Coperta - reproducere după T.

Slama Cazacu - „Atlas de psihologie" Psiholog Logoped VERONICA BÂLBÂE

Prof. Univ. Dr. în Psihologie CONSTANTIN PĂUNESCU Log. Dr. în Psihologie MARGARETA TOMESCU

REFERENT ŞTIINŢIFIC:

PROF. UNIV. DR. ÎN

PSIHOLOGIE STELA
TEODORESCU
DICŢIONAR
ELEMENTE DE
Descrierea CIP a Biblioteci Naţionale a României LOGOPEDIE
BÂLBÂE, VERONICA ŞI
Dicţionar de logopedie şi psihologie medicală /
Veronica Bâlbâe, Constantin Păunescu, Margareta
PSIHOLOGI E MEDICALĂ
Tomescu. - Iaşi : Pim, 2004
ISBN 973-716-015-0
I. Păunescu, Constantin COORDONARE:
II. Tomescu, Margareta
VERONICA BÂLBÂE
81'374.2:159.9:61=135.1
81'374.2:376.36=135.1 COLABORATORI:

Psih. log. GERENDYIULIA - BUCUREŞTI

Psih. dr. log. DANCIU LILIANA - TIMIŞOARA
Psih. sociolog DITOIU CRISTINA - BUCUREŞTI
Psih. log. MITITIUCIOLANDA - IAŞI
Tehnoredactori: Benghiac Brânduşa Conf. univ. Psih. dr. log. VOICU ADELA -
Corina Poturu CONSTANŢA
Lect. univ. dr. log. TOBOLCEA IOLANDA - IAŞI
Psiholingvist log. CĂLÂRAŞU MĂRIA - MORENI
SECRETARIAT:
VERONICA BÂLBÂE

/ EDITURA PIM IAŞI-2004

 Motto:

„Măreţia oameniCor stă înfaptefe [or, iargânduC

devine fapt cândîlcedezi ceCordinjur."

„înainte de a fi urcată, fiecare treaptă e un oSstacoC."

„Truda devine voCuptate atunci când conţine

satisfacţia reaCizării"

„Nimeni nu creşte prin onjodu şi nici nu scade prin

modestie."

„Conştiinţa moraCâ este partea cea mai frumoasă a

conştiinţei umane: ea te face să dai totuC, chiar atunci
când nu primeşti nimic."

„<De ta Cume adunate şi (a [urne date."

 REFERAT

în urma lecturii materialului prezentat spre analiză, am ajuns la următoarea

apreciere generală:
Dicţionarul „Elemente le Logopedie şi Psihologie medicală" -elaborat de Psih.
Log. Veronica Bâlbâe (coordonator), |Prof. Univ. Dr.| |Psih. Constantin Păunescu] şi
Dr. Psih. Log. Margareta Tomescu atât prin motivaţia şi finalitatea sa - expresie a
intenţiei autorilor săi, susţinută de pregătirea şi activitatea deosebită a acestora, cât şi
prin conţinutul său cu caracter intra- şi interdisciplinar - se înscrie în cercetarea
ştiinţifică fundamentală şi aplicativă actuală, utilă, deosebit de utilă.
Ca element argumentativ al aprecierii noastre, cităm: „...Apariţia unui dicţionar"
se afirmă în Cuvânt înainte a lucrării realizate mai sus menţionate, „se impune prin
cantitatea de informaţii conţinută, ca o «bancă de date» ... ce se adresează marelui
public şi care se dovedesc instrumente moderne ... răspunde unor necesităţi subiective
şi obiective a căror satisfacere implică eficacitatea actului terapeutic,
multidimensionat, în funcţie de particularităţile specifice persoanei umane, ca structură
şi comportament, aflată în normalitate, cât şi în diverse suferinţe, maladii, handicapuri
funcţionale, etc." (pag.l).
în ceea ce priveşte elaborarea şi redactarea dicţionarului, considerăm, pe baza
studierii acestuia, că ele s-au efectuat prin consultarea unei bibliografii alcătuită din
dicţionare de specialitate şi alte lucrări enciclopedice, române şi străine, ulterior, prin
selectarea şi utilizarea îndeosebi reproductiv-rezumativă a articolelor (referitoare la
terminologie, cât şi la personalităţile menţionate) cuprinse deja în dicţionarele
existente de înaltă ţinută ştiinţifică.
Această manieră de lucru poate fi uşor constatată din examinarea comparativă
între conţinutul propus noului dicţionar, cât şi cel al dicţionarelor intrate deja în
circuitul informaţiei ştiinţifice. în acest sens, ca exemplificare, cităm: Dicţionarul de
psihologie, Ed. Albatros, Bucureşti, 1978, elaborat de regretatul prof. univ. dr. Paul
Popescu Neveanu şi Dicţionar enciclopedic de psihologie, Ed. Babei, Bucureşti, 1997
- realizat şi publicat în mai multe ediţii - sub conducerea distinsei prof. univ. dr. Doctor
honoris causa al Universităţi de Vest, Timişoara, Ursula Mariana - Şchiopu.

Prin afirmaţiile noastre scop: avertizarea, pe de o

de mai sus nu am urmărit parte, a celor mai puţin
subestimarea valorii teoretice şi familiarizaţi cu utilizarea
a aplicaţilor practice ale dicţionarelor „surprinşi" de a
viitorului dicţionar şi, implicit, găsi conţinuturi aproape
nici negarea ţinutei ştiinţifice a identice în dicţionare diferite,
autorilor săi, ci dimpotrivă. pe de altă parte, atenţionarea
Precizăm. Ele au vizat un dublu faţă de anumite „critici" făcute
de dragul criticii. multiple aplicaţii practice, în
Acest mod de elaborare a diverse domenii de activitate
dicţionarului a solicitat eforturi umană al dicţionarului,
intelectuale deosebite, menţionând doar că titlul
desfăşurate pe parcursul multor acestuia „Elemente de
ani, generate şi susţinute de Logopedie şi Psihologie
interesul şi dorinţa autorilor de medicală", ca şi bibliografia
a oferi unui cerc larg de cititori consemnată, probează
cu roluri şi status-uri sociale prudenţa ştiinţifică a autorilor,
diferite - de la studenţi la - ne considerăm autorizaţi a
profesionişti din diverse propune publicarea acestuia
domenii, învăţământ, sănătate, pentru a intra ca „instrument"
asistenţă socială, etc. - un util în patrimoniul vast al
instrument ştiinţific „ştiinţei-neştiinţei noastre"
informaţional - formativ, (Ion Bâtlan), pe deplin
accesibil tuturor în pofida conştientizată.
deosebirilor existente în ceea ce
priveşte fondul lor aperceptiv -
intelectiv.
Prof. univ. dr.
De asemenea, apreciem Prof. emeritus
că modul de abordare, tratare, 6 Iunie 2004
elaborare a dicţionarului este în STELA TEODORESCU
conformitate cu cerinţele
principiilor deontologice ale
onestităţii, probităţii ştiinţifice,
dacă se ia în considerare faptul
că aceste exigenţe, la rândul
lor, se modulează în funcţie de
concretizarea operei (articol,
comunicare, teză de licenţă,
masterat, doctorat, tratat, pe de
o parte, dicţionare pe de altă
parte).
Un plus valoric
cantitativ-calitativ al
dicţionarului considerăm a fi,
pe lângă cei circa 2300 de
termeni, cele trei anexe: Anexa
A - 31 figuri; Anexa B - Profile
bucale - 30 figuri, Anexa C - 6
tabele care sporesc
accesibilitatea înţelegerii
conţinutului tematic.
Ţinând cont de
conţinutul ideativ bogat, cu
 Motto: mediu, cât şi al societăţii în
„Nimeni general.
nu începe în acest context, apariţia
cu unui dicţionar se impune prin
propria cantitatea de informaţii
sa conţinută, ca o „bancă de date",
gândire. mai ales prin acelea ce se
Fiecare adresează marelui public şi care
găseşte se dovedesc instrumente
prezentă moderne în procesul de cultură a
în vremea omului.
lui, o Dicţionarul „Elemente de
anumită Logopedie şi Psihologie
stare de medicală" răspunde unor
fapt a necesităţi subiective şi obiective
cunoaşter a căror satisfacere implică
ii şi a eficacitatea actului terapeutic,
punerii multidimensionat, în funcţie de
problemel
particularităţile specifice
or, stare
persoanei umane, ca structură şi
în care el
comportament, aflată în
se
normalitate, cât şi în diverse
integreaz
suferinţe, maladii, handicapuri
ă şi de la
care funcţionale, etc.
porneşte La începutul sec. XX s-au
în conturat interese deosebite
cercetare. pentru comunicare, pentru
" dezvoltarea limbajului şi pentru
N. Hartmann terapia tulburărilor de limbaj,
survenite din cauze organice şi
funcţionale, cât şi a altor entităţi
nosologice psiho-medicale.
Specialiştii - medici,
psihiatri, psihologi,
CUVÂNT ÎNAINTE psihologopezi, etc. - apreciază
progresele realizate în
într-o epocă marcată de psihodiagnoză şi psihoterapie,
mutaţii fundamentale în cele mai cât şi actuala mentalitate socială
diverse ramuri ale ştiinţei, etapă cu privire la condiţia copilului şi
caracterizată printr-o amplă a drepturilor omului, ceea ce
revoluţie în gândire şi tehnologie, sporeşte interesul Logopediei şi
asistăm la dezvoltarea şi influenţa al Psihologiei medicale, cu
cunoaşterii legităţii fenomenelor ramura sa Psihologia patologică,
naturii şi societăţii asupra omului. cu demersurile lor comune în
Cunoaşterea conduce şi direcţia sistemului unitar
stimulează progresul omului la educaţional al societăţii
nivelul cerinţelor epocii româneşti contemporane.
contemporane, al propriului său Fiind prima lucrare de
acest gen la noi, terminologia
selectivă (2300 de termeni), se
referă la noţiunile fundamentale
ale celor două discipline, cu
precădere cele ale limbajului sub
toate aspectele sale, cât şi la alte
procese psihice - normale şi
morbide - care permit înţelegerea
şi conturarea trăsăturilor
caracteristice şi specifice
diverselor persoane cu evoluţie
normală, cât şi a celor aflate în
suferinţă. Terminologia este de
actualitate, întâlnită în
dicţionarele de mare circulaţie şi
utilizată în activitatea curentă a
laboratoarelor experimentale, în
clinici, în şcolile speciale,
cabinete medicale şi de
logopedie.

9
Trebuie să semnalăm că ambelor discipline, în egală
multe dintre dicţionarele de măsură, pentru perfecţionarea,
specialitate s-au epuizat, mare educarea şi recondiţionarea
parte dintre ele nefiind fiinţei umane, atât de fragedă şi
accesibile la nivel mediu. controversată, preocupare
Prezentul dicţionar reprezintă concretizată în activităţile
fondul de noţiuni aplicative ale logopezilor,
psihomedicale de strictă neurologilor, psihiatrilor,
utilitate în domeniul psihopedagogilor;
normalităţii, cât şi al c) având la bază fiziologia
diverselor handicapuri. activităţii nervoase superioare şi
Actul educaţional şi psihologia, surse indispensabile
terapeutic - aplicativ de progresului uman şi liant al
sănătate, este abordat prin acestor discipline, termenii
teme de confluenţă ale conturează definiţii, acţiuni,
biologiei, fiziologiei, însuşiri, comportamente,
psihologiei şi sociologiei, ca şi destinate obiectivului de
ale tehnicii medicale de vârf, cunoaştere şi apreciere a
prin termeni care circumscriu valenţelor biopsihosociale ce
cele două laturi ale cunoaşterii: însoţesc „fenomenul uman" în
- cea instructiv-preventiv- diverse situaţii.
curativă şi - cea de forţă
educaţională. Aceste deziderate nu
în susţinerea pot fi cu adevărat formative
considerentelor noastre, fără o tratare care să asigure
aducem următoarele accesibilitatea termenilor,
argumente având în vedere nivelul
motivaţionale: marelui public căruia i se
a) este un act de cultură şi adresează. Procesul de
instrument de informare, de democratizare a ştiinţei va
sinteză a termenilor de specialitate căpăta şi prin conţinutul
al căror conţinut este, pe cât dicţionarului nostru o mai
posibil, redat la nivel mediu; mare răspândire, răspunzând
b) se remarcă preocuparea actului educaţional.
Sănătatea fizică şi
mentală, corelaţiile psihice ale a autorilor, considerând că au
unor boli acute şi cronice, cât obligaţia morala şi
şi aspectele psihosociologice profesională de a-şi
ale bolii şi ale medicinei, materializa astfel contribuţia
problematica vârstelor şi a la edificarea ştiinţei, la
sexelor, a diagnosticului şi a promovarea culturii şi a
intervenţiilor terapeutice, a sănătăţii mentale a
relaţiilor bolnav (logopat) şi contemporanilor şi a
specialist, cât şi incidentele generaţiilor viitoare.
patologice, psihosociologice
ale vieţii moderne, etc. sunt 10
relevate într-o acţiune
specifică. în felul acesta,
răspândirea cunoştinţelor
ştiinţifice de psihodiagnoză şi
de tehnică terapeutică, capătă
un cadru editorial
instituţionalizat, axat pe
necesităţile actuale şi de viitor
ale omului, posesor al unei
înalte culturi ştiinţifice şi
tehnice menite să contribuie la
păstrarea şi realizarea sănătăţii
publice.
Este firesc ca
terminologia să fie abordată
interdisciplinar pentru că,
evolutiv şi funcţional, psihicul
si comportamentul uman
dispun realmente, obiectiv, de
o serie de sub şi
supradeteminări de
competenţa tuturor ştiinţelor.
Autorii s-au implicat cu
devotament, pasiune şi
competenţă la elaborarea
dicţionarului, având conştiinţa
suferinţei sub toate formele de
degradare a fiinţei umane, în
scopul informării cititorilor,
dar şi al ameliorării şi
eradicării acestor suferinţe.
Lucrarea se doreşte un
argument în acest sens.
Elaborarea dicţionarului
reprezintă rolul unei
experienţe îndelung verificată
 Necesitatea acestui disponibilitatea cu care a
dicţionar a fost sugerata de cel ce răspuns interesului nostru, cât şi
a fost Prof. Dr. Psiholog inimoşilor tehnoredactori,
Constantin Paunescu, în Brînduşa Benghiac şi Corina
memoria căruia nutrim un gând Poturu, prin strădania cărora
pios acum, la realizarea acestui dicţionarul a văzut lumina
deziderat. Terminologia abordată tiparului, în condiţii tehnice şi
condiţionează în mare măsură estetice dintre cele mai bune.
eficacitatea actului terapeutic şi
progresul asistenţei psiho-
medicale.
Ştiind ca orice act de
cultură trebuie să fie plăcut şi util,
ne exprimăm speranţa că discursul Veronica Bâlbâe
ştiinţific va fi folositor slujitorilor Coordonator
din învăţământ, studenţilor din
universităţi - de la facultăţile de
^ţ. 1BS4
*■*«
profil - familiilor ce au copii cu
nevoi speciale, fără a ignora toate
celelalte categorii de cititori.
Datorăm recunoştinţă
specialiştilor de prestigiu care,
prin experienţa înaintată şi
fructificată în lucrările ştiinţific-
enciclopedice, consultate de noi şi
indicate în bibliografie, ne-au fost
diriguitoare în eşalonarea şi
sinteza conţinutului terminologiei
abordate, cât şi a planşelor din
anexa dicţionarului.
Nutrim speranţa câ ceea ce 11
noi n-am spus sau am spus prea
puţin, vor spune urmaşii noştri,
animaţi de aceeaşi puternică
dorinţă de a fi folositori în munca
de documentare teoretică şi mai
ales în activitatea aplicativă.
Aşteptăm o decantare
valorică de la cei în drept să o
facă - cu bună intenţie, „sine ira et
studio" - întrucât în ştiinţă totul
este susceptibil de a fi ameliorat.
Credem în intervenţia
specialiştilor care vor spori, cu
trecerea vremii, valoarea şi
popularitatea acestei lucrări.
Adresăm gratitudinea
noastră în mod deosebit Editurii
PIM pentru profesionalismul şi
 A
A maladia Langdon Down se datorează
Abandon = lipsă de preocupare pentru
soarta unei fiinţe; părăsirea sau ruperea
legăturilor afective; dezaprobarea de
către o persoană iubită. Despărţirea sau
retragerea interesului, a sentimentului de
dragoste; absenţa (decesul) unei rude
apropiate şi a sprijinului acordat, toate
aceste situaţii pot fi trăite ca abandon.
Evenimentul are un rol relevator, reacti-
vând situaţii dureroase, care pot genera
conduite nevrotice, subiectul reacţionând
fie prin tristeţe profundă, fie prin
agresivitate feroce, vagabondaj, fapte
antisociale, negativism. In unele cazuri
(decesul părinţilor), subiectul devine
susceptibil şi devine sensibil reacţionând
puternic la cea mai mică frustrare.
Spunem că subiectul devine „abandonic"
căci, fără a fi realmente abandonat,
trăieşte teama permanentă de a nu fi pă-
răsit. Adesea adoptă o supunere anxioasă
faţade cei din jur.
Abazie = incapacitate de a merge, fără ca
această inaptitudine să se datoreze unor
leziuni neurologice sau musculare.
Energia fizică şi sensibilitatea sunt
păstrate. Acest simptom este cauzat de un
conflict intrapsihic şi este des întâlnit în
nevroze (cu deosebire isterie).
Aberaţie cromozoniială = anomalie pri-
vind numărul de cromozomi sau structura
lor, chiar numai a unui cromozom.
Celulele somatice conţin 46 cromozomi
(44 autozomi + 2 gomozomi sau cromo-
zomi sexuali). Ştiinţa a demonstrat că
unui cromozom (21) supranumerar
(1959, R. Turpin, J. Lejeune, M.
Gauthier).
Pe lângă observaţiile cromozo-
mice privind numărul, există şi aberaţii
cromozomiale de structură şi fiecăreia
dintre ele îi corespund tulburări deose-
bite. Ele sunt accidentale, se produc pe
parcursul unei diviziuni celulare şi pot
afecta atât autozomii, cât şi gomozo-
mii. Frecvenţa lor este de aproximativ
6%o din naştere (R. Turpin, 1965). Pot
surveni în orice familie, dar observaţiile
atestă că un rol însemnat îl are vârsta
părinţilor (mamă f. tânără sau de peste
40 de ani; tată peste 50 de ani, în
momentul fecundării).
Diagnosticul prenatal al aberaţii-
lor cromozomice se efectuează între a
12 şi a 14 săptămână a gravidităţii prin
amniocenteză (prelevarea pe cale trans-
abdominală de lichid amniotic în care
se scaldă embrionul şi prepararea unei
culturi de celule în laborator).
Aberaţie mintală = denaturare cogni-
tivă, datorată incoerenţei în gândire şi
instabilităţii ei. Se manifestă printr-o
dezordine a actelor şi proceselor de
gândire, raţionamente şi interpretări
greşite ale unor date şi situaţii ce au loc
în condiţii normale.
Abnormalitate = îndepărtarea faţă de
limitele normalităţii, fie limita subnor-
malului, fie a supranormalului. Nu poa-
te fi considerată obligatorie în sens
patologic.
Absenţă = în sens larg corespunde unei
distrageri a participării active şi conşti-
ente, momentană, trecătoare. Ca formă
de manifestare clinică a micului acces
13

epileptic, constă psi d modul de Chiar dacă se A

în pierderea hol formare al declanşează o
gice. Principalele direcţii de prevenire a activării, generând plăcere, fără însă a
paroxistică, de ogi cunoştinţelor acţiune,
ale psihologiei sunt: • orientarea şi se- se depăşi un anumit prag.
foarte scurtă a despre reali- aceasta este
lecţia profesională; • formarea profesio
durată, totală sau gen tatea uşor
nală; • adaptarea muncii la posibilităţile Activare a învăţăturii = intensificarea
parţială, a etic obiectivă, iar abandonată în
subiectului. optimă a activităţii de transmitere a
conştiinţei, fiind ă abstracţia faţa primelor
cunoştinţelor şi de educare intelectuală
conservată (J. reflexivă obstacole. Din
Acomodarea = în înţeles general, adap- prin intermediul celor mai eficiente
funcţia statică. Pia (constructivă) cauza lipsei de
tare, datorită acestui proces, un organ metode (algoritmi, euristică etc); creş-
get) are ca sursă energie
sau un organism poate suporta uşor terea ponderii acţiunii elevilor în însu-
Abstractizare; ca acţiunile su- voluntară,
modificările mediului exterior. şirea cunoştinţelor şi exersarea operaţi-
Abstracţie = fiin biectului acţiunea este
Acomodarea are loc atât la nivel ilor intelectuale (dezvoltarea iniţiativei
produs al gândirii d asupra abandonată
mental (psihic) şi senzorial, cât şi social. şi a independenţei în activitatea intelec-
şi operaţie co obiectelor şi chiar şi fără
Pentru J. Piaget „acomodarea împreună tuală şi în formarea deprinderilor,
intelectuală mpl constituie dificultăţi.
cu asimilarea" este principalul mecanism
(abstracţie) de em modul de de adaptare. Activare nespecifică = efectul provo
mişcare ent formare al Acalculie =
cat de impulsuri activatoare ce vin de la
ascendentă, pe are; cunoştinţelor incapacitatea
Act ratat = acţiune al cărei rezultat vizat sistemul reticular asupra cortexului,
de a recu-
verticală a abs despre explicit nu este atins, urmând a fi înlo- cunoscut sub conceptul de „nivel de
noaşte sau de a
intelectului. trac realitatea cuit printr-un altul. activare".
elabora semne
Proces bipolar, în ţia subiectivă.
numerice
sensul că din ana
elementele litic Abulie =
discriminate, ceva ă tulburare
se extrage şi are gravă a
reţine (după J. ca voinţei, prin
Bruner „se ca- pun pierderea
tegorializează"), ct capacităţii de a
iar restul se lasă de lua hotărâri,
în plan secundar ple dar mai ales
şi se ignoră car prin
deliberat. In mod e incapacitatea
necesar, această obi de a trece de la
operaţie este ect hotărâre la
legată de cele ele fapte, pentru
două operaţii ale asu atingerea
gândirii: generali- pra scopului
zarea şi căr propus.
concretizarea. ora Subiectul este
acţi inert, oscilant
Abstracţie în timp
one
îndelungat
analitică şi ază
asupra motive-
abstracţie refle- sub
lor, cât şi
xivă = ambele iect
asupra
acţiuni sunt ul,
mijloacelor de
conce-pute în fiin acţionare.
14 ilor aritmetice reale de la dez mijloace tehnice,
de bază. sfârşitul ech medicale şi
şi acţiunii. ilib psiholo-
de Acceleraţie = R.K. rul
a amplificarea Anohin, em
ope vitezei de referindu-se la oţio
ra creştere şi vorbire, atestă nal
cu diferenţiere formarea unui şi
ele. somatică şi de acceptor de chi
Du dezvoltare acţiune la nivel ar
pă psihologică, de frază, cu o pier
H. ca efect al ordine a der
He gradului de cuvintelor, ea
cae civilizaţie, uneori chiar cu con
n instrucţie şi anticiparea trol
(19 educaţie. sensului, fără ului
65) Preocuparea să fie vorba de în
, priveşte mai fiecare cuvânt, situ
aca ales vârstele aţii
„ci de un
lcul tinere crit
întreg sistem
ia (pubertate, ice.
semantic".
reu adolescenţă). Ac
Accepto
neş este
rii au diverse
te Acceptor de a
arii de inte- au
ale acţiune = grare, se
xia model, consti- leg
organizează ătur
şi tuit la nivelul ierarhic pe
agr cortexului, de ă
baza întâlnirii cu
afia organizare dintre
pen reflexă, vâr
impulsurile sta
tru stereotip- aferente şi cele şi
cifr dinamică, care retroaferente; cu
e şi îndeplineşte au o mare exp
nu funcţiile unei însemnătate în erie
me instanţe de decodificarea nţa.
re, control în mesajului Pre
dis raport cu verbal, al ven
cal- acţiunea înţelegerii. irea
culi executată. lor
a Este un model Accident = con
de aferent, eveniment stă
tip capabil să întâmplător, în
spa prevadă vătămător pe înlă
ţial parametrii plan material, tura
şi rezultatelor corporal sau rea
pie viitoare mental. Acesta cau
rde (previziunea) provoacă zel
rea şi să le blocaje în or
ope compare cu mişcări şi pri
raţi rezultatele atenţie, apare n
Act voluntar = elec e la o creşte-re ale şi a
componentă a troe Acr scheletului facial,
activităţii nce om datorată
voluntare, având falo ega hipersecreţiei
o desfăşurare graf lia hormonilor de
internă sau ice = creştere
externă, sun (gr. (somatotropi)
dispunând de t akr hipofizari.
autoreglaj verbal mul on - Studiul ei a fost
şi care se t extr făcut de Pierre
declanşează în mai emi Mărie şi
urma unor decizii. rapi ta- Gheorghe
Vizează un scop de, te; Marinescu.
formulat conştient ma me
şi implică efort nife gal Activitate = în
voluntar. stă - general,
Caracteristic rea mar ansamblu de acte
actelor voluntare cţii e); al unei fiinţe vii,
mai boa fiind o tendinţă
este că ele sunt
vii
anticipate, dirijate lă înnăscută. Stă la
la
conştient, iar end baza tuturor
dur
atunci când se ocri compor-
ere)
automatizează nă, tamentelor (copii
.
devin ne- - animale). Se
Act
postvoluntare. ivar con disting diferite
ea gen categorii de
Activare = per 15 ital activitate, înţele-
creşterea mit ă, gându-se atât
excitabilităţii car modalitatea
e
S.N.C. sub pref act specific umană
influenţa unui e- eriz de adaptare la
stimul de origine rinţ ată mediu, cât şi
periferică a pri aceea de adaptare
(senzaţia auditivă, uno ntr- a mediului la
vizuală, cât şi de condiţia socio-
ra o
origine corticală). umană. In ambele
pen ex
Activarea dă o cazuri este vorba
tru a-
bază fiziologică de activitatea
anu ger
stărilor psihice nervoasă
mit ată
(mai ales inferioară (refle-
e dez xul, care nu este
emotive: furie, acti volt decât o eliberare
anxietate). Acti- vită are de energie ca
varea este în ţi. a reacţie la un
directă relaţie cu Rec extr excitant) şi de
personalitatea urg emi activitatea
(persoanele ere tăţil nervoasă
introvertite se a la or superioară, a
comportă în dro co creierului, care
permanenţă guri r- pune în joc
„activate" căci rit- duc por mecanisme de
murile lor
acţiune de o extr emă complexitate din

care rezultă prezintă exteroceptiv sinteza, care au

întreg psihicul funcţiile e, pune în loc simultan şi
(sentimente, şi evidenţă constant,
fenomenele procesele activitatea
gândirii, etc). ce se des- corelaţional
Nota definitorie făşoară la ă nervoasă.
a activităţii este nivelul în S.N.C.
transformarea de superior există două
materiale şi a al aparate
informaţiilor în sistemului centrale
ansambluri nervos diferite: •
informaţionale şi central al aparatul de
prin acomodarea omului. conducere
acestora la Acestuia directă a
sistemul îi revine impulsului
psihocomporta- rolul nervos şi •
mental al decisiv în aparatul de
individului sau conducere conectare şi
grupului. Se a tuturor deconectare
disting: activităţi proceselor a circuitului.
senzoriomotorii, organice In
comunicative, şi consecinţă,
cognitive, comporta- formarea
afectiv-volitive, mentale. conexiunilor
având la bază Prin (legăturilor)
cooperarea şi intermedi între
comunicarea. ul stimulii din
activităţii mediul
Activitate nervoase intern sau
ludică = superioare extern şi
conduită de joc, se anumite
specifică efectuează funcţiuni ale
copilăriei mici; echilibra- organismulu
ea satisface rea cu i, ale
trebuinţele mediul analizatorilo
imediate şi îl intern şi r, se
ajută pe copil să extern. diferenţiază
se adapteze la Studiul conform
realitate, pe care fiziologic elementelor
încearcă să o al şi agenţilor
stăpânească. relaţiilor stimulatori.
corticosub In
Activitate cor-ticale, activitatea
nervoasă al nervoasă
superioară = reflexelor superioară,
această condiţiona funcţiile de
denumire (1912 te intero- bază sunt
- I. P. Pavlov) ceptive şi analiza şi
conform a tendinţei şi se A
principiilor: a) spre exercită
rită persitenţei
determinismului, exprimare asupra
lor, cauzată de
care afirmă că în a şi sensibilităţii
afecţiuni
fiziologia realizarea şi raţiunii, în
craniene şi
cerebrală totul pulsiunilo vederea
otice.
este obiectiv şi r specifice educării şi
determinat cau- eului reeducării
Acuitate = •
zal; b) (intenţii, aspectelor
caracteristică a
structuralismului proiecte, deteriorate.
sensibilităţii
, privind core- aspiraţii). Are la bază
absolute şi mai
laţia dintre un conţinut
ales
dinamica Acţiune = infor-
diferenţiale, în
nervoasă şi mod de maţional,
funcţie de
structurile ce-i intervenţi fiind
diferenţele
stau la bază; c) e în ordi- proiectivă,
minime ce pot
unitatea dintre nea ideaţionalâ
fi sesizate
analiză şi sinteza externă şi şi practic-
între stimuli,
internă de terapeutică,
corticală. deci după
modelare, operaţională
In pragurile
formare şi . Ea vizează
activitatea diferenţiale; •
transform performanţe
nervoasă capacitate
are, făcut le posibile
superioară se rezolutivă a
în mod pe baza
include şi analizatorului:
conştient diagnosticul
sistematizarea tactilo-vizuală,
de către ui
între cele două kines-tezică,
subiect diferenţiat.
sisteme de auditivă,
semnalizare, (în olfactivă,
cunoştinţă Acufenee =
prin care se termică, etc.
de cauză) senzaţii
realizează Poate fi statică
şi mijlocit auditive
efectiv unitatea sau dinamică,
instrumen anormale
fiziologicului cu în funcţie de
tal (cu- (zgomote,
psihologicul. stimuli
noştinţe, ţiuituri etc),
(imobili sau în
metode, penibile
Actualizare = mişcare).
teste, dato-
trecerea din stare
desene, Acut =
poten-ţial-latentă modele
în stare activă, valoare
etc). maximă de
fapt ce se referă
la procesele de intensitate a
Acţiune stimulului,
memorie (recu- psihologi
noaştere- care depăşeşte
că = pragurile şi se
reproducere), la ansamblu
trebuinţe, mo- transformă în
de senzaţii
tive, aspiraţii, mijloace
tendinţe dureroase. In
şi metode terminologia
afective, deprin- care se
deri; un rol medicală
adresează
important revine „acut" se
unei
autoactua-lizării, referă la boli
cazuistici
cu evoluţie opereaz la om, (ea
scurtă şi ă printr- fiind danţă cu
manifestări o suită caracterist necesităţile sale.
clinice de ică tuturor Activitatea
intense. schimbu orga- psihică este
ri nismelor considerată o
Adaptare = neînceta vii) care componentă şi o
proces te între nu numai formă
complex de corp şi că se con- superioară a
obişnu-ire şi mediu formează adaptării. Aşa se
integrarea în cerinţelor explică şi
organismului cadrul mediului, adaptarea
la condiţiile de unei ci îl şi socială, proces
mediu; duble modifică, de integrare
funcţionarea acţiuni: transformâ activă a
organismului a ndu-1 în persoanei în
prin subiectu concor- micro şi macro-
înglobarea lui colectivul social
schimburilor asupra în care trăieşte.
dintre el şi obiectul Cele mai dese
mediu; când ui şi tulburări de
aceste invers, a acomodare
schimbări obiectul survin în
favorizează ui psihopatie, în
funcţionarea asupra diferite psihoze,
normală a subiectu în oligofrenii de
organismului, lui. toate gradele, în
acesta se Potrivit epilepsie.
consideră concepţi
adaptat. Fiinţa ei Adaptare
vie dispune de piajetie mentală = după
o anumită ne (J. J. Piaget, „o
plasticitate, Piaget) echilibrare între
datorită căreia viaţa asimilare şi
este posibilă psihică acomodare"; se
menţinerea ascultă produc
echilibrului cu de ace- schimburi între
mediul său leaşi subiect şi
interior, legi obiecte
procesul vital structur efectuate la
necesitând o ante ca distanţe spaţio-
perpetuă viaţa temporale;
reajustare a organic gândirea însăşi
organismului ă. se organizează
pentru Adaptab şi structurează
restabilirea ilitatea lucrurile, rea-
echilibrului este lizează o
mereu rupt. dezvolta interdependenţa
Această tă permanentă
ajustare se maxim între asimilare şi
acomodare. excitabili- mecanism afectivă,
tate al de lentoare
Adaptare analizator optimizare a intelectuală şi
senzorială = o ilor scade recepţiei. psiho-motorie,
lege a sensi- (adaptare Cel mai larg negativism,
bilităţii constând senzorială registru insistenţă în ma-
în modificarea negativă) adaptativ îl niera de a cere
tonusului iar în are sistemul ceva, politeţe
analizatorilor cazul sti- vizual şi exagerată,
sub influenţa mulilor olfactiv. afectare puerilă,
unor stimulări slabi, perseverare,
specifice de creşte Adezivitate inerţie.
intensitate con- (adaptare = atitudine Adezivitatea
stantă. Sub senzorială comportam este un aspect
influenţa pozitivă). entală comportamental
stimulilor puter- A.s. are şi manifestată caracteristic
nici, nivelul de semnifica prin epilepticilor şi în
sensibilitate, ţia unui vâscozitate psihastenie.
16

Adinamie = transform de inter- de criză şi sin-

lipsă de energie ări corpo- dependenţă. droamele
psiho-motoră rale şi Ritmurile psihologice pot
întâlnită în psihice, dezvoltării fi prevenite şi
patologia care încep organice şi evitate
psihiatrică în între 12- psihologice înlăturând
diverse boli, ca: 13 ani şi nefiind cauzele:
nevroze, se termină egale, între frustraţie edu-
psihopatii, între 18- aceste două caţională, lipsă
depresii, 20 ani. feluri de de idealuri,
intoxicaţii Apariţia şi fenomene dificultăţi de
cronice, durata şi în inte- inserţie socială.
farmaco- adolescenţ riorul Sub
dependenţă. ei variază fiecăreia raport
după sex, intervin psihologic,
Adipsie = lipsa ţară, unele adolescenţa se
senzaţiei de sete condiţii dispropor- caracterizează
întâlnită în geografice ţii, prin
melancolie, şi mediu decalaje, hipersensibilitat
confuzie socio- contradicţii. e, trecerea către
mintală, economic. Stările un stadiu
demenţă. într conflictuale superior al dez-
e sau critice voltării
Adolescenţa = structurar nu fac parte intelectuale,
perioada vieţii ea din către
dintre copilărie fiziologic desfăşurare posibilitatea
(pe care o ă şi cea a normală a gândirii
continuă) şi psihosoci ado- teoretice şi
vârsta adultă, ală este lescenţei. reflexive, prin
marcată prin un raport Fenomenele expansiunea
fanteziei şi a a organelor scăderea medie a
sentimentelor ca fonatorii, vocii, la bărbaţi
şi prin apariţia noi mai frecvent cu o octavă, iar
unor conflicte raporturi la băieţi, în la fete cu o terţă.
motivaţio-nale şi cu ei. mai mică Vocea cu care se
afective. Se Adolesce măsură Ia vorbeşte devine
conturează nţii fete. aspră uneori
interesele constituie Creşterea şoptită,
profesionale şi o entitate laringelui se prezentând
sociale, apare socială realizează salturi. Mutaţia
instinctul sexual, dinamică, anteroposter se face în
dorinţa de bogată în ior, con- registrul profund
libertate, de virtualităţi comitent cu şi falsetul
autonomie, se . Inserţia creşterea propriu-zis.
precizează socială, corespunzăt Mutaţia
aptitudinile mijlocită oare în completă se
particulare. de lungime şi realizează când
Conştiinţa de adaptarea lăţime a vocea este fixată
sine se socială şi corzilor cu înălţime,
adânceşte, calificarea vocale. In volum, registru
descoperind şi pro- lungime, şi tonalitate,
pe cei din jur, fesională corzile reprezentând
stabilind duce la vocale cresc vocea unui adult.
realizarea 1 cm la Există
şi băieţi, 3-4 diferenţe între
desăvâr- cm la fete. mutaţia vocii
şirea Creşte şi vorbite şi
personalit camera de cântate (cele
ăţii lor. rezonanţă - vorbite 12 ani,
faringele şi cele cântate 14
Adolescen sinusurile ani) în funcţie
ţa şi vocea faciale, de lungimea
= producându- laringelui.
adolescenţ se o adap- începe să se evi-
a, având tare denţieze
caracteristi funcţională proeminenţa
c o permanentă cartilagiului
explozie a a muscula- tiroi-dian.
creşterii, turii Caracteristica
(menţionă interioare şi principală
m şi exterioară a constă în
creşterea laringelui la pierderea foarte
laringelui) raportul de evidentă a
şi sub dezvoltare a tonurilor înalte
influenţa întregului şi restrângerea
hormonilo organism al volumului în
r fonaţiei. Are perioada de vârf
androgeni loc o a mutaţiei, iar
se produce mutaţie către sfârşitul
şi fiziologică mutaţiei capătă
dezvoltare prin o profunzime
mare şi volumul A Mutaţii educarea logo-
se extinde din anormale pedică pentru
băieţi,
nou. La ale vocii exerciţii vocale
vârful
au loc în şi înlăturarea
mutaţiei
condiţiile timidităţii.
este la
unei
14-15
pubertăţi Afazie =
ani,
tardive, reprezintă o
mutaţia
după tulburare în
completă
vârsta de mecanismul
realizând
15 ani, la psihic al
u-se
sexul vorbirii şi
către 18-
masculin, constă în im-
19 ani.
când posibilitatea de
La fete,
vocea nu a exprima sau
schimbar
devine a înţelege
ea apare
suficient cuvintele
între 12-
de gravă, spuse sau
14 ani,
rămânând scrise; afazia -
se
o voce sindrom
desfăşoar
feminină, neuropsihic ce
ă mai
când în constă în
puţin
registrul tulburarea sau
spectacul
de mijloc, pierderea
os (într-
când în
un funcţiilor
vocea de
interval psihice orale
falset
scurt - 6 sau grafice, cu
(subţire,
luni), conservarea
răguşită,
laringele aparatelor
aspră,
creşte periferice de
uneori
puţin, execuţie sau de
diplofonic
numai cu recepţie a
ă,
o terţă şi limbajului;
fatigabilita
se este însoţită de
te rapidă).
stabilizea tulburări
Este
ză către intelectuale,
necesar un
16 ani. corespunzător
tratament
Mutaţia unor leziuni
hormonal
normală cerebrale
prepuberal
a vocii localizate (M.
, cu doze
are ca I. Botez, Al.
adecvate
substrat Sen, I. Drobotă
gradului
organic - 1971). După
de
dezvoltar cum este
insuficienţ
ea
ă interesată
cartilagii
gonadală; funcţia de
lor
de exprimare sau
laringie-
asemenea, de înţelegere a
ne şi a
se vorbirii, afazia
corzilor
recomandă este moto-ră
vocale.
(tip expresiv, unor maladii printr-un
afazia lui zisă sau (diabet, program de
Broca) şi (sau) afemia) şi intoxicaţii). recuperare
senzorială (tip imposibili Toate logopedică
receptiv, afazia tatea de a formele de dirijată de
lui Werniche). scrie afazie sunt specialişti. Exa-
• Afazia (agrafia). însoţite de minarea unui
motoră • fenomenul afazic se face în
prezintă două Afazia de ecolalie raport cu
variaţii: senzorială şi de funcţiile
imposibilitatea se împarte amnezie; • principale ale
de exprimare a de imposibilitat limbajului: de
cuvintelor asemenea ea de a exprimare şi de
spuse (afazia în două reproduce înţelegeri a
motoră categorii: numele vorbirii. (Vezi
propriu- surditate obiectelor, Anexa A - Fig. 1.
verbală, dar cu a. şi b.)
când posibilitatea
bolnavul recunoaşteri Afect =
nu înţelege i acestor modalitate
ce i se nume într-o elementară a
spune prin listă reactivităţii
viu grai şi prezentată afective; o
cecitate (anomie); • emoţie primară,
verbală, prin impo- caracterizată
când nu sibilitatea de prin mare
înţelege recunoaştere intensitate,
ceea ce a melodiilor expan-sivitate şi
este scris cunoscute, durată redusă,
(alexia); cât şi a exprimată direct
(după Gh. notelor în
Pendefund muzicale comportament.
a, E. (amuzia), Afectele sunt
Nemţeanu, cât şi a variabile în
Ştefanache imposibilităţ tonalitatea lor
Elena). ii de a cânta afectivă şi pot fi
Etiologia o melodie numite
afaziei: cunoscută.
dispoziţii
accidente S-au deter-
(pozitive sau
cerebrale minat
negative) cum
vasculare, cauzele:
ar fi: furii,
traumatis leziuni în
abandonul de
me prima
circum- sine,
craniene, agresivitatea
encefalite, voluţiune
temporară oarbă, starea de
tumori groază, accesele
cerebrale stângă. Cele
mai uşoare nestăpânite de
şi râs sau plâns.
tranzitoriu forme pot fi
compensate întrucât
pe intervine o
parcursul spontan sau
îngustare a conştiinţă, legislaţie se
câmpului de în
18

are în vedere energizato valorilor unora, la

dacă infracţiunea r indispen- morale. inhibarea altora.
a fost comisă în sabil Obiectivul
stare de afect. In pentru dezvoltării Afectivitatea
psihologia adaptare al unor afecte paradoxă =
modernă se are factorilor superioare, tulburarea în-
în vedere emo- al educării cadrată în
prevenirea sau ţionali. pasiunii paratimii
înlăturarea Reprimare tinerilor (perversiuni ale
efectelor a parţială pentru mari conţinutului
negative ale sau totală înfăptuiri pe timic induse
afectelor, prin a emoţiilor tărâm printr-o mo-
trecerea la duce la economic, dificare a
analiza detaliată nevroze. tehnic, calităţii relaţiei
a situaţiei. Este cultural, stimul - răs-
necesară este
Afectivitate = educarea fundamental
ansamblul şi . Este
proceselor, dezvoltare necesară
stărilor şi a vieţii educarea
relaţiilor afective simultană a
emoţionale sau adecvată simţului
afective. Este o ca sens, realităţii, a
componentă a valoare şi simţului
vieţii psihice grad de critic, a
indisolubil legată intensitate raţiunii
de cogniţie în raport obiective,
(cunoaştere, cu realizând
inteligenţă) şi activitatea astfel o
activitatea pe care o deplină
voluntară. desfăşoară maturizare
Trăirile afective subiectul. afectivă
sunt bipolare: se Un (Andrei
consumă în rol Cosmovici).
momente important Mediul
pozitive şi în social şi
negative, în combatere educaţia
condiţii de stres. a influenţează
în toate agresivităţ afectivitatea
momentele vieţii ii are , ajută la
sale subiectul învăţarea conştientiza
trăieşte stări şi rea şi
emoţionale, dacă educarea intelectualiz
nu manifeste, cel conduitelo area unor
puţin latente. Se r altruiste afecte, la
subliniază rolul şi a stimularea
puns). Calitatea (Popescu- de impulsuri A
emoţiei devine Neveanu). şi informaţii
Afiliaţie =
opusă celei de la
tendinţă spre
obişnuite şi Aferent = periferie la
asociere cu
condiţionate, impuls, centru,
alţii,
răspunsul tract mecanism
cunoscând
emoţional este nervos, nervos opus
gradaţii şi
inversul celui proces ce şi com-
variante de la
aşteptat, se plementar
prietenie şi
bolnavii propagă eferentaţiei.
ataşament
reacţionând ca influx Cele două
până la totală
paradoxal la înspre mecanisme
dependenţă
unele centrii presupun
afectivă de
evenimente. nervoşi de convergenţă
altul.
Există o la şi reciprocă
Este o
discordanţă între periferie conversiune
caracteristică
temă şi răspuns: (de la (trecerea
rezultată din
la o veste tristă uneia în
organele geneza socială
bolnavul cealaltă).
periferice a
reacţionează Este vorba
receptoare personalităţii,
izbucnind în râs, de relevarea
aflate în cât şi prin
în faţa unui reglajului
muşchi, întreţinerea şi
succes, bucurii, feed-back-
tendoane, dezvoltarea
se întristează, urilor ca
organe acesteia prin
chiar începe să modalităţi
interne). relaţii
plângă (se de
Direcţia interpersonale.
manifestă mai retroaferent
centripetă Se au în
ales în aţie (sau
este vedere cazurile
schizofrenii - aferentaţie
proprie de
Aurelia Sârbu). secundară)
nervilor hiperdependen
(vezi şi
senzitivi, ţă a copiilor
Afemia = acceptor de
care se frustraţi de
incapacitatea acţiune).
mai asistenţă
bolnavului de a afectivă, cât şi
folosi limbajul numesc
aferenţi cazurile
vorbit, având contrare, în
conştiinţa (sau fibre
care subiecţii
parţială sau nervoase
declară că
absentă a aferente)
preferă
integrării acestei şi care
singurătatea,
tulburări. culeg şi
ceea ce
Survine mai ales conduc
ascunde în-
în epilepsia impulsuril totdeauna un
determinată de e spre grav
leziunea centrii disconfort
emisferului nervoşi. spiritual.
frontal stâng Tendinţa spre
(Lăzărescu- Aferentaţ afiliaţie se
Broşteanu) sau ie = accentuează
la nivele (aferentă) mai ales când
subadiacente transport subiectul trece
prin stări de prin ; adesea se
anxietate. absenţa înţelege şi nervilor
Cercetările unui incapacitat recurenţi
atestă că per- sunet ea de a
responsabili de
soanele cu sau a cânta sau
anxietate coardele vocale
mai intona
crescută evită (pareză
multor corect,
afilia-ţia, pe recurentă).
sunete cauzata
când cele slab (raţă - fiind şi
anxioase o Afrazie =
aţă; frate paralizia (termen creat de
caută. -frate), Fleury); deşi
ceea ce bolnavul poate
Afinitate = determin
relaţii afective pronunţa, el nu
ă o utilizează
de atracţie şi vorbire
simpatie, înţelesul just al
incorect cuvântului
motivată prin ă, (Emilia Jurcău).
asemănare ştirbită
spirituală: idei, de Africate =
sentimente, înţeles (semioclusive);
vârstă, statute semantic consoane cu
şi roluri şi de caracter complex
asemănătoare; expresiv a căror articulare
adesea priveşte itate. începe cu
relaţia dintre ocluziune şi se
individ şi grup. Afonie = termină printr-o
Poate fi (gr. constricţie; ele
înţeleasă şi ca qfonie - se compun din
o muţenie) două consoane,
compatibilizar ; incapa- una oclusivă şi
e afectivă între citatea alta constric-
membrii de tivă, având în
grupului. în fonaţie, rostire durata de
relaţiile intra- pierdere timp a unei
individuale a totală consoane (c =
afinitatea sau ce) este egal cu
apare şi ca parţială t+s, iar g (ge)
sentiment al a vocii, este egal cu d+j.
apartenenţei la datorită Aceste consoane
grup sau paralizie se scriu
colectivitate i muş- totdeauna
(M. Zlate). chilor urmate de
coardelo vocalele e şi i,
Afonemie = r vocale formând sunete
(descrisă de sau ce se scriu „ce-
unii autori sub afectării ci" şi „ge-gi".
numele de Toate aceste
centrilor
moghilalie); vocale şi
nervoşi
pronunţarea consoane se
ce-i
eliptică, fie rostesc fără ro-
comandă
tunjirea buzelor,
ba mai mult, Agitaţie = acţii psihomotoră sub
pentru corecta (latinescul confuze, formă de criză
formare a agitare" - hiperactive (în stările
vocalelor î şi i, a acţiona, dar anxioase şi reac-
buzele trebuie să a mişca); ineficient, tive) apar
aibă comisurile un parazitar, aspecte clinice
puternic retrase comporta care variabile: iri-
(poziţia râsului). ment mo- împiedica tabilitate
(După Emilia tor, finalizarea marcată,
Jurcău). verbal, acţiunii. grimase, gesturi
afectiv- Totul este în intempestive,
Ageuzie = intelectual dezacord cu manifestări
pierdere sau , precipitat exigenţele colerice, reacţii
perturbare a şi unei inadecvate.
sensibilităţii spasmodic conduite Agitaţia este o
gustative. Este , echilibrate. trăsătură
cauzată de dezordona în constituţională,
leziuni t, cu re- agitaţia la care se
rinencefalice. adaugă,
2
în cele mai tulburarea senzorial în: caracterizată 1
multe cazuri, senzorială a a) agnozie printr-o audiţie
acţiunea nefa- obiectelor, auditivă, aparent normală,
vorabilă a persoanelor, care pentru că copilul
factorilor de lucrurilor cuprinde aude, în loc de
ambianţă. etc. Este mai multe cuvinte, doar
imposibilă forme sunete, zgomote
Aglosie = convertirea clinice: • confuze, surdul
anomalie nativă, elementelor surditate nu identifica
foarte rară, senzoriale psihică (ele- cuvinte, nu poate
constând din în percepţii mentară), repeta cuvintele,
absenţa limbii simbolice când decât unele
ca organ fizic. (Taylor). subiectul nu silabe izolate,
In această Este cauza- recunoaşte astfel că nu
situaţie tă de un şi nici nu înţelege nici
pronunţarea cu- deficit al poate sensul
vintelor este funcţiei de diferenţia cuvintelor; b) ag-
extrem de analiză la un sunet de nozia tactilă
dificilă şi se nivelul clopot, (stereagnozia)
realizează după segmentului sonerie, sau astereo-
laborioase cortical al motor, gnozia, este
antrenamente cu unui anumit afirmând tulburarea
ajutorul buzelor. analizator doar că au- simţului tactil,
(M. Botez, de ceva; • caracterizată prin
Agnozie = (gr. a - Alex. Sen, surditate imposibilitatea
fără, gnosis - I. Drobotă). verbală sau recunoaşterii
cunoaştere); Clasificarea surditate unui obiect
sindrom agnoziilor psihică numai prin
neuropsihic, se face după (observată pipăit; c) agnozie
constând în aparatul în afazie), gustativă şi d)
olfactivă apar de analizator scris cu dezordine video-
obicei împreună, ului vizual mâna. Este spaţială, imposi-
sunt greu de cât şi în asociată cu bilitate de
diferenţiat de zona agrafia; • orientare,
agnozie şi de interferenţ agnozia comparare,
anosmie; e) ei cifrelor grupare etc.
agnozie vizuală, occipito- (acalculia) Subiecţii nu se
forma cea mai parietală. , comportă ca niş-
frecventă şi cu Cele mai imposibilit te infirmi (orbi,
cele mai diverse atea de a surzi), ci îşi
cunoscute
modele recunoaşte ignoră deficienţa.
tipuri ale
simptomatolo- cifrele şi
agnoziei
gice, care se semnele Agorofobie =
vizuale
datorează aritmetice (gr. agora -
sunt: •
leziunilor cere- (+, -, x, : piaţă, phobos -
agnozia
brale localizate etc.) ceea frică);
atât în capătul obiectelor
concrete ce face tulburare
central al imposibil psihică mani-
sau
paragnozi orice fel festată prin
a, de calcul; teamă, fobie de
constând • agnozia spaţiile
în figurilor deschise şi
imposibil simbolice, ample (străzi
itatea de a figuri largi, câmp)
recunoaşte geometric generând
e; tendinţa de a
vizual
• agnozia nu părăsi locu-
obiectul
Bodaur sau inţa, de a
prezentat
prosopoagn merge pe lângă
în faţa sa;
ozia, ziduri, de pla-
• agnozia
nerecunoaşt sare în colţurile
culorilor încăperii.
(cecitate erea
cromatică) membrilor
familiei; Agrafia = (a -
- lipsa fără, graphein -
capacităţii • agnozia
scriere);
de a constând în
afecţiune
recunoaşte tulburări
patologică,
culorile, paroxistice
manifestată
dacă sunt ale schemei
prin
prezentate personale; •
imposibilitatea
simultan agnozia de a exprima
(aria 19 video- ideile prin
Brod- spaţială, scris; pierderea
mann); • imposibilita sau tulburarea
alexia tea orientă- funcţiei de
agnozică, rii în spaţiu exprimare a
imposibilit pe cale ideilor prin
atea de a vizuală, scris. Ea poate
citi un text manifestată fi asociată sau
tipărit sau prin nu cu tulburări
afazice. Este frecventă e şi în calmă, non-
foarte rară la fiind consecinţă violentă, dar
copii, mai disgrafia , expri- totdeauna în
(mai puţin marea ofensivă, în
gravă); devine ostilitate; nu
agrafia incorectă. este de origine
este o Este instinctivă, ci
formă de frecventă un rezultat al
apraxie, în învăţării şi al
datorată oligofrenie imitaţiei şi
unei , antrenamentulu
disfuncţii encefalopa i.
din tii cronice Agresivit
creierul post- atea este strâns
stâng la traumatice legată de
dreptaci; ; frustrare, de
ea poate fi agramatis nesatisfacerea
înnăscută mul este unor dorinţe vii,
sau cauzat de de restanţe de
dobândită, leziuni ale somn, de izolare
independe scoarţei absolută, de
ntă de cerebrale. lipsa unei
orice afecţiuni sau de
tulburare Agresivita alimentarea
motorie şi te = unui sentiment
survine la comporta de devalorizare
o persoană ment personală,
care mai
distructiv aspecte care pot
înainte a
şi violent duce la pră-
scris
orientat buşirea
normal.
spre personalităţii
Grafismul
persoane, subiectului.
se
obiecte Când
păstrează,
subiectul sau spre agresivitatea ia
putând în sine; proporţii şi
general să caracter de forme nocive
copie luptă, este necesară
literă cu războinic recurgerea la
literă. al unui psihoterapie în
subiect, variantele ei de
Agramati care nu joc, de
sm = fuge de descărcare a
tulburare dificultăţi resentimentelor
de vorbire şi nici de în şedinţe
şi scris în luptă. speciale de grup
care nu Agresivitat sau individuale,
mai sunt ea se poate de terapie
respectate manifesta ocupa-ţionalâ
regulile şi sub o sau reacţionalâ,
gramatical formă care presupune
diminuarea tendinţă dobândirea ajutorării
agresivităţii, care pozitivă a cunoştinţel specializate: •
este stigmatizată, luptei or şi a acţiunile făcute
sortită oprobiului pentru deprinderil de psihologii de
public. Un aspect perfor- or funda- la leagănele de
al agresivităţii manţă, mentale copii; • acţiunile
poate desemna prin (alfabet, psiho-
termenul scriere, logopezilor din
de citire, centrele
combativi vorbire, logopedice şi
tate. calcul punctele lo-
aritmetic), gopedice, având
Ajustare ajutorare obiectiv ajutorul
= adaptare oficializată specializat,
acomodati în Franţa în reeducarea
vă; pu- aprilie vorbirii în toate
nerea de 1990. tulburările de
acord a
Ajutorarea limbaj şi
unui organ
nu se vorbire, oral şi
de
substituie scris, cât şi •
recepţie
acţiunii terapia
cu o sursă
cadrelor complexă a
de
stimulare didactice şi com-
a se exercită portamentului
sistemelor în şcoală adecvat acestor
personalit sau în afara obiective. Este
ăţii cu şcolii. Se necesar acordul
modalităţil distinge părinţilor şi pe
e unui tip ajutorarea cât se poate tot
de specializată concursul lor.
activitate. cu
dominantă Alalie = lipsă
Ajutorare pedagogică sau slabă
specializat şi cea cu dezvoltare a
ă = dominantă vorbirii sau
organizarea reeducativă S.N.V.;
ajutorării ; ajutorarea sindromul de
copiilor şi din casele ne-dezvoltare a
elevilor ce de copii, de vorbirii sau
întâmpină adaptare, afazie conge-
dificultăţi unde sunt nitală;
deosebite elevi aflaţi audimutitate.
în în Persoanele
satisfacerea dificultăţi dispun de auz
exigenţelor şi care normal şi de
unei continuă să dezvoltare
şcolarităţi frecventeze intelectuală
normale, clasa comună, deci
mai ales în obişnuită. nu pot fi
ce priveşte Aspecte ale încadrate în
sindromul debilităţii mintale. Alalia
2
3

se datorează până la 10-100 rural. „De-

unor disfuncţii ilizi- microvolţi, claraţia
ale zonelor bilitatea înscris cu universală a
corticale ale literelor şi precădere drepturilor
vorbirii, şi este a în zonele omului"
de trei feluri: cuvintelor. occipitale, adoptată de
motorie, Alexia se la subiectul ONU, prevede
senzorială şi dovedeşte în stare de în articolul
mixtă (E. Verza, uneori de veghe
1969). în terapia natură (relaxat
logopedică este conge- psiho-
posibilă nitală, senzorial şi
educarea numită şi cu ochii
vorbirii mai ales dislexie de închişi),
când auzul nu evoluţie. ritm care
prezintă o Este prezintă o
scădere. cauzată de reacţie de
leziuni atenuare la
Alergie psihică cerebrale stimulare
= psihalergie; la nivelul senzorială
sindrom de ariilor cu
cefalee, parastriate precădere
palpitaţii, şoc, care vizuală
faţă de relaţiile înconjoară (deschidere
conflictuale, sci-zura a ochilor)
profesionale (F. calcanică. sau la
Barron, 1962). Necesită solicitarea
tratarea atenţiei
Alexie = conco- subiectului.
pierderea mitentă a (Aurelia
capacităţii de a tuturor Sârbu).
înţelege limbajul cauzelor.
scris asociată de Alfabetizar
regulă cu Alfa, ritm e =
agnozii şi afazii; (EEG) = cunoaşterea
este o formă de ritm cititului şi a
ag-nozie vizuală, bioelectric scrisului, o
sinonimă cu cerebral, problemă
cecitatea ver- în general majoră a
bală. Sunt de aspect contem-
diferite grade de sinusoidal, poraneităţii;
alexie pornind cu este o
de la frecvenţa problemă
incapacitatea de de 8/13 de cultură a
recunoaştere în c/s şi maselor,
lectură a amplitudi mai ales în
cuvintelor scrise nea între mediul
 26 dreptul egal psihiatria închis în A
la instrucţiune actuală propriul
Altul
pentru orice termenul univers
generalizat =
individ, bărbat este tot mai informaţio-
termen ce
sau femeie. puţin nal, se
totalizează
Ştiinţa de carte folosit, în confundă cu
atitudinile
este astăzi inegal schimb acesta şi nu
armonice ale
răspândită în cunoaşte o poate judeca
colectivităţii,
lume. Ţările mai largă obiectiv
grupului,
evoluate au un circulaţie (1972, E.
asupra unui
procent de în filosofie Pamfil şi D.
obiect sau
alfabetizare de - Ogodescu).
persoane
peste 90%, în sociologie.
(părere
vreme ce ţările Categorie Altruism =
unanimă) aşa
subdezvoltate au nosologică (lat. alter -
cum sunt
un procent foarte de subiecţi altul);
percepute de
scăzut; alienaţi principiul
subiect în
alfabetizarea mintal care moral opus
raportarea la
sunt egoismului,
funcţională este mediul social.
incapabili constând în
un instrument de
să ducă o acţiunea
civilizaţie şi de Altul
viaţă dezinteresat
cultură, în cel ă pentru semnificativ
socială
mai înalt grad. binele = termen
normală şi
celorlalţi specific
necesită
Algezie = oameni; psihologiei
supra-
proprietate atitudine de sociale, care
veghere
neuropsihică de maximă precizează
permanent
a resimţi generozitat grupul sau
ă. Alienaţia
durerea. Pragul e. persoana către
mintală
algezie repre- care cineva îşi
reprezintă
zintă pragul îndreaptă
o
sensibilităţii atenţia şi în
destructura
dureroase de raport cu care
re a eului,
orice gen. se compară. în
„nebunia,
Creşterea acest caz
fiind
rezistenţei şi im- efectele altului
inconştient
plicit a semnificativ
ă de ea
pragurilor pot fi negative
însăşi"
dureroase se asupra atitu-
(H.Ey.).
realizează prin dinilor
Subiectul
substanţele individuale,
îşi
analgezice sau sau optime,
construieşt
anestezice. favorizând o
e un „eu"
socializare
inadecvat
Alienaţie armonioasă.
social, este
mintală = un inadap-
denumire Amânare =
tat şi nu
generală dată suspensie,
comunică
tuturor bolilor normal cu tendinţe ce se
mintale. In alţii; este pot opri în
anumite lipsă in- ambianţa
momente ale tegrlă diferitelor grupuri s-a
activităţii şi pot sau demonstrat
rămâne un timp parţială a experimental că
suspendate, vederii; agresivitatea
fără a ajunge la prin este mai
consumarea lor exten- puternică în me-
completă. Este siune diile sociale cu
o condiţie a absenţa o structură
depăşirii şi şi a altor autoritară decât
reţinerii funcţii în grupurile
reacţiilor senzorial democratice.
impulsive, e sau S-a
datorată comunic constatat că
dezvoltării ative. ameliorarea re-
inhibiţiei Cauzele laţiilor
centrale şi a constau interumane în
tuturor în colectivităţile de
mijloacelor afectarea muncă
culturale pe aparatulu determină o
care le implică i ocular, eliberare a
dezvoltarea a căilor energiei
conştiinţei aferente nefolosită până
umane. sau a atunci, în
Amânarea este centrilor consecinţă o
o trăsătură de creştere a
specific umană proiecţie randamentului.
în vederea corti- Condiţiile fizice
deliberării cală. ale muncii
compensaţiei şi (lumină,
invenţiei (M. Ambianţ temperatură,
Ralea); ă = umiditate,
amânarea este, mediul ventilaţie,
în fond, nu o fizic şi iluminatul, ca şi
oprire a moral zgomotele sau
oricărei încon- muzica folosită
activităţi (Stela jurător judicios) au
Teodo-rescu, care incidenţe reale
1972), ci numai acţioneaz (pozitive sau
a celei externe, ă asupra negative) asupra
în realitate individu- productivităţii.
activitatea lui şi
mintală se determin Ambidextrie =
intensifică în ă (în capacitate
vederea parte) umană, contrară
chibzuirii. (P. comporta dominaţiei
Janet) mentul funcţional-
său. operative a
Amauroză = Studiind uneia din mâini
u-se şi respectiv
orbire, cecitate;
emisfere Ambiguita sens". în luntară spre
cerebrale, asupra te = motivaţii, atingerea unui
celeilalte; caracteristi afectivitate, scop, în pofida
abilitate de a se că unei co- coexistă oricăror
folosit în mod municări pulsiuni, obstacole. Poate
egal de ambele sau a unei tendinţe, fi folosită în
mâini într-o situaţii atitudini sens negativ,
diversitate de care per- contrarii, prin alegerea
acţiuni. mite mai sunt unor scopuri
multe calificate meschine, lipsite
Ambiegal = tip interpretări uneori de valoare
psihologic la ; ambigu- ambigui. socială,
care tendinţele itatea să nu realizabile prin
extratensive şi se Ambiţie = mijloace care
introversive se confunde imbold sfidează
echilibrează. cu puternic de normele morale.
Este considerat echivocul implicare a Mijloacele
în psihologie şi cu forţelor demne folosite
drept cel mai expresia de personale de pentru alegerea
echilibrat. „dublu angajare vo- lor con-
2
5

feră ambiţiei un Un tradicţia anumitor deci nu pot fi

conţinut etic şi eori este tendinţe, corectate prin
favorizează , ireductibilă scopuri, idei ochelari; sau a
dezvoltarea ace . Este şi implică acelor cazuri în
personalităţii. ste prezentă în reducerea şi care (aparent) nu
situ schizofreni diminuarea se constată
Ambivalenţă = aţii e, a cărei complexelor leziuni în
dispoziţie con modificări şi a structura
general-con- trad bruşce de aspectelor ochiului.
tradictorie sau icto dispoziţie mai puţin Ambliopia poate
bipolară a rii nu ne sunt valabile. fi congenitală
sistemului psihic; se com- sau dobândită,
stare emoţional- trad prehensibil Ambliopie temporară sau
volitivă de trăire uc e. Există şi = termen permanentă, iar
concomitentă a în în stare de folosit în cazuri
unor stări şi con norma- pentru a de- nefericite poate
tendinţe contrare duit litate, dar semna fi evolutivă,
faţă de unul şi e structurare stările de ducând la orbire.
acelaşi obiect sau pat a diminuare Unii ambliopi
situaţie; subiectul olo personalităţ accentuată a purtători de
se bucură şi se gic ii vederii, mai ochelari pot
în
întristează faţă de e, ordinea ales pe urma şcoala de
acelea ce nu masă, normală,
un obiect, mai consistenţe
sunt datorate pe când alţii
persoană, situa- ales i valorice,
erorilor de trebuie integraţi
ţie, simte şi cân duce la
refracţie ale în învăţământul
atracţie, dar şi d predominar
ochilor şi special.
respingere. con ea
Ameninţare = într-un amnezia
act, atitudine,
A anumit retrogradă, o
prin care se Amentiv = context de urmare a
comunică sindrom actualitate; perturbării
iminenţa unei caracterizat amintirea nu evocării
neplăceri, unei prin-tr-o este (amnezie de evo-
daune pentru cel simptomat niciodată care) care se
căruia i se ologie fidelă, fiind poate datora
adresează; polimorfă, o unor leziuni
anticipare a unei cu ele- interpretare, vasculare sau
frustrări. Sub mente o traumatisme
influenţa confuze, cu schematizar cerebrale; b)
stresantă a incoerenţă e a realităţii. amnezia de
ameninţării, ideativă şi fixare sau
comportamentul agitaţie Amnezie = anterogradată,
celui căruia i se dezordonat (gr. a - fără, nefiind reţinute
adresează ă. mnesis - me- evenimentele
regresează. morie); petrecute după
Amintire slăbire sau îmbolnăvire; c)
= pierdere a sunt cunoscute şi
reactualizar memoriei forme mixte,
ea prin (parţială sau care constau în
repro- totală); tulburări ale
ducere a amnezia nu tuturor
unor fapte, trebuie proceselor
idei, confundată memoriei; • am-
situaţii, cu uitarea, nezia isterică,
memorate, care este un condiţionată
fenomen fenomen afectiv; subiectul
de evocare, normal; nu poate suporta
de stocare. amnezia este fapte, perioade
Amintirea un fenomen care îi provoacă
intervine patologic suferinţe morale,
consecutiv ca o tendinţă de
spontan,
unor apărare; •
asociativ
traumatisme amnezia lacuna-
sau prin
craniene, ră, asociată cu
explorarea
stări de accesele
intenţionat
confuzie epileptice, cu
ă şi perioade de
sistematică mintală etc.
Amnezia confuzie mintală,
a stocurilor intoxicaţie
memoriei. poate afecta
oricare din alcoolică, şi alte
Amintirea forme de afazii,
este un procesele
memoriei agnozii,
eveniment posterioare a
unic al (fixarea,
păstrarea, primelor două
vieţii
spirituale reproducere
întrucât se a). Amnezia
ia diferite
înserează
forme: a)
 Ai te muzi- energie. constituţional
circumvoluţiu n cală, de ă, când locul
c a Anaclitic (unele puncte
ni temporale şi
a reproduc = termen ale pielii,
ale plicii
p e vocal psihanalit muşchilor,
curbe. Agnozia
a sau ic, indi- regiuni ale
este bilaterală,
c instru- când o organe-
când leziunea
i mental asociere
este în stânga
t melodia. cu ceva
şi unilaterală
a sau o
în leziunile
t Anaboli sprijinire
emisferului
e sm = pe ceva.
drept.
a ansambl Anaclitice
d ul sunt
Amorf = tip
de e procesel tulburăril
personalitate a or de e ce
ştearsă, lipsit p asimilar intervin la
de ambiţie, e e adult
nepăsător; r organică similar ca
amorful trăieş- c opus la copilul
te clipa e catabolis privat de
prezentă şi îşi p mului, mamă,
risipeşte e care se tulburări
timpul în m referă la ce se
plăceri şi u dezasimi instalează
distracţii z lare şi a progresiv,
realmente i cărei în
frivole; câştigă c dominar perioada
simpatia celor a e privaţiuni
deopotrivă şi ş genereaz i de
se acomodează i ă asistenţă
cu aceştia. a structuri maternă,
d somatice tocmai
Amor- e şi datorită
propriu = s comport valorii
sentiment de f amente afective a
înaltă ă contrare ataşament
apreciere faţă ş celor ului
de propria u legate de anterior.
persoană; este r anabolis
un sentiment a m. Analgezi
firesc şi o Anabolis e = lipsa
raţional de a mul sau
conservare şi c genereaz suprimare
apărare a t ă stări de a tem-
personalităţii i senzualit porară a
de aspecte v ate, sensibilită
denigrante. i bonomie ţii
t , dureroase
Amuzie = a sintonie, ; poate fi
lor interne) este sin de intermediul Analizor =
insensibil la tez segregaţie, unor sistem
durere. ei; de totală cunoştinţe neurofiziologic,
Analgezie ana detaşare a sintetice şi care permite
generală se liz ele- în cadrul unitatea
întâlneşte a mentelor şi unei organelor de
extrem de rar, se relaţiilor considerări recepţie
când subiectul rea transformâ sintetice a senzorială şi a
nu dispune de liz ndu-le în întregului. activităţii
terminaţiile eaz abstracţie. Analiza este scoarţei cere-
nervoase libere ă • Analiza metoda brale (I. P.
subcutanate. în reflexivă utilizată în Pavlov).
Analgezia poate str porneşte majoritatea Analizorul este
fi indusă atât âns de la sistemelor un aparat
medicamentos, ă datele pedagogice. anatomo-
cât şi prin leg experienţei fiziologic
hipnoză şi ătu pentru a Analiză unitar, care
sugestie sau prin ră medita tranzacţio realizează
mijloace de nală =
cu asupra analiza şi
învăţare, antre- metodă psi-
ace esenţei şi sinteza
nament, într-o
as- sensului ho- diferitelor tipuri
organizare
ta. lucrurilor, terapeutică de stimuli pe
psiho-com-
La asupra axată pe baza acţiunii
portamentală.
niv genezei şi relaţiile conjugate a mai
Analiză = el finalităţii care apar multor
acţiune de int lor. • între segmente
desfacere sau ele Analiza de membrii structural-
descompunere a ctu nivel grupului funcţionale: •
unui întreg în al intelectual psiho- periferic, •
părţile sale pro (S. Ru- terapeutic instrumental şi •
componente; du binstein) sau între central
fenomen de ce se subiect şi (periferic:
diferenţiere şi efe efectuează psiho- receptorii, inter-
selecţie opus cte prin terapeut.

26
mediar căile conexiune (conexiunea cu inducţia,
nervoase de a inversă inversă de deducţia, analiza,
conducere a de control). sinteza şi
procesului comandă). conexiunea
excitaţiv; Acest Analogie = cauzelor.
central: cortexul, aparat judecată de Judecata prin
emisferele asigură la particular analogie are un
cerebrale unde controlul la particular; caracter
are loc analiza şi modului este descriptiv şi
sinteza de susceptibilă caracterizează
superioară şi desfăşurar de eroare şi inteligenţa
impulsurile cen- e a com- de aceea intuitivă. Ea
trifuge portament trebuie operează din
descendente, ului completată extensiune.
Judecata să Anemie Din punct de
analitică şi descopere cerebrală = vedere psihic,
sintetică din relaţii atât anxietatea şi
scăderea
comprehensiune cauzale depresia sunt
debitului
are un caracter între frecvente, cât şi
masei
abstract şi e anumite tabloul
sangvine
proprie fapte, confuzooniric şi
cerebrale
inteligenţei întâmplări, simptomele
(fie prin he-
raţionale. Jude- factori paranoide.
nocivi. moragii,
cata evolutivă se hemoftizie, Terapia cores-
aplică ambelor lezarea unor punzătoare
categorii, Anartria fiecărui tip de
= lipsa vase mari,
îndeosebi celei melenă, carenţă este
de a doua (N. capacităţii salutară, cu
de hemoragii
Mărgineanu). uterine etc, efecte pozitive şi
exprimare asupra psihicului
verbală cu fie prin boli
Anamneză = discrazice - la nevoie şi
păstrarea simptomatic
(gr. anamnezis - sangvine
conştiinţei
amintire); (anemii -însoţită de
faţă de
ansamblu de pernicioase). psihotrope.
această
informaţii culese
tulburare. Tabloul
prin investigare Anestezie = (gr.
Anartria simptoma-
directă de la anaisthesis -
apare în tologie
subiect, fie de la insensibilitate);
afazia conţine
persoanele din pierderea sau
motorie. tulburări de
anturajul său, cu suprimarea fa-
tip nevrotic
privire la cultativă (în scop
antecedentele (ameţeli,
medical) a
sale personale astenie,
sensibilităţii în
sau accidentele somnolenţă)
genere (a celei
morbide sau de tip dureroase în
precedente. Prin confuzo- special); poate fi
extensie, în oniric. în realizată când se
psihologie se discraziile acţionează cu
urmăreşte recon- sangvine narcotice asupra
stituirea (anemia creierului, sau
etiologiei pernicioasă regional (local)
cazului; şi hipocro- de tipul rahia-
anamneză mă) se nesteziei; este
orientează instalează cunoscută şi
diagnosticul şi un sindrom anestezia morală,
atitudinea tera- neuroane- la persoanele
peutică a mic cu care au pierdut
terapeutului simptome capacitatea de
(medic psiholog hematologic rezonanţă
-logoped). e, pares- afectivă la bine şi
Elementele tezia la rău (subiecţii
furnizate prin an- extremităţilo îşi reproşează că
cheta familială şi r, arflexie şi nu mai pot iubi
socială permit rareori ca înainte
investigatorului polinevrită. familia, nu mai
simt nici Angoasă e dar nu şi de
bucuria, nici = stare de dureroase. maladie. Se
durerea). nelinişte De cele referă la
Anestezia sau mai multe deficienţe
afectivă este anxietate ori această fizice,
însoţită de obicei maximă, stare se senzoriale şi
de delirul de caracteriz asociază cu intelective
auto-acuzare ată printr- modificări (paralizii,
(melancolie, o aş- neuroveget orbire,
stări depresive, teptare ative ambliopie,
reactive). înfricoşat (palpitaţii, surdomutitate,
ă şi transpiraţie, hipoacuzie,
Angajare = opresivă tremurături, întârziere
deplină faţă de o vedere mintală,
adeziune, iminentă înceţoşată, oligofre-nie).
consecventă, cu suferinţă voce stinsă Este diferenţiat
participare sau etc). de termenul
afectivă, în nenorocir Angoasa în „anormal" (de
efortul volitiv de e. Pro- sine nu este
competenţa
a se atinge duce un fenomen
medicilor),
scopul social sau indispoziţ patologic,
anomal fiind de
individual ie ea fiind
competenţa
propus, prin profundă, legată de
defectologilor şi
înfrângerea ob- tensiune condiţia
stacolelor. umană. a pedagogilor
emoţional specializaţi, şi
ă Este un
fenomen nu a psihiatrilor.
oxilantă,
perturbări psiho-
somatic Anomaliile
emoţio- buzelor =
nale multidimen
sional, care tulburările
iraţional
se dezvoltă fonemelor
exagerate
la diverse cauzate de
.
nivele de anomalii labiale
Cauzele:
gravitate, pot fi analizate
un
fiind în funcţie de 5
conflict
interior dependentă parametri:
(dezaprob de a) poziţia
area unei vulnerabilit buzelor în
persoane atea subiec- repaus: în mod
iubite), tului. normal, buzele
care sunt alipite una
reactivea Anomal = de alta complet,
ză un caracteristi închizând
vechi că orificiul bucal,
sentiment nepatologi în anumite
de că, condiţii
abandon, deficienţă patologice,
datorat apropiată create de
unor de obstacole
precedent infirmitate, anatomice
endonazale sau endonaza a „facies produce o
de malformaţii li, rinite adeno- rigiditate
de sept nazal, hipertrofi idian". în consecutivă a
malformaţii ce, toate aceste buzelor, care
congenitale tumori cazuri se motivează
endonazale, endonaza întâlnesc o articularea
vegetaţii le, tumori serie de deficitară a bila-
adeno-ide, de substituiri bialelor şi a
hipertrofii şi cavum, de foneme labiodentalelor.
cozi de cornet, fracturi (parafonem d)
polipi ale ia sunetelor
oaselor „m"-„n". în Motilitatea
nazale, paramitacis buzelor, se
etc, m, fonemul întâl
buzele „m" este neşte în două
sunt înlocuit cu cazuri: •
între- „b" (mama paralizia facială
deschise - baba), iar unilaterală de
chiar în „n" cu „d" tip spastic; •
poziţie de (noi - doi). paralizia
repaus b) Di buzei
din cauza mensiunea superioare,
sindromu buzelor, asociata de
lui de redusă, obicei şi
obstrucţie poate cu alte paralizii.
nazală, cu împiedica Parezele
insuficien uneori unilaterale
ţă articularea ale nervului
respirator fonemelor „f facial justifică
ie con- şi „v", „p", lipsa de
secutivă, „b", „m" motilitate a
care chiar şi în buzei superioare
sileşte cazul de partea
subiectul buzelor prea afectată,
a respira mari. De deoarece nervii
pe gură şi obicei buza motori ai
a vorbi pe inferioară buzelor provin
nas compenseaz din nervul
(rinolalia ă anomalia facial. Gura
închisă), buzei este trasă de
în cazul superioare. partea bolnavă
prezenţei c) Ri în timpul
vegetaţiil giditatea vorbirii
or buzelor, în alternând
adenoide, caz de pronunţia
aspectul sechele post- sunetelor
feţei este traumatice labiale. Lipsa de
lipsit de (arsuri şi motilitate face
expresie, cicatrice impo
sub retractile sibilă rotunjirea
denumire vicioase (se necesară
 formării consoa „p", „b". superioare este
vocalelor „o" şi nelor Paralizia de obicei
„u", cât şi a bilabiale buzei însoţită de
2
9

pareza părţii inferioară în conformaţie

anterioare a nu poate şuierătoare. amintit. Operaţia
limbii şi uneori compensa (Vezi Anexa poate fi făcută la
de paralizia această A - Fig. 3.). 6 luni, într-o
velară, ceea ce anomalie a J) şedinţă sau 2
împiedică buzei Despicăturile şedinţe, la
pronunţarea superioare. labio-nazo- interval de 2-4
consoanelor Operarea alveolare, tot luni, micşorând
labiale în timpul despicături congenitale, dehiscenţa
vorbirii. în acest i anterioare pot tulbura respectivă (Dr.
caz, buza apare labiale este pronunţia
fără vestibul, recomanda corectă a
lungă şi lipsită de tă în jurul bilabialelor
supleţe, ceea ce vârstei de „p"-„b", a
dă feţei un aspect 6 luni labio-
împietrit. (Vezi (Prof. dr. dentalelor
Anexa A - Fig. Valerian „f'-„v" şi mai
2). e) Popescu). ales a lingvo-
Despicăturile Refacerea dentalelor t,
labiale: - buza chirurgical d, n, 1, r, ţ, s,
superioară ă a buzei z şi a lingvo-
despicată superioare prepalatalelo
cunoscută în trebuie r ş, j, ce-ci,
literatura de făcută cu ge-gi.
specialitate sub grijă, Terapia
denumirea de evitând logopedică
„cheilo-schizis" asimetrii şi (ortofonică) a
(în popor „buză inegalităţi acestor
de iepure") este o ale zonei dislalii
afecţiune de contact organice se
congenitală, cu buza începe
caracterizată prin inferioară postoperatori
fisura buzei la nivelul u chirurgical,
superioare. Acest cicatricei care are ca
viciu de respective, scop
conformaţie prin deoarece refacerea
lipsă de substanţă prin fanta anato-mo-
poate provoca rămasă topografică
alterarea şi chiar poate „qvasi
imposibilitatea pătrunde normală" a
pronunţării aerul, regiunii
fonemelor susceptibil labio-nazo-
bilabia-le, mai ar alveolare,
ales în cazul transforma care prezintă
când buza bilateralele viciul de
Valerian pronunţia centrali sau A
Popescu). (Vezi consoanel laterală. Dacă
Anexa A -Fig. 4. or „n", „1" Un apare vreo
- a, b, c, d). şi „r". în aspect breşă incisivă,
proalveolit interesant de limba se
Anomaliile ă anomalie inclavează în
dcnto-alveolare bimaxilar dento- acest orificiu,
= în ă nu sunt alveolară ni- falsificând
această categorie pronunţate 1 oferă pronunţia
amintim: corect inocluzia corectă a
creşterile explozivel verticală, consoanelor
suplimentare e bilabiale asociată cu o lingvo-dentale,
dentare; lipsa şi labio- ocluzie care devin
incisivilor dentale, deschisă inter-dentale.
superiori dentali buzele şi (mardex Dacă breşa
(congenitală sau limba opertus - Şt. este laterală
post-traumatică; neputând Gârbea, M. este alterată
dinţi insuficient efectua Pitiş) cu pronunţia
dezvoltaţi; compresia diasteme şi corectă a
implantaţie necesară, treme, caz în constric-tivelor
vicioasă, în retro- care sunt (ş, s, j, z) din
proalveolită alviolita deranjate cauză că
superioară etc; superioară consoanele limba, în
anomalii ce pot logopa-tul bilabiale prin tendinţa de a
altera articularea pronunţă neputinţa acoperi breşa,
fonemelor, în „P în loc aproprierii suprimă
special a con- de „p", iar buzelor una canalul median
soanelor labio- în retro- de alta, iar de scurgere a
dentale şi lingvo- alviolita labiodentalel aerului necesar
den-tale. în inferioară e prin unei pronunţii
privinţa lingvo- consoanele insuficienta corecte, jetul
dentalelor se în- siflante apropiere a de aer având o
registrează „s", „z", buzei traiectorie
interdentism „ş",, j" inferioare de laterală
lingvo-dentar, sunt marginea (sigma-tism
prin pătrunderea defectuos incizală a lateral). (Vezi
vârfului limbii în pronunţate frontalilor Anexa A - Fig.
fanta ocluziei . O rea maxilari. 5., a, b,c.)
deschise. implantaţi
Proalveolită e a dinţilor Anomaliile
superioară, poate fi fonemelor
consecinţă a unei compensat
prin
deglutiţii infan- ă de
despicătu-ra
tile, face ca mişcările
labio-maxilo-
arcada alveolară de supleţe
palatină = tot
să se lungească, ale limbii,
după criteriul
aşa încât vârful atunci
când nu etiologic,
limbii cu greu va
este vorba menţionăm
ajunge la
de o breşă două forme
incisivii
la incisivii clinice mai
superiori pentru
deosebite, ce diminua ale limbii
pot fi generate rea sau (vezi şi Amintim
fie de cauze chiar aglosie). existenţa unui
funcţionale, imposib Ele sunt fren lingual scurt
fie organice: ilitatea afecţiuni încriminat ca
dislalia limbii organice şi factor etiologic
oligofrenilor; de a-şi afectează al variatelor
rinodislalia în- articularea tulburări de
(rino-fonia) deplini fonemelor vorbire, produ-
(vezi funcţia lingvo- când o
tulburările fonetică dentale. insuficientă
respective este mobilitate a
(litera d şi r). justifica limbii şi
(Vezi Anexa A tă în împiedicând
- Fig. 7) cazul ridicarea
unor completă a
Anomaliile afecţiun apixului, mişcare
labio-dentale i, ca: absolut necesară
= cea mai re- macrogl articulării
prezentativă osia consoanelor
formă de (congen lingvo-dentale.
anomalie itală sau Numai în cazul
labio-dentale dobândi unei
este tă), anchiloglosii
proalveolită acromeg prin fren scurt,
dentară, în a-lia care necesită o
care scurtimea juvenilă, intervenţie
buzei limfangi chirurgicală,
superioare este omul după o scurtă
asociată difuz, perioadă de
adesea cu creti- convalescenţă se
lungimea nismul, recomandă
anormală a recuperarea
mongoli
dinţilor funcţională
smul,
articulatorie
incisivi microgl
pentru ca
superiori osia, an-
subiectul să-şi
centrali, cu chiloglo
fixeze ortofonic
gingii groase sia, consoanele
şi glosopto lingvo-dentale.
proeminente. za, Nu este indicată
în aceste limba operaţia în cazul
condiţii buzele bifidă, frenului scurt,
nu se mai pot limfangi dar nu de o
împreuna, aşa omul scurtime gravă,
încât are loc o limbii, ci sunt necesare
deformaţie chistul exerciţii de
acustică. limbii, gimnastică
pareze linguală pentru
Anomaliile şi înlăturarea
limbii = paralizii stângăciei şi
inflexibilităţii dibulei (macrognati inferioară situată
limbii. Sunt este sm alveolar) anterior faţă de
numeroase progenia, şi prin cea superioară.
cazuri care pre- denumită aceasta, Această
zintă tulburarea şi „ma- mandibula anomalie
vorbirii şi după crognatis aflându-se congenitală,
intervenţia m deplasată caracterizată
chirurgicala a mandibula mezial prin raportul
frenului scurt, r" sau (înainte) faţă invers de ocluzie
explicate prin „progna- de maxilarul a dinţior frontali
absenţa terapiei tism superior, pe este unul din
logopedice la inferior"; care îl semnele
timp şi dirijată se depăşeşte principale ale
în cunoştinţă de caracteriz adesea de ocluziei
cauză. ează prin jur împrejur, mezializate. Tot
creşterea oprindu-i o afecţiune
Anomaliile
exagerată dezvoltarea; congenitală
maxilarelor =
şi mărirea se (pseudoprognaţi
cea mai re-
în volum inversează şi a man-dibulară)
prezentativă
a osului poziţia este alunecarea
formă de
mandibula buzelor: în afară a
anomalie a man-
r buza
3
1
maxilarului de superior sunt i aden-tal sau
superior. Această asemenea, datorate fap- palatal. In
malformaţie sunt tului că, concluzie,
mandibulară este alterate contactul ambele forme de
însoţită de poziţii labiodental incisivilor malformaţii
vicioase dentale ele şi superiori cu congenitale
(palato-înclinaţii bilabialele, buza caracterizate prin
şi rotaţii ale consecinţă inferioară nu malocluzii, din
incisivilor a ocluziei permite a se cauza decalajului
superiori şi inverse aduce în poziţional dintre
vestibulo- frontale, poziţie cele două maxi-
înclinaţii şi care face corectă lare, determină
rotaţii ale ca buza de buzele ori anomalii atât de
incisivilor inferi- jos să limba ordin estetic, cât
ori). Când în întâlnească (înapoia şi fonematic,
această prognaţie cu dinţilor privind pronunţia
superioară există dificultate frontali corectă. (Vezi
spaţii inter- dinţii şi superiori). Anexa A - Fig.
dentare, jetul de buza de Pronunţia 6).
aer eliminat prin sus. consoanelor
acestea Tulburările siflante (s-ş; Anomie = (gr. a
favorizează fonetice z-j) este uşor - fără, nemos -
apariţia cauzate de deformată, în lege); dezordine,
sigmatismului şi pragmatis sensul dezorganizare a
a zigmatismului; mul sigmatismulu unui sistem de
valori acreditat mai netă, ele fiind
tradiţional, complexe şi puncte extreme
specific Este ale unui
necesită
subiecţilor psihogenă, continuum; în
psihoterapie
dezrădăcinaţi de se curba lui Gauss,
şi asistenţă
mediul lor social manifestă normalul se
endocrinolog
sau care au şi la sugari plasează în zona
i-că. Cel mai
pierdut sistemul în urma de frecvenţă
eficace
lor de valori, unui maximă a valori-
tratament
fiind predispuşi conflict cu lor, iar anormalul
psihotera-
inadaptării, mama, şi reprezintă
peutic ar fi o
delicventei. la copilul abaterea de la
separare
3-10 ani, valoarea şi
temporară
Anonimie = explicabilă semnificaţia
(2-3 luni) de
refuzul unui prin ca- generală a
mediul
bolnav psihic de pricii, modelului uman.
familial, şi o
a-şi recunoaşte hiperemoti Anormal nu este
dirijare a
numele şi de a-şi vitate, totuna cu
intereselor şi
atribui un nume. opoziţii patologicul.
preocupărilor
menite să subiectului
Anorexia = atragă Anosmie = (gr.
spre lumea
stare patologică atenţia an - fără, asme -
din jur şi
sau nevroză, adulţilor. miros); pierderea
spre o
constând în parţial-selectivă
profesiune
refuzul Anorexia sau totală a
alimentării; su- corespunzăto sensibilităţii
mentală =
biectul se are cu olfactive, cauzată
comporta
blochează parţial posibilităţile de leziuni ale
ment ce se
faţă de acestea, şi dorinţele receptorilor din
manifestă
devine aproape sale. fosele nazale sau
la
insensibil la Farmacotera ale centrilor
adolescenţi
foame. pia prevede o olfactivi din lo-
, mai ales chimioterapi bul temporal.
la fete şi
e anxiolitică
femeile la
tinere (15-
recomanda-
25 ani), rea
înţeleasă
medicului.
ca o
regresiune
Anormal =
cauzată de ceea ce este
dificultatea în afara nor-
condiţionat melor;
ă de deviaţie
mediul patologică de
familial; natură
uneori este psihică; între
component normal şi
ă a unor anormal nu
tulburări poate fi o
psihice delimitare
 A neurolo generală a r operatorii ne-
gice şi reflectării, cesare pentru
Anosognozie
de condiţionat învăţare şi
= lipsa
arieraţie ă formarea pro-
capacităţii de
mentală. anticipativ, gresivă a
a-şi
prin gândirii. Se
recunoaşte
Anozod elaborarea recurge la
propria sistemelor
hemiplegie, iaforie antrenamentul
= stare reflexe. modelatori u
bolnavul Orice
considerând psihică (vezi termenul
manife schemă, antrenament
propriile model,
membre para- stată modelatoriu).
prin concept
lizate, etc, are o
aparţinând indifere
bază
altei persoane. nţă
anticipativ
amuzată
ă (cititul,
Anoxie = , uneori descifrarea
rarefiere sau euforică unei
suprimare a a probleme,
oxigenului subiectu partituri
distribuit de lui faţă muzicale).
sânge de în citire,
ţesuturilor, propria- percepţia
care determină i vizuală a
alterări tulburar şirului de
celulare, mai e. semne
ales la nivelul devanseaz
formaţiilor Anticip ă
nervoase are = cuvintele,
superioare, demers care se
care sunt al decodifică
extrem de gândirii şi
vulnerabile. asupra pronunţă.
Poate surveni unei Gândirea
la naştere ca acţiuni este
urmare a unui ce poate eminament
act obstetric fi e
dificil (copilul executat anticipativ
este învineţit). ă înain- ă şi
Se încearcă tea proiectivă.
metode de stimulul
reanimare ui la Anticipar
rapidă, căci care e
după 5-10 corespu operaţion
minute se pot nde ală =
instala leziuni adapta- elaborare
rea. Este an-
cerebrale
o ticipativă
ireversibile,
caracteri a
generatoare de
stică structurilo
tulburări
Antidepresive - sensul de să explice raţionamente de
antidelirante = contradicţ lumea. valoare şi o mai
o seamă de ie bună cunoaştere
medicamente dialectivă Antipatie = psihologică.
introduse în (ex. raport
terapeutică cu „există o afectiv de Antrenament
acţiune cauză respingere autogen =
antidepresivă şi primor- tacită a unei metodă psi-ho-
care au dială a persoane, terapeutică şi
proprietatea de a lumii neacceptând psihoprofilactică
reduce sau (divinitate modul ei de elaborată de
antogo-niza a)" - „nu a fi, neuropatologul
delirul există o comportarea german J.H.
(neuroleptice). cauză , sensi- Schultz; folosită
Au acţiune de primordial bilitatea etc; iniţial în
stimulare a a a lumii" incompatibil tratamentul unor
dispoziţiei, sau „în lu- itate afectivă afecţiuni
produc sti- me există resimţită ca psihosomatice,
mulare lipsă de în prezent ca
libertate -
psihomotorie, contact şi de metodă de
în lume
influenţează di- aderenţă (nu pregătire
există
namogeneza şi ca ură). psihologică a
numai
diminuează Antipatia oamenilor
determinis
depresia. poate fi
m"). La normali,
Efectul apare spontană şi
Kant, sănătoşi, dar
după o perioadă nemotivată,
antinomia care desfăşoară
de latenţă (zile, motivată
desemnea activităţi ce
săptămâni de la doar prin
ză implică utiliza-
aplicarea trata- nepotrivire
contradicţ rea maximă a
mentului). de structură
iile în care posibilităţilor lor
organică şi
Antinomie = în ajunge psihice şi fizice
psihică;
accepţiunea raţiunea antipatia (aviator,
modernă, pură când poate fi sportivi);
antinomia are încearcă depăşită prin antrenament

3
autogen preia autosugest o cardiace, 3
unele scheme ie, în stare deconectar respiratorii şi
din practicile de relaxare e organică, digestive.
yoga, la care se psihosoma cu
asociază teoria tică, se destindere Antrenament
ştiinţifică a poate musculară modelatorii! =
sugestiei şi obţine o şi în cadrul
autosugestiei, ca autore- vasculară sistemului de
şi în experienţele glare a şi învăţare
medicale de stărilor eliberarea operaţională
hipnoză. Autorul corporale. automatis anti-cipativă se
consideră că prin Pe plan melor propune un
concentrare somatic se neurovege- antrenament
mintală, realizează tative care să
modeleze psihice. ideomotor, în practicarea
operaţii şi Cele două deoarece exerciţiilor de
coordonări aspecte principiul relaxare
operaţionale: sunt acestor musculară); b)
reversibilitatea, unitare. Se tehnici faza însuşirii
tranzitivitatea, apreciază constă în antrenamentului
asociativitatea, că prin modificare autogen după
aspecte necesare experi- a tonusului metoda lui J.H.
pentru progresul mentarea muscular Schultz şi c)
învăţării. şi aplicarea prin faza specială de
Modelul de antrename antrenament
concentrar
acţiune elaborat ntul psi- psihosomatic
ea mintală
se interiorizează, hologic modelat, vizând
ce se
apoi se exteri- modelat se creşterea
repercuteaz
orizează obţine o tonicităţii şi
ă favorabil
succesiv prin cunoaştere eficienţei
asupra
aplicaţii mai bună musculaturii în
şi mai funcţiilor
practice. psihosomat vederea
rapidă a
ice; valorificării
complexită
Antrenament antrename ulterioare.
ţii
psihologic ntul psi- Metoda bine
activităţii
modelat = formă hotonic aplicată elimină
psihice, ca
concretă de apare ca o tulburările
şi
aplicare a abilitate psihosomatice
fortificarea
principiilor conştientă resimţite înainte
şi
modelării în de de concurs
potenţarea
organizarea şi fructificare (teamă,
diferitelor
desfăşurarea a insomnie,
funcţii
activităţilor de tulburări
psihice. modificăril
pregătire musculare,
or
psihologică. în stres,
Antrena fiziologice
funcţie de scopul incapacitate de
ment şi
acţiunii de concentrare şi
psihotoni psihologice
modelare pot fi mobilizare, etc).
c = provocate
diferenţiate două Se recomandă
tehnică de de relaxa-
accepţii ale ter- în profilaxia
pregătire rea
menului de
psihosoma musculară oboselii şi ca un
antrenament
tică generală. mijloc de
psihologic mo-
specifică Antrename restabilire şi
delat: - ca
activităţii ntul refacere a
instrument de
sportive. psihotonic organismului
cunoaştere cât
O formă implică după efort.
mai profundă a
de parcurgere
fenomenelor
antrename a a trei Antropologia =
psihice implicate
nt faze: a) ştiinţă a omului
în activitatea în
speţă; - şi ca in- faza şi a operelor
strument de iniţială sale. Conform
acţiune efectivă (adeziunea tradiţiei se dis-
în dirijarea totală a ting: •
activităţii subiectului antropologia
fizică - rea Anulare ritualurile
disciplină care diferitelor retroactivă obsesionale.
studiază segmente =
caracteristicile care îl mecanism Anxietate =
morfologice ale alcătuiesc. psihologic plasată în cadrul
diferitelor oase Aplicarea care îl emoţiilor,
umane, acestei determină anxietatea a fost
servindu-se mai metode pe subiect definită, (J.
ales de contribuie să Delay)
măsurători şi • la gândească modificând o
antropologia cunoaştere şi să se formulă a lui P.
culturală, care îşi a regulilor comporte Janet, ca „o
aplică cercetarea proporţio- astfel ca şi teamă fără
la faptele de nării cum o serie obiect aparent".
cultură. omului, a de acte, Se manifestă
Reprezentanţii modificării cuvinte, prin stări de
acestei a doua acestora şi gânduri nelinişte, teamă,
şcoli pornesc de a sensului anterioare în absenţa unor
la principiul că lor în tot cauze care să le
ale acestuia
pentru a înţelege timpul provoace.
nu ar fi
omul este fenomenul Termenul este
avut loc
necesar să-1 ui de sinonim al
niciodată.
situezi în mediul variabilitat angoasei, cu
Acest
său social. Prin e din precizarea că în
prisma faptelor comportam
perioada angoasă sunt
de cultură este ent cores-
de creştere prezente
posibil să punde unui modificări
individuală
înţelegi fiinţa mecanism fiziologice
şi de
umană. de apărare (transpiraţie,
evoluţie,
concretizat a „Eului", sufocare, puls
Antropometrie în destinat să accelerat).
= (gr. dezvoltarea îndepărteze Anxietatea
anthotropor fiinţei „angoasa" patologică, în
-om; metros - umane. datorată opoziţie cu cea
măsură); tehnici Antropome apariţiei de normală, este
de măsurare -tria este sentimente caracterizată
folosite în un auxiliar sau de idei prin excesul,
cercetările indispensa inacceptabi durata şi in-
asupra corpului bil în le pentru tensitatea sa. Ca
omenesc, stabilirea persoana simptom
efectuate prin normelor conştientă. psihopatologic
măsura- de vârstă şi Anularea se întâlneşte în
sex într-o retroactivă melancolia
populaţie, descrisă de anxioasă, în
ca şi a Freud, se nevroza
normalităţi încadrează obsesivă,
i creşterii în gândirea fobică, în
şi magică, debutul
dezvoltării prezentă psihozelor sau
unui copil. îndeosebi în afecţiuni
în endocrine şi
cardiace. Anxietatea termen Apariţia
şi vocea = psihanalitic vorbirii = se
vocea prin care se crede că vorbi-
poate fi atribuie rea a depins de
influenţată psihismului schimbări
de o anume fiziologice în
anxietate. capacitate înălţimea
Mecanisme de a laringelui, care
le transmite şi s-a produs între
producerii transforma Homo erectus şi
anxietăţii o energie Homo sapiens,
sunt determinată cu 45.000
multiple, şi înainte de
dar este diferenţiere Hristos.
foarte a sa în Descoperirea
probabil să sistem sau unui os hioid (la
intereseze instanţe. baza limbii)
pre- Aparat într-o peşteră
ponderent psihic nu din Israel,
sistemul trebuie dovedeşte că
adrenergic.
înţeles în omul din
în unele
sens Neanderthal era
cazuri
anatomic, înzestrat cu
tracul se
ci darul vorbirii
manifestă
semnifică o (acum 60.000
prin
hipoto-nii, organizare de ani).
disfonii, în cadrul Cercetările au
afonii, în căreia avut loc la
care excitaţiile Qumrat - Israel
predomină urmează o (lângă Marea
component ordine care Moartă).
a emotivă. fixează
Emoţiile locul Apatic = tip de
pot fi şi diferitelor personalitate
stimulative sisteme. care se
asupra Funcţia defineşte printr-
vocii, când aparatului o slabă
sunt de psihic este emotivitate;
slabă menţinerea inactivitate şi
intensitate; nivelului lentoare
sunt cel mai reactivă; apatic
depresive scăzut este opus
când sunt posibil al colericului; om
foarte energiei al conformis-
puternice. interne al mului,
unui introvertit,
Aparat organism. secretos, spirit
psihic = raţional, slabă
emotivitate.
3
5
Apatie = (gr. a - este proce- con- faptelor,
fără, pathos - sul prin temporană,
pasiune) stare de intermediu termenul de
pasivitate, lipsă l căruia se apercepţie
de energie, achiziţio- este înlocuit
cauzată de lipsa nează noi cu alte
dorinţelor şi a cunoştinţe. concepte:
oricăror Popescu etalon, mne-
mobiluri spre Neveanu moschemă,
acţiune; precizează cod, model
indiferenţă faţă că etc.
de problematica apercepţia
vieţii cotidiene; este Apetenţă =
apatia este experienţa actualizarea
legată de perceptivă şi
constituţia şi dezvoltarea
fizică, de o dis- cognitivă unor
funcţie ce se dorinţe ce
endocrină activează duc la
(insuficienţă selectiv, satisfacerea
tiroidianâ sau servind ca unor
suprarenală), de instrument trebuinţe
o tulburare (model) în materiale
nervoasă noile acte sau
(depresie, de spirituale;
confuzie percepţie stare
mentală, şi preferenţial
demenţă) sau de cunoaştere ă, opusă
anumite condiţii . De aceea inapetenţei.
de viaţă de lungă fondul
Apical =
durată (detenţie, aperceptiv
(lat. apex -
şomaj, etc). semnifică
vârf);
totalitatea
articularea
Apercepţie = experienţe consoanelor
(ad - la; i, prin
percepţia - cu- tendinţele apropierea
noaştere); ce pot vârfului
termen introdus mijloci limbii de
de Laibnitz, perceperea dinţi, de
pentru a şi alveole, de
desemna cunoaştere bolta pala-
percepţia a în genere tului.
conştientă spre (îndeosebi
deosebire de reprezentă Aposteori
percepţiile rile = (lat. -
inconştiente; alcătuiesc „din ceea
este ceea ce Kant fondul ce urmea-
desemna prin aperceptiv ză"), adică
conştiinţă de ). In după
sine; apercepţie psihologia cercetarea
 după experienţă. obiectelor Apraxia mare, cât şi •
în filosofia uzuale la motorie apraxia mişcări-
kantiană, comanda (mielo-
desemna examinato kinetică)
cunoştinţele rului, dar interesează
provenite numai poate de obicei un
din experienţă, efectua teritoriu mai
în opoziţie cu prin restrâns. Ea
cele provenite imitare; constă într-o
apriori. (nu poate tulburare a
deschide formulei
Apraxie = (a - robinete, chinetice
fără, praxis - nu poate pentru
acţiune); • descuia mişcările
incapacitate de uşa, intenţionale,
executare a aprinde o afectând
gesturilor ţigară, nu toate
adecvate unui se poate formele de
scop, în absenţa îmbrăca, mişcare
oricărei tulburări dezbrăca simple sau
neurologice, etc). complexe,
elementare, Apraxia mişcări
paralizii, mişcări ideatorie spontane
involuntare sau este sau la
tulburări de determinat cerere, sau
sensibilitate; • ă de imitate,
apraxia este în leziuni ale fiind
sfera motorie extremităţi urmarea
ceea ce este lor unei leziuni
agnozia în sfera posterioar la nivelul
percepţiei (Ed. e a scoarţei
Claparede). primelor motorii. în
Sintetizarea lui două acest aspect
Charlex Foix circumvol se
permite uţiuni încadrează
clasificarea temporare apraxia
apraxiilor în şi ale membrului
forme: ideatorii, plicii superior
motorii, curbe. Ea prin
melochinetică, este imposibilita
ideomotorii, bilaterală, tea unor
constructivă, când mişcări ele-
amuzia apraxică leziunea mentare ca:
vocală şi instru- este în • flexia şi
mentală, stânga şi extensia
afagoapraxia etc. unilaterală seg-
a) Apraxia în mentelor,
ideatorie este leziunile răsfirarea
considerată ca o emisferulu degetelor,
agnozie de i drept. opoziţia
utilizare a b) degetului
 A comandă, este occipital şi
cu conservată); parietal.
lor gestuale cu
conservarea • amuzia
caracter
reflexului melo-
convenţional ca:
de kinetică:
salutul,
deglutiţie, pierderea
aplaudatul,
determinată posibilităţii
pieptănatul, băr-
de leziuni de a efectua
bieritul, cântatul
în aria gesturi fine
la pian, vorbitul
Broca şi în ale mâinii,
la telefon, etc. •
girusul determinată
apraxia buco-
precentral de tulburări
linguo-facială
stâng şi ale căilor
-tulburare
supramar- motilităţii
bilaterală, ce
ginal; • voluntare
constă în im-
apraxia (calea
posibilitatea de a
mişcărilor piramidală);
executa mişcările
expresive • apraxia
la comandă, la
mimice - mersului şi a
nivelul
imposibilita redresării
musculaturii
tea redării prin
cefali-ce:
stărilor pierderea
umflarea
emoţionale capacităţii de
obrajilor,
de către a coordona
încreţirea frunţii,
musculatur membrele
ridicarea şi
a facială inferioare în
coborârea
determinată mers, în
alternativă sau
de leziuni absenţa unui
concomitentă a
în regiunea deficit motor,
obrajilor,
precentrală fără tulburări
fluieratul, suflatul
motoră a ataxice de tip
sau diverse
capului; • cerebral,
grimase. De
amuzia vestibular
asemenea este
apraxică sau
imposibilă
vocală proprioceptiv
executarea unor
(imposibilit , determinată
acte reflexe:
atea de a de leziuni
sugerea,
cânta din frontale; •
masticaţia,
gură) şi cea apraxia
deglutiţia,
instrument mişcărilor
scoaterea limbii.
ală oculare:
Toate acestea sunt
(incapaci- constă în
determinate de
tatea de a imposibi-
leziuni localizate
cânta la un litatea
în aria precentrală
instrument, dirijării
inferioară a
deşi voluntare a
emisferului cere-
mobilitatea privirii de-
bral dominant; •
elementară terminată de
afagoapraxia -
a leziuni
este im-
membrelor localizate în
posibilitatea de a
superioare lobul frontal,
înghiţi, la
 dar imită pe (aranjare, fi compensate
examinatori modelare, spontan sau prin
c) Apraxia ; de desenare), în acţiunea de
ideomotorie, executare, care recuperare
interesează atât când elementele dirijată.
actele simple cât cunoaşte spaţiale ale
şi cele compli- formula lucrării sunt Apreciere =
cate, şi poate fi kinetică a greşit aserţiune privind
unilaterală mişcărilor, dispuse, o anumită
(leziuni la nivelul pe care determinate ierarhie, pe baza
corpului calos) trebuie să de leziuni comparaţiei între
sau bilaterală, le execute, localizate fie obiecte,
prin afectarea dar este în emisferul
regiunii parieto - fenomene,
imposibil cerebral persoane, acţiuni
plică curbă (plică de a efectua drept, (formă
curbă, girus etc. Aprecierea
spontan sau mai este o operaţie a
supramargina-lis automat frecventă şi
şi porţiuni din gândirii şi apare
actul motor mai în procesul
parietala respectiv. accentuată pe
ascendentă). Este cunoaşterii; este
Apraxia nu linie spaţio- o judecată de
forma cea mai este o vizuală) fie
severă de apraxie, valoare şi poate
agnozie, ci în cel stâng; • fi justă când
interesând mai mai apraxia
ales mişcările reflectă adecvat
degrabă o îmbrăcatului datele realităţii,
intranzitive. amnezie -
Clinic se disting şi falsă când nu
motorie. dezorganizar
două forme de reflectă aceste
d) Apr ea gesturilor
apraxie date. Asupra
axia care primesc
ideomotorie: de aprecierii pot
constructiv actul
evocare, când influenţa stări
ă, o îmbrăcării.
subiectul nu poate tulburare a Toate subiective,
evoca formula activităţilor formele de interese etc. Este
kinetică a unor plastice apraxie pot importantă
gesturi uzuale,
3
7

aprecierea ob activităţilo prin darea probelor

obiectivă în ie r şcolare. comparaţie şi testelor cu
sensul că poate c- Se cere şi cu ceilalţi caracter şti-
reflecta just tiv subiectului subiecţi ai inţific, în
datele realităţii. e o autoa- clasei/grup orientarea şi
în preciere, ei. Metoda autoorientarea
Aprecierea fiş fiind un aprecierii şcolară şi
obiectivă a ă, criteriu de obiective profesională, în
personalităţii a sinceritate prezintă evoluţia trăsă-
== re şi putere importanţă turilor de
se realizează prin zu de gândire în tratarea personalitate şi
experiment lta obiectivă. individuală a aptitudinilor:
pedagogic şi tel Aprecierea a elevilor, este importantă
natural pe baza or se face şi în vali- în general, dar
unor exerciţii,
 mai ales în A upra unui A
judecăţile de pr fenomen,
le, stări
valoare cu os noţiune şi
confuzive etc.
transfer în ac- ex de a-şi (Vezi Aurelia
tivitatea ie dirija Sârbu).
oamenilor = efortul
(ştiinţă, artă, tu spre o
Aprozodie =
activităţi şcolare lb anume
modificarea
practice etc.) ur acţiune.
intonaţiei
ar Aprosexia
vorbirii, prin
Aprehensiune = e apare în
ştergerea
stare similară gr oligofrenii
inflexiunilor
anxietăţii, dar de av profunde;
obişnuite şi în
mai mică ă sindroame
deplină
intensitate; are de fronta-
concordanţă cu
şi sensul at semnificaţia
înţelegerii sau en cuvintelor
surprinderii a ţie (frecventă în
ceva real, în vo epilepsie).
special a lu
faptelor nt
ar Aptitudine =
psihologice. dispoziţie
ă,
naturală şi do-
Apriori = ceea ca bândită a
ce există de mai ra subiectului care
înainte şi ct mijloceşte
precede un er reuşita într-o
eveniment sau o iz activitate,
experienţă. at
posibilitatea de
Termen folosit în ă a acţiona şi a
gnoseologia cla- pr obţine
sicii (Kant), în in performanţe;
înţelesul unei li aptitudinea este
cunoaşteri care ps ceea ce permite
nu depinde de a diferenţierea
nici o po indivizilor, cu o
experienţă, fiind si educaţie egală,
universală; este b din punct de
totuşi criticată, i- vedere al
căci judecăţile lit randamentului -
apriorice au o ăţi în domenii:
legătură neîndo- i intelectual,
ielnică cu de senzorial,
experienţa; a
artistic, practic,
apriori se opune se motor etc. Ele
faţă de aposteori, co sunt elemente
cunoaştere ce nc ale talentului şi
vine după şi en se împart în
dintr-o tr
a speciale
experienţă. (muzică,
as
pictură,
matematice) şi 2) e şi feed- A incapabil să
generale co back-ul, reuşească în
ponentă
(inteligenţa, ne sau viaţă; dacă este
iar în
memoria, atenţia, xi conexiune vorba de un
spirit de un a inversă, reflexele copil, acesta se
observaţie). Cele ea de concrete dovedeşte
speciale se ce retroafere se inapt să înveţe;
disting până la nt ntaţie multiplic • arieraţia
13-14 ani, fiind ral venită de ă intelectuală
necesară o ă; la efector. secvenţia corespunde
relativă 3) Se adaugă l unei
individualizare a c deci o a impulsuri insuficienţe
procesului a- patra com- le efe- congenitale a
instructiv- le rente, de dezvoltării
educativ şi a diverse inteligenţei,
diagnosticarea ef tipuri. care se
lui precoce, er manifestă
neconfirmându- en Arieraţie precoce şi, în
se teoria tă. = stare a principiu, nu
independenţei Or unui copil poate fi
aptitudinii. ic sau adult niciodată
Talentul rezultă e întârziat în recuperată.
din interacţiunea re dezvoltare Arieraţia gravă
specifică a fle a sa. are un pro-
aptitudinilor. Cei x Această centaj între 3-6
ce se disting prin es întârziere %o şi se poate
aptitudini te se datora ere-
complexe un evaluează dităţii, unei
(speciale şi m în raport fragilităţi a
generale) şi ec cu media cromozomului
creează epocă în a- grupului X (transmis de
domeniul de ni căruia îi femeie şi care
activitate, de s aparţine poate afecta pe
importanţă m individul toţi băieţii
istorică pentru de în cauză şi născuţi de
societate, au poate fi aceeaşi
constituie geniul. to globală mamă), unei
Aptitudinile sunt re sau, aberaţii
sisteme gl dimpotri- cromozomice
operaţionale aj vă, să nu (ca în sindro-
stabilizate, ce afecteze mul Down),
superior in decât o unei leziuni
dezvoltate şi de cl parte a organice a cre-
mare eficienţă. ud per- ierului, ca
e sonalităţii. urmare a unei
Arc reflex = cu Când sunt boli a mamei
structură ne atinse în perioada
morfofuncţio- c funcţiile gravidităţii
nală a reflexului, e- psihice, (cum ar fi
constând din: 1) sit subiectul rubeola), unui
calea aferentă; at este traumatism
cranian s Fig. 8, 9) poziţia fonatorie
perinatal, unei e 1. Etajul şi • producerea
acţiunile
encefalite, etc. i inferior vibraţiilor
altor
Există însă şi n (cutia coardelor vocale.
organe.
alte stări de t toracică, cu Poziţia fonatorie
Schematic,
arieraţie e muşchii a coardelor
aparatul
intelectuală, ale g respiratori, vocale se
fonator se
căror cauze r plămânii şi realizează astfel:
poate
rămân e căile prin contracţia
împărţi în
necunoscute, a inferioare muşchilor ariari-
trei etaje: •
dar care par a fi z respiratorii) tenoidian şi
etajul
în relaţie cu o ă are ca cricoaritenoidien
inferior
„neglijenţă î principală i laterali, are loc
respirator;
culturală" (ca în n funcţie o afrontare a
• etajul
cazul copiilor asigurarea coardelor vocale
mijlociu,
sălbatici) sau cu schimburilor pe toată
vibrator; •
o carenţă chimice lungimea lor, iar
etajul
afectivă între aer şi prin contracţia
superior,
precoce. • sânge şi muşchilor
rezonator.
arieraţia numai tiroartenoidieni
Aceste
afectivă apare secundar, interni şi
segmente
cel mai adesea furnizarea cricotiroidian, ca
sunt
la indivizi cu o aerului şi a muşchilor
comandate
inteligenţă necesar perila-ringieni,
de centrii
normală şi producerii se produce o
corticali şi
corespunde unei sunetului. rigidizare a coar-
anume de
imaturităţi 2. Laringel delor vocale.
centrii
psihice, ca o e este Poziţia mai
moto-
consecinţă a organul înaltă sau mai
buco-
fixaţiei la o principal al coborâtă a
faringo-
anumită treaptă fonaţiei, laringelui
laringieni
a copilăriei; se pentru că la influenţează într-
şi ai
manifestă acest nivel o anumită
muşchilor
printr-un iau naştere măsură poziţia
respiratori,
ataşament sunetele fonatorie a
în strânsă
excesiv faţă de prin coardelor vocale.
de-
părinţi; prin „secţionarea Vibraţia
pendenţă
absenţa de " coloanei coardelor vocale
de centrii
autonomie, de aer reprezintă
auditivi,
egoism, expirator de fenomenul cel
unde se
puerilitate, către mai important al
face
putând evolua coardele fonaţiei, la acest
reprezenta
favorabil sub vocale. nivel luând
rea
influenţa Pentru naştere sunetul
mentală a
psihoterapiei. producerea glotic. Asupra
sunetului
sunetului modului de
care va fi
Articularea = sunt producere a
emis, şi
fonaţia mai necesare: • vibraţiilor
centrii
dispune de un punerea coardelor vocale
gândirii.
organ coardelor nu avem până
(Vezi
propriu, ce vocale în astăzi o teorie
Anexa A -
unanim admisă. Observarea glo-
38
tei prin care printre pereţii lor rigizi
laringoscopie, prezintă obstacolele nu se pot acorda
stroboscopie, se pereţi formate de cu sunetul
evidenţiază ficşi, organele de laringian decât
următoarele pereţi articulare întâmplător şi
aspecte: • coar- rigizi şi (limbă, văl totdeauna pe
dele vocale mobili şi palatin, aceeaşi
vibrează pe toată pereţi moi maxilare, frecvenţă. Când
lungimea lor şi şi mobili. buze) dă vălul palatin este
în planul glotic Prin naştere
(orizontal); • deplasările consoanelor.
amplitudinea pereţilor Deci,
vibraţiilor ca şi prin consoanele
depinde de contactul se formează
îndepărtarea limbă- în cavitatea
celor două pereţi bucală, spre
coarde vocale; numit deosebire de
ea este mare articulare, vocale care,
(2,5 mm de ia naştere iniţial, se
fiecare parte, o mulţime formează în
pentru vocile de laringe.
grave) şi mică configuraţi După locul
(lmm, pentru i ale în care se
vocile acute). acestor formează în
3. Sunetul cavităţi cavitatea
laringal variabil care din bucală,
ca înălţime şi bogăţia de consoanele
intensitate se armonice se împart în:
propagă în ale • labiale: B,
cavităţile aeriene sunetului P, M; •
supraglotice, mai laringian, labioden-
întâi în selectează tale: F, V; •
hipofaringe, iar şi întăresc bidentale: T,
de aici, fie numai pe acelea D; •
prin cavitatea care au siflante: S,
bucală şi frecvenţel Z, T, S, J
orificiul bucal, e (nesonante
fie şi prin rino- formaţiilor fricative); •
farin-ge şi fosele , dând linguo-
nazale, în funcţie naştere palato-
de poziţia vălului timbrului dentale: L,
palatin către vocalic, N, R
exterior. Dintre adică (sonante-
aceste cavităţi, vocalelor. lichide); •
cele mai Pe de altă guturale: C,
importante pen- parte, tre- G, H, K, Q,
tru fonaţii sunt cerea R (gutural).
faringele şi aerului Fosel
cavitatea bucală, expirator e nazale, cu
coborât, concordan vorbire şi în Asimbolie =
rinofaringele ţă între mestecarea tulburare a
participă la întă- lucrul alimentelor. funcţiei sim-
rirea sunetelor laringelui Apare în bolice; mai
grave; la o şi intoxicaţie mult decât
anumită înălţime configuraţ cu atropină, afazia, implică
a sunetului ia de mo- opiu şi ca perturbări şi a
variabilă cu ment a fenomen simbolisticii
individul, vălul cavităţilor secundar în nonverbale,
palatin închide de tratamentul gestică,
accesul rezonanţă, cu figurativă,
sunetului spre se rea- neuroleptic geometrică,
rinofaringe şi lizează e majore. numerică etc.
fosele nazale. acordul Atingând
Timbrul nazal nu fonorezon Asiduitate centrii
rezultă dintr-un anţial. In = senzoriali şi
fenomen de această proprietate motori,
rezonanţă, ci situaţie a voinţei, de asimbolia
prin excitarea lucrul perseverenţ perturbă şi
aerului din coardelor ă şi funcţia de
fosele nazale de vocale sârguinţă, recunoaştere,
către unda este uşurat care constă incluzând deci
sonoră şi în şi agnoziile.
laringiană; stimulat; capacitatea Asimbolia
neputându-se în schimb, de a urmări afectează nu
neabătut un numai operarea
propaga cu atunci
scop, mai cu simboluri, ci
uşurinţă la când nu se
ales într-un şi înţelegerea.
exterior, această realizează
undă zdruncină acest ritm
susţinut, cu Asimetrie
întregul aparat acord,
o energie funcţională =
facial, produ- asupra
mereu caracteristică a
când senzaţii vibraţiilor
împrospătat funcţiilor
bine resimţite şi coardelor
ă. Este o analogice din
folositoare în vocale au
calitate cele două emis-
autocontrolul loc
necesară fere cerebrale,
emisiei, dar care retroacţiu
pentru inclusiv a
nu au nimic de-a ni
îndeplinirea organelor de
face cu inhibatoar
acţiunilor simţ perechi, de
rezonanţa acusti- e (după dificile şi a avea o
că. Când prin Şt. Gârbea de lungă dezvoltare ine-
modificări de şi Marcela durată. gală, unul
poziţie ale Pitiş).
dintre centrii
laringelui,
dispuşi simetric
limbii, Asialie
fiind mai activ
mandibulei, (salivară)
şi ocupând o
vălului palatin şi = uscarea
poziţie
prin contracţia mucoasei
funcţională
muşchilor bucale, cu
dominantă.
faringelui se vădită
După
obţine o greutate în
unii autori afirmat că procesul ţele vii
(Ananiev B.) asimetrie prin care transformă
asimetrie funcţiona fiin- elementele lor
funcţională a lă a celor substanţiale, în
organelor două psihologie, J.
perechi este emisfere Piaget, în teoria
necesară, este sa psihogenetică,
elementul foarte denumeşte asi-
dominant înde- accentuat milarea şi
plinind un rol ă, dobân- acomodarea ca
decisiv în dind procese de
coordonarea caracter integrare a
sistemului. de condiţiilor de
Astfel, prin specializa mediu la
asimetrie func- re: structura internă
ţională se stângul a organismului;
accentuează asigurând asimilarea şi
decalajul dintre simbolis acomodarea
desemnează
imaginile mul
cele două
monoculare, verbal,
procese psihice
fuziunea lor du- iar
ale acomodării la
când la efectul dreptul
mediu, în măsura
percepţiei percepţia
în care aceasta se
spaţiului tridi- spaţială. deosebeşte de
mensional După adoptarea vitală
(stereoscopie). dezvoltar sau biologică
Asimetria ea propriu-zisă.
funcţională se predomin Trebuie subliniat
exprimă ată a unei faptul că
pregnant în sau alteia adaptarea psihică
diferenţierea din este subordonată
celor două emisfere, adaptării în
mâini, de regulă s-ar general.
stânga fiind mai explica Asimilarea
sensibilă din tipurile reprezintă orice
punct de vedere speciale incorporare sau
tactil şi servind de activi- „absorbţie" de
la fixarea obiec- tate informaţie prin
tului, iar dreapta nervoasă intermediul unor
dispunând de superioar scheme sau
mai multă forţă ă. modele
şi capacitate de operaţionale.
coordonare Asimila Acestea
motorie, re, condiţionează
întrucât acomod nivelul acomo-
intervine are = în dării, care poate
dominant în fiziologi fi perceptivă,
acţiuni. e, intelectuală,
Psihofiziologii asimilar operaţionala,
americane au ea este raţională,
conştientă sau o de noile afecţiuni ale
inconştientă. dimensiun acte de cerebelului.
întrucât noile e asimilare.
conţinuturi compleme Asistenţă
produc în raport ntară, Asinergie psihologică =
cu schemele fără de = totalitatea mă-
efecte de care viaţa pierderea surilor şi
deformare sau şi sau acţiunilor de
destrămare a dezvoltare diminuare sprijin acordate
vechilor scheme, a psihică a de o persoană
se impun cicluri nu ar fi capacităţii specializată în
operaţionale posibilă. de a vederea
specifice, noi Prin îndeplini întăririi, şi
combinări şi succesivel simultan însănătoşirii
construcţii e bi-manual psihice a unui
complementare acomodări diverse subiect. Se face
de scheme, şi mişcări în trei
acomodarea cu reacomod care modalităţi prin-
funcţiile ei de ării se alcătuiesc cipale de
restructurare, reface acţiunea acţiune: a)
apare în raport echilibrul motorie, profilactică
cu asimilarea ca perturbat cauzată de urmă-
4
1

rind prevenirea psihiatriei a.p. sănătos cu

apariţiei unor moderne terapeutică, scopul de a-i
manifestări drept un al cărei scop facilita
nedorite sau complex este adaptarea
diminuarea de vindecarea psihică la
forţelor psihice; activităţi pe calea condiţii dificile.
în acest sens se exercitate intervenţiei Specialistul
identifică cu pe baze psihologice foloseşte:
igiena mintală, ştiinţifice a unor persuasiunea,
medicală, şi umane manifestări organizarea
psihiatrică. pentru indezirabile regimului de
Psihiatria protejarea, sau boli muncă şi viaţă, a
modernă a menţinerea psihice. mediului de
cunoscut o şi recupe- Asistenţa viaţă, în sensul
rapidă rarea stării psihologică creării unui
dezvoltare, căci de sănătate presupune climat favorabil.
alături de „a mintală; b) cunoaşterea
trata" a apărut „a uzuală, profundă şi Asociaţie = ( J.
preveni", de la care constă multilaterală Locke, sec
caracterul clinic în ajutarea a omului XVII); termen
la cel social, de omului căruia i se ce denotă
la izolare la aflat într- acordă legătura,
reintegrare, ceea un impas, asistenţă. Ea asocierea între
ce presupune o anumită se acordă şi anumite
perceperea situaţie; c) omului fenomene
psihice, încât verbale complexele.
introducerea libere = la Metoda este
verse
uneia atrage în sfârşitul sec întrebuinţată în
niveluri
mod automat XIX, F. criminalistică (se
sunt
apariţia Galton a notează timpul
dispuse
celorlalte. A. se încercat pe de reacţie,
ierarhic.
creează ca el însuşi semnele
Legăturile
urmare a experienţa emoţionale,
dintre
contiguităţii lor asociaţiilor presiunea
diverse
în timp, având libere ver- sangvină şi
niveluri,
importanţă bale, trăgând reacţiile
dispuse
vivacitatea concluzia că electrodermale).
ierarhic.
impresiilor şi ideile şi Subiectul este
Legăturile
repetarea trăirii cuvintele obligat să
dintre
lor simultane. în „pun în răspundă imediat
diverse
evocare poate in- lumină cu o la cuvinte-stimul
elemente
terveni şi ciudată cu primul cuvânt
psihice nu
asemănarea sau precizie care-i vine în
sunt însă
contrastul, având
numai de bazele minte (localizate
ca circulaţie
ordin gândirii inconştient).
ştiinţifică legile
asociativ, omului şi ţi Metoda poate fi
activităţii
ci şi dezvăluie utilizată pentru
nervoase
motivaţion anatomia studiul
superioare,
al, se- mentală cu limbajului
îndeosebi acelea,
mantic şi mai multă copiilor (proba
care intervin în
(sau) lipsă de Kent Ressanofl)
fasonarea legătu-
implicativ. menajament sau al adulţilor
rilor temporare.
Pedagogia decât ar pentru
Deci asociaţiile
contempor dori-o". determinări
sunt întotdeauna
ană Această tipologice (A.
mijlocite de
subliniază constatare a Iva-nov
câmpuri, an-
importanţa încântat pe Smolenski, P.
sambluri sau
motivelor psihiatri (C. Popescu
sisteme, având
şi a H. Kent şi Neveanu).
un caracter
interesului A.J.
dinamic şi
pentru Rosanov) şi Asociaţionism
complex.
fixarea pe = curent
Asociaţiile sunt
facilă a psihanalişti psihologic ce
intrasistemice şi
cunoştinţe (C.G. Jung) constă în
intersistemice,
lor, pentru să relaxarea
la di-
trăinicia asociaţiei ca
întocmească
lor şi fenomen central
liste de
pentru şi fundamental
cuvinte
rolul pe în formarea şi
susceptibile
care-1 pot manifestarea
să sondeze
avea în proceselor
viaţa problemele
psihologice psihice. A fost
indivizilor semnalat
. ale
pacienţilor şi fenomenul
asociaţiei încă
Asociaţii să le rezolve
de la Aristotel, A explica tulburare a
care a iniţiat şi fenomenel percepţiei
carea
clasifi- e psihice schemei
legăturil
prin legile corporale
or dintre
asocierii (somatognozie
procese:
(behaviori ), caracterizată
a) con-
smul, prin ignorarea
tiguitate; Watson Y.,
b) sau nerecu-
Spence K., noaşterea
asemăna B.
re şi c) unuia sau mai
Skinner, multor
contrast. ceea ce
Aso segmente ale
reduce corpului.
ciaţionis posibilităţi
mul le de
consider Aspiraţie =
explicare năzuinţă,
ă că ori- ştiinţifică.
ce motivaţional;
Cercetările ansamblu de
proces au dovedit
sau tendinţe care îl
că acestea
formaţiu propulsează pe
au o sferă
ne om către un
foarte
psihică ideal, către
redusă de
supe- realizarea
variabilitat
rioară capacităţilor
e, mai ales
este sale. Nivelul
în faptele
rezultatu elementare de aspiraţie
l unui de depinde atât
lanţ sau memorie de factorul
com- şi individual, cât
poziţii deprinderi. şi de factorii
asociativ Asociaţion sociali; nivelul
e. în ismul a de aspiraţie
epoca fost necesită o
modernă contrazis anumită
, W. şi depăşit cunoaştere de
Wund şi prin sine, a valorii
E. gestaltism, proprii, a
Thorndik operaţiona aptitudinilor şi
e s-au lism, psi- limitelor per-
sprijinit hologia sonale. Idealul
în cibernetică trebuie să fie
lucrurile şi în raport cu
lor pe sistematic vocaţia şi
ideea ă, psiho- posibilităţile
asociaţie logia personale
i. Timp conduitei, pentru a nu
îndelung etc. avea deziluzii.
at s-a
încercat Asomatog Astazie
a se nozie = (Abazie) =
imposibilitatea manentă pe deschis
de a se noaşte care simpla inutilitatea
menţine în cauza odihnă nu o anxietăţii sale,
poziţie organică. poate este în acelaşi
verticală. Este Se reduce. Este timp dominată
vorba de o însoţeşte însoţită de de ea.
tulburare întotdeaun anorexie, Astenofobia
funcţională a de insomnii, generează o
care se abazie nevralgii, stare de tensiune
aseamănă cu (sau vertijuri şi puternică,
paraplegia isterie), labilitate însoţită de
(paralizia care se vegetativă. disconfort; de
membrelor manifestă Din punct de obicei este
inferioare), dar prin vedere psi- însoţită de un
de care se convulsii hic este cortegiu de
deosebeşte tumultoase însoţită de manifestări
profund, în , hipomnezii, neurovegeta-
sensul că nu i spasticitate lentoare tive: transpiraţii,
, pierderea intelectuala,
se cu- tahicardie,
limbajului dispersarea
asialie, sealoree
vorbit. şi
etc. Apare în
Este o instabilitatea
depresie, schizo-
isterie atenţiei. Este
nemie, etc.
anxioasă şi punctul de
traumatică pornire în
Astereognozie
. diverse
maladii = formă de
mintale. agnozie tactilă
Astenie = constând din
stare Poate fi
consecinţa incapacitatea de
rezultată a recunoaşte
din unei infecţii
(hepatită obiectele,
deficitul formele şi
forţelor virală,
encefalopatii calităţile de
vitale, factură ale
caracteriza , a unor
disfuncţii suprafeţelor.
tă prin
iritabi- endocrine
sau Astigmatism =
litate şi
insuficienţă defecţiune a
hipersensi
suprarenală). vederii datorită
bilitate, cât
discordanţei în
şi prin
Astenofobie construcţia şi
fatigabilita
te sporită = teamă coeficienţii de
şi reducţie intensivă şi reflecţie ai
a capa- parţial globilor oculari,
cităţii de lucidă trăită curburile fiind
lucru; stare dureros; cu net diferite în
de toate că per- planurile
oboseală soana perpendiculare
per- mărturiseşte între ele. Se
42
 A
corectează prin ochelari cu lentile restant, oferind modalităţi de reinserţie
cilindrice. socio-afectivă ulterioară.
Ataraxie = stare motorie este i verbale, Atenţie = proces
de calm, caracterizat datorită de orientare
împăcare şi ă prin inca- unei selectivă şi
seninătate pacitate de tulburări de concentrare
sufletească; a coordona coordonare focalizată a
moderaţie în sa- mişcările a aparatului proceselor
tisfacerea membrelor fonator, psihocomportam
plăcerilor. inferioare conducând entale în vederea
sau la o unei optime şi
Ataşament = superioare, distorsionar facile reflectări,
afecţiune, mersul de- e a sau a unei
simpatie dura- venind sunetelor şi intervenţii
bilă faţă de nesigur, cuvintelor. eficiente. în
cineva sau de greoi, cu acest proces are
ceva. oscilări în Ateliere loc ierarhizarea
toate terapeutice tendinţelor:
Atavism = direcţiile; b) = formă unele sunt
potenţial ereditar activă a promovate, iar
ataxia
al unei speţe sau terapiei de altele reţinute,
statică -
rase; apariţia la readaptare inhibate, cele
pierderea
un individ a unor ce se concurente sunt
coordonării
caracteristici realizează excluse. Atenţia
musculare
ereditare, pe care în cadrul înseamnă proces
în
părinţii şi bunicii unităţii bipolar: pe de o
ortostatism (medicale, parte
nu le-au posedat, şi uneori în
dar care se educative) intensificarea şi
poziţie care focalizarea, pe
presupune a fi şezând.
aparţinut unor tratează de alta,
Ataxia este bolnavul în distragere şi
strămoşi mai provocată
îndepărtaţi; ele perioada deconcentrare.
de leziunile acută a Atenţia nu
sunt fără unor căi
importanţă tulburării. dispune de
nervoase Atelierele informaţii, nu
biologică pentru sau a
indivizii actuali. terapeutice conferă sem-
centrelor oferă nificaţii, dar este
din S.N.C, posibilitatea implicată ca
Ataxie = (gr. a - care continuării factor
fără, taxis = coordo- tratamentul dinamogen şi
ordine); fără nează ui de selectiv în
ordine; tulburare mişcările întreţinere activitatea
a coordonării (cerebel, a cognitivă,
mişcărilor lob frontal). potenţialulu afectivă; este în
voluntare i de ajutorul
prezintă Ataxofemi muncă activităţii de
importanţă două e = cunoaştere dar
forme; a) afectarea nu se confundă
motorie şi b) comunicări ce ea. Atenţia
statică; a) ata-xia
 este pusă în mod mai complexe de
relaţie cu selectiv zare şi atenţie, intervine
dominanta scoarţa organizare, voinţa şi deci
corticală (A. cerebrală. căci scoarţa formaţiunile
Uhtomshi). La Apare cerebrală va reticu-lare
actul de atenţie astfel focaliza subcorticale sunt
participă toate reflexul atenţia, în reglate cortical şi
componentele necondiţion special prin paralel cu
vegetative, at de orien ariile frontale orientare şi
hormonale şi tare - direct tonificare pentru
motorii, în investigare, implicate în ceva; are loc
declanşarea şi care se apariţia cen- paralel,
menţinerea exprimă în trele nervoşi concomitent,
reflexelor de explorarea dominanţi şi inhibarea altor
orientare. Atenţia mediului. în reglarea stimuli, realizând
este rezultatul Acest energiei. fenomenul de
unui proces de reflex de Focarul filtraj senzorial şi
activitate neuro- termină o dominant de selecţie care
funcţională cu activare determină se realizează
mai multe continuă şi prin inducţie chiar de la
componente: speci negativă, nivelul
- influx nervos fică a inhibiţie în receptorilor şi a
specific acelei diverselor jur şi astfel substanţei
senzaţii; arii ale se creează reticulare. Ceea
- şi alt influx contextului, zona cu ce intră în
colateral care exprimându excitabilitate câmpul
ajunge la -se în starea optimă care focalizării este
substanţă de atenţie. corespunde clar şi bine re-
reticulară din A. obiectului flectat, cea ce
mezencefal, o înseamnă (activităţii) corespunde zonei
activează şi mobilizare, din centrul periferice este
aceasta trimite activare, atenţiei. Cu mai vag
impulsuri energi- cât aceasta recepţionat şi
spre scoarţă corespunde interpretat. Aici
determinându-i o şi intervin
activare trebuinţelor mecanismele
difuză specifică şi generează verbale prin
stării de veghe. trăiri afective intermediul
Ca pozitive, lobilor frontali.
dovadă: dacă aceste stări Deci, fenomenul
aceste căi motivaţional- de atenţie
colaterale sunt afective vor presupune reglări
secţionate se genera, şi autoreglări de
instalează orienta şi nivele diferite.
somnolenţa. regla atenţia, Perfecţionarea
Tot colateralele o vor atenţiei înseamnă
activează şi menţine cu elaborarea, fixa-
substanţa uşurinţă timp rea şi
reticulară îndelungat. generalizarea
talamică care De reţinut, că mecanismelor de
stimulează în în formele activare,
selectare, Prin excitabilitate); •
orientare, să apară repetarea ei stabilitate
concentrare, ceea oboseala. se creează un caracteristică
ce duce la o Atenţia grad de temporară a
atenţie uşor de voluntară şi automatizare concentrării şi a
instalat şi autoreglată al ei, modului de
eficientă. în conştient transfor- organizare; •
funcţie de natura este mând-o într- distributivitatea
reglajului, atenţia superioară un sistem de sau
poate fi atât prin deprinderi şi plurifocalizarea
involuntară mecanismel se numeşte a., funcţionarea
(internă sau e de atenţie ei în diferite
externă) sau producere postvoluntară direcţii, o
voluntară (internă cât şi care nu concomitentă de
sau externă). • efectele ei. necesită mai multe
Externă: Rol încordare dominante
intensitatea, important au obositoare. (Uhtomski); •
noutatea, apariţia meca- Cele trei comu-tativitatea
sau dispariţia nismele forme se (flexibilitatea,
bruscă a unor verbale şi îmbină şi se mobilitatea), este
stimuli, lobii complemen- capacitatea de
complexitatea lor. frontali. tarizează. restructurare
• Internă: in- Deci însuşirile rapidă; cam 1/6
teresul, fenomene orientarea structurale dintr-o secundă
afective. Atenţia intenţionată ale atenţiei este permisă, căci
involuntară apare intensifică variabil peste acest prag
sub influenţa activităţile dezvoltate şi se manifestă iner-
acestor factori psihice cât şi deci diferen- ţia atenţiei, ceea
interni şi externi inhibă pe ţiate sunt: • ce poate fi
şi este avantajoasă cele volumul - contraindicat în
pentru că colaterale, segmentele anumite profesii.
mecanismele înlăturând in-
neurofiziologice excitanţii formaţionale Atestat = act
asigură eficienţa perturbatori concomitent prin care se
pentru o activitate şi menţine relevate; • atestă ceva;
fără concentrată concentrarea, certificat sau
pe durată contrară diplomă de
necesară distragerii; se studii; a atesta;
acelei realizează în a face dovadă, a
activităţi. Ea diverse grade dovedi, a
se menţine şi este func- confirma pe
cu consum ţia unei cineva într-un
energetic şi dominante grad superior în
nu pentru (punct de învăţământ sau
mult timp. optimă în cercetare.
44

Atimie = litatea afectivitate raportare

indiferentism afectivă; sau foarte afectivă cu cei
afectiv; glacia- lipsă de slabă din jur. De la
hipotimie, pe de oameni nalităţi Pot fi
măsură ce se (înţelegere, clasificate: •
agravează boala, comportamentul
asistenţă); • atitudini inte-
se poate ajunge ui. Şi cu cât
faţă de sine lectuale şi •
la atimie. „Eul" este mai
(cultivarea) perceptive
puternic, cu atât
propriei (cu efecte de
Atitudine = atitudinile sunt
individualit selectivitate
ţinută sau poziţie mai
ăţi fără a se explicate prin
a corpului ţinută independente şi
ajunge la motivaţie şi
faţă de un mai deschise,
narcisism, modele
eveniment sau mai suple; cu cât
nici la umi- perceptive).
aspect al este mai slab, cu
linţă, Atitudinea
realităţii; fel de a atât atitudinile
modestia este un
fi, de a se sunt mai rigide.
fiind concept cheie
comporta; a lua Atitudinile sunt
corelată cu în înţelegerea
atitudine a-şi marcate bipolar
demnitatea; caracterului,
arăta cu fermitate (negative sau
• atitudinea având o
părerea. Din pozitive;
faţă de funcţie
punct de vedere favorabile sau
cunoaştere evaluativă
psihologic, nefavorabile),
a ştiinţifică mai ales prin
atitudinea este o având o anumită
şi mai ales conţinutul lor
modalitate de intensitate (de la
cele emoţional cât
reportare la o ură la dragoste,
profesional şi prin acţi-
clasă generală de de la indiferenţă
e (vocaţia unile
obiecte sau la pasiune), ceea
= suma corespunzăto
fenomene prin ce face să fie
aptitudinilo are.
care subiectul se ordonate pe
r Componenta
orientează scale. (Vezi
profesional a-fectivă este
selectiv şi se Anexa A - Fig.
e asociate bazată pe un
autoreglează 10 )
cu atitudini proces cogni-
preferenţial. A. corespunză tiv, fiind un
este un vector Atom social
toare). Ati- antecedent
major al (sociogramă) =
tudinea, preparatoriu
personalităţii şi reţeaua de relaţii
fiind o al
de atracţie -
include motivaţii, latură
respingere -
scopuri şi component
indiferenţă ale
preocupări ă a ca- unui individ cu
corespunzătoare racterului cei din jur.
Componenta relativ Reprezentarea
executivă constantă, grafică a
presupune un are o ansamblului
mod de structură unui grup
autoreglare ce are orientativ- minuscul se
la bază eforturi reglatorie, numeşte socio-
voluntare executând gramă.
susţinute. Omul, o funcţie
ca valoare direcţional Atonie =
supremă impune ă şi diminuare a
categoria evaluativă tensiunii norma-
atitudinilor: • faţă a perso- le, fiziologice,
pe care prezintă proces A funcţie de
unele organe dobândit, canalele de
involuţie
contractile, în deci comunicare,
intelectual
stare de repaus. exclude informaţionale
ă şi
Neurologic, hipo- , conţinutul
afectivă;
apare în cazul plaziile şi comunicaţiei,
certi-
când leziunea se aplaziile fondul afectiv,
tudinea
află la nivelul cerebrale. motivaţia şi
diagnostic
neuronului Clinic, interesul,
ă necesită
motor periferic simptomat vârsta, nivelul
efectuarea
(prezentă în ologia, cultural al
unei
poliomielită acu- deşi auditorului.
investigaţi
tă) sau în diversă
i
rădăcinile semiolo- Audimutitate
radiologic
posterioare gic, în = absenţa
e (P.E.G),
senzitive sau mod sigur limbajului fără
care are o
mixte (senzitivo- se nici o paralizie,
mare
motorii); apare caracterize mişcarea
valoare de
ază în buzelor şi a
în polinefrite. obiectiviz
două
Are loc şi o are a limbii fiind
planuri
scădere a atrofiei normale, ca şi
principale:
tonusului afectiv cerebrale. audiţia.
neurologic
bazai (în Se Diagnosticul se
şi psihic.
depresii şi manifestă pune cu
Deficitul
anxietate). psihic se o precizie în jur
constată simptomat de 5 ani, căci
Atrofia prin ologie manifestarea
cerebrală = confuzion inteligenţei la
diminuarea al aceşti copii
unilaterală sau delirantă, prezintă un
ambilaterală a sub forma contrast impre-
emisferelor unor sionant faţă de
cerebrale, ca episoade absenţa
urmare a tranzitorii. limbajului.
distribuţiei şi Diagnosticul
reducţiei Audienţă diferenţial al
substanţei = audimutităţii
cerebroneuronal ansamblu (afazie
e, printr-un persoanelo congenitală de
proces de r care expresie) se
scleroză. recepţione pune faţă de
Termenul are un ază surditate
conţinut mesajele verbală (afazie
anatomopatologi difuzate congenitală de
c, ca urmare a (auditori şi recepţie, sau
existenţei unor spectatori) agnozia
leziuni de şi auditivă, carac-
diverse tipuri la cititorului terizată printr-o
nivel celular. de cărţi. A. audiţie aparent
A.c. este un este în normală, căci
copilul aude în ie. funcţiei auditive
loc de cuvinte, către se realizează
sunete sau neuropsih Audiometru prin depistare cu
zgomote iatria = dispozitiv metode
confuze. în infantilă pentru măsu- subiective,
audimutitate, sau la rarea obiective, de
chiar dacă otologi, comportame audiţie tonală
copilul fiind ntelor supraliminară şi
progresează posibilă şi proceselor vocală. •
oarecum în prezenţa auditive; Audiometria şi
comunicarea în diferite generator de acumetria sunt
lui expresivă, grade de sunete, metode
are un limbaj encefalop amplificator, subiective
agramat, cu atii atenuator, cunoscute de
mari greşeli de leziona- conductor oricare otolog,
articulare, ceea le. aerian sau utilizate la copiii
ce nu-i permite Audimutit telefonic, mai mari şi la
să ia parte la atea microfon şi adulţi. •
viaţa socială, sinonim sistem de Audiometria
depinzând de cu afazia înregistrare tonală supralimi-
familie şi la congenita (cu butoane) nară prin care se
vârsta adultă. lă de a răspunsului determină sediul
Reeducarea evoluţie subiectului leziunilor în
este foarte sau alalie la stimulii cazul
dificilă, ideo- auditivi. hipoacuziilor
etiologia patică; Sunt 3 tipuri cohleare,
obscură, iar este după cuprinde
cazurile sunt congenital destinaţie şi recruitmentul sau
destul de rare. ă (fără construcţie: fenomenul de
Absenţa tulburări tonal, verbal întărire a
completă a de auz, şi verbo- senzaţiei
limbajului la defecte tonal. Pe intensităţii
psihice audiograme
copiii între 3-5 auditive. Prin
sau se înscriu
ani, ne face să recruitment
anomalii grafice ale
ne gândim şi înţelegem o
ale
la o psihoză curbelor perturbare între
organelor
(mutism înregistrate intensitatea
fonatorii),
psihogen sau ca rezultat al senzaţiei auditive
are
electiv). pragurilor şi intensitatea
evoluţie
Diagnosticul absolute şi fizică a
favorabilă
se pune între în cursul relative luate stimulului acus-
surdimu-titate, terapiei la diverse tic care a
audimutitate şi logopedic niveluri de provocat
mutitate e, fiind intensitate, senzaţia. Orice
autistică, fapt posibile dar mai ales modificare a
care ne obligă unele la nivelul relaţiei dintre
să îndrumăm sincinezii minimei intensitatea fizică
copilul şi o apra- intensităţi a stimulului
xie perceptibile. sonor şi
ideomotor Explorarea caracteristicile
psiho-senzoriale constituie manifestare dis-
ale senzaţiei, o patologică, o
46
torsiune a sau în ingerarea depistează
senzaţiei. câmp liber: anumitor surditatea la
Audiometria s-au droguri de sugar, copil mic,
tonală la copii se constituit către gra- la simulanţi în
realizează prin liste de câte vidă, domeniul
proba Peep- 10 cuvinte malformaţi medico-legal şi
Show a lui Dix bisilabice, i la adulţi cu
şi Hollpike verbe care auriculare, leziuni ale
(1947) care se se prematurii, sistemului
poate aplica de utilizează ca şi cei cu nervos central
la vârsta de 3 ani în meningită, care nu pot
12 ani şi audiometri o infecţie coopera la
jumătate, după a vocală virală, examenul lor
felul cum se pentru renală în auditiv prin
comportă copilul copoii între antecedent metode
şi după nivelul 2 şi 9 ani. e sau subiective.
său mental. Se numără endocrină
Rezultatul corect cuvintele (hi-pofiză,
al acestui auzite tiroidă);
examen este de greşit şi toţi aceşti
80% la 3 ani şi procentul copii
de 90% la 4-5 se dă după trebuie
ani. După 6 ani numărul de supraveghe
copilul este în cuvinte aţi de
stare să fie supus corect serviciile
la un examen auzite. de
audio-metric Pentru pediatrie. •
clasic: tonal, măsurarea Audiometri
liminar, justă a a obiectivă
supraliminar şi audiţiei cuprinde
vocal. sunt urmă-
• Audiometria necesare toarele
vocală (după minimum metode
principiile 100 de pentru
fonetice) cu cuvinte. determinar
ajutorul testului Copiii cu ea gradului
de inteligibilitate, antecedente audibilităţii
se poate executa familiale :
mai bine la vârsta încărcate: electroder
şcolară a surditate mografia;
copilului când familială, electroence
semnele fonetice incompabil falografia;
sunt bine itate san- electrococl
cunoscute. Aceste gvină, eogra-fia;
teste infecţii impedanso
audiometrice virale în metria.
vocale se pot timpul Prin aceste
practica la cască gradităţii, metode se
 Obişnuit clinic prin consideră la extaz; b)
se explorează simptome că dimen- calm,
trei intensităţi: de ordin siunile
30, 60, 90 dB motor, aurei ar fi
(decibeli). senzitiv- proporţio
Traseele senzorial, nale cu
obţinute sub vegetative capacitate
formă de unde: • sau a vitală.
unda I arată psihice, ce
activitatea pot avea Autism =
nervului auditiv; uneori o sindrom
• unda II arată semnificaţ constând
activitatea ie în replie-
nucleului localizato rea totală
cohlear; • unda are a asupra
III, a olivei focarului. propriei
superioare; şi • A poate fi lumi
undele IV şi V, utilizată lăuntrice;
activitatea mod de
pentru a
tuberculilor gândire
adapta
quadrigemeni. necritică,
măsuri de
Avantajele centrată
preîntâmp
metodei constau pe
inarea
în executarea subiectivit
examenului şi crizei.
ate, rupt
într-un laborator de
de Aura
realitate,
neurofiziologie; umană =
dominat
fără nici o fenomen
de
anestezie cu cauză
fantezie şi
prealabilă, la nee-
reverii. A.
orice vârstă, lucidată
cunoaşte
nefiind utilizată deplin,
diverse
calea transtim- constând
grade de
panică. în
dezvoltare
emanaţii
între nor-
bioelectric
Aura = semn mal şi
e dispuse
premonitoriu ce patologic
în jurul
precede apariţia şi apare
corpului
unor simptome sub două
uman
definite. Este în forme
evidenţiat
fond o distincte:
e prin
manifestare a) agitat,
fotografie
focală, de scurtă subiectul
re. Este
durată, de obicei încercând
numit şi
identică la pe plan
aura vitală
acelaşi bolnav imaginar
- pusă în
(isterie, experienţe
evidenţă
epilepsie, care-1
de S.
migrenă etc), terorizeaz
Kirlian,
reprezentată ă sau duc
care
tip contemplativ, interumane r, apti- să-şi cunoască
în care subiectul , făcând tudinilor şi şi stăpânească
se complace din autist atitudinilor mai bine
idilic prin „un prăbu- , a emoţiile.
iluzionare sau şit" în trăsăturilor
consolare. propria de Autocentric =
Autiştii sunt fiinţă şi în personalita subiect care îşi
cazurile de intro- neantul te şi a concentrează
versiune său. Există gradului de gândurile,
accentuată; oricât mai multe dezvoltare. sentimentele,
de bizare ar fi variante: • Acest act acţiunile asupra
trăirile a. infantil se propriei
subiectului, ele Kanner, • realizează persoane, mai
nu intră în a. infantil prin ales în
conflict direct cu precoce, • comparaţie adolescenţă, are
realitatea, a. primar, • cu ceilalţi loc o schimbare
datorită lipsei de psihopatie oameni şi a sensului
continuitate autistică suscită orientării
logică a autis- Asperger autocentrice a
evaluarea
mului. Jung şi (sinonim copilului.
produselor
Maslow îl cu A.
muncii
consideră doar un Kanner), • Autocontrol =
proprii, a
fenomen a. operaţie
sensului
compensatoriu, convulsiv, complementară
ce se desfăşoară etc. în comportam
entelor comenzii, prin
în diverse grade acest ultim care se
între normal şi caz, reuşita sociale şi a
supraveghează,
patologic. tratamentul particula-
pe baza
întreaga viaţă ui crizelor rităţilor
retroaferentaţiei
psihică a su- epileptice individuale
şi aferentaţii-lor
biectului este atrage după .
suplimentare,
polarizată asupra sine dis- propriile reacţii
propriilor lui pariţia Autocatar şi
dorinţe, angoase, autismului sis = comportamente,
producţiei ale şi (catharsis determinând
imaginaţiei sau compensar - ponderea,
delirului. Relaţia ea pro- purificare); accelerarea sau
între lumea reală gresivă a mod de suspendarea lor,
şi lumea proprie fenomenel exprimare în conformitate
este imposibilă, or de individuală cu cerinţele
impenetrabilă, întârziere prin scris, programului, si-
incomprehensivă. psihică. muzică, tuaţiei (P.
P. Janet consideră desen etc, Popescu
autismul ca fiind Autoaprec utilizat Neveanu). A.
pierderea iere = uneori în apare ca o
simţului realului, cunoaştere scop stăpânire de
iar aceasta duce a calităţilor terapeutic, sine.
la eşuarea şi permiţând
absolută a defectelor subiectului Autocritică =
sentimentului proprii, a analiză a
relaţiilor capacităţilo propriei con-
duite şi Autocuno direcţia şi auto-
recunoaşterea aştere = cunoaşterii valorizare, deci
erorilor, a actelor cunoaştere de sine, raportare şi
de încălcare a a de sine demers util evaluare
normelor morale, prin sine atât pentru calitativă.
cât şi dezvăluirea fiind însă autoeducaţ Pentru evitarea
lipsurilor din impregnată ie şi subiectivităţii,
propria activitate. de su- stabilirea Zapan propune
A. este utilă în biectivism. nivelelor „ metoda
măsura în care Nu este de aspiraţie aprecierii
este realistă şi vorba de individuală obiective" iar U.
orientată dedublare cât şi Şchiopu,
autoeducativ, a pentru Gârboveanu şi
prin eliminarea conştiinţei, psihodiagn P. Mureşanu
erorilor de ci de un oză. A. propun testul
conduită demers presupune „celor trei
determinând stadial, pe autoob- profile", omul
restructurări care-1 servaţie, concret, omul
profunde ale realizează autoapreci ideal şi al
personalităţii. individul în ere, critică
4
propriei pozitiv de termen at prin 9
persoane, aspiraţii. psihopa- halucinaţii
metoda tologic, prihosenzo-
autentică de Autoeduc stare de riale simple,
cunoaştere a aţia = tulburare automatism
psihismului. proces de a motor şi ideo-
formare a conştiinţei verbal,
Autodepăşire = propriei , în care dedublarea
responsabila personalit subiectul mecanică a
atitudine faţă de ăţi şi are gândirii şi
propria evoluţie conduite, impresia anticipare
prin activitate; conform pierderii ideativă,
principiu de unor stăpânirii intenţii
bază, lege modele şi propriilor abstracte,
fundamentală a cerinţe pe procese şi stranietatea
personalităţii; baza unor însuşiri gândirii.
constă în eforturi psihice, Subiectul are
proiectarea şi personale. care sunt convingerea că
efectuarea unor Cel în ieşite de în creierul său
acţiuni ce cauză este sub pătrund gân-
depăşesc de în acelaşi controlul duri străine, că
fiecare dată timp propriei gândirea îi este
posibilităţile de obiect şi voinţe. manevrată, că
moment ale subiect al actele îi sunt
subiectului, educaţiei. Automati comentate şi
sporindu-le sm mintal comandate din
progresiv. A. Automati = proces afară. Uneori
implică un nivel sm autonom apare şi
superior şi mental = caracteriz fenomenul de
ecou al gândirii tipiilor cibernetic contemporană
(ecolalia), cu ca- dinamice a „o are un sens
racter adiţional, şi a matrice apropiat de cel
constatator sau fenomenel funcţional al
comenta-tiv. Se or de feed- ă". In autodeterminăr
întâlneşte în back, a automatis ii prin
elementele acţiunilor m nu autoreglaj
schizoide, în conştient - trebuie să conştient.
stări voluntare, se
confuzionale sau în acţiuni absoluti- Autopuniţie =
toxice. zeze nici tulburare gravă
autorizate
de conşti- rigiditatea a instinctului
Automatizarea şi nici de conservare:
inţă.
acţiunilor desprinder pedepsire a
Automatiz
psihomotorii ea de propriei
area
= proces de controlul persoane prin
decurge
transformare conştient. diferite
prin interiori- din exerci-
Reglajul mijloace
zare şi exersare ţiu, care
conştient (privarea de
repetitivă, în presupune
nu este satisfacţii,
baza stereo- condiţiona
suspendat, nesatisfacerea
re reflexă unor trebuinţe),
sau ci
până la
stereotipiz restructura
flagelare, auto-
are. t,
mutilare,
Automatis reducându
suicid. Este
mele con- -se la
prezentă în
servă şi supravegh
patologia
repetă erea
psihică
ceea ce a generală a (depresie,
fost activităţii, melancolie,
achiziţio- şi cu cât o schizofrenie).
nat, dar activitate
valoarea este mai Autoreglaj =
lor complexă, posibilitatea
adaptativă cu atât ea unui sistem de
depinde necesită a se echilibra
strict de mai multe în raport cu un
modul acţiuni program care
cum sunt automatiz poate fi stabil
integrate ate. (fix) sau apt de
în reorganizări
conduita Autonom (sinonim cu
inteligentă ie = care auto-con-
. Este ceea se ducere).
ce I. P. conduce Condiţia
Pavlov după legi principală este
numea proprii, conexiunea
stereotip independe inversă (feed-
dinamic, nt; în back pozitiv
iar psihologia sau negativ) şi
relaţia de este un şi pregătire sine şi dragoste
complementarita sistem cu profesional faţă de cei
te dintre funcţia autoreglaj, ă, exigenţă educaţi.
de comandă şi ceea ce şi spirit de
control. Orice condiţione răspundere Autoscopie =
sistem biologic ază în opera perceperea de
(organismele vii) permanent educativă. către subiect, ca
a lui într-o oglindă, a
adaptabi- Autoritate imaginii pro-
litate, educativă priului său corp,
întreaga = calitate, proiectată în
activitate constând afara lui, în
psiho- din spaţiul
compor- ascendentu perceptual.
tamentală l faţă de
poate fi copil, posi- Autosugestie =
interpretată bilitatea proprietate
ca un dominării general umană
sistem acestuia şi formă
autoreglabi prin particulară de
l, la toate capacitatea sugestie, con-
nivelurile. de a se stând în auto
impune şi influenţarea
Autoritate de a obţine propriului psi-
= impunere din partea hism şi (sau) a
a unei lui stării
influenţe recunoaşte fiziologice, pe
de către un rea rolului baza unei idei
subiect sau educativ sau imagini
o instituţie (al mintale şi a
asupra părintelui, unor mecanisme
altora, cu educatorul inconştiente de
scopul de ui). Se „apărare" şi de
a-i face să
obţine prin „întărire a
se confor-
exemplu Eului. Poate fi şi
meze; este
personal o autosugestie
o putere
pozitiv, spontană, dar
recunoscut
comportare spre deosebire
ă, acceptată
adecvată de aceasta şi de
şi în
consens cu misiunii cea provocata
cei cărora educative, (prin) persu-
se adre- bună asiune din afară,
sează. pregătire de către o
Autoritatea profesional persoană
educativă ă şi autorizată sau
se obţine pedagogică prin hipnoză),
prin: , exigenţă autosugestia
exemplul şi spirit de conştientă este
pozitiv, răspundere un proces de
comportare , dăruire de educare a
imaginaţiei, în bine. Se ce are scop mecanismelor
realizat în urmăreşte în sine; de autoapărare,
anumite condiţii, relaxarea ceea ce îşi autoprotecţie şi
cu participare emoţională este sieşi autodezvoltare.
volitivă, în , distra- scop,
scopul gerea de la purtând în Autotopoagnoz
îmbunătăţirii simptomele sine ie = tulburare
unor stări de maladiei, propria de percepţie şi
disconfort încurajarea finalitate integrare, care
psihofiziologic. somnului, imanentă. face imposibilă
Şi aici poate fi evitarea Jocul copi- localizarea unui
vorba de o abuzului de lului poate segment al
încărcătură medicamen fi apreciat corpului. Este o
emoţională (ca şi te. Se o astfel de agnozie de
în sugestie), dar urmăreşte activitate, schemă, uneori
şi de convingerea echilibra- ca o asociată cu
suscitată de rea vieţii pregătire sentimentul
adjuvanţi personale pentru „pierderii" unui
(autoritatea şi a sporirii segment sau
viaţă. In
exterioară a eficienţei
sens altul.
specialistului). activităţii.
restrâns
Exemplu poate fi Este
defineşte o Autozom =
activitatea yoga - ilustrativ
tendinţă cromozom
care antrena-
demonstrează o mentul sau un somatic sau
performanţă a autogen. profil al nesexual.
autoreglajului cărui
mintal în sfera Autotelic specific Auz = funcţia
proceselor vitale. = (autos - este dat de perceperii
A. este o metodă sine, predomina stimulilor
de psiho-terapie însuşi, nţa în acustici prin
în sensul creşterii telios - ansamblul intermediul
rezistenţei scop); ceea de scopuri urechii.
încrederii în sine, personale a
5
1

Vibraţiile Percepţiile r mediului, importantă dintre

mecanice care se vibratorii ca undă teoriile audiţiei),
propagă prin cuprinse elastică. A. arată că senzaţiile
mediul gazos, între 16- este strâns şi percepţiile
solid sau lichid - 20.000 legat de auditive sunt
care constituie hz., activitatea eminamente
sursa de frecvenţă, intelectului: succesive şi
informaţii, suferă auzul verbal prezintă calităţi
complexă pentru comprimă constituie de intensitate,
om; este o ri şi di- baza aferentă înălţime şi
modalitate de latări a limbajului. timbru, cores-
prim ordin succesive Teoria punzător
pentru a putea ale rezonanţei caracteristicilor
comunica. particulelo (cea mai undelor acustice,
respectiv de cele descifrare,
amplitudine, provenite reproducere
frecvenţă şi din spatele muzicală. -producere a
formă. Pragurile subiectulu Când un sunetelor cu
diferenţiale se i Pe sunet este valoare muzicală.
determină frontul recunoscut Are ca variabilă
distinct pentru auzului prin centrală
tărie şi pentru fizic fun- raportare la înălţimea sau
înălţime, căci damental altele, emise tonalitatea, de
asupra perceperii se de un aici însemnătatea
sunetelor in- diferenţiaz instrument auzului relativ şi
fluenţează ă auzul sau fixate mai ales absolut
interacţiunea muzical şi bine în (în limbaj curent
dintre intensita- verbal, ca memorie, „ureche
tea şi înălţimea modalităţi intervine muzicală").
sunetelor. perceptive auzul relativ.
Adaptarea po- , specifice, Auz verbal
zitivă şi dobândite. Auz intern (fonetic) =
sensibilizarea = un fel de submodalitate a
este dependentă Auz reprezentări percepţiei
de semnificaţia absolut = auditive auditive adecvată
sunetelor (mai aptitudine dezvoltate recepţiei şi
ales a celor senzorială procesual, pe pronunţiei
verbale). ce constă un fond limbajului. în
Fenomenul în mental, structura auzului
mascării (ecra- identificar asemenea verbal
nării), se ea şi percepţiilor fundamental,
constantă în reproduce în câmpul auzul fone-matic
sensul că rea unui stimulărilor mediază
sunetele joase le sunet, fără nemijlocite. diferenţierea şi
estompează sau a fi Este o identifică
acoperă pe cele raportat la activitate fonemele. Auzul
înalte, dar relaţia alte structurată. fonematic, ca
inversă nu este sunete cu particularitate a
valori Auz muzical auzului uman, se
posibilă.
cunoscute = dezvoltă
Senzaţiile
. Este o modalitatea procesual pe un
auditive
însuşire de percepţie fond mental,
îndeplinesc un
de mare auditivă asemenea
rol important în
utilitate elaborată oricărei percepţii
perceperea şi
pentru cultural pe şi este o
măsurarea activitate
activitatea baza auzului
timpului, iar în structurală,
orientarea fizic, în
conformitate adecvată
spaţială rolul lor recepţiei şi pro-
este mai redus. cu codul şi
valorile nunţiei
Cel mai bine se limbajului. în
diferenţiază muzicale;
sistem de structura percep-
sunetele din ţiei şi recepţiei,
direcţii laterale, recepţie,
ascultare, fundamental este
iar cel mai slab auzul fonematic
ce mediază A în deficit hipoacuzia
diferenţierea şi de sinteză pro-priu-zisă,
tate şi
identificarea auditivă prin
muzical
fonemelor ca superioară, neînţelegerea
itate.
elemente foarte des limbajului;
Cercetă
semantice. întâlnită în scurtă memorie
rile
Tulburarea a. v. dislalia pentru cuvinte,
ştiinţific
constă în lipsa receptiv - incapacitatea
e
maturizării senzorială, evocării lor,
anatom
acestei de natură cât şi de
o-
particularităţi centrală receptare a
patologi
care face (sau de evocării lor şi
ce fac
aproape evoluţie). de receptare a
distincţi
imposibilă Studiile cuvintelor şi
e etimo-
exersarea laturii anato- propoziţiilor.
logică şi
expresive a mopatolog
de
limbajului oral. ice Auz verbal =
conţinut
Această medicale modalitate de
intre
deficienţă indică şi percepere
noţiune
explică în mare termenul auditivă
a de
parte de adecvată
„deficit
vocabularul „disacuzie recepţiei şi
de auz
sărac, neurală" pronunţiei
fonemat
exprimarea (Goadhil limbajului. în
ic" şi
greoaie, 1956), structura
„deficit
dificultăţile de care apare auzului verbal,
auditiv
evocare a datorită fundamentul
frust"
cuvintelor, cât şi leziunilor este auzul
(Dublin
fluxul verbal de tip fonematic care
1951 şi
neadecvat, iar la encefalopa mediază
Gerard
hipoacuziei t, cu diferenţierea şi
1952),
alterarea vocii ca simptomat identificarea
ignorat
intensi- ologie de fonemelor.
ca atare,
tip afazic. Mai uşor se
cu o
Aceste
persiste identifică
caracteristi
nţă vocalele decât
ci conferă
îndelun consoanele şi
o
gată, între consoane,
individuali
numit şi existând
tate aparte
„hipoac diferenţieri
acestor
uzie (mai uşor
categorii
nucle- labialele,
de
ară". bilabialele,
logopaţi,
Este mai greu
având mai
vorba oclusivele,
multe
de un ficati-vele,
asemănări
deficit vibranta „r"
cu
auditiv etc). Cuvintele
audiomutit
special, se aud şi se
atea, decât
care receptează în
cu
constă
funcţie de = sinonim sistem, din care
intensitatea şi şi o cu „carenţă se deduc alte
claritatea vorbire afectivă"; enunţuri
pronunţiei interioară stare (teoreme) pe
care proprie, rezultată din baza anumitor
presupune ce repro- insatisfacere reguli. Se
reducerea duce în a nevoii de deosebeşte de
zgomotului de micro asistenţă teoreme, care
fond şi păstra- vorbirea afectivă, sunt nu numai
rea unei altuia. mai ales la valide, ci şi
redundanţe între vârste deductibile.
moderate. auzul copilăriei.
Cercetătorii au verbal şi Privarea de Axis = a doua
constat că în articulare asistenţă vertebră
auzul verbal sunt maternă şi cervicală, care
intervine şi relaţii ne- paternă a se articulează cu
ideomotricitat cesare. copilului atlasul (prima
ea De aceea, poate duce vertebră
corespunzătoa în la cervicală, de
re a aparatului surdomut perturbarea formă circulară,
vorbirii, itate, pa- şi frânarea care se
(coardele cientul dezvoltării articulează în
vocale şi neauzind somatice, sus cu osul
celelalte u-se pe psihice şi occipital şi în jos
componente). sine în intelectuale. cu axisul,
Deci, vorbirea Din acest suportând
ascultarea lui, motiv, s-a întreaga greutate
vorbirii altuia intervin constatat a capului şi care
nu este numai perturbări regresiunea împreună consti-
recepţie, ci ale mintală, tuie pivotul de
pronunţie apatie şi rotaţie a capului.
i şi chiar
modulării deformări Axon =
ei. caracteriale, prelungire a
Coordona întâlnite în neuronului,
rea delicventa denumită şi
cuvintelo juvenilă. fibra nervoasă,
r fiind constând într-o
perturbat expansiune
Axiomă =
ă se citoplasmatică
(grecescul
ajunge la
axioma - lungă prin care
dizartrie
opinie; influxul nervos
(după P.
axios - se propagă
Neveanu)
adevărat); centrifug, de la
.
enunţ prim corpul celulei
Avitamin şi nede- spre altă celulă
ază monstrat sau spre un
afectivă într-un organ efector:
cilindru-axil.
5
3
B manifestă invers, prin imposibilitatea
Bagdasar Florica = medic - cercetător în
probleme de iniţieri a elevilor începători
din clasele elementare şi grădiniţe de
copii în domeniul scrisului. Cercetările
desfăşurate între 1964 - 1968 în mai
multe şcoli din Capitală, au dus la con-
statarea că scrisul vertical este superior
celui oblic, că scrierea verticală este tot
atât de bine însuşită de elevul dreptaci, ca
şi de elevul stângaci („Importanţa
neurifiziologică a relaţiei scriitor - spaţiu
grafic în predarea scrierii" - 1964). Pe
aceeaşi linie se înscrie comunicarea ţinută
(în colaborare C. Păunescu) la Congresul
Societăţii de Logopedie şi Fo-niatrie din
1969 de la Viena referitoare la măsurile
de prevenire a dereglărilor de citire,
scriere şi ortografie la elevii din ciclul
primar.
Balbism = (bâlbâială - logonevroză);
tulburare a vorbirii, frecventă la copii,
mai rară la adulţi, rezultată din
defectuoasa reglare a limbajului şi se
manifestă prin dezordinea intermitentă a
pronunţiei: a) prin repetări a începutului
cuvintelor, uneori convulsive sau b) prin
blocaje a unor foneme, indiferent dacă
sunt vocale sau consoane. Au loc
emisiuni precipitate, în rafale, urmate de
momente de dificultate în articularea
unor cuvinte, ceea ce face ca acestea,
după eforturi, să fie adesea articulate
incorect. Din descrierea de mai sus,
distingem două forme de logonevroză: a)
clonică - manifestată prin repetiţii ale
silabelor iniţiale şi b) tonică, care se
articulării primei silabe, ceea ce presu-
pune chiar şi unele grimase, crispări.
în copilărie se cunosc faze tran-
zitorii de uşoară bâlbâială care, nere-
mediate prin terapie logopedică la timp,
se pot transforma în forme mai
complexe de limbaj, asociate cu o ne-
vroză aferentă ei (E. Verza), cum este
logonevroză.
Terapeutica medicală şi logope-
dică se aplică în funcţie de cauzele neu-
rosomatice şi psihice. Paralel cu această
dublă terapie se impune şi o psihote-
rapie în cadrul reeducării ortofonice,
prin încurajarea la o vorbire într-un ritm
mediu articulator prin măsuri de
relaxare (cântec, numărare, recitări,
susţinere şi stimulare afectivă, înlătu-
rând treptat teama de vorbire, mai ales
în public. Precizăm că tulburarea res-
pectivă se produce şi pe fondul unei
emotivităţi accentuate, ceea ce duce la
complex de inferioritate, fapt pentru
care pacientul cu greu îşi exprimă
gândurile, ideile, autosugestionându-se
negativ. Din acest impas trebuie scos
prin tehnică logopedică şi psihoterapie.
Reeducarea obişnuită: prin exerciţii de
articulare a cuvintelor cu structuri
fonoarticulatorii diverse, paralel cu
reglarea suflului respirator şi a ritmului
de articulare. Psihoterapia se va extinde
şi asupra grupului (familie, prieteni,
clasă) pentru a fi cooperant, pentru ca
pacientul să nu fie frustrat de afecţiune,
şi încurajare (sâ se înlăture ironia,
subaprecierea, blamul). Tulburarea nu
este permanentă, poate dispărea când
starea somatică, psihică şi socială îl fac
sigur pe sine şi când are un suport
moral. Poate reapărea în funcţie de
aceeaşi factori care au produs-o, fiind
intermitentă.
55
Toţi ereditară a asupra parcursul
factorii educativi bâlbâielii tulburării terapiei
sunt chemaţi să este sale de logopedice.
neutralizeze susţinută vorbire, iar Toate aceste
efectele negative de majo- corectarea recomandări au
ale acestei ritatea să se facă ca urmare
tulburări, autorilor cu multă vindecarea
acţionând asupra (Seeman). blândeţe, completă a
cauzelor, asupra După înlăturând bâlbâielii în
condiţiilor Gh. frica de procent de 80%
obiective, dar şi Marinescu, vorbire şi a cazurilor,
subiective ale bâlbâială dezvoltând recidive având
comportamentul are la bază curajul. Se doar 20% din
ui verbal şi un recomandă cazuri. In toate
motor, ajutându- dezechilibr şi cazurile este
1 să se modifice u între introducere necesară
el însuşi, prin procesul de a cântecului
crearea unui nou excitaţie şi în
reflex condi- inhibiţie la exerciţiile
ţionat al ritmului nivelul ortofonice,
vorbirii şi al centrilor deoarece în
stimulării motori ai cântec
încrederii în limbajului. tulburarea
sine. Precizăm Ea poate fi nu se mai
că tulburarea şi o urmare produce,
respectivă nu se a unor debitul
datorează unor traumatism respirator
leziuni ale e fiind foarte
organelor 'obstretical ordonat.
fonatorii, că e, a unor Metoda
poate apărea maladii vorbirii
după o emoţie infecţioase. (citirii)
bruscă, că o Se simultane
întâlnim mai des recomandă cu
la stângaci şi la ca logopedul
sexul masculin. tratament (asociată)
Etiologia profilactic este prima
bâlbâielii (după evitarea etapă a
Seeman) ar fi o emoţiilor corecturii,
modificare puternice, a urmată de
dinamică a traumelor vorbirea
aparatului psihice şi a spontană,
palido-striat, bolilor independent
provocată de infecţioase, ă, res-
emoţii sau stări a nu se pectând
afective atrage toate
violente. atenţia cerinţele
Transmiterea copilului impuse pe
asocierea psiho- sau r şi unor nomenul de
terapiei cu examinare. nevrotici, inacceptare şi
logoterapia şi Specialistu manifestată rezistenţă activă
farmacoterapia l va folosi prin lene a copilului faţă
(medicaţie elemente intelec- de cerinţele
simptomatică de tuală, adulţilor
sedativă - psihoterap apatie, (părinte,
bromură de Ca, ie prin hipomnezie profesor),
de sodiu, alunecare , lipsă de adesea rezultat
valeriană, etc). la diverse iniţiativă şi din faptul că
discuţii, tulburări aceştia nu ţin
Baraj = pentru a-1 comportam seama de mo-
simptom scoate din entale, tivele reale de
constând în inhibiţie. uneori şi conduitei
întreruperea tulburări infantile,
bruscă a Barbituri somatice. punân-du-1 în
activităţii c = dificultate,
psihice, care se medicame Barieră = neglijând rolul
poate relua, cu nt cu în succesului în
toxicitate psihanaliză dezvoltarea
sau fără legătură
redusă, , mecanism aspiraţiilor
cu faza
folosit în de apărare, copilului.
anterioară. Se
mod datorat
poate manifesta
curent prin unei Baterie de teste
în plan verbal
farmacoter motivaţii = sistem de
sau motor şi se negative şi
apie pentru probe stan-
manifestă prin care duce
proprietăţil dardizate, care
oprirea bruscă la ignorare,
e sale vizează
pentru câteva se- refuz,
calmante diagnosticarea
cunde a abando-
şi diverselor
desfăşurării nare.
hipnotice însuşiri şi
activităţii, fără Ascetismul
(gardenal, procese psihice,
ca subiectul să este astfel
vero-nal, în vederea
pară tulburat de înţeles ca
imenactol, prognozei
această situaţie. apărare
etc.) adecvării
Reluarea acţiunii împotriva
Folosirea individului la o
se face fie în exceselor
abuzivă a anumită acţiune,
direcţia de senzu-
acestor profesiune, etc.
anterioară de alitate. In
produse (Exemplu:
activitate, fie psihologia
este bateria de teste
într-o direcţie cu învăţării,
periculoas pentru inteli-
totul neaşteptată. este fe-
ă. genţă, pentru
personalitate,
Baraj psihic =
Barbituris baterie de teste
suspendare,
m = stare pentru caracter
oprire bruscă şi
nemotivată a psihică Hartilorne-Mai,
unui act; apare specifică Binet, Terman,
şi la subiecţii toxicomani FI. Ştefânescu
normali în lor, Goangă, Al
condiţii de stres epilepticilo Roşea etc.)
Beatitudine = pierderea bon, de care nu se
stare psihică de controlului beţia suprapun exact.
calm, seninătate, sfincterian. muscarimi Alţi cercetători
însoţită de Tulburările că (cea a (D. A. Wagner,
euforie, cu deta- psihice con- 1980) apreciază
şare şi pasivitate sunt sumatorulu că, dimpotrivă,
faţă de realitatea reprezentat i de bilingvismul
din jur, e de ciuperci), aduce un
condiţionată de exube- de tip avantaj
uitarea realităţii ranţă, Amanito, intelectual faţa
înconjurătoare. iluzii, cât şi beţia de
halucinaţii, adâncurilor monolingvism,
Betacism = tulburări (apare la dar că poate fi
denumire de gândire scafandri). sursă de
specifică a disla- şi vorbire. tensiuni şi de
liei sunetului b; Termenul Bilingvism dificultăţi.
este cazul comun = practică a
alterării, omiterii defineşte două limbi; Bioenergie =
sau înlocuirii preşcolarii terapeutică a
beţia
învaţă cu cărei finalitate
sunetului alcoolică,
uşurinţă este
(parabeta-cism) beţia de
limbile conştientizarea
în diferite poziţii dioxid de
vorbite în curenţilor
(iniţial, median, car-
jurul lor; vegetativi care
final) în cuvânt
specialiştii circulă în
sau chiar a mai (E. Pichon) interiorul
multor sunete. apreciază corpului,
că resimţirea
Beţie =
bilingvism acestora,
ansamblul ul poate înţelegerea
manifestărilor tulbura disfuncţionalităţ
neuro-psihice şi funcţiile ilor şi
motorii care apar ordonatoar regenerarea
în urma unor e ale lim- armoniei „corp
intoxicaţii acute, bajului; - spirit", prin
masive, produse prin faptul înlăturarea
voluntar sau că în acest inhibiţiei şi
accidental. caz copilul descătuşarea
Manifestările este supus fluxului
motorii constau influenţelor energetic. S-a
în apariţia a două pornit de la
succesivă a unor culturi, a ideea că
stări de excitaţie, două suferinţa
urmată de moduri de spiritului se
incoordonarea gândire exprimă prin
motorie, diferite, a corp şi este cu
tulburare de două putinţă să
vorbire şi tonus sisteme de scăpăm de ea
muscular scăzut. relaţii între acţionând
Pot apărea cuvinte şi asupra corpului.
convulsii şi concepte, Exerciţiile
fizice, masajele, forme de Biogenetic treptele par-
pantomimele, expresie, = principiu curse anterior
strigătele, râsul tensiunea formulat de de speţele din
şi plânsul, musculară Haechel care provine,
muzica şi şi nervoasă (1866) formula corectă
desenul îşi au dimi- conform fiind „ontologia
locul lor în nuează şi o căruia
şedinţele de nouă evoluţia
bioenergie. energie se individului
Datorită acestor eliberează. reproduce
5
repetă mod de consideraţ semioficial, o 7
filogenia"; abordare a ie, cât mai instituţie
principiul nu psihicului mult internaţională
este pe deplin uman, posibil, privată;
confirmat de căutând să prin condusă de un
embriologie. echilibrez observare consiliu, care
Astfel, e factorii directă, alege din sânul
tentativele de a biologici teste de său un comitet
explica stadiile şi sociali. comportar executiv, care
dezvoltării e, etc. numeşte un
intelectuale şi de Biroul Acestea director, un
personalitate a Internaţio pun director-
copilului prin nal de probleme adjunct şi un
stadiile mari ale Educaţie dificile, secretar gene-
dezvoltării = în de a căror ral. Cel dintâi
culturale ale relaţia rezolvare director, Ed.
omenirii, nu a dintre depinde în Claparede,
dus la rezultate biologia mare până în 1929,
concludente. omului şi parte apoi J. Piaget
Aceste stadii ale educaţie eficienţa până în 1967,
dezvoltării trebuie să şcolarilor când a
psihice ale consideră şi cali- demisionat. în
omenirii se pro- m trei tatea urma consti-
duc concentrat, modalităţi: personalit tuirii
eliptic şi mult individuali ăţii lor. organizaţiei
modificat prin tatea B.I. ONU şi a
intervenţia biologică E., cu UNESCO, cele
modificată a a sediul la două instituţii
mediului şi a copilului, Geneva, au lucrat în
educaţiei. etapa creată în colabo-
ontogeneti 1925, şi-a
Biosocial = că şi starea constituit
particularitate a de un statut,
proceselor şi sănătate. valabil în
însuşirilor care Particulari mare până
au atât o tăţile azi, din
determinare biologice 1929. Este
biologică cât şi individual o instituţie
una socială, e trebuie cu
(vârstă, sex); luate în caracter
 rare şi strabism imbecilita- măsură.
organizează convergent te 60%, Prognosticul
anual (iulie) o , pleoape debilitate rămâne
conferinţă de îngroşate, mintală rezervat,
instruire adesea 15%. datorită
publică. infectate, De rezistenţei
gene rare, bilii L. scăzute la boli
Boala Langdon nasul turtit, Down intercurente;
- Down = formă gura mică sunt tip mortali-
particulară de veşnic armonic:
oligofrenie, întredeschi liniştiţi,
descrisă de L. să, limba afectuoşi,
Down (1866). îngroşată, sensibili,
Etiologie - adesea cu ascul-
anomalii cro- şanţuri tători;
mozomiale şi (limbă foarte rar
anume prezenţa geo- se
unui cromozom grafică), întâlnesc
suplimentar urechile agresivi,
ataşat perechii malformate instabilita
21, (de aceea se şi uneori te
mai numeşte anormal emoţional
trizomie plasate; ă,
cromozomială), membrele negativis
sub influenţa scurte, de- m.
unor factori getele Diagnosti
externi nocivi ca: mici, cul
embriopatiile vârfuri diferenţial
toxiinfecţioase, pătrate, se face cu
alcoolismul abdomenul alte
cronic (în special destins. categorii
al mamei), Malformaţi de
tulburări i interne: oligofreni,
endocrine şi mai diverse criteriul
ales când vârsta cardiopatii, de dife-
mamei se apropie anomalii renţiere
de 45 de ani. ale constând
Boala se recu- tractului mai ales
noaşte din gas-tro- în caracte-
primele luni după intestinal. rele
naştere; stă în Tulburări somatice
şezut şi merge cu psihice: particular
întârziere, este nedez- e.
apatic; aspectul voltare Deficitul
somatic intelectuală intelectual
caracteristic: de se poate
craniul mic, faţa intensităţi accentua
rotundă, ochi diferite, de sau com-
oblici, îngustarea obicei pensa
fantei palpebrale; idioţenie într-o
uneori şi 65%, mică
tatea este de 6 ori elementară, psihoze) de nţi. Cea mai
mai ridicată faţă învăţarea tulburările generală şi mai
de populaţia unor psihice din comună
normală. deprinderi bolile împărţire a
Tratamentul este practice şi curente psihogenezei
de multe ori utile, cât şi (febră) sau
paleativ şi constă crearea de
în măsuri igienice unor reflexe simptomel
şi condiţionat e psihice
psihopedagogice. e simple. ale bolilor,
Tratamentul accidentelo
medical Boală = r (ex.
(farmacoterapie): categorie durerea).
administrare de fundamenta
hormoni lă a medi- Boală
tiroidieni, acid cinei, psihogenă
glutamic. tradusă prin = care
Tratament deficienţe desemneaz
profilactic: este de activita- ă în special
posibilă de- te, adaptare reacţiile de
pistarea precoce şi evoluţie tip isteric.
atât a riscului a Ele con-
genetic, cât şi a organismul stituie un
copiilor purtători ui şi a grup
de anomalii persoanei.
cromozomiale, polimorf
Substratul de
încă din viaţa bolii poate
intrauterină, afecţiuni
fi o psihotice şi
evitându-se astfel
anomalie nevrotice
naşterea unui co-
de în al căror
pil cu boala
dezvoltare, deter-
Langdon - Down
o leziune minism
(aceasta se face
morfo- multifactor
prin studiul
cariotipului logică, o ial intervin
părinţilor cu tulburare ca factori
antecedente subiectivă, etiologici
încărcate prin implicaţii principali
amnio-centeză se etice şi traumele
determină sociale. Nu psihice, iar
cariotipul fătului există apariţia şi
din lichidul frontiere evoluţia lor
amniotic). Măsuri nete între sunt
psihopedagogice boală şi influenţate
variază după caz, sănătate. atât de
în funcţie de Trebuie factori
intensitatea deosebite somatici,
deficitului bolile cât şi de
intelectual. Se vi- psihice factori
zează o (nevroze, genetici
şcolarizare psihopatii, predispoza
se referă la două tărăgăneală e = desfăşurare
mari categorii: • , în- încetinirea extrem de lentă
stări reactive cetineală în ritmului de a proceselor
(psihoze reactive) vorbire; desfăşurare psihice şi
şi • nevroze. cuvintele a acţiunilor
silabisite proceselor motorii;
Bradichinezie = (în psihice, bradilalia este
lentoarea epilepsie, mai ales în vorbi-rea
anormală şi barbiturism realizarea anormal de
globală a , etc). unei lentă, cu
activităţii conduite intervale mari
psihomotorii, Bradifemie (în stări între cuvinte,
manifestată prin = tulburare postcomiţi având ca formă
mişcări şi facies de ritm a onale, extremă
inexpresive, lipsa vorbirii, depresii, bradifazia.
iniţiativei pentru viteză inhibiţii, Bradipsihismul
activitatea scăzută, etc.) caracterizează
spontană. frecventă în stările
Evoluează cu bolile Bradilalia depresive,
fenomene de psihice în = este oligofrenia,
inhibiţie care există vorbirea epilepsia şi
psihomotorie; se o inhibiţie anormal de schizofrenia. Se
manifestă în lentă, cu
psiho- combate prin
boala lui intervale
motorie, cu tratamentul
Parkinson şi
încetinirea mari între bolii, dar şi
epilepsie, iar
procesului cuvinte, printr-un sistem
încetinirea
idea-tiv, ea având ca de exerciţii
vorbirii
fiind formă speciale menite
(bradilalia) în
expresia extremă să organizeze
afecţiunile
verbală a bradifazia. într-un ritm din
sistemului
nervos. bradi- ce în ce mai
psihiei. Bradipsihi rapid activitatea
sm = intelectuală,
Bradifazie =
Bradifreni sindrom de verbală şi
greutate,
5
9

f c anifestă în Boala
i h lui Parkinson şi
z i epilepsie, iar
i n încetinirea
c e vorbirii
ă z (bradilalia) în
. i afecţiunile
a sistemului
B nervos.
r s
a e Bruxism =
d automatism
i m masticator ce
s t itul din dinţi).
u e Toate
r , clasificările sunt
v r doar orientative,
i e având în vedere
n p faptul că nici
e e una dintre aceste
t categorii nu
î a poate fi
n t caracterizată
e doar ca efect al
s , unui factor
o l exogen sau
m a endogen.
n
, n Bulimie =
i (sinonim
c v hiperaxenie);
a e exagerarea
r l instinctului
a u alimentar; foame
c l continuă şi
t m excesivă,
e u dincolo de
r ş necesităţile
i c organice,
z h cauzată de o
a i perturbare
t - neuropsihică; se
l presupune că de
p o
multe ori apare
r r
ca o tendinţă de
i
supracompen-
n m
sare a unor stări
a
de frustraţie
c s
o t afectivă. Se
n i întâlneşte în
- c bolile nevrotice,
t a demenţă,
r t oligofrenie,
a o schizofrenie
c r cronică.
ţ i
i (
i s
c
b r
r â
u ş
ş n
 ă e a enervării,
c panicii şi
p deznădejdii;
e luare de
decizii
a adecvate
u situaţiei
t concrete fără a
c o pierde
c echilibrul şi
C o estimarea
a n exactă a
l t consecinţelor
m r pozitive şi
o negative.
= l
, Câmp
s psihologic =
t d expresie ce
a o desemnează
r z toate faptele
e a fizice,
a r biologice, so-
e ciale,
p psihologice
s a (conştiente sau
i inconştiente)
h e care există la
i x un moment dat
c c pentru un
ă i individ sau un
t grup, cărora
d a aceste fapte le
e ţ determină
i comportamen-
e e tul (K. Levin).
c i
h Canal de
i ş comunicaţie =
l i traseu struc-
i turat de natura
b d fiziologică
r e (sau tehnică)
u prin care se
e transmit
b v mesaje
a i informaţionale
z t cu o anumită
a a viteză.
t r Analizatorii
s a rabeta-cism);
u n alterarea şi
n a omiterea
t l sunetului „c",
e iar în cazul
c înlocuirii lui
o d „c" cu un altul
n e pe care
s logopatul îl
i c articulează
d o fără greutate,
e m este
r u paracapacism.
a n
ţ i Capacitate =
i c sistem de
a însuşiri
î ţ funcţionale şi
n i operaţionale,
e în uniune cu
p . deprinderile,
s cunoştinţele,
i C experienţa
h a necesară, care
o p duc la acţiuni
l a eficiente,
o c performante.
g i Spre deosebire
i s de aptitudine,
a m care reprezintă
numai un
c = segment al
i capacităţii,
b (
e v
r e
n z
e i
t
i b
c e
ă t
a
d c
r i
e s
p m
t -
p
c a
a ransmisă, în
c d unitatea de timp
e e de către
a analizator, în
s a calitatea sa de
t d canal de
a m comunicaţie. Ea
i este diferită
s s pentru fiecare
e i analizator, dar
e nedepăşind
d aproximativ 10
e = biţi, limită peste
m care recepţia
o c senzorială este
n a tulburată. In
s n genere este
t t capacitatea unui
r i sistem de
e t recepţionare şi
a a transmitere a
z t informaţiei
ă e
Caracter =
n d ansamblul
u e însuşirilor psihi-
m ce pentru
a i individ. Apare ca
i n nucleu al
p f personalităţii
r o întrucât exprimă
i r partea profund
n m individuală, cât
a şi valoarea moral
f ţ personală.
a i Caracter, profil
p e psi-ho-moral
t evaluat după
e d consistenţă şi
. e stabilitate. Se
t admite azi că
C e
achiziţiile
a c
datorate
p t
mediului,
a a
educaţiei,
c t
experienţei şi
i ă
t efortului
a ş personal, grefate
t i pe temperament,
e t de care ele sunt
i t le, deprinderile
n u nu sunt niciodată
d r contractate în
i a mod pasiv,
s r subiectul partici-
o e pând la acestea
l a activ.
u Cunoaşterea ca-
b c racterelor are loc
i a prin observare
l r directă.
e a
, c Caracterologie
c t = studiul
o e caracterelor şi
n r îndeosebi
t u clasificarea lor
r l după anumite
i u criterii,
b i integrându-se în
u f psihologia
i i diferenţială.
e e Şcoala franco-
c olandeză
î ă (Heimans şi
n r Wiersma), ca şi
u aceea a lui C.G.
m i Yung, susţine că
o i toate caracterele
sunt susceptibile
d n
de reducerea la
d
opt tipuri, care
e i
se combină celor
s v
trei factori
e i
fundamentali ai
n d persoanei
ţ . umane: emo-
i A tivitate,
a t activitatea şi
l i răsunetul. Psiho-
l t logia utilizează
a u datele
d biografice, ob-
c i servaţia directă
o n şi testele
n i (chestiona-

