Teoria de compromis a lui Alfred Marshall (1842 - 1924) S-a născut la Londra, în familia unui funcţionar

mărunt de la Banca engleză. Era de mic copil pasionat de matematică, deşi părintele îl impunea să înveţe
literatura clasică şi teologia. Intrând la Universitatea din Cambridge, el studiază matematica, filosofia şi
darwinismul, ca până la urmă să studieze economia politică. Marshall efectuează o sinteză a economiei
politice clasice şi reuneşte unele teze ale lui Ricardo, Malthus, Say, cu cele ale lui K.Menger, S.Jevons,
L.Walras. În 1890 publică lucrarea „Principiile economiei politice”. Ca si J.S.Mill in doctrina liberala
clasica, A.Marshall a fost figura finala, de sinteza a revolutiei marginaliste. Asemenea operei lui J.S.Mill
„Principii de economie politica”, „Principiile stiintei economice” ale lui Marshall au reprezentat cadrul
cel mai deplin de cunostinte economice de la finele sec. XIX si manualul principal al studentilor
economisti pâna la aparitia „Economics”-ului lui P.Samuelson, în care efectuiază studierea vieţii reale: 1.
Respinge conceptul clasicilor cu privire la „Homo economicus” ca fiind prea general, afirmând că în viaţa
economică avem de a face nu cu simboluri ci cu oameni adevăraţi. 2. Îndreaptă cercetările teoretice de
la abstracţionism (neoclasicii) spre studierea fenomenelor reale. Astfel dacă L.Warlas a elaborat modelul
concurenţei pure şi perfecte inexistente, Marshall studiază comportamentul preţurilor în condiţiile
concurenţei imperfecte, situaţie ce corespunde realităţii. 3. El propune ca termenul de „economie
politică” să fie înlocuit cu termenul de „economix”, tinzând să transforme astfel ştiinţa despre economie
într-o ştiinţă exactă. Înclinatia lui Marshall spre sinteza s-a manifestat in câteva directii. În primul rând,
Marshall avea o proprie viziune asupra gradului de utilizare in cercetarea economica a metodelor
matematice. Fiind matematician de forta el, spre deosebire de colegii sai Jevons si Walras, acorda
matematicii un rol destul de modest, toate diagramele din lucrarea sa fiind date in notele de subsol, iar
ecuatiile algebrice – in anexe. Scopul era nu doar de a reda materialul mai simplu si accesibil. Marshall
considera ca supraaprecierea matematicii in analiza economica poate deveni un pericol, „reorientând
atentia noastra la probleme imaginare”. Însa dezvoltarea ulterioara a teoriei economice nu a mers pe
calea indicata de el, metodele matematice devenind unul din instrumentele principale ale analizei
economice contemporane. În al doilea rând, considerând marginalismul drept o evolutie si nu o
revolutie, Marshall a incercat sa combine abordarea marginalista cu cea clasica si istorica. Asemenea
clasicilor, el punea pe prim plan problema cresterii economice si a repartitiei veniturilor, iar criticând
unilateralismul lui Jevons, a integrat in teoria marginalista analiza costului de productie. Spre deosebire
de alti economisti englezi, Marshall aprecia inalt realizarile teoretice ale scolii istorice germane, fiind
interesat de metoda evolutionista, analiza comparativa a diferitor epoci si tari, de studierea aspectelor
etice si juridice. 68 Economia ca parte a biologiei: El formulează o lege, conform căreia între agenţii
economici are loc în permanenţă aceeaşi luptă pentru existenţă, luptă în care învinge cel mai puternic,
care reuşeşte să se adapteze mai bine la condiţiile existente. Ea este binevenită pentru societate,
deoarece duce la dispariţia elementelor slabe, neefective, economia scăpând astfel de factorii care-i
reţin dezvoltarea. Sinteza teoriei valoare – muncă şi valoare - utilitate A.Marshall, ultimul neoclasic
încearcă să găsească o reconciliere între teoria obiectivă a valorii, cu cea subiectivă. După părerea lui, a
încerca să determini dacă valoarea bunului este determinată de costul de producţie sau utilitate, e ca şi
cum ai dori să determini dacă lama superioară sau inferioară a unui foarfece este aceea care taie hârtia.
Valoarea, spune A.Marshall, este bazată pe utilitatea finală şi pe cheltuielile de producţie. Teoria
preţurilor Potrivit acesteia preţul este stabilit prin interacţiunea a trei factori importanţi: a) Cheltuielile
de producţie b) Utilitatea marginală c) Cererea şi oferta El susţine că preţul pe care consumatorul este
predispus să-l plătească este determinat de utilitatea marginală a bunului, pe când vânzătorul are ca
punct de reper, la fixarea preţului, mărimea cheltuielilor de producţie. Astfel, ţinând cont de aceşti doi
factori, preţul depinde de cerere şi ofertă. Şi în punctul în care cererea se întâlneşte cu oferta se şi află
preţul la marfa respectivă. Totodată, A. Marshall introduce conceptul de elasticitate a cererii şi ofertei.
Cerere elastică – există în cazul când cererea se va schimba într-o măsură mai mare decât preţul mărfii.
Cerere inelastică – cererea se va schimba într-o măsură mai mică decât schimbarea preţului. Cea mai
neelastică cerere este la produsele de primă necesitate ca: pâinea, cartofi, lapte etc. Teoria salariului A.
