APTITUDINILE ŞI EVALUAREA LOR.

PROBE PENTRU EVALUAREA

APTITUDINILOR

1. Consideraţii introductive
- „aptus” (latină) - apt pentru ceva
- aptitudinea - condiţie / grup de caracteristici privite ca simptomatice pentru
capacitatea unui individ de a câştiga prin exerciţiu unele cunoştinţe, îndemânări
sau grup de deprinderi
- aptitudinile - premise native generice, putând lua diverse configuraţii, funcţie de
solicitările mediului şi de exerciţiu - existenţa unor relaţii compensatorii între
diferitele aptitudini la nivelul structurii personalităţii (deficitul unei aptitudini
poate fi contrabalansat prin excesul alteia)
- aptitudinile - caracter diferenţial (diferenţiază oamenii prin nivelul atins de fiecare
individ)
- aptitudinile - relativ stabile, tind să persiste pe o perioadă îndelungată - orice
schimbare în potenţialităţile unui individ se produce în limitele care ţin de
constituţia sa prezentă (Teplov)
- factori favorizanţi:
o condiţii subiective
o exerciţiu
o factori motivaţionali
- există un fond uman aptitudinal foarte larg, iar la nivel individual, o structură
limitată care se exprimă în conceptul de unicitate al personalităţii, o persoană
putând îndeplini cu succes o activitate sau un grup de activităţi şi cu mai puţin
succes altele (U. Şchiopu)

2. Clasificarea aptitudinilor
- din punct de vedere al complexităţii, aptitudinile:
 simple (senzorio-motorii)
 cu un caracter mai complex (intelectuale)
 - după domeniul de exercitare, aptitudinile:
 ştiinţifice
 tehnice
 artistice
 sportive
 aptitudinea şcolară
 manageriale, etc.
- cf. Revers:
- după formele în care se manifestă înzestrările native:
- aptitudini reproductive
- aptitudini aplicative
- aptitudini interpretative
- aptitudini productive
- aptitudinea şcolară
- după gradul de generalitate:
- aptitudini specifice (pentru matematică, muzică, etc.)
- aptitudini complexe, generale (talentul filosofic, etc.)

3. Testele pentru aptitudini. Consideraţii introductive

- definiţie: testele de aptitudini reprezintă instrumente consacrate depistării şi măsurării
aptitudinilor
- clasificare: după tipurile de aptitudini măsurate / după marile domenii de activitate:
- generale (cea mai generală aptitudine – inteligenţa)
- tehnice
- artistice
- sportive
- exemple de teste des utilizate:
- bateria Wechsler pentru adulţi (WAIS)
- Matricile Prograsive (standard şi avansate)
- testul Domino
- testul Bonnardel
 - testul Kohs - Goldstein (cu variantele sale), etc.
- Differential Ability Scales (D.A.S.)

4. Teste de investigare a aptitudinilor din domeniul activităţilor

4.1. Testele de atenţie

4.1.1. Proba Bourdon-Amfimov
- probă de tip creion-hârtie
- presupune detectarea anumitor grupuri de litere definite ca
stimuli pe o pagină care conţine o mulţime de rînduri formate din
litere dispuse aleator
- ex.: să se bareze litera “c” ori de câte ori este precedat de “a” şi
“a” ori de câte ori este precedat de “n”
- există mai multe moduri de înregistrare a performanţei, care iau
în considerare:
- durata îndeplinirii sarcinii test
- numărul de erori
- numărul de barări corecte
- se administrează cu timp impus, standardizat
4.1.2. Proba Pieron
- probă de tip creion-hârtie
- constă în rânduri cu pătrăţele cu codiţe orientate în diverse
direcţii, deasupra cărora sunt aşezate modelele care trebuie
urmărite (două, trei sau patru)
- se parcurge fiecare rând şi se barează stimulii semnificativi
- performanţa este exprimată într-un indice de exactitate (ex.:
corecte/total de barat + greşit barate)
- se administrează cu timp impus, standardizat
4.1.3. Tabelul Platonov
- tabelă pe care sunt înscrise cu caractere mici, mijlocii şi mari,
numere de la 11 la 50 (într-una dintre variante)
 - sarcina: să se caute şi să se arate cu un indicator, în ordine
crescătoare, numerele de la 11 la 50
- se cronometrează timpii realizaţi pentru identificarea intervalelor:
- 11-15
- 16-20
- 21-25
- 26-30
- se determină o curbă a randamentului care ne poate releva:
- eventualele blocaje
- fluctuaţii mari ale randamentului
- conduite relevante pentru eventualele dificultăţi
ale atenţiei
4.1.4. Proba adiţionărilor a lui Kraepelin
- şiruri cu cifre şi numere
- subiectul primeşte sarcina să treacă rezultatul operaţiei de scădere
în intervalul dintre fiecare pereche
- atunci când scăderea nu poate fi efectuată, deoarece descăzutul
este mai mic decât scăzătorul, se adună (operaţiile se desfăşoară în
mulţimea numerelor întregi naturale)
- rezultatele sunt numai numere cu o cifră
- proba pune în evidenţă blocajele
4.1.5. Proba psihomotorie Ricossay
- testează atenţia susţinută
- aparat având un panou orizontal care are dispuse pe câte un rând
orizontal / vertical becuri electrice
- în interiorul matricii formate, la intersecţia fiecărei linii cu fiecare
coloană este dispus un buton , sau mai nou, un senzor
- becurile de pe linia orizontală şi de pe cea vericală se aprind
aleator
- la intersecţia liniilor şi coloanelor semnalizate de becuri,
subiectul trebuie să atingă senzorul corespunzător
 - aparatul este prevăzut cu ritmuri impuse, cu viteze diferite şi cu
ritm liber propriu subiectului (secvenţa următoare apare după ce a
fost corect anulată precedenta)
- un panou cu contori electronici cu afişaj numeric sau digidal
înregistrează următorii indici ai performanţei:
- timpul de execuţie
- viteza de reacţie per stimul
- numărul de atingeri corecte, greşite, omisiuni, etc.
4.1.6. Brief Test of Attention (BTA)
- verifică severitatea deficitelor atenţiei
- pentru intervalul de vârstă 17-84 de ani
- cuprinde două forme parale, prezentate pe caste audio:
- forma N: sunt citite 10 liste de litere şi numere
care cresc în lungime de la 4 la 18 elemente.
Sarcina subiectului este de a ignora literele şi de a
socoti câte numere au fost citite cu voce scăzută
4.2. Testele senzoriomotorii
- investighează aptitudinile senzoriomotorii (psihomotricitatea)
- măsoară aptitudinile musculare sau o combinaţie de aptitudini senzoriale şi
musculare (dexteritatea, îndemânarea, coordonarea ochi-mână, etc.)
4.2.1. WRAVMA (Wide Range Assessment of Vizual Motor Abilities)
- test de aptitudine vizual-motorie
- destinat intervalului de vârstă 3-17 ani
- se aplică individual - timp de aplicare: 4-10 minute / subtest
- trei subteste care măsoară:
- mişcări fine (prin test de fixare a unor cuie în
lăcaşurile lor)
- abilităţi vizual-spaţiale (prin test de îmbinare)
- abilităţi vizual-motorii (prin test de desen)
4.3. Testele de dexteritate
- vizează precizia, rapiditatea, corectitudinea, cadenţa, ritmul execuţiei
4.3.1. Sinusoida Bonnardel
- utilizată în selecţia şi orientarea către toate activităţile care
solicită mişcările precise ale celor două mâini
- permite observaţii asupra unor indici comportamentali privind
răbdarea, perseverenţa, emotivitatea, etc.
- descriere: dispozitivul este format dintr-o placă metalică, în care
este practicat un traseu (decupaj) sinosoidal; sub sinosoidă
evoluează un disc electroizolant prevăzut cu 2 pinteni metalici;
subiectul trebuie să conducă discul de la un capăt la celălalt al
traseului sinusoid prin rotirea succesivă cu ambele mâini, fără a
atinge marginile sinusoidei cu cei doi pinteni metalici (fapt
considerat eroare şi semnalizat acustic); performanţa (timpul de
execuţie şi numărul de erori) se înregistrează de către un contor
electronic, cuplat la dispozitiv

- desfăşurarea probei: subiectul se plasează în poziţia aşezat în

faţa mesei pe care se află sinusoida; el trebuie să manevreze
corespunzător discul pentru a-l deplasa de la un capăt la altul al
sinusoidei
- instructajul - clar şi standardizat: examinatorul subliniază că
proba trebuie efectuată bine (corect) şi repede
 - subiectul efectuează un exerciţiu, parcurgând prima curbă a
sinusoidei, exact cât a parcurs anterior, în mod demonstrativ,
examinatorul însuşi
- traseul se parcurge de trei ori
- pentru interpretare se utilizează media pe cele trei administrări a
timpului de execuţie şi a numărului de greşeli

4.3.2. Proba de coordonare manuală

- probă de disociere manuală
- în laboratoarele din România – denumit DM1
- descriere: este format dintr-un cadru, care poate fi deplasat
înainte-înapoi şi stânga-dreapta prin rotirea în sensul acelor de
ceasornic şi invers a două manivele; solidar cu cadrul mobil este
montat un ac metalic care poate fi deplasat de-a lungul unui traseu
electroizolant practicat într-o placă metalică fixă; atingearea acului
de marginile metalice ale traseului închide un circuit electric -
contact sesizat de un contor electronic
- desfăşurarea probei: se manevrează cu ajutorul a două manivele
(în varianta DM1) sau două manete care se mişcă în plan orizotal
(în varianta DM2) acul metalic, de-a lungul traseului format din
patru porţiuni lineare şi o a treia de formă circulară cu rază
variabilă; performanţa este dată de numărul de greşeli (de atingeri
ale plăcii metalice), de timpul de parcurgere a traseului şi durata
medie a erorii
- oferă informaţii cu privire la numeroase aspecte (angajarea în
sarcină, perseverenţa, stabilitatea emoţională, planificarea
activităţii., etc.)
4.4. Teste de reprezentări spaţiale
4.4.1. Testul de combinare în spaţiu (Friedrich Moede)
- utilizat ca subtest în bateriile pentru investigarea aptitudinii
mecanice
 - se aplică şi în consilere vocaţională începând cu vârsta de 13 ani
- descriere: testul constă într-o foaie de hârtie pe care sunt
reprezentate fâşii de material din care lipsesc unele bucăţi; locurile
lipsă sunt reprezentate prin cercuri; în jumătatea inferioară a
paginii sunt date, în mod aleator, cele 18 bucăţi extrase din fâşiile
reprezentate în jumătatea superioară a paginii; subiectul înscrie în
cercuri literele figurilor pe care le consideră că se potrivesc cel mai
bine în spaţiile goale
- proba - adaptată de G. Bontilă pe populaţie românescă -
denumirea „Test 13''
4.5. Testele de aptitudini tehnice speciale
– probe care includ:
- factori spaţiali
- înţelegerea şi judecata tehnică
- identificarea unor principii de funcţionare
- sunt încorporate, de obicei, în baterii cu variate destinaţii
4.5.1. Testul 10 (Bontilă, 1971)
- solicită capacitatea de a intui modul de funcţionare al unui
mecanism cu roţi dinţate
4.5.2. '' Proba de intuiţie tehnică'' ( I. M. Nestor)
- 68 de teme care vizează diverse probleme tehnice a căror
rezolvare antrenează capacitatea de a intui diverse principii, legi,
care funcţionează în domeniul tehnicii
4.5.3. Bateria factorială PMA (primary mental aptitude - aptitudine
mentală primară)
- publicată în SUA (1947)
- se adresează subiecţilor între 11 şi 17 ani
- considerată ca fiind destinată evaluării aptitudinii şcolare
- cuprinde 5 teste destinate evaluării unor factori de inteligenţă:
- V - semnificaţie verbală
- S - aptitudine spaţială
 - R - raţionament
- N - aptitudine numerică
- W - fluiditate verbală
4.5.4. Bateria G.A.T.
- investighează factorii:
- ''g'' (prin teste de vocabular şI de raţionament aritmetic)
- ''V'' (aptit. verbală - teste vocabular şi de sinonime-
antonime)
- ''N'' (aptit. numerică - calcule simple, probleme practice
aritmetice)
- ''F'' (percepţia formelor - asamblarea unor forme din
elemente disparate)
- ''O'' (percepţia scrierii)
- ''F'' (dexteritate manuală)
- ''M'' (dexteritate digitală - demontare şi asamblare de
rondele)
- pentru diferite profesii - stabilite grupaje de factori
implicaţi în reuşită, precum şi pragurile de admisibilitate pe
fiecare probă în parte

