Comunicarea managerială.

Componentele acesteia
Comunicarea managerială reprezintă o formă de comunicare interumană, un instrument de
bază al managerului, cu ajutorul căruia acesta își poate exercita atribuțiile manageriale: de
planificare, de organizare, de motivare-antrenare,de coordonare,de control-evaluare și de
realizare a obiectivelor propuse.Scopul comunicării manageriale este de a realiza un flux
informaţional corect, pertinent şi eficient pe orizontala şi verticala structurii organizaţionale.
Funcțiile:

1. De informare

2. De planificare

3. De comandă și instruire

4. De influențare și convingere

5. De integrare și menținere

Frecvent comunicarea organizaţională era analizată prin următoarele componente:

● formală (oficială) şi informală;

Comunicarea formală este caracteristică cu precadere organizatiilor mari, faptul că o mare parte
din activitatile de comunicare au loc înmod sistematizat și formalizat și demuite ori cormportă
specificități legate de profilul și scopul organizatiei"

Conunicare informală orice comunicare ce are loc în afara canalelor comunicării formale

● orizontală (la acelaşi nivel ierarhic), ascendentă (de la subordonaţi la superiori) sau
descendentă;
● internă (în organizaţie), externă (cu parteneri, clienţi, colaboratori, furnizori, etc) .

Comunicarea managerial internă se referă la schimbul de mesaje ce au loc în interiorul organizatiei, implicand
persoane sau grupuri, și poate fi formala și neformală

Particularitățile comunicării manageriale, comparativ la alte feluri de comunicare,

sunt generate de scopul, obiectivele și rolurile acestei comunicări, de cadru și structura
organizațională și de contextul culturii organizaționale.

Strategia de comunicare managerială se stabileşte prin traducerea politicii generale

a organizaţiei în termeni de comunicare, pe baza obiectivelor stabilite în acest domeniu de
către conducerea organizaţiei sau a directorului de comunicare.
Ea are ca obiectiv
alegerea şi definirea, pentru următorii 3-5 ani a următoarelor elemente:
• imaginea dorită a fi propagată şi, corelat cu această, mesajul general ce urmează a
fi transmis despre organizaţie.
• principalele axe de efort şi ierarhizarea lor. Acestea se concretizează în:
determinarea binoamelor „public-mesaj”; interdependenţele dintre comunicarea externă a
organizaţiei şi cea internă; repartizarea în timp a eforturilor;
• mijloacele media ce urmează a fi utilizate (campanii instituţionale, acţiuni directe
pentru unele segmente ale publicului, acţiuni orientate către presă etc.). Precizăm faptul
că aceste elemente sunt prezentate detaliat în cadrul planului de comunicare;
• articularea şi coerenţa diferitelor tipuri de comunicare necesar a fi adoptate,
respectiv a comunicării externe non-publicitare, publicităţii instituţionale, publicităţii
produselor sau serviciilor, promovării, comunicării interne etc.