IMUNOTERAPIA

RESTAURATIVA
IN CANCER
Florin George Frunza, I Pirvulescu, Radu Agrosoaie, Gica Lehaci si
Decebal Vasincu

UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE

G. T. Popa IASI ROMANIA

Multiplicarea celulară anormală în mod localizat sau populînd diferite regiuni ale
organismului este însoţită de deprimarea (supresarea sau blocarea) sistemului imun.

Refacerea reactivităţii sistemului imun (mai ales apărarea specifică) presupune

stimularea prin antigene tumorale plus refacerea căilor de transducţie din limfocitele T
şi B la care se adaugă o bună transmitere prin mesagerii primari.

În esenţă este vorba de o reechilibrare a fluxului informaţional vehiculat la nivel

celular şi molecular mergînd astfel pe o componentă calitativă a activităţii funcţionale.

De aceea pentru un rezultat optim în terapia cancerului, reglarea

diviziunii (multiplicării) în sensul blocării şi realizării apoptozei trebuie
însoţită de restaurarea şi amplificarea apărării specifice.

Din studiile efectuate în ultimele decenii a rezultat ca acţiunea antitumorală

(intervenţia chirurgicală de rezecţie, iradierea ţintită şi chimioterapia clasică cu
medicamente citotoxice nu este suficientă pentru a vindeca cancerul: pe de altă parte
studiile ce urmăresc amplificarea raspunsului imun trebuie insoţíte de acţiune asupra
dezvoltării tumorale şi la modul ideal trebuie să urmărim refacerea raspunsului imun
supresat de factori tumorali.
 Adesea tratamentul antitumoral este monitorizat prin diminuarea şi dispariţia
celulelor canceroase dar reactivitatea imună nu este monitorizată.

Prof. I. Chiricuţă este printre puţinii care ţin cont de răspunsul imun în
vindecarea cancerului; în Tratatul sau de Oncologie el menţionează în 1986 tehnici de
evaluare a raspunsului imun in cursul tratamentelor imunostimulante din cancer.

MONITORIZAREA BIOMARKERULUI
TUMORAL SI A REACTIEI IMUNE IN
CANCER
REACTIA SISTEMULUI
APARITIA SI IMUN
v
DEZVOLTAREA CORECTAREA APARARII
NESPECIFICE SI A RASPUNSULUI
TUMORII - IMUN

metastazazare V
V PARAMETRII REACTIVITATII
IMUNE UMORALE SI CELULARE
V
Antigeni biomarkeri
Factori mediu intern (ex
TUMORALI glicemia)
V
Factor mediu extern (ex toxine
bacterii, radiatii)
V
Proteina modificata
posttranslational
(EPIGENETICA)

Ideea de bază a studiului-proiectului nostru este să

evaluăm reacţia imună în timpul tratamentului
antitumoral, imunostimulant şi imunorestaurativ. Odată
cu monitorizarea fenomenului tumoral se vor urmări
parametrii sistemului imun inainte şi după manevrele
moleculare la nivelul sistemului imun.

Imunoterapia restaurativă înseamnă în primul rând studiul la nivel

molecular, proteomic al componentelor alterate ale sistemului imun ce duc
la răspuns ineficient împotriva tumorii.
 Este bine să folosim biomarkeri ai sistemului imun de tip proteomic
datorită modificărilor postranslaţionale ce pot apare si care au rol negativ.
Şi mai mult acestea apar funcţie de micromediul în care se găsesc proteinele
si peptidele respective. El depinde de factori homeostatici interni dar şi de
conţinutul apei, solului şi alimentelor introduse permanent in organism;
trebuie spus că modificările produse în micromediu sunt discrete şi se
manifestă tîrziu. Acest micromediu este corectat prin medicina
ortomoleculară cu molecule mici numite osmolite dar şi altele (cum sunt
antineoplastonii Dr S. R. Burzinsky).

