Catehetică Semestrul II

Programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”

(pag. 2- 13)
„Acest proiect reprezintă o cooperare deosebită între Bisericile din Europa și
Bisericile din lume, realizată în favoarea copiilor, pentru că acum se formează caracterul
creștin profund, la vârsta copilăriei și a tinereții” (†Daniel).
ISTORIC
Proiect inițiat de WORDIRECT, organizație creștină non-profit, dezvoltată de
Gospel Light Worldwide USA, cu scopul de a susține activitatea de catehizare a copiilor
prin punerea la dispoziția preoților și a cateheților a unui set de instrumente catehetice
pentru a transmite copiilor învățăturile biblice, pentru a atinge maturitatea întru credință.
Prin acest proiect se realizează aducerea Sf. Scripturi în viața omului la modul cel
mai concret; copiii și tinerii devin mai responsabili și activi în biserică și participă la
proiecte social-filantropice și pastorale.
Proiectul a fost inițiat în 1996 în SUA, apoi Europa. Spre deosebire de alte
metodologii de studiu biblic (specifice lumii protestante), acest proiect este dintru
început ortodox și a apărut ca reacție împotriva lumii secularizate americane. A fost
inițiat de Biserica Rusă, gândit ca un proiect pentru tineri, prin care să prezinte Cuvântul
lui Dumnezeu într-o formă atractivă, ușor de înțeles și asimilat.
Aceasta inițiativă s-a concretizat prin editarea în limba engleză a mai multor
ghiduri catehetice, adresate copiilor cu vârste între 6-17 ani. În total vor fi editate
12 volume, fiecare volum fiind împărțit în 2 părți (2 cărți distincte), a câte 18 lecții
fiecare.
Proiectul se desfășoară în: Albania, Armenia, Georgia, Egipt, Liban, Rusia,
Polonia și Ro, urmează în Grecia. În acest țări s-au tradus și tipărit, cu adaptare la
specificul fiecărei biserici, ghidurile catehetice ortodoxe, avându-i ca autori pe Pr. J.
Matusiak, Dr. C. Tarasar și V. Zahirsky.
Proiectul se desfășoară în țara noastră din 2006, implementat inițial de Arhiep.
Iașilor, prin care tinerii sunt aduși cât mai aproape de Dumnezeu și de Biserică.
Necesitatea programului: se simțea nevoia și în Ro a unei cateheze mai
specializate, secularizarea făcându-se simțită, în special în rândul tinerilor. Tinerii (6-
17) se află în perioada formării personalității lor și sunt cei mai vulnerabili în fața unei
lumi fără Dumnezeu. Se face simțită necesitatea educației religioase și a catehizării lor
în biserică, deoarece ora de religie este supusă rigorilor și limitelor strategiei școlare
(unde accentul cade pe caracterul informativ – asimilarea de cunoștințe religioase – în
defavoarea celui formativ – care vizează formarea de creștini practicanți).
Importanța proiectului rezidă în generația care acum se formează și devine responsabilă
pentru viitorul țării.

1
 Relația de complementaritate cu ora de religie: Acesta este un program
instructiv complementar orei de religie, pentru că scopul final este același – formarea
caracterului religios moral creștin; cateheza are, totuși, unele avantaje majore. Ora de
cateheză nu este constrânsă de o strategie exterioară Bisericii, ci este parte a misiunii
Bisericii. Nu este constrânsă de timp sau spațiu.
Prin aceste ore desfășurate în biserică, copilul va rămâne în permanentă legătură
cu biserica. Proiectul se adresează copiilor pentru că ei sunt cei mai expuși la pericolul
secularizării și ei vor fi viitorul Bisericii.
În Romania, proiectul este lansat în 2006, prin editarea primelor Ghiduri de
Cateheză pentru copiii români, potrivit hotărârii Sf. Sinod din ianuare/2006, an în care
PF Daniel a sprijinit și preluat pentru 1 oară acest proiect.
O altă componentă a proiectului a fost pregătirea preoților în folosirea metodei
moderne în predarea ghidurilor de cateheză, metodă interactivă, centrată pe copil.
Această primă hotărâre clarifica poziția orei de cateheză față de ora de religie
(complementară).
În a doua hotărâre a Sf. Sinod (iulie/2008) s-a demonstrat (după un experiment
de 2 ani ½) că acest proiect este viabil și unde a fost implementat a dat roade.
Astfel, proiectul a fost preluat în totalitate de BOR, la nivelul fiecărei eparhii din
țară și din străinătate s-a dispus înființarea unui birou de catehizare a tineretului,
desemnarea unui inspector reponsabil cu reorganizarea catehezei la nivelul parohiei,
activitatea catehetică urmând a constitui unul dintre criteriile de promovare a
personalului clerical.
În prima conferință națională (august/2008) dedicată proiectului, au fost
dezbătute provocările și s-a sintetizat un set de recomandări și concluzii, care au fost
aprobate de Sf. Sinod. Astfel, acestea au primit temei legal, devenind baza care a născut
infrastructura pe care o avem azi.
S-a stabilit ca, la nivelul parohiei, să se facă mediatizarea proiectului, apoi
selectarea copiilor și stabilirea unui program anual. Programul începe în Septembrie și
este strâns legat de Lecționarul biblic din biserică (nu este separat de ceea ce copilul
aude în fiecare perioadă a anului bisericesc).
Septembrie/2009, la Sâmbăta de Sus, a avut loc al doilea Congres Național, la
care au fost invitați toți cei care aveau cel puțin 1 an de experiență, s-a făcut o analiză a
activităților desfășurate. S-a recomandat intensificarea acestei activități catehetice ca
necesitate permanentă în misiunea preoțească.
LEGISLAȚIE
1. Hotărârea 4682: septembrie/2000: elaborarea de către Pr. Vasile Mihoc a unui
Manual de cateheză ortodoxă (11-12 ani) și a Învățătorului Ortodox, precum și posibila
lor folosire ca manuale alternative de Religie pentru clasa a 5a. Cele 2 lucrări s-au
evidențiat prin atractivitate dpdv al conținutului, având un bun nivel de sistematizare și
o formă de prezentare grafică de calitate. Sf. Sinod aprobă cele 2 lucrări ca material
bibliografic suplimentar.

2
 2. Hotărârea 4508: ianuarie/2006: Sf. Sinod aprobă editarea ghidului catehetic
„Hristos împărtățit copiilor” în vederea distrubuirii lui la parohile din BOR.
3. Hotărârea 1924: iulie/2008: Sf. Sinod aprobă:
înființarea Biroului de catehizare a tineretului în cadrul Sectorului teologic-
educațional;
• înființarea la nivelul fiecărei eparhii din Ro și străinătate a unui birou de
catehizare a tineretului, coordonat de un inspector, responsabil cu reorganizarea
catehezei;
• curriculum-ul biblic „Hristos împărtășit copiilor” ca suport de curs pentru
catehizarea tinerilor din parohie.
4. Hotărârea 5180: octombrie/2008:
• Biroul de catehizare să aibă o structură distinctă în cadrul unui sector al Centrului
eparhial;
• Trebuie elaborată o fișă a postului, care să cuprindă obiectivele acestei funcții;
• Denumirea funcției să fie de inspector pentru catehizarea parohială;
• Biroul să se numească Birou eparhial pentru catehizarea tineretului.
• Organizarea Biroului pentru catehizarea tineretului în fiecare eparhie și numirea
unui inspector;
• Se recomandă ca la temele conferințelor preoțești din această toamnă să fie
adăugată și tema „Proiectul Hristos împărtășit copiilor”;
• Să se stabilească grupele de copii care vor participa la cateheză;
• Întocmirea unui calendar de distribuție a ghidurilor catehetice;
• Organizarea de activități (2x pe lună) pentru inspectorul de catehizare parohială;
• Dezvoltarea relațiilor directe cu cei care aplică proiectul în teritoriu;
• Întocmirea rapoartelor pentru activitatea catehetică după un format standard;
• Întocmirea unei baze de date;
• Întocmirea (de către paroh) a unui jurnal pastoral catehetic;
• Stabilirea unor indicatori care să poată cuantifica activitatea catehetică din parohii
(diminuarea infulenței sectare, înmulțirea numărului de proiecte, ghid de evaluare
pt copii, părinți etc.);
• dezvoltarea unei relații de colaborare între Biroul de catehizare și inspectoratele
școlare;
• Profesorilor de religie care se implică să li se acorde punctajul necesar pentru
promovare;
• Stabilirea unei zile pe săptămână pentru susținerea catehezei;
• Susținerea la Centrele eparhiale a unor conferine cu cei care aplică pentru proiect.
„Hristos împărtășit copiilor” a devenit proiect oficial al BOR din iulie 2008, din
octombrie a devenit obiectul de activitate al câte unui birou eparhial pentru catehizare
parohială, instituindu-se o întreagă structură catehetică (226 persoane, 28 inspectori
eparhiali).

3
 MATERIAL LOGISTIC
obiectivele majore sunt editarea și publicarea unor Ghiduri pentru Cateheză
biblică pentru copii (6-17), însoțite de Ghidurile catehetului, care apoi să fie
distribuite și puse în aplicare la nivelul fiecărei parohii din BOR, precum și pregătirea
preoților pentru folosirea eficientă a ghidurilor în vederea valorificării proiectului. Vor
fi editate 12 volume, fiecare volum împărțit în 2, a câte 18 lecții.
Ghidurile au limbaj aflat în concordanță cu nivelul de înțelegere al fiecărei vârste.
Metoda folosită are 3 component: descoperirea, interacțiunea și aplicația. Ghidurile
catehetice nu se substituie manualelor de religie folosite în școli, nu le înlocuiesc ci
reprezintă instrumente complementare. Sunt concepute astfel încât să asigure
interactivitatea în cadrul lecțiilor de cateheză și implicarea directă a copiilor în procesul
de învățare.
Cateheza se va desfășura în biserică, pentru a spori șansele fiecărui copil de a deveni un
creștin practicant.
Noutatea o reprezintă metoda modernă de predare a unor cunoștințe religioase,
precum și accentul pe însușirea și aplicarea în viața de zi cu zi a acestor cunoștințe.
Fiecare lecție are, la sfârșit, o serie de îndrumări practice, strâns legate de conținutul
lecției („Acasă și în familie”). Catehizarea efectuată crează o adevărată emulație
religioasă în sânul familiei, copilul fiind în permanență îndemnat să discute cu ceilalți
membri ai familiei și să aplice în viața de zi cu zi cunoștințele dobândite.
În România s-a tipărit Ghidul de cateheză împreună cu Îndrumarul pentru catehet
pentru vârst de 9-10 ani („Viața noastră cu Dumnezeu”), iar pentru vârstele 11-12 ani,
doar Ghidul de cateheză („Cu noi este Dumnezeu”).
În volumul Viața noastră cu Dumnezeu sunt propuse 36 de teme. Prima parte
tratează evenimente petrecute în VT, iar a doua în NT (urmează toate temele, nu ne
interesează).
Structura fiecărei lecții propuse va respecta următoarele componente de bază:
1. La început, o activitate prin care elevii vor fi ajutați să descopere ceva, reflectând
asupra unei experiențe de viață care se află în strânsă legătură cu tema scripturistică
predată;
2. Lecția scripturistică cu activități de revizuire și fixare a cunoștințelor;
3. Activități prin care se leagă lecția de tradiția fiecărei comunități și, aplicativ, de
experiența de viață axată pe tema în discuție;
4. Un verset biblic de memorat;
5. Colțul casei și familiei.
Un instrument auxiliar este Îndrumarul pentru catehet, care conține sugestii
pentru introducerea și utilizarea materialului biblic în demersul educațional. Totodată,
include și un rezumat al textului biblic, cel puțin o activitate referitoare la textul biblic,
materiale folositoare la sărbătorile și praznicele anului bisericesc. Sugestiile prezentate
aici sunt generale, flexibile, lăsând loc pentru prezentarea lecției în stil propriu.
Pentru pregătirea și susținerea suficientă a unei cateheze, preotul/catehetul are
nevoie de o serie de alte materiale: Sf. Scriptură, Mica Biblie, Biblia pentru copii, cărți

