3.

SISTEMUL INFORMAȚIONAL ECONOMIC

3.1. Caracteristicile sistemului informaţional economic

Sistemul informaţional în general reprezintă „totalitatea metodelor, procedeelor, tehnicilor
şi mijloacelor privite ca un ansamblu integrat prin care se asigură înregistrarea, transmiterea
(circulaţia), prelucrarea, valorificarea şi stocarea informaţiilor menite să ajute la planificarea şi
îndeplinirea obiectivelor organizaţiei”1.
Întrucât economistul american Hybe aprecia că „într-o unitate economică din totalul
informaţiilor, 80% sunt informaţii economice”2, se impune o analiză mai aprofundată a
componentei de bază a sistemului informaţional, şi anume sistemul informaţional economic.
Acesta poate fi definit ca „un ansamblu organizat şi integrat al principiilor, metodelor,
mijloacelor şi procedeelor utilizate într-o unitate pentru culegerea, înregistrarea, prelucrarea,
stocarea şi/sau transmiterea, analiza şi valorificarea informaţiilor economice necesare
organelor de conducere în vederea luării deciziilor”3.
Din definiţiile prezentate anterior reiese rolul sistemului informaţional economic, şi
anume acela de a asigura informaţiile necesare bunei desfăşurări a activităţii economice.
Realizându-şi rolul său, sistemul informaţional economic „permite cunoaşterea
permanentă, în momentul desfăşurării activităţilor pentru a se analiza în mod critic procesele
(economice – n.n.) ce au loc şi a se putea interveni în mod operativ pentru reglarea şi
menţinerea proceselor în parametrii prevăzuţi”4.
Prin informaţie în general „se înţeleg acele date care aduc beneficiarului un spor de
cunoaştere privind direct sau indirect întreprinderea (firma) respectivă, care îi furnizează
elemente noi, utilizabile în realizarea necesităţilor firmei în cauză”5.
Concretizând, putem afirma că „informaţia economică reprezintă o comunicare, o ştire
sau un mesaj ce conţine elemente noi de cunoaştere a unor stări, a unor situaţii sau a condiţiilor
de manifestare a anumitor fenomene sau procese economice din trecut, prezent sau viitor”.
Astfel, informaţiile economice aduc elemente noi de cunoaştere pentru cel ce le primeşte,
referitoare la fenomenele şi procesele susceptibile de a-i influenţa activitatea.
În literatura de specialitate sunt prezentate mai multe criterii de clasificare a informaţiilor
economice dintre care se disting:
1. După conţinutul lor informaţiile economice pot fi: de planificare sau de programare,
efective şi de control.
a. Informaţiile de planificare (programare) se concretizează sub forma obiectivelor
prevăzute în planurile şi programele de activitate ale unităţilor economice (de
exemplu, informaţiile cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli)
b. Informaţiile efective caracterizează operaţiile şi procesele economice efectuate
într-un anumit loc şi timp, cum ar fi de exemplu veniturile şi cheltuielile aferente
unei perioade.
c. Informaţiile de control rezultă din compararea informaţiilor efective cu
informaţiile de planificare sau programare, cu prevederile legale, cu hotărârile
conducerii. Ele reflectă abaterile de la obiectivele prevăzute, cum ar fi de exemplu
diferenţa dintre veniturile efective ale unei perioade şi veniturile prevăzute în
bugetul de venituri şi cheltuieli al perioadei respective.
2. În funcție de etaloanele informaţionale există informaţii cantitative şi informaţii
calitative
a. Informaţiile cantitative permit cunoaşterea fenomenelor şi proceselor economice
din punct de vedere cantitativ, cu ajutorul etaloanelor informaţionale

