LISTA

întrebărilor de examinare la disciplina Medicină legală şi Drept medical

pentru studenţii a. V, facultatea Medicină Nr. 1

1. Medicina legală ca disciplină de studiu, sarcinile ei şi relaţiile cu alte discipline medicale şi

paramedicale.
Medicina legala – o stiinta medicala separata, care studiaza si solutioneaza problemele de ordin medico-
biologic pentru practica judiciara. Ea este o stiinta cu caracter de sinteza care explica provenienta multor
acte criminale. Ea contribuie la cunoasterea si prevenirea mortii violente si subite, la controlul si
ameliorarea calitatii asistentei medicale. Medicina legala interactioneza cu anatomia normala si
patologica, traumatologia, ginecologia, pediatria, toxicologia, criminalistica. Sarcini de a sustine
calitatea asistentei medicale si profilaxia imbolnavirilor prin accidente, violente... , de a devansa corect
incriminarea legislativa in domeniul infractiunilor contra vietii si sanatatii.

2. Istoricul medicinii legale. Catedra Medicină Legală a USMF „Nicolae Testemiţanu”, activitatea
ştiinţifică.
Relatari cu caracter medico-legal gasim in legislatia lui Hamurabi cu 2000 de ani inaintea erei noastre.
Prima lucrare cu caracter medico-legal apare in China. Printre primele documente ce vizeaza probleme
cu caracter medico-legal in Moldova figureaza „Pravila lui Vasile Lupu”. Cercetarea medico-legala a
cadavrelor se efectua la acea perioada de catre prosectorii spitaleleor orasenesti din Basarabia. Catedra
de medicina legala a Universitatii de stat de medicina testemitanu a fost organizata in anul 1945 si a fost
condusa pina in anul 1949 de docentul Ciucimariova, tot din acelasi an vine la conducere Aresev care
initiaza cercetari stiindtigice orientate pe trei directii principale: importanta traumei in geneza mortii
neviolente; rolul maladiillor preexistente in instalatarea mortii traumatice prin diversi factori ai mediului
ambiant; aprecierea gradului de gravitate a leziunilor corporale la persoanele cu maladii preexistente.
Apoi in 1966 sef de catedra devine Botezatu, apoi Kurdiumov...

3. Bazele procesuale ale expertizei medico-legale, regulile şi cazurile de dispunere obligatorie a

acesteia.
Expertiza medico-legala prezinta o cercetare practico-stiintifica efectuata de un medic la cererea
organelor de ancheta preliminara sau judecata pentru formularea concluziilor asupra unor probleme cu
caracter medical sau biologic din ancheta preliminasa sau dezbaterile judiciare asupra unui dosar penal
sau civil. Expertiza medico-legala se efectueaza in mod obligatoriu pentru stabilirea:
1 cauzei mortii
2 gradului de gravitate si a caracterului leziunilor corporale
3 virstei inculpatului, banuitului sau victimei in cazurile in care aceasta circumstanta are importanta dar
lipsesc certificatele prin care s-ar putea confirma virsta persoanei in cauza.
Efectuarea expertizei medico-legale este necesara la cercetarea tuturor infractiunilor ce au loc impotriva
personalitatii umane, greselolor profesionale ale medicilor si multe alte motive. Regulile de ordonare a
expertizei sunt prevazute de art. 165 al CPP. Anchetatorul penal intocmeste o ordonanta referitoare la
afcest caz, in are arata: motivele pentru care dispune expertiza, denumirea institutiei care urmeaza s-o
efectueze sau numele de familie si prenumele expertului, chestiunile asupra carora trebuie prezentate
concluzii, lista de documente sau obiefcte ce vor fi puse la dispozitia expertului. Anchetatorul penal
stabileste identitatea expetului numit, in ce raport se afla cu victima, infractorul si suspectatul.
Expertului i se inmineaza o copie a ordonantei de efectuare a expertizei si i se explica drepturile si
obligatiunile

4. Obiectele de cercetare medico-legală. Obligaţiile, drepturile şi responsabilitatea expertului.

Obiecte de cercetare medico-legala pot fi persoanele, cadavrele umane, corpurile delicte de origine
biologica, diferite materiale si documente.
Expertul medico-legal este obligat sa se prezinte la cererea persoanei care efectueaza cercetarea
prealabila, a anchetatorului penal, procurorului sau instantei de judecata, dind raspunsuri concludente
obiective la toate intrebarile ce i se adreseaza.
Conform art 164 expertul are dreptul:
1 sa ia cunostinta de materialele din dosar in legatura cu obiectul expertizei
2 sa ceara sa i se puna la dispozitie materiale suplimentare, necesare pentru prezentarea concluziilor

1
3 sa participe, cu aprobarea personei care efectueaza cercetarea penala, a anchetatorului penal sau
procurorului, la interogatorii, audieri si alte actini de ancheta penala
4 in timpul cercetarii penale, anchetei penale si in sedinta de judecata sa puna celui interogat intrebari in
legatura cu obiectul expertizei, dar numai cu aprobarea persoanei juridice respective, care efectueaza
cercetarea penala, a anchetatorului penal sau judecatorului care prezideaza sedinta de judecata.
El poarta responsabilitate pentru concluziile intetionat fasle sau pentru refuzul de a da concluzii, de
asemenea daca divulga materialele acumulate de acnheta cu care a luat cunostinta va fi tras la raspundere
penala.

5. Formele expertizelor medico-legale.

Exista citeva forme de organizare a expertizei medico-legale: primara, suplimentara si secundara
(contraexpertiza).
Expertiza primara – cercetarea initiala a obiectului si elaborarea concluziilor in baza acesteia.
Daca persoana juridica, ce a dispus expertiza primara, nu este satisfacuta de concluziile expertului,
pentru motivul ca acestea nu sunt clare sau complete, solicita efectuarea unei expertize suplimentare
aceluiasi sau altui expert.
In cazurile cind concluziile expertului nu sunt intemeiate sau exista indoieli cu privire la veridicitatea
lor, se poate dispune o contraexpertiza unui alt expert sau unei echipe de experti.
Expertiza meico-legala in comisie se efectueaza in cazurile mai complicate, cu participarea medicilor de
diferite specialitati.
In expertizele complexe participa mai multi membri, printre care si specialisti din diverse ramuri ale
stiintei: matemat, fiz, chim, botanica...
Toate expertizele se efectueaza ziua, cu exceptia celor de urgenta.

6. Documentaţia medico-legală, cerinţele înaintate faţa de întocmirea şi eliberarea acesteia.

Principalul document al expertizei medico-legale este Raportul de expertiza medico-legala. Raportul
include 3 parti: introductiva, descriptiva si incheierea.
In partea introductiva este indicat: cind, unde, cine, din decizia cui s-a efectuat expertiza... sunt incluse si
circumstantele faptei ce se contin in ordonanta sau alte documente prezentate: procesul-verbal al
examinarii la fata locului, foaia de observatie clinica...
Partea descriptiva se descrie detaliat tot ce a fost examinat de expert, metodele de laborator utilizate,
mersul cercetarilor efectuate...
Partea de incheiere cotine concluziile expertului si rs la intrebari. Concluzia este semnata de medicul
legist si confirmata prin stampila.
Adesea examinara medico-legala nu se face prin ordonante, dar pe baza unei solicitari in scris din partea
organelor de cercetare penala. Documentul acestor cercetari este numit Act de examinare medico-legala,
iar forma de prezentare este alcatuita dupa aceeasi schema. Expertul medico-legal perfecteaza si alte
documente in primul rind certificatul de deces.

7. Moartea ca proces biologic, stările terminale şi agonia.

Moartea prezinta o incetare ireversibila a veitii, ea se instaleaza dupa incetarea functiilor de importanta
vitala – circulatiei sanguine si respiratiei – incetare care are forma unui proces treptat de inhibitie a
metabolismului celular si de descompunere a materiei vii organizate.
Procesul instalarii mortii consta din 5 etape:
1 starea preagonala – inhibitia cunostintei, diminuara pulsului si batailor cardiace, hipotnia arteriala
progresiva, tahipneea superficiala, diminuara reflexelor. Durata foarte variata.
2 pauza terminala – disparitia cunostintei, pulsului, reflexelor, respiratiei, scaderea tensiunii arteriale
aproape de zero. Dureaza 5-10 sec pina la 3-4 min.
3 agonia – etapa trazitorie de la viata la moarte, lipsa cunostintei, deprimarea functiei corticale a
creierului, o usoara tahicardie si o crestere neinsemnata a tensiunii arteriale, o respiratie rara si profunda
cu antrenarea muschilor scheletali. Finele agoniei se evidentiaza printr-o bradipnee si hipotonie
accentuate, dupa care urmeaza un stop respirator, iar apoi si cardiac.
4 moartea clinica – inhibitie totala a cunostintei, a reflexelor, a activitatii cardiace si respiratorii. La
etapa aceasta e posibila reanimara tuturor functiilor vitale. Durata 5-6 min.
5 moartea biologica – survin schimbari ireversibile in SNC si in sistemul cardiorespirator.

2
8. Categoriile, tipurile şi genurile morţii.
Se cunosc 2 categorii de baza ale mortii: violenta si neviolenta.
Moartea violenta – survine in urma omuciderii, sinuciderii sau a accidentlui.
Moartea neviolenta – care nu este o repercusiune a violarii normelor de drept.
Moartea poate fi rapida si lenta.
Moartea rapida – perioada agonala lilpseste complet sau are o durata foarte scurta, vor fi aceleasi semne
morfologice ca si in moartea prin asfixie.
Moartea lenta – agonia poate dura chiar citeva zile sau saptamini, la necropsie lividitatile cadaverice vor
aparea pal-violete, se vor constata chiaguri rosii, albe si mixte si o congestie neuniforma a organelor
interne.
Omuciderea, sinuciderea, moartea accidentala reprezinta genul mortii violente. Deoarece criterii
medicale ale genului mortii nu exista, determinarea genului mortii nu e de competenta medicului legist.

9. Moartea subită, factorii favorizanţi în declanşarea ei.

Moartea subita este o moarte fulgeratoare instalata la o persoana in stare de sanatate aparenta, fiind
cauzata de o afectiune patologica camuflata.
Instalarea mortii subite poate fi facilitata de urmatoarele circumstante: efort fizic, stres psihoemotional,
alcoolemia, fumatul tutunului, utilizarea stupefiantelor, conditiile meteo nefavorabile.

10. Diagnosticul pozitiv al morţii, semnele probabile şi certe.

Diagnosticul mortii reale se efectueaza in baza constatarii semnelor negative de viata si semnelor
pozitive de moarte.
Semen probabile: incetarea functiilor sistemelor nervos central, respiratoriu si cardiovascular
Semne certe: encefalograma muta, modificari cadaverice

11. Modificările cadaverice precoce şi importanţa lor medico-legală.

1 Racirea cadavrului – se considera ca racirea cadavrului aflat la temperatura aerului de 16-18 grade se
face cu 1 grad pe ora. Temperatura cadavrului poate fi masurata in cavitatea bucala in rectum, esofag, in
cavitatea craniana, intrahepatic.
2) Deshidratarea – ca consecinta a incetarii circulatiei sanguine. Dupa 2-3 ore de la moarte dispare luciul
scleroticei, corneea devine opalescenta. Ca urmare a deshidratarii locale apare placa pergamentoasa care
poate fi confundata cu excoriatiile.
3) Lividitatile (petele) cadaverice – o modificatie exclusiv tanatologica, o consecinta a incetarii
circulatiei sanguine cu scurgerea singelui pri vase in partile declive necompresionate ale corpului.
Singele scurs i aceste parti coloreaza tehumentele in violaceu. Sunt 3 stadii: stadiul de hipostaza, stadul
de staza (de difuziune) de la 8-12 ore pina la 24-36 ore, stadiul de imbibitie. Lividitatile pot fi
confundante cu echimozele.
4) Rigiditate cadaverica – o contractura musculara postuma soldata cu intepenirea articulatiilor. Se
instaleaza conform legii lui Nisten, prinde articulatiile in sens cranio-caudal si dispare in aceeasi ordine.
Apare la circa 2 ore dupa moarte. 3 stadii: instalarea rigiditatii pina la 12-14 ore, generalizarea rigiditatii
intre 14-24 ore, o data rupta nu se mai reinstaleaza, rezolutia rigiditatii dupa 24-36 ore disparind treptat
in aceeasi ordine.
5) Autoliza – un proces de alterare celulara conditionat de o activitate enzimatica postuma. Primele
tesuturi care se autolizeaza este singele, apoi suprarenalele, pancreasul...

12. Modificările cadaverice tardive şi importanţa lor medico-legală.

1)Putrefactia – proces de descompunere a tesuturilor sub actiunea microflorei aerobe si facultativ
anaerobe si anaerobe. Ea duce la formarea substantelor toxice precum cadaverina si putrescina.
La temperatura de 18 grade primele semne de putrefactie apare dupa 1-2 zile de la moarte,
manifestindu-se prin pete verzi-cenusii ce apar mai frecvent in fosa iliaca. Dupa 3-4 zile pe
tegumente apare desenul vascular de putrefactie. La sfirsitul primei saptamini apare emfizemul
cadaveric.
2)Modificarile cadaverice conservatoare apar in conditii de mediu nefavorabile pentru procesul de
putrefactie. Din ele fac parte: mumificarea, saponificarea, lignificarea si congelarea naturala.

3
 a)mumificarea – apare in mediu cu temperatura ridicaa, umiditate scazuta si ventilatie buna,
mumificarea completa e posibila pe parcursul a 6-12 luni, iar in conditii ideale 2-3 luni.
b)Saponificarea (adipoceara) se intilneste mai ales la cadavrele stationaet in mediu umed si lipsit de
oxigen. Tesuturile aflate in starea de adipoceara au culoarea alba-galbuie sau galben-cenusie, un
miros rinced si consistenta dura. O saponificare completa se realizeaza in decursul unui an.
c)Lignificarea se observa la cadavrele staionate timp indelungat in turbarii, terenuri mlastinoase cu
reactie acida putrnica care impiedica putrefactia.
d)Congelarea naturala se realizeaza in zone cu temperaturi scazute sub zero. Cadavrul se
conserveaza cu pastrarea caracterelor leziunilor traumatice si patologice. Dupa congelarea brusca
a cadavrului, ultimul progresiv se putrefiaza.

13. Sarcinile medicului legist şi metodologia examinării cadavrului la faţa locului.

Sarcinile medicului legist:
- stabilirea diagnosticului mortii
- ajutorarea anchetatorului in examinarea corecta si consecutiva a cadavrului
- ajutorarea anchetatorului in depistarea si recoltarea corpurilor delicte de origine biologica (urme de
singe, sperma, saliva, materii fecale)
- ajutorarea anchetatorului in descrierea rezultatelor examenului exterior al cadavrului si al
corpurilor delicte de origine biologica
- expunerea opiniei preliminare cu privire la caracterul, mecanismul si vechimea producerii
leziunilor corporale de pe cadavru, precum si referitor la obiectul vulnerant si la unele probleme
de ordin medical, care apar la anchetator in procesul examinarii cadavrului
- consultarea anchetatorului referitor la intocmirea ordonantei despre dispunerea expertizei medico-
legale a cadavrului si a corpurilor delicte, precum si la formularea intrebarilor pentru expertiza
medico-legala.
Examenul exterior a cadavrului se face intr-o anumita consecutivitate pentru a scoate in evidenta un
numar maxim de probe:
1)Localizarea, pozitia si atitudinea cadavrului (locul, sectorul; raportul dintre cadavrul si obiectele
care il inconjoara; raportul reciproc dintre diferite parti anatomice ale corpului)
2)Obiectele de pe cadavru si din apropierea lui nemijlocita
3)Hainele si incaltamintea de pe cadavru
4)Date generale despre cadavru
5)Fenomele cadaverice (modificarile cadaverice precoce sau tardive)
6)Reactiile supravitale (reactie musculara la excitarea mecanica si electrica, reactia pupilara la agenti
chimici si curent electric)
7)Particularitatile partilor anatomice ale cadavrului
8)Loja cadavrului (adica suprafata pe care a fost descoperit cadavrul, se examineaza dupa ridicarea
cadavrului)
9)Circumstantele negative (lipsa acelor urme, semne obiecte care ar trebui neaparat sa fie prezente in
circumstantele concrete)

14. Necropsia medico-legală şi anatomopatologică. Motivele de expertiză medico-legală a

cadavrului.
Necropsia se efectueaza nu mai devreme de 12 ore de la instalarea mortii.
Necropsia medico-legala se deosebeste de cea anatomopatologica:
1)autopsia medico-legala se efectueaza numai in baza unei ordonante(in scris), emise de organele de
procuratura, politie sau de instanta judecatoreasca, pe cind autopsia anatomopatologica se
efectueaza in baza unei adrese orale a administratiei institutiei medicale
2)cea anatomopatologica studiaza daor modificarile antomopatologice din cadrul diferitelor
afectiuni, cea medico-legala cerceteaza si urmele de violenta de pe cadavru cautind felul, cauza
mortii
3)necropsia medico-legala nu poate fi abandonata din cauza putrefactiei avansate a cadavrului
4)in autopsia medico-legala se cerceteaza minutios fenomenele cadaverice pentru o eventuala
estimare a datei mortii
5)medico-legala presupune cercetarea detailata a hainelor si a incaltamintei raposatului

4
 6)in autopsia medico-legala e obligatorie deschidderea tuturor cavitatilor (craniene, toracice si
abdominale, iar uneori si a canalului vertebral)
Motivele de expetiza medico-legala sunt: moartea violenta, moartea subita, moartea in institutiile
medicale pe parcursul primelor 24 ore dupa internare, atunci cind nu este stabilit diagnosticul clinic,
cadavre de persoane neindentificate, in caz de inintare de catre rudele raposatului sau de alte persoane a
unor plingeri organelor de ancheta penala in legatura cu o deficienta in asistenta medicala.

15. Obligațiunile sanitar-epidemiologice ale expertului în caz de suspectare sau moarte prin
maladii infecţioase deosebit de periculoase.
Obligațiunile sanitar-epidemiologice ale expertului în caz de suspectare sau moarte prin maladii
infecţioase deosebit de periculoase.
Cercetarea decedaţilor de pe urma diverselor forme de boli deosebit de contagioase prevede respectarea
unui spectru specific de cerinţe, ce vizează condițiile înaintate faţă de morgă, măsurile de prevenire a
contaminării personalului medical, procedeele tehnice ale autopsiei metodele de prelevare a materialului
cadaveric pentru investigaţii suplimentare de laborator, prevenirea răspândirii infecţiei în mediul
ambiant, transportarea şi înhumarea cadavrelor.
In aceste scopuri, normele sanitaro-epidemiologice prevăd morgi-tip cu intrări separate pentru personalul
medical, pentru primirea şi eliberarea cadavrelor. Morga trebuie să dispună de cameră frigorifică, reţea
de canalizare, geamuri cu gratii metalice şi teren pentru dezinfectarea mijloacelor de transport. Pentru
respectarea regimului antiepidemic de activitate în morgi trebuie si existe un număr suficient de unități
de îmbrăcăminte protectoare, veselă sterilă, rezerve de dezinfectanţi. instrumente speciale, rezervi de apă
de. in scopul asigurării protecţiei individuale a personalului medical, autopsia se efectuează în costume
speciale (costum antipestă): şorţ de muşama, cizme de cauciuc, glugă (batistă), ochelari protectori.
mască de tifon, mănuşi rezistente. De regulă, autopsia se efectuează în cursul zilei şi doar în cazuri
excepţionale - cu iluminare artificială. înainte de autopsie, medicul va consulta în mod obligator
instrucţiunile ce ţin de organizarea şi respectarea regimului antiepidemic prevăzut în astfel de cazuri.
Totodată, pînă la autopsie se va înştiinţa neapărat serviciul de medicină preventivă din localitatea
respectivă.

16. Diagnosticul medico-legal şi principiile de întocmire ale acestuia. Concluziile expertale,

argumentarea şi cerinţele înaintate faţă de acestea.
Diagnosticul medioc-legal reprezinta o sinteza a modificarilor constatate la autopsie si descrise in
raporul medico-legal, urmarindu-se modificarile patologice dupa criteriu topografic sau al graviditatii
acestora si al eventualei concurente, de rind cu leziunile traumatice in producerea mortii.
Diagnosticul se elaboreaza tinindu-se cont de:
- leziunea sau boala de baza si semnele morfologice care o confirma
- complicatiile leziunii sau bolii de baza, care au servit drept cauza nemijlocita a mortii
- leziunile sau bolile asociate care nu au conditionar declansarea mortii
in afara principiului patogenetic, la elaboararea dignosticului medico-legal sunt necesare si principiile:
- nosologic
- etiologic
- topografic
Cerintele fa de elaborarea concluziilor medico-legale trebuie sa corespunda unor principii riguroase:
- motivarea obiectiva – sa fie confirmate prin date real depistate la autopsie si prin rezultatele
cercetarilor suplimentare
- abordarea stiintifica – elaborarea in baza celor mai moderne teorii si metode contemporane
stiintifice
- argumentarea exhaustiva – intemeiate profund si multilateral, incit interpretarea lor sa nu admita
echivocuri
- expunerea concluziilor trebuie sa fie deplina, concreta, consecutiva si clara la toate intrebarile
- concluziile nu trebuie sa depasesca limitele de componenta profesionala si sa fie accesibile
persoanelor fara studii medicale.

17. Mecanismele de producere a leziunilor prin obiecte contondente. Particularităţile leziunilor

corporale.

5
La producerea leziunilor corporale sub actiunea unui obiect contondent se deosebesc patru mecanisme
principale:
1)Lovirea – o actiune dinamica in care obiecctul vulnerant, aflat in miscare, interactioneaza intr-un
timp surt cu corpul omului. La actiunea unei forte moderate se formeaza numai excoriatii si
echimoze. La loviitura considerabila se formeaza plagi contuze, fracture ale oaselor, rupture ale
organelor interne. Poate produce leziuni directe si indirecte.
2)Compresiunea – aplicarea a doua forte care actioneaza centriped asupra corpului din partile opuse.
De regula se produce traumarea oaselor si a organelor interne cu tegumentele corpului intacte sau
cu leziuni minimale. Compresiunea de lunga durata provoaca simtomocomplex numit sindromul
de compresiune sau toxicoza traumatica.
3)Extensiunea – este opus compresiunii. La extindere fortele de actiune sunt indreptate centrifuge in
raport cu corpul omului. Cele mai specifice leziuni prin extensiune sunt plagile rupte si
smulgerea unei parti a corpului.
4)Frictiunea – daca obiectul contondent, aflat in miscare, se atinge de corpul omului sau invers, se
formeaza leziuni prin frictiune. Prin aceasta metoda se produc leziuni superficiale: excoriatii,
plagi, decoalrea pielii. Pot fi si profunde, ajungind pina la oase, care lezindu-se se “sterg”.

18. Clasificarea leziunilor mecanice şi a cauzelor medicale ale morţii provocate de acestea.
1)Leziuni prin obiecte contodente:
a)leziuni produse prin lovire cu obiecte contondente
b)leziuni produse prin lovirea corpulu de obiecte contondente (caderi, precipitari)
c)traumatism de transport
d)traumatism sportiv
e)traumatism de productie

2)Leziuni prin obiecte ascutite

a)leziuni prin obiecte taietoare
b)leziuni prin obiecte intepatoare
c)leziuni prin obiecte intepator-taietoare
d)leziuni prin obiecte despicatoare

3)Leziuni prin arme de foc

a)leziuni prin arme de foc
b)lezuni prin grenade, mine, obuze
c)leziuni prin substante explozibile

19. Particularităţile morfologice şi importanţa medico-legală a excoriaţiilor şi echimozelor.

Excoriatia – o dereglare superficiala a integritatii pielii. Mecanismul de producere consta in frictiunea
unui corp dur cu o suprafata rugoasa sau a unui obiect ascutit cu pielea, provocind o detasare a
epidermei in directia opusa miscarii. Pe cadavru excoriatiile si eroziunile epidermale se pergamenteaza,
ceea ce le fac asemanatoare cu excoriatiile intravitale. Excoriatia semnaleaza actiunea agentului
mecanic. Dupa localizarea si forma ei se apreciaza particularitatile traumatizarii. Semnificative sunt
excoriatiile semilunare de la unghii, de la muscatura cu dintii...
Echimoza – un revarsat de singe in profunzimea tesutului subcutanat sau mucoase, cu pastrarea
integritatii tegumentelor. Apare in locul de actiune a agentului vulnerant, unde se rup vasele sanvine si
singele iese sub piele. Evolutia echimozei depinde de marimea extravazatului. In primele zile ea este
rosie, apoi albastruie-violeta, iar mai tirziu cafenie, verzuie si galbena.
Importanta medico-legala a echimozelor si excoriatiilor consta in faptul ca atesta realitatea traumei,
uneori permit aprecierea mecanisului de formare, a timpului scurs de la producere, iar pe cadavru
condirma si caracterul vital al leziunii. Uneori este necesar a face un diagnostic diferential intre
echimoza si lividitatile cadaverice.