4
de rugăciuni, Viețile Sfinților, Manualul de Liturgică generală și specială etc.,
calculator, proiector.
Preotul paroh va întocmi un jurnal pastoral catehetic, care va conține:
planificarea calendaristică a catehezelor (ziua/data/ora), numele copiilor, prezența
copiilor, evidențierea diferitelor aspecte pozitive/negative. Pe baza lui se va putea face
monitorizarea, evaluarea și verificarea activității catehetice.
STRATEGII PRACTICE DE APLICARE ÎN BISERICI
Este necesară parcurgerea mai multor pași de implementare:
• participarea preoților la sesiunea de pregătire pentru proiect (sunt introduși în
problematica, metoda și instrumentele de lucru folosite);
• evaluarea nevoilor spirituale ale copiilor din comunitate (chestionar sau focus grup);
• determinarea numărului de copii care ar putea beneficia de sesiunile școlii de
duminică;
• stabilirea grupelor de copii;
• mobilizarea și implicarea laicilor care au potențial și care doresc să sprijine proiectul;
• pregătirea unei săli și dotarea cu echipament minim;
• achiziționarea materialelor de curs și a altor materiale necesare;
• achiziționarea materialelor didactice necesare, în funcție de vârstă, pentru și cu care
se vor organiza catehezele;
• planificarea calendaristică a catehezelor (pe semestre), conform ghidurilor;
• stabilirea unui buget necesar pe fiecare sesiune;
• determinarea surselor de finanțare pentru școala biblică;
• obținerea acordului părinților;
• determinarea unei metode de evaluare a impactului precum și a formei de
recompensare a celor implicați.
Urmează pregătirea apropiată a preotului pentru fiecare cateheză în parte: va
începe cu lecturarea Sf. Scripturi, va parcurge cu atenție conținutul lecției din ghid, va
lua contact cu exercițiile și aplicațiile care vor fi derulate, va selecta sarcinile de
îndeplinit în biserică și acasa, va pregăti materialele indicate în ghid, va alege metodele
cele mai atractive și eficiente. Se va urmări prezentarea catehezei într-o manieră cât mai
atractivă/creativă.
Succesul catehezei va depinde de timpul acordat pentru pregătirea fiecărei
cateheze. Este importantă reținerea sufestiilor privitoare la desfășurarea lecției din
Îndrumarul pentru catehet. Aceste sugestii au caracter orientativ, lăsând loc pentru
prezentarea catehezei în stil propriu.

Exemplu: lecția „Credința lui Avraam” – indicațiile cuprinse în Îndrumar:

A) Pregătirea lecției: confecționați o harta a teritoriilor din Persia până în Egipt
(hartă actuală și din VT). Procurați icoane ale sărbătorii Acoperământul Maicii
Domnului;

5
 B) Captarea atenției: aranjați pe o masă diferite lucruri necesare într-o călătorie;
C) Descoperirea temei: copiilor li se cere să descrie ce observă pe masă. Discutați
despre călătorii, drumeții. Se anunță tema cea nouă: „Astăzi vom vorbi despre 2 familii
care și-au părăsit casa pentru a merge spre țara în care aveau să fie slujitorii Domnului.”
D) Istorisirea biblică: se va descrie călătoria lui Avraam și se vor sublinia
momentele importante, folosindu-se și harta.
E) Interacțiunea: împărțiți grupul în 2 și dați-i fiecăruia să caute un verset din
psalmii zilei (fun!).
F) Viața și Biserica: cateheza cuprinde și viața Sf. Roman Melodul. Copiii vor citi
viața sfântului și vor descrie icoana Acoperământului Maicii Domnului.
G) Acasă și în viața de familie: acasă, copiii vor putea juca „jocul încrederii”
(wtf) și vor putea dialoga despre rolul nădejdii în viața lor.
Proiectul utilizează un limbaj adecvat, o metoda activă de predare și promovează
educația centrată pe elev.
Sunt 2 factori pe care trebuie să-i avem în vedere dacă dorim ca procesul de
predare să fie concentrat pe elev:
1) Trebuie să conștientizăm importanța elevului, scopul învățăturii scripturistice
fiind acela de a schimba viețile elevilor; să-l avem în vedere pe elev în toate aspectele
planificării.
2) Preoții să folosească metodele cele mai eficiente prin care se realizează
schimbul de informații.
Centrarea pe elev înseamnă că activitatea catehetului, resursele curriculum-ului și
puterea lui Dumnezeu sunt toate concentrate pe elev și către progresul său spre deplina
maturitate spirituală.
Alte aspecte practice:
Fiecare cateheză va începe și se va termina cu o rugăciune – va face ora de cateheză
să se desfășoare într-o atmosferă harică.
O cateheză captivantă, atractivă impune o atmosferă destinsă, dar plină de evlavie.
Copilul nu vrea o altă oră de religie, care își are limitele și neajunsurile ei. La biserică
nu mai există constrângerea unei note, el vine din plăcere pentru a afla lucruri noi.
Preotul este chemat, prin tactul său pastoral, să asigure un climat psiho-afectiv relaxant,
care stimulează gândirea, creativitatea, comunicarea etc.
Pentru o bună comunicare să se folosească prenumele celui în cauză. Fiecare copil
participant va purta un ecuson cu numele său.
Dificultăți: cooptarea copiilor și a tinerilor pentru proiect, precum și păstrarea
continuității grupului catehetic.
Rezolvări: anunțarea repetată a copiilor, în mod direct sau indirect; afișarea unui
anunț la intrarea în biserică, buletinul parohial și site; vizitarea copiilor la școală/acasă
(NU SCĂPAȚI!), efectuarea de pelerinaje, oferirea de mici premii, aprecierea publică,
implicarea copiilor în săvârșirea slujbelor religioase, concerte de colinde, activități
filantropice.

6
 PROIECTUL ALEGE ȘCOALA
(pag. 16 - 32 )
Cu acordul Patriarhului Daniel , Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic
Educațional, în parteneriat cu Fundația World Vision România, a depus la Autoritatea de
Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în
data de 17 decembrie 2008, o cerere de finanțare nerambursabilă de la fondul social
european, a proiectului «Alege Școala!». Cererea a fost aprobată și proiectul a debutat în
data de 1 septembrie 2009.
Proiectul se desfășoară pe o perioadă de (începând cu luna septembrie 2009, în
trei regiuni de dezvoltare): București și Ilfov, Nord – Est (județele Bacău, Botoșani, Iași,
Neamț, Suceava și Vaslui) și Sud (Județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu,
Ialomița, Prahova, Telorman).
Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi 1206 preoți și profesori de religie din
cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei și Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar
beneficiarii indirecți – 35.000 de copii de vârstă școlară, aflați sub riscl abandonului
școlar.
Proiectul «Alege Școala», este dezvoltat împreună cu proiectul de catehizare
Hristos împărtășit copiilor, fiind gândit ca un mod de a ajuta preoții și copii din parohii
să înțeleagă mai bine metoda de catehizare Hristos împărtășit copiilor și să susțină
începerea efectivă a activităților cu grupa de copii în parohie.
Obiectivul general al proiectului alege școala îl constituie prevenirea și
combaterea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și prevenirea delicvenței juvenile
prin dezvoltarea unei soluții alternative de tip «școala de duminică».
Activitățile din proiect propun 92 de sesiuni de formare pentru preoți, 91 de
tabere școlare, concursuri regionale etc.
Obiectivele specifice proiectului sunt:
- Dezvoltarea unor comportamente și atitudini pozitive față de școală și semeni
pentru cel puțin 3618 copii din mediul rural și urban, inclusiv populația romă,
cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani; asistarea acestora în însușirea educației
morale de bază, în dezvoltarea educației necesare rămânerii în școală prin
intermediul participării la școala de duminică, la concursuri și la tabere de
creație.
- Formarea specifică a 1206 persoane adulte implicate în prevenirea fenomenului
de părăsire a școlii, în vederea dezvoltării deprindreilor de lucru cu copii și a
aptitudinilor psiho-pedagogice.
Proiectul propune dezvoltarea unui program special pentru menținerea elevilor în
educație, în regiunile de dezvoltare nord-est (Iași, Botoșani etc.), București-Ilfov, Sud-
Muntenia, ce include:
Acțiuni adresate formatorilor – sesiuni de formare pentru 1206 preoți
responsabili cu formarea elevilor; training-urile se vor desfășura pe parcursul a doi ani;

7
 sesiunea de formare va dura două zile: prima zi – instruirea teoretică a formatorilor, a
doua zi – aplicarea cunoștințelor teoretice.
Acțiuni adresate copiilor – serii de cateheze pentru cel puțin 10.854 de copii care
prezintă risc de părăsire a școlii și potențial infracțional, din comunitățile celor trei regiuni
de dezvoltare; formatorii preoti vor susține cateheze/sesiuni de formare pentru copii și
tinerii cu vârste între 5 – 18 ani.
Organizarea de tabere de creație – taberele de creație se vor desfăsura pe
perioada vacanțelor, pe grupe de vârstă fiecare tabără având o perioadă de minimum 5
zile.
Concursuri cu premii pe teme date – se vor desfăsura în 4 etape: în prima etapă
participă cele 1206 de comunități; vor fi desemnați 1206 de câștigători, care vor participa
cu noi lucrări la etapa a doua – 58 de premianți; în a treia etapă vor fi desemnați câștigători
10 copii.
Asigurarea educației morale de bază – necesară oricărui copil, este unul dintre
pilonii ce susțin formarea și menținerea în educație a copiilor și ajută la prevenirea
delicvenței juvenile.
Cuvând Înainte
Acest curriculum destinat instruirii preoților în cadrul proiectului alege școala,
oferă formatorilor indicațiile și materialele necesare pentru a dezvolta capacitatea
acestora de a discuta despre abandonul școlar, în vederea prevenirii și combaterii
fenomenului de părăsire timpurie a școlii și al delicvenței juvenile.
Cursul conține 8 secvențe de formare:
1. Deschiderea atelierului
2. Informații specifice despre înțelegerea copilului
3. Caracteristicile vârstelor școlare
4. Exigențe axiologice ale educație – relația familie – Școală – Comunitate –
Biserică
5. Învățarea – mod de transformare a vieții – cum învață copii
6. Despre abandonul școlar
7. Rolul Bisericii în vederea motivației rămânerii în școală. Modul de realizare al
catehezei în cadrul «școlii de duminică».
8. Evaluare și încheiere
Scopul atelierului – dezvoltarea/îmbunătătirea capacității preoților de a discuta
despre abandonul școlar, în vederea prevenirii și combaterii fenomenului de părăsire
timpurie a școlii și al delicvenței juvenile, prin dezvoltarea unor soluții alternative de tip
«școala de duminică».
Obiectivele generale – la sfârșitul cursului participanții vor fi capabili:
• Să demonstreze înțelegerea informațiilor de bază despre abandonul școlar
• Să identifice propriile valori și atitudini față de fenomenul de părăsire timpurie a școlii
• Să identifice situațiile și atitudinile care pot avea risc de abandon școlar și delicvență
juvenilă

8
• să descrie rolul Bisericii în prevenirea abandonuli școlar și în sprijinirea persoanelor
afectate
Rolul partenerilor in proiect:
a) Patriarhia Română
• Coordonează implementarea activităților proiectului prin coordonatorul de proiect
numit de Sinod.
• Instruiește și asistă preoții implicați, prin echipele de proiect și coordonatorii angajați în
eparhiile implicate
• Implementează activitățile de prevenire, formare și informare a comunității, prin preoții
implicați
• Punctele forte ale Ptriarhiei Române:
• Tradiție, experiență și capacitate de a mobiliza comunitatea pentru activități educative
• Rețeaua dezvoltată de preoți și profesori de religie.
• Calitatea BOR de formator și leader de opinie
• Nivelul de încredere a populației în Biserică
b) World Vision
• Colaborează cu Patriarhia Română
• Colaborează la coordonare activităților
• Monitorizează activitățile
• Evaluează rezultatele
Implementarea proiectului – selecția și instruirea preoților care vor participa la proiect
• Vor fi selectați aprox. 1206 preoți din eparhiile participante
• Vor fi selectate și soțiile preoților implicați în proiect. Ele vor beneficia de instruire.
• Fiecare preot va trece prinr-un atelier de formare/informare de abilități
• Coordonatorii îi vor asista apoi în comunitatea/școala unde aceștia activează etc.
Activitatea practică a preoților:

• A) moduri prectice de implicare a preoților

• luarea de poziție publică referitor la problematică
• informarea și sensibilizarea membrilor comunității
• elaborarea și derularea de activități și acțiuni legate de cele două problematici
• implicarea preoteselor în activități
• reactivarea sau impulsionarea activității grupurilor de suport comunitar în parohii
• implicarea și colaborarea cu ceilalți actori comunitari relevanți în domeniu
• B) Moduri practice de implicare a comunității
• participarea la activitătile proiectului alături de preot și profesor
• abordarea membrilor comunității in discuții private, cu scopul de a-i informa și
sensibiliza referitor la problematică
• participarea la activitătile grupurilor de suport comunitar

9
• inițierea de activități la nivel comunitar
• distribuirea de materiale informative.
Rezultate așteptate
Profesionalizarea participanțiior în elaborarea și derularea de activități de
informare, sensibilizare și prevenire.
Îmbunătățirea gradului de implicare voluntară și a motivației participanțiior:
preoți, profesori, membri ai comunității, elevi.
Scăderea nivelului de toleranță față de abandonuș școlar în familie.
Consolidarea relevanței Bisericii Ortodoxe Rornâne pentru societatea
românească.
Considerand că Biserica, alături de alte instituții și organizații, poate contribui
la ameliorarea situației referitoare la abandonul școlar, am creat acest manual, luând
în considerare specificul misiunii preoților și natura muncii lor în mijlocul
credincioșilor și adaptând informația științifică la nevoile și înțelegerea viitorilor
participanți.

