Sunteți pe pagina 1din 58

Capitolul I

 Contractului de antrepriză și contractul de subantrepriză –


considerații generale:

Contractul de antrepriză este reglementat de Codul Civil în Cartea a


V-a, Titlul IX, Capitolul VI, sub denumirea omonimă de contract de
antrepriză.
Acesta, după cum se va argumenta mai jos, aparține clasei vaste a
contractelor de prestări de servicii.
Prestările de servicii sunt menite a satisfice o serie de trebuințe și
interese specifc umane. Plaja lor de activitate în cadrul socialului
prezintă o deosebită sensibilă importanță, influențând o serie de
indicatori economici. Asfetl, în țările cu o economie de piață bine
dezvoltată segmental prestărilor de servicii are o pondere mare în
comparație cu cea prezenta în economiile țărilor în curs de dezvoltare,
ori slab dezvoltate.
Art. 1.851: (1) Prin contract de antrepriză, antreprenorul se obligă
ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală,
sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui
preț.
(2) Dispozițiile prezentei secțiuni sunt aplicabile, în mod
corespunzător, și antreprizei pentru lucrări de construcții, dacă sunt
compatibile cu regulile particulare prevăzute pentru acest contract.
Reglementarea anterioară a materiei (definiția legală a acestui tip
de contract special) a constituit-o prevederile art. 1470 din Codul Civil
1864.
Lucrările de antrepriză pot consta în confecționarea unui lucru,
elaborarea unui proiect de arhitectură, construcția unui imobil, etc. dar și
în prestări de servicii, precum: reparații ale aparaturii de uz casnic,
instalații sanitare etc. (spre deosebire de vechea reglementare, actualul
cod reglementează și vorbește despre lucrare materială sau
intelectuală). În acest sens, doctrina franceză, împarte antrepriza în:
intelectuală și materială (primei fiindu-i specifice obligațiile de mijloace,
iar celei de-a doua, de rezultat)1.

1
Regulile referitoare la antrepriză au caracter de normă generală și
se aplică – în lipsa unor reglementări speciale sau în completarea lor – și
lucrărilor (activităților) intelectuale, cum ar fi spre exemplu: meditații ale
cadrelor didactice, consultații profesionale, inclusiv juridice (date de către
notari publici, avocați ... mai puțin reprezentarea judiciară, care este o
variantă de mandat)2 .
Contractul de antrepriză poate avea ca obiect și bunuri mobile.
Art. 1.852: (1) Prin contract de subantrepriză, antreprenorul poate
încredința unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor părți
ori elemente ale lucrării sau serviciilor, afară de cazul în care contractul
de antrepriză a fost încheiat în considerarea persoanei sale.
(2) În raporturile cu beneficiarul, antreprenorul răspunde pentru
fapta subantreprenorului la fel ca pentru propria sa faptă.
(3) Subantrepriza este supusă dispozițiilor prevăzute pentru
contractul de antrepriză.
În considerarea faptului că antrepriza este un contract intuituu
personae, în principiu, drepturile și obligațiile contractuale mu pot fi
transmise altor subiecte de drept civil (terților sau avânzilor-cauză). Ca
excepție de la această regulă, atunci când numai partea de conducere

1
Noul Cod Civil Comentarii, doctrină și jurisprudență, Colectiv de autori,
Editura Hamangiu 2012, București, pag. 219
2
Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Universul Juridic,
București, pag. 292
și organizare a lucrării a fost contractată în considerația persoanei
antreprenorului (și nici nu există o clauză potrivnică), antreprenorul poate
angaja, la rândul său, alți antreprenori pentru realizarea efectivă a
acesteia.
Practic, subantrepriza este un nou contract de antrepriză. Așadar,
în raporturile dintre antreprenorul principal și subantreprenor sunt
aplicabile regulile generale ale contractului de antrepriză. Subantrepriza
este deci un contract prin care o persoană, numit subantreprenor, se
obligă față de antreprenorul principal (dintr-un contract de antrepriză) să
execute, în totalitate sau în parte, lucrarea contractată de acesta din
urmă, cu clientul, în schimbul unui preț3.
Există subantrepriză atunci când un antreprenor face ca un altul să
efectueze lucrarea pe care i-o promisese proprietarului, fie că este vorba
despre o lucrare materială sau intelectuală. Ceea ce exclude simpla
2
furnizare de lucruri: furnizorul care îi livrează un lucru antreprenorului sau
proprietarului, fără să îndeplinească acte de producție, nu este un
subantreprenor, ci un vânzător. La fel stau lucrurile cu o antrepriză care-i
închiriază alteia material și-i furnizează mâna de lucru, fără a lua parte la
lucrarea comandată, ceea ce exclude și simpla furnizare de personal
(prepuși) dacă executarea lucrării trebuie să fie făcută de către
antreprenorul principal. Furnizorul (de lucrări sau de personal) nu
beneficiază, în mod normal, de acțiunea directă în plată contra
proprietarului. Validitatea subantreprizei nu este subordonată acceptării
de către proprietar, cu excepția clauzei particulare a contractului
principal; neagrearea subantreprenorului de are drept consecință
pierderea acțiunii directe contra proprietarului lucrării; dar facultatea de
reziliere unilaterală este deschisă subantreprenorului pe întreaga durată
a contractului4.
3
Noul Cod Civil Comentarii, doctrină și jurisprudență, Colectiv de autori,
Editura Hamangiu 2012, București, pag. 221
4
P. Malaurie, L. Aynes, P.Y. Gautier, Contractele speciale, Editura
Wolters Kluwer, București, 2009, pag. 414
Asemenea sublocațiunii, și subantrepriza trebuie să respecte condițiile
principale din contractul de antrepriză și sa nu fie interzisă printr-o clauză
contractuală.
Având în vedere că suntem în prezența a două contracte distincte
(contractul de antrepriză și contractul de subantrepriză), vom avea de-a
face cu două raporturi juridice diferite:
- raportul juridic de antrepriză dintre client și antreprenor și
- raportul juridic de subantrepriză antreprenor și subantreprenor.
Așadar, subantreprenorul și clientul (beneficiarul) se găsesc în
raporturi juridice diferite: unul doar în raportul de subantrepriză, iar
celălalt numai în raportul de antrepriză. Acest fapt duce la consecința că
subantrepriza nu produce efecte față de client (este res inter alios acta).
Rezultă așadar, că clientul și subantreprenorul nu au acțiune directă unul
împotriva celuilalt. Ei pot acționa, în această ipoteză, numai pe calea
indirectă a acțiunii oblice, surogându-se în dpretul antreprenorului (art.
1560 din Codul Civil).
Tot astfel, ca și antreprenorii, nici subantreprenorii nu au calitatea de
prepuși – ei executând lucrarea independent – astfel că antreprenorul nu
răspunde în calitate de comitent (în baza dispozițiilor art. 1373 din Codul
Civil) pentru faptele lor ilicite cauzatoare de prejudicii terților.

3
Capitolul II:

 Delimitarea contractului de antrepriză față de alte contracte

Contractul de antrepriză prin sfera lui largă de materializări practice


face să se ivească necesitatea diferențierii față de alte tipuri de contracte
din aria dreptului civil si nu numai. Punctele oarecum tangențiale odată
clarificate, nu pot duce decât la o înțelegere mai bună a materiei, și astfel
la soluționarea unor probleme ivite în practică.
Doctrina s-a oprit în studiul acestei chestiuni la delimitarea
contractului de antrepriză față de contractul de muncă, de locațiune,
vânzare-cumpărare, mandat și depozit.

Secțiune întâi:

Contractul de muncă - Contracul de antrepriză

Antrepriza se deosebește de contractual de muncă îndeosebi prin


independența juridică pe care antreprenorul o are în executarea lucrării.
Deoarece în contractual de antrepriză nu se creează un raport de
subordonare, clientul nu răspunde pentru pagubele cauzate de către
antreprenor sau de lucrători, tețelor persoane. În baza contractului de
muncă, se naște un raport juridic de prepușenie, comitentul (angajatorul)

4
răspunzând față de terți de faptele persoanei încadrate în muncă, iar
salariul angajatului se plătește în funcție de cantitatea și calitatea muncii
depuse. De asemenea, contractual de muncă este supus regulilor
speciale ale dreptului muncii.
În delimitarea antrepizei față de contractual de muncă mai trebuie
precizat și că există între cele doua contracte o diferență evidentă
plecând de la ramurile de drept cărora aparțin. În timp ce antrepriza este
guvernată de dreptul civil, contractual de muncă este reglementat în
special de Codul Muncii privind unele măsuri de protecție a persoanelor
încadrate în muncă. Avem în vedere aici analiza contractului individual
de muncă, și nu a contractului colectiv de muncă, care reprezină, în
concepția legiuitorului, forma de exprimare concretă a normelor juridice
de muncă, așa cum se arată și în literatura de specialitate. 15
Contractul individual de muncă a fost definit astfel: covenția
încheiată în scris prin care o persoană fizică (salariatul) se obligă să
presteze o anumită muncă pe o perioadă determinate sau nedeterminată
de timp pentru un patron (angajator), în subordinea căruia se plasează,
iar acesta, se obligă să plătească salariul și să asigure condițiile
necesare desfășurării activității.
Din această definiție rezultă elementele acestui contract și anume:
-prestarea muncii;
-salariul;
-subordinea salariatului față de patronul său.

Instituții juridice clar diferite, antrepriza și contractul de muncă nu


se pot confunda una cu alta. Astfel salariul se plătește numai după
calitatea și cantitatea muncii depuse de către angajat. În cazul
antreprizei, se plătește numai rezultatul muncii antreprenorului, predat
clientului2.
Lucrurile se prezintă sub o altă formă juridica în contractul de
muncă. Astfel, salariatul își execută obligațiile de serviciu fiind în
dependență –subordonare juridică – totală față de patron si obligat să
respecte regulile stabilite de acesta, concretizate în regulamente de
ordine interioară, program de lucru etc. Se stabilește așadar, un raport

15
Al. Ticlea, C-tin. Tufan, Dreptul muncii și securității sociale, București, 2001, pag.163
2

5
de prepușenie, comitentul fiind răspunzător față de terțe persoane pentru
faptele persoanei încadrate în muncă (prepus).

Secțiunea a doua:

Contractul de vânzare-cumpărare - Contractul de antrepriză

Problema delimitării contractului de antrepriză față de contractul de


vânzare-cumpărare este tranșată în mod expres prin reglementarea
acesteia în art. 1.855 din Codul Civil: contractul este de vânzare, iar nu
de antrepriză, atunci când, potrivit înțelegerii părților, executarea lucrării
nu constituie scopul principal al contractului, avându-se în vedere și
valoarea bunurilor furnizate.
În cazul în care antreprenorul, pe lângă obligațiile asumate de
regulă în contract, îi revine și obligația de a procura materiale necesare
pentru realizarea construcției, antrepriza se aseamănă cu vânzarea unui
lucru viitor – ce urmează a fi confecționat. În această situație, contractul
va fi calificat în funcție de scopul urmărit de către părți:
- dacă prelucrarea materialului de către antreprenor este un
simplu mijloc de realizare a lucrării (respectiv, o clauză accesorie a
contractului al cărui obiect principal este executarea unei lucrări),
contractul va fi calificat drept antrepriză;
- dacă însă materialul procurat de antreprenor este elementul
esențial al contractului, depășind în mod vădit valoarea muncii, al
prestației, al lucrării, operația are caracterul unei vânzări a unui
lucru viitor.
Asemănarea dintre cele două tipuri de contracte nu
presupune neapărat o comparare aritmetică a valorii celor două
prestații, importantă în acest sens fiind determinarea, fără echivoc
a intenției părților contractante. Dacă materialele necesare
executării lucrării sunt procurate de către client sau dacă este
vorba despre executarea unor lucrări de construcții pe terenul

6
clientului (chiar cu materialele antreprenorului), contractul este, în
toate cazurile, de antrepriză.

Secțiunea a treia:

Contractul de locațiune - Contractul de antrepriza


Contractul de locațiune este un contract prin care o persoană,
numită locator, se obligă să asigure unei alte persoane, numită locatar
(chiriaș) folosința temporară, totală sau parțială a unui bun, în schimbul
unei sume de bani sau a altei prestații, numită chirie.
Astfel antrepriza se deosebește de acesta prin faptul că prețul
locațiunii este determinat în raport cu durata folosinței, iar contractul de
antrepriză, în plus față de aceasta, nu servește drept temei pentru
folosința unui lucru.
Deși legiuitorul de la 1864 prezenta antrepriza ca o varietate a
locațiunii (art. 1470 pct. 3 din Codul Civil anterior), contractul de
antrepriză se deosebește net de locațiune, deoarece prestarea de
servicii care formează esența ei nu este remunerată în funcție de timpul
cât durează, ci în raport de rezultatul final. În cazul locațiunii de servicii
(contractul de muncă), obiectul contractului este munca în sine, pe când
în contractul de antrepriză, obiectul în formează lucrarea finală.

