Disfuncția erectilă

1. Disfuncția erectilă: Definiție. Clasificare. Factori de risc. Epidemiologie.

2. Disfuncția erectilă: Mecanismul erecției.
3. Disfuncția erectilă organică: vasculară, endocrină, neurogenă. DE- marcher precoce
al altor maladii.
4. Disfuncția erectilă psihogenă: cauze și particularitățile clinice.
5. Diagnosticul disfuncției erectile. Tipurile de chestionare utilizate în diagnostic
(IIEF, IIEF-5, BSSC-M, etc.)
6.Rolul investigațiilor paraclinice în diagnosticul disfuncției erectile. Profilul lipidic și
hormonal. Farmacodopplerografia peniană.
7. Tratamentul farmacologic al disfuncției erectile. Rolul inhibitorilor fosfodiesterazei.
8. Tratamentul intervențional al disfuncției erectile. Injectarea intracavernoasă de
substanțe vasoactive. Terapia cu vacuum. Protezarea peniană.
9. Profilaxia disfuncției erectile. Locul factorilor medicali și psihosociali în profilaxie.
 1. Disfunctia erectilă: Definitie. Clasificare. Factori de risc. Epidemiologie.
Disfuncția erectilă reprezintă incapacitatea unui bărbat de a obține și/sau a menține o
erecție suficientă pentru realizarea și finalizarea unui act sexual satisfăcător.
Clasificarea
 Conform formei de apariție: primară și secundară.
 Conform cauzei și factorilor predispozanți:
--neorganică (psihogenă);
--organică:vasculogenă, neurogenă, endocrină.
 Conform evoluției clinice a DE: ușoară,moderat-ușoară, moderată, severă.
Factorii de risc
Erecția este un fenomen neurogen, vascular, tisular , sub control hormonal. Aceasta include
dilatarea arterială,relaxarea musculaturii netede, activarea mecanismului venoocluziv.Orice
afectare a sistemelor respective va duce la apariția DE.
 Factorii care dezvoltă disfuncție endotelială cu apariția aterosclerozei sistemice:
fumatul, obezitatea, dislipidemiile, modul sedentar de viață, DZ.
 Maladii endocrine prin scăderea nivelului de testosteron responsabil de libidou si de
menținerea erecției:hipogonadismul secundar tardiv (andropauza), alte tipuri de
hipogonadism, DZ, hipo- sau hiperparatiroidismul etc.
 Factorii care influențează transmitrea impulsului nervos de la și spre corpii cavernoși:
traumatismele medulare, herniile de disc, intervențiile chirurgicale, abuzul de
anumite medicamente, droguri.
 DE poate fi indusă medicamentos de administ îndelungată a prep antideresante,
tranchilizante beta-blocante neselective, antiandrogenii.
 Factorii de risc locali-prezența unor anoamlii congenitale sau dobîndite a organelor
genitale: maladia Peyronie, fimoza, micropenismul, hipospadia, traumatismul penian,
priapismul.
 Intervențiile chirurgicale asupra micului bazin: prostatectomie radicală, plastia
uretrei.
 Prostatita cronică, DE avînd substrat psihologic sau cauzatî de citokinele inflamattorii
care afectează peretele vascular și relaxarea musculaturii netede.
 Factorii DE psihogene: absența unei educații sexuale adecvate, lipsa cunoștințelor
despre sexualitate, absența condițiilor habituale, prezența unor deviații sexuale,
fobiilor, frica de insucces,anxietatea, depresiile și gradul sporit de nervozitate,
probleme interpersonale în cuplu.
 Necunoașterea fiziologiei sitemului reproductiv (la adolescenți)=disfuncție
situațională.
Epidemiologie
Prevalența DE este 52% la bărbați cu vîrsta 40-70ani, dintre care 17% forme ușoare, 25%-
moderate, 10%-complete. În țările europene bărbați cu vîrsta 30-80 ani au o prevalență a
DE de 19,2 % cu o creștere graduală odată cu vîrsta de la 2,3 % la 53,4%. În Federația Rusă
p revalențaDe 6,2 % dintre care 5,2% forme severe.
În RM în 2015-2016 prevalența DE este 7,1%,fiind mai mare la bîrbații peste 40 de ani.
2. Disfunctia erectilă: Mecanismul erecției.
În stare flască penisul are corpii cavernoși goliți de sînge și mult micșorați. Sub acțiunea
excitațiior sexuale, hipotalamusul comandă relaxarea unor structuri musculare , ce
determină vasodilatarea bruscă a arterelor peniene în spațiile cavernoase venind o cantitate
de sînge care poate oscila între 80 ml și 180 ml în dependența de caracteristicile anatomice.
După umplerea sub presiune a corpilor cavernoși, venele circumflexe sunt comprimate iar
sîngele stagnează, pînă la declanșarea ejaculării sau pînă la diminuarea excitației
sexuale,sub un prag minim de susținere a erecției.
Principalul mediator este oxidul nitric. Stimularea sexuală determină eliberarea NO la nivel
de terminații nervoase, celule endoteliului vascular și cele ale musculaturii netede a corpilor
cavernoși.
NO activează guanilatciclazacare descompune GTP în GMPc. Creșterea GMPc induce
descreșterea concentrației intracelulare de Ca și relaxarea musculaturii netede a corpilor
cavernoși. Fosfodiesteraza-5 PDE-5 este o enzimă implicată în scindarea GMPc și
transformarea lui în GMP.

