Vârsta preșcolară (a doua copilărie) 3-6/7 ani

Consideraţii generale
 Vârsta preşcolară constituie “vârsta de aur” a copilăriei.
 Odată cu intrarea copilului în grădiniţă, orizontul său existenţial se dilată deosebit de
mult.
 Reperele psihologice fundamentale, ce dau contur şi individualitate celei de a două
copilării sunt:
 activitatea de bază (jocul)
 tipul relaţiilor în care este antrenat individul (se produc nuanţări în relaţiile lui
interfamiliale şi o diversificare a celor extrafamiliale – cristalizarea identităţii
sale primare).
 Subetapizând această perioadă se obţin următoarele secvenţe:
 a preşcolarului mic (3-4 ani);
 a preşcolarului mijlociu (4 ani);
 a preşcolarului mare (5-6/7 ani).
Dezvoltarea somato-fiziologică
 Se produce o creştere a dimensiunilor antropometrice, aproximativ greutatea creşte
de la 14 la 22 kg, iar înălţimea de la 92cm la 116/118cm, cu o uşoară diferenţă în
favoarea băieţilor.
 Procesul de osificare continuă; apar primii dinţi definitivi.
 Sensibilitatea excesivă a mucoaselor rinofaringiene.
 Continuă procesul de perfecţionare a sistemului nervos, atât pe plan structural, cât
şi funcţional. Asimetria cerebrală (de obicei stângă) se accentuează. Datorită
consolidării inhibiţiei condiţionate, preşcolarul ştie să-şi cenzureze mai bine reacţiile
impulsive.
 Biochimismul intern este dominat de activitatea tiroidei şi a timusului. Cu toate că
oboseşte repede, activismul său este debordant.
 Pofta de mâncare fluctuează înregistrând o adevărată criză de anorexie la 6 ani.
Fenomenul poate avea mai multe cauze posibile: carenţe afective, platitudinea
regimului alimentar, diferite maladii etc.
 După opinia lui R. Zazzo se contureazăa câteva diferenţe între sexe – fetele sunt mai
cooperante şi mai vorbăreţe, în timp ce băieţii sunt mai rezervaţi şi mai neliniştiţi.
Evoluţia psihologică
 Vârsta preşcolară constituie perioada structurării viitoarei personalităţi.
 Structurile psihologice se diversifică şi se nuaţează, contribuind la schiţarea vieţii
interioare a copilului. El devine mai sociabil şi mai comunicativ.
Pe plan senzorial
 Progrese remarcabile ale sensibilităţii tuturor organelor de simţ.
 La preşcolarul mare, tactul pierde din teren în favoarea văzului şi auzului.
 Cooperarea dintre tact şi văz, se îmbunătăţeşte aşa încât un obiect poate fi identificat
fără a fi văzut, doar prin simpla palpare.
 Se perfecţionează auzul fonematic, muzical, precum şi abilitatea de a repera obiectele
şi fenomenele numai după sunetul lor.
 Copilul face progrese şi pe plan gustativ şi odorific, mediul de provenienţă având un
rol decisiv în reglarea preferinţelor şi aversiunilor sale pe acest plan.
 Solicitarea complexă, prin joc şi alte activităţi generează achiziţii notabile sub raport
perceptiv, în sensul trecerii de la forme elementare de percepţie la forme superioare,
ca obsevaţia.
 Percepţia se detaşeză prin câteva note distincte:
 are o mare încărcătură afectivă;
 reflectă mai uşor culoarea şi forma decât volumul;
 prezintă dificultăţi în percepţia relaţiei dintre întreg şi parte;
 cooperarea mai bună dintre analizatori determină noi achiziţii în percepţia
spaţiului şi timpului;
 Creşte capacitatea de verbalizare a unor însuşiri perceptive spaţiale (aproape,
atunci, sus, jos) şi temporale (acum, atunci, după, repede, încet etc).
Pe plan intelectual
MEMORIA
 Întreaga activitate a copilului, îndeosebi cea de joc, solicită plenar memoria.
 Formele predominante sunt cea mecanică şi cea involuntară.
 Copilul memorează uşor chiar şi dacă nu înţelege, dar uită repede – fragilitatea
structurilor mnezice.
 Memoria are şi o puternică amprentă afectogenă (reţine, mai ales, ceea ce l-a
emoţionat intens, fie pozitiv, fie negativ), dar şi intuitiv-concretă (se
memorează mai uşor acea informaţie care este ilustrată prin imagini plastice).