Contractul de mandat - Contractul de antrepriză si de depozit

Când antreprenorul are împuternicire de la client să efectuez, pe


lângă lucrarea comandată și acte juridice adiacente acesteia, antrepriza
prezintă asemănări cu contractul de mandat. Deosebirea principală
dintre cele două contracte constă în aceea că antrepriza presupune, de
regulă, efectuarea unor acte materiale. Contractele încheiate de către
antreprenor cu terții, în principiu, nu produc efecte față de clienți.
Deasemeni, răspunderea antreprenorului și a mandatarului sunt supuse
unor reguli diferite.
Așadar, antrepriza se deosebește față de contractul de mandat prin
diferența întâlnită la nivelul obiectelor lor principale. Astfel antrepiza,
7
după cum am mai arătat are ca obiect o lucrare lato sensu (prestații
materiale si intelectuale), efectuate de către antreprenor pentru client,
primul neavând putere de reprezentare pentru cel de-al doilea.
Contractul de mandat are drept obiect principal încheierea de către
mandatar a actelor juridice cu terțe persoane, pe seama mandatului pe
care, de regulă îl reprezintă.
Trebuie făcute două precizări deosebit de importante. Prima ar fi
aceea că, s-a adus în literatura de specialitate 36 opinia conform căreia
regulile referitoare la antrepriză se aplică în lipsa unor reglementări
speciale sau în completarea acestora și activităților intelectuale cum ar fi
spre exemplu: meditații, consultații profesionale, inclusiv juridice, și aici
sunt cele date de notarii publici sau avocați (art. 8-9 din Legea
nr.36/1995), bineînțeles, mai puțin reprezentarea juridică care este o
variantă de mandat. Menționăm totuși că, potrivit art. 1413, art.1478 și
urmatoarele din Codul Civil, antrepriza are ca obiect o lucrare, în sensul
de prestații materiale. Autorii francezi citați vorbesc de ”dematerializarea
contractului”. În prezent se admite aplicarea reglementării ca regulă de
drept comun în materie, și în cazul prestațiilor intelectuale enumerate
mai sus.
Cea de-a doua precizare ar fi aceea că, în cazul contractelor
încheiate de antreprenor cu terțe persoane, cu excepția instituției acțiunii
directe a lucrătorilor împotriva clientului, nu există efecte ale acestora
față de client. Pentru ca antreprenorul să îl reprezinte pe client în
activități cum ar fi obținerea autorizației de construcție, acesta trebuie să
primească împuternicirea corespunzătoare din partea clientului
bineînțeles în baza unui contract de mandat încheiat separat.
În sfârșit analizând apropierea antreprizei față de contractul de
depozit, în ipoteza în care lucrarea ce face obiectul contractului se
execută cu materialele clientului, antrepriza se aseamănă cu acesta,
dacă antreprenorul are și obligația de păstrare și conservare a bunurilor
primite. Și în această situație, calificarea contractului se face după
prestația principală: efectuarea unei lucrări ori păstrarea și conservarea
unui lucru.
Observăm că, în ipoteza în care materialele pentru executarea
lucrării sunt procurate de către client, sau acesta se efectuează asupra
36
Henri et Leon Mazeaud, Jean Mazeaud, Lecons de droit civil, vol.III, Paris, 1963, pag.1073-1074, Ph. Malaurie,
L. Aynes, Cours de droit civil. Les contracts speciaux, Paris, 1988, pag.235-236, A. Benabent, Droit civil, Les
contracts speciaux, Paros 1995, pag.282
8
unui lucru corporal predat antreprenorului. Depozitul reprezintă un
contract prin care o persoană numită deponent remite spre păstrare un
lucru altei persoane numită depozitar, cu obligația acesteia din urmă de
a-l conserva și de a-l restitui în natură la cererea deponentului. Uneori
depozitarul efectuează anumite lucrări în vederea conservării lucrului
depozitat.
Pentru a efectua calificarea întrunul din cele două tipuri de
contracte apelăm la distincția între conținutul principal al convenției dintre
părți: efectuarea lucrării sau păstrarea lucrului. Acesta se face fără a se
opera o descompunere a operației juridice dintre părți în două contracte
distincte. Descompunerea este, evident, posibilă numai dacă este vorba
de două obligații distincte, fără legătură între ele. Există totuși un punct
de legătură comun între cele două contracte avute în discuție, și anume
faptul că răspunderea pentru păstrarea lucrului se angajează după
aceleași reguli în ambele cazuri, după cum se va argumenta și în
capitolul IV din prezenta lucrare.

JURISPRUDENȚĂ:
În calificarea juridică a convenției asupra căreia s-a declanșat
litigiul trebuie să se pornească de la împrejurarea că este vorba despre
transmiterea dreptului de proprietate asupra unui teren pe care urma să
fie edificată o construcție din materialele celui care s-a obligat la
transferul proprietății, părțile înțelegându-se asupra detaliilor referitoare
la construcția ce urma să fie edificată, incluzând și finisajele. Problema
care se ridică în această situație este dacă vorbim de promisiunea de
vânzare a unui bun viitor, de un contract de antrepriză sau, așa cum a
reținut instanța de apel, de un contract de natură mixtă. Evident, înainte
de toate, se impune lămurită împrejurarea dacă poate coexista obligația
convenția de vânzare a unui bun viitor (sau promisiunea de vânzare a
unui bun viitor) cu un contract de antrepriză sau cele două se exclud
reciproc. În opinia instanței, cele două contracte se exclud reciproc,
întrucât, în cazul în care, procurarea materialului de către antreprenor nu
constituie decât o clauză accesorie contractului, al cărui obiect principal
este realizarea lucrării, privită ca rezultat, contractul este de antrepriză,
în sensul art. 1478 din Codul Civil din 1864, iar, în cazul în care
materialul procurat de către antreprenor este elementul esențial al
contractului, depășind valoarea muncii, vorbim despre o vânzare a unui
9
bun viitor. În cauza de față, terenul fost proprietatea pârâților, pe acesta
edificându-se o construcție din materialele procurate de către pârâți,
astfel că acest contract este unui de vânzare (promisiune de vânzare) a
unui bun viitor, cu atât mai mult cu cât, așa cum corect susțin pârâții,
după încheierea contractului autentic și plata prețului, nu s-a stabilit un
nou preț al contractului intitulat de executare de lucrări, antrepriza având
un caracter oneros. Raportat la această împrejurare, se ridică problema
care este natura juridică a convenției de executare de lucrări încheiate a
doua zi după semnarea contractului autentic notarial de vânzare-
cumpărare. La data încheierii contractului autentic, construcția era
terminată, deci bunul exista, însă nu era la standardele dorite de
cumpărătorii reclamanți, asupra cărora părțile s-au înțeles. Se face o
confuzie raportat la actul juridic încheiat între părți, referitor la
remedierea defecțiunilor, pornind de la împrejurarea că așa-zisul contract
de executare de lucrări a fost încheiat la o zi după încheierea
contractului autentic de vânzare-cumpărare, confundându-se actul juridic
în sensul de negotium iuris (manifestare de voință făcută cu intenția de a
produce efecte juridice) cu cel de instrumentul probationis (înscris
constatator, mijloc de probă). În realitate, din succesiunea faptelor, este
evident că părțile au dorit executarea întocmai a obligațiilor asumate.
Pentru că, așa cum se poate vedea parțial cu ochiul liber, construcția nu
corespundea standardelor asupra cărora se înțeleseseră părțile,
vânzătorii s-au obligat să remedieze aceste defecțiuni, fiind vorba în
realitate de o clauză de agravare a răspunderii pentru vicii, aceasta
extinzându-se și la vicii aparente. De aceea, așa cum corect susțin
reclamanții cumpărători, nu se poate reține că, semnând contractul
autentic notarial, de vânzare-cumpărare, aceștia ar fi renunțat la
pretențiile referitoare la calitatea construcției, actul încheiat la interval de
o zi, confirmând doar acest lucru (C.A. Cluj, s. civ. mun. asig. soc. și fam.
dec. civ. nr. 2267/R/2009, în Jurindex).

10
Capitolul III

 Caracterele juridice și condițiile de valabilitate ale contractului de


antrepriză

Secțiunea întâi:
Caracterele juridice ale contractului de antrepriză

În literatura de specialitate47 există unitatea de opinie în ceea ce


privește caracterele juridice ale contractului de antrepriză. Astfel se
consideră că acestea sunt următoarele:
a) contract sinalagmatic (bilateral),
b) contract cu titlu oneros, comuta,tiv
c) contract cu executare succesivă,
d) contract consesual și
e) contract încheiat intuituu personae (în principiu)

Contract sinalagmatic (bilateral):


Contractul sinalagmatic este acela prin care părțile se obligă
reciproc una către alta.
Antrepriza este un astfel de tip de contract deoarece ambele părți
contractante au obligații izvorâte din contract.
Ceea ce caracterizează acest tip de caracter juridic este
reciprocitatea și interdependența obligațiilor care revin părților și în
consecință dubla calitate, de creditor și de debitor a acestora. Sunt astfel
de contracte și cele de vânzare-cumpărare, închirierea, contractul de
transport etc.58
Antreprenorului îi revin următoarele obligații:
-de a executa lucrarea sau serviciul promis la termen,
-de a garanta contra viciilor.
Clientului îi revin următoarele obligații:

47
T. Mircea, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, București, 1999, pag.36
58
C. Statescu, C. Barsan, Teoria obligațiilor, pag.36
11
-de plată a prețului,
-de a recepționa și prelua lucrarea.
În cazul antreprizei, ca de altfel în cazul oricărui alt contract
sinalagmatic obligațiile părților sunt reciproce, interdependente și
ordonate temporal. De asemenea, efectele specifice oricăror contracte
sinalagmatice se regăsesc și în materia contractului de antrepiză. În
doctrină efectele specifice contractelor sinalagmatice au fost definite ca
fiind soluții juridic specifice, destinate a sancționa neîndeplinerea părților
să execute contractul respectiv ori să suporte consecințele neexecutării
întocmai a acestuia.69
Aceste efecte specifice sunt următoarele:
 Excepția de neexecutare a contractului (exceptio non
adimpelti contractus) care reprezintă un mijloc de apărare
specific aflat la îndemâna părții căreia i se pretinde
executarea obligației ce-i revine, fără ca partea care pretinde
această executare să-și fi executat propria obligație, mijloc
care constă în suspendarea executării propriei obligații de
către partea care invocă excepția, până când partea cealaltă
execută obligația sa.
 Rezilierea contractului reprezintă o sancțiune a neexecutării
culpabile a contractului sinalagmatic,
 constând în desființarea ex nunc (pentru viitor) a contractului
de antrepriză. Prestațiile succesive făcute anterior rezilierii
contractului sunt lăsate neatinse, cu excepția acelora asupra
cărora antreprenorul sau clientul ridică pretenții.
 Riscul contractului de antrepriză reprezintă probabilitatea
uneia sau a ambelor părți ale contractului să suporte
consecințele imposibilității fortuite de executare. Acest aspect
va fi detaliat în capitolul IV al prezentei lucrări.

Contract cu titlu oneros, comutativ:


Contractul oneros reprezintă acel contract în care fiecare parte
dorește a-și procura un avantaj. Această categorie de contracte se
subdivide în contracte comutative și contracte aleatorii. Contractele

69
C. Statescu, C. Barsan, op. citate, pag.38
12
comutative sunt acelea în care întinderea prestațiilor datorate de părți
este certă sau poate fi apreciată din momentul încheierii lui.
Antrepriza este un contract oneros, deoarece fiecare parte, în
schimbul prestației sale, urmărește un scop patrimonial.
Clientul prin încheierea contractului de antrepriză dorește să-și
procure un lucru material sau lucrare lato sensu. Antreprenorul în
schimbul prețului se obligă să realizeze obiectul material sau lucrarea
respectivă. De asemenea întinderea prestațiilor, a ogligațiilor, celor două
părți este certă și nu depinde de un eveniment incert, așa cum este cazul
contractului aleatoriu.
În lipsa prețului contractului de antrepriză, ne aflăm în prezența
unui serviciu gratuit, contractul nemaifiind de antrepriză, ci reprezintă un
act dezinteresat, contract cu titlu gratuit, dar nu liberalitate, nefiindu-i
aplicabile regulile speciale pentru aceasta din urmă categorie de acte
juridice (reducțiune, raport, revocare și alte reguli caracteristice numai
libertăților).
Contractul cu executare succesivă:
Contactul cu executare succesivă este acela ale cărui obligații se
execută treptat, în timp710 prestația antreprenorului în realizarea
materială a obiectului asupra căruia s-a convenit prin contractul de
antrepriză, presupune o serie de activități practice specializate
desfășurate în timp.
Antrepriza este, de regulă, un contract cu executare succesivă,
deoarece, în cele mai multe cazuri, elementul timp ține de esența
contractului. De exemplu, în cazul marilor construcții, lucrarea poate fi
executată în mai multe etape, zile, luni sau ani, iar în timpul derulării
acestuia se pot stabili termene intermediare la care să se facă recepția
parțială.
Este adevărat că există diferențieri în ceea ce privește durata
acestor activități, în sensul că spre exemplu realizarea de construcții prin
antrepriză presupune un timp de execuție mai mare decât croirea unui
costum de haine ori realizarea unui model de bijuterie. Indiferent de
durata mai mare sau mai mică de timp necesară executării obligațiilor
antreprenorului, întotdeauna există o succesiune de activități specifice
meseriei antreprenorului, activități graduale în timp.
710
T. Mircea, op. citată, pag.40
13
Conform regulilor generale neexecutarea culpabilă a obligațiilor
uneia din părți atrage după sine sancțiunea rezilierii contractului. Efectele
desființării contractului de antrepriză se produc numai pentru viitor –ex
nunc-. De asemenea mai trebuie precizat că forța majoră acționează ca
o cauză de suspendare în executarea contractului.
Contractul consensual:
Contractul consensual este acela care se încheie în mod valabil
prin simplul acord de voință al părților, fără a fi necesară îndeplinirea
vreunei condiții de formă.
Legea nu cere nicio formă specială pentru valabila încheiere a
contractului de antrepriză. În cazul antreprizei de lucrări publice,
contractul urmează să fie încheiat ad validitatem cu respectarea
procedurii și a formelor prevăzute pentru investiții publice.
Sediul materiei îl reprezintă811:
- Ordonanța Guvernului nr. 12/1993 privind achizițiile de
bunuri și investiții publice (republicată in M.O. nr. 281 din 4 dec. 1995).
Ordonanța se aplică în cazul în care așa-numita entitate achizitoare care
face investiția- lucrări de construcție, modernizări, transformări, reparații
etc.- poate fi constituită din: instituția Parlamentului sau instituțiile aflate
sub controlul acestuia. Președinția, Guvernul și autoritățile administrației
publice locale și instituțiile bugetare subordonate acestora, autoritățile
judecătorești, Ministerul Public, instituțiile publice de înățământ superior.