6
1
rele - Catalepsie prognoze
psihodiagnostic) = stare asupra evolu-
pentru a analiza anormală, ţiei Catatonie =
caracterele. constatată subiectului şi sindrom complex
în sistemul a care cuprinde
Carenţă hipnotic şi posibilităţilor tulburări
afectivă = vezi în cazul sale de psihomotorii şi
avitaminoză unor ma- adaptare perturbări
afectivă ladii socială. neurovegetative
psihice sau (se întâlnesc une-
Cariotip = somatice, Catatimie = ori în boli
ordonarea care constă modificarea infecţioase,
sistematică a din subită a encefalite, dar
cromozomilor lentoarea, stărilor mai ales în
dintr-o celulă aşa inerţia şi afective către schizofrenie. Se
cum au fost una din caracterizează
lipsa de
fotografiaţi sau extreme, fie printr-o stare de
indepen-
ordonaţi după depresiune,
denţă a pasivitate,
imaginea tristeţe,
activităţii negativism
microscopică. apatie, fie
musculare euforie, (refuzul de a
Deoarece forma şi psihice. vorbi, de a
exuberanţă.
şi numărul Subiectul mânca), dar şi
cromozomilor are o prin acte de
sunt o caracteris- figură de violenţă, furie
tică a speciei, ceară, care îl fac
cariotipul este un înţepenit, periculos pentru
criteriu de cu mutism anturajul său.
apropiere şi este Această stare
genetică a incapabil poate fi
speciei. de acţiuni trecătoare,
precis periodică,
Catabolism = orientate şi cronică.
termen ce bine Etiologia este
desemnează coordonate ipotetică; ar fi de
global procesele . Este origine
de dezasimilaţie simptom al psihologică, ca o
opuse celor unor retragere din
asimilatorii. focare de realitate,
Predominanţa demenţă, asemenea autis-
acestui proces isterie. mului. După alţii
condiţionează ar fi de origine
aspectele organică.
Catamnez
astenice (Viola, Terapeutica:
ă = termen
Knetschmer), neuroleptice sau
folosit în
dar în plan com-
psihiatria şocul electric.
portamental dă
infantilă,
mare
menit să Categorie =
excitabilitate,
călăuzeasc fiecare ştiinţă îşi
sensibilitate şi
ă terapia şi are categoriile ei
activism.
să permită de concepte, la
care face mereu un efect de este însăşi
referire în destindere. c inteligenţa de a
investigaţii şi Această Cauzalitat căuta şi alţi
interpretări. In metodă e = sistem factori în afara
psihologie, c. oferă de cauzelor care
ocupă acţiunea, subiectului investigaţii au determinat
funcţia, ocazia de , analize, un caz.
procesul, starea, a-şi des- practici
informaţia, cărca centrate pe Cauză
energia cazuri indi- internă =
structura,
pulsională, viduale, iar motivul intern,
însuşirea, etc.
investită în datele şi care deşi
Prin gene-
experienţa învăţămint implică
ralizare, orice act
traumatiza ele extrase asimilarea
psihic, inclusiv
ntă. din studiul unor condiţii
percepţiile şi lor să
reprezentările, externe,
servească declanşează
schemele motorii la înţele-
sau verbale, acţiuni ca un
gerea şi
devin determinant
diagnostica
categoriale. direct şi
rea,
imediat.
rezolvarea
Catharsis = (gr. unor noi
katharsis - Cavitate de
cazuri.
purificare); rezonanţă =
Medicina
operaţie de modernă cavitatea în
descărcare şi apreciază care are loc
eliberare, după că nu fenomenul de
sensul originar, există boli rezonanţă
datorat lui în genere, (rezonator). Ea
Aristotel, care ci numai nu creează
constatase că bolnavi sunetele, ci
identificarea individuali. doar întăreşte
dintre spectatori în acele armonice
şi personajele psihologia cu frecvenţe
teatrale duce la diferen- apropiate de
efecte de ţială, frecvenţa sa
purificare, de pedagogică caracteristică;
relaxare. S. şi prin aceasta
Freud renunţă la industrială, timbrul
hipnoză şi metoda sunetului
propune metoda cazului complex este
psihanalitică, în dobândeşte modificat de
care fenomenul o tot mai rezonator.
şi metoda ocupă mare Când două
un loc central, extensiune. cavităţi de
căci aducerea în J. Piaget rezonanţă sunt
conştiinţă şi arată că în cuplate între
analiza con- conceptul ele rezultă un
flicteor, a de singur rezo-
tensiunilor cauzalitate nator cu două
nervoase, produc
încăperi care patologia pedagogică şi
se influenţează mentală este industrială.
reciproc. Caz = c.l. cel ce are
Acesta este şi abstracţie Q.I. între 71 Cecitate psihică
metodolo = pierderea
cazul cavi- şi 84%, căci
gică, con- reprezentărilor
tăţilor simptomele
stând în
faringiană şi observate optice, fapt care
izolarea
bucală, sunt duce la nerecu-
unui
principalii intermediare noaşterea
individ,
rezonatori ai între nevroză vizuală a
considerat
aparatului şi psihoză. obiectului. Se
reprezenta
fonator. Pentru Personalităţil datorează unei
tiv dintr-o
producerea categorie e limită fiind leziuni
vocalelor, bine extrem de occipitale, cu
cavităţile delimitată. labile, sediul în
bucală şi Metoda fragile, nu circumvoluţiunil
faringiană pot cazului a este indicat e 2 şi 3 din
căpăta variate fost iniţial tratamentul emisfe-rul
configuraţii; folo-sită psihanalitic. dominant (Dr.
odată cu în Aurelia Sârbu).
schimbarea de medicină, Cazuistică = Pentru cei care
formă şi apoi a sistem de nu citesc în
volum se dobândit o investigaţii, Braille există
schimbă şi largă analize şi „ortofoane" care
sunetele răspândire practici convertesc
proprii ale în ştiinţele centrate pe literele în
cavităţilor. sociale şi cazuri sunete, precum
Când unele umane, particulare şi „maşină de
armonice ale creându- (individuale) citit" (Kurzweil
sunetului se o , rezultatele Reading
produs de disciplină extrase din Machine -
laringe sunt a analizei studiul K.R.M.).
întărite la de caz. cazurilor
anumite servind pen- Cefalee =
frecvenţe Caz tru durere acută de
caracteristice, limită = înţelegerea cap provocată
sunetul devine subiect ce şi rezolvarea de surmenaj,
articulat; se situează unor noi intoxicaţie şi
aceste într-o cazuri. diverse maladii
frecvenţe se zonă de Metoda care afectează
numesc frontieră a cazului nervii cranieni.
formanţii două clase dobândeşte o
vocalei, care sau a două tot mai mare
sunt diferiţi de stări extensiune
la vocală la psihologic în psihologia
vocală. e. în diferenţială,

6
3
Cenestezie = Cenzură = ştiinţific în tăţii în vederea
ansamblul funcţia vederea optimei lui
sensibilităţii intelectului culegerii de organizări şi
viscerale, ducând şi a con- noi optimizări.
la o imagine a ştiinţei informaţii, a
mediului intern, morale, prelucrării Cercetare
exprimată constând şi verificării operaţională =
întotdeauna din lor şi a disciplină
printr-o stare aprecierea formulării metodologică şi
organică plăcută critică a de noi aplicativă, care
sau neplăcută. tendinţelor, cunoştinţe
urmăreşte să
Are rol de bază ideilor şi ştiinţifice
stabilească
senzorială pentru actele sau a
indici, criterii de
conştiinţa de comportam stabilirii
eficacitate
sine. entale. Prin unui adevăr.
maximă a
c. se Se
detaşează proceselor ce se
Cenestopatic = apreciază o desfăşoară într-
tulburare a selecţie în cercetarea
ştiinţifică un domeniu de
cenesteziei (a câmpul activitate şi să
sensibilităţii fun-
variantelor elaboreze
viscerale) damentală
şi alterna- procedee
caracterizată prin privind
tivelor raţionale de
apariţia unei stări îmbogăţirea
motivaţion organizare a
organice penibile ştiinţei şi
ale şi cea aplicată, activităţii în
(furnicături, intelectuale general. Ea are
arsuri) generale vizând
. Este şi un controlul, mai multe etape
sau localizate. mecanism prin mij- „ultima fiind
Dacă nu li se de apărare loace luarea deciziei
poate găsi semne a celui ce ştiinţifice, a pe baza
obiective controlează unui rezultatelor
somatice, ele şi supune domeniu al cercetării şi
relevă o psihopa- trăirii
tie sau un reali- aplicarea în
conştiente practică a
simptom al unei pulsiunile
nevroze astenice. măsurilor ce duc
şi la sporirea
tendinţele eficacităţii
Centru nervos = de origine activităţii.
nucleu format incon-
din grupe ştientă. Cerebel =
neuronale situate
în zona cenuşie a formaţiunea
Cercetare encefalului si-
sistemului = formă
nervos central, tuată dorsal în
superioară porţiunea
ce realizează a activităţii
integrarea unor inferioară a
de trunchiului
informaţii de un investigaţie
anumit fel şi cerebral.
desfăşurată Participă la
îndeplineşte o sistematic
funcţie specifică reglarea fină a
şi tonusului
în reglaj. organizată muscular al
respiraţiei, digestiv Chestionar este însoţită de
tensiunii care au rol = metodă ticuri şi grimase
arteriale, de care constă repugnabile.
metabolismului modificare în Apare în
glucidic. a administrar contextul
compoziţie ea unei encefalopatiilor,
Cerebral = i chimice a serii de ca o perturbare
persoană la care sângelui şi întrebări cronică sau
predomină viaţa lichidelor care se acută, în urma
intelectuală, din orga- succed unei infecţii
cerebralul nism. conform care atinge
corespunde logicii straturile cenuşii
sangvinicului lui interne a ale encefalului.
Hipocrate. cercetării Este combătută
unor medical şi
Certitudine = indivizi, totodată prin
siguranţă în având drept tehnici speciale
veracitatea unui scop de reeducare a
fapt de dezvăluirea mişcării
cunoaştere. unei opinii, voluntare.
Implică o de- trăsături de
per-
monstraţie care Cibernetica =
sonalitate
nu lasă nici un disciplină
etc.
loc pentru metodologică
întrebările
îndoială sau concepută de
trebuie
eroare. Opusă Nombert Wiener
astfel
oscilaţiilor (1948) ca ştiinţă
formulate
aleatorii. C. se încât să a procesului de
susţine obiectiv permită comandă şi con-
şi subiectiv prin răspunsuri trol în sistemele
convingere. adecvate. tehnice, în
organisme vii şi
Chemorecepţie Choree = în sistemele
= modalitate maladie sociale. Toate
senzorială prin nervoasă sistemele
care se întâlnită complexe şi
semnalizează mai ales la hipercomplexe),
modificările inclusiv omul,
copii (C.
chimice din constituie
Syderman)
mediul extern obiectul c. din
manifestată
sau intern perspectivă
prin mişcări
exemple: informaţională.
anormale,
externă: Cuprinde
dezordonat
sensibilitatea principiile
gustativă, e, ne-
ritmice, investigaţiei şi
olfactivă analizei, prin-
internă: prin agitaţie
globală, cipiul conexiunii
chemoreceptării inverse (feed-
din aparatul haotică
neîncetată. back-ului), cât şi
circulator şi
Deseori metoda
analogiei. sinusoidal coordonări recunoaştere,
Priveşte patru ă, cu verbo- integraţi într-o
aspecte: • alternanţe acustice, strategie a
informaţional, • între stări optice sau lecturii, în citire
sistemic, • de active, de se constată o
reglare şi • de euforice şi coresponde cotă de discifra-
strategie a depresive nţe între bilitate a textului
jocului. (atonie). modele şi un indice de
Psihologia acustice şi predic-tibilitate
cibernetică Circumvo cele grafice ce urmează.
abordează cu o luţie = ale cuvinte- Real, percepţia
metodologie (îndoitură) lor, grafică
cibernetică şi ; zonă a posedând devansează
psihologică, suprafeţei semnificaţii. înţelegerea şi
funcţionalitatea corticale Constă din oferă bază
şi evoluţia delimitată perceperea pentru aceasta.
proceselor prin grafo- Atât
psihice, adâncituri, verbală şi superficilita-tea,
ireductibile la plieri, şi înţelegere, cât şi
mecanismele lor care în timp ce profunzimea
fiziologice în amplifică scrisul este lecturii sunt de-
diferite etape ale întinderea o codare de pendente de
activităţilor şi la analiză la măsura angajării
umane în posibilitat sinteză, operaţiilor
structura ea citirea este intelectuale.
ierarhizată şi funcţional o deco-
e ale
relativ stabilă a dificare ce Citire
creierului.
personalităţii. evoluează dinamică,
Delimiteaz
de la rapidă
ă ariile şi
Ciclotimie = sintetic la (tahilectură)
deţine
dispoziţie analitic. = o tehnică
relative
constituţională Pentru destinată
specializăr
spre o evoluţie cititorul ameliorării
i; c. mai
tehnico-afectivă exersat lecturii la
importante
ciclică, textul nivelul celor trei
determinat
devine parametri de
e sunt
reduntant, bază: viteză,
delimitare
întrucât el înţelegere şi
a de
nu mai ur- memorare. Cel
scizuri.
măreşte mai dificil de
asemenea ameliorat este
Citire = viteza de
acţiune începătorilo
r literă cu lectură.
anterioară înţelegerea
şi comple- literă, ci
poate fi sporită
mentară identifică
prin
scrierii; cuvinte şi
familiarizare cu
este o propoziţii
un anumit gen
activitate după
de materiale
condi- anumite
scrise,
ţionată de indici de memorarea prin
notarea ideilor principale, a paragrafelor,
6
5
capitolelor, pe structurile existenţei urmează la
măsura şi cu culte, catedră lui
parcurgerii lor. eveniment calificate ca Flaurnay, iar în
Prin diferite ele celula- civilizate. 1912, împreună
tehnici şi re, cu psihologul
exerciţii se dimi- îndeosebi Claparede Pierre Bovet,
nuează diferite legate de Eduard = a înfiinţează
tulburări ale numărul, trăit între cunoscutul
vitezei: tendinţa morfologia 1873 -1940, Institut de ştiinţă
întoarcerii la şi 29 şi educaţie „Jean
textul deja modificăril septembrie; Jacques Rou-
parcurs, tendinţa e psihopedag
de subvocalizare cromozomi og şi medic
(articulare în lor. elveţian. Şi-
gând sau în a făcut
şoaptă) însoţită Civilizaţie studiile de
de o vibrare a = grad de medicină la
laringelui sau culturalizar Leipzig,
mişcarea e a vieţii unde a
buzelor, cât şi sociale. cunoscut pe
tendinţa de întrucât W. Wund,
urmărire cu apoi la Paris
civilizaţia
unde a
degetul a rându- presupune
cunoscut şi
rilor de cuvinte. concretizar
colaborat cu
Se ajunge astfel e,
A. Binet.
la lărgirea obiectivare
întors la
câmpului vizual şi
Geneva, a
activ, fiind legate generalizar iniţiat un
mai multe e a curs despre
cuvinte prin valorilor, senzaţii în
sens. Dacă un ci- termenul 1899, iar în
titor cult citeşte se 1901,
circa 300 de identifică împreună cu
cuvinte pe minut frecvent cu Th.
(60 de pagini pe cultura Flaurnoy,
oră) prin c. d. r. materială, şeful
se poate citi de dar implică catedrei de
3-10 ori mai şi psihologie
repede. prelungiri experimen-
în sfera tală a
Citogenetica = existenţei Universităţi
ramură a spirituale i, a
geneticii care şi se întemeiat
studiază exprimă în „Archi-ves
procesele comporta- suisses de
ereditare în mente psychologie
corelaţie cu adecvate ". în 1908 îi
sseau", care a care expri- e = Clasă =
acaparat tot ceea ma la 29 capacitatea categorie de
ce a fost mai bun sept. 1940: de a elemente reunite
din munca lui „Niciodată înţelege şi prin trăsături
Claparede. A fost ca acum, prevedea comune. Clasă
printre fondatorii golul pe clar şi şcolară, unitate
Biroului Inter- care 1-a relevant de bază a şcolii,
naţional de lăsat nu mi evenimen- formată dintr-un
Educaţie, şi s-a părut tele în baza număr de elevi
primul său mai mare". unei gândiri de aceeaşi
director. Ca realiste şi vârstă, care
psiholog, s-a Claritate perspicace. studiază după
realiat direcţiei = calitate a Un alt sens, aceeaşi
experimentale senzaţiilor cu aceleaşi programă, cu
psihologiste şi a şi per- efecte de aceeaşi
susţinut metoda cepţiilor de prevedere profesori, în
testelor, a reflecta limpede a aceeaşi sală. C.
combătând unele unor îndeplineşte o
distinct şi
evenimente, multiplă funcţie
exagerări ale relevant
obţinută instructiv-
freudismului şi anumite
însă prin educativă,
ale gestal- însuşiri şi
prognoză, supunând elevii
tismului. Ca structuri,
iluminări unui proces de
pedagog a militat permiţând spontane, socializare,
pentru o astfel o transă sau stimulându-i la
pedagogie certă alte dotaţii cooperare şi la
experimentală, recunoaşte ce se acomodarea cu
bazată func- re a lor. W. pretind a fi viaţa în colectiv,
ţionalist pe Wurndt a supranatu- la comunitatea
psihologia deosebit rale. Acest de interese.
experimentală a pragul sens este Experienţa pe-
copilului. intensităţii apropiat de dagogică
Lucrarea de pragul cel de recomandă o
„Psihologia clarităţii. premoniţiun cunoaştere
copilului şi în e. temeinică şi la
Pedagogie accepţiune zi a naturii şi
experimentală" a specificului cla-
scrisă în 1909 (în carteziană sei.
traducere se
românească foloseşte Clasificare =
1924 - prof. pentru a proces de
Emerit dr. caracteriza stabilire a clase-
Victoria C. gândirea şi lor de obiecte şi
Petrescu şi prof. conştiinţa. acţiuni sau de
de lb. franceză Zona con- concepte după o
Elvira Balmuş) ştiinţei schemă de
se află acum la clare este distribuţie,
ediţia a IX-a, întotdeaun bazată pe
postumă şi a restrânsă. anumite criterii
refăcută de de esenţialitate,
Pierre Bovet, Clarviziun genealogie, etc.
După J. Piaget considerat depăşirii unui tendon.
este o activitate şi o dis- incompatib Este întâlnită în
permanentă a poziţie ilităţilor leziunile căilor
gândirii ce afectivă afective şi piramidale şi are
realizează inte- colectivă, întâmplăto importanţă în
grări la diverse un are. clinica
niveluri. Forma microcli- psihiatrici în
superioară a mat psihic. Clinic = stabilirea
clasificării este Pentru calificarea diagnosticului
sistematică, aceasta metodelor diferenţial. în
bazată pe este de in- logopedie este
ierarhizare, nu necesară vestigaţie vorba de
numai a adoptarea psihice, repetările de
obiectelor, ci şi a motivaţiei bazate pe silabe, sunete
relaţiilor. de grup de observaţii sau cuvinte în
către directe vorbirea
Clastomanie = individ şi asupra copilului cu
înclinaţie reglarea pacientului logonevroză
patologică spre în joc,
relaţiilor (bâlbâială), care
distrugerea activităţi,
de grup de apare pe un fond
convorbiri
sistematică a valori emotiv labil, în
de vârstă
tuturor obiecte- morale şi urma unei
infantilă (J.
lor întâlnite. profesiona tensiuni
Piaget) sau
Simptom al le în emoţionale, a
Ia orice
psihozei mania- scopul unei labilităţi
vârstă
co-depresive sau psihoafective, a
asupra
al idioţeniei. com- unei boli.
portamentu Adesea acestea
Climat psihic = lui în au loc în urma
aspectul global muncă. Se unor blocaje de
al câmpului deosebeşte scurtă durată la
psihosocial are de metode începutul
sens de statistice vorbirii. La cei
atmosferă sau de mici se întâmplă
spirituală sau de laborator. chiar când nu
„mediu psihic" pot pronunţa
în cadrul Clonic = toate sunetele
grupului social (grecescul sau unele cu-
contează: • klonos - vinte mai lungi,
structura şi agitaţie); când „se
funcţionarea apariţia încurcă" re-
grupului; • spontană petând fie
compoziţia şi sau câteva silabe, fie
interacţiunile provocată a cuvântul întreg.
grupului; • unor
personalitatea şi trepidaţii Coardele
comportamentul ritmice, ca vocale =
individului. în urmare a vasomotricitatea
general, acest alungirii laringelui; la om
termen poate fi bruşte a are un grad de
perfecţionare funcţional muşchiului fine ca ale altor
care nu există la consi- cordal este muşchi şi care
animale. Larin- derabil, extrem de impresionează
gele uman, cu are nevoie fină, prin bogăţia
muşchiul său de o terminaţiile aparatului
vocal -organ cu reglare nervoase nervos de
un înalt grad de circu- motrice ale recepţie.
diferenţialita-te latorie muşchiului
şi cu un perfectă. vocal sunt
randament Intervenţia cu mult mai
66
Structura foarte transcriere (alergându- ă şi acea care
fină a a se semnele presupune că a
terminaţiilor ner- mesajelor cele mai fost obţinută de
voase motrice se dintr-un potrivite un copil mediu,
explică prin alfabet pentru de aceeaşi vârstă
necesitatea de iniţial, în transmisie), cronologică, la
adaptare a alfabetul pentru ca în aceleaşi probe
corzilor vocale la propriu final, la psihometrice.
variaţiile sistemului nivelul Acest coeficient
continue ale de central al este multiplicat
limbajului uman. transmisie. sistemului, cu o sută spre a
Tripla funcţiune Limba să se reali- se evita
a muşchiului reprezintă zeze zecimalele.
corzii vocale cel mai operaţia de
_ vârsta
(fonatorie, perfecţiona decodare,
de dezvoltare
respiratorie şi t şi bogat de y.D. = ----------------------------
sfinc-teriană) sistem de extragere a x 100
explică numărul coduri. mesajului vâr
mare de plăci informaţion sta
motrice. în Codare = al din rea
concluzie, nervul operaţie de ultimul cod. lă
recurent se traducere, Decodarea
întinde în evantai înţelegere presupune o
în muşchiul a unui serie de
cordal, unde se mesaj operaţii în
ramifică şi dă informaţio sens invers
bogăţia de ele- nal în recodărilor
mente nervoase, cadrul succesive.
de o mare unui
diversitate în sistem Coeficient
terminaţiile lor. oarecare. de
Acest prim dezvoltare
Cod = sisteme cod este (Q.D.) =
de corespondenţă adesea raport între
între elementele supus nota
mesajelor. Codul operaţiilor obţinută la
asigură în- de o scară de
ţelegerea şi decodare dezvoltare
psihomotor
Coeficient de psihice pur grupuri a de sine, im-
inteligenţă (QI) cognitive, sociale ce
= raport independe au unitate
dintre vârsta nt de de acţiune
mentală a unui motivaţie, şi scop, cât
copil intenţii, şi
(apreciată prin tensiuni, coeziunea
metoda voinţă. acestora.
testelor) şi Psihologia După
vârsta sa reală: cognitivă psihologul
_, are drept Panait
obiect de Golu,
vârsta studiu grupul cu
mentală mecanisme un triplu
Q.l. = --------------------
le gândirii, sens -
x 100 cadru,
v datorită
cărora se factor şi
â
elaborează destinator
r
al educaţiei.
s cunoştinţe
t După M.
de la
a Zlate: grup
percepţii,
constituit,
memorie şi
r având
e învăţare,
structură şi
a până la destinaţie
l formarea educativă.
ă conceptelo
Altfel spus, r şi a Coleric =
raportul dintre raţionamen tip
nota obţinută la tului logic. temperame
un test şi nota ce Pe baza ntal,
se presupune a fi testelor puternic,
obţinută de cognitive neechilibrat
cineva la nivel (testele de , excitabil
mediu, de nivel şi de
aceeaşi vârstă, la şcolar), personalita-
acelaşi test de care te,
inteligenţă. în permit caracterizat
mod normal, evaluarea prin
vârsta mintală cunoştinţel relativă
corespunde cu or unui slăbiciune a
cea cronologică subiect, se inhibiţiei, o
(Q.l. = 100), iar pot face puternică
deficientul aprecieri emotivitate
intelectual calitative şi nevoie de
începe sub 70%; în vederea acţiune, de
cea superioară selecţiei reacţii
peste 130%. imediate.
profesional
e. Adesea
Cogniţie = apare
ansamblu actelor nestăpânire
Colectiv =
pulsivitatea, Combinat anatomice zgomotoasă şi
agitaţia, orică = (buzele, hipotonie
nerăbdarea, une- posibilitat pleoapele prelungită.
ori chiar ea a nenu- etc.)
depresie, mărate
înclinaţia spre variante Comiţialit
stări de alarmă de ate =
exagerată. construcţi (epilepsie);
Trăsătura e şi recon- maladie a
dominantă a strucţie encefalului,
colericului este intelectual datorită
mai puţin mânia, ă (la unor
cât vivacitatea nivelul descărcări
reacţiilor sale, grupărilor neuronale,
exuberanţa. operaţiona cu expresie
Deseori se le, specifică,
constată o formale, paroxistică,
evoluţie dublă, implicând apar în
sinusoidală, cu urmă unor
identitate,
ascensiuni şi
inversiune traumatism
căderi ale ca-
, negaţie, e, tumori
pacităţii de lucru
recipro- sau altor
cu oscilări între
citate). J cauze. Are
entuziasm,
Piaget mai multe
temeritate şi
admite forme
stare de
abandon, posibilitat (unele pe
decepţie. în ea unor fondul
dependenţă de operaţii de pierderii
semnificaţiile acest fel conştiinţei)
activităţii lor, de către 11- bolnavul
idealul de viaţă 12 ani, prezintă o
se pot afirma ca care, către fază tonică
oameni ai 14-15 ani de rigidi-
marilor idealuri, capătă un tate
iniţiative, caracter motorie,
capabili să se nou, urmată de
concentreze fundament o fază
maximal în al, clonică
acţiuni de lungă distingând însoţită de
durată. Sunt ex- u-se mişcări
travertiţi, foarte combinaţii bruşte şi
comunicativi, operaţiona dezarticul-
orientaţi în l-logice şi ate. Ultima
prezent şi viitor. imaginativ fază,
După descrierile e, libere. stertoroasă,
bibliografiei, au încheie ac-
fost colerici I. L. Comisur cesul
Caragi-ale şi L. ă = punct epileptic
Rebreanu. de unire a prin
două părţi respiraţie
Comoţie care poate insatisfacţii realizează prin
cerebrală = exista sau eforturi
sindrom cauzat împreună nerealizări, orientate în
de traumele cu la un loc, a domeniul iniţial
craniene, altceva; unei deficitar, fie
manifestat prin care se decom- prin efort
pierderea împacă cu pensări. La îndreptat asupra
cunoştinţei şi ceva; o deficienţii unui alt
asociindu-se cu funcţie senzoriali domeniu în care
tulburări (calitate) se dezvoltă subiectul
somatice ce se care se compensat încearcă să
pot finaliza cu poate oriu, până obţină rezultate
moartea. exercita la cele mai excepţionale. C.
simultan înalte se poate realiza
Comparaţie = cu nivele, fie în formă
operaţie prin altceva; organele de conştientă, fie
care se stabilesc care simţ valide. inconştientă.
asemănările şi
admite Transferul
deosebirile din-
soluţii; compensat Competiţia
tre lucruri, fiinţe
potrivire or, al cărui aferentelor =
sau idei. Cuvânt,
între două concept a proces neu-
expresie sau
enunţuri fost rofiziologic cu
noţiune care
(caractere precizat de desfăşurare
serveşte pentru a
compara ceva. ) care nu A Adler, D. spaţiotem-
Deci, asocierea se exclud Damaschin porală, care stă
a doi termeni reciproc. , a fost la baza verigii
(obiecte, asociat în aferente a
persoane, Compens viaţa psi- procesului
acţiuni) cu aţie = hică cu perceptual.
scopul reliefării proces de semnificaţi Constă în fil-
unor însuşiri contraba- a unei legi trarea
asemănătoare. lansare a de bază. aferentelor
unei Compensaţ venite pe
Compatibil = deficienţe, ia se diferite căi,

68
la acelaşi centru în e din forme, având
nervos, unele raporturi punct de în vedere că în
fiind lăsate să interpers vedere competiţia
treacă mai onale. S- competiti intergrupurilor
departe, altele a v decât în are loc
nu. demonstr competiţi cooperarea.
at că în a
Competiţie = ra- interindi- Complex =
situaţie care porturile viduală. (termen
apare în in- integrării Psihologi introdus de C.
teriorul unui în i însă fac G. -^hing)
grup cu privire grupuri distincţie desemnează o
la o sarcină, se obţin între totalitate de
privind rezultate aceste trăiri şi trăsături
performanţele superioar două
personale, cu un Copilul se Complex ambianţă, de
fond foarte retrage în ul lui asemenea,
intens, declanşate sine, se Oedip = obiectiv-
de evenimente, izolează ataşament observabili
situaţii, relaţii şi se ul psihic, (echivalent al
umane, care au consoleaz erotic al termenului de
un caracter ă cu mici copilului behavior). P.
frustrant. Se realizări. pentru Janet introduce
creează o Uneori părintele termenul de
structură dinami- însă, de sex „conduită" cu o
că inconştientă, unele semnificaţie
opus,
înzestrată cu perso- mai complexă.
considerat
mecanisme de nalităţi Comportament
a fi
autoreglaje la puternice ul depinde atât
pozitiv, iar
nivelul întregii se de individ, cât
alternativa
personalităţi, o mobilizea şi de mediu şi
opusă,
sursă de ză în acti- are întotdeauna
dezechilibru vităţi ataşament
ul faţă de un sens: de
(emoţii, atitudini tenace de
părintele satisfacere a
conduite cu autoperfe
de acelaşi trebuinţelor, de
caracter cţionare,
sex este reducere a
conflictual, com-
considerat tensiunilor (C.
rezultând din pensând
negativ. L. Huli).
situaţii sociale, inferiorita
mai ales tea şi După unii
familiale). îndepărtâ autori, în Comportamen
nd condiţii t aberant
descuraja anormale, (deviant) =
Complex de
rea. poate fi care se abate de
inferioritate = o
Familia sursa unor la normele
formă frecvent
are nevroze, a acreditate de
întâlnită la copii
obligaţia homosexu sistemul social,
şi adulţi, deri-
să creeze alităţii. (S. mergând până
vată din relaţiile
un climat Freud). la conflict
interindividuale
favorabil social şi cu
şi familiale
stimulării Comporta valorile
(copil-adult,
pozitive ment = culturale.
adult-adult)
în ansamblul Incapacitatea
subiectul
dezvoltar reacţiilor de a-şi rezolva
devenind
ea adaptative, propriile
conştient de
copilului. contradicţii, o
unele slăbiciuni, obiectiv
conduită
neîmpliniri, observabil
repetitivă şi
nerealizări. e, pe care
anxioasă care
Sentimentul de orice
deranjează pe
inferioritate organism
cei din jur. Este
provoacă reacţii prevăzut specifică în
de compensare cu sistem psihastenie,
ineficiente. nervos le nevroză
Efectele acestui execută ca obsesivo-
sentiment sunt răspuns la fobică.
deprimante. stimuli din
Abaterile cu sens zumă mai obsesie. S. ii, în care un loc
negativ- ales la Freud - deosebit revine
antivaloric de descrierea „formaţiun componentei
tipul delicventei, fenomene- i de conştiente,
vagabondajului, lor psihice compro- gândirii. Paralel
negativismului, în baza mis, cu comunicarea
malformaţiilor intuiţiei, pulsionale, verbală se pot
caracteriale şi fără a pre- suficient utiliza mijloace
chiar al psi- tinde de neverbale cu
hopatiilor explicarea puternice funcţie de
reprezintă devieri lor. pentru a se semnalizare;
moral- plasa atitudini
caracteriale, iar Comprehe deasupra posturale,
psihologia principiulu mimico-
nsiv =
socială a i plăcerii". gesticulaţie,
(comprehe
educaţiei acordă care pot să
nsiune);
interes studiului Comunica însoţească şi să
care
etiologic şi re = comple-menteze
înţelege
preventiv al ca. transmitere
uşor; de a comunicarea
a verbală
Comprehensiun pătrunde
(intenţion (limbajul
e = sinonim cu conţinutul
ată sau nu) ectosemantic).
înţelegere unei
de
(franceză) în probleme.
informaţii, Comutativ =
sensul de mesaje,
Compulsi funcţie a
cuprindere (în destinate să
germană: une = sistemelor de
influenţeze reflexie de a
„Verstehende constrânge
re internă persoana răspunde
Psyholo-gie"). „receptor".
Are sensul de de tip schimbărilor
obsesional, Se produce din ambianţă şi
psihologie intro- o acţiune
specţionistă care obligă a-şi adecva
la o asupra lui comportamentul
(Dithey şi şi un efect
Spenger). Se re- conduită la acestea. Se
repetitivă; retroactiv presupune un
are asupra reflex la
semnificaţi persoanei ambianţă,
a unui emiţătoare constând în
sindrom (feed-back) deplasarea aten-
patologic; care la ţiei de la un
dacă nu rându-i obiectiv la altul;
este este reorienta-rea
exercitată, însufleţită, promptă a
duce la o în atenţiei de la o
creştere a comunicar activitate la
angoasei. ea alta, ce
Are uneori interumană intervine subit.
un caracter , limbajul
demoniac se bazează
şi este în pe procese
fond o psihomotor
Conativ = Concept = tă prin vizual-auditivâ.
(conaţie); instrument continuitat Practica şi tera-
desemnează intelectual e, unitate. pia logopedică
latura pulsională (noţiune) Senzaţiile, probează
de tendinţe, efort, percepţiile concretismul
întreţinere Concepţie reproduc activităţii.
energetică; = concretul
reuneşte afectivul ansamblu prin Condiţionare
cu voli-ţionalul. de vederi, imagini, reflexă
Ar fi opus idei cu iar (operantă) =
cognitivului privire la reprezentă- proces de
(non-cognitiv), probleme rile dispun formare a unui
uneori filosofice, de un grad nou reflex, a
înţelegându-se ştiinţifice, variabil de unei noi
doar volitivul literare, cu con- conexiuni
rupt de afectiv. cretitudine. nervoase prin
privire la
natură, la Logopedia asocierea
Concentrare = debutează repetată a unui
psihic,
latură a dinamicii stimul
societate în genere
proceselor
etc, cu o printr-un indiferent.
nervoase
interpretar grad Acesta din
fundamentale,
e unitară. variabil de urmă, fiind
constând în
concreti- întărit printr-o
revenirea
Concret = tudine, atât reacţie
excitaţiei şi
opus pe plan necondiţionata,
inhibiţiei iradiate,
la focarul iniţial. abstractulu psihic prin devine semnal
Neurofiziolo-gic i; ceea ce intuiţie al ei şi produce
este expresia reprezintă senzorială, aceleaşi efecte
focarului de o realitate cât şi prin ca şi stimulul
excitabilitate nemijlocită materiale necondiţionat.
optimă sau a , palpabilă; de per- (I. P. Pavlov).
dominantei. caracteriza cepere
7
1

Opusă cerut în e ale motorii, ceea ce

condiţionării condiţii procesului semnifică c
pavloniene fireşti ale învăţării. unitatea dintre intoxicaţie, infecţie, febră, alcoolism, numai în anumite limite, legea percep-
clasice, este activităţii psihic şi faptele etc. ţiei fiind relativă.
metoda de Conduită de com-
condiţionării învăţare. = (P. Janet) portament.
operante (B. Diversele activitatea Accentul se
Skinner), în care posibilităţi sau ac- pune pe modul
se asociază un de ţiunea sub de a se conduce
stimul întăritor condiţiona toate şi de a acţiona
cu o mişcare, o re re- formele: mintal şi motor
operaţie, încât prezintă intern- al subiectului
subiectul uman modele subiecti-ve într-o situaţie
obţine reflexul elementar şi extern- dată. în sfera
conduitei, spre adaptării conduitei şi
deosebire de oricărui tulburări de
comportament, sistem la tive, caracter.
sunt delimitate mediu. ciocniri de
atât reacţii tendinţe, Conformism =
obiective şi Confabul atitudini se asociază cu
observabile, cât aţie = opuse; atitudinea de
şi fenomene asocieri poate fi fidelitate faţă de
interne fanteziste doar de grup; acceptarea
subiective. şi absurde moment sau normelor
Procesele psihi- în este sociale, morale,
ce senzoriale, contextul persistent. de educaţie, ceea
intelective şi unei în anumite ce face să nu se
afective sunt relatări, în situaţii izoleze de
concepute ca scopul poate căpăta comunitatea din
fiind conduite acoperirii o formă care provine.
interne. După P. lacunelor dramatică, Noncon-
Janet, inteligenţa de provocată formismul este
memorie, de o
este o conduită un act de curaj,
sau în tensiune
internă şi voinţă, aspect
contextul intrapsihică.
mijlocită critic, ceea ce
unor Multe din
instrumental atrage adesea
tulburări aceste
(semne, pedepsirea celui
mintale.
simboluri) prin situaţii pot în cauză.
care subiectul fi depăşite
Conflict
întreţine relaţii prin opţiuni Confort
intern
cu lumea. Şi în favoarea spiritual = stare
(disonanţă
limbajul este un unor de echilibru şi
cognitivă)
sistem de tendinţe cu satisfacţie
=
conduită al semnificaţie rezultată din
luptă de
colaborării. tendinţe, superioară. acordul cu
de interese, E. ambianţa socială,
Conexiunea de mo- Claparede în condiţiile
inversă (feed- susţinea: absenţei
back; retro- „fiecare conflictelor. Are
acţiune) = satisfacere loc realizarea de
principiu de dorinţe sine
cibernetic care ascunde şi o nestingherită,
desemnează renunţare". într-un climat de
informaţia Sunt echitate,
inversă, provenită momente întrajutorare,
de la efector către inevitabile cooperare şi
receptor, (deci a în viaţa unei creare, umanism
efectului asupra persoane; şi înţelegere.
cauzei) şi poate fi
închegarea circui- manifest Confuzie
telor reflexe sau lent, cu mentală = stare
autoreglatorii, simptome patologică în
fiind principiul de care ideile sunt
de bază al dezordine a încâlcite,
trecătoare, dar cât şi unui grup
uneori durabile. Congenit denotativ, social. Este o
Se caracterizează al = are convergenţă de
prin tulburări ale apreciere semnificaţi opinii publice
lucidităţii a e lexică şi sau individuale.
conştiinţei, stări însuşirilor semantică
de obtuzie. Are , stabilă. Conservare =
loc funcţionarea dispoziţiil se realizează
deficitară a or, Consecven întotdeauna
percepţiei, posibilităţ ţă = printr-o
memoriei, ilor, decurgerea coordonare şi
gândirii, ceea ce maladiilor logică a constituie o
creează de origine unei condiţie
dezorientarea ereditară situaţii din obligatorie a
subiectului în sau din alta; ceea oricărei
timp şi spaţiu. naştere. ce respectă activităţi raţio-
Subiectul pierde cerinţele nale. J. Piaget -
datele corecte Conotaţi principiilor „orice
despre el (nume, e = un gândirii, conservare con-
ziua, localitate) legile şi
semn struită se
este rătăcit. Nu
lingvistic regulile de fundează
este o stare de
care se formare şi simplu pe
demenţă,
referă la transforma identitate".
subiectul făcând
un re într-un Conservarea
eforturi pentru a
ansamblu sistem este al II-lea
se redresa. Este
de obiecte deductiv. proces al me-
produsă de
care au Este o moriei
note trăsătură (păstrarea
comune. de voinţă informaţiei);
în sens şi caracter, este ceea ce
psihologi de face posibilă,
c, de largă convingeri ulterior,
circulaţie, ferme. recunoaşterea şi
conotaţia reproducerea.
constituie Consens = Contra
acel as- caracteristi conservării
pect al că a mne-zice este
semnifica relaţiilor uitarea.
ţiei unui de Anumite
cuvânt, ce cooperare persoane au
nu este şi instinctul de
comun interdepen conservare.
tuturor denţă, de
vorbitoril acord. Constanţă =
or unei Unitate de menţinerea
limbi. orientare în constantă a
Acel sentimente dimensiunilor
cuvânt, şi gândire structurii.
atât între Aceasta însă
conotativ membrii
Constelaţia congenital ihică = exercitată şi
aferentelor = e înzestrarea dinăuntrul
proces neu- morfologi ereditară şi subiectului de
rofiziologic cu ce şi dobândită a norme, idei,
desfăşurare psihofizio fiecărui in- intim asimilate
spaţio-tem- -logice ale divid şi care se
porală, care stă unui (persoană) bucură de
la baza verigii individ. exprimată autoritate, în
aferente a Unii prin înfăţi- viaţa socială
procesului de cercetători şare, legea
percepţie, care sintetizeaz reactivitate, constrângerii
constă în sinteza ă opt temperame este decisivă (E.
aferentelor tipuri nt, predis- Durkheim).
venite pe căi constitu- poziţie,
diferite la acelaşi ţionale (E. aptitudini Conştiinciozita
centru nervos. Pe Dupre), etc. te = atitudine ce
această bază se alţii trei se dezvăluie
realizează un tipuri Constrânge printr-un efort
fond aferenţial, re = depus de o per-
(Kretschs
peste care se determinar
ner) şi soană în
suprapune
C.G. Jung ea unei ac- vederea
oricând o nouă
doare ţiuni printr- desfăşurării
aferentă, a cărei
două: o presiune activităţilor la
valoare
introversi exercitată un nivel
funcţională va fi
une şi din exterior superior
momentană, va
extraversi în mod cantitativ şi
fi determinată de
acest fond. une. organizat calitativ, în
prin afara oricărei
Constituţie = Constituţ moravuri şi constrângeri, ci
ansamblu de ie opinii. din proprie
dispoziţii somatops Poate fi conştiinţă.
7
3
Conştiinţă = particularu determinată sinergie,
cunoaştere lui la de ceea ce complemen-
imediată pe care general, a precede taritate sau
fiecare din noi o întâm- adormirea. contrarietate.
are despre exis- plătorului Şi după
tenţa sa, despre la necesar. aceasta, Contagiune
actele sale, Ea conştiinţa afectivă =
despre lumea organizeaz nu este transmiterea de
exterioară şi ă datele abolită, ci la un om la altul
interioară. simţurilor are loc a unei stări
Epistemologie: şi ale conştiinţa afective de
„act cu ştiinţă" memoriei. onirică. Re- entuziasm,
care presupune Sunt mai laţia dintre depresiune,
reducerea multe conştiinţă şi alarmă, bucurie,
fenomenului la trepte ale psihismul teamă,
esenţă, a formei conştiinţei, inconştient îngrijorare, care
la conţinut, a ea fiind poate fi de se bazează pe
imitaţie şi formulează procă a succesiv pe mai
empatie. Este principiul stimulilor multe căi
frecventă în contrariilor prezentaţi senzoriale,
psihologia . In în acelaşi având efecte
maselor (în contrastul moment în pozitive sau
psihiatrie succesiv câmpul negative asupra
specifică are loc perceptiv. neuronului
isteriei). în creşterea Contrastul respectiv.
dezvoltarea acuităţii succesiv are Fenomenul se
psihică a senzoriale o sferă de întâlneşte la
copilului se faţă de întindere nivelul
produce trecerea stimulul ce neuronilor
mai mare
de la adult; este urmează la formaţiei
decât cel
o metodă de scurt reticulată, din
simultan.
modelare a interval, nucleii tala-mici,
Mecanismul
activităţii dar diferit hipocamp, cât şi
se explică
emoţionale a calitativ. In din ariile senziti-
contrastul prin
copilului. procesul de ve şi motorii
simultan
inducţie re- asociative din
are loc
Contractură = ciprocă şi cortex. In toţi
accentuare
stare de autoinducţie aceşti centri
a reci-
contracţie pre- ale nervoşi au loc
lungită sau diferitelor tot mai ample
permanentă a câmpuri operaţii de
muşchiului receptoare sinteză.
manifestată prin ale unuia şi
rigiditatea aceluiaşi Convingerea =
fibrelor com- sistem are sensul de
ponente şi aferent. certitudine
determinată de logică. Opţiunile
pierderea Convergen subiective în
temporală sau ţa situaţie de
definitivă a aferentelor conflict valoric
capacităţii de = este un se impun printr-
decontracţie. proces o necesitate
neurofiziolo internă. C.
Contrast gic care stă rezultă din aso-
senzorial = la baza cierea unei idei
creşterea sensibi- verigii cu o trebuinţă şi
lităţii ca urmare aferente a din legătura
a interacţiunii procesului afectivă cu acea
stimuli-lor net perceptual idee sau normă;
diferiţi (chiar şi constă în este apărată cu
opuşi), care aferentarea energie şi
acţionează aceluiaşi argumente când
succesiv sau neuron cu este contestată,
simultan asupra de aceea c.
informaţii
aceluiaşi reprezintă „o
care provin
analizator. idee forţă" care
simultan
Logica se impune prin
sau
comportament şi liberă hiperexcita sistemice între
argumente etice, către bil. ele. P. Janet:
sociale, terapeut, „asimilări şi
ştiinţifice, care Cooperare acomodări
profesionale. probează = reciproce a unor
multă comportam scheme de
Convorbire = afecţiune ent acţiune". După
(conversaţie şi colaborativ acest autor, c.
logic închegată), bunăvoinţ între 2-3 reprezintă
metodă pentru ă. persoane modalitatea
studierea sau centrală a
personalităţii Convulsie grupuri, în constituirii şi
subiectului, care = vederea realizării
permite infor- contracţie unui scop activităţii
marea bruscă şi cunoscut, intelectuale.
terapeutului dar invo- interesul Această sinteză
şi soluţionarea luntară a tuturor de operaţii
problemelor muşchilor fiind egal. logice, coor-
subiectului. datorată Trebuie donate într-un
Tehnica c. unei des- stabilite mod nou, poate
presupune, ca şi cărcări sarcini şi fi şi inteligenţa.
la chestionar, o neuronale. un consens Chiar şi stările
serie de întrebări Sunt între afective sunt
clare, fără a se cunoscute participanţi supuse
interveni în convulsii . P. Janet se coordonării,
dirijarea tonice şi referă la structurându-se
răspunsurilor, clonice. sensul de în sentimente.
creându-se un Primele se bază al C. se identifică
climat de ca- cuvântului cu autore-glajul
încredere şi racterizeaz cooperare, conduitelor
deschiderea ă prin de acţiune individuale.
rigidizarea
colectivă,
corpului,
definin-du- Copii sălbatici
pe când
se = copii
celelalte
conduitele abandonaţi,
se
sociale. crescuţi de
manifestă
printr-o animale; se
serie de Coordonar cunosc vreo 30
mişcări e = de cazuri. După
musculare modalitate R. M. Zingg, ei
ritmice. operaţional nu emit nici un
Sunt pre- ă de punere sunet vocal
zente în ordine a omenesc, nu
ambele în unor vorbesc, se
logonevro elemente, deplasează în
ze, în cât şi patru labe, se
balbism, stabilirea hrănesc ca
caracterizâ unei inter- animalele,
nd un relaţii şi adulmecă întâi
creier interacţiuni alimentele, apoi
le iau cu gura; cute sunt: 1920. Ele în lipsa lor
îşi exprimă sălbatecul trăiau într-o funcţia rămâne
suferinţa urlând de la peşteră la virtuală sau se
ca lupii. Aveyron şi un loc cu atrofiază.
Cazurile cele al „copiilor lupii. Concluzii: în
mai cunos- lupi" de la Umblau în afara cadrului
Midnapore patru labe; social, copiii
; cel de la au fost sălbatici nu se
Aveyron - încredinţate pot socializa
Victor - unor autonom, nu-şi
descoperit misionari, formează limba-
în 1799, în dar n-au jul, gândirea, nu
vârstă de reuşit decât posedă voinţă şi
10-12 ani, să articuleze sentimente
trăia gol, câteva omeneşti;
în stare cuvinte şi să împrumută
sălbatică în umble în comportamentul
pădurea de picioare. Au şi regimul de
la Lacaune murit viaţă al animale-
(la hotarul repede (cea lor adoptive;
dintre Tarn mică după după capturare
şi un an, cea nu sunt ac-
Aveyron). mare după 8 cesibili educării
Acesta a ani de la dacă au depăşit
fost descoperire vârsta copilăriei,
încredinţat a ei, fără să căci sistemul lor
unei se adapteze nervos nu mai
instituţii de la viaţa dispune de
surdomuţi umană. plasticitatea
unde Toate aceste necesară pentru
psihologul cazuri a permite
J.M. ltard demonstrea construirea unor
s-a străduit ză influenţa procese aşa de
zadarnic mediului complexe ca
vreme de 5 asupra gândirea şi
ani să-1 dezvoltării limbajul. Iată
educe. Alte fiinţei rolul decisiv al
două- umane. socializării în
fetiţe, una Mediul umanizare.
de 4 ani, furnizează
alta de 8 funcţiei, Copii = fiinţa
ani, cărora ajunsă la umană pe
li s-a dat maturitate, traiectoria dez-
numele de excitanţii voltării de la
Amala şi corespunzăt procreaţie până
Kamala, au ori pentru la adolescenţă;
fost ca funcţia în perioada
capturate să rămână intrauterină
în India, în dezvoltată, evolu-
7
5
ează polimorf şcolară, psiho-motor şi al diferenţierii
amintind şi de părinţi progresive, când universul
alte speţe decât dezin- copilului se lărgeşte, iar
cea umană, după teresaţi, interesele sale capătă volum, el
naştere dispune etc. îşi descoperă personalitatea
de un potenţial Terapeutul paralel cu achiziţiile cognitive şi
uman încă ortopedag procesul comunicării şi al
neactivat şi og îl poate socializării.
nemotivat, iar în ajuta să
condiţii normale recupereze Copuiă = legătură, liant, cuplare
devine subiect al întârzierea a elementelor propoziţiei sau ai
unei accelerate . termenilor unei judecăţi; funcţie
dezvoltări, ca a verbului „a fi" care neagă sau
obiect al Copilărie afirmă existenţa unei relaţii între
educaţiei. C. = vârsta subiectul şi predicatul logic
parcurge stadii între 0-11- (conjuncţiile „şi" sau „nici").
ce se succed din 12 ani, cu
punct de vedere următoare
somatic, a
intelectual şi periodizar
afectiv, pe care e: 0-1 an =
Psihologia vârsta
copilului le sugarului;
relevă, ca o f-3 ani =
alternativă a perioada
adultului de antepre-
perspectivă. şcolară; 3-
Persoana copil 7(6) ani =
trebuie perioada
cunoscută şi preşcolară
considerată (mică,
valoric pe etape. mijlocie,
mare); 7-
Copil întârziat 10-11 ani
= copil care nu = perioada
ţine pasul cu şcolară,
ritmul normal al după care
achiziţiilor şco- începe
lare, nu preadolesc
întotdeauna sunt enta.
deficienţi din Această
punct de vedere perioadă
intelectual, ci din este
cauze necesară
independente de în
voinţa lor: dinamica
situaţie familială, formării
boală, schimbări adultului
de domiciliu, din punct
dificilă adaptare de vedere
Corectitudine = agitaţie (agresivitate sau depresie) şi a
calitate ce constă dezordona inteligenţei. C. este o maladie
în respectarea tă, ereditară, degenerativă, care
riguroasă a grimase, atinge creierul şi mai ales nucleii
regulilor şi nor- scris urât, cenuşii centrali de la baza
melor. Privind neregulat. creierului.
activitatea Tratament
intelectuală sau : igienă, Corelaţie = relaţie de
morală, are un repaus, interdependenţă între doi
sens logic. C. exerciţii termeni, în sensul că unul nu
gândirii este dozate; în poate exista fără celălalt,
condiţionată de: cazuri modificarea unuia antrenează
claritatea şi benigne modificarea celuilalt (ex.
precizia ideilor; permite o cunoaştere-afectivitate). în
respectarea educare. psihologie se foloseşte
principiului non- Coreea coeficientul de corelaţie dintre
contradicţiei; „Syderma variabilele măsurabile, introdus
întemeierea pe n" - acută, de Spearman.
argumente a este de
înlănţuirii natură
ideilor. Din reumatism
punct de vedere ală,
moral are mai infecţioasă
multe înţelesuri: şi apare în
onestitate, meningite
respectarea şi în alte
normelor de maladii
muncă şi infantile
convieţuire (rujeola,
socială, con- oreionul,
secvenţă în tuşea
respectarea convulsivă
cuvântului dat. ). Coreile
cronice
Coree = maladie apar la
nervoasă, numită vârsta
„dansul adultă (C.
Sfântului Guy lui
care ajunge în Huntingto
special copiii n);
între 7-13 ani, caracteriza
care au condiţii te prin
igienice precare mişcări
(lipsiţi de aer şi coreice
lumină). Nu se lente,
recunoaşte însoţite de
precoce şi se o alterare
manifestă prin a
mişcări caracterul
involuntare, ui
 e psihotera-
c m Credinţă = în sens figurativ, c.
Coterapeut = b este
un viitor r orice opţiune sau opinie fermă;
psihoterapeut u atitudi
stimulent ) nea unei persoane faţă de o idee
pentru , sau un
imaginaţia Cotient intelectual (Q.I.) =
fiecărui c noţiune
c a fapt, pe care le consideră
a r întemeiate. P.
r e introdusă de W. Stern 1912)
e a completând
Janet face distincţia între
s p credinţele ra-
e r conceptul de vârstă mintală al lui
i A.
e n ţionale şi experimentale pe de o
x c parte,
e i Binet, reprezentând un raport
r p între vârsta
s i şi credinţele personale şi
e i sentimentale
a l mintală şi cea cronologică,
z o înmulţit cu
ă r pe de altă parte, în care
elementul
t p 100 (pentru eliminarea
i s zecimalelor) şi
m i raţional intervine prea puţin sau
p h deloc.
o care devine un coeficient al
d t dezvoltării
e e Puterea unei credinţe variază de
r la o
u a intelectuale, permiţând
n p comparaţii indi-
e persoană la alta sau chiar la
a u aceeaşi
n t viduale şi intraindividuale prin
i urmărirea
î c persoană în funcţie de
n e argumentele
menţiner
a s ii,
p u creşterii
l b şi a
i îndrumare descreşte
- a şi rii coe-
supravegh moment
m erea ului,
f mintale. C. p
i o
c uşurinţă, z
i fără nici i
e un fel de ţ
n verificare, i
t este e
u constituită
l din d
u cunoştinţe, e
i priceperi
cele spuse a
î de alţii.
n Implică c
naivitate. r
t C. e
i şi a
m deprinderi, ,
p la baza
u cărora stau
c
l învăţa-
a
este
r
î necritică şi
e
n poate
a permite
i influen- e
n rea şi x
t aptitudinil i
ă e. s
r ţări t
i nocive, ă
i decepţii. Creier = formaţie nervoasă constituită
din emisferele cerebrale şi din structu-
î C rile care le unesc. Morfologii deosebesc:
n r c. mare (emisferele cerebrale), creierul
e mic (cerebelul), bulbul (medu-la
v a ablogata), telencefal + diencefal, me-
â t zencefal. Diencefalul cuprinde talamu-
r i sul, hipotalamusul (în conexiune cu hi-
s v pofiza sau glanda pituitară) şi epitala-
t i musul (în conexiune cu epifiza sau
ă t glanda pineală). Suprafaţa cu circum-
. a voluţiuni este cortexul cerebral - pătură
Posibilitatea t de substanţă cenuşie. Neocortexul
efectuării uneia e -porţiunea cea mai recentă filogenetic,
sau mai atinge la om o dezvoltare şi o organizare
Credulitate = = incomparabilă cu ale oricărui animal.
înclinaţie de a Este constituit din 6 straturi celulare şi
crede cu d conduce funcţiile vieţii conştiente ca
multor activităţi i vorbirea, iniţiativa. Zona de asociaţie,
practice sau cea mai nou apărută filogenetic are 3
s
regiuni: prefrontală, temporală şi
parietooccipitală şi deţine
 e o
î -
n v c
â u
s r l
t s t
a t u
r e r
e l a
e l
p .
o ş
t E i
e s
n t n
ţ e e
i c
a s e
l t s
ă r i
i -
l c t
a t ă

o d c
r e o
i p n
c e d
e n i
- ţ
p d i
e e i
r n
s t f
o ă a
a v
- d o
n e r
ă a
m b
ş e i
i d l
i e
l u
a l p
e
t s n
o o t
a c r
t i u
 v
a i o
t
s a p
e - i
t e
d e d
e , i
z c
v s ă
o p
l i î
- r n
t i
a t c
. a
c l
A r e
r e a
e a
t c
m o r
a r e
i , a
t
m t i
u a v
l l i
t e t
e n ă
t ţ
î . i
n i
ţ C ,
e o
l n c
e f a
s o
u r ş
r m i
i i
: s t
m e
i u a
n l m
v a
e e
n s d
t t e
i e
a s l
t i
n e t
u ă
o ţ
g i
r c i
e o ,
ş r
i e c
. l .
a
I ţ e
n i s
t e t
r e
e s
e o
Q m
. n i
I i n
. f t
i e
ş c r
i a a
- c
f t ţ
a i i
c v u
t ă n
o . e
r
u L o
l a p
t
o n i
r i m
i v ă
g e ,
i l
n u g
a l e
l n
i p e
t e r
a r a
t s t
e o o
n a
e a r
e i s
n t
d i f
e l e
e l
n
o n î
u u n
,
s m
d u ă
i n s
n t u
t r
r c a
e r
e î
a a n
t t
i i c
t v a
u e r
d e
i p
n r s
i i u
n n
ş t
i e
l a
a e c
p t
t î i
i n v
t s a
u e t
d l e
i e
n , ş
i i
. c
i v
A a
p d l
t e o
i v r
- i i
t n f
u i
d a c
a . ,
t
e C î
. n
p
r e ş
i s c
n t o
e a
m l
o o ă
t
i f s
v o -
e r a
m u
ş a
i ţ i
i n
a u t
t n r
i e o
t d
u p u
d e s
i r
n m e
i a l
n e
c e m
r n e
e t n
a ă t
t e
i a
v d
e p e
e
( r î
V s n
. o v
n ă
P a ţ
a l a
v i r
e t e
l ă
c ţ c
u i r
) i e
a u
t s p
i i u
v - l
ă n
e a
( c c
b t ţ
r i i
a c o
i a n
n , e
s a
t î z
o n ă
r
m c c
i a a
n r
g e u
n
ş g
i r
7
7
funcţia de păstrarea acest fond dezvoltare, care
sinteză, legată la automatis pot apărea începe odată cu
om de deter- melor elemente fecundarea; este
minarea motorii, halucinator- o impulsie care
personalităţii, ceea ce delirante şi caracterizează
prin ariile sale de exprimă anxietate, organismul viu;
asociaţie, având un aspect care duc la este un proces
funcţii mult mai relativ o stare de de organizare
complicate decât coordonat agitaţie progresivă a
realizarea şi coerent psiho- ţesuturilor, a
interconexiunilor al actelor motorie. organelor şi a
regiunilor şi Starea comportamentul
corticale. (Vezi comporta crepuscular ui şi se bazează
Anexa A -Fig. mentului ă poate apă- în esenţă pe
11) bolnavului rea în: maturizare, dar
. Este o diencefaliză depinde şi de
Crepuscular = alterare a , epilepsie, influenţele
sindrom al conştiinţei, isterie, tu- mediului (care
tulburării favorizează sau
care poate mori de lob
întârzie
conştiinţei, dura de la temporal
dezvoltarea) şi
caracterizat câteva etc.
de cultură. Creş-
printr-o profundă minute
terea cunoaşte
alterare a până la Creştere =
faze bruşte, de
reflectării câteva proces
consolidare şi
senzoriale, cu zile. Pe dinamic de
chiar de regresie nos; prin gravă în raport
(mai ales pe plan uneori instituirea cu legea civilă şi
mintal, în urma subiectul unei morală; sunt
unor obstacole). este opoterapii două feluri de c:
suprapond de sub- • cele
Cretinism = eral. stituţie patologice, ale
boală cronică de Psihic, se poate celor ce suferă
natură endocrină, constată o atenua de tulburări
echivalentă cu întârziere apariţia mentale şi •
imbecilitatea; în oligofreni- celelalte
desemnează o dezvoltare ei, cu obişnuite. In
formă etiologică condiţia ca prima grupă, ele
a
a oligo-freniilor. aceasta să sunt produse în
psihomoto
Se datoreşte unei se facă momentele de
rie
insuficienţe până la confuzie men-
(evidentă
tiroidiene grave vârsta de 6 tală, care succed
după a VI"
(mixedem), luni; după uneori crizei
lună); este comi-ţiale; după
apărută în cursul această
vieţii intrauterine apatic, criză, subiectul
greoi, in- vârstă,
sau în primele nu-şi aminteşte
diferent la orice
luni după nimic. A II"
stimulii intervenţie
naştere. Clinic, categorie de
din mediu, terapeutică
boala se ma- crime este
mimică rămâne
nifestă prin reprezentată de
inexpresiv inutilă, faptele celor
modificări
somatice carac- ă. Mersul deficitul care nu sunt nici
teristice: facies şi vorbitul intelectual nevrotici, nici
în lună plină, apar cu fiind nebuni, dar care
gură între- mare ireversibil prin acţiunile lor
deschisă, întârziere; (după au optat pentru
macroglosie, dinţii Aurelia izolarea de
abdomen vicios Sârbu). societate.
volumi- implantaţi
şi cariaţi Criestezie Criminalogie =
precoce, = senzaţie ştiinţă
membre cutanată de multidiscipli-
scurte, dis- rece în nară care se
proporţion absenţa ocupă de: •
ate faţă de unui stimul fenomenele
trunchi, termic crimei, •
tegumente corespun- comportamentel
uscate, o zător; e infracţionale, •
slabă generată de particularităţile
dezvoltare tulburări individuale
intelectua- nevrotice, criminale şi
lă. nefritice, structurile
Intervenţia arterioscler psihice
în otice. particulare ale
mixedemu persoanei
l Crimă = criminalului; •
congenital infracţiune combaterea şi
prevenirea loacele de normă, tinde spre
actelor criminale reeducare. sistem de evaluarea
şi de • mij- Se referinţă în riguroasă a
deosebeşt raport cu faptelor, fără a
e de care se tolera ceva din
criminalis efectuează ceea ce nu se
tică, care o evaluare justifică valoric.
reuneşte sau Critica este
procedee comparaţie constructivă în
de şi în care măsura în care,
depistare variabila fără a ignora
a crimei şi psihică este ceea ce este
a considerată pozitiv şi
făptuitoru esenţială. sprijinindu-ne
lui. Succesul pe aceasta,
profesional acordăm
Criptom este oamenilor
nezie = descompus încrederea şi
este o contribuim la
în mai
paramnezi diminuarea şi
multe
înlăturarea
e ca- variabile-
deficienţelor.
racterizată criteriu.
prin Astfel se
Criza =
uitarea poate
manifestare
unor date determina
bruscă a unei
impor- performanţ
ruperi de
tante sau a prealabilă
echilibru. Toată
oameni a activităţii
existenţa umană
apropiaţi, respective
este jalonată de
creaţiile, (potenţialul
crize, prima
operele, de reuşită
criză fiind chiar
sunt profesional
intrarea în viaţă
prezentate ă).
(naşterea)
de bolnav
însoţită de
ca fiind Critică =
ţipete. Vin apoi
producţii proces
altele:
proprii. intelectual
înţărcarea, intra-
Apare în de
rea în grădiniţă,
schizofren discrimi-
nare a şcoală,
ie,
adevărului adolescenţa,
psihoze
de fals, a menopauza, etc.
presenile,
valorii de în limbajul
parafrenie
nonvaloare psihiatric curent,
,
, a punerii acest termen se
oligofreni
lor în utilizează de
i, etc.
opoziţie. obicei pentru
Criteriu Spiritul desemnarea
= critic este o simptomato-
indicator, atitudine ce logiei
paroxistice Există c. acest tip de interiorul
epileptice sau de criză se nucleului
isterice. creştere încadrează celulelor, care
legată de în epilepsia prin constituţia
relaţii parţială sa (acid
dizarmoni (localizată, dizoxiri-
ce ce focală) cu bonucleic,
intervin în simpto- histone şi alte
evoluţia matologie substanţe spe-
organismu complexă cifice),
lui; şi se îndeplineşte
momentel concretizea funcţia de
e de c. ză clinic purtător al
nervoasă prin materialului
reprezintă tulburări ereditar.
contradicţ psihice ce Numărul şi
ii a căror constau forma c. sunt
rezolvare dintr-o caracteristici
coincide
alterare în speciei. Omul
cu
grade deţine două
depăşirea
variabile a seturi a câte 23
c. In
conştiinţei, de c. dispuşi în
genere, c.
însoţită de perechi; 22 de
psihice
pot fi automatis perechi sunt
calificate me, autozomi sau
ca asociată omologi
normale sau nu şi funcţional, iar o
sau cu crize pereche este
anormale, organovege constituită din
ca -tative. heterozomi sau
tranzitorii Automatis c. sexuali,
sau mele pot fi: diferiţi prin
persis- automa- combinarea în
tente; ele tisme perechea
pot fi ambulatorii cromozomicâ în
intelectual , gestuale, celulele
e, verbale, masculine (XY)
mnezice, gelastice, şi cele feminine
voliţional fuga (XX).
e şi mai epileptică;
ales unele din Cronaxie =
afective şi ele sunt de timpul minim
de natură necesar pentru a
personalit temporară. obţine un efect
ate. excitator, de o
Cromozo intensitate egală
Criza m = cu dublul
epileptică formaţiune reobazei.
psihomot filiformă Reobază -
orie = plasată în sinonim prag
galvanic; in- galvanic o excitaţie
tensitate minimă care a unui ţesut
a curentului provoacă

nervos
muscular.
sau dezvoltarea
totală a
funcţionalit
ate şi o
personalitate
prin studiul
c
me de gândire şi deprinderi de lucru care marea deprinderilor, curba învăţării
Cronaxia este un membrilor mare morfologic al constituie mecanisme de achiziţie pentru urcă iniţial brusc, apoi mai lent în cazul
parametru al săi. Cultura complexitat culturii de noile date, informaţii. Prin acumulări acţiunilor facile şi invers în cazul
excitabilităţii transformă e. Educaţia aparte- progresive, aceste instrumente mentale, acţiunilor dificile; iniţial evoluează lent
nervilor şi individul prin cultură mecanisme de achiziţie, dau formă con- şi apoi urcă brusc. Are de obicei o
muşchilor. într-un tip are şi un cretă şi dezvoltă inteligenţa însăşi, pro- formă de „S" iniţial iar apoi formă de
determinat. pronunţat movează creativitatea, contribuie la cui- spirală. Curba lui Gauss înregistrează o
Culpabilitate = Cultura îi caracter tivarea limbajului etc. Prin educaţia inte- formă de clopot. Exemplu: reprezenta-
stare a celui care dă omului axiologic. lectuală se urmăreşte şi formarea motive- rea normală a efectivelor în funcţie de
este dominat de umanitatea Cultura este lor superioare ale învăţării, stimularea şi note: note mici, mijlocii şi mari. (Vezi
ideea că a comis sa. Copiii o sinteză de dezvoltarea intereselor de cunoaştere. Anexa A, Fig. 12)
o greşeală şi sălbatici nu idei şi de (După Şt. Bârsănescu)
resimte în au nimic cunoştinţe Cutanat = complexul senzorial cu re-
oarecare măsură omenesc. sistematizat Curaj = trăsătură caracterială de ordin ceptori periferici în piele şi care in-
vinovăţia sa. Cultura e. Direcţia
voliţional, constând în capacitatea de clude: tactul, simţul termic, dureros şi
Când acest este prospectivă
informare conştientă a obstacolelor şi de alte forme de recepţie protopatică
sentiment devine apanajul în educaţie
acţiune consecventă în condiţii de risc. (sensibilitate la lumină, A. Leontiev).
intens, el poate omului. (pedagogie)
Nu implică absenţa fricii, ci stăpânirea şi Se consideră că substratul cutanat
determina Cultura presupune o
desăvârşirea ei. Emmerson spunea: „ Să reprezintă senzorium comun, adică stă
nevroza sau este un c. generală
fenomen de elastică care nu-ţi fie teamă de nimic, mai mult decât la baza tuturor celorlalte organe de
chiar nebunia.
socializare să dea de teamă." simţ.
Unii trăiesc
sentimentul de bazat pe individului
culpabilitate învăţare, posibilitatea
intens, dureros şi ceea ce unei
caută să se permite adaptări şi
pedepsească, să integrarea integrări
se mutileze individului rapide la
(omoare), în grupul dinamismul
considerându-1 o său. şi mobi-
ameninţare Cultura îşi litatea vieţii
pentru valoarea încetează contempora
sa personală. fiinţarea ne. In
când nu psihologie
Cultură = mai este se
noţiune care generativă, menţioneaz
desemnează to- nu produce ă metoda
talitatea valori noi. culturolo-
cunoştinţelor Fiind un gică
acumulate şi a subsistem constând
valorilor create al din
de umanitate. microsiste cercetarea
Orice societate mului şi explica-
umană posedă social, c. rea
cultura sa, care prezintă un formaţiunil
condiţionează nivel de or de
nenţa operaţii informaţion operaţii, sche-
culturalului şi mintale. al.
socialului, Cunoştinţel
alcătuind un Cunoştinţ e sunt
sistem ă = tot ceea înţelese,
interacţional. ce se memorate şi
achiziţio- reproduse la
Cunoaştere = nează cu momente
categorie privire la potrivite,
filosofică ex- realitatea ele
primând relaţiile internă şi reflectând
dintre subiect şi externă, lumea
obiect al din familie, fenome-
asimilării şi şcoală sau nelor reale
reconstrucţiei proprie în creierul
informaţionale, a experienţă. uman (pe
lunii obiective de Acumulare plan
a subiectiv).
către subiect. C.
cunoştinţel Cu cât
comună este
or este în fondul
studiată de gno-
funcţie de achiziţiilor
seologie, iar cea
mijloacele creşte, are
ştiinţifică de
de infor- loc
epistemologie. reorganizar
maţie şi
C. este e calitativă
posibilităţil
recunoscută ca a acestora,
e
un proces ce o
intelectuale
reuneşte ale modificare
senzorialul şi subiectului, a structurii
logicul, empi- de per-
ricul şi personalitat sonalităţii
teoreticul, care ea lui şi de pe plan
se desfăşoară metodele cognitiv,
continuu în ce le poate intelectual
relaţia utiliza. şi afectiv.
interacţiunii Orice cu- Educaţia
dintre subiect şi noştinţă intelectuală
lumea sa. despre un nu se
Specificitatea, obiect sau reduce la
dar şi fenomen orizontul de
ascensiunea este cunoştinţe
cunoaşterii relativă, în învăţate.
rezidă în aceea funcţie de Procesul de
că, nu numai că metodele însuşire a
asimilează lumea folosite de cunoştinţe-
fizică a subiect şi lor duce la
obiectelor, dar şi diferă de la cristalizarea
pe cea a acţiu- un subiect unor instru-
nilor, ele la altul, în mente
devenind, prin funcţie de mintale;
interiorizare, fondul noţiuni,
Curba de Curba lui Cutezanţă prin atacarea
evoluţie = Gauss = a = adversarului, cu
exprimă grafic fost caracteristic o mare forţă
modificările de studiată ă comporta- afectivă,
ordin cantitativ şi simultan mentală, caracter ostil şi
calitativ ce atât de S. definită o tenacitate
intervin în P. Laplace, prin curaj, deosebită în
evoluţia cât şi de K. sfidarea realizarea sco-
psihofiziolo-gică F. Gauss, şi primejdiei, pului propus:
a unei persoane reprezintă temeritate, admonestări
într-o anumită o îndrăzneală. verbale, re-
perioadă de timp. modalitate Din punct clamaţii,
Se impun trei de de vedere scrisori,
tipuri de curbe reprezentar cognitiv, c. polemică,
de evoluţie: a) e normală este legată pamflete,
cea care exprimă a chemare în faţa
de
o evoluţie efectivelor justiţiei.
afirmarea
accelerată în în funcţie După
ideilor noi,
Michaux, este
primele perioade de valorile valoroase şi
modul de reacţie
de vârstă şi o lor. personale,
al psihopatului
reducere a Exemple: în pofida revendicativ,
ritmului în curba oricăror impulsiv,
perioadele învăţării: riscuri. acţionând
următoare; b) cea se anarhic,
care exprimă un înseamnă Cverulenţă exploziv.
ritm lent al pe abscisă = Formele de
evoluţiei în investiţiile modalitate cverulenţă
primele perioade de timp, iar de reacţie persistentă, ela-
şi o intensificare pe revendicato borată,
a ritmului ordonată are a unei continuă, sunt
ulterior; c) cea progresele persoane paranoia şi
care exprimă un şi greşelile. care se hipo-condria.
ritm uniform şi Se constată crede Cvereulenţii
moderat pe că în for- nedreptăţită sunt „proceso-
întreg parcursul , frustrată. mani", trăind
intervalului Se carac- delirul de
studiat. terizează revendicare,
8
n umfe 1
c ţa revendicări
p ăf derizorii
r a (Bernard).
i „c Aceştia sunt
n pe veritabili
es „persecutaţi -
v nă persecutori",
i tt care merg
o rr până la crimă
l ui pentru a
e
r bili de comunicare
ă tate prin mişcări
z car convenţionale,
b act cu ajutorul
u eriz degetelor, pe
n ate baza alfabetului
a pri dactil inventat de
ntr- L. Epee, utilizat
o D o în mutitate.
dur Conţine atâtea
p Dere semne digitale
r avie, câte litere sunt în
e cins alfabetul limbii
t t upo respective. Ast-
i i rta fel, cuvintele se
n l bilă comunică pe cale
s ola vizuală. Este
ă cfre înlocuită prin
acar demutizare, mai
i nea ales în relaţiile
n pdeg cu normalii prin
j s etel labio-lectură.
u oor Pentru orbii -
s dmâ surzi, un mod de
t i i- comunicare
i nnii. tactilă (prin
ţ i Ap dermografie
i eare -trasare de litere
e în pe palma celui ce
. =epi recepţionează).
sod Olga
t ul Scarodoskaia
upos (oarbă -surdo -
l tcri mută), a scris
btic cartea „Lumea în
ual percepţia mea".
r ep (Vezi Anexa A -
ăi- Fig. 13)
r lep
i siei Dai ton =
. metodă
d pedagogică
e Da orientată după
ctil „principiul şcolii
s olo active", inspirată
e gie din lucrările lui J.
n= Dewey şi al
s mo Măriei
i dali Montesori. A fost
- tate iniţial aplicată în
o neţe e dispune de
r - ce i fişiere cu
a- t se informaţii,
ş r dă. metode de lucru,
ul aMet
D r oda
al per-
to ş mit
n ce
( oind
S. l epe
U i nde
. t nţa
A r inte
) alect
şi dual
c iă a
o ţ fiec
n i ărui
st oele
ă nv şi
în apos
d l ibili
e etate
o a de
s ca-şi
e eale
bi ge
în cmat
in oe-
di nriile
vi s pref
d t erat
u r e,
al âpe
iz ncar
ar ge le
e epoa
a te
în estu
v l dia
ăţ eîn
ă vlab
m uorat
â l oar
nt s e de
ul ăspe
ui cial
, î izat
c ne,
o vund
D ilit vizuale
ate cromatice,
r ele
constând în
evul
imposibilitatea
f ui
de a percepe
ede
culorile roşu
ra
(protanopia) şi
i pro
ngre verde
ţ sa (deuterano-pia).
econ Wagel Dalton,
cel care a descris
for
pm această
erit anomalie,
suferea el însuşi
mu de această boală.
clui
aşi Aceasta se
r pos explică printr-o
eibil defecţiune
constitutivă a
ităţ
î ilor sistemului vizual
npr (cele 2 culori se
vo- confundă între
aprii ele). Cercetări
ţ, recente au arătat
ăfăr corelaţii
ă a existente între
s fi bolile afective şi
ăfrâ defectul de
nat percepţie
l sau cromatică,
edep semnal biologic
ăşit al unor tipuri
ude depresive.
t col
i egi. Daltoniştii
l morali = termen
i Dal propus de
z ton Mausoley celor
e
ism „anesteziţi ai
z
= simţului moral"
e
tulb (alţi autori:
.
ura „idioţi morali"
re sau anormali
D
con morali); acele
ă
gen persoane carac-
terizate prin
pital
e a anormalitate,
o
inafectivi-tate,
s per
cep inadaptabilitate
i
bţiei şi impulsivitate.
T epsi român cu
o ghop contribuţii
ţi eaţil importante în
la nor domeniul
u eşi defectologiei,
n r diz autor al unor
l aarm studii cu privire
o ţ oni la „ oligofrenii
c i cilo dotaţi" şi la
f l r recuperarea
o odin deficienţilor
r r psi (mai ales orbi şi
m hiat ambliopii), prin
e mria diverse strategii
a ocon de învăţare.
z r tem Lucrări
ă apor importante
c l ană „Defec-tologia",
„contribuţii în
at i.
problema com-
e ,
pensării
g Da
deficienţilor
o pma
motrici", „Teoria
ri r sch
şi practica
a e in
compensaţiei".
d c Do
e urin Darvinism =
s r (19 teoria
u - 14- evoluţionistă de
b s 197 însemnătate
ie o7) revoluţionară
cţ r = elaborată de
i i psi- Charles-Robert
ai i hol Darwin (1808-
d og
1882)
83
conform căreia influenţele pulaţia: în cadrul
speciile se de mediu; tendinţa de aceleiaşi specii
transformă 2. sporire a sau între specii
treptat unele din ereditatea, numărului apropiate;
altele prin prin care se indivizilor 4. Selecţia
interacţiunea fixează şi speciei peste naturală, care
următorilor transmit condiţiile de duce la trierea şi
factori: 1. din subsistenţă continuitate
variabilitatea sau generaţie oferite de celor mai apţi,
diversitatea în mediu, luptă mai bine adaptaţi
modificărilor generaţie, pentru condiţiilor de
organismului variatele existenţă, existenţă. D. este
datorită caractere pentru prima
condiţiilor dobândite; supravieţuir demonstraţie
interne şi 3. suprapo e, luptă dată argumentată a
originii animale a epistemolo anterioare, normativă
omului, care a gic care transcendentă,
zdruncinat obiectul îndeplinesc care constrânge
concepţiile cunoaşterii, rolul de individul să aibă
creaţioniste şi luat ca premise o anumită
fixiste, sprijinind atare, fără (senzoriale conduită,
ateismul. D. a a fi supus sau interzicând
pus bazele prelucrării intelectuale) comiterea unor
psihologiei sau , pentru că fapte sau gesturi
genetice. interpretări abia ulterior reprobabile.
Neodarvinismul i (fapt să fie Doar iniţial se
sau genetica, senzorial dezvoltă
supuse unei
antropologia elementar conştiinţa mo-
prelucrări
culturală şi brut, în rală prin
sau
continuă dar- concepţia constrângeri,
colaborări.
vinismul clasic. engleză). persuasiuni, etc.
Etimologic:
Prin căci pe parcurs
(adj) dat -
Dârzenie = extensie, în se dezvoltă o
psihologie, oferit,
calitate morală
d. dăruit, pus
voluntară, autonomă. I.
semnifică la
rezultată din Grigoraş
un conţinut dispoziţie.
reunirile (Universitatea
consecvenţei, şi stări
Datorie = Iaşi) afirmă că
fermităţii şi psihice
etimologic libertatea voinţei
cutezanţei; se prezente la
un moment lat. este condiţia
manifestă prin sine qua non a
dat, „debitorius"
perseverare îndeplinirii da-
imediate, - categorie
activă şi toriei, iar
impuse centrală a
rezistenţă libertatea trebuie
obiectiv de eticii, ca
energetică în înţeleasă ca fiind
împrejurări disciplină
direcţia stabilită; conştiinţa unei
le psihice valoric-
orice încercare ce necesităţi. D.
normativă,
vizează morală este o
denotând în
schimbarea dimensiune
primul rând
atitudinală este esenţială a bine-
obligaţia
reprimată. D. lui moral, care
morală.
izvorăşte din se apreciază
Este o
convingerea în după principiul
necesitate
justeţea cauzei pe lucrului bine
internă care
care o slujeşte şi făcut.
reclamă un
presupune tărie a
anumit
voinţei şi Dăruire de sine
comportam
pasiunii. = trăsătură
ent
subiectului. caracterială
Dat = ontologic, manifestată prin
D. se afirmă
ceea ce disponibilitatea
ca un
reprezintă rea- de a se devota
imperativ
litatea obiectivă, unei persoane
investit de
independent de admirate, unor
subiect; către o
autoritate cauze sociale,
ştiinţifice, atrag pot fi (idiot, imbecil),
nobile, dincolo atenţia şcolarizaţi, debilul mintal,
de interesele asupra fiind cu toate
personale, sau dezvoltării capabili să insuficienţele
chiar de deficitare a înveţe, să sale mintale, se
instinctul de gândirii scrie, să poate adapta şi
conservare. (care este citească şi integra
concretă, să-şi satisfăcător într-
Debilitate dar opera- însuşească o activitate utilă.
mintală = ţiile de unele Etiologia d. in.
(infirmitate, slă- generalizar noţiuni este variată:
biciune). Forma e, concrete (C. factori genetici,
cea mai uşoară a abstractizar Pufan). traumatici,
oligo-freniei, de e, coor- Pregătirea toxiinfec-ţioşi,
slăbiciune a donare lor se psiho-sociali,
activităţii psihi- sistematică realizează în etc. Delimitarea
ce. Cuprinde sunt şcoli d. ni. de
80% din totalul imposibile) speciale normalitate nu
întârzierilor . Sfera (Mariana este totdeauna
mintale (Q.I.
intereselor Roşea) simplă, între
între 50-70%,
este mai deoarece pe acestea două
respectiv vârsta
limitată, măsura rămânând o zonă
mintală de 9-10
afectivi- înaintării în de tranziţie
ani). Până la
tatea vârstă reprezentată de
vârsta preşcolară
sau şcolară poate săracă, cu intervin „intelectul de
trece caracter blocaje şi limită" (debitul
neobservată. instabil. tulburări lejer (f.r) cu
Dificultăţile de Debilul emoţionale subiecţi al căror
învăţare mintal îşi care Q. 1. este situat
însuşeşte argumentea între 70-80-85%,
greu ză deficitul iar elementul
limbajul intelectual. esenţial care-1
oral şi Se impun cu delimitează pe
scris; este necesitate debil de liminar
incapabil diferite este capacitatea
de calcul tipuri de de învăţare şi de
mintal, cri- psihoterapie adaptare, mai
tică şi (artistică, dezvoltate la
discriminar muzicală, liminar.
e. Sub ocupaţional
aspect ă, ludică, de Debilitatea
compor- grup) motorie
tamental (Lungu (sindrom) =
are Nicolae, stare patologică
priceperi şi 1975). Spre congenitală a
deprinderi deosebire de motricitatii,
de conduită celelalte adesea eredo-
civilizată. forme de familială,
Sunt înapoiere caracterizat prin
educabili, mintală hiper-
reactivitate imposibilit (precizia, ajungând fie la
osteotendinoasă, atea viteza mutism psi-
frecvent mai întreruperii mişcărilor) hogen (electiv),
accentuată la voluntare a ca şi asupra fie la mutism
membrele supe- contracţiil organizării ackine-tic.
rioare, or schemei
hiperextensibilit musculare corporale. Deblocare =
ate musculară, (paratonie) anularea
, sin- Debit blocajului (inhi-
cinezii, verbal = se bării afective)
mişcări referă la ce împiedică
nesigure şi aspectul activitatea
greoaie. cantitativ al mintală şi
Sindromul activităţii exteriorizarea.
are la bază verbale; In funcţie de
o tulburările particularităţile
insuficienţ d. v., în individuale ale
ă, o sensul personalităţii şi
imperfecţi creşterii de cauzele
une a acestuia blocajului se
funcţiilor (vorbărie), diferenţiază mai
motorii. sunt multe tehnici de
Sin- întâlnite în deblocare: prin
cineziile şi stările substanţe
paratoniile anxioase, psihotonice,
au în timp cât şi în
o evoluţie prin electroşoc,
stările psihoterapii
tonică-
normale la individuale şi de
kinetică,
femei, grup de tip
afectivă
isterice şi analitic,
(de
paranoice comportamen-
persistenţă
în special. tal, creativ,
).
Diagnostic Logoreea socioterapie,
ul de d. ni. are o etc.
presupune creştere de
existenţa debit verbal Debut = termen
ansamblul dar şi de introdus pentru
ui de simp- ritm. a desemna
tome ce Dimpotrivă, apariţia unor
caracterize debit verbal tulburări
ază acest scăzut se psihice. De
sindrom. întâlneşte la acest început se
Se impune persoane leagă diagnosti-
terapie timide, carea corectă şi
psihomotri hiperemotiv instruirea
câ acţio- e, în stări precoce a
nală asupra depresive, tratamentului,
fondului în cu modificările
tonic psihastenie, necesare
85
în evoluţia dB cilaj = colectiv; să opteze pentru
ulterioară. dev metodă de -performanţ o variantă
Relaţia debut- ine elaborare a ele anume, din mai
terapie va fi zgo testelor diferitelor multe variante
evidenţiabilă de m psihologic probe nu posibile. Actul
factorul cauzal. o- e având la puteau fi decizional este
Spre deosebire toa bază puse pe o cerut de acele
de medicină, cu să, calculul bază situaţii cu grad
toate ramurile ei, la procentual, comparabil de incertitudine,
în logopedie nu 80 ca unitate ă. în care există
se poate stabili o dB etalon fiind mai multe căi de
corelaţie precisă foa folosită Decizie = rezolvare, deci
între acuitatea rte decila. decizia de acţiune, toate
tulburării de zgo Decilajul succede în având
limbaj şi evoluţia mot nu este o general probabilităţi
sau prognosticul oas măsură, ci unei diferite de uti-
ulterior. Unele ă, un deliberări. litate şi de
din ele pot iar clasament. Este o succes. Etapele
debuta discret, apr In funcţie modalitate deciziei (după P.
altele destul de oap de notele de a depăşi
Popescu
pregnant, fiind e primite, un conflict
Neveanu) sunt: •
urmate de de apare în cognitiv
identificarea
remisii, recidive, 140 grafic o sau afectiv
principalelor
însoţite de dB curbă care într-o
variante şi apre-
nevroze sau dev are situaţie a
cierea
depresii de ine aparenţa cărei
evoluţie nu eficienţilor; •
scurtă durată. asu unui „S" ierarhizarea
rzit culcat sau se poate
aprecia cu efectelor după
Decibel = unitate oar a unei două criterii:
certitudine.
de măsură a e, semiogive. utilitate (subiec-
Subiectul
nivelului de ins Se tiv) şi valoare
trebuie
presiune acustică upo recomandă socială
(simbolizată dB) rtab să nu se (obiectiv); •
care reprezintă ilă, aplice d. pe aprecierea
nivelul presiunii atin un eşantion şanselor de
acustice al cărui gân mai mic de reuşită şi eşec
raport faţă de d 100 de pentru fiecare
pragul pra subiecţi. variantă; •
convenţional 2 x gul Se va adaptarea unei
10"5 N/m2, luat ca dur constata: - strategii de
nivel zero are erii formarea acţiune; • etapa
logaritmul (du unei „dilemei" sau
zecimal înmulţit pă reprezentăr „structura
cu 20, astfel P.P. i de alternativelor"; •
determinându-se Ne ansamblu alegerea propriu-
unitatea (dB). O vea despre
ambianţă sonoră nu) nivelul 86 zisă a variantei
de acţiune con-
până la 40 dB . general al siderată optimă,
este considerată performanţ variantă care le
liniştită, către 60 De ei acelui înlătură pe
celelalte. De psihice rică, dec c, etc), un
co (sau fizice) însoţite de ond răspuns
Decodificare = mp şi este de tulburări iţio neadaptativ,
procesul de ens origine ale nar învăţat prin
transformare a are reactivă. limbajului e. condiţionare,
semnalelor unui = Se -în De care persistă
mesaj în vederea pro manifestă domeniul con îndelung timp,
identificării şi ces sub mai logopediei. diţi chiar după ce
interpretării me- inv multe în genere, ona situaţia precară
sajului de către ers forme: d. rea care a
destinatar co anxioasă, presupune est determinat
(receptor). m- depresivă, şi e condiţionarea a
Psihologic, pen oni- reversibilit un fost modificată.
decodificarea sări atea răs Mecanismul
înseamnă tre- i, întregii pun principal prin
cerea de la semn ce simptomat s la care se produce
la semnificaţie, con ologii, deci con d. este inhibiţia
de la informaţia stă posibilitate diţi reciprocă, contra
reproductivă la din a resta-
ona condiţionarea.
pert bilirii
cea de comandă, re Există
urb echilibrului
de la reflex (sti numeroase teh-
are anterior d.,
senzorial la mu nici de terapie
a specifice
senzaţie, li prin
ech pentru
percepţie, etc. ce decondiţionare:
ilib fiecare caz
Forma cea mai au desensibilizarea
rul în parte.
înaltă a ui fost sistematică,
decodificării este în Decondiţio con modelarea,
înţelegerea. în ur nare = diţi antrenamentul
activitatea ma proces ona afirmării de sine,
logopedică, d. unu terapeutic ţi etc, tehnici de
este un proces i derivat din în aşa-zisă „spălare
care defi psihologia mo a creerului".
funcţionează din cit, experiment d
momentul insti- pri ală a pat Decroly Ovide
tuirii relaţiei va- însănătoşiri olo (1871-1932) =
logoped-logopat. ţiun i şi destinat gic, medic, psiholog
Logopedul i. eliminării alc şi pedagog
decodifică din De unor o- belgian. După
declaraţia obi tulburări olis studii şi
logopatu-lui cei emoţionale m, experimentări
(familiei) apa şi de tip dro îndelungate
mesajul pe care re nevrotic. gur efectuate într-o
ei doresc să-1 în Reprezintă i, şcoală de
comunice, ur metoda de co deficienţi
definind ma bază a mp mintali şi una de
categoria noso- une terapiei ort copii normali
logică în care i
comportam am din Bruxelles, a
acesta se tra-
entale, ent elaborat un
încadrează. um nev sistem
numită şi
e
terapie prin roti instructiv-
educativ, luptă psiho- Eu, orală.
cunoscut sub împotriva patologic fac
denumirea de primejdiilo de e Deducţie = tip
„metoda r şi nevoia disociere a par fundamental de
centrelor de de unităţii te raţionament,
interes". Metoda activitate. personalităţdin constând din
s-a aplicat în Cel de-al ii, sin trecerea de la
prin
Belgia din 1922 doilea dedublarea dro aserţiuni
şi porneşte de la factor, fiinţei; mu generale la
teza că formarea mediul, apariţia a l de concluzii asupra
copilului este furnizează două Euri dep unor fapte
determinată de mijloacele diferite, ceers particulare,
doi factori: • pentru evoluează ona deoarece acestea
interesele formarea succesiv liza sunt
copilului copilului sau re subordonate
(nevoile lui) şi • în toate simultan şi şi primelor.
mediul, ale cărui direcţiile. determină se Deducţia este
influenţe sunt Procesul două tipuri înt mult mai
determinate tot de formare
de âln riguroasă decât
de interese. presupune
comportam eşt inducţia.
Referindu-se la parcur-
ent. Dintre e în Conduita logică
primul factor, gerea a trei
cele două sch a deducţiei este:
patru sunt stadii mai
Euri izo dacă premizele
ce
normele importante
dominante: : ob- coexistă, fre sunt adevărate,
nevoia de hrană, servaţia, unul nie, concluzia este
de luptă asocierea normal, iste adevărată. O
împotriva şi expresia. altul rie, deducţie corectă
intemperiilor de Concepţia patologic, ps din propoziţii
tot felul, de lui D.O. ambele cu i- adevărate se
este o motivaţie hoz numeşte de-
originală şi inconştient e monstraţie. D.
a fost ex- ă, alc stă
se la baza
perimentat subînţelege ool pedagogiei
ă în multe ruperea ice deductive, un
ţări, printre acţiunii de şi important proces
care şi gândire, ma pedagogic
România, căci Eul nu nia bidimensional: -
încercându se cal să se pornească
-se o substituie e, de la premize
sinteză cu realităţii. în exacte,
metoda D. ep obiective, şi în
se
tradiţională înscrie în i- cursul
în şcoala sfera lep procesului
primară. tulburării sia educativ să se
conştiinţei te respecte regulile
87 Dedublare propriului mp raţionamentului
= fenomen deductiv pen-
tru a se evita (sofismele Bârsănescu) Def cţional =
raţionamentele ); (după . ect termenul desem-
false Şt. fun nează un deficit
apărut în cursul ocupă de persoană cu fun intelectual, etc).
primei particulari o lipsă, o cţio în psihopatologie
dezvoltări a tăţile lacună nal şi logopedie,
individului. El psihologic morfofuncţi ă, deficitul se referă
reprezintă e ale onală, înn cel mai frecvent
efectul copiilor înnăscută ăsc la funcţiile
disproporţiei cu sau surveni- ută intelectuale şi ale
între trebuinţele deficienţe tă.
sau limbajului sub
primare ale fizice şi Deficienţele toate formele şi
dob
individului şi psihice, sunt
ând poate fi evaluat
îngrijirile ce i se precum şi anomalii,
ită, sub raport
acordă. Defectul cu legile, dar nu calitativ prin
cu
funcţional se metodele reprezintă
car raportare la
caracterizează şi ceva
patologic. acte normalitatea
(după Balint) tehnicile r funcţională,
prin următoarele educării şi Se disting:
d. tran folosind metode
aspecte: • relaţia reeducării zito şi teste
subiect-obiect lor, a senzoriale,
motorii şi riu psihologice
este exclusiv instruirii sau specifice în
mintale.
bipolară; • şi defi cuantificarea
Prin
relaţia este adaptării niti gradului de
extensiune
eterogenă lor la v, deficit senzorio-
se vorbeşte
comparativ cu muncă. în în- motor şi de
şi de
relaţia contextul deficienţi regi limbaj. (Testul
oedipiană; • d. se morali. stra Loreta Bender,
această relaţie dezvoltă tă Rever-sal,
este acţionată de pedagogia Deficit = la Wechsler, Raven,
o forţă dinamică şi (lat. niv Binet-Simon,
profundă (care psihologia deficere - a elul cuburile Kohs,
în sine nu specială lipsi, a într labirintele
reprezintă un pentru înceta, a egii Parteus etc). în
conflict); • toate părăsi); per funcţie de
limbajul adult categoriile pierderea son coeficientul
este impropriu de (lipsa) alit obţinut prin
pentru a explica deficienţi, morfo- ăţi punctaj se poate
ce se petrece la cât şi sau delimita gradul
nivelul acestei logopedia, al de întârziere
relaţii. Defectul ca sub mintală; • idioţia
funcţional ar fi disciplină sist - 30%, chiar un
rezultatul unei a em Q.I. inferior
carenţe afective profilaxiei elor acestuia; •
în cadrul relaţiei şi terapiei ei imbecilitatea -
copilului cu tulburărilo (se corespunde unui
familia sa (după r de nzo Q.I. între 30-50
C. Gorgos). limbaj rial, %; • debilitatea
oral şi mot mintală -
Defectologie = scris. or, corespunzătoare
disciplină afe unui Q.I. între
psihopedago- Deficient ctiv 50-70%. Cei
gică care se = , între 70-80% pot
fi consideraţi • jurul renţei epi siunile
liminari, dar pot termenului specifice. ste acumulate, prin
fi şi debil definitor. După mo activarea
mintali, în Logica această log funcţiilor
funcţie de aristotelic formulă ice. cathartice.
calitatea ă arată că clasică,
adaptării lor definiţia funcţiile De Degenerare =
sociale, de nive- se definiţiei ful pierderea totală
lul intelectual construieşt sunt: • refe- ar sau parţială a
cât şi de e prin renţial e= unor însuşiri
caracteristicile raportarea designatoar pro morfologice sau
afective ale la genul e; • de ces funcţionale în
personalităţii. în proxim şi introducere inv urma acţiunii
cazul unui copil stabilirea a unui ers unor factori de
cu senescenţă dife- termen sau ref mediu sau
„normală", se expresii ulă ereditari.
înregistrează o noi; • de rii, Ereditatea ocupă
diferenţă concentrare ce un loc central în
progresivă în a co teoria
anumite limite, informaţiei; nst degenerării. în
• de ă acest context se
tolerabile între
evidenţiere în înscriu cauze
atitudinile
a eli
verbale şi cele exogene, fizice,
schimbărilo ber
nonverbale (care sociale,
r intervenite are
se diminuează psihologice, care
în conţinut; a
cu vârsta). influenţează
• şi ten terenul predispus
sintactic-
Definiţie = din - sistemul nervos
calculatorie;
operaţie logico- ţel - sensibil la
toate
semantică, or influenţele
justifică
exprimată într-o ref degenerative.
înlocuirea
propoziţie ula
într-un
concretă, te, Degenerescentă
context
concisă, prin propoziţion pri = termen folosit
care se indică al a n de şcoala
proprietăţile definitului rea franceză în
esenţiale ale prin du acelaşi sens cu
unui obiect, definitor şi cer degenerare. Se
fenomen, stare invers. Nici ea referă la o
sau se o definiţie lor degradare
precizează nu este în progresivă a
semnificaţia exhaustivă, co personalităţii, ce
unui semn. D. nu este in- nşt se accentuează
stabileşte o failibilă şi iinţ din generaţie în
identitate de universal ă, generaţie. Prin
semnificaţie valabilă, red extensiune se
cognitivă între prin diver- u- poate referi şi la
termenul de sitatea câ domeniul psihic,
definit şi perspectivel nd spiritual şi
explicaţia în or ten moral.
Deja vu, deja Deleţie = mo mun săvârşită de
conu, deja pierderea dul o persoană, ca o
vecu, deja fait, unui de expresie a unei
etc. = fragment de str stări patologice.
(pseudomnezie) cromozom. uct
; tulburare de ura Delicventă = (a
memorie (în Deliberare re fi de vină, a
special de = (a cântări) a greşi);
evocare). Falsă moment al per desemnează o
recunoaştere în acţiunii son greşeală, un
simţământul de voluntare de alit conflict între
familiaritate, de examinare ăţii persoană şi
apartenenţă la cât mai . societate, prin
propria completă a Ar violarea legilor.
experienţă, la unui fapt, e D. poate fi de
prima întâlnire cu relevarea loc ordin sociologic,
cu fapte şi argu- lup etico-moral,
evenimente noi. mentelor ta biologic.
Apare în stări (pro şi mo Variabilitatea co-
onirice, în contra) şi a tiv
dului de legi de
epilepsie motivelor în elo
la o ţară la alta,
psihosenzorială, vederea r,
de la o societate
în schizofrenie. adaptării într
la alta, de la o
unei decizii. e
epocă la alta,
In d. fac
tori atrage după sine
intervine
i şi variabilitatea
reflexia
afe com-
conştientă,
cti portamentelor ce
care influ-
enţează vi pot fi etichetate
unele şi ca delicvente.
mobiluri cog Aspectul etico-
afective. niti moral derivă din
După B. vi. raportul dintre
Zorgo, în d. conştiinţa etico-
intervin mai De morală
mulţi lict individuală şi
factori: • = structurile socia-
intensitatea (vi le; şi cu cât
trebuinţei; • nă, acestea sunt mai
semnificaţia gre perfecţionate, cu
pentru şea atât e mai mare
persoană; • lă); posibilitatea ca
scopul ur- inf persoana să
mărit; • rac devină
aprecierea ţiu delicventă,
89 posibilităţil ne presupunând că
or de re- de nu există o
alizare; • dre sincronizare
influenţele pt perfectă a celor
mediului; • co doi termeni ai
relaţiei. Astfel paradoxal delicvenţi (G .
se poate ajunge ă că „toţi de un fel era
la afirmaţia suntem sau altul" ud)

Delincventa gradul de atitudini se, raţionamente

juvenilă = responsabil dispro- greşite, concluzii
fenomen ce itate porţionate aberante,
cuprinde (intelect faţă de deformate,
totalitatea redus); • diverse necorespunzătoar
încălcărilor de participare situaţii. e realităţii). D. se
norme sociale şi la caracterizează
morale, săvârşite comiterea Delir = printr-un şir
de tineri sub 18 delictului problemă întreg de
ani, încălcări (singur, în fundamentală tulburări, cum ar
sancţionate grup); • a psiho- fi: iritabilitate,
penal. Marea lor instabilitate patologiei, susceptibilitate,
majoritate provin emoţională „delirul a fost izolare,
din familii generată de dintotdeauna suspiciune,
dezorganizate. carenţe considerat
Factori educaţional drept
generatori al d.j. e şi de fenomen
sunt subcultura fragilitatea fundamental
(bazată pe valori Eului; • al nebuniei"
negative, inadaptarea (K. Jespers);
deviante), socială, dezordine a
filmele şi generată de gândirii, care
romanele ce exacerbare face ca fapte
cultivă violenţa a imaginare să
şi agresivitatea, sentimentul fie
considerate
iar ca o condiţie ui de
drept fapte
internă, insecuritate
reale. Astăzi
frustraţia. Fie că ; • tipul de
semnificaţia
tinerii provin din relaţii
sa este mult
familii paupere socio-
mai largă:
sau prospere, la afective din
tulburare
aceştia are loc o familia complexă
supradi- tânărului: care
mensionare a ostilitate, angajează
trebuinţelor şi manipulare întreaga
pretenţiilor, iar , limbaj personalitate,
realizarea lor o violent şi având ca
vor pe căi trivial, pre- atare răsunet
neacceptate de ocupări puternic
legile sociale şi sexuale asupra tuturor
morale. D.j. precoce, funcţiilor sale
poate fi minciuni şi psihice (pe
clasificată după: furturi un fond
• gradul de repetate, patologic a
intenţionalitate; • reacţii şi unor idei fal-
preocupare convingere convingeri D
excesivă în a sa. D. are absolute, care excesiv şi
legătură cu un caracter de fapt sunt îndelungat de
semnificaţia unor polimorf şi caracteristici alcool; teren
evenimente, suportă ale vârstei. somatic şi
căutarea unor multe psihologic,
explicaţii, transformăr Deliram care rezultă
schimbarea i sau tremens = din
felului obişnuit sublimări, poate fi: catabolismul
de a trăi de până echivalând considerat un alcoolului şi
atunci. De la cu un accident al care acţionea-
simple sindrom alcoolismului ză electiv
coincidenţe, sau chiar cronic, aspect asupra
presupuneri, cu o boală. dramatic al creierului
nelămuriri sau Prin d. se psihozelor (dezechilibru
întâmplări poate alcoolice, hidroelectroliti
mărunte, per- înţelege o care reclamă c). Etiopatia
soana în cauză psihoză instituirea nu este pe
începe să emită confuzo- unor măsuri deplin
presupuneri, onirică de terapeutice elucidată, dar
bănuieli şi să-şi natură urgente şi are un
alimenteze falsa infecţioasă. adecvate. Se prognostic
manifestă favorabil.
convingere cu
prin Diagnosticul
argumente, să Delir la
tremurături şi nu ridică
caute probe, etc. copil =
stare probleme
Treptat, întreaga delirul
confuzo- mari, doar cel
sa viaţă se propriu-zis
delirantă. Pot diferenţial
centrează pe poate fi o
fi şi tulburări (delirul acut
false concepţii, entitate
somatice: azotemic,
care aduc printr- rară la febră ridicată,
un mecanism de copil. encefalopatia).
fenomene
cerc vicios, alte Delirurile neuro-
argumente în copilului, Delta ritm =
vegetative ritm EEG, unul
susţinerea premi- sistematiza (roşeaţă,
zei, printr-o te, cronice, din ritmurile
transpiraţie,
fabulaţie extrem au o principale
tahicardie).
de bogată şi tematică alături de a, p,
Ipoteze
halucinaţii predomina O, ale
patogenice:
intense. Receptiv nt activităţii
consum
şi înclinat să imaginativ bioelectrice a
creadă orice ar ă (decât creierului
putea să-i ser- interpretati format din
vească de vă). Ele oscilaţii,
explicaţie, pot fi diferenţiate
devine în acelaşi cauzate de: prin frecvenţă,
timp inabordabil instabilitat amplitudine,
în faţa unor e, morfologie,
argumente reale, reversibilit localizare, pro-
logice, dar în ate, lipsa porţie în
contradicţie cu unei traseu; mod de
răspuns la m) = de gândire
stimuli. dislalie abstractă,
Demenţe =
Proporţia în specifică insuficienţă a
(lat.
traseu: absentă sunetului limbajului,
demenţia -
în mod normal. „d" - fie vocabular foarte
nebunia);
Ritmul delta prin sărac, imaginaţie
tulburare
este prezent în alterarea şi comportament
psihică gravă
primele luni de sau aberant,
(de obicei
viaţă, fiind omiterea afectivitate re-
ireversibilă),
considerat lui, fie dusă la trebuinţe
degenerare
fiziologic la prin biologice. D.
profundă,
sugar, iar la înlocuire dobândită
globală şi
adult are (para) cu depinde de
progresivă a
aceeaşi altul la a caracteristicile
psihicului,
consideraţie cărui leziunilor
care alterează
fiziologică, pronunţi cerebrale, de
funcţiile
numai în stare e copilul natura bolii care
intelectuale
de somn nu a provocat aceste
bazale şi
leziuni. Astfel,
profund. în întâmpin dezorganizea
sunt: d. toxice, d.
afara acestor ă ză conduitele
neurologice, d.
situaţii, greutăţi. sociale; de-
posttraumati-ce,
prezenţa Sunetul structurează
d. precoce, d.
ritmului delta (fonemul personalitate
mixte (semne
reprezintă un ) este o a, tot
psihice şi
element consoană sistemul
neurologice), d.
patologic. Fără dentalâ, valorilor
vasculare, d. din
a constitui un alve- logice (de
boli infecţioase,
element olară, cunoaştere,
etc. Demenţele
definitoriu, în oclusivă de judecată şi
pot apărea la
unele afecţiuni - sonoră de adaptare
orice vârstă.
se (vezi la mediul
Un
înregistrează Gramati social). Se
examen
modificări ale ca limbii datorează
psihiatric şi
ritmului delta: române). proceselor de
neurologic atent
isterie, nevroze atrofie cere-
este necesar
spasmodice, Deme = brală; este o
pentru instituirea
grup cu simptomatică
ima-turitate diagnosticului
înrudire a leziunilor
afectivă, etiologic în care
cerebrale.
tulburări de consang tabloul
Pot fi
comportament, uină sau simptomatic
înnăscute,
traumatisme comunit apare cu multă
cum sunt
cranio- ate vreme înaintea
oligofreniile
cerebrale, tu- locală tulburărilor
(o alienare
mori cerebrale, endoga psihice de tip
mintală mai
boli vasculare, mă. deteriorativ.
mult sau mai
demenţe puţin
presenile, etc. Demenţe
profundă), şi
se manifestă presenile şi
Deltagism prin senile = (prese-
(paradeltagis incapacitate nilă, d.
Alzheimer); cognitive (descărcări are" (boala lui
este un sindrom ale violente, Alzheimer) ar fi
demenţial subiectului iritabilitate, un debut precoce
comun marcat (atenţie, alterări de la al demenţei
de deteriorarea memorie, un pol la senile, care are o
severă a gândire, altul). Cea evoluţie lentă şi
performanţelor limbaj) cât prese-nilă pro-
intelectuale şi şi afective „alzheimeriz
9
gresivă spre afazic, in- celule avea şi reacţii de 1
deteriorare continenţă gliale. rezistenţă la
profundă şi afectivă şi terapie, conflict
globală. deteriorare Demisie = între Supra-eu şi
Debutează între progresivă (de demitere Eu.
70 şi 80 de ani ca a stării - a lăsa să
un sindrom somatice. cadă); Demnitate =
psiho-organic, Anatomopa reacţie de presupune
peste care se tologia renunţare la conştiinţa pro-
suprapun demonstrea atribuţiile priei valori, a
episoadele ză evidente proprii şi meritelor şi
delirant-haluci- leziuni responsabili responsabilităţii
natorii, depresiv- atrofice tăţi, morale.
hipocondriace, cerebrale, generată de Respectul faţă de
mai rar difuze, a o situaţie sine şi de alţii se
maniacale şi de căror cauză obiectivă îmbină
tip amnestic. este încă defavorabilă armonios,
Orientarea necunoscut sau implică mo-
temporală, ă şi care frustrantă, destia, exclude
spaţială, afectează pe care narcisismul şi
persoana nu megalomania.
autopsihică este predomi-
reuşeşte să o Dreptul la
progresiv şi nant lobul
depăşească. statutul de
sever afectată, frontal cu
Este o personalitate se
alături de pierde- pierderi
atitudine de justifică prin
rea simţului neuronale
inadaptare, respectarea înda-
critic. Se adaugă care
pe o
insomnii cu realizează
perioadă
agitaţie nocturnă, „plăci mai lungă,
o creştere senile" (de ce apare la
pasageră a poftei formă persoane
de mâncare, circulară imature, cu
tulburări de sau în stea) „Eu" slab.
termo-reglare. care sunt în funcţie de
După această adevărate par-
stare, ce poate „cicatrici", ticularităţile
dura mai mulţi încorporân structural-
ani, apar d dinamice
tulburări com- fragmente ale per-
plexe de tip de neuroni soanei în
agnozo-apraxo- atrofiaţi şi cauză, poate
toririlor sociale (psihice, tenacitate Dentale =
şi morale. somatice). să-şi consoane care
Dezechilibrarea Este depăşească se articulează
sistemului de specifică handicapul prin apropierea
relaţii per- şi să devină vârfului limbii
valorizante sonalităţilo un mare de dinţii incisivi
afectează d., r depresive, orator. sau inferiori.
ducând la astenice, Potrivit (Vezi Anexa B )
orgoliu, vanitate imature legendei s-a
sau umilinţă şi afectiv şi sinucis după Deontologie =
autoabandon. constă în înfrângerea un cod al
pierderea răscoalei moralei profe-
Demonstraţie = încrederii antimacedon sionale. Are
procedeu logic în forţele iene a rolul de funcţie
prin care se proprii, atenienilor. dinamogenă - în
fundamentează descurajare sensul
adevărul, în , Dendrită = perfecţionării
structura lui apatoabulie ramificaţii profesionale, de
de natură permanentă
intrând obiectul ,
proto- deschidere spre
sau teza de demisionari
plasmatică a tot ce e nou. în
demonstrat, şi sm. Poate
neuronului, psihologie,
procedeul logic fi
cu rol în re- desemnează
propriu-zis de individuală
ceptarea toate îndatoririle
argumentare. D. sau influxurilor şi normele
poate fi cu colectivă şi nervoase. Se morale pe care
caracter deductiv reflectă în articulează trebuie să le
sau inductiv, ultimă cu respecte
directă sau instanţă terminaţiile psihologul;
indirectă. pierderea axonale obligaţia lui de a
Trebuie ca argu- sau făcând acţiona exclusiv
mentele să fie repunerea sinapsă. pe linia respec-
adevărate, să în discuţie tului faţă de
constituie raţiuni a valorilor persoana umană,
suficiente pentru morale a obiectivitătii
teza dată, până atunci absolute,
procedeul logic acceptate. păstrarea
să respecte secretului profe-
regulile Demostene sional,
inferenţei = om autonomie
deductive sau politic şi necondiţionată
inductive. orator în utilizarea
atenian tehnicilor şi
Demoralizare = (384-322 perfecţionarea
comportament î.e.a). lor.
consecutiv unui Orfan de
eşec, unei tată, sărac, Dependenţă =
nerealizări pe cu defect trebuinţă de
linia aspiraţiilor de vorbire, altul; raportarea
sau datorat unei reuşeşte sinelui la o altă
afecţiuni prin efort şi persoană, cu
care să afle a nu d. cazurilor stare sufletească
satisfacţie şi dispune de manifeste, astenică, de
ajutor în o terapie dar şi a tristeţe
rezolvarea specifică, celor exagerată, de
problemelor. căci prin nesemnalat deprimare şi
tratamentul e, pe cale fatigabilitate
Depersonalizar afecţiunii de a se sporită, de
e = stare de de bază se constitui, anxietate. Este o
destructu-rare a recapătă cu atât reacţie firească
organizării conştiinţa instituirea în situaţii
psihice a propriului unor măsuri dificile din
persoanei. Eu, iar medico- viaţă: moartea
Subiectul are uneori dis- educative- cuiva, insuccese,
impresia că Eu-1 pare sociale certuri,
propriu a fost spontan, complexe despărţiri, divorţ
pierdut, că şi-a după o este mai etc. Sunt
pierdut lungă promptă. posibile la orice
identitatea perioadă Consecinţel vârstă; abundă
psihică şi e pozitive
de în adolescenţă şi
sunt: cresc
somatică şi persistenţă. bătrâneţe. Este
şansele de
trăieşte dureros necesară o
refacere a
impresia că a Depistare distincţie a
sănătăţii,
devenit străin, = element acestei stări: •
fie că
păstrând de cea uzuală, la
începe
conştiinţa referinţă al terapia, fie care ne-am
personalităţii profilaxiei. că se referit, în care
sale anterioare. Cu cât se rezolvă nu lipseşte
Propriu „Eu" face mai prompt; se obiectul
devine un timpuriu înlătură suferinţei şi •
spectacol drama- riscul de a între aspectul
tic pentru deveni psihopatologic,
subiect. Apare complexă şi în care lipseşte
senzaţia de vid cronicizată obiectul
emoţional, de maladia, suferinţei şi
gol interior, etc. chiar starea
printr-o analiză pervertită,
introspectivă. D. Depresia = deformată a
a fost iniţial cel mai suferinţei -
descrisă de P. frecvent „obiectul pro-
Janet în fenomen priei sale
psihastenie. patologic; suferinţe", care
Automatismul se îşi are rădăcinile
mintal are la caracterizea în modul de
bază scăderea ză printr-o structurare al
tensiunii scădere a personalităţii lor.
psihologice, deci tonusului de în genere, cei
apariţia senzaţiei activitate deprimaţi au
de psihică şi tendinţe de
depersonalizare. motorie, autoreproş şi
Depersonalizare însoţită de o vină; scade atât
ritmul gândirii, caracteriza activităţii pe o matrice
cât şi claritatea tă prin respective. funcţională,
ei; au gânduri reducerea Se efectorie şi a
negre (moarte, sau realizează reflexelor.
suicid), nevroze absenţa prin Reacţiile se
ciclotimice etc. controlului exersarea coarticulează şi
conştient, repetată, se organizează
Deprindere = adică fundamentâ structural, iar
componentă realizarea ndu-se prin aferentaţia
automotiva-tă a spontană stereotip inversă
activităţii şi facilă a dinamic sau
9
Derealizar normal. D. iar metoda 3 D
e = poate duce derivaţiilor festându-se verbal (funcţia cathartică a portamentale antagoniste anxietăţii,
(feed-back)
pierderea la o) permite limbajului) şi mimicogesticular (limbajul obţinute prin impactul progresiv al
înseamnă stabilirea cu
„funcţiei dezordine ectosemantic). sugestiei terapeutului, cu imaginea
trecerea de la precizie a
realului" mintală mintală axiogenă. Metoda constă în
nivel verbal la focarelor
(P. Janet), progresivă. Descrierea = (fr. decrire); modalitate de exerciţii de relaxare musculară progre-
cel senzorial şi lezionale.
când reproducere prin mijloace verbale (sau sivă (R. Jakobson), înlocuită prin rela-
acţionai, unde
subiectul Derivaţie - prin alte mijloace) a unei realităţi, tin- xare autogenă (Schultz). Pe măsura
controlul se Descartes Ren6
se simte EEG = zând spre o prezentare cât mai completă, desfăşurării exerciţiilor, itemii axiogeni
realizează prin (1596-1650) =
detaşat, traseu concretă şi sugestivă, utilizând detalii şi prezentaţi subiectului nu mai antrenea-
receptorii realizat în (latinizat,
izolat de particularităţi, care o fac extensivă. D. ză anxietatea acestuia. Recent, desensi-
proprioceptivi. electroencef Renatus
lumea reflectă spiritul de observaţie al persoa- bilizarea sistematică se realizează indi-
Deprinderile alografie de Cartesius);
concretă, nei, capacitatea sa de evocare şi flexibi- vidual sau în grup, utilizând mijloace
sunt însuşiri diferenţa de filosof şi savant
îşi pierde litatea lingvistică. audio-vizuale sau psihofarmacologice.
dobândite pe potenţial francez,
„familiarita
cale de învăţare, culeasă de întemeietor al
tea". D.
educare, doi filosofiei moder-
este o
habitudini, ce electrozi. ne, reprezentant
ieşire din
funcţionează pe Numărul de seamă al
realitate;
baza legii derivaţiilor raţionalismului,
este
efectului, a utilizate considerând
dezagregar
exerciţiului. variază în prioritatea
ea trăirii
Crearea şi culti- funcţie de raţiunii, care
spaţio-
varea d. bune scopul deţine „idei
temporalită
facilitează urmărit, de înnăscute". In
ţii, „este o concepţia sa,
adaptarea la dimensiunil
alienare de raţiunea este
cerinţele vieţii, e craniului
la realitate" dată în mod egal
de mare subiectului
(Mayer- tuturor
importanţă în şi de
Gross). oamenilor, dar
psihologia capacitatea
Prin d. este nu toţi o
socială (J. tehnică a
negată aparatului. folosesc în mod
Dewej). Sub
posibilitate De regulă se corect, datorită
imperiul
a de realizează lipsei unei
exemplului rău,
anticipare, derivaţii metode
apare
carac- longitudinal potrivite. După
condiţionarea
teristică e şi D.R., criteriul
socială negativă,
omului transverse,
cu d. rele.
adevărului se află modern de . La baza
Desen =
în raţiunea însăşi, „metodă": gândirii
activitate grafică
în claritatea şi „Ansamblu pune latura
sau picturală
distincţia de reguli materialistă
prin care
cunoştinţelor sigure şi (în
subiectul
noastre. în uşoare, ce evoluţie).
încearcă să
filosofie porneşte trebuie Este o
reproducă sau să
de la îndoiala aplicate cu orientare
producă imagini
cunoaşterii, exactitate antiscolastic
ale unor obiecte
îndoială pentru a â a
şi situaţii, ori
metodică, descoperi raţionalism
exprimă ceva
considerând că adevărul, ului, care a
din proprie
unicul fapt sigur, ajungând stat la baza
iniţiativă,
ce nu poate fi pus progresiv la progresului
simţire. Este o
sub semnul cunoaşterea ştiinţei şi al
îmbinare de
îndoielii şi care şi filosofiei.
imitaţie şi
poate fi punctul înţelegerea Opere:
creaţie
de plecare al unei tuturor „Discurs
intelectuală,
cunoaşteri fenomenelo asupra
vizual-motrică.
(filosofii) este r. Filosofia metodei de a
Dincolo de
constatarea: carteziană ne conduce
mâzgălituri, la
„mă îndoiesc, este bine
copii este şi un
deci cuget; cuget, dualistă, raţiunea şi a
limbaj în care nu
deci exist" susţinând căuta
simbolizează
(„Dubito ergo existenţa adevărul în
ceea ce văd, ci
cogito; cogito indepen- ştiinţă",
ceea ce ştiu
ergo sum"). dentă a „Meditaţii
despre lucruri,
îndoiala două metafizice",
cât şi modul
carteziană nu substanţe: • „Principiile
cum şi-1
este sceptică, ci materială filosofiei",
reprezintă şi
metodologică şi (corpul, „Geometria"
afecţiunea sa.
vizează un creierul) cu etc.
Desenul
fundament sigur atributul
reprezintă şi mo-
al cunoaşterii. întinderii şi Descărcare
dul de
Metoda sa este cea • afectivă =
structurare a
deducţia, care spirituală, eliberare
emoţională, spaţiului, a pro-
trebuie să por- cu atributul
care are loc porţiilor.
nească de la gândirii,
când Desenul poate fi
adevăruri sigure cugetării,
încordarea folosit ca test
şi clare, ambele
internă individual sau ca
cunoscute supuse unui
devine test proiectiv.
nemijlocit prin principiu
insuportabil Ex.: testul
raţiune. suprem:
ă şi subiec- omuleţului, al
Recunoaşte totuşi Dumnezeu,
tul dă curs arborelui, al
şi valoarea care a creat
liber familiei etc.
cunoaşterii universul,
emoţiilor Desenul reflectă
experimentale. pe baza
sale, mani- personalitate şi
Descartes unor legi
dezvoltarea
formulează mecanice,
intelectuală a
conceptul materialiste
copilului. De- designare se fie urmat de cel
Designare
senul are valoare identifică cu logopedic
= (sin.
expresivă (gestul funcţia (ortofonic).
desemnare
grafic), în care denotativă
); funcţie a
transpar aspecte sau
unui semn
temperamentale, referenţială
ca simbol,
cât şi natura a
de a avea o
reacţiilor cuvântului,
semnificaţi
emotive. adică constă
e, care se
Desenele au în
referă la o
valoare conturarea
categorie
proiectivă: cuvântului
de obiecte
semnifică un asupra
sau
anumit conţinut obiectului
fenomene
intrapsihic; au semnificat.
reale. Un
valoare narativă
gest poate
şi valoare Despicături
fi indicativ
asociativă (au loc le labio-
în chip
condensări, maxilo-
direct
deplasări, palatine =
(limbaj
substituiri şi sunt cele
ectosemant
simbolizări). mai severe
ic), pe când
malformaţii
cuvântul
Desensibilizare congenitale.
este
= metodă între
designativ
psihotera- despicăturil
în sensul că
peutică de tip e totale şi
nu reclamă
comportamental, până la cea
prezenţa
bazată pe mai simplă,
obiectului
condiţionare lueta bifidă,
şi nu-1
clasică (de tip există mai
reproduce
pavlovian) al multe forme
pe acesta
inhibiţiei intermediar
prin factura
reciproce şi pe e pe care
sa de semn
teoria învăţării. chirurgia
verbal, ci
Metoda se ORL le
numai
bazează pe rezolvă.
actualizeaz
răspunsuri com- Dacă după
ă un
operaţie
conţinut
vălul
conceptual,
reconstituit
ce este
nu permite
referitor la
o fonaţie
ceva real
normală, se
(ca idee).
practică o
După
faringoplast
Roman
ie.
Jakobson
Tratamentul
(1960),
chirurgical
termenul
trebuie să

Destăinuire = act interrelaţional prin
care o persoană dezvăluie despre sine
informaţii reale. Persoana care ascultă
trebuie să participe într-un fel sau altul
la ceea ce i se spune. Destăinuirea poate
fi voluntară sau involuntară, când
presiunea unor stări afective, acumulate
duce la necesitatea descărcării lor. O
condiţie de bază este ca psihoterapeutul
să fie neutru, spontan. Poate avea loc şi
destăinuirea psihoterapeutului în cadrul
relaţiei terapeut-pacient, cu caracter
instrumental, atent manipulată şi
controlată.
Destin = (sm.fatalitate); forţă inflexibilă
care ar guverna evenimentele şi existenţa
individuală. Pentru antici, chiar zeii şi alte
fiinţe supranaturale erau supuse
ydestinului. Spiritul uman încă nu a găsit
un răspuns corespunzător, noţiunea de d.
fiind intim legată de iraţional, ocult (chi-
romanţie, astrologie) care încearcă să
aproximeze destinul pe baza unor presu-
puse determinări individuale congenitale
sau extraindividuale. Schopenhauer afirma
că „pornind de la naştere, cursul vieţii
umane este determinat până în cele mai
mici detalii". Ereditatea şi genetica vor
apropia ideea de destin de medicină,
elaborând conceptul de destin biologic ca
o sumă de variabile determinate, ce
întregesc personalitatea biologică.
Detectorul de minciuni = ansamblu de
aparate folosite pentru înregistrarea
efectelor fiziologice (modificări de ritm
cardiac şi respirator, diminuarea
rezistenţei electrice a pielii, variaţii de
potenţial electrocerebral, etc, ale
emoţiilor provocate de întrebările ţintă
care vizează stabilirea credibilităţii unor
relatări, răspunsuri sau afirmaţii ale
subiectului. Această metodă de stabilire
a adevărului pe baza corelării verbale cu
modificările vegetativ-motorii
înregistrate grafic ră-
96
autoreglaj, determinarea trece progresiv
9
5
mâne imperfectă datorită particulari-
tăţilor psiho-individuale, deosebite de
la o personalitate la alta.
Deteriorare; Deteriorare mentală =
concept ce desemnează procesul de re-
ducere progresivă a randamentului
intelectual, consecutiv senescenţei nor-
melor patologice, cât şi evoluţiei unor
afecţiuni psihice cronice; afecţiunea se
caracterizează printr-un deficit dobân-
dit şi ireversibil al diverselor compo-
nente ale inteligenţei. D. m. progresea-
ză cu vârsta, dar sunt posibile după 25-
30 ani. Indicele de deteriorare mintală
semnifică un raport între rezultatele
obţinute la testele aplicate conform
vârstei, şi cele anterioare. Tratamentul
preventiv constă în eliminarea factori-
lor etiologici: infecţii, traumatisme; în
celelalte cazuri este inoperant. Trata-
mentul curativ constă în mijloace psi-
hoterapeutice de reeducare prin stimu-
larea aptitudinilor intelectuale restante
şi prin stoparea reacţiilor afective
negative, cât şi a sentimentelor
devalori-zante.
Determinism = în psihologie, princi-
piul de a cărui promovare depinde
constituirea ştiinţifică. Teorie a interac-
ţiunii universale, axată pe ideea unei
ordini care guvernează cosmosul,
astfel încât geneza şi desfăşurarea
tuturor proceselor şi fenomenelor din
natură, societate şi viaţa psihică a
oamenilor se înlănţuie, fiind supuse
unei legităţi obiective. Având o
îndelungată tradiţie filosofică (în
opoziţie cu indeterminis-mul), d.
constituie una dintre strategiile posibile
prin care spiritul tinde să realizeze un
acord între coerenţa raţională şi
devenirea fenomenala, perceptibilă
prin experienţă. La nivelul omului,
având cel mai înalt şi specific
sistem de
în auto-determinare.
Deuteranopie = cecitate cromatică parţi-
ală, constând din incapacitatea perceperii
distincte a culorii verzi; în consecinţă,
subiecţii afectaţi de d. nu diferenţiază
verdele deschis de roşu închis, violetul de
albastru.
Deuteroneuron = al H-lea segment al
căilor somestezice (primul fiind proto-
neuronul) oligosinaptice. Din axonii
acestui segment, d. situaţi în coarnele
dorsale ale măduvei, este alcătuit fasci-
colul spinotalamic, care se termină în
talamus, de unde informaţiile sunt con-
duse la scoarţă de un al treilea neuron,
talamo-cortical.
Devianţă = caracteristicile anumitor
comportamente care se abat de la nor-
mele acceptate în interiorul unui grup
(societăţi), determinând conflicte între
persoana devianţă şi grupul respectiv.
Este vorba de o abatere de la normali-
tate, atât psihologic cât şi psihiatric, dar
şi valorico normativ. Etiologic sunt
încriminaţi mai mulţi factori: ereditari,
psihice, psihopatologici, socio-cultural,
dând comportamentul aberant, sub raport
judiciar priveşte comportamentul antiso-
cial (infracţional, delictual). Forme mai
frecvente: recidiva, simularea, hetero şi
autodistrucţia.
Devieri de conduită = forme de deze-
chilibru psiho-moral a persoanei, cauzate
de influenţe morbide de natură socioge-
nă, de tulburări morfo-funcţionale ale
creierului. Se concretizează prin atitudini
şi fapte reprobabile ale persoanei prin
care încearcă să-şi facă inserţia socială.
Prin devieri de conduită se subînţelege
tulburări de comportament,
97
Dexterimetru = experimentează (dexteri Dexteritate = (dibăcie, ingeniozitate,
abilităţile motorii simple şi graful). iscusinţă, îndemânare, abilitate);
coordonarea mişcărilor într-o activitate
de caracter, care au devenit un mod
constant, stil de a acţiona. Această con-
duită deviată de la linia etică de com-
portament se caracterizează prin exis-
tenţa scandaloasă, depravată, inconşti-
entă, de tip caracteriopatic, în genere pe
fond ereditar. Se impune terapia psi-
hopedagogică şi medicală.
Devotament = consacrarea faţă de un
ideal, aspiraţie, idee, faţă de o persoană
din colectivitate, pe baza ataşamentului
sincer şi neimpus. Faţă de obiectul d. se
manifestă constant, cu interes, bună-
voinţă, grijă, susţinere morală şi mate-
rială, identificare de interese.
Dewey John (1859-1952) = filosof, so-
ciolog, psiholog şi pedagog american.
Ca filosof de factură idealist subiectivă
este reprezentantul „instrumentalismu-
lui", în care cunoaşterea omenească nu
reflectă realitatea obiectivă, ci este nu-
mai un instrument prin care omul adună
experienţă utilă acţiunilor sale. în
domeniul psihologiei şcolare, consideră
ereditatea şi mediul (societatea în pri-
mul rând), factori hotărâtori în formarea
omului, iar educaţia - rezultatul in-
teracţiunii dintre aceşti doi factori. Ro-
lul educatorului este redus la rol de
consultant. în pedagogie, în locul cli-
matului autoritar tradiţional din şcoli,
introduce angajarea liberă şi mai demo-
cratică a elevului, pe baza interesului
potenţial, aprioric pe plan individual.
Este reprezentantul curentului sociolo-
gic în pedagogie, al democratismului
educativ în sensul accesului tuturor la
educaţie (şi a adulţilor), în scopul adap-
tării la ne-voile societăţii moderne.
Lucrări de bază: „Principiile psi-
hologice", „Democraţie şi educaţie",
„Caracterul şi comportamentul uman",
„Şcolile de mâine".
facultate ce condiţionează mişcările
precise, rapide, ingenioase, aptitudini D
practice (dacti-lografie, strung,
instrumente muzicale, tehnică militară
şi sportivă, inginerească, artistică etc).
Dezagregare psihică = în sens
restrâns, corespunde disociaţiei, în sens
larg, diso-luţiei. P. Janet a creat
termenul înţelegând incapacitatea de
sinteză, de reunire într-o singură
conştiinţă personală, fenomenele
psihice elementare. în sens larg se
referă la fărâmiţările ansamblului psi-
(hic, a structurilor organizate superior.
(Exemplu: comportamentul adoptativ
se reduce progresiv către un nivel
funcţional elementar). Primul sens se
referă co-notativ la aspectul calitativ al
funcţiilor psihice, cel de-al II-lea
traduce aspecte de reducţie cantitativă.
Dezangajare = în psihologie se referă
la sfera motivaţional afectivă, la nivel
de atitudine şi de acţiune a unui
subiect într-o relaţie sau într-o
activitate. Această atitudine poate fi
motivată şi voluntară în anumite
circumstanţe psihologice, fiind
reflexul stingerii motivelor, intereselor,
aspiraţiilor care-1 mobilizase şi ori-
entase anterior pe subiect. Poate fi însă
şi expresia unor circumstanţe
patologice (depresii, schizofrenii) în
care d. reprezintă un indice de
prognostic negativ, conducând la
izolarea şi disocializarea subiectului.
Dezavuare = atitudine şi sancţiune
morală exprimată prin desolidarizare
cu o anumită persoană, prin
dezaprobarea
actelor, ideilor, comportamentului
cuiva, cât şi prin condamnarea şi
înfierarea celor care încalcă anumite
norme.
Dezechilibru psihic = lipsă de
armonie a vieţii psihice, a
personalităţii în manifestările sale
datorate unor trăsături exacerbate;
comportament iritabil, impulsivitate,
tulburări atitudinale, instabilitate,
perturbare a sistemului de valori (mai
ales morale). în psihiatrie, „psihopatie
de structură dizarmonică a
personalităţii", fără coexistenţa
vreunui deficit în sfera inteligenţei
(ciclotimie, hiperemotivitate, trăsături
nevrotice, uneori cu tulburări
organice sau ale funcţiilor cognitive
trăsături psihotice, labilitate emotivă,
tulburări de caracter). La copii, o
urmare a influenţelor educaţionale
negative, climat familial traumatogen
insecurizant, lipsa climatului afectiv
între copii şi părinţi.
Dezgust = aversiune condiţionată;
procedeu terapeutic a psihoterapiilor
comportamentale, care constă în
elaborarea şi întărirea unui reflex
condiţionat negativ faţă de un
comportament, având ca scop
determinarea acelui comportament,
ca frecvenţă şi intensitate. Se aplică
cu succes în nevroze motorii, etilism
cronic, toxicomanii etc.
Dezinteres = lipsa unei motivaţii faţă
de obiecte materiale sociale sau
spirituale din mediul înconjurător,
mani-festându-se prin scăderea
rezonanţei emoţionale, a curiozităţii
psihomotorii faţă de un obiect, o
persoană, faţă de cei ce-1 înconjoară.
Pendularea între interes - dezinteres
este mai rapidă şi considerată în
limitele normalului la copil. Este
prezentă în depresii melancolice, şi în
măsură mai mică la personalităţi
dizarmonice de tip schizoid.
98
Dezorientare spaţio-temporală = simp-
tom psiho-patologic caracterizat prin
pierderea capacităţii persoanei de a-şi
reprezenta situaţii în timp (dezorientare
temporală) sau în spaţiu (spaţială) şi de
identificare a propriei persoane, a propri-
ei scheme corporale (dezorientarea alo-
psihică). Acest simptom apare la defici-
enţi mintali (oligofreni şi demenţi), sau
însoţesc tulburările amnestice anterore-
trograde din sindromul Korsakov, în
presbiofrenie, unde subiectul trăieşte ca
actual un moment trecut al existenţei sale
(delir ecmnestic). Este o urmare a unor
leziuni parieto-occipitale, prin confuzie
dreapta-stânga, agnozii elective, cu
tulburări de schemă corporală, acalculie
spaţială (subiectul nu mai cunoaşte locul
cifrelor. Bătrânul confuz vagabondează
neintenţionat pentru că şi-a pierdut simţul
de orientare; nu-şi recunoaşte patul în
spital, nu poate localiza obiectele. Uneori
dezorientarea spaţio-temporală este mai
discretă, necesitând întrebări supli-
mentare pentru a depista locuinţa, car-
tierul, aspecte concrete de măsurare a
timpului cronologic şi a timpului
obiectiv.
Dezvoltare = proces de transformare
progresivă şi continuă de la inferior la
superior, ducând în final la funcţionali-
tatea optimă a organismului, la maturi-
tatea lui. Nu este un proces liniar, pe
parcurs au loc modificări, transformări,
restructurări a unor forme comporta-
mentale, ducând la o mai bună adaptare
la mediu. D este un principiu de bază al
psihologiei. La om, dezvoltarea este in-
fluenţată de doi factori: ereditatea şi
mediul cu acţiunea specifică a fiecăruia.
Prin ereditate se transmit de la ascendenţi
la descendenţi unele caracteristici
somatice şi în oarecare măsură şi anumite
particularităţi temperamentale.
picioare). Pierderea acestei abilităţi se
numeşte adiadocokinezie.
Sâmburele ereditar deţine predispoziţii
naturale, fără ca ele să constituie un dat
fix şi imuabil, fiind în mare măsură
influenţate de mediu.
Mediul influenţează d. prin inte-
racţiunea socială (familie-şcoală, grup
social), prin mijloacele de transmiterea
informaţiilor (radio, presă, televizor).
Copilul îşi dezvoltă anumite for-
me de comportament prin observarea şi
imitarea persoanelor din grupul său, dar
şi prin intermediul influenţelor cultural-
educative.
Interacţiunea ereditate - mediu
determină fundamental dezvoltarea
umană. L. S. Vîgotschi relevă o carac-
teristică logică a psihogenezei umane, şi
anume caracterul ei sistemic: procesele
psihice nu se dezvoltă separat unul de
altul, ci în raporturi necesare intra-
specifice ce mijlocesc acţiunile globale
cu ambianţa socio-umană, fără de care
d. psihologică nici n-ar fi posibilă. în
fiecare stadiu, unul din procesele psihi-
ce ocupă un loc dominant în raport cu
celelalte. Astfel, sunt în ordine: emoţia,
percepţia, reprezentarea, memoria, vo-
inţa, gândirea, sentimentele superioare,
imaginaţia. D. psihologică presupune
confruntarea dintre cerinţele subiectului
şi exigenţele ambianţei, dintre aspiraţii
şi posibilităţi, dintre constrângeri şi
iniţiative, dintre imaginea despre sine şi
viziunea altora asupra sa. Treptat,
psihogeneza capătă caracteristici de
personogenezâ, prin asumarea de roluri
responsabile ca personalitate constituită.
Diadocokinezie = capacitatea de a exe-
cuta mişcări alternative în succesiune
rapidă şi prin sincronizări bilaterale
(învârtirea pumnilor, mişcarea degetelor
în evantai la ambele mâini sau
Diagnostic = este o recunoaştere, o
identificare a unui proces, abatere de la
normal, tulburare, pornind de la detalii
caracteristice. D. înseamnă atât un efort
de informare, cât şi unul decizional. Nu
este un scop în sine, ci mijloc de
orientare, atât în terapia de recuperare a
cazului, cît şi în predicţia prognosticului.
în psihologie nu se poate vorbi de un
diagnostic psihologic, ci de un examen
psihologic, de metode proprii de investi-
gare (teste), care în final concură la un
diagnostic unic, rezultat al tuturor de-
mersurilor efectuate (examen neurologic,
fund de ochi, examen ORL, oftalmologie
etc). Orice diagnostic este dat în raport cu
personalitatea, vârsta, simptomatologia,
etiologia, stabilind atât aspectul
patologic, cât şi capacitatea restantă a
organismului, a persoanei, ca posibilitate
de răspuns la terapie şi reinser-ţie
normală sau aproximativă. Toate acestea
sunt valabile şi în logopedie, in-dicându-
se multiplele aspecte asemănătoare cu
alte tulburări, dar şi elementul specific,
diferenţial pentru delimitarea nosologică
a entităţii. Este necesară munca de echipă
inter-disciplinară pentru evitarea erorilor,
cu efecte dureroase şi păgubitoare.
Diagramă = instrument, construcţie gra-
fică care exprimă dezvoltarea, evoluţia,
cât şi variaţiile unor fenomene supuse
studiului sau a unor rezultate statistice.
Dialog = cea mai obişnuită formă a
comunicării interumane, în care două sau
mai multe persoane (plurilog) fac schimb
reciproc de mesaje, într-un scop comun
de cooperare sau al unui acord mintal.
Cei doi parteneri interlocutori
100
când apatie şi dezgust faţă de studii în
general, închizându-se în mutism electiv
sau depresie. Este similară iatrogenilor,
stări patologice ale bolnavilor determina-
sunt pe rând emiţători şi receptori,
având un cod comun - limba, cât şi un
context comun.
Dicţie = arta de a pronunţa corect un
text, cu claritate, şi respectarea pro-
zodiei; sunetele, silabele, cuvintele cât
şi sintagmele formează o unitate cu ritm
şi muzicalitate. Realizarea dicţiei de
calitate depinde de elasticitatea, perfecta
mobilitate şi antrenamentul organelor,
articulaţiilor; sunt absolut necesare
poziţia liberă, neforţată a laringe-lui şi a
întregii musculaturi buco-farin-giene,
alături de libertatea, naturaleţea
muşchilor feţei.
Didactica = ramură a pedagogiei,
având ca obiect de studiu sistemul de
învăţământ, formele de organizare,
principii, metode, mijloace, programe,
problematizare şi euristică, tehnici
audio-vizuale, etc. Latura informativă a
învăţământului este asigurată prin plan,
programe, manuale, iar căile de însu-
şire, metodele specifice obiectelor sunt
cuprinse în metodicile respective, în
care se dezbate concret latura tehno-
logică.
Didacticism = modalitate defectuoasă
de instruire şi educare, care pune ac-
centul exclusiv pe comunicare şi pe în-
suşirea dogmatică a regulilor, definiţii,
norme, etc. Este o modalitate exagerată
de a critica pe educat, ceea ce creează
rezistenţă faţă de învăţare şi educaţie,
înăbuşă libertatea şi spiritul activ,
creativ al elevului.
Didactogenie = stare morbidă, de tip
reactiv, întâlnită la elevi, creată de
greşelile didactice ale dascălilor, care-şi
exagerează rolul, nu ţin seama de
oboseala şi surmenajul elevilor, provo-
te de conduita traumatizantă a
medicului. Didactogeniile creează
anxietate şi favorizează fenomenul de
dezadaptare şcolară.
Diferenţial semantic = fenomen de
comparaţie, (mediaţie) în relaţiile lin-
gvistice. Se dau cuvinte ce trebuie să fie
apreciate după o scală în termeni bipolari
(antonime: frumos-urât; elegant-grosolan
etc). Se construieşte apoi „portretul"
cuvântului (ca semn în sine, ca structură
sonoră), de către subiect. Deci nu conţi-
nutul semantic este evaluat, ci numai
sensul efectiv parasigmatic. Prin extensi-
une, tehnica d. s. a fost aplicată, cu bune
rezultate, în pedagogia socială, studiul
personalităţii (C. Osgood 1954).
Diferenţiere psihică = însuşiri şi grupe
de însuşiri psihocomportamentale după
care se deosebesc între ele persoanele,
microgrupurile şi marile colectivităţi
umane. D. p. sunt calitative şi cantitative,
prevăzând gradaţii şi confruntări de
structură. Se stabilesc în raport cu un
model general al personalităţii sau gru-
pului şi de regulă uzează de încadrarea în
tipuri. Aceasta este obiectul de studiu a
psihologiei diferenţiale.
Diferenţiere senzorială = proces de
distincţie a unor însuşiri sau puncte
apropiate, bazat pe inhibiţie. Diferenţi-
erile se obţin prin aplicarea de întăriri
deosebite la cei doi stimuli.
La baza acuităţii sensibilităţii di-
ferenţiale este activitatea reflexă a cre-
ierului.
101
Diogene din Sinopa (412-323 î.e.n.) = felinar unui „OM".
filosof grec cinic. Potrivit legendei, aprins în
locuia într-un butoi şi umbla ziua cu un căutarea Diplacuzie
Dificultate şcolară = poate fi de diferi-
te feluri: întârzierea maturizării, debili-
tate mintală, carenţă afectivă, instabili-
tate motorie, nivel cultural scăzut, ca-
renţă în informaţiile de bază, hipomne-
zie, omisiune în formarea unor operaţii
şi procedee de lucru intelectual, devieri
de comportament etc. Dificultatea şco-
lară presupune studiu de caz, descope-
rirea cauzelor şi acţiune asupra lor, tra-
tare individuală adecvată şi integrare
adecvată în colectivul şcolar.
Digestiv = unul dintre cele patru tipuri
morfologice esenţiale, ce se caracteri-
zează printr-un abdomen voluminos şi
importante trebuinţe vegetative.
Dilemă = tip de raţionament silogistic,
disjunctiv-ipotetic (premisele disjunc-
tiv-ipotetice, iar concluziile pot fi jude-
căţi categorice sau disjunctive). Sunt
dileme simple şi complexe, în funcţie
de argumentele aduse în susţinerea
concluziilor. Persoana problematizează,
cântăreşte mereu argumentele şi contra-
argumentele, se consumă şi este
imposibil să iasă din impas (psihastenie,
nevroză obsesivo-fobică, celebras-tenie,
schizofrenie).
Dinamism = în psihologie, ansamblul
motivelor, tensiunilor şi tendinţelor ce
susţin conduitele şi determină conduite
modificate; continuă interacţiune cu
ambianţa. De aici şi restructurările în
domeniul organizării personalităţii.
Dinamogen = proprietate a stimulilor
externi şi interni, a trebuinţelor şi moti-
velor, a reactivităţii emotive de a dina-
miza organismul, crescând tensiunea
psihică şi sporind capacitatea de
acţiune.
= în examenul
audiometric cu audiometria tonală D
liminarâ sau su-praliminară, cu testele
de recruitment şi audiometric
automatică, alături de recruitment ca
element esenţial în fiziopatolo-gia
cohlearâ, apare şi displacuzia, sem-
nalată spontan de pacient când la
aceeaşi frecvenţă el nu are aceeaşi
senzaţie de înălţime la o ureche şi la
alta.
Diplopie = formă de vedere
binoculară, anormală datorită
discoordonării câmpurilor vizuale
monoculare, astfel încât fiecare obiect,
proiectându-se în afara horopterului
(locul geometric al punctelor
corespondente din cele două retine)
este văzut dublu (Helmhoitz). Cele
două imagini concomitente ale
aceluiaşi obiect au şi o dispoziţie
spaţială diferită. Apare în condiţiile
unor perturbări nervoase, în stări fizice
şi se instalează cronic în cazul
strabismului extern.
Dipsofobie = frica de a bea, frica de li-
chide în general. Este o prezenţă rară
în psihopatologie (dipso = sete).
Dipsomanie = tendinţe excesive,
hiper-dimensionată patologică,
impulsivi, irezistibilă de a consuma
băuturi alcoolizate, manifestată
intermitent, periodic. Succede stărilor
depresive. Trebuie diferenţiată de
polidepsia diabetică, unde setea
exagerată este determinată de pier-
derea mare de lichide prin rinichi -
(poliurie). Trebuie diferenţiată şi de
po-tomanie, trebuinţa permanentă de a
consuma orice lichid. Psihoterapia are
menire de a evidenţia factorii externi
care precipită crizele, de a elaborare şi comandă). D. es-te
preîntâmpina noul
acces prin internarea cazului când se
simte iminenţa crizei.
Dis = prefix cu sens privativ;
tulburare, modificare, deprimare.
Disabilitate = incapacitate pasageră,
durabilă sau permanentă, limitată la o
funcţie instrumentală (motorie,
senzorială, adaptativă, etc), sau
asociind mai multe dintre acestea,
care influenţează negativ viaţa
subiectului aflat în condiţii normale
de existenţă şi pe care o poate
compensa. Uneori, necompensată de
către subiect, ceea ce constituie un
handicap. Toate dificultăţile de în-
văţare, (deficitul hemiparetic, indife-
renţa afectivă etc.) pot apărea după
un accident vascular cerebral,
constituind disabilităţi. Pot fi fizice şi
psihice. Este antonimul termenului
„abilitate" consacrat în psihologie.
Disartrie = (gr. arhon - articulaţie);
articulaţie dificilă, greoaie,
caracterizată prin tulburări în
execuţia mişcărilor coordonate
sincronic, ale aparatului fo-nator, la
care se pot adăuga tulburările de ritm
ale vorbirii şi modificările modulaţiei
vocii. Are la bază o afecţiune
neurologică sau musculară şi este
evidentă în pronunţarea consoanelor.
Rostirea confuză, disritmică,
disfonică are un evident aspect nazal,
este monotonă, aprozodică. Ea nu
afectează limbajul propriu-zis, poate
chiar nici vorbirea în general, ci doar
latura ei instrumentală, la un nivel
intermediar (între organul periferic
de execuţie şi centrul cortical de
determinată de lezarea anumitor zone
din S.N.C. şi se observă după
afecţiuni cerebrale:
meningoencefalite, tulburări
vasculare, traumatisme cra-nio-
cerebrale. Forma gravă de disartrie
 102
se înregistrează când vorbirea este
aproape imposibilă din cauza paraliziei
muşchilor motori ai vorbirii şi poartă
denumirea de anartrie. Sub aspect gra-
dual, „în d. sunt posibile treceri succesive
de la anartrie la apraxie, bâlbâială,
dislexie centrală motricâ". Terapia logo-
pedică este de lungă durată, prin exerciţii
sistematice progresive.
Discalculie = (sin. disaritmetrie); per-
turbarea în operaţionalizarea aritmetică,
constând în incapacitatea parţială sau
totală de învăţare şi aplicare a regulilor
aritmetice. La copiii cu inteligenţă nor-
mală are caracter tranzitoriu, dar sunt
retardaţi în formarea capacităţii de struc-
turare a spaţiului. Este remediabilă prin
terapie individuală. La oligofreni, ence-
falopaţi, demenţi, este totală şi incurabilă.
Discernământ = capacitatea unei per-
soane de a-şi da seama de faptele comise,
ca şi de urmările acestora, de a distinge
între bine şi rău. Este una din condiţiile
sine qua non ale răspunderii civile,
delictuale, penale, sau administrative.
Este funcţia dinamică de sinteză şi
integrare normală a psihismului, care
conferă persoanei calitatea de a efectua
conştient, deliberat, subiectiv-motivat,
fapte sau acţiuni concrete.
Disciplină = modalitate a conduitei acti-
vităţii culte, superior organizate şi siste-
matizate; are loc subordonarea conştien-
tă, atât intern cât şi extern, faţă de princi-
pii, norme, dispoziţii (etc.) superioare. D.
se manifestă nu numai prin executarea
conform unor normative, ordine, dar şi
prin organizarea automată a conduitei
autocontrolate în îndeplinirea deciziilor
interne (perceperea, gândirea, atenţia,
voinţa, afectivitatea). Disciplina şi ini-
103
rii unor asemenea iluzii prin suprapu-
nerea unui nou pretext perceptiv peste
vechea schemă cunoscută, pe care o
ţiativa creatoare sunt compatibile la ni-
vel valoric, conducând la auto-disci-
plină.
Disciplină ia alegere = în planurile de
învăţământ din diverse ţări, ca şi din
România, în grupa disciplinelor la ale-
gere figurează la fiecare secţie obiecte
de profil ale secţiei sau ale altor secţii,
ca o modalitate de diversificare a învă-
ţământului şi de descoperire şi cultivare
a înclinaţiilor şi aptitudinilor, un ghid în
acţiunea de orientare şcolară şi pro-
fesională, mărind şansele de succes
şcolar.
Disconfort spiritual = insuficientă
realizare a confortului spiritual, datorat
deficienţelor în relaţiile interindividua-
le şi de grup, lipsei de echitate şi al unui
climat nefavorabil. Este cauza
principală a randamentului scăzut al
activităţii şi afectivităţii.
Discordanţă = element psihopedagogie
fundamental şi specific personalităţii
schizofrenului, constând în dezorga-
nizarea fundamentală şi haotică a per-
sonalităţii globale (termen sinonim cu
disociaţie). Se manifestă prin fragmen-
tarea persoanei, tulburarea integrităţii,
lipsa de sincronizare a proceselor
psihice.
Discret = cel ce se comportă cu discer-
nământ, care nu se amestecă în activităţi
ce nu-1 privesc, cel ce păstrează
secretul, este rezervat, modest, nu caută
să se afirme. Se opune indiscreţiei.
Discrimatopsie = nume ce semnifică
tulburări ale vederii culorilor, care in-
clude daltonismul, tritanoptia, defecte
ale vederii (di şi tricromatice). Psiholo-
gii au demonstrat posibilitatea produce-
identifică doar parţial (Al. Roşea, T.
Slama-Cazacu, Wund, Muller, Lyer).
Discriminare = distincţie la nivel inte-
lectual, prin delimitări conceptuale, care
operează comparativ precizările gândirii
logice. In percepţie are loc detaşarea
obiectului de fondul perceptiv.
Discriminare socială = în sociologie şi
psihologia socială, termenul denotă o
tratare favorabilă sau defavorabilă a unui
categorii de persoane, care nu are legătu-
ră cu activitatea reală, veridică a persoa-
nelor tratate astfel. Presupune elemente
de naţionalism, şovinism, narcisism.
Discursiv = gândirea discursivă parcurge
din aproape în aproape toate operaţiile
unui algoritm logic, respectând cu
stricteţe, prin raţionament corect din
punct de vedere formal, concluzia din
premise. în mod normal, discursivitatea
asigură o urmărire facilă şi o înţelegere
adecvată din partea interlocutorului.
Disfazie = este aspect afazic, diferenţiată
prin aceea că subiecţii doresc să comuni-
ce; tulburarea lor de limbaj şi vorbire este
de natură organică, neuronală, de origine
centrală (câmpul frontal 3, cât şi
temporal, parietal inferior). Poate fi de
natură traumatică, vasculară sau tumo-
rală. în diagnosticul diferenţial avem în
vedere eliminarea stărilor psihotice, as-
pectele de deteriorare profundă cognitivă
(demenţa) sau nedevoltarea cognitivă
(oligofrenia). Afazia copilului, ca şi
disfazia, au simptome comune, elemente
afazoide, care individualizează tulburarea
de limbaj şi vorbire şi care impun o
terapie logopedică de reînvă-
104
pronunţie de largă frecvenţă, am redat
tabelul denominativ al acestora, în func-
ţie de aspectele principale ale dislaliilor.
(Vezi Anexa C - Tab. 1.)
ţare a limbajului. în simptomatologia
disfaziei se întâlneşte intoxicaţia prin
cuvânt, amnezia verbală, parafazia, ale-
xia sau cecitatea verbală, jargonafazia
etc. Mai frecvent se întâlnesc dislexia şi
disgrafia, dislalia polimorfă de natură
centrală. Tratamentul este de lungă
durată şi prognosticul parţial favorabil.
Disfemie = modificarea timbrului vo-
cal; survine în tulburarea de pronunţie a
cuvintelor în logonevroză.
Disfonemie = este o formă simptoma-
tologică a dislaliei, caracterizată prin
distorsiune fonetică, adică, prin denatu-
rarea articulării fonemului, care repre-
zintă partea acustică a fonemului, adică
ceea ce auzim când se rosteşte o vocală
sau o consoană; altfel spus, disfonemia
reflectă redarea învelişului sonor al
fonemului, necomformă cu tiparul fo-
netic al acestuia, stabilit în baza de arti-
culare a limbii (respectiv, limba româ-
nă). Această dislalie, prin distorsiune
fonetică (disfonemia), se datorează ne-
respectării punctului de articulare.
Exemplu: sunetul „t" românesc este o
consoană lingvo-dentală, iar dacă este
articulata lingvo-prepalatal, capătă un
accent englezesc şi trebuie recuperată
corect în lanţul vorbirii ortofonetice.
Tulburările fonematice, indiferent de
simptomatologia sub care se prezintă,
de gradul extinderii sau de localizarea
lor topofonematică, afectează profund
structura sunetului, deranjând toate uni-
tăţile morfofuncţionale ale limbii din
fluxul vorbirii, şi prin aceasta, procesul
comunicării fono-auditive. Aceste as-
pecte raportate în mod individualizat la
nivelul sunetului denaturat, omis sau
substituit, creează forma clinică speci-
fică a dislaliei simptomatice. Pentru
elucidare asupra identităţii tulburării de
Disfonie = modificarea timbrului vocal.
Poate fi de natură organică în afecţiunile
hipofizei, care aduce modificări
somatice, metabolice şi psihice, cu re-
percusiuni semnificative asupra vocii,
vorbirii şi cântului. Emisia vocală este
slăbită, vocea îngroşată, rugoasă, cu mo-
dulare şi grade diferite de disartrii; uneori
vocea este mai puţin inteligibilă,
pronunţia dificilă, în special determinată
de macroglosie. Vocea oboseşte uşor, este
monotonă şi frecvent se vădeşte len-
toare, datorită, pe de o parte, tulburărilor
mecanice şi pe de altă parte modificărilor
psihice.
Disfonia funcţională a copilului se
deosebeşte de cea organică, fiind produsă
de o utilizare incorectă a vocii fără
defecţiuni laringostropostopice. Poate fi
determinată de un torace strâmt care
micşorează volumul respirator (cu o oxi-
genare insuficientă printr-o respiraţie
superficială); copilul caută să o supli-
menteze printr-o tensiune a musculaturii
laringiene şi perilaringiene, fapt care
duce la o voce răguşită; poate fi şi o glo-
tă ovalară (fuziformă) care evidenţiază
disfonia hipochinetică în evoluţie; poate
fi prezenţa vegetaţiilor adenoide care dau
rinolalia închisă (clauza), care alterează
vocea. Disfonia poate persista toată viaţa
dacă nu este corectată printr-o reeducare
potrivită. Ortofonistul (logopedul) se va
ocupa de restabilirea fonaţiei şi respira-
ţiei, după ce cunoaşte bine copilul cu
disfonie funcţională, sub aspectul stării
generale, al stării psihologice şi al antu-
rajului familial, educativ, care trebuie să-
1 ajute la reeducare.
105
că. Destructurările pot avea loc în sens
negativ (hipofuncţie) sau pozitiv (hiper-
funcţie). Ex. hipermnezie - hipomnezie.
Disfonografie = erori de transcriere a
limbajului oral în limbajul scris, conse-
cinţă a conflictului de individualitate
receptivă şi fenomenul lingvistic; con-
tradicţie între structura fonetică (orală)
şi fonografică a cuvântului, tulburând
atât ritmul cât şi unitatea proceselor de
analiză şi sinteză corticală. Sunt frec-
vente la şcolarii claselor 1-IV în etapa
de trecere de la limba uzuală la cea de
însuşire a limbii literare. Terapia este
facilă, cu excepţia celor de natură
neuropsihică.
Disforie = tulburare de afectivitate,
manifestată prin interferenţa iritaţiei cu
tristeţea; dispoziţie afectivă astenică o-
pusâ celei de euforie, implicând insatis-
facţie, depresiuni; poate fi trecătoare
sau de durată, anunţând melancolia.
Este cauzată de împrejurările de viaţă,
dar şi de structura şi profilul afectiv al
subiectului. Logoreea şi anxietatea pot
fi notate ca fenomene secundare, care
însoţesc aceste stări timice. Poate fi
întâlnită într-o serie de dizarmonii ale
personalităţii (excitabilă, explozivă).
Disfrenie antitonică = sindrom carac-
terizat prin melancolie anxioasă, cu ne-
gativism, ostilitate, neîncredere (în spe-
cial faţă de familie). Are prognostic re-
zervat, nefavorabil, din cauza evoluţiei
rapide spre demenţă.
Disfuncţic cerebrală = sindrom orga-
nic - hiperactivitate, impulsivitate, ex-
citabilitate, tulburări de comportament,
tulburări ale proceselor cognitive, mne-
zice, de limbaj etc. Pentru diagnosti-
care, ca şi pentru tratarea lui este nece-
sară o colaborare interdisciplinară între:
psihiatru, psiholog, logoped, pedagog.
Terapiei medicamentoase i se adaugă
terapia logopedică şi pedagogi-
Disglosie = (dis - defectuos; glossa
-vorbire); alterarea pronunţiei multor
forme consecutive anomaliilor de
structură a organelor periferice ale
vorbirii. Fiind de natură instrumentală, d.
nu afectează limbajul în structura
sintactico-semanti-că. Acest sindrom
„instrumental", nefi-ind regresiv, se
deosebeşte de sindroa-mele
dismaturative. D. este sinonimă cu
„dislalia mecanică", fiind vorba de ano-
malii ale organelor periferice ale vorbirii.
Disgnozie = deficienţă constând într-o
recepţie difuză şi incorectă, sau chiar ab-
senţa percepţiei vizuale a formelor şi
contururilor.
Disgonosomie = aberaţie cromozomială.
Disgrafia = este o perturbare a limbajului
scris, a folosirii alfabetului limbii şi al
cuvintelor codificate sub forma grafe-
melor. Atât scrierea, adică elaborarea şi
producerea grafemelor, cât şi recepţiona-
rea şi înţelegerea sintezei grafemelor, nu
respectă cerinţele auzului fonematic şi ale
limbajului oral, nici ale motricitatii şi
orientării spaţiale. La copilul cu dezvol-
tare normală (liminară), d. se datorează
unor insuficienţe motorii sau contracţii
musculare exagerate şi adesea unor tul-
burări emoţionale. în sindromul disgra-
fic, pe lângă componenta motrică şi psi-
hică este incriminată şi componenta neu-
rologică, mintală, intelectuală. Dislexo-
disgrafia de evoluţie se încadrează în
patologia centrală a limbajului prin
dificultăţi de analiză temporo-spaţială şi
de operare a transferului simbolic dintr-o
serie spaţială într-una temporală şi
mează sinceritatea, loialitatea etc, fiind
de fapt ipocrită, impostoare. Uneori disi-
mularea este socialmente necesară
(„minciunile convenţionale"). Este des
întâlnită în structurile dizarmonice ale
invers. La copilul normal psihic se
constată că în formarea şi dezvoltarea
abilităţilor de scris-citit nu este sufici-
entă numai perceperea corectă a limba-
jului şi grafemelor, după cum nici
reprezentarea şi ordonarea lor în spaţiul
paginii nu contribuie la realizarea actu-
lui lexic pe deplin. în acest mecanism
stereotip sunt implicaţi „factori de or-
ganizare mintală, cât şi de întreţinere
prin efort voluntar" (E. Verza). în
sindromul disgrafic sunt prezente multe
elemente de natură afazică care conduc
la tulburarea percepţiei vizual-motrice şi
a memoriei, datorate lezării centrilor
parieto-occipito-temporali, concretizaţi
prin: • scăderea acuităţii vizuale cunos-
cută prin denumirea de hemianopsie
dreaptă; • incapacitatea identificării
simbolurilor verbale; • dislexia fone-
matică (ca o variantă a agnoziei alexi-
ce). Terapia (grafoterapia) reeducă difi-
cultăţile de latelaritate, stimularea mo-
tricitatii, suprimarea mişcărilor inutile,
înlăturarea anxietăţii şi a complexului
de inferioritate prin redarea încrederii în
puterile proprii, prin terapie indivi-
dualizată de la caz la caz.
Disgramatism = incapacitatea de a for-
mula gramatical actul vorbirii (în spe-
cial după cinci ani), prin nerespectarea
cerinţelor morfologice şi sintactice ale
limbii orale şi scrise. Sunt în atenţia
terapeuţilor logopezi modul de folosire
al declinărilor, conjugărilor, acordurilor
gramaticale şi regulilor ortografice.
Disimulare = tăinuirea sau mascarea
unor stări sufleteşti, în mod conştient,
(bucuria, mânia, dragostea, egoismul
etc). Unii bolnavi disimulează, îşi as-
cund boala, spre protejarea familiei. D.
poate fi şi o trăsătură a caracterelor,
când persoana egoistă şi intrigantă mi-
personalităţii.
Disjuncţie = separare, diversitate,
relaţie logică între două enunţuri. D.
poate fi exclusivă când leagă două
propoziţii care nu pot fi nici adevărate
nici false împreună; poate fi neexclusivă,
când cel puţin una dintre propoziţiile
conectate este adevărată, sau când toate
propoziţiile sunt false.
Diskinezie = în psihologie, alterarea me-
canismelor de reglare a activităţii moto-
rii; distorsionarea mişcărilor voluntare cu
apariţia unei activităţi musculare
involuntare sub formă de ticuri, spasme,
mioclonii.
Dislalia = (vorbire dificilă); este cea mai
frecventă tulburare întâlnită provocată de
afecţiuni organice sau funcţională a ele-
mentelor periferice ale vorbirii; constă în
imposibilitatea emisiei corecte a unui
sunet sau a unui grup de sunete. Ea cu-
prinde deformarea sunetelor, substituirea,
omiterea, inversarea lor spontană sau
reprodusă, ceea ce schimbă structura
cuvântului şi aspectul semantic, înţelesul,
întâlnită până la 5 ani nu este considerată
formă patologică, întrucât depinde de
ritmul propriu al dezvoltării, deci are o
natură fiziologică. După 6-7 ani are
aspect patologic atât din punct de vedere
etiologic, cât şi psihofiziologic. în funcţie
de aspectele cantitative şi calitative, de
fonemele implicate morfostructural, de
gradul de extindere, pot fi d. simple
(monomorfe) şi totale, generale (poli-
morfe). Varietatea lor depinde şi de
specificul etiologiei, de specificul lim-
107
lari. Leziunile ariilor corticale şi subcor-
ticale (talamus), căilor talamocorticale,
dau o hipoacuzie de percepţie. Hipoacu-
zia provocată prin leziuni ale urechii
medii, este hipoacuzie de transmisie
bii, cât şi de existenţa altor handicapuri
şi particularităţi psiho-individuale ale
persoanei. După modul de deficienţă a
aparatului verbo-motor se disting: dis-
lalia organică (anomalii ale organelor
periferice ale aparatului vorbirii: dinţi,
limbă, boltă, buze, maxilare) şi dislalia
funcţională, cauzată de funcţionarea
defectuoasă a verbo-aparatului articu-
lator: atrofia muşchilor buzelor, limbii,
obrajilor, vălului palatin, maxilare de-
formate şi muşcătură deformată, iner-
vaţie neterminată, respiraţie superficială
etc, cât şi o insuficientă dezvoltare a
auzului fonematic şi a atenţiei auditive.
Pot fi frecvente şi dislalii de cuvinte
prin alterarea unor silabe: cu diftongi,
triftongi sau grupe de consoane.
Abaterile de la natura fonemului
pot fi clasificate şi grupate, formând
grupa tulburărilor dislalice sub aspectul
calitativ. Din această grupă fac parte: •
afonemia: o pronunţare eliptică, a unuia
sau mai multor sunete (ex.: aţă în loc de
raţă; fate în loc de frate); • para-lelia
(parafonemia), substituirea sau al-
ternarea unor sunete cu altele similare
sub aspect acustic sau articulator (scoală
în loc de şcoală; ţeară în loc de ceară).
în acest caz se denaturează structura
fonetică exterioară a cuvântului, dar şi
semantica lui. Prefixul „para" se
întâlneşte la toate sunetele limbii.
Disfonemia: alterarea sunetului prin
nerespectarea bazei de articulaţie; se
concretizează prin toate formele de
sigmatism: lateral, labiodental, adental.
(Vezi Anexa A - Fig. 14)
Dislalia audiogenă (otopatică) = de
natură organică, cauzată de un deficit
auditiv, prin leziuni la diferite nivele ale
analizatorului acustic; ca urmare, nu
permit recepţia normală a vorbirii, nici
un autocontrol al propriei articu-
afectând şi biomecanica. Acestea
constituie o categorie aparte a
dislaliilor, ducând la o întârziere în
structurarea vorbirii, cât şi la deformări
fonoarticulatorii caracteristice,
determinate prin deficit auditiv
congenital sau dobândit precoce.
- Hipoacuzia uşoară există în afara unui
deficit intelectual şi psihic, şi nu efectu-
ează limbajul, chiar dacă există unele
imperfecţiuni fanoarticulatorii.
- Hipoacuzia medie se încadrează între
40-70 de decibeli, în special pentru
aspectele de conversaţie şi atrag o întâr-
ziere în dezvoltarea limbajului şi intelec-
tului.
- Hipoacuziile sub 70 de decibeli fac
imposibilă apariţia oricărui limbaj, copi-
lul fiind mut, dacă nu se solicită terapie
specială pentru demutizarea lui şi pentru
însuşirea deprinderilor de labiolectură,
pentru ca limbajul să devină mijloc de
comunicare.
Melodia vocii este monotonă, atât
sub raportul intensităţii, cât şi al înălţimii
tonale, ritmul fiind conservat. Nu numai
gradul de surzenie contează, ci şi inteli-
genţa hipoacuzicului şi vârsta când s-a
produs surzenia.
Dacă este prenatală (congenitală)
sau survenită înainte de 2 ani, va provoca
cu siguranţă mutitatea, dacă nu se
apelează la surdolog-logoped. Dacă defi-
cienţa auditivă se instalează după 6 ani,
va afecta mult mai puţin vorbirea, căci
simbolizările verbale au fost deja con-
solidate prin corespondenţele lor grafice,
iar achiziţiile lingvistice sunt numeroase,
atât pe plan semantic cât şi gramatical,
consolidate prin activitatea
lingvismului înainte de constituirea lim-
bajului în limba maternă.
Factorii etiologici sunt de natură: •
organică, după leziuni extrapiramidale
consecutiv traumatismelor cerebrale în
scris - cititului. Are greutăţi în diferen-
ţierea siflantelor şi şuierătoarelor.
în hipoacuziile de percepţie, în
care sunt afectate îndeosebi frecvenţele
înalte, deficientul auditiv neavând posi-
bilitatea de a-şi controla nici înălţimile,
nici timbrul vocii, reproduce doar ce
aude, tonalităţi parţiale sau necontrola-
te, cu un volum de intensitate excesivă.
Adesea vocea-i strigată, cu ac-
cente de intensitate plasat necorespun-
zător, fapt care deranjează inteligibili-
tatea vorbirii. Deformaţiile vocii sunt
diferite, după forma curbei pragului
tonal.
Cunoscând formele clinice (de
transmisie, de percepţie, şi mixte), cât şi
caracteristicile de vârstă (apariţia tul-
burării vocii şi articulării, emisiei,
recepţiei, ritmului etc), în funcţie de
sediul lezional, se poate stabili audio-
metria (auditivă) obiectivă, pe baza im-
pedansmetriei (timpanograma) şi diag-
nosticul, interesând şi etapele de vârstă
a limbajului.
Dislalia centrală (de evoluţie) = constă
în incapacitatea de a pronunţa corect
anumite sunete sau grupe de sunete şi se
manifestă prin alterarea, înlocuirea sau
omiterea unor forme în structura
silabelor sau a cuvintelor. Termenul „de
evoluţie" indică caracterul ei regresiv,
spontan sau după un tratament
logopedic. Are un caracter dismaturativ
care se verifică prin faptul că scade
invers proporţional cu vârsta şi în mod
deosebit prin terapia logopedică şi
psiho-pedagogicâ. Această dislalie este
favorizată de două tipuri de condiţii:
intrinseci, manifestate printr-o labilitate
neuropsihică, consecutivă unui factor
ereditar sau dobândit; şi condiţii extrin-
seci, întâlnire în cadrul unor tulburări
din limbaj din mediu ambiant sau a bi-
timpul naşterii, sau encefalitelor din pri-
ma vârstă, leziuni micro-sechelare, care
exercită o frână în procesul maturizării
fanoarticulatorii; • factori somatopsihici
şi constituţionali, reprezentaţi prin as-
cendenţă pe linie paternală, care au avut
întârzieri în maturizarea fanoarticulato-
rie; • factori de natură funcţională; • de
natură psihică: imitaţie, vorbire infantilă
dincolo de vârsta şi limita fiziologică;
supraprotecţie; • de natură socio-familia-
lă (lipsa afecţiunii, maltratarea, abando-
narea etc). • Alţi factori organici, cât şi
psihogeni, au rol patogen şi determină
sindromul dislalic, cu forme diverse,
mergând până la suprimarea completă a
codului fonematic (Seeman, 1971 - „Dis-
lalii consecutive diverselor maladii ale
sistemului nervos central, după o leziune
a creierului").
întârzierile în dezvoltarea vorbirii
şi a componenţei motorii (mersul, ţinerea
capului, apraxiile, controlul sfincterian)
şi, în general, întârzierea maturizării
structurilor kinestezice şi auditive, sche-
ma perceptiv-motorie se perfecţionează
cu mare întârziere, ceea ce explică labili-
tatea în pronunţie, tonusul scăzut şi elizi-
unile. Dislalia centrală are următoarele
forme: motoră, receptiv-senzorială şi
forma psihogenă sau reactivă.
Evoluţia şi prognosticul sunt favo-
rabile dacă auzul este normal, motricita-
tea corespunzătoare şi intelectul nelezat.
Rinodislalia = este o formă clinică
specială a dislaliei în care nazalitatea
timbrului vocal (rinofonia) se răsfrânge
asupra melodiei vorbirii, cu tulburări va-
riate de pronunţare (omisiuni, substituiri,
distorsiuni fonematice). Deperdiţia naza-
109
laringiană. Toate se întâlnesc în: - despi-
cături parţiale, asociate şi totale, vegetaţii
adenoide; - hipertrofia nodulilor limfatici
din peretele posterior al nasofarin-gelui,
care alcătuiesc „amigdala nepereche"
lă zgomotoasă se suprapune sunetului
fundamental vocal. M. Sovac (1956)
face unele precizări terminologice: în
măsura în care nazalitatea sunetelor,
provenită din cauze patologice se
manifestă în special prin deformarea
sunetului, ea trebuie să se numească
„rinolalie", iar când predomină defor-
marea vocii, defectul de formare al su-
netului se va numi „rinofonie". Etiopa-
togenia evidenţiază rinodislalii în
afecţiunile congenitale labio-maxilo-
palatine, dar şi cele dobândite ale
palatului dur, vălului moale (fisuri
posttraumatice sau postvirale, pareze,
hemipareze ale vălului şi ale luetei).
Unele apar în insuficienţa funcţională a
mişcărilor vălului şi a limbii (hipoto-
mie velară, linguală), cât şi la lipsa de
contact a vălului cu peretele exterior al
faringelui.
Din punct de vedere etiopatoge-
nic se deosebesc două categorii: a) or-
ganică şi b) funcţională, cu următoarele
forme: a) organică: • r. deschisă
(apperta) = prin insuficienţă velară, nu
se poate forma istmul velo-faringian,
care separă cei doi rezonatori, oral şi
nazal; • r. închisă (clausa) = prin
obstrucţie nazală şi blocarea faringelui
(vegetaţii, tumori ale cavităţii nazale,
rinofaringelui, faringelui); în acest caz
presiunea intraorală se realizează fără
participarea rezonatorului nazal, iar
vorbirea are rezonanţa „unui fund de
sac"; • r. mixtă = coexistă factori etiolo-
gici din ambele forme citate.
b) în cea funcţională se întâlnesc
forme şi denumiri asemănătoare, dar cu
factori etiologici specifici: • cea
deschisă, cauzată de tulburări respirato-
rii, hipoacuzie, surditate, bâlbâială, dar
mai ales hipotonie velară; • cea închisă,
de-terminatâ tot de hipotonie velară, văl
cu luetă lungă, închidere mare oto-
(Luschka) care obstrucţionează vorbirea
şi creează rinofonia închisă posterioară.
Dislexia = tulburare a achiziţiei normale
a lecturii şi a limbajului scris. Constată-
rile cercetătorilor acestui sindrom lexico-
grafic citează convergenţa elementelor
neurologice cu „elemente afectiv-socia-
le". Acţiunea corelată auditiv-vizual-
motoră (A.V.M) este transmisă în zonele
corespunzătoare ale scoarţei cerebrale
pentru perceperea imaginii literei, în timp
ce mişcările globului ocular în direcţia
rândurilor din text formează o transmisie
în lanţ datorită analizatorului motor.
Analiza şi sinteza actului lexic este şi o
urmare a auzului fonematic. Actul lexic
are loc prin cele trei mecanisme de
recepţie nervoasă, având localizarea
parieto-occipitalo-temporală, iar prin
lezarea acestei zone se produce
dezintegrarea cititului manifestată diferit.
Formele consecutive manifestărilor
sechelare de intelect, afectivitate şi com-
portament (Q.I. 60-70%), cu specific de
bradipsihie, gândire intuitivă, labilitate
emoţională şi volitivă, slabă motivaţie
pentru învăţare, sunt cele mai frecvente,
în timp ce alexia şi agrafia sunt mai rar
întâlnite şi nu pot fi recuperate.
Dislexiile asociate tulburărilor
spaţiale sunt mai greu de corectat, mai
ales stângăcia contrariată (amestecată)
diferită pentru mână, ochi, picioare,
ureche. în aceste cazuri, pe scoarţă este
percepută numai imaginea din emisferul
dominant, iar cealaltă rămâne sub pragul
perceptiv.
110
constituenţi structurali, realizată cu
consum energetic; şi catabolismul, care
constă în procese de degradare a unor
constituenţi structurali sau a unor com-
în dominanţa diferită pentru ochi
şi pentru mână (contrariată), apare di-
socierea şi conflictul între ceea ce vede
ochiul şi realizează mâna (S. T. Orton
-1937). Dislexicul are dificultăţi prin in-
versiune de litere, silabe, cuvinte, cifre,
unele stabile, altele labile. De obicei
sunt însoţite de disgrafîi şi disortogra-
fii. Atât capacitatea intelectuală, cât şi
nivelul pronunţiei şi al elocuţiunii, ni-
velul sănătăţii normale senzoriale (auz-
văz-motricitate) condiţionează atât
structurarea spaţio-temporală, cât şi
abilitatea de identificare, ordonare, dis-
criminare.
Dislexia poate fi: fonematică,
optică, literală şi verbală, iar din punct
de vedere genetic poate fi: constituţio-
nală, de evoluţie şi afectivă. Din punct
de vedere etiologic, poate fi: instru-
mentală, falsă (afectivă), paradislexia,
pură; primară şi secundară (asimbo-
lică).
Dislogie = tulburări de vorbire şi lim-
baj, atât sub aspectul formei cât şi al
conţinutului, consecutive tulburărilor de
gândire, de logică, fără un substrat
neurologic evident; se manifestă prin
alterarea caracteristicilor esenţiale ale
comunicării verbale (caracterul adresa-
tiv, situativ, stereotip, sărăcie lexicală,
absenţa controlului real asupra emiterii
de răspunsuri, dezorganizarea limbaju-
lui, dificultăţi de înţelegere şi ale apara-
tului verbo-motor). Sub diferite aspecte
se întâlneşte în nevroze, demenţă pre-
senilă, psihoze şi psihopatii.
Dismetabolie = tulburări ale metabo-
lismului. Metabolismul defineşte trans-
formările biochimice şi energetice care
au loc în organismele vii şi este consti-
tuit din două procese antagonice: ana-
bolismul, care consta în sinteza unor
puşi chimici intermediari, cu eliberare
consecutivă de energie. Pentru menţine-
rea organismului în stare de echilibru
metabolic este necesar ca alimentaţie să
aducă zilnic cantitatea de calorii echiva-
lentă cu consumul energetic. Dismetabo-
lismul indică un aport caloric inferior
consumului energetic, iar bilanţul orga-
nismului devine negativ, ca şi atunci când
aparatul caloric depăşeşte necesităţile
energetice, plusul depunându-se sub
formă de rezerve lipidice.
Dismnezie = tulburările funcţiei mnezi-
ce, de natura cantitativă şi calitativă
(hipomnezie, paramnezii (iluzii), amnezii
de fixare, de evocare). Orice aspect
calitativ presupune şi existenţa unui grad
de dismnezie cantitativă.
Disociere = operaţie opusă asocierii,
necesară în reorganizările intelectuale şi
afective, care poate afecta grav structurile
de personalitate şi unitate a eului. Ca
semn psihopatologic este nucleu al
schizofreniei, al autismului, prin slăbirea
esenţei ideative, pierderea armoniei
unităţii şi continuităţii psihice.
Disonanţă cognitivă = nearmonizare a
două structurii psihice (cognitiv-afecti-
ve, atitudinale) aparţinând aceleiaşi per-
soane sau mai multora. Acest fenomen
personal sau interpersonal dizarmonic
este trăit ca o stare confuză, tensională,
de disconfort psihic, generând nevoia
unor interacţiuni psihosociale, cu sens
compensator, echilibrator. Astfel sunt:
confruntarea principală de opinii, argu-
mentarea ponderată a propriilor opinii,
emiterea şi recepţionarea afectivă a
111
te sau la monstruozităţi, unele incompa-
tibile cu viaţa.
Dispnee nevrotică = tulburarea actului
aprobării sociale etc, în scopul cristali-
zării propriilor convingeri, decizii.
Disortografîe = tulburare a învăţării
corecte a ortografiei, adesea asociată
dislexiei, deşi persistă şi după corecta-
rea acesteia. Se concretizează în inca-
pacitatea de a scrie corect, de a citi
corect, ci cu imersiuni şi confuzii de
grafeme relativ apropiate: m-n; f-v; b-d
etc. D. poate fi o urmare a unei laterali-
tăţi defectoase (stânga-dreapta, sus-jos)
sau a unor tulburări caracteriale şi
afective. Apare în stările de deficit
cognitiv, tulburări dislalice şi de com-
portament. Terapia logopedică este în
funcţie de caz (etiologie, simptomato-
logie).
Disparitate = calitate a două serii de a
fi situate în puncte spaţiale diferite;
exemplu: proiecţiile retiniene monocu-
lare nu sunt identice, abătându-se de la
horopter (loc geometric al punctelor
corespondente) şi aceasta întrucât fie-
care ochi recepţionează aceiaşi stimuli
sub unghiuri şi într-un mod puţin
diferit. Prin suprapunerea centrală a
celor două câmpuri vizuale se obţine
efectul de adâncime sau relief. Când d.
rămâne în anumite limite, ea mijloceşte
vederea tridimensională, dar depăşirea
acestor limite, din caza unor defecţiuni
organice sau funcţionale, duce la vede-
rea dublă sau diplopie.
Dispersie = coeficient rezultat din ra-
portul unor valori individuale cu valori-
le medii admise şi care se situează în
afara acestora. Exprimată procentual,
de-fineşte coeficientul de variabilitate.
Dispiazie = anomalie în dezvoltarea ţe-
suturilor, organelor sau a unei regiuni
anatomice, ducând la aspecte deforma-
respirator, de obicei reducerea compo-
nenţei inspiratorii, cauzată de o stare
emoţională (negativă sau pozitivă) sau
manifestată în cadrul deja constituit al
unei nevroze (anxioase, isterice). Este de
natură funcţională, dar solicită o minu-
ţioasă analiză diagnostică (clinică şi
psihică, tipul de personalitate) pentru a
exclude posibilele cauze organice.
Disponibilitate = în neurologie: câmpuri
corticale şi mecanisme care încă n-au fost
exploatate şi utilizate. Se apreciază că în
cursul unei vieţi normale, subiectul nu
reuşeşte să utilizeze decât maximum 15-
20% din potenţialul său neuronal. In
psihologie sunt calificate ca
disponibilităţi informaţiile, cunoştinţele,
abilităţile, valorile afective care nu sunt
implicate direct în activitatea cotidiană,
dar constituie rezerve pentru dezvoltarea
creatoare a acesteia şi reprezintă indica-
tori ai vieţii spirituale a subiectului (ca-
zului). Imaginaţia generează continuu noi
disponibilităţi.
Dispoziţie afectivă = o organizare min-
tală care orientează pe subiect într-un
anumit mod, fâcându-1 chiar să aştepte,
să caute, să dorească o activitate anume
(care i se părea dificilă), să fie sensibil la
anumite situaţii şi înclinat spre anumite
conduite. D. a. rezultă din acumularea,
aglutinarea emoţiilor, intereselor, într-un
fond de trăiri continue, generalizate. Ne
referim la d. a. secundare şi nu la cele
primare, determinate de constituţia or-
ganică, deşi includ dispoziţia organică ca
pe o componentă a lor. Cauzele: stări
fizice sau organice; relaţiile dezvoltate în
activitate; oameni care au cea mai mare
112
Dissintaxie = modificare patologică a
limbajului scris prin alterarea regulilor
sintactice, survenită în oligofrenii, de-
menţe.
influenţă în viaţa fiecăruia, existând
persoane care îndeplinesc rolul princi-
pal în determinarea dispoziţiilor, factori
sociomorali şi de grup.
Disprozodie = afazie de intonaţie. Tul-
burare de vorbire constând în alterarea
melodicitâţii (la afazici), care au un ba-
gaj de cuvinte relativ important păstrat.
Din această cauză, ei dau impresia că
vorbesc cu un accent de limbă străină.
Tulburarea apare şi în nevroze, logone-
vroze, epilepsie, demenţe, ca şi în
bizareria discursului schizofrenic.
Disritmie = ansamblul modificărilor
anormale ale ritmului encefalogramei
(E.E.G) de bază cuprinse între 8-12 c/s,
dar uşor instabile de la un moment la
altul (unde puţin mai rapide sau puţin
mai lente, nesistematizate). Acest tip de
disritmie poate apărea ca indicator pen-
tru diagnoza neuropsihică: afecţiuni
vasculare cerebrale, traumatisme cra-
niene, meningioane, tumori hipofizare
sau epifizare, tumori de fază posterioa-
ră, numeroase afecţiuni psihiatrice. A.
Sârbu citează aspecte ale E.E.G. rezul-
tate dintr-o intricare de unde diferite pe
acelaşi traseu (ritm dominant delta sau
theta); d. cu ritm dominant beta; şi d.
poliritmică prin intricarea frecvenţelor
lente cu cele rapide. în mod obişnuit, d.
fiind reprezentate de un amestec de
unde diferite, poate crea confuziei de
diagnostic.
Dissinergie = diminuarea sau pierderea
capacităţii motorii, care necesită desfă-
şurarea precisă, simultană a unor miş-
cări. Poate fi o consecinţă a afectării
cerebelului sau a scoarţei cerebrale, a
măduvei spinale, a dezechilibrului sim-
patic-parasimpatic.
Distanţă socială = fenomen psihosocial
ce reflectă măsura în care membrul unui
grup social îl agreează (îi agreează) pe
celălalt (ceilalţi) şi care determină pe
baza unor tehnici de măsurare (E.
Bogarous), un grad mai redus sau mai
ridicat de agreare a unui grup social,
etnic, profesional etc.
Distimie = modificare patologică a
afectivităţii bazale, polare, în sensul că
distimicii sunt afectaţi în mare măsură de
evenimentele neplăcute ale vieţii, pre-
zentând o reactivitate depresivă accentu-
ată la factorii psihotraumatizanţi. Mobi-
litatea proceselor cognitive este scăzută;
slabe relaţionări sociale, imbold spre
acţiune diminuat. Constituie terenul pre-
morbid favorabil instalării depresiei de
diferite intensităţi (hipertemiile de anxie-
tate, depresie, euforie). Reprezintă toate
tulburările afective (pozitive, negative)
de la euforie la depresie.
Distorsiune = modalitate de gândire
negativă, ilogică, de evaluare eronată a
realităţii, care constituie cauza principală
a tulburărilor emoţionale. D. implică
simbolizare şi condensare ce nu exprimă
conţinutul latent, dar prin modificare
(deghizare) capătă şanse de a fi acceptat.
După A. Bek ar există un număr de şapte
distorsiuni (mai frecvente în nevroze): •
generalizare exagerată („nu sunt bun de
nimic"); • focalizare excesivă (un singur
amănunt din context interpretat
independent); • responsabilitate excesivă
(toate eşecurile, erorile altora sunt
personalizate - „eu sunt vinovat pentru tot
ce s-a întâm-
113
plat"); • referire la sine („orice greşeală
a mea este observată de toată lumea");
• dramatizare excesivă (vede numai
partea negativă, anticipează numai
consecinţe neplăcute); • deducţie arbi
trară (concluzii nejustificate şi lipsa do
vezilor); • gândire în extremis, fără cale
de mijloc.
Distracţie = acţiuni, contacte care ge-
nerează stări plăcute şi reconfortante
prin deconectarea de preocupările coti-
diene, de problemele grave ale existen-
ţei. Are loc evaziunea într-o sferă de
facilitate, surpriză, umor, regăsire de
sine. Este o formă a odihnei active prin
divertismente artistice, turistice, spor-
tive etc.
Distragere = incapacitate de fixare a
atenţiei; deviaţia atenţiei de un stimul
suplimentar. Subiectul este prea puţin
permiabil la informaţii, neputând să le
coordoneze pe cele care le deţine. Sunt
posibile două variante de distragere:
• printr-o concentrare intensă a atenţiei
într-o problemă, astfel încât nu mai este
permiabil la alte stimulări pe care în
mod normal ar trebui să le perceapă
(frecventă îti deliruri cronice sistema
tizate, depresii) şi ■ printr-o dispersie a
atenţiei, neputând coordona informa
ţiile primite, având o exagerată atenţie
spontană.
Distributivitate = caracteristică a
atenţiei, constând din urmărirea conco-
mitentă a mai multor obiective sau
acţiuni (operatori, dispeceri, activitate
militară, sportivă, didactică etc). Este
posibilă elaborarea mai multor domi-
nante cerebrale, neechivalente ca inten-
sitate; numai una din ele ocupă locul
principal. Celelalte focare de atenţie
sunt asigurate prin automatizarea acţiu-
 D
nilor şi persistă la nivel subconştient. D.
este deductibilă la comutări rapide;
rezultă din antrenament şi este o calitate
diferenţială.
Distructivitate = un fel de perversiune
instinctivă, caracterizată prin înclinaţie
patologică spre distrugere. Este o mani-
festare explozivă a agresivităţii, satisfă-
când nevoia de afirmare a puterii, altfel
decât prin mijloace elaborate (creaţie,
comunicare, inovaţie etc). Este inde-
pendentă de nivelul intelectual şi de edu-
caţie, care trebuie să o modeleze situaţio-
nal. Este o modalitate de manifestare a
sadismului (devastare, demolare, distru-
gere a fericirii, a plăcerii altora). Este
specifică personalităţilor dizarmonice,
tipică în stări de agitaţie psihomotorie,
tulburări de comportament ale oligofre-
nilor, epilepsie etc.
Divergenţă = sens al coordonării bino-
culare, opus convergenţei. Prin d. axele
oculare formează un unghi, fiecare ochi
fixând un alt punct. Termenul se mai
foloseşte şi în desemnarea producţiei
intelectuale extrem de liberă (fantezia
fiind principalul mijloc al creaţiei).
Dizarmonic = persoană a cărei trăsături
de personalitate se află într-un dez-
echilibru net, provocându-i dificultăţi de
adaptare. Predispoziţiile morale şi inte-
lectuale sunt independente una faţă de
alta, dar în mod normal între ele nu
trebuie să intervină dizarmonie, ceea ce
ar însemna „un semn de degenerare".
Armonia personalităţii reiese din acordul
intim între calităţi.
Dizarmonie = structură de personalitate
a unor indivizi aflaţi la extremele axei
normal ităţii psihice (hiperemotivul, in-
stabilul, ciclotimul, paranoicul, schizoi-
114
Dogmă - Dogmatism = mod de gândire
rigid, tendinţă absolutizantâ a gândirii,
care nu admite păreri critice sau obiecţii
în formularea unor enunţuri. Pretinsele
adevăruri absolute sunt doar afirmate,
argumentele contrarii fiind respinse a
priori. Dogmatismul este învăţătura pro-
venită de la o autoritate (intelectuală,
politică), adoptată şi urmată întocmai,
rigid, fără a se ţine seama de noile date
ale cunoaşterii. Termenii vin din dome-
niul religiei (în domeniul teologic, filo-
sofic, funciar, ştiinţe ale naturii şi social-
politice).
Dominantă = termen introdus de A.
Uhtomski pentru a desemna zona cere-
brală sau focarul de excitaţie ce domină
la un moment dat şi, după cum arată I.P.
Pavlov, atrage spre sine influxurile
nervoase provenite din alte zone ale
creierului. D. implică o zonă de optimă
dul, epileptoidul). D. nu trebuie con-
fundată cu noţiunea de delicventă,
anormalitate, antisocialitate. Fenome-
nul se situează în afara patologicului.
Dizigot = gemenii proveniţi din două
ouă distincte (gemeni fraterni).
Dobândit = se opune ereditarului, cali-
ficând structurile, funcţiile, procesele şi
toate cunoştinţele însuşite după naştere
prin adaptare, integrare în mediu,
enculturaţie, educaţie şi învăţare. între
premisele ereditare şi cele dobândite nu
este o discontinuitate, pentru că dobân-
dit există pe baza, prin modificarea şi
prelungirea ereditarului. Subliniem ca-
racterul constructiv al dezvoltării psi-
hice umane, esenţialmente dobândită.
Docilitate = caracteristică a celor ce se
supun cu uşurinţă altora; este o trăsătură
de caracter negativă, ce se explică prin
slăbiciune voinţei şi prin lipsa de
răspundere. D. se opune spiritului de
independenţă şi combativitate; d. este
necritică, nediscriminatorie, manifes-
tându-se prin supunere faţă de cei mai
tari, mai reactivi sub raport emoţional.
Docimologie = disciplină psihologică
nouă, înrudită cu psihotehnica, având ca
obiect analiza modului de desfăşurare a
examenelor şi concursurilor, a notării şi
acordării calificativelor, a raportului
între factorii obiectivi şi subiectivi (ce
depind de examinator), în scopul măririi
corectitudinii hotărârii şi al diminuării
coeficientului de subiectivitate (acesta
nu a fost eliminat, dar semnificativ
diminuat prin suprimarea probelor orale
sau înregistrarea lor pe bază magnetică,
prin introducerea chestionarelor grilă
etc.)
excitabilitate. Principiul d. a fost folosit
pentru explicarea reflexelor condiţio-
nate.
Dorinţă = trebuinţă conştientizată, ten-
dinţă către o stare emoţională satisfăcă-
toare sau către o acţiune. Reprezintă o
componentă de motivaţie, cu rol dina-
mogen şi orientativ; are o dublă articu-
lare: biologică (necesitate internă, su-
biectivă) şi socială; dau coloratură vieţii
afective, generează sentimente şi pasi-
uni; apare ca o premiză a actului volun-
tar, iar controlul voluntar duce la selec-
ţia lor (împlinirea sau represiunea d.
„Tendinţa este sub dorinţă şi dorinţa sub
voinţă". „Omul lipsit de dorinţe este un
infirm, un mutilat" (V. Pavelcu).
Dotaţie = ansamblu de însuşiri funcţio-
nale, ereditare, care stau la baza dezvol-
tării psihice şi a educaţiei şi care condi-
ţionează performanţele în activităţi de
115
Substantivul „drog" şi verbul deri-
vat „a se droga" în limbajul laic (medical)
sunt folosite pentru a denumi psiho-
tropele, mai ales tranchilizantele. Nu de
puţine ori, bolnavul nevrotic, personali-
tate dizarmonică, pentru a convinge de
intensitatea suferinţei sale, afirmă: „mă
droghez cu medicamente pentru a rezis-
ta", afirmaţie care reflectă un consum
maxim de medicamente, nu neapărat
tranchilizante. Trebuie făcută precizarea
că stupefiantele - acele substanţe care
determină o stare de inerţie psihică şi
fizică - sunt tot substanţe psihodislep-tice,
al căror consum cronic duce la toxi-
comanie. Drogurile tari (heroina, cocaina)
trebuie diferenţiate de drogurile uşoare
(ex.: haşiş), distincţie care nu poate fi
decât artificială, căci de multe ori există o
politoximanie din drogurile uşoare.
Consecinţele psihice şi fizice ale oricărei
toximanii - chiar dacă este vorba de haşiş,
heroină, morfină, alcool - sunt
dezastruoase pentru sănătate,
diverse tipuri. Realizările precoce se
pun pe seama unei înalte d. naturale.
Copiii supradotaţi prezintă oarecare
fragilitate şi dizarmonie psihică, de
aceea se recomandă un regim atent de
educaţie şi instrucţie pentru înlăturarea
dezvoltării unilaterale şi consolidarea
personalităţii prin multiple mijloace de
antrenament. Sunt socotiţi supradotaţi
cei care la bateriile de inteligenţă depă-
şesc punctajul de 120. Chiar şi în con-
diţiile unei d. de nivel normal, pe baza
exerciţiului şi educaţiei se pot obţine
performanţe dintre cele mai înalte. în
sens negativ se disting copii subdotaţi,
care reclamă forme speciale de educaţie
şi compensaţie.
Dottrens Robert = pedagog elveţian
din cadrul Institutului J.J. Rousseau". A
lucrat în B.I. şi al U.N.E.S.C.O.; şi-a
concretizat experienţa în numeroase
lucrări, cu o largă răspândire, în două
direcţii principale: didactică şi pedago-
gie comparată şi experimentală.
Dramatic = acţiuni intense şi relevante
conflictuale; succesiune de evenimente
şi situaţii impresionante, ajungând la un
deznodământ. în psihologie, R. Politzer
a preconizat ca variantă o psihologie
concretă, axată pe studiul evenimentelor
concrete din viaţa individului şi pe
conduita lui interpersonală.
Drog = farmacognozic, denumeşte sub-
stanţa naturală sau sintetică ce
constituie principiul activ din medica-
mente. Se impune precizarea: medica-
ment = drog + ingrediente, pentru că
termenul de „drog" este uneori folosit
pentru a desemna medicamentul în
general, confuzia pornind de la faptul că
în limba engleză, medicament se spune
„drug", dar şi „medicine".
toxicomanul constituind o mare proble-
mă socială şi medicală, din păcate greu
de rezolvat, potenţial recuperativ biopsi-
hic, situat încă pe o curbă ascendentă.
Frecvenţa mare a patologiei nevrotice la
vârsta tinereţii se polarizează în jurul
eşecului (şcolar, profesional, sexual) sau
se datorează factorilor de
suprasolicitare, inadaptare sau conduitei
de sub- sau supraevaluare. Dintre
particularităţile terapeutice ale
juventopsihiatriei, remarcăm că
psihoterapia, în toate formele sale, îşi
găseşte aici terenul cel mai fertil.
Terapiile biologice, aplicate pre-
coce, sunt urmate de rezultate deosebite,
care au scăzut mult răsunetul negativ al
acestor afecţiuni.
Prevenţia şi profilaxia ating aici,
ca şi în pedopsihiatrie, cotele de maxi-
mă amplitudine, orice referire la sănă-
tatea mintală a colectivităţii fiind necesar
să cuprindă, în primul rând, acest
subgrup populaţional. „Deşi constituie o
preocupare relativ recentă a medici-nei",
(Angheluţă, Nica - Udanciu) ju-
ventopsihiatria a devenit un curent de
interes în sfera psihiatriei.
Drogomanie (Narcomanie) = folosire
sistematică a preparatelor ce induc efecte
narcotice, sedative, stimulative,
halucinatorii, asupra sistemului nervos.
Deprinderea faţă de drogul în cauză
creează fenomene de dependenţă cronică
a absorbirii, de regulă doza mă-rindu-se
treptat. Influenţa asupra organismului
este nefastă; se instituie interdicţie asupra
folosirii lor în afara indicaţiei medicului.
Dromomanie = tendinţă irezistibilă spre
vagabondaj, manifestată în stări
psihotice, postcritice ale epilepsiei, după
encefalită sau traumatisme craniene.
Dublă legătură = mesaje contradictorii,
frecvent repetate, care angajează două
sau mai multe persoane, constând în
distorsiunea funcţiilor comunicării: ca
factor de echilibru sau de tensiune în
familie; comunicarea se realizează prin
limbaj şi mijloace nonverbale: gestică,
mimică, ton. în familiile cu echilibru
precar apare o discordanţă în comu-
nicare între nivelul verbal şi cel
nonverbal, circumscriind sfera dublei
legături.
Dumnezeu = noţiune fundamentală a
religiilor monoteiste în cadrul cărora se
afirmă existenţa unei fiinţe perfecte,
transcendente, cauză primordială a
universului, rezervând omului un destin
privilegiat, condiţionat însă de adorarea
divinităţii şi de respectul „poruncilor"

