Principiile unei teorii științifice valide:
Caracterul empiric = suportul factual al acesteia, toate Testabilitate (verificabilitate) = predicțiile ei pot fi enunțate
datele științifice (observații, măsurători) care stau la baza ei.
Orice teorie științifică pornește de la date obiective măsurate
care trebuie să fie:
a. verificabile;
b. replicabile
Caracterul rațional = suportul logicii formale
Teoria reprezintă o serie de enunțuri deduse pe cale logică
din faptele științifice și cunoștințele considerate valide
Simplitatea (parcimonitatea): o condiție în procesul de
evaluare al teoriilor: dintre mai multe teorii concurente este
preferată cea mai simplă (lama lui Occan)
Primul principiu fundamental al științei: orice afirmație
trebui supusă unei verificări critice; nu se acceptă ca
argument decisiv părerea nici unei autorități (expert) fără ca
ea să fie testată
Principiul al doilea: dacă o afirmație este contrazisă de un
rezultat empiric, ea este considerată greșită
Piramida lui Anderson
1. Cadrul conceptual 2. Fenomenul
Un cadru conceptual este un complex de sisteme de Măsura fenomenului este comportamentul observabil.
cunoștințe cu nivele interconectate de generalitate. El Se pune întrebarea dacă comportamentul observat este util în
influențează puternic fenomenul studiat: este determinantul
principal al judecăților și deciziilor în orice cercetare.
Cadrele conceptuale sunt sisteme personale de cunoștințe,
aflate în continuă schimbare și dezvoltare. Lărgirea cadrului
conceptual conduce la progrese importante.
- natura problemei identificate , determină valoarea
cercetării;
- implică faza de documentare
3. Comportamentul
Comportamentul este creat parțial de opțiunile
cercetătorului în ceea ce privește construcția cadrului
experimental. Un cadru experimental bun este dat de
importanța comportamentului observat, simplitatea și
potențialul de generalizare al acestuia, proprietățile
statistice ale răspunsului măsurat și costul, inclusiv timpul și
nivelul de resurse implicate.
Cadrul experimental trebui văzut în continuă schimbare,
urmare a problemelor legate de confuziile ce pot apărea,
precum și a celor de validitate și fiabilitate.
-operaționalizarea: proces
un de definire
comportamentală a constructului; are loc o conversie a
constructelor care alcătuiesc modelul într-un set de
1
într-o formă măsurabilă; presupune:
a. alegerea unui caz particular din domeniul de aplicabilitate al
teoriei (o ipoteză) care permite realizarea unei măsurători
experimentale în condiții strict controlate;
b. măsurătorile științifice să poată fi realizate cu suficientă
precizie pentru a putea fi comparate cu predicția.
Falsificabilitatea = pot fi testate ipoteze generate de teorie
care ar dovedi că teoria este incorectă
Generalitatea: o teorie mai generală este preferată uneia
specifice pt. că exprimă doar relațiile general valabile dintre
datele științifice, neglijând aspectele particulare;
- în practică se trece de la o teorie particulară la una generală
Etapele unei cercetări științifice aplicative
Identificare problemei
Construcția modelului descriptiv
Soluția
Testarea soluției găsite
Interpretarea rezultatelor empirice
Analiza erorilor
măsurarea fenomenului, acesta din urmă venind cu o
interpretare conceptuală a comportamentului. Nimic nu
garantează că fenomenul și comportamentul reprezintă același
lucru.
Un motiv este reprezentat de faptul că acțiunea urmărită
într-un cadru experimental implică alte abilități pe lângă
comportamentul avut în vedere. Tehnicile de proiectare
statistică pot îndepărta o parte din aceste confuzii.
Un alt aspect al distincției dintre comportament și fenomen
ține de generalizare. Se poate generaliza pe baza
comportamentului observat?
- analiza fenomenului se face prin construirea de modele ale
realității, pe baza elementelor care au o pondere crescută în
structura fenomenului; trebuie evitată:
a. subspecificarea modelului = omiterea factorilor care
sunt relevanți dpdv al determinării fenomenului studiat
b. supraspecificarea modelului = includerea factorilor
irelevanți dpdv al fenomenului studiat
comportamente observabile, care permit măsurarea acelor
constructe și implicit testarea relației lor în cadrul modelului
4. Măsurarea
Este legătura dintre lumea reală și lumea științei.
Reprezintă transformarea lumii reale a obiectelor într-o lume
conceptuală a ideilor și simbolurilor.
Validitatea și fiabilitatea guvernează toate măsurătorilor.
Distorsiunea de măsurare apare atunci când un instrument
măsoară mai bine constructul într-o anumită populație decât
în alta.
-pentru măsurare se folosesc scale:
A. Variabile sau scale categoriale
1. scala binară/dihotomică: există doar două categorii, iar
variabila face parte dintr-una dintre ele (pozitiv/negativ;
da/nu);
2. scala nominală: presupune categorizarea pe criterii
calitative; datele nominale sunt folosite pentru stabilirea
frecvențelor (de câte ori apare cuvântul măr într-o înșiruire de
fructe consumate într-o săptămână); se atribuie numere doar
pentru a denumi clase de echivalență;
3. scala ordinală; presupune ordonarea indivizilor pe baza
unui criteriu cantitativ (sau calitativ); categoriile sunt
ordonate A > B > C, însă nu știm cu cât A > B > C : nu
cunoaștem diferențele dintre A, B și C; orice situație în care
persoanele notează sau ordonează ceva subiectiv ar trebui
tratată ca furnizând variabile ordinale;
3b. scale hiperordinale: sunt caracterizate nu numai printr-o
relație de ordine între elemente, ci și între intervalele care le
separă.
B. Variabile sau scale cantitative = continue = numerice
4. scala interval: presupune existența unei unități de măsură;
intervale egale de pe scală reprezintă diferențe egale ale
proprietăților măsurate
5. scala raport: presupune existența unui punct zero real =
punct unde scorul zero indică lipsa completă a constructului;
raportul dintre punctele de pe scală reprezintă o oglindire a
realității, are sens; variabilele pot fi
a. discrete: pot avea anumite valori fixe (numere întregi) sau
b. continue: pot fi măsurate la orice nivel de precizie (vârsta
poate fi măsurată în ani, luni, zile, ore, minute, etc. )
6. Inferența statistică
Testul de semnificație reprezintă o funcție necesară, dar
minoră în inferența științifică. Prezintă dovada existenței unui
rezultat care să fie interpretat, a faptului că rezultatele
obținute sunt reale și nu obținute din întâmplare . Ea are
loc la final și joacă un rol limitat în proiectarea cercetării.
- are rolul de a disocia ceea ce poate fi întâmplător de ceea ce
este (foarte probabil) sistematic
Validitatea în cazul instrumentelor de evaluare
2
5. Designul de cercetare
Cea mai simplă cercetare implică un grup experimental și un
grup de control, întrebarea fiind dacă tratamentul aplicat
grupului experimental influențează comportamentul. Cel mai
important rol al statisticii în această etapa este
- controlul variabilelor care ar putea distorsiona interpretarea.
Alt roluri sunt:
- calcularea probabilității de succes/eșec, denumită în mod
formal puterea experimentului;
- analiza determinărilor multiple (majoritatea
comportamentelor depind de acțiunea combinată a doua sau
mai multe variabile; întrebări: Două variabile interacționează?
Dacă da, în ce mod?);
Validitatea
a. validitatea internă SAU VALIDITATEA CONSTRUCTULUI:
măsurătorile constituie o reprezentare veridică a fenomenului
sau procesului care se dorește a fi studiat = (variabilele
măsoară ceea ce ar trebui să măsoare?).
b. validitatea externă = capacitatea de generalizare a
rezultatelor
- diferite contexte afectează în mod diferit răspunsurile
subiecților = afectează comparabilitatea datelor
- controlul de cercetare se manifestă prin posibilitatea
cercetătorului de a controla și uniformiza condițiile de
participare la studiu, astfel încât scorurile obținute să fie
comparabile;
- un nivel ridicat al controlului oferă studiului validitate internă
- validitatea internă: eventualele diferențe observate
între diferitele categorii de participanți se datorează într-
adevăr variabilelor incluse în studiu și nu altor variabile
externe
----------------------------------------------------------------------------------
7. Inferența științifică
- constă într-o concluzie sau afirmație verificată prin
intermediul metodei științifice
b. validitate relativă la conținut : întrebările incluse în
test/chestionar acoperă întreg domeniul conceptual al
constructului;
c. validitatea relativă la construct:
- convergența: scorurile instrumentului propriu se asociază
cu scoruri ale instrumentelor care măsoară constructe similare
și divergente sau
- divergența: scorurile instrumentului nu se asociază cu cu
scorurile instrumentelor care măsoară constructe diferite;
d. validitatea relativă la criteriu: scorurile instrumentului se
asociază cu comportamente externe constructului, dar
psihologică: determinate/relaționate cu acesta; ex: testul de admitere se
a. validitate de aspect: sarcinile unui test de inteligență asociază cu performanța academic ulterioară)
arată așa cum ar trebui să arate un test de inteligență;
Fidelitatea măsurării: instrumentul măsoară CORECT ceea Testarea fidelității:
ce-și propune să măsoare? Fidelitatea test-retest a unui instrument: testată prin
Fiabilitatea datelor: măsurătoarea este stabilă și consistentă aplicarea instrumentului de măsurare de mai multe ori
în timp acelorași subiecți;
Acuratețea datelor: măsura în care măsurătoare este liberă Fidelitatea inter-item a unui instrument: testată prin
de eroare măsurarea în repetate rânduri ale aceluiași comportament în
Eroare poate fi: cadrul unei singuri evaluări;
a. aleatoare sau nesistematică: gradul erorii variază în timp Fidelitatea inter-evaluator a unui instrument: măsurarea se
=> tinde să producă o medie și e mai puțin probabil să face o singură dată, simultan de către mai mulți evaluatori
producă date neexacte; este caracterizată de o distribuție în
formă de clopot (distribuție normală) Creștere fidelității prin:
b. sistematică sau condiționată: eroare introdusă cu fiecare a. standardizarea procesului de culegere și administrare a
măsurătoare este constantă.
datelor = standardizare procedurală;
Eroarea generală poate fi redusă prin: b. formularea clară a instrucțiunilor și întrebărilor (itemilor);
a. identificarea cauzelor și mărimii erorilor sistematice; c. antrenarea operatorilor de cercetare;
b. reducerea efectului erorilor aleatoare (se poate face prin d. reducerea erorilor de codare a răspunsurilor.