20. Particularităţile morfologice ale plăgilor contuze (zdrobite şi plesnite).

Plaga contuza reprezinta o leziune in care se distruge integritatea anatomica a pielii sau a mucoaselor.
Adesea se distrug si tesuturile mai profunde sau penetreaza in cavitatea corpului. Mecanismul de

6
producere a plagii contuze consta in lovirea sau comprimarea tesuturilor. Plaga contuza se caracterizeaza
prin profunzime si singerare mica, margini neregulate, peretii neregulati. La fundul plagii se observa
punti tisulare care unesc peretii acesteia. Cind corpul contondent loveste pielea aflata imediat deasupra
unui plan dur osos (craniu, genunchi, cot) se produce o plaga plesnita avind forma liniara sau stelata
conditionata de suprafata contondenta a agentului vulnerant. Plaga plesnita se caracterizeaza prin
margini relative drepte cu usoare anfractuozitati si dehiscenta mica datorita puntilor tisulare care nu
permit indepartarea marginilor. Plagile prin strivire au forme neregulate, fiind inconjurate de zone intinse
excoriate, iar cele prin smulgere realizeaza detasari si scalpari.

21. Leziuni produse de omul neînarmat, caracteristica morfologică.

1)Leziuni produse cu degete
formeaza echimoze tipice ovale, semiovale, rotunde , daca prezente unghii vor forma excoriatii.
2)Leziuni produse cu pumnul, piciorul si muchia palmei
pot produce cele mai variate leziuni: de la echimoze si excoriatii pina la fracture osoase si rupture
ale organelor interne
3)Leziuni produse cu dintii
acestea fac parte din traumatismele prin obiecte boante doarece dintii nu sint in stare sa produca
o solutie de continuitate a pielii. Poate produce excoriatii, echimoze sau plagi contuse. Sunt 3
feluri de muscaturi: rupta, supta, mixta. Actiunea traumatizata a dintilor poate fi:
- statica
- dinamica

22. Schema şi ordinea descrierii leziunilor corporale.

1)Localizarea leziunii – regiunea anatomica, distanta in cm de la liniile si punctele de reper.
2)Felul leziunii – excoriatie, echimoza, plaga
3)Forma leziunii – figuri geometrice: liniara, rotunda, ovala
4)Dimensiunile leziunilor – determinate prin doua linii reciproc perpendiculare.
5)Caracterul marginilor si colturilor leziunilor – regulate, netede, neregulate si ascutite, rotunjite, sub
forma literei p ruse
6)Suprafata leziunilor – care inglobeaza relieful, culoarea, depunerile straine
7)Starea tesuturilor limitrofe – atentie urmelor de singe, directia lor, prezenta impuritatilor

23. Principiile de identificare a obiectelor vulnerante.

Sunt 3 principii de baza conform careia se efectueaza identificarea obiectelor vulnerante:
1) dupa caracterele morfologice ale leziunilor mecanice de pe corpul victimei
2) dupa specificul urmelor sau a particulelor obiectului vulnerant, ramase si depistate in
locurile traumatizate
3) dupa prezenta diferitelor tesuturi ale organismului (singe, piele, resturi de organe, fire de
par) pe obiectul vulnerant, care coincid cu circumstantele faptei, particularitatile
leziunilor...
se pot utiliza diferite probe de laborator: metoda radiologica, stereoscopica, stereografica, fotografierea
cu razele infrarosii...

24. Leziuni prin cădere şi precipitare. Particularităţile morfologice în funcţie de condiţiile

traumatizării.
Caderea poate fi pasiva – in repaus din ortostatism, activa – din mers, sau prin impingere.
Caderea pasiva se caracterizeaza prin producerea de leziuni unipolare, cel mai frecvente vor fi
echimoze, excoriatii, mai grav plagi contuze, fracturi osoase, rupturi de organe. In caderea pe spate
leziunile pot fi localizate in reg scapulara, lobo-sacrala, occipitala, fata posterioara a coatelor. In caderea
laterala – reg temporala, treimea inferioara a fetei laterale a coapselor, pe fata posterioara a miinilor, reg
ariculatiilor coxofemurale. In caderea pe fata – fronto-nazal, pe barbie, pe fata anterioara a genunchilor,
in reg miinilor.
In caderea activa tot aceleasi semne ca in pasiva plus urme de alunecare a corpului pe planul de
cadere sub forma excoriatiilor liniare multiple paralele orientate spre directia miscarii corpului.
Caracteristic la caderea activa prin impingere leziunile bipolare.
Precipitarea poate fi directa sau consecutiva, pasiva sau activa, libera sau nelibera.

7
Leziunile corporale sunt
- primare directe produse in momentul impactului primar cu planul de precipitare si localizate in
regiunea acestui impact
- primare indirecte produse in momentul impactului primar, dar distantate de regiunea acestui
impact
- leziuni secundare care se produc in momentul impactului secundar cu planul de precipitare.
Leziunile prin precipitare sunt polimorfe, cele interne predomina asupra celor externe. In locul
interactiunii corpului cu planul de precipitare se formeaza excoriatii, echimoze, uneori plagi contuze,
care au un caracter unipolar. Sunt caracteristice diferite leziuni, fracturi in dependenta de tipul caderii: pe
picioare, pe fese, in vertex, pe spate, pe fata anterioara a corpului, pe fata laterala a corpului. Leziunile
organelor interne se produc in urma comotiei generale marcate a corpului in momentul impactului.

25. Clasificarea traumelor de trafic. Traumele auto, mecanismele de producere a leziunilor

corporale.
Clasificarea traumatismului auto:
1)trauma prin ciocnirea automobilului cu pietonul
2)trauma prin caderea pasagerului sau conducatorului din automobil
3)trauma prin traversarea cu rotile automobilului
4)trauma in salonul automobilului
5)trauma prin comprimarea intre partile automobilului si alte obiecte sau obstacole
6)trauma auto combinata
Patru mecanisme principale de formare a leziunilor in traumatismele auto:
- leziuni produse prin actiunea locala a partilor automobilului si a carosabilului asupra corpului
- leziuni aparute in rezultatul actiunii generale a automobilului sau a carosabilului asupra corpului
- leziuni formate prin comprimarea corpului intre roata vehiculului si carosabil, intre automobil si
diferite obstacole imobile sau alt mijloc de transport
- leziuni produse in urma frictiunii corpului de automobil sau de carosabil

26. Particularităţile leziunilor prin ciocnirea automobilului cu pietonul.

In majoritatea cazurilor leziunile sunt produse de partile si piesele proeminente ale vehiculului. Leziunile
specifice la ciocnirea automobilului cu pietonul se formeaza in rezultatul actiunii radiatorului, farului,
suruburilor, retrovizorului, minerelor, scaritelor.. aceste leziuni reflecta total sau partial forma si
dimensiunile pieselor proeminente. Ele sunt reprezentate de excoriatii, echimoze sau chiar plagi contuze
ale gambelor sau coapselor dispuse orizontal, fracturi-bamper cu eschile treiungiulare ale oaselor
tubulare lungi situate la nivelul de ciocnire cu bara de protectie a masinii, leziuni locale, unilaterale
situate in regiunile corpului ce au contactat cu partile masinii, leziuni prin comotie generala a corpului...

27. Clasificarea obiectelor ascuţite şi a leziunilor produse de acestea. Particularităţile morfologice

ale plăgilor înţepate şi tăiate.
Clasificarea obiectelor ascutite:
1. cu actiune simpla
a)taietoare (cutit, brici)
b)intepatoarea (sula, cuie)
c)despicatoare (topor, satir, sabie)
2. cu actiune combinata
a)intepator-taietoare (pumnal, cutit cu virf, briceag)
b)intepator-despicatoare
c)taietor-despicatoare
d)ferestruitoare
Leziuni: taiate, intepate, taiat-intepate, despicate.
Plagile produse prin actiunea obiectelor ascutite dispun de anumite caractere morfologice comune, care
le deosebesc de cele provocate prin obiecte contondente. Semnele comune ale acestor plagi sunt:
margini regulate, lipsa puntilor de tesut conjunctiv, peretii netezi ai canalului de ranire, lumenul deschis
al vaselor sangvine sectionate, care cauzeaza hemoragie interna sau externa. Fiecare plaga are caractere
particulare care permit identificarea obiectului vulnerant si aprecierea mecanismului de producere.

8
28. Leziunile produse prin obiecte despicătoare, mecanismul de traumatizare, caracteristica
morfologică a plăgilor în funcţie de condiţiile de producere.
Mecanismul de baza consta in disecarea tesuturilor, inclusiv cele osoase, cu o ulterioara inlaturare a lor.
Plagile despicate mai frecvent sint localizate in regiunea capului. Marginile plagii despicate produse cu o
lama bine ascutita vor fi netede, regulate. Cele produse cu lame stirbite vor avea marginile neregulate,
excoriatie. La o lovitura sub unghi ascutit va fi excoriatie numai o margine, cea orientata spre fata
inferioara a lamei. Cind rana e produsa cu scutisul lamei unghiurile pot fi ascutite ori sub forma literei
M. Pentru unghiurile plagilor despicate e caracteristica prezenta unor plagi superficiale suplimentare,
produse de virful sau calciiul lamei, mai pronuntate la o patrundere adinca. Exist 3 feluri de plagi
suplimentare: o singura placa ca o prelungire a plagii despicate; una plasat transversal fata de axa
longitudinala a plagii despicate; doua carei confera plagii despicate forma literei T.
Leziunile oaselor lungi cu aspectul de crestatura sau despicatura pot avea forma de pana ori de
butoniera. Leziunile oaselor plate prezinta niste crestaturi sau despicaturi, fracturi orificiale, cominutive.

29. Armele de foc, clasificarea lor.

DUPA CARTEA NOUA Clasificarea armelor de foc
I. Destinatia si particularitatile consctructive generale:
1. Destinatia:
- de lupta
- de serviciu
- pentru autoaparare
- criminale
- sportive
- de vinatoare
2. Variante:
- pistol
- revolver
- carabina
- pusca etc
3. Tehnica fabricarii:
- de uzina
- de constructie proprie
- deghizate
- defectate
4. In functie de proiectil:
- cu glont
- cu alice
- cu proiectile atipice
- cu gaze
II. Particularitatile elementelor constructive
1. Ale tevii:
a)numarul tevilor: una, doua, mai multe
b)lungimea tevii: scurta, medie, lunga
c)Calibru: mic, mediu, mare
d)Constructia canalului: teava lisa, teava ghintuita
2. Ale sistemului de incarcare-decarcare:
- manual
- semiautomat
- automat
- de constructie proprie
- combinat
3. Ale sistemului de aprindere:
- termic
- electric
- mecanic
DUPA CARTEA VECHE Clasificarea armelor de foc

9
 1. Dupa destinatie:
a)arme militare
- cu teava lunga: pusti, carabine
- cu teava scurta: revolvere, pistolete
b)arme de vinatoare
- cu o teava
- cu doua tevi
- cu trei tevi
c)arme sportive
d)arme deghizate
- pistol-baston
- pistol-stilou

2. Dupa lungimea tevii:

a)cu teava scurta (3-20cm)
- revolvere
- pistolete
b)cu teava mijlocie (20-50 cm)
- arme de tir
- pistol-mitraliera
c)cu teava lunga (50-80 cm)
- carabine
- arme de vinatoare

3. Dupa sistemul de forare a tevii:

a)cu teava lisa
- arme de vinatoare
- pistoale-racheta
b)cu teava ghintuita

4. Dupa modul de funcionare:

a)arme simple (cu un singur cartus)
b)arme de repetitie (incarcare manuala)
c)arme semiautomate (percutia e manuala, dar descarcarea automata)
d)arme automate (alimentarea si percutia in serie)

5. Dupa calibru:
a)arme cu calibru mic (pina la 6 mm)
b)arme cu calibru mijlociu (pina la 9 mm)
c)arme cu calibru mare (peste 9 mm)

6. Dupa munitia folosita:

a)arme cu glont
b)arme cu alice
c)arme mixte

30. Factorii traumatici ai împuşcăturii. Distanţa de tragere din punct de vedere medico-legal.
Factorii traumatici ai impuscaturii:
1. Proiectilul armei de foc sau partile lui componente:
- glontul obisnuit sau special
- eschilele glontului explodat
- alice sau srapnele, bura si alte componente ale armei de vinatoare
- proiectil atipic
2. Factorii suplimentari la tragere de la distanta apropiata
- gazele si aerul din teava
- pulberea

10
 - particule de pulbere
- particule de metal
3. Arma de foc sau particulele acesteia
- orificiul tevii
- partile mobile ale armei
- patul armei
- eschilele tevii si ale altor parti ale armei
4. Proiectilele secundare
- eschilele si particulele proiectilului
- particulele de haine
- eschile osoase
La impuscaturi de la distante mari leziunile se produc preponderent de proiectil. Formeaza o
cavitate mai mare decit diametrul glontului, apare fenomenul „minus tesut”, se evidentiaza 3 zone a
canalului de ranire: zona propriu-zisa; zona de contuzie a tesuturilor care reprezinta peretii canalului de
la citiva mm pina la 1-2cm; zona de contuzie moleculara a tesuturilor 4-5cm. Un orificiu clasic atunci
cind glontul patrunde perpendicular si apare minus tesut, un inel de excoriatie si unul de stergere.
Distanta impuscaturii cu teava apropiata se divizeaza conventional in trei zone:
- zona de actiune maxima a gazelor explozibile (distanta de tragere 1-5cm)
- zona de depunere concomitenta a funinginii cu particule de metal si pulbere (25-35cm)
- zona de depunere doar a particulelor de metal si pulbere (35-200cm)
La trageri cu teava lipita, teava poate fi aplicata ermetic sau neermetic, orientata perpendicular sau
sub unghi. Aici gazele pot realiza 3 feluri de actiuni: de penetrare, de rupere si contuziva. Marginile
plagii propriu-zise sint neregulate, echimotice, zdrobite, decolate de la tesuturile subiacente, acoperite pe
dinauntru cu funingine. Tragerea cu teaba lipita adesea genereaza leziuni suplimentare localizate in jurul
orificiului de intrare care sunt numite stamp de imprimare, inel de imprimare

31. Semnele leziunilor produse prin gloanţe la tragere de la distanţă apropiată.

Distanța este considerată apropiată atunci cînd ţinta se află în limitele acţiuni factorilor suplimentari ai
împuşcăturii. Se cunosc următoarele zone ale distanţei apropiate:
- tragerea cu ţeava lipită
- zona acţiunii preponderent mecanice a gazelor (prima zonă).
- zona acţiunii combinate a funinginii, a particulelor de pulbere și metal (zona a doua);
- zona acțiunii particulelor de pulbere si metal (zona a treia)
Dacă gura ţevii in momentul împușcăturii intră in contact direct cu hainele sau pielea victimei, tragerea
este considerată drept tragere cu ţeava lipită. In astfel de cazuri ama se sprijină de obiectul atacat.
Lipirea poate fi ermetică, cînd gura țevii e lipită cu putere de obiectul atacat sa neermetică, cînd gura
ţevii numai se atinge de acest obiect. Direcţia ţevii poate fi perpendiculară față de suprafaţa obiectului
atacat, sau cub un unghi ascuțit. In tragerea cu ţeava lipită gazele pot realiza 3 feluri de acţiuni: de
penetrare, de rupere și contuzivă.
Acţiunea de penetrare se manifestă atunci, cînd presiunea gazelor la gura ţevii ajunge la cîteva sute de
kilo pascali. Acţiunea de rupere are loc atunci cînd gazele întîlnesc în partea iniţială a canalului o
rezistență din partea ţesuturilor dure subcutanate. Acţiunea de rupere se manifestă mai frecvent in
regiunea capului și a mîinilor. Acţiunea contuzivă se manifestă cînd gazele la nivelul gurii ţevi, exercită
o presiune mici (din cauza energiei cinetice iniţiale mici sau din cauza trecerii lor preventive ,printr-un
obstacol).
In tragerea cu ţeava lipită orificiul de intrare poate fi stelat, in cruce, uneori unghiular, liniar sau rotund
(cu sau fără rupturi radiale). Marginile plăgii propriu-zise, cu excepţia marginilor rupturilor
suplimentare, sînt neregulate, echimotice, zdrobite, decolate de la ţesuturile subiacente, acoperite pe
dinăuntru cu funingine Apro piind marginile, in centrul plăgii poate fi observat un defect de ţesut format
prin concursul unor mici adîncituri localizate la vîrful lambourilor cutanate. Marginile orificiilor de
intrare rotunde şi vîrfurile lambourilor la plăgile stelate sînt acoperite, de regulă, cu funingine. In lipirea
ermetică depunerile de funingine au forma unu inel îngust de culoare cenușie-intunecat sau neagră. In
lipirea neermetică au forma unui cerc cu diametrul de 3—5 cm. In lipirea laterală depunerile de
funingine sînt neuniforme, au formă de evantai. In tragerea cu ţeava lipită ermetic in jurul orificiului de

11
intrare depuneri de funingine şi tatuaj prin pulbere, de regulă, nu se observă. Tragerea cu ţeava lipită
adesea generează leziuni suplimentare (prin gura ţevii) localizate in jurul orificiului de intrare.

32. Diagnosticul orificiului de intrare şi de ieşire, aprecierea direcţiei canalului de rănire.

Orificiul de intrare:
Forma orificiului rotunda sau ovala, mai rar semilunara sau nedeterminata, defect tisular practic
permanent, defectul dermei este mai mic decit diametrul glontului, defectul in epiderm deseori este egal,
inelul de excoriatie de regula se determina bine, inelul de stergere prezent pe piele sau pe haine,
marginile frecvent festonate, mai rar netede.
Orificiul de iesire:
Forma orificiului stelata, fisurata, semilunara, mai rar rotunda sau ovala, defest tisular frecvent lipseste,
dimensiunile deseori mai mari decit ale orificiului de intrare, mai rar egale sau mai mici, inelul de
excoriatie frecvent lipseste mai rar este prezent, inelul de stergere lipseste, marginile de regula
neregulate, adesea rasfrinte in afara.
Canalul de ranire poate fi rectiliniu sau cu un traiect curb. El are forma unui con retezat, baza lui fiind
orientata in directia miscarii glontului. Dupa acest caracter morfologic al fracturii se apreciaza directia
canalului de ranire.

33. Plăgile oarbe şi tangenţiale. Însemnătatea criminalistică a glonţului.

Plagile oarbe sunt considerate acele plagi in care proiectilul se opreste in corp. Glontul ramine in corp
atunci cind isi epuizeaza toata energia cinetica. O plaga oarba are doar orificiu de intrare si canal de
ranire, care se termina in diverse tesuturi ale corpului. Caracterul morfologic al plagilor oarbe se
aseamnana cu plagile transfixiante. Efectul hidrodinamic se manifesta mai slab, glontul care dispune de
o viteza mica ricoseaza de os, schimbindusi directia de miscare...
Plaga tangentiala se formeaza atunci cind glontul se atinge de suprafata corpului, lasind doar o excoratie
sau o plaga alungita. Plaga tangentiala poate avea forma unui uluc ingust cu margini neregulate si rupturi
superficilae ale stratului dermal sau chiar ale epidermului. Coltul plagii din directia miscarii glontului
poate fi rotunjit, excoriat, cu semne ale inelului de stergere. Coltul plagii din partea opusa este ascutit,
mai putin excoriat. Actiunea tangentiala a glontului manifestata pe haine poate lasa orificii de intrare si
de iesire separate, situate la o anumita distatna unul de altul.

34. Leziunile oaselor, produse de gloanţe. Efectul hidrodinamic.

In oasele plate (craniu,omoplat,oasele bazinului) canalul de intrare a glontelui are forma unui con retezat
cu virful orientat spre locul impactului. In cazul impactului perpendicular pe tablia externa a osului vom
gasi un orificiu rotund regulat, de la marginile careia pornesc niste fisuri radiare scurte. Dimensiunile
acestui orificiu aproape coincid cu diametrul transversal al proiectilului. Pe tablia interna vom gasi un
orificiu neregulat, dimensiunile caruia depasesc diametrul transversal al proiectilului. Daca glontul
penetreaza osul sub un unghi ascutit la intrare se produce o eschila osoasa si un orificiu avind
dimensiunile mai mari decit ale glontelui. La intrare sub un unghi obtuz orificiul este si mai mare. In
epifizele oaselor lungi se formeaza un canal orificial. Trabeculele traumatizate ale substantei spongioase
vor fi rasfrinate in sensul miscarii glontului. Fracturile impuscate ale diafizelor aoselor lungi prezinta de
regula un sector de aschiere a osului. Dupa restaurarea osului la intrare se observa un defect de tesut de
forma rotunda cu marginele regulate de la care pornesc fisuri radiante. Pe suprafetele laterale ale osului
se evidentiaza niste eschile mari avind forma aripelor de fluture (gratiei acestui fapt fracturile balistice
ale oaselor lungi au si fost numite fracturi „in fluture”). Orificiul de iesire se manifesta printr-un defect
de tesut de dimensiuni foarte mari, cu marginele neregulate de la care pornesc multiple fisuri
longitudinale. Iesind din os glontul detaseaza unele eschile osoase si formeaza o „cararuie” care se
extinde in directia zborului proiactilului.
Efectul hidrodinamic: acesta are loc atunci cind pe parcursul traiectoriei sale proiectilul intilneste un
organ cavitar plin cu lichid(stomac,inima,intestin,vezica urinara). Rupturile se vor produce sub actiunea
undelor hidrodinamice asupra peretilor organului cavitar. Printr-un mecanism similar se vor prouce si
rupturile splinei ale ficatului(in stare de congestie) si chiar ale cutiei craniene.

35. Caracteristicile leziunilor organelor interne prin gloanţe.

Leziunile organelor interne (ficat,rinichi,splina),produse prin gloante sunt steriotipice: un orificiu de
intrare stelat, cu dimensiuni relativ mici un canal rectiliniu cu o zona de distrugere a tesuturilor adiacente

12
un orificiu de ieseri stelat sau neregulat,fiind mai mare decit cel de intrare. Leziunile balistice ale
plaminilor sunt mai mici ca volum decit cele a organelor parenchimatoase (datorita bunei aeratii si a
densitatii relativ mici). Marginile orificiului de intrare sunt rounjite ,pleura viscerala este rasfrinta in
lumenul canalului. Marginile orificiului de iesire sunt rupte, neregulate rasfrinte in afara. In lumnul
canalului pot fi fragmente de tesut pulmunar sub forma unor lambouri orientate cu capetele libere in
sensul propulsarii proiectilului. In pericard si cord orificiul de intrare este rotubd sau oval,cu marginele
regulate rotunjite. Orificiul de iesire are dimensiuni mai mari o forma neregulata marginele rupte si
rasfrinate in sensul miscarii glontelui. In stomac, intestine, vezica urinara daca lumenul lor este desert
orificiul de intrare si de iesire sunt rotunde cu multiple rupturi scurte ale seroasei si ale mucoasei. Daca
organele sus mentionate sunt pline cu lichid vor fi prezente rupturi ale peretilor asociate cu echimoze si
detaserii de mucoasa datorita actiunii hidrodinamice a proiectilului).

36. Particularităţile autopsiei în caz de leziuni mortale prin arme de foc. Cercetările suplimentare
de laborator.
In leziunile balistice trebuie sa se stabileasca:
- prezenta si localizarea plagii impuscate
- specificul (glonte, alice, schije) si caracterul plagii (oarbe, transfixiante, tangentiala)
- localizarea orificiulu de intrare si de iesire ale plagii
- numarul impuscaturilor, distanta lor de la plante
- distanta tragerii
- directia canalului de ranire pe tot proiectul sau
- tipul armei din care s-a tras
- pozitia victimei in momentul tragerii
- accesibilitatea regiunii traumatizate pentru tragere cu mina proprie
- corespunderea numarului leziunilor de pe haine cu a celor de pe corpul victimelor.