PROBLEMATICA TESTĂRII INTELIGENŢEI

a. Scurt istoric al testării inteligenţei

- teoria inteligenţei - dezvoltată de-a lungul unei lungi perioade de timp
- preocupări în legătură cu capacitatea intelectuală, cu mecanismele gândirii - din
perioada Greciei Antice (Aristotel)
- primele preocupări cu privire la evaluarea nivelului de inteligenţa – psihiatrii
- Rieger de la Wurtzburg - testarea persoanelor cu handicap mental
- Kraepelin şi colaboratorii - preocupări în domeniul evaluării inteligenţei
- dezvoltarea psihodiagnosticului inteligenţei - solidară cu dezvoltarea psihologiei
diferenţiale
 - Galton - investigarea inteligenţei urmărind forţa musculară, timpul de
reacţie, viteza de mişcare, sensibilitatea
- J Mc. Keen Cattell (1890) - pentru prima dată utilizată noţiunea de test - articolul
“Testele mentale şi măsurătorile lor'' (publicat în ''Mind'') - 1905 -
apariţia primei scări metrice Binet-Simon - !!! se consacră testarea
inteligenţei
- Primul Război Mondial - dezvoltare semnificativă a testelor de inteligenţă, în
special în SUA, datorită politicii forţelor armate americane de a recruta
candidaţi la şcolile de ofiţeri pe baza testelor de inteligenţa, prin testul
American Army Test Alpha

b. Noţiunea de inteligenţă
A. Direcţia funcţionalistă
- Eduard Claparede:
- inteligenţa este o aptitudine generala de a rezolva probleme şi dificultăţi
de adaptare - accentul este pus pe caracteristica inteligenţei de a fi
subordonata adaptării
- inteligenţa e influenţată de planul afectiv, din această cauză în actul
inteligent se reconstituie de fiecare dată în aceeaşi termeni relaţia subiect-
obiect
- Jean Piaget:
- inteligenţa reprezintă o formă de autoechilibrare prin asimilare şi
acomodare, o formă de echilibru către care tind toate structurile cognitive;
cele două laturi ale inteligenţei, asimilare şi acomodare, permit elaborarea
unei structuri operatorii şi a unor grupuri de operaţii importante în
dezvoltarea intelectuală şi adaptarea pe această bază la mediu
B. Direcţia bazată pe ipoteza nivelurilor de inteligenţă
- inteligenţa - aptitudine generală de a rezolva probleme
- această aptitudine intelectuală nu coincide cu nivelul de inteligenţă
- argument: cazul “idioţilor savanţi” (persoane cu handicap mental capabile
de performanţe intelectuale ieşite din comun - în special de memorie şi de
 calcul - reţin cu uşurinţa un volum impresionant de informaţii -
comportament intelectual)
- Lester Sdorow (1995) - “savanţi autişti” - aceste persoane dispun de
anumite ''insule'' de abilităţi, care nu sunt neaparat legate de inteligenţa
generală

C. Direcţia structuralistă – gestaltistă

- W. Khöler, K. Koffka, M. Wertheimer etc.
- orice situaţie problematica este o structură incompletă şi tensionată,
inteligenţa asigurând prin găsirea soluţiei dispariţia acestei tensiuni
- Otto Selz – reprezentantul şcolii de la Würzburg – “problema parcă
năvăleşte în întâmpinarea propriei ei rezolvări”
D. Teorii ale învăţării
- şcoala lui Watson – behaviorism şi neobehaviorism
- inteligenţa - aptitudine de a opera cu concepte şi simboluri
CONCLUZIE:
- inteligenţa - caracteristică importantă a personalităţii umane care
mediază relaţiile de tip complex cu mediul înconjurător utilizând maximal
experienţa (stocată în cunoştiinţe şi operaţii) - caracterul operaţional al
inteligenţei
- Wechsler (1958) – inteligenţa - capacitate globală de a reacţiona cu
discernământ, de a gândi raţional şi de integrare eficientă în mediul de
existenţă
- inteligenţa se specializează în timpul vieţii prin dobândirea unor algoritmi
de identificare de lucru şi de control - inteligenţa de tip tehnic / inteligenţa
specifică cercetătorilor / inteligenţa de tip practic specifică persoanelor care
au preocupări în domeniul lucrative

c. Relaţia inteligenţă - gândire

- relaţie de complementaritate
 - surprind aceeaşi realitate psihică, din perspective oarecum diferite:
gândirea - concept filosofic, inteligenţa - exprimă latura operaţională a
gândirii, aspectul ei aptitudinal - considerată de unii autori drept o aptitudine
foarte generală
- Rubinstein – gândirea se regăseşte în inteligenţă ca aptitudine
- Piaget - cel mai important instrument al inteligenţei este gândirea

d. Etape în dezvoltarea inteligenţei

- 1. perioadă de construcţie (foarte bine surprinsă de stadiile piagetiene)
- 2. perioadă de echilibru (perioada de inserţie activă a persoanei, de creativitate)
- 3. perioadă de involuţie
- Wechsler – perioadă evoluţie (0 - 25 ani)
- uşor stadiu de regresie (25 – 60 ani)
- perioadă mai abruptă de involuţie (dupa 60 de ani)
- diferenţe între debilii mental şi la oamenii normali:
- subnormalii evoluează până pe la 14 ani
- supradotaţii evoluează până pe la 18 ani
- persoanele din zona medie evoluează până la 15 ani
- A. Anastasi - inteligenţa - combinaţie de abilităţi solicitate de nevoia de a
supravieţui şi de a progresa într-o cultura dată, care se modifică de-a lungul vieţii,
în funcţie de cultura de apartenentă şi de ruta de viaţă individuală

e. Factori determinanţi – relaţia între ereditate şi mediu

- controverse între oamenii de ştiinţă
- studii care au abordat inteligenţa din perspectiva ereditaţii
- evoluţia gemenilor monozigoţi – rol primordial al eredităţii în
determinarea comportamentului intelligent - 70% din variaţia Q.I.
la scara Stanford - Binet este atribuit eredităţii, 30% din această
variaţie este atribuit mediului (educaţiei şi experienţei)
- studiile efectuate de către R. Plomin şi colab. - dovezi elocvente
pentru un suport al eredităţii de 50%.
 - poziţii teoretice care îndeamnă la o atitudine de echilibru, acordând importanţă
factorilor ereditari dar fără să neglijeze, în acelaşi timp factorii culturali,
influenţele mediului

