Sunteți pe pagina 1din 60

Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Motto:” Adevarul e ca, de indata ce nu mai suntem nevoiti sa ne ingrijim de viata noastra, nu mai stim ce sa facem cu
ea si o irosim cu totul. - Andre Gide”

Chirurgie generala si nursing in chirurgia generala

Profilaxia infectiilor chirurgicale

Infecţiile chirurgicale reprezintă reacţiile organismului faţă de pătrunderea de germeni şi


multiplicarea lor. Ele se datoresc contaminării cu germeni proveniţi din mediul extern sau cu germeni
saprofiţi aflaţi pe tegumente, mucoase, căi respiratorii, căi urinare, şi cavităţi naturale (nas, gât, urechi,
gura). Termenul de infecţie provine din cuvântul latin “inficere”, care înseamnă a murdări.
Pătrunderea germenilor în organism poarta numele de inoculare.
Porţile de intrare cele mai frecvente pentru microbi sunt: tegumentele, căile respiratorii şi
aparatul digestiv.
Contaminarea reprezintă prezenţa germenilor vii în organism şi precede apariţia semnelor
(manifestărilor) de infecţie.
Incubaţia reprezintă timpul scurs de la momentul inoculării şi până la apariţia primelor
semene de boala.
Microbii au caractere variate de virulenţă, de toxicitate şi condiţii de viaţa aeroba sau
anaeroba.
Infecţiile chirurgicale se deosebesc de infecţiile din bolile interne şi din bolile contagioase
prin faptul ca ele impun un tratament chirurgical.
Manifestările locale, la locul de pătrundere a microbilor poartă numele de inflamaţie.
Cauzele acestora au fost confuze, până în anul 1878, când Louis Pasteur prezintă în fata
Academiei de Chirurgie din Paris, microbii.
Este de remarcat faptul ca Pasteur nu a fost chirurg, nici medic ci a fost chimist şi biolog.
Descoperire microbilor reprezintă un moment epocal ca şi prepararea primului vaccin
antirabic. Pentru aceasta descoperire socotim pe Pasteur drept” părintele asepsiei”.
Până atunci, deşi infecţiile existau, ele erau atribuite altor cauze.
Microb, în limba greaca, se numeşte ”sepsis”. De la acest cuvânt deriva Asepsie care
însemnă fara microb şi Antisepsie care reprezintă metodele de indepartare a microbiilor pătrunşi în plăgi
sau pe obiecte.
Dacă asepsia este o metoda de profolaxie (prevenire), antisepsia este metoda curativa.
”Printele antisepsiei” este Lister (1827-1912).
Dezinfecţia (provine din cuvantul francez ”disinfecţion”, reprezintă medode prin care
distugem microbii, formele lor vegetative şi sporii acestora care pot sa produca infecţii chirurgicale sau
boli transmisibile.
Contaminarea chirurgicala poate fi:
-directa, prin tegumente, mâini murdare, puroi, urina, fecale, etc.
-indirecta (mediate), din aer (aeroflora), haine, instumente şi obiecte diverse.
1
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

ASEPSIA
Asepsia cuprinde metodele utilizate pentru evitarea apariţiei microbilor în plăgi. Este o
metoda de prevenire a infecţiillor.
Metoda principala de asepsie şi cea mai perfectă care realizează distrugerea microbilor, a
formelor sporuale microbiene, a ciupercilor şi virusurilor, poarta numele de sterilizare.
Metodele de sterilizare sunt de trei feluri, după sursa folosită:
A. Metode fizice:
-prin caldura
-prin iradiere
B. Metode chimice:
-formolizarea
-sterilizarea
C. Metode biologice:
-sulfamide
-antibiotice
Spalare pe mâini de către chirurgi reprezintă o metoda de asepsie obligatoriu. De asemenea
echipamentul de protecție chirugical şi al personalului din blocul operator, compus din bonete, măști,
halate şi manuși sterle, a cărei îmbrăcare necesită reguli stricte ce se vor învăța în stagile practice.
Asepsia campului operator prin badijonarea tegumentelor din zona care va fi supusă
operaţiei, cu tincture de iod sau substanţe antiseptice, reprezintă o importantă masură de asepsie,
îndepartand microbii saprofiti existenti pe tegumentul bolnavului şi care ar putea fi introdusi în plaga
operatorie.
Filtrul sau sala de pregatire preoperatorie are de asemenea un rol deosebit de important în
prevenirea patrunderii de germeni în blocul operator. Germenii pot patrunde în blocul operator prin
intermediul încălțămintei. Aceasta impune purtarea unor papuci sau botine de pânză sterle pentru cei care
patrund în blocul operator.

ANTISEPSIA- este o metodă curativă

Pentru realizarea asepsiei şi antiasepsiei se folosesc substanţele numite antiseptice. Aceste


substanţe trebuie sa indeplineasaca urmatoarele condiţii:
 sa distruga germenii şi porii lor;
 sa impiedice multiplicarea lor;sa menajeze ţesuturile bolnavului.
Substanţele antiseptice se inpart în două categorii:
-substanţe antiseptice ciofilactice, care menajeaza ţesuturile
-substanţe antiseptice citocaustice, care o dată cu microbii distrug şi ţesuturile pe care au fost
aplicate.
Marile dezavantaje ale multor antiseptice este ca ele nu distrug numai germenii patogeni, ci
dăunează și țesuturile, prin absorbția lor la nivelul plăgii pot să dea intoxicații grave.

2
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

INSTRUMENTE CHIRURGICALE UZUALE

I. Instrumente pentru tăiat ţesuturi:

1. Bisturie:
-sunt utilizate pentru incizia sau secționarea țesuturilor
-se sterilizează și se păstrează cu lama protejată în tifon sau vată

mâner de bisturiu

lame de bisturiu de unică folosinţă


bisturiu cu lamă fixă (Péan)

2. Cuţite de amputaţie:

cuţit Liston

3. Fierăstraie:

fierăstrău Charrière
fierăstrău Gigli (mâner şi sârmă)

3
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

4. Foarfeci: (curbe, drepte, cu vârfuri ascuțite sau boante, diferite lungimi, etc.):

-se folosesc pt.tăierea țesuturilor sau a materialelor de sutură chirurgicală

foarfecă Metzenbaum

foarfeci chirurgicale

II. Instrumente pentru hemostază:

1. Pense cu dinţi (gheare):

pensă Kocher dreaptă, curbă pensă Mickulicz (de histerectomie)

2. Pense fără dinţi:

pensă Mosquito
pensă Péan adevărată
pensă Péan (pt pensarea vaselor fine) (în cioc de raţă)

4
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

pensă buldog (Dieffenbach)

pensă Overholt-Barraya

Altele: pensă Halsted (între pensa Péan şi pensa Mosquito), pensă port tampo
III. Pense pentru apucat şi prezentat ţesuturi:

1. Pense autostatice: pensă de pedicul renal (Guyon)


pensă Satinski
(clampă vasculară)

pensă Lovelace
pensă Forester (en coeur) pensă în T

5
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

2. Alte pense autostatice (de apucat colul uterin, de coprostază, port-tampon):

pensă Museux (de col)


pensa de coprostază Peyer
(clampa intestinală)

pensa porttampon (de


servit)

Altele: pensă Tierbald (pentru colul uterin, etc.).

3. Pense anatomice

pensă anatomică fără dinţi


(„chirurgicală”)

pensă anatomică cu dinţi


(„anatomică”)

Sunt folosite pt. prinderea și manevrarea diferitelor țesuturi sau a materialelor textile utilizate în pansarea
plăgilor.

4. Pense de fixat câmpuri sterile („raci”sau ”cărăbuș”)

6
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

rac Doyen

rac Jones rac Backhaus

Se folosesc pt. fixarea la piele a câmpurilor de operație sterile, cu scopul de a delimita câmpul operator.

IV. Instrumente de depărtat ţesuturi (retractoare):

1. Instrumente manevrate de chirurg:

Se folosesc pt. îndepărtarea țesuturilor, organelor și a creea un câmp operator suficient de larg și pt. a
proteja unele țesuturi în timpul intervenției chirurgicale.

valvă abdominală Kelly


depărtătoare Farabeuf

specul vaginal
valve vaginale

7
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

depărtător Langenbeck depărtător Kocher

depărtător Volkmann

valvă supravezicală

2. Depărtătoare autostatice:

depărtător Gosset
depărtător Balfour

8
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

depărtător Finochietto
depărtător Percy

depărtător Weitlaner
depărtător Collin
depărtător Kirschner

Altele: depărtător Dartigues, depărtător Hrynkschak (în chirurgia urologică), etc..

V. Instrumente de sutură:

1. Portace:

portac Mathieu portac pensă Mayo-Hégar

2. Ace chirurgicale:
ac atraumatic
(cu fir insertizat)

ac rotund (intestinal)
ac triunghiular (Hagedorn)
9
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

3. Agrafe şi aplicator de agrafe:

agrafe Michel (copci)


aplicator de agrafe Michel

Agrafele se utilizează pentru apropierea marginilor plăgii.

VI. Varia:

stilet butonat benique

sondă canelată sondă metalică uretrală feminină

dilatator de col Hégar

pensă de os (Liston)

periostotom
(răzuşă) costal chiuretă Bruns
Doyen

10
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

răzuşă Farabeuf
curetă Volkmann

apăsător de limbă
(à baise langue) pensă de calculi Desjardins

VII. SONDE CHIRURGICALE

Sunt sonde pentru aspiraţie nazo-gastrică (Faucher), uretro-vezicale (Folley, Tiemann, Nelaton, etc.),
pentru hemostază variceală (Sengstaken-Blakemore), pentru tubaj duode-nal (Einhorn), pentru aducerea
diferitelor stome (digestive, urinare) la piele (Pezzer, Malecot), pentru drenaj biliar extern (Kehr), pentru
ajutarea evacuării gazelor colo-rectale (tub de gaze = o sondă Nelaton mai groasă), etc..

sondă Pezzer

sondă Malecot

sondă Nélaton

11
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

sondă Tiemann
sondă Sengstaken-Blakemore

sondă Folley (cu o cale, cu 2 căi)

tub T (Kehr)

Pregătirea preoperatorie a bolnavilor


sondă Faucher
12
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Pregătirea preoperatorie

 Primirea bolnavilor in sectie.

De felul cum este primit bolnavul in sectia de spital si cum este pregatit pentru operatie pot depinde,
in mare masura, reusita interventiei chirurgicale si evolutia postoperatorie.

O primire calda, atenta, un zambet care sa arate inca de la inceput bolnavului ca are in personalul
spitalului prieteni care se vor ocupa de sanatatea lui si ca acestia vor face tot ce trebuie pentru ca el sa
iasa din spital sanatos, sunt de un deosebit folos pentru risipirea starii de anxietate, pe care, mai estompat
sau mai evident o au toti cei care se interneaza.

Asistenta medicala va avea grija sa amplaseze bolnavul nou internat in saloane cu convalescenti care
nu au avut complicatii postoperatorii, optimisti, care nu au nevoie de tratamente speciale, multiple in
timpul noptii si care au un somn linistit, deasemenea asistent medicala are un rol important in pregatirea
psihica a pacientului , pentu operatie. Pentru bolnavii adusi de urgenta atitudinea trebuie adecvata cazului
respectiv.

 Pregatiri si teste preoperatorii

In functie de specialitatile chirurgicale, de particularitatile diferitelor boli, ale varstei, sexului


etc.,examinarile preoperatorii pot varia de la caz la caz, in plus, in afara examinarilor specifice fiecarui
caz, care se fac pentru stabilirea diagnosticului, trebuie sa se tina seama ca actul chirurgical si cel
anestezic produc unele modificari organismului operat, modificari ale caror particularitati le putem sesiza
in mare masura datorita examenelor efectuate. Printr-un tratament adecvat pre-intra-si postoperator, se
pot remedia aceste modificari, astfel ca organismul sa suporte bine operatia.

Postoperator se vor efectua cateva examene obligatorii si anume:

- o radiografie a plamanilor, pt a se depista o eventuala boala pulmonara, necunoscuta si netratata in


prealabil.Cu aceasta ocazie se va controla aspectul global al cordului si al aortei;

- se va executa o electrocardiograma,in caz de tulburari se va face tratamentul adecvat, iar interventia se


va amana,(in afara cazurilor de extrema urgenta), pana cand exista indicii ca functionarea inimii s-a
ameliorat

- pe toata perioada internarii se masoara tensiunea arteriala, se numara frecventa pulsului, si se


controleaza temperatura;

13
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

- la bolnavii in varsta se determina capacitatea vitala respiratorie, pt ca la acestia exista o rigiditate a


cutiei toracice specifica varstei si in consecinta vor avea nevoie de o oxigenare suplimentara
postoperatorie;

- asistenta medicala se va interesa despre scaunele si mictiunile bolnavului, despre ritmul si aspectul
acestora si va semnala medicului orice tulburari;

-asistenta medicala va cerceta daca bolnavul nu are vreo infectie respiratorie recenta, caz in care
interventia chirurgicala trebuie amanata pana la ameliorare;

- analiza simpla de urina, m ne va da informatii asupra starii de functionare a rinichilor

- examinarea sangelui( numararea globulelor rosii, a leucocitlor, hematocritul , hemoglobina, timpul de


coagulare, timpii Quick si Howell, determinarea glicemiei, determinarea ureei sangvine). In aceste cazuri
orice rezultat patologic obtinut necesita investigatii suplimentare ale elementelor figurate ale sangelui

- tuturor persoanelor trecute de 50 ani si suferinzilor hepatici li se fac probele hepatice ( GOT, GPT, etc)

- determinarea grupului sangvin si a factorului Rh

- este foarte important sa se cunoasca si sa se testeze daca bolnavul ste alergic la unele medicamente,
pentru a de evita intrebuintarea lor;

- greutatea corporala va fi controlata inainte si dupa operatie;

- femeile trebuiesc intrebate in legatura cu data menstruatiei, nu este recomandat ca interventia


chirurgicala sa se efectueze in perioda menstruatiei, atat din punct de vedere igienic cat si datorita
faptului ca timpul de sangerare este mai prelungit.