SESIUNEA I
SECVENȚA 1 – ASPECTE TEOLOGICE
Înțelegerea vieții lăuntrice a copilului din perspectivă duhovnicească

I. Universul de referință cultural și principalele amenințări

pentru viața lăuntrică a copilului

• în înțelegerea coordonatelor vietii lăuntrice a copilului vom descrie universul de

referință cultural contemporan în care crește acesta și principalele amenințări pe care le
conține la adresa creșterii sale duhovnicești, dar și la adresa sănătății sale sufletești și
chiar psihice.
• Universul de referință cultural poate ajuta copilul în creșterea sa duhovnicească sau,
dimpotrivă, poate constitui o provocare la însăși integritatea sufletească a copilului.
1. Slăbirea rolului pe care familia îl are în educația si socializarea copilului-
datorită caracterului familiei moderne – în care părintii având un program prelungit
de muncă, timpul pe care părintii îl alocă educării copulului este din ce în ce mai mic.
Copilul are parte de o educație la întâmplare, aflată sub influențe care scapă
controlului părintilor.
• ce trebuie făcut? părinții trebuie reintegrați in educația copilului. copilul are nevoie de
părinții săi emotional, cognitiv ci afectiv.
• trebuie consolidată legătura dintre părinti - școală și legătura dintre părinți – Biserică.
Părinții au nevoie să fie responsabilizați cu privire la nevoile sufletești ale copilului nu
numai materiale.

10
 2. Televizorul, jocurile video, calculatorul – noii pedagogi ai copilului.
• cercetările arată că Ăn unele țări, copilul petrece mai multe ore in fața televizorului decât
petrece la școală.
• efectul nociv asupra sufletelor copiilor este foarte mare. Principalele consecințe ale
dependenței de televizor sunt:
• învățarea unei atitudini și comportament violent, desensibilizarea, cinismul, stări de
anxietate, frică, slăbirea capacităților analitice ale gândirii etc.
• Copilul are nevoie de o alternativă la TV și jocuri, precum și o valorizare a atitudinii
sale atunci când are deprinderi sănătoase:
Alternative:
- accentul pus pe jocurile copilăriei
- deprinderea de a petrece mai mult timp în natură, de a face mișcare.
-deprinderea de a citi
-cultivarea sensibilității
- a nevoii unei relații concrete, vi, față către față
- cultivarea relației părintești deosebite cu duhovnicul
3. Cultura Nihilistă – prin cultură nihilistă înțelegem totalitatea valorilor,
axiomelor, atitudinilor și principiilor de viață pe care copilul le poate culege din lume.
aceasta constituie o amenințare pentru copil.
• trebuie să recunoaștem că trăim într-o lume in acre unt cultivate – cultul succesului,
ambiția nelimitată, succesul facil – urmări – sentimentul de frustrare în caz de eșec,
depresia, violența ca solutie pentru atingerea ambitiilor.
• individualismul egoist, cinismul, nepăsarea față de apropiați, izolarea singurătatea,
imposibilitatea de a distinge răul de bine și adevărul de minciună.
• ce trebuie făcut? deprinderea copilului cu cultura adevărată și adâncirea lui în cultura
duhului.

II. CULTURA DUHULUI

1. Duhovnicul și lucrarea duhovnicească
• duhovnicul este omul care nu-și mai apartine sieși ci s-a predat cu totul celorlalți,
avându-l în toate ca exemplu pa Hristos. Duhovnicul este chemat să împlinească în sine
chipul Persoanei.
• lucrarea duhovniculi depășește lucrarea propriei mântuiri, el este împreună lucrător cu
Dumnezeu fiind chemat să zidească în lumina necreeată îndumnezeirea omlui pentru
veșnicie.
• ascultarea nu este omenească ci o taină care se dezvăluie numai in Duhul Sfânt, este
taină și viață în Biserică
• ascultarea ca și dragostea atrage transferul de viață, cu toate implicațiile ei de la
duhovnic către fiul/fiica duhovnicesc/ă.

11
• duhovnicia este o lucrare duhovnicească de împlinire a persoanelor care sunt antrenate
in ea prin deschiderea unuia către altul și depășirea individualismului care a dus la
sfîșierea firii omenești.
• din perspectiva ucenicului ascultarea se trăiește ca un «antrenament al iubirii»; ca un
prim pas către deschiderea duhului spre a putea primii întru sine toți oamenii.

2. Rolul duhovnicului in viața copilului:

• în practica Bisericii Răsăritene, prima spovedanie a copilului începe de la vârsta de 7
ani. Tradiția noastră canonică acordă copilului posibilitatea de a crește odată cu Hristos
în Biserică prin împărtăsirea cu regularitate, până la 7 ani, fără spovedanie și fără
ajunare.
• spovedania copilului nu are caracter penitențial ci mai degrabă pedagogic-catehetic,
sacramental, preotu duhovnic îndeplinind mai mult un rol de părinte și pedagog spre
Hristos, care-l îndrumă cu multă dragoste și grijă spre o viață curată și sfântă.
• sub aspect metodologic, spovedania copilului trebuie să păstreze un caracter spontan și
de libertate, să nu trădeze vreun angajament cu părinții sau cu profesorii sau vreun alt
tip de regie. între patru ochi se stabilește o relație de mare încredere și prietenie între
duhovnic și copil ceea ce presupune o grijă mai deosebită și pricepere decât în cazul
adultului.
• un preot sever, indiferent sau nepriceput la problemele specifice copilului riscă să-i
inducă o stare de aversiune și de respingere față de viața religioasă, cu implicații pe
viitor din cele mai păguboase.
• spovedania copilului constituie unul din cele mai puternice mijloace de pastorație
individuală, oferind posibilitatea umanizării și a personalizării relației preot copil.
• este de extremă importanță tratarea copilului ca ființă umană, ca entitate personală, ca
om cu problemele și frământările sale.
• o gravă eroare datorată ignoranței sau superficialității și dezinteresului față de această
chestiune o constituie spovedania sau împărtăsirea copiilor în grup – spovedania publică
este necanonică contrară practicii Bisericii noastre.
• bineînțeles că nu se va substitui sfatului părintesc sau școlii.
• spovedania copilului individuală este un prilej unic de stabilire a unei relații personale
– de la om la om – între el și părintele duhovnic în care copilul se poate deschide
sufletește.

3. Concluzii – copiilor trebuie să le fie respectat spațiul interior, «cămara» lor

lăntrică sacră. Înțelegerea vieții lăuntrice a copilului nu este posibilă fără un dialog
permanent între adult și copil.

12
 SECVENȚA 2 – ASPECTE TEOLOGICE
Exigențe ale educației creștine la vârste școlare
1. Scopul educației creștine – perspectiva ortodoxă plenară
• scopul educației creștine este dobândirea, de către un copil, a unei perspective ortodoxe
plenare asupra vieții. Perspectiva ortodoxă plenară înseamnă modul general de a
înțelege lumea și viața, de a o explica, modul de a formula raționamente cognitive și
judecăți morale.
• perspectivă ortodoxă plenară înseamnă o credință vie, care schimbă în profunzime
copilul
• credința nu trabuie transformată în ceva abstract, teoretic. Idei precum dragostea,
sfințenia, credința, nădejdeea trebuie personalizate și concretizate și “traduse” în viață
prin:
• modelul pe care îl întrupează catehetul, model care se poate spune că face jumătate din
educația religioasă și care poate să dea viață și sens celor predate.
• aplicațiile practice permanente, realizarea unor activități gen: mersul la biserică, vizite
la azile, oameni săraci, așezăminte sociale, excursii la mănăstiri
• recursul prioritar la povestiri și pilde cu rezonanță afectivă pentru copii.
• punerea accentului pe sentimente și pe comportament, nu pe memorarea de cunoștințe
intelectuale
• Exprimarea trebuie să fie cât mai clară, precisă, într-un limbaj simplu, accesibil
copilului.
• principiul intuitiv: de la cele familiale la cele necunoscute
• se recomandă diferențierea metodelor și adecvarea stiluui de lucru în funcție de fiecare
elev.
• catehetul trebuie să verifice permanent prin întrebări ce au înțeles elevii și să ofere
explicații.
• catehetul trebuie să vorbească blând și să fie afectos, să fie răbdător, perceput de copii
ca un al doilea părinte sau ca un prieten al lor.
2. Direcții orientative de praxis educațional: copii între 7 – 10 ani
• caracteristici ale acestei perioade sunt: învățarea primară, adaptarea la noul mediu –
școala, curiozitatea față de noile realități, necunoscute până acum.
• sugestii metodologice:
• pedagogul creștin va căuta să îl aducă pe copilul aflat la această vârstă în atmosfera și
mediul Bisericii
• copilul va fi antrenat în diferite activități practice al bisericii
3. Direcții orientative de praxis educațional: vârsta adolescenței.
• caracteristic acestei perioade sunt: copilul intră în faza dilemelor și confuziilor specifice
pubertății. Începe să fie tot mai sensibil și influențabil de mediul în care se află să fie tot
mai puțin receptiv față de familie și față de autoritate în general.

13
• sugestii metodologice:
• adolescentul trebuie abordat mult mai personal și direct. În mod ideal, catehetul trebuie
să devină prietenul său. Esențială este încrederea între adolescent și pedagog.
• pe lângă încredere, este momentul ca adolescentul să intre într-o etapă mult mai serioasă
a credinței; este timpul marilor lecturi ce se pot dovedi formatoare și chiar hotărâtoare
pentru evoluțiile viitoare ale adolescentului. Pedagogul trebuie să aibă abilitatea de a le
recomanda la momentul potrivit lecturile potrivite.
• tot în această perioadă de importanță reală pentru consolidarea credinței vii este
apropierea adolescentului de viețile sfinților. Fiind în căutare de modele, adolescentul
trebuie ajutat să descopere modelele vi ale sfinților, cuvioșilor, de preferință ale celor
din timpurile noastre.
•

SESIUNEA II
Aspecte Teologice
Criza valorilor și lipsa de modele în relația Bisercă – Școală – Familie
Tema este una esențială pentru educație și pentru societate, sisteme concentrice în
centrul cărora se află omul. Însăși viețuirea frenetică în sensul valorilor palpabile de
astăzi, al acumulării și al proprietății, al confortului și al prosperității, și ea, reprezintă
un model existențial.
Chiar lipsa modelului constituie un model de viață, de gândire, de atitudine. Putem
vorbi, fără a epuiza enumerarea, de modele intelectuale, morale, educaționale,
religioase, abstracte, concrete, conceptuale, absolute și relative etc. Model pot fi o
persoană sau o idee, un personaj literar sau un percept. Orice model trebuie raportat la
un set comun de valori și principii care ne definesc ca ființe umane, ca entități înzestrate
cu suflet și rațiune, cu vocația existenței sociale.
El trebuie judecat în relație nu numai cu sine ci și cu celălalt. Atâta timp cât
modelul individual nu va intra în conflict cu valorile cardinale care ne edifică și fac
posibilă comuniunea socială, câtă vreme nu afectează drepturile ori aspirațiile celuilalt,
modelul poate fi considerat bun.

