Cursul 1

1. Clasificarea mărfurilor după starea fizică

• Mărfuri solide, care se prezintă la transport:
- cu bucata:

- fără ambalaj (autovehicule, ţevi, stâlpi, prefabricate din beton etc.);

- în ambalaje individuale (aparate electrocasnice, piese de mobilier etc.);

- în ambalaje comune mai multor bucăţi (lăzi, cutii, saci, containere etc.);

- în vrac, sub formă granulară, neambalată (cereale, nisip, pietriş, cărbuni, minereuri, fosfaţi, bauxită
etc.);

• Mărfuri lichide, care se prezintă la transport:

- în ambalaje având o capacitate redusă (bidoane, butoaie, canistre etc.);

- vărsate, transportul realizându-se cu vehicule special amenajate în acest sens (autocisterne);

• Mărfuri gazoase, care se prezintă la transport în tuburi sau butelii.

2. Clasificarea mărfurilor după modul de încărcare sau descărcare

• mărfuri a căror încărcare sau descărcare se realizează prin aşezare (în general, mărfurile care se
prezintă sub formă de bucăţi regulate şi cele ambalate în lăzi, cutii, saci, bidoane, coşuri etc.);

• mărfuri a căror încărcare sau descărcare se realizează prin aruncare (mărfuri care se încarcă în
vrac, de exemplu sfeclă de zahăr, lemne de foc etc.);

• mărfuri a căror încărcare sau descărcare se realizează prin curgere (prin jgheaburi sau alte
amenajări).

3. Clasificarea mărfurilor după condiţiile de transport, depozitare şi

conservare
 mărfuri obişnuite, care nu necesită amenajări speciale ale vehiculelor sau măsuri
speciale în timpul deplasării sau manipulării;

 mărfuri speciale, care necesită condiţii speciale de încărcare, descărcare, transport şi

conservare:

 mărfuri perisabile, care sunt supuse unor procese naturale de alterare; transportul lor
se execută cu vehicule special amenajate, la temperaturi controlate:

- izoterme (pereţii recipientului sunt executaţi din materiale rău conducătoare de căldură,
astfel că, pentru scurt timp se menţine o temperatură constantă);
 - refrigerante (cu spaţii speciale în care se păstrează gheaţa artificială sau naturală);

- frigorifice, prevăzute cu instalaţii pentru producerea frigului şi utilizate pentru transportul

pe distanţe lungi;

 mărfuri fragile, care au o valoare mare în comparaţie cu celelalte mărfuri şi pot fi uşor
degradate, dacă nu se respectă nişte reguli precise pentru manipulare şi transport;
 animale şi păsări vii;
 mărfuri periculoase, care ar putea periclita transportul din cauză că sunt uşor
inflamabile, explozive sau toxice; mărfurile periculoase pot fi:
 excluse de la transport, deoarece prezintă pericol mare pentru executanţii
transportului, mijlocul de transport, populaţia, flora, fauna şi construcţiile din
vecinătatea căilor de transport;
 admise la transport în anumite condiţii, precizate prin norme internaţionale;
 mărfuri de masă mare şi / sau agabaritice, cu mase şi / sau dimensiuni care
depăşesc tonajul sau capacitatea mijloacelor de transport obişnuite.

4. Clasificarea mărfurilor după cantităţile care se transportă

 mărfuri de masă, prezentate la transport în cantităţi mari, permanent sau sezonier (de exemplu
transportul sfeclei de zahăr după recoltare);
 mărfuri mărunte sau singulare, prezentate la transport în cantităţi mici.

5. Condiţiile impuse pentru transportul diferitelor categorii de mărfuri

Fiecare grupă de mărfuri se caracterizează prin anumite condiţii de transport. Aceste condiţii se stabilesc
pe baza:

• proprietăţilor labile ale mărfurilor;

• criteriilor de calitate impuse;

• tuturor aspectelor legate de ambalare, marcare, particularităţi privind încărcarea, fixarea şi stivuirea
lor în diferitele mijloace de transport.

De asemenea, trebuie să ţină cont şi de procesele ce pot influenţa starea calitativă şi cantitativă
a mărfurilor pe parcursul transportului ca urmare a acţiunii unei serii de factori, dintre care putându-se
menţiona următorii:

• modificările de temperatură;

• modificarea umidităţii atmosferice;

• ambalajul şi sistemul de ambalare;

• amplasarea mărfurilor în mijloacele de transport (criteriul merceologic privind respectarea vecinătăţii

produselor, rezistenţa ambalajelor şi natura acestora, alegerea unor spaţii sau zone adecvate etc.).
 6. Marcajele mărfurilor (Marcajele de transport, Marcajele de informare,
Marcajele de manipulare)
Unităţile de încărcătură au prevăzute pe cel puţin o suprafaţă laterală o etichetă sau au imprimat direct
pe ambalaj o serie de simboluri şi înscrisuri, numite marcaje.

Marcajele pot fi de trei tipuri:

• marcaje de manipulare (simboluri);

• marcaje de informare (înscrisuri);

• marcaje de transport (înscrisuri).

Marcajele de transport conţin următoarele informaţii:

- seria şi numărul de identificare al unităţii de încărcătură;

- adresa de destinaţie şi adresele terminalelor de tranzit;

- numărul unităţii de încărcătură / numărul total de unităţi din lotul transportat.

Marcajele de informare conţin datele:

- declaraţia de origine (Made in Romania);

- dimensiunea unităţii (lungimea x lăţimea x înălţimea, în cm) şi masa (în kg).

Este important ca marcarea să se facă în locuri vizibile, pe suprafeţele laterale ale unităţii de
încărcătură. Se recomandă ca marcarea să se facă pe două suprafeţe laterale adiacente şi nu opuse.

Se recomandă ca pentru marcare să se folosească culoarea neagră.

Marcajele de manipulare impun prin prezenţa lor restricţii de manipulare.

În tabelele următoare se prezintă o parte din simbolurile ale marcajelor de manipulare

corespunzătoare standardelor internaţionale.
Simboluri pentru protecţia mediului înconjurător şi a
consumatorului  
cvxvx

Codificarea specifică materialelor plastice

7. Regulile de primire a mărfurilor generale la transport

Agenţii transportatori primesc mărfurile (încărcăturile) la transport în baza contractelor de transport. Ei
sunt obligaţi să pună la dispoziţia expeditorului de mărfuri pentru încărcare mijlocul de transport în stare
bună, utilizabil pentru transportarea mărfurilor de categoria dată, în termenul convenit cu expeditorul
de mărfuri.

8. Încărcarea mărfurilor în mijlocul de transport, fixarea şi legarea

Încărcarea mărfurilor în mijlocul de transport, fixarea şi legarea mărfurilor se execută de către
expeditorul de mărfuri.

Încărcarea mărfurilor în caroserie este compusă din următoarele operaţii:

1. Sosirea autovehiculului la punctul de încărcare.

2. Staţionarea autovehiculului la postul de încărcare.

3. Primirea încărcăturilor determinată de starea mărfurilor stocate.

9. Pregătirea stocurilor de mărfuri şi primirea acestora la transport

Pregătirea stocurilor de mărfuri şi primirea acestora la transport decurge cu următoarele etape:

1. Formarea. 2. Acumularea.

3. Paletizarea. 4. Depozitarea.

5. Încărcarea mecanizată.

6. Întărirea sau fixarea mărfurilor pentru excluderea permutării mărfii pe parcurs.

7. Reenumerarea.

8. Întocmirea documentelor.

10. Marcarea mărfii în dependenţă de ambalajul determinat

Marcarea mărfii în dependenţă de ambalajul determinat

Marcajul se aplică pe palete – pe una din părţile laterale şi cuprinde următoarele:

a) semnul destinatarului – denumirea deplină sau prescurtată a destinatarului de mărfuri, sau semnul
distinctiv utilizat de destinatar (la transportul pachetelor mici);

b) numărul foii de cerere – comandă;

c) locul destinaţiei;

d) greutatea unităţii de marfă – se marchează prin cifre, care determină greutatea brută şi greutatea
netă în kilograme.

11. Operații de descărcare a mărfii

Descărcarea mărfii se efectuează cu îndeplinirea următoarelor operaţii:

1. Sosirea autovehiculului la destinatar conform documentelor.

2. Eliberarea încărcăturilor de întăriri.

3. Ridicarea şi transportarea în depozit.

4. Reenumerarea şi cântărirea.

5. Curăţirea materialului rulant.

6. Întocmirea documentelor.
 12. Transportul mărfurilor periculoase (clasele 1 -9)
Ca urmare a riscurilor pe care mărfurile periculoase le prezintă pentru sănătatea consumatorilor,
utilizatorilor şi a personalului implicat în circulaţia lor, respectiv pentru impactul acestora asupra
mediului, la nivelul Naţiunilor Unite a luat fiinţă un Comitet de Experţi în Transportul Mărfurilor
Periculoase.

Acesta a elaborat ample studii ce stau la baza legislaţiei şi a recomandărilor, cu aplicabilitate

naţională şi internaţională, privitoare la transportul aerian, rutier, naval şi pe cale ferată a mărfurilor
periculoase, a documentaţiei obligatorii însoţitoare a loturilor de asemenea mărfuri, precum şi a
condiţiilor lor de depozitare temporară.

Din punctul de vedere al gradului de periculozitate, Comitetul de Experţi ONU în Transportul

Mărfurilor Periculoase a clasificat mărfurile în 9 mari clase, fiecare dintre acestea implicând condiţii
speciale de etichetare şi marcare:

Clasele 1 – 9
Clasa 1 : include muniţia şi alte mărfuri ce prezintă risc de explozie. Aceste mărfuri fac obiectul unor
reglementări naţionale foarte stricte

Clasa 2 : – gaze cuprinde gaze comprimate, lichefiate sau descompuse sub presiune.
Clasa 3 : – lichide inflamabile. Principalul risc asociat transportului unor asemenea mărfuri este acela
de emanare a unor vapori inflamabili (cei mai mulţi fiind şi toxici) şi este întâlnit în mod special în cazul
substanţelor cu o temperatură scăzută de aprindere şi care sunt volatile.

