Sunteți pe pagina 1din 11

Leoaică tânără, iubirea

de Nichita Stănescu
– Analiza textului-
  Introducere: -definirea curentului
Neomodernismul este un curent literar care dezvolta
Leoaică tânără, iubirea in a doua jumatate a secolului al XX-lea, intre anii
1960-l970, in conditiile unui dezghet ideologic, adica
de Nichita Stănescu o mai mare toleranta a autoritatilor comuniste fata de
manifestarile culturale, cu conditia unui continut care
sa nu contrazica ideologia oranduirii. In aceasta
Leoaica tânără, iubirea atmosfera de relativa liberalizare culturala, tinerii
poeti se intorc spre modelele marilor creatori dinainte
mi-a sărit în faţă. de razboi: Ion Barbu, G. Bacovia, T. Arghezi, L.
Mă pândise-n încordare Blaga, venind cu o conceptie noua despre poezia
mai demult. inspirata din modernismul interbelic, prezentand
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă, poezia ca pe o stare lirica a trairilor profunde ale
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă. fiintei umane, integrand visul si miturile.

Se schimba atitudinea si fata de limbaj, acesta


Şi deodata-n jurul meu, natura nemaifiind un simplu mijloc de exprimare, ci si un
se făcu un cerc, de-a-dura, scop in sine, o forma careia poetul ii exploreaza
când mai larg, când mai aproape, frumusetea si capacitatea de expresie.
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni, Apărută în anul 1964, „Leoaică tânără, iubirea” a
curcubeu tăiat în două, fost publicată în volumul „O viziune a
şi auzul o-ntâlni sentimentelor”, ce face parte,  alături de ,,Sensul
tocmai lângă ciocârlii.
iubirii’’, din prima etapă a creaţiei poetului care au ca
Mi-am dus mâna la sprânceană, temă iubirea ca stare de certitudine.
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie. 1. Încadrare într-un curent/ specie.
Curent :neomodernism
Şi alunecă-n neştire
Poezia aparţine neomodernismului prin: -
pe-un deşert în strălucire,
-ineditul abordării temei (iubirea ca un
peste care trece-alene
animal de pradă)
o leoaică arămie
- ambiguitatea limbajului poetic, produsă de
cu mişcările viclene,
metaforele insolite: ,,Leoaică tânără,
încă-o vreme,
iubirea’’; ,,un cerc, de-a dura’’, ,,privirea-n sus
şi-ncă-o vreme...
ţâşni/ curcubeu tăiat în două’’,care deschide
mai multe căi de interpretare.Poezie a întâlnirii
cu iubirea, textul poate fi citit și ca întâlnire a
poetului cu inspirația acaparatoare a
ființei.Aceasta are ca efect transformarea lumii
reale, într-un univers propriu și a omului
obișnuit, într-un creator ale cărui însușiri sunt
contemplația, reflecția, rostirea poetică
(sugerate de metaforele ”sprânceană”,
”tâmplă”, ”bărbie”.Creația izvorăște din iubire
și îl proiectează pe creator în eternitate.
- insolitul imaginilor artistice, noutatea
metaforelor ,,leoaică tânără’’si ,,leoaică
arămie’’ se corelează cu două percepţii diferite
ale eului asupra lumii, ce sugerează faptul că
transformarea produsă de iubire este
ireversibilă.
- înnoirile prozodice : versul liber şi
ingambamentul (scrierea cu literă mică la
început de vers marchează continuitatea ideilor
poetice).
Discursul liric ia forma unei confesiuni
despre propria aventură în trăirea sentimentului
de iubire.

2.Prezentarea modului în care tema se reflectă în


textul poetic studiat, prin comentarea a două
imagini/idei poetice

Tema– poeziei este întâlnirea neaşteptată cu


iubirea, ,,ca întâmplare a fiintei.’’
O primă secvență sugestivă o reprezintă
apariţia bruscă, surprinzătoare a iubirii,
intruziunea ei violentă, agresivă în existenţa
umană transformă definitiv percepţia
bărbatului îndrăgostit asupra lumii şi asupra sa.
Iubirea este o stare de vibraţie continuă, o cale
spre revelaţie şi o modalitate de integrare în
armoniile universale.
De asemenea, ultima secvenţă ilustrează
faptul că fiinţa umană nu se mai recunoaşte
după întâlnirea cu iubirea. Metamorfoza după
trăirea iubirii este ireversibilă. Transformările
sufleteşti se reflectă în plan fizic: ,,Mi-am dus
mâna la sprânceană/ la tâmplă şi la bărbie, /dar
mâna nu le mai ştie.’’
Viziunea despre lume : se transpune într-o
imagine inedită asupra sentimentului
concretizat în imaginea leoaicei, motivul
central al textului, care prin repetare devine
laitmotiv, simbol pentru iubirea ca pasiune şi
fascinaţie copleşitoare.
Situat în centrul lumii sale, eul trăieşte
plenar iubirea, sub semnul certitudinilor; el se
afirmă ca sursă de energie afectivă.
Lirismul subiectiv: are ca repere transmiterea,
în mod direct, a sentimentelor şi prezenţa
mărcilor eului liric, pronumele şi verbele la
persoana I singular: ,,mi (-a sărit)’’, ,,mă
(pândise)’’. ,,mi-(am dus).