-Hotărârea Guvernului nr. 592/1993 pentru aprobarea


Regulamentului privind procedurile de organizare a licitațiilor,
prezentarea ofertelor și adjudecarea investițiilor publice, modificată prin
Hotărârea Guvernului nr. 70/1997
- Hotărârea Guvernului nr. 63/1994 republicată în 1997 pentru
aprobarea Regulamentului privind organizarea licitațiilor pentru achizițiile
publice de bunuri (aplicabil pentru execuția lucrărilor de reparații capitale
și a demolărilor la construcții și instalații)
-Norme metodologice privind conținutul cadru de organizare a
licitațiilor, prezentarea ofertelor, adjudecare, contractare și decontare a
811
Fr. Deak, op. citată, pag.319
14
execuției lucrărilor aprobate prin Ordinul M.F. și MLPAT nr. 784-34N din
13.04.1998
De actualitate este Ordonanța Guvernului nr.20 din 24.01.2002
privind achizițiile publice prin licitație publică (metoda on line).912
În acest act normativ se prevăd următoarele: ’...tratament egal, respectiv
aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecție și a criteriilor
pentru atribuirea de contracte de achiziție publică, astfel încât oricare
furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii să aibă
șanse egale de a i se atribui contractul respectiv’. 1013
Hotărârea Guvernului nr. 152/28.02.2002 stabilește autoritățile
contractante care au obligația de a aplica prvederile O.G. nr.
20/24.01.2002, produsele, serviciile și lucrările care urmează să fie
achiziționate prin licitație electronică.
Tot în O.G. în discuție se mai stipulează că orice furnizor, executant
sau prestator persoană fizică sau persoană juridică, română sau străină,
are dreptul de a participa, în condițiile legii, la procedura de atribuire prin
licitație electronică.1114
Referitor la anunțul de participare, autoritatea contractantă are
următoarele obligații în ceea ce privește informațiile care trebuie
cuprinse în acesta:1215
-elementele de identificare a autorității contractante
-procedura aplicată pentru fiecare fază a atribuirii contractului de
achiziție publică
-tipul contractului de achiziție publică
-amplasamentul lucrării
-cerințele de execuție, caracteristicile lucrării
-termenul limită de execuție a lucrării

912
Publicată in M.O. nr.86 din 01.02.2002, intrată în vigoare la data de 01.03.2002
1013
Art. 2 lit. d
1114
Art. 8
1215
Art. 18
15
Precizăm că regulile privind contractul de antrepriză se aplică în
domeniul antreprizei de lucrări publice, ca drept comun în materie, numai
în măsura în care prin acte normative speciale –vizând investiții publice-
nu se pretinde astfel.
Antrepriza este un contract consensual (iar nu real), chiar dacă
lucrarea se execută asupra unui bun al clientului (reparații, transformare
etc), deoarece predarea bunului în vederea executării lucrării poate avea
loc și după încheierea contractului. Cât privește proba contractului, în
materie se aplică regulile de drept comun.

Contract încheiat intuitiuu personae:


În principiu contractul de antrepriză este un contract încheiat în
considerarea persoanei antreprenorului. Caracterul acesta este prezent
și vizează numai organizarea și conducerea lucrării de către antreprenor.
Există o serie de cazuri în practica judiciară în care antreprenorul
va fi obligat să execute personal lucrarea obiect al contractului. Pe de-o
parte este vorba despre acele spețe pentru care există clauza
contractuală expresă în acest sens, iar pe de altă parte, se au în vedere
situațiile în care obligația rezultă din împrejurări. Spre exemplu tabloul
comandat unui pictor renumit ori intervenția chirurgicală contractată cu
un medic specialist.
Participarea altor persoane la executarea respectivei lucrări trebuie
să aibă caracter accesoriu, iar pe de altă parte nu se poate proceda la o
excludere totală a acestui lucru. Astfel spre exemplu, medicul specialist
chirurg nu ar putea efectua intervenția chirurgicală contractată fără
sprijinul sine qua non al unui personal medical calificat.

Secțiunea a doua:
16
Condițiile de valabilitate necesare încheierii contractului de
antepriză

În legătură cu acest aspect, Codul Civil enumeră condițiile


esențiale pentru validitatea unei convenții, ca fiind:
1. Capacittatea de a contracta;
2. Consințământul valabil al părții care se obligă;
3. Un obiect determinat;
4. Cauza licită.
Prin ”capacitate de a contracta” se înțelege acea condiție de fond și
esențială care constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni
titular de drepturi și de obligații civile prin încheierea actelor de drept
civil1315.
Capacitatea civilă a subiectului de drept civil persoana fizică se
divide în capacitate de folosință și capacitate de exercițiu. Capacitatea
de folosință reprezintă conform art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954:
”capacitatea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma
obligațiile, săvârșind acte juridice.”
În ceea ce privește capacitatea părților contractului de antrepriză
de a încheia valabil acest contract, trebuie făcute următoarele precizări:
Clientul trebuie să aibă, respectiv să îndeplinească condițiile
prevăzute de lege pentru încheierea, fie a actelor juridice de
administrare, fie a actelor juridice de dispoziție, după cum contractul
reprezintă un act de administrare a patrimoniului (de exemplu:
construirea unei case)1416.
Actul de administrare (nu actul administrativ sau de administrație)
este acel act juridic civil prin care se realizează o normală punere în

1315
Gh. Beleiu, drept civil român – Introducere în dreptul civil subiectele de drept civil, București, 2000, pag. 146
1416
Fr. Deak, op. citată, pag. 321
17
valoare a aunui bun ori a unui patrimoniu. Astfel, după obiectul său, actul
de administrare poate privi un bun (ut singuli) ori un patrimoniu.
Este o dispoziție acel act care are ca rezultat ieșirea din patrimoniu a
unui bun sau drept ori grevarea unui bun cu o sarcină reală (ipotecă sau
gaj).
Minorul între 14-18 ani, în calitate de client, având capacitatea de
exercițiu restrânsă poate încheia acte de administrare în mod valabil
personal și singur, dacă nu sunt lezionare.
Aceasta este rezoluția care rezultă din interpretarea per a contrario
a art. 25 alin. 1 di Decretul nr. 32/1954. Regula este totuși că actele de
administrare ale persoanei fizice cu capacitate de exercițiu restrânsă, se
încheie în mod valabil numai cu încuviințarea prealabilă a ocrotitorului
său legal.
Trebuie spus că între cele două cazuri prezentate nu există o
contradicție reală, deoarece dacă minorul între 14-18 ani încheie actul de
administrare fără această încuviințare și acesta este lezionar, el este
anulabil pentru leziune; dacă îl încheie singur, fără încuviințare, actul
nefiind lezionar, acesta va fi perfect valabil.
În ceea ce privește ipoteza încheierii contractului de antrepriză de
către un minor cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani în calitate de client, ca
act juridic de dispoziție, acesta se poate face personal, dar cu dublă
încuviințare, a ocrotitorului legal și a autorității titulare.
În schimb, antreprenorul trebuie să aibă, în toate cazurile,
capacitate deplină de exercițiu. Întrucât antrepriza este un contract civil,
iar nu un contract de muncă, aspect arătat în cap. II al prezentei lucrări
nu pot fi aplicate dispozițiile privitoare la capacitatea minorului de a
încheia un contract de muncă (art. 10 din Decretul 31/1954). În literatura
de specialitate, profesorul Eugeniu Safta-Romano, opinează că în
calitate de antreprenor poate ființa și minorul între 14-18 ani în antrepriză
act de administrare pentru acesta (de exemplu: repararea unui imobil), în

18
această ipoteză acesta va trebui să aibă încuviințarea reprezentanților
săi1517.
Consimțământul: datorită faptului că antrepriza este un contract
civil sinalagmatic, consimțământul ambelor părți trebuie să fie valabil
exprimat.
Prin consimțământ, în literatura de specialitate 1618, se înțelege acea
condiție esențială, de fond și generală a actului juridic civil care constă în
hotărârea de încheia un act juridic, hotărâre manifestată în exterior.
Pentru a fi valabil consimțământul trebuie să întrunească
următoarele condiții:
- să provină de la o persoană cu discernământ;
- să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice;
- să fie exteriorizat:
- să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
Discernământul reprezintă o stare de fapt.
A doua condiție decurge din esența actului juridic civil, care este o
manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice (a
crea, a modifica ori a stinge un raport juridic civil concret).
Principiu aplicabil exteriorizării consimțământului este acela al
consensualismului, ceea ce înseamnă că părțile sunt libere să aleagă
forma de exteriorizare a voinței lui; în alți termeni, simpla manifestare de
voință este nu numai necesară, dar și suficientă pentru ca actul civil să
se nască valabil din punct de vedere al formei sale.
Sunt vicii de consimțământ următoarele: eroarea, dolul (viclenia),
violența și leziunea.
Eroarea reprezintă falsa reprezentare a realității la încheierea
actului juridic respectiv. Acest viciu de cobsimțământ se poate prezenta
sub următoarele forme: eroare-obstacol (numită și distructivă de voință)
care poate fi error innegotio sau error in corpore; eroarea-viciu de
1517
E. Safta-Romano, op. citată, pag. 147
1618
Gh. Beleiu, op. citată, pag. 151
19
consimțământ care pate fi la rândul lui error in personam, eroare
indiferentă. O altă clasificare se referă la eroarea de fapt, pe de o parte
și la eroarea de drept, pe de altă parte.
Dolul sau viclenia reprezintă acel viciu de consimțământ care
constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau
dolosive, pentru a o determina să încheie respectivul act juridic. În
esență, deci, dolul este o eroare provocată, iar nu spontană, precum
eroarea propriu-zisă. Cod Civil prevede că: consimțământul nu e valabil
când este ... surprins prin dol.
Având originea în dreptul privat roman, unde se distingea între
dolus malus (dolul grav) și dolus bonus (dolul ușor), după consecințele
pe care le are asupra valabilității actului juridic, acest viciu de
consimțământ se clasifică în: dolul principal (dolus dans causam
contractii), care cade asupra unor elemente importante, determinate în
încheierea actului juridic și care atrage anularea actului, și pe de altă
parte, dolul incident (dolus incidens), numit și incidental ori secundar,
acesta căzând asupra unor împrejurări nedeterminante în încheierea
actului juridic respectiv, neatrăgând așadar nevalabilitatea acestuia.
În această ultimă situație prezentată, partea în cauză poate cere, în
cadrul executării contractului de antrepriză o reducere a prestației
corelativă celeilalte părți. Elementele dolului sunt în număr de două: unul
material, obiectiv, constând în utilizarea de mijloace viclene (mașinațiuni,
șiretenii, manopere dolosive) pentru a induce în eroare.
Spre exemplu, antreprenorul poate folosi aceste modalități pentru a
determina pe client să încheie contractul de antrepriză. Acest lucru poate
fi realizat în două modalități: printr-un fapt comisiv ( folosirea unei
șiretenii pentru a face dovada meseriei de croitor a celui ce pretinde a fi
antreprenor în contractul respectiv), ori printr-un fapt omisiv.
Cel de-al doilea element al dolului este cel subiectiv, intențional,
constând în intenția de a induce în eroare o persoană pentru a o
determina să încheie un contract de antrepriză.
20
Pentru a fi viciu de consimțământ, dolul trebuie să îndeplinească
cumulativ, următoarele condiții:
a) să fie determinant pentru încheierea contractului de antrepriză;
b) să provină de la cealaltă parte.
Caracterul determinant, hotărâtor al unui element pentru încheierea
contractului se apreciază, ca și la eroare de altfel, după un criteriu
subiectiv, adică in concreto. Nu se cere ca dolul să fie comun, adică
să existe pentru fiecare parte a contractului de antrepriză; dacă totuși
ar exista reciprocitate de dol, fiecare parte este în drept să ceară
anularea actului pentru dolul al cărui victimă este. 1719
Cel de-al treilea viciu de consimțământ care poate afecta valabila
încheiere a contractului este violența care, constă în amenințarea unei
persoane cu un rău care îi produce o temere, care o determină să
încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
În materia contractului de antrepriză, violența poate apare în
situația în care clientul obligă prin astfel de mijloace prohibite de lege
pe antreprenor să execute o anumită lucrare. Poate fi vorba de
violența fizică –vis- existentă atunci când amenințarea cu răul privește
integritatea fizică ori bunurile antreprenorului, ori de violența morală –
metus- existentă atunci când amenințarea cu răul se referă la
onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei antreprenorului.
Ca și dolul, violența viciu de consimțământ, este alcătuită din două
elemente: unul subiectiv, constând în insuflarea unei temeri persoanei
amenințate, temere care alterează consimțământul, și mai este vorba
și de elementul obiectiv, exterior, care constă în amenințarea cu
producerea unui rău.
Pentru a fi viciu de consimțământ, violența trebuie să întrunească
cumulativ următoarele condiții:
a) să fie determinantă pentru încheierea contractului de antrepriză;
b) să fie injustă (nelegitimă, ilicită).
1719
D. Chirică, op. citată, pag. 268
21
Amenințarea cu un rău poate proveni, așa cum dispune Cod Civil,
nu numai de la cealaltă parte, ci și de la un terț. În doctrină s-a evidențiat
faptul că starea de necesitate în care se găsește o persoană, care o
determină să încheie un contract de antrepriză pe care altfel nu l-ar fi
încheiat, trebuie asimilată violenței viciu de consimțământ.
Leziunea reprezintă acel viciu de consimțământ care constă în
disproporția vădită de valoare între două prestații.
În materia contractului de antrepriză, lezionară ar putea fi numai
încheierea contractului de către client, minor între 14-18 ani, fără
încuviințarea ocrotitorului legal și care bineînțeles reprezintă o
disproporție vădită de valoare între prestația lui și prestația
antreprenorului, mai exact între prețul plătit pentru lucrul sau lucrarea
executată de antreprenor.1820
Articolul 962 din Codul Civil, cu referire la obiectul unei convenții
prevede următoarele: ”obiectul convențiilor este acela la care părțile sau
numai una din părți se obligă”.
În literatura de specialitate1921 s-a definit obiectul convențiilor în
genere, ca fiind acea conduită a părților stabilită prin acel act juridic civil,
respectiv acțiunile ori inacțiunile la care părțile sunt îndreptățite sau de
care sunt ținute.
Așa cum, pentru raportul juridic civil s-a luat în considerare –ca
obiect derivat- bunurile ori lucrurile, la care se referă părțile, tot astfel și
pentru obiectul actului juridic lucrurile pot fi socotite ca obiect derivat al
actului juridic civil.
Din cele arătate mai sus rezultă, că prin obiect al contractului de
antrepriză se înțelege pe de-o parte lucrul, respectiv lucrarea la a căreu
executare s-a obligat antreprenorul, iar pe de altă parte se mai înțelege
și prețul la a cărei achitare se obligă clientul.