Clasa 4.1: – solide inflamabile – sunt mărfurile solide care sunt predispuse la inflamare şi care trebuie
ţinute departe de orice sursă de aprindere

Clasa 4.2 : – substanţe solide sau lichide inflamabile susceptibile de combustie spontană. Un loc
special prin pericolul pe care-l prezintă îl deţin substanţele care se aprind în contact cu aerul.

Clasa 4.3 : – substanţe solide sau lichide care în contact cu apa emană gaze inflamabile. Toate
mărfurile care se încadrează în această clasă trebuie menţinute perfect uscate şi ferite de orice sursă de
umiditate.
Clasa 5.1 :– substanţe oxidante. Substanţele cuprinse în această clasă nu sunt în sine combustibile,
dar posedă proprietatea de a face ca materialele combustibile să ardă mult mai uşor şi să elibereze
oxigen în cazul unui incendiu, crescându-i astfel intensitatea.

Clasa 5.2 : - peroxizi organici. Aceste substanţe, considerate a fi cele mai instabile, sunt atât oxidante
cât şi inflamabile, se descompun în prezenţa căldurii şi ard cu uşurinţă, provocând câteodată explozii

Clasa 6 :– substanţe otrăvitoare. Aceste substanţe sunt cele susceptibile să provoace moartea sau să
afecteze foarte grav sănătatea utilizatorilor şi manipulatorilor dacă sunt înghiţite, inhalate sau la
contactul direct cu pielea, fapt pentru care necesită condiţii speciale de manipulare, ţinând cont de
efectele toxice pe care le prezintă.
Clasa 7 :– substanţe radioactive. Condiţiile de manipulare şi de transport variază foarte mult în cadrul
substanţelor incluse în această categorie.

Clasa 8: – substanţe corozive. Substanţele solide sau lichide incluse în această clasă posedă în starea
lor naturală proprietatea de a afecta, mai mult sau mai puţin, un ţesut viu, de a afecta într-o măsură mai
mică sau mai mare anumite materiale, cum ar fi metalele şi materialele textile iar eliberarea lor din
ambalaje poate afecta chiar şi echipamentele sau mijloacele de transport.

Clasa 9: – amestecuri de substanţe periculoase. Această ultimă clasă conţine substanţe care nu au
putut fi incluse în clasele de mai sus, care prezintă riscuri particulare ce nu au putut fi acoperite prin
regulamentele celorlalte clase de mărfuri sau care prezintă un risc relativ scăzut la transport.

Cursul 2
1. Gruparea mărfurilor (Unitatea de încărcătură, Mijloacele de grupaj,
Dispozitivele suport, Tehnologiile de grupare a mărfurilor: pachetizarea;
paletizarea; containerizarea)
Gruparea mărfurilor
În vederea eficientizării procesului de transport în general şi a activităţilor de manipulare în special, se
poate acţiona în două moduri:
 • eliminarea manipulărilor inutile;

• mărirea volumului de marfă manipulată.

-Primul mod ţine de optimizarea organizării, coordonării, conducerii şi controlului manipulării.

-Al doilea mod se realizează prin gruparea mărfurilor într-o unitate de încărcătură.

Unitatea de încărcătură : este rezultatul grupării mărfurilor într-un tot unitar şi coerent în limita
unor dimensiuni şi mase, formată din mărfuri ambalate sau neambalate.

Mijloacele de grupaj: reprezintă dispozitivele şi echipamentele utilizate la formarea unităţii de

încărcătură. Ele se împart în două categorii:

(a) dispozitive suport pentru mărfuri;

(b) echipamente de arimare pe suport a mărfurilor.

Dispozitivele suport sunt:

- de forme şi dimensiuni prestabilite;

- în general standardizate;

- în general refolosibile;

- apte a fi manipulate cu mijloace manuale şi / sau mecanizate de manipulare;

- capabile de a cuprinde şi a purta o anumită cantitate de mărfuri.

Tehnologiile de grupare a mărfurilor cele mai utilizate sunt:

(a) pachetizarea;

(b) paletizarea;

(c) containerizarea.

Pachetizarea : reprezintă gruparea mai multor mărfuri, de acelaşi fel sau diferite, ambalate
sau neambalate, într-un tot unitar ce poate constitui în acelaşi timp şi unitate de manipulare şi
transport.
 Paletizarea : reprezintă gruparea mai multor unităţi de marfă, ambalate sau nu, pe un singur
suport numit palet sau paletă.

Paletul: este platformă de încărcare, cu sau fără pereţi, cadre sau montanţi, formată din două
plăci unite între ele prin antretoaze, sau dintr-o placă ce se sprijină pe două picioare, suporţi sau role a
căror înălţime mină să permită manipularea cu utilaje cu furci, instalaţii de prindere în cablu şi cârlig sau
cu mijloace automatizate.

Containerizarea şi transcontainerizarea : constau în gruparea mărfurilor într-o

construcţie cu caracter permanent numită container.

Containerul: este un mijloc de grupaj, având o construcţie cu caracter permanent, suficient

de rezistentă, care permite o utilizare repetată, fără refacerea pe parcurs a încărcăturii, având un volum
interior minim de 1m2.
 Transcontainerizarea: are următoarele avantaje:

• - permite depozitarea pe verticală sub cerul liber, contribuind mai bine la utilizarea spaţiilor de
depozitare;

• - economiseşte formele importante de investiţii prin faptul că nu necesită spaţii de depozitare;

• - reduce cheltuielile cu manipularea şi depozitarea mărfurilor;

• - asigură transportul din poartă în poartă.

Dezavantajul cel mai important al transcontainerelor este faptul că necesită mijloace tehnice
speciale pentru transportare şi manipulare.

2. Marcarea containerelor şi transcontainerelor

Pentru mai buna identificare a containerelor şi transcontainerelor, pe acestea se realizează marcaje cu
simboluri alfanumerice. Aceste marcaje trebuie să respecte convenţiile şi standardele internaţionale.

Standardul ISO 6346 (Containere pentru transportul mărfurilor – codificare, identificare şi

marcare) instituie un sistem de marcare prin cod alfanumeric de 17 caractere pentru containerele de
marfă, cu excepţia celor pentru transportul aerian, şi permite identificarea internaţională unică. Aceasta
marcare conţine:

1) cod de proprietar (sau codul BIC);

(2) identificator pentru categoria de echipament;

(3) număr serial;

(4) sistem pe bază de cifră de validare pentru a verifica

exactitatea codului de proprietar şi a numărului serial;

(5) cod de ţară (opţional);

(6) cod pentru dimensiunile containerului;

(7) cod pentru tipul containerului.

În afară de aceste coduri, pe container apar şi simboluri care oferă alte informaţii (de exemplu,
valoarea masa brută maximă, simbolul de avertizare etc.)
 Codul de proprietar, format din trei litere mari ale alfabetului latin, trebuie să fie unic şi
înregistrat la BIC (Bureau International des Containers), fie direct, fie printr-o organizaţie naţională de
înregistrare.

Identificatorul categoriei de echipament este una din următoarele trei litere mari ale alfabetului
latin:

• U pentru toate containerele de transport de marfă.

• J pentru toate sistemele mobile de containere pentru transportul de mărfuri.

• Z pentru remorci şi şasiuri.

Împreună cu codul de proprietar formează aşa numitul cod alfa.

3 Mijloace pentru transportul containerelor şi transcontainerelor

(Mijloace de transport auto, Mijloace de transport feroviare, Mijloace
de transport naval)
1. Mijloace de transport auto pot fi:

• autocamioane cu sau fără remorci;

• autotrenuri cu semiremorci adaptate sau specializate;

2. Mijloace de transport feroviare: cuprind vagoane speciale, portcontainere, amenajate

în mod corespunzător. Aceste vagoane portcontainere sunt construite fie ca:

• vagoane specializate numai pentru transportul transcontainerelor (caz în care partea superioară
a vagoanelor este formată doar din şasiu sub forma unei grinzi centrale, prevăzută cu suporţi
transversali pe care se aşează şi se fixează transcontainerele cu ajutorul pieselor de colţ şi a
dispozitivelor de înzăvorâre)

• vagoane platformă universale (cu podea obişnuită), prevăzute cu dispozitivele obişnuite de

înzăvorâre a pieselor de colţ, care se coboară sub nivelul podelei în cazul utilizării vagonului
pentru transporturi obişnuite.
3. Mijloace de transport naval
Pot fi:
- nave maritime
- fluviale

• Portcontainer cu încărcare / descărcare pe verticală (lift on-lift off, Lo-Lo);

Cala acestor nave are o structură celulară, în fiecare celulă verticală putându-se stivui
până la şase transcontainere de 20 sau 30 de tone, unul deasupra celuilalt.

