare a persoanei fizice care constă în dreptul
omului de a fi individualizat, în familie şi societate,
prin cuvintele stabilite, în condiţiile legii, cu această
semnificaţie10.
Caractere juridice:
 drept absolut, opozabil erga omnes;
 are un caracter strict personal;
 drept imprescriptibil;
 drept inalienabil( este posibilă transmiterea numelui prin
filiaţie, înfiere, căsătorie, dar această transmitere se face
în temeiul legii şi fără ca titularul să-şi piardă numele).
Conţinutul juridic al dreptului la nume se referă la :
 dreptul(şi obligaţia) de a purta numele, de a-l
folosi;
 dreptul de a cere îndreptarea erorilor materiale
existente în actele care se referă la numele său;
 dreptul de a se opune la folosirea numelui de către
o altă persoană, în mod nelegitim;
 dreptul de a transmite, stabili sau atribui numele
său descendenţilor, înfiaţilor sau persoanei cu care
se căsătoreşte.
Dobândirea numelui de familie se face „prin efectul filiaţiei…în
condiţiile prevăzute de Noul Cod Civil (art.84 alin.1). Astfel:
a)copilul născut din căsătorie ia numele de familie comun al
părinţilor; dacă părinţii nu au un nume comun, copilul va lua
numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite, după cum
se înţeleg părinţii;dacă părinţii nu se înţeleg, în această privinţă, va
decide autoritatea tutelară de la domiciliul copilului;
b) copilul născut din afara căsătoriei:
 dacă filiaţia se stabileşte concomitent faţă de ambii
părinţi, părinţii vor stabili de comun acord numele
copilului, care poate fi al unuia sau al altuia dintre ei
sau numele lor reunite;
 dacă filiaţia nu s-a stabilit concomitent faţă de ambii
părinţi, copilul dobândeşte numele părintelui faţă de
care s-a stabilit mai întâi filiaţia, iar dacă ulterior
filiaţia se va stabili şi faţă de celălalt părinte, instanţa
judecătorească va da încuviinţare copilului să poarte
numele celuilalt părinte; acţiunea prin care se cere
instanţei această încuviinţare se exercită de către
9
A se vedea: C,Stătescu, DREPT CIVIL, 1970, P. 107; D. Lupulescu, NUMELE ŞI DOMICILIUL
PERSOANEI FIZICE, B. C. J., Bucureşti, 1982, p. 92.
10
Gh. Beleiu, DREPT CIVIL ROMÂN. INTRODUCERE ÎN DREPTUL CIVIL.SUBIECTELE
DREPTULUI CIVIL., Casa de editură şi presă „Şansa”S.R.L., Bucureşti, 1988, p. 342.

16
 copil, personal, dacă are capacitate deplină de
exerciţiu sau prin reprezentare sau asistare, dacă este
lipsit, respectiv cu capacitate restrânsă de exerciţiu.
c) copilul născut din părinţi necunoscuţi, gasit, parasit de
mama in spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilita in
termenul stabilita in termenul prevazut de lege, va primi
numele stabilit prin decizia primarului localităţii din raza
teritorială a căreia a fost găsit copilul, ori dupa caz s-a
constatat parasirea lui, in conditiile legii speciale (art. 84, alin.
3, Noul Cod Civil)
Modificarea numelui de familie se face „prin efectul schimbarii
starii civile, in conditiile prevazute de lege.” (art. 84 Noul Cod Civil)
Astfel:
a)stabilirea filiaţiei unui copil găsit(care a fost înregistrat ca
fiind născut din părinţi necunoscuţi) faţă de unul sau faţă de ambii
părinţi, are ca efect modificarea numelui stabilit de către primărie cu
numele de familie al părintelui(părinţilor) faţă de care s-a stabilit
filiaţia;
b)stabilirea filiaţiei unui copil din afara căsătoriei şi faţă de
cel de-al doilea părinte are ca efect modificarea numelui copilului în
sensul preluării numelui celui de-al doilea părinte;
c)anularea sau contestarea unei filiaţii duce la pierderea
numelui părintelui a cărui filiaţie a fost anulată sau contestată,
copilul purtând numele părintelui faţă de care are filiaţia stabilită ;
d)tăgăduirea paternităţii unui copil din căsătorie are ca efect
pierderea numelui persoanei cu care mama era căsătorită, copilul
purtând în viitor numele mamei din momentul naşterii sale;
e)prin adopţie, copilul „dobândeşte… numele celui care înfiază”
(Legea privind regimul juridic al adoptiei, legea 273/2004,
republicata in 2009)
f)în cazul desfacerii înfierii „instanţa se va pronunţa cu privire
la numele copilului după desfacere”( Legea privind regimul juridic al
adoptiei, legea 273/2004, republicata in 2009);
g)în cazul nulităţii înfierii, copilul va reveni la numele purtat
anterior(în această situaţie nulitatea operează numai cu efect pentru
viitor);
h)odată cu încheierea căsătoriei,”viitorii soţi pot conveni să-şi
păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, să ia numele oricaruia dintre
ei sau numele lor reunite. De asemenea, un sot poate sa isi pastreze
numele dinaintea casatoriei, iar celalalt sa poarte numele lor
reunite.”(art. 282, Noul Cod Civil); deci prin căsătorie poate avea loc
modificarea numelui unei persoane;
i)anularea căsătoriei are ca efect reluarea numelui purtat
anterior de către soţul care şi-a modificat numele prin încheierea
căsătoriei;
j)în situaţia desfacerii căsătoriei prin moartea unuia dintre
soţi, soţul supravieţuitor are nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a
purta numele dobândit prin încheierea căsătoriei; dacă soţul

17
supravieţuitor se recăsătoreşte are dreptul de a purta sau de a
adopta ca nume comun cu noul său soţ, numele din prima căsătorie;
k)în situaţia desfacerii căsătoriei prin divorţ, „sotii pot
conveni sa pastreze numele purtat in timpul casatoriei. Instanta ia act
de aceasta intelegere prin hotararea de divort.” (art. 383, alin. 1 Noul
Cod Civil)
Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soti sau
de interesul superior al copilului, instanta poate sa incuviinteze ca sotii
sa pastreze numele purtat in timpul casatoriei, chiar in lipsa unei
intelegeri intre ei. (art. 383, alin 2 Noul Cod Civil).
Daca nu a intervenit o intelegere sau daca instanta nu a dat
incuviintarea, fiecare dintre fostii soti poarta numele dinaintea
casatoriei. (art. 383, alin. 3 Noul Cod Civil).
Schimbarea numelui pe cale administrativă are loc numai la
cererea persoanei interesate, independent de modificarea stării civile
a persoanei.
Pot cere schimbarea numelui de familie si a prenumelui, sau
numai a unuia dintre acestea:
 cetăţenii români cu capacitate deplină de exerciţiu
conform art. 85, Noul Cod Civil;
 apatrizii cu domiciliul în România( capacitate deplină de
exerciţiu);
Obs.
- cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu vor fi reprezentaţi în aceste acte
juridice;
Competenţa de soluţionare:
Persoana care solicita schimbarea numelui pe cale
administrativa va depune o cerere la Serviciul Public Comunitar de
Evidenta a Persoanelor aflat in subordinea Consiliului Local al
comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului
Bucuresti, in a carui raza teritoriala isi are domiciliu.
Procedura de solutionare:
Cererea de schimbare a numelui trebuie sa fie motivata si
sa fie insotita de urmatoarele acte:
- copii legalizate de pe certificatele de stare civila ale persoanei care
solicita schimbarea numelui;
- un exemplar al Monitorului Oficial al Romaniei, Partea a III-a, in
care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui,
exemplar de la publicarea caruia sa nu fi trecut mai mult de un an;
- consimtamantul, dat in forma autentica, al celuilalt sot, in cazul
schimbarii numelui de familie comun purtat in timpul casatoriei;
- copie de pe decizia de aprobare a autoritatii tutelare, in cazurile
prevazute de art. 7 din OG nr. 41/2003;
- cazierul judiciar si cazierul fiscal ale solicitantului;
- orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare pentru
motivarea cererii sale.

Sunt considerate ca intemeiate cererile de schimbare a

numelui in urmatoarele cazuri:

18
a) cand numele este format din expresii indecente, ridicole ori
transformat prin traducere sau in alt mod;
b) cand persoana in cauza a folosit, in exercitarea profesiei, numele
pe care doreste sa il obtina, facand dovada cu privire la aceasta,
precum si asupra faptului ca este cunoscuta in societate sub acest
nume;
c) cand, din neatentia ofiterilor de stare civila ori ca urmare a
necunoasterii reglementarilor legale in materie, au fost efectuate
mentiuni gresite in registrele de stare civila ori au fost eliberate
certificate de stare civila cu nume eronate, in baza carora au fost
eliberate alte acte;
d) cand persoana in cauza are nume de familie sau prenume format
din mai multe cuvinte, de regula reunite, si doreste schimbarea
acestuia;
e) cand persoana in cauza poarta un nume de familie de provenienta
straina si solicita sa poarte un nume romanesc;
f) cand persoana si-a schimbat numele de origine straina intr-un
nume romanesc, pe cale administrativa, si doreste sa revina la
numele dobandit la nastere;
g) cand parintii si-au schimbat numele pe cale administrativa, iar
copiii solicita sa poarte un nume de familie comun cu al parintilor
lor;
h) cand persoana in cauza solicita sa poarte un nume de familie
comun cu al celorlalti membri ai familiei, nume care a fost dobandit
ca urmare a adoptiei, a mentinerii numelui la casatorie, a stabilirii
filiatiei ori a unor schimbari de nume aprobate anterior pe cale
administrativa;
i) cand sotii au convenit cu ocazia incheierii casatoriei sa poarte
numele de familie reunite si ambii solicita schimbarea acestuia pe
cale administrativa, optand pentru numele de familie dobandit la
nastere de catre unul dintre ei ori sa revina fiecare la numele avut
anterior casatoriei;
j) cand persoana in cauza face dovada ca a fost recunoscuta de catre
parinte ulterior inregistrarii nasterii, insa, intrucat nu a sesizat
instanta pentru incuviintarea purtarii numelui de familie al acestuia
in timpul vietii, nu exista alta posibilitate de dobandire a numelui
parintelui decat pe cale administrativa;
k) cand prenumele purtat este specific sexului opus;
l) cand persoanei i s-a incuviintat schimbarea sexului prin hotarare
judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila si solicita sa poarte un
prenume corespunzator, prezentand un act medico-legal din care sa
rezulte sexul acesteia;
m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.

Sunt de asemenea considerate justificate si cererile de

schimbare a numelui in urmatoarele cazuri:
a) cand persoana in cauza a adoptat minori si doreste ca acestia sa

19
poarte un alt prenume;
b) cand casatoria a incetat prin moartea sau prin declararea
judecatoreasca a mortii unuia dintre soti, iar sotul supravietuitor
solicita sa revina la numele de familie purtat anterior casatoriei ori la
numele de familie dobandit la nastere;
c) cand in urma divortului un fost sot revine la numele de familie
purtat anterior si care provine dintr-o alta casatorie, de asemenea
desfacuta prin divort, si doreste sa poarte numele dobandit la
nastere;
d) cand in urma incetarii casatoriei prin moartea sau prin declararea
judecatoreasca a mortii unuia dintre soti celalalt sot se recasatoreste
si, ca urmare a desfacerii acestei casatorii, acesta doreste sa poarte
numele de familie dobandit la nastere;
e) cand fostul sot doreste sa poarte numele de familie pe care l-a avut
in casatorie, pentru a avea un nume comun cu copiii incredintati
spre crestere si educare, cu consimtamantul fostului sot, dat in
forma autentica;
f) cand parintii au divortat, iar copiii incredintati spre crestere si
educare unuia dintre parinti, care a revenit la numele de familie avut
anterior casatoriei, solicita sa poarte numele de familie al acestuia;
g) cand s-a desfacut adoptia unei persoane casatorite care are copii
minori si in urma desfacerii adoptiei persoana in cauza revine la
numele de familie avut inainte de adoptie;
h) cand unul dintre soti, la incheierea casatoriei, a luat numele de
familie al celuilalt sot, nume pe care acesta l-a dobandit prin adoptie,
iar ulterior incheierii casatoriei are loc desfacerea adoptiei.

Potrivit art. 7 din OG nr. 41/2003, pentru minor, cererea de

schimbare a numelui se face, dupa caz, de parinti sau, cu
incuviintarea autoritatii tutelare, de tutore. Daca parintii nu se
inteleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotari
autoritatea tutelara. Cand cererea de schimbare a numelui minorului
este facuta de catre unul dintre parinti, este necesar acordul celuilalt
parinte, dat in forma autentica (acordul nu este necesar in cazul in
care celalalt parinte este pus sub interdictie ori este declarat
judecatoreste decedat sau decazut din drepturile parintesti).
In cazul in care minorul a implinit varsta de 14 ani, cererea va fi
semnata si de acesta.
In cazul in care parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi
sub interdictie, declarati judecatoreste morti sau decazuti din
drepturile parintesti si nu a fost instituita tutela, in cazul in care
copilul a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca
ramasa definitiva, precum si in cazul in care instanta judecatoreasca
nu a hotarat incredintarea copilului unei familii sau unei persoane,
in conditiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face
de catre serviciul public specializat pentru protectia copilului din
subordinea consiliului judetean ori, dupa caz, a consiliului local, al
sectorului municipiului Bucuresti.

20
 Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere o
data cu schimbarea numelui de familie al parintilor sau separat,
pentru motive temeinice. Schimbarea prenumelui minorului se poate
cere oricand.
Pentru persoana pusa sub interdictie, cererea de schimbare a
numelui se face de catre tutore, cu incuviintarea autoritatii tutelare,
urmand procedura anterior prezentata.

Prenumele reprezintă cuvântul sau grupul de cuvinte care

individualizează o persoană în familie sau în societate,
deosebind-o de ceilalţi membri ai familiei sau de alte persoane
purtând acelaşi nume de familie12.
Caractere juridice:
 un drept absolut(opozabil erga omnes);
 este inalienabil;
 este imprescriptibil;
 nu este susceptibil de a fi exercitat prin reprezentare.
Prenumele :
- se stabileşte la data inregistrarii nasterii, de catre
parinti, pe baza declaratiei de nastere;
- se stabileşte prin decizia primăriei, în cazul copiilor
găsiţi;
- nu se modifică odată cu modificarea stării civile a
persoanei;
- se poate schimba numai pe cale administrativă, la
cerere.
Pseudonimul reprezintă vocabula cu ajutorul căreia se
individualizează o persoană, într-un anumit domeniu de activitate
(care presupune publicitate), atunci când respectiva persoană nu
se foloseşte de numele său.
Pseudonimul:
- este facultativ, spre deosebire de nume şi prenume;
- simpla folosire dă naştere la dreptul la
pseudonim(fiind deci ocrotit de lege);

Porecla reprezintă cuvântul prin care se individualizează o

persoană, fiind atribuită de alţii pe baza unor calităţi sau defecte
ale respectivei persoane.
Porecla:
- nu constituie un drept extrapatrimonial;
- are importanţă în domeniul dreptului penal sau
procesual penal, ajutând la identificarea anumitor
persoane, care au săvârşit infracţiuni(se înscrie în
cazierul judiciar).