3. Disfuncția erectilă organică: vasculara, endocrina, neurogenă. DE – marcher

precoce al altor maladii.
 Disfuncţie erectilă vasculară poate fi arterială şi venoasă.
Cea arterială este determinată de insuficienţa fluxului sangvin:
--intrapenian: arteropatiile cauzate de diabetul zaharat, ateroscleroză, priapism, traume ale
corpilor cavernoşi;
--extrapenian: leziuni traumatice şi aterosclerotice a arteriilor iliace comune şi interne,
hipogastrice, traumatizme pelvine şi perineale.
Disfuncţia venoasă este determinată de tulburări de vascularizaţie venoasă a albugineii,
vene în exces sau calibru mărit, apariţia fistulelor arteriovenoase.
 Disfuncţie erectilă neurogenă se întâlneşte în patologii apărute la nivelul creierului,
măduvei
spinării, a plexurilor, ganglionilor, căilor de conducere şi receptorilor nervoşi. Cele mai
frecvent afecţiuni care implică disfuncţie neurogenă sunt tumorile cerebrale, epilepsia,
accidentele cerebrovasculare, maladia Parkinson,spina bifida, hernie de disc, siringomielia,
diabet, alcoolism, avitaminozele, leziunile de nerv ruşinos sau cavernos, secundare
prostatectomiei radicale sau intervenţiilor rectale.
 Disfuncţie erectilă hormonală apare în diabetul zaharat, tumori hipotalamice,
pituitare cu
hipogonadism secundar, orhidectomie, hiperprolactinemie, hipertiroidism, hipotiroidism,
boala Cushing, boala Addison, etc.
DE este considerat un marker al maladiilor cardiovsculare (HTA, boli ischemice ale
cordului,infarct miocardic).
4. Disfuncția erectilă psihogenă: cauze și particularitați clinice.
La bărbatul pînă la 40 de ani , în 80-85%, DE este de origine psihologică.
Factorii DE psihogene(neorganică): absența unei educații sexuale adecvate, lipsa
cunoștințelor despre sexualitate, absența condițiilor habituale, prezența unor deviații
sexuale, fobiilor, frica de insucces,anxietatea, depresiile și gradul sporit de nervozitate,
probleme interpersonale în cuplu.
La adolescenți caracteristic este necunoașterea elementară a fiziologiei sistemului
reproductiv , chiar dacă organismul estecapabil de a realiza un act sexual , acesta necesită
efort fizic și intelectual care nu corespunde vîrstei nemature și se epuizează—disfuncție
erectilă situațională.
La bărbatul adult factorii de risc ai DE psihogene sunt situaționali sau condiționați de
tratamentul neadecvat al factorilor organici.
Dacă condițiile psihologice continuă pe o durată mai mare de timp , acestea vor provoca
anxietate și inițierea unui cerc vicios sau sepot asocia cu cele organice ca hipogonadismul ,
prostatita ș.a.