• Portcontainer cu încărcare / descărcare pe orizontală (roll on-roll off, Ro-Ro);

Aceste nave beneficiază de suprafaţa mare a punţii, care permite ca încărcarea /
descărcarea să se facă prin introducerea vehiculelor rutiere sau a vagoanelor încărcate cu marfă,
care rulează pe roţile proprii direct în spaţiul de încărcare al navei. Accesul vehiculelor rutiere
sau feroviare în nava Ro-Ro se poate face prin:
- saborduri speciale (deschideri amplasate aproximativ la centrul navei), prevăzute cu
rampe de acces mobile;
- etrave şi etambouri rabatabile (piese masive din oţel turnat sau forjat, făcând parte din
osatura navei şi fiind dispuse vertical, dar rabatabile, pentru a servi ca ponton).
Nava este echipată cu platforme sau rampe de nivel pe care se plasează containerele
sau se parchează vehiculele.
• Portcontainer mixte : care pot prelua transcontainere prin încărcare verticală simultan
cu încărcarea pe orizontală a vehiculelor rutiere, feroviare sau a transcontainerelor pe roll-
palete
• Semi-specializate portcontainer, care sunt nave convenţionale de uz general, dar care
pot transporta şi un anumit număr de transcontainere, fie pe puntea navei, fie în incinta
unora dintre magazii;
• Port-şlepuri (barje), concepute special pentru transportul unor mari containere
plutitoare de forma unor şlepuri.
 Cursul 3
1. Determinări cantitative ale mărfurilor
După sortarea şi ambalarea mărfurilor (acolo unde este cazul), un prim pas în ceea ce priveşte
realizarea unui transport de marfă îl reprezintă predarea mărfii de la expeditor la transportator
-În actele de livrare ce se întocmesc la furnizor, precum şi în documentele de
transport, se vor indica obligatoriu:

• două elemente de determinare cantitativă, în funcţie de natura mărfii şi de unitatea de măsură

în care se contabilizează în actele expeditorului, ca de pildă masă-volum, tip-dimensiuni, număr
de bucăţi-metraj;

• cântarul folosit, sistemul de cântărire;

• orice alte elemente care ar putea influenţa masa în momentul cântăririi (starea uscată sau
umedă a mărfii, condiţiile atmosferice;

• persoana care a efectuat cântărirea.

-Pe fiecare ambalaj, expeditorul va aplica o etichetă specială sau o listă specificativă,
purtând următoarele menţiuni:

• denumirea, calitatea, cantitatea mărfii (exprimată după caz prin masă, număr de bucăţi, volum,
dimensiuni etc.);

• numele persoanei care a făcut determinarea cantitativă şi ambalarea mărfii.

-Fiecare colet va purta cât mai vizibil un număr de ordine de expediere precum şi masa
netă şi brută.

-Pentru mărfurile care se predau în vrac, autovehiculul sau vagonul se cântăresc:

• înainte de încărcare, pentru a se stabili tara;

• după încărcare, pentru determinarea masei brute.

-Cântărirea se va repeta la descărcare, pentru verificare, atunci când beneficiarul nu a

dat un însoţitor pentru transport.

-Pentru cântărire se folosesc cântarele (basculele) pod.

 Pentru cântărirea mărfurilor manipulate cu macarale sau electrostivuitoare se pot folosi diferite
tipuri de bascule romane (a) şi semiautomate transportabile (b) sau fixe (c):

Pentru cântărirea mărfurilor manipulate cu cărucioare se pot utiliza bascule electronice „low profile”:

O parte din mijloacele de manipulare a mărfurilor au incorporată tehnică de măsurare. Această tehnică
permite operatorului să supravegheze valoarea sarcinii manipulate (pentru a nu depăşi valorile
admisibile), dar poate fi conectată şi la un terminal de gestiune a datelor şi utilizată în aplicaţii cum ar fi
completarea formularelor, numărarea pieselor, totalizare, memorarea mişcării stocurilor, citirea codului
de bare, listare la imprimantă, etichetare etc.

Sisteme automate de cântărire: Aceste echipamente se utilizează în domeniul ambalării automate a

produselor, cântărirea se efectuează automat sau se verifică şi se sortează produsele în funcţie de
greutatea măsurată. Cântarele de acest tip fac parte din liniile automate de ambalare şi sortare, fiind
parte integrantă a echipamentelor de automatizare şi control industrial. Se pot cântări produse sub
formă de granule sau lichide, stocate în buncăre, tancuri sau silozuri.

Cântare electronice de tip platformă – cu dimensiunea platformei începând de la 350mm x 350mm, până
la dimensiunea de 2m x 2m sunt confecţionate din inox sau metal vopsit electrostatic, cu minirampe de
acces cu transpalet sau cărucior. Cântarele au capacităţi începând de la 30Kg la 3000Kg, şi pot elibera
bonuri de cântărire sau se poate conecta cântarul la calculator şi se pot urmări intrările/ieşirile de
mărfuri: pe clienţi; pe sortimente; după greutate, etc

Cântare electronice în cârlig – special concepute pentru a fi utilizate la utilaje de ridicat, precum:
macarale, poduri rulante, stivuitoare, scripeţi, etc. Capacitatea minimă este de 300 Kg iar capacitatea
maximă este de 15 000 Kg, fiind disponibile în mai multe variante constructive: pentru industria
metalurgică - sunt rezistente la temperaturi mari; în industria extractivă şi a materialelor de construcţii -
acestea sunt rezistente la şocuri şi lovituri mecanice dure; se pot utiliza în exterior sau interior.
Alimentarea se poate face de la acumulatori sau priză de 220V, pentru reglare şi parametrizare se
utilizează o telecomandă cu raze infraroşii.
Cântare electronice digitale pentru autovehicule: cunoscute şi sub denumirea de POD DE CÂNTARIRE
sau POD BASCULĂ, cântarele electronice pentru autovehicule sunt în concordanţă cu cele mai noi
tehnologii din domeniu, cum ar fi procesarea şi amplificarea semnalelor digitale furnizate de senzorii
digitali de cântărire şi mai departe, procesarea acestor semnale cu microprocesoare cu mare putere de
calcul, capabile sa afişeze pe indicatorul de cântărire, greutatea exactă a mijlocului de transport şi multe
alte facilităţi moderne.

2. Încărcarea, descărcarea, transbordarea şi transvazarea mărfurilor :(mijloace

de manipulare, utilaje de manipulare, grupa instalaţiilor de ridicat, grupa instalaţiilor pentru
transporturi terestre şi suspendate, grupa instalaţiilor de transport continuu)

Mijloacele utilizate la încărcarea – descărcarea, transbordarea sau transvazarea mărfurilor

transportate se aleg în funcţie de următoarele criterii:

• natura mărfurilor ce se transportă (produse solide sau lichide, acide sau baze, cu sau fără risc de
vătămare);

• forma şi dimensiunile elementelor componente (în vrac, în bucăţi mari sau mici, grele sau
voluminoase, în stare granulată sau pulverulentă etc.);

• felul ambalajului (saci, colete, butelii, containere etc.);

• modul de aşezare în depozit (în grămezi, în stive, paletizate sau nu etc.);

• tipul mijlocului cu care urmează să se realizeze transportul;

• cantitatea mărfurilor manipulate în unitatea de timp.

Manipularea poate fi realizată manual, mecanizat sau automatizat.

Manipularea manuală : se realizează în acele puncte de încărcare sau descărcare în care

volumul mărfurilor de manipulat este mic, iar specificul acestor mărfuri permite operarea cu ajutorul
braţelor (au volum şi masă mică, ambalaje nepericuloase şi fără risc de vătămare). La manipularea
manuală a mărfurilor sunt necesare unelte şi alte mijloace ajutătoare: lopeţi, furci, răngi, chingi, frânghii,
podeţe, etc.

Manipularea manuală se poate executa şi în paralel cu manipularea mecanizată, în locurile de

încărcare descărcare în care nu se poate introduce o mecanizare completă.

Pentru mecanizarea lucrărilor de încărcare, transbordare, transvazare şi descărcare se utilizează

diferite mecanisme, utilaje şi instalaţii. Clasificarea acestora se poate face poate face după mai multe
criterii.

În funcţie de mişcarea posibilă a sarcinii, mijloacele de manipulare pot fi:

• cu mişcare de translaţie (de exemplu, macaralele-capră, autostivuitoarele, ascensoarele,

transportoarele cu bandă etc.);

• cu mişcări combinate de translaţie şi rotaţie (de exemplu, escavatoare, automacarale,

autoîncărcătoare etc.)

În funcţie de direcţia deplasării, avem mijloace de manipulare:

• pe verticală;

• pe orizontală;

• sub un anumit unghi;

• combinată.

După regimul de lucru, există utilaje de manipulare:

• cu acţionare intermitentă, la care pentru încărcarea sau descărcarea încărcăturii sunt necesare un
număr oarecare de porniri şi opriri, inclusiv deplasarea încărcăturii, în cadrul unui ciclu complet
de lucru al utilajului respectiv (stivuitoare, escavatoare, automacarale etc.);

• cu acţionare continuă, la care încărcătura se deplasează în mod continuu, de la punctul de

încărcare la punctul de descărcare (transportoare cu bandă).

După operaţiile realizate, avem:

• grupa instalaţiilor de ridicat, formată din:

- mecanisme de ridicat, care sunt mijloace de ridicat de complexitate redusă, cu acţiune periodică şi care
în general au un singur mecanism, cel de ridicare (vinciuri şi cricuri cu cremalieră, cu şurub, hidraulice;
palane manuale şi electropalane; platforme ridicătoare manuale etc.);

- macarale, care sunt instalaţii de ridicat utilizate la manipularea sarcinii prin ridicarea neghidată pe
verticală şi deplasarea pe orizontală;
 - ascensoare, care sunt maşini cu acţiune periodică, destinate pentru ridicarea sarcinilor pe
ghidaje).

• grupa instalaţiilor pentru transporturi terestre şi suspendate, formată

din:

- cărucioare fără şine, destinate deplasării sarcinilor pe căi fără şine (cărucioare manuale; electrocare;
motostivuitoare; electrostivuitoare);

- instalaţii de manevră şi deplasare prin rulare destinate pentru deplasarea în interiorul unităţii a
vagoanelor şi vagonetelor de cale ferată (cabestane; trolii de manevră; platforme turnante; dispozitive
de întoarcere);

- căile suspendate, destinate pentru deplasarea pe căi suspendate (şine, cabluri) a unor cărucioare care
poartă sarcina.

