Lucian Blaga teatru

Substanta dramaturgica a teatrului sau ilustrează ideologemele

expresioniste:
 setea de absolut a individului
 cautare care se încheie în liniștea cosmica, prezenta la
Lucian Blaga in formula junghiana, ca manifestare a unei
colectivitati supraindividuale:”Anonimatul se declară
aci ca mod inevitabil al spiritului și se desprinde
din pornirile cele mai adînci, ce însuflețesc viața
trăită în mistice contemplații”(Zări și etape. Cap.
Stiluri)
 Influenţat de Wilhelm Worringer, Intropatie şi abstracţie,
Lucian Blaga exclude arta gotică de la formele firescului,
pe care îl depăşeşte prin năzuinţa sa spre lumile
suprarealului, spre „ameţitoarele simţiri, ”ale beţiei
dyonisiace in care se plămădeşte „fiorul eternităţii”:
 „Această isterie sublimă e ceea ce caracterizează
înainte de orice fenomenul gotic„.op. cit.
 Absolutul, ca obiect de contemplaţie şi trăire estetică ia în
arta exprsionistă fie forma statică, orientală, fie forma
dinamică, cu precădere gotică.
 Cele două modele cultural literare, gotic si indic,
sintetizează genial, din perpectiva lui Lucian Blaga,
posibilitatea de a exprima estetic absolutul.
 ,În planul literar, aceste năzuinţe se traduc în tendinţa spre
esnţializare, spiritualizare a realului.
 Fie că absolutul se prezentifică artistic prin strigăt sau
tăcere ideologemele valorificate de expresionism sunt: setea
metafizică, vizionarismul,obnubilarea concretului, a
imediatului , saltul în transcendent.
 În dramaturgia expresionistă personajele iau contururi
simbolice,exprimând corporalităţi anonime, prin care se
manifestă liber şi etern aceeaşi substanţă,”izvorul, ”sursa”.
 spectacolul este reînvestit cu funcţiile sale liturgice, magice,
 reprezentarea scenică revalorifică in mod creator
performarea ritualistă din teatrul popular.

1
 În Istoria literaturirii de la origini pînă în prezent G.
Călinescu sublinia „defectele„ dramaturgiei lui Lucian
Blaga, remarcând de fapt reperele definitorii ale teatrului
expresionist:schematismul, poeticitatea, conflictul de idei, în
maniera ibseniană, mitologismul supralicitat.....
 În teatrul exprsionist, ca de altfel în toate formele artistice
ale acestuia, pictură, poezie, etc, conţinutul special al
acestuia caută un mijloc de exprimare adecvat,

 forma, devine expresia materială a unui conţinut

abstract.
 Sau, cum observa Lucian Blaga,în expresionism, natura este
cea care cauta sa se adecveze starilor sufletesti si nu invers.
 arta expresionistă configurează „forţa expresivă a formei
abstracte. „. worringer
 Ca şi poezia, tetrul expresionist împrumută din arta gotică
năzuinţa spre suprareal, beţia, eztazul, isteria sublimă,
strigătul dionisiac, care face să dispară timbrul prea
personal al fiinţei, creând iluzia unei comunicări
suprapersonale, în timp ce din arta orientală împrumută
tăcerea ca formă a extazului.
Teatrul expresionist
o remodelează formele artistice primitive, exotice,
gotice
 rescrie miturile culturilor arhaice,
 reinterpretează tâlcurile originare, se întoarce către
morfologia primară a lumii, este în căutarea primordialului,
 traduce într-un limbaj abstract, experienţa spirituală a
individului.
 De la romantici se preia tematic metamorfoza regnurilor,o
realitate secretă a lumii care revelează unitatea primordială
 Frank Wedekind(1864-1918),Georg kaiser (1878-1945),
revoluţionează limbajul dramatic, elimină construcţia
retorică a discursului teatral, expun in piesele lor cazuri
limită,, abordează un stil concis, monoton, reconsideră
estetic marile mituri ale culturilor arhaice,