1820
Fr. Deak, op. citată, pag. 326
1921
Gh. Beleiu, op. citată, pag. 161
22
Pentru a fi valabil, oricare dintre acestea două trebuie să
îndeplinească următoarele condiții, valabile pentru obiectul oricărei act
juridic:
 să existe;
 să fie în circuitul civil;
 să fie determinat ori determinabil;
 să fie posibil;
 să fie licit și moral.
În plus față de acestea, în cazul contractului de antrepriză, datorită
caracterelor sale juridice și a specificului său, mai exista și o serie de
condiții specifice.
Astfel avem de-a face cu următoarele:
 obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului;
 să existe autorizația administrativă prevăzută de lege.
În ceea ce privește prima condiție, și anume aceea că obiectul
contractului de antrepriză, sub ambele sale exprimări, să existe, trebuie
spus mai întâi că ea reprezintă condiția primordială pentru valabilitatea
obiectului oricărui act juridic civil, în sensul că, dacă obiectul lipsește, nu
se mai pune problema îndeplinirii celorlalte condiții.
În ceea ce privește condiția ca acesta să se afle în circuitul civil, se
impun câteva precizări necesare în cazul în care antreprenorul se obligă
să realizeze obiecte de natura celor care pot circula în comerț în condiții
restrictive. Se au aici în vedere bunuri cum ar fi: bijuterii realizate din
pietre prețioase și semiprețioase al cărui regim se supune Decretului nr.
244/1978, ori obiecte de cult, supuse Legii nr. 103/1992.
Există obligativitatea condiției ca obiectul oricărui act juridic civil, și,
concret și al contractului de antrepriză, să fie determinat sau
determinabil. Regula de drept conform căreia nimeni nu poate fi obligat
la imposibil - ad imposibilum, nulla obligatio - impune condiția referitoare
la faptul că obiectul contractului de antrepriză trebuie să fie posibil. Acest

23
obiect nu este posibil doar în cazul în care imposibilitatea este absolută,
adică pentru oricine.
Condiția ca lucrul care urmează să fie realizat, sau prețul care
urmează să fie plătit, să nu încalce normele legale și orale, cere ca
acțiune ori, după caz, inacțiunea antreprenorului sau a clientului să fie în
concordanță cu legea și cu morala.
În contractul de antrepriză, datorită modului de încheiere intuituu
personae, în considerarea calităților antreprenorului, se cere condiția ca
acesta să fie cel care execută obiectul contractului printr-un fapt de-al
său personal. Așa cum am mai arătat în prezenta lucrare, în cazul spre
exemplu a antreprizei de construcții, antreprenorul nu trebuie el personal
să muncească, să presteze o serie de activități specifice.
Acesta poate realiza lucrarea prin intermediul prepușilor săi. Se are
în vedere în acest caz, modul în care antreprenorul știe să organizeze
munca. Se au deci în vedere calitățile manageriale ale antreprenorului și
în considerația acestora este aleasă respectiva persoană.
În ceea ce privește obligativitatea prezenței autorizației organului
competent pentru realizarea antreprizei de construcții, acest aspect se
va detalia in cap. V al lucrării.
Ultima condiție esențială pentru valabila încheiere a contractului de
antrepriză o reprezintă cauza sau scopul acestuia.
În literatura de specialitate2022 s-a definita cauza unui act juridic în
general ca fiind acel element al actului juridic civil care constă în
obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Împreună cu
consimțământul, cauza formează voința juridică.
În literatura juridică se admite, în general, că în structura cauzei
actului juridic civil intră două elemente: scopul imediat și scopul mediat.
Scopul imediat, causa proxima, numit și scopul obligației, este
stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile. În cazul

2022
Gh. Beleiu, op. citată, pag. 165
24
contractului de antrepriză, cauza dării consimțământului fiecărei părți
constă în reprezentarea, prefigurarea mintală a contraprestației
(antreprenorul face o prefigurare a prețului pe care îl va primi, în timp ce
clientul face o prefigurare a lucrului care-i va intra în proprietate după
executarea lui de către antreprenor).
După cum se poate observa, causa proxima se caracterizează prin
aceea că este un element abstract și invariabil.
Scopul mediat, causa remota, numit și scopul actului juridic, constă
în motivul determinant al încheierii unui act juridic civil; acest motiv se
referă fie, la însușirile unei prestații, fie la calitățile unei persoane. Acesta
se caracterizează prin aceea că e concret și variabil, atât de la o
categorie de acte juridice la alta, cât și chiar în cadrul aceleiași categorii
de acte juridice civile.
Pentru a fi valabilă, cauza contractului de antrepriză trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- să existe;
- să fie reală;
- să fie licită și morală.
Prima condiție de valabilitate a cauzei (să existe) este consacrată
în mod expres de Codul Civil, în formularea”obligația fără cauză... nu
poate avea niciun efect”.
Astfel, în literatura juridică, rezolvarea problemei lipsei cauzei
trebuie să se bazeze pe o dublă distincție: pe de-o pate, trebuie deosebit
scopul imediat de cel mediat, iar pe de altă parte, trebuie deosebite
”cauzele lipsei de cauză”.
Pe baza acestor distincții, trebuie reținute soluțiile următoare:
- când lipsa cauzei se datorează lipsei discernământului, ambele
elemente ale cauzei (scopul imediat și cel mediat) lipsesc,
deoarece, după cum se cunoaște, în structura voinței juridice intră
consimțământul și cauza, cu ambele sale componente, acestea
presupunând existența discernământului. În această situație, lipsa
cauzei va atrage nulitatea relativă a contractului de antrepriză
deoarece, acesta este sancțiunea lipsei de discernământ.
25
- când lipsa cauzei se datorează lipsei contraprestației 9respectiv
a plății prețului, sau a executării lucrării)lipsește deci un element
esențial al contractului de antrepriză, și astfel lipsa scopului imediat
”absoarbe” eroarea asupra scopului mediat, astfel că sancțiunea
aplicabilă în acest caz este aceea a nulității absolute.

Cauza contractului de antrepriză nu este reală atunci când este


falsă. Este falsă atunci când există eroare asupra motivului
determinant, adică asupra tocmai a scopului mediat. Sancțiunea care
intervine în cest caz este nulitatea relativă.
De reținut că licit poate fi numai scopul mediat.

Capitolul IV

26
Reguli generale aplicabile contractului de antrepriză

Secțiunea întâi:
Problema riscurilor
În această materie trebuie analizate pe de o parte riscul lucrului, iar
pe de altă parte riscul contractului de antrepriză.
Riscul pieirii fortuite a materialelor este suportat, în materia
contractului de antrepriză de către proprietar. Se aplică așadar regula
generală res perii domino.
Art. 1.860 din Codul Civil pieirea lucrării înainte de recepție:
(1) Dacă anterior recepției lucrarea piere ori se deteriorează din
cauze neimputabile beneficiarului, antreprenorul care a
procurat materialul este obligat să o refacă pe cheltuiala sa și
cu respectarea condițiilor și termenelor inițiale, ținând seama,
dacă este cazul, de regulile privind suspendarea fortuită a
executării obligației.
(2) Atunci când materialul a fost procurat de beneficiar, acesta
este ținut să suporte cheltuielile refacerii lucrării numai dacă
pieirea s-a datorat unui viciu al materialelor. În celelalte
cazuri, beneficiarul este obligat să furnizeze din nou
materialele, dacă pierirea sau deteriorarea nu este imputabilă
antreprenorului.
(3) Dispozițiile prezentului articol nu sunt aplicabile atunci când
pierirea sau deteriorarea are loc după recepția lucrării,
situație în care antreprenorul rămâne răspunzător, dacă este
cazul, în temeiul garanției contra viciilor și pentru calitățile
convenite.
Bineînțeles, dacă materialele au fost procurate de către client,
acesta în calitate de proprietar suportă riscul pieirii lor. Răspunderea
antreprenorului intervine în această ipoteză datorită faptului că
materialele se găsesc în detențiunea sa, fapt care îl obligă să ia toate
măsurile necesare pentru păstrarea lor în bune condiții.
El va fi ținut să facă dovada că pieirea s-a produs fără culpă din
partea sa. În literatura de specialitate, o serie de autori, pornind de la
ideea că obligația de conservare a materialelor este o obligație de
mijloace, iar nu de rezultat, consideră că, clientul trebuie să
dovedească culpa antreprenorului comisă în conservarea lucrului.
27
Profesorul Francic Deak consideră irelevantă, în ceea ce privește
proba culpei, clasificarea obligațiilor în obligații de mijloace și obligații
de rezultat. În sprijinul acestei păreri vine și decizia nr. 45/1995 a
Curții Constituționale publicată în M.O. nr. 90 din 12.05.1995. același
autor concluzionează că în realitate culpa debitorului contractual este
întotdeauna prezumată și deci, pentru a fi exonerat antreprenorul
trebuie să dovedească în ambele cazuri existența unei cauze străine
exoneratoare de răspundere.
Riscul contractului este suportat, de către antreprenor, deoarece s-
a obligat pe riscul său, de asemenea, antreprenorul este debitorul
obligației imposibil de executat – res perit debitori-. Prin urmare,
conform regulilor din dreptul comun, daca executarea contractului
(predarea lucrării executate) devine imposibilă datorita cazului fortuit
sau a forței majore, antreprenorul nu are dreptul la plata prețului (a
remunerației)., deoarece nu a preda clientului rezultatul muncii sale.
În acest caz, clientul va și obligat să plătească prețul numai dacă a
fost pus în întârziere în ceea ce privește obligația de a verifica, de a
recepționa și de a lua în primire lucrarea executată. Dacă lucrul a
pierit din cauza unu viciu al materialelor procurate de client,
antreprenorul are dreptul să pretindă plata prețului. În acest ultim caz,
de fapt, nu mai este vorba de riscuri, căci pieirea nu se produce dintr-
un caz fortuit sau forța majoră, ci de suportarea pagubei rezultate din
procurarea de către client a unor materiale necorespunzătoare. Acest
aspect în materia antreprizei de construcții va fi detaliat în capitolul
următor al prezentei lucrări.
Daca lucrarea executată în parte sau în total a pierit fortuit, dar
executarea ulterioară, de exemplu reconstrucția, nu a devenit prin
aceasta imposibilă, antreprenorul suportă riscul contractului, în sensul
că, deși a executat lucrarea, respectiv o parte din aceasta, de două
ori, clientul va fi obligat plătească prețul numai o singură dată.
Excepție fac cele două situații arătate mai sus: punerea în întârziere a
clientului și viciile materialelor.
Prin cele arătate în ipoteză se observă diferențierea netă a
contractului de antrepriză față de contractul de muncă, unde retribuită
este munca prestată.
Recepția lucrării:
Aceasta reprezintă o obligație a clientului care intervine după
terminarea integrală a lucrării. În cazul unui lucru care se măsoară
sau care este format din mai multe părți, iar componentele plătite de
28
către client se prezumă că au fost verificate și recepționate. Dacă
clientul nu-și execută obligația de a recepționa și de a lua în priire
lucrarea executată, se va putea angaja răspunderea lui potrivit
dreptului comun. Aici pot fi incluse daune-interese pentru cheltuieli de
depozitare, conservarea după terminarea lucrării și altele de acest
gen.
În aceeași ordine de idei, trebuie spus că, instanța de judecată va
putea constatat executarea lucrării potrivit clauzei contractuale, cu
toate consecințele care decurg din aceasta (de exemplu posibilitatea
de a cere plata prețului, de a cere suportarea riscurilor de către client,
etc.).
Decretul nr. 975/1965 privitor la valorificarea bunurilor predate
organizațiilor pentru executarea unor lucrări sau în consignație și
neridicare în termen de un an de la data terminării lucrării sau expirării
contractului de consignație ridică problema posibilității antreprenorului
de valorificare prin vânzare a bunurilor predate pentru executarea
unor lucrări sau a obiectelor noi confecționate și neridicate în
respectivul termen de un an de la data terminării lucrării. Deși, în
prezent nu mai exista organizații socialiste, la care decretul în cauză
se referea în titlul său, și care cuprindea organizațiile de stat și
cooperatiste, se considera în literatura de specialitate ca el nu a
rămas fără obiect, fiind aplicabil în cazul unităților cooperatiste
prestatoare de servicii.
Detaliind această problemă, trebuie arătat că actul normativ în
cauză reglementează o procedură execuțională specială, derogatorie
de la dreptul comun instituită în favoarea unităților prestatoare de
servicii, prin care acestea pot, pe de o parte, să se îndestuleze cu
prețul care li se cuvine din sumele rezultate din valorificarea silită a
bunurilor clienților neglijență, iar pe de altă parte să se elibereze de
obligația de a conserva si de a păstra bunurile acelorași clienți pe un
timp nedeterminat.
Revenind la problema recepției lucrării, în cazul în care părțile nu
s-u înțeles altfel, clientul este obligat să plătească prețul stabilit odată
cu recepționarea și luarea în primire a lucrării. În cazul lucrărilor mai
însemnate, cum ar fi antrepriza de construcții, dacă în contract s-au
prevăzut plata prețului pe măsura executării lucrării, clientul poate
invoca excepția de neexecutare (exceptio de no adimpleti contractus)
dacă antreprenorul nu-și executa obligațiile potrivit clauzelor
contractuale. În favoarea clientului, operează dispoziția conform

