Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aprofundare
În baza lecturii analitico-sintetice a subcapitolului „Sociabilizarea copilului şi jocul" (p.88-94) din
lucrarea citată, coordonată de U. Schiopu), a capitolului „Jocul copilului antepreşcolar" din lucrarea „Omul, jocul
şi distracţia" de E.Verza. Ed. Ştiinţifica şi Enciclopedică, Buc 1978 şi a capitolului „Apariţia jocului în ontogeneză"
din lucrarea „Psihologia jocului" de D.B. Elkonin, EDP. Bucureşti 1980 se va căuta răspuns argumentat
următoarelor probleme:
- Particularităţile comunicării copilului cu adulţii în cursul jocului.
- Valenţele jocului pentru socializarea copilului antepreşcolar.
- Raporturi specifice ale relaţiilor sociale extrajoc- joc.
- Forme specifice de „colaborare" la această vârstă.
- Premise ale jocului cu roluri la această vârsta.
- Ponderea jocului în viaţa preşcolarului - aspecte educaţionale (cu sinteză a celorlalte aspecte).
1
Subcapitol realizat în baza lucrării citate coordonate de U. Şchiopu
rapiditatea cu care sunt valorificate impresiile în creaţia de joc, calitatea transpunerii în joc,
nuanţele surprinse, pot fi parametri de analiză a nivelului de dezvoltare a copiilor).
Supunem atenţiei un posibil exemplu de transpunere rapidă, nuanţată a unor impresii din viaţa cotidiană.
În faţa blocului se joacă un grup de fetiţe şi băieţei de aproximativ 4 ani. Jocul lor este „De-a cumpărăturile" dar
deja se conturează roluri „împrumutare" din viaţa familiilor de apartenenţă: unele fetiţe vor ea ele să gătească şi
băieţii să facă cumpărături: apare un băiat care susţine că el trebuie să gătească; după ce se distribuie rolurile,
chiar cu fluctuaţii şi schimbări, în raza de joc apare un camion care aduce mobila unor noi locatari. Observatorul
poate nota ci după o scurtă observare a ceea ce se întâmplă, copiii iniţiază un joc de creaţie cu subiectul „de-a
mutatul" în care distribuţia rolurilor şi acţiunea în rol este, de asemenea, puternic influenţată de bagajul
experienţei fiecăruia.
Jocul cu roluri se dezvoltă treptat, odată cu viaţa, din ce in ce îmi complexă, a copilului
preşcolar. Dacă la început avem de-a face cu jocuri fără subiect sau. cu subiecte abia schiţate şi
construite pe măsură ce jocul se derulează, de aici şi tendinţa de abandon a unui subiect în
favoarea altuia mai atrăgător. La 3-4 ani, subiectele sunt reflectări fragmentare a unui şir de
episoade. adesea nelegate între ele, din viaţa cotidiană. După 4 ani subiectele capătă în
consistenţă, tematica jocului se îmbogăţeşte şi se conturează, spre 6 ani, jocul reflectând chiar o
povestire întreagă. Când copiii, prin natura situaţiei, se află în grupuri mai numeroase (grupa de
la grădiniţă) este posibil ca jocul de creaţie, cu roluri definite (mai slab sau mai bine conturate)
pot să se dezvolte pe teme diferite, în grupuri restrânse, pentru ca apoi să manifeste tendinţa de
unificare în jurul unei teme comune. Astfel jocul „de-a familia" poate unifica jocurile: „de-a
coaforul", „de-a doctorul", „de-a cumpărăturile" etc. „Jocul central şi jocurile adiacente prezintă
o structură complexă. apropriindu-se de legăturile existente în viaţa reală. Acest salt de la
acţiunile izolate la jocuri complexe antrenează modificări substanţiale şi în privinţa evoluţiei
sociabilităţii copiilor" (U. Şchiopu, p, 100). Încet, încet locul jocului individual este luat de jocul
colectiv, mai întâi cu roluri ce implică reguli ce se construiesc pe măsura derulării jocului, apoi
cu reguli schiţate anterior şi, în ultimă instanţă, cu reguli dat definite înainte de începerea jocului.