2
  Strindberg reformulează teoriilre reprezentarii scenice,
prin care proiecteaza drama dezintegrării omului modern
şi a societăţii secolului XX,1
 Acţiunea dramatică este croită după tiparul visului
discontinuu, ca in Visul lui Strindberg, cu o
spatio/temporalitate dscontinuă, fragmentată,, cu personaje
schematice, încălcându.se toate normele clasice ale unităţii
de timp si spaţiu.
 În prefaţa la opera dramatică Visul, din 1902, Strindberg
nota „ orice se poate întâmpla; totul este posibil şi probabil.
Timpul şi spatiul nu există. Pe un fundal insignifiant al
realităţii , imaginaţia schiţează şi brodează ţesături de
roman, un amestec de amintiri, experienţe, pure fantezii,
absurdităţi şi improvizaţii”.
 Teatrul expresionist îşi îndreaptă atenţia spre experienţele
interioare, interpretate în grilă psihanalitică, pe un fundal
scenic ce refaface coordonatele abisale ale visului, translând
acţiunea dramatică între vis şi realitate..
 Dialogul devine telegrafic, enigmatic, încărcat de
poeticitate, de metafore . de simbolori,.
 În acelaşi timp personajele îşi pierd identitatea ,
reprezentînd tipuri alegorice, iar indicaţiile de regie se
transformă în exerciţii de imaginaţie poetică adresate artei
regizorale.
 Drama expresionistă transcende realitatea , operează în
descifrarea misterelor existenţiale cu formele gîndirii
mitice, pe care Blaga o considera o modalitate intuitivă,
permanentă de cunoaştere, un mijloc de divinaţie a
rosturilor ascunse ale lumii, tălmăcire prin icoane a unor
experienţe exemplare.2
 Spre deosebire de Mircea Eliade, Lucian Blaga disociază
cunoaşterea magică de cunoaştera mitică, in magie fiind
întotodeauna implicată şi materializarea unei puteri , a unei
forţe de natură suprareală, în timp ce mitul revelează
misterul pe cale intuitivă, prin intermediul
imaginaţiei,convertind misterele eterogene ăn imagini

1
John Gassner, Formă şi idee în teatrul modern, Meridiane, 1972, p, 120 si urm. Vito Pandolfi, Istoria
teatrului universal. Ed Meridiane,, buc, 1971
2
Spatiul mioritic

3
 simbolice, capabile să prezentifice în corporalitatea figurii
umbra misterului.
 . Creaţia artistică , pentru Lucian Blaga ,permanentiuează
misterul , încercănd să îl reveleze, În spirit modernist, arta
nu mai este considerată un joc pur al gratuităţii spiritului ,
ci o modalitate de cunoaştere, reconstituită de autor, în
contextul găndirii mitice şi al gîndirii creştine.
 Se poate observa că influenţa folclorului arhaic, interesul
pentru formele găndirii creştine generează(pentru spatiul
romanesc) o formulă expresionistă autohto nă.
 Teatrul lui Lucian Blaga problematizează prin metaforă,
prin simbolul poetic, dar şi prin forţa performării ritualice,
în jocul actorilor.
 Acţiunea dramatică se întoarce spre formele mitice, ,
personajul manifestă voinţa creatoare a
daimonicului,actualizează trăirea excesivă,supralicitează
conflictele eului care se consumă dionisiac.
 Formulele dramaturgice traduc spaima în faţa haosului
devorator3
 Atracţia către magie, ocultism, panteism, pasiunea pentru
Orient, pentru zonele abisale al fiinţei, extazul
gotic,sofianismul, bogumilismul, sunt elementele care
definesc tematizările teatrului expresionist al lui Lucian
Blaga şi care construiesc compensatoriu personaje
daimonice patrunse de vointa creatoare si de nevoia
desprinderii de existenţa limitativă.
 Piesele sale de teatru sunt dificil de fixat intr.un subgen
dramatic, autorul însuşi oferind de cele mai multe ori
glosări peritextuale.astfel Zamolxe este considerat un mister
păgân, Tulburarea apelor , Daria, Mesterul manole, Avram
Iancu, drame, Ivanca un joc dramatic,, Înviere o
pantomimă.
 Personajele fac referire la lumi mitice, încripteaza în
discursul poematic gnoze, învăţături secrete
 Ov. S. Crohmălniceanu discuta despre structura dramelor
„ vestirii”4 ,Zamoxe revelând prin jertfă substanţa
divinităţii unice, Tulburarea apelor vestind credinţa în Iisus

3
Edgar papu, Expresionismul ăn dramă, sec XX,reflectă pathosul creator al daimonului.
4
Expresionismul românesc

4
 Omul, Cruciada copiilor credinţa în Iisus ceresc,
pantocratorul,Avram Iancu anunţă venirea unui timp
soteric pentru neam, iar Meşterul Manole revelează taina
actului creator ca jertfă exemplară a fiinţei.