II.4.Domiciliul persoanei fizice.

12
M. Mureşan, op. cit., p. 54.

21
 „Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are
locuința principală*).”(art. 27, OUG 97/2005).
Caractere juridice:
 obligativitate - orice persoană fizică are, din punct de
vedere legal, un domiciliu;
 unicitate - persoana fizică are un singur domiciliu, chiar
dacă are mai multe locuinţe statornice sau principale
(cea din domiciliu);
 stabilitate - domiciliul rămâne neschimbat, atâta timp
cât persoana nu-şi constituie legal un alt domiciliu.
Felurile domiciliului:
 domiciliul voluntar este domiciliul pe care persoana
fizică şi-l stabileşte în mod liber, prin manifestarea de
voinţă în acest sens şi cu condiţia de a avea o locuinţă
statornică în localitatea respectivă;
 domiciliul legal este cel prevăzut de lege pentru
persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu; în acest
sens, Decr. nr. 31/1954 prevede că domiciliul acestora se
află la ocrotitorul lor legal:
- minorul locuieşte la părinţii săi; dacă aceştia nu
locuiesc împreună, vor decide, de comun acord, la
care dintre ei va locui copilul, iar dacă nu se
înţeleg, va decide instanţa judecătorească, ţinând
seama de interesele copilului;
- minorul pus sub tutelă are domiciliul la tutore;
- persoana dispărută are domiciliul la curator;
 domiciliul convenţional este cel stabilit de părţile unui
act juridic, în vederea producerii anumitor efecte juridice
în raport cu acest domiciliu.
Dovada domiciliului se face, în principiu cu cartea de
identitate, dar se poate dovedi şi cu alte mijloace de probă - titlul de
proprietate asupra locuinţei statornice, contractul de închiriere
acestei locuinţe etc.
Domiciliul legal se dovedeşte cu actele de stare civilă sau
hotărârea judecătorească din care rezultă starea de incapacitate şi
persoana ocrotitorului.
Domiciliul convenţional se dovedeşte cu actul juridic încheiat
între părţile respective.
Schimbarea domiciliului. Persoana fizică îşi poate schimba în
mod liber domiciliul, în cadrul aceleiaşi localităţi sau dintr-o
localitate în alta, cu respectarea unor condiţii:- să aibă o locuinţă
statornică;
- să îndeplinească procedura administrativă
de schimbare a domiciliului prevăzută de Legea nr.
105/1996.

Reşedinţa.

22
 În conformitate cu Legea nr. 105/1996, reşedinţa este
„locuinţa la care persoanele fizice cetăţeni români locuiesc
temporar, alta decât cea de domiciliu”.
Deşi constituie un element de identificare a persoanei fizice, de
care legea leagă anumite efecte juridice, reşedinţa nu prezintă cele
trei caractere juridice ale domiciliului.
Din punct de vedere al dreptului civil, o persoană fizică poate
avea mai multe reşedinţe, dar din punct de vedere administrativ, o
persoană nu poate fi înregistrată decât cu o singură reşedinţă.

II.5.STAREA CIVILĂ A PRESOANEI FIZICE.

Definiție
Starea civilă este o dreptul persoanei de a se individualiza,
în familie și societate, prin calitățile strict personale care decurg
din actele și faptele de stare civilă. (Art. 98 Noul Cod Civil)
Conţinutul stării civile diferă după cum aceasta este privită ca
drept subiectiv sau ca sumă unor calităţi personale de stare civilă :
 dreptul subiectiv de individualizare prin starea civila
cuprinde următoarele prerogative 14 :
- posibilitatea omului de a se individualiza prin starea
sa civilă ;
- posibilitatea de a pretinde să fie individualizat, de
către alţii, prin starea sa civilă ;
- posibilitatea de a apela la nevoie la concursul forţei
coercitive a statului .


ca sumă a unor calităţi personale, starea civila
cuprinde urmatoarele elemente: din căsătorie, din afara
căsătoriei, născut din părinţi necunoscuţi, adoptat,
casătorit, necăsătorit, divorţat , văduv, recăsătorit, rudă
sau afin cu cineva, bărbăt sau femeie , de o anumită
vârstă, născut intr-o anumită localitate, s.a.
Din punctul de vedere strict al raporturilor de drept civil
interesează nu totalitatea unor calităţi personale, adică a
elemntelor ce compun starea civilă, ci numai acelea care au
semnificaţie pentru detrminarea calităţii de subiect de drept civil a
persoanei fizice, adică dreptul subiectiv de individualizare prin starea
civilă.
Starea civilă este determinată de lege şi este dobândită :
 ca urmare a producerii unor fapte juridice (naşterea,
moartea);
 ca urmare a încheierii unor acte juridice (căsătoria,
adopţia);
 ca urmare a pronunţării şi rămânerii definitive a unor
hotărâri judecătoreşti cu efecte asupra stării civile
(divorţul, tăgada paternităţii).

14
Ghe.Beleiu, op. cit, p. 335

23
 Caractere juridice:
Ca noțiune complexă de natură nepatrimonială, starea
civilă prezintă toate caracteristicile juridice ale drepturilor
personal napatrimoniale
- opozabilitate erga omes
- indivizibilitatea- nu poate fi scindată, respectiv la
un moment dat o persoana nu poate avea o stare
civila față de o persoană și alta față de altă
persoană (ex. căsătorit față de soț, necăsătorit față
de terți)
- indisponibilitate- nu poate fi înstrăinată prin act
juridic, nu se poate renunţa la ea; altfel spus, o
persoană nu poate dispune de elementele stării
civile, orice convenție contrară fiind lovită de
nulitate absolută
- imprescriptibilitate-extinctiv (nu se pierde prin
nefolosinţă) şi achizitiv ( nu se poate dobândi legal,
oricât timp o persoană s-ar folosi de ea, în fapt) ;
- universalitate- toate persoanele au o stare civilă,
indiferent că sunt conştiente de acest fapt sau nu ;
- legalitate- starea civilă este stabilită de lege, prin
norme imperative
- caracter strict personal - nu pate fi exercitată
prin reprezentare. Ca excepție, unele acțini de stare
civilă pot fi intentate sau continuate de către
moștenitori, reprezentanți legali. (ex. acținea în
stabilirea paternității copilului din afara casătoriei
se promovează de către mamă, dar în interesul
copilului.

Obs. Starea civilă este marcată de specificitatea

persoanei fizice, ea neavand un echivalent veritabil
pentru persoana juridica. Este vorba de unicitate
umana versus diversitate juridică.

Posesia de stat (folosinţa stării civile, art. 410 Noul Cod

Civil) este starea de fapt care indică legăturile de filiație și
rudenie dintre copil și familia din care se pretinde că ar face
parte. Ea constă, în principal, în oricare dintre următoarele
împrejurări :
- (a) o persoana se comportă față de un copil ca
fiind al său, îngrijindu-se de creșterea și
educarea sa, iar copilul se comportă față de
această persoană ca fiind părintele său
- (b) copilul este recunoscut de către familie, în
societate și când este cazul, de către autoritățile

24
 publice, ca fiind al persoanei despre care se
pretinde că este părintele său
- (c) copilul poartă numele

Efectele posesiei de stat:

 prezumţia simplă că starea de fapt corespunde stării de
drept, persoana care folosește o anumită stare civilă chiar
având-o în realitate; fiind o prezumție relativă poate fi
combătută sau chiar completată prin acte de stare civilă
sau orice mijloace de probă)
 starea civilă unită cu actul de naştere concordant,
creează prezumţia irefragabilă, absolută ( juris et de
jure ) de existenţă a acelei stări civile ( ex:copilul nu
poate reclama o stare civilă contră aceleia care rezultă
din certificatul de naştere si folosirea stării civile
conforme cu acest certificat ; de asemenea, nimeni nu
poate contesta starea civilă a copilului care are folosinţa
unei stări civile conforme cu certificatul său de naştere -
art. 411, alin. 1, Noul Cod Civil. Acest efect nu se aplică
în caz de substituire de copil.)

Elementele posesiei de stat:

1. nomen- persoana care invocă posesia de stat
trebuie să poarte numele corespunzător stării civile
pretinse;
2. tractatus- persoana care invocă posesia de stat
trebuie să fie tratată de către cei din jur ca fiind
titularul stării civile folosite;
3. fama- persoana care invocă posesia de stat trebuie
să fie cunoscută şi recunoscută în public ca având
acea stare civilă.

Factorii de ordin natural care intră în compunerea

stării civile:

1.Sexul

Pe lângă data și locul nașterii, sexul constituie cel de-al treilea

element obligatoriu de consemnat în ceea ce priveste persona
copilului nou născut.
O problemă apare în privința transexualismului definit ca
sindrom ce se caracterizeză prin convingerea pe care o are o
persoană că aparține sexului opus. Astfel, transexualul apartine
fizic, prin năștere unui sex, dar psihic manifestă sentimente de
aprtenență la celălalt sex, motiv pentru care el va recurge la
chirurgie pentru a aduce la un numitor comun cele două planuri.

25
 Într-o astfel de situație, se va putea opera o modificare a
sexului in actul de naștere, în baza unei hotărâri judecătorești
definitive și irevocabile dacă sunt întrunite cumulativ condițiile:
- transexualismul sa fie atestat în bază unui raport
medical
- operația de schimbare a sexului să fie precedată de
către sesizarea instanței
- transexualul să aibă atât apartenența fizică la sexul
pe care îl revendică, cât și comportamentul social
Ulterior înregistrării modificării sexului la starea civilă se va
opera și schimbarea prenumelui pe cale administrativă.
O altă problemă iscată în plan juridic este cea a căsătoriei.
Astfel, transexualul masculin devenit femeie se va putea căsători
doar cu un bărbat, iar transexualul femeie devenit bărbat doar cu
o femeie, desigur post intervenție chirurgicală și numai după ce
schimbarea de sex a fost înregistrată la starea civilă.

2.Sanătatea

Fara a fi privită drept element propriu zis ce intra în

componența starii civile, sănătatea reprezintă o particularitate, un
factor secundar cu repercursiuni asupra starii civile.
Deși legea civilă este mai permisivă decât alte ramuri de drept
(dreptul constituțional, dreptul municii etc), totuși bolile mentale și
fizice impun instituirea unor incapacitați atât de folosință, cât și de
exercițiu.
Pe motivul alterării sau diminuării facultăților, în scopul
protejării persoanei, ținând cont de gravitatea afecținii versus
intensitatea nevoii de protecție, va fi instituită curatela (în cazurile
mai ușoare), respectiv tutela (în cazurile mai grave).

3.Concubinajul

Numit în doctrina și uniunea libera, acesta reprezintă o uniune

stabilită între două persoane de sex diferit cărei îi lipsește intenția
celor două părți de a se considera soț și soție (affectatio maritalis).
Cunoscut incă din epoca romana, reglementat în legislația vest-
europeană (Franța, Germania), precum si în legislația americană,
concubinajul nu este legiferat în România.
Art. 277, Noul Cod Civil menționează interzicerea sau
echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria. Astfel, alin (3)
statuează parteneriatele civile dintre persoanele de sex opus
sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie
de cetațeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute
în România

Acţiunile de stare civilă.

26
 Acţiunile de stare civilă reprezintă mijloacele de apărare a
drepturilor civile adresate justiţiei prin care se urmăreşte
stabilirea, modificarea sau contestarea unuia sau a unora dintre
elementele stării civile a unei persoane. Mai sunt întâlnite și sub
denumirea de acțiuni de stat.

Clasificare:
1. După obiectul lor:
 acţiuni în reclamaţie de stat - recunoaşterea sau
stabilirea unei stări civile, alta decât cea aparentă
(art. 424-428 Noul Cod Civil)
Efectele admiterii unei acţiuni în reclamaţie de
stat sunt retroactive, adică starea civilă reclamată
şi recunoscută este considerată a fi fost de la
început stare reală a persoanei, respectiv starea
civilă contestată este considerată a nu fi existat
niciodată
Ex: acţiunea prin care un copil cere să i se
stabilească paternitatea faţă de un anumit bărbat,
care este tatăl său din afara căsătoriei;
 acţiuni în modificare de stat - schimbarea pentru
viitor a unei stări civile existente în momentul
introducerii acţiunii
Ex: acţiunea de divorţ, de desfacere a adopției
 acţiuni în contestaţie de stat - înlăturarea unei
anumite stări civile, aparente, contestându-se că ea
ar corespunde realităţii (art. 429-434 Noul Cod
Civil)
La fel ca și în cazul acțiunilor în reclamație de stat,
efectele admiterii unei acţiuni în contestaţie de
stat sunt retroactive.
Ex: acţiunea în tăgada paternităţii, prin care soţul
unei femei căsătorite care a dat naştere unui copil
cere instanţei să înlăture această prezumţie legală,
învederând că este cu neputinţă ca el să fie tatăl
acelui copil.

2. În funcţie de persoanele îndreptăţite să le exercite:

 acţiuni care pot fi introduse de orice persoană
interesată (acţiunile de nulitate absolută a
căsătoriei);
 acţiuni care pot fi introduse numai de persoanele
expres şi limitativ prevăzute de lege (acţiunea în
tăgada paternităţii);
 acţiuni care pot fi introduse numai de către titularul
stării civile respective (acţiunea de divorţ).

Caractere juridice ale acţiunilor de stare civilă:

27
  indisponibilitatea acţiunilor de stare civilă semnifică
faptul că titularul dreptului la acţiune nu este
îndreptăţit să o cedeze ori să tranzacţioneze cu privire la
obiectul cauzei ( adică, cu privire la elementul stării
civile la care acţiunea se referă);
Ex: mama nu poate renunţa la acţiunea în stabilirea
paternităţii copilului său minor (nici măcar cu
încuviinţarea autorităţii tutelare), căci este vorba de un
drept personal nepatrimonial al copilului, care este -
prin natura sa inalienabil);
 imprescriptibilitatea - pot fi introduse oricând, nefiind
supuse prescripţiei extinctive, aşa cum nu sunt supuse
acestei prescripţii nici drepturile extrapatrimoniale
ocrotite prin aceste acţiuni
Excepții stabilite de lege:
Potrivit art.430 NCC stabileste că acţiunea în tăgada
paternităţii se prescrie in termen de 3 ani de la data
când soțul a cunoscut că este prezumat tată al
copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că
prezumția nu corespunde realității;
Art.427 NCC prevede că acţiunea în stabilirea
paternităţii copilului din afara căsătoriei nu se prescrie
în timpul vieții acestuia;
Art.301 NCC statuează că acţiunea în anularea
căsătoriei pentru vicii de consimţământ se prescrie în
termen de 6 luni de la încetarea violenţei ori de la
descoperirea erorii, a dolului ori lipsa vremelnică a
discernământului ;
Personaliatea - în principiu, numai titularii stării civile
(ori reprezentanții lor legali, în cazul incapabililor) sunt
îndreptăţiți să exercite acţiunea.
Acestă caracteristică exclude dreptul creditorilor
chirografari pe calea acțiunii oblice.
Excepție constituie categoria moștenitorilor, care în
anumite situații pot continua acțiunea promovată de
catre titular, dupa decesul acestuia.
Ex: Art. 302 NCC, acțiunea pentru anularea căsătoriei
pornită de unul dintre soți poate fi continuată de
oricare dintre moștenitorii săi.