Toate datele rezultate din investigatiile de mai sus vor fi notate in foaia de observatie.

 Ingrijirile din preziua operatiei

- Exista medicamente care necesita administrarea corecta inclusiv in preziua interventiei si dupa caz
chiar inainte si in timpul interventiei;

- Pentru asigurarea unui somn bun si inlaturarea starii de anxietate preoperatorie, asistenta medicala , la
indicatia medicului, ii va da bolnavului, inainte de culcare un hipnotic usor.

- Regimul alimentar: in preziua interventiei bolnavul va lua numai masa de pranz si nu in cantitate mare,
pentru ca tractul digestiv sa fie cat mai liber, va avea grija sa bea o cantitate normala de lichide

- Prepararea pielii: asistenta medicala va examina foarte atent tot corpul bonavului si in cazul in care va
observa o infectie cutanata va semnala aceasta medicului, care va amana interventia pana la vindecarea
completa a infectiei. Daca pielea este integra, bolnavul va face dus, daca nu este capabil singur va fi
ajutat de asistenta medicala , care ii va face o tualeta completa. Daca operatia urmeaza pe sau in
apropierea unei zone cu par, parul va fi ras pe o suprafata foarte larga (10-15 cm) fata de limitele inciziei.

14
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

 Ingrijirile din ziua operatiei

Pregatirea preoperatorie consta din :

- efectuarea unei clisme pentru bolnavii operati pe tractul digestiv, purgativele nu se recomanda decat in
cazul unor interventii mari pe tubul digestiv, deoarece saracesc organismul de lichide si saruri minerale.

- vor fi indepartate bijuteriile, si proteza dentara

- unghiile vor fi taiate scurt , nu vor fi lacuite ca sa se poata observa capilarele extremitatilor

- inainte de a fi dusi in sala de operatie li se va pune o sonda vezicala

- bolnavilor care au varice foarte mari si carora li se face o interventie operatorie pe cavitatea
abdominala, este bine sa li se aplice pe gamba si in treimea inferioara a coapsei un bandaj elastic usor
strans , cu scopul de a se evita staza in aceste vene, care ar contribui la reducerea masei sangvine
circulante, motiv de declansare a unui soc intra sau postoperator. Bandajul este util si pentru evitarea
aparitiei de tromboflebite postoperatorii.

Pregatirea preoperatorie speciala pentru fiecare caz in parte , se face la indicatia chirurgului care
urmeaza a opera bolnavul.

Dupa plecarea bolnavului in sala de operatie , asistenta medicalava da dispozitii pentru schimbarea
lenjeriei de pat.

 Interventia chirurgicală

Operatia inseamna o interventie in interiorul organismului viu cu riscul unei infectii. Organizarea
spatiului operator se face dupa norme speciale de igiena, in vederea micsorarii riscului de infectie.

 Sala de operație

Blocul operator are o componentă septică, în care se desfășoară intervențiile sterile și o componentă
septică pentru intervențiile în plăgi primar infectate.În cadrul sălii aseptice există o săliță unde se pot
desfășura și intervențiile ortopedice.Camerele filtru pentru personal și pacienți au drept scop prevenirea
introducerii de germeni în sala de operație. Fiecare bloc operator este prevăzut cu o sală pentru spălare și
cu o încăpere pentru anestezie, unde se pregătește anestezia și unde pacientul este adus după operație.

Îngrijirile postoperatorii
15
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Îngrijirile postoperatorii încep imediat după intervenția chirurgicală și durează până la vindecarea
completă a bolnavului.

Îngrijirile postoperatorii se acordă în funcție de natura intervenției, de complicațiile care au survenit


intraoperator, de felul anesteziei și starea generală a bolnavului.

Scop: ingrijirile postoperatorii se acordă pentru restabilirea fucțiilor organismului, asigurarea


cicatrizării normale, a plăgii și prevenirea complicațiilor.

După intervenția chirurgicală bolnavul poate fi transferat la: serviciul de terapie intensivă;sala de
trezire; în patul său.

1. Îngrijirile bolnavilor operați cu anestezie generală

A. Îngrijirile acordate până la instalarea bolnavului la pat

Etape de execuție Timpi de execuție

1.Pregătirea camerei 1.1.Se aerisește încăperea.


(se efectuează în 1.2.Se schimbă patul cu lenjerie curată și se plasează astfel
timpul intervenției) încât operatul să poată fi ingrijit din toate părțile
1.3. Se protejează patul cu o aleză
1.4. Se încălzește patul dacă este cazul
1.5.Se controlează temperatura camerei și se menține la 18-
20*C
1.6.Se atenuează lumina
2.Pregătirea 2.1. Se pregătesc materialele pt. perfuzii
materialelor în 2.2. Se verifică sursa de Oxigen
vederea reanimării 2.3. Se pregătesc aspiratorul și sondele
postoperatorii 2.4. Se pregătește material pentru tratamentul medicamentos
2.5. Se pregătesc borcane necesare, cu suporturi , pt. aspirație,
drenaj pleural
3.Pregătirea 3.1.Se pregătesc: termometru, cronometru, apart pt. TA, borcan
materialului pt. pt. diureză
supravegherea 3.2. Se pregătește foaia de temperatură pt. terapie intensivă
bolnavului
4.Transportul 4.1. Căruciorul se acoperă cu pătură, cearșaf, aleză
bolnavului operat 4.2. Bolnavul este așezat în poziție de decubit dorsal cu capul
într-o parte
4.3. Se acoperă bolnavul pentru a nu răci
4.4. Transportul se efectuează cu blândețe
4.5. Se supraveghează pulsul la carotidă, eventula vărsătură,
apariția ceanozei
16
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

4.6. Se supraveghează perfuzia și drenurile

5.Instalarea 5.1. Până la trezire , bolnavul este așezat în decubit dorsal, cu


bolnavului operat la capul într-o parte , sau în decubit lateral
pat 5.2. Dacă perfuzia se continuă se supraveghează ritmul
perfuziei
5.3. Drenurile se racordează la borcane (cand este cazul).

B. Supravegherea și îngrijirile imediate

Bolnavul operat sub anestezie generală trebuie supravegheat cu toată atrnția până la apariția
reflexelor, până la revenirea completă a stării de cunoștință, cât și în orele care urmează. De altfel
transportul din sala de operație se execută după revenirea acestor reflexe.

1.Supravegherea 1.1. Apariția palorii însoțitî de transpirații reci și răcirea


faciesului extremităților indică satrea de șoc
1.2. Apariția cianozei, chear redusă indică insuficiența
respiratorie sau circulatorie;se administrează oxigen pe
sondă endonazal
2.Supravegherea 2.1. La trezire poate să prezinte o stare de agitație, atenție
comportamentului să nu își smulgă drenurile, perfuzia,să nu se ridice din pat
, va fi imobilizat dacă este nevoie.
3.Supravegherea 3.1.Respirația trebuie să fie ritmică, de amplitudine
respirației normală
3.2.Jena respiratorie trădează încărcarea bronșică cu
mucozități(se aspiră);căderea limbii;inundarea căilor
respiratorii cu vosimente( se previne prin poziția
bolnavului.
4.Supravegherea 4.1.Pulsul tr să fie regulat,rărindu-se în mod progresiv
pulsului Pulsul filiform este un semn de hemoragi, sau de altă stare
critică
5. Supravegherea TA 5.1.TA va fi controlată în mod ritmic
5.2.Prăbușirea TA concomitent cu reducerea tensiunii
diferențiale însoțită de accelerarea pulsului indică starea
de șoc provocată de hemoragie - se anunță medicul

6.Supravegherea 6.1.Pansamentul trebuie să rămână uscat,să nu se îmbibe


pansamentului cu sînge sau serozitate
7.Schimbarea poziției 7.1.După trezire se așează în poziție semișezândă
bolnavului
8.Îngrijirea mucoasei 8.1.Pt. a umidifica mucoasa bucală se șterge cu tampoane
bucale umezite în soluții diluate de bicarbonat de Na;acid boric,
permanganat de potasiu;se ung buzele cu vaselină
9.Prevenirea escarelor 9.1.Se efectuează frecții cu alcool la nivelul regiunii
dorsale și a călcâielor,se evită umezeala, se schimbă des
poziția

17
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

10. Evacuarea vezicii 10.1.Se stimulează micțiunea:spontan pe aplicarea pe


regiunea pubiană a unei buiote(daca nu este
contraindicat)s, lasând apa de la robinet să curgă, sau prin
introducerea bazinetului încălzit sub bolnav, sau prin
sonadj vezical
11.Asigurarea somnului 11.1.Seara se administrează un himnotic ușor

C. Supravegherea și îngrijirile ulterioare

1.Supravegherea funcțiilor vitale și 1.1.Temperatura se măsoară dimineața și


vegetative seara
1.2. Pulsul și TA se urmăresc cu atenție
1.3. Se urmărește diureza și se stabilește
bilanțul hidric
2. Îngrijiri igienice 2.1. Va fi efectuată tualeta bolnavului în
fiecare zi,
2.2. Se reface patul de mai multe ori pe zi
schimbând lenjeria de câte ori este nevoie
3. Prevenirea escarelor 3.1. Se efectuează frecții, masaj în
regiunile expuse, pudraj, în afara
menținerii igienei tegumentelor3.2.
Schimbarea de poziție
4. Exerciții respiratorii 4.1. Se efectuează exerciții de gimnastică
respiratorie
4.2. Bolnavul va fi pus să umfle un balon
4.3. Bolnavul va tușii și va elimina sputa
pt. a evita încărcarea bronșică
5. Mobilizarea bolnavului 5.1. Prima mobilizare va avea loc în prima
zi pt. a prevenii flebita
5.2. Dacă bolnavul nu poate fi ridicat va fi
efectuată gimnastica la pat
6. Tubul de gaze 6.1. Pentru a combate meteorismul care se
accentuează în noaptea primei zile de la
intervenția chirurgicală va fi introdus
tubul de gaze lubrefiat timp de o oră

7. Clisma cu apă sărată 7.1. Se efectuează dimineața în a doua zi


de la interv. chirurgicală, pt a mării
peristaltismul intestinal și pt. reluarea
tranzitului

18
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

8. Alimentația 8.1. În prima zi operatul va ține o dietă


hidrică cu ceai neindulcit
8.2. După evacuarea spontană a gazelor ,
bolnavul va primii ceaiuri indulcite ,
citronade, supă de legume strecurată, lapte
8.3. dupa apariția primului scaun în
alimentație se pot introduce compoturile
si carnea albă
8.4. Din ziua a 6-a sau a 7-a poate fi
reluata alimentașia normală

9. supravegherea tranzitului intestinal 9.1. Supravegherea apariției primului


scaun aproximativ în ziua a 4-a
9.2. Întârzierea apariției primului scaun
poate fi datorată unei ocluzii intestinale
10. Scoaterea firelor 10.1. În ziua a 6-a sau 7-a se scot firele

2. Îngrijirile speciale după Rahianestezie

1. Transportul 1.1. Se efectuează în poziție orizontală


2. Instalarea operatului la pat 2.1.Bolnavul va fi instalat in pozitie
orizontală, cel puțin 24 ore, fără pernă
3.Supravegherea funcțiilor vitale și 3.1. Pulsul poate fi ușor bradicardic
vegetative 3.2.TA poate fi ușor scăzută datorită
vasodilatației periferice prin paralizia nervilor
motorii
4.Supravegherea micțiunii 4.1.Micțiunea poate apărea spontan stimulată
cu mijloacele descrise la punctul B.
5. Revenirea sensibilității 5.1.Sensibilitatea in membrele inferioare
reapare treptat de la radăcină spre extremități
5.2.Se notează ora reapariției sensibilității în
haluce
6. Depistarea incidentelor 6.1.Dacă apare cefaleea se combate prin
aplicare pungii cu gheață, sau acompreselor
reci pe cap
6.2.Apariția grețurilor, redorii cefei, trebuie
anunțate medicului.

19
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Îngrijirea plăgii operatorii

Complicatii imediate sau precoce de tip hemoragic sau supurativ → pot fi decelate numai printr-o
supraveghere atenta şi continua a plagii;

- senzatie de presiune dureroasa rapid progresiva la nivelul plagii, cu pansament imbibat sero-hematic
sau patat cu sange (in seara operatiei la contravizita) → inspectie a plagii operatorii; daca bombeaza
sau este echimotica, iar printre firele de sutura se prelinge sange → hematom, consecinta a unei
hemostaze deficitare → evacuare a hematomului, hemostaza chirurgicala şi resuturarea plagii in
conditii de asepsie perfecta;

- o plaga operatorie care evolueaza normal poate fi lasata dupa 48 ore fara pansament, infectarea ei de la
exterior ne mai fiind posibila (in primele 48 ore se recomanda sa nu se umble la un pansament curat,
pentru a permite constituirea barierei de fibrina) → supraveghere mai uşoara, cu sesizare din timp a
diverselor complicatii (seroame, abcese parietale, etc.);

- uneori, plaga operatorie evolueaza bine 3-4 zile, dupa care apar febra, durere locala, cu stare de rau
general, indispozitie, inapetenta, iar la examenul plagii se constata roşeata difuza şi tumefactie
fluctuenta → sunt semne ale unui abces parietal ce trebuie tratat corespunzator;

- alteori, la 24-48 de ore de la interventie → alterare brusca a starii generale (facies palid, puls frecvent,
TA scazuta), cu senzatie de tensiune la nivelul plagii şi de pansament prea strans → aparitie a unei
gangrene a peretelui abdominal sau toracic (risc vital); examinarea plagii constata edem difuz,
tegumente marmorate şi crepitatii; evolutie spre şoc toxico-septic, insuficienta hepato-renala, perturbari
hemodinamice majore; tratament efectuat de o echipa mixta chirurg-anestezist → deschidere a plagii cu
debridare larga şi excizie a tesuturilor necrozate, drenaj larg şi lavaj cu apa oxigenata,
antibioticoterapie masiva şi sustinere a functiilor vitale;

- posibile complicatii care nu au legatura cu interventia propriu-zisa (situatii in care plaga operatorie
evolueaza normal, bolnavul are toleranta digestiva şi tranzit intestinal, dar starea generala se altereaza,
prezinta febra şi frisoane) → examinarea atenta a bolnavului va decela sursa suferintei: abces post-
injectional, flebita de cateter, infectie urinara, pneumopatie acuta, etc..