37. Semnele morfologice ale morţii asfixice (rapide).

La examinarea persoanelor moarte prin asfixiile mecanice vor fi constatate semne morfologice numite
leziuni asfixice generale. Ele se impart in : interne si externe.
Din semnele externe fac parte:
1 petesii asfixice: (se explica prin faptul ca semareste presiunea venoasa si sporirea permeabilitatii
peretilor vaselor sanguine di cauza hipoxiei) sunt hemoragii mici punctiforme ale pielii si mucoasel
fetii. Sunt mai pronuntate pe conjunctiva palpebrala si oculara. In asfixiile de lunga durata sunt prezente
si pe pilea pleoapelor, fetei, gitului, partilor superioare ale toracelui, pe mucoasa bucala. Prezenta
petesiilor nu este strict obligatorie .
2 Cianoza fetei: se caracterizeaza prin culoarea albastr-vinetie a obrajilor, a conjunctivei si a mucoasei
buzelor, conditionata de staza venoasa. E mai pronuntata in primele ore dupa moarte peurma pierde din
intensitate si poate disparea complet din cauza hipostazei.
3 Cianoza extremitatilor: degetelor a membrelor superioare si in special a unghiilor care au culoare
albastr-violeta.
4 lividitatile cadaverice precoce: intinse ca suprafata intens cianotica albastru-inchis,violacee, fenomen
explicat prin fluiditatea singelui.
5 Semnele mictiunii si defecatiei involuntare: se datoreste spasmelor musculare in timpul convulsiilor
contractiei musculaturii netede.
Din semnele interne fac parte:
1 singe fluid de culoare inchisa:se explica prin cresterea activitatii fibrinolitice si a unor factori
anticoagulanti ca o consecinta a suprasaturatiei cu CO2 si datorita reducerii mari a proportiei de
oxihemoglobina.
2 Dilatarea si umplerea cordului drept si sting fluid si inchis la culoare: Ventricolul sting contine putin
singe sau este gol semn conditionat de staza sanguina pulmunara.
3 Staza generalizata pronuntata in toate organele,mai exprimata cerebral si pulmunar.
4 anemie splenica (semnul lui Stabinschi intilnit rar explicat prin splenocontractie).
5 Petesii subpleurale, subendocardiale(petele Tardieu) hemoragii punctiforme sau insulare pina la
marimea semintelor de mei. Mai frecvent se intilnesc sub pleura viscerala la baza plaminilor sau epicard.
Ele sa datoresc cresterii presiunii sanguine si a presiunii intraalveolare in stadiul culminant al asfixiei.

13
38. Spânzurarea, semnele morfologice.
In afara de semnele asfixice generale vor fi si prezente semnele specifice mortii prin spinzurare. Semnul
specific este santul de spinzurare – leziune specifica a pielii gitului sub forma unei zone denivelate care
reprezinta o reproducere negativa (ca imaginea in oglinda) a reliefului latului. Santul este plasat in
treimea sperioara a gitului deasupra cartilajului tiroid. Directia santului este oblica ascendenta spre nod,
deasemeni santul este o circulara incompleta care se ontrerupe prin interpunerea nodului latului.
Adincimea este neuniforma mai mare in partea opusa a nodului. Latimea santului va depinde de latimea
latului. Santul poate fi unic ,dublu sau multiplu in dependenta de numarul de laturilor. Fundul santului
poate fi moale sau dur.
Semnele originii vitale a santului de spinzurare sunt urmatoarele:
1 Dilatarea vaselor sanguine capilare si hemoragiile mici punctiforme in straturile superficiale ale pielii
de-a lungul marginii superioare a santului.
2 Infiltratele hemoraice in tesutul celuloadipos si muschii gitului (sternocleidomastoidian) semnul
Walcher.
3 Mansoanele echimoticepericarotidiene semnul lui Martin.
4 Rupturile transversale ale intimei carotidelor semnul lui Amusat.
5 Fracturile cartilajelor laringiene si ale osului hioid.
6 Hemoragiile in capsula ganglionilor limfatici si tesuturile laxe adiacente.
7 Anizocoria.
8 Amprentle dentare pe virful limbii cu hemoragii in mucoasa.

39. Diagnosticul medico-legal al strangulării gâtului cu laţul.

Strangularea cu latul este o asfixie mecanica prin comprimarea formatiunilor neurovasculare si aeriene
ale gitului. Se folosesc deobicei laturi moi ori semidure care se string imprejurul gitului printr-un nod.
Semnul specific este santul de strangulare care este situat la nivelul cartilajului tiroid sau sub el. Are o
directie orizontala si o circulara completa cu o adincime uniforma. Vor fi intilnite destul de frecvent
fracturi laringiene si revarsate sanguine in tesutul celuloadipos subiacent si in muschi dea lungul latului.
Santul de strangulare va aparea intermitent cind intre piele si lat se interpun obiecte (par, mina, degetele
etc.).

40. Diagnosticul medico-legal al sugrumării.

Sau strangularea cu mina este o asfixie mecanica produsa prin comprimarea
formatiunilor neurovasculare si aeriene ale gitului realizata prin intermediul miinii. Paralel cu
comprimarea neurovasculara are loc micsorarea lumenului traheei iar uneori ocluzia completa a fisurii
coardelor vocale prin comprimarea laterala a laringelui. Semnul specifice ale sugrumarii vor fi
prezentate prin : excoriatii liniare si semilunare asociate cu echimoze rotunde si ovale pe partile
anterioare si laterale ale gitului produse prin actiunea pulpei degetelor si unghiilor. Lipsa santului de
strangulare. Leziunile interne mai evidente decit in celelalte asfixii, sunt prezentate prin hemoragii
masive in tesutul celuloadipos subcutanat in muschii gitului si in spatiile perivasculare in capsula tiroidei
in laringe si trahee. In caz de strangulare intre brat si antebrat vor fi destul de pronuntate si masive si
difuze hemoragiile tesutului celuloadipos subcutanat si in muschiul gitului. Pot fi deasemeni atestate
leziuni produse anterior strangularii fracturi costale, rupturi de ficat splina.

41. Asfixia prin compresiune toraco-abdominală: tanatogenia şi semnele caracteristice.

Mecanismul de formare a măştii echimotice.
Asfixia prin compresie toraco abdominala se instaleaza datorita impiedicarii sau blocarii miscarilor
respiratorii care se realizeaza pein compresiunea toracelui si abdomenului. Se produce deseori prin
surprinderea corpului de catre ziduri darimate in seisme de catre avalanse de zapada.
Mecanismul mortii atenuarea sau blocarea miscarilor respiratorii produce o anoxie anoxica appoi o
anoxie stagnata. Moartea se instaleaza dupa 30min. Din semne specifice vom mentiona masca
echimotica – ocianoza foarte pronuntata a fetei si gitului a partii superioare a toracelui si multiple
echimoze cutanate in aceleasi regiunimecanismul formarii se datoreste dereglarii circulatiei sanguine in
sistemul venei cave superioare si in special de supraincarcarea cu singe a bazinului venelor inominate si
jugulare. La necropsie apare edemul carminatal plaminilor (plamini mariti in dimensiuni, aerati moderat,
edematiati, avind suprafata si la sectiune cul. Rosie-aprins). Semnul de sus se datoreste stazei in plamini

14
a unei cantitati de singe oxigenat. Semnele mai putin caracteristice sunt (hemoragii in tesuturi moi
pericraniene si ale gitului multiple hemoragii punctiforme sub pleura epicard in mucoasa cailor
respiratorii.)

42. Obstruarea căilor respiratorii cu corpuri străine. Particularităţile de vârstă a acestor forme de
asfixie.
Obstruarea căilor respiratorii este asfixia mecanică care se datoreşte închiderii lumenului laringelui
şi/sau traheei cu corpuri străine. Deseori în laringe, traheee, bronhii pătrund monede, nasturi, boabe şi
alte obiecte mici. Cel mai frecvent această situaţie se întâlneşte la copii, care le introduc în cavitatea
bucală. În mediul umed al căilor respiratorii boabele de grâu, fasole sau mazăre se măresc în volum,
ocupând întreg lumenul. La persoane adulte această formă de deces poate surveni dupa pătrunderea în
timpul somnului în căile respiratorii a protezelor dentare. Uneori în timpul mesei, pe fond de stres
emoţional sau de consum de băuturi alcoolice, se produce obstruarea cu bol alimentar : bucăţi de carne,
salam, pâine. Asfixia mecanică prin aspirarea conţinutului gastric se poate produce în timpul somnului
sau în stare de ebrietate. Conţinutul gastric ocupă tot spaţiul liber al arborelui respirator şi produce
decesul. La autopsie este
foarte importantă stabilirea pătrunderii intravitale a conţinutului gastric în căile respiratorii. Pentru
aceasta trebuie să fie stabilit nivelului până la care au pătruns masele gastrice, obligatoriu se efectuează
examenul microscopic al fragmentelor de plămâni pentru constatarea elementelor conţinutului gastric în
porţiunile terminale ale arborelui respirator (alveole şi bronsiole). Este bine cunoscut faptul ca uneori
conţinutul gastric poate pătrunde în căile respiratorii postmortem. Gazele de putrefacţie care se formează
în stomac şi intestin, deplasează conţinutul în cavitatea bucală şi ulterior în trahee şi bronhii. Conţinutul
gastric poate pătrunde în căile respiratorii şi în cadrul manevrelor de resuscitare, în special în timpul
respiraţiei artificiale. Examinarea atentă a cadavrului, stabilirea nivelului de pătrundere a conţinutului
gastric în căile respiratorii, examenul microscopic al fragmentelor plămânilor permit diferenţierea
aspiratului intravital de cel
postmortem.

43. Sufocarea. Diagnosticul medico-legal.

Sufocarea este asfixia mecanică prin obstruarea (închiderea) orificiului bucal şi a orificiilor nazale
(orificiile respiratorii superioare) cu mâna sau alte obiecte moi. Una dintre cele mai grele expertize
medico-legale este expertiza pe cadavru în caz de sufocare prin intermediul obiectelor moi (perna, punga
din plastic ş.a.). Pe corpul victimei, în zonele de aplicare a acestor obiecte, leziunile pot să nu apară. Iar
dacă victima se află în stare de imposibilitate de autoapărare, nu se va constata nici un semn de violen ţă.
Datele de anchetă (examinarea amănunţită a locului faptei, cunoaşterea unor elemente de istoric) sunt
foarte preţioase şi absolut necesare pentru rezolvarea corectă a acestor cazuri. Din punct de vedere
juridic, exsistă şi obstruări accidentale ale orificiilor respiratorii superioare cu obiecte moi. Decesul prin
asfixie poate surveni şi în situaţiile obstruării orificiilor respiratorii superioare cu mâna. Pentru aceste
cazuri sunt caracteristice leziunile pe faţa internă a buzelor şi obrajilor, care se produc prin strivirea
ţesuturilor între palmă şi dinţi. După obstruarea orificiului bucal şi nazal cu mâna decesul survine în
aproximativ 3 – 5 minute. În prima fază a acestei perioade de timp, în marea majoritate a cazurilor,
victima opune rezistenţă. În afara leziunilor caracteristice în zona din jurul gurii şi nasului, pe cap, corp
şi membre se vor constata leziuni traumatice care atestă lupta între victimă şi agresor.

44. Înecul. Diagnosticul morfologic. Investigaţiile de laborator.

Prin înecare se înţelege asfixia mecanică prin înlocuirea aerului din căile respiratorii cu lichide.
Lichidul pătrunde în căile respiratorii până la alveole, producând blocaj mecanic ce nu permite aerului să
ajungă la plămâni. Se declanşează starea asfixică. Lichidul pătruns înlaringe, trahee, bronhii este
expulzat cu forţa prin tuse reflexă – rezultatul iritaţiilor mucoasei căilor respiratorii. Stoparea pătrunderii
aerului la plămâni duce la accentuarea asfixiei şi pierderea cunoştinţei. Mişcările respiratorii devin
aritmice, convulsive, după care progresiv se superficializează până la stop cardio-respirator. Mai rar,
procesul înecării se caracterizează prin evoluţie foarte rapidă spre deces, când succesiunea fazelor
asfixiei specifică înecului nu este respectată. Aceste aspecte se observă în situaţiile înecării în lichide cu
temperatura scăzută, când se produce şocul hipotermic cu contracţia spastică a musculaturii scheletice şi
a laringelui, proces denumit hidrocuţie. Leziunile şi modificările specifice pentru înecare. În primele
minute
15
după scoaterea cadavrului din apă, la nivelul orificiilor respiratorii superioare şi în jurul gurii se constată
spuma albă, foarte densă – ciuperca înecaţilor. Producerea acesteia se datoreşte pătrunderii apei în căile
respiratorii, care irită mucoasa laringelui, traheei şi a bronhiilor Mărirea volumului plămânilor (emfizem
hidroaeric pulmonar), amprentele costale pe suprafaţa lor, păstrarea amprentelor după presiune cu
degetele, acoperirea parţială a inimii cu marginile pulmonare rotunjite, sunt semnele frecvent întâlnite în
cazurile de deces prin înec. Prezenţa sub pleură a unor pete albăstrui cu margini neclare – petele Paltauf
- este un semn caracteristic pentru înec în apă dulce. Aceste pete sunt rezultatul pătrunderii apei în
reţeaua vasculară, diluării sângelui şi a distrugerii eritrocitelor. În primul rând trebuie amintită
constatarea microalgelor (planctonului) din apă, care pătrund în sânge şi organe. Unele dintre microalge
sunt acoperite cu un strat de siliciu, formând un fel de carapace. Această categorie de plancton se
numeşte diatomee. Ele pot fi găsite în sângele, organele şi oasele cadavrului, în acestea din urmă putând
fi constatate şi după distrugerea totală a ţesuturilor moi prin putrefacţie. Împreună cu lichidul, planctonul
ajunge în reţeaua vaselor sanguine prin rupturile pereţilor alveolari. Constatarea se face cu ajutorul
microscopului după centrifugarea prealabilă a fragmentelor organelor. După punerea în evidenţă a
planctonului, prin examen comparativ cu probele de apă recoltate de la locul găsirii cadavrului, se poate
stabili cu exactitate locul decesului prin înec. Examenul sângelui: se compară temperatura de îngheţare
(punctual crioscopic), concentraţia de ioni şi rezistenţa electrică a sângelui din ventricolul stâng cu cel
din ventricolul drept. În caz de înec în apă dulce, datorită diluării sângelui în ventricolul stâng, se va
constata scăderea în acesta a concentraţiei ionilor, rezistenţei electrice şi a punctului crioscopic. Efectul
invers este valabil pentru înec în apa sărată. Modificările datorate apei depind de durata aflării
cadavrului în apă,
temperatura, tipul apei (sărată, dulce) şi fauna.La examenul extern se observă paloarea pielii şi aspectul
de «piele de găină». Aceste semne sunt consecinţa acţiunii temperaturii scăzute a apei, care produce
contracţia musculaturii pielii şi spasmul vaselor acesteia. Sub acţiunea apei pielea se macerează. Primele
semne ale maceraţiei se observă pe pielea palmelor şi plantelor. Iniţial pielea se albeşte, devine reliefat ă,
după care este încreţită şi albă şi pe feţele posterioare a mâinilor şi căpătând aspectul « mâinilor de
spălătoreasă». Cu trecerea timpului, stratul superficial umflat se detaşează de pielea mâinilor şi
picioarelor împreună cu unghiile, aspect demnumit « mănuşa morţii ». Cu cât mai scurtă este perioada de
aflare în apă şi mai scazută temperatura acesteia, cu atât mai puţin evidente vor fi semnele de macerare.
La temperatura de +18 - +20oC primele semne de maceraţie vor apărea peste 3 ore, iar « mănuşa morţii
» peste două-trei săptămâni . Cadavrele aflate în apă sunt frecvent atacate de fauna acvatic ă. Spectrul
leziunilor este de la mici zone de lipsă a ţesuturilor moi şi până la detaşarea unor membre. Corpul
înecatului la scurt timp iese la suprafaţa. Perioada depinde de viteza formării gazelor de putrefacţie în
intestin.

45. Asfixiile prin aer confinat. Caracteristica patologiei regionale. Particularităţile cercetării
locului faptei.
Asfixiile prin aer confinat pot avea loc in spatiile inchise din cauza : \
1 micsorarii treptate a continutului de oxigen si acumularii bioxidului de carbon in aerul resoirat (in
submarine blocate, mine obstruate, );
2 inlocuirea oxigenului prin gaze inerte ( azot, metan,) ; relativ toxice (CO2) ; toxice (sulfura de
hidrogen. Asfixiile prin aer confinat de regula sunt accidentale dar pot fi voluntare si ca omuciderea.
Mecanismul mortii aerul confinat realizeaza o asfixie de aport. Asfixiile prin aer confinat nu au semne
morfologice specifice se vor constata semne generale de asfixie. Pen stabilirea diagnosticului mortii se
va efectua analiza aerului din incaperea unde a avut loc moartea.

46. Moartea produsă prin acţiunea generală a frigului. Modificările morfologice.

Leziunile sunt determinate de acţiunea îndelungată a temperaturii scăzute a mediului înconjurător,
decontact cu obiecte sau gaze extrem de reci. Factorii care favorizează acţiunea frigului asupra
organismului: acţiunea locală a frigului, cu apariţia consecutivă a degerăturilor, este favorizată de
umiditate, vânt, îmbrăcămintea mulată şi încălţămintea de mărime necorespunzătoare, precum şi de
bolile şi leziunile regiunii afectate; acţiunea generală a frigului depinde de factori ai mediului
(umiditatea, vântul favorizează acţiunea) şi de rezistenţa organismului (oboseală, şocul, hemoragiile,
bolile cronice, intoxicaţiile, în special cea cu alcool, care accelerează acţiunea frigului).
Efectele locale ale temperaturilor scăzute (degerăturile).
Modificările locale determinate de acţiunea frigului asupra organismului se numesc degerături. Acestea
se localizează în special la nivelul porţiunilor descoperite (vârful nasului, pavilioanele urechilor) şi la
16
nivelul extremităţilor (degete). În funcţie de profunzimea afectării ţesuturilor, degerăturile se impart în
patru grade:
Gradul I: pielea este palidă, uşor tumefiată, iniţial zona afectată este
dureroasă, apoi sensibilitatea scade. Gradul II: flictene cu conţinut lichidian limpede; deoarece sunt
afectate straturile superficiale ale pielii, vindecarea este completă, fără
formarea cicatricilor. Gradul III: flictene cu conţinut lichidian sanguinolent; sunt afectate
toate straturile pielii, ducând la vindecare îndelungată cu formarea unor cicatrici. Gradul IV: se
caracterizează prin distrugerea ţesuturilor moi, muşchilor şi oaselor cu mumificarea ţesuturilor (gangrena
uscată), fiind necesară îndepărtarea chirurgicală a ţesuturilor distruse. Din punct de vedere medico-legal,
existenţa degerăturilor semnifică faptul acţiunii îndelungate a frigului şi, în unele cazuri, prin acestea se
poate stabili caracterul vital al acţiunii frigului.
Efectele generale ale temperaturilor scăzute asupra organismului (hipotermia). Acţiunea îndelungată
a frigului iniţial duce la creşterea producţiei de căldură în organism. Dacă frigul acţionează în
continuare, indicele de producţie este depăşit de cel de pierdere de căldurăprin convecţie şi conducţie.
Temperatura corpului începe să scadă progresiv. Paralel cu scăderea temperaturii corpului scade
activitatea biologică a ţesuturilor (metabolismul celular). La temperaturi corporale de sub 31oC,
persoana devine inconştientă, la 25-20oC funcţiile organismului sunt abolite, survine decesul. La
examenul medico-legal al cadavrului se constată: • lividităţile cadaverice de culoare roşie (ca semn al
scăderii metabolismului cu utilizarea incompletă a oxigenului de către ţesuturi); • pete brune-maronii
(microhemoragii) la nivelul mucoasei gastrice (pete Visnevski); • sângele şi plamanii de culoare roşie-
aprinsă; • lipsa aproape completă a glicogenului în ficat; modificări distrofice la nivelul creierului,
miocardului, rinichilor. Cercetarea la faţa locului poate furniza informaţii foarte preţioase pentru
stabilirea circumstanţelor de producere a decesului : • Cadavrul poate fi găsit în poziţie „embrionară”,
prin care pierderile de căldură în mediul înconjurător scad semnificativ. • Topirea zăpezii sub cadavru
prin căldura corpului pe zăpadă se observă depresiuni corespunzătoare capului (C), membrelor
superioare (MS) şi inferioare (MI)). • Ţurţuri de gheaţă la orificiile nazale.

47. Electrotrauma. Factorii ce influenţează electrocuţia. Semnele morţii prin electrocuţie.

Factorii care influenţează gravitatea electrocuţiei. Gravitatea
electrocuţiei depinde de: caracteristicile curentului electric, de tipul şi durata contactului, precum şi de
caracteristicile organismului.
1. Caracteristicile curentului: pentru organismul uman în egală măsură este periculos atât curentul
continuu, cât şi cel alternativ, cu toate că unii autori consideră că mult mai periculos este curentul
alternativ de mică frecvenţă (între 40 şi 60 Hz); tensiunii de 110-240 V îi corespunde mortalitatea
maximă; intensitatea de 0,1 A este periculoasă pentru viaţă, iar valorile cuprinse între 0,12 si 0,15 A sunt
considerate mortale.
2. Tipul de contact. În majoritatea cazurilor, acţiunea curentului electric industrial se produce prin
contact direct între conductorul electric şi corpul victimei. Contactul direct poate fi unipolar, atunci când
o zonă a corpului intră în contact cu o singură sursă a curentului electric. Mult mai grav pentru organism
este contactul multipolar, situaţia în care mai multe zone a corpului intră în contact cu o sursă de curent
electric, formându-se un scurtcircuit. În cazul contactului bipolar, curentul electric trece prin organism
prin trei traiectorii principale:Superioară, prin atingerea concomitentă a conductorului electric cu ambele
mâini. Inferioară, prin contact cu conductorul electric cu ambele picioare. Supero-inferioară, cu
atingerea conductorului electric cu mâna cu ieşirea curentului prin piciorPericolul maxim pentru viaţă
este reprezentat de traiectoriile superioare cu trecerea curentului electric prin creier şi inimă. În practica
medico-legală rareori se întâlnesc cazurile de electrocutare prin contact indirect: arc voltaic. Arcul
voltaic se produce de curent cu tensiune mare şi în cazuri în care între conductor şi corpul victimei exista
un strat intermediar de aer de până la 5 cm. 3. Durata şi suprafaţa contactului cu counductorul electric
sunt direct proporţionale cu gravitatea modificărilor funcţionale în organism. De exemplu, acţiunea
curentului electric cu intensitate de 1000 V cu durata contactului între conductor şi piele de 0,02 s.
produce modificări funcţionale nesemnificative, iar dacă durata de contact creşte până la 1 secundă,
curentul cu aceeaşi intensitate declanşează moartea.4. Caracteristicile organismului. Evoluţia
electrocutării depinde de rezistenţa generală a organismului şi rezistenţa locală a ţesuturilor. Rezistenţa
ţesuturilor este invers proporţională cu conţinutul de apă. Astfel cea mai mare rezistenţă o are pielea
groasă, bătătorită, uscată; organelle interne, sângele, nervii, muşchii au un nivel de rezistenţă mult mai

17
scăzut. Vârstele extreme (copiii, vârstnicii), bolile cardio-vasculare preexistente, intoxicaţiile şi
hemoragiile, cresc sensibilitatea la acţiunea curentului
electric, mărind riscul unei evoluţii spre deces. Modificările locale produse prin acţiunea curentului
electric Marca electrică apare la locul de intrare şi ieşire a curentului electric, are aspectul unui crater
cenuşiu-gălbui sau cenuşiu-albicios, a cărui forma şi dimensiuni depind de relieful şi suprafaţa
conductorului electric cu care a intrat în contact corpul. La palpare se constată consistenţă crescută şi
marginile uşor ridicate. Uneori marca electrică imită conturul şi relieful sursei de curent electric cu care
a intrat în contact pielea. Stabilirea certă a diagnosticului de marcă electrică este posibilă prin efectuarea
examenului microscopic. Metalizarea se observă la locul de intrare a curentului electric, în jurul mărcii
electrice, fiind caracteristică încrustarea particulelor de metal pe piele. Uneori metalizarea poate fi
văzută cu ochiul liber: în funcţie de
metalul din care a fost confecţionat conductorul, se observă coloraţie brungălbuie
sau cenuşiu-negricioasă. Prin analiza spectrală se poate stabili natura chimică a conductorului electric cu
care a intrat în contact victima. Arsura electrică se localizează la locul de intrare sau ieşire a curentului
electric şi este consecinţa contactului cu conductorul sau a arcului voltaic. Arsura electrică se deosebeşte
de arsura termică prin margini clare, bine delimitate şi prin localizare. Se caracterizează prin dimensiuni
variabile, culoarea brun-cenuşie, consistenţă crescută. Prin aprinderea
îmbrăcăminţii se pot produce şi arsuri termice care se pot localiza şi în afara
locului de contact între corp şi conductor. Edemul electrogen este reprezentat de o tumefacţie dureroasă,
dură la palpare, cu dimensiuni variabile, situată în jurul locului de contact. Modificările de la nivelul
organelor interne nu sunt caracteristice. Se
observă semnele generale asfixice. Acţiunea curentului electric atmosferic (fulgeraţia). Fulgerul,
având intensitate de ordinul sutelor de mii de amperi, tensiune de ordinul milioanelor de volţi,
temperatura de 20.000-25.000C, acţionează asupra organismului uman preponderent prin efect mecanic
şi termic. La locurile de contact se produc rupturi ale pielii, carbonizări profunde, uneori până la
amputări ale membrelor. Se constată arsuri termice superficiale pe suprafeţe mari. Semnul caracteristic
este „figura de trăsnet” situată pe pielea cadavrului, reprezentată de benzi brun-rozii sau brun-roşietice,
având forma unor « ramuri de brad », putând fi dispuse pe suprafeţe mari. Acestea devin mai palide,
pentru ca să dispară în câteva ore. De regulă, îmbrăcămintea este ruptă şi carbonizată, cu topirea
obiectelor metalice din sau de pe aceasta (nasturi, brichete, bijuterii).