Efectele acţiunilor de stare civilă.

Se pot distinge două tipuri de efecte:
-declarative (retroactive) aferente acțiunuilor în reclamație,
respectiv contestație de stat. Astfel, hotărârile judecătorești
pronunțate în baza actestor două tipuri de acțiuni oprează retroactiv,
starea civilă reclamată fiind considerată că a fost dinotdeauna starea
civilă reală a persoanei.

28
 constitutive, aferente acțiunilor în modificare de stat. In acest
caz, hotarârile judecătorești stabilesc numai pentru viitor o nouă
stare civilă.
Aspectul judecat definitiv nu mai poate fi repus in discuţie.
Astfel, se poate concluziona că hotărârile judecăreşti se
caracterizează prin prezumţia legală absolută a autorităţii de lucru
judecat .
Dat fiind faptul că aceste hotărâri judecătoreşti privesc drepturi
nepatrimoniale ale persoanelor fizice, este necesar ca ele să producă
efecte faţă de un cerc larg de oameni. De aceea, legea noastră civilă
consacră opozabilitatea erga omnes a acestor hotărâri
judecătoreşti.

Înregistrările de stare civilă.

În literatura de specialitate, înregistrările de stare civilă au fost

definite ca fiind operaţii materiale (de care legea leagă efecte
juridice) constând în consemnarea în scris a producerii
(existenţei) faptelor sau a încheierii actelor din care rezultă
starea civilă a unei persoane16.

Feluri (conform L.nr.119/1996):

- întocmirea actelor de stare civilă ca principală formă de
înregistrare vizează registrele de stare civilă a nașterii, căsătoriei și
decesului
- înscrierea de menţiuni pe marginea actelor de stare civilă
deja întocmite, se face atunci când intervin modificări în starea civilă
a persoanei fizice
Ex: - stabilirea filiaţiei faţă de mamă (prin recunoaştere sau
acţiune în justiţie);
- stabilirea filiaţiei faţă de tată (prin recunoaştere sau acţiune
în justiţie);
- contestarea recunoașterii sau tăgăduirea paternității
- căsătoria - desfacerea, încetarea sau anularea
- adopția - desfacerea, încetarea sau anularea
- pierderea sau dobândirea cetățeniei române
- schimbarea numelui
- decesul
- rectificarea, completarea sau anularea actelor de stare civilă
sau a mențiunilor înscrise în ele
- schimbarea sexului, după rămânerea definitivă și irevocabilă a
hotărârii judecătorești

16
M. Mureşan, op. cit., p.71

29
 Organizarea stării civile:

Exercitarea atribuțiilor de stare civilă este de competența

serviciilor publice comunitare de evidența populației care
funcționează la nivelul consiliilor comunelor, orașelor și municipiilor
(Ordonanța Guvernului nr. 84 din 30 august 2001).
Președinții consiliilor județene, primarul general al mun.
București, secretarii consiliilor județene, precum și primarii unităților
administrativ-teritoriale organizează prin serviciile de specialitate
îndrumarea și controlul asupra activității de stare civilă desfășurate
de serviciile publice comunitare
Persoanele desemnate să întocmească actele de stare civilă
sunt denumite ofițeri de stare civilă.
Art. 3, alin. (2) din Legea nr. 119/1996, stabilește limitativ
ofițerii de stare civilă:
- primarii municipiilor, sectoarelor municipiului București,
orașelor și comunelor;
- șefii misiunilor diplomatice și ai misiunilor consulare de
carieră ale României;
- comandanții de nave și aeronave;
Aceștia consemnează înregistrările de stare civil în
registrele de stare civilă.

Registrele de stare civilă.

 Se ţin în două exemplare, unul se păstrează după

completare la primăria comunei, oraşului, municipiului
sau sectorului unde s-a întocmit, iar al doilea se
înaintează spre păstrare la consiliul judeţean sau la
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în termen de
30 de zile după completarea tuturor filelor.
 Sunt de trei feluri:- de naştere
- de căsătorie
- de deces;
 Faptele sau actele se înregistrează la cerere, pe baza
declaraţiei persoanei îndreptăţite, sau, dacă modificarea
din statutul civil al unei persoane intervine ca urmare a
unei hotărâri judecătoreşti sau a unui act administrativ,
pe baza acestora, acestea comunicându-se din oficiu
autorităţii competente.
 Se completează în limba română şi cu alfabetul latin; în
cazul refuzului din partea ofiţerului de stare civilă de a
efectua înregistrarea, persoana poate sesiza judecătoria
în raza teritorială a căreia domiciliază;

30
Reguli speciale referitoare la anumite înregistrări:

Înregistrarea naşterii:

- actul de naştere se întocmeşte la autoritatea

administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ
- teritorială s-a produs evenimentul;
- au obligaţia de a face declaraţia de naştere oricare
dintre părinţi, iar dacă din anumite motive nu o pot face,
obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au
fost de faţă la naştere sau personalului din unitatea în
care a avut loc naşterea, rudelor ori vecinilor care au luat
cunoştinţă despre naşterea unui copil;
- întocmirea actului de naştere se face pe baza
declaraţiei verbale a persoanelor care au obligaţia de a
face declaraţii de naştere, a actului de identitate a mamei
şi al declarantului, a certificatului medical constatator al
naşterii şi, după caz, a certificatului de căsătorie al
părinţilor ;
- declararea naşterii se face în termen de 15 zile
pentru copilul născut viu şi în termen de 3 zile
pentru copilul născut mort ; aceste termene se
socotesc de la data naşterii,
- în cazul în care copilul născut viu a decedat
înăuntrul termenului de 15 zile, declararea naşterii se
face în termen de 24 ore de la data decesului ;
- pentru copilul născut mort se întocmeşte numai actul
de naştere (art. 7 alin. 3 L. Nr. 119/1996) ;
- când declaraţia de naştere a fost făcută după expirarea
termenelor mai sus arătate, dar înăuntrul termenului de
1 an de la naştere, întocmirea actului de naştere se face
cu aprobarea primarului, respectiv al şefului misiunii
diplmatice sau al oficiului consular de carieră ;
- când declaraţia de naştere a fost făcută după trecerea
unui an de la naştere, întocmirea actului se face în
baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile,
care trebuie să conţină toate datele necesare întocmirii
actului de naştere ; competenţa stabilirii acestor date
este judecătoria în a cărei rază teritorială are domiciliul
persoana interesată sau unde are sediul instituţia de
ocrotire a copilului.

Înregistrarea adopţiei:

- adoptatului i se întocmeşte un nou act de naştere,

de către autoritatea administraţiei locale de la domiciliul
adoptatorilor sau în raza căreia se găseşte sediul
instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia se găsea
adoptatul;

31
- dacă adoptatorii au domiciliul sau reşedinţa în
străinătate, noul act de naştere este întocmit de către
organul cu atribuţii de stare civilă în raza căruia are
domiciliul adoptatul, respectiv unde îşi are sediul
instituţia în care acesta era ocrotit;
- în noul act de naştere, adoptatorii vor fi trecuţi ca
părinţi fireşti, iar la locul naşterii se va înscrie localitatea
unde îşi are sediul autoritatea care întocmeşte actul;
- pe vechiul act de naştere urmează a se face menţiune
despre întocmirea celui nou, pe baza comunicării pe care
organul care-l întocmeşte este obligat să o facă (art. 9 ,L.
119 / 1996);
- dacă adopţia este anulată sau desfăcută, despre
aceasta se face de asemenea menţiune atât pe actul de
naştere iniţial cât şi, după caz, pe acela întocmit în urma
adopţiei, pe actul de căsătorie, precum şi pe actele de
naştere ale copiilor minori ai adoptatului.

Înregistrarea căsătoriei:

- căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă, la

sediul autorităţii administraţiei publice locale, în a cărei
rază administrativ - teritorială îşi are domiciliul sau
reşedinţa unul dintre viitorii soţi (prin excepţie, căsătoria
se poate încheia în afara sediului autorităţii
administraţiei publice locale, cu aprobarea primarului,
dacă, din motive temeinice, unul dintre soţi se află în
imposibilitate de a se prezenta);
- actul de căsătorie se întocmeşte pe baza declaraţiei de
căsătorie ; declaraţia de căsătorie se face personal de
către viitorii soţi, în scris, la autoritatea administraţiei
publice locale respective ;
- ofiţerul de stare civilă întocmeşte de îndată actul de
căsătorie, care se semnează de către soţi cu numele de
familie pe care s-au învoit să-l poarte în timpul
căsătoriei, şi de către ofiţerul de stare civilă ;
- neîntocmirea actului juridic al căsătoriei nu poate
constitui o cauză de nulitate ; înregistrarea căsătoriei nu
constituie un element constitutiv al căsătoriei şi deci o
conditie de validitate, ci o cerinţă pentru dovedirea ei,
momentul încheierii căsătoriei fiind acela în care
soţii îşi dau consimţământul, iar nu momentul
înregistrării.

Înregistrarea decesului:

- întocmirea actului de deces se face la autoritatea

administraţiei publice locale în a cărei rază
administrativ- teritorială s-a produs decesul(art. 34, L.

32
 nr. 119/1996), pe baza declaraţiei verbale făcută de către
membrii familiei decedatului, iar în lipsa acestuia, de
către colocatari, vecini, administratorul imobilului,
medicului sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a
produs decesul, şi a certificatului medical constatator al
decesului;
- declarantul va depune certificatul medical constatator
al decesului, actul de identitate şi, dacă este cazul,
livretul militar sau adeverinţa de recrutare ale celui
decedat ;
- declararea decesului se face în termen de 3 zile de la
data încetării din viaţă a persoanei ; când decesul se
datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze
violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru,
declararea se face în termen de 48 de ore, socotit din
momentul decesului sau al găsirii cadavrului ; în aceste
cazuri, pentru întocmirea actului de deces este necesară
şi dovada eliberată de poliţie sau de parchet, din care să
rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată
despre deces ;
- în cazul în care decesul nu a fost declarat în termen,
întocmirea actului de deces se face cu aprobarea
Parchetului;
- ofiţerul de stare civilă, după întocmirea actului de
deces, eliberează declarantului o adeverinţă de înhumare
sau de incinerare a cadavrului;
- în cazul declarării judecătoreşti a morţii pe baza unei
hotărâri definitive, întocmirea actului de deces se face din
oficiu.

Actele de stare civilă.

Conform art. 99, alin.(2) NCC, actele de stare civilă sunt

înscrisuri autentice și fac dovada, până la înscrierea în fals,
pentru ceea ce reprezintă constatările personale ale ofițerului de
stare civilă și până la proba contrară pentru celelalte mențiuni.
Aceste sunt întocmite în registrele de stare civilă, de către delegatul
de stare civile, cuprinzând elementele de stare civilă ale persoanei şi
făcând dovada acesteia.
Din punct de vedere juridic, actele de stare civilă au o natură
mixtă, supunându-se deopotrivă regulilor de drept civil, cât și
administrativ. Dacă din punctul de vedere al dreptului civil acestea
reprezintă înscrisuri autentice, din perspectiva dreptului administrativ
ele reprezintă instrumentul doveditor (instrumentum) al actului
administrativ individual, adică al înregistrării de stare civilă.
 servesc ca mijloc de individualizare a persoanei fizice;

33
  servesc ca mijloc de dovadă a elementelor de stare civilă
pe care le atestă;
 în actele de stare civilă nu se pot face ştersături, răzuiri,
prescurtări, adăugiri, orice anulare, modificare,
completare se face numai în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile;
 pe baza actelor de stare civilă se eliberează titularilor sau
reprezentanţilor legali ai acestora certificate de naştere
şi căsătorie, iar membrilor de familie sau altor persoane,
certificate de deces;
 certificatele de stare civilă sunt copii după actele din
registrele de stare civilă, dar fac dovada deplină a stării
civile, întocmai ca şi actul original.

Anularea înregistrărilor de stare civilă.

Înregistrările de stare civilă se pot anula numai printr-o

hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă17.
Deoarece legea nu prevede în mod expres cazurile de anulare a
înregistrărilor de stare civilă, practica judecătorească a evidenţiat
câteva cazuri:
 înregistrarea s-a făcut de o persoană necompetentă (
excepţie principiul error communis facit jus –principiul
validității aparenței în drept; astfel, art 102 NCC, ce a
preluat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 119/1996,
stabilește că actele de stare civilă întocmite de o persoană
care a exercitat public atribuțiile de ofițer de stare civilă cu
respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile,
chiar dacă acea persoană nu avea această calitate, afară
de cazul în care beneficiarii acestor acte au cunoscut, in
momentul întocmirii lor, lipsa acestei calități. )18;
 înregistrarea nu s-a făcut în registrul de stare civilă19;
 înregistrarea priveşte un act sau un fapt care nu s-a
produs;
 înregistrarea s-a făcut pe baza unui act juridic care
ulterior a fost anulat;
 înregistrarea prin reconstituire se anulează în cazul în
care, ulterior, se procură actul original care a fost
reconstituit20.
17
Trib. Suprem, col. civ., dec. Nr. 286 din 9.02.1968;
18
această excepţie este prevăzută expres în art. 7, L. nr. 119/1996,
19
a se vedea D. Lupulescu, ACTELE DE STARE CIVILĂ, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1980, p. 104;
20
Trib. Suprem, col. civ., dec. Nr. 1110 din 27.10.1965

34
 Rectificarea, modificarea şi completarea actelor de stare
civilă.

Acţiunile în rectificarea, modificarea şi completarea actelor de

stare civilă au ca obiect actele de stare civilă din registre, pe care se
face menţiune, pe baza hotărârii judecătoreşti:
 rectificarea se referă la corectarea unei menţiuni
greşite cu cea reală;
 completarea se referă la înregistrarea unei menţiuni
care iniţial fusese omisă;
 modificarea se referă la schimbarea unor menţiuni din
act, corect scrise iniţial, dar care nu mai corespund
realităţii.
În cazul în care este eronat numai certificatul de stare civilă,
rectificarea sau completarea se efectuează de către primăria care l-a
eliberat, în urma unei cereri adresate organului emitent.

Reconstituirea actelor de stare civilă.

Conform L. nr. 119/1996, art. 55 procedura reconstituirii este

posibilă numai în cazuri expres prevăzute de aceasta:
 registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse,
în totalitate sau în parte; legea se referă la situaţia în
care au fost pierdute sau distruse ambele exemplare ale
registrului; în cazul în care unul din exemplare există, cel
pierdut sau distrus este înlocuit printr-o copie după cel
existent, certificată pentru conformitate de ofiţerul de
stare civilă;
 actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu
poate fi procurat certificatul sau extrasul de pe acel act.
Procedura reconstituirii este administrativă şi ea priveşte
numai actele de naştere, căsătorie sau deces, iar nu şi menţiunile pe
marginea acestora. Cererea se rezolva prin dispoziţie a primarului,
împotriva căreia se poate face contestaţie la instanţa de judecată în
raza căreia îşi are sediul autoritatea emitentă.

Întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate

efectua în două situaţii:
 dacă întocmirea actului de naştere sau de deces a fost
omisă, deşi au fost depuse actele necesare întocmirii
acestora;
 dacă întocmirea actului de căsătorie a fost omis, deşi a
fost luat consimţământul soţilor de către ofiţerul de
stare civilă.
Procedura aplicabilă este comună cu cea pentru
reconstituirea actelor de stare civila, făcându-se pe cale
administrativă, iar soluţionarea contestaţiei la instanţa
judecătorească.