14
GHIDUL PRACTIC “CENTRUL PAROHIAL PENTRU
COPII SI TINERI”
(pag. 33-40)

A. Informatii generale
• Localizarea proiectului: nivel national
• Durata proiectului: 1 an, cu posib. reinoirii in fiecare an
B. Descrierea proiectului:
1. Justificarea proiectului / Descrierea problemei În prezent, in tara
noastra , in cadrul Patriarhiei Romane, 14513 preoti si diaconi administreaza

15
 11168 de parohii si 2359 de filii, organizate in 174 de protopopiate, 10
arhiepiscopii, 18 episcopii si 6 mitropolii.
Având în vedere:
Încrederea manifestata de populatie in Biserica, de rolul pe care biserica si l-a
asumat in educarea copiilor si tinerilor, prin catehezele desfasurate si prin orele de
religie.
Faptul ca multi copii si tineri isi petrec o buna parte a timpului liber in fata
calculatorului comunicand doar „online” sau spatii care promoveaza
imoralitatea,egoismul si dependenta de alcool si droguri... se propune prezentul
proiect ca o alternativa crestina pentru petrecerea timpului liber, cu implicatii
socio-culturale pe termen lung.
2. Beneficiari directi si indirecti
Beneficiari directi: - copii si tineri – la nivelul fiecarei parohii implicate in proiect
Beneficiari indirecti: - familie si prieteni copiilor si tinerilor implicati in proiect.
3. Obiectivele proiectului
a) Obiectivul general - oferirea unei alternative crestine de petrecere a timpului
liber, pt copii si tineri
b) Obiective derivate
- Pe termen scurt: - organizarea unui centru parohial pt copii si tineri si
amenajarea unei mici biblioteci parohiale
- Pe termen mediu - desfasurarea de activitati cu caracter formativ si
recreativ(grupuri de cateheza, cercuri de informatica,
literatura...pictura, fotografie, fotbal, tenis de masa) ca suport de
transmitere a unor modele de invatare si socializare ; organizarea unor
excursii si pelerinaje la obiective religioase si turistice; realizarea unor
activitati filantropice in parohie
- Pe termen lung: - aproprierea de invataturile Bisericii si de membrii
comunitatii si formarea deprinderilor religios morale la copiii si tinerii
parohiei.
4. Activitatile din cadrul proiectului
Activitatea 1: Meidiatizarea proiectului. Recrutarea voluntarilor care vor
conduce grupele centrului parohial.
a) Descriere: în calitate de coordonator de proiect, parohul va prezenta enoriasilor
initiativa „ Centrul parohial pentru copii si tineri”, subliniind ca prima etapa a
proiectului presupune recrutarea voluntarilor car vor conduce activitatile
centrului. Proiectul poate fi promovat prin afisem vizite pastorale. In max 2 sapt
de la prezentarea proiectului parohul va selecta coordonatorii de grupe si
asistentii, dintre cei cu experienta didactica scolara si extrascolara. Activitatile
vor fi organizate in functie de competenta voluntarilor, disponibilitatea de timp
si interesul participantilor. Fiecare coordonator va raspunde de o grupa de copii
sau tineri fiind suplinit la nevoie de un asistent. O grupa poate avea max 15
membri.
b) Responsabil: - preotul paroh

16
 c) Durata - 2 saptamani.
d) Resurse necesare: - nu este cazul
e) Rezultate asteptate: identificarea voluntarilor care sa coordoeze activitatile
centrului parohial
Activitatea 2: Întocmirea planificarilor calendaristice, pregatirea
materialelor suport pentru activitatile centrului parohial.
a) Descrierea - planificarea calendaristica va fi alcatuita pentru fiecare grupa a
centrului de coordonatorul de grupa, cu avizul preotului paroh. Pentru grupa de
cateheza se poate folosi ghidul catehetic „Hristos impartasit copiilor”, impreuna
cu „Indrumarul pentru catehet. Materialele necesare desfasurarii activitatii vor fi
procurate prin contributia parohiei.Orarul grupelor va fi stabilit de voluntari,
impreuna cu preotul paroh, tinand cont de programul de studiu al copiilor si de
vacantele acestora.Voluntarii vor stabili de comun acord cu parohul cum se va
asigura permanenta in centru
b) Responsabili - preotul paroh, coordonatorii si asistentii grupelor centrului
parohial
c) Durata - 2 saptamani
d) Resurse necesare: - nu este cazul
e) Rezultate asteptate - existenta unor planificari calendaristice pentru grupele
centrului parohial.
Activitatea 3: Înscrierea la activitatile centrului parohial
a) Descriere - In a patra saptamana de la prezentarea proiectului, preotul paroh va
anunta pe enoriasi cine sunt voluntarii coordonatori de grupe, activitatile
rganizate in centru si orarul corespunzator. Va invita pe copiii si tinerii parohiei
sa se inscrie la coordonatorii de grupe, in functie de varsta pe ca o au si de
interesul pt activitatile desfasurate. In urma inscrierii vor primi legitimatii cu
stampila parohiei, care permine accesul tanarului atat la grupa care este inscris,
cat si la celelalte grupe si activitati desfasurate in centru.
b) Responsabil: preotul paroh, coordonatorii si asistentii grupelor centrului parohial.
c) Durata - 4 saptamani
d) Resurse necesare - nu este cazul
e) Rezultate asteptate: - mai multi cipii si tineri legitimati la centrul parohial
Activitatea 4: Amenajarea unui centru pentru tinerii si copiii parohiei.
a) Descriere: Centrul poate fi amenajat in casa parohiala, fie intr-un spatiu oferit
de primarie sau de persoane juridice/ fizice din cuprinsul parohiei, organizat astfel
incat sa fie un cadru ospitalier si stimulativ de petrecere a timpului liber. Va fi
dotat corespunzator cu mese, scaune, cuier, cd player, calculator, multifunctional
laser, icoane, materiale specifice fiecarei grupe..etc. poate fi amenajata si o mica
biblioteca si o masa de ping pong. Fondurile pt amenajare se pot asigura din
bugetul propriu, local sau donatii.
b) Responsabil: Preotul paroh, consiliul parohial, coordonatorii grupelor centrului
parohial

17
c) Durata: 8 saptamani, la sfarsitul acestei perioade, duminica, in prezenta copiilor
si tinerilor inscrisi, va avea loc deschiderea oficiala a centrului (sfestanie si agapa)
d) Resurse necesare: 5 mese, 20 de scaune, cuier, icoane, calculator, cd player,
multifunctionala laser, flipchart, masa de ping pong, alte materiale suport pentru
activitatile centrului
e) Rezultate asteptate: existenta unui spatiu propice activitatilor formative si
recreative.
Activitatea 5: Desfasurarea activitatilor centrului parohiei
a) Descriere: Activitatile fiecarei grupe a centrului parohial se va desfasura
saptamanal, timp de 6 luni, a saptea luna fiind de evaluare./in afara activitatilor
planificate, coordonatorii de grupe vor organiza dezbateri, auditii si vizionari,
jocuri de interior/ exterior. Evaluarea se va efectua de coordonatori si preotul
paroh prin concursuri, completarea unor fise de evaluare, realizarea unor
pelerinaje la manastiri, obiective turistice, activitati filantropice deosebite.
b) Responsabili: preotul paroh, coordonatorii si asistentii grupelor centrului
parohial
c) Durata : 7 luni
d) Resurse necesare: materiale specifice activitatilor grupelor centrului parohial
e) Rezultate asteptate: centrul devine un mediu ospitalier de petrecere a timpului
liber pt copii si tinerii parohiei; acestia beneficiaza in mod direct de activitati
formative si recreative, de indrumare si sprijin moral; dezvoltarea atitudinilor si
motivatiilor de a allege valori positive, dorinte de ajutorare a persoanelor cu
diferite problem sociale.
Activitatea 6: Evaluarea proiectului
a) Descriere: Pe toata durata proiectului , cordonatorul de proiect( parohul( va
urmari derularea activitatilor, atingere obiectivelor si a rezultatelor propuse. Se
vor intocmi evidente ale copiilor si tinerilor inscrisi in centru si ale activitatilor
realizate.in ultimele 2 luni se vor acplica chestionare la nivelul comunitatii(cadre
didactice, colegi, vecini ai copiilor) si se va intocmi un raport final , cuprinzand
analiza SWOT. Evaluarea va tine cont de urmatorii indicatori: cantitativ- nr de
copii, nr de ore, nr de intalniri, nr de materiale achizitionate, nr temelor abordate.;
calitativi: gradul de implicare a copiilor si tinerilor in activitatile proiectului,
interesunt si implicarea membrilor comunitatii , dorinta si interesul beneficiarilor
pt replicarea proiectului, tematica abordata.
b) Responsabil: preotul paroh
c) Durata > ultimele 2 luni ale proiectului
d) Resurse necesare: chestionare
e) Rezultate asteptate: existenta unui raport final al proiectului , cuprinziand si
recomandari pt activitatile ce se vor desfasura in centurl parohial in anul urmator.
5. Echipa de management a proiectului
- Preotul paroh: mediatizeaza proiectul , identifica voluntarii care sa
coorodoneze activitatile tinerilor; intocmeste planificarile caledaristice;

18
 pregateste materialele suport; inscrie participantii la activitatile centrului;
amenajeaza centrul parohial; intocmeste raportul de evaluare final
- Coordonatori, asistenti grupe: intocmesc planificarile calendaristice;
pregatesc materialele suport ; inscriu participantii la acivitatile centrului;
amenajarea centrului parohial; desfasurarea activitatilor formative, recreative
si filantropice; evidente ale copiilor si activitatiilor desfasurate, raport de
activitate proprie.
6. Valabilitatea si continuitatea proiectului
- Materialele, instrumentele si tehnica unilzate vor putea fi intrebuintate in alte
programe asemanantoare
- Cei mai activi membri vor transmite modele de socializare familiior si
prietenilor lor si vor putea deveni mai tarziu coordonatori de grupe
- In anii urmatori, copii si tinerii care au paritipat la program, in camitate de
membri adulti ai parohiei, vor contribui semnificat la viata crestina a parohiei.

Cateheza parohială. Modalități de predare a învățăturii

ortodoxe către tineri
(pag. 43-67)
Introducere
Cateheza parohială nu trebuie să ignore realitățile societății actuale. Anii
mileniului al treilea au adus o serie de mutații socio-culturale care marchează noua
modlitate de a fi și a trăi a tinerilor. După 1989, tinerii au fost considerați unica șansă a
înnoirii societății, necontaminați de ideologia comunistă, devenind depozitarii unui nou
set de valori. Ei totuși devin nesiguri pe tărâmul credinței și al adevăratelor valori
creștine și umane. Unii se îndreaptă către noi forme de religiozitate și secte de diferite
origini, care maschează individualismul accentuat prin oferirea de grupuri protectoare.
O expresie a derutei și revoltei generației tinere este spectacolul Stop the Tempo,
care s-a jucat pe scena teatrului francez Studio din Alfortville (8 noiembrie – 17
decembrie 2005), autorul fiind Gianina Cărbunariu. Este o piesă despre viețile
(aparent diferite) a trei tineri din România care nu-și cunosc unul altuia numele, dar
pleacă împreună într-o expediție a deconectării
Relatarea: Ei se întâlnesc într-o seară absolut întâmplător într-un club de
noapte, un loc al paradoxurilor: este lumină dar nu se vede nimic, e lume dar totuşi
sunt singuri, e zgomot dar nu se aude nimic. Este un loc care îi trimite către singurătatea
lor şi către vidul din ei: un vid social, afectiv, social, un vid de acţiune, de gândire, de
obiective. Fiecare dintre ei stă faţă în faţă cu singurătatea sa, se găseşte în metafora
absolută a societăţii, a acestei frenezii fără axă. Nu mai pot continua aşa, nu mai pot
face faţă acestei societăţi. Într-o lume alienantă, dominată de falsa comunicare pe
Internet, ei practică o guerilla neaşteptată: smulg siguranţele, provocând pane de
curent în discoteci, baruri, magazine şi alte instituţii, într-o escaladă a de-conexiunii