29
căreia, dacă lucrarea este terminată, acesta poate cere instanței de
judecată constatarea executării ei și implicit predarea silită, în calitate
de proprietar.
Răspunderea antreprenorului:
În această materie trebuie analizate două aspecte și anume:
răspunderea pentru neexecutare și răspunderea pentru viciile lucrării.
În ceea ce privește răspunderea pentru neexecutarea culpabilă a
lucrării, antreprenorul răspunde fașă de client, potrivit dreptului
comun. Astfel pot interveni: clauza penală, daune-interese, fiind
posibilă și obligarea antreprenorului la executarea lucrării sub
sancțiunea plății, sub sancțiunea daunelor cominatorii sau executarea
în contul debitorului antreprenor cu autoritatea justiției. În ceea ce
privește penalitățile acestea, sunt datorate numai dacă există clauzp
contractuală în acest sens sau dacă sunt prevăzute de lege.
Dacă penalitățile de întârziere au fost stabilite pe unități de timp (zi,
decadă), termenul de prescripție se calculează pro rata temporis,
deoarece creanța clientului are ca obiect prestații succesive (art. 12
din Decretul nr. 167/1954).
Răspunderea pentru viciile lucrării comportă o serie de nuanțări.
Precizăm în primul rând, că recepția lucrării din partea clientului fără
obiecții și rezerve, dacă nu a fost obținută prin fraudă (fraus omnia
corrumpit) echivalează cu descărcarea antreprenorului și decade pe
client din dreptul de a invoca anterior viciile aparente ale lucrării.
Pentru aceste vicii aparente, răspunderea antreprenorului poate fi
angajată numai dacă, potrivit legii sau contractului, el datorează
garanție, în cadrul termenului stabilit, pentru lucrarea efectuată.
În ceea ce privește viciile ascunse atât ale materialelor procurate
de antreprenor cât și cele ale lucrării efectuate, acesta răspunde în
toate cazurile, după recepționarea din partea clientului și chiar dacă
lucrarea nu a fost executată de către el personal. Această răspundere
subzistă chiar dacă cu ocazia recepției, clientul renunță la pretenții.
O asemenea renunțare nu poate să aibă ca obiect decât viciile
aparente, antreprenorul fiind ținut să răspundă, în continuare, pentru
viciile care nu au putut fi cunoscute în momentul recepției, apărând
ulterior acesteia.
În literatura de specialitate, se consideră că soluția prezentată mai
sus, pronunțată în materia antreprizei de construcții, este aplicabilă în
orice contract de antrepriză.
30
Dacă părțile au stipulat în contractul respectiv o clauză de limitare
sau chiar de înlăturare a obligației de garanție pentru vicii, inclusiv
viciile ascunse, antreprenorul va răspunde numai pentru dol
(delictual).
Conform art. 5 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiunea
privitoare la viciile ascunse ale unei lucrări executate se prescrie prin
împlinirea unui termen de 6 luni, aceasta în cazul în care viciile
respective nu au fost ascunse cu viclenie.
Dacă acestea au fot ascunse cu viclenie se aplică terenul general
de prescripție.
Momentul începerii curgerii termenul de prescripție indicate mai
sus este acela care coincide cu data descoperirii viciilor, însă cel mai
târziu de la împlinirea unui an de la predare (art. 11 din Decretul nr.
167/1958), acest termen de un an putând fi modificat prin convenția
părților (garanția convențională). Dacă descoperirea viciilor s-a
efectuat prin constatări succesive dreptul la acțiune se naște la data
încheierii ultimului act de constatare, ori după caz, la data finalizării
raportului comisiei tehnice.
Încetarea contractului de antrepriză:
Art. 1.870. Decesul beneficiarului. Decesul beneficiarului nu
determină încetarea contractului decât dacă aceasta face imposibilă
sau inutilă executarea sa.
Art. 1871. Decesul antreprenorului sau incapacitatea sa de a
executa contractul
(1) În cazul în care antreprenorul decedează sau devine, fără
culpa sa, incapabil de a finaliza lucrarea sau de a presta
serviciul, contractul încetează dacă a fost încheiat în
considerarea aptitudinilor personale ale antreprenorului.
(2) Beneficiarul este ținut să recepționeze partea deja executată,
dacă o poate folosi.
(3) De asemenea, în cazul prevăzut la alin. (1), beneficiarul este
obligat să plătească, în proporție cu prețul convenit, valoarea
lucrărilor efectuate și a cheltuielilor făcute în vederea
finalizării lucrării, însă numai în măsura în care aceste lucrări
și cheltuieli îi sunt de folos.
(4) Beneficiarul are dreptul, cu condiția de a plăti o indemnizație
adevărată, să ceară predarea materialelor pregătite și a
planurilor pe cale de a fi puse în executare, dispozițiile legale
31
privitoare la drepturile de proprietate intelectuală rămânând
aplicabile.
Dacă contractul de antrepriză încheiat nu oferă elementele
necesare, sumele de plătite se determină prin experți. Literatura
juridică nu exclude posibilitatea continuării raporturilor contractuale cu
moștenitorii antreprenorului dacă părțile s-au înțeles astfel, iar
obligațiile antreprenorului nu sunt contracte strict intuitum personae.
În afară de aceste reguli speciale, cât privește încetarea
contractului, se aplică regulile generale. De exemplu, ca orice contract
sinalagmatic, antrepriza poate fi rezolvată la cererea uneia dintre părți
în cazul neexecutării obligațiilor de către cealaltă parte. În caz de
imposibilitate fortuită de executare, iar dacă aceasta este temporară,
se suspendă executarea, iar dacă este definitivă, obligația se stinge,
fiind aplicabilă teoria riscului contractului. Dacă obligația
antreprenorului este succesivă, de exemplu lucrări de întreținere, și
nu s-a prevăzut un termen, contractul de antrepriză respectiv poate fi
denunțat unilateral de oricare dintre părți, căci obligația nu poate avea
caracter veșnic.
Secțiunea a doua:
Consecințe ale caracterului sinalagmatic
Particularitatea de a fi contract sinalagmatic, incubă în materia
contractului de antrepriză, obligații pentru ambele părți, obligații care
așa cum arătam în cap. III al prezentei lucrări, sunt interdependente,
reciproce și ordonate temporal.
În executarea acestor obligații va trebui să se țină seama de toate
dispozițiile din Codul Civil prezentat mai sus în acest capitol. Mai
trebuie precizat faptul că în literatura juridică, diferiți autori au în
vedere aceeași plajă a obligațiilor părților contractului de antrepriză,
diferențe existând în maniera de formulare a acestora.
Antreprenorul are următoarele obligații:
- De a executa lucrarea promisă. În principiu, această obligație este
determinată și trebuie executată până la termenul stipulat. Un
aspect interesant de analizat aici este acela al calității lucrării
executate. Aceasta trebuie să fie executată la calitatea stabilită în
contract, în absența unei clauze în acest sens. Să fie de calitate
mijlocie. Dacă lucrarea este de calitate inferioară, înseamnă că
antreprenorul nu și-a respectat obligația.
32
În acest sens se exprimă și literatura franceză de specialitate.
Această obligație a antreprenorului este una de rezultat, fapt
care determină o serie de consecințe analizate anterior.
- De a preda lucrarea. Dacă după finalizarea lucrării antreprenorul
refuză să predea lucrul, clientul se va putea adresa justiției.
- De a conserva lucrarea până în momentul remiterii acesteia. În
această ipoteză intervin dispozițiile referitoare la riscul lucrării și cel
al materialelor, probleme analizate anterior.
- De a garanta pentru viciile ascunse. Antreprenorul va răspunde
pentru viciile ascunse inclusiv după recepția lucrării de către client
și chiar dacă lucrarea a fost executată de subantreprenor.

Clientul are următoarele obligații:


- De a lua în primire lucrul la termenul fixat în contract și de a face
recepția lucrării. Problemele legate de aceste aspecte au fost
analizate pe larg anterior.
- De plată a prețului. Plata prețului este unul din elementele esențial
ale contractului.

În contractul de antrepriză prețul poate fi fixat în două modalități:


forfetar și de deviz.
Prețul forfetar sau global constă în fixarea prin convenție de către
părți a unei sume de bani determinate drept contra echivalent al
lucrărilor care urmează să fie executate către antreprenor, sumă care
nu poate fi ulterior modificată unilateral sub cuvânt că s-au mărit
prețurile materialelor, sau ale munci încorporată în lucrare, ori că s-au
făcut la planul inițial al lucrărilor o serie de adăugiri și de schimbări,
afară de cazul în care acestea au fost aprobate în scris de către client
și prețul modificat de către părți în comun acord.
După cum s-a stabilit în practica judiciară, dacă prețul este fixat de
către părți în mod forfetar, instanța de judecată nu este în drept să
acorde executorului un preț ai mare, chiar dacă într-o expertiză
rezultă că prețul real al lucrării este mai mare decât cel fixat de către
părți.
Spre deosebire de prețul forfetar, care este determinat de către
părți de la bun început pentru întreaga lucrare, prețul de deviz este
numai determinabil, la încheierea convenției fiind stabilit doar în mod
provizoriu (estimativ) pe articole, urmând ca abia la final, pe baza
cheltuielilor efective, să se facă însumarea articolelor și astfel să
rezulte prețul datorat de către client.

33
Prețul este eligibil la data sau la datele stabilite de către părți prin
contract, iar neplata lui la termen atrage răspunderea clientului în
condițiile dreptului comun.
În principiu, plata prețului poate fi cerută doar de către antreprenor,
și acesta doar în condițiile în care el și-a îndeplinit propriile obligații, în
caz contrar clientul fiind în drept să invoce excepția de neîndeplinire a
obligațiilor (exceptio de non adimpleti contractus).

Capitolul V

 Reguli speciale privind contractul de antrepriză de construcții:

Secițunea întâi:
Noțiuni generale
Exigențele trecerii la o economie liberă de piață a atras după sine
renunțarea la aceste reglementări decrepite și rigide, în favoarea
adoptării unui sistem al regimului construcțiilor normal care să răspundă
cererii mari de construcții.
Cel mai cunoscut gen de antrepriză este antrepriza de construcții,
care cuprinde următoarea arie de activități:
-construire (reconstruire, consolidare, modificare, extindere etc.) de
clădiri (edificii în terminologia Codului Civil) și alte imobile (construcții de
orice fel, cum ar fi căi de comunicație, dotări subterane, împrejmuiri etc.)
-lucrări de instalații și reparații la construcții, inclusiv activitățile de
proiectare a lucrărilor de construcții.

34
În limbaj curent, prin antreprenor se înțelege persoana care se
obligă să execute lucrări de construcții, cu materialele proprii ale
clientului.
Pentru a realiza o clarificare conceptuală în prezentul capitol,
următorii termeni se definesc astfel:
1. contract- actul juridic care reprezintă acordul de voință al celor
două părți, încheiat intre o autoritate contractantă, in calitate de achizitor,
și un executant de lucrări, în calitate de executant;
2. achizitor și executant- părțile contractante, astfel cum acestea
sunt denumite în respectivul contract;
3. prețul contractului- prețul stabilit executantului de către achizitor
în baza contractului pentru îndeplinirea integrală și corespunzătoare a
tuturor obligațiilor sale asumate prin contract;
4. standarde- standardele, reglementările tehnice sau alte
asemenea prevăzute in Caietul de sarcini și în propunerea tehnică;
5. amplasamentul lucrării- locul în care executantul execută
lucrarea;
6. forța majoră- un eveniment mai presus de controlul părților, care
nu se datorează greșelii sau vinii acestora, care nu poate fi prevăzut în
momentul încheierii contractului și acre face imposibilă executare și,
respectiv, îndeplinirea contractului; sunt considerare asemenea
evenimente: războaiele, revoluții, incendii, inundații sau orice alte
catastrofe naturale, restricții apărute ca urmare a unei carantine,
embargou, enumerarea nefiind exhaustivă, ci enunțiativă. Nu este
considerat forță majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care,
fără a crea imposibilitatea de executare, face extrem de costisitoare
executarea obligațiilor uneia dintre părți.
Contractul de execuție intră în vigoare după semnarea lui de către
ambele părți.
Tot ceea ce se va prezenta în continuare cu referire la regulile
aplicabile antreprizei de construcții trebuie considerate ca o variantă de
lucru în materie, un model de urmat de către părți în încheierea în scris a
acordului lor de voință. În virtutea caracterului consensual al acestui
contract, părțile pot prevede o serie întreagă de alte clauze contractuale,
cu condiția ca acestea să nu încalce normele legale imperative în
materie.

35
Executantul garantează ca la data recepției lucrarea executată va
avea calitățile declarate de către acesta în contract, va corespunde
reglementărilor tehnice în vigoare și nu va fi afectată de vicii care ar
diminua sau ar anula valoarea de utilizare, conform condițiilor normale
de folosire sau celor specifice în contract. La lucrările la care fac
încercări calitatea probei se consideră realizată dacă rezultatele se
înscriu în toleranțele admise prin reglementările tehnice în vigoare.
O parte contractantă nu are dreptul, în ceea ce privește caracterul
confidențial al respectivului contract, fără acordul scris al celeilalte părți
să facă următoarele:
-să facă cunoscut contractul sau orice prevedere a acestuia unei
terțe persoane, în afara acelora implicate în îndeplinirea
acestuia;
-să utilizeze informațiile și documentele obținute sau la care are
acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decât
acela de a-și îndeplinii obligațiile contractuale.
Dezvăluirea oricărei informații față de persoanele implicate în
îndeplinirea contractului respectiv se va face confidențial și se va extinde
numai asupra acelor informații necesare în vederea îndeplinirii
contractului. O parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru
dezvăluirea de informații referitoare la contract dacă:
-informația este cunoscută părții contractante înainte ca ea să fi
fost primită de la cealaltă parte
-informația a fost dezvăluită după ce a fost obținut acordul scris al
celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvăluire
-partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie
informația.
Cadrul normativ are de asemenea în vedere și potecția
patrimoniului cultural național.
Astfel toate fosilele, monedele, obiectele de valoare sau orice alte
vestigii ori obiecte de interes arheologic descoperite pe amplasamentul
lucrării sunt considerate, în relațiile dintre părți, ca fiind proprietatea
absolută a achizitorului. Executantul are obligația de a lua toate
precauțiile necesare pentru ca muncitorii săi sau oricare alte persoane
să nu îndepărteze sau să nu deterioreze obiectele prevăzute mai sus, iar
imediat după descoperirea și înainte de îndepărtarea lor, de a înștiința
achizitorul despre această descoperire și de a îndeplini dispozițiile
primite de la acesta privind îndepărtarea acestora, Dacă din cauza unor
36
astfel de dispoziții executantul suferă întârzieri și/sau cheltuieli
suplimentare, atunci, prin consultare, părțile vor stabili:
-orice prelungire a duratei de execuție la care executantul are
dreptul și
-totalul cheltuielilor suplimentare care se va adăuga la prețul
contractului.
Achizitorul are obligația, de îndată ce a luat cunoștință despre
descoperire obiectelor enumerate mai sus, de a înștiința în acest sens
organelle de poliție și comisia monumentelor istorice.
Într-o altă ordine de idei trebuie spus că în toate cazurile,
executarea și desființarea construcțiilor este permisă numai în temeiul și
cu respectarea autorizației eliberate de delegația permamentă a
Consiliului local al municipiilor, orașelor sau comunelor, după caz. Exista
de la această regulă o serie de excepții, prevăzute de lege, și anume de
exemplu reparațiile și zugrăvelile care nu implică structura de rezistență
sau aspectul architectural.
În decizia nr. 534/1997 a secției de contencios administrative a
C.S.J. se prevede că dacă o persoană a început construcția fară să
solicite eliberarea autorizației de construire, refuzul autorității publice de
a-I elobera ulterior autorizația este legal.
Art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 25/1992 privind calitatea în
construcții, prevede ca autorizația de construire se eliberează numai
pentru proiectele verificate de către specialiștii verificatori atestați, cu
excepția construcțiilor de locuințe parter si etaj cu înălțime la cornișe de
maximum 4 apartamente și anexele gospodărești ale acestora, precum
și construcțiile provizorii.
În lipsa autorizației, lucrarea nu va putea fi executată, respective va
putea fi desființată, aplicțndu-se și alte sancțiuni prevăzute de lege.
Autorizarea construcțiilor este un atribut exclusive al organului
administrative, instanța de judecată sesizată neputând emite o hotărâre
care să țină loc de autorizație de construire, dar poate să oblige
autoritatea administrativă să emită actul potrivit art.11 din Legea
nr.29/1990. În această linie de conduit stă și decizia nr.692/1994 a
secției de contencios administrative a C.S.J.
Potrivit principiului revocabilității actelor administrative, autorizația
în cauză poate fi modificată sau revocată (anulată) pec ale administrative