înlocuirea valorii individuale (o singură măsurătoare) cu valoarea
medie a distribuției unui număr mare de măsurători identice)
Construct: o trăsătură de personalitate, o stare emoțională, Definiția conceptuală: o descriere a proceselor interne care
atitudine, abilitate, etc. care nu poate fi observată formează constructul
direct/nemijlocit deoarece aceasta reprezintă o tendință de
comportament (ex: agresivitate, extraversiune) sau implică -----------------------------------------------------------------------------------
mecanisme de procesare internă (ex: inteligență, stil Definiția operațională: totalitatea comportamentelor
decizional, stil de învățare); (deschise sau ascunse; overt or covert) prin care constructul
- un concept teoretic care nu este vizibil în realitate prin devine măsurabil (subiective – obiective)
sine însuși, ci prin elementele lui componente vizibile
Scorul: valoarea numerică pe care o obținem ca urmare a Tipuri de cercetări:
procesului de măsurare, a.î. diferențele de scor dintre doi 1. Cercetări aplicative vs. Cercetări fundamentale
indivizi (dacă măsurarea a fost corect efectuată) să reflecte 2. Cercetări cantitative (If anything exists, it exists in some
diferențele cantitative existente între trăsăturile măsurate ale amount. If it exists in some amount, it can be measured –
acelorași doi indivizi Thorndike, 1926)
vs.
Orice scor notat cu X = T + e (unde „T” este scorul măsurat și Cercetări calitative (fenomenele sunt construite și
„e” este eroarea reconstruite în mod particular de fiecare subiect sau
cercetător cu ocazia fiecărei testări)
Măsurarea: procesul prin care un set de caracteristici Studii descriptive: au ca obiectiv surprinderea și
psihologice, de obicei exprimate sub forma unui descrierea cantitativă a unui fenomen;
comportament sunt transformate într-un set de numere; - pot fi bivariate sau multivariate = atunci stabilesc relații între
Codarea: datele obținute prin diferite forme de investigație fenomenul studiat și alte relații conexe acestuia (corelări);
psihologică sunt aduse la o formă numerică; - studiul observațional și de tip Survey sunt descriptive
Variabilele brute: rezultă Studii predictive: sunt intim legate de studii descriptive;
- fie în mod direct din citirea aparatelor; - pe baza relațiile stabilite între fenomenul observat și diferite
- fie din însumarea de puncte (ex: testele creion – hârtie) variabile se pot face predicții;

3
Grila de observație: strângerea unor informații mai mult
calitative => frecvențele anumitor răspunsuri, date
Protocol: documentul care consemnează informațiile
obținute și modul de recoltare;
- este o particularitate a variabilei = mulțimea de observații
(date) efective (Variabila poate fi o mulțime de observații
potențiale)
Domeniul de variație: registrul de valori posibile
vs.
Domeniul de definiție: mulțimea de indivizi susceptibili de a de formă gaussiană
prezenta aceste modalități (populația)
Testul: un gen de experiment standardizat;
- pune în evidență diferențele individuale dintre oameni și
permite evaluarea acestor diferențe;
- măsoară doar un eșantion de comportament;
- ca mijloc de evaluare a prestației sau conduitei umane se
elaborează pe bază statistică;
- trebuie să existe un grup de referință care conduce la
stabilirea unui tabel de norme sau o tipologie.
Studiul observațional:
- grila de observație = instrumentul: o listă de rubrici care
oferă cadrul de clasificare a datelor brute;
- nu este indicat să cuprindă mai mult de 10 categorii,
- categoriile trebuie să fie disjuncte și să epuizeze aspectele
principale ale fenomenului
Eșantionarea comportamentului: o secvență de
comportament care apare (spontan sau generat de
cercetător) într-un anumit context (timp și spațiu) la anumiți
participanți (participanții la studiu)
Eșantionarea:
- secvențelor de timp (sistematică, aleatoare, mixtă);
- evenimentelor;
- eșantionarea situațiilor: comportamentul este observat în
diferite situații;
- eșantionarea subiecților: în situații complexe, pot fi mai
mulți potențial participanți;
Observația directă: poate fi cu intervenție sau fără
intervenție
vs.
Observație indirectă (neintruzivă, nonreactivă): studiul
urmelor fizice sau studiul înregistrărilor din arhive
Observația cu intervenție: observația participativă,
observația structurată, experimentul de teren
vs.
Observația fără intervenție: observația naturală
Observația structurată
4
- scopul: predicția unui comportament viitor;
Studiile explicative: își propun să treacă dincolo de simpla
descriere, încercând să înțeleagă relațiile cauzale care duc la
apariția fenomenului;
Studiile aplicative: au ca obiectiv rezolvarea directă a unei
probleme și testarea validității protocoalelor de diagnostic și
intervenție.
Teorema limitei centrale: distribuția mediilor tuturor
eșantioanelor ce pot fi extrase aleator dintr-o populație este
Distorsiune: un artefact care face ca ceea ce văd la nivelul
eșantionului să nu fie reprezentativ pentru populația din care a
fost extras acesta
Coeficientul de concordanță interevaluatori K (Cohen)
- verifică fidelitatea evaluării unui comportament prin
grile de observație în situația în care grilele au la bază o
scală nominală;
K = (P₀ - Pₑ) / (1 - Pₑ)
P₀ = proporția concordanțelor observate dintre categoriile
celor doi observatori;
P₀ = număr total de concordanțe / numărul total de
observații realizate
Pₑ = proporția concordanțelor care ar putea apărea
întâmplător în cazul rezultatelor date
Pₑ = (numărul de observații realizate de A pt comportamentul
X / numărul total de observații) * (numărul de observații
realizate de B pt. comportamentul X / numărul total de
observațiie) + (numărul de observații realizate de A pt.
comportamentul Y / numărul total de observații) * (numărul
de observații realizate de B pt. comportamentul Y / numărul
total de observații)
- se folosește matricea concordanțelor
- valorile negative indică o concordanță inferioară celei
întâmplătoare
- o valoare a lui K ≥ 0,7 echivalează cu o bună fidelitatea a
grilei de observație
Observația naturală (observație fără intervenție):
- scopul este surprinderea unor comportamente așa cum apar
ele în contextul lor natural (studiu explorator);
- permite validarea observațiilor realizate în context de
laborator (studiu confirmator);
- sunt singurele metode de cercetare atunci când intervenția
nu este permisă
a. psihologie cognitivă (studiul Hyman, 2009)
b. psihologia dezvoltării (studiile lui Piaget, 1965)
Avantaje: desfășurarea unor „experimente” în context natural
Dezavantaje: lipsa controlului și prezența posibilelor variabile
externe pot duce la imposibilitatea generalizării concluziilor
c. psihologia socială (studiul Asch, 1951)
Avantaje: control crescut al situației, validitate internă
Dezavantaje: validitate externă mai redusă
Observația indirectă: studiul urmelor fizice
a. analiza urmelor utilizării (însemnări pe un text, resturi
în deșeuri, etc.)
b. analiza produselor (obiecte din antichitate, picturi,
analiza unui meniu, etc.)
Avantaje: informații care nu pot fi altfel reproduse
Dezavantaje: nu este certă validitate măsurării
Înregistrarea comportamentelor: Comprehensive vs. Selective
Studiul de tip Survey: un studiu descriptiv care își
propune să ofere informații referitoare la starea actuală
sau evoluția unui fenomen, local sau global, într-o
anumită populație
Metoda eșantionării: permite aproximarea cât mai fidelă a
comportamentului întregii populații (mai exact a mediei sau a
tendinței centrale) doar măsurând un mic eșantion din
aceasta.
Populația: totalitatea indivizilor la care se aplică concluzia
formulată în baza cercetării;
- stabilirea populației reprezintă primul pas al cercetării;
- modul în care definim populația (stabilind criterii de
includere și excludere) limitează gradul de generalitate al
concluziilor formulate în urma studiului;
- populația este dinamică
Selecția probabilistică: criteriile de selecție al unui individ
sunt fundamentate pe calcul probabilistic = estimări ale
probabilității ca un individ să fie selectat;
- putem estima probabilitatea de a fi reprezentativ dpdv al
unei variabile;
Selecția nonprobabilistică: selecția se face pe alte criterii;
estimarea probabilității de a fi reprezentativ este mult mai
dificilă sau imposibilă
Eșantionarea randomizată grupată (clustering): implică
5
Observația participativă
a. deschisă: reactivitatea subiectului
b. sub acoperire (studiul Rosenhan, 1973)
Avantaje: oferă informații care altfel nu sunt accesibile
Dezavantaje: riscul ca participantul să intervină în derularea
evenimentelor (în funcție de mărimea grupului, rolul
observatorului, caracterul deghizat sau nu al observatorului)
Observația indirectă: studiul înregistrărilor din arhive:
a. analiza înregistrărilor curente (fluctuația de eșantionare
într-o organizație sau domeniu, absenteismul în școală)
b. analiza evenimentelor istorice
Avantaje: studiul efectelor unor evenimente naturale (ex:
dezastre)
Dezavantaje: înregistrarea selectivă, supraviețuirea selectivă a
documentelor cresc riscul „descoperirii” unor relații false
Erori în studiul observațional:
a. efectul observării asupra subiectului (reactivitatea,
habituarea, desenzibilizarea)
b. problemele etice
c. așteptările cercetătorului
Populația teoretică (statistică): este definită prin criterii de
includere și excludere;
- definiția trebuie formulată a.î. oricine să poată decide dacă
un anumit individ face parte din populația definită;
- este în continuă mișcare, este o entitate vie ce nu poate fi
cuprinsă în întregime
Populația de acces (sampling frame): partea din populație
la care avem acces
Cadrul de eșantionare: o listă a tuturor membrilor unei
populații
Eșantionul reprezentativ: include toate „tipologiile” de
indivizi care compun populația, în procentul în care acestea
sunt prezente în populație
Eșantion distorsionat: apare dacă cadrul de eșantionare nu a
fost corect ales, metodologia de colectare a datelor nu este
potrivită, etc.