116
revelate de fiinţa supremă şi de profeţi.
Doctrina creştină clasică despre Dumne-
zeu s-a constituit sub influenţa filosofiei
eleniste şi a religiei iudaice, iar teologia
medievală a descifrat tainele divinităţii cu
argumente raţionale în două direcţii
problematice: existenţa şi natura lui
Dumnezeu.
Duplicitate = caracter al unei persoane
care adoptă două atitudini, joacă preme-
ditat două roluri, afişează sentimente şi
gânduri diferite de cele pe care le are cu
adevărat. D. - falsitate, ipocrizie, opus
sincerităţii şi cutezanţei, trădează defici-
enţe caracteriale (om cu mai multe feţe).
D. aparţine unor personalităţi dizarmoni-
ce. D. este o formă a disimulării.
distinge fenomene sociale „normale" şi
„anormale".
Duşmănie = formă de agresivitate
manifestată prin atitudini, gesturi, ac-
ţiuni ostile ce pot ajunge până la distru-
gerea unei persoane. Sunt izvorâte din
ură, adesea nejustificată; poate fi unila-
terală sau reciprocă; este individualistă,
pătimaşă de cele mai multe ori. Numai o
motivaţie morala superioară de prin-
cipiu o poate justifica, implicând fermi-
tate şi combativitate pentru salvarea şi
promovarea unor valori superioare.

Durată = desfăşurarea în timp a siste-

melor şi proceselor. In concepţia lui
Bergson durata se opune categoriei de
timp; este timpul trăit, intuiţia subiectivă
a devenirii, în timp ce timpul măsurat sau
matematic, obiectiv, este abstract. Timpul
psihic şi timpul fizic.

Durere = sensibilitate algică, semnalizând

agenţii de distrugere prin traumă,
presiune, distensie, inflamaţie, ardere etc.
D. se distinge de suferinţă sau durere
psihică, care reprezintă o reacţie emoţio-
nală la situaţia dată. D. morală este o
stare efectivă cu încărcătură negativă care
se manifestă prin trăiri autodepre-ciative,
tristeţe vitală disproporţionată; implică
potenţialităţi autoacuzatoare.

Durkheim Emil (1858-1917) = sociolog

de renume, întemeietor al Sociologiei
ştiinţifice; preocupările pentru psihologie
şi psihopatologie sunt indirecte.
Societatea este văzută ca fenomen
autonom care se autodetermină. D.E.

117
 E
E matică = crize epileptice (de râs, de
Ecforare = operaţie a memoriei prin care
se reactualizează informaţii anterior
stocate, care erau considerate definitiv
uitate. Extragerea selectivă şi activă a
acestora şi decodificarea lor se reconver-
tesc prin reutilizarea dimensiunii tempo-
rale. Apare în psihozele posttraumatice,
presenile, senile şi vasculare.
Echilibru = stare staţionară a unui sis-
tem. Este o proprietate a unui sistem de
forţe a căror rezultantă este nulă. Pentru
organismele sănătoase, e. este rezultatul
eliminării şi anulării în mod conştient sau
inconştient a acţiunii factorilor per-
turbatori.
Echilibrul şi dezechilibrul emoţional =
componentă a echilibrului psihic con-
stând în acţiunea contrară a intensităţii
celor două trăiri afective polarizante: ste-
nice şi astenice; stare de tensiune relativ
omogenă, cu evitarea excesului sau defi-
citului de mobilizare energetică. Pentru a
menţine starea pozitivă, se recomandă
evitarea situaţiilor conflictuale, acordul
corect între aspiraţii şi posibilităţi, repri-
marea reacţiilor impulsive prin control
voluntar.
Echipă = grup mic, cu o bună structură
funcţională, cu obiective şi acţiuni pre-
cise de îndeplinit, fiecare membru având
roluri diferite, coordonate de un condu-
cător. Spiritul de echipă trebuie să
permită potenţarea eforturilor şi concen-
119
Ecologie = ştiinţa multidisciplinară care
studiază relaţiile dintre organisme şi me-
diul lor de viaţă. E. umană studiază atât
activitatea umană individuală, cât şi a
colectivităţilor; preocuparea de seamă
este poluarea mediului în marile oraşe
(chimică, sonoră, morală), pentru care se
caută mijloace şi căi pentru reducerea sau
prevenirea acesteia.
Ecopraxie = reacţie patologică de imita-
re automată a gesturilor şi acţiunilor altor
persoane. Adesea este însoţită de eco-
lalie. Termenul este sinonim cu eco-
chinezie.
Ecou = fenomen de repetare a unui
sunet, care prin repetare se întoarce la
sursa emitentă cu o intensitate suficientă.
trarea lor în scopul unei eficacităţi
maxime.
Echivalenţă epileptică, depresivă, so-
foame, de angină), de fapt manifestări
nonepileptice, echivalenţe epileptice;
crize de somn, de nervi, migrene, psi-
homotore, crize temperamentale; prin
extensie sunt considerate crize comiţi-
ale tip grand mal sau petit mal. Cele
somatice - cardiovasculare, gastroin-
testinale, dispnee asmatică, urogenitale,
senzoriale, motorii, lombolgii etc. Cele
depresive sunt greu de pus în evidenţă,
dar pot fi: hipocondrii, obsesii, iritabili-
tate, delicvente, fugă, fobii etc.
Eclipsă cerebrală (amnezică, psihică)
= suprimare bruscă şi de scurtă durată a
stării de veghe, datorită unei tulburări
circulatorii pasagere; uitare; cea psihică
- formă de delir primar; subiectul are
impresia că i se sustrag gândurile,
ideile.
Ecmnezie = simptom (hipermnezie) de
amintire extrem de intensă, de tip
eidetic, frecventă în stări de şoc, isterie,
epilepsie.
Ecoencefalografle = tehnică modernă
de neurodiagnostic, bazată pe principiul
propagării ultrasunetelor (cu frecvenţă
de 1-6 megacicli) în ţesuturile craniene.
Este utilă în stabilirea etiologiei unor
tulburări psihoorganice acute sau
cronice.
Ecolalie = fenomen patologic de „vor-
bire după ecou" ce constă în repetare
automată a cuvintelor şi gesturilor
interlocutorului. Dacă redă toată
propoziţia interlocutorului se numeşte
ecofrazie.
Ecran senzorial = zonele senzoriale de
recepţie ale scoarţei cerebrale active şi
în absenţa stimulului sau anticipându-1
pe acesta; câmp pe care se conturează
imaginea, iar reprezentările mentale se
dezvoltă normal pe acest fond.
Ecto = (cf. gr. ektos - „în afară"); ele-
ment de compunere, exprimând sensul
de extern; situat în afară.
Ectomorf = tip de personalitate care
are la bază criteriul morfologic de
clasificare şi corespunde tipului
temperamental cerebraton (rapiditate în
reacţii; tendinţă spre singurătate, viaţă
psihică bogată, inteligenţă).
Ectosemantic = limbaj situat în afara
aspectului semantic; ex. comunicarea
non-verbală (gesturi, mimică,
comportament, tăcere).
Educaţie = fenomen social fundamental
şi original apărut odată cu societatea
120
educaţia artistică; educaţia religioasă, ci-
vică, estetică; fizică; morală; intelectuală,
toate fiind componente fundamentale ale
e. care folosite cu fineţe, pregătire de
specialitate, în funcţie de vârstă şi
particularităţile psihoindividuale, reali-
zează atmosfera educativă, prin influenţa
convergentă a tuturor factorilor.
Efect = (rezultat); răspuns determinat de
o cauză cunoscută sau necunoscută; în
psihologie: fenomen obiectiv ce intervine
în anumite condiţii. E. este precizat după
numele descoperitorului sau după
conţinutul lor (stereofonic, microfonic,
de mascare, perceptiv, de grup etc.)
Efecte secundare sau reacţii adverse =
efecte nedorite, ale medicaţiei psihotro-
pe, în special ale celei neuroleptice (re-
acţii toxice, alergice, de sensibilizare or-
ganică şi psihică). Acestea creează dis-
funcţii de natură comportamentală şi
terapeutică.
umană, împlinind funcţia socială de in-
formare şi de formare a omului, ca su-
biect al acţiunii, cunoaşterii şi valorilor.
E. se realizează prin comunicare şi
exerciţiu, prin modelarea comporta-
mentului. Astfel, e. devine proces de
dezvoltare a omului în general, educaţia
fiind permanentă, necesitatea ei din
punct de vedere practic fiind axioma-
tică. Ereditatea şi mediul sunt numai
condiţii pentru dezvoltarea individului,
e. rămânând factorul conducător. Acţi-
unea educativă este considerată drept o
latură deosebită a practicii sociale for-
mată dintr-o succesiune ordonată, fina-
lizată, de „operaţii" pedagogice, inte-
grate într-un program, strategie, în care
fiecare pas, în aplicarea operaţiilor este
condiţionat de informaţiile referitoare la
relaţiile dintre subiect şi obiect, la
finalitatea ei, la programul desfăşurat şi
rezultatul obţinut: comportarea educa-
tului. E. este o acţiune specializată,
efectuată de persoane calificate, care-1
conduc pe educat (persoană) la forma-
rea personalităţii, făcând ca factorul
uman să fie purtătorul sistemului social
de valori. E. se desfăşoară atât în forme
instituţionalizate (şcoală, familie, orga-
nizaţii politice şi obşteşti), cât şi în
forme neinstituţionalizate (grupuri şi
relaţii spontane), cele două laturi fiind
complementare; abordarea ştiinţifică a
celei dintâi constituie obiectul pedago-
giei (paid - agoghia = conducerea
copilului). E. constituie şi o modalitate
principală de corecţie şi terapie specia-
lizată în cadrul întregii game de defici-
enţe psihofizice, potenţând recuperarea
şi reinserţia socială a deficientului. E.
supravegheată este o formă particulară a
educaţiei aplicată în unităţi speciale de
creştere şi ocrotire a minorilor şi de
reeducare a lor. E. are multe ramuri:
educaţia în familie; educaţia adulţilor;
Efector = organ periferic motor sau se-
cretor asupra căruia stimulii nervoşi sau
umorali determină o acţiune de răspuns
la o modificare semnalată în mediul ex-
tern sau intern. Stimulii de la nivelul
centrilor nervoşi acţionează asupra
muşchilor sau structurilor secretarii, în
timp ce efectorii pentru stimuli
hormonali sunt organe ţintă asupra
cărora hormonii îşi exercită acţiunea.
Dar acţiunea organelor efectoare este
permanent corectată prin intermediul
mecanismelor de feed-back, astfel încât
aceste organe realizează adaptarea
rapidă, diferenţiată şi uşor modificată a
organismului la variaţiile permanente şi
complexe ale mediului extern şi intern.
Efectul placebo = (efect de plăcere);
modificări obiective sau subiective,
terapeutice ale medicamentelor mai noi
(substanţă martor, folosită în far-
macologia clinică). Subiectul căruia i se
administrează „un placebo" poate fi
influenţat puternic şi de sugestie (chiar
până la 30% din bolnavi răspund favo-
rabil unui tratament, datorită exclusiv
sugestiei). Aceasta complică testarea
clinică a medicamentelor, neştiind cât se
datoreşte sugestiei şi cât medicamentului;
s-a instituit metoda placebo-ului.
Modurile de utilizare a placebo-ului sunt
diferite (formă farmaceutică identică
organoleptică cu a medicaţiei vechi, fără
principiul activ al acestuia; dacă bolnavul
nu cunoaşte natura exactă a
medicamentului, este vorba de metoda
„simplul orb" iar dacă nici personalul
medical de supraveghere a bolnavului nu
cunoaşte natura substanţei administrate,
avem de-a face cu metoda „dublului orb".
121
valorile considerate normale la testele
respective. Raportul între scorul obţinut
de o persoană şi sporul mediu corespun-
zător vârstei persoanei respective este
coeficientul de eficienţă (Wechsler,
1958).
Efort = solicitare maximală a funcţiilor
organismului sau mobilizare focalizantă a
disponibilităţilor psiho-fizice în direcţia
atingerii unui scop, depăşirii unui
obstacol sau a unei disfuncţii, învingerii
unei rezistenţe a mediului sau a propriei
persoane; în sens restrâns, se referă la
încordarea neuromusculară sau intelectu-
ală care intervine atunci când solicitarea
energetică depăşeşte un anumit prag
(absolut sau diferenţial), cel care cores-
punde punerii în consum a rezervelor. W.
Wund îl apropie de senzaţiile de enervare
eferentă, iar W. James consideră că îşi are
originea în centrii cerebrali. Efortul
precede oboseala.
Ego = eu (lat.)
Egocentrism = tendinţă de a face din
sine centrul universului; până la 6-7 ani
este normală, copilul nediferenţiind con-
ştiinţa de sine de conştiinţa lucrurilor;
altfel spus, nu face diferenţierea dintre
acţiunile asupra obiectelor ce-i aparţin şi
între cele asupra cărora doar acţionează
subiectul, dar aparţin lumii exterioare lui;
e. nu trebuie confundat cu egoismul, care
este iubirea de sine excesivă. Epis-
temologia genetică precizează că e. este o
conduită intermediară între conduitele
socializate şi cele individuale; este speci-
fic isteriei, mitomaniei, hipocondriacu-
lui, debilului mintal, paranoicului şi
senilităţii, cât şi megalomanilor.
Egofîlie = iubire patologică de sine
122
Efectul tare, slab = iluzie după care
intervalele de timp influenţează asupra
percepţiei intervalelor spaţiale. Feno-
menul contrar, când intervalul spaţial
influenţează percepţia intervalului tem-
poral aparent, se numeşte efectul slab.
Eferent = (a duce afară; a scoate);
impuls şi traiect nervos ce porneşte de
la centrii cerebrospinali către periferie
către muşchi (centrifugi), organe de
simţ, organe interne, coordonând acti-
vitatea acestuia; este o caracteristică a
nervilor motorii şi senzitivi ce se opune
nervilor aferenţi.
Eficienţă = (sin. eficacitate); efectul
util al unei acţiuni motorii sau psihice,
care este cuantificată cât mai precis
posibil (de obicei cu ajutorul unor pro-
be). Exemplu: raportul dintre valorile
obţinute la anumite teste psihologice şi
Egofonie = menţionarea propriei per-
soane într-o discuţie; scoaterea în evi-
denţă a propriilor calităţi; este prezentă
în isterie, psihoza paranoicală, mania-
cală.
Egoism = subordonează interesul se-
menului, propriului său interes; situea-
ză propriile interese mai presus de inte-
resele grupului social; este o diferenţă
subtilă a e. şi narcisism.
Egomanie = (de la manie) paroxismul
patologic al egoismului.
Egoparie = manifestare comportamen-
tală cu consecinţe dezadaptive a unui
subiect în raport cu ceilalţi membri ai
grupului sau ai societăţii, determinată
de supraevaluarea Eului, la personalită-
ţi structurate dizarmonic. Are trăsături
caracteriale dominate de egocentrism
ca o necesitate imperioasă de afirmare
în dauna altora; condusă de agresivita-
te, revendicativitate.
Egotism = atitudine rezultată din ego-
centrism şi egoism, manifestată negativ
în planul relaţiilor interpersonale prin
exagerarea propriei valori, cultivarea
excesivă a propriilor interese, prin în-
singurare şi autoadoraţie.
Eideism = reprezentare dincolo de li-
mitele perceptive ale imaginii, a unui
obiect sau subiect absent în acel mo-
ment, dar care a fost perceput anterior;
sunt imagini vii şi complete, fără per-
turbarea numită halucinaţie. Forma ei-
detică este opusă anaeideticului. Este
rar întâlnită la adult, apare frecvent la
copil şi adolescent.
Elaborare = proces de transformare a
unor date; ansamblu de operaţii intelec-
tuale, prin care elemente simple, senzaţii,
percepţii, dorinţe, idei sunt transformate
într-un proiect; este faza executivă a
acţiunilor voluntare, a procesului de
creaţie ulterior luptei motivelor şi hotă-
rârii, în psihologia freudiană, e. este
transformarea şi combinarea coerentă,
transfigurată în simbolistica viselor, în
care mai intervine o e. secundară, de
condensare şi de înscenare într-un sce-
nariu, prin considerarea inteligenţei.
Elan vital = (H. Bergson) - elanul vital al
vieţii (contingent al materiei vii şi nu
predeterminat), trecând de la o generaţie
la alta prin intermediul organismelor
evoluate (la nivelul filogenezei biologice)
şi care formează legătura continuă. Acest
principiu ar guverna întreaga evoluţie a
umanităţii, stă la baza psihologiei
vitaliste: „viaţa noastră este orientată
înainte de toate către viitor"
(Minkowski).
Elecrodiagnoză = determinarea diag-
nosticului „discernământului" prin utili-
zarea curentului electric, prin stabilirea
proprietăţilor bioelectrice ale ţesuturilor
sau organelor. Metodele pot fi împărţite
în: - cele ce utilizează biocurenţii (EEG,
electrocarticografia, electromiografia); -
cele care utilizează stimularea cu curent
electric (cromoximetrie, stimulode-tecţie
etc.)
Electroencefalografie = metodă de in-
terpretare a unui traseu EEG pentru de-
pistarea factorilor perturbatori ai traseu-
lui, fiind necesar să se cunoască şi să se
ţină seama de unele situaţii care pot pro-
duce variaţii ale traseului normal: • ora
din zi când se efectuează examenul
(dimineaţa predomină ritmul „alfa",
123
Elevaţie (spirituală) = presupune inte-
riorizarea valor"or culturale şi capacitatea
de rec^Ptare. ceea ce duce la înălţare
spirituala-
Eliade Mire*8 (1907-1986) = scriitor
român, filosof ?> istoric al religiilor. Stu-
diază la BucareŞti» Roma, Calcuta; înde-
plineşte misiuni diplomatice culturale
(Paris - Lisabona). Din 1956 - profesor la
Universitatea din Chicago. Specialist în
istoria religiil°r> opera sa oferă o serie de
sugestii şi conexiuni de o deosebită
valoare în <jc»rneniul psihiatriei (tehnici
ale extazului, ocultismul, meditaţii yoga
şi Zen, deschid ° serie de perspective încă
incomplet explorate).
Eliberare = stare depresivă (distimie) care
apare după depăşirea unei tensiuni
psihice îndelungate (suferinţa sau dispo-
ziţia unui mernbru din familie, prizonie-
rat, suferinţe somatice grele).
seara ritmul „beta"); • temperatura (hi-
pertermia induce ritmuri rapide „alfa" şi
„beta"; hipotermia, unde lente „beta" şi
„delta"); • sexul (nu sunt deosebiri
evidente între sexe; doar la femei -timp
premenstrual - alfa rapid; menstrual -
alfa lent şi beta creşte, iar la
menopauză, accelerarea ritmurilor şi
posibile vârfuri); • factori emoţionali
(desincronizare în stările de anxietate,
furie); • terapia unui număr ridicat de
medicamente acţionează asupra traseu-
lui, producând numeroase modificări.
Aspectul normal al EEG este determinat
de succesiunea cu regularitate ritmică a
undelor ce diferă ca frecvenţă, formă,
amplitudine şi durată şi care se
grupează în frecvenţele fundamentale
ale scoarţei: alfa, beta, tetha şi delta.
Electromiografle = tehnică de înregis-
trare a potenţialelor bioelectrice ale
activităţii musculare. Electromiogramă
normală în stare de repaus nu eviden-
ţiază activitatea electrică, doar poten-
ţiale de inserţie de scurtă durată. La
efort muscular apar unităţi musculare
(U.M) sub formă de vârfuri bifazice.
Modificările patologice ale electromio-
gramei se întâlnesc în unele boli mus-
culare, afecţiuni neurologice.
Electrotonus = totalitatea modificărilor
de excitabilitate şi conductibilitate
provocate în nerv la trecerea printr-o
porţiune dintrînsul a curentului conti-
nuu.
Elegiac = caracteristică a stărilor psihi-
ce de lungă durată, predominând emoţii
şi sentimente de melancolie, tristeţe,
nostalgie. Manifestarea elegiacă expri-
mă visare şi predispoziţie pentru sufe-
rinţa psihică.
Emancipare = ieşire de sub tutelă în
baza capacităţii de a trăi şi acţiona inde-
pendent; la tifleri este un comportament
nonconformist; nu trebuie confundată
cu libertinajul şi cu nerespectarea
sistemului de statute p rolwi sociale.
Embolofazie = tulburare de limbaj ca-
racterizată prin apariţia unui fonem sau
cuvânt fără sens în cadrul vorbirii. E.
survine în encefalopatie, schizofrenie,
demenţe.
EmbriogeneZ» sistemului nervos
=
dezvoltarea SN- uman în viaţa embrio-
nară, proces f°arte timpuriu. în a 18a zi
se formează tubul neural din ectoderm,
care se învelite în mezoderm. Toate
formaţiile ulterioare au caracteristici
diferenţiate, sunt specifice ca structură
şi funcţionare.
Emergent = teoria evoluţiei cu privire la
procesul dezvoltării (Morgan). Teoria
susţine că apariţia noilor calităţi este
absolut spontană şi imprevizibilă. Astfel,
în dezvoltarea psihică, un nou com-
portament apare din altul anterior fără a
putea fi redus la acesta.
Emerofonie = tulburare de vorbire ca-
racterizată prin blocaj verbal apărute în
timpul nopţii; apare în nevroze, stări
anxioase, schizofrenie.
Emetropie = posibilitate normală a re-
fracţiei oculare, determinând focalizarea
în centrul retinian, în absenţa acomodării.
In acest fel percepţia distanţei infinite se
realizează pe retină în condiţii de repaos.
Emotivitate = predispoziţie spre trăirea
frecventă şi intensă a emoţiilor; este o
reacţie spontană şi primară care apare
mare şi secundare. Cele primare (afecte),
spontane, involuntare, de scurtă durată,
asemenea instinctelor, sunt însoţite de
manifestări comportamentale, gestică,
manifestări neurovegetative. E. complexe
se manifestă mai slab, în modalităţi mai
rafinate, influenţate de convenţiile
socioculturale.
Empatie = fenomen psihic (intuiţie sim-
patetică Bergson), de identificare emo-
ţională cu trăirile altei persoane, în con-
sonanţă afectivă cu altul. Se deosebeşte
de simpatie, care e o stare afectivă con-
ştientă; înseamnă „a simţi cu" iar e., „a
simţi în" (senzitivitate interpersonală) (o
simetrie EU-EU). E. stă la baza
identificării şi a înţelegerii psihologice a
celorlalţi.
Empiric = aspect al cunoaşterii care se
bazează pe experienţă, pe observarea şi
sesizarea perceptivă a obiectului, spre
deosebire de cunoştinţele teoretice, baza-
te pe logică şi subordonate de raţiona-
litate. Prin metoda empirică se înţelege
totalitatea procedeelor experimentale uti-
lizate în ştiinţă.
Empirism = concepţie epistemologică
opusă raţionalismului, care soluţionează
unilateral şi simplist problematica gno-
sologică, postulând primatul experienţei
perceptive comune în dobândirea şi veri-
ficarea tuturor cunoştinţelor omeneşti.
Neputând să explice în mod corespunză-
tor temeiul obiectivitătii, al certitudinii
datelor senzoriale şi ale metodei inducti-
ve, empirismul clasic a tratat în spirit
relativist valoarea cunoaşterii. Incapaci-
tatea totală de a explica geneza şi struc-
tura abstracţiilor teoretice şi a relaţiilor
formale cu caracter apodictic; a cunoscut
eşecul deplin al acestor orientări
epistemologice (după teoria kantiană).
125
este urmărită etapă cu etapă, vizual. Are
până la cele mai neînsemnate incitaţii,
creând dispoziţii afective profunde şi de
lungă durată.
Emoţie = reacţie afectivă la un stimul
sau o situaţie oarecum nouă, neaştep-
tată sau care are o anumită semnifica-
ţie; pot fi, după natura stimulului, pozi-
tive sau negative, deci trăite cu o stare
de confort psihic, relaxare, satisfacţie
sau încordare, depresie, nesiguranţă,
disconfort. Sunt şi situaţii când coexistă
ambii poli, subiectul trăind o stare
conflictuală de atracţie - respingere.
Ambivalenţa poate avea valoare de
simptom patologic relevând disociativi-
tate. E. se manifestă în grade diferite de
intensitate, de la foarte slabe la mani-
festări explozive. Cele de intensitate
medie au rol potenţiator al activităţii.
Din punct de vedere genetic, evolutiv şi
al nivelului integrator, se disting e. pri-
Termenul exprimă o atitudine exagerat
pragmatică, desconsiderând generali-
zările teoretice, adevărurile ştiinţifice şi
normale acţionale ce decurg din aces-
tea.
Encefal = partea principală a sistemului
nervos central (SNC) situată în cutia
craniană. Părţile componente care-1
alcătuiesc: • trunchiul cerebral (mezen-
cefal, puntea lui Varoni, bulb rahidian);
• cerebelul, • diencefalul şi • telence-
falul (emisferele cerebrale). E. este
organul esenţial al realizării vieţii de
relaţie. Este un ansamblu morfohistolo-
gic de o complexitate deosebită, în bună
măsură necunoscut, caracterizat în
esenţă prin modul de distribuţie şi
pondere a substanţei cenuşii şi albe
(Arseni, Golu, Dânăilă, 1983). Este
sediul SN dotat cu cea mai complexă
capacitate de programare; funcţionează
după programe condiţionate genetic
(relativ limitate şi dobândite majoritatea
prin învăţare, care asigură baza
psihofiziologică a capacităţilor adapta-
tive umane. (Vezi Anexe - Fig. 15)
Encefalită = proces inflamator care
afectează porţiuni cerebrale, asociat cu
un infiltrat inflamator perivascular.
Clinic se caracterizează prin prezenţa
tulburărilor psihice (nespecifice şi de
intensitate variabilă). După straturile
sau componentele cerebrale afectate, e.
antrenează diverse tulburări vegetative,
motorii, intelectuale şi psihocomporta-
mentale.
Encefalografia gazoasă = (sin. pneu-
moencefalografia); metodă radiologică
de investigare a conţinutului cutiei cra-
niene folosind drept mijloc de contrast
aerul. Poate fi totală sau fracţionată, caz
în care progresia contrastului gazos
indicaţii largi; tumori, malformaţii vas-
culare, atrofii, inflamaţii meningiale şi
cerebrale. Are contraindicaţii minime.
E.g. totală are un scop orientativ, fiind
utilizată în traumatologie, în inventari-
erea leziunilor inflamatorii ale S.N. şi în
suspiciunile unui proces înlocuitor de
spaţiu în care fundul de ochi nu indică
prezenţa hipertensiunii intra-craniene.
Encefalopatii infantile sechelare =
afecţiuni cerebrale cu caracter congenital
sau dobândit (fie la naştere, fie în prima
copilărie), care determină oprirea în
dezvoltare a creierului copilului. Un
număr ridicat de factori nocivi exogeni,
care acţionează asupra sistemului nervos
central, antenatal (al embrionului, fătu-
lui), perinatal sau postnatal, deci înainte
de maturaţie, în funcţie de extensitatea şi
intensitatea leziunilor produc tulburări
neuropsihice de o mare diversitate. Lezi-
unile au fie un caracter funcţional tran-
zitor, cu restituţie ulterioară integrală, fie
un caracter structural distructiv, irever-
sibil, generând în ultimă instanţă cica-
trici, sechele definitive. Acest aspect
constituie factorul esenţial definitoriu al
sindromului denumit „encefalopatie in-
fantilă sechelară". Din punct de vedere
clinic, terapeutic şi prognostic, factorul
etiologic are o importanţă relativ redusă,
de o mai mare semnificaţie fiind mo-
mentul agresiunii. Acest moment gene-
rează diferenţierea a două forme funda-
mentale de encefalopatii infantile seche-
lare; • embiopatiile determinate de lezi-
uni intracraniene în primele trei luni de
sarcină, perioadă organogenetică care se
caracterizează clinic prin anomalii de
dezvoltare, malformaţii şi monstruozităţi;
• fetopatiile şi encefalopatiile determinate
peri sau postnatal (traumă, tumoare,
maladie) anterior maturizării
126
Enculturaţie = (în antropologia cultura-
lă) desemnează procesul de asimilare a
valorilor şi componentelor, sub forma
unei învăţări continue pe toată perioada
vieţii. în copilărie, e. este globală, nedi-
ferenţiată (prin exces de imitaţie), în timp
ce în viaţa matură ea devine reflexivă,
selectivă, creatoare.
Endocrinologie = disciplină biomedica-
lă, având ca obiect glandele cu secreţie
internă. Primul tratat de endocrinologie a
fost publicat în 1909 de savantul român
C. I. Parhon, profesor de neurologie şi
psihiatrie la Iaşi. Lui i se datorează teoria
determinismului endocrin, al psihozelor
afective ca şi sistematizarea tulburărilor
psihice care însoţesc endocrinopatiile.
Studiul relaţiilor psihohormonale face
obiectul psihoendocrinologiei.
Endofazie = formulare verbală interiori-
zată, lipsită de reprezentarea mentală a
depline a S.N. caracterizate prin leziuni
distructive ale encefalului imatur, dar
conturat în morfologia sa generală.
Dintre mijloacele de investigare,
pneumoencefalografia şi electroencefa-
lografia pot fi utile în evaluarea defici-
tului anatomic şi, uneori, în confirmarea
diagnosticului de encefalopatie. Clinic
se manifestă prin perturbări neu-
rologice, deficit motor şi psihic (înapo-
iere mintală, imaturitate, instabilitate
psiho-motorie). Combaterea eficientă a
encefalopatiilor infantile sechelare,
problemă cu ample repercusiuni sociale,
economice şi psihologice, impune în
primul rând măsuri profilactice, care au
ca prim reper cunoaşterea etiologiei.
Odată instalate tulburările, terapia com-
plexă va fi orientată spre combaterea
deficienţelor evidente şi evitarea com-
plicărilor, a reducerii handicapului şi a
gradului de dependenţă.
Encefaloza = afecţiune cerebrală cro-
nică caracterizată prin leziuni dege-
nerative (şi nu inflamatorii infecţioase)
ale masei neuronale, de origine meta-
bolică sau vasculară. E., sinonim cu en-
cefalopatia, cu etiologie toxică şi in-
fecţioasă după unii autori, ce o incri-
minează în apariţia delirimului tre-
mens.
Encopresie = incontenenţă a materiilor
fecale, ce survin la unii copii (analogic
enureziei) în timpul somnului nocturn.
Encoprezis = defecaţie involuntară
care apare în absenţa oricărei leziuni
organice ce ar putea să o explice. La
copii pare a fi determinată de factori
psihoafectivi stresanţi, adesea pe un te-
ren de imaturitate psiho-afectivă. Bene-
ficiază în largă măsură de metode
psiho-terapice.
propriei voci. Sinonim cu limbajul inte-
rior.
Endogen = factori patogeni interni,
încă insuficient elucidaţi, care ar
determina în principal schizofrenia şi
psihoza mani-aco-depresivă, fapt pentru
care aceste boli sunt cunoscute şi sub
denumirea de „psihoze endogene".
Termenul este opus exogenului,
stimulaţii venite din mediul extern.
Endomorf = termenul indică tipul de
personalitate pe criteriul de dezvoltare
în care predomină organele interne, a
viscerelor; aceşti subiecţi au corpul
gras, moale, rotund, fără relief
muscular, iar viscerele şi aparatul
digestiv ocupă un loc important.
Acestui tip morfologic îi corespunde
temperamentul „viscerato-nic",
caracterizat prin sociabilitate şi dragoste
de mâncare.
Endomorflne = grup de peptide endo-
gene dotate cu funcţii biologice asemă-
nătoare efectelor farmacologice ale
morfinei şi care acţionează competitiv cu
aceasta în ceea ce priveşte fixarea de
receptori pentru opiacee, situate pe
membranele celulare din ţesutul cerebral.
Endomorfism = în tipologia lui W.H.
Sheldon, ansamblul caracteristicilor en-
domorfismului: toleranţă faţă de semeni
şi faţă de propria persoană, nevoia de
afecţiune şi aprobare din partea celorlalţi,
atracţie pentru confort şi „plăcerile
vieţii".
Energie = termen care desemnează ca-
pacitatea globală de acţiune a unui sis-
tem. Există un nivel optim al energiei
potenţiale care permite o bună recep-
ţionare a excitaţiilor exterioare, deter-
minând o excitaţie echilibrată a energiei
mară (cu durată mai mare, până la cinci
minute), în care se produce o prelucrare
corespunzătoare a informaţiei, codificată
la acest nivel, pe suport bioelectric.
Engramarea este în acest moment vulne-
rabilă şi alterabilă sub efectul unor agre-
siuni externe (un şoc psihic, anestezie,
anoxe etc).
M. Golu afirmă că baza neurofizi-
ologică a acestui nivel ar fi constituită de
reţele reverberante (adică cu proprietatea
de readucere „la intrare" a informaţiei de
la „ieşire"). • Faza a doua este cea a
memorizării de lungă durată, în care
informaţia capătă o bază stabilă, iar ope-
ratorii de engramare indexează engrame-
le la adrese precise, de unde pot fi reac-
tualizate. Engrama devine rezistentă la
agresiune şi persistenţa ei în timp este,
teoretic, nelimitată. Ca suport biochimic
al memoriei de lungă durată a fost presu-
pus acidul dezoxiribonucleic, de pe care
acidul ribonucleic ar transforma infor-
maţia codificată.
Cu toată importanţa acestei pro-
bleme şi tot efortul făcut în laboratoarele
de cercetări, încă nu s-a ajuns la o teorie
coerentă şi verificabilă a procesului de
engramare. Ultimii ani au adus date noi
cu privire la rolul sistemului hormonal şi
al endorfinelor în procesul memorizării.
(Vezi Anexa A - Fig. 16)
Engramă = termenul indică „amprenta"
care rămâne fixată în sistemul nervos în
urma fiecărei experienţe senzoriale trăite,
în plan neural, s-ar traduce ca model al
unei acţiuni. Conceptul se leagă de
memorie, de funcţiile de fixare, evocare,
reactualizare, iar studiile de psiho-
neurologie şi biochimie celulară au adus
contribuţii de valoare în ceea ce priveşte
metabolismul neuronal şi funcţionalitatea
acestuia în cadrul circuitelor neuronale.
128
probabilitate cu care se pot face predicţii
de-a lungul căilor sistemului nervos,
prin care organismul încearcă să menţi-
nă sau să restabilească acest nivel con-
stant. Există însă şi situaţii caracterizate
prin nivele de energie nervoasă care
diferă, mai mult sau mai puţin calitativ,
faţă de nivelul optim. Gândirea este un
exemplu de proces care funcţionează cu
„energie legată", implică şi atenţia cu
cantităţi de energie ce favorizează
excitarea procesului gândirii.
Engramare = ansamblul operaţiilor
prin care se produce stocarea informa-
ţiei în memorie, în unităţi convenţionale
specifice.
Se admite că ar exista două etape
diferite care ar caracteriza acest proces.
• în prima fază, informaţia primită din
memoria senzorială, în care urmele sti-
mulilor se păstrează mai puţin de 0,5
secunde; este preluată de memoria pri-
Entitate = esenţa unui lucru, obiect,
sistem, construcţie mintală, vizând
esenţa, determinarea fiind unitară şi
concretă (corespunde conceptului, prin-
cipiu, categorie). In terminologia actua-
lă, prin e. se înţelege o formă distinctă
de existenţă, delimitată printr-o serie de
atribute care-i conferă unitate, identitate
şi individualitate, separând-o de alte
părţi cu care este inconfundabilă; în
medicină, termenul de entitate clinică.
Entropia = termen folosit în fizică, dar
prin extrapolare; Shanon o referă la ni-
vel informaţional, în sensul că exprimă
gradul de dezorganizare a unui sistem,
plecând de la ideea că echilibrul siste-
mului este asigurat de starea cu cea mai
mare probabilitate. Entropia semnifică
dezordine şi uniformizare, iar informa-
ţia semnifică ordine şi diferenţiere. în
lumina acestei concepţii, toate sistemele
biologice devin antientropice, feno-
menul biologic opunându-se în perma-
nenţă creşterii entropiei. Cu cât un sis-
tem biologic este mai complex, cu atât
îi scade mai mult entropia. Din acest
punct de vedere, sistemul nervos, psi-
hismul, sunt considerate sisteme cu cea
mai mare ordine şi cantitate de infor-
maţie. Boala psihică este privită ca un
fenomen de creştere a entropiei, a de-
zordinei şi dezorganizării.
Entropie negativă = (negentropie); în
termodinamica actuală, în cibernetică şi
prin extensie în toate ştiinţele ce folo-
sesc analiza informaţională, desemnea-
ză: • fie prezenţa unei energii nedegra-
date, apte de a efectua o acţiune, un
lucru oarecare; • fie energia potenţială
continuă în compuşi cu entropie mică; •
fie ceea ce duce la o creştere în starea
de organizare prin noi achiziţii infor-
maţionale şi deci o mărire a gradului de
asupra comportamentului sistemului.
Entuziasm = stare afectivă de exaltare,
însoţită de o activitate creativă, a unor
scopuri cu valoare socială; emoţie pro-
vocată de izbânda unei idei, de un eveni-
ment, de o înaltă apreciere dată realităţii.
E. presupune existenţa unei motivaţii
puternice, pasiune, constanţa posibilităţi-
lor de realizare a scopurilor; e. este o
constantă în activitatea care propulsează
persoana în realizarea unor obiective.
Enunţ = secvenţă lingvistică finită a unei
idei, a unui principiu, constituită ca
exprimare a unui sens, a unui înţeles
complet. Când enunţul are un caracter
declarativ (de afirmare sau negare a ceva
despre altceva), el este forma lingvistică
de exprimare a unei judecăţi de predicţie.
E. caracterizează persoanele normale,
echilibrate, fiind în strânsă legătură cu
nivelul de instrucţie. în funcţie de latura
psihismului care suferă perturbări (de
nivelul gândirii şi al afectivităţii, se re-
flectă în modul de formulare al enunţu-
rilor, o abatere de la normal (paranoicii,
obsesivo-depresivii, etc.)
Enurezis = tulburare (copil preşcolar,
şcolar) ce constă în pierderea involuntară
şi repetată a urinei (noaptea în timpul
somnului sau mai rar, ziua), după vârsta
de 2-3 ani; e. este de două ori mai
frecventă la băieţi decât la fete. E. este
provocat în mai mică măsură de cauze
organice (lipsa unor leziuni ale aparatului
urinar sau ale altor boli), fiind atribuit
unor factori psihogeni, factori de mediu
(temperatură scăzută), carenţe educaţio-
nale, imaturitate afectivă, fragilitate a
personalităţii, demisie în faţa efortului de
antrenament a micţiunii (se foloseşte
sugestia şi hipnoza în psihoterapie).
129
tică şi tranzitorie a funcţiilor creierului
care se dezvoltă brusc, dispare spontan şi
are tendinţă evidentă spre repetare.
Noţiunea de e. se atribuie unui grup de
boli caracterizate prin manifestări con-
vulsive şi (sau) echivalenţele lor intercri-
tice. Progresele considerabile făcute în
diagnosticarea şi tratarea acestor boli se
datorează aparaturii tehnologiei de vârf:
înregistrări pe bandă videomagnetică în
cadrul unui circuit TV interior a crizelor
paroxistice şi prelucrarea electroence-
falogramelor pe calculator etc, cât şi
medicamentelor anticonvulsivante.
Cât priveşte epilepsia şi vocea, se
precizează că orice criză începe prin tul-
burări de expresie verbală şi prin repetiţia
necontrolată a unui cuvânt sau a unei
fraze. E. este o entitate clinică întâlnită
frecvent în practica medicală la vârsta
pediatrică. Variantele în care simptomele
se combină între ele sunt numeroase şi
disomogene atât din punct de vedere
Epicritic - epicritică = calificativ dat
formelor de sensibilitate apte să opereze
discriminări fine, să reproducă pro-
prietăţile stimulului, în opoziţie cu
sensibilitatea primară, difuză, calificată
ca protopatică.
Epifiză = sin. glanda pineală; o glandă
endocrină, endocranianâ, cu rol sincro-
nizator, implicată în organizarea sezo-
nieră a funcţiilor cerebrale, în special al
celor corelate cu reproducerea, cu echi-
librul electronic al organismului, legată
de activitatea nervoasă simpatică şi de
informaţiile primite asupra ritmurilor
biologice endogene. Hormonul glandei
este melatonina, având drept precursor
seratonina, cu ritm circadian, melato-
nina fiind maximă noaptea, iar serato-
nina, ziua. E. are rol în reproducerea şi
reglarea activităţii cerebrale în cadrul
ciclului somn-veghe şi în păstrarea
echilibrului electrolitic.
Epigeneză = teorie conform căreia ţe-
suturile şi organele apar treptat în cursul
ontogenezei, din ţesuturi mai simple
formate anterior.
Epiglotă acută (virotică) = edem im-
portant al vestibulului laringian cu imi-
nenţă de sufocare. Terapeutica impune
obligaţia repaosului în casă şi cortizo-
noterapie (Superprednol, palidin, unde
ultrascurte 30 de minute la limita supe-
rioară, aerosoli cu tirotricină, după
prescripţie medicală de specialitate).
Epilepsie = boală cerebrală cronică,
caracterizata prin crize neuropsihice
repetate, datorate descărcării excesive
patologice a neuronilor cerebrali, asoci-
ată cu manifestări clinice variate şi mo-
dificări electroencefalografice. E. mai
este definită drept o tulburare paroxis-
semiologic, cât şi ca modalitate de
debut şi evoluţie. Etiologia este
multifactorială ca şi fenomenele
electrice şi de plasticitatea cerebrală a
SNC la copil.
Limbajul rămâne adesea compro-
mis deoarece, pentru consolidarea
funcţiei verbale şi utilizarea sa optimă
în procesul comunicării, sunt
indispensabile competenţele
neuropsihologice ca: percepţia,
memoria, atenţia. Este posibil ca un
copil să prezinte o tulburare de limbaj,
să dezvolte o epilepsie ideopatică sau
posttraumatică şi invers. în aceste
cazuri, doar o analiză corectă a datelor
clinico-anamnestice, asociată unui exa-
men neurologic atent al bolnavului, vor
orienta o corectă încadrare nosologică
şi o decizie terapeutică, care va trebui
disociată pentru cele două simptome de
bază - criza epileptică şi - compro-
miterea verbală (farmacologică şi rea-
bilitativ logopedică).
130
congenital, din cauza erorilor de copiere
a mesajelor specifice, a mutaţiilor sau
combinaţiilor care pot apărea. E. caracte-
relor morfologice şi biochimice este mult
mai bine cunoscută decât e. însuşirilor
psihice.
Eredo = (cf. lat.) moştenire; ceea ce se
moşteneşte.
Eretopatie - Eretomanie = termeni uti-
lizaţi în psihopatologie pentru a desemna
exagerarea impulsurilor sexuale care pot
să invadeze întregul câmp al conştiinţei
unui subiect. în funcţie de personalitate,
erotismul se poate manifesta printr-un
comportament libertin, obsesional şi
chiar prin delir. In cazul repetatelor in-
formări ale acestor tendinţe, intervine
conversiunea în agresivitate.
Ergo = (cf. gr. ergori) element de com-
punere, care introduce sensul de muncă,
Epistemologie = teorie a cunoaşterii
ştiinţifice şi disciplină filosofică, efec-
tuând studiul critic al principiilor, ipo-
tezelor şi rezultatelor cunoaşterii ştiin-
ţifice, în vederea stabilirii structurii lo-
gice, specificului şi valorii de adevăr al
acesteia. Tinde să devină ştiinţă despre
metodologia cunoaşterii ştiinţifice.
Epistemologie genetică = metodă isto-
rico-critică, care încearcă să reconstitu-
ie istoria cunoaşterii ştiinţifice ca fapt
social prin prisma logicii ei interne.
Metoda psihogenetică echivalează cu
folosirea rezultatelor psihologiei gene-
tice în scopuri epistemologice şi studia-
ză devenirea cunoaşterii, nu la nivelul
umanităţii în genere, ci la nivelul per-
soanei umane.
Epuizare = stare survenită în urma
suprasolicitărilor intense ale organis-
mului, care determină instalarea unui
sindrom psihoorganic acut.
Surmenajul, lipsa de suport ali-
mentar, sindroame confuzionale, sur-
menaj intelectual, sunt urmări şi cauze
ale epuizării.
Ereditate = transmisie de specificate
de-a lungul generaţiilor; proprietate a
organismelor vii de a transmite urma-
şilor caracterele morfologice şi fiziolo-
gice moştenite sau dobândite în cursul
existenţei. E. este strâns legată de pro-
blematica unităţii în diversitate a lumii
vii, în problema conservării în timp a
tipului speciei, a varietăţii individuali-
tăţii, a genezei noului în cursul evolu-
ţiei. Deosebim o ereditate nucleară
(purtători fiind cromozomii) şi una cito-
plasmică; legile de bază ale e. au fost
descifrate de Mendel şi Morgan. Nu
întotdeauna ceea ce este ereditar
coincide cu ceea ce este familial sau
activitate.
Ergograf = aparat pentru investigarea
şi măsurarea lucrului mecanic muscular
(al unui deget, al unei mâini), stabilind
timpul de funcţionare şi marcând curba
oboselii.
Ergonomie = ştiinţă interdisciplinară
având ca obiect principal perfecţionarea
sistemului om-maşină-mediu, în scopul
creşterii eficienţei tehnico-economice,
concomitent cu menţinerea stării de să-
nătate. E. consideră omul ca veriga cea
mai importantă în sistemul om-maşină,
dar eficacitatea acestui sistem depinde
de ambele verigi, atât de om cât şi de
maşină (dirijată de el) precum şi de
interacţiunea lor. Cercetările în acest
domeniu presupun conlucrarea
diferitelor ştiinţe tehnice cu psihologia,
sociologia, medicina, antropologia.
Studiul mişcări-
lor în timpul muncii, ambianţa fizică,
solicitările biologice şi fiziologice,
oboseala senzorială şi centrală, solicită-
rile psihice, etc, sunt aspecte ergono-
mice. Aplicabilitatea în practică a prin-
cipiilor ergonomiei constituie garanţia
cea mai sigură a stării de confort psiho-
fizic.
Ergoterapie = metode de tratare a unor
boli psihice prin efort fizic, prin muncă,
având ca scop sustragerea bolnavului de
la trăirile sale patologice, favorizarea
contactului cu cei din jur, crearea unui
element psihic de linişte, de co-
municativitate, sociabilitate. Aspectele de
lucru sunt concordante cu vârsta,
preferinţele individuale, preocupările
anterioare, caracterul bolii, etc.
Eroare = o abatere de la valoarea de
referinţă (adevăr, normă, standard, etc);
e. poate fi de cunoaştere, tactilă, de
131
necesitând introducerea într-o suită largă
şi logică a datelor (mai ales a noilor
achiziţii), iar orientarea către un sindrom
trebuie corelată cu elementele furnizate
de alte examene medicale sau obţinute
prin explorări funcţionale. D. prezumtiv -
va trebui confruntat cu diagnosticul
diferenţial şi ar trebui să fie confirmat de
diagnosticul definitiv. Pe acest drum lung
şi nu uşor, se pot produce erori, dar şi
corecturi pe bază de noi observaţii şi
colaborare cu bolnavul, familia şi alţi
factori implicaţi în corectare, compensare
sau reeducare.
Erotism mintal = tulburare psihică în
care, în locul calmului se instalează
instabilitatea, exaltarea, neliniştea; apare
în traumatisme craniocerebrale, toxico-
manie medicamentoasă, neurastenie.
Esenţă = relaţii genetice, necesare,
interne, constituind fondul, natura, mo-
dalitatea de autodeterminare, definitorie
pentru un obiect, fenomen, situaţie. Este
descoperită în mod mijlocit numai prin
gândire şi fixată categorial. în psihologia
structuralistă esenţa este identificată cu
modul de organizare a fenomenului.
Estetic = ceea ce corespunde frumosului
din natură, societate şi om; tot ceea ce
reprezintă o valoare artistică în evoluţia
social-istorică; e. este o caracteristică a
gustului, emoţiilor şi atitudinilor cores-
punzătoare de conştiinţă axiologică.
Există personalităţi caracterizate esenţial
printr-o mare sensibilitate pentru frumos,
reprezentând tipul artistic cu tendinţă
spre contemplare şi inactivitate.
Estezie = (senzaţie); calitate specifică a
unei senzaţii actuale de a fi trăită şi
provenind din exteriorul psihicului. E.
este diferită de reprezentarea sau aminti-
reglare, morală, estetică etc; e. poate fi
absolută sau relativă.
Eroare de diagnostic = diagnosticul
este el însuşi un calcul ce poate fi supus
unor erori, determinate de mai multe
cauze: • cauze care ţin de medic
terapeut; • examen clinic defectuos
(lipsă de timp, neatenţie, insuficientă
urmărire a cazului, trecerea prea rapidă
peste unele aspecte clinice, tehnică
neadecvată de examinare, axarea pe un
singur simptom şi neglijarea restului,
tratament simptomatic şi nu de fond,
toate acestea reprezintă posibilităţi de
ratare a diagnosticului); • pregătirea
insuficientă, cu informaţii incomplete a
terapeutului, care nu cunoaşte toate
posibilităţile de manifestare a maladiei
(plafonare, suficienţă, lipsă de cunoş-
tinţe esenţiale, raţionamente greşite
etc). D. este un proces complex,
rea unei senzaţii. Estezia declanşată de
un excitant persistă o anumită perioadă
de timp după încetarea stimulului şi
apare într-un spaţiu specific unui anali-
zator. Aceste „spaţii" diferă de spaţiul
reprezentărilor senzoriale.
Esteziometrie = metodă prin care se
evaluează sensibilitatea tactilă sau de
alte tipuri, prin măsurarea distanţei
minime la care cele două vârfuri ale
esteziometrului, aplicate pe tegument,
produc două senzaţii distincte. E. este
importantă în diagnosticul diferenţial al
unor manifestări funcţionale.
Esteziopatii - Esteziomanie = grup de
simptome întâlnite în diferite boli psi-
hice, caracterizate în principal prin
diferite tulburări ale senzorialităţii
(senzaţii, percepţii, reprezentări), fie în-
soţite de tulburări comportamentale,
mai mult sau mai puţin evidente (hiper
şi hipoesteziile, iluzii, halucinaţii fun-
cţionale şi senzoriale).
Estezioterapie = metodă psihoterapeu-
tică de grup, aplicată tulburărilor de na-
tură psihogenă şi de adaptare prin co-
mutarea preocupărilor neurastice spre o
serie de activităţi senzoriale bine diri-
jate.
Eşantion = parte dintr-o populaţie
determinată după criterii bine stabilite
în scopul determinării statistice a carac-
teristicilor populaţiei respective. E. sta-
bilit este semnificativ (reprezentativ)
când se construieşte după anumite indi-
caţii statistice, incluzând părţi direct
proporţionale cu grupele ce constituie
diversitatea calitativă a populaţiei
(vârste, profesii, nivele culturale etc.)
 132
Eşec = nereuşită, insucces, înfrângere
totală sau parţială, în îndeplinirea unui
scop, proiect. E. cauzează starea de
frustraţie cu evoluţii negative şi de relua-
re a tentativelor. Gradul de e. depinde de
nivelul de experienţă al subiectului; e. se
manifestă cu viaţa afectivă, profesională
şi se leagă în mecanisme de autopuniţie
(tulburare gravă a instinctului de conser-
vare pe baza căreia persoana îşi aplică
singură o pedeapsă pentru o greşeală
reală sau imaginară şi pentru care consi-
deră că societatea din indulgenţă nu a
admonestat-o).
Etalon = termen prin care se înţelege un
model sau un timp de referinţă, care ser-
veşte drept reper în comparaţii de diferite
genuri. In teste, e. este reprezentat de
anumite scări valorice la care sunt rapor-
tate diferite performanţe individuale.
Etalonare = tehnică de stabilire a unei
scale valorice a performanţelor sau valo-
rilor unei probe, aplicate la un grup
selecţionat, semnificativ statistic. Curba
de distribuţie a frecvenţei valorilor la
proba respectivă, prelucrate statistic, se
împarte în clase (decile, centile), în
funcţie de mărimea etalonului sau de
caracteristicile probei. Zona centrală
reprezintă valorile medii şi are în general
caracteristici de normalitate, cumulând
frecvenţa cea mai mare de cazuri. Fără o
etalonare prealabilă, testele psihologice
de performanţă nu pot fi interpretate.
Ethos = ansamblu de trăsături culturale,
specifice, aparţinând unui grup, prin care
acesta este individualizat şi diferenţiat de
alte grupuri (fizionomia spirituală).
Logosul semnifică cunoaşterea pură,
acestea două condiţionându-se reciproc.
133
Etnogramă = modele comportamentale
caracteristice tipurilor de organizare ana-
tomică sau fiziologică, nivele biologice
ce pot fi caracterizate prin aceste „mode-
le" comportamentale. în cadrul acestora
intră şi comportamentele de comunicare,
agnostice, apărare, agresiune, sexuale şi
parentale.
Etnologia = ştiinţa care studiază compa-
rativ cultura materială şi spirituală a
popoarelor, organizarea lor socială. Se
preocupă cu predilecţie de popoarele
extraeuropene aflate pe o treaptă de cul-
tură mai puţin complexă, care nu dispune
de mijloace tehnice dezvoltate, lipsite
chiar de un sistem de scriere.
Etologie = ştiinţa moravurilor; o ramură
a psihologiei animale (zoopsihologie)
-studiul obiectiv al comportamentului
animalelor în mediul lor; e. comparativă
Etica = disciplină filosofică ce se ocupă
cu sistemul valorilor, normelor şi
categoriilor morale, de conţinutul,
modul de intercorelare şi realizare în
viaţă a acestora; e. ştiinţifică îşi are
izvoarele în realitatea socială şi ţine
seama de tendinţele obiective şi posibi-
lităţile societăţii şi ale persoanelor,
privind realizarea cât mai avansată a
valorilor etice. E. se deosebeşte de
morală, care este înţeleasă mai mult ca
ansamblu de fenomene normate speci-
fic, ca o disciplină pragmatic - educa-
ţională. Psihologia contribuie prin ana-
liza şi explicarea fenomenelor psihoso-
ciale, prin formarea deprinderilor,
sentimentelor şi conceptelor morale şi
dezvoltarea comportamentului auto-
reglat prin norme morale.
Etiologic = disciplină ştiinţifică recentă,
care a înregistrat succese remarcabile
(premiul Nobel - 1973) pe plan medical,
care îşi canalizează studiul asupra
comportamentului şi comunicării
omului (mai general, „instinctul şi
inteligenţa în lumea animală" - M.
Cociu). Interferenţa e. cu psihologia,
logopedia şi psihiatria, este justificată şi
verificată practic.
Etnocentrism = fixare a vieţii culturale
a unei populaţii asupra propriilor carac-
teristici naţionale, cu tendinţă de închi-
dere în acestea şi de a nu accepta influ-
enţe din afară.
Etnografie = ştiinţa care prezintă des-
criptiv cultura unui popor, tinzând să
înregistreze exhaustiv fenomenele cul-
turii populare. Se diferenţiază de etno-
logie prin tehnica de prezentare a feno-
menelor studiate descriptiv-comparativ.
Ca mijloc excelent de expresie este
monografia.
confruntă comportamentul diferitelor
speţe (cele legate de ereditate, de
filoge-neză, de valoarea adaptativă, de
bioco-municaţie). E. s-a extins şi la
rezidurilor instinctive ale oamenilor
primitivi.
Eu = persoană conştientă şi afirmată
prin conştiinţa de sine (nucleul
sistemului personalităţii), în care intră
cunoştinţele şi imaginea despre sine. în
psihologie, prin denumirea „ego" se
înţelege acea substructură a
personalităţii. „EUL" înţeles ca
ansamblu de însuşiri ale personalităţii se
referă la: • ansamblul biologic - eul
fizic; • la totalitatea dispoziţiilor psihice
înnăscute şi dobândite - eul psihic,
spiritual; şi eul social, ce are în vedere
atitudinile individului faţă de relaţiile
sociale.
Eu ideal = proiecţie a imaginii de sine,
aşa cum persoana gândeşte că ar trebui să
fie; este o formă de manifestare a
134
supraeului (în psihanalitică). Cercetările
demonstrează proiecţiile persoanei aşa
cum apar în e.i., pot fi mai transparente
pentru un observator extern decât
pentru persoana însăşi. E.i. este o forţă
puternică în determinarea valenţelor
comportamentale a performanţelor, a
stilului de viaţă.
Eufomanie = stare de bună dispoziţie,
realizată artificial prin intermediul dro-
gurilor, în scopul satisfacerii dorinţei de
euforizare. Persoanele dizarmonice
apelează la asemenea mijloace şi
sacrificii.
Euforie = tulburare în sfera afectivă,
manifestată printr-o bună dispoziţie
exagerată, veselie, exuberanţă, fericire,
toate nejustificate, în absenţa unor cau-
ze exterioare; poate fi provocată de
motive neînsemnate, care nu justifică
aceste trăiri; e. este întâlnită în faza
maniacală a psihozei depresive, intoxi-
caţii alcoolice sau a altor boli somatice.
Eugenie = ansamblu de măsuri medi-
cale şi sociale destinate ameliorării ra-
sei umane, care urmăreşte: • creşterea
duratei vieţii; • scăderea mortalităţii
infantile; • îmbunătăţirea performanţe-
lor fizice; • creşterea nivelului cultural;
• stimularea procreării rasei.
Euristica = disciplină metodologică ce
se ocupă de mijloacele descoperirilor şi
invenţiilor; mod de operare intelectuală
care se bazează pe producţia divergentă
a gândirii apelând la analogie, modela-
re, personificare, analiză prin sinteză,
recodificare, experiment.
 E
Evaluare = a estima, a desemna valoa-
rea unei munci, a unei acţiuni, lucru, a
operaţiilor economice consemnate în do-
cumentaţie.
Eveniment = fapt, întâmplare, eveniment
de viaţă, în anumite condiţii de spaţiu şi
timp, distingându-se prin noutăţi şi
caracter neobişnuit, provocând
„senzaţie".
Evocare = a reaminti în mod sugestiv şi
a zugrăvi prin cuvinte; a da viaţă unor
întâmplări trecute; compoziţie literară în
care se evocă ceva.
Evoluţie = proces de dezvoltare, care
cuprinde schimbări cantitative şi calita-
tive; transformări continue, dar lente.
Lamark şi Darwin impun ideea evoluţiei
în ordinea interacţiunii între organism şi
mediu.
Evoluţionism = concepţie opusă fixis-
mului afirmând transformările continue
ca mod de existenţă a universului; s-a
cristalizat în biologie. Se afirmă că orga-
nismele se transformă sub influenţa me-
diului, conform legii transmiterii ere-
ditare a caracterelor dobândite. Principiul
„filogenia repetă ontogenia" are o
valoare relativă.
Exaltare = stare emoţională de scurtă
durată, dar foarte intensă, exprimând o
adeziune profundă la înfăptuirea unui act
sau izbânda unei idei; uneori controlul
comportamental devine restrâns (supra-
excitare).
Examen = formă specială a verificării
nivelului şi calităţii cunoştinţelor, infor-
maţiilor în domeniu; poate fi oral sau
scris, dar şi practic în laboratoare, locuri
de producţie. Pentru o verificare mai
135
Excitant = (stimul); reprezintă orice
factor din mediu care declanşează
modificări reversibile în materia vie.
Poate fi de natură chimică, fizică, biolo-
gică; e. are o anumită natură, intensitate,
distribuţie în spaţiu (extensitate) şi în
timp (protonsitate).
Excitaţie = proprietate fiziologică
fundamentală a organismelor, cu sens de
activitate a unui organ nervos sau de alt
fel. Proces nervos de bază ce se realizea-
ză în unitate contradictorie cu inhibiţia.
Excursie = metodă intuitiv-activă de
învăţământ care constă în studierea prin
contact direct a unor fenomene naturale
(economice, istorice, urbanistice); se îm-
potriveşte învăţământului formal. E. so-
licită toate celelalte metode didactice şi
asigură satisfacţii estetice care însoţesc
actele de cunoaştere.
profundă, metodele se modernizează
atât pentru eficacitatea, cât şi obiectivi-
tatea estimărilor. Docimologia se ocupă
de problematica examenelor.
Exasperare = stare afectivă caracteri-
zată printr-o încărcătură emoţională
deosebit de accentuată, o iritare dusă la
limita suportabilităţii, exprimată pe plan
comportamental prin descărcări motorii
violente şi difuze. Este o tulburare
specifică de caracter, semnalată şi în
condiţii de normalitate; mai frecvent în
oligofrenii, toxicomanii, în mod special
pentru personalităţile dizarmonice de tip
excitabil şi instabil.
Excitabilitate = proprietate a materiei
vii de a reacţiona la modificările
ambianţei prin modificări reversibile ale
structurii şi funcţionalităţii sale (cea mai
mare e. o au celulele nervoase şi
musculare). Excitaţia este generalizată
la nivelul metabolismului şi specializată
la nivelul ţesutului respectiv.
Excitabilitate recurenţială = excita-
bilitatea nervului recurent este egală cu
aceea a filetelor motoare ale nervului
spinal medular care inervează muşchiul
sternocleidomastoidian şi se explică
prin legătura dintre nucleii motori bul-
bari ai perechilor X şi XI. Punctul motor
al muşchiului sternocleidomastoidian
fiind uşor accesibil prin piele,
măsurarea excitabilităţii se execută pe
acest muşchi (bilateral) cu ajutorul cro-
naximetrului. Valorile cronaxiei astfel
determinate se eşalonează de la 0,055
ms. la 0,170 ms. Pe baza măsurătorilor
s-a alcătuit un tablou de corespondenţă
între excitabilitatea recurenţială măsu-
rată şi clasificarea vocală tonală a su-
biectului.
Executare = finalizare efectivă a unui
act; a patra operaţie a actului voluntar
(ulterior luptei motivelor şi hotărârii),
implicând punerea în funcţiune a
efecto-rilor
Exercitate = repetiţie frecventă şi
tenace a unei activităţi în vederea
însuşirii şi perfecţionării ei, a formării
de deprinderi şi obişnuinţe,
performanţe, acţiune necesară în
procesul de învăţare.
Exerciţiu de învăţare = o prelungire şi
o adâncire a învăţării prin care subiectul
aplică şi îmbunătăţeşte cunoştinţele
sale, formându-şi deprinderi
intelectuale şi practice. Se realizează în
condiţii concrete şi variate, dovedind
înţelegerea şi memorarea unui sistem de
fapte, şi redarea lor sub formă de
definiţii, reguli, principii, probe şi
demonstraţii practice. Exigenţă raţională = adaptarea exi-
genţelor la posibilităţile subiectului.
Natura şi gradul solicitării sau interdic-
ţiei trebuie puse de acord cu interesul şi
aptitudinile celui în cauză şi dozate
raţional sub raport calitativ şi cantitativ.
Exigenţa exagerată favorizează eşecul.
Reflexul de investigaţie şi curiozitate
umană trebuie stimulat. E. r. trebuie
raportate la toate aspectele muncii
educative şi coroborată cu dozarea
efortului fizic şi intelectual în toate
formele de activitate.

Exogen = procese etiopatogenetice,

sindroame, entităţi a căror cauză sau
determinare este exterioară organismu-
lui. Această noţiune a precedat-o pe cea
de „endogen", cu care este definită
antinomic. în sens larg, orice sindrom
etiologic este exogen. Sensul restrâns
vizează numai procesele etiopatogenice
psihogene.

Expansivitate = dispoziţie a personali-

tăţii, fixată caracterial, constând în
tendinţa de a stabili contacte interper-
sonale sincere (rapide şi directe), viu
colorate afectiv, de a se exprima pe sine
energic şi fără reticenţe.

Expectativă = aşteptare din partea unui

subiect, care bazându-se pe aspecte
obiective, speră într-o anumită reuşită,
coincide rareori cu aşteptarea, fiind
influenţată de dorinţele şi temerile per-
soanei în cauză (are ceva comun cu
aspiraţia).

Experienţă (pedagogică, psihologică)

= ansamblu de cunoştinţe empirice şi
tehnici de lucru, obţinute în practica
şcolară şi profesională, care contribuie
la ridicarea măiestriei. Coordonată
psiho-pedagogic, nu va degenera în etc, toate acestea fiind încetăţenite şi în
rutină. psihologie.

Expertiză mentală = examen al perso- Explorare = activitate de orientare, in-

nalităţii efectuat de medic/ psiholog/ vestigare perceptivă sau de detecţie; e.
psihiatru, la cererea unei autorităţi judi- este alcătuită din reacţii observative
ciare sau administrative, constatându-se sistematizate pe baza unei strategii.
anomalii mentale care constituie pericol
social. Se va preciza dacă subiectul este Exponent = în statistica psihologică,
susceptibil de vindecare şi de reinserţie indice care stabileşte mărimea
socială şi dacă este pasibil de sancţiuni caracterelor corelate sau individuale în
penale. După ce cei trei specialişti şi-au vederea încadrării lor tipologice.
confruntat rapoartele întocmite separat,
sau într-un singur text, pe bază de puncte Expresie emoţională = ansamblu de
de vedere verificate ştiinţific, se înain- manifestaţii verbale, mimice, pantomi-
tează raportul judecătorului de instrucţie. tice, motrice, însoţite de diferite modi-
ficări fiziologice, în special vegetative
Explicaţie = acţiune gnostică în deter- care exprimă stări afective şi sunt într-o
minarea unui fenomen sau a unei cate- relaţie directă şi indirectă cu o motiva-
gorii de fenomene, vizează dezvăluirea
cauzelor şi a temeiului de producere; se
sprijină pe cunoaşterea legilor şi condi-
ţiilor calitative şi cantitative a fenomenu-
lui. Ştiinţele moderne uzează de diferite
tipuri de explicaţie: cauzală, funcţională,
structurală, teleologică, probabilistică,
ţie. E.e. este obiectivarea unei trăiri
emoţionale în comportament. Este o
formă din limbaj prin care se transmite
ceva despre ceva; e.e. are un substrat
fiziologic şi sunt determinate social; ea
poate fi receptată şi trăită variabil de la
persoană la persoană.
Expresivitate = proces psihic sau a
personalităţii de a-şi modela structura în
chip relevant în comportament; e.
vorbirii este posibilă prin mijloace
lexicale, prozodice, sintactice, topomi-
mice şi semantice.
Extaz = stare de copleşire care-1
absoarbe pe om, un sentiment de fericire,
de bucurie inexprimabilă care fuzionează
cu toate aspiraţiile spirituale. Uneori are
o ipostază psihopatologică de tip
obsesional.
Exteroceptor = receptor dependent de
137
stimulaţiile exterioare (văz, auz, tact,
miros), opus la proprioceptiv sau inte-
roceptiv.
Extincţie = diminuarea sau absenţa
răspunsului la stimularea unui factor
motor, după o stimulare anterioară a
aceluiaşi focar.
Extrapolare = operaţie de extragere a
unor date, modele, valori dintr-un do-
meniu, pentru a le extinde asupra altor
domenii. în psihologie, extinderea unor
date dincolo de linia de valori a faptelor
observate.
Extravaganţă = manifestare bizară;
ieşire din comun, excentricitate, încăl-
care a bunului simţ; trădează lipsă de
maturitate morală, de echilibru spiritual;
poate fi şi o sfidare a opiniei publice;
echivalează cu originalitate de
ieftină calitate; criză de originalitate în
cultura personală.

Extremism = atitudine ce nu cunoaşte

moderaţie, nici gradaţie; devine dogma-
tică, absurdă, fanatică; presupune pierde-
rea simţului măsurii şi a realismului.

Extrospecţie = privire în afară, observa-

rea obiectivă a comportamentului, opusă
introspecţiei.

Extroversiune = organizare a personali-

tăţii precumpănitor spre lume; o cât mai
activă comunicare cu cei din jur; o
adaptare la mediu (opus introversiunii).

Exuberanţă = stare afectivă generată de

trăirea intensă a unei bucurii, manifestată
printr-un comportament nestăpânit, ex-
ploziv; este caracteristică persoanelor
foarte comunicative.
 F
F ale indică o unitate funcţională, alături
Fabulaţie = producţie cu caracter
imaginar, în plan fictiv (situaţii, eveni-
mente, personaje), prezentate ca fiind
reale. Sunt întâlnite două tipuri: • califi-
cată ca normal la copii sub influenţa
lecturii, film, imaginaţiei creatoare; • o
formă patologică, eminamente inconşti-
entă, subiectul fiind convins de adevărul
şi realitatea celor fabulate (psihoze,
parafrenie).
Facial - Facies = mişcare coordonată
rapid, recurentă şi bruscă a musculaturii
faciale, care poate avea la origine o cauză
psihogenă sau organică. Ticurile
psihogene încetează în timpul somnului
şi nu respectă o anumită distribuţie a
nervului (anatomică). Apar în contextul
unor tensiuni familiale, însoţite de anxie-
tate şi semnificaţie simbolică. Tratamen-
tul psihologic dă rezultate în orice fel de
ticuri.
Facil - Facilitate = influenţare uşoară
între două puncte corticale, întrucât sti-
mularea unuia permite declanşarea răs-
punsului altui punct. Activitatea psihică
este mijlocită de astfel de factori: atenţia,
deprinderea, aptitudinea. în relaţiile
interpersonale se manifestă fenomenul de
f. socială, constând în efectul energi-zant
al interacţiunii de tip cooperator al
tuturor proceselor desfăşurate în comun.
139
F sub influenţa unor stimulenţi
Fantezie = sinonim cu imaginaţia crea-
toare; în general cu construcţiile ce se
îndepărtează mult de real şi chiar de
posibil.
Fapt = sinonim al fenomenului sau actu-
lui; transformare iniţială şi împlinită.
Bază a cunoaşterii ştiinţifice. în psiholo-
gie, evenimente specifice de comporta-
ment şi viaţă psihică.
Fascinaţie = starea limită a subiectului
copleşit de scenele la care asistă, de
performanţele şi valorile pe care le
percepe; tensiuni afective şi intelectuale
Factor = în psihologie şi ştiinţele soci-
de alte elemente cu care poate interac-
ţiona. Teoria şi analiza factorială sunt
larg utilizate în cercetarea psihologică.
Facultate = capacitate, disponibilitate
psihică, registru al vieţii sufleteşti:
sensibilitatea, reactivitatea, afectivita-
tea, echilibrul (armonia) individuală,
etc; inteligenţa, creativitatea, motivaţia,
voinţa, spontaneitatea, libertatea şi
finalitatea actelor psihice, factori ce
alcătuiesc facultatea (structura) psihică
individuală.
Facultate psihică = structură funcţio-
nală; posibilitatea de a întreţine un
anumit gen de relaţii psihice şi a dez-
volta o activitate senzorială sau mintală.
Facultăţile psihice nu sunt independente
unele de altele.
Facultativ = realizarea unui act la lati-
tudinea subiectului, ca urmare a unei
alegeri, nu a unei obligaţii.
Familie = instituţie socială de bază în
organizarea vieţii în comun; grup social
format din partenerii maritali şi din
descendenţii acestora, căruia i se mai
poate adăuga şi alte rude (bunici, fraţi,
etc); au aceleaşi drepturi şi obligaţii
morale, juridice, economice, social-
educative, religioase. Toate problemele
psihologice ale familiei generează o
vastă problematică de cercetare.
Fanatism = sensul larg exprimă adezi-
unea dogmatică la o idee, la o orientare
şi activitate nestăvilită de nimic, în
vederea realizării scopurilor şi condiţi-
ilor impuse de ideea respectivă.
excepţionali (atractivi sau periculoşi).
Fatalitate + Fatalism = credinţă în
soartă, în destin; persoană care crede
în fatalitate. Concepţie potrivit căreia
toate evenimentele sunt predestinate
şi au un caracter irevocabil, iar voinţa
şi inteligenţa omenească sunt
neputincioase să intervină în vreun
fel în desfăşurarea lor. Fatalismul
este descurajant, propagând
neîncrederea în capacitatea creatoare
a omului, de predicţie şi prevenire.
Fatigabilitate = nivel scăzut al
rezistenţei faţă de instalarea oboselii şi
nivele de solicitare la care oboseala
survine. F. poate fi măsurată după
rapiditatea de instalare a fenomenului de
oboseală în contextul unei munci
ergografice, dina-mografice sau a unui
efort mintal şi este utilizată în stabilirea
unor tipologii în funcţie de rezistenţă la
oboseală a indivizilor, folosite la
angajarea în profesia care prezintă
solicitări speciale (servicii de noapte),
precum şi de diagnosticarea de psiholog
a neadaptărilor la muncă.
Feed-back = (retroacfiune; conexiune
inversă); principiul cibernetic, care de-
140
Fermitate = tărie, atitudine adaptată
rapid, conştientă şi de durată a unei pozi-
ţii în „situaţiile problemă"; rezistenţă la
apăsarea şi promovarea deciziei luate; f.
se opune ezitării, sugestibilităţii, ten-
dinţei de abandon în faţa greutăţilor; este
strâns legată de convingerile şi organiza-
rea lor volitivă; atitudine stabilă şi rezis-
tentă faţă de forţele opuse.
Fetişism = magie; practică a cultului faţă
de obiecte despre care se crede că posedă
forţe supranaturale, magice, sau că pot
mijloci relaţii cu aceste forţe. F. se
implică şi ca o iluzie cognitivă, ce se
poate întâlni şi în alte sfere decât cea a
religiei.
Fideism = orientare raţionalistă, care
situează credinţa mai presus de raţiune în
toate privinţele, iar în variante mai ate-
nuante atribuie prioritate credinţei doar
pe plan metafizic şi practic, recunoscând
autoritatea raţiunii ştiinţifice în domeniul
semnează informaţia provenită de la
efector sau de la „ieşirea" sistemului,
semnalizând efecte, condiţii noi de
eficienţă. Informaţia inversă se adre-
sează ca mărime informaţională din nou
„intrării" sistemului, pentru ca acesta
să-şi modifice activitatea în funcţie de
scopul propus. Feed-back-ul este
principiul de bază al adaptării oricărui
sistem la mediu prin reacţia efectului
aspra cauzei, în închegarea circuitelor
reflexe autoreglatorii, realizând
coechilibrarea dinamică; există feed-
back extern, intern, pozitiv, negativ,
care se realizează prin mecanisme
nervoase şi umorale şi care acţionează
coordonat (centrul superior de integrare
fiind hipotalamusul).
Fenomen = se defineşte în unitate şi
opoziţie cu esenţa; în psihologie indică
în genere ceva local, tranzitoriu, un
efect ce intervine cu necesitate în anu-
mite condiţii. F. psihice prezintă o
categorie aparte, întrucât, direct nu sunt
accesibile decât introspecţiei (se admite
şi teoria caracterului mijlocit al
cunoaşterii (B. Teplov)
Fenomenologie = curent psihologic (şi
filosofic) bazat pe cunoaşterea directă a
fenomenelor mintale şi a descrierii lor
concrete. F. încearcă să explice relaţia
dintre obiect şi subiect, între obiectiv şi
subiectiv.
Fenotip = rezultatul vizibil şi constata-
bil din organism, care apare ca urmare a
transmiterii mesajului genetic. Din
punct de vedere psihologic, componen-
ta fenotipică este dată de comportament
(forma vizibilă) care exteriorizează
trăirile psihice.
cunoaşterii teoretice şi al stăpânirii
tehnice a naturii.
Fidelitate = • precizia, exactitatea unei
reproduceri; • credinţă, devotament
comportamental faţă de sine şi de alţii,
faţă de ideile şi convingerile adoptate.
în cazul aplicării de teste de
investigaţie, între testare şi retestare
trebuie să se obţină o corelaţie de 0,80 -
0,90 pentru ca să se ateste fidelitatea
sau viabilitatea testului.
Fiinţă = entitate ontologică a omului; în
sens filosofic, ceea ce există dincolo de
toate schimbările şi aparenţele. Trans-
cendenţa faţă de realitatea sensibilă,
fiinţa se confundă cu Dumnezeu sau
este privită ca atribut exclusiv al
divinităţii (M. Heidegger).
Filantropie = ataşamentul pentru oa-
meni, concretizat în atitudini de întraju-
torare, compasiune, înţelegere, precum şi
în capacitatea de a renunţa la satisfacţii
personale. Cultivarea acestui sentiment
trebuie să evite ostentaţia (valoare
psihopatologică).
Filogeneză = dezvoltarea istorică a unei
specii (spre deosebire de ontoge-neză,
care se referă la dezvoltarea individului).
în psihologie, filogeneză se referă la
rolul pe care specia, rasa în ansamblu, îl
are în dezvoltarea psihică individuală
(modelul psihic al rasei). Pentru Jung,
elementele arhetipale sunt elementele
fundamentale ale inconştientului
moştenite de la toţi indivizii aceleiaşi
specii (la acelaşi aspect se referă Freud).
Filtru - Filtraj = operaţie de selecţie a
mesajelor informaţionale, în sensul
sau
Fitacism = (parafitacism), alterarea
înlocuirea sunetului „f' cu un altul, ^ are i
se pare mai uşor copilului (de oblce' „v"
- sonoră).
Fixaţie - (Fixare mnezică) = în ps!na~
naliză: termen abordat în genet ,ca>
indicând dinamica dezvoltării indivi" u~
ale şi a tulburărilor psihice. Defin^$te
ataşamentul (până la obsesie) faţă de °
idee, un obiect, o persoană. Poate duc^
'a structurări caracteristice. în
psihologia se referă la una din operaţiile
memor161' bazat pe întărirea şi
sistematizarea Ieşiturilor temporare în
condiţiile repetiţlel-Este sinonimă cu
stocarea, păstrarea.
acceptării unora şi respingerii altora, pe
baza unor criterii elaborate în cadrul
unui proces de autoreglare. Sunt mai
multe tipuri de filtraj: senzorial (ana-
lizatorii), tonic (pe baza distribuţiei
atenţiei), semantic (mecanisme cogni-
tive) şi voliţional (prin mecanism de
feed-back).
Finalitate = tip specific de cauzalitate,
caracteristic sistemelor complexe cu
autoreglare, care constă în autodirijarea
spontană a proceselor pe anumite
direcţii privilegiate de evoluţie. F. se
poate asocia acţiunii reglatoare, prin
însăşi schema de organizare a sistemu-
lui, pentru anumite influenţe externe,
prescriindu-se anumite transformări şi
operaţii, ca în cazul mecanismelor
homeostazice sau care se elaborează în
cursul vieţii individului, pe baza proce-
sului de adaptare şi învăţare.
141
fel de
carte de
vizită a
personal
ităţii.
Aceste
teorii au
valo^re
istorică
în
medicin
ă şi au
căzut în
desu~

Fiziognomonie = arta de a cuno^S te

caracterul după fizionomie. în gen ere
este iluzorie; uneori expresia faciA
modelată de expresiile afective
obişm"te poate reflecta personalitatea.

Fiziologie = ramură a biologiei, av^n"

ca obiect cunoaşterea manifestări'or
vitale ale individualităţii organice şi a'e
părţilor sale componente. Are relrt11
strânse cu psihologia, în special f.
siste" mul nervos şi a secreţiilor
endocri'le-Psihofiziologia - ştiinţă
interdisciplin^ra - are multe aspecte
legate de psihism.

Fizionomie = structură facială

individ" ală. Expresia facială demască
activita(ea psihică prin amprenta
psihomotoră (i*11" mică). încercând să
absolutizeze ace^te relaţii, Lombroso
leagă tendinţele crii*11" nale de
caractere înnăscute, exprimate m
fizionomii primitive, monstruoase;
teo(1a lombrosiană referitoare la tipul
crimii>a~ lului este reluată în
psihologia modei03 de Carman, care
consideră că fizionon,la reprezintă un
142 itudine, Fizioterapie = ramură a medicinei
deoarece care foloseşte ca mijloace terapeutice
n-au agenţii fizici (naturali sau artificiali).
putut Aceste tehnici îşi au rădăcina în
ajunge lapracticarea alternativă a băilor calde
vreo şi reci, împachetări cu nămol,
confirma cataplasme, etc, hidroterapia,
re a unorclimatoterapia, kinezitera-pia,
corelaţii electroterapia, etc.
psiho-
morfolo Flegmatic = tip de personalitate în
gice şi care forţa, echilibrul şi mobilitatea
caracteri proceselor de excitaţie şi inhibiţie se
ale. îmbină astfel: puternic, echilibrat şi
inert. Este perseverent, are activitate
Fiziono prodigioasă, are deprinderi stabile,
mie dar este rigid la schimbări, se
morală adaptează greu la situaţii noi; este
= (sens rezervat, reţinut, lipsit de
figurat); spontaneitate. Are simţul umorului şi
desemne un optimism rece. Reflectează,
ază examinează, discerne faptele cu
trăsăturil sânge rece.
e morale
ale indi-Flexibilitate = noţiune psihologică
vidului, care se referă la capacitatea de
în caremodificare rapidă a cursului gândirii,
profilul atunci când situaţia o cere. Implică
individu posibilitatea de schimbare rapidă a
al dăpunctului de vedere în explicarea şi
îmbinare rezolvarea rapidă a unei situaţii. în
a domeniul percepţiei, f. înseamnă
specifică uşurinţa de a distinge într-un
a ansamblu dat mai multe fenomene
trăsăturil care diferă între ele.
or pozi-
tive şiFluiditate = factor al inteligenţei şi
negative. creativităţii, care constă în bogăţia,
uşurinţa şi rapiditatea asociaţiilor de
tiv al operaţiilor intelectuale, nivel de
F desfăşurare şi integrare simbolică,
idei, debitul verbal, cursivitatea, bogăţia
superioară câmpului perceptiv.
de idei. Nu numai rapiditatea asociaţiilor,
dar şi calitatea lor.
Fonem = cea mai mică unitate sonoră
a limbii, care are funcţiunea de a
Fobie = nevroză; afecţiune psihogenă
diferenţia cuvintele între ele, precum
caracterizată printr-o frică involuntară,
şi formele gramaticale ale aceluiaşi
iraţională, deosebit de intensă, genera-
toare a unui comportament permanent de cuvânt.
evitare, evoluând pe fondul unei anxietăţi
concentrice (anticii greci considerau f. Fonoarticulare = pronunţie, acţiunea
teamă, panică sau frică morbidă). motrică de a exprima verbal,
articulat, sunetele limbii.
Fonastenie = voce lipsită de energie,
slăbiciune, vorbire lipsită de modulaţii, Formal = concept polisemantic,
mişcarea buzelor fără sunet. utilizat împreună cu corelativul său
autentic „informai" în diferite
Fonaţie = capacitatea particulară a discipline, fiecare
laringelui omului de a modula cuvintele,
capacitate la care contribuie în mare
măsură şi cavitatea bucală, faringiană şi,
de asemenea, aparatul sinosinuzal. De-
fectele de fonaţie pot să apară în urma
unor malformaţii din aceste regiuni (buză
de iepure, gură de lup, etc.)

Fonaţiune = ansamblul fonemelor care

produc vocea.

Fond mintal = câmpul lăuntric, subiec-

atribuind termenului o accepţiune specifică.
în logică şi filosofia logicii se referă la
structurile (schemele) de gândire ce asigură
validitatea inferenţelor, independent de
conţinutul judecăţilor înlănţuite
argumentativ. Adevărul concluziilor
întemeiate prin inferenţă presupune
validitatea formală ca o condiţie necesară,
dar nu şi suficientă, întrucât depinde şi de
adevărul premi-zelor, dar verificarea
acestuia solicită recursul la experienţă, care
introduce criterii formale de validare.
Formalism = proeminenţă a formei în
dauna conţinutului. în învăţare indică
preocuparea pentru însuşirea semnelor, iar
nu şi a semnificaţiilor. în comportament şi
relaţii interindividuale, grija exagerată
pentru convenţii, latura formală fiind
transformată într-un scop în sine. în logică,
în filosofia matematicii, în teoria estetică şi
în etică, formalismul reprezintă o
143
centrii auditivi, unde se face reprezen-
tanţa mentală a sunetului care va fi emis
şi centrii gândirii.
1. Etajul inferior - are ca principală
funcţiune asigurarea schimburilor chimi
ce între aer şi sânge şi numai secundar
furnizarea aerului necesar producerii su
netului.
2. Etajul mijlociu - laringele ca or
gan principal al fonaţiei, în care ia naşte
re sunetul „prin secţionarea" coloanei de
aer expirator de către coardele vocale.
Pentru producerea sunetului sunt necesa
re: • punerea coardelor vocale în poziţie
fonatorie şi • producerea vibraţiilor coar
delor vocale. Poziţia fonatorie a coarde
lor vocale se realizează prin contracţia
muşchilor ariaritenoidian şi cricoariteno-
isieni laterali, datorită cărora are loc o
afrontare a coardelor vocale pe toată
lungimea lor; prin contracţia muşchilor
tiroaritenoidieni interni şi cricotiroidian
ca şi a muşchilor parilaringieni se produ
ce o rigidizare a coardelor vocale. Pozi
ţia mai înaltă sau mai coborâtă a laringe-
lui influenţează într-o anumită măsură
poziţia fonatorie a coardelor vocale.
3. Sunetul laringian, variabil ca
înălţime şi intensitate, posedând o anu
mită cantitate de armonici este lipsit de
caracter vocalic. El se propagă în cavită
ţile aeriene supraglotice, mai întâi în
hipofaringe, iar de aici, fie numai în
cavitatea bucală şi orificiul bucal, fie şi
prin rinofaringe şi fosele nazale, în
funcţie de poziţia vălului palatin, către
exterior. Dintre aceste cavităţi, cele mai
importante pentru fonaţie sunt faringele
şi cavitatea bucală. Prin deplasările pere
ţilor mobili, ca şi prin contactul limbă-
pereţi numit articulare, ia naştere o mul
titudine de configuraţii ale acestor cavi
tăţi care, din bogăţia de armonici ale
sunetului laringian, selectează şi întăresc
pe acelea care au frecvenţele formanţi-
144
interpretare specifică disciplinei
respective.
Formantă = caracteristica de bază a
unui sunet complex ce permite diferen-
ţierea lui de altele şi identificarea lui
calitativă, indiferent de componentele
armonice, de elementele supraadăugate
variabile de intensitate. Este o anumită
modelare a frecvenţelor.
Formanţi vocalici = subliniem faptul
că fonaţia nu dispune de un organ pro-
priu, ci se integrează în acţiunile altor
organe. Schematic, aparatul fonator se
poate împărţi în trei etaje: • etajul infe-
rior, respirator; • etajul mijlociu, vibra-
tor; • etajul superior, rezonator. Aceste
segmente sunt comandate de centri
corticali, şi anume de centri motori
buco-faringo-laringieni şi ai muşchilor
respiratori, în strânsă dependenţă de
lor vocalici, dând naştere timbrului vo-
calic, adică vocalelor. Pe de altă parte,
trecerea aerului expirator printre obsta-
colele formate de organele de articulare
(limbă, văl palatin, maxilare, buze) dă
naştere consoanelor. Deci consoanele se
formează în cavitatea bucală, spre
deosebire de vocale, care, iniţial, se
formează în laringe. După locul în care
se formează în cavitatea bucală, con-
soanele se împart în: • labiale (B, P, M);
• labio-dentale (F, V); • bidentale (T,
D); • siflante (S, Z, Ţ, Ş, J) (nesonante,
fricative); • linguo-palatal-dentale (L,
N, R) - studiat (sonante lichide); •
guturale (C, G, H, K, Q, R) -nestudiat.
Timbrul nazal rezultă, nu dintr-un
fenomen de rezonanţă, ci prin excitarea
aerului din fosele nazale de către unda
sonoră laringiană. Această undă,
neputându-se propaga cu uşurinţă la
exterior, zdruncină întregul masiv
facial, producând senzaţii care nu au
nimic de-a face cu rezonanţa acustică.
(Logopedia - C. Păunescu) (Vezi Anexa
B)
Formaţie psihică = în psihologie, con-
cept de bază, sinonim cu constructul
psihic, ceea ce desemnează o struc-
turare psihică complexă şi stabilă, o
organizare pentru subiectul respectiv
(Leontiev). Se disting f.p. intelectuale,
afective, conative şi de tip heterogen,
cele de personalitate. Intrând cu necesi-
tate în alcătuirea psihicului, f.p. se
exprimă particular într-un stil (P.
Popescu-Neveanu).
Formaţiune = formă sau structură care
ia naştere în mod dinamic într-un
proces determinat.
 F
Formaţiune reacţionată = mecanism de
apărare al Eului, manifestat în trăsături
de caracter, mai mult sau mai puţin
integrate în ansamblul personalităţii
(milă, mascând tendinţe agresive; iubire,
mascând tendinţe de ură etc). In sfera
patologicului, trăsăturile de personalitate
reacţionale capătă caracteristică de
simptom prin exagerarea atitudinilor
opuse, care tind să se convertească într-
un comportament bizar. F.r. îndeplinesc
un rol important în dezvoltarea virtuţilor
şi caracterelor umane.
Formaţiune reticulată = lanţ de nuclei
care nu aparţin nici unui nucleu de nerv
cranian, nici nucleilor de releu cerebelos
sau sistemului lemniscal, situaţi la diferi-
te nivele pe verticala nevraxului. F.r. se
întinde de-a lungul măduvei spinării, a
trunchiului cerebral până la formaţiunile
diencefalice. Nucleii propriu-zişi ai f.r.
reprezentaţi de substanţa cenuşie a calotei
bulbo-fronto-mezencefalice, nuclei foarte
variaţi ca mărime, formă şi structură, F.r.
fiind considerată nespecifică, cu structură
polisinaptică, ceea ce-i conferă o notă de
nespecificitate în plus. La nivelul ei trec
semnale ce aparţin diferitelor modalităţi
senzoriale, creân-du-se în interiorul ei
posibilitatea unei largi interacţiuni între
diferitele fluxuri informaţionale aferente,
adăugând la o nespecificitate structurală
şi una funcţională. F.r. realizează din
punct de vedere structural şi funcţional o
largă convergenţă a excitaţiilor diferitelor
modalităţi senzoriale, acestea parcurgând
un traseu polisinaptic şi fiind expediate la
scoarţă într-un mod difuz. F.r. realizează
activarea sau tonificarea cortexului prin
impulsurile nespecifice transmise as-
cendent acestuia. Starea de vigilenţă
decurge din activitatea cortexului prin f.r.
(după C. Păunescu şi P. Popescu)
145
F într-o situaţie primejdioasă, fără a fi
gie, termenii de „forţă" şi „energie" nu au
acelaşi înţeles ca în fizică.
Forţă psihică = indică intensitatea trăi-
rilor psihice (posibil opusă celei ner-
voase) şi în general, capacitatea, randa-
mentul, eficienţa activităţii psihice, în
baza susţinerii afectiv-energetice cores-
punzătoare. Se măsoară după efectele ce
rezultă din cauze psihice. Forme particu-
lare: forţa motivelor, a scopurilor, a idei-
lor, a convingerilor, a raţiunii.
Fovea = depresiune în centrul „petei
galbene" (macula luteă) a retinei, în care
se găsesc numai elemente receptoare, de
tipul conurilor. Zona cea mai sensibilă a
retinei.
Frica = reacţie emoţională de tipul afec-
tului, care survine când subiectul ajunge
Formaţiuni granuloase inflamatorii
laringiene = fenomenele paretice cor-
dale cu localizările pe grupele muscula-
re afectate (tiroaritenoidieni şi crico-
aritenoidieni laterali, aritenoidieni, care
duc către diagnosticul diferenţial în
laringitele catarale cronice inflamatorii
şi care suprimă declanşarea şi propaga-
rea influxurilor nervoase, dereglând
tonusul propriu cordal şi compromiţând
condiţionarea şi ordonarea delicatului
act al cântului. (,fatologia vocală" -
Şt. Gârbea şi Marcela Pitiş.)
Formă = mod de prezentare a unui
obiect, fenomen, structură, schemă
funcţională. In psihologie are înţelesuri
deosebite după conţinuturile cu care
este indestructibil legată.
Forţă nervoasă = dimensiune energe-
tică de bază a sistemului şi activităţii
nervoase. Se presupune a consta şi varia
după „cantitatea de substanţă
funcţională stocată în neuroni. Neuro-
biochimia a avansat în cunoaşterea
compoziţiei acestor substanţe, ADN,
ARN. F. n. este o însuşire constituţio-
nal-nativâ, după care, în linii mari, se
disting tipurile: puternic şi slab. Această
diviziune este însă prea simplă şi
tranşantă. în evaluarea f.n. se folosesc,
în afara pragului inhibiţiei supralimina-
re, şi alţi indicatori, cum sunt: • rezis-
tenţa la stimuli adiacenţi, • volumul ac-
tivităţii reflexe, • intensitatea inducţiei
negative, • particularităţile iradierii şi
concentrării proceselor nervoase, etc.
Dacă din punct de vedere biolo-
gic, medical şi al capacităţii generale de
lucru, f. n. este o calitate, sub alte
raporturi rămâne neutră, întrucât nu
predetermina forţa psihică sau intelec-
tuală şi celelalte valori ce ţin de aptitu-
dini, inteligenţă, caracter. în psiholo-
pregătit pentru aceasta. F. paralizează
viaţa psihică, creaţia; este un semnal
de alarmă trăit cu intensitate, a cărui
creştere pentru un anumit nivel duce
la spaimă. Spre deosebire de teamă
care se referă la un obiect şi anticipă
primejdia, f. implică un factor de
surpriză.
Fricativă = sunet - consoană la a
căror pronunţare, canalul fonator se
strâm-tează, astfel că aerul se poate
scurge în tot timpul emisiunii; este
consoană constrictivă (ex. S, z). (Vezi
Anexa B -Fig. 7 şi 22)
Frustrare = a amăgi, a înşela;
situaţie în care un obstacol intervine
în calea satisfacerii unei trebuinţe
(dorinţe, intenţii) şi modifică
comportamentul persoanei; este un
fenomen complex de dezechilibru la
nivelul personalităţii; termenul a fost
extrapolat în diferite domenii: psiho-
social, ca un fenomen central al vieţii de
146
ate în care funcţia fonatoare este pe prim
plan, analizatorul stetacustic îndeplinind
funcţiile de auz şi de echilibru. Putem re-
cunoaşte vocea unui cunoscut, putem
deosebi sunetele între ele cu ajutorul
analizatorului auditiv, fenomenul fona-
ţiei petrecându-se la nivelul creierului;
zonele nervoase primesc impulsuri
nervoase auditive de la ambele urechi,
direct şi încrucişat, iar proiecţiile corti-
cale ale auzului nu sunt izolate; ele au
legături cu zonele corticale ale celorlalte
simţuri şi cu centrul vorbirii. Prin aceste
raporturi se asigură o prelucrare comple-
xă a datelor furnizate de realitatea încon-
jurătoare, sau din interiorul organismului
nostru. Activitatea complexă a creierului
oferă omului posibilitatea să gândească,
să vorbească, să-şi formeze anumite con-
cepte şi atitudini, perfecţionând mediul şi
autoperfecţionându-se. (Vezi Anexa A
-Fig. 17)
relaţie afective; ca un complex de
inferioritate (v. Pavelcu, Adler). F. este
specifică lumii umane, în strânsă
legătură cu limbajul, în situaţii de blo-
care şi păgubire de un drept, deci numai
în cadrul unui raport social (T. Rudică,
1974, 1977). La copii şi adolescenţi, f.
este o consecinţă a inadaptă-rii, reacţii
de opoziţie faţă de ambianţa familială,
şcolară, profesională, ca urmare a unei
instabilităţi emoţionale şi caracteriale.
La adulţi sunt aspecte patologice de
infantilism, crize de amnezie, epilepsie
etc.
Fuga de idei = tulburare a gândirii,
constând într-o accelerare a fluxului
ideativ în condiţii de supraexcitare, într-
o înlănţuire relativ ordonată şi coerentă,
alteori însă incoerentă (divagaţie,
asociaţii nesemnificative, superficiale).
Este caracteristică stărilor psi-
hopatologice, într-un limbaj grăbit,
incoerent şi cu frecvente comutări ale
sensurilor (frecvenţă în sindroamele
maniacale, de persecuţie, gelozie, schi-
zofrenie) (C. Gorgos).
Fuga în boală = refugiu în boală (ne-
vroză, psihoză sau maladie somatică),
în scopul degajării de un conflict psihic.
Subiectul beneficiază de maladia lui şi
o cultivă ipohondrie, o accentuează prin
conversiune, o caută ca pe un refugiu.
Subiectul se complace în suferinţă şi
acceptă statutul de bolnav.
Funcţia auditivă şi condiţionarea fo-
naţiei = actul fonator este rezultanta
unui echilibru de funcţii şi reflexe
fiziologice delicate, a căror integritate
este necesară şi în care funcţia auditivă
se integrează în procesele de condiţio-
nare a fonaţiei. Căile auditive se inte-
grează în circuitele reflective sau asoci-
Funcţie = îndeplinire, executare; com-
portarea specifică a unui element, într-
un sistem determinat, satisfăcând nece-
sităţile de ordin structural al acestuia.
Utilizată în matematică, în logică, noţi-
unea a fost preluată în biologie şi psi-
hologie, apoi în sociologie şi antro-
pologie socială. în psihologie, termenul
a fost înlocuit cu acela de „proces" psi-
hic în care dispune de un maximum de
plasticitate. Se menţine şi termenul de
f. în sens de categorie specifică de
acţiuni legate de anumite mecanisme.
Exemplu: f. psihice: senzoriale,
mnezică, tonică, a verbalizării,
comunicativă, de reglaj, automatizării,
tensional-afectivă şi de integrare.
Funcţie a realului = adaptarea cerinţe-
lor, trebuinţelor la realitatea exterioară
realizată sub influenţa experienţei şi
educaţiei. Omul învaţă să renunţe la
plăcerea imediată, preconizând o situaţie viitoa-
re, mai importantă, subordonându-se
principiului realităţii, în defavoarea
satisfacţiilor imediate. Se alege o cale
mai dificilă, dar cu efect adaptativ mai
mare.

Funcţie hedonică = funcţie prin care,

la nivel cortical se realizează discrimi-
nări care conduc la un comportament
având ca finalitate obţinerea plăcerii,
evitând dezagreabilul.

Funcţie mentală = de înregistrare, re-

glare şi de elaborare la nivelul cortexu-
lui, desfăşurate pe plan mental; se reali-
zează discriminări şi identificări per-
ceptive, ajustări motorii, înţelegere,
evocări asociative, raţionamente, rezol-
vări de probleme, creaţii imaginative,
etc. Trebuie distinse de funcţiile senzo-
riomotorii şi de emoţiile primare.

Funcţie simbolică = funcţie intelec-

tuală care diferenţiază semnificaţii
(imagini secundare, curente şi semnifi-
caţii verbale, relaţii, însuşiri, idei).

Funcţional = ceea ce ţine de o funcţie,

se produce sub regimul ei şi este expre-
sia ei. L. S. Vîgotschi a introdus con-
ceptul de relaţie interfuncţională, prin
care se ajunge la conceptul de proces
psihic. (Psihologia funcţională - J. De-
vey, Ed. Claparede, etc.)

Funcţionalitate = proprietate a unui

sistem de a funcţiona intens şi calitativ
superior, în raport cu programul său şi
în circumstanţe noi (aptitudinile, gândi-
rea, limbajul etc).

Fund de ochi = aspect normal având

un rol semnificativ în diagnosticarea
multor afecţiuni; evidenţiază câmpul
147
oftalmologie, pnn care înţelegem supra-
faţa retinei cu elementele ei: papila ner-
vului optic, vasele retiniene şi macula
lutea cu fovea centralis. Toate aceste ele-
mente în limite normale îşi pun amprenta
asupra sănătăţii mentale.

Fuziune = act de suprapunere şi unifi-

care a unor fenomene, imagini, astfel
încât nu mai poate fi sesizat fiecare feno-
men în parte, ci un întreg continuu. Prin
extensiune, termenul desemnează feno-
mene analogice în plan intelectual şi
afectiv.

cresc în frecvenţă
G la subiecţii cu
dispoziţie
G = simbol grafic afectivă pozitivă
prin care se sau euforică, la
cotează subiecţii
răspunsurile competitivi,
globale la proba ambiţioşi, cu
proiectivă antrenament şi
Rorschach. Se raţionament
referă la logic.
modalitatea de
aprehensiune Gamacism şi
(stare similară Paragamacism =
anxietăţii, dar de tulburare de
mai mică comunicare
intensitate). verbală, constând
Răspunsurile de în dificultatea de
tip G au mai multe a pronunţa
semnificaţii consoanele g şi,
psihologice: • respectiv k, cât şi
inteligenţă înlocuirea lor cu
dezvoltată, ca- alte consoane; nu
pacitate de sinteză are semnificaţie
şi de raportare la patologică, în
situaţii în absenţa asocierii
ansamblul lor, cu alte tulburări
capacitate de majore în cadrul
generalizare prin dislaliei. (Vezi
răspunsuri bine Anexa B-Fig. 4 şi
construite; • 18).
debilitate mintală
- când G-urile Gamaencefalogr
sunt difuze- afle = sin.
sincretice, sărace, scintigrafie
difuze-imprecise cerebrală;
etc; • răspunsurile metodă tehnică
pot fi efectul unor modernă de
mecanisme de explorare a
refulare; G-urile sistemului
se asociază ca nervos, prin
determinant - înscrierea
formă pozitivă - şi impulsurilor
se succed cu radioactive ale
rigiditate.
După
Rooschach, testul
poate fi aplicat
între 7 şi 10 ani.
Răspunsurile G
regiunilor Excitaţia sis-
lezionale ale temului „gamma"
creierului, pre- produce
zentând avantajul întinderea
unui grad minim receptorului
de periculozitate. medulo-spinal şi
Se realizează prin implicit
injectarea de acţionarea
izotopi radioactivi moderată a
(emiţători de neuronilor mo-
radiaţii gama) tori „alfa" din
care se fixează coarnele
diferit în anterioare, de-
formaţiunile terminând o
nervoase normale creştere a
sau patologice. în tonusului mus-
mod normal există cular. Inhibiţia
zone de sistemului gama
concentraţie
scade tonusul
electivă a
muscular.
substanţei
radioactive care
Gamofobie =
corespund
teamă
maselor
nejustificată, cu
musculare şi
caracter
sistemului
patologic, de
arteriovenos.
căsătorie, ce poa-
Aceste substanţe
te fi întâlnită la
manifestă o
ambele sexe,
preferinţă de
caracterizând
stocare în
personalităţi
regiunile lezionale
imature, anxioa-
active ale
se, psihastenice.
creierului,
leziunea devenind
sursă de radiaţii Gamomanie =
gamma. impulsie cu
conţinut eroto-
Gamma = sistem maniac, a unor
personalităţi di-
alcătuit din
zarmonice, de a
motoneu-roni
adresa cereri în
„gamma", situaţi
căsătorie tuturor
la nivelul sub-
femeilor
stanţei cenuşii a
cunoscute, ajun-
măduvei spinării,
gându-se în unele
care se află sub cazuri la
influenţa poligamie.
sistemului
extrapi-ramidal, a Gândire
sistemului (tulburările de
vestibulo-spinal şi gândire) =
reticulospinal, fiind funcţia cea
fiind implicat în mai organizată a
menţinerea psihismului,
tonusului realizându-se
muscular. prin ea inte-
1
4
9
grarea şi fenomenal,
prelucrarea particular,
informaţiilor din aleator, unic, la
realitatea esenţial şi
exterioară şi cea general. Este
interioară, tocmai ceea ce dă
gândirea permite posibilitatea unor
trecerea la un conduite anticipa-
nivel superior tive şi formative,
calitativ al în corelaţie cu
cunoaşterii de la alte funcţii ale
psihicului, ritm propriu de
deoarece guver- gândire, între
nează anumite limite,
mecanismele şi mai mult sau mai
condiţiile care să-i puţin largi; în
asigure consecinţă, aceste
subiectului variaţii nu pot fi
randamentul la un considerate
nivel superior. tulburări.
Se întâmplă
însă ca în Gândire
traiectoria de la schematică =
senzaţii şi este proprie
percepţii spre subiecţilor lipsiţi
abstract şi decizie de creativitate,
să se producă ale căror
numeroase tulbu- performanţe se
rări, unele cu apropie de media
urmări minore, comună; este
altele de amploare tipul de gândire
şi cu repercusiuni predominant
majore în reproductiv,
existenţa caracterizat prin
subiectului şi a ste-
semenilor săi.
Acestea pot
interesa gândirea
în ansamblul ei
sau doar unele
aspecte ca: • tul-
burări în
discursivitatea
gândirii: lentoa-re
ideativă cu ritm
bradilalic, ritm
accelerat (cu
aspect de
tahilalie),
tulburări în
fluenţa gândirii,
vâscozitate,
perseverare;
• tulburări în
productivitatea
gândirii:
mentismul,
tulburări cu aspect
predominant
cantitativ, sărăcia
gândirii; • tul-
burări
operaţionale:
demenţa; •
tulburări cu aspect
predominant
calitativ: autismul;
asociaţii anormale,
automate, pola-
rizate, insolite,
incoerenţă;
anideaţia;
• tulburări în
ansamblul
gândirii: idei
dominante,
prevalente,
obsesiv-fobice,
manii mintale.
Menţionăm
că fiecare
persoană are un
reotipie reproducerea
(nepatologică) în schematică şi
modalităţile de generalizată a
abordare a realităţii concrete,
realului; respectă ci în reconsti-
o serie de tuirea realităţii în
algoritmi învăţaţi, mod direct
are o flexibilitate (nemijlocit).
redusă şi este Cunoaşterea prin
lipsită de gândire este o
originalitate. cunoaştere
nemijlocită prin
Gândirea = simbolizări,
proces psihic combinări,
secundar de corelaţie.
cunoaştere, în Gândirea stabi-
sensul formării lor leşte relaţii
pe baza celor categoriale şi
primare, având rol necesare în
de însemnătate diversitatea
centrală, formelor de
definitorie pentru manifestare a
om. Este un realităţii, căci
proces conştient, dincolo de
intelectiv, şi această diver-
presupune o sitate, gândirea
organizare logică surprinde ceea ce
a relaţiilor şi este unitar,
operaţiilor, de la coerent şi necesar
concret, particular în fenomene,
şi unic, la general, lucruri. Limbajul
esenţial, abstract. şi gândirea sunt
Pe baza datelor intim legate şi se
senzoriale, se influenţează
ajunge la nivel reciproc, dez-
logic al voltându-se în
cunoaşterii. paralel;
Gândirea operează tulburările gân-
prin selecţii, dirii se
ordinari, combi- repercutează
nări de elemente şi asupra limbajului
de relaţii, iar în şi invers.
cadrul acestor
prelucrări Gângăveală =
gândirea are şi o defect de vorbire
funcţie al logopaţilor
anticipativă şi bâlbâiţi
prospectivă; se (gângavi).
formează pe baza
unor acţiuni Ganglion nervos
practice, prin = formaţiune
interiorizarea multicelulară la
operaţiilor şi nivelul căreia se
actelor concrete. realizează
Specificul gândirii conexiunile
nu constă în sinaptice
nervoase.
1
5
0
Exemple: simpatic, de o
ganglioni spinali parte şi de alta a
(rahi-dieni), care coloanei
conţin legăturile vertebrale;
neuronilor ganglionii lui
periferici ai Casser, ce
traiectelor suportă nervul
senzitive; gangli- sensibilităţii
onii sistemului cefalice;
ganglionul lui psihopatologic se
Corti, ce susţine amestecă cu sim-
neuronii receptori ptomatologia
ai sensibilităţii afectivă de tip
auditive etc. disociativ.
Uneori ganglionii Autorii
se masează în considerau că
plexuri aceste psihoze
ganglionare mixte ar fi rodul
printre fibre unei predispoziţii
nervoase şi ereditare,
musculare. apropiate de
psihozele schizo-
Ganser frenice.
(sindrom) =
neuropsihiatru Gauss Cari
german care Friedrich =
descrie sindromul matematician şi
(1898) ca un fizician german
ansamblu de de la care ne-a
simptome isterice rămas elementul
constând în de „repartiţie a
tendinţa lui Gauss", a
subiectului de a frecvenţelor
răspunde alături, unui eveniment.
verbal sau prin Curba
comportament. De
aceea, se mai
numeşte „sindrom
al răspunsului
alături" la
întrebări ale căror
răspunsuri îi sunt
în mod evident
cunoscute. Acest
sindrom evaluează
pe fondul unei
stări crepusculare
(confuzie, haluci-
naţie, agitaţie), cu
mişcări absurde
etc, care pot fi
asociate cu
fenomene isterice
(amnezii,
analgezii, etc).
Diagnosticul
diferenţial cu
simulaţia sau cu
criza catatonică
ori cataleptică este
dificil, dar nu
imposibil.
Caracterul
sistematic al
răspunsurilor şi
actelor absurde,
îngustarea
câmpului
conştiinţei,
conduc către
„pseudodemenţă
nevrotică", către
negativism
catatonic etc.

Gaupp Mautz =
psihoze ale căror
tablou
repartiţiei ale individului.
normale este Printre
dată de mecanismele
neurohormonale
expresia: P(x) = pe care râsul le
—== = -i—-J-, declanşează, se
unde poate aminti
a şi 6 sunt producţia de
constante, iar P(x) endorfine.
este densitatea de Efectul gelote-
repartiţie. Curbele rapiei este vizibil
date de această în bolile
expresie au formă psihosomatice,
de clopot şi sunt insomnii şi în
simetrice faţă de stresul prelungit.
media aritmetică.
Vârful curbelor Gelozie = delir a
are ordonata egală cărui tematică
cu media este fixată asupra
aritmetică. Curba ideilor de gelozie
descrisă de Gauss care nu au
reprezintă contingenţă cu
comportarea realitatea;
statistică a unui persoane cu
fenomen la anomalii
generarea căruia instinctuale, în
concură o primul rând în
infinitate de cauze ceea ce priveşte
(chiar şi fenomene sexualitatea; este
cu caracter un delir
întâmplător), cum sistematizat de
sunt cele interpretare, am-
biologice, plificat în
psihologice, permanenţă prin
sociale. „investigaţiile"
pe care gelosul le
Geloterapie = (gr.
face în per-
gelos - râs);
manenţă şi prin
metodă
„probele" la care-
terapeutica cu
şi supune
deschidere spre
partenerul
psihiatrie, propusă
conjugal. Gelosul
de H. Rubinstein,
are convingerea
fundamentată pe
eronată de
rolul pe care-1 are
infidelitate a
râsul „ca fenomen
partenerului şi
uman complet,
interpretează cele
care joacă un rol
mai neînsemnate
fundamental la
fapte ca aspecte
interferenţa mani-
de infidelitate
festărilor
(întârzierile
musculare,
partenerului,
respiratorii, ner-
buna
voase şi psihice
1
5
1
dispoziţie, mai multe
oboseala, ţinuta subclase distincte
vestimentară - numite specii.
sunt interpretate Genul nu poate fi
ca probe ale şi specie, după
infidelităţii). cum specia nu
poate fi gen, dar
Gen = clasă de între ele se
obiecte ce au stabilesc anumite
aceleaşi note raporturi; orice
esenţiale şi care gen are cel puţin
cuprind două sau două specii şi
orice specie are mesajului
cel puţin un gen. genetic.
Logica aristotelică
„silogistica Generalizare =
judecăţilor" operaţie
exprimă concepţia cognitivă ce
lui Aristotel constă în sinteza
despre gen, specie şi reunirea
şi individ, după însuşirilor
care genul şi abstractizate şi
specia sunt sub- extinderea lor
stanţe secundare, asupra întregii
întrucât fiinţează clase sau
în şi prin indivizii categorii de
concret obiecte
determinaţi - ca
esenţe repetabile,
putând fi
predicate despre
fiecare individ în
care există.

Genă = unitate
funcţională a
aparatului genetic
care specifică
înlănţuirea amino-
acizilor într-un
lanţ polipepidic.

Gene = termen
folosit în biologia
moleculară
modernă pentru a
denumi sistemele
miniaturale care
reprezintă factorii
principali de
transmitere a
caracterelor
ereditare. Genele
sunt unităţi
funcţionale
formate din
molecule de acid
dezoxiribo-
nucleic,
organizate în
cordoni care con-
trolează sau
determină sinteza
unor proteine
specifice.
Fenomenul de
replicare
enzimatică, prin
care dintr-o genă
se formează alte
două gene
identice,
constituie
mecanismul de
bază al eredităţii.
Bolile ereditare
sunt consecinţe
ale unor anomalii
apărute în genele
structurale, care
atrag după sine
modificarea
considerate. Este variabilitatea şi
o operaţie determinismul
complementară genetic al
abstractizării. fenomenelor
Presupune inte- fenotipice. în
riorizarea unor privinţa
acţiuni externe. sistemului nervos
Sunt mai multe central, genetica
nivele de moleculară
generalizare pri- studiază aparatul
vind schemele genetic din punct
perceptive şi ale de vedere
imaginilor biochimic,
mintale; în imuno-logic şi
psihopatologie, infrastructural.
operaţia de Din punct de
generalizare este vedere al
afectată în toate malformaţiilor -
bolile care implică se referă la toate
nedezvoltarea, deficienţele
deteriorarea sau mintale,
distorsiunea psihozele
gândirii. afective,
epilepsie,
Genetic = în sens schizofrenie.
biologic: ceea ce
ţine de gene. în Genetică -
psihologie, are un Psihologie =
sens mai larg, psihologia ge-
definind nu numai netică studiază
ce este ereditar, ci modul de formare
şi ceea ce este a proceselor
dobândit, psihice prin
determinat de dezvoltare onto-
mediu, educaţie, logică; explică
învăţare, geneza diferitelor
activitate. J. aspecte ale vieţii
Piaget psihice,
demonstrează că dezvoltarea şi
geneza proceselor maturizarea
psihice se produce copilului pe
prin interiorizarea parcursul
şi exteriorizarea evoluţiei sale, cât
acţiunilor; ge- şi transformările
netismul pune care au loc în
anumite etape
accentul în
bine delimitate. J.
psihologie pe
Piaget este
dobândirea,
considerat
formarea
fondatorul
conduitelor.
modern al
psihologiei
Genetica = ştiinţă genetice, deşi
care studiază preocupările sunt
aparatul genetic şi mult mai vechi
funcţiile sale: (Binet, Wallon
ereditatea, etc).
1
5
2
Geniu = treapta civilizaţiei.
superlativă a Geniul a provocat
capacităţii de controverse
invenţie, de nesoluţionate şi
executare nesoluţionabile,
originală a fa- care au oscilat
cultăţilor între extrema
omeneşti, identificării sale
îmbogăţind patri- cu patologicul.
moniul culturii şi Seneca: „n-a
existat vreodată specifice. Dintr-o
un geniu fără un perspectivă
amestec de interdisciplinară,
nebunie". ge-rontologia
socială pune
Genom = sistem accentul pe fac-
de elemente torii sociali de
interdependente natură să
purtătoare a unor influenţeze,
caractere ereditare
sau genotipice.
Diferitele combi-
naţii genetice au
rol important în
echilibrarea
marelui fond
genetic al popula-
ţiilor.

Genofobie =
teamă excesivă,
nejustificată faţă
de activitatea
sexuală; apare mai
ales la sexul
feminin, uneori
motivată de teama
de graviditate.

Genotip =
ansamblul
informaţiilor ere-
ditare, care prin
interacţiune cu
mediul realizează
fenotipul.

Geriatrie =
medicina
bătrâneţii (dezvol-
tată de CI. Parhon
şi Ana Aslan); este
latura de
intervenţie a
gerontologiei,
vizând profilaxia
modificărilor de
involuţie şi
recuperarea
persoanelor
afectate de
fenomene majore
de îmbătrânire a
organismului.

Gero = element
de compunere
exprimând
semnificaţia de
„bătrân" - „bătrâ-
neţe".

Gerontologie =
ramură a ştiinţelor
medicale, studiind
caracteristicile
organismului
bătrân şi a
patologiei
într-un sens sau Gestaltism =
altul, procesul de curent psihologic
îmbătrânire. (psihologia
formei), care
Gerontopsihiatri pune la baza
a = se ocupă de psihologiei
tulburările noţiunea de
mentale survenite structură privită
la vârsta ca un întreg
senescenţei semnificativ al
(demenţe relaţiilor dintre
presenile, senile, stimuli şi
ca şi de profilaxia răspunsuri.
şi tratamentul lor Gestaltismul s-a
adecvat). extins şi în
sociologie şi în
Gerontopsihologi medicină,
a = cunoaşterea antropologie,
modificărilor lingvistică etc.
psihice Gestaltismul
concomitente îm- consideră că
bătrânirii omul şi operele
cronologice; este sale nu pot fi
considerată o examinate decât
metodologie de în globa-litatea
cunoaştere a lor. Principala
procesu-alităţii în deficienţă a aces-
sensul tui curent constă
destructurării în exagerările
psihicului uman, aprio-riste şi în
opus celui din subaprecierea
copilărie învăţării şi
(psihologia activităţii.
genetică) care
studiază legile Gestaţie =
structurării perioada
psihice. secundară în
realizarea
Gest = mişcare gândirii şi
voluntară sau imaginaţiei
involuntară, cu creatoare,
funcţie de perioadă în care
expresie, simboli- subiectul este
zare, fapt de concentrat
conduită cu o conştient asupra
anumită operei sale, bene-
semnificaţie. ficiind de
Ansamblul restructurări,
structurat de gest combinaţii, îm-
defineşte o bogăţiri ale
gestică. materialului etc.
Este peri-

1
5
3
oada propusă de hiperfuncţionale
Wallas în procesul ale hipoflzei. Este
creaţiei, numită înrudită
incubaţie. etiologic-patolo-
gic cu
Gigantism = agromegalia
creştere (exces de hormon
excepţională a de creştere).
corpului, în
special a Gimnastică =
membrelor, în exerciţii fizice
urma unor selecţionate,
perturbaţii efectuate periodic
în vederea dezvol- endocrină este
tării optime şi a continuă, deşi
întreţinerii filogenetic este
funcţionale a primordială
organismului. Se (întâlnindu-se şi
disting: la plante).
gimnastică me- Secreţiile en-
dicală, gimnastica docrine ca
igienică, elemente
gimnastica constituente ale
artistică şi mediului intern şi
gimnastica ca mediatori
sportivă. Gimnas- chimici ai
tica contribuie la funcţiilor
echilibrul psihic, nervoase,
sporind exercită o
capacitatea de anumită
efort voluntar.

Girus =
circumvoluţie;
pliu al scoarţei
cerebrale mărginit
de şanţuri.
Dispunerea sub
formă de girusuri
a scoarţei
cerebrale îi creşte
suprafaţa şi,
implicit,
posibilităţile
funcţionale. Multe
girusuri sunt
sediul unor funcţii
psihice bine
delimitate.

Glandă pituitară
= vezi Hipoflză

Glande
endocrine =
(glande cu
secreţie internă);
formaţiuni
specializate în
secreţia unor
substanţe
(hormoni) care se
varsă în sânge şi
care au acţiune
reglatorie asupra
organelor şi
ţesuturilor.
Reglarea
endocrină, cu
acţiune difuză şi
mai lentă este
auxiliară celei
nervoase, fiind la
rândul ei
controlată de
sistemul nervos.
Spre
deosebire de
reglarea nervoasă,
care este
complexă, mult
diferenţiată şi
rapidă, reglarea
influenţă asupra psihotice; •
vieţii psihice, hipertiroidia:
fapte de care se accelerarea
ocupă psihismului şi a
endocrinopsiholo activităţii,
gia. Glandele oscilaţii timice
endocrine mari, iritabilitate,
principale sunt: anxietate,
epifiza, hipofiza, hiperkinezie,
tiroida, fatigabilitate
paratiroida, sporită, ideaţie
timusul, rapidă, insomnii,
suprarenalele şi ieşiri nevrotice şi
glande sexuale. psihotice,
Manifestări instabilitate
psihice - în bolile psihomotorie.
endocrine. Paratiroid
Tulburările psihice e = glande
din bolile endocrine
endocrine prezente la
reprezintă aproximativ 90%
manifestări din oameni; patru
psihopatologice, glande mici
de intensitate şi situate pe faţa
coloratură posterioară a
variabilă, lobilor laterali ai
determinate de tiroidei; •
intervenţii hipoparatiroidia
complexe psiho- (tetania) -reglarea
neuro-endocri-ne. secreţiei
Aceste tulburări se parathormonului
asociază cu cele este făcută pe
specifice, produse cale umorală;
de disfuncţia concentraţia de
hormonală. calciu din sânge
Principalele influenţează
manifestări pozitiv sau
psihice care negativ secreţia
realizează parathormonilor;
psihosindromul • hipoprosexie de
endocrin din unele concentrare -
endocrinologii diminuarea
sunt: • hi- atenţiei,
potiroidia, având orientarea
consecinţe: selectivă,
încetinirea scăderea ideaţiei,
psihismului şi a labilitate
activităţii; emoţională,
torpoare, depresie,
bradipsihie, anxietate,
bradilalie etc, scăderea
tulburări calcemiei cu
progresive de tulburări acute
memorie, psihotice; • hiper-
diminuarea re- parotiroidia - sin.
zonanţei afective, hipoprosexie;
hipobulie, scăderea
bradikine-zie, iniţiativei, a
conturarea unor spontaneităţii,
frecvente tablouri iritabili-
nevrotice şi
1
5
4
tate crescută, psihotic,
hipobulie, apatie, convulsii.
astenie Suprarena
psihofizică, lele: anorexie,
tulburări de tip anxietate,
iritabilitate; hipofuncţia duce
sindrom la intensificarea
confuzional sau proceselor
psihotic, nervoase de
reversibil prin inhibiţie, stări
tratament hor- depresive,
monal. tulburări
Hipofiza: mnezice; •
sin. hiperfuncţia -
neurohipofiza; instabilitate
afecţiune hipo- emoţională,
talamo- impulsivitate,
hipofizară, polidi- anxietate,
psie, sindroame irascibilitate, fo-
nevrotice bii, stări
(astenice, depresive,
anxioase). psihoze de tip
Adenohipof maniaco-
iza = hipofuncţia depresiv,
(insuficienţa anxietate,
secretorie de irascibilitate; în
hormon soma- hipersecretia de
totrop): nanism androgeni
hipofizar, (virilismul) apare
încetinire globală masculinizarea
a proceselor psihocomporta-
intelectuale şi al mentală,
activităţii, impulsivitate,
parkinsonism, stări depresive.
tendinţă de Testicole:
izolare, • hipofuncţia
comportament (pseudo-
pueril, stări eunucoidismul):
depresive legate tulburări ale
de sentimente de proceselor
inferioritate; hi- mnezice şi
perfuncţia ideative,
(hipersecretia de hipoprosexie de
hormon so- concentrare,
matotrop): astenie,
gigantism, fatigabilitate
dispoziţie depre- sporită,
sivă, apatie, irascibilitate,
hiperdinamie, stări depresive.
imaturitate
psihică, psihoze de
tip maniaco-
depresiv.
Pancreasul
endocrin: •
hipofuncţia lui
duce la diabetul
zaharat, manifes-
tări psihice legate
de
microangiopatie şi
ateroscleroză, stări
depresive; • hiper-
funcţia
(hiperinsulinismul
) se manifestă
prin: cefalee,
anxietate,
irascibilitate, tul-
burări mnezice,
somnolenţă,
convulsii, stări
confuzionale,
comă, episoade
psi-hotice.
Ovar: •
Globalizare = discurs bizar şi
percepere totală, incomprehen-
difuză, cu o slabă sibil, o limbă
realizare a nouă, personală,
discriminării. R. structurată de
Meili consideră bolnavi, fără nici
globalizarea un o schiţă de
factor de organizare
inteligenţă sintactică;
constând din alienaţii (schizo-
„reunirea într-un frenii) pretind că
tot a elementelor". vorbesc în limbi
străine.
Gloso =
(grecescul glossa Glosomanie =
- limbă); element (mania nebuniei);
de compunere limbajul folosit
care introduce re- de maniacali în
ferirea la „limbă". accese de
excitaţie
Glosodinie
psihomotoră, fără
(Glosalgie) =
a transmite un
durere localizată
mesaj, fără
în limbă, întâlnită
respectarea
în hipocondrie,
sintaxei, ca
demenţe.
rezultat al
inspiraţiei şi al
Glosofobie =
unor jocuri
frica de a vorbi,
verbale ale
prezentă în
subiectului
nevrozele motorii;
(schizofrenie,
declanşează o re-
oligofrenie).
ală aşteptare
anxioasă în urma
Glosoplegie =
eşecului
paralizia unei
înregistrat în
jumătăţi a limbii,
pronunţarea unor
prin lezarea
cuvinte.
ramurii motorii a
nervului
Glosolalie =
hipoglos,
tulburare de
întâlnită în
comunicare
formele demenţei
verbală, constând
şi în afazia
în abuzul de
congenitală.
neologisme active
sau pasive, Glosoptoză =
utilizarea unui
căderea limbii în
accent dintr-o faringe
limbă străină,
(frecventă în
rezultatul fiind un nevroza isterică).
1
5
5
Gnoseologie = Dumnezeu,
teoria cunoaşterii având ca moment
culminant
Gnosticism = revelaţia dăruită
curent filosofîco- extazului mistic,
religios, care în care conştiinţa
încearcă să individuală se
completeze şi contopeşte cu
chiar să transcedentul.
depăşească Gnosticismul a
accesul pe calea fost condamnat
credinţei, până la ca erezie de
esenţa divină, biserica creştină.
printr-o
cunoaştere sui- Gnozie =
generis a lui capacitate umană
de a recunoaşte fenomenelor
obiectele şi electrice
fenomenele lumii cerebrale,
înconjurătoare rezultate din
dupâ activitatea
caracteristicile lor metabolică şi
diferenţiate, care funcţională a
stimulează
organele de simţ,
generând senzaţii,
percepţii, repre-
zentări. Gnoza
este în esenţă un
act perceptiv
(Pieron, 1963 -
„orice percepţie
este o gnozie").
Deficienţele
senzoriale în
funcţie de
intensitatea lor,
pot determina o
recunoaştere
eronată a obiec-
telor şi
fenomenelor sau
chiar suprimarea
completă a
percepţiilor.

Gnozom =
cromozom sexual.

Gradient =
relaţia exprimând
creşterea unei
variabile în raport
cu o alta pe o
anumită direcţie;
exprimă o
anumită co-
varianţă
ascendentă pe
măsură ce se
apropie de ţinta
propusă.

Grafo = element
de compunere
care introduce
sensul de
înscriere,
înregistrare.

Grafoelement =
expresie grafică
(sub formă de
unde sinusoidale,
caracterizate prin
morfologie,
durată,
amplitudine,
frecvenţă şi
reactivitate
specifice) a
potenţialelor de
acţiune culese de
pe craniu,
reflectare
obiectivă a
neuronilor şi a ei va trebui să fie
formaţiunilor făcut dinamic,
cerebrale cortico- întrucât ea nu
subcorticale. rămâne identică
în timp, ci se
Grafofobie = frică schimbă în
de scriere. anumite limite,
urmând evoluţia
Grafologie = personalităţii în
disciplină timp.
ştiinţifică care se Metoda
ocupă cu studiul scrisului este
scrisului ca mijloc valoroasă şi în
de investigare a diagnosticul
personalităţii. tipologiei
Asemenea tenpera-mentale.
preocupări au Iată câteva
existat din cele clasificări
mai vechi timpuri (Moreau,
(Grecia, Roma Sillamy): •
antică); încercări caractere
pentru a stabili regulate,
legături între scris echidistante:
şi trăsăturile indică spirit
temperamentale. calm; • caractere
CI. Parhon lovite,
abordează dezordonate, fără
problema relaţiei aliniere: exprimă
dintre scriere şi violenţă; • scriere
personalitatea verticală: fire
somato-psihică; rezervată şi
apreciază scrierea discretă; • scriere
ca pe un măruntă:
seismograf ce minuţiozitate,
înregistrează atenţie sporită; •
dinamica scriere etalată:
personalităţii; se personalitate
porneşte de la expansivă,
particularităţile încredere în sine;
fiecărui grafism: • scriere strânsă,
formă, di- înghesuită, indică
mensiune, direcţie, timiditate,
mărime, presiune, prudenţă,
viteză, avariţie; • scriere
continuitatea şi răsfirată: spirit
orânduirea scrierii clar şi lucid;
(A. Atanasiu, caracter
1970). Scrierea independent; •
fiind o engramă a scriere
proceselor tipografică:
activităţii nervoase indică cultură
superioare, studiul intelectuală,
originalitate.
1
5
6
Scrisul ne ale
poate oferi date caracterologiei.
revelatoare sub Raportată la
aspectul spiritului caracter, nu ne
analitic şi al poate revela
stilului cognitiv. valorile morale şi
Grafologia estetice, ci mai
oferă unele curând gradul şi
indicaţii privind stabilitatea unor
voinţa. Grafologia deprinderi.
se relevă ca o în
metodă parţială în criminalistică,
studiul omului şi este folosită ca
trebuie corelată cu metodă de
celelalte metode identificare a
autorului scrisului. nie, delir cronic).
Fiind fundamental
o gestualitate, Grafospasm =
scrisul are şi o crampă
dimensiune profesională;
afectivă. Scrierea crampa
depinde de scriitorului.
anumite condiţii
exterioare: peniţă,
hârtie, forma
grafică învăţată,
cât şi o stare
momentană (boa-
lă, grabă); ea
poate indica
momente de
excitaţie, inhibiţie,
expansiune sau
reţinere.

Grafomania =
tendinţă
patologică, care
diferă prin
conţinut şi
cantitate de cea
normală. Se
manifestă nu atât
prin tendinţa
patologică de a
scrie, ci prin
predilecţia pentru
exprimarea
grafică.

Graforee =
{rhein - a curge);
forma maximă de
concretizare a
hiperactivităţii
grafice;
necesitatea
irezistibilă de a
scrie, producţia
grafică având un
caracter
intempestiv,
eliptic sau
incoerent.
Este
corespondentul
logoreei (hi-
peractivitate
verbală), cele
două simp-tome
manifestându-se
uneori simultan,
alteori separat.
Materialele pentru
scris pot fi
înlocuite cu o
oricare dintre
suprafeţele din
jur, în scopul
satisfacerii rapide
a nevoii de a
scrie. Reflectă o
lume autistă,
enigmatică şi
bizară (schizofre-
Grafoterapia = fenomene motorii
(îngrijire); formă tonico-clonice,
de terapie utilizată toate
în recuperarea desfâşurându-se
disgra-fiei la într-o ordine
copil. Este succesivă, bine
disgrafic orice stabilită. Criza nu
copil al cărui scris este precedată de
este deficitar, în aură sau semne
absenţa unui premonitorii şi
deficit intelectual începe prin
sau neurologic. căderea bruscă,
Deficienţa datorită pierderii
constă într-un conştiinţei,
scris ilizibil sau însoţită uneori de
prea lent sau un strigăt scurt. •
extrem de rapid, Prima fază,
depinzând de tonică, durează
factori ca: psiho-
între câteva zeci
motricitatea,
de secunde şi 2
instabilitatea
minute, când
motoră, do-
musculatura se
minanţă laterală,
află într-o fază
organizare
spaţială, nivel de tonică gene-
adaptare emotiv- ralizată
afectivă, nivel de (determină
ortografie; muşcarea limbii
grafoterapia şi a buzelor,
utilizează exerciţii apnee). Faciesul
grafice specifice devine ciano-tic,
inspirate din crispat, cu
ontogeneza hipersecreţie
normală a salivară,
coordonării ocu- membrele
lo-manuale şi a superioare în
gestului grafic, flexie, cele in-
precum şi ferioare în
psihoterapia extensie forţată.
individuală şi de Apar con-
familie. tracturile
tetoniforme şi
Grand-tnal = convulsii şi
(sin. paroxism); contracturi
acces epileptic ritmice,
major; termen simetrice,
frecvent în clinica generalizate, a
neuropsihiatrică, căror intensitate
echivalent al marii creşte, j>e măsura
crize epileptice, diminuării
impresionantă frecvenţei. • în
prin dramatismul faza clonicâ se
tabloului clinic: instalează
pierderea bruscă a rezoluţia
conştiinţei, urmată musculară, se reia
de cădere şi activitatea
respiratorie prin-
1
5
7
tr-o respiraţie comatoasă, comă
zgomotoasă şi are profundă (cel
loc relaxarea mult cinci
sfincteriană. minute), cu
Uneori, saliva semne neurolo-
abundentă devine gice caracteristice
sanguinolentă prin (abolirea
muşcarea limbii, a reflexelor
buzelor. • Ultima osteotendinoase,
fază, cea semnul Babinski,
etc). Se poate îndatorire faţă de
prelungi cu un o persoană ce ţi-a
somn profund. La făcut un bine, un
trezire, bolnavul ajutor.
acuză cefalee, Gratitudinea
astenie, mialgii, presupune o
dezorientare nuanţare mai
temporo-spaţială, bogat afectivă
cât şi amnezia decât
totală a crizei. recunoştinţa prin
Diagnosticul delicateţe şi
diferenţial se simţăminte
impune a fi făcut înalte.
cu celelalte forme
de epilepsie, dar Gregarism =
mai ales cu tendinţă a unor
manifestările persoane de
aceeaşi speţă de a
convulsive tonice
se reuni şi
sau convulsive
coexista
neepileptice: spas-
mofilii; marea
criză isterică;
hipogli-cemie etc.

Grandomanie =
atitudine
determinată de
hipertrofia
conştiinţei de
sine; ansamblu de
manifestări
psihice şi
comportamentale
centrate pe
tendinţa de
expansiune a
Eului. Aceasta
derivă din
incapacitatea
individului de a se
autoaprecia, ceea
ce frizează
ridicolul. în
psihiatrie,
termenul este
întâlnit ca
„grandoare",
asociate cu ideile
delirante de
persecuţie,
întâlnite în
paranoia,
schizofrenie şi
stări maniacale.

Graseiere =
pronunţare a
sunetului „r" în
mod uvular sau
velar în locul
fenomenului
corect articulat;
„r" lingvo-dental
apical.

Gratitudine =
sentimentul de
ataşament,
bunăvoinţă şi
în mulţime care psiho-
nestructurată sociologia
(gloată, turmă), contemporană le
pierzându-şi orice identifică cu
autonomie indi- clasele sociale,
viduală. popoarele,
naţiunile, în
Grotesc = acestea, relaţiile
categorie estetică între persoane au
definind contrarul un caracter relativ
sublimului; impersonal; în
accentuarea urâ- acestea
tului, importanţa
înfricoşătorul, aspectelor
monstruosul, psihologice indi-
situaţii ostile viduale se
omului, absurd diminuează,
atât în plan moral rolurile se mul-
cât şi în cel fizic. tiplică şi se
diversifică.
Grup = Grupul mare
colectivitate necesită un sistem
umană ai cărei de norme şi reguli
membri se află în sociale bine
raporturi de determinate, care
interacţiune; sfera să reglementeze
noţiunii de grup relaţiile dintre
este mai restrânsă indivizi, confe-
decât cea a rindu-le un aspect
noţiunii de instituţionalizat.
colectivitate. Deşi există o
Grupul reprezintă multitudine de
o structură socială, scopuri, există şi
el nu este o un scop comun.
colectivitate (Grupul mare
întâmplătoare, ci o trebuie distins de
colectivitate mulţime,
întemeiată pe un demonstraţie,
sistem de adunare, greve
trebuinţe comune etc, care au
şi reciproce, care caracter pasager,
determină relaţii fie că sunt
specifice şi spontane sau
ierarhizate. Există: organizate).
• grupuri mici
(20-40 persoane) Grup de
cu un sistem de apartenenţă =
norme, valori, familia, clasa,
statute, roluri echipa
diferite, care profesională,
funcţionează la sportivă, comuni-
nivel formal, cât şi tatea locativă,
informai; • unitatea politică
grupuri mari, pe etc, din
care face parte pot reprezenta un
persoana şi în grup de referinţă
care se într-un anumit
modelează. domeniu şi alte
persoane în alt
Grup de domeniu.
referinţă = grupul
la care persoana Gură = organ
se raportează ca semnificat în
membru, care-i limbajul comun
determină şi prin „cavitate
influenţează bucală", care pe
comportamentul; lângă funcţia
în mod diferenţiat, alimentară are şi
anumite persoane alte funcţii, cele
mai complexe Simţul gustului
fiind legate de este asigurat de
actul vorbirii. un aparat
Rolul important al neuronal
elementelor fono- complex, format
articulatorii sunt din: • celule
relevate în cadrul receptoare,
vorbirii corecte şi localizate la
al terapiei di- nivelul mugu-
verselor tulburări
de vorbire.

Gust =
discernământ
estetic manifestat
prin capacitatea
de a sesiza şi
aprecia esteticul şi
inesteticul, atât în
artă cât şi în
realitate, printr-o
reacţie de
satisfacţie în faţa
frumosului,
respectiv de
insatisfacţie în
faţa urâtului.
Gustul are
caracter istoric,
modelându-se
după nivelul de
cultură şi
civilizaţie, de
ponderea esteti-
cului şi
spiritualitatea unei
comunităţi.
Gusturile se
diversifică în
funcţie de
varietatea
stilurilor artistice
şi de profilul
caracterial al
personalităţii.
Gustul este o
conduită esenţială
a judecăţilor de
valoare estetice şi
presupune un
demers reflexiv
mai amplu decât
impresia
spontană, oricât
de rafinată ar fi.