f. Teorii importante în studiul inteligenţei

f.1. Teoriile factoriale
f.1.1. Teoria factorială a lui Spearman
- teorie care se concentrează pe aptitudinile mentale, restrângându-le la
două: factorul general şi factor specific
- Spearman - teste de inteligenţă aplicate pe mai mai multe eşantioane -
corelaţii semnificative
- a tras concluzia că elementul comun care le face să coreleze ar fi un
substart psihologic (denumit factorul g)
- comun comportamentelor inteligente - o formă de energie mentală care
asigură succesul în cele mai variate activităţi.
- testele nu corelau însă 100 %, ci corelau subunitar - partea care rămâne
până la 1, în concepţia sa, reprezenta elelmentul de specificitate
- el a avansat ipoteza unor factorii specifici pe lângă factorul general,
factori care ar determina succesul în anumite activităţi umane bine
precizate.
f.1.2. Teoria factorială a lui Thursthone
- inteligenţa - sumă de abilităţi
- nu recunoştea existenţa unui factor general (studiile sale factoriale nu i-
au relevat existenţa unui astfel de factor)
- consideră că există şapte factori intelectuali, care nu corelează între ei:
- Factorul V – comprehensiune verbală
- Factorul P – rapiditatea percepţiei
- Factorul I – gândire inductivă
- Factorul N – factorul numeric
- Factorul D – gândire deductivă
- Factorul W – fluiditate verbală
 - Factorul M – memorie
- Factorul S - spaţializare
f.1.3. Teoria factorială a lui Guilford
- model factorial al inteligenţei - model cuboid care are la baza trei
factori:
1. operaţiile – evaluare, gândire convergentă, gândire divergentă,
memorie, cogniţie
2. conţinuturile – conţinut figural, simbolic, semantic, acţional
3. produsele – unităţi, clase, relaţii, implicaţii, transformări,
sisteme
- prin înmulţirea componentelor rezultă 120 de aptitudini intelectuale
- CONCLUZIE - există două direcţii în cercetarea inteligenţei:
1. direcţie care restrânge numărul factorilor (Spearman)
2. direcţie care are tendinţa de a multiplica numarul factorilor (Thurstone
şi Guilford)
- nu poate fi negată existenţa unui factor general care se manifestă ca o
capacitate intelectuală generală care ar asigura succesul în diverse activităţi şi nu
puţine sunt cazurile în care cei foarte dotaţi au o mare disponibioitate de
capacităţi pentru domenii foarte variate
- există însă şi anumite specializări unde succesul este asigurat într-un grup de
profesiuni şi mai puţin în altul
f. 2. Teoria triarhică a inteligenţei (R. J. Sternberg, 1986)
- Sternberg a oţinut pe tot parcursul şcolaritaţii Q.I. mici - daca profesorii ar fi
trebuit să se ghideze după aceste indicii, prognoza referitoare la evoluţia lui
academică ar fi trebuit să fie una foarte proastă, ceea ce nu s-a întâmplat (R.
Sternberg ajunge doctor în psihologie, specialist în psihologie cognitivă)
- nemulţumit de ceea ce îşi amintea privind prognoza reuşitei sale academice,
nemulţumit de capacitatea slabă de predicţie, cel puţin în cazul sau, a teoriei
bazate pe Q.I. - demarează cercetări concrete
- porneşte de la ceea ce înţeleg oamenii obişnuiţi prin inteligenţa - chestionează
oameni în tramvaie, metrou, la intrarea sau la ieşirea din supermarket-uri, în
 legătură cu ce înţeleg ei prin inteligenţă, apoi decodează împreună cu
colaboratorii săi aceste informaţii – concluzia: potrivit concepţiei comune un
comportament inteligent adoptă acei oameni care au o bună aptitudine verbală,
abilitate de a rezolva probleme şi o bună judecată socială
- pe această bază, în 1984 - teoria triarhică asupra inteligenţei:
- inteligenţa = o structura compusă din trei tipuri de inteligenţă:
1. inteligenţa componenţială – inteligenţa din perspectiva
teoriilor clasice (inteligenţa care asigura reuşita în învăţare şi
care e saturată în primul rând în abilităţi verbale)
2. inteligenţa experenţială (creativă) - abilitatea de a
combina experienţe diferite într-un mod inspirat (insightfull)
pentru a rezolva probleme noi (comportamentul inteligent al
artiştilor, compozitorilor, muzicienilor, oamenilor de ştiinţă)
3. inteligenţa contextuală–practică –abilitatea de a rezolva
probleme practice în contexte sociale zilnice (un fel de
inteligenţa a străzii)
- reuşeşte să explice anumite cazuri particulare pe care celelalte teorii le lasă în
afara lor (cazul persoanei slab instruite care eşuează total la o probă psihologică
de inteligentă, dar care în situaţii de viaţă reuşeşte foarte bine să-şi conducă
afacerile şi dă dovadă de isteţime şi şiretenie - inteligenţa specifică omului
simplu - inteligenţa situaţionala)
f.3. Teoria inteligenţei multiple (Gardner, 1983)
- inteligenţa - mai multe subsisteme
- şapte tipuri de inteligenţa:
1. lingvistică
2. matematică
3. spaţială
4. muzicală
5. kinestezică
6. interpersonală
7. intrapersonală (abilitatea de a se cunoaşte pe sine)
g. Inteligenţa şi personalitatea
- inteligenţa nu este cercetată cu scopul a eticheta persoana, ci pentru a întelege
mai în adâncime structura şi mai ales dinamica, procesualitatea ei – necesitatea
abordării globale a acesteia
- într-o perfomanţă, oricare ar fi ea, se reflectă întreaga personalitate atât cu
aspectul cognitiv cât şi cu laturile ei afective, motivaţionale, atitudinale,
temperamentale etc. - predicţia dezvoltării intelectuale ulterioare trebuie să se
fondeze pe combinaţia informaţiei la testele de capacităţi mentale cu informaţiile
privind caracteristiciile motivaţionale şi emoţionale
- Plum şi Minium – 1967 - analiză date din cinci studii longitudinale pe absolvenţi
de colegiu tineri; aleg pe primii 25% şi pe ultimii 25% din punct de vedere ale
scorurilor la un test de inteligenţa; cele două grupuri sunt comparate din punct de
vedere ale unor caracteristici necognitive (atitudini, valori, motive); grupurile cu
scoruri înalte la inteligenţă întruneau intr-o mai mare măsură caracteristiciile unor
personalităţi pozitive
- relaţia dintre personalitate şi inteligenţă este reciprocă - o bună funcţionare
intelectuală asigura o bună structurare a personalităţii în jurul valorilor
fundamentale ale societăţii pe care, graţie inteligenţei, persoana este capabila să le
asimileze înăuntru să le proiecteze în afară
- o persoană matură, echilibrată, bine armonizată social, integrată, cu
responsabilitate şi constiinciozitate va face eforturi pentru a se autorealiza, pentru
a se informa, pentru a învăţa în perioada şcolarităţii şi nu numai, pentru
dezvoltarea capacităţilor intelectuale

h. Strategii de investigare a inteligenţei

1. utilizarea vocabularului, a asociaţiilor şi a legăturilor verbale
- strategie de origine asociationistă
- memoria este considerată coloana vertebrală a inteligenţei
- sunt date subiecţiilor spre memorare liste de cuvinte sau de
imagini sau li se dau cuvinte associate
 - se citeşte prima coloana de cuvinte şi se testează volumul şi
trăinicia asociaţiilor
- în general aceste sarcini de vocabular implică şi unele activităţi
de percepţie şi de observaţie, mai precis sarcini de a detecta elementele
omise
- metoda asociaţiei verbale (asociaţiile verbale sunt considerate în cadrul
acestei metode drept forme de proiectare a structurilor intelectuale)
- strategia structurării sensului unor cuvinte din limbi străine / sarcina
descoperirii sensului unor expresii sau cuvinte străine prin relaţii între
texte bilingve (testul de inteligenţă a lui Lahy)
2. clasificarea logică (silogisme)
- subiectul are sarcina de a controla justeţea unor concluzii care decurg din
anumite premise (subiectul trebuie să încercuiască răspunsul adevărat /
fals după cum concluzia este adevărată / falsă)
- exemplu de silogism ca sarcină cuprinsă în cadrul testului Lahy:
1. Toţi locuitorii din Bucureşti sunt înscrişi la poliţia capitalei
(premise I)
2. Virgil nu este înscris la poliţia capitalei (premise II).
3. Deci, Virgil nu este din Bucureşti.
3. operaţiile cu concepte
- există două orientări, două tipuri de sarcini:
1. primul tip se bazează pe metoda învăţării: conceptul trebuie să
fie identificat într-un material oarecare (ex: se dă o înlănţuire de
cuvinte în care unul dintre cuvinte este deosebit de celelalte, iar
subiectul trebuie să descopere acest cuvînt pentru a se considera că
a realizat conceptual)
2. a doua variantă este metoda clasificării (care măsoară în special
nivelul gândirii abstracte)

i. Tehnici dezvoltate sub influenţa concepţiei gestaltiste.

 - nu se mai regăsesc astăzi în testele noastre sau în situaţiile pentru investigarea
inteligenţei, dar au o valoare principială
- exemple:
1. expunerea de jucării inaccesibile copilului, acesta trebuind să
inventeze, să folosească diverse mijloace uzuale pentru a rezolva
neuzual o situaţie nouă
2. metoda studiului comprehensiunii, al capacităţii de înţelegere
(înţelegerea fiind una dintre componentele principale ale
inteligenţei)
- extragerea moralei şi a semnificaţiilor multiple ale unei fabule
- sarcina de a întelege proverbe
- metoda studiului ingeniozităţii inventive
- sesizarea absurdităţii unor fraze
3. rezolvarea de probleme care antrenează următoarele aspecte
particulare:
- identificarea de relaţii între diferite date
- identificarea unei noi relaţii implicate în alte relaţii care ne sunt
date
- imaginarea mijloacelor de a depăşi o dificultate, fără a avea toate
datele la dispoziţie, etc.

j. Tipuri fundamentale de teste de inteligenţă

1. teste individuale (mai mare valoare psihodiagnostică prin specificul lor, prin
complexitatea lor, dar şi prin faptul că permit efectuarea unor
observaţii interesante în timpul desfăşurării probei - cum se
integrează în sarcină subiectul, dacă are capacitatea de a-şi planifica
activitatea, dacă perseverează şi dacă este capabil de a profita de pe
urma rezolvării itemilor anteriori; sunt potrivite pentru depistarea
întârzierilor mentale şi a nivelurilor de handicap)
2. teste de grup / colective (folosite pentru examinarea unor populaţii mari; având la baza
etalonării lor eşantioane foarte mari, permit în limitele normalităţii o
 bună discriminativitate a subiecţilor; utilizate mai ales în selecţia
profesională, şcolară, mai puţin în depistarea şi evaluarea nivelului
de handicap mental)
3. teste analitice de inteligenţă (Scara metrică a inteligenţei a lui Alfred Binet cu
reviziile efectuate de Terman, bateriile Wechsler, Lahi, Meilli, etc.;
permit o evaluare a inteligenţei pe componentele ei masurate prin
diverse subteste: componenta verbală, componenta de performanţă)
4. teste sintetice de inteligenţă
5. teste nonverbale de inteligenţa (administrate prin utilizarea cât mai redusă a
instuctajului verbal; unele dintre aceste probe pot fii administrate
subiecţilor cu handicap auditiv, pe baza unui instructaj minim):
 matricile progresive Raven
 testul desenului din blocuri – cuburile Kohs – şi variantele sale
 labirintele Porteus
 probele Bonnardel etc.
6. teste clinice de inteligenţă
1. scările de maturitate mentală de tip Columbia
2. scările de performanţă

PROBE PENTRU EVALUAREA NIVELULUI DE DEZVOLTARE A COPIILOR

- evaluarea într-un anumit moment a caracteristiciilor psihologice ale unei

persoane, fără a lua în considerare dinamica dezvoltării acestora, nu poate oferi o
perspectivă realistă asupra nivelului de dezvoltare a unei trăsături psihologice (în
cazul de faţa a capacităţii intelectuale), ceea ce impune necesitatea înregistrării
evoluţiei persoanei, în conformitatea cu prescripţiile principiului dezvoltării
- cele mai reprezentative probe pentru evaluarea nivelului de dezvoltare a copiilor:
 NEPSY;
 Portage;
 Denver.
1. BATERIA DE DEZVOLTARE NEPSY

Prezentare generală : - baterie de evaluare neuropsihologica completa, adaptata şi

validata pe populaţia românească
- conţine 27 de teste neuropsihologice, create special pentru
copii, pe baza cercetărilor actuale.
Grup ţintă : copii cu vârsta cuprinsă între 3-12 ani.
Utilitate: NEPSY permite:
 Evaluarea funcţiilor neuropsihologice din următoarele
domenii: atenţie şi funcţii executive, memorie şi învăţare, limbaj,
funcţionare senzorio-motorie, procesare vizuo-spaţială;
 Diagnoza profilului normal sau atipic de dezvoltare
neuropsihologică a fiecărui copil;
 Fundamentarea ştiinţifică a intervenţiei remediale precoce;
 Analiza longitudinală a dezvoltării neuropsihologice a
copilului.
Lista testelor NEPSY:
Vârsta: 3-4 ani
1. Atenţia vizuală
2. Construcţia din cuburi
3. Copierea desenului
4. Denumirea părţilor corpului
5. Fluenţa verbală
6. Imitarea poziţiilor mâinii
7. Înţelegerea instrucţiunilor
8. Memoria narativă
9. Precizia vizuomotorie
10. Procesarea fonologică
11. Repetarea propoziţiilor
12. Secvenţe motorii manuale
 13. Secvenţe oromotorii
14. Statuia
Vârsta: 5-12 ani
1. Atenţia auditivă şi setul de răspuns
2. Atenţia vizuală
3. Bătaia ritmică a degetelor
4. Construcţia din cuburi
5. Copierea desenului
6. Discriminarea degetelor
7. Fluenţa desenului
8. Fluenţa verbală
9. Găsirea drumului
10. Loveste si bate
11. Imitarea poziţiilor mâinii
12. Înţelegerea instrucţiunilor
13. Învăţarea listei
14. Memoria feţelor
15. Memoria numelor
16. Memoria narativă
17. Numire rapidă
18. Precizia vizuomotorie
19. Procesarea fonologică
20. Repetarea cuvintelor fără sens
21. Repetarea propoziţiilor
22. Secvenţe motorii manuale
23. Secvenţe oromotorii
24. Săgeţi
25. Turnul