Eșantionare randomizată simplă (Epsem): se face prin
atribuirea de probabilități egale fiecărei unități de selecție =
fiecare membru al populației are o șansă egală să facă parte
din eșantion;
- șansa ca eșantioanele mici să fie distorsionate este mare;
este cu atât mai mare pentru categoriile ale căror frecvențe
sunt reduse în populație
Eșantionare randomizată simplă fără înlocuire: fiecărui
selecția eșantionului în etape, astfel încât unitățile individuale
să fie grupate în grupuri apropiate geografic (se aleg aleator
elevi din câteva școli)
Avantaj: pt un cost fix, produce rezultate mai bune decât
eșantionarea randomizată simplă
Dezavantaj: pt. o dimensiune fixă a eșantionului, poate suferi
de erori majore (între indivizii care locuiesc grupați tinde să
existe o mai mare asemănare)
Eșantionarea randomizată stratificată: eșantionul este
împărțit în sub-grupuri separate pe baza unor criterii de
stratificare și apoi sunt extrase eșantionare din fiecare sub-
grup;
Stratificarea proporționată: se extrage un anumit procent
de unități pe baza randomizării simple a.î. procentul unui strat
din eșantion să fie identică cu procentul aceluiași strat din
populație
Stratificarea disproporționată: pt. a spori eficiența
statistică se pot alege eșantioane mai mari în cazul grupurilor
de mici dimensiune; ulterior acestea sunt ponderate-negativ
pentru a ajunge la procentul corect din populație
Studiu longitudinal: un singur fenomen este studiat pe
același eșantion în momente diferite de timp (un singur
eșantion de copii este studiat la 6, 7 și 8 ani);
- sunt afectate de testarea repetată a participanților care pot
afecta comportamentul subiecților și durează mult timp
Studiu cu eșantioane independente succesive: în primul
an este selectat un eșantion (care include copii de 6, 7 și 8
ani), în anul următor un al doilea eșantion și în al treilea an,
un al treilea eșantion similar;
- participanții sunt independenți, alegerea unui participant
într-un eșantion nu influențează alegerea altor participanți în
alt eșantion
Tendința centrală a unei distribuții este dată de:
1. Media aritmetică
2. Modul
3. Mediana
- nici o măsură a tendinței centrale nu reprezintă fidel
scorurile dacă distribuția conține un nivel ridicat de
variabilitate
Scoruri nedeterminate (timpul de reacție): cercetătorul nu
știe cât îi va lua subiectului să răspundă și
Scoruri cu final deschis (subiectul poate alege un răspuns
precum 10 sau mai mult);
- pot produce o medie care să reprezinte greșit rezultatele
- mediana are în acest caz un avantaj clar asupra mediei ca
măsură a tendinței centrale în statistica descriptivă
6
individ îi este atribuit un număr și numerele sunt extrase
aleator; dacă se extrage de două ori același număr, se trece la
alt număr;
Eșantionare randomizată simplă sistematică: fiecărui
individ îi este atribuit unu număr, iar numerele sunt extrase
folosind un pas de extragere i = N/n (unde N este dimensiunea
populației, iar n este dimensiunea eșantionului)
Eșantionarea cu cote: se specifică cote pentru anumite
tipologii de indivizi care trebuie incluse pentru a reprezenta
corect populația avută în vedere (poate fi echivalentul
stratificării din suportul de curs);
Avantaj: un eșantion care seamănă cu populația poate fi
obținut foarte repede și cu costuri reduse;
Dezavantaj: pot apărea prejudecăți (biases) în selecție care să
facă eșantionul nereprezentativ pt. variabilele pt. care nu au
fost fixate cote
Studiu transversal: un singur fenomen este studiat pe
eșantioane diferite, care corespund unor momente diferite de
timp (există 3 eșantioane, unul cu copii de 6, altul de 7 și altul
de 8 ani care sunt studiate o singură dată);
- sunt mai rapide, dar suferă de efecte de cohortă:
participanții nu diferă doar în ceea ce privește vârsta, ci și
experiența de viață = nu se poate ști dacă diferențele se
datorează vârstei sau experiențelor de viață diferite.
2. Modul: scorul care apare cel mai frecvent
- apare ca bara cea mai înaltă din histogramă sau punctul cel
mai înalt din poligon;
- într-o distribuție grupată apare ca un interval;
- o distribuție poate avea două moduri = bimodală
Avantaje:
- în cazul scalelor interval/raport indică dacă distribuția este
unimodală sau multimodală
- poate fi folosit pentru orice scală de măsurare
- este singura măsură a tendinței centrale care poate fi
folosită în cazul scalelor nominale
-----------------------------------------------------------------------------------
3. Mediana: este scorul din mijloc
- divide aria poligonului în două jumătăți egale, aria acestuia
fiind proporțională cu numărul scorurilor
- nu este sensibilă la scoruri extreme
- nu poate fi folosită pentru scalele nominale
1. Media (proprietăți)
a. dacă o constată este adăugată sau scăzută din fiecare scor
al distribuției, media crește sau scade cu acea constantă;
b. dacă un fiecare scor dintr-o distribuție este înmulțit sau
împărțit cu o constantă, media va fi înmulțită sau împărțită cu
acea constantă;
c. suma abaterilor de la media va fi întotdeauna 0;
d. suma pătratelor abaterilor de la medie va fi mai mică decât
suma pătratelor abaterilor în jurul oricărui alt punct din distribuție
Măsuri ale variabilității
1. Amplitudinea
2. Amplitudinea semi-intercvartilă
3. Abaterea medie
4. Varianța
5. Abaterea standard
2. Amplitudinea inter-cvartilă: jumătate din diferența
dintre scorurile Q3 și Q1;
- oferă distanța unui scor tipic față de mediană =
jumătate din scorurile din distribuție delimitate de intervalul
inter-cvartilic vor fi mai apropiate de mediană, iar jumătate se
vor afla mai departe;
- se bazează pe centile;
- se aplică scalelor de măsurare ordinale și numerice;
- nu este afectat de valori extreme / distribuții asimetrice;
- se pretează la situații open-ended;
- relativ rezistent la fluctuațiile eșantionare;
----------------------------------------------------------------------------------
Gradele de libertate (df): numărul de abateri care pot varia
liber;
- df = N – 1
- este necesar pentru a obține o estimare nedistorsionată a
varianței populației
Distribuții asimetrice
- o distribuție este asimetrică dacă majoritatea scorurilor
sunt concentrare într-o singură parte a scalei;
- distribuție asimetrică negativă = coada poligonului este
spre stânga, spre minus;
- distribuție asimetrică pozitivă = coada poligonului este
spre dreapta, spre plus;
- mediana nu este puternic afectată de asimetria distribuției,
lucru care poate fi un avantaj în măsurarea tendinței centrale;
- după aflarea medianei, un scor din distribuție poate fi mutat
cât se poate mult de aceeași parte a medianei fără ca aceasta
să fie afectată; nu este valabil pt. medie, care este afectată de
valoare numerică a fiecărui scor din distribuție;
7
Abaterea standard (proprietăți):
a. dacă o constantă este adăugată sau scăzută din fiecare scor
al distribuției, abaterea standard nu va fi afectată; media se
schimbă, dar distanța dintre scoruri rămâne constantă
b. dacă un fiecare scor dintr-o distribuție este înmulțit sau
împărțit cu o constantă, abaterea standard va fi înmulțită sau
împărțită cu acea constantă;
c. abaterea standard față de medie va fi mai mică decât
abaterea standard față de orice alt punct al distribuției.
1. Amplitudinea: diferența dintre valoarea cea mai mare și
cea mai mică a setului de date;
- surprinde întreaga distribuție, fără excepție
- este influențată de valori extreme și tinde să fie înșelătoare
când distribuția include câte scoruri extreme;
- este determinată doar de două valori;
- nu poate fi folosită în cazul distribuțiilor care conțin scoruri
nedeterminate la un capăt al setului de scoruri;
- nu permite analize statistice inferențiale
3. Abaterea medie: distanța medie cu care scorurile deviază
față de medie;
- se folosesc scorurile absolute (nu se ține cont de semnul
negativ al scorurilor); rar folosită în statistica avansată.
4. Varianța: media pătratelor valorilor abaterilor medii =
media pătratelor abaterilor de la medie
- este un indicator de arie
- varianța unui eșantion se obține împărțind suma pătratelor
la N (N = numărul scorurilor); la nivelul populației această
formulă tinde să subestimeze varianța populației = bias
- varianța la nivelul populației suma pătratelor se împarte la
N-1 = unbiased sample variance
5. Abaterea standard: radical din varianță
- procesul de ridicare la pătrat și de obținere a mediei dă o
mai mare greutate scorurilor mari, care nu este îndepărtată
prin extragerea radicalului;
- nu este niciodată mai mică decât abaterea medie
- prin extragerea radicalului, aria rezultată în formula varianței
este redusa la un parametru unidimensional
- asimetria negativă: media se mută spre minus, media <
mediana, jumătate din scoruri sunt peste medie;
- asimetria pozitivă: media se mută spre plus, media >
mediana, jumătate din scoruri sunt sub medie;
- floor effect: asimetriile pozitive apar când există o limită a
valorilor variabilelor la capătul inferior, nu și la capătul
superior sau când majoritatea valorilor sunt grupate la limita
inferioară, nu și la cea superioară;
- ceiling effect: scorurile sunt grupate lângă limita superioră,
nu și către cea inferioară;
- mediana este preferată când floor effect sau ceiling effect
influențează puternic distribuția;
- asimetria influențează puternic abaterea standard; abaterea
- media se mută în direcția cozii distribuției asimetrice; medie este afectată mai puțin
Kurtosis: gradul de turtire a curbei distribuției - măsura kurtosis-ului este dată de suma abaterilor de la
- distribuția leptokurtică: o concentrare mai mare a medie ridicate la puterea a 4-a, împărțită la N înmulțit cu
scorurilor în mijloc și lipsa scorurilor în umeri = kurtosis abaterea standard ridicată la puterea a 4-a, din care se scade
pozitiv; cifra 3 (pentru a facilita comparația cu distribuția normală);
- distribuția platykurtică: are mai multe scoruri în umeri, o - este adimensională;
coadă subțire și un vârf mai puțin abrupt = kurtosis negativ; - are nevoie de cel puțin 4 valori pentru a putea fi definită;
- distribuția mesokurtică = distribuția normală; - arată dacă eșantionul a fost extras dintr-o populație
normal distribuită (la fel și skewness).