37
cât timp raportul administrative nu este dublat de unul juridic civil, ori din
alte domenii.
După punerea în executare a autorizației, actul iese din sfera de
reglementare a dreptului administrative, reputându-se revoca pentru
ilegalitate say inoportunitate, întrucât și-a produs efectele prin intrarea în
circuitul altor raporturi juridice. În acest sens se propunță și judecătorii
secției de contecios administrative a C.S.J. prin decizia nr 315/1994.
Dacă autorizația respective a fost emisă prin încălcarea unei norme
de drept imperative sau prohibitive, ori a fost obținută prin fraudă sau
eroare dovedită, actul administrative pus în executare (dublat de alt
raport juridic) poate fi modificat sau anulat numai pe cale
judecătorească. În acest sens avem și decizia nr.315/1994 a aceleiași
secții de contencios administrative a C.S.J.
Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că lucrările de construcții
pot fi realizate numai de către persoane fizice sau de către persoane
juridice autorizate. În toate cazurile, contractual urmează să fie incheiat
în formă scrisă (ceruta as probationem).
În continuarea prezentării problemelor specifice antreprizei de
construcții, trebuie detaliate o serie de elemnte deosebit de importante
care privesc garanția de bună execușie a contractului, responsabilitățile
executantului, respective ale achizitorului, începerea și modul de
execuție a lucrărilor și finalizarea acestora.
Astfel, executantul are obligația de a constitui garanția de bună
execuție a contractului în perioada de convenită în acesta.
Achizitorul este obligat să elibereze garanția pentru participare și
să emită ordinal de începere a contractului numai după ce executantul a
făcut dovada constituirii garanției de bună execuție. Are dreptul, în
schimb, să emită pretenții asupra garanției de bună execuție, în limita
prejudiciului creat, dacă executantul nu își indeplinește obligațiile
asumate prin respectivul contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra
garanției de bună execuție, achizitorul are obligația de a notifica acest
lucru executantului, precizând totodată obligațiile care nu au fost
respectate.
În materia obligațiilor executantului îi incumbă următoarele:
-să finalizeze lucrările și să remedieze viciile ascunse, cu atenția și
promptitudinea cuvenite, în concordanță cu obligațiile asumate prin
contractual scriss, inclusive să execute activitatea de proiectare pentru
acestea;
38
-să supravegheze lucrările, să asigure forța de muncă, materialele,
instalațiile, echipamentele și toate celelalte obiecte, fie de natură
provizorie fie definitive, cerute desi pentru contract, în măsura în care
necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate
deduce în mod rezonabil din acesta;
-să notifice promt achizitorul despre toate erorile, omisiunile, viciile
sau alte asemenea descoperite de el în proiect sau în caietul de sarcini
pe durata îndeplinirii contractului;
-să prezinte achizitorului spre aprobare, înainte de începerea
execuției lucrării, graficul de plăți necesar pentru execuția lucrărilor, în
ordinea tehnologică de execuție;
-să fie responsabil pentru conformitatea, stabilitatea și siguranța
tuturor operațiuunilor executate pe șantierul de lucru, precum și pentru
procedeele de execuție utilizate, cu respectarea prevederilor și a
reglementărilor legii privind calitatea în construcții;
-să pună la dispoziția achizitorului, la termenele precizate in
anexele contractului scris, caietele de măsurători (atașamente) și, după
caz, în situațiile convenite desene, calculele, verificările calculelor și
orice alte documente pe care executantul trebuie să le întocmească sau
care sunt cerute de către achizitor;
-să respecte și să execute dispozițiile achizitorului în orice problem
menționată sau nemenționată în contract, referitoare la lucrare.
Un exemplar din documentația predate de către achizitor
executantului, va fi păstrat de acesta în vederea consultării de către
Inspecția de Stat în Construcții, Lucrări Publice, Urbanism și Amenajarea
Teritoriului, precum și de către persoane autorizate de achizitor, la
cererea acestora.
Executantul este responsabil de trasarea corectă a lucrării față de
reperele date de achizitor, precum și de furnizarea tuturor
echipamentelor, instrumentelor, dispozitivelor și resurselor umane
necesare în vederea îndeplinirii obligației.
În cazul în care pe parcursul execuției lucrărilor survine p eroare în
poziția, cotele, dimensiunile sau aliniamentul oricărei părți a lucrării,
executantul are obligația să rectifice eroarea constatată, pe cheltuiala sa,
cu excepția situației în care eroarea respective este rezultatul datelor
incorcte furizate în scris de către proiectant. Pentru verificarea trasării de
către poiectant executantul are obligația de a proteja și de a păstra cu
grijă toate reperele, bornele sau alte obiecte folosite la trasarea lucrării.
39
Pe parcursul executării lucrării și al remedierii viciilor ascunse
executantul are obligația:
-să ia toate măsurile pentru asigurarea tuturor persoanelor a căror
prezență pe șantier este autorizată și de a menține șantierul (atâta timp
cat acesta este sub controlul său) și lucrările (atâta timp cat acestea nu
sunt finalizate și ocupate de către achizitor) în stare de ordine necesară
pentru evitarea oricărui pericol pentru respectivele persoane;
-să procure și să întrețină pe cheltuiala sa toate dispozitivele de
iluminare, protecție, îngrădire, alarmă și pază, în cazul în care sunt
necesare sau au fost solicitate de către achizitor sau de către alte
autorități competente, în scopul protejării lucrărilor sau al asigurării
confortului riveranilor;
-să ia toate măsurile rezonabile necesare pentru a proteja mediul
înconjurător astfel încât să evite orice pagubă sau neajuns provocat
persoanelor, proprietății publice sau a altora, rezultat din poluare, zgomot
sau alți factori generați de metodele sale de lucru.
Pe parcursul execuției lucrărilor și al remedierii viciilor ascunse,
executantul are obligația, în măsura permisă de respectarea prevederilor
contractului, de a nu stânjeni inutil sau în mod abuziv: confortul
riveranilor, căile de acces, prin folosirea și ocuparea drumurilor și a căilor
publice sau private care deservesc proprietățile aflate în posesia
achizitorului sau a oricărei alte persoane.
Executantul va despăgubi pe achizitor împotriva tuturor
reclamațiilor, acțiunilor în justiție, daunelor-interese, costurilor, taxelor și
cheltuielilor indiferent de natura lor, rezultând din sau în legătură cu
obligația prevăzută la aliniatele de mai sus pentru care responsabilitatea
revine executantului.
Executantul mai are și obligația de a utiliza în mos rezonabil
drumurile sau podurile care comunică cu șantierul și de a preveni
deteriorarea sau distrugerea acestora de traficul propriu sau al oricăruia
dintre subcontractanții săi; executantul, în acest sens, va selecta
traseele, va alege și va folosi vehicule, va limita și va repartiza
încărcăturile, în așa el încât traficul suplimentar care va rezulta în mod
inevitabil din deplasarea materialelor, echipamentelor, instalațiilor sau a
altora asemenea, de pe șantier, să fie limitat, în măsura în care este
posibil, astfel încât să nu producă deteriorări sau distrugeri ale drumurilor
și în general mediului înconjurător.

40
În cazul în care se produc deteriorări sau distrugeri ale oricărui pod
sau drum care comunică cu sau care se află pe traseul șantierului
datorită transportului materialelor, echipamentelor, instalațiilor sau a
altora asemenea, executantul este obligat de a despăgubi pe achizitor
împotriva tuturor reclamațiilor privind avarierea respectivelor drumuri sau
poduri.
Pe tot parcursul execuției lucrării executantul mai are și
următoarele obligații: de a evita pe cât posibil acumularea de obstacole
inutile pe șantier, de a depozita sau a retrage orice utilaje, echipamente,
instalații, surplus de materiale, de a aduna și de a îndepărta de pe
șantierul de lucru dărâmăturile, molozul sau lucrările provizorii de orice
fel, care nu mai sunt necesare.
În ceea ce privește ansamblul obligațiilor achizitorului am putea fi
tentați să afirmăm că au o arie mai restrânsă în ceea ce privește etapa
executării propriu-zisea lucrării. Adevărul este că si de justa îndeplinire a
obligațiilor acestuia contractul de antrepriză de construcții urmează să fie
executat corespunzător.
Achizitorul are astfel obligația de a pune la dispoziția executantului,
fără plată, dacă nu s-a convenit altfel următoarele:
-amplasamentul lucrării liber de orice sarcină
-suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și pentru
organizare de șantier
-căile de acces rutier și racordurile de cale ferată
-racordurile pentru utilități (apă, gaz, energie electrică, canalizare
etc) până la limita amplasamentului șantierului.
Costurile pentru consumul de utilități, precum și cel al contoarelor
sau a altor aparate de măsurat se suportă de către executant. Achizitorul
are obligația de a pune la dispoziția executantului întreaga documentație
necesară pentru execuția lucrărilor contractate, fără plată, în două
exemplare la termenele stabilite prin graficul de execuție al lucrării. Tot
acesta este responsabil pentru trasarea axelor principale, a bornelor de
referință și a căilor de circulație.
Începerea și execuția lucrărilor presupun o serie de obligații și
drepturi specifice pentru cele două părți.
În primul rând trebuie spus că executantul trebuie să notifice
achizitorului și Inspecției de Stat în Construcții, Lucrări Publice și
Amenajarea Teritoriului fata începerii efective a lucrărilor. Acestea
41
trebuie să se deruleze conform graficului general de execuție și să fie
terminate la data stabilită. Datele intermediare prevăzute în graficele de
execuție pot fi considerate drept date contractuale.
Executantul va prezenta la cererea achizitorului, după semnarea
contractului, graficul de execuție în detaliu alcătuit în ordinea tehnologică
de execuție. În cazul în care, după opinia celui din urmă, pe parcurs
desfășurarea lucrărilor, la cererea achizitorului executantul va prezenta
un grafic revizuit, în vederea terminării lucrărilor la data prevăzută în
contract. Graficul revizuit nu-l va scuti pe executant de niciuna din
obligațiile asumate prin contract.
În cazul în care acesta întârzie începerea lucrărilor, terminarea
pregătirilor sau dacă nu își îndeplinește obligațiile prevăzute mai sus,
cealaltă parte este îndreptățită să fixeze acestuia un termen până a care
activitatea să intre în normal și să-l avertizeze că, în cazul neconformării,
la expirarea termenului stabilit va rezilia contractul.
Într-o altă ordine de idei, achizitorul are dreptul de a supraveghea
desfășurarea execuției lucrărilor și de a stabili conformitatea lor cu
specificațiile cuprinse în anexele contractului. Părțile au obligația de a
notifica, în scris una celeilalte, identitatea reprezentanților lor atestați
profesional pentru acest scop, și anume a reprezentantului tehnic cu
execuția din partea executantului și a dirigintelui de șantier sau, dacă
este cazul, a altei persoane fizice ori juridice atestate potrivit legii, din
partea achizitorului. Executantul este obligat de asemenea să asigure
accesul reprezentantului achizitorului la locul de muncă, în ateliere,
depozite și oriunde își desfășoară activitățile legate de îndeplinirea
obligațiilor asumate, inclus pentru verificarea unor lucrări ascunse.
Cât privește materialele, acestea trebuie să fie de calitatea
prevăzută în documentația de execuție, verificările și testările
materialelor folosite la execuția lucrărilor, precum și condițiile de trecere
a recepției provizorii și a recepției finale (calitative) sunt descrise în
anexele contractului. Tot în acest sens, executantul are obligația de a
asigura instrumentele, utilajele și materialele necesare pentru verificarea,
măsurarea ori testarea lucrărilor. Acestea vor fi dovedite cu documente
justificative legale (buletine, verificări, probele etc.). Probele neprevăzute
și comandate de către achizitor pentru verificarea unor lucrări sau
materiale puse în operă vor fi suportate de către executant, dacă se
dovedește că materialele nu sunt corespunzătoare calitativ sau că
manopera nu este în conformitate cu clauzele contractuale. În caz
contrat achizitorul este cel care va suporta aceste cheltuieli. Executantul

42
este obligat să nu acopere lucrările sau părțile din lucrări care devin
ascunse (ex. fundația), fără să existe în acest sens aprobarea celeilalte
părți. În acest sens exista obligația care incumbă primului de a notifica
achizitorului, ori de câte ori astfel de lucrări, inclusiv fundațiile, sunt
finalizate, pentru a fi examinate și măsurate.
La dispoziția expresă a achizitorului, executantul este obligat să
dezvelească orice parte din lucrare și să o refacă.
În cazul în care se constată că lucrările sunt corespunzătoare din
punct de vedere calitativ și că au fost executate cu respectarea
documentației în materie, cheltuielile privind dezvelirea și refacerea vor fi
suportate de către achizitor, iar în caz contrar de către executant.
Următoarele evenimente îl îndreptățesc pe executant să solicite
prelungirea termenului de execuție a lucrărilor sau a oricărei părți din
aceasta:
-un volum sau o natură a lucrărilor neprevăzute
-condiții climaterice neprevăzute
-oricare alt motiv de întârziere care nu se datorează acestuia și nu
a intervenit prin nesocotirea clauzelor de către acesta.
Prin consultare, părțile pot conveni în acest sens orice prelungire a
duratei de execuție la care executantul are dreptul precum și volumul
cheltuielilor suplimentare care evident se vor adăuga la prețul final al
contractului.
Finalizarea lucrărilor este un moment important. Termenul de
finalizare se calculează și se stabilește de către părți la data începerii
lucrărilor și poate viza întreaga lucrare sau numai o parte din aceasta. În
acest moment executantul este obligat să notifice în scris pe cealaltă
parte despre faptul că sunt îndeplinite condițiile de recepție, solicitând
acestuia convocarea unei comisii de recepție. Pe baza situațiilor de
lucrări executate confirmate și a constatărilor efectuate pe teren,
achizitorul va aprecia dacă sunt întrunite condițiile pentru o convoca o
comisie de recepție. În cazul în care se constată că sunt lipsuri sau
deficiențe, acestea vor fi notificate executantului, stabilindu-se și
termenele pentru remediere și finalizare. După constatarea remedierii
tuturor lipsurilor și deficiențelor, la o nouă solicitare a executantului,
achizitorul va convoca comisia de recepție.
Comisia aceasta de recepție are obligația de a constata stadiul de
îndeplinirii contractului prin corelarea clauzelor acestuia cu documentația
43
de execuție și cu reglementările în vigoare. În funcție de constatările
făcute, achizitorul are dreptul de a aproba sau de a respinge recepția.
Recepția se poate face și pentru părți din lucrare, distincte din punct de
vedere fizic și funcțional.