48. Toxicele şi clasificarea lor.

Prin toxic se înţelege orice substanţă exogenă care, odată pătrunsă în organism, induce alterări
funcţionale şi/sau lezionale ce caracterizează starea de intoxicaţie, dereglare a sanatatii cu o instalare
ulterioara a mortii.
Toxicele se clasifica in :
1 In f-ie de caracterul actiunii asupra org. :
- Erosive (care produc schimbari morfologice locale pronuntate);
- Distructive ( care produc schimbari distrofice, necrobiotice, in organe si tesuturi, inclusiv si in
locul interactiunii nemijlocite cu organismul);
- Hematice (care produc schimbari la nivelul hemoglobinei);
- Functionale ( actioneaza asupra SNC si Snperiferic);
Toxicitatea substanţelor este condiţionată atât de proprietăţile toxicului, cât şi de reactivitatea
organismului, dintre care cele mai importante sunt:
1. Doza
2. Concentraţia
3. Proprietăţi fizico-chimice
4. Viteza de pătrundere şi eliminare
5. Căile de pătrundere a toxicelor: prin respiraţie; pe cale digestive:
6. Existenţa efectului cumulativ
7. Starea organismului. Reacţia organismului este individuală şi depinde de sex, vârstă, greutatea
corpului, toleranţă şi existenţa bolilor cronice.

49. Sursele şi circumstanţele intoxicaţiilor.

Odată cu dezvoltarea în continuare a agriculturii şi a industriei chimice din ţară, rolul diferitelor
substanţe chimice folosite ca îngrăşăminte şi pesticide. Încălcarea regulilor de păstrare şi utilizarea lor
creează posibilitatea de otrăvire în agricultură şi în gospodării. Uneori, medicii prescriu doze inutil de
18
mari de substanţe toxice şi puterni. Toate otrăvire pot fi împărţite în:
1. Aleatoare - acest grup include accidente intoxicaţii şi a erorilor medicale.
2. Intenţionată - la crimă şi sinucidere,
3. De producţie asociate cu utilizarea de substanţe toxice la locul de muncă şi de multe ori cauzate de o
încălcare a regulamentelor de siguranţă.
4. Familiar observat la persoanele dependente de droguri, în mod deliberat de droguri otravă (opiu,
morfină, cocaină, alcool, etc).
5. Produsele alimentare - atunci când se utilizează, pentru a-manca alimente, carne de animale bolnave şi
plante comestibile.

50. Condiţiile de acţiune a toxicelor. Deprinderea faţă de toxic.

Exista urmatoarele tipuri de actiune a toxicului asupra organismului:
Primara se manifesta in locul interactiunii toxicului cu organismul
Consecutiva se manifesta prin dereglarea f-ei organelor consecutiv actiunii primare a toxicului.
Metatoxica repercusiunile tardive ale intoxicatiilor manifestindu-se in fond dupa eliminarea toxicului din
organism.
Conditiile de actiune a toxicului:
1 Proprietatile toxicului (doza; concentratia; starea de agregare; solubilitatea; stabilitatea).
2 Starea organismului ( masa corpului; cantitatea si caracterul continutului gastric; virsta; sexul;
patologii preexistente; sensibilitatea individuala; rezistenta generala).
3 Caile de introducere ( distribuirea; acumularea; caile de eliminare).
4 Conditiile mediului ambiant (mediatorii chimici si biologici; temperatura si umeditatea).
5 Actiunea combinata a toxicelor (sinergismul (alcoolul si barbiturice; efedrina si adrenalina) si
antagonismul (alcoolul si cofeina; )

51. Particularităţile cercetării locului faptei în caz de intoxicaţie.

La cercetarea la faţa locului, în cazurile de suspiciune la intoxicaţie, se vor căuta, fixa şi ridica toate
substanţele care ar putea determina apariţia intoxicaţiilor şi toate recipientele care le conţin. Este
necesară căutarea, descrierea şi ridicarea produselor biologice ca voma, urina, materiile fecale,
precum şi resturile alimentare, băuturile, smocurile de ţigară, precum şi alte obiecte asemănătoare. Toate
obiectele găsite şi ridicate se consemnează procesul verbal de cercetare la faţa locului şi se trimit pentru
analiza de laborator la instituţiile de medicină legală. Autopsia cadavrelor cu suspiciune de deces prin
intoxicaţii are anumite particularităţi, dictate de necesitatea determinării substanţei toxice
care a produs moartea persoanei. La examenul extern al cadavrului expertul urmăreşte cu atenţie
constatarea pe îmbrăcăminte şi pe corpul victimei a unor substanţe străine, semnelor de injecţii şi a
resturilor de substanţe chimice în buzunare. Se examinează cu atenţie lividităţile şi rigiditatea
cadaverică, deoarece îl pot
orienta pe expert asupra acţiunii unor substanţe toxice. Expertul caută să
stabilească existenţa unor mirosuri neobişnuite de la cadavru.
În toate cazurile în care se presupune moartea prin intoxicaţie, este
obligatorie efectuarea examenului toxicologic a ţesuturilor şi organelor
recoltate de la cadavru. Dacă există informaţii orientative privind acţiunea
substanţei toxice concrete, se vor preleva, în primul rând, organele şi
ţesuturile care pot conţine această substanţă.În lipsa suspiciunii acţiunii unei anumite substanţe se
recoltează ţesuturile şi organele pentru examenul toxicologic general.
În unele cazuri găsirea substanţelor toxice în corpul decedatului nu
vor fi puse în legătură directă cu decesul, deoarece pot fi substanţe
medicamentoase, introduse în organism în scop curativ. Se poate constata si existenţa unor substanţe
care au ajuns în corpul uman după moarte (îmbălsămări neautorizate, din sol, apă, alte surse).

52. Diagnosticul de laborator în caz de intoxicaţii.

Examenul toxicologic se poate extinde asupra singelui, organelor interne si continutul lor, fragmentelor
de tesut, spalaturii gastrice, vomei, eliminarile organismului. Rezultatul negativ poate fi conditionat de
urmatoarele cauze : transformarea toxicului in timpul vietii victimii (distrugerea, oxidarea, reducerea,);
eliminarea toxicului din organism (pe caile naturale voma); tratamentul cu antidoturi: colectarea
incorecta a materialelor analizate.

19
Examenul histilogic permite evidentiaza in unele cazuri locul interactiunii toxicului cu organismul,
schimbarilor caracteristice pen unele anumite toxice. Printr-un examen botanic se vor aprecia resturile de
plante si se va aprecia toxicitatea.
Examenul biologic il completeaza pe cel toxicologic grati lui se poate evidentia cantitatile minime de
toxic.
Examenul bacteriologic se face in caz de suspectie la intoxicatie alimentara.
Pentru demonstrarea intoxicatiei vor fi analizate datele anchetei penale ale actelor medicale ale
examenului medico-legal al victimei precum si rezultatele investigatiilor de laborator in special celui
toxicologic.

53. Etapele expertizei cadavrului în caz de intoxicaţie.

Începând cu un studiu de îmbrăcăminte şi tot ceea ce este livrat împreună cu cadavrul. În special se
descrie în detaliu şi cu atenţie şi tratate cu substanţe suspectate de a nu fi surse de otravire. Acestea sunt
trimise la laborator corespunzătoare pentru continuarea studiilor.
O atenţie deosebită este acordată un miros special, dar pentru că cameră trebuie să fie pre-curăţate şi
difuzate de diferite droguri, are o valoare mare petele cadaverice, culoarea sângelui , astfel încât
iluminatul trebuie să fie natural şi suficient. Toate instrumentele, numai din sticlă, mănuşi trebuie clătit
cu apă curată şi uscată. Cercetare internă începând cu inspecţie a cavităţile toracică şi abdominală.
Înainte de extracţie organelor , se deschide inima de unde se ia singe pen analize. Este pusa ligatura la
intrarea şi ieşirea din stomac, care dezvăluie într-un şanţ. Nu spalati organele cu apa pen a nu spala
toxicul.

54. Intoxicaţiile cu toxicele corosive, mecanismul de acţiune, particularităţile morfologice.

Toxicele corosive sunt substante cu actiune locala pronuntata care se manifesta prin arsuri cimice ale
tesuturilor la nivelul contactului. Absorbindu-se in singe toxicele exercita o actiune generala provocind
dereglari metabolice, hemoliza eritrocitelor, efect nefrotoxic pronuntat. la actiunea bazelor caustice
tesuturile lezate din cauza saponificarii grasimilor sunt moi, tumefiate, lunecoase, cu o mare tendinta
spre perforatie. Fenolul provoaca deshidratarea tesuturilor si ciaguleaza proteinele formind escare
albicioase uscate, afectarea SNC.
Acizii : modificari la nivelul mucoaselor ele sunt dure de o cul cenusiu murdara mucoasa gastrica este
bruna pina la negru, in stomac lichid brun cu fragmente de mucoasa descuamata, organele interne cu
modificari distrofice pronuntata.
Fenolul : arsuri la nivelul cavitatii bucale pot fi si pe miini, intern pe mucoasele bucale esofagului
stomacului se observa cruste uscate dure alb cenusii, edem cerebral, nefroza toxica, in vase singele este
dens inchis la culoare.

55. Intoxicaţiile cu mercur. Tabloul morfologic.

Mercurul metalic ingerat nu este toxic din cauza solubilitatii proaste in tractul gastrointestinal sunt toxici
vaporii de mercur. Toxicitatea difera de la compus la compus unii compusi sunt foarte agresivi (biclorura
de mercur, oxicianura de mercur). Calea de partundere este digestiva, pen vapori cea inhalatorie.
Morfopatologie : la moartea rapida depistam necroza mucoasei bucale si a faringelui,esofagului la
nivelul interactiunii toxicului cu org. Daca moartea este tardiva vor vi evidentiate afectiuni morfologice
la nivelul eliminarii mercurului: stomatita mercuriana, colita ulceroasa,. La debutul intoxicatiei rinichii
sunt mariti in volum si intens congestionati. La circa 1 saotamina rinichii sunt mari si de cul alba cu
corticala mult ingrosata slaninoasa de culoare alb-galbuie cu dungi si puncte rosii pe fundul carora se
vad bine piramidele visinii inchise (rinichi de sublimat).
Granozanul (insectofungicid folosit in agricultura) examenul extern arata o casexie pronuntata.
Examenul intern uneri lipsa completa a tesutului celuloadipos, singele viscos si dens, edem congestie,
tulburari grave in ficat (distrofie adipoasa, hepatita toxici- nefrotica) cit si in rinichi.

56. Intoxicaţiile cu arsenic. Modificările morfologice.

Arseniul este un element foarte toxic mai ales sub forma de compusi anorganici anhiudrida arsenioasa
(trioxidul de arsen) , acetoarsenicul de cupru, sodiu, calciu,acetoarsenicul de cupru (verde de Paris) .
Derivatii arseniul patrund in organism in conditii de productie prin inhalare in conditii casnice prin
ingerare. Actiunea arseniului ste multipla de la iritatie locala pina la leziuni profunde degenerative. El se

20
distribuie destul de repede pe tot organismul cumulinduse in organe cea mai mare concentratie fiind in
ficat. Se depune si se cumuleaza in unghii par piele oase. Derivatii arseniului au actiune capilarotoxica
provocind pareza capilarelor apoi si paralizia capilarelor si colapsul. Doze min letale anhidrida
arsenioasa(arsenicul alb)- 0.1-0.25gr....arsenicul metalic pur – 0.01gr...
Modificari morfologice sunt in forma gastrointestinala. Examenul extern : pielea uscata, turgoul scazut,
ulterior apare icterul. Examenul intern in cazul mortii rapide : edem cerebrl, congestie cerebrala, si a
organelor interne, multiple revarsate sanguine punctiforme in mucoase, in meningele moale, sub
endocard si in tesutul organelor parenchimatoase, inflamatie seroasa-necrotica a mucoaselor tractului
gastrointestinal cu multiple hemoragii mici in focar. In cazul mortii tardive predomina componentul
hemoragic pe mucoase apar ulcere la fundul caruia sunt depistate cristale de arseniu. In lumenul
intestinului se observa lichid cu mucoasa descuamata seroasa e de culoare roz cleioasa di cauza fibrinei.
La histologie gasim o degenerescenta grasa a ficatului cu necroza periportala in focar. Leziunile
miocardului sunt similare cu cele a unei cardiomiopatii ischemice.

57. Toxicele hemolitice, modul de acţiune, semnele morfologice ale hemolizei pe cadavru.
Din toxicele hematice fac parte substante care provoaca schimbari sanguine dintre acestea fac parte cele
care produc hemaglutinarea (fazinul); dereglarea hematopoiezei (benzolul, plumbul); care provoaca
tulburari hemodinamice (ac. Cianhidric); sau hemoliza ( arseniul).
Substantele hemolitice se caracterizeaza prin capacitatea de a distruge stroma eritrocitelor si esirea
hemoglobinei in plasma sanguina.

CO : se leaga de hemoglobina si formeaza carboxihemoglobina este un complex greu disociabil la nivel

celulr care duce treptat la hipoxie anemica. Induce blocarea lantului respirator si scaderea transportului
de electroni cu anoxie celulara si perturbarii metabolice.
Pielea si mucoasele sunt de cul rosie aprinsa. Singele este fluid si rosu aprins. Plaminii prezinta un edem
carminat primar;
Substante methemoglobinizante: sub actiunea toxicului se oxideaza fierul bivalent, in fier trivalent, cu
formarea methemoglobinei, care este o subs. Stabila care nu este capabil sa lege oxigenul, se creaza o
hipoxie anemica.
Pielea este de culoarea ardeziei (moartea rapida); si galben cenusie (moarte lenta); singele este fluid
organele interne sunt congestionate, edem pulmunar si cerebral pronuntat. Ficatul si rinichii mariti in
volum.

58. Intoxicaţiile cu oxid de carbon, mecanismul de acţiune, diagnosticul patomorfologic şi

investigaţiile de laborator.
Oxidul de carbon – gaz incolor, fara miros. Se formeaza in procesul de ardere incompleta a carbunelui si
substantelor organice. Prin inhalare CO patrunde in pulmoni, se dizolva partial in plasma, dar in cea mai
mare parte se fixeaza de hemoglobina. Si pe calea circulatiei este vehiculat prin capilare spre toate
organele interne. Actiunea toxica este datorata legarii de Hb si formarii de carboxiHb. Aceasta este o
substanta stabila nu disociaza la nivel celular si reduce treptat concentratia oxiHb, micsorind astfel
aportul de O2 la nivel tisular si producind o hipoxemie anemica. Mai are si toxicitate celulara. El
blocheaza si hemul altor proteine care au capacitatea de a se combina reversibil cu CO – mioglobina, cit
C, cit a3, cit p450, catlaze, peroxidaze. Are loc blocarea lantului respirator si blocarea transportului de
electroni cu o anoxie celulara, perturbari metabolice. In doze mari are proprietatea de a paraliza direct
SNC, mareste permiabilitatea capilarelor. La examen extern: pielea si mucoasele de culoare rosu aprins,
lividitatile cadaverice precoce de culoare rosu-aprins pronuntate. La examen intern: singe fluid, rosu
aprins, de acceasi culoare sunt si muschii organele interne congestionate, mici revarsate sanguine in
mucoasa stomacului, uneori a intestinului, in parenchimul organelor interne. Plaminii prezinta un edem
primitiv carminat. Creierul prezinta o congestie masiva meningo-cerebrala. In creier poate fin intilnita
purpuraangiotoxica, caracterizata prin dilatarea extrema a vaselor, cu eritrodiapedeza perivasculara,
hemoragii lenticulare prin ruptura vasculara, focare de ramolisment. In miocard: necroza hemoragica,
ficatul – necroza si degenerescenta grasa. Proba Goppa Zeisler: la capetele extreme ale unei lamele de
sticla se picura 2 pic. De singe de la cadavrul decedat in urma intoxicatiei cu CO, si pe alta singe de la
alt cadavru. Se adauga cu pipeta cite o picatura de NaOH sau KOH. Singele ce contine CO nu-si
schimba culoarea, celalalt isi schimba culoarea in galben brun. Proba Libman – la fel dar cu formalina in
locu NaOH, se obtine culoarea negru bruna, cu formarea pigmentului de formol.

21
59. Intoxicaţiile cu compuşii acidului cianhidric, mecanismul de acţiune, modificările
patomorfologice.
Face parte din intoxicatiile cu toxice functionale si anume: cu actiune paralitice. Acidul cianhidric
realizeaza o actiune toxica fulgeratoare. In mod obisnuit se gaseste su forma de saruri. Glicozide
cianogenetice in special amigdalina care se gaseste in semintele diferitor fructe. Din punct de vedere
medico-legal acidul cianhidric si compusii sai produc: intoxicatii voluntare sub forma de suicid ori
omucidere sau accidentale mai des la copii. Intoxicatiile voluntare se produc cu cianuri alcaline care sunt
folosite in laboratoare diverse. Acidul cianhidric patrunde in organism in special pe cale respiratorie, in
mod voluntar poate fi introdus si prin ingerare. In conditii de munca mai poate patrunde pe cale cutanata.
Mod de actiune – se datoreaza capacitatii ionului cian CN de a inhiba circa 42 enzime tisulare, in special
citocromoxidaza prin complexarea fierului in stare stabila trivalenta, impiedicind astfel utilizarea
oxigenului molecular de catre celule in procesul de respiratie tisulara. Ionul cian se combina si cu Hb dar
in proportii foarte mici, lipsita de importanta toxicologica. Inhibarea enzimelor tisulare determina asfixia
celulara, singele ramine saturat cu oxigen, ceea ce explica culoarea rosie-visinie a pielii in intoxicatia
acuta fatala. Simptomatologia intoxicatiilor: actiune toxica in caz de ingestie a unei doze letale se
maifesta foarte rapid datorita faptului ca prin caracterul sau hidrosolubil ajunge in scurt timp in
mitocondrii. Perioada de distributie este de numai citeva minute. De aceea este considerat unul dintre
cele mai puternice otravurimoderne, moartea producinduse aproape instantaneu, dupa o perioada scurta
de convulsii. Intoxicatia acuta pe cale inhalatorie este gradata, in functie de concentratia toxicului in
mediu. La concentratii de 300 mg/mc aer are loc intoxicarea supraacuta. Debutul se caracterizeaza prin
un strigat puternic – strigatul mortii. Victima prezinta brusc ameteli, palpitatie, dispnee, urmata de
convulsii, coma. Nu se produce cianoza deoarece singele ramine saturat cu oxigen. Culoarea pielii si
mucoaselor – roz. Moartea survine prin stop cardiac in 3-5 minute. Concentratii mari de 150-300 mg/mc
aer produc intoxicaia acuta si conduc la moarte in 10-30 min intoxicatul simte la inceput un gust amar si
o senzatie de constrigenta faringiana, cu lipsa acuta de aer, sufocare, cefalee puternica ameteli, alterare
senzoriala si a capacitatii de miscare. Apar hipersalivatia, greturi, vome. Respiratia devine ampla si
rapida. Dispar treptat vazul, auzul, apoi starea de constienta. Convulsii toxico-clonice, colaps, respiratia
diminueaza treptat, devine sacadata, stop respirator si cardiac. Pielea e palida sau moderat cianotica si cu
nuanta purpurie a extremitatilor. Concentratii relativ mici (25-65mg/mc aer) la o expunere prelungita
produc miocardie subacuta, cefalee, vertij, fatigabilitate, neliniste, tulburari senzoriale, vome, uneori
stare de confuzie. Repetarea zilnica a expunerii duce la moarte in 5-15 zile. Intoxicatia cronica se
produce la expuneri prelungite in conditii de contaminare toxica a mediului cu concentratii de
<20mg/mc aer. Tulburari neuropsihice sunt relativ minore: cefalee, ameteli, oboseala, scaderea
capacitatii de efort, tulburari digestive. Morfopatologie: examen extern – semne general asfixice. Pielea
si mucoasele, mai ales pavilioanele urechilor, nasul, buzele au culoare roz sau roz-visinie. Lividitatile
cadaverice sunt rosii visinii. Rigiditatea cadaverica precoce si intirziere a proceselor de putrefactie.
Examen intern – viscerele prezinta un miros penetrant de migdale amare, singele este fluid rosu-viu, ca
si la intoxicatia cu CO (poate fi si rosu inchis in intoxicatiile cu moarte tardiva), mucoasa gastrica
tumefiata, rosie visinie (din cauza cianhematinei) In cazul mortii rapide vor fi prezente semnele generale
de asfixie. Atunci cind intoxicatia are loc consecutiv ingerarii simburilor de caise, etc pot fi evidentiate
resturi de simburi, acestea avind forma unei crupe sau solzi marunti de culoare alba

60. Intoxicaţiile cu alcool etilic, evoluţia clinică, modificările morfologice, diagnosticul de

laborator.
Face parte din intoxicatiile cu toxice functionale si anume cu actiune deprimanta asupra SNC. Etanolul
este un lichid incolor, volatil, inflamabil, miscibil in orice proportii cu apa. In intoxicatia acuta alcoolul
se comporta ca un deprimant al SNC cu afectarea treptata a diferitor etaje incepind cu scoarta si
continuind pina la bulb. Actiunea de deprimare si de paralizie a SNC poate ajunge pina la abolirea
functiilor vitale. Etanolul la nivel celular produce hipoxie hipoxica prin depresiune centrala cit si prin
actiune directa la nivelul cailor respiratorii (prin incarcarea lor cu secretii si prin scaderea presiunii
partiale a oxigenului alveolar, consecutiv tensiunii mari de vapori ai alcoolului). Alcoolul produce
hipertermie prin vasodilatatie cutanata si consecutiv transpiratii abundente. In doze mici mareste
aciditatea gastrica, in doze mari provoaca gastrite. Etanolul poate provoca fie hip[oglicemie, frecvent
intilnita la indivizii slab nutriti, sau dupa o stare prelungita „a jeun” sunt cazuri si de coma hipoglicemica
indusa de intoxicatia alcoolica. In intoxicatiile cronice, efecteloe toxice ale etanolului sunt multiple.