Skewness (asimetria): este egală cu media cuburilor Reducerea asimetriei produse de valorile extreme sau
abaterilor de la media distribuției; aberante:
- rezultatul poate fi pozitiv sau negativ, indicând un skewness - Trimming: eliminarea unui procent fix din valorile extreme
pozitiv sau negativ; sau aberante;
- dacă skewness-ul este 0, distribuția este simetrică; - Winsorizing: înlocuirea unui procent fix din scorurile
- este adimensional: adunarea, scăderea, înmulțirea sau extreme cu cea mai extremă valoare, din aceeași direcție, care
împărțirea la o constantă a scorurilor distribuției nu îl nu a fost eliminată;
modifică; - Transformarea datelor prin extragerea radicalului sau a
- skewness-ul unui eșantion este o estimare distorsionată al unui logaritm din toate scorurile distribuției
populației
Standardizarea procedurală (are loc în culegerea datelor) Transformarea liniară: permite compararea a două grupuri,
VS. chiar dacă procedurile nu au fost standard;
Standardizare statistică (are loc după culegerea datelor) = - permite compararea performantele unui individ față de
transformarea scorurilor brute în scoruri standard Z = media fiecărui grup din care face parte;
transformare liniară - modifică distribuția valorilor, media, tendința centrală,
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-
valoarea abaterii standard, însă,
Valori extreme: o valoare care, într-o distribuție standard, - forma distribuției nu se schimbă (ridicarea la putere reușește
se află dincolo de 2,5 – 3 cote standard să schimbe forma distribuției; nu este cazul aici).
Scorul Z = cât de mult mă abat eu de la medie, față de cât se Distribuția normală (gussiană): este un model teoretic,
abat, în medie, ceilalți de la medie SAU matematic convenabil și rezonabil de precis care
- cu câte abateri standard se depărtează un anumit scor față aproximează foarte bine distribuția multor variabile din
de media distribuției; realitate, în general, a variabilelor;
- permite compararea scorurilor care au diferite unități de - fiind un model matematic descrie o infinitate de observații
măsură (lipsă de standardizare procedurală) datorită faptului care sunt pe o scală de măsurare continuă;
că, după standardizare, toate vor avea aceeași unitate de - în realitate nu există o infinitate de observații: observațiile
măsură = abaterea standard; sunt discrete =>
- daca Z = 0, scorul meu este egal cu media, a. nici o variabilă reală nu este distribuită identic cu distribuția
- scorul pozitiv sunt deasupra mediei, normală;
- dacă este negativ eu sunt sub medie. b. multe variabile nu sunt distribuite normal.
Proprietățile unei distribuții standardizate (de scoruri Z): Distribuția normală este definită de o ecuație care descrie
- media scorurilor Z este 0 (media scorurilor brute este scorul nu doar o curbă, ci o familie de curbe;
care se află la 0 abateri standard de medie = de ea însăși), - acestea pot avea medii și deviații standard diferite, însă
- abaterea standard și varianța vor fi 1 (abaterea standard a toate curbele distribuite normal sunt:
scorurilor brute este unitatea de măsură => este unitară = 1), a. simetrice (skewness 0);
- forma distribuției nu se schimbă (folosind o constantă, b. unimodale și continue,
relații proporționale dintre scoruri rămân la fel). c. mezocurtice (curtozis 0),
Ale proprietăți: d. au un caracter asimptot (oricât departe ne-am duce față de
- semnul + sau – indică dacă scorul se află deasupra sau sub medie nu am atinge valoarea 0).
medie; e. aria de sub curba unei distribuții normale este distribuită
- magnitudinea scorului Z indică distanța acestuia față de identic:
medie în termeni de deviații standard; - 68% la 1 abatere standard,

8
- comparația a două distribuții de scoruri standard Z are sens
doar dacă cele două au forme similare (în cazul formelor
diferite pot fi folosite centilele);
Scorurile standard normalizate: procesul de transformare
modifică forma distribuției, rezultând o distribuție normală;
Dezavantaje ale scorurilor Z:
- scorurile Z au atât valori pozitive +, cât și negative -;
- majoritatea se vor afla între 0 și 2 și va fi nevoie de două
zecimale pentru ca localizarea să fie suficient de precisă;
- cele două de mai sus pot crea probleme de comunicare.
Scorurile T sau SAT:
SAT = 100z + 500 / T = 10z + 50
- un set complet de scoruri T va avea media 50 și abaterea
standard 10
Scoruri derivate: corelează poziția unui scor brut fie cu
a. alte scoruri din aceeași distribuție, fie cu
b. distribuția scorurilor brute obținute de un grup
reprezentativ (grupul de control);
- furnizează un cadru standard de referință în care
însemnătatea unui scor poate fi mai bine înțeleasă.
Două categorii:
A. scoruri derivate care păstrează relația proporțională a
distanțelor dintre scoruri dintr-o distribuție (scorurile Z și alte
transformări liniare);
B. cele care nu fac acest lucru (centilele)
Distribuția mediilor eșantioanelor
- grupurile nu pot fi comparate cu distribuția indivizilor, ci cu
distribuția grupurilor de aceeași dimensiune;
- se folosește media sau alți indicatori ai tendinței centrale
pentru comparație;
- între eșantioane există mult mai puțină variației decât între
indivizi => este afectată măsura în care un grup este
considerat neobișnuit;
- cu cât eșantioanele sunt mai mari, cu atât mediile acestora
sunt mai apropiate între ele => o eroare standard mai mică
(eroarea standard este echivalentul abaterii standard);
- eroarea standard este egală cu abaterea standard a
populației împărțită la radical din dimensiunea eșantionului
Cercetarea corelațională
- este folosită pentru a descrie relația dintre două sau mai
multe variabile care apar în mod natural:
- pt. a se determina dacă o variabilă este legată de o altă
variabilă se verifică dacă scorurile celor două variabile variază
împreună;
Coeficienții de corelare exprimă natura relațiilor dintre
două variabile;
- indică gradul în care două variabile se corelează într-un
mod liniar;
Coeficientul de corelare Pearson (r): este cea mai folosită
măsură a corelației; măsoară doar corelațiile lineare (nu
9
- 95% la 2 abateri standard,
- 99,7% la 3 abateri standard;
- pt. identificarea unei anumite poziții este nevoie de o
variabilă care să nu fie dependentă de o medie și o abatere
standard particulare => scorul Z
Distribuția normală aproximează bine modul în care se
comportă distribuția mediilor (eșantioanelor selectate
întâmplător);
- curba erorilor nesistematice sunt distribuite gaussian (au
forma, distribuția gaussiană/normală).
Teorema limitei centrale: distribuția mediilor unui
număr infinit eșantioane, extrase aleator dintr-o
populație și având toate aceeași dimensiune,
aproximează o formă gaussiană pe măsură ce mărimea
eșantioanelor crește, indiferent de forma populației din
care ele sunt extrase;
- chiar dacă distribuția populației este asimetrică,
rectangulară, diferită de normală, distribuția mediilor
eșantioanelor tinde să devină normală;
- distribuția mediilor permite trecerea de la eșantion la
populație;
- cu cât eșantioanele sunt mai mari, mediile eșantioanelor
sunt mai apropiate de media populației;
- fluctuația de eșantionare se reduce pe măsură ce
dimensiunea eșantionului crește.
Trecerea de la eșantion la populație: se face pe baza unei
distribuții normale, presupunând că:
1. distribuția mediilor eșantioanelor reflectă o
distribuție normală la nivelul populației;
- dacă distribuția nu este normală la nivelul populației, sunt de
ajutor:
a. teorema limitei centrale
b. dimensiunea eșantionului: cu cât eșantionul este mai mare,
cu atât distribuția mediilor eșantioanelor se apropie de una
normală =>
A. dacă variabilele sunt distribuite aproape normal, se poate
presupune că distribuția mediilor eșantioanelor este normală
chiar și pentru eșantioanele mici (eroarea este neglijabilă);
B. dacă distribuția este mult prea asimetrică sau are o formă
diferită decât cea normală, distribuția mediilor eșantioanelor
nu va fi una normală, decât dacă dimensiunea eșantionului
este suficient de mare (eșantioane de 30 – 40 tind să fie
adecvate).
2. eșantioanele sunt alese aleator: dacă dimensiunea
eșantionului este N, fiecare eșantion posibil de dimensiunea N
care ar putea fi format din populație trebuie să aibă aceeași
probabilitate de a fi selectat; acest lucru înseamnă:
A. fiecare individ din populație trebuie să aibă o șansă egală
de a fi selectat și
se aplică corelațiilor curbilinii sau altor forme de corelare);
- variază între – 1.00 și + 1.00;
- se folosește atunci când ambele variabile, x și y, sunt pe
scale de măsurare interval sau raport;
- indică semnul și magnitudinea:
Semnul corelației: „+” indică o corelare pozitivă = o relație
directă, pozitivă între cele două variabile, „ -„ indică o corelare
negativă = creșterea valorii unei variabile este asociată cu
scăderea valorii celeilalte variabile
Magnitudinea corelației: este o valoare numerică care
ignoră semnul și exprimă puterea relației dintre cele două
variabile;
- r = 0 exprimă lipsă unei corelații liniare între variabile;
- de obicei, r ≤ 0,10 reprezintă corelații care sunt de
magnitudine mică (sunt responsabile doar pentru 1% din
varianță), r = în jur de 0,30 reprezintă corelații moderate, iar
r ≥ 0,50 reprezintă corelații puternice
r=
∑ (X − X́ )(Y −Ý )
n Sx Sy
r=
∑ Zx Z y
n Seminificativitatea statistică a lui r
Z Z
- x y = cotele standard ale scorurilor brute z = (x -m)/s
Coeficientul de determinare:
- comunică proporția varianței totale într-o variabilă
care este corelată cu varianța sistematică a celeilalte
variabile (ex: 6,5% din varianța scorurilor pentru variabila X
se datorează variabilei Y);
- în măsura în care două variabile sunt corelate, scorurile
uneia dintre ele sunt dependente de scorurile celeilalte și
varianța sistematică este prezentă;
- coeficientul de determinare exprimă cât la sută din
varianța unei variabile se datorează celei de-a doua
variabile;
- este obținut prin ridicarea la pătrat a coeficientului de
corelare;
- coeficientul de corelare nu se află pe scală raport; este adus
pe scala raport prin ridicarea la pătrat;
- cu cât varianța / coeficientul de determinare este mai mare,
cu atât relația dintre cele două variabile este mai puternică.