- existenta a tuburilor de dren (conditiile unui drenaj corect: direct, decliv, eficient) → apreciere, dupa
cantitatea şi aspectul drenajului, daca interventia chirurgicala evolueaza normal sau a aparut o
complicatie;

- tuburile de dren nu vor fi lasate in pansament, ci vor fi racordate la pungi colectoare → protejare a
plagii operatorii şi a bolnavului (se evita senzatia neplacuta a pansamentului umed tot timpul) +
posibilitate de urmarire a cantitatii şi aspectului secretiilor care dreneaza (experienta personala permite
aprecierea abaterilor de la normal);

- suprimarea firelor sau agrafelor (in cazul plagilor postoperatorii cu evolutie necomplicata): la 5-7 zile
dupa interventii mici (apendicectornii, herniorafii, etc.), la 10-12 zile in cazul marilor laparotomii.

Externarea bolnavului se va face cand plaga operatorie este cicatrizata, cu firele scoase şi se afla in
afara complicatiilor post-operatorii imediate sau precoce.
20
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Aplicarea pansamentelor

RESPECTAȚ I CONDIȚIILE UNUI BUN PANSAMENT

a) Să fie făcut în condiții aseptice


- Folosiți materiale de protecție şi instrumente sterile
- Spălați şi dezinfectați mâinile, îmbrăcați mănuşi sterile
- Serviți materialele folosind pense
- Nu introduceți în casoletă sau în trusa de instrumente pensa cu care ați lucrat în plagă
- Nu folosiți aceleaşi instrumente la alti pacienți

b) Să fie absorbant
- Asigurați absorbția secrețiilor pentru a favoriza cicatrizarea
- Folosiți comprese de tifon şi vată hidrofilă

c) Să fie protector
- Acoperiți plaga cu comprese sterile şi vată
- Asigurați-vă că dimensiunile compreselor depăşesc marginile plăgii cu cel puțin 1-2 cm
- Dacă zona este expusă microbilor, protejați plaga cu un strat mai gros de tifon şi vată

d) Să nu fie dureros
- Acționați cu blândețe şi răbdare
- Administrați un calmant la recomandarea medicului dacă situația o cere
- Spălați plaga prin turnare şi absorbiți surplusul de lichid şi secrețiile prin tamponare
- Nu fixați pansamentul prea strâns pentru a nu jena circulația şi a nu produce durere
- Asigurați limitarea mişcărilor în acea zonă dacă există indicații în acest sens

e) Să fie schimbat la timp


- Verificați indicația medicală cu privire la schimbarea pansamentului;
- Schimbați cât mai rar pansamentul la plăgile chirurgicale atunci când se menține curat şi uscat;
- În cazul plăgilor secretante schimbați pansamentul ori de câte ori este nevoie;
- Anunțați medicul şi controlați plaga dacă pacientul acuză durere sau prezintă febră fără altă cauză,
schimbați pansamentul cu această ocazie.

RESPECTAȚI TIMPII PANSAMENTULUI

a) Crearea câmpului operator


- Degresarea tegumentelor din jurul plăgii pentru a îndepărta urmele de adeziv de la pansamentul sau
sebumul, folosind eter sau benzin iodată
- Îndepărtați compresele de la pansamentul vechi cu blândețe, umezindu-le cu soluție antiseptică dacă
sunt lipite
- Dezinfectați tegumentul cu o soluție antiseptică (începând dinspre plagă spre periferie, schimbați
frecvent tamponul)

b) Tratarea plăgii
- Acționați în funcție de recomandarea medicului, de natura şi evoluția plăgii;
- Spălați plaga cu un jet slab de soluție antiseptică dacă prezintă secreții,
- Îndepărtați tubul de dren, îndepărtați firele şi ajutați medicul dacă este o plagă recentă
- Aplicați medicamente conform prescripției medicale

21
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

c) Acoperirea (protecția plăgii)


- Aplicați comprese sterile care să depăşească marginile plăgii cu 1-2 cm
- Nu aplicați un strat prea gros de tifon pentru a asigura o bun capilaritate
- La plăgile care secretă, acoperiți compresele cu strat nu prea gros de vată pentru a nu permite, stagnarea
secrețiilor în contact cu tegumentul favorizând iritația şi macerarea

d) Fixarea pansamentului :
- Alegeți o metodă de fixare adecvată regiunii prin înfăşare sau cu substanțe adezive
- Verificați pansamentul pentru a nu jena circulația de întoarcere sau dacă asigură repausul în cazul în
care este limitată mişcarea
- Verificați dacă pansamentul jenează mişcarea

OBIECTIVE
• Favorizarea vindecării plăgii
• Prevenirea infecției
• Aprecierea procesului de vindecare
• Protecția plăgii împotriva factorilor mecanici

PREGĂTIREA MATERIALELOR
Se face în funcție de tipul de pansament (protector, absorbant, compresiv, ocluziv, umed)
- Tava medicală/cărucior pentru tratamente, măsuță pentru pansamente;
- Trusa cu instrumente sterile: pense hemostatice, pense anatomice, foarfeci chirurgicale, stilete butonate,
sonde canelate;
- Comprese sterile
- Tuburi de dren sterile
- Mănuşi sterile
- Ochelari de protecție, mască
- Muşama, aleză
- Soluții antiseptice:
- pentru tegumente
- pentru plagă
- Soluții degresante: benzină iodată, eter
- Medicamente: pulberi, unguente
- Materiale pentru fixare: feşi de tifon, benzi adezive, plas adeziv , soluție
adezivă, ace de siguranţă
- Tăviță renală
PREG TIREA PACIENTULUI

a) PSIHICĂ
- Informarea pacientul asupra necesității efectuării pansamentului
- Explicați modul de desfăşurarea al procedurii
- Obțineți consimțământul
b) FIZICĂ
- Poziționați pacientul în funcție de segmentul ce trebuie pansat
- Alegeți poziția de decubit pentru a evita lipotimia
- Asigurați intimitatea pacientului dacă este cazul

EFECTUAREA PROCEDURII:
- Alegeți materialele necesare în funcție de tipul pansamentului
- Verificați prescripția medicală privind tratarea plăgii
- Evaluați starea pacientului pentru a stabili dacă pansamentul se face la pat sau la sala de pansamente
- Puneți masca, acoperiți părul, spălați mâinile şi dezinfectați-le cu alcool
22
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

- Îmbrăcați mănuşi sterile, luați din trusă 2 pense sterile


- Îndepărtați pansamentul vechi dacă este cazul, fără să produceți durere. Dacă este lipit umeziți cu apă
oxigenată sau ser fiziologic; observați plaga
- Curățați tegumentul din jurul plăgii folosind tampoane îmbibate în benzină sau eter pentru a efectua
degresarea şi apoi dezinfectați cu alcool sau tinctură de iod. Ştergerea se va face de la plagă spre
periferie schimbând des tampoanele pentru a evita contaminarea
- Spălați plaga prin turnare pentru a nu produce durere, folosind una din soluțiile dezinfectante
recomandate
- Absorbiți secrețiile din plagă prin tamponare pentru a nu produce durere
- Curățați din nou tegumentele din jurul plăgii folosind tampon pentru o singură manevră şi ştergeți apoi
cu un tampon uscat
- Efectuați în continuare tratamentul plăgii în funcție de natura şi evoluția acesteia, aplicând
medicamente dacă sunt recomandate;
- Acoperiți cu comprese de tifon sterile care să depăşească marginea plăgii cu 1-2cm şi aplicați desupra
un strat subțire de vată dacă este necesar
- Fixați prin lipire cu materiale adezive sau prin bandajare folosind un procedeu adaptat regiunii
(circular, în spiral , în evantai, cu faşă răsfrântă, în spic)

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezați pacientul în poziție comodă şi puneți regiunea lezată în repaus
- Observați faciesul şi comportamentul la durere
- Observați aspectul tegumentelor pentru ca pansamentul să nu jeneze circulația

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ


- Colectați deşeurile cu potențial infecțios (comprese, mănuşi, tuburi de dren, feşi) în recipiente speciale
- Curățați instrumentele şi pregătiți-le pentru sterilizare
- Spălați mâinile cu mănuși
- Dezbrăcați mănuşile
- Spălați mâinile

NOTAREA PROCEDURII
- Notați tipul de pansament, aspectul şi evoluția plăgii data, ora
- Notați informațiile care trebuie transmise în legătură cu pansamentele următoare

EVALUAREA EFICACITĂȚII PROCEDURII


REZULTATE AŞTEPTATE/DORITE:
- Pacientul nu acuză durere ;
- Pansamentul este bine fixat şi curat;
- Plaga este în curs de vindecare
REZULTATE NEDORITE / CE FACEȚI?
- Pacientul acuză durere, tegumentele sunt roşii, edemațiate, plaga secretă ;
- Anunțați medicul şi efectuați îngrijirile recomandate
- Tegumentele îşi schimbă culoarea, pot apare furnicături
- Pansamentul este prea strâns. Refaceți bandajul
- Pansamentul se umezeşte din cauza secrețiilor
- Aplicați un strat protector şi absorbant de vată
- Montați tub de dren la recomandarea medicului sau sub supravegherea acestuia
- Schimbați pansamentul de câte ori este nevoie

Tipuri de pansamente

23
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

PANSAMENTUL PROTECTOR
OBIECTIV
- Acoperirea unei plăgi care nu secretă, nu prezint tub de dren (plagă operatorie, locul unei injecții sau
puncții, locul unde este montat un cateter venos) pentru a realiza protecție față de mediul înconjurator
RECOMANDĂRI
- Puteți folosi materiale sintetice în locul compreselor mari
PANSAMENTUL ABSORBANT
OBIECTIV
- Acoperirea plăgilor drenate sau secretante cu un strat de comprese şi un strat de vată
RECOMANDĂRI
- Respectați etapele de efectuare a pansamentului
- Supravegheați pacientul pentru a putea schimba pansamentul mai ales dacă se
îmbibă
- Dacă medicul montează tub de dren notați cantitatea de lichid eliminată
PANSAMENTUL OCLUZIV
OBIECTIV
- Acoperirea cu comprese şi vată a plăgilor însoțite de leziuni osoase peste care se aplică aparatul gipsat
pentru imobilizare
RECOMANDĂRI
- Pentru îngrijirea plăgii se poate face fereastră
PANSAMENTUL COMPRESIV
OBIECTIV
- Acoperirea unei plăgi sângerânde în scop hemostatic, pentru imobilizarea unei articulații în caz de
entors sau pentru reducerea unei cavități superficiale după puncționare
RECOMANDĂRI
- Respectați etapele de efectuare a pansamentului .
- Aplicați peste comprese un strat mai gros de vată astfel încât să se acopere reliefurile osoase şi
compresiunea să fie repartizată uniform pe toată suprafaţa regiunii, să nu împiedice circulația de
întoarcere
PANSAMENTUL UMED
OBIECTIV
- Diminuarea edemului inflamator
RECOMANDĂRI
- Aplicați comprese umede reci îmbibate în soluții recomandate de medic (Rivanol, cloramină, etc.)
- Protejați cu o bucată de material plastic
- Fixaţi
- Reumeziți din timp în timp (maxim la 5-10 min) sau schimbați compresele deoarecese încălzesc şi
produc un efect contrar.

BANDAJE FIXAREA PANSAMENTULUI PRIN ÎNFĂŞARE (BANDAJAREA)


OBIECTIV
Fixarea pansamentului în regiunile în care substanțele adezive nu asigură aceastăcerință (extremități,
regiunea capului, regiuni articulare)
- Fixarea pansamentelor pe regiuni supuse traumatismelor în timpul unor accidente (mână, picior)
- Efectuarea pansamentului compresiv
- Imobilizarea temporară în traumatismele membrelor (entorse, luxații, fracturi)
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Feși de tifon de mărimi diferite (lățimi între 5 şi 25 cm, lungimi între 2 şi 5m)
- Feşi elastice
- Foarfecii
- Ace de siguranță, plasă, leucoplast
PREGĂTIREA PACIENTULUI
24
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