Gustativ =
analizator, cu rolul
de a informa
subiectul asupra
calităţilor ali-
mentelor
introduse în
cavitatea bucală şi
intervine în
declanşarea
secreţiei reflexe
necondiţionate a
glandei digestive.
rilor gustativi din împreună cu
papilele gustative olfacţia, gustul
ale epiteliului are şi o
lingual, în urma componentă
contactului cililor emoţională, prin
respectivi cu elaborarea unor
substanţele rapid stări afective
dizolvate în complexe de
salivă. Aceşti plăcere sau
muguri se află pe neplăcere.
toată suprafaţa Tulburări
buco-faringiană, cantitative:
dar mai frecvent la diminuarea sau
nivelul lingual; • pierderea
căi de simţului gustativ
conducere (hipo şi ageuzia).
,reprezentate de Acestea pot fi
nervii cranieni genetice sau
(facial, dobândite, ca
glosofaringian şi urmare a unor
vag), precum şi de procese
ramuri senzitive patologice locale,
ale trige-menului; a lezării nervilor
• centrii gustativi, sau a centrilor
localizaţi cortical gustativi, a unor
la nivelul ariei tulburări
gustative (câmpul endocrine sau a
43 în partea acţiunii unor
inferioară a giru- substanţe toxice.
sului post- Tulburări
central), aceşti calitative:
centri fiind disgeuzia şi
conectaţi cu parageuzia -
centrii care tulburări în care
reglează anumite percepţiile
activităţi ale gustative
actului elementare sunt
alimentaţiei: confundate sau
salivaţie, deformate
masticaţie, (diferenţa dintre
deglutiţie). dulce şi sărat).
Omul Subiectul nu
percepe patru poate deosebi
gusturi fun- senzaţiile
damentale: acru, gustative
amar, dulce, sărat, fundamentale.
dar şi gustul variat Disgeuzia poate
al diferitelor fi însoţită şi de
alimente, disosmie
determinat de (aprecierea
combinaţii denaturată a
complexe ale mirosurilor), în
acestora, asociate psihiatrie pot
cu alte senzaţii apărea iluzii
buco-faringiene gustative sau
(tact, temperatură) halucinaţii
şi cu senzaţii gustative.
olfactive asociate.
1
5
9
Guşă = hipertrofie a glandei Gută
tiroide, localizată sau difuză, infanti
simplă sau determinată de o lă =
disfuncţie tiroidiană (hipo sau sinoni
hipertiroidie). Este unul din m
aspectele caracteristice boală
tireotoxicazei şi distrofi-ei Lesch-
endemice tireopate. Nina
m
(vezi L)

160

măsură
H homeostazia
individuală şi
Habitat = mediul familială, dar şi
ambiant de viaţă, starea de sănătate
intim, configurat mintală a
prin condiţiile persoanei.
fizico-topografice Ameliorarea
în care trăieşte habitatului repre-
omul şi care zintă o cale
influenţează eficientă de
calitatea adaptării profilaxie a boli-
lui, corespunzând lor mintale şi a
necesităţii bio- unor tulburări
psiho-sociale. De psihopatologice
calitatea de intensitate
habitatului variată.
depinde în mare
Habitus = aspect Halucinaţie =
exterior, (aiurare, „bate
înfăţişare, câmpii"); stare
conformaţie; psihică anormală
ansamblul prin tulburarea
particularităţilor percepţiei, fără ca
constituţionale să existe un
somatice, care obiect sau un
prin specificul lor fenomen real;
pot reflecta starea persoana are sen-
globală de să- zaţia că percepe
nătate a persoanei lucruri sau situaţii
sau anumite reale, de fapt
predispoziţii inexistenţa.
maladive. în Reprezentarea
accepţiunea este luată drept
psihologică, se percepţie.
Subiectul
identifică frecvent
(bolnav)
cu deprinderile şi
consideră
obişnuinţele;
halucinaţia ca
inserţia şi
fiind obiectivă.
organizarea
Conţinutul
habitusului în
halucinaţiei este
structura legat de obicei de
comportamentu- experienţa de
lui, ca rezultat al viaţă. Afectiv
experienţei şi poate avea un
învăţării, ceea ce caracter favorabil
semnalează sau nefavorabil,
orientarea determinând şi o
conştientă a conduită
efortului voluntar. corespunzătoare
(îşi astupă nasul,
Halo-efect = de mirosuri, îşi
fenomen de astupă urechile,
contagiune în răspunde vocilor,
cadrul unei relaţii se fereşte de
interpersonale, animale sălbatice
având la bază văzute etc).
diferite judecăţi de Fantasmul mistic
valoare, atitudini generează uneori
sau elemente de halucinaţii cu un
circumstanţă. conţinut religios.
Acest fenomen s-a
observat în timpul Halucinaţii
anchetelor, psihice =
chestionarelor, (pseudohalucina-
datorită iradierii ţii);
afective a unei autoreprezentări
întrebări asupra aperceptive loca-
celeilalte, cât şi lizate în spaţiul
organizării logice intrapsihic al
a răspunsurilor, subiectului şi
ceea ce exprimă caracterizate prin
coerenţa automatism,
personalităţii. incoercibilitate şi
exogenitate.
Aper-cepţia
realizează
utilizarea
experienţei
acumulate
anterior, prin
perceperea
obiectelor şi
fenomenelor
reflectate în
prezent.
Halucinaţiile
psihice se dife- exogen - subiectul
renţiază de nu percepe
halucinaţiile halucinaţia pe căi
psihosenzori-ale senzoriale, ci le
prin următoarele trăieşte ca
caracteristici: fenomene străine,
• percepţia nu se impuse din
realizează pe căi exterior, cărora nu
senzoriale; • li se poate opune.
absenţa Halucinaţiile psi-
obiectivitătii hice sunt
spaţiale; elemente ale
• localizate în sindromului de
gândirea proprie, automatism
spaţiul intrapsihic, mintal, care
fiind trăite pe confirmă in-
planul ideaţiei, tensitatea
subiectivităţii psihotică a
(având deci numai tulburărilor.
obiectivitate
psihică); • caracter

1
6
1
Halucinaţii pacienţi.
psihosenzoriale = Are ca
(adevărate) (deşi specific: •
pare un paradox atitudinea critică
lingvistic); sunt a subiectului faţă
tulburări de de halucinaţii; •
percepţie, false, prezenţa unor
fără obiect; ele senzaţii cu
apar ca proiecţie caracter eidetic
spaţială în spaţiul (ca şi cum ar fi
senzorial al adevărate); • un
analizatorului deficit funcţional
respectiv, fiind parţial al unui
trăite de subiect analizator
cu o convingere (subiect
absolută a hemianopsic).
realităţii lor. Etiologie: toxică
Clasificarea lor se (alcoolică) sau
realizează în ateriosclerotică.
funcţie de axul
analizatorilor: Hamartofobie
audiţie, vizuale, (Enisofobie) =
olfactive, gus- frică morbidă de
tative, tactile, a săvârşi un
viscerale (uneori păcat. Nu trebuie
chiar combinate). confundată cu
în psihopatologie teama de păcat
se întâlnesc în din mediile
psihozele de subculturale sau
involuţie, etc. cu secte, unde
inducţia
Halucinoza = religioasă este
termen utilizat de foarte puternică.
Wer-niche (1900) Este de domeniul
pentru a desemna patologiei
un sindrom psihiatrice (ne-
delirant - vroze obsesivo-
halucinator, fobice,
schizofrenie, stări
determinat de
depresive
leziuni cerebrale a
psihotice).
căror semnificaţie
patologică este
Handicap -
recunoscută de
Handicapare =
deficienţă sau cap (fie el
infirmitate senzorial, motor,
congenitală sau mintal, visceral)
dobândită care îl prin acţiuni de
pune în reeducare sau
inferioritate compensare. Un
adaptivă pe handicap poate
individ; este declanşa sau
determinată de potenţa alte
alterarea handicapuri. In
integrităţii aceste cazuri se
morfofuncţionale face distincţia
a organismului. între handicapul
Orice deficienţă primar şi cel
morfofuncţională secundar. Ex.:
poate deveni tulburarea
cauză de auzului determină
incapacitate handicap al
atunci când
mijloacelor de
persoana este
comunicare;
incapabilă de a
handicapul
elabora strategii
intelectual
compensatorii.
determină
Există totuşi
posibilităţi de întârzierea
ameliorare a unui mintală
handi- (congenitală sau
dobândită);
handicapul psihic
determină
psihoze, nevroze,
tulburări
comportamentale,
imaturitate
emoţională.
In intenţia
de a veni în
ajutorul acestor
subiecţi au fost
create instituţii
speciale de
reeducare şi
compensare prin
metode şi
procedee diferite,
care să le uşureze
situaţia şi să-i
apropie de omul
normal. Tehnica
modernă este
folosită din plin
prin echipamente
şi dispozitive
coroborate cu
procedeele
educative în
scopul facilitării
proceselor de
compensare.

Haşiş = substanţă
extrasă din
cânepă indiană,
drog inhalat prin
fumat; produce
euforie, ilaritate,
stări confuze şi
extatice urmate
de apatie, ducând
la demenţă şi
destructurarea intersecţia unor
personalităţii. multiple serii
cauzale indepen-
Hazard = dente (biologice,
fenomen economice,
imprevizibil în sociale,
raport cu psihologice)
necesitatea guvernate de legi
previzibilă. Eve- probabilistice,
nimentele supuse fenomene a căror
hazardului sunt apariţie, orga-
complet aleatorii; nizare şi evoluţie
nu poate fi sunt caracterizate
identificat cu printr-o serie de
întâmplarea, care variabile
poate fi un aleatorii. Lumea
corelativ al fizică, biologică,
necesităţii, ori socială este mar-
hazardul este opus cată semnificativ
absolut necesităţii. de legi ale
H. apare la hazardului.
1
6
2
Hebefrenie = de apreciere a
demenţă precoce acţiunii umane.
(Morel); poate fi Identifică
găsit şi sub fericirea cu
denumirea de plăcerea;
catato-nie (o dezvoltat consec-
formă clinică a vent, conduce la
schizofreniei). Are egoism şi
debut precoce şi amoralism.
evoluţie
deficitară, se Hematon
manifestă prin cerebral =
absurditate colecţie de sânge
comportamentală localizată
cu reacţii intracranian, ca
emoţionale urmare a trau-
inadecvate şi matismelor
nemotivate. cerebrale, urmate
de malformaţii
Hebetudine = vasculare
stare de tulburare
cerebrale.
a conştiinţei,
Etiologie: hi-
caracterizată prin
pertensiune
dezinserţia şi
arterială,
îndepărtarea
arterioscleroză
subiectului de
realitate; o cerebrală, arterită
tulburare afectiv- etc. Semne de
volutivă; debut: cefalee,
dezinteres faţă de vertij, tulburări
mediu, chiar şi de vorbire, crize
faţă de propria epileptice,
persoană; tulburări psihice
indiferenţă, stări etc.
de confuzie.
Hemeralopie =
Hedonism (gr. afecţiune a
hedone - plăcere); vederii (popular
teorie antică „orbul găinilor".
(Epicur) care Nu este o afec-
impune evitarea ţiune în sine, ci
neplăcerilor, poate surveni în
plăcerea fiind condiţiile unei
adevăratul motiv scăderi a
şi scop în sine şi intensităţii
principalul criteriu luminoase, a unei
avitaminoze A;
anomalii este interesată
funcţionale jumătatea
retiniene sau a sagitală, semnul
unor afecţiuni evidenţiază o
oculare diverse manifestare cert
(glaucom, funcţională; în
dezlipiri de cazul în care
retină). jumătatea este
cea longitudinală
Hemi = (gr.) se pune problema
jumătate a unei diagnosticului
părţi, a unui diferenţial.
fenomen etc.
Hemiagnozie =
Hemiageuzie = (gnosis -
pierderea gustului cunoaştere); tip
pentru o jumătate de agnozie net
a limbii. In cazul limitată la una
în care din părţile
corpului;
importanţă pentru
diagnosticul
diferenţial al
manifestărilor
funcţionale, unde
prezenţa
tulburării nu
respectă
„împărţirea"
anatomică.

Hemiambliopie
= sin.
hemianopsie;
pierderea vederii
pentru o jumătate
din câmpul
vizual al fiecărui
ochi în funcţie de
localizarea
leziunii la nivelul
căii şi tractului
optic. Sunt mai
multe tipuri de
hemianopsii
funcţionale, al
căror diagnostic
se evidenţiază
prin examen
campimetric.

Hemianestezie =
pierderea
sensibilităţii unei
jumătăţi de corp,
determinată mai
frecvent de
leziuni
neurologice (se
poate asocia cu
semiasomatognoz
ia).

Hemiasomatogn
ozia = indiferenţa
subiectului faţă
de boala sa, la
care uneori se
adaugă o stare
euforică,
paradoxală. Se sensibilităţii,
manifestă la alterări
hemiplegiei, sub vestibulare
forma ignorării opticomotorii,
părţii paralizate. spaţiale, praxice,
Tulburarea este psihice, legate de
însoţită de alte funcţionarea
simptome a căror regiunii parietale
existenţă a emis-ferului
semnifică o drept; apare în
leziune parietală, contextul unor
în producerea ei tulburări globale
sunt incriminate afazo-apraxo-
diverse tulburări: agnozi-ce şi
modificări ale psihice.
1
6
3
Hemimie = psihopatoide,
modificare marcate de explo-
unilaterală a zivitate,
mimicii, realizând agresivitate,
o diferenţiere netă bizarerii, stări
de expresivitate; confuzionale.
poate fi semnul
unei suferinţe Hemiparestezie
organice sau = tip particular
psihice (confuzie, de pa-restezie cu
encefalopatii etc.). localizare la una
dintre jumătăţile
Hemiopie = corpului. în
restricţie a vederii marea majoritate
unei părţi laterale a cazurilor este o
a câmpului manifestare de
vederii tip funcţional.
binoculare,
rezultate din Hemiparkinsoni
defecte ale sm = sindrom
sensibilităţii ari- parkin-sonian cu
ilor retiniene sau localizare la una
proiecţiilor dintre jumătăţile
centrale. corpului.
Expresie de
Hemiopatie = debut a bolii sau
afecţiuni ale a unor tumori
psihicului apărute cerebrale.
în cursul evoluţiei
bolilor sistemului Hemiplegie =
hematopoetic pareză sau
(anemie, simptoa- paralizie a unei
me hemoragipare, jumătăţi a
hemopatii corpului, datorită
maligne. Evoluţia afectării emisferei
semnelor psihice cerebrale opuse
este în direcţie, sau a căilor de
relaţie cu modul acces către
de evoluţie şi gra- aceasta. Se
vitatea caracterizează
tulburărilor prin deficit parţial
hematopoetice de sau total al
bază. Boala posibilităţii de a
Hodkin poate efectua mişcări
înregistra în voluntare ale
evoluţia ei o membrelor unei
simptomatologie jumătăţi a
corpului. Im-
neurologică şi
portanţa
psihică datorită
răsunetului pe
infiltraţiilor şi
care îl are asupra
stărilor
psihismului
apariţia dependentă de o
hemiplegiei este varietate de
factori, pe primul
plan fiind
personalitatea
pre-morbidă a
subiectului. Când
hemiplegia se
instalează
progresiv, de-a
lungul unei
perioade mai
lungi, subiectul
se adaptează la
boală. Când se
instalează brutal,
frustrează
subiectul de
posibilitatea
adaptării,
determinând o
traumă psihică,
cu tensiune
negativă cu reper-
cusiuni asupra
bolnavului. De
aceea, datorită
hiperesteziei sale
afective, poate
reacţiona
cverulent, cu o
foame afectivă,
solicitând excesiv
şi obositor dovezi
de dragoste şi
înţelegere. Labili-
tatea afectivă
favorizează
treceri brutale de
la o depresie
adâncă la un opti-
mism exagerat şi
nejustificat, apoi
la refuzul
anturajului.
Depăşind cadrul
strict medical,
prin implicaţiile
psihologice şi
sociale,
recuperarea
bolnavu-lui
hemiplegie nu
înseamnă numai
recuperarea
handicapului
motor, ci şi reva-
lorizarea
psihosociologică
a subiectului.

Hemoragie
cerebrală =
extravazarea
sanguină la
nivelul
emisferelor
cerebrale,
produsă fie prin
diapedezâ, fie prin cerebel. Ruptura
ruptură vasculară vasculară apare
(frecventă la după 50 de ani,
hipertensivi). având adesea un
Aceasta devine debut brutal, cu
posibilă prin comă şi mult mai
existenţa rar progresiv,
leziunilor precedat de
arteriosclerotice. semnele
Sunt afectate sindromului de
ţesuturile hipertensiune
adiacente, siste- intracra-niană.
mul ventricular,
iar uneori sângele Hermafroditism
progresează până = (sin.
la meninge, intersexuali-
provocând o tate); anomalie
hemoragie rară, constând din
subarahnoidiană, prezenţa
până la trunchiul gonadelor de
cerebral sau ambele sexe la
1
6
4
acelaşi individ; • interpretării
poate fi valorilor
funcţional, când spirituale, vizând
ambele gonade revelarea prin
sunt funcţionale, comprehensiune
sexul fiind stabilit a mesajului lor
prin educaţie, în cognitiv.
sensul celui Descifrare her-
conferit de actele meneutică a
de stare civilă; • fenomenelor
nefuncţional, când umane suscep-
temporar sau tibile de
permanent interpretare
funcţionează simbolică se
numai una din deosebeşte
gonade. esenţial de
Hermafrod analiza obiectivă
itismul a fenomenelor
psihosexual de-
naturale.
numeşte
tulburarea
Hetero = element
comportamentului
de compunere
sexual
care introduce
determinată de
semnificaţia de
existenţa la
acelaşi individ a „altul", „deose-
hetero şi bit".
homosexualităţii.
Heterocronie =
Hermeneutică = lege care
disciplină postulează
tradiţională pentru consolidarea la
arta descifrării momente
interpretative a distanţate în
testelor ezoterice timp, a diverselor
păstrate din funcţii, procese şi
vechime, cărora li structuri psihice.
se atribuie o De unde
semnificaţie concluzia că în
ascunsă printr-un analiza
limbaj derutant sistemului psihic
menit să ţină la trebuie realizată
distanţă pe nu numai o
profani; aproximare a
Hermeneutica aspectelor deja
-teorie a constituite, ci şi a
celor care sunt în de natură diferită.
dezvoltarea Comunicarea
dinamică spre o poate fi
organizare heterogenâ în
optimă. anumite condiţii.

Heteroerotism = Heteronom -
atracţie normală Heteronomie =
faţă de sexul lege; subordonare
opus. faţă de o
determinare ex-
Heterogen = terioară; opus
opusul autonomiei. J.
omogenităţii, Piaget constată că
rezultat al în dezvoltarea
asamblării unor morală, copilul
elemente sau părţi trece de la
heteronomie,
când normele se
impun, i se
comandă şi el se
supune lor
(numai atâta timp
cât este
controlat), la
autonomie
morală, bazată pe
necesităţi interne
şi pe raţionament
moral. H.
semnifică absenţa
libertăţii voinţei,
subiectul fiind
lipsit de posi-
bilitatea unei
opţiuni în faţa
unor alternative
reale.

Hibernare =
fenomen de
cădere într-un
somn profund cu
reducerea proce-
selor organice şi
hipotermie.

Hibernare
artificială =
metodă de
somnoterapie
prin folosirea
produselor
farmaceutice,
folosite în
tratamentul
psihozelor acute,
encefalopatii,
stări de agitaţie,
delirurile
tremens. Este o
metodă căzută în
desuetudine prin
lărgirea gamei de
neuroleptice.

Hidrocefalie =
acumularea
lichidului
cefalorahidian în lectuală
ventricolii progresivă cu
cerebrali, apatie; tulburări
determinând de mers; tulburări
compresiunea şi sfincteriene
atrofierea (incontinenţă
substanţei urinară). Din
cerebrale. Are loc punct de vedere
o mărire a psihic: deficite
craniului. în mintale
etiologie sunt diferenţiate, la-
încriminate: bilitate
traumatismele emoţională,
craniene, halucinaţii, tulbu-
meningite, he- rări de
moragii personalitate,
meningiene. comportament
Diagnosticul este social neadecvat.
determinat de în cele mai multe
triada: - oca-
deteriorare inte-
1
6
5
H introducând
zii, simptomatologia semnificaţia de
mărire,
este ameliorată prin
intervenţie accelerare,
exagerare,
neurochirurgicală.
creştere.
Hidrodipsomani
e = tulburare Hiperbulie =
paroxistică, creşterea forţei
manifestată prin voliţionale,
ingestia având un
exagerată de apă, caracter global
consecutivă unei în normalitate,
senzaţii găsindu-şi
imperioase de originea atât în
sete. Se latura tempe-
manifestă în ramentală, cât
reacţii nevrotice şi în achiziţiile
şi decompensări social-istorice,
anxioase, la având
personalităţi întotdeauna un
psihastenice şi în suport
epilepsie. motivaţional
precis.
Hidromanie =
Hiperemotivit
impulsul de a se
ate =
arunca în apă, în
reactivitate
scop suicidar.
emotivă
excesivă, faţă
Hidroterapie = de evenimente,
utilizarea apei ceea ce
reci în vindecarea determină un
bolilor psihice, răspuns
metodă foarte inadecvat ca
veche (prişniţe intensitate şi
reci). Mai durată.
frecvente sunt Hiperemotivul
băile cu duşuri reacţionează
alternative rece- intens la cea
cald (duşuri mai mică
scoţiene). excitaţie, la
orice schimbare
Hiper = element de situaţie.
de compunere, Comporta-
mentul:
descărcări specificitate
motorii, reacţii de
funcţională a
apărare şi un
glandelor tiroidă
corolar de reacţii
neurove-getative: şi suprarenală.
tahicardie,
paloare, roşeaţă, Hipercndofazie =
tre-murături, exagerare a
hipersudoraţie, limbajului interior
poliurie. Hiper- ce tinde să
emotivitatea sonorizeze şi să se
poate fi însoţită obiectiveze
de manifestări similar
motorii ca: halucinaţiei.
spasme de râs sau
plâns, spasme Hiperestezie =
respiratorii. creşterea
Determinismul intensităţii
hi-peremotivităţii senzaţiilor şi
este legat de o percepţiilor
anumită datorită pogorârii
pragului senzorial
care determină o
suprasensibilitate
la excitanţi subli-
minali, care nu
erau percepuţi
până atunci sau
erau percepuţi în
funcţie de
intensitatea lor.
Este posibilă în
situaţia de
surmenaj, de
suprasolicitare
nervoasă şi fizică,
în stadiile de
debut a unor boli
contagioase sau în
debutul unor
afecţiuni psihice.

Hiperfagie =
necesitatea
consumării
exagerate de
alimente datorată
apariţiei tardive a
senzaţiei de
saţietate; sinonim:
hiperorexie -
senzaţie de foame
excesivă; bulimie
- consum exagerat
de alimente; este
determinată de o
creştere a
anabolismului. Se
întâlneşte în
afecţiuni
endocrine ca:
diabet,
hipertiroidie sau
afecţiuni
digestive: ulcer
gastro-duodenal,
în parazitoze
intestinale.
Hiperkinezie = Hipermetropie =
exagerare a defect anatomic al
motilităţii vederii; diametrul
musculare; mişcări anterioposterior al
involuntare cu globului ocular
aspect clinic variat: este mai scurt
tremur, convulsii, decât cel normal,
mişcări coreice şi de aceea imaginea
atetozice, crampe şi se formează
ticuri. Etiologia este înapoia retinei
foarte variată şi („vedere lungă").
implică de cele mai Defectul poate fi
multe ori leziuni corectat prin
organice. ochelari cu lentile
biconvexe.
1
6
6
Hipermimie = şi fobiilor. Este
accentuare a opus
motilităţii şi (sau) hipomneziei, în
a expresivităţii care funcţia
mimicii, apărută reproductivă a
în condiţiile unei memoriei este
leziuni slăbită.
neurologice sau a
nivelului Hiperprosexie =
integrator şi tulburare
semnificant. Este predominant
prezent şi la cantitativă a
subiectul normal atenţiei,
în stări de exaltare caracterizată prin
sau emoţie; la exagerarea
pacientul surdo- orientării
mut înlocuieşte selective a
comunicarea activităţii de
verbală. cunoaştere spre
un anumit dome-
Hipermnezie = niu, însoţită de
tulburare de tip hipoproxie pentru
cantitativ a restul domeniilor.
funcţiei mnezice, în mod normal,
constând din evo- hiperpro-sexia
cări involuntare, apare în stări de
rapide, ce se excitaţie, de frică
succed tumultos, în faţa unui
multiple şi pericol vital, în
detailate (despre intoxicaţie cu
un eveniment, cafea şi alcool. în
fenomen), care patologie,
realizează o hiperpro-sexia
focalizare a îmbracă un
funcţiilor psihice, aspect general în
îndepărtând stările maniacale,
subiectul de obsesivo-fobice,
prezent. Poate depresive.
apărea şi în
limitele Hiperprotejare
normalităţii în = grijă excesivă
legătură cu şi protejare
evenimente maladivă a
esenţiale care au părinţilor faţă de
avut un puternic copii,
răsunet asupra degrevându-i de
subiectului (plăcut responsabilităţi,
sau neplăcut). crearea de
Patologic, facilităţi.
hipermnezia se Atitudinea
dezvoltă în protectoare,
câmpul obsesiilor securizantă,
tandră; este Hipersensibilita
specifică relaţiei te = reactivitate
mamă-copil, crescută faţă de
pentru anumite diferiţi agenţi;
etape. subiectul prezintă
Exacerbarea dificultăţi
acestui tip de adaptative,
relaţie duce la prezentând
nedezvoltarea reacţii alergice şi
independenţei anafilactice.
acestora, la o Poate fi o
hipertrofiere a sensibilitate
trebuinţelor, care fizică sau psi-
generează hică.
conflicte.
Hipersomnie =
tulburări hipnice
cantitative,
caracterizată prin
prezenţa unui
somn diferit de
cel fiziologic prin
durată,
profunzime şi
mod de instalare
(bruscă). Există
numeroase
clasificări de
hipersomnie
întemeiate pe
criterii diferite: •
h. esenţiale; •
paroxistice; •
continue; •
funcţionale.

Hiperstenie =
desemnează o
trăsătură
temperamentală
constituţională,
specifică unor
personalităţi
active. Se mani-
festă prin
creşterea marcată
a tonusului
general, ideaţie
luxuriantă şi
comportament
dinamic,
afectivitate intens
exprimată,
infatigabilitate.
Hiperstenia con-
stituţională poate
constitui motorul
unor performanţe
şi realizări
deosebite,
personale şi
sociale, dacă
orientarea acestui
dinamism
psihocomportame
ntal se realizează
într-o direcţie
constructivă,
dezirabilă,
acceptată, după
cum poate deveni interpupilară.
distructivă, Hipertelorismul
nocivă, când orbital se
alimentează întâlneşte în
demersuri boala Dawn,
morbide, ne- Trisomia 13-15,
controlate, Sindromul
delirante. Rubinstein,
Teybi, Cornelia
Hipertelorism = de Lange etc.
creştere a distanţei
interpupilare, cu Hipertensiune
efectul de „ochi arterială =
îndepărtaţi". creştere durabilă
Hipertelorismul a valorilor
interesează tensionale peste
distanţa 140/95 mm Hg
interorbitară, până la 40 de ani
intercartală şi şi
peste 160/95 mm sindromului
Hg după această încriminează: •
vârstă. Poate fi creşterea
abordată sub un volumului printr-
dublu aspect: • un proces
entitate cu expansiv
etiopatogenie intracranian; •
psihosomatică; • hidrocefalia, prin
cauză generatoare blocarea
a unor tulburări resorbţiei sau
psihice secundare. prin hiperse-
în creţie de lichid
societatea cefalorahidian; •
contemporană a edem cerebral.
devenit una din Simptomatologie
cele mai frecvente : cefalee, vo-
circumstanţe mismente, stază
patologice, cu papilară (ca
incidenţă crescută urmare a creşterii
în mediul urban, tensiunii arterei
determinând o centrale a reti-
supra-morbiditate, nei).
în general
masculină. Mulţi Hipertimie =
autori nu o exagerare a
consideră o boală, tonusului afectiv;
ci doar o reacţie hipertimia
sistemică maniacală, cu
complexă, euforie,
generată de cauze jovialitate,
variate. expansivitate.
Psihosomatica Hipertimia
relevă rolul dureroasă cu
terenului depresii,
psihologic a unor anxietate, melan-
personalităţi cu colie.
predispoziţie la
hipertensiune. Hipertiroidie =
tablou morbid
Hipertensiune prin hi-perfuncţia
intercraniană = sistemului neuro-
simptomatologie hipofizo-
complexă, care tiroidian, cu
determină creşterea
creşterea secreţiei de hor-
volumului cranian mon tireotrop şi a
peste posibilităţile mediatorilor
compensatorii ale hipotala-mici ori
cutiei craniene. hipofizei
Geneza tireotrope;
perturbarea somatice.
mecanismului Manifestări
feed-back psihologice:
neurohipofizar. hiperexcitabilitat
Tablou clinic e, insomnii,
complex: emotivitate
tulburări neuro- exagerată,
vegetative, exaltare, tahilalie
psihice, prin metabolism
endocrine, crescut.
metabolice,
circulatorii, Hipertonie =
excretorii, accentuarea
digestive, contracturii
tonice a
musculaturii
striate. Are diver-
se forme:
piramidală sau
extrapirami-dală;
o formă
particulară a
hipertoniei poate
fi semn
definitoriu al
sindroamelor
parkinsoniene.

Hipertrofie =
creştere
exagerată a vo-
lumului unui
organ, a unui
ţesut fără
modificarea
structurii
histologice. Ca
tulburare de
personalitate, se
poate vorbi şi de
o hipertrofie a
Eului, constând
într-o accentuare
nemotivată a
autosti-mei,
autoaprecierii. La
personalităţile
dizarmonice,
paranoice, se
manifestă prin
megalomanie,
vanitate,
snobism.

Hipnagnozie
(agnozia) =
absenţa con-
vingerii
bolnavului că ar
fi dormit. Fe-
nomenul se
întâlneşte în
depresii şi în alte
tulburări psihice
în care intervin
modificări ale
ritmului veghe-
somn, ca şi în
patologia de
involuţie.
Hipnagozic = secundară; nu are
(grec. hipno- un substrat
ogogos -care organic cert;
conduce); delir, apare în stări de
bolnavul în stare tensiune psihică,
de somn la personalităţile
superficial, anxioase.
discută cu un
interlocutor Hipnapompică
imaginar. = stare apropiată
de aceea de vis
Hipnalgie = sau de semisomn,
durere apărută în care se manifestă
cursul somnului, în momentul
având o notă de trezirii, produ-
disconfort şi când o deformare
anxietate marcată a
senzoria-lităţii.
1
6
8
Hipno = (hipnos - acum o ramură a
somn); care ştiinţelor
introduce referirea medicale.
la somn.
Hipnomanie =
Hipnoid = stare preocupări
particulară de referitoare la
conştiinţă, cu somn, devenind
diminuare problemă
însemnată o obsedantă pentru
perioadă de subiect. Este
veghe; diferită de
răspunsurile la narcolep-sie,
excitanţi sunt im- pentru câ în
precise, lente, pofida acestei
disproporţionate. stări obsedante,
Hipnoi-dul apare somnul nu-şi
în modifică nici
farmacodependenţ ritmul, nici durata
ă, cele-brastenie. sa normală. Este
o stare psi-hotică,
Hipnolepsie = care blochează în
desemnează mare parte
episoadele de energia
somn care apar în subiectului.
cadrul
narcolepsiei. Hipnopedie =
disciplină apărută
Hipnologie = mai recent,
ştiinţă care referitoare la o
studiază meca- metodă pedagogi-
nismele şi că de învăţare
particularităţile pasivă, bazată pe
somnului şi ale sugestie
hipnotismului; în hipnotică,
cazul sugestii cu
hipnotismului conţinut
urmăreşte instructiv
cunoaşterea informaţional,
teoretică şi practi- administrate în
că a inducerii timpul somnului
stării de hipnoză natural. Se
sau a unei stări bazează pe
asemănătoare ipoteza că în
anumite faze ale
somnului prin
somnului se păs-
mijloace fizice
trează un grad de
(electro-
receptivitate faţă
somnoterapie).
de stimuli
Hipno-logia este
exteriori şi astfel
se pot stoca contradictorii. Nu
anumite se recomandă
informaţii. practicarea
Cercetările au masivă a
conturat anumite inducţiilor
condiţii specifice hipnotice,
învăţării, cât şi deoarece prin
limitele învăţării efecte cumulative
în timpul somnu- acestea pot
lui, întrucât s-au produce
înregistrat şi perturbarea
rezultate funcţiilor fireşti
ale somnului.

Hipnopsihotera
pie = metodă
terapeutică
caracterizată prin
folosirea conco-
mitentă a
hipnozei şi a
discuţiilor pentru
a rezolva
conflictele care
au generat
conflictele
neurotice.

Hipnoză = stare
provocată prin
tehnici variate
prin care se
produce o
modificare a
nivelului de
conştiinţă, în
primul rând a
conştiinţei
exterioare.
Efectul hipnotic
este de regulă
explicat prin forţa
reglatorie a
cuvântului, prin
su-gestibilitatea
subiectului.

Hipo = element
de compunere
care introduce
semnificaţia de
scădere; di-
minuare;
încetinire.

Hipoacuzie =
diminuarea
acuităţii auditive
cauzată de leziuni
diverse; • la
nivelul sistemului
de transmitere a
sunetelor
(hipoacuzie de
transmisie);
• la nivelul
urechii interne
sau a organului
acustic
(hipoacuzie de motivaţiei,
percepţie). Poate manifestată prin
fi mixtă scăderea forţei
(transmisie şi voluţionale, care
percepţie); se traduce în plan
• la nivel cortical comportamental
(hipoacuzie prin modificarea
centrală). Este capacităţii de a
cauza aspectelor acţiona.
patologice de
personalitate şi Hipocondrie =
folosirea incorectă preocupare
a limbajului. morbidă legată de
funcţionarea
Hipobulie = organismului, cu
tulburare de exagerarea
voinţă datorită oricărui simptom,
diminuării subiectul
1
6
9
considerându-se de mare
afectat de boli importanţă:
variate, devenind creşterea,
în fapt „bolnav dezvoltarea
imaginar". Acest sexuală,
context generează funcţionarea şi
o stare depresivă, reglarea altor
subiectul fiind activităţi
centrat pe sine endocrine.
însuşi, consultând Sistemul
mereu medici, porthipofizar -
vrând să cunoască mijlocit de un
părerea mai sistem port de
multor specialişti, capilare,
în special atunci descoperit de
când suferinţa sa anatomiştii
este considerată români Fr. Rainer
de alţii imaginară. şi Gr. T. Popa.

Hipoestezie = Hipofrenie =
scăderea relativă desemnează o
sau gravă a zonă incertă
ansamblului dintre oligofrenie
sensibilităţii şi normalitate;
generale, datorită sinonim cu
creşterii pragului denumirea
senzorial. Ex- „deficienţă
citanţii externi mintală". Frec-
sunt percepuţi venţa hipofreniei
numai în cazul în în rândul elevilor
care au o ar fi de 6 - 8%,
intensitate având un Q.I.
supralimi-nară. între 70-90.
Simptomul poate Nivelul de
apărea temporal în inteligenţă
stări de surmenaj, scăzută determină
de inhibiţie psiho- o întârziere în
motoră. dezvoltarea
afectivităţii,
voinţei şi
Hipofiză =
comportamentulu
(glandă pituitară);
i.
glandă cu secreţie
internă din
Hipokinezie =
regiunea
sin. bradikinezie
hipotalami-că,
care prin secreţie Hipomanie =
hormonală asigură formă clinică a
reglări organice
maniei (manie vesel,
mică). Cele trei dezordonat, nu
caracteristici: duce planurile la
buna dispoziţie, bun sfârşit, este
fuga de idei şi vindicativ,
hiper-activitatea sarcastic, lipsit de
sunt prezente, dar control moral, nu
de intensitate suportă critica.
atenuată. Este mereu
Subiectul este neliniştit, în
hiperactiv, permanentă
activitate;
necesitatea de
odihnă şi somn
sunt diminuate;
are un randament
scăzut din cauza
instabilităţii
motiva-ţionale.

Hipomimie =
diminuare a
mişcărilor
periferice ale
expresiilor
emoţionale;
lentoare în
expresia
diverselor senti-
mente, a trăirilor
subiective; apare
în stări depresive.

Hipomnezie
(dismnezie) =
tulburare
cantitativă a
funcţiilor
mnezice, evocare
lentă, sărăcită,
incompletă, în
ciuda eforturilor
considerabile pe
care le face
subiectul pentru
a-şi aminti fidel
şi complet o
anumită situaţie.
Nu are caracter
patologic, poate
apărea şi în
limitele
normalităţii, mai
ales în condiţii de
oboseală,
surmenaj. Forme
particulare de
hipomnezie:
lapsusul, impo-
sibilitatea
temporară de
evocare, având ca
efect un aspect
lacunar al frazei.

Hipomotilitate =
(sin. hipokinezie
şi bradikinezie);
diminuare sau
încetinire a
mişcărilor, caracteristice:
datorată unor susceptibilitatea,
cauze fizice sau neîncrederea,
psihice. irascibilitatea,
inter-
Hipoparanoic = pretativitatea.
tip constituţional
cu predispoziţie Hipopatie =
constituţională scăderea evidentă
către aşa-numita a rezonanţei
paranoia de afective, întâlnită
involuţie, având în schizofrenii,
ca trăsături demenţe,
depresii.
1
7
0
Hipoprosexie = atât duratei, cât
diminuarea mai ales fazelor
atenţiei, a sale de somn
orientării profund, deci
selective, a calităţii
proceselor psiho- somnului.
comportamentale. Studiile de
Poate evolua spre hipnologie
aprosexie. Este propun ca termen
prezentă în stări general pentru
de surmenaj, tulburările de
situaţii anxiogene somn, disomnia,
şi în starea de cuprinzând şi
irascibilitate. întreruperile de
în somn continuu cu
psihopatologie fluctuaţii de
apare în depresiile profunzime şi
nevrotice şi coşmaruri.
psihotice. Este un
Lipsa
semn de debut în
somnului este
stările demenţiale,
cauza unor
însoţind procesele
importante
afazo-agnozo-
tulburări
aprxice.
comportamentale,
Hiposomnie = se psihice şi
impune electroencefalogr
diferenţierea afice al căror
noţiunilor de: substrat este
agripnie, care constituit în
înseamnă modificările
tulburări prin biochimice.
carenţă de somn,
Hipotalamus =
apărute în
zonă anatomico-
contextul bolilor
func-ţională a
cu substrat
diencefalului (la
organic, iar
baza creierului)
nonsomnia,
cu funcţii
nevoia de somn
deosebit de
redusă, este de
importante în
natură fiziologică.
organism, fiind
Termenul
numită şi creierul
de insomnie
vegetativ al
desemnează doar
organismului. La
o carenţă parţială
acest nivel se află
de somn. Odată cu
centrii foamei şi
vârsta, durata
ai saţietăţii şi
somnului scade,
centrii
cam de cinci ori,
termoreglatori.
iar caracterul
Este şi un centru
odihnitor al
important al vieţii
somnului nocturn
afective.
este atribuit nu
Neurohor-rnonii hormonilor
hipotalamici adenohipofizari.
influenţează (Vezi AnexaA-
secreţia Fig. 18)

Hipotimie =
modificare a
activităţii
constând în
scăderea
capacităţii de re-
zonanţă afectivă,
a elanului vital,
reducerea
expansivităţii
mimice. în
funcţie de
intensitatea
acestei aplatizări
afective se
descriu:
indiferenţa
afectivă, apatia,
dezinteres pentru
ambianţă cât şi
pentru propria
persoană, atimie
(evenimentele
exterioare rămân
străine trăirii
subiectului).

Hipotiroidie =
insuficienţă
tiroidiană la nivel
tisular
(mexedemul); ca
urmare se produc
tulburări trofice
ale tegumentelor,
modificări ale
sistemului osteo-
muscular,
tulburări
cardiovasculare,
respiratorii,
renale, digestive,
metabolice,
sangvine,
endocrine şi
tulburări neuro-
psihice. H. poate
fi consecinţa
afectării directe a
tiroidei sau
secundară -
tulburări la nivel
hipofizar sau
hipotalamic.
Afectarea tiroidei
se poate produce
congenital;
carenţă iodată.

Homeopatie =
metodă
terapeutică con-
troversată. Ea se
delimitează ca o
ştiinţă a
 vindecării, dar subiectului
diferă mult de (constituţie,
alopatie prin temperament,
faptul că între predispoziţie
simptom şi morbidă).
remediu nu se
stabileşte o Homeostazie =
corespondenţă tendinţă naturală
biunivocă, ci a organismelor
pentru fiecare vii de a menţine
individ se aleg constanţi
remediile parametrii
specifice simpto- mediului intern,
mului pe care-1 restabilin-du-le
prezintă. nivelul atunci
Individualizarea când aceştia sunt
tratamentului perturbaţi. Nu
presupune un orice adaptare
studiu psihologic sau regla-
complet al
re este relevându-se
homeostatică, faptul că mobilul
deosebindu-se şi concret al unei
reacţii de crime are un
emergenţă, ca şi corespondent
cele din stres. Din mult mai profund
perspectivă în sistemul
cibernetică, psihi- valoric al
cul poate fi criminalului, în
analizat ca sistem dispoziţia sa
homeosta-tic, înnăscută sau
dotat cu dobândită spre un
autoreglare şi egocentrism
autoorgani-zare. feroce.
Alături de agenţii
perturbatori cu- Hominizare =
noscuţi sub procesul
numele de stres, devenirii omului
trebuinţele sunt sub raportul
primele care tuturor însuşirilor
semnalizează sale definitorii.
deficitul de Include
oscilaţii antropogeneza,
periculoase ale dar şi perioada
homeostaziei etapelor de
psihofiziologice, emancipare
determinând culturală a
intrarea în funcţie omului în
a mecanismelor condiţiile istoriei,
homeostatice. al adâncirii şi
ascensiunii către
Homicid = delict personalitate prin
grav, constând din asimilarea şi
provocarea directă crearea de valori,
a morţii unei/unor apreciind
persoane de către procesul de
alta/altele. Codul socializare a
penal distinge: • omului.
homicidul prin
imprudenţă (fără Homo = element
premeditare) şi • de compunere
homicidul volun- care introduce
tar, faţă de care se semnificaţia de
aplică sancţiuni asemănare sau
diferite, egalitate.
constituind
obiectul multor Homosexualitate
lucrări = tulburare a
psihologice şi compor-
psihiatrice, tamentului sexual
care constă în lesbianism, iar
„atracţia exclusivă pentru relaţia
pentru persoanele între un bărbat şi
de acelaşi sex" un copil se
(clasificare numeşte
internaţională pedofilie.
OMS 1978). Tulburarea are şi
Pentru cazul în alte aspecte:
care partenerii incest, zoofilie,
sunt femei - necrofilie etc.
tulburarea se în
numeşte perspectivă
psihopatologică,
ea este
considerată o
anomalie
comportamentală
şi ca atare supusă
diverselor
modalităţi
terapeutice,
majoritatea de
inspiraţie
psihanalitică.
în
perspectivă
socială (dacă este
admisă în unele
societăţi
primitive),
nefiind interzisă
printr-o lege
specială, în unele
societăţi moderne
creează
perturbări
importante ale
adaptabilităţii şi
integrării socio-
familiale.
Majoritatea
ţărilor civilizate o
interzic prin lege,
creând o barieră
în calea
prozelitismului.
Din punct de
vedere medico-
legal,
homosexualitatea
constituie semnul
de debut al unei
psihoze.

Hormon =
substanţa chimică
elaborată de
celule, ţesuturi
sau organe
speciale (glande
endocrine) cu rol
de mesager
chimic, care
funcţionează ca
stimul
morfogenetic sau
ca excitant
fiziologic şi
psihic. Hormonii
sunt vehiculaţi pe există legături
cale sanguină strânse, celulele
până la organele şi endocrine fiind
ţesuturile în care inervate de
induc ajustări sistemul nervos
funcţionale autonom, iar
durabile. Pe lângă hormonii
sistemul endocrin, modelând
alt sistem de răspunsul
coordonare a majorităţii
organismului îl organelor la
reprezintă stimulii nervoşi.
sistemul nervos, Dată fiind
care transmite unicitatea reglării
semnalele de-a endocrine, nu
lungul sistemului există boală
nervos central, endocrină care să
adaptând activita- nu influenţeze
tea acestuia la funcţiile
răspunsuri rapide cerebrale şi
şi de scurtă invers, boală
durată. Intre psihică fără
sistemul nervos şi răsunet
cel endocrin endocrin, chiar
1
7
2
dacă acesta nu izolarea durează
atinge întotdeauna mai mult de 3
pragul patologic luni. Absenţa
ireversibil. obişnuită
stimulării
Hospitalism = afective şi
termen creat de senzoriale pe care
Rene Spitz, pentru o exercită mama
a desemna asupra sugarului
fenomenele care a arătat prezenţa
apar în urma unor tulburări
separării copilului ireversibile de
de mama sa, prin adaptare:
internare agresivitate,
prelungită (cămin, nelinişte
creşe, case de excesivă, lipsa
copii). Tulburările atenţiei,
puse în evidenţă deficienţe
cu această ocazie perceptuale
se reflectă nu variabile, ducând
numai în ceea ce la greutăţi de
priveşte învăţare,
structurarea întârziere în
caracterului, ci şi dezvoltarea
evoluţia senzorială şi
psihomotorie şi motorie, retard
rezistenţa la intelectual,
îmbolnăviri a sensibilitate
copilului. Autorul excesivă la boli şi
a dat cotă de infecţii.
mortalitate, ca un Recuperarea
efect de maximă acestor deficite
gravitate, de este extrem de
aproximativ 40% complicată,
din cazuri. adesea imposibilă
Fenomene-le de cu „restitutio ad
hospitalism sunt integram". De
mai grave în asemenea, ele au
primele 18 luni o semnificaţie
(după alţi autori - profundă pentru
primii trei ani) şi felul în care se
atunci când naşte afectivitatea
în fiinţa umană, Humanologie =
pentru formarea ştiinţă
personalităţii. multidisciplina-ră
despre om,
Huliganism = considerat ca
încălcarea sistem unitar
flagrantă a biopsihosocial.
normelor de Termenul este
convieţuire mai potrivit decât
socială. Huliga- cel de
nismul presupune antropologie, care
dominarea priveşte de regulă
impulsivităţii aspectele
asupra controlului biologice (după
raţional; se ma- Pr. dr. Popescu
nifestă prin Neveanu).
comportamente
dezordonate,
scandaloase,
provocatoare în
cadrai social.
Condamnarea
huliganismului de
oprobiul public nu
este suficientă şi
trebuie aplicată
legea juridică.

1
7
3
I
I.D. (Sine) = una dintre cele trei instanţe descoperite de Freud ale aparatului psihic. Instanţa Sinelui se referă la conţinuturile inconştiente ale fi
aparatului psihic. Din punct de vedere al dezvoltării, din Sine se diferenţiază instanţa Eului şi Supraeului. Se face totuşi unele diferenţe între Sin

Iatrogen = (a naşte, a produce); atribut conferit unei atitudini, sugestii voluntare sau involuntare a personalului medical, care poate induce reac

Iatrogenie = stare psihică reactivă determinată de atitudinea greşită a medicilor şi personalului medical, cât şi de informaţiile medicale furniza

Iatrogenie negativă = se produce prin insuficienta informare a bolnavului de

175
de tuse. Fenomenul este cauzat de ano-xie cerebrală rezultată din asocierea reflexului tusigen cu un reflex inhibitor cardiac. Apare la subiecţi tre

Ideal = model sau prototip de perfecţiune umană (morală, estetică, socială) spre care aspiră orice individ sau colectivitate; motiv superior, fun
diferit de „Eu Ideal" se înţelege reprezentarea ideală a copilului despre sine, care condensează narcisismul infantil şi imaginile parentale într
normativ-valorică şi reglatorie. Idealul moral, profesional, estetic, familial, reprezintă câteva dintre ipostazele de existenţă ale idealului. Conden

Idealizare = proces care desemnează un obiect considerat de subiect ca fiind perfect. Prin identificare cu obiectul ideali-
sesive, prevalente, dominante, delirante - fixe).

Idee forţă = teorie idealistă (Afouille), semnificând proprietăţile dinamice ale ideii de a funcţiona în anumite condiţii ca forţe. în sens individua

Identic = coincidenţă sau egalitate sub-stanţial-funcţională dintre două sau mai multe fenomene, obiecte, situaţii, sisteme etc.

Identificare = operaţie logică de recunoaştere a unui conţinut general într-un fapt particular. Etimologic are un dublu sens; a recunoaşte asemă
identitate datorate disocierilor familiale pot duce la deformări caracteriale.

Identitate = raport de asemănare perfectă între două entităţi, mergând până la completa lor echivalenţă. în gândire se reflectă sub forma princip
177
semnând un ansamblu de idei al căror conţinut poartă amprenta unor interese de clasă specifice, îndeplinind un rol decisiv în orientarea asupra
ideologiei. La nivelul persoanei şi al grupului, însuşirea unei ideologii contribuie la dezvoltarea conştiinţei, mai ales sub raport axiologic.

Ideomotricitate = dirijarea motricitatii prin idei, mişcări, comportamente, cât şi prin cea involuntară, implicit printr-un proces cognitiv (percep
distanţă", doar vizual.

Ideosincrazie = (alergie); dominanţă în organism a uneia din umorile fundamentale prin care erau explicate temperamentele în antichitate (Hip

Idio = element de compunere cu sensul de propriu, particular, specific.

178
Idioţie amaurotică = boala Seiterber-ger. Grup de afecţiuni ereditare metabolice (deficit enzimatic), frecvente în familiile cu consanguinitate
ani, dar şi o formă juvenilă, tardivă, manifestată printr-o simptomatologie generală a idioţiei ama-urotice.

Idioţie mongoloidă = distrofie cu ariera-ţie mintală, Down, mongolism, trisomia 21.

Idoneism = modalitate de cunoaştere sau gândire, care rămâne mereu deschisă la experienţă, supunându-se mereu controlului şi exigenţelor
conformitate cu realitatea clinică.

Ierarhie = criteriu de clasificare a oricărui sistem (social, psihic, biologic etc.) de a structura pe mai multe nivele fenomene, procese, elemente
tribui la constituirea unui mediu propice de apariţie şi creştere a copilului.
Din punct de vedere al igienei muncii intelectuale, sunt recomandate măsuri psihopedagogice de aplicat în mediul familial cu privire la ra

Igiena muncii = ramură medico-psiho-logică, compartiment al psihologiei muncii (ergonomia) care se ocupă de influenţele condiţiilor fizice d

Igiena muncii intelectuale = disciplină medico-psihologică ce are în vedere mijloacele şi procedeele de evitare a surmenajului, a eforturilor ir
mnemotehnici, toate în vederea creşterii randamentului oricărei munci intelectuale.

Iluminare = sub raport cognitiv, iluminarea înseamnă surprinderea elementelor necesare ale relaţiilor dintr-o situaţie problematică, ca urmare a
180
Iluzie = înşelare, nălucire, tulburare pasageră a proceselor reflectării, ceva care există numai în imaginaţie, fiind numai închipuire, născocire. Se
 J. Piaget distinge iluzii primare, datorate efectelor de câmp care se înscriu cel mai adesea în limitele norma-lităţii. O parte din iluzii sunt
iluzii par a fi generale şi pot fi înlăturate prin exerciţiu cotidian. Despre iluzii patologice se poate vorbi când subiectul nu recunoaşte eroarea
alcoolism, epilepsie temporală: apar la personalităţi psihastenice şi isterice, mai ales sub forma iluziilor optice.

Imaginar = ceva ce apare în mod spontan în reflexia gândirii, asupra ei însăşi; poate fi un efect al dorinţei şi depăşeşte uneori nu numai probab
Imaginarul este opus realului; este o situaţie nonverbală, scoasă de sub organizarea polisemantică a verbalului ca obiectivare conştientă a
181
lor. După analizatorul prin care se realizează deosebim: imagini vizuale, auditive, tactile, sinestezice, gustative, olfactive etc. In arta literară, im
imaginea senzorială. Imaginea artistică realizează unitatea între individual (particular) şi general, între concret şi abstract, având o puternică for

Imagologie = ramură interdisciplinară, situată la interferenţa dintre etiologie, filosofia culturii, sociologia culturii şi psihologia popoarelor. Ima
de apreciere în funcţie de interese economice, politice etc, şi de evenimente. Percepţia reciprocă a popoarelor este determinată şi de natura rel
preîntâmpinării şi evitării tensiunilor politice (este obiectul preocupărilor UNESCO).
182
Etiologia este complexă: factori genetici şi dobândiţi, care acţionează asupra sistemului nervos central (S.N.C.) încă de timpuriu, din peri
Deficienţa poate fi depistată din mica copilărie, prin nedezvoltarea motricitatii, disfuncţii somatice, cât şi prin prezenţa unor simptom
instabilitate, ceea ce face imposibilă menţinerea lor în familie. Limbajul expresiv este dislalic, di-zartric, asintaxic; unii din ei au o memorie ex
rămânând dependenţi sociali.

Imediat - mediat = pereche de determinanţi care exprimă raportul conştiinţei noastre cu obiectul. Imediat, are înţelesul de nemijlocit, spontan
Mediat semnifică elementul de cunoaştere rezultat dintr-o interpunere numită meditaţie şi care constă în interpunerea uneia sau mai mult
183
ca urmare a comenzilor recepţionate de subiect prin halucinaţii auditive. O imobilitate completă apare în stupoare, cata-tonie, în comă (tulburar

Imoral = atribut care se referă la atitudini sau conduite contrare, neconforme moralei, privită ca ansamblu de norme, reguli sau principii de co
grade diferite de severitate şi nocivitate, asociată cu vagabondajul, cu lipsa de responsabilitate faţă de muncă, familie, societate (fraude, tulbura

Implant coclear (urechea electronică)

= protezarea trebuie aplicată de la cea mai fragedă vârstă. Unii medici otologici protezişti din anumite centre, aplică proteza chiar din prima lu
corticali. Leziunile sunt numai la nivelul cocleii.
sinusoidale sunt transmise la lichidul rampei vestibulare şi timpanice sub formă de vibraţii longitudinale; se transformă în vibraţii transversal
indirectă sau directă.
184
versaţionale trebuie să dispună de un electrod.
Primul curs internaţional asupra implantului coclear cu mai mulţi electrozi a avut loc la Paris (1978, 21-14.IX.) (După Ilie Stanică şi Maria

Implementare = integrare a noilor idei în practica socială, a invenţiilor; propagarea, aplicarea şi transformarea a ceea ce este nou în bunuri soc

Implicare a eului = concept al psihologiei sociale ce desemnează suscitarea atitudinilor şi credinţelor individuale, într-o măsură înaltă, de cătr
este consecventă, combativă, manifestând entuziasm, iniţiativă, curaj, în depăşirea obstacolelor sau dificultăţilor, având resurse energice de neb

Implicaţie = relaţie logică care stabileşte o succesiune între două idei, propoziţii, operaţii, prima numită antecedent, iar a doua consecvent. Imp
globală a două propoziţii. Relaţiile prin implicare sunt psihologic sincronice (J. Piaget), pentru că ele „constau într-un raport necesar şi
185
excitaţie, de exacerbarea dorinţei, fobia, refularea traumatizantă. Se tratează cu succes prin psihoterapie.

Impresie = (întipărire, imprimare); efectul unei acţiuni, a unui factor din afară asupra conştiinţei (derulări de gânduri, imagini înregistrate în me

Imprinting = (impregnare, întipărire) fenomen elementar (bazai) de învăţare, descris la animale (Lorentz, 1935), prin care puiul stabileşte o rel

Improvizaţie = ansamblu de răspunsuri şi acţiuni spontane, rezultate dintr-o experienţă, dar ajustate şi dezvoltate „ad hoc" (acţiune didactică, a

Impuls = autoexcitare, imbold, incitaţie spre o acţiune spontană, involuntară, nedirecţională, izvorâtă din instinct, trebuinţă, deprindere, neelab
186
nosticarea cazurilor este sarcina psihologilor, care propun metode de compensare, reeducare şi psihoterapie. (Psihologia specială)

Inadecvare = nonconcordanţă între realităţi (entităţi fizice, psihologice, sociale etc), care sunt asociate sau confundate, în funcţie de sistem
organismului la o medica-ţie specifică administrată. Cea mai mare parte şi diversitate de conduite şi atitudini inadecvate se întâlneşte în psiholo

Inaniţie = stare patologică de depresie a funcţiilor vitale şi psihice; epuizare cauzată de lipsa cronică de hrană. Survine în urma unei privaţiuni

Inapetenţă = lipsa dorinţei de satisfacere a unor trebuinţe (foame, sete). Termen sinonim cu „anorexie"; tendinţa de respingere a unor stimuli,
program, schimbarea locului de muncă, scoaterea din mediu cu potenţial psihopatogen.
Asemenea măsuri, fără a se presupune neapărat incapacitate de muncă, oferă condiţiile menite să evite faza decompensărilor, înscriindu-s

Incest = infracţiune constând din raport sexual sau inversiune sexuală între rude apropiate în linie directă, ori între frate şi soră, tată şi fiică, ma

gândire şi vorbire. Incoerenţa gândirii reprezintă o denaturare cognitivă; procesele şi actele de gândire suferă dezordine momentană. Faptele rea

Incompatibilitate = relaţie opoziţionistă între doi termeni: idei, roluri, sentimente, persoane, care se exclud reciproc, nu pot fi raportaţi pozitiv

Inconştient = psihismul bazai sau „de profunzime", acea zonă a sistemului psihic uman ce nu intră în sfera conştientului, fără a înceta să fie
Inconştientul are două moduri de dezvoltare: • ereditatea, acele procese primare ce se elaborează înainte şi pe lângă conştiinţă şi • acel compo
instanţă a aparatului psihic care exercită un rol important în determinarea conduitelor.
După teoria lui S. Freud, visele se alcătuiesc cu materialul personal propriu celui care visează şi se desfăşoară într-un
188
nenţa urinară este relativ frecventă la subiecţi în vârstă, determinată de o leziune organică sau de mediul de spital.

Incontinenţă afectivă = tulburare gravă, cu caracter global, care se referă la controlul sferei emoţionale. Imposibilitatea subiectului de a se pun

Incoordonare = imposibilitate a coordonării mişcărilor, nedesfăşurându-se armonic şi economic în vederea atingerii scopului propus. Se datore

Inc retină = hormon ipotetic secretat de duoden, componentă a secretinei, stimulând secreţia endocrină a pancreasului.

Indecenţă = manifestare comportamentală individuală sau colectivă care nu corespunde regulilor de bună cuviinţă, sau prin care se încalcă an
vulgaritatea. Este o urmare a carenţelor educative, a lipsei de supleţe adaptativă (gafe, stângăcii), a unui dezechilibru emoţional (reacţii paradox
fiziologice (oboseală, surmenaj, traume) pot conduce pe orice persoană normală la momente de indecizie (îndoială).

Independenţă = rezultantă a maturităţii şi dezvoltării personalităţii, constând în limitarea sau refuzul dependenţei de alţii în gândire, simţire, ac
Spiritul de independenţă se manifestă furtunos la pubertate, prin criza de originalitate juvenilă. Independenţa se cristalizează progresiv
incidenţă penală în cazul liberalismului provocat de psihopatul antisocial.

Indeterminism = concepţie filosofică idealistă prin care se susţine inexistenţa legilor obiective şi primatul întâmplărilor în anumite domenii al
I
mul (cauzalitatea, necesitatea, legitatea obiectivă). în psihologie, indeterminis-mul a fost promovat prin introducerea principiului „liberului arbi

Indiciu = element perceptiv legat în mod natural de o situaţie semnificant concret care semnalizează ceva (J. Piaget); un indiciu, un dat sensibi

Indiferenţă afectivă = hipotimie mergând până la atimie în formele ei grave, desemnând lipsa de interes şi participare la evenimentele exterioar

Individ = unitate definită în principal biologic, caracteristică a oricărui organism, care nu poate fi disociată, distruc-turată fără a-şi pierde speci
190
individului din punct de vedere descriptiv, dar nu şi axiologic, deci poate fi identificată cu persoana, dar nu şi cu personalitatea. Individualitatea

Individualizare (lndividuaţie) = ceea ce deosebeşte un individ de altul; desemnează calea, procesul prin care fiinţa umană devine individual
întregime. Transformarea unei personalităţi este condiţionată prin educaţie, fiind guvernată în primul rând de motivaţii interne şi subiective şi d
Eul, care gravitează în interiorul său.

Inducere (a introduce) = tip de activitate în care un subiect inductor determină la subiectul indus comportamente, convingeri, atitudini, sentime

Inductor = persoană care sugestionează, hipnotizează, emite telepatema către un

191

într-o anumită formă de organizare; o particularitate a fenomenelor mintale şi emoţionale. Inerţia este o însuşire necesară a activităţii neuropsih

Inervaţie = distribuţia ramurilor nervoase, aferente sau eferente la nivelul organelor şi ţesuturilor organismului. Este un termen neurofiziologic

Infanticid = uciderea unui copil născut la termen sau aproape de termen, care s-a născut viu şi a respirat indiferent dacă a fost sau nu viabil.

Infantil = atribut care caracterizează statutul unei persoane într-o etapă de dezvoltare a personalităţii şi de maturare a organismului, respectiv
infantil, cu repercusiuni asupra adaptării persoanei la ambianţă.

Infantilism = structură afectivă, gestică şi mentală caracteristică pentru vârsta copilăriei, dar menţinută sau reapărută la vârsta adultă. Este lega

Infatigabilitate = rezistenţă crescută la oboseală, datorată fibrei nervoase de a avea o rezistenţă crescută la stimularea cu frecvenţă joasă (20-8
192
Inferioritate = termen utilizat de A. Adler, care desemnează un complex constituit dintr-un ansamblu de manifestări (reprezentări, emoţii, ati
depăşirea deficienţei în cauză, fie prin autorea-lizarea într-un alt domeniu.

Infirmitate = insuficienţă sau deficienţă morfo-funcţională a unui organ (sau mai multe), cu caracter congenital sau dobân dit, care determină
disfuncţia, de insuficienţa de organ (cardiopatie, nevro-patie, afecţiuni metabolice, sexuale).
Consecinţele pe care infirmitatea le are asupra statutului bio-psiho-social şi asupra adaptabilităţii subiectului diferă în funcţie de caracter
oferă totuşi o adaptare armonioasă. Chiar dacă infirmul munceşte într-un grup de infirmi, el vine în contact cu cei normali şi, printr-o dureroasă
193
ne, care se propagă de-a lungul membranei, creând o succesiune de diferenţe de potenţial. Pe măsură ce unda de depola-rizare avansează, în ur
de energie. Viteza de conducere a influxului nervos este în funcţie de proprietăţile morfo-funcţiona-le ale fibrei nervoase.

Informai = concept opus noţiunii de „formal" utilizat cu semnificaţii diferite în logică, filosofie, semantică şi sociologie. Sub aspect semantic
coexistă cu cele formale, influenţându-se reciproc.

Informatică = domeniu interdisciplinar al ştiinţei care se ocupă cu colectarea, clasificarea, memorarea, regăsirea, transmiterea, prelucrarea şi d
Determinativul „automat", asociat cu operaţiile de culegere şi transformare a informaţiilor, este esenţial în definiţia informaţiei, iar dispo
Domeniul de preocupări al informaţiei este divizat în două direcţii mari: „hardware", care se ocupă de realizarea echipamentelor şi dispo
sisteme calitativ diferite (omul şi calculatorul electronic sau computer). Informaţia poate fi transmisă prin mesaje diferite: acustice, luminoase,
în funcţie de sistemul de referinţă sunt diferenţiate mai multe tipuri de informaţii: primare şi secundare; verbale şi nonverbale; de confort
Semiotica studiază semnificaţiile limbajului vehiculat în procesul comunicării, iar semantica, sistemul de semne prin care se realizează c
Toate ştiinţele s-au preocupat de modelarea statistică a fluxurilor informaţionale. In psihologie s-au făcut încercări de modelare a compo

Infracţiune = manifestare comportamentală deviantă, dusă până la aberantă, prin încălcarea unor norme codificate de către societate; manifes
instituţionalizată.
portamentul infracţional nu este spontan, ci se structurează conform unor modele, se învaţă prin exersări îndelungi, sfârşind prin manifestări as
ca membri cu drepturi depline ai societăţii. Se verifică astfel funcţia educativă a pedepsei.

Infrastructură = sistem de relaţii între elementele fundamentale ale unui ma-crosistem, a unui domeniu de sisteme, între infrastructura şi struc
împreună cu sistemul relaţiilor de producţie.
Elementele constitutive ale afectivităţii, ale motivaţiei şi relaţiile dintre ele definesc infrastructura anatomo-
195

funcţională a sructurii motivaţional-afec-tivă a unei personalităţi.

Ingeniozitate - Ingenios = calitatea de a fi ingenios, inventiv, iscusit, îndemânatic, isteţ, înzestrat, talentat, abil, dibaci.

Inhiba -Inhibiţie = a împiedica, a interzice, a încetini un proces fiziologic, o reacţie chimică; frânare, suprimare pe cale nervoasă a unei func
provoacă întreruperea şi blocarea altui grup prin inducţie negativă. Astfel, inhibiţia internă este specifică scoarţei cerebrale. In funcţie de mecan
dintre ei; • inhibiţia de întârziere, manifestată printr-o latenţă mai mare în apariţia răspunsului reflex, după mărirea intervalului de timp între ap
Inhibiţia externă apare prin acţiunea unui stimul necunoscut, aplicat fie în timpul elaborării reflexului condiţionat, fie în timpul desfăşură
196
de conştiinţă (confuzii, comă). în pedo-psihiatrie apare o pseudodebilitate mintală, care ascunde de fapt inhibiţia comportamentală a unui copil
împreună cu excitaţia constituie două procese fundamentale ale activităţii SNC. Inhibiţia se poate datora unor factori externi (emoţii, psih

Iniţiativă = început; însuşire a celui care întreprinde ceva din propriul interese, îndemn. Spiritul de iniţiativă este o condiţie a creativităţii: este

Injurie = manifestare agresivă cu conţinut de insultă. Este considerată acţiune penală, atrăgând sancţiuni juridice. Injuria nu reprezintă neapăra

Inocularea stresului = metodă folosită în tulburările psihice sau psihosomatice, inducând pacientul în situaţii imaginare „enervante", care de o
197
insomnie pot apărea în adolescenţă, în climateriu, andropauză, însoţite de o dispoziţie astenică.
Surmenajul fizic prin supradotarea efortului profesional, prin dereglarea ritmului „celor trei opt" în cursul unei zile poate duce la insomn

Insomnie periodică = formă monosim-ptomatică a psihozei maniaco-depresive, având ca manifestare insomnia, care ar însoţi şi unele echivale

Inspiraţie = fenomen psihologic particular legat de procesul creaţiei, constând prin creşterea tensiunii interioare cu o încărcătură afectivă, conc
După P. Popescu Neveanu, momentul imaginativ se caracterizează prin următoarele trăsături: • spontaneitate,
• caracter de
ştientă,
etc. Este
lungă şi dificilă,
imposibilă.
trarea tuturor
un singur
aşteptat al
primat prin
Arhimede: „Evrica" („am găsit").

Instabilitate = agitaţie motrică excesivă, întâlnită în psihopatologia copilului care caracterizează un sindrom complex, cu elemente psihice şi m
• hiperkinezie, •
caracterului, •
ţă a
deficienţă constituţională
dezechilibrului
damentale, (excitaţia
au mare
nefavorabile (socio-afective, economice,
198
ză efectul rezolutiv al restructurării şi rezolvării unor noi raporturi. Este un salt al cunoaşterii, aparent nemijlocit.

Instanţele eului = termen utilizat de S. Freud pentru a semnifica nivelele funcţionale ale aparatului psihic într-un mod care presupune nu numa
Conflictele dintre conştient şi inconştient au drept rezultat nevroza. In cea de-a doua teorie a personalităţii, cele trei instanţe devin Şinele (das E
energiei libi-dinale, de care este dependent Egoul: principiul plăcerii domină Şinele, ală turi de procesele primare. Eul ar reprezenta, după unii
Fragilitatea acestei concepţii este oarecum recunoscută.
Discuţiile despre natura experienţei conştiente şi despre funcţiile conştiinţei au apărut şi teoretizat această temă, pe baza importantelor de
199
strict, adaptată stereotip, fapt ce garantează eficienţa ei biologică.
La om nu există comportamente complexe reglate doar de mecanisme înnăscute (ca la insecte), pentru că tendinţele instinctive au fost înv
Neurofiziologic, comportamentele instinctive sunt integrate în hipotalamus şi în sistemul limbic.

Instinct alimentar = ansamblul de tendinţe ale instinctului de conservare, având la bază trebuinţa de hrană, care declanşează un comportamen
unor cerinţe de ordin socio - cultural.

Instinct de conservare = instinct care declanşează comportamente corespunzătoare necesităţii de a menţine integritatea morfofuncţională şi po
armonizarea cu cerinţele social-culturale. Tulburările instinctului de conservare au o deosebită importanţă psihopatologică, antrenând frecvent c
(infanticid, abandon). Instinctul matern bine precizat, stabil, conduce orice femeie la protejare, hrană, orientarea pozitivă a comportamentului d

200
Exemplu: în psihologia socială, interacţiunile umane pot fi clasificate după mai multe criterii: grad de activism interpersonal sau intergru

Instruire - instrucţie = sistem de comunicare şi influenţare organizată a cunoştinţelor generale şi speciale şi de formare a operaţiilor şi capacit
cadrele didactice şi elev (student) realizată într-un mediu instituţional (planuri, programe, tehnici de predare), în care are loc transmiterea org
Conţinutul programelor trebuie să răspundă exigenţelor societăţii şi etapei contemporane şi să determine o creştere importantă a cantităţii şi cal

Instrumental = semne convenţionale, cum sunt simbolurile logice în matema-

folosită în terapia cognitivă şi afectivă pentru a produce modificări în tulburări ca: anxietatea, depresia, violenţa, nervozitatea, negativismul. Va
Instrumente semiotice = forme de limbaj diacronic determinate şi însuşite mai ales prin educaţie şi instrucţie, care-i asigură persoanei integrar
receptor şi transmiţător de semne, persoana devine potenţial producător, creator (emiţător) de valori spirituale şi materiale. Limba naturală devi
obiectul şi subiectul cunoaşterii (semnificatul şi semnifican-tul).

Insuficienţă circulatorie cerebrală =

tulburare acută survenită în circulaţia cerebrală, cu mecanism încă neelucidat, care conduce la scăderea debitului sangvin, respectiv a metabolis
Simptomatologia cuprinde sindromul neurasteniform (astenie, cefalee, insomnie, labilitate emoţională, vertij, amnezie, hemipareze, afaz
de vedere al tonicităţii, este operabilă (rezecţie întinsă de cornete). Este însoţită de debilitate mintală. în rinolaliile deschise organice - congenita
Despicăturile labio-maxilo-palati-ne sunt cele mai severe malformaţii congenitale. De la cele totale şi până la cea mai simplă (luetă bifid

Insulina = hormon activ al pancreasului, cu acţiune hipoglicemiantă. în cazurile de hipersecreţie patologică, hiperglice-mia antrenează manifes

Integralitate = calitate a unui sistem de a se manifesta ca totalitate, cu proprietăţi emergente (de ieşire dintr-un mediu în care se găseşte) către

Integrare nervoasă = proces complex care presupune asimilarea, implicarea unui element de către o structură cu rol unificator şi funcţional, su
substrat anatomic neuronul celulă cu un grad diferit de diferenţiere.
Neuronul este dotat cu excitabilitate şi cu posibilitatea de conducere şi excitaţie, organizându-se în grupări neuronale ierarhizate, astfel

203
mecanismele de feed-back. • Integrarea biochimică este o altă modalitate adap-tativă pe care o realizează organismul prin integrarea neuroend
dispunând de un aspect structural şi unul dinamic. Exemplu: integrarea conduitelor; integrarea socială şi psihosocială (integrarea de sine este co

Integrarea de sine = concept operaţional care desemnează în psihologie integralitatea sau individualitatea subsistemelor psihocomportamenta
crescândă (nu prin juxtapunerea mecanică sau însumare). Concordanţa dinte cerinţe - norme sociale şi conduite în familie, societate, loc de mun
Formele de inadaptare se exprimă prin comportamente deviante, aberante sau antisociale (în diverse grade), care sunt fenomene de dezin
integralitate a personalităţii (integrarea de sine) şi integrarea socială (micro şi macrogrupurile formale instituţionale, şi informate, bazate pe aso
punct de vedere al conţinutului informaţional general şi de specialitate. învăţământul de toate gradele, organizaţiile social - obşteşti şi profesion

Integrativitate = (în psihologia genetică, J. Piaget); termen care desemnează, în contextul dezvoltării stadiale, dezvoltarea, în sensul că structur
structurile proprii. Astfel, fiecare stadiu
204
nou se bazează pe stadiul anterior, la rândul lui, prefigurându-1 sau fundamen-tându-1 pe cel următor. Integrativitatea asigură astfel o continuita

Intelect = (cunoaştere, înţelegere); ansamblul funcţiilor mintale grupate în jurul gândirii logice şi abstracte, adică, capacitatea de a opera cu no
intelectual (Q.I.) constatată prin coeficientul intelectual permite circumscrieri ale subiecţilor investigaţi sub raport cognitiv, astfel: intelect de ni

Intelect de limită = concept operaţional care desemnează zona de tranziţie între normalitatea intelectuală şi formele uşoare de întârziere minta
etiopatogenetic sunt consideraţi subdotaţi ereditar şi dismatu-rativi (carenţe socio-culturale, educativ-pedagogice). Principalele caracteristici ale
socio-afectivă corespunzătoare.

205
Inteligenţa - test = formele de manifestare ale inteligenţei reprezintă situa-ţii practice de orientare în probleme teoretice şi practice. Inteligenţ
notată cu Q.I. (coeficient sau cotient intelectual) în varianta testelor acreditate în SUA (Terman, Merril, Stanfor-Binet).Varianta româ nească, el
Un test apropiat de WISC este scala Grace - Artur, ce poate urmări realizările între 4 ani şi vârsta adultă. Există şi teste de dezvoltare a unei sing

Inteligenţă artificială = calificare a aparatelor cibernetice, care programate, rezolvă probleme asemenea oamenilor. Prin utilizarea de algoritm
cât şi ca aptitudine (generală) sau capacitate, atât formă şi atribut al organizării mintale, cât şi comportamentale. Inteligenţa rămâne mereu un
206
proces prin care se operează diferenţieri şi recombinări operaţionale, cu o finalitate transformativă, fiind şi evaluată după eficienţa transformă
ierarhizarea progresivă a structurilor mintale, dezvoltare relevată de capacităţi de comprehensiune şi de orientare eficientă într-un câmp cogniti
Prin aportul analizei factoriale este definită ca un conglomerat de aptitudini măsurate prin teste diferite, aflate oare cum în interacţiune. C
predilectă cu simboluri şi concepte; descoperirea aspectelor esenţiale şi cauzal-abstracte; • inteligenţa socială - orientarea rapidă într-un câmp
concretă, şi 4.- de operare formală, considerând-o «o relaţie între organism şi lucruri». Termenul în sine este un termen generic, desemnând form
207
(V.M.) propus de A. Binet. Orice persoană care obţine la testul de inteligenţă un coeficient de 100 este normal, sau mediu pentru vârsta sa. în
superior; 140 şi mai mult = dotat excepţional.

Inteligibil = cea ce poate fi înţeles sau descifrat prin semnificaţii, prin reducere la un model intelectual de care dispune persoana sau constituit

Intensitate = caracteristică generică de forţă proprie a unui obiect sau proces psihic, fizic; mărime tensională sau energetică variabilă cantitativ

Intenţie = tendinţă subiectivă spre un obiectiv, care presupune un grad superior de elaborare mintală, care desemnează calitatea conştiinţei de a
Personalitatea, gradul de coeziune a Eului, condiţiile de mediu şi sociale, favorabile sau nefaste, condiţionează realizarea intenţiilor.
208
nele binevoitoare, evocă un mediu binevoitor, iar persoanele ostile, un mediu ostil.

Interacţiune proactivă = este un proces prin care oamenii devin agenţi activi ai dezvoltării propriei personalităţi. Importanţa acestor tipuri de i

Intercunoaştere = modalitate de cunoaştere şi comunicare într-un tip de societate caracterizat prin relaţii individuale „de la om la om", în care
mimica, vestimentaţia), trăsături ascunse ale personalităţii, conduite relaţionale (expresiv - verbale, atitudinale) roluri şi statute, etc. Motivaţi
standarde relaţionale socio-culturale şi morale. Intercunoaşterea este fundamentală în realizarea integrării de sine, psihosociale sau profesionale

Interdicţie = restricţie impusă satisfacerii unor categorii de dorinţe ale existenţei unei persoane, în raport cu diversele domenii ale realităţii în c
209
fenomene, etc, cât şi efectul deformant, negativ, al unor deprinderi mai vechi asupra unora noi, în formare. Interferenţa deprinderilor este opusă
formarea de noi conduite sau manifestări.

Interiorizare = uzual, procedeu al vieţii psihice de a se deconecta de obiectele din ambianţă; relaţiile intersubiective sunt transformate în relaţ
ulterior anticipative exteriorizându-se în comportament.

Intermitenţă = caracteristică a unui proces ce se întrerupe periodic, având o anumită frecvenţă de apariţie. Apare în formele clinice maniaco-d

Intermodal = calitate a relaţiei sau de personalitate, spre deosebire de relaţiile sau interacţiunile dinăuntrul unei anumite modalităţi, care sunt c

Interocepţie = sensibilitate viscerală, organică, formată din totalitatea senzaţiilor care iau naştere la nivelul orga-
partea mediană a cortexului somatosenzorial. (W. Renfield şi Rasmussen 1950).

Interogatoriu = dialog care vizează culegerea de informaţii; în partea medicală şi psihologică sinonim cu anamneză. Informaţiile asupra antec

Interpolare = introducere din afară a unor elemente într-un anumit context; procedeu de reunire a experienţelor; se constată în memorie constr

Interpretare = activitate intelectivă de stabilire a unor semnificaţii şi sensuri; • înţelegere discursivă sau decodificare conceptuală, sistematică
piraţiilor reputate. în psihoze sistematizate poate avea loc şi o interpretare delirantă, în care deşi se pleca de la o
210
senzaţie reală, un fapt exact, prin intermediul inducţiilor sau deducţiilor eronate, capătă o semnificaţie specifică bolnavului.

Interpsihic (intersubiectiv) = rezultantă a comunicării şi interacţiunii dintre oameni, dintre subiect şi grup, constitui tă sub forma unor conţinu
una într-alta, într-o continuă dinamică. Relaţiile intrapsihice se deosebesc de cele introsu-biective, prin raporturile interne în care diferenţele înt

Interviu = formă particulară de interacţiune, bazată pe comunicarea verbală interpersonală. Este asemănător cu dialogul (interogarea) dar nu se
Poate fi individual sau de grup; poate fi liber sau structurat, dirijat, bazat pe un plan de întrebări (ordine strică, ca la chestionar); după sco
afirmă atitudini contrare, declanşând o atitudine de respingere. Se întâlneşte în structuri psihorigide, incapabile de modulări, de înţelegerea şi ac

Intonaţie = modulaţii ale vocii, îndeplinind o funcţie expresivă (întrebare, rugăminte, ameninţare), care poate ajunge până la conturarea unei se

211
care, dacă nu sunt sublimate, generează nevroza.

Inrrapsihic (infraliminar) = atribut ataşat oricărui conţinut, proces sau fenomen psihic, care nu atinge pragul de eficienţă sau care scapă din câ

Intrare = termen ce aparţine teoriei comunicaţiei şi exprimă influenţa mediului extern asupra unui segment al unui sistem. Utilizarea lui din ce

Introspecţie = vedre orientată spre interior (Jung) o conduită în retragere, interiorizare, repliere; în opoziţie cu extro-specţia, care este orientar
mai dificilă decât cunoaşterea lumii obiective. Introspecţia se referă la percepţiile şi stările proprii conştiente spre deosebire de aspecte patolog

Introspecţie provocată = metodă experimentală ce constă în supunerea unui subiect, unei stimulări definite, care comportă un răspuns sau o sa
Inversiune afectivă = este un răspuns afectiv aberant, în sensul că subiectul prezintă de obicei o reacţie afectivă negativă, de duşmănie, dispreţ

Investiţie = conceptul pune în evidenţă ideea că fiecare subiect are la dispoziţie o anumită cantitate de energie psihică, pe care o repartizează m

Invidie = stare emoţională negativă a unei persoane faţă de altă persoană, declanşată de faptul că aceasta doreşte să intre în posesia a ceva ce-i apa

Involuntar = procese, mişcări, acţiuni, reflexe necondiţionate, care se desfăşoară neintenţionat, fără efort volitiv şi fără control cognitiv. între m

Involuţie = regresiune a capacităţilor funcţionale şi structurale a unor organe şi funcţiuni; regresiuni consecutive unei
213
confirmată ulterior cu argumente certe sau poate rămâne la stadiul de ipoteza, confruntarea cu faptele primare fiind imposibilă. Unele teorii ştii
atât de bine faptele ca şi ipotezele concurente. Verificarea lor nu se poate reduce la un singur experiment.

Iradiere = lege a dinamicii nervoase ce constă în răspândirea proceselor de excitaţie sau inhibiţie, de la un centru nervos în zonele nervoase î
introdus termenul de iradiere selectivă pentru a desemna relaţia dintre semnalele corespunzătoare de gr. I şi II. Astfel cuvântul actualizează ima

Irascibilitate = în sens strict fiziologic, defineşte o excitabilitate crescută, care presupune o reacţie exagerată faţă de intensitatea stimulului. L
Irascibilitatea
214
Ironie = formă de agresivitate verbală, în care enunţul manifestat ascunde semnificaţii latente diferite de mesajul verbal propriu-zis. Cel în ca
adaptare a individului.

Isterie = formă de nevroză caracterizată prin hiperexpresivitate somatică a ideilor, a imaginilor şi a efectelor inconştiente. Deşi boala a fost des
inclusă prin sugestie şi susceptibilă de a dispare prin persuasiune (contrasugestive) (Ba-binski).
Sunt mai multe forme de isterie: • de conversie, unde conflictul psihic se exprimă în simptome somatice (paralizii, anestezii, nod în gât); •

Isteroid = caracter psihologic în care regăsim într-o formă atenuată principalele trăsături de personalitate ale istericilor: emotivitate, sugestibili
215
renţiat de stereotipii, definite ca o fixare invariabilă a actului. Iteraţia verbală sub forma ecolaliei (repetarea în ecou a frazei), ca şi palilalia, rep

Iubire = elan psihic care ne îndreaptă spre o altă fiinţă umană; iubirea cunoaşte toate gamele, expresiile unuia şi aceluiaşi ansamblu de tendinţe

Izocortex (neocortex) = formaţiunea ce mai evoluată şi cea mai recent apărută din punct de vedere filogenetic al cortexului cerebral. La om oc
Neocortexul este locul de origine a tuturor căilor motricitatii voluntare şi a unei părţi importante din căile motricitatii involuntare. Prin in

Izolare = sensul cuvântului este variabil; se referă la circumstanţe mai puţin obişnuite de viaţă (naufragiu, detenţie)

A.

I
îmbătrânire = urmează vârstei adulte; caracterizată prin scăderea progresivă a funcţiilor fiziologice şi a performanţelor intelectuale. Este un fe
Aristotel spunea: „Bătrâneţea este o boală naturală", C. I. Parhon: „Bătrâneţea începe încă din copilărie, dacă nu odată cu conceperea ind
Criteriile de delimitare a vârstelor variază de la autor la autor din punct de vedere al criteriilor. Media de viaţă este de asemenea subordon
îmbătrânirea poate fi mai uşor descrisă decât definită. S-ar părea că în cadrul ei sunt trei etape distincte: • cli-materiul, • involuţia şi • bătr
După 65 de ani se instalează sindromul psihoorganic cerebral vascular, când sarcinile gerontopsihiatriei sporesc
Scade tonusul afectiv, a mijloacelor de investire afectivă prin apariţia unor manifestări evocativ-depresive, anxioase şi de labilitate emoţională,
nejustificată. Tendinţa de cronicizare a acestora, legate direct de vârstă şi de personalitatea premorbidă a subiectului, fac obiectul unor preocupă
Toate aceste urmări nefaste ale se-nescenţei pot fi ameliorate prin terapia psihică de asigurare a unui climat protector familial, şi cea med
mentană, dar care poate evalua spre subnormalitate, nefiind depistată în timp util şi asupra căreia nu se exercită o acţiune stimulatoare.

înclinaţie = în psihologie, termenul se referă la o tendinţă naturală şi generală cu caracter prospectiv privind şansele de reuşită într-un anumit d
Nu trebuie confundat cu termenul de vocaţie sau cu aptitudinea, deoarece termenul nu este superpozabil acestora. înclinaţia este un vect
concrete social - educative şi culturale în care se dezvoltă persoana.

încredere = sentiment de siguranţă determinat de cunoaşterea posibilităţilor şi valorii propriei persoane sau ale altora, care poate genera îndr
determina un comportament neadecvat împrejurărilor.

îndărătnicie = persistenţă mai mult sau mai puţin raţională într-o acţiune mintală sau materială; acţiune care are o direcţie greşită. Evidenţiază
218
ere a forţelor proprii în raport cu obiectivul, blocaje afective cât şi alte particularităţi de personalitate. Este specifică persoanelor dizarmonice.

îndemânare = sinonim cu aptitudine, capacitate, ingeniozitate, complex de însuşiri relativ stabile care condiţionează realizarea cu succes a
îndemânare.
în general, îndemânarea se manifestă încă din copilărie, mai ales în adolescenţă, dar pot apărea şi tardiv.

îndoială = stare de incertitudine, nesiguranţă, neîncredere în realitatea unui fenomen, sau într-o persoană. Dificultatea de a adera la o opinie, d
execuţie.
Este o stare psihopatologică când ajunge să domine întreaga viaţă a subiectului.

înfăţişare fizică = este o condiţie a prezenţei cu efecte psihologice determinate în cea ce priveşte identitatea Sinelui. în general, acest aspect tre
219
genera nevroze, izolare. Este însă foarte prezent şi în viaţa copiilor normal integraţi familiar şi şcolar, caracterizând bogăţia imaginativă a acest

înstrăinare = psihologic, înstrăinarea este resimţită ca o suferinţă, ca o închidere într-un cerc vicios, ca nesiguranţă şi anxietate, lipsă de perspe
Subiectul se simte străin într-o lume cu care a pierdut contactul şi nu-1 poate relua, fiind ca un spectator a unor fenomene stranii. Pot apă

înstrăinarea spirituală = constă în influenţa negativă ostilă fiinţei umane, prin idei, concepţii, viziuni, modele culturale, religie, care se dovede
î.s. este în raport cu cea economică şi socială, cel mai tipic aspect fiind înstrăinarea religioasă, propagată de anumite religii, promovate î

însuşire psihică = componentă a personalităţii relativ constantă în conduite, caracteristică a unei persoane. Prin ele se
intelectuale: abstractizarea, generalizarea, dar şi celelalte funcţii psihice (afectivitate, caracter, personalitate).
Acestea au un caracter deficitar, sechelar, fiind stări reziduale cu caracter definitiv.
Sunt cunoscute şi sub alţi termeni: oligofrenie (oligos = puţin, fren = spirit, minte), arieraţie sau deficienţă mintală, pe care îi întâlnim
comportamentale, ce au repercusiuni asupra întregii personalităţi; • simptomatologie organică cu specificitate relativă (neurologică, endocrino-l
Numeroase lucrări cu caracter medical şi de psihopedagogie specială, juridice, etc. aduc consemnări asupra întârzierii intelectuale încă d
S-au înfiinţat numeroase instituţii cu profil medico-psihologic, în care deficienţii mintal gravi primesc terapie intensivă educaţională. C
(Stern şi Bobertal 1912).
în ultimele decenii s-au făcut cercetări complexe, interdisciplinare (medicale, psihologice, epidemiologice, genetice) care permit relativitate
221
şi uşoare se datorează preponderent factorilor exogeni ce intervin în perioadele peri şi mai ales post natale. Intelectul liminar şi întârzierile foart
Această eterogenitate şi complexitate etiologică poate avea efecte foarte contrariate: - aceeaşi cauză etiologică să aibă consecinţe diferite
întârziere mintală, reper care nu este nici suficient, şi nici definitiv.
Dincolo de performanţele sale psiho-metrice, întârziatul mintal trebuie considerat ca având o personalitate ce trebuie apreciată în funcţie de
Clasificarea adaptată de O.M.S. şi D.S.M. evidenţiază patru grade de întârziere mintală în funcţie de Q.I: • uşoară -50-70 %; • medie - 35-
constituind grupul întârzierilor recuperabile.
Criteriile principale de diferenţiere a întârzierilor mintale sunt: vârsta
222
Atitudinea familiei şi a mediului hiperprotecţia sau neglijarea educativă pot fi obstacole în calea maturizării afective, determinând deform
Având capacitatea de a-şi însuşi limbajul oral şi scris, nemanifestând dizar-monii de dezvoltare somatică, cei cu întârziere psihică uşoară po
• întârzierea mintală medie - reprezintă aproximativ 12% din ansamblul deficienţilor mintal şi 0,24% din totalul populaţiei infantile; coresp
încă din mica copilărie aceste cazuri se evidenţiază prin dezvoltare psiho-motorie încetinită, tulburarea motricitatii, dismorfie somatică, d
Termenul de întârziere mintală medie corespunde celui de „imbecilitate" sau „oligofrenie gr. II".
Procesele psihice (atenţie, memorie, gândire) pot atrage o dezvoltare corespunzătoare vârstei de 5-7 ani, iar limbajul până la vârsta de 3
sunt greu de menţinut în familie. în limbaj se conturează dizartria şi dislaliile şi mai ales disgramatismele. Se remarcă o memorie foarte bună, s
223
Această categorie este o „creaţie" artificială a societăţii moderne (C. Benda), asupra căreia au un rol hotărâtor factorii socio-culturali (debitul s
Insuficienţa gândirii abstracte îi face inapţi pentru matematică şi cauzalitatea complexă a unor procese fizico-chimice (M. Ştefan).
Elementul esenţial care-1 diferenţiază de debilul mintal este capacitatea de adaptare la colectivitate, de învăţare şi de folosire a ajutorul
Evoluţie: dezvoltarea intelectuală deficitară are o stabilitate relativă, în sensul menţinerii în timp a funcţiilor cognitiv-operaţionale sub niv
integrarea socio-profe-sională.
Prognosticul depinde de varietatea elementelor etiologice şi simptomatolo-gice, de metodele şi terapia metodico-pedagogică aplicată. In fo
Explorările paraclinice: sunt ex-. trem de variate datorită diversităţii factorilor etiologici posibil încriminaţi. Astfel, examenul lichidului
de maturizare şi la un infantilism carac-terial.
Diagnosticul diferenţial se stabileşte cu: - stările psihopatoide caracterizate prin dezvoltare psihomotorie normală până la vârsta când ap
psihoze cu evoluţie defectualâ (autism); - deficite senzoriale primare, care, prin reducerea posibilităţilor de comunicare, pot conduce la o întârz
Principii de tratament: tratamentul profilactic şi curative al î. m. presupune o participare complexă a numeroase categorii de specialişti (
Pentru înapoierile mintale constituite este necesară protecţia şi instrucţia deosebită, pe perioade prelungite de timp chiar pe întreaga peri
Profilaxia presupune: - sfat şi consult genetic pentru familiile cu risc crescut de transmitere a unor boli ereditare; -prevenirea malformaţi
225
unui simbolism, cu condiţia subordonării semnelor verbale unui sistem bine organizat şi reglat. înţelegerea este o activitate participativă ce pre
de detaşări şi implicări. După Y. Piaget („Psihologia inteligenţei") înţelegerea se realizează în două etape succesive: a) etapa înţelegerii implicit
Deducem că limbajul interior are un mare rol în procesul de înţelegere şi că acesta presupune semnificaţia şi sensul limbajului. Din punc
• Neînţelegerea, oponentă înţelegerii, include uneori cunoaşterea elementelor sau grupelor de cuvinte, dar nu şi distingerea lor în ansamblu,
unde are loc sesizarea raporturilor complexe, a relaţiilor logice dintre fenomene; - în comunicarea interumană, pentru înţelegerea unuia de celăl
226
Lewin, Vîgotschi, Leontiev, Piaget, etc). Cele două laturi ale învăţării, informa ţională şi operaţională (formativă), se dezvoltă inegal în funcţie
 Clasificarea tipurilor de învăţare poate fi realizată în funcţie de mai multe criterii: • după gradul de activism şi in tenţionalitate din partea
instituţio-nalizată: - învăţarea şcolară, - învăţarea profesională şi - învăţarea socială.

înzestrare = dotare a unei persoane sub aspectul însuşirilor anatomofiziologice şi psihologice. Dotarea individului din punct de vedere fizic, in
 J

conduitei, apropiindu-se de liniile di-

J rectoare ale pavlovismului şi ale beha-
Jamais vu = în traducere, „niciodată
văzut". Formă a falsei recunoaşteri,
opusă fenomenului „deja vu"; paramne-
zie a evocării; tulburare a memoriei în
care este blocat mai ales mecanismul
evocării; bolnavul nu mai recunoaşte
prietenii, evenimente, persoane, situaţii
actuale cunoscute sau obişnuite.
Este alterată sinteza prezentului şi
trecutului (timpul trăit) ale căror limite se
estompează sau se prezintă în contratimp.
Fenomenul apare în traumatisme cranio-
cerebrale, schizofrenie, psihoze presenile,
sindrom psiho-organic.
James William (1842-1910) = psiholog
şi filosof american, creatorul şcolii de
psihologie din S.U.A. Autor a numeroase
studii psihofiziologie. A creat împreună
cu Lange teoria referitoare la emoţii, în
filosofie tratează problema pragmatis-
mului, în care expune principiile acestui
concept.
Janet Pierre (1859-1947) = psiholog,
psihiatru, filosof, obţinând doctoratul în
aceste trei domenii. Tratează hipnoza şi
somnambulismul. Este şeful laboratorului
de Psihologie Experimentală la
Salpetriere. Introduce noţiunea de „sub-
conştient", neconsiderând subconştientul
ca un fenomen de normalitate. Se preo-
cupă de fenomenul isteriei şi neurastenie,
fenomene considerate ca urmare a
diminuării „funcţiei realului", a tonusului
psihic. Este creatorul psihologiei
viorismului, disputându-şi cu Freud
prioritatea descoperirii metodei cathar-
tice, considerată ca un derivat al teoriei
ideilor fixe subconştiente, supunând
psihanaliza unei critici severe.
Jargonafazie = tulburare de limbaj care
constă într-o exprimare neinteligibilă,
formată din sunete, silabe fără
semnificaţie, lipsită de mesaj. Sunt sub-
stituite unele cuvinte prin altele; în de-
formarea lor, discursul rezultzat este
incomprehensibil (vergiberaţie). Este
frecvent întâlnită în afazia motorie
(Wernike) şi în demenţe, în afazii de
recepţie cu leziuni localizate în lobul
temporal stâng.
Jargonografîe = tulburare a expresiei
grafice, de ordin caligrafic şi psihogra-
fic, cu substituirea sau deformarea
cuvintelor, care îşi pierd semnificaţia,
mesajul fiind incomprehensibil. Este
specifică afaziei motore şi de recepţie,
cât şi demenţelor.
Jargonomimie = tulburare a mimicii ca
sistem de comunicare nonverbală, care
constă în neconcordanţă dintre trăirile
ideo-afective şi expresia mimică sau
pierderea valorii de semnificant al
acesteia, mesajul recepţionat de anturaj
fiind incoprehensibil. Se întâlneşte în
oligofrenii, demenţe, catatonie, stări
confuzionale.
Jargonoree = (gr. rhein - a curge); tul-
burare de limbaj care constă în asocie-
rea jargonafaziei cu logorea (creşterea
ritmului şi debitului verbal), discursul
fiind neinteligibil. Este descrisă în afa-
zii senzoriale.

229

Jignire = sin. injurie; insultă / ofensă. astfel: -de gândire, fiind orientat spre rezol-
reflectă varea unor probleme cât şi a căilor de
Joc = formă de activitate fizică sau ambianţa depăşire a unor obstacole; acţiunea şi
mintală ce produce destindere, plăcere. prin cuvântul sunt principalele
Pentru copil este necesar în dezvoltarea imitaţie; instrumente; se îmbină imaginaţia cu
lui psihică. Sub influenţa jocului se -este unrealitatea; îşi dezvoltă personalitatea
formează, dezvoltă şi restructurează în- mod demai ales prin rezolvarea unor
treaga activitate psihică. La adult se dobândir contradicţii; acţiunea necesită imitaţie
pun în valoare posibilităţile individuale e şişi iniţiativă, repetiţie şi variabilitate.
încă nefructificate în munca obişnuită; precizare Se realizează corelaţia între cea ce
în joc se depistează aptitudini şi a este parţial cunoscut şi ceea ce se
înclinaţii, trăsături de caracter. Sunt cunoştinţ cunoaşte bine, între seriozitate şi
importante jocurile cu roluri, în care elor prinbucurie; între emoţia pozitivă şi
copilul trăieşte necesitatea acţiune; aspecte repudiate: J. Piaget şi L. S.
convenţiilor. A. Liublinskaia - este oVîgotschi relevă însemnătatea
sistematizează particularităţile jocului activitate interiorizării acţiunilor şi a
transformării lor în procese psihice; J
punându-se în valoare capacităţi fizice
şi creative.
S-au formulat diverse teorii,
por-nindu-se de la asemănarea că şi
puii de animale se joacă, relevându-se
deosebirea (H. Spencer) că la ele este
doar o cheltuială de energie, pe când la
om intervine nevoia vieţii de relaţie,
înţelegând jocul ca un fenomen
tranzitoriu de adaptare la ambianţă;
(experienţele Ladighina - Kots, care a
crescut împreună un pui de cimpanzeu
şi un copil; s-a
230
sionale şi a modelelor de muncă. Aceste
funcţii sunt proiectate şi experimentate
psihologic.
Judecată = categorie logică fundamen-
tală, exprimată printr-o propoziţie care
afirmă sau neagă ceva despre altceva şi
prin însuşirea de a fi adevărată sau falsă.
Prin judecată noţiunea se leagă, se desfă-
şoară cu alte noţiuni şi relevă relaţia din-
tre lucrurile reflectate.
Judecata de relaţie este construită
din cel puţin două elemente - membrul
antecedent al relaţiei şi cel succedent - şi
o copulă care stabileşte tipul de relaţie:
simetrică sau asimetrică, tranzitivă sau
intranzitivă, reflexivă.
constatat că evoluează împreună
numai în faza jocurilor dinamice,
dezorganizate, în timp ce copilul intră
în sfera unor jocuri complexe,
inaccesibile animalului). K. Gross
susţine că jocul are în sine însuşi
scopul, anume pregătirea pentru
viaţă, în joc fiind prezentă activitatea
reflexă de orientare şi investigaţie.
Jocul este o metodă activă de
instruire, cu caracter participativ, con-
stând în simularea unor situaţii reale
şi punerea participanţilor în postura
de a rezolva aceste situaţii. Jocul
strategic se foloseşte în analiza
matematică şi în situaţii de elaborare
a unor strategii posibile, în condiţii de
nedeterminare sau conflict (John von
Neumann).
Joc de idei = joc al gândirii, (vezi
ideaţie).
Jocoterapie = ludoterapie: activitate
de joc a copiilor şi adulţilor, cu
scopul de a-i scoate din trândăvie şi
izolare. Se foloseşte la readaptarea
bolnavilor mintali uzând selectiv de
influenţele psihodinamice ale
activităţilor ludice.
Jucării = obiecte utilizate în
activitatea de joc, corespunzând
uneltelor adultului, suport important
în formarea deprinderilor de
manipulare şi în dezvoltarea psihică,
formând preucenicia ansamblului
personalităţii copiilor (H. Wallon).
Sunt un pretext de bucurie cu
multiple funcţii: a) acţionează asupra
funcţiilor şi motricitatii; b)
stimulează inventivitatea şi
imaginaţia prin desfacerea şi
asamblarea lor; c) facilitează
afectivitatea, cu transfer în joc a com-
portamentului cotidian, îi eliberează
de agresivitate; d) promovează
sociabilitatea, deşi începe cooperarea
cu alţii; e) ajută la formarea
intereselor profe-
După calitate, judecăţile pot fi:
afirmative, negative;
După cantitate, judecăţile pot fi:
singulare, particulare, universale;
După relaţie pot fi: categorice,
ipotetice, disjunctive.
După modalitate pot fi:
asertorice, problematice, de necesitate
sau apodictice. O formă de judecată
apodictică este judecata de valoare, prin
care se afirmă legătura subiectului cu o
valoare exprimată în predicat; judecata
de valoare este corelată cu judecata
teleologică (de scop) şi cu judecata
normativă.
în psihopatologie tulburările de
gândire sunt tulburări în care este
afectată judecata, ca formă a gândirii
logice. Orice tulburare mintală are
repercusiuni asupra proceselor
operaţional-logice. Pot fi întâlnite
judecăţi corecte din punct de vedere logic
într-un sistem delirant bine structurat şi
sistematizat, ceea ce priveşte raportul
dintre acel proces şi realitate.
Judecată de condamnare = atitudinea
interdictivă a subiectului faţă de o dorinţă
a sa conştientă, interdicţie ce se exercită
din raţiuni morale. Judecata de con-
231
Juvento-psihiatrie = (lat. juventus - ti-
nereţe); (gr. psyche - suflet); (lotreia
-vindecare); ramură a psihiatriei care stu-
diază etiopatogenia dinamică şi evoluţia
tulburărilor psihice ale tânărului, îndrep-
tându-şi demersul terapeutic în vederea
găsirii unor căi de abordare complexă,
care să rezolve complicata gamă de
probleme pe care le impune recuperarea
la această vârstă. înglobând hebepsihia-
tria (psihiatria adolescenţei) şi perioadele
de post adolescenţă şi de adult tânăr,
juventopsihitna se confruntă cu o serie de
exigenţe create, pe de o parte, de mul-
tiplele adaptări pe care subiectul trebuie
să le realizeze elastic la această vârstă -şi
de aici riscul crescut de apariţie al
disfuncţionalităţii, iar pe de altă parte, de
existenţa unui potenţial maxim psihofi-
zic, a cărui diminuare duce la marginali-
zarea subiectului, la intrarea lui într-o
condiţie de sechelar.
Deşi discuţiile pentru delimitarea
cronologică a conceptului de „tinereţe"
sunt departe de a fi încheiate, cele mai
largi limite o situează între 15-35 de ani.
damnare presupune o conştientizare a
dorinţelor periculoase, operaţie ce pre-
supune autostăpânire intenţională, dar
nu excesivă (nu este vorba de severitate
extremă faţă de propria persoană).
Judecata de condamnare păstrează în
permanenţă amprenta refulării şi
aparţine mecanismelor de degajare.
Jung Carl-Gustav (1875-1961) = psi-
hiatru de renume mondial şi medic,
colaborează cu Freud şi P. Janet; face şi
studii etnografice în S.U.A, Kenja,
India, nordul Africii. întemeiază Socie-
tatea Elveţiană de Psihologie Clinică,
devenind profesor de Psihologie medi-
cală la Basel. Jung descrie inconştientul
personal şi colectiv, bazat pe arhetipuri
şi complexe, introducând termenii de
introversie şi extroversie ca atitudine
specifică faţă de lume. Face analiza
viselor, minimalizând rolul transferului,
considerându-le o cale de rezolvare
rapidă a dificultăţilor. Criticii îi
reproşează tendinţa de a transpune
modele mitologice şi culturale abstracte
în analiza individuală, oarecare încli-
naţie spre misticism.
Jurisdicţie = (psihologia juridică); do-
meniu de reglementare a componen-
telor sociale prin raportare la spiritul şi
litera legilor cuprinse în constituţie.
Abaterile de la normele juridice se ac-
ţionează de către puterea de stat şi opi-
nia publică.
Justificare = particularitate a unor ra-
ţionamente orientate către anumite in-
terese personale, năzuinţe sau senti-
mente, ce pot corespunde sau nu unor
valori unanim acceptate.
Datele epidemiologice situează
prevalenta tulburărilor psihice la
populaţia tânără până la 45% (Predescu
şi Nica Udanciu). Din numărul total al
internărilor dintr-un serviciu de
psihiatrie generală, cazurile de
juventopsihiatrie depăşesc de regulă o
treime din total.
Generată de o morbiditate
specifică, importantă prin numărul
mare de psihoze juvenile, patologia
căreia i se adresează juventopsihiatria
poate îmbrăca practic oricare dintre
formele clinice ale nosologiei adultului
(cu excepţia celei de involuţie)
Patologia acestei vârste, deşi este
adesea mai zgomotoasă simptomatolo-
gie, este beneficiara unui prognostic
mai bine cotat, în măsura existenţei
unui potenţial recuperativ biopsihic
situat încă
pe o curbă ascendentă. Frecvenţa mare a
patologiei nevrotice de la această vârstă
se polarizează în jurul eşecului (şcolar,
profesional, sexual) sau se datorează
factorilor de suprasolicitare, inadaptare
sau conduitei de sub sau supraevaluare.
Dintre particularităţile terapeutice
ale juventopsihiatriei, remarcăm că
psihoterapia, în toate formele sale, îşi
găseşte aici terenul cel mai fertil.
Terapiile biologice, aplicate pre-
coce, sunt urmate de rezultate deosebite,
care au scăzut mult răsunetul negativ,
incapacitant al acestor afecţiuni.
K care această comandă este executată de
Kimograf = dispozitiv de înregistrare a
unor reacţii, stări, procese într-o curbă
trasată de un inscriptor pe o bandă de
hârtie ce se deplasează într-un ritm uni-
form. Astăzi există şi variante electro-
magnetice şi electronice.
Kinestezic = analizator care informează
sistemul nervos central asupra poziţiei
spaţiale a corpului, asupra diferitelor sale
segmente, cât şi asupra gradului de con-
tracţie a fiecărui muşchi (în colaborare cu
receptorii vizuali, cutanaţi şi vestibu-
lari). Receptorii analizatorului kinestezic
se mai numesc şi proprioceptori, fiind
localizaţi în muşchi, tendoane, articulaţii,
periost, ligamente articulare. Impulsurile
emanate de proprioceptori sunt conduse
astfel: - pentru sensibilitatea kinestetică -
simţul poziţiei şi al mişcării în spaţiu, de
la corpusculii Golgi Paccini, Ruffini şi
terminaţiile nervoase libere prin
fasciculele spino-bulbare; - pentru
sensibilitatea proprio-ceptivă de control
al mişcării - simţul tonusului muscular,
de la fusurile neuro-musculare, prin
fascicolele spino-cerebeloase. Fascicolele
spino-cerebeloase transmit informaţia
kinestezică spre talamus şi apoi spre cor-
tex, unde este conştinetizată. La nivelul
cortical proiecţia se face în ariile
somestetice I şi II, câmpurile 2, 3 şi 4,
până spre cortexul motor, realizându-se
astfel o arie senzitivă motorie, care pune
în acord efectuarea comenzii motorii
corticale voluntare cu informaţiile sosite
233
Kinetică = (kinetos - mobil); iluzie a
mişcării; interpretare eronată a direcţiei
mişcării (exemplu: acele ceasornicului
Prevenţia şi profilaxia ating aici,
ca şi în pedopsihiatrie, cotele de
maximă amplitudine, orice referire la
sănătatea mintală a colectivităţii fiind
necesar să cuprindă, în primul rând,
acest subgrup populaţional. Deşi „con-
stituie o preocupare relativ recentă a
medicinei" (Angheluţă, Nica Udanciu)
juventopsihiatria a devenit un curent de
interes în sfera psihiatriei.
Juxtapunere = punerea unor elemente
alături unul de altul şi interpretarea lor
fără a întrevedea corelaţiile, interacţiu-
nile şi interdependenţele.
pe căi exteroceptive, privind modul în
muşchii respectivi.
Pe baza informaţiilor pe care
analizatorul kinestezic le transmite de la
nivelul locomotor la nivelul cortical, se
realizează o importantă componentă de
feed-back a servo-mecanismului care
reglează activitatea motorie somatică -
motricitatea. Tulburările analizatorului
kinestezic sunt deci implicate în
tulburările mecanismelor de reglare a
activităţii tonigene şi ale motricitatii
organismului. Afectarea acestui meca-
nism determină hiper, respectiv hipoto-
niile musculare. Capacitatea de a fixa,
recunoaşte şi reproduce o experienţă
motorie se datoreşte memoriei kines-
tezică.
Kinestezie = simţ muscular, modalitate
de recepţie a propriilor mişcări şi pozi-
ţii. Ch. Scherrington (1826) constată că
aproape Vi din constituţia nervilor
musculari sunt senzitivi. Se constată că
discoordonările motorii, parezele şi ata-
xiile sunt cauzate de blocarea căilor
aferente. Receptorii sunt în muşchi şi
tendoane. Proiecţia analizatorului ki-
nestetic este situat în cortex pe suprafaţa
girusului postcentral (parietal ascen-
dent) şi în unele puncte adiacente. Aici,
prin stimulaţii electrice, se identifică
zonele corespunzătoare întregului corp.
S-au distins trei niveluri ale kinesteziei:
a) de înaltă sensibilitate: degete, ante-
braţ, palmă, muşchi bucali, linguali şi
aparatul fonator; b) de sensibilitate me-
die: cotul, genunchiul, bazinul şi fesie-
rii; c) de sensibilitate redusă: pulpa
piciorului şi altele. Propriocepţia soma-
tostezică informează asupra muşchilor
şi posturii, iar propriocepţia kinestezică
informează asupra mişcărilor active prin
feed-back senzorial.
sunt percepute în direcţie contrară;
spiţelele de la bicicletă, la fel); iluzie
optico-chinestezică, având caracter fi-
ziologic sau patologic (Kinetopsică).
Kinetoterapie = sin. kinesiterapie; me-
todă frecvent utilizată, sub diferitele ei
forme, în terapia adjuvantă a bolii psihi-
ce; mişcarea trebuie echilibrată, cu mă-
sură, căci exagerarea ei poate deveni la
fel de dăunătoare ca şi exagerarea repau-
sului absolut. Kinetoterapia poate fi con-
sumată în imitaţii, jocuri, gimnastică ge-
nerală, respiratorie, hidro-kinetoterapie,
sport curativ, dans curativ şi chiar ergo-
terapie.
Kinetoză = tulburări neurovegetative,
cauzate de prezenţa unei mişcări neuni-
forme produse de un mijloc oarecare de
transport: răul de avion, răul de mare,
răul de maşină, etc.
Etiopatogenia: persoana la care
apare se caracterizează printr-o labilitate
neurovegetativă, de multe ori asociată cu
anxietate.
Kinezi - fobie = teamă nejustificată,
morbidă de mişcare şi de acţiune, frec-
ventă în patologia psihiatrică, cu diferite
grade de intensitate. Este specifică ne-
vrozei isterice.
Kinezifobie = sin. agorafobie; tema de
mişcare, de acţiune.
Kinezi metru = dispozitiv ce măsoară
precizia mişcărilor manuale, mai ales
direcţia şi ţinerea.
Kinoglosie = tulburare de limbaj carac-
terizată prin pierderea semnificaţiei
234
cuvintelor. Logopatul vorbeşte prin
grupaje de sunete, în mod automat.
Kreindler Artur (1900 - 1988) = neu-
rolog român, absolventă a facultatea de
medicină din Bucureşti (1926), îşi
completează studiile la Paris, devenind
unul dintre marii protagonişti ai neuro-
logiei româneşti. împreună cu Gh.
Marinescu cercetează problematica
reflexelor condiţionate în psihopedago-
gie şi psihiatrie (1925). în ,J)inamica
proceselor cerebrale" (1976) abordează
problema conştiinţei umane ca fenomen
de relaţie, afirmând că aceasta nu este
numai un fenomen psihologic, ci şi
fiziologic. Subliniază importanţa facto-
rului psihologic în reabilitarea şi reedu-
carea afazicilor (1969). De asemenea,
„Infarctul cerebral şi hemoragiile cere-
brale" (1972), „Structura şi funcţiile
sistemului nervos central" (1976) şi
„Agnozii şi apraxii" (1977).
Kulksar Tiberiu (1945-1987) = psi-
holog român, specializat în psihologia
şcolară şi defectologie. A lucrat la
Universitatea din Cluj-Napoca la cate-
dra de pedagogie-psihologie. Studiază
probleme ale intelectului de limită. II
preocupă adaptarea şi reetalonarea unor
teste ca: proba Santucci, testul L.
Bender - Sanctucci - Raven şi teste
piagetiene. Are studii de psihologie
şcolară, de orientare şcolară şi preo-
rientare profesională.
 L
L psihologie şi psihologia învăţării,
Labializare = adăugare a unei mişcări
suplimentare, de rotunjire a buzelor la
articularea unui sunet.
Labil = tip de personalitate cu următoa-
rele caracteristici principale: • oscilaţii
ale dispoziţiei în funcţie de evenimentele
exterioare, care depăşesc în intensitate
reacţiile emoţionale normale; • oscilaţii
ale dispoziţiilor nedeterminate de eveni-
mente exterioare, motivate intrinsec, care
constau în trecerea de la un pol afectiv la
altul, exprimate printr-un comportament
schimbător, determinat fie de împrejurări
prezente, fie de evocări ale unor
evenimente trecute. Sunt firi ciclo-timice.
Corespondentul acestei personalităţi în
psihiatrie este psihoza maniaco-
depresivă.
Labilitate = instabilitatea punctului cor-
tical motor, în care stimulii aparent
asemănători, nu dau răspunsuri identice.
Labilitate emoţională (afectivă) = tre-
cerea rapidă de la o stare afectivă la alta.
Aceste modificări pot apare în absenţa
oricărei contextualităţi. Apare la perso-
nalităţi dizarmonice; apare la cele mai
mici incitaţii ale mediului, apare în
hipertiroidie; modificarea dispoziţiei este
rapidă, incoercibilă, nemotivată.
Labiodental = sunet la a cărui articulare
participă buzele şi dinţii. (Ex. f, v
-constrictive - surdă şi sonoră ).
235
medicinii un caracter social mai accen-
tuat, dar şi terapeutic.
Atât pe plan mondial, cât şi naţio-
nal, cam 95% din acţiunile medicale sunt
rezolvate ambulatoriu şi doar 5% de
spitale. Astfel, ele sunt un rezervor de
unde spitalul primeşte cazuri, dar şi se-
diul de recuperare şi inserţie socială.
Deservind teritorii clar definite, L.S.M.
cunosc o serie de probleme cum ar fi:
factori de risc, micro-climatul socio-
familial, structura etnică, structura mor-
bidităţii, asigurând o asistenţă medicală,
care oferă maximum de răspunsuri unor
serii de probleme date.
Labirint = tehnică de cercetare în zoo-
constând dintr-o construcţie de canale şi
căi labirintice sau numai din desenul
corespunzător. Parcurgerea drumului de
la intrare la ieşirea unică este îngreunată
mult din cauza multiplelor „răscruci",
căi înfundate, variante derutante. Se
urmăreşte timpul de execuţie, greşelile,
tactica adaptării, etc.
Labirint al dezvoltării individuale =
expresie ce desemnează caracterul unic
şi complex al dezvoltării individuale (P.
Popescu - Neveanu), determinat de
factorii consideraţi preponderent alea-
tori: împrejurări, experienţe practice şi
spirituale, influenţe educative, etc, toate
conducând la dezvoltarea psihică şi de
personalitate. Individul este pus în faţa
unor alegeri succesive, mai mult sau
mai puţin limitate, în funcţie de scopul
apropiat sau de perspectivă, iar
personalitatea lui ar putea fi o rezultantă
a acestor alegeri.
Labirint raţional = probă experimen-
tală (Peterson), vizând învăţarea (prin
încercare şi eroare), precum şi înţele-
gerea situaţiei (codare, decodare). Su-
biectul trebuie să găsească litera cores-
punzătoare pentru ca cuvântul să expri-
me o realitate (o denumire inteligibilă).
Laborator de sănătate mintală
(L.S.M.) = (lat. Jaborare" - a muncii).
Unitate modernă de asistenţă medicală,
de tip ambulator, cu scop profilactic şi
recuperator; este mai aproape de locul
de muncă, de viaţă, a pacientului, având
posibilitatea de a urmări în timp
afecţiunile psihice, atât în scopul recu-
perării sau reorientării şcolare şi profe-
sionale, cât şi al supravegherii cazului.
Relaţia boală - medic - bolnav conferă
Laborios = harnic, muncitor; care nece-
sită multă muncă, osteneală.
Lacrimal = referitor la lacrimi; glandă
lacrimală, care secretă lacrimi şi canal
lacrimal prin care se scurg lacrimile în
gât.
Lacrimogen = care provoacă plânsul şi
care face să curgă lacrimi.
Lactee = (lat. lac - lapte); calea lactee;
îngrămădire de stele care apar pe cer în
forma unei benzi alburii; calea laptelui,
drumul robilor.
Lactovegetarian = regim alimentar
compus din lapte, legume şi fructe, fără
carne.
Lacună - Lacunar = ceea ce caracteri-
zează absenţa unui element din sistem;
existenţa uneia sau mai multor breşe;
discontinuitate, imperfecţiune; limbajul,
memoria pot fi astfel când le lipsesc une-
le cuvinte, fapte, când amnezia intervine
pe intervale de timp. Condiţia esenţială
este însă posibilitatea perceperii ansam-
blului în ciuda prezenţei lacunei sau a
sau după care reflexele condiţionate
însuşite de părinţi facilitează dobândirea
lor de către urmaşi, sunt variante ale
lamarckismului şi sunt preluate de către
antropologi, sociologi, psihopedagogi,
psihologi, psihiatri, evoluţionişti. Şi teza
după care fondul ereditar al omenirii
progresează prin măsuri educative este de
asemenea o teză a lamarckismului.
Lambdacism = numele literei greceşti X
(1); tulburare fonetică a expresiei verba-
le, constând în imposibilitatea pronunţării
sunetului „L", cu sau fără semnificaţie
patologică. (Vezi Anexa B - Fig. 13.)
Lamentabil = vrednic de milă; de plâns;
prost, mizerabil.
Lancasterian = mod de a preda materiile
de studiu cu ajutorul elevilor mai
avansaţi, folosiţi ca monitori în clasele
mai mici.
Langdon - Down = boală descrisă de L.
lacunelor. Determinatul este utilizat în
legătură cu limbajul, memoria, gândi-
rea. Gândirea lacunară sau imaginile
lacunare (evidenţiate prin bateriile de
inteligenţă WISC; MAISC) figurile
lacunare, constituie elemente utile în
testarea integrării perceptive.
Laiaţiune = (gr. lalein - a vorbi); faza
prelingvistică constând în emisii vocale
fără semnificaţia intenţională. Apare în
jurul vârstei de 3 luni, după faza de
gângurit, şi conduce spre faza de verbi-
aj. Reprezintă exerciţiul funcţional al
organelor fonatoare, activitatea de joc;
expresia unei contagiuni emoţionale, un
mesaj afectiv, marcând satisfacţia.
Laliofobie = (lali - vorbire; gr. probos -
frică); teama patologică de a vorbi,
justificată oarecum la persoanele care
prezintă balbism, sigmatism, dizartrie,
elemente afazoide; capătă caracter net
patologic la persoanele dizarmonice,
grevate de timiditate, complexe de
inferioritate, la care actul vorbirii are
semnificaţia unui act de mare curaj. Este
întâlnită în nevroza obsesivo-fobică,
isterie, etc.
Laloparie = (sin. logopatie); orice for-
mă de tulburare de vorbire şi limbaj,
fiind un vag indiciu asupra diagnosti-
cării subiecţilor.
Lamarckism = doctrină evoluţionistă
(Lamark 1908), care admite ereditatea
caracterelor dobândite în cursul vieţii de
către genitori. Lamarckismul este
abandonat de biologia modernă, dar
există sub forme mascate; a căzut în
disuitudine odată cu apariţia darvinis-
mului (1859) şi a cercetărilor moderne
de genetică. Teza după care mediul este
atotputernic faţă de zestrea ereditară,
Down (1866); formă particulară de oli-
gofrenie; distrofie pseudo-mongoloidă)
caracterizată prin triada: • dismorfie
particulară, • întârziere psihică şi •
aberaţie cromozomială (trisomia 21).
Printre cauzele încriminate: vârsta
înaintată a mamei, rolul factorilor
endocrini, ginecologici, numărul mare
de avorturi. Morfologia copiilor cu
maladia Langdon Down:
microbrohicefalie, hipertelorism cu
hipo-genezie orbitală, pupile excentrice,
fante palpebrale mongoliene, epicantus,
strabism, nas turtit, gură cu fisuri
comisura-le, limba geografică
(scrotată), macro-glosie, boltă palatină
ogivală, hipertrofie gingivalâ,
implantaţii vicioase ale dinţilor, gât
scurt şi gros, urechi malformate, torace
evazat, abdomen hipoton, hernie
ombilicală, stern înfundat, mâini mici,
degete scurte, late, clinodactilia auricu-
larului, plică simiană palmară (linia
Crookshank în 70% din cazuri) picioare
scurte şi plate, piele uscată şi flască,
hiperlaxitate ligamentară, organe genitale
subdezvoltate, cardiopatii congenitale,
anomalii osoase, digestive.
Dezvoltarea psihomotorie întâr-
ziată, (Q.I. sub 50%) este trăsătura cli-
nică cea mai importantă a sindromului.
Comportamentul este ori apatic, ori
marcat de iritabilitate, impulsivitate,
agresivitate. Are un cromozom în plus.
Diagnosticul diferenţial se pune faţă de
mixedemul şi hipertelorismul congenital
şi faţă de encefalopatiile cu aspect
mongoloid, întârzierile mintale grave
(idioţia şi imbecilitatea) utilizându-se
criteriile citogenetice. Au rezistenţă
scăzută la infecţii şi fac dese bronho-
pneumonii şi septicimii.
Profilaxia sindromului constă în
„eugenie pozitivă", sfat şi consult ge-
237
vânt sau a cuvintelor într-o frază. Se
consideră că aceste erori de limbaj
(Freud) ar avea la bază un mecanism
analog mecanismului uitării, ele produ-
cându-se datorită „presiunii" acelor ele-
mente care nu se află prezente în conşti-
inţa subiectului, pe care el nu intenţio-
nează să la enunţe, dar apar în conştiinţă
spontan, ulterior deblocării de acea „pre-
siune". Din punct de vedre lingvistic lap-
susul s-ar datora influenţelor perturbato-
are pe care sunetele şi cuvintele le exer-
cită unele asupra altora, influenţe intrin-
seci vorbirii. Din punct de vedere psiha-
nalitic, nu ar fi provocat de un element
intrinsec discursului, ci de un element
afectiv, aparţinând subiectului care-1 sus-
ţine, deci exterior cuvântului şi propriu
persoanei. Lapsusul, ca perturbare a
vorbirii, presupune imixiunea inconşti-
entului în conştient; este deci o perturbare
a verbalizării unor conţinuturi psihice
latente, pe care subiectul nu poate să le
verbalizeze şi care exercită o anumită
presiune. Ele intervin perturbator, apărând
în frază în virtutea bunei asociaţii sau
asemănări cu un element al frazei rostite.
Lapsusul apare pe un fond de relaxare a
atenţiei şi a cenzurilor care favorizează
derularea asociaţiilor libere, provocate de
o amintire care îl incită. Lapsusul nu
trebuie confundat cu tulburările de limbaj
din sindroamele psihoorga-nice.
Laringal = (sunete) care se articulează în
laringe.
Laringe = organ situat în partea superi-
oară a traheii unde se află coardele voca-
le, în dinamica actului fono-articulator,
laringele are un rol deosebit de important
şi distinct de celelalte elemente ale actului
vorbirii.
238
netic, cât şi adaptarea unor măsuri igie-
nice şi antiinfecţioase, mijloace educa-
tive, care reprezintă singurele posibili-
tăţi terapeutice.
Languros = galeş, sentimental.
Laparatomie = operaţie chirurgicală
(tăietură) care constă în deschiderea
peretelui abdominal.
Lapidar = stil concis, scurt (ca stilul
unei inscripţii).
Lapsus = neputinţa momentană de a-şi
aminti ceva; alunecare în greşeală;
eroare sau inadvertenţă comisă de o
persoană, orală sau scrisă. în această
categorie intră: inversarea ordinii cu-
vintelor într-o expresie, inversări, con-
taminări, substituţii, deformări prin de-
plasări ale silabelor, sunetelor unui cu-
Ca organ vibrator are o dezvolta-
re proprie la om ce nu se găseşte la ani-
male. Dimensiunile lui variază în ra-
port cu vârsta, cu sexul şi sunt inde-
pendente de talia persoanei. La vârsta
pubertăţii se produc modificări dimen-
sionale în toate diametrele laringelui,
mai mult la băieţi, mai puţin la fete,
corzile vocale fiind mai scurte la femei
(voci înalte).
La noul născut volumul laringelui
este V3 din cel al femeii adulte, se
dezvoltă până la 3 ani, apoi se modifică
până la 12 ani. Laringele este compus
din mai multe inele cartilaginoase, reu-
nite prin muşchi: cartilajul cricoid, tiro-
id, cartilajele caniculare Santorini şi
Wrisberg, două cartilaje artenoide şi
epiglota. Aceste cartilaje unite prin
articulaţii şi membrane (cricotiroidiană
şi tirohioidiană) asigură stabilitatea
funcţională. Sus, ele se articulează cu
osul hioid, iar jos, două coarne se
articulează cu cartilajul cricoid. Acestea
se înserează unul de altul prin liga-
mente, iar pe ele se înserează o serie de
muşchi cu rol foarte important. Iată
care sunt aceştia, cât şi rolul lor în
funcţionalitatea laringelui: a) muşchiul
crico-tiroidian, care se fixează pe
cricoid şi tiroid, ridică şi dă tensiunea
corzilor vocale (muşchi tensor);
b) muşchii crico-aritenoidieni, cel pos-
terior este dilatatorul glotei, trage epi-
glota înapoi şi în jos, închide intrarea în
laringe a diverselor alimente în timpul
deglutiţiei; se găsesc pe marginea supe-
rioară şi laterală a cartilajului cricoid;
c) muşchiul interaritenoidian, se fixea-
ză pe apofiza dorsală a cartilajului ari-
tenoid şi pe faţa posterioară a cricoi-
dului. Este numit şi muşchiul coardei
vocale şi contribuie la dilatarea spa-
ţiului dintre corzile vocale. Este muşchi
abductor. d) Muşchii tiro-aritenoidieni
interiori, cu funcţie importantă în emi-
siunea vocală, sunt şi exteriori. Partea
interioară intră în alcătuirea corzilor vo-
cale inferioare, singurele de luat în seamă
pentru fonaţie. e) Cartilajul fibros,
epiglota, al cărui rol l-am indicat. Se
poate deci preciza că musculatura intrin-
secă a laringelui este constituită din patru
muşchi perechi şi unul impar, cu ajutorul
cărora contribuie la fonaţie şi respiraţie.
Enervaţia laringelui se datorează nervilor
simpatici şi celor două ramuri ale
nervului vag (a zecea pereche), nervi
micşti, formaţi din fibre senzitive şi
motorii, care controlează activitatea
muşchilor faringelui, laringelui, plămâ-
nilor şi a inimii, etc. Se disting două părţi
ale laringelui: cea superioară şi cea
inferioară.
Cercetătorii arată că secţionarea
laringelui inferior produce paralizarea
aparatului fonator, iar a celui superior ar
duce numai la o schimbare a vocii. Apa-
ratul fonator este subordonat scoarţei
cerebrale. Cu privire la vasomorticitatea
laringelui, Remark şi Luscha arată că ea
este realizată de prezenţa în pereţii
arteriali a centrilor vasomotori.
La om, vasomotricitatea laringelui
are un grad de perfecţionare ce nu există
la animale. Muşchiul său vocal, organ cu
un înalt grad de diferenţiere şi cu un
randament funcţional considerabil, are
nevoie de o reglare circulatorie perfectă.
Intervenţia muşchiului cordal im-
presionează prin bogăţia aparatului ner-
vos de recepţie. Structura foarte fină a
terminaţiilor nervoase motrice se explică
prin necesitatea de adaptare a corzilor
vocale la vibraţiile continue ale limbaju-
lui uman.
Terminaţiile nervoase nu pătrund
în muşchi, ci se întind la suprafaţă, fiind
lipsite de teaca meilinică şi de cea
schavaniană, şi vin în contact direct cu
239
temui nervos central, porţiunea frontală
pe aria corticală (a 6" Bordmann).
Prin vibrarea lor, cele două corzi
produc sunete. Au forma buzelor care se
apropie şi se depărtează una de alta. Ca-
petele din faţă sunt fixate pe colţul
cartilajului tiroid, de unde se îndreaptă
înapoi şi se fixează cu celelalte capete ale
epiglotei. în respiraţia liniştită, con-
strucţiunea vocală se închide; în şoaptă,
corzile se închid parţial, influenţate de
partea superioară unde a fost provocată o
construcţie vocală. Frecvenţa vocalei la
începutul şi la sfârşitul emisi-unii este
joasă. (Vezi Anexa A - Fig. 19, 20,21)
Laringită = inflamare a mucoasei larin-
gelui.
Laringian = ce ţine de laringe; al larin-
gelui.
Laringofon = microfon care se aplică pe
gât în dreptul laringelui, folosit de obicei
sarcoplasama. Membrana sarcoplasmei
este locul de activitate a acetilcolino-
sterazei de la nivelul joncţiunii neuro-
musculare. J. Piquet a studiat în special
părţile motrice ale aparatului muscular
al corzilor vocale pe probe prevalate în
urma laringectomiei totale, constatând
că intervenţia motrică are o dispoziţie în
formă de dinţi de pieptene şi că în
muşchiul vocal se găsesc fibre muscu-
lare care posedă 2, 3 sau chiar 4 plăci
motrice.
Tripla funcţiune a muşchiului
corzii vocale: fonatorie, respiratorie şi
sfincteriană, explică numărul mare de
plăci motrice. în concluzie, nervul
recurent, responsabil de corzile vocale,
se întinde în evantai în muşchiul cordal,
unde se ramifică şi dă bogăţia de
elemente nervoase, de o mare
diversitate în intervenţiile lor. în ceea ce
priveşte teoria neurocronaxică (cronos -
timp; axie - valoare) a formării
sunetului primar la nivelul laringelui,
Krmpotik a măsurat lungimea şi calibrul
fibrelor nervoase în cei doi nervi
recurenţi şi a constatat reducerea lor în
recurentul drept, faţă de cel stâng.
Viteza de conductibilitate este cu atât
mai rapidă cu cât calibrul fibrei
nervoase mielinice este mai mare.
Recurentul stâng, deşi este mai lung în
traiectul său, este mai gros ca cel drept.
Dacă am face o secţiune transversală
prin laringe, am observa că aceasta se
prezintă ca un tub gâtuit la mijloc. In
porţiunea unde este gâtuit sunt 4 pliuri
formate dintr-o cută a mucoasei, o lamă
elastică şi un fascicol din muşchi
tiroaritenoizi. Acestea sunt cele 4 corzi
vocale, două superioare şi două inferi-
oare. Cele inferioare, care produc fona-
ţia, sunt puse în vibraţie de nervul recu-
rent, nervul motor al laringelui. Activi-
tatea corzilor vocale este dirijată de sis-
în telefonia prin radio din tanc sau din
avion.
Laringolog = medic specialist în
laringologie.
Laringologie = ramură a medicinii care
studiază laringele şi bolile lui.
Laringoscop = instrument format
dintr-o oglindă cu coada lungă, cu
ajutorul căruia se examinează laringele.
Laringoscopie = examinare a
laringelui cu ajutorul laringoscopului.
Laringospasm = sin. spasm glotic,
spasm laringian. Construcţie tehnică a
muşchilor constructori ai laringelui,
determinată de mai multe cauze: -
reflex (iritaţia nervului laringian
superior şi a
nervului vag); - sechele encefalitice,
centrale, epilepsie, tetanos; -funcţionale:
isteria, nevroza. Clinic, realizează un
tablou dramatic: tuse cu aspect convulsiv,
dispnee, disfonie, cianoză, exo-ftalmie,
agitaţie. Uneori, din cauza intensităţii
spasmului, este necesară tra-heotomia, ca
singură soluţie terapeutică.
Lateralitate = predominanţa funcţională
a unei părţi a corpului uman asupra
alteia, tradusă prin utilizarea preferenţială
a unui ochi, mâini, picior, pentru a
îndeplini o acţiune ce necesită precizie
deosebită. Astfel, la dreptaci sau stângaci
există o lateralitate manuală, a ochilor, a
audiţiei, nefiind vorba de o lateralitate a
unui hemicorp în ansamblu. Anatomic nu
există nici o diferenţă între dreptaci şi
stângaci.
Ipotezele care încearcă explicaţia
acestui fenomen încriminează calitatea
240
mişcări de o parte şi de alta, dreapta (D)
şi stânga (S). Raportul --------- este 1 la
persoanele ambidextre, pozitiv la drep-
taci şi negativ la stângaci. Având în ve-
dere că performanţele realizate cu partea
nedominantă nu ating niciodată valoarea
performanţelor realizate cu partea domi-
nantă, iar încercarea de a contraria reali-
tatea poate avea consecinţe psihice dura-
bile, majoritatea specialiştilor sunt împo-
triva contrarierii lateralităţii. Persoanele
care nu au o lateralitate bine definită pre-
zintă o greutate de coordonare a mişcări-
lor, de organizare temporar-spaţială a
activităţilor, îşi însuşesc greu limbajul
scris sau vorbit. în comunicare, laterali-
tatea se exprimă prin raportul stabilit
între cantitatea mesajelor emise şi canti-
tatea mesajelor recepţionate, pentru fie-
care participant la schimbul informaţio-
nal. Există şi lateralitate încrucişată
(mâna stângă, piciorul, ochiul drept).
Leader = (engl.) lider, conducător, şef,
persoană care dirijează şi coordonează
activitatea unui grup, având rol central în
adaptarea deciziilor. Psihologia socială
studiază structura personalităţii diverselor
tipuri de lideri şi influenţa lor asupra
grupului. Ceea ce interesează este inte-
racţiunea dintre lideri şi grup şi modul
cum aceasta se realizează. Pentru rolul de
lideri se potrivesc anumite tipuri de
personalitate. Sunt lideri formali, institu-
ţionalizaţi, cunoscuţi după numele func-
ţiei ce o îndeplinesc; sunt şi lideri infor-
mali, care îndeplinesc funcţia de condu-
cere, acţionând în sens pozitiv sau nega-
tiv. Este de dorit ca liderul formal să se
bucure de prerogativele liderului in-
formai.
Leal = credincios cuvântului dat: sincer,
cinstit.
241
mai bună a circulaţiei în emisfera
stângă, sau valorizarea educaţională a
părţii drepte a corpului. în realitate este
greu de stabilit ponderea factorilor fizi-
ologici şi cea a factorilor socioeduca-
ţionali, în folosirea preferenţială a unui
organ. Cert este că la dreptaci funcţiile
limbajului sunt predominant localizate
în emisfera stângă şi funcţiile schemei
corporale în emisfera dreaptă. Pentru o
funcţie dată există dominanţa unei
emisfere.
Contrarierea lateralităţii poate
avea consecinţe psihice privind perfor-
manţele realizate. Copii stângaci au
dificultăţi de a scrie cu dreapta, dar se
poate ajunge la un echilibru al funcţio-
nalităţii celor două mâini - ambidextrie
- echilibru format în cursul proceselor
educaţionale.
în 1949, Diltreth, a propus un in-
ice de lateralitate fondat pe numărul de
Lealitate = sinceritate, cinste, fran-
cheţe.
Leber = (atrofie optică ereditară); de-
generescentă tapeto-retiniană; diminu-
area vederii, interesând sexul masculin.
Lectură = activitate umană constând în
descifrarea şi înţelegerea unui test, prin
semnificaţia semnelor convenţionale
grafice, care alcătuiesc limbajul scris,
prin deplasarea privirii de-a lungul şi-
rurilor de semne grafice, prin formarea
deprinderii de a cuprinde câmpul de
citire de un cuvânt, o sintagmă, etc.
Această deprindere se formează în
şcoală prin metode analitico-sintetice
sau de tip global-sintetic, reclamând un
anumit nivel mintal minimal, corespun-
zător normalului de şase ani şi un anu-
mit grad de stabilitate psihocomporta-
mentală, cât şi o bună orientare tem-
poro-spaţială. Efectele lecturii sunt be-
nefice prin lărgirea sferei comunicării şi
socializării copilului, determinate până
atunci doar de limbajul oral.
După însuşirea lexiei se poate
lărgi orizontul de cultură prin satisface-
rea intereselor de cunoaştere, cât şi o
deconectare şi desăvârşire a personali-
tăţii, între lectură, scriere şi nivelul de
dezvoltare a limbajului există o strânsă
corelaţie, mai ales când lectura se face
cu glas tare (limbaj oral) sau în gând
(limbaj interior). Sub aspect psihopeda-
gogie şi psihomedical, interesează
ritmul şi corectitudinea lecturii, cât şi
modul în care conţinutul informaţional
a fost fidel stocat pentru a fi utilizat
ulterior. Eventualele modificări patolo-
gice prin perturbarea mecanismelor ci-
tirii şi a simbolurilor grafice, încrimi-
nează factori lezionali cerebrali, afec-
ţiuni optico-vizuale, tulburări psihoa-
fective (stres, timiditate), dezorganiza-
rea orientării spaţiale, etc. Tulburările
dislexice adesea sunt însoţite de
disgra-fie şi disortografie, dar pot
exista şi independent. Depistarea lor
precoce este o condiţie fundamentală a
eficacităţii terapiei recuperatorie.
Lectură a gândurilor = tulburare a
gândirii şi a limbajului interior, cu
caracter automat, care face parte din
sindromul de automatism mintal sub
formă ideo-verbală. Se manifestă prin
enunţarea şi comentarea spontană şi
repetată a propriilor gânduri, fie în
timpul, fie după formularea lor.
Lecţie = fonflâ de bază a organizării,
munci didactice, prin care se transmit
elevilor anumite cunoştinţe într-o uni-
tate de timp; • învăţătura morală: învă-
ţătură trasă în urma unei întâmplări; •
dojana, mustrare, din care se trage o
învăţătură.
Legal = conform unei legi; conform
cu legea; bazat pe o lege.
Legalitate = conformitate cu legile:
respectarea strictă a lor, ordinea legală
care asigură viaţa şi activitatea unei
societăţi.
Legat = dispoziţie testamentară prin
care se lasă un bun, o obligaţie cuiva.
Legatar = beneficiar al unui legat; 1.
universal - cel căruia cineva îi lasă
prin testament întreaga sa avere.
Legaţie = misiune diplomatică perma-
nentă într-un stat străin, condusă de un
ministru plenipotenţiar; localul
studiului acestei misiuni.
mentoasă) ameliorează acest comporta-
ment. Relaţia medic-pacient se poate face
fructuos din punct de vedre comu-
nicaţional în genere, când medicul face
dovada înţelegerii bolii şi a bolnavului
(empatia, comprehensiune situaţională),
câştigând încrederea lui prin informarea
şi comportamentul protector-terapeutic
(care câştigă încrederea şi înlătură deza-
măgirea).
Lege = sub raport ontologic, legea
reprezintă cea mai complexă ipoteză a
conexiunii universale şi se referă la orice
tip de raport sau interacţiune intra sau
intersistemică privind caracterul esenţial,
necesar, general, relativ stabil şi repeta-
L
Legătură = înlănţuire; relaţia
materială sau funcţională stabilită
între obiecte, fenomene, persoane,
colectivităţi.
Termen general, utilizat în diferite
contexte semantice: • în filosofie - le-
gătură universală, sinonim cu
„conexiune" sau „interdependenţă"
universală; totalitatea legăturilor şi
raporturilor dintre obiectele şi
fenomenele aparţinând naturii,
societăţii şi gândirii; • în fizică şi
chimie - legătură atomică moleculară;
• în cibernetică - o formă particulară
de legătură în cadrul sistemelor cu
autoreglare: legătura inversă (feed-
back) ; • în concepţia pavlovistă-
fizio-logică - legătura nervoasă
temporară, realizată între două sau
mai multe focare de excitaţie
corticală, care sunt activate în rânduri
repetate în acelaşi moment; odată
legătura constituită, stimularea unei
zone determină şi stimularea altora de
care este legată funcţional. Legătura
are un caracter temporal, deoarece se
stinge, dispare după o perioadă în
care n-a mai fost asociată, ci
neutralizată. Acesta este mecanismul
ce constituie baza nervoasă a
reflexului condiţionat; • în psihologie
- pentru legătura interpersonală se
preferă termenul de „relaţie" sau „co-
municare"; în cadrul complexităţii
mesajului ideo-verbal, transmis de la
emiţător la receptor, legătura capătă o
notă distinctă, specifică; • relaţia
medic-pacient face parte din
psihologia comportamentului
interpersonal; relaţiile medic-pacient
pot fi fructuoase din punct de vedere
social (cooperantă, competitivă,
dependentă, de afiliaţie, de
dominanţă, de agresiune, de autosti-
mă şi ego-identitate), acceptând
imaginea pe care o au alţii despre
sine. Diferitele tipuri de psihopatii
(nevroze, psihoze) le afectează în
mod specific, iar terapeutica (psihică,
fizică, medica-
242
bil; are caracter obiectiv şi intervine în
toate domeniile realităţii, inclusiv în psi-
hicul şi conduita umană. Legile sunt
considerate drept principii de ordonare
raţională a datului empiric, instituite de
conştiinţa umană drept criterii imanente.
După lărgirea sferei lor de acţiune,
legile se clasifică în: • legi specifice,
proprii unei categorii determinate de
procese şi fenomene; • legi generale,
care acţionează la nivelul unui întreg
domeniu sau regn ontologic; • legi
universale, care acţionează în toate
domeniile existenţei; • legi dinamice,
cazual-mecanice (legile mecanicii
cereşti - Galileu); • legi statice, în
sistemele complexe cu autoreglare (legile
microprocesoarelor în fizică, legile
demografice în viaţa socială, etc).
în gnoseologie şi în logica tradi-
ţională, clasică, legile fundamentale ale
gândirii sunt considerate principii cu va-
loare axiomatică (identităţii, non-contra-
dicţiei, terţului exclus, a raţiunii sufici-
ente, etc).
în etică, o cerinţă morală obligato-
rie, necondiţionată, cu valoare universală,
constituie reperul axial la care se
243
sale, un organism constituie o unitate
funcţională, căci capacităţile sale de
reacţie sunt o ajustare la trebuinţele sale;
• legea celui mai mic efort: orice
organism tinde spre satisfacere trebuinţei
urmând linia celei mai mici rezistenţe; •
legea substituirii: când un scop nu poate
fi atins printr-un anume comportament, o
altă tehnică i se substituie vizând acelaşi
scop.
Legendar = extraordinar; fabulos; fai-
mos; de basm.
Legendă = povestire cu caracter fantas-
tic, miraculos, transmisă în special pe
cale orală, bazată pe un fond istoric, pe o
închipuire mitică; inscripţie pe o mone-
dă; explicaţie dată semnelor convenţio-
nale de pe un plan, hartă; text care se
găseşte sub o gravură, sub o schemă.
Leghe = veche măsură pentru distanţă,
folosită în Apusul Europei, variind între
raportează întreaga diversitate de valori,
norme şi judecăţi morale ce alcătuiesc
universul etic al unui context istoric
determinat.
Pe plan juridic, legea este o re-
gulă de comportament cu caracter im-
perativ, obligatoriu, instituită de către o
autoritate normativă, şi a cărei încălcare
se pedepseşte cu anumite sancţiuni,
corespunzător actelor de nesupunere.
Legile psihologiei funcţionale au
fost enunţate de Eduard Claparede în
1931: • legea trebuinţei (orice trebuinţă
tinde să provoace reacţii proprii pentru
a o satisface); • legea extensiunii vieţii
mintale, care este proporţională cu dis-
tanţa existentă între trebuinţe şi mijloa-
cele de a le satisface; • legea conştienti-
zării: persoana devine conştientă de un
proces, o relaţie, un obiect, etc, cu atât
mai târziu cu cât conduita sa a implicat
mai îndelungat folosirea inconştientă a
acelui proces, relaţie, obiect; • legea
anticipaţiei: orice trebuinţă, care prin
natura ei riscă să nu poată fi satisfăcută
imediat, apare ca anticipaţie; • legea in-
teresului: orice conduită este generată
de un interes; • legea interesului mo-
mentan: în fiecare moment un organism
acţionează urmând linia interesului său
major; • legi de reproducere a
asemănătorului: orice trebuinţă tinde să
repete conduita prin care a fost satisfă-
cută, într-o împrejurare similară; • legea
tatonării: când situaţia este nouă, încât
repetiţia asemănătorului nu este
eficientă, trebuinţa declanşează reacţii
de căutare, de încercări, de tatonări
(legea încercărilor şi a erorilor); • legea
compensaţiei: când echilibrul tulburat
nu mai poate fi restabilit printr-o reacţie
adecvată, el este compensat printr-o
reacţie antagonistă faţă de deviaţia
suscitată; • legea autonomiei funcţio-
nale: în fiecare moment al dezvoltării
3000 şi 7500 m.
Legifera = a face o lege sau a stabili
ceva prin lege.
Legislativ = organ care elaborează şi
adoptă legile.
Legislator = legiuitor, cel care
stabileşte regulile unei arte, a unui
curent artistic, literar, etc.
Legislatură = durata mandatului unui
organ legislativ.
Legislaţie = totalitatea legilor dintr-un
stat sau dintr-un domeniu juridic.
Legist = medic specialist în medicină
legală.
Legitate = caracterul obligatoriu de lege
al unor fenomene.
Legitim = (legitimă apărare); situaţie în
care se comite un act de apărare
împotriva unei agresiuni imediate şi
injuste.
Legitima = stabilirea identităţii cuiva pe
baza unui document legal; a justifica; a
motiva; a fi recunoscut unui copil
legitim.
Lesch-Nyhan = Gută Infantilă; boală
ereditară cu transmitere recesivă, legată
de cromozomul X, identificată de Lesch
şi Nyhan în 1964. Este un sindrom
neurologic care provoacă perturbarea
metabolismul purinelor şi hiperu-ricemie
consecutivă. Se manifestă prin
hiperchinezie, mişcări coreoatetozice şi
spasticitate, asimbolie la durere, cu
244
L
de menţinere a stării de veghe de către
substanţa reticulată.
Leucemie = nume generic dat bolilor
producătoare de leucocite, caracterizate
prin înmulţirea anormală a leucocitelor;
(leukos = alb; haima = sânge).
Leuco = element de compunere care
introduce referirea la culoarea albă.
Leucocită = globulă albă.
Leucocitoză = creşterea numărului de
leucocite în sânge, în procesul de apărare
a organismului împotriva infecţiilor.
Leucodermie = decolorarea pielii dato-
rită pigmenţilor normali.
Leucom = boală de ochi manifestată prin
formarea unor pete albe pe cornee;
albeaţă.
Leuconevraxită = scleroză multiplă; di-
seminată; în plăci; boală cu frecvenţă
crescută în zonele temperate.
Leucopenie = boală caracterizată prin
scăderea anormală a leucocitelor din
sânge.
Lexic = vocabular; totalitatea cuvintelor
unei limbi.
Lexicograf = specialist în lexicografic
Lexicografic = ştiinţa şi practica întoc-
mirii dicţionarelor.
Lexicolog = specialist în lexicologie.
Lexicon = dicţionar, enciclopedie.
simptome psihice grave: întârziere
mintală, comportament hetero şi autoa-
gresiv şi semne de afectare somatică
(gută, litează renală). Deosebit de dra-
matică este tendinţa subiecţilor de a-şi
mânca falangele, buzele, limba, etc.
Cercetătorii au facilitat posibilitatea
diagnosticului prenatal al acestor mala-
dii. După unii autori, tratamentul cu
Alopurinol dă unele rezultate pozitive.
Letargie = • stare patologică constând
în somn profund, provocat prin sugestie
hipnotică sau narcoză medicamentoasă;
• uitare de sine, inerţie şi anestezie
musculară, reducere la maximum a
activităţii vegetative; • rezultă dintr-un
joc sau maladie. Dă aspectul unei
„morţi aparente", este caracteristică în
encefalita letargică, în traumatisme cra-
niene, intoxicaţii, circumstanţe în care
se produce o afectare gravă a funcţiilor
Leza = a răni, a vătăma, a jigni pe
cineva.
Leziune = rănire, compresie, vătămare;
orice tip de modificare patologică la
nivelul unui/unor ţesuturi, determinând
schimbarea parametrilor anatomici, /
histologici şi funcţionali ai acestui/
acestora. Există leziuni externe, provo
cate de factori duri (flăcări, ageilţi
infecţioşi), care sunt vizibile, şi lezi/mi
interne, cauzate de penetrarea în organe
a unor microorganisme sau substanţe
toxice. /
Prin extensie, tulburările psihice
având un suport organic (lezional) for
mează sindromul psihoorgaiiic acut/
cronic care îmbracă aspecte clinice
particulare în funcţie de tipul leziunii.
Pot fi leziuni ale sistemului nervos
central, ceea ce în bolile/psihice în
seamnă a adopta o poziţie reducţio-
nistă, neuroanatomia şi rieurofiziologia
aprofundând aspectele / structurale şi
funcţionale ale sistemului nervos cen
tral şi vegetativ. în traumatisme şi în
infecţii, deficitele psihice sunt mai
extinse. j
Leziunea vasculară fiind mai
difuză, determină şi deficite lateraliza-
te, care prezintă un caracter polimorf,
imprecis (cele precise pledează pentru
tumoră).
Leziunile tumorale intraparen-
chimatoase, produc deficite psihologice
mai importante decât cele extraparen-
chimatoase (Arseni Constantinescu
-Maretsis, 1977).
Liber = independent; nesupus unei res-
tricţii; neocupat; degajat, natural.
Liber arbitru = noţiune filozofică şi
etică care implică o presupusă libertate
absolută a fiinţei exprimată prin posibi-
245
litatea oricărei alegeri; o independenţă
totală faţă de necesitatea şi cauzabili-
tatea obiectivă.
Este un concept subiectivist, opus
înţelegerii ştiinţifice a libertăţii, ce se
yune în raport cu necesitatea. Dat fiind ca
singularitatea existenţială a omului se
afytă a fi spiritul, atributul libertăţii se
restrânge la putinţa de înţelegere prin
contept a necesităţii în acţiune. Eul ră-
mân* dominant de o legitate implacabilă,
dar eue liber, întrucât îşi face, prin gân-
dire, din această legitate o normă interi-
oară, m acest fel, adâncirea libertăţii
devine exclusiv o chestiune de aprofun-
dare a cunoaşterii, concepţia opusă de-
terminismului care neagă existenţa legilor
obiective.
Libertatea V posibilitatea de acţiune
conştientă a Oamenilor în condiţiile cu-
noaşterii din ce în ce mai profunde a
legilor de dezvoltare ale naturii şi
societăţii. Facultatea de a-ţi manifesta
voinţa nestingherit, de a acţiona în anu-
mite împrejurări ijupă propria ta voinţă
sau dorinţă. Libârtatea nu constă în
ignorarea sau negarea legilor obiective,
ci în utilizarea lor, astfel încât lumea să
poată fi transformată în raport cu anumite
scopuri, definite prin intermediul exis-
tenţei sociale. Acţiunea poate fi liberă
numai în măsura în care cunoaştem legi-
tăţile obiective din natură şi societate,
ceea ce face posibilă o anticipare corectă
a efectului declanşat din iniţiativa
subiectului.
Libertin = indecent, uşuratic, desfrânat.
Libertinaj = comportare de libertin;
desfrâu, destrăbălare.
Libidinos = desfrânat; înclinat spre las-
civitate; senzual.
246
Prelevarea în scop diagnostic sau te-
rapeutic se face prin: • puncţie lombară,
practicată numai în mediul spitalicesc;
• puncţie suboccipitală - introdusă de
Obrecia; se poate realiza ambulator;
• puncţie ventriculară - se efectuează
prin trepanopuncţie; se realizează numai
în servicii neoruchirurgicale specializate.
Examenul citologic poate evidenţia:
-un număr mic de celule, constituit din
polinucleare alterate; - un număr mare de
celule limfocite polinucleare, înlocuite
rapid de mononuclare intacte.
Limbajul = dacă limba este un sistem de
mijloace lingvistice (fonetice, lexicale,
gramaticale, semantice) istoriceşte con-
stituite (ceea ce explică multitudinea
limbilor naţionale), fenomen social-
istoric „extraindividual", limbajul este
manifestarea individuală a limbii -„limba
Libraţie = variaţie periodică a anumitor
mişcări relative ale lunii faţă de pământ.
Licenţă = titlu obţinut printr-un examen
special susţinut la terminarea studiilor
superioare, prin care se dobândeşte
dreptul de a exercita profesia
corespunzătoare studiilor; • examenul
de licenţă; • diplomă care atestă acest
titlu; • purtare care întrece limitele bu-
neicuviinţe; • învoire, permisiune; • li-
cenţă poetică - abatere uşoară de la re-
gulile gramaticale pentru a învinge o
dificultate de versificaţie; • autorizaţie
de exploatare a unei invenţii dată in-
ventarului (brevet).
A licenţia = a da afară din serviciu pe
cineva; a concedia.
Licenţios = limbaj necuviincios; imoral,
libertin.
Lichid cefalorahidian = lichidul aflat
în ventricolii şi spaţiul subrahidian,
având alături de meninge un important
rol biochimic şi de protecţie mecanică.
Compoziţia sa este asemănătoare cu cea
a lichidului interstiţial al creierului, cu
care se află în schimburi permanente.
Este secretat de plexurile coroide şi în
mică măsură de ţesutul nervos, care
poate prelua funcţia de secreţie a
lichidului cefalorahidian în proporţie de
60-70% cu menţinerea homeosta-ziei,
în situaţia în care plexurile coroide sunt
excluse anatomic sau funcţional. Este
un lichid limpede, incolor, cu o
vâscozitate de 1,01-1,06 şi o densitate
de 1,004-1,009. L.C.R. prezintă modi-
ficări patologice într-o serie de afecţiuni
neuropsihice, evidenţiate prin analiza
biochimică şi citologică a L.C.R.
preluat.
în acţiune", folosită de fiecare persoană.
Limbajul este un fenomen
psihofiziologic, care se constituie în
ontogeneză. Fenomene distincte ce nu
se pot confunda, limba şi limbajul,
formează o unitate indisolubilă, căci
limbajul nu poate fiinţa fără limbă, iar
limba nu există în afara limbajului.
Sub aspect psihologic, limbajul
articulat este un fenomen specific
uman, constituit filogenetic, în procesul
antro-pogenezei, ca mijloc de
comunicare în activitatea de muncă şi
însuşit ontologic de fiecare individ în
copilărie. Orice limbaj presupune un
lexic (semne, semnale, simboluri) şi o
anumită organizare gramaticală, după
care se combină elementele lexicale.
Din punct de vedere semantic,
elementele limbajului nu sunt izolate, ci
legate în expresii şi sintagme, cea de
bază fiind propoziţia, ca având sens
determinat.
Din punct de vedere psiho-lingvis-
tic, limbajul îndeplineşte şase funcţii:
247
mul, mutacismul pe fond de normalitate,
tulburări de articulaţie, de ritm etc.
Etiologia tulburărilor de limbaj poate
fi determinată de un complex de factori
ce acţionează negativ asupra dezvoltării
limbajului, mai ales că limbajul este un
proces fragil şi mai mare din punct de
vedere filogenetic; el este supus diverse-
lor deteriorări, iar cunoaşterea cauzelor
este stringentă, atât pentru prevenirea lor,
cât şi pentru adoptarea unei metodologii
ştiinţifice în stabilirea diagnosticului şi a
modalităţii terapeutice a handicapului
respectiv. Nu întotdeauna se pot stabili cu
exactitate cauzele care au provocat
tulburarea, mai ales că, de foarte multe
ori, la baza unei tulburări sau a unei
nedezvoltări normale se află un complex
de cauze, care au acţionat în perioada
intrauterină a dezvoltării fătului, în
timpul naşterii sau după naştere, în mica
copilărie. Cele mai frecvente cauze
întâlnite în perioada sarcinii sunt: • cele
chimice, hormonale, alcoolul, fumatul şi
• funcţia cognitivă; • funcţia referenţia-
lă; • funcţia expresiv-afectivă; • funcţia
conativă; • funcţia persuasivă; • funcţia
reglatoare; • funcţia cathartică.
Lexicul şi ansamblul regulilor
după care se alcătuiesc expresiile co-
recte formează împreună un cod ling-
vistic.
Analizat din punct de vedere psi-
hologic, ca mijloc de expresie, de con-
tact, de comunicare, limbajul se consti-
tuie ca un instrument pentru persoane,
în realizarea integrării sociale.
Atingerea scopului principal,
acela al comunicării, presupune achizi-
ţionarea unei cunoaşteri în care însuşi-
rea materialului lingvistic trece prin mai
multe etape.
Medicul oferă copilului un sistem
elaborat, o limbă cu resursele ei, ale
cărei forme le impune. Asimilarea
limbii şi dezvoltarea limbajului sunt în
raport cu structurarea personalităţii:
copilul învaţă să vorbească, să se expri-
me, în funcţie de stadiile sale de dez-
voltare, de evoluţia capacităţilor sale
afective şi intelectuale. Dintre acestea,
mai importantă este capacitatea simbo-
lică, datorită căreia copilul descoperă că
orice realitate trăită poate fi exprimată
verbal şi comunicată. Punctul de vedere
psiho-pedagogic care se ocupă de
funcţiile limbajului, de învăţarea lui, de
formele limbajului, demonstrează că
limbajul este o activitate specifică,
comportamentul verbal dobândind inte-
res major sub toate formele: monolog,
dialog, 1. colocvial şi 1. intern.
Limbajul - tulburări = în psihologie
sunt numeroase modificări ale limba-
jului, strâns legate de gândire, cu o ade-
vărată fuziune; unele tulburări însă nu
au nici o legătură cu gândirea: logoreea,
stereotipiile, neoformaţiile, mutis-
tranchilizantele. • Chiar şi vârsta
părinţilor, (mame prea tinere sau peste
45 de ani), influenţează procentul
diverselor anomalii ale sistemului ner-
vos. • Emoţiile puternice de factură ne-
gativă ale gravidei acţionează defavora-
bil prin substanţele biochimice care
intră în circuitul sagvin. •
Incompatibilitatea factorilor R.h. pozitiv
să fie moştenit de la tată sau mamă şi
atunci este un caz fericit; • bolile
infecţioase ale gravidei, carenţele
nutritive determină acţiuni şi procese
dismaturative ale fătului. • Din categoria
cauzelor perinatale (care acţionează în
perioada naşterii) menţionăm
următoarele: travaliul prelungit, trauma-
tisme instrumentale, mecanice, asfixie şi
stare de hipoxie, (care pot determina
modificări ireversibile), hemoragiile,
nivelul scoarţei etc. Anumite traume
fizice pot leza diferite verigi ale
aparatului
fonoarticulator, precum şi diferite zone
ale sistemului nervos care iau parte la
realizarea actului verbal: anomalii ale
limbii, ale vălului palatin, ale dinţilor. Se
constată şi fenomenul invers: când
structura aparatului periferic al vorbirii
este normală, dar sunt lezate căile şi
centrii nervoşi ce participă la realizarea
actului vorbirii. Alte ori pot fi lezate, fie
separat, fie în asociaţie, ambele sisteme,
central şi periferic, încât şi tulburările se
vor manifesta sub diverse forme. • O altă
categorie de cauze sunt cele postnatale,
foarte numeroase şi variate, pe care le
vom grupa, conform tratatelor de
specialitate, astfel: a) Cauze organice, de
natură centrală sau periferică
(traumatismele mecanice influenţează
negativ dezvoltarea sistemului nervos
central, afectează direct auzul, văzul şi
organele fonoarticula-torii. Anomaliile
dento-maxilo-faciale ne permit o
sincronizare a elementelor verbo-motorii
248
tulburări), ceea ce impune metoda clinică
şi colaborarea interdisciplinară.
c) Cauze psiho-neurologice: cele care
afectează mai ales pe acei subiecţi care
congenital au o construcţie anatomofizi-
ologică cu implicaţii patologice. Se întâl-
nesc la cei cu handicap mintal, cu tulbu-
rări de memorie sau de atenţie, la cei cu
tulburări acustice sau optice, fiind însoţite
şi de tulburări de limbaj. Din punct de
vedere psihic, aceştia au complexe, neîn-
credere în posibilităţile proprii, exacer-
barea „eului" (supraaprecierea propriei
persoane), dar şi timiditate excesivă.
d) Cauze psihosociale, cu efecte negative
asupra întregii dezvoltări psihice şi cu
deosebire în dezvoltarea limbajului. Me-
todele greşite de educaţie impietează
asupra dezvoltării normale, creând per-
turbări maladive; ameninţări, cicăleli,
pedepse corporale, injurii, etc. De ase-
menea, didactogeniile (metode greşite din
punct de vedere didactic), comportament
neadecvat care încalcă personalitatea
copilului, producând fobii, anxietate, stări
depresive şi modificări ale excitaţiei şi
inhibiţiei. Slaba stimulare a vorbirii
copilului în copilăria timpurie, formele de
bilingvism timpuriu, etc.
Clasificarea tulburărilor de limbaj
se face după mai multe criterii: etiologic,
simptomatic, morfologic, anatomofizio-
logic, lingvistic, etc.
C. Păunescu, structurează tulbu-
rările în trei mari sindroame: • sindromul
dismaturativ în care se încadrează:
întârzierea simplă în apariţia şi dezvol-
tarea vorbirii, dislalia de evoluţie, balbis-
mul fiziologic şi dislexia-digrafia de
evoluţie; • sindroame ce interesează latu-
ra instrumentală periferică şi centrală a
limbajului: dizartria, dislalia, disritmia,
cu formele lor; • sindroame intrinseci
limbajului şi vorbirii, distinse prin tul-
burarea laturii ideaţionale a limbajului şi
249
implicate în procesul articulării:
prognatismul şi progenia, macroglosia
sau microglosia (limba prea mare sau
prea mică). Bolile micii copilării:
encefalite, meningite, scarla-tină,
rujeolă, pojarul, etc, pot afecta organic
sau funcţional mecanismele
neurofiziologice ale limbajului, atât
central cât şi periferic, b) Cauze de
natură funcţională - privesc atât sfera
senzorială (receptoare) cât şi pe cea
motorie (efectoare). Acestea pot afecta
oricare din componentele fonoarticula-
torii: expiraţia, fonaţia, articulaţia, fiind
o urmare a dereglării proceselor de
excitaţie şi inhibiţie, de nutriţie la
nivelul cortexului (proces metabolic).
Ele pot fi şi o urmare a insuficienţei
auzului fonematic. Toate aceste cauze
sunt dificil de evidenţiat doar prin
anamneză sau simptomatologie (fiind
extrem de asemănătoare în anumite
vorbirii: disfazia, afazia, implicaţia
funcţională a acestora fiind de natură
organic funcţională.
O clasificare mai nouă şi mai
complexă, determinată de mai multe
criterii dintre cele enunţate este făcută
de E. Verza. Conform acesteia, princi-
palele categorii de tulburări sunt: • tul-
burări de pronunţie (dislalie, rinolala-
lie, dizartrie); • tulburări de ritm şi flu-
enţă: bâlbâieli, logonevroze, tahilalie,
bradilalie, aftongie, tulburări coreice;
• tulburări de voce: afonie, disfonie,
fonastenie; • tulburările limbajului ci-
tit-scris: dislexie-alexie, disgrafie-agra-
fie, disortografie; • tulburări de dez
voltare a limbajului: mutism psihogen,
mutism achinetic, mutacismul pe fond
de oligofrenie, demenţă şi psihopatie;
• tulburări ale limbajului având la bază
disfuncţii psihice: dislogii, ecolalii, jar-
gonafazii, autism.
în cadrul principalelor categorii
amintite, formele întâlnite sunt simple
sau polimorfe, lată câteva exemple: în
cadrul dislaliilor organice (dislogii)
întâlnim despicătura maxilo-velo-pala-
tină (gură de lup, buză de iepure), dis-
lalii audiogene, rinolalii (aperta, clauza,
mixte) prognatism, progenie.
în cadrul tulburărilor de ritm şi
fluenţă întâlnim logonevroza clonică,
tonică sau clonotonică, tahilalia, bradi-
lalia, aftongia cu spasme la nivelul
muşchilor linguali şi la nivelul întregu-
lui aparat fonoarticulator. Logopaţii
trăiesc stări dramatice, conştientizând
blocajele, de aceea pe lângă dificultăţile
de vorbire se instalează timiditatea,
anxietatea, izolarea de societate, etc.
în tulburările limbajului citit-
scris, foarte frecvente în mediul şcolar
şi în tulburările afazice şi alalice, în
care atât aspectul motricitatii, orientării
spaţiale şi al auzului fonematic se produc
confuzii şi omisiuni, inversiuni ce tulbură
lizibilitatea, latura semantică, grafică şi
ortografică.
în tulburările polimorfe, legate de
evoluţia psihică generală a subiectului,
afazia, alalia, autismul şi cele legate de
Q.I. (oligofreniile de diverse grade),
dezvoltarea vorbirii şi limbajului poate fi
mult îngreunată de refuzul subiecţilor, în
colaborare şi comunicare, cât şi de anu-
mite limite anatomo-fiziologice şi educa-
tive.
Limbajul este instrument privile-
giat de socializare, care permite comu-
nicarea gândirii, acţionarea asupra celor
din jur, adaptarea la grup, cât şi propria
sa punere în valoare; completează sursele
de cunoştinţă, anticipând experienţa
personală pe care o provoacă şi o contu-
rează. De aceea, terapia tulburărilor de
limbaj devine necesară şi eficace prin
formarea capacităţii de decodificare a
mesajelor în comunicarea interpersonală,
cât şi în lectura, lexia şi grafia subiec-
tului.
Limbajul extern = are ca scop principal
asigurarea comunicării şi include proce-
sul de producere a semnelor verbale
perceptibile de receptor (sonore şi grafi-
ce). Emitentul mesajului devine prin
feed-back receptor al semnalelor produse
de alţii. Prin intermediul limbajului
extern, persoana îşi comunică gândurile,
sentimentele, intenţiile, dorinţele şi apre-
cierile la mesajele primite, fie sub formă
orală, fie sub formă scrisă, în care limba
rămâne aceeaşi, dar condiţiile psihologice
diferă; în limbajul oral avem în faţă un
interlocutor, pe când în cel scris ne
adresăm unor persoane absente. De aici,
o serie de deosebiri în structura limba-
jului, în activitatea mentală prin care se
realizează. în exprimarea orală fiecare
250
în care predomină semnificaţiile cogniti-
ve, impulsiunile, intenţiile ca factori
reglatori.
Limbajul intern, nefiind sonor, este
concentrat şi se desfăşoară cu viteză
mare. Imaginile, ca înlocuitori ai cuvin-
telor, reprezintă obiecte, scene, situaţii,
fiind însoţit şi de scenică. Ca organizare
sintactică este fragmentat, prescurtat, dar
poate fi bogat, expresiv, imaginar. în
limbajul intern predomină sensul cuvân-
tului faţă de semnificaţie, în care cuvân-
tul poate să devină semn al sensului.
Limbajului intern îi revine rolul de verigă
centrală a activităţii intelectuale, de
modalitate, de elaborare, anticipare şi
declanşare a vorbirii şi scrierii.
Trebuie să subliniem actul unitar al
limbajului în care internul şi externul nu
pot fi despărţite, iar dinamica implică
diverse sensuri. Limbajul intern este
eminamente predicativ, supus unei sin-
taxe predicative, exprimând caracterul
său redus la anumite sensuri ale conţi-
cuvânt va fi perceput de interlocutor în
clipa când este pronunţat; vorbitorul nu
mai poate reveni asupra celor pronun-
ţate şi nici interlocutorul asupra celor
imprimate. Limbajul vorbit are un ritm
rapid al gândirii pe care o exprimă şi
cere un control riguros şi prompt al
expresiei. Limbajul extern este primul
în evoluţia genetică, în ontogenetică.
Poate fi monologat şi dialogat; între
aceste două forme apar deosebiri psiho-
logice importante. Mimica, gesturile,
intonaţia, variaţii ale timbrului, pauza
afectivă, ritmul, accentul, toate elemen-
tele prozodice ajută la exprimarea stării
afective, a unei atitudini, a unui ordin,
etc.
Limbajul intern = „vorbire internă";
desfăşurarea lăuntrică a limbajului;
monolog interior, dialog cu sine însuşi.
Este o modalitate centrală (mentală)
specifică vieţii spirituale. Prin limbajul
intern se unifică mijloacele verbale cu
celelalte operaţii intelectuale. B.
Ananiev îl considera unul dintre meca-
nismele conştiinţei, subordonat nivelu-
lui de dezvoltare al personalităţii L. S.
Vîgotschi menţionează că trecerea de la
limbajul intern la limbajul extern este o
transformare dinamică, complexă:
transformarea limbajului predicativ şi
ideomatic în limbaj sintactic, desfăşurat
şi inteligibil. El consideră limbajul ex-
tern ca fiind proces fizic, adică desfăşu-
rându-se ca o succesiune de elemente şi
limbajul intern ca fiind predominant se-
mantic, adică având însuşirea semnifi-
cării.
Limbajul intern precede limbajul
extern şi poate să îl reproducă (prin
memorie) sau să i se opună, caz în care
vorbirea internă devine esenţial diferită
de cea externă. Limbajul intern se
produce pe calea interiorizăii acţiunii,
nutului activităţii; dispune de maximum
de libertate, se poate amalgama în cele
mai diverse chipuri; este în mare
măsură ideomatic şi greu transmisibil în
cel exterior. S-a constatat şi variabilităţi
electrofiziologice care însoţesc actele
ideomotorii imperceptibile în momentul
în care subiectul îşi imaginează că efec-
tuează anumite acţiuni (ideograma este
curba ce rezultă din înregistrarea ideo-
motricitâţii cu ajutorul ideografului).
Astfel, se pot obţine indicii asu-
pra acţiunilor gândite de subiect. Toate
componentele: vizuale, auditive, moto-
rii ale limbajului intern se află în
complexe relaţii dinamice şi, în diverse
împrejurări, se impune una sau alta
dintre aceste componente; deci faptul că
este asonor nu înseamnă că este lipsit de
orice participare motrică. în corzile
vocale, în întregul aparat fonator există
vibraţii, impulsuri foarte slabe, care
conturează vorbirea, ideo-motricitatea
verbală.
Datorită faptului că este prin ex-
celenţă „predicativ", uzând de pres-
curtări, condensări, substituind cuvinte în
imagini şi fixându-se îndeosebi asupra
acţiunilor şi calităţilor, având o activitate
verbală fragmentală, etc, limbajul intern
este mult mai dinamic, relativ
independent de ambianţa externă, fiind în
mare măsură situativ; acest fapt îi conferă
o anumită autonomie şi rapiditate a
acţiunilor mentale. Reducerea
succesivităţii îi oferă o extraordinară
viteză de lucru, de sute de ori mai mare
decât cea a vorbirii. Aceasta mai ales în
urma maturizării limbajului interior ce se
bazează pe experienţele vorbirii, dar mai
ales pe scriere şi lectură.
Pe măsura constituirii limbajului
251
L
• vorbirea indirectă, ca modalitate relativ
desfăşurată de limbajul intern.
L. S. Vîgotschi consideră că limbajul
intern este precumpănitor semantic, pre-
scurtările şi comprimările cuvintelor şi
propoziţiilor însoţindu-se de actualizarea
semnificaţiilor şi sensurilor.
Limbajul scris = impune o cizelare
atentă a frazei, oferindu-ne posibilitatea
de a reveni asupra textului de câte ori este
nevoie, pentru a găsi formula cea mai
concisă, cea mai elegantă şi clară.
Acestea sunt cerinţe necesare şi posibile,
căci imperfecţiunile exprimării în scris nu
sunt scuzabile. Scrisul devine un excelent
exerciţiu şi pentru exprimarea orală,
permiţând corijarea şi perfecţionarea
vorbirii. în scris dispunem de un număr
redus de semne şi, de aceea, cel ce scrie
trebuie să înlocuiască ansamblul
mijloacelor intonaţiv - mimice ale
limbajului oral cu mijloace mult mai
rafinate, mai subtile, mai greu de mânuit,
care ţin de structura frazei. Limbajul scris
este o formă monologată mult mai
pretenţioasă în elaborarea frazelor,
nedispunând de un context situaţional şi
nici de susţinerea unui partener. Limbajul
scris dispune de posibilitatea de a reveni
pentru completări şi corecturi, nu-şi
permite discontinuităţi şi nici erori
gramaticale. Elementele prozodice speci-
fice limbajului oral sunt în parte suplinite
de semne ortografice. în acest mod de
comunicare sunt necesare eforturi deose-
bite de construire a textului şi de dispu-
nere a semnelor ortografice, căci cele mai
neînsemnate omisiuni sau erori orto-
grafice pot dilua sau schimba sensul
frazei. Limbajul scris are două laturi
principale: - scrierea, care constă în ela-
borarea mentală şi executarea semnalelor
grafice (grafemele) corespunzătoare
fonemelor; - citirea (lectura), adică re-
intern, se conturează funcţia de antici-
pare şi proiectare, conducere dinlăuntru
şi coordonare a limbajului oral şi a
scrierii. Limbajul extern însuşi este du-
blat de cel interior. Emisiunea verbală,
orală sau grafică, este programata pe
plan mintal prin limbaj interior, căci
deşi în formaţia sa se explică prin
interiorizare, ulterior fiind comprimat şi
centrat pe înţelesuri, fiind tematizat,
ajunge un fel de rampă de lansare pen-
tru formele de limbaj extern, exteriori-
zându-se prin acesta. Limbajul interior
este permanent prezent în desfăşurarea
proceselor psihice, constituind un fel de
liant care asigură continuitatea şi or-
ganizarea ordonată a întregii vieţi psi-
hice. Şi în cadrul acestuia se pot distin-
ge mai multe forme: • forma automati-
zată, desfăşurată pe baza deprinderii; •
forma anticipativă, prin care se desfă-
şoară, se planifică vorbirea şi scrierea;
cepţionarea şi înţelegerea acestor struc-
turi, combinaţii de semne. Ambele pro-
cese sunt active, dar mai complexă şi ai
dificilă este scrierea.
Limbă = sistem hipercomplex de
comunicare socială, îndeplinind funcţii
esenţiale în elaborarea şi conservarea
culturii. Acest sistem dispune de mai
multe componente: lexic, sintactică şi
semantică, fonetică. Acest instrument de
comunicare consemnează diferit ex-
perienţa umană a fiecărei comunităţi.
Comunicarea lingvistică este o consti-
tuantă a vieţii sociale, a existenţei omu-
lui ca fiinţă psihică. Stabilirea oricăror
relaţii se realizează prin intermediul
limbii, într-un proces de utilizare activă
a acesteia (limbajul). Apariţia limbii
marchează trecerea de la semnalul
concret (obiectul semnal) la simbol, ca
substitut al unei categorii de obiecte, şi
la semn, ca element care exprimă ceva
diferit de sine însuşi. Conform teoriei
lui F. de Saussure, semnul uneşte un
concept (semnificatul) şi o imagine
acustică (semnificantul). Realizarea şi
valorificarea limbii sub raportul conţi-
nutului, presupune limbajul ca sistem
derivat, care aparţine persoanelor sau
grupurilor umane ce utilizează efectiv
limba. Limbajul este procesul în care se
obiectivează, se desfăşoară şi se valo-
rifică structura şi regulile limbii.
Limbic = sistem (bandă, margine);
ansamblu de structuri telencefalice, lo-
calizate pe partea internă a emisfere-lor
cerebrale, în jurul hilului. Prezintă co-
nexiuni bilaterale cu nucleii subcorti-
cali, cu hipotalmusul, nucleii talamici
anteriori.
Este zona de integrare a aferente-
lor olfactive şi are rol deosebit în viaţa
psihică. Prin conexiune cu hipotalamu-
 252
sul se realizează integrarea experienţelor
de viaţă în funcţie de evenimentele şi
circumstanţele trăite. Este substratul ana-
tomic al comportamentelor vegetative în
cadrul stărilor afectiv-emoţionale al apa-
ratului alimentar şi hidric. Structurile sis-
temului limbic şi conexiunile acestora
reprezintă centrii motivaţiei, stimulările
la acest nivel producând manifestări
somatice şi vegetative diferenţiate, în
funcţie de zona excitată. Deci, în procesul
de corelare dintre informaţiile primite şi
experienţa anterioară, s.l. conferă
coloratura afectivă şi influenţa
motivaţională. Este implicat în compor-
tamentul agresiv şi contribuie la formarea
sentimentului de identitate personală. La
acest nivel se realizează controlul
funcţiilor sexuale şi ale celor motorii mai
simple, cât şi menţinerea atenţiei. Ca
mediatori chimici implicaţi în activitatea
s.l., sunt dopaminina şi noradrenalina, la
acest nivel fiind localizate căi dopami-
nergice şi noradrenergice.
Limfatic = în clasificarea lui Hipocrate -
bazată pe predominarea uneia dintre
urmările considerate esenţiale în orga-
nism - se atribuie acestui tip de persona-
litate predominanţa limfei, iar ca mani-
festări comportamentale relativ constante,
sunt: lentoare, moliciunea, rezonanţă
afectivă scăzută, dificultăţi semnificative
de adaptare la situaţii noi, apatie, sensi-
bilitate redusă, lipsă de entuziasm, de
umor, incapacitatea de a se bucura.
Limfă = lichid alburiu sau gălbui care
conţine globule albe şi circulă prin vasele
şi ganglionii limfatici, precum şi prin
spaţiile intercelulare ale organismului
vertebratelor.
Limfocită = leucocitâ (globulă albă),
care are un nucleu foarte mare. Creş-
253
Aceasta studiază originea limbii, legătura
dintre limbă şi gândire (psiholingvistică),
dintre limbă şi societate, caracterul
sistematic al limbii, ramificaţiile sociale
şi teritoriale ale limbii, limba literară şi
stilurile ei funcţionale, metodele de
cercetare în lingvistică, trăsăturile cele
mai generale ale foneticii, lexicului şi
gramaticii.
In ceea ce priveşte limba română,
derivată din latina vulgară, este una din-
tre cele mai utile limbi în comparaţie cu
celelalte limbi de provenienţă latină
(consemnează psiholog Ursula Şchiopu);
deşi în lexicul limbii române au fost
încorporate numeroase cuvinte de origine
slavă, greacă, maghiară, germană,
franceză, engleză, rusă, etc, fondul prin-
cipal de cuvinte are o mare puritate latină
şi unele reziduri ilirice, tracice, dacice, în
structura principală a limbii române se
încorporează o nouă flexionare şi multe
neologisme sub influenţa revoluţiei
terea lor anormală ca număr dă limfo-
citoza.
Liminal = atribut referitor la valoare
sau mărimea minimă a unui stimul care
poate determina un răspuns din partea
subiectului. Valoarea respectivă se re-
feră la intensitatea stimulului, dar poate
reprezenta şi alte calităţi ale stimulului.
Liminar = ceea ce studiază la o limită
sau la un prag senzorial.
Limită funcţională = valoare minimă
sau maximă care marchează intrarea sau
ieşirea din funcţie a unui mecanism
psihofiziologic corespunzător unei acti-
vităţi psihice. Limitele funcţionale sunt
caracteristice pragurilor senzoriale.
Vorbirea, gândirea, emoţiile, memoria,
atenţia se desfăşoară în anumite limite
funcţionale.
Limoterapie = termenul defineşte
(după Aurelia Sîrbu) scăderea ponderală
sub control medical, prin instituirea
unui regim restrictiv în alimentaţie,
apropiat de un regim de foame. Limo-
terapia este indicată mai ales în stările
de obezitate organică sau în cea indusă
medicamentos, prin efectele secundare
ale unor produse administrate. Aplica-
rea acestei terapii trebuie realizată sub o
strictă supraveghere medicală.
Lingual = elemente şi sunete ce aparţin
participării limbii.
Lingvist = specialist în lingvistică.
Lingvistică = ştiinţa care studiază lim-
ba şi legile ei de dezvoltare. Lingvistica
generală studiază faptele de limbă din
perspectiva faptelor comune ale mai
multor limbi (înrudite şi neînrudite).
tehnico-ştiinţifice şi a celei medicale,
politico-ideologice, etc, fapt ce i-a creat
o nouă structură. învăţarea limbilor
străine a devenit o necesitate impusă de
revoluţia tehnico-ştiinţifică şi economi-
că, prin comerţul mondial, dar şi de
creştere a gradului de cultură. în aceste
condiţii s-au dezvoltat metodele de
învăţare a limbii străine: audio-vizuale,
e-mail, evitând cerinţa acută de
traducere simultană a cărţilor ce apar.
Psiholingvistul Tatiana Slama Cazacu,
fondatorul şi preşedintele Grupului
român de lingvistică aplicată
(G.R.L.A.), desfăşoară o amplă
activitate de cercetare ştiinţifică şi a
creat un puternic grup de psiholingvişti
tineri. Recent, a avut loc la Constanţa
-Eforie Nord (29 mai - 1 iunie 2003) a
10a conferinţa GRLA (International
Conference GRLA / R. WCAL) cu oca-
zia a 30a aniversare a GRLA - organiza-
tă şi condusă de T. Slama Cazacu, cel
mai cunoscut psiholog român pe plan
internaţional pentru contribuţii originale
în domeniul psiholingvisticii.
Lipotimie = pierderea bruscă a cunoş-
tinţei însoţită de abolirea funcţiilor mo-
torii, doar cu menţinerea funcţiilor cir-
culatorii şi respiratorii.
Literal = cuvânt cu cuvânt, aşa cum este
în text.
Literar = referitor la literatură, de
literatură, care corespunde normelor
literaturii.
Literat = om de litere, specialist în
literatură; scriitor.
Literatură = • creaţie artistică în care se
redau idei, sentimente, imagini din
realitate, cu ajutorul limbii; • totalitatea
254
semnul „foarfecii" în ortostatism, datorită
spasmului aductorilor. Dezvoltarea
mersului abia către 4-6 ani (în formele
uşoare, „mersul de raţă" şi pe vârful
degetelor (digitigrad). Ca simptome aso-
ciate: strabism, atrofii optice, nistagmus
şi tulburări de limbaj (dizartrie, bradila-
lie), tulburări trofice, accese convulsive.
Diagnosticul diferenţial se pune faţă de
encefalite intra şi post - natale timpurii;
diplegia spastică extrapiramidală, boli
degenerative ale familiei (mielita luetică,
compesie medulară, morb Pot cu efect
tardiv, sechele de poliomelită, etc.) Tra-
tamentul constă în kinetoterapie, inter-
venţii ortopedice, reeducare motorie.
Lizibilitate = calitatea de a fi uşor de citit
a unui text scris. în cazul unor afecţiuni
neurologice grave, apar sindroame
dislexo-disgrafice, care afectează coor-
donarea logico-motorie, producându-se o
perturbare semnificativă în schemele de
asimilare a limbajului citit-scris, cât şi la
nivelul deprinderilor senzorio-motorii
automatizate. Se produc modificări ale
capacităţii de exprimare verbală şi scrisă
a subiectului, încât textul scris îşi pierde
(progresiv sau brusc) calitatea grafeme-
lor. Activitatea de lexic (citire) bazată pe
corespondenţa dintre modelul acustic şi
modelul grafic al cuvântului devine difi-
cilă, eronată în ceea ce priveşte percepe-
rea grafică şi înţelegerea semantică, ca
urmare a modificării formei, ritmului,
intensităţii, direcţiei şi distribuţiei grafe-
melor, nefolosirii elementelor prozodice.
Deficienţele lizibilităţii sunt frecvente la
persoanele cu afecţiuni psihice grave,
cronice, care necesită tratament psihotrop
şi psihoterapie logopedică.
Lob cerebral = unitate rezultată din
împărţirea morfologică a emisferelor
cerebrale ale omului. Sunt cunoscuţi
operelor literare ale unei epoci, ale unei
ţări; • tot ceea ce s-a scris referitor la o
problemă; • sens figurat - înţelesul strict
formal al unui text.
Little (boală) = sin. paralizie cerebrală;
scleroză atrofică lobară; diplegie
congenitală, caracterizată clinic prin ri-
giditate generalizată sau de tip paraple-
gic. Afecţiunea a fost descrisă în 1862
de englezul William John Little. Boala
este considerată expresia unor leziuni
encefalice variate, localizate predomi-
nant în lobii paracentrali sau în regiuni-
le motorii, produse de traumatisme
obstreticale sau toxiinfecţii intracranie-
ne. Simptomatologia clinică se caracte-
rizează prin contractura membrelor
(predominant a celor inferioare) - para-
plegie spastică. în formele severe se
observă încă de la naştere hipotonie,
hiper-flexivitate osteotendinoasă, întâr-
zierea în dezvoltarea psihomotorie,
patru lobi principali: frontal, parietal,
temporal şi occipital, la care se mai
adaugă (după Broca) şi lobul limbic în
partea interioară, la joncţiunea emis-
ferelor, şi acela al hipocampusului şi
girus unicinatus. (Vezi Anexa A - Fig.
11)
Lob frontal (Sindroame cerebrale) =
sindrom de zonă motorie, determinat de
leziuni ale ariilor corticale: 4, 6, 8, 44,
45, 46, 47. Clinic se întâlnesc:
hemiplegie corticală secundară lezării
ariilor 4 şi 6, crize epileptice de tip
jaksonian (convulsii localizate la faţă
sau la nivelul unui membru) care uneori
se generalizează; • sindrom pre-frontal,
determinat de leziuni ale ariilor corticale
9, 10, 11, 12, 31, 32, 33, 24. Clinic, se
caracterizează prin predominarea
tulburărilor psihice (80% din tumorile
cu localizare frontală pot provoca
tulburări psihice). • Apatia şi abulia sunt
simptomele dominante şi caracteristice
(stare de pasivitate, lipsa dorinţelor, a
mobilurilor spre acţiune, indiferenţă faţă
de problematica vieţii cotidiene,
tulburare gravă a voinţei, persoană
inertă).
Tulburări de activitate reunite în
sindromul mariatic (euforie, puerilism,
excitaţie psihomotorie cu tematică
obscenă, tulburări mnezice etc. Tulbu-
răilor psihice li se adaugă agrafia şi
anartria, apraxia mersului, ale apucării,
agăţării. Tulburările bulbului frontal pot
fi de natură tumorală, traumatică,
inflamator - vasculară.
Lob temporal - parietal stâng = (sin-
drom); este de etiologie vasculară,
traumatică, tumorală, encefalică. Clinic
se remarcă afazia senzorială Wernike, şi
mixtă (Broca), hemianopsie şi apraxie
ideativă.
 255
Lobi cerebrali = unităţi morfologice
delimitate pe suprafaţa supralaterală a
emisferelor cerebrale, de şanţurile lateral,
central şi parieto-occipital. Pe suprafaţa
lobilor cerebrali, şanţuri mai profunde
delimitează girusuri sau circumvoluţii
cerebrale, la nivelul cărora pot fi identifi-
cate ariile corticale. Se delimitează patru
lobi principali, de fiecare emisferă: fron-
tal, parietal, temporal, occipital, la care se
adaugă, pe faţa internă a emisferelor,
lobul sau sistemul limbic. • Lobii frontali
sunt situaţi în partea anterioară a emis-
ferelor cerebrale. Pe suprafaţa lor se deli-
mitează girul precentral, girul central su-
perior, mijlociu şi inferior. Leziunile la
acest nivel produc o simptomatologie
polimorfă, chiar dacă au cauze similare.
Lezarea ariilor frontale motorii (anterior
şanţului central) determină paralizii ale
muşchilor faciali şi ale membrelor. Sunt
consideraţi la om, sediul facultăţilor inte-
lectuale, care alături de alte regiuni corti-
cale, determină inteligenţa. Sunt respon-
sabili şi de procesul vorbirii şi scrierii,
care influenţează atât aspectul motor al
actului cât şi al înţelegerii. La acest nivel
se realizează coordonarea elementelor
comportamentale de orientare, şi condu-
cerea elementelor comportamentale şi
conceptelor formate în decursul expe-
rienţelor de viaţă.
Lobotomia, tehnică chirurgicală
pentru care Egas Moniz în 1949 a primit
premiul Nobel, a permis studiul mai
aprofundat al efectelor leziunilor de lob
frontal. Se descriu în aceste cazuri anxi-
etate şi agresivitate, a căror intensitate
creşte paralel cu lipsa controlului expre-
siilor emoţionale (râs-plâns produs de
stimuli nesemnificativi, comportament
infantil). Hipertensiunea intracraniană
(H.I.C.) precede instalarea tumorilor ce-
rebrale, precedate şi ele de tulburări
mnezo-prosexice, de orientare spaţială,
256
anopsia, tulburările psihosenzoriale pa-
roxistice de tip halucinator. Ele pot fi
uneori însoţite de alterări ale stării de
conştiinţă. • Lobii parietali: prezintă pe
suprafaţa lor girusul postcentral (parietul
superior şi inferior). La acest nivel se
realizează integrarea cea mai fină a
informaţiilor senzoriale, iar leziunile
acestor zone sunt însoţite de tulburări de
integrarea a informaţiilor. Se determină o
reducere a capacităţii de a recunoaşte
obiectele, de a le aprecia forma prin
palpare (astereognozie). Tumorile de lob
parietal sunt însoţite de tulburări psihice
nespecifice şi apar cu o frecvenţă mai
redusă. Se menţionează: tulburări senzi-
tive, apraxie ideo-motorie şi constructivă,
tulburări de schemă corporală, specifice
tulburărilor de tip parietal. • Lobii
occipitali sunt implicaţi în percepţia vi-
zuală, dar nu exclusiv. Leziunile la acest
nivel determină pierderea vederii în câm-
puri vizuale specific, în funcţie de locali-
ale operaţiunilor de sinteză mentală,
afectarea raţionamentelor etc.
Au loc de asemenea tulburări
psihosenzoriale de tipul halucinaţiilor
vizual-auditiv-olfactive, tulburări timi-
ce, care alături de puierilism constituie
sindromul mariatic. Se constată deficit
de activitate psihomotorie, pierderea
iniţiativei, bradilalie, bradipsihie pe
fond de obnubilare şi somnolenţă, stări
demenţiale şi confuzionale. • Lobii
temporali, delimitaţi prin şanţuri de lobi
occipitali, parietali, frontali pe suprafaţa
cărora se pot evidenţia girii temporari
superiori, mijlocii şi inferiori. Cei
superiori conduc sensibilitatea acustică,
iar leziunea ariei auditive primare
determină surditatea. Sesiunea unor arii
asociative determină „surditatea
psihică", în care se păstrează acuitatea
auditivă, dar nu se înţelege sensul
cuvintelor auzite (Afazia Wernike),
dificultăţi în recunoaşterea cuvintelor a
sunetelor muzicale (amnezie), haluci-
naţii auditive. • Ariile de asociaţie au-
ditive şi vizuale, în cortexul prefrontal,
girusul orbital şi cu sistemul limbric, în
conexiune cu aria infero - temporală,
sunt implicate în controlul funcţiei
vizuale. • Aria temporală antero-latera-
lă a fost implicată în epilepsia tempora-
lă, în care Jakson descrie halucinaţii
auditive-vizuale şi olfactive. • Hipo-
campusul - cortexul temporal mediu,
constituie o structură cerebrală esenţială,
implicată în procesele mnezice de lungă
durată. De aceea leziunile hipo-campice
bilaterale se soldează cu tulburări
mnezice semnificative. Stările depresive
şi neurosterioforme, labilitatea
emoţională de intensitate nevrotică pre-
ced sindromul de H.I.C. (hipertensiune
intracraniană).
Semnele proprii afectării lobului
temporal sunt: sindromul afazic, hemi-
zarea leziunii, iar leziunile bilaterale
determină cecitate, orbire totală.
Tumorile occipitale au ca dominanţe
simptoma-tologice agnozia vizuală,
amnezia de fixare şi halucinaţii vizuale.
în concluzie, leziunile difuze ale
tuturor zonelor de asocilaţie temporală
prefrontală şi parieto-occipitală ale cor-
texului homotopic determină tulburări
ale discriminării spaţiale, tulburări de
orientare şi de recunoaştere a unei expe-
rienţe anterioare (agnozie, apraxie,
afazie).
Lobstein = boală ereditară,
caracterizată printr-o excesivă
fragilitate osoasă, nanism, coloraţie
albastră a scleroticii şi surditate, la care
se adaugă tulburări psihice polimorfe:
psihoze halucinatorii, stări anxioase,
deficit intelectual, infantilism. Autorii
consideră tulburările psihice ca o
consecinţă a bolii osoase propriu-
zise, care prin fracturi repetate, surditate
şi nanism, duce la izolarea bolnavului şi
la constituirea unei patologii de
dezvoltare.
Localizarea funcţiilor psihice (cere-
brale) = conturarea conceptului de suflet
a preocupat pe om încă din antichitate.
Căutarea unui suport material
pentru funcţiile psihice a fost o problemă
abordată mult mai târziu de gândirea
clasică greacă (Pitagora, Alcmeon -
„elementul conducător al psihicului este
capul", iar Platon susţine că „doar
creierul este cel care asigură simţurile,
memoria, motivaţia şi gândirea (opini-
ile)". După aproape două milenii Gali,
Broca (1807) deschid teoria localizaţio-
nistă, atribuind rolul cel mai important
descrierii cât mai exacte a encefalului şi a
aspectului scoarţei cerebrale, iniţial fiind
vorba de o simplă cartografiere
257
se ajunge la negarea oricărei specializări
neuronale, susţinând că toate ariile
scoarţei cerebrale pot dobândi şi exercita
orice funcţie, fiind deci egale ca potenţial
funcţional. I.P. pavlov oferă o viziune
nouă asupra sinergiei dintre cortex şi
instanţele subcorticale, atribuind exclusiv
scoarţei funcţia de condiţionare reflexă
(teoria legăturilor temporale). într-o
perspectiva dinamic-funcţională a locali-
zărilor pe verticală s-a ajuns la ideea ca
localizările trebuie considerate topologic,
întrucât nivelurile sunt interdependente,
fiecare având o organizare analogă şi un
anumit grad de deschidere. Toate
descoperirile fiziologice, endocri-
nologice, biochimice, electrofiziologice,
cibernetice etc, au favorizat înţelegerea
funcţionalităţii sistemului nervos şi a ge-
nezei funcţiilor psihice. A. R. Luria a
elaborat conceptul de localizare sistemo
-dinamică, susţinând că activitatea psi-
hică nu se localizează niciodată, în porţi-
uni izolate ale creierului, ci se constituie
în constelaţii operative ale zonelor cere-
brale, ce apar în procesul dezvoltării in-
terne şi se schimbă pe măsura formării
unuia s-au altuia dintre sistemele func-
ţionale, în concluzie, funcţiile psihice
sunt rezultatul unor procese complexe la
care participă scoarţa cerebrală a ambelor
emisfere (între care există o relaţie
reciprocă de dominanţă şi subordonare),
precum şi alte formaţiuni ale sistemului
nervos central (S.N.C.), organe de simţ,
etc. Asociaţiile între ariile corticale şi
emisfere au un rol esenţial şi funcţionea-
ză în permanenţă, fără de care viaţa
psihică n-ar fi posibilă.
Locke John (1632-1704) = medic, filo-
zof şi om politic englez. Face studii
medicale la Oxford şi apoi la Mont-
pellier. A fundamentat orientarea sen-
zualistă în teoria cunoaşterii. A conti-
258
morfologică, macroscopică, fără suport
funcţional. Ulterior studiile de macro-
scopie şi neurofiziologie au dezvoltat şi
perfecţionat şcoala de neurologie de la
Salpetriere, care a permis noi imagini în
legătură cu substratul morfologic al
psihismului. Pornind de la localizarea
de către Broca a funcţiei limbajului, s-
au creat hărţi legate de diferite alte
funcţii, delimitându-se ariile corticale
specifice şi s-a stabilit un grad de core-
laţie între formaţiunile de la baza creie-
rului şi viaţa instinctiv-afectivă. J. K.
Jackson pune în evidenţă organizarea pe
verticală a funcţiilor psiho-compor-
tamentale: „traumatizarea unui câmp
cerebral poate provoca dispariţia formei
superioare şi intenţionale a funcţiei,
menţionând însă modalitatea ei
automatică, involuntară".
Pe o poziţie total diferită a lui G.
Lashley - prin teoria echipotenţialitâţii
nuat linia materialistă a lui Bacon şi
Hobbes, combătând teoria idealistă a
ideilor înnăscute. Locke afirmă în opera
sa „Eseu asupra intelectului omenesc"
(1960) traducere românească 1961) că
toate cunoştinţele provin din experienţa
senzorială: „Nihil este in intelectu quod
non prius fuerit in sensu" (nu există
nimic în minte fără a fi fost mai înainte
în simţuri), sufletul omului (psihicul)
fiind, la naştere, ca o foaie nescrisă
(tabula rasa).
Este principiu care rezumă con-
cepţia senzualistă a lui J. Loke îndreptat
împotriva teoriei carteziene a ideilor
înnăscute. Este considerat întemeietorul
metodei metafizice în filosofia mo-
dernă, alături de Becon, datorită susţi-
nerilor mecaniciste ale gnoseologiei
sale, că „raţiunea nu face decât să com-
bine şi să separe „ideile simple" furni-
zate de simţuri.
A fost unul din întemeietorii
deismului (recunoaşterea lui Dumnezeu
numai ca o cauză primară, impersonală
a universului şi negarea intervenţiei lui
în desfăşurarea ulterioară a fenomenelor
din univers, natura dezvoltându-le
potrivit legilor ei proprii). Lucrarea sa
„Câteva păreri asupra educaţiei" (1693
-trad. Românescă 1907,1971) a înrâurit
puternic dezvoltarea pedagogiei sec.
XVIII şi XIX.
Logică = cuvânt, idee, raţiune, ordine;
ştiinţă a demonstraţiei care studiază le-
gile şi formele raţionalii corecte. Este o
disciplină formală, întrucât face ab-
stracţie de conţinutul concret al ter-
menilor şi enunţurilor care intră în
alcătuirea inferenţelor, studiind în mod
necesar numai concluzii adevărate.
Logica s-a constituit în două discipline
fundamentale: logică generală sau cla-
sică (întemeiată de Aristotel sub forma
silogisticii) şi logica simbolică (matema-
tică sau logistică, care studiază inferenţe
alcătuite din propoziţii compuse.
Logo = logos - cuvânt, discurs; element
de compunere care introduce referirea la
vorbire.
Logoclonie = perseverare verbală, carac-
terizată prin repetarea ritmică a unor
expresii curente, în vorbire sau în scris.
Poate fi întâlnită frecvent în boala
Alzhelmer şi în alte forme de demenţă şi
în tulburarea de limbaj, logonevroză.
Logofobie = teama de a pronunţa greşit
un cuvânt. Apare frecvent în logonevroză
(„cuvinte obstacol" - dificil de articulat)
şi este determinată de eşecurile repetate.
Logolalie = deficienţă de vorbire mani-
festată prin întârzierea sau nedezvoltarea
limbajului, poate avea o determinantă
neuropsihică sau un deficit în dezvoltarea
intelectuală.
Logonevroză = bâlbâială nevrotică, for-
mă clinică a nevrozelor motorii, cuprin-
zând un complex de tulburări funcţionale
determinate psihogen, caracterizate prin
dereglarea coordonării musculaturii fo-
noarticulatorii.
Este menţionată din antichitate
(Hipocrate, Aristoteles, Herodot, Dioge-
ne). în incidenţa lor intră şi alţi factori
favorizanţi, care favorizează rezistenţa
organismului la adaptare, stresul, afecţi-
uni somatice, infecto-contagioase, stări
toxice, surmenaj, particularităţi constitu-
ţionale. De asemenea, factori determi-
nanţi psihogen, tulburări în relaţiile cu
mediul social-familial, traume psihice,
didactogeni, iatrogeni etc.
259
înţelegere, de comunicare; despre pre-
venirea şi tratamentul pedagogic corectiv
al defectelor în domeniul înţelegerii
comunicării". în majoritatea ţărilor euro-
pene, practica logopedică se desfăşoară
sub prestaţia specialiştilor de formaţie
psiho-pedagogică (în alte ţări de specia-
lişti cu formaţie medicală şi psiho-peda-
gogică).
Este o disciplină de sinteză a in-
formaţiilor din numeroase ştiinţe preo-
cupate de studiul fenomenelor de limbaj
(psihologie, pedagogie, neurologie, psi-
hiatrie, fiziologie, endocrinologie, ling-
vistică, psiholingvistică). L. şi-a structu-
rat metode proprii, adaptând şi modifi-
când conform obiectivului său metode de
fizioterapie şi psihoterapie, ergoterapie,
pedagogie medicală.
L. a apărut din nevoia cunoaşterii
şi evaluării capacităţii psihice în vederea
optimizării procesului de activitate, atât
din punct de vedere organizatoric, meto-
Prima tulburare care se instalează
este cea motorie după care apar tul-
burări psihice specifice şi nespecifice,
anxietatea fiind pe primul plan, întărită
de fenomenul obsesiv. Are loc un anu-
mit grad de afectare a sistemului nervos
extrapiramidal.
Diagnosticul pozitiv (prognostic fa-
vorabil) poate fi condiţionat de urmă-
toarele aspecte: • depistarea funcţionă-
rilor deficitare - respiraţie superficială,
şi rapidă, expir precipitat ceea ce duce
la vorbire în inspir, deci inversiuni ale
celor doi timpi respiratori; • tulburări
fonatorii; • asinergismul dintre muscu-
latura laringelui şi cea a limbii, buzelor,
vălului palatin; • sincinezii - mişcări
inutile, parazitare (grimase, clipiri,
legănat, etc); • reacţii vegetative - ro-
şirea feţei, transpiraţie, tahicardie,
tahilalie; • tulburări psihice: logofobie,
sindrom neurastenic, etc.
Diagnosticul diferenţial se ia în le-
gătură cu oligofrenia, isteria şi întârzi-
erea fiziologică în dezvoltarea vorbirii.
Evoluţia este cronică, dă recidive la
oboseală şi emoţii. Se aplică terapia
nevrozei şi cea farmacologică, paralel
cu psihoterapia logopedică.
Logopatie = sin. lalopatie; orice formă
de tulburare de vorbire şi limbaj.
Logopedie = (logos; paideia - educa-
ţie); sin. oriofonie; disciplină psiho-
pedagogică care se ocupă cu educarea,
în special cu reeducarea - terapie corec-
tivă a - limbajului. Studiază natura şi
formele de manifestare a defectelor,
tulburărilor de limbaj şi vorbire, propu-
nând metode şi procedee de corectare
adecvate logopatiilor, cât şi particulari-
tăţilor individuale şi de vârstă. Pedago-
gul ceh Sovak o defineşte „ştiinţă des-
pre fiziologia şi patologia procesului de
dic, cât şi psihoterapeutic, care să
valorifice maximal dezvoltarea
potenţialului uman. Criteriu! metodelor
obiective de diagnoză diferenţiată a
tuturor handicapurilor de limbaj, atât
între ele, cât şi faţă de normal, capătă o
imensă importanţă. Pentru a studia
patologia sistemului nervos, care
determină diversele tulburări, este
necesar a cunoaşte structura şi funcţiile
lui în stare normală.
Dialectica normalităţii şi a defec-
tologiei este rezultatul unei atitudini
epistemologice în care normalul este
punctul nodal faţă de care se
construieşte sistemul recuperării. în
viziunea interdis-ciplinarităţii,
problema se pune în a stabili graniţele
precise (chiar aproximativ) între normal
şi patologie şi de a explica formele
diverse şi complexe ale realităţii bio-
psiho-sociale, a personalităţii umane
deteriorate.
 într-o perspectivă actuală cu privire
la integrare, incluziune, ideea de
recuperare, instrucţie şi educaţie în scopul
de a valorifica maximal potenţialul psiho-
fizic al handicapaţilor, se impune cu
stringenţă necesitatea unei noi concepţii
metodologice. Realitatea demonstrează că
atât la copiii normali, cât şi la cei cu
diverse handicapuri senzoriale, tulburările
de limbaj, survenite din diverse cauze,
împiedică înţelegerea, recepţionarea şi
transmiterea mesajului verbal.
Comunicarea prin limbaj este singura
cale de integrare şcolară şi socială a
copilului. Din acest punct de vedere,
activitatea logopedică este centrată în
special asupra copiilor, nu numai datorită
frecvenţei mai mari a tulburărilor şi
nedezvoltării la timp a limbajului, dar şi
pentru faptul că la aceştia vorbirea este în
continuă structurare şi dezvoltare, şi
pentru că în raport de funcţionalitatea ei
evoluează şi celelalte laturi ale activităţii
sea de leziuni ale S.N.C. şi periferic, care
asigură funcţionalitatea elementelor
fonoarticulatorii, cât şi vorbirea şi lim-
bajul în concordanţă cu celelalte procese
psihice. Nevrozele create pe fondul tul-
burărilor de limbaj şi vorbire sunt tratate
medical-farmaceutic concomitent cu tra-
tamentul logopedic. Având în vedere că
pentru orice logopat comunicarea şi cu-
prinderea gândirii în tipare verbale con-
stituie o sursă de tensiune, teamă, sub-
tensionarea motivaţională determină o
adevărată invaliditate psihică, în funcţie
de structura individualităţii lui. încorda-
rea nervoasă care precede vorbirea pro-
duce o focalizare în regiunile de proiecţie
corticală a stereotipului verbo-motor şi
tulbură sinteza funcţională necesară
actului vorbirii. Se are în vedere că se
tulbură atât procesul de emitere, cât şi cel
de recepţie. Terapia psihică de acomodare
şi colaborare a subiectului aduce liniştirea
şi voinţa de a învinge greutăţile de
pronunţare, căci altfel conflictul psihic
creează dezorganizarea în procesul de
gândire-vorbire-înţelegere. Orice blocaj
de cuvânt devine centru de iradiere a
confuziei în tot contextul dialogului.
Tulburările intelectuale se asociază
cu cele de limbaj, iar tulburările de
recepţie sau de emisie duc la alterarea
laturii intelectuale a limbajului, cu răsu-
net asupra afectivităţii şi comportamen-
tului logopatului. Atât sindromul disma-
turativ, cât şi sindroamele extrinseci şi
intrinseci limbajului şi vorbirii comportă
dificultăţi prin absenţa sau diminuarea
capacităţii de a se afla în contact cu
mediul înconjurător, ceea ce constituie o
profundă suferinţă a acestor cazuri.
Fiind deteriorată funcţia de simbo-
lizare, care să le permită relaţia semnifi-
cat-semnificant, se impune intervenţia
logopedului, care are menirea să aplice
conştient şi diferenţiat, de la caz la caz,
261
Logoterapie = şcoala psihotelrapeutică,
psihice.
Tulburările de limbaj, necorectate
la timp, au tendinţa să se consolideze şi
să se agraveze. Activitatea logopedică
s-a dezvoltat intens, atât pe linia
activităţii recuperatorii, cât şi prin pu-
blicaţii şi lucrări interesante ale autori-
lor: Constantin Păunescu, Nicolae Ton-
cescu, Constantin Calavrezo, Emil Ver-
za, Emilia Boşcaiu, Margareta Tomes-
cu, Veronica Bâlbâe, Emilia Jurcâu, Ion
Străchinaru, Iolanda Mititiuc, Adela
Voicu, Măria Călugăraşu, Iulia
Gerendy, Rodica Hagiu, etc.
Printre tulburările de limbaj care
abundă la vârsta preşcolară şi şcolară
sunt: dislalia, alalia (afazia congenitală)
balbismul şi logonevroza, tulburările de
scris-citit (dislexii-disgrafii), rinolaliile,
tahilaliile şi bradilaliile. La acestea se
adaugă dizartriile, afaziile, autismul, ca
dezorganizări de limbaj provocate ade-
tehnica cs restaurare şi stabilizare a
limbajulii, cât şi a tulburărilor psihice
asociate. /(Vezi Anexa A - Fig. 22 şi
23). /
Logophgie = (sin. alalie - afazie con-
genitală»; întârziere, tulburare a limba-
jului vcrbit, caracterizată prin imposi-
bilitatea exprimării, pronunţării (chiar la
5-6 ani) silabelor şi cuvintelor, corelate
cu/scăderea capacităţii de înţelegere a
limbajului scris şi vorbit, asociată cu
tulburări primare sau secundare ale
capacităţii intelectuale (abstractizare,
comparare, generalizare, labilitate a
atenţiei, inerţie afectiv-conativă, amne-
zie). Acest complex simptomatic cu
etiopatogenie neuromotorie este cunos-
cut şi sub numele de audimutitate, afa-
zie congenitală, afazie amnestică, mu-
ţenie ideopatică. A fost studiată de M.
Seeman, C. Launay, S. Borel - Maiso-
nny, E. Verza, C. Păunescu şi N. Ton-
cescu, etc.
Lbgoree = tulburare (sindrom) a expre-
siei verbale, în sensul hiperactivităţii,
constând într-o creştere exagerata, ne-
controlată a ritmului şi debitului verbal.
Iţoate fi tematică (axată pe o temă prin-
cipală), dezordonată sau disperată. Se
produce asociat cu o excitaţie psihomo-
torie, agitaţie, excitabilitate patologică,
în accesul maniacal devine incoercibi-
lă, hipermimie, euforie sau exces de
furie. în general discursul devine inco-
erent datorită „salatei de cuvinte". Se
remarcă elemente preferative, uneori o
tematică deliberantâ (schizofrenie, stări
confuzo-onirice, demenţe, alcoolisme).
într-o formă ameliorată se manifestă şi
la normali, aflaţi într-o stare de
surescitare provocată de evenimente
stresante.
fondată de V. E. Frank; are la Bază prin
cipii umaniste şi stă la baza majorităţii
tulburărilor psihice. Prin însăşi natura
existenţei sale, omul se află întrio conti
nuă luptă spirituală pentru a conferi vie
ţii sale un sens concret şi ideatia activi
tate plină de responsabilităţi. îij cadrul
unei relaţii terapeutice, bazată pd înţele
gere şi încredere reciprocă, sunt explora
te sistemul de valori ale pacientului,
atitudinea, sentimentele sale faţă de sine
şi faţă de cei din jur (familie, colegi,
străini), felul în care sunt percepute şi
trăite aceste sentimente, cât şi modul
dramatic în care îşi trăieşte suferinţa
tulburării de limbaj. 1 somatice sau psihice; • cu diagnosticul
Terapeutul ajunge la înţelegerea
realităţii în care se desfăşoară existenţa
logopatului, cum este înţeles, ajutat, sti-
mulat de cei din jur, sau dimpotrivă,
abrutizat, stigmatizat, ironizat şi izqlat. în
procesul terapeutic, responsabilitatea este
în mai mare măsură a specialistului, care,
ajutat de logopat, trebuie să găsească
soluţii de angajare voită, conştientă, pe
făgaşul exerciţiilor organizate şi continui,
prin metode acţional-participative şi
amuzante, care să-1 ajute în debarasarea
de stres, anxietate şi negativism. Ac-
ţiunea de îmbinare a unui comportament
paradoxal, de stimulare şi dezvoltare a
limbajului îmbracă forme diverse de
activitate şi se realizează cu o multitudine
de mijloace tehnice şi verbale.
Toate se întrepătrund în procesul
de comunicare interpersonală, la care lo-
gopatul (copil-adult) participă în măsura
posibilităţilor curente. Programul de dez-
voltare şi organizare va trebui să sconteze
limbajul sub toate aspectele, ca un sistem
integrat al gândirii şi comunicării.
Denumirea de obiecte, acţiuni, clasificări
de obiecte, fiinţe (păsări, animale,
oameni, plante) după anumite criterii va
262
Lovitură de glotă = începerea producerii
sunetului muzical se numeşte „atacul"
sunetului şi el rezultă din coordonarea
mişcărilor respiratorii cu cele ale
laringelui. După felul mişcărilor coardele
vocale şi presiunea subglotică realizată se
descriu trei feluri de atacuri ale sunetului:
• atacul ferm dar suplu, care manifestă
începerea vibraţiei coardelor vocale la o
presiune subglotică perfect dozată; este
cel mai utilizat în cânt; • atacul puternic
sau „lovitura de glotă", în care presiunea
subglotică, mult crescută, precede
închiderea glotei, care se face prin
alipirea puternică a coardelor vocale; se
foloseşte în sunetele stocate şi în anumite
momente impuse de necesităţi de
interpretare; • atacul aspirat, în care
coardele vocale nu se alipesc, iar glota
rămâne parţial deschisă; se foloseşte în
emisia unor sunete de durată mai mare.
(Vezi lucrarea patologia vocală" - Şt.
Gârbea, Marcela Pitiş).
Ludic = atribut care desemnează carac-
terul unor activităţi (limbaj, mimică,
asigura permanenţa dezvoltării verbale,
nivelul de înţelegere al copilului, cât şi
adaptarea cuvintelor şi propoziţiilor la
noţiunile corespunzătoare. Terapia
acţională, prin ludoterapie şi muzi-
coterapie (meloterapie), desen, jocuri de
construcţii etc. Va intensifica motivaţia
pentru comunicare, tonusul şi di-
versitatea relaţiilor afective.
Terapia specifică diverselor enti-
tăţi patologice trebuie strict corelată cu:
• tipul afecţiunii, strâns dependent de
factorul individual; • cu prevederile
combaterii şi ameliorării unor deficienţe
diferenţial. Formele terapiei sunt
diverse, în funcţie de specificul patolo-
giei, de personalitatea logopatului, de
calitatea parteneriatului cu familia,
şcoala şi alţi factori sociali.
Lombrosian = tip caracterizat de
Lombraso, printr-o tendinţă înnăscută
spre crimă, determinată de degeneres-
centă. Acest tip prezintă semne caracte-
ristice, care îl distinge de ceilalţi oa-
meni, cât şi de alţi infractori. Lombro-
sianul are o înfăţişare monstruoasă,
primitivă, anormală.
Lombroso (1836-1909) = medic şi cri-
minolog italian, îşi susţine teza „Creti-
nismul în Lombardia" - 1963, după care
deschide un curs de clinică a bolilor
mintale. Numele său rămâne legat de
cel al antropologiei criminalistice.
Longitudinal = strategie a psihologiei
evolutive constând în urmărirea conti-
nuă, la aceeaşi subiecţi, a fenomenelor
de dezvoltare psihică şi comportamen-
tală, pe o perioadă îndelungată ce depă-
şeşte mai multe nivele de vârstă.
comportament) de a nu avea o orientare
practică, de a fi efectuate de plăcere,
pentru divertisment; activităţile de acest
fel sunt spontane, capricioase, supuse
fanteziei. Prin joc, copilul îşi exprimă şi
trăieşte gândurile, sentimentele, dorinţe-
le, jocul fiind, după K. Gross, un exerci-
ţiu preparator al funcţiilor mentale.
Activitatea ludică se disciplinează şi
canalizează în scopuri pragmatice, pe
reguli oarecum precise. Sunt clasificate
astfel: jocuri exerciţiu, jocuri simbolice
şi jocuri cu reguli. După anumiţi autori
este necesar să se facă distincţia între
ludic şi ludism, acesta din urmă
constând în acţiuni solitare gratuite,
cum ar fi descifrarea rebutului pentru
alungarea plictisului. Persistenţa unui
anumit tip de joc peste vârsta la care
este normal admis,
revenirea la jocuri ale unui stadiu deja
depăşit este semnalul, fie al unei întâr-
zieri afective şi intelectuale, fie ale unei
regresii afective şi comportamentale.
Ludoterapie = psihoterapia prin joc se
bazează prin funcţiile de exerciţiu mental
şi intelectual, de integrare a realului, de
asimilare psihică a evenimentelor, de
socializare, de descărcare. Jocul este
utilizat în terapia diverselor tulburări
psihice. Ludoterapia se referă în primul
rând la o tehnică psihoterapeutică apli-
cată copiilor. Ceea ce reprezintă discursul
adultului în psihoterapia acestuia, este
echivalent cu jocul spontan, simbolic,
fără reguli în ludoterapie.
Ludoterapia la copilul cu tulburări
psihice la o vârstă precoce, permite
cunoaşterea obiectelor, care sunt suportul
proiecţiilor în care se exteriorizează
primele mecanisme defensive: - identi-
263
ficare; - frustrare; - identificare proiec-
tivă; - identificare cu agresorul (M.
Klain). Deci, în afara efectelor de ca-
tharsis, de exerciţiu, de creştere a re-
zistenţei la frustrare, jocul este supus
unor descifrări simbolice şi presupune
unele reacţii comportamentale ale copi-
lului, şi ajută la reducerea conflictelor
intrapsihice ce stau la baza tulburărilor
psihice ale acestuia. Relaţia cu adultul
terapeut în cadrul ludoterapiei are efecte
benefice asupra psihicului micului
pacient.
Aceste activităţi apar ca un adju-
vant terapeutic vizând modificarea
temporară a stării afective a subiectului,
stimularea socializării, cât şi un
exerciţiu premergător ergoterapiei. Uti-
lizarea jocurilor se face în funcţie de
vârstă, sex, disponibilităţi restante, pre-
ferinţe. Această modalitate de recreere
porneşte de la principiul enunţat de
Bremond, anume că „este mai bine să
faci cel mai inutil lucru din lume, decât
să stai un sfert de oră fără să faci nimic."