Imunoterapia restaurativă a cancerului înseamnă amplificarea

răspunsului imun împotriva cancerului în scopul eliminării tumorii; aceasta
se realizează în condiţiile in care există, sau remediul şi dieta induce o
diminuare a ratei de multiplicare a celulelor tumorale impreună cu
creşterea numărului de celule canceroase în care este indusă apoptoza.
La modul general imunoterapia cancerului inseamnă
utilizarea sistemului imun pentru a vindeca cancerul. Există trei
variante de tratament: 1) terapii bazate pe celule, 2) terapiile cu
anticorpi şi 3) tratamentul cu citokine.

Aceste terapii speculează faptul că toate cancerele au trăsături

moleculare proteomice diferite inclusiv de suprafaţa celulară care sunt
recunoscute ca antigene de sistemul imun; aceste molecule numite antigene
tumorale sunt de origine proteică dar şi carbohidraţi. Imunoterapia clasică
înseamnă stimularea sistemului imun în sensul ca acesta să atace celulele
tumorale către care vor fi dirijate (targetate) de antigenele tumorale.
În ceea ce priveşte imunoterapia restaurativă a cancerului s-
a încercat corectarea imunodeficienței de senescență (care indirect
duce la cancer) prin hormon timic adică timopoetina stimulatoare
a interleukinei 2, prin adminstrare de interleukina 2 sau cu
macroelemente şi antioxidante (Gerovital şi Aslavital) care cresc
indexul fagocitar macrofagic (la NBT) si determină
limfoblastogeneză la substanţe mitogene lectinice.
Sistemul imun poate fi organizat morfo-funcţional în 1)
Compartimentul celulelor sușă (segment reprezentat de măduva osoasă
hematogenă), 2) Compartimentul organelor limfoide centrale (primare)
adică echivalentul Bursei lui Fabricius și timusul, 3) Compartimentul
organelor limfoide periferice (secundar) splina și ganglionii limfatici la care
se adaugă sistemele limfoide terţiare (GALT,BALT, SALT), 4) generarea în
anumite situaţii de inflamaţie cronica a Organelor limfoide terţiare de novo
(organe limfoide terţiare induse), 5) Traficul limfocitar în țesuturi și
fenomenul de homing ca răspunsuri imune.
În timp au fost propuse şi s-au dezvoltat idei experimentale şi clinice
privind reacţia sistemului imun faţă de tumori.
1) Relaţia sistem imun (limfocite T) și bolile prin deficit imun la
virstnici,
2) Cuantificarea limfocitelor T (TH2) scăzute la bătrâni,
3) Limfocitele T S/C și limfocitele NK,
4) Limfocitele B se pot studia prin electroforeza proteinelor
serice, imunelectroforeza (IgG, IgM, IgA, IgE și IgD),
dozarea izoalglutininelor, viscozitatea sanguină și VSH,
5) Limfocitele T se pot studia prin evaluarea numărului de
leucocite (interpretarea recircularii și homingului), evaluarea
numărului absolut de limfocite, testarea hipersensibilităţii
cutanate la antigen, evaluarea raportului limfocite T
helper/limfocite T supresor, test de proliferare limfocitară la
mitogeni și antigene specifice,
6) Evaluari ale celulelor dendritice.