 Zamolxe este scrisă în ceeaşi perioadă cu Eonul dogmatic,

Poemele luminii, si cu Studiul Revolta fondului nostru
nelatin,, in care atrăgea atenţia asupra latenţei identitare
slavo-trace:aspiraţia către transcendenţă, nemăsuratul,
apocalipticul, miticul, dionisiacul.

 Zamolxe este un personaj daimonic în primul rând prin

vointa sa de a înfăptui o nouă religie, ce se manifestă printr-
o putere de faptă eminamente pozitivă5.

 Poate fi considerat o configurare a daimoniei creatoare de

Eon6,

 7
Din punct de vedere simbolic, personajul lui Blaga
sugerează o construcţie complementara, intre latura sa
apolinca si cea dionisiacă,

 Latura sa dionisiacă, constiutuie şi substanţa dramei

expresioniste, explorând dimensiunea mitică a personajului
si nazuinţa sa de dezmmărginire,

 faptele sale sunt plasate dincolo de rău şi de bine , în spaţiul

amoralitîţii mitice. Tocmai această imprecizie generează în
planul cunoaşterii conflictele între religie şi credinţă, intre
om şi divinitate, între vechea şi noua religie, intre POPOR sI

5
Yărri si etape, p.178.
6
In 193o L. B publică studiul filozofic Eonul dogmatic, în rev. Gândirea, in care consideră începutul sec,
XX creator de eon, al unei perioade de lungă durată, ăn care se structurează o nouă lume prin efortul de
sinteză dintre gândirea asiatică şi cea europeană. Dintre gândirea de tip mitic şi cea ştiinţifică, dintre
abstracţie şi mit, un nou ontologism, care caută sensul lumii sub aparenţele diverse, „făgăduind un leac
universal crizei spirituale de care sufereră timpul......
7
Poate fi formula identitară a culturii si litereturii româneşti, acest efort de sinteză, care depăşeşete
graniţele culturale integrând canoane , patternuri heterogene. In formula unei cunoasteri sub semn
universal, transspaţial,

5
 Mag şi nu în ultimul rănd la nivelul structural al
personajului principal, prin relatia apolinic-dionosiac.

 Z este un personaj daimonic în sensul goethean al noţiunii,

un analogon al lui Iisus însuşi, care a fost stăpânit, de cea
mai rară şi mai adâncă dintre daimonii , iubirea.(cf. L B
Zari si etape)
 Zamolxe schimbă cursul spiritual al lumii.
 În latura sa uraniană, Z este un vizionar, un iatromant dar
şi un preot.
 In ipostaza opusă, de zeu, sub numele de GEBELEIZIS,
zeul celest locuieşte într-un andreon,o cetate luminată,
construită deasupra pământului, pe muntele sacru
Kogaionon din care predică despre noua religie.”
 Primul Z (...) este un bacchos . un entuziast dionisiac” 8 Ca
profet daimonic, Z este o strucrurare actorială de tip gotic :
extrem, neliniştit, eroic, năzuind spre formele absolute ale
credinţei trezite în oameni.

