Sunteți pe pagina 1din 2

De timpuriu filosofii şi-au pus o serie de întrebări fundamentale pentru cunoaşterea lumii:

Cum a apărut lumea? Căror legi li se supun pămîntul şi astrele? Care este originea omului? Ce se
întîmplă cu oamenii după moarte? Gînditorii greci din secolul al VI-lea î.Hr. au pus bazele
materialismului considerînd că la originea universului se află elementele în continuă mişcare şi
schimbare: apa, aerul, focul sau atomii (particule indivizibile).
Thales (624 – 547 î.Hr.), fandatorul şcolii filosofice din Milet, considera că la originea
cosmosului şi tuturor lucrurilor se află apa din care iau naştere celelalte elemente. Anaximandru
(610 – 546 î.Hr.) considera că la originea cosmosului s-ar fi afla apeironul (infinitul). El a fost
preocupat şi de problema originii vieţii, a apariţiei omului şi animalelor. Ideea de evoluţie (cu
mult înainte de Darwin) îi aparţine lui Anaximandru. Anaximene (585 - 525 î.Hr.), discipolul lui
Anaximandru, considera că la originea lumii materiale se găseşte aerul care este sursa vieţii.
Pentru Heraclit (520 – 460 î.Hr.) elementul primordial al cosmosului era focul, deoarece natura
se află într-un permanent proces de schimbare, iar focul este cel mai mobil.
Filosofia lui Pitagora a fost influenţată de preocupările lui pentru aritmetică şi geometrie.
După părerea lui, numărul reprezintă însăşi substanţa lucrurilor şi determină armonia în Univers.
Cercetările pitagorienilor în domeniul acusticii i-au adus la descoperirea intervalelor muzicale şi
la elaborarea unei teorii a naturii sunetelor.
Socrate (470 – 399 î.Hr.) a avut un rol important în apariţia şi dezvoltarea filosofiei
clasice orientînd gîndirea de la studiu naturii spre studiul valorilor morale care trebuie să
conducă societatea. Prin dialogurile purtate cu atenienii, Socrate afirma valoarea adevărului,
milei, justiţiei, frumuseţii, nemuririi sufletului ş.a.
Platon (427 – 347 î.Hr.), elevul lui Socrate, considera că lumea în care trăim nu este reală,
ci doar o reflectare palidă a lumii ideilor, care este primordială şi nu are caracter material. În
dialogurile sale Platon a înaintat teorie statului ideal şi a necesităţii elaborării legilor. Platon
fondează propria şcoală filosofică – Academia, care a influenţat esenţial dezvoltarea filosofiei
greceşti. Discipolul lui Platon – Aristotel (384 – 322 î.Hr.), a influenţat toate domeniile
cunoaşterii, ştiinţele naturii, logica, politica, etica, literatura, operele lui avînd un caracter
enciclopedic. Timp de patru ani Aristotel a fost învăţătorul lui Alexandru cel Mare.
La popoarele antice cunoştinţele ştiinţifice s-au dezvoltat în funcţie de necesităţile
practice (construirea digurilor, a templelor, a cavourilor monumentale). Primele biblioteci şi
arhive au apărut în Mesopotamia, cea mai remarcabilă fiind biblioteca regelui asirian
Aşurbanipal (669 – 635 î.Hr.), adunată la Ninive. Aici se păstrau analele regale, cronicile
istorice, culegerile de legi, operele literare şi ştiinţifice, peste 30 000 de tăbliţe de lut aranjate în
mod sistematic.
La Alexandria a fost fondat un vestit Muzeu, consacrat muzelor, protectoare ale ştiinţei şi
artelor. Biblioteca Muzeului număra în secolul al II-lea î.Hr. nu mai puţin de 700 000 de volume.
Tot aici a fost întemeiată o grădină zoologică şi una botanică, un observator astronomic şi săli de
studiu pentru viitorii medici.
Matematica, geometria şi astronomia au apărut şi s-au dezvoltat la toate popoarele antice
din necesităţile practice de a măsura ogoarele, a construi temple şi a calcula timpul. Egiptenii au
înregistrat un nivel înalt al cunoştinţelor ştiinţifice în matematică, astronomie şi medicină. Ei
foloseau sistemul zecimal pentru calcule, alcătuit un calendar destul de precis, au alcătuit harta
cerului înstelat, au unit stelele în constelaţii. Babilonienii au elaborat sistemul de determinare a
fazelor Lunii, au stabilit durata anului solar egală cu 365 de zile, cunoşteau regulile de extragere
a rădăcinii pătrate şi cubice. Indienilor le datorăm aşa-numitele cifre arabe, deoarece, au fost
cunoscute de europeni prin intermediul arabilor. Chinezii au înregistrat mari succese în domeniul
astronomiei studiind Soarele, Luna şi inventînd instrumente de control al timpului – ceasul de
apă şi cadranul solar.
Prin contactele permanente cu civilizaţiile Orientului, grecii au preluat descoperirile
acestora din domeniul matematicii, geometriei şi astronomiei, dezvoltîndu-le. În secolul al III-lea
î.Hr. Euclid a elaborat principiile geometriei plane, iar Arhimede pune bazele mecanicii şi ale
hidraulicii, inventează roata dinţată şi angrenajul.