19
ca simbol al întoarcerii la o comunicare reală, bazată pe raporturi non-virtuale, umane.
Piesa este o poveste despre tinerii din România şi despre confuzia care există în fiecare
dintre noi2
O radiografie lucidă a catehezei parohiale actuale
Libertatea de expresie, democratizarea și circulația informației au transformat
discursul religios, făcându-l accesibil, concret, polemic și emoțional. Aceste trăsături au
fost inițial valorizate pozitiv, în comparație cu limbajul de lemn de până în 1989.
Calitățile se transformă în defecte: limbajul contemporan al clericilor, preocupat de
plierea pe așteptările credincioșlor și lipsit de standarde intelectuale proprii ajunge să
fie rudimentar, simplificator, clișeizat și lipsit de idei.
Pentru a prinde rădăcini, mesajul trebuie înveșmântat în haina cuvântului.
Cuvântul frumos rostit este vector pentru misiune și propovăduire a iubirii lui
Dumnezeu, având puterea de a transmite un mod de viață, de a convinge și a zidi.
Este o problemă când cateheza e transformată în manipulare, autoadmirație și
dominație: E timpul să ne reamintim faptul că, în primele secole, creștinismul n-a vorbit
lumii într-un registru propagandistic, susținut printr-un exercițiu de putere sau șantaj.
Credința personală rămâne un eveniment ireductibil, o taină născută din lupta dintre
bine și rău, dintre adevăr și minciună. Prin harul credinței ne vindecăm de lepădarea
lui Petru și depășim îndoiala lui Toma. Nici la catedră, nici la amvon, mărturisitorul
tradiției ortodoxe nu va descuraja tinerii prea puțin conștienți, astăzi, de implicațiile
spirituale, economice, culturale sau politice ale Crezului creștin.
O situație nedorită este când slujitorii Domnului uită să slujească oamenilor,
rupând punțile de comunicare între ei.
Metode de adâncire a prăpastiei sufletești: funcţionarismul, rutina,
autosuficienţa, ritualismul sec, inadecvarea discursului religios, limbajul protocolar,
încremenirea în proiect, lipsa de viziune sau de deschidere, monologul academic şi
plictisitor, etc. Consecința va fi îndreptarea poporului către evanghelii străine.
Educația religioasă a tinerilor ezită între inerție și derivă între precipitări
palpitante și lentori orientale, între reguli aspre și relativism balcanic.
Cateheza actuală tinde să fie:
- Bagatelizată în parohiile supradimensionate (preotul e prestator de servicii
religioase);
- Marginalizată unde preotul este debordat de mulțimea problemelor
administrative și economice, neavând timp pentru a lumina oamenii
preocupați de minuni și soluții existențiale de tip fast-food;
- Mimată sau ridiculizată acolo unde diferențele de vârstă, de pregătire și de
mentalitate dintre clerici generează de multe ori probleme de comunicare, de
încredere sau de cordialitate pastorală.
Religiozitatea tinerilor români în sondaje și statistici
Comportamentul de tip religios în România este mult mai răspândit în comparație
cu alte țări, afilierea religioasă fiind foarte crescută, precum și practica religioasă
privată. Practica din spațiul public înregistrează valori moderate, însă mai crescute decât

20
ale multor țări europene. România se poate compara în ceea ce privește practica și
afilierea religioasă cu polonezii, maltezii și irlandezii. La polul opus se situează
Germania de Est, Cehia și Estonia, țări secularizate. Între 1993-1997, frecventarea
bisericii a înregistrat un salt, după care fenomenul a atins un platou, practica deci
crescând de la 30% la peste 45%.
Sondajul Tineri în România: griji, aspirații, atitudini aduce câteva elemente în
privința religiei:
- Deși peste 80% dintre tineri se declară creștin ortodocși, o treime nu cred în
Dumnezeu / învățăturile ortodoxe.
- Peste 60% dintre aceștia susțin că respectă sărbătorile religioase și se roagă,
însă numărul celor care țin post, se spovedesc sau merg la slujbă săptămânal
este mult mai scăzut.
- Fetele sunt mai religioase decât bărbații și conservatoare în ceea ce privește
abstinența sexuală înainte de căsătorie și poziția față de avort.
Cercetarea condusă de Prof. Univ. Daniel David (Univ. Babeș Bolyai din Cluj),
intitulată Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o
monografie cognitiv-experimentală (Polirom, Iași, 2015), prezintă caracteristici
despre religiozitatea românilor:
- Românii au un nivel foarte crescut de religiozitate, atât în forma religiozităţii
personale (ex. România 81.4% vs. SUA 67%) şi credinţei în D-zeu (ex. 92.3%
vs. SUA 87.7%), cât şi în forma importanţei religiei în viaţă (ex. România
50.5% vs. SUA 40.4%). România are unul din cele mai mici procente de atei
(1.1.%, față de 4.4% în SUA).
- Religiozitatea românilor (ca a altor ţări/culturi) nu are însă o încărcătură
teologică suficient de puternică. Spre exemplu, românii aleg predominant
semnificaţia religiei ca „a face bine oamenilor” faţă de „normă/ceremonie
religioasă” (72.1% vs. 22.4%); românii au mai mică încredere în oameni de
altă religie.
Sub religiozitatea crescută se ascunde o superstiție puternică. Religia este văzută
nu doar pentru mântuire, ci și în mod pragmatic în prezent. Aşadar, este loc pentru
educaţie religioasă, acolo unde se cere şi unde se doreşte. Pentru cei cu religiozitate
crescută, biserica trebuie să aibă un rol mai activ pentru educaţie teologică.
Religiozitatea crescută, pe un fond de educație teologică redusă, va aduce nu atât valori,
cât pseudocunoaștere. Opţiunea creştină este incompatibilă cu astrologia sau vrăjitoria.
În opinia prof. Daniel David, Biserica trebuie să vină în întâmpinarea religiozităţii
indivizilor cu modele şi traiectorii diferite, adaptate profilurilor psihoculturale diferite.
Altfel, Biserica va rămâne ancorată doar de profilul psihocultural tradiţional şi îşi va
pierde treptat relaţia cu generaţiile mai tinere.
Cazul Colectiv a fost un moment de referință în ceea ce privește atitudinea unor
tineri față de Biserică, reprezentând o ocazie pentru a lansa în spațiul public o campanie
împotriva BOR. Precedenta ocazie a fost prilejuită de decizia Curţii Constituţionale nr.
669/2014 care modifica modalitatea de inscriere la disciplina religie în şcolile publice.

21
 Profesorul Radu Carp consideră că demonstraţiile ocazionate de tragedia din
Colectiv scot la suprafaţă o faţetă mai puţin cunoscută a României: o populaţie tânără,
care nu a cunoscut deloc perioada comunistă şi care manifestă un grad intens de
religiozitate, dar nu neapărat de participare la viaţa bisericii – fenomen cunoscut drept
credință fara apartenență (believing without belonging).
Din perspectiva sociologului Mirel Bănică, protestele care au avut loc după
Colectiv au adus în lumina reflectoarelor o nouă categorie socială formată în aceşti
ultimi ani, tinerii de multinaţională. Este vorba de oameni care muncesc din greu în
schimbul unor salarii care le permit supravieţuirea onorabilă. Nu au cunoscut
comunismul decât din cărţi, filme sau povestiri. Călătoresc mult, citesc mult, sunt
creativi şi inovatori, în sensul cel mai pur al termenului. Au prieteni pe tot mapamondul.
Ritualul religios ortodox, cu scenografia sa complicată şi durata interminabilă, li se pare
demodat. Ora de religie, o tentativă de îndoctrinare periculoasă şi inutilă, în contradicţie
cu spiritul libertăţii şi al dezvoltării personale. Sunt exigenți în ceea ce privește
derapajele politice ale clerului. Sunt extrem de critici faţă de ierarhia ortodoxă cu
girofar, care nu manifestă niciun strop de empatie faţă de problemele reale ale societăţii,
dar empatici faţă de anumite figuri pitoreşti, folclorizate, ale călugărilor şi clerului.
Ei reprezintă cel mai nou produs al modernităţii româneşti, prin cultura sinelui,
exaltarea subiectivităţii individuale, promovarea unui individ care se reclamă a fi
conştient de singularitatea aspiraţiilor şi interesului său social. Timpul lor este limitat şi
înseamnă bani. Ei sunt prima generaţie din această ţară care au liniarizat timpul, l-au
transformat în resursă existenţială.
Nu contestă ideea de Dumnezeu şi de divinitate, în general, doar că e vorba de un
Personal Jesus, cu gândul la celebrului hit Depeche Mode.
După 1990 constatăm o explozie a practicilor religioase, adică o preluare a
comportamentului extern fără o interiorizare autentică a valorilor religioase, inclusiv a
Decalogului. Această stare este cauzată de perioada comunistă antireligioasă, dar şi de
predominanţa valorilor utilitare şi materiale din societatea românească actuală.
Tinerii încep să-și confecționeze o ortodoxie protestantă sau un sincretism
magico-religios, refugiindu-se din calea unui clericalism pe care îl percep ca fiind autist
și trufaș. Indiferența și revolta religioasă vin și ele ca maladii spirituale.
Ce transmitem?
Obiectivele catehezei vor cuprinde conştientizarea apartenenţei la Biserica
Ortodoxă, creşterea participării tinerilor la viaţa comunităţii, formarea şi sprijinirea
grupurilor de tineri în parohii.
Formarea şi sprijinirea grupurilor de tineri în parohii poate să plece de la
formarea preoţilor încă din facultate (aprofundarea unor cursuri despre pastorala
tinerilor) și poate să se continue la nivel de parohie cu formarea animatorilor de tineret,
cu dezvoltarea departamentului de tineret, cu construcţia unui centru de tineret, cu
susţinerea tinerilor pentru obţinerea de burse de studiu în licee şi universităţi.
În privinţa conţinutului catehezelor, opţiunile pot fi deosebite de la un cleric la
altul, dar acestea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu explicarea textului Sfintei

22
Scripturi, cu învăţăturile dogmatice şi morale care se impun, apoi învăţătura de credinţă
a Bisericii, care este foarte puţin cunoscută, şi nu în ultimul rând explicarea cultului
divin, adică predica sau cateheza mistagogică.
O bună idee ar fi ca, atunci când un preot este invitat să vorbească despre post, s-
ar putea crea un fel de interfaţă între acel preot şi auditoriu, care este formată din
studenţi ce împletesc în viaţa cotidiană vocaţia lor specifică (arte, litere, matematici,
etc.) cu trăirea ortodoxă.
În interiorul Bisericii sunt necesare programe de cateheză şi asistenţă pastorală a
copiilor şi familiilor în criză, cicluri de cateheze pentru pregătirea tinerilor pentru
căsătorie, cateheze pastorale pentru tinerii căsătoriţi şi pentru părinţii lor, astfel încât
pregătirea pentru căsătorie să nu se reducă doar la frumosul ceremonial al cununiei. Este
necesar un program de cateheză pastorală pentru naşi pentru a-i implica în susţinerea
continuă a familiilor pe care le cunună.
O măsură care ar putea optimiza activitatea catehetică la nivelul comunităţilor
religioase ar fi elaborarea din partea Sfântului Sinod a unui Îndrumător Catehetic
pentru tineri care să cuprindă principalele strategii referitoare la formarea catehetică.
Acesta ar putea trata despre rânduiala Sfintelor Taine şi Ierurgii, structura şi derularea
Liturghiei, simbolistica arhitectonică a unei biserici ortodoxe şi a obiectelor de cult, anul
liturgic, cărţile liturgice, gestica ortodoxă, practici religioase, tradiţii creştine legate de
naştere, căsătorie şi moarte, despre dragoste, căsătorie, despre familie.
Cum transmitem?
Două întrebări: Cum arată lumea căreia îi vorbim despre Dumnezeu? Ce trebuie
să se schimbe în discursul teologic pentru ca el să atingă miezul vieţii fiecăruia?
Orice cateheză poate fi judecată după două coordonate: 1) valoarea ei intrisecă
(să fie judecată după noutatea pe care o aduce d.p.d.v. al procesului de cunoaștere); 2)
măsura în care o astfel de cateheză răspunde orizontului de așteptare al tinerilor. Deși
poate fi documentată, dacă nu răspunde orizontului de așteptare, ea devine plictisitoare.
Structurarea pe categorii de vârstă a catehezei trebuie să fie adecvată la
caracteristicile şi particularităţile psiho-pedagogice specifice fiecărei etape din viaţa
unui om. Cea mai importantă perioadă rămâne etapa şcolarizării obligatorii.
Trebuie să se țină cont de conținutul specific orelor de religie și să se desfășoare
o cateheză centrată pe obiective comportamental-educative și pe participarea activă la
viața Bisericii. Astfel se distinge cateheza vârstelor şcolare mici, cateheza şcolarilor
mari (gimnaziu), cateheza adolescenţilor (în special a elevilor de liceu - şcoli
profesionale), cateheza tinerilor (a studenţilor şi a tinerilor implicaţi în activităţile
specifice Bisericii).
Un sistem educaţional eficient este cel bazat pe metode de transmitere interactive
care stârnesc curiozitatea şi stimulează creativitatea, gândirea şi exprimarea părerilor.
Unul din obstacolele în calea predării interactive semnalate de preoţii care lucrează cu
tinerii este chiar pasivitatea elevilor/studenţilor. Tinerii trebuie să dobândească uşurinţa
de a se exprima, dar şi curajul de a-şi exprima propria părere.