1
Lazăr I. şi colaboratori, Management general, Editura Star Soft, Alba Iulia, 2000, pag. 178.
2
Boldea I., Sistemul informaţional şi managementul întreprinderii, Editura Eubeea, Timişoara, 2002, pag. 120.
3
Epuran M., Băbăiţă V., Bazele contabilităţii. Noul sistem contabil, Editura de Vest, Timişoara, 1994, pag. 15.
4
Lazăr I. şi colaboratori, op. cit., pag 178
5
Lazăr I. şi colaboratori, op. cit. pag. 179
1
 corespunzătoare (cantitatea de materie primă consumată, pe unitate de produs).
b. Informaţiile valorice exprimă aceleaşi fenomene, dar în etalon bănesc (valoarea
materiei prime consumate, pe unitate de produs).
3. După scopul pentru care sunt folosite există informaţii de conducere sau dirijare,
informaţii de raportare şi informaţii de reglare.
a. Informaţiile de conducere (dirijare) se concretizează sub forma dispoziţiilor,
hotărârilor, deciziilor, recomandărilor, instrucţiunilor etc. emise de către decidenți
către entitățile subordonate acestora. Aceste informaţii circulă vertical pe un
traseu descendent şi au, în cele mai multe cazuri, un caracter imperativ,
obligatoriu (de exemplu, modificarea tarifelor serviciilor de transporturi locale de
călători).
b. Informaţiile de raportare sunt furnizate de sistemul condus către sistemul
conducător privind starea şi comportamentul verigilor organizatorice ale unităţilor
economice. Aceste informaţii joacă un rol deosebit în procesul decizional,
indiferent de nivelul ierarhic la care se manifestă, iar traseul pe care circulă este
unul ascendent (de exemplu, încasările din vânzarea unui anumit tip de produs
într-o anumită perioadă).
c. Informaţiile de reglare urmăresc corectarea activităţilor economice, atunci şi
acolo unde apar dereglări în desfăşurarea fenomenelor şi proceselor economice.
Traseul acestora este de regulă unul descendent, de la conducere la subordonaţi,
baza acestor informaţii reprezentând-o diferenţele dintre informaţiile de
conducere şi cele de raportare referitoare la aceleaşi fenomene sau procese
economice (de exemplu, penalizarea salariaţilor cu performanţe mai slabe în
activitatea desfăşurată).
4. În funcţie de reflectarea în timp a fenomenelor şi proceselor economice există
informaţii active, informaţii pasive şi informaţii previzionale.
a. Informaţiile active (dinamice) sunt cele colectate în timpul desfăşurării
fenomenelor sau a proceselor economice şi pot fi reprezentate de informaţii legate
de modul de derulare al contractelor încheiate cu furnizorii de materii prime.
b. Informaţiile pasive reflectă fenomene şi procese economice care au avut loc în
trecut şi care servesc la analiza activităţii desfăşurate, cum ar fi de exemplu
informaţiile prezentate în situaţiile financiare elaborate de întreprinderi.
c. Informaţiile previzionale se referă la fenomene şi procese economice ce se vor
desfăşura în viitor şi pot fi reprezentate de fluxurile de numerar estimate a se
realiza de întreprindere în perioadele următoare.
5. După sfera de cuprindere informaţiile economice pot fi: informaţii sintetice şi
informaţii analitice.
a. Informaţiile sintetice asigură cunoaşterea generală, de ansamblu a activităţilor
economice. Acest tip de informaţii trebuie să se regăsească pe nivelurile ierarhice
superioare, gradul de sintetizare a informaţiilor crescând odată cu nivelul ierarhic
(de exemplu, valoarea totală a stocurilor deţinute la un moment dat de către o
întreprindere).
b. Informaţiile analitice fac posibilă cunoaşterea detaliată a activităţilor desfăşurate
prin caracterizarea amănunţită a lor şi ele trebuie să se regăsească doar la
nivelurile ierarhice inferioare (de exemplu, cantităţile şi valorile fiecărei categorii
de stocuri deţinute de o întreprindere).
Cele mai reprezentative surse de date şi informaţii economice sunt:
a. planificarea economică, care furnizează aproximativ 28% din informaţiile economice
care circulă într-o unitate economică;
b. evidenţa economică, care furnizează aproximativ 70% din informaţiile economice
vehiculate într-o unitate economică, distribuite astfel:
 46 – 50% sunt furnizate de contabilitate;
 9 – 13% sunt furnizate de statistică;
2
  11% sunt furnizate de evidenţa operativă.
c. alte surse, care furnizează aproximativ 2% din informaţiile vehiculate într-o
întreprindere.
Aşa cum reiese din structura prezentată anterior, contabilitatea reprezintă principala sursă
de date şi informaţii a sistemului informaţional economic, ea producând 30 – 35% din
informaţiile economice vehiculate într-o unitate economică.