5. Diagnosticul disfuncției erectile. Tipurile de chestionare utilizate în diagnostic

(IIEF, IIEF-5, BSSC-M, etc..).
Pentru a facilita diagnosticul corect al DE este recomandată utilizarea chestionarelor de
apreciere a funcției sexuale și a celei erectile.Scopul final al acestor chestionare este de a
confirma prezența DE și a determina gradul ei de manifestare.
Diagnosticul DE este adeseori subiectiv, din această cauză se va baza pe completarea
chestionarelor special elaborate:
 BSSC-M (scurt chestionar a funcţiei sexuale masculine);
 BSSC-W (scurt chestionar a funcției sexuale feminine);
 IIEF (indexul intrenaţional al funcţiei erectile);
 IIEF-5 (SHIM), varianta prescurtată a IIEF.
Rolul partenerului în evaluarea şi tratamentul pacientului cu DE este foarte important, prin
urmare discuţia cu acesta este obligatore în procesul de diagnostic.
Chestionarul Indexul internațional al funcției erectile conține 15 întrebări cu cîte 5-6
varinate de rs și implică evaluarea celor mai importante domenii ale funcției sexuale
masculine: funcția erectilă, orgasmică, dorința sexuală, satisfacția de la raportul sexual și
satisfacția totală.Fiecare variantă de rs este apreciată cu un anumit nr de punct, la sumarea
cărora se determină 5 niveluri ale funcției erectile:
1.disfuncție erectilă severă sau completă; 2.DE moderată; 3.DE moderat-ușoară; 4.DE
ușoară; 5.absența DE.
6. Rolul investigaţiilor paraclinice în diagnosticul disfuncției erectile. Profilul
lipidic și hormonal. Farmacodopplerografia peniana.
 Ex. de laborator:
-- glicemia a jeun, în suspecție la DZ- hemoglobina glicozilată, testul de toleranță la
glucoză.
--determinarea profilului lipidic (aprecierea TGD, Col, fracțiilor LDL și HDL) pentru
diagnosticul hiperlipidemiei.
--determinarea nivelului seric de testosteron-hipogonadism.
--determinarea altor hormoni: PRL, LH, estradiol-dieferențierea cauzelor hipogonadismului.
--selectiv pot fi indicate: vitamina D, proteina C reactivă.
--hormonii tiroidieni- în afecțiunile gl. tiroide.
 Electromiografia corpilor cavernoși: în stare flască corpii cavernoși transmit
potențiale electrice
o anumită amplitudine , care scade sau dispare complet în erecție.
 Monitorizarea tumeniscenței nocturne: necesară pentru a diferenția DE organică
de psihogenă.
Examinarea se efectuează pe o durată de cel puțin 2 nopți, cu utilizarea unor dispozitive
speciale Rigiscan. N= 4-6 erecții pe noapte cu o drată 10-15 min. O erecție cu rigiditatea
60% și durata 10 min demonstrează un mecanism adecvat al erecție.
 Testarea farmacologică se utilizează subs vasoactivă, analog al prostaglandinei E1
(alprostadil)
10mkg, adm direct intracavernos. Dacă vascularizarea corpilor cavernoși este adecvată,
erecția va aapărea la 10 mi , cu o durată de 30 min.
 Dopplerografia peniană se utilizează pentru determinarea cauzelor vasculogene ale
DE. DP este
indicată atunci cînd cauzele vasculogene ale disfuncției nu sunt certe, iar procesul
aterosclerotic nu este atît de avansat pentru a putea fi detectt prin metode clinice sau
biochimice. DP permite diagnosticul diferențial al disfuncției erectile psihogene sau
stabilirea indicațiilor pentru protezare. Indicatorul principal este viteza sistolică maximă și
diastolică terminală. Vsmax-mai mare de 30ml/sec, indicele de rezistență (IR)mai mare de
0,8. IR=debutul sistolic max/viteza diastolică maximă.
--dacă viteza scade sub 25 cm/sec se consideră o dereglare a fluxului arterial intracavernos;
--dacă IR mai mic de 0,75 se presupune o disfuncție venoocluzivă.
 Angiografia peniană se realizează entru evaluarea vascularizării corpilor cavernoși.
Indicată
pacienților cu traumatism penian care necesită intervenții chirurgicalede revascularizare.
Metoda se realizează prin cateterizarea selectivă a arterei pudente interne și introducerea
subs de contrast.
 RMN apreciază detaliile anatomice peniene.