35
 Proba stării civile
În materie de probațiune a stării civile se aplică regula potrivit
cărei dovada starii civile se face prin actele de stare civilă drept
principal mijloc de probă. Astfel, conform art. 99, alin (1) NCC, starea
civilă se dovedește prin actele de naștere, căsătorie și deces întocmite,
potrivit legii, în registrele de stare civil, precum și prin certificatele de
stare civilă eliberate pe baza acestora. În textul de lege menționat
anterior termenul de act este folosit cu sensul de înscris,
instrumentum probationes.
Excepție de la regula enunțată, în baza art. 103 NCC, dovada
stării civile se poate face prin alte mijloace de probă în următoarele
cazuri:
(a) nu au existat registre de stare civilă;
(b) registrele de stare civilă s-au pierdut ori au fost distruse în tot
sau în parte;
(c) nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatului de
stare civilă sau a extrasului de pe actul de stare civilă;
(d) întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz,
refuzată.
Se admite proba stării civile cu alte mijloace de probă atunci
când nu se urmăreşte înregistrarea sau modificarea stării civile21.

PROBLEME DE SOLUŢIONAT

1. Precizaţi care sunt atributele de identificare a

persoanei fizice.
2. Cum se dobândeşte numele?
3. Enumeraţi câteva situaţii de modificare a numelui.
4. Analizaţi sintagma „domiciliu stabil”.
5. Care sunt caracterele juridice care deosebesc
domiciliul de reşedinţă?
6. Definiţi starea civilă a unei persoane.
7. De câte feluri sunt înregistrările de stare civilă?
8. Clasificaţi acţiunile de stare civilă în funcţie de
obiectul lor.
9. Definiţi actele de stare civilă.
10. Care sunt situaţiile care permit reconstituirea
actelor de stare civilă?

V. OCROTIREA PERSOANELOR FIZICE

21
A se vedea C.Stătescu,DREPT CIVIL(PERSOANA FIZICĂ; PERSOANA JURIDICĂ;
DREPTURILE REALE), Ed, Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 218, D. Lupulescu, op.
cit.,(1980), p. 22;

36
 OBIECTIVE:
 Însuşirea semanticii noţiunilor de „tutelă”, „curatelă”, „interzis”,
”instanța de tutelă” ”consiliu de familie”
 Conştientizarea importanţei instituţiilor de ocrotite a persoanelor
fizice prin cunoaşterea conţinutului acestora;

V. A.OCROTIREA MINORILOR

V.A.I.AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ
V.A.I.1.Noţiune.
Conform art. 483, alin (1) NCC autoritatea părintească este
ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și
bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.
V.A.I.2.Principiile generale ale ocrotirii părinteşti:

1. Exercitarea autorității părintești exclusiv în interesul

superior al minorului
Art. 483, alin. (2) NCC ”părinții exercită autoritatea
părintescă numai în interesul superior al copilului, cu respectul
datorat persoanei acestuia, și il asociază pe copil la toate
deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de
maturitate. ”;
2.Egalitatea ambilior părinți în exercitarea drepturilor și
îndatoririlor părintești
Art. 503, alin (1) NCC „Părinții exercită împreună și în mod egal
autoritatea părintească, în astfel exerciţiul drepturilor faţă de
copii,(părinţii) având drepturi și indatoriri egale;
3. Egalitatea în drepturi între copilul din căsătorie și copilul
din afara căsătoriei sau adoptat
Art. 260, 448 și 471 NCC promovează aceslși aspect, al
nediscrfiminării în materia drepturilor copilului.
4. Independența de patrimonii între părinți și copii
Art. 500 NCC „Părintele nu are nici un drept asupra
bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în
afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere”;
5. Autoritatea părintească nu trece asupra ascendenților
fiind un drept și o îndatorire a părinților
Astfel, conform Art. 507 NCC Dacă unul dintre părinți este
decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub
interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă,
din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința,
celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.
În cazul în care ambii părinți sunt decedați sau se află în
imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile, autoritatea părintescă
este exrciată sub controlul statului, prin intermediul instanței
de tutelă.
6.Exercitarea autorității părintești se realizează sub
controlul statului, prin intermediul instanței de tutelă

37
7.Autoritatea părintescă încetează la majoratul copiilor
Ca regulă Instituția autorității părintești se aplică doar în
cazul copilului minor. Excepțiile vor fi prezentate în paginile
următoare.

V.A.1.3. Conţinutul ocrotirii părinteşti

Ocrotirea părintească are în conţinutul ei două laturi:

A. Personală:

Art. 487 NCC, Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește

copilul, îngrijind la sanătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și
intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a
acestuia, potrivit propriilor convingeri, însușiri și nevoi ale
copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile
necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea
le recunoaște acestuia.
Îndatoririle fundamentale:
Art. 488 NCC (1) Părnții au îndatorirea de a crește copilul
în condiții care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală,
spirituală, morală și socială în mod armonios.
(2) În acest scop părinții sunt obligați:
(a) să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă,
privată și demnitatea;
(b) să prezinte și să permită informarea și lămurirea
copilului despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să
ia în considerare opinia acestuia;
(c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și
realizarea drepturilor copilului;
(d) să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice
cu atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale
a copilului;

Supravegherea copilului:
Art.493 NCC Părinții au dreptul și îndatorirea de
supraveghere a copilului minor.

B. Patrimonială:

Administrarea bunurilor minorului

Art.501 NCC (1) Părinții au dreptul și îndatorirea de a
reprezenta copilul lor minor, precum și de a-l reprezenta în acte
juridice civile ori de a-i încuviința aceste acte, după caz.

38
 Independența patrimonială
Art.500 NCC „Părintele nu are nici un drept asupra
bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în
afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere”;
Obligația de întreținere
Art.499 NCC Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să
dea întreținere copilului lor minor, asigurându-le traiul, precum și
educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

Aceste drepturi şi obligaţii sunt, în general, identice cu cele

care revin tutorelui, din acest motiv se vor examina împreună cu
acestea din urmă.

V.A.II.TUTELA MINORULUI.
V.A.II.1. Noţiune.
Conform art. 108 NCC, ocrotirea persoanei fizice pr
 În sens larg, ca instituţie juridică, tutela reprezintă
ansamblul dispoziţiilor legale care reglementează
ocrotirea unui minor printr-o altă persoană decât
părintele sau părinţii săi24;
 În sens restrâns, ca sarcină, tutela reprezintă o sarcină
gratuită şi obligatorie, în virtutea căreia o anumită
persoană, numită tutore, este chemată să exercite
drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de un copil minor,
ai căror părinţi sunt decedaţi sau aflaţi, din orice motiv,
în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile25.
Ocrotirea persoanei fizice prin tutelă se realizează de către
tutore, desemnat sau numit, în condițiile prevederilor NCC,
precum și de către consiliul de familie, ca organ consultativ.
V.A.II.2.Caractere juridice.
 legalitatea – instituirea,cazurile de deschidere,
conţinutul, încetarea tutelei sunt prevăzute de lege
prin norme juridice imperative;
 obligativitatea – cel numit în această funcţie nu o
poate refuza
 gratuitatea – art. 123 (1) NCC
Tutela este o sarcină gratuită.
În principiu, tutorele nu este remunerat, dar, prin
excepţie instanța de tutelă, cu avizul consiliului de
familie poate acorda tutorelui o remuneraţie care
nu va depăşi 10% din veniturile bunurilor
minorului( art.121 alin. 2 C. fam);
 caracterul personal – tutela trebuie exercitată
personal de către tutore;

24
Mircea Mureşan, op. cit. p. 106
25
Mircea Mureşan, op. cit. p. 106.

39
 V.A.II.3.Deschiderea tutelei.
Cazuri: - minorul este lipsit de ocrotire părintească „ambii
părinţi sunt, după caz, decedați,necunoscuţi,decăzuţi
din drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie
judecătorescă, dispăruţi ori declaraţi judecătorește
morţi, precum și în cazul în care, la încetarea adopției,
instanța hotărăște că este în interesul minorului
instituirea unei tutele. ” (art.110 NCC);
- în cazul în care adopţia unui minor este desfăcută, iar
instanţa apreciază că nu este în interesul minorului
să se întoarcă la părinţii săi fireşti, i se va numi
minorului un tutore.
Art. 111 NCC prevede în sarcina următoarelor persoane
obligaţia de a înştiinţa autoritatea tutelară, ori de câte ori se iveşte
una din situaţiile care justifică instituirea tutelei:
- persoanele apropiate minorului, administratorii
şi locatarii casei în care locuieşte minorul;
- serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării
morţii unei persoane, precum şi notarul public,
cu prilejul deschiderii unei proceduri
succesorale;
- instanţele judecătoreşti cu prilejul condamnării
la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor
părintești;
- organele administraţiei publice locale, instituţiile
de ocrotire, precum și orice altă persoană.

Consiliul de familie (art. 124-132 NCC)

Notiune:
Reintrodusa de NCC, consiliul de familie este institutia juridica
ce are ca atributii:
- supravegherea modului in care tutorele isi
indeplineste indatoririle fata de persoana si
bunurile minorului (ex. Asigurarea intocmirii
corespunzatoare a inventarului bunurilor
minorului)
- intocmirea avizelor consultative (ex. Avize
necesare pentru instrainarea, ipotecarea,
grevarea cu alte sarcini reale ale bunurilor
minorului)
Constituirea consiliului de famile reprezinta regula in materie
de instituire a tutelei, articolul 124, alin (2) NCC stabilind, in mod
limitativ, exceptiile:
- cazul ocrotirii minorului prin parinti
- darea in plasament
- alte masuri de protectie speciala prevazute de
lege

40
 - Conform art 125, alin (1) NCC, compunerea consiliului de
familie presupune existenta a trei persoane, rude, afini, ori in
lipsa acestora persoane ce au avut legaturi de prietenie cu
parintii minorului, luarea deciziilor facandu-se cu acordul
majoritatii.
Caractere juridice:
- caracterul personal – sarcina de membru in
consiliul de familie este personala, ea netrecand
in caz de deces asupra mostenitorilor
- gratuitatea, instanta de tutela nu va putea
autoriza, in nici un fel, vreo forma de
remuneratie
- caracter facultativ, numirea membrilor in
consiliul de familie se face cu acordul acestora
Obs: Numai daca interesele minorului ar cere, sau ar fi
necesara completarea prin moartea ori disparitia unuia
dintre membri, sau la cererea tutorelui daca este posibila
modificarea structurii consilului de familie.

Procedura de numire a tutorelui se face printr-o decizie

motivată, de către autoritatea tutelară de la domiciliul minorului.
Reguli instituite de art.119 NCC:
 numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de
către instanța de tutelă în camera de consiliu, prin
încheiere definitivă;
Obs. Atunci când desemnarea tutorelui s-a făcut prin
contract de mandat, cel desmnat tutore nu poate
refuza numirea decât pentru motivele enumerate la
art. 120 NCC
Obs. În lipsa unui tutore desemnat, dacă instanța de
tutelă a constituit consiliul de familie, numirea
tutorelui se face cu consultarea consiliului de familie.
 ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani
este obligatorie
 încheierea de numire se comunică în scris tutorelui și
se afișează la sediul instanței de tutelă și la primăria
de la domiciliul minorului
 drepturile și îndatoririle tutorelui încep de la data
comunicării încheierii de numire
Obs.De la data numirii tutorelui și până la data
comunicării încheierii de numire, instanța de tutelă
poate lua măsuri provizorii cerute de interesele
minorului, putând chiar să numească un curator
special.

41
 V.A.II.3.Capacitatea de a fi tutore.
Poate fi tutore orice persoană fizică sau soțul și soția, condiția
fiind ca persoana în cauză să aibă capacitate deplină de exerciţiu.
(art. 112, alin 1, NCC)
Incapacităţi de a fi tutore – prevăzute de art. 113, alin (1)
NCC
 minorul, cel pus sub interdicţie judecătorească sau cel
pus sub curatelă;
 cel decăzut din drepturile părinteşti sau cel declarat
incapabil de a fi tutore;
 cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi civile, fie
în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum
şi cel cu rele purtări reținute ca atare de către o instanță
judecătorească;
 cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege şi
de a fi ales deputat;
 cel care exercitând o altă tutelă a fost îndepărtat de la
aceasta, din motive legate de abuz, neglijență gravă, alte
fapte care îl fac nedemn de a fi tutore sau dacă nu și-a
indelpinit corespunzător sarcina;
 cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale
minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei.
 cel aflat în stare de insolvabilitate
 cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de
către părintele care exercită singur, în momentul morții
autoritatea părintescă
Dacă una dintre împrejurările prevăzute de articolul menționat
anterior survine sau este descoperită în timpul tutelei, tutorele va fi
îndepărtat, respectându-se aceeași procedură ca și la numirea lui.
Poate refuza sarcina tutelei – art. 120 NCC:
 cel care are vârsta de 60 ani împliniţi;
 femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8
ani;
 cel care creşte şi educă doi sau mai mulţi copii;
 cel care exercită o altă tutelă sau o curatelă;
 cel care, din cauza bolii, infirmităţii, a felului activității
desfășurate, a depărtării domiciliului de la locul unde se
află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate,
nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină.
Dacă pe parcursul exercitării unei tutele se iveşte una din situaţiile
prevăzute de art. 120 NCC , tutorele poate cere să fie înlocuit.
Cererea de înlocuire se adresează instanței de tutelă care va hotărî de
urgență. Până la soluționarea cereii sale de înlocuire, el este obligat să
continue exercitarea atribuțiilor.

42
 V.A.II.4.Atribuţiile tutorelui cu privire la persoana
minorului constau in exercitarea de catre tutore a drepturilor si
indatoririlor parintesti
 „tutorele are indatorirea de a îngriji de minor” (art.134,
alin 1 NCC) la fel ca şi părinţii acestuia;
 „tutorele este obligat să asigure ingrijirea minorului,
sanatatea si dezvoltarea lui fizica si mentala, educarea
invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu
aptitudinile lui” (art. 134 alin. 2 NCC);
 „minorul pus sub tutelă are domiciliul la tutore. Numai cu
autorizarea instantei de tutela, minorul poate avea si o
resedinta” (art.137, alin 1 NCC ); necesitatea resedintei
poate fi determinata doar de educarea si pregatirea
profesionala a minorului. In acest caz, tutorele va
instiinta de indata instanta de tutela. Cat priveste
schimbarea felului invataturii, respectiv a pregatirii
profesionale, daca minorul nu a implinit varsta de 14 ani,
noua reglementare impune ca imperioasa incuviintarea
instantei de tutela. Dupa implinirea varstei de 10 ani,
instanta de tutela va trebui sa asculte si sa respecte
pozitia minorului, iar in situatia minorului care a
implinit 14 ani, instanta nu va putea hotari, impotriva
vointei minorului, sa schimbe felul invataturii acestuia;

V.A.II.5. Atribuţiile tutorelui cu privire la bunurile

minorului.
Latura patrimonială a ocrotirii minorului prin tutelă
cuprinde26:
1) administrarea bunurilor minorului de până la 14 ani;
2) reprezentarea legala, în actele civile, a minorului sub
14 ani;
3) încuviinţarea prealabilă a actelor civile ale minorului
de peste 14 ani.