23
 Un accent deosebit se pune astăzi pe grup ca loc privilegiat de interacțiuni
personale, de întâlnire şi dialog şi de stimulare a creşterii spirituale. Educaţia religioasă
trebuie să restituie acest caracter colocvial, receptiv şi profetic al teologiei. Teologia
este chemată să mărturisească zilnic, ca Pavel în Areopag, căci teologia este o artă a
conversaţiei pe verticala Dumnezeirii şi orizontala lumii.
Provocări și exigențe pentru cateheza parohială de astăzi
Provocări: trecerea de la autoritate la autenticitate, de la adevăr la semnificație,
de la știință la experiență.
Nu este ușor să transmiți valori perene într-o lume care se schimbă rapid. Biserica
este în istorie simbolul vieții veșnice. Nu preocuparea pentru originalitate este
importantă și necesară, ci actualizarea și contextualizarea Evangheliei. Aşa cum
Sfinţii Părinţi din primele secole au contextualizat mesajul evanghelic folosindu-se de
filosofia păgână, de cultura precreştină, catehetul de astăzi ar trebui să se folosească de
datele modernităţii pentru a-şi face cunoscută identitatea spirituală.
Între cele două dimensiuni, perenitatea adevărului evanghelic şi modernitatea
mijloacelor de transmitere nu este o contradicţie, ci o complementaritate pe care trebuie
să o descoperim şi să o practicăm.
Evoluția demografică a românilor creștini ortodocși este un aspect important.
Peste 20-30 de ani, va disparea o întreagă generație de adulți și de vârstnici religioși.
Vom avea o Românie dominată de oameni occidentalizați și secularizați, crescuți într-
un spirit individualist, cu mentalități urbane, conectați mai mult la știință și bani și
mai puțin la cele spirituale. Generațiile României de mâine vor fi greu încercate de
mișcările seismice ale istoriei contemporane.
Oamenii încep să aibă un raport strict personal cu Dumnezeu, fără să se mai
raporteze la comunitatea de credință din care fac parte. Cateheza parohială nu este o
ședință de partid sau o hală de producție a enoriașilor ascultători și docili, ci este
grădinărirea și luminarea credinței pe care, uneori o trăim fără să o cunoaștem.
Cateheza parohială înseamnă a învăța pentru viața lăuntrică și pentru a ști cum îți poți
schimba perspectiva asupra vieții.
Oamenii care vin la biserică așteaptă un mesaj viu, proaspăt, coerent, interesant,
inspirat şi ancorat în realitate, nu cateheze adormitoare, standardizate, banale sau
mustrătoare. Autorul cărții „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste” (Humanitas,
2012) Andrei Pleşu face demonstraţia credibilă că se poate vorbi sau scrie şi altfel
despre textul evanghelic : „Nu trebuie să fii preţios, autoreferenţial, dăscălitor şi
accentuat grav pentru a sublinia importanţa mesajului Creatorului. Nu morga stilistică
este aici decisivă, ci autenticitatea. Precum în orice dialog serios, lui Dumnezeu îi plac
întrebările bune, problematizările reale, interogaţiile sincere, uimirile spontane şi
neputinţele asumate”.
Oamenii descoperă un om care spune ce simte, în vorbe care prind viaţă, nu un
robot care recită o poezie, în funcţie de eveniment.
Sub camuflajul corectitudinii şi al disciplinei financiare, care adesea rezumă toată
activitatea unui cleric, se pot ascunde lacune și neglijențe comportamentale şi

24
duhovniceşti. Avem o stringentă nevoie și de zidire și nu doar de ziduri, și de ziditori
și nu doar de zidari. Îndemnul Sfântului Apostol Pavel este revelator în acest sens :
„Preoţii, care îşi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei
care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura” (I Timotei 5,17).
Catehetica nu e sora săracă, slabă și mică a disciplinelor bogate, grele si
importante care se studiază, obiecte de studiu care ar reprezenta imaginea Afroditei
întrupată din spumele mării pe care navighează corabia Bisericii. Cateheza se cere a fi
reconsiderată la adevărata ei valoare și importanță pentru formarea viitorilor pescari de
oameni, slujitori ai lui Hristos care adună în mreaja cuvântului viu oameni pentru
Împărăția lui Dumnezeu.
Factori speciali ai educației religioase
1. Intenții
Numim factori atât instituţiile în cadrul cărora se desfăşoară lucrarea, cât şi
persoanele care lucrează. Pentru prima categorie se evidențiază trei factori ai educației
religioase: Familia, Biserica și Școala (instituții de bază ale societății). În categoria
persoanelor sunt nominalizați părinții, clericii și profesorii. În categoria persoanelor se
uită numele lui Dumnezeu (Treimea de Persoane, Izvorul și Creatorul a toate, inclusiv
al educației). Nu trebuie uitat catehumenul, nefiind un receptor pasiv, ci factor sinergic
al educației.
2. Idealul educației religioase. Câteva repere
De-a lungul timpului, scopul educației a avut ca scop desăvârșirea persoanei.
Pentru antichitatea greacă, esența educației consta în realizarea kalokagathiei (kalov =
frumos şi ajgaqov = bun), obținerea în paralel a frumuseții fizice și bunătății sufletești,
la bază avându-se ideea de perfecțiune. Instrucția fizică se făcea în armonie cu cea etică
(morală). Marii pedagogi din perioada modernă își întemeiază principiile, metodele și
mijloacele educației pe criterii exclusiv morale-creștine.
Pedagogul ceh Ioan Comenius (1592-1670, promotor al principiilor didactice prin
lucrarea Didactica Magna) vede în educație un factor preocupat de perspectiva vieții
veșnice. Pentru filozoful și pedagogul german Immanuel Kant (1714-1804), scopul
educației este formarea caracterului moral.
Fr. Herbart (1776-1841, pedagog german) căruia pedagogia modernă îi datorează
consacrarea treptelor formale (strămoașele momentelor logico-psihologice ale
proiectelor didactice de azi) propune concentrarea tururor materiilor de învățământ pe
baze etice. J. Pestalozzi (1749-1832, pedagog elvețian), atașat Sf. Evanghelii,
nominalizează credința și iubirea drept valori pedagogice ideale. Idealul educaţiei se
concretizează în omul profund credincios, care-şi dovedeşte credinţa prin iubire.
Pedagogii români văd formarea caracterului moral creștin drept finalitate
ideală a educației:
- G.G. Antonescu (1882-1953) – etichetat fidelist (credincios) de către
comuniști (scos de la catedră în 1948), consideră că educaţia integrală trebuie
să includă obligatoriu educaţia religioasă.

25
 - Simion Mehedinți (1869-1962) – convins că omul ideal este creştinul deplin,
întrebând retoric: „Poţi să fii om deplin fără să fii creştin?”.
În concepția unor astfel de pedagogi, modelul suprem este Iisus Hristos, Care a
rostit cuvintele: “Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit
este!” (Mt. 5, 48). Hristos nu a vorbit despre un ideal teoretic al educației, ci a înfățișat
în Persoana Sa Modelul Ideal, plinătatea pedagogiei divino-umane. Pentru Sf. Pavel,
ținta pedagogiei creștine este ajungerea la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui
Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura plinătăţii lui Hristos (Ef. 4, 13).
Formularea propusă de pr. Dumitru Călugăr, caracterul religios moral-creştin, ca
răspuns la întrebarea „ce se urmăreşte prin educaţia religioasă?”, ni se pare că
sintetizează în mod fericit ceea ce pedagogii au exprimat.
3. Factori concreți ai educației religioase
Dumnezeu – Factor și izvor veșnic al educației
Alfa şi Omega actului pedagogic este Dumnezeu, Care a creat cerul şi pământul,
dar a întemeiat şi familia şi Biserica. Parafrazând spusele lui Petre Ţuţea (1901-1991)
în legătură cu afirmaţia lui Newton “gravitaţia este Dumnezeu”, plecăm de la premisa:
„Educaţia este Dumnezeu”, El fiind Factor și Creator permanent.
Educaţia nu este un act sau efort exclusiv uman, ci rezultatul sinergiei divino-
umane, un act teandric. Actul educaţional complet şi eficient este teandric. Dumnezeu
ne-a acordat privilegiul de a fi împreună-lucrători cu El. Iisus Hristos este Piatra
Unghiulară, de la care începe zidirea caracterului creștin al pruncului, clădindu-se apoi,
piatră cu piatră, virtuţile adolescenţei şi ale maturităţii, pentru ca în final opera
pedagogiei divino-umane să fie încununată cu aura înţelepciunii şi cu venerabilitatea
bătrâneţii.
Fără Dumnezeu, zidirea pedagogică este zadarnică (Ps. 126, 1: „"De n-ar zidi
Domnul casa [sufletului], în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc...”). Apostolul Pedagog
Pavel: „Când unul zice: Eu sunt al lui Pavel! Iar altul: Eu sunt al lui Apollo!... Ei bine,
ce este Apollo? dar Pavel, ce este? Slujitori prin care voi aţi crezut, şi după cum i-a dat
fiecăruia Dumnezeu. Căci eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să
crească. Aşa că nici cel ce sădeşte e ceva, nici cel ce udă, ci Dumnezeu, Cel Ce face
să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt una, dar fiecare-şi va primi plata după
osteneala sa. Că noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem!” (I Cor. 3, 4-9).
Familia Creștină (pag. 68-76)
Cea mai veche si puternica institutie umana este familia, cununa a creatiei si
expresie a iubirii si comuniunii proniatoare a lui Dumnezeu. Ea a fost numita adesea
„mica biserica” sau „biserica de acasa” pentru caracterul ei umanitar si atmosfera de
sfintenie pe care trebuie sa o cultive. Poate fi numita si mica scoala pentru ca aici copiii
primesc lectii esentiale de viata, nu doar cei 7 ani de acasa.
Familia este recunoscuta unanim ca institutie de baza a societii nu doar din
perspectiva religioasa, ci si din punct de vedere civil; in toate tarile civilizate familia
este ocrotita de lege. In Romania, Codul Familiei, art. 1, prevede: Statul ocroteste

26
casatoria si familia; sprijina prin masuri economice si sociale, dezvoltarea si
consolidarea familiei. Statul apara interesele mamei si ale copilului si acorda deosebita
grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii.
Codul prevede de asemenea; parintii sunt datori sa-l ingrijeasca pe copil,
crescandu-l, educandu-l + sanatate.
Familia reprezinta cel mai important si decisiv factor dupa Dumnezeu, al
educatiei crestine, nu numai a copiilor, dar si a fiecarui membru in parte. Fiecare
persoana apartinatoare a unei familii este atat factor, cat si subiect al educatiei. Membrii
unei familii invata unii de la altii. Aceasta scoala de familie are cel putin 3 intelesuri: de
a invata pe altii, cu sensul de a-i sluji si de a invata de la altii, cu sensul de a-i asculta.
Chiar si etimologic cuvantul familie implica notiunile de „invatare-slujire-ascultare”.
Conform dictionarelor familia are trei intelesuri de baza: 1. Totalitatea slujitorilor unei
case; 2. Casa (totalitatea membrilor ei); 3. Bunurile unei case, patrimoniul, mijloacele
de trai.
Conditiile pentru ca familia sa fie factor esential al educatiei
crestine
In familia crestina trebuie sa se reflecte iubirea intra-trinitara dumnezeiasca
Educatia copiilor este optima atunci cand iubirea dintre membrii familiei imita
iubirea dumnezeiasca dintre Persoanele Sfintei Treimi. Dupa modelul Sfintei Treimi,
membrii familiei trebuie sa-si intrepte toata iubirea unii altora. Familia crestina trebuie
vazuta ca o icoana a iubirii lui Dumnezeu pe pamant. Daca din diferite motive sotii nu
au copii naturali, din punct de vedere al moralei crestine ei sunt obligati sa infieze, sa
creasca si sa educe orfani. In acest mod triunghiul iubirii intra-trinitare poate fi reflectat
si in acest mod. Aceasta solidaritate de rasfrangere a iubirii este cea mai buna paza de
inlaturare a egoismului, ce poate constitui pentru orice om o mare si grea ispita. Parintele
Dumitru Staniloae descrie plinatatea iubirii treimice, aratand ca ea este posibila numai
in trei: comuniunea in doi are limitare din doua puncte de vedere. Comuniunea in doi
nu deschide intregul orizont implicat in existenta. Cei doi nu se deschid unul altuia, ci
se inchid. Cei doi nu pot trai numai din ei doi. Ei trebuie sa aiba constiita unui orizont
care se intinde dincolo de ei, dar in legatura cu amandoi. Numai al treilea subiect ii
scoate din neintrerupta lor inguratate in doi, numai al treilea subiect poate fi si el
partener de comuniune si nu sta pasiv in fata lor, ca obiectul.
Familia trebuie sa se caracterizeze pin urmatoarele insusiri fiintiale:
unitatea, trainicia, sfintenia si egalitatea dintre soti
Aceste insusiri sunt tot o reflectare a insusirilor si atributelor ale Persoanelor
Sfintei Treimi. Apostolul Pavel spune: Femeilor, fiti supuse barbatilor vostri; Barbatilor,
iubiti pe femeile voastre si nu fiti amarnici fata de ele; copiilor, intru toate ascultati-i pe
parintii vostri, caci aceasta este bineplacut Domnului.
Familia (casatoria) trebuie sa-si propuna ca scopuri prioritare inmultirea
neamului omenesc (nasterea, dar si educarea copiilor) si ajutorul reciproc intre