2. TESTUL PORTAGE
Prezentare generală: - face parte din “Setul de Instrumente Psihologice pentru
Expertizarea si Evaluarea Copiilor / Elevilor in Vederea
Orientarii Scolare”, aprobat prin hotararea Guvernului nr 218 din
7 martie 2002
Grup ţintă: copii cu vârste de până la 6 ani
Utilitate:
- evaluarea motricitatăţii si psihomotricităţii copiilor mici
- prin intrebari poate crea o idee asupra aptitudinilor si stadiului la
care ar trebui sa se afle copilul la o anumita varsta si unde anume
este copilul in mod real in momentul evaluarii;
- evaluarea efectiva a copilului la o anumita varsta poate oferi o
imagine destul de exacta asupra zonelor pe care copilul nu le acopera
si unde acesta are nevoie de ajutor - mare avantaj in timp astfel incat,
daca se va face o evaluare la fiecare 2-3 luni - imagine mult mai
exacta despre evolutia copilului (de cele mai multe ori părinţii au
tendinta sa spuna “copilul meu evolueaza” fără a putea preciza
cat/cum a evoluat)
- utilitatea principala a testului o reprezinta faptul ca, avand
evaluarea pe sectiuni, se poate structura programul de lucru al
copilului cu accent pe directiile in care scorul este mai mic,
evaluarile succesive arătând evolutia per ansamblu si pe sectiuni
Concepte de bază: - varsta cronologica a copilului (varsta biologica)
- varsta mentala a copilului (varsta la care este copilul din punct de
vedere al dezvoltarii in momentul evaluarii) - reprezinta in fapt un
cumul al tuturor cunostintelor / aptitudinilor / comportamentelor /
limbajului pe care un copil le are la o anumita varsta
Modul de completare:
- 5 sectiuni care cuprind intrebari in functie de stadiul normal de
dezvoltare al unui copil:
- SOCIALIZARE
- LIMBAJ
 - AUTOSERVIRE
- COGNITIV
- MOTOR

- fiecare sectiune - un numar de intrebari la care trebuie raspuns

- intrebarile - impartite pe paliere de varsta: 0 – 1 an; 1 - 2 ani; 2 - 3
ani; 3 - 4 ani; 4 -5 ani; 5 - 6 ani
- în grila de evaluare trebuie raspuns incepand cu intrebarea numarul
1 de la fiecare sectiune (chiar si cand copilul are 4 ani si intrebarea 1
se refera la o varsta de 0 – 1 an)
- raspunsul afirmativ se traduce prin incercuirea numarului intrebarii
pe grila de evaluare, iar raspunsul negativ se traduce prin lasarea
neincercuita a intrebarii respective
- toate intrebarile din test sunt intrebari de genul : “face copilul dvs
asta ?” - raspunsul: da sau nu
- dacă nu exista siguranta ca executa in mod uzual o sarcina, se face
o proba cu copilul si apoi se incercuieste sau nu raspunsul la
intrebarea respectiva; daca sarcina e efectuată doar ocazional, atunci
cand vrea el si in marea majoritate a timpului nu o face - raspuns
negativ
- este important ca testul să fie completat intr-un mod cat mai
obiectiv pentru a se obţine o evaluare cat mai apropiata de adevar
- se va raspunde la fiecare intrebare incepand cu intrebarea nr. 1 de
la fiecare sectiune
- atunci cand raspunsurile sunt pozitive la un palier de varsta in
proportie de 90% din intrebari, se trece la urmatorul palier de varsta
- în momentul in care se ajunge la un palier de varsta la care
raspunsurile pozitive sunt sub 50% - 60% din intrebari se intrerupe
testarea pentru ca exista doua variante:
- a) trecand la palierul de varsta imediat superior,
observatia este ca totusi copilul executa cam 30-50 % din
 cerintele de acolo – in acest caz se considera ca varsta
mentala a copilului la sectiunea respectiva este intreaga la
palierul de varsta unde nu executa decat 50% din cerinte
(de exemplu: s-a remarcat ca raspunde pozitiv la 90% din
intrebari pe fiecare palier de varsta la sectiunea COGNITIV
pana la palierul 3-4 ani si ca aici nu poate executa decat 50-
60% din cerinte, dar poate executa si 30% din palierul 4-5
ani – in acest caz se va trece ca are o varsta mentala la
aceasta sectiune de 4 ani);
- b) copilul nu executa decat 2-3 cerinte de la palierul de
varsta superior si atunci trebuie sa se considere palierul de
varsta unde el nu reuseste decat 50% ca fiind palierul
maxim pentru el in acest moment si se va considera
evaluarea pe acea sectiune ca fiind diviziune la palierul
respectiv (de exemplu: s-a remarcat ca poate raspunde
pozitiv la 90% din intrebari pe fiecare palier de varsta la
sectiunea COGNITIV pana la palierul 3-4 ani si ca aici nu
poate executa decat 50- 60% din cerinte si nu poate executa
decat cateva cerinte din palierul 4-5 ani – in acest caz, se va
trece ca are o varsta mentala la aceasta sectiune de 3,5 ani ).
Profil obţinut: Se va obţine o situatie precum cea din exemplul următor:
- varsta cronologica a copilul - 5 ani si 3 luni = 5,25 ani
- Socializare – 3,5 ani
- Limbaj – 1,8 ani
- Autoservire – 3 ani
- Cognitiv – 2,5 ani
- Motor – 4,5 ani
- Varsta Mentala = (Socializare + Limbaj + Autoservire +
Cognitiv + Motor) / 5
- I.Q. = (Varsta Mentala / Varsta Cronologica) x 100
 - varsta mentala a copilului din exemplu = media
aritmetica intre cele cinci sectiuni (3,5 + 1,8 +3 +
2,5 + 4,5 = 15,3) - impartita la 5 – se va obţine
varsta mentala de 3,06 ani
- scorul (sau IQ) va fi varsta mentala de impartit
la varsta cronologica X 100 adica (3,06 ani / 5,25
ani) x100 = 0,58 X 100 = 58 pct.
Interpretare: Scorurile intre care se poate inscrie un anumit nivel de dezvoltare sunt:
130 + Exceptional
120 - 129 Foarte bun
110 - 119 Mediu - Superior
90 - 109 Mediu
80 - 89 Mediu - lnferior
70 - 79 Zona de granita
55 - 69 Retard usor
40 - 54 Retard moderat
30 - 39 Retard sever
Sub 30 - Retard profund

3. TESTUL SCREENING DENVER

Prezentare generală: - introdus si experimentat in Romania de echipa condusa de N.
Mitrofan in 1993 – 1994
- are la bază Tabelele de dezvoltare Gessel
Scop: evidentierea achizitiilor de dezvoltare
Descriere: - 105 itemi care implică:
- comportamentul social,
- comportamentul de adaptare;
- comportamentul verbal;
- comportamentul motor.
- pentru fiecare domeniu sunt diferentiate comportamentele principale care
definesc domeniul respectiv si care au o evolutie progresiva cu varsta :
- comportamentul motor:
 motricitate in decubit dorsal
(cap, trunchi, membre); motricitate
in decubit ventral; pozitie sezand,
posturi de echilibru; ortostatism,
mers, alergare; control, vertical,
deplasare pe verticala (urcat –
coborat scari); motricitatea fina a
maini.
- comportamentul cognitiv:
 receptivitate generala la
stimuli; perceptia si reprezentarea;
memoria verbala (recunoastere,
denumire de imagini); activitatea de
constructie; activitatea  de
reproducere grafica; caracteristici
calitative de varsta.
- comportamentul verbal:
 gangurit (vocale, consoane);
pronuntia de silabe; limbajul pasiv;
limbajul activ; structura gramaticala
a limbajului vorbit.
- comportamentul socio-afectiv:
 diferentierea reactiilor
afective; imitatia si
comunicativitatea afectiva;
activitatea de joc cu copii si adultii;
manifestari de independenta
(preferinte active, opozitie) si
autoservirea (deprinderi de hranire,
imbracare, igiena
Utilitate:
 capacitatea de a urmari in dinamica dezvoltarea copilului
 dinamica se reflecta: prin atingerea cotei normale a varstei, prin
surprinderea avansurilor sau retardului fata de vârsta cronologică
 aparitia retardului atrage atentia asupra necesitatii cunoasterii cauzelor
care au determinat situatia, pentru a gasi modalitatile individuale de
ameliorare si recuperare care sa asigure normalitate

4. SCALA DE DEZVOLTARE PSIHOMOTORIE BRUNET – LESINE

Prezentare generală: adaptare a instrumentului Gissel pentru Franţa
- scară compusă din zece probe pentru fiecare etapă de vârstă, 6
dintre acestea fiind teste care situează copilul în condiţii
experimentale controlate, in prezenta unui material usor de
procurat
- examinarea constă în experimente şi întrebări adresate mamei sau
copilului
- întrebarile incluse faciliteaza primul contact si dau posibilitatea
de consemnare a conditiilor sociale si afective in care se dezvolta
copilul
- testele sunt foarte utile parintilor pentru a ordona si directiona
observatiile cu privire la copilul mic - servesc ca introducere in
problematica primei varste, surprinzând gradul de influenta a
mediului
- chestionarele permit evaluarea condiţiilor sociale şi afective în
care se dezvolta copilul, precum şi influenţa acestor condiţii asupra
copilului
- bateria poate fi completată de nepsihologi - este utilă părinţilor
pentru a face observaţii sistematice asupra dezvoltării copiilor lor
 - !!! ipoteza existenţei unei relaţii între Q.I. părinţilor şi Q.I de
dezvoltare a copiilor

Descriere:
- testele - grupate în patru categorii:
- categoria P – contolul postural şi motricitatea
- categoria C – coordonarea oculomotorie (conduita de
adaptare la obiecte prin văz şi mişcare, deplasarea
membrelor)
- categoria O – mânuirea obiectelor (comprehensiunea)
- categoria L – achiziţiile verbale
- gruparea se realizeaza in functie de diferite etape de varsta ale
dezvoltarii psihice.
Exemplu : - pana la 1 an este de interes controlul
postural si motricitatea, P.
- dupa un an si jumatate se vor nota si
acestea, dar accentul se pune pe
caracteristicile achizitiilor verbale, L si
posibilitatile de manipulare a obiectelor,
O.
- examinarea se desfasoara prin intrebari si experimente
- durata - aproximativ 20 minute pentru copii intre 4 si 12 luni,
30 minute pentru cei peste 12 luni pana la 4 ani.
- Luna a 12-a - actiunile pentru luna a 12-a se refera la urmatoarele
comportamente:
 merge daca este tinut de maini;
 prinde un al treilea cub privind la cele doua pe care le
tine deja;
 arunca un cub in ceasca;
 imita zgomotul lingurii pe care o loveste de farfurie;
 repune cubul in locul lui pe planseta;
  incepe sa mazgaleasca dupa demonstratie.
- Itemii:
1. stand in picioare coboara pentru a
ridica o jucarie;
2. spune legate trei cuvinte;
3. da obiectul la cerere sau la indicatia
prin gest;
4. repeta actele care au provocat rasul.
- Luna a 24-a - pentru luna a 24-a actiunile cerute sunt:
 la cerere da cu piciorul mingii;
 construieste un turn din 6 cuburi;
 incearca sa indoaie o hartie data;
 imita o trasatura; pune trei piese pe planseta;
 numeste sau arata 4 imagini.
- Itemii:
1. urca si coboara singur scara;
2. face fraze din mai multe cuvinte;
3. se numeste prin prenume;
4. ajuta la aranjarea lucrurilor sale.