22
Acestea influenteaza defavorabil nu numai SNC dar si ficatul, miocardul, sistemul hematopoetic si
metabolismul. Doze minime letale pentru alcool etilic de 96 grade sunt de circa 250-300 ml.
Simptomatologia intoxicatiei acute este stris legata de alcoolemie si evolueaza in 3 faze. 1. Faza de
excitatie – alcoolemia de 0,5-1,5 % - stare de euforie, logoree, comportament neretinut si imposibilitatea
de apreciere exacta a pericolului. Capacitatea de observatie, acuitatea vizuala si acustica, promptitudinea
reflexelor, capacitatile fizica si psihica sunt diminuate. Vasodilatatia periferica provoaca o senzatie de
caldura. 2. Faza-medicolegala – alcoolemie 1,5-2,5% - prezinta confuzie incoerenta. Se constata trecerea
treptata de la logoree la dizartrie. Sensibilitatea este diminuata, slabesc vederea si auzul. Mersul este
ataxic. Intoxicatul trece brusc de la veselie excesiva la accese de furie si poate prezenta dezorientare,
confuzie, tulburari psihice, care duc la acte agresive. Adeseori vome, ca urmare a gastritei acute
alcoolice, voma poate fi si de origine centrala. 3. Coma alcoolica – alcoolemia > 2,5% - este o coma
linistita, insotita de semne de anestezie, datorita actiunii narcotice a alcoolului. Reflexele
osteotendinoase sunt abolite, pupilele sunt normale sau midiatrice. Rareori apar accese convulsive
determinate de hipoglicemie indusa de alcool. Coma alcoolica care se instaleaza in urma ingerarii dozei
subletale de etanol dureaza 6-12 ore, coma profunda care survine i8n urma ingestiei dozei letale de
alcool etilic se prelungeste si evolueaza cu sfirsit letal prin insuficienta respiratorie sau circulatorie.
Coma alcoolica se poate complica cu insuficienta respiratorie de origine centrala si cu insuficienta
cardiovasculara acuta, chiar in cazurile cind doza ingerata nu este letala. Alte complicatii ale comei
etilice sunt aspiratia vomei si asfixia, aspiratie de suc gastric urmata de pneumonie chimica,
bronhopneumonii, AVC, pancreatite, etc. Trezirea din coma este urmata de obicei de fenomene de
gastrita acuta, cefalee, stare de rau general. Morfopatologic – intoxicatia acuta nu are semne morfologice
caracteristice. Examen extern – fata cianotica cu o nuanta rosietica, puhava, pleoapele edematiate,
conjunctiva hiperemiata, exoftalm. Pot fi eliminari vitrificate din orificiul nazal si bucal. Lividitatile
cadaverice sunt difuze, intense, albastre-rosietice. Persista semnele de defecatie, urinare si ejaculare
involuntara. Examen intern – congestie intensa a meningelor cu sufuziuni sangvinolente, hiperemie si
edem coroidian, edem cerebral, revarsate sangvine punctiforme subendocardiale, modificari iritative la
nivelul mucoasei gastrice si intestinale – hemoragii punctiforme, mici eroziuni, mucozitati vitrificate si
viscoase, cenusii deschis sau incolore si semitransparente, pancreas congestionat, visiniu inchis cu
hemoragii in focar, loja veziculei biliare edematiate cu aspect de captuscala gelatinoasa, mucoasa
larigelui si a traheei hiperemiate, plamini congestionati, edematiati, cu revarsate sangvine subpleurale,
abundenta de singe in sistemul venei cava superior, revarsate sangvine in suprarenale. Uneori hemoragii
in focar, bine delimitate, de culoare rosie bruna pe partea abdominala a diafragmei toraco- abdominale.
Vezica urinara este de obicei supraincarcata cu urina. Examen histopatologic – congestie venoasa si
hemoragii in organele interne si creier, emfizem pulmonar, tulburari de permiabilitate la nivelul vaselor
sangvine. Nu se pot relatii strict matematice intre alcoolemie si forma de manifestare clinica,
reactivitatea individuala fiind mult diferentiata fie printr-o suscebilitate individuala, fie prin toleranta
fata de alcool. Totusi, pe baza unor studii statistice s-au stabilit unele limite medii de alcoolemii
corespunzatoare diferitor stadii de influenta alcoolica: <0.3% - lipsa influentei; 0,3-0,5 – influenta
neinsemnata, 0,5-1,5 – ebrietate usoara, 1,5-2,5 – ebrietate medie, 2,5-3,0 - ebrietate grava, 3,0-5,0 –
itoxicatie alcoolica, poate surveni decesul; 5,0-6,0 – intoxicatie mortala.

61. Moartea prin şoc anafilactic cauzat de medicamente. Particularităţile expertizei medico-legale.
Poate fi cauzat de peniciline, cefalosporine, miorelaxante, vitamine-tiamine, citostatice – ciclofosfamide
opioide. Variante ale socului anafilctic: hemodinamic – predomina simptomele insuficientei respiratorii
acute; abdominal – predomina simptomatologia organelor cavitatii abdominale; cerebral – predomina
semnele alterarii SNC. Simptome cardio-vasculare: hipovolemie, cresterea viscozitatii singelui prin
vasodilatatie, scaderera tonusului vascular si hiperpermiabilitate vasculara. Simptome tegumentare –
urticarie, angioedem, dermatita atopica. Din partea altor organe: bronhospasm, edem laringian, reactii
hematologice, renale, nervoase. Colaps vascular, coma, convulsii, pierderea constiintei, defecatie si
urinare spontane, dilatarea pupilelor cu lipsa reactiei la lumina. Obiectiv – tegumentele palide, apoi
cianotice, spuma la gura, transpiratii reci, lipicioase, midriaza, vene jugulare tensionate, insuficienta
respiratorie, coma, prostratie. La femei eliminari sangvinolente din vagin. Edemul limbii, edem
pulmonar, uneori edem cerebral. Morfopatologic – singe lichid, sindrom CID, sechestrarea singelui in
zonele microcirculatiei, suntarea circulatiri, mobilizarea glicogenului din depou, afectarea hipoxico-
ischemica a organelor si edem tisular.

23
62. Intoxicaţiile cu ciuperci otrăvitoare. Diagnosticul morfologic şi de laborator.
Amanita phalloides – mecanismul de actiune: amanitotoxina – termostabila si nu se distruge de sucul
gastric si nici in timpul prelucrarii termice. Amanitohemolizina, amanitina, faloidina, faloina se distrug
la prelucrare termica si actiunea sucului gastric. Amanitohemolizina – hemoliza marcata a eritrocitelor.
Celelalte – procese distrofice si nectrotice mai ales in ficat. Intoxicatia se manifesta dupa un interval de
latenta de 12 ore prin tulburari gastrointestinale – greturi, vome incoercibile si dureroase, colici
abdominale violente, diaree abundenta si continuua, uneori sangvinolenta, oligoanurie, deshidratare
puternica cu sete excesiva, hipoglicemie, azotemie, acidoza, uneori diplopie, convulsii. Daca intoxicatul
supravetuieste se adauga si alte semne: ficat marit, fara icter, uneori hemoliza. Tulburari nervoase,
cefalee somnolenta, midriaza, prostratie, intoxicatul fiind constient. Inaintea mortii isi pierde constiinta,
se instaleaza colaps, mioza, urinare involuntara. Moartea survine in 2-3 zile, de multe ori dupa o remisie
aparenta, prin insuficienta acuta hepatice sau renala sau prin paralizia centrului cardio-vascular.
Morfopatologic – exam extern – icter, rigiditatea cadaveri9ca lipseste sau e slab pronuntata. Examen
intern: hemoragii multiple in mucoasele si seroasele organelor interne, distrofie grasa a ficatului, rinichi,
miocard, gastroenterocolita. Zbirciog gras – contine acid helvelic – toxic hemolitic si hepatotrop.
Tulburari digestive si neurologice, convulsii clonice, coma. Dupa 24 ore semnele anemiei hemolitice,
icter hemolitic si toxic, marirea ficatului, splinei si a rinichilor. Morfopatologic: extern – icterul pielii
mucoselor, intern – singe hemolizat dens, inchis la culoare, splina si ficatul marite, galbene. Amanita
muscaria – burete pestrit – contine citeva toxice – muscarina, muscaridina si un toxic convulsiv. Greturi,
vome, colici abdominale, sialoree, lacrimatie, transpiratii abundente, dispnee, bradipnee, ameteli, frica,
agitatie, delir, halucinatii, mioza sau midriaza, fotoreactie abolita, convulsii coma. Morfo – tulburari
caracteristice la gastroenterocolita si moarte rapida.

63. Particularităţile expertizei medico-legale a intoxicaţiilor alimentare. Cercetările de laborator.

Botulism – greturi, vome, diaree, dereglarea deglutitiei, diplopie, ptoza, paralizia acomodatiei, abolirea
fotoreactiei, nistagm, midriaza, anizocorie. Dereglarea fonatiei, paralizii, asfixie de origine centrala prin
paralizia diafragmei. Toxina botulinica actioneaza asupra motoneuronilor maduvei spinariisi a
terminatiunilor nervoase a muschilor, distruge acetilcolina care transmite impulsul neuro-muscular si
rezulta paralizie flasca. Morfo – semne nespecifice si putine. Congestie pronuntata a organelor interne,
mai ales a intestinului subtire. Uneori edem al laringelui. Posibil pneumonie hemoragica. Splina putin
marita si flasca. Uneori muschii cutiei toracice, addominali si ai membrelor au manta senusie pe
sectiune. Definitiv se face concluzie in baza rezultatelor bacteriologice. Stafilococii – produc exotoxine
care nimeresc in organism prin ingerare de carne, lapte, peste contaminate. Are loc o stimulare marcata a
terminatiunilor colinergice de la nivelul intestinului. Greturi, vome incoercibile, dureri abdominale,
diaree uneori cianoza, hipertermie, puls diminuat si frecvent. Morfo – fenomene de gastroenterita si
distrofie a organelor interne. Concluzie finala in urma fagotipajului.

64. Semnele raportului sexual la persoane de sex feminin şi masculin.

Demonstrarea unui act sexual si estimarea datei acestuia se efectueaza in baza examenului ginecologic al
persoanei femenine. Demonstrarea contactului sexual la femeie cu trecut sexual e posibila prin punerea
in evidenta a sarcinii si prin depistarea spermatozoizilor in vagin. Prezenta spermatozoizilor in secretia
vaginala este un semn incontestabil al copularii. Daca nu se intreprind masuri speciale pentru ai distruge
ei se pastreaza in vagin pina la 3-5 zile de la copulare, pentru depistarea lor se recolteaza secretia
vaginala si se examineaza dupa metode speciale. In mod indirect prezenta perilor partenerului in vagin
pe corpul si lengeria femeii, in cazul raportului sexual intrerupt spermatozoizii pot fi depistati pe
lengerie sau pe locul unde s-a ejaculat. Raportul sexual cu o virgina se va demonstra prin evidenta
semnelor deflorarii. Poate sa existe un procent de raporturi sexuale fara deflorare, posibile pentru himene
dilatabile elastice si cu o latime mica. Un sir de semne vor fi constatate si la examinarea unui partener
viril – in santul balanopreputial pot fi gasit fire de par, singe si continut vaginal de la femeia in cauza. In
contactele sexuale cu exces, brutale, pot fi denudari ale mucoasei glandulului, rupturi ale frenului
preputial. Semnele tardive ale contactului sexual vor fi prezentate de bolile venerice si cicatrice in
regiunea frenului preputial. Semnele indirecte ale contactului sexului sunt petele de singe si perii de la
partenera pe lengeria barbatului, prezenta paduchilor lati la ambii parteneri in lipsa acestora la unul din
parteneri pina la coitus. Prezenta smegmei in santul balanopreputial va exclude eventualitatea unui
contact sexual pe parcursul a citorva zile precedente examenului in cauza.

24
65. Expertiza stării de graviditate, de naştere şi avort recent.
Expertiza graviditatii – expertiza medico legala pentru constatarea sarcinii este solicitata in cazurile de
viol sau actiuni sexuale in urma carora minora a ramas insarcinata, precum si in cazurile de simulare a
graviditatii in scopul obtinerii unor avantaje legate de acesta situatie. Diagnosticul graviditatii – semnele
probabile ale sarcinii: disparitia menstruatiilor, modificarea senzatiilor olfactive si gustative,
pigmentarea unor sectoare ale pielii, cresterea in dimensiuni ale glandelor mamare si a uterului, secretia
colostrului. Aceste semne caracterizeaza de obicei prima jumatate a sarcinii , fiind exprimate mai evident
in cea de a doua. Uterul se mareste progresiv in dimensiuni pe masura avansarii in termen a sarcinii.
Semnele de certitudine ale sarcinii – modificari hormonale caracteristice pentru sarcina si prin reactii
biologice. Reactii hormonale apar timpuriu, constatinduse eliminarea prin urina a unei cantitati de
hormoni gonadotropi. Reactiile biologice sunt pozitive si in cazul sarcinii extrauterine. La 16-18
saptamiini apar bataiile cordușlui fetal, la 18-20 incep miscarile fetale. Prezenta partilor fetale la
palparea uterului. In a doua jumatate a sarcinii se determina dimensiunile bazinului, distanta de la
simfiza pubiana, ombilic, apofiza xifoida pina la fundul uterului, circumferinta abdomenului la nivelul
ombilicului se palpeaza fatul, se constata suflul cordonului ombilical, miscarea fatului, bataile cordului
fetal. Pentru stabilirea diagnosticului de graviditate pot fi utilizate ultrasonografia si examenul
radiologic. Constatarea nasterii recente – drept motive pentru dispunerea expertizei unui proces de
nastere servesc pruncuciderea, abandonarea sau rapirea nou-nascutilor, simularea graviditatii si a
nasterii. La examinare se constata prezenta semnelor de nastere si vechimea nasterii. Se iau in
consideratie modificarile din glandele mamare, organele genitale externe si interne, precum si starea
tegumentelor. La examinarea organelor genitale externe – caracterul fantei genitale, a perineului, a
mucoasei genitale, a himenului, a vestibulului vaginal. La examenul intern – starea vaginului, a colului
si corpului uterin, a anexelor, prezenta si caracterul eliminarilor. Semnele autentice ale nasterii recente
sunt tumefierea labiiler gentale, dilatarea orificiului extern al uterului, rupturi ale organelor genitale
externe, dimensiunile marite ale uterului si scurgerile uterine sangvinolente - lohiile. Spre sfirsitul
saptaminii a 6-a este dificil a diagnostica semnele unei nasteri recente. Constatarea avortului recent –
intrruperea sarcinii in primele 21 saptamini. Avort spontan – cauze materne si fetale, avort artificial –
medical, accidental, criminal – conditii antisanitare, persoane necalificate. Expertiza medico-legala a
avortului se efectueaza in comisie cu participarea ginecologului-obstreetician pentru diagnosticul pozitiv
al sarcinii si starii abortive, stabilirea termenului la care s-a produs avortul, diferentierea avortului
spontan de cel provocat, determinarea timpului scurs de la avort, a modalitatii de realizare a avortului,
aprecierea raportului de cauzalitate dintre manopera folosita si avort, estimarea prejudiciului adus
persoanei ca urma a avortului, stabilirea posibilitatii producerii de sine statatoare a avortului sau cu
participarea altei persoane, etc.

66. Violul, problemele medico-legale şi modul de soluţionare a acestora.

Violul este un raport sexual contra vointei persoanei, realizate prin aplicarea fortei fizice, amenintarii sau
profitind de starea de neputinta a victimei. Sarcina principala a acestei expertize medico-legale consta in
constatarea raportului sexual si in evidentierea semnelor de constringerea fizica a victimei sau a
imposibilitatii acesteia de a se apara ori de asi exprima vointa. Diagnosticul pozitiv al raportului sexual
se bazeaza pe urmatoarele semne: deflorarea, prezenta spermei si a firelor de par in caile genitale ale
victimei, prezenta altor leziuni ale himenului si organelor adiacente, graviditatea si contaminarea cu
maladii venerice. Himenul poate ramine intact in cazul penetrarii incomplete, himen elastic sau
complezent. La fetite se produc rupturi imense cu consecinte foarte grave, inclusiv letale. Constringerea
fizica a victimei se apreciaza prin depistarea urmelor de violenta pe suprafetelor antero-laterale ale
coapselor, pe git, in jurul gurii, pe torace si membrele superioare. Violul survine si ca urmare a
imposibilitati victimei de a se apara si de a opune rezistenta. Violul poate fi comis asupra victimei aflate
in stare de lipotemie, inconstienta obisnuita cauzata de preparatele narcotice sau somnifere. Violul
produs sub influenta alcoolului este posibil numai in starile de ebrietate profunda. Expertiza banuitului
se va efectua cit mai curind posibil. Dovada a implicarii lui in comiterea crimei pot servi urmele de pe
haine, unele leziuni localizate pe fata, miini, git, urme de sperma si singe pe haine, prezenta unor leziuni
si eliminari pe penis, a firelor de par de la victima a maladiilor venerice a continutuluisubunghial. De
retinut ca violul poate fi stimulat din motive de profit, razbunare sau santaj. In asemenea cazuri femeia
isi rupe hainele si lengeria isi provoaca diverse leziuni corporale, spre exemplu excoriatii in regiunea
organelor genitale externe, pe fata, git, coapse. In cazurile de viol, expertiza medico-legala poate
solutiona urmatoarele probleme: prezenta rupturii himenale, vechimea acestora, osibilitatea comiterii
25
raportului sexual fara lezarea integritatii anatomice a himenului, prezenta semnelor caracteristive pentru
raportul sexual, prezenta, caracterul, mecanismul formarii si gradul de gravitate a leziunilor corporale,
etc.

67. Motivele expertizei medico-legale pe persoane.

Expertiza medico-legala a persoanelor vii este una dintre cele mai solicitate. Codul de procedura penala
a RM prevede in art. 143 efectuarea expertizei medico-legale obligatorii in problemele ce tin de
cercetarea infractiunilor comise impotriva vietii si sanatatii omului. Expertiza medico-legala a
persoanelor vii se dispune pentru solutionarea urmatoarelor probleme: 1. stabilirea prezentei caracterului
si gradului de vatamare corporala precum si a gradului incapacitatii generale si profesionale de munca.
Stabilirea gradului de vatamare corporala reprezinta cea mai frecventa problema expus de catre organul
de urmarire penala spre solutionare in cadrul cercetarii diverselor infractiuni impotriva persoanei,
impotriva averii, impotriva societatii, impotriva sigurantei traficului, etc. 2. aprecierea starii sanatatii a
simularii a disimularii a agravarii a maladiilor artificiale si a automutilarii – in practica medico-legala
expertiza starii sanatatii se efectueaza in urmatoarele cazuri – neprezentarea persoanei la ancheta sau
judecata pe motiv de boala, prezentarea unor documente medicale a caror autenticitaet este indoielnica,
etc. 3. contestarea starii sexuale contestabile – determinarea sexului persoanei, a maturitatii sexuale, a
virginitatii, a capacitatii d producere, diagnosticarea sarcinii, a avortului, a nasterii, a contaminarii
venerice. 4. probatiunea medico-legala a infractiunilor sexuale: stabilirea semnelor unui raport sexual in
caz de viol, raportului sexual cu minorii, a pervertirii minorilor, a rapoturilor homosexuale prin
constringere. 5. alte probleme – constatarea virstei, identificarea persoanei, stabilirea starii de ebrietate.

68. Criteriile de apreciere a gravităţii vătămării corporale.

Aprecierea medico-legala a gravitatii vatamarii corporale sau a sanatatii se efectueaza in conformitate cu
prevederile codului penal, codului de procedura penala, codului civil al RM de catre medicul legist in
forma de examen medical l persoanei sau in baza documentelor medicale autentice (fisa medicala).
Expertiza fara examinarea persoaei nu se admite. Aprecierea gravitatii vatamarii corporale se efectueaza
in baza urmatoarelor criterii: prezenta pericolului pentru viata omului, consecinta leziunilor
nepericuloase pentru viata, volumul pierderii stabile a capacitatii generale de munca, durata dereglarii
sanatatii conditionate de vatamare corporale. Pentru determinarea gravitatii vatamarii corporale este
suficienta prezenta unuia dintre semnele calificative. In caz de asociere a citorva criterii calificative,
gravitatea vatamarii se apreciaza dupa semnul care corespunde unei vatamari mai grave, cu exceptia
incapacitatii de munca, care este calculata prin insumarea procentelor. Gravitatea vatamarii corporale se
apreciaza separat in cazul cind acest lucru este indicat in ordonanta. Gradul incapacitatii permanente de
munca se apreciaza in conformitate cu regulamentul comisiilor de expertiza medicala a vitalitatii din
RM. Expertiza medico-legala in baza acestui criteriu se efectueaza numai dupa definitivarea
consecintelor vatamarii corporale confirmate prin date obiective. Gravitatea vatamarilor corporale dupa
criteriul dereglarii sanatatii se determina conform timpului necesar pentru restabilirea sanatatii in functie
de volumul si caracterul lezional si aprecierea in zile. Exista urmatoarele grade de gravitate a vataamarii
corporale si sanatatii: grave, medii, usoare, fara cauzarea prejudiciului sanatatii. Gravitatea vatamarii
corporale nu se apreciaza daca: diagnosticul leziunii sau bolii la persoana agresata nu este stabilit cu
certitudine, consecinta neprimejdioasa pentru viata a vatamarii corporale pentru moment este neclara,
persoana in cauza refuza investigatiile suplimentare necesare sau nu se prezinta la examinarea repetata.

69. Vătămarea corporală gravă periculoasă pentru viaţă.

Criterii de calificare a vătămării corporale grave:
a) prezenta pericolului pentru viata
b) vătămări corporale grave calificate în baza consecinţelor neprimejdioase pentru viaţă
• pierderea anatomica a unui organ sau funcţiei lui
• întreruperea posttraumatică a sarcinii
• desfigurarea ireparabila a fetei
• infirmitatea psihica postagresională
• incapacitatea generala de munca cu caracter permanent, in volum > 33%
Periculoase pentru viaţă sunt considerate vătămările care prezintă un pericol de moarte iminent-imediat,
tardiv sau potențial, indiferent daca acest pericol a fost sau nu înlăturat printr-un tratament medical sau
datorita reactivităţii individuale a organismului.
26
Vătămări corporale grave periculoase pentru viaţă se considera
1. Fracturile deschise ale craniului cu/fara lezarea creierului si membranelor meningiene;
2. Fracturile închise ale oaselor boltii sau bazei craniului, cu excepţia oaselor scheletului facial si
fisurilor izolate a lamelelor externe ale boltii craniului;
3. Contuzia cerebrala grava cu/fara compresia ţesuturilor creierului, contuzia medie însoţita de semne
obiective de afectare bulbară;
4. Hemoragiile intracraniene: hematom extra/subdural, hemoragii subarahnoidiene sau intracerebrale -in
cazul in care ele sunt asociate cu dereglări periculoase pentru viata obiectivizate neurologic;
5. Leziuni penetrante ale coloanei vertebrale cu/fara lezarea măduvei spinării;
6. Fracturile si fracturo-luxațiile corpurilor sau ambelor arcuri ale vertebrelor cervicale, fracturile
unilaterale ale arcurilor vert. Cerv. 1 sau 2 fractura odontoidului vert. cerv.2 cu/fara lezarea măduvei
spinării;
7. Luxațiile si subluxațiile vert. cerv. asociate de semne clinice periculoase pentru viata;
8. Leziunile închise ale regiunii cervicale ale măduvei spinării;
9. Fracturile si fracturo-luxațiile ale uneia sau câtorva vertebre toracice sau lombare, leziunile închise ale
segmentelor toracice,lombare sau sacrale ale măduvei spinării asociate cu soc spinal;
10. Leziunile penetrante ale faringelui, laringelui, traheii, esofagului (din partea tegumentelor sau
mucoaselor);
11. Fracturile închise ale cartilajelor laringelui sau traheii cu lezarea mucoasei asociate cu un soc grav
sau o stare periculoasa pentru viata;
12. Fracturile închise ale osului hioid, lezarea glandelor tiroida si paratiroida, însoțite de dereglarea
respiraţiei cu semne ale unei hipoxii cerebrale profunde sau alte stări periculoase pentru viata;
13. Leziunile penetrante in cavitatea pleurală, pericardică cu/fara lezarea organelor interne;
14. Leziunile penetrante in cavitatea peritoneală cu/fara lezarea organelor interne; plăgi deschise ale
spaţiului retroperitoneal; leziuni penetrante ale vezicii urinare, segmentului superior, inferior si mediu al
rectului;
15. Leziunile închise ale vaselor magistrale si ale organelor cavităţii toracice, abdominale si bazinului,
ale organelor spaţiului retroperitoneal, ale diafragmei, prostatei, ureterelor, inclusiv rupturile
subcapsulare ale organelor confirmate obiectiv prin semne periculoase pentru viata;
16. Fracturile deschise ale oaselor tubulare lungi(humerus, femur si tibie), leziunile deschise ale
articulaţiilor coxo-femurale si genunchiului; fracturile închise ale femurului;
17. Gravitatea vătămării corporale in cazul fracturilor deschise ale ulnei, radiusului și fibulei: fracturile
închise ale arterelor mari se determina in funcție de pericolul pentru viață sau de gradul incapacităţii
permanente de munca:
18. Fracturile oaselor bazinului asociate de şoc grav sau de ruptura porţiunii membranoase a uretrei.
19. Leziunile însoţite de un soc grav indus de o hemoragie internă sau externa,ce antrenează un colaps;
de o embolie grăsoasă sau gazoasa; de o toxicoză traumatica cu semne de IRA si alte stări periculoase
pentru viata;
20. Lezarea unui vas sanguin mare precum și a venelor ce le insoțesc cu semne de pericol pentru viaţă.
21. Arsurile termice de gradele IV cu lezarea > 15% din suprafața corpului; de gradul III >20%; de
gradul II >30%; arsuri cu suprafaţa mica dar asociate de soc grav; arsurile cailor respiratorii cu
fenomene de edem si strictură a glotei;
22. Barotrauma, electrocutarea, hipotermia și arsurile chimice cu modificări locale si generale
periculoase pentru viata:
23. Compresia organelor gatului si alte tipuri de asfixie mecanica asociata de fenomene periculoase
pentru viata;
24. Stări periculoase pentru viață cauzate de acţiuni traumatice in regiunile șocogene (plexuri nervoase,
testicule).