- Procedura este efectuată de regulă dup pansament (pentru fixare) ceea ce presupune pregătirea
prealabilă
- Continuați să comunicați cu pacientul pentru atingerea obiectivului
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Alegeți feşile de dimensiuni corespunzătoare regiunii şi scopului
- Alegeți tehnica de înfăşare în funcție de zonă
- Stați tot timpul cu fața la pacient
- Țineți faşa în mâna dreaptă între police şi celelalte patru degete, iar cu mâna stângă prindeți capătul
liber
- Trageți primele 4-5 tururi circulare la o distanță de 10-15 cm de plagă. După primul tur colțul liber al
feşii aşezat oblic se restrânge şi se acoperă cu al II-lea tur pentru a fi mai bine fixată
- Continuați înfăşarea în funcție de regiune folosind o modalitate adecvată circular , în spic, în evantai, în
spirală etc.
ÎNFĂŞAREA CIRCULARĂ
- Folosiți tehnica pentru regiuni cilindrice: cap, gât, torace, abdomen, braţ articulația pumnului
- La membre, începeți înfăşarea de la extremitate spre rădăcină în sensul circulației de întoarcere (de la
partea mai subțire)
- Acoperiți pansamentul în întregime prin ture, suprapuse
- Fixați cu ac de siguranță, leucoplast sau prin nod la distanță de plagă pentru a nu produce jenă
ÎNFĂŞAREA ÎN SPIRALĂ
- Folosiți tehnica pentru membre (gambă, antebraț ) regiuni tronconice şi suprafeţe întinse
- Efectuați după turele circulare inițiale, ture oblice în aşa fel încât tura următoare să acopere jumătate
din cea anterioară
- Răsturnați din când în când faşă pentru a asigura apropierea de segment
ÎNFĂŞAREA ÎN EVANTAI
- Folosiți înfăşarea pentru articulații (cot, genunchi, călcâi)
- Începeți cu două ture circulare deasupra articulației
- Continuați cu ture oblice descendente în aşa fel încât faşa să se suprapună la distanțe mai mici în plică
şi mai mari în partea expusă ajungând circular la nivelul liniei articulare şi apoi oblice sub articulație
- Încheiați cu două ture circulare şi fixați cu ac de siguranță, leucoplast
ÎNFĂŞAREA RĂSFRÂNTĂ
- Folosiți tehnica pentru membre (gambă , antebraț , regiuni tronconice şi suprafețe întinse) pentru a
asigura o mai bună etanşare
- Începeți cu 2 ture circulare
- Continuați oblic în sus până pe fața anterioară a segmentului unde fixați faşa cu policele sau cu ajutorul
altei persoane, o răsfrângeți şi continuț i în jos încojurând segmentul pe fața posterioară acoperind 1 din
tura anterioară
- Continuați cu tura oblic pe fața anterioară şi repetați manevra de răsfrângere a feşii şi de acoperire a
feței posterioare până când pansamentul este fixat
- Încheiați prin ture circulare
- Fixați capătul liber cu ac de siguranță sau leucoplast
ÎNFĂŞAREA ÎN SPICĂ
- Folosiți pentru regiuni articulare: scapulo-huerală, inghino-abdominală, cot, picior, pumn
- Începeți de regulă deasupra articulației prin ture circulare
- Treceți faşa dedesuptul articulației, în formă de "8" înconjurând zona vecină acoperind tura precedentă
jumătate sau două tururi
- Terminați prin ture circulare
- Fixați capătul liber

Îngrijirea stomiilor

25
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Stomă - vine de la cuvântul grecesc ”stoma”, care înseamnă gură sau gaură.
Stomie - înseamnă creearea printr-o intervenție chirurgicală a unei deschizături (stomă) prin care se
realizeză o comunicare între un organ cavitar și tegument, sau realizarea unei noi deschideri între două
formațiuni.
Anus artificial - orificiu intestinal artificial creat printr-o intervenție chirurgicală, în vederea eliminării
conținutului intestinal
In funcție de locul stomei se folosesc mai multe denumiri și anume:
- Ileostomie - deschiderea și fixarea intestinului subțire printr-o intervenție chirurgicală la nivelul pielii
peretelui abdominal (stoma este la nivelul ileonului)
- Colostomie - deschiderea și fixarea colonului, printr-o intervenție chirurgicală la nivelul pielii peretelui
abdominal. Poate fi temporară sau definitivă. Stoma poate fi la nivelul colonului ascendent,transvers sau
descendent.
- Urostomie :- nefrostomie - ceearea operatorie a unei comunicări între rinichi și piele printr-o sondă
- ureterostomie - aducerea ureterului la piele printr-o stomă
- cistostomie - aducerea vezicii urinare la piele printr-o stomă (poate fi temporară sau
definitivă)
- uretrostomie - aducerea uretrei la pielea perineală printr-o stomă
- Gastrostomie - crearea unei comunicări între stomac și peretele abdominal print-o stomă creată
chirurgical. Scopul fiind nutriția pacientului.

Echipamentul necesar îngrijirii stomelor

- măsuță sau tavă pentru materiale


- un vas cu apă caldă
- fașă sau prosoape de hârtie
- aparat colector - există o mare varietate de aparate colectoare sau pungi.alegerea tipului de material
colector se face în funcție de mai multe criterii: tipul stomei, localizarea, gradul de autonomie,activitățile
pacientului, timpul pe care îl are pacientul la dispoziție pt îngrijirile sale, etc.
- foarfeci
- cană de măsurat conținutul
- mănuși nesterile
- cremă de barieră pt. protejarea pielii din jurul stomei
- recipient pt. material murdar

Conduita asistentei în practica de îngrijire

În primele zile din perioada post-operatorie asistenta:


- pansează rana abdominală
- din prima zi după operație ajută pacientul să se ridice
- în a 2-a a 3-a zi după operație,chirurgul verifică permeabilitatea stomei,acuma se elimină un scaun
pastos, mirositor.
- protejează patul cu mușama și aleză
- asigură intimitatea pacientului ,îl ajută să adopte o poziție confortabilă
- il incurajează să participe la îngrijire
- îmbracă mănuși
- așează un prosop de hârtie sau o fașă în jurul stomei pt a proteja zona înconjurătoare de scurgeri sau
revărsări
- golește aparatul colector și la nevoie măsoară conținutul
- îndepărtează aparatul
- spală pieelea din jurul stomei cu apă caldă și săpun neutru, săpunul obișnuit poate irita pielea
- observă aspectul și culoarea stomei și a pielii dimprejur
- aplică o cremă protectoare, pe care apoi o îndepărtează
26
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

- fixează aparatul nou pregătit astfel încât să nu prezinte nici o scurgere în jurul stomei
Îngrijirea stomei nu este o practică sterilă, trebuie însă menținute standarde ridicate de curățenie.
Îngrijirea stomei trebuie coordonată cu dușul și baia ori de câte ori este posibil, majoritatea pungilor sunt
rezistente și permit băile și dușul. pacientul trebuie învățat să-și protejeze pielea împotriva iritării și
infecțiilor. Conținutul pungii de la stomă trebuie golit la toaletă. Pungile murdărite trebuie tratate ca și
gunoi.

Plan de îngrijire pacientul cu Gastrostomie

Gastrostomia este crearea unei legături directe între cavitatea gastrică şi mediul extern prin
intermediul unei sonde Scopul: alimentarea pacientului, care necesită, timp îndelungat alimentaţie pe
cale artificială (stricturi esofagiene)

1.DIAGNOSTIC 2.OBIECTIVE 3.INTERVENȚIILE 4.EVALUARE


DE NURSING ASISTENTEI

Alimentaţie inadec- Pacientul să fie alimentează


pacientul: - pregăteşte
Pacientul este echi-
librat nutriţional,
vată: echilibrat bulionul alimentar din greutatea corporală
Deficit nutritional amestecuri de se menţine constantă.
Manifestări: - alimente cu valoare
calorică mare, cu
scădere în greutate. conținut în vitamine,
ușor de digerat(lapte,
zahăr, supă
strecurată,unt, ou
crud, sucuri de fructe,
cacao, zeamă de
compot
-reguli de preparare:-
amestec
omogen,lichid cu
temperatura de
37gradeC
-administrează
bulionul alimentar
prin intermediul
sondei cu ajutorul
seringii Guyon,
cantitatea la o masă
fiind de
500ml.,injectarea se
face lent și se închide
sonda după injectarea
alimentelor
-educă pacientul pt.
ași pregătii singur
alimentele și să se
alimenteze la
domiciliu.
Anxietate Pacientul să fie -menajează psihicul Pacientul are
Cauza: - neliniştea pacientului prin capacitatea de a se
echilibrat psihic îngrijii.Pacientul
în legătură cu starea asigurarea unui acceptă infirmitatea
sa. mediu de intimitate sa.
atunci când se aplică
Manifestări: - tehnicile de nursing;
depresie psihică -implică familia în
îngrijirea pacientului

27
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

1. 2. 3. 4.
|
Alterarea Tegumentele - îngrijeşte tegumentele din jurul
integrităţii ' să fie curate, fistulei prin curăţare, uscare, protejare
tegumentelor din integre, fără cu cremă şi aplicarea unui pansament Pacientul prezintă
jurul fistulei leziuni în uscat; tegumente integre, în jurul
Cauza: jurul fistulei. - învaţă pacientul să se îngrijească fistulei.
- iritaţie singur.
produsă de
sucul gastric.
Manifestări:
- roşeaţă;
- ulceraţii.
Riscul alterării Familia să fie - poartă discuţii cu familia şi o
dinamicii implicată în antrenează în îngrijirea pacientului.
familiale îngrijirea Familia ajută pacientul în
Cauza: pacientului. îngrijire devenind suportul
- modificarea său moral.
schemei
corporale.
Manifestări:
- izolare;
- singurătate.

28
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

„Plan de îngrijire - ghid"


Pacientul cu colostomie
Colostomia reprezintă orificiul de evacuare a materiilor fecale creat pe cale chirurgicală,
după o intervenţie pe colon

DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENȚIILE EVALUARE


NURSING ASISTENTEI

Perturbarea imaginii Pacientul să se -menajează psihicul Pacientul se


de sine adapteze la noua lui bolnavului, asigurând
formă corporală intimitate în timpul adaptează la noua sa
Cauza: manevrelor de
îngrijire situație, cunoaște
-neadaptarea la cum să se
schimbarea schemei - identifică cu
corporale pacientul influența autoîngrijească
Manifestări: modificării schemei
corporale asupra
-izolare vieții sociale și
profesionale

Deshidratare Pacientul să-și -asigură alimentația Pacientul își menține


greutatea corporală
Cauza: mențină echilibrul pacientului :2-3 constantă, nu apar
semne de
-intoleranță digestivă hidroelectrolitic și zilealimentație deshidratare.
Manifestări: nutritiv parenterală apoi
-scăderi în greutate alimentația hidrică,
continuându-se cu
alimentație
semipăstoasă,
neflatulentă.
-asigură măsurile
pt.prevenirea
escarelor și a
complicațiilor
pulmonare
-educă familia
pacientului în
vederea preparării
hranei

Risc de infecții -Să se vindece plaga - Pansează plaga Plaga chirurgicală


chirurgicală fără
Cauza: complicații, pacientul chirurgicală vindecată
- scăderea rezistenței să știe să folosească - Supraveghează
aparatul de fixare la
organismului nivelul colostomiei drenajul
pt. colectarea - Îngrijește

29
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015
materiilr fecale. colostomia
a) Primele zile
pansament gros
absorbant; pt
menținerea umidității
intestinului;se aplică
comprese îmbibate în
ser fiziologic
b) după reluarea
alimentației
naturașle, se aplică
pansamentul gros
absorbant care se
schimbă frecvent
;curăță tegumentele
din jur cu ser
fiziologic, se
protejează cu
pomadă.
C) adaptarea
aparatului de
colectare a materiilor
fecale pt. a putea
cereea independență
pacientului

Riscul alterării Familia să fie - Educă familia pt. a Fsamilia se implică


dinamicii familiare implicată în îngrijirea creea pacientului un în îngrijirea
pacientului mediu de liniște și pacientului și este
Cauza: încredere suportul său moral
-modificarea schemei
corporale

Patologia esofagului

Esofagul - este un organ muscular cu rol în deglutiție

- este un organ profund inabordabil examenului fizic, informațiile provin numai din
anamneză și examenele paraclinice

30
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Semne și simptome ale patologiei esofagiene:

-disfagia- dificultate în deglutiția alimentelor cu senzația de oprire a bolului alimentar undeva


în traiectul esofagului

- durere cu variantele de pirozis și durere toracică anterioară

- regurgitația

Îngrijirea pacientului cu Hemoragie digestivă superioară

Hemoragia digestivă superioară (H.D.S.) este sângerarea care are loc în esofag, stomac,
duoden și jejunul proximal, exteriorizându-se fie pe cale superioara prin varsaturi(
hematemeză), fie pe cale inferioara, prin scaun (melenă), fie ambele. Exteriorizarea prin
vărsaturi se face sub formă de sânge proaspat sau partial digerat, "in zaț de cafea", iar
exteriorizarea anala este cu sânge de culoare negră.

Este o urgență medico-chirurgicală

Plan de îngrijire

Diagnostic de Obiective Intervențiile Evaluare


nursing asistentei

Pacientul să fie - evaluează Pacientul prezintă scaun cu aspect


Deficit de echilibrat volemic gravitatea normal, nu prezintă vărsături,
volum lichidian hemoragiei la locul anemia este corectată
și hidroelectrolitic accidentului prin
Cauze:
- pierderi
în zilele următoare măsurarea
anormale de pulsului, tensiunea
lichide arterială;
- hematemeză; - transportă imediat

31
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

- melenă pacientul la spital;


- transpiraţie. - colectează
Manifestări: produsele
- sete; eliminate: scaun,
- astenie; vărsături, apreciind
- ameţeli; cantitatea şi
- paloarea aspectul;
tegumente lor; - asigură repausul
- anemie. digestiv prin
alimentaţia pe cale
naturală până la
oprirea
hemoragiei;
- aplică măsurile
de hemostază:
pungă cu gheaţă
pungă cu gheaţă în
regiunea
epigastrică,
administrează
medicaţia
hemostatică,
administrează
soluţii hemostatice
pe cale orală cu
cubuleţe de gheaţă;
- asigură echilibrul
hidroelectrolitic şi
corectează anemia
prin soluţiile
prescrise de medic
(ser fiziologic,
soluţie Ringer,
sânge integral,
plasmă);
- alimentează
pacientul pe cale
naturală după
oprirea hemoragiei
ziua I. 20-30 ml/h
ceai rece;
ziua II. se creşte
cantitatea de lapte
şi ceai;
ziua III, piure, griş
cu lapte;

ziua IV. budincă,


cremă de lapte; ziua
V. se adaugă legume
fierte, ou fiert moale

32
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Să diminueze - explică pacientului Pacientul cunoasște modul de


Anxietate anxietatea. factorii declanşatori viață ce trebuie respecta pt. a
Cauze: Pacientul să ai hemoragiei; prevenii un nou episod hemoragic
- necunoaşterea cunoască boala sa - îl învaţă să
prognosticului şi măsurile de păstreze repausul
bolii. prevenire a fizic şi psihic;
Manifestări: complicaţiilor - favorizează un
- nelinişte; climat de linişte şi
agitaţie securitate.