Acestei evoluţii îi sunt însă necesari câţiva ani.
Ceea ce este, de asemenea, specific jocului de. creaţie cu roluri este tendinţa şi
capacitatea copilului de a se identifica cu personajul interpretat, chiar şi la vârsta preşcolară mică
la care jucarea unui rol nu ia prea mult timp, stabilitatea nefiind o calitate deosebită acum. Pe
măsură ce creşte, preşcolarul este capabil de trăiri imaginare din ce în ce mai profunde.
„Concomitent apare însă fenomenul de dedublare, copilul devenind conştient de propria lui
persoană şi de aceea a modelului pe care îl imită. Acest lucru este atestat şi de felul în care copiii
exprimă în limbaj atmosfera de joc. În momentul în care se transpun în joc, majoritatea copiilor
folosesc imperfectul, cu nuanţa unei acţiuni petrecute în trecutul apropiat, cu sensul de a marca
într-un anumit fel incertitudinea, identificarea lor parţială cu rolul, conştiinţa preluării unui rol
care se suprapune cu propriul eu. Trecerea rapidă de pe planul imaginar pe cel real şi viceversa
reprezintă un stadiu mai avansat în evoluţia jocului" (U. Şchiopu, p. 102).
Exemple de limbaj utilizat: „Ziceam că eu sunt mama şi tu eşti doctoriţa" sau „Eu eram doamna
educatoare şi tu erai copilul" sau „De-adevăratelea tu eşti băiat dar ziceam că eşti Albă ca Zăpada" sau „Eu
făceam baie la păpuşa şi tu reparai maşina, da?"
Într-o sală de grupă, pentru perioada de activităţi la alegerea copiilor este important să existe „oferte
multiple" pentru joc. Astfel, pot exista: un colţ care să sugereze activitatea în cadrul familiei, prin mobilierul
miniatural pus la dispoziţie, un altul poate să sugereze activitatea în diverse câmpuri profesionale: la doctor, la
tâmplărie, în atelierul de pictură, pirogravură, la spălătorie, la coafor; o altă paste a sălii poate imagina strada cu
tentaţiile ei etc. Copiii pot fi lăsaţi să aleagă şi îndrumaţi discret spre variaţie dacă, prea multă vreme fac aceeaşi
alegere. După ce au trecut prin mai multe situaţii posibile copiii pot alege cu adevărat ceea ce le place.
Dacă la începutul vârstei preşcolare copiii se supun regulilor dar nu manifestă prea mare
interes pentru ele, spre sfârşitul acestei vârste se poate vorbi de o adevărată intransigenţă faţă de
respectarea regulilor. Cine nu o face este repede sancţionat cu drastica formulă „Nu ştie să se
joace"!
Tipurile de joc la preşcolar
Varietatea de jocuri specifice acestei vârste se poate, totuşi, grupa în câteva categorii
fundamentale.
1. Jocul cu subiect şi roluri alese din viaţa cotidiană, jocuri aparţinătoare celor de creaţie
dar care, la începutul perioadei sunt, mai degrabă, jocuri de imitaţie.
2. Jocuri cu subiecte şi roluri din basme şi povestiri - jocuri dramatizare. Şi acestea sunt
jocuri de creaţie, creaţia fiind mai evidentă în jocul propriu-zis decât în dramatizare unde
subiectul este propus de adult, costumaţia este dată. copilul prelucrând rolul doar între nişte
limite destul de strânse. În jocul liber de creaţie cu subiecte din basme şi povestiri, simbolistica
este liberă; un batic poate fi mantie, covor zburător, munte (dacă acoperă un obiect cu un anume
relief). Copiii pot reconstrui subiectul, accentuând ceea ce i-a impresionat mai mult sau ceea ce
le place în mod special.
Astfel, dacă anumite secvenţe din „Punguţa cu doi bani” sunt de-a dreptul „uitate" nu vor renunţa deloc la
repetarea pe voci şi cu tonalităţi diferite a vestitului „Cucurigu, boieri mari..!"