3.2. Rolul informației contabile în managementul întreprinderii

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, contabilitatea, „ca activitate specializată în
măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii, precum şi a rezultatelor obţinute (...) trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi
sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară,
performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne (...), cât şi în
relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii,
instituţiile guvernamentale şi alţi utilizatori”.
Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi (AICPA) considera contabilitatea ca
fiind „arta înregistrării, clasificării şi rezumării într-o manieră semnificativă şi în exprimare
bănească a tranzacţiilor şi evenimentelor care au, chiar şi în parţial, caracter financiar, precum şi
interpretarea rezultatelor acestor acţiuni”, această definiție bazându-se pe funcţia tradiţională de
ţinere a registrelor (evidenţa documentară) pe care o îndeplinea contabilul6.
În anul 1970, AICPA constată rolul contabilităţii, care deja „furniza informaţii cantitative,
preponderent de natură financiară, referitoare la entităţi economice şi care urmează a fi utilizate
în luarea deciziilor economice”7. Asociaţia Americană a Contabililor (AAA) defineşte
contabilitatea „ca fiind „proces de identificare a importanţei informaţiei, de măsurare şi
transmitere a ei utilizatorilor pentru a le permite luarea deciziilor optime”.
În literatura de specialitate rolul contabilităţii şi al informaţiei contabile în procesul
decizional este tratat diferit. Economistul-contabil Eveline Lande din Franţa consideră că
contabilitatea ca fiind „o tehnică care permite interpretarea sau măsurarea evenimentelor
economice furnizând o informaţie financiară”, menţionând totodată obiectivul acesteia „de a
măsura şi a traduce activităţile unei entităţi”8.
Economiştii români M. Epuran, V. Băbăiţă, C. Imbrescu abordează informaţia contabilă
ca o „informaţie economică specifică, produsă din prelucrarea prin metode, procedee şi
instrumente proprii a datelor din contabilitate”9, menţionând că cel mai adecvat sistem de
informare util nevoilor utilizatorilor reprezintă contabilitatea şi este „strâns legată de activitatea
întreprinderii, de procesul decizional”10.
Astfel, informaţia financiar-contabilă reprezintă una dintre principalele surse
informaţionale ale oricărui sistem decizional. De la raportări privind producţia obţinută sau
stocurile deţinute şi până la întocmirea rapoartelor anuale, scopul este acelaşi: sprijinirea
diverselor categorii de utilizatori în alegerea soluţiilor optime. Datorită diversităţii mari de
informaţii solicitate de către utilizatori sau furnizate de către entităţile patrimoniale, sunt
delimitate caracteristicile calitative ale rapoartelor financiare, deoarece credibilitatea informaţiei
depinde în mare măsură de respectarea acestor caracteristici.
Potrivit autorilor americani B. Needles, H. Anderson, I. Coldwell, „informaţiile furnizate
de contabilitate stau la baza procesului decizional atât în interiorul, cât şi în exteriorul

6
Nedlees B., Anderson H., Caldwell J. Principiile de bază ale contabilității, Ediția a V-a/ Traducere din limba
engleză. Chișinău: ARC, 2000, p. 3.
7
Ibidem.
8
Lande E., Blin P., Denos P. et al. Contabilitatea financiară aprofundată. Ediţia a 2-a, rev. Bucureşti: Editura
Economică, 2002, p.13.
9
Epuran M., Băbăiţă V., Imbrescu C. Teoria contabilităţii. Bucureşti: Editura Economică, 2004, p. 29.
10
Idem, p. 32.
3
întreprinderii”11, menţionându-se că scopul informaţiei contabile „de a oferi datele de bază de
care au nevoie diferiţi utilizatori pentru a lua decizii fundamentale – este un ideal. Diferenţa
dintre ideal şi actual constituie cea mai interesantă şi controversată parte a contabilităţii”12.
Renumiţii economiştii Ch. Horngren, M. Datar şi M. Foster consideră că „sistemele
contabile pornesc de la evenimentele şi operaţiunile economice care s-au produs într-o
întreprindere şi prelucrează datele conţinute în aceste operaţiuni pentru a le transforma în
informaţii utile managerilor şi altor utilizatori, precum reprezentanţii comerciali sau şefii
secţiilor de producere. Prelucrarea oricărei operaţiuni economice presupune colectarea,
sistematizarea, însumarea şi analiza datelor”13.
Pentru a generaliza abordările de mai sus, precum şi pentru a conştientiza rolul şi
importanţa informaţiei contabile în procesul decizional, acestea sunt evidențiate grafic în figura
următoare.
Contabilitatea Procesul de decizie

Culegere
Culegere  Scopuri
Prelucrare
Prelucrare  Examinare
 Stocare  Alegere
 Stocare
 Îndeplinire
Comunicare
Comunicare