1) Administrarea bunurilor minorului presupune o serie de

obligaţii în sarcina tutorelui, astfel:
a. la deschiderea tutelei;
b. pe parcursul tutelei;
c. la încetarea tutelei.
a. La deschiderea tutelei, ca o masura prealabila:
 dupa numirea tutorelui, în prezenţa acestuia si a
membrilor consiliului de familie, un delegat al
instantei de tutela întocmeşte un inventar al
bunurilor minorului care va fi supus aprobării
autorităţi tutelare; (obs. inventarul bunurilor
minorului va fi intocmit in maximum 10 zile de la
numirea tutorelui, conform art. 140, alin 1, NCC);

26
Gheorghe Beleiu, op. cit., p. 326.

43
  consiliul de familie stabileşte suma anuală necesară
pentru întreţinerea minorului şi administrarea
bunurilor sale, sumă care poate fi modificată, pe
parcursul tutelei, de către autoritatea tutelară; decizia
consiliului de familie va fi adusa de indata la
cunostinta instantei de tutela (art. 148, alin 1 NCC);
 cheltuielile necesare întreţinerii minorului şi
administrării bunurilor sale se acoperă din veniturile
minorului, iar dacă acestea nu ajung, se va dispune
vânzarea bunurilor minorului, altele decat cele ce au
valoare afectiva pentru minor si familia acestuia; daca
minorul este lipsit de bunuri si nu are parinti sau alte
rude care sunt obligate prin lege sa ii acorde
intretinere, ori aceasta nu este suficienta, minorul are
dreptul la asistenta sociala, in conditiile legii; (art.
148, alin 2,3, 4 NCC);
 tutorele poate depune la o institutie de credit si sumele
necesare intretinerii, pe numele minorului, intr-un cont
separat, putand fi ridicate de acesta, fara autorizarea
instantei (art. 149, alin 4)
 sumele de bani care depăşesc nevoile intretinerii
minorului şi ale administrarii bunurilor sale, precum si
instrumentele financiare se depun pe numele minorului,
la o institutie de credit indicata de consiliul de familie,
in termen de cel mult 5 zile de la data incasarii lor (art
149, alin 1);
 tutorele poate dispune de sumele ce depasesc nevoile
de intretinere ale minorului numai cu autorizarea
prealabila a instantei de tutela, exceptand situatiile ce
ar presupune incheierea, pe numele minorului, a unor
tranzactii pe piata de capital;
Sintetizand, obligatiile tutorelui insarcinat cu simpla
administrare a bunurilor altuia sunt:
- sa efectueze toate actele necesare pentru
conservarea bunurilor, precum si actele
utile ca acestea sa poata fi folosite conform
destinatiei lor; (conform art. 795 NCC)
- sa culeaga fructele bunurilor si exercite
drepturile aferente administrarii acestora
(art. 796 alin 1, NCC)
- sa continue modul de folosire sau de
exploatare a bunurilor frugiere, putand
schimba destinatia acestora doar cu
autorizarea instantei de tutela (art. 797 NCC)
- sa investeasca sumele de bani aflate in
administrare in conformitate cu plasamentele
considerate sigure (obs. Art 831 NCC,
prezuma drept plasamente sigure cele

44
 stabilite de Banca Nationala a Romaniei si
Comisia Nationala de Valori Mobiliare) .

b. Pe parcursul tutelei :
 tutorele are obligaţia de a prezenta, anual, o dare de
seamă privind administrarea bunurilor minorului
(obs. darea de seama se va face in termen de 30 de zile
de al finele anului calendaristic ;
 la cererea autorităţii tutelare, tutorele este obligat să
prezinte, de câte ori i se va cere, dări de seamă privind
exercitarea atribuţiilor sale;
 instanta de tutela va verifica socotelile privind
veniturile minorului şi cheltuielile făcute cu
întreţinerea acestuia şi cu administrarea bunurilor
sale, iar dacă sunt bine întocmite, va da tutorelui
descărcare de gestiune.
c. La încetarea tutelei:
 tutorele trebuie ca în maxim 30 de zile să prezinte
autorităţii tutelare o dare de seamă generală;
 bunurile se vor preda fostului minor, moştenitorilor,
noului tutore, după caz;
 după predarea bunurilor, verificarea socotelilor şi
aprobarea lor, autoritatea tutelară dă tutorelui
descărcare de gestiune( tutorele rămâne răspunzător
de eventualele pagube cauzate prin culpa sa).
2) Reprezentarea legală a minorului de către tutore.
Art. 143 NCC prevede expres obligaţia tutorelui „de a-l
reprezenta pe minor în actele juridice, dar numai pana cand acesta
implineste varsta de 14 ani.”
Din acest punct de vedere se disting trei categorii de acte
juridice:
a. Acte pe care tutorele le poate încheia singur în numele şi
pe socoteala minorului, fara avizul consiliului de familie
si fara autorizarea instantei de tutela:
- acte de conservare a patrimoniului;
- acte de administrare a patrimoniului (
inclusiv înstrăinarea bunurilor supuse
pieirii, degradarii, alterarii sau deprecierii şi
a celor nefolositoare pentru minor)
- ridicarea de la C.E.C a sumelor pe care
tutorele le-a depus in cont separat pentru
intretinerea minorului;
b. Acte juridice pe care tutorele le poate încheia numai cu
avizul consiliului de familie si cu autorizarea prealabilă a
instantei tutela:
- acte juridice de dispoziţie( înstrăinarea,
constituirea unor drepturi reale principale
sau accesorii, imparteala, renunţarea la
drepturi);

45
 - ridicarea unor sume de bani care depăşesc
nevoile de întreţinere ale minorului şi ale
administrarii a bunurilor sale, precum si
instrumentele financiare care se depun, pe
numele minorului, la o institutie de credit
indicata de consiliul de familie, in termen
de cel mut 5 zile de la data incasarii lor;
c. Acte juridice pe care tutorele nu le poate încheia nici cu
încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare:
- acte juridice între tutore, soţul, o rudă în
linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui,
de o parte şi minor, de altă parte(art. 147
NCC.);
- donaţii făcute de tutore în numele minorului,
din bunurile acestuia, cu excepţia micilor
daruri manuale;
- garantarea în numele minorului a obligatiei
altuia:
3) Încuviinţarea prealabilă de către tutore a actelor juridice
încheiate de către minorul de peste 14 ani.
Art. 146 alin 1 prevede faptul că „Minorul care a implinit varsta de 14
ani incheie acte juridice cu incuviintarea scrisa a tutorelui sau, dupa
caz, a curatorului.”
Reguli: -minorul încheie singur, cu încuviinţarea doar a
tutorelui său, actele pe care tutorele le putea încheia
singur, câtă vreme minorul avea mai puţin de 14 ani;
- actele pe care tutorele nu le poate încheia decât cu
încuviinţarea autorităţii tutelare, vor putea fi încheiate
de minorul cu capacitate restrânsă numai dacă va
obţine o dublă încuviinţare: a tutorelui şi a autorităţii
tutelare;
- actele interzise tutorelui sunt interzise şi minorului cu
capacitate de exerciţiu restrânsă.
V.A.II.6.Sancţiunea actelor încheiate cu nerespectarea
interdictiilor impuse de lege (privind avizul consiliului de familie,
autorizarea instantei de tutela etc) in materia ocrotirii minorului prin
tutelă este nulitatea relativă a actului juridic respectiv, cu regimul
juridic specific acesteia.
V.A.II.7.Încetarea funcţiei tutorelui, strict legata de
persoana tutorelui, vizand pe de o parte fie decesului acestuia, fie
inlocuirea lui.
Cauze: - decesul tutorelui (art. 157 NCC);
- îndepărtarea de la tutelă (art. 158 NCC);
- înlocuirea tutorelui la cererea sa, conform art.121
NCC.;
- numirea unui alt tutore.

46
 Obs.
Noua reglementare civila introduce sanctiunea civila, contand
in amenda in folosul statului, in cazul in care tutorele refuza sa
continue sarcinile tutelei. Cuantumul acestei amenzi nu poate depasi
valoarea salariului minim pe economie. Amenda poate fi repetata de
de cel mult 3 ori, la interval de 7 zile, dupa care obligatoriu va fi
numit alt tutore (art. 163 NCC). Pana la intrasrea in functie a noului
tutore, instanta de tutela poate numi un curator special (art. 159
NCC), curatela instituita astfel functionand in baza regulilor tutelei.
Tutorele mai poate fi sanctionat si daca, prin culpa sa, a
indeplinit defectuos sarcinile tutelei. In acest caz, amenda civila in
folosul statului nu poate depasi valoarea a 3 salarii medii pe
economie.
V.A.II.8.Încetarea tutelei (art. 156-163 NCC) este
conditionata doar de motive legate de persoana minorului.
Cauze: - dobândire deplinei capacităţi de exerciţiu de către
minor;
- stabilirea filiaţiei faţă de cel puţin unul dintre părinţi,
pentru minorul nascut din parinti necunoscuti;
- ridicarea sanctiunii decaderii din exercitiul drepturilor
parintesti a cel putin unuia dintre parinti;
- ridicarea interdicţiei judecătoreşti pentru cel puţin
unul dintre părinţi;
- reapariţia a cel puţin unul dintre părinţi declaraţi
dispăruţi sau morţi;
- decesul minorului.
Obs. A nu se confuda incetarea functiei tutorelui cu cea a
tutelei, prima dintre ele fiind conditionata de persona tutorelui, pe
cand cea de a doua de persoana minorului.
V.A.II.9.Răspunderea tutorelui poate îmbrăca aspecte diferite:
a. Îndepărtarea tutorelui de la tutelă - sancţiunea
specifică de drept civil, cu caracter nepatrimonial, ce
intervine conform art. 158 NCC, în afară de alte cazuri
prevăzute de lege, tutorele este îndepărtat dacă
săvârșește un abuz, o neglijență gravă, sau alte fapte
care îl fac nedemn de a fi tutore, precum și dacă nu își
îndeplinește în mod corespunzător sarcina;
-în toate cazurile în care sarcina tutelei ia sfârșit,
tutorele va prezenta în termen de cel mult 30 de zile o
dare de seamă generală, care cuprinde situația
veniturilor, a cheltuielilor, urmată de predarea
bunurilor care au fost încredințate spre administrare,
precum și toate profiturile parimoniale obținute în urma
administrării; după predarea bunurilor și verificarea
dării de seamă, instanța de tutelă va da tutorelui
descărcarea de gestiunea sa.
b. Răspunderea civilă delictuală intervine ori de câte ori,
prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a
atribuțiilor sale, tutorele a cauzat minorului un

47
 prejudiciu, în mod culpabil; conform art. 1349 NCC,
tutorele raspunde pentru faptă proprie, indiferent de
momentul descoperirii faptei (obs. chiar dacă instanța
de tutelă a dat tutorelui descărcarea de gestiune,
acesta nu este exonerat de răspundere)
c. Răspunderea penală intervine atunci când faptele
tutorelui întrunesc elementele constitutive ale unei
infracţiuni (ex. gestiunea frauduloasa, rele tratamente
aplicate minorului)
d. Sancţiuni contravenţionale ca urmare a faptelor
izvorâte din neglijența tutorelui care nu ia măsuri
pentru a împiedica fapte de vagabomdaj, cerșetorie,
prostituție etc.

V.A.III. Curatela minorului.

V.A.III.1.Noţiune.
Curatela reprezintă mijlocul juridic, temporar şi subsidiar, de
ocrotire a minorului. (obs. se consideră mijloc subsidiar deoarece
ocrotirea minorilor se realizează în principal prin părinți și tutelă)
V.A.III.2. Natura juridică.
Este considerată o tutelă ad-hoc, deoarece îi sunt aplicate
dispozițiile legale ce reglementează tutela.
La fel ca și tutela presupune două laturi:
-personală, ce include atribuțiile curatorului cu privire la
persoana minorului
-patrimonială, ce vizează gestionarea patrimoniului minorului,
administrarea bunurilor acestuia, reprezentarea legală a minorului
sub 14 ani și încuviințarea prealabilă a actelor juridice ale minorului
cu capacitate juridica restrânsă
V.A.III.3. Cazuri de instituire a curatelei.
Codul familiei prevede patru cazuri de instituire a curatelei:
 cazul contrarietăţii de interese între minor şi
ocrotitorul său legal (părinte sau tutore) (art. 150, alin 1
NCC); ex. în materie succesorală sau partaj, în cazurile în
care nu este necesară înlocuirea tutorelui.
 cazul înlocuirii unui tutore al minorului cu un alt
tutore, atunci când acesta nu se face concomitent,
indiferent dacă înlocuirea este consecința morții sau
îndepărtării tutorelui de la sarcinile tutelei(art. 159
NCC);
 cazul împiedicării vremelnice a părintelui ori
tutorelui minorului de a-l ocroti (art. 150 NCC).
 in cazul existentei unui proces cu privire la punerea
sub interdictie a minorului fata de care nu a fost
instituita tutela, pana la solutionarea cererii (art. 167
NCC)

48
 V.A.III.4 Incetarea curatelei

- Ridicarea sarcinilor curatelei se face de catre instanta de

tutela, la cererea curatorului, a celui reprezentat sau a
oricarei alte persoane prevazute la art. 111 NCC
(persoanele apropiate minorului, administratorii şi
locatarii casei în care locuieşte minorul; serviciul de stare
civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane,
precum şi notarul public, cu prilejul deschiderii unei
proceduri succesorale; instanţele judecătoreşti cu prilejul
condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor
părintești;organele administraţiei publice locale, instituţiile
de ocrotire, precum și orice altă persoană), atunci cand au
incetat cauzele ce au determinat instituirea ei (conform
art. 185 NCC).