Interpretare:
- se poate urmarii ritmul dezvoltarii psihice si nivelul Q.D., coeficientului
de dezvoltare, incepand de la 4 luni. 
- Q.D. rezulta din raportul vârsta de dezvoltare / vârsta cronologica X 10
- ! probele destinate perioadei de la nastere pana la 4 luni sunt doar o
indicatie generala asupra bunului mers al dezvoltarii combinate cu
examenul neurologic

TESTE DE DEZVOLTARE BAZATE PE DESEN

1. TESTUL LUI F. GOODENOUGH (testul omuleţului)

- probă de dezvoltare genetică bazată pe desen
- se aplică începând cu vârsta de 4-5 ani, când copilul devine capabil să închidă
conturul unei linii
- mod de administrare: individual / colectiv
- instructaj: ”Pe această foaie tu vei desena un om. Desenează cât mai frumos poţi
tu, nu pierde timpul şi desenează cât mai bine.”
- condiţii de administrare:
o copilul poate fi încurajat să deseneze bine, dar nu trebuie influenţat, fiind
foarte important să se evite orice sugestie
o testul să se desfăşoare astfel încât copilul să nu aibă la îndemână ilustraţii,
desene, gravuri pe perete, tablouri cu oameni
o la orice întrebare, i se va răspunde: ”Faci tot ce vrei tu!’’
- cotarea desenului:
- 1. etapa I: desenul este clasificat în una dintre următoarele categorii:
- categoria A: desenele nerecognoscibile, care nu indică intenţia
copilului de a desena un om; dacă totuşi liniile au o
anumită aliură şi par să fie ghidate într-o anumită măsură
de intenţia de a fi realizat un om, chiar dacă acesta nu i-a
reuşit vom cota desenul cu un punct şi-l von considera
încadrându-se în categoria A
- categoria B: desenele care sunt cotabile - desenele care pot fi
recunoscute ca tentative de reprezentare a corpului uman
oricât de grosolane ar fi ele
- 2. etapa II: cotarea desenelor din categoria B:
- psihologul parcurge un număr de 51 de itemi:
- pentru fiecare item – 1 punct dacă este prezent în desenul
copilului, 0 puncte dacă nu
- punctaj maxim: 51 de puncte
- punctajul obţinut se raportează la un etalon prin care se determină
vârsta mentală a copilului
 - se calculează Q.I. = raportul dintre vârsta mentală şi vârsta
cronologică înmulţit cu 100.
- clasificarea nivelurilor QI:
- peste 140 – inteligenţă excepţională
- 120-138 – inteligenţă superioară
- 110-119 – inteligenţă lejer superioară
- 90-109 – inteligenţă normală sau mijlocie
- 80-89 – încetineală intelectuală nonasimilabilă debilităţii
- 70-79 – zona marginală a insuficenţei (cuprinde cazuri de
încetineală intelectuală până cel mai adesea la cazuri de debilitate)
- 78 -69 – este graniţa interioară a normalitaţii; mai jos de 69;
întârziere mentală
- 50-68 – debilitate mentală
- 20-49 – imbecilitate
- sub 20 – idioţie

2. PROBA BENDER – SANTUCCI

Scurt istoric al dezvoltării testului
- probă bazată pe desen, destinată studierii percepţiei, motricităţii şi a
nivelului mental
- realizată în 1938 de Lauretta Bender, pe baza a nouă desene simple
împrumutate de autoare din seria originală de desene utilizată de
Wertheimer pentru demonstrarea legilor psihologiei configuraţioniste;
desenele - administrate copiilor în mod succesiv, aceaştia fiind solicitaţi să
le reproducă cât mai exact; proba a fost iniţial utilizată pentru a determina
forme clare de tulburări psihice, apoi ca şi probă de performanţă pentru
determinarea nivelului mental
- E. M. Koppitz - foloseşte această variantă cu nouă desene (denumită
Bender – Gestalt) în evaluarea dislexiei între 6 şi 14 ani, dar şi a
inteligenţei între 4-11 ani
 - B.J. Barkley (1949) - utilizează tesul pentru a evidenţia leziunile
cerebrale, rotaţia desenelor fiind criteriul accepatat de clinicieni ca punând
în evidenţa leziunile cerebrale
- L. Hutt (1969) – folseşte testul drept probă pentru evidenţierea
trăsăturilor de personalitate (probă proiectivă) - nevroticii şi schizofrenii
se diferenţiază net de grupul subiecţiilor normali
- varianta Bender - Santucci (prezentată acum) este rezultatul unor
cercetări efectuate de către psihologii H. Santucci şi Galifret-Granjon
(1969)
– numărul desenelor - redus la cinci
- se adoptă a modalitate de cotare mult mai simplă
- desenele copiilor sunt evaluate din trei unghiuri de vedere:
o corectitudinea unghiurilor
o orientarea figurilor
o poziţia relativă a figurilor.
- testul evidenţiază maturizarea funcţiei vizual-motorie (la bază - teoria
psihologică conform căreia una din condiţiile interne ale însuşirii
limbajului scris îl reprezinta integrarea relaţiilor multiple dintre
percepţie şi motricitate; coordonarea spaţiului vizual şi al celui manual -
aspect important al interacţiunii elementelor perceptive kinestezice;
reuşita la acest test depinde de nivelul de integrare perceptiv-motorie, în
sensul că depinde de aptitudinea de a percepe cu exactitate configuraţii
spaţiale, de a le compara între ele, deci de capacitatea de a vedea spaţiul
şi forma; această capacitate se formează numai prin contactul nemijlocit
cu obiectele; cunoaşterea nivelului psihogenetic şi al trăsăturilor funcţiei
vizual-motorie - importantă în evaluarea nivelului de dezvoltare psihică,
mai ales la intrarea copilului în clasa I)
Tehnica aplicării testului
- copilul trebuie să aibă un creion ascuţit şi o foaie de hărtie
- nu sunt utilizate nici rigla, nici guma
- testul se aplică de preferat individual, într-o încăpere familiară
 - instructaj: ”Am să-ţi cer să copiezi desene. Să te strădueşti să le
copiezi cât mai exact, chiar aşa cum le vezi”
- i se arată subiectului primul desen, spunându-i-se: ”Iată primul
desen, în total sunt cinci, începe aici” (i se arată colţul superior stâng
sus), după care adăugăm: ”Trebuie să ai loc pentru toate”
- se pun în faţa subiectului succesiv toate celelalte patru desene
- timpul de execuţie nu trebuie limitat; el poate fi cronometrat, dar
nu în mod ostentativ
- ! necesar să se observe comportamentul copilului în timpul lucrului
(modul în care copilul reuşeşte sau nu desenul, dificultăţile pe care le
întâmpină şi mijloacele pe care le utilizează, dacă are dominanţă laterală
dreapta, dacă are ambidextrie, sau dominanţă laterală stânga) - toate
aceste aspecte – importante, trebuie notate
Valorificarea şi interpretarea rezultatelor testului
- fiecare desen este apreciat pe baza unui punctaj acordat din trei
perspective:
- calitatea unghiurilor
- orientarea figurilor
- poziţia lor relative
- se constitue un punctaj total, care se raportează la etalonare
- în general, etaloanele - realizate în centile

TESTELE DE INTELIGENŢA
A. Testele de dezvoltare analitică a inteligenţei.
B. Testele de inteligenţa pentru adulţi.

Testele analitice de inteligenţă

- Sunt teste de nivel intelectual şi se disting printr-un anumit model de structurare a
sarcinilor, model care permite relevarea şi compararea într-un profil a nivelurilor de
dezvoltare ale diferitelor componente ale inteligenţei.
1. Scara Metrică a Inteligenţei a lui Binet şi Simon (1905)
- probă cu administrare individuală
- rezultatul unei munci ştiinţifice de echipă care a durat un an, la baza
căreia se regăsesc cercetări anterioare realizate de-a lungul a peste
un deceniu (conferindu-i lui Alfred Binet convingerea că
măsurarea funcţiilor generale intelectuale este posibilă)
- iniţial Binet şi colaboratorii săi au intreprins măsurători craniane,
faciale, ale măinii şi ale scrisului
- ipoteza scării metrice a avut la bază observaţiile efectuate de Binet
asupra celor două fiice ale sale, observaţii pe care le-a publicat în
1903 în “Studiul experimental asupra inteligenţei”
- în concepţia lui Binet, inteligenţa - o achiziţie progresivă de
mecanisme intelectuale de bază care sunt: maturitatea,
comprehensiunea, invenţia, cenzura
1.1. Scara publicată în 1905
- 30 de itemi, aranjaţi în ordinea dificultaţii
- nivelul de dificultate - determinat prin administrarea testului pe:
- 50 de copii normali cu vârsta cuprinsă între 3 – 11 ani
- câţiva retardaţi mental, copii şi adulţi
- autorii interesaţi în special de măsurarea următoarelor funcţii
intelectuale:
- judecata
- raţionamentul
- comprehensiunea.
- aveastă variantă – fără grupe de vârste, fără o metodă precisă de
determinare a unui scor total
- exemple de teste incluse în scară:
1 - sarcini simple de ordonare şi de imitaţie de
gesture (pentru a evidenţia limita superioara a idioţiei la
adulţi)
 2 - repetiţie de cuvinte şi propoziţii: examinatorul îi
spunea copilului un cuvânt sau o propoziţie scurtă şi el
trebuia să o reproducă
3 - repetiţie de cuvinte şi porpoziţii care trebuiau
reproduse dintr-o singura ascultare – evidenţia limita
imbecililor
4 - demarcaţia între intelectul la limită şi intelectul
normal adult
5 - detectarea idioţiei / a limitei superioare a
intelectului normal pentru copii de 5 ani