• grupa instalaţiilor de transport continuu, formată din:

- transportoare, destinate deplasării sarcinilor pe o traiectorie determinată, prin acţionarea mecanică
continuă a organului lor activ. Acestea pot fi:

- cu organ flexibil (transportoare cu bandă; transportoare cu plăci; transportoare cu lanţ;

transportoare cu raclete; transportoare cu cupe; transportoare suspendate; scări rulante);

- fără organ flexibil (transportoare gravitaţionale; transportoare cu rulouri; transportoare elicoidale

sau şnecuri; transportoare oscilante; tuburi rotitoare pentru transport);

- transbordoare, care sunt mecanisme deplasabile cu acţiune continuă, destinate lucrărilor de

încărcare-descărcare a sarcinilor sub formă de mase granuloase (transportoare deplasabile;
încărcători mecanici; încărcători auto);

- dispozitive auxiliare, care sunt destinate să deservească funcţionarea diferitelor categorii de maşini de
transportat: planuri înclinate, buncăre, închizători, alimentatori, descărcători de buncăre, cântare etc.

3. Accesoriile şi dispozitivele pentru prinderea şi suspendarea

sarcinii
a. Accesoriile şi dispozitivele pentru prinderea şi suspendarea sarcinii se construiesc într-o mare
varietate constructivă, în funcţie de caracteristicile sarcinii manipulate şi ale mecanismului de
manipulare. Acestea pot fi:

• cârlige şi inele (ochiuri);

• organe flexibile (lanţuri, funii, benzi);

 • dispozitive pentru sarcini vărsate (jgheaburi, graifere);

• dispozitive pentru prinderea şi manipularea unor corpuri cilindrice:

- a. + f. bare şi ţevi de oţel (în poziţie orizontală);

- b. + e. ţevi din beton (în poziţie orizontală);

- c. colaci de tablă (în poziţie verticală);

- d. role de tablă (în poziţie orizontală).

• cleme pentru prinderea şi manipularea plăcilor pe orizontală:

- a. pe verticală;

- b. pe orizontală şi pe verticală;

- c. pe verticală.

• cleme pentru manipularea şinelor sau grinzilor:

- a. pe verticală;

- b. pe orizontală.
• magneţi pentru prinderea şi manipularea:

- a. plăcilor pe orizontală şi verticală;

- b. plăcilor şi barelor cilindrice de oţel pe orizontală.

• dispozitive cu furci pentru ridicat paleţi la manipularea cu macarale:

- a. cu echilibrare manuală;

- b. cu echilibrare automată.

 dispozitive pentru manipulat butoaie

 dispozitive pentru încărcături rectangulare cu două feţe verticale paralele (containere, lăzi etc.):
• grinzi (traverse) de ridicare:

4. Cricurile şi vinciurile
Cricurile şi vinciurile sunt dispozitive de ridicare a sarcinilor la înălţime mică fără organ flexibil pentru
ridicare.

Cele mai utilizate sunt cricul cu cremalieră şi clichet, vinciul mecanic (cu şurub), în care şurubul este
ridicat prin rotaţia sa sau prin rotaţia unei piuliţe fixată pe suport, ca şi vinciul telescopic cu şurub, care
operează prin acţiunea a două sau mai multe şuruburi concentrice, şurubul extern rotindu-se în piuliţa
fixată pe suport.

Există de asemenea cricuri şi vinciuri hidraulice sau pneumatice, al căror organ activ este un piston
împins într-un cilindru prin presiunea fluidului comprimat cu ajutorul unei pompă cu lichid sau al unui
compresor, încorporat sau nu în aparat.
Vinci cu manivelă

Vinciul manual cu cremalieră se utilizează pentru lucrările de întreţinere la calea ferată, montaj
utilaje, manipulare construcţii metalice etc.

5. Palanele
Palanele sunt mecanisme de ridicat, mai mult sau mai puţin complexe, care combină un sistem de fulii
legate prin cabluri sau lanţuri cu un dispozitiv demultiplicator (roţi de diametre diferite, roata dinţată şi
şurub fără sfârşit, tren de angrenaje etc.). Palanele pot fi cu acţionare manuală, pneumatică sau
electrică.

La majoritatea palanelor, greutăţile sunt ridicate cu ajutorul unui lanţ cu cârlig care îmbracă una din fulii
prevăzută cu margini profilate.

Există şi palanele cu tambur, foarte asemănătoare cu un troliu, dar în care lanţul este înlocuit de un
tambur, care îmbracă mecanismul, şi un cablu de ridicat ce rulează pe acest tambur. Acest dispozitiv
monobloc este folosit mai ales folosit la palanele cu motor electric sau cu aer comprimat, care sunt
frecvent montate pe o sanie mică (cărucior) care rulează pe o şină aeriană.
 6. Transportatoarele
Transportatoarele sunt utilaje destinate transportării materialelor în vrac, bucăţi izolate, materiale
ambalate în lăzi sau în bucăţi de lungimi diferite.

Transportoarele sunt utilaje cu funcţionare continuă ce efectuează transportul materialelor în

flux neîntrerupt şi, în general, într-un singur sens.

Transportoarele cu organ flexibil de rulare se caracterizează prin prezenţa unui organ de

tracţiune flexibil fără sfârşit care execută o mişcare continuă primită de la organul de acţionare,
transmiţând astfel forţa necesară pentru deplasarea sarcinii.

Se construiesc în diferite variante în ceea ce priveşte organul flexibil de transport, înclinarea,

dimensiunile etc. Foarte utilizate sunt transportatoarele:

• cu bandă

• cu role sau cu rulouri

• cu plăci

• elicoidale

7. Transpaletele
Transpaletele sunt echipamente destinate manipulării mărfurilor paletizabile, pe suprafeţe fără
denivelări.

Există o mare varietate constructivă de transpalete, principalele elemente de diferenţiere ţinând

de:

• tipul de acţionare (manuală, electrică, hidraulică);

• plaja de valori pentru înălţimea de ridicare şi pentru sarcina manipulabilă;

• tipul de distribuţie (orizontală sau verticală) sau posibilitatea de translaţie laterală;

• elementele constructive (catarg, platformă, cântar, scaun pentru operator etc.)

8. Electrostivuitoare şi motostivuitoarele
Electrostivuitoare şi motostivuitoarele sunt mijloacele de manipulare a mărfurilor cele mai răspândite,
datorită posibilităţilor acestora de a realiza o legătură directă între liniile de fabricaţie sau depozitele de
expediţie şi mijloacele de transport.

Cursul 4

1. Caracteristicile punctelor de încărcare-descărcare (Punctele de

încărcare descărcare, Posturile de încărcare descărcare)

Caracteristicile punctelor de încărcare-descărcare

Locurile de încărcare / descărcare a vehiculelor sunt spaţii amenajate de regulă sub formă de
rampe la nivelul unde vehiculul se amplasează la sosire paralel, perpendicular, sau diagonal faţă de
frontul de încărcare.

Frontul de încărcare / descărcare reprezintă spaţiul minim de acces, necesar vehiculelor la

locurile de încărcare sau descărcare a vehiculelor rutiere sau feroviare.

Mai multe locuri de încărcare-descărcare formează un punct de încărcare / descărcare. Punctele

de încărcare / descărcare reprezintă amplasamente permanente, special amenajate pentru efectuarea
operaţiunilor de încărcare / descărcare şi unde se întocmesc formele de primire sau expediere a
acestora.

Punctele de încărcare pot îndeplini şi funcţiile de:

• păstrare / depozitare;

• pregătire;

• sortare.
 Punctele de încărcare pot fi:
(a) permanente, la care operaţiile de încărcare / descărcare se desfăşoară în perioade mari şi
neîntrerupte de timp (de exemplu la întreprinderile industriale, depozite, firme de transport, etc.).

(b) temporare (de exemplu la strânsul recoltelor agricole, pe durata funcţionării unui şantier, etc.).

Punctele de încărcare-descărcare trebuie să aibă:

1. Drumuri de acces;
2. Suprafeţe pentru manevrarea mijloacelor de transport care trebuie să dispună de:
• cântare, sistem antiincendiu, pază;
• zone de stocare;
• edificii de uz casnic şi servicii;
• spaţii interioare de depozitare.

Punctele de încărcare-descărcare pot include unul sau mai multe posturi de încărcare,
descărcare echipate cu mijloace de manipulare a mărfurilor: cărucioare, transpalete, electrocare,
electrostivuitoare sau motostivuitoare, macarale de diferite tipuri (turn, capră, pod) etc.

Posturile pot fi:

• nemecanizate (manuale);

• mecanizate;

• complexe;

• automatizate.

În cazul vehiculelor rutiere, există trei

scheme a amplasării acestora la rampa de încărcare:

a. în trepte;
b. perpendicular pe front (prelucrare prin spate);

c. paralel cu frontul (laterală);

Aşezarea perpendiculară duce la o reducere însemnată a lungimii rampelor, iar aşezarea în

trepte uşurează folosirea utilajelor de încărcare-descărcare, fiind mai uşor accesul la caroseria
automobilului.

a)
Pentru ca încărcarea / descărcarea mărfurilor să
se realizeze în condiţii cât mai eficiente este necesar ca
organizarea acestor operaţii să fie abordată din următoarele
puncte de vedere:

• capacitatea orară a unui loc de încărcare;

b)
• numărul posturilor ce compun punctele de încărcare-
descărcare;

• capacitatea orară a punctului de încărcare-descărcare;

c)
• ritmul de lucru şi capacitatea fiecărui post;

• lungimea fronturilor de încărcare descărcare;

• parcul activ de autovehicule, necesare traficului zilnic de marfă;

• ritmul mediu al sosirii / expedierii vehiculelor la / de la punctul de încărcare-descărcare;

• întocmirea documentelor de livrare şi de confirmare a transportului simultan cu încărcarea-

descărcarea mărfurilor.

Tratarea acestor probleme trebuie să fie astfel făcută încât să se asigure:

• imobilizarea vehiculelor un timp cât mai scurt;

• accesul uşor al vehiculelor la postul de încărcare-descărcare şi aşezarea sa în poziţii cât mai

convenabile;

• posibilitatea aşezării încărcăturii în condiţii de valorificare integrală a suprafeţei şi volumului caroseriei.