Factori care distorsionează corelațiile
1. amploarea restrânsă a eșantionului: corelațiile
obținute pe un grup relativ omogen de participanți, cu
scoruri care cad într-un interval restrâns, sunt mai mici
decât cele obținute utilizând eșantioane eterogene cu o
gamă variată de scoruri;
- este necesară analiza datelor brute pentru a se verifica dacă
10
B. fiecare selecție trebuie să fie independentă de toate
celelalte => Eșantionare randomizată independentă;
- tehnic, eșantionarea trebuie făcută cu înlocuitor (după ce
un subiect a fost selectat, acesta trebuie reintrodus în
populație a.î. să poată fi selectat mai mult decât o singură
dată = a avea șansa de a fi selectat în fiecare eșantion);
- în realitate, eșantionarea se face fără înlocuitor; în cazul
grupurilor mari, eroare introdusă de riscul ca același individ să
nu fie selectat de două ori este neglijabilă
Reprezentarea grafică a corelațiilor
- diagrama de corelație;
- corelare pozitivă: pantă în urcare spre dreapta;
- corelare negativă: pantă în coborâre spre dreapta;
- cu cât este mai puternică corelația, cu atât scorurile sunt mai
apropiate de o linie imaginară care trece printre ele;
- în cazul unei corelări perfecte (-1 sau +1), toate scorurile
formează o linie perfectă;
- în cazul unei corelări 0, scorurile apar sub forma unei așezări
întâmplătoare de puncte pe toată suprafața diagramei;
- există posibilitatea ca o corelație 0 să fie de fapt o corelare
curbilinie (nu este acoperită de coeficientul de corelare r).
-----------------------------------------------------------------------------------
- există atunci când un coeficient de corelare calculat pe
un eșantion are o probabilitate foarte mică să fie 0 în
populație;
- o corelație semnificativ statistic există atunci când
probabilitatea care aceasta să fie ZERO la nivelul
populației este suficient de mică (de obicei, mai puțin de
0,5);
- factori care afectează semnificativiatatea statistică a lui r:
a. mărimea eșantionului: cu cât mărimea acestuia este mai
mare, cu atât o corelație particulară este mai semnificativă;
b. magnitudinea corelației: pentru o anumită dimensiune a
eșantionului, cu cât este mai mare r, cu atât este mai puțin
probabil ca acesta să fie 0 în populație;
c. cât de siguri ne dorim să fim că nu tragem o concluzie
greșită în ceea ce privește semnificativitatea statistică a lui r,
respectiv ca acesta să nu fie 0 în populație;
- există tabele care arată care ar trebui să fie valoarea
minimă a lui r, în funcție de dimensiunea eșantionului, pentru
ca acesta să fie semnificativ statistic <=> să există mai puțin de
5% șanse ca corelația la nivelul populației să fie 0;
- semnificativatea statistică ne spune doar cât de
probabil este ca corelația să fie 0 la nivelul populației .
Corelare și cauzalitate
- corelația nu implică cauzalitate, nici dacă două variabile sunt
perfect corelate (r = -1.00 sau + 1.00)
scorurile nu sunt artificial restrânse;
- problema poate fi mai serioasă în cazul variabilelor care
sunt corelate curbiliniu, iar intervalul de scoruri este restrâns;
2. valori aberante = valori aflate la mai mult de 3 abateri
standard față de medie;
- valorile aberante aflate în linie umflă, cresc în mod artificial
coeficienții de corelare;
- valori aberante în afara liniei, dezumflă, scad în mod
artificial coeficienții de corelare;
3. fiabilitatea/fidelitatea măsurătorilor: cu cât sunt mai
scăzute, cu atât este mai mic coeficientul de corelare.
Corelația parțială: este corelația dintre două variabile
rezultată din eliminarea statistică a uneia sau mai
multor variabile terțe (care ar putea influența prima
corelație);
- se poate concluziona că o posibilă explicație cauzală a
relației dintre variabile este mai probabil să fie corectă decât
alte explicații cauzale;
- folosind corelația parțială se pot testa ipoteze privind
posibilele efecte produse de o a treia variabilă asupra
corelațiilor dintre două variabile;
- dacă x este corelat cu y atunci:
a. x cauzează y
b. y cauzează x
c. z cauzează x și y;
- dacă x și y sunt corelate chiar și atunci când varianța
sistemică produsă de z este îndepărtată, atunci este
improbabil ca z să producă relația dinte x și y;
- dacă x și y nu se mai corelează după îndepărtarea
influenței lui z, atunci corelația dintre ele este produsă de z
sau de alte variabile asociate lui z.
Corelația perfectă pozitivă: fiecare persoană din grup are
același scor z în cazul ambelor variabile;
Corelație perfectă negativă: fiecare persoană din grup are
același scor z în cazul ambelor variabile, dar de semn contrar.
----------------------------------------------------------------------------------
Coeficientul de corelare al populației – rho (ρ ¿:
coeficientul r al lui Pearson care ar fi calculat dacă o întreagă
populație ar fi măsurată;
- poate fi calculat pe baza unui eșantion:
- este afectat de:
a. amplitudinea restricționată sau trunchiată : este
eșantionată doar o mică parte din populație care, de obicei,
indică un r mai mic decât în populație ( ρ ¿;
- în cazul relațiilor curbilinii, r poate fi considerabil mai mare
decât ( ρ ¿
b. scorurile extreme (outliers)
----------------------------------------------------------------------------------
Transformarea Fisher Z:
- ajută la construirea unui interval de încredere pentru
11
Pentru cauzalitate, este necesar să fie îndeplinite 3 criterii:
a. covariația sau corelarea: dacă o variabilă o cauzează pe
alta, atunci schimbări în ceea ce privește o variabilă ar trebui
să fie asociate cu schimbări în cea de-a doua variabilă;
b. presupusele cauze preced presupusele efecte în timp;
- greu de realizat în studiile corelaționale; de cele mai
multe ori ambele variabile sunt măsurate în același timp;
c. toate efectele străine care ar putea influența relația dintre
două variabile sunt controlate sau eliminate;
- două variabile pot fi corelate datorită faptului că ambele
sunt legate de o a treia variabilă.
Coeficientul de corelare Spearman: este folosit atunci când
una sau ambele variabilele sunt măsurate pe scale ordinale;
Coeficientul phi: este folosit când una sau ambele variabile
sunt măsurate pe scale binare (ex: sexul, da sau nu);
Coeficientul de corelare biserial: este folosit atunci când o
variabilă este măsurată pe scală binară, iar a doua este pe
scală interval sau raport.
- o dată calculați, toți coeficienții de mai sus sunt interpretați
precum coeficientul Pearson r.
-----------------------------------------------------------------------------------
Covarianța = o exprimare nestandardizată a gradului de
asociere (fără transformarea în scoruri Z) = modul în care
variabilele variază împreună, pozitiv sau negativ;
- covarianța crește pe măsură ce variabilele indică o tendință
mai mare de a varia împreună;
Cov XY =
∑ (x i− x́ )( y i− ý )
N −1
Varianța unei variabile: covarianța unei variabile cu ea
însăși;
∑ ( x i− x́)2
Var =x
N −1
Transformarea lineară: o transformare care nu schimbă
scorurile z = scorurile originale pot fi adunate, scăzute,
înmulțite și împărțite la o constantă fără ca acest lucru să
schimbe corelarea perfectă existentă între scorurile originale și
scorurile transformate;
- relativa poziție a măsurilor celor două variabile este
importantă, și nu scorurile absolute.
Puterea testului de corelație
- ipoteza nulă pentru un studiu de corelație este aproape
întotdeauna ρ0 = 0 (ipoteza nulă înseamnă că nu există nicio
corelație între variabile la nivelul populației);
- r descrie mărimea efectului la nivelul populației, nu și dacă
ipoteza nulă este sau nu semnificativă statistic (nu ne spune și
cât de probabil este ca corelația să fie de fapt 0 la nivelul pop.)
corelație realizată în special când rho ( ρ ) se apropie de ±1;
- când rho ( ρ ) = 0, coeficientul lui Pearson r formează o
distribuție simetrică în jurul lui 0, care poate fi aproximată
printr-o distribuție normală;
- cu cât rho ( ρ ) se apropie de ±1, cu atât r nu va fi distribuit
simetric în jurul lui rho ( ρ ) => ceiling effect deoarece r nu
poate fi mai mare de 1 => o distribuție cu atât mai
asimetrică cu cât rho (ρ) se apropie de ±1;
- pentru a construi un interval de încredere pe baza unei
distribuții normale se aplică transformarea Fisher Z => r-ul
transformat devine Z:
Transformarea Fisher Z:
- se găsește în tabelul lui Fisher scorul Z r care corespunde lui
r 3. alte studii: experimental sau cvasi-experimental
- exemplu: dacă r = - 0,735 => Z r = - 0,94; se calculează
eroarea standard pentru Z r și se fixează intervalul de
încredere (de obicei este 95%):
1 sunt legate și care permit predicții privitoare la o variabilă pe
Eroarea Standard ( Z r )=
√ N −3
- la N = 6, Eroarea Standard ( Z r) = 0,577; pentru Z r = - 0,94 și
intervalul de încredere de 95% se știe că limitele intervalului
de încredere se află la ± 1,96 abateri standard => se
înmulțește 1,96 cu valoarea Erorii Standard Z r [ 1,96 * 0,577 =
1,13] și se adună/scade la valoare ei la Z r => - 0.94 ± 1,13 =
0.19 / -2.07;
=> avem valorile Z r care formează intervalul pentru care
avem o probabilitate de 95 să găsim coeficientul r; avem însă
nevoie să folosim tabelul transformărilor lui Fisher pentru a
aduce valorile lui Z r găsite înapoi la coeficienți r (care sunt
între ±1) => valorile lui r = 0,968 și - 0,188 => putem spune cu
o probabilitate de 95% că rho ( ρ ) se află în acest interval;
- datorită faptul că în acest interval există și 0, nu putem
exclude ipoteza nulă = probabilitatea ca în populație să nu
existe nicio corelație; acest lucru se datorează eșantionului
foarte mic (N=6)
Analiza de regresie simplă: implică specificarea
modelului = desemnarea rolurilor în analiză:
Variabila dependentă, criteriu, rezultat = y, variabila pe
care dorim să o aflăm;
Variabila predictor, examen sau diagnostic = x, variabila
independentă, pe care o cunoaștem;
β₀ = constanta de regresie, intercept, este punctul în care
linia care reprezintă cel mai bine relația dintre x și y
intersectează axa Y (valoarea pe care o va lua y atunci când x
este 0)
β₁ = coeficientul de regresie, înclinarea liniei care reprezintă
cel mai bine relația dintre x și y (cu cât crește y atunci când x
crește cu o unitate)
12
- este nevoie să transformăm ρa (care este r-ul prognozat la
nivelul populației) în delta (δ ¿ :
δ =√ N−1∗ρa
- pe baza cotațiilor din tabel se află puterea corelației;
- puterea corelației poate fi folosită pentru a determina
numărul maxim de subiecți care ar trebui folosit pentru a
obține un anumit grad de putere statistică (se introduce δ
dorit și cel mai mic nivel acceptat al lui ρa și se extrage N.