70. Vătămarea corporală gravă calificată în baza consecinţelor neprimejdioase pentru viaţă.
1- Pierderea anatomica a unui organ sau funcţiei lui
• Pierderea vederii, orbirea completă la ambii ochi sau diminuarea acuității vizuale < 0,04 dioptrii.
pierderea vederii la un singur ochi cu pierderea capacităţii de munca > 1-3
• Pierderea auzului - surditate completa sau cînd victima nu aude vorbirea obişnuita de la 3-5cm de la
ureche;

27
• Pierderea graiului - din cauza pierderea limbii, dereglării anatomofunctionale ale coardelor vocale sau
de origine nervoasa.
• Pierderea mâinii sau piciorului — detașarea (mai sus de artera radio-carpiană si talo-crurală) de la
trunchi sau pierderea funcției:
• Pierderea capacităţii de reproducere (coabitare, fecundare, concepere si naştere)
2. Întreruperea sarcinii - daca nu este o particularitate individuala a organismului si daca se afla in
legătură cauzala directa cu trauma;
3. Desfigurarea ireparabilă a fetei si regiunilor adiacente (pavilionul urechii, regiunii anterioare si
antero-laterale a gîtului). Prin vătămare reparabilă a fetei se înţelege o micşorare considerabila a gradului
de pronunţare a modificărilor morfologice (a cicatricei, a deformaţiei, a dereglării muncii) pe parcursul
timpului sau sub influenta tratamentului conservativ, nechirurgical.
Prin vătămare ireparabila a fetei se înţelege necesitatea unei intervenţii chirurgicale reparatve(cosmetice)
pentru înlăturarea vătămării.
4. Infirmarea psihica postagresională - se stabileşte in cadrul unei expertize psihiatrice cu participarea
medicului legist. Se rține cont de legatara de cauzalitate dintre trauma si dereglarea psihica.
5. Pierderea stabila a capacităţii generale de munca in volum considerabil - vătămare a integrităţii
corporale sau a sănătății care a dus la o incapacitate stabila de munca in volum > 33%
La invalizi si copii incapacitatea de munca se stabileşte ca si la adulţi in conformitate cu regulamentele
in vigoare prin ordonanţa organului de urmărire penala sau prin hotărârea instanței de judecată.

71. Vătămarea corporală medie, uşoară şi neînsemnată.

Vătămare corporală medie
Criteriile de calificare a vătămărilor corporale medii:
a. Lipsa pericolului pentru viata.
b. Lipsa tuturor consecințelor prevăzute la vătămare corporală gravă
c. Dereglarea sănătății de lunga durată (consecinţe determinate direct de vătămare care au o durata de
peste 3 săptămîni sau 21 zile):
d. Incapacitate permanenta însemnată de muncă (incapacitate generala de munca în volum 10% - 33%)
Medicul legist constată caracterul si durata dereglării de sănătate cauzate de vătămarea corporala in baza
datelor medicale obiective si a celor din cadrul expertizei efectuate
Vătămare corporală uşoara
Criteriile de calificare a vătămării corporale medii:
a Dereglarea sănătaţii de scurta durata -(determinata direct de leziunea corporala și durează > 6 zile - 21
zile);
b. Incapacitatea stabilă si neesențială de muncă - (incapacitate generala de muncă in volum de pînă la
10%).
Leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului sănătății- leziuni ce nu generează o incapacitate
permanenta de munca si nici o dereglare a sanatații (sau determină dar sub 6 zile).

72. Noţiuni de bătaie, chinuire şi torturare.

Bătăile, chinuirea torturarea reprezintă un gen specific de acţiune asupra organismului
1. Bătăile - se caracterizează prin aplicarea multiplă si repetată a loviturilor.
2. Chinuirea - acţiuni care ii provoacă victimei suferinţe prin privaţiunea de hrana, băutură, căldură sau
prin plasarea ori abandonul victimei în condiţii nocive pentru viață;
3. Torturarea - acţiuni ce produc dureri perseverente, repetate sau îndelungate (prin biciuiri, împunsături,
prin cauterizări cu agenţi termici sau chimici)
Dacă în urma bătăilor sunt provocate vătămări corporale, gravitatea acestora este apreciată în
conformitate cu prevederile regulamentului existent. in cazurile cînd pe corpul victimei nu se constată
vătămări corporale, medicul legist notează acuzele persoanei examinate în Raportul de expertiză
medico-legala (Raportul de examinare medico-legal). iar in concluzii menţionează că n-au fost
identificate semne obiective de vătămări corporale.
Constatarea acţiunilor de tipul bătăilor, chinuirii sau torturii sunt de competenţa procuraturii, instanţei
judecătoreşti și a altor organe de urmărire penală. În obligaţia medicului legist intră doar constatarea
prezenţei caracterului și vechimii vătămărilor corporale cauzate de acţiunile menţionate, agentul
vulnerant și modul de producere a vătămărilor in baza datelor medicale

28
73. Problemele soluţionate de expertiza medico-legală a cadavrelor de nou-născut.
Uite 74
74. Diagnosticul pozitiv de nou-născut şi estimarea vieţii extrauterine.
Stabilirea starii de nou-nascut si virstei se face conform:
a. Urme de sînge matern
b. Vernix caseosa pe tegumente.
c. Bosa serosanguinolentă epicraniană.
d. Aspectul cordonului ombilical. care imediat după naştere este turgescent, lucios. fără linie de
demarcaţie la nivelul implantării (linia de demarcaţie apare după 2 ore)
Criteriilor morfologice NN la termen:
Greutate: 2700 - 3500 g; Lungime: 48 - 54 cm; Perimetrul cranian 34 -35 cm. Perimetrul toracic: 31-32
cm: Țesutul celular subcutanat este bine reprezentat. Unghiile de la degete depășesc pulpa degetelor. La
băieţi testiculele sunt coborâte in scrot iar la fetite labiile mari acoperă labiile mici. Părul pe cap 2 cm.
Placenta NN la termen 500 - 600 g , Cordonul ombilical 50 - 60 cm.
Stabilirea duratei vieţii intrauterine
Formula Hoose T<25cm V= \lT, T>25cm V=T:5, V- vîrsta în luni, T- talia in cm.
Formula Balthazar - Dervieux: V= T* 5.6 V — vârsta in zile, T-talia in cm.
Aprecierea viabilității nou-născutului
Viabilitatea este influenţată de gr. de dezolare fizica (M>1500g; T-40cm) și de prezenta/absența
anomaliilor congenitale.
Dovedirea existentei vietii extrauterine. Criteriul de baza instalarea respiraţiei care se evidenţiază prin
examenul macroscopic al plămînilor, docimazia hidrostatică pulmonara(Galen) și examenul microscopic
al plămînilor.
Stabilirea duratei vietii extrauterine. Examen extern - involuţia bosei serosanguine 2-3 zile; descuamarea
epidermului 2-3 zile; uscarea si detaşarea vemix caseosa după 2 zile.

75. Docimazia hidrostatică: metodica şi scopul efectuării.

Pentru estimarea vietii extrauterine se efectueaza in vaza docimaziei hidrostatice gastro-intestinale
(proba lui Breslau) si docimaziei hidrostatice pulmonare (proba lui Galen)
docimazia gastro-intestinala (proba Breslau):
            -evidentiaza patrunderea aerului în tubul digestiv si stabileste nivelul patrunderii aerului
            -nu are valoare pe cadavrul în putrefactie
            -se practica ligaturi la:
                        -cardie
                        -pilor
                        -intestinul subtire înaintea ampulei ileo-cecale
                        -portiunea distala a colonului descendent
            -piesa ligaturata se scufunda în vas cu apa;cu un ac se înteapa progresiv dinspre proximal
spre distal pâna apare aer sub forma de bule
            -deces dupa 5-10 minute de viata extrauterina->aer în stomac
            -deces dupa 20-30 minute de viata extrauterina->aer în ansele jejunale
            -deces dupa 6 ore de viata extrauterina->aer în intestinul subtire
            -deces dupa 24 ore de viata extrauterina->aer în colon
docimazia hidrostatica a plamânilor

29
 -tehnica:
            -în primul timp piesa buco-cervico-toracica este asezata într-un vas cu apa
                        -daca pluteste->plamân respirat
                        -daca se scufunda->plamân nerespirat
            -în al doilea timp se aseaza plamânii într-un vas cu apa->daca plutesc atunci au respirat
-în al treilea timp se recolteaza tesut pulmonar de 2-3 mm din diferite zone,din fiecare
lob,din fiecare plamân + asezare în vas cu apa
                        -daca plutesc->plamâni respirati
                        -daca nu plutesc->plamâni nerespirati
-daca se situeaza între zona inferioara si zona superioara a apei->plamâni partial
respirati  ("plutesc între 2 ape")
            -are valoare când se executa  corect si pe plamân proaspat (înainte de aparitia modificarilor de
putrefactie)
            -exista situatii în care fragmentele plutesc sau plutesc între 2 ape,fara sa fi respirat:
                        -plamân de putrefactie
                        -respiratie artificiala
                        -plamân înghetat
            -exista situatii în care fragmentele se scufunda,dar plamânii au respirat:
                        -prematuritate->expansiune incompleta pe diferite zone pulmonare
                        -procese inflamatorii acute pulmonare intrauterine->pneumonie,bronhopneumonie
                        -zone atelectatice primare

76. Cauzele morţii violente a pruncilor. Noţiune de pruncucidere, formele acesteia.

Particularităţile autopsiei cadavrelor de nou-născuţi.
Felul și cauza medicală a morţii in cazul suspiciunii de pruncucidere trebuie sa stabilească in mod
obligatoriu, dacă moartea a fost neviolentă (din cauze patologice) sau violentă (accidentală sau
criminală). Moartea de cauze patologice a nou-născutului se poate produce antepartum, intrapartum și
postpartum. Antepartum cauzele: -ordin matern, fetal, feto-matern și ovular
cauze materne: boli gravidice și afecţiuni preexistente agravate de sarcină. traumatisme
accidentale din timpul sarcinii. intoxicaţii acute, disgravidia tardivă, anemii gravidice. mai des cele
hipocrome și hemolitice;
cauze fetale - toate malformaţiile congenitale incompatibile cu viaţa: cauze feto-materne:
incompatibilităţi sanguine feto-materne.
cauze ovulare: inserţii vicioase ale placentei, rupturi premature de membrană, anomalii ale
cordonului ombilical, insuficienţa placentară, sarcina prelungită.
Moartea intrauterină a produsului de concepţie , provocată prin act comisiv (injectarea de substanţă
hipertonică, formol), se echivalează cu avortul criminal.
Intrapartum - hipertenzia şi hiperkinezia uterină; traumatismul cranio-cerebral obstetrical în timpul
angajării, coborârii şi degajării capului, in special în cazul distrofiilor de bazin osos sau moale,
disproporţie cap-bazin, craniu fetal ireductibil; cauze placentare dezlipirea prematură a placentei,
placenta praevia
postpartum: prematuritatea; malformaţiile congenitale incompatibile cu viaţa: atrezii esofagiene, atrezii
anale; incompatibilitatea Rh cu icter nuclear, icterul patologic (prin malformaţii ale căilor biliare,

30
sindromul hemoragic al nou născutului (hemoragii digestive pulmonare suprarenaliene, cutanate,
cerebrale); infecţiile nou-născutului (ombilicale, pneumonii).
Moartea violentă a nou-născutului poate fi accidentală, omisivă și comisivă.
Accidentală Nașterea sau expulzia precipitală, lipsa de asistență calificată, asfixia accidentală,
hemoragie.
In cazul travaliului scurt lipsesc modificările capului fetal. La o primipară simptomele naşterii sînt mult
mai evidente, nou-născutul peste 500 g. printr-o cădere de la 25 - 50 cm. cordonul ombilical se rupe. in
majoritatea cazurilor producând o hemoragie minimă, astfel nou-născutul cade, in majoritatea cazurilor
in cap, producîndu-se o leziune mică la locul de impact, sub forma unui hematom pericranian. inălțmea
fiind mică, fracturile sunt rare, prin marea elasticitate a craniului fetal. Urmată fiind uneori de pierderea
cunoştinţei, expulzia precipitată pune parturienta autoasistată în imposibilitatea acordării primelor
îngrijiri nou-născutului. Acesta poale muri prin hemoragie placentară sau asfixiat in cazul in care
naşterea precipitată a avut loc in poziţie culcată. In cazunie de autoasistare, pe buze, în jurul gurii, a
gâtului şi pe mucoasa gurii nou-născutului se pot constata excoriații sau echimoze, reprezentând
leziunile de autoasistare.
Moartea violentă omisivă - neacordarea intenționată a îngrijirilor necesare imediat după naștere, lăsat
culcat pe abdomen, nou-născutul moare sufocat, expus îndelungat la frig nou-născutul moare chiar la 8-
10*C datorită termoreglării deficitare și termodependenţa accentuate; inaniția prin privarea de alimente
își face efectul după 6 - 8 ore.
Moartea violentă comisivă a nou-născutului -odată cu degajarea copilului. prin tăiere. înțepare, lovire
Leziunile cranio-cerebrale - diagnostic diferențial cu leziuni produse prin traumatism obstetrical, bosa
sero-sanguină și cefalohematomul sau cu lacune congenitale de osificare. fisuri și fracturi obstetricale.
Pe prim plan ca frecvență în cadrul modalităților de pruncucidere sunt asfixiile mecanice prin: astuparea
orificiilor respiratorii. cu mâna sau obiecte moi. strangularea cu mina sau cu cotul prin înecare sau prin
compresie toraco-abdominală. Trebuie diferențiată strangularea criminală de cea naturală, produsă prin
circulări de cordon. Șanțul de strangulare prin circulari de cordon ocupă întreaga circumferință a gîtului,
are o lățime de 5 - 6 mm. se prelungește spre ombilic, este superficial și nepergamentat. Cazurile de
otrăvire sunt rare, prin alimentarea nou-născutului cu toxice de orice fel.
Particularitătile autopsiei.
Stabilirea stării de nou-născut (parametrii - vârsta sarcinii, naşterea la termen sau prematura).
Semnul patognomonic - prezenţa cordonului ombilical fără linie de demarcaţie la nivelul implantării, cu
luciul şi turgescenţa pierduta în funcţie de gradul de instalare a pergamentaţiei cadaverice, cu capătul
liber rupt sau secţionat, aspectul cicatricei ombilicale: petele de sânge la plicile gâtului, axilare și
inghinale; prezenţa lanugo-ului, vemix caseosa ce acoperă în special umerii şi spatele, sunt semne ce
denota o expulzie recentă. Recunoaşterea bosei serosanguine ce dispare după două-trei zile sau a
cefalhematomului, care poate persista până la 40 de zile, criterii ale precizării datei naşterii. E obligatorie
cântărirea cadavrului, se efectuează masurile antropometrice necesare. Se menţionează prezenta urmelor
de sînge si meconiu, hemoragiile intra cutanate. culoarea si turgorul pielii, grosimea stratului adipos
subcutanat.
Stabilirea vârstei intrauterine - durata sarcinii se exprima în luni .Talia, greutatea, dimensiunile craniului,
osificarea sunt indicaţii ale gradului de dezvoltare.
Talia măsoară în extensie completă, în medie, 50 cm la nou-născutul la termen. Pe baza lungimii se
calculează luna de sarcini, prin împărţirea valorii ei cu numărul 5, când fătul măsoară peste 25 cm. Când
lungimea nu depăşeşte 25 cm. se extrage rădăcina pătrată din lungimea sus amintită, aceste rezultate
indicând vârsta fitului în luni. Aspectul exterior prezintă modificări importante în ultimele 3 luni de
sarcină astfel în luna a 6-a pielea este roşie, zbârcită, lipsită de panicul adipos şi acoperită de peri fini iar
pe măsură ce sarcina avansează pielea se albeşte, devine netedă (dezvoltarea paniculului adipos) şi îşi
pierde firele de păr. La începutul ultimului trimestru de sarcină faciesul este ridat (facies de bătrân) apoi
se netezeşte treptat iar părul începe să crească şi să se coloreze la nivelul capului.
Greutatea este un clement mult mai variabil, fiind în medie de 3000 g la fetiţe şi 3500 g la băieţii născuţi
la termen Gradul de prematuritate se apreciază în primul rând în funcţie de acest parametru:-prematur de
gradul I, între 2000 - 2500 g;-premarur de gradul II, între 1500 - 2000 g,-prematur de gradul III. sub
1500 g.
Circumferinţa capului măsoară între 35-36 cm. iar diametrul occipito-frontal între 10,5 şi 12 cm.
Perioada de nou născut la termen este caracterizată şi de un anumit număr de puncte de osificare. Ele

31
apar ca o zonă roşie de diametru între 3 - 5 mm, pe fondul alb-cenuşiu al cartilajului şi persistă şi în
putrefacţia înaintată. Punctul de osificare Biclard. localizat în epifiza distală a femurului ca şi cel de la
nivelul epifizei proximale a tibiei-nucleul Tapon, prezintă o importanţă deosebită, ele apărând în ultimele
săptămâni de gestaţie. Mandibula noului născut, formată din unirea a două segmente osoase printr-un
cartilaj fibros central, are pe fiecare segment 5 alveole conţinând fiecare câte un mugure dentar, cu
excepţia ultimei care conţine 4 -5 ele fiind acoperite de gingie. se mai pot utiliza în stabilirea stării de
nou-născut la termen: lungimea părului de 1 - 3 cm, unghiile ce acoperă pulpa degetelor, testiculele
coborâte în scrot şi labiile mari ce acoperă pe cele mici, prezenţa meconiului în intestinul gros.
Viabilitatea fătului - capacitatea morfo-funcţională a acestuia de a se adapta şi a trăi în condiţii de mediu
extrauterine, atunci când i se acordă condiţii de îngrijire obişnuite, aceasta presupunând în primul rînd
un anumit grad de maturitate.
Deschiderea capului la NN are particularități - oasele craniului se secţionează cu foarfece bilateral dea
lungul sinusului sagital, la distanta de 2-3 cm de sutura sagitală. începînd cu scoama osului occipital si
finisând cu scoama osului frontal. Apoi din ambele părți secţiunea se completează cu o secţiune ce
întretaie ambele oase parietale se ridica un capac larg. creierul se extrage cu mina foarte atent pentru
păstrarea integrității, se fixează creierul in soluţie de formol 5%.Examenul intern se termina cu
cercetarea vertebrelor si măduvei spinării. pentru examene histopatolgice se va recolta fragmente din
cordon si inelul ombilical din regiunea bosei sero-sanguine. din placentă si organele interne.

77. Investigaţiile de laborator în cazul examinării medico-legale a cadavrului.

Cele mai solicitate investigatii de laborator sunt: examenul histopatologic, toxicologic, biologic si
medico-criminalistic. Uneori sunt necesare si examenul bacteriologic, virusologic, botanic...
Examenul histopatologic se efectueaza cind este necesar aprecierea provenientei vitale, a vechimii
si consecutivitatii leziunilor corporale. Prelevarile se efect din organe si tesuturi. Fragmentele se taie cu
cutitul infelii mici, se introduc in borcane cu sol de formol 10% in cantitate de aproximativ 10 ori mai
mare decit volumul pieselor de fixat.
Examenul toxicologic se efectuiaza in cazurile cind se presupune o intoxicatie si este obligatorie
pentru confirmarea prezentei in organism a unei subst toxice deja cunoscute. Se preleveaza organe
interne fara a le spala cu apa si se introduc in borcane curate si uscate:
- nu mai putin de 1/3 de ficat cu vezicula biliara cu bila
- stomacul cu continut sau cite 0,5 m de intestin subtire si gros cu continultul lor
- un rinichi cu toata urina
- 1/3 creier
- Inima cu singele din cavitatile ei , splina si nu mai putin de ¼ din plamin.
In rest expertul recolteaza organe in vederea examenului tixocologic tinind cont de caracrerul
intoxicatiei, caile de patrundere si eliminare a toxicului si timpul scurs de la introducerea lui.
Examenul biologic. Pentru aprecierea grupei de singe din cavitatile cordului sau din vasele mari se
iau 20-30 ml de singe fluid(intr-un flacon) si uscat (pe o bucata de tifon impaturit in 4 straturi). Daca
cadavrul se afla intro stare de putrefactie avansata pentru aprecierea apartenentei de grup se iau circa
100g de muschi din regiunea coapsei. Daca pe hainele cadavrului au fost depistate pete asemanatoare cu
cele de singe sau sperma, hainele se expediaza in sectia biologica a laboratorului medico-legal.
Examenul medico-criminalistic se foloseste pentru aprecierea caracterului leziunilor,
mecanismului produerii acestora si pentru identificarea obiectului vulnerant.
Examenul diatomeelor se efectuiaza pentru confirmarea diagnosticului mortii prin inecare, mai
ales in cazuri de putrefactie avansata a cadavrului. Consta in depistarea planctonului acvatic, a
diatomeelor, in organele cu circulatie terminala, in maduva oaselor si in lichidul sinusului osului
sfenoidal.
Examenul bacteriologic si bacterioscopic se efectueaza in cazurile cind se presupune moarte prin
maladii ifectioase, septicemie sau in urma unei intoxicatii alimentare de origine bvacteriana. Materialul
se recolteaza primele 12-24 ore dupa deces in conditii sterile.
Examenul virusologic are importanta majora pentru stabilirea diagnosticului cind se presupune
gripa epidemica si neuroinfectiile virotice.