2. Capacitatea de manipulare
 Capacitatea de manipulare Cm a punctelor de încărcare-descărcare reprezintă cantitatea de mărfuri, în
tone, care se poate încărca sau descărca într-o oră.
Ct
Cm = [t/h]
t
unde: Ct – capacitatea maximă a autovehiculelor ce se pot afla simultan la încărcare sau la descărcare (t);

t – timpul necesar pentru încărcarea sau descărcarea unei tone de marfă (h).

3. Capacitatea orară a postului

- Capacitatea orară a postului Cp de încărcare-descărcare se poate exprima în:

- tone pe oră: 1
C pt =
t id /t ¿ K n
unde: Cpt – capacitatea orară a postului, în tone / oră;

tid/t – timpul mediu de încărcare sau descărcare pe tona de marfă (h / t);

Kn – coeficientul de neuniformitate a sosirii autovehiculelor la punctul de încărcare-descărcare

(1,0...2,0).

- automobile pe oră:
α ¿ CUT
C pa=
t id /a ¿ K n
unde: Cpa – capacitatea orară a postului, în automobile / oră;

α – capacitatea nominală de încărcare a automobilelor;

tid/a – timpul mediu de încărcare sau descărcare pe automobil (h / automobil);

CUT – coeficientul de utilizare a tonajului automobilului.

4. Numărul posturilor de încărcare sau descărcare

- Numărul posturilor de încărcare sau descărcare Nid se stabileşte în funcţie de:

- cantitatea de mărfuri ce poate fi manipulată într-o oră, cu relaţia:

G¿ t id /t
N id =
n
unde: G – cantitatea de marfă manipulată (t);

n – numărul de ore în care trebuie să se încarce sau să se descarce mărfurile;

tid/t – timpul mediu de încărcare sau descărcare pe tona de marfă (h / t).

- numărul automobilelor repartizate pe oră:

A ¿ α ¿ CUT ¿ t id/a
N id =
n
unde: A – numărul de automobile repartizate;

α– capacitatea nominală de încărcare a automobilelor;

tid/a – timpul mediu de încărcare sau descărcare pe automobil (h / automobil);

CUT – coeficientul de utilizare a tonajului automobilului;

n – numărul de ore în care trebuie să se încarce sau să se descarce mărfurile.

5. Lungimea frontului de încărcare-descărcare

Lungimea frontului de încărcare-descărcare Lf se calculează cu relaţia:

• Lf = Xp (L + a) - a [m] – pentru amplasarea laterală;

• Lf = Xp (B + b) - b [m] – pentru amplasarea cu spatele.

unde: Xp – numărul posturilor de încărcare / descărcare;

L – lungimea automobilului;

B – lăţimea automobilului;

a – distanţa dintre automobile la amplasarea laterală (se recomandă să fie de minim 1 m);

b – distanţa dintre automobile la amplasarea cu spatele (se recomandă să fie de minim 1,5 m).

6. Numărul de vehicule necesar unei activităţi continue (parcul activ)

Numărul de vehicule necesar unei activităţi continue (parcul activ) Pa, corespunzător traficului
de marfă:

t rul N id
Pa =
t id
P
t rul =t m +t id = +t + t
vm i d
unde: Pa – parcul activ (număr vehicule);

trul – timpul rulaj (h);

Nid – numărul posturilor de încărcare / descărcare;

tid – timpul de încărcare descărcare (h);

tm – timpul de mers (h);

P – lungimea cursei (km);

ti – timpul de încărcare (h);

td – timpul de descărcare (h).

7. Ritmul de lucru
Ritmul de lucru Rp al unui post de lucru:

t id
R p=
N id
unde: tid – timpul de încărcare descărcare (h)

Nid – numărul posturilor de încărcare / descărcare

8. Ritmul de mers al vehiculelor

t rul
unde: trul – timpul de rulare (h)
Ra =
Pa – parcul activ (număr vehicule) Pa
Amplasarea punctelor de încărcare-descărcare se face în raport cu:

• căile de acces;

• spaţiile de manevră;
 • dotarea cu instalaţii de manipulare, astfel încât încărcarea-descărcarea vehiculelor să se facă în
timp scurt.

9. Timpii normaţi şi timpii liberi pentru încărcare şi descărcare

Timpii normaţi (duratele normate) se utilizează ca elemente de dimensionare a tarifului
pentru prestaţiile executate şi a retribuţiei personalului. Datorită acestei funcţii, timpul normat
reprezintă un puternic instrument de cointeresare a unităţii de transport şi a personalului angajat pentru
reducerea duratei operaţiilor de încărcare-descărcare.

Normele de timp de staţionare a autovehiculelor la încărcare şi descărcare sunt stabilite în

dependenţă de:

• modul de efectuare a operaţiilor de încărcare-descărcare;

• tipul maşinilor şi mecanismelor de încărcare-descărcare utilizate;

• tipul şi capacitatea de încărcare a mijlocului de transport;

• caracteristica mărfii şi modul de prezentare al ei la transport.

10.Optimizarea manipulării a mărfurilor la punctele de încărcare /

descărcare
Lucrările de încărcare şi descărcare a mărfurilor şi întocmirea formelor de primire şi expediere a
mărfurilor se desfăşoară pe amplasamente permanente sau temporare, mai mult sau mai puţin
amenajate. Amenajarea şi organizarea punctelor de încărcare-descărcare a mărfurilor influenţează în
mod direct durata şi calitatea acestor lucrări. Timpul de încărcare-descărcare este cu atât mai mic cu cât
sunt mai bine îndeplinite următoarele cerinţe:

• Lucrările de încărcare-descărcare sunt mecanizate.

Manipularea mecanizată prezintă o serie de avantaje faţă de cea manuală:

- reducerea considerabilă a timpului de încărcare-descărcare;

- staţionarea minimă a mijloacelor de transport la manipulări pentru încărcare-descărcare şi
transbordare;

- reducerea spaţiului de depozitare, a timpului de păstrare a materialelor în magazii şi a frontului de

încărcare-descărcare;

- păstrarea integrităţii mărfurilor;

- eliminarea eforturilor fizice necesare încărcării-descărcării manuale;

- creşterea productivităţii;

- reducerea costului pentru operaţiile de încărcare-descărcare şi a costului transportului.

Pentru optimizarea activităţii, alegerea mijloacelor de manipulare şi a celor de transport se poate face,
de exemplu, după următorul algoritm:

• Există forţă de muncă suficientă şi cu experienţă pentru manipularea mărfurilor.

• Distanţa de la locul de unde se află mărfurile până la vehiculul ce se încarcă este mică.

• Nivelul rampei pe care se află mărfurile este apropiat de nivelul platformei vehiculului.

Astfel, în cazul halelor care nu deţin un sistem de rampe interne sau dacă accesul la rampe nu
este posibil, se pot utiliza module de încărcare, prevăzute cu egalizatoare de rampă şi cu burduf
de etanşare.
 Acolo unde există, rampele pot fi, de asemenea, echipate cu egalizatoare de rampă manuale
sau hidraulice (basculante sau telescopice) şi burdufuri de etanşare. Egalizatoarele de rampă sunt
platforme mobile ce egalizează diferenţele pe înălţime şi adâncime între depozit şi autovehicule.

Burdufurile de etanşare asigură protecţia împotriva vântului şi a intemperiilor.

Rampele de egalizare sunt folosite pentru a compensa diferenţa de înălţime între platforma
camionului şi podeaua depozitului. Mutarea înainte şi înapoi pe platformă direct în camion,
uşurează încărcarea şi descărcarea. Rampele de egalizare pot fi folosite pentru camioane echipate cu
platformă de descărcare hidraulică (în acest caz este necesară o fosa specială pentru instalarea rampelor
de egalizare).

Cursul 5

1. Noţiuni generale de paletizare, pachetizare, containerizare şi

depozitare

Paletizarea este operaţiunea de mecanizare a transportului de marfă pe platforme simple

sau duble, manevrate cu ajutorul electrocarelor, motocarelor şi stivuitoarelor.

Pachetizarea este operaţia de mecanizare a manipulării, transportului şi depozitarii unui

grup de mărfuri strânse între ele printr-o legătură.

Containerizarea reprezintă un sistem de ambalare format din rame, lăzi etc., care serveşte
în mod repetat la transportul cu mijloace mecanizate al materialelor sau al produselor în stare fluidă,
plastică, pulverulentă sau în bucăţi

Câteva dintre avantajele oferite de paletizare sunt următoarele:

- Scurtarea timpilor de încărcare şi descărcare.

- Îmbunătăţirea condiţiilor de lucru a celor care manevrează materialele.

- Raţionalizarea desfăşurării proceselor pe toate treptele organizării distribuţiei.

- Deplasarea activităţii de pregătire a vânzării la nivelul producţiei.

- Reducerea suprafeţelor de depozitare.

- Reducerea costurilor pentru ambalaje.

- Mărfurile ajung la clienţi fără a suferi avarii etc.

 2. Instalaţii de paletizare (Clasificarea, Modul de lucru, Direcţia de lucru, Modul de stivuire,
Principii pentru formarea straturilor de paletizare, Exemple de instalaţii de paletizare)

În cazul volumelor foarte mari de produse se pot realiza instalaţii de paletizare semiautomate
sau complet automate care reduc efortul manual şi măresc viteza de finalizare a produselor în
întreprinderile industriale.

Aceste instalaţii, din punct de vedere al eficientei maxime, trebuie să fie integrate în ultima fază
de producţie.

Maşinile şi instalaţiile de paletizare îndeplinesc următoarele funcţii:

- aduc automat materialele în bucăţi pe palete;

- stivuiesc paletele;

- descarcă paletele stivuite pentru a folosi materialul, în anumite cazuri, ca piese izolate.