7. Tratamentul farmacologic al disfuncției erectile. Rolul inhibitorilor de

fosfodiesterază.
 Tratamentul de primă linie al DE este adm inhibitorilor de fosfodiesterază de tip 5
precum
sildenafilul citrat, valdenafilul, tadalafilul sau avanafilul. Fosfodiesteraza 5 este enzimă
implicată în scindarea GMPc și transformarea lui în GMP. GMPc induce descreșterea
concentrației intracelulare de Ca și relaxarea musculaturii netede acorpilor cavernoși. Astfel
inhibînd PDE-5, se va bloca transformarea GMPc în GMP cu acumulare de GMPc și
declanșarea mecanismului de erecție. GMPc este produsul descompunerii GTP de catre
enzima guanilatciclaza. Aceast la rîndul ei este activată de monoxidul de azot.
 Avanafilul este absorbit cel mai repede și ajunge la conc. minimă inhibitorie peste 15
min.
 Sildenafilul și vardenafilul ajung la conc. Max în circa o oră.
 Tadalafilul are o absorbție mai lentă și o per. de semieliminare de circa 4 ori mai
mare (17 ore).
Eficiciența globală a preparatelor din grupa respectivă este de 60-75% va depinde de cauza
disfuncției, prezența maladiilor asociate, durata bolii, vîrsta pacientului.
Efectele adverse au o incidență de 4-16% mai scăzută pentru avanafil și includ:congestie
nazală, cefaleea, hiperemia facială, cefaleea, greața, dispesia sua crampele musculare.
Efectele sunt tranzitorii și nu necesită întreruperea adm. În caz de supradozare se dezvoltă
hipotensiune posturală.
Contraindicația absolută este utilizarea oncomitentă a nitraților.
Sildenafilul și vardenafilul nu se recomandă de a fi folosit cu alcool sau alimente grase.