 Memoria îndeplineşte şi importante funcţii sociale, deoarece contribuie prin
mecanismul imitaţiei la însuşirea conduitelor civilizate fundamentale
LIMBAJUL
 Zestrea de cuvinte a vocabularului sporeşte, la 3 ani este de maxim 1000 de
cuvinte, iar la 6 ani de cel mult 2500 cuvinte.
 Preşcolarul suferă de o autentică logoree, vorbeşte în permanenţă, adeseori
apelând la expresii indecente şi replici pline de haz.
 Sub aspect calitativ progresele sunt:
 Se ameliorează corectitudinea pronunţiei;
 Comunicarea gestuală se estompează;
 Limbajul preşcolarului dobândeşte o amprentă situaţională –
capacitatea copilului de a-şi adapta limbajul la caracteristicile
interlocutorului;
 Apare conduita verbală reverenţioasă (utilizarea pronumelui de politeţe
“dumneavoastră” );
 Se dezvoltă şi caracterul generativ al vorbirii – capacitatea copilului de
a construi cuvinte noi (“urlăreţ”);
 Se structurează şi limbajul interior (vorbirea pentru sine);
 La 4 ani apare “limbajul de alternanţă”, care semnifică posibilitatea
copilului de a interpreta în timpul jocului mai multe roluri;
 Debutează cu frenezie o nouă perioadă interogativă (întrebări cauzale
de tipul “de ce”). Fein apreciază că la debutul etapei, întrebările ocupă
mai mult de ¼ din producţia lingvistică a preşcolarului. Piaget a
contabilizat către 6 ani, apox 360 de întrebări pe zi – “foame
intelectuală” a copilului.
 Logopatia (defectele de vorbire), la această vârstă se vorbeşte despre două categorii
distincte:
 Cele funcţionale (fiziologice), care sunt pasagere, doar până la 5 ani –
rotacismul (pronunţia greşită a lui “r”) sau sigmatismul (pronunţia eronată a
lui “s”) – cauze: insuficienta maturizare a rezonatorilor verbali sau a auzului
fonematic, imitaţia unei persoane din anturaj cu defecte de vorbire, efectele
tranzitorii ale unor maladii infecto-contagioase etc.
 Cele patologice: disfonii (tulburări ale debitului şi ritmului de vorbire), disfazii
(imposibilitatea de a construi fraze logice), afonie (vorbire în şoaptă),
logofobie, bâlbâială, mutism, persistenţa formelor rudimentare de limbaj, peste
limitele admise – în toate aceste cazuri intervenţia logopeduli devine
imperativă.
GÂNDIREA
 Activitatea cotidiană suplimentară în care este antrenat preşcolarul influenţează
favorabil dezvoltarea gândirii sale.
  La 5 ani se formează aproximativ 50% din potenţialul intelectual al individului (W.
Jacques) .
 Din perspectiva şcolii piagetiene, la vârsta preşcolară, gândirea copilului se află în
stadiul preoperatoriu, cu următoarele două secvenţe:
 Până la 4 ani, gndirea este preconceptual-simbolică, identificându-se prin
particularităţile:
 Egocentrismul (datorită frecventelor confuzii dintre planul
obiectiv şi cel subiectiv, totul este filtrat doar prin propriul
punct de vedere al copilului);
 Sincretismul (înţelegerea globală, nediferenţiată a fenomenelor);
 Animismul (tendinţa de a însufleţi întreaga realitate înconjurătoare);
 Realismul nominal (copilul consideră numele obiectelor ca pe o
însuşire intrinsecă a lor);
 Caracter practic-situaţional (judecăţile individului sunt dependente
de experienţa concretă pe care o posedă).
 Între 4-7/8 ani, gândirea este intuitivă din mai multe considerente:
 Se formează şi ea sub influenţa investigaţiilor practice ale ale copilului;
 Este destinată nu atât cunoaşterii adevărului, cât rezolvării unor
probleme imediate;
 Raţionamentul transductiv sau preconceptual (de la particular la
particular) este înlocuit, mai ales, după 5 ani cu cel intuitiv, care
apelează la reprezentare.
 Conform opiniei lui Wallon, gândirea preşcolarului va opera nu numai cu reprezentări,
ci şi cu noţiuni concrete (utilizarea pluralului cuvintelor are rol important).
 După vârsta de 5 ani , raţionamentul transductiv este înlocuit cu cel inductiv şi
deductiv (“noaptea e un nor negru care acoperă cerul când acesta vrea să doarmă”).
 Până la 7-8 ani, nu poate realiza compuneri tranzitive, reversibile şi asociative.
 Fragilitatea noţiunilor de conservare cantitativă la preşcolar (exp. lui Piaget)
IMAGINAŢIA
 Jocul în general , cel cu roluri în particular, oferă un teren deosebit de fertil pentru
dezvoltarea imaginaţiei.