27
membrii ei, atat in cele materiale, pentru traiul zilnic, cat si in cele spirituale, in
vederea mantuirii.
Parintii trebuie sa constientizeze faptul ca fiecare copil, fiind rodul conlucrarii
dintre ei si Dumnezeu, trebuie sa se bucure, deodata, de o ereditare sanatoasa , unita cu
o educatie pe masura. In familie totdeauna trebuie sa se dea intaietate valorilor
religioase, potrivit cuvintelor Mantuitorului: Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu.
Copii trebuie invatati sa se poarte, sa gandeasca, sa vorbeasca si sa se manifeste
duhovniceste. De aceea, mostenirea cea mai pretioasa pe care o lasam copiilor nostri
consta in cele de ordin spiritual, nu material. Una din grijile de capetenie ale parintilor
este sa-i asocieze pe copii la viata si la rugaciunea bisericii, invatandu-i sa respecte
valorile esentiale.
Sa-i formam pe copii pentru o ascultare libera si plina de convingere. Parintii
trebuie sa mentina un permanent echilibru intre masurile restrictive si acordarea
libertatilor, cu scopul de a le stimula copiilor un bun autocontrol asupra libertatii, in
sensul vietuirii in adevar, iubire si dreptate.
Comunicarea dintre parinti si copii, continutul si calitatea ei, constitue una dintre
cheile reusitei educatiei crestine. Cunoasterea invataturii crestine in acest subiect va fi
de mare folos: ex. tratate de pedagogie. Preotul si profesorul trebuie sa se informeze
temeinic in acest domeniu spre a informa si a forma la randul sau pe cei incredintati spre
educatie.
Capcanele caderii copiilor si tinerilor s-au inmultit in mod alarmant la noi in tara
datorita conditiilor scazute ale nivelului de trai, saracia, alcoolismul, drogurile,
prositutia dand o imagine negativa lumii in care traim. Totusi, familia poate in aceste
conditii sa creasca si sa educe crestineste cipiii, cultivandu-le un suflet sanatos, intr-un
trup sanatos. Zig Ziglar: „putem creste copii buni intr-o lime negativa”, „ingredientul
esential al comunicarii in familie ese sa asculti cu adevarat”, „singura cale de a forma
copii buni este sa devenim mai intai parinti buni”. Zigler nu recomanda in educatia
copiilor duritatea, tonul raspicat, refuzul de a indeplinii dorintele copiilor fara explicatii
logice. Modelul dezastrului: un copil sa ceara ceva de la unul dintre parinti si sa fie
refuzat, iar celalalt sa accepte. (Ambii parinti trebuie sa se implice in hotararea ce se va
lua)
Parintii sa colaboreze armonios cu alti educatori: preoti, profesori, diriginti.
O atentie speciala trebuie sa o acordam si legaturii cu duhovnicul copilului,
care este bine ca mai intai sa-l aleaga parintii. Prin aceasta legatura parintii sunt
avertizati de catre duhovnic si el de catre parinti asupra unor aspecte care privesc
crestere si educatia copilului.
Conditiiile de baza ale educatiei crestine optime ale copiilor in familie:
1. Vietuirea in iubire, ca reflectare a iubirii intra-trinitare dumnezeiesti;
2. Acordarea prioritarii pentru valorile spirituale;
3. Sa fie o buna comunicare intre parinti si copii (o ascultare de ambele parti).

28
 Cand incepe educatia religioasa a copilului? Nu din clipa nasterii, ci din clipa
conceperii!
Acela este momentul cand prinde viata noua fiinta umana, avand in samanta toate
caracteristicile psiho-fizice, avand, totodata, nevoia de hrana si de educatie.
Concluzie: În stradania de a da o educatie crestina copiilor, pentru parinti esential
este nu atat sa instruiasca, ci asa incerce a fi crestini autentici.
Vasile Raduca: parintii dau marturie nu numai pentru ceea ce sunt in realitate, ci
si despre ceea ce tind a fi. Astfel, copilul va aprecia si va sti sa faca distinctie intre
nedesavarsirea unui om sincer si nedesavarsirea nemarturisita a fariseului.

Îmbisericirea elevilor
(pag. 76-99)
1. Parohie si familie in cursul realizarii imbisericirii copiilor si
adolescentilor
a) Familia ortodoxa, factor de baza al educatiei tinerilor
Una din nevoile de baza pe care trebuie sa le indeplineasca familia e cea legata
de educatia copiilor, lucru care va contribui la integrarea lor treptata, directa si indirecta
in mediul social. Aceasta aduce cu sine dependenta adolescentului de parinti si pe de
alta parte a parintilor in educatia copiilor lor (naste o obligatie a grijii fata de ei).
Nu este suficient sa-si iubeasca cineva copii, daca ei nu evin obiect al grijii
personale a fiecarui parinte. Intr-o familie crestina educatia copiilor are pecete crestina
(lucru subliniat in mod special in Sf. Scriptura).
În Vechiul Testament, Dumnezeu ii spune lui Moise despre predania pe care copii
s-o primeasca de la parinti “si fiii lor, care nu stiu, vor auzi si vor invata a se teme de
Domnul Dumnezeu...” (Dt. 31,11-13).
În alt loc este accentuată obligatia fiecarui parinte “Cuvintele acestea pe care ti le
spun eu astazi... sa le sporesti in fii tai si sa le vorbesti de ele...” (Dt. 6,5-7).
Trăirea legii lui Dumnezeu constituie un element foarte important in educatia
copiilor “Pazeste-ti cu putere sufletul; sa nu uiti nimic din lucrurile pe care le-au vazut
ochii tai ....sa-i inveti pe fii fiilor tai” (Dt 4,9-11). “Luati aminte poporul meu la leagea
Mea...cate am auzit si am cunoscut si cate parintii nostri ne-au povestit (PS. 77, 1-5).
Potrivit psalmistului “Dumnezeu a poruncit parintilor nostri sa le faca cunoscute
fiilor lor ca si o alta generatie sa le poata cunoaste...” (Ps. 77,5-6).
Pentru Vechiul Testament, Legea lui Dumnezeu constituie pentru un tanar
drumul de urmat “Prin ce isi va indrepta un tanar calea sa? Prin pazirea cuvintelor Tale”.
“Copilul” impreuna cu saracul si cu inteleptul sunt considerati mai presus decat un rege
batran fara de minte care nu isi stie purta de grija (Ecclz. 4,13)
Orientarea educatiei copiilor pe baza Legii lui Dumnezeu, leaga pe copii de
Dumnezeu. si insisi copii slujesc lui Dumnezeu (ex. Profetul Samuel). Responsabilitatea
parintilor pentru acest mare fel de orientare a educatiei copiilor este deosebit de mare.

29
Dreptul Iov, era nelinistit pentru feciorii sai sa nu cumva sa fi pacatuit cu vreun gand.
Insusi Dumnezeu cere tanarului inima lui si pazirea poruncilor (Proverbe 23,26).
În Noul Testament, Hristos, celor ce cred in El, le-a dat putere sa devina fii ai
lui Dumnezeu dupa har. Mantuitorul ii binecuvinteaza pe copii (Mt 19,13-15). Hristos
leaga viata copiilor de invatatura Lui “De nu va veti intoarce si nu veti fi precum
pruncii...” (Mt.18,3-5). Alt exemplu, este atunci cand Domnul Iisus a luat in brate un
prunc si l-a identificat cu Sine (Mc. 9,36-37).
Un lucru important, este atrasa atentia asupra educarii copiilor “Cine va sminti pe
unul dintr-acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa-si atarne de gat o piatra
de moara...” (Mt.18,10).
Mantuitorul Hristos considera de prima importanta mantuirea copiilor (ex.
avem vindecarea fiului dregatorului, care ca urmare s-a botezat el si taota casa lui,
tamaduirea orbului din nastere, invierea fiului vaduvei din Nain, Corneliu sutasul care
se boteaza impreuna cu toata casa lui). Despre locul parintilor in mantuirea copiilor:
“Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de fii... Si care este fiul pe care tatal sau nu-l cearta?”
(Evr. 12,7).
Responsabili pentru cresterea copilului sunt ambii parinti (aici se face trimitere
la ep. catre Timotei, incare se vorbeste despre cum se cade sa fie episcopul-model tata;
si la faptul ca femeia se va mantui prin nastere de copii). Fericitul Teofilact al Bulgariei:
Dumnezeu ne-a dat prilej de mantuire nasterea copiilor, adica faptul de-ai creste frumos
pe cei nascuti, caci nu e de ajuns doar nasterea lor ci trebuie si educarea lor, altfel este
vorba de o stricare a copiilor. Botezul copiilor, se face in cadrul familiei (ex. casa lui
Stefana, botezul lui Corneliu etc.). De asemenea, in casele crestinilor avea loc si
Dumnezeiasca Liturghie (ex. in F.Ap.cap. 20 avem intalnirea de la Troa intr-o casa,
invierea lui Eutihie si frangerea painii).
Este evident deci faptul ca, in Sf Scriptura, copiii sunt priviti ca membri ai unei
familii concrete, traditie care se continua in Biserica, unde copii sunt considerati nu
izolat, ci ca membri ai unei familii concrete bucurandu-se de aceeasi cinstire ca si ceilalti
membri (Tatian. spunea ca ii primea pe toti care voiau sa ii asculte fie batrani fie tineri,
pt ca orice varsta era cinstita la ei). Intrebarea pentru parinti: Cum sa se desavarseasca
aceasta educatie mai mult?
b) Familia ortodoxa in cadrul realizarii educatiei tinerilor ei membri
Fiecare familie se confrunta in pratica cu marea problema a cresterii copiilor
ei, intrucat tatal si mama isi cresc copii instinctiv, in acord cu comportamentele pe baza
carora au crescut si ei (toate bunele si relele cresc astfel in constiinta copilului).
Mai ales tatal, din a carui persoana iese la suprafata o iradiere stranie, pe care o
simt treptat toti copii (puterea tatalui se poate transforma in absolutism=> indepartarea
copilului). Parintele redescopera sensul vietii prin intermediul nasterii copilului lui (el
nu poate reduce totul doar la satisfacerea nevoilor acestuia, sau de a-i raspunde la
anumite intrebari). Coexistenta copilului il invata comunicarea cu semenii, iubirea
altuia, sa-si infranga temerile.