Noțiunea de antreprenor de specialitate, adusă mai înainte în


discuție, nu trebuie confundată cu aceea de antreprenor. Poziția lor
juridică este net diferită. Astfel antreprenorul de specialitate contractează
o serie de lucrări direct cu clientul și, astfel, răspunde singur, în calitate
de antreprenor, față de acesta pentru lucrările (partea din lucrări) care
formează obiectul contractului.
În aceeași manieră se pun lucrurile dacă mai mulți antreprenori –
coantreprenori – se obligă să execute o lucrare de ansamblu, complexă,
contractând direct cu clientul. Aceștia nu vor avea calitatea de
subantreprenori, chiar dacă unul dintre ei are rolul de coordonare, și îi
reprezintă pe ceilalți în raporturile cu clientul pe parcursul executării
întregii lucrări. Fiind antreprenori, fiecare va răspunde pentru partea de
lucrare executată și are dreptul la partea corespunzătoare din preț,
deoarece obligația civilă cu pluralitate de părți este, ca regulă, conjunctă
(divizibilă), daca în contractul respectiv nu s-a prevăzut solidaritatea (iar
obligația codebitorilor nu este de natură comercială) sau indivizibilitatea
nu rezultă din natura prestației care formează obiectul contractului, așa
numită indivizibilitate naturală.
Mai trebuie spus că executantul lucrării este obligat să încheie
contracte cu subcontractanții desemnați, în aceleași condiții în care el a
semnat contractul cu achizitorul, și de asemenea să prezinte la
încheierea contractului cu achizitorul toate contractele încheiate cu
subcontractanții desemnați. Lista subcontractanților cuprinzând datele de
recunoaștere a acestora, precum și contractele încheiate cu aceștia se
constituie în anexe de contract. Executantul este pe deplin răspunzător
față de achizitor de modul în care îndeplinește contractul, în timp ce
subcontractul este pe deplin răspunzător față de executant de modul în
care îndeplinește parte lui de contract. Primul poate schimba oricare
subcontractant numai dacă acesta nu a îndeplinit partea sa din contract.
Schimbarea acestuia nu va modifica prețul contractului și va fi notificată
achizitorului.

44
Secțiunea a treia:
Acțiunea directă a lucrărilor

Un alt aspect important care trebuie analizat este acela al acțiunii


directe a lucrărilor contra clientului.
Mai întâi trebuie amintit faptul că acțiunea directă a lucrărilor, în
contractul de antrepriză, și acțiunea mandatului asupra sub-mandatarilor
reprezintă excepții ale principiului relativității efectelor unui contract.
Aceste derogări, prin posibilitatea internării unor acțiuni directe, sunt
instituite în vederea ocrotirii unor categorii de persoane: lucrătorii
angajați de către antreprenor, și mandantul în contra substituiților
mandatarului.
Astfel, pentru ocrotirea lucrărilor: zidari, lemnari și alți lucrători
întrebuințați la clădirea unui edificiu sau altă lucrare dată de antrepriză,
s-a reglementat instituția acțiunii directe a acestora împotriva clientului
care, potrivit art.1488 Cod Civil, este dator către client în momentul
cererii.
Prin ”alți lucrători” urmează să înțelegem nu numai salariații
antreprenorului care desfășoară o muncă manuală, dar și orice persoană
care a depus o muncă, fie și intelectuală, spre exemplu inginerul
constructor salariat al antreprenorului. Se mai cere condiția ca aceste
persoane să fie titulare de creanțe rezultate di munca depusă, inclusiv
subantreprenorului care lucrează alături de proprii lui salariați și care
încearcă să-și valorifice pe această cale contravaloarea muncii manuale
sau a celei intelectuale depuse, iar nu realizarea de beneficii (profituri) în
calitate de comerciant, așa cum sunt de exemplu furnizorii de materiale.
În acest caz, ca și în cazul subantreprizei, interes practic există
numai pentru antrepriza de construcții, însă reținem faptul că, principal
nu ar fi exclusă aplicarea art.1488 Cod Civil în orice contract de
antrepriză.
În lipsa reglementării imperative a art.1488 Cod Civil, lucrătorii ar
trebui să-l acționeze pe client în calitate de creditori ai antreprenorului,
adică pe calea acțiunii subrogatorii (oblice). Dezavantajul acesteia din
urmă este acela că îi pune pe reclamanți în concurs cu ceilalți creditori ai
antreprenorului (spre exemplu cu furnizorii de materiale), ceea ce

45
înseamnă că și ei ar trebui să suporte consecințele insolvabilității ori ale
falimentului antreprenorului, în mod proporțional cu valoarea creanțelor.
Fiind o acțiune directă, starea de insolvabilitate sau de faliment a
antreprenorului nu se va restrânge și asupra creanțelor lucrărilor. Aceștia
acționează în justiție direct pe client și, prin urmare, nu trebuie să
suporte concursul celorlalți creditori ai antreprenorului, numai dacă
aceștia din urmă nu au făcut o poprire asupra sumelor datorate de client
în mâinile acestuia, înainte de intentarea acțiunii directe.
Această măsură de ocrotire se adaugă privilegiului imobiliar de
care se bucură lucrătorii, precum și antreprenorii de construcții, pentru
garantarea creanțelor neonorate de către client (art.177 și art.1742 Cod
Civil).
Referitor la raporturile dintre client și lucrători se poate cita din
jurisprudența decizia civilă nr.416/1958 a Tribunalului regional Craiova,
în care se arată că, contractul de muncă dintre lucrători și antreprenor
creează raport juridic între aceștia, dar nu și cu clientul, astfel încât,
lucrătorii nu pot cere executarea contractului de muncă beneficiarului
lucrării – clientului.
Angajarea forței de muncă, fie și a unei echipe de lucrători, nu
reprezintă contract de subantrepriză, dacă contractul nu are ca obiect
”luarea săvârșirii unei lucrări” sau ”facerea unui lucru”.
Referitor la această problemă a acțiunii directe a lucrătorilor mai
trebuie spus că aceasta se poate aplica și în favoarea lucrătorilor
angajați de către subantreprenor, care pot acționa astfel împotriva
antreprenorului, cât și împotriva clientului pentru sumele datorate de
către subantreprenor.

Secțiunea a patra:
Răspunderea antreprenorului pentru calitatea în construcții

Această răspundere visează raporturile clientului cu antreprenorul


(inclusiv antreprenorii de specialitate sau co-antreprenorii) cu care s-a
contractat în mod direct lucrări de construcții. Pentru lucrările executate
de către lucrători sau de către subantreprenori (în cazul acțiunii în
46
regres) se aplică însă toate regulile antreprizei de construcții, inclusiv
răspunderea pentru calitatea lucrărilor executate 21.
În literatura de specialitate franceză 22 s-a inoculat și ideea conform
căreia prevederile art. 1483 Cod Civil regăsite și-n Codul Civil francez se
aplică numai în favoarea clientului, nu și a antreprenorului general.
Într-o altă ordine de idei, ca o a doua precizare, referitor la
răspunderea antreprenorului pentru un viciu al terenului pe care este
amplasată construcția, putem spune că, cu toate că amplasamentul
construcției este pus la dispoziție de către client, necorespunderea
acestuia se asimilează viciului de construcție, întrucât antreprenorul și
arhitectul sunt specialiști care trebuie să-l examineze înainte de
edificarea construcției, calitatea necorespunzătoare a terenului nefiind o
cauză străină exoneratoare de răspundere23.
În materie de construcții, principal nu se poate admite exonerarea
de răspundere a antreprenorului (arhitectul) dacă nu dovedește cauze
care se situează dincolo de hotarele specialității sale. În acest,
antreprenorul nu poate invoca directive, indicații exprese date de către
client sau materialele necorespunzătoare procurate de către acesta, art.
1481 Cod Civil nefiind aplicabil, în privința materialelor, în domeniul
antreprizei de construcții.

Secțiunea a cincea:
Posibilitatea modificării prețului
După cum am arătat în capitolul al treilea al prezentei lucrări,
prețul, ca obiect al contractului de antrepriză, poate fi de două tipuri,
respectiv forfetar și de aviz.
Posibilitatea modificării prețului convenit inițial de părți poate
apărea des în practică datorită unei sume de factori care duc la mărirea
costurilor.
Cele două tipuri de preț conferă regimuri distincte în ceea ce
privește această problemă a posibilității ca antreprenorul sau arhitectul
să ceară sume de bani în plus pentru realizarea construcției.
În ceea ce privește prețul forfetar, art.1484 Cod Civil prevede
expres că antreprenorul sau arhitectul care s-a angajat să execute o

21
Fr. Deak, op citată, pag.330
22
Mazeaug, op citată, pag. 1099-1100
23
Fr. Deak, op. citată, pag.330
47
clădire (edificiu) după un plan stabilit cu clientul nu poate cere o sporire
de preț invocând drept motiv că s-a mărit prețul muncii sau al
materialelor, nici pe motiv că a efectuat o serie de modificări și adăugiri
la planul inițial, dacă acestea nu au fost aprobate de către client în scris
și modificările de preț de asemenea, nu au fost stabilite de comun acord
cu clientul.
Sporirea de preț, în acest caz, nu se poate cere de către
antreprenor sau de către client nici ca temei pentru îmbogățirea fără
justă cauză.
În cazul altor lucrări, spre exemplu reparații ori construirea de
instalații, nu se poate exclude dovedirea modificărilor potrivit dreptului
comun sau acordarea unui spor de preț în temeiul îmbogățirii fără justa
cauză.
Această regulă nu se aplică raporturilor dintre antreprenor și
lucrători, inclusiv subantreprenori, care nu s-au obligat ”a da gata un
edificiu”, contractând pe un preț determinat numai anumite lucrări, sau
părți componente ale edificiului respectiv.
Revenind la ipoteza contractării lucrării pe un preț forfetar, global,
antreprenorul, în schimbul unei dume dinainte determinate este obligat
să execute și să predea lucrarea în condițiile prevăzute în contract, afară
de cazul când dovedește că a existat acordul scris, nu și început de
dovadă scrisă, al clientului pentru modificările de plan și acordul lui
expres (dovedit prin mijloacele dreptului comun) în vederea majorării
prețului.
Prevederea de cheltuială amintită mai sus se poate modifica după
prețul materialelor sau al muncii și mai ales prin adăugarea unor lucrări
suplimentare. În această ipoteză, prețul este deci fixat articol cu articol,
nu în bloc, fiecare porțiune a lucrării respective având prețul ei deosebit.
Prețul total al lucrării va depinde în funcție de cantitatea lucrărilor
efectuate și nu va fi cunoscut și stabilit decât după executarea integrală
a construcției.

Concluzii:

Vorbind despre importanța regulilor, a normelor cu caracter


general și special care reglementează materia contractului de antrepriză,
trebuie să statuăm de la început o serie de aspecte esențiale.
48
În primul rând trebuie să subliniem faptul că, în practică, obiectul
contractului în discuție este deosebit de diversificat și diferențiat din
punct de vedere al valorii pecuniare. Concret putem avea de-a face, spre
exemplu cu un contract prin care un croitor se obligă să realizeze pentru
un client un costum de haine, ori un bijutier se obligă să realizeze o
anumită bijuterie pentru un client. Privind astfel pe o scară valorică a
obiectului contractului de antrepriză, la topul aceteia se fară realizarea
de construcții privită lato sensu ca ridicare de obiectiv, renovarea
acestora, ridicare de dependințe, etc.
În al doilea rând aș dori să aduc în discuție faptul că o temeinică
cunoaștere a materiei ar putea realiza o mai bună protecție a drepturilor
clientului împotriva abuzurilor antreprenorului și chiar în sens invers.
Antrepriza de construcții reprezintă cel mai des tip de contract de
antrepriză încheiat în practică, fapt care trebuie să ne duca la afirmația
că pentru evitarea apariției unor litigii deduse instanțelor competente în
materie, datorate în principal superficialității cunoașterii de către părți a
prevederilor materiei, trebuie să se încheie în scris astfel de contracte,
iar normele cuprinse în ele să îndeplinească cel puțin două categorii de
condiții:
a) să detalieze cât mai mult posibil obligațiile fiecărei părți, răspunderea
fiecăruia, plecându-se de la premisa că o prezentare cât mai detaliată a
acestora nu lasă loc de interpretare;
b) în mod mai mult decât evident acestea trebuie să nu încalce normele
generale cu caracter imperativ în materia contractului de antrepriză.