Explorarea sistemului imun in cancer a fost preluata din

Tratatul de Oncologie din 1988 a Prof. I. Chiricuta de la Institutul
Oncologic Cluj. Explorarea imunitatii generale in cancer
presupune: Teste celulare 1) in vivo utilizate sunt: a) testul de
hipersensibilitate întîrziată la PPD, test de rapel primar,b) Teste
primare la DNCB, DNFB și KLH,c) Teste ale raspunsului
inflamator local celular după REBUCK-CROWLY, Teste celulare
2) in vitro, a) Numărul total și raportul procentual al limfocitelor
și monocitelor din sângele periferic, b) Evaluarea limfocitelor T
prin rozetarea E, c) Evaluarea limfocitelor B prin tehnica de
rozetare EAC, d) Testul de blastogeneză limfocitară la PHA, Con
A, PWM și în cultura limfocitară mixtă = MLC, e) Evaluarea
secreției de limfokine MIF și LIF, f) Evaluarea funcției citotoxice
a limfocitelor, g) Evaluarea funcției monocitare: fagocitoză,
ADCC, funcția bactericidă și producerea de lizozim, h) Evaluarea
funcției granulocitelor: fagocitoză, funcția bactericidă, reducerea
NBT, chemotaxia.
 Teste ale factorilor umorali sunt: a) Nivelul
imunoglobulinelor serice IgG, Ig A, IgM, b) Evaluarea
complementemiei (CH50), c) Testarea complexelor imune
(precipitare cu PEG, testarea cu celule RAJI).
Evaluarea imunitatii antitumorale in cancer se face prin:
Teste celulare 1) in vivo:a) Testul cutanat de hipersensibilitate la
antigenele tumorale, Teste celulare 2) in vitro: a) Inhibiția
migrarii leucocitelor (inhibarea migrearii granulocitelor sau
macrofagelor), b) Teste de citotoxicitate (inhibarea formării
coloniilor, microtoxicitate, eliberare izotop marker) c) Inhibarea
aderenței leucocitelor. Teste serologice (in vitro) sunt: a) Decelare
antigene tumorale solubile CEA,AFP, b) Test de citotoxicitate cu
anticorpi și complement, c) Testarea legării anticorpilor de
celulele tumorale, d) Test de aglutinare a anticorpilor
antitumorali cu antigene tumorale marker (RB), e) Inhibarea
mobilității electroforetice a macrofagelor, f) Test de citotoxicitate
cu anticorp și complement, g) Inhibarea aderenței leucocitare
(testul LAT la hemocitometru MILLER-HALLIDAY).

```````Moleculele native din celula canceroasă nu stimulează celulele

dendritice (nu sunt danger signals) iar unele din proteinele nitrate (și
agregate) la tirozina stimulează celulele dendritice determinind raspuns
imun și formarea organelor limfoide terţiare - neolimfogeneză.
În medicina internă dar și în chirurgie exista 3 tipuri de terapii:
1)simptomatică, 2) patogenică și 3) etiologică.
Din această perspectivă imunoterapia restaurativă a cancerului face
parte din componenta de terapie patogenică eludînd etiologia (cuplajul
dietei cu fitoterapia asigura o refacere multițintită a conformației
moleculare alterate in cancer datorita excesului de peroxinitrit rezultat din
interacţiunea tumoră-gazdă). Proteinele rezultate din necroza tumorală,
modificate posttranslational prin nitrare acționează ca antigene solubile
realizînd o stimulare nespecifică a celulelor dendritice. Ele pot fi un
adjuvant imunologic endogen atunci cînd predomină agregarea proteică
prezentind antigenele tumorale sistemului imun.
Ulterior celulele dendritice activate și sensibilizate vor mobiliza
limfocite T și B în zona tumorală.
 Transferul informaţiei imune de tip antigenic se face în ganglionii
limfatici sau în periferie, la locul țesutului agresat informaţional prin
microorganism sau bacterie în context hemodinamic limfatic.
Efectul sensibilizant și activator al proteinelor nitrate și
agregate la tirozină se poate realiza aspra limfocitelor din
organele limfoide cît și în țesuturi deoarece aceste molecule
proteice modificate posttranslational sunt filtrate la nivel capilar
luînd calea vaselor limfatice (și ulterior întorcîndu-se în vene).

Modificarea posttranslaţională de tip nitrare și agregare sub

acțiunea peroxinitritului are asemănări chimice cu sensibilizarea
alergică realizată de moleculele mici numite haptene. Ca exemplu
formaldehida ca haptenă se fixează de serumalbumina umană
realizînd un antigen ce declanșează producerea de IgG, IgE,
