Subiecte Radio 2021

SEMESTRUL 1
1.Tehnici de radiografiere intraorala – enumerare
• Periapicale (Retrodentoalveolare - RDA)
-tehnica bisectoarei
-tehnica paralelismului
• Bitewing
• Ocluzale
-Belot
-Simpson
2.Tehnica bisectoarei – definitie
Raza centrala este direcţionată pe mijlocul dinţilor de

explorat, perpendicular la bisectoarea unghiului format de
planul axului lung al dintelui cu planul filmului.
Se foloseste cand spatiul este insuficient pentru tehnica

paralelismului.
3.Tehnica bisectoarei – avantaje
- radiografiere rapida
-mentinerea filmului intraoral in general nu pune probleme

deosebite pacientului
- tehnica nu e dureroasa
-centrarea RC implica o buna manualitate din partea executantului radiografiei
4.Tehnica bisectoarei – dezavantaje
-fascicolul de raze X este oblic in raport cu filmul si structurile dento-alveolare
-se poate distorsiona usor
-lipsa de paralelism dintre dinte si film
-lipsa de suprapunere pe radiografie a segmentelor oral si vestibular ale rebordului

alveolar
- reprezentare deficitara a smaltului aproximal
-prezentarea decalata a teritoriului oral si vestibular a crestei septului alveolar

-dificultati in identificarea jonctiunii smalt-dentina
- suprapunerea osului zigomatic peste radacinile molarilor superiori
-mentinerea intraorala a filmului de catre pacienti
-suprapunerea crestei oblice externe peste radacina molarilor inferiori
Subiectul 5-Tehnica Planurilor paralele- definitie

Tehnici de radiografie intraorala
Tehnica bisectoarei(1)
Tehnica paralelismului(2)
Def. Tehnica planurilor paralele se caracterizeaza prin faptul ca raza centrala

este perpendiculara pe axul lung al dintelui si pe planul filmului, solidarizat
la conul localizator cu ajutorul unui sistem de sustinere a filmului. Se
realizeaza astfel conditii ideale pentru o ortogonalitate perfecta intre fascicul
si film.
Tehnica paralelismului
Raza centrală perpendiculară pe receptor
Raza centrală perpendiculară pe dinte
Receptor paralel cu dintele
Distorsionare mai scăzută
Subiectul 6- tehnica planurilor paralele-avantaje
1. Imaginile radiografice ale dintilor sunt fidele cu dimensiunea anatomica a
acestor
2.Radiografii realizate la momente diferite sau de catre operatori diferiti sunt
similare
3.Umbra arcarei zigomatice apare deasupra apexurilor molarilor
4.Inaltimea septului periodontal este corect evidentiata, fara prezentarea
decalata a segmentelor oral si vestibular
5.Tesuturile periapicale sunt repreentate corect fara deformari
6.Deoarece coroanele dintilor nu sunt distorsionate sau suprapuse este
posibilla evidentierea cariilor aproximale.
7.Daca filmul este plasat in suport corect si paralel la Axul lung al dintelui,
inclinarea in plan vertical si orizontal a conului localizator este stabilita
automat
8.Deoarece raza centrala este plasata in centrul filmului, toata suprafata
filmului este expusa si nu apare apexul taiat sau arii neexpuse.
9.Tehnica poate fi utilizata cu succes la pacientii cu disabilitati deoarece se
pastreaza mereu pozitia relativa dintre film, dinte si raza centrala,indiferent
de pozitia capului.
Subiectul 7 - Tehnici intraorale-zona incisiva

maxilara-radioanatomie
1. Sutura premaxilară / palatinală mediană (radiotransparentă).
2. Fosa şi gaura incisivă (radiotransparente).
3. Orificiile nazale (radiotransparente).
4. Septul nazal (radiopac).
5. Spina nazală anterioară (radiopac).
▪ Ţesuturile moi ale nasului şi buzei superioare (radiopacă).
▪ Fosa incisivă se poate suprapune pe apexurile incisivilor centrali
Subiectul 8- Tehnici intraorale -zona canina
maxilara - radioanatomie
6. Structurile ce apar şi pe incidenţa pentru incisivii centrali sunt
deplasate – structurile linguale apar mai posterior iar cele vestibulare
mai anterior.
▪ “Y” inversat: peretele lateral al orificiului nazal şi peretele
anterior al sinusului maxilar (!!“X”)
9.Tehnici intraorale – zona premolara maxilara
-radioanatomie
 - Sinus maxilar (radiotransparent).
 Planşeul sinusului maxilar şi septuri maxilare (radiopace).
 Canale nutritive (radiotransparente).
 Ocazional: peretele lateral al orificiului nazal (radiopac).
 Umbra ţesuturilor moi ale buzelor / obrajilor
10.Tehnici intraorale – zona molara maxilara -radioanatomie