30
 Tatal si mama constituie de regula modelele de imitat ale copiilor lor; astfel
comportamentul violent al copilului in raport cu certurile din cuplu este un ex., dar se
intampla si ca copilul sa se revolte singur, deoarece in fiecare din noi exista raul insusi.
Aici intervine parabola fiului risipitor (fiind cunoscuta nu o voi mai descrie aici).
Demn de o atentie mai speciala in acest punct il constituie faptul ca paternitatea
divina care se reveleaza in Persoana lui Hristos nu se impune autoritar, ci se
prezinta intr-un mod kenotic.
De aceea dorinta arzatoare a tatatlui este sa asculte si sa-l revada pe fiul sau.
Atitudinea parintelui iubitor fata de fiul lui creeaza posibilitati uitate de abordare a
copiilor de catre parintii lor. Parintii trebuie sa aiba un autocontrol personal.
Cercetarea autobiografiei noastre in procesul de educatie al copiilor duce la
descoperirea propriei noastre atitudini fata de Dumnezeu, de noi insine si de ceilalti.
Copiii ne ajuta sa recitim paginile intunecate ale autobiografiei noastre. Totodata
noi trebuie sa invatam inainte de a-i invata pe copii. Procesul de educatie este unul
bilateral (maturizarea progresiva a personalitatii trece prin propria lor dezvoltare si
maturizare).
Foarte exemplu sunt faptele. Sfantul Ioan Hrisostom observa ca in educatia
copiilor nu folosesc atat cuvintele, cat vatama faptele. Daca prin faptele nostru aplicam
ce am vorbit si invatat atunci vom fi demni de crezare.
Sfantul Ioan Gura de Aur: “oamenii nu sunt atenti atat la cele spuse de noi, cat
la cele faptuite de noi”. Chiar daca nu exista invatatura dar exista fapte e de ajuns.
Sfantul Vasilie cel Mare si Sf Grigorie Teologul afirmau ca urau invatatorii
care au impotriva viata lor, motiv pt care orasele sunt stricate, dascalii vorbesc in desert.
Parintii cu copii sunt chemati, ca membri ai trupului Bisericii, sa imbrace pe
Hristos, sa traiasca in El, sa se rastigneasca impreuna cu El, sa intre in camara de nunta
cu El sa le devina tovarasi. Hristos conduce intreaga familie la viata Lui, o cheama
impreuna, o inalta impreuna si o leaga cu “legatura pacii”.
Constientizarea insuficientiei copilului devine mai evidenta cand parintii isi
dau seama de propria lor insuficienta. Parintele care iubeste, transmite copiilor ce e
corect si gresit prin tacerea lui. Ajutarea copiilor in dezvoltarea personalitatii lor si
modurilor de abordare a nevoilor lor si atitudinilor fata de ei insisi fata de Dumnezeu si
de semeni e un rod al efortului comun al tuturor membrilor familiei.

c) Contributia parohiei la opera familiei de educare a copiilor si

adolescentilor
Viata copiilor si a adolescentilor in familia contemporana poarta pecetea
schimbarilor structurale si a dificultatilor aparute in familia contemporana in contrast
cu familia mai veche. Progresul tehnologic, estomparea valorilor adusa de el are drept
rezultat dezorientarea omului, indeosebi a familiei. Apatia morala de orice forma
contribuie la dezvoltarea unor comportamente care duc la o schimbare progresiva a
mentalitatii in multe sectoare ale manifestarilor noastre. Consecinta acestei situatii este
falsificarea vietii naturale si reducerea cultivarii sentimentelor, iar efectul= instrainarea
+ decaderea morala.

31
 Imaginea familiei contemporane:
- Organizarea ei se face pe baza familiei nucleare (bunicii traiesc separat de
nepoti)
- Familia are unul sau cel mult doi copii (familia cu multii copii lipsesc azi)
- Se constata o severa despartire a membrilor familiei de casa. tmpul petrecut intre
parinti si copii este foarte scurt (fara orele de somn acest timp = 0)
- Societatea industriala a orientat familia contemporana spre alte institutii decat
cele spre care o orienta mai de mult scoala, Biserica, statul. Familia s-a eliberat de
functiile de baza care o caracterizau mai de mult (adica se ocupa foarte putin de
ingrijirea copilului, pe care o iau in primire alti factori)
Acute par problemele familiei in legatura cu mediul social. Izolarea fata de vecini,
rude, prieteni; este greu sa se creeze un cerc de cunoscuti, contacte exterioare putine.
Apar tulburari in comunicarea cu altii, indiferenta fata de semeni, fata de ce se intampla
in familie. Stesul pune amprenta pe membrii familiei cand incearca sa creeze relatii
interpersonale. Resimte dezamagiri de la restul membrilor familiei (mai ales datorita
faptului ca comunicarea intre membrii ei este aproape inexistenta).
Situatia din domeniul educatiei copiilor prezinta importante dificultati. Educatia
copiilor se sprijina pe experientele parintilor din propria lor viata familiala sau pe
care le dobandesc din putinele lor contacte cu alte familii, iar nu pe o specializare
psihopedagogica profunda. Astfel, de multe ori ii indeamna pe copii ce trebuie sa faca,
desi in acelasi timp devin putin credibili, isi pierd credibilitate si in paralel li se erodeaza
rolul lor in societate.( de asemenea ei nu-l au in centru pe om si integritatea lui). Aceasta
imagine se refera si la educarea copiilor in credinta si viata crestina. Desigur, un criteriu
important al educatiei crestine este insasi credinta parintilor si constientizarea lor ca in
spatele fiecarui copil se ascunde Insusi Dumnezeu. Nu e suficienta doar cunoasterea
adevarurilor religioase de catre parinti, ci e necesara prezenta lor in viata zilnica si in
comunicarea lor cu copii.
Viata familiala = fapt dinamic. Ea formeaza spatiul instructiei sociale si al
maturizarii personale a membrilor ei prin intermediul participarii lor la experiente de
viata comune. Functionarea lui “a da si a primi” contribuie la dezvoltarea fiecarui
membru al ei. Familia=spatiul implinirii necesitatilor existentiale ale omului, al
asigurarii pt membrii ei a intimitatii, sigurantei, a protectiei, sensibilitatii, coexistentei
si orientarii lor comune. Fiecare membru al ei vrea sa gaseasca de la ea recunoastere,
protectie scopuri ale vietii.
Din viata liturgica a Bisericii, in care Hristos Se naste, Se rastigneste, inviaza,
Se inalta si trimite Duhul Sfant, familia isi soarbe puterea de a continua mersul
ascendent pe noi trepte, in nasterea, rastignirea, invierea impreuna cu Hristos si in
primirea Duhului Sfant. Prin urmare, parohia este chemata sa ofere ajutor pentru viata
in si cu familia. Acest ajutor poate sa fie important numai atunci cand familia este situata
in dimensiunea ei ecleziologica. Aici trebuie accentuat faptul ca Biserica este prezenta
in casatorie. Casatoria realizeaza societatea mica, dar si adevarata comuniune (acelasi
fundament pe care se intemeiaza unitatea Bisericii). Casatoria nu e chestiune particulara

32
ci una publica a Bisericii (“Biserica fa-ti casa, caci esti raspunzator de mantuirea copiilor
ei” Sf. Ioan Gura de Aur).
Parintii ii aduc pe copii la Biserica si ii boteaza, creandu-le primele premise de
baza pentru viata parohiala si pentru viata in credinta. Dar parintii trebuie sa-si
constientizeze rolul lor catehetic, iar Biserica trebuie sa ii ajute la acest lucru.
Exista o ruptura intre parintii care iau in consideratie educatia religioasa a
copiilor lor si cei care nu o iau. Grija Parohiei trebuie sa fie conforma cu aceasta
realitate. Experienta demonstreaza, cu putine exceptii, ca eforturile sistematica prin
intermediul orelor de religie, catehezei etc. au putine sanse de reusita cand parintii nu
sunt legati de Biserica.
Scopul colaborarii dintre parohie si parinti = oferirea partilor(parintilor?) un
ajutor pentru sensibilizarea lor in privinta intelegerii problemelor educatiei si relatiei cu
practica. Nu trebuie ca parohia sa ramana la nivel teoretic, precum si oferirea de ajutor
sub forma de “formular”.
Parohia:
- Ofera partilor spatiul potrivit, in care au loc intalnirile parintilor, discutiile,
schimburile de puncte de vedere. Se evita astfel pericolul “privatizarii” credintei sau a
transformarii ei intr-o afacere de familie, care e consecinta indepartarii parintilor de
Biserica.
- Constituie pt parinti un spatiu de schimb de experiente. Acest lucru e legat in
special de contributia eforturilor educative la socializarea copilului. Prin schimbul de
experienta dintre diferite familii, prin convorbirile lor se depasesc situatiile dificile, se
dezvolta coresponsabilitatea in domeniul educatiei crestine. Se combate izolarea
interioara si exterioara a membrilor. Parohia are grija ca o familie sa o ajute pe cealalta
(ajutor are parohia cand se adreseaza tuturor membrilor nu doar unora).
- Ofera spatiul unde parintii pot sa-si lase liberi copii. Copii se confrunta, mai
ales azi, cu problema imperioasa a gasirii unui spatiu potrivit care sa-i influenteze
pozitiv in maturizarea si desavarsirea lor duhovniceasca. In spatiul parohial, copiii si
adolescentii vor discuta probleme lor, isi vor spune nelinistile si vor face experiente
comune. In paralel parintii vor putea corespunde mai deplin operei de educare a copiilor
lor, avand, modelul Sf. Vasilie cel Mare “Cu indurare parinteasca, prin cuvant stiutor sa
indrepte greselile tinerilor”

d) “Repatrierea” cultului in viata familiei ca baza pentru educatia

crestina mai generala a copiilor si adolescentilor
Parohia nu ofera membrilor familiei doar experiente extraliturgice, ci in principal
liturgice. in cadrul familiei, se observa astazi o “ruptura” in ce priveste traditia crestina.
Lipseste rugaciunea mesei, chiar si luarea mesei in comun in cadrul familiei a carei
putere unificatoare ofera o intelegere liturgica a mancarii cu prelungiri euharistice.
Parohia este chemata sa contribuie la dezvoltarea unui spirit de comuniune si
responsabilitate in cadrul fam. Acest ajutor, este necesar sa fie orientat catre elemntele
de baza:
- Legatura ei vie cu comunitatea parohiala

33
 - Comunicarea membrilor familiei cu mesajul biblic. Intelegerea si trairea operei
mantuitoare a lui Hristos in lume de catre fiecare membru al familiei constituie o
obligatie a evanghelizarii si a reevanghelizarii parohiei fata de membrii ei si desigur fata
de fiecare familie in parte
- Legatura ei cu comunitatea liturgica. In traditia primelor veacuri crestine
vedem cum prin participarea crestinilor la Sf Liturghie, prin invatatura, predica, prin
rugaciunile comune si prin imnele bisericesti se oferea posib trairii de catre tinerii ei
membri a cuvantului lui Dumnezeu. Resemnificarea pentru familie a sarbatorilor
Nasterii Domnului, Pastelui, a Cincizecimii si in special a fiecarei duminici contribuie
la intelegerea de catre om a deplinitatii lui ca existenta psihosomatica si contribuie la
dezvoltarea spiritului de tovarasie.
- Promovarea rugaciunii ca experienta a credinței. Rugaciunea este importanta
pt viata familiei. Insasi rugaciunea are in familie pozitia unui eveniment sarbatoresc.
Obligatiile parintilor cu privire la instruirea copiilor lor:
- Asigurarea unui timp de comunicare cu ei
- Intalnirea copiilor si a adolescentilor cu Sfanta Scriptura. Scriptura creeaza
punti de legatura cu viata zilnica a omului, pe care o poate transfigura prin mesajele ei.
- Rugaciunea comuna in familie si o viata liturgica comuna. Rpin rugaciune
parintii asigura posibilitati pentru comunicarea membrilor familiei cu Dumnezeu., cu
aproapele, cu ei insisi si cu lumea intreaga.
In sfarsit, legarea copiilor si a adolescentilor de viata liturgica si sacramentala a
Bisericii cere resituarea atat a responsabililor parohiali, cat si a parintilor in practica
liturgica din vechime a bisericii prin creearea de viata corespunzatoare (obisnuirea cu
viata liturgica e bine sa fie din frageda pruncie)
Concret:
- La nasterea copilului se cere activarea parohiei prin legarea cu Creatorul a
evenimentului nasterii
- În ziua a opta prin colaborarea parintilor cu parohia, trebuie sa se dea numele
copilului.
- În ziua a patruzecea, in mod constient si nu din simpla respectare a Traditiei se
face imbisericirea pruncilor de catre parinti.
- Botezul copilului trebuie sa fie situat de catre parinti si nasi in dimensiunile lui
ecleziologice. (e de preferat botezul sa fie oficiat in ziua sarbatoririi numelui, sau a
nasterii-> ca astfel sa fie sarbatorita ziua botezului)
- Participarea familiei la Sf Liturghie si in general la slujbele bisericesti.
Participarea familiei la viata sacramentala a bisericii ofera membrilor ei adevarata viata.

34