Figura 1. Contabilitatea ca sistem informaţional pentru deciziile economice

În primul rând, contabilitatea măsoară activităţile economice, înregistrând datele primite

pentru o utilizare viitoare. În al doilea rând, datele sunt stocate cât timp este necesar, iar apoi
prelucrate pentru a deveni informaţii utile. În al treilea rând, informaţiile sunt comunicate prin
intermediul rapoartelor factorilor de decizie. S-ar putea spune că datele primare (brute) ce
privesc activităţile economice reprezintă intrări de date în sistemul contabil, iar informaţia
prelucrată, utilă pentru factorii de decizie, reprezintă ieşiri de informaţii prin diverse forme de
raportări.
Practic, principala responsabilitate şi ocupaţie a unui manager reprezintă adoptarea
deciziilor. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte decizia ca fiind o „hotărâre luată
în urma examinării unei probleme, a unei situaţii, soluţie adoptată din mai multe posibile”.
Economiştii români I. Ionaşcu, A. Tiberiu şi M. Stere definesc decizia ca un proces de
„transformare a informaţiilor primare de un decident în acţiuni, în cadrul unei organizaţii sau
al unei părţi a organizaţiei”14.
Pe baza analizei diverselor puncte de vedere ale specialiştilor, se poate afirma că decizia
este direcţia de acţiune aleasă pentru realizarea unuia sau a mai multor obiective, sau o linie de
acţiune conştient aleasă dintr-un număr de posibilităţi pe care le are decidentul pentru a rezolva o
problemă. Astfel, se ajunge la concluzia că decizia e luată într-un context de raţionalitate
perfectă, adică managerul ia decizia cea mai bună care îi asigură maximizarea utilităţii, stabilind
strategia unităţii şi modul de folosire efectivă a resurselor materiale şi umane disponibile.
Performanţele oricărui sistem economic depinde de calitatea deciziilor, de rapiditatea cu care se
acţionează pentru eliminarea cauzelor în acest context.
Astfel, în toate etapele procesului de luare a deciziilor se utilizează diferite informaţii care
trebuie evaluate/controlate din perspectivă contabilă şi care trebuie să corespundă cerinţelor
calitative, pentru a fi utile procesului decizional managerial. Generalizând abordările şi
11
Nedlees B., Anderson H., Caldwell J. Principiile de bază ale contabilității, Ediția a V-a/ Traducere din limba
engleză. Chișinău: ARC, 2000, p. 4.
12
Idem, p. 319.
13
Horngren T.Ch., Datar M.S., Foster G. Contabiliatea costurilor, o abordare managerială. Ediţia a XI-a /
Traducere din limba engleză. Chişinău: ARC, 2006, p. 2.
14
Ionaşcu I., Tiberiu A., Stere M. Control de gestiune. Bucureşti: Editura Economică, 2003, p. 15.
4
recomandările anterioare, se poate concluziona faptul că utilizarea informaţiei contabile
calitative duce la fundamentarea deciziei economice optime, în scopul asigurării, precum şi al
desfăşurării unei activităţi eficiente în condiţiile actuale de competitivitate şi profitabilitate.
Astfel, sistemul informaţional contabil reprezintă o componentă distinctă a sistemului
informaţional al unei întreprinderi datorită a cel puţin două caracteristici15:
a. Contabilitatea se situează „în avalul celorlalte funcţiuni ale întreprinderii, respectiv ţine
cont doar de evenimentele ce pot fi exprimate în unităţi monetare. Aceste caracteristici
permit contabilităţii să ocupe un loc distinct în cadrul sistemului informaţional
economic, întrucât asigură o raportare omogenă, comparabilă, a tuturor fenomenelor şi
proceselor economice desfăşurate într-o întreprindere”.
b. Contabilitatea este „cel mai important element al sistemului informaţional al unei
organizaţii (Glautier şi Underdown) deoarece:
 sistemul informaţional contabil permite administratorilor şi utilizatorilor externi de
informaţii contabile să obţină o imagine asupra întregii organizaţii;
 sistemul informaţional contabil leagă alte sisteme informaţionale importante ale
organizaţiei, cum sunt cele specifice marketingului, personalului, producţiei, de
cercetare – dezvoltare etc., deoarece informaţiile produse de aceste sisteme pot fi
exprimate în termeni monetari şi înregistrate în contabilitate, în vederea realizării
obiectivelor prezente şi viitoare ale unei organizaţii”.
De asemenea, chiar şi specialiştii americani16 consideră că sistemul informaţional contabil
este cea mai importantă parte a sistemului informaţional economic al unei entităţi pentru că joacă
un rol principal în direcţionarea fluxului de date economice către toate compartimentele unei
întreprinderi şi către terţii interesaţi din afara întreprinderii. Contabilitatea reprezintă, în opinia
respectivilor specialişti, nucleul financiar al sistemului informaţional economic, deoarece oferă
atât conducerii întreprinderilor, cât şi terţilor din exterior, o imagine completă asupra organizării
entităţii respective.

15
după Grosu C., Sistemul informaţional contabil de gestiune. Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 1998, p.
59
16
Needles B. E., Anderson H. R., Caldwell J. C, op. cit., p. 4.
5