Utilizarea studiile corelaționale
1. studiu de tip survey: se estimează relații dintre diferite
variabile;
2. studiu metodologic: se testează indicatorii psihometrici ai
instrumentelor de măsurare (test – retest, split-half, inter-
item, validitatea criteriilor self-report);
-----------------------------------------------------------------------------------
Strategiile avansate de corelare permit:
a. dezvoltarea de ecuații care descriu modul în care variabilele
baza unei sau mai multor alte variabile (analizele de
regresie);
b. explorarea direcției probabile de cauzalitate dintre două
sau mai multe variabile corelate: cross-lagged panel și
analiza ecuațiilor structurale;
c. identificarea dimensiunilor de bază care susțin setul de
corelații (analizele factoriale).
-----------------------------------------------------------------------------------
Consecința existenței unei corelații între două variabile :
dacă se cunoaște scorul unei variabile, se poate prezice scorul
celeilalte variabile;
- predicțiile nu sunt exacte, însă au o mai mare precizie decât
cele făcute prin hazard;
Regresia lineară
Scopul: dezvoltarea unei ecuații de regresie prin
intermediul căreia putem prezice un scor pe baza unuia sau
mai multor alte scoruri;
- în cazul corelării liniare a două variabile => o linie poate fi
trasată prin scoruri pentru a reprezenta relația dintre variab.;
- scopul analizei de regresie devine găsirea ecuației pentru
linia respectivă care descrie cele mai bine tiparul datelor
existente;
-----------------------------------------------------------------------------------
Regresia multiplă: implică folosirea a mai multor variabile
predictor pentru aflarea unei variabile dependente;
- în mod obișnuit îmbunătățește acuratețea predicției;
- există:
1. Regresie multiplă standard;
2. Regresie multiplă în trepte (stepwise);
3. Regresie multiplă ierarhică
 Y = β₀ + β₁x
Regresia multiplă în trepte (stepwise): variabilele
predictor sunt introduse pe rând;
- prima variabilă predictor introdusă este cea care se
corelează cel mai puternic cu variabila criteriu;
- în a doua etapă este introdusă variabila predictor care
contribuie cel mai puternic la predicția variabilei criteriu,
ținând cont de faptul că prima variabilă se află deja în
ecuație;
- a doua variabilă nu este obligatoriu să fie a doua cea mai
puternic corelată variabilă cu variabila criteriu, conform
coeficientului de corelare (dacă prima variabilă introdusă -->>
Regresia multiplă standard = regresie multiplă simultană:
toate variabilele predictor sunt introduse în regresie în același
timp;
- formula va conține o constantă de regresie și un coeficient
de regresie pentru fiecare variabilă predictor
Y = β₀ + β₁X + β₂X + […] +βnx
Corelația multiplă: răspunde la întrebarea „Cât de bine x
anticipează Y?” = exprimă puterea corelației;
Coeficientul de corelare multiplă R: exprimă utilitatea
unei ecuații de regresie pentru a realiza predicții;
- descrie gradul de corelare dintre variabila criteriu y și setul
de variabile predictor;
- variază de la 0 la 1.00;
- un R mai mare reprezintă un grad de predicție mai ridicat al
ecuației;
- dacă este ridicat la pătrat (R²), indică procentul de
varianță dintr-o variabilă criteriu de care este
răspunzător setul de variabile predictor;
----------------------------------------------------------------------------------
Evaluare direcției: oferă informații legate de plauzibilitatea
unei anumite ipoteze cauzale;
1. Modelul Cross-Lagged Panel
- corelația dintre două variabile este calculată în două
momente diferite de timp;
- de exemplu: se corelează scorurile x înregistrate la
Momentul 1 cu scorurile y înregistrate la Momentul 2 și se
corelează scorurile y de la Momentul 1 cu scorurile x de la
Momentul 2; dacă x produce y, ar trebui ca corelarea dintre x
la Momentul 1 și y la Momentul 2 să fie mai mare decât
corelarea dintre y la Momentul 1 și x la Momentul 2; acest
lucru se datorează datorită faptului că relația dintre o cauză
(variabila x) și efectul acesteia (variabila y) ar trebui să
fie mai puternică dacă variabila predictor este măsurată
înainte decât după ce își produce efectul;
----------------------------------------------------------------------------------
Analiza factorială: face referire la o clasă de tehnici
13
răspunde de mare parte din variabilitatea cu care se corelează
și cea de-a doua, aceasta din urmă nu mai este necesară);
=> variabilele sunt introduse în ecuație pe baza abilității lor de
a se corela cu o varianță unică din variabila criteriu;
- procesul în trepte se oprește atunci când:
a. au fost introduse în ecuație toate variabile (se întâmplă
acest lucru dacă fiecare dintre acestea au o contribuție unică
la predicția variabilei criteriu);
b. variabilele predictor rămase nu pot contribui în mod unic
la predicția variabilității din variabila criteriu.;
- modelul stepwise este sensibil la eșantionul pe baza căruia
este construit și nu va fi la fel de puternic pe un alt eșantion.
Regresia multiplă ierarhică: variabilele predictor sunt
introduse în ecuație într-o ordine predeterminată de
cercetător, bazată pe ipoteza care se dorește a fi testată;
- pe măsură ce sunt introduse variabilele, contribuția fiecăreia
dintre ele la predicția variabilei rezultate poate fi evaluată în
fiecare etapă = cercetătorul poate determina dacă un anume
predictor este responsabil pentru o varianță unică în variabila
criteriu, influența celorlalte variabile predictor fiind
îndepărtată statistic;
- poate fi folosită pentru a îndepărta efectele variabilelor
predictor introduse în primele etape pentru a putea vedea
dacă predictorii introduși ulterior oferă contribuții unice la
variabila rezultat;
- este folosită de obicei pentru:
1. a elimina variabilele confundate (datorită faptului că
studiul corelațional nu poate controla sau elimina variabilele
externe, variabilele predictor se confundă = tind să acționeze
simultan, făcând dificilă separarea diferitelor efecte asupra
comportamentului);
2. pentru a testa ipotezele mediatoare, potrivit cărora
efectul produs de x asupra lui y apare datorită intervenției
variabilei z (dacă z mediază corelarea lui x cu y, atunci
introducerea lui z ar trebui să elimine variabilitatea produsă de
x asupra lui y; dacă varianța produsă de x rămâne, atunci z nu
intermediază relația dintre x și y).
2. Modelul ecuațiilor structurale: un mod mai sofisticat de
a testa ipotezele cauzale folosind date corelaționale;
- având dat tiparul corelațiilor într-un set de variabile,
anumite explicații cauzale a relațiilor dintre variabile sunt
mai logice sau probabile decât altele;
- având dat tiparul corelațiilor într-un set de variabile, anumite
relații cauzale sunt virtual imposibile, în timp ce alte relații
sunt mai plauzibile;
- pentru a realiza modelarea ecuațiilor structurale,
cercetătorul face predicții precise privitoare la modul în care
trei sau mai multe variabile sunt legate între ele;
- fiecare model presupune variabilele sunt corelate într-un
mod particular;
statistice folosite pentru a analiza relațiile dintre un număr
mare de variabile;
- are scopul de a identifica dimensiunile sau factorii care
stau la baza tiparelor relaționate observate într-un set
de variabile;
- într-un set mare de variabile se observă că unele dintre ele
se corelează puternic, în timp ce altele slab;
- se presupune că aceste tipare de corelare apar datorită
faptului că variabilele care se corelează puternic măsoară
același construct, iar cele care se corelează slab măsoară
constructe diferite;
- prezența corelațiilor mai multor variabile sugerează că
variabilele sunt legate de aspectele unui factor de bază;
Analiza factorială: încearcă să identifice numărul minim
de factori sau dimensiuni care vor reuși rezonabil de bine
să explice relațiile observate între variabile;
- dacă toate variabilele se corelează puternic unele cu
celelalte, atunci toate măsoară aspecte ale aceluiași construct
= analiza va identifica un singur factor;
- dacă variabilele sunt total necorelate, analiza va identifica
atâția factori câte variabile există;
- soluția unei analize factoriale este prezentată într-o
matrice factorială: intrările numerice din matrice sunt
încărcările factoriale = corelațiile variabilelor cu factorii;
- încărcările factoriale sunt diferite de corelațiile dintre
variabilele setul inițial de date;
- văzând care variabile încarcă un anumit factor, cercetătorii
pot identifica natura acestuia;
- sunt luate în considerare variabilele care încarcă cel puțin ±
0,30 fiecare factor;
----------------------------------------------------------------------------------
Regresia lui y pe baza lui x:
z’ᵧ = rzᵪ
- z’ᵧ = valoarea scorului standard al lui y;
- r = coeficientul de corelare dintre x și y;
- zᵪ = valoarea scorului standard x pe baza cărui z’ᵧ este
estimat;
1. pentru toate valorile lui r, ecuația regresiei estimează
că un caz al mediei lui x va întâlni media lui y pe linia de
regresie  linia de regresie va trece întotdeauna printr-un
punct definit de media lui x și media lui y;
2. dacă r = 0, estimarea valorii scorului standard y va fi
întotdeauna 0  dacă corelația este zero, atunci valoarea
estimată a lui y este media lui y indiferent ce valoare a lui x
este folosită pentru a-l prezice pe y;
Regresia lui y pe baza lui x (formula scorurilor brute):
Sγ Sγ
Y '= r ( ) ( )
Sx
X− r
Sx
X m+Ym
'
Y = scorul brut estimat al lui y
14
- modelul ecuațiile structurale compară matematic matricea
corelațiilor presupusă de un anumit model ipotetic cu
adevărata matrice corelațională rezultată din datele culese;
- se urmărește gradul în care modelul presupus se potrivește
cu matricea rezultată;
- analiza ecuațiilor structurale furnizează un index de
potrivire (fit index): arată cât de bine se potrivesc cele două
elemente;
- modelarea variabilei latente (latent variable modeling):
sunt folosite multiple măsurători pentru fiecare construct (se
presupune că măsurătorilor estimează o singură variabilă);
- analiza căii (path analysis): se folosește o singură
măsurătoare a fiecărui construct.
