Observarea sistematică a comportamentului elevilor 

în timpul activităţii didactice este o

tehnică de evaluare care furnizează profesorului o serie de informaţii utile, diverse şi complete,
greu de obţinut altfel prin intermediul metodelor de evaluare tradiţionale.

În sensul său cel mai general, observaţia constă în investigarea sistematică, pe baza unui plan
dinainte elaborat şi cu ajutorul unor instrumente adecvate, a acţiunilor şi interacţiunilor, a
evenimentelor, a relaţiilor şi a proceselor dintr-un câmp social dat.

Conform acestei accepţiuni, profesorul care-şi propune să utilizeze această metodă pentru a
obţine informaţii relevante asupra activităţii elevilor săi, din perspectiva capacităţii lor de acţiune,
relaţionare, a competenţelor şi abilităţilor de care dispun, trebuie să utilizeze un instrumentar
adecvat obiectului observării. Pentru a înregistra aceste informaţii, profesorul are la dispoziţie în
mod practic trei modalităţi :

 fişa de evaluare (calitativă);

 scara de clasificare;

 lista de control/verificare.

Aceste instrumente se utilizează atât pentru evaluarea procesului, cât şi a produselor realizate de
către elevi, cu ajutorul lor putând fi surprinse atât obiectivări comporta-mentale ale domeniului
cognitiv, cât şi ale domeniilor afectiv şi psihomotor.

Acest tip de observaţie participativă practicată de profesor, utilizând cele trei modalităţi

menţionate, este, în esenţă, subiectivă, dar poate să-şi sporească gradul de obiectivitate dacă se
concentrează atenţia asupra modului de elaborare şi utilizare a instrumentelor. În ceea ce
priveşte costurile implicate de această metodă, ea este ieftină, dar mare consumatoare de timp.

Fişa de evaluare este completată de către profesor, în ea înregistrându-se date factuale despre

evenimentele cele mai importante pe care profesorul le identifică în comportamentul sau în modul
de acţiune al elevilor săi (fapte remarcabile, probleme comportamentale, evidenţierea unor
aptitudini deosebite într-un domeniu sau altul etc.). La acestea se adaugă interpretările
profesorului asupra celor întâmplate, permiţându-i acestuia să surprindă modelul comportamental
al elevilor săi.

Deci, profesorul, într-o primă instanţă, este cel care decide ce comportament va fi observat şi
înregistrat, configurând astfel aria comportamentală, eventualele limite ale observaţiilor
înregistrate, precum şi gradul de extindere în utilizare al acestor observaţii.

Un avantaj important al acestor fişe de evaluare este acela că nu depind de capacitatea de

comunicare a elevului cu profesorul, profesorul fiind cel care înregistrează şi interpretează
comportamentul tipic sau alte produse şi performanţe ale elevului.

Un dezavantaj de care trebuie ţinut seamă este acela al marelui consum de timp pe care îl
implică (timpul necesar profesorului, spre exemplu, pentru a nota descrierile verbale ale
comportamentului elevilor săi), la care se adaugă faptul că aceste observaţii nu au o cată ridicata
de obiectivitate, ceea ce are repercursiuni asupra fidelităţii acestor înregistrări.

Scara de clasificare însumeazăun set de caracteristici (comportamente) ce trebuie supuse

evaluării, însoţit de un anumit tip de scară, de obicei scara Likert. Potrivit acestui tip de scară,
elevului îi sunt prezentate un număr de enunţuri în raport de care acesta trebuie să-şi manifeste
acordul sau dezacordul, discriminând între 5 trepte: puternic acord; acord;
indecis (neutru); dezacord; puternic dezacord.

Secretul construirii unei astfel de scări îl constituie redactarea unui bun enunţ la care elevul să
poată răspunde. In continuare prezentăm câteva sugestii pentru construirea unei scări Likert.
 Fiecare enunţ să cuprindă cuvinte familiare elevului, utilizând limbajul acestuia şi nu unul
puternic specializat sau tehnic. Deci, enunţuri cu o structură simplă.
 Fiecare enunţ să fie exprimat clar pozitiv sau clar negativ (să reprezinte poziţii clar
pozitive sau negative). Este bine ca enunţurile să fie experimentate înainte de introducerea
lor în cadrul instrumentului.

 Lista finală de enunţuri trebuie să conţină un număr aproximativ egal de enunţuri pozitive
şi negative.

 Fiecare enunţ trebuie să producă informaţia necesară. Nu se introduce un enunţ doar

pentru că „este interesant de văzut ce răspund elevii la el”. Enunţul trebuie să facă referire
clară la atitudinea sau opinia despre care dorim să aflăm informaţii.

 Lista de control/verificare, deşi pare asemănătoare cu scara de clasificare ca manieră

de structurare (un set de enunţuri, caracteristici, comportamente etc.), se deosebeşte de
aceasta prin faptul că prin intermediul ei doar se constată prezenţa sau absenţa unei
caracteristici, comportament etc., fără a emite o judecată de valoare oricât de simplă.

Un avantaj al listei de control este acela că se elaborează relativ uşor, fiind şi simplu de aplicat
elevilor.