Pacientul să aibă - asigură repausul Pacientul este echilibrat circulator,


hodro- electrolitic şi psihic.
Risc de respiraţia şi la pat în decubit
complicaţii circulaţia re- dorsal, după caz,
Cauze: stabilite, să fie poziţie
- dezechilibrul corectată anemia Trendelenburg;
hidro- în decurs de - repausul se
electrolitic; ...zile. menţine cca 3 zile
- anemia după oprirea
Manifestări: hemoragiei;
- alterarea - monitorizarea
circulaţiei: pulsului, T.A.
tahicardie, respiraţie la
hipotensiune intervalele stabilite
arterială, în funcţie de
colaps; gravitatea cazului
- stare de şoc. (30-60 min).
- recoltează sânge
pentru examene de
laborator în vederea
aprecierii anemiei
şi şocului
hemoragie;
- pregăteşte sonda
Blackmoore pentru
a fi introdusă când
hemoragia nu se
opreşte după
administrarea
medicaţiei
hemostatice;
pregăteşte
preoperator
pacientul, la indicaţia
medicului

33
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Pacientul autonom - ajută pacientul în Pacientul se îngrijește în mod


Lipsa în asigurarea satisfacerea nevoilor autonom
autonomiei in îngrijirilor igienice ale
îngrijirile personale în...zile organismului, pt a-i
personale conserva energia;
Cauze: - deserveşte
- anemie; bolnavul la pat cu
- astenie; bazinet şi urinar;
Manifestări: îl ajută să se
- incapacitatea alimenteze.
de a-şi acorda
îngrijiri
igienice, de a se
alimenta, de a
se deplasa.

Ptologia stomacului și intestinului subțire

Îngrijirea pacientului cu boală ulceroasă

Boala ulceroasă este o ulcerație pe stomac, pe porțiunea inferioară a esofagului, sau pe


duoden.Boala interesează întregul organism.Ulcerația este favorizată de secreția gastrică
crescută de HCl și aproape întotdeauna de infecția locală cu Helicobacter pylori.Este cea mai
frecventă boală digestivă, fiind corelată cu condițiile geografice (zone industrializate) și
condițiile de stres.Localizarea ulcerului pe duoden este mai frecventă decât localizarea
gastrică.

Circumstanțe de apariție:

- persoane cu orar neregulat de alimentație, exces de condimente, alcool și tutun

- persoane cu teren ereditar

34
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

- persoane cu stres fizic si psihic

- persoane cu tratamente cronice cu aspirină, corticoizi, antiinflamatoare nesteroidiene

- frecvența mai mare la bărbați

- incidența maximă la persoanele cu vârsta între 55-60 ani, pentru localizarea gastrică a
ulcerului.

Pan de îngrijire Boala ulceroasă

Diagnosti Obiective Intervențiișle Evaluare


c de asistentei
nursing
Disconfort abdominal Pacientul să aibă o - asigură repausul fizic şi psihic al Durerile
stare de confort fizic pacientului (12 -14 ore pe zi repaus la diminuează,
Cauze: să se poată alimenta pat, repaus obligatoriu post-prandial) perioadele de
-alterarea integrităţii în decurs de...zile. în perioada dureroasă; acalmie se
mucoasei gastrice; - asigură dieta de protecţie gastrică, prelungesc;
individualizată în funcţie de fazele Pacientul respectă
evolutive ale bolii; alimentaţia este dieta prescrisă
repartizată în 5-7 mese pe zi.
Alimente permise: laptele dulce,
Manifestări: făinoasele fierte în lapte, ou fiert moale
- durere epigastrică sau sub formă de ochi românesc, carne
care apare la 1-2 ore de viţel sau de pasăre (fiartă sau ia
după mese sau nocturn; grătar), pâine veche de o zi, supe de
- pirozis: zarzavat, legume sub formă de pireuri,
- foame dureroasă sufleuri, biscuiţi, prăjituri de casă,
fructe coapte.
Alimente interzise: lapte bătut, iaurt,
carne grasă, legume tari (varză,
castraveţi), pâine neagră, cafea,
ciocolată, supe de carne, sosuri cu
prăjeli, alimente reci sau fierbinți,
conserve, condimente
-pregătește pacientul pt.explorări
funcționale și îl îngrijește după

35
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

examinare
- administrează medicația prescrisă de
medic: antiacidă, alcalizantă,
antisecretoare, sedativă.

1 2 3
4
- informează pacientul asupra efectelor
secundare ale medicaţiei;
Pacientul să fie echi- - identifică împreună cu pacientul Pacientul este echili-
Anxietate
ibrat psihic în...zile; cauzele anxietăţii; brat psihic; abando-
Cauze:
Să cunoască regimul - pregăteşte psihic pacientul în nează fumatul şi
- necunoaşterea prog-
de viaţă pe care vederea tuturor investigaţiilor şi alcoolul; cunoaşte re-
nosticului bolii.
trebuie să-l respecte. tratamentelor; gimul de viaţă impus.
Manifestări: -
- educă pacientul pentru profilaxia
îngrijorare, teamă
secundară a bolii; evitarea stresului', a
alimentelor iritante pentru stomac,
renunţarea la obiceiuri dăunătoare
(alcool, fumat).
Pacientul să fie echi- - supraveghează pulsul, tensiunea Pacientul este echi-
Deficit de volum
librat volemic şi arterială, apetitul, semnele de librat nutriţional, nu
lichidian
nutriţional în decurs deshidratare, scaunul şi greutatea prezintă semne de
Cauze:
de...zile. corporală; deshidratare.
- vărsături;
- pregăteşte pacientul preoperator
- inapetenţă.
atunc când aceasta se impune;
Manifestări:
- face bilanţul zilnic între lichidele
- anemie;
ingerate şi cele eliminate (ingesta - i
- scădere ponderală;
excreta);
- astenie.
- administrează pe cale parenterală
soluţiile perfuzabile prescrise.

36
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Îngrijirea pacientului cu Enterocolită

Enterocolitele sunt inflamații simultane ale mucoasei intestinului subțire și


colonului.Enterocolita infecțioasă este o inflamție a mucoasei cauzată de o bacterie, de un
virus sau de un parazit.Contaminarea se fcae prin ingestia alimentelor infectate,sau prin
transmiterea între indivizi.

Plan de îngrijire Enterocolite

DIAGNOSTI OBIECTIVE INTERVENȚIILE EVALUARE


C DE ASISTENTEI
NURSING
- asigură repausul fizic şi psihic al
Deshidratare Pacientul să-şi reca- pacientului; Pacientul este echi-
pete echilibrul hidric - menţine igiena tegumentelor, a librat
Cauze: şi nutriţional în...zile lenjeriei; hidroelectrolitic; este
- vărsături; Pacientul să aibă o - reechilibrează hidroelectrolitic apetent.
- scaune subţiri alimentaţie completă pacientul prin regim hidric 24-48 ore
(lichide) 5-10-30/zi. în cca 10 zile. (apă şi zeamă de orez); apoi regim
Manifestări: alimentar de tranziţie; orez fiert în apă,
- adinamie; brânză de vaci, carne fiartă, ou fiert
- sete; moale; după 8-10 zile se poate
- oligurie; introduce laptele şi mezelurile;
- hipotensiune
arterială;
- colaps; - supraveghează scaunul, frecvenţa,
| consistenţa;
- tahicardie.
- supraveghează manifestările de des-
I' hidratare: aspectul tegumentelor,
diureza, pulsul, T.A., comportamentul
pacientului;
- recoltează produsele pentru examen
bacteriologic (coprocultură).

- supraveghează durerile abdominale


Disconfort Să diminueze şi caracteristicile lor; Durerile abdominale
abdominal greţurile şi durerile - recomandă pacientului poziţia s-au redus.
Cauza: abdominale în...zile. . antalgică' de diminuare a durerilor;
- procesul - administrează tratamentul
-Să prezinte stare de antispastic.
inflamator intestinal. comfort fizic
Manifestări:
- dureri abdominale
difuze sau colici abdo-
minale;
- greţuri

37
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

- tenesme rectale.

- administrează tratamentul infecţios


Hipertermie recomandat de medic; Pacientul este afebril.
Cauza: - măsoară temperatura corpului şi
- procesul infecţios. notează în foaia de temperatură.
Manifestări: Pacientul va avea
- temperatura peste temperatura corpului
37 grade C. între 36 şi 37 grade C
în...zile

- respectă măsurile de prevenire


Riscul răspândirii in PacientulSăNu infecţiilor nosocomiale. a Nu se înregistrează
fecţiei devinăSursăDe răspândirea proce-
infecţie pentru alte sului infecţios.
persoane

Patologia intestinului gros

Îngrijirea pacientului cu rectocolită ulcero-hemoragică

Rectocolita hemoragică este reprezentată de existența unor leziuni cu caracter ulcerativ


purulent localizate în regiunea rectosigmoidiană, dar în 30% din cazuri poate cuprinde colonul

38
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

în întregime. Boala evoluează în pusee, cu perioade de liniște relativă.Îngrijirea


intraspitalicească se asigură în timpul puseelor acute.

Circumstanțe de apariție:

- persoane cu vârste cuprinse între 24-45 ani

- etiologie neprecizată

- frecvent boală familială

Plan de îngrijire Rectocolita ulcero-hemoragică

Diagnostic de Obiective Intervențiile asistentei Evaluare


nursing

Disconfort Pacientul să nu pre- asigură repausul la


-
abdominal zinte dureri abdomi-
pat fizic şi psihic în Durerile abdominale,
nale în...zile perioadele evolutive; tenesmele rectale di-
Cauza: - administrează minuează.
- procesul Pacientul să prezinte
medicaţia prescrisă Perioadele de remi-
inflamator stare de bine fizic și (antiin- flamatoare, siune se prelungesc
intestinal. psihic antiinfecţioasă,
Manifestări: simptomatică) şi
- dureri urmăreşte efectele
abdominale; medicaţiei;
- dureri după pregăteşte pacientul
defecaţie
pentru examenul
jenă permanentă
endoscopic şi
ano- rectală
radiologie şi îl
îngrijeşte după
examinare.

39
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Pacientul este echi-


Deshidratare Pacientul să -asigură alimentaţia: librat
prezinte eliminări regim hidric în primele hidroelectrolitic şi
Cauze: intestinale normale zile ale fazelor scurte, nutriţional. Prezintă
- scaune diareice apoi supe de zarzavat scaun normal
în... săptămâni
frecvente (de la 3- îmbogăţite cu griş şi
20/24 h) cu mucus, Pacientul să fie orez, brânză de vaci,
sânge şi puroi. echilibrat ouă moi, carne fiartă,
hidroelectrolitic. piure de morcov.
Manifestări:
Regimul este sodat.
- astenie
Regim hipercaloric, în
- paloare
caz de denutriţie, în
- anemie
perioadele de linişte;
- scădere ponderală
- supraveghează
scaunul pacientului și
caracteristicile lui
Anxietate
Să diminueze anxie- -furnizează pacientului Pacientul este
Cauze: tatea pacientului, să i cunoştinţele necesare echilibrat psihic
- incertitudinea faţă se atragă atenţia asu- despre boală, despre
de prognosticul pra normelor de tratamentul de
bolii. Manifestări: viaţă pe care trebuie întreţinere şi despre
să le respecte.
- îngrijorare; alimentaţia pe care
- insomnie; trebuie să o respecte.
- iritabilitate
-psihotropie este foarte
utilă pt. a diminua
anxietatea pacientului

Risc de alterare a Pacientul să prezinte


perioade de acalmie -supraveghează pulsul, Nu au apărut
stării generale
cât mai lungi, să nu T.A. şi le notează complicații, semne
Cauze: prezinte manifestări grafic de deshidratare
- hemoragii
caracteristice -recoltează produse în
complicaţiilor vederea examenelor de
- perforaţii ale
colonului. laborator
Manifestări: -supraveghează
manifestările de
- deshidratare; deshidratare(aspectul
alterarea circulaţiei tegumentelor și al
şi respiraţiei; mucoaselor, TA,
-caşexie
pulsul, diureza) și
anunță medicul dacă
constată semnele de

40
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

deshidratare
-pregăteștepacientul
pt.intrvenția
chirurgicală la nevoie.

Patologia chirurgicală a ficatului și căilor biliare

Îngrijirea pacientului cu ciroză hepatică

Ciroza hepatică este o suferință cronică a ficatului, cu evoluție progresivă, caracterizată


prin dezorganizarea arhitecturii hepatice, țesutul conjunctiv structurându-se în benzi de
scleroză. Hepatitele acute cu virus B și C pot determina hepatite cronice, care apoi
degenerează în ciroză hepatică.

Circumstanțe de apariție:

- persoane cu hepatită virală tip B ,C sau D în antecedente

- persoane consumatoare de alcool

- persoane cu tulburări metabolice( diabet zaharat, supra și sub-alimentație)

- persoane tratate cu medicație hepatotoxică

- suferinzi ai unor obstrucții cu infecții în teritoriul căilor biliare, care determină proliferarea
țesutului conjunctiv

- femeile la menopauză, tinerii , cauzele fiin necunoscute.

Plan de îngrijire Ciroza hepatică

41
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Dg.de nursing Obiective Intervențiile asistentei Evaluare

Disconfort Pacientul să - asigură repausul la pat 16-18 ore Pacientul prezintă


abdominal prezinte stare de pe zi în decubit dorsal sau în poziţia stare staţionară cli-
confort fizic, să se adoptată de pacientul cu ascită nică, diureza creşte,
Cauza: amelioreze starea masivă, care să-i faciliteze greutatea corporală
generală în... zile respiraţia; scade.
- procesul
inflamator hepatic; - administrează tratamentul
Manifestări: cortizonic, diuretic, hepatoprotector,
- fatigabilitate; lipotrop;
- anxietate; - pregăteşte pacientul şi materialele
- inapetenţă; pentru puncţia abdominală
- greţuri; evacuatoare (dacă este cazul).
- balonare,
postpran- dială;
- mărimea în
volum a
abdomenului.