 Activităţile organizate la grădiniţă (desen, muzică, modelaj, scenete) contribuie la
stimularea fanteziei preşcolarului.
 Este un mare amator de basme şi povestiri, pe care le ascultă cu viu interes, trăindu-le
deosebit de intens.
 Capacitatea fabulatorie este deosebit de activă (mai ales, până la 4 ani).
  Dacă la 3 ani, copilul confundă fantasticul cu realul, după 5 ani, fantasticul devine
doar o convenţie dictată de joc.
Pe plan reglatoriu
ATENŢIA
 Jocul solicită şi funcţiile atenţiei, mai ales, a celei involuntare, dar treptat şi a celei
voluntare.
 Se consolidează volumul, concentrarea şi mobilitatea atenţiei.
 Concentrarea înregistrează ameliorări succesive: dacă la preşcolarul mic este de 5-7
minute, la preşcolarul mijlociu de 20-25 minute, iar la preşcolarul mare de 45-50
minute.
 Reţeaua bogată de excitanţi, ce provin din ambianţă, conferă atenţiei un caracter
fluctuant.
AFECTIVITATEA
 Plasarea copilului în grădiniţă diversifică registrul trăirilor afective, atât pe orizontală,
cât şi pe verticală - educatoarea devine un nou destinatar pentru plasamentele sale
afective.
 Adultrismul (imitaţia adultului) constituie sursa unor noi trăiri afective (frica de
reptile, dezgust faţă de unele alimente).
 Fascinaţia faţă de adult este şi mai expresivă în fenomenul identificării – se
accelerează ori de câte ori preşcolarul depistează diverse similitudini cu adultul (fizice,
psihice, de conduită).
 Uzual, identificarea se produce cu părintele de acelaşi sex – copilul adoptă conduite
specifice sexului căreia îi aparţine şi i se formează superegoul (conştiinţa).
 Fraţii, surorile mai mari pot constitui modele pentru copii.
 După 5 ani, fenomenul identificării îţi caută modele în afara căminului părintesc,
inclusiv în basme, filme.
 Ca aspect general – afectivitatea preşcolarului se distinge prin caracterul ei exploziv,
instabil.
 La 3 ani, apare vinăvăţia şi pudoarea (eritemul de pudoare).
 La 4 ani, se schiţează mândria.
 La 5 ani, apare sindromul bomboanei amare – starea afectivă care o traversează
copilul când primeşte o recompensă neneritată.
 La 6 ani, se manifestă criza de prestigiu – discomfortul pe care îl trăieşte copilul ori
de câte ori este mustrat în public, pentru o faptă reprobabilă.
 În joc se dezvoltă şi capacitatea de simulare, ce conferă o deosebită expresivitate a
feţei.
  Germinează, încă nenuanţat, emoţii şi sentimente de coloratură estetică,
intelectuală şi morală.

VOINŢA
 Activitatea ludică se instituie şi ca o bună ucenicie a voinţei.
 Apar o serie de trăsături pozitive: stăpânirea de sine, ierarhizarea motivelor acţiunii.
 Este capabil să îndeplinească şi activităţi care nu îi plac sau îi plac mai puţin.
 Părinţii pot contribui la exersarea voinţei sale atribuindu-i o serie de sarcini
permanente (şters praf, aşezat tacâmuri, udat flori etc.).
 Carenţele volitive pot prefaţa debutul unor maladii, dar evocă, de cele mai multe ori,
deficienţe educative (răsfăţ, neglijare, inconstanţă).
Personalitatea
 Se pun bazezele personalităţii copilului, începe să dobândească caracteristici de
“proprium”, adică de unicitate.
 Pe fondul unui anumit tip temperamental (filiaţie ereditară), se schiţează primele
trăsături caracteriale pozitive: iniţiativă, independenţă, hotărâre, stăpânire de sine,
hărnicie, perseverenţă etc.
 Formarea caracterului are o motivaţie practică, presupune adeziune afectivă decât
raţională la normele morale.
 Este capabil să interiorizeze unele reguli postulate de familie sau grădiniţă.
 Educatoare are un rol crucial în dezvoltarea conştiinţei morale, în conştientizarea
regulilor şi a normelor colective de conduită.
 Apar şi primele aptitudini speciale – din domeniul muzical (Mozart, Chopin, Enescu),
literatură (Goethe), pictură (Grigorescu, Giotto), în ştiinţă şi tehnică (Pascal, Newton,
Vuia).