complexe imune și stimulează transformarea limfoblastică prin
intermediul eliberării de limfokine.
De aceea noi considerăm că un răspuns eficient în cancer se
poate produce numai după stimularea celulelor dendritice de
catre proteinele proprii transformate în neoantigene (proteine
nitrate și agregate) cu formarea de organe limfoide terțiare de
neoformație.
Pentru a fi eficientă imunoterapia antitumorală trebuie să
fragmenteze celulele canceroase și aceste antigene formate ex vivo
să fie administrate sistemic (sau intratumoral).
Explicația fenomenului constă în faptul că celulele
tumorale metastatice intacte (vii) inhibă răspunsurile
imune.
De fapt există un factor protector tumoral nespecific ce constă într-o
peliculă de fibrinogen și serumalbumină agregate (și nitrate) ce acoperă
celulele tumorale și un factor specific reprezentat de anticorpii blocanți și
de complexele imune.
Ideal ar fi să recoltăm limfocite de la pacient și să le imunizăm
(activăm) in vitro (deci fără factorii de creștere ai organismului). Ele pot fi
obținute prin leucafereză sau limfofereză. Ulterior antigenele tumorale
introduse în cultură trebuie asociate cu lectine (sau interleukina 2).
 Putem să gîndim la o imunizare profilactică mai ales cînd bolnavul
are recidive tumorale.
Restaurarea imunocompetenței față de cancer implică
numaidecît administrarea dietei și a suplimentelor
alimentare ortomoleculare ce se adaugă imunomodulării
prin proteine nitrate și agregate în cancer.
Un proiect de cercetare legat de acest subiect la nivel de biomarker
constă în evidențierea anticorpilor antiproteine nitrate și agregate cum este
fibrinogenul nitrat și agregat și a anticorpilor antiasermalbumină nitrată și
agregată în diverse forme de cancer utilizînd testul de aglutinare cu Rose
Bengal.
În Tratatul de Medicină Internă HARRISON ediția 17 (2009)
tratamentul standard în cancer sunt completate de cele în studiu,
alterantive cum ar fi imunoterapia sau fitoterapia. Acestea reușesc să
refacă reactivitatea sistemului imun cu rejetul tumorii.
O explicație de medicină ortomoleculară ar fi că aceste tratamente
refac structura și mișcările molecculare din sistemul imun (la nivel intra și
extracelular). Blocînd sau reversibilizînd modificările posttranslaţionale
atunci cînd este necesar și amplificînd modificările utile (nitrare și
agregare) pentru a elimina din organism celulele tumorale.
În multe reviste medicale importante imunoterapia
cancerului este în principal vaccinare, făra a se evalua starea
sistemului imun in detaliul celular şi molecular şi acţionînd pe
secţiuni ale răspunsului imun fără a ţine cont de ansamblu
respectiv cale aferentă, centrul germinal şi calea eferentă.
De asemenea fenomene destul de obscure cum este răspunsul
de tip apărare anticanceroasa prin formarea de microganglioni
intratumorali, asa numita neolimfogeneză ce generează organe
limfoide asemnatoare cu cele tertiare din tubul digestiv sau
bronşii sunt putin studiiate sau folosite – declanșate in
imunoterapia cancerului.
Mascarea antigenelor tumorale prin fibrină şi fibrinogen
agregate sub acţiunea peroxinitritului la suprafata celulelor
tumorale blochează un raspuns imun eficient; aceste antgene
trebuie “demascate” sau blocat peroxinitritul care autoîntreţine
reacţia.
 Am găsit un studiu mai vechi în care serul bolnavilor
vindecaţi de tumora esofagiană avea efect terapeutic cînd a fost
administrat la bolnavi cu acestă formă de cancer.
Sunt foarte multe verigi moleculare afectate şi de
aceea noi dorim o reparare a acestora în spiritul medicinii
ortomoleculare care nu este agonistică ci multitargetată pe
ţinte (asemănătoare receptorilor celular) dar din interiorul
moleculei, adică aşa numitele situsuri (ex de nitrare,
fosforilare, oxidare).
În acest fel părăsim viziunea sistemică fiziologică a intregului organism total
inadecvată dezvoltarii cancerului. De asemenea coborâm sub nivelul celular unde
cancerul este înţeles puţin (recent celulele stem canceroase au luminat scena) şi ajungem