M1 SI M2
 Planşeul sinusului maxilar şi septuri maxilare (radiopace).
 Sinus maxilar (radiotransparent).
 Canale nutritive (radiotransparente).
 Apofiza zigomatică a osului maxilar (radioopacitate cu formă de “U”).
 Arcada zigomatică/osul zigomatic (radiopace).
 Rar: peretele lateral a orificiului nazal (radiopac).
M2-M3
 Apofiza coronoidă a mandibulei (radiopacă).
 Tuberozitatea maxilară (radiopacă).
 Peretele posterior al sinusului maxilar (radiopac).
 Sinusul maxilar (radiotransparent).
 Hamulus/cârlig pterigoidian (radiopac).
 Lamă pterigoidiană laterală (radiopac)
11.Tehnici intraorale – zona incisiva mandibulara –radioanatomie
 Foramen lingual (radiotransparent).
 Tuberculi genieni / apofize genii (radiopac).
 Umbra ţesuturilor moi ale buzei superioare (radiopac).
 Creste mentale (radiopac)
 Canale nutritive (radiotransparent).

12.Tehnici intraorale – zona canina mandibulara
-radioanatomie + 13.Tehnici intraorale – zona premolara
mandibulara -radioanatomie
Canin / Premolari (Mandibulă)

 Orificiu mental / mentonier (radiotransparent) – de obicei situat între sau
sub nivelul rădăcinilor premolarilor.
 Umbra ţesuturilor moi ale obrajilor (radiopace).
 Canal mandibular (radiotransparent).
â
14.Tehnici intraorale – zona molara mandibulara
-radioanatomie
 Canal mandibular (radiotransparent).

 Creasta oblică externă (radiopacă).
 Creasta milohioidiană – creasta oblică internă (radiopacă).
 Foseta submandibulară (radiotransparent).
 Cortexul marginii bazilare (radiopac).
15.Tehnica bitewing – definitie
-permite realizaea de radiografii dentare selective,care evidentiaza cariile
interproximale ,mai dificil dedepistat la exam.clinic.
-tehnica clasica utilizeaza un film radiologic de 2,7x 5,4cm,prevazut cu aripioara
,cae va servi ca mijloc de fixare a acestuia in interiorul cavitatii orale
-raza centrala este usor inclinata cranio-caudal de la 6 grade la 10 grade in raport cu
planul de ocluzie
16.Tehnica bitewing - indicatii

-depistarea cariilor aproximale,mai ales a celor de smalt precavitae
-depistarea cariilor aproximale radiculare
-decelarea modelului de evolutie al cariilo ocluzale (cariile ocluzale ascunse)

- aprecierea prezentei cariilor secundare/recidivate
- aprecierea morfologiei septului interdentar
17.Tehnica bite-wing - indicatii,dezavantaje:

Indicatii:
- depistarea cariilor aproximale,mai ales a celor de smalt precavitare
-depistarea cariilor aproximale radiculare
-decelarea modelului de evolutie al cariilor ocluizale(carii ocluzale ascunse)
-aprecierea prezentei cariilor secundare sau recidivate
-aprecierea morfologiei septului interdentar
Dezavantaje:
-in absenta sistemului de sustinere a filmului, operatorul alege din ochi pozitiile pe
verticala si orizontala ale conului localizator
-radiografia nu este perfect reproductibila si de aceea nu poate fi folosita pt

aprecierea evolutiei cariilor
-erori de pozitie pe orizontala a conului localizator si de directionare a razei

centrale
-filmul poate fi deplasat cu usurinta de miscarile limbii
18. Tehnici ocluzale - enumerare, indicatii:

Enumerare-in functie de orientarea fasciculului de raze X , incidentele pot fi:
-disocluzale: -oblice mediene: tehnica Belot(folosita in cazul suprapunerii radacinii

palatinale a molarilor superiori)
-oblice postero-laterale:tehnica Bonneau( folosita pentru cautarea

litiazei sau a calcificarilor glandelor submandibulare) si tehnica Balters
-ortogonale, perpendiculare-tehnica Simpson
19. Tehnioca Belot; definitie, indicatii