Deficit de volum de Pacientul să nu pre- - recoltează sângele, urina, pentru Pacientul nu


lichid zinte hemoragii. examenele de laborator; prezintă manifestări
- supraveghează scaunul, urina hemoragice.
Cauze: (cantitativ şi culoare), icterul
- epistaxis; tegumentar, greutatea corporală şi le
- gingivoragii; notează în foaia de temperatură;
- metroragii; - supraveghează comportamentul
- melenă; pa cientului; sesizând semnele de
- hematemeză. agravare a stării sale;
Manifestări: - hidratează oral pacientul când
- alterarea nu varsă și pe cale parenterală în
circulaţiei şi celelalte situații, cu soluțiii
respiraţiei glucozate, tampoane cu insulină
- alimentează cu produse lactate,
zarzavaturi,fructe
fierte,coapte,supe,piureuri
(desodate)
- educă pacientul și antrenează
familia pentru a respecta alimentația
și normele de viață impuse în
funcție de stadiul bolii.

Familia este
Lipsa autonomiei în -reduce la maxim efortul fizic al implicată în
îngrijirile personale Pacientul să atingă pacientului prin desrvirea la pat, pt. îngrijirea pacientului
un grad maximun ai conserva energia ,și cunoaște
Cauze: grad maxim de -menține igiena tegumentară, a măsurile de îngrijire.
autonomie ăn lenjeriei, a cavității bucale (când
-slăbiciune
funcție de stadiul pacientul
amar)
prezintă gingivoragii, gust
-epuizare bolii, familia să fie
implicată în
Manifestări: îngrijire

42
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

-incapacitatea de a
se spăla și
îmbrăca,de a merge
la toaletă.

- respectă normele de prevenire a Pacientul prezintă


Risc de alterare a infecțiilor nosocomiale tegumente integre
integrității -să se mențină - supraveghează edemele, măsoară
tegumentelor integritatea greutatea corporală
tegumentelor -supraveghează icterul
Cauza: -administrează medicație calmantă a
pruritului
-pruritul
-edemele
Manifestări:
-leziuni de grataj

Plan de îngrijire Colecistita acuta

Colecistita acută este o inflamație acută a vezicii biliare. De cele mai multe ori apar
pe fondul unei litiaze subiacente, al unei colecistite cronice preexistente sau sunt
secundare unor septicemii sau bacteriemii.

Diagnostic de Obiective Intervențiile Evaluare


nursing asistentei
Disconfort abdominal
Pacientul să nu - administrează Pacientul prezintă
Cauza: prezinte dureri în medicația analgezică stare de bine și
- procesul următoarele ore antispastică confort
inflamator recomandată de
Manifestări: medic
- dureri în -asigură repausul
hipocondrul drept,
cu iradiere în umărul fizic și psihic
drept; -pregătește pacientul
- greţuri; pt. examenul
- vărsături biliare; radiologic al căilor
- icter biliare, după cedarea
43
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

fenomenelor acute
Hipertermie Pacientul să aibă foloseşte mijloacele Pacientul este afebril
temperatura antiinflamatoare
Cauza:
corporală de 36-37 nemedicamentoase
- procesul grade C -administrează
inflamator medicația
Manifestări:
- temperatura 39- antiinfecțioasă
40°C -supraveghează
- frison
temperatura
corporală, pulsul și
TA.
- recoltează produse
pt. examene de
laborator (VSH,HL)
Anxietate creează un climat de Pacientul are o stare
Să se amelioreze an-
xietatea. încredere empatică de bine
Cauza: - pregăteşte fizic
- necunoaşterea prog- pacientul pentru
nosticului bolii investigaţii.

Plan de îngrijire Calculoza biliară

Calculoza biliară este o afectiune ce constă în prezența calculilor in vezica biliară. Calculii
biliari sunt depozite solide care se formează in vezica biliară sau căile biliare atunci când
substantele din bilă, cum ar fi colesterolul si bilirubina, cristalizează.

Pacienții pot prezenta un singur calcul biliar până la cateva sute. Calculii biliari pot fi mici
sau pot ajunge la dimensiunea unei mingi de golf. Majoritatea calculilor biliari sunt mai mici
de 2 cm.

Riscul de aparitie a calculilor biliari crește odata cu vîrsta. Incidența litiazei biliare crește
cu 1 -3% pe an. Peste 70 ani, între 10 si 15% din barbați sunt afectati, comparativ cu 25 -30%
femei. La copii prezența calculilor este asociată cu anomalii congenitale, malformații biliare
sau afectiuni. Litiaza biliară este mai frecventă la femei decât la bărbați. Explicația poate
consta în faptul că hormonii estrogeni determină creșterea secreției de colesterol, iar
progesteronul favorizează staza biliară.

Dg de nursing Obiective Intervențiile asistentei Evaluare

44
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

- asigură repausul la pat pe perioada


Durere acută Să diminueze colicii biliare: Durerile au cedat;
durerile colicative şi - aplică pungă cu gheaţă în regiunea pacientul nu prezintă
Cauza: vărsăturile în... ore hipocondrului drept; vărsături, nu sunt
- procesul patologic. - asigură hidratarea şi alimentarea în semne de deshidra-
Manifestări: funcţie de perioada evolutivă; 24 ore tare.
- durere colicativă regim hidric şi apoi se îmbogăţeşte
în hipocondrul drept treptat cu supe de zarzavat, piureuri;
cu iradiere în umărul - administrează medicația antialgică
drept;
- greţuri;
- vărsături.

Anxietate Să se amelioreze aplică metodele de diminuare a Pacientul cunoaște


Cauza: - anxietatea în câteva durerii nemedicamentoase măsurile de
necunoaşterea ore - educă pacientul privind regimul prevenire a
mijloacelor de alimentar şi de viaţă pe care să-l apariției colicii
diminuare a durerii. respecte după diminuarea colicii (să
evite maioneza, smântână, carnea
grasă).

Risc de hipertermie Pacientul să - administrează tratamentul cu Pacientul nu este


prezinte antibiotice febril
Cauza:
temperatura
- secundară corporală în limite
infecţiei. normale
Manifestări:
-creșterea
temperaturii peste 37
grade C
Riscul alterării cir- - supraveghează temperatura, Nu au intervenit
culaţiei şi Pacientul să fie respiraţia, pulsul,TA ,la intervale de complicații
respiraţiei echilibrat circulator timp egale;
şi respirator. - supraveghează eliminările pe toate
Cauza:
căile, făcând zilnic bilanţul
- complicaţiile
bolii.
- Manifestări:
- paloare;
- tahicardie;
- hipotensiune
arterială;
- transpiraţii.

45
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Patologia chirurgicală a pancreasului

Îngrijirea pacientului cu pancreatită acută

Pancreatita acută reprezintă inflamația acută a pancreasului.Enzimele eliberate interstițial


provoacă autolezarea pancreasului.Evoluția este variabilă și inițial dificil de prevăzut. Forma
acută catarală survine în cursul bolilor infecțioase. Cea mai severă formă este forma
hemoragică necrotică, care este deseori letală.

Cirsumstanțe de apariție:

- persoane cu afecțiuni ale căilor biliare în special calculi biliari

- alcolici

- persoane care prezintă infecții

- persoane cu traumatisme pancreatice

pacienți tratați cu glucocorticoizi

Plan de îngrijire Pancreatita acută

Diagnostic de nursing Obiective Intervențiile asistentei Evaluare

46
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015
_______ Să se amelioreze - asigură repausul la pat
Disconfort în poziţie decubit dorsal; Pacientul nu
durerile prezintă
abdominal - aplică punga cu gheaţă
abdominale, să dureri, este
în regiunea epi- gastrică;
Cauza: nu prezinte - administrează echilibrat
vărsături, să fie tratamentul prescris anti- hidroelectrol
- procesul echilibrat hidro- algic, sedativ itic, se
inflamator. antiinflamator, ameliorează
Manifestări: electrolit în... starea
zile antihemora- gic, generală.
dureri antienzimatic;
supraombilicale - asigură repausul
violente, apărute digestiv; 4-5 zile regim 0
brusc; (alimentaţie parenterală);
în zilele următoare: 400-
imobilitate cu 500 ml/24 h, ceai, supă
iradiere dorsală şi strecurată; regimul se
restroster- nală; îmbogăţeşte treptat;
- recoltează sângele şi
vărsături alimentare,
urina pentru examenele
biliare şi hemoragice; de laborator;
meteorism abdominal - educă pacientul pentru
profilaxia secundară a
bolii; să combată
obezitatea, alcoolismul,
prânzurile copioase şi să-
şi trateze corect toate
infecţiile
- pregătește preoperator
pacientul când se impune
tratamentul chirurgical

Alterare a eliminării
Pacientul să - supraveghează scaunul şi Pacientul are
intestinale prezinte scaun notează în foaia de tranzit
normal - can- temperatură. intestinal
Manifestări: titativ şi prezent.
calitativ.
- retenţie de fecale şi
gaze.

EVENTRATIILE

Eventratiile reprezintă iesiri de organe abdominale, sub piele, prin zone slabite, ale
peretelui abdominal. Ele sunt dobandite.
Eventratiile sunt, de două feluri:
posttraumatice: accidente, contuzii sau plăgi abdominale (corn de bou, cutit) ;
postoperatorii, avand o frecventa, de 2%, din totalul laparotomiilor.
Cauzele sunt, de două feluri:
cauze care tin de bolnav;
cauze care tin de tehnica operaţiei.
Cauzele care tin de bolnav sunt:

47
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

varsta, sarcinile multiple, obezitatea, diabetul, anemia, hipoproteinemia, cancerul;


bronsite cronice, constipatie rebela, retentia urinata; acestea cresc presiunea
intraabdominala;
afecţiunile neurologice, hemiplegia;
eforturi deosebite.
Cauzele care tin de operaţii:
inciziile mari, intersectiile de mai multe incizii şi operaţiile repetate, pe abdomen;
drenaje, facute prin plaga operatorie şi care nu respecta vascularizatia şi enervatia;
materialele de sutura şi infecţiile postoperatorii, care, duc, la eliminarea firelor;
ileusul postoperator şi varsaturile.
Semnele eventratiilor sunt:
asimetria peretelui abdominal;
tumefactia care se reduce partial datorita aderentelor sacului şi continutului;
durerea la efort şi constipatia, prin aderente între intesţinele, din sacul de eventratie;
din anamneza, reţinem numarul operaţiilor, supuratiile postoperatorii şi eventuale, afecţiuni
asociate care favorizeaza apariţia eventratiilor;
diastazul este frecvent asociatl el constă, în indepartarea muschilor drepti abdominali,
datorita slabirii consistentei liniei albe.
Tratamentul eventratiilor este chirurgical. Operaţia nu se face, mai înainte de sase luni. Se
asteapta vindecarea granuloamelor de fir, fistulelor şi dermitelor.
Operaţia constă în incizii eleptice, cu dermolipectomie. Refacerea peretelui abdominal se
poate, face în două moduri:
prin procedee anatomice, adica strat cu strat;
prin procedee care folosesc plastii: cutanate, plase, fascii.

EVISCERATIILE

Evisceratiile se caracterizeaza prin iesirea continutului abdomnal, prin piele, la vedere.


Ele pot fi:
-posttraumatice: harakiri, distrugeri ale peretelui abdominal;
-postoperatorii.
Evisceratiile postoperatorii sunt, de două feluri:
-precoce, cand se produc, în primele 3-5 zile, de la operaţie şi care se insotesc de socul
peritoneal, grav;
-tradive sau fixate, care apar, după 8-10 zile, precedate de supuratii.
Semnele evesceratiilor sunt locale şi generale:
-locale: anse sau epiploon care iesi, la exterior, prin piele;
-generale, semnele de soc: traumativ, peritoneal, hemoragic şi care, se insotesc de tulburari
respiratorii şi cardiovasculare.
Tratamentul este profilactic, avand la baza:
-tonificarea peretelui abdominal, înainte de operaţie;
-tratamentul unor boli cauzale: diabet, anemie, truse, etc. ;
-incizii şi suturi corecte, care sa respecte vascularizatia şi inervatia;
-infasarea peretului abdominal, după operaţie, la bolnavii predispusi sa faca evisceratii.

Contuzii abdominale

Competente vizate:
1.Definirea ,clasificarea si recunoasterea tipurilor de contuzii si plagi

48
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

2.Acordarea primului ajutor in contuzii si plagi

Se definesc:
a)dupa modul de actiune al agentului vulnerant-contuziile pot apare prin:

-Lovire directa simpla,strivire,contralovitura


-Lovire prin efect exploziv,loviri combinate
b)dupa cum actiunea agentului vulnerant se limiteaza la perete sau intereseaza
viscerele,contuziile se impart in:
-Contuzii cu leziuni limitate la peretele abdominal
-Contuzii cu leziuni viscerale
Contuzii cu leziuni limitate la peretele abdominal
-se prezinta sub mai multe forme:
-Revarsat sero-hematic subcutanat Morel –Lavalle
-Clinic-bombarea tegumentelor,echimoze,tegumente supraiacente reci,cianotice
-Tratament-punctie ,evacuare,antibiotice,pansament compresiv local
-Hematom subaponevrotic-localizat cel mai frecvent in teaca m.drepti abdominali
-Tegumentele bombeaza discret,echimoze la 6-12 ore dupa traumatism,durere spontana si
accentuata de palpare
-Dg.-pe ecografie si punctie exploratorie
-Tratament-punctie evacuatorie,punga cu gheata,prisnite locale cu rivanol
-Hematom properitoneal-tablou fals de iritatie peritoneala,se face tratament chirurgical
-Herniile si eventratiile postcontuzionale-la nivelul zonei contuzionate :tumefactie dureroasa
,cu echimoze tegumentare,mobila si reductibila;tratament-chirurgical

Contuzii abdominale cu leziuni viscerale-au drept complicatii:


-Sdr.de hemoragie interna
-Sdr.peritoneal
-Forme clinice tardive:hemoragie intraperitoneala in 2 si 3 timpi,ocluzie
intestinala,pancreatita posttraumatica,etc.