V.B.III ALTE MASURI DE PROTECTIE ALE COPILULUI

AFLAT IN DIFICULTATE:
Sediul materiei
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, privind
protectia copilului aflat in dificulate, aprobata prin legea nr.
108/1998, defineste intai de toate starea de dificultate drept
situatie, imprejurare ce pericliteaza dezvoltarea, securitatea sau
integritatea fizica sau morala a unei persoane ce nu a implinit
varsta de 18 ani si nu are capacitate de exercitiu deplina.
Se pune accentul pe masurile de protectie de tip familial
(”foster”) care prezinta avantaje atat de natura patrimoniala
(fiind mai putin costisitoare decat ocrotirea institutionalizata),
cat si personala (raspunzand mai eficient nevoilor psihologice
ale copilului).
Legea nr. 272/2004, privind protectia si promovarea
drepturilor copilului identifica si analizeaza trei modalitati de
protectie speciala a copilului lipsit vremelnic sau definitiv de
ocrotirea parinteasca.
a. Plasamentul copilului, masura de protectie
speciala, cu caracter temporar, ce presupune
incredintarea minorului unei persoane sau
familii, unui asistent maternal, unui serviciu
de tip rezidential, licentiat in conditiile legii,
masura instituita in urmatoarele cazuri:
 daca parintii sunt decedati, declarati
judecatoreste morti sau disparuti,
necunoscuti, decazuti din exercitiul
drepturilor parintesti, pusi sub
interdictie sau cand tutela nu putut fi
instituita;

49
  din motive neimputabile parintilor,
acestia nu pot exercita ocrotirea
parinteasca;
 in situatii de abuz sau neglijenta a
caror victima este copilul;
 in cazul in care copilul este abandonat
de mama intr-o unitate sanitara;
in situatia savarsirii de catre copil a
unei fapte prevazute de legea penal,
copilul neraspunzand in fata legii
penale;
Obs. Avand in vedere interesul superior al
copilului, se va incerca plasarea acestuia
astfel incat sa poata fi mentinute legaturile
cu fratii si late rude apropiate.
b. Plasamentul copilului in regim de urgenta
este acea masura de protectie speciala, cu
caracter temporar ce presupune
incredintarea copilului unei persoane sau
familii, unui asistent maternal, unui serviciu
de tip rezidential, in urmatoarele conditii:
- copilul este neglijat sau abuzat
- copilul a fost gasit abandonat intr-o
unitate sanitara
c.Supravegherea specializata este masura de
protectie speciala instituita doar in cazul in care
minorul a savarsit o fapta penala, ce se
concretizeaza in obligatii de tipul: frecventarea
cursurilor scolare, utilizarea unor servicii de
ingrijire de zi, urmarea unor tratamente
medicale, consiliere sau psihoterapie,
interzicerea de a frecventa anumite locuri sa de
a avea contact cu anumite persoane

V.B. OCROTIREA BOLNAVILOR PSIHICI

V.C.I. INTERDICŢIA JUDECĂTOREASCĂ

In scopul protejarii persoanelor majore a caror facultati mintale
sau de aptitudine fizica in exprimarea vointei sunt afectate, sunt
instituite patru regimuri diferite: tutela, curatela, tratamentul
medical al celor cu tulburari psihice si asistenta sociala a
varstnicilor.
V.B.I.1.Noţiune.
Interdicţia judecătorească reprezintă o măsura de drept
civil, luata pe cale judecatoreasca, (în condiţiile expres prevăzute
de lege), pentru ocrotirea persoanelor lipsite de discernământ din
cauza alienaţiei sau a debilităţii mintale de care suferă, ce are ca
efect lipsirea acestora de capacitate de exercitiu si instituirea
tutelei.

50
 V.B.III.2.Condiţii.
 Condiţia de fond necesară punerii sub interdicţie este
lipsa discernământului datorată alienaţiei sau
debilităţii mintale; aceste boli trebuie să aibă un caracter
de permanenţă sau de durabilitate, reprezentând o stare
obişnuită a bolnavului;
 Condiţia de formă este existenţa unei hotărâri
judecătoreşti definitive de punere sub interdicţie.
V.B.III.3. Procedura.
 Punerea sub interdicţie poate fi cerută de autoritatea
tutelară, de orice persoană interesata,(conform art. 111
NCC, aceleasi persoane care pot cere instituirea tutelei
pentru minor), de procuror sau chiar de persoana
bolnavă psihic aflata intr-un moment de luciditate;
 Competenţa soluţionării cererii de punere sub interdicţie
aparţine tribunalului de la domiciliul
pârâtului(bolnavului);
 Faza necontradictorie, (ce nu este publica), se
concretizeaza prin:
o Dupa primirea cererii, presedintele instantei va
dispune sa i se comunice atat paratului
(bolnavului), cat si procurorului (daca cererea
nu a fost solicitata de acesta) copii de pe cerere
si de pe inscrisurile anexate;
o Preşedintele instanţei va sesiza instanta de
tutela de la domiciliul bolnavului, în vederea
numirii unui curator pentru îngrijirea
persoanei, administrarea bunurilor acesteia si
reprezentarea a instanta a celui a carui punere
sub interdictie este ceruta;
o Procurorul direct, sau prin organele de politie,
va efectua cercetarile pe care le considera
necesare si va solicita avizul unei comisii de
specialisti;
o Dupa ce a intrat in posesia concluziilor
procurorului, instanta poate dispune internarea
provizorie a bolnavului pentru cel mult 6
saptamani, daca o astfel de observare medicala
nu poate sa fie realizata in alt mod; Faza
contradictorie:
Faza contardictorie
o Îmbracă forma unui proces civil obişnuit cu
anumite particularităţi:
- presedintele instantei, dupa ce va primi
rezultatul cercetarilor si avizul comisei de
medici specialisti, va fixa termen de
judecata, dispunand citarea partilor;
- judecarea se face cu ascultarea obligatorie
a celui pus sub interdictie pentru a se

51
 putea constata si in acest mod starea
mintala a paratului (obs. daca paratul nu
se poate prezenta la instanta, el va fi
ascultat la locul unde se afla, in prezenta
procurorului);
- prezenta procurorului la interogatoriul
pârâtului este obligatorie;
o pe baza probelor administrate, după deliberare,
instanţa va da hotărârea de admitere sau de
respingere a cererii;
o ia sfârşit pe data rămânerii definitive şi
irevocabile a hotărârii;
o hotărârea de punere sub interdicţie se va
comunica de către instanţa care a pronunţat-o
instanţei locului unde actul de naştere al celui
pus sub interdicţie a fost înregistrat, pentru a fi
transcrisă în registrul anume destinat;
incapacitatea celui pus sub interdicţie nu va
putea fi opusă terţilor decât din momentul
transcrierii hotărârii;
V.B.III.4. Efectele punerii sub interdicţie.
Punerea sub interdicţie a unei persoane fizice produce două
efecte:
 Incapacitatea interzisului (lipsirea interzisului de
capacitate de exerciţiu) - acest efect se produce de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de punere
sub interdicţie;
 Instituirea tutelei interzisului, cu scopul de a-l ocroti
pe interzis şi de a-l reprezenta la încheierea actelor
juridice:
 dacă bolnavul este minor la data punerii sub
interdicţie şi se afla sub ocrotirea părinţilor săi, va
continua să rămână sub ocrotire părintească, până
la 18 ani, iar dacă se va afla în continuare sub
interdicţie şi la această vârstă, autoritatea tutelară
va desemna un tutore al interzisului, care poate fi
părintele sau o altă persoană;
 dacă bolnavul este major la data punerii sub
interdicţie, autoritatea tutelară va trebui să
numească un tutore;
Deosebiri între tutela minorului şi cea a interzisului:
 în cazul tutelei minorului, tutorele trebuie să se
îngrijească de creşterea, educarea, pregătirea
profesională a acestuia, pe când în cazul tutelei
interzisului, tutorele este dator să se îngrijească de
vindecarea interzisului, de îmbunătăţirea condiţiilor de
viaţă a acestuia;
 tutela minorului este vremelnică(până la 18 ani), în timp
ce tutela interzisului este pe perioada nedeterminata;

52
  tutorele interzisului poate să ceară înlocuirea sa după 3
ani de la numire, (art. 173 NCC), pe când tutorele
minorului nu poate ceara înlocuirea decât în condiţiile
prevăzute de art. 121 NCC;
 tutela minorului încetează de plin drept, când acesta
ajunge la majorat, tutele interzisului nu încetează decât
printr-o hotărâre judecătorească de ridicare a interdicţiei;
 tutorele interzisului are puteri mai largi decât tutorele
minorului, putând participa la judecarea unor acţiuni
strict personale(divorţ, tăgada paternităţii).
V.B.III.5.Ridicarea interdicţiei.
Ridicarea interdicţiei se poate face doar prin hotărâre
judecătorească, atunci când au încetat cauzele care au dus la
instituire interdicţiei (art. 177 NCC). Procedura de ridicare a
interdictiei urmeaza aceeasi pasi cu cea de pronuntare a ei. Despre
ridicarea interdictiei se va face mentiune pe hotararea prin care s-a
pronuntat interdictia judecatoreasca.
Dacă încetează interdicţia, încetează şi tutela interzisului.
V.B.III.6. Incetarea interdictiei judecatoresti
Se poate produce in urmatoarele situatii:
- moartea interzisului;
- declararea judecatoreasca a mortii;
- ridicarea interdictiei prin hotarare
judecatoreasca;

V.C. CURATELELE

V.C.1.Generalităţi.
Legea prevede anumite situaţii de ocrotire a persoanelor fizice
prin instituţia curatelei, respectiv prin numirea unui curator.
Feluri de curatelă:
 curatela propriu-zisă, care ocroteşte o persoană
capabilă, dar aflată, temporar, într-o situaţie de imposibilitate de a-şi
administra patrimoniul;
In aceste conditii sunt aplicabile regulile mandatului,
exceptand situatiile in care, fie din initiativa persoanei interesate, fie
din oficiu, instanta de tutela va hotari a-i atribui curatorului doar
drepturile si obligatiile unui administratorului insarcinat cu simpla
administrare a bunurilor altuia;
 curatela specială, care ocroteşte atat persoana
lipsita de capacitate de exercitiu (care momentan nu are tutore sau
tutorele nu este în măsură să-şi îndeplinească sarcinile), cat si
persoana cu capacitate de exercitiu restransa.

Sediul materiei – Noul Cod Civil, art. 178-186;

53
 - C. Proc civila art. 44, alin (1) si (2), introdus
prin Ordonanat de Urgenta a Guvernului nr. 138/2000 si art. 114
alin (4) si (5);

V.C.2.Curatelele propriu-zise.
Cazuri prevăzute de art. 178 NCC:
 dacă din cauza bolii, bătrâneţii sau a unei infirmităţi
fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să-şi
administreze bunurile sau să-şi apere interesele în
condiţii mulţumitoare şi, din motive temeinice, nu-şi
poate numi un reprezentant sau un administrator;
 dacă din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi
capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant,
să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu
suferă amânare (curatela pentru cazuri urgente);
 dacă din cauza bolii sau din alte motive, părintele sau
tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act
în numele persoanei ce reprezintă sau ale cărei acte le
încuviinţează;
 dacă persoana, fiind obligată să lipsească vreme
îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau
un administrator general;
 dacă o persoană a dispărut fără a exista informatii
despre ea şi nu a lăsat un mandatar general sau un
administrator.
Cazuri prevăzute în alte acte normative:
 curatela succesorala notariala,(potrivit art. 1117 NCC
care a preluat dispozitiile art. 72 din Legea 36/1995 a
notarilor publici) ce se va institui de catre notar in cazul
in care nu exista un custode al succesiunii, iar
conservarea bunurilor succesorale necesita unele
chetuieli;
 daca debitorul moare inainte de inceperea executarii
silite si se constata ca nu exista nici un mostenitor
acceptant si nici un curator al succesiunii, la cererea
creditorului ori aexecutorului judecatoresc, instanta de
executare va numi, de indata, un curator special, pana
cand va fi numit curatorul succesiunii;
Instituirea curatelei:
 se poate face la cerere ( persoanele sunt enumerate in
art. 111 NCC) sau din oficiu;
 se poate face numai cu consimţământul celui
reprezentat, în afară de cazurile în care consimţământul
nu poate fi dat (in doctrina se considera ca actele
savarsite de curatorul numit fara consimtamantul celui
reprezentat, nu ii sunt opozabile acestuia, ideea
consacrata in virutea principiului ca institutia curatelei
propriu-zise nu aduce atingere capacitatii celui
reprezentat)

54
  numirea curatorului se face printr-o incheiere care se
comunica in scris acestuia si se afiseaza la sediul
instantei de tutela, precum si la primaria de la domiciliul
celui reprezentat;
Conţinut şi efecte:
 în cazurile în care se instituie curatele propriu-zise se
aplică regulile de la mandat(puterile curatorului vor fi
acelea stabilite de persoana reprezentată sau cale
determinate de autoritatea tutelară, dacă cel reprezentat
se află în imposibilitate);
 instituirea curatelei ne aduce atingere capacităţii celui pe
care curatorul îl reprezintă, acesta putând oricând să-l
revoce expres sau tacit pe curator;
 curatorul trebuie să ţină seama, în fiecare caz în parte,
de cauza care a generat instituirea curatelei.
In concluzie, continutul curatelei propriu-zise este identic cu cel al
reprezenratii conventionale.
Încetarea funcţiei curatorului intervine atunci când cel
reprezentat îi revocă împuternicirea (chiar dacă nu a încetat cauza
care determinase instituirea curatelei) sau la cererea curatorului,
care poate cere înlocuirea lui după 3 ani de la numire (art. 184 NCC).
Încetarea masurii curatelei intervine prin ridicarea ei de către
instanta de tutela, la încetarea cauzelor care au instituit-o.
V.C.3. Curatelele speciale.
Cazuri prevăzute de Noul Cod Civil:
 curatela provizorie instituita până la numirea unui
tutore(art. 119 alin. 6 NCC) sau curatela speciala (art.
159 NCC) in cazul mortii sau indepartarii tutorelui;
 curatela instituita in cazul in care, din cauza bolii sau din
alte motive, o persoana desi capabila, nu poate, nici
personal, nici prin reprezentant, sa ia masurile necesare in
cazuri care nu sufera amanare (art. 178, alin. 1 NCC)
 curatela instituită in cazul bolii sau a altor motive pentru
care tutorele este impiedicat sa indeplineasca un anumit
act in numele minorului (art. 150, alin 2)
 curatele instituită în cazul ivirii unei contrarietăţi de
interese între tutore şi cel aflat sub ocrotirea sa( art.150
NCC ).
 curatela provizorie in cursul procesului privitor la punerea
sub interdictie (art. 167 NCC)
În legătură cu aceste curatele a se vadea tutela minorului şi
tutela interzisului.

55
 PROBLEME DE SOLUTIONAT

1. Precizaţi care sunt instituţiile de ocrotire a

minorilor.
2. Definiţi tutela.
3. Precizaţi caracterele juridice ale tutelei.
4. Care sunt persoanele care pot refuza sarcina
tutelei?
5. Care sunt actele juridice interzise tutorelui?
6. Enumeraţi situaţiile de încetare a tutelei.
7. Care sunt condiţiile punerii sub interdicţie
judecătorească?
8. Dar efectele?
9. Precizaţi diferenţele dintre tutela minorului şi cea a
interzisului.
10. Definiţi curatela propriu-zisă.

56
 PERSOANELE JURIDICE

I.NOŢIUNEA, CLASIFICAREA ŞI ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE

PERSOANEI JURIDICE

OBIECTIVE:
 Însuşirea semanticii noţiunii de „persoană juridică”;
 Asimilarea elementelor constitutive ale unei persoane
juridice;
 Cunoaşterea varietăţilor de persoane juridice şi a
importanţei acestor clasificări.