-Definitie: Aceasta tehnica utilizeaza filmul plasat in plan ocluzal, iar raza centrala
perpendiculara pe bisectoarea unghiului dintre axul dintelui si planul ocluzal a fost
descrisa de M.Belot.
Indicatii: utila pt pacientii cu trismus, anchiloza temporo-mandibulara sau reflex
exagerat de voma
20.Tehnica Simpson: definitie, indicatii

Definitie: Este o tehnica orto-ocluzala la care filmul ocluzal este muscat de catre
pacient, iar raza centrala este perpendiculara pe film si pe planul de
ocluzie.Imaginea radiologica pe care o obtinem reprezinta o proiectie a dintilor in
lungul axei lor, sub forma unui cerc radio-opac cu un punct radiotransparent
cenrtral reprezentat de canalul radicular. Este utila pt completarea tehnicilor RDA,
pt analiza leziunilor osoase ale suprafetelor vestiobulare si orale. Leziunilor
tumorale si chistice, corpilor straini radio-opaci sau cailor false post tratament
endodontic
Indicatii:
-stabilirea pozitiilor unor corpi straini, unor radacini cu pozitie aberanta sau a
pozitiilor dintilor inclusi
-analiza intinderii unor formatiuni chistice sau a unor tumori osoase
-descoperirea unor calculi salvari la nivelul glandelor sau caanaleleor sublinguale

sau submandibulare
-sialografia submandibulara
-fistulografia unor fistule perimandibulare
-stabiliurea gradyului de extensie oro-vestibulara a unei osteite
-stabilirea orientarii traiectelor de fractura ale mandibulei, a deplasarii

fragmentelor de fractura si a pozitiei eventualelor eschile osoase.
21.Ortopantomografia-definitie
-Cea mai simpla si putin iradianta metoda, care evidentiaza pe un singur film
complexul dento-maxilo-facial
-Ea permite depistarea leziunilor dento-maxilo-faciale, fiind considerata in prezent

prima etapa in examenul radilogic dento-maxilar si un veritabil document medico-
legal
-Proiectie unica, panoramica a mai multor structuri anatomice pe aceeasi imagine,

evaluare globala unitara a structurilor dento-maxilare, comparativa dreapta-stanga
22.Ortopantomografie- indicatii, regiuni care pot fi evaluate

Indicatii: folosita pentru evaluarea:
1.Copiilor privind:
-varsta dentara
-patologia odonto-parodontala a dintilor temporari si permanenti
-raportul dintilor temporari cu mugurii dintilor permanenti
-tiparele normale de eruptie si patologice
-anomalii dentare de pozitie, sediu si forma
-raportuil dintre arcada dentara , arcada alveolare si baza scheletala
-raporturile dintilor cu sinusurile maxilare si fosele nazale
-sceheletul facial: dismorfii, asimetrii maxilare si mandibulare
2.Adultilor privind:
-patologia odonto-parodontala: carii, leziuni apicale, manifestari infectioase locale

sau la distanta
-restaurarile protetcice conjuncte
-patologia maxilarele si a sinusurilor: structuri osoase, tumori, maladii de sistem
-scheletul facial: dismorfii, asimetrii maxilare si mandibulare
-ATM, studiu realizat comăparativ: gura inchisa-gura deschisa
-traumatologie: fracturi dentare si mandibulare cu exceptia regiunii anterioare
-patologia glandelor salivare
-inaltimea crestei alveolare, in vederea realizarii implantelor dentare
Regiuni care pot fi evaluate:
-ansamblul odonto-parodontal
-planseul foselor nazale
-peretii sinusului maxilar
-palatul dur
-ambii condili mandibulari pe un singur film
23. Ortopantomografia -radioanatomie-maxilar

-piramidă triunghiulară:
1 corp – tetraedru = 4 feţe (anterioară, medială, superioară, dorsală-infratemp.)

4 apofize – frontală, zigomatică, palatină, alveolară
în interior – 1 cavitate = sinusul maxilar
!!! Aspectul radiologic normal este complex
Foramen incisiv – frecvent vizibil pe Rx – transparenţă mai mult sau mai

puţin intensă, încercuită de un lizereu opac mai mult sau mai puţin net – apare pe
Rx bune ale IC sup, între rădăcini, în dreptul apexurilor. Dacă este mult lărgită -
chist al papilei incisive sau canalului nazo-incisiv
La tineri – între cei 2 IC sup – se poate observa sutura incisivă = lizereu transparent.
Normal – cele 2 oase incisive sunt fuzionate = linie de condensare osoasă, opacă,
pe linia mediană
Fosele nazale – bine evidenţiate Rx --- zone radiotransparente încercuite