Hernia crurala (femurala)

-iese din abdomen pe sub arcada crurala,prin partea interna a inelului femural,deci inauntrul
vaselor femurale,in exteriorul spinei pubisului.
-este mai frecventa la femei si are o mare tendinta la strangulare
-se deosebeste de hernia inghinala prin faptul ca tumora herniara se gaseste dedesubtul
arcadei crurale
-tratament-chirurgical

Hernia inghinala

Este mult mai frecventa la barbati;ea se produce prin canalul inghinal (canalul pe unde
testiculul impreuna cu anexele sale coboara in perioada fetala din abdomen in scrot).
Etiopatogenie

49
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

-de-a lungul canalului inghinal exista o zona slaba aponevrotico-musculara,pe unde


peritoneul,impins de un organ abdominal(o ansa intestinala ,de obicei)patrunde in timpul
executarii unor eforturi mari in canalul inghinal
-la batranete,hernia poate sa apara la eforturi mai reduse:mictiune dificila in caz de adenom
de prostata ,eforturi de defecatie la constipati,eforturi de tuse
-pot fi unilaterale sau bilaterale
Simptomatologie
-durere-in regiunea inghinala sau inghinoscrotala;cedeaza imediat in decubit dorsal;cand
durerea este permanenta si puternica inseamna ca hernia s-a strangulat
-prezenta unei tumori in canalul inghinal sau/si in scrot,elastica la palpare , reductibila in
ortostatism si care dispare in decubit dorsal;cand tumora este ireductibila inseamna ca este
strangulate
-prezenta orificiilor herniare dilatate-la palpare se simte ansa care iese din abdomen in
canalul inghinal si care poate cobori in scrot;la efortul de tuse se percepe impulsul la tuse

Tratament
-chirurgical-incizie,gasirea sacului herniar,introducerea organelor herniate in
abdomen,rezecarea sacului herniar,sutura acestui sac la baza

Herniile

Def.Iesirea partiala sau totala a unuia sau a mai multor organe din cavitatea sau din invelisul
lor normal,printr-un canal sau orificiu preexistent(congenital) sau creat de catre impulsul
continuu pe care-l exercita organul care herniaza.
Clasificare
-hernia inghinala,crurala,ombilicala,epigastrica
-hernia hiatala
-hernia de disc-hernierea unui disc intervertebral in spatiul epidural
-hernia cerebrala-iesirea unei portiuni din creier ca urmare a unui traumatism
-hernia pulmonara-iesirea plamanului sub piele prin lipsa unei portiuni din peretele costal
-hernia musculara-iesirea printr-un orificiu aponevrotic,creat accidental(la sportivi),a unei
portiuni din muschi

Peritonita

Inflamarea peritoneului urmata de dezvoltarea unui sdr.patologic ce impune un tratament de


urgenta,adecvat cauzei care a produs peritonita.
Etiopatogenie
-Peritonita acuta difuza secundara-este determinate de patrunderea germenilor pe mai multe
cai:
-Prin perforarea unui organ cavitar datorita unui process patologic al acestuia
-Prin perforarea unui
organ cavitar datorita unui traumatism abdominal
-Prin infectarea peritoneului datorita unui agent vulnerant(arma alba,glonte)
-Prin insamantarea peritoneului pe cale hematogena
-Pe cale genitala la femei

50
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

-Peritonita acuta primitiva-in special la sugar si la copii;insamantarea se face pe cale


hemtogena sau limfatica,de la focare situate la distanta de abdomen;germenii cei mai intalniti
sunt:pneumococul,gonococul,streptococul,stafilococul

Simptomatologie
-Semne locale-
-Durerea –extrem de vie ;se localizeaza in functie de organul perforat
-“strigatul Douglas-ului”-durere vie declansata de palparea peritoneului prin intermediul
peretului vaginal si rectal
-semnul Blumberg pozitiv-durere vie la retragerea brusca a mainii de pe peretele abdominal
-Contractura peretului abdominal-degetele nu pot invinge tonicitatea muschilor abdominali
contractati reflex (abdomen “de lemn”)
-Apararea musculara
-Greata,varsaturi,retentie de urina,meteorism
-Pneumoperitoneu-aer in peritoneu-se evidentiaza pe radiografie sub forma unei semilune
intre cupola diafragmatica si ficat

Semne generale
-Alterarea starii generale
-TA scade,tahicardie,febra
-Facies tipic-agitat,palid,transpirat

Investigatii
-Leucocitoza
-Scaderea masei circulante,dereglarea ionogramei sangvine

Tratament
-principii generale:
-Evacuarea puroiului din cavitatea peritonela in cazurile grave,sosite tarziu care nu suporta o
interventie completa
-Incizii in una sau in ambele regiuni iliace
-Spalarea peritoneului cu ser fiziologic cald,aspirarea lichidului peritoneal si introducerea
tuburilor de dren
-Reechilibrare hidroelectrolitica cu aspiratie gastrica,antibiotice,vitamine
-Cand starea b.este buna-se trateaza radical leziunea cauzala

Plagi abdominale

Se definesc prin existenta unei solutii de continuitate la nivelul tegumentelor.


Clasificare/etiopatogenie
-Penetrante-in care peritoneul comunica cu exteriorul;pot fi:
-Simple-cand deschid peritoneul dar nu intereseaza nici un organ
-Cu leziuni viscerale
-Cu leziuni complexe
-Nepenetrante-nu intereseaza peritoneul;pot fi:

51
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

-Simple-fara leziuni viscerale


-In seton-plaga are un orificiu de intrare si unul de iesire(arme de foc)

Examen clinic
-trebuie sa se
faca rapid,impletindu-se cu gesturile de reanimare
-se evalueaza functiile vitale,se evidentiaza starea de soc,se face un prim bilant al leziunilor
-Inspectia-poate constata:
-Leziuni tegumentare:plagi,echimoze,excoriatii
-Bombarea circumscrisa a tegumentelor(revarsat serohematic,hematom)
-Hernii,eventratii,evisceratii posttraumatice
-Scurgeri de continut patologic prin plaga(suc gastric,bila,continut fecaloid,,urina)
-Deformari ale toracelui,coloanei,bazinului sau ale membrelor
-Palparea-evidentiaza durerea,contractura musculara,apararea musculara
-Percutia-in sdr.de iritatie peritoneala,evidentiaza durerea la lovirea usoara cu degetele
flectate(semnul clopotelului)
-Ascultatia-in leziunile unui viscer cavitar-lipsesc zgomotele peristaltice in peste 90% din
cazuri
-Tuseul rectal sau/si vaginal-este obligatoriu-durerea provocata la palparea fundului de sac
Douglas,bombarea acestuia sau impastarea dureroasa traduc un revarsat intraperitoneal

Explorari paraclinice
-Ex.de laborator-Ht,Hb,leucocite,gr.sangvina,Rh,transaminaze,teste de coagulare,ex.urinii
-Ecografia,CT
-Punctia abdominala+frotiu si insamantari pentru decelarea germenilor si a sensibilitatii lor la
antibiotice
Tratament-in functie de organul afectat
Furunculul

Este o infectie a aparatului pilosebaceu(a firului de par) si a glandei aferente firului de


par,data de stafilococul auriu.

Etiopatogenie
-apare la persoane care lucreaza mult in praf,mai ales vara,la personalul sanitar(in special la
cei din chirurgie);de pe piele,unde este habitatul lui natural,stafilococul patrunde prin
scarpinare sau printr-o escoriatie in teaca unui fir de par apoi in bulbul parului si in glanda
sebacee aferenta
-Cauze favorizante locale:piele murdara,infectata ;iritatiile indelungate care produc
mici rani;frecarea pe care o produce imbracamintea
-Cauze favorizante generale:surmenajul fizic si intellectual,alcoolismul,boli grave
epuizante(DZ,febra tifoida,BPOC),transferul germenilor pe cale sangvina

Simptomatologie si evolutie
-orice inflamatie se caracterizeaza prin 5 semne si simptome:rubor(roseata),calor(caldura
locala),tumor(tumefiere ),dolor(durere),functio laesa(impotenta functionala)
-la inceput apar pe piele rubor si calor;dupa 3 zile ,infectia are marimea unei alune si se
simte o induratie,aparand tumor;b.are o senzatie de prurit care se transforma intr-o durere

52
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

vie;in centru acestui proces se observa unul sau mai multe fire de par,in jurul carora se poate
forma o flictena ce contine o cantitate mica de lichid
-evolueaza inca 4-6 zile ,timp in care creste iar la 8-10 zile de la debut este copt,firele de par
se elimina si se vede clar o zona alb-galbena
-apare o stare subfebrila;deseori se observa ca de la furuncul pornesc cateva trenee
limfatice (dare rosietice)care merg de-a lungul vaselor limfatice catre ggl.care devin mari si
durerosi(Ap satelita)

Tratament-incizia si eliminarea puroiului si a tesuturilor necrozate

Hidrosadenita
Este inflamatia glandelor sudoripare.Aspectul sau clinic este foarte apropiat de cel al
furunculului.Se dezvolta in axila si in reg.perianala acolo unde exista gl.sudoripare in
nr.mare.
Nerespectarea unei igiene riguroase,mai ales de catre cei ce lucreaza in praf,iritatiile locale
sau micile excoriatii,pot determina aparitia ei.

Tratament
-incizie prin care se elimina un puroi gros sau seros
-tratament general (antibiotice ,vitamine)
-are mare tendinta spre recidiva

Abcesul cald
Etiopatogenie
-Infectia ia nastere prin inocularea din afara inauntru a unor germeni patogeni fie datorita
unei plagi superficiale (inteparea intr-un cui,sarma,aschie de lemn),fie datorita unei plagi mici
facute prin scarpinare .Acestea se inchid repede la suprafata ,infectia continuand sa se
dezvolte in profunzime.
-Uneori,abcesele sunt urmarea introducerii unor microbi in timpul unei injectii facute cu
materiale sau solutii nesterile.Alteori,abcesele apar si prin raspandirea unor germeni pe cale
hematogena sau limfatica .
-Germenii cei mai frecventi in abcese sunt
stafilococul si streptococul dar si pneumococul ,gonococul .Spre deosebire de furuncul
,abcesul nu are un microb specific .

Simptomatologie
-semne locale –cele 5 caracteristici-pielea de la nivelul abcesului devine cu timpul rosie
,livida si apoi violacee;la inceput prezinta o induratie apoi el devine fluctuant;este preferabil
sa se faca o punctie exploratorie atunci cand nu exista certitudine
-semne generale-febra moderata,frisoane,,stare generala alterata,agitatie
-ex.de laborator-leucocitoza,VSH-usor crescuta

Evolutie
-dupa ce abcesul a colectat complet ,pielea se subtiaza si uneori abcesul se evacueaza
spontan
-de regula,abcesele nu se evacueaza singure ,ci se extind si →un flegmon sau se imprastie
pe cale limfatica sau sangvina→abcese in diverse organe sau septicemie

53
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Tratament
-incizie larga cu drenajul cavitatii cu tuburi de dren ,asezate decliv
-administrare de sulfamide ,penicilina,,vaccin polimicrobian

Flegmonul
Este o inflamatie difuza ,rezultata in urma unei inoculari microbiene de o virulenta foarte
crescuta si in cantitate mare .Spre deosebire de abces,infectia nu are tendinta de limitare ,de
aceea starea bolnavului se altereaza foarte repede.
Etiologie
-Urmarea unei infectii intrate in organism prin plagi (zdrobiri de tesut)
-Cel mai frecvent germene este streptococul si foarte des ,germeni anaerobi(asocieri)
Simptomatologie
-Stare generala grava,cu febra > 40 grade ,cu oscilatii mari seara fata de
dimineata,frisoane,vomismente
-Local-durere vie,palparea evidentiaza la inceput o impastare difuza ,apoi o zona fluctuenta
,apare o limgangita intensa si Ap satelita
-Regiunea cu flegmon nu poate fi miscata din cauza durerii
-Leucocitoza
Tratament
-Local-incizie larga,evacuatoare,drenaj,contraincizii+o lunga perioada de pansamente
-General-antibiotice cat mai precoce pe baza antibiogramei ,perfuzii cu SG,SF,vitamine(in
special vitamina C)
Erizipelul
Este o inflamatie a pielii care intereseaza dermul ,produsa de streptococ,foarte contagioasa.
Etiologie
-este rezultatul inocularii in derm a streptococului ,fiind urmarea suprainfectarii unei plagi mai
mari,neglijate sau chiar a unor mici zgaraituri
-are tendinta la recidiva
Simptomatologie
-Temperatura ce creste brusc la 39-41 grade ;puls slab,rapid
-Dupa 1-2 zile ,apar fenomene locale :pielea din jurul plagii sau a portii de intrare a infectiei
devine rosietica ,calda ,tumefiata ,dureroasa
-Marginile erizipelului sunt proeminente (inalte),cu aspect de placard
-De la nivelul placardului pleaca trenee de limfangita +Ap satelita
Tratament
-Profilactic-cel mai eficace
-Cand a aparut se face i.m. sau i.v. in perfuzie –Penicilina 4 mil.u./zi la adult
-Local-badijonari repetate cu tinctura de iod
-In caz de intoxicatie accentuata,se face reechilibrarea organismului cu SG,SF,vitamine
NU NECESITA INTERVENTIE CHIRURGICALA(INCIZII)!!!

Gangrena gazoasa (G.G.)