1.2. Revizie 1908

- înlocuire itemi care se dovediseră improprii, nesensibili,
nediscriminativi, cu alţi itemi consideraţi mai buni
- subtestele - grupate pe nivele de vârstă (în urma studierii unui lot de
300 de copii, cu vârsta cuprinsă între 3 – 13 ani, pe acest lot
efectuându-se experimentele, grupările de vârstă, determinarea
scorurilor pe nivele de vârstă adică vârsta mentală etc.)
- extinsă perioada de vârstă de la 3 la 13 ani
- exemple:
- nivelul de 3 ani - incluse testele care au fost
rezolvate de 80%-90% dintre copii normali de 3 ani; scorul
total obţinut de un copil - exprimat ca nivel mental
corespunzator vârstei copiilor a căror performanţă subiectul
reuşea să o egaleze.
- scară pentru 6 ani: cunoaşterea mâinii drepte şi
stângi, repetarea unei propoziţii de 16 silabe, alegerea
figurii care i se pare copilului cea mai frumoasă din cele
trei perechi de grupe, definirea obiectelor familiare în
funcţie de utilizarea lor, capacitatea de a executa trei
 consoane, cunoaşterea vârstei, cunoaşterea deosebirii dintre
dimineaţa şi după amiază.
- scara pentru 8 ani: citirea unui pasaj şi
reamintirea., însumarea valorii a patru monede diferite,
denumirea culorilor roşu, galben, albastru, verde (culorile
tari), numărarea inversă de la 20-0., sesizarea a câtorva
deosebiri dintre două obiecte

1.3. Revizie 1911 (anul morţii premature a lui Binet)

- modificări minore
- scara - extinsa la vârsta adultă
- adăugaţi itemi pentru anumite nivele de vârstă
1.4 Scara Standford – Binet (1916)
- traducere şi adaptare a scării făcută de Terman şi colabolatorii săi la
Universitatea Standford
- 90 de itemi
- intervale de vârstă între 3-19 ani, plus două nivele pentru vârstă
adultă
- revizia - efectuată pe 2300 de persoane
- 1700 copii normali
- 200 copii superiori şi deficienţi
- 400 adulţi
1.5. Scara Terman – Merrill (1937)
- revizie a scării Standford – Binet
- două forme paralele – forma L şi forma M – fiecare compusă din 129
itemi, scara fiind aplicabilă pentru toate vârstele
1.6. Revizie a scării Terman – Merrill de către Merrill (Terman decedase în
1956)
- efectuată pe 4498 de subiecţi, între 2 – 18 ani
- gradarea tipurilor de deficit intelectual şi a nivelelor inteligenţei
normale în funcţie de Q.I.
 1.7. Noua scară metrică a inteligenţei (H.E.L.T., 1966)
- revizie franceză a scării Binet – Simon, efectuată de către Michel
Gilly şi Zazzo
- 74 de itemi
- cunoscută sub denumirea de Bateria
- departajare foarte tranşantă între normalitate şi debilitate mentală
-test 1 - test de vocabular – permite din start o bună diferenţiere a
nivelurilor de dezvoltare
- nivelul de reuşită la această probă determină traseul ulterior al
examinării care poate uza astfel, de probe mai uşoare sau probe
dificile
- probele: sarcini de repetare a unor serii de cifre, de descriere a unor
grupuri – picturi, probleme de logică verbală şi numărare de
jetoane, desprinderea de asemănări, completarea de sarcini, probe
coplexe de vocabular
1.8. Revizia românească (1940, Florin Ştefănescu Goangă )
- scara este destinată intervalului de vârsta da la 3 – 11 ani.

2. Bateria Wechsler
- probă individulă
- principiu diferit de evaluare a performanţei - nu utilizează criteriul
vârstei mentale, ci punctajele (notele) obţinute de subiecţi
- cf. Wechsler: inteligenţa - formă de energie mentală (asemănătoare
de exemplul cu electricitatea, obiectivabilă, la fel ca electricitatea
prin efectele sale, în rezultatele la teste), capacitate globală de a
acţiona cu discernământ, capacitate globală de a gândi raţional,
capacitatea de integrare eficientă a subiectului uman în mediul său
de viaţă
- testele bateriei menite să măsoare atât energia mentală (probele
scării verbale), cât şi capacitatea de a utiliza această energie,
motivaţia implicată în reuşită (probele de performantă)
2.1. BELLEVUE INTELLIGENCE SCALE (1939 - prima variantă a scării)
- denumirea - derivată de la spitalul Belevue unde Wechsler era
psiholog şef
- scara - destinată adulţilor, şi în parte adolescenţilor
2.2. WECHSLER INTELlIGENCE SCALE FOR CHILDREN (W.I.S.C.,
1949)
- scară pentru copii
2.3. Revizia scării BELLEVUE... pentru adulţi (1946)
- această formă va căpăta denumirea de W.A.I.S.
- revizie făcută pe 1700 de subiecţi adulţi
- cuprinde două grupe de teste: verbale şi neverbale
- teste de informaţie, comprehensiune, aritmetică, similitudini,
memoria cifrelor, vocabular
- scara nonverbală - teste de codificare, completarea de imagini,
cuburile Kohs, aranjarea de imagini, ansamblarea de obiecte
2.4. Traducere franceză a W.A.I.S. (1970)
- modificări şi completări minore
- destinată grupelor de vârstă: 13-64 ani
2.5. Nouă revizie franceză a W.A.I.S. (1985 – 1989)
- revizie făcută pe 1000 de persoane
- modificare structură: scara verbală: 6 subteste, scara de performanţă:
5 subteste
- se calculează Q.I. verbal, Q.I de performanţă şi Q.I. total
- înlocuire itemi formulaţi ambiguu, nediscriminativi din vechiul
W.A.I.S.
- teste verbale alternate cu teste de performanţă
- conţine şi scări prescurtate - minimum două subteste originale -
pentru situaţiile când se doresc scurte evaluări

!!! Scara W.A.I.S. – permite (în general):

1. decelarea handicapului intellectual
 2. stabilirea Q.I. individual
3. diagnosticul diferenţial al nivelului intelectual pentru
diferite grupe clinice ( leziunile cerebrale, nevrozele,
psihozele, psihopatiile)
4. stabilirea gradului de deteriorare mentală ( foarte
important de determinat pentru anumite boli psihice unde
nivelul intellectual se depreciază odată cu evoluţia bolii)

2.6. Ultima revizie W.I.S.C. (W.W.P.P.S.I.W., 1967)

- pentru preşcolari şi ciclul primar
- ultima scară pe care o face Wechsler
- adăugate 3 noi teste care diferă în formă şi conţinut de celelalte
teste
- 11 subteste divizate în două scări: de performanţă şi verbală

3. Testul analitic de inteligenţă Meilly (1922)

- test creion-hârtie
- aplicabil individual / colectiv
- autorul încearcă să obiectiveze aspectele calitative ale inteligenţei:
- inteligenţă concretă
- inteligenţă abstractă
- inteligenţă analitică
- inteligenţă inventivă etc.
- baterie formată din 6 teste prezentate într-un caiet:
- aranjarea de imagini
- testul de cifre
- testul de fraze
- testul de lacune
- testul de desen
- testul de analogie
 - notele brute - convertite în decile - pentru vârste cuprinse între 11 şi
17 ani / separat pentru 18 ani / vârsta adultă
- decilele obţinute la cele 6 teste - reprezentate pe un profil din 6
coordonate, corespunzător nr. de subteste

B. Testele de inteligenţă pentru adulţi.

- destinate selecţiei persoanelor adulte pentru diverse posturi, cicluri de instruire, formare
de întreţinere profesională etc.
- sunt justificate prin faptul că, aşa cum s-a observat, noţiunea de vârstă mentală este
absurdă în cazul evaluării inteligenţei adulţilor.
- la baza lor - bateriile Alpha şi Beta – construite în timpul primului război mondial şi
care au stat la baza selecţiei recruţilor pentru şcolile de ofiţeri.. Dintre multele exemple de
teste de inteligenţă pentru adulţi am putea aminti următoarele:

1. Testul nonverbal de inteligenţă R. B. Cattell

- considerat de către R. B. Cattell a fi un test de tip ''culture free''
- implică la nivelul cel mai scăzut, atât în forma administrări cât şi în
ceea ce priveşte răspunsurile, componenta verbală
- varianta cu doua subteste se aplica subiecţilor între 8-14 ani
- varianta formată din 3 subteste saturate în factorul g se aplică
copiilor între 13-14 ani, precum şi adulţilor cu nivel de instrucţie
inferior
- timpi de administrare: 3 minute pentru primul
subtest, 4 minute pentru al doilea şi 3 minute
pentru al treilea.
- subtestul 1: 12 itemi - matrici, serii de elemente,
serii grafice construite după un criteriu pe care
subiectul trebuie să-l descifreze, completând
astfel seria cu unul din elementele propruse de
test în partea dreaptă a foii
 - subtestul doi: 14 itemi construiţi din rânduri, din
serii de desene, figuri geometrice, puncte, linii,
din care un element se deosebeşte de celelalte 4
printr-o caracteristică ce le face pe cele 4
asemănătore; subiectul trebuie să descopere în
fiecare rând, în fiecare serie, elemetul care se
deosebeşte de celalate care este o modalitate
pentru a fixa noţiunea
- subtestul trei: 12 itemi - configuraţii de patru
pătrate dispuse în perechi; în trei dintre ele se
află încadrate desene; al patrulea pătrat este
liber; completarea cu elementul lipsă se
realizează prin alegerea lui din partea dreaptă a
paginii dintr-o serie de desene

2. Testul Pieren
- baterie de teste verbale şi nonverbale (compoziţie eterogenă)
- decelează nivele medii şi superioare ale inteligenţei, nefiind
folosit pentru depistarea handicapurilor
- subtestele - saturate puternic de factorul g
- sarcinile de bază - serii verbale, numerice şi grafice
- măsoară şi un factor R, raţionare, care se descompune în doi
factori:
- un factor deductiv
- un factor inductiv
- saturat în caracteristica fluiditate - capacitatea de a forma cât mai
multe enunţuri, idei în legătură cu un fapt (foarte sensibilă la
deteriorarea psihică, se diminuează o dată cu creşterea
vâscozităţii mentale)

3. Testele Eysenck
 - pot fi utilizate fără a avea o pregătire psihologică (la fel ca unele
baby tests)
- baterie formată din 10 teste, fiecare având 40 de itemi
- saturată în factorul verbal (teste verbale), numeric (teste formate
din serii de cifre) şi spaţial (probleme aritmetice)
- alte teste:
- probe cu imagini
- sarcini de seriere pe baza mai multor criterii
precum
- sarcini de completări de lacune
- sarcini de a sesiza strategii de rezolvare a unor
probleme
- unele teste solicită prin diverse sarcini sensibilitatea intelectuală
- variantă prescurtată - 5 teste

4. Bateria de inteligenţă Lahy

- baterie de tip creion-hârtie
- baterie de tip verbal, structurată pe sarcini verbale:
- identificarea dintre cinci lucruri, cuvinte, pe acela
care se deosebeşte de celelalte patru
(identificarea noţiunii prin clasificare)
- stabilirea corectitudinii unor silogisme
- probe de raţionamement
- probe de genealogie - stabilirea relaţiilor de
rudenie
- probă de limbă străină - două texte, unul este
formulat într-o limbă imaginară, celălat în limba
română; sarcina subiectului - a deduce înţelesul
unor cuvinte din '' limba străină''
- bateria - adaptată de I. M. Nestor în România
 - permite stabilirea numărului total de răspunsuri corecte, precum
şi punctajul la subteste
- se aplică subiecţilor de la 15 ani în sus