de un lizereu opac, simetrice, la oarecare distanţă de apexurile IC.
Sinusul maxilar – pe Rx are aspecte variate - zone mai puţin opace,

delimitate de un lizereu opac,cu convexitatea în jos, deasupra sau chiar în contact
cu apexul M1 sup - sau transparenţă – în relaţie cu apexurile PM1,2, C, M 1,2,3
(dinţi sinusali) – coafează apexurile -- Dg. Dif cu procesele periapicale (chisturi,
granuloame) – convexitatea în sus!!!
Sinusul maxilar - pe incidenţe pentru craniu, sau OPG:
-Radiotransparenţă delimitată de un contur opac reprezentat de pereţii maxilari
-În incidenţă PA a craniului– relieful mastoidei se suprapune peste cel al sinusurilor

maxilare motiv pentru care sunt necesare incidenţe semiaxiale a craniului pentru a
evidenţia sinusurile
-Pierderea transparenţei sinusului (= opacefierea sinusului) respectiv, ştergerea

conturului opac traduc afecţiuni ale acestuia – sinuzite, chisturi endosinusale, TB,
TM
24. Ortopantomografia-radioanatomie-mandibula = potcoavă
- Corp
- Ramuri ascendente (unghi de 1150 la adulţi; mai deschis la copii şi la vârstnici)
- Incizura sigmoidă
- Apofize (coronoidă, condil)
- Canal mandibular
- Gaura mandibulară, mentonieră
- Simfiza mentonieră
- Liniile oblice (int., ext.)
- Corpul - radioopacitate marcată la nivelul marginii bazilare; tentă mai puţin opacă
în restul osului, aspect uniform
- Gaura mentonieră – mică zonă rotundă radiotransparentă, 1 – 2 mm diametru -

în regiunea apexurilor PM inf.
!!! Frecvent se suprapune peste apexul unuia dintre PM = confuzie cu un granulom

---- se va studia radiotransparenţa spaţiului periodontal, care nu trebuie să fie
întreruptă, sau lărgită.
-Canalul mandibular – radiotransparentă = bandă clară, uniformă, 2 – 3 mm lăţime;
pe filmele extra- şi intraorale
- de la Spina Spix la orificiul mentonier;
-încadrat inconstant superior şi inferior de câte o linie radioopacă

(plafonul, planşeul)
- În relaţii apropiate cu apexul M3 inf
-Apofiza coronoidă – radioopacitate triunghiulară se poate suprapune pe

tuberozitatea maxilară
-Condilul mandibular, ATM:
- radioopacitate a condilului şi a cavităţii articulare, respectiv a eminenţei

articulare de la nivelul osului temporal
- radiotransparenţă a spaţiului interarticular – uniformă, bine delimitată
-modificări ale conturului, transparenţei spaţiului articular, respectiv ale

conturului condilului şi cavităţii articulare ---- relevă afectarea ATM – disfuncţii,
artrite, artoze
- Apofiza stiloidă - opacitate
- Coloana cervicală - opacitate
- Osul hioid – opacitate
- Nazo-faringele – transparenţă suprapusă pe ram ascendent

-
25. Radiodiagnosticul cariei dentare – descrierea radiologica
Caria dentară este cea mai răspândită afecţ iune dentară în care se
produce o distrucţie progresivă a ţesuturilor dure dentare, iniţiat ă de
către acizii organici produşi de depozitele microbiene aderente la
suprafaţa dintelui. Caria dentară evoluează de la nivelul smalţului
către joncţiunea smalţ-dentină, extinzându-se apoi în camera
pulpară.
După localizarea procesului lezional cariile se pot clasifica în:
o carii interproximale,
o carii ocluzale,
o carii faciale/linguale,
o carii radiculare,
o carii în cement,
o carii recurente sau secundare,
o carii pe dinţii incluşi (suprafaţa ocluzală şi interproximală).
După gradul de demineralizare al structurilor dure dentare putem

întâlni:
o caria incipientă, de demineralizare,

o caria superficială, caria de smalţ,
o carii de smalţ şi dentină,
o distrucţii coronare cu diferite complicaţii: pulpare,
parodontale, osteitice.
Examenul radiografic al cariei dentare
Caria dentară apare radiografic apare ca o radiotransparenţă, excavată
de la suprafaţă către adâncime, cu formă neregulată şi margini difuze la
nivelul unei regiuni dentare
 Detectarea suprafetelor neregulate cu demineralizarea smaltului sau o
lipsa de continuitate discreta in statul de smalt.
 Leziunea devine vizibila radiografic dupa o demineralizare de aprox 40-
50 %
 In general, leziunea decelata clinic este mai mare decat aspectul ei pe
radiografie
Diagnosticul cariei dentare este clinic dar confirmarea ei poate fi