Analiza factorială, utilizare:
1. pentru a studia structura de baza a constructelor
psihologice sau a experiențelor (câte abilități mentale
distincte există? care sunt expresiile emoționale primare?);
2. pentru a reduce un număr mare de variabile la unul
mai mic și mai ușor de administrat;
- de obicei sunt măsurate un număr mare de variabile știindu-
se că acestea măsoară un număr mic de constructe;
- o dată identificați factorii, proceduri statistice obișnuite pot
fi realizate asupra factorilor înșiși => a. se elimină redundanța
în analiza mai multor măsurători ai aceluiași construct și b.
analizele sunt de obicei mai puternice și mai fiabile.
Criteriul celor mai mici pătrate sau al celui mai potrivit
(best fit):
- linia care descrie cel mai bine tiparul datelor existente este
formată din valori estimate pe baza ecuației de regresie,
care sunt diferite de valorile reale;
- criteriul celor mai mici pătrate al lui Pearson spune că
linia cea mai potritivă (best fit) minimizează pătratele
diferențelor dintre valoarea reală și valoarea estimată;
Linia regresiei și media:
a. atât linia regresiei, cât și media minimizează suma
discrepanțelor la pătrat și au proprietăți analoage, inclusiv
rezistența la variația eșantionului;
b. linia regresiei este un fel de medie, este o serie de medii:
pentru fiecare valoare a lui x, linia regresiei ne spune media
estimată a lui y  dacă Ym este media tuturor valorilor lui y
dintr-un set de scoruri, y’ este un estimat al mediei lui y, fiind
dată o anumită valoare a lui x (este un fel de medie a lui y pt.
o anumită valoare a lui x);
Eroarea standard a estimatului ( S xy):
∑ ( Y −Y ' )2
S xy =
√ n
- valoarea estimată a lui y este doar un estimat al valorii medii
S x , Sγ = abaterile standard ale lui x și y
Xm, Ym = mediile lui x și y
r = coeficientul de corelare dintre x și y
^y sau y ' =β 0 + β 1 x
Eroarea în estimarea lui y pornind de la x:
- deoarece scorul estimat y’ este un fel de medie, iar eroarea
standard a estimatului ( S xy) este un fel de abatere standard,
având o distribuție normală bivariată (a lui y), atunci valorile
lui y sunt distribuite sub formă gaussiană:
68% din valorile reale ale lui y se află între y’ ± 1.00 S xy
95% din valorile reale ale lui y se află între y’ ± 1.96 S xy
99,7% din valorile reale ale lui y se află între y’ ± 3.00 S xy
Condiții care privesc estimarea erorii de predicție :
1. relația dintre cele două variabile trebuie să fie liniară;
- dacă nu se întâmplă acest lucru, atunci pentru majoritatea
valorilor lui x, y’ va subestima sau supraestima media
scorurilor y brute;
2. variabilitatea lui y real raportat la y’ trebuie să fie
constantă pentru toate valorile lui x;
3. scorurile y reale trebuie să fie distribuite normal pentru
toate valorile lui x;
4. stabilirea erorii în estimarea lui y nu ia în calcul influența
variației eșantionului randomizat, care extind intervalul în
care y real se va regăsi (mai puțin pentru predicțiile făcute
pentru valorile centrale ale lui x și mai mult pentru valorile
distante ale lui x).
Inferența statistică, obiective:
a. obținerea unei concluzii privitoare la un parametru al
populației pe baza unui eșantion extras din populație ;
b. identificarea diferențelor dintre populații în ceea ce
privește un anumit parametru;
Tipuri de proceduri de inferență:
1. testarea ipotezelor (ipoteza = o declarație privitoare la
un parametru din populație care poate fi testată și, pe baza
rezultatelor obținute, respinsă sau acceptată) și
2. estimarea; întrebarea care privește estimarea: Cât de
aproape este estimarea noastră de adevărata valoare a
parametrului în populație?
Cheia: aflarea valorilor eșantionului care vor apărea în
eșantionări repetate și cu ce probabilitate => este nevoie să
putem descrie distribuția eșantioanelor;
- pentru a afla care sunt valorilor eșantioanelor care vor
apărea și cu ce probabilitate, trebuie cunoscute regulile care
leagă „comportamentul” eșantionului de populație;
- pot fi cunoscute dacă există o metodă sistematică de
extragere a eșantioanelor și ea este folosită consistent;
- singura regulă utilă = eșantionarea probabilistică;
15
a lui y pentru cazurile rezultate dintr-o valoarea dată a lui x;
- doar când corelația este unitară (= 1) valorile actuale vor
egala regulat și precis valorile estimate (când corelația este
perfectă (= ± 1), fiecare valoare a lui (y – y’) este egală cu 0 și,
drept urmare, eroarea standard Sγχ=0;
- S xyeste abaterea standard a scorurilor y obținute în
raport cu scorurile y estimate;
S xy =S y √ 1−r 2
- S xy variază de la 0, când corelația este perfectă, la S y când
nu există nici un fel de corelație;
Eșantion aleator/randomizat = un mod de eșantionare
probabilistică;
- este un eșantion extras într-un asemenea mod încât fiecare
eșantion posibil de aceeași dimensiune din populație are
șanse egale de a fi selectat;
- este definit de metoda de selecție și nu de rezultat;
- fiecare element din populație trebuie să aibă o șansă egală
să fie inclus în eșantion;
Distribuția mediilor eșantioanelor randomizate
- o distribuție este definită complet de medie, abaterea
standard și formă =>
1. media ( X́ ) oricărei distribuții a (tuturor) mediilor
eșantioanelor randomizate ( denumită valoarea prognozată a
mediei eșantionului ) = este aceeași cu media populației de
scoruri ( μ x)
μ x́ =μx
2. abaterea standard a distribuției mediilor eșantioanelor
randomizate = eroarea standard a mediei (σ x́ ), depinde
abaterea standard a populației (σ x ) și mărimea eșantionului n:
σx
σ x́ =
√n
- eroarea standard a mediei (σ x́ ) este abaterea standard a
distribuției mediilor ( X́ ) eșantioanelor pe baza eșantioanelor
de o anumită mărime;
- din formula erorii standard a mediilor =>
a. mediile eșantioanelor variază mai puțin decât scorurile
(când mărimea eșantionului este cel puțin 2);
b. mediile eșantioanelor variază mai puțin atunci când
scorurile în populație variază mai puțin;
c. mediile eșantioanelor variază mai puțin când mărimea
eșantionului este mai mare;
- distribuția mediilor/abaterilor standard a eșantioanelor este
A. o populație de valori și
Nivelul α = nivelul de risc asumat sau nivelul de eroare
asumat (procentul de valori eliminat din calculul de estimare)
- de obicei, este acceptat un nivel α = 0,05 = 5%
Probabilitatea p = probabilitatea ca ipoteza nulă să fie
corectă
Testul Z pentru un eșantion = testul Z pentru un
eșantion larg
X́ −μ
z=
s
√N
- Testul Z pentru un eșantion larg, care implică folosirea lui s
atunci când σ este necunoscută, este valid doar în cazul unui
eșantion suficient de mare (limita inferioară 30 – 40 subiecți);
- pt. eșantion de 100 sau mai mult este destul de precis.
- scopul: aflare scorului z care corespunde unei medii a eșant.
Ipoteza nulă = ipoteza care contrazice presupunerea sau
ipoteza de la care pornim;
- dacă se dovedește că există o probabilitate extrem de
redusă ca ipoteza nulă să fie corectă, avem o dovadă
indirectă că presupunerea de la care am pornit poate fi
adevărată;
- furnizează o harta cu rezultatele care au rezultat sau pot
rezulta din întâmplare;
Eroarea de Tip I = respingerea ipotezei nule în situația în
care ea este corectă ( p = α );
Eroarea de Tip II = acceptarea ipotezei nule în situația în
care ea este falsă ( p = β );
- evitarea erorilor de Tip I se poate face prin coborârea
nivelului α;
- o coborâre prea mare a nivelului α poate însă conduce la
apariția erorilor de Tip II (= ignorarea unor ipoteze adevărate);
- nivelul α = 0,5 reprezintă un compromis între erorile de Tip
1 și erorile de Tip 2
- în testarea ipotezei nule se pornește de la o anumită medie
a populației, care este cunoscută, și se încearcă a se afla care
medii a eșantioanelor sunt probabile, drept urmare, se află
distribuția mediilor eșantioanelor cea mai potrivită și se
centrează pe media populației
Media Varianța
Eșantion m, x́, X́ S2
Populație M x, μ σ2
Eroarea standard a mediei = σ x́
Testul T pentru un eșantion:
- se folosește atunci când:
a. eșantionul este foarte mic (de obicei, sub 40);
b. avem media unei populații, dar nu și abaterea medie;
c. se estimează o medie, pe baza unei predicții teoretice, iar
probabilitatea ei este testată pe baza unui experiment cu un
16
B. reprezintă toate posibilele medii/abateri standard ale
eșantioanelor de o anumită dimensiune și, drept urmare,
reprezintă populația (nu doar o parte a ei);
- dacă forma populației scorurilor este distribuită normal,
distribuția mediilor eșantioanelor va fi distribuită normal,
indiferent de mărimea eșantionului;
- nu există doar o distribuție a mediilor eșantioanelor, ci o
familie a acestor distribuții, una pentru fiecare dimensiune
posibilă a eșantionului;
Testul Z pentru un eșantion: este bazat pe statisticile unuia
sau mai multor eșantioane (ex: media) și urmărește o
distribuție cunoscută (ex: distribuția normală);
- cu cât este mai mare scorul Z, cu atât este mai mic p;
- un scor z foarte mare pentru un experiment particular este
foarte rar, doar dacă ipoteza nulă se întâmplă să fie adevărată
Testul Z pentru un eșantion:
- scopul: este obținerea unui scor Z mare, dacă este
posibil, care ar arăta că ipoteza nulă este falsă, tocmai
pentru că, dacă am crede că ipoteza nulă este adevărată,
am ajunge la concluzii implauzibile;
- scorurile Z mari conduc la valori mici ale lui p, care permit
respingerea ipotezei nule, însă nu înseamnă că abaterea
mediei eșantionului este suficientă pentru a fi importantă sau
interesantă.
Testarea ipotezelor cu o singură coadă: face mai ușoară
atingerea punctului de însemnătate statistică în coada avută în
vedere;
- ia în calcul ca eroarea să apară doar la un singur capăt al
distribuției;
- elimină posibilitatea de a testa rezultatele și în cealaltă
coadă;
Testarea ipotezelor cu două cozi: este considerată
standard pentru psihologi, datorită prevalenței rezultatelor
neașteptate;
- ia în calcul ca eroarea să apară în ambele capete ale
distribuției.