TESTELE NONVERBALE DE INTELIGENŢA

a. Labirintele Porteus
- baterie de teste bazate pe labirinte
- prima variantă a testului - publicată de S.D Porteus, în 1914
- forma definitivă şi revizuită a testului – publicată în 1919 - destinată
copiilor cu vîrstă cuprinsă între 3 şi 12 ani până la 13 ani
- 1924 - a treia revizie - adăugate încă două nivele (Adult 1 şi Adult 2)
- 1955 – 1959 - noi probe - labirint care se aplică subiecţilor de peste 14
ani - grad de dificultate mai mare
- durată administrare: 10 – 30 de minute
- modalitate de prezentare: colecţie de labirinte realizate fiecare pe foi
diferite, câte unul pentru fiecare nivel de vârstă (administrate în ordinea
crescută a dificultăţilor); foile tipărite cu labirinte (setul de probe) sunt
aşezate în ordinea dificultăţilor şi fiecare grad de dificultate reprezintă
un nivel de vîrstă; punctual final atins de subiect reprezintă nivelul său
de inteligenţă, respectiv vîrsta mentală deţinută
- sarcina subiectului: parcurgerea cu creionul a unui traseu labirintic, de
la punctul de pornire până la punctul ieşire, fără să ridice creionul şi fără
să facă reveniri sau să schiţeze în aer drumul
- sunt cotate ca greşeli încălcarea liniilor care mărginesc culoarul /
conducerea creionului pe un drum închis
- dacă subiectul îşi corectează singur greşeala, examinatorul îi dă o altă
foaie de hîrtie pentru a lua mişcarea de la început
- fiecare vârstă - număr prestabilit de astfel de încercări
- trecerea la un alt nivel de dificultate (un alt nivel de vîrstă) -
condiţionată de rezolvarea corectă a probelor precedente
 - testarea se încheie dacă subiectul nu rezolvă două niveluri successive
- testul relevă:
- capacitatea de planificare a activităţii, a rezultatului final
reprezentat de ieşirea din labirint
- capacitatea de a profita de pe urma exerciţului, de a restructura
stilul de lucru în caz de nereuşită
- prudenţa şi vivacitata mentală
- aspecte legate de temperament: impulsivitate, nervozitate,
iritabilitate, echilibrul emoţional
- testul - bun predictor pentru adaptabilitatea socială (în
contextele sociale sunt foarte indicate trăsăturile amintite) - s-
au obţinut coeficienţi de corelaţie de peste 0,68 pentru băieţi şi
0,76 pentru fete, între cotele la acest test şi nivelul de
adaptabilitate socială, nivel care a fost evaluat de către
persoane care cunoşteau subiecţii pe tot intervalul de la 5-20
ani
- nereuşita la test este mai predictibilă chiar decît reuşita
- proba evidenţiează cazurile de traumă cerebrală
- avantaje:
- atractivitate pentru subiecţi
- nu necesită un instructaj special
- sarcina este uşor de transmis subiecţilor
- utilizată frecvent în anii 60 –70, mai rar în prezent (aceasta neînsemnd
că proba şi-a pierdut din capacitatea ei de sondare atît a nivelului de
inteligenţă cît şi a aspectelor emoţionale temperamentale enunţate)

b. Scara Pintner Paterson

- scară de performanţă (teste prin care se manipulează cuburi,
imagini, etc. - implică să se facă ceva anume cu anumite obiecte,
să fie manipulate, exteriorizeându-se astfel o anumită conduită
inteligentă)
- conţine probe standardizate, în care nici materialul testului, dar nici
reacţile subiectului nu sunt verbale
- cuprinde atît teste consacrate de alţi autori, cît şi teste realizate de
Pintner şi Paterson
- multe din subtestele acestei baterii au intrat ulterior în componenţa
altor scări de performanţă
- la baza elaborării aceastei scări – 3 criterii:
o eterogenitatea probelor (mai multe tipuri de teste,
verbale, nonverbale cu întrebări închise – deschise
etc.)
o teste care să conţină materiale noi – care să solicite
capacitatea subiecţilor de a se adapta la situaţii noii
o eliminarea totala a instrucţiei verbale
- iniţial, testul - instrument pentru investigarea nivelului mental al
copiilor
- ulterior - alte utilizâri, atât pentru copii normali cât şi pentru
nivelele de inteligenţă mai scăzută
- !!! nu este selectiv pentru copii cu intelectul deasupra nivelului
mediu
- Sistemul de cotare:
– diferenţiat pe probe
 a. probe la care contează numărul de mişcări
prin care s-a realizat proba
 b. probe unde contează numărul de erori
 c. probe care evaluează timpul de execuţie
o există şi probe la care rezultatele performanţele
subiecţilor sunt cotate simultan pe baza a două
criterii
o scara conţine:
  15 teste - diferite planşe, incastre sau teste
care conţin sarcini de construcţie / de
completare a unor imagini
 un test de cuburi
 o planşă de adaptare
- administrare individuală, într-o ordine prestabilită
- patru tipuri de etalonări:
 pe ani mental
 pe vârste mentale mediane (analizează
timpul, numărul de mişcări şi numărul de
erori pe fiecare an şi pe fiecare test -
inteligenţa este calculată pe baza mediei
mentale în care s-au încadrat toate testele)
 în centile
 pe puncte
- dezavantaje:
 fidelitate redusă
 se pretează mai bine în domeniul
handicapului mental / nivele scăzute ale
inteligenţei - mai puţin discriminativă în
rândul subiecţilor normali / superdotaţi.

c. Testul desenului de cuburi – testul cuburilor Kohs (1920, Kohs)

- test nonverbal de performanţă
- Kohs - testul măsoară următoarele componente ale inteligenţei:
- capacitatea de analiză
- capacitatea combinatorie
- comparearea
- deliberarea
- completarea
- judecata
 - criticismul
- decizia
- dezavantaj: nu discriminează suficient de bine grupele de vârstă
- avantaje:
- bună probă clinică, permite observaţii preţioase în timpul
examenului.
- pot fi evaluate prin observaţii următoarele aspecte ale
conduitei:
1. capacitatea de apreciere a numărului de
cuburi (reprezentare spaţială)
2. capacitatea de resturcturare a metodei de
lucru dovedită ineficace
3. aspecte legate de stabilitatea emoţională,
nivelul de expectanţă, nivelul de motivare şi
angajare în sarcină.
- 1. Varianta Kohs a testului
- 17 modele desenate pe cartoane care trebuie reproduse cu
cuburi colorate astfel:
- 4 feţe cu o singură culoare roşie, albastră sau
galbenă
- 2 feţe aveau două culori triunghiulare despărţite
prin diagonala triunghiului, având două triunghiuri
unul de o culoare şi altul de o altă culoare: roşu –
alb, galben – albastru
- către finalul probei - număr variabil de cuburi, de la o
planşă la alta
- primele patru planţe: patru cuburi
- ultima planşă: 16 cuburi
- se trecea gradual de la reproducerea de desene monocolore,
la bicolore
 - planşele - dificultate crescândă din punct de vedere al
cuburilor care erau necesare refacerii planşei, dar şi al
complexităţii desenelor
- etaloanele originale - pentru intervalul de vârstă 5-16 ani
- dezavantaje:
- timp foarte mare de aplicare
- scara prezenta dificultăţi la limita sa
inferioară
- sistem greoi de cotare (nu permitea
examinatorului observaţii detaliate
asupra comportamentului subiectului,
acesta fiind obligat să noteze cu
exactitate o serie de aspecte - timpul de
execuţie, numărul de mişcări necesare
combinării, etc.)
- următoarele revizii au redus numărul de planşe şi au simplificat
modalitatea de cotare a performanţei
- 2. Varianta Maxfield
- administrare a ultimelor două desene din memorie, după ce
acestea erau privite timp de 10 secunde
- 3. Varianta Kent
- 12 planşe
- etalonul - realizat pe timp de execuţie
- 4. Variantă Goldstein şi Scherer
- variantă foarte cunoscută
- 12 modele
- preia primele 9 modele din varianta originală Kohs
- noutate: dacă subiectul nu reuşeşte să reproducă desenul pe
baza modelului iniţial - o serie de ajutoare care fac sarcina
din ce în ce mai concretă, revenindu-se apoi la modelul iniţial
 pentru a se vedea în ce măsură subiectul profită de pe urma
ajutoarelor acordate
-!!! afazicii, spre deosebire de debilii mental, nu reuşesc acest
transfer
- se cotează gradul de concretizare de care are nevoie pentru
reuşită

- 5. Varianta Galifredt-Granjon
- noi ajutoare date subiectului
- simplificare a probei
- 10 planşe (preluate din setul Goldstein) reproduse cu
ajutorul a patru cuburi

d. Bateria Wechsler – Hamburg

- conţine:
- teste de informare, similitudini şi de lacune
- o variantă Kohs cu 9 planşe (primele două de antrenament,
cotabile fiind doar şapte)
- planţele 1-4 (cele de antrenament şi primele două
din cele şapte de lucru) - realizabile cu patru cuburi
- planţele 5-8 - realizabile cu nouă cuburi (trei a cât
trei, mereu conturul imaginii este un pătrat)
- planţa 9 - realizată cu 16 cuburi
- cotarea rezultatelor:
- se realizează pe baza timpilor realizaţi de subiecţi
pentru efectuarea completă a desenului
- se exprimă în puncte; exemplu – planşa 1:
- interval realizare desen: 1-5 secunde - 6
puncte
- interval realizare desen: 6-10 secunde - 5
puncte
 - interval realizare desen: 11-15 secunde - 4
puncte
- interval realizare desen: 16-75 secunde - 3
puncte
- nu a terminat planşa în 75 secunde – planşa
e luată (timpul acordat a expirat)
- punctajul total la cele şapte planşe se adună şi se
transformă în note standard (note T)
- notele standard obţinute la toate cele trei subteste
se însumează cu nota standard obţinută la Kohs
- se mai adaugă o corecţie
- se caută într-un tabel, relizat pe vârste, în dreptul
punctajului total, Q.I.-ul subiectului
- fiecare planşă - timp limită, timp corespunzător punctajului cel mai mic
- dacă e depăşit timpul de 75’’ cât se acordă la prima planşă - punctajul
zero