Lume = în sens filosofic, totalitatea

existenţei, cosmos, univers. într-o accep-
ţiune mai restrânsă, „lumea omului",
„lumea valorică", „lumea obiectelor"
desemnează un anumit domeniu al reali-
tăţii, în limbajul curent, prin „lume" se
înţelege fie umanitatea ca regn ontologic
distinct, fie în expresii de genul „aşa e
lumea", „lumea vorbeşte", etc, fie
mulţimea nediferenţiată („era de faţă
multă lume").

Lunatic = denumire utilizată în Evul

Mediu pentru cei ce sufereau de o boală
psihică, prezentă şi azi în vorbirea popu-
lară, în care iradierea lunii ar produce
stări de agitaţie psihomotorie, automa-
tism ambulator (somnambulism) şi chiar
crize de epilepsie. Mulţi autori consideră
benefice radiaţiile ionozate ale lunii în
stările astenice (după unele prescrieri ale
medicinii indiene).

Luria Alexandru (1902 - 1977) = psi-

holog rus, elev a lui Vîgotschi; este
creatorul neuropsihologiei ruse şi unul
dintre pionierii acestei ramuri a ştiinţei
pe plan mondial. Face studii deosebite în
clinica afaziei, rolul lobului frontal,
procesele memoriei şi psihopatologia
acesteia. Lucrările cele mai cunoscute
sunt „Afazia traumatică" (1947) şi
„Aspecte psihopedagocice, psihologice
şi neuropsihologia memoriei" - 1973,
„Bazele neuropsihoogiei" -1973.

Macropsie =
M iluzie vizuală ce
constă în
Macro = element impresia că unele
de compunere, dimensiuni sunt
prin care se mai mari ca în
introduce realitate; se
semnificaţia de deosebeşte de mi-
mărime, cropsie, ce indică
dimensiune mare. efectul invers.
Macrocefalie = Macrostereogno
anomalie constând zie = agnozie
din mărirea vizuală ce constă
dimensiunilor într-o percepere
craniului. Este de- supraestimati-vă a
numită şi tuturor
hidrocefalie, dimensiunilor
aspectul caracte- obiectelor, astfel
ristic constând în încât acestea nu-
dehiscenţa şi pierd structura,
ţesuturilor osoase cum se întâmplă
şi bombarea în macropsii.
frontanelelor
rămase neînchise. Magie infantilă
= ansamblu de
comportamente ce Magnetism
aparţin etapei animal = teorie
prelogice, ego- ce consideră
centrice a existenţa unui
dezvoltării fluid magnetic
individuale, carac- universal datorat
terizată prin corpurilor cereşti;
raţionament şi acest fluid poate
sociabilitate trece de la un
sincretică, aspecte individ la altul
halucinatorii, prin intermediul
comportament unei atingeri şi că
inadaptabil aceasta ar avea un
(pseudoadaptativ) efect curativ.
asemănător Teoria este lipsită
superstiţiilor de bază
individuale ale ştiinţifică. A fost
implicată în
adultului (care şi
hipnoză,
derivă de aici).
somnambulism
Originea acestor
sau alte forme de
magii (Piaget) ar
psihoterapie.
consta în
sentimentul Maieutică =
subiectului că el metodă (Platon -
poate comanda Socrate) constând
obiectelor sau din întrebări
fenomenelor meşteşugite şi
fizice, obiective. procedee
meşteşugite de
admonestaţie şi
dialog pentru
extragerea unor
idei, concepţii din
mintea
interlocutorului,
de care el nu era
conştient că le
are. Prin această
modalitate a
euristicii se poate
extinde
cunoaşterea de
sine a subiectului.

Majorat = vârstă
la care un subiect
îşi poate exercita
drepturile civile
şi în acelaşi timp
este răspunzător
pentru propriile
fapte şi
comportamente.
Ea reprezintă o
garanţie a
maturităţii fără a
pierde din vedere
posibilitatea
lipsei de
coincidenţă între
vârsta biologică
şi cea mintală.

Maladie
congenitală =
boală pusă în
evidenţă la
naştere sau
imediat după
aceasta, transmisă amploarea ei,
fătului fie ereditar, duce în cele mai
fie ca boală multe cazuri la
maternă modificarea
contractată în tim- patologică a
pul sarcinii sau personalităţii.
anterior.
Malignitate =
Mal-comiţial = gravitate, cu
criza epileptică potenţial
majoră. terminal, atribuită
unui proces
Malformaţie = patologic
anomalie tumoral.
congenitală, care Termenul poate fi
indiferent de folosit
2
6
5
şi în sensul unei industrială,
predispoziţii organizaţională -
potenţiale spre rău formarea
şi transformarea cadrelor, selecţia
acesteia în acţiuni profesională.
concrete de a
comite „răul", în Manager =
mod intenţionat sindrom descris
sau delirant. de psihiatri ce
Malignitatea ca- apare la
racterială este o persoanele de sex
noţiune masculin cu
psihologică şi funcţii
sociologică, care administrative şi
caracterizează de conducere,
anumite evoluţii între 30-60 de
psiho-dinamice ani. Constă în
specifice „ne- astenie, tulburări
vrozei de hipnice şi
caracter" ale unor sexuale, cât şi
subiecţi cu complicaţii de tip
complexe de psihosomatic,
inferioritate, interesând apa-
frustraţi afectiv în ratul
cadrul absenţei cardiovascular
sau deficienţei cu- (hipertensiune
plului parental. arterială,
cardiopatie
Management = ischemică).
termen care
semnifică metodă Mână = un prim
de gestiune element de luat în
raţională a consideraţie în
întreprinderii, psihofiziologia
vizând mâinii este
dezvoltarea şi pielea, deoarece
coordonarea mâna este prin
optimă a factorilor excelenţă un
uman, tehnic şi organ tactil.
economic, în Fiziologia
condiţiile pipăitului este
informării complexă, cu
complete şi variaţii individua-
prompte şi a le; pipăitul este
adaptării de un simţ foarte
decizii care să educabil. Se
slujească maximal adaugă
obiectivele propu- sensibilitatea la
se. Implică căldură şi durere,
după unii şi
psihologia socială,
sensibilitatea la
lumină. Din punct (la 3/4 dintre
de vedere psiho- oameni), se
social, m. a fost recunoaşte un
considerată anumit prestigiu
„organul al mâinii drepte.
contactelor Are o uriaşă
noastre concrete semnificaţie
cu viaţa reală". Cu simbolică şi
privire la numeroase
asimetria expresii
funcţională metaforice se
dreapta / stânga, şi referă la cuvântul
a superiorităţii „mână". Şi gestul
mâinii drepte manual are
numeroase
semnificaţii. In
mână există
constant o
tendinţă
impulsivă de a
executa mişcări;
m. exprimă şi
ceea ce se
întâmplă în viaţa
interioară.
Grafologia este o
demonstrare
experimentală a
psihologiei
revelatoare a
mâinii. în fizio-
logia
patologicului,
amintim
paraliziile
isterice, ca şi
crampa
scriitorului, a pia-
nistului sau a
funcţionarilor de
telegraf, în
psihofiziolgia
mâinii, m. este
interesantă şi ca
organ al
„mângâierii" şi
poate constitui un
capitol al psiho-
terapiei. T.
Arghezi şi M.
Beniuc au dedicat
frumoase versuri
mâinii. Am-
rentele digitale
sunt folosite în
scopuri
administrativ-
poliţieneşti,
criminalistice şi
ştiinţifice.

Maniaco-
depresiv =
sindrom; Kraepe-
lin îl descrie şi
face o sinteză
asupra
conceptului
maniacului şi a
melancoliei de (în gr. maniaco =
involuţie, ca fiind nebunie); variantă
o afecţiune men- de nosofobie,
tală caracterizată constând în teamă
prin alterarea patologică,
ritmică a unor exagerată şi
accese de nejustificată faţă
supraexcitaţie de o boală
maniacală, cu mintală. Apare în
depresiuni sindromul
profunde şi obsesivo-fabic
nejustificate (phobes -frică).
psihic. Apare Face parte din
clinic, de aceea psihozele depre-
este sinonim cu sive în
ciclopenie sau decompensare, de
psihoză circulară. coloratură
psihastenică, în
Maniaco-fobie = nevroza obsesivo-
fobică.
2
6
6
Manie = (manie - alterna cu stări
nebunie); termen depresive.
cu sensuri Maniacul se cred
multiple; în mereu persecutat.
limbajul colocvial
este folosit pentru Manierism =
a defini o pasiune simptom întâlnit
de nestăvilit, în multe boli
uneori ciudată (ex. mintale
subiectul (schizofrenie),
colecţionează manifestat prin
obiecte lipsite de atitudini ciudate,
valoare economică artificiale, prin
sau estetică); şa-blonism
uneori se foloseşte comportamental.
şi pentru acţiuni Adesea, subiectul
impulsive, necon- este afectat,
trolabile absurd (ţopăie
(cleptomanie, într-un picior,
piromanie, dro- mănâncă cu
momanie). în sens scobitoarea,
ştiinţific, m. este o vorbeşte cu o
stare mintală
intonaţie specială,
întâlnită în multe
piţigăiată). Aceste
boli psihice, în
forme ciudate
special în psihoza
sunt numite
depresivă, ca-
bizarerii. Aceste
racterizată prin
creşterea comportamente
exagerată a ac- pot apărea şi în
tivităţii psihice şi afara
motorii printr-o patologicului, ca
stare de bună o bizarerie ca-
dispoziţie racterială (totuşi
nemotivată: trădează o
vorbeşte continuu şubrezenie a
în ritm exagerat, fondului
este agitat, ideile intelectual şi
se schimbă rapid, moral).
se mişcă fără rost,
râde nemotivat, Manipulare =
gesticulează, trece influenţare a
repede de la o conduitelor altor
activitate la alta, persoane, dar şi
dar în permanenţă comportament
este preocupat de motor (mână,
ceva. Aceste stări picioare, degete,
maniacale pot deplasând
obiecte). Ex. religioase. în
manipularea psihiatrie se
opiniei publice întâlneşte în
prin mass-media. isterie.
La nivel
individual, m. se Marasm = stare
realizează cu psihică care
ajutorul unor influenţează
metode persuasive negativ
sau a unor tehnici dezvoltarea
(spălarea personalităţii
creierului) copiilor, prezentă
practicate de în casele de copii,
unele secte instituţii reci,
impersonale, ceea
ce implică grave
stagnări în
dezvoltare din
cauza „deprivării
afective" -
„marasm" sau
avitaminoză
afectivă.

Marginal = ceea
ce se află la
limita unei zone
(la maximă
distanţă de la
centru),
implicând acţiuni
şi caracteristici
minime. Se
foloseşte în
psihologie pentru
a clarifica unele
fenomene de
percepţie
periferică sau
cunoştinţă mi-
nimă.
Desemnează de
asemenea zona
intermediară între
normal şi
patologic.

Marihuana sau
Marijuana =
drog preparat din
frunzele şi florile
unei varietăţi de
cânepă, înrudită
cu cea indiană.
Acest amestec se
fumează ca tutu-
nul. Are un
principiu activ al
„Canna-bis
indica".

Marinescu
Gheorghe (1863-
1938) =
medic român,
fondator al şcolii
româneşti de
neurologie. Este
sprijinit de Victor
Babeş în studiile
medicale din Cajal. Opera sa în
Bucureşti, apoi la domeniul
Paris, unde s-a neurologiei este
afirmat ca histolog imensă. A devenit
şi neurolog şi un nume
unde şi-a susţinut cunoscut în
teza de doctorat. ştiinţă la numai
Participă la 28 de ani. A
Congresul lucrat şi a
internaţional de înfiinţat o clinică
medicină de la de neurologie la
Moscova în 1897, Spitalul
iar în 1909 publică Colentina.
la Paris Poliomelitele,
monografia „La encefalitele de tot
cellule nerveuse" felul, cât şi
2 volume, studiile de
prefaţată elogios fiziologie
de Ramon Y. normală şi
2
6
7
M conştientizarea
patologică s-au ducând adesea
la vindecarea
bucurat din plin
de aportul său tulburărilor
caracteriale. Se
ştiinţific atât în
ţară cât şi peste subliniază
funcţia
hotare. De
asemenea, educativă şi
artistică a tes-
reflexele pseudo-
bulbare, tului care
încorporează
oligofrenia,
ataxia spino- muzică, dans,
dialog, fiind
cerebe-
loasă folosite în
grădiniţă,
Marionete = şcoală şi
probă în instituţii (teatru
psihoterapie, de marionete).
permiţându-le
mânuitorilor Marketing =
(pacienţi) saşi concepţia care
exprime liber are în vedere
sentimentele şi cererea şi
să-şi ex- oferta pornind
teriorizeze de la cerinţele
conflictele. pieţei actuale şi
Psihoterapeutul viitoare.
pune la dispoziţia Dezbate
copiilor şi metode de
adulţilor organizare,
numeroase cercetare,
personaje: zâna analiză şi
cea bună, hoţul, previziune, cât
diavolul, şi
jandarmul, fel de comportamentu
fel de animale, l oamenilor,
etc. şi le cere să pornind de la
născocească o în- trebuinţele
tâmplare. In jocul consumatorilor.
dramatic ies la Are în vedere
iveală problemele toate subramu-
afective, rile psihologiei
tensiunile se economice:
reduc, căci se preţuri, oferte,
produce o unde, cui, când
descărcare şi cum se oferă;
cathartică, de asemenea,
psihologia
consumului interpretări,
(studii de motivaţie, care fac
motivaţie), ca fiecare mărturie
cercetarea pieţei să fie relativă,
şi psihologia supusă critic, fără
reclamei. a îndreptăţi un
total scepticism
Martor = faţă de valoarea
persoană care
mărturiei umane.
asistă la desfă-
(T. Bogdan).
şurarea unui
Distorsionarea
eveniment şi care
mărturiei poate fi
este în general
intenţionată,
chemată să
relateze toate conştientă sau
datele, în- involuntară, mai
tâmplările, ales în cazul în
împrejurările. în care factorul
psihologia motivaţional este
judiciară se predominant
cercetează afectiv.
fenomenul mărtu- în
riei, în interesul psihologia
justiţiei, experimentală se
urmărindu-se foloseşte „grupul
posibilităţile şi martor" pentru a
valoarea acesteia. indica un grup
Sunt probleme de care ne serveşte
atenţie, percepţie, prin comparaţie să
memorie, stabilim efectul
manipulării
variabilelor
noastre asupra
primului grup
experimental
(lotul martor - se
mai numeşte şi lot
de control). în me-
dicină, termenul
este utilizat cu o
semnificaţie
specială,
desemnând proba
martor, care este
folosită în studiile
comparative între
eşantioane şi care
nu este supus
acţiunii factorilor
ce au acţionat
asupra celuilalt
eşantion.

Masă = în
psihologie şi
ştiinţe sociale se
menţionează
acţiuni de m. ce
privesc întreaga
populaţie;
cercetări de m. ce
nu se limitează la
un eşantion
restrâns; modele
de m., cum sunt
anchetele şi
chestionarele sau
scrutinul: reflexe
de m. ce cuprind o
mare masă a comportament pot
organismului. fi conştiente sau
Studiul psihologic inconştiente,
priveşte mulţimile. necunoscute de
persoană ca atare.
Mascare = în psihologie,
atitudinea unei suprapunerea cali-
persoane, constând tativă a doi sau
în ascunderea unei mai mulţi stimuli,
trăsături sau a fapt ce reduce
întregii personalităţi posibilitatea lor de
prin deghizare într- discriminare;
un comportament ecranarea unei
inautentic (mască). posibilităţi psiho-
Motivele care comportamentale
determină acest prin alta, de
exemplu
2
6
8
- mascarea legătura dintre
temperamentului mască şi
prin caracter. M. personalitatea ce
Ralea foloseşte se exprimă, se
termenul de m. apără prin
pentru a desemna acceptarea unei
actul de simulare măşti diferite.
sau de adaptare la în acelaşi
un rol. De sens, se poate
asemenea, ter- afirma că fără o
menul este folosit dinamică a măştii
în psihopatologie - personajului,
simularea personalitatea îşi
(comportamentul pierde
simulat). Este autenticitatea,
folosită şi ca un reducându-se la
instinct de apărare simpla caricatură
dacă persoana se a unei expresii
simte ameninţată.
unice.
Mască =
Masculinitate =
modalitate a profil de
comportamentului
personalitate
simulant adoptată construit pe
de subiect, mai
premiza sexului,
mult sau mai puţin având în principal
deliberat, pentru a
o determinare
ascunde ceva şi a culturală şi im-
demonstra altceva
plicând forţă,
ce nu-i aparţine, rezistenţă, curaj,
dar în care este
raţionalitate,
interesat. capacitate de
Cuprinde mimica,
realizare. Adler
pantomimica, A. se referea prin
gestica, expresi-
m. la dorinţa de
vitatea verbală, ca afirmare su-
şi ţinuta vestimen-
perioară a
tară, chiar bărbatului în
deghizajul, toate
lupta de a se de-
folosite ca să gaja de
favorizeze
complexul de
subiectul, în inferioritate.
cadrul unei relaţii
Chiar şi femeile
de rivalitate, mai (unele) îşi doresc
ales dacă
schimbare de
partenerul rival personalitate,
este perceput ca
într-un proces
superior. conflic-tual când
P. Bernard
nu dispun de
(1978) subliniază
suficientă putere. aplicată propriei
persoane;
Masochism; subiectul le caută,
sadism; = le provoacă, le
obţinerea satis- întreţine, recur-
facţiei sexuale şi a gând la
plăcerii în genere autoflagelare,
prin suferinţe automutilări,
fizice sau autotorturi. Spre
psihice (umilire) deosebire de
sadism, plăcerea
este condiţionată
de torturarea
partenerului.
Menţionăm că m.
nu se referă
numai la o
perversiune
sexuală, termenul
include şi
satisfacţia pur
spirituală pe care
o obţine subiectul
în urma asumării
poziţiei de vic-
timă, a acceptării
cu voluptate a
umilinţei. Se
vorbeşte de
„masochismul
moral", „tendinţa
masochistă".

Mass-media =
mijloace de
comunicare în
masă (radio-
televiziune,
cinematograf,
presa, conferinţe,
publicaţii de mare
tiraj) care
vehiculează
aceleaşi
informaţii către
milioane de
oameni,
contribuind la
definirea unei
culturi de masă.
Unele generează
efecte pozitive şi
negative, de
aceea
Psihosociologia
investighează
reacţiile
publicului şi ce-
rinţele acestuia în
vederea unui
acord între
mesajele mass-
media şi
exigenţele
dezvoltării
culturale.

Masturbare
psihică =
Kromfeld a
introdus termenul pornografică şi
pentru a descrie lucrări de artă
cazurile în care, în plastică frivole.
absenţa oricărei
intervenţii Matrice = tablă
mecanice, se de valori
ajunge la excitaţie numerice în
sexuală şi orgasm, statistică, dispuse
numai prin simpla pe grupe, ranguri
exacerbare şi coloane; tabel
imaginară. Kaht îi centralizator al
introduce în corelaţiilor dintre
această categorie teste sau dintre o
pe autorii de serie de factori;
scrisori obscene, m. funcţională,
amatorii de sistem unitar de
literatură operaţii
neuropsihice.
2
6
9
Matrice nervos, endocrin,
sociometrică = etc.
este constituită Transformă
dintr-o structură rile pe care
socială afectivă organismul
între atomii infantil le suferă
sociali, care se pentru a ajunge la
manifestă prin maturitate sunt în
atracţii-respingeri, mare parte
indiferenţă, condiţionate
detectabilă numai ereditar, mai ales
prin analiza socio- în primele etape
metrică. Se ale vieţii (făt şi
sondează sugar). în
realitatea socială momentul în care
la baza căreia se subiectul este
află legătura capabil să
psihologică întreţină relaţii cu
spontană ambianţa,
simpatetică, fără condiţionarea ere-
examinări ditară a maturării
prealabile de scade în
motive, pe grupe importanţă în
de oameni care favoarea
interac-ţionează. factorilor psiho-
Au fost constituite sociali. Maturarea
dintr-o structură intelectuală, după
socială afectivă Piaget, se
între asonii realizează mai
sociali, detectabilă devreme sau mai
numai prin analiza târziu (uneori
sociometrică. deloc), în funcţie
de experienţa lui
Maturare = în mediul său
studiul final al social.
dezvoltării Maturitatea
psihologice a unui psihică a
individ. Deşi adultului se
maturarea este o realizează când
noţiune statică, ea acesta este
impune o anumită capabil să se
dinamică, integreze în
procesul realitate.
dezvoltării
implicând Maturaţie =
totdeauna proces dinamic
transformări la intern, constând
nivelul sistemului în creşterea şi
structurarea de- sinaptice,
plină a funcţiilor diferenţierea
vegetative şi activităţii elec-
senzo-motorii, trice) furnizează
persistând până la o potenţialitate
exprimarea poten- esenţială
ţialului de intelectuală, care
creştere, conform se poate realiza
informaţiei sau nu sub
ereditare, cât şi influenţa
sub influenţa mediului social şi
mediului şi a în funcţie de
condiţiilor de consistenţa
viaţă. acestuia.
După
Piaget, maturarea Maturitate =
cerebrală (dezvoltare
(mielinizarea, deplină); din
stabilirea punct de vedere
legăturilor inter- ontogenetic
reprezintă un
moment în care o
persoană a atins
completa sa
dezvoltare psihică
şi fizică, cât şi un
sistem complet de
posibilităţi
rezultate din
interacţiunea
potenţiali-tăţilor
ereditare cu
factorii de mediu
şi care se
caracterizează
prin stabilitate şi
eficienţă
adaptativă.
După R.
Lacan,
maturitatea im-
plică autonomie
personală,
obiectivitate faţă
de sine şi faţă de
mediu, integrarea
funcţiei sexuale,
achiziţia unui
anumit nivel al
capacităţii
profesionale,
aderarea la o
concepţie despre
lume şi viaţă.
Fără a se
suprapune, se
disting:
• maturitatea
biologică; •
fiziologică;
• intelectuală; •
maturitatea
socială;
• vocaţională şi •
morală, care
înseamnă
recunoaşterea
datoriilor faţă de
propria persoană,
conştientizarea intercondiţionare
responsabilităţii şi care conduc la
propriei deveniri, starea de
o înaltă exigenţă maturitate. (S.
faţă de tine însuţi. Rubin-stein).
Intre aceste Acest proces nu
diverse aspecte ale poate fi declanşat
maturităţii pot de condiţiile de
apărea mediu şi de
discrepanţe, cea activitatea de
mai frecventă fiind învăţare şi
între m. educaţie, care la
intelectuală şi cea om sunt decisive.
afectiv- R. Lafon arată că
emoţională. m. reprezintă un
dublu proces: •
Maturizare = unul anatomic
ansamblul prin mielinizarea
fenomenelor bio axonilor, care
şi psihosociale ce permite izolarea
se află într-un centrilor şi a
proces de fibrelor,

2
7
0
şi altul • inteligenţei pre-
neurofiziologic, operatorii (2-7
prin stabilirea ani) - apariţia
conexiunilor funcţiei
intersinaptice, simbolice; •
datorită in- perioada
tervenţiei inteligenţei con-
mediatorilor crete (până la 12
chimici, prin tre- ani) - constituirea
cerea de la o unei scheme de
activitate valori fixe; •
bioelectrică nedi- perioada logicei
ferenţiată la o formale (până la
organizare 15 ani). Aceste
diferenţiată. stadii de
Astfel, sunt dezvoltare sunt
organizate marile parcurse în forme
sisteme specifice,
funcţionale individuale,
neuropsihice, sub determinând la
influenţa fiecare individ în
stimulilor şi a parte o formulă
educaţiei, dând individuală de
naştere unor maturizare şi un
sisteme de anumit nivel al
organizare din ce eficienţei
în ce mai adaptative.
complexe (Ex.: Maturizarea
maturizarea psihică şi
intereselor şi profesională (în
înclinaţiilor ce duc lumea
la maturizarea contemporană),
profesională). capătă forma unui
J. Piaget labirint nesfârşit
stabileşte stadiile şi nu pe aceea a
dezvoltării unei linii drepte
intelectuale, ale ce se opreşte într-
constituirii rea- un punct.
lului în: • perioada
senzorio-motoră Măduva spinării
(0-2 ani) de = parte a
activitate reflexă sistemului nervos
la apariţia central, situată în
simbolului; • canalul vertebral
perioada şi alcătuită dintr-
un cordon nervos din cordoane de
cilindric, turtit substanţă albă,
antero-posterior. alcătuită dintr-un
M.s. se împarte în complex de fibre
4 regiuni - nervoase,
cervicală, majoritatea
toracală, lombară, amielinice. în
sacrală; este substanţa albă, în
învelită, ca şi în- imediata
tregul nevrax, de vecinătate a
trei membrane substanţei
mezo-dermice, cenuşii, se află
care la acest nivel mici insule de
formează substanţă cenuşie,
meningele dispuse în reţea,
rahidian. M.s. este care constituie
formată din substanţa
reticulată a m.s.
substanţă cenuşie,
Din punct de
dispusă pe interior
vedere funcţional,
pe coloane, sub
m.s. îndeplineşte
forma literei „H",
trei mari funcţii: •
fiind formată din
funcţia de centru
neuroni şi fibre
reflex, îndeplinită
nervoase de centrii so-
amielinice. Spre matomotori şi
exterior este visceromotori; •
formată funcţia de
coordonare a
reflexelor şi în
proporţionarea
intensităţii
efectorilor; şi •
funcţia de
conducere
îndeplinită de
substanţa albă,
anume prin căile
ascendente
(senzitive) sau
spino-encefalice
şi căile
descendente
(motorii) sau
ence-falospinale.

Mărgineanu
Nicolae (1905-
1980) =
psiholog şi filosof
român. A absolvit
filosofia şi
psihologia la
Cluj, apoi
-specializarea la
Viena, Leipzig,
Berlin, Hamburg,
Sorbona, Oxford,
Londra,
Cambrige,
Harward, Yale,
Chicago,
Columbia, Duke.
Ca psiho-
tehnician,
înfiinţează
Institutul
Psihotehnic de pe
lângă
Universitatea din
Cluj, cu labora- diferenţială.
toare psihotehnice
la Braşov, Arad, Mărturie =
Reşiţa, etc. Printre relatare verbală a
tratatele publicate unei persoane,
cităm: „Psihologia care atestă un
persoanelor", fapt despre care a
„Psi-hotehnica", luat cunoştinţă în
„Analiza mod direct.
factorilor psihici", Mărturia poartă
„Măsurarea întotdeauna
aptitudinilor mate- amprenta
matice" etc. Una subiectivităţii
dintre lucrările de autorului ei,
seamă este motivată de
„Condiţia umană" lacunele de
(1973), în care percepţie şi de
tratează deformările
problemele de ineluc-tibile ale
psihologie amintirii.
2
7
1
Mărturisire = senzaţii, G. T.
recunoaşterea unei Fechner a ajuns
acţiuni greu de să creeze
descoperit, care psihofizica, iar A.
poate fi spontană Binet, dorind să
sau provocată. Are măsoare
efect binefăcător inteligenţa
atunci când şcolarilor, a creat
greşeala tăinuită originea
peste măsură de psihometriei.
subiect, reprezintă Testele, statistica
pentru el o povară şi metodele
zdrobitoare. experimentale au
S-au permis psiho-
observat logiei să facă
spectaculoase vin- progrese
decări ale unor considerabile.
afecţiuni
psihosomatice în Mecanica ideilor
urma mărturisirii = apariţia şi
unei conduite menţinerea ideilor
reprobate de în conştiinţă au
conştiinţă morală. loc printr-un
Această funcţie proces în care
descătuşantă a forţa şi energia
mărturisirii este în (echivalentul
mod curent atenţiei) sunt
utilizată în transferabile de la
spovedania religi- un conţinut la
oasă şi de altul după relaţii
psihanaliză, dar de matematice
la interlocutor la analoage celor
interlocutor, ea nu din mecanică.
are acelaşi sens. Aceasta este o
teorie
Măsură = mijloc mecanicistă,
de măsurare şi de desuetă (Paul
apreciere, căci Popescu -
unul din scopurile Neveanu).
ştiinţei este acela
de a supune Mecanică
faptele examinate socială = Spiru
unui studiu Haret consideră
cantitativ. aceasta un mod
Aplicând de interpretare
măsurarea la pozitivă a
fenomenelor biochimic şi
sociale. operaţional" (P.
Popescu
Mecanism = în Neveanu).
psihologie are un
sens general, Mecanisme de
semnificând apărare =
„substratul materi- mecanisme
al, modul de psihologice de
producere a care dispune
psihicului su- persoana spre a
biectiv, diminua angoasa
prezentându-se la generată de
diverse nivele ca: conflictele
mecanismul interioare. în
biofiziologic,
viaţa cotidiană,
biofizic,
aceste mecanisme
funcţionează oa-
recum inconştient
(grimasele, imita-
ţiile
comportamentale
etc.)
Există un
mare număr de
mecanisme
susceptibile de a
„proteja" EUL
împotriva
exigenţelor,
instinctelor, dar
nu toate au
aceeaşi valoare
adaptativă.
Refularea va avea
drept funcţie
reprimarea unei
tendinţe
periculoase (agre-
sivitatea,
sexualitatea),
respingând-o în
afara câmpului
conştiinţei. Sunt
şi alte forme de
apărare, ca:
raţionalizarea,
anularea
retroactivă,
proiecţia, intro-
iecţia,
transformarea în
contrariu etc. în
multe cazuri
conceptul de
apărare este
apropiat de cel de
interdicţie, pentru
evitarea
dezechilibrului şi
neplăcerii.

Mecanizare =
procesul de
înlocuire a forţei
musculare a
omului cu forţa
mecanică a
maşinii, care
preia executarea produsă de fibrele
unor operaţii la un colinergice;
nivel mai ridicat noradrena-lina,
în ceea ce priveşte produsă de fibrele
forţa, rapiditatea, sinaptice; sero-
ritmul şi durata. tonina, histamina,
dopamina,
Mediatori ocitocina,
chimici = vasopresina,
substanţe care corticotropina,
intervin în prolactina, etc.
facilitarea Tuturor acestora,
transmisiei sinap- literatura actuală
tice a excitaţiei de specialitate le-
nervoase şi a conferit
musculare. denumirea de
Principalii m.c. ,jieurotransmiţăt
sunt: acetilcolina, orî".
2
7
2
Mediaţionism = autorul este
teorie care se considerat unul
referă la dintre fondatorii
încadrarea unor psiholingvisticii.
procese interne, El a propus şi
mediatoare, între diferenţialul
elementele semantic. Teoria
raportului clasic, m. se centrează
stimul-reacţie (S- asupra proceselor
R). M. explică de semnificare
varietatea prin semnificanţi
reacţiilor la verbali.
acelaşi stimul sau
posibilitatea Medicină
dependenţei unei psihosomatică =
reacţii la diverşi psihosomatica;
stimuli. modalitate a
Ch. Osgood medicinii
(unul din moderne,
fondatorii fundamentată prin
psiholingvisticii, lucrările lui I.P.
care a propus şi Pavlov, K. Bâcov,
diferenţialul W. Cannon, S.
semantic) propune Freud, H. Selye,
formula S-rm-Sm- etc, axată pe
R, în care „rm" „Sra" principiul inte-
constituie racţiunii şi
răspunsul mediat unităţii dintre
şi autostimularea neuropsihic şi
din partea somatoorganic,
organismului.
dintre spiritual şi
Mediaţia este
anato-mo-
conc-pută ca un
fiziologic. Ea
sistem de
studiază rolul
autoreglaj. Orice
unor factori
stimul evocă o
serie de reacţii, psihici în
dar dintre printre etiologia unor
acestea există una maladii organice
singură care poate sau funcţionale,
efectua o mediaţie cât şi efectele, sau
semantică. Teoria componentele
mediaţionismului, psihice ale unor
introdusă în 1953 astfel de maladii.
de Osgood explică Bolnavul este
generalizarea tratat nu doar ca
semantică şi un organism, ci
diverse înţelegeri ca o personalitate
cognitive, de acea diferenţiată, se
urmăresc atât
simpto-mele următorii factori:
psihice cât şi cele a) atitudinea
organice, în ve- psihosomatică; b)
derea stabilirii simptomatologie
unui diagnostic psihosomatică; c)
complex, în timp maladii
ce terapeutica va psihosomatice
include atât cum ar fi: astmul,
procedeele proprii hipertensiunea
medicini, cât şi arterială,
psihoterapia. R. nevrozele de
Lafon distinge în organ (ulcerul),
m.p.s. dermatozele,
reumatismul
cronic, nevrozele
de conversiune
sau isteria, cu o
simptomatologie
de tip
neuropsihiatric.
Se crede că
perturbările
psihice incon-
ştiente
(Alexander)
complexe, frusta-
ţiile predispun la
anumite afecţiuni
somatice, căci
fiecare persoană
dispune de un
profil psihic.
Afecţiunile
psihosomatice
apar fie ca
rezultat al expre-
siei vegetative
directe, din stări
emotive
prelungite
(traume şi
drame), fie ca o
consecinţă a
epuizării scoarţei
cerebrale etc.
La copil şi
tineret, în mod
deosebit ţin de
medicina
psihosomatica: a)
tulburările
funcţionale
(crizele nervoase,
insomniile,
tulburările de
limbaj, ipo-
hondria, durerile
nervoase,
anorexia, etc); b)
marile entităţi
morbide, de felul
astmului,
afecţiunile
cutanate, obe-
zitatea, diabetul,
isteria, epilepsia,
tulburările de
comportament,
etc.

Medico -
Pedagogic = (aritmetice sau
acţiuni conjugate mediane) se pot
asupra actelor de determina
terapie medicală, obiectiv abaterile,
la care se adaugă cât şi
educaţie intensivă performanţele.
şi reeducare, care Repartiţia
se impune în normală şi reală a
cazuri de datelor este dată
deficienţă sau de curba lui
situaţii de limită Gauss. Media
între normal şi aritmetică este
patologic. catul obţinut prin
împărţirea sumei
Medie = valoarea valorilor
centrală sau individuale la
măsura mijlocie a numărul lor. Ea se
unei serii de date utilizează în mod
statistice; prin curent şi împarte
calcularea mediei
2
7
3
grupul în două educative) şi cele
părţi (cea de în care se
deasupra şi cea realizează
dedesubtul schimburile
mediei), una psihoafective
echilibrând-o pe între indivizi.
cealaltă, ceea ce Filogenetic
permite diferen- , mediu este
ţierea subiecţilor factorul
„normali" (cei ce determinat al
se apropie de evoluţiei
această valoare biologice. Pe mă-
teoretică) de sura adaptării la
subiecţii mediu,
„anormali", care organismul îşi
se depărtează de sporeşte
ea. capacitatea de
reacţie şi utiliza-
rea activă şi
Meditaţie =
selectivă a
interpretarea
condiţiilor de
uneia sau mai
mediu. In acelaşi
multor idei, acte,
mediu fizic,
între stimulul
diversele tipuri
iniţial (ideea) şi de organisme îşi
rezultatele finale, constituie diverse
care constituie sisteme ale
scopul condiţiilor de
investigaţiei. existenţă.
Mediul
Mediu = realitatea trebuie considerat
în mijlocul căreia un ma-crosistem
se află şi pus în raport cu
vieţuieşte un organismul
organism; (persoană umană)
totalitatea ca un cadru de
factorilor şi referinţă.
condiţiilor ce îşi Omul însă
exercită influenţa nu este numai
nemijlocit sau produs al
mijlocit asupra mediului, în
organismului şi cu special a celui
care acesta se află social, dar şi
în interacţiune agent al
(influenţe transformării
cosmice, socio- mediului. De
economice, relaţiile cu
mediul se ocupă în afara societăţii
ecologia. Omul omeneşti copilul
stăpâneşte mediul se sălbăticeşte.
social, prin cultură Mizeria este sursa
şi inserţie socio- inadap-tării. De
afectivă. Acţiunea obicei
mediului este delincvenţii tineri
foarte importantă aparţin mediilor
în copilărie, defavorizate
deoarece el economic, chiar şi
completează nivelul mintal
structurile orga- este afectat de
nice de bază, condiţiile
furnizând materiale (mai
funcţiilor ajunse la scăzut în mediile
maturitate defavorizate:
excitanţi adecvaţi, muncitori, ţărani,
fără de care ele ar negri, indieni în
rămâne virtuale
S.U.A). Dacă însă
sau atrofiate.
li se oferă condiţii
materiale
identice, diferenţa
nivelurilor se
ameliorează.

Medium =
persoană care
posedă o
capacitate de
comunicare
parapsihologică,
fiind dotată cu
însuşiri de
percepţie şi
comunicare
transsenzoriale,
cu capacitate
crescută de
sugestionare, fără
a constitui cazuri
patologice. Ele
pot fi transpuse
uşor în stare de
hipnoză, cât şi
pentru telepatie.
în aceste cazuri
un rol important
este atribuit
compatibilităţii
dintre subiect şi
inductor.

Medulosupraren
ală = formaţiune
de origine
embrionară,
ectodermică,
similară cu
originea
sistemului nervos
simpatic, fiind un
ganglion
vegetativ
simpatic,
modificat
structural,
înglobat în
ţesuturile cortico-
suprarenale. Este
alcătuită din
neuroni dulosuprarenale
postganglionari secretă un
care, prin procent de 80%
diferenţiere, şi-au adrenalină şi
pierdut axonul, numai 20%
devenind structură noradre-lină,
secretoare. fiind sensibili la
Celulele acţiunea nico-
secretoare ale ei tinei.
sunt stipulate de Produşii de
neuronul simpatic secreţie ai glandei
preganglionar. sunt cunoscuţi
Spre deosebire de datorită formulei
neuronii simpatici lor chimice sub
postganglionari denumirea de
care eliberează la catecolami-ne
nivelul sinapsei (amine ale
noradrenalină, catecolului).
celulele me- Secreţia
2
7
4
glandei variază relaţiilor umane,
mult cu condiţiile caracterizată prin
de viaţă. în suspiciune şi
condiţii bazale, neîncredere, prin
secreţia este teama de a tiu fi
redusă, iar în înşelat. Se poate
stările care manifesta
reclamă un efort temporar, după o
de adaptare din experienţă de
partea viaţă
organismului traumatizantă (o
(stres), secreţia frustaţie în plan
creşte raţional, social),
considerabil, ceea sau poate fi o
ce presupune un atitudine
mecanism de constantă în
reglare, de relaţiile cu lumea.
adaptare a Mefianţă scade
secreţiei la nevoile
disponibilităţile
metabolice
raţional-sociale,
amplificate ale
îngustează
organismului.
câmpul de
Reglarea
afirmare în activi-
secreţiei se
realizează printr- tatea socială,
un mecanism creează tensiune
nervos, în care psihică şi
este implicată anxietate în
stimularea desfăşurarea
simpatică, cât şi relaţiilor interu-
printr-un mane.
mecanism umoral, Constituind o
reprezentat de barieră în calea
hipoglicemie, dezvoltării şi
hipoxie, acidoză, afirmării
toate aceste personalităţii, este
condiţii fiind proprie celor care
caracteristice se
efortului fizic. supraevaluează,
Secreţia poate fi cât şi celor timizi,
reglată şi prin timoraţi,
stimuli corticali în complexaţi. Este
stări emotive, o trăsătură
traume psihice. caracterială,
structurată încă
Mefianţă = din copilărie prin
modalitate de influenţa celor
percepţie şi de din jur sau este
interpretare a dobândită într-un
climat educaţional tratamentului şi
inadecvat, ale cooperarea cu
căror efecte sunt pacientul.
amplificate de
anumite Megalofobie =
particularităţi teamă patologică,
psihice ale neexplicată şi
copilului. nejustificată,
Supraprotecţia şi manifestată faţă
severitatea de obiecte cu
excesivă în familie dimensiuni mari,
creează timiditate, şi care întregeşte
tendinţe de corolarul
închidere în sine, multiplelor fobii
complexare. din sindromul
Mefianţă creează obsesivo-fobic.
dezavantaje în
relaţia medic- Megalomanie =
pacient, copil-tera- stare caracterizată
peut şi în prin convingerea
medicaţie, fermă a
limitând eficienţa subiectului asupra
calităţilor
excepţionale ale
propriei persoane,
care-1 fac
deosebit de
important în faţa
anturajului.
Megalomanii nu
numai că au
sentimentul
patologic al
grandoarei
propriei
personalităţi, dar
se şi comportă ca
atare. De obicei,
această
convingere este
însoţită de o stare
de exaltare,
mulţumire,
satisfacţie. Se în-
tâlneşte în unele
boli mintale:
paranoia,
schizofrenia,
delirurile
halucinatorii
cronice, etc.

Melancolic =
temperament
caracterizat ca
slab în cadrul
celor patru tipuri
de activitate
nervoasă
superioară. Note
specifice: -
capacitatea
redusă de lucru în
condiţii de
suprasolicitare; -
rezistenţă fizică şi
neuropsihică
slabă; sensibi-
litate crescută;
adaptare dificilă la motivaţionale şi
exigenţele vieţii deci a angajării, a
sociale, învestirii active,
compensate prin constructive.
retragere în sine,
trăiri profunde, Melancolic delir
reverii; = sin. depresiv;
introvertiţi; idei ce au ca temă
melancolicii sunt vinovăţia, ruina;
capabili de acţiuni idei sistematizate
migăloase, ca având o stare
răbdare; au stări afectivă
psihopatologice, neplăcută,
înclinaţii spre de- monotonă, lipsite
presii, de un conţinut
caracterizate prin ideativ deosebit;
scăderea tensiunii subiectul are o
2
7
5
M Meloterapie =
metodă de
atitudine
psihoterapie
bolnăvicioasă,
nonverbală,
fatalistă, anxioasă şi bazată pe
uneori halucinatorie. efectul
binefăcător al
Melancolie = muzicii asupra
depresiune funcţiilor
psihomorală, neuropsihice
tristeţe ale
permanentă, organismului
inspirată de pesi- uman.
mism şi însoţită Meloterapia
de un complex de poate fi folosită
culpabilitate. individual sau
(Hipocrate îl în grup, în
atribuie secreţiei programe
biliare ca sistem terapeutice de
umoral); din scurtă durată
punct de vedere sau medie. Este
temperamental, una din cele
se caracterizează mai vechi
prin nesocialitate, metode de
emotivitate, vindecare,
pesimism şi avându-şi
orgoliu. Dincolo originea la
de o anumită începutul
limită, devine civilizaţiei
patologică şi se (chiar şi în
înscrie ca un ceremonialele
simptom populaţiei
alternativ în primitive a fost
psihoza maniaco- folosită).
depresivă când Egiptul antic şi
devine apoi grecii au
melancolic de preluat metoda
involuţie. (în mitologia
greacă s-a aflat
Melitoterapie = imortalizarea
cântăreţului
tip de tratament
tămăduitor).
având la bază
Suntem cu toţii
produsele apicole
beneficiarii
(miere, propo-lis,
melote-rapiei,
venin), utilizat
încă din
din ce în ce mai copilărie, prin
mult în unele ţări efectul sedativ
în terapia al cântecelor de
generală. leagăn cu care
mamele îşi
liniştesc şi adorm
siune arterială,
sugarii. Muzica
ulcer
declanşează
gastroduodenal,
emoţii şi
dischinezii, boli
sentimente,
determină endocrine,
modificări nevralgia dentală,
funcţionale, psihoze afective,
diminuează autismul, nevroze
reacţiile obsesionale şi
vegetative prin fobice). Melotera-
declanşarea pia stabileşte o
voinţei şi cale de
atitudinea comunicare,
subiectului în uneori singura, cu
momentul cel aflat în
audiţiei. Poate fi suferinţă în
utilizată în bolile psihozele
cardiovasculare şi autistice, în
în cele cu o psihozele
componentă halucinatorii,
psihosomatică aducându-1 în
(hiperten- lumea realului, ca
un prim pas de
reinserţie socială.
Datorită
caracterului ei
non-verbal şi a
absenţei
necesităţii ca
receptorul să aibă
o anumită
capacitate
intelectuală,
meloterapia poate
fi folosită şi în
tratamentul
oligofrenilor, chiar
în idioţie prin
excitaţii ritmice.

Memorie =
ansamblul
proceselor de
întipărire
(memorare),
conservare (păs-
trare, engramare)
şi reactualizare
prin recunoaştere
şi reproducere a
experienţei
anterioare
(cognitive,
afective, volitive)
a omului.
Fiind
procesul psihic de
stocare a
informaţiei, de
acumulare şi
utilizare a
experienţei
cognitive, asigură
continuitatea şi
coerenţa vieţii
psihice.
Urmele
„engramele"
experienţei trecute, componente ale
evocarea amintirilor, psihicului, este „o
este un proces piatră unghiulară a
complex de edificiului
resintetizare, legat psihicului uman"
de ceea ce s-a (Sece-nov).
păstrat, procesul Performanţa
mnezic fiind o psihică mnezică
succesiune de depinde de factori
operaţii de engra- neurofiziologici şi
mare codificate psihologici, ca: -
pentru facilitarea gradul de
accesului la maturare a
informare. sistemului nervos;
Reflectând în mod - starea de
selectiv, activ şi sănătate şi
inteligibil trecutul prezenţa unei
experienţial, patologii
memoria este în cerebrale; - factori
strânsă relaţie cu perceptivi şi
toate celelalte afectivi.
2
7
6
Psihologul (sistemul limbic,
Ursula Şchipou probabil şi
arată că, pentru grupuri de
buna funcţionare a neuroni situate în
proceselor creierul mic), cât
mnezice, procesul şi de ansamblul
învăţării are mare creierului. Nu
importanţă şi că există o zonă
sunt remarcate specifică a
următoarele etape: memoriei, ci
• între 1-3, ani întregul cortex
dezvoltarea meca- este angajat în
nismelor de evocarea
fixare, fixarea şi amintirilor,
evocarea având un despre care nici
caracter unde şi nici cum
afectogen; • între se conservă.
3-7 ani, Reţinem cu
predomină fixarea uşurinţă ceea ce
şi reproducerea este important şi
susţinute afectiv în acord cu
în activitatea convingerile
ludică; • între 7-9 noastre, uităm cu
ani, caracterul uşurinţă ceea ce
senzorial, nese- este indiferent,
lectiv, fragmentar prost structurat şi
şi în mod nesemnificativ
incipient, faţă de persoana
caracterul sau materialul
voluntar; informativ.
Distingem o înţelegerea
memorie imediată, elementelor şi in-
o memorie tegrarea lor în
întârziată şi tot stocul de amintiri
atâtea feluri legate existente,
de organele reprezentarea lor,
senzoriale uşurează
(vizuală, auditivă, reţinerea.
tactilă, olfactivă, Reflectând
gustativă). trecutul, fiind o
Cercetările funcţie a
psihologilor au sedimentării
arătat că memoria selective a
depinde atât de experienţelor,
anumite zone lo- memoria
calizate în encefal contribuie ca un
suport indis- gă durată, cea
pensabil la care asigură
învăţare. Se face continuitatea
distincţia dintre conştiinţei şi
memoria social- unitatea persona-
istorică şi memo- lităţii.
ria personală, care J. Delay
este tributară faţă propune o altă
de prima. Are trei sistematizare: •
nivele din punct memoria senzoro-
de vedere a motoră, ce
duratei: • memorie cuprinde
imediată; • me- amintirea
morie de scurtă elementară a
durată sau senzaţiilor şi
mijlocie (câteva mişcărilor,
ore), care asigură (comună omului
continuitatea şi animalelor); •
activităţii memoria autistă
cotidiene şi • proprie
memoria de lun- domeniului
visului şi
delirului, supusă
dinamic
inconştientului; şi
• memoria
socială, strâns
legată de
categoriile logice,
implicând ordine
raţională şi o
concepţie socială
despre timp.
Memoria trebuie
să reflecte
trecutul ca trecut
şi să facă
distincţia dintre
real şi imaginar.
Pentru memorie
este caracteristică
strategia fidelităţii
faţă de sursa de
informare şi a
exactităţii
reproducerii, de
aceea în actele
mnezice se
recurge la puncte
de sprijin, la
constituirea unor
unităţi tematice la
comparaţii şi
clasificări şi în
genere la
sistematizare,
care are o
însemnătate
decisivă pentru
memorare. Se
subliniază rolul
repetiţiilor care
trebuie adaptat
optim la volumul
şi gradul de
dificultate al
materialului. De
asemenea se
remarcă că
memoria logică
este mai
productivă decât beneficiind una
cea mecanică. de rezultatele
Personalitat celeilalte.
ea apare ca un Asupra
sistem selector proceselor de
mnezic, atât în memorie se
memorare, cât şi răsfrâng
în reproducere. particularităţile
Odată cu vârsta funcţionale ale
creşte subiectului,
productivitatea, având loc o
atât a memoriei memorare
involuntare, cât şi precumpănitoare
a celei voluntare. a informaţiilor
între cele vizuale, auditive,
două forme de chinestezice,
memorie, verbale şi trăirile
intervine o relaţie afective (stenice
reciproc comple- şi astenice).
mentară,

2
7
7
 M
S-a constatat că la bătrâni au loc
fenomene de slăbire a memoriei eveni-
mentelor recente, dar nu şi a fenomene-
lor de reminiscenţă. Th. Ribot a formulat
legea memoriei regresive ce se caracteri-
zează prin productivitatea amintirii eve-
nimentelor îndepărtate şi mari dificultăţi
în memorarea evenimentelor recente şi
actuale. Fenomenele de memorie evolu-
ează în mod ondulatoriu între reţinere şi
uitare.
Memorie - tuburări = complexitatea
funcţiei mnezice, integrarea ei deplină cu
întreaga viaţă biopsihologică se răsfrânge
implicit în patologie considerându-se că
practic, orice afecţiune psihică îşi lasă
amprenta asupra funcţiei mnezice. J.
Delay a încercat să ofere o explicaţie prin
legea „disoluţiei", plecând de la pre-miza
că evoluţia filogenetică şi ontoge-netică a
sistemului nervos s-a făcut de la simplu la
complex. Din acest punct de vedere
disoluţia memoriei semnifică procesul
invers, de la complex la simplu, de la
voluntar la automat, exemplul fiind oferit
de amneziile de involuţie, care încep prin
tulburări ale memoriei sociale, apoi
eliberarea memoriei autistice şi
persistenţa memoriei senzitivo-motorii.
Tulburările de atenţie par să exercite, în
majoritatea cazurilor, un rol însemnat în
geneza tulburărilor mnezice, deoarece nu
se poate reţine ceea ce nu este fixat bine.
Tulburările memoriei se împart în două
grupe: a) Dismnezii cantitavive, cum
sunt: • hipermnezii (mentismul, viziunea,
retrospectivă); • hipomenzii (lapsusul şi
anecforia); • amnezii (anterograde şi re-
trograde, lacunare); b) Dismenzii calita-
tive: • iluzii mnezice (de recunoaştere, de
nerecunoaştere; criptomnezia); • alo-
mnezii (rememorarea trecutului, pseudo-
reminiscenţe, ecmnezia, confabulaţia).
278
la vârstă mică), sindrom psihopatoid
cerebrastenic, epilepsie secundară (care
cedează lent sau se cronicizează). Pato-
genia lor este determinată de cicatricele
de la nivelul ţesutului nervos, tulburările
de circulaţie cerebrală.
Menopauză = sin. climacterium femi-
nin; etapă în ontogeneza femeii caracte-
rizată printr-un ansamblu de modificări
ale fiziologiei genitale, având ca element
definitoriu oprirea ciclurilor menstruale.
Se poate instala între 45-55 ani, ca urma-
re a încetării funcţiei ovariene (producţia
ovulelor şi secreţia hormonilor); ceea ce
la bărbat este andropauza. Menopauza
declanşează o serie de manifestări psiho-
fiziologice şi psihice, cu o amplitudine şi
coloratură diversă: scade facultatea de
îndeplinire a actului sexual, se instalează
uşor oboseala, stări de insomnie, iritabi-
litate, trăiri de tip anxios cu privire la vi-
itor, lipsă de iniţiativă, adaptare anxioasă
Menarhă = fenomen fiziologic de sta-
bilire a primului ciclu menstrual, care
apare între 11-16 ani şi care nu cores-
punde cu maturizarea sexuală. Deter-
mină la unele tinere stări de anxietate şi
este necesară o educaţie sexuală şi mă-
suri educative adecvate. Se pot întâm-
pla tulburări de comportament, pubera
neavând maturitatea intelectuală şi
emoţională necesară controlului situ-
aţiilor la care s-ar putea expune.
Meningită = inflamaţie a meningelor de
etiologie variată (de obicei infecţio-
nare), cu importante consecinţe neuro-
psihice. Sechelele senzoriale se concre-
tizează în cecitate sau surditate integrală
şi tulburări vestibulare. Cele psihice
constau în debilitatea mintală de diverse
grade şi tulburări caracteriale de tipul
instabilităţii şi al oboselii. Sechelele
psihice se pot accentua încă din timpul
desfăşurării bolii şi sunt necesare măsuri
psihoprofilactice şi psiho-terapeutice.
Meningoencefalită = neuroinfecţie de
etiologie variată, care determină infla-
marea meningelor şi a encefalului, cu
expresie clinică polimorfă şi evoluţie
gravă. Clinic, se evidenţiază prin sin-
drom meningitic encefalomielitic, febră
şi tulburări psihice. Aceste sindroame
implică: cefalee, fotofobie, hiperalgezie
cutanată, dureri la comprimarea maselor
musculare, contractară musculară;
convulsii tonico-clonice, hemiplegie,
mişcări coreice, atetozice, afectarea
nervilor cranieni, pareze, hipoacuzie,
scăderea acuităţii vizuale. Tulburările
psihice sunt reprezentate de un sindrom
psihoorganic acut, confuzii de diferite
intensităţi, delir, agitaţie psihomotorie.
Sechelele psihice pot fi: - sindrom
deteriorativ, oligofrenie (când a debutat
la cei din jur. Cele mai eficiente remedii
sunt de ordin socio-profesional şi
familial favorabil, cu atitudini
compensatorii.
Mental = ceea ce ţine de minte, de
stările şi procesele psihocorticale, de
spirit (diferenţiat de comportamental).
în psihologia clasică: calificare a
conştientului accesibil introspecţiei. E.
Claparede consideră mentalitatea
echivalentă cu conştientizarea, deşi se
susţine că şi fenomenele inconştiente ar
dispune de această calitate (Rauh).
J. Piaget scria „legea fundamen-
tală ce pare să regizeze mentalizarea
progresivă a acţiunii este aceea a
trecerii de la ireversibilitate la
reversibilitate".
Mentalitate = tip de spiritualitate şi de
comportament caracteristic unui grup
social, unei anumite culturi sau epoci
istorice, manifestându-se ca ansamblu
struc-
279
Menţinere = acţiune de păstrare, de ră-
mânere în aceeaşi stare. în psihologie se
foloseşte în sensul de relativă destabili-
tate pentru o anumită perioadă, în urma
încheierii unui proces de dezvoltare. Ast-
fel, menţinerea unui nivel de dezvoltare
optimă a personalităţii, în condiţii de
mediu date, reprezintă un indiciu de bună
adaptare a acesteia şi deci, de normalitate
psihică.
Psihoprofilaxia este preocuparea
pentru menţinerea stării de sănătate
mintală a populaţiei, în baza unui amplu
program de măsuri profilactice menite să
prevină, să combată şi să reducă poten-
ţialul invalidant al bolilor psihice.
Mers = forma cea mai obişnuită de
locomoţie. Această activitate motorie de
deplasare a organismului se realizează
printr-un reglaj neuromuscular complex,
implicând participarea tuturor structurilor
morfo-funcţionale care asigură moti-
tural (de opinii, prejudecăţi, credinţe,
superstiţii, habitudini intelectuale şi
etice). Psihologi, sociologi, etnologi,
filosofi ai culturii au definit câteva for-
me generale de mentalitate colectivă:
cea arhaică (primitivă), populară (tradi-
ţională) şi mentalitatea modernă, ştiin-
ţifică, întregul complex al raportărilor
faţă de lume (în plan intelectual, afectiv,
atitudinal, axiologic şi comportamental)
a unei persoane, caracterizează modul
său de a fi, definindu-i personalitatea în
sinteza, mai mult sau mai puţin
originală, şi coerentă a concepţiilor
relaţiilor, acţiunilor şi reacţiilor sale.
Mentism = accelerare a ritmului idea-
ţiei constând într-o derulare intempen-
sivă a ideilor, imaginilor, reprezentări-
lor, care ajung să domine întregul psi-
hism. Subiectul este incapabil să con-
troleze voliţional acest fenomen şi să se
concentreze asupra uneia dintre idei sau
asupra unui fapt exterior. înrudit cu fuga
de idei, mentismul se deosebeşte de
acesta prin atitudinea critică a su-
biectului faţă de acest fenomen. Men-
tismul se datorează unei diminuări a
capacităţii de concentrare a atenţiei,
ceea ce determină eliberarea mecanis-
melor asociative. Este o manifestare
parazitară a psihismului, însoţită de an-
xietate, care întreţine mentismul.
Subiectul devine un spectator al
acestei desfăşurări tumultoase, conştient
de caracterul ei anormal şi frustrat de
imposibilitatea de a se relaxa. Men-
tismul nu are o învestitură pur patolo-
gică, ci poate apărea în stările de tensi-
une psihologică, în oboseală, surmenaj,
în eşecuri repetate şi în situaţiile în care
există o preocupare intensă faţă de o
anumită problemă, în intoxicaţii uşoare
cu nicotină, cofeină, psihodisleptice,
etc.
litatea normală: - neuronul motor central
şi periferic, sistemul extrapiramidal,
musculatura, sistemul vestibular, cerebe-
lul, toate coordonate la nivel cortical
prin funcţia praxică şi prin procesele
psihice. Mersul depinde de maturizare.
Copilaşul are nevoie de 60 de săptămâni
pentru a reuşi să meargă singur şi de
învăţare, de exerciţiu. Copii sălbatici din
junglă găsiţi la Midnapore, care trăiau
cu lupii şi care, ca şi ei, mergeau în
patru labe cu o iuţeală remarcabilă, nu
au învăţat decât cu mare greutate să
meargă omeneşte. Dobândirea mersului
reprezintă o etapă foarte importantă a
dezvoltării umane, iar progresele în
această direcţie sunt legate de
menţinerea echilibrului. Staţiunea
bipedă descătuşează mâna ca mijloc de
apucare, dezvoltă orizontul de
cunoaştere, mersul descoperind
universul dinamic în continuă ex-
pansiune. Deşi mersul prezintă o oare-
care uniformitate pentru toate persoanele,
fiecare om are un mers specific, cu
anumite particularităţi concordante cu
structura psihică particulară, cu tem-
peramentul persoanei respective. Se pot
stabili corelaţii (relative) între caracte-
risticile mersului şi unele trăsături ca-
racteriale. în psihopatologie, mersul
anormal întregeşte uneori corolarul
simptomatologiei de bază a afecţiunii.
Mesaj = conţinut informaţional transmis
de către un emiţător către un receptor, sub
formă de semne, semnale sau simboluri,
structurate după normele unui anumit
cod, utilizând anumite căi (canale) de
transmisie. De regulă, cantitatea de
informaţii care există potenţial la nivelul
emiţătorului, diferă de conţinutul
informaţional ajuns la receptor, datorată
unor factori, ca: - decizia emiţătorului
faţă de informaţia introdusă în canalul de
280
comunicaţie; - capacitatea receptorului
de codificare a informaţie transmise; -
acţiunea destructu-rantă a perturbanţilor
care intervin pe traseul comunicaţional
(zgomote). în ceea ce priveşte valoarea
informaţională intrinsecă, sunt
numeroase alternative de interpretare a
mesajului de către receptori, ceea ce
face să crească gradul de incorectitudine
a mesajului; cu cât se micşorează
aspectul alternativelor referenţiale, cu
atât sporeşte latura informaţională a
mesajului.
Conceptul de mesaj a pătruns în
numeroase discipline particulare, cu in-
terpretări specifice; • în genetică se
vorbeşte despre „mesaj" şi „cod gene-
tic"; • în estetică sau semiotică se vor-
beşte de mesajul prin care creatorul
transmite publicului viziunea sa, utili-
zând limbajul specific artei respective şi
mecanismele sugestiei, care măresc
considerabil gradul de incertitudine a

mesajelor, solicitând o decodificare mimica, M

activă din partea receptorului. atitudine
a, se
Mesaj informaţional = componentă constitui
esenţială a procesului de comunicare e într-o
in-terumană, ca purtător de date, unitate
imagini, idei despre stările reale sau informaţ
posibile ale unui obiect. Acest mesaj ională
presupune atracţia de selecţie şi identific
îmbinare a elementelor informaţionale, abilă,
presupunând un emiţător şi un metaco
destinatar receptor. Mesajul se municar
recepţionează de către subsistemele ea. In
specializate numite „traducători de mod
lucrări" la nivelul cărora se realizează normal,
decodificarea informaţiilor într-un cod comunic
specific. Trebuie operată distincţia area şi
între cantitatea de informaţii existente metaco
munica-
potenţial la nivelul sursei, şi informaţia
ajunsă realmente la receptori. O
multitudine de factori psihologici
intervin în decodificarea mesajului,
încărcându-1 cu subiectivitatea
receptorului.

Mesaj senzorial = ansamblul de

impulsuri nervoase ce impresionează
un receptor printr-o stimulare
determinată, capabilă de a fi transmisă
pe căi aferente, până la nivel cortical.
La nivelul analizatorilor sosesc mesaje
elementare, care reflectă obiectul-
stimul, având valoare de indicii de
recunoaştere şi reprezentând senzaţiile.
Mesajele elementare se grupează în
mesaje de ansamblu, referitoare la
obiect în întregul său, realizând astfel
percepţiile.

Meta comunicare = cele două nivele

pe care le propune comunicarea, •
mesajul însuşi cu conţinutul său şi •
modalitatea de a-1 exprima, sunt
amalgamate. La acestea, tonul,
rea sunt complementare, mărind rele- respirato oxigen mult mai mare decât substanţa
vanţa mesajului. rii, albă. (C. Gorgos). Ca substrat
creierul energetic de bază este utilizată
Metabolism = proces prin care se consumâ glucoza, iar hipoglicemia tulbură
efectuează schimbul de substanţe între nd 20- funcţiile cerebrale până la pierderea
organism şi mediu; totalitatea 25% din cunoştinţei, ceea ce creează disfuncţii
reacţiilor bio-chimice din celule şi totalul ireversibile. Utilizarea glucozei este
ţesuturi prin care se consumă sau se de independentă de insulina şi reglată
eliberează substanţe şi energie (P. oxigen prin nivelul arterial al glicemiei.
Popescu -Neveanu). în ansamblu, m. utilizat Alterările funcţiilor corticale
comportă două procese opuse şi de superioare prin suferinţe cerebrale sau
complementare: de asimilaţie întregul cronice, pot fi contracarate prin admi-
(anabolismul) şi de dezasimilare organis nistrarea unui grup de medicamente
(catabolismul). Actele şi eforturile m, în denumite (în funcţie de autori):
psihice se datoresc catabolismu-lui, stare de neuro-trope, activatoare ale
întrucât presupun consum de substanţe repaus. metabolismului cerebral,
şi energie. Asimilaţia informaţională şi Substanţ neurodinamice, nootrope. Acţiunea
psihică are alte mecanisme decât a lor este evident favorabilă în cazul
asimilaţia anabolică. cenuşie afectărilor secundare hipoxiei,
are un toxicelor, traumatismelor craniene
Metabolism cerebral = în sistemul consum sau proceselor involutive, influenţând
nervos domină procesele energetice de pozi-
281
tiv metabolismul neuronal. Reglarea me- domeniul bioinformaţiei şi telepatiei
tabolismului neuronal determină o regla- trezesc un larg interes în lumea oame-
re eficientă a circulaţiei cerebrale, astfel nilor de ştiinţă (1969, Universitatea
încât ameliorarea proceselor cognitive se „California" din Los-Angeles- (UCLA)
realizează printr-o acţiune conjugată va- a organizat simpozionul cu tema
sodilatatoare şi de stimulare metabolică. „Privire actuală asupra percepţiei extra-
senzoriale"). Inducerea telepatică a unor
Metabolism informaţional = pornind de stări emoţionale puternice s-ar datora
la teoria informaţiei şi de la studiul implicării curenţilor moleculari, fiind
experimental al funcţionării psihismului, îndeobşte recunoscut că fenomenul de
A. Kempinscki a fundamentat ideea că transmitere a bioinformaţiilor încifrate
factorii externi acţionează asupra Eului, în mesajul telepatic aparţine acelui
care selectează informaţiile după două domeniu care implică interacţiuni ce pot
tendinţe fundamentale: • asimilare şi • fi caracterizate ca slabe, comparativ cu
eliminare. Asimilarea conduce la apariţia cele în care informaţia este vehiculată
unor structuri corespunzătoare, care vor pe alte căi, cum ar fi vorbirea sau vede-
condiţiona modul de reacţie, tulburarea rea.
mesajelor exterioare având caracter După cum psihologia şi sociolo-
entropie negativ. Necesitatea determină gia studiază problemele legate de căile
organizarea sistemului funcţional, între de comunicare prin care se obţin suges-
tendinţele selective fiind relaţii reciproce tia, hipnoza, transferul de sentimente,
determinate de necesităţile organismului. persuasiunea politică, etc, şi obiectul de
Tendinţele perturbatorii pot fi examinate studiu al parapsihologiei cercetează
ca expresii ale agresivităţii, care pot aceleaşi căi legate de telepatie, în con-
afecta nu numai sistemul propriu al textul unor situaţii în care intervine o
persoanei, ci şi sistemul social. distanţare mai mare în spaţiu şi timp a
tipurilor de manifestări (vezi „Telepa-
tia" de Emil Celan - Ed. Teora, 1993).
Metaforic = sub aspect psihologic, me-
tafora înlesneşte trecerea de la repre-
Metapsihologia = sin. parapsihologici;
zentare la noţiune, de la concret la ab-
ştiinţa care studiază comunicarea tele-
stract şi invers, exersând imaginaţia
patică şi în general fenomenele para-
asociativă şi acuitatea analogică. L. Bla-
normale.
ga scria: „Metaforele nu sunt doar orna-
mente şi înflorituri ale limbii, ci compo-
Metempsihoză = concepţie mistică,
nente structurale ale spiritului omenesc,
specifică tuturor religiilor indiene, con-
expresii ale categoriilor şi maricelor
form căreia, după moartea trupului, su-
stilistice abisale".
fletul individual, nemuritor, transmi-
Metapsihic = fenomen neobişnuit, care grează, reîncarnându-se succesiv în di-
nu a dobândit o bază ştiinţifică. Cercetă- ferite fiinţe însufleţite (plante, animale,
rile în curs au stabilit că atât telepatia, cât oameni).
şi clarviziunea sunt de domeniul co-
Meteopatologie = studiul influenţelor
municării extrasenzoriale a gândurilor la
pe care variaţiile climei (căldură,
distanţă (precogniţie, presimţire şi prezi-
scăderi de presiune, furtuni magnetice,
cere neelaborată raţional). Cercetările în
282
vânturi, uragane) le exercită asupra orga-
nismului uman. S-a observat legătura
dintre aceste oscilaţii şi modificările dis-
poziţionale, mai ales în stările depresive.
Schimbările bruşte ale stării vremii pot
provoca la persoanele meteosensibile ac-
cese confuzionale sau recidive ale
acestora.
Metoda proiectivă = tehnică de studiere
a personalităţii bazată pe noţiunea de
proiecţie. Orice percepţie include două
elemente: obiectul perceput şi subiectul
care percepe. Cu cât un obiect este mai
clar şi mai precis, cu atât mai puţin este
implicată persoana în percepţie, şi invers.
Este deci posibil să determinăm un
subiect să se angajeze la maximum într-
un test, prezentându-i stimuli vagi sau
ambigui (nivel de informaţie minimal).
Dând un sens unei pete de cerneală, unei
imagini incerte, unui zgomot echivoc,
persoana exprimă structura personalităţii
sale. Metodele proiective cele mai
cunoscute sunt psihodiagnosticul lui
Rorschach şi Tnematic (T.A.T)
Metodă = ansamblu de reguli şi principii
de cunoaştere sau de acţiune. Dezvoltarea
ştiinţei depinde în mod decisiv de
varietatea, vigoarea, exactitatea şi virtu-
ţile metodelor de investigare utilizate.
Calea poate fi anticipativă sau retroac-
tivă. Orice metodă este o modalitate de
intervenţie, de informare, de interpretare,
de acţiune. Ea rezultă din cunoaşterea
prealabilă a domeniului studiat.
Având un rol activ în geneza
teoriei, metoda se verifică prin evaluarea
cunoştinţelor în care conduce. O dată
constituită, teoria îşi converteşte enun-
ţurile în prescripţii şi indicaţii narative
asupra modului de abordare a obiectului,
stimulând astfel perfecţionarea metodei.
In practica investigaţiei este o legătură
283
vos central, fie un abces cerebral, fie
meningită. Prognosticul nefavorabil al
acestor afecţiuni este faptul că aduce
atingere nervoasă in general şi se produce
din cauza unei deficienţe imunitare,
survenită în urma unor tratamente spe-
cifice.
Microclimat = ansamblul factorilor de
mediu, de ambianţă imediată, în care se
desfăşoară existenţa unei persoane: fami-
lial, social, profesional. P. Popescu Ne-
veanu grupează aceşti factori astfel: •
ambianţa fizică (temperatură, iluminat,
umiditate, toxicitate); • ambianţă psiho-
socială (relaţii interpersonale, motivaţia
pentru activitate, aprecierea şi colabo-
rarea cu alţii); • regimul de lucru (ritmul
activităţii, pauzele, durata programului la
locul de muncă, timpul de odihnă).
Microdiagnoza = evaluarea comporta-
mentului şi extinderea proceselor de di-
indisolubilă între teorie şi metodă, se-
pararea lor nefiind posibilă decât pentru
noţiuni epistemologice sau metodo-
logice.
în studiul creierului, reflexul
apare atât ca fenomen fundamental, cât
şi ca metodă fundamentală; în studiul
conduitei, acţiunea apare atât ca feno-
men reprezentativ cât şi ca metodă cen-
trală. Metoda experimentală recurge la
combinarea de relaţii, la tehnici împru-
mutate din alte domenii, la modele ipo-
tetice, ajungând astfel la construcţii şi
inovaţii de obiecte şi de interrelaţii
funcţionale, deci la creaţie.
Metode de apărare = în psihopatolo-
gie, ele constituie manifestări apărute
voluntar, utilizate ca strategeme în lupta
contra obsesiilor; ele sunt reprezentate
de raţionamente, gesturi, acţiuni
voluntare.
Metodele de apărare sunt mijloa-
ce de prevenire a apariţiei ideilor obse-
sive şi fobiilor, cât şi mijloace de com-
batere a acestora, a împiedicării conse-
cinţelor acestora.
Miastenie (Pseudoparalizie miasteni-
că) = afecţiune musculară care se dato-
rează unui dezechilibru metabolic la ni-
velul joncţiunii neuromusculare. Mia-
stenia nu este o boală ereditară. Debutul
afecţiunii se situează între 20-30 de ani,
iar formele infantile şi juvenile nu sunt
excepţionale. Simptomul principal este
oboseala rapidă până la epuizare a
muşchilor supuşi activităţii, cu instala-
rea unor pseudoparalizii. După odihnă,
forţa musculară se restabileşte treptat.
Miastenia este mai evidentă seara.
Micoză = afecţiune datorată unor ciu-
perci (cel mai frecvent Candida) care
pot determina le nivelul sistemului ner-
agnoză prin teste standard din psiholo-
gia clinică. O serie de cercetări (Luria)
au arătat ineficienta procedeelor stan-
dardizate în anumite situaţii. In acest
context, microdiagnoza aplică proceduri
exploratorii cu ajutorul investigaţiilor
experimentale ale parametrilor relevanţi,
cum ar fi evaluarea istoricului bio-
socio-educaţional al persoanei,
comportamentul etc. M. cere din partea
psihologului o atitudine mai activă,
apelând la o serie de ipoteze ajutătoare,
care să explice deviaţiile „suspecte" de
la scopul adevărat şi care dau amprenta
cazului.
Micrografle = scriere măruntă, aproape
liniară, adesea până la ilizibilitate, care
nu are valoare deosebită de diagnostic,
dar poate evidenţa existenţa unei
depresii sau a parafreniei, schizofreniei.
Microsociologie = ramură a sociologiei
care se ocupă de grupele mici şi de
relaţiile interpersonale, în cadrul psiho-
logiei sociale.
Midriază = dilatarea pupilelor realizată
prin mecanism simpatic, bilaterală sau
unilaterală, definitivă sau reversibilă.
Poate fi spastică în iritaţiile simpaticului
(în criza epileptică, schizofrenie). Ea
poate fi produsă medicamentos (atropină)
pentru anumite investigaţii, tratamente.
Mielinizare = procesul de formare a unei
teci de mielină (o substanţă sidefie, de
natură lipidicâ) în jurul unor fibre
nervoase.
Mielinizarea constituie una din
condiţiile funcţionării sistemului nervos
central. Către vârsta de 1 an găsim
mielină în cantităţi mici, dar ea continuă
să crească, cel puţin până la pubertate.
284
drept etiologie aterioscleroza cerebrală,
alcoolul, toxicele, disfuncţiile hepatice.
Mifofobia = teama patologică de a nu
face afirmaţii inexacte, ca urmare a de-
compensărilor personalităţii dizarmonice
de tip psihasten şi al nevrozei fobice.
Migrenă = una din cele mai comune tul-
burări neurologice; este o cefalee vascu-
lară, de obicei fronto-orbitară, periodică,
precedată de fenomene vizuale şi senzo-
riale, uneori însoţite de greţuri, vărsături,
fotofobie. E considerată ca o dezordine
psihofiziologică sau psiho-somatică de
tip cardiovascular. Sunt şi predispoziţii
ereditare (50-80%) dar cauza principală
este de obicei stresul psihic şi oboseala
excesivă, nivel hormonal anormal sau
consum de alimente bogate în tiamină
(brânză, ciocolată sau citrice vechi).
Profilul persoanelor afectate de
migrenă e bine definit de Warff (1937-
1948): sunt în general persoane ambiţi-
oase, ce tind spre perfecţiune, sunt înalt
competitive, tinzând să fie exagerat de
critice în raport cu alţii, dar incapabile de
autocritică. Se adaugă tulburări sexuale,
în general frigiditate şi abstinenţă. Su-
biecţii unt introvertiţi, iar când sunt în-
vinşi, dezamăgiţi sau frustraţi, păstrează
resentimente pentru o lungă perioadă de
timp. Aceste trăiri reprimate creează ten-
siuni emoţionale, care afectează sistemul
nervos simpatic şi trimite vibraţii sangvi-
ne în arterele craniene. O migrenă persis-
tentă necesită o psihoterapie intensivă.
Acupunctura şi acupresura au dat rezul-
tate bune în tratamentul stărilor migre-
noase.
Migrenă abdominală = echivalentă mi-
grenoasă, cu frecvenţă mai ridicată la
adolescenţi, (dispare cu vârsta) constând
în dureri abdominale paroxistice, de in-
Exemplu: suprafaţa transversală a
fascicolului piramidal, la naştere este de
2 mm2, la 2 ani este 6mm 2, iar la 20 de
ani este de 12 mm 2. Această evoluţie
celulară permite creşterea vitezei de
transmisie a impulsurilor nervoase. Prin
aceasta are loc maturizarea zonelor
cerebrale, care corespund funcţiilor
perceptive, motorii şi limbajului, iar
aceste procese psihice sunt posibile în
perioada copilăriei. Odată cu mieliniza-
rea încetează şi evoluţia structurală a
sistemului nervos. Până la încheierea
procesului de mielinizare, plasticitatea
sistemului nervos este maximă
Mielopatie senilă = scăderea sensibili-
tăţii termice şi vibratorii, însoţită de o
diminuare a reflexelor; aceste fenomene
apar la nivelul jumătăţii inferioare a
corpului. Apare la vârstnici, având
tensitate mare, fără suport obiectiv,
asociate cu vomă, palpitaţii, tahicardie,
agitaţie, paloare discretă. Poate fi o cri-
ză unică sau poate apărea la intervale
diferite.
Migrenă bazilară = simptomatologia
migrenei obişnuite, căreia i se asociază
şi crize de pierdere a cunoştinţei. Ridică
probleme de diagnostic diferenţial cu
epilepsia şi nevroza isterică.
Migrenă disfrenică = acces migrenos,
însoţit de confuzie, cu evoluţie în paro-
xism (intensitate maximă), cu caracter
repetitiv.
Migrenă hemiplegică = paroxism mi-
grenos, însoţit de hemiplegie, ca şi de
prezenţa modificărilor elelctroencefali-
ce de tip lent în emisferul contralateral.
Migrenă nazo-ciliară = acces migrenos
de tip obişnuit cu localizare perior-
bitală (pleoape şi nas), însoţit de con-
gestia conjunctivelor şi de senzaţia de
obstrucţie nazală.
Migrenă vestibulară = acces migrenos
cu atingere vestibulară, constând în
scăderea auzului, nistagmus (oscilaţia
globilor oculari) senzaţie de plutire şi
vârtej.
Mimetism = capacitatea animalelor de
a-şi schimba forma, culoarea, dimensi-
unea, în virtutea agenţilor mediului în-
conjurător, pentru a se apăra prin ca-
muflare. Prin extensie, în relaţiile inter-
umane, m. exprimă imitaţia sub oricare
din formele ei, iar în sens restrâns şi
peiorativ, este imitarea formală a com-
portamentului cuiva, adaptarea la cir-
cumstanţe în vederea obţinerii unor
avantaje superioare, morale, materiale,
 285
termenul identificându-se cu camelionis-
mul.
Mimică = tip de comunicare nonver-bală,
bazată pe expresia facială, corabo-rată cu
elemente gestice şi atitudinale, care poate
însoţi sau înlocui comunicarea verbală.
Poate fi spontană sau convenţională,
întotdeauna purtând amprenta
personalităţii fiecăruia. O hiper-mimie de
tip compensator se practică la sudo-muţi,
unde mimica înlocuieşte comunicarea
verbală. De asemenea, la oli-gofrenii, este
prezentă o hipomimie, aflată în direct cu
deficitul intelectual, explicabilă prin
deficitul gândirii. Şi aici, ca şi în
demenţe, este prezentă ecomimia,
asociată cu ecolalia, ecopraxia.
Minciună = alterarea conştientă a ade-
vărului; act psihosocial cu rezonanţă plu-
rivocă: ontică, gnozică, axiologică, soci-
ologică, psihică, psihosocială, morală. M.
este o opţiune între realitate şi ficţiune. Pe
plan psihic, este un comportament
deosebit, care trebuie analizat şi apreciat
în contextul tuturor factorilor de perso-
nalitate, în funcţie de vârsta psihică, de
starea de normalitate psihică generală şi
specială. Exemplu: copilul mic nu face
distincţia dintre real şi imaginar, alterează
adevărul, dar nu minte. El este un
pseudomincinos. Singura grijă pentru
educator este de a-1 integra în realitate cu
vârsta, pentru ca m. să nu se transforme în
obişnuinţă. Copilul trebuie să se dezvolte
într-un climat de încredere reciprocă, fără
suspiciuni şi fără ocolirea adevărului.
Există minciuni necesare, când
adevărul trebuie să fie protejat cu o per-
dea de minciuni şi minciuni echivalente
cu greşeli grave. Minciuna poate fi o
necesitate vitală şi socială, justificarea ei
universală ar fi aceea că ea îl apără pe
286
litate şi activism în funcţiile de orientare,
planificare şi evaluare. Cea mai impor-
tantă caracteristică a minţii o constituie
„localizarea, calitatea organică, acţiunea
reciprocă a părţilor şi conştiinţa de sine".
(G. Allport)
Mioclonie = contracţie bruscă, fără rit-
micitate şi neintenţionată a unui muşchi
sau grup muscular, fără deplasarea seg-
mentului respectiv. Reprezintă o deregla-
re a sistemului de control, reprezentând o
hiperkinezie extrapiramidală.
VI iod in ie (Mialgie) = durere musculară.
Miopie = tulburare a vederii (vedere
scurtă), caracterizată prin imposibilitatea
de a vedea obiectele aflate la o oarecare
distanţă. Este cauzată de creşterea capa-
cităţii de refracţie a cristalinului sau
alungirii globului ocular, care determină
focalizarea razelor paralele într-un punct
om de urmări grave (R. Lafon). Cele
grave, cu urmări sociale (frauda, trăda-
rea, etc), societatea le amendează cu
mijloace morale şi juridice. M. patolo-
gică apare la persoane cu dezechilibru
mintal; la oligofreni, se apropie de
pseudominciună; la celelalte tipuri de
exaltaţi, m. este însoţită de agresivitate,
furturi, tulburări de somn, enurezis, etc.
Minimum cognoscibil = pragul minim
de la care obiectul este clar perceput,
conform configuraţiei sale, şi este iden-
tificat.
Minor = termenul are două accepţiuni:
• tânăr care nu a împlinit vârsta pentru
exercitarea drepturilor cetăţeneşti; vâr-
sta majoratului diferă de la o ţară la alta,
la noi în ţară fiind fixată la 18 ani.
Deoarece se presupune că minorul nu a
atins stadiul de maturitate al responsa-
bilităţii sociale, delictele sale nu se
penalizează conform normativelor pe-
nale, ci mai ales prin măsuri de reedu-
care. • Element fără importanţă deose-
bită, neînsemnat, secundar. în medicină
poate fi atribuit unui simptom, unei
evoluţii nesemnificative. în etalonarea
clinică a entităţii întâlnim simptome
majore şi minore.
Minte = sistemul stărilor, organizărilor
şi proceselor neuropsihice care definesc
sfera subiectivă de existenţă şi acţiune,
care dispune de o oarecare autonomie în
raport cu situaţiile obiective actuale.
Deşi implică discriminări perceptive,
imagini consecutive şi reglaje ale
comportamentului, mintea semnifică
îndeosebi modalităţi psihice de asociere
a ideilor, evocări, raţionament,
construcţii abstracte sau imaginative.
La acest nivel, planul subiectiv
sau mental se extinde dobândind stabi-
aflat înaintea retinei, astfel încât imagi-
nea apare neclară, estompată. Se corec-
tează cu ajutorul lentilelor divergente.
Miopsihie = sin. miopsihoză; termen
care desemnează asocierea dintre
tulburări psihice şi manifestări
musculare de tipul miocloniilor,
tremurătorilor, miotoniilor etc.
Mioză = diminuare a diametrului
pupilar ca urmare a excitării
parasimpaticului (nervul cranian III),
care se poate realiza şi voluntar, precum
şi ca efort de acomodare. Ca semn
patologic, se poate vorbi de o mioză
paralitică în pareza simpatică şi în
leziuni ale trunchiului simpatic din
regiunea cervicală (C. Gorgos).
Miracol = minune; eveniment excep-
ţional care se abate de la ordinea şi le-
gile naturale obiective, şi a cărui expli-
caţie invocă presupusa intervenţie a
sacrului în mersul firesc al lucrurilor.
Credinţa în miracole este comună tuturor
concepţiilor religioase, dar cu diferenţe
semnificative. Miracolele consemnate în
religiile teiste au întotdeauna caracter de
unitate, nefiind repetabile în condiţii
dependente de ştiinţă şi voinţă
omenească.
Misoneism = reacţii negative ale oricărui
subiect la tot ce e nou, la schimbare, ceea
ce exprimă latura conservatoare
(revoluţionară) a personalităţii oamenilor.
A căpătat şi senul de tulburare psi-
hopatologică, definind rezistenţa nejus-
tificată şi apariţia de sentimente negative
faţă de nou. Este semn al scăderii
capacităţii de adaptare a subiectului, în
concordanţă cu înaintarea în vârstă şi
nivelul intelectual.
287
la deplina lor contopire; în anumite stări
sufleteşti „privilegiate" de iluminare ex-
trazenzorială şi pararaţională (extaz, re-
velaţie, intuiţie transcendentală) provo-
cate prin asceză, concentrare, privare de
stimuli sezoriali, formule incantatorii,
etc. Comunicarea cu divinitatea este
considerată o stare psihică excepţională
de contemplare a unor adevăruri tainice
inaccesibile raţiunii şi experienţei comu-
ne. Esenţa misticismului constă în dorinţa
subiectului de a fi în prezenţa divinităţii,
încercând să ajungă la aceasta prin
revelaţia extatică (extaz).
Mişcare = mod de existenţă a materiei,
caracteristica ei universală, de a fi în per-
manentă schimbare, transformare sau de-
venire. Mişcarea reprezintă totalitatea
formelor de manifestare dinamică a exis-
tenţei, distingându-se diferite forme de
mişcare: mecanică, fizică, chimică, bio-
logică, psihosocială, cibernetică.
Psihologia şi medicina investi-
ghează din propria perspectivă un larg
evantai de mişcări discrete, desfăşurate în
anumite condiţii. In psihologie urmărim
operaţiile şi acţiunile mintale, trăirile de
factură şi semnificaţie superioară psi-
hosociale, proprii individualităţii umane
şi personalităţii, într-un context dat -
„Posibilitatea de transformare reciprocă a
formelor concrete de mişcare şi faptul că
în toate se poate regăsi acţiunea legilor
universale ale dialecticii constituie
argumente ce susţin unitatea materială a
lumii" (C. Gorgos)
Mişcări involuntare = tulburări de co-
ordonare motoră, prin prezenţa unor miş-
cări adiacente, involuntare, care deran-
jează actul motor normal, un fel de ticuri
sub formă de spasme faciale, manuale şi
mişcări ale picioarelor, ale degetelor.
Etiologia lor este variată în parkinso-
Mister = ceea ce este inexplicabil,
tainic, ascuns, relevându-şi existenţa
într-un haos enigmatic. în istoria religi-
ilor, prin mister se înţelege o categorie
distinctă de credinţă şi practici ritualice,
destinate unor grupuri de fideli, obligaţi
prin jurământ să nu divulge tainele
dezvăluite sanctuar. Misterele comunică
un conţinut dogmatic care sfidează
raţiunea, stimulând acceptarea ca
revelaţie a incomprehensibilului. In
creştinism misterele (sau sfintele taine)
sunt afirmate ca adevăruri infailibile de
credinţă, revelaţii inaccesibile raţiunii.
Misticism = credinţa religioasă sau su-
perstiţioasă în supranatural, în interven-
ţia misterioasă a sacrului, care influen-
ţează ordinea firească a lucrurilor. Este
caracteristic oricărei religii, dar şi unor
curente filosofice idealiste, iraţionaliste.
Ele admit posibilitatea comunicării
nemijlocite a Eului cu divinitatea, până
nism, coree, atetoză, dischinezie buco-
linguală, distonia caractezică etc.
Mit = în limbajul curent mitul are sem-
nificaţia depreciativă de imagine iluzo-
rie, fictivă, care instituie o pseudoreali-
tate. Mircea Eliade dă o interpretare
culturală foarte complexă „a cărei func-
ţie dominantă este de a înfăţişa modele-
le exemplare ale tuturor riturilor şi ale
tuturor activităţilor omeneşti semnifica-
tive".
Mitul este o extrapolare fantastică
a acţiunilor umane. Miturile aberante,
nocive, cum sunt cele privind
proprietăţile „miraculoase" ale droguri-
lor trebuie infirmate, în timp ce acelea
lipsite de conţinut mistic, din istoria
culturală a popoarelor, care apar ca
legende cu o anumită semnificaţie isto-
rică şi psihologică, ca arhetipuri ce
permit descifrarea trăsăturilor caracte-
rului naţional, sunt opere de artă şi cu o
mare popularitate. Ex. "Mioriţa",
„Meşterul Manole", etc.
Mitologia = ştiinţă care interferează
antropologia, filologia, lingvistica, filo-
sofia, istoria culturii, având ca obiect de
cercetare originea şi evoluţia miturilor,
semnificaţia simbolurilor arhetipale,
clasificarea lor tipologică, compararea
diferitelor mitologii, ca şi studierea
raporturilor între mit şi religie, între mit
şi societate (după C. Gorgos).
Mitomanie = tendinţă morbidă de aba-
tere a adevărului, de a minţi; este speci-
fică persoanelor cu o constituţie bolnă-
vicioasă, cu imaturitate morală, slabe,
invidioase, capabile să aducă acuzaţii
neîntemeiate oamenilor corecţi din jurul
lor. Este un simptom patologic întâlnit
în psihopatii, isterii.
 288
Mitrală = (epilepsie); sindrom epilepti-
form, frecvent la bolnavii cu insuficienţă
cardiacă, de origine mitrală, ca o conse-
cinţă a hipoxiei cerebrale.
Mixedem = termen sinonim cu hipotiro-
idie, desemnând simptomele caracteris-
tice acestei afecţiuni. Mixedemul conge-
nital are o etiologie diversă: carenţă de
iod, deficit hormonal tiroidian, etc.
Mixedemul dobândit, în urma unei
boli infecţioase, inflamatorii (droidite), a
extirpării chirurgicale a glandei, etc.
afectează hipofiza şi hipotalamusul sau
modifică receptivitatea tisulară. Cunos-
cându-se rolul hormonilor tiroidieni în
maturarea corticală, diferenţierea celulară
şi dezvoltarea funcţiilor psihice, se ex-
plică consecinţele grave ale hiposecreţiei
glandei: retardarea psihomotorie, întârzi-
ere pe plan intelectual, cretinism ende-
mic, astenie, torpoare intelectuală, obezi-
tate, etc).
Mizeria psihologică = nefericire, neno-
rocire, suferinţă. Termen atribuit de P.
Janet: „o slăbiciune morală, particulară,
constând în neputinţa subiectului de a-şi
integra manifestările, în special trăirile
psihice şi de a le asimila" (denutriţie,
infirmitate majoră, senilitate, apărute fie
în contextul unor circumstanţe sociale
„mizere", fie ca urmare a unor boli cro-
nice, care conduc prin răsunetul lor psihic
la „mizeria psihologică".
Mnemotehnică = ansamblul de procedee
la care se recurge în scopul memorării
unor date disparate, dificile. De obicei se
recurge la mnemotehnică pentru a oferi
acestor date un sens, pentru a le integra în
sisteme ordonate.
Moarte = moment în evoluţia viului,
când funcţiile vitale esenţiale au încetat,
289
Mobilitatea socială = termenul aparţine
sociologiei şi se referă la trecerea
persoanelor de la un grup la altul, de la
un strat social la altul. Acelaşi individ sau
grup social poate avea diferite tipuri de
mobilitate: ocupaţională, teritorială,
instrucţională, etc.
Mod de viaţă = concept sociologic care
reflectă organizarea vieţii într-o anumită
colectivitate într-o comunitate (urbană
sau rurală). Sociologia modului de trai
corelează factorii de trai care influenţează
viaţa cotidiană, economică şi cultu-ral-
spirituală a colectivităţii respective,
studiind dinamica schimbărilor modului
de viaţă. Cercetarea se referă şi la alţi
factori implicaţi: tradiţii, obiceiuri, relaţii
economice şi sociale, organizarea muncii
şi a habitatului, condiţiile de sănătate,
confort, petrecerea timpului liber, odihnă,
etc. Studiul dezvoltării aspiraţiilor
determinând dispariţia individului ca
entitate biologică. Moartea se dato-reşte
uzurii treptate a organismului. Ea se
instalează în timp, durata fiind variabilă
de la o persoană la alta, în funcţie de
factorii interni şi de condiţiile de mediu.
Se disting; • moartea clinică (un
moment care trebuie depăşit) şi • moar-
tea biologică; • moartea naturală (de
bătrâneţe) şi • cea survenită prin boli şi
accidente. în cea clinică se pot învinge
cauzele prin reanimări deşi, dacă du-
rează mai multe minute, duce la leziuni
cerebrale ireversibile. Omul pare a fi
singura fiinţă care are conştiinţa inevi-
tabilităţii morţii sale.
Mobilitate = o caracteristică a mişcării,
în biologie, mobilitatea organismului şi
a componentelor sale apare ca ne-
cesitate a adaptării individului la mediu.
Cât priveşte procesele psihice, mo-
bilitatea implică sensuri mai complexe
şi variate, implicând capacitatea de
adaptare la noi sensuri ale existenţei,
atestând plasticitatea acestor funcţii şi
procese. Dinamica proceselor psihice
caracterizează persoana şi-i conferă un
anumit mod de reacţie. Mobilitatea
deosebită a expresiei faciale, a gesticii
cu risipă de mişcări apare în patologia
ideativă, afectivă şi comportamentală,
care adesea nu mai poate fi controlată.
Mobilitate proceselor nervoase = este
una din caracteristicile fundamentale a
proceselor nervoase, în condiţiile acţi-
unii unui stimul extern, de la inhibiţie la
excitaţie şi invers. Iradierea şi con-
centrarea proceselor nervoase, viteza
elaborării reflexelor condiţionate şi a
schimbării lor, sunt însuşiri care asigură
o integrare optimă a sistemului neu-
ropsihic.
materiale şi spirituale, nivelul de cultură
generală, structura profesională a popu-
laţiei şi nivelul moral al conduitelor,
toate prezintă importanţă şi pentru
psihologie, căci acestea explică
fenomene de personalitate şi de
psihologie socială. De aici se poate
desprinde limpede şi modul de viaţă
individual, mult mai variat: stilul de
viaţă propriu şi constant fiecărei etape
de vârstă.
Modalitate senzorială = corespondenţa
dintre stimulii specifici şi senzaţia
corespunzătoare acestora. Fiecare
analizator reflectă un anumit simţ: tactil,
vizual, auditiv, olfactiv, gustativ, al
echilibrului etc. „Modalitate"
înlocuieşte expresia clasică „organ de
simţ", devenită insuficientă faţă de
multitudinea formelor de sensibilitate
(C. Gorgos)
Modă = {modus - manieră); fenomen
tranzitoriu de cultură, în special de
gie, psihologie, educaţie etc). Analiza
datelor cunoscute cu ajutorul ordinatoa-
relor, permite descoperirea şi experimen-
tarea acelor structuri care în realitatea
concretă nu sunt evidente. Reflectarea
psihică reprezintă o modelare subiectivă a
realităţii obiective.
Psihologia utilizează metoda mo-
delării psihicului (teoretic şi experimen-
tal), a proceselor şi funcţiilor psihice, ele
însele reprezentând o modelare a reali-
tăţii.
Intre original şi modelare trebuie să
existe o anumită analogie, fidelă
originalului. Modelul trebuie să repre-
zinte un caracter generalizat şi nu un
„original individual". Modelarea psiho-
cibernetică este cu adevărat funcţională,
sistematică, dinamică şi de esenţă infor-
maţională.
Modernitate = este necesar să se facă
distincţia: • una este moda (cuvântul în-
suşi defineşte mobilitatea ei permanentă)
estetică cotidiană, prin care se afirmă
valoarea unor forme noi de vestimen-
taţie, expresie fizionomică, comporta-
ment, etc. în genere se remarcă o ten-
dinţă anticonformistă, nonconformistă a
oamenilor, în special a generaţiei tinere,
dornică a ieşi din comun. Este în acelaşi
timp o dorinţă de afirmare, de a fi
competitiv cu cei de o vârstă şi sex.
Totul este admis, dar în limita bunului
simţ. Este datoria adulţilor să le sugere-
ze criterii mai substanţiale cu privire la
modă, deoarece confuzia neînlăturată la
vreme naşte dificultăţi de integrare
socială. Moda este tranzitorie, iar
caracterul şi demnitatea trebuie să pri-
meze. Anumite concepţii, deprinderi,
expresii şi comportări şochează prin
manifestări nedorite şi independente.
Nevoia intimă, interioară de a fi modern
este o necesitate omenească de a
„place", de a fi atractiv, dar aceasta nu
se poate transforma în extravaganţă în
vestimentaţie şi nici în obrăznicie, lipsă
de politeţe, vulgaritate.
Model = termenul de model are diferite
accepţiuni în diferite domenii ale ştiin-
ţei, în tehnică, semnifică o machetă la
scară redusă, ilustrare sau descriere a
unui fenomen analog sau simulator.
Există modele de diverse grade în ordi-
nea schematizării, generalizării, esen-
ţializării. Modelele au apărut ca struc-
turi coerente certe, dar nesatisfâcâtoare
sub aspectul reprezentării şi al interpre-
tării realităţii.
Modelare = ansamblul de procedee
practice sau teoretice prin care se trans-
formă şi se cercetează originalul prin
modelul său, reprezintă metoda mo-
delării. Ea este aplicabilă atât în dome-
niul material al diverselor domenii, cât
şi în domeniul spiritual (filosofie, reli-
şi alta este • modernitatea, de asemenea
mobilă, însă cu deosebirea că aici, ceea
ce rămâne în urmă nu se pierde
definitiv, ci se adaugă noilor căutări,
punctelor de vedere o dată câştigate.
Modestie = sentimentul moderat al va-
lorii proprii, o calitate a inteligenţei
active, o virtute morală, o trăsătură de
caracter cu privire la autoaprecierea
obiectivă, fără a se confunda cu
subaprecierea propriei personalităţi. Ea
înseamnă o sporire a demnităţii umane
şi o aspiraţie către autodepăşire.
Modulare = în psihofiziologie şi psiho-
logie, modularea are un înţeles apropiat
de cel al modelării; organul de simţ se
modulează după obiect (A. N. Leon-
tiev). Prin modulări succesive, de com-
plexitate crescândă, se ajunge la elabo-
rarea unor teorii care explică din ce în ce
mai bine fenomenul original. Aşa au fost
elaborate mai multe modele tot mai
complexe ale activităţii sistemului
nervos, în strânsă legătură cu evoluţia
cunoştinţelor din alte domenii. Teoria
câmpurilor, împrumutată din fizică,
concepe sistemul nervos ca un mediu
continuu, fără a ţine cont de discon-
tinuitatea sinaptică.
Molar = global (luat în totalitate), atribut
care determină caracterul integral al
proceselor psihologice sau de compor-
tament, opunându-se analiticului. Există
curente în psihologie cu viziune molară,
care elimină detaliile (consideră
comportamentul şi psihicul macrosco-
pic).
Moment psihologic = manifestări ce apar
în comportamentul unui individ sau al
291
mongol. Este numită şi „Sindromul lui
Down" (descrisă de medicul englez în
1866), sau „trisomia 21", întrucât în urma
cercetărilor medicale (Turpin R.,
Lejeune, M. Gauthier 1959) s-a stabilit că
ea se datorează prezenţei supranume-rare
a unui cromozom (trei cromozomi 21, în
loc de doi, cum este normal). De la vârsta
de 30 de ani, mongolienii prezintă leziuni
cerebrale (plăci senile, degenerescentă,
neurofibrilară şi granu-lovaculară) ca în
maladia Alzheimer. Etiologia este încă
neclară, dar se încriminează vârsta
părinţilor, mai ales a mamei în vârstă de
peste 40 de ani. Frecvenţa bolii este de
aproximativ 1 la 650 de naşteri. Sunt în
general copii afectuoşi, docili şi foarte
sensibili.
Monism = concepţie filosofică ce admite
Ia baza întregii existenţe un singur
principiu; reduce existenţa la o singură
modalitate (materie, spirit, energie), ce-
lelalte însuşiri şi fenomene fiind consi-
derate ca derivate sau ipoteze ale moda-
lităţii unice. Cele două orientări princi-
pale, dar opuse sunt: • monismul mate-
rialist (Hobbes, Democrit, D'Holbach); •
monismul idealist (Fihte, Hegel,
Berkeley)
Monoaural = stimulare auditivă parţială,
înregistrată de o singură ureche, cu
excluderea celeilalte, deci modalitate
parţială şi unilaterală a auzului. Acest
fapt restrânge posibilităţile sub raportul
orientării în spaţiu.
Monofobie = teamă patologică de a sta
singur; se manifestă în nevroza obse-
sivo-fobică, psihastenie, depresii.
Monoideism = preocupare exclusivă
pentru o singură idee, imagine sau
amintire. în jurul temei dominante sunt
unei grupări umane, care desfăşoară
activităţi intense, de maximă intensitate
în condiţiile unei situaţii dificile, critice,
care pun în valoare potenţialele fizice şi
psihice. Momentul psihologic este
consecutiv unei supraîn-cordări
nervoase, a unor trăiri interne intense,
care depăşesc pragurile liniare ale
activităţii neuropsihice. Manifestările
momentului psihologic sunt extrem de
variate şi intempensive: - de la de-
plasare, relaxare, complexare, dificultăţi
de a ieşi din impas, derută până la
dezorientare, panică, iraţionalitate. In
aceste momente trebuie încurajaţi
(sportivii, elevii). Ca o tactică psiholo-
gică, în competiţiile sportive, militare se
creează momentul psihologic în rândul
adversarilor.
Mongolism = afecţiune congenitală,
caracterizată printr-o întârziere în dez-
voltare şi un facies care evocă tipul
concentrate toate funcţiile psihismului,
ceea ce duce la o îngustare importantă a
câmpului de conştiinţă, ideaţia devenind
săracă, neproductivă. P. Janet foloseşte
termenul în explicarea isteriei, hipnozei.
Este întâlnit în stările psiho-tice,
psihozele depresive, stări psihaste-nice.
Monolog = activitate verbală desfăşu-
rată de un singur subiect, implicând
adresarea către ascultători. Poate fi şi o
vorbire cu sine sau pentru sine
(solilocviu). Prin interiorizare, devine
limbaj egocentric (J. Piaget), sau limbaj
reglator (L. Vîgotschi).
Limbajul monologat este ceva
mai dificil decât cel dialogat, deoarece
în faţa unui auditoriu trebuie să susţii
singur firul expunerii, să ai cursivitate,
să te organizezi bine şi să depui un efort
pentru a comunica datele valoroase într-
o formă accesibilă. Trebuie să ai în
vedere ecoul pe care îl trezeşte în
minţile altora spusele tale, să presupui
ce înţeleg ei şi eventual ce întrebări îi
frământă în desfăşurarea expunerii
monologate. Este necesar să se răspundă
operativ la eventualele întrebări şi
nelămuriri ale auditoriului. în ajutorul
expunerii monologate intervine mimica
şi gestica, variaţiile în intensităţi şi în-
deosebi accentul, care pun în evidenţă
anumite idei sau relaţii. Intonaţia sau
variaţiile de înălţimi al frazelor pronun-
ţate sunt generatoare de sensuri comu-
nicative. Lungimea frazelor şi modul lor
de structurare sunt de asemenea im-
portante pentru a imprima comunicării
ritm şi claritate.
Monopatofobie = frică patologică de o
anumită boală nejustificată prin nici un
argument real, obiectiv. Se întâlneşte în
sindromul hipocondric - obsesiv, M
nevroza obsesivo-fobică, psihastenie.
Monoplegie = patologie localizată la
un segment sau regiune a corpului, ca
urmare a unei leziuni de neuron motor
sau periferic.
Monosemie 21 = reprezintă una dintre
aberaţiile cromozoniale sub forma unui
mozaicism, care semnifică o întârziere
psihică obligatorie (Q. I. între 35-50) şi
un aspect displastic facial (fante palpe-
brale antimolgoniene, micro şi
retrogna-ţie, nas voluminos, pavilioane
malforma-te şi asimetrice) şi
hipertonie musculară, deseori
generalizată.
Monotonie = repetarea continuă şi
uniformă a unei operaţii de durată
scurtă, ceea ce face ca să scadă
capacitatea de muncă. Psihofiziologic,
monotonia determină un factor de
excitaţie constant în aceeaşi zonă
corticală, fapt ce conduce la apariţia
inhibiţiei de protecţie, manifestată prin
activitate psihică scăzută, chiar prin
somnolenţă, ceea ce exprimă feno-
menul de saturaţie motivaţională
pentru activitatea efectuată. In acest
sens, ergonomia recomandă:
schimbarea alternativă a posturilor de
muncă de la o perioadă la alta,
alternarea schimburilor de lucru,
reducerea zilei de lucru, introducerea
unor stimulenţi variaţi (muzică,
exerciţii fizice, etc).
Montaj = în psihologie semnifică o
atitudine latentă ce se impune în com-
portament, cu funcţie predispozantă
sau de orientare. Substratul
neurofiziologic al montajului îl
reprezintă stereotipul dinamic. Deşi
aceste formaţiuni s-au dobândit în plan
inconştient, ele se im-pun cu necesitate
conştiinţei. După unii psihologi,
montajul ar fi o formaţiune
293
tuturor. Moravurile prescriu ce anume şi
ce trebuie făcut în diferite situaţii care
survin cu regularitate în viaţa cotidiană;
moravurile iau forma unor datini, obice-
iuri, cutume sau ceremonialuri. Moravu-
rile codifică relaţiile dintre oameni,
încârcându-le cu o semnificaţie simbo-
lică. Prin ele, cetăţenii îşi afirmă şi îşi re-
cunosc reciproc apartenenţa la o anumită
comunitate.
Morfem = cea mai mică unitate lingvis-
tică care dispune de o semnificaţie
proprie; construcţii genetico-motorii ce
constituie componente ale cuvântului.
Morfologie - Morfologic = în psihologie
semnifică o modalitate de abordare a
aptă de autoorganizare specifică şi de
autoreglaj specializat.
Montessori Măria (1870-1952) =
psihiatru şi pedagog de origine
italiană, cu pregătire medicală,
filosofie, psihologie experimentală.
Predă cursul de antropologie
pedagogică la Roma şi creează la
Perugia un centru de studii
pedagogice.
Pune la punct o metodă de edu-
caţie bazată pe dezvoltarea senzaţiilor
copiilor (diferenţiere din ce în ce mai
fină a percepţiilor vizuale, tactile,
auditive), în care copilul îşi fortifică
Eul propriu prin activităţi individuale,
libere şi plăcute. Dintre lucrările de
seamă ale sale: „Pedagogie
ştiinţifică" (1909), „ De la copil la
adolescent", „Copilul".
Moral = caracteristică a tot ceea ce
priveşte moravurile şi moralitatea, a
tot ceea ce este conform cu normele
moralei, a tot ceea ce favorizează
moralitatea. Comportamentul moral
este conduita care respectă normele
existente într-o comunitate, societate,
grup. Simţul moral este în acord cu
regulile moralei şi ale bunului simţ.
Morală = ansamblul de valori şi
norme ale convieţuirii dintre oameni,
rapor-tându-le la valorile de Bine şi
de Rău, în care se condensează
motivele, convingerile, sentimentele
ce sporesc sau dimpotrivă,
diminuează valoarea intrinsecă a
condiţiei umane. Morala se numără
printre cele mai timpurii forme de
reglementare normativă a relaţiilor
inter-umane.
Moravuri = totalitatea obiceiurilor şi
deprinderilor din cultura unui popor
sau a unei colectivităţi şi care
acţionează ca norme şi modele ce se
impun
limbajului şi a persoanei, ce se analizea-
ză „trăsătură cu trăsătură". De
asemenea, se analizează activităţi,
aptitudini şi procese psihice.
Morfopsihologia interpretează
structurile morfologice prin prisma
cunoaşterii structurilor morfologice
individuale.
Motilitate = proprietate a unor organe
şi celule de a efectua mişcări cu ajutorul
musculaturii proprii. Clasic, sunt recu-
noscute trei feluri de motilitate: • ele-
mentară, • involuntară (automată) şi •
voluntară. Psimotricitatea se referă la
mişcările musculare complexe, cât şi la
capacitatea de deplasare. Mişcările
ateto-zice, miocloniile (în somn),
mişcările coreice sunt mişcări
involuntare. De asemenea, contracţiile
tonice, lente, ticurile, stereotipiile,
spasmele de tensiune, crampa funcţională
(scriitori, violonişti) parezele şi paraliziile
formează tablouri clinice alarmante.
Motiv, motivaţie = (lat. movere - a
mişca; a pune în mişcare); în psihologie
desemnează orice cauză psihică, mintală,
294
b) motivare retroactivă, prin care are loc
justificarea actelor săvârşite, prin prisma
motive-lor care le-au determinat, având
ca rezultat reevaluarea comportamentului
anterior.
Motricitate = reacţii musculare prin care
se realizează mişcarea corporală şi re-
organizarea activităţii musculare (con-
tracţie, relaxare), modificările de poziţie,
deplasare, etc, cât şi acte coordonate de
intervenţie în ambianţă (P. Popescu
Neveanu). Psihomotricitatea este o ca-
racteristică a mişcărilor musculare com-
plexe, mai ales organizarea şi coordo-
narea lor, ceea ce reprezintă stilul com-
portamentului motor caracteristic fiecărui
individ.
In realizarea motricitatii voluntare
participă hipotalmusul, structurile motorii
extrapiramidale şi sistemul limbic, fiind
un act fiziologic şi psihologic complex.
Prin conlucrarea acestor structuri este
elaborat traiectul şi programul mişcării
care determină o acţiune voluntară, un
sentiment, o atitudine sau comporta-
ment. Motivaţia (totalitatea motivelor,
consideraţiilor sau a mobilelor, conşti-
ente sau nu, care determină pe cineva să
efectueze o anumită acţiune); este latura
dinamică a personalităţi, strâns legată de
afectivitate, constituind aspectul
dinamico-energetic al fiinţei umane.
Motivul reprezintă factorul intern (pe
lângă alţi factori ca: aptitudini, însuşiri,
caracter etc), care determină manifestări
de conduită (după C. Gorgos). După R.
Lafon, motivul reprezintă în special
elemente intelectuale şi afective.
Motivele sunt modalităţi fundamentale
de mobilizare, activare sau
autodeterminare a conduitei intern-
externe. Deşi majoritatea motivelor sunt
dobândite, în funcţie de condiţiile
existenţei şi solicitărilor realităţilor
obiective, ele sunt considerate „cauze
interne" ale conduitei. Omul nu
acţionează sub impulsul unui singur
motiv, ci sub influenţa unor constelaţii
motivaţionale, în care, de regulă, se
produc şi depăşesc conflicte (acestea pot
fi fiziologice, psihologice şi sociale)
(După P. Popescu Neveanu). Ceea ce
poate caracteriza motivaţia umană este
varietatea şi ierarhia lor, realizând o
concordanţă între cunoaştere, simţire şi
acţiune.
Motivare = raportare intelectuală cu
semnificaţie morală, prin intermediul
căreia persoana se raportează la moti-
vele proprii sau ale celorlalţi. După
Popescu Neveanu, motivarea poate fi: a)
proiectivă, în care sunt anticipate
motivele probabile ce vor sta la baza
comportamentului propriu şi al raportu-
rilor interpersonale, situaţie în care are
loc extinderea controlului conştient de
la situaţia prezentă la cea viitoare;
voluntare, având la bază cortexul motor
care coordonează mişcările rapide, fine,
calificate ale extremităţilor.
Moţiune pulsională = termenul se în-
scrie în seria uzuală a termenilor psi-
hologici din seria motiv-mobil, motiva-
ţie, care poate avea şi o nuanţă
pregnantă de mişcare internă (Freud).
Mozaic cortical = este reprezentat de
dinamica focarelor de excitaţie şi inhi-
biţie, în diverse grade, la nivelul scoar-
ţei cerebrale. Descris de I. P. Pavlov,
care arată că atât prin iradierea (la o
distanţă mai mare sau mai mică) de la
punctul de origine, cât şi prin concen-
trarea la punctul de plecare, se ajunge la
o localizare foarte fină a acestor puncte,
încât întreaga scoarţă cerebrală are
aspectul unui mozaic în care se îmbină
strâns puncte de excitaţie şi de inhibiţie.
Aceste puncte sunt provocate direct de
excitaţiile corespunzătoare primite din
afară, cât şi datorită inducţiei reciproce,
în care un proces determină intensificarea
celui opus. Toate aceste legi ale dinamicii
corticale determină bogăţia, diversitatea,
nuanţarea şi complexitatea imaginii
caleidoscopice a cortexului.
Mulţime = termenul de mulţime are şi o
semnificaţie matematică (totalitate de
elemente, fiind o bază a învăţării mate-
matice). De asemenea, a fost adoptată de
J. Piaget ca bază a formării conceptelor,
în sociopsihologie se defineşte ca o
grupare a unui mare număr de persoane,
o formaţiune pasageră, cu rol funcţional
temporar, care se menţine atâta timp cât
motivul întrunirii lor (indiferent de
vârstă, cultură, preocupări) rămâne
295
for-mele delirante ale manifestărilor lor.
Munca = activitate conştientă, specific
umană, fizică sau intelectuală, orientată
spre un scop determinat, desfăşurată li-
ber, cu interes şi plăcere, în care omul
efectuează, transformă şi reglementează
schimburi de substanţe, energie, infor-
maţii cu natura şi cu semenii, pentru sa-
tisfacerea trebuinţelor sale. Munca este
premiza ontologică a producerii şi repro-
ducerii existenţei sociale. Are o valoare
praxiologică şi axiologică căci, transfor-
mând activ obiectul muncii, omul se
transformă pe sine, reprezentând saltul de
la natură la cultură. Conştiinţa se
constituie ca o componentă ideală şi
necesară în procesul muncii, în unitate
indisolubilă cu activitatea materială, prin
care imaginile mintale se obiectivează.
Psihologia, ca ştiinţă despre acti-
vitatea umană, se preocupă sub cele mai
diverse aspecte de procesul muncii, ca
formă fundamentală de activitate în care
se întrepătrund componentele senzoriale
şi intelective. Medicina studiază şi tra-
tează aspectele care afectează, la diverse
niveluri, atitudinea şi abaterile pacientu-
lui faţă de procesul muncii. De asemenea,
munca este acreditată ca având virtuţi
terapeutice prin rezistenţa pacienţilor în
microgrup. Ergoterapia ca metodă de
reinserţie în sistemul de valori sociale,
este salutară şi eficientă în multe boli
psihice: psihoze schizofrenice, nevroze,
oligofrenii, etc.
Mutacism = manifestare deliberată, vo-
luntară, a unei persoane de a refuza
comunicarea, datorită unei stări afective
negative acute, de dispreţ, de opoziţio-
nism. Se întâlneşte la copii şi tineri
normali, ca o manifestare de protest sau
ca atitudine de supraestimare a valorii
propriei persoane. Cauze care determină
296
drează între formele de dislogii, fiind
valabil - pentru acel eveniment.
Gustav Le Bon concepe mulţimea
din punct de vedere psihologic ca o
unitate spontană, pe bază de mecanisme
de inconştientă contagiune afectivă, care
poate acţiona necontrolat, necritic şi
violent, fiind accesibile zvonurilor,
dizolvând personalitatea participanţilor.
Teoria sa, deşi conţine o parte din
adevăr, rămâne unilaterală, deoarece
personalităţile puternice şi consistente
nu se dizolvă în stările haoti-ce ale
mulţimii, ci dimpotrivă; previne efectele
negative ale acestora. Nu întotdeauna
mulţimile sunt dezorganizate şi
distructive, ci sunt posibile mulţimi la
nivel avansat de cultură al vieţii sociale,
organizate, care, acţionând conştient,
adaptând decizii critice, nu provoacă
tulburări ale ordinii publice. Există mari
posibilităţi de energie constructivă a
mulţimilor, evitându-se
mutacismul: neîncrederea, reticenţa,
protestul - mai ales la oligofreni, de-
menţi, psihopaţi.
Mutaţie = apariţia bruscă a unei
schimbări genetice (sau provocată arti-
ficial), datorată unor aberaţii cromo-
zomiale, ca structură sau număr. Princi-
palele tipuri de mutaţii pot fi: cantitati-
ve, calitative, incomplete şi patogene,
declanşatoare a unor procese tumorale,
malformaţii, etc.
Mutilare = acţiune de vătămare a unei
părţi a corpului, soldată cu deformarea
părţii respective. Mutilarea este produsă
accidental sau voluntar de către o
persoană asupra alteia: în acest din urmă
caz este o manifestare a instinctului de
agresivitate, apărute încă din copilărie şi
manifestată de obicei faţă de animale.
La copii este cauzată de lipsa de
discernământ, la cei maturi, poate fi
manifestarea cruzimii, evidenţiind tră-
sături de structurare dizarmonică a
personalităţii.
Mutism = suprimarea bruscă, temporară
a comunicării verbale, în mod voluntar
sau nu, în absenţa oricăror leziuni
nervoase centrale sau periferice sau ale
aparatului fonator. în aceste cazuri,
subiectul a folosit anterior limbajul.
Fenomenul se petrece în situaţii de trac,
la subiecţii emotivi sau anxioşi. Se
distinge de afazie sau muţenie, lipsind
leziunea organică. Poate fi deliberat
(simulare); poate fi consecinţa unei
inhibaţi i patologice (isterie, autism,
stupoare melancolică, etc).
Mutism akinetic = blocajul întregii ac-
tivităţi psihomotorii voluntare şi a
funcţiilor senzitive şi senzoriale şi tul-
burarea stării de conştiinţă. Se înca-
tulburată forma comunicării în sensul
unei hipoactivităţi verbale. Logoparul
reacţionează greu şi tardiv la stimulii
psihosenzoriali, este inert, deşi face im-
presia că este prezent în mediu. Etiologic,
se consideră că mutismul akinetic este
consecutiv unor leziuni ale corpului calos
şi în general ale sistemului reticu-lar
activator ascendent. De asemenea se
consideră că este o urmare a unei agresi-
uni severe asupra encefalului realizată
traumatic, vascular, tumoral sau infla-
mator.
Mutism electiv = tulburare de comuni-
care întâlnită în clinica neuropsihiatrică
infantilă (descrisă de M. Tramed - 1934)
cu următoarele caracteristici: • refuzul
permanent de a vorbi în orice situaţie
socială, inclusiv la şcoală; • păstrarea
capacităţii de a înţelege limbajul vorbit,
întrucât facultăţile vorbirii şi gândirii sunt
nealternate; • poate persista zile,
săptămâni sau chiar mai mult. Etiopa-
togenia acestei tulburări este, în mare,
legată de patologia familială (Silver
1985), (ex. hiperprotecţia familiei etc,
folosirea tăcerii ca pedeapsă, ca mijloc de
apărare.
Adesea este concomitentă şi cu
enurezisul la unii copii (diurn sau noc-
turn). Deşi este tulburare tranzitorie, ea
poate apărea ca semn al psihozei copilă-
riei sau al autismului infantil. Din aceste
cauze, participarea afectivă normală în
comunicarea nonverbală din mutismul
electiv este absentă. Se recomandă terapia
individuală psihopedagogică şi terapia
familiei.
Mutismul psihogen (voluntar) = su-
primarea comunicării verbale, realizată
voluntar de subiect, în funcţie de situaţia
creată, pe care el o consideră nefa-
297
Ajuriaguerra delimitează trei forme de
audimutitate, în funcţie de complexitatea
tulburării limbajului: • audimuti-tatea
dispraxică, în care pe lângă dificultăţile
de articulare se suprapun şi tulburări ale
aspectului structural al limbajului, ceea ce
explică sărăcia vocabularului, intelectul
uşor retardat, cât şi multe dispraxii buco-
linguo-faciale; • audimutitate cu
dificultăţi evidente în sfera organizării
temporale şi spaţiale (greutăţi în
menţinerea ritmului în vorbire şi scriere);
• audimutitate cu evidente tulburări de
percepţie auditivă, cu dificultăţi de auz
fonematic şi organizare fonetică şi
semantică a semnelor sonore. în etiologia
audimutităţii sunt incriminaţi factori
ereditari (predominant la sexul masculin)
şi factori perinatali.
b) Surdomutitatea poate fi congenitală
şi dobândită în cursul primei copilării.
Cea congenitală, datorită unor embriopa-
tii, intoxicaţii, rubeolă în timpul sarcinii.
Surditatea de percepţie, dobândită, este
consecinţa traumatismelor obstreticale,
icterelor nucleare, medicaţiei atotoxice,
vorabilă lui, atitudinea aleasă reprezen-
tând o formă de protest şi apoziţie, sau
de ieşire din situaţie. Şi în aceste cazuri
metodele psihoterapeutice îşi găsesc
utilitatea (mai ales în cazul mutismului
isteric).
Mutitate = imposibilitatea de a vorbi,
ca urmare a lezării zonei corticale a
limbajului şi/sau a organelor fonatoare,
asociată sau nu cu lezări a organelor
fonatoare, asociată sau nu cu lezări ale
aparatului auditiv.
Delimitarea nosologică de mu-
tism este necesară. în timp ce mutismul
este cauzat de lezarea corpului calos şi a
sistemului reticular activator ascendent,
iar mutacismul este rezultatul unui
mutism deliberat, mutitatea este diferită
etiologic şi simptomatic. Sunt două
categorii distincte: audimutitatea şi
surdomutitatea, ambele apărute în
timpul copilăriei; se întâlneşte şi o
mutitate a adultului şi a bătrânului.
a) Audimutitatea, mai este cu-
noscută şi sub denumirea de alalie sau
afazie congenitală este o tulburare de
limbaj, fără leziuni auditive (sau cu
leziuni uşoare), cu intelect aproape
normal sau uşor retardat, la care vorbi-
rea spontană este imposibilă, dar înţele-
gerea limbajului vorbit este normală.
Este dificilă repetarea unui cuvânt şi
redusă la emiterea unor monosilabe, ca
şi scrierea care este aproape imposibilă.
Terapia logopedică este productivă mai
ales în perioada preşcolară, dislexia şi
disgrafia însă mai persistă şi în perioada
şcolară. Se manifestă şi o apraxie ideo-
motorie. în dezvoltarea personalităţii se
observă o oarecare reacţie faţă de defect
prin complexul de inferioritate,
iritabilitate, tulburări comportamentale.
întârzierea mintală - redusă la sunete
compensatorii, cât şi la mimică şi
gestică compensatorie. Prin reeducare
devine posibil cititul şi scrisul, în timp
ce tulburările de articulare a cuvintelor
persistă şi după reeducare.
Mutitatea la adult şi bătrâni se mani-
festă prin diverse forme de afazie şi
anartrie care apare în paralizia psudo-
bulbară şi în formele demenţiale.
Integrarea socială a celor cu audi-
mutitate şi surdomutitate se poate face
în colectivităţi adecvate medico-social.
Personalitatea lor este marcată de han-
dicap; sunt retraşi, izolaţi, introvertiţi,
irascibili, impulsivi.
Muzică = limbaj sonor; aduce destindere
şi atmosferă de bucurie; folosită şi în
terapia tulburărilor psihice (vezi:
meloterapie). Intre viaţa afectivă şi mu-
298
N N
Nanism hipofizar = tulburare de
creştere în general şi de dezvoltare,
determinată de insuficienţa secretorie a
hormonului somatotrop. De obicei
acestor tropi li se asociază hormonii
tireostimulanţi ade-nocorticotropi şi
hipofizari, ajungându-se la un tablou
clinic complex, în care nanismul
armonic este însoţit de infantilism
sexual şi de o pubertate tardivă.
Semnele de creştere pot fi sesizate de
la 2-3 ani; faciesul este de tip infantil,
vocea de copil, scheletul nedezvoltat.
Hipo-glicemia provocată relevă mari
întârzieri în revenirea la normal. De
asemenea, radiografia de şa turcească
evidenţiază modificări în cazul
existenţei tumorilor hipofizare.
Conştientizarea deficitului de către
subiect aduce tulburări psihice: devine
suspicios, hipersensibil, depresiv, cu
dificultăţi de inserţie socială, timizi şi
cu o patologie de tip nevrotic, mai ales
în adolescenţă.
Nanism psihosocial = tulburare de
dezvoltare somatică şi psihică a
copilului prin privare de relaţie
parentală. Apare după 2 ani şi se
caracterizează prin încetinirea
procesului de creştere în lungime, dar
creşterea în greutate este mai puţin
afectată. Copilul prezintă întârzieri psi-
homotorii, agnozie, întârzieri în
vorbire, Q.I. de graniţă, scăderea
hormonului de creştere, disfuncţia
actului hipofizocor-ticosupranelian.
Creşterea reîncepe odată cu crearea
unui climat psihoafectiv normal pentru
copil, dar şi a regimului ali-
299
Narcolepsie = perturbarea echilibrului
zică există un raport direct, pe care psi-
hologii se străduiesc să-1 precizeze şi
utilizeze.
mentar. Nanismul psihosocial are
drept cauze: încărcătura
psihopatologică familială, familiile
dezorganizate, conflictele maritale,
etc.
Narativ = în psihologie, metoda prin
care subiectul, este pus să expună
liber furnizarea informaţiei, fără nici
o informaţie sau sugestie din partea
investigatorului.
Narcisism = stare anormală
caracterizată printr-o dragoste intensă
a cuiva faţă de propriile calităţi fizice
şi psihice, specifică persoanelor cu
imaturitate afectivă. Admiraţia faţă
de sine şi egocentrismul sunt însoţite
şi de egoism. Persoanele respective
nu sunt în stare să iubească alte
persoane. Autoadoraţia exagerată,
amorul propriu sunt dispreţuite de
societate. Caracterul ne impune o
atitudine justă faţă de cei din jur,
recunoaşterea justă a valorii umane.
Atitudinea faţă de sine trebuie să
ducă la cultivarea individualităţii,
fără a se ajunge la narcisism şi nici la
înjosirea propriei persoane. Sunt
inacceptabile atât umilinţa, cât şi
aroganţa. Modestia se cere a fi
corelată cu demnitatea. Exigenţa faţă
de sine este o cerinţă a
autoperfecţionării, iar încrederea în
forţele proprii, în limitele normale,
fără exacerbarea "eului" şi a
egoismului este o necesitate a
autodepâşirii, a sensului şi a
devenirii.
Narcoanaliză = metodă de psihotera-
pie individuală derivată din hipnoză,
folosindu-se drept inductor substanţe
chimice care modifică nivelul
vigilenţei, şi, în consecinţă, subiectul
mărturiseşte cele petrecute în trecut;
au loc fenomenele de refulare şi
catharsis. Metoda este mai mult de
constrângere psihologică, ceea ce
este un neajuns.
dintre stările de vigilenţă şi stările de
somn, ca o nevoie imperioasă de a ador-
mi în timpul zilei. Este o stare paroxistică
a înclinaţiei spre somn şi somnolenţă.
Este cauzată de afecţiuni ale hipotala-
musului. Aceste stări pot apărea brusc, în
plină activitate şi sunt favorizate de situ-
aţii emoţionale. Simptomatologia acestei
boli are un răsunet psihic major, invali-
dând social bolnavul care devine anxios,
fobie, obsesiv, conducându-1 spre insta-
larea unei nevroze.
Narcomanie = drogomanie; atracţie vi-
cioasă către folosirea sistematică a pre-
paratelor ce induc efecte narcotice, seda-
tive, stimulative halucinatorii asupra sis-
temului nervos. Deprinderea de drog cre-
ează fenomene de dependenţă cronică,
doza mărindu-se treptat. Având în vedere
obişnuinţa, influenţa nefastă asupra
organismului, educaţia sanitară trebuie
accentuată şi permanentizată în şcoli şi
alte activităţi de grup.
Nativism = teorie conform căreia toate
structurile psihice - de la cele mai simple
la cele mai complexe, sunt înnăscute;
întreaga structură psihică a omului este
supusă unui determinism preexistent, iar
învăţarea şi experienţa nu au nici un rol.
Naturalism = teorie reducţionistă, care
susţine existenţa unică şi autonomă a
naturii şi a legilor ei obiective, intrinseci,
în psihologie, naturalismul concordă cu
biologismul. în teoriile despre om, cultură
şi societate, ea conduce inevitabil spre
reducţionism.
Natură = în sens larg, realitatea obiec-
tivă, cosmosul infinit şi etern, guvernat
de legi imanente, în care se înscriu te-
meiurile existenţiale ale umanităţii; tot
300
un echilibru precar în familie sau
societate.
Antonin Artaud scria: " Un alienat
este de asemenea un om pe care societa-
tea n-a vrut să-1 asculte şi s-a străduit să-
1 împiedice a emite insuportabile adevă-
ruri ".
S. Freud scria: "De când lumea, cei
care aveau ceva de zis şi nu puteau vorbi
fără primejdie, au preferat să ia obiceiul
de a se preface nebuni."
într-un anumit fel, se poate afirma
despre nebun că este un ritual al răzvră-
tirii, dar un ritual eşuat. Psihoticul nu este
niciodată un revoluţionar; este un revoltat
care nu ajunge să-şi exprime revolta.
Exteriorizarea răzvrătirii sale sub
înfăţişarea unei psihodrame, îl scuteşte de
a o înfăptui. Nebunia ridică întrebări
deopotrivă psihologice, psihiatrice,
sociologice, filosofice, sociologice şi
politice, cât şi pentru pedagogia distruc-
tivă (umilinţă, dispreţ, alungare - care fac
din "nebunie" o problemă).
ceea ce, în sfera existenţei, nu face parte
din societate şi există independent de
activitatea creatoare a omului; ansam-
blul trăsăturilor înnăscute ale individu-
lui, în opoziţie cu însuşirile, calităţile
dobândite prin educaţie.
Natură umană - ansamblul însuşirilor
bio-psihice şi socio-culturale care defi-
nesc în esenţă condiţia umană; concep-
tual, este o preocupare permanentă a
gândirii filosofice, susceptibil de o serie
de alternative. Teoriile absolutiste
privesc natura umană ca sumă de atri-
bute inerte, manifestate în acţiunile şi
faptele omeneşti, în timp ce relativismul
consideră că natura umană nu este un
dat a priori, ci un rezultat al iniţiativei
libere a subiectului. Spiritul (conştiinţa),
este atributul definitoriu al naturii
umane, iar omul este nelimitat perfecti-
bil. Atributul definitoriu al naturii uma-
ne este praxisul, "instituirea teologică"
(G. Lukăcs) prin care omul se afirmă ca
subiect, făcând să se ivească în lume
spaţiul antic şi generic al libertăţii, al
culturii şi civilizaţiei (G. Gorgos).
Naturism = formă terapeutică, în ex-
clusivitate bazată pe factori şi procedee
naturiste, excluzând utilizarea medica-
mentelor.
Nebunie = tulburare psihică, denumită
popular. Nebunia este înscrisă într-un
registru negativ, aşa cum o face psihia-
ria şi simţul comun al societăţii. Nebu-
nul este descris ca un ratat al formei
personale normale, echilibrate şi corec-
te, ca pe un ratat al grupului familial, cât
şi al colectivităţii întregi, un ratat al
speciei umane. Dar, ceva se comunică
prin intermediul nebuniei, ceva ce noi
refuzăm adesea să auzim pentru a apăra
Medicina o tratează ca pe o mala-
die mintală - vizavi de raţiune.
Necesitate internă = un factor motiva-
ţional individual care exprimă o trebuin-
ţă imperioasă excluzând alte variante
motivaţionale. Este resimţită ca o con-
strângere interioară ce impune un anumit
comportament acţionai. în ordine psiho-
logică necesităţile interne sunt de două
feluri: motivaţionale şi intelectuale - im-
plicative.
Negare = tăgăduire a realităţii; meca-
nism de apărare contra angoasei, con-
stând în negarea a ceea ce este evident,
prin transfigurarea şi nerecunoaşterea
faptelor reale, cărora subiectul le sub-
stituie faptele imaginare şi opuse. Deşi
îşi păstrează intact simţul realităţii, atât
copilul cât şi adultul normal, fug de o
realitate insuportabilă, negând-o.
Negativ = o entitate contrarie pozitivului;
în matematică - o cantitate mai mică
decât zero; în ştiinţele biologice, uma-
niste şi sociale, negative semnifică un
deficit în raport cu o normă, o regresiune,
tot ceea ce se manifestă prin
contraangajare, prin pierderea reacţiilor
achiziţionate anterior şi transferul ce
împiedică elaborarea noilor acţiuni.
Negativism = tulburare comportamen-
tală, prin exprimarea unei atitudini ne-
gative, nejustificate, de refuz, rezistenţă
sau ostilitate faţă de orice solicitare din
exterior. Prin manifestare, negativismul
poate fi: • pasiv, exprimat prin indife-
renţă, apatie, tăcere; sau poate fi • activ,
prin fugă, opoziţie, acţiune inversă celei
solicitate. în psihanaliză se consideră
301
Neglijenţa poate fi întâlnită în toate do-
meniile de activitate umană, în psihopa-
tologia vieţii cotidiene. Se întâlneşte în
îndeplinirea obligaţiilor sociale, igienice,
vestimentare, profesionale. în psihopato-
logie sunt frecvente la persoane dizarmo-
nice, cu depresii, etc. în justiţie - greşeală
penală ce beneficiază de circumstanţe
atenuante, delictul nefiind săvârşit cu
intenţie.
Neîncredere = modalitate de percepere şi
interpretare a relaţiilor umane, carac-
terizată prin suspiciune, bănuilă, teama de
a nu fi înşelat. Se poate manifesta
temporar după o experienţă negativă de
viaţă în sensul unei frustraţii în planul
relaţiilor sociale, sau poate fi o atitudine
constantă în raporturile cu lumea. Neîn-
crederea scade disponibilităţile raţionale,
îngustează câmpul de afirmare în acţiuni,
creează tensiuni psihice, creează anxieta-
te în calea afirmării personalităţii.
Este proprie oamenilor care se
supraevaluează, cât şi celor timizi, com-
plexaţi, timoraţi. Ea se structurează ca o
trăsătură caracteristică încă din copilărie,
fie prin imitarea unor modele comporta-
mentale ale celor din jur, fie printr-un
climat educaţional inadecvat, comple-
mentat de anumite particularităţi psihice
ale copilului.
Severitatea exagerată, cât şi supra-
protecţia familială creează astfel de com-
plexe şi închiderea în sine. Mefianţa (ne-
încrederea) constituie un dezavantaj în
relaţia psiholog-subiect, medic-pacient,
limitând eficienţa tratamentului.
Nelinişte = proces emoţional primar,
caracterizat printr-o stare de disconfort şi
tensiune psihică, legată de o situaţie
incertă a unui eveniment aşteptat. Ter-
menul poate fi asociat cu anxietatea.
negativismul ca un mecanism de
apărare, atât negarea cât şi denegarea.
Negentropie = (entropie negativă);
termen introdus în termodinamica actu-
ală, în cibernetică şi prin extensie în
toate ştiinţele, care desemnează prezenţa
unei energii nedegradate, cât şi energia
potenţială conţinută în compuşi cu
entropie mică. Entropia este mărimea
care caracterizează starea termică a unui
sistem fizic, exprimată prin suma
caturilor dintre cantităţile de căldură
primite sau cedate de el.
Informaţia ca negentropie permi-
te astfel valorificarea noţiunii de entro-
pie în numeroase domenii ale ştiinţei.
Neglijenţă = conduită cu efecte negati-
ve, caracterizând o acţiune nereuşită, cu
rezultat negativ. Neatenţia, stângăcia şi
lipsa de precauţie conduc spre in-
suficienta motivare în reuşita acţiunii.
Neocatarsis = metodă prin care se
conştientizează relaţiile din copilărie ale
subiectului, sau recent trăite, prin care
subiectul îşi descarcă tensiunile.
Neocerebel = parte recentă filogenetic a
cortexului, situată în zona inferioară a
cutiei craniene; ne apare ca un releu al
fluxurilor informaţionale ascendente şi
descendente. Astfel, cerebelul contro-
lează cu deosebire impulsurile sensibi-
lităţii proprioceptive (musculare), tran-
smite spre efectorii motori comenzile
cerebrale şi prin aferentaţia inversă (de
la muşchi şi tendoane) transmite la cor-
tex informaţii despre executarea co-
menzilor. Diferitele porţiuni ale cerebe-
lului au funcţiuni diferite, cu atât mai
complexe cu cât sunt mai nou apărute
filogenetic. Arhicerebelul are legături
strânse cu aparatul vestibular şi contri-
buie la reglarea echilibrului. Paleocere-
belul este legat de sensibilitatea propri-
oceptivă, iar neocerebelul participă la
reglarea mişcărilor fine, voluntare de
mare precizie, reglează mersul şi echi-
librul corpului. Astazia (imposibilitatea
de a sta în picioare fără o bază de susţi-
nere largă), astenia (oboseala musculară
rapidă) şi atonia (diminuarea tonusului
muscular) sunt urmări ale tulburării
grave motorii ale funcţiilor neocortexu-
lui, fiind compensate în mod progresiv
prin activitatea scoarţei cerebrale.
Neorocibernetică = domeniul particular
al ciberneticii care a luat naştere din
aplicarea concepţiilor acesteia în studiul
stimulului nervos. Utilizând legile şi
mecanismele generale ale ciberneticii,
neurocibernetica oferă modele ale
sistemului nervos, care caută să se a-
propie cât mai mult de realitatea obiec-
tivă, de modelul natural al funcţiona-
lităţii nervoase. Din punct de vedere
 302
informaţional sistemul nervos are rol de
comandă şi control al întregului orga-
nism, constituind şi suportul neuroana-
tomic al psihismului. Pentru a-şi îndeplini
aceste roluri, sistemul nervos s-a
perfecţionat în prelucrarea informaţiilor,
funcţie obligatorie pentru orice fenomen
de reglare. El culege prin intermediul
interoceptorilor şi exteroceptorilor infor-
maţii din mediul intern şi extern, pe care
le prelucrează, integrează, interpretează,
elaborând, în funcţie de acestea, răspun-
suri cu efect autoreglator, prin care per-
mite adaptarea complexă a organismului
la mediu. Perturbarea mecanismelor de
reglare şi autoreglare duce la apariţia
fenomenului de boală: disfuncţii neuro-
vegetative, în stadiile iniţiale leziuni re-
versibile, ulterior ireversibile.
Nerv ~ Nervi = grupări de prelungiri
nervoase axonice sau dentritice situate
extranevraxial, constituind căile de legă-
tură dintre axul cerebrospinal şi receptori
şi/sau efectori. Se împart în nervi sen-
zitivi, motori şi micşti. Ei alcătuiesc sis-
temul nervos periferic, în care intră 12
perechi de nervi cranieni şi 33 perechi de
nervi spinali. Orice nerv cuprinde fibre
nervoase de două categorii: • fibre afe-
rente cu rol de a conduce influxul nervos
de la periferie la centru, ele putând fi
somatosensitive şi viscerosensitive; şi •
fibre eferente, care conduc influxul
nervos de la centru la organele efectoare,
putând fi somato-motorii şi viscero-
motorii. într-un nerv se pot distinge
fibrele somatice de cele vegetative, prin
faptul că primele sunt mielinice şi predo-
mină în sistemul nervos de relaţie, iar ce-
le vegetative sunt amielinice şi predomină
în sistemul nervos vegetativ.
Fibrele nervoase care alcătuiesc un
nerv pornesc din centrii motorii sau
senzitivi ai sistemului nervos central.
303
oculocardiac). Afectarea trigemenului
produce nevralgii, paralizii ale muscula-
turii masticatorii, tulburări reflexe şi tro-
fice. • Nervul abduces (VI) conţine fibre
somatice aferente; este un nerv motor care
asigură inervaţia muşchiului drept extern
al globului ocular. Lezarea lui produce
diplopie şi strabism convergent. • Nervul
facial (VII), nerv mixt, conţine fibre
aferente şi eferente, somatice şi viscerale.
Asigură inervaţia motorie a muşchilor
mimicei şi a scăriţei, inervaţia secretorie a
glandelor lacrimale, sublin-guale şi
submandibulare, sensibilitatea gustativă.
Sunt cunoscute aspectele legate de
paralizia facială periferică şi cea
centrală.» Nervul vestibulocohlear (VIII)
sau acustico-vestibular, este un nerv sen-
zorial, cu două componente: 1. vesti-
bulară (conduce stimuli legaţi de echili-
bru) şi 2. cohleară (conduce stimuli audi-
tivi). Afectarea componentei vestibulare
Nervi cranieni = cele 12 perechi de
nervi cranieni fac parte din sistemul
nervos periferic şi realizează prin fibrele
aferente (senzitive sau receptoare)
legătura dintre receptori şi sistemul
nervos central, iar prin fibrele eferente
(motorii sau efectoare) legătura între
centrii nervoşi de comandă şi organele
efectoare. In structura nervilor cranieni
intră fibrele somatomotorii, visceromo-
torii, somato-senzitive şi viscero-
senzitive. • Nervul olfactiv (I) este un
nerv senzitiv senzorial şi conţine fibre
aferente viscerale, somatice. El trans-
mite stimuli olfactivi spre centrii corti-
cali; leziunile lui pot produce anosmie,
hiperosmie şi halucinaţii olfactive. •
Nervul optic (II), nerv senzorial care
transmite stimuli luminoşi spre zonele
de integrare centrală. Afectarea lui de-
termină ambliopie, agnozie optică, nic-
talopie etc. • Nervul oculomotor (III)
este un nerv mixt care asigură inervaţia
motorie a majorităţii muşchilor extrin-
seci ai globului ocular. Fibrele vegeta-
tive reprezintă calea aferentă a reflexe-
lor: pupilar, fotomotor şi de acomodare.
In leziunile lui apar: nistagmus,
diplopie, strabism, tulburări de acomo-
dare. • Nervul trohlear (patetic) (IV)
este un nerv motor care asigură inervaţia
muşchiului oblic superior al globului
ocular. Afectarea lui produce diplopie,
strabism convergent. • Nervul tri-gemen
(V), un nerv mixt care dă trei ramuri
terminale: 1) cea oftalmică, (exclusiv
senzitivă); 2) nervul mandibular (mixt);
3) fibrele motorii, care inervează
muşchii masticatori, muşchiul milo-
hioidian, muşchiul digastricului şi muş-
chiul tensor al timpanului, iar fibrele
senzitive ale celor trei ramuri inervează
o mare parte a extremităţii cefalice şi
constituie căi aferente pentru numeroase
reflexe (salivar, lacrimal, corneal,
determină nistagmus şi sindrom vertigi-
nos, iar afectarea cohlearului se poate
manifesta prin hipoacuzie, surditate,
surditate verbală. • Nervul
glosofaringian (IX), nerv mixt, conţine
fibre viscerale aferente şi eferente,
precum şi fibre somatice. Inervează
motor muşchii faringelui, asigură
sensibilitatea gustativă din treimea
posterioară a limbii, sensibilitatea
vălului palatin, a tonsilei palatine,
faringelui, tubei auditive, urechii medii
şi a celulelor mastoidiene. Conduce in-
formaţiile interoceptive de la vase şi si-
nusul carotidian, informaţii cu rol în re-
glarea respiraţiei şi a circulaţiei sangvi-
ne. Leziunile lui duc Ia abolirea reflexu-
lui de vomă, a celui carotidian, pierderea
gustului, devierea luetei. • Nervul vag
(X), nerv mixt, conţine fibre somatice şi
motorii şi inervează musculatura
faringelui şi a vălului palatin. Fibrele
senzitive pentru sensibilitatea
exteroceptivă, primesc stimuli din meatul
acustic extern,
304
Nervism = doctrină fiziologică şi me-
dicală care fundamentează concepţia
materialistă referitoare la viaţa psihică,
atribuind sistemului nervos rol condu-
cător şi mijlocitor indispensabil al in-
fluenţelor mediului ambient în orga-
nism. Influenţele şi reacţiile sunt acte
reflexe. Nervi smul modern a fost fun-
damentat de I.P. Pavlov şi Secenov, de
urmaşii lor, K. Bâcov, Kurţin, etc. care
au pus accentul pe rolul scoarţei corti-
cale, în timp ce autorii occidentali au
neglijat rolul factorilor umorali, cât şi
acţiunea directă a factorilor de mediu.
Nervrismul este implicat în reflexo-
terapie, acupunctura şi serveşte ca bază
pentru medicina psihosomaticii (după P.
Popescu-Neveanu).
Nesistematizat = delir cu conţinut ide-
ativ şi halucinator, dezordonat şi alea-
tor, este lipsit de coerenţă, lăsând im-
presia unei dezintegrări majore a psi-
hismului. Automatismul mintal face im-
pavilionul urechii, mucoasa faringelui şi
laringelui. Receptează şi sensibilitatea
gustativă. Teritoriul interoceptiv cu-
prinde zona carotidoaortică, arborele
bronşic, tractul digestiv, iar eferenţele
vegetative merg la majoritatea organelor
toracice şi abdominale. Leziunile lui pot
produce afazie, disfazie, paralizii ale
vălului palatin, tuse, tahicardie. • Nervul
accesor (XI), nerv motor, conţine fibre
motorii somatice; inervează muşchiul
trapez şi stemocleidomastoi-dian.
Afectarea lui determină imposibilitatea
mişcării efectuate prin intermediul
muşchilor respectivi. • Nervul hi-poglos
(XII), motor, conţine fibre somatice
aferente şi inervează muşchii limbii şi
muşchii infrahioidieni. Afectarea lui
determină paralizii ale limbii.
Nervi spinali = fac parte din sistemul
nervos periferic şi sunt 31 de perechi: 8
perechi cervicali, 12 perechi toracali, 5
perechi lombari, 5 perechi sacrali, o pe-
reche coccigieni. Fiecare nerv spinal
este mixt, ia naştere din unirea rădăcinii
ventrale cu cea dorsală, de unde
trunchiul foarte scurt se împarte în ra-
muri periferice. Pe traiectul rădăcinii
dorsale se află ganglionul spinal. Func-
ţional, rădăcina dorsală este senzitivă
(aferentă), iar cea ventrală, motorie
(eferentă). Nervii spinali conţin atât fi-
bre somatice, cât şi viscerale. Din trun-
chiul nervos iau naştere patru tipuri de
ramuri mixte: dorsale, ventrale, comu-
nicante şi meningeale. Ramurile dorsale
păstrează în general dispoziţia meta-
merică, în timp ce ramurile ventrale (cu
excepţia nervilor toracali) se unesc,
formând plexuri nervoase: cervical,
bronhial, lombar, sacral şi coccigian, ce
conţin fibre provenite din mai multe
segmente nervoase.
posibilă comunicarea cu bolnavul.
Nestăpânit = structură de personalitate
caracterizată prin lipsa de control a
gesturilor şi conduitelor sub imperiul
impulsurilor şi emoţiilor, ceea ce
facilitează stări de conflicte interne,
proasta dispoziţie şi irascibilitate.
Acestea diferă de instabilitatea
colericului prin aceea că acesta îşi
consumă rapid energia, pe când la
nestăpânit tensiunea afectivă persistă,
uneori chiar se amplifică. N. nu
respectă normele morale, nu
conştientizează urmările actelor
săvârşite, concomitent cu uşurinţa
actelor antisociale. în patologia psihică
le corespunde psihopatia epilep-toidă.
Au reacţii disproporţionate vizavi de
intensitatea evenimentului. Au reacţii
profund negative.
Neurastenie (Nevroză astenică) =
afecţiune psihogenă, o stare de slăbi-
ciune nervoasă, o formă de nevroză,
exprimată clinic prin multiple manifes-
tări, grupate în jurul stării somatice de
astenie, cefalee, insomnie, depresie,
simptome viscerovegetative. Şcoala ro-
mânească (A. Kraindler, C. Parhon
-Ştefânescu, V. Predescu) încadrează
neurastenia ca o boală a creierului cau-
zată de un factor psihogen. Simptoma-
tologia: astenie fizică şi psihică, per-
manentă oboseală fără legătură cu efor-
tul, senzaţia de epuizare dimineaţa,
ameliorată spre seară, hipomnezie de
fixare şi evocare, fatigabilitate perma-
nentă, dispoziţie tristă, hiposomnie şi
somnolenţă diurnă, manifestări cardio-
vasculare (palpitaţii, lipotimii, accese
de tahicardie). Contactul medic - pacient
este deosebit de cooperant, dornic de
vindecare. Evoluţia este defavorabilă
305
Neuroleptice = substanţe farmacodina-
mice care exercită o acţiune depresivă,
deconcentrantă asupra unor centri nervoşi
principali, ca: centrul termoreglării,
centrul somnului. Au şi o acţiune de a-
meliorare a descărcărilor olfactive supra-
normale, reducând anxietatea.
Neurolingvistica = o teorie a limbajului
şi a creierului, a interacţiunii dintre câm-
pul psihologic, neurologic şi lingvistic în
explicarea fenomenelor legate de comu-
nicarea umană. Este vorba de studiul
posibilităţilor de receptare a mesajelor, de
transmiterea lor prin neuroni şi căile
neuronale ale sistemului nervos central,
cât şi de exprimarea lor prin limbaj şi
comportament. O importantă constatare a
neurolingvisticii este aceea că, deşi toţi
oamenii normali sunt dotaţi cu acelaşi
echipament senzorial, cât şi cu modalităţi
de prelucrare similare din punct de vedere
anatomo-funcţional, indivizii nu percep
similar realitatea. Fiecare persoană adoptă
o anumită ierarhie de a descifra mesajul
pe un canal senzorial sau altul. în fiecare
moment emiţătorul este determinat de
relaţia sa cu receptorul, de situaţia fizică
în care se află, de contextul mai larg
social-istoric, de dispoziţia psihică din
timpul comunicării. Aceasta determină
modificări permanente în mesajul virtual.
Se poate vorbi de o organizare
contextuală a expresiei, ca şi de ne-
cesitatea unei receptări adecvate, flexi-
bile, de o interpretare contextuală a me-
sajului. Aflată la începutul cercetărilor
sale, neurolingvistica se anunţă ca un do-
meniu de mare perspectivă, nu numai
pentru înţelegerea comunicării, ci şi pen-
tru psihopatologie şi psihoterapie.
Neuron = unitatea de structură a siste-
mului nervos, întrunind în acelaşi timp şi
o unitate trofică, genetică, morfologică,
306
comparativ cu alte tipuri de nevroză cu
risc de cronicizare (după C. Gor-gos).
Neurochirurgie = ramură chirurgicală
care se ocupă cu afecţiunile sistemului
nervos şi care devine tot mai importantă
pentru psihologie, furnizând date
anatomo-clinice asupra unor tulburări
mentale-psihice produse de hemoragii,
traumatisme sau tumori; de asemenea,
furnizează metode de terapeutică a unor
sindroame. Este în strânsă legătură cu
neuropsihologia şi psihopatologia.
Neurofibrile = fibre extrem de fine,
puse în evidenţă prin tehnici histologi-
ce, în interiorul axonilor, constituind
conductorii nervoşi fundamentali ai
acestora. Studiul de microscopie elec-
tronică le consideră ca nişte mase mo-
leculare, foarte alungite şi independen-
te ca sarcină electrică.
biologică şi funcţională, permiţând
receptarea şi conducerea influxului ner-
vos. Sub aspect morfologic, se pot dis-
tinge două părţi: corpul (soma) şi două
prelungiri - dendritele, care primesc in-
fluxul nervos şi îl conduc spre corpul
celular, iar axonul transmite influxul
către extremitatea fibrei nervoase.
Membrane celulară, denumită neuri-
lemă - la nivelul corpului, şi axolemă -la
nivelul axonului, are un rol fundamental
în propagarea sistemului nervos. Cea
mai mare parte din axoni prezintă o
teacă de mielină cu rol de protecţie şi
izolare a fibrelor nervoase. Nucleul
voluminos, de formă sferică sau ovală,
conţine cromatină şi doar un singur
nucleol. Terminaţiile dendritelor sunt în
contact cu un axon sau cu celule
epiteliale ce se găsesc în interiorul unor
corpusculi cutanaţi sau musculo-tendi-
noşi. Aceste terminaţii nu au înveliş,
decât în unele cazuri, când capătă un
înveliş asemănător cu cel axonic. Sub
influenţa mediului înconjurător, numă-
rul dendritelor şi al contactelor sinapti-
ce se poate dezvolta foarte mult. Din
punct de vedere funcţional, neuronul
este un element excito-conductor, care
sub acţiunea unui excitant generează şi
transmite influxul nervos.
O altă proprietate a sistemului
nervos constă în formarea de engrame şi
secreţia anumitor produşi specifici,
neurosecreţia. Sistemul nervos este o
vastă reţea de comunicaţii care primeşte
informaţii din mediul extern şi intern şi
le transformă în semnale care produc
răspunsuri adecvate în diferite părţi ale
organismului, având la bază totalitatea
ţesuturilor diferenţiate în vederea reali-
zării acestor funcţii. Unitatea lui struc-
tural-funcţională este tocmai neuronul.
Creierul uman numără aproximativ
15.000.000 neuroni, fiecare dintre ei
având până la 30 de conexiuni sau si-
napse cu alte celule.
Neuron motor central (sindrom) = este
determinat de leziunile situate la nivelul
ariilor motorii şi al căii piramidale; ca-
racteristica clinică este paralizia (hemi-
plagia, paraplegia, tetraplegia, monople-
gia); afectează reflexele osteotendinoase;
reflexele cutanate pot fi diminuate sau
abolite. Sindromul se întâlneşte în leziuni
de natură traumatică, vasculară, tu-
morală sau de natură inflamatorie a căilor
piramidale coarnelor sau anterioare ale
măduvei sau nucleilor nervilor cra-nieni.
Neuron motor periferic (sindrom) =
este generat de leziunea uneia dintre
componentele neuronului motor periferic
(dendrite, axon, pericarion), ceea ce de-
termină clinic paralizia flască, activitatea
voluntară, atrofia musculară, reflexe os-
teotendinoase şi cutanate diminuate sau
abolite. Se întâlneşte în leziuni ale coar-
nelor măduvei sau nucleilor nervilor cra-
nieni.
Neuroplegie = caracteristică a unui sti-
mul sau reacţie ce are o consecinţă para-
lizantă asupra centrilor nervoşi superiori.
Neuropsihiatrie infantilă = specialitate
medicală care se referă la afecţiunile
neurologice şi psihiatrice.
Neuropsihologie = ştiinţa care studiază
funcţiile psihice ale omului (percepţia,
memoria, conştiinţa, gesturile, limbajul,
etc.) în raporturile lor cu structurile
cerebrale şi cu organizarea funcţională a
sistemului nervos. Este disciplina ca-re
tratează funcţiile mintale superioare în
legătură cu structurile cerebrale ce stau la
baza lor (Hecaen, 1966). Neuropsi-
307
hologia studiază tulburările psihice ce
apar ca urmare a unor leziuni sau exci-
taţii în focare. Neuropsihologia folo-
seşte datele neurologiei clinice, ale
neurofiziologiei, psihofiziologiei, neu-
rogeneticii şi neurolingvisticii, oferind
la rândul ei date acestor ştiinţe. Ca şti-
inţă interdisciplinară, nu desemnează
numai o anumită perspectivă teoretică,
ci şi un demers nosologic şi terapeutic
important.
Neurotransmiţători = orice substanţă
chimică ce poate asigura transmiterea
unei informaţii la nivelul fantei sinap-
tice. Substanţa trebuie să se fixeze pe un
receptor sensibil şi specific. Dintre
numeroasele substanţe identificate la
nivel neuronal, numai un număr mic
satisface toate criteriile întrunirii calităţii
de neurotransmiţători. Acestea sunt:
acetilcolina, noradrenalina, dopamina,
serotonina, glicina şi acidul glutamic.
Alături de ele sunt considerate neuro-
transmiţători potenţiali, substanţe ca:
acidul aspartic, taurina, adenozina, ade-
nozinmonofosfatul (AMP), adenozin-
difosfatul (ADP), adenozintrifosfatul
(ATP), dar care nu satisfac toate criteri-
ile calităţii de neurotransmiţător. Con-
cluziile care pot fi trase din studiile ex-
perimentale trebuie interpretate cu pru-
denţă, pentru că, pe de o parte creierul
uman nu poate fi accesibil unei explorări
directe, iar pe de altă parte, indicatorii
periferici ai neurotransmiţătorilor
produşi la nivelul central au o valoare
relativă (după C. Gorgos).
Neutru = în psihologie, răspuns ce se
situează la mijlocul unei serii bipolare.
Real nu este un punct nul, ci o poziţie
rezultată din echilibrarea unor tendinţe
contrare.