la nivelul molecular care înseamnă şi gena şi proteina modificată postranslational.
Antigenele tumorale sunt ţinta sistemului imun dar şi
biomarkeri funcţionali depăşind ca valoare diagnostică şi
terapeutică oncogenele; este acoperită şi diversitatea genică în
polulații umane dar mai ales factorii de mediu intern şi cei externi
acuzaţí de malignizare adeseori dar care pot modifică şi raspunsul
imun.
În stabilirea diagnosticului si monitorizarea tratamentului se folosesc biomarkeri
de tip proteomic mult mai eficienţi ca cei genomici. În imaginea de mai jos arătăm
avantajele investigării la nivel proteomic comparativ cu cel genomic.
 ROLUL COMPARATIV AL GENOMICII SI
PROTEOMICII PENTRU CREAREA UNUI
BIOMARKER FUNCTIONAL SI CLINIC

GENOMICA PROTEOMICA
V V
Factori mediu intern (ex glicemia)
Transcriptomica
V
V Factor mediu extern (ex toxine bacterii,
radiatii)

Proteina V
NATIVA Proteina modificata
posttranslational
(EPIGENETICA)

Revenind la scopul lucrării noastre de a evidenția modificarea reactivitații

sistemului imun dupa dietă și remediu terapeutic vom prezenta rezumativ componentele
si funcţiile sistemului imun. De asemenea posibilităţi de explorare la nivel celular și
molecular.
O reacţie inflamatorie (microinflamatorie) pare să fie
elementul principal pentru declanşarea raspunsului imun
împotriva cancerului. Totuși în multe situații multiplicarea
anormală nu este insoţită de inflamaţie.
Noi propunem să evaluam remediile fitoterapeutice şi
dieta adminstrată în cancer prin evaluari dinamice nu atât
ale markerilor tumorali cât modificarea testelor de
imunitate generală şi antitumorală.
Hiperstimularea imună inclusiv in cancer pe
componente scazute sau blocate nu poate avea efect;
e nevoie de refacerea responsivitatii imune.
 În aceste situaţii este vorba de o imunoterapie pasivă
asemănătoare tratarii bolilor infecţioase (cum este tetanosul) cu
ser obţinut de la animale imunizate împotriva bacteriei respective.
Din punctul de vedere expus mai sus tratamentul propus de noi înseamnă
refacerea integrităţii funcţionale a întregului sistem imun prin repararea
ortomoleculară. Ulterior se poate adauga un vaccin antitumoral care să
stimuleze suplimentar sistemul imun. La aceste tratamente se adaugă
extractele din organisme vii mai ales din regnul vegetal.

Bibliografie

1. Druker, B. J. David A. Karnofsky Award lecture. Imatinib as a paradigm

of targeted therapies. J. Clin. Oncol. 21, 239s–245s (2003).

2. O'Brien, S. G. et al. Imatinib compared with interferon and low-dose

cytarabine for newly diagnosed chronic-phase chronic myeloid leukemia. N.
Engl. J. Med. 348, 994–1004 (2003).

3. Haber, D. A., Gray, N. S. & Baselga, J. The evolving war on

cancer. Cell 145, 19–24 (2011).

4. Mellman, I., Coukos, G. & Dranoff, G. Cancer immunotherapy comes of

age. Nature480, 480–489 (2011).

5. Kantoff, P. W. et al. Sipuleucel-T immunotherapy for castration-resistant

prostate cancer. N. Engl. J. Med. 363, 411–422 (2010).

6. Korman, A., Peggs, K. & Allison, J. P. Checkpoint blockade in cancer

immunotherapy. Adv. Immunol. 90, 293–335 (2006).

7. Hodi, F. S. et al. Improved survival with ipilimumab in patients with

metastatic melanoma. N. Engl. J. Med. 363, 711–723 (2010).
8. Robert, C. et al. Ipilimumab plus dacarbazine for previously untreated
metastatic melanoma. N. Engl. J. Med. 364, 2517–2526 (2011).

9. Wolchok, J. D. et al. Guidelines for the evaluation of immune therapy

activity in solid tumors: immune-related response criteria. Clin. Cancer
Res. 15, 7412–7420 (2009).

10. Rakhra, K. et al. CD4+ T cells contribute to the remodeling of the

microenvironment required for sustained tumor regression upon oncogene
inactivation. Cancer Cell 18, 485–498 (2010).

11. Chiarle, R. et al. The anaplastic lymphoma kinase is an effective

oncoantigen for lymphoma vaccination. Nature Med. 14, 676–680 (2008).

12. Farsaci, B., Higgins, J. P. & Hodge, J. W. Consequence of dose

scheduling of sunitinib on host immune response elements and vaccine
combination therapy. Int. J. Cancer 8 Aug 2011 (doi: 10.1002/ijc.26219).