Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Anul I ID

ESEU

CE AR TREBUI SĂ URMĂREASCĂ POLITICILE EDUCAȚIONALE

DIN ROMÂNIA?

Student:
Borto Mihaiela-Lilica

Cluj-Napoca
2020
”Prezentul poate schimba trecutul, iar viitorul poate schimba prezentul.”
(Jordan B. Peterson)

În România, creşterea economică reprezintă o condiţie necesară, dar nu şi

suficientă pentru resorbţia sărăciei. Strategiile antisărăcie trebuie să includă un
set specific de măsuri şi politici de dezvoltare, care să fie adaptate contextului
local căruia acestea se adresează. De aceea, întărirea capacităţii instituţiilor
locale trebuie să constituie un punct central al politicilor de răspuns la
problematica sa. Educaţia poate fi definită ca activitatea, prin ansamblul de
acţiuni conştiente, sistematice pe care un subiect educaţional (educatorul) le
exercită asupra unui obiect educaţional (educatul) în vederea realizării unui scop
bine determinat. Stadiul superior al educaţiei şi umanizării îl reprezintă
autoeducaţia. De asemenea, educaţia poate fi definită ca proces de transformare
în sens pozitiv şi pe termen lung a fiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi
explicit formulate; proces specific uman care urmăreşte valorizarea resurselor
interne ale personalităţii. Şi nu în ultimul rând, educaţia poate fi definit ca
produs, exprimând achiziţiile pe care le acumulează un individ: cultura generală
şi de specialitate, comportamentul, atitudinile, valorile, deprinderile şi
priceperile, motivaţia etc.
Prin funcţiile sale, educaţia asigură individului, atât condiţiile unei
dezvoltări complexe în funcţie de particularităţile sale individuale, cât şi în
funcţie de specificul şi nevoile societăţii în care acesta trăieşte, în acord cu
idealul educaţional antisărăcie. Ocuparea şi educaţia reprezintă factorii
determinanţi ai sărăciei, indiferent de mediul de rezidenţă sau de tipul de
sărăcie. Astfel, orice strategie antisărăcie trebuie să se concentreze pe
dezvoltarea şi diversificarea pieţei forţei de muncă, pe facilitarea accesului pe
piaţa muncii a grupurilor defavorizate, precum şi pe reforma (îmbunătăţirea)
învăţământului. Dezvoltarea mediului rural nu poate fi realizată fără
diversificarea economiei rurale şi îmbunătăţirea învăţământului în acest mediu.
Deşi comparaţia la nivelul vârstelor tinere arată că distanţa rural–urban s-a
diminuat, educaţia şi învăţământul rural sunt considerate încă probleme cheie nu
doar în relaţie cu politicile antisărăcie, ci chiar cu dezvoltarea durabilă a
mediului rural. Învăţământul rural se confruntă în continuare cu dificultăţi
majore legate de investiţia în infrastructura fizică, personalul didactic calificat,
fluctuaţia cadrelor didactice, accesul limitat la formarea profesională, precum şi
la programele de formare continuă a populaţiei rurale.De asemenea, riscul de
sărăcie este determinat şi de faptul că educaţia şi ocuparea sunt puternic