Nevralgie = durere localizată pe traiec-
tul unui nerv senzitiv sau al ramurilor
sale, simţită spontan sau prin provocare,
a cărei etiologie poate fi variabilă (Iezi-
uni nervoase, afecţiuni inflamatorii, tu-
mori, compresiuni, anevrisme). Poate
apărea pe oricare traiect senzitiv ca: tri-
gemen, intercostală, sciatică, pelvină,
sfenopalatină, etc.
Nevroglie = celulă care însoţeşte neuro-
nii, cu rol trofic, de elaborare a mielinei,
susţinere şi izolare a neuronilor, absorbţie
şi înlocuire a ţesutului nervos distrus.
Este numită şi celulă glială.
Nevroză = grup de tulburări de etiologie
psihogenă; toate afecţiunile nervoase şi
psihice fără substrat anatomo-patologic.
Sunt determinate psihogen şi exprimate
clinic printr-un complex de tulburări, cu
sau fără răsunet somatic. Nevroza poate
fi considerată un răspuns ineficient la un
real, perceput ca real, dar resimţit în mod
fictive, în funcţie de dorinţa subiectului,
care nu se articulează în posibilităţile
sale. Nevroticul nu se confruntă cu rea-
lul, ci se apără de real, răspunsul său fi-
ind între apărare şi dorinţă.
Nevroza este o maladie psihică
"minoră" în comparaţie cu psihozele; în
constituirea nevrozei se declanşează me-
canisme patogenice inconştiente, care
construiesc diverse apărări împotriva an-
goasei. Bolnavul participă autoanalitic şi
critic la boală, ea desfăşurându-se întot-
deauna pe un fond de luciditate a con-
ştiinţei. P. Janet consideră nevroza ca o
boală psihică, caracterizată prin conflicte
intrapsihice, care sunt de natură să inhibe
conduitele sociale, generând o stare de
anxietate. Ea tulbură echilibrul interior al
persoanei, alterându-i sistemul relaţiilor
cu realitatea. Tabloul clinic cuprinde:
instabilitate, intoleranţă,
308
reri de cap, disfuncţii somatice, stări de
anxietate, obsesive etc.
Nictalopie = (în popor - "Orbul găini-
lor"); cecitate nocturnă - scăderea acuită-
ţii vizuale, cu vedere crepusculară noc-
turnă, prin aparatul bastonaşelor; se ma-
nifestă şi prin absenţa vederii diurne şi
cromatice, cauzată de nefuncţionarea
sistemului conurilor. Este o anomalie
congenitală. Se datorează unei avitami-
noze (vit. A) sau cauze toxice, între care
este încriminat alcoolismul cronic.
Nihilism = termen ce desemnează nega-
rea valorilor acţiunilor, structurilor so-
ciale, dar fără a propune soluţii noi, con-
structive. Această atitudine distructivă,
de negare absolută, dezvăluie profilul
psihomoral al multor persoane "caracte-
rizate în mod esenţial prin inadaptare
suplă şi armonioasă la condiţiile concrete
N
astenie nevrotică, tulburări ale somnu-
lui, tulburări funcţionale nevrotice ca:
ticuri, balbisme, etc. In funcţie de a-
cestea, deosebim: nevroza astenică (ne-
uroastenia), nevroza obsesivo-fobică
(psihastenia), nevroza isterică (isteria),
nevroza mixtă (motorie, ticuri). Datori-
tă şocurilor emoţionale se impune
terapeutică esenţialmente psihologică.
Nevroză infantilă = are origine psiho-
genă şi nu duce la dezintegrarea perso-
nalităţii. Spre deosebire de adult, ne-
vrozele infantile sunt evidente printr-un
polimorfism simptomatic, cât şi prin
intricarea simptomelor nevrotice cu as-
pect comportamental (nevroza fricii,
proprie copilăriei, cu tablouri clinice
aflate în dezvoltare: anorexie, vărsături,
bulimie, enurezis, pavor nocturn, ticuri,
crampa scriitorului, logonevroze, mas-
turbaţie etc.) în etiologia nevrozelor in-
fantile se numără traumatismul psihic-
individual. Tratamentul nevrozelor in-
fantile necesită un complex de măsuri
care solicită colaborarea medicului,
psihologului şi anturajului, rol hotărâtor
având îndepărtarea factorilor psiho-
traumatizanţi. Psihoterapia urmăreşte
reducerea stărilor de tensiune, insufla-
rea încrederii în reuşită, asociate cu o
medicaţie anxiolitică, de sedare neuro-
vegetativă şi de tonifiere generală. Un
regim de viaţă echilibrat este necesar
pentru prevenirea recidivelor.
Nevrozism = simptom de hiperacti-
vism nervos, mental şi fizic, în condiţii
de iritabilitate, mare variabilitate de
dispoziţie afectivă şi fatigabilitate spo-
rită. Nevrozismul este considerat ca o
dimensiune a personalităţii şi defineşte
labilitatea emoţională, cât şi dificultăţi
în stabilirea echilibrului psihic după
şocul emoţional. Simptomatologia: du-
ale societăţii în care trăiesc" (M. Golu,
V. Predescu). In psihopedagogie şi
psihiatrie, termenul este sinonim cu
"negativism".
Nimfomanie = termenul desemnează
exagerarea patologică a apetitului
sexual la femei, cauzat de o funcţionare
defectuoasă a sistemului hormonal. Este
întâlnită în crizele de excitaţie psihică,
în manie şi obsesii. Hipersexualitatea
feminină este corespondentul
satiriazisului masculin.
Nistagmus = oscilaţii ale globilor ocu-
lari în direcţii orizontal-rotativ, cu ca-
racter pendular, cu ritm şi amplitudine
egală şi durată de câteva secunde. Nu
întotdeauna are semnificaţie patologică,
cum ar fi nistagmusul ocupaţional,
întâlnit de obicei la mineri. Formele de
nistagmus ereditar, periodic, alternant
vertical, au semnificaţie patologică.
309
diferite, cât şi invers, copii proveniţi din
familii diferite, dar crescuţi în acelaşi
mediu socio-cultural, ca având un nivel
cultural apropiat. Testele de inteligenţă
Binet - Simon sau Wechsier folosesc ca
unitate de măsură coeficientul Q.I.
-vârsta mintală şi cea cronologică înmul-
ţit cu 100 (pentru eliminarea zecimale-
lor), ce devine un coeficient al dezvoltării
intelectu-ale, care permite comparaţii
interindividuale şi intraindividuale, prin
urmărirea menţinerii, creşterii sau des-
creşterii coeficientului paralel cu înainta-
rea în vârstă. Nu se recomandă a se lua în
considerare rezultatele şcolare pentru a
aprecia inteligenţa unui şcolar (nivelul
şcolar nu este sinonim cu nivelul mental).
(Vezi Anexa C - Tab. 2.)
Nonconformism = gradul de adaptare al
subiectului, disconfortul relaţional rezul-
tat din atitudinea nonconformistă, precum
şi mijloacele la care decurge pentru a
Nivel = termen introdus de J. Jackson,
indicând etajul funcţional în care se
realizează aceleaşi procese neuropsihi-
ce simultan. în practica psihologică este
utilizat în desemnarea stadiului de
dezvoltare a gradului de eficienţă, a
structurii funcţionale, etc. (nivel de as-
piraţie, nivel mental, sau intelectual).
Nivel de aspiraţie = termenul este uti-
lizat de K. Levin, cât şi de şcoala psi-
hologiei dinamice şi defineşte operaţio-
nal performanţa vizată de subiect în
îndeplinirea unei acţiuni. în raport cu
posibilităţile verificate sau presupuse
ale subiectului, nivelul de aspiraţie
poate fi: scăzut, mediu sau înalt. în
funcţie de anumite situaţii problemati-
ce, nivelul de aspiraţie poate fi influen-
ţat pozitiv sau negative. Pentru atinge-
rea nivelului corespunzător de aspiraţie
este hotărâtor factorul motivaţional, ca-
re determină în oarecare măsură perfor-
manţele. Nivelul, gradul de încredere în
forţele proprii, cât şi scopul apropiat al
acţiunii în concordanţă cu forţele pro-
prii - asigură realizarea aspiraţiilor.
Există un optimum al nivelului de aspi-
raţie "care exclude atât situarea acestuia
sub nivelul posibilităţilor subiectului,
cât şi situarea mult peste acesta" (P.
Popescu Neveanu). Este de dorit ca
performanţele subiectului să se situeze
cumva peste nivelul posibilităţilor de
moment ale subiectului.
Nivel mintal sau intelectual = gradul
de eficienţă intelectuală a unei persoane
apreciat prin metoda testelor; nivelului
mintal nu trebuie confundat cu
inteligenţa, cu toate că ambele entităţi
sunt determinate genetic şi mai ales de
factorii socio-culturali. S-au experi-
mentat cazuri de copii din aceeaşi fa-
milie, dar crescuţi în medii culturale
face faţă stresului, sunt parametrii ne-
cesari pentru evaluarea gradului în care
personalitatea este nonconformistă şi
frizează depăşirea barierelor
normalului. In timp ce personalitatea
poate fi definită printr-un complex de
modalităţi relative stabile, ca răspuns la
solicitările mediului, personalităţile
nonconformiste au răspunsuri în
dezacord cu aşteptările, fără a se simţi
vinovate.
Abaterea terapeutică este dificilă,
minimă sau nulă. Ea ar avea ca scop re-
ducerea comportamentelor de respinge-
re pe care personalitatea noncomfor-
mistă le generează prin atitudinea sa în
mediul social.
Nonsomnie = cazuri rare în care, din
punct de vedere fiziologic, se înregis-
trează o nevoie foarte redusă de somn
(Edison, Napoleon). Nu indică un as-
pect patologic şi nici nu poate fi identi-
ficată cu insomnia.
Noradrenalina (N.A.) = neuromedia-tor
detectat atât în sistemul nervos vegetativ
cât şi în sistemul nervos central. Se
sintetizează la nivelul neuronal pornind
de la tirozină, împreună cu adrenalina şi
dopamina; pot fi interferate farmacologic
la diferite nivele. Neurotransmisia
adrenergică se realizează atât la nivelul
sistemului nervos central, cât şi la nivelul
sistemului nervos vegetativ. Astfel,
noradrenalina se eliberează la capătul
fibrelor postgan-glionare simpatice şi din
medulosu-prarenală în cantităţi mici. Un
număr de substanţe farmacologice îşi
exercită acţiunea şi specificitatea asupra
sistemului noradrenergic, prin
intermediul receptorilor sau prin alte
mecanisme. Ele pot fi utilizate ca reactivi
farmacologici sau ca agenţi terapeutici.
Normalitatea este starea de echili-
bru fizic şi psihic resimţită de subiect ca
o stare de bine fizic, sufleteşte şi moral,
opusă stării de anormalitate şi care-i con-
feră capacitatea de a se adapta la realita-
te, de a avea o conduită şi acţiuni poziti-
ve, o comunicare normală.
Este condiţia stării de sănătate
mintală, care se opune stării de boală
psihică. Dinamica raportului sănătate
-boală nu poate fi înţeleasă fără a lua în
considerare noţiunea de proces patologic.
Aceasta implică tulburarea unităţii
forţelor din organism (integritatea) şi a
organismului cu mediul (integrarea),
proiectând starea de boală în condiţie de
formă de existenţă a materiei vii. Desi-
gur, intre normal şi patologic există o
formă de trecere în care pot apărea feno-
mene de tip deviant faţă de primul, fără
să exprime esenţa celui de-al doilea,
aceste fenomene putând evalua în ambe-
le sensuri.
Normativ = tot cea ce implică normele
sociale de organizare şi reglaj a acţiuni-
lor şi relaţiilor, în jurul unor valori.
Normă = regulă, principiu cu caracter
obligatoriu. M. Golu defineşte norma ca
standard statistic de comparaţie, dat de
media sau valoarea modală a variabilei ai
cărei itemi au fost comparaţi. Norma
trebuie să exprime concordanţa între sen-
sul autentic al fenomenului moral şi mo-
dalităţile sale de obiectivare. La nivelul
individului, norma se formează odată cu
apariţia instanţei Eului, instanţă subordo-
nată principiului realităţii care adaptează
personalitatea la mediu, o armonizează
cu exigenţele exterioare şi cu obligaţiile
colective. (După C. Gorgos).
Indiferent de accepţiunile date ter-
menului, „norma" reprezintă o valoare
311
ţirea de ţară, în general negativ, constituie
Noradrenalina intervine în apari-
ţia anxietăţii. Hiperactivitatea activităţii
noradrenergice, se manifestă prin an-
goasă, influenţând puternic psihismul.
Dată fiind distribuţia anatomică a
fasciculelor adrenergice şi corelaţiile lor
anatomice, se pot elabora ipoteze
asupra rolului sistemului adrenergic.
Normal - Nortnalitate = conform unor
reguli. Normalitatea este o noţiune
relativă, variabilă de la un mediu social
- cultural la altul şi în timp. într-un
ansamblu statistic a cărei dispersie este
normală (curbă sau formă de clopot)
notele care se apropie de media
aritmetică sunt caracteristice pentru
normalitate; dimpotrivă, acelea care se
situează la extremităţile curbei sunt
anormale. în medicină există tendinţa de
a se asimila omul normal persoanei
perfect sănătoase.
instituţionalizată (socială, economică,
morală, juridică, etc.) şi are funcţie re-
glatoare în domeniul unde se exercită.
Eficienţa acestei funcţii depinde de
măsura în care instituţia corespunde
valorilor care o fundamentează.
Normă socială = tot cea ce prescrie
comportamentele acceptate de o colec-
tivitate sau de o instituţie. Aceasta re-
glementează, uniformizează, înlătură
conflictele existenţei în comun. Norma
socială poate avea caracter de obliga-
tivitate sau numai de constrângere so-
cială.
Nosologie = în sens strict, studiul bolii,
al tulburării, inclusiv clasificarea lor.
Nosologia medicală, (psihiatrică) şi
logopedică, nu se reduce la o simplă
clasificare, ci determină cele mai rele-
vante simptome şi le grupează în sin-
droame, (Sindromologia) explicând
originea, etiologia şi mecanismele de
manifestare diversă, precizând chiar
diagnosticul diferenţial.
Nosonomie = segment al taxonomiei
(ştiinţa clasificărilor). Cu referire la
clasificarea bolilor, tulburărilor (Să-
hleanu-1976).
Nostalgie = stare afectivă preponderent
depresivă, provocată de frustrări actua-
le, care antrenează rememorarea unor
perioade de timp trecute, a unor locuri
şi oameni lângă care subiectul s-a simţit
fericit. Starea nostalgică, implicit
reveria, exprimă dezadaptarea actuală
sau poate sta la baza ei. Tendinţa su-
biectului de a accepta evocarea contras-
tului dintre trecut şi prezent face ca tră-
irea nostalgică să aibă efecte dezadap-
tative şi/sau compensatoare. Cadrul
psihosocial pe care-1 reprezintă despăr-
aspecte de nostalgie morbidă dând di-
verse nevroze, manifestate sub forma
unui amestec variabil între anxietate şi
depresie, cu reverie evocatoare a imagi-
nilor din patrie, a rudelor, vecinilor, cea
ce antrenează diminuarea somnului, a
regimului alimentar, a nivelului general
de activitate şi de adaptare psihologică,
simptomatologie total reversibilă prin
reimplicarea subiectului în mediul său de
origine.
Nostomanie = stare depresivă de inten-
sitate nevrotică şi foarte rar psihotică,
provocată de dorul de patrie, la persoane
dezrădăcinate, aflate într-un context so-
cial-cultural deosebit faţă de cel în care
s-au născut şi format ca personalităţi.
Acest tip de tulburare poate fi cauzat de
diferenţele culturale, etnice, lingvistice,
etc, pe care le suportă subiectul.
Noţiune (conceptul) = unitate de bază a
gândirii care constă într-o condensare
selectivă a însuşirilor esenţiale, necesare
şi generale a unei clase de obiecte.
Acestea alcătuiesc conţinutul noţiunii
(comprehensiune, conotaţie, intensiune),
iar totalitatea elementelor reflectate care
conţin şi corespund acestor însuşiri,
constituie sfera noţiunii (extensiune,
denotaţie).
Fiind un integrator categorial, no-
ţiunea este întotdeauna generală, dar se
situează la diverse niveluri de generalita-
te şi de abstractizare. Unele sunt mai
aproape de concret (dar niciodată re-
ductibile la un concret singular), iar altele
urcă la niveluri mai înalte de ab-
stractizare, până la pierderea unui contact
cu imaginea, rămânând în minte numai
ideea, deprinsă de orice conexiune
intuitivă.
312
Aceasta a permis ca sistemul
cognitiv global, la care a ajuns omeni-
rea să poată fi reprezentat printr-o pira-
midă a conceptelor, universal valabilă,
în care dispoziţia integratorilor pe ver-
ticală este fixă şi exactă (este inadmisi-
bil să inversezi noţiunea de gen cu no-
ţiunea de specie; ex: pasăre - găină).
Este cea ce permite dezvoltarea cu-
noaşterii la nivel social-istoric şi face
posibilă înţelegerea şi cooperarea inter-
umană. Noţiunea se exprimă prin cu-
vânt. Nu se poate despărţi conceptual
de judecată şi raţionamente, pentru că
ori de câte ori încercăm o definiţie a
unui concept, facem trimitere la alte
concepte cu care se află în raporturi de
subordonare, coordonare şi supraordo-
nare. Din punct de vedere al sferei între
noţiuni există raporturi de concordanţă
şi de opoziţie.
Două noţiuni pot fi: • identice, când
sfera lor coincide total în sfera celei-
lalte; • ordonate, când sfera uneia este
cuprinsă total în sfera celeilalte; • în-
crucişate, când sferele lor au numai o
parte comună; • contrare, când un ele-
ment nu poate face parte din sfera am-
belor noţiuni, dar poate lipsi atât din
sfera uneia cât şi a celeilalte; • contra-
dictorii, când un anumit element nu
poate fi nici inclus, nici exclus în ace-
laşi timp din sfera ambelor noţiuni.
Conceptul se dezvoltă şi se perfec-
ţionează permanent, consecutiv vârste-
lor şi procesului de învăţare cognitivă şi
mai ales în procesul utilizării lui, care
permite diferenţieri, asociaţii, integrări
succesive, în genere prin experienţă.
Accentul trece pe modul de inserţie în
sistemul intelectual cât şi pe abilitatea
operatorie. In conceptele empirice, arată
M. Zlate, "persistă trăsături concrete,
particulare, cu elemente loca-
le, restrictive, dependenţe accidentale şi
neesenţiale".
în conceptele ştiinţifice „se cuprind
însuşirile esenţiale ale obiectelor şi feno-
menelor, în conţinutul lor impunându-se
semnificaţia obiectivă a acestora". Orice
ştiinţă se caracterizează printr-un anumit
sistem de noţiuni. Precizarea conţinutu-
lui şi sferei noţiunii, delimitarea noţiuni-
lor între ele, cât şi trecerea de la o noţiu-
ne la alta Se realizează prin intermediul
unor operaţii logice: determinare, gene-
ralizare, definiţie, diviziune, clasificare.
Pentru ca un concept să se elaboreze este
necesară o anumită organizare a întregii
activităţi intelectuale şi prin formarea
unui suport operaţional specific respecti-
vului concept, cât şi pentru seria de con-
cepte apropiate, ceea ce presupune cu
deosebire, constituirea progresivă a sub-
proceselor de abstractizare şi genera-
lizare.

313
O
Obedienţă = o manifestare de subordonare, de supuşenie şi comoditate, considerând că deciziile jşf riscurile revin altora.

Obezitate = exces ponderal în care este implicată dereglarea echilibrului neuro-hormonal. Etiopatogenia afecţiunii implică factori ereditari, da
La întreţinerea ei contribuie mulţi factori: hiperfuncţia axului hipotalamo-hipofizo-cortico-suprarenalian, accentuarea procesului de lip
Terapia afecţiunii presupune folosirea de droguri cu acţiune centrală asupra sistemului adrenergic care controlează motivaţia alimentară
Psihoterapia este un element important prin iniţierea curei de slăbire asociată cu terapia comportamentală care are ca scop raţionalizarea

Obicei = (obişnuinţă); comportament individual dobândit prin repetarea aceleiaşi acţiuni. Este asociat cu: rânduială, datină a unei familii, a un
obiectului. Sub raportul conţinutului, psihicul este în mare măsură obiectiv.

Obiectiv = atributul de a exista în sine a unui lucru oarecare, independent de subiect. în limbaj uzual, obiectivul este egal cu real, opus la ceea
Obiectiv are şi înţelesul de a reda cât mai fidel şi exact realitatea, evenimentele istorice, sociale, psihice. Psihologia obiectivă are în ved
315
Obiectivitate = proprietatea cunoştinţelor de a reflecta în mod corect însuşirile, structura şi legităţile obiectului cunoscut, de a nu deforma rea

Obiectul psihologiei medicale = domeniu de fapte, stări, acţiuni, însuşiri şi comportamente specifice medicilor (indiferent de specialitate), d
(Dr. Doc. Andrei Athanasiu)
Pe de o parte, complexitatea şi fragilitatea coordonatelor vieţii fiziologice a organismului, care nu dă decât o imagine trunchiată, incomp
Aceasta pentru că, evolutiv şi funcţional, psihicul şi comportamentul dispun de o serie de sub şi supradeter-minări ce ţin de competenţa
Acesta fiind liantul celor două ştiinţe interdisciplinare, problematica psihologică a medicinei şi psihologiei, problematică de ordin practi
precizie, ceea ce face a fi necesară o atenţie concentrată. La baza obişnuinţei stă exerciţiul, care implică control şi auto-control al activităţii res

Oblativitate = înclinaţia de a oferi ceva, altcuiva fără a cere nimic în schimb; se referă la un dar de natură spirituală (nu materială), în favoare
Semnificaţia psihologică este multiplă. Ofranda nu este în mod real un sacrificiu, ci o revendicare personală, altruistă. După R. Lafon, o

Obnubilare = (a se întuneca.); tulburare cantitativă a conştiinţei, mai accentuată decât torpoarea, caracterizată prin: bradi-psihie, orientare dif
Adesea este însoţită de hipomne-zie de fixare, şi de scurte momente de „iluminare". Simptomul intervine într-un aspect de suferinţă cer

Oboseală = scăderea capacităţii funcţionale a organismului, consecutivă depunerii unui efort important, şi de durată. Oboseala are rol de semn
Oboseala este diferită de surmenaj şi de astenie, căci modificările locale apărute la nivelul organismului solicitat (muşchi, analizatori, si

317
ace şi respiratorii, insomnii, tulburări digestive.
în oboseala cronică este dificil să se separe factorii psihogeni de cauzele externe, să se facă distincţia între cauză şi efect (P. Popescu Ne
ca durată cât şi ca intercalare, eventual să se facă exerciţii de gimnastică după un program adecvat funcţiilor organismului solicitat în procesul
în funcţie de natura, intensitatea şi durata stimulilor încriminaţi în producerea oboselii, ca şi după modul de manifestare a ei, se disting m
Se impun măsuri profilactice, de protecţia muncii, pentru prevenirea aste-niei şi surmenajului intelectual, prin măsuri antiredundante şi

Oboseală auditivă = o urmare a solicitării îndelungate a analizatorului auditiv, ca efect al zgomotului şi al pragului scăzut de adaptare auditiv

Oboseală vizuală = rezultă din solicitarea îndelungată a analizatorului vizual în

Aptitudinea corespunzătoare observaţiei este spiritul de observaţie.

Obsesie = imagine, gând, stare afectivă care predomină conştiinţa în mod perseverent şi intens, împotriva voinţei subiectului şi a funcţiilor cri
Subiectul conştientizează anormalitatea fenomenului, caută să-1 îndepărteze, dar cuprins de anxietate ajunge la acte nefireşti, la pertu
patologică a unui focar nervos.
Pe fond de normalitate se poate manifesta în stare de oboseală şi epuizare nervoasă (frica iraţională de ceva sau de a face ceva.)

Obstrucţie = oprire, închidere a desfăşurării unei acţiuni, prin violenţă externă sau obstacol intern. Poate apărea în psihoze depresivă şi alte tu

Obtuzie = diminuare mai mult sau mai puţin marcată a stării de conştiinţă trează, cu dificultăţi de înţelegere, ideaţie lentă, somnolenţă şi dezo
319
Dominanţele oculară şi manuală sunt expresia unui factor mai general al asimetriei interesmisferice. Unii autori consideră că manifestar

Ocupaţională = (terapie); formă de terapie în care activitatea este folosită în scopul modificării favorabile psihicului sau fizicului bolnavilor.
munca să se desfăşoare în colectiv, constituindu-se astfel într-un exerciţiu de inserţie socială. Ea trebuie selectată şi adecvată intereselor şi cap

Odihnă afectivă = toate activităţile circumscrise în terapia ocupaţională în care subiectul este angajat, fără un scop practic imediat: jocuri spo

Oedip (complex) = termen psihanalitic pe care Freud îl foloseşte în desemnarea unui ansamblu de sentimente pozitive sau negative (dorinţă d
în scrierile sale în 1910.

Oftalmoplegie = paralizie a musculaturii oculare (totală sau parţială), externă sau internă, în directă legătură cu dispariţia acomodării.
320
transmisie (conducere), prin conectare cu celulele mitrale din bulbii olfactivi. Centrii superiori ai olfacţiei sunt localizaţi în regiunea hipocamp
Substanţele olfactive sunt: • asemănătoare ca structură şi miros diferit; • cu structură diferită, dar cu miros asemănător. Tulburările anali

Oligofagie = desemnează scăderea poftei de mâncare şi adesea însoţeşte depresia.

Oligofazie = sindrom caracteristic pentru tulburările de vorbire (descris de A. Bernstein - 1912); constă în dificultatea denumirii obiectelor ce-

Oligofrenie = stare de înapoiere psihică globală (intelectuală, afectivă, voliţio-nală şi comportamentală) cu etiologie multiplă: • suferinţe surv
şi de autoservire; c) debilitate mintală: poate fi educat în şcoli speciale, poate fi instruit sumar în practicarea unei meserii, corespunzătoare pos
321

o
Onicofagie = tic ce constă în obişnuinţa de a-şi roade unghiile, întâlnit la copii, adolescenţi şi adulţi, ca descărcare psi-homotorie a unei putern

Onirism (oniric) = ceea ce ţine de vis; activitate mintală automată, reprezentată prin viziuni şi scene în mişcare, aşa cum au apărut în vise. Su

Onirologie = domeniu de cercetare ştiinţifică a viselor - dinamica, mecanismele fiziologice şi conţinutul lor. în ultimul timp s-a dezvoltat şi ar

Onomatomanie = preocupare obsesivă pentru cuvinte şi nume proprii, acordân-du-se acestora semnificaţii speciale. Este descrisă obsesia de a

Ontic = tot ceea ce se referă la categoria de existenţă ca realitate obiectivă. Dimensiunea ontică a diferitelor entităţi se distinge din punct de ve

Ontogeneză = procesul de dezvoltare individuală de la naştere şi până la moarte, incluzând succesiunea logică a transformărilor organismului
relativă în psihologie (după P. Popescu Neveanu).

Ontologie - Ontologic = domeniu fundamental al filosofiei având ca obiect „fiinţa ca fiinţă" (Aristotel), „existenţa ca existenţă", adică trăsătu

operaţie formală realizată pe plan mintal. Operaţia este concomitent o modificare posibilă a realului şi o acţiune asimilatoare. Operaţia mintală
Dezvoltarea gândirii ca sistem de operaţii se defineşte nu izolat sau de sine stătător, ci prin apartenenţă la o structură de ansamblu, dotat
Considerând procesul evoluţiei gândirii ca desfaşurându-se spontan, fără intervenţii de dirijare şi programare specială din afară, J. Piaget r
operaţiilor formale (11-14 ani).
Cercetările cu privire la dinamica trecerii acţiunii obiectuale în operaţie mentală internă (J. Piaget) şi la constituirea structurilor generale ale
Acesta este un proces logic de formare a structurilor intelectuale în cadrul comunicării bilaterale a individului cu lumea obiectelor material
rămân concrete, nebazându-se pe enunţări verbale sau ipoteze. Copilul are nevoie de explicaţii pentru ca fenomenele să devină mai obiective.

323
Opinie publică = părere, punct de vedere, judecată, receptare sau descriere a realităţii bazată pe încrederea, adezi unea spontană a subiectulu
reglaj social. în această stare de cunoaştere sau de interes se îmbină o formă obştească de influenţare.

Opoziţie = reacţie, opunere la o acţiune, constând în atitudini afectiv - volitive, caracterizate prin acţiuni defensive, opuse celor solicitate sau a

Optic (analizator) = analizatorul vizual este foarte important prin recepţiile periferice; - prin gradul de completitudi ne a informaţiilor cu priv
asigură adaptarea orientării spaţiale, menţinerea echilibrului, cât şi aspecte ale activităţii corticale (atenţia, percepţia, deprinderi, etc). Analizat
realizează o interferenţă proporţională cu condiţiile externe. • Vederea scotopică, discriminează albul de negru sub nivelul critic al intensităţii l
are rolul de a o amplifica sau diminua în funcţie de necesarul informaţiilor primite. Aria vizuală primară (câmpul 17) se află în lobii occipitali
aspectele oculare de dinaintea retinei (prereceptorale), aspectele retinei (receptorale), cât şi aspectele structurilor nervoase care transmit inform
neurologiei pentru care controlul medicului oftalmolog este obligatoriu.
Aspectele tulburărilor sistemului receptor pot produce: hemeralopia, nicta-lopia, tulburările vederii cromatice, iar la nivel central sunt în
Pacienţii ce nu pot vedea bine lumina, cei ce clipesc des, reflexul pupilar fotomotor fiind deranjat, sunt obligaţi a-şi face procedura de c
răsunet deosebit de important în simptomatologia psihiatrică.
în dislexie - disgrafie, câmpul vizual al vederii monoculare sau binocu-lare fac posibile tulburările de percepţie şi sinteză fonoarticulato
dependentă de imaginea furnizată de ochiul director, care îşi impune rolul, mai ales în cazul când furnizarea corticală a imaginilor retiniene dif
Din momentul impactului mesajului vizual cu cortexul primar (câmpul 17) şi până la dobândirea semnificaţiei ca un element al cunoaşt
unităţii perceptiv-vizuale şi cognitiv - (semnificativ) articulatorie este un rezultat al conexiunilor neurale, un proces cu atâtea variabile active,

325
schizoidul sunt înclinaţi spre aranjamente simpliste şi stereotipe în orice situaţie nouă, cu accese explozive, nea-vând de fapt criterii constante

Organ = o grupare de ţesuturi, care funcţionând împreună îndeplinesc o anumită funcţie a organismului. într-un organ, sunt mai multe tipuri
subînţelege că orice schimbare în structura unui organ atrage după sine modificarea corespunzătoare în funcţia acestuia şi invers. Nici un orga

Organ funcţional = concept psihofizi-ologic ce desemnează structuri funcţionale dobândite. Orice organ are nu numai un înţeles morfologic,
întrucât procesele şi capacităţile psihice ale omului au o geneză socioculturală, formându-se în ultimii 40-50
motricitatii, exemplificând prin însuşirea acelor operaţii cu cuvintele fixate în limbă; însuşirea foneticii verbale conduce în mod constant la sis

326

o
temelor, realizată pe cale nervoasă şi umorală.

Organizare = în sensul cel mai larg este relaţionarea unor elemente disparate şi stabilirea unui ansamblu, care să funcţioneze ca un tot şi să po
Termenul este opus dezorganizării şi are la bază o relativă stabilitate şi uniformitate în raport cu entropia şi negen-tropia (transformările

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) = organism al Organizaţiei Naţionale Unite (ONU), constituit în 1946 (22.VII) dintr-un grup de 3
pacea şi securitatea internaţională. Are în vedere favorizarea oricărei activităţi în domeniul sănătăţii mintale, cât şi standardizarea metodelor de

Organizaţie = sistem de reguli şi norme sociale vizând atingerea unui scop, în care oamenii din grup sunt în interacţiune, dar diferenţiaţi după
327

îl are omul, maşina rămânând doar un
instrument în mâna şi gândirea omului.
Orientare profesională = acţiunea de
îndrumare a unei persoane către o profe-
sie (sau grup de profesii), în concordanţă
cu înclinaţiile şi aptitudinile sale. Selecţia
subiectivă se face conform exigenţelor
acelei profesii, concretizate într-o
monografie profesională, numită psiho-
profesiogramă. Este importantă corelarea
activităţii de selecţie şi orientare cu ne-
voile economiei naţionale şi ale evoluţiei
tehnico-ştiinţifice pentru valorificarea
optimă a potenţialului uman.
în etapa economiei de piaţă sunt
propuse programe de policalificare, per-
fecţionare şi reciclare. Este o problemă
de stat, pe care familia şi şcoala trebuie
să o trateze cu prioritate în ceea ce pri-
veşte educaţia ergonomică.
Orientarea şcolară = vizează asigurarea
orientării corecte a copiilor şi tinerilor, pe
baza unor activităţi complexe şi corecte:
medicale, psihologice şi sociale, cu rol de
investigaţie şi consiliere în procesul de
dirijare a lor spre forma de învăţământ
adecvată aptitudinilor, sau deficienţelor
motorii, senzoriale sau psihice ce le
prezintă. Are în vedere dezvoltarea
maximă a posibilităţilor lor potenţiale în
scop de stimulare, formare, reeducare,
recuperare.
Activitatea de orientare şcolară în-
cepe de la creşe, grădiniţe şi şcoli ele-
mentare, gimnazii, etc, pentru o anumită
formă şcolară, iar decizia o are Comisia
medico-psihologică din centrele O.Ş.P.
(orientare şcolară şi profesională), cât şi
Comisia de ocrotire a minorilor. Asistenţa
pedagogică a copiilor cu deficit
caracterial - comportamental se face în
şcoli cu caracter şi regim senatorial,
o
iar o parte, în şcoli speciale şi institute
de reeducare.
Originalitate = capacitatea de a fi ori-
ginal în interpretare şi exprimare perso-
nală a ceea ce produce sau reproduce o
persoană. P. P. Neveanu, citează pe F.
Barron, după care, a fi original înseam-
nă: • să aibă un aspect personal, neobiş-
nuit ceea ce expune subiectul şi • să fie
un mesaj corespunzător realităţii.
Originalitatea este o însuşire a
creativităţii şi presupune o imaginaţie
creatoare, nonconformism şi flexibilita-
te a gândirii, chiar când se prezintă fe-
nomene, fapte cunoscute.
Ortodrom = cursul normal al influxu-
lui nervos în sens aferent sau eferent,
spre deosebire de „antidrom" în care
fluxul nervos se propagă invers (cel
eferent în loc de aferent), în situaţii
experimentale (sub stimulenţi electrici)
(după P. Popescu Neveanu).
Ortofonie = specialitate al cărui obiect
de preocupare este vorbirea celor defi-
cienţi (surzi, autişti, afazici congenitali,
oligofreni). în plus, logopedia vizează şi
alte deficienţe ce pot apărea pe fondul
normalităţii, cum sunt: vocea, citirea,
scrierea, etc.
Ortopsihologie = ramură aplicativă a
psihologiei având ca preocupare măsuri
practice de stimulare, dirijare specifică
funcţiilor psihice, în special a celor
cognitive: gândire, atenţie, memorie,
limbaj, scriere, citire, capacităţi intelec-
tuale de prelucrare a cerinţelor, testelor
date.
Oscilograf = aparat de înregistrare a
impulsurilor electrice scăzute, prin de-
plasarea unui flux de electroni într-un
328
 o
câmp magnetic pe un ecran (osciloscop).

Oscilografiere = metodă de înregistrare

a muncii productive (structură, succesiu-
nea etapelor, modul de executare a părţi-
lor mecanice şi manual - mecanice ale
operaţiei).

329
p
Paleocortex = porţiunea cea mai veche filogenetic a cortexului (scoarţei) cerebral; cuprinde mai rnulte zone: o parte din lobul frontal (suprao
reglajul comportamentului alimentar şi lezarea diferitelor zone de la acest nivel. Paleocortexul participă şi la reglarea stărilor postu-rale, cât şi

Palilalie = tulburare a limbajului ce constă în repetarea spontană, involuntară a unor silabe sau cuvinte dintr-o frază. Poate alterna cu perioad
diferenţiar: deşi apare din copilărie, trebuie diferenţiată de stereotipiile verbale cu etiologie
Paradox = enunţ contradictoriu, diametral opus unei judecăţi, dar demonstrabil; este contra opiniilor generale şi a unor adevăruri prestabilite.

Parafazie = tulburare de vorbire descrisă de Wernike, caracterizată prin alterarea cuvintelor sau folosirea unor cuvinte în locul altora, apropiat

Parafrenie = delir cronic, fantastic, intens, care constă în grave devieri în interpretarea adecvată a realităţii. Este catalogată ca o entitate nosolo

Parakinezie = ansamblu de mişcări parazitare, care deformează sau înlocuiesc mişcările normale. Este prezentă în sindromul citotonic, în stăr

Paralelism psihofizic = concepţie dualistă care consideră că fenomenele psihice şi cele fiziologice reprezintă două ansambluri paralele, fără ni
Paranoia = psihoză cronică endogenă, caracterizată prin evoluţia continuă a unui delir sistematizat. Prin ea se transmit credinţe, convingeri (d
adevărului propriu, ceea ce de fapt este o „depersonalizare" (P. Popescu Neveanu).

Paranoism = psihoză ce constă într-un delir sistematizat, neînsoţită de diminuări ale intelectului şi a voinţei. Persistă manifestările paranoice:

Paraosmie = iluzie olfactivă ce constă în perceperea eronată a mirosurilor.

Parapsihologic = (metapsihologie); disciplină mai nouă având ca obiect comunicarea telepatică şi alte fenomene psihice paranormale, propun

Pararotacism = tulburare de articulare a cuvintelor manifestată fie prin lipsa pronunţării sunetului „r" sau prin înlocuirea lui cu alte sunete în c

Paratiroide = glande endocrine dispuse în două perechi: una localizată la polul

lor are ca efect tulburări musculare grave - sub numele de „tetanie paratireotrivă", ca şi alte tulburări motorii, cum ar fi contracţiile convulsive

Parazitism = poate fi întâlnit ca fenomen individual şi social, iar educaţia pentru muncă vizează eradicarea acestui viciu. Fenomenul probează

Parchinsonism = afecţiune neurologică degenerativă descrisă de James Parkinson (1817) cu leziuni situate la nivelul corpilor striaţi, în specia
mişcări; - rigiditate (hiper-tonie) care permite mişcări spastice, continuie în tot timpul desfăşurării mişcării; - hipokinezie, sărăcie şi încetinirea
333
par, iar mersul se face cu paşi mici şi cu trunchiul aplecat înainte. Pot apărea mişcări paradoxale declanşate de stări emoţionale puternice.
Această triadă aduce cu sine şi alte modificări: - dificultate de demaraj, de vorbire (bradilalie), voce sacadată, modificarea scrisului, care de

Parestezie = tulburare a sensibilităţii constând în perceperea unor senzaţii false în lipsa oricărui excitant (halucinaţii senzitiv - senzoriale: înţep

Participare = implicare într-o acţiune, prin contopirea într-un tot a fenomenelor subiective şi obiective. Este un sentiment, o credinţă a persoan

Particular = concepţie filosofică, strâns corelată cu generalul şi singularul. In planul realităţii reprezintă orice formă concretă de existenţă, ac
trăsăturile şi tipurile particulare în psihologia persoanei şi diferenţial de psihologia diferenţială.

Paseism = orientare exagerată spre trecut şi idealizarea lui, uneori însoţită de

p
asupra evoluţiei personalităţii copilului, a independenţei şi a responsabilităţii experienţelor autentice.

Patetic = modalitate de manifestare exagerată a unor trăiri, discursuri, care provoacă emoţii puternice, zguduitoare. Manifestările patetice sunt

Patimă = pasiune cu tendinţă negativă, cu caracter distructiv sau autodistructiv. Cel stăpânit de patimă este activ şi trăieşte plăcerea distructivă

Patologie = ramură a medicinii, consacrată descrierii maladiilor şi terapiilor specifice. Ansamblul tulburărilor psihice grupate în sindroame, su
zează fiecare aspect patologic, ca şi terapia specifică.

Pavelcu Vasile (1900-1983) = psiholog român - născut în Costuleni - sat de pe malul stâng aî Prutului. A făcut studiile universitare la Kiev şi a
335
(calciu) antidepresive şi psihoterapie cu masivă preocupare educaţională.

Părinţi = noţiunea desemnează cuplul mamă-tată, în sens restrâns; în sens larg ne trimite la antecesori, strămoşi cu legături de consangvinitate
şi influenţa primordială în dezvoltarea personalităţii copilului trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă normală, evitându-se apariţia unor vicii.
Adopţiunea, deşi are aspect benefic în unele situaţii, rămâne de multe ori marcată (mai ales dacă s-a produs după vârsta de 2 ani) (C. Go
Pentru evitarea erorilor, cu rol nefast asupra personalităţii copilului este necesar dialogul, buna cunoaştere a copilului şi adecvarea perma
catedră cum se construieşte lecţia, raportul dintre scop şi conţinut, care sunt sarcinile, cerinţele pentru elev şi cadrul didactic în timpul şi după
Pedagogia are în vedere posibilităţile de înţelegere, asimilare şi aplicare a cunoştinţelor predate copilului, ţinând seama de experienţa lui an
a diverselor metode; • pedagogie specială, educarea şi instruirea tuturor categoriilor de copii cu handicap fizic şi mintal, intelectual, motor, de l
• pedagogia
orientarea faptelor
în şi prin societate;
Necesitatea învăţării neîntrerupte pe toată durata vieţii a determinat apariţia
• pedagogiei educaţiei
ramuri specializate
inginerească, a
pedagogia comparată,
pectivă, care
ţia şi
interval de aproximativ 50 de ani.

Pensionare = încetarea activităţii profesionale la limită de vârstă activă. Din punct de vedere psihologic şi fiziologic, variaţiile individuale în p
traversa calm şi optimist restul anilor din viaţă. Pentru aceasta, trebuie să se menţină o activitate socială integrată a persoanei, în funcţie de cal
Pensionarea este un eveniment ca oricare altul şi îşi pune amprenta pozitiv sau negativ pe fiecare persoană, dar o personalitate echilib
competenţa.
Percepţie = proces psihic complex senzorial, cu un conţinut obiectual, care reflectă direct şi unitar ansamblul însuşirilor şi structurile obiectel
etapă calitativ superioară senzaţiilor, dar tot ca proces primar. Astfel, se distinge de reprezentare şi gândire, considerate procese secundare, d
spaţiului depinde de concurenţa factorilor optici şi a celor kinestezici. Intre percepţia spaţială şi cea temporală este un raport de intercondiţiona
Perceperea mişcării presupune o corelaţie între stimuli sau stimulaţii pentru a sesiza continuitatea între fazele de stimulaţie, condiţionată
Se disting percepţii şi în funcţie de analizatorul dominant, în procesul de percepere dat (vizuale, auditive, kineste-zice etc.) De asemenea
periferică) şi în procesul de conştiinţă, în care central este nucleul de claritate, iar zona periferică este crepusculară.

Perplexitate = stare de copleşire, de extaz, de surpriză, uneori asociată cu spaimă; de obicei produce efecte de blocaj psiho-fizic.

Persecuţie = comportament neamical şi imoral, de neîncredere şi apreciere neadecvată voit a faptelor unei persoane; cu intenţie şi scopuri nefa

Perseveraţie = persistenţă exagerată a unei reacţii, tendinţe, acţiuni, idei, prin inerţia focarului de excitaţie (P. Popescu Neveanu). Efectul stim

Perseverenţă = calitate a voinţei, caracterizată prin eforturi continui şi înnoite în vederea realizării unui obiectiv. Este o tenacitate în învingere

Persoană = individul uman în relaţie cu alţii. Este cel ce gândeşte raţional şi acţionează în concordanţă cu valorile morale. Din punct de vedere
maschează adevărata lor faţă.

Personalitate = (tulburări); comportare neadaptată care apare fie în adolescenţă, fie pe parcursul maturităţii. Anormalitatea se manifestă în ech

Personalitatea = în accepţiunea cea mai largă, termenul defineşte fiinţa umană considerată în existenţa ei socială şi înzestrarea ei culturală. P
valorificat prin socializare şi enculturaţie. Ca urmare, şi sistemul psihic uman se constituie prin interdependenţa dintre biologic şi sociocultural
339
comportamentele personalităţii. Filoso-fia percepe subiectul uman ca personalitate în trei ipostaze: • subiect pragmatic (homo faber), transform
culturii şi a valorilor morale călăuzindu-se după semnificaţii şi idealuri, şi conferind un sens superior propriei ei vieţi.
Majoritatea ştiinţelor privesc omul ca personalitate, în devenire continuă, din unghiul lor de vedere (antropologia, biologia, sociologia,
istorie. J. P. Sartre seria: „Problema nu constă în ceea ce a făcut istoria din tine, ci din ce ai făcut tu din ceea ce a făcut istoria din tine". Este d
intergrează treptat unele pe altele, având în vedere Eul integrator.
Eul este rodul tuturor experienţelor acumulate de subiect în activitatea şi corelarea cu ceilalţi (avem în vedere cele trei laturi ale Eului: c
340
Pete de cerneală = test de stimulare a imaginaţiei, folosit de A. Binet (1985) şi de H. Rorschach ca test de personalitate, cunoscut pe plan mon

Piaget Jean (1897-1980) = biolog şi psiholog elveţian, o personalitate de seamă a ştiinţei contemporane. Cu mare pasiune pentru cercetare, înc
a copilului parcurge patru etape principale: • stadiul senzorio-motor (0-2 ani); • stadiul preo-peraţional (2-7 ani); • stadiul operaţiilor concrete
logică, filosofie, matematică şi într-un cadru interdisciplinar, urmăreşte modul cum iau naştere şi se dezvoltă diferitele modalităţi de cunoaştere
A urmat lui E. Clapared atât la conducerea Institutului „J. J. Rousseau" cât şi a Biroului Internaţional de educaţie (B.I.E.) (1929-1967). Din

341
plăceri, care nu sunt toate la fel, ci diferă şi cantitativ şi calitativ, ca intensitate şi motivaţie. Plăcerile simţurilor sunt inferioare celor ale intele
şi cuviincioasă.

Pneumograf = aparat de înregistrare a ritmului, volumului şi structurii actelor respiratorii, implicând corelaţia dintre inspiraţie şi expiraţie. Est

Polaritate = dispoziţie de opunere a trăsăturilor şi fenomenelor în termeni extremi şi inverşi, caracteristică în afectivitatea nervoasă şi psihică.

Policromatism = teorii care afirmă existenţa în analizatorul optic a mai mult de trei elemente sensibile la tonuri cromatice fundamentale.

Politeţe = atitudine comportamentală acţională, comunicativă, care caracterizează relaţiile interumane. Se formează prin interiorizarea normelo

Popescu Neveanu Paul (1926-1994) =

psiholog român, născut la Huşi, jud. Vaslui; Absolvent al Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie a Universităţii din Bucureşti (1949), susţine doc
„Tipurile de activitate nervoasă superioară la om" (1961); „Personalitatea şi cunoaşterea ei" (1969); „Introducere în psihologia militară" (1970

342
Postii ral = ceea ce ţine de poziţia corpului şi organizarea dinamică a sistemului muscular. In sistemul osteo-muscular, posturalul constă în ansa

Potenţial = ceea ce există latent fără a se manifesta momentan în acţiune, iar pentru ca potenţialul să fie realizat sunt necesare unele condiţii şi

Potomanie = impuls morbid de a ingera mari cantităţi de lichide, fără ca acest fapt să fie determinat de tulburări renale sau endocrine. Se de
diferenţial cu diabetul insipid sau poate declanşa un enurezis secundar. Examenele paraclinice şi testele retrohipofizare şi a elementelor con-fli

Pozitiv = tot ceea ce se bazează pe fapte, pe realităţi, pe experienţă, pe realitate; are şi sensul de cert, adevărat, real, precis, bine, favorabil, etc;
343
19-20 cili pe secundă, iar pragul maxim de circa 20.000 cili/secundă. Pragul minim depinde de construcţia analizatorului şi de antrenament. Pr
Cât priveşte pragul maxim (M), acesta reprezintă limita de rezistenţă la solicitări a analizatorului, nivel la care încă mai funcţionează, du

Prag diferenţial = care precizează o sensibilitate discriminativă, care se exprimă în cantitatea cu care trebuie să varieze (în plus sau minus) un
Fondatorul psihofizicii, M. Weber, afirma că pragul diferenţial este o constantă ce se exprimă în raport cu stimulul de bază. Cercetăto
excitaţiile dinamice ira-dizează şi se concentrează rapid, pe când excitaţiile slabe sau puternice iradiază prelung şi se concentrează rapid, iar ex
Psihologul român Ghe. Zapan a revizuit formula teoriei electrochimice a

344
milie, prieteni, iar din punct de vedere al cunoaşterii, se profilează interesul pentru cunoaşterea realităţii, a însuşirilor psihice şi a trăsăturilor m

Precocitate = stare de dezvoltare psiho-motorie, afectivă şi intelectuală, aptitudinală, ce devansează vârsta respectivului subiect, cât şi media c
Se cunosc experienţele cu clasele de copii supradotati, în care metodele psihopedagogice au fost adaptate specificului acestor cazuri în s

Preconcepte = fază incipientă în procesul ontogenetic de însuşire şi formare a conceptelor în care copilul acordă primelor semne verbale semn
conţinuturilor şi proceselor inconştiente să treacă în preconştient şi conştient fără a suferi vreo transformare. Deci, preconştientul participă alăt

Predictor = instrument de evaluare a unei anumite variabile psihice la un moment dat, care are valoare diagnostică, dar şi prognostică, de anti

Predicţie = act raţional de anticipare a producerii unui eveniment, fenomen sau acţiune. Nu poate fi confundat cu „presimţire", care se sprijin
aproximativă în acele domenii ale existenţei în care legile nu au fost
formu-late exact şi unde influenţa condiţiilor instabile nu poate fi neglijată.

Predispoziţie = capacitate ereditară a unui organism de a dezvolta o anumită patologie, în condiţii prielnice ambientale necesare declanşării ac

Preferinţă = atitudine afectivă predilecta către un obiect, persoană, lucru, situaţie, ca rezultat al atracţiei acestora. Presupune o raportare afec
poate fi unilaterală sau reciprocă, (în acest caz este o adecvare motivaţională, de caracteristici ale vârstei, preocupări intelectuale). Convergenţa

Pregnanţă = caracteristică a unei structuri de a se impune prin evidenţă, claritate, expresivitate, prin forţă şi stabilitate, relevante în raport cu r
neştiinţifică. Apare ca o clarviziune, ca o presimţire.

Prestigiu = cota de valoare, asociată şi recunoscută unei persoane, unei funcţii sau unei activităţi. Prestigiul profesional presupune atribuirea u

Previziune = posibilitatea de a vedea mersul evenimentelor în viitor, folosind operaţiile mintale şi experienţa vieţii. Este o latură a proceselo
neştiinţifice fondate mai mult afectiv şi asociate unor orientări arbitrare.

Prezbiţie = tulburare a vederii constând în imposibilitatea de a percepe clar obiectele aflate la distanţă mică, datorită slăbirii capacităţii de acom

Prezumţie = element important în mecanismele gândirii, atât în sfera normalului, cât şi a patologicului. Este o construcţie ipotetică, neconfirm
347
îmbinarea muncii din clasă cu cea individuală, etc, toate dozate şi îmbinate într-un anumit mod.

Principiu = în sens ontologic - substanţă, cauză primordială, pe care se fondează o formă sau un domeniu al fiinţei. în sens epistemologic - tez

Probabilitate = concept fundamental în gândirea teoretică modernă, cu multiple semnificaţii în diverse ştiinţe (fizică, matematică, filosofie). î

Probă = fapt demonstrativ în cercetare şi diagnoză, acţiune exploratorie prin procedee şi tehnici, orientată spre constatări, identificări, descope

Problematizare = activitate intelectuală, cognitivă, de sesizare, inducere şi formulare sau reformulare a unei probleme. Modalitate didactică d
aplicarea unei teorii cunoscute într-un nou domeniu, dar şi la amestecul a două teorii diferite cu valoare nouă ca efect, într-un domeniu al acti
discipline sau în altă disciplină. Ex.: principiul euristic al transformării emergente a cantităţii în calitate (prin apariţia spontană şi neprevăzu
cunoştinţelor şi a teoriilor în funcţie de descoperirile şi creaţiile originale ale domeniului respectiv. Concluzionăm că nu se poate face un inven

Procedeele imaginaţiei = considerând caracterul euristic deschis, exploratoriu tuturor operaţiilor psihice şi în special ale imaginaţiei, ne vom r
349

proiect mental caracterizat prin noutate, originalitate şi ingeniozitate, rezultat din structurarea şi selecţia acestor procedee.

Procedeu = mijloc de cercetare, construire practică şi mentală, de explorare a datelor şi de interpretare. Astfel se poate aminti de procedee psihote

Proces de conştiinţă = autoanaliza critică a unei situaţii conflictuale, referindu-se la conduita proprie şi la valorile şi normele sociale acceptate.
Personalităţile narcisice se disting printr-o alegere narcisică (exagerat subiectivă) a argumentelor de apărare şi tendinţă de a supune totul propriilo

Procese emoţionale = procese psihice afective, constând într-un ansamblu de manifestări ale persoanei în relaţie cu lumea şi cu sine, trecând prin
Procesele emoţionale au caracteristici specifice: • participarea pregnantă a proceselor neocorticale: - un nivel de reprezentare a tuturor funcţiilor
fluenţând comportamentul şi fiind astfel pasive sau active.
în timp ce emoţiile au un obiectiv precis de care omul este conştient, dispoziţiile afective sunt difuze, puţin intense şi nu se raportează la o a

Procese psihice = manifestări ale psihismului sub diferite modalităţi de conduită, specifice, în funcţie de conţinutul informaţional implicat, de
psihice afective şi emoţionale (emoţii afecte, sentimente şi pasiuni; impulsuri, stări tensionale, tendinţe, toate ansambluri energizatoare ce stau
350
acţiune pentru a atinge un scop). Toate procesele psihice se comportă unitar, în mod exclusiv, nu pot fi separate şi de asemenea, toate îndepline
Limbajul şi atenţia nu sunt clasificate ca procese psihice; deşi manifestarea lor are aspect procesual, ele însă nu posedă un conţinut specific
In psihopatologie, modificarea proceselor psihice este diferenţiată din punct de vedere al conţinutului şi simptomatologiei în funcţie de proc

Produs psihic = rezultat al proceselor psihice, ce apare în urma activităţii procesuale. S. L. Rubinstein face distincţia între proces şi produs psi

Profesiograma = în cadrul profesiolo-giei ca disciplină a tuturor profesiilor, în scopul orientării şi selecţiei profesionale, profesiograma stabile
psihologia profesiunii, însuşiri psihice ca: temperament, aptitudini, caracter; • sociologia profesiunii: perspective economice, sociale, condiţii d
Prognoză = disciplina ştiinţifică de mare utilitate pentru orientarea planurilor şi proiectelor sociale şi tehnico-economice, educaţionale, edilita

Program = schema de ansamblu a diferitelor momente şi a paşilor necesari realizării obiectivului propus. Orice program implică activităţi de c

Proiect = ceea ce rezultă din proiectare, ca plan sau model de realizat, profilat în configurare, în scheme de acţiuni şi imagini, a intenţiilor, dor

Proiectiv = atribut al activităţii de proiectare şi de proiecţie pe care conştiinţa umană o îndeplineşte prin gândire şi imaginaţie. Acest fenomen

Proiectivitate = modalitate a interacţiunii informaţionale dintre latura estrover-sivă şi introversivă a psihismului uman, pe plan perceptiv şi me
P sinonim Daltonism (vezi
Protanopie =
termenul)

Protreptic = procedeu sugestiv realizat în stare de veghe şi „întărit" prin mijloace fizico-pedagogice. Protreptica este o metodă terapeutică, din

Proxemică = direcţie de cercetare în psihologia ambianţei, care studiază relaţiile cauzale şi condiţionale dintre spaţiu, ca dimensiune a ambian

Prudenţă = trăsătură de caracter ce realizează un echilibru între curaj şi teamă. Sunt prevăzute raţional pericolele şi daunele ce pot surveni, ado

Psellisnius = termen derivat de la grecescul ,psellismos", desemnând o tulburare de pronunţie ce împiedică articularea corectă a anumitor sune

Pseudodebilitate mintală = termen ce se aplică multor categorii heterogene de copii, cu carenţe afective, instabilitatea psihomotorie, lentoare
353
obsesivo-fobice şi fobii, nesiguranţă, nehotărâre. Este o entitate clinică ce cuprinde fenomene de angoasă, fobii, oboseli, sentimentul înstrăină
poate elimina şi care-i invadează conştiinţa îl împiedică în desfăşurarea normală a activităţii psihice. Psihoterapia şi asigurarea unui climat soc

Psihiatrie = (suflet, vindecare); disciplină medicală care studiază atât modificările patologice ale activităţii psihice, cât şi cauzele, condiţiile şi
bolnavul într-o accepţiune bio-psiho-socială, care consideră boala mentală „ca având surse actuale şi evidente (sau îndepărtate şi profunde), ca

Psihic = (psykhe - suflet); o însuşire specială a creierului de reflectare a realităţii obiective pe plan subiectiv, proprie animalelor superioare şi o
dividul) ajunge la o cunoaştere riguroasă, dar parţială a realităţii. Toate procesele psihice au baze operaţionale specializate pentru informare. Pe
Specific psihicului uman este conştiinţa, reflectarea lumii înconjurătoare, cât şi a propriei persoane, a relaţiilor lui cu realitatea înconjur
Psihicul este imagine, formă, ca atare intră în lanţul cauzal al realităţilor umane". (A. Cosmovici, Şt. Celmare 1990). La om, psihicul atinge cel
354
cea mai înaltă formă de organizare psihică. Prin ea este posibilă delimitarea subiectului uman de mediul extern şi adoptarea unei atitudini ac
conştiinţa de sine, între care există o permanentă interacţiune şi transferuri de conţinuturi informaţionale şi scheme operaţionale. Psihicul es

Psihoanaleptice = substanţe psihotrope care au ca acţiune principală stimularea activităţii sistemului nervos central. Sunt grupate în trei subg

Psihodiagnostic = acţiune complexă de investigare care urmăreşte recunoaşterea unor particularităţi specifice, psihice la o persoană prin i
testelor pe care doreşte să le utilizeze, mai sunt necesare deprinderi ce presupun uneori o exersare de ani de zile. Psihologul va aplica doar
Are trei părţi distincte: • pregătirea, în care se fac eforturi de acomodare a actorilor; • jocul dramatic în comun; • discuţia finală, în care se fac a

Psihofarmacologie = ramură modernă care se ocupă cu studiul farmacodinamic şi clinic al substanţelor psihotrope, care exercită efecte psiholo

Psihofizică = subdisciplină a psihologiei care se referă la stimulările fizice şi senzaţiile psihice, cât şi la măsurarea lor (senzorimetre). T. Fechn

Psiliofiziologie = ştiinţă ce realizează legătura cu psihologia, cunoscând că fiziologia sistemului nervos stă la baza proceselor psihice; această u
unul superior (Vezi principiile P. Popes-cu Neveanu şi I. Ciofu, M. Golu, C. Voicu).

Psihogenie = ( gr. genron - a naşte, a produce); termen atribuit oricărui factor sau fenomen care este rezultatul psiho-genezei, exprimând pond
traumele psihice, influenţate de factori somatici şi genetici favorizanţi. Identificarea corectă a factorilor din mediul extern ce acţio nează asup
evidenţă psihogenia unor boli somatice cum sunt ulcerul, cardiopatiile, afecţiunile hepatice, etc.

Psihogramă = presupune un fel de inventar psihologic al proceselor şi cerinţelor activităţilor profesionale (vezi profesiograma care indică şi c

Psiholepsie - Psiholeptice = (gr. lepsis -criză); scăderea bruscă şi de scurtă durată a tensiunii psihice sau mintale. Este întâlnită în stările de psi
357
în acest model este considerat drept „cod" orice sistem de semne (implicit cu semnificaţii) atât verbale cât şi nonver-bale, codul fundamental r
aceea p. are strânse legături cu socio-lingvistica şi cu antropologia cultural-lingvistică, după cum remarcă P. Popescu Neveanu.

Psihologia = ştiinţă ce studiază procesele şi fenomenele psihice, la diferite niveluri de manifestare a acestora. Ea studiază fiinţa umană pe pa
internă, dar şi ca modalităţi obiectiv-explicabile de funcţionare a organismului uman în forma sa superioară de organizare - psihismul (prin psi
relaţie, un raport necesar, esenţial, repetabil, general şi obiectiv între fenomene. Datorită acestor caracteristici (necesar, general, repetabil) legil
fiziologiei, poate chiar ale fizicii. De aceea, se acceptă că majoritatea legilor psihologiei sunt neprecise şi că valabi litatea lor este limitată de
abordat din foarte multe puncte de vedere (de aceea există şi atâtea ramuri ale psihologiei).

Psihologia animală = ramură a psihologiei comparate. Experimentându-se fenomenele psihice pe animale, prin extrapolare la om s-au putut tr
în consideraţie forţa tendinţelor: foamea, prin privaţiuni, greu de aplicat la om).
358
Psihologia aplicată = toate domeniile în care sunt aplicate cunoştinţele de psihologie generală pentru rezolvarea unor probleme din domenii c
p. sportului, p. vârstelor, etc. Rezultatele aplicării cunoştinţelor teoretice în domenii bine definite se înscriu ca preţioase contribuţii ale psiholog

Psihologia cibernetică = ştiinţă inter-disciplinarâ, având ca obiective de bază precizarea mecanismelor neurociberne-tice care stau la baza dif
locului psihicului în cadrul conexiunii universale a fenomenelor, prin integrarea proceselor psihice în sfera informaţională. Valoarea ei metodo
ţional de comandă şi control. In lumina principiilor psihologiei generale, modelul care trebuie să subsumeze o analiză „pur" psihologică este ce
ducerii
mentale ale
359
tigare, metoda clinică; de altfel primii psihologi clinici erau şi medici, înţelegând să explice şi să modifice comportamentul patologic al bolnav

Psihologia comparată = ramură care pune în evidenţă asemănările şi diferenţele psihologice între om şi animal; oamenii sau grupurile umane
gemenii, etc). (W. Wund - psihologia popoarelor").

Psihologia conduitei = aprobă în exces numai datele obiective de comportament, apreciază că prin conduită se înţelege o sferă mai largă dec
denumeşte „cvasisinonim cu activitatea ce se desfăşoară pe plan motor sau mental". P. Janet defineşte acţiunea în sens general ca „ansamblul m
exprimă o relaţie dinamică între: subiect-obiect, individ-mediu, om-societate, în condiţii determinante.

Psihologia copilului şi adolescentului

= studiază psihogeneza realizând legile evoluţiei psihicului, stadiile parcurse şi particularităţile fiecărui stadiu (după Norbert Sillamy, 1995) (v

Psihologia diferenţială = studiu comparativ al diferenţelor individuale. W. Stern face studiul diferenţelor psihice interindividuale şi intergrupa
uzează de metodele psihodiagnostice, de procedeele psihologiei sociale şi ale antropologiei culturale.

Psihologia economică = ştiinţă de graniţă între sociologie, economie politică, psihologie generală, psihofiziologie, etnologie, politologie, ştiin
360
nătatea factorilor psihologici şi psihosociali în desfăşurarea vieţii economice. Are ca puncte nodale: • producţia de bunuri materiale şi a servi
selecţiei şi pregătirii personalului comercial, studiul motivaţiei, activismului şi formării personalităţii lucrătorului din reţeaua comercială, al ev

Psihologia experimentală = ramură de cercetare psihologică care are ca obiect principal metoda experimentală (toată metodologia psihologică

Psihologia generală = are în studiu toată problematica, legile şi faptele tuturor componentelor disciplinelor psihologice (cele la care ne-am ref
în domeniul disciplinelor psihologice, conexându-se cu filosofia, logica, sociologia, culturolo-
justiţiar. (Vezi ,JAedicină şi drept" de Ghe. Scripcaru şi colaboratorii).

Psihologia medicală = studiază psihologia bolnavului, relaţiile lui cu ambianţa, legăturile sale subiective cu personalul medical şi cu familia;
clasificării, mecanismelor şi evoluţiei lor. Este de asemenea preocupată de psihologia şi psihopatologia vârstelor; coeficientul de psihogenie a
Percek -1989)

Psihologia militară = în sens extensiv, presupune transpunerea şi reelaborarea specifică în cadrul vieţii şi activităţii militare; se aplică întreg s

Psihologia muncii = are ca principal obiectiv adaptarea reciprocă om-maşi-nă-mediu (P. Pufan). Demersurile sunt făcute în două sensuri: • com
educator care-i deschide drumul realizării de sine.

Psihologia proiectivă = disciplină psihologică axată pe studiul fenomenelor de proiecţie, cu ajutorul tehnicilor proiective (Rorschach, T.A.T.,
Enăchescu)

Psihologia socială = ramură corelativă sociologiei, având în studiu fenomene psihice legate de relaţiile şi interacţiunile individuale, de compo
ajuns la un consens între psihologie şi sociologie, şi anume că obiectul p. s. este comunicarea între persoane, în care rolul principal îl are limb
psihologia industrială. Psihologia socială industrială studiază atât organizarea oficială a grupurilor, a colectivelor de muncă, aşa cum o prevăd
363
Psihologul = persoană specializată în studiul psihologiei; observator fin şi bun cunoscător al omului. Dar asta nu spune nimic deosebit faţă de
se învaţă, dar arta de a fi psiholog nu se învaţă ci, se trăieşte şi se experimentează, deoarece nu există canoane care să-i dea cheia motivelor, a
forma lor de expresie şi de natura proceselor pe care le implică. El se confruntă cu situaţii neprevăzute, chiar şi cu factori perturbatori cărora le

Psihometrie = totalitatea metodelor de măsurare utilizate în psihologie. P. cuprinde senzoriometria care este baza psihotehnicii. Măsurarea în
în scopul integrării în grupul profesional.
deficienţe suferă mai mult ambianţa decât individul. Educaţia şi psihoterapia contribuie la profilaxia şi tratamentul psihopatiilor.

Psihosomatică = concepţie medicală apărută la începutul sec. XX, cercetând rolul organismului şi al psihismului în apariţia şi desfăşurarea
emoţionale (manifestate sau nu în plan clinic), produse ca urmarea unor conflicte intrapsi-hice sau a unor cauze externe stresante. Stresul şi anx
Abordarea terapeutică a pacientului va fi bivalentă: • psiho-farmaceutică a bolnavului psihosomatic (anxiolitică, antidepresi-vă, sedativă); • p
de relaxare, cognitive, comportamentale şi de autocontrol, bio-feed-back, psihanaliză). Depăşirea impasului psiho-so-matic se poate realiza ter

Psihotehnică = ramură a psihologiei care se ocupă cu stabilirea metodelor de psihodiagnoză profesională, de elaborarea profesiogramelor şi p

Psihoterapie = este o metodă de tratament psihologic aplicată tulburărilor de natură psihogenă; se aplică subiecţilor psihotici şi celor cu di
psihoterapeutul va fi doar un catalizator, în prezenţa căruia subiectul va găsi modalităţile de rezolvare la diversele situaţii şi împrejurări. Tehnic
Sunt două categorii: psihoterapia individuală şi psihoterapia de grup. De asemenea, poate fi de lungă durată (luni, ani) şi de scurtă durată
365
Psihoză alcoolică = desemnează stări psihice patologice cauzate de consumul mare de alcool, de intoxicaţii cronice, însoţite de grave tulbură
reţinere a limbajului; are stări de fabulaţie, închipuindu-şi că trăieşte cele povestite (Sindrom Korsakov). De asemenea, este prezentă paranoia
• delir de persecuţie; • delir de gelozie;
• delir de grandoare; • obsesii şi halucinaţii bazate pe elemente conflictuale faţă de persoane şi ale vieţii sale habituale. Bolnavul prezintă deter

Psihoză infantilă = (se referă la pubertate şi adolescenţă); sunt amintite: idio-ţia acută sau „demenţa cataleptică", paranoia acută, etc. După 2-3
în acest diagnostic apar şi cei cu manifestări schizofrenice infantile (introdus de Potter - 1933 în psihopatologia copilului). Schizofrenia
prepsihotice). Toate aceste forme pot fi caracterizate, după acest autor, prin: comportament inadecvat faţă de mediu, retragerea autistică prin f
consideră că tulburarea psihotică răspunde unui mod particular de organizare fiziopatologică, (de tip constituţional sau lezional) care în unel
agresivităţii şi instabilităţii. Tehnicile educative utilizate în cadrul instituţional creează un mediu favorabil, restruc-turant, permisiv, tolerant faţ
se dovedesc utile în unele cazuri. Terapia familiei trebuie să vizeze anularea reacţiilor de respingere sau culpabilitate. (După C. Gorgos).

Psihoză maniaco-depresivă = grup de boli psihice în care, pe prim plan, se situează tulburările ciclice ale afectivităţii, manifestate la acelaş
literatura de specialitate, cu mari dificultăţi de delimitare nosolo-gică, pentru că niciodată bolnavul nu este un maniaco-depresiv, el este fie m
instanţelor instincto-afective. • La polul opus, accesul depresiv, sau melancolie se caracterizează printr-o intensă încărcare afectiv -negativă, tr
amplitudine, ezitare; rămâne mult timp în aceeaşi postură, într-o situaţie de autoabandon; vocea are intensitate redusă, închizându-se uneori înt
deseori sunt abil disimulate.

p
lului (psitacism - formă clinică în care manifestarea sonoră a cuvintelor se rosteşte fără înţeles, neurmărind nici o idee) (Emil Verza).

Pubertate = etapă a ontogenezei între 14-16 ani la băieţi şi 11-15 ani la fete, când se face tranziţia de la copilărie la vârsta adultă, mai precis la
bine distincte: • prepubertatea (10 ani la fete, 12 ani la băieţi), dominată de secreţia de hormoni somatotropi; • pubertatea propriu-zisă, domina
mulare cantitativă; în centrul ei are loc maturizarea personalităţii, a Eului, care se realizează într-un proces complex de depăşire a vechilor asp
care se găseşte subiectul (nici copil -nici adult), neavând un statut precis, întâmpină opoziţia unora, care-1 consideră tot copil, iar dacă refuza s
de sexul opus; manifestă raţionalism exagerat, preocupări exclusiv intelectuale, etc). La această vârstă pot apărea tulburări de comportament, n
darea diferitelor responsabilităţi, contu-rându-se conştiinţa cetăţenească.

Pubertatea şi vocea = în perioada pubertăţii, hormonii androgeni produc dezvoltarea organelor fonatorii, influenţând calităţile vocii: - înălţim
creşterea corespunzătoare în lungime şi lăţime a corzilor vo-cale. în lungime ele cresc lcm la băieţi şi 3-4 cm la fete. Concomitent creşte şi c
368
faringele şi sinusurile faciale. Se produce adaptarea funcţională permanentă a musculaturii interioare şi exterioare a laringelui. în mutaţia fizio
salturi. La bărbat, lungimea laringelui este mai mare de 33 mm şi începe să se evidenţieze proeminenţa cartilajului tiroidian. Mutaţia se face g
20 ani, iar la fete la 14 ani sub influenţa estrogenilor. Maturaţia sistemului nervos este dependentă de sistemul endocrin şi de relaţiile sociale
hormonal cu doze adecvate gradului de insuficienţă gonadală şi o educaţie logopedică. Sunt întâlnite şi cazuri când mutaţiile vocale se fac tard

Publicitate = modalitate de a aduce la cunoştinţa publicului prin mijloace publicitare, o informaţie; ea se poate referi la mesaje cu rezultate com
369
R
Rabie = (turbare); encefalomielită virală a cărui agent patogen este un radovirus transmis prin saliva introdusă prin muş cătura animală. Vulp
pozitiv şi diferenţial este hidro-fobia: subiectul simte o sete intensă, dar nu poate bea apă din cauza contracturii spastice a faringelui. Starea gen

Rafinament = poate însemna expresia exigenţelor senzoriale, estetice, intelectuale în producerea plăcerii; poate însemna şi perfecţionarea mijlo

Ramolisment cerebral = aspect anato-mopatologic al unui tip de accident vascular cerebral, datorat unei ischemii severe, care se instalează bru

371
 R
Raţionalitate = înlocuirea (şi devenirea)
unor forme de eKistenţă cu altele pe care
gândirea le poate asimila prin judecăţi
inteligibile, coerente asupra realităţii.
Raţionalizare = căutarea unor explicaţii
logice, care să facă acceptabile moral şi
social anumite comportamente.
Raţionament = formă logică, funda-
mentală, şi categorie a gândiri, în care are
loc înlănţuirea judecăţilor prin care se
obţin cunoştinţe noi din cele anterioare.
Din punct de vedere logic, este necesară
o judecată iniţială (premisa, argumentul),
prin care se evaluează raporturile dintre
noţiunile iniţiale, deci o judecată
intermediară şi o judecată finală, care
exprimă cunoştinţa nouă, obţinută. Dintre
raţionamentele logicii reţinem: • r.
deductive - se porneşte în general (în
premisă) şi se ajunge la ceea ce intră sub
incidenţa acestui general (concluzia); • r.
inductiv, în care operaţia logică porneşte
de la cazuri particulare - către general,
esenţial; • r. ipotetico-deductiv, în care
punctul de plecare este o ipoteză
(„dacă ... atunci"), adică o alternativă a
cărei valabilitate încă nu a fost stabilită.
Din punct de vedere psihologic, subiectul
trebuie să se detaşeze de vederile proprii
pentru a putea enunţa r. obiective.
Raţiune = facultate de înţelegere discur-
sivă, care operează cu noţiunile, judecă-
ţile şi raţionamentele; gândirea în desfă-
şurarea ei argumentativă. Prin exerciţiul
raţiunii, omul are acces dincolo de apa-
renţele fenomenale, cunoscând esenţele
şi legile obiective ale realului, cauzele şi
determinările universale şi necesare ale
devenirii lucrurilor şi fenomenelor.
în manualul de logică pot fi dis-
tinse mai multe tipuri, temeiuri, ale raţiu-
nii, care fundamentează, justifică o idee,
372
(ca şi opusul lui, binele) are un caracter
relativ din punct de vedere axiologic,
fiind deseori în raporturi de opoziţie, dar
şi de unitate. într-o altă accepţiune, răul
este asociat cu o tulburare psihosomatică
a organismului (rău de mare, rău de
maşină, rău de altitudine). Din punct de
vedere neuro-fiziologic, cauza cestui rău
se explică prin: suprasolicitării vestibula-
re, hipooxigenare a creierului, tulburări
circulatorii, de tensiune arterială, etc.
Război în psihologie = e o luptă în ve-
derea învingerii obstacolului ce stă în
faţa scopului propus. Constituie un ele-
ment al strategiei generale de a realiza
sarcinile impuse de cucerirea obiectivului
propus. în condiţiile unui război armat,
războiul psihologic vizează nu viaţa şi
integritatea fizică a oamenilor, ci
integritatea lor spirituală şi a instituţiei
sociale, scopul direct privind moralul oa-
o acţiune: a) necesar, dar nu şi sufici-
ent; b) necesar şi suficient; c) suficient,
dar nu şi necesar. Raţiunea desemnează
un mod determinant al gândirii (ca şi
intelectul) şi este obiectul de studiu al
psihologiei (gândirea) şi al filosofilor,
(Vezi ,£ogica" - V. Pavelcu şi I. Didi-
lescu)
Răsturnarea valorilor = modalitate de
operare mintală, ce constă în inversarea
unei judecăţi de valoare, în raport cu o
persoană, un obiect, o lucrare, un feno-
men, etc. Este o schimbare a perspecti-
vei de apreciere a sistemului de valori,
de referinţă, în funcţie de care este eva-
luat obiectul, lucrarea, persoana respec-
tivă. Aceste aprecieri nu prezintă per-
soana sau realitatea fenomenală, ci un
prototip negativ, diferit şi opus celui
pozitiv şi meritos. Trebuie ca forţele
care pun în mişcare alegerea să aibă la
bază resorturi motivaţionale solide şi
morale.
Răsunet = dimensiune fundamentală a
caracterului alături de emotivitate,
afectivitate; este ecoul pe care îl are în
conştiinţa individului reprezentarea
unor acţiuni, fapte, lucruri, evenimente,
care arată efectele produse de reprezen-
tare, când acestea se află în câmpul
conştiinţei - răsunet primar şi răsunet
secundar, când reprezentarea nu se mai
află în câmpul conştiinţei.
Rău = categorie centrală a eticii, opusă
binelui, semnificând tot ceea ce în gân-
dire, în condiţia omenească, în simţire,
înjoseşte şi ameninţă valoarea morală,
îndepărtând omul de esenţa lui, făcân-
du-1 să acţioneze împotriva menirii
sale, conştientizată în idealul moral al
binelui, (vezi ,JBinele şi răuF (1978),
loan Grigoraş). Determinat istoric, răul
menilor, care este de primă necesitate şi
nu poate fi înlocuit cu nici un fel de
armament. Din punct de vedere psiho-
logic se duce lupta pentru formarea
convingerilor patriotice, a vigilenţei cu
duşmanul.
Reabilitare = proces de redobândire a
u-nui statut normal şi pozitiv de către o
persoană care a fost sancţionată juridic
sau moral, din cauza unor daune aduse
societăţii. în acest caz, subiectul trebuie
să prezinte garanţia, în sensul
imposibilităţii unei recidive. Prin
extensie, poate fi folosit termenul
pentru o stare fizică normală după o
boală şi covalescenţă.
Reactivitate = capacitatea organismelor
de a răspunde la stimuli cu efecte adap-
tative; capacitatea organismului de a
răspunde situaţiilor de mediu ce
perturbă homeostazia, prin sisteme de
reacţii defensive şi adaptative.
373
cetării imparţiale a faptelor, apreciate cu
prudenţă şi interpretare în limitele varia-
bilitâţii. Atitudinea realistă se opune
utopicului, verbalismului parazitar, spe-
culaţiilor fără acoperire, viselor irea-
lizabile.
Realitate = tot ceea ce există în mod
efectiv într-un moment determinat, a
universului în totalitate. într-o altă ac-
cepţiune, realitatea (cuvântul) însoţită de
un determinant, are următoarele aspecte:
realitatea naturală, socială, psihologică,
ştiinţifică, artistică, morală, etc,
desemnează un domeniu particular al
existenţei, insistând asupra faptelor
domeniului respectiv. Raportul dintre
posibil şi real presupune o măsură a tre-
cerii posibilului în real; orice real, a fost
anterior, un posibil (o probabilitate).
Trecerea posibilului în real ţine de anu-
mite condiţii în desfăşurarea proceselor şi
fenomenelor.
Reacţie = orice răspuns, integral sau
parţial, la o stimulaţie; modalitate tipică
a vieţii de relaţie a organismului. R.
poate consta într-o modificare vegetati-
vă, o intervenţie motoră, o recepţie sen-
zorială, o replică verbală, o operaţie
mentală. Are loc interiorizarea stimuli-
lor şi stocarea răspunsurilor potenţiale.
La baza reacţiei sunt mecanisme re-
flexe.
Reacţie adversă = (sin. efect advers);
în cazul medicamentelor, reprezintă acel
răspuns neplăcut şi/sau dăunător, apărut
în mod neaşteptat şi nedorit, atât de
medic, cât şi de pacient. Discuţiile
purtate în jurul reacţiilor adverse sunt
multiple şi lipsite de consecinţe prac-
tice.
Readaptare = ansamblu de măsuri me-
dicale şi socioprofesionale, care au ca
scop redobândirea de către deficient a
funcţionalităţii sale somatice, psihice,
sociale, profesionale, pierdute ca ur-
mare a unei boli sau a unui traumatism.
Readaptarea se impune nu numai în ca-
zul intervenirii unei maladii în starea de
sănătate, ci şi în situaţii determinate de
schimbări profesionale, bruşce, ale
mediului social-cultural sau consecutiv
comportamentului delictual.
Real = tot ceea ce există efectiv, în
opoziţie cu atributul de „fictiv" - ima-
ginar. Realul este un sinonim al reali-
tăţii, desemnând natura şi societatea din
afara conştiinţei, cât şi de produsele
acesteia: idei, reprezentări, sentimente,
acte apreciative, etc. care există obiec-
tiv.
Realism = atitudine cognitivă care res-
pinge speculaţia şi presupoziţiile insu-
ficient întemeiate, acordând credit cer-
Realitate psihică = realitatea psihică
trimite la procesele inconştiente, care
nu ţin de realitatea exterioară (Freud).
Receptivitate = uşurinţa cu care sunt
receptate informaţiile. Nu este o
particularitate nativă, ci una dobândită
prin exerciţiu, antrenament. In decursul
dezvoltării psihice, r. trece de la formele
ei primare, la forme selective şi specia-
lizate (r. intelectuală, artistică, profe-
sională). Receptivitatea este o condiţie
ce facilitează învăţarea. în
neurociberne-tica organelor de simţ se
uzează termenul de „permeabilitate", a
formelor de energie recunoscute ca
termeni adecvaţi pentru stimulul
respectiv.
Receptor = organ periferic senzorial
specializat în transformarea unui gen de
energie în influx nervos. R. se adec-
vează stimulenţilor mecanici, fizici,
chimici, fiziologici, şi pot fi consideraţi
ca organe de simţ corespunzătoare for-
melor de energie. Se face deosebirea între
receptorii periferici şi cei centrali, cu
toate că cei periferici nu pot fi concepuţi
disociat de mecanismele centrale.
Recepţie = proces neuropsihic de de-
tectare, captare şi codificare a informa-
ţiilor, finalizat prin constituirea de ima-
gini simple sau complex-sistematizate.
Este capacitatea organelor de simţ de a
furniza informaţii din mediu.
Reciclare = modalitate a instrucţiei şi
educaţiei permanente în scopul actuali-
zării şi perfecţionării profesionale; in-
diferent de vârstă, se impun cerinţele de
însuşire a noilor progrese şi cerinţe în
domeniul profesional practicat. Se obţine
o recalificare sau renuvelare profesională
374
alternanţă cu pedepsele, r. constituie
instrumente de socializare a persoanei,
în plan subiectiv, este trăită cu satis-
facţie, stare de confort cu multiple im-
plicaţii: de mobilizare în atingerea unei
noi performanţe; de stimulare a iniţiati-
vei, de încurajare, de întărire a motiva-
ţiei iniţiale. Recompensele pot fi de
ordin moral sau material, pot fi ad-
ministrate individual sau în grup social.
Cele de ordin moral predomină în so-
cietăţile evoluate şi pot avea mai multe
forme: laudă, încurajare, recunoaştere
socială, promovare socială, etc. Ele tre-
buie bine dozate şi suplu mânuite în
funcţie de psiho-individualitatea subiec-
tului.
Recondiţionare = tip de terapie prin ca-
re pacientul este direcţionat cu autoritate
spre alte modele comportamentale şi
spre practicarea unor noi deprinderi, obi-
ceiuri, care vor avea valoare pentru el.
Participarea subiectului la obţinerea unor
rezultate semnificative trebuie să fie
foarte susţinută.
Recunoaştere = fenomen legat de pro-
cesul de memorie; consta în reidentifica
rea unei situaţii percepută anterior, ceea
ce presupune compararea percepţiei cu
imaginile actualizate de către memorie.
In funcţie de gradul de precizie, pot fi
considerate mai multe tipuri de recu-
noaştere: • r. eronată, când imaginea este
greşită faţă de situaţia memorată; • r. im-
precisă, când, parţial, sunt recunoscute
elemente sau caracteristici ale imaginii; •
r. precisă, care implică o analiză şi sin-
teză corectă a elementelor specifice o-
biectului memorat.
Recuperare = sistem de măsuri social-
medicale pentru a normaliza personali-
tatea şi a obţine o contribuţie firească de
375
şi o reactivare a potenţialului personal,
competenţa profesională, în toate
genurile de r. sunt implicate şi
cunoştinţe de psihologie, cu privire la
necesitatea optimizării factorului u-
man, a selecţiei şi creşterii cadrelor.
Recidivă = reapariţia unei boli la un in-
terval variabil de timp după vindecarea
primei îmbolnăviri. în cazul bolilor psi-
hice diferenţierea recidivei de „recăde-
re" este adeseori dificilă. în acest caz,
recăderea semnifică reapariţia simpto-
melor la o afecţiune remisă, dar nevin-
decată, datorită tratamentului insuficient
ca doză sau durată.
Recompensă = răsplată cu care este
apreciată o acţiune sau o conduită indi-
viduală sau de grup, având drept scop
întărirea sau eficienţa acţiunii respective
prin factori pozitivi gratificând. în
la un deficient senzorial, intelectual sau
moral. Se are în vedere înlăturarea
aspectelor negative, compensarea celor
deficitare şi activarea maximală a
forţelor şi calităţilor reziduale. R. este
un „proces prin care i se redă unei
persoane posibilitatea de a-şi trăi, în li-
mitele normalului, viaţa pe deplin"
(Backer). Recuperarea bolnavilor psi-
hici cronici rămâne adesea pe plan se-
cundar, atât în activitatea psihiatrului
din clinică, cât şi a celui ambulator (C.
Gorgos). Totuşi, în ultimul timp, se
conturează o viziune globală ca eficien-
ţă şi act medical propriu-zis, prin unită-
ţile specializate de terapie şi recuperare
prin eşalonarea demersului terapeutic.
în esenţă, recuperarea este proce-
sul care face capabilă o persoană, cu un
anumit grad de incapacitate, să-şi folo-
sească cât mai bine aptitudinile restan-
te, într-un context social, pe cât posibil
normal.
Recurenţă = influenţă inversă a efec-
tului asupra cauzei sau fenomenelor, de
reacţie asupra acţiunii. în psihologia
modernă, termenul este foarte răspândit
prin introducerea relaţiei feedback şi
prin recunoaşterea reversibilităţii ope-
raţiilor (P. Popescu Neveanu). Această
retroacţiune a unui fapt sau eveniment
asupra cauzelor care l-au generat are
aplicaţii şi în alte ştiinţe: matematică,
logică, etc. în matematică, demonstra-
ţia prin recurenţă este modul de de-
monstraţie numit inducţie matematică
sau inducţie completă; în fiziologie,
termenul este folosit în corelaţie cu
mecanismele de feed-back; în medicină
şi psihiatrie, termenul face referire la
acele afecţiuni acute la decompensările
bolilor cronice care prezintă recidive
(după C. Gorgos).
Reducţionism = mod de interpretare sau
explicare a unor fenomene relativ com-
plexe, prin reducerea lor la configuraţii,
legi şi structuri mai simple, proprii unor
niveluri inferioare ale existenţei. R. de
orice fel este solidar cu mecanicismul,
vitalismul, fizicalismul, biologismul,
darvinismul social, organicismul, psiho-
logismul, utilitarismul, operaţionalismul,
scientismul, etc. R. a fost o etapă inevi-
tabilă în calea cunoaşterii complexităţii
lumii biologice.
Redundanţă = concept utilizat în in-
formaţie, care se referă la prezenţa într-un
mesaj a unui număr de informaţii mai
mare decât cel necesar, pentru transmi-
terea şi receptarea corectă şi integrală a
mesajului. Dincolo de un anumit grad
suficient, creşterea gradului de redun-
danţă alterează valoarea mesajului, du-
când la o risipă de mijloace pentru trans-
miterea unei cantităţi redusă de infor-
maţie utilă. Cercetători de seamă (C.
Arseni, M. Golu, L. Dănilă) susţin că,
creierul uman este sistemul informaţional
cu cel mai ridicat coeficient de re-
dundanţă, care se manifestă sub două as-
pecte: • redundanţă structurală (număr
de neuroni mult mai mare decât nece-
sari); existenţa unor structuri operative-
integrative duble (emisferice) şi • redun-
danţă funcţională realizată prin: - dubla-
rea modelelor informaţionale interne;
- dublarea sistemelor de legături tempo-
rare elaborate în cursul ontogenezei;
- utilizarea informaţiei stocate prin expe-
rienţă, etc. Circumstanţialitatea, verbige-
raţia limbajului ca şi hipermimia sau
tulburările de atitudine şi gestuale, sunt
aspecte parazitare, perturbatoare, care
transformă comunicarea în opusul ei.
Mesajul ajunge foarte greu inteligibil
atunci când cantitatea de „zgomot" ega-
376
Reeducarea delicvenţilor minori =
ansamblul de măsuri, influenţe şi acti-
vităţi, desfăşurate într-un cadru organizat,
menite să restructureze şi să reori-enteze
atitudinile şi comportamentele celor cu
deficienţe morale, inclusiv a infractorilor.
Se desfăşoară în penitenciare, colonii şi
institute de reeducare. Principalele
dificultăţi întâmpinate sunt: orientarea
eronată a acestora datorată unei optici
deformate, comportamente agresive şi de
înstrăinare de societate; alteori sunt o
consecinţă a traumatismelor cauzate de
sancţiuni, cât şi de condiţiile
necorespunzătoare din activităţile
instituţiilor de reeducare. Adaptarea la
mediul de detenţie, la viaţa organizată,
reprezintă pentru minori o situaţie critică,
de aceea există pericolul cualizării
delicvenţilor minori şi a cultivării de că-
tre ei a unor strategii de pseudoadaptare
şi menţinere a sistemului existenţei
centrate pe delicventă. De aceea, regimul
lează sau depăşeşte numărul semnalelor
purtătoare de informaţie.
Reduplicare = (a dubla); în genetică, la
nivel cromozomial, reprezintă procesul
de sinteză a acidului dezoxiribo-nucleic,
având drept rezultate dublarea
numărului de cromatide şi în final divi-
ziune celulară. în psihiatrie - simptom
psihologic, caracterizat prin faptul că
bolnavul, în cadrul unui proces confa-
bulatoriu, afirmă existenţa a două
obiecte, persoane, situaţii identice, din
care numai una este reală, cealaltă este
produsul imaginaţiei sale (apare frec-
vent în schizofrenie, parafrenie, para-
noia, etc); se întâlneşte şi în cadrul
sindromului Korsakov şi al demenţelor
presenile.
Reeducare = proces sistematic, integral
şi nou de educare destinat compensării
lacunelor unei educaţii anterioare (ale
cărui efecte au fost pierdute sau
diminuate în urma unor traume,
infirmităţi, dezadaptări), sau să combată
efectele unei educaţii defectuoase,
negative. R. are ca obiect reintegrarea
subiectului într-un sistem de activitate şi
de relaţii sociale normale. Se realizează
prin mijloace pedagogico-medi-cale şi
psihoterapeutice mult intensificate.
Necesită instituţii specializate şi experţi
în diverse profiluri. Sunt supuşi
reeducării delicvenţii, deficienţii min-
tali, bolnavii cu afecţiuni motorii şi psi-
hice în scopul optimizării comporta-
mentului adaptativ, tinzând spre apro-
pierea de nivelul potenţial sau anterior
al subiectului. Reeducarea serviciilor de
urmărire, depistare, reeducarea pro-
priu-zisă şi servicii de urmărire post-
cură (la locul de muncă, în familie),
sunt faze obligatorii.
şi măsurile educative trebuie să fie
maximal eficiente. In acest sens, sunt
recomandate: contactul psihic,
apropierea sufletească dintre educatori
şi delicvenţi; condiţii de muncă cu o
exigenţă educaţională, care echivalează
cu o terapie er-gonomică, psihică şi
socio-morală. Este important să li se
deschidă o perspectivă de orientare
profesională. Statul român a creat
posibilitatea integrării sociale a foştilor
delicvenţi, în scopul înlăturării
tendinţelor de stigmatizare şi etichetare,
manifestate de populaţie faţă de aceştia
(deşi ele sunt până la un punct, fireşti).
Referinţă = delir, ce ar consta în hiper-
sensibilitatea bolnavilor (schizofreni) la
stimulii exteriori, în hipervalorizarea
simbolică a unor evenimente lipsite de
semnificaţie pentru subiectul normal.
Reflectare = categorie fundamentală a
gnoseologiei desemnând esenţa relaţiei
cognitive, ca interacţiune între subiect şi
obiect, având ca rezultat modificări
interne ale subiectului, sub formă de
percepţii, reprezentări, noţiuni, atitudini,
etc. Cunoştinţele ca acte de reflectare
apar drept rezultate ale acţiunii obiectelor
(fenomenelor) asupra organelor de simţ,
ale căror informaţii sunt preluate de
creier, constituindu-se în imagini ale
realităţii obiective. Aceste imagini nu
sunt copii fotografice ale lumii
exterioare, ci modele subiective,
structural asemănătoare, deoarece în
procesul reflectării cognitive subiectul nu
se comportă ca un receptor pasiv de
informaţii, ci desfăşoară o activitate
complexă de selecţie, evaluare, modelare,
reconstituind funcţionalitatea claselor de
fenomene cât şi relaţionarea lor în
modele ideale, nelimitat perfectibile.
377
tuie răspunsurile la excitanţii cu semni-
ficaţie biologică intrinsecă, alcătuind
acea „zestre adaptativă primară" a indi-
vidului (reflexul de orientare, de saţietate,
alimentar, sexual, palpebral, salivar,
postural, de apărare, acomodare, etc).
Reflexe condiţionate = reprezintă a doua
verigă esenţială a activităţii nervoase
superioare. Acestea se formează doar în
anumite condiţii, cu participarea scoarţei.
Ele reprezintă o achiziţie individuală a
organismului, bazată pe funcţia de
semnalizare şi integrare a sistemului ner-
vos central. La baza r.c. stă fenomenul
fiziologic al conexiunilor temporale din-
tre diferiţii centri de pe scoarţă, conexi-
une care se stinge destul de uşor sub
acţiunea diverşilor factori. R.c. sunt deci
legături dobândite de tip funcţional cu
caracter temporal şi strict individual. în
felul acesta organismul se adaptează la
condiţiile mereu schimbătoare ale me-
diului înconjurător. Condiţionarea este
aspectul fiziologic al activităţii psihice de
învăţare, dar la om procesul de învăţare
nu poate fi identificat întru totul cu
condiţionarea.
Reflexie = (întoarcere înapoi); interpre-
tare relaţională, contemplare şi examinare
a sensului şi valorii diferitelor fragmente
ale realului din unghiul de vedere al
judecăţilor ierarhizante; termenul
presupune o „reîntoarcere" a gândirii
asupra ei înşişi pentru a-şi dezvălui pro-
priile mecanisme şi a-şi evalua rezultatele
(J. Loche, Leibniz). Este o autoanaliză, o
introspecţie.
Refractar = sensul uzual se referă la
refuzul şi opoziţia faţă de adaptarea unor
cerinţe sau indicaţii; în neurofiziologie,
Reflectarea atinge treapta cea mai înaltă
de evoluţie, ca proces subiectiv de
cunoaştere raţională, trăsătură proprie şi
definitorie a condiţiei umane, având
valoarea semantică, calitativă a
informaţiei.
Reflex = mecanism fundamental al
comportamentului, constând în reacţia
de răspuns (motorie sau secretorie) a
organismului, imediat, prin sistemul
nervos, la acţiunea unui stimul extern
sau intern. Acest mod de reactivitate se
face prin reflexe înnăscute, ce le avem
de la naştere (necondiţionate), sau prin
conexiunile ce funcţionează pe scoarţa
cerebrală (legăturile temporale între di-
feriţi centri) - reflexele condiţionate.
Activitatea nervoasă superioară, cons-
tând din ansamblul sistemic al transfor-
mărilor şi reacţiilor de tip reflex, asigură
echilibrul dinamic al organismului.
Reflexele necondiţionate consti-
indică perioada de totală suprimare a
excitabilităţii.
Refracţie = deturnarea unei raze lumi-
noase ce trece printr-o lentilă. Efectul
produs de cristalin, în vederea proiec-
tării razei luminoase în centrul ecranu-
lui retinian. Când proiectarea este co-
rectă, se realizează emetropia.
Refulare = operaţie (mecanism) prin
care persoana trimite sau menţine în
inconştient reprezentări pulsionale
(gânduri, amintiri, imagini). Este un
proces psihic universal prin care se
constituie inconştientul, ca domeniu se-
parat al psihismului. Refularea apare în
momentul în care satisfacţia unei pulsi-
uni generatoare de plăcere este în opo-
ziţie cu alte exigenţe. Ca mecanism de
apărare, refularea constă în excluderea
din Eul conştient (uitarea aparentă) a
unui eveniment trecut, cu semnificaţie
traumatică. Refularea ratată, imperfectă,
generează reacţii patologice (Bou-vet).
Subiectul normal rezistă presiunilor
exercitate de tendinţele refulate, fără a-
şi pierde echilibrul psihic. Nevroticii
cad victimă conflictului arătat şi devin
incapabili de acţiune. Terapia
psihanalitică îşi propune defularea res-
pectivelor tendinţe şi conştientizarea
lor.
Refuz = atitudine de respingere faţă de
unele situaţii, persoane, obiecte, care se
poate manifesta de la simpla reticenţă
până la negativism. în cadrul normali-
tăţii, conduita de refuz intră în gesti-
unile adaptative ale persoanei. în pato-
logie refuzul nu este o manifestare
adaptativă, întrucât răspunde numai
unor trebuinţe subiective, conştientizate
sau nu. Indiferent de forma sa de ex-
primare, de intensitate şi de obiectivul
 378
vizat, refuzul este pe de o parte o mani-
festare, iar pe de altă parte poate intra, ca
mecanism, într-un lanţ motivaţional mai
complex. (După C. Gorgos).
Regenerare = metodă curativă - din ca-
tegoria terapiilor de relaxare, bazată pe o
respiraţie de tip special, în care pauza
dintre expiraţie şi inspiraţie este elimina-
tă, cele două faze ale procesului de respi-
raţie alcătuind în acest fel un proces con-
tinuu. Faza inspiratorie este prelungită
folosind activ zona pectorală, în timp ce
faza expiratorie este pasivă, folosind în
special musculatura diafragmatică. Prin
respiraţie sunt eliminate elementele ne-
gative, permiţând organismului, prin oxi-
genare, o regenerare a minţii şi organis-
mului persoanei.
Reglare = mecanism prin care organis-
mele superioare, privite ca sisteme ho-
meostazice (Cannon) realizează menţi-
nerea constantă a proprietăţilor mediului
intern, ca o condiţie obligatorie pentru a-
şi desfăşura activitatea. Reglarea inter-
vine de câte ori o constantă homeostatică
este perturbată. Există un număr mare de
mecanisme care intervin în menţinerea
homeostaziei organismelor superioare.
Organismele superioare depozitează
structuri cu potenţial reglator şi transmit
informaţii în trei sisteme de reglare: sis-
temul nervos, sistemul endocrin şi sis-
temul imun. In interacţiune cu sistemul
nervos, sistemul endocrin, acţionând prin
intermediul hormonilor, potenţează şi
prelungeşte acţiunile nervoase, interve-
nind tardiv, dar având o durată mai mare
de acţiune. Intervenţia mecanismelor en-
docrine de reglare este orientată asupra
activităţii unor grupe de celule a căror
activitate este influenţată de metabolism.
Atât activitatea sistemului nervos, cât şi a
celui endocrin, au ca modalitate comu-
379
enţei, restantul funcţional al persoanei, la
terminarea recuperării, permiţându-i des-
făşurarea unei activităţi. în procesul de
reinserţie, trei elemente principale îi
condiţionează reuşita sau eşecul: • dorinţa
şi motivaţia lui de a participa activ la
viaţa social-profesională a colectivităţii,
prin nivelul şi deprinderile anterioare; •
grupul în mijlocul căruia deficientul ur-
mează a se reintegra; natura relaţiilor in-
terpersonale din cadrul grupului, dispo-
nibilitatea afectivă; • cunoaşterea cerin-
ţelor locului de muncă şi măsura în care
acestea asigură o apreciere corectă a
compatibilităţii lui, determinând randa-
mentul său profesional. La început, su-
biectul poate avea reacţii dezaprobative
care să-i compromită integrarea, fapt care
reclamă continuarea asistenţei de spe-
cialitate (psihosociale) până la completa
lui independenţă socio-profesională (er-
gonomia şi psihologia).
nă de funcţionare mecanisme de feed-
back negativ şi pozitiv. Un alt aspect
important este faptul că mecanismele de
reglare nervoase şi umorale nu intervin
separat şi independent, ci în colaborare,
orice proces de reglare fiind, în cele din
urmă, neuroumoral. Aceasta pentru că
activităţile sistemului nervos şi endocrin
sunt în interacţiune şi la nivelul
sistemului nervos central, şi la nivel
periferic. Autoreglarea în vederea
conservării homeostaziei funcţionale şi
structurale caracterizează toate siste-
mele organismului: celular, subcelular,
molecular la nivel de organ, de sistem şi
de organism.
Regresie = deplasare psihică retrogra-
dată prin care se revine la un compor-
tament ce ţine de un stadiu anterior şi
inferior din punct de vedere al com-
plexităţii (fenomenul de infantilism la
adulţi şi la bătrâni). Termenul se referă
şi la elemente, atitudini, operaţii dintr-
un stadiu depăşit, în urma unui şoc, tra-
ume, frustraţii. De asemenea, se poate
aminti pe lângă r. afectivă şi de una in-
telectuală, în condiţiile în care subiectul
este pus în dificultate şi apelează la
forme simple de lucru, dar mai sigure.
Regulă = mod constant de producere a
unui fenomen în baza unor relaţii nece-
sare, dar cu o sferă relativă de valabi-
litate. Epistemologic - categorie inter-
mediară între lege, esenţă şi fenomen.
Pragmatic şi instrumental, o normă de
acţiune, identificare şi control exprima-
tă prin algoritm.
Reinserţie = etapă finală a procesului
complex de recuperare, prin care defi-
cientul este reintegrat într-o activitate
productivă. Reinserţia profesională pre-
supune stabilizarea definitivă a defici-
Relativism = curent filosofic
subiectivist prin care fenomenele
obiective, cunoaşterea, etc, sunt într-o
transformare perpetuă, ceea ce conduce
la aserţiunea că nimic nu este absolut;
adevărul nu poate fi decât parţial şi
trecător; r. accentuează limitele
procesului de cunoaştere. Ori, progresul
cunoaşterii contribuie permanent la
obiectivarea ştiinţifică a acestei
relativităţi şi, pe baza unor fapte obie-
ctive, îi contestă şi restrânge domeniul.
Relaţie = legătură între obiecte,
fenomene, însuşiri, termeni, procese;
relaţia anulează izolarea. Progresul
ştiinţei constă în cunoaşterea tot mai
exactă a relaţiilor specifice diferitelor
categorii de obiecte, procese,
ierarhizând între acestea relaţiile
necesare, esenţiale, relativ stabile, cu
caracter legic. Pentru om este decisivă
interiorizarea relaţiilor sociale, a
vând cu omul o relaţie deosebită, în şi
prin care se instituie un sens transcendent
al destinului omenesc. în sens foarte larg,
religia reuneşte toate concepţiile despre
lume şi practicile asociate cu ele. R. este
un fenomen străvechi care însoţeşte
dezvoltarea culturală a omenirii de la
începuturi şi până astăzi, înaintând în
privinţa complexităţii doctrinare, până la
apariţia credinţelor teologice, cu vocaţie
universalistă.
Reminiscenţă = proces de amintire su-
bită a unor fapte ce păreau uitate; este o
ameliorare a funcţiei reproductive a
memoriei, după un lung interval de la fi-
xare. Se explică prin înlăturarea inhibiţiei
de protecţie provocată de efortul me-
morării şi prin inducţii pozitive ce inter-
vin în etapa de conservare a experienţei.
Este mai frecventă la bătrâni decât la
adulţi.
Remuşcare = suferinţă morală, impusă
de propria conştiinţă morală, în situaţia
celor practice, cognitive şi comunicati-
ve (P. Popescu Neveanu).
Relaţie interpersonală = sistem de le-
gătură între două sau mai multe per-
soane (pe baza consanguinităţii sau a
unei alegeri conştiente). Această relaţie
marchează întreaga existenţă a persoa-
nei, într-o r.i. sunt importante următoa-
rele aspecte: • suportul energetic al ace-
lei legături; • o atracţie specifică în vir-
tutea căreia persoanele se simt chemate;
• un motiv specific care operează
selecţia; • un motiv specific ce condi-
ţionează ruptura unei legături şi căuta-
rea altei legături.
R.i. se formează şi se modifică,
se structurează pe parcurs, îşi împru-
mută comportamente, idei, atitudini şi
mai ales însuşirile şi maturitatea mora-
lă, care cimentează legătura interperso-
nală.
Relaţii publice = modalitate de a stabili
şi a menţine legături cu publicul, de a-1
informa şi de a răspândi o atmosferă de
bunăvoinţă în jurul lui. Publicitatea îşi
propune să producă o bună reputaţie şi
implicit relaţii publice optime. în cadrul
r. p. se urmăresc obiective de
importanţă mai amplă, cultural-edu-
cativâ şi practicaţională.
Relaxare = stare de destindere, de ten-
sionare fizică sau psihică, analoagă
repausului, care favorizează recuperarea
unor energii fizice şi psihice. Se fo-
loseşte şi ca metodă terapeutică (psiho-
terapie de relaxare).
Religie = formă a conştiinţei sociale, în
funcţie de care comportamentele şi re-
laţiile umane sunt întemeiate pe cre-
dinţă într-o forţă supranaturală, crea-
toare şi guvernatoare a cosmosului, a-
când persoana a încălcat normele mo-
rale. Este o reacţie a Eului faţă de pro-
priul sentiment de vinovăţie; este un
sentiment de culpabilitate, cu dorinţa de
a se reechilibra prin ispăşirea vinei. An-
goasa r. poate duce la tulburări mintale
{„Crimă şi pedeapsă" de Dostoevski).
Reobază = intensitatea minimă ce poate
declanşa o excitaţie, corespunzătoare
unui anumit timp lung de acţiune a sti-
mulului electric (de minim 1/10 de se-
cundă (Kronaxie). Kronaxia este valoa-
rea (parametrul) excitabilităţii care con-
stă în determinarea timpului minim ne-
cesar stimulării cu un curent egal cu du-
blul reobazei. Reobază (sinonim prag
galvanic) - intensitatea minimă a curen-
tului galvanic, care provoacă o excitaţie
a unui ţesut nervos sau muscular.
Repaus = în accepţiunea medicală, ter-
men echivalent cu cel de odihnă, inacti-
vitate, desemnând o reducere sau sus-
pendare tranzitorie a funcţiei unui ţesut,
organ, etc. în scopul refacerii func-
ţionalităţii lui, în final, a întregului
organism, a capacităţii de muncă a
subiectului.
In această accepţiune, somnul
poate fi un repaus fiziologic, periodic al
activităţii psihice, timp în care energia
umană se reface. Tot aşa putem aminti
perioada de repaus postsistolic al
miocardului (diastola), un exemplu care
poate fi generalizat până la nivelul de
celulă. Organismul este astfel programat,
încât să realizeze parametrii de
funcţionalitate optimă prin alternanţa
activitate-repaus, energia şi eficienţa
reglându-se prin mecanisme proprii. Cu
atât mai mult psihismul are nevoie de
381
Represiune = operaţie psihică prii* care un
conţinut neplăcut (idei, amintiri*. sen"
timente) dispare din câmpul conşt- untel
(altfel spus, refularea ar fi o mod^ tate
particulară de represiune). R. poate avea
grade de intensitate mergând de l3 re"
nunţarea ezitantă până la respingere3 'er~
mă. Refularea este diferită, fiind uJ1 me~
canism subconştient de apărare a
gUlui.
Reprezentare = în sens psihologi0' »a
reproduce", un proces şi un produ^ Pnn
care un obiect real şi absent se con"
struieşte pe plan mintal. Reprezef*tarea
implică participarea memoriei, ăa( $\ a
unor elemente de gândire şi imagi^ atle-R.
se plasează între senzorial şi log>c> "" ind
o imagine mintală. Ea păstrează ele"
mentele percepţiei anterioare, daf este
independentă în contextul obiectiv' .
stimulii care au determinat perc^PÎ13'
astfel încât, ca imagine mintală, e» P er~
mite şi implică reconstrucţia obie^.. 1 prin
schematizări, combinări, operai" ln~
telectuale. Ca semnificant, reprezeJ>tarea
păstrează un raport de reflectai'2 cu
semnificatul (obiectul sau acţiune» care
stau la baza ei).
Reprimare = termenul desemnează °Pe~
raţia prin care un conţinut inoportufl ' sau o
dorinţă neconcordantă cu exig0nte'e
morale) este, în mod conştient şi v° lun"
tar, inhibat sau suprimat, fără a fi fecut în
inconştient.
Reproducere = funcţie fundament9'3 a
psihicului constând din transpu^1^3
obiectivului în subiectiv, a materi^' ulul în
ideal. Proces al memoriei prin C3re sunt
reactualizate segmente din tfxPe~ rienţa
subiectului printr-un proctfs "e
reconstrucţie. Calificativul de r. & . ost
folosit pentru a diferenţia gândire^ * m"
pregnată de memorie - ce se limite^23
382
perioade ritmice de repaus, care să-i
permită refacerea la nivelele anterioare.
Surmenajul reprezintă o stare de
epuizare fizică şi psihică, în care som-
nul îşi pierde caracterul reparator, ceea
ce generează tulburări psihice, extinse
pe întreaga gamă a patologiei acute,
constituind fondul pe care pot apărea
tulburări psihosomatice sau unele tipuri
de nevroze. în cazul când somnul se
modifică sub aspect calitativ sau canti-
tativ, se impune realizarea unui repaus
prin folosirea întregii palete terapeutice
(mijloace naturale, electro-somn şi
psihotrope).
Repetiţie = caracteristică obiectivă a
fenomenelor, exprimând anumite relaţii
interne şi somato-neuro-psihice. în în-
văţare reprezintă o lege, dar şi un mijloc
important în tehnica memorării.
descriere, înţelegere a unei situaţii în
ceea ce are ea propriu, spre deosebire
de gândirea productivă.
Resentiment = o atitudine psihică sta-
bilă ce se naşte datorită unei nerealizări
sistematice a descărcării anumitor emo-
ţii şi afecte. R. este cauzată de o agresi-
une sau frustaţie şi conduce la fixarea
prin interiorizare a unei atitudini stabile,
de obicei cu minimalizare valorică a
unor persoane, situaţii, etc. Se contu-
rează o acumulare de sentimente de ură,
invidie, răzbunare, care nu se pot
manifesta şi nici depăşi.
Respect = sentiment şi atitudine (mani-
festă sau latentă) presupunând conside-
raţie şi deferentă faţă de valori umane şi
culturale, sociale, sau faţă de anumite
persoane reprezentative pentru aceste
valori. R. se manifestă printr-o atitudine
politicoasă, fără ca politeţea să însemne
respect. Prin extensie, aprecierea înaltă
acordată adevărurilor, normelor morale
şi estetice, cât şi comportamentul
consecvent acestora, exprimă şi
respectul faţă de propria persoană
(demnitatea).
Respiratorie = encefalopatie a cărei
cauză este insuficienţa respiratorie; se
exprimă printr-un sindrom demenţial la
care se adaugă tulburări ale câmpului
conştiinţei, tremur, spasme musculare,
cefalee, semne de insuficienţă cardiacă.
Tulburările psihice sunt legate de
tulburarea respiratorie; acestea dispar în
urma unui tratament eficient asupra
insuficienţei. (După C. Gorgos).
Responsabilitate = facultatea de a da
răspunsuri valorice şi efective, de a ga-
ranta ducerea la bun sfârşit a sarcinilor
încredinţate sau asumate, de a gira ac-
tele altei persoane, de a asigura buna
funcţionare a unei organizaţii, cât şi con-
duita disciplinată a colegilor şi subor-
donaţilor; r. şi în sensul că persoana se
angajează retroactiv să dea seama de ati-
tudinile şi actele sale, pe baza faptului că
acestea sunt în acord cu normele, legile,
uzanţele unanim acceptate. Termenul are
dublă semnificaţie medicală: • responsa-
bilitatea bolnavului de a-şi controla atât
faptele, cât şi consecinţele acestora; •
responsabilitatea (medicului) medicală,
care desemnează răspunderea penală, ci-
vilă, disciplinară şi morală în executarea
obligaţiilor profesionale.
Reticenţă = atitudine de rezervă sau reţi-
nere în exprimarea gândurilor şi mani-
festărilor comportamentale, ca urmare a
timidităţii, jenei, neîncrederii, suspiciu-
nii. Uneori este determinată de atitudine
de rezervă, temătoare şi de incapacitatea
de asumare a unui risc. Poate fi o atitudi-
ne normală, în limitele bunului simţ, du-
pă cum poate fi simptom al schizofreniei
sau paranoia.
Refracţia Eului = conduită nevrotică de
evitare a oricărei ocazii de a suferi. Con-
stă în restrângerea funcţiilor Eului şi evi-
tarea oricărei situaţii exterioare succep-
tibile să-1 pună în inferioritate; un com-
portament inhibat - subiectul neanga-
jându-se în competiţie pentru a evita
insuccesul, dar, fiind pus în alte situaţii,
se dezinhibă şi obţine rezultate bune.
Retragere = atitudine de evitare, de non-
angajare sau dimensionare în faţa unui
obstacol sau a unei forţe de natură
extern-obiectivă sau intern-subiectivă.
Poate fi a unei trăsături de personalitate;
poate fi consecinţa unui eşec întâmplător;
poate fi consecinţa unui dezechilibru
psihic acut sau cronic. R. apare în diver-
383
obişnuit. Termenul laicizat se referă la
acea stare de inspiraţie sau maximă acui-
tate a conştiinţei creatoare, în care per-
soanei i se dezvăluie, cu spontaneitate,
un gând clarificator, un unghi de vedere
favorabil.
Revendicare = cerere, reclamare a unui
drept sau a cercetării unei nedreptăţi, re-
ale sau imaginare. în psihologie se întâl-
neşte sub numele de „delir de deposeda-
re" în urma unor sentinţe judecătoreşti,
pe care subiecţii nu vor să le recunoască,
recurgând la revendicări violente.
Reverberaţie = perseveraţia unui sunet
într-un spaţiu închis sau semiînchis, după
momentul în care sursa acustică a încetat
să mai emită; prin analogie, r.
impulsurilor nervoase.
Reverie = formă a imaginaţiei spontane,
pasivă; o stare de visare, trează, prin care
subiectul se detaşează de realitate şi ac-
se cazuri: personalităţi introvertite;
schizoide; psihostene, la nevrotic, la
adolescenţi, la vârstnici, în simpto
matologia depresivă.
Retrogresie = (sin. retrogresiune); re-
întoarcerea la un comportament mai
vechi, caracteristic unei perioade trecu-
te, din viaţa persoanei, datorită raptului
că un comportament mai recent dezvol-
tat este nesatisfăcător.
Retrospecţie = formă a introspecţiei ce
constă în evocarea trecutului, în scopul
reexaminării şi reinterpretării unor
fapte, reacţii şi trăiri legate de acestea.
R. diminuează dezavantajul dedublării
presupus de introspecţie, dar păstrează
caracterul incomplet al evocării lor. Este
utilă în orice metodă psihotera-peutică.
Reuşită = ca şi eşecul, are o nuanţă su-
biectivă, care se situează mai degrabă în
raport cu anumite norme şi îndeosebi cu
nivelul de aspiraţie al unei persoane.
Reuşita este apreciată ca atare, atunci
când realizarea atinge speranţa subiec-
tului. Este sentimentul de satisfacţie
trăit de acea persoană care a luptat, a
muncit pentru a o avea. Reuşita este
completă atunci când nu se referă numai
la momentul prezent, ci şi la viitor. Ea
presupune echilibrul psihic al persoanei
şi o apreciere obiectivă a situaţiei şi a
resurselor proprii în raport cu situaţia.
Revelaţie = stare de iluminare, de har,
în care divinitatea transcendenta îşi face
cunoscută prezenţa; ea înseamnă pentru
fiinţă voinţa şi puterea, comunicând
oamenilor o informaţie sacră, care nu
poate fi dobândită prin facultăţile
spirituale de care dispune omul în mod
ţiune, situându-se într-o stare intermedi-
ară între gândirea activă şi vis. Persoana
pierde legătura cu realitatea; este speci-
fică adolescenţilor, fiind favorizată de
monotonie sau sărăcia stimulilor, ca şi
dorinţele a căror îndeplinire este amâna-
tă.
Reversibilitate = proprietate a unui
obiect sau fenomen de a reveni, de a
putea fi readus sau întors în starea ini-
ţială, în psihologie, termenul a fost fo-
losit de J. Piaget ca un concept foarte
important, care desemnează capacitatea
psihicului uman de a realiza una şi ace-
eaşi acţiune în două sensuri diferite de
parcurgere, deşi modalităţile de reali-
zare se suprapun şi acţiunea nu se mo-
difică, în medicină, termenul este utili-
zat pentru a caracteriza acele procese
patologice, care sub influenţa mijloace-
lor terapeutice se rezolvă cu „restituţia ad
integrum", fără ca organul sau aparatul
afectat de ele să sufere consecinţe,
lezionale, morfologice sau funcţionale.
(După G. Gorgos).
Revolta = nemulţumirea unui grup sau a
unei persoane faţă de o nedreptate, faţă
de un mediu agresiv, faţă de un mediu,
un regim necorespunzător. Este o reacţie
normală la frustrare. Este cauzată de
motive psihologice, sociale şi
economice. Poate fi şi intrafamilial şi
contra ordinii publice, sau de origine
oedipiană (a copilului faţă de autoritatea
parentală).
Rezistenţă = capacitate globală ce con-
stă în menţinerea echilibrului psihic în
faţa unor suprasolicitări. Aceasta depinde
de forţa neuropsihică şi morală, în
psihanaliză, are sens de opoziţie faţă de
psihoterapeut, de refuz al tratamentului şi
demersurile cognitive şi tehnice între-
prinse în acest scop, formând domeniul
rezolvării problemelor. Problema este o
barieră, o dificultate cognitivă care im-
plică o necunoscută (sau mai multe), şi
faţă de care cuantumul de răspunsuri
acumulat prin experienţa anterioară este
insuficient sau neadecvat. Problema mai
poate fi înţeleasă ca situaţie nerezolvată
care generează tensiune psihică, impu-
nând imperios rezolvarea ei. O situaţie
devine problematică atunci când, pentru
rezolvarea ei, nu sunt suficiente procede-
ele uzuale, ceea ce presupune goluri, la-
cune şi reclamă găsirea de soluţii. în
acest sens este necesară etapa primară,
pregătitoare a sesizării scopului şi mij-
loacelor de rezolvare; urmează verifica-
rea rezultatelor din aproape în aproape,
căci în prefigurarea rezolvării obstacolu-
lui, intervin o serie de elemente din ve-
chile structuri ale problemei şi care con-
duc către o serie de restricţii de care tre-
buie să ţinem seama, deoarece rezolvarea
de probleme este un proces superior de
rezolvare. Pot interveni şi o serie de
bariere subiective, funcţionale, blocaje
intelectuale, vâscozitate mintală, fixitate
funcţională.
Din acest punct de vedere, rezolvarea
de probleme are un caracter iterativ şi
presupune la fiecare pas, în care se con-
fruntă una din metode cu scopul, contro-
lul prin feed-back-ul activ (rolul efectului
asupra cauzei). Şi controlul poate impune
corecţie sau infirmare, sancţionarea unor
aspecte de rezolvare, pornindu-se apoi
spre pasul următor. Analiza mijloc-scop
impune strategii implicate secvenţial în
activitatea rezolvării, pe care Beniamino
Zorgo le grupează astfel: • strategii
anticipativ-exploratorii, ce ghidează
oarecum căutările (acestea corespund
fazei de definire a problemei) (P. Popescu
Neveanu); urmează • strate-
385
ascundere a simptomelor, de
neîncredere.
Rezolvare de probleme = prin sesiza-
rea esenţialului şi a generalului, gândi-
rea devine capabilă să facă previziuni,
adică să opteze asupra posibilului, să
prefigureze viitorul. Rolul central al
gândirii în activitatea psihică este legat
tocmai de această prefigurare a viito-
rului prin care se realizează eliberarea
de concretul imediat. Gândirea intervine
activ în toate procesele psihice, dirijând
percepţia, evocând sau înlăturând serii
întregi de reprezentări, organizând
noţiunile astfel încât să poată fi realizată
înţelegerea. Sarcina cea mai solicitată a
gândirii este aceea a rezolvării
problemelor.
Problema în termeni psihologici
poate fi definită ca un obstacol cognitiv
în relaţiile dintre subiect şi lumea sa,
giile anticipativ-rezolutive, care au ca-
racter analitic şi uzează de primele al-
goritme bine consolidate; a treia cate-
gorie, • strategii executive, care depind
şi de condiţiile activităţii sociale.
Declanşarea procesului rezolutiv
ne impune reformularea problemei şi
analiza a ceea ce deja ştim şi ceea ce ni
se cere, iar decalajul dintre aceste două
alternative impune activarea unor
strategii rezolutive şi cere tatonări repe-
tate, cu maximă atenţie şi un efort de
voinţă. Dacă nu putem proceda algorit-
mic, trebuie să procedăm euristic, adică
apelăm la gândirea ce suscită producţia
intelectuală divergentă, în care se admit
diverse variante şi soluţii, considerate a
fi complementare (nu reciproc exclusi-
ve). Procedând în salturi, „pas cu pas",
adică explorând, avansând ipoteze şi
testându-le rând pe rând, ne apropiem
de rezultat. Capacitatea gândirii de a
rezolva probleme are efecte imediate
asupra posibilităţilor adaptative ale
omului.
Rezonanţă = răsunet al unui eveniment
asupra psihismului unei persoane. Da-
torită metodelor proiective, avem posi-
bilitatea de a aprecia această cara-
cteristică a personalităţii. Testul lui
Rorschach permite determinarea tipului
de „rezonanţă intimă" al unui subiect.
Se mai vorbeşte de rezonanţă în
psihologie pentru a desemna comunica-
rea non-verbală care poate exista între
persoane, datorită căreia noi cunoaştem
şi trăim sentimentele semenilor (mâh-
nire, bucurie, îngrijorare, etc). Este o
formă a empatiei.
Rigiditate mintală = incapacitate de a-
şi schimba punctul de vedere, întâlnită
în anumite stări patologice: oligofrenia,
nevroza obsesională, paranoia, etc. Su-
biectului îi lipseşte supleţea gândirii
(vâscozitate), având principii fixe, imua-
bile. Argumentele celor din jur rămân fă-
ră răsunet asupra Eului său.
Rigorism = severitate excesivă în res-
pectarea normelor morale, care duce la
inflexibilitate şi la alternarea discernă-
mântului practic. In sens strict, o concep-
ţie etică în care imperativul moral este
instituit înainte de orice (apriori de Eul
transcedental).
Rinolalia = se defineşte ca funcţie in-
strumentală a organelor de vorbire, prin
modificarea tubului fonoarticultor, fie
datorită „unei obstrucţii nazale", fie da-
torită „unei comunicaţii între rezonatorul
oral şi cel nazal" (West, R, Kenedy, L,
Carr, A). Timbrul sau structura de supra-
ton, numită adesea „nazalitate", este re-
zultanta unei rezonanţe care se degajă în
pasajul de trecere naso-faringian, mar-
când pe o scară largă în hiper sau hipo,
limitele dintre normal şi patologic.
Modificările care se produc la acest nivel
amplifică rezonanţa nazală, determinând
fenomenul patologic al nasalizării, des-
cris pentru prima oară în literatură de
Adolf Kussmaul (1887) sub numele de
„rinolalie". Afecţiunea impietează asupra
coordonării sinergice a mişcării ele-
mentelor de articulare prin scăderea pre-
siunii intraorale cu efecte negative asupra
realizării acustico-motrice a limbajului
sonor. în cadrul acestei patogenii, tul-
burările de vorbire au atras atenţia încă
din 1887, odată cu cea dintâi monografie
modernă - ,JDefectele de vorbire", ale
autorului mai sus amintit, după care, alţi
autori (Frochels Emil, Albert, Herman
Gutzman) au observat fenomenele tipice
rinolaliei, semnalând predominanţa lor în
despicăturile congenitale de văl palatin,
în tratatele de Foneatrie şi Logope-
386
limbă" importante (Tatiana Slama-Caza-
cu), pentru că rinolalicii nu au pus pro-
blema constituirii de „grup" în scopul
efectuării procesului instructiv-educativ.
în genere, studiul tulburărilor rinolalice
nu a făcut obiectul unei lucrări de an-
samblu pe planul reeducării şi metodolo-
giei coercitive. Materialul existent este
dispersat la graniţa mai multor discipline,
fapt pentru care unii cercetători nu au o
vedere de ansamblu şi mai ales nu au o
vedere dintr-o perspectivă interdiscipli-
nară. La aceste dificultăţi se adaugă „di-
vergenţa de păreri" dintre autori, dintre
termenii utilizaţi de la ţară la ţară şi mai
cu seamă inconsecvenţa în folosirea ter-
minologiei pentru acelaşi grup de feno-
mene. Terminologia folosită în literatură
pentru fenomenul rinolaliei abundă de
sinonime, (remarcă făcută pe bună drep-
tate, de G. Arnold) ca: rhinolalie apperta,
hiperrhinolalie, hipernasonare, vorbire
nasonată, ilustrând simptomatologia
die, autori de seamă, ca cei amintiţi, şi
alţii (Seeman, Sovak şi Burian, Arnold
şi Luchsinger, Hvattev, Tarneaud şi
Borel Maisonny S.) acordă o importanţă
din ce în ce mai mare tulburărilor
rinolalice, clasificându-le din punct de
vedere etiopatogenetic şi recomandând
soluţii terapeutice.
După perfecţionarea foneticii ex-
perimentale, fenomenul nasonaţei este
descris în lucrări orientate fie spre cân-
tec şi voce (Terneaud şi Seeman, 1950),
fie spre fonetică şi vorbire (Molles
Valancien), fie în tratatele de fiziologie
a fonaţiei (R. Husson, 1952 şi Gârbea
Şt., Cotul G. 1967 ca şi mai recent,
1972, Launnay şi Borel Maisonny, S.).
Toţi aceştia, în lucrările şi cercetările lor
de a limita simptomatologia specifică
rinolaliei, se rezumă mai mult la
precizări fenomenologice, nosologi-ce,
decât la abordarea ei din perspectiva
activităţii reeducative complexe. Faptul
pare explicabil, deoarece prin etiologia
determinată, rinolalia a constituit
preocuparea disciplinelor medicale.
Oto-rino-laringologia descrie
simptomatologia nasonanţei pe fondul
diferitelor boli ale nasului şi laringelui.
Chirurgia stomatologică în acelaşi sens,
ia atitudine faţă de tulburările funcţio-
nale în diferitele afecţiuni congenitale şi
dobândite ale aparatului fonoarticu-
lator. Foniatria descrie fenomenul na-
sonanţei în măsura în care aceasta afec-
tează vocea vorbită şi cântată. Interesul
specialiştilor fiind îndreptat spre meto-
dele chirurgicale de redresare, aspectele
logopedice sunt amintite sporadic şi
numai ca rezultate funcţionale consecu-
tive. Pe de altă parte, implicaţiile psi-
hopedagogice ale vorbirii rinolalice nu
sunt aprofundate, pentru că aceste ca-
zuri nu au suscitat interesul psihologilor,
să le poată considera „fapte de
esenţială a acestor logopatii. Se
foloseşte termenul de hipernasonare
pentru fenomenul de nasalizare cauzată
de insuficienţa velo-faringiană,
demonstrând că „nu întotdeauna există
o strânsă legătură între lungimea şi
flexibilitatea vălului palatin şi gradul de
hipernasonare. O mică comunicare
naso-faringiană poate produce acelaşi
grad de hipernasonare ca şi deschiderea
largă".
Această intonaţie aparte a vocii
care se formează din cauza unei sonori-
tăţi anormale este denumită de Hvatţev
„fonfăire", tulburare ce provine din cau-
za direcţie inadecvate a curentului de
aer pe calea orală, fie în urma unor
defecte mecanice ale rhinofaringelui,
ale activităţii nasale, cerului gurii moale
şi tare. Autorul deosebeşte „fonfăitul"
deschis (rhinolalia apperta) de cel închis
(rinola-lia causa), ambele fiind
determinate de cauze organice sau
funcţionale. Mulţi
387
tăzi că în rinolalie, prin excesul de
nasalitate, se schimbă componenţa tim-
brului, adăugând vorbirii elemente para-
zitare, necomunicative, „nasonare", în
timp ce pierderea aerului pe căile nazale,
dezagreabilă pentru interlocutor, este
denumită „nazalizare".
în scopul stabilirii diagnosticului
diferenţial - pentru recunoaşterea forme-
lor clinice este necesar să ştim care este
mecanismul de formare a rinolaliei. în
sistemul de rezonatori acustici are loc o
acţiune de filtrare şi de absorbţie în ace-
laşi timp a anumitor frecvenţe din spec-
trul acustic. Se produce fenomenul „re-
zonanţei" (răsunător, prin amplificarea
unor sunete), care constă în faptul că din
numeroasele armonice ale sunetelor ge-
nerate de corzile vocale din laringe (peste
30 de armonici), unele sunt amplificate,
iar altele dominate, proces prin care se
exprimă calităţile specifice fiecărei
persoane. Rezonatorul faringian determi-
autori definesc această tulburare foneti-
că specifică ce se petrece „ca nasonan-
ţa" ca fiind secundată şi de alte defecte
ale vorbirii (F. Rau şi Hvatţev). Se mai
precizează şi că nasonanţa rezultă şi din
lipsa de coordonare dintre mişcările
limbii şi ale valului. Nefuncţionalitatea
sau insuficienţa velară lasă ca o parte
din aerul respirator să treacă prin cavi-
tăţile nazale, adăugând sunetului un
timbru nazal. Literatura de specialitate
include rinolalia nosologic în categoria
dislaliilor, definind-o ca atare şi ca fiind
datorată unei reale comunicări între
cavitatea orală şi cea nasală. în cazurile
despicăturii cerului gurii apar aceste
dislalii, „fonfăire mecanică", dând
dislalia laringală, faringeală, nasală,
linguală şi dislalia palatală.
Clasând rinolalia în dislalia me-
canică ca defect de pronunţare, prin
modificarea organelor periferice de
vorbire, autorii includ în această cate-
gorie „toate tulburările vorbirii cauzate
de disfuncţii ale epiglotei, ale cerului
gurii despicat".
în logopedia cehă (M. Sovak) se
numeşte rinolalia de origine velo-
palatină „palatolalie", referindu-se la
categoria de subiecţi care se nasc cu
despicătură de palat. Mulţi dintre autorii
amintiţi consideră că „deoarece nasul şi
vălul palatin nu colaborează direct la
funcţia laringelui, nosonanţa are puţin
de-a face cu vocea". După aceştia
nasonanţa înseamnă tulburare a rostirii,
nu şi a vocii sau a fonaţiei. Mai târziu,
revizuindu-şi concepţia, (G. Arnold
-1970) se precizează că şi timbrul este
afectat în procesul de vorbire datorită
zgomotelor ce se ivesc în nasofaringe,
cât şi prin rezonanţa mărită a spaţiilor
supraglotice, „deoarece nasul şi cavita-
tea orală nu pot fi separate în timpul
vorbirii." Este unanim recunoscut as-
nă intensitatea sunetului, iar rezonatorul
bucal şi nazal formează timbrul vocal
cu tonalităţi şi modalităţi diferite.
Cavităţile supraglotice cu pereţii
lor, cavitatea orală, cu obrajii, limba,
bolta şi vălul palatin, laringo-faringele,
oro-faringele, nosofaringele, cavitatea
nazală - sunt rezonatorii în care are loc
fenomenul de rezonanţă, de unde şi nu-
mele lor. Rezonanţa este fenomenul
fizic de întărire a unui sunet. în mod
normal, cele două cavităţi de rezonanţă
sunt cuplate între ele şi se influenţează
reciproc, mai ales cavitatea faringiană şi
bucală, principalii rezonatori ai
aparatului fona-tor uman. Faptul că
pereţii acestor rezonatori sunt moi şi îşi
pot varia forma şi volumul lor prin
contracţiile musculare, permit existenţa
unui vast câmp de rezonanţă şi a unei
amortizări. Pe de altă parte, rezonatorii
fiind în comunicare unul cu celălalt,
conform teoriei rezonatorilor
împerecheaţi, modificările fiecăruia
dintre ei se transmit celuilalt şi invers
(Leipp F.). Modificările cavităţilor
faringo-buco-nasale se produc conform
unor legi fizice care guvernează propa-
garea acustică în interiorul pavilioanelor.
Primele încercări de a lămuri fenomenul
de rezonanţă ce apare în cavităţile
supraglotice aparţin lui Helmholtz şi
Herman. Mai târziu, şi alţi cercetători
(Husson şi Pimonov) încearcă să
stabilească unele corelaţii între teoriile
fizicii şi pavilionul faringo-bucal şi să
determine mecanismele complexe de
producere a vocii. Prin asemănarea
conductului faringo-bucal cu un pavilion
de exteriorizare a sunetelor din fizica
acustică, s-a demonstrat că acest pavilion
are posibilitatea să-şi modifice forma în
funcţie de sunetul emis. Modificările de
configuraţie schimbă furnitura laringeană
(conform teoriei pavilioanelor), ceea ce
se reflectă asupra sursei cu un ansamblu
388
limba şi buzele, care în vorbire modifică
continuu spaţiul rezonatorilor. Prin
schimbări minime de poziţie ale limbii şi
buzelor se obţin modificări ale fenome-
nelor în vorbirea cursivă, precum şi a
variaţiilor de timbru.
Experienţa a arătat că în aprecierea
formei trebuie ţinut seama de principiul
compensaţiei. Pentru emiterea corectă a
sunetului vocalic este necesar un spaţiu
constant; fără menţinerea aceluiaşi spaţiu
de aer se va auzi acelaşi sunet. Orice
rezonator nu poate întări un sunet decât
dacă el este acordat pentru aceasta, adică
dacă sunetul are frecvenţa pe care ar
avea-o sunetul propriu emis. Pentru ca
acest complicat mecanism să funcţioneze
normal, este necesară menţinerea în
echilibru a presiunilor aeriene din rezo-
natori. Astfel, presiunea intraorală este
determinată de presiunea subglotică şi
acestea amândouă determină pe cea din
rezonatorul nazal. Presiunea mai mare
într-unui din rezonatori schimbă echili-
brul dintre aceştia, dând naştere fenome-
nului de rhinofonie, cu caracter închis sau
deschis, modificând fonaţia. Ca orice
aparat muzical, aparatul fonator este o
maşină de „fabricat" diferenţe de presiu-
ne. Cercetările efectuate cu ajutorul sin-
tetizatorului de sunete au facilitat întoc-
mirea unei scheme de funcţionare a apa-
ratului fonator, importantă pentru expli-
carea mecanismelor formării rostirii, pre-
cum şi a fenomenelor patologice de la
acest nivel.
Simptomatologia se situează astfel
la nivelul efectorilor periferici, prin afec-
tarea suflului şi a modelării lui în cavită-
ţile supraglotice faringo-buco-nazale, so-
norizarea cuvintelor emise având o im-
portantă încărcătură de elemente cu va-
loare aleatorie în comunicare. Tulburările
rhinolalice se înscriu, din punct de vedere
fenomenologic, în aria comunică-
de impedanţe pe care le opune
propagării undelor în interiorul Iui.
Husson R. arată că „sursa sonoră trebuie
să furnizeze permanent în actul fonator
o energie necesară pentru ca undele să
se poată propaga în pavilionul respectiv
şi pentru a învinge rezistenţa acestui
pavilion". Absorbţia parietală nu pune în
joc nici inerţia şi nici elasticitatea
pereţilor. Faringele şi cavitatea orală
sunt în primul rând un adaptator de
impedanţă, adică permit prin impedanţă
lor să se adapteze impe-danţei glotice, la
presiunile subglotice cerute de
intensitatea vocii. Schimbare formei şi a
volumului se face prin ridicarea şi
coborârea laringelui datorită contracţiei
muşchilor limbii, ai vălului, ai
musculaturii orofaciale, precum şi ai
muşchilor constrictori faringieni. Ele-
mentele de articulare îşi schimbă cu
rapiditate poziţia, cele mai mobile fiind
rii, prin mişcările fono-articulatorii im-
plicate în mecanisme de emitere, deter-
minând scăderea gradului de inteligibi-
litate al mesajului transmis. Ele intră în
categoria tulburărilor instrumentale, pe
primul plan situându-se simptomele de
la periferia limbajului, ca: alterări ale
rostirii, manifestări vocalice neadec-
vate, cu distorsiuni în sfera spectrului
sonor.
Potrivit tablourilor clinice indivi-
dualizate în cele trei categorii mari de
sindroame descrise de C. Păunescu
{Jntroducere în Logopedie" (1976),
pag.271), aceste manifestări se clasează
în sindroamele extrinseci limbajului şi
vorbirii.
Rinolalia se construieşte cu o
simptomatologie specifică în anomaliile
congenitale şi dobândite ale organelor
periferice ale vorbirii, determinată de
lipsa de integritate morfo-anatomică a
muşchilor labiali, palatali şi velari, a
căror insuficienţă se repercutează şi
asupra elementelor de articulare nea-
fectate, antrenând tulburarea tuturor
funcţiilor aparatului fonator. Sistemul
fonologie „normal", la nivelul limbaju-
lui şi al vorbirii, încearcă să se adapteze
(conform legii lui Schultz „a minimului
de efort fiziologic") la condiţiile
instrumentale pe care le are la dispozi-
ţie, diminuând sau amplificând formele
rinodislalice.
Diversitatea tulburărilor de arti-
culaţie este notată cu un termen general,
„tulburări fonetice". în acelaşi sens, s-a
demonstrat că „nazalizarea, nasona-rea,
deperdiţia nazală" caracterizează
zgomotele specifice care se suprapun
sunetului fundamental vocal, tulburând
pronunţia. S-a demonstrat de asemenea,
prin practica pedagogică, că emisia
consonatică este afectată diferenţiat în
funcţie de forma de manifestare a
 389
dezechilibrului funcţional dintre rezona-
tori, suflu nasal, deperdiţia nasală. suflu
laringian, nasonare, nasalizare. Aceste
aspecte coexistă în sindromul rhinolalic
cu fenomene dislalice diverse şi impun o
atentă diferenţiere în scop terapeutic. Din
îndelungata cercetare şi urmărire a
vorbirii rinolalice reiese că tulburarea de
rezonanţă este componenta majoră care
afectează vorbirea în funcţie de o serie de
factori psiho-individuali şi sociali de
influenţă. Acest fapt este ilustrat de
cazurile care prezintă în exclusivitate vo-
ce nasonată, actul rostirii efectuându-se
în limitele corecte. în cazul despicături-
lor velare care mai păstrează o uşoară
nasonanţă în pofida reabilitării pronun-
ţiei, ca şi în cazul subiecţilor al căror văl
palatin rămâne insuficient funcţional du-
pă operaţie, se constată posibilităţile
nelimitate de adaptare ale organelor de
articulare, prin munca de terapie funcţio-
nală, reuşind să aducă vorbirea la pragul
normalităţii, deşi din punct de vedere
teoretic, dimensiunile dintre văl şi pere-
tele posterior al faringelui nu permit
aceasta.
Etiopatogenie şi frecvenţă. Forme
clinice. Din studiile efectuate reiese că
diagnosticul de rinolalie este fenomeno-
logic şi nu etiopatogenie. Orice vorbire
pe nas este etichetată rhinolalie, indife-
rent de cauzele, factorii, condiţiile şi mai
ales indiferent de relaţiile care există între
limbaj, vorbire şi funcţionalitate psihică.
Acest fenomen îmbracă o patologie
complexă şi diversă a manifestărilor ver-
bale cu importante implicaţii psihopeda-
gogice şi sociale. După criteriul etiopato-
genetic şi în ordinea frecvenţei, tulbură-
rile rinolalice sunt consecinţa despicătu-
rilor de boltă şi văl palatin cu care unii
copii se nasc. Ele se întâlnesc deseori în:
• afecţiunile dobândite ale palatului
(orificii şi fisuri ale bolţii şi vălului pala-
390
întâlnită adesea în insuficienţa velară,
asociată cu obstrucţie nazală de etiologie
diferită şi cu precădere în cazurile de
despicături congenitale complete şi totale
(labio-maxilo-palatine). • Rinofonia
devine funcţională în hipertonia velară de
origine centrală şi captată prin imitaţie ca
obicei vicios, şi • selectivă când se
grefează numai pe grupa consoanelor si-
flante, manifestându-se ca fenomen com-
pensator în rostirea acestora (sigmatisme
nazale). Adenoidectomia duce, în unele
cazuri, la apariţia unor elemente de rino-
fonie apperta sau schimbă componenta de
rhinofonie închisă în una deschisă
(Hvatţev M.E.) al căror comportament
seamănă, dar presupune o metodă de
corectare diferenţiată. în ceea ce priveşte
frecvenţa cu care apar diferite afecţiuni în
determinismul rhinolaliei, în grupul de
subiecţi investigaţi, 80,60% au fost
malformaţii congenitale labio-maxilo-
palatine şi numai 19,40% cu cauze de
tin prin pătrunderea unor corpuri străi-
ne); • comunicări buco-nasale după
lues, difterie; • pareze sau hemipareze
ale vălului şi uvulei cauzate de sindro-
mul pseudobulbar etc. Rinolalia între-
geşte tabloul clinic de surditate, hipoa-
cuzie, oligofrenie, macroglosie, mixe-
dem. O întâlnim deseori ca obicei vicios
şi cooptată prin influenţă (imitaţie).
Literatura de specialitate sintetizează
astfel această etiologie: • deformări
constituţionale ale palatului şi vălului
palatin (despicături congenitale); • de-
fecte dobândite (pareze, hemipareze ale
vălului post viralice şi posttraumatice);
• tulburări funcţionale ale vălului. (Vezi
Anexa C - Tab. 5.).
Din punct de vedere etiopato-
genetic distingem două forme de rhino-
lalie: organică şi funcţională, sub trei
modalităţi de manifestare clinică: a) in-
suficienţă velară, care nu permite for-
marea istmului velo-faringian necesar în
vorbire pentru separarea celor doi re-
zonatori (oral şi nazal). Presiunea
intraorală scade şi aerul refulează pe
nas. Vorbirii i se adaugă o componentă
de hipernasonanţă care, dacă afectează
numai vocea, rămâne la stadiul de rhi-
nofonie deschisă (apperta), iar dacă tul-
bură rostirea devine rhinolalie închisă
(clausa); b) obstrucţia nasală şi blocarea
faringelui prin vegetaţii adenoide,
tumori ale nasului, rinofaringelui sau
faringelui care determină rhinofonia în-
chisă (clausa). Presiunea intraorală nu
poate fi realizată fără participarea rezo-
natorului nazal şi vorbirii i se adaugă o
rezonanţă de „fund de sac" (R. West, L.
Kenedy, A. Carr). Ea poate fi anterioară
sau posterioară, după cum este
localizată obstrucţia nasofaringiană. c)
în cazurile în care coexistă factorii
etiologici din ambele forme clinice des-
crise mai sus, rezultă rhinofonia mixtă,
altă natură (vezi. Anexa C - Tab. 4.),
fapt pentru care studiul rhinolaliei se
impune cu precădere. (Vezi Anexa A
-Fig. 27, 28, 29)
Risc = concept care caracterizează com-
portamentul decizional într-o situaţie in-
certă, ce poate implica primejdie şi
nereuşită. In această situaţie, subiectul
trebuie să aleagă între două alternative,
diferite prin valorile lor, cât şi prin
posibilităţile de câştig. P. Popescu
Neveanu afirmă că „în situaţia de risc
creşterea valorii de utilitate se asociază
cu o reducere a posibilităţii de reuşită",
deoarece aprecierea riscului depinde de
posibilitatea obiectivă a eşecului şi de
capacitatea subiectului de a conştientiza
această probabilitate. Valoarea riscului
depinde de două alternative, doi
parametri: unul obiectiv, referitor la
caracteristicile subiectului, la implicarea
sa în situaţie şi în
special la motivele care determină ale-
gerea alternativei. în mod conştient,
persoana nu doreşte să piardă, deci va
căuta alternativa şi strategia care să
favorizeze câştigul şi să diminueze
posibilităţile de eşec, dar nu va reuşi să
reducă la zero posibilitatea de risc.
Ritual = ceremonial ce se desfăşoară
conform anumitor reguli şi îndeplinesc
funcţii simbolice. Este un ansamblu de
comportamente individuale sau colective
ce se desfăşoară după o schemă repetată.
La om, (arată P. Popescu Neveanu) toate
actele motorii (organice) sunt ritualizate,
în sensul că sunt învăţate, modelate
cultural, conform unei scheme.
Rol = atribuţie care revine unei persoane
în desfăşurarea unei activităţi; importanţa
unui factor în evoluţia unui eveniment,
proces, etc. în psihologia socială
391
consemn impersonal: „Ce-ar putea fi
această imagine?". Se pot face precizări
în cazul în care subiectul reclamă că nu a
înţeles consemnul. Atitudinea exami-
natorului este neutră sau binevoitoare. Se
notează cu exactitate răspunsul propriu-
zis, ceea ce subiectul afirmă sau neagă ca
semnificant pentru planşă. I s-a spus
subiectului că dispune de întreaga liber-
tate asociativă, şi că este lăsat să le
manevreze în orice poziţie, că este liber
să spună tot ce-i vine în minte.
După terminarea şedinţei proiecti-
ve se poate face o anchetă asupra răspun-
surilor, pentru precizări de conţinut şi de
localizare. I se mai cere subiectului să
aleagă două planşe care i-au plăcut cel
mai mult. Durata unei şedinţe este între
30 min. şi 2 ore, probă şi anchetă. O
interpretare corectă a protocolului poate
dura de la câteva ore la jumătate de zi (în
funcţie de numărul şi complexitatea
răspunsurilor).
Specificul probei: • materialul imagis-
tic, nonverbal, fără o structură determi-
nată care să aibă semnificaţie determina-
tă; • propune o maximă libertate de ale-
gere; • stimulul are o ambiguitate maxi-
mă; • tot ceea ce persoana spune este in-
terpretabil în aspectele psihologiei pro-
funde; • percepţia e doar momentul de
intrare în situaţia proiectivă (blocajele
care apar sunt primele semne ale profun-
zimii dominante); • proba provoacă o
relaxare a Supraeului şi o manifestare a
rezistenţelor.
Notarea răspunsurilor se face în două
direcţii: • cantitativă (statistică) în cores-
pondenţă cu funcţia paradegmatică a
limbajului (codul); • direcţia calitativă
(dinamică) de interpretare în sens anali-
tic, dimensiunea cantitativă, care se refe-
ră la elementele analizabile, cu funcţia
comunicativă (sintagmatică) a limbajului.
S-a considerat că testul are un rol
392
cutii vor prezenta: leziuni cutanate şi
reprezintă statutul persoanei. Fiecare
persoană îndeplineşte simultan un set de
roluri, care variază după sex, vârstă,
profesie, în interacţiune cu grupurile
subordonate, de cerinţele sociale şi
valorile culturale. Funcţia de diagnostic
şi de terapie sunt roluri îndeplinite de
specialişti. Nivelul de aspiraţii
neconcordant cu posibilităţile este rodul
unor subevaluări personale, implicit a
unui rol necorespunzător realizării
vocaţiei. Acestea furnizează fenomene
psihologice ades încriminate în patolo-
gia psihică, remarcă C. Gorgos.
Rorschach = test - elaborat de Her-
mman Rorschach constând în zece
planşe (cinci negru-alb, două negru-alb
roşii; trei divers colorate), cu imagini
asemănătoare unor pete de cerneală;
planşele sunt oferite subiectului ca
material-stimul, însoţit de următorul
paradigmatic în sensul că persoana ale-
ge, structurează un material ambiguu
informai. Intervine funcţiunea poetică a
limbajului: paradigma se substituie
printr-o sintagmă în răspunsuri globale.
Cotarea testului se face pe trei dimensi-
uni: 1) localizarea răspunsurilor (apre-
hensiunea); 2) determinanţii: forma,
culoarea, dinamica creatoare (poate fi
cotat cu doi sau mai mulţi determi-
nanţi); 3) conţinutul sau registrul tema-
tic (uman, animal, vegetal, sexual, sim-
bolic, geografic; mai particular, veş-
minte, mască, jucării, embleme, obiecte,
alimente, construcţii, abstracţii).
Conţinutul trimite la sfera de interese şi
de motivaţii a subiectului, la nivelul său
informaţional; se cotează în plus -dacă
sunt răspunsuri banale sau originale.
Rotacism = aspect al dislaliei consoa-
nelor, cu specific a consoanei „r" - care
poate fi întâlnit sub următoarele forme:
• omiterea totală a sunetului din cuvânt
(aţă în loc de raţă); • pronunţarea
uvulară sau velară a sunetului care dă
graseierea; • pronunţarea monovi-brantă
a sunetului realizată printr-o singură
bătaie, lovire a vârfului limbii, spre
deosebire de pronunţarea polivalentă,
realizată prin mai multe bătăi decât cele
necesare; • pronunţarea labială a
sunetului prin vibrarea buzelor; • pro-
nunţarea interdentală a sunetului „r"; •
înlocuirea sunetului cu „1" (raţă - lată;
roată - loată), dislalie numită pararota-
cism. Pronunţarea corectă a sunetului
este cea linguo-dentală apicală.
Rubeolă = boală eruptivă, benignă, care
prezintă o gravitate deosebită atunci
când survine la femeia gravidă, mai ales
în primul trimestru, pentru că determină
o embriopatie severă. Nou năs-
osoase, multiple malformaţii cardiace,
oftalmologice, acustico-vestibulare, mi- încadrează perfect în astfel de activităţi
crocefalie, retardare mintală. cu desfăşurare automată a unei serii de
deprinderi.
Rujeolă = febră eruptivă contagioasă,
determinată de un mixo-virus, depistat în
1954 (Enders). Boala în sine nu este
gravă, dar are multe complicaţii, dintre
care cea mai gravă este encefalopatia.
Debutul acestei complicaţii poate surveni
în ziua a 4-5 de boală printr-o
simptomatologie neurologică, uneori de
focar, prin modificarea lichidului cefalo-
rahidian şi a traseului E. E. G. (electro-
encefalografie).
Anatomo-patologic este vorba de o
leucoencefalitâ perivanoasâ demieli-
nizată, în producerea căreia sunt implicate
atât virusul cât şi mecanismele imuno-
patologice. Vindecarea se produce doar la
o jumătate din cazuri fără sechele. O altă
complicaţie deosebit de gravă a bolii este
panencefalita subacută sclerozantă, care
apare între 4-15 ani. Tratamentul nu este
decât profilactic prin vaccinare. („Tratat
de pediatrie" - Gormăneanu)

Rutină = atribut al unor activităţi a căror

desfăşurare este simplistă, prin deprinderi
automatizate, cu efort minim, care nu mai
presupun control conştient permanent.
Spre aceste activităţi sunt orientaţi
subiecţii cu deficit psihomotor, senzorial,
intelectual, mixt. Atitudinea de rutină este
un obstacol în adaptarea suplă la realitate,
în calea unor soluţii noi şi eficiente
Atitudinea de rutină presupune ri-
giditate şi rezistenţă la schimbarea sche-
melor de acţiune, absenţa sau atenuarea
motivaţiei intrinseci, predominarea moti-
vaţiei extrinseci.
Tipurile de personalitate cu mare
inerţie psihică (epileptici, distonici) se
393
S
Sacrificiu = în accepţiunea psihologică şi în sens larg, termenul desemnează renunţare voluntară a persoanei la un beneficiu propriu, în numel

Sadic = tip de personalitate a cărei trăsătură esenţială comportamentală este cruzimea, agresivitatea îndreptată către persoanele din jur. Este tip

Salată de cuvinte = formă de incoerenţă a comunicării verbale sau scrise, utilizarea lor amalgamată, fără nici o legătură logică, ca urmare a di

Sancţiune = act social de dezaprobare, pedeapsă, combatere a unor comportamente individuale, în raport cu un sentiment normativ valoric so
de orientare în sistemul normativ-valoric, de orientare şi auto-reglaj. Sancţiunea poate intra ca o componentă a unui proces în etiopatogenia un

395
fi interpretată şi ca o aversiune faţă de orice nouă stimulare de acelaşi fel.

Saussure Ferdinant (de) (1857-1913) =

filolog şi lingvist elveţian; face studiile la Universitatea din Geneva; studiază lingvistica la Leipzig şi Berlin. între 1881-1891 predă gramati
ansamblu de convenţii necesare adoptate de corpul social pentru a permite exersarea acestei facultăţi de către individ". Principalele sale lucrăr

Sănătate mintală = este o condiţie sine qua non a unei vieţi normale, care echi valează viaţa în formele ei individuale şi reprezintă o garanţie
genetic al existenţei individuale, nealterat funcţional sau morfologic. Ea presupune existenţa unor judecăţi şi viziuni realiste, logice asupra lum

Sărăcie ideativă şi afectivă = tulburări cu aspect cantitativ predominant al

a propriului corp faţă de sine însuşi, cât şi faţă de lumea înconjurătoare, şi care permite orientarea în spaţiu.
Schema corporală poate fi tulburată în unele boli neuropsihice, când bolnavul simte mâinile, picioarele, capul, etc. ca având dimensiuni

Schimbare = trecerea unei forme de existenţă în alta prin salt în continuarea devenirii. Modalităţile fundamentale ale dinamismului existenţei

Schimbarea atitudinilor = o reorientare a atitudinilor individuale, de grup, ca urmare a raporturilor care au determinat formarea lor. In orice p

Schimbarea terapeutică favorabilă =

proces de transformare, de trecere dintr-o stare psihică maladivă, morbidă, într-o stare apreciată ca normală sau apropiată de normal, ca urmare
Unul dintre factorii care influenţează schimbarea terapeutică este relaţia terapeutică, raportul care se stabileşte între terapeut şi pacient, d
deosebesc în aşa măsură între ele, încât o formă de schizofrenie seamănă mai degrabă cu o altă boală clinică decât cu o formă de schizofrenie.

Schizoidie = constituţie temperamentală, predispozantă schizofreniei, prin accentuarea trăsăturilor schizotimiei; tendinţă către solitudine; în co

Schizonevroză = formă de schizofrenie ce ia forma unei nevroze, oarecum asemănătoare cu isteria şi care evoluează prin pusee; în timpul pus

Scoarţa cerebrală = locul celor mai complexe funcţii de relaţii cu mediul înconjurător şi de intrigare funcţională a părţilor organismului într-u
îndeplinesc funcţii comune la om şi animale şi • neo-cortexul reprezentând zonele cu funcţii care diferenţiază pe om de animale. Scoarţa cereb
are şase straturi celulare, diferenţiate atât ca structură, cât şi ca funcţionalitate. Neavând o dezvoltare egală pe toată întinderea scoarţei cerebra
Rolando, circumvoluţiunea centra-lo-posterioară. Proiecţia corticală senzitivă se numeşte „humunculus senzitiv" şi reprezintă un om în miniat
398
lobul frontal (în circumvoluţiunea centrală anterioară, înaintea scizurii rolandi-ce Din această zonă pornesc căile piramidale care transmit imp
motorii şi premotorii se află câmpul frontal, care are rolul de a elabora impulsuri ce privesc motilitatea globilor oculari, împreună cu câmpuril

Scop = ţintă fixată conştient, anticipând o acţiune, reflectare anticipativă a direcţiei şi rezultatul unei acţiuni. Prefigurarea mintală prin imagin
intervin, într-o unitate complexă, motivaţia (cognitiv -informaţională şi normativ - axiologică sau psihologică), intenţionalitatea, voinţa (elabor
specific scopului în sine, ceea ce înseamnă că între cauza energetică şi finalitate există întotdeauna o distincţie funcţională, „corespunzătoare î
tranzitoriu, mijloacele să se transforme în scop (J. Piaget), ca o etapă a problematizării şi creaţiei. In cadrul psihologiei cibernetice scopul este
examinată prin tehnici proiective. în psihopatologie, scotomizarea este rezultatul unui mecanism de apărare a Eului, prin care subiectul nevroti

Scriere = formă a comunicării, care se formează pe baza limbajului vorbit, şi constă într-un sistem diferenţiat de sem ne grafice care au rol d
dificultate, cu particularităţi proprii. învăţarea scrierii presupune existenţa unui anumit nivel de dezvoltare a gândirii, corespunzător vârstei min
zat, reflex, de transpunere a limbajului interior în scris. în general, scrierea se definitivează la vârsta adolescenţei şi este într-o strânsă corelaţie
Memoria este strâns corelată cu scrierea, permiţând prin ea depăşirea
forma lor. Scrierea fonetică are un repertoriu restrâns de grafeme, ce sunt corelate cu fonemele, dar această abstractivitate este în acelaşi timp
care avansează către integrările sintetice pe care le facilitează cititul. Atât scrisul cât şi cititul sunt mijlocite prin vorbire, mai întâi manifestă, a
nesfârşit a unor litere, cuvinte, silabe, cu sens necunoscut pentru altă persoană, chiar şi de subiect; dezordinea rândurilor şi a direcţiei lor, modi
în genere cauzate de dislalii diverse, fie pe fond normal sau de debilitate mintală, tulburări comportamentale şi cele specifice bolilor psihice. T

Scrupul = moment al conştiinţei morale, în care se presupune abaterea de la o normă a subiectul. Scrupulozitatea implică complicate raţionam

Sechelă psihică = tulburare care persistă după remisia unei boli somatice cu afectare psihică. Cauzele sunt numeroase şi variate: - traume cran
sistemul nervos. Se întâlnesc mai frecvent la vârsta copilăriei, datorită fragilităţii sistemului nervos.
401
siogramele impun o analiză obiectivă a concordanţei dintre caracteristicile profesiunii şi cerinţele ei cu posibilităţile de ordin fizic, psihic-com
Selecţia din cadrul armatei, din economie, din cadrul şcolilor (cei supra-dotaţi - cei deficitari sau inapţi, etc). Sunt situaţii când selecţia p
Orice act de examinare prevede concluzii asupra capacităţii psihice şi profesionale, exprimând posibilitatea aşteptărilor.