 În latura sa chtoniană, zeul se retrage într-o pesteră

subpământeană , tot în muntele KOGAIONON, căutând
liniştea ,asceza , ca modalităţi de accedere către absolut. „

 cel de-al doilea , care a petrecut şapte ani de izolare în

peşteră, este un extatic contemplativ. 9

 Zeul este un întemeietor, un mare legislator , analogon al lui

Zarathustra, un Moise al geţilor care le revelează spiritul
etern al rasei., dar şi o divinitate a naturii, asimilat lui
Dionisos.10. Autorul surprinde procesul de sacralizare al

8
Corin Braga p, 184.
9
idem
10
Herodot, in Istorii, Strabon, in Geografia, îl descriu ca pe un zeu al geţilor , pelegrin în Egipt, în opinia
celui din urmă discipol al lui Pitagora., zeu căruia I se datorează cultul mortii eroice, un idel al dacilor
liberi.. Se crede despre Z ca este stsapânitorul sufletelor celor morti, un Z naţional si universal. Mircea
Eliade si Pârvan, îl consideră un zeau uranian, , pus în legătură cu medicina psihosomatică, un vindecător,
de în văţătură pitagoreică. Ca z uranian elibera in aer sufetele celor jertfiţi cerului, preoții lui z fiind
considerațî “ călători în fum “ sau “ călători în cer “, şamani geţi, înrudiţi cu şamanii scişi., Cf ac
teoreticieni, geţii credeau în nemurirea sufletelor, şi în continuarea acestei vieţi într-un fel de Walhala,
alături de zeul lor suprem, Zalmoxis.

6
 marilor profeţi, într-o epocă în care credinţa se micşorează
în oameni.

 Interesul crescut pentru miturile originare face parte din

procesul de autohtonizare a expresionosmului, la care
participă de asemenea ortodoxismul, gîndirismul,
bogumolismul.

 Corin Braga 11demonsrează că în perioda interbelică, în

Europa Centrală şi de sud -est, se manifesta o recrudescentă
revalorizare a fondului arian, pur, nepervertit, a
elementelor etnice originare: „În timp ce grecii îşi căutaau
continuitatea genetică în Elada antică, Balcanii erau
obsedaţi de fantomatica moştenire lăsată de substratul
traco-slavo-bulgar. În cultura albaneză apărea mitul ţării
promise, sârbii şi croaţii îşi căutau originile ilirice,
maghiarii işi proclamau ascendenţa in huni, slovacii
invocau un Mare Imperiu al Moraviei, polonezii se regăseau
în triburile sarmatice, iar românii dezvoltau miturile traco-
dace „12

 În contextul acestor căutări identitatre, L Blaga propune în

drama sa imaginea unei divinităţi etnice complementatre, un
zeu bicefal, in care convieţuiesc Dionysos şi Apollo, un zeu
chtonian şi olimpian deopotrivă,

 Dualitatea potenţează şi conflictul de idei al dramei

expresioniste.
 Pe de altă parte pesonajul dramei reprezintă şi o sinteză a
celor două dimensiuni lirice ale expresionismului blagian.
În latura sa eroică, frenetică, Z este proiecţia religioasă a
inconştientului colectiv, în timp ce, în latura sa apathică, îşi
linişteşte pathosul dionisiac prin retragerea în regnuri,
dizolvându-se în natură
 „ O, stânci, de mult ce v-am privit, m-am prefăcut şi eu în
stânca” Imaginea trimite la un alt prototip arheic, la magul
Euthanasius din Cezara eminesciană ori la preotul
zalmoxian din Creanga de aur al lui Sadoveanu.
11
Geneza lumilr originare, Institutul European 1998, p.167.
12
Op. Cit. P. 169.

7
  Personajul lui Blaga încă sintetizează frenezia dionisiacă și
liniştea contemplativă a isihasmului creştin ortodox,
alchimizează furtuna, strigătul, pe care le transformă apoi
în tăcere..