78. Expertiza sângelui şi a urmelor de sânge.

Probleme: diagnosticul pozitiv al petelor de sînge, aprecierea aprtenentei de specie a sîngelui, de grup,
de sex, stabilirea locului de provenienţa a sîngelui, diagnosticul gravidităţii in baza petelor de sînge,
32
estimarea vechimii petelor de sînge, stabilirea cantităţii de sînge fluid revărsat in baza cercetării petelor
de sînge, diferenţierea sîngelui persoanelor adulte de cel provenit de la prunc.
Mecanismele producerii și forma urmelor de sînge: pete produse prin căderea picaturilor de sînge, pete
produse prin împroşcare, prelingerile de sînge; amprentele; ştersăturile; impregnările, băltoacele de
sînge, spălăciturile.
Diagnosticul pozitiv al petelor de sînge :
Punerea in evidenta a elementelor figurate ale sîngelui, fie pe evidențierea hemoglobinei sau a
produselor de dezintegrare a acesteia.
Proba morfologica  are drept scop punerea in evidență a elementelor figurate ale sîngelui in special a
hematiilor, cu ajutorul epimicroscopului
Probele cristalografice reprezintă nişte microreacții care dau un rezultat pozitiv chiar cu sîngele uscat
sau putrefiat. Sîngele se identifica prin provocarea formarii cristalelor de hemină (clorhidrat de
hematină) sau a cristalelor de hemocromogen. Cristalele de hemină (cristalele Teihmann) apar astfel: la
căldură acidul acetic, in prezenta NaCl, transforma hemoglobina in cristale de hemină, care apar sub
forma de prisme alungite sau romboide, cu marginile tăiate si cu unghiurile ascuțite, de culoare galben-
bruna sau castanie.
Examenul spectroscopic al sîngelui se bazează pe proprietăţile soluţiilor de hemoglobina si ale
derivaților acesteia de a absorbi radiaţii luminoase de anumite lungimi de unda si de a forma benzile de
absorbție. Proprietățile caracteristice ale spectrului (numărul și localizarea benzilor de absorbție) sînt
importante si specifice pentru fiecare derivat concret al hemoglobinei, obţinut prin acţiunea substanţelor
de reducere. Examinarea spectrelor de absorbţie se efectuează cu ajutorul spectroscoapelor,
spectrografelor, spectrofotometrelor.
Analiza cromatografică este o metoda fizicotehnica de depistare a sîngelui din pete. Se bazează pe
selecţia prin diviziune a componentelor obiectului cercetat la trecerea soluţiei acestuia printr-un sorbent
Substanța care ne intereseaza poate fi developata pe sorbent cu ajutorul reacţiilor cromatice. In special,
hemoglobina poate fi depistata pe plăcile de silufol cu ajutorul reacţiei cu benzidina. E pozitiv faptul ca
pentru analiza cromatografică sînt destule cantitati foarte mici de material (sînge)
Aprecierea apartenenţei de specie a sîngelui (umana sau animala) se face prin metode serologice, se
bazează pe reacţia de precipitare a proteinelor specifice din pata de sînge cu ajutorul serurilor ce conţin
Ac specifici precipitanți (precipitine). Se folosesc seruri precipitante antiom si antianimale, care se
prepara prin imunizarea iepurilor la inocularea i/v  sau intraperitoneală cu ser uman sau animal. Reacția
de precipitare nu are un caracter strici de specie, dar de grup de specie Astfel serul precipitant anti-om va
precipita si proteinele maimuţei antropoide, iar cel de cal va precipita si proteinele zebrei, măgarului.
Metoda Cistovici-Uhlenthuth se prepara un extract din pata de sînge cu ajutorul serului fiziologic.
Reacţia se efectuează într-un șir de eprubete care conţin extractul sus numit, sînge de om si sînge de
animal (in diferite eprubete), la care se adaugă seruri precipitante anti-om si anti-animal. Reacţia
pozitiva : apariţia unui inel opalescent în zona limitrofa a extrasului din pata de sînge si serul precipitant.
Inelul acesta este rezultatul precipitării proteinelor specifice.
Reacția de precipitare in agar este specifica si permite examinarea extractelor din petele de sînge chiar
si atunci cînd acestea conţin careva impurităţi sau cînd extractele sînt tulburi. Din părţile negative pot fi
menţionate doua - necesita mai mult timp și este mai puțin sensibila decît reacţia Cistovici-Uhlenhuth.
Recția de imuno-electroprecipitare este o varianta a reacţiei menţionate mai sus. Esența ei consta în
migrarea antigenelor si a anticorpilor unui in întâmpinarea altuia sub acţiunea curentului electric
continuu. Este foarte sensibila si necesita puţin timp, circa 20—60 min. Metoda anafilactica, precum si
metoda fixarii indirecte a complementului nu sînt folosite in practica medico-legala.
Aprecierea apartenenţei de grup a sîngelui unei pete de sînge uman se face prin reacţia de
izohemaglutinare (reacţia de grup). La specia umana exista 4 grupe sanguine fundamentale determinate
de aglutinogenii, localizaţi in eritrocite, si aglutininele din plasma. Antigenele de grup apar la a 2-a luna
de virsta intrauterina. Semnele de grup nu prezintă schimbări calitative in procesul vieţii. Organele si
tesuturile, produsele biologice umane (laptele, limfa, saliva sperma) la fel conţin antigene de grup, care
corespund celor din sînge si se transmit prin ereditate conform legilor geneticii. Determinarea
aglutinogenilor din petele de sînge se bazeaza pe proprietăţile acestora de a absorbi aglutininele
corespunzătoare din seruri titrate in prealabil.

33
79. Urmele de sânge în baza formei şi mecanismului de producere.
Urmele de singe: a) pete produse prin căderea picaturilor de singe de la înălţime b)pete produse prin
împroşcare c) prelingeri de singe; d) amprente; e) ştersături

Pete produse prin căderea picaturilor de singe. Picaturile de singe care cad de la o înălţime mica (pînă
la 1 m) pe un pian orizontal, vor forma pete rotunde, cu margini netede sau uşor dinţate, Diametrul petei
va fi de circa 1 cm sau mai mare. Picaturile căzute de la o înălţime de 2—3 m formează pete rotunde cu
margini dinţate cu mici stropi in jur sub forma de puncte, virgule sau benzi. Daca picătură de singe cade
pe un plan oblic sau vertical, atunci ei se acumulează la căpătui inferior al petei. Astfel pata apare
piriformă sau sub forma semnului de exclamare, cu extremitatea ascuţita in sensul deplasării sîngelui.
Petele de singe vor fi mai lungi cînd unghiul căderii picăturii de singe e mai ascuţit. Astfel de pete se
produc cînd victima e în mişcare, capetele ascuţite ale petelor indicînd direcţia mişcării. Cînd se scutura
mina însângerata, atunci se produc aceleaşi forme. Petele formate prin căderea picaturilor de singe
prezintă find indicii ale hemoragie, ale deplasării victimei raniţe, ale transportării cadavrului etc.

Pete produse prin împroşcare. Se formează dintr-un jet arterial. Picaturile de singe se dispersează sub
forma unor stropi, formând stropituri de singe primare si secundare, izolate sau confluente, orientate in
jos sau in sensul mişcării in evantai, cînd jetul este marc. Stropituriie sînt piriforme sau sub forma
semnului de exclamare cu extremităţile ascuţite in sensul deplasării stropilor de sînge. Stropiturile se mai
formează prin lovituri aplicate la nivelul unui corp sau object insingerat, precum si prin scuturarea
brusca a obiectelor însângerate.

Prelingerile de sînge  - urmele alungite formate prin prelingerea sîngelui pe un plan înclinat sau vertical.
La extremitatea inferioara ele sînt puţin îngroşate si mai pronunţate. Prelingerile de singe pot indica
poziţia victimei si a obiectelor din jur ulterior rănirii persoanei. Uneori ele ajuta la aprecierea
consecutivităţii producerii leziunilor corporate (ex cînd prima plaga e produsa in poziţia verticala, iar a
doua in poziţia culcata a victimei).

Amprentele apar in urma unui contact static al obiectului însângerat cu un plan. Amprentele pot reflecta
desenul papilar digital, palmar, plantar, forma si dimensiunile obiectului vulnerant si ale leziunilor
corporale externe. Aceste urme fac parte din şirul celor mai valoroase probe.

Ştersăturile de singe se formează in urma unui contact dinamic cu o suprafaţa însângerată. Ele au forme
indefinite si provin mai frecvent prin ştergerea obiectelor, a mâinilor etc. Ştersăturile indica locul
contactului primar si direcţia deplasării ulterioare a obiectului însângerat. Impregnările se produc prin
îmbibarea materialelor higroscopice (sol. zăpada. rumeguş, stofa) cu singe. Au forme si dimensiuni
diverse. Acestea pot indica locul aflării persoanei rănite si a cadavrului. băltoacele de singe se formează
in urma hemoragiilor masive pe suprafeţele care nu au proprietăţi higroscopice: băltoacele indica locul
unde s-a aflat victima după producerea leziunii corporale. De regula sediul băltoacelor mari coincide cu
locul unde s-a instalat moartea victimei. spălaturile sînt urme de singe in apa sau alte lichide. De regula,
se formează după spălarea mâinilor, hainelor, obiectelor vulnerante însângerate.

80. Diagnosticul pozitiv al petelor de spermă.

Lichidul spermatic (sperma) este un lichid vîscos, tulbure, albicios - gălbui, cu un miros pătrunzător
specific. Poate fi găsit in secreţiile vaginale, anale, bucale şi sub formă de pete pe îmbrăcămintea
victimelor unor infracţiuni de viol, incest, perversiuni sexuale sau relaţii sexuale cu persoană minoră.
Petele de spermă sunt mai mult sau mai puțin vizibile: pe suporturile neabsorbante petele au aspectul
unei pelicule solzoase, care cu timpul devin pulverulente; iar pe suporturile absorbante petele de spermă
pot fi gălbui - murdare sau gri - albicioase, cu contur neregulat. După spălare sau ştergere incompleta
petele de spermă capătă o nuanță gălbui-palidă. Puse in evidenţă prin folosirea razelor ultraviolete,

34
fluorescenţă albăstrui - albicioasă, contrastând cu culoarea suportului. Proba prelevată se usucă la
temperatura camerei, se împachetează, sigilează și etichetează.
Obiective
a)Dacă pata/urma este formată din spermă sau nu? Nespecifice reacţia Florence, reacţia cu suc de rizomi
din cartofi.
b)Apartenența de grup a persoanei de la care provine lichidul spermatic
c)Identificarea persoanei de la care provine lichidul spermatic?

>Examinarea microscopică (metoda morfologică). punerea in evidenţă a spermatozoizilor. Constatarea

unui singur spermatozoid sau a unei părţi a acestuia semnifică faptul că pata găsită conţine spermă.
Rezultatul negativ nu permite excluderea naturii spermatice a petei, deoarece spermatozoizii au putut fi
distruși prin factori de mediu extern sau bărbatul de la care provine lichidul spermatic suferă de
azoospermie. Distingem coloraţia selectivă a spermatozoizilor fără extracţia lor ulterioara din pata, după
extracţia lor din pata (extracţia se efectuează cu sol de 10% de amoniac) (coloraţia după Corin - Stokis
cu soluţie amoniacală de eritrozină).

>Metoda cromatografică - componente biochimice ale spermei (cholina, spermina, fosfataza acidă,
aminoacizi).

>Electroforeza - prezenţa fermentului lactatdehidrogenazei (LDH), ceea ce confirmă cu certitudine că în

pată există spermă.

>Stabilirea grupei prin sistemul ABO, secretori (85%) și nesecretori (15%). Principiul stabilirii
antigenelor, asemănător cu metodele stabilirii in sînge. Se efectuează examenul comparativ cu
rezultatele analizei probelor recoltate de la persoana suspectată in săvîrșirea infracţiunii. Pentru acest
examen comparativ se recoltează saliva și sîngele, prin care se stabilește caracterul secretor/nesecretor
și, respectiv, grupa sanguină.
Excluderea - se constată antigene diferite. Antigene din aceeași grupă - permite expertului să tragă
concluzii, imitîndu-se la sintagma „nu este exclusă provenienţa lichidului spermatic găsit la locul faptei
(pe îmbrăcămintea și/sau corpul victimei) de la persoana X” Această metodă nu permite identificarea
persoanei de la care provine lichidul spermatic. Pentru aprecierea categoriei secretor/nesecretor la
cadavre se recoltează bila in care se apreciază aglutinogenii La ora actuală - identificare prin amprenta
genetică (unicitatea ADN-ului individual, stabilitatea genetică a organismului, stabilitatea ADN,
sensibilitatea metodei).

81. Actele legislative ce reglementează activitatea medicului în RM.

• privind ocrotirea sănătăţii
• privind transplantul de organe ţesuturi si celule umane
• cu privire la profilaxia infectei HIV-SIDA
• cu privire la sănătatea reproductivă şi planificare familială
• cu privire la drepturile si responsabilităţile pacientului
• cu privire la exercitarea profesiunii de medic
• cu privire la asigurarea obligatorie de asistenta medicala
• cu privire la activitatea farmaceutica
• cu privire la evaluarea si acreditarea in sănătate
• cu privire la circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope şi a precursorilor
• privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte
substanţe psihotrope
• cu privire la acces la informaţie
• cu privire la asistenţa psihiatrica
• cu privire la medicamente
35
• cu privire la donarea de sânge
• cu privire la asigurarea sanitaro-epidemiologică
Articolul 3 Principiile generale ale exercitării profesiunii de medic
a) pregătirea profesională
b) competenta, responsabilitatea profesionala, respectarea principiului "nu dauna".
c) respectarea drepturilor si intereselor pacientului
d) respectarea primatului vieţii şi a dreptului inerent la viata al fiinţei umane.
e) respectarea si protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale medicului
f)  asigurarea condiţiilor optime de exercitare a activităţii profesionale
Articolul 4  (Exercitarea profesiunii de medic)
a) este cetăţean al Republicii Moldova, are domiciliul sau drept de reşedinţa în Republica Moldova
b) are studii superioare medicale complete
c) îşi perfecţionează, pe parcursul întregii sale activităţi profesionale, cunoştinţele teoretice si
deprinderile practice
d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiunii.
e) nu cade sub incidenţa restricţiilor şi incompatibilităţilor prevăzute de prezenta lege
f) profesiunea de medic poete fi exercitata in Republica Moldova de către medici cetăţeni străini si
apatrizi in condiţiile prezentei legi, pe baza de reciprocitate stabilita prin tratatele internaţionale la care
RM este parte
Articolul 5 conţinutul activităţii de medic
a) acordarea de asistenta medicala in caz de îmbolnăvire seu accidentare a pacientului
b) promovarea educaţiei pentru sănătate,
c) organizarea de masuri profilactice.
d) perfecţionarea calităţilor profesionale si acumularea de experienţă medicala
e) activitatea de instruire in instituţiile medicale de pregătire preuniversitară, universitara si
postuniversitara.

82. Dreptul medical: definiție, subiecți ai raportului de drept medical, obiectul, principiile.
Dreptul medical - ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile juridice profesionale
patrimoniale şi nepatrimoniale, stabilite între cei care exercită profesiuni medicale şi pacienţi, precum şi
raporturile specifice instituţiilor medico-sanitare, caracterizate prin poziţia de egalitate juridică a
participanţilor la aceste raporturi juridice.
Subiecţii raportului de drept medical:
- medici
-pacienţi
- instituţiile medico-sanitare publice
- Ministerul Sănătăţii
- societăţi de asigurare a asistenţei medicale
- instituţii de învăţământ şi de cercetare în domeniu medical
- Liga medicilor
Obiectul dreptului medical - ansamblul acţiunilor şi inacţiunilor la care sunt îndrumate sau obligate
părţile pentru a exprima conţinutul raportului juridic medical.
Principiile dreptului medical:
- principiul legalităţii actului medical – actul medical trebuie să se desfăşoare numai în condiţiile
reglementărilor legale şi a evoluţiei ştiinţei

- principiul garantării dreptului la asistenţă medicală – prioritatea fiinţei umane prevalează asupra
intereselor singulare ale societăţii sau ale ştiinţei

- principiul garantării  dreptului la a doua opinie în aceeaşi cauză medicală

- principul dreptului la autodeterminare (autonomie). O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate

efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză

36
- principiul inviolabilităţii şi intangibilităţii corpului uman – protejarea demnităţii şi identităţii fiinţei
umane şi garantarea oricărei persoane, fără discriminare, respectarea integrităţii sale

83. Noţiunile principale în dreptul medical: pacient, reprezentantul lui legal, act medical,
consimţământ, eroare medicală.
Pacient (consumator al serviciilor de sănătate) - persoana care necesită, utilizează sau solicită servicii de
sănătate, indiferent de starea sa de sănătate;
Reprezentant legal al pacientului - persoana care poate reprezenta, fără procură, interesele unui
pacient fără capacitate deplină de exerciţiu sau care a fost declarat incapabil ori cu capacitate de
exerciţiu limitată (părinte, tutore, curator);
Intervenţie medicală (act medical) - orice acţiune aplicată pacientului cu scop profilactic, diagnostic,
curativ (de tratament), de reabilitare sau de cercetare biomedicală şi executată de un medic sau alt
lucrător medical;
Consimţământ - consimţământul conştientizat al pacientului sau al reprezentantului său legal (sau al
rudei apropiate) pentru efectuarea unei intervenţii medicale, exprimat benevol, în baza informaţiei
multilaterale şi exhaustive primite de la medicul curant, autentificat prin semnăturile pacientului sau ale
reprezentantului său legal (a rudei apropiate) şi a medicului în documentaţia medicală respectivă;
Eroare medicală - activitatea sau inactivitatea conştientă a prestatorului de servicii de sănătate, soldată
cu moartea sau dauna cauzată sănătăţii pacientului din imprudenţă, neglijenţă sau lipsă de
profesionalism;

84. Raportul medic-pacient. Modul paternalist şi antipaternalist.

(1) Raportul medic - pacient se întemeiază pe respect şi încredere reciprocă, pe dreptul la opţiune al
pacientului.
(2) Medicul este obligat să informeze pacientul sau reprezentanţii lui legali asupra unor eventuale riscuri
ce comportă intervenţia medicală, precum şi un eventual refuz de intervenţie medicală.
(3) Medicul este în drept să refuze efectuarea intervenţiei medicale (cu excepţia situaţiilor de urgenţă),
readresând pacientul unui alt medic, în următoarele cazuri excepţionale:
a) în lipsa unei competenţe profesionale în domeniu sau a posibilităţilor tehnico-medicale necesare
efectuării intervenţiei medicale;
b) în cazul unor contradicţii între efectuarea intervenţiei medicale şi principiile etico-morale ale
medicului;
c) în cazul imposibilităţii creării unui contact terapeutic cu pacientul.
(4) Orice intervenţie medicală poate fi efectuată cu acordul pacientului, cu excepţia situaţiilor când
starea lui fizică şi psihică nu-i permite să ia o decizie conştientă sau în alte situaţii stabilite de legislaţie.
Paternalismul - în acest model informaţia oferită de către medic va fi minoră, cu un conţinut succint,
uneori neclar pentru pacient. Decizia este luată de către medic, iar pacientul va trebui să o primească şi
să o accepte, fiind ferm convins că totul se va face pentru binele său.
Antipaternalismul - în acest gen de comunicare fluxul de informaţie este deschis şi bilateral. Modul de
abordare nominalizat defineşte bolnavul drept un subiect responsabil şi liber de a lua decizii vital
importante şi oportune pentru el însuşi sau de a oferi informaţia necesară luării hotărîrilor. Modul
antipaternalist de interacţiune poate fi realizat prin intermediul a două mecanisme: interpretarea cu etica
dialogului şi acordul informat sau consimţămîntul.

85. Consimțământul informat al pacientului: varietăți, conținut, mod de obținere și documentare.

Consimţământul pacientului la intervenţia medicală poate fi oral sau scris şi se perfectează prin
înscrierea în documentaţia medicală a acestuia, cu semnarea obligatorie de către pacient sau
reprezentantul său legal (ruda apropiată) şi medicul curant. Pentru intervenţiile medicale cu risc sporit
(caracter invaziv sau chirurgical), consimţământul se perfectează obligatoriu, în formă scrisă, prin
completarea unui formular special din documentaţia medicală, denumit acord informat.
Acordul informat trebuie să conţină în mod obligatoriu informaţia, expusă într-o formă accesibilă
pentru pacient, cu privire la scopul, efectul scontat, metodele intervenţiei medicale, riscul potenţial legat

37
de ea, posibilele consecinţe medico-sociale, psihologice, economice etc., precum şi privind variantele
alternative de tratament şi îngrijire medicală.

86. Refuzul pacientului: mod de obţinere şi documentare.

În caz de refuz la intervenţia medicală, exprimat de pacient sau de reprezentantul său legal (de ruda
apropiată), acestuia i se explică, într-o formă accesibilă, consecinţele posibile. Refuzul categoric al
pacientului se perfectează prin înscrierea respectivă în documentaţia medicală, cu indicarea
consecinţelor posibile, şi se semnează în mod obligatoriu de către pacient sau reprezentantul său legal
(ruda apropiată), precum şi de către medicul curant.
În caz de eschivare intenţionată a pacientului de a-şi pune semnătura care certifică faptul că el a fost
informat despre riscurile şi consecinţele posibile ale refuzului la intervenţia medicală propusă,
documentul se semnează în mod obligatoriu de către director, şeful de secţie şi medicul curant.
În caz de refuz la asistenţă medicală, exprimat de reprezentantul legal al pacientului (ruda apropiată),
când o atare asistenţă este necesară pentru salvarea vieţii pacientului, organele de tutelă şi curatelă au
dreptul, la solicitarea organizaţiilor medicale, de a se adresa în instanţa judecătorească pentru protecţia
intereselor persoanei bolnave.
În cazul unei intervenţii medicale de urgenţă, necesare pentru a salva viaţa pacientului, când acesta nu-şi
poate exprima voinţa, iar consimţământul reprezentantului său legal (al rudei apropiate) nu poate fi
obţinut la timp, personalul medical, are dreptul de a lua decizia respectivă în interesele pacientului.

87. Drepturile pacientului și condițiile de limitare legală a pacientului în drepturi.

Drepturile pacientului:
1. asistenţă medicală gratuită în volumul stabilit de legislaţie;
2. atitudine respectuoasă şi umană din partea prestatorului de servicii de sănătate, indiferent de vârstă,
sex, apartenenţă etnică, statut socio-economic, convingeri politice şi religioase;
3. securitate a vieţii personale, integritate fizică, psihică şi morală, cu asigurarea discreţiei în timpul
acordării serviciilor de sănătate;
4. reducere a suferinţei şi atenuare a durerii, provocate de o îmbolnăvire şi/sau intervenţie medicală, prin
toate metodele şi mijloacele legale disponibile, determinate de nivelul existent al ştiinţei medicale şi de
posibilităţile reale ale prestatorului de servicii de sănătate;
5. opinie medicală alternativă şi primirea recomandărilor altor specialişti, la solicitarea sa ori a
reprezentantului său legal (a rudei apropiate);
6. asigurare de asistenţă medicală (obligatorie şi benevolă);
7. informaţii cu privire la prestatorul de servicii de sănătate, profilul, volumul, calitatea, costul şi
modalitatea de prestare a serviciilor respective;
8. examinare, tratament şi întreţinere în condiţii adecvate normelor sanitaro-igienice;
9. informaţii exhaustive cu privire la propria sănătate, metodele de diagnostic, tratament şi recuperare,
profilaxie, precum şi la riscul potenţial şi eficienţa terapeutică a acestora;
10. informaţie completă privind factorii nocivi ai mediului ambiant;
11. exprimare benevolă a consimţământului sau refuzului la intervenţie medicală;
12. acceptare sau refuz în ce priveşte efectuarea ritualurilor religioase în perioada spitalizării în instituţia
medico-sanitară, dacă aceasta nu afectează activitatea ei şi nu provoacă prejudiciu moral altor pacienţi;
13. asistenţă a avocatului sau a unui alt reprezentant în scopul protecţiei intereselor sale;
14. informaţie privind rezultatele examinării plângerilor şi solicitărilor;
15. atacare a acţiunilor lucrătorilor medicali şi ale altor prestatori ai serviciilor de sănătate, precum şi a
funcţionarilor responsabili de garantarea asistenţei medicale şi a serviciilor aferente în volumul prevăzut
de legislaţie;
16. îngrijire terminală demnă de o fiinţă umană;
17. despăgubire a daunelor aduse sănătăţii.
Limitarea drepturilor pacientului:
a) spitalizare şi examinare a bolnavilor ce suferă de boli psihice, ţinând cont de solicitările pacientului, în
măsură adecvată capacităţii lui de exerciţiu;
b) examinare medicală obligatorie a persoanelor care donează benevol sânge, substanţe lichide
biologice, organe şi ţesuturi;
c) examinările medicale obligatorii pentru angajare şi examinările periodice;

38
d) efectuare a examinării medicale obligatorii, inclusiv pentru depistarea infecţiei HIV/SIDA, a
sifilisului şi a tuberculozei la persoanele aflate în penitenciare;
e) spitalizare şi izolare obligatorie (carantină) a persoanelor afectate de infecţii contagioase şi a celor
suspectate de vreo boală infecţioasă ce prezintă pericol social.

88. Dreptul pacientului la confidenţialitatea informaţiilor ce ţin de secretul medical și condițiile

divulgării legale a acestora.
(1) Toate datele privind identitatea şi starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul,
pronosticul, tratamentul, precum şi datele cu caracter personal sînt confidenţiale şi urmează a fi protejate
şi după moartea acestuia.
(2) Confidenţialitatea informaţiilor cu privire la solicitarea de asistenţă medicală, examinare şi tratament,
inclusiv a altor informaţii ce constituie secret medical, este asigurată de medicul curant şi specialiştii
implicaţi în acordarea serviciilor de sănătate, precum şi de alte persoane cărora aceste informaţii le-au
devenit cunoscute datorită exercitării obligaţiilor profesionale şi de serviciu.
(3) Informaţiile ce se consideră confidenţiale pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul consimte
acest lucru în mod explicit sau la solicitarea reprezentantului său legal (a rudei apropiate).
(4) Prezentarea informaţiei confidenţiale fără consimţământul pacientului sau al reprezentantului său
legal (al rudei apropiate) se admite:
a) pentru a implica în procesul curativ alţi specialişti în domeniu, inclusiv în caz de examinare şi
tratament urgent al persoanei incapabile de a-şi exprima voinţa din cauza stării sale, dar numai în
volumul necesar pentru luarea unei decizii adecvate;
b) pentru a informa organele şi instituţiile serviciului sanitaro-epidemiologic de stat în cazul unui pericol
real de extindere a bolilor infecţioase, otrăvirilor şi contaminărilor în masă;
c) la solicitarea motivată a organului de urmărire penală, a instanţei judecătoreşti în legătură cu
efectuarea urmăririi penale sau a procesului judiciar, în conformitate cu legislaţia;
c(1)) la solicitarea avocatului parlamentar şi a membrilor consiliului consultativ creat de Centrul pentru
Drepturile Omului, în scopul asigurării protecţiei persoanelor împotriva torturii şi a altor tratamente sau
pedepse crude, inumane sau degradante;
d) pentru informarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai persoanelor în vârstă de până la 18 ani în
caz de acordare acestora a asistenţei medicale;
e) la existenţa temeiului de a crede că prejudiciul adus sănătăţii persoanei este rezultatul unor acţiuni
ilegale sau criminale, informaţia urmând a fi prezentată, în acest caz, organelor de drept competente.
(5) Este interzis orice amestec în viaţa privată şi familială a pacientului fără consimţământul acestuia.
(6) Persoanele care, în exerciţiul funcţiunii, au primit informaţii confidenţiale, de rând cu personalul
medico-sanitar şi farmaceutic, poartă răspundere pentru divulgarea secretului medical.