Semantică = studiul semnelor verbale sub aspectul semnificaţiei lor. Această disciplină se ocupă de sensurile şi semni ficaţiile cuvintelor, expr
relaţiile cu realitatea; • lingvistice, referitoare la relaţia dintre forma şi conţinutul cuvintelor, la relaţia dintre semantic-sintactic etc. Cercetători
402
Semiotică = după Ferdinand de Saussu-re, disciplină lingvistică şi filosifică ce se ocupă de semne şi sisteme de semne, lingvistice şi extralin
domeniu interdisci-plinar, cercetătorii au adus lămuriri pentru a distinge trei domenii ale semiozei: • Semantica, domeniu al raporturilor dintre

Semn = obiect, fenomen, acţiune, însuşire, etc, având pentru persoana respectivă proprietatea de a desemna, a indica un alt fenomen, obiect et
Prin comunicarea interumană se produce o intersemnalizare semantică, iar persoana ajunge să desfăşoare autonom prin gândire amintiri

Semn (sens medical) = pornind de la distincţia pe care F. De Saussure o face între semnificant şi semnificat în structura oricărui semn, ajunge
403

s
vos central între stimulii ce apar într- 0 aiwmită succesiune după numeroase asociaţii, devin semnale ale stimulilor iniţiali, declanşând acele
ner
primului sistem de semnalizare) c; si prin „semnale ale semnalelor") -cuvintele care formează al II - lea sistem de semnalizare. Mecanismul pro

Sen<ne „moi" = expresie folosită de unii autori pentru semnele uşoare de incapacitate sau disfuncţie. Se referă în special la patologia neurolog

Seflinificaţie = (a face cunoscut); categorie a semanticii care se referă la funcţia semnelor de a reprezenta ceva diferit ş; independent de ele.
După V. Pavelcu, semnificaţia poate fi separată, detaşată concludent nu- mai la relaţiile de comunicare semantică. L S- Vîgotschi arată că
404
Senil (Senilitate) = proces exagerat al îmbătrânirii, care spre deosebire de se-nescenţă, considerată ca stare normală, fiziologică de bătrâneţ
nervoasă este lezată fie direct, fie prin intermediul tulburărilor circulatorii şi metabolice, în special prin amiloidoză, ceea ce pune problema un
mentul general sau psihiatric, ca şi posologia acestora să se facă ţinând seama de această configuraţie organică specifică. Ca mijloace terapeuti

Sensibilitate = funcţie specifică organismelor care reacţionează la stimulii din mediul extern şi intern şi îi traduce în senzaţii. Se deosebeşte d
natura stimulilor receptaţi, respectiv: mecanici, fizici, chi-
405
persoanei faţă de fiinţe, relaţii sociale, obiecte şi faţă de sine însuşi. Geneza sentimentului este de durată şi are caracter stadial (în care se crist
prin deziluzii, decepţii, care pot determina o atitudine de neîncredere, de pesimism (chiar într-un cuplu conjugal pot apărea, prin saturaţie: plat

Sentiment de neîmplinire = termen introdus de P. Janet în legătură cu sentimentul trăit de psihasteniei, care atribuie un caracter de insuficienţ

Senzaţie = formă elementară şi nemijlocită de reflectare a unei însuşiri, izolată, separată, a stimulilor care lucrează, acţionează asupra organe
senzaţii se formează cupluri senzomotorii. Dată fiind extensiunea suprafeţelor de protecţie cerebrală a funcţiilor de recepţie şi totodată comple
Servilism = atitudine şi conduită de raportare slugarnică, linguşitoare şi nedemnă faţă de persoane cu un statut superior, pornire din interes me

Sex = ansamblu structurat al caracteristicilor morfologice, genitale, gonadice, gonoforice, somatice, hormonale, cro-mozomiale, nucleare, psih
indică diferenţieri mai pronunţate, datorate influenţei mediului social.

Sexuală (educaţie) = educaţia privind aspectele vieţii sexuale are ca scop informarea tinerilor asupra vieţii sexuale din punct de vedere biolog
fie o relaţie traumatizantă. Procesul pregătirii adolescenţilor pentru întâlnirea cu sexul opus are în vedere modelarea personalităţii lor, având dr
unitară, fiziologică şi psihologică, în sfera sexuală 16-18 ani; specificul sexualităţii masculine şi feminine, prevenirea conceperii; problemele s
407
tatea biologică ce trebuie satisfăcută, pentru că omul nu şi-o satisface oricum şi oricând, ci numai în anumite condiţii. La om, un rol foarte imp
formeze un cuplu, care va funcţiona bine atât timp cât aceasta există. Disfuncţiile sunt legate de apariţia unei breşe la nivelul uneia dintre latu
grupuri sociale, omul este supus legilor morale, etice, ale acestora, adaptându-şi întregul comportament, deci şi sexualitatea la aceste „norme"
dimensiune a fiinţei umane, sexualitatea trebuie considerată în dinamica dezvoltării şi maturizării personalităţii, în totalitatea ei. După cum lim
psihice au în tabloul lor simptomatic şi tulburări ale sexualităţii.

Sialoree = creşterea secreţiei salivare, care poate fi datorată stimulării reflexe (mecanice sau inflamatorii) - a glandei salivare, unor reflexe co
mularea salivei, datorată refuzului pacientului de a o înghiţi, consecutiv negativismului, se explică sealoreea din stupoarea catatonică.

Sigmatism = tulburare de articulare a unor sunete din grupa siflantelor şi sibilantelor; sigmatismul este diversifi cat ca formă şi conţinut: in
prognatism, muşcătură deschisă.
408

Siguranţa de sine = trăsătură de perso-
nalitate implicând certitudine, fermitate,
lipsă de îndoială, iar în plan concret, pre-
cizie, eficienţă, îndemânare. Siguranţa de
sine se poate manifesta în modul de reia-
ţionare socială în acţiunile întreprinse de
persoană având la bază anumite deprinO-
deri bine consolidate. Psihologic, sigu-
ranţa de sine se
pacitate de autocontrol, emotivitate scă-
zută, rezistenţă mare la stres, în general o
bună capacitate de dominare a registrului
afectiv. Siguranţa de sine caracterizează
normalitatea psihică şi structurile armo-
nioase de personalitate.
Simpatalgie = durere acută provocată de
supraexercitarea sistemului simpatic,
vegetativ.
Simpatic (sistem nervos) = componentă
a sistemului nervos vegetativ, care se află
în constant antagonism cu parasim-
paticul, cu acţiune ergotropă, eliberatoare
de energie stimulatoare şi al cărui rol
esenţial devine evident în situaţii stre-
sante, când împreună cu medulosuprare-
nala (cu care formează sistemul simpato-
adrenergic) adaptează organismul la su-
prasolicitare. Dominanţa tonusului sim-
patic produce sindromul simpatotonic,
caracterizat prin accelerarea ritmului
cardiac în repaus.
Simptom = semnul (manifestare aparen-
tă) după care se identifică o perturbare a
funcţiunilor somatopsihice, se diagnosti-
chează o maladie. Dicţionarul medical
(1969) precizează că are o dublă valoare:
diagnostică şi prognostică.
Simulare = manifestare comportamen-
tală (gestuală şi verbală) falsă, în scopul
unui beneficiu. In psihopatologie are
semnificaţie de producere voluntară şi
s
prezentare de false simptome somatice
sau psihice, pentru atingerea unui scop
urmărit de individ. Termenul indică
nenumărate forme: simularea unui elev
că este bolnav, a unui adult în exe-
cutarea unei sarcini, etc. înşelătoriile
sunt descoperite de cei în drept (me-
dici, justiţie, etc).
explică printr-o bună ca
Simultagnozie = incapacitate totală
sau parţială a recunoaşterii vizuale a
imaginilor în condiţiile în care elemen-
tele componente sau detaliile sunt co-
rect identificate. Este un simptom apar-
te de agnozie vizuală.
Simultaneitate = proprietate a unor ac-
ţiuni, fenomene sau evenimente de a se
desfăşura în acelaşi timp. între elemen-
tele simultane pot exista anumite rapor-
turi. Procesele psihice sau cele fiziolo-
gice ce se desfăşoară simultan sunt
frecvent interdependente, având relaţii
de feed-back.
Sinalgie = formă a sinesteziei în care o
durere se asociază cu altă senzaţie.
Sinapsă = structura funcţională care
asigură contactul dintre neuroni, de un-
de şi denumirea de joncţiune neuro-
neurală. în principal se disting • sinapse
axosomatice şi axodendritice; s. ex-
citatoare şi s. inhibitoare. Excitaţia şi
inhibiţia circulă la nivelul s. în sens
unic, dinspre presinapsă spre postsinap-
să cu ajutorul unor mediatori chimici
(acetilcolina, noradrenalina, ionii de
potasiu etc). Se consideră că nu nervii,
ci s. sunt elemente fatigabile. Prin ex-
tensie se vorbeşte şi de sinapse neuro-
musculare (la nivelul plăcilor motorii).
409
 s
Sincinezie = „mişcare" - tip de act motor
involuntar, automat, însoţind unele miş-
cări voluntare, pe care uneori le ajută.
Totuşi, acestea nu au un caracter normal
şi afectează desfăşurarea optimă a mişcă-
rilor voluntare. Sincineziile au aspect
patologic (sinonim „sinkinezie").
Sincopă = şoc nervos şi cardiac, cu pier-
derea conştiinţei şi mentalităţii pentru
câteva secunde sau minute (în cele mai
multe cazuri e sinonim cu leşinul). La
debutul s., bolnavul are senzaţia de ame-
ţeală puternică, senzaţiile devin confuze,
vederea înceţoşată, apar zgomote în
urechi, greţuri, vărsături. Tegumentele
sunt palide, acoperite cu transpiraţie rece,
extremităţile se răcesc; bolnavul se
prăbuşeşte, devine inert, fără conştiinţă,
nu reacţionează la stimuli, musculatura
este relaxată, controlul sfincterian este
păstrat. Tensiunea arterială este prăbuşită,
pulsul absent sau foarte slab, respiraţia
insesizabilă. întregul tablou clinic
realizează aspectul de moarte clinică.
Sincopa se termină după câteva secunde
(minute) prin revenirea rapidă a funcţiilor
vitale sau prin moarte biologică. Tra-
tamentul sincopei, indiferent de cauză: -
culcarea bolnavului favorizând circulaţia
cerebrală; stimularea periferică prin
stropirea cu apă rece, uşoară flagelare a
obrajilor, inhalarea unor vapori iritanţi
(spirt, oţet). Dacă aceste măsuri nu dau
rezultate, se recurge la aplicarea unor
lovituri puternice în dreptul cordului,
masaj cardiac, respiraţie artificială: se
poate adăuga noradrenalina în perfuzie,
stimulator electric.
Sincretism = stare de nediferenţiere a
elementelor unui fenomen, în mod deo-
sebit a formelor de creaţie spirituală,
specifice culturilor şi gândirii primitive.
In psihologie, caracteristică a percepţiei
410
caracter apersonal şi nu este trăit în mod
conştient. Altfel spus, „sine" constituie
polul pulsional al personalităţii, depozitar
al tendinţelor instinctive şi agresive.
Rolul adaptativ al sinelui se exprimă prin
tendinţa sa continuă de a reduce tensiu-
nea, asigurând astfel echilibrul, liniştea şi
persistenţa organismului. Şinele este deci
considerat ca o componentă biologică a
personalităţii, reprezentant al influenţelor
ereditare, sistemul originar al persoanei,
rezervorul energiei psihice, reprezentant
al lumii interioare şi al experienţei
subiective. Subliniem că şi condiţiile
socio-morale ajung să se integreze
Sinelui. în vederea reducerii tensiunii, a
evitării disconfortului şi a obţinerii plă-
cerii şi gratificaţiei, Şinele recurge la
două mecanisme: - acţiunea reflexă (care
constă în reacţii automate, înnăscute şi
imediat operante în reducerea tensiunii) şi
şi gândirii de a fi nediferenţiate, globa-
le, difuze şi confuze. La nivelul gândi-
rii sincretice se distinge un s. al înţele-
gerii şi un s. al raţionamentului (J.
Piaget), cel din urmă derivând din
primul prin conştientizarea faptului că
anumite proprietăţi merg împreună.
Sindactilie = malformaţie rară, cu
transmitere autosomal dominantă, ce
constă în unirea degetelor de la mâini
sau de la picioare prin sau fără
intermediul unei membrane cutanate. S.
poate fi totală sau parţială. La picioare,
este mai frecventă între degetele 3-4 şi
4-5. In unele cazuri este asociată cu
anomalii genetice ca: -absenţa
cubitusului; sindromul Apert
(diviziunea luetei, sindactilii la mâini şi
picioare, hipertensiune intracraniană,
ambliopie). Tratamentul sindactiliei este
chirurgical.
Sindrom = complex de semne şi simp-
toame intercalate în mod sistematizat şi
comprehensibil, astfel încât să repre-
zinte sintetic caracteristicile comune ale
mai multor entităţi patologice. Sin-
dromul orientează medicul spre sfera
investigaţiilor suplimentare, care, îm-
preună cu semnele şi simptomele con-
stante, sunt menite să ajute la stabilirea
diagnosticului. Orientarea spre diag-
nostic se face astfel sub o formulă indi-
viduală, procesul culegerii de date su-
plimentare amplificând sau diminuând
probabilitatea diagnosticului ipotetic. Se
ajunge astfel după un prim contact al
terapeutului cu pacientul la formularea
„diagnosticului" de sindrom.
Sine = (sin. ID, Eu personal) una din
cele trei instanţe ale personalităţii des-
crise de Freud, ca fiind un complex de
instincte şi de tendinţe refulate, care are
- procesul primar (o reacţie psihologică
complexă care caută să realizeze di-
minuarea tensiunii sau obţinerea gratifi-
caţiei pe plan imaginativ sau simbolic).
Acest procedeu imaginativ-substitutiv
constituie singura realitate a celei mai
reale componente a personalităţii,
Şinele. Din punct de vedere dinamic,
Şinele intră în conflict cu Eul şi
Supraeul, care din punct de vedere
genetic sunt diferenţieri ale acestuia,
(după P. Popescu Neveanu).
Sinectica = (a reuni); ansamblu de
metode de creativitate, ce se pot folosi
în orice domeniu de activitate; ar fi un
procedeu neconştient folosit în proce-
deele gândirii, (W. Gordon - psiholog,
inginer american- 1961).
Sinectica stimulează şi dirijează
activitatea mintală spontană, folosind
asociaţiile libere de idei. Punctul de
plecare al teoriei sinectice este prezicerea
mecanismelor conştiente care ajută
411
Singurătate = stare, sentiment propriu
persoanei care trăieşte retrasă, izolată.
Starea de singurătate poate fi determinată
obiectiv, în cazul unei existenţe lipsite de
relaţii interpersonale multiple, aşa cum se
întâmplă în anumite profesii, situaţii
sociale, vârstă, etc. Starea de s. poate
avea (sau nu) consecinţe patologice în
sfera psihică. Starea de singurătate
trebuie delimitată de sentimentul de sin-
gurătate, care se traduce ca trăire dure-
roasă a lipsei de comunicare efectiv reală
sau ca insatisfacţie a gradului de comu-
nicare cu mediul.
Atunci când există posibilitatea
obiectivă de stabilire a contactelor inter-
umane, nerealizearea comunicării deter-
mină apariţia sentimentului de singură-
tate, conduce la tendinţa de izolare. Sen-
timentul singurătăţi este trăit dramatic
atât de copilul abandonat şi internat într-
un cămin - orfelinat, cât şi de adultul
părăsit definitiv de partener sau de copii.
persoana sau grupul (de afaceri din
profesii diferite) să folosească atât
elemente raţionale cât şi întâmplătoare.
Ar fi două aspecte specifice s.: - să facă
„ca un lucru ciudat să-ţi devină fami-
liar" şi „să facă ca obişnuitul să devină
ciudat". Asta se explică prin intuiţii noi
care pot sugera la rândul lor noi soluţii,
căci sinectica încurajează fantezia. S.
reprezintă o metodă asemănătoare
brainstormingului (V. Braistorming).
Sinergie = (gr. ergon - acţiune); apariţia
concomitentă coordonată a contracţiilor
mai multor grupe de muşchi, care de
obicei se găsesc asociaţi în îndeplinirea
unor acte reflexe sau mişcări voluntare.
Nu se includ în această grupă muşchii
antagonişti. S. se bazează pe o
organizare nervoasă prin care se coor-
donează jocul asociativ al muşchilor. In
psihologie, termenul se utilizează, prin
extensiune, desemnând îndeplinirea
corelativă şi concomitentă a unor acte
sau procese.
Sinestalgie = fenomen de apariţie a
durerii cutanate, într-o altă zonă decât
cea afectată.
Sinestezie = asocierea senzaţiilor pro-
prii unui analizator cu senzaţii carac-
teristice unor altor analizatori, care nu
au primit un stimul direct. Cortexul
asociativ are un rol important în produ-
cerea fenomenului de sinestezie: senza-
ţiile tactile, termice, gustative, etc. pot fi
însoţite de senzaţii de culoare, numite
fotisme; verbocromia desemnează
apariţia senzaţiilor de culoare la auzul
unor anumite cuvinte. Se pot aminti şi
descrie şi fonisme, (senzaţii secundare,
auditive); olfactisme (senzaţii secundare
olfactive); gustatisme (senzaţii se-
cundare gustative).
Sintalitate = profil sau configuraţie psi-
hocomportamentală a grupului unitar
care dispune de particularităţi dinamice,
de posibilităţi specifice de acţiune şi de
caracteristici morale. S. este un analog
al personalităţii individuale. Munca în
comun, sentimentele dintre membrii
grupului şi ale grupului faţă de alte
grupuri, perseverenţă în învingerea
greutăţilor, capacitatea de analiză şi
decizie, etc. sunt părţi componente de
bază ale s.
Sinteză = operaţie mintală şi metodă
ştiinţifică de cercetare a fenomenelor,
constând în trecerea de la particular la
general prin sistematizarea integratoare
a unor cunoştinţe dobândite analitic. în
unitate cu analiza s. este o funcţie a
creierului constând din asamblarea in-
formaţiilor, din structurare şi modelare,
din globarizare şi generalizare. Sinteza
este un mijloc al analizei şi un cadru al
acesteia. Sinteza intelectuală se bazează
pe grupuri operaţionale, asociative şi
reversibile, fapt care generează multe
variante.
Sistem = grupare sau organizare de
elemente între care se stabilesc legături
relativ stabile, conferind întregului pro-
prietăţi ce nu pot aparţine elementelor
izolate. Cibernetica studiază sistemele
deschise, care realizează toate tipurile de
schimburi cu mediul - substanţial,
energetic şi informaţional, vizând cu
precădere schimburile informaţionale
O importanţă deosebită prezintă
sistemele complexe cu autoreglare, care
îşi menţin stabilitatea configuraţiei de
ansamblu, printr-o permanentă
echilibrare internă în raport cu influenţele
variabile ale contextului. Proprietăţile
412
Sistem motor somatic = totalitatea neu-
ronilor situaţi la diferite nivele ale nevra-
xului (spinal, bulbar, pontin, mezencefa-
lic şi cortical), trimiţând de la nuclei pre-
lungiri axonice ce fac sinapsă pe moto-
neuronii din coarnele ventrale ale mădu-
vei spinării, de la care porneşte calea
motorie finală. Acest sistem îndeplineşte
următoarele funcţii: • iniţierea activităţii
voluntare; • orientare prin sistemul pira-
midal (de la nivel cortical); • adaptarea
posturii corpului prin modificări ale
tonusului muscular, conferind corpului o
poziţie favorabilă pentru mişcare.
Sistem temperamental = G. Zapan
abordează temperamentul în mod siste-
mic, ca ansamblu de subsisteme ierarhi-
zate, corespunzătoare structurilor domi-
nante: motor, afectiv, perceptiv, imagi-
nativ, ideativ. Indicii temperamentali se
referă la cele două procese nervoase fun-
damentale, excitaţia şi inhibiţia (forţa,
intensitatea lor, echilibrul, mobilitatea,
perseverenţă, tonus afectiv, direcţie).
Sistematizare = operaţie de ordonare,
organizare, după un anumit criteriu a
unor elemente concrete sau abstracte. La
nivelul psihismului, această acţiune pre-
supune integritatea principalelor operaţii
ale gândirii (analiza, sinteza, comparaţia,
abstractizarea, generalizarea şi concreti-
zarea), între diferitele niveluri ale siste-
mului se presupune existenţa unui sistem
de reguli care constituie fundamentul
relaţiilor funcţionale. Absenţa siste-
matizării este un element de marcă pentru
toate tulburările de conştiinţă tranzistorie
- în cazul celor acute şi ireversibile, lent
progresivă - pentru cele cronice.
Sistemul al doilea de semnalizare =
specific uman al activităţii de semnali-
413
moto-neuronii gama intervenind mai ales
esenţiale ale sistemelor sunt cercetate de
teoria generală a sistemelor al cărei
proiect şi problematică este mereu
actuală. Persoana umană a fost tratată ca
un sistem deschis în psihologia lui G.
Allport.
Sistem de acţiune = ansamblu de ac-
ţiuni motorii elementare, fie de unităţi
comportamentale de care dispune un
organism. S. a. influenţează considera-
bil modalităţile de comportare în condi-
ţiile externe date.
Sistem informaţional = procedee de
recepţie şi transmitere de informaţii,
canale de comunicare şi modul de
organizare a proceselor informaţionale.
Este studiat de psihologia informaţio-
nală în legătură cu optimizarea facto-
rilor de decizie şi conducere.
zare dezvoltat pe baza primului sistem
al semnalizării, dar superior şi opus
acestuia, ajungând să-1 dirijeze şi să re-
prezinte pentru persoana umană instanţa
decisivă de cunoaştere şi autoreglaj.
Primele semnale ale realităţii concrete,
determină excitaţiile ce produc senzaţi-
ile şi reprezentările noastre referitoare la
lumea externă, constituind primul
sistem de semnalizare (informaţional),
iar limbajul ce se constituie datorită ex-
citaţiilor ce sosesc la scoarţă de la orga-
nele vorbirii formează semnalul de or-
dinul al II-lea, adică semnale ale sem-
nalelor. Cuvintele (limbajul) reprezintă
în sine abstragerea de la realitatea con-
cretă, şi totodată generalizarea specifi-
că, realizând corespondenţa cu primul
sistem, dar pe plan superior al unei
gândiri empirice şi în final şi ştiinţifice,
limbajul este instrumentul celei mai
înalte orientări a omului în lumea
înconjurătoare şi în lumea lui proprie.
Rubinstein consideră că meca-
nismul fundamental al conştientizării
este integrarea verbală a semnalelor
senzoriale, includerea acestora în cel
de-al II lea sistem de semnalizare.
Sistemul gama = face parte din siste-
mul de control asupra exercitării mişcă-
rilor voluntare, asigurând organizarea şi
modificarea etapelor tonice şi fazice ale
sistemului efector. Acest sistem de
control, reprezentat în primul rând de
cerebel, acţionează asupra eferenţelor
motorii, influenţând activitatea moto-
neuronilor alfa medulari şi împreună cu
formaţiunea reticulară, activitatea siste-
mului motoneuronilor gama-medulari.
S. g. medular intervine în menţinerea
tonusului muscular, stare necesară mo-
tricitatii organismului. Se menţine astfel
o anumită postură fixă, se realizează
reflexele posturale şi mişcările fizice,
în contracţiile musculare rapide. Tulbu-
rările activităţii sistemului de control al
motricitatii voluntare alături de tulburări
de echilibru, se întâlnesc în sindroamele
apraxic - ataxic sau de discoordonare.
Sistemul limbic = este constituit din-tr-
un ansamblu de structuri de origine te-
lencefalică, formând un inel pe faţa in-
ternă a emisferelor cerebrale. Este con-
stituit din porţiunile frontale inferioare şi
perihilare ale cortexului şi nucleii pro-
funzi asociaţi acestor formaţiuni.
Sistemul nervos central (S.N.C.) = parte
a sistemului nervos de relaţie (somatic)
format de măduva spinării şi encefal,
asigurând viaţa de relaţie a individului cu
mediul, având rolul de a-1 adapta la
condiţiile mereu schimbătoare ale aces-
tuia, stabilind prin aceasta unitatea dintre
organism şi mediu. întrucât sistemul ner-
vos central constituie suportul anatomic
al vieţii psihice, afectarea sa la nivelul
oricărei componente presupune apariţia
unui tablou psihopatologic. Variabilita-
tea tablourilor clinice care însoţesc pro-
cesele lezionale se explică prin comple-
xitatea structurală şi funcţională a S.N.C.
Sistemul nervos parasimpatic = com-
ponentă a sistemului nervos vegetativ cu
acţiune general inhibitivă, colinergică,
încetinind ritmul cardiac, micşorând
pupila şi accelerând mişcările tubului
digestiv. Se află în antagonism funcţional
constant cu componenta ortosimpa-tică a
sistemului nervos vegetativ. Din punct de
vedere anatomic este alcătuit din nuclei
vegetativi (situaţi în trunchiul cerebral şi
la nivelul măduvei sacrale), din ganglioni
şi fibre nervoase (în pereţii şi vecinătatea
organelor).
414
le vegetative. Din punct de vedere func-
ţional, este alcătuit din sistemul simpatic
şi sistemul parasimpatic, fiecare din ele
având o funcţiune centrală şi una perife-
rică. Prin activitatea sa variată, S.N.V.
exercită menţinerea constanţei mediului
intern (homeostazia internă) şi reglarea
funcţiilor viscerelor, fiind un tot unitar,
atât din punct de vedere anatomic, cât şi
fiziologic.
Sistemul psihic uman = conceptul de
sistem a fost elaborat pe baza studiului
anatomofiziologic al organismului. Nici
unul din componentele de bază nu poate
fi eliminat fără ca întreg sistemul să în-
ceteze să existe ca atare.
în orice sistem ierarhia este obli-
gatorie şi componentele nu pot fi dispuse
la acelaşi nivel ca într-o structură. în
psihologie, teoria sistemelor, informatica
şi cibernetica au determinat o revoluţie,
aducând o reevaluare a tuturor concep-
Sistemul nervos simpatic = compo-
nenta ortosimpatică a sistemului nervos
vegetativ cu acţiune general stimulativă
adrenergică (similară acţiunii adrena-
linei), reglând contracţia şi dilatarea
vaselor din glandele salivare, viscere şi
organele sexuale, a muşchilor pielii,
orbitei, uterului, stomacului, etc. Se află
în antagonism funcţional constant cu
componenta parasimpatică a S. N. V., în
cazul predominării producând un
dezechilibru vegetativ, numit sindrom
simpaticotonic, cu efecte stimulative
exagerate. Din punct de vedere anato-
mic este alcătuit dintr-o serie de neuroni
în regiunea toracolombară a măduvei
spinării, din două lanţuri gangliona-re
situate bilateral coloanei vertebrale, din
plexuri şi terminaţiuni nervoase.
Sistemul nervos vegetativ (S.N.V.) =
parte a sistemului nervos care asigură
conducerea şi coordonarea funcţionării
organelor şi intervine în reglarea proce-
selor fiziologice ale organelor interne.
Este foarte legat de sistemul nervos
central, se supune controlului scoarţei
cerebrale şi astfel se integrează în uni-
tatea sistemului nervos. Spre deosebire
de sistemul nervos somatic, S.N.V.
inervează muşchii netezi din pereţii or-
ganelor interne, vasele sangvine, muş-
chiul inimii, ca şi glandele. în S.N.V.
influxul nervos circulă cu o viteză mult
mai mică decât în sistemul nervos so-
matic, reacţiile fiind astfel foarte lente.
Activitatea S. N.V. are un caracter
continuu, în starea de veghe ca şi în
timpul somnului. Ca şi sistemul nervos
de relaţie, S.N.V. este alcătuit dintr-o
centrală aflându-se în măduva spinării,
trunchiul cerebral şi diencefal, unde este
reprezentată de centrii nervoşi ve-
getativi. Porţiunea periferică este repre-
zentată de ganglioni vegetativi şi fibre-
telor psihologiei tradiţionale, în care fie-
care proces psihic era considerat auto-
nom şi detaşat de toate celelalte. Aplica-
rea principiului interacţionist în elabora-
rea unui model psihocomportamental,
de ansamblu, a permis o repunere a
problemei unei interacţiuni obligatorie
între senzaţii-percepţie, memorie,
gândire şi imaginaţie, şi toate acestea
numaidecât legate de gândire. Se
deschide astfel calea înţelegerii a ceea
ce reprezintă conştiinţa umană. în
aceeaşi măsură se clasifică şi raportul
dintre subiectiv şi obiectiv, căci acestea
sunt considerate în unitate şi ca fiind
reciproc converti-bile. Actele
comportamentale sunt interiorizate şi
transformate în acte subiective, iar
actele subiective se exteriorizează şi
devin acte comportamentale. Aceasta în
condiţiile în care se ţine seama atât de
legile de organizare specifice pentru
ceea ce este senzorial şi mintal, cât şi
cele ce
415
realului se exercită de către vârful
conştient din modelul piramidal al s. p. u.
în acesta, structurile cognitive deţin un
loc central şi esenţial pentru că intră în
stăpânirea realităţilor esenţiale din
univers şi propria fiinţă.
Sistemul reticulat = („reţea falsă"); pe
plan histologic este reprezentat atât de
lanţuri neuronale, cât şi de grupări celu-
lare; se întinde de-a lungul măduvei spi-
nării, al trunchiului cerebral, primind
aferente şi transmiţând eferenţe atât lon-
gitudinale cât şi transversale. Funcţional,
are rolul esenţial în menţinerea stării de
veghe şi în controlul excitabilităţii neu-
ronilor medulari. Componentele substan-
ţei reticulate sunt: • formaţiunea reticula-
tă activatoarea şi ascendentă şi • formaţi-
unea reticulată descendentă facilitatoare
şi inhibitoare.
în sistemul reticulat sub forma sis-
temelor noradrenergice (noradrenalina),
ţin de comportamentul exterior. Putem
conchide că s. p. u. este un sistem ener-
getic-informaţional, de o complexitate
supremă, cu mecanisme perfecţionate
de autoorganizare şi auto-reglaj, fiind
dotat cu dispoziţii selective antiredun-
dante şi antialeatorii şi cu modalităţi
proprii de determinare. S. p. u. face
parte din macrosistemele fizic-biologic,
socio-cultural. Este lesne de înţeles
vasta complexitate a acestui sistem,
dacă luăm în consideraţie arhitectonica
creierului omenesc, format din 24 mili-
arde neuroni specializaţi, fiecare dintre
ei întreţinând, prin 10 milioane de
ramificaţii, legături cu ceilalţi neuroni.
S. p. u. este un veritabil univers
instalat în centrul sistemului socio-
cultural şi beneficiind de complexitatea
acestora, de acumulările şi dezvoltarea
lor istorică. S. p. u. rezultat progresiv
din autoorganizare, realizează interacţi-
unea dintre fiinţă şi lume şi mijloceşte
existenţa în lumea omenească. Ambila-
teralitatea este deci o caracteristică a
sistemului psihic uman prin întreţinerea
legăturii cu lumea obiectivă şi simultan
cu propria persoană (organism).
Considerat frontal, s. p. u. este o
structură de personalitate în raport cu
lumea şi cu sine, funcţionând printr-o
dinamică procesuală şi multidimensio-
nală. S. p. u. se compune din conştient
şi inconştient, având ca verigă interme-
diară subconştientul. Dinamica acestei
relaţii trebuie înţeleasă, ţinând seama că
inconştientul apare simultan ca sferă
interioară, cât şi ca zonă marginală a
conştiinţei, între ele fiind un raport de
interacţiune. Structurile subconştientu-
lui sunt în mare măsură generate de
activitatea conştientă. în cadrul s. p. u.
nu este posibilă conştiinţa pură lără
activări inconştiente de substrat. Anali-
za pe verticala a s. p. u. arată că funcţia
secretoninergice (serotonina) şi dopomi-
nergice (dopomina), se produce
blocarea ritmului alfa, trezirea corticală
şi reacţia motorie. Formaţiunea
reticulată se comportă ca un acumulator
de energie provenită atât din influxul
nervos, cât şi din factori biochimici,
reprezentaţi de presiunea parţială a
bioxidului de carbon şi presiunea
parţială a oxigenului, cu efecte inverse
(sensibilitatea deosebită la hipoxie, atât
a formaţiunii reticulate cât şi a
cortexului cerebral). Formaţiunea
reticulată activatoare ascendentă este
localizată din partea inferioară a bulbu-
lui până la joncţiunea mezencefalo-
diencefalică şi este conectată cu scoarţa
prin căi difuze polisinaptice, precum şi
cu alte structuri cu rol integrativ la ni-
velul sistemului nervos central. Rolul ei
esenţial este să menţină starea de vi-
gilenţă a tonusului dinamogen al struc-
turilor corticale evocate.
Formaţiunea
416
aplicată (1971), vicepreşedintele Asocia-
ţiei Internaţionale pentru limbajul copi-
lului (1972-1975). A efectuat numeroase
cercetări, mai ales de psiholingvistică. A
susţinut numeroase cursuri şi conferinţe
de specialitate în ţară şi în străinătate,
inclusiv la Paris - Universitatea Rene
Descartes(1980).
Opere principale: • „Relaţiile din-
tre gândire şi limbaj în ontogeneză" (3-7
ani) (1975), susţinută şi ca teză de docto-
rat; • „Limbaj şi context"; • „Problema
limbajului în concepţia exprimării şi a
interpretării prin organizări contextuale"
(1959), versiune franceză, Haga, 1961
-spaniolă, Barcelona, 1972; • „Dialogul la
copii" (1961, apărută şi în limba cehă şi
engleză); • „Comunicarea în procesul
muncii" (1964); • „Introducere în psiho-
lingvistică", (1968, traducere în engleză -
Haga şi italiană - Bologna 1973); • „Atlas
de psihologie", (1968 - în colaborare). •
„La psycholingvisticque - Lectu-res",
reticulată facilatoare descendentă are
aceeaşi topografie cu sistemul reticulat
ascendent, dar are influenţe pozitive
asupra neuronilor medulari şi acţiune de
inhibare a reflexelor nociceptive.
Cercetări histologice recente au
precizat existenţa unor neuroni cu axon,
prezentând o ramură ascendentă şi una
descendentă, de unde presupunerea că
există o singură formaţiune reticulată cu
acţiune bipolară.
Tulburările activităţii substanţei
reticulate determină manifestări clinice
polimorfe: tumori, abcese, hemoragii,
hematoame, come extracerebrale, car-
diatice, hepatice, renale, dismetabolice,
diabetice, toxice, etc. Se mai descrie şi
mutismul akinetic, frecvent confundat
cu stările comatoase, datorită dispariţiei
oricărui act motor voluntar.
Situaţie limită = concept desemnând
împrejurări acut problematice ale fiinţei
umane; stare privilegiată de luciditate
revelatoare, ce se constituie ca încercare
moral-metafizică, în care fiinţa umană,
confruntând Eul cu precaritatea
condiţiei sale, dobândeşte statutul au-
tenticităţii existenţiale, sesizând coor-
donatele ontologice ale trecerii sale prin
lume.
Slama - Cazacu Tatiana (n. 1920) =
psiholog român, membru fondator al
Asociaţiei psihologilor din România
(1964), Director al Laboratorului de
psiholingvistică aplicată, la Universita-
tea din Bucureşti. A fost redactor res-
ponsabil al publicaţiei „Revista de psi-
hologie" şi „Revue roumaine des scien-
ces sociales"; „Serie Psychologie"
(1958-1972) fondator şi redactor şef al
revistei „Internaţional journal of psy-
cholingvistic", Haga, (1972), preşedin-
tele Grupului român de lingvistică
(Paris 1972); • „Cercetări asupra
comunicării 1973" (sub red.); • „învăţa-
rea limbii" (1973 sub red); • „The
Psycholingvistic Approach in the Rou-
manian - English"; „Contrastive Analy-
sis Project" (sub red. 1975); • „Lecturi
de psiholingvistică" (1980); • „Stratage-
me comunicaţionale şi manipularea"
(2000); • „La langue et Ies parlants"; •
„Language and its users" - „Limba şi
vorbitorii" (2003). A elaborat peste 200
de studii şi articole în reviste de
specialitate din ţară şi de peste hotare.
Fiind profesor consultant duce o vastă
activitate ştiinţifică şi a organizat în
timp un puternic grup de psiholingvişti
tineri. Cel mai binecunoscut psiholog
român pe plan internaţional pentru
contribuţii originale în domeniul psiho-
lingvisticii şi nu numai.
Slăbire (cură de) = pierderea în greutate
provocată în mod deliberat, în vederea
atingerii unei norme ponderale ideale
(dorite). Scăderea numărului de
kilograme constituie o indicaţie medicală
în cazul persoanelor supraponderale, în
vederea prevenirii aterosclero-zei,
cardiopatiei ischemice, diabet, etc.
Snobism = formă de adaptare superfi-
cială, fără integrarea unor principii şi
valori; atitudine mimetică simulând
administraţia pentru ceea ce este la modă.
Oportunism socio-cultural, lipsă de
selecţie în adaptarea noului, autoadora-ţie
pentru propriile sale calităţi, incapabil să-
şi aprecieze just propria valoare.
Sociabilitate = trăsătură de personalitate
sau atitudine ce constă în capacitatea de a
stabili contacte interpersonale, de a
vehicula mesaje, schimburi de
informaţii pe plan social.
Este specifică extravertitului, ce-
lui ce doreşte să se antreneze într-o
activitate de grup, cu interes pentru cei
din jur. S. se formează şi se modifică în
funcţie de însuşirile temperamentale,
cât şi de interiorizarea unor modele de
relaţie. în patologia psihică, această
atitudine se schimbă după modificarea
poziţiei persoanei în câmpul relaţiilor
sale interpersonale.
Socială - învăţare = în sens larg, orice
învăţare este şi socială în măsura în care
latura informaţională şi operaţională a
învăţării se desfăşoară într-un context
social. învăţarea socială se referă la
modificările comportamentului în sens
adaptativ, în procesul dezvoltării, prin
interiorizarea unor norme şi reguli.

417
genetic^ v^
s g vîgotschi)) stabllesc că
. „jctematizarea informaţiilor
pilulu

e vorba de asimilarea experi- 418

•ai« de către subiect, implicată
entei soci**
* .formarea personalităţii. Există
'"rfi de coauri sociale ce conţin un
sisten» ^ fixate culturalj uneie din
valon şi.t^ funcţionalitate universală,
. , ^^ coecifice diferitelor culturi,
altele fnn" s^
• r ctW ~ cor^P1 ce desemnează
Socioafec tivaţional.afectiv al conlp0r-
aspectul ţn reiaţie5 deoarece persoana
tamentul . contmua să existe> jn m0(j
se forme» ^ re,aţiile sale Relaţie în
necesar, 9^ orice contact interpersonal
genera ^ $e ostilitate, de cooperare,
(desupu pect şi îndatorare, recunoş-
afihaţie, â socialul cât şi afectivul
ţintă etc )■ **
j endente de aspectul motivaţio-
sunt depe^ ^ ^j^ în mricţie de tre.
bu'nfeLeStoPlicateînrelatie-.ManifeS-
S socio^ctive pot fi primare sau
wrue w la nivelui reiaţiel Qintre

TuToSo^sau la nivel
de .«w-de
^cn diverse forme şi manifestări
colectiv s* * 11

afective.
liriv = determinant care în psi-
SnciocofiS''
îTi • ^esemnează latura socială a pro-
tiologie cognitive, atât prin aspectele
ceselor cd . funcţionaie şi de conţinut,
generice " - •• - .
„ -Aptă ca speciei umane 11 este
. tjCâ o expresie biologică cu
carac er socială. Gândirea s-a con-
•■ fenomen complex în contextul
1 ■ ' generale a psihicului uman, în
evoluţie ^nj-ii şj al comunicării cu
procesu ^ercetăriie de epistemologie
semenii- pjaget) şi de psihologie a
CO
copnu u . sistematizarea informaţiilor
ordonar ^ intrinsecă spiritului uman.
Pnmlte cognitive sunt modelate de
fnteractiunea persoanei cu factorii de
1U S H oc«al; încă de la naştere se f°r"
^„rtiite
1 modalităţi de gândire, în-
mează af "'
ţelegere, interpretare, evaluare, anumite adaptare la realitate şi suportă primele
moduri de receptare, orientare, etc. constrângeri (în privinţa regulilor de
conduită, curăţenie, solidaritate cu
Sociocultural = psihologică socială (P. regulamentul vieţii în colectiv, etc.)
Golu) interpretează termenul de cultural în
mod restrictiv, deoarece fenomenele Sociodramă = problemele sociale im-
culturale se exercită fundamental prin plicate în existenţa unei persoane sunt
social: tradiţii, moravuri, mentalitate. şi probleme de relaţii în colective, de
Factorii culturali, constituiţi soci-al-istoric, aceea între psihodramă şi sociodramă
influenţează personalitatea umană nu există diferenţe foarte nete. (Mo-
conferindu-i un specific diferenţiat în cadrul reno)
diverselor culturi.
Sociogramă = (sin. sociomatrice); re-
Socio-dezvoltare = proces social general prezentare grafică a relaţiilor interper-
complex care la nivel psihologic; constă în sonale într-un grup social (a alegerilor
etape succesive de interiorizare a normelor şi respingerilor între membrii grupu-
şi regulilor sociale, de formare a unui sistem lui). Se obţine configuraţia grupului,
de atitudini în concordanţă cu exigenţele făcându-se aprecieri asupra gradului de
exterioare cu principiul realităţii. Ca coeziune sau dezintegrare, cât şi a
urmare, are loc integrarea persoanei în poziţiei persoanelor în grup (lideri,
grupul de apartenenţă, începând cu cel persoane izolate, active, pasive).
familial. Persoana învaţă modalităţi de
Sociometrie = concepţie teoretică mi- bătrânilor sunt difuze, nespecifice, ca
crosociologică interesată în sondarea atare şi diagnosticul este dificil, tulbure,
realităţii „microscopice" a societăţii, res- aleator, ceea ce se adaugă prescripţiilor
pectiv a grupurilor mici. Aplică princi- medicale tot cu dificultate. Terapia
piile dinamicii de grup testele de evaluare vârstnicilor este dificilă şi de cele mai
a sociabilităţii, psihodrama şi socio- multe ori nu se sondează cu vindecarea.
drama, apreciind structura intimă a gru- Nu se poate vindeca îmbătrânirea, dar i
pului studiat. se poate îmbunătăţi calitatea.

Sociopatologie = modalitate de influen- Soniatoestezie = modalitate de recepţie

ţare a patologiei persoanei de către gradul
de „psihopatologie" care caracterizează o
anumită societate. In geneza
manifestărilor psihopatologice ale indi-
vidului, ca şi în intensitatea sau coloratu-
ra acestora este implicat un mod de acţi-
une al societăţii în general, sau al unor
segmente ale acestora (clase sociale, par-
tide, categorii profesionale). Relaţia de
strânsă interdependenţă dintre psihopato-
logia individului şi sociopatologie este
evidentă.
Sociopsihiatrie = din punct de vedere al
ansamblului social, sociologia este legată
de psihiatrie, dat fiind faptul că nici viaţa
psihică normală, nici cea patologică nu
pot fi concepute în absenţa mediului care
le înglobează şi care contribuie la
formarea şi structurarea lor. Tipul de
societate şi direcţia în care se dezvoltă
condiţionează, în mod direct, modul de
manifestare al personalităţii umane,
aceasta purtând semnul culturii şi
mentalităţii sociale ale societăţii căreia
aparţine.
Socioterapie geriatrică = ansamblu de
măsuri terapeutice cu caracter social
destinate pacienţilor „vârstei a IlI-a".
Pentru aceştia există o dificultate în
practica medicală în privinţa stabilirii
diagnosticului; cererile acestora sunt
supradimensionate în raport cu reala lor
stare de sănătate. Cauzele suferinţelor
419
majorităţii funcţii-lor organismului. S. se
deosebeşte de stările patologice, de pier-
a proceselor ce se produc în segmentele
somatice sau corporale.
Somarognozie = imaginea pe care
persoana şi-o formează despre propriul
său corp ca funcţionând în spaţiu. Se
raportează la noţiunile de schemă
corporală şi asomatognozie.
Somestezie = funcţie a sistemului sen-
zorial somatic care constă în transmi-
terea informaţiilor de la receptorii su-
prafeţei corporale, muşchi şi articulaţii.
Acestea se integrează cortical, în lobul
parietal, la nivelul homunculusului sen-
zitiv. Aceste procese stau la baza ela-
borării senzaţiilor somatice (tactile, ter-
mice, algice, kinestezice, dureroase).
Aceste informaţii ajung în măduva
spinării prin cele 31 de rădăcini dorsale
ale nervilor rahidieni, trec la formaţia
reticulară a bulbului, apoi la pretube-
ranţă, mezencefal, cerebel, talamus şi în
final lobul parietal (homunculus).
Somn = fenomen fiziologic natural de o
importanţă deosebită pentru viaja
omului prin rolul biologic în economia
organismului, ocupând aproximativ 1/3
din existenţa omului. Este o stare
reversibilă a organismului atunci când
are loc scăderea reacţiilor adaptative
superioare a senzaţiilor senzitivo-moto-
rii cu mediul ambiant şi diminuarea
derea cunoştinţei prin aceea că în somn
subiectul poate fi trezit prin stimulări
senzoriale. S. reprezintă un mecanism
homeostatic în refacerea funcţiilor, având
un caracter bioritmic preventiv, întrucât
nu apare numai în urma uzurii
funcţionale şi a oboselii. Mecanismele
trecerii de la starea de veghe la somn în
condiţii naturale sunt mixte, în sensul că
reduc atât motivaţia, cât şi fluxul senzo-
rial, în timpul s., principalele funcţii ale
creierului diminuează ritmul cardiac,
presiunea arterială, temperatura corpora-
lă, metabolismul gazos şi tonusul muscu-
lar. Aceste aspecte sunt o urmare a scă-
derii tonusului centrilor respectivi care se
află în formaţiunea reticulată a trun-
chiului cerebral.
Date recente susţin existenţa a do-
uă tipuri de somn: • somnul lent, clasic,
cu unde lente; • somnul rapid sau para-
doxal, caracterizat printr-o activitate cor-
ticală rapidă, care întrerupe periodic
somnul lent, aceasta fiind expresia acti-
vităţii onirice (vise). Somnul rapid sau
somnul paradoxal se caracterizează
printr-o activitate electrică desincroni-
zată, rapidă şi plată, atât la nivel cortical
cât şi la nivel diencefalic, prin dispariţia
activităţii musculare pe EMG şi prin
variaţii cardiovasculare şi respiratorii.
Acest tip de somn are o proporţie de 20
-40% din somnul comportamental. Feno-
menele somatice în somnul rapid sunt
foarte clare spre deosebire de somnul
lent.
Somnanibulisni = automatism ambula-
tor nocturn. Este o manifestare nocturnă
neepileptică, de origine psihoreactivă,
care apare la indivizi instabili, iritabili,
aflaţi într-o stare conflictuală generatoare
de stări anxioase. Electroclinic, acest
420
Somnoterapie = (sin. cură de somn);
metodă de terapie biologică bazată pe
efectul anxiolitic şi reparatoriu al som-
nului, prin obţinerea unui somn disconti-
nuu, de profunzime variabilă ca durată
(de la câteva zile - la câteva săptămâni,
prin folosirea barbituricilor). Aplicarea
curei trebuie precedată de un examen cli-
nic general necesar efectuării bilanţului
somatic şi excluderii bolnavilor cardio-
vasculari, hepatici, isterici, renali, asma-
tici, tuberculoşi, vârstnici. Dacă totuşi, la
aceste cazuri este necesară imperios cura
de somn, ea va fi asociată cu terapia de
susţinere a funcţiilor vitale. Somnotera-
pia este indicată în: anxietate, depresie,
traumatism afectiv, depresie melancolică,
afecţiuni psihosomatice.
Spasm = contractură bruscă, involuntară,
repetitivă a unor muşchi sau grupe de
muşchi netezi sau striaţi, care poate fi de
scurtă durată şi se numeşte spasm clonic,
iar dacă este de lungă durată se numeşte
spasm tonic. Ambele spasme sunt întâl-
fenomen se caracterizează printr-o
disociaţie: în timp cu electro-encefalo-
grama are un aspect de „trezire" şi pa-
cientul prezintă un automatism ambu-
lator, el continuă în realitate să doarmă.
Deplasarea în stare de somn profund
reprezintă o tulburare a somnului. Se
presupune că în condiţiile somnam-
bulismului nu funcţionează normal in-
hibiţia de protecţie, în timp ce unele
zone cerebrale responsabile pentru miş-
care sunt reactivate. în literatura de
specialitate se susţine teoria originii
psihogene a somnambulismului care
apare la copii cu o structură psihică
particulară. Tratamentul vizează, ca în
toate psihogeniile, respectarea unor
condiţii de psihoigienă, administrarea
unor sedative în a doua parte a zilei, a
unor antidepresive de tip iminiprami-
nic. Episoade somnabule au fost obser-
vate la copii cu stări febrile, la adulţi
după un efort fizic susţinut şi prelungit.
(Vezi Anexa A - Fig. 31.)
Somnolenţă = acţiune de cunoaştere pe
bază de sondaj al populaţiei cu privire la
starea intermediară între veghe şi somn,
când persoana face eforturi ca să nu
adoarmă. Este o stare tranzitivă,
generată de un efort fizic deosebit, cu
lipsă prelungită de somn, frig excesiv,
supradozări cu substanţe tranchilizante
(hipnotice, neuroleptice, afecţiuni orga-
nice ale creierului, cum ar fi encefalite,
traume cerebrale, encefalopatii secun-
dare, etc). Tratamentul este etiopato-
genic.
Somnolocvie = vorbire în timpul som-
nului, de natură psihogenă; se manifestă
pe fond de surmenaj, de senilitate sau
ca reactivitate epileptică.
nite în logonevroze, la nivelul muscula-
turii fonoarticulatorii şi al muşchilor
laringelui (laringospasm). Se întâlneşte
şi spasmul plânsului în hohot la sugar şi
copilul mic (fără pierderea urinei).
Spasmofemie = termen generic desem-
nând o serie de tulburări ale vorbirii cu
caracter spastic (vezi balbism, logone-
vroză).
Spasmofilie = (tetanie cronică consti-
tuţională sau ideopatică); stare de limită
între normal şi boală (crize de tetanie,
simptome permanente somatice şi psihi-
ce). Apar predominant la femei tinere şi
mai ales în condiţii de conflictualitate,
în absenţa unor modificări biologice
notabile (normocalcemie sau uşoară
hipocal-cemie). Spasmofilia
constituţională ideo-
patică este predispusă spre spasme şi
crize spasmodice distinse de tetania
hipoparatiroidiană apărută după tiro-
idectomie. Frecvenţa s. este practic puţin
cunoscută şi răspândită. Sexul feminin
este afectat preponderent (81,6 %), iar ca
vârstă între 25-55. Se tratează cu injecţie
cu calciu bromat în venă. Crize, ameţeli
sau crampe ale extremităţilor (spasm
carpopedal), hiper-tonia musculară, sunt
specifice tetaniei clonice. în cea cronică,
se manifestă slăbiciunea musculară,
palpitaţiile, spasmele viscerale
(esofagiene, gastrice, intestinale)
tensiune emoţională, spasmul pleoapelor
sau al gurii, apar în criza tetanică
neurogenă.
Evoluţia spasmofiliei este îngri-
jorătoare, deşi pot exista multe şi lungi
perioade intercritice de latenţă.
Spaţiu = (în unitate cu timpul); formă
421
obiectivă şi universală de existenţă a
materiei, în veşnică mişcare, reflectând
raporturile de existenţă dintre obiecte
sau fenomene sau dintre componentele
lor, în funcţie de dimensiuni, distanţă,
poziţie, în raport cu altele. Proprietăţile
caracteristice ale spaţiului (pe care se
sprijină geometria euclidiană şi meca-
nica newtoniană) ar fi următoarele:
spaţiul este omogen, izotop, tridimen-
sional şi divizibil. Pe parcursul evaluării
cercetărilor proprietăţile spaţiale nu mai
sunt aceleaşi. Dimensiunile corpurilor
variază în funcţie de viteza deplasării
(fiind dependentă de factorul timp ca
dimensiune a mişcării), în funcţie de
factorul gravitaţional, de gradul de
concentrare şi repartiţie a maselor, etc.
Progresele ştiinţelor biologice,
psihologice, sociale au condus la
lărgirea determinărilor spaţiale. Pro-
gresul cert al cunoaşterii prin ipotezele
ştiinţifice, constă în sublinierea aspec-

tului calitativ al infinitului spaţial, în materiei.

strânsă corelaţie cu infinitul temporal în s
şi cu diferitele modalităţi de mişcare limbajul
din univers. Prin construcţii comun
intelectuale spaţiul este desăvârşit, este
păstrându-şi totuşi caracteristicile sinonim
euclidiene, iar pe de altă parte, în toate cu
variaţiile sale concrete, este măsurat raţiunea,
prin etaloane, utilizat şi proiectat. inteligen
Asupra conceperii s. influenţează ţa,
modelele culturale, motivaţia, ex- gândirea
perienţa proprie, atitudinile, etc. Psiho- ,
logic, s. este trăit şi transferat în plan conştiinţ
mental, construit prin interiorizări şi a, iar în
obiectivări, implicit în toate interacţiu- expresia
nile cu ambianţa. (Andrei Cosmovici - „om de
„Psihologia Generală" şi,.Dicţionarul spirit"
de Psihologie", P. Popescu Neveanu.) semnific
ă
Spina Bifida = malformaţie
voiciune
congenitală a coloanei vertebrale şi a
a
măduvei spinării constând în
gândirii,
bifiditatea şi fisura apofi-zelor
spontan
spinoase vertebrale. Malformaţia
canalului vertebral, mai ales în
regiunea lombal-sacrală, poate fi
uneori hernia învelişurilor măduvei
sau ţesutului nervos. Mecanismul de
producere constă în oprirea în
dezvoltare a arcurilor vertebrale.
Frecvenţa în populaţia generală este de
0,2%; riscul genetic este de 2% pentru
rudele de gradul întâi.
De obicei malformaţia rămâne
necunoscută, fără răsunet clinic, fiind
identificată întâmplător, la examenul
radiologie. Când în dehiscenţă este
antrenantă şi măduva, apar tulburări
vezicale şi intestinale. In genere se
asociază cu alte malformaţii
congenitale: buză de iepure, torace în
pâlnie, şi chiar cu afecţiuni
neurologice (enurezisul).

Spirit = factor ideal al existenţei, opus

exprimată într-o conversaţie cuceri- Spontan se opun manifestărilor orientate
toare, în care abundă replici prompte, eitate = conştient, voluntare sau provocate
umorul şi originalitatea expresiei. în manifest prin condiţionare. în sfera
sens religios şi teologic, spiritul denotă are psihismului, se disting fenomene de
o entitate imaterială, absolută şi trans- liberă şi tip spontan atât la nivel senzorio-
cendentă - divinitatea creatoare a lumii autentică perceptiv (atenţie spontană), cât şi la
naturale şi a omului. de nivel intelectual şi afectiv).
energii Există şi un fel de învăţare
Spiritism = credinţă lipsită de orice psihice, spontană, opusă învăţării dirijate.
acoperire reală, în existenţa unor proiecţie Actele de creativitate sunt legate prin
spirite detaşate de corpul celor care au directă, definiţie de spontaneitatea spiritului
murit. Practică mijlocită de naturală, creator. Spontaneitatea este maximă
neomagicieni, pretinzând comunicarea fără scop la copii (mai ales prin jocuri
mijlocită cu spirite ale morţilor. în prealabil diversificate) şi descreşte progresiv
realitate, cei cuprinşi de transă au şi efort cu vârsta, fiind uşor înlocuită prin
pulsiunea ideo-motorie mediată a volitiv a bradipsihie).
propriilor gânduri şi aspiraţii. unei
Cercetarea ştiinţifică a demonstrat în activităţi Sport = complexe de exerciţii şi
mod convingător imposibilitatea psihice. jocuri practicate conform unor reguli
existenţei separate a spiritului, Manifest precise sub formă de întrecere, de
detaşarea acestuia de baza sa ările luptă pentru obţinerea victoriei, în
materială. spontane concursuri şi sis-
422
teme competiţionale. Ca activitate ludi- Stângăcie = lipsă de îndemânare, de
că, plăcere a mişcării, care poate deveni abilitate în comportare, în acţiune, într-
pasiune şi aspiraţie spre vârful piramidei o anumită situaţie. în comportamentul
valorilor naţionale sau internaţionale. motor, apar dificultăţi de coordonare, de
Sportul de performanţă presupune exis- conduită, specifice persoanelor timide şi
tenţă unei motivaţii superioare, puternice, ca un efect al unui sentiment de
a unor interese personale sau colective. inferioritate. Stângaciul are laterali-tate
Pe plan psihic, activitatea sportivă dominantă stângă (mână, picior, ochi,
exercită o influenţă multilaterală, având ureche) opusă dreptacilor. Noţiunea de
valenţe psihosociale, declanşând trăiri şi asimetrie funcţională a emisferelor
atitudini în rândul spectatorilor, a cerebrale explică fenomenul de
adversarilor. lateralitate. La stângaci, performanţele
realizate la scris cu mâna dreaptă nu vor
Stadiu în psihologie = perioadă de dez- egala niciodată performanţele potenţiale
voltare în ontogeneză. J. Piaget stabileşte ale mâinii stângi, iar contrarierea
caracteristicile dezvoltării stadiale: • sta- lateralităţii stângi, poate avea ca efect o
diul este conceput ca structură şi nu ca serie de tulburări ca: dislalie, dislexie-
juxtapunere de proprietăţi; • structurile disgrafie, balbismul, lentoarea, ticuri,
unui stadiu devin parte integrantă în sta- crampe, tulburări mnezico-pro-xemice.
diul următor; • fiecare stadiu conţine o Stângacii sunt subiecţi normali şi nu
fază de pregătire şi una de definitivare, de deficienţi şi nu trebuie să inducem trăiri
integrare, adesea concomitentă cu de inferioritate sau eventuale tulburări
momentul de pregătire a stadiului urmă- psihice.
tor; • se admit anumite limite normale în
durata şi situarea stadiilor în vârstă, în Stare hipnoidală = stare intermediară
timpul dezvoltării ontogenetice, dar ordi- între veghe şi somn caracterizată prin
nea este neschimbată. Dezvoltarea umană atenuarea intensităţii perceptive, o în-
afectivă şi intelectuală este un proces cetinire a proceselor cerebrale şi o di-
continuu, dar nu linear, ci trecând prin minuare a câmpului conştiinţei (obnu-
diverse stadii evolutive. Noţiunea se în- bilare).
tâlneşte atât în epistemologia genetică,
cât şi în psihologia generală a copilului şi Statut = reprezintă o serie de drepturi şi
în psihanaliză. în epistemologia genetică, datorii ale unei persoane care ocupă o
dupâ J. Piaget, dezvoltarea intelectuală a anumită poziţie în sistemul social. In
copilului se face în cinci etape mari: • psihologia socială statutul se defineşte
senzorio-motorii (0-2 ani); • pre- ca ansamblu de comportamente pe care
operatorie (2-4 ani); • intuitivă (4-7 ani); o persoană le poate aştepta sau pretinde
• a operaţiilor concrete (8-11 ani); • a în chip legitim faţă de sine din partea
operaţiilor formale (12-14 ani). Etapele altora. Problematica statutului este în
sunt subdivizate la rândul lor, în stadii, strânsă legătură cu cea a rolului, căci
stadiul fiind privit ca o stare de echilibru fiecărui statut îi corespunde un rol.
pasager, cu rădăcini în trecut şi • Statutul social este poziţia sau
potenţialităţi pentru viitor, de la naştere prestigiul pe care-1 are o persoană sau
până la 16 ani existând 24 de stadii un grup în societate. In statutul social
generale (Gesell). sunt cuprinse: profesiunea, venitul, pu-
423
terea, nivelul cultural, apartenenţa etnică,
religioasă, etc. • Statutul de medic-logo-
ped-psiholog se defineşte prin: - compe-
tenţă tehnică - profesională; - universa-
lism (nu-şi alege pacienţii); - specificitate
profesională; - neutralitate afectivă; -
altruism. • Statutul şi rolul bolnavului:
obligaţia de a-şi dori însănătoşire şi de a
colabora loial în acest sens.
Stăpânire de sine = capacitatea de a-ţi
controla propriile atitudini şi reacţii (in-
stincte, porniri spontane, exprimare orală,
atitudini de respingere a tendinţelor ce se
opun scopului urmărit). Această
capacitate se formează pe parcursul
maturizării individului, fiind implicată în
procesul adaptării la realitate. Stăpânirea
de sine nu este egală cu reprimarea
forţată şi nu se confundă cu reprimarea
spontaneităţii. Ea trebuie înţeleasă ca
lupta cu tine însuţi, dar şi cu dificultăţi
externe. Este o trăsătură de personalitate.
Stenic = tip de personalitate echilibrată
în special sub aspect afectiv, în sensul că
influenţele exterioare nu provoacă reacţii
puternic impregnate emoţional. Este
personalitatea care la stres reacţionează
printr-o atitudine echilibrată, (manifestă
rezistenţă) fără amplificarea intensităţii
situaţiei stresante şi a consecinţelor
acesteia.
Stenică = stare psihică caracterizată prin
senzaţia cognitivă (psihică) şi fizică de
energie şi forţă. Este una din componen-
tele stării de sănătate, dar poate apărea la
dimensiuni exacerbate în situaţii patolo-
gice: beţie, (alcool, droguri, euforia din
sindroamele hipomaniacale sau maniaca-
le), psihozele paranoice sau parafrenice
cu componentă afectivă euforică unde
este susţinută de creşterea (anormală) a
nivelului instinctiv-afectiv.
otipii gestuale (frecarea unghiilor, sufla-
tul nasului, scrâşnitul dinţilor, îndreptarea
nodului de la cravată, etc); • stereotipii
ale actelor mai complexe: balansarea
(din elino în ortostatism şi invers),
mâncarea părului, a unghiilor, etc. • ste-
reotipii verbale: repetarea frecventă a
unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte:
„nu aşa", „bineînţeles". Caracteristicile
comune ale tuturor acestor stereotipii
sunt: fixitatea, durata, identitatea, ina-
decvarea lor la situaţia respectivă.
Stigmatizare = fenomen încă controver-
sat, care constă în apariţia unor leziuni
fizice în absenţa oricăror factori de agre-
siune în cursul stărilor de transă, de me-
ditaţie a asceţilor, profeţilor, a celor cu-
prinşi de extaz mistic. Cei stigmatizaţi şi
acoliţii lor susţin intervenţia divinităţii, în
realitate, dacă este vorba de o anumită
intervenţie, ea se înscrie în sfera unor
fapte care vizează escrocheria, mai mult
sau mai puţin rafinată, automutilarea,
Stereoagnozie = tulburarea recunoaş-
terii formei obiectelor percepute tactil.
Stereotip dinamic = complex de refle-
xe condiţionate care se desfăşoară într-o
anumită ordine nemodificată pe toată
durata cât stereotipul se păstrează.
Această ordine a desfăşurării reflexelor
condiţionate derivă din interconectare,
din faptul că un reflex îl condiţionează
pe următorul. Ordinea în cadrul stereo-
tipului dinamic este păstrată atât în ceea
ce priveşte aplicarea stimulilor, cât şi în
apariţia reacţiilor. La formarea
stereotipului dinamic are loc o intensă
participare corticală, unde se formează o
„matriţă funcţională" (P. Popescu
Neveanu), în aşa fel încât primul stimul
declanşează o reacţie în serie, care
devine stimul pentru o nouă reacţie, iar
acest lanţ de reflexe condiţionate este
controlat prin feed-back. Realizarea
stereotipului dinamic presupune învăţa-
re şi apoi consolidare; prin lipsa repetă-
rii el poate dispărea, iar dacă a fost bine
consolidat, inversarea ordinei stimulilor
sau înlocuirea unora cu stimuli neutri,
nu influenţează caracterul şi ordinea
reacţiilor. S-ar putea interpreta că după
consolidarea unui s.d. nu mai este
implicată participarea corticală. I. P.
Pavlov considera s.d. bază în formarea
deprinderilor, a configuraţiilor logice, a
sentimentelor şi a altor acte compor-
tamentale.
Stereotipie = atitudini motorii, expresii
verbale (stereotipie verbală), caracteri-
zate prin fixarea într-o anumită formă
statică sau repetitivă ce se prelungeşte
nedefinit, inutil şi neadaptat circum-
stanţelor. Ca tulburări ale activităţii pot
fi clasificate: • stereotipii de atitudine
(catatonia), când subiectul păstrează
timp îndelungat o poziţie bizară; stere-
pantomima reuşită la care decurg psiho-
paţii perverşi pentru a impresiona pe cei
creduli.
Stil = mod specific, particular de ex-
presie, utilizare originală a mijloacelor
de comunicare. In diferite domenii ale
ştiinţelor social-umaniste, termenul este
utilizat în accepţiuni specifice în es-
tetică, în filosofia culturii, (teoria stilu-
rilor culturale la L. Blaga). Poate fi
vorba şi de stilul de viaţă al unor gru-
puri particulare ale psihologiei, la care
comportamentul şi habitudinile definesc
un mod specific de raportare faţă de
lume, reliefând, în fiecare caz, alte
invariante accentuate în structurile vieţii
cotidiene.
Stil cognitiv = modalitate de percepţie
şi activitate intelectuală specifică unei
persoane; a intrat în sfera de preocupări
ale psihologiei care face cercetări in
privinţa diferenţelor intelectuale. în
concepţia modernă, s.c. desemnează
anumite modalităţi specifice de recep-
ţionare şi prelucrare a informaţiei, care se
datorează în ultimă instanţă unor
diferenţe de personalitate - s-a observat
că persoanele se deosebesc între ele nu
numai prin aptitudini sau trăsături de
personalitate, ci şi prin modul cum
abordează o sarcină de natură perceptu-
ală, calitate denumită strategie alterna-
tivă, structură mintală de control cognitiv,
etc. Cercetătorii au confirmat că s.c.
implică, pe lângă aspectele cognitive, şi
anumite trăsături de personalitate. Prin
testele de personalitate s-a constatat câ s.
c. desemnează maniera de a gândi şi de a
se comporta. Stilul cognitiv defineşte
modul de reacţie al copiilor la diferite
sarcini sau situaţii. Impulsivii sunt mai
425
eficienţă scăzută, într-o atmosferă nean-
gajată. Discordanţele mari între stilul de
conducere, respectiv, climatul psihosocial
generat de acesta şi particularităţile
psihice individuale ale membrilor grupu-
lui, constituie factori stresanţi, ce se pot
situa uneori la originea unor compensări
psihice.
Stimulator cardiac = o parte dintre bol-
navii nevoiţi să poarte stimulatoare car-
diace intracorporale (pacemakers) pot
prezenta tulburări psihice, a căror inten-
sitate şi coloratură diferă în funcţie de
personalitatea premorbidă a subiectului şi
timpul scurs de la implantul aparatului, în
prima fază se manifestă o oarecare teamă
legată de faptul că „aparatul" nu ar
funcţiona corespunzător sau că ar putea
să se defecteze. De asemenea s-au
semnalat idei devalorizante la persoanele
care se consideră dependente de un dis-
pozitiv. Anxietatea se reduce cu timpul,
iar controalele de rutină la care este supus
bolnavul sporesc încrederea lui în această
„minune tehnică". Bolnavii care au avut
anterior suferinţe funcţionale îndelungate
acceptă cu mai multă uşurinţă implantul,
iar sentimentul de dependenţă se
estompează mai repede la aceştia.
Stingere = în fiziologie, încetarea re-
versibilă a activităţii unor structuri bio-
logice, fără alterarea morfologiei lor. La
nivelul sistemului nervos central, inhi-
biţia este un fenomen fiziologic funda-
mental care, alături de excitaţie, caracte-
rizează starea funcţională a diverselor
structuri nervoase. Acestea se sting dacă
stimulul condiţionat nu este întărit în
timp prin aplicarea stimulului absolut,
reflexul condiţionat menţionându-se atâta
timp cât stimulul semnalizează cor-
426
Strategie = artă de conducere într-o anu-
rapizi în decizii alegând prima
alternativă care le vine în minte.
Reflexivii au reacţii mai lente, urmărind
din mai multe alternative pe cea optimă.
Stil de conducere = strategie de trans-
punere în plan comportamental a exi-
genţelor statutului de conducător, mo-
dalitate de a îndeplini acest rol social.
Stilul de conducere are implicaţii în
toate aspectele vieţii de grup, influen-
ţând relaţiile, motivaţiile, climatul etc.
Cercetările (L. Lewin) au condus
la diferenţierea a trei stiluri de condu-
cere: • autoritar (autocrat); • democratic,
• liber („laissez faire"), şi că fiecare stil
de conducere generează un anumit
climat psihosocial. Stilul democratic
creează raporturi optime de interacţiune
între persoane şi sarcini, dezvoltând un
climat socio-afectiv plăcut, stimulator
de încredere; stilul liber duce la
texului o anumită modificare, la care
organismul trebuie să se adapteze.
Inhibiţia de stingere face parte
din inhibiţia internă, condiţionată sau
activă caracteristică scoarţei cerebrale.
Orice legătură temporară stabilită la ni-
vel cortical se stinge dacă nu este întă-
rită. Condiţionarea fiind unul dintre
mecanismele învăţării, în plan psiholo-
gic, inhibiţia de stingere stă la baza
procesului de uitare.
Stocarea = funcţie a memoriei datorate
capacităţii psihofiziologice de fixare
prin memorie de lungă durată a unei
cantităţi anumite de informaţie (recep-
ţionată şi prelucrată într-un interval de
timp) şi de conservare pentru o bună
evocare (Popescu Neveanu). în mod
obişnuit, capacitatea de stocare are un
nivel mai scăzut decât capacitatea de
prelucrare a informaţiilor şi unul mult
mai scăzut decât capacitatea de recepţie.
Stoicism = doctrină filosofică în gân-
direa antică. Intrat în limbajul relativ
comun, cu o semnificaţie mai generală,
termenul defineşte conduita morală
caracterizată prin tărie de caracter, fer-
mitatea şi rigoarea principiilor etice,
susţinute de un echilibru sufletesc,
netulburat de vicisitudinile vieţii.
Strabism = defect de coordonare a ve-
derii binoculare constând în dificultăţi
de convergenţă sau divergenţă a celor
două axe vizuale. Este cauzat fie de
afectarea nervului oculomotor, fie de
dispoziţia asimetrică a ligamentelor
musculare oculomotorii. în primul caz,
tratamentul este pedagogico - medical,
în cel de-al doilea defecţiunea poate fi
corectată numai chirurgical.
mită direcţie conform unui principiu
unitar, deosebit de tactică (ordinea
concretă a dispoziţiilor de repartizare şi
organizare în teren). în ştiinţele sociale
şi psihologie s. este un plan de acţiune
ordonată în vederea atingerii unui scop.
Stabilirea unei s. necesită estimarea
probabilităţilor şi adaptarea unei reguli
sau indicator preferenţial: strategia este
ipoteza cea mai plauzibilă corelată cu
scopul urmărit. Termenul a dobândit o
largă utilizare în psihologia gândirii şi
învăţării, ca şi în teoria educaţiei.
Străchinaru Ioan (n. 1922) = psiholog
român, doctor în psihologie, autor al
multor lucrări cu specific de psihologie a
deficienţilor, logopedie, psihologie, pe-
dagogie. Opere principale: • „Devierile
de conduită la copii", studiu psihopeda-
gogie (1968); • „Incidenţa disgrafiilor cu
unele modificări neuropsihice ale copii-
lor şcolari" (în volumul „Tulburările
limbajului scris", 1967) ; • „Psihologia
specială"- 1994
Stres = reacţia organismului la efortul de
adaptare şi nu situaţia care cauzează
stresul. Nu ceea ce ţi se întâmplă este
important, ci felul cum reacţionezi.
Intensitatea şocurilor susceptibile de a
genera stresuri naşte reacţii psiho-
somatice de adaptare a organismului la
respectivele şocuri. S. este situaţia sti-
mul ce pune organismul într-o stare de
tensiune; deci însăşi starea de tensiune
deosebită a organismului prin care acesta
îşi mobilizează toate resursele de apărare
pentru a face faţă unei agresiuni fizice
sau psihice.
S. este constituit din totalitatea
conflictelor personale, sau sociale ale
persoanelor care nu-şi găsesc soluţia
într-un fel sau altul. S. are trei faze:
427
tele ei nu sunt obiecte, ci „procese" cu
proprietatea de autoreglare, în care trans-
formările se conservă sau se îmbogăţesc.
Structură cognitivă = entitate stabilă a
caracteristicilor gândirii; modalităţi spe-
cifice de prelucrare a informaţiei recep-
tate sau prelucrate. Se referă la modul în
care experienţa noastră este recepţionată,
prelucrată şi interpretată de structura
cognitivă preexistentă. S. c. sunt deci
invariante cognitive operaţionale şi ţin în
mare măsură de tipul de personalitate.
Studiu de caz = metodă care constă în
observarea şi analiza unei persoane,
folosind informaţii şi date variate, obţi-
nute prin interviuri, din documente care
aparţin persoanei respective. Asemenea
studiului de caz este studiul grupurilor
limită; se consideră că prin analiza cât
mai detaliată a persoanelor se obţin
informaţii pe baza cărora se pot face in-
• faza de alarmă în care organismul
încearcă să se apere de acţiunea nocivă
a sistemului endocrin (secreţie de adre-
nalină şi de steroizi); • faza de revenire
(rezistenţă specifică) când organismul
pare că se adaptează la situaţie,
comportându-se relativ normal; • faza
de epuizare după o perioadă mai înde-
lungată de acţiune a stimulului nociv.
S. produce modificări morbide: hiper-
tensiune, ulcer gastric, anxietate.
Ceea ce trebuie să reţinem este
că stresul se identifică ca un agent po-
luant de prim ordin al universului nos-
tru existenţial şi că el stă la originea ne-
număratelor boli. Este nevoie de rela-
xare pentru a preîntâmpina sau anihila
efectele nocive ale stresului. Sănătatea,
comoara cea mai de preţ, merită să
aprofundam problematica atât de com-
plexă a stresului, ca şi modalităţile de
luptă împotriva lui, printre care meto-
dele de relaxare ocupă un loc de prim
ordin. Familia, locul de muncă, relaţiile
economice, cultural-sociale îşi pun
amprenta asupra psihismului uman.
Structuralitate = în psihologia geneti-
că, trăsăturile caracteristice persoanei
nu sunt simplu juxtapuse separat, ci
alcătuiesc împreună o structură (un în-
treg). Integrativitatea se deosebeşte
deci de integralitate, prin aceea că
prima se referă la relaţiile dintre două
stadii proxime, iar cel de-al doilea
termen se referă la relaţiile interne ale
aceluiaşi stadiu.
Structură = mod de dispunere a
părţilor unei totalităţi în anumite
raporturi spaţiale, (opoziţie, simetrie,
corespondenţă, etc); termen apropiat
de „configuraţie". S. nu este o formă
statică oarecare, ci dimpotrivă, elemen-
tele ei au un caracter dinamic; elemen-
ferenţe asupra unor categorii de
fenomene, în studiul de caz sunt luate în
consideraţie: documentele personale de
orice fel, scrisori, jurnale intime,
însemnări, etc. în prezent se pune un
accent deosebit pe folosirea
interviurilor. Pe baza acestora se
formulează ipoteze.
Stupoare = stare de tulburare accentu-
ată a conştiinţei în care activitatea psi-
homotorie a persoanei pare suspendată;
cel în cauză nu mai răspunde la între-
bări, nu mai reacţionează la excitanţi
decât atunci când aceştia sunt foarte
puternici, conduita lui fiind ruptă de
legăturile cu mediul.
Subconştient = modalitate a Eului in-
terpusă între conştiinţa clară şi incon-
ştient; strat subadiacent, inferior al con-
ştiinţei; este un fel de „conştiinţă laten-
tă" şi potenţială care este inferioară, dar
coexistă cu şi deserveşte conştiinţa clară.
Pentru s. se mai foloseşte şi termenul de
„zonă marginală a conştiinţei". Spre
deosebire de zonele profunde ale
inconştientului, s. se află în relaţii de
compatibilitate cu conştiinţa şi este uşor
accesibilă acesteia. Numai unele din
formaţiunile conştiinţei, fiind filtrate prin
subconştient, ajung să fie încorporate şi
transformate în sferele inconştientului, în
psihologie, pe seama subconştientului s-
au pus elementele conştiinţei „stinse" sau
uitate, automatis-mele psihice fixate prin
repetiţie, faptele de deprindere şi
memorie potenţială (M. Ralea) etc. Deci
în s. intră complexe senzoriomotorii
aconştiente, operaţiile necontrolate
conştient, deprinderile de orice fel.
Subconştientul este considerat o
rezervă a conştientului de informaţii şi
operaţii din care se constituiesc faptele de
conştiinţă; „este un subsistem mediator
428
tatea. în unitate cu subiectul epistemic se
constituie şi subiectul pragmatic şi axio-
logic. Aceste trei aspecte ale subiectului
sunt ipostaze ale Eului, atât pentru su-
biectul individual, cât şi pentru subiectul
colectiv. Orice subiect există şi se afirmă
din şi în procesul social al interacţiunilor
cu ambianţa. în perspectivă psihologică,
subiectul reuneşte funcţiile sale: - prag-
matică; - cognitivă şi - valorică ca esenţe
ale conştiinţei umane şi reprezintă un
produs social şi un participant al istoriei.
Subiectiv = determinant opus celui de
„obiectiv" desemnând tot ceea ce depinde
de subiect sau este inerent acestuia;
categorial, exprimă specificul sau conţi-
nutul psihismului, adică procesele şi
funcţiile psihice. Deşi conţinuturile psi-
hologice se exprimă într-o formă subiec-
tivă sau sunt de factură subiectivă, asta
nu înseamnă că ele sunt exclusiv subiec-
tive întrucât, sub raport ontologic, su-
biectul prezintă produsul obiectiv şi su-
perior al dezvoltării materiei. Şi subiec-
tivul există obiectiv şi ca atare face parte
din obiectul psihologiei. Ontologic, s. se
prezintă ca trăire sau desfăşurare de trăiri.
Psihismul subiectiv se prezintă mai
degrabă ca o intersecţie a influenţelor ce
vin din mediul intern cu cele provenite
din ambianţă; astfel spus, prin trăirile
interne se dă un răspuns situaţiilor
obiective în care se află subiectul. Trăirea
subiectivă evidenţiază însuşi sensul vieţii
ca sistem cu autoor-ganizare şi
autoreglaj. Stările emoţio-nal-afective
sunt subiective, întrucât aparţin unui
subiect şi nu pot fi trăite decât de acesta,
fără a fi însă determinate exclusiv de
factori endogeni. Ele reflectă o relaţie cu
un obiect sau o persoană, manifestă
„ceva" faţă de „cineva". Deci, trăirile
afective, procesele mintale, etc. sunt nu
numai mijloace, ci
429
care face parte din Eu, deosebindu-se de
Eul conştient, întrucât persistă într-o
formulă latentă sau implicită" (P.
Popescu Neveanu).
Subiect = în ştiinţele despre om şi soci-
etate, desemnând omul în diferitele
ipostaze ale relaţiilor sale esenţiale cu
lumea; în logică, subiect înseamnă
obiectul despre care se afirmă sau se
neagă ceva prin predicaţie; în episte-
mologie şi antropologie, subiectul psi-
hologic se defineşte prin acţiune, prin
disponibilităţile cognitive existente în
fiecare conştiinţă individuală, cu carac-
ter constructiv-operaţional pe care se
edifică experienţa şi cunoştinţele con-
crete ale fiecărei persoane. Subiectul
epistemic este definit ca fiind capabil să
organizeze raţional experienţe şi să
utilizeze cunoştinţe empirice şi ştiinţifi-
ce pentru a descoperi şi urma obiectivi-
şi rezultate ale interacţiunii subiectului
cu obiectul.
Sublim = categorie a esteticii şi mora-
lei, subliniind tot ceea ce este în natură
sau în firea şi destinul omului măreţ,
covârşitor de măreţ, depăşind măsura
firescului. Tulburând psihicul prin ui-
mire sau teamă în faţa grandorii, se
împlineşte prin admirarea perfecţiunii şi
înalţă spiritul la altitudinea celor mai
deosebite sentimente morale.
Subnormalitate intelectuală = sin-
drom care se referă la o stare de dez-
voltare intelectuală net subnormală,
având în majoritatea cazurilor o deter-
minare organică.
Substituire neuronală = mecanism
operativ al relaţiei neuronale constând
în diverse variante funcţionale: • un ne-
uron se poate substitui altuia sau unui
grup de neuroni ale căror eferenţe
converg asupra aceluiaşi substrat neu-
ronal; • mai mulţi neuroni se substituie
unuia singur în cazul în care eferenţele
primilor se proiectează pe substraturi
neuronale diferite, substrate care în
aceste situaţii vor suferi un proces de
activare.
Substituţie parentală = obiect-persoa-
nă pe care o altă persoană îl investeşte
cu semnificaţie parentală, maternă sau
paternă. Relaţia primară de dependenţă
la unul dintre partenerii parentali nu
este rezolvată net (complexul Oedip).
Subtilitate = capacitate de esenţă
cogni-tivă (cu trimitere la inteligenţă)
manifes-tată ca raţionament, gând, care
surprinde nuanţele unei acţiuni, lucru,
fenomen, relaţie. S. semnifică perspica-
citatea, ingeniozitatea şi fineţea gândi-
rii; este favorizată de intuiţie ca raţiona-
ment impregnat afectiv, al cărui demers
logic nu este întru totul conştientizat şi
presupune o perfecţionare a gândirii şi
abilitatea de a sesiza fenomenul dincolo
de aparenţă. Poate fi afectată în condiţiile
creşterii tensiunii emoţionale şi a scăderii
interesului, motivaţiei.
Succes = performanţă, reuşită şi recu-
noaştere socială de tip recompensator a
unei acţiuni individuale sau colective. în
sociologia succesului (individual sau
colectiv) se precizează că orice reuşită
antrenează o descărcare energetică sau
creatoare din partea persoanei, fiind în
acelaşi timp stimulatoare pentru noi
performanţe. Valenţele psiho-educative
ale succesului se relevă în reeducarea
copiilor cu tulburări de vorbire şi limbaj,
a celor cu tulburări caracteriale, compor-
tamentale. Este nevoie de dozarea efor-
turilor pentru înlăturarea dificultăţilor, în
funcţie de vârstă, de psihopatologi, logo-
pezi, pediatri.
Succesiv = (a urma); o acţiune, o boală
care urmează după o anumită durată, la
intervale scurte şi regulate (faze).
Succesivitate = proprietate a unor acte
perceptive (auz, kinestezie), a unor ac-
tivităţi intelectuale şi a trăirilor afective
complexe de a se desfăşura în timp, ca o
suită de evenimente apropiate dar discer-
nabile, şi urmând o anumită ordine. Sub
raport fizic, toate actele psihice se carac-
terizează prin succesivitate (Bergson),
dar tind să devină subiectiv simultane.
Suflet = dublu imaterial al persoanei,
ascuns vederii obişnuite, purtător al di-
namismului psihic, care părăseşte corpul
în clipa morţii biologice. Sufletul raţional
(al gândurilor) şi sufletul pasiunilor
voinţă pe care subiectul n-o poate obţine
prin controlul voinţei personale, împotri-
va unor influenţe pe care le reia necritic;
• ca o metodă de psihoterapie ce constă în
inducerea unor idei şi convingeri
optimiste asupra bolnavului pentru a
putea lupta împotriva apariţiei unor
fenomene psihopatologice, bolnavii fiind
în stare de veghe, somn narcotic, somn
hipnotic. Din punct de vedere ştiinţific
(pavlovist), s. este efectul concentrării
excitaţiei în emisferele cerebrale, într-un
anumit punct ce devine dominant şi
inhibă zonele adiacente. De aceea, „cu-
vântul-comandă" acţionează cu totul
izolat de celelalte influenţe, devenind un
stimul necesar.
Sumaţie = fenomen al propagării impul-
surilor prin centrii nervoşi, ceea ce deter-
mină însumarea excitanţilor, care creează
o stare de excitaţie centrală favorabilă
descărcării neuronilor motori. Poate avea
loc o sumaţie • spaţială, ce declanşează
(cel corporal) au fost reunite în concep-
ţiile vitaliste, iar teologia încearcă
speculativ problema sufletului într-o
esenţă autonomă faţă de fenomalitatea
corporală. în psihologie, sufletul apare
ca echivalent al noţiunii de psihic sau
de conştiinţă individuală, cuprinzând
unitatea proceselor cognitive, emoţio-
nale şi volitive ale persoanei.
Sufocare = (asfixie); limitarea aportu-
lui de oxigen necesar respiraţiei, dato-
rată unor fenomene patologice la nive-
lul aparatului cardio-respirator sau ob-
structării mecanice a gurii, nasului sau
căilor aeriene superioare.
Datorită aplatizării traheii sau
tulburării circulatorii sangvine cerebra-
le, sau reflexului declanşat de la nivelul
centrilor nervoşi carotidieni, se produce
asfixia şi moartea.
Sugestibilitate = proprietatea de a fi
uşor influenţat de cineva; este posibil şi
la nivel normal şi la bolnavul mintal. La
formele uşoare se manifestă prin
imitarea unor gesturi, atitudini, uneori
inconştient (contagiunea căscatului). în
formele patologice este o urmare a unei
voinţe slabe, când subconştientul
acceptă necritic idei, cedează cu uşu-
rinţă la anumite influenţe. La copii, la
naivi, la debilii mintali; datorită imatu-
rităţii mecanismelor voinţei sau imatu-
rităţii intelectuale, sunt frecvente stări
de s. crescute, temporare şi în oboseală,
stări de ebrietate. în bolile psihice,
comportamentul bolnavului este deter-
minat de cele mai multe ori de influenţe
exterioare. Opus s. este negativismul.
Sugestie = este folosit într-o dublă ac-
cepţiune: • ca proces psihic, ca o reacţie
particulară la anumite percepţii, ca o
excitaţii simultane şi • o sumaţie tempo-
rală a stimulilor care se succed la inter-
vale scurte pe calea aceluiaşi nerv
aferent.
Supraestimare = delir de evaluare; se
dezvoltă din ideile de supraapreciere pe
care subiectul le are despre posibilităţi-
le sale. Acest delir se poate sistematiza
asemenea unui delir paranoic.
Supraeu = (super-ego); una dintre in-
stanţele personalităţii, în cadrul celei
de-a Ii-a teorii a lui Freud, asupra apa-
ratului psihic; instanţă cu rol de cenzor
faţă de Eu. Funcţiile Supraeului sunt:
conştiinţa morală, formarea idealurilor,
autoobservaţia. Formarea Supraeului se
realizează prin interiorizarea interdicţii-
lor parentale şi este în strânsă legătură
cu complexul Oedip. De asemenea,
s.
obligă Eul la substituţia scopurilor rea-
liste, moraliste şi îl împinge la luptă spre
perfecţiune. S. exprimă instanţa
verificatoare, cenzurantă a personalităţii,
împreună cu ID-ul (Eul), Supraeul
reprezintă instanţa ce supraveghează
permanent existenţa individului.
Suprarenal = glande situate la superior şi
spre marginea internă a fiecărui rinichi,
implicate activ în funcţia de adaptare a
organismului, cele două zone constitutive
având fiecare prin morfofiziologia lor
distinctă un statut autonom. • lări (exerciţii, cerinţe, provocări, atrac-
Medulosuprarenala produce catecolamine
(80% adrenalină şi 20% noradrenalină).
In acest lanţ, dopamina este un
intermediar pentru noradrenalină. Acestea
acţionează asupra sistemului nervos
simpatic. • Corticosuprare-nala (zona
periferică) secretă hormoni
mineralocorticoizi şi glucocorticoizi şi
431
Surâs = expresie facială semnificând o
emoţie plăcută, o stare de bine psihoso-
matic, reducţia sau dispariţia unei tensi-
uni. Are implicaţii în ontogeneză şi în re-
laţiile umane. Se dezvoltă treptat prin
imitaţie şi se nuanţează în funcţie de par-
ticularităţile individuale. Este o formă de
comunicare nonverbală, convenţională,
care exprimă situaţional ceea ce ar dori
subiectul. în unele afecţiuni psihice este
vizibil discordant cu starea psihică mo-
mentană (schizofren, oligofren).
Surditate = diminuarea până la abolire a
percepţiei sunetelor datorită unor leziuni
survenite la diferite etaje ale analizato-
rului auditiv (acustic). • Surditate de
transmisie; • surditate de percepţie; • sur-
ditate mixtă. Ţinând cont de alte criterii
se disting: • surditate congenitală şi do-
bândită; • completă sau parţială; • unila-
terală sau bilaterală; • surditate profesio-
nală (hipoacuzie) datorită unor condiţii
de zgomot în mediul de muncă. S. are un
rol deosebit în generarea unor afecţiuni
psihice. Având în vedere rolul limbajului
în dezvoltarea gândirii, înţelegem că
absenţa integrităţii funcţiei auditive dă
naştere unor tulburări de limbaj, defici-
enţe de intelect şi de comportament
adecvat. Aceştia se structurează în ma-re
parte ca personalităţi dizarmonice de tip
imatur afectiv, instabil sau exploziv,
încă de la naştere afectează grav capa-
citatea intelectuală. Se afirmă că orbii
din naştere sunt mai puţin limitaţi decât
surdomuţii având în vedere câştigul in-
formativ pe care-1 aduce vorbirea. Sur-
ditatea apare şi în cadrul senescenţei, ca
fenomen consecutiv aterosclerozei,
având un caracter progresiv şi trebuie
compensat prin proteză auditivă, pentru
a nu fi un factor al agravării patologiei
vârstei înaintate.
hormoni sexoizi. Biosinteza acestor
hormoni porneşte de la colesterol. • Pa-
tologia acestor glande cuprinde tabloul
clinic şi tulburări psihice; este cunoscu-
tă de multă vreme sub forma de hipo
sau hiperfuncţie. Cunoaşterea mecanis-
melor fiziopatologice şi psihopatologice
ale afecţiunilor glandelor suprarenale
necesită utilizarea unor metode ra-
dioenzimatice, radioimunologice com-
plexe.
Suprasolicitare = ansamblu de stimu-
ţii, exigenţe) venite din partea mediului
către persoană, care depăşesc capacită-
ţile sale superioare de răspuns adecvat,
eficient, echilibrat. Efectele suprasoli-
citării sunt: - oboseala, creşterea reacti-
vităţii emoţionale; - scăderea autocon-
trolului; eficienţă redusă în activitate.
Se evidenţiază o simptomatologie de tip
nevrotic.
Surditate de percepţie = tip de surdi-
tate în care audiţia sunetelor şoptite
este abolită, având un caracter electiv
pentru sunete înalte. Proba Rinne este
pozitivă; proba Weber lateralizată la
urechea mai puţin afectată, iar proba
Schwabach diminuată. Apare în leziuni
cohleare şi ale căilor nervoase.
Surditate de transmisie = afectarea
aparatului de transmitere a sunetelor
(timpano-osicular) caracterizată prin
afectarea mai accentuată a audiţiei su-
netelor şoptite, în care: - proba Rinne,
negativă; proba Weber lateralizată la
urechea cea mai afectată. Reprezintă
fondul pe care se grefează atitudini
suspicioase, ostile faţă de anturaj.
Surditate psihică = vezi agnozie
Surditate verbală = vezi afazie
Surditate verbală pură = tulburare de
integrare a percepţiei auditive, con-
stând în păstrarea auzului fiziologic, cu
pierderea capacităţii înţelegerii limba-
jului vorbit, imposibilitatea repetării
cuvintelor şi scrierii după dictare. Ca-
pacitatea de a vorbi şi de a scrie spon-
tan şi independent este menţinută.
Afecţiunea este consecinţa unor leziuni
localizate în prima circumvoluţiune
temporală în apropierea circumvoluţiu-
nilor Heschl, uni sau bilateral.
Surdoiogie = ştiinţă interdisciplinară
care îşi propune, cu mijloacele psiho-
pedagogiei, să găsească posibilităţi de
suplinire a auzului şi de folosire
maximă a potenţialului restant (după C.
Pufan).
 432
Surdomutitate = incapacitate de a auzi
şi vorbi; fie din naştere, fie dobândită în
primii ani de viaţă. Cei in cauză suferă şi
de mutism, neauzind cuvântul rostit. Nu-
şi poate însuşi limbajul, deşi organele
vorbirii lui sunt normale. Instrucţia şi
educaţia se face în şcoli speciale, prin
metode corespunzătoare, în special labi-
olectura (citirea pe buze). (Vezi Anexa A
-fig.13).
Surmenaj = ansamblu de tulburări pro-
venite din exces de oboseală a organis-
mului. Reprezintă o stare de epuizare a
resurselor fizice şi psihice, în urma unor
eforturi prelungite sau repetate. Se mani-
festă prin fatigabilitate intensă, cu cefa-
lee, ameţeală, tulburări neurovegetative,
hiperestezie senzorială, în special auditi-
vă, precardiologii, anorexie, depresie de
epuizare. S. netratat are ca urmare: aste-
nie, gastrite, ulcere, nevroze astenice.
Susceptibilitate = dispoziţie spre a se
lăsa influenţat sub acţiunea unor factori
externi, mai ales datorită unor experienţe
anterioare, reactivizare vie vulnerabilita-
te. Trăsătură caracterială specifică celor
egocentrici, predispuşi la interpretare
negativă şi frustrantă a stimulilor în
relaţie interpersonală.
Suspans = termen cu o sferă largă de
semnificaţii, ce poate merge până la
amânarea unui răspuns, a unei decizii,
până la îndoială, incertitudine, stare de
aşteptare anxioasă justificată sau nu. Are
motivaţii contradictorii, insuficienţa da-
telor semnificative care să justifice
amânarea unui răspuns, indecizie, dubi-
tate, anxietate. In psihiatrie aceste stări
sunt caracteristice în astenie, personali-
tăţilor senzitive şi în debutul schizo-
freniei.
433
Suspicios = caracteristică emoţională şi
comportamentală, constând în teamă,
neîncredere, bănuială faţă de un partener
cu care subiectul are o relaţie afectivă.
Este o caracteristică specifică
personalităţilor senzitive şi paranoice.
Susţinător = relaţie care funcţionează
între părinţi şi copii, între instituţii so-
ciale sau medicale şi persoane depro-
fesionalizate (pensionari, invalizi prin
boală psihică sau somatică); se mai
menţionează şi relaţiile de simpatie, de
preocupări comune, de vecinătate, pen-
tru un sprijin moral sau mixt (şi materi-
al). Rolul de susţinător al medicului re-
clamă acestuia calităţi umane şi psiho-
logice, solicitudine, răbdare, înţelegere
şi compasiune faţă de pacient şi
suferinţa lui. Terapia de susţinere poate
fi provocată în afara medicului şi a
psihologului şi de membrii de familie,
prieteni, profesori, etc.
Syderman = (coree reumatismală);
afecţiune care se manifestă în copilărie
mai ales în vârsta şcolară. Are aceeaşi
etiologie ca reumatismul articular acut
(30-60% dintre cazuri). Bolnavii pre-
zintă simptome de reumatism articular
acut, care pot să preceadă sau să urmeze
episodul acut de coree (o manifestare
imunoalergică ce survine în stadiul
tardiv al acesteia). Unii autori o
consideră o encefalită neuroalergică, o
boală autonomă produsă de un virus
încă necunoscut. Este mai frecventă la
fete şi apare cu precădere în lunile
martie-aprilie sau noiembrie-decem-
brie. Sunt două tipuri - coree pură, fără
nici o legătură cu reumatismul articular
acut şi care ar putea fi de natură ence-
falică; şi coreea reumatică. Simptoma-
tologia diferenţiată: • mişcări coreice,
involuntare, aritmice, ilogice, dezordo-
nate, bruşce, interesând grupele muscu-
lare distale; diminuează în repaos, somn
şi sub acţiunea hipnoticelor, dar sunt am-
plificate de emoţii, efort, frig, oboseală
psihică; • tulburări de coordonare, şi tul-
burări psihice variabile, fugă de idei,
labilitate afectivă, stare confuzivă, halu-
cinaţii în forme grave. Tratamentul:
salicilat de sodiu, penicilină, cortizon,
sedative, vitamine. Este indicată uneori
amigdalectomia.

ş în tumorile
intraşelare şi în
adenomul in-
Şa turcească =
traşelar apar
formaţiune
multe modificări
osteotendi-noasă
care trebuie
care se prezintă ca
precizate
o depresiune si-
medical.
tuată pe fata
superioară a
Şchiopii Ursula
osului sfenoid,
(n 1918) =
având trei pereţi.
psiholog român,
In această
publicist
depresiune se află universitar,
situată glanda doctor în ştiinţe,
hipofiză. Aspectul profesor
radiologie al şeii consultant la
turceşti prezintă Universitatea din
importanţă în Bucureşti. Şi-a
diagnosticarea făcut studiile la
unor afecţiuni Universitatea din
neuropsihice (mai Bucureşti,
ales Seminarul pe-
hipertensiunea in- dagogic şi o
tracraniană) şi perfecţionare la
endocrine. în Centrul
cazul afectării Internaţional al
bazei craniului Copilului la Paris
prin (1965). Membru
hipertensiunea fondator al
intracraniană, Asociaţiei
şaua turcească Psihologilor din
suferă modificări România (1964),
care reprezintă al Revistei de
uneori singurele Psihologie, al
semne. revistei „Revue
Modificările sunt Roumaine des
o urmare a per- Sciences
turbărilor Sociales", serie
circulatorii din de Psyho-logie,
regiunea şelară; se membru al
produc modificări colegiului de
şi prin mărirea redacţie al
tuturor Analelor
diametrelor; Universităţii
unghiul dintre (serie Psiho-
planul sfenoidal şi
peretele anterior
al şelii se retrage
sau se rotunjeşte,
diafragmul şelar
se măreşte; şaua
apare balonizatâ.
logie) (1968- (1967), Bratislava
1973) şi al revistei (1968), Varşovia
„Colocvii" pe tot (1969), ca
parcursul apariţiei preşedinte al
acesteia. După delegaţiei
1982 a fost române;
secretar ştiinţific Congresul inter-
la „Revista de naţional al
Psihologie" şi femeilor
„Revue des Stockholm
Sciences Sociales" (1969),
- serie de psy- Congresul
hologie. între internaţional al
1986 şi 1990 a copilului de la
fost membră a Casa Albă S.U.A.
„Comitetului (1972). A publicat
Internaţional al peste 300 de
Psihologilor articole, studii şi
pentru pace şi lucrări. Opere
contra războiului principale: •
atomic" (al „Curs de
IUPsys). A adus psihologia
contribuţii în copilului" (vol.I -
problemele 1955; voi. II -
psihologiei copi- 1965); •
lului şi a vârstelor, „Psihologia
în teoria operativi- copilului" (1963 -
tăţii gândiri în ed.II 1967) -
ontogeneză, în Premiul
problemele de Ministerului
psiho-diagnoză şi învăţământului, •
psihoterapie. A „Dezvoltarea
stimulat interes operativităţii
faţă de aplicarea gândirii copilului
calculelor de de la 7-11 ani"
entropii, în (1966); •
cercetarea de „Orizonturi,
diverse structuri opinii şi proble-
psihice (1963- me" (1968 -
1966). A adaptat şi coautor); •
a validat „Probleme
numeroase metode psihologice ale
experimentale, jocului şi
teste, etc. A distracţiilor (1966
participat la - coordonator);
numeroase „Psihologia şi
manifestări viaţa" (1969 -
ştiinţifice coautor);
naţionale şi „Introducere în
internaţionale: psihodiagnostic"
Copenhaga (ed. I - 1970; ed.
(1961), II -1976); „Cartea
Amsterdam tinerelor fete"
(1968), Montreal (1970 -coautor);
(1974, 1969); „Orientarea
Paris (1977), şcolară şi profe-
Congresele sională (autor
C.A.E.R. de principal 1972);
psihologie: Sofia „Criza
(1964), Berlin
4
3
5
de originalitate la „Creşa, mediu
adolescenţi" educativ" (1980,
(1978); „Dicţionar coautor);
enciclopedic de „Psihologia
psihologie" (3 vârstelor" (1981
volume 1979), şi 1995);
„Psihologia dezechilibru acut
generală şi a al unor funcţii
copilului" (manual psihice,
1982 - 1985); determinată de o
„Sinteze de traumă
psihologie" (voi. psihologică, a
III) cărei intensitate
crescută sau
Şoc = ciocnire bruscheţe în
bruscă şi puternică instalare,
a două corpuri; în solicitată în mod
medicină, şocul variabil
denumeşte o disponibilitatea
tulburare bruscă, de adaptare a
intensă a psihismului.
funcţionalităţii
psihice (şi) sau Ştiinţă =
fizice a organis- extensional,
mului, apărută ca termen generic
urmare a unei sub care sunt
agresiuni externe. reunite toate
Şocul, ca tulburare teoriile şi do-
fiziopa-tologică se meniile
caracterizează ştiinţifice.
printr-o „stare de Intensional,
alarmă" conceptul de
concretizată ştiinţă
printr-o succe- desemnează o
siune de reacţii anumită formă de
neuro-vegetative cunoaştere a
declanşate de o realităţii care,
acţiune bruscă a spre deosebire de
factorului per- cunoaşterea
turbator. Prin comună, aspiră
extrapolare, să
denumirea de
„şoc" s-a adăugat
unor procedee de
terapie.
Fiziopatologic
şocul are trei faze:
şocul compensat,
şocul
decompensat,
şocul ireversibil,
terminal.
Şocul poate
fi: - şoc aerian,
alergic, circulator,
şoc de garou; ş.
prin he-matom, ş.
hemorargic, ş.
histaminic, ş.
laringian, ş.
medular, ş.
obstretical, ş.
operator, ş.
transfuzional, ş.
traumatic, ş.
distolic, ş.
olecranian, ş.
rotulian, etc. în
psihiatrie, şocul
are două aspecte:
- unul
psihopatologic şi
unul terapeutic.

Şoc afectiv =
starea de
dezvăluie, în metodelor de
modalităţi riguros cercetare, etc. • în
verificabile şi într- evoluţia sa ulteri-
o expunere oară, cunoaşterea
discursivă, precis ştiinţifică s-a
formulată, legile autonomizat din
obiective care ce în ce mai
guvernează categoric faţă de
succesiunea evidenţele naive
evenimentelor. • şi prejudecăţile
Componentele necritice ale
structurale ale simţului comun,
cunoaşterii desfăşurând
ştiinţifice sunt: - propria sa
conţinutul factu- dezvoltare.
rai, ipotezele Ştiinţa interfe-
explicative, rează din ce în ce
concluziile mai mult cu sfera
generalizării forţelor de
conţinutului producţie într-o
factual expuse relaţie de
argumentativ, stimulare
ansamblul reciprocă.
4
3
6

Pri ă (200-2400
T nci micrograme).
pal Unele
Tabacism = ele componente
intoxicaţie co acţionează în
cronică cu tutun. mp special la nivelul
Efectele nocive one otofaringelui sau
ale fumatului sunt nte căilor aeriene
astăzi cunoscute şi mari unde sunt
în întreaga lume con depozitate; altele
medicală. în cen sunt absorbite din
ultimii ani, s-a traţ gură, faringe, căi
încetinit iile aeriene sau
consumul de tu- fu alveole
tun, în unele mul pulmonare în
medii sociale şi ui sânge, de unde
zone geografice, de pot acţiona asupra
înregistrându-se ţiga diferitelor ţesuturi
regresii sensibile, ră din organism.
ca urmare a unor sun Substanţele cu
campanii de t: efecte patologice
informare şi • ox din fumul de
educaţie sanitară. idul tutun sunt
în general, au de clasificate în
renunţat la fumat car patru grupe
cei de vârstă bon (substanţe c-
mijlocie, în (52 unoscute ca
schimb consumul 40- având proprietăţi
este mare în 214 cancerigene): •
rândul tinerilor. 000 carcinogenetice
Fumatul de tutun mo (hidrocarburile
este un amestec cro- aromatice
de gaze şi rezidii gra policiclice, cum
solide me) ar fi betanaf-
microscopice în ; •talina care poate
care au fost nic produce cancerul
identificaţi peste otin vezicii urinare); •
1000 de compuşi.
cocartenogenetice T
(fenolii, esterii Oxidul de
acizilor graşi, carbon scade
acizii graşi liberi); capacitatea de
• substanţe iritante transport a
(particule solide,
oxigenului de
diferite gaze); •
către he-
nicotină, cu
moglobina şi
acţiune asupra
împiedică
organismului în
pătrunderea
general şi mai ales
asupra sistemului oxigenului la
nervos. nivel celular.
Nicotină este cel
mai nociv
constituent al
fumului de ţigară,
pentru că 80-90%
se absoarbe în
sânge; inhalată cu
fiecare fum; este
echivalentă cu
cantităţi de 0,lmg
administrată
intravenos. Sunt
de ajuns numai
două picături din
această toxină
puse pe limba
unui câine ca să-1
omoare. De
subliniat că în
cursul unei vieţi,
fumătorul
introduce în
organism mai
mult de jumătate
de kilogram de
nicotină, ceea ce
reprezintă o
cantitate enormă
de toxic.
Principalele
acţiuni ale
nicotinei se
manifestă asupra
sistemului
nervos, fie prin
spasme vasculare
produse prin
iritaţia capilarelor
sangvine, fie prin
atingerea directă
a celulei
nervoase, şi
indirect asupra
cordului, vaselor
sangvine şi
rinichilor. Asupra
sistemului nervos
central, produce,
în raport cu
modul şi
vechimea
fumatului, şi
caracteristicile
psihosomatice ale
fumătorului, fie
stimulare, fie
sedare. Datele
numeroaselor dec are şi 75% din
studii clinice şi e- cele cauzate de
experimentale din sele bronşita cronică
întreaga lume de sunt direct
demonstrează că can imputabile
ftimul de tutun cer tabagismului.
este răspunzător pul De asemenea,
de apariţia a mo mortalitatea prin
numeroase boli nar, infarct
cronice grave. 25 miocardic este
Dintre acestea, % dublă la fumători
primul loc este din faţă de
ocupat de cele nefumători. Cel
cancerul dat puţin un milion
pulmonar, apoi orat de bărbaţi şi
cardiopatia e femei mor anual
ischemică, boli din cauza
bronşita cronică şi lor fumatului, dintre
enfizemul car care: 300000 în
pulmonar. Statis- dio S.U.A., 70000 în
tici ale O.M.S. vas Germania,
arată că 90% din cul
4
3
7
50000 în Anglia, nor cât şi
35000 în Franţa, adr vasocontricţiei.
etc. Statisticile ena Fum^ul este de
arată de hnă asemenea
asemeJiea că un , implicat în
fumător îşi ho producerea
scurtează în medi« r- precoce a
cu 8,3 am viaţa mo arterosclerozei
chiar dacă are o ni prin
doză moderată de car determinarea
ţigări pe zi. S-a e creşterii
constatat că la acţi concentraţiei
fumători apar într- one acizilor graşi
o proporţie mai ază liberi în sânge
m*re cancerul dire adevezivitatea şi
laringian şi al ct aglutimbihta-tea
mucoasei bucaie, sau trombocitară.
cancerul vezicii indi Tutunul nu
urinare, rect întruneşte
hipertensiunea asu atributele unui
arterială, arterite, pra adevărat drog,
flebite, ulcere cor neproducând
gastrice. Totodată, dul fenomene de
fumatul determină ui dependentă,
perturbări ale şi folosirea lui
funcţiei unor vas antrenează numai
glande cu secreţie elor o stare de
internă, scade , obişnuinţă
randamentul det Intoxicaţia acută
muncii fizice şi erm cu nicotină
intelectuale inâ aduce ameţeli,
performanţele nd cefalee,
sportive, etc. n creş transpiraţii,
timpul sarcinii şi tere sealoree,
maternităţii, a tulburări de
fumatul are con- frec vedere puternice
secinţe deosebit de ven (scotom),
grave: rezistenţă ţei brahicardie,
scăzută la factorii şi delir şi comă,
de mediu deb tulburări
infecţioşi toxici itul neuropsihice,
traumatici. ui insomnie,
Nicotină produce car bradipsihie,
eliberarea de dia disprosexie,
adrenalină şi c, astenie, ca şi
 tulburări m sfera de voinţă, de
altor aparate şi personalitatea
organe puternică a
(inapetenţa, subiectului.
paloare, Printre metodele
epigastralgii, utilizate în
aritmie). tratamentul
întreruperea tabagismului
fumatului sau sunt citate:
scăderea acupunctura,
numărului de homeopatia,
ţigări poate procedee de
produce la unii aversiune prin
subiecţi stări de modificarea
agitaţie, gustului
insomnn, inta- tutunului, şocuri
bilitate, etc, ceea electrice pe braţe
ce face ca în momentul în
problema lă- care începe să
satului de fumat fumeze, etc.
să pară
complicată. Sunt Tabes = (sin.
astăzi suficiente Sifilis);
remedii pentru meningo-radicu-
dezintoxicare, lonevrită
succesul posterioară
depinzând în specifică, care se
mare parte asociază uneori
şi cu afectarea
unor nervi
cranieni. Sifilisul
nervos este
considerat un
stadiu evolutiv al
cărui tablou
clinic este
dominat de
manifestări
neurologice:
tulburări de
sensibilitate
profundă, cu
alterarea simţului
tactil, ataxie
locomotorie,
mers talonat,
438
dureri la nivelul
membrelor,
tulburări
senzoriale
(surditate şi
cecitate prin
atrofia nervilor,
crize viscerale
(laringi-ene,
gastrice,
vezicale, rectale)
dureroase,
tulburări sexuale,
sfincteriene şi
trofice. Deşi în
majoritatea
cazurilor
predomină
tulburările
neurologice, au
fost scrise forme
de tabes cu pusee
convulsive
delirant - se totală lipsă de
oneiroide sau mn informaţie (J.
stupo-roase, ific Locke - la
forme mixte ă naştere omul nu
taboparalitice, în ştie nimic, nu
care asociază o epi există idei
stare demenţială ste înnăscute, totul
progresivă, forme mo depinde de
care prezintă lo- experienţă).
sindroame gie Totuşi trebuie
depresive şi ţinut seama ca
maniacale, stări psi nou-născutul
delirante, psihoze hol dispune de
cronice, fenomene ogi premize
halucinatorii, etc. e ereditare care,
sta funcţional, pot fi
Tabuta Rasa = rea favorabile sau
(tablă pe care nu de nefavorabile.
este scris nimic),
Tact = modalitate grăbită nu se
senzorială constată defecte
cutanată prin care de ordin sintactic
se semnalizează şi nici fonetic.
contactul cu
corpuri. T. implică Tahistoscop =
nu numai recepţia aparat ce permite
cutanată, ci şi pe prezentarea
cea kinestezică. vizuală a unor
Se realizează imagini într-un
printr-un proces timp foarte scurt
de palpaţie prin (de ordinul
care obţinem miimilor de se-
discriminarea cundă) şi cu care
formelor, fiind se măsoară
socotită analoagă volumul atenţiei,
văzului. Prin tact etc.
se face detectarea
însuşirilor: Talamus =
duruzita-tea, formaţiune
porozitatea. în alt diencefalică care
sens, implicând intră în alcătuirea
discernământul, talamencefalului
adeziunea (partea superioară
sufletească, tactul a diencefalului),
desemnează o format din două
strategie psihică mase ovoide de
faţă de alte substanţă ner-
persoane, cu grijă voasă care poartă
pentru a nu-i leza denumirea de
personalitatea şi „corpii optici"
a-1 influenţa sau straturile
educativ sau optice. Este
instructiv, fără despărţit de
duritate, evitând hipotalamus prin
conflictele. şanţul hipotala-
mic. Ca structură,
la exterior
Tahifemie = (sin.
prezintă un strat
tahilalie); formă
subţire de
patologică de
substanţă albă
hiperactivitate
formând lama
verbală ce constă
medulară externă
în accelerarea
şi stratul zonal în
exagerată a partea
debitului verbal, posterioară. în
ritmul îngreunând interior se găseşte
mult com- substanţa cenuşie
prehensibilitatea despărţită de
comunicării. Cu lama medulară
toată ritmicitatea internă, formată
din substanţa albă. informaţiile de la
Aceste formaţiuni etajele inferioare
nucleare cuprind ale nevraxului şi
mai mulţi centri le transmit la
nervoşi care scoarţă. Toate
primesc căile centripete
care vin de la
măduva spinării,
bulb şi cerebel
trec, înainte de a
ajunge la scoarţa
cerebrală, prin
talamus, unde fac
sinapsă cu
neuronii care
formează nucleii
acestui centru. în
talamus există
nuclei de
asociaţie care au
legături cu
substanţa
reticulară, prin
aceasta
realizându-se
reglarea ritmului
somn-veghe.

Talent = termen
psihologic ce
denumeşte un
ansamblu de
aptitudini supe-
rior dezvoltate,
sau o combinare
de aptitudine
originală care
asigură şi facili-
tează realizarea
de performanţe
într-o anumită
sferă de activitate
şi produce creaţii,
valori originale
(talent muzical,
talent literar,
actoricesc,
didactic, medical,
oratoric,
organizatoric, în
munca de
cercetare
ştiinţifică).
Aptitudinile
individuale
presupun:
înclinaţie prin
muncă, motivaţie
pentru creaţie,
condiţii social-
educaţionale,
condiţii de sti-
mulare a
dispoziţiilor
native individua-
le. O treaptă
superioară de
dezvoltare a
aptitudinilor,
având ca urmare senzualitate o
producţii originale atitudine faţă de
de importanţă celălalt care
istorică o perpetuează sau
constituie geniul. reproduce prima
modalitate de
Tanatofobie = relafio-nare
teamă patologică afectivă
de moarte, (dragostea
întâlnită în copilului faţă de
nevroza obsesivo- mamă şi invers;
fobică, isterie, dragostea faţă de
nevroză anxioasă, persoana iubită,
hipo-condrie, etc. bazată pe
aprecierea
Tandreţe = sinceră, ceea ce
termenul produce o
desemnează prin satisfacţie
opoziţie cu cel de deosebită).
4
3
9
Taping-test = produce
prob» de viteză perturbarea
motncă simplă influenţei
care constă îi» a reciproce
bate într-un timp cortico-

dat, cât mai multe extrapiramidal

lovituri posibile, e.
cu un creion pe o T.A.T. = test
hârtie s3« Pe ° proiectiv (H.
tablă. E Pos1' bilă şi Murray -1935)
o înregistrare pentru
electrică a răspun- evidenţierea
sului. unor date fun-
Tasikinezie = damentale ale
tulburare a personalităţii:
activităţii mo- impulsuri,
torii, constând în emoţii,
tendinţa sentimente,
imperioasă de complexe
deplasare, în conflicte,
imposibilitatea de tendinţe
a sta locului. Este refulate.
o hipermnezie de Utilitatea
ong.ne ex- T.A.T. este
trapiramidală, determinată de
obsedantă mai rar aprofundarea
ca sechelă şi inter-
postencefalicâ şi pretarea
^ult mal frecvent ca
tulburărilor de
accident
comportament
diskinetic acut,
a maladiilor
consecutiv
terapiei cu psihice- Este
neuroliptice. deosebit de
Sindromul eficient atunci
hiperchinetic- când datele
hiperton, care se sunt corelate
instalează cu cele
cronologic după furnizate de
sindromul testul
parchmsom-an, Rorschach. Se
se datorează unor utilizează
d.sfuncţn ale nu- uneori ca o
cleilor cenuşii ps.hoteraple
centrali şi a scurtă.
substanţei
reticulare care Tautologie =
echivalenţa unor carii şi
părţi ale sistematizării
propoziţiei sau ştiinţifice (cele
chiar a două din biologie sunt
propoziţii tipice).
distincte,
afirmând de fapt Teamă = proces
acelaşi lucru; emoţional negativ,
judecată în care care implică
insecuritate,
subiectul şi
nelinişte, alarmă,
predicatul sunt
agitaţie, tendinţă
exact aceeaşi
de evitare legată
noţiune, de un pericol
«Primata sau nu iminent sau
prin acelaşi îndepărtat. Se
culant. deosebeşte de
frică şi angoasă,
Taxonomie =
care sunt fără
disciplină
obiect. Patologic,
metodologică ce
teama evoluează
se ocupă de
spre sindromul
legile, criteriile obsesivo-fobic, pe
şi configuraţiile când frica trece în
clasificărilor; angoasă şi fobie.
ştiinţa a clas.fi-
440
Tehnică =
ansamblu de
procedee şi
metode care se
aplică într-un
anume domeniu.
Legat de
psihopatologie şi
psihologie,
tehnica se referă
la o metodă sau
procedeu
terapeutic
(mecanic, chimic
sau psihologic).

Tehnopsihologie
= ramură a
psihologiei ce se
ocupă de
mijloacele
aplicării practice.
Se întretaie cu
psihotehnica, dar
o depăşeşte prin
preocupările spe-
ciale pentru
principiile şi
strategiile
aplicabilităţii
psihologiei.

Telegnozie =
cunoaştere
indirectă, fără
intermediul
percepţiei sau
funcţiilor in-
telectuale a unor
evenimente
situate la distanţă
din punct de
vedere spaţial sau
temporal. Acest
fenomen include: Telekinezie =
pre-moniţia, fenomen de
clarviziunea, în timp inducţie cu care
ce pentru oamenii de un subiect, care se
ştiinţă părerile presupune că
oscilează între dezvoltă în jurul
negarea totală a său un câmp
realităţii lui şi electromagnetic
ipotezele pozitive extrem de
privind manifestarea puternic, se inter-
lui efectivă, ipoteze ferează cu cel al
pe care le va con- obiectului supus
firma sau infirma acţiunii. Ca
numai evoluţia fenomen
ulterioară a paranormal,
cunoaşterii. telekine-
zia presupune modalităţi de
calităţi explicare a cau-
extrasenzoriale, zelor finale ale
care ar avea la comportamentulu
bază fenomene i uman.
parafizio-logice.
Teleonomic =
Telencefal = termen introdus
(creierul anterior); de Allport (1937)
partea cea mai pentru a defini
voluminoasă a sistemul său
encefalului, re- ipotetic cu privire
prezentat de la structura
emisferele personalităţii,
cerebrale, alcătu- imaginată ca un
ite din model ce unifică
următoarele scopurile
formaţiuni: individului,
scoarţa cerebrală, orientate spre
substanţa albă, anumite scopuri.
corpii striaţi, Teleonomia
sistemul limbic şi substituie în
în interior, biologie termenii
ventricolele de finalitate şi
laterale (I şi II). teleologie care au
conotaţii
Teleologie = idealiste.
concept care se
referă la un tip Teleopsie =
determinat de fenomen ce
explicaţie însoţeşte tulbu-
ştiinţifică rările vizuale în
întemeiată pe spaţiu, tradus
finalitate (scop). prin supra-
Se consideră că estimarea
viaţa şi îndeosebi profunzimii
psihicul uman au (adâncimii), cele-
un caracter lalte dimensiuni
teleologic. La spaţiale
baza sistemelor rămânând intacte.
teleologice este un
mecanism de Telepatie =
autoreglaj după un fenomen
program. în cadrul parapsihic, care
psihologiei ar semnifica o
contemporane s-a formă de
dezvoltat o comunicare
tendinţă, care nu extra-senzorială
este nici analitică, (criptestezie).
nici Comunicarea se
comportamentalist efectuează într-un
ă (teleologică) singur sens, de la
care caută noi un inductor la
perceptor, atunci
când între aceştia există
legaturi afective
şi când inductorul
se află într-o
stare de încordare
maximă, de mare
tensiune. Se pre-
supune că
transmisia şi
recepţia se fac la
nivelul
inconştientului,
după legile
acestuia.
Termenul „tele"
desemnează
independenţa în
raport cu
distanţa. Te-
lepatia este
cercetată cu
intense încercări
de obiectivare,
împreună cu alte
fenomene ce intră
în sfera
parapsihologici.
T. pare a se
produce
indiferent de
distanţa sau
obstacolele
materiale. Ipoteza
undelor herţiene
ca purtătoare ale
mesajului
telepatic a fost
infirmată în
favoarea altei
teorii (V. Iordan),
avan-sându-se
ideea că relaţiile
telepatice se
dezvoltă într-un
câmp de energie
discretă, similar
câmpului
gravitaţional.

Telereceptori =
structuri
receptoare asupra
cărora acţionează
stimuli produşi la
distanţă.
Analizatorii care
conţin
telereceptori sunt:
vizuali, auditivi,
olfactivi; spre
deosebire de
receptorii tactili
şi gustativi care
acţionează ne-
mijlocit.
Organizaţi
anatomic pe
principiul
oricărui
analizator, structură
telereceptorii sunt complexă ce
formaţi şi ei din permite contactul
trei segmente: • direct cu mediul
periferic extern şi
(receptor); • proprietăţile lui
intermediar (calea (ochi, ureche,
de conducere care nas).
poate fi specifică
sau nespecifică); • Temere =
segmentul central atitudine
sau proiecţia determinată de
corticală (zona sentimentul de
corticală în care frică (teamă),
informaţia este justiţia, familia,
transformată în societatea, prin
senzaţie mecanismele lor
subiectivă de intimidare,
conştientă). Seg- învaţă persoanele
mentul periferic să respecte legile,
este inclus într-o normele, pentru a
evita sancţi-
4
4
1
unile pe care Temperam
nerespectarea lor entul în sine, este
le-ar atrage. o la
tură a
Temeritate = personalităţii şi
exces de se valorifică în
îndrăzneală sau de mod direct în
cutezanţă situaţii care cer
manifestată într-o manifestări
anumită direcţie, de forţă fizică, de
fără o evaluare rezistenţă
riguroasă a ris- nervoasă.
curilor sau a Acelaşi
consecinţelor temperament
posibile (actele poate exista la
alpinistului sau tipuri de
navigatorului personalităţi
solitar se diferite şi în
deosebesc de cele condi
ale adolescenţilor, ţii diferite de
ale dizarmonicilor evoluţie a
de tip instabil, acesteia. Deşi
impulsiv sau ale
temperamentul
psihoticelor în
nu determină
puseu acut).
capacităţi
productive,
Temperament =
creative sau
componentă
reproductive, ale
dinamico-
persoanei, acesta
energetică a
le corelează, le
personalităţii,
nuan
constând într-un
ţează.
ansamblu de
t
însuşiri
Temperamentul
constituţionale,
constituie o cate-
fiziologice şi
gorie psihologică,
ereditare, expresie
nu fiziologică,
a unei reactivităţi
pentru că el
particulare a S. N.
deţine tendinţe
C. şi a factorilor
predispozante, un
endocrini. T. este
nivel de
bazai, neutru faţă
manifestări
de valorile sociale
psihice comporta-
şi morale.
mentale care au la
bază trebuinţe • sangvinic; •
perimare şi flegmatic; •
secundare, melancolic. Din
psihogene. viziunea
Afectivitatea hipocratică, sunt
rămâne principala puse în evidenţă
sferă de trei însuşiri
evidenţiere a t. fundamentale ale
prin parametrii de activităţii
sensibilitate, tonus nervoase
afectiv, stabilitate, superioare: • forţa
profunzime a sau energia; •
trăirilor, însuşirile, mobilitatea; •
trăsăturile echilibrul celor
temperamentale două procese
sunt definite nervoase
psihologic: • superioare. Prin
tonico-ener- combinarea
getice; • fazico- acestor însuşiri,
temperamentale; • apar patru tipuri
de factură a de sistem nervos
reactivităţii care ar fi în
globale. Combi- relativă
narea acestora se corespondenţă cu
realizează din cele cele patru
patru tipuri de temperamente
temperament: • descrise din anti-
coleric; chitate: • tipul
puternic,
neechilibrat,
excitabil,
corelează cu
tipul coleric;
• cel puternic,
echilibrat, mobil
se exprimă în
temperament
sangvinic; • tipul
puternic,
echilibrat-inert, în
temperamentul
flagmatic; • tipul
slab, hipoto-nic,
astenic -
corespunzător
temperamentului
melancolic.
Temperam
entele pot fi
ameliorate,
optimizate,
ţinând seama de
faptul că sunt în
relaţie directă cu
tipul de activitate
nervoasă
superioară, şi că
sunt influenţate
de aptitudini şi
caracter.

Tempo
individual =
ritmul actelor
motorii şi
intelectuale ale
unei persoane:
mers, vorbit,
scris, curbă de
lucru, timp de recent apărută
reacţie. T. i. filogenetic (între
caracterizează stânca osului
particularităţi ale temporal şi osul
activităţii parietal). Lobul
nervoase temporal prezintă
superioare, al delimitări mai
activităţii puţin nete faţă de
adaptative în lobul parietal şi
genere. de cel occipital.
Este în relaţie cu
Temporal (lob) = osul sfenoid,
una din cele mai cavitatea
mari diviziuni ale glenoidă şi osul
emisferelor temporal, urechea
cerebrale, care medie şi internă,
începe să se sinusul cavernos,
formeze din a treia cerebel, lobul
lună de viaţă insulei şi
fetală, cea mai hipocampul.
4
4
2
La nivelul controlează
circunvoluţiilor comportamentul,
temporale timia şi
transversale se manifestările
află centrul conştiente cu o
percepţiei bază
acustice. Această motivaţională,
zonă este memoria de
responsabilă de scurtă durată.
integrarea Sistemul limbic
stimulilor auditivi se comportă ca
(înălţime, un substrat
intensitate), fn organizator
zona posterioa-ră coordonator şi
a primei adaptativ în
circunvoluţiuni contextul
temporale a afectelor, al acte-
emisferei lor mnezice,
dominante se află filtrând
centrul receptor al informaţiile,
limbajului vorbit având zone
(Wernicke). asociative
Distrugerea temporare,
acestei zone capacitatea de
atrage imposi- decizie şi dozare
bilitatea a deciziei.
înţelegerii
limbajului vorbit, Tenacitate =
în ciuda percepţiei calitate a voinţei,
senzoriale intacte constând în
(afazi-a rezistenţa la
senzorială). solicitări
Sistemul limbic puternice şi
este reprezentat de îndelungate şi în
un ansamblu de capacitatea de a
structuri diferite desfăşura eforturi
morfologic şi pe măsura
funcţional; acesta dificultăţilor ce
este creierul trebuie depăşite.
emoţional şi Fără tenacitate nu
visceral, al cărui pot fi înfrânte
rol principal este obstacolele ce se
menţinerea vieţii ivesc în viaţa
şi perpetuarea cotidiană. La
speciei. Tot aici se baza t. se află o
află centrii care ne motivaţie
puternică. Este şi cognitivă, ea
o atitudine, o reuneşte într-o
trăsătură de structură
caracter. dinamică şi
relativ stabilă
Tendinţă = aspecte de ordin
termen cu mai psihologic,
multe accepţiuni fiziologic.
în psihologie: •
mişcare sau Tensiune
stopare a unei arterială =
mişcări; • constantă fiziolo-
dispoziţia gică ce măsoară
organismului de a presiunea
răspunde la sanguină din
excitaţii prin artere, cunoscând
anumite reacţii; • o valoare
o forţă naturală şi maximă
latentă care se -corespunzătoare
actualizează sistolei cardiace,
circumstanţial şi şi una minimă -
direcţio-nat în corespunzătoare
orice ipostază. Fie diasto-lei.
ca o tendinţă
Reflectă starea de
-necondiţionată,
tensiune sub care
fie ca tendinţă
se găseşte
socială,
sistemul arterial,
rezultantă a: •
forţei cu care este
propulsat sângele
de către inimă; •
a elasticităţii
pereţilor arteriali
şi ai vaselor, în
funcţie de
calibrul vaselor
mici şi de
vâscozitatea
sângelui.
Valorile
normale sunt
cuprinse la omul
adult între 120
mm Hg la bărbat,
105-110 mm Hg
la femeie
(presiune
sistolică
maximă), şi 70-
80 mm Hg
(presiune
diastolică
minimă).
Măsurarea
tensiunii arteriale
nu trebuie să fie
un abuz din
partea subiecţilor
cu tendinţe
anxioase,
hipocondrice,
care interpretează
uneori eronat
oscilaţiile
fiziologice ale
maximei şi mini-
mei, pretext
pentru
declanşarea unor
crize de anxietate poate fi şi o
ce se asociază, de reacţie adversă
obicei, altor apărută în timpul
mecanisme terapiei cu
conversive. T. a. neuroleptice (în
diferă în funcţie special sedative).
de sex, vârstă, In boala
greutate şi hipertonică -
suprafaţa hipertensiune
corporală, ca şi de arterială -
intensitatea tulburările
efortului depus. psihice îmbracă
Somnul, ca şi forme variate, de
digestia, coboară la „simple"
maxima cu 20 mm tulburări ne-
Hg, în schimb vrotice
durerea, frigul, (instabilitate,
unii sti-muli labilitate afectivă,
viscerali cresc t a. anxietate, stări
Există constituţii depresive) până
predispuse la la aşa-numita
hipotensiune encefalopatie
(longi-linii, hipertensivă, care
astenicii) dar
4
4
3
se manifestă prin sau teamă, în
stări genere o activare
confuzionale (cu a psihismului
sau fără crize (îngrijorare,
convulsive). zdruncin
Specialiştii în sufletesc,
medicină dezechilibru). O
psihosomatică - bună funcţionare
implicând rolul psihologică
factorilor de stres necesită un
în geneza echilibru între
hipertensiunii forţă şi tensiune,
arteriale - au căci şi tensiunea
descris situaţii în este definită tot
care chiar ca o forţă (P.
acţiunea unor Janet). Tensiunile
medicamente psihice
conduc către superioare,
acele stări de
preiau forţa de la
hiper sau
cele inferioare; t.
hipotensiune,
nu este o forţă
aducând date
statică, ci una
preţioase în
motivantă de
elucidarea
mecanismelor intensitate
neurobiochimi-ce emoţională. .
implicate în Eliberarea de
producerea tensiune este o
acestor stări. consecinţă a
echilibrului
Tensiune psihic. De aceea
(psihică) = trăirea ni se recomandă
unei stări de învăţarea
încordare fizică şi acceptării a ceea
psihică; orice efort ce nu poate fi
pentru a rezolva o schimbat şi
problemă, o găsirea căilor de
acţiune, un eliberare a
conflict, pune tensiunii
organismul în stare emoţionale,
de tensiune, psihice, învăţarea
exprimată în tehnicilor de
disconfort, jenă relaxare, găsirea
de prieteni - Teodorescu
confidenţi Stela (1926) =
(catarsis). psiholog, doctor
în ştiinţe,
Tentaţie = profesor emeritus
(încercare); şi fost rector la
înclinaţie interi- Universitatea
oară spre un „Al. 1. Cuza"
obiect (persoană, Iaşi şi profesor
acţiune) din emeritus al
ambianţă Universităţii
resimţită ca o „Petre Andrei",
atracţie (mai Iaşi, fostă
mult sau mai membră a
puţin rezistibilă). Consiliului
T. poate Superior al
corespunde unei Educaţiei. A
dorinţe publicat peste 60
conştiente sau de studii şi
inconştiente, care articole din
uneori se poate domeniul
opune unui alt cercetării
conştient, unei psihologice
decizii voluntare, fundamentale şi
care să împiedice al ramurilor
tentaţia. în aplicative - cu
morală se prioritate
menţionează psihologia
lupta cu tendinţa. copilului,
psihologia
educaţională. A
desfăşurat o
bogată activitate
didactică,
ştiinţifică şi
socială. A
participat la nu-
meroase
manifestări
ştiinţifice
naţionale şi
internaţionale:
Leningrad -
1964; Bratislava
(1972). Opere
principale:
„Psihologia
conduitei" -
1972; „Metode
pentru
cunoaşterea
personalităţii în
colab." (1972);
„în lumea
copiilor" (1976);
„Psihologia
copilului" - 1973;
Curs litografiat
„Sinteze de
psihologie", la
Univ. „Al. I.
Cuza"; „Sinteze
de psihologie" -
1983;
„Psihologia
educaţiei şi a
dezvoltării" -
coordonator -
1984;
„Psihodiagnoza. prioritare fiind
Concepţia problemele
psihologică a lui legate de
Pierre Janet despre explicare şi
om", Ed.A-92, teoretizare. Dacă
Iaşi-1997. lumea este
considerata un
Teoretic = tip de sistem de
personalitate a raporturi
cărei înclinaţie generale de
este spre dependenţă, care
cunoaşterea obiec- se cer clarificate
tivă a realităţii, şi interpretate,
care are forţa unei tipul teoretic se
pasiuni, ştiinţa simte atras spre
constituind aceste preocupări
valoarea supremă. şi mai puţin spre
Tot ceea ce este cele practice,
sentiment perso- aspecte
nal, dorinţă, este economice sau
trecut pe plan afaceri.
secundar,

4
4
4
Teoria Bittman)
informaţiei =
domeniu ştiinţific Teoria
relativ nou, de rezonanţei = în
mare valoare psihologia per-
explicativă şi cepţiei explicarea
euristică, asocierii faptelor
fundamentat de psihice printr-un
Shnnon şi N. efect analog
Wiener, ca model rezonanţei fizice
matematic al se face prin
comunicării prin asemănare şi nu
semnale. Ridicând prin contiguitate.
conceptul de Această teorie (H.
informaţie la Helm-holtz -
rangul unei 1877) conform
categorii căreia pentru fie-
ontologice care frecvenţă
(definind alături sonoră ar exista
de substanţă şi un segment fîbros
energia), t. i. al membranei
elaborează bazilare, susţine
procedee de că în timpul
cuantificare a vibraţiilor sonore
informaţiei, în mediul lichid
împreună cu o din urechea
serie de concepte internă, se produc
cu o largă sferă de covibraţii
aplicaţie: rezonante ale
codificare, diferitelor strune
entropie, etc. Care ale membranei,
s-au dovedit pe care se sprijină
fertile în celulele senzitive
cibernetică, din organul lui
biologie, Corti. Conform
neurofiziologie, acestei teorii,
psihologie, membrana bazi-
lingvistică, lară nefiind
estetică). (Vezi omogenă ca
„Cibernetică şi lăţime şi pre-
biologie" - E. zentând o
striaţiune realitate sistemul
transversală, are o endocrin este
rezonanţă diferită dominat de cel
pentru fiecare nervos, care este
frecvenţă sonoră. în interacţiune cu
Vibraţiile sonore mediul socio-
în mediul lichid cultural:
din urechea secreţiile
internă produc endocrine
vibraţii intervin în
corespunzătoare profilarea tempe-
ale diferitelor ramentului şi a
porţiuni din tempoului mental
membrana (P. Popescu
bazilară. Astfel, Neveanu).
rezonanţa Activarea siste-
mecanică a mului nervos
elementelor central este
componente din potenţată şi
membrana prelungită de
bazilară determină secreţiile
„localizarea endocrine, reali-
cohleară a zând integrarea
vibraţiilor". adecvată în
mediul bio-socio-
Teoria umorală = cultural.
teorie biologică
conform căreia Teorie = în sens
viaţa psihică şi strict, ansamblu
comportamentul de noţiuni,
ar fi determinate enunţuri şi
de secreţiile raţionamente
endocrine şi de înlănţuite
combinaţiile lor; discursiv, într-un
în sistem logic,
coerent, care
descrie şi explică
un anumit
domeniu al
realităţii,
dezvăluind legile
şi proprietăţile lui
esenţiale. în sens
larg, teoria
desemnează
cunoaşterea de
ordin general
realizată prin des-
făşurarea
argumentelor, -
spre deosebire de
practică, care
presupune
momentul
acţionai, situat la
nivelul concretu-
lui, între teorie şi
practică este o
corelaţie
reciprocă: una
oferind sursele
tematice şi
criteriul de
verificare, iar
cealaltă (practica)
reprezintă scopul
demersului
teoretic.
Interacţiunea
dintre t. şi practică mai multe terorii,
nu corelează nu care au câteva
anulează nici una trăsături comune:
din ele, ci • sursa de aer
presupune relativa pulmonar, cu
lor oarecare
interdependenţă presiune; •
reciprocă. trecerea aerului
pulmonar printre
Teoriile fonaţiei corzile vocale; •
= sunt modele ieşirea lui prin
psiho-fiziologice cavităţile buco-
referitoare la faringo-nazale; •
fonaţie, la for- vibraţiile produse
marea vocii, prin de corzile vocale
producerea prin închiderea şi
sunetelor verbale. deschiderea
Sunetul primar se glotei, constituie
produce în un număr anumit
laringele uman şi de explozii pentru
a fost explicat prin fiecare sunet într-
un
timp limitat de o plăcut, care dă
secundă; aceste valoarea vocii,
vibraţii sunt depinde de
amplificate prin cavităţile de
aerul din cavităţile rezonanţă,
rezonatoare intensitatea vocii
faringo-bucale şi depinde de
cavităţile anexe de plămâni, iar
rezonanţă, cu cele înălţimea depinde
patru sinusuri ale de laringe.
feţei şi fosele a) Teoria
nazale cu mioelastică a lui
cornetele; • Ewald (1898),
timbrul vocii este susţine că
produsul sunetele fonetice
vibraţiilor aerului rezultă din
din cavităţile de presiunea
rezonanţă; variabilă a aerului
elementul cel mai subglotic asupra
important al vocii, coardelor vocale,
caracterizat printr- aflate într-o
o varietate de anumită tensiune.
nuanţe de la E cea mai veche
individ la individ, teorie care
în raport cu explică formarea
conformaţiile sunetului la-
cavităţilor de ringal. Când
rezonanţă. presiunea aerului
Valoarea unei voci subglotic scade
depinde de prin trecerea unei
conformaţia cantităţi de aer
anatomică a prin glotă,
acestor cavităţi, coardele vocale
atât de variabilă, revin, glota se
dând naştere închide,
calităţii atât de presiunea
diferite a subglotică trece
sunetelor: din nou ca să
deschise, închise, depărteze corzile
clare, vualate. vocale iarăşi, şi
Rezonanţa mecanismul se
subglotică repetă cât este
(toracică) este nevoie, ca să se
datorată producă sunetul
cavităţilor sub- ce rezultă din
glotice (trahee, vibraţiile corzilor
bronhii, plămâni, produse de
cavitate toracică). mecanismul
Dacă timbrul descris.
b) Teoria c) Teoria
neuro-cronaxică a muco-ondulatorie
lui Husson, care a lui Perrelo, care
susţine că orice constată că jetul
activitate fonică de aer trecând
este condiţionată prin orificiul
de un influx re- glotei, antrenează
curenţial, care în drumul său „ca
comandă o ventuză"
frecvenţa mişcă- marginea liberă a
rilor glotice prin mucoasei care
contracţii active acoperă corzile,
ale muşchiului contribuind la
cordal. Este o formarea
înlocuire a teoriei sunetului larin-
mioelastice gal. Când nervii
vibratorii. recurenţi sunt
paralizaţi şi
coardele vocale
imobile (sindro-
mul Gerhardt),
bolnavii nu
prezintă
modificări
esenţiale ale
vocii, ceea ce
înseamnă că
mucoasa vibrează
în timpul fonaţiei
(are o mişcare
ondulatorie), deci
în acest sindrom
vocea este
prezentă.
d) Teoria
reactivo-
rezonatorie a lui
Mac Leod şi
Sylvestre (1968),
care confirmă
parţial teoria
vibraţiei ultrara-
pide a muşchiului
tiro-aritenoidian
intern prin
impulsurile
nervilor recurenţi.
Susţine că prin
reglaj neuro-
cortical, coardele
vocale dobândesc
o anume
reactivitate şi,
deci, o anume
dispoziţie
rezonatoare, masa
reactivă fiind
formată din
muşchiul tiro-
aritenoidian
intern, iar masa
rezonatorie din
mucoasa
coardelor vocale.
(Vezi „Patologia
vocii vorbite la
copil"- Şt.
Gârbea, Marcela
Pitiş)

Teoriile învăţării
= privesc procesul Concepţiei
învăţării. • Teoria pavloniste a
reflexelor condiţionării i se
condiţionate (I. P. aduc adăugiri
Pavlov) care importante de B.
explică feno- Skinner, prin
menele de reflexele
condiţionare şi operante, E.
care poate fi Hilgard şi Mar-
extinsă şi asupra quis, prin
altor forme de condiţionarea
învăţare. Condiţia instrumentală şi I.
esenţială pentru Konorski, prin
stabilirea unei noi condiţionarea de
legături este tip II, care lărgesc
concomitenta, mai câmpul de
mult sau mai puţin aplicare al
absolută, între condiţionării. •
două procese de Teoria întăririi
excitaţie. • conex-
4
4
6
junilor relevă diferitelor
faptul că procesul strategii ope-
de învăţare constă rative. • E. C.
nu numai în Tolman şi C.
stabilirea de noi Huli, consideră că
legături, ci şi în procesul învăţării
întărirea diferită a constă în for-
anumitor legături marea unor
între excitanţi şi structuri (tip
răspunsuri (legea gestalt) între
efectului a lui datele cognitive. •
Thorndike şi O teorie ce
fenomenul susţine o
reducţiei la conciliere între
tensiune C. Huli). condiţionarea
• Teoria selectivă şi cea
structuralistă a structurală
învăţării, susţine (Tholman - Huli)
că pe lângă este a lui Ch. E.
fomarea şi Osgood, care
consolida-rea susţine şi reuneşte
treptată a unor condiţionarea
legături, se clasică şi
realizează o învăţarea prin
reacţie integrală încercări şi erori.
organizată, de la o • J. Piaget, consi-
situaţie integrală. deră învăţarea în
învăţarea sens restrâns pe
înseamnă învin- baza experienţei
gerea unui anterioare a
obstacol, persoanei, fără
(rezolvare de pro- control sistematic
bleme) iar şi dirijat din
experienţa păstrată partea sa.
poate fi utilizată în Consideră că în
rezolvarea unei orice act de
situaţii noii. învăţare există o
• J. Brunner fază de asimilare
consideră că şi una de
rezolvarea pro- acomodare. •
blemelor necesită Teoriile statistice
înţelegerea şi cibernetice ale
structurii şi se învăţării
ocupă de consideră
caracterul învăţarea ca o
structural al gân- schimbare
dirii sub raportul sistematică de
probabilitate a a fost elaborată •
apariţiei unui Teoria
răspuns programării
determinat. învăţării, ce se
• Teoria bdLi&az& în
informaţiei, ca un special pe
capitol important algoritmizare. In
al ciberneticii, varianta lui B.
contribuie la inter- Skinner acest
pretarea mai model de învăţare
exactă a îşi propune să
procesului ţină seama de
învăţării prin legile de funcţio-
analiza amănunţită nare ale creierului
a însuşirii infor- şi să exercite un
maţiei. • control secvenţial
Extinderea (pas cu pas)
aplicabilităţii asupra formării
informaţiei la operaţiilor şi
procesele de însuşirii informa-
învăţare comple- ţiilor. • Teoria
xe, ca cel al programării
însuşirii structurale (N.
cunoştinţelor, a Radu - 1970)
fost realizat de prevede că în
Ghe. Zapan. Sub tehnologia
influenţa didactică, fixarea
ciberneticii şi a informaţiilor noi
curentului în contextul celor
operaţionalist vechi şi reorgani-
zarea lor să se
facă pe etape şi
scopuri ale
învăţării. • Teoria
programării în-
văţării şi formării
capacităţilor
umane (L. S.
Vîgotschi) -
subliniază rolul
exerciţiului în
formarea
operaţiilor, ceea
ce obligă
depăşirea
planului algo-
ritmic prin
procedee
euristice. • Teoria
acţiunilor
mintale elaborată
de P. Galperin -
consideră
necesitatea pro-
movării teoriilor
învăţării creative
ce cultivă în
primul rând
originalitatea prin
gândirea
divergentă, în
condiţii
colocviale, ce
stimulează
independenţa de
acţiune şi
expresie a
elevilor. • Teoria
propusă de P.
Popescu Neveanu elaborarea unei
este aceea de a se teorii generale
urma cursul satisfăcătoare este
stadiilor nevoie de
dezvoltării concepte
intelectuale. • apropiate a tot
Teoria anticipării ceea ce ştim
operaţionale despre învăţare şi,
propusă de autor de asemenea, este
îşi propune să imperios necesar
reunească sistemul ca modelele
lui J. Piaget cu cel teoretice
al lui P. Galperin, elaborate pe baza
determinând prin cercetărilor
antrenament psihologice să fie
operaţional instrumentate
elaborarea acelor didactic prin
structuri operatorii cercetări
care sunt necesare pedagogice
în vederea speciale, în baza
accelerării şi cărora să se
perfecţionării elaboreze şi să se
dezvoltării intelec- valideze tehnolo-
tuale, în
4
4
7
giile număr de quante
corespunzătoare. în unitatea
învăţarea este pro- senzorială. •
cesul cognitiv cel Teoriile vizuale
mai complex şi cromatice se
important. Prin sprijină pe
acest proces, schema
subiectul îşi alege tricromatică cu
mijloace pentru trei culori
realizarea optimă fundamentale:
a acţiunilor şi a roşu, verde,
problemelor indigo, şi pe
obstacol. schema tetra-
cromatică.
Teoriile vederii = Potrivit acestor
privesc teorii, senzaţia
mecanismul de culorii ia naştere
excitare prin
luminoasă; ele descompunerea
invocă procese substanţelor
fotochimice, fotosensibile. Cea
fotoelectrice, de-a doua (tetra:
fotomeca-nice. • roşu, galben,
Teoria verde, albastru)
fotochimică este implică patru
cea mai tipuri de receptori
cunoscută, care ce funcţionează
explică adaptarea pe principiul
la lumină şi asociaţiei pare. •
obscuritate prin Teoria
descompunerea şi extracromatică
regenerarea explică
purpurului modificarea
retinian. • Teoria senzaţiei culorilor
cuantică, are în sub influenţa
vedere faptul că modificării
există numeroase intensităţii
modalităţi de iluminatului sau a
recepţionare a deplasării
stimulilor vizuali imaginii de la
şi explică excitaţia centrul retinei
luminoasă prin spre porţiunile ei
absorbţia unui laterale. • Teoria
policroma-tică Terapie =
(W. Wund), prin metodologie
care se disting specifică de
două mecanisme: combatere,
unul pentru ameliorare sau
perceperea vindecare a unei
culorilor, care boli somatice sau
presupune psihice, bazată
existenţa mai întotdeauna pe un
multor tipuri de diagnostic. Este
receptori un act medical
specializaţi, şi sau psihologic
altul pentru esenţial,
perceperea implicând un
luminii. • Teoria maxim efort
activităţii pentru
conjugate a recuperarea şi
receptorilor, o reinserţia socio-
variantă a teoriei afectivă a
policromatice, bolnavului.
care consideră că Durata unei
mecanismele terapii este o
receptoare se problemă strict
formează prin corelată cu o
combinarea multitudine de
variată a celor trei factori, dintre
receptori de bază care cei mai
preconizaţi de importanţi sunt:
Young. tipul afecţiunii,
tipul terapiei
disponibile la un
moment dat,
statusul
pacientului psiho-
biologic, mediul
so-cio-familial al
acestuia, relaţia
terapeut-pacient.
Formele
terapiei sunt
variabile şi
variate în funcţie
de specificul
bolii, tulburării,
şi pot fi:
psihoterapia,
socio-terapia,
ergoterapia, t.
chimică (farma-
ceutică),
biologică
(kinetoterapia),
chirurgia, etc,
fiecare din ele
comportând
diferite aspecte.

Test = probe
pentru
determinarea
fizionomiei
mentale a unei
persoane, a unui
comportament.
Termenul a fost
introdus de J. Mc.
Keen Cattel
(1890). Cla-
sificarea testelor
utilizate în
psihologie poate
fi făcută din mai Test Binet -
multe puncte de Sinion = pentru
vedere. Cele mai diagnoza
cunoscute sunt: inteligenţei; a
teste de eficienţă, fost primul test
de personalitate şi mental utilizat în
caracter, de practică; a suferit
cunoştinţe, o serie de
verbale, modificări, cea
nonverbale sau de mai utilizată a
performanţă, de fost realizată de
aptitudini, de Wechsler. Există
inteligenţă, şi o adaptare
proiective, etc, românească a
teste individuale bateriei realizată
şi de grup. la Cluj de
Condiţiile unui Ştefănescu
test: validitatea, Goangă. Probele
fidelitatea,
sunt specifice
sensibilitatea.
pentru fiecare
vârstă.
Test Lahy = o teste nu se poate
baterie de tip ignora experienţa
analitic privind trecută a unei
aspecte ale persoane în
gândirii logice evaluarea
pentru evaluarea performanţei
inteligenţei. testelor de aptitu-
Bateria cuprinde 8 dini. (Vezi
tipuri de teste, Dicţionar -P.P.
fiecare cu mai Neveanu)
multe probe.
Teste de
Test Meili = eficienţă = sunt
baterie de tip departajate două
analitic; cuprinde categorii: • teste
mai multe probe de eficienţă canti-
neverbale tativă; • teste de
(formate din eficienţă
imagini). calitativă.
Cuprinde şase Acestea cuprind
categorii de teste teste de
dispuse după o inteligenţă tip
regulă. verbal şi non-
verbal, teste de
Teste de dezvoltare pentru
aptitudine = anumite vârste în
categorie de teste care ponderea
ce măsoară reuşitelor şi
abilitatea eşecurilor dă
potenţială, măsura nivelului
aptitudinea pentru de dezvoltare
intelectuală a
o activitate
subiectului
specială. Se dis-
examinat. Testele
ting teste de
de eficienţă
inteligenţă
calitativă cuprind
generală sau în-
probe destinate să
demânare căpătate determine
prin antrenament posibilitatea de a
sau experienţă, ca forma concepte.
şi testul de în categoria
realizare edu- acestor teste intră
caţională, şi acelea de
destinate să gândire
măsoare calitatea conceptuală sau
şi cantitatea testele de
învăţării la un vocabular.
subiect. în
aplicarea acestor Teste de
inteligenţă = se de abordare
aplică în şcoală diverse ale ei: •
pentru a verifica nivelul general al
măsura în care inteligenţei; •
notele exprimă bateria Wechsler,
cunoştinţele şi măsurarea
inteligenţa elevi- dezvoltării
lor. La baza individuale (dife-
constituirii renţierea
acestor baterii individuală a
există modalităţi subiecţilor); •
diferite de măsurarea unor
concepere a aspecte calitative
inteligenţei, ceea ale inteligenţei şi
ce a dus şi la gândirii.
moduri
Teste de
personalitate =
descriu modurile
de reacţie,
trăsături ale
persoanei
(vizează
tendinţele
nevrotice,
introver-siunea,
extroversiunea,
autosuficienţa,
dominanţa,
supunerea, etc.
După aspectele
studiate,
chestionarele pot
fi: de adaptare,
de atitudine, de
interese. Pot fi
sintetice sau
proiective şi se
bazează pe
confruntarea
subiectului cu o
situaţie. Tehnicile
proiective pot fi
asociative (proba
Rorschach),
constructive sau
imaginative, mai
complexe, ca în
testul de
apercepţie T.A.T.
Testele obiective
de personalitate
presupun analiza
factorială şi
experimentul
multivariat, ceea
ce îngreunează
încă extinderea
lor. (După P.
Popescu
Neveanu).

Teste proiective
= probe care
incită subiectul să
se proiecteze, să
se exprime în
diferite
manifestări ale
personalităţii sale. semnificaţia
Cele mai acestor
cunoscute teste identificări.
din această baterie Testul
sunt testele Resenzweig pune
Rorschach şi la punct un test
testul T.A.T., ca şi de frustraţie.
testele de asociaţie Testul pe imagini
liberă Bender - acromatice şi în
Szondi. Tehnica culori Rorschach
proiectivă constă - Hermann
în observarea -constată, pe
reacţiilor 1a normali şi
prezentarea bolnavi, că răs-
anumitor imagini punsurile privind
şi obiecte care ne culoarea sunt
permit să vedem legate de
cum şi cu ce extroversiune, iar
aspecte din mediu cele ce privesc
se identifică mişcarea de
subiectul şi să introversiune
desprindem (utilizând
4
4
9
tipologia lui Testul Wechsler
Young). (Vezi = baterie pentru
„Elemente de diagnoza
Psihologie inteligenţei; se
Proiectivă" de ţine seama de
Constantin faptul că
Enăchescu) inteligenţa este
impregnată de
Teste factori
sociometrice = motivaţionali.
instrumente în Varianta
metodologia cunoscută sub
sociometriei, numele Wais şi
măsurând atrac- Wisc cuprinde 12
ţiile şi respingerile grupe de teste,
ce au loc între clasate în 2
indivizii unui categorii: •
grup. Datele verbale şi de
obţinute prin performanţă, •
prelucrarea nonverbale. în
ulterioară a
cele verbale: 1. •
sociomatricelor
informaţie
sau sociogramelor
generală; 2. • în-
dezvăluie
ţelegere generală;
structura grupului,
3. • aritmetică; 4.
a centrelor de
influenţă, a • similitudini; 5. •
sistemelor de probă de
comunicare vocabular; 6.
socială, permite • memoria
identificarea cifrelor. în
liderilor populari, categoria a Ii-a:
a celor izolaţi şi a • completare de
celor respinşi. imagini, aranjare
Este esenţial ca de imagini,
fiecare membru asamblare de
să-şi exprime obiecte; • probă
confidenţial pre- de cod; • labirint.
ferinţele după un
criteriu precis Testul Znondi =
determinat test proiectiv care
(activităţi în sondează
comun, timp liber, profunzimea
etc). personalităţilor
după simpatii,
antipatii suscitate Tetanie =
de fotografiile sindrom de
diverselor tipuri hipofuncţie para-
de alienaţi. tiroidiană,
Subiectului i se constând în acces
prezintă şase serii de contracturi
de câte opt musculare
fotografii, localizate (ex.
cerându-i să arate spasm al
pe care o preferă piciorului, spasm
şi pe care o laringal, etc.) sau
respinge. în baza în convulsii mai
unui sistem de mult sau mai
cotare se puţin generalizate
stabileşte un (foarte
diagnostic ce asemănătoare
interesează fenomenologic cu
crizele
psihopatologia sau
epileptice). în ge-
caracterologia.
neral accesele de
t. sunt
acompaniate de
instabilitate
psihomotorie. Se
disting: • t. tipice
endocrine; • t.
neuro-genă (sau
nehipocaloemică)
; • t. toxică.

Tetracromatic =
teorie ce susţine
că vederea tuturor
culorile se
explică prin
excitarea
variabilă a patru
elemente de
recepţie
cromatică
specializate
pentru: roşu,
verde, galben,
albastru (ipoteza
lui Hering).

Tic = sindrom
nevrotic
psihomotor;
tulburare motorie
minoră, pe fondul
unei fragilităţi de
integrare a
funcţiilor
psihomotorii.
Ticurile sunt
mişcări ste-
reotipe bruşce,
intempestive,
care afectează în
special muşchii
faciali, ai gâtului,
ai membrelor,
mai rar ai
trunchiului. Sunt
reflexe motorii
patologice. Au
evoluţie inegală,
accentuându-se în
cazul unei emoţii
puternice sau în şi de educarea,
perioade instruirea şi
tensionale. calificarea de-
Ticurile apar la ficienţilor vizuali.
copii (6-7 ani) iar
la adolescenţi şi Timbru =
adulţi capătă un calitate a
caracter cronic. senzaţiilor auditi-
ve, care
Tiflologie = corespunde
ramură a formelor ondula-
psihologiei spe- torii a undelor
ciale acustice,
(defectologiei) independent de
care se ocupă de amplitudine şi
orbire şi frecvenţă. T.
ombliopie, de reflectă
geneza şi com- compoziţia
pensarea acestora, spectrală a
prin tiflotehnică, sunetului; în
sens restrâns, tonusul afectiv -
desemnează (poate fi
particularităţile de deprimat, trist,
structură sau dimpotrivă,
funcţională ale euforic, vesel,
vocii omeneşti şi expansiv) poate fi
ale instrumentelor exprimată prin
muzicale. apatie sau
indiferenţă
Timiditate = afectivă (hipoti-
comportament mie, atimie), care
anxios, ezitant, adesea însoţesc
astenic, diferite boli
exprimând psihice.
dificultăţi de
adaptare socială, Timp = categorie
aspecte normale ontologică ce
în mica copilărie abstractizează
şi pubertate, dar proprietatea
pot fi probleme la universală a
alte vârste. tuturor formelor
Cauzele: tempe- de existenţă, de a
ramentul avea o anumită
hipotonic, durată, situându-
nesiguranţa de se simultan sau
sine, complexe de succesiv unele
inferioritate ce pot faţă de altele.
fi induse de Alături de
autoritarism determinaţia
educativ, categorială a
dificultăţi de spaţialităţii,
comunicare. conţinutul
Această stare este noţiunii de timp,
depăşită în poate fi cu greu
tinereţe, mai ales redat în mod
satisfăcător.
prin activitate
Caracteristicile
socială, prin
esenţiale ale
dezvoltarea
temporalităţii
încrederii în sine.
sunt definite prin
delimitare faţă de
Timie = dispoziţie atributele
afectivă, stare spaţiale: • timpul
bazală este
fundamentală a unidimensional
afectivităţii unui (faţă de spaţiu,
subiect, care care este
constituie o latură tridimensional),
temperamentală. deoarece
Timia - sau momentele sale
se succed liniar depăşite sunt
dinspre trecut prin irecuperabile şi
prezent nerepetabile.
(întotdeauna Conform
relativ) spre viitor; teoriei
• dacă spaţiul este relativităţii, t.
reversibil (un corp depinde de viteza
poate reveni într-o de mişcare a
poziţie părăsită sistemelor
anterior) timpul materiale şi este
este ireversibil, în interacţiune cu
în sensul că spaţiul. T. este o
momentele dimensiune a
mişcării
universale.
Categoria cea
mai generală este
t. fizic sau
cosmic. înăuntru
şi pe fondul
acesteia se
constituie t.
biologic şi în
continuare t.
psihic şi t. social-
istoric.
în timp ce
t. biologic se
organizează în
ritmuri şi
periodizări ale
proceselor de
viaţă într-un
mediu de exis-
tenţă, t. psihic
apare
precumpănitor ca
o formă de
existenţă a
acţiunii sociale şi
depinde de
coordonatele şi de
valorile acestora.
Timpul psihic
uman este
„operatoriu" (J.
Piaget) şi este
definitoriu pentru
conştiinţă,
întrucât este
reversibil şi
prospectiv, spre
deosebire de
univocitatea şi
ireversibilitatea t.
fizic. G. Berger
vorbeşte despre
un timp
existenţial, care
este trăit subiec-
tiv, timpul
aşteptării, al
speranţei,
regretului,
angoasei etc, care
este calitativ şi nu
poate fi măsurat.
în schimb, t.
operativ este cel
al acţiunii asupra calitative în
unor lucrări funcţie de
obiective şi este existenţa culturală
măsurabil, în şi de activitate.
cadrul timpului „Activitatea
istoric, Stelian intensă şi emoţiile
Stoica, analizează plăcute absorb
timpul moral ca duratele
fiind marcat prin prezentului şi
valori şi trecând dilată t. în
peste durate, evocare sau
realizând prospectare, pe
corespondenţe când lipsa de
valorice peste activitate din
milenii şi fiinţând punct de vedere
ca o activitate afectiv fixează
virtuală. în trăirea atenţia asupra t.
umană a t intervin considerând că se
adaptări, scurge extrem de
modificări anevoie."

4
5
1
Timp de reacţie pentru care
= desemnează reacţiile sunt
timpul scurs din diferite.
momentul
stimulării, până la Timp liber =
apariţia reacţiei de intervalul de timp
răspuns, interval cuprins între
denumit şi încheierea unei
perioadă de activităţi şi
latenţă începutul altei
(Helmholtz activităţi. Este
şiWund-1868). timpul de odihnă,
Studiul repaus, de
timpului de reacţie activităţi
prezintă mare creative-
importanţă în distractive,
psihofiziologia deconectare
sensibilităţii şi în activă amuzantă.
procesele de T. 1. este un
decizie. Se element preţios
utilizează în
pentru omul
selecţia
contemporan,
profesională
având în vedere
pentru anumite
ritmul accelerat
categorii de
al vieţii,
lucrători: piloţi,
conducători auto, suprasolicitările
mecanici de tren, intelectuale şi, ca
etc. urmare, nevoile
în de compensaţie.
psihofiziologie se Prin reducerea
pot determina: • programului de
timpul de reacţie lucru, bugetul de
simplu (pentru timp liber a
oricare categorie crescut, dar orice
de stimuli); • persoană îl
timpul de reacţie foloseşte după un
discriminativ orar propriu, în
(pentru stimuli care se îmbină
diferiţi dar de activităţi
acelaşi ordin); • recreative cu cele
timpul de reacţie creative, servind
de alegere, refacerii psihice.
consumat pentru
selecţia dintre mai Timus = este un
mulţi stimuli, organ limfoid
dotat cu un rol boli infecţioase.
endocrin, situat în La periferia
mediastinul an- timusului există o
terior (înapoia capsulă formată
sternului). din ţesut
Dezvoltarea conjunctiv fibros
maximă a glandei care trimite
este atinsă la prelungiri ce
vârstă de 2 ani. împart organul
După pubertate într-un număr de
involuează, înce- lobi de
pând cu 15 ani dar dimensiuni
persistă atrofiată variate. Intre
şi la vârste prelungirile
înaintate. Se ţesutului se
semnalizează şi găsesc celule
involuţia reticulare, ti-
patologică a mocite, de
glandei în cazul consistenţă
unor stări de hematopoetică,
subnutriţie şi ca din măduva
urmare a unor spinării şi osoase,
diferenţiate pe
linie limfocitară.
Ele migrează în
circulaţia
generală, ajung în
timus, unde sub
influenţa unor
factori locali
proliferează
intens şi vor
popula organele
limfoide
periferice
(ganglioni lim-
fatici, splină).
Limfocitele
diferenţiate din
timus (limfocite
T) contribuie la
imunitatea
celulară a
organismului. T.
contribuie la
creşterea şi
dezvoltarea
scheletului, în
menţinerea stării
generale de
nutriţie, în
dezvoltarea
intrauterină a
ovarului şi a
corticosuprarenal
ei, în buna
funcţionare a
gonadelor.

Tip = o abstracţie
raţională,
instruind mai
multe însuşiri ale
concretului şi co-
respunde unei
grupe naturale. în
psihologie,
termenul
desemnează o
reprezentare
generală, cu note acoperă
particulare şi personalitatea.
concrete ce conţin Tipul este legat
însuşiri de temperament,
selecţionate pe de acele calităţi
baza anumitor înnăscute care
criterii: • somato- favorizează o
constituţionale; • serie de trăsături
psihologice; • caracteriale
psihosociale; • (atitudini), dar nu
clinice; etc. Tipul le determină în
ca schemă sumară exclusivitate.
indică anumite Noţiunea de
modalităţi psihice „psihotip" se
ale unui grup de foloseşte pentru
indivizi, care se ansamblul
corelează cu însuşirilor
anumite însuşiri comportamentale,
constituţionale. ca urmare a
Personalitatea nu ansamblului
corespunde în însuşirilor
întregime unui psihice.
anumit tip, Diferenţierea
întrucât tipul nu tipologică este
4
5
2
operaţională, dar individului.
insuficientă, In
întrucât orice literatura noastră
comportament are de specialitate, P.
la bază un anumit Popescu
motiv, ceea ce nu Neveanu, în
se întrevede decât „Dicţionar de
superficial în psihologie"
tipologie. realizează o
prezentare a
Tipologie = principalelor
modalitate de tipologii
clasificare după elaborate de-a
anumite criterii, a lungul istoriei,
persoanelor în după cum
tipuri şi descrierea urmează: •
acestor tipuri. Ca morfo-fizio-
o clasificare patologice; •
psihologică, psihologice; •
tipologia are în clinice;
vedere ansamblul •
unor însuşiri
(trăsături), factori psihofiziologice;
fiziologici, • psihosociale.
constituţionali şi După orice
ereditari. tipologie,
Tipologia nu se imaginea este
identifică cu „ideală" pentru
analiza factorială; că practic, o
metoda tipologică persoană poate să
porneşte de la un aparţină simultan
nucleu structural la mai multe
care formează categorii
baza structurii tipologice, în
respective, defi- realitate existând
nind tipul. Analiza tipuri
factorială intermediare şi
operează invers, mixte. în clasa
pornind de la tipologiilor
trăsături constante psihosociologice,
în autorul menţionat
comportamentul include şi tipurile
de lider, indicând cercetările
trei tipuri: • electro-
antrenor al fiziologice şi bi-
mulţimii, ochimice,
• care exprimă stabilesc aceste
aspiraţiile tipuri, lu-ându-se
mulţimii şi drept criteriu trei
• reprezentativ însuşiri ale
pentru mulţime. în proceselor
completare, nervoase
citează şi alţi fundamentale
autori cu alte tipo- (excitaţia şi
logii ale liderilor. inhibiţia).
De Acestea au fost
asemenea este menţionate şi de
utilă şi tipologia temperamente: •
clinică prezentată, forţa proceselor
după diferiţi nervoase,
autori, având punându-se ac-
drept criteriu de centul pe
bază, gradul de rezistenţă a
dezorganizare a ţesutului neuro-
sistemului nal, care are la
personalităţii şi a bază capacitatea
raporturilor neuronului de a
acesteia. înmagazina o
cantitate mai
Tipuri generale mare sau mai
de activitate mică de
nervoasă „substanţă func-
superioară = I. P. ţională"; •
Pavlov şi ulterior mobilitatea
prin proceselor ner-
voase,
manifestată prin
rapiditatea cu
care apar, se
întrerup şi se
înlocuiesc, având
la bază viteza
dezagregării
„substanţei
funcţionale" din
neuron; • echi-
librul proceselor
nervoase, care
constă în
distribuirea egală
a sau inegală a
forţei, (mai precis
a mobilităţii)
proceselor
normale. Prin
combinarea
diversă a acestor
însuşiri iau
naştere patru
tipuri de
activitate
nervoasă
superioară,
corespunzătoare
celor patru
temperamente
(vezi
temperament).

Tipuri speciale
de activitate
nervoasă proporţii.
superioară = se ia Neuman detaşase
drept criteriu de un tip concret şi
bază raportul unul abstract, iar
dintre activităţile Pavlov găseşte
celor două sisteme tipurile: • artistic
de semnalizare. sau concret-
Calitativ, al 11-lea intuitiv sau
sistem domină pe imagistic; •
primul pe care-1 gânditor sau
integrează şi intelectiv,
reglează. Sub reflexiv; • tipul
raport cantitativ, cognitiv, mediu
informaţia sau echilibrat. La
senzorială con- aceste tipuri
densată în imagini determinate
şi cea conceptuală ontogenetic,
fixată în cuvinte intervin şi tipurile
poate să se generale, ce sunt
prezinte în diverse congenitale.
4
5
3
Tiroidă = glandă eliberaţi în sânge,
endocrină, cea mai în funcţie de
voluminoasă din necesităţile
organism care organismului.
secretă hormoni Reglarea secreţiei
tiroidieni iodaţi, de hormoni
derivaţi de tiroidieni depinde
tiroxină cu rol de axul
capital în hipotalamo-
dezvoltarea şi hipofizo-
diferenţierea tiroidian, dar este
organismului. C. I. influenţată şi de
Parhon afirmă că factori care ţin de
„fără tiroidă orice glandă
civilizaţie ar fi (autoreglarea
absentă". T. este tiroidiană), pre-
situată în partea cum şi de statusul
anterioară a metabolic al
gâtului într-o lojă organismului.
fibroasă. Hor- Reglarea
monii tiroidieni presupune
exercită acţiuni existenţa unor
reglatoare asupra mecanisme de
diferitelor căi feed-back lung
metabolice, mai hipo-talamic şi
ales asupra unul de feed-back
metabolismului scurt hipofizar, în
energetic şi a cadrul căruia
procesului de concentraţia
calorigeneză. Cei sangvină de
doi hormoni ai triiodotironină
glandei sunt (T3) influenţează
tiroxină şi secreţia de
triiodotironină. hormoni tiroid-
Iodul joacă un rol stimulant (T.S.H.)
fundamental în şi secreţia de
elaborarea lor. hormon tireotrop
Sintetizaţi în hipotalamic
glandă, hormonii (T.R.H.). Cât
sunt stocaţi în priveşte acţiunile
cavităţile hormonilor
foliculare, legate tiroidieni, ele se
de o proteină realizează practic
specifică, asupra tuturor
tiroglobu-lina. aparatelor şi
Printr-un fenomen sistemelor,
de proteoliză, esenţială fiind
hormonii sunt implicarea lor
metabolică nea lor se
globală. în afara interferează cu
acţiunilor asupra acţiunea bio-
tuturor proceselor logică a insulinei,
metabolice, prolactinei,
hormonii gonado-
tiroidieni au efect tropinelor
excitant central şi hipofizare, a
reprezintă un estrogenilor.
factor Explorarea
indispensabil în activităţii
maturarea tiroidiene presu-
structurilor pune atât
nervoase şi în determinarea
procesele de concentraţiilor
dezvoltare sangvine de
psihoindividua-le. hormoni
Asupra sistemului tiroidieni, evalua-
nervos vegetativ rea acţiunilor
produc potenţarea acestora prin
efectelor intermediul
simpatice şi a efectelor lor,
celor excitatoare dozarea factorilor
parasimpatice. fiziologici de
Acţiu- control (T.R.H. şi
T.S.H.) cât şi
tehnici radio-
izotopice şi
imunoenzi-
matice,
radiologice,
scintigrafice.
(După C. Gorgos)

Toleranţă = (lat.
tolerare - a
suporta); lipsa
unui răspuns din
partea organis-
mului la
administrarea
unei doze active
de substanţă
medicamentoasă,
ceea ce înseamnă
o creştere a
rezistenţei (a ca-
pacităţii de a
suporta), faţă de
efectele drogului.
T. poate fi
înnăscută sau do-
bândită
(obişnuinţa faţă
de unii barbitu-
rici, care
determină
creşterea dozelor
iniţiale pentru
obţinerea
aceluiaşi efect).
Strâns legată de
ea este depen-
denţa fizică sau
nevoia de a avea
o anumită
cantitate de drog
în organism. O
altă accepţiune a
termenului dă
acestuia stare permanenta
semnificaţia de de uşoară
abateri cuprinse tensiune psihică
între anumite cu o anumită
limite faţă de o coloratură
valoare standard. afectivă (tristeţe,
Prin extrapolare la apatie, in-
nivelul societăţii, diferenţă, stare
termenul poate fi veselă, euforică,
interpretat în sens expansivă, etc).
pozitiv - T. a. se
înţelegerea şi circumscrie ca o
acceptarea unor componentă a
puncte de vedere temperamentului
diferite, sau în şi caracterului, în
sens negativ - toate afecţiunile
toleranţa psihice, t. a.
manifestată faţă prezintă
de încălcări ale distorsionări,
normelor. oscilaţii variabile
ca intensitate.
Tonus afectiv =
4
5
4
Torpoare = înclinare
de
tulburare permanentă
conştiinţă, latefa'a a capului
caracterizată prin şi o uşoară flexie
diminu#re3 a acestuia.
lucidităţii; se Etiologia t. este
manifestă prin multifactorială: •
lentoarea osteoarterogeneti
proceselor că (malformaţie
a
ideative, congenitala
bradikinezie, lipsa coloanei
productivităţii, cervicale)
hipobulie, oculară,
reducerea nervo#sa>
participării contracturi
afective, uşoară musculare
dezorientare dureroase. Clitfic
temporo-spaţială, se întâlnesc două
stare de forme: t.
somnolenţă. Se congenital ?' *•
întâlneşte în dobândit.
sindroame • Cel congenital
confiJzionale de di- se instalează încă
verse etiologii, din viaţa
psihoze intrauterină,
toxicoinfecţioa- determinat de:
se, în nevroza defect al apofizei
instituţional3' etc. osoase, lips^
ligamentului
Torticolis = transvers, ruptura
atitudine vicioasă traumatică a
a capului, muşchiului
constând în sternocleidomast
torsiunea gâtului, oidian- " Cel
datorită dobândit poate fi:
contracţiei infecţios,
muşchiului nevralgic,
sternocleidomas- neurologic,
toidian, asociată psihic, osos,
cu
uneori ocular, auricular,
contracţia etc.
muşchilor trapez • Cel congenital
sau spleflius. se tratează
Rezultă o eficient prin
masaj, uneori factori şi situaţii:
chirurgiei ca şi cel examene, vorbire
dobândit. în public,
confruntarea cu
Toxicomanie = anumite persoane
dependent3 sau situaţii,
extremă de nesiguranţă de
consum în sine în urma unei
cantităţi mari a unor slabe pregătiri. T.
substanţe se poate consuma
dăunătoare: anticipat
narcotice, confruntării, cât
alc^ajde, anumite şi în timpul
medicamente. T. confruntării
se asocia23 cu persoanei cu
diferite perturbări situaţia anxioasă.
psihice. Cel în cauză are
următoarele
Trac = stare de manifestări: se
anxietate, roşeşte, îi
perturbare tremură vocea,
emoţională cu mâinile, are
efect paralizant, senzaţia de slăbi-
declanşată de cele ciune,
mai multe ori de transpiraţie, nod
un anumit context în gât, tuşeşte,
social. Este un uită ce are de
e^ect comporta- spus, se
mental declanşat blochează, etc.
de o mare Există o
varietate de diversitate de
metode şi tehnici
terapeutice, care
pot fi aplicate cu
succes în astfel
de situaţii:
relaxarea,
antrenarea
deprinderilor
sociale, re-
structurarea
cognitivă,
desensibilizarea
sistematică,
condiţionarea
imaginativă.

Tranchilizante =
substanţe care
reduc tensiunea
emoţională,
diminuează an-
xietatea şi
calmează
persoana, fără a
provoca somnul.
Acţiunea
anxiolitică se
manifestă atât
asupra intensităţii
trăirii afective,
cât şi asupra
manifestărilor
comportamentale
ale acestei trăiri.
Eficacitatea este
şi sub forma unei
acţiuni
miorelaxante.
Sunt indicate în nevroze infantile
nevroze, anxioase şi în
manifestări tulburările de
neurovegetative, comportament
în tulburările ale
psihosomatice cu encefalopaţilor.
componente de Nu se iau decât
anxietate. T. nu au după prescripţiile
o acţiune medicale,
antipsiho-tică; ca deoarece pro-
urmare, în psihoză voacă obişnuinţă.
se utilizează în
asociere cu Transă = stare de
neurolepticele. T. modificare a con-
sunt indicate în ştiinţei
pedopsihiatrie în determinată de o
cazurile de intensă sugestie
instabilitate hipnotică în care
psihomotorie, activitatea şi con-
labilitate duita bizară şi
emoţională, paradoxală, ruptă
de
contextul formată vechea
situaţional se află deprindere, cu
sub totala in- atât descresc
fluenţă a şansele de
hipnotizatorului. transfer pozitiv.
în scop ajutător,
Transfer = în se folosesc teste
psihologie nu facilitate de
priveşte numai schematizare şi
relaţia analizat- analiză verbală a
analist, ci şi alte sarcini. Aceasta
categorii de pentru că dincolo
relaţii: elev- de actele motorii,
profesor, subal- la nivelul
tern-şef, pacient- intelectual, t.
medic. în general, devine foarte
t. este un proces facil, iar
de interacţiune interferenţele tind
dintre două să fie suprimate.
sisteme T. este o
(informaţionale, foarte importantă
de personalitate, operaţie a
etc.) cu efect de gândirii
transport sau intervenind ca
transmitere a unui modalitate a
model în celălalt. generalizării, a
T. a fost studiat în înţelegerii, a
relaţia dintre învăţării,
vechile deprinderi, rezolvării de
bine consolidate şi probleme. T. este
noile deprinderi, dependent de
în curs de latura adaptării
formare, care psihice.
beneficiază de
modele mai vechi. Transpoziţie =
Noua deprindere mutare,
preia ceea ce este schimbare,
asemănător cu transpunere a
vechea deprindere raporturilor,
- ex. în învăţarea relaţiilor unei
unei limbi străine structuri într-o
se integrează altă structură. în
elemente similare activitatea
din limba maternă intelectuală
(C. Pufan), şi cu intervin erori
cât noua acţiune dacă nu se
apare mai târziu realizează
decât a fost transpoziţia
proprietăţilor in- situaţi la un
variante, în acelaşi nivel de
cibernetică, vârstă, urmând ca
transpoziţia se din prelucrarea
apropie ca sens de statistică a
modelare. datelor să se
constituie
Transversal = modelul psiho-
strategie genetic; opus
metodologică în longitudinalului,
studiul evoluţiei în care aceiaşi
psihice, constând indivizi sunt
în investigarea cercetaţi de-a
anumitor lungul
fenomene la dezvoltării.
subiecţi
Tranzienţă =
concept care
exprimă
instabilitatea
vieţii în societate,
ca senzaţie sau
sentiment de
nepermanen-ţă a
persoanei.
Relaţiile
interindividu-ale
devin
superficiale, tot
mai fragile şi
chiar cu obiectele
sunt de o durată
din ce în ce mai
scurtă. Persoana
trăieşte acut
sentimentul unei
existenţe „fără
rădăcini" în
nesiguranţă.
Creşterea ni-
velului de
tranzienţă pune la
grea încercare
posibilitatea de
adaptare a
persoanei la un
mediu din ce în
ce mai complex,
în care fluxul
informaţional şi
viteza situaţiilor
inedite sunt tot
mai crescute.