I.1. Noţiune.
Persoana juridică reprezintă un subiect de drept constând
într-o colectivitate de oameni care are o structură organizatorică
determinată şi un patrimoniu propriu şi distinct şi care
urmăreşte realizarea unui scop licit29.
Întrunind aceste caracteristici, persoana juridică constituie
unic subiect de drept şi participă în nume propriu la circuitul
civil, angajându-şi o răspundere proprie.
I.2.Elemente constitutive.
Din definiţia persoanei juridice rezultă că există trei elemente
constitutive ale calităţii de persoană juridică:
1. organizare de sine stătătoare, proprie;
2. patrimoniu propriu, distinct;
3. scop determinat şi licit.
1. Organizarea proprie, de sine-statatoare constă în
alcătuirea unei structuri organizatorice interne care să asigure
constituirea şi funcţionarea unui organ de conducere prin
intermediul căruia voinţa juridică a colectivului să se poată manifesta
şi exprima distinct de voinţa fiecăreia dintre persoanele fizice care
alcătuiesc colectivul.
2. Patrimoniul propriu distinct consta in totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care au ca titular pe însăşi
persoana juridică30.
Patrimoniul este:
 propriu – există distinct atât faţă de patrimoniul altei
persoane juridice, cât şi faţă de patrimoniile fiecărei
persoane fizice care alcătuiesc persoana juridică;

29
M. Mureşan, op. cit., p. 146.
30
Ghe. Beleiu, op. cit., p. 385.

57
 
autonom – independent de alt patrimoniu, cu care nu
există o relaţie necesară31.
Obs. Noul Cod Civil introduce, ca o premierea in legislatia
romana, patrimoniul profesional individual, (art. 33 NCC),
drept patrimoniu afectat exercitarii unei profesii (notar, avocat,
medic etc) si sabilit prin actul incheiat de titular, cu
respectarea conditiilor de forma si publicitate prevazute de lege.
3. Scopul propriu reprezintă obiectul de activitate al
persoanei juridice.
Scopul poate fi:
 patrimonial – obţinerea unui profit;
 nepatrimonial – satisfacerea unor interese fără caracter
economic.
Scopul trebuie sa fie:
 determinat – precizat în actul de constituire sau în statut
(deoarece persoanele juridice au o capacitate de folosinţă
specială);
 licit.
Caractere juridice ale elementelor constitutive.
 generalitatea – caracteristica acestora de a fi îndeplinite
de toate persoanele juridice;
 legalitatea – necesitatea acestora este instituită de lege;
 exclusivitatea – întrunirea lor este suficientă pentru
constituirea unei persoane juridice;
 caracter cumulativ – cele trei elemente constitutive
trebuie întrunite laolaltă de orice persoană juridică.
I.3. Clasificarea persoanelor juridice.
A. în funcţie de regimul juridic aplicabil:
 persoane juridice de drept public – se urmăresc scopuri vizând
utilitatea publică – statul (atunci când participă în nume propriu
la raporturile juridice);
- unităţile administrativ-teritoriale;
- instituţiile de stat finanţate de la buget;
- organele centrale sau locale ale puterii
executive;
 persoane juridice de drept privat - se urmăresc alte scopuri
decât cele vizând utilitatea publică – societăţile (comerciale,
agricole etc.);
- asociaţiile;
- fundaţiile;
- cooperativele.
B. În funcţie de felul proprietăţii pe care se întemeiază
patrimoniul persoanelor juridice:
 persoane juridice de stat (organele, organismele şi instituţiile
finanţate de la bugetul statului, regiile autonome);
 persoane juridice cooperatist-obşteşti (cooperativele
meşteşugăreşti, de consum, de credit);

31
M. Mureşan, op. cit., p. 152.

58
  persoane juridice private (partide, sindicate, asociaţii,
fundaţii);
 persoane juridice mixte (cele înfiinţate prin participarea de
asociaţi români şi străini).

C. În funcţie de natura scopului lor:

 persoane juridice cu scop patrimonial (societăţi comerciale,
regii autonome);
 persoane juridice cu scop nepatrimonial (partide, sindicate,
fundaţii, asociaţii).

D. În funcţie de modul de formare a colectivului:
 persoane juridice de tip asociativ (alcătuite prin asocierea
benevolă a membrilor colectivului);
 persoane juridice de tip instituţional (persoanele fizice sunt
numite sau desemnate în orice alt mod decât asocierea).

E. În funcţie de modul lor de constituire:

 persoane juridice care se înfiinţează prin act de dispoziţie
al organului de stat competent;
 persoane juridice care se înfiinţează prin act juridic de
asociere;

F. În funcţie de naţionalitatea lor:

 persoane juridice române;
 persoane juridice străine.

G. În funcţie de sediul lor:

 persoane juridice cu sediul în România;
 persoane juridice cu sediul în străinătate.

II.ÎNFIINŢAREA PERSOANELOR JURIDICE

II.1.Enumerarea şi clasificarea modurilor de înfiinţare.

Modurile de infiintare a persoanei juridice sunt prevazute de art.
194 NCC, astfel:
a. Prin actul de infiintare al organului competent, in cazul
autoritatilor si institutiilor publice, al unitatilor
administrativ teritoriale, precum si a operatorilor economici
care se constituie de catre stat sau de catre unitatile
administrativ-teritoriale. In aceste cazuri este imperios
necesar sa se precizeze in mod expres daca autoritatea
publica sau institutia publica este persoana juridica;
b. Prin actul de infiintare al celor care o constituie autorizat, in
conditiile legii;
c. In orice alt mod prevazut de lege; (Obs. Daca prin lege nu se
prevede altfel, prin actul de infiintare se intelege actul de

59
 constituire a persoanei juridice si dupa cazu statutul
acesteia)

II.2. Înfiinţarea persoanelor juridice de drept public.

Specific acestei categorii de persoane juridice este modul de
înfiinţare prin act de dispoziţie, prin acte emise de autoritatea
publică.
 Parlamentul – organ reprezentativ suprem al poporului
român, unica autoritate legiuitoare a ţării, alcătuit din
Camera deputaţilor şi Senat, există în temeiul art. 58 din
Constituţie; organizarea internă este stabilită prin
Regulamentele adoptate de fiecare Cameră, în parte;
 Preşedintele României – reprezintă statul român,
constituie organ al puterii executive, este ales în mod
direct, conform Constituţiei şi L. nr. 69/1992;
 Serviciile Preşedinţiei României funcţionează ca
persoană juridică distinctă, conform L. nr. 1/1990:
 Consiliul Legislativ – organ consultativ de specialitate al
Parlamentului care avizează proiectele de acte normative,
înfiinţat prin L. nr. 73/1993;
 Guvernul funcţionează şi este organizat prin L. nr.
37/1990; ministerele aflate în subordinea Guvernului
funcţionează prin hotărâri emise de Guvern sau prin legi
adoptate de Parlament;
 organele de specialitate ale administraţiei publice
centrale – cele aflate în subordinea ministerelor se
înfiinţează prin acte emise de acestea, iar cele care
funcţionează ca autorităţi administrative autonome, prin
lege organică;
 organele administraţiei publice locale sunt înfiinţate
prin L. nr. 69/1991, iar prefecţii sunt numiţi de Guvern;
consiliile îşi înfiinţează şi organizează serviciile publice
locale, respectiv judeţene;
 organele puterii judecătoreşti sunt reglementate prin L.
nr. 92/1992; Curtea de Conturi, care exercită şi
atribuţii jurisdicţionale, s-a înfiinţat prin L. nr. 94/1992,
iar Curtea Constituţională s-a înfiinţat prin Constituţie
şi funcţionează conform acesteia şi L. nr. 47/1992;
 unităţile administrativ-teritoriale sunt cele create prin
L. nr. 2/1968, cu modificările ulterioare;
 instituţiile de stat – se înfiinţează prin lege sau hotărâre
a Guvernului( cele de interes naţional) sau prin acte de
dispoziţie a prefectului, primarilor, consiliilor judeţene
sau locale (cele de interes local),
 misiunile diplomatice şi oficiile consulare se
înfiinţează prin Decretul Preşedintelui României, la
propunerea Guvernului;

60
  partidele politice se constituie şi funcţionează conform
L. nr. 27/1996 ca asociaţii ale cetăţenilor români cu
drept de vot;

II.3. Înfiinţarea regiilor autonome.

Regiile autonome au deopotrivă caracterul unor persoane
juridice de drept public şi de drept privat: au o capacitate juridică de
drept privat, dar o organizare şi o subordonare specifică dreptului
public.
Regiile autonome se înfiinţează prin act de dispoziţie a
organului de stat competent: - hotărâre a Guvernului (cele de interes
naţional);
- hotărâre a consiliului local (cele de interes local).
II.4. Înfiinţarea persoanelor juridice de drept privat.
A. Prin act de dispoziţie al unui organ de stat competent:
 societăţile comerciale cu capital integral de stat
provenite din transformarea fostelor unităţi economice
de stat şi cele nou înfiinţate: - hotărâre a Guvernului,
cele de interes naţional,
- decizia organului administraţiei locale de
stat, pentru
cele de interes local;
 unele fundaţii al cărui patrimoniu se constituie din
bunuri sau valori aflate în proprietatea statului
(Fundaţia Culturală Română –H.G.R. nr.351/1990).
B. Prin act de constituire consimţit de părţile interesate:
 societăţile (cu scop lucrativ) se înfiinţează prin contract
de societate;
 asociaţiile (fără scop lucrativ) se înfiinţează prin
asocierea persoanelor fizice;
 fundaţiile (fără scop lucrativ) se înfiinţează prin afectarea
în vederea realizării scopului propus a unui patrimoniu
sau părţi din patrimoniu aparţinând unei persoane fizice
sau juridice.
C. Prin act de voinţă unilaterală – S.R.L. cu asociat unic,
fundaţia cu un singur fondator – uneori însoţit de un statut de
organizare şi funcţionare;
D. Alte moduri reglementate de lege:
 asociaţiile de proprietari înfiinţate prin acordul
proprietarilor, conform L. nr. 114/1996;
 asociaţiile de cooperare pentru construcţia de locuinţe
proprietate personală înfiinţate prin simpla constituire,
convenţională, potrivit prevederilor H.C.M. nr.
2189/1969
II.5. Intervenţia statului în procesul înfiinţării persoanelor
juridice.
Statul intervine în procesul înfiinţării persoanelor juridice, în
diferite moduri, astfel:

61
  o primă modalitate de intervenţie se concretizează în
înregistrarea naşterii noului subiect de drept,
înregistrare precedată de o verificare a îndeplinirii
condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege pentru
înfiinţarea valabilă a acelui subiect de drept (ex: partidele
politice, sindicatele);
 o altă modalitate de intervenţie se referă la
recunoaşterea înfiinţării unei persoane juridice, după
verificarea respectării condiţiilor legale, dar care implică
şi o apreciere asupra oportunităţii apariţiei noului
subiect de drept (ex: organizaţiile cooperatiste
meşteşugăreşti); alteori recunoaşterea se realizează prin
hotărâre judecătorească (ex: asociaţii, fundaţii,
cooperative de credit, de consum); de regulă
recunoaşterea intervine ulterior actului de înfiinţare, dar
ea condiţionează valabilitatea înfiinţării şi dobândirea
deplinei capacităţi de către persoana juridică;
 alteori, participarea statului la înfiinţarea persoanelor
juridice se concretizează în autorizarea înfiinţării şi
funcţionării lor ca subiecte de drept; autorizarea poate fi
prealabilă(ex:societăţi bancare) sau ulterioară actului de
constituire(ex: societăţi comerciale reglementate de L. nr.
31/1990);
 pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi
impozabile, este necesară înregistrarea acestora la
organele fiscale în vederea stabilirii şi urmăririi executării
obligaţiilor fiscale;
 pentru anumite persoane juridice(societăţi comerciale şi
altele) este necesară îndeplinirea unor forme de
publicitate – publicarea actului de înfiinţare, de
autorizare, în M.O. – formalităţi care condiţionează
finalizarea procesului de înfiinţare şi dobândirea
capacităţii juridice de către subiectul de drept respectiv.
II.6. Momentul dobândirii personalităţii juridice.
Momentul dobândirii personalităţii juridice deferă în funcţie de
categoria de persoane juridice şi de modalitatea de înfiinţare
prevăzută de lege:
 pentru persoanele juridice care se înfiinţează prin act de
dispoziţie al unui organ de stat competent, ele au
personalitate juridică din momentul intrării în vigoare a
actului de dispoziţie( publicarea în M.O.); dacă însă
persoana juridică este supusă înregistrării la organele
financiare, înregistrarea are efect constitutiv;
 pentru persoanele juridice care se înfiinţează pe cale
asociativă, personalitatea juridică o dobândesc în
momentul înregistrării(înmatriculării) în condiţiile
prevăzute de lege pentru fiecare categorie de persoane;
Având în vedere faptul că procesul de înfiinţare a unei persoane
juridice este de durată, parcurgând mai multe etape, legiuitorul a

62
recunoscut o anumită capacitate persoanelor juridice în curs de
constituire: chiar înainte de data înregistrării sau de data actului de
recunoaştere, ori de data îndeplinirii celorlalte cerinţe ce ar fi
prevăzute, persoana juridică are capacitate chiar de la data actului de
înfiinţare, cât priveşte drepturile constituite în favoare ei, îndeplinirea
obligaţiilor şi a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar
numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia
fiinţă în mod valabil.

III. CAPACITATEA PERSOANELOR JURIDICE

III.1.Capacitatea de folosinţă.
III.1.1.Noţiune.
Capacitatea de folosinţă reprezinta acea parte a
capacitatii civile care consta in aptitudinea unei persoane de a
avea drepturi şi obligaţii;
III.1.2. Caractere juridice.
Caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă a persoanei
juridice sunt aceleaşi cu ale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice,
motiv pentru care nu le mai analizăm în acest capitol.
III.1.3. Începutul capacităţii de folosinţă.
Momentul dobândirii capacităţii de folosinţă coincide cu acela
al dobândirii personalităţii juridice. Totuşi, legea recunoaşte
persoanelor juridice o capacitate anticipată de folosinţă, limitată la
aptitudinea de a avea acele drepturi şi acele obligaţii necesare pentru
ca persoane juridică să poată lua fiinţă în mod valabil( nu este
obligatoriu ca orice persoană juridică să treacă prin această fază).
III.1.4. Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă.
„Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care
corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut”,
„orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop
este nul”
Rezultă din textul de mai sus că persoanele juridice, spre
deosebire de persoanele fizice care au o capacitate de folosinţă
generală şi egală, au o capacitate de folosinţă în funcţie de scopul
fiecăreia; modificarea pe parcurs a obiectului de activitate, atrage
după sine şi modificarea corespunzătoare a capacităţii de folosinţă.
III.1.5. Încetarea capacităţii de folosinţă.
Momentul încetării capacităţii de folosinţă este acela al încetării
existenţei persoanei juridice.
La fel ca şi înfiinţarea şi încetarea persoanelor juridice(prin
desfiinţare, dizolvare, reorganizare) este un proces complex,
parcurgându-se mai multe etape, motiv pentru care se recunoaşte

63
acestora o capacitate „reziduală” de folosinţă, limitată la încheierea
acelor acte juridice care sunt necesare pentru a perfecta dispariţia
persoanei juridice şi lichidarea patrimoniului ei.
III.2. Capacitatea de exerciţiu.
III.2.1. Noţiune.
Capacitatea de exerciţiu este acea parte a capacitatii
civile care consta in aptitudinea persoanei juridice de a
dobandi si exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, prin
incheierea de acte juridice, de catre organele sale de
conducere.
III.2.2. Specific.
Se ştie că încheierea unui act juridic presupune manifestarea
voinţei în acest sens, exteriorizarea consimţământului. Vis-a-vis de
persoanele juridice, în acest sens, legiuitorul a adoptat soluţia
considerării voinţei unei sau unor persoane din colectivul persoanei
juridice ca fiind însăşi voinţa persoanei juridice. Această soluţie nu
este altceva decât reprezentarea legală a persoanei juridice:”Persoana
juridică îşi exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile prin organele
sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice în limitele
puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi
Raportul dintre persoana juridică şi organele sale
funcţionează conform regulilor mandatului:
 persoana juridică are dreptul de a stabili şi modifica
limitele împuternicirilor conferite organului persoana
juridică;
 persoana juridică are dreptul de a-l revoca şi de a-i da
instrucţiuni cu privire la modul cum să-i reprezinte
interesele;
 faţă de terţi persoana fizică ce are calitatea de organ nu
apare ca un subiect de drept distinct de persoana
juridică, ci este însăşi persoana juridică;
 actele juridice încheiate de organ cu terţele persoane,
în limita competenţelor, atribuţiilor conferite de
persoana juridică, sunt actele persoanei juridice,
drepturile şi obligaţiile rezultate din aceste acte îi
incumbă persoanei juridice;
 faptele licite sau ilicite săvârşite de organele sale obligă
însăşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu
prilejul exercitării funcţiei lor, iar faptele ilicite atrag şi
răspunderea personală a celui ce le-a săvârşit, atât faţă
de persoana juridică cât şi faţă de cel de-al treilea
III.2.3. Începutul şi sfârşitul capacităţii de exerciţiu.
Având în vedere faptul că actele juridice ale persoanei juridice
sunt încheiate de către organele sale reprezentative, capacitatea de
exerciţiu nu poate începe înainte ca aceste organe să fie desemnate.
De cele mai multe ori aceste organe sunt desemnate în momentul
dobândirii personalităţii juridice, astfel încât, capacitatea de exerciţiu
începe odată cu capacitatea de folosinţă.