obţinută prin:
-radiografii dentare obţinute prin tehnica bitewing, pentru

diagnosticul precoce al cariei de smalţ, de colet, al cariilor
secundare. Analiza evoluţiei în timp a cariilor se face la 6 luni la
pacienţii cu risc ridicat, 12 luni la cei cu risc mediu, la 2 ani la
cei cu risc mic, iar la copii la acelaşi interval de timp, exceptând
la cei cu risc mic când se repetă examenul la 12-18 luni.
-radiografii dentare obţinute prin tehnica planurilor paralele /
bisectoarei pentru evidenţierea principalele tipuri de carii,
-radiografiile ocluzale, radiografiile „direcţionate” şi rar O.P.T
evidenţiază cariile ocluzale, cariile la dinţii incluşi şi procesele
periapicale secundare.
De obicei explorăm radiografic:
 cariile interproximale,
 cariile de colet,
 cariile ocluzale,
 cariile situate sub/lateral de obturaţie (cariile recidivate şi
secundare),
 carii pe dinţii incluşi (suprafaţa ocluzală şi interproximală),
 complicaţiile cariei dentare.
Din punct de vedere radiografic putem distinge 4 etape evolutive ale

cariei dentare
C-1: carie de smalţ incipientă (< jumătate din grosimea

smalţului)
C-2: cel puţin jumătate din grosimea smalţului, dar fără a
invada joncţiunea smalţ-dentină,
C-3: cu afectarea joncţiunii smalţ-dentină, dar < jumătatea
distanţei până la pulpă,
C-4: afectând dentina, dar > jumătatea distanţei până la camera
pulpară.
Reprezentare schematică a aspectului radiografic al cariilor

interproximale: 1, 2 – carii amelare; 3, 4 – carii amelo-dentinare,
(după Langland şi Langlais).
26. Caria dentara – clasificare radiologica (C1) – descrierea radiologica,

tehnici indicate pt diagnostic imagistic
C-1: carie de smalţ incipientă (< jumătate din grosimea smalţului)

În stadiul C1 si C2 întâlnim:
leziuni mai mari clinic decât sunt depistate pe imaginea radiografică
TEHNICI:
• Bitewing – foarte util in diagnosticul cariilor interproximale.
• Periapicale (cel mai corect prin tehnica planurilor paralele)
• radiografiile ocluzale, radiografiile „direcţionate” şi rar O.P.T evidenţiază
cariile ocluzale, cariile la dinţii incluşi şi procesele periapicale secundare.
• CBCT
27. Caria dentara – clasificare radiologica (C2)- descrierea radiologica, tehnici
indicate pt diagnostic imagistic
C-2: cel puţin jumătate din grosimea smalţului, dar fără a invada
joncţiunea smalţ-dentină,
În stadiul C1 si C2 întâlnim:
leziuni mai mari clinic decât sunt depistate pe imaginea radiografică
TEHNICI:
• CBCT
28. Caria dentara – clasificare radiologica (C3)- descrierea radiologica,

C-3: cu afectarea joncţiunii smalţ-dentină, dar < jumătatea distanţei până
la pulpă
În stadiul C3 întâlnim:
O leziunea care a progresat mai rapid în dentină decât în smalţ;
O radiotransparenţă anfractuasă laterală la nivelul joncţiunii smalţ- dentină
TEHNICI:
• CBCT
29. Caria dentara – clasificare radiologica (C4) - descrierea radiologica,

C4: afectând dentina, dar > jumătatea distanţei până la camera pulpară.
 leziunea se extinde mult in dentina -> lez profunda in dentina cu
aspect neregulat, escavat
 leziunea poate sa apara mai mare in imaginea radiografica decat in
cea clinica
 necesita tratament endodontic !! + trebuie neaparat sa fie
tratata!!
Carii dentare:
 incipiente (C1)
 extinse (C4)
TEHNICI INDICATE: (n-am gasit undeva scris, dar probabil astea sunt)
 bitewing
 retro-dento-alveolara
30. Caria interproximala – descrierea radiologica,

In teritoriul coronar interproximal apar carii
meziale şi distale în diferite stadii:
caria de smalţ incipientă
caria de smalţ în stadiu avansat
caria în smalţ şi dentină apărută după depăşirea zonei
amelo-dentinare
TEHNICA INDICATA: sunt uşor de depistat radiografic prin incidenţa
bitewing (fiind proiectate pe radiografii tangent la fascicolul de radiaţii)
chiar şi în regiunea molarilor + tehnicile periapicale
STADIU descriere radiologica