Marshall a dezvoltat teoria lui D. Ricardo, cu privire la repartizarea venitului, evidenţiind patru şi nu trei
categorii de venit: 1. Renta – pământ 2. Salariu – muncă 3. Dobânda – capital 4. Profit – spirit de
iniţiativă Primele trei categorii de factori sunt cerute de către oamenii de afaceri şi oferiţi de către alţi
indivizi. Spiritul de iniţiativă, din contră, este cerut de societate şi oferit de oamenii de afaceri. El
vorbeşte de salariu, ca o formă dependentă de nivelul civilizaţiei, care i-ar asigura muncitorului un nivel
de viaţă decent, o educaţie şi o formare profesională. 69 6.5. Contribuţia neoclasicilor la dezvoltarea
teoriei economice.  Revolutia marginalista a condus la o revedere radicala a obiectului,metodelor de
cercetare si chiar a denumirii teoriei economice, doctrina neoclasica, generata de ea, constituind o
reactie intelectuala fata de doctrina liberalismului clasic.  Elementele de comunitate intre doctrina
clasica si cea neoclasica pot fi reduse la urmatoarele: individualism metodologic, concurenta perfecta,
autoreglarea economiei, interventia minimala a statului in economie.  Neoclasicii au introdus un nou
obiect de studiu a teoriei economice – alocarea eficienta a resurselor disponibile, si noi subiecti de
studiu – consumatorii si producatorii cu interese interdependente.  Abordarea marginalista a valorii
este opusa abordarii liberalilor clasici: teoria valoaremunca/costuri este inlocuita cu teoria valoare-
utilitate.  Postulatele fundamentale ale doctrinei neoclasice se reduc la urmatoarele: preferinte stabile
ale indivizilor, detinerea de catre indivizi a informatiilor complete, rationalitatea alegerii, tendinta spre
atingerea echilibrului pe piata.  Începuturile revolutiei marginaliste se caracterizeaza prin formarea a
trei scoli – austriaca,elvetiana si anglo-americana, ale caror fondatori au fost C.Menger, L.Walras si
W.S.Jevons.  Şcoala austriaca a acordat o atentie deosebita mai ales problemelor legate de nevoi,
bunuri, valoare si proportiile de schimb. Anume in cadrul ei s-a ajuns la concluzia ca valoarea bunului
este un rationament subiectiv si nu o calitate intrinseca a bunului; ca cu cât bunul este mai abundent, cu
atât valoarea lui este mai mica; ca marimea valorii se masoara prin utilitatea marginala.  Prin lucrarile
lui E. von Bohm-Bawerk au fost aduse contributii originale la teoria capitalului si a dobânzii. Capitalul
este conceput nu ca factor de productie ci, mai degraba, ca mijloc de majorare a productivitatii
celorlaltor factori de productie. Dobânda este apreciata ca rezultat al timpului datorita preferintei
indivizilor spre consumul curent.  Prin cercetarile lui F. von Vieser in circulatia stiintifica a fost introdusa
una din cele mai importante categorii ale teoriei economice contemporane – costul alternativ.  Şcoala
elvetiana se deosebeste de celelalte scoli marginaliste prin tendinta de a da expresie matematica
oricarui rationament economic. Anume prin contributiile reprezentantilor ei matematica s-a transformat
din mijloc de ilustrare in modalitate de expunere a principalelor interdependente economice. 
Problema centrala de cercetare in cadrul scolii de la Lausanne a fost cea a interdependentelor
subiectilor sistemului economic si a determinarii mecanismului de stabilire a echilibrului economic
general si a optimului economic.  Deosebit de eterodoxa a fost scoala anglo-americana. De la ultra-
utilitarism, care recunoaste doar utilitatea drept element constitutiv a valorii si pretului (pozitia lui
W.S.Jevons) s-a ajuns la o sinteza a teoriei valoare-costuri cu teoria valoare utilitate (pozitia lui
A.Marshall). 70  O contributie considerabila la dezvoltarea teoriei repartitiei a adus-o reprezentantul
neoclasicismului american J.B.Clark. Prin teoria productivitatii marginale a factorilor de productie au fost
unificate legitatile formarii diferitor tipuri de venituri.  În cadrul primei etape de dezvoltare a doctrinei
neoclasice figura de sinteza a fost A.Marshall, a carui contributii majore pot fi reduse la urmatoarele
momente: cercetarea factorilor si legitatilor stabilirii echilibrului partial; studierea mecanismului formarii
preturilor in diferite perioade de timp; propunerea conceptului surplusului consumatorului; analiza
elasticitatii cererii si ofertei si a legitatilor modificarii ei; introducerea in cercetare a costurilor de
productie si a factorului „organizare”.  Prin cercetarile sale neoclasicii „au imbinat” sfera productiei cu
cea a consumului intr-un unic obiect de analiza, extinzând utilizarea marimilor marginale si asupra sferei
de repartitie si schimb.  Doctrina neoclasica ramâne a fi dominanta la inceputul mileniului III, aceasta
dominatie fiind calificata cu termenul de „mainstream”. Fixându-si atentia asupra comportamentului
individual al producatorilor si consumatorilor, aceasta doctrina a creat premise pentru aparitia teoriei
microeconomice