e. Testul Raven
- la baza construcţiei sale - ideea matricilor (structuri grafice care se comportă pe
principiile gestaltului – tind către o bună formă şi sugerează, odată cu un anumit
antrenament pe care subiectul îl dobândeşte progresiv, modul de rezolvare)
- configuraţii de desene aşezate după o anumită ordine, după anumite criterii din
care lipseşte o anumită parte; sub matrice - mai multe figure, toate având aceaşi
suprafaţă cu figura lacunară, însă numai una fiind aceea care completează în mod
coerent, logic locul, lipsă
- de obicei, figurile care sunt date în subsolul matricii sunt fie numerotate 1, 2, 3, 4,
5, 6, fie poartă indice alphabetic (cel mai adesea – numerotate)
- sarcina subiectului - să aleagă dintre figurile disponibile pe aceea care
completează în mod logic matricea
- matricile progresive Raven - dispuse în ordinea dificultăţii lor.
e.1. Matricile progresive standard M.P.S.
 - 60 de pagini
- pe fiecare pagină - o matrice, iar la subsol un număr de 6 sau 8 desene
- cele 60 matrici - împărţite în cinci serii A, B, C, D, E
- fiecare serie - 12 teme
- fiecare temă - o pagină
- fiecare din cele cinci serii investighează un anumit aspect al conduitei
inteligente (simţul de observaţie, capacitatea combinatorică, capacitatea de a
raţiona corect etc.)
- testul evidenţiază capacitatea subiectului de a transfera deprinderiile formate
prin rezolvarea itemilor precedenţi asupra rezolvării temelor ulterioare
- fiecare serie începe cu itemi de dificultate mai mică şi se termină cu itemi de
dificultate maximă
- Raven însuşi a atras atenţia că matriciile progresive standardizate, nu măsoară
inteligebţa generală, ci o componentă, un factor spaţial care solicită
capacitatea de a combina într-un spaţiu bidimensional
e.2. Matriciile Raven, revizia 1947 (Raven pentru studii superioare)
- realizat pe baza rezultatelor obţinute în urma utilizării, în timpul războiului, a
testulului MPS în examinarea recruţilor şi candidaţilor la şcolile de ofiţeri
- 60 de matrici de o dificultate mai mare decât matriciile progresive standard
- utilizat în examinarea persoanelor cu nivel de instrucţie peste mediu
e.3. Matricile progresive colorate
- destinate investigării inteligenţei copiilor de vârstă şcolară şi chiar preşcolară
- matricile – colorate, pentru a-i incita pe subiecţi în rezolvarea lor
- uşor de administrat
- nu necesită un instructaj sofisticat
- cuprinde obligatoriu o secţiune de antrenament
- Desfăşurarea examinării:
- primii cinci itemi din seria A - antrenament
- primii 12 itemi din revizia 47 - antrenament
- se discută cu subiecţii eventualele erori
 - administrarea în regim de examen - începând cu itemul 13
(6 în cazul M.P.S.)
- timp impus (MPS - 30’, la revizia ’47 - o oră) / timp liber
- timp impus - evaluăm aspectele de randament ale
conduitei inteligente
- timp liber - urmărim aspectele calitative
- administrarea individuală este mai profitabilă - datele de
observaţie permit cunoaşterea nu doar a performanţei
obiectivate în nota finală, dar şi a modalităţilor prin care
subiectul ajunge la rezultatul final
- Cotarea răspunsurilor:
- pentru fiecare item rezolvat corect subiectul primeşte un
punct
- unii autori menţionează cotarea diferenţiată a
performanţei în funcţie de gradul de dificultate a
itemului respective
- etalonarea se face de obicei în clalse normalizate - dacă
etalonul este o selecţie întămplătoare a populaţiei
investigate, cotele la test au tendinţa să se distribuie
după curba lui Gauss
- Dezavantaje:
- pot fi date răspunsuri bune la întâmplare
- !!! s-a elaborat metodologia de a se calcula pentru fiecare
categorie de itemi A, B, C, D, E, un scor parţial aşteptat
- cota totală realizată de subiect la seria respectivă
minus scorul parţial este egală cu discrepanţa fiecărei
serii; dacă discrepanţa e mai mare de 2 puncte există
probleme !!!
- !!! totalizând valorile discrepanţei la cele 5 serii rezultă
indicile de variabilitate - dacă este mai mare sau egal cu
şapte se va acorda o încredere redusă rezultatelor !!!
 - ! pentru fiecare punctaj la o serie sunt date punctaje
aşteptate. De ex. scara A, la 10 puncte posibile este de
aşteptat să se facă numai 6, iar la 15 puncte numai 8.

f. Testul Domino (D 48)

- elaborat de Pichot
- baterie nonverbala de inteligenţă generală
- utilizează ca material plăcuţele jocului de domino
- cei care cunosc jocul nu sunt avantajaţi
- măsoară:
- inteligenţa generală - nivelul mental superior vârstei de 12 ani
- deteriorarea mentală (utilizat în asociaţie cu un test de vocabular)
- variantă construită după 20 de ani - testul Domino ’70

g. Testul Bonnardel 53
- probă nonverbală colectivă
- saturat puternic de factorul G - evidenţiază aspectul dinamic al inteligenţei
- caiet - 65 de itemi (primii cinci destinati antrenamentului)
- itemii - ordonaţi după gradul de dificultate
- se administrează cu timp impus (15’) / cu timp liber
- avantaje:
- uşor de administrat – nu este obositor
- uşor de corectat (grila - maxim trei minute)
- în timpul probei subiectul nu se oferă indicaţii suplimentare
- limite:
- autorii nu au precizat fidelitatea testului, alte date referitoare la
construcţia lui
- necesitatea unui studiu aprofundat în ceea ce priveşte analiza de
itemi

PROBE PENTRU EVALUAREA CREATIVITĂŢII

 - testele de gândire divergentă ca estimare a potenţialului de gândire creativă au
constituit mijloace de depistare a copiilor cu abilităţi creative excepţionale
- testele au demonstrat proprietăţi psihometrice remarcabile, în unele studii părând
să prezică realizări în viaţă mai bine decât testele de inteligenţă generală sau
notările şcolare - probele de creativitate sunt considerate relevante şi pentru
atribute umane ascunse, dar utile în dezvoltare (Tannenbaum, 1983).
- testele de creativitate cele mai cunoscute - create de Guilford, 1966, Wallach şi
Kogan, 1965, Torrance şi Ball, 1984 - toate trei exclud din sistemele de scorare
alţi factori decât cei care ţin de abilităţile gândirii divergente (precum:
ingenuitatea, utilitatea, aspectul estetic, etc.)

1. TESTUL DE GÂNDIRE CREATIVĂ E. P. TORRANCE

- prezentare generală:
- bateria de teste poate cea mai larg utilizată pentru copii de nivel
şcolar
- datele longitudinale sprijină ideea stabilităţii pe termen lung a
performanţelor de gândire divergentă în copilăria mijlocie şi de-a
lungul adolescenţei
- posibile limite: - influenţa contextului condiţiilor de testare şi a factorilor
motivaţionali asupra performanţelor la T.T.C.T.
- există studii care contestă aspecte precum validitatea sa de
construct
- scop: evaluarea procesului creativităţii prin care:
- indivizii devin sensibili la probleme, la ceea ce lipseşte, la
lacunele în cunoaştere, la absenţa unor elemente, la disarmonii;
- se identifică dificultatea
- se caută soluţia sau se formulează ipoteze legate de deficite
- se testează aceste ipoteze şi, eventual, se modifică şi retestează
aceste modificări
- se comunică rezultatele.
- descriere:
- probele cuprind:
- sarcini deja construite şi utilizate de Guilford
- 2 baterii de teste verbale (formele A si B; fiecare
câte 7 teste)
- 2 baterii de teste figurative (formele A si B;
fiecare câte 3 teste).
- probele verbale A / B:
- Elevi de şcoală generală:
1. Se pun întrebări legate de desene: ce
reprezintă personajele, obiectele, locurile, acţiunile
2. Încercaţi să stabiliţi de ce s-a întâmplat,ceea
ce se vede în desenInventaţi ce se va întâmpla în
continuarea la ceea ce povesteşte desenul
3. Scrieţi toate ideile ce vă vin în minte pentru
a face mai amuzanţi micul elefant / maimuţica
4. Găsiţi idei noi ce să faceţi cu o cutie goală
de carton sau de fier
5. Puneţi întrebări neobişnuite despre cutia de
carton
6. Imaginaţi-vă ce aţi putea face dacă ar fi
legate de nori fire şi ar atârna până la pământ (A)
- dacă un brad arzând ar cădea pe pă
pământ şi nu s-ar mai putea vedea decât
picioarele oa oamenilor (B)
- Elevi de liceu:
1. Se pun întrebări legate de desene: ce
reprezintă personajele, obiecte, locuri, acţiuni
2. Imaginaţi-vă cauza care a putut duce la
scena reprezentată în desen. Imaginaţi consecinţele
probabile a scenei reprezentate de desen
 3. Scrieţi toate schimbările sau transformările
pentru a ameliora / maimuţa şi a-i face mai
amuzanţi
4. Găsiţi utilizări noi pentru cutii de carton sau
fier
5. Puneţi întrebări despre cutia de carton ca să
treziţi interesul sau curiozitatea altora
6. Imaginaţi-vă ce am putea face mai deosebit
şi ce s-ar întâmpla mai curios dacă ar fi ataşate fire
de nori şi ar atârna până la pământ (A)
- dacă un brad arzând ar cădea pe pământ si
nu putea vedea decât picioarele oamenilor (B)

- probele figurale A / B:
- includ următoarele tipuri de sarcini:
- Compuneţi un desen utilizând o bucată de hârtie
veche pe care o puteţi detaşa şi apoi lipi de o pagină
albă.
- Desenaţi în jur pentru a face o imagine frumoasă,
daţi un nume amuzant desenului şi adăugaţi o
poveste (Adăugaţi elemente pentru a face un desen
şi o poveste interesantă; daţi un titlu original şi
ciudat desenului şi povestirii).
- Terminarea unor desene incomplete şi adăugarea
unor idei interesante, dezvoltarea unei povestiri.
- Executarea unor desene plecând de la două linii
paralele, ilustrând o povestire ( sau plecând de la un
cerc).
- administrarea testului:
- între cele două teste există o pauză
- testul verbal poate fi administrat colectiv
 - testul figurativ poate fi administrat individual sau colectiv
- timp impus si cronometrat:
- 45 minute pentru testul verbal
- 30 minute pentru probele de imaginare figurală
- interpretarea rezultatelor:
- se face prin contabilizarea reuşitelor în funcţie de următoarele
criterii:
- Fl. (fluiditate) considerată ca aptitudine a
subiectului de a produce un număr mare de idei (1
punct pentru fiecare răspuns pertinent) - Fl. - în
toate testele verbale şi testele figurative 2,3
- Fx. (flexibilitate) considerată ca abilitate de a
produce răspunsuri foarte variate, ce ţin de domenii
diferite; număr de categorii diferite de răspuns - Fx.
- în testele verbale 1,2,3,4,5 si testele figurative 2,3
- O. (originalitate) considerată ca aptitudinea de a
produce idei îndepărtate d ceea ce este comun,
evident, banal, aspecte deja stabilite - O. - toate
probele
- El. (elaborare) considerată a reprezenta
aptitudinea subiectului de a dezvolta, lărgi şi
îmbogăţi ideile; numărul de detalii în plus utilizate
în elaborarea răspunsurilor - El. - testele figurative

!!!!! http://psihoteca.info/ - la categoria teste puteti gasi o mare parte din testele
prezentate in suportul de curs