C1  leziuni mai mari clinic decât sunt depistate pe imaginea
radiografică
 caria apare ca o foarte mică radiotransparenţă
triunghiulară, cu baza la suprafaţa smalţului şi vârful
spre joncţiunea amelo-dentinară, puţin sub zona de
contact cu dintele adiacent
 in acest stadiu al cariei în general, nu este necesar
tratament endodontic
 dacă radiografia bitewing nu este clară sau dacă există
dubii în ceea ce priveşte existenţa lor, nu se
menţionează prezenţa cariilor !!
C2  leziune mai extinsă clinic decât se observă radiografic

 radiotransparenţă triunghiulară, cu baza la suprafaţa
dintelui sub zona de contact interproximal cu dintele
adiacent
 conform regulilor actuale în general caria nu necesită
tratament endodontic
C3  leziunea care a progresat mai rapid în dentină decât în

smalţ
 radiotransparenţă anfractuasă laterală la nivelul
joncţiunii smalţ-dentină
 caria se tratează dacă afectează peste 0,5 mm din
dentină
C4  caria apare ca o leziune profundă în dentină, cu aspect
neregulat, escavat;
 leziunea poate să apară mai mare radiografic decât
clinic, ca o radiotransparenţă în degradeuri difuze, mai
palide periferic, în formă de U în poziţie orizontală
 caria din stadiul C4 trebuie să fie tratată
!!! Cariile incipiente pot trece uneori neobservate radiologic, mai ales dacă sunt
situate interproximal, unde sunt
„arse” de fenomenul „burn-out” sau de „halou marginal”, apărut datorită faptului
că razele X sunt tangente la suprafaţa curbă a coroanei dentare.
Carii dentare (proximale):

 extinse (C4)
 cu afectarea smaltului si dentinei (C3)
Carii dentare:
 extinse (C4)
 intermediare (C2)
 *carii secundare
Carii interproximale incipiente ale smalţului (C1) la
24, 25, radiografie bitewing
Carii interproximale incipiente ale

smalţului
(C1) l între 31, 41, radiografie
periapicală
31. Caria ocluzala - descrierea radiologica, tehnici indicate pt diagnostic
imagistic
 cariile suprafeţelor triturante sunt detectate clinic sub formă

liniară sau punctiformă
 aceste leziuni progresează pe ambele versante ale fisurii,
căpătând aspectul unei leziuni triunghiulare cu baza spre
dentină, greu de evidenţiat radiografic când sunt limitate numai
la smalţ, care apare de dimensiuni mari la nivelul cuspizilor
 cariile pot fi extinse în dentină fără depăşire evidentă a smalţului
 radiografic: aceste carii apar ca o transparenţă liniară sau în
bandă, situată sub joncţiunea smalţ-dentină, care în timp are o
formă rotunjită în „U” sau ca o semilună cu transparenţă
neomogenă, mult scăzută spre dentina normală
32. Cariile de pe suprafetele vestibulare si orale – descrierea radiologica,
 aceste carii sunt uşor accesibile examenului clinic, dar pot fi greu de
depistat radiografic datorită proiecţiei perpendiculare pe fasciculul
de raze a suprafeţei cariei cu apariţia fenomenului de sumaţie
pozitivă a smalţului şi dentinei care maschează leziunea.
 radiografic: pot să apară ca o radiotransparenţă rotundă/ovalară,
cu o delimitare netă între smalţul cariat şi cel rămas integru
Carie linguala (nu se poate spune daca este pe fata

vestibulara sau linguala!!! Examenul clinic!)
Carii aproximale
si pe suprafata
vestibular
33. Cariile de colet – descrierea radiologică, tehnici indicate pentru
diagnostic imagistic
Cariile de colet se produc în spaţiul dintre marginea smalţului şi

marginea liberă a gingiei, interesând atât cementul cât şi dentina
premolarilor sau a dinţilor frontali afectaţi (fig. a) . Uneori cariile mici
cervicale pot fi mascate la examenul clinic de tartru şi pot fi identificate
uşor radiografic pe suprafeţele interproximale şi vestibulo-orale ca o
radiotransparenţă semilunară (fig. b) deasupra marginii gingivale (aspect
de “gaură neagră”).
Diagnosticul diferenţial al cariei de colet se face cu fenomenul “burn-
out”, care reprezintă un artefact, vizibil sub forma unei benzi sau triunghi
radiotransparent.
Fig. a Fig. b
- Tehnici: tehnica bitewing → diagnosticul precoce al cariei de colet, tehnica
planurilor paralele/ bisectoarei
34. Fenomenul de „burn-out” – definitie, aspect radiografic
Fenomenul de “burn-out” reprezintă = un artefact, vizibil sub