Este o infectie acuta cu germeni anaerobi ,foarte grava ,caracterizata printr-o necroza
masiva si extensiva a tesutului ,infiltratie gazoasa si alterarea rapida a starii generale.
Etiologie
-Orice plaga se poate complica cu o gangrena gazoasa dar in special cele aparute dupa
traumatisme grave,cu distrugeri mari de tesut ,in care circulatia arteriala e suprimata si in

54
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

plaga au patruns resturi de imbracaminte sau


pamant
-Germenii anaerobi implicati:bacilul perfringes,bacilul edemului malign si clostridiile ;G.G
netratata evolueaza rapid spre septicemie;microbii nu patrund in sange deci NU VOM GASI
IN HEMOCULTURA O BACTERIEMIE !!
Simptomatologie
-G.G. se declanseaza dupa cateva ore sau dupa 4-5 zile de la accident
-Daca leziunea este la unul din membre ,acesta se tumefiaza ,apare edemul,pielea devine
livida,cu flictene;bolnavul declara CA-L STRANGE PANSAMENTUL SI CERE INSISTENT
SA-I FIE LARGIT SAU SCHIMBAT!!
-Plaga ia aspect mortificat,are miros fetid,se observa sfaceluri si,prin presiune ,se
evidentiaza crepitatii ,degetele sunt palide ,nu mai pot executa miscari obisnuite ,pielea este
rece
-BOALA ESTE FOARTE CONTAGIOASA!!astfel incat personalul sanitar care efectueaza
pansamente trebuie sa ia masuri speciale de dezinfectie :materialul moale folosit este trimis
la crematoriu iar instrumentarul este sterilizat
-BOLNAVII CU G.G. VOR FI IZOLATI DE CEILALTI!!
-Odata cu extinderea G.G.,starea generala se altereaza foarte rapid :fata pamantaie,ochi
excavati,apar transpiratii ,limba uscata ,agitatie initiala apoi inconstienta ,temperatura creste
la 40-42 grade ,puls filiform ,tahipnee,colaps,moarte
Tratament
-Profilactic-CEL MAI IMPORTANT!!-RESPECTAREA MASURILOR DE ASEPSIE;cand in
unitatea sanitara vine un bolnav cu o plaga plina de sfaceluri ,pamant,resturi alimentare
primul gest va fi ca,sub anestezie locala sau rahidiana sa-i facem o toaleta chirurgicala
foarte riguroasa ,sa-i extragem tesuturile mortificate si sa ne asiguram ca beneficiaza de o
circulatie arteriala buna ;ori de cate ori vascularizatia intr-o extremitate este compromisa
definitiv ,se va recurge la amputatie
-Curativ
-chirurgical:debridari largi,excizii ale tesuturilor necrotice ,incizii plasate in axul membrului
;plagile vor fi spalate cu multa apa oxigenata si lasate larg deschise ;in caz de evolutie
extensiva ,se amputeaza membrul ,la distanta de focar,in plin tesut sanatos,circular,fara
sutura
-general-simultan:echilibrare hidroelectrolitica ,hemodinamica si metabolica prin perfuzii cu
SG 5-10%,sange ,solutii electrolitice ,albumina umana;sedare cu morfina ,novocaina sau
barbiturice ;oxigenoterapie hiperbara;Penicilina 20 milioane unitati/zi i.m. sau
i.v.+metronidazol

Antraxul (carbunele-pustula maligna)


Este o boala infectioasa produsa de bacilul carbunos (rezista pana la 120 grade).
Etiologie
-sursa de infectie :cadavrele animalelor moarte de carbune si aruncate pe camp sau
ingropate superficial;poate apare ca o imbolnavire profesionala la cei ce manipuleaza carne
sau piei provenite de la animale bolnave(ciobani,macelari,tabacari,etc.)
Patogenie
-infectarea se poate face pe 3 cai:
-tegumentara-rezulta carbunele cutanat sau
pustula maligna-98 % din cazuri
-digestiva-rezulta carbunele intestinal

55
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

-respiratorie-aspect de pneumonie
-indiferent de calea de infectare ,ele se pot complica cu septicemia carbunoasa si
meningoencefalita purulenta si hemoragica
Simptomatologie
-pentru antraxul cutanat
-locala-pustula maligna(buba neagra)-apare la locul de inoculare,cel mai des pe
maini,antebrat,brat,fata,gat;in 1-2 zile apare o macula pruriginoasa;la 24-48 ore apare o
vezicula cu lichid serosangvinolent sau purulent care prin grataj se sparge si rezulta o
eroziune dermica galbuie sau rosietica ce devine rapid neagra ,marginita de un inel de
vezicule ;ea este insotita de un edem perilezional important,nedureros
-generala-initial minore:febra care ajunge la 40-41 grade,frison,cefalee,dureri in
membre,astenie,tahicardie,hTA,varsaturi,diaree,oligurie
-netratat,bolnavul intra in septicemia,colaps,coma,moarte
Tratament
-profilactic-masuri de protectie a muncii in industria carnii,blanariei,tabacariei;animalele vor fi
vaccinate preventive
-curativ:
-local-pansamente sterile
-general-ser anticarbunos 60-100 ml/24 ore in pustula maligna si 100-200 ml in celelate
forme;antibioticoterapie cu Penicilina G in doze de la 2 milioane unitati pana la 20 mil.-i.m. si
i.v.

Tetanosul
Este o boala infectioasa manifestata printr-o hiperexcitabilitate generala,cu contractii
musculare spasmodice ,tonice,dureroase,paroxistice.

Etiologie
-Bacilul tetanic(anaerob) ce se gaseste in praf si pe/sub pamant pana la o adancime de 30
cm
-Infectia tetanica apare dupa plagi in care a patruns si pamant dar si dupa o simpla
intepatura ,in plagi infectate inchise

Patogenie
-bacilul tetanic,odata patruns in organism,se
cantoneaza la locul de intrare ,se inmulteste si elibereaza o toxina foarte puternica numita
exotoxina tetanica;aceasta se imprastie in tot organismul ,fie de-a lungul nervilor periferici,fie
pe cale sangvina ,producand o intoxicatie grava ,urmata de moarte

Simptomatologie
-perioada de incubatie =15 zile
-plaga in care se dezvolta infectia tetanica nu are tendinta la cicatrizare,are un aspect
uscat,negricios si aton
-cefalee,greata,anorexie,somnolenta marcata ;b.acuza dureri la cea mai mica atingere a
corpului
-cu atentie se pot observa contractii mici,repetate,spontane sau declansate de medic,ale
maselor musculare din vecinatatea plagii
-temperatura creste la 38-39 grade,tahicardie

56
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

-dupa 5-6 zile apare semnul tipic:contractura musculara permanenta !;aceasta incepe intai
la grupele musculare din jurul portii de intrare a infectiei apoi se generalizeaza prin
contractura maseterilor care da un trismus tipic(b.pare ca rade fortat sau rautacios = risus
sardonicus) si apare opistotonusul
-fotofobie accentuata ,sfincterele se contracta si rezulta retentie de urina si materii
fecale;temperatura creste la 41-42 grade →moarte prin asfixie datorata contracturii muschilor
respiratori si spasmului glotei
-uneori,dupa o infectie cu tetanus,bacilii tetanici se pot inchista la locul de intrare ,plaga se
vindeca si boala poate sa nu apara imediat ci peste ani de zile,ca urmare a unei operatii in
zona respectiva sau a unui traumatism care a produs o plaga

Tratament

I.Preventiv,nelegat de existenta plagilor tetanigene-vaccinare diferentiata:


imunizare in prima copilarie-se face cu trivaccin DTP:
-la 3 luni:0,5 ml DTP+2 inoculari cu 0,5 ml DTP la cate 4 saptamani diferenta
-intre 1-2 ani:rapel cu 0,5 ml DTP
-la 3 ani:rapel cu 0,5 ml DTP
-intre 6-7 ani:rapel cu 0,5 ml DT (bivaccin)
-la 13 ani:rapel cu 0,5 ml DT
imunizare activa la cei ce nu au fost vaccinati in copilarie –se face cu ATPA:2
inoculari de 0,5 ml DTP la interval de 4 saptamani
-rapel 1 peste 1 an cu 0,5 ml ATPA
-rapel 2 dupa 5 ani cu 0,5 ml ATPA
profilaxie antitetanica a nou-nascutului –se face prin inocularea mamei in luna a
VI-a de sarcina cu 0,5 ml ATPA

II.Profilaxia la bolnavi cu plagi tetanigene:plagi intepate cu aschii,cuie,spini,prin muscatura


de animale ,plagi cu tesuturi devitalizate ,infectate ,fracturi deschise ,avort empiric,arsuri de
grd.2 si 3 sau orice plaga murdarita cu pamant,praf:
-se face curatirea chirurgicala a plagilor ,extragerea si curatirea de corpi straini ,spalarea cu
apa oxigenata ,KnMnO4+penicilina G 2-3 milioane/zi-7-10 zile
-masurile de profilaxie specifica se aplica diferentiat:
persoanele sigur vaccinate antitetanic-se fac 0,5 ml ATPA i.m.
persoanele nevaccinate sau cu antecedente vaccinale nesigure –ser antitetanic in
doza unica de 3000-15000 cu desensibilizare prealabila si 0,5 ml ATPA in alta zona decat
serul antitetanic + inca 2 inoculari de 0,5 ml ATPA la cate 14 zile
seroprofilaxia antitetanica la nou-nascut-se face doar cand nasterea s-a produs in
conditii neigienice –se administreaza o doza unica de 500 unitati ser antitetanic si zilnic cate
400000 unitati Penicilina G-timp de 7-10 zile ;daca b.este allergic la ser ,se adm.numai ATPA
si Ig antitetanica umana in doza unica de 200 u.la copil i.m.si 400-500 u.la adult

III.Tratament curativ-in serviciile de boli infectioase

Septicemia

57
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

Este o infectie acuta generalizata in care, din unul sau mai multe focare septice existente in
organism,se descarca repetat in circulatie germeni patogeni si toxine microbiene .
Etiologie
-germeni aerobi si anaerobi
-este determinata de patrunderea in sange a germenilor din abcese ,flegmoane mari si
profunde ,netratate la timp dar apar si in urma unor infectii limitate dentare,amigdaliene
,otice,renale,apendiculare,etc
Simptomatologie
-stare generala alterata toxica :frison,greata,varsaturi,cefalee,tahicardie,dispnee,stare de
semiconstienta ,febra hectica ,oligurie,tegumente si mucoase uscate
-leucocitoza,albuminurie,hemocultura pozitiva in plin frison
-semnele locale permit uneori depistarea sursei generatoare de septicemie :flegmon fesier
,abces apendicular ,plaga infectata,etc.

Tratament
-profilactic-tratarea corecta a plagilor,evitarea suprainfectiilor ,evacuarea completa a
abceselor si flegmoanelor ,hematoamelor,evitarea infectiilor in timpul si dupa operatii
-curativ-in cazul aparitiei focarelor septice,acestea se evacueaza prin punctie sau chirurgical
+ antibiotice conform antibiogramei+ seroterapie specifica ,transfuzii de
sange,plasma,vitamine,cortizon

Septicopioemia

Este o infectie generalizata in care exista foarte multe focare metastatice purulente localizate
in special in plamani,rinichi,splina,creier.oase,cavitatea abdominala .
Simptomatologie
-cea de la septicemie + prezenta focarelor infectioase multiple descoperite prin diferite
manevre clinice,ex.radiologic sau interventii chirurgicale
Prognostic-prost,mai ales daca germenii sunt rezistenti la antibiotice si daca organismul are
o rezistenta scazuta
Tratament
-profilactic-tratarea corecta a plagilor,evitarea suprainfectiilor ,evacuarea completa a
abceselor si flegmoanelor ,hematoamelor,evitarea infectiilor in timpul si dupa operatii
-curativ-in cazul aparitiei focarelor septice,acestea se evacueaza prin punctie sau chirurgical
+ antibiotice conform antibiogramei+ seroterapie specifica ,transfuzii de
sange,plasma,vitamine,cortizon

TBC Ganglionara

Este consecinta unei infectii TBC care evolueaza sau a evoluat intr-un organ.Poate sa
evolueze ca o boala de sine statatoare chiar dupa ce focarul primitiv s-a linistit sau s-a
vindecat.
Simptomatologie

58
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

-prezenta uneia sau a mai multor tumorete,insirate de-a lungul lantului limfatic
respectiv:gat,axila ,regiunea inghinala,etc.;la inceput ,ggl.sunt tari si de marime medie ,apoi
cresc in volum,mijlocul lor se ramoleste si apare un mic abces rece si devin mai moi;cateva
saptamani,ggl.evolueaza independent unul de altul,se palpeaza bine si seamana cu niste
“margele pe ata”;ulterior se aduna si adera la tesuturile vecine si contin puroi(cazeum)
-starea generala se altereaza :subfebrilitate ,VSH crescuta,,leucocitoza (predomina
limfocitele)
-pielea se subtiaza si se perforeaza lasand sa se evacueze puroi cremos,galben-
verzui,continand grunji alb-galbui (cazeum)
Tratament
-profilactic-copilul trebuie vaccinat imediat dupa nastere cu BCG
-curativ-antibiotice si tuberculostatice(Hidrazida,Rifampicina,Streptomicina,etc.)
-alimentatie bogata in vitamine,calciu;odihna,cure repetate la munte
-tratament chirurgical-cand adenopatia nu are tendinta la retrocedare ci tinde spre ramolire.

Abcesul rece

Este urmarea evolutiei unui proces tuberculos osteoarticular,ganglionar sau pleural.


Simptomatologie
-formatiune tumorala relativ moale ,voluminoasa ,continand 1-2 l puroi sau mai mult
-nu prezinta semnele tipice ale unei inflamatii ci doar tumefiere,cu evolutie lenta
-se poate suprainfecta cu germeni banali
Tratament
-abcesele mici se vindeca in momentul in care procesul tuberculos determinant se vindeca
-repaus ,vitaminoterapie ,antibiotice
-punctie :se goleste puroiul si se introduc in cavitate Streptomicina si Hidrazida

59
Scoala Postliceala Sanitara “Laureatus”2015

60

S-ar putea să vă placă și