64
 Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte momentul încetării
capacităţii de exerciţiu( cu prelungirile necesare lichidării
patrimoniului persoanei juridice).
III.2.4. Sancţiunea nerespectării normelor referitoare la
capacitatea persoanelor juridice.
a. Sancţiunea nerespectării normelor referitoare la
capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice.
Nerespectare normelor referitoare la capacitatea de folosinţă a
persoanelor juridice se poate concretiza în:
 încheierea actului în lipsa capacităţii de folosinţă
care se sancţionează cu nulitatea absolută,
capacitatea fiind o condiţie de valabilitate, de fond, a
actului juridic ;
 încheierea actului cu nerespectarea principiului
specialităţii capacităţii de folosinţă care se
sancţionează cu nulitatea absolută;
Fiind vorba de o nulitate absolută trebuie avut în vedere regimul
juridic al acesteia.
b. Sancţiunea nerespectării normelor referitoare la
capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice.
Nerespectare normelor referitoare la capacitatea de exerciţiu a
persoanelor juridice se poate concretiza în:
 încălcarea delimitărilor de atribuţii între organele de
conducere a persoanei juridice;
 încheierea actului de către o persoană care nu are
calitatea de organ al persoanei juridice;
 încheierea actului de către organul persoanei juridice,
dar cu depăşirea limitelor împuternicirii.
Cu privire la sancţiune, au existat mai multe opinii, dar
opinia majoritară s-a exprimat în sensul sancţionării cu nulitatea
relativă a actului juridic încheiat în aceste condiţii deoarece:
 este nerespectată o condiţie de validitate, de fond, a
actului(de aceea există nulitate);
 deoarece între persoana juridică şi organele sale
funcţionează regulile de la mandat, confirmarea actului
nu ar fi decât o ratificare de către mandant a actului(de
aceea nulitate relativă);
Există de asemenea şi posibilitatea sancţionării actului cu
inopozabilitatea, dacă nu se respectă o condiţie de opozabilitate faţă
de terţi.

IV. ELEMENTE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI JURIDICE

IV.1. Generalităţi.
Persoanele juridice, la fel ca şi persoanele fizice, trebuie să fie
individualizate în cadrul raporturilor juridice la care participă pentru

65
a le deosebi de alte persoane juridice; această individualizare se face
prin atributele de identificare ale fiecărei persoane juridice.
Atributele de identificare sunt drepturi subiective
nepatrimoniale, unele dintre atribute fiind, în acelaşi timp şi obligaţii
ale persoanelor juridice.
Elementele de identificare se clasifică în:
 Elementele de identificare obligatorii, generale:
- denumire;
- sediu;
- contul bancar;
- naţionalitatea;


Elementele de identificare facultative:
- numărul de telefon, fax:
- marca de fabrică;
- emblema;
IV. 2. Denumirea.
Denumirea este un element de identificare obligatoriu,
îndeplinind acelaşi rol ca şi numele persoanei fizice, constând într-un
cuvânt sau grup de cuvinte stabilite cu această semnificaţie, în
condiţiile legii32, prin actul de constituire sau statut.
 persoana juridică va purta denumirea stabilită prin actul care a
înfiinţat-o sau prin statut. Odată cu înregistrarea sau
înscrierea persoanei juridice, se va trece în registru şi
denumirea ei;
 „pentru judeţe, municipii, oraşe,comune, sate, localităţi
componente ale municipiilor şi oraşelor şi staţiuni
balneoclimaterice” denumirea se stabileşte de către
„Parlament… la propunerea Guvernului”;
 denumirea partidelor politice nu poate reproduce sau combina
simbolurile naţionale ale statului român sau ale altor state, ale
organismelor internaţionale sau ale cultelor religioase;
 pentru societăţile comerciale, firma „este numele sau, după
caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi
sub care semnează”(art. 30, L. 26/1990);
 denumirea persoanelor juridice poate fi schimbată, pe
parcursul existenţei lor, cu respectarea condiţiilor, a procedurii
şi a competenţelor prevăzute de lege pentru stabilirea
denumirii.
IV. 3. Sediul.
Sediul este un atribut de identificare obligatoriu ce se
stabileste potrivit actului de constituire sau statutului, in functie
de obiectul de activitate. Sediul indeplineste funcţiile pe care le
îndeplineşte domiciliul in cazul persoanei fizice. Persoana juridica

32
M. Mureşan, op. cit., p. 207.

66
 poate avea mai multe sedii secundare pentru sucursale,
reprezentantele sale teritoriale si punctele de reper.
 sediul se stabileşte potrivit actului care a înfiinţat-o sau
statutului;
 pentru organele şi instituţiile de stat, sediul se determină prin
actul de dispoziţie care le înfiinţează(lege, hotărâre a
Guvernului, a consiliului local);
 pentru societăţile comerciale sediul se stabileşte prin actul
constitutiv(art.7 şi 8, L. nr. 31/1990);
 pentru asociaţii sediul se stabileşte prin statut;
 sediul trebuie să fie unul real şi nu fictiv, să existe în
momentul înfiinţării persoanei juridice;
 sediul poate fi modificat, actul de modificare fiind supus
aceloraşi forme de publicitate ca şi actul de înfiinţare a
persoanei juridice.

IV. 4. Alte atribute de identificare.

Conform unor legi speciale care reglementează diferita
categorii de persoane juridice, există şi alte elemente de
identificare, obligatorii sau facultative, de la caz la caz:
 pentru societăţile comerciale, forma juridică de organizare,
mărimea capitalului social, numărul de înmatriculare în
registrul comerţului şi anul în care s-a făcut
înmatricularea sunt un elemente obligatorii de
identificare(L. nr. 31/1990);
 contul bancar este un atribut obligatoriu pentru toate
persoanele juridice;
 pentru partidele politice sunt importante însemnele şi
semnele electorale;
 naţionalitatea persoanelor juridice are o deosebită
importanţă în ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil;
 numărul de telefon, fax, adresa de e-mail servesc şi ele la
o mai clară individualizare a persoanelor juridice;
 marca de calitate(de fabrică, de comerţ sau de servicii) este
importantă în vederea recunoaşterii unor produse, servicii,
aparţinând unei anumite persoane juridice( L. nr. 84/1998).

V. REORGANIZAREA PERSOANELOR JURIDICE

V.1.Noţiune.
Reorganizarea este operatiunea juridica in care pot fi
implicate una sau mai multe persoane juridice. Presupune un proces
complex, social, economic şi juridic, de evoluţie a structurilor, în care
sunt implicate cel puţin două persoane juridice existente sau care iau
astfel fiinţă, proces având ca efect fie crearea unei/unor persoane

67
juridice noi, fie modificarea structurii unor asemenea persoane, fie
toate acestea laolaltă33.
V.2. Forme.
Reorganizarea poate îmbrăca următoarele forme, conform art.
233, alin 1 NCC.
1) Fuziune
- absorbtie;
- comasarea;
2) Divizare – totală;
- parţială;
3) Transformare
1. Fuziunea presupune absorbtia unei persoane
juridice de catre alta persoana juridica, sau contopirea
mai multor persoane juridice, pentru a alcatui o
persoana juridica noua. In cazul absorbtiei, drepturile
sau obligatiile persoanei juridice absorbite se transfera
in patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe, iar in
cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile si
obligatiile acestora se transfera in patrimoniul
persoanei juridice nou infiintate.
2. Divizare constă în împărţirea patrimoniului unei
persoane juridice între două sau mai multe persoane
juridice existente sau care iau astfel fiinţă. Art 236, alin
1 NCC identifica doua tipuri de divizare:
 parţială – din patrimoniul unei persoane juridice,
care nu îşi păstrează existenţa, se desprinde o parte,
care se transmite unei/unor persoane juridice
existente sau care iau fiinţă în acest mod;în această
situaţie se produce o transmisiune cu titlu
universal;
 totală – întreg patrimoniul unei persoane juridice,
care încetează să mai existe, este împărţit între două
sau mai multe persoane juridice existente sau care
iau fiinţă în acest mod; în această situaţie are loc o
transmisiune cu titlu universal.
3. Transformarea se produce in conditiile legii, atunci
cand o persoana juridica isi inceteaza existenta
concomitent cu infiintarea, in locul ei, a unei persoane
jurice noi.
V.3. Efectele reorganizării.
 Efect creator – naşterea de noi persoane juridice prin
reorganizare; există acest efect în cazul fuziunii şi,
uneori, în cazul divizării;
 Efect extinctiv – stingerea, dispariţia ca subiect de drept
a unei/unor persoane juridice prin reorganizare; există
acest efect în cazul fuziunii, absorbţiei şi divizării totale;

33
M. Mureşan, op. cit., p. 212.

68
  Efect translativ – transmisiune patrimonială de la o
persoană juridică la alta; în cazul fuziunii şi absorbţiei
operează o transmisiune universală, iar în cazul
divizării operează o transmisiune cu titlu universal.
V.4. Transformarea unei persoane juridice.
Transformarea constă într-o modificare sau înnoire care
afectează o singură persoană juridică.
Modalităţi de transformare:
 L. nr. 15/1990 prevede transformarea fostelor
unităţi economice socialiste de stat în regii
autonome sau societăţi comerciale;această
modalitate nu afectează personalitatea juridică a
persoanelor juridice implicate;
 Privatizarea societăţilor comerciale cu capital de stat,
constituite în baza L. nr. 15/1990; această
modalitate nu afectează personalitatea juridică a
persoanelor juridice implicate;
 Restructurarea – modificarea stricturii organizatorice
interne prin compartimentare sau
recompartimentare, prin schimbarea structurii
organelor sale de conducere; această modalitate nu
afectează personalitatea juridică a persoanelor
juridice implicate;
 Schimbarea formei juridice pentru societăţile
comerciale; în acest caz nu este afectată existenţa
persoanei juridice, dar pot fi afectate natura şi
întinderea capacităţii speciale de folosinţă.
Întotdeauna, atunci când persoana juridică este supusă
înregistrării sau înmatriculării, transformarea ei impune necesitatea
înregistrării sau înscrierii de menţiuni pe marginea înregistrării
anterioare.

VI. ÎNCETAREA PERSOANELOR JURIDICE

VI.1. Noţiune. Modalităţi.

Încetarea unei persoane juridice presupune sfârşitul calităţii
de subiect colectiv de drept.
Conform art. 244 NCC, persoana juridica inceteaza, dupa caz,
prin constatarea ori declararea nulitatii, prin fuziune, divizare totala,
transformare, dizolvare, desfiintare sau prin alt mod prevazut de
actul constitutiv sau de lege.
Obs.
Este necesar a se opera o distinctie intre dizolvarea
persoanelor juridice de drept privat, respectiv de drept public.
Daca persoanele juridice de drept public se dizolva numai in
cazurile si conditiile prevazute de lege, persoanele juridice de drept

69
privat se dizolva prin hotararea organelor competente ale acestora,
sau prin orice alt mod statuat de lege, actul constitutiv sau statut.
- daca termenul pentru care au fost infiintate s-a
implinit;
- daca scopul a fost realizat ori nu mai poate fi
implinit;
- daca scopul pe care il urmaresc mijloacele
intrebuintate pentru realizarea acestuia au
devenit contrare legii sau a ordinii publice ori
daca ele urmaresc alt scop decat cel declarat;
Dizolvarea constituie modul tipic de încetare a unei persoane
juridice de tip asociativ.
 L. nr. 31/1990 prevede câteva cauze speciale:
- trecerea timpului stabilit pentru durata
societăţii;
- imposibilitatea realizării obiectului de
activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
- declararea nulităţii societăţii;
- hotărârea adunării generale;
- hotărârea tribunalului, la cererea oricărui
asociat, pentru motive temeinice;
- falimentul societăţii;
- alte cauze prevăzute de lege sau de actul
constitutiv al societăţii;
 Ordonanţa nr. 26/2000, pentru asociaţii,
dizolvarea are loc:
 de drept, prin:
- împlinirea duratei pentru care a fost
constituită;
- realizarea, sau, după caz, imposibilitatea
realizării scopului pentru care a fost
constituită, dacă în termen de 3 luni de la
constatarea unui astfel de fapt nu de
produce schimbarea acestui scop;
- imposibilitatea constituirii adunării generale
sau a constituirii consiliului director în
conformitate cu statutul asociaţiei, dacă
această situaţie durează mai mult de 1 an de
la data la care, potrivit statutului, adunarea
generală sau, după caz, consiliul director
trebuia constituit;
- reducerea numărului de asociaţi sub limita
fixată de lege, dacă acesta nu a fost
complinit timp de 3 luni;
 prin hotărârea instanţei judecătoreşti, dacă:
- scopul sau activitatea asociaţiei a devenit
ilicită sau contrară ordinii publice;

70
 - asociaţia urmăreşte un alt scop decât cel
pentru care s-a constituit;
- asociaţia a devenit insolvabilă;
- nu s-a obţinut autorizarea ulterioară
necesară;
 prin hotărârea adunării generale.
Indiferent care este cauza de dizolvare, aceasta are ca efect
încetarea, ca subiect de drept, a persoanei juridice, respectiv,
încetarea capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu, trebuie adăugat că
subzistă o anumită capacitate în vederea lichidări patrimoniului
persoanei juridice dizolvate.

PROBLEME DE SOLUŢIONAT

1. Care sunt modalităţile de reorganizare a unei persoane

juridice?
2. Care este diferenţa dintre comasare şi divizare, pe de o
parte, şi transformare, pe de altă parte?
3. Ce efecte produce reorganizarea unei persoane juridice?
4. Ce înţelegeţi prin încetarea persoanelor juridice?
5. Definiţi dizolvarea.
6. Enumeraţi câteva cauze de dizolvare.

71