 În prima perte a dramei, ucenicii lui Z sunt bacanţi, în

timp ce, in partea a doua sunt anahoreti orfici, identificând
două forme complementare de accedere spre absolut,
teoretizate de expresionism:dinamismul gotic si tacerea
indică.
 Personajele dramei sunt simbolice: marele Orb , un spirit al
pământului, Anima Mundi este un echivalent simbolic al
Marelui Anonim, Generatorul, „făcătorul lumii”, un suflet
cosmic , copie a raţiunii (nous, logos ), la rându-i copie a
uităţii supreme, cea mai presus de orice categorie, ( Plotin )-
Supuşii săi poartă semnul distinctiv, cecitatea, orbirea faţă
de cele trecătoare şi deschidrea spre originar : „ Fii sursă,
Fii izvor, Fii fulger „ sună îndemnul Marelui Orb,
Personajul semnifică nemişcarea thanatică, care elibereză
spiritul . „ M-am coborât tot mai adînc în suflet _ Unde
sînt ? , unde sînt?_ O frunză cade-n noapte, - Un veac se
scurge-n mine- Altă frunză cade-n noapte, - Alt veac trece-n
mine. „
 Când statuia lui Z este distrusă, iar zeul este lapidat, Z este
asimilat marelui Orb şi religia acestuia coboară din nou in
sufletele oamenilor.
 Jertfa lui Z este eroică, emblematică şi este cerută de înseşi
Anima Mundi. Credinţa se intoace în centrul metafizic al
lumilor,:” Adu-ţi aminte de Z , - acel necunoscut, care .ntr-o
zi şi-a coborât din munţi – Uimirea, vijelia şi porunca- Când
sfătuiaa-n parabole el nu zicea trăieşte pentru alţii- Sau fii
om. – Ci fii izvor, Fii fulger, - Si oare Dumnezeul orb al său
e altceva decât ăst fel al Fiarei şi al dacilor- sălbatic, chinuit,
orb, straniu şi veşnic frământat?”

8
 La nivelul discursului dramatic, limbajul poetic, devine un
vehicul semnificant prin care teatrul poetic de idei se
intoarce la origini.

 Arta teatrală expresionistă asociază experienţa estetică si

trăirea spirituală, cu sărbătoarea jocului sacral, prin
formullele rostirii ritualice ori prin celelalte coduri
nonverbale , dans, muzică, pictură.

 Discursul se structurează din interferenta liricului.potenţat

mai ales în monolog si în solilocviu, cu epicul si scena,.
 Didascaliile fixează condiţiile de enunţare, dar şi funcţia
semiozică, orientând prin metaforele conţinute sensul
profund al dramei.
 Spaţiul ficţiunii este oscilant: deschis-închis, padure-
pestera- padure –cetate, secundând regimul diurn –nocturn
al imaginarului, antrenat de ipostazierile zeului
 .
 Pestera este simbolic sp iniţierilor, un topos care iniţiază în
iluzia lumii reale, muntele este simbolic receptacolul
energiilor telurice, spaţiu sacru al hierofaniilor telurice, sp
al comunicării cu puterile htoniene şi scara către cer,
hierofanie a ascensiunii dar şi a coborârii mântuitoare,
centrul lumii, creuzetul alchimic prin care se pătrunde spre
nemurire, catabasă a spiritului dar si elevaţie, prezenţă
tainică în centrul lumilor, comunicare latentă cu Anima
Mundi.
 Nodul dramatic al dramei este constituit de confruntrea lui
Z cu propria statuie, simbolic, o confruntare între credinţa
vie şi dogma religiei, intre cuvântul viu şi şi formele sterile
ale unor dogme înstrăinate. Aceste antinomii generează
situaţiiile limită în text, atât la nivelul individual cât şi la
nivelul colectiv.
 Jertfa eroului incheie acest conflict prin opţiunea pentru
credintă,, precum şi sfârşitul conflictului om- divinitate.
 Drama omului insetat de absolut este ideologemul de
profunzime al dramei-

9
 Construcţia are un ritm triadic, sacral, centrat pe
personajul axial, Z.
 Ritmul este punctat de 3 monologuri, creând unitatea
construcţiei
 Sunt încălcate formulele teatrului clasic, unitatea timp- sp,
prin pendulalreea real -ireal, prin implicarea tehnicii
visului în sp dramaturgic,
 Alte personaje metaforice: Magul, un paznic al veşniciiei,
Zemora, o bachantă solară,, Ghebosul, spirit panteic, regent
al elementelor, transformă prin puterea magiei poveştile în
adevăruri.
 Teme mitice; Petrecerea sufletelor catre Zeus, ritualul
magic al bachantelor de atragere în manifestare a sufetelor
copiilor incă nenăscuţi, mitul licantropic,magul are ochi
tainic de lup,, fiind strămoşul totemic al dacilor, mitul
retragerii lui Z în locuinta subpământeană, mitul jertfei
necesare, etc.

10