Automatele pentru paletizare pot fi împărţite în funcţie de următoarele criterii:

a) Modul de lucru:
- semiautomate;

- automate.

b) Direcţia de lucru:
- cu stivuire de sus în jos;

- cu stivuire de jos în sus.

c) Modul de stivuire:
- paletizare în straturi;

- paletizare în coloane.

d) Principii de formare a straturilor de paletizare:

- prin paletizare individuală a materialelor de ambalat;

- prin stivuire cu ajutorul unor dispozitive de deplasare;

- prin stivuire cu ajutorul clemelor hidraulice de apucat;

- prin paletizare cu ajutorul dispozitivelor aspirante.

Modul de lucru

Maşinile de paletizat semiautomate : sunt caracterizate prin faptul că mărfurile neambalate

sunt aşezate manual pe masa de stivuire. Uneori această operaţie este mecanizată parţial cu ajutorul
unui dispozitiv mecanic.

Aducerea paletelor poate fi realizată mecanic din magazia de palete, sau manual aşezându-le pe
un transportor cu role care le transportă la staţia de paletizare. Această bandă este aşezată sub maşina
de paletizat.

Maşinile de paletizat automate : având o capacitate mai mare de lucru sunt din ce în ce
mai mult utilizate. Ca mod de lucru se aseamănă cu cele semiautomate cu singura deosebire că în afară
de adusul paletelor din magazie, nu este necesară supravegherea maşinii.

Ambalajele sunt aduse pe căi cu role, piesele ambalate sunt preluate de o cale cu role (sunt
numărate, eventual de o celulă fotoelectrică) şi sunt pregătite corespunzător programului maşinii.
Rotirile sunt realizate cu ajutorul unui opritor (la cutii) sau al unui braţ de pârghie (la saci sau colete).

Direcţia de lucru
Aducerea materialului de sus în jos este caracteristică majorităţii instalaţiilor de paletizat (cutii,
lăzi, saci).

Operaţia principală constă în aducerea paletei din magazie, introducerea în maşină şi mişcarea
ei până sub placa pe care se găseşte pregătit primul strat, retragerea plăcii de sub materiale şi aşezarea
lor pe paletă, coborârea paletei cu înălţimea unui strat şi aducerea plăcii din nou pentru pregătirea unui
strat.

Aducerea materialului de jos în sus: necesită cheltuieli de construcţie relativ mici şi oferă
precizie mare la stivuire. Stiva este mişcată vertical în sus după fiecare strat. Plăcile de menţinere sunt
acţionate pneumatic. Erorile de blocare ale stratului inferior în cele superioare pot fi compensate prin
ghidaje.

La acest sistem se foloseşte de multe ori un adeziv de contact între cutii şi paletă.

Modul de stivuire

Paletizarea în straturi este procedeul cel mai des utilizat şi se caracterizează prin faptul că
fiecare strat este aşezat separat pe masa de încărcare (pe paletă).
 Practic, aceasta se realizează prin aducerea pe balconul de încărcare al maşinii a şirurilor de
piese ambalate, aduse separat pe masa de încărcare.

Numărul corespunzător de şiruri formează un strat care este deplasat de pe masa de încărcare
pe paletă.

Paletizarea în coloane este realizată prin funcţionarea concomitentă a unei maşini de

stivuit cu instalaţia de paletizare.

La nivelul solului, materialul de stivuit este adus cu un transportor cu bandă şi acolo este stivuit
în coloane. După ce s-a creat o serie de coloane, acestea sunt deplasate pe palete cu ajutorul unui
dispozitiv. Un anumit număr de şiruri de coloane formează încărcătura paletei.

Principii pentru formarea straturilor de paletizare

Formarea straturilor prin paletizare individuală a materialului ambalat se foloseşte, de obicei,

pentru mărfurile cu volum mare.

Formarea straturilor de stivuire cu ajutorul clemelor hidraulice : este

caracterizată prin faptul că funcţia elementului de stivuire este preluată de o clemă hidraulică.
Materialul este adus la instalaţia de stivuire din partea laterală sub clemă. Materialele de expediat,
aduse de un transportor cu role, sunt pregătite, cu ajutorul unui dispozitiv de rotire şi unei comenzi
corespunzătoare modelului pentru stivuire, într-o secţiune a instalaţiei.

În cea de-a doua secţiune, ele sunt aranjate într-un strat (transportate pe role) şi conduse în
secţiunea a 3-a. Stratul de sub clemă este aşezat (strâns deschis, coborât, închis, ridicat) pe paleta aflată
în faţă şi operaţia se repetă. În afară de operaţiile de paletizare şi stivuire, clemele trebuie să execute şi
mişcări verticale şi orizontale.

Formarea straturilor prin dispozitive de deplasare constă în aducerea materialului

în maşini de paletizare pe transportorul cu role, aşezarea acestuia în şiruri şi oprirea aducerii. Sertarele,
care lucrează pneumatic, hidraulic sau mecanic, deplasează şirurile de ambalaje pentru expediere pe
masa de încărcare. Operaţia se repetă până se formează un strat complet.

Paletizarea cu ajutorul unui dispozitiv aspirant este realizată ca în cazul unui

dispozitiv de deplasare (produsele sunt apucate de sus).

După aceasta, unitatea de expediere cu un singur strat este preluată de o instalaţie de aspiraţie,
mobilă în direcţia orizontală şi verticală, şi este aşezată pe paletă. Se realizează astfel un flux continuu.
Condiţia pe care o pune acest sistem este ca materialul stivuit sa aibă o mărime uniformă.

Exemple de instalaţii de paletizare

 Deoarece la paletizare se pretează atât sacii, lăzile, cutiile cât şi butoaiele, găleţile, borcanele,
buteliile, adică în general, toate produsele care au o bază plană şi instalaţiile de paletizare vor fi diferite,
corespunzător formei acestora.

La instalaţiile de paletizare pentru lăzi şi cutii produsele ajung la instalaţie pe o banda rulantă. La
mijlocul acesteia este prevăzut un dispozitiv de oprire unde piesele sunt strânse, numărate şi eventual,
întoarse.

Pentru a obţine o stivuire cu intervale se montează dispozitive pneumatice de aşezare.

Instalaţiile automate de paletizare pentru saci au particularitatea montării

suplimentare a unui dispozitiv de scuturat şi netezit sacii pentru ca aceştia sa capete o formă
aproximativ paraleli-pipedică.

La paletele încărcate cu saci sunt necesare, de obicei, stivuiri cu legături.

Instalaţiile automate de paletizare pentru găleţi şi butoaie constau în aducerea

pe benzi rulante a materialelor, predarea lor aparatului de stivuire cu ajutorul unui dispozitiv de
distribuire, centrarea exactă şi deplasarea în sus.

Al doilea butoi este centrat astfel încât butoiul ridicat este aşezat pe cel aflat dedesubt. Apoi
stiva merge pe bandă, un dispozitiv hidraulic împinge stiva pe o masă de aşezare şi după formarea unui
rând, acesta este împins pe paletă.

3. Depozitarea
Nu poate fi vorba de un proces de automatizare a transportului intern fără să se ia în
consideraţie şi capacitatea de depozitare a materialelor transportate, existând o strânsă legătură între
producţie - transport - depozitare.

Creşterea nivelului tehnic al instalaţiilor utilizate în producţie, specializarea industriilor, pretind

transportul şi depozitarea unor cantităţi din ce în ce mai mari de produse finite, depozitul devenind
parte integrantă a procesului de fabricaţie.

Pe de altă parte, economia depozitelor este legată inseparabil de procesul de reproducţie al

economiei, ea influenţând planificarea şi eficienţa de dezvoltare a rezervelor.

Datorită acestor tendinţe pretutindeni se constată tendinţa generală de a adapta tehnologiile de

depozitare, transport şi expediţie la gradul de mecanizare şi automatizare a proceselor elaborând, în
acest scop, soluţii optime.

4 Manevrarea materialelor din depozit

 Consumul de materiale influenţează prin componentele sale ritmul şi volumul, felul utilajelor
care trebuie folosite în depozite.

La alegerea acestor mijloace de manipulare a materialelor se va avea în vedere fazele de

depozitare deservite:

- faze de depozitare principale în care păstrarea produsului se face mai mult timp;

- faze de depozitare secundare, la care apar mai multe intrări şi ieşiri de materiale.

La alegerea unui mijloc automatizat de transport, de manevrare a mărfurilor se vor verifica

următoarele aspecte:

- alegerea utilajului care are randamentul maxim şi concomitent,

- stabilirea eficienţei acestuia prin prisma costului investiţiei şi funcţionării în exploatare.

Cursul 6
1. Condiţiile impuse transportului uzinal
Posibilitatea de a satisface în mod optim un necesar de transport în cadrul unei întreprinderi
trebuie examinată sub dubla sa interpretare:

- satisfacerea nevoii de transport impusă de procesul de producție;

- satisfacerea din punct de vedere economic a necesarului de transport.

Cele două noțiuni sunt antagoniste, deoarece prima se referă la satisfacerea "cu orice preț", iar
cea de-a doua se referă la realizarea acestei satisfaceri cât mai avantajos din punct de vedere economic.

Satisfacerea din punct de vedere economic și într-o manieră corespunzătoare a transportului

uzinal implică doi factori principali și anume:

- capacitatea de transport care deservește scopurile întreprinderii respective;

- necesarul specific de transport al întreprinderii.

În măsura în care se reușește să se marească capacitatea de transport concomitent cu

micșorarea necesarului specific, se obține o satisfacere optimă a necesarului de transport din
întreprindere.

Pentru transportul intern în orice intreprindere, fluxul produselor trebuie să urmarească patru
obiective:

- să pună la dispoziție un produs;

- într-un anumit timp;

- într-un loc stabilit;

- într-o cantitate determinată.

Pentru îndeplinirea celor patru obiective, cât mai eficient din punct de vedere economic, trebuie
să se realizeze însă, o organizare logică a fluxului materialelor.

Schematic, un proces de fabricație se poate reprezenta astfel:

Între transportul intern și depozitare există un echilibru, depozitarea având rol de regulator.
Utilizarea unei evidențe computerizate în cazul depozitelor este de asemenea o soluție de optimizare,
deoarece permite adoptarea unor soluții pentru stocuri, evidențe, deservire etc.