8. Tratamenul intervențional al disfuncției erectile. Injectarea intracavenoasă de

substanțe vasoactive. Terapia cu vacuum. Protezarea peniana.
 A doua linie de tratament constă în aplicarea locală a inhibitorilor PDE-5 ,
intrauretrală,
intracavernoasă a subs vasodilatatoare, utilizarea dispozitivelorcu vacuum sau terapia
extracorporală cu undă de șoc.
 Terapia intracavernoasă, esenţa metodei constă în efectul vasodilatator local, care
se obţine
prin administrare direct în corpul cavernos a substanţei medicamentoase. Se utilizează
papaverina, fentolamina, prostaglandina E1 în monoterapie sau în diverse combinaţii.
Terapia cu papaverină la ora actuală nu este recomanadată datorită riscului crescut de
apariţei a fibrozei, a priapismului şi a hepatotoxicităţii preparatului. Prostaglandina
E1(Alprostadilum), este cel mai inofensiv preparat utilizat în terapia intracavernoasă a DE.
Eficienţa este de 70-90%. Preparatul este disponibil în seringi preumplute în doze fixe de 10
şi 20 mg. Prima administrare este efectuată de către medic, ulterior pacientul poate să
administreze singur preparatul. Erecţia survine în mediu la 10 minute de la administrare şi
este dependentă de doză. Durata erecţiei este de circa 90 minute. Dozele se vor selecta
indivividual, iar frecvenţa utlizării nu se recomandă să fie mai mare de 1 administare pe
săptămână. Neajunsurile metodei sunt:
- Incomoditate de utilizare;
- Risc de priapism;
- Durerea postadministare;
- Administrarea îndelungată favorizează apariţia fibrozei corpilor cavernoşi.
Pacientul trebuie preîntimpinat că în caz de erecţie prelungită cu o durată mai mare de 4
ore, este necesară adresarea după ajutor medical de urgenţă. Terpaia intracavernoasă este
contraindicată la pacienţii cu risc crescut de priapism, precum şi la cei cu deformităţi
anatomice ale penisului.
 Terapia cu vacuum, LOD terapia. Esenţa metodei constă în crearea unei presiuni
negative în
jurul corpilor cavernoşi, urmată de dilatarea vaselor şi un flux sanguin crescut. Terapia cu
vacuum stimuleaza circulaţia perferică, creşte oxigenarea ţesuturilor. Eficienţa medodei este
de 60-70%. Poate produce apariţa edemului şi a petehiior locale sau tulburări de ejaculare.
 Linia terţiană de tratament a DE
 Tratamentul chirurgical. Indicaţii către tratamentul chirugical al DE
- Absenţa efectului la administrarea inhibitorilor de PDE5 sau la terapia intracavernoasă.
- DE vasculongenă refracteră la alte metode de tratament.
- Prezenţa fibrozei corpilor cavernoşi (Maladia Peyroni).
- Dorinţa pacientului către atare metodă de tratament a DE.
Intervenţii chirirgicale vazoreconstructive. Este cea mai contorversată ramură a
chirurgiei vasculare. Eficienţa intervenţiilor este de circa 50%,revasularizarea arterială
poate fi eficientă doar la subiecţii tineri cu mecanismul venos ocluziv păstrat şi DE
secundară ca rezultat a traumatismului micului bazin sau perineu.
Protezarea corpilor cavernosi este cea mai eficientă şi frecvent utilizată formă de
restabilire chirurgicală a funcţiei erectile. Implantarea intracavernoasă este etapa finală de
tratament a DE. În caz de apreciere incorectă a indicaţiilor şi/sau a intervenţiilor nereuşite,
utilizarea altor metode de tratament alternativ este imposibilă. Protezarea se efectuează cu
proteze rigide, semirigide şi gonflabile.
Protezarea poate fi grevată de anumite complicaţii sau incidente postoperatorii, precum
asocierea
unei infecţii şi dezvoltarea unei cavernite sau protruzia protezei.
Contraindicaţii pentru protezare sunt prezenţa patologiior asociate care ar putea influenţa
perioada postoperatorie: diabetul zaharat decompensat, insuficienţa cardiacă, precum şi
disfuncţia erectilă psihogenă.

9. Profilaxia disfuncției erectile. Locul factorilor medicali și psihosociali în

profilaxie.
Profilaxia disfuncţiei erectile constă în evitarea sau excluderea factorilor de risc potenţiali.
 Respectarea modului sănătos de viaţă;
 Practicarea sportului;
 Educarea sexuală şi respectarea ritmului relaţiilor sexuale;
 Scăderea ponderală;
 Renunțarea la fumat;
 Reducerea consumului de alcool;
 Regim alimentar sănătos cu dietă echilbrată și folosirea în alimentație a alimentelor
ce conțin antioxdanți;
 Evitarea stresului și sau a situațiilor stresante;
 Menținerea sub control a comorbidităților ce pot duce la DE ca sindromul metabolic,
dislipidemia, DZ, hipogonadismul, hipo-sau hipertiroidia.