Dimensiunea Abaterea standard Abaterea standard
unbiased
n (N) s s
N σ
Estimatul erorii standard a mediei = s x́
Distribuția t: se aseamănă unei distribuții normale (are formă
de clopot, este simetrică, asimptotă și are media 0);
- la eșantioane de mici dimensiuni, s poate fluctua destul de
mult față de σ și nu mai reprezintă o constantă; acest lucru
face ca distribuția z să nu mai urmărească o distribuție
normală la valori mici ale lui n;
eșantion;
d. subiecții din două grupuri sunt grupați câte doi potrivit
unui anumit raționament care este relevant pentru variabila
măsurată; ceea ce ar fi un test t pentru două grupuri devine
test t pentru un grup (împerecheat) pentru a afla scorurile
diferite pentru fiecare pereche.
Creșterea eșantionului ajută la obținerea semnificativității
(clarității) statistice prin:
a. un eșantion mai mare înseamnă mai multe grade de
libertate df și o valoarea critică mai mică a lui t;
b. tinde să conducă la creșterea lui t și z.
Estimare punctuală: folosirea mediei eșantionului pentru a
estima media populației = se sugerează un singur
număr/punct care se așteaptă să corespundă mediei
populației;
Estimarea interval <=> interval de încredere:
- o cale mai informativă de estimare a mediei populației;
- în mod obișnuit este construită prin amplasarea estimării
punctuale în mijloc și marcarea aceleiași distanțe la stânga și
la dreapta;
- alegerea distanței depinde de cât de multă încredere dorim
să avem în estimarea noastră;
- după construcția unui interval de încredere de 95% putem fi
95% siguri că media se va afla în intervalul specificat (în
condițiile în care premisele de bază au fost respectate);
- o eroare de 5% este considerată tolerabilă;
- un interval de încredere de 99% este mult prea mare și
identifică probabilitatea localizării mediei populației mult
prea puțin precis.
----------------------------------------------------------------------------------
Intervalele de încredere pot fi reduse și astfel deveni mai
precise prin:
1. modificarea nivelului de încredere (nu este de dorit)
2. creșterea dimensiunii eșantionului N => are ca efect
reducerea lui s x́;
- creștere lui N cu un factor conduce la împărțirea lui s la
radical din acel factor => intervalul de încredere este redus cu
radical din factorul respectiv;
- se poate merge și în sens invers: se specifică mărimea
intervalului de încredere dorit și apoi se află mărimea minimă
a eșantionului N;
Condiții care stau la baza testului t și a intervalelor de
încredere:
a. eșantionarea randomizată
b. distribuția normală: lipsa ei devine o problemă în special
pentru eșantioanele mici (sub N = 100);
c. abaterea standard a populației eșantionate este egală cu
- există o distribuție t diferită pentru dimensiune a
eșantionului => spunem că există o familie de distribuții t;
- distincția dintre distribuțiile t se face pe baza gradelor de
libertate (df)
df =N−1
- pe măsură ce gradele de libertate cresc, coada distribuției t
se subțiază și valorile t critice (extreme) devin mai mici
Valorile critice ale distribuției t:
- cresc pe măsură ce nivelul alpha (α ¿ scade;
- descresc pe măsură ce gradele de libertate (df) cresc;
- atunci când gradele de libertate ajung la valori maxime,
valorile critice t devin asemeni valorilor critice z, datorită
faptului că distribuția t ia forma unei distribuții normale;
Estimare punctuală:
-->> - un eșantion mai mare oferă mai multă încredere
-->>
Calcularea intervalului de încredere (CI) pentru media
populației:
1. selectarea dimensiunii eșantionului: cu cât este mai
mare eșantionul, cu atât este mai redus intervalul de
încredere;
- dacă eșantionul ar fi întreaga populație, intervalul de
încredere s-ar reduce la un singur punct: media eșantionului ar
fi în acest caz egală cu media populației;
2. selectarea nivelului de încredere: nivelul de încredere
trebuie determinat pentru estimarea intervalului;
- de obicei se alege un nivel de încredere de 95%, iar pe baza
lui se estimează intervalul de încredere;
- este analog alegerii alpha pentru testarea ipotezei nule;
3. selectare eșantionului randomizat și colectarea
datelor: intervalul de încredere depinde de măsura în care
eșantionul este cu adevărat randomizat;
4. calcularea limitelor intervalului: se pornește de la o
medie a eșantionului și se încearcă a se afla care este
media populației care ar putea produce media eșantionului
și care nu;
- se ia o distribuție normală și se centrează pe media
eșantionului, care este punctul estimat pentru media
populației: cu cât media posibilă a populației este mai
aproape de media eșantionului, cu atât e mai probabil ca
media eșantionului să fie media populației;
- pentru 95% din scorurile normal distribuite, z = ± 1,96;
- întrucât scorurile z pentru intervalul de încredere (ex: 95%)
sunt cunoscute, ele pot fi convertite în scoruri brute, oferind
limitele în care media eșantionului ar putea să fie aceeași cu
media populației sau, altfel spus, limitele între care s-ar putea
afla media populației (cu un procent de încredere de 95%);
limitele se află la 2 abateri standard de o parte și de alta a
mediei;
17
cea a populației comparate;
d. folosirea de intervale de încredere pentru media populației
Studii descriptive:
1. univariate: descriu populația din perspectiva unei singure
variabile = spun ceva din distribuția în populație a unei
singure variabile;
- scoruri extreme (outliers) = cele aflate la 2,5 - 3 abateri
standard față de medie;
2. bivariate: descriu populația din perspectiva a două
variabile = spun ceva despre relația dintre două variabile la
nivelul populației;
- scoruri extreme (outliers) = valorile variabilelor luate
separat pot fi mai mici de 2,5 – 3 abateri standard, dar
combinația, corelarea dintre ele să fie în extrema distribuției
bivariate;
3. multivariate: descriu populația din perspectiva a mai
multor variabile = vorbesc despre relațiile complexe dintre
variabile.
Analiza de regresie simplă
^y =β 0 + β 1 x
^y = variabila dependentă, criteriu;
x = variabila independentă, predictor;
β 0= constanta de regresie, intercept, este punctul în care
linia care reprezintă cel mai bine relația dintre x și y
intersectează axa Y (valoarea pe care o va lua y atunci când x
este 0);
β 1 = B yx = coeficientul de regresie, înclinarea liniei care
reprezintă cel mai bine relația dintre x și y (cu cât crește y
atunci când x crește cu o unitate);
β 0=μ y −β 1 μ x
sd y
β 1=r yx (formula din curs)
sd x
Analiza de regresie simplă
- pentru o corelație lineară perfectă, scorul z prezis pentru
y este același cu scorul z al lui x; pentru o corelație lineară
perfect negativă, scorul z prezis pentru y este același cu scorul
z al lui x, ca magnitudine, dar de semn contrar;
- dacă o corelație nu este perfectă, scorul z prezis pentru y
este de r ori scorul z al lui x; dacă r = 0, predicția lui y este
întotdeauna media lui y, indiferent de valoarea lui x;
- pentru regresia în scoruri z, panta este r, iar
interceptul lui y este întotdeauna 0;
- pentru scoruri brute, panta ( β 1 ¿ este de r ori raportul
dintre cele două abateri standard (pt. y și pt. x);
- pentru scoruri brute, punctul de intercepție ( β 0 ¿ este
media lui y minus media lui x înmulțită cu panta;
- interceptul lui y nu are întotdeauna sens;
2
- varianța estimatului (σ est y ¿= varianța reziduală =
18
- un interval de încredere mai mare (ex: 99%) solicită scoruri z
mai mari => intervale de încredere mai mari.
Studiile predictive: pot fi
a. explorative: nu presupunea cunoașterea mecanismelor
cauzale;
- pot fi parte a studiilor bivariate și multivariate;
b. explicative: presupunea asumarea unor mecanisme
cauzale teoretice;
- ambele folosesc analiza de regresie, care poate fi:
1. simplă: liniară sau non-liniară
2. multiplă: liniară sau non-liniară;
-----------------------------------------------------------------------------------
Etapele studiului predictiv:
1. Elaborarea unui model de predicție pe baza analizei de
regresie;
2. Verificarea generalității modelului;
3. Utilizarea modelului în scop predictiv.
R = coeficient de corelația
R² = coeficient de determinare
1 - R² = coeficient de alienare
-----------------------------------------------------------------------------------
Homoscedasticitate: varianța în jurul unei linii de regresie
este la fel în fiecare punct al liniei = putem calcula varianța lui
Y pentru orice valoare particulară a lui X și vom găsi același
grad de împrăștiere, indiferent ce valoare a lui X alegem;
- justifică folosirea aceleiași valori a varianței estimatului ca
marjă de eroare, indiferent la ce parte a liniei de regresie ne
uităm;
vs.
Heteroscedasticitate: variabilitatea unei variabile este
inegală de-a lungul liniei de regresie
Condiții pentru regresia lineară:
1. eșantionare randomizată independentă: fiecare
subiect va fi selectat independent de ceilalți și va avea o șansă
egală pentru a fi selectat;
2. linearitatea: rezultatele ar fi înșelătoare dacă corelația ar
fi curbilinie;
3. distribuția normală: la fiecare valoare posibilă a lui X, Y
trebuie să urmeze o distribuție normală;
4. Homeoscedasticitatea
Eroarea standard a estimatului ( S xy) unbiased (permite
trecerea de la eșantion la populație):
∑ ( Y −Y ' )2
S xy =
sau
√ N−2
N −1
S xy =S y
√ N −2
(1−r 2)
varianța în jurul liniei de regresie; - arată cât de împrăștiate sunt scorurile față de linia de
2
- când corelația este perfectă σ est y =0 , iar predicția nu regresie (2/3 dintre scoruri ar trebui să se afle la o abatere
implică nicio eroare; standard deasupra sau dedesubtul liniei)
2 2 2
- când r = 0, σ est y =σ y , unde σ yeste varianța totală a
scorurilor y;
- varianța totală poate fi împărțită în:
a. varianță neexplicată = varianța estimatului și
b. varianța explicată;
- coeficientul de determinare (r²) este proporția varianței
explicate raportată la varianța totală
- coeficientul de nondeterminare ( k²): este proporția
varianței neexplicate (a estimatului) raportată varianța totală;
k² = 1 - r²

19