Tranzitivitate =
proprietate a unor
relaţii logice sau
matematice de a
se transmite, prin
termeni
intermediari,
între primul şi
ultimul termen al
unui şir ordonat
pe baza acestor
relaţii.

Traumatism =
situaţie ce constă
în apariţia unor
situaţii şi stimuli Traumă = rană,
ce depăşesc lovitură,
capacitatea de suferinţă, de-
toleranţă a persoa- semnând o
nei. Este un agresiune externă
fenomen negativ, sau internă. Pe
foarte intens, ce plan psihologic:
intervine în viaţa şoc violent cu
persoanei, de consecinţele
natură fizică sau respective asupra
psihică, ce ansamblului
produce o organismului. T.
perturbare se caracterizează
profundă, prin printr-un aflux de
incapacitatea excitaţii, care
subiectului de a este excesiv şi
răspunde adecvat. depăşeşte pragul
de toleranţă
T şi energeticul
şi în care refluxul sunt
de apărare este indisolubile.
insuficient. Starea, trăirea
Trauma şi acţiunea sunt
dezorganizează complementare
viaţa psihică , existând
producând efecte unitar şi
patogene trecând una în
durabile. Şi cea alta.
fizică şi cea
psihică determină Trăsătură =
o modificare de aspect esenţial
caracter al unei per-
permanent a soane, doctrine,
personalităţii. fenomen,
proces, epoci,
Trăire psihică = creaţie. în
stare psihică psihologie,
subiectivă termenul este
conştientă şi echivalent cu
conştientizată în particularităţi
care există caracterizate
simultan printr-o relativă
elemente ale unor stabilitate a
procese psihice unui proces
de categorii sau, mai ales, a
personalităţii.
diferite (emoţii,
Fiecare
gândire, voinţă,
trăsătură
stare pe care P.
psihică are o
Popescu Ne-
semnificaţie
veanu o numeşte
generală şi una
„unitate de bază a concretă,
psihismului" particulară, un
considerat anumit grad de
evolutiv şi de- dinamism,
scriptiv. T. p. nu dispunând
este numai o concomitent de
verigă a constanţă şi
conduitei şi de flexibilitate şi
aceea ea trebuie integrându-se
înţeleasă ca un treptat într-o
termen al macrostruc-tură
interacţiunii cu (Exemplu:
mediul, sau ca o caracter -
interfaţa a personalitate).
influenţelor Clasificarea
endogene şi trăsăturilor
exogene. psihice depinde
In trăire de sistemul
informaţionalul referenţial
adoptat, de
autori. S-au făcut
mit efect
distincţii între
principal; t. este o
trăsături: •
dispoziţie
esenţiale şi
organică de a
accidentale; •
reacţiona într-un
individuale şi
generale; • simple anumit mod în
şi complexe; • condiţii date. T.
comune şi aparţine categoriei
proprii; • centrale fenomenelor
şi secundare; etc. motivaţionale,
înse-rându-se în
Trebuinţă = studiul factorilor
necesitate internă care determină
care determină o apariţia şi
anumită tendinţă direcţionarea
sau un anu- diferitelor
manifestări de
conduită. Când în
conştiinţă apar
imaginile
obiectului
trebuinţei, atunci
este vorba de
dorinţă. Ca atribut
latent al
organismului,
trebuinţa
semnifică faptul
că o anume activi-
tate orientată este
aptă să se
reproducă. Ea este
un determinant
esenţial pentru o
anume specie de
comportamente.
în cadrul
motivaţiei, t. este
considerată ca
element de bază
în sistemul
personalităţii (H.
Murray).

Tremol
intenţional =
tulburare a miş-
cărilor voluntare
cauzată de
discoordo-narea
impulsurilor
aferente şi a celor
eferente. Suferă
îndeosebi
retroaferen-taţia
kinestezică menită
să informeze
centrul de
comandă despre
starea organului
executor, despre
fazele şi para-
metrii mişcării. Ca
urmare, între
centrii corticali şi
efectori, circuitul
fiind întrerupt
temporar,
periodic, apare t.i., reproiectare.
implicând sincope şi
nesiguranţă, oscilaţii Trunchi cerebral
haotice ale = formaţiune
mişcărilor ce trebuie anatomică de
să traducă în fapt legătură între
intuiţia. Este un măduvă şi creer
simptom al maladiei situată sub
lui Parkinson. cerebel. Spre
deosebire de
Tristeţe = stare de măduvă are o
suferinţă morală, configuraţie foarte
caracterizată prin variată, fiind
depresie, lentoare, alcătuit din trei
dispoziţie astenică, segmente: • bulbul
meditativă, com- rahidian inferior, •
pensată prin mijlociu, puntea
reculegere şi lui Varoli sau
protuberanta şi
4
5
7
• mezencefalul tendinţă de
între punte şi supracompensare
diencefal (care se tur-burentă.
mai numeşte şi
pedunculii cere- Tutelă =
brali). Bulbul este autoritatea şi
sediul centrilor re- funcţia celui ce se
flecşi: respirator, îngrijeşte şi
vasomotor, controlează de şi
cardioinhi-bitor şi pe copil sau
cardioaccelerator, minor. Exersată
salivator inferior, în tip excesiv şi
al vomei, unilateral poate
deglutiţiei şi stânjeni
strănutului. dezvoltarea
Puntea dispune de copilului şi
o funcţie de conduce la
adaptare a supraprotejare
reflexelor prin sau la
sistemele de decompensare.
oscilaţie
oculogire,
cefalogire,
auditive şi
vestibu-lare.
Mezencefalul
asigură
distribuirea
tonusului
muscular, a
reflexelor la lumi-
nă, de acomodare
şi de verticalitate.

T
u
m
o
r
i

c
e
r
e
b
r
a
l
e

t
u
l
b
u
r
ă
r
i

p
s
i
h
i
c
e

a
p
ă
r
u
t
e

î
n

c
u
r
s
u
l

e
v
o
l
u
ţ
i
e
i

t
u
m
o
r
i
l
o
r

c
e
-
r
e
b
r
a
l
e

s
e

c
a
r
a
c
t
e
r
i
z
e
a
z
ă

p
r
i
n
t
r
-
u
n

d
e
b
u
t

ş
i

t
a
b
l
o
u

c
l
i
n
i
c

c
e

d
e
p
i
n
d
e

d
e

n
a
t
u
r
a

t
u
-
m
o
r
i
i
,

l
o
c
a
l
i
z
a
r
e
a

ş
i

m
o
d
u
l

e
i

d
e

e
v
o
-
l
u
ţ
i
e
.

T
u
l
b
u
r
ă
r
i
l
e

p
s
i
h
i
c
e

s
u
n
t

î
n
s
o
ţ
i
t
e

d
e

s
e
m
n
e

n
e
u
r
o
l
o
g
i
c
e

s
u
b

f
o
r
m
a

u
n
e
i

a
f
e
c
-
t
ă
r
i

c
e
r
e
b
r
a
l
e

g
l
o
b
a
l
e

s
a
u

u
n
u
i

s
i
n
d
r
o
m

f
o
c
a
l
,

c
e

p
o
a
t
e

i
n
d
i
c
a

s
e
d
i
u

t
u
m
o
r
i
i
.

I
n
t
e
-
r
e
s
u
l

f
a
ţ
ă

d
e

t
u
l
b
u
r
ă
r
i
l
e

p
s
i
h
i
c
e

a
p
ă
r
u
t
e

î
n

t
u
m
o
r
i
l
e

c
e
r
e
b
r
a
l
e

e
s
t
e

f
o
a
r
t
e

c
r
e
s
c
u
t
,

c
o
n
s
i
d
e
r
â
n
d
u
-
s
e

c
ă

a
c
e
s
t
e
a

(
t
u
l
b
u
r
ă
r
i
l
e

p
s
i
h
i
c
e
)

j
o
a
c
ă

u
n

r
o
l

i
m
p
o
r
t
a
n
t

î
n

c
o
r
e
l
a
ţ
i
a

c
l
i
n
i
c
o
-
p
a
t
o
l
o
g
i
c
â
.

(
D
u
p
ă

C
.

G
o
r
g
o
s
)
.

(
V
e
z
i

A
n
e
x
a

T
a
b
.

3
)

T
u
r
b
u
l
e
n
ţ
ă

c
o
m
p
o
r
t
a
m
e
n
t

d
e
z
a
d
a
p
t
a
-
t
i
v
,

c
a
r
e

p
e
r
t
u
r
b
ă

m
e
d
i
u
l

s
o
c
i
a
l
,

f
a
m
i
l
i
a
l
,

ş
c
o
l
a
r
,

p
r
o
f
e
s
i
o
n
a
l
.

P
o
a
t
e
f
i

d
e
t
e
r
m
i
n
a
t

d
e

e
d
u
c
a
ţ
i
e

p
r
e
c
a
r
ă
,

d
e

t
r
ă
s
ă
t
u
r
i

c
a
r
a
c
-
t
e
r
i
a
l
e

s
a
u
b
o
l
i

p
s
i
h
i
c
e
,

c
a
z

î
n

c
a
r
e

n
u

s
e

i
m
p
l
i
c
ă

î
n

m
o
d

n
e
c
e
s
a
r

i
n
t
e
n
ţ
i
o
n
a
l
i
t
a
t
e
a
,

f
i
i
n
d

m
a
n
i
f
e
s
t
ă
r
i

s
i
m
p
t
o
m
a
t
i
c
e
.

î
n

m
o
d

i
n
t
e
n
ţ
i
o
n
a
t

a
p
a
r
e

î
n

c
ă
u
t
a
r
e
a

d
e

p
l
ă
c
e
r
e
,

ş
i

d
e

a
f
i
r
m
a
r
e

d
e

s
i
n
e

p
r
i
n

a
c
t
e

z
g
o
m
o
-
t
o
a
s
e
,

i
n
d
i
s
c
i
p
l
i
n
a
l
i
t
a
t
e
,

c
a
r
e

a
p
o
i

t
r
e
c

î
n

d
o
m
e
n
i
u
l

p
s
i
h
o
p
a
t
o
l
o
g
i
e
i

i
n
f
a
n
t
i
l
e
.

î
n

m
a
r
e

p
a
r
t
e

e
s
t
e

i
n
f
l
u
e
n
ţ
a
t
ă

ş
i

d
e

c
o
e
f
i
-
c
i
e
n
t
u
l

d
e

t
o
l
e
r
a
n
ţ
ă

m
e
d
i
u
l
u
i

ş
i

d
e

t
e
n
d
i
n
ţ
a

d
e

i
m
i
t
a
r
e
,

a
v
â
n
d

î
n

v
e
d
e
r
e

c
ă

î
n

f
i
e
c
a
r
e

g
r
u
p
ă

d
e

c
o
p
i
i

a
p
a
r

ş
i

s
u
b
i
e
c
ţ
i
i

c
u

4
5
8

mentală
T metamorfozată
•> ".
Ţel = concept
Ţintă = în
psihosocial cu
psihologie,
sferă mai largă
termenul
faţă de noţiunea
desemnează
de „scop". Repre-
anticiparea
zintă un obiectiv
riguroasă a
către care tinde o
rezultatului
persoană sau un
unei acţiuni.
grup social, ca
Pentru animal
urmare a
ţinta este legată
actualizării unui
de satisfacerea
motiv sau a unei
unei trebuinţe
trebuinţe.
vitale, adaptare
Reprezintă o
la mediu. La
direcţie generală
nivelul uman ţ.
sau o finalitate
reprezintă o
prefigurată în
condiţie a
sensul de efect
ţelului, în
acţionai anticipat.
sensul
Din punct de
satisfacerii
vedere
trebuinţei,
sociologic, toate
devenind scop
acţiunile sociale
atunci când
sunt determinate
reflectă
de anumite ţeluri.
anticipativ atât
După R. Metron,
direcţia, cât şi
ţelul este „o
rezultatul
valoare instru-
acţiunii. din punct de
vedere a
Ţinută = sistem trăsăturilor de
de atitudini, personalitate (ex.:
relativ stabil, modul în care
specific fiecărei colaborează la
persoane în convieţuirea
cadrul socială, cum
colectivului, cu vorbeşte, cum
raportare la mănâncă, cum
respectarea merge, cum se
normelor de îmbracă, etc).
convieţuire
socială. Ţinuta
poartă amprenta
morală şi
comportamentală
a subiectului; ţ.
se modifică în
funcţie de
situaţie, de
exigenţele pe
care persoana
acceptă să le
respecte, într-o
măsură sau alta.
Ca aspect global
exterior, ţinuta
este determinată
de trăsăturile
subiective ale
persoanei, care de
fapt sunt în
concordanţă cu
manifestările
exterioare,
caracteristice şi
semnificative

459
U
Uitare = proces psihic opus memorării, prin care se pierde o parte a amintirilor unor fapte. U. este un fenomen natural şi mai ales relativ nec
practice, cu solicitările cotidiene ea este fenomen pozitiv, deoarece uitarea treptată, graduală a anumitor informaţii contribuie la echilibrarea s
celeilalte, facili-tându-se sau împiedecându-se reciproc. Uitarea poate fi integrală sau parţială, definitivă sau provizorie. Cauzele uitării sunt
informaţiilor respective.

Ultraparadoxal = etapă în activitatea scoarţei cerebrale caracterizată prin inversarea raportului între semnificaţia ex-
461
inteligenţa, sentimentele, pasiunea, al căror sediu era inima.

Unic (copil) = existenţa unui copil mic în familie favorizează o oarecare patologie la copil, în măsura în care partenerii cuplului parental nu
manevrează foarte uşor, adaptând acelaşi comportament cu ceilalţi. Copilul hiperprotejat dezvoltă comportamente de dependenţă, pasivitate, c

Unicitate = calitate a ceea ce este unic şi irepetabil. Atributul se repartizează îndeosebi la individualitatea umană, subliniind natura singulară,

Univers = totalitatea existenţei; termenul nu admite pluralul, universul fiind prin definiţie unic, orice formă de existenţă intrând ca parte în alcă
Se utilizează totuşi expresii figurate ca: „universul lăuntric" al fiecărei subiectivităţi, „universul artei şi literaturii", „universul entităţilor

Ură = sentiment corespunzător dorinţei de a face rău cuiva. Ca formaţiune afectivă complexă şi stabilă, ura este opusă
462

V
Vagabondaj = deplasare iară ţel pe largi arii teritoriale, fenomen social declanşat de un complex de factori de natură economică şi psihologi
hipocondrice, paranoice. Dromomania mai poate fi şi semnul de debut al schizofreniei şi mult mai frecvent pe fondul oligofreniei.

Vagotonie = stare constituţională (sau momentană) dominată de tonusul crescut al nervului vag (pneumogastric) împreu nă cu al subsistemu
Vagotonicul este un om bun, pe plan psihologic optimist, comunicativ, senzual, cu oscilaţii energetice extreme.

Valenţă = în psihologie semnifică forţa de atracţie sau de respingere pe care o exercită obiectele asupra subiectului; ea rezultă însă din interacţ
463
rizare autentică presupune cunoaşterea de sine şi a obiectelor apreciate. Atitudinea de apreciere poate fi modificată în sens pozitiv sau negativ î

Vandalism = act de violenţă asemănător cu crizele de furie ale copilului, reprezentând o substituire a scopului real al furiei, asociată cu motiva

Vanitate = caracteristică a celor care-şi arogă valori pe care nu le posedă, căutând prin fabulaţie, simulări, susceptibilitate maladivă să parvină
mintă pe cei din jur şi să se mintă pe sine.

Variceiă = sin. zona zoster, virus care determină două boli infecţioase diferite: • varicela, benignă prin evoluţia sa, existând însă şi cazuri în car
formă (eritemo-veziculoasă) pe teritoriul cutanat al nervului respectiv, localizată în regiunea cefalică (19%), cervicală (12%), toracală (15%) şi

Variolă = boală infectocontagioasă, extrem de gravă, care în urma acţiunilor deosebite privind vaccinarea este la ora actuală eradicată în întrea

Vârsta critică = perioadă circumscrisă temporal şi tranzitorie din viaţa omului, în care au loc modificări semnificative de ordin fizic, fiziolo
situaţional).
în perspectiva ciclurilor de viaţă se apreciază că - adolescenţa, senescenţa, perioadele de tranziţie de la un stadiu sau altul - oferă condiţii propi
în puseu şi în maturizarea sexuală, de sistemele endocrine şi metabolice, de crizele de originalitate juvenilă, etc. Această „criză de identitate"
• Momente de criză furnizate de factori biologici, sociali şi situaţionali intervin la intrarea în şcoală, la constituirea unei familii în perioada de
• S-a acreditat ideea că între 40-50 de ani, ca perioadă de repliere şi bilanţ în viaţă şi activitate, nevoia de schimbare este atât de mare, încât om
dinamo-geni. • Caracteristica vârstelor critice arătate este o fragilizare a structurilor psihice, pe un anumit statut de vârstă (circumscris bio-psih
ani ca un minimum de dezvoltare a inteligenţei care să permită persoanei desfăşurarea unei activităţi social-utile. Termenul de coeficient intele

465
cerebelul şi în cazul când tumora este asociată cu boala chistică a rinichilor, pancreasului, angiomatoza retiniana, etc. Tumorile vasculare sunt

Vasoconstricţie = reducerea lumenului vascular prin acţiunea unor factori nervoşi, umorali sau farmacologici asupra musculaturii netede din
stimulatoare ale receptorilor adrenergici (alfa, beta sau ambelor categorii), angiotensina, oc-topresina, se utilizează în scopul ameliorării irigaţi

Vasodilataţie = mărirea dilataţiei lumenului vascular produsă de acţiunea unor factori nervoşi, umorali sau farmacologici. In cazul factorilor
vasodilataţia intervine complementar cu vasoconstric-ţia, ca expresie vegetativă a unor stări afectiv-emoţionale ce pot modifica chiar şi expresi

466
Vector = (lat. „care transportă"), mărime având un sens de direcţie şi se aplică tuturor fenomenelor psihologice cu sens, direcţie şi viteză: in

Vedetă = în psihologia socială, membru al grupului sau al unei colectivităţi, care se distinge prin anumite calităţi şi este tacit acceptat, imit

Vehemenţă = impetuozitate în manifestări sau în tonul vocii, care se remarcă în comportamentul unor persoane. Se remarcă v. în susţinerea
celui în cauză.

Veleitate = tendinţă sau aspiraţie spre realizarea unor scopuri îndepărtate, greu accesibile dar posibile. Este o stare trecătoare, care nu se baze

Verbal = manifestarea prin voce, (chiar cu voce tare) în opoziţie cu manifestarea prin scris. Nu se califică la nivel logic ceea ce se transmite
467
ajunge până la anxietate. Este o stare de nesiguranţă în condiţii obişnuite de statică şi deplasare. V. poate fi spontan sau provocat, paroxistic sa
rău de mare, rău de motor, rău de avion, ascensor, înotător); • cel de origine vesti-bulară, de suferinţa nervului vestibular, poate avea caracter p
forme de vertij cu aspect paroxistic prin alterarea cunoştinţei şi apariţia lor, fie independent, fie însoţite de epilepsie temporală.

Verza, Emil (n. 1938) = psiholog român, profesor la Universitatea din Bucureşti, (1992), doctor în psihologie, specialist în psihologia limbaju
parte din Consiliul Naţional de acreditare a diplomelor şi titlurilor universitare. A efectuat cercetări investigative şi terapeutice originale, privin
 V
prin care se semnalizează: • poziţia cor-
pului faţă de verticală (prin saculă şi
utriculă), • echilibrul, acceleraţiile în
mişcare (prin întregul vestibul) şi • direc-
ţia mişcării corpului (prin canalele
semicirculare).
Vestigial = denumire a reflexului de ur-
mă, în care reacţia apare la un anumit
interval după întreruperea stimulaţiei.
Termenul mai este utilizat şi pentru a
denumi urme mnezice parţiale sau
consecinţe ale unor procese normale sau
anormale.
Viaţa psihică = ansamblul fenomenelor
subiective, al stărilor şi proceselor sen-
zoriale, intelectuale, emoţionale, voliţio-
nale, modalitatea internă a vieţii de rela-
ţie, în general psihismul uman integrat
conştient, cât şi constituirea planurilor
mintale, ca unificare între trecut, prezent
şi viitor, datorită reversibilităţii şi proiec-
tivităţii. Se apreciază că numai omul dis-
pune de o veritabilă viaţă psihică, având
posibilitatea desfăşurării unei vieţi spiri-
tuale, dotată cu o relativă autonomie faţă
de ambianţă. Are posibilitatea autoregla-
jului, controlului şi analizei conţinuturi-
lor psihice în mod critic, cât şi de autoor-
ganizare a unei lumi subiective, culturale
şi socio-afective. Conceptul de v. p. este
sinonim cu existenţa mintală.
Vibrator = caracteristică a fluctuaţiilor
periodice ale unui sunet care-şi modifică
intensitatea şi frecvenţa cu un ritm de
circa 6 cili pe secundă. Este o oscilaţie
vocală de mică intensitate, care apare în
mod firesc datorită erorilor auditive con-
stante ale vocii umane faţă de un sunet
instrumental. Când prezintă rate de mari
vibraţii, vocea este percepută ca tremura-
tă, implicând şi calităţi de timbru.
469
Vigilenţă = stare psihofiziologică a
sistemului nervos central, care asigură un
grad înalt de eficienţă a coordonărilor
involuntare, al atenţiei. Este opusă som-
nolenţei. Mecanismul vigilenţei constă în
funcţiile activatoare (sau tonigene) ale
formaţiunilor reticulate din trunchiul ce-
rebral. V. asigură receptivitatea, permea-
bilitatea informaţională, performanţele
observative, fiind o condiţie a atenţiei şi a
conştiinţei în genere.
Viitorologie = disciplină ce prospectează
viitorul şi include o foarte importantă
componenţă privind structura psihică,
conduita şi personalitatea oamenilor vii-
torului. Omenirea a fost în permanenţă
confruntată cu schimbări: optimiştii ve-
deau în schimbare noi oportunităţi pentru
progres, pesimiştii se temeau de
incidenţele aparente şi de cele nebănuite
ale noului context. „Ne aflăm într-o
perioadă în care avem nevoie în măsură
Vibratorii = senzaţii percepute pe cale
neauditivă, ce se propagă în corp, acce-
sibile infrasunetelor şi ultrasunetelor,
prin presiune, asemănător cu o licărire
vizuală (J. Fluton). Simţul vibrator dez-
voltă excepţional, prin compensare la
orbi şi mai ales la orbii surzi. Exemplu:
Skorohodova, Olga Ivanova, oarbă,
surdo-mută de mică, care educată şi
instruită de surdotiflo-pedagogul rus I.
A. Smoleanski, a scris cartea „Cum
percep, cum îmi reprezint şi cum înţe-
leg eu lumea înconjurătoare" (1954-
1956).
Vicariant = tot ceea ce exercită o func-
ţie compensatorie, mergând până la
substituire. Exemplu: la orbi, tactul şi
sensibilitatea vibratorie îndeplinesc o
funcţie vicariantă în raport cu văzul.
Viciu = deficit moral, opus virtuţii prin
deformarea unor trebuinţe; o anomalie a
conştiinţei morale, care nu este o
maladie, ci o căutare exacerbată de
plăceri, ieşite din comun, determinate de
tendinţe instinctuale. Ca manifestare a
răului, nu este o maladie mintală, ci o
alegere dirijată, rafinată, căutată din
dorinţa de a obţine plăcerea, după o
„morală contrarie" opusă moralei obiş-
nuite (C. Gorgos). Consumul de alcool,
jocul de cărţi, tabagismul, obsesii sexu-
ale, o compulsiune cu influenţe impera-
tive care, eliminând stăpânirea de sine,
are efecte distructive, reprezentând un
dezechilibru cronic, conduite deviante.
Vid = simptom de golire de conţinut
mental, respectiv absenţă a amintirilor,
ideilor şi evenimentelor afective, sens
apropiat de vacuum psihic.
egală de sinteze integratoare, de viziuni
holistice". Cunoaşterea umană şi-a ex-
tins continuu graniţele; am ieşit în spa-
ţiul extraterestru şi dorim să cunoaştem
şi acest univers."
Trebuie să cunoaştem mai multe
despre motivaţiile de bază ale
oamenilor şi scopurile supreme ale lor,
despre relaţiile interumane, ca şi acelea
dintre om şi mediul natural. Baudelaire
avea dreptate să spună: „Omule, nimeni
n-a sondat străfundul abisurilor tale. O,
mare, nimeni nu-ţi cunoaşte bogăţiile
tale intime. Voi păstraţi cu atâta gelozie
secretele voastre!" Problemele viitorului
vizează în primul rând tânăra generaţie,
destinată să trăiască într-o lume pe care
şi-o construieşte astăzi. (Vezi cartea
„Dialoguri despre viitor" - I. Olteanu
(1982).
Violenţă = modalitate de acţiune socială
menită să rezolve probleme ale orânduirii
sociale. în psihologie, conduită agresivă
acută, cu finalitatea distructivă, punitivă
sau transformatoare.
Virginitatea = termen căruia i se atribuie
două accepţiuni: • una pe plan etico-
moral, superpozabilă cu termenul de
castitate, iar alta pe plan anatomic (cu
vădite implicaţii pe plan medico-legal).^
în cea de-a doua, din punct de
vedere anatomic, pune problema de
integritate a membranei himenale, pe
când prima pune problema de a nu fi avut
relaţii sexuale, de pierderea virginităţii,
ca simbol al curăţeniei sufleteşti, al
nevinovăţiei, interpretări diferite pe plan
transcultural.
S-au adus schimbări importante în
istoria conceptului de virginitate în urma
unor multiple anchete. A rezultat că
470
norme morale şi valori sociale; • atitu-
dinea represivă a grupului sau liderilor
lui, determinând un comportament su-
pus, temător, de autoconstrângere.
Vitalism = concepţie idealistă asupra
esenţei vieţii, susţinând că aceasta s-ar
datora unui principiu imaterial sau unei
forţe imanente. Astăzi v. este infirmat şi
depăşit prin descoperirile geneticii, ale
biochimiei şi ale ciberneticii. Principiul
mistificat al v. este cel al autoorganizării
şi autoreglajului.
Vitalitate = capacitatea organică şi psi-
hică de a-şi menţine echilibrul, de a
regenera, de a evita disfuncţionalităţile şi
involuţia. V. este asigurată nu numai
prin profilaxie, igienă, evitarea exceselor
şi privaţiunilor, dar şi întreţinerea func-
ţiilor psihosomatice, prin antrenament şi
activitate. A nu se uita că singurul reme-
diu pentru a se menţine acel activism
din care constă viaţa omenească este ac-
ţiunea.
Vîgotschi, Lev-Simeonovici (1896-
1934) = psiholog rus; a absolvit faculta-
tea de psihologie a Universităţii din
Moscova, fiind la curent cu toate lucră-
rile fundamentale de psihologie din tim-
pul său şi a avut un rol deosebit în dez-
voltarea psihologiei din Rusia, mai ales
la Institutul de Psihologie Experimentală
din Moscova, unde a activat 10 ani. A
demonstrat natura psihică şi socială a
conştiinţei, analizând critic behavioris-
muî şi introspecfionismul. Şi-a adus con-
tribuţia în teme ce privesc dezvoltarea
gândirii sub influenţa acţiunii şi a cuvân-
tului. A considerat dezvoltarea psihică ca
un proces complex, dialectic, cu o perio-
dicitate complexă, metamorfozări, trans-
formări calitative, încrucişări de factori
interni şi externi, decalaj între diferitele
471
mentalitatea societăţii a evoluat de aşa
manieră, încât o tânără fată care nu a
avut până la 21 de ani un contact fizic
cu un tânăr este considerată a fi insufi-
cient dezvoltată din punct de vedere
afectiv. Deci nu este vorba doar de a fi
consumat un raport sexual, ci de reali-
zarea unui flirt, a unei aproprieri fizice
capabile să genereze senzaţii erotice.
Uneori experienţele sexuale premarita-
le conferă subiecţilor sentimentul de
eliberare şi chiar o mai bună pregătire
pentru viaţa conjugală şi prevenirea
divorţului.
Virtute = însuşire pozitivă a persoanei,
ce implică aptitudini, comportamente,
opţiuni în consens cu normele morale
ale grupului şi epocii din care face parte
persoana. Acestea pot avea originea în: •
interiorizarea şi adaptarea în deplină
libertate a unui sistem de
sisteme psihice ale personalităţii şi
interacţiune ca tendinţă a factorilor
interni şi externi. A considerat că în
dezvoltare au loc două trăsături şi
anume: • fiecare formă nouă a experi-
enţei culturale se sprijină pe cea anteri-
oară care concomitent se interiorizează
asimetric, dând noi forme de adaptare;
şi • interacţiunile dintre stadiul parcurs
şi modificările ce parvin pe parcurs
sunt permanente, subliniind tendinţa
spre unitatea internă. Susţine comporta-
mentul cultural, ca element al socialu-
lui şi importanţa lui în dezvoltare, şi
rolul ontogenezei în dezvoltarea con-
temporană a comportamentului. A con-
tribuit la formarea unor psihologi ruşi
de valoare (A.N.Leonitiev, A.R. Luria),
care au continuat studiile sale, îndeo-
sebi în domeniul gândirii şi limbajului.
Dintre lucrările importante menţionăm:
„Istoria dezvoltării psihice a copilului",
„Gândire şi limbaj", „Psihologia artei",
apărute în româneşte în volumul „Ope-
re psihologice alese", voi. I şi II (1971-
1972). J. Piaget, care a descoperit lu-
mea ideilor lui V. abia după 25 de ani
de la moartea acestuia, a fost obligat,
ca în lumina ideilor sale, să-şi revizu-
iască multe dintre concepţiile sale.
Vocabular = în psihologie, ansamblul
resurselor lexicale ale unei persoane;
există probe de vocabular (teste) care
vizează pe de o parte disponibilitatea
subiectului de a înţelege un anumit
număr de cuvinte, cu diferite apar-
tenenţe categoriale, pe de altă parte ra-
piditatea cu care el le utilizează, le inte-
grează, le defineşte. Se distinge voca-
bularul activ şi unul pasiv după cuvin-
tele înţelese, dar nu şi utilizate indivi-
dual, în psihopatologie, modificările de
vocabular sunt legate de modificările
de limbaj-comunicare, ca element pri-
mordial.
Vocaţie = chemarea profesională către o
anumită activitate lucrativă sau spre în-
deplinire3 unor misiuni sociale, întemeiată
pe conştiinţa propriilor aptitudini şi pe
răspunderea privind valorificarea lor. V.
este ° sinteză de însuşiri care obligă la
manifestări personale, originale, creatoare
de valori (C. Rădulescu Motru).
Orientarea vocaţională asigură progresul
social şi cultural. V. rezultă dintr-un an-
samblu de motivaţii; pe când activitatea
oarecare este indiferentă sau în unele ca-
zuri inconfortabilă, activitatea vocaţiona-
lă este confortabilă şi eficientă şi vine în
întâmpinarea afirmării de sine. Se remar-
că în ierarhia intereselor vitale, interesul
pentru activitatea râvnită care este pe lo-
cul întâi; evolutiv creşte nivelul de aspi-
raţie al individului. De asemenea, se
remarcă o pasiune fără margini pentru
activitatea în cauză în sprijinul căreia
intervine o avalanşă de motive. în
perspectivă psihosocială, v. constă dintr-o
organizare ierarhică a rolurilor prin care
se exprimă o personalitate. Această
organizare se stabilizează progresiv,
personalitatea fiind vectorializată (P.
PopescU Neveanu), Eul exprimându-se
într-un m°d personal. Se doreşte
sprijinirea şi orientarea tinerilor pentru a
decide m favoarea rolului profesional-
vocaţional.
Voce *" ansamblul sunetelor variabile
după înălţime, intensitate şi timbru,
emise prin aparatul fonator. înălţimea
este dependentă de frecvenţa vibraţiilor
coardelor vocale, ale căror dimensiuni
pot fi modificate; timbrul exprimat în
specificul sunetelor complementare (ar-
monia) depinde de particularităţile con-
strucţiei laringelui şi a rezonatorilor
„latură reglatorie a conştiinţei" (Predes-
cu). Copilul îşi însuşeşte schema acţiuni-
lor sociale de cooperare şi comunicare,
având la origine v. ca relaţie de comandă
- subordonare. L. Vîgotschi arată că prin
comunicare cu adultul el execută comen-
zile verbale ale acestuia şi învaţă să se
supună. Pe parcurs, prin limbajul intern,
copilul ajunge să-şi dea singur comenzi,
luându-şi în stăpânire comportamentul.
Astfel, arată A. Leontiev, funcţia care era
anterior interpersonală (părinte-copil)
devine prin interiorizare infraindividuală
sau infrapsihică. Temeiul formării voinţei
este munca sub toate formele ei. Este
semnificativ şi faptul că după tipul de
activitate şi efortul exersat, voinţa se
specializează şi se fortifică într-un dome-
niu mai mult decât în altul. In consecinţă,
exersarea tuturor formelor de efort este
condiţia de bază a dezvoltării multi-
laterale a personalităţii. Ceea ce pentru
cineva este dificil, poate fi facil pentru un
altul ce posedă cunoştinţele şi deprin-
derile necesare. Dezvoltarea voinţei se
bucali şi nazali, iar intensitatea (echiva-
lentă cu amplitudinea vibraţiilor fona-
torii) depinde în principal de mărimea
presiunii exercitate asupra coardelor
vocale de fluxul aerian expirat. Prin
maturizare şi exersare, prin mutaţii
dintr-un registru în altul, vocea variază
şi se dezvoltă pe parcursul ontogenezei
(la adult variază în limitele a 5 tonuri în
condiţiile vorbirii şi a 2 octave în
condiţiile cântului).
Voinţă = funcţie psihică legată de
actualizarea şi realizarea intenţiilor prin
organizarea operaţională a acţiunilor şi
structurarea decizională. Este un sistem
de autoreglaj superior, efectuat pre-
cumpănitor prin cel de-al II lea sistem
de semnalizare şi implică: deliberare,
scop şi plan elaborat conştient, organi-
zare a forţelor proprii, prin stăpânirea
unora şi mobilizarea şi angajarea co-
vergent-finalistă a altora. V. reprezintă
un nivel de autoreglare şi autoorganiza-
re superior celui pe care-1 constituie
afectivitatea. Real, voinţa poate acţiona
contrar emoţiei sau sinergiei ei. Este
voluntar actul ce se opune celui impul-
siv, căci este deliberat şi subordonat
controlului raţional. între formarea
gândirii şi cea a voinţei este un raport
de interdependenţă întrucât actele
voluntare sunt şi gândite, iar procesele
de gândire sunt precumpănitor intenţio-
nale şi voluntare. Pentru elaborarea şi
funcţionarea voinţei, este înlăturarea
obstacolului sau dificultăţii şi de aceea
are loc anticiparea lor prin scop, când
sunt precizate mijloacele şi etapele
încordării, sau efortului voluntar. în
cadrul sistemului motivaţional, voinţa
este „forţa ordonatoare cea mai înaltă".
Sensul şi direcţia voinţei, tensiunea
efortului voluntar îşi găsesc suportul în
substratul afectiv-cognitiv, devenind
înscrie într-o curbă ascendentă a obsta-
colelor asumate, care întrec întrucâtva
posibilităţile de moment ale subiectului.
V. se prezintă ca o capacitate, iar în
desfăşurare, ca un proces în care se
detaşează latura de autocontrol. Sunt
două contrarii: voinţa negativă, de
reţinere, a impulsivităţii şi voinţa
pozitivă de mobilizare şi încordare
operaţională; între acestea este o strânsă
interdependenţă. Este cunoscut dictonul:
„într-atâta este puterea ta de stăpânire a
lumii, pe cât este puterea de a te stăpâni
pe tine însuţi". Luată ca proces, voinţa
implică o gamă întreagă de acte,
demersuri desfăşurate de la cele mai
simple la cele mai complexe, discursive.
Voinţa este act intenţional, deliberat,
orientat spre un scop conştient, fără a
necesita un efort sensibil. Deci este
proces de V. acela
care implică o confruntare cu obstacole şi
se dezvoltă plurifazic (P. Popescu
Neveanu). Veritabilul act de voinţă este
implicat în ultima fază, cea a execuţiei
hotărârii, care necesită convergenţă de
energie fizică, emoţională, intelectuală,
încordare pe măsura obstacolelor. In
activitatea voluntară se formează şi se
demonstrează calităţile voinţei: forţa,
perseverenţa, tenacitatea, hotărârea,
consecvenţa.
Voluntar = calitatea oricărui compor-
tament orientat şi controlat conştient,
care implică elaborare mintală anticipa-
tivă şi efort voluntar, opunându-se re-
flexelor stereotipe, automatismelor sau
comportamentelor izvorâte din con-
strângere. Este o reacţie dobândită şi
orientată selectiv către un scop (I. P.
Pavlov). Indiferent de valoarea orientării
lor (poate fi o trăsătură caracterială
473
plăcere a simţurilor în faţa unei opere de
artă, a unui act creator de valori spirituale
sau materiale, sentiment determinat de
satisfacerea unei nevoi spirituale profun-
de; • în sens restrâns, se referă la senzaţia
intensă de plăcere înregistrată în urma
stimulării mecanice a regiunilor genitale,
în cursul unui contact sexual normal sau
patologic.
Vorbire = activitatea de folosire a lim-
bajului oral într-un proces de comunicare
cu voce tare. V. este modalitatea fun-
damentală, plenară şi tipică a limbajului
natural. în cursul vorbirii cuvântul devine
un instrument pe care persoana îl ma-
nevrează şi prin aceasta ea se prezintă, se
afirmă, se manifestă. V. se realizează prin
dialog cu unul sau mai mulţi parteneri,
care emit sau primesc mesaje alternativ,
având scop realizarea unui acord,
cooperarea. V. se realizează şi prin mo-
nolog; se caracterizează prin aceea că: •
are un caracter situativ, depinzând de
parametrii exteriori ai situaţiei de comu-
nicare; • se ancorează în starea actuală a
persoanei, în registrul de interese, emoţii,
acţiuni, etc; • se modelează în funcţie de
interlocutor, de interesele sale. Vorbirea
are două calităţi ce trebuie respectate:
expresivitatea şi plasticitatea, în reali-
zarea cărora sunt implicate: timbrul, in-
tonaţia, organizarea în sintagme, con-
strucţia frazei, cerinţe ce sunt respectate
în funcţie de experienţa subiectului sub
aspect informativ şi formativ. Stilul de
vorbire este specific unei persoane, reali-
zând ceea ce numim „conduita orală".
Dezvoltarea vorbirii presupune dezvolta-
rea limbajului paralel cu dezvoltarea ac-
telor intelectuale elementare şi în acelaşi
timp în funcţie de conduitele sociale pe
care P. Janet la şi aminteşte: comanda şi
supunerea. Autorul consideră că cele do-
uă forme de conduită se întâlnesc în
474
pozitivă sau negativă), rămâne o
caracteristică a celor cu voinţă tenace.
Voluntarism = doctrină filosofică şi
psihologică ce abstractizează voinţa în
raport cu funcţiile intelectuale şi de re-
alitatea obiectivă (Schopenhauer şi Fr.
Nietzsche, teoreticieni ai voluntaris-
mului, după care voinţa cosmică stă la
baza universului). Sub aspect psihologic
este o deviere subiectivistă, reducând
activitatea de voinţă, procesele in-
telectuale fiind considerate ca subordo-
nate voinţei. Corect, procesele cognitive
şi voliţionale sunt legate dialectic ca
procese mintale, iar afirmaţia că voinţa
subordonează cunoaşterea este o eroare.
Voluptate = (plăcere); termen din sfera
relaţiilor erotice, având două accepţi-
uni: • în sens larg, exprimă sentimentul
de incitare, de desfătare sufletească şi
actul vorbirii. Psihologul român Stela
Teodorescu consideră că socialul im-
primă comenzii forma vocală şi că „au-
zul a devenit simţul social prin exce-
lenţă şi comenzile s-au adresat mai ales
auzului, ceea ce a determinat caracterul
vocal al limbajului".
Ansamblul condiţiilor concrete în
care se desfăşoară facilitează mult
vorbirea şi randamentul ei comunicativ.
Aici intervine Tatiana Slama Cazacu
subliniind că „dacă cuvântul are latenţe
semnificative diverse şi uneori chiar
contradictorii, numai contextul cu vir-
tuţile sale de potenţare, de nuanţare şi
chiar de creaţie, delimitează semnifica-
ţiile, actualizând una dintre ele pe care o
completează apoi, dându-i prin funcţia
specifică desemnată, valoarea actuală.
Adresabilitatea rămâne o caracteristică
distinctivă a limbajului oral şi aceasta
cu atât mai mult, cu cât între conţinutul
exprimării şi adresarea mijlocită lexic şi
gramatical în limbajul oral este o
deplină unitate.
Exprimarea în limbajul oral este
mult mai liberă, recurgând şi la ideo-
matisme şi marcând o tendinţă spre
predicativitate, apelând şi la forme
extralingvistice: mimică, pantomimică,
gestică, indicaţii obiectuale sau aluzii,
ceea ce face posibilă întreruperea dis-
cursului şi apariţia unor momente de
discontinuitate formală, fără ca înţele-
gerea mesajului să sufere.
Vulnerabilitate = situaţie de sensibili-
tate crescută, persoană fiind vulnerabilă,
uşor de lovit în punctul slab. Având şi
complexul cu privire la vulnerabilitatea
sa, de multe ori se află nejustificat în
starea nevrotică şi trebuie ajutată să
manifeste toleranţă şi atitudine compre-
hensivă faţă de ceilalţi.
 x,

X
Xenofobie = fenomen de patologie
socială ce constă în teama exagerată de
persoane străine, chiar ostilitate faţă de
cei de altă naţionalitate, altă provenienţă
geografică. Faţă de aceştia, subiectul
manifestă disconfort afectiv, chiar fobie
de a fi împreună, acestora percepându-le
doar trăsături negative.

Y
Yoga = disciplină de educare a
spiritului, pentru a ajunge starea de
perfecţiune prin concentrare, meditaţie,
contemplare. Prin toate acestea se tinde
la stăpânirea deplină a funcţiilor vitale
ale organismului şi la potenţarea capaci-
tăţilor psihofizice, prin eliberarea unor
forţe disponibile fizice şi psihice. Y.
cuprinde mai multe sisteme şi modalităţi
de practicare legate de preocupările per-
soanei şi de particularităţile sale tempe-
ramentale.
z
Zâmbet = expresie emoţională care se manifestă printr-o uşoară mişcare a muşchilor feţei şi care conferă subiectului o fizionomie de bucurie m

Zapan Gheorghe (1897-1976) = psiholog român, doctor în psihologie şi în matematică. Timp de peste 40 de ani a funcţionat în calitate de pro
şi aprecieri a aptitudinilor şi intereselor elevilor pentru diferite profesiuni (şofer, strungar, dactilograf etc), formalizări şi modelarea matematică
Opere principale: Uberkeit ver-schiedenen Aufgaben Ein Beitraug zurPsychologie der Leme und Uebunge vorgange (în Psychol. Zeintsc
teoriei ionice a excitaţiei, (în Analele Univ. C. I. Parhon - seria ştiinţelor naturii, nr. 10/1956); Metoda aprecierii obiective, (în Analele rom. so
1964); Cibernetica şi procesul învăţării, (în Rev. de ped. nr. 10/1968); Cibernetica activităţilor uma ne cu aplicaţii, (în voi. Sociologia militans
477
în acea perioadă sub direcţia lui A. Gessel. întors în Franţa a devenit colabo rator al lui H. Wallon (din 1936). în anul următor a început să lucre
clinice. Prin 1958 şi-a susţinut „ţese es lettre" sub conducerea lui J. Piaget privind probleme ale gemenilor. în această problemă a mai efectuat
provin din mediul familial lipsit de cărţi şi cu nivel cultural foarte scăzut şi lipsit de interese pe acest plan, faţă de 20% din ansamblul populaţ
caracteristicile structurii personalităţii în dezvoltare. Studiile lui Zazzo privind heterocro-nia evolutivă a diverselor feluri de debilitate mentală
iar al doilea de dublă barare, fapt ce a dus la rezultate mai complexe în condiţii de solicitare mai tensionată (în a doua barare) şi a permis o sol
Opere principale: Situation gemellaire et developpement mental (1952); Jurneaux, le couple et la personne (1958); La paradoxe des jumeaux (1
a ocupat de problemele dezvoltării psihice a adolescentului. Printre altele a semnalat faptul că adolescenţa traversează intervalul de dezvoltare
478
Zel = devotament faţă de o cauză sau persoană; ardoare şi dăruire totală în îndeplinirea unei acţiuni.

Zgomot = sunet sau amestec de sunete disconcordante, puternice care impresionează în mod neplăcut auzul; termenul cunoaşte exprimări mai
aleatorii ce duc la deteriorarea informaţiei în cursul transmiterii ei, sau în cursul codajului sau decodajului. Zgomotul determină de teriorarea l
timp Z.); • tulburările somnului (insomnii, somn agitat, onirism bogat, coşmaruri); • modificările excitabilităţii neuromusculare (scăderea cro
specificitate, la care se reacţionează prin instabilitate, hipoprosexie de concentrare, scăderea capacităţii de învăţare şi a randamentului intelectu
pot contribui substanţial la evitarea îmbolnăvirilor psihice datorate zgomotului.

Zona proximei dezvoltări = concept introdus de L. Vîgotschi - pentru a accentua posibilităţile de continuă dezvoltare psihică şi a combate viz

Zone cerebrale = teritorii corticale delimitate din punct de vedere funcţional, specializate. în mare se disting: • zone receptoare sau de proiec
funcţiile psihice complexe (memorie, gândire, voinţă, limbaj, etc); • zone vegetative la nivelul cărora este realiza-
479
tă integrarea activităţii organelor interne.
Leziunile acestor zone cerebrale deter-
mină tulburări psihice şi neurologice
veritabile în funcţie de localizarea proce-
sului patologic, de întinderea lui, de
brutalitatea cu care s-a instalat.

Zoofllie = simptom de dragoste patolo-

gică faţă de animale, de teamă să nu li se
producă vreun fel de suferinţă. Termenul
mai desemnează perversiune sexuală prin
contacte cu animalele.

Zoopsihologie = disciplină ce studiază

evolutiv şi comparativ comportamentul
animalelor ca mijloc de organizare a me-
diului ambiant şi de stabilire a relaţiei
înăuntrul speţei şi între speţe. Cercetările
de zoologie prezintă un nemijlocit interes
şi pentru înţelegerea psihismului uman, a
fenomenelor elementare şi preistoriei
acestuia.

Zvon = informaţie, difuzată sub forma

unei afirmaţii, negaţii sau presupuneri,
care se transmite mai ales oral, într-o
colectivitate prin canalele relaţiilor inter-
personale. De obicei mesajul conţinut de
zvon este neverificat, inexact în raport cu
realitatea dată şi este supus deteriorării
prin distorsiune şi subiectivism. Condi-
ţiile care favorizează apariţia şi transmi-
terea zvonului sunt de regulă: tensiunea,
criza, absenţa informaţiilor oficiale sau
perseverarea sistematică în furnizarea de
informaţii distorsionate

480
 Omagiu părinţilor noştri, de la care am
deprins suferinţa în tăcere şi bucuria de
a depăşi obstacotek vieţii. Autorii

POSTPREFAŢĂ

O încheiere a acestei lucrări nu este posibilă, deoarece procesul cunoaşterii

rămâne deschis tuturor cititorilor pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru că
specialiştii vor avea în vedere înlăturarea opoziţiei dintre teoretic şi aplicativ, în aşa
fel ca aceste cunoştinţe să fie înţelese şi transformate, în egală măsură, într-un
instrument eficient de lucru cu persoana umană. Cele două ştiinţe cărora le-am
acordat munca de cercetare sunt utile în măsura în care cunoaşterea teoretică va fi
aplicată corespunzător cerinţelor şi factorilor subiectivi, cărora nu le putem răspunde
oricum.
„Luarea în consideraţie a subiectivităţii umane şi raţionalizarea ei reprezintă o
cerinţă indispensabilă în orice situaţie care presupune existenţa oamenilor". (Mihai
Golu ; Aurel Dicu - Introducere în psihologie - pag. 263).

481
 CURRICULUM VITAE

Nume: BÂLBÂE
Prenume: VERONICA
Data şi locul naşterii: 5 octombrie 1924, Com Rădeşti, Jud. Galaţi
Domiciliu: Iaşi, Aleea Decebal nr. 2, Bl. B7bis, Se. A, Et. 3, Ap. 15, cod
700232
Titlul şi funcţia: Profesor psiholog logoped gradul I
Studii: 1936 - 1944 - Şcoala Normală de fete Bacău
1944 - 1946 - diferenţe de liceu teoretic la Liceul „Oltea
Doamna", Iaşi, cu examen de Bacalaureat. 1946 - 1950 -
Facultatea de Filosofie, secţia Pedagogie -Psihologie a
Universităţii „Al-1. Cuza", Iaşi
Activitate ştiinţifică: 1965 - Susţinerea examenului gradul I cu lucrarea „Relaţia
dintre tulburările de limbaj şi dificultăţile limbajului scris";
1969 - Publicarea lucrării „Culegere de material metodic
pentru corectarea dislaliilor la elevii claselor I - IV" (în colab.);
1970 - Lucrarea „Consideraţii psihosociale în determinarea
crizei la puberul logonevrotic" (la al IV-lea Simpozion Subdanubian - Budapesta);
1971 - Lucrarea „Aprofundarea terapiei logopedice, diversifi-
cată", Simpozion Naţional, Centrul Logopedic Iaşi;
1975 - „Incidenţa tulburărilor de limbaj la copiii şi adolescenţii
din şcolile mun. Iaşi" - Simpozionul „Relaţii Interdisciplinare
ale Psihiatriei", Spitalul „Socola", Iaşi;

483
1977 - „Meloterapia şi tulburările de limbaj", lucrare prezen-
tată la Primul Congres de Terapie Melodică - Paris (22 - 24
August), organizat şi condus de Dr. Anne - Mărie Vidai;
1978 - Lucrarea „Comportamentul psihomotric la disgraficii
deficient mintal" - Simpozion Naţional, Şc. Ajutătoare - Iaşi;
1992 - „Problematica logopediei şi relaţia ei cu randamentul
şcolar", Bucureşti - Primul Congres al Asociaţiei Logopezilor
din România (A.L.R.);
1993 - „Probleme ale tehnicii de reabilitare a limbajului în
afazii", a 11-a Sesiune Ştiinţifică a Societăţii Germaniştilor din
România, organizată de Grupul Român de Lingvistică
(G.R.L.A.);
1993 - Al II-lea Simpozion A.L.R. şi înfiinţarea Filialei laşi, cu
tema „Epistemologia logopatiilor";
1994 - Al IH-lea Congres A.L.R. - Timişoara, cu susţinerea
lucrării „Tulburările nevrotice şi comportamentale ale copiilor
cu tulburări de limbaj";
1996 - „Diagnoza şi terapia logopedică" - Masă Rotundă,
Bucureşti, G.R.L.A.;
1996 - 1998 - Angajat al Case de Copii Preşcolari de pe lângă
Spitalul Paşcani, sponsorizaţi de „The Body Shop - Children
on the edge" în scopul terapiei de recuperare a copiilor cu
handicap mental, neuromotor şi de limbaj;
1998 - Conferinţa Naţională de Logopedie a Filialei A.L.R.
„Transilvania" - Cluj-Napoca, cu lucrarea „Implicaţii ale
auzului fonematic în terapia logopedică";
1999 - Congresul al IV-lea Internaţional de Somatoterapie
-Câmpulung Moldovenesc, organizat de Spitalul Universitar

484
„Socola" - Iaşi, cu tema „Modalităţi de apărare împotriva stre-
sului pensionării";
2001 - Publicarea cărţii „Normal şi patologic în evoluţia
limbajului. Esenţialul în logopedie." (în colab.);
2002 - Publicarea cărţii „Semiologia Dislexiei - Disgrafiei şi
terapia ei";
2003 - Simpozion Internaţional - G.R.L.A. - cu tema „Limba
şi vorbitorii", Eforie Nord, cu lucrarea „Contribuţia terapeu-
tului logoped în recuperarea lexiei şi grafiei la afazici".
2004 - Lucrarea „Elemente de logopedie şi psihologie
medicală - Dicţionar" (în colab.)
1950 - 1961 - Profesor Psiholog la Liceul Pedagogic şi Com-
plexul Şcolar Bârlad, jud. Vaslui; 1961 - 1983 - Centrul
Logopedic Iaşi (coordonator);

485
 CURRICULUM VITAE

TOMESCU
Nume MARGARETA
Prenume 4 septembrie 1928, Comuna Leordeni, Judeţul Argeş
Data şi locul naşterii
Domiciliul

Titlul şi funcţia
Studii
Bucureşti, Aleea Fuioului, nr. 7, Bl. HI7, Etaj 2, Ap. 31,
Sector 3 (Telefon 674.27.63)
Logoped, Doctor în Psihologie
1935-1943 - Şcoala generală din com. Leordeni, Judeţul
Argeş.
1943-1947 - Liceul Teoretic
1947-1951 - Facultatea de Psihologie şi Pedagogie din
cadrul Universităţii din Bucureşti;
1968 - Stagiul de informare la Institutul de Foniatrie
„Profesor Seeman", Praga, Cehoslovacia
1972 - Stagiul de specializare la Serviciul de Ortofnie de pe
lângă spitalul „Saint Vincent de Paul", Doamna S. Borel
Maisonnz, Paris, Franţa.

Activitatea ştiinţiflcă: în 1977 - Teza de doctorat „Aspecte psiho-pedagogice ale

vorbirii rinolalice la copiii cu despicături congenitale labio-
maxilo-palatine" susţinută la Facultatea de Psihologie din
cadrul Universităţii Bucureşti;
1980 - Comunicare la Congresul „EASE 1980", „Educaţie şi
handicap" - Helsinki, Finlanda;
1984 - Schimb de experienţă la doamna Suzanne de
Sechelles - Serviciul de Ortofonie din Paris, Franţa;

487
1986 - Comunicare ştiinţifică la Congresul de chirurgie
maxilo-facială de la Hamburg, Germania;
1990 - A înfiinţat Asociaţia Logopezilor din România,
având personalitate juridică obţinută prin sentinţa civilă nr.
1860 din 6.07.1990 a Tribunalului Mun. Bucureşti;
1990 - septembrie - Participare la Congresul „Melodie
therapie du langage" - Paris, Franţa;
- A organizat împreună cu Asociaţia Logopezilor din
România seminarii naţionale de Logopedie şi cu participare
internaţională în anul 1992 la Bucureşti, în 1993 la Iaşi,
1994 - Timişoara, 1997 - Iaşi, 1998 - Cluj;

1951 - 1957 - Logoped la spitalul de copii „Grigore

Alexandrescu" la Bucureşti, angajată în activitatea de
cunoaştere, organizare si de legiferare a logopediei ca
specialitate obligatorie în echipa neuro-psihiatrică de terapie
şi recuperare a copiilor cu handicap mental, neuro-motor şi
de limbaj;
1957 - 1978 - Logoped în cadrul Clinicii de Chirurgie buco-
maxilo-facială, Bucureşti;
- Asistent universitar pentru probleme de
foniatrie şi logopedie la Facultatea de Stomatologie din
Bucureşti;
1976 - Lector la Facultatea de Fonetică din Helsinki,
Finlanda, pentru probleme de metodologie a recuperării
tulburărilor de vorbire la copii cu defecte din naştere ale
cerului gurii şi ale valului palatin, cu participare la
Conferinţa Naţională pentru copilul cu handicap de limbaj;

488
1978 - Lector la cursurile de psihologia copilului
antepreşcolar pentru perfecţionarea cadrelor medii sanitare
şi educatoare organizat de către Direcţia Sanitară a Mun.
Bucureşti;
1978-1994 - Logoped principal la Clinica O.R.L. din cadrul
Spitalului „Coltea" - Bucureşti;
1981 - 1985 - Lector şi organizator al Programului de
perfecţionare pentru logopezi din cadrul Centrului de
Perfecţionare Medicală al Ministerului Sănătăţii;
- Preşedintele comisiei de concurs pentru
ocuparea posturilor vacante de logopezi; 1990 - până în
prezent - Preşedinte al Asociaţiei Logopezilor din
România;
1994 - Prezent - Coordonator al activităţii de logopedie şi
psihologie din cadrul Centrului de Recuperare Medicală
„LEEA", Bucureşti;
2001 - lector curs Bacău şi coautor la manualul „Prevenţei
precoce şi educaţie în domeniul dezvoltării psihice a
copilului mic" organizat în parteneriat cu clinicile de
psihiatrie infantilă Bucureşti - Geneva; 2003 - iunie -
Participare cu Comunicare la a X-a Conferinţă Internaţională
a grupului român de lingvistică aplicată cu tema „Limba şi
vorbitorii", Organizat de Prof. Dr. Log. T. Slama - Cazacu -
Eforie Nord - România - Publicaţii la reviste de specialitate
în ţară şi străinătate.

489
 ANEXA A

Fig. 1. a. Fig. 2.

Fig. l.b. Fig. 3.

Fig. 1. Localizări pe cortex; a. - Centrii corticali ai sistemului fonator; b. - Localizările

afazice (A - aria corticală (a.c.) - a cărei leziune provoacă pierderea vorbirii articulate;
B - a.c. a cărei leziune afectează îndeosebi îndeosebi capacitatea de a scrie; C - a.c. a
cărei leziune provoacă mai ales cecitate verbală; D - a.c. a cărei leziune provoacă mai
ales surditatea verbală); Fig. 2. Prealveolodenţie superioară, asociată cu: proeminenţa
incisivilor superiori centrali şi hipotonia buzei superioare; Fig. 3. Buza de iepure.
Fig. 6. a. 6.b. 6.c. Fig. 8.

Fig. 4. - Anomalii ale buzelor; Fig. 5. a. - Inocluzie verticală, asociată cu: ocluzie
deschisă, diastemă şi treme; b., c. - anomalii dento-alveolare; Fig. 6. a. - Prognatism
superior; b. - Prognatism inferior (progenie); c. - Muşcătură deschisă; Fig. 7. - Gură de
lup; Fig. 8. - Efectorul periferic al fonaţiei (S = etajul respirator; R = etajul vibrator; C =
etajul rezonator).
diafragm

Fig. 9. a. Aparatul fonator (După Fletcher)

 sinus frontul

cornetele nazale

sinus sfenoidal

platul turc

amigdala faringiană
buza. superioară
cavitatea bucală palatul
dinţi
moale Şi (vălul
buza inferioară palatului)

vârful limbii

Corpul limbii uvula

m, genioglos
mandibula
rădăcina limbii epiglota

ni, geniohioidian m.
milohiodlian cartilajul aritenoid
vestibulul laringian
plică laringiană
cavitatea laringiană
plică vocală

traheea
tiroida

9. b. Cavităţile laringo-nazalo-bucală (După Kiss şi Szentâgothail)

 Sistemul întăririlor sociale

care determina formareaFluxul evenimentelor

(aprobarea - dezaprobarea)

''
Interpretare Orientare — Exteriorizare Efecte
evaluare Direcţionare in opinie sau
* alegere (opţiuni) * acţiune
* i i
t.
Conexiuni inverse

Fig. 10.

Fig. 10. Scala (schema-bloc) de atitudini L.L. Thurstone; Fig. 11. Ariile corticale ale
emisferelor cerebrale (după K. Brodman); a. - faţă laterală a emisferului stâng; b. - faţa
medială a emisferului drept; c. - câmpurile corticale ale emisferelor cerebrale - Fig. 12.
Curba lui Gauss.
 V 2 3 i 5 * 7 \ \ a

J/m«A\/it
-o

i\
/ &%
O f <3

y..:-A

x* "m*
£>/ DISLALII'>%
Fig. 13.

DISFONEMII
Fig. 14.
colos 0» prtwnhat

£*nf?yS motor *i*

serului
W=iw«i 'J
IEŞIRE
1 i *
1 1
MEMORIE
MORIE ^
&OR1AL*
MEMORIE
PRIMAM
- SECUNDARA

«Nfyî motor
\
m *» opr &» ITEM 1 ELIMINĂRI
fii yWb:f^

SISTEMUl MEMORIEI
(WAUQH <t NORMAN

Fig. 16.
Fig. 15. b. Fig. 13. Limbajul
gesticular universal al surdo-muţilor;
Fig. 14. Triunghiul formelor clinice ale
dislaliei (după criteriul simptomatic);
Fig. 15. Localizări corticale; a. - faţa
supero-laterală; b. - faţa medială;
Fig. 16. Sistemul memoriei;

cer«feraî
Corpul
gtniculat
meţtian
Colliculusu
t inferior

i
Căile
central
e ale
audiţie
i
(Netter
)

Fig. 17.
Căile de
emisie şi
recepţie
ale vocii
 Neuroni receptori
centrali x. Fascicul ^
hipotalamici lupotalainoht-pofizar
neuroni electori
h nolnlnmici

Sistem port\",N/>.
\* hipotalamo- Neuro-
N^-\ hipofizar ^v-V hipofiza

Adeno-
hipofiza

Hormoni :
tropi j
hipozitari :

Glande
endocrine
linta

Neuroni Organe
efectori executorii
vegetativi vegetative

Moto- Muşchi
neuroni striaţi

Fig. 18.

Fig. 18. Conexiunile neurale şi neuro-endocrine ale hipotalamusului; Fig. 19. Topo-
grafia internă a laringelui văzut pe secţiune sagitală (După Carning); A. etajul
supraglotic sau vestibulul laringelui; B. etajul glotic; C. etajul subglotic; 1. - epiglota;
2. - hioidul; 3. - cartilajul tiroid; 4. - inelul cartilajului cricoid; 5. - istmul glandei
tiroide; 6. - ventriculul Morgagni; 7 - pecetea cartilajului cricoid.
 «'J'Sllîlot.i

juniu.c-j l.iiinţ;''1'1^ \ r < - - i i l i i - l i . l |;nmaî,'!(i

Fig. 20. Cavitatea lanngiană (secţiune medio-frontală) (După Kiss şi Szentâgothai)

Fig. 21. a. — ~~- baza limbii

--epiglota

._, coardă vocala.

intrarea ventriculului
._-— p l i c a v e n t r i c u l a r ă

- Deschiderea glotică şi traheea

— plica ariteno-
epiglotică
----- cartilajul cricoid
-----comisura interaritenoidă
Cartilajul aritenoid
intrarea ( l i m i t a t ă d e c a r t i l a j u l
cricoid)
 epiglota

Fig. 21. c.

Fig. 21. Funcţia laringelui (După

Tarneaud)
a. Laringele în inspiraţie
b. Laringele în fonaţie verii* iiK'i a vibraţi**»
c. Forma mişcării vibratorii

Fig. 22.
©«
Sonda ni. 1 f / \ \ .v-b; ri Mt i p' t n^j ti .i .»iut>.»»'talii
I f \ V a vifciapu
Sonda nr. 5
%/BZ<!ZmMZ&U££< (pentru luarea
«imstdoi t, j.)
Sonda nr. 2

@îg????7?mg?îfgyu?«C

Spatula ţi sondele nr. 8, 9, 10, 11

'' ./ , Fig. 23.

^ V* y

^^

*%. x N Fig. 22. Spatula şi sondele logopedice; \ N

* Fig. 23. Logopedia în cadrul ştiinţelor
contemporane.
• Şi \ 3 >
 Fig. 25. Fig. 24. Lobul occipital şi contextul
general cortical al prelucrării mesajului vizual (prelucrare după Krieg. The humain
brain in diachrome); Fig. 25. Clasificarea tradiţională a fenomenelor psihice.

aktdMduMt
«a muncii; a transporturilor ; «conomica âpraettc*£» medicali; pedagogic* ;

judiciară *nuMara ; a «portului; a artei

, generala
analitic* <« 'fiiratogicfl persoanei
teoretică
sintetica - a
avofuatt
. _ *» vârstelor
.normal* ( |n aumtilam /'
\
a dezvoltării
uman»(
POtatog»/ ^patologic»

anir

Fig. 26.
 27. c.
Fig. 26. Ramurile psihologiei (după Andrei Cosmovici); Fig. 27. a, b, c. - Despicături
parţiale complete care interesează vălul palatin şi palatul dur până la creasta alveolară
 CORTEX Ct&eBf/AL

Itkosfron
t/toeas»»/1-
Toni fascia/f
ptramibl
tolomus
intralammor
Hipotaloma
Substonfa

\ti>rehel Sistemul
r«liatki<
/
u
lociltkrior
Sistemu
T
ceticmf
jMitJaL

mmm culmi smirn/ri

samotomatori_________vegetativi

Fig. 29 Fig. 30.

Fig. 28, a, b, c - Despicături totale: despicătura anterioară se uneşte cu cea

posterioară, interesând în totalitate buza, pragul narinar şi creasta alveolară, de o
singură parte sau de ambele părţi ale cavităţii orale; Fig. 29. Despicături asociate:
parţiale anterioare cu parţiale posterioare, creasta alveolară rămânând intactă; Fig.
30. Principalele formaţii cenuşii şi căi descendente piramidale şi
extrapiramidale.
 „Se poate admite că performanţele
gimnastice şi forţa uimitoare a somnambulilor
reprezintă o întoarcere la starea animală."
(Mecinikov)
F
i
g
.

3
1
.

S
o
m
n
a
m
b
u
l
ă

(
d
u
p
ă

t
a
b
l
o
u
l

p
i
c
t
o
r
u
l
u
i
H
.

R
i
o
n
)
i1
 ANEXA B
Profilele bucale

Poziţia organelor articulatorii în timpul producerii diferitelor sunete

Poziţia organelor Amatoare a. — poziţia organelor fonatoare la emiterea vocalei a. b.—

la emitem vocalei i. Poziţia organelor fonatoare la emiterea conaoanei p.
Fig. 1. Fig. 2.

Poziţia organelor Porţia organelor fonatoare la Poziţia organelor fonatoare la

fonatoare la emiterea consoanei t. emiterea consoanei e. emiterea consoanei f.

Fig. 3. Fig. 4. Fig. 5.

Poziţia organelor fonatoare Poziţia org. Fonat. La emit. Cons. s Politia organelor fonatoare la
la emiterea vocalei o emiterea vocalei u.

Fig. 6. Fig. 7. Fig. 8.

 a, b, e. — Poziţia organelor fonetoate la emiterea: a) vocala a; b) vocala
o; c) vocala n.

Fig. 9.

Poziţia organelor fona-

toare la emiterea vocalei e.
Poziţia organelor fonatoare la emiterea Poziţia organelor fonatoare la emiterea consoanei
vocalei ă v.

Fig. 10. Fig. 11. Fig. 12.

Poziţia
organelor
fona-

Poziţia
organelor
fo-
toare la
emiterea
consoanei
b.
natoare la
emiterea
consoanei i.
Poziţia orfanelor fona-toare
la emiterea consoanei L

Fig. 13. Fig. 14. Fig. 15.

 poziţia organelor
fo-natoare la emiterea
consoanei m.
 Poziţia organelor fona- emiterea consoanei' g.
toare la emitem consoanei r. Poziţia organelor fonatoare la

Fig. 16. Fig. 17. Fig. 18.

poziţia organelor fona- Poziţia organelor fo- Poilţia organelor fona-

foare la emiterea vocalei i. natoare la emiterea consoanei j. toare la emiterea eonsoanei n.

Fig. 19. Fig. 20. Fig. 21.

Poziţia organelor fonatoare la emitereaconsoanei z.

Fig. 22. Fig. 23. Poziţia org. Fig. 24.

Fonat la emiterea cons h

Poziţia organelor fonatoare la emiterea consoanelor che, chi

Ghe, ghi ge, Fig. 26. Fig. 27.
gi

şFig.25.

ce, ci ţ

Fig. 28. Fig. 29.

…
Fig. 30. Componentele cavităţii
supraglotice

Uvula

faringe
 ANEXA C

Tab. 1. Tabelul sunetelor consonantice cu tulburările de pronunţie specifice

Denaturarea sau Denumirea sunetului Substituirea

omiterea sunetelor denaturat sau omis sunetului

sunetul ,.s" „sigmatism" „parasigmatism"

sunetul „r" „rotacism" „pararetacism"
sunetul „t" „tetacism" „paratetacism"
sunetul „b" „betacism" „parabetacism"
sunetul „c" „capacism" „paracapacism"
sunetul „g" „gamacism" „paragamacism"
sunetul „1" „lambdacism" „paralambdacism"
sunetul „z" „zigmatism" „parazigmatism"
sunetul „d" „deltacism" „paradeltacism"
sunetul „m" „mitacism" „parami ţarism"
sunetul „n" „nitacism" „paranitacism"
sunetul „p" „pitacism" „parapitacism"
sunetul „y" „yotacism" „parayotacism"
sunetul „h" „hamacism" „parahamacism"
sunetul „v" „vitacisni" „paravitacism"
sunetul „f „fitacism" „parafitacism" etc.

Tab. 2. Scala coeficienţilor intelectuali (după Terman).

Coeficientul intelectual Semnificaţia

140 Geniu
120 - 140 Excepţional
90-110 Normal
80-90 Lent
70-80 Intelect de limită
60-70 Debil mintal
30-50 Imbecil
30 Idiot
 Tab. 3. Criterii de diferenţiere a oligofreniilor. Din punct de vedere clinic,
utilizând drept criterii psihopatologice de diferenţiere: dezvoltarea limbajului,
vârsta mintală, coeficientul intelectual (QI), rezultatele şcolare şi nivelul de adaptare
socială, ologofreniile pot fi clasificate astfel:

Forma clinică Dezvoltarea Vârsta Q.I. Reuşita Adaptarea

limbajului mintală şcolară socială
(ani)
Intelect de limită Limbaj vorbit 12-14 70-89 Primele 7-8 Indepen-
şi scris clase ale şcolii dent social
Oligofrenie gradul I Limbaj vorbit 8-12 50-69 generale e Indepen-
(debilitate mintală) şi scris şcoală dent social
ajutătoare
Oligofrenie gradul Limbaj 5-7 20-49 Neşcolari zabil Semidepen-
II (imbecilitate) verbal dent social
(asintaxie)
Oligofrenie gradul Absent 0-2 10-19 Neşcolarizabil Dependent
III (idioţie) social

Etiologia oligofrenilor este complexă, admiţându-se, în general, două mari

categorii de factori etiopatogenici: genetici (endogeni) şi dobândiţi (exogeni), fără a se
putea preciza însă, de cele mai multe ori, ponderea fiecăruia în determinarea leziunilor
cerebrale din copilăria precoce.

Tab. 4. Etiologia rinolaliei. Studiu pe 772 subiecţi

(Prof. logoped, dr. Margareta Tomescu)
a) Etiologia congenitală
Despicături labio-maxilo-palatine (totale) 270 cazuri 35%
Despicături velo-palatine (parţiale) 355 cazuri 45%
Perforaţii congenitale ale bolţii palatine 1 caz 0,10%
Mixedem congenital 5 cazuri 0,50%
Simfiză velo faringiană 1 caz 0,10%
635 cazuri 80,70%
b) Etiologie câştigată
Perforaţii ale palatului dur şi ale vălului palatin prin 42 cazuri 5,40%
traumatisme
Perforaţii palatine după lues 1 caz 0,10%
Perforaţii palatine după neoplasm 1 caz 0,10%
Pareze şi hemipareze de văl palatin 15 cazuri 2,60%
Oligofrenie 22 cazuri 2,80%
Hipoacuzie 15 cazuri 2,60%
Vegetaţii adenoide 34 cazuri 4,40%
Rinite hipertrofice 10 cazuri 1,30%
140 cazuri 19,30%
 Tab. 5. Etiologia rinolaliei (după G. E. Arnold).

Rinolalia organică
Forma Cauze
Deschisă (apperta) Despicături congenitale ale aparatului fonator
- parţiale - anterioare
- posterioare
- totale - unilaterale
- bilaterale
- asociate
Comunicări buco-nazale cu etiologie diferită: plastii velo-
palatine, gomă sifilis, traumatisme, răniri, perforaţii ale
palatului dus sau al valului moale.
închisă (clausa) Vegetaţii adenoide, tumori, anomalii ale faringelui,
rinofaringelui sau ale nasului, deviaţii de sept, polipi, stări
inflamatorii, rinite cronice, simfiză velo-faringiană.
Mixtă In cazurile de coexistenţă a factorilor etiologici din ambele
forme: apperta şi clausa, obstrucţie nazală în hipotomie velară,
malformaţii congenitale cu vegetaţii adenoide, polipi, deviaţii
de sept, inflamaţii rino-faringiene profunde postopeatorii, etc.
Rinolalia funcţională
Forma Cauze
Deschisă (apperta) Hipotonie velară la copiii cu hipotonie generală şi sănătate
şubredă.
Tulburări respiratorii cu diversă etiologie.
Ca fenomen secundar în hipoacuzie, surditate, bâlbâială. Ca
fenomen secundar când dislalia afectează consoanele siflante.
închisă (clausa) Hipertonie velară, văl cu luetă lungă şi închidere mare oro-
faringiană.
Mixtă Se întâlneşte mai rar în asocieri etiologice diverse.
 Tab. 6. Tumori (localizări cerebrale - după C. Gorgos)
Localizare Tulburări psihice
TUMORI • moria (stare de euforie nătângă,
FRONTALE puerilă, artificială, pe un fond general
de apatie, glume inadecvate,
calambururi);
• activitate generală redusă până la
akinezie sau agresivitate, agitaţie.
TUMORI • epilepsie temporală;
TEMPORALE - aură epileptică;
- echivalenţă psihică în crize
psihosenzoriale sub forma halucinaţiilor
vizuale, auditive, olfactive, gustative,
vestibulare (repetate stereotip şi pe
fondul unei stări confuzionale);
halucinozele vizuale se proiectează
in partea câmpului vizual opus
tumorii, cu hemianopsie omonimă;
- crize motorii: mici automatisme
(plescăit, masticaţie, înghiţire) sau
mari automatisme (fugă, automatism
ambulator);
- tulburări de conştiinţă;
- criza uncinată (stare de vis - „dreamy
state", halucinaţii olfactive şi gustative
neplăcute, tulburări paramnezice de
tip „dejâ-vu");
- crize vegetative : crize dureroase
epigastrice si abdominale, tulburări
vasomotorii şi respiratorii.
TUMORI • tulburări psihice generale;
PARIETALE
TUMORI • halucinoze vizuale elementare (se
OCCIPITALE repetă stereotip şi pot preceda o criză
convulsivă).
Tulburări neurologice
• paralizii (monopareze, monopiegii,
hemipareze, hemiplegii)
• tulburări ale reflexelor: prezenţa
reflexului de apucare şi agăţare, crize
adversive oculocefalogire, ataxie
frontală, tulburări de vorbire, afemie.
• hemianopsie omonimă în cadrul
superfor;
• tulburări afazice de tip senzorial.
• tulburări de schemă corporală:
- sindromul Gerstmann (agnozie
digitală, acalculie, agrafie, dezorientare
dreapta-stânga);
- sindromul Anton-Babinski
(hemiasomatognozie, anosognozie,
anosodiaforie);
• tulburări de sensibilitate contralaterale
(astereognozie, agnozie tactilă,
hemihipoestezie profundă
şi tactilă);
• tulburări motorii (hemipareză discreţi
sau hemiplegie);
• atrofii musculare contralaterale;
• apraxie ideomotorie;
• afazie senzorială (in leziunile
emisferului dominant).
• agnozie vizuală;
• cecitate corticală (foarte rară);
• hemianopsie omonimă contralaterală;
• hemidiscromatopsii;
 BIBLIOGRAFIE

Ajuriaguerra de J şi col. Scrisul copilului, Ed. D.P. Bucureşti, 1980

Alexandrescu, A. Roceric Fonostatistica limbii române, Ed. Academiei R.S.R.,
Bucureşti, 1968
Alkinson, L., Rita (şi Dicţionar - Introducere în psihologie, Ed. Tehnică,
colab.) - Traducere din lb. Bucureşti, 2002
Engleză Boiceanu, C,
Leonard (şi colab.)
Allport, G. W Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. E.D.P. Bucu-
reşti, 1981
Andronescu, Şb. Scurtă istorie a scrisului, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959
Arcan, Petre, Copilul deficient mintal, Ed. Facla, Timişoara, 1980
Ciumăgeami Dumitru
Ardelenu, G., Tănăsescu, Contribuţii la studiul influenţei şi etiologiei dificultăţilor
Gh., Chiriac, I. şcolare, în „Igiena", N. 4,1965
Arseni, C, Botez, M.l. Consideration psiho-patologiques sur l'apraxie faciale
-Revue Neurologiqe, To. 102, nr. 6, p. 664-667, Bucureşti,
1996
Atanasiu, A. Psihologie Medicală, Ed. Medicală, Bucureşti, 1983
Atanasiu, Gh. îndrumător pentru folosirea labiolecturii în şcolile de
surdomuţi, Ed. M.S.P.S., Bucureşti, 1960
Aubri, JH. La dyslexie et Ies troubles du langage ecrit, Annales
dOculistiqe - Gaston Dain et Edit, Paris, voi. 196, Fasc, 7,
1963
Avram, Andrei Cercetări asupra sonorităţii în limba română, Bucureşti,
1960
Bâlbâe, Veronica Berea, I.

Bâlbâe, Veronica (în Biju, Traian, Mircea

colab.)
Bâlbâe, Veronica (în Binet, Alfred Bontaş, Ion
colab.)
Barabolski, C, Roman, Borel, Maisonny -Susanne
C. Borel, Maisonny -Susanne, Veau, V.
Bârsănescu, Ştefan
(şubred.)
Bârzea, C.

Baton, P.

Bălâceanu, C, Nicolau,
Edmond
Bălăceanu, C, Nicolau,
Edmond
Semiologia Dislaxiei - 1979
Disgrafiei şi terapia ei,
Ed. PIM, Metodele de examinare a lateralităţii şi importanţa lor
Iaşi, 2002 logopedică, în Caiet de pedagogie medicală, Tulburări de
Culegere de material limbaj si integrare şcolară, Bucureşti, 1969
metodic pentru Inadaptes scolaires et l'enseignement special, LUniver-
corectarea dislaliilor site de Bruxelles, 1962
la clasele I-IV, Ed. Elemente de neurocibernetică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
D.P., Bucureşti, 1969 1968
Normal şi patologic în Personalitatea umană, o interpretare cibernetică, Ed.
evoluţia limbajului. inimea, Ia şi, 1972
Esenţialul în Metodica predării limbii române pentru clasele I - IV, Ed.
logopedie, Ed. Spini D.P., Bucureşti, 1971
Haret, Iaşi,2001 Mic dicţionar al spiritului uman, Editura Albatros,
Autismul infantil, Bucureşti, 1983
aspecte biochimice şi Ideile moderne despre copii, Ed. D.P., Bucureşti, 1975
de asistenţă, în Pedagogia - Ed. 111, Ed. AH Educaţional S.A., Bucureşti,
Psihopatologia clinică, 1996
1993 (Clinica de Le langage oral t ecrit, Delachouxet Niestle, Paris, 1978
Psihiatrie, Iaşi)
Dicţionar pedagogic, Le trouble du langage de la parole et de la voise chez
Ed. D.P, Bucureşti, l'enfant, Maissonet Cie, 1972
Botez, M., Sen, Elemente de neuropsihologie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
Alexandru, Drobotă, I. 1971
Bourcier, Arlette Brânzei, Traitement de Ia dyslexie, Les editions E.S.F., Paris, 1971
Petre Brânzei, Petre Itinerar psihiatric, Ed. inimea, Ia şi, 1975
Brânzei, Petre Brânzei, Psihiatria, Ed. D.P., Bucureşti, 1981
Petre, Scnpcaru, Gh., Dicţionar de psihiatrie, Ed. D.P., Bucureşti, 1981
Pirozinski, Tiberiu, Comportamentul aberant în relaţiile cu medicul, Ed.
Brâtescu, Gh. Brian, M., inimea, Ia şi, 1970
Fass (sub red.) Etica medicală, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969
Orizonturi noi în psihologie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti,
Burcă, Eugenia 1973
Autismul infantil, diagnostic diferenţial, în Elemente de
psihologie medicala şi logopedie, Iaşi
Constantinescu, Florica Cosmovici, Andrei Cosmovici,
Cazacu, Slama, Tatiana Andrei, Iacob, Luminiţa

Cazacu, Slama, Tatiana

Cazacu, Slama, Tatiana

Cazacu, Slama, Tatiana

Chioreanu, Aurora, Gh.
Rădulescu Ciofu, I.,
Golu, M., Voicu, C.
Relaţia între gândire şi psiholingvistică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968
limbaj în ontogeneză, Limbaj şi context, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959
Ed. Academiei, Mic dicţionar enciclopedic
Bucureşti, 1957
Psiholingvistica, o Tratat de psihofiziologie, voi. I, Ed. Academiei R.S.R,
ştiinţă a comunicării, Bucureşti, 1978
Ed. AII Educaţional, Audiometria vocală, Bucureşti, 1961
Bucureşti, 1999 Psihologie generală, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
Introducere in Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1998
Cucoş, C-tin Pedagogia, Ed. Polirom, Iaşi, 1996

Cucu, C, I. Psihologie medicală, Ed. Litera, Bucureşti, 1980

Descartes R. Pasiunile sufletului, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1984

Dicţionar explicativ al limbii române, Ed. Academiei, Bucureşti, 1964
Dottrens Robert A educa şi a instrui, Ed. D.P., Bucureşti, 1970
Dragomirescu, V. Psihosociologia comportamentului deviant, Ed. Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976
Drobotă I. Sen Problema reabilitării în afazii, Revista de Neurologie -
Alexandru, Botez, M. Psihiatrie N. 5, Bucureşti, 1967
Drutu I. et colab Psihologia generală a copilului, Ed. D.P, Bucureşti, 1975

Enăchescu, C. Igiena mintală şi recuperarea bolnavilor psihici, Ed.

Medicală, Bucureşti, 1979
Enăchescu, C. Tratat de igiena mintală, Ed. D.P., Bucureşti, 1996
Enăchescu, C.
Tratat de psihanaliză şi psihoterapie, Ed. D.P., Bucureşti,
1998
Erasmus, D., Amza, G.:
Elogiul nebuniei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1942
M.
EYH. Conştiinţa, Ed. Ştiinţifică, 1983

Fass, M, B. Orizonturi noi în psihologie, Ed. Enciclopedica şi Ştiinţifi-

că, Bucureşti, 1973
Fischbain, E.
Arta de a gândi, Ed. Orizonturi, Bucureşti, 1969
Floru, Robert
Psihofiziologia atenţiei, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969
Fodor, O (şubred.)
Biologie şi vârstă, Ed. Dacia, Cluj, 1971

Gârbea, Ştefan Oto-rino-laringtologie şcolară, Ed. Nagy, Cluj, 1947

Gârbea, Ştefan, Pitiş, Gorgos, C-tin (şubred.)

Marcela
Guţu, M.
Germănescu, M.,
Golu, Mihai

Golu, Mihai, Dicu, Aurel

Golu, Pantelimon
Gorgos, C-tin
Patologia vocală, Ed. 1945
D.P., Bucureşti, 1978
Introducere în psihologie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972
Psihologia socială, Ed. D.P., Bucureşti, 1974 Dimensiuni
Pediatrie, Ed. D.P.,
umane şi medicale ale personalităţii, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1973
Bucureşti, 1984
Principii de psihologie
Dicţionar enciclopedic de psihiatrie (4 voi.), Ed.
cibernetică, Ed.
Medicală, Bucureşti, 1987, 1988,1992 Logopedia, Centrul
Ştiinţifică, Bucureşti,
de multiplicare - Universitatea Cluj

Hildegard, R., E., Boer, Teorii ale învăţării, Ed. D.P., Bucureşti, 1974
A,C.
Hociotă, Dorin Cum tratăm afecţiunile curente otorinolaringologice, Ed.
Medicală, Bucureşti, 1968
Holdevici, Irina Elemente de psihoterapie, Ed. AII, Bucureşti, 1996
Holdevici, Irina, Activitatea sportivă; Decizie, Autoreglare, Performanţă,
Vasilescu, I. Ed. Sport - Turism, Bucureşti, 1982
Hsttev, E. Logopedia, Moscova, 1949 - Traducere, Bucureşti, 1960

lacob, Luminiţa, Mihaela Comunicarea didactică, în Psihopedagogie, Ed. Spiru Haret,

Iaşi, 1994
Ionescu, G. Introduce în psihologia medicală, Ed. Ştiinţifică, Bucu-
reşti, 1973
Ionescu, G. Psihosomatica, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
Ionescu, G. Psihoterapie prin decondiţionare, în Analele Univ.
Bucureşti, seria Psihologie, 1973
Ionescu, G. Psihoterapia, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990
lonescu, Gh. Ce este Psihopatologia?, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1979
lonescu, Gh. Psihologia medicală, Ed. Medicală, Bucureşti, 1983
lonescu, Gh. Psihologia clinică, Ed. Academiei, Bucureşti, 1985
lonescu, Gh. Deficienţele mintale sub unghiul psihologiei clinice şi al
nosogrqfiei psihiatrice, în Psihologia clinică, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1985
lonescu, Şerban, Terminologie şi clasificare privind deficienţa mintală, în
Stănescu, A. Revista de psihologie, N. 1,1973
Irin, Ann Manual pentru diagnosticul şi statistica tulburărilor
mintale, D.S.M. III R, România, 1993 Ivanov, Smolenski,
G., A. Studii de fiziopatologie a activităţii nervoase superioare,
Ed. D.P., Bucureşti, 1951

foi, Bach, M.

fcrn, Bach, M.,

Romanescu, N.
fândler, A.

Kindler, A. teindler, A.
feindler, A., Apostol, V.

ieindler, A., Pali ş, I.,

Meteş, E.

Lebovici, Serge

Orientarea medicinei moderne spre psihologie şi spre alte

ştiinţe spirituale, în Revista de psihologie, N. 1, 1943
Hotarul tradiţional şi legal al profesiei medicale,
Tipografia Transilvania, 1935
Mecanisme cerebrale ale limbii şi gândirii, Ed. Politică,
Bucureşti, 1962
Agnozii şi apraxii,, Ed. Politică, Bucureşti, 1977
Neurologia infantilă, Bucureşti, 1965
Creierul şi activitatea mintală, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1976
Corelaţii anatomichimice în sindromul de mutism
achinetic în Neurologie, Psihiatrie, Neurochirurgie, III, N.
1,1995, p. 5

Limite entre normal et la pathologiques — Revue de neuropsy-

chiatrie infantile et d'hygiene mentale de l'enfance, N.5,1971
Lafon, Robert Vocabulaire de psihopedagogie et de psihiatrie de
l'enfant, Presses Universitaires de France, Paris, 1969
Larmat, âqes Genetica inteligenţei, Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, (traducere Dr. Aurel Vicu, Bucureşti, 1977)
Leapidevschi, A. Neuropatologia, Ed. D.P., Bucureşti, 1964

Manolache, C, G. Surdomutitatea. Ortofonie. Limbaj. Auzitori si surdomuţi,

Ed. Medicală, Bucureşti, 1980 Marcu, Florin, Manea,
Dicţionar de neologisme, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1961 C-tin
Măicănescu, M, Probleme de sexologie masculină, Ed. Medicală,
Săhleanu, V., lonescu, B. Bucureşti, 1958
Mărgineanu, N. Psihologia persoanei, Ed. II, Ed. Univ. Cluj, 1944
Mititiuc, Iolanda Probleme psihopedagogice la copilul cu tulburări de
limbaj, Ed. Ankarom, Iaşi, 1996
Moiseev, V. I. Cibernetica în biologie şi medicină, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1962
Montessori, Măria Descoperirea copilului, Ed. D.P., Bucureşti, 1978
Mucchielli, R., Bourcier, La dyslexie, maladie du siecle, La Edition E.S.F. Paris,
Arlette 1974

Nicolau, A., Perkec, Psihologie şi etica medicală, Ed. D.P., Bucureşti, 1983
Arcadie, Golu, M.,
Nicolau, E. Contribuţii Ia cibernetica neuronului, în Automatica şi
electronica, voi. VI, 1963
Nicolau, E., Bălaceanu, Neuronul ca element analogic, în Probleme de
C. automatizare, voi. V, Ed. Academiei R.P.R., 1964
O.M.S. Regulile standard privind egalizarea şanselor pentru
persoanele cu handicap, Rezoluţia 4806, 1993
O.N.U. Program mondial de acţiune privind persoanele cu
handicap; Rezoluţia 3762, 1982
OConnar, N.
înapoierea şi subnormalitatea gravă, în Orizonturi noi în
psihologie, Ed. Enciclopedică română, Bucureşti, 1973
Obreja, A.
Curs de psihiatrie, Facultatea de medicină, Bucureşti,
1911-1921

Pavelcu, V. Păunescu, C-tin Păunescu, C-tin

Pavelcu, V.
Pavelcu, V. Păunescu, C-tin
Pavelcu, V.
Păunescu, C-tin Păunescu, C-tin
Pavelcu, V.
Păunescu, C-tin
Pavelcu, V.

Păunescu, C-tin
Metamorfozele Conştiinţa şi inconştient, Ed. Bibliotecii Universitare,
lumii Bucureşti, 1942
interioare, Ed. Afectivitatea. Sinteze de psihologie contemporană, Ed.
inimea, la şi, Academiei, Bucureşti, 1980
1966 Handicapul intelectual şi integrarea şcolară, Revista de
Drama pedagogie N. 12, 1970 şi Revista de pedagogie N. 5, 1971
psihologiei, Ed. Limbaj şi intelect, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1973
Ştiinţifică, Psihoterapia educaţională a persoanelor cu disfuncţii
Bucureşti, 1965 intelective, Ed. AII Educaţional, Bucureşti, 1999
Psihologia Deficienţa mintală şi procesul învăţării, Ed. D.P.
personalităţii, Bucureşti, 1976
laşi, 1939 Introducere în logopedie, voi. I,, Ed. D.P. Bucureşti, 1976
Un profil Tulburări de limbaj la copil, Ed. Medicală, Bucureşti,
psihologic al 1994
feminităţii, Ed. Agresivitatea şi conduita umană, Ed. Tehnică, Bucureşti,
D.P. Bucureşti, 1990
1971
Păunescu, C-tin (colab.) Nedezvoltarea vorbirii copilului, Bucureşti, 1973
Păunescu, C-tin, Muşu, Psihopedagogie specială integrată. Handicap mintal.
Ionel Handicap intelectual., Ed. Prohumanitas, Bucureşti, 1997
Păunescu, Podeanu Bolnavi dificili, Ed. Medicală, Bucureşti, 1969
Păunescu, Podeanu Baze clinice pentru practica medicală, Voi. I, Bucureşti,
1981
Pendefunda, Ghe, Semiologia neurologică, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993
Nemţeanu, E.,
Ştefanescu, F.
Piaget, J Piaget, J Psihologia inteligenţei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965
Piaget, J Piaget, J Biologie şi cunoaştere, Ed. D.P. Bucureşti, 1976
Piaget, J Piaget, J Epistemologia genetică, Ed. Dacia Cluj, 1973 Naşterea
inteligenţei la copil, Ed. D.P. Bucureşti, 1979 Construirea
Piaget, J, Inhelder, realului la copil, Ed. D.P. Bucureşti, 1979 Problemele
Barbel învăţării, în Pedagogia sec. JCEd. D.P. Bucureşti, 1972
Popescu - Neveanu, Paul Psihologia copilului, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964
Popescu, Neveanu,
Fischbein, E. Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti, 1978
Predescu, V. Psihologia generală, Ed. D.P. Bucureşti, 1967
Pufan, C.
Psihiatrie, Ed. Medicală, Bucureşti, 1989
Psihopedagogie specială, I.S.P. Bucureşti, 1973

Radu, Gh., Stoiciu, Unele particularităţi ale învăţământului pentru debilii

Martha - Elena mintali, Ed. D.P., Bucureşti, 1976
Radu, I. Introducere în psihologia contemporană, Ed. Sincron,
Cluj, 1991
Ralea, M. Explicarea omului, Ed. Cartea Românească, Bucureşti,
1946
Ralea, M., Herseni, Tr. Introducere în psihologia socială, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1966
Rondai, YA. Troubles du langage, diagnostique et reeducation, III™*,
Ed. Pierre Mardage, 1989
Rosetti, Al. Introducere în fonetică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1963
Roşea, Alexandru Orientarea profesională a anormalilor, Ed. Institutului
Psiho-tehnic, Cluj, 1936
Roşea, Alexandru Debilitatea mintală, Ed. Institutului de Psihologie, Cluj,
1931
Roşea, Mariana Psihologia deficienţilor mintali, Ed. D.P., Bucureşti, 1967
Roşea, Mariana Specificul deficienţelor psihice dintre copiii întârziaţi
mintali şi copiii normali, Ed. D.P., Bucureşti, 1965
Roşea, Mariana Metode de psihodiagnostic, Ed. D.P., Bucureşti, 1972
Rubinstein, S., L. Existenţă şi conştiinţă, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962

Sârbu, Aurelia (colab.) Dicţionar de psihiatrie clinică, Ed. Dacia Cluj-Napoca,

1969
Sârbu, Aurelia (şubred.) Psihiatrie clinică (Ghid alfabetic), Cluj - Napoca, 1979
Saussure, Fernand Cours de linguistique generale, Paris, 1967, Traducere de
Virgil Nemoianu, Bucureşti, 1969
Săhleanu, Victor, Mică enciclopedie de biologie şi medicină, Ed. Ştiinţifică
Strugren, Bogdan şi Enciclopedică, Bucureşti, 1967
Seeman, M. Les trubles du langage chez l 'enfant, Preş Academiqes
Europeennes, Bruxelles, 1967
Sen, Al. Educaţie şi terapie. O viziune educaţională asupra
psihoterapiei, Ed. D.P. Bucureşti, 1979
Simică, P. (şubred.) Dicţionar medical (2 voi.), Ed. Medicală, Bucureşti, 1969
Sovak, M. Logopedia cehoslovacă, Traducere - Centru de
documentare medicală, Bucureşti, 1956
Stanică, Ilie Elemente de psihologie a deficienţilor de auz, Ed.
Secretariatului pentru Handicapaţi, Bucureşti, 1994 Creier
Steriade, M. şi reflectare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966 Diagnosticul
Străchinaru, Ion debilităţii mintale, în Aspecte ale pedagogiei recuperatorii
şi reintegrării, Ed. Univ. Al. I. Cuza, Iaşi, 1987
Devierile de conduită la copil, Ed. D.P., Bucureşti, 1959
Străchinaru, Ion Psihopedagogie specială, voi. I, Ed. Trinitas, Iaşi, 1994
Străchinaru, Ion

Şchiopu, Ursula Introducere în psihodiagnostic, Centrul de multiplicare a

Universităţii Bucureşti, 1970 Şchiopu, Ursula (şubred.)
Dicţionar de psihologie, voi. I, II, III, Ed. Babei,
Bucureşti, 1997 Şchiopu, Ursula, Verza,
Psihologia vârstelor, Ed. D.P., Bucureşti, 1981 Emil
Ştefanache, Florica Patologie neurologică, Ed. Timpul, Iaşi, 1997
Ştetanescu, Goangă, V. Educaţia copiilor inferior şi superior dotaţi, Cluj, 1939
Tarasov, £E. Despre caracterizarea gnoseologică şi logică a greşelilor
de diagnostic, în Probleme filosofice ale medicinei, Ed.
Medicală, Bucureşti, 1963
Teodorescu, Stela
Psihoantropogeneză. Concepţia psihologica a lui Pierre
Janet despre om., Ed. A92, Ia şi, 1997
Tetu, I, Cardina, R.,
Posibilităţile de tratament în surdităţile infantile, Ed,
Ceauşu, G.
4 ni mea, Ia şi, 1964
Theodoru, M.
Aspecte psihice în endocrinopatii. Revista de psihologie
N.3, 1957
Toncescu, N.
Aspecte neuropsihiatrice la copiii cu deficiente de auz.
Diagnostic diferenţial şi orientări medico-pedagogice,
Revista Oto - Rino - Laringo N.4, Bucureşti, 1965
Toncescu, N., Păunescu, întârzieri în apariţia, organizarea şi dezvoltarea limbaju-
C. lui, (subredacţia Păunescu C), Ed. Medicala, Bucureşti,
1984

Ughetti, G., B. Medici şi clienţi, Traducere H. Caufman, Ed. Modernă, P.

Neamţ, 1910

Vago, O., Han, S. Psihoprofilaxia durerilor de naştere, Ed. Medicală, Bucu-

reşti, 1956
Vasiliu, Emanoil, Fonologia limbii române, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965
Vatmanu, N. Reflexoterapia, Ed. Orientarea, Bucureşti, 1934
Vaultier, R. La musique et la medicine: la meloterapie. Presse medica-
le, Paris, 1954
Verza, E. Dislalia şi terapia ei, Ed. D.P., Bucureşti, 1977
Verza, E. Particularităţi psihologice ale handicapaţilor şi aspecte
recuperative, în Psihologia şcolară, 1987
Verza, E. Conduita verbală la şcolarii mici, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982
Verza, E. Psihopedagogie specială, Ed. D.P. R.A., Bucureşti, 1997
Verza, E. Formele comunicării, în Ghidul educatorului, Ed. D.P.
Bucureşti, 1997
Verza, E. (coord) Metodologii contemporane în domeniul defectologiei şi
logopediei, Ed. Univ. Bucureşti, 1987
Vianu, I. Introducere în psihoterapie, Ed. Dacia, Cluj, 1975
Vintilă, I. Cifrul suferinţei, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1967
Vintilă, I. încleştarea cu moartea, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1965
Vlad, C. In domeniul inconştientului, Ed. Luceafărul, Bucureşti,
1926
Vlad, T., Vlad, C. Psihologia şi psihopatologia comportamentului, Ed.
Militară, Bucureşti, 1978
Voiculescu, M., Medici scriitori şi scriitori medici, Ed. Medicală, Bucu-
Angelescu, M. reşti, 1965
Voiculescu, V., Steriade, Neurocibernetica, Ed. de stat, 1964
M.
Vîgotschi, S.L. Opere psihologice alese, 2 voi., E.D.P. Bucureşti, 1970
SSt, Robert, fchedy, L., Reabilitarea vorbirii, Curs litografiat, Londra (traducerea
Car, Anna în româneşte)

2zzo, Rene Les debilites mentaux, Ed. Esprit, Traducere E.D.P.,

Bucureşti, 1979
Bte, Mielu Psihologie generală, Ed. Prisma, Bucureşti, 1995
late, Mielu Abordarea sistematică a psihicului în Ghidul educato-
rului, Ed. D.P. Bucureşti, 1997
late, Mielu Psihopedagogie specială, Ed. D.P. Bucureşti, 1995
ijgp B, Neagu, E. Cu privire la raportul dintre tulburările de vorbire şi
dezvoltarea activităţii intelectuale la copii, în Probleme de
defectologie, voi. IV. Ed. D.P. Bucureşti, 1964
 INDEX ALFABETIC

Adaptare senzorială, pag. 17

A Adezivitate, pag. 17 Adinamie, pag.
18 Adipsie, pag. 18 Adolescenţa,
pag. 18 Adolescenţa şi vocea, pag. 18
Abandon, pag. 13 Afazie, pag. 19 Afect, pag. 19
Abazie, pag. 13 Afectivitate, pag. 20 Afectivitatea
Aberaţie cromozomială, pag. 13 paradoxă, pag. 20 Afemia, pag. 20
Aberaţie mintală, pag. 13 Aferent, pag. 20 Aferentaţie, pag. 20
Abnormalitate, pag. 13 A filiaţie, pag. 21 Afinitate, pag. 21
Absenţă, pag. 13 Afonemie, pag. 21 Afonie, pag. 21
Abstractizare; Abstracţie, pag. 14 Afrazie, pag. 21 Africate, pag. 21
Abstracţie analitică Ageuzie, pag. 21 Agitaţie, pag. 21
şi abstracţie reflexivă pag. 14 Aglosie, pag. 22 Agnozie, pag. 22
Abulie, pag. 14 Agorofobie, pag. 22 Agrafia, pag. 22
Acalculie, pag. 14 Agramatism, pag. 23 Agresivitate,
Acceleraţie, pag. 14 pag. 23 Ajustare, pag. 23 16
Acceptor de acţiune, pag. 14 Ajutorare specializată, pag. 23 Alalie,
Accident, pag. 14 pag. 23 Alergie psihică, pag. 24
Acomodarea, pag. 15 Alexie, pag. 24 Alfa, ritm, pag. 24
Acromegalia, pag. 15 Alfabetizare, pag. 24 Algezie, pag.
Act ratat, pag. 15 24 Alienaţie mintală, pag. 24
Act voluntar, pag. 15 Altruism, pag. 24
Activare, pag. 15
Activare a învăţăturii, pag. 15
Activare nespecifică, pag. 15
Acromegalia, pag. 15
Activitate, pag. 15
Activitate ludică, pag. 16
Activitate nervoasă superioară, pag.
Actualizare, pag. 16
Acţiune psihologică, pag. 16
Acţiune, pag. 16
Acufenee, pag. 16
Acuitate, pag. 17
Acut, pag. 17
Adaptare, pag. 17
Adaptare mentală, pag. 17
Altul generalizat, pag. 25 Analiză tranzacţională, pag. 27
Altul semnificativ, pag. 25 Analiză, pag. 27
Amânare, pag. 25 Analizor, pag. 27
Amauroză, pag. 25 Analogie, pag. 28
Ambianţă, pag. 25 Anamneză, pag. 28
Ambidextrie, pag. 25 Anartria, pag. 28
Ambiegal, pag. 25 Anemie cerebrală, pag. 28
Ambiguitate, pag. 25 Anestezie, pag. 28
Ambiţie, pag. 25 Angajare, pag. 28
Ambivalenţă, pag. 26 Angoasă, pag. 29
Ambliopie, pag. 26 Anomal, pag. 29
Ameninţare, pag. 26 Anomaliile buzelor» pag- 29
Amentiv, pag. 126 Anomaliile dento-alveolare, pag 30
Amintire, pag. 26 Anomaliile fonemelor prin
Amnezie, pag. 26 desp'căti
Amorf, pag. 27 labio-maxilo-palatină, pag. 31
Amor-propriu, pag- 27 Anomaliile labio-dentale, pag. 31
Amuzie, pag. 27 Anomaliile limbii, pag- 31
Anabolism, pag. 27 Anomaliile maxilarelor, pag. 3l
Anaclitic, pag. 27 Anomie, pag. 32
Analgezie, pag. 27 Anonimie, pag. 32
Anorexia mentală, pag- 32
Anorexia, pag. 32
Anormal, pag. 32
Anosmie, pag. 32
Asociaţie, pag. 42 Asociaţii
verbale libere, pag. 42
Asociaţionism, pag. 42
Asomatognozie, pag. 43
Aspiraţie, pag. 43 Astazie
(Abazie), pag. 43 Astenie, pag.
43 Astenofobie, pag. 43
Astereognozie, pag. 43
Astigmatism, pag. 43 Ataraxie,
pag. 44 Ataşament, pag. 44
Atavism, pag. 44 Ataxie, pag.
44 Ataxofemie, pag. 44 Ateliere
terapeutice, pag. 44 Atenţie,
pag. 44 Atestat, pag. 45 Atimie,
pag. 46 Atitudine, pag. 46 Atom
social (sociogramă), pag. 46
Atonie, pag. 46 Atrofia
cerebrală, pag. 46 Audienţă,
pag. 47 Audimutitate, pag. 47
Audiometru, pag. 47 Aura, pag.
Anosognozie, pag. 33
Anoxie, pag. 33
Anozodiaforie, pag. 33
Anticipare operaţională, pag. 33
Anticipare, pag. 33
Antidepresive - antidelirante, pag.
33
Antinomie, pag. 33
Antipatie, pag. 33
Antrenament autogen, pag. 33
Antrenament modelatoriu, pag. 34
Antrenament psihologic modelat,
pag. 34
Antrenament psihotonic, pag. 34
Antropologia, pag. 34
Antropometrie, pag. 34
Anulare retroactivă, pag. 35
Anxietate, pag. 35
Anxietatea şi vocea, pag. 35
Aparat psihic, pag. 35
Apariţia vorbirii, pag. 35
Apatic, pag. 35
Apatie, pag. 36
Apercepţie, pag. 36
Apetenţă, pag. 36
Apical, pag. 36
Aposteori, pag. 36
Apraxie, pag. 36
Apreciere, pag. 37
Aprecierea obiectivă
a personalităţii, pag. 38
Aprehensiune, pag. 38
Apriori, pag. 38
Aprosexie, pag. 38
Aprozodie, pag. 38
Aptitudine, pag. 38
Arc reflex, pag. 38
Arieraţie, pag. 39
Articularea, pag. 39
Asialie (salivară), pag. 40
Asiduitate, pag. 40
Asimbolie, pag. 41
Asimetrie funcţională, pag. 41
Asimilare, acomodare, pag. 41
Asinergie, pag. 41
Asistenţă psihologică, pag. 41
48 Aura umană, pag. 48
Autism, pag. 48 Autoapreciere,
pag. 49 Autocatarsis, pag. 49
Autocentric, pag. 49
Autocontrol, pag. 49
Autocritică, pag. 49
Autocunoaştere, pag. 49
Autodepăşire, pag. 50
Autoeducaţia, pag. 50
Automatism mental, pag. 50
Automatism mintal, pag. 50
Automatizarea acţiunilor
psihomotorii, pag. 50
Autonomie, pag. 50
Autopuniţie, pag 50
Autoreglaj, pag. 50 Autoritate,
pag. 51
Autoritate educativă, pag. 51
Autoscopie, pag. 51
Autosugestie, pag. 51
Autotelic, pag. 51
Autotopoagnozie, pag. 51
Autozom, pag. 51
Auz, pag. 51
Auz absolut, pag. 52
Auz intern, pag. 52
Auz muzical, pag. 52
Auz verbal (fonetic), pag. 52
Auz verbal, pag. 53
Avitaminază afectivă, pag. 53
Axiomă, pag. 53
Axis, pag. 53
Axon, pag. 53
B Boală, pag. 59
Bradifemie, pag. 59
Bradifrenie, pag. 59
Bradilalia, pag. 59
Bradipsihism, pag.
59 Bruxism, pag. 60
Bulimie, pag. 60
c dinamică, rapidă
Calm, pag. 61 Câmp
psihologic, pag. 61 Canal de
comunicaţie, pag. 61
Capacism, pag. 61
Capacitate, pag. 61
Capacitate de admisie, pag. 61
Caracter, pag. 61
Caracterologie, pag. 61
Carenţă afectivă, pag. 62
Cariotip, pag. 62
Catabolism, pag. 62
Catalepsie, pag. 62
Catamneză, pag. 62
Catatimie, pag. 62 Catatonie,
pag. 62 Categorie, pag. 62
Catharsis pag. 62
Cauzalitate, pag. 63 Cauză
internă, pag. 63 Cavitate de
rezonanţă, pag. 63 Caz, pag.
63 Caz limită, pag. 63
Cazuistică, pag. 63 Cecitate
psihică, pag. 63 Cefalee, pag.
63 Cenestezie, pag. 64
Cenestopatie, pag. 64 Centru
nervos, pag. 64 Cenzură, pag.
64 Cercetare, pag. 64
Cercetare operaţională, pag.
64 Cerebel, pag. 64
Comprehensiv, pag. 71
Compulsiune, pag. 71
Bagdasar Florica, pag. 55
Balbism, pag. 55
Baraj, pag. 56
Baraj psihic, pag. 56
Barbituric, pag. 56
Bărbi turism, pag. 56
Barieră, pag. 56
Baterie de teste, pag. 57
Beatitudine, pag. 57
Betacism, pag. 57
Beţie, pag. 57
Bilingvism, pag. 57
Bioenergie, pag. 57
Biogenetic, pag. 57
Biosocial, pag. 58
Biroul Internaţional de
Educaţie,
pag. 58
Boala Langdon - Down, pag. 58
Boală psihogenă, pag. 59
Bradichinezie, pag. 59
Bradifazie, pag. 59
Cerebral, pag. 64
Certitudine, pag. 64
Chemorecepţie, pag. 64
Chestionar, pag. 65
Chore, pag. 65
Cibernetica, pag. 65
Ciclotimie, pag. 65
Circumvoluţie, pag. 65
Citire, pag. 65 Citire
(tahilectură), pag. 65
Citogenetica, pag. 66
Civilizaţie, pag. 66
Claparede Eduard, pag. 66
Claritate, pag. 66
Clarviziune, pag. 66 Clasă,
pag. 67 Clasificare, pag.
67 Clastomanie, pag. 67
Climat psihic, pag. 67
Clinic, pag. 67 Clonic,
pag. 67 Coardele vocale,
pag. 67 Cod, pag. 68
Codare, pag. 68
Coeficient de dezvoltare, pag.
68 Coeficient de inteligenţă, pag.
68 Cogniţie, pag. 68 Colectiv,
pag. 68 Coleric, pag. 68
Combinatorică, pag. 69
Comisură, pag. 69
Comiţialitate, pag. 69 Comoţie
cerebrală, pag. 69 Comparaţie,
pag. 69 Compatibil, pag. 69
Compensaţie, pag. 69
Competiţia aferentelor, pag. 69
Competiţie, pag. 70 Complex,
pag. 70 Complex de
inferioritate, pag. 70 Complexul
lui Oedip, pag. 70
Comportament, pag. 70
Comportament aberant, pag.
70 Comprehensiune, pag. 70
Comunicare, pag. 71
Comutativ, pag. 71
Conativ, pag. 71
Concentrare, pag. 71
Concept, pag. 71
Concepţie, pag. 71
Concret, pag. 71
Condiţionare reflexă (operantă),
pag. 71
Conduită, pag. 72 Conexiunea
inversă (feedback; retroacţiune),
pag. 72 Confabulaţie, pag. 72
Conflict intern (disonanţă
cognitivă), pag. 72 Conformism,
pag. 72 Confort spiritual, pag. 72
Confuzie mentală, pag. 72
Confuzie mentală, pag. 72
Congenital, pag. 73 Conotaţie,
pag. 73 Consecvenţă, pag. 73
Consens, pag. 73 Conservare,
pag. 73 Constanţă, pag. 73
Constelaţia aferentelor, pag. 73
Constituţie, pag. 73 Constituţie
somatopsihică, pag. 73
Constrângere, pag. 73
Conştiinciozitate, pag. 73
Conştiinţă, pag. 74 Contagiune
afectivă, pag. 74 Contractură,
pag. 74 Contrast senzorial, pag.
74 Convergenţa aferentelor, pag.
74 Convingerea, pag. 74
Convorbire, pag. 74 Convulsie,
pag. 75 Cooperare, pag. 75
Coordonare, pag. 75 Copii
sălbatici, pag. 75 Copil, pag. 75
Copil întârziat, pag. 76
Daltonism, pag. 83
Daltoniştii morali, pag. 83
Damaschin Dorin, pag. 83
Darvinism, pag. 83
Dârzenie, pag. 84
Dat, pag. 84
Datorie, pag. 84
Dăruire de sine, pag. 84
Debilitate mintală, pag. 84
Debilitatea motorie, pag. 85
Debit verbal, pag. 85
Deblocare, pag. 85
Debut, pag. 85
Decibel, pag. 86
Decilaj, pag. 86
Decizie, pag. 86
Decodificare, pag. 86
Decompensare, pag. 86
Decondiţionare, pag. 87
Decroly Ovide, pag. 87
Dedublare, pag. 87
Deducţie, pag. 87
Defect funcţional, pag. 88
Defectologie, pag. 88
Deficient, pag. 88
Deficit, pag. 88
Definiţie, pag. 88
Defulare, pag. 89
Degenerare, pag. 89
Degenerescentă, pag. 89
Copilărie, pag. 76 Copulă,
pag. 76 Corectitudine, pag. 76
Coree, pag. 76 Corelaţie, pag.
76 Coterapeut, pag. 77 Cotient
intelectual, pag. 77
Creativitate, pag. 77 Credinţă,
pag. 77 Credulitate, pag. 77
Creier, pag. 77 Crepuscular,
pag. 78 Creştere, pag. 78
Cretinism, pag. 78 Criestezie,
pag. 78 Crimă, pag. 78
Criminalogie, pag. 78
Criptomnezie, pag. 79
Criteriu, pag. 79 Critică, pag.
79 Criza, pag. 79
Criza epileptică psihomotorie,
pag. 79
Cromozom, pag. 79 Cronaxie,
pag. 79 Culpabilitate, pag. 80
Cultură, pag. 80 Cunoaştere,
pag. 80 Cunoştinţă, pag. 80
Curaj, pag. 81 Curba de
evoluţie, pag. 81 Curba lui
Gauss, pag. 81 Cutanat, pag.
81 Cutezanţă, pag. 81
Cverulenţă, pag. 81
D
Dactilocanpsodinie, pag. 83
Dactilologie, pag. 83 Dalton,
pag. 83
Deja vu, deja conu,
deja vecu, deja fait, pag. 89
Deleţie, pag. 89
Deliberare, pag. 89
Delict, pag. 89
Delicventă, pag. 89
Delincventa juvenilă, pag. 90
Delir, pag.'90
Delir la copil, pag. 90
Delirum tremens, pag. 90
Delta ritm, pag. 91
Deltagism (paradeltagism), pag.
91
Deme, pag. 91
Demenţe, pag. 91
Demenţe presenile şi senile, pag.
91
Demisie, pag. 92 Demnitate, pag.
92 Demonstraţie, pag. 92
Demoralizare, pag. 92 Demostene,
pag. 92 Dendrită, pag. 92 Dentale,
pag. 93 Deontologie, pag. 93
Dependenţă, pag. 93
Depersonalizare, pag. 93
Depistare, pag. 93 Depresia, pag.
93 Deprindere, pag. 93
Derealizare, pag. 94 Derivaţie -
EEG, pag. 94 Descartes Rene, pag.
94 Descărcare afectivă, pag. 94
Descrierea, pag. 95 Desen, pag. 95
Desensibilizare, pag. 95 Designare,
pag. 95 Despicăturile
labio-maxilo-palatine, pag. 95
Destăinuire, pag. 96 Destin, pag.
96
Dezvoltare, pag. 99
Diadocokinezie, pag. 99
Diagnostic, pag. 100
Diagramă, pag. 100 Dialog,
pag. 100 Dicţie, pag. 100
Didactica, pag. 100
Didacticism, pag. 100
Didactogenie, pag. 100
Diferenţial semantic, pag. 101
Diferenţiere psihică, pag. 101
Diferenţiere senzorială, pag. 101
Dificultate şcolară, pag. 101
Digestiv, pag. 101 Dilemă, pag.
101 Dinamism, pag. 101
Dinamogen, pag. 101 Diogene
din Sinopa, pag. 102
Diplacuzie, pag. 102 Diplopie,
pag. 102 Dipsofobie, pag. 102
Dipsomanie, pag. 102 Dis, pag.
102 Disabilitate, pag. 102
Disartrie, pag. 102 Discalculie,
pag. 103 Discernământ, pag.
103 Disciplină, pag. 103
Disciplină la alegere, pag. 103
Disconfort spiritual, pag. 103
Discordanţă, pag. 103 Discret,
pag. 103 Discrimatopsie, pag.
103 Discriminare, pag. 104
Discriminare socială, pag. 104
Discursiv, pag. 104 Disfazie,
pag. 104 Disfemie, pag. 104
Disfonemie, pag. 104 Disfonie,
pag. 105 Disfonografie, pag. 105
Disforie, pag. 105 Disfrenie
antifonică, pag. 105 Disfuncţie
cerebrală, pag. 105 Disglosie,
pag. 106
Dorinţă, pag. 115
Dotaţie, pag. 115
Dottrens Robert, pag. 115
Dramatic, pag. 115
Drog, pag. 115
Drogomanie (Narcomanie), pag.
116
Dromomanie, pag. 116
Detectorul de minciuni, pag. 96
Deteriorare; Deteriorare
Mentală, pag. 96 Determinism,
pag. 96 Deuteranopie, pag. 97
Deuteroneuron, pag. 97
Devianţă, pag. 97 Devieri de
conduită, pag. 97 Devotament,
pag. 97 Dewey John, pag. 97
Dexterimetru, pag. 98
Dexteritate, pag. 98
Dezagregare psihică, pag. 98
Dezangajare, pag. 98
Dezavuare, pag. 98
Dezechilibru psihic, pag. 98
Dezgust, pag. 98 Dezinteres,
pag. 98 Dezorientare spaţio-
temporală, pag. 99
Disgnozie, pag. 106
Disgonosomie, pag. 106
Disgrafia, pag. 106
Disgramatism, pag. 106
Disimulare, pag. 106
Disjuncţie, pag. 107
Diskinezie, pag. 107 Dislalia,
pag. 107 Dislalia audiogenă
(otopatică), pag. 107
Dislalia centrală (de evoluţie),
pag. 108
Dislexia, pag. 110 Dislogie,
pag. 110 Dismetabolie, pag.
110 Dismnezie, pag. 111
Disociere, pag. 111 Disonanţă
cognitivă, pag. 111
Disortografie, pag. 111
Disparitate, pag. 111
Dispersie, pag. 111 Displazie,
pag. 111 Dispnee nevrotică,
pag. 112 Disponibilitate, pag.
112 Dispoziţie afectivă, pag.
112 Disprozodie, pag. 112
Disritmie, pag. 112
Dissinergie, pag. 112
Dissintaxie, pag. 113 Distanţă
socială, pag. 113 Distimie, pag.
113 Distorsiune, pag. 113
Distracţie, pag. 113
Distragere, pag. 113
Distributivitate, pag. 113
Distructivitate, pag. 114
Divergenţă, pag. 114
Dizarmonic pag. 114
Dizarmonie, pag. 114 Dizigot,
pag. 114 Dobândit, pag. 114
Docilitate, pag. 114
Docimologie, pag. 114 Dogmă -
Dogmatism, pag. 115
Dominantă, pag. 115
Dublă legătură, pag. 116
Dumnezeu, pag. 116
Duplicitate, pag. 117
Durată, pag. 117
Durere, pag. 117
Durkheim Emil, pag. 117
Duşmănie, pag. 117

E Efectul tare, slab, pag. 121
Ecforare, pag. 119
Echilibru, pag. 119
Echilibrul şi dezechilibrul
emoţional, pag. 119
Echipă, pag. 119
Echivalenţă epileptică, depresivă,
somatică, pag. 119
Eclipsă cerebrală
(amnezică, psihică), pag. 119
Ecmnezie, pag. 119
Ecoencefalografie, pag. 119
Ecolalie, pag. 119
Ecologie, pag. 120
Ecopraxie, pag. 120
Ecou, pag. 120
Ecran senzorial, pag. 120
Ecto,pag. 120
Ectomorf, pag. 120
Ectosemantic, pag. 120
Educaţie, pag. 120
Efect, pag. 121
Efecte secundare sau
reacţii adverse, pag. 121
Efector, pag. 121
Endocrinologie, pag. 127
Endofazie, pag. 127
Endogen, pag. 127
Endomorf, pag. 127
Endomorfine, pag. 127
Endomorfism, pag. 127
Energie, pag. 127
Engramare, pag. 127
Engramă, pag. 128
Entitate, pag. 128
Entropia, pag. 128
Entropie negativă, pag. 128
Entuziasm, pag. 129
Enunţ, pag. 129
Enurezis, pag. 129
Epicritic - epicritică, pag. 129
Epifiză,pag. 129
Epigeneză, pag. 129
Epiglotă acută, pag. 129
Epilepsie, pag. 129
Epistemologie, pag. 130
Epistemologie genetică, pag. 130
Epuizare, pag. 130
Ereditate, pag. 130
Eredo, pag. 131
Eretopatie - Eretomanie, pag. 131
Ergo,pag. 131
Ergograf, pag. 131
Ergonomie, pag. 131
Efectul placebo, pag. 121
Eferent, pag. 121 Eficienţă,
pag. 121 Efort, pag. 122
Ego,pag. 122 Egocentrism,
pag. 122 Egofilie, pag. 122
Egofonie, pag. 122 Egoism,
pag. 122 Egomanie, pag. 122
Egopatie, pag. 122 Egotism,
pag. 122 Eideism, pag. 122
Elaborare, pag. 123 Elan vital,
pag. 123 Elecrodiagnoză, pag.
123 Electroencefalografie, pag.
123 Electromiografie, pag. 123
Electrotonus, pag. 123 Elegiac,
pag. 123 Elevaţie, pag. 124
Eliade Mircea, pag. 124
Eliberare, pag. 124
Emancipare, pag. 124
Embolofazie, pag. 124
Embriogeneza sistemului
nervos, pag. 124 Emergent,
pag. 124 Emerofonie, pag. 124
Emetropie, pag. 124
Emotivitate, pag. 124 Emoţie,
pag. 124 Empatie, pag. 125
Empiric, pag. 125 Empirism,
pag. 125 Encefal, pag. 125
Encefalită, pag. 125
Encefalografia gazoasă, pag. 125
Encefalopatii infantile
sechelare, pag. 126
Encefaloza, pag. 126
Encopresie, pag. 126
Encoprezis, pag. 126
Enculturaţie, pag.
127
Ergoterapie, pag. 131
Eroare, pag. 131
Eroare de diagnostic, pag. 131
Erotism mintal, pag. 132
Esenţă, pag. 132
Estetic, pag. 132
Estezie, pag. 132
Esteziometrie, pag. 132
Esteziopatii - Esteziomanie, pag.
132
Estezioterapie, pag. 132
Eşantion, pag. 132
Eşec, pag. 133
Etalon, pag. 133
Etalonare, pag. 133
Ethos.pag. 133
Etica, pag. 133
Etiologie, pag. 133
Etnocentrism, pag. 133
Etnografie, pag. 133
Etnogramă, pag. 134
Etnologia, pag. 134
Etologie, pag. 134
Eu, pag. 134
Eu ideal, pag. 134
Eufomanie, pag. 134
Euforie, pag. 134
Eugenie, pag. 134
Euristica, pag. 134
Evaluare, pag. 135
Eveniment, pag. 135
Evocare, pag. 135
Evoluţie, pag. 135
Evoluţionism, pag. 135
Exaltare, pag. 135
Examen, pag. 135
Exasperare, pag. 135
Excitabilitate, pag. 135
Excitabilitate recurenţială, pag.
135
Extremism, pag. 138
Extrospecţie, pag. 138
Extroversiune, pag. 138
Exuberanţă, pag. 138
Excitant, pag. 136
Excitaţie, pag. 136
Excursie, pag. 136
Executare, pag. 136
Exercitate, pag. 136
Exerciţiu de învăţare, pag. 136
Exigenţă raţională, pag. 136
Exogen, pag. 136
Expansivitate, pag. 136
Expectativă, pag. 136
Experienţă (pedagogică,
psihologică), pag. 136
Expertiză mentală, pag. 137
Explicaţie, pag. 137
Explorare, pag. 137
Exponent, pag. 137
Expresie emoţională, pag. 137
Expresivitate, pag. 137
Extaz, pag. 137
Exteroceptor, pag. 137
Extincţie, pag. 137
Extrapolare, pag. 137
Extravaganţă, pag. 137
Fizionomie, pag. 142
Fizionomie morală, pag. 142
Fizioterapie, pag. 142

Fabulaţie, pag. 139

Facial - Facies, pag. 139
Facil - Facilitate, pag. 139
Factor, pag. 139
Facultate, pag. 139
Facultate psihică, pag. 139
Facultativ, pag. 139
Familie, pag. 139
Fanatism, pag. 139
Fantezie, pag. 140
Fapt, pag. 140
Fascinaţie, pag. 140
Fatalitate + Fatalism, pag. 140
Fatigabilitate, pag. 140
Feed-back, pag. 140
Fenomen, pag. 140
Fenomenologie, pag. 140
Fenotip, pag. 140
Fermitate, pag. 141
Fetişism, pag. 141
Fideism, pag. 141
Fidelitate, pag. 141
Fiinţă, pag. 141
Filantropie, pag. 141
Filogeneză, pag. 141
Filtru - Filtraj, pag. 141
Finalitate, pag. 141
Fitacism, pag. 142
Fixaţie - (Fixare mnezică), pag.
142
Fiziognomonie, pag. 142
Fiziologie, pag. 142
Flegmatic, pag. 142 laringiene, pag. 145
Flexibilitate, pag. 142 Formă, pag. 145
Fluiditate, pag. 142 Forţă nervoasă, pag. 145
Fobie, pag. 143 Forţă psihică, pag. 146
Fonastenie, pag. 143 Fovea, pag. 146
Fonaţie, pag. 143 Frica, pag. 146
Fonaţiune, pag. 143 Fricativă, pag. 146
Fond mintal, pag. 143 Frustrare, pag. 146
Fonem, pag. 143 Fuga de idei, pag. 146
Fonoarticulare, pag. 143 Fuga în boală, pag. 146
Formal, pag. 143 Funcţia auditivă şi condiţionarea
Formalism, pag. 143 fonaţiei, pag. 146
For mantă, pag. 143 Funcţie, pag. 147
Formanţi vocalici, pag. 143 Funcţie a realului, pag. 147
Formaţie psihică, pag. 144 Funcţie hedonică, pag. 147
Formaţiune, pag. 144 Funcţie mentală, pag. 147
Formaţiune reacţionată, pag. Funcţie simbolică, pag. 147
145 Funcţional, pag. 147
Formaţiune reticulată, pag. 145 Funcţionalitate, pag. 147
Formaţiuni granuloase Fund de ochi, pag. 147
inflamatorii Fuziune, pag. 148
Glandă pituitară, pag. 154
G
G, pag. 149
Gamacism şi Paragamacism,
pag.
149
Gamaencefalografie, pag. 149
Gamma, pag. 149
Gamofobie, pag. 149
Gamomanie, pag. 149
Gândire (tulburările de
gândire), pag. 149
Gândire schematică, pag. 150
Gândirea, pag. 150
Gângăveală, pag. 150
Ganglion nervos, pag. 150
Ganser (sindrom), pag. 151
Gaupp Mautz, pag. 151
Gauss Cari Friedrich, pag. 151
Geloterapie, pag. 151
Gelozie, pag. 151
Gen, pag. 152
Genă, pag. 152
Gene, pag. 152
Generalizare, pag. 152
Genetic, pag. 152
Genetica, pag. 152
Genetică - Psihologie, pag. 152
Geniu, pag. 153
Genofobie, pag. 153
Genom, pag. 153
Genotip, pag. 153
Geriatrie, pag. 153
Gero, pag. 153
Gerontologie, pag. 153
Gerontopsihiatria, pag. 153
Gerontopsihologia pag. 153
Gest, pag. 153
Gestaltism, pag. 153
Gestaţie,, pag. 153
Gigantism, pag. 154
Gimnastică, pag. 154
Girus, pag. 154
Glande endocrine, pag. 154
Globalizare, pag. 155 Gloso, pag.
155
Glosodinie (Glosalgie), pag. 155
Glosofobie, pag. 155 Glosolalie,
pag. 155 Glosomanie, pag. 155
Glosoplegie, pag. 155
Glosoptoză, pag. 155
Gnoseologie, pag. 156
Gnosticism, pag. 156 Gnozie,
pag. 156 Gnozom, pag. 156
Gradient, pag. 156 Grafo, pag.
156 Grafoelement, pag. 156
Grafofobie, pag. 156
Grafologie, pag. 156
Grafomania, pag. 157 Graforee,
pag. 157 Grafospasm, pag. 157
Grafoterapia, pag. 157 Grand-
Halo-efect, pag. 161 Halucinaţie,
pag. 161 Halucinaţii psihice, pag.
161 Halucinaţii psihosenzoriale,
pag. 162 Halucinoza, pag. 162
Hamartofobie (Enisofobie), pag.
162 Handicap - Handicapare, pag.
162 Haşiş, pag. 162 Hazard, pag.
162 Hebefrenie, pag. 163
Hebetudine, pag. 163 Hedonism,
pag. 163 Hematon cerebral, pag.
163 Hemeralopie, pag. 163 Henii,
pag. 163 Hemiageuzie, pag. 163
Hemiagnozie, pag. 163
Hemiambliopie, pag. 163
Hemianestezie, pag. 163
Hemiasomatognozia, pag. 163
Hemimie, pag. 164 Hemiopatie,
pag. 164 Hemiopie, pag. 164
Hemiparestezie, pag. 164
Hemiparkinsonism, pag. 164
Hemiplegie, pag. 164 Hemoragie
cerebrală, pag. 164
Hermafroditism, pag. 164
Hermeneutică, pag. 165 Hetero,
pag. 165 Heterocronie, pag. 165
Heteroerotism, pag. 165
Heterogen, pag. 165 Heteronom -
Heteronomie, pag. 165 Hibernare,
pag. 165 Hibernare artificială, pag.
165 Hidrocefalie, pag. 165
Hidrodipsomanie, pag. 166
Hidromanie, pag. 166
Hidroterapie, pag. 166 Hiper, pag.
166 Hiperbulie, pag. 166
Hiperemotivitate, pag. 166
Hiperendofazie, pag. 166
Hiperestezie, pag. 166
Hiposomnie, pag. 171
Hipotalamus, pag. 171
Hipotimie, pag. 171
Hipotiroidie, pag. 171
Homeopatie, pag. 171
mal, pag. 157 Grandomanie,
pag. 158 Graseiere, pag. 158
Gratitudine, pag. 158
Gregarism, pag. 158 Grotesc,
pag. 158 Grup, pag. 158
Grup de apartenenţă, pag. 158
Grup de referinţă, pag. 159
Gură, pag. 159 Gust, pag. 159
Gustativ, pag. 159 Guşă, pag.
160 Gută infantilă, pag. 160
H
Habitat, pag. 161
Habitus, pag. 161
Hiperfagie, pag. 166
Hiperkinezie, pag. 166
Hipermetropie, pag. 166
Hipermimie, pag. 167
Hipermnezie, pag. 167
Hiperprosexie, pag. 167
Hiperprotejare, pag. 167
Hipersensibilitate, pag. 167
Hipersomnie, pag. 167
Hiperstenie, pag. 167
Hipertelorism, pag. 167
Hipertensiune arterială, pag.
167 Hipertensiune
intercraniană, pag. 168
Hipertimie, pag. 168
Hipertiroidie, pag. 168
Hipertonie, pag. 168
Hipertrofie, pag. 168
Hipnagnozie (agnozia), pag. 168
Hipnagozic, pag. 168
Hipnalgie, pag. 168
Hipnapompică, pag. 168 Hipno,
pag. 169 Hipnoid, pag. 169
Hipnolepsie, pag. 169
Hipnologie, pag. 169
Hipnomanie, pag. 169
Hipnopedie, pag. 169
Hipnopsihoterapie, pag. 169
Hipnoză, pag. 169 Hipo, pag.
169 Hipoacuzie, pag. 169
Hipobulie, pag. 169
Hipocondrie, pag. 169
Hipoestezie, pag. 170 Hipofiză,
pag. 170 Hipofrenie, pag. 170
Hipokinezie, pag. 170
Hipomanie, pag. 170
Hipomimie, pag. 170
Hipomnezie (dismnezie), pag.
170 Hipomotilitate, pag. 170
Hipoparanoic, pag. 170
Hipopatie, pag. 170
Hipoprosexie, pag. 171
Homeostazie, pag. 171 Homicid,
pag. 172 Hominizare, pag. 172
Homo, pag. 172
Homosexualitate, pag. 172
Hormon, pag. 172 Hospitalism,
pag. 173 Huliganism, pag.
173 Humanologie, pag. 173
I Ierarhie, pag. 179
I.D. (Sine), pag. 175
Iatrogen, pag. 175
Iatrogenie, pag. 175
Iatrogenie negativă, pag.
175 I conic, pag. 175
Ictus,pag. 175 Ictus
amnezic, pag. 175 Ictus
emoţional, pag. 175 Ictus
laringeu, pag. 175 Ideal,
pag. 176 Idealizare, pag.
176 Ideaţie, pag. 176
Idee, pag. 176 Idee forţă,
pag. 177 Identic, pag. 177
Identificare, pag. 177
Identitate, pag. 177
Identitatea de sine, pag.
177 Ideoglosie, pag. 177
Ideologie, pag. 177
Ideomotricitate, pag. 178
Ideosincrazie, pag. 178
Idio, pag. 178 Idiolalie,
pag. 178
Incapacitate, pag. 187 Incest,
pag. 187 Incidental, pag. 187
Incoerent, pag. 187
Incoerenţă, pag. 187
Incompatibilitate, pag. 188
Inconştient, pag. 188
Inconştient colectiv, pag. 188
Incontinenţă, pag. 188
Incontinenţă afectivă, pag.
189 Incoordonare, pag. 189
Incretină, pag. 189
Indecenţă, pag. 189
Indecizie, pag. 189
Independenţă, pag. 189
Indeterminism, pag. 189
Indiciu, pag. 190 Indiferenţă
afectivă, pag. 190 Individ,
pag. 190 Individual, pag.
190 Individualism, pag. 190
Idiopatie, pag. 178
Idiot savant, pag. 178
Idioţie, pag. 178
Idioţie amaurotică, pag. 179
Idioţie mongoloidă, pag. 179
Idoneism, pag. 179
Ieşire, pag. 179
Igiena mintală, pag. 179
Igiena mintală a familiei, pag.
179
Igiena muncii, pag. 180
Igiena muncii intelectuale, pag.
180
Iluminare, pag. 180
Iluminism, pag. 180
Iluzie, pag. 181
Imaginar, pag. 181
Imaginaţie, pag. 181
Imagine, pag. 181
Imagologie, pag. 182
Imanent, pag. 182
Imaturitate, pag. 182
Imaturitate afectivă, pag. 182
Imbecilitate, pag. 182
Imediat - mediat, pag. 183
Imitaţie, pag. 183
Imobilitate, pag. 183
Imoral, pag. 184
Implant coclear (urechea
electronică), pag. 184
Implementare, pag. 185
Implicare a eului, pag. 185
Implicaţie, pag. 185
Implicit, pag. 185
Importanţă, pag. 185
Impostor, pag. 185
Impotenţă psihică, pag. 185
Impresie, pag. 186
Imprinting, pag. 186
Impuls, pag. 186
Impulsiune, pag. 186
Impulsivitate, pag. 186
Inadaptare, pag. 186
Inadecvare, pag. 187
Inaniţie, pag. 187
Inapetenţă, pag. 187
Individualitate, pag. 190
Individualizare (Individuaţie),
pag. 191
Inducere, pag. 191 Inductor,
pag. 191 Inducţie, pag. 191
Inducţie reciprocă, pag. 191
Inerţie, pag. 191 Inervaţie, pag.
192 Infanticid, pag. 192
Infantil, pag. 192 Infantilism,
pag. 192 Infatigabilitate, pag.
192 Infatuare, pag. 192 Infecţie
intracraniană, pag. 192
Inferenţă, pag. 192
Inferioritate, pag. 193
Infirmitate, pag. 193 Influenţa,
pag. 193 Influx nervos, pag. 193
Informai, pag. 194
Informatică, pag. 194
Informaţie, pag. 194
Infracţiune, pag. 195 Infrastructură, pag. 195
Ingeniozitate - Ingenios, pag.
196 Inhiba-Inhibiţie, pag. 196
Iniţiativă, pag. 197 Injurie,
pag. 197 Inocularea stresului,
pag. 197 Inoportun, pag. 197
Insatisfacţie, pag. 197
Insensibilitate, pag. 197
Insistenţa, pag. 197 Insomnie,
pag. 197 Insomnie periodică,
pag. 198 Inspiraţie, pag. 198
Instabilitate, pag. 198
Instantaneu, pag. 198
Instanţele eului, pag. 199
Instinct (îndemn), pag. 199
Instinct de conservare, pag. 200
Instinctul alimentar, pag. 200
Instinctul matern, pag. 200
Instinctul sexual, pag. 200
Instituţionalizare, pag. 200
Instruire - instrucţie, pag. 201
Instrumental, pag. 201
Instrumentalism, pag. 201
Instrumente semiotice, pag. 202
Insuficienţă circulatorie
Cerebrală, pag. 202 Insuficienţă
velo-palatină pag. 202 Insulina,
pag, 203 Integralitate, pag. 203
Integrare nervoasă, pag. 203
Integrarea de sine, pag. 204
Integrarea socială, pag. 204
Integrativitate, pag. 204
Intelect, pag. 205 Intelect de
limită, pag. 205 Intelectualism,
pag. 205 Intelectualizare, pag.
205 Inteligenţa - test, pag. 206
Inteligenţa artificială, pag. 206
Inteligenţa motorie, pag. 206
Inteligenţa socială, pag. 206
Inteligenţa tehnică, pag. 206
Inteligenţă, pag. 206
[nteligenţă - (coeficient), pag. 207 [ntrapsihic (conflict), pag. 211
Inteligibil, pag. 208 [ntrapsihic (infraliminar), pag.
Intensitate, pag. 208 212
Intenţie, pag. 208 Intrare, pag. 212
Intenţionalitate, pag. 208 Introspecţie, pag. 212
Inter, pag. 208 Introspecţie provocată, pag. 212
Interacţionism, pag. 208 Introversiune, pag. 212
Interacţiune evocativă, pag. 208 Intuitiv, pag. 212
Interacţiune proactivă, pag. 209 Intuiţie, pag. 212
Intercunoaştere, pag. 209 Invenţie, pag. 212
Interdicţie, pag. 209 Inversiune afectivă, pag. 213
Interes, pag. 209 Investiţie, pag. 213
Interferenţă, pag. 209 Invidie, pag. 213
Interiorizare, pag. 210 Involuntar, pag. 213
Intermitenţă, pag. 210 Involuţie, pag. 213
Intermodal, pag. 210 Ipohondrie, pag. 213
Interocepţie, pag. 210 Ipostază, pag. 213
Interogatoriu, pag. 210 Ipoteză, pag. 213
Interpolare, pag. 210 [radiere, pag. 214
Interpretare, pag. 210 rascibilitate, pag. 214
I nterpsihic (intersubiectiv), pag. [raţional, pag. 214
211 [responsabilitate, pag. 214
Interviu, pag. 211
Intoleranţă, pag. 211
Intonaţie, pag. 211
Ireversibilitate, pag. 214 îmbătrânire, pag. 217 In sine,
Iritabilitate, pag. 214 pag. 218 înapoiere intelectuală,
Ironie, pag. 215 pag. 218 înclinaţie, pag. 218
Isterie, pag. 215 încredere, pag. 218
Isteroid, pag. 215 îndărătnicie, pag. 218
Istoria psihologie, pag. 215 îndemânare, pag. 219 îndoială,
Item, pag. 215 pag. 219 înfăţişare fizică, pag.
Iteraţie, pag. 215 219 înfiere, pag. 219 înnăscut,
Iubire, pag. 216 pag. 219 însoţitor imaginar,
Izocortex (neocortex), pag. 216 pag. 219 înstrăinare, pag. 220
Izolare, pag. 216 înstrăinarea spirituală, pag. 220
Izolaţionism, pag. 216 însuşire psihică, pag. 220
Izotere, pag. 216 întârziere, pag. 220 întârziere
afectivă, pag. 220 întârziere
intelectuală (mintală), pag. 220
întârziere psihomotoră, pag. 225
I întipărire, pag. 225 înţelegere,
pag. 225 înţelepciune, pag. 226
învăţare, pag. 226 înzestrare,
pag. 227
J L
Jamais Vu, pag. 229 pag. 234 Labia
James William (1842-1910), lizare,
pag. 229 pag.
Janet Pierre (1859-1947), 235
pag. 229 Labii,
Jargonafazie, pag. 229 pag.
Jargonografie, pag. 229 235
Jargonomimie, pag. 229 Labili
Jargonoree, pag. 229 tate,
Jignire, pag. 230 pag.
Joc, pag. 230 235
Joc de idei, pag. 230 Labili
Jocoterapie, pag. 230 tate
Jucării, pag. 230 emoţi
Judecată, pag. 231 onală
Judecată de condamnare, (afecti
pag. 231 vă),
Jung Cari - Gustav, pag. 231 pag.
Jurisdicţie, pag. 231 235
Justificare, pag. 231 Labio
Juvento-psihiatrie, pag. 232 dental
Juxtapunere, pag. 232 , pag.
235
Labiri
nt,
pag.
235
Labiri
nt al
Kimograf pag. 233
dezvol
Kinestezic pag. 233
tării
Kinestezie pag. 233
Indivi
Kinetică pag. 234
duale,
Kinetoterapie pag.
pag.
234 Kinetoză pag.
235
234 Kinezi - fobie
Labiri
pag. 234
nt
Kinezifobie pag.
raţion
234 Kinezimetru
al,
pag. 234 Kinoglosie
pag.
pag. 234 Kreindler
235
Artur pag. 234
Labor
Kulksar Tiberiu
ator de sănătate mintală, pag.
235
Laborios, pag. 236
Lacrimal, pag. 236
Lacrimogen, pag. 236
Lactee, pag. 236
Lactovegetarian, pag. 236
Lacună - Lacunar, pag. 236
Lalaţiune, pag. 236
Laliofobie, pag. 236
Lalopatie, pag. 236
Lamarckism, pag. 236
Lambdacism, pag. 237
Lamentabil, pag. 237
Lancasterian, pag. 237
Laringospasm, pag. 240
Lateralitate, pag. 240
Leader, pag. 241 Leal, pag.
241 Lealitate, pag. 241
Leber, pag. 241 Lectură, pag.
241 Lectură a gândurilor, pag.
242 Lecţie, pag. 242 Legal,
pag. 242 Legalitate, pag. 242
Legat, pag. 242 Legatar, pag.
242 Legaţie, pag. 242
Legătură, pag. 242 Lege, pag.
243 Legendar, pag. 244
Legendă, pag. 244 Leghe,
pag. 244 Legifera, pag. 244
Legislativ, pag. 244
Legislator, pag. 244
Legislatură, pag. 244
Legislaţie, pag. 244 Legist,
pag. 244 Legitate, pag. 244
Legitim, pag. 244 Legitima,
pag. 244 Lesch-Nyhan, pag.
244 Letargie, pag. 244
Leucemie, pag. 245 Leuco,
pag. 245 Leucocită, pag. 245
Leucocitoză, pag. 245
Leucodermie, pag. 245
Leucom, pag. 245
Leuconevraxită, pag. 245
Leucopenie, pag. 245 Lexic,
pag. 245 Lexicograf, pag. 245
Lexicografie, pag. 245
Lexicolog, pag. 245 Lexicon,
pag. 245 Leza, pag. 245
Leziune, pag. 245
Logică, pag. 258 Logo,
pag. 259 Logocionie, pag.
259 Logofobie, pag. 259
Logolalie, pag. 259
Logonevroză, pag. 259
Logopatie, pag. 259
Langdon - Down, pag.
237 Languros, pag. 237
Laparatomie, pag. 237
Lapidar, pag. 237
Lapsus, pag. 237
Laringal, pag. 238
Laringe, pag. 238
Laringită, pag. 240
Laringlan, pag. 240
Laringofon, pag. 240
Laringolog, pag. 240
Laringologie, pag. 240
Laringoscop, pag. 240
Laringoscopie, pag. 240
Liber, pag. 245
Liber arbitru, pag. 245
Libertatea, pag. 246
Libertin, pag. 246
Libertinaj, pag. 246
Libidinos, pag. 246
Libraţie, pag. 246
Licenţă, pag. 246
A licenţia, pag. 246
Licenţios, pag. 246
Lichid cefalorahidian, pag. 246
Limbajul, pag. 247
Limbajul - tulburări, pag. 247
Limbajul extern, pag. 250
Limbajul intern, pag. 250
Limbajul scris, pag. 252
Limbă, pag. 252
Limbic, pag. 252
Limfatic, pag. 253
Limfă, pag. 253
Limfocită, pag. 253
Liminal, pag. 253
Liminar, pag. 253
Limită funcţională, pag. 253
Limoterapie, pag. 253
Lingual, pag. 253
Lingvist, pag. 253
Lingvistică, pag. 253
Lipotimie, pag. 254
Literal, pag. 254
Literar, pag. 254
Literat, pag. 254
Literatură, pag. 254
Little (boală), pag. 254
Lizibilitate, pag. 255
Lob cerebral, pag. 255
Lob frontal (Sindroame
cerebrale), pag. 255
Lob temporal - parietal stâng,
pag. 255
Lobi cerebrali, pag. 256
Lobstein, pag. 257
Localizarea funcţiilor psihice
(cerebrale), pag. 257
Locke John, pag. 258
Logopedie, pag. 259 Logoplegie,
pag. 261 Logoree, pag. 261
Logoterapie, pag. 262
Lombrosian, pag. 262 Lombroso,
pag. 262 Longitudinal, pag. 262
Lovitură de glotă, pag. 263
Ludic, pag. 263
Ludoterapie, pag. 263
Lume, pag. 264 Lunatic,
pag. 264 Luria Alexandru,
pag. 264
M Marketing, pag. 268
Macro, pag. 265
Macrocefalie, pag. 265
Macropsie, pag. 265
Macrostereognozie, pag.
265 Magie infantilă, pag.
265 Magnetism animal,
pag. 265 Maieutică, pag.
265 Majorat, pag. 265
Maladie congenitală, pag.
265 Mal-comiţial, pag. 265
Malformaţie, pag. 265
Malignitate, pag. 265
Management, pag. 266
Manager, pag. 266 Mână,
pag. 266 Maniaco-
depresiv, pag. 266
Maniaco-fobie, pag. 266
Manie, pag. 267
Melancolic delir, pag. 275
Melancolie, pag. 276
Melitoterapie, pag. 276
Meloterapie pag. 276
Memorie pag. 276
Memorie - tuburări, pag. 278
Menarhă, pag. 278
Meningită, pag. 278
Meningoencefalită, pag. 278
Menopauză, pag. 279
Mental, pag. 279
Mentalitate, pag. 279
Mentism, pag. 279
Menţinere, pag. 280
Mers, pag. 280
Mesaj, pag. 280
Mesaj informaţional, pag. 281
Mesaj senzorial, pag. 281
Meta comunicare, pag. 281
Manierism, pag. 267
Manipulare, pag. 267
Marasm, pag. 267
Marginal, pag. 267
Marihuana sau Marijuana, pag.
267
Marinescu Gheorghe, pag. 267
Marionete, pag. 268
Martor, pag. 268
Masă, pag. 268
Mascare, pag. 268
Mască, pag. 269
Masculinitate, pag. 269
Masochism; sadism, pag. 269
Mass-media, pag. 269
Masturbare psihică, pag. 269
Matrice, pag. 269
Matrice sociometrică, pag. 270
Maturare, pag. 270
Maturaţie, pag. 270
Maturitate, pag. 270
Maturizare, pag. 270
Măduva spinării, pag. 271
Mărgineanu Nicolae, pag. 271
Mărturie, pag. 271
Mărturisire, pag. 272
Măsură, pag. 272
Mecanica ideilor, pag. 272
Mecanică socială, pag. 272
Mecanism, pag. 272
Mecanisme de apărare, pag. 272
Mecanizare, pag. 272
Mediatori chimici, pag. 272
Mediaţionism, pag. 273
Medicină psihosomatică, pag.
273
Medico - Pedagogic, pag. 273
Medie, pag. 273
Meditaţie, pag. 274
Mediu, pag. 274
Mediu ni, pag. 274
Medulosuprarenală, pag. 274
Mefianţă, pag. 275
Megalofobie, pag. 275
Megalomanie, pag. 275
Melancolic, pag. 275
Metabolism, pag. 281
Metabolism cerebral, pag. 281
Metabolism informaţional, pag.
282
Metaforic, pag. 282
Metapsihic, pag. 282
Metapsihologia, pag. 282
Metempsihoză, pag. 282
Meteopatologie, pag. 282
Metoda proiectivă, pag. 283
Metodă, pag. 283
Metode de apărare, pag. 283
Miastenie (Pseudoparalizie
miastenică), pag. 283
Micoză, pag. 283
Microclimat, pag. 284
Microdiagnoza, pag. 284
Micrografie, pag. 284
Microsociologie, pag. 284
Midriază, pag. 284
Mielinizare, pag. 284
Mielopatie senilă, pag. 284
Mifofobia, pag. 285
Migrenă, pag. 285
Migrenă abdominală, pag. 285
Migrenă bazilară, pag. 285
Migrenă disfrenică, pag. 285
Monofobie, pag. 292
Monoideism, pag. 292
Monolog, pag. 292
Monopatofobie, pag. 292
Monoplegie, pag. 293
Monosemie 21, pag. 293
Monotonie, pag. 293
Montaj, pag. 293
Montessori Măria, pag. 293
Moral, pag. 293
Morală, pag. 293
Moravuri, pag. 293
Morfem, pag. 294
Morfologie - Morfologic, pag.
294
Motilitate, pag. 294
Motiv, motivaţie, pag. 294
Motivare, pag. 294
Motricitate, pag. 295
Moţiune pulsională, pag. 295
Migrenă hemiplegică, pag. 285
Migrenă nazo-ciliară, pag. 285
Migrenă vestibulară, pag. 285
Mimetism, pag. 285
Mimică, pag. 286
Minciună, pag. 286
Minimum cognoscibil, pag. 286
Minor, pag. 286
Minte, pag. 286
Mioclonie, pag. 287
Miodinie (Mialgie), pag. 287
Miopie, pag. 287
Miopsihie, pag. 287
Mioză, pag. 287
Miracol, pag. 287
Misoneism, pag. 287
Mister, pag. 287
Misticism, pag. 287
Mişcare, pag. 288
Mişcări involuntare, pag. 288
Mit, pag. 288
Mitologia, pag. 288
Mitomanie, pag. 288
Mitrală, pag. 289
Mixedem, pag. 289
Mizeria psihologică, pag. 289
Mnemotehnică, pag. 289
Moarte, pag. 289
Mobilitate, pag. 289
Mobilitate proceselor nervoase,
pag.
289
Mobilitatea socială, pag. 290
Mod de viaţă, pag. 290
Modalitate senzorială, pag. 290
Modă, pag. 290
Model, pag. 290
Modelare, pag. 290
Modernitate, pag. 291
Modestie, pag. 291
Modulare, pag. 291
Molar, pag. 291
Moment psihologic, pag. 291
Mongolism, pag. 291
Monism, pag. 292
Monoaural, pag. 292
Mozaic cortical, pag. 295
Mulţime, pag. 295
Munca, pag. 296
Mutacism, pag. 296
Mutaţie, pag. 296
Mutilare, pag. 296
Mutism, pag. 296
Mutism akinetic, pag. 296
Mutism electiv, pag. 297
Mutismul psihogen (voluntar),
pag. 297
Mutitate, pag. 297
Muzică, pag. 298
N
Nanism hipofizar, pag. 299
Nanism psihosocial, pag.
299 Narativ, pag. 299
Narcisism, pag. 299
Narcoanaliză, pag. 299
Narcolepsie, pag. 300
Nihilism, pag. 309
Nimfomanie, pag. 309
Nistagmus, pag. 309
Nivel, pag. 309
Nivel de aspiraţie, pag. 309
Nivel mintal sau intelectual, pag.
309
Nonconformism, pag. 310
Nonsomnie, pag. 310
Noradrenalina, pag. 310
Normal - Normalitate, pag. 310
Normativ, pag. 311
Normă, pag. 311
Normă socială, pag. 311
Nosologie, pag. 311
Nosonomie, pag. 311
Nostalgie, pag. 311
Nostomanie, pag. 312
Noţiune, pag. 312
O
Obedienţă, pag. 315
Obezitate, pag. 315 Obicei,
pag. 315 Obiect, pag. 315
Narcomanie, pag. 300
Nativism, pag. 300 Naturalism,
pag. 300 Natură, pag. 300
Natură umană, pag. 300
Naturism, pag. 300 Nebunie,
pag. 300 Necesitate internă, pag.
301 Negare, pag. 301 Negativ,
pag. 301 Negativism, pag. 301
Negentropie, pag. 301
Neglijenţă, pag. 301
Neîncredere, pag. 302
Nelinişte, pag. 302 Neocatarsis,
pag. 302 Neocerebel, pag. 302
Neorocibernetică, pag. 302 Nerv
~ Nervi, pag. 303 Nervi
cranieni, pag. 303 Nervi spinali,
pag. 304 Nervism, pag. 305
Nesistematizat, pag. 305
Nestăpânit, pag. 305
Neurastenie (Nevroză astenică),
pag. 305
Neurochirurgie, pag. 305
Neurofibrile, pag. 305
Neuroleptice, pag. 306
Neurolingvistica, pag. 306
Neuron, pag. 306 Neuron motor
central (sindrom), pag. 307
Neuron motor periferic, pag.
307 Neuroplegie, pag. 307
Neuropsihiatrie infantilă, pag.
307 Neuropsihologie, pag. 307
Neurotransmiţători, pag. 307
Neutru, pag. 307 Nevralgie,
pag. 308 Nevroglie, pag. 308
Nevroză, pag. 308 Nevroză
infantilă, pag. 308 Nevrozism,
pag. 308 Nictalopie, pag. 309
Obiectiv, pag. 315
Obiectivare, pag. 315
Obiectivitate, pag. 316
Obiectul psihologiei
medicale, pag. 316
Obişnuinţă, pag. 316
Obişnuire, pag. 316
Oblativitate, pag. 317
Obnubilare, pag. 317
Oboseală, pag. 317
Oboseală auditivă, pag. 318
Oboseală vizuală, pag. 318
Observaţie, pag. 318
Obsesie, pag. 319
Obstrucţie, pag. 319
Obtuzie, pag. 319
Obtuzitate, pag. 319 Occipital,
pag. 319 Ocupaţională, pag. 320
Odihnă afectivă, pag. 320 Oedip
(complex), pag. 320 Oftalmoplegie,
pag. 320 Oglindă (scris), pag. 320
Olfacţie, pag. 320 Oligofagie, pag.
321 Oligofazie, pag. 321
Oligofrenie, pag. 321 Oligofrenii,
pag. 321 Omogen, pag. 321
Oneiroid (oniroid), pag. 321
Onicofagie, pag. 322 Onirism
(oniric), pag. 322 Onirologie , pag.
322 Onomatomanie, pag. 322
Ontic, pag. 322 Ontogeneză, pag.
322 Ontologie - Ontologic, pag.
322 Operativ, pag. 322 Operaţie,
pag. 322 Operaţie concretă, pag.
323 Opiacee, pag. 323 Opinie
Ortopsihologie, pag, 328
Oscilograf, pag. 328
Oscilografiere, pag. 329
Paleocortex, pag. 331
Palilalie, pag. 331
Palpebral, pag. 331
Panalgie, pag. 331 Panică,
pag. 331 Pantofobie, pag.
331 Pantonimă, pag. 331
Parabioză, pag. 331
Paracuzie, pag. 331
Paradox, pag. 332 Par
afazie, pag. 332 Parafrenie,
pag. 332 Parakinezie, pag.
332 Paralelism psihofizic,
pag. 332 Paralexie, pag. 332
Paralizie, pag. 332
Paramimie, pag. 332
Paramnenzie, pag. 332
Paranoia, pag. 333
Paranoism, pag. 333
Paraosmie, pag. 333
Parapsihologie, pag. 333
Pararotacism, pag. 333
Paratiroide, pag. 333
Parazitism, pag. 333
Parchinsonism, pag. 333
Parestezie, pag. 334
Participare, pag. 334
Particular, pag. 334
Paseism, pag. 334 Pasiune,
pag. 334 Pasiv - Pasivitate,
pag. 334 Paternalism, pag.
334 Patetic, pag. 335
Patimă, pag. 335
Prag, pag. 343 Prag
absolut, pag. 343 Prag
diferenţial, pag. 344 Praxie,
pag. 344 Preadolescenta,
pag. 344 Precocitate, pag.
345 Preconcepte, pag. 345
publică, pag. 324 Opoziţie, pag.
324 Optic (analizator), pag. 324
Optimism, pag. 325 Ordine,
pag. 325 Organ, pag. 326
Organ funcţional, pag. 326
Organism, pag. 326
Organizare, pag. 327
Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (OMS), pag. 327
Organizaţie, pag. 327 Orgoliu,
pag. 327 Orientare, pag. 327
Orientare cognitivă, pag. 327
Orientare profesională, pag. 328
Orientarea şcolară, pag. 328
Originalitate, pag. 328
Ortodrom, pag. 328 Ortofonie,
pag. 328
Patologie, pag. 335 Pavelcu
Vasile, pag. 335 Pavor nocturn,
pag. 335 Părinţi, pag. 336
Păunescu Constantin, pag. 336
Pedagogie, pag. 336
Pensionare, pag. 337
Penthotal, pag. 337 Percept,
pag. 337 Percepţie, pag. 338
Percepţie interpersonală, pag.
338 Performanţă, pag. 338
Periferic, pag. 338
Perplexitate, pag. 339
Persecuţie, pag. 339
Perseveraţie, pag. 339
Perseverenţă, pag. 339
Persoană, pag. 339 Personaj,
pag. 339 Personalitate, pag.
339 Personalitatea, pag. 339
Perspectivă, pag. 340
Perspicacitate, pag. 340
Persuasiune, pag. 340
Pesimism, pag. 340 Pete de
cerneală, pag. 341 Piaget Jean,
pag. 341 Pictografie, pag. 341
Piromania, pag. 341 Placebo,
pag. 341 Plafonare, pag. 341
Plasticitate, pag. 341 Plăcere,
pag. 341 Pneumograf, pag. 342
Polaritate, pag. 342
Policromatism, pag. 342
Politeţe, pag. 342 Popescu
Neveanu Paul, pag. 342 Posibil,
pag. 342 Postulat, pag. 342
Postural, pag. 343 ' Potenţial,
pag. 343 Potomanie, pag. 343
Pozitiv, pag. 343 Practică, pag.
343
Preconştient, pag. 345 Predictor,
pag. 345 Predicţie, pag. 345
Predispoziţie, pag. 346
Preferinţă, pag. 346 Pregnanţă,
pag. 346 Prejudecată, pag. 346
Premise ereditare, pag. 346
Premoniţie, pag. 346
Prestigiu, pag. 347
Previziune, pag. 347
Prezbiţie, pag. 347
Prezumţie, pag. 347
Principialitate, pag. 347
Principii didactice, pag. 347
Principiu, pag. 348
Probabilitate, pag. 348
Probă, pag. 348
Problematizare, pag. 348
Problemă, pag. 348
Procedee euristice, pag. 348
Procedeele imaginaţiei, pag.
349 Procedeu, pag. 350
Proces de conştiinţă, pag.
350 Procese emoţionale, pag.
350 Procese psihice, pag. 350
Produs psihic, pag. 351
Profesiogramă, pag. 351
Profesiune, pag. 351
Prognatism, pag. 351
Prognostic, pag. 351
Prognoză, pag. 352
Program, pag. 352 Proiect,
pag. 352 Proiectiv, pag. 352
Proiectivitate, pag. 352
Proiecţie, pag. 352
Propedeutică, pag. 352
Psihologia proiectivă, pag. 363
Psihologia socială, pag. 363
Psihologia socială, şcolară, pag.
363 Psihologia şi cosmosul, pag.
363 Psihologul, pag. 364
Psihometrie, pag. 364
Psihopatie, pag. 364
Psihosomatică, pag. 364
Psihotehnică, pag. 365
Psihoterapie, pag. 365 Psihoză,
pag. 365 Psihoză alcoolică, pag.
366 Psihoză infantilă, pag. 366
Psihoză maniaco-depresivă, pag.
36 Psihoză puerperală, pag. 367
Psitacism, pag. 367 Pubertate,
pag. 368 Pubertatea şi vocea, pag.
368 Publicitate, pag. 369
Puierilism, pag. 369 Pulsiune,
pag. 369
Prosopagnozia, pag. 352
Prospectiv, pag. 352 Protanopie,
pag. 353 Protreptic, pag. 353
Proxemică, pag. 353 Prudenţă,
pag. 353 Psellismus, pag. 353
Pseudodebilitate mintală, pag. 353
Pseudopsihologie, pag. 353
Psihagogie, pag. 353 Psihanaliza,
pag. 353 Psihastenie, pag. 353
Psihiatrie, pag. 354 Psihic, pag.
354 Psihoanaleptice, pag. 355
Psihodiagnostic, pag. 355
Psihodramă, pag. 355
Psihofarmacologie, pag. 356
Psihofizică, pag. 356
Psihofiziologie, pag. 356
Psihogenie, pag. 357
Psihogramă, pag. 357 Psiholepsie
- Psiholeptice, pag. 357
Psiholingvistica, pag. 357
Psihologia, pag. 358 Psihologia
animală, pag. 359 Psihologia
aplicată, pag. 359 Psihologia
cibernetică, pag. 359 Psihologia
clinică, pag. 359 Psihologia
comparată, pag. 360 Psihologia
conduitei, pag. 360 Psihologia
copilului şi adolescentului, pag.
360
Psihologia diferenţială, pag. 360
Psihologia economică, pag. 360
Psihologia experimentală, pag. 361
Psihologia generală, pag. 361
Psihologia genetică, pag. 361
Psihologia inginerească, pag. 361
Psihologia judiciară, pag. 361
Psihologia medicală, pag. 362
Psihologia militară, pag. 362
Psihologia muncii, pag. 362
Psihologia patologică, pag. 362
Psihologia personală, pag. 362
Rabie, pag. 371 Rafinament,
pag. 371 Ramolisment cerebral,
pag. 371 Raptus, pag. 371 Râs,
pag. 371
Râs şi plâns spasmodic, pag. 371
Raţionalitate, pag. 372
Raţionalizare, pag. 372
Raţionament, pag. 372 Raţiune,
pag. 372 Răsturnarea valorilor,
pag. 372 Răsunet, pag. 372
Rău, pag. 372
Război în psihologie, pag. 373
Reabilitare, pag. 373
Reactivitate, pag. 373 Reacţie,
pag. 373
Reacţie adversă, pag. 373
Readaptare, pag. 373
Real, pag. 373
Realism, pag. 373
Realitate, pag. 374
Realitate psihică, pag. 374
Receptivitate, pag. 374
Receptor, pag. 374
Recepţie, pag. 374
Reciclare, pag. 374
Recidivă, pag. 374
Recompensă, pag. 374
Recondiţionare, pag. 375
Recunoaştere, pag. 375
Recuperare, pag. 375
Recurenţă, pag. 375
Reducţionism, pag. 376
Redundanţă, pag. 376
Reduplicare, pag. 376
Reeducare, pag. 376
Reeducarea delicvenţilor minori,
pag. 377
Repaus, pag. 381 Repetiţie,
pag. 381 Represiune, pag.
382 Reprezentare, pag. 382
Reprimare, pag. 382
Reproducere, pag. 382
Resentiment, pag. 382
Respect, pag. 382
Respiratorie, pag. 382
Responsabilitate, pag. 382
Reticenţă, pag. 383
Retracţia Eului, pag. 383
Retragere, pag. 383
Retrogresie, pag. 383
Retrospecţie, pag. 383
Reuşită, pag. 383 Revelaţie,
pag. 383 Revendicare, pag.
384 Reverberaţie, pag. 384
Reverie, pag. 384
Reversibilitate, pag. 384
Revolta, pag. 384
Rezistenţă, pag. 384
Rezolvare de probleme, pag.
384 Rezonanţă, pag. 385
Rigiditate mintală, pag. 385
Rigorism, pag. 386
Rinolalia, pag. 386 Risc,
pag. 391 Ritual, pag. 391
Rol, pag. 391 Rorschach,
pag. 391 Rotacism, pag. 392
Rubeolă, pag. 392 Rujeolă,
pag. 393 Rutină, pag. 393
s Semantică, pag. 402
Sacrificiu, pag. 395
Sadic, pag. 395
Referinţă, pag. 377
Reflectare, pag. 377
Reflex, pag. 377
Reflexe condiţionate, pag. 378
Reflexie, pag. 378
Refractar, pag. 378
Refracţie, pag. 378
Refulare, pag. 378
Refuz, pag. 378
Regenerare, pag. 379
Reglare, pag. 379
Regresie, pag. 379
Regulă, pag. 379
Reinserţie, pag. 379
Relativism, pag. 380
Relaţie, pag. 380
Relaţie interpersonală, pag. 380
Relaţii publice, pag. 380
Relaxare, pag. 380
Religie, pag. 380
Reminiscenţă, pag. 381
Remuşcare, pag. 381
Reobază, pag. 381
Salată de cuvinte, pag. 395
Sancţiune, pag. 395
Sangvin, pag. 395
Sarcasm, pag. 395
Satisfacţie, pag. 395
Saturaţie, pag. 395
Saţietate, pag. 395
Saussure Ferdinant (de), pag. 396
Sănătate mintală, pag. 396
Sărăcie ideativă şi afectivă, pag.
396
Scepticism, pag. 396
Schemă, pag. 396
Schemă corporală, pag. 396
Schimbare, pag. 397
Schimbarea atitudinilor, pag. 397
Schimbarea terapeutică
favorabilă,
pag. 397
Schizofrenie, pag. 397
Schizoidie, pag. 398
Schizonevroză, pag. 398
Scoarţa cerebrală, pag. 398
Scop, pag. 399
Scotom psihic, pag. 399
Scriere, pag. 400
Scrupul, pag. 401
Sechelă psihică, pag. 401
Secundar, pag. 401
Secvenţialitate, pag. 401
Seducţie, pag. 401
Segregare, pag. 401
Selecţie psihică profesională, pag.
401
Semantică (demenţă), pag. 402
Semiologie, pag. 402
Semiotică, pag. 403
Semn, pag. 403
Semn (sens medical), pag. 403
Semnal, pag. 403
Semnalizare, pag. 403
Semne „moi", pag. 404
Semnificaţie, pag. 404
Semnul Babinski, pag. 404
Senescenţă, pag. 404
Sensibilitate), pag. 405
Sensul vieţii), pag. 405
Sentiment), pag. 405
Sentiment de neîmplinire, pag.
406
Senzaţie, pag. 406
Senzorimetrie, pag. 406
Seriere, pag. 406
Serotonina, pag. 406
Servilism), pag. 407
Sex, pag. 407
Sexuală (educaţie), pag. 407
Sexualitate, pag. 407
Sialoree, pag. 408
Sigmatism, pag. 408
Siguranţa de sine, pag. 409
Simpatalgie, pag. 409
Simpatic (sistem nervos), pag.
409
Simptom, pag. 409
Simulare, pag. 409
Simultagnozie, pag. 409
Simultaneitate, pag. 409
Sinalgie, pag. 409
Sinapsă, pag. 409
Sincinezie, pag. 410
Sincopă, pag. 410
Sincretism, pag. 410
Sindactilie, pag. 410
Sindrom, pag. 410
Sine, pag. 410
Sinectică, pag. 411
Sinergie, pag. 411
Sinestalgie, pag. 411
Sinestezie, pag. 411
Singurătate, pag. 412
Sintalitate, pag. 412
Sinteză, pag. 412
Sistem, pag. 412
Sistem de acţiune, pag. 412
Sistem informaţional, pag. 412
Sistem motor somatic, pag. 413
Sistem temperamental, pag. 413
Sistematizare, pag. 413
Sistemul al doilea de
semnalizare,
pag. 413
Sistemul gama, pag. 413
Stăpânire de sine, pag. 424
Stenic, pag. 424 Stenică, pag.
424 Stereoagnozie, pag. 424
Stereotip dinamic, pag. 424
Stereotipie, pag. 424
Stigmatizare, pag. 425 Stil, pag.
425 Stil cognitiv, pag. 425 Stil de
conducere, pag. 425 Stimulator
cardiac, pag. 426 Stingere, pag.
426 Stocarea, pag. 426
Stoicism, pag. 426 Strabism,
pag. 426 Strategie, pag. 427
Străchinaru loan, pag. 427
Stres, pag. 427 Structuralitate,
pag. 427 Structură, pag. 427
Senestralitate, pag. 404
Senil (Senilitate), pag. 405
Sistemul limbic, pag. 414
Sistemul nervos central, pag. 414
Sistemul nervos parasimpatic,
pag. 414
Sistemul nervos simpatic, pag.
414 Sistemul nervos vegetativ,
pag. 414 Sistemul psihic uman,
pag. 415 Sistemul reticulat, pag.
416 Situaţie limită, pag. 416
Slama - Cazacu Tatiana, pag.
416 Slăbire, pag. 417 Snobism,
pag. 417 Sociabilitate, pag. 417
Socială - învăţare, pag. 417
Socioafectiv, pag. 418
Sociocognitiv, pag. 418
Sociocultural, pag. 418 Socio-
dezvoltare, pag. 418
Sociodramă, pag. 418
Sociogramă, pag. 418
Sociometrie, pag. 419
Sociopatologie, pag. 419
Sociopsihiatrie, pag. 419
Socioterapie geriatrică, pag. 419
Somatoestezie, pag. 419
Somatognozie, pag. 419
Somestezie, pag. 419 Somn,
pag. 419 Somnambulism, pag.
420 Somnolenţă, pag. 420
Somnolocvie, pag. 420
Somnoterapie, pag. 421 Spasm,
pag. 421 Spasmofemie, pag. 421
Spasmofilie, pag. 421 Spaţiu,
pag. 421 Spina Bifida, pag. 422
Spirit, pag. 422 Spiritism, pag.
422 Spontaneitate, pag. 422
Sport, pag. 422 Stadiu în
psihologie, pag. 423 Stângăcie,
pag. 423 Stare hipnoidală, pag.
423 Statut, pag. 423
Structură cognitivă, pag. 428
Studiu de caz, pag. 428
Stupoare, pag. 428
Subconştient, pag. 428 Subiect,
pag. 428 Subiectiv, pag. 429
Sublim, pag. 429
Subnormalitate intelectuală,
pag. Substituire neuronală, pag.
429 Substituţie parentală, pag.
429 Subtilitate, pag. 429
Succes, pag. 430 Succesiv, pag.
430 Succesivitate, pag. 430
Suflet, pag. 430 Sufocare, pag.
430 Sugestibilitate, pag. 430
Sugestie, pag. 430
Sumaţie,pag. 431
Supraestimare, pag. 431
Supraeu, pag. 431 Suprarenal,
pag. 431 Suprasolicitare, pag.
431 Surâs, pag. 432 Surditate,
pag. 432
Tautologie, pag. 440
Taxonomic, pag. 440
Teamă, pag. 440 Tehnică,
pag. 440 Tehnopsihologie,
pag. 440 Telegnozie, pag.
440 Telekinezie, pag. 440
Telencefal, pag. 441
Teleologie, pag. 441
Teleonotnic, pag. 441
Teleopsie, pag. 441
Telepatie, pag. 441
Telereceptori, pag. 441
Temere, pag. 441
Temeritate, pag. 442
Temperament, pag. 442
Tempo individual, pag. 442
Temporal (lob), pag. 442
Tenacitate, pag. 443
Tendinţă, pag. 443
Tensiune arterială, pag. 443
Tensiune (psihică), pag. 444
Tentaţie, pag. 444
Teodorescu Stela, pag. 444
Surditate de percepţie, pag. 432
Surditate de transmisie, pag.
432 Surditate psihică, pag. 432
Surditate verbală, pag. 432
Surditate verbală pură, pag.
432 Surdologie, pag. 432
Surdomutitate, pag. 433
Surmenaj, pag. 433
Susceptibilitate, pag. 433
Suspans, pag. 433 Suspicios,
pag. 433 Susţinător, pag. 433
Syderman, pag. 433
Ş
Şa turcească, pag. 435
Şchiopu Ursula, pag. 435
Şoc, pag. 436 Şoc afectiv,
pag. 436 Ştiinţă, pag. 436
T
Tabacism, pag. 437
Tabes, pag. 438
Tabula Rasa, pag. 438
Tact, pag. 439
Tahifemie, pag. 439
Tahistoscop, pag. 439
Talamus, pag. 439
Talent, pag. 439
Tanatofobie, pag. 439
Tandreţe, pag. 439
Taping-test, pag. 440
Tasikinezie, pag. 440
T.A.T., pag. 440
Teoretic, pag. 444 Teoria
informaţiei, pag. 445 Teoria
rezonanţei, pag. 445 Teoria
umorală, pag. 445 Teorie, pag.
445 Teoriile fonaţiei, pag. 445
Teoriile învăţării, pag. 446 Teoriile
vederii, pag. 448 Terapie, pag.
448 Test, pag. 448
Test Binet - Simon, pag. 448 Test
Lahy, pag. 449 Test Meili, pag.
449 Teste de aptitudine, pag. 449
Teste de eficienţă, pag. 449 Teste
de inteligenţă, pag. 449 Teste de
personalitate, pag. 449 Teste
proiective, pag. 449 Teste
sociometrice, pag. 450 Testul
Wechsler, pag. 450 Testul Znondi,
pag. 450
Tetanie, pag. 450
Tetracromatic, pag. 450
Tic, pag. 450
Tiflologie, pag. 450
Timbru, pag. 450
Timiditate, pag. 451
Timie, pag. 451
Timp, pag. 451
Timp de reacţie, pag. 452
Timp liber, pag. 452
Timus, pag. 452
Tip, pag. 452
Tipologie, pag. 453
Tipuri generale de
activitate nervoasă
superioară, pag. 453
Tipuri speciale de activitate
nervoasă
superioară, pag. 453
Tiroidă, pag. 454
Toleranţă, pag. 454
Tonus afectiv, pag. 454
Torpoare, pag. 455
Torticolis, pag. 455
Toxicomanie, pag. 455
Trac, pag. 455
Tranchilizante, pag. 455
Transă, pag. 455
Transfer, pag. 456
Transpoziţie, pag. 456
Transversal, pag. 456
Tranzienţă, pag. 456
Tranzitivitate, pag. 456
Traumatism, pag. 456
Traumă, pag. 456
Trăire psihică, pag. 457
Trăsătură, pag. 457
Trebuinţă, pag. 457
Tremol intenţional, pag. 457
Tristeţe, pag. 457
Trunchi cerebral, pag. 457
Tumori cerebrale, pag. 458
Turbulenţă, pag. 458
Tutelă, pag. 458

Ţel, pag. 459 critică, pag. 464

Ţintă, pag. 459
Ţinută, pag.
459

u
Uitare, pag. 461
Ultraparadoxal, pag. 461
Uman, pag. 461
Umanitate, pag. 461
Umilinţă, pag. 461
Umoare, pag. 461 Unic
(copil), pag. 462
Unicitate, pag. 462
Univers, pag. 462 Ură,
pag. 462 Utopie, pag.
462 Uveită, pag. 462

Vagabondaj, pag. 463

Vagotonie, pag. 463
Valenţă, pag. 463
Validare, pag. 463
Validitate mintală, pag.
463 Valorizare, pag. 463
Vandalism, pag. 464
Vanitate, pag. 464
Varicelă, pag. 464
Variolă, pag. 464 Vârsta
Vârstă mintală, pag. 465
Vâscozitate mintală,
pag. 465
Vasculare (tumori), pag.
465
Vasoconstricţie, pag. 466
Vasodilataţie, pag. 466
Vasomotricitate, pag.
466
Văz, pag. 466
Vector, pag. 467
Vedetă, pag. 467
Vehemenţă, pag. 467
Veleitate, pag. 467
Verbal, pag. 467
Verbigeraţie, pag. 467
Verificare, pag. 467
Verticală, pag. 467
Vertij, pag. 467
Verza, Emil, pag. 468
Veselie, pag. 468
Vestibul, pag. 468
Vestigial, pag. 469
Viaţa psihică, pag. 469
Vibrator, pag. 469
Vibratorii, pag. 469
Vicariant, pag. 469
Viciu, pag. 469
Vid, pag. 469
Vigilenţă, pag. 470
Viitorologie, pag. 470
Violenţă, pag. 470
Virginitatea, pag. 470
Virtute, pag. 470
Vitalism, pag. 471
Vitalitate, pag. 471
Vîgotschi, Lev-
Simeonovici, pag. 471
Vocabular, pag. 471
Vocaţie, pag. 472
Voce, pag. 472
Voinţă, pag. 472
Voluntar, pag. 473
Voluntarism, pag. 473
Voluptate, pag. 473
Vorbire, pag. 474
Vulnerabilitate, pag. 474
 X

Xenofobie, pag. 475

Yoga, pag. 475

Zâmbet, pag. 477

Zapan Gheorghe, pag. 477
Zazzo Rene, pag. 477
Zel, pag. 479
Zgomot, pag. 479
Zona proximei dezvoltări, pag. 479
Zone cerebrale, pag. 479
Zoofilie, pag. 480
Zoopsihologie, pag. 480
Zvon, pag. 480

i
Tipar Digital realizat la Tipografîa pilii
Şoseaua Ştefan cel Mare nr. 11
Iaşi - 700498
Tel./fax: 0232-212740
e-mail: editurapimfff'pimcopy.ro
www.pimcopy.ro