pg. 2
corelate. Astfel, un nivel ridicat de instruire facilitează accesul şi obţinerea
unui loc de muncă cu un venit bun, regulat şi sigur, care asigură protecţie
împotriva sărăciei de consum, dar şi posibilitatea de economisire, accesul la
credite etc. La extrema opusă, sunt persoanele fără studii sau cel mult cu studii
gimnaziale, care nu asigură vreo calificare, pentru care oferta de locuri de
muncă este foarte limitată, locurile.
Părăsirea timpurie a școlii rămâne un aspect problematic, cu toate că
ratele abandonului școlar din învățământul primar și secundar inferior au scăzut,
în special în zonele rurale, proporția copiilor neșcolarizați a crescut, ratele de
înscriere în învățământul secundar superior sugerează că unul din patru elevi fie
nu își continuă studiile în învățământul secundar superior (după clasa a opta),
fie abandonează după absolvirea învățământului obligatoriu (clasa a zecea). deși
cu întârziere, au început să fie puse în aplicare proiecte finanțate din Fondul
social european (FSE) pentru a atrage cadre didactice motivate în școlile
dezavantajate și a aborda rata abandonului școlar, programul „a doua șansă”
pentru cursanții adulți nu este suficient de atractiv, deşi a devenit mai flexibil.1
Participarea la educația și îngrijirea copiilor preșcolari (ECEC) se
îmbunătățește, dar rămâne scăzută, în 2016, participarea copiilor cu vârste
cuprinse între 4 și vârsta obligatorie deșcolarizare de 6 ani a crescut ușor, până
la 88,2 %, rămânând totuși sub nivelul de referință pentru educație și formare
pentru anul 2020, de 95 % 2 și în 2018, programul includea 47 000 de copii, dar
numai câțiva nu fuseseră la grădiniță anterior3.
Integrarea romilor în sistemul de învățământ rămâne o provocare majoră,
în 2016, România a adoptat o foaie de parcurs privind combaterea segregării și a
revizuit legislația prin extinderea ariei de interes de la romi la o serie mai amplă
de grupuri țintă (și anume, copiii cu handicap din zonele rurale și din medii
defavorizate), deşi responsabilitățile inspectoratelor școlare și ale ARACIP de
monitorizare a segregării au fost extinse, activitățile de monitorizare au fost
îngreunate de întârzierile semnificative în elaborarea metodologiei de
monitorizare de muncă sunt nesigure şi prost plătite.
Consilierea pentru orientarea școlară urmărește îndrumarea copiilor și
elevilor în alegerea unei forme de învățământ adecvată și prin oferirea de
informații despre rețeaua școlară, în raport cu potențialul și interesele fiecăruia.
Consilierea pentru orientarea școlară se bazează pe verificare/ testarea nivelului
de cunoștințe, competențe și interese (atitudini și valori) ale copiilor și elevilor,
prin teste, inventare de interese profesionale, chestionare de personalitate, probe
de tip examen etc.

1
Monitorul educaţiei şi formării, 2018, Oficiul pentru publicaţii al Uniunii Europene, 2018
2
Idem1
3
Idem1

pg. 3
 Consilierea pentru orientarea profesională continuă orientarea școlară și
urmărește integrarea elevilor în unitatea/ instituția de învățământ recomandată.
De data aceasta, informațiile vizează piața muncii, specificul unor profesii,
mobilitatea pe piața muncii etc., iar competențele sunt verificate/ testate în
raport cu aptitudinile elevilor/ tinerilor pentru executarea unor operații/ sarcini
de lucru specifice anumitor ocupații de pe piața muncii. Ca și principale
modalități prin care se realizează consilierea și orientarea profesională, pot fi
amintite: convorbirile individuale și de grup, studiile de caz, teste, chestionare și
inventare de interese și de aptitudini, analiza unor monografii și nomenclatoare
profesionale, vizite la diverși angajatori de pe piața muncii.
Educaţia de bază urmată de educaţia şi formarea profesională iniţială au
rolul de a forma competenţele de bază solicitate de piaţa muncii şi totodată,
trebuie să stimuleze intersul pentru "a învăţa să înveţi" şi a unei atitudini
pozitive asupra învăţării. În general, adulţii îşi planifică activităţi consistente de
învăţare permanentă dacă vor/ au motive să înveţe. De asemenea, ei nu acordă
importanţă învăţării/ educaţiei dacă învăţarea în prima parte a vieţii a fost lipsită
de succes sau a reprezentat o experienţă personală negativă. Ei nu vor vrea să
continue dacă posibilităţile potrivite de învăţare, cum sunt programarea
timpului, ritmul, locaţia şi accesibilitatea nu sunt luate în consideraţie. Adulţii
nu se simt motivaţi să ia parte la un proces de învăţare al cărui conţinut şi
metode nu ţin cont de perspectivele lor culturale şi de experienţa lor de viaţă; nu
vor să investească timp, efort şi bani într-o educaţie viitoare dacă experienţa,
cunoştinţele şi abilităţile pe care le-au dobândit nu sunt recunoscute într-un mod
palpabil, fie pentru scopuri personale, fie pentru promovarea în muncă/
avansarea în carieră.
Din aceste considerente, motivaţia individuală a învăţării şi varietatea
posibilităţilor de a învăţa sunt cheile fundamentale în implementarea cu succes a
învăţării permanente și reușita unor politici educaționale în România.

pg. 4