3. Analiza, la alegere, a două elemente de


compoziție și de limbaj ale textului poetic(titlu,
imaginar poetic,motiv poetic,figuri
semantice/tropi,elemente de prozodie)

Titlul - reluat în incipit, defineşte iubirea


prin intermediul unei metafore surprinzătoare.
Metafora explicită a iubirii imaginate ca o
,,leoaică tânără’’ propune o perspectivă atipică
pentru cititorul de poezie clasică, prin ideea de
ferocitate. Analogia dintre iubire şi o ,,leoaică
tânără’’, evidenţiată în opoziţie, evocă sensuri
latente ale sentimentului: cruzime, forţă,
senzualitate, dar şi stare hipnotică, neputinţa
prăzii de a i se sustrage.
Finalul: poeziei evidenţiază ideea potrivit
căreia iubirea proiectează omul în eternitate,
accentuată de epitetul cu valoare metaforică
,,leoaică arămie’’ şi de repetiţia ,,încă-o vreme/
şi-ncă-o vreme...’’
Precizia temporală din strofele anterioare
(,,azi’’, ,,deodată’’) este înlocuită cu abolirea
timpului, în starea de graţie a iubirii.

Compoziția: La nivel formal, , poezia are trei


secvenţe lirice, corespunzătoare celor trei
strofe:
- în prima este prezentată întâlnirea
neaşteptată cu iubirea,
- cea de-a doua descrie, într-un tablou
cosmogonic, transformarea lumii ca efect
al iubirii
- în ultima secvenţă este redată constatarea
metamorfozei finite ca urmare a întâlnirii
cu iubirea şi proiecţia în eternitate a
sentimentului.
Prima secvenţa prezintă în manieră
metaforică momentul îndrăgostirii propriu-
zise, ca o întâlnire neaşteptată a fiinţei umane
cu iubirea, cu toate că sentimentul exista deja
în starea latentă în sufletul omului: ,,Leoaică
tânără, iubirea/ mi-a sărit în faţă. / Mă pândise-
n încordare/ mai demult.’’ Scena vânătorii
atribuie iubirii însuşiri, precum: sălbatică,
necruţătoare, puternică. Violenta revelaţiei este
sugerată de imaginea colţilor albi şi de sugestia
rănirii: ,,Colţii albi mi i-a înfipt în fată.’’
Cea de-a doua secvenţa poetică este un
tablou cosmogonic ce sugerează trecerea într-o
altă stare a existenţei. Totul în jur se
transformă sub influenţa dinamizatoare a
iubirii: ,,Şi de-odată-n jurul meu, natura/ se
făcu un cerc , de-a dura,/ când mai larg, când
mai aproape,/ ca o strângere de ape’’.
Viziunea poetică a universului pulsatoriu şi în
expansiune, perceput prin simţuri aparent
autonome, ca privirea şi auzul, se completează
prin imaginea universului ca un cerc, simbol al
perfecţiunii.
Metaforele insolite ,,Şi privirea-n sus ţâşni/
curcubeu tăiat în două,/ şi auzul o-ntâlni/
tocmai lângă ciocârlii’’redau prin mişcarea
ascensională, starea extatică provocată de
întâlnirea fiinţei cu iubirea şi aspiraţia spre
transcendent.
Ultima secvenţă ilustrează faptul că fiinţa
umană nu se mai recunoaşte după întâlnirea cu
iubirea. Metamorfoza după trăirea iubirii este
ireversibilă. Transformările sufleteşti se
reflectă în plan fizic: ,,Mi-am dus mâna la
sprânceană/ la tâmplă şi la bărbie, /dar mâna
nu le mai ştie.’’ Cele patru detalii fizice sunt și
metafore ale cunoaşterii poetice:
,,sprânceana’’, ,,tâmpla’’, ,,bărbie’’
(contemplaţie, reflecţie, rostire), iar ,,mâna’’,
metaforă a creaţiei sau a cunoaşterii concrete,
palpabile.

Relațiile de simetrie

Simetria se realizează prin cele două imagini


ale iubirii-leoaica, plasate la începutul şi la
sfârşitul textului poetic. Metaforele ,,leoaică
tânără’’si ,,leoaică arămie’’ se corelează cu
două percepţii diferite ale eului asupra lumii,
ce sugerează faptul că transformarea produsă
de iubire este ireversibilă.
Relațiile de opoziție sunt evidențiate prin epitetele
”leoaică tânără” din incipitul textului poetic, ce
sugerează un sentiment de iubire abia înfiripat,
adolescentin și ”leoaică arămie”, din finalul celei de-a
treia secvențe care sugerează maturizarea
sentimentului de iubire.

 Sursele expresivității și ale sugestiei-se


regăsesc la fiecarte nivel al limbajului poetic

La nivel morfologic, selectia timpurilor verbale
ilustrează evoluția sentimentului de iubire.În prima
secvență, pânda și întâlnirea cu sentimental de iubire
sunt redate cu ajutorul verbelor la mai- mult- ca-
perfect ”mă pândise” și perfect compus ”a sărit”, ”a
înfipt”, ”a mușcat”.Apoi, rapiditatea metamorfozei
este redată prin verbe la perfect simplu ”se făcu”,
”tâșni”, ”întâlni”, iar în ultima strofă, situarea eului în
starea de grație a iubirii, de verbe la prezentul etern
”nu știe”, ”trece”.
La nivel lexical, expresivitatea provine din
asociații semantice inedite, precum alăturarea
cuvintelor din sfera vânătorii cu cea a sentimentului
de iubire.
Prozodia:Poezia neomodernistă „Leoaică tânără,
iubirea”este alcătuită din trei strofe, cu versuri
inegale, cu rimă, ritm și măsură variabile.Înnoirile
prozodice sunt versul liber și ingambamentul.

Concluzie:
Poezia neomodernistă ,,Leoaică tânără,
iubirea’’ ilustrează într-o manieră inedită
întâlnirea omului cu iubirea.Sentimentul apare
în viața eului liric sub forma unei leoaice ,
animal feroce, a cărei pradă este întreaga ființă
a celui îndrăgostit.