89. Responsabilităţile pacientului prevăzute de legislaţia RM.

a) să aibă grijă de propria sănătate şi să ducă un mod de viaţă sănătos, excluzând acţiunile premeditate ce
dăunează sănătăţii lui şi a altor persoane;
b) să respecte măsurile de precauţie în contactele cu alte persoane, inclusiv cu lucrătorii medicali, în
cazul în care ştie că el suferă de o boală ce prezintă pericol social;
c) să întreprindă, în lipsa contraindicaţiilor medicale, măsuri profilactice obligatorii, inclusiv prin
imunizări, a căror neîndeplinire ameninţă propria sănătate şi creează pericol social;
d) să comunice lucrătorului medical informaţii complete despre bolile suportate şi cele curente, despre
maladiile sale ce prezintă pericol social, inclusiv în caz de donare benevolă a sângelui, a substanţelor
lichide biologice, a organelor şi ţesuturilor;
e) să respecte regulile de comportament stabilite pentru pacienţi în instituţia medico-sanitară, precum şi
recomandările medicului în perioada tratamentului ambulator şi staţionar;
f) să excludă utilizarea produselor farmaceutice şi a substanţelor medicamentoase fără prescrierea şi
acceptul medicului curant, inclusiv a drogurilor, a altor substanţe psihotrope şi a alcoolului în perioada
tratamentului în instituţia medico-sanitară;
g) să respecte drepturile şi demnitatea altor pacienţi, precum şi ale personalului medico-sanitar.

90. Drepturile profesionale ale lucrătorilor medico-farmaceutici. Modurile de apărare a lor.

Medicul este în drept:

39
a) să fie asigurat cu loc de muncă după încheierea studiilor postuniversitare şi să-şi desfăşoare activitatea
medicală conform specializării şi calificării obţinute;
b) să fie asigurat cu condiţii pentru a-şi desfăşura activitatea profesională cu respectarea regulilor şi
tehnologiilor de acordare a asistenţei medicale;
c) să-şi ridice nivelul de pregătire profesională şi să fie atestat;
d) să fie remunerat conform funcţiei ocupate, gradului de calificare profesională, ştiinţifico-didactică,
rezultatelor activităţii sale;
e) să i se repare prejudiciul cauzat prin vătămare a sănătăţii în legătură cu  activitatea profesională;
f) să-şi apere, inclusiv pe cale judiciară, dreptul la muncă şi alte drepturi profesionale;
g) să cunoască drepturile şi obligaţiile sale de serviciu;
h) să exercite alte drepturi, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Modul de apărare a drepturilor medicului:
(1) Dreptul exercitării profesiunii de medic este protejat de stat.
(2) Întru apărarea drepturilor sale profesionale şi cetăţeneşti, medicul este în drept:
a) să apeleze la organele de drept naţionale şi internaţionale conform legislaţiei în vigoare;
b) să ceară soluţionarea de către instanţa contenciosului administrativ a unui litigiu generat de un act
administrativ, fie de nesoluţionarea în termene legale a unei cereri privind recunoaşterea unui drept
consfinţit de lege, în care cealaltă parte este o autoritate publică sau un funcţionar al acestei autorităţi;
c) să i se repare prejudiciul cauzat prin vătămare a sănătăţii în legătură cu activitatea profesională
specifică în condiţii de permanent risc pentru sănătate şi viaţă;
d) să apeleze la susţinerea organizaţiilor neguvernamentale întru apărarea drepturilor şi intereselor
profesionale;
e) să i se garanteze independenţă morală, economică şi profesională, protecţie socială;
f) să fie susţinut de angajator la etapa examinării în instanţă a litigiilor în cazul exercitării activităţii
conform reglementărilor în vigoare;
g) să folosească fără restricţii orice mijloc de transport din contul statului pentru exercitarea de urgenţă a
obligaţiilor profesionale, în funcţie de situaţii concrete;
h) să se asocieze în organizaţii sindicale, asociaţii obşteşti ce vor participa la apărarea şi promovarea
drepturilor şi intereselor profesionale ale medicului;
i) să apeleze la Liga Medicilor din Republica Moldova, care apără interesele profesionale ale medicului,
participă la aprecierea exercitării funcţiei de medic, la susţinerea prestigiului acestei profesiuni în
societate.
(3) Medicul are dreptul la apărare contra intervenţiei unor persoane şi autorităţi ale administraţiei publice
în exerciţiul profesiunii sale, excepţie făcând cazurile de incompetenţă şi culpă profesională.

91. Asistenţa medicală în cazuri de urgenţă şi cele extremale: prevederile legislaţiei.

(1) Peroanele sînt asigurate cu asistenţă medicală urgentă în caz de pericol pentru viaţă (accidente,
îmbolnăviri acute grave etc.).
(2) Se acordă asistenţă medicală urgentă prin servicii speciale (staţii şi secţii de salvare, aviaţia sanitară,
spitale de urgentă, alte unităţii de salvare).
(3) Asistenţa medicală urgentă se acordă şi de unităţile medico-sanitare proxime, indiferent de tipul de
proprietate şi forma de organizare juridică.
(4) Lucrătorii medico-sanitari şi farmaceutici sînt obligaţi să acorde primul ajutor medical de urgenţă în
drum, pe stradă, în alte locuri publice şi la domiciliu, în orice oră de zi sau noapte. În caz de accidente,
primul ajutor medical trebuie să fie acordat şi de lucrătorii poliţiei, ai serviciului de pompieri, de
conducătorii auto.
(5) Neacordarea de asistenţă medicală urgentă fără motive întemeiate, la fel şi chemarea ei falsă, sînt
pedepsite conform legii.
(6) Orice persoană  care este de faţă la producerea unei  accidentări sau îmbolnăviri grave este obligată
să acorde primul ajutor în limita posibilităţilor sale, să anunţe unitatea medico-sanitară proximă, să ajute
personalului medico-sanitar la acordarea de prim ajutor, să dea vehiculele de care dispune pentru
transportarea gratuită a accidentaţilor sau bolnavilor  la  unitatea medico-sanitară proximă. Identic se
procedează şi în cazul femeilor gravide care necesită asistenţă medicală urgentă.
(7) Transportarea la unitatea medico-sanitară a persoanei care s-a îmbolnăvit la locul de muncă se
efectuează  cu  vehicul  din  contul unităţii economice respective.

40
(8) Dacă viaţa  pacientului  este  în  pericol, medicul  sau  un alt lucrător medical poate folosi gratuit
orice tip de vehicul pentru a se deplasa la bolnav sau pentru a-l transporta  la unitatea medico-sanitară
proximă.
(9) Persoanelor le este garantată asistenţa medicală în situaţii extremale (calamităţi, catastrofe, avarii,
îmbolnăviri şi intoxicaţii de masă, iradiere cu raze ionizante şi neionizante, poluare abundentă a
mediului etc.). Acordarea de asistenţă medicală în astfel de cazuri este efectuată de unităţi medico-
sanitare teritoriale şi de brigăzi speciale de mobilizare permanentă, formate de Ministerul Sănătăţii.

92. Răspunderea juridică a personalului medical. Infracțiunile profesionale ale lucrătorilor

medicali și farmaceutici prevăzute de Codul Penal al RM.
Răspunderea juridică constituie cea mai gravă formă de răspundere socială şi este una din instituţiile
fundamentale ale dreptului, răspunderea constă în obligaţia de a suporta sancţiunea regulii de drept
pentru un fapt imputabil. Răspunderea juridică constituie un complex integru de drepturi şi obligaţii,
care, reieşind din prevederile legii survin în rezultatul unor anumite acţiuni sau inacţiuni ilicite din partea
unei persoane fizice sau juridice şi care constituie cadrul legal de realizare a constrângerii de stat prin
aplicarea anumitor sancţiuni juridice, gravitatea cărora este în coraport cu gravitatea faptelor comise.
Formele răspunderii juridice:
răspunderea penală;
răspunderea civilă;
răspunderea administrativă;
răspunderea disciplinară;
răspunderea materială;
răspunderea familială etc.
Infractiunile profesionale ale lucratorilor medicali si farmaceutici - culpe disciplinare si infractiuni de
drept comuni.
1. Infractiuni contra vietii si danatatii persoanei: provocarea ilegala a avortului; neacordarea asistentei
medicale bolnavului; producerea premeditata sau neintentionata a leziunilor corporale; omuciderea
premeditata si din imprudent.
2. Infractiuni contra vietii populatiei: practica medicala ilegala; nerespectarea normelor antiepidemice;
fabricarea sau realizarea stupefiantelor si a altor substante drastice si toxice.
3. Infractiuni de serviciu si de ordin economic: abuzul de putere sau in serviciu; excesul de putere sau
depasirea atributiilor de serviciu; luarea mitei; fals in exercitiu.
Provocarea ilegala a avortului. Avortul provocat de catre un medic in afara institutiei curative medicale
sau cel provocat de o persoana fara studii medicale superioare este considerat ilegal. Persoana care
provoaca un avort ilegal e pasibila de pedeapsa penala. Vina aceste i persoane se va agrava la provocarea
repetata a avortului ilegal, precum si atunci cind avortul se va solda cu moartea victimei ori cu
consecinte grave (invaliditate, sterilitate, maladii incurabile). Medicul nu va fi pasibil de pedeapsa
penala pentru avortul provocat in afara institutiei curative medicale in caz de necesitate imperioasa (cin
sint indicatii vitale pentru efectuarea avortului, iar transportarea femeii la spital e imposibila).
Neacordarea asistentei necesare unei bolnav fara motive intemeiate de catre o persoana care este
obligata sa o acorde conform legii sau regulamentelor speciale. Pedeapsa va fi mai aspra daca in
actiunea persoanei in cauza se va solda cu moartea sau cu alte consecinte grave pentru victima.
Lucratorii medicali si farmaceutici sint obligati sa acorde prima asistenta medicala de urgenta si in afara
institutiilor medicale. Asistenta necesara poate sa se manifeste prin actiuni orientate spre salvarea vieti
isau vindecarea bolnavului, spre micsorarea suferintelor acestuia, si poate fi de ordin medical
(hemostaza) sau extramedical (chemarea ambulantei). Lucratorii medicali si farmaceutici nu vor fi
pasibili de pedeapsa penala pentru neacordarea asistentei necesare in cazurile: debilitatea fizica sau
boala lucratorului medical care necesita un repaos la pat, absenta timpului din cauza tratarii unui bolnav
mai grav, lipsa mijloacelor de transport necesare pentru deplasarea la un bolnav aflat departe.
Omuciderea premeditata si din imprudent.  Medicul poate fi tras la raspundere penala pentru derogarile
de la obligatiunile personale, derogan soldate cu moartea bolnavului sau cu aparitia leziunilor corporale
(anesteziologul administreaza in loc de oxigen CO2, drept urmare bolnavul moare). Sterilizarea femeii
sau barbatului in lipsa indicatiilor medicale pot fi considerate drept o producere premeditata a leziunilor
corporale grave, medicul fiind pasibil de pedeapsa penala in baza art. 95 a CPM.

41
Practica medicala ilegala Activitatea medicala e considerata ilegala cind este practicata de o persoana
care nu are studii medicale necesare. Pentru astfel de actiuni sint pasibili de pedeapsa penala felceii,
asistentele medicale, infermierele precum si persoanele fara studii medicale.
Nerepectarea normelor antiepidemice  art. 234 CPM. Pedeapsa penala survine numai atunci cind
nerespectarea normelor antiepidemice poate sa se soldeze sau are drept urmare raspindirea infectiei. Din
normele antiepidemice fac parte regulamentele cu privire la:
- controlul asupra aprovizionarii cu apa si asupra calitatii produselor alimentare
- asigurarea starii sanitare a locurilor publice, a transportului si a intreprinderilor industriale
- dezinfectia profilactica a locurilor de uz comun si exterminarea agentilor de raspindire a infectiei
- vaccinarea profilactiaca
- depistarea bolnavilor de boli infectioase si a purtatoruilor de germeni, inregistrarea obligatorie a bolilor
infectioase, izolarea si spitalizarea bolnavilor
- protectia sanitara a frontierelor
Fabricarea sau realizarea stupefiantelor si a altor substante drastice si toxice art. 225 CPM. In baza
acestui articol pot fi trase la raspundere penala persoanele particulare precum si cele oficiale. Acesta
primordial se refera la lucratorii medicali si farmaceutici care au acces la stupefiante, substante toxice.
Infractiunile de serviciu si de ordin public. Abuzul de putere sau in serviciu art. 184 CPM. Lucratorii
medicali ca functionari pot avea anumite atributii administrativ-economice si oranizatorice de dispozitie.
In timpul exercitari acestor funtii medicii pot comite un abuz de putere sau serviciu (in timpul aprecierii
incapacitatii de munca, aprecierea aptitudinii pentru serviciu militar, necesitatii bolnavului in
spitalizare).
Excesul de putere sau depasirea atributiilor de srviciu art. 185 CPM. Referitor la lucratorii medicali,
excesul de putere sau depasirea atributiilor de serviciu poate avea urmatoarele manifectari:
- exercitarea functiilor care sint de competenta functionarilor superiori
- exercitarea functiilor de competenta colegiala
- exercitarea functiilor incompetente pentru orice functionar
Dintre acestea fac parte experientele ilicite asupra oamenilor, nerespectarea normelor de prelevare a
tesuturilor si organelor pentru transplantare.
Neglijenta art. 186 CPM. atitudine manifestata prin nepasare, lipsa de grija in indeplinire unei sarcini. In
domeniul medical se includ urmatoarele forme de neglijenta: examenul superficial al bolnavului,
ingrijirea si observaria neglijenta a copiilor, spitalizarea inoportuna sau externarea precoce, pregatire
insuficienta si efectuarea neglijenta a operatiilor chirurgicale si altor masuri curative.
Fals in exercitarea functiei art.189 CPM.  subintelege introducerea unor date false in documentatia
medicala (foaie de observetie, fisa de consultatie, certificatele medicale).
Luarea mitei  art.187 CPM. Actiunile ilegale a lucratorilo medicali (cu exceptia luarii de mita) care nu au
implicat consecinte grave sunt pasibile de o pedeapsa disciplinara, fiind considerate drept culpe
disciplinare si nu crime.

93. Neacordarea asistenţei medicale bolnavului. Prevederile legislaţiei.

Medicul este obligat să acorde primul ajutor medical de urgenţă, indiferent de timpul, locul şi de alte
circumstanţe ale situaţiei [17 (1) g), Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic]
Lucrătorii  medico-sanitari şi  farmaceutici sînt obligaţi  să acorde primul ajutor  medical de urgenţă în
drum, pe stradă, în alte locuri publice şi la domiciliu, în orice oră de zi sau noapte [art.24 (4) Legea
ocrotirii sănătăţii]
Neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau
a regulilor speciale, era obligată să îl acorde se pedepseşte [art. 162 CP]
Neacordare de ajutor:
- neprezentarea la chemare;
- refuzul de a primi bolnavul în instituţia medicală;
- refuzul de a aplica respiraţia artificială;
- refuzul de a efectua pansamentul rănii;
- refuzul de a administra medicamentele necesare;
- refuzul de a expedia bolnavul la spital etc.
Motive întemeiate, care împiedică acordarea ajutorului unui bolnav sunt:
- forţa majoră (ex.: calamitatea naturală);

42
- extrema necesitate (ex.: necesitatea de a acorda în acelaşi timp ajutor unui bolnav aflat în stare gravă);
- boala lucrătorului medico-sanitar însuşi;
- lipsa instrumentelor sau a medicamentelor necesare;
- lipsa la lucrătorul medical a calificării necesare intervenţiei în acest caz;
- opunerea manifestă şi agresivă a bolnavului sau a persoanelor care îl însoţesc, când este pusă în pericol
viaţa sau sănătatea celui care doreşte să acorde ajutor etc.

94. Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale. Prevederile
legislaţiei.
Neglijenta art. 213 CP. atitudine manifestata prin nepasare, lipsa de grija in indeplinire unei sarcini. In
domeniul medical se includ urmatoarele forme de neglijenta: examenul superficial al bolnavului,
ingrijirea si observaria neglijenta a copiilor, spitalizarea inoportuna sau externarea precoce, pregatire
insuficienta si efectuarea neglijenta a operatiilor chirurgicale si altor masuri curative, folosirea neglijenta
a unor substante medicale, organizarea insuficienta a procesului terapeutic, intretinerea neglijenta a foii
de observatie clinica si a altor documente medicale.

95. Greșeala și eroarea medicală: clasificare și cauzele apariției lor.

Eroarea medicală - eşec imprevizibil al unui comportament medical normal. ţine mai mult de domeniul
cunoaşterii, de oboseală, de lipsă de echilibru psihic al medicului, lipsa experienţei medicale. Este
considerată ca o posibilitate admisă şi nu atrage răspunderea penală a medicului. Eroarea, starea de
necesitate și cazul fortuit nu fac obiectul răspunderii juridice, ele vor fi aduse în discuţia Colegiului
Medicilor. ca și colegiului de disciplină cu intenţia de a preveni unele fapte similare. Eroarea medicală
va fi judecată deontologic, iar sancţiunile vor fi administrative şi/sau civile.
Culpa medicală  - încălcarea unei obligaţii profesionale minime de atenţie și prudență. Se consideră
că  nu a fost îndeplinită o obligaţie sau un act care trebuia îndeplinit, că a existat o conduită anormală pe
care un alt medic in condiţii similare și cu aceeași pregătire nu ar fi făcut-o. Criterii : să fie evidentă,
materială, demonstrată; să existe sigur, in afara oricăror dubii; să fie urmarea lipsei de profesionalism, să
fie apreciată ca greşeala de către alţi medici competenţi.
Culpa medicală poate fi :
- culpă medicală prin nepregătire (ignoranţă, incompetenţă, neștiință, nepricepere);
- culpă prin neprevedere (imprudenţă);
- culpă prin neglijenţă (neatenţie):
- culpă prin uşurinţă (nepăsare).
Greşeli de diagnostic condiţionată de imperfecţiunea ştiinţelor medicale (lipsa mijloacelor de
diagnostic, deficitul de timp necesar pentru examenul minuţios al bolnavului, evoluţia asimptomatică sau
atipica a bolii, starea grava de inconştiinţă sau de ebrietate a bolnavului, refuzul bolnavului la examenul
medical, adresarea întîrziată după asistenta medicala) si de tratament (supra- sau subaprecierea
rezultatelor de diagnostic instrumentale si de laborator).
Accidentele medicale - soluţie nefavorabilă a tratamentului în urma unui concurs întîmplător de
împrejurări si care nu a putut fi evitata nici prin cea mai conştiincioasa atitudine a medicului fata de
funcţiile sale. nu este o infracţiune și nu prevede o pedeapsa penala.

96. Bolile iatrogene: noțiune, clasificare.

Bolile iatrogene - ansambul consecintelor negative asupra bonavului (inclusiv a conditiilor si ambiantei
institutiei sanitare in care se afla pacientul in timpul efectuarii actului medical) ca urmare a efectelor
nedorite, necunoscute, neprevazute ale actului medical. Includ:
* bolile induse de medicamente
* complicatiile procedurilor invazive
* bolile induse de radiatii
Cauzele care duc la iatrogenoze sunt reprezentate de:
1. greseli de diagnostic
a. ignoranta - rezultatul diminuarii sau abandonarii procesului de pregatire continua
b. vicii de anamneza
2. folosirea inadecvata mijloacelor paraclinice de investigare
3. utilizarea inadecvata a mijloacelor medicamentoase
4. erori in sistemul de comunicare medic-bolnav
43
97. Eutanasia: probleme medicale şi juridice.
Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia) (art. 148 CP)
Rugămintea pacientului de a i se scurta viaţa prin mijloace medicale (eutanasie) nu poate fi satisfăcută.
Aparatura medicală care menţine viaţa pacientului în caz extrem poate fi deconectată numai după
constatarea morţii creierului. Pacientul are dreptul să moară în demnitate [art. 34, Legea ocrotirii
sănătăţii].
Dreptul la o moarte demnă nu este un drept de a omorî şi nici un drept la sinucidere, ci un drept la
moarte netulburată, cu toată demnitatea omenească şi creştină. În faţa producerii morţii apropiate şi
inevitabile, când sunt epuizate toate posibilităţile medicinii moderne, medicului îi este permis să ia
decizia de întrerupere a unei astfel de asistenţe care doar ar prelungi viaţa, în condiţii de suferinţe
irezistibile, pentru un scurt timp. Însă, nu poate fi întrerupt cursul unui tratament obişnuit, prescris
tuturor pacienţilor în asemenea situaţii (ex.: alimentarea, hidratarea, îndepărtarea secreţiilor bronhiale,
tratamentul extern al plăgilor, decubitsurilor şi infecţiilor de piele etc.)

98. Avortul medical: condițiile legalității și ilegalității avortului.

Avort ilegal  - întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită:
a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de Ministerul
Sănătăţii;
d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare.
Vina persoane se va agrava la provocarea repetata a avortului ilegal, precum si atunci cind avortul se va
solda cu moartea victimei ori cu consecinte grave (invaliditate, sterilitate, maladii incurabile).
Medicul nu va fi pasibil de pedeapsa penala pentru avortul provocat in afara institutiei curative medicale
in caz de necesitate imperioasa (cin sint indicatii vitale pentru efectuarea avortului, iar transportarea
femeii la spital e imposibila).

99. Diagnosticul clinic: noţiunea, compartimentele lui, principiile de formulare.

Diagnosticul clinic  Investigațile clinice și clinice de specialitate sunt efectuate de către medicul de
familie sau medicul specialist. Medicul de familie stabilește diagnosticul sau diagnosticul prezumtiv iar
medicul de specialitate efectuează o examinare clinică țintită pe diagnosticul prezumtiv. Este bazat pe
simptomatologia subiectivă (ceea ce descrie pacientul sau aparținătorii) sau obiectivă (constatările făcute
de examinator). Cuprinde următoarele:
- semne și simptome
- istoricul bolii
- antecedente personale fiziologice și patologice
- antecedente heredo-colaterale (familiale)
- mediul de viață și de muncă
- examenul fizic al aparatelor și sistemelor

100. Reanimare şi transplantare: aspectele legale, etice şi medicale.

Organele, ţesuturile şi celulele pot fi prelevate de la persoana decedată numai în cazul în care decesul a
fost confirmat potrivit criteriilor stabilite de Ministerul Sănătăţii.
   În cazul apariţiei unui potenţial donator este necesar de a confirma decesul acestuia pînă la iniţierea
procedurii legale de donare. Decesul va fi confirmat prin una din următoarele proceduri:
   a) după un stop cardiorespirator, iresuscitabil şi ireversibil, la o persoană cu temperatura normală sau
aproape normală, decesul se confirmă la un interval de minimum 5 minute după efectuarea tuturor
măsurilor de reanimare, pe parcursul cărora toate testele demonstrează fără dubii că nu există circulaţie
sangvină spre creier şi organele vitale;
   b) la persoana cu schimbări ireversibile în centrele vitale ale creierului, decesul se confirmă prin teste
(criterii) specifice, aprobate de Ministerul Sănătăţii, în timp ce funcţia cardiorespiratorie este menţinută
artificial.
44
 (1) Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la un donator în viaţă este permisă doar în cazul în care
lipsesc organe, ţesuturi sau celule compatibile de la un cadavru.  
   (2) Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule se poate efectua de la persoane în viaţă, avînd capacitate de
exerciţiu deplină, doar în cazul existenţei consimţămîntului scris, liber, prealabil şi expres al acestora şi
cu autorizarea Comisiei independente de avizare.
   (3) Consimţămîntul în cauză se semnează numai după ce donatorul a fost informat de către medic
asupra eventualelor riscuri şi consecinţe de ordin fizic, psihic, familial şi profesional, rezultate din actul
prelevării.
   (4) Consimţămîntul pentru donare se va exprima în conformitate cu legislaţia privind  drepturile şi
responsabilităţile pacientului şi se va perfecta sub formă de acord informat, al cărui model se aprobă de
Guvern.

45