forma unei benzi sau triunghi radiotransparent. El este datorat faptului
că în regiunea cervicală straturile străbătute de fascicolul de raze X
sunt mai subţiri şi mai puţin dense comparativ cu zona coronară, unde
smalţul şi dentina sunt intens radioopace, şi de zona radiculară, unde
fascicolul trebuie să străbată straturile de cement şi os alveolar, bine
mineralizate, radioopace. Acest artefact poate să apară în condiţiile
utilizării unor factori de expunere crescuţi, cum sunt cei folosiţi
pentru punerea în evidenţă a cariilor dentare interproximale.
Fenomenul “burn-out” se caracterizează prin:
localizarea cervicală limitată la nivelul unui plan liniar ce trece

prin marginea inferioară a smalţului şi marginea superioară a osul
alveolar,
aspect triunghiular sau în bandă, devenind gradat mai puţin evident
către centrul dintelui,
apare la toţi dinţii radiografiaţi, spre deosebire de cariile recidivate
sau cariile radiculare la care sunt localizate la un dinte, fără a avea
o limită superioară şi inferioară.
35. Cariile radiculare - descrierea radiologică, tehnici indicate pentru

Cariile radiculare se produc în spaţiul dintre marginea smalţului şi

marginea liberă a gingiei, interesând atât cementul cât şi dentina.
Cariile radiculare se por dezvolta la diferite nivele ale rădăcinilor, în
treimea mijlocie, inferioară sau chiar apical.
Radiografic: caria radiculară este o radiotransparenţă, fără o delimitare

netă, cu contur având aspect de dinţi de ferestrău sau cu o formă neregulată,
localizată interproximal sau vestibulo-oral. Când radiotransparenţa radiculară
se suprapune peste canalul radicular diferenţiem caria de un granulom intern
(Palazzi), care pe radiografiile periapicale şi disto-excentrice păstrează
raportul dintre imaginea canalului şi granulom.
- Tehnici: tehnica planurilor paralele/ bisectoarei
36. Cariile recidivante - descrierea radiologică, tehnici indicate pentru

Aceste carii sunt apărute sub o obturaţie, este cazul cariilor recidivate
sau la periferia unei obturaţii, când vorbim de carii secundare. Cariile
recidivate pot fi acoperite de radiopacitatea obturaţiilor metalice, şi sunt
vizibile doar radiografic.
Radiografic: caria recidivată apare ca o radiotransparenţă sub

materialul de obturaţie, iar caria secundară ca o radiotransparenţă situată
la marginea obturaţie.
Cariile recidivate sau secundare sunt dificil de evaluat radiografic în
cazul folosirii unor obturaţii radiotransparente, fără bază, când singurul
semn radiologic este delimitarea difuză pe o porţiune limitată a cavităţii
obturate în contrast cu restul pereţilor net delimitaţi.
- Tehnici: tehnica bitewing → diagnosticul precoce al cariei secundare,
tehnica planurilor paralele/ bisectoarei
37.Carii secundare-descrierea radiologica,tehnici indicate pentru diagnostic

imagistic
Aceste carii sunt apărute la periferia unei obturaţii.

Radiologic: o radiotransparenţă situată la marginea obturaţie
Sunt dificil de evaluat radiografic în cazul folosirii unor obturaţii
radiotransparente, fără bază, când singurul semn radiologic este delimitarea
difuză pe o porţiune limitată a cavităţii obturate în contrast cu restul pereţilor
net delimitaţi
38.Leziuni periapicale-definitie,aspecte radiografice
3 elemente de urmarit: lamina dura
ligamentul periodontal
paternul trabecular + elementele de radioanatomie
Parodontitele periapicale sunt procese inflamatorii care afectează şi se

localizează în parodonţiul periapical. Procesele inflamatorii localizate apico-
periapical, se transmit de la camera pulpară bolnavă prin intermediul canalului
radicular sau a unei căi false şi interesează în principal parodonţiul periapical,
dar pot determina în timp şi modificări ale apexului dentar.(rizaliza
patologica).
Parodontita apicală acută
Această afecţiune poate fi diagnosticată pe baza durerii pulsatile şi a
senzaţiei de agresiune şi de mobilitate a dintelui
Radiografic: la debut nu se constată nici o modificare periapicală sau a
spaţiului periodontal, dar se poate evidenţia caria profundă,
interproximală, o obturaţie insuficientă sau depăşită a canalului radicular.
Se consideră că abia după două săptămâni de la debut apare în jurul