Odată cu liberalizarea regimului construcțiilor cu caracter privat,


după anul 1989 multe societăți comerciale s-au înființat având ca obiect
de activitate realizarea de construcții. De asemenea, s-a putut lesne
observa pe parcursul acestor ultimi ani o efervescență crescută în ceea
ce privește ritmul de construire a unor imobile cu caracter privat.
Plecând de la aceste două premise trebuie să remarcăm faptul că
norele legale și reglementările strict tehnice care alcătuiesc materia
antreprizei de construcții trebuie însușite de cei care intră într-un raport
juridic concret al materiei, fapt care nu poate decât să fie benefic
ambelor părți. În eventualitatea unui litigiu dedus în fața instanței
competente, partea care nu a avut câștig de cauză, va avea de suportat
sume mari de bani din cauza nerespectării obligațiilor pe care legea sau
contractul le impun in această materie, aceasta datorită valorii mari a
49
obiectului asupra cărora părțile își manifestă acordul de voință. Iată de
ce, excluzând cauzele intenționate de fraudă, este necesară o bună
cunoaștere a limitelor, între care poate oscila conduita părților.

Anexă:
Model contract de antrepriză

CONTRACT DE ANTREPRIZĂ
Încheiat astăzi ..............
la ..................................
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. S.C. .....................................................................................................
S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul social în
(localitatea) .........................., str. .................................................
nr. ..........., bloc ............., scara ..........., etaj ........, apartament .........,
judeţ/sector ....................................., înregistrată la Oficiul Registrului
Comerţului ................................................ sub nr. ..................,
din ................................., cod fiscal nr. ........................................
din .............................., având contul nr. .........................., deschis
la ....................., reprezentată de ......................................., cu funcţia
de .........................................................., în calitate de antreprenor, pe de
o parte, şi
1.2. S.C. ....................................................................................................
S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu sediul social în
(localitatea) .........................., str. ................................
nr. ............................, bloc ............., scara ..........., etaj ........, apartament
......., judeţ/sector ......................................., înregistrată la Oficiul
Registrului Comerţului ............................................ sub nr. ......................
din ...................................., cod fiscal nr. .......................................
din ..........................., având contul nr. ......................, deschis
la ....................., reprezentată de .........................................., cu funcţia
de ...................................................................., în calitate de client, pe de
altă parte,
sau
1.2.
Asociaţia/Fundaţia .....................................................................................
................................., cu sediul în
(localitatea) ...................................................., str. ..............................
nr. ............., bloc ..........., scara ..........., etaj ..........., apartament ..........,
sector/judeţ .................................., înregistrată în registrul persoanelor
50
juridice prin Sentinţa civilă nr. ............................................
din ........................................., a Tribunalului ................................, codul
fiscal nr. ................... din .............................., având contul
nr. ................................., deschis la ..............................., reprezentată
de ................., cu funcţia de ......................, în calitate de client, pe de
altă parte,
sau
1.2.
Întreprinderea/Asociaţia .............................................................................
................................, cu sediul în
(localitatea) .............................................., str. ......................................
nr. .........., bloc ............., scara ........, etaj ........, apartament ...........,
sector/judeţ ...................................., posesoarea autorizaţiei
nr. ...................... din .................., eliberată de Primăria .....................,
codul fiscal nr. ............................... din ............................., având contul
nr. ............................, deschis la .........................., reprezentată
de .................................., cu funcţia de ..................., în calitate de client,
pe de altă parte
sau
1.2. D ..................................................................., domiciliat
în ......................................................., str. ..............................
nr. ..............., bloc .........., scara .........., etaj ...............,
apartament ............., sector/judeţ ..........................., născut la data de
(ziua, luna, anul) ............................................ în
(localitatea) ................................ sector/judeţ ........................, fiul
lui ..................................... şi al ............................, posesorul buletinului
(cărţii) de identitate seria ................... nr. ......................, eliberat
de .........................., cod numeric personal ....................................., în
calitate de client, pe de altă parte,
au convenit să încheie prezentul contract de antrepriză cu respectarea
următoarelor clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Antreprenorul se obligă să execute şi să predea „la cheie" cu
materialele proprii/ale clientului, pe riscul său, următoarele lucrări:
a) clădiri având destinaţia de (birouri, locuinţe, depozite, magazii, hale de
producţie, ateliere, padocuri, grajduri, silozuri
etc.) ............................................................................................ ;
b) instalaţii de (apă, gaze naturale, electrice, de ventilaţie şi climatizare,
de încălzire centrală, sanitare
etc.) ............................................................................................................
............ ;
c) căi de comunicaţii (şosele, căi ferate uzinale, alei, trotuare
ş.a.) ..........................................

51
d) împrejmuiri (garduri din zid, prefabricate, plasă de sârmă, sârmă
ghimpată ş.a.) ................................................................................... ;
e) alte
dotări ..........................................................................................................
.....................
f) reparaţii generale/curente
la ................................................................................................ .
2.2. Antreprenorul va executa şi conduce execuţia lucrărilor contractate
până la recepţia şi predarea lor „la cheie" clientului.
2.3. Lucrările de construcţii şi/sau de reparaţii vor fi executate de
antreprenor conform planurilor, general şi de detaliu, precum şi
proiectului de execuţie, prezentate de client şi acceptate, fără obiecţii, de
către antreprenor.
2.4. Execuţia lucrărilor va putea fi începută de antreprenor, numai după
obţinerea de către acesta sau de către client a autorizaţiei de construcţie
şi a tuturor avizelor prevăzute de lege.
III. DURATA EXECUŢIEI
3.1. Durata execuţiei lucrărilor este de ........................................., iar
termenul încheierii lor şi predării integrale/pe etape a lucrărilor „la cheie"
este ............................................................................ .
IV. RECEPŢIA LUCRĂRILOR
4.1. Recepţia lucrărilor se va efectua pe faze de execuţie/la încheierea
lucrărilor.
4.2. Prin semnarea proceselor-verbale de recepţie de execuţie pe
faze/finale se atestă că antreprenorul şi-a îndeplinit obligaţiile
contractuale şi, concomitent, se naşte dreptul său la plata integrală a
lucrărilor contractate şi executate.
V. CALITATEA LUCRĂRILOR
5.1. Antreprenorul garantează calitatea lucrărilor de construcţii timp
de .................. şi a lucrărilor de instalaţii timp de .........................,
obligându-se ca în cadrul termenului de garanţie să remedieze
eventualele defecte de calitate, cu excepţia celor care se datorează
culpei clientului.
5.2. Clientul are dreptul să asiste şi să verifice modul de execuţie a
lucrărilor care fac obiectul prezentului contract, pe toată durata acestora,
iar antreprenorul este obligat să efectueze şi să înlocuiască materialele,
echipamentele etc. care nu corespund planurilor general şi de detaliu,
proiectului de execuţie şi standardelor de calitate convenite.
VI. PLATA PREŢULUI1)
6.1. Lucrările se execută la preţuri de deviz stabilite în raport cu costul
materialelor şi/sau a costuri-lor manoperei pentru fiecare fază de
execuţie în parte, potrivit situaţiilor provizorii/definitive de lucrări şi a
celorlalte documente de plată prezentate de antreprenor.

52
6.2. Clientul va efectua plata în mod eşalonat, după încheierea fiecărei
faze a lucrărilor/integral, după terminarea lor, prin (ordin de plată, cec
etc.) ................................................................................ din contul curent
al său în cel al antreprenorului, menţionate în cap. I al prezentului
contract.
VII. CLAUZA PENALĂ
7.1. Denunţarea unilaterală a prezentului contract atrage după sine
daune-interese
astfel: .........................................................................................................
.......................................... .........................................................................
..........................................................................
7.2. Neexecutarea şi nepredarea la termen a lucrărilor atrage obligarea
antreprenorului la plata de daune-interese, care se stabilesc de comun
acord la .......... % din suma plătită până la data respectivă de către
client, precum şi dreptul acestuia de a sista lucrarea şi de a continua
executarea ei cu un alt antreprenor.
7.3. Neplata în termen a lucrărilor executate şi recepţionate conduce la
rezilierea contractului din iniţiativa antreprenorului, clientul fiind obligat la
plata de daune-interese reprezentând ...... % din valoarea lor estimată de
experţi la data rezilierii lui.
VIII. FORŢA MAJORĂ2)
8.1. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la
termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător - total sau parţial -
a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă
neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective
a fost cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.
8.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte
părţi, în termen de .................... (zile, ore), producerea evenimentului şi
să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
8.3. Dacă în termen de ........................ (zile, ore) de la producere,
evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice
încetarea de plin drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să
pretindă daune-interese.
IX. NOTIFICĂRI
9.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una
dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la
adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.
9.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi
transmisă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) şi
se consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal
primitor pe această confirmare.
9.3. Dacă notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră
primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.

53
9.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi,
dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalităţile
prevăzute la alineatele precedente.
X. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
10.1. În cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale
amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare tribunalului arbitral, conform
regulilor de procedură aplicabile arbitrajului comercial ad-hoc, organizat
de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
XI. CLAUZE FINALE
11.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional
încheiat între părţile contractante.
11.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte
integrantă din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice
altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii
lui.
11.3. În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de
partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea
întocmai sau prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu înseamnă
că ea a renunţat la acest drept al său.
11.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ...............
exemplare, din care ...................... astăzi .................................., data
semnării lui.
ANTREPRENOR
CLIENT

NOTE
1. În ceea ce priveşte stabilirea preţului, trebuie să se aibă în vedere că:
a) dacă preţul se stabileşte în momentul încheierii contractului, sub
forma unei sume globale, riscul majorării ulterioare a preţului materialelor
şi al manoperei revine antreprenorului care însă poate diminua
consecinţele unei asemenea majorări executând lucrarea cu cheltuieli
inferioare, fără ca clientul să fie îndreptăţit să refuze lucrarea executată
în aceste condiţii. În cazul în care preţul se stabileşte pe bază de deviz,
el se fixează în mod distinct pentru fiecare fază a lucrării, preţul global
rezultând din însumarea tuturor preţurilor stabilite pe faze ale lucrării.
2. Referitor la riscul pieirii, din forţă majoră sau fortuite a lucrului pe care
îl execută antreprenorul, până la predarea lui clientului, cu excepţia
cazului în care a fost pus în întârziere spre a-şi prelua bunul, acest risc
este al clientului. În cazul în care materialele aparţin clientului, riscurile
pieirii lor, ca şi a bunului la executarea căruia au fost folosite, revin
clientului, antreprenorul fiind răspunzător numai dacă pieirea lui s-ar
datora păstrării în condiţii necorespunzătoare. În toate cazurile, riscurile
neexecutării contractului revin antreprenorului, acesta fiind debitorul

54
obligaţiei executării lucrării. Totuşi, antreprenorul este îndreptăţit să
pretindă plata preţului dacă l-a pus în întârziere pe client privind
îndeplinirea obligaţiei referitoare la recepţia şi primirea lucrării, precum şi
în cazul în care pieirea bunului se datorează vreunui viciu al materialelor
puse la dispoziţie de client.

55
Bibliografie:

 Noul Cod Civil – Colectiv, Editura Hamangiu, București, 2012


 Francisc Deak – Teoria contractelor speciale, editura Didactică și
Pedagogică, București, 2003
 Dan Chirică – Drept civil- contracte speciale, editura Lumina Lex,
București, 2001
 Renne Sanilevici – Drept civil contracte, Universitatea ”Alexandru-
Ioan Cuza”, Iași, 1997
 Vasile Hanga, Marian Jacota – Drept privat roman
 Francise Deak, Stanciu Carpenaru – Contracte civile și
comerciale, editura Lumina Lex, București, 1993
 Eugeniu Safta-Romano – Contracte civile, editura Grafix, Iași,
1993
 Toma Mircea – Drept civil. Teoria obligațiilor, editura Argument,
București, 2000
 Gheorghe Belciu – Drept civil român. Introducere în dreptul civil,
subiectele de drept civil, Casa de presă și editură ”Șansa” S.R.L. ,
București, 2000
 M. Zahaichevici Mihail – Contractul de antrepriză pentru lucrări de
construcții-montal (1979)
 Alexandru Țiclea, Constantin Tufan – Dreptul muncii și securității
sociale, editura Global Lex, București, 2001
 Dan Alexandresco – Principiile dreptului civil roman, București,
1926
 Constantin Hamangiu, I. Rosetti-Balănescu, A. Baicoianu –
Tratat de drept civil roman, vol.I, II, București, 1927
 Henri Mazeau, Leon Mazeaud, Jean Mazeaud – Lecons de droit
civil, Paris, 1988
 Ph. Malaurie – Cours de droit civil. Les contrats speciaux, Paris,
1989
 Benabent – Droit Civil. Lex contrats speciaux, Paris, 1995
 Jean Manoliu, Ștefan Răuschi – Drept civil, vol.II, Universitatea
”Alexandru-Ioan Cuza”, Iași, 1984
 Codul Civil adnotat
 I. Zinveliu – Contractele civile instituții de satisfacere a intereselor
cetățenilor, editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978

56
57
CUPRINSUL LUCRĂRII DE ABSOLVIRE:

CAPITOLUL I: Contractului de antrepriză și contractul de subantrepriză –


considerații generale............................................................pag. 1

CAPITOLUL II:Delimitarea contractului de antrepriză fată de alte


contracte........................................................................................pag.5
 Secțiunea întâi..............................................................pag.5
 Secțiunea a doua........................................................pag.10
 Secțiunea a treia........................................................pag.12

CAPITOLUL III: Caracterele juridice și condițiile de valabilitate ale


contractului de antrepriză...........................................................pag.15
 Secțiunea întâi............................................................pag.15
 Secțiunea a doua........................................................pag.22

CAPITOLUL IV: Reguli generale aplicate contractului de


antrepriză....................................................................................pag.33
 Secțiunea întâi....................................................................pag.33
 Secțiunea a doua................................................................pag.39
CAPITOLUL V: Reguli speciale privind contractul de antrepriză de
construcții....................................................................................pag.42
 Secțiunea întâi....................................................................pag.42
 Secțiunea a doua................................................................pag.58
 Secțiunea a treia.................................................................pag.60
 Secțiunea a patra................................................................pag.63
 Secțiunea a cincea..............................................................pag.65

CONCLUZII:..................................................................................pag.67
ANEXA NR. 1................................................................................pag.69
BIBLIOGRAFIE:..............................................................................pag.77

58

S-ar putea să vă placă și