La argumentele tehnice și economice care susțin automatizarea transportului uzinal se adaugă și

argumentele umane: condițiile tehnice din oțelării, industria nucleară, industria chimică (explozivi) etc.

Trebuie avut în vedere în mod permanent faptul că în cazul transportului uzinal și în cel al
depozitării poate fi realizată o automatizare parțială sau totală, aceasta depinzând de fiecare dată, de
condițiile specifice din întreprinderea respectivă.
 În general, condițiile impuse transportului uzinal constau în:
a) adaptarea pe cât posibil, perfect a instalațiilor de transport la sarcinile care trebuie
executate în fiecare întreprindere, aceasta urmărind:

- reducerea cheltuielilor de investiții;

- reducerea prețului de cost;

- economia de forţă de muncă;

- îmbunătăţirea securităţii muncii;

- reducerea efortului fizic și psihic în muncă;

- creşterea productivităţii.

b) tipizarea și standardizarea care au ca scop:

- reducerea cheltuielilor de exploatare a instalaţiilor;

- creşterea eficienţei organizatorice de folosire a magaziilor și depozitelor;

- uşurarea schimburilor comerciale și a transportului internaţional prin paletizare și containerizare.

c) maxima mecanizare și simplificare a încărcărilor și a descărcărilor pentru:

- creşterea ritmului de lucru;

- mărirea unităţilor de încărcătură (prin paletizare și containerizare);

- îmbunătăţirea indicatorilor economici ai producţiei.

d) automatizarea pe secţii și automatizarea generală;

e) crearea unor lanţuri de transporturi printr-o organizare corespunzătoare atât a transportului cât și a
depozitării, corelat cu fluxul de producţie propriu-zis.

2. Circulaţia în transportul uzinal (Circulaţia legată de calea ferată din uzină, Circulaţia
independentă de calea ferată)

Parametrii care au cea mai mare influenţă asupra transportului uzinal sunt:

- felul materialului transportat:

- în bucăți;
 - în vrac;

- fluide;

- gaze.

- cantitatea de material;

- linia de transport (circulaţia);

- ritmul de solicitare, în timp, al transportului.

În ceea ce priveşte linia de transport pot fi luate în consideraţie următoarele

posibilităţi:

A) Circulaţia legată de calea ferată din uzină.

B) Circulaţia independentă de calea ferată.

Sub un alt aspect, sistemele de circulaţie pot fi împărţite în:

- sisteme de circulaţie unidirecţionale (într-un singur scop care leagă între ele două sau mai multe secţii);

- sisteme de circulaţie care deservesc traficul de aprovizionare sau de expediţie și interesează întreaga
uzină.

A) În general, în intreprinderile mari este necesar un transport intern legat de calea ferată
deoarece aceasta oferă următoarele avantaje:

- este un mijloc de transport multilateral;

- corespunde unei capacităţi de transport foarte ridicat;

- oferă posibilitatea racordării la calea ferată naţională;

- este un sistem de transport verificat;

- în cazul instalării comenzilor la distanţă necesită un număr redus de personal;

- se pretează la automatizare.

Dezavantajele transportului legat de calea ferată sunt:

- pentru încărcare și descărcare sunt necesare instalaţii de transbordare;

- reţeaua de linii reprezintă un sistem rigid cu adaptabilitate redusă;

- sunt necesare suprafeţe mari pentru montarea liniilor;

- liniile sunt trasate greu, necesitând raze mari de curbură;

- necesită investiţii mari (pentru a fi economice trebuie să se transporte cantităţi mari de materiale);

- sunt necorespunzătoare pentru linii scurte de transport.

B) Avantajele circulaţiei materialelor independentă de calea ferată sunt

următoarele:
- sunt multilaterale;

- pot fi utilizate pentru probleme speciale;

- permite adaptarea la capacităţi oscilante și prin aceasta oferă în plus:

- o încărcare bună,

- o deservire pe întreaga uzină,

- rezolvarea rapidă a problemelor de transport,

- cheltuieli de investiţii relativ mici,

- personal necesar redus,

- sunt recomandate pentru trasee scurte.

Ca dezavantaje:
- transportul nu este posibil în afara uzinei (cu excepţia autocamioanelor);

- vehiculele de transport pe culoare nu sunt încă suficient verificate;

- în anumite condiţii este suprasolicită reţeaua de drumuri uzinale.

3. Studiul operaţiilor de mişcare a produselor (Principiile generale, Schemele

procesului de lucru, Etapele analizei)

Un mijloc important de intensificare a producţiei este raţionalizarea transportului, manipulării și

depozitării, prin studiul operaţiilor de mişcare a produselor.

Principiile generale care se iau în consideraţie în acest scop sunt:

- dispunerea generală a elementelor în oricare zonă industrială trebuie făcută astfel încât fluxul
tehnologic să se desfăşoare pe distanţa cea mai scurtă și într-o singură direcţie;
- zonele funcţionale de transport și cele de depozitare trebuie să fie despărţite de suprafeţele de lucru și
să fie bine definite, plasate astfel încât să asigure manevrarea nestingherită a materialului și a
personalului;

- gâtuirile în calea mişcării materialelor trebuie reduse la minimum, evitându-se pe cât posibil crearea de
zone de depunere a materialului și a elementelor scoase din uz;

- toate operaţiile de manevrare și transport trebuie reduse la minimum ca număr și distanţă de mişcare,
iar acolo unde este posibil trebuie adoptate metode semi-automatizate sau automatizate.

A) În scopul alegerii soluţiei optime privind transportul intern se alcătuiesc planuri de mişcare și
trasee de circulaţie, sub forma de diagrame, utilizând simboluri redate pe anumite serii și succesiuni.
Acestea reprezintă procesele care se desfăşoară de la executant la executant, de la secţie la secţie, de la
un loc la altul.

Studiul acestor planuri are scopul:

- de a determina succesiunea de lucru a proceselor de muncă care se repetă;

- de a raţionaliza repetarea aceloraşi procese de muncă și a le armoniza cu ciclurile de muncă.

Un rol însemnat în realizarea acestor planuri îl joacă ciclul procesului de muncă. La

reprezentările în funcţie de timp, lungimile simbolului pentru faza de muncă sau de transport trebuie
dată sub forma duratei acesteia.

Analiza generală a transportului trebuie să analizeze:

a) dacă toate mişcările și procesele de muncă sunt necesare;

b) dacă se poate diminua succesiunea și numărul mişcărilor, sau dacă pot fi legate direct pentru a
simplifica procesul;

c) dacă utilajele sunt amplasate corespunzător pentru a rezulta o succesiune cât mai simplă.

Etapele analizei efectuate vor fi:

1) În scopul reducerii mişcărilor inutile de materiale se vor avea în vedere:

- un proces de muncă să se termine acolo unde începe următorul;

- piesa să fie depusă într-un loc care să permită preluarea manuală de către muncitor sau automatizat de
către robot;

- operaţiile de transport și manipulare să fie cuplate corespunzător;

- modul de transmitere să fie cât mai simplu;

- căile de transmitere să nu se intersecteze;

- să nu fie necesară o reîncărcare;

- să fie înlăturate suprasolicitările.

2) Pentru efectuarea în bune condiţii a transportului se vor verifica:

- spaţiile disponibile pentru transport,

- înălţimea de transport.

3)Se vor analiza toate mijloacele de transport și randamentul lor în scopul alegerii
celor corespunzătoare.

4) Se va verifica dacă există forţă de muncă corespunzatoare pentru aceste mijloace.

5) Toate locurile de muncă trebuie organizate conform principiului studiului

mişcării.

6) Se vor stabili posibilităţile de depozitare a materialelor între procesele de muncă

organizând corespunzător magazii intermediare și staţii tampon, acolo unde sunt necesare.

4. Lanţul de transport ca sistem

Procesele de transport, manipulare și depozitare care apar în producţie pot fi reprezentate ca
sisteme parţiale ale economiei naţionale.

Acest sistem de transport al bunurilor se compune din sisteme parţiale ca: transport în interiorul
întreprinderii, sistem de transport cu containere, palete, reţeaua de depozitare, sisteme de maşini
de transport.

Caracteristic lanţului de transport este faptul că acesta nu este alcătuit din elemente proprii și
elementele care-l alcătuiesc aparţin întotdeauna și altor sisteme.

Monosistemul de manipulare a materialului într-o uzină este alcătuit din mai multe subsisteme
și microsisteme încorporate astfel încât rezultatul să fie economic avantajos pentru întreprindere.

Scopul analizei lanţurilor de transport constă în:

- raţionalizarea proceselor de transport, manipulare și depozitare;

 - mecanizarea și automatizarea proceselor de producţie;

- realizarea premiselor pentru conducerea automatizată a proceselor de producţie.

5. Simularea în analiza proceselor de manipulare a materialelor

În scopul creşterii eficienţei transporturilor pot fi utilizate modele economico-matematice de

calcul al loturilor optime de produse transportate, poate fi determinată eficienţa diferitelor categorii
de mijloace de transport pentru ca prin comparaţie să se aleagă cele mai avantajoase, pot fi
optimizate legăturile optime în transport.

Astfel, cu ajutorul programelor specializate pot fi simulate procesele de manipulare a

materialelor la care mişcările obiectului muncii trebuie armonizate perfect cu operaţiile de fabricaţie
pe care acesta le suferă.

Simulatoarele utilizate în acest scop sunt alcatuite din: un tablou sinoptic reproducând circuitele
de manipulare, unul sau mai multe dispozitive care simulează mijloacele de manipulare și o
aparatură electronică care permite comanda treptată a operaţiilor pe masură ce dispozitivele ajung
în anumite poziţii cruciale.

Aspectul pe care-l urmăreşte simularea este, de exemplu, ca mijlocul de transport să fie

disponibil la momentul potrivit sau pentru cedarea priorităţilor la solicitarea de către mai multe
posturi.