 Producţiile preşcolarului, mai ales, desenul (omuleţului, familiei, casei, arborelui etc.)
pot constitui importante probe proiective, care radiografiază profund şi nuanţat, atât
personalitatea copilului, cât şi climatul în care trăieşte.
Activitatea
 În a doua coplărie, supranumită de M. Debesse “vârsta micului faun”, are loc un
eveniment capital – cel al plasării în gradiniţă.
 Înainte de 3 ani nu se recomandă “şcolarizarea” sa prin intermediul grădiniţei – se
acompaniază atât de aspecte pozitive cât şi negative.
 Aspecte pozitive – progrese pe linia automatizării, a socializării suplimentare.
 Aspecte negative – înmulţirea episoadelor de oboseală.
  Pătrunderea preşcolarului în grădiniţă, trebuie prefaţată de o pregătire specială.
 Activitatea fundamentală este jocul, ce constituie nu numai un excelent mod de a
exersa toate dimensiunile sale de personalitate, ci şi o oglindă fidelă pentru lumea în
care trăieşte.
 La această vârstă, se identifică registrul cel mai diversificat de jocuri din întreaga
copilărie.
 În această secvenţă a dezvoltării, ca şi pe toată durata existenţei (inclusiv la vârsta
adultă), jocul este un proces necesar care, fără să fie opus muncii, oferă resort evolutiv
preţios.
 El se strucutează întotdeauna în funcţie de mediu, modelându-se după contextul şi
materialele pe care le uzitează.
 Principalele tipuri de activităţi ludice, prezente în această etapă ontogenetică sunt:
 Jocul cu reguli – “jocul de-a ascunselea”
 Jocul cu subiect – “jocul de-a familia, de-a medicul, vânzătorul”
 Jocul de mişcare – tricicletă, minge, rotile, jocuri didactice de mişcare
 Jucul de construcţii – construieşte cuburi, lego
 Jocul de creaţie – jocul dramatic (de-a teatrul)
 După 4 ani, copilul simte nevoia unui partener de joc (de preferinţă copil).
 Dacă partenerul lipseşte, el creează unul imaginar, ceea ce sugerează apariţie “jocului
de alternanţă”.
 Jocul are numeroase funcţii: de relaxare, de adaptare la ambianţă, de umanizare, de
educaţie socială şi morală.
 Contrar unor voci care etichetează basmele ca un instrument demodat, în recuzita
educativă se pledează pentru cauza lor, date fiind inegalabilele lor virtuţi (exersarea
imaginaţiei, satisfacerea dorinţei de aventură, inocularea încrederii în triumful binelui
şi a dreptăţii).
Exigenţele educative
 A doua copilărie reclamă o educaţie multiplu constelată, în care se angajează alături de
familie şi educatoarea.
 O exigenţă majoră a vieţii e legată de cristalizarea caracterului – “caracterul omului
este destinul său” Herodot.
 Se schiţează conştiinţa morală – moralitatea preşcolarului este de tipul alb-negru, fără
nuanţe intermediare (J. Piaget).
 În edificarea moralităţii se impun două linii strategice:
 Capacitatea conştientizării greşelilor de către copil;
  Eliminarea minciunii intenţionate, care germinează în jurul vârstei de 4 ani.
 Până la această vârstă este vorba mai mult de exerciţii fabulatorii; sunt prezente acum
şi aşa numitele minciuni reflexe, când neagă un fapt, crezând că astfel îl poate anula.
 La apariţia minciunii contribuie şi familia, prin efortul de a inocula copilului regulile
de politeţe.
 Aşa cum arată A. Berge, în lucrarea Profesiunea de părinte, există mai multe tipuri de
minciuni:
 minciuna de apărare – se produce din teama copilului de a fi pedepsit;
 minciuna de independenţă – copilul tăinuişte adevărul pentru a-şi apăra
micile sale secrete;
 minciuna de compensaţia – tendinţa copilului de a evada dintr-o situaţie, sau
stare neplăcută, traumatizantă.
 minciuna de seducţie – copilul minte, căci doreşte să facă o bună impresie şi
să atragă afecţiunea cu orice preţ.
 minciuna de agresivitatea – este menită să polarizeze către sine atenţia şi
afecţiunea parentală.
 O altă problemă educativă, specifică vârstei, este apariţia complexului lui Oedip.
 O excelentă pârghie educativă este asumarea treptată de către copil a unui program
existenţial, care să implice obligatoriu câteva secvenţe standard.
 Există o paletă amplă de afecţiuni psihice la vârsta copilăriei: incapacitatea de a se
concentra, accese virulente de furie, tulburări de somn, coşmaruri, somnambulism,
enurezis, refuzul şcolarităţii, fobii, psihoze, depresia infantilă, autismul.