rădăcinii o zonă de decalcifiere şi se evidenţiază:
*dispariţia laminei dura periapical,lărgirea spaţiului periodontal, sau o
zonă radiotransparentă, omogenă,difuz conturată, intensă periapical,
rotundă,depăşind uneori spaţiul dintre dintele cauzal şi dinţii vecini
,uneori uşoară cementoliză apicală.
a b
a b
c d
Carie profundă mezio-ocluzală la 27 fără proces periapical vizibil
radiografic, 24, 25 cu reconstrucţii corono-radiculare şi discretă lărgire a
spaţiului periapical la 25, fără distrucţia laminei dura a), dispariţia laminei
dura şi radiotransparenţă difuză, periapicală la rădăcina mezio-vestibulară
la 26 b), obturaţii corono-radiculare incomplete la 36, 37 cu dispariţia
laminei dura şi lărgirea spaţiului periapical cu o mică radiotransparentă
periapicală rotundă c), obturaţii incomplete la 37 cu dispariţia laminei dura
şi lărgirea spaţiului periapical, 38 inclus cu apex deschis, lamina dura
intactă şi lărgire normală a spaţiului periapical d).
. Parodontita apicală cronică
Putem întâlni două forme de parodontită apicală cronică: fibroasă şi

granulomatoasă difuză progresivă.
În cazul în care nu se produce vindecarea parodontitei acute apare stadiul

cronic al leziunii şi se constituie artrita cronică şi granulomul dentar.
Parodontita apicală cronică fibroasă

Radiografic: apare o radiotransparenţă crescută în jurul apexului, în osul
spongios, cu aspect de osteoporoză neomogenă, cu demineralizarea inegală
a canalelor osoase ce constituie spongioasa. Caracteristică este distrucţia
laminei dura şi conturul zimţat, neregulat al zonei radiotrasparente.
Parodontita apicală cronică difuză progresivă

Radiografic: se evidenţiază o radiotransparenţă intensă, omogenă care
înconjoară apexul, cu contur regulat dar difuz, distrucţia laminei dura şi un
proces discret de apicoliză.
a b c
Parodontită cronică fibroasă la 45, cu transparenţă periapicală în jurul

unui rest de pastă dentară şi distrucţia laminei dura a), transparenţe
periapicale la 43, 44, cu contur zimţat şi întreruperea laminei dura,
parodontită cronică apicală difuză fistulizată la 41 cu aspect de
radiotransparenţă cu formă neregulată, intensitate neomogenă, contur zimţat
şi difuz b), şi parodontită cronică apicală difuză la 22 c).
39.Rizaliza--definitie,aspecte radiografice
Rizaliza este procesul de osteoliză a rădăcinii dentare care poate fi

fiziologică în cazul dentiţiei temporare şi patologică când este determinată de
procesele inflamatorii cronice endo-periapicale, cu o afectare evidentă a
cementului şi dentinei dinţilor permanenţi sau mult mai rar a celor temporari.
Radiologic: se poate constata:
-un defect la nivelul 1/3 apicale a rădăcinii, care poate să fie scurtată, sau
amputată dar cu contur relativ regulat,
-se poate observa un spaţiu periodontal lărgit, cu lamina dura discontinuă
datorită concomitenţei procesului cronic periapical
a b c
Rizaliză patologică la rădăcina vestibulo-mezială a molarului care prezintă

o carie profundă deschisă în camera pulpară şi cu parodontită cronică apicală
difuză a), rizaliză fiziologică la 54 b), abces dentar cronic la 41,
parodontită cronică apicală difuză la 42 şi 44.
Rizaliza fiziologică se deosebeşte de cea patologică prin faptul că se
produce la dinţii temporari, afectaţi sau neafectaţi de carii.
40. Hipercementoza- definitie si aspecte radiologice
A. Definitie- această modificare apico-periapicală este un proces de

osteocondensare, cu creşterea funcţiei cementoblaştilor din regiunea
apicală.
B. Radiografic: constatăm o modificare de volum şi formă a vârfului
rădăcinii care apare îngroşat datorită apoziţ iei cementului
periapical, conferind apexului un aspect de „măciucă”, „baston de
toboşar” sau „limbă de clopot” (fig.2.20). Spaţiul periapical este
uneori îngustat dar bine conturat, cu lamina dura intactă, sau
discontinuă