De obicei, procesele de transfer al materialelor sunt procese întâmplătoare care în cea mai mare
parte pot fi exprimate ca funcţii ale unor variabile dependente de timp.

Cursul 7
1. Funcțiile depozitelor
- concentrarea și acumularea de stocuri de mărfuri de la unitățile agricole și industriale producătoare
asigură continuitatea aprovizionării consumatorilor individuali și intermediari; se datorează diferențelor
spațio - temporale dintre producție și consum cât și nevoii de constituire de stocuri pentru destinații
speciale sau rezerve de stat;

- condiționarea și păstrarea mărfurilor are rolul de a asigura menținerea, îmbunătățirea calității

acestora, deci posibilitatea de a fi apte de consum, utilizare pentru o mai lungă perioadă de timp;
- constituirea sortimentului comercial în conformitate cu  cerințele pieței. Depozitele adecvate și dotate
cu echipamente tehnice corespunzătoare realizează în prezent stocarea cât mai diversificată a
mărfurilor. Trecerea de la sortimentul industrial realizat de o producție tot mai specializată la
sortimentul comercial solicitat de consumatori, se realizează și de către firmele comerciale din sfera
circulației mărfurilor prin intermediul depozitelor;

- asigurarea controlului calitativ al mărfurilor. Depozitele moderne sunt dotate cu laboratoare care
realizează controlul tehnic de calitate eliminându-se din circuitul comercial
mărfurile necorespunăatoare.

- realizarea unora din operațiile de pregătire a mărfurilor în vederea vânzarii: dozare, marcare,
etichetare, ambalare.

2. Tipologia depozitelor (În funcție de  rol, După  caracterul  activității principale, După gradul
de specializare, După  forma de proprietate)

În funcție de rolul îndeplinit:

- depozite de păstrare (depozite de stocare), care corespund viziunii tradiționale asupra

depozitelor. Aceste unități realizează stocuri de mărfuri în vederea echilibrării cererii cu oferta de pe
piața și obținerea de economii la costuri. Păstrarea poate fi pentru o perioadă mai scurtă (legume,
fructe) sau mai îndelungată de timp (cartofi);

- depozite (centre) de distribuție, care corespund viziunii moderne asupra depozitelor. În aceste

depozite păstrarea mărfurilor este temporară în esență, centrul de distribuție fiind un intermediar în
derularea circulației bunurilor.

După caracterul activității principale pe care o îndeplinesc:

- depozitele de colectare, care concentrează cantități relativ mici de mărfuri de la diverși furnizori în

vederea formării unor partiții mari (depozitele de legume și fructe, cereale sau chiar produse industriale,
caracterizate prin capacitate fizică și valorică mare);

- depozite de repartizare care primesc mari cantități de mărfuri industriale sau materii prime (sare,
petrol, îngrășăminte chimice, etc.) și le transformă în partiții mici pentru a le livra beneficiarilor;
 - depozite de tranzit, amplasate de regulă în gări și porturi, servind pentru păstrarea temporară și
uneori pentru pregătirea mărfurilor în vederea transportării ulterioare la depozitele principale sau la
diverși beneficiari.

După gradul de specializare:

 - depozite strict specializate în care se păstrează un singur fel de marfă (sare, cartofi, combustibili

lichizi);

- depozite specializate având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri (confecții, încălțăminte,

cosmetice etc);

- depozite combinate care asigură păstrarea a două grupe de mărfuri apropiate prin cererea de consum
a populatiei (textile-încălțăminte, galanterie-cosmetice);

- depozite generale, destinate fie mărfurilor alimentare, fie celor nealimentare;

- depozite mixte în care se păstrează atât mărfuri alimentare cât și nealimentare.

După forma de proprietate:

-  depozitele private constituite ca firme comerciale care dețin proprietatea asupra bunurilor păstrate în

depozit și care acționează pe principiile rentabilității econpomice;

- depozite care se găsesc în proprietate publică și care concentrează cantități mari produse care fac
parte din rezeva de stat;

           

Tipologia depozitelor poate fi analizată și din perspectiva altor criterii: tipul constructiv, gradul
de automatizare și mecanizare, amenajarea interioară a depozitelor etc.

Conceptul de depozit poate fi abordat și dintr-o perspectivă extinsă, luându-se în

considerare spațiile de depozitare mobile, respectiv stocarea în tranzit. Mijloacele de transport devin
spații de stocare pentru produsele livrate clientilor, pe durata deplasării. Importanța acestor "depozite
mobile" a crescut considerabil odată cu extinderea comerțului la distanțe mari și a celui internațional.

3. Procesul tehnologic din cadrul unui depozit

Din perspectiva funcțiilor mai sus prezentate procesul tehnologic în cadrul unui depozit
prezintă următoarele caracteristici:

- este un proces de producție care a fost transferat în sfera comerțului;

- se caracterizează printr-un grad înalt de concentrare care asigură posibilități pentru raționalizarea
operațiilor (mecanizare și eventual automatizarea activitatilor);

- presupune dotarea locurilor de muncă cu echipament tehnic adecvat ceea ce realizează apropierea de

unele procese industriale (ambalare, sortare, instalații de climatizare).

4. Descrierea activității dintr-un depozit

- descărcarea mijloacelor de transport care se realizează mecanizat în cazurile în care furnizorii livrează
mărfurile paletizate; dacă mărfurile nu sînt livrate în sistem paletizat ele vor fi așezate pe palet în timpul
descărcării manuale a mijloacelor de  transport;

- transportul mărfurilor paletizate de pe rampa de descarcăre în compartimentul de recepîie, unde este

efectuată recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor;

- transportul mărfurilor paletizate din compartimentul de recepție în cel de depozitare;

- depozitarea în locurile destinate este determinată în funcție de o serie de factori: mărimea și tipul de
construcție al clădirii, sensul fluxurilor de circulație, proprietățile fizico-chimice ale mărfurilor depozitate
(ce necesită în final respectarea anumitor condiții de păstrare, frecvența comenzilor, viteza de circulație
etc.);

- formarea comenzilor în baza notelor transmise de beneficiarii depozitului, operațiune ce se realizează

prin colectarea sortimentelor în cantitățile solicitate de la locurile de depozitare-păstrare ;

- transportul comenzilor executate în compartimentul expediție;

- centralizarea pe rute de transport a comenzilor lansate de mai multe magazine;

- transportul partițiilor de mărfuri la rampa de expediție ;

- încarcarea partițiilor de mărfuri în mijloacele de transport auto.

Prin urmare tehnologia în depozite se subîmparte în principal pe următoarele grupe de

operațiuni:

- primirea, recepționarea și sortarea mărfurilor;

- manipularea interioară a produselor;

- depozitarea și păstrarea lor;

- formarea loturilor de mărfuri comandate de beneficiari;
- executarea livrărilor (expedierea mărfurilor la beneficiari).

Proiectarea tehnologiei amenajării depozitului se fundamentează pe

          
următoarele elemente:
- tipul și dimensiunile depozitului (suprafață, înălțime, volum);

- tipul și destinațiile spațiilor componente ale suprafeței alocate depozitului (depozitare, ambalare,
uscare, coacere, frig, etc.);

- corespondența dintre fluxurile de mărfuri, ambalaje, informații, mijloace de transport;

- ordonarea funcțională a depozitului.

8.2. Dimensionarea depozitelor

Dimensiunea depozitelor este reprezentată de suprafața, volumul și înălțimea optimă  pentru a asigura
depozitarea cantităților de mărfuri.

Pentru dimensionarea optimă a unui depozit de mărfuri se au în vedere următoarele aspecte:

- raza de activitate a depozitului;

- volumul previzionat al desfacerilor prin depozit;

- stocurile de mărfuri medii și maxime, prestabilite a fi depozitate în perioada următoare de timp;

- viteza de circulație a mărfurilor;

- înălțimea pînă la care se depozitează mărfurile;

- sistemul de păstrare a mărfurilor în depozit (stive, stelaje, vrac);

- nivelul de dotare tehnică preconizat;

- particularitățile constructive ale depozitului

Suprafața principală de funcționare:

- suprafața de recepție (descărcare, formarea unităților de încărcare, recepție cantitatiăa și calitativă,
transport și depozitare);

- suprafața de depozitare (depozitare, păstrare, climatizare, transport și ambalare în scopul încărcării și

descărcării mărfurilor din locurile de depozitare);
- suprafața de livrare (sortare pentru livrare, pregătire pentru vânzare, transport, formarea de loturi
pentru expedierea lor la beneficiari);

Suprafața secundară de funcționare:

- birouri;

- spații pentru procese organizatorice legate de administrarea halei;

- laboratoare pentru controlul calității mărfurilor;

- spații sociale, sanitare;

- spații prestări servicii diverse;

- puncte de vânzare cu amănuntul.

Amenajarea interioară a depozitului

Organizarea interioară a depozitelor are la bază următoarele principii:

- dimensionarea și delimitarea spațiilor pe functionalități și asigurarea unui flux rațional al mărfurilor și al

operatorilor în cadrul depozitului;

- utilizarea intensivă a spațiilor și înălțimii de depozitare și asigurarea unor condiții  raționale de păstrare

a mărfurilor;

- amplasarea rațională a mărfurilor în depozit și identificarea rapidă a locurilor de depozitare;

- desfășurarea întregii activități cu o eficiență maximă.

Operațiunile principale dintr-un depozit sunt recepția, controlul, stocajul mărfurilor, pregătirea

comenzilor, ambalarea mărfurilor și livrarea acestora către beneficiar.

 Amenajarea interioară a unui depozit are următoarele obiective:

- mecanizarea și automatizarea operațiilor;

- stabilirea modurilor de depozitare;

- respectarea unor cerinte referitoare la formarea încărcăturii pe palet;

- optimizarea transportului intern;

- informatizarea în gestionarea activității.