INTRODUCERE

_____________________________________________________________________
 Acest prim capitol este destinat reluării unor noţiuni de bază introduse de cursul
Teoria Sistemelor cum ar fi sistemul, sistemul automat, clasificarea sistemelor şi a
sistemelor automate precum şi prezentării noţiunilor de bază asociate Tehnicii
Reglării Automate, şi anume:
- ce este şi ce presupune operaţia de reglare;
- ce este, din ce este alcătuit şi ce rol are un sistem de reglare automată;
- ce principii stau la baza funcţionării sistemelor de reglare automată.

1.1. Definirea şi Caracterizarea Sistemelor

Un sistem este un ansamblu de elemente ce interacţionează între ele şi cu
exteriorul, în vederea atingerii unei finalităţi (sens, obiectiv, scop). [Cîrtoaje, 2004]
In cazul sistemelor reale interacţiunea se realizează prin intermediul fluxurilor de
masă şi energie, purtătoare de informaţie.
Sistemul automat este un sistem tehnic cu ajutorul cărora se realizează
supravegherea şi comanda proceselor şi instalaţiilor tehnologice, fără intervenţia
directă a omului.
Un sistem automat (SA) este alcătuit din două părţi principale: procesul de
automatizat (P) şi dispozitivul de automatizare (DA).

Un sistem este caracterizat de trei tipuri de mărimi fizice, şi anume: mărimi de

intrare, mărimi de stare şi mărimi de ieşire.
Mărimile de intrare sunt independente de sistem şi influenţează din exterior
starea şi evoluţia sistemului.
Mărimile de stare sunt dependente de mărimile de intrare şi au rolul de a
caracteriza starea internă curentă a sistemului.
Mărimile de ieşire sunt dependente de mărimile de stare, uneori şi direct de
mărimile de intrare, şi au rolul de-a transmite în exterior (sistemelor învecinate)
informaţie referitoare la starea curentă a sistemului.
Mărimile de stare ale unui sistem au două proprietăţi esenţiale:
- de mediere a transferului intrare-ieşire (I-E);
- de acumulare într-o formă concentrată a întregii informaţii privind evoluţia
anterioară a sistemului, adică a istoriei trecute a sistemului.

Sistemele pot fi împărţite în clase şi categorii de sisteme cu trăsături şi

comportamente asemănătoare, cum ar fi de exemplu: sistemele continue şi
discrete, sistemele liniare şi neliniare, sistemele cu şi fără memorie, sistemele
staţionare şi nestaţionare, sistemele monovariabile şi multivariabile, sistemele cu
parametri concentraţi şi distribuiţi, sistemele cu şi fărăr timp mort, sistemele
deterministe şi stochastice, sistemele deschise şi închise.

Sistemele automate se pot clasifica după mai multe criterii, astfel:

- după natura elementelor din componenţa dispozitivului de automatizare şi a
semnalelor de comunicaţie între acesta, sistemele automate pot fi: electronice,
pneumatice, hidraulice, mecanice şi mixte. Când sistemul automat conţine
elemente de natură diferită, interconectarea acestora se face prin intermediul
elementelor convertoare;
- după gradul de universalitate a elementelor din componenţa dispozitivului de
automatizare, sistemele automate pot fi unificate sau specializate. Sistemele
unificate conţin elemente universale ce funcţionează cu semnal unificat

8
 (standard), cum ar fi: 4 … 20 mA c.c., tensiune în gama 1 … 5 V, semnal
pneumatic în domeniul 0,2 … 1,0 bar. Sistemele automate specializate sunt
utilizate în cazul unor automatizări de mai mică amploare, când nu se pune
problema transmiterii semnalelor la distanţă;
- în raport cu funcţia îndeplinită, sistemele automate se clasifică în:
- sisteme automate de supraveghere , prin măsurare şi/sau semnalizare;
- sisteme automate de protecţie care au ca scop oprirea parţială sau totală a
procesului (instalaţiei), atunci când un parametru iese în afara domeniului
admisibil de funcţionare, afectând calitatea produsului finit şi/sau
securitatea instalaţiei respective.;
- sisteme automate de comandă directă, după un program prestabilit;
- sisteme automate de reglare ce au ca scop aducerea şi menţinerea valorii
ieşirii procesului la o valoare dorită (referinţă), în condiţiile modificării în
timp a valorii referinţei şi a acţiunii perturbaţiilor asupra procesului reglat;
- sisteme automate de conducere (prin supraveghere, protecţie, comandă,
reglare).

1.2. Problema Reglării

În figura 1.1 este reprezentat schematic un proces supus reglării automate,

punându-se în evidenţă mărimile de intrare (c, v1,v2) şi de ieşire (y).
Perturbaţii

v1 v2

Comanda Ieşire
P
c y

Fig.1.1. Mărimile fizice asociate unui proces reglat (P).

Mărimile de intrare ale unui proces sunt de două tipuri: comenzi şi perturbaţii.
Prin intermediul comenzilor se poate interveni asupra procesului astfel încât
acesta să evolueze după o traiectorie dorită. Perturbaţiile acţionează arbitrar
asupra procesului având drept consecinţă devierea procesului de la traiectoria
dorită.

Reglarea este operaţia de menţinere a mărimii de ieşire a unui proces la o valoare

cât mai apropiată de cea a unei mărimi de referinţă, în condiţiile modificării în
timp a mărimii de referinţă şi a acţiunii perturbaţiilor asupra procesului reglat,
(fig.1.2). [Cîrtoaje ş.a., 2003]
Problema reglării constă în elaborarea unei comenzi (c) asupra procesului reglat
(P), astfel încât mărimea de ieşire a procesului (y) să urmărească cât mai aproape o
mărime de referinţă dată (r), în condiţiile acţiunii perturbaţiilor (v1 şi v2) asupra
procesului. Comanda este elaborată de către un element decizional, numit
regulator, după un algoritm adecvat (lege de reglare), pe baza valorii curente a
mărimii reglate (ieşirea procesului- y), a referinţei (r) şi a perturbaţiilor măsurate
(v1).

9
1.3. Sisteme de Reglare Automată

Un Sistem de Reglare Automată (SRA) este un sistem tehnic cu ajutorul căruia

se urmăreşte aducerea sau menţinerea valorii mărimii de ieşire dintr-un proces la
o valoare de referinţă în mod automat, fără intervenţia omului, pe baza unei legi
de reglare.
Un SRA este format dintr-un dispozitiv de automatizare (DA) şi procesul de
automatizat (P), (fig.1.2).

a)

b)

Fig.1.2. Schema bloc simplificată a unui SRA (a - după efect, b - după

cauză):
DA – Dispozitiv de Automatizare, P – Proces, u – mărime de execuţie.

Dispozitivul de automatizare are rolul de a primi informaţie referitoare la starea

curentă a procesului reglat (P), şi de a genera comenzi convenabile asupra
procesului, în vederea menţinerii sau aducerii stării acestuia într-o anumită stare
dorită (de referinţă). [Cîrtoaje ş.a., 2003]
Dispozitivul de automatizare cuprinde în structura sa traductorul (T) – ce
furnizează informaţia cu privire la starea curentă a procesului, prin măsurare,
regulatorul (R) – ce generează comenzile astfel încât să se îndeplinească obiectivul
reglării (menţinerea sau aducerea stării curente a unui proces la o anumită stare
de referinţă) şi elementul de execuţie (EE) – ce are rolul de a aplica comanda
regulatorului în proces (fig.1.3).

10
 v1 v2

r c u y
R EE P

a)

T v1 v2

m
c u y
R EE P
r

b)

Fig.1.3. Schema bloc detaliată a unui SRA (a - după efect, b - după

cauză):
R – Regulator, EE – Element de Execuţie, T – Traductor, P – Proces,
r – referinţă, c – comandă, u – mărime de execuţie, m – măsură, y – ieşire, v1, v2 –
perturbaţii.

Sistemul de reglare realizează, în cazul ideal, condiţia de reglare y(t) ≡r(t), oricare
ar fi intrarea de referinţă r(t) şi perturbaţiile v1(t) şi v2(t). Problema reglării poate fi
descompusă în problema rejecţiei efectului perturbaţiilor şi problema urmăririi
referinţei.
Problema rejecţiei exacte exprimă cerinţa ideală ca în ipoteza r(t)≡0 şi v2(t)≡0 să
avem y(t) ≡ 0, oricare ar fi v1(t).
Problema urmăririi exacte exprimă cerinţa ideală ca în ipoteza v1(t)≡0 şi v2(t)≡0,
să avem y(t) ≡ r(t), oricare ar fi r(t).
În aplicaţiile practice, problema reglării trebuie relaxată, în sensul înlocuirii
condiţiei rigide ca mărimea reglată (y) să urmărească exact mărimea de referinţă
(r), cu condiţia ca ieşirea să urmărească referinţa cu un anumit grad de precizie.
Un SRA poate funcţiona pe baza a două principii de reglare, şi anume principiul
reglării după cauză şi principiul reglării după efect, ale căror enunţuri sunt
prezentate în paragraful 1.3. În funcţie de principiul reglării, care stă la baza legii
de reglare, un SRA poate avea cele două tipuri de structuri prezentate în figurile
1.2 a şi b şi detaliat în figurile 1.3 a şi b.

11
1.4. Clasificarea Sistemelor de Reglare Automată

Există mai multe posibilităţi de clasificare a unui SRA, în funcţie de criteriul

adoptat, şi anume: [Oprea, 2003]

1. După dependenţele, în regim staţionar, dintre mărimile de ieşire şi de intrare

ale elementelor componente se deosebesc:
- SRA liniare - când dependenţele sunt liniare; din punct de vedere
matematic sistemele liniare sunt descrise prin ecuaţii liniare;
- SRA neliniare - când cel puţin una din dependenţe este neliniară; din punct
de vedere matematic sistemele neliniare sunt descrise prin ecuaţii neliniare;

2. După caracterul prelucrării semnalelor se deosebesc:

- SRA continue - când toate mărimile care intervin sunt continue în timp;
- SRA discrete - când cel puţin una dintre mărimi are o variaţie discretă în
timp;

3. După viteza de răspuns a procesului reglat la un semnal aplicat la intrare se

deosebesc :
- SRA pentru procese rapide - când constantele de timp ale procesului nu
depăşesc 10 secunde (acţionările electrice);
- SRA pentru procese lente - când procesul are constante de timp mai mari şi,
de cele mai multe ori au şi timp mort;

4. După principiul de funcţionare, pot fi:

- SRA după efect – care menţin sau aduc valoarea ieşirii procesului la
valoarea mărimii de referinţă prin măsurarea permanentă a ieşirii şi
compararea valorii acesteia cu valoarea mărimii de referinţă;
- SRA după cauză – menţin sau aduc valoarea ieşirii procesului la valoarea
mărimii de referinţă prin măsurarea permanentă a perturbaţiilor şi/sau a
referinţei astfel încât la modificarea perturbaţiilor ieşirea să nu se
modifice, iar la modificarea referinţei ieşirea să devină egală cu aceasta;

5. După caracteristicile construcţiei dispozitivelor de automatizare se deosebesc:

- SRA unificate - când toate mărimile sunt semnale unificate, adică au aceeaşi
gamă şi aceeaşi natură. De exemplu, se folosesc semnale standardizate
4…20 mA, pentru semnale electrice, şi 0,2…1 bar, pentru semnalele
pneumatice.
- SRA specializate – nu folosesc semnale standardizate;

6. După agentul purtător de semnal se deosebesc:

- SRA electronice,
- SRA pneumatice,
- SRA hidraulice,
- SRA mixte.

7. În funcţie de evoluţia strategiilor de reglare, se disting: [Dumitrache, 2005]

- SRA convenţionale având la bază strategii clasice de reglare
- SRA după efect – ce funcţionează pe baza principiului reglării după
efect;

12
 - SRA după cauză – ce funcţionează pe baza principiului reglării după
cauză;
- SRA în cascadă – ce folosesc tehnica buclelor multiple, prin cuplarea
regulatoarelor în cascadă;
- SRA mixte – au în structură atât SRA după efect cât şi SRA după cauză;
- SRA avansate având la bază strategii clasice de reglare
- SRA cu decuplare – folosesc un dispozitiv, numit decuplor, pentru
diminuarea interacţiunilor naturale ce apar între diferitele canale ale
unui proces multivariabil;
- SRA selective – se folosesc atunci când numărul agenţilor de reglare este
mai mic decât numărul mărimilor reglate;
- SRA inferenţiale – ce se folosesc atunci când o mărime ce trebuie reglată
nu poate fi măsurată, dar poate fi estimată pe baza altor mărimi ce se
pot măsura;
- SRA avansate având la bază strategii moderne de reglare
- SRA adaptive – folosesc metoda de identificare online a parametrilor
procesului în scopul acordării regulatorului; primele tipuri de sisteme
adaptive au fost folosite începând cu anul 1950 în industria
aerospaţială;
- SRA predictive – calculează mărimea de comandă astfel încât evoluţia
prezisă a ieşirii procesului, pe baza unui model al procesului reglat, să
urmeze cât aproape o traiectorie impusă;
- SRA cu model intern – calculează mărimea de comandă pe baza unui
model al procesului reglat;
- SRA avansate având la bază modele complexe
- SRA robuste – spre deosebire de SRA adaptive, SRA robuste nu permit
adaptarea dinamică a parametrilor, ci regulatorul este proiectat offline
ţinând cont de anumite incertitudini de model;
- SRA neliniare – folosesc modele neliniare;
- SRA optimale – sunt sistemele de reglare la care semnalul de comandă
se calculează prin optimizarea unei anumite funcţii obiectiv;
- SRA avansate având la bază tehnici inteligente - folosesc diferite tehnici de
reglare cum ar fi reţelele neurale, logica fuzzy, algoritmi genetici,
probabilităţi etc.
- SRA inteligente au la bază tehnici avansate de procesare a informaţiilor şi a
cunoştinţelor, care integrează tehnicile neurale, tehnicile fuzzy, tehnicile
inteligenţei artificiale şi programarea evoluţionistă.

1.5. Principiile Reglării Automate

Sistemele de reglare pot funcţiona pe baza principiului acţiunii după efect (eroare,
abatere) sau pe baza principiului acţiunii după cauză. Sistemele cu reglare după
efect (fig. 1.3 a) se numesc sisteme cu acţiune inversă (cu reacţie sau cu
“feedback”) iar sistemele cu reglare după cauză (fig.1.3 b) se mai numesc sisteme
cu acţiune directă (cu precompensare sau cu “feedforward”).

13
1.5.1. Principiul Reglării după Efect

Principiul reglării (acţiunii) după efect presupune intervenţia asupra

sistemului reglat, pe baza informaţiei obţinute prin măsurarea mărimii reglate, în
vederea menţinerii acestei mărimi la o valoare cât mai apropiată de valoarea
referinţei, (fig. 1.3 a).
La sistemele cu acţiune după efect, apariţia erorii (diferenţa dintre valoarea
referinţei şi valoarea mărimii reglate) nu poate fi prevenită, dar acţiunea de
reducere a acesteia începe din momentul producerii celei mai mici erori sesizabile,
indiferent de cauza care a provocat eroarea.

1.5.2. Principiul Reglării după Cauză

Principiul reglării (acţiunii) după cauză presupune intervenţia asupra

procesului reglat, pe baza cunoaşterii valorii curente a intrării perturbatoare (cazul
reglării după perturbaţie) sau a intrării de referinţă (cazul reglării după referinţă).
La reglarea după perturbaţie se urmăreşte menţinerea constantă a mărimii de
ieşire a procesului, prin compensarea efectului produs de perturbaţie, iar la
reglarea după referinţă se urmăreşte aducerea şi menţinerea mărimii reglate la o
valoare apropiată de cea a referinţei, (fig. 1.3 b).
Deoarece acţiunea compensatorului la reglarea după perturbaţie are loc în paralel
şi simultan cu acţiunea perturbaţiei măsurate, sistemul de reglare poate, cel puţin
teoretic, să prevină modificarea mărimii reglate de către perturbaţia respectivă.
Pentru obţinerea unui rezultat apropiat de cel ideal, este necesară cunoaşterea
foarte exactă a modelului dinamic al procesului reglat. De remarcat însă faptul că
efectul perturbaţiei nemăsurate v2 rămâne în totalitate necompensat.

14
 TRADUCTOARE
_____________________________________________________________________

CUPRINSUL CAPITOLULUI
Traductoare de Debit,
Traductoare de Nivel,
Traductoare de Presiune,
Traductoare de Temperatură,
Traductoare de Poziţie,
Traductoare de Viteză,
Acest capitol este dedicat prezentării structurii şi funcţionării celor mai frecvent
utilizate traductoare, şi anume: traductorul de debit, nivel, presiune, temperatură,
poziţie şi viteză.

Traductorul este parte componentă a dispozitivului de automatizare din

structura unui Sistem de Reglare Automată (SRA).
Rolul traductorului este acela de a furniza informaţia referitoare la valoarea
curentă a mărimii reglate, prin măsurare.[Agachi, 1994]
Un traductor este compus din două elemente:
- elementul sensibil (senzorul) – care preia mărimea ce trebuie măsurată şi o
transformă într-o mărime de natură mecanică, de obicei o deplasare;
- adaptorul – care transformă mărimea mecanică într-o mărime electrică sau
pneumatică, ce poate fi ulterior prelucrată în cadrul SRA.
Adaptorul realizează, de asemenea, amplificarea şi filtrarea semnalului de intrare,
primit de la senzor şi compensarea comportamentului neliniar al senzorului.
Semnalul transmis de traductor poate fi:
- analogic
- în tensiune: 0…5 V, 0…10 V sau -5…+5 V;
- în curent: 2…10 mA sau 4…20 mA.
- numeric
- logic: 0 sau 1;
- în impulsuri:
- cu frecvenţă variabilă;
- cu lăţime de impuls variabilă;
- mesaj numeric (vezi capitolul 6).
Aprecierea performanţelor unui traductor se poate face pe baza următoarelor
caracteristici: [Cîrtoaje ş.a., 2003]
- pragul de insensibilitate (rezoluţia) – reprezintă cea mai mică variaţie a
mărimii de intrare care produce o variaţie sesizabilă asupra mărimii de ieşire;
- liniaritatea – este proprietatea traductorului de a avea o caracteristică cât mai
liniară;
- reproductibilitatea – este proprietatea de a se obţine rezultate cât mai
apropiate în cazul repetării, în condiţii identice, a operaţiei de măsurare;
- fidelitatea – este proprietatea de a se obţine rezultate cât mai puţin
influenţate de acţiunea factorilor perturbatori interni şi externi;
- timpul de răspuns – timpul de stabilizare a mărimii de ieşire la o variaţie
bruscă a mărimii de intrare;
- precizia – gradul de exactitate al operaţiei de măsurare;
- fiabilitatea – proprietatea traductorului de funcţiona în limita unor
performanţe impuse şi în condiţii de exploatare date, un interval de timp cât
mai mare;
- simplitatea;
- robusteţea;
- preţul de cost, etc.
Traductoarele inteligente conţin în structura lor, pe lângă traductorul clasic, un
microcontroller. Acest tip de traductor îndeplineşte funcţii suplimentare, în
comparaţie cu cel clasic, cum ar fi:
- afişarea locală a valorii măsurate;
- autocalibrarea dispozitivului de măsurare;
- codificarea informaţiei transmise;
- stocarea temporară a datelor;

16
 - sinteza şi filtrarea datelor măsurate, etc.
În tabelul 2.1. se prezintă clasificarea traductoarelor. [Ciobanu, 2009]

Tabelul 2.1. Clasificarea traductoarelor.

temperatură
debit
mărimi presiune
neelectrice nivel

traductoare umiditate
de mărime viteză etc.
după natura
mărimii de intrare tensiune
mărimi curent
electrice rezistenţă
frecvenţă etc.
gazoanalizoare
traductoare
de calitate traductoare de pH
spectrografe etc.

traductoare parametrice rezistive

(transformă o mărime inductive
neelectrică într-un parametru
de circuit electric) capacitive
fotoelectrice etc.
după natura
mărimii de ieşire de inducţie
traductoare generatoare sincrone
(transformă o mărime
neelectrică într-o forţă piezoelectrice
electromotoare)
termoelectrice etc.

17
2.1. Traductoare de Debit

Măsurarea debitului fluidelor se poate realiza ca urmare a modificării regimului de

curgere prin intermediul unui corp fizic sau prin intermediul unor fenomene care
sunt influenţate de curgere.

Traductorul de debit cu diafragmă

Principiul care stă la baza funcţionării acestui tip de traductor este dependenţa
dintre căderea de presiune pe care o suferă fluidul ce trece prin diafragmă (p1-p2)
şi debitul masic de fluid (Q), (fig. 2.1). [Cîrtoaje ş.a., 2003]

p1 p2
TPD

I’

Fig. 2.1. Traductor de debit cu diafragmă:

Q – debitul de fluid, p1 – presiunea fluidului înaintea diafragmei, p2 – presiunea
fluidului după diafragmă, I’ – curent electric dependent de pătratul debitului, I –
curent electric dependent liniar de debit, TPD – Traductor de Presiune
Diferenţială, - extractor de radical, D – diafragmă.

Debitul masic ce trebuie măsurat (Q) (fig. 2.1) este transformat cu ajutorul
diafragmei (D) într-o diferenţă de presiune (cădere de presiune ∆p=p1-p2).
Diferenţa de presiune este apoi preluată de traductorul de presiune diferenţială şi
transformată într-un semnal electric (I’).
Deoarece între debitul masic (Q) şi diferenţa de presiune ∆p există relaţia:
Q = α ⋅ s ⋅ 2 ⋅ ρ ⋅ Δp , (2.1)
semnalul electric (I’) generat de traductorul de presiune diferenţială va fi
dependent de pătratul debitului.
În relaţia (2.1),
α este un coeficient de debit;
s – secţiunea minimă a diafragmei;
ρ – densitatea fluidului;
∆p – diferenţa de presiune înaintea şi după diafragmă.
Deoarece caracteristica statică nu este liniară la ieşirea adaptorului traductorului
de presiune diferenţială se foloseşte un bloc de calcul, un extractor de radical.

Traductorul de debit tip rotametru

Funcţionarea acestui tip de traductor se bazează pe dependenţa dintre deplasarea
pe verticală a unui imersor într-un tub tronconic şi debitul de fluid ce circulă prin
tub, de jos în sus (Q), (fig.2.2). [Ciobanu, 2009]

18
 h

Fig. 2.2. Traductor de debit tip rotametru:

Q – debitul de fluid, h – deplasarea pe verticală a imersorului.

Tubul tronconic este confecţionat din sticlă, material plastic transparent sau
metal. Imersorul este confecţionat din metal, la lichide, sau din material plastic, în
cazul gazelor, şi este prevăzut cu aripioare care au rolul de a-i imprima o mişcare
de rotaţie şi de a-l menţine în centrul tubului tronconic.
Acest tip de traductor se poate folosi pentru măsurarea debitelor mici şi mijlocii
(10-4…200 m3/h). În cazul fluidelor opace transmiterea poziţiei imersorului în
exteriorul tubului tronconic se poate face pe cale magnetică.
Dezavantajul acestui tip de traductor este că introduce rezistenţe în curgerea
fluidului, ce pot fi importante, în anumite aplicaţii industriale.

Traductorul electromagnetic
Traductoarele electromagnetice funcţionează pe baza principiului inducţiei
magnetice şi permit măsurarea debitelor de lichide conductibile electric, cu
rezistivitatea mai mică decât 10 kΩcm. Constructiv, acest tip de traductor este
realizat dintr-un oţel inoxidabil, căptuşit în interior cu teflon şi fixat între polii
unui circuit magnetic, a cărui înfăşurare este alimentată la curent alternativ (fig.
2.3). [Ciobanu, 2009]

B
U

e
Fig. 2.3. Traductor de debit electromagnetic:
U – tensiune alternativă, B – inducţia câmpului magnetic, e – tensiune
electromotoare.
Tensiunea electromotoare depinde liniar de debitul de lichid prin relaţia
4B
e= ⋅ Q, (2.2)
πD
în care
D – este diametrul interior al tubului;
B – inducţia câmpului magnetic;

19
Acest capitol este dedicat prezentării structurii şi funcţionării celor mai frecvent
utilizate traductoare, şi anume: traductorul de debit, nivel, presiune, temperatură,
poziţie şi viteză.

Traductorul este parte componentă a dispozitivului de automatizare din

structura unui Sistem de Reglare Automată (SRA).
Rolul traductorului este acela de a furniza informaţia referitoare la valoarea
curentă a mărimii reglate, prin măsurare.[Agachi, 1994]
Un traductor este compus din două elemente:
- elementul sensibil (senzorul) – care preia mărimea ce trebuie măsurată şi o
transformă într-o mărime de natură mecanică, de obicei o deplasare;
- adaptorul – care transformă mărimea mecanică într-o mărime electrică sau
pneumatică, ce poate fi ulterior prelucrată în cadrul SRA.
Adaptorul realizează, de asemenea, amplificarea şi filtrarea semnalului de intrare,
primit de la senzor şi compensarea comportamentului neliniar al senzorului.
Semnalul transmis de traductor poate fi:
- analogic
- în tensiune: 0…5 V, 0…10 V sau -5…+5 V;
- în curent: 2…10 mA sau 4…20 mA.
- numeric
- logic: 0 sau 1;
- în impulsuri:
- cu frecvenţă variabilă;
- cu lăţime de impuls variabilă;
- mesaj numeric (vezi capitolul 6).
Aprecierea performanţelor unui traductor se poate face pe baza următoarelor
caracteristici: [Cîrtoaje ş.a., 2003]
- pragul de insensibilitate (rezoluţia) – reprezintă cea mai mică variaţie a
mărimii de intrare care produce o variaţie sesizabilă asupra mărimii de ieşire;
- liniaritatea – este proprietatea traductorului de a avea o caracteristică cât mai
liniară;
- reproductibilitatea – este proprietatea de a se obţine rezultate cât mai
apropiate în cazul repetării, în condiţii identice, a operaţiei de măsurare;
- fidelitatea – este proprietatea de a se obţine rezultate cât mai puţin
influenţate de acţiunea factorilor perturbatori interni şi externi;
- timpul de răspuns – timpul de stabilizare a mărimii de ieşire la o variaţie
bruscă a mărimii de intrare;
- precizia – gradul de exactitate al operaţiei de măsurare;
- fiabilitatea – proprietatea traductorului de funcţiona în limita unor
performanţe impuse şi în condiţii de exploatare date, un interval de timp cât
mai mare;
- simplitatea;
- robusteţea;
- preţul de cost, etc.
Traductoarele inteligente conţin în structura lor, pe lângă traductorul clasic, un
microcontroller. Acest tip de traductor îndeplineşte funcţii suplimentare, în
comparaţie cu cel clasic, cum ar fi:
- afişarea locală a valorii măsurate;
- autocalibrarea dispozitivului de măsurare;
- codificarea informaţiei transmise;
- stocarea temporară a datelor;

16
2.2. Traductoare de Nivel
Traductorul de nivel cu plutitor şi imersor
Ambele tipuri de traductoare transformă variaţia nivelului într-o deplasare pe
verticală a elementului sensibil, care apoi se transmite în afara vasului de lichid.
În timp ce plutitorul are adâncime de scufundare constantă şi o deplasare egală cu
variaţia nivelului de lichid, imersorul are o adâncime de scufundare variabilă şi o
deplasare proporţională cu variaţia nivelului de lichid, dar mult mai mică decât
aceasta. Asupra plutitorului acţionează 2 forţe , şi anume greutatea proprie şi forţa
arhimedică, în timp ce asupra imersorului mai intervine şi o forţă elastică
proporţională cu deplasarea imersorului, realizată, de obicei, prin torsionarea unui
tub elastic (tub de torsiune) care îndeplineşte şi rol de etanşare. [Cîrtoaje ş.a.,
2003]

Fig.2.5. Traductor de nivel cu imersor:

I – imersor, P – pârghie, TT – tub de torsiune, AD – adaptor, R – rezistenţă, h –
nivel în vas, α – deplasare unghiulară.

Deplasarea pe verticală a tubului de torsiune este dată de relaţia

h
hd ≅ ,
k (2.3)
1+
γS i
în care
h este adâncimea de scufundare a imersorului;
k – constanta elastică a tubului de torsiune;
Si – secţiunea transversală a imersorului;
γ – greutatea specifică a lichidului,
iar deplasarea unghiulară a tubului de torsiune
1 h
α≅ ⋅ ,
k b (2.4)
1+
γ ⋅ Si
în care b este lungimea braţului orizontal de transmitere a mişcării de la imersor la
axul tubului de torsiune.
Principalele erori de măsurare sunt date de variaţia densităţii lichidului, de
modificarea în timp a caracteristicilor elastice ale tubului de torsiune şi de variaţia
secţiunii imersorului din cauza depunerilor de material.
În aplicaţiile practice, traductoarele cu plutitor se pot utiliza pentru variaţii ale
nivelului până la 20 m, iar cele cu imersor până la 2…2,5 m.

21
Traductoarele cu plutitor se folosesc mai frecvent în cadrul sistemelor de
măsurare, semnalizare şi reglare bipoziţională iar cele cu imersor în cadrul
sistemelor de reglare continuă a nivelului.

Traductorul hidrostatic
Traductorul hidrostatic funcţionează pe baza dependenţei presiunii hidrostatice
de nivelul lichidului din vas sau de nivelul de interfaţă a două lichide.
Dacă lichidul din vas este corosiv, pentru evitarea contactului acestuia cu
elementul sensibil al traductorului se utilizează varianta cu lichid de separare (apă,
ulei etc.). Separarea mediilor se face, de regulă, prin intermediul a două vase cu
membrană de separaţie (fig.2.6). [Cîrtoaje ş.a., 2003]

h
VS1 VS2

p1 TPD p2

Fig. 2.6. Traductor de nivel hidrostatic cu vase de separare:

TPD – Traductor de Presiune Diferenţială, VS1 şi VS2 - vase separatoare, h –
nivelul de lichid ce trebuie măsurat.

Între presiunea diferenţială p1-p2 şi nivelul din vas (h) există relaţia
p d = p1 − p 2 = γ ⋅ h , (2.5)

în care γ reprezintă greutatea specifică a lichidului din vas.

Traductorul cu ultrasunete
Funcţionarea acestui tip de traductor are la bază proprietatea undelor ultrasonice
de a fi reflectate de suprafaţa de separaţie între două medii lichide cu densităţi
diferite. Traductorul este plasat deasupra lichidului şi conţine un bloc cu
piezocristal, care emite unde ultrasonice pe direcţia verticală, de sus în jos, şi
recepţionează undele reflectate. Timpul parcurs de undă de la emiţător până la
suprafaţa lichidului şi înapoi la receptor, constituie o măsură a nivelului de lichid,
atunci când se cunoaşte viteza de deplasare a undelor. Pentru determinarea vitezei
undelor în mediul de deasupra suprafeţei de nivel, sonda ultrasonică are un
dispozitiv propriu de reflexie a undelor emise, situat la o distanţă fixă sub cristalul
de emisie. [Zhang, 2008]

22
Traductorul inductiv
Acest tip de traductor se utilizează la determinarea nivelului de separaţie a două
medii neconductoare, cu permeabilităţi diferite. Între inductivitatea (L) şi nivelul
(h) există o dependenţă liniară:

h
L = L1 + ( L 2 − L1 ) ⋅
, (2.6)
h0
în care L1 reprezintă inductivitatea pentru h=0, iar L2 reprezintă inductivitatea
pentru h=h0.
În figura 2.7 se prezintă schema traductorului inductiv.

h0 h L(h)

Fig. 2.7. Traductor de nivel inductiv.

Traductorul capacitiv
Între capacitatea (C) şi nivelul (h) există dependenţa liniară:

h
C = C1 + ( C 2 − C1 ) ⋅
, (2.7)
h0
în care C1 reprezintă capacitatea pentru h=0, iar C2 pentru h=h0.
În figura 2.8 se prezintă schema traductorului capacitiv.

Fig. 2.8. Traductor de nivel capacitiv.

Traductorul rezistiv
Acest tip de traductor se utilizează numai în cazul lichidelor conductibile din
punct de vedere electric şi funcţionează pe principiul scurtcircuitului unei
rezistenţe electrice (fig. 2.9), după relaţia:
h
R = R 0 (1 − ), (2.8)
h0

23
 în care R0 este valoarea rezistenţei pentru h=0.

R(h)

Fig. 2.9. Traductor de nivel rezistiv.

2.3. Traductoare de Presiune

Cele mai utilizate tipuri de traductoare sunt cele care funcţionează pe baza
deformării unor corpuri elastice sau pe baza schimbării proprietăţii anumitor
corpuri cu presiunea.

Traductorul cu tub Bourdon

Este un traductor de presiune ce are la bază un tub manometric confecţionat din
aliaj neferos sau oţel aliat care sub acţiunea presiunii interioare tinde să se
îndrepte.
Acest tip de traductor (fig. 2.10) se foloseşte pentru un domeniu larg de presiuni,
de la 0 până la 1000 daN/cm2. [Dumitrescu, Chiriac, 2000]

α Δ

Fig. 2.10. Traductor de presiune cu tub Bourdon.

Traductorul cu membrană
Acest tip de traductor are elementul sensibil sub forma unei membrane gofrate
(fig. 2.11), confecţionate din aceleaşi materiale elastice cu tuburile manometrice,
fie din material sintetic cu slabe proprietăţi elastice. Domeniul maxim de lucru
este de până la 10 daN/cm2.[Ciobanu, 2009]

24
 Δ

Fig. 2.11. Traductor de presiune cu membrană.

Traductorul cu burduf
Acest tip de traductor funcţionează pe baza deformării burdufului metalic cu
proprietăţi metalice, sub acţiunea presiunii de măsurat, aplicate pe suprafaţa
exterioară sau interioară a burdufurilor (fig. 2.12).[Cîrtoaje ş.a., 2003]

α
δ

Fig. 2.12. Traductor de presiune diferenţială cu burdufuri.

Traductoarele cu burduf, ca şi cele cu membrană sunt frecvent utilizate pentru

măsurarea presiunilor diferenţiale. Deplasarea δ a capetelor mobile ale
burdufurilor traductorului de presiune diferenţială este proporţională cu diferenţa
presiunilor aplicate la intrarea traductorului:

δ = k( p1 − p 2 ). (2.9)
Domeniul de măsură pentru acest tip de traductor este inferior celui acoperit de
traductorul cu membrană.

Traductorul de presiune cu ionizare

Acest tip de traductor se utilizează la măsurarea presiunilor subatmosferice mici şi
foarte mici. Funcţionarea lui se bazează pe dependenţa de presiune a gradului de
ionizare a unui gaz. Ionizarea se obţine prin bombardarea constantă cu electroni
sau radiaţii alfa, iar gradul de ionizare este determinat prin intermediul curentului
electric de ionizare dintr-un circuit alimentat cu tensiune constantă, având ca
sarcină rezistenţa gazului ionizat. [Zhang, 2008]

25
 Traductorul piezoelectric
Acest traductor funcţionează pe baza efectului piezoelectric al unor cristale de
cuarţ, titanat de bariu etc. [Cîrtoaje ş.a., 2003] Prin comprimarea unui element
paralelipipedic de cristal după direcţia axei mecanice (perpendiculară pe feţele
mecanice ale cristalului), pe feţele perpendiculare pe direcţia axei electrice apare o
sarcină electrică proporţională cu presiunea de comprimare P, deci o tensiune
q k ⋅p
U= = , (2.10)
CC + C A CC + C A
în care CA este capacitatea de intrare a amplificatorului electronic la a cărui intrare
este conectat cristalul iar CC este capacitatea electrică a cristalului.
Timpul de răspuns al traductorului este foarte mic şi se utilizează la măsurarea
variaţiilor bruşte de presiune.

Traductorul pelicular
Acest traductor este realizat pe baza tehnologiei peliculelor metalice subţiri şi este
de regulă un traductor capacitiv. Traductorul este de mici dimensiuni, simplu şi cu
timp de răspuns mic. [Dumitrescu, Chiriac, 2000]

2.4. Traductoare de Temperatură

Termocuplul
Termocuplul se compune din doi electrozi din metale pure sau aliaje cu
electronegativităţi cât mai diferite, sudaţi la unul dintre capete (fig.2.13) şi
introduşi într-o teacă de protecţie din cupru, oţel sau material ceramic, pentru a-i
proteja de acţiunea mediului a cărui temperatură se măsoară. [Ciobanu, 2009]

Fig. 2.13. Traductor de temperatură tip termocuplu.

În tabelul 2.2 se prezintă caracteristicile câtorva tipuri de traductoare tip

termocuplu.

26
 Tabelul 2.2. Caracteristicile câtorva tipuri de traductoare tip termocuplu.
DOMENIU DE
SENSIBILITATEA
TERMOCUPLU TEMPERATURĂ
0 [μV/0C]
[ C]
70
Chromel/Constantan - 270…870
valoare medie
52,9 la 00C
Fier/Constantan - 210…800
63,8 la 7000C
15 la –2000C
Cupru/Constantan - 270…370
60 la 3500C
40
Chromel/Alumel - 270…1250
valoare medie
10
Platină- Rodiu(13%)/Platină - 50...1500
valoare medie
6,4 la 00C
Platină- Rodiu(10%)/Platină - 50…1500
11,5 la 10000C
Platină- Rodiu(30%)/Platină- 6
0…1700
Rodiu(6%) valore medie
Wolfram-Reniu(5%)/ 100
0…2760
Wolfram-Reniu(26%) aplicaţii speciale
Horning[(Bi 95%;Sn 5%)/ 13
< 100
(Bi 97%; Sb 3%)] valore medie
Schwartz[(Te 33%, Ag 32%,
Cu 27%, Se 7%, S 1%)/ > 1000 aplicaţii speciale
< 100
Ag2S 50%, Ag2Se 50%)]
Siliciu /Aluminiu - 50...-150 44

Datorită concentraţiei diferite de electroni liberi ai celor doi electrozi, în punctul

de joncţiune are loc un fenomen de difuziune a electronilor, care generează un
câmp electric caracterizat printr-o tensiune electromotoare aproximativ
proporţională cu diferenţa dintre temperatura punctului cald (punctul de
joncţiune al electronilor, ce se află la temperatura ce trebuie măsurată (T)) şi
temperatura capetelor reci (aflate la temperatura T0):
e ≅ α AB ⋅ ( T − T0 ). (2.11)
Deoarece valoarea coeficientului αAB este uşor dependentă de diferenţa de
temperatură (T-T0), caracteristicile statice ale termocuplurilor sunt uşor neliniare.

Termorezistenţa
Acest tip de traductor de temperatură funcţionează pe baza variaţiei rezistenţei
electrice a unor metale pure sau semiconductoare, cu temperatura.
Traductorul este alcătuit dintr-un fir subţire de metal pur (platină, cupru, nichel)
bobinat neinductiv pe un suport izolator (sticlă, ceramică) introduc într-o teacă de
protecţie. De obicei se utilizează termorezistenţele din platină, datorită avantajelor
multiple ale acesteia: are punct de topire ridicat, se poate trefila la diametre mici,
nu se oxidează, are o dependenţă aproape liniară cu temperatura:[Dumitrescu,
Chiriac, 2000]
R ≅ R 0 ⋅ [ 1 + α( T − T0 )], (2.12)
În care R0 este valoarea termorezistenţei la temperatura de referinţă T0=0°C, iar α
este sensibilitatea relativă medie pe intervalul T0 … T.

27
 Δ

Fig. 2.11. Traductor de presiune cu membrană.

Traductorul cu burduf
Acest tip de traductor funcţionează pe baza deformării burdufului metalic cu
proprietăţi metalice, sub acţiunea presiunii de măsurat, aplicate pe suprafaţa
exterioară sau interioară a burdufurilor (fig. 2.12).[Cîrtoaje ş.a., 2003]

α
δ

Fig. 2.12. Traductor de presiune diferenţială cu burdufuri.

Traductoarele cu burduf, ca şi cele cu membrană sunt frecvent utilizate pentru

măsurarea presiunilor diferenţiale. Deplasarea δ a capetelor mobile ale
burdufurilor traductorului de presiune diferenţială este proporţională cu diferenţa
presiunilor aplicate la intrarea traductorului:

δ = k( p1 − p 2 ). (2.9)
Domeniul de măsură pentru acest tip de traductor este inferior celui acoperit de
traductorul cu membrană.

Traductorul de presiune cu ionizare

Acest tip de traductor se utilizează la măsurarea presiunilor subatmosferice mici şi
foarte mici. Funcţionarea lui se bazează pe dependenţa de presiune a gradului de
ionizare a unui gaz. Ionizarea se obţine prin bombardarea constantă cu electroni
sau radiaţii alfa, iar gradul de ionizare este determinat prin intermediul curentului
electric de ionizare dintr-un circuit alimentat cu tensiune constantă, având ca
sarcină rezistenţa gazului ionizat. [Zhang, 2008]

25
 Pirometrul de radiaţie totală funcţionează pe baza dependenţei puterii radiaţiei
emise de o unitate de suprafaţă a corpului încălzit de temperatura absolută a
acestuia.
Pirometrul optic are la baza funcţionării dependenţa frecvenţei radiaţiilor termice
emise de un corp supraîncălzit de temperatură. Această frecvenţă determină
culoarea corpului incandescent.
Temperatura se determină prin compararea culorii corpului incandescent cu cea a
unui filament alimenta la o tensiune variabilă. Tensiunea este modificată de
operator până când filamentul devine neobservabil pe fondul culorii corpului
încălzit. Valoarea acestei tensiuni este o măsură a temperaturii corpului încălzit.

2.5. Traductoare de Poziţie

Poziţia reprezintă localizarea spaţială a unui punct material sau obiect, în raport
cu un sistem de referinţă. Poziţia poate fi liniară sau unghiulară.
În principiu, orice traductor de poziţie se compune dintr-o parte fixă, solidară cu
sistemul de referinţă (piesa fixă, faţă de care se măsoară deplasarea) şi o parte
mobilă, solidară cu obiectul a cărui deplasare sau poziţie trebuie măsurată.

Traductorul cu senzori rezistivi

Principiul de funcţionare al acestui tip de traductor are la bază dependenţa liniară
dintre rezistenţa electrică a unui conductor şi lungimea lui, conform relaţiei:
[Ciobanu, 2009]
ρ ⋅l (2.14)
R= ,
s
în care
R este rezistenţa;
ρ - rezistivitatea materialului;
l – lungimea;
s –secţiunea conductorului.
Conectarea cursorului potenţiometrului la elementul mobil permite măsurarea
unei tensiuni:
R
u x = x ⋅ u1 = k ⋅ x , (2.15)
R

în cazul deplasării liniare, şi

u x = k ⋅ α, (2.16)
în cazul celei unghiulare.
În general, măsurarea liniară rezistivă nu este indicată. Măsurarea unghiulară este
utilizată datorită simplităţii soluţiei şi preţului de cost foarte mic. Cu toate acestea,
trebuie subliniat faptul că aceste sisteme au erori mari iar rezoluţia măsurării este
mică.
În figura 2.14 se prezintă un senzor rezistiv pentru măsurarea poziţiei la
deplasarea liniară, iar în figura 2.15 la deplasarea unghiulară.

29
 u1

x ux

Fig.2.14. Senzor rezistiv pentru măsurarea poziţiei la deplasarea liniară.

u1

ux α

Fig.2.15. Senzor rezistiv pentru măsurarea poziţiei la deplasarea

unghiulară.

Traductorul de poziţie rezistiv prezintă dezavantajul uzurii relativ rapide din cauza
frecării cursor-element rezistiv.

Traductorul cu senzori capacitivi

Senzorii capacitivi sunt condensatoare electrice a căror capacitate este dată de
relaţia: [Ciobanu, 2009]
A⋅ε (2.15)
C= ,
x
în care
A este suprafaţa de suprapunere a armăturilor;
ε – permitivitatea dielectricului;
x – distanţa dintre armături.
Un tip de traductor capacitiv este cel la care una dintre armăturile condensatorului
este fixă iar cealaltă este mobilă, prinsă de elementul a cărui poziţie se măsoară.
Variaţiile de rezistenţă (cazul traductorului cu senzori rezistivi) sau capacitate
electrică (cazul traductorului cu senzori capacitivi), de la ieşirea senzorului
parametric, sunt convertite în tensiune sau curent electric, de către adaptorul
electronic. Montajul de măsurare oferă un semnal electric (tensiune de
dezechilibru) dependent de variaţia rezistenţei sau a capacităţii, care este apoi
amplificat şi aplicat unui etaj de ieşire, care îl converteşte în semnal unificat.
Eliminarea influenţei semnalelor perturbatoare se asigură prevăzând adaptorului

30
o buclă de reacţie negativă. Efectul neliniarităţilor introduse de elementul sensibil
sau de schema de măsurare este compensat de blocuri de liniarizare, introduse pe
calea directă sau pe cea de reacţie.

Traductorul numeric absolut

Un traductor numeric absolut, oferă la ieşire mai multe semnale numerice;
nivelurile logice ale acestora, codifică poziţia elementului mobil al traductorului,
fată de cel fix, la momentul respectiv. [www, 1]
Aceste traductoare se realizează în două variante constructive: liniară şi rotativă.
Senzorul este compus dintr-un cap de citire şi o riglă codificată (care este
elementul fix la traductorul liniar) sau un disc codificat (elementul mobil la
traductorul rotativ). Rigla şi discul sunt realizate din sticlă transparentă, folosindu-
se procedeul optic diascopic pentru citire (zonele active se deosebesc de fante
prin transparenţă). Codificarea în cod natural (binar sau zecimal) sau în cod Gray
se obţine prin trasarea a m piste paralele (pe riglă) sau concentrice (pe disc).
Pistele conţin zone opace şi transparente, cu lărgimi şi mod de dispunere
dependente de codul utilizat; numărul pistelor dictează rezoluţia măsurării.
De exemplu, o riglă codificată în cod binar natural, cu 4 piste, este reprezentată în
figura 2.16. Pistele sunt notate cu 20, 21, 22, 23, originea faţă de care se măsoară
poziţia este marcată cu 0, incrementul de deplasare este ΔL, iar zonele opace sunt
haşurate.

Fig.2.16. Riglă codificată în cod binar natural:

ΔL - incrementul de deplasare, O – origine.

Capul de citire există în mai multe variante constructive, în funcţie de metoda de

citire folosită. În principiu, acesta este constituit dintr-o sursă se lumină (sau un
ansamblu de diode electroluminescente), o grilă (care este transparentă numai în
zona pistelor citite de pe riglă) şi un ansamblu de senzori optici (fotoelemente sau
fototranzistoare).
Semnalele electrice de ieşire ale senzorilor optici sunt aplicate unui adaptor care
conţine preamplificatoare, formatoare de impulsuri şi etaje finale (ca şi la
traductoarele incrementale).
Determinarea poziţiei elementului mobil faţă de cel fix se realizează utilizând
diferite metode de citire a pistelor:
- Metoda citirii în linie (citirea simplă);
Metoda citirii în linie presupune folosirea unei singure axe de citire,
perpendiculară pe riglă. Pentru poziţia A-A’, din figura 2.16, a axei de citire,
cuvântul în cod binar natural de la ieşirea traductorului este 0100 şi
corespunde următoarei poziţii P a capului de citire faţă de origine:
P = ( 0 ⋅ 2 0 + 0 ⋅ 2 1 + 1 ⋅ 2 2 + 0 ⋅ 2 3 ) ⋅ ΔL = 4 ⋅ ΔL (2.16)

31
 La citirea în linie, rezoluţia măsurării este ΔL. Capul de citire conţine o sursă
de lumină şi 4 fotoelemente centrate pe cele 4 piste sau câte o pereche LED-
fototranzistor pentru fiecare pistă.
Această metodă conduce la citiri eronate, din cauza erorilor inerente de
fabricaţie a riglei (pasul de divizare al unei piste nu este constant pe toată
lungimea ei) sau capului de citire (senzorii optici nu sunt aliniaţi perfect pe
axa de citire). Asemenea imperfecţiuni tehnologice conduc la măsurători false
atunci când se modifică simultan gradul de transparenţă al mai multor (cel
puţin codificate binar se recomandă următoarele soluţii:
- introducerea unei piste suplimentare, pentru validarea semnalelor citite;
- codificarea în cod Gray (a riglei dau discului);
- folosirea a două axe de citire.
Prima soluţie constă în prevederea unei piste dispuse deasupra pistei 20 şi
conţinând zone transparente foarte înguste, situate la mijlocul fiecărei zone opace
sau transparente a pistei 20. Pistei suplimentare îi este asociat un senzor optic şi
numai la activarea lui este citit cuvântul de ieşire al traductorului. Această soluţie
se pretează numai la traductoarele cu ΔL grosier (adică nu foarte mic); în celelalte
cazuri, pista suplimentară nu poate fi realizată tehnologic.
Ultima soluţie presupune folosirea mai multor senzori optici (câte doi pentru
fiecare pistă, cu excepţia celei notate cu 20), dispuşi după cele două axe de citire.
În funcţie de dispunerea axelor de citire, se disting metoda dublei testări şi
metoda citirii în V. Aceste metode sunt cele mai utilizate, deşi au şi ele
dezavantaje: capul de citire este mai lat şi neeconomic.

2.6. Traductoare de Viteză

Viteza este definită prin relaţia:

ΔS (2.17)
v= ,
Δt
în care ∆S reprezintă deplasarea efectuată în intervalul de timp ∆t. Măsurarea
vitezei liniare sau unghiulare se face prin metode directe, bazate pe definiţie
(menţinând constant ∆S sau ∆t) sau prin metode indirecte (efect Doppler, legea
inducţiei electromeagnetice). [Dumitrescu, Chiriac, 2000]
În majoritatea cazurilor se măsoară viteze unghiulare, cele liniare fiind convertite
prin sisteme mecanice în viteze unghiulare (turaţii), pe baza relaţiei:
v = ω ⋅ R, (2.18)
în care ω este viteza unghiulară, iar R este raza de giraţie.

Tahogeneratorul
Acest tip de traductor este cel mai des utilizat în aplicaţiile practice, fiind o
micromaşină electrică de curent continuu sau de curent alternativ, la care
tensiunea la borne în gol (sau la sarcini mici) este proporţională cu turaţia:
[Dumitrescu, Chiriac, 2000]
U = k ⋅ n, (2.19)
Turaţiile maxime ce se pot măsura sunt de 2000 rot/min pentru
tahogeneratoarele de curent continuu şi 3000 rot/min pentru cele de curent
alternativ. Pentru turaţii mai mari se pot folosi reductoare de turaţie mecanice.

32
Traductorul se montează la un capăt de ax al piesei de rotaţie, de la care consumă
o putere de 1-50W, ceea ce poate constitui o sursă de erori în cazul puterilor
disponibile mici.

Traductorul fotoelectric
Acest tip de traductor detectează variaţiile unui flux luminos, dependente de
viteza de rotaţie, folosind un dispozitiv modulator acţionat de axul care se roteşte.
[Dumitrescu, Chiriac, 2000]
După modul în care se obţine variaţia fluxului luminos, dispozitivele modulatoare
pot fi:
- cu întreruperea fluxului luminos;
- cu reflexia fluxului luminos.
Structura sistemului de măsurare în cazul variantei cu întreruperea fluxului
luminos este prezentată în figura 2.17.

A
R
L2
D
L1

Fig.2.17. Traductor fotoelectric cu întreruperea fluxului luminos.

R – receptor fotoelectric, S – sursă radiaţii luminoase, D – disc opac prevăzut cu
orificii sau fante aşezate pe un cerc în jurul centrului discului, L1, L2 – lentile, A –
arbore a cărui turaţie se măsoară.

Discul antrenat de arborele ce se roteşte, modulează fluxul de lumină ce ajunge la

receptor, transformându-l în impulsuri luminoase ce ajung la receptor şi sunt
convertite cu ajutorul unor circuite electronice în impulsuri, a căror frecvenţă este
egală cu produsul dintre turaţia discului şi numărul de fante.
Traductoarele cu reflexia fluxului luminos funcţionează pe acelaşi principiu dar au
elementele fotoelectrice pe aceeaşi parte a discului, fantele discului fiind fante
reflectorizante.
Traductorul fotoelectric este frecvent utilizat datorită posibilităţii de a măsura
gamă largă de turaţii şi faptului că are o construcţie simplă.
Acest tip de traductor nu se poate folosi în medii cu praf sau cu lumină exterioară
puternică.

Traductorul bazat pe efectul stroboscopic

Acest tip de traductor se bazează pe inerţia ochiului uman, conform căreia un
corp care vibrează sau se roteşte pare a fi imobil dacă este iluminat cu impulsuri
scurte, a căror frecvenţă de repetiţie este egală cu frecvenţa de vibraţie a corpului
sau este un multiplu întreg al acesteia. [Dumitrescu, Chiriac, 2000]
Schema bloc a unui astfel de traductor este prezentată în figura 2.18.

33
 S GI F

CORP
DI

Fig. 2.18. Traductorul bazat pe efectul stroboscopic.

DI –dispozitiv de iluminare, S –sursă de alimentare, GI – generator impulsuri, F
– dispozitiv pentru măsurarea frecvenţei.

Dispozitivul de iluminare emite impulsuri luminoase de durată mică, fiind

comandat de generatorul de impulsuri cu frecvenţă reglabilă.
Stroboscopul permite determinarea vitezei de rotaţie până la zeci de mii de turaţii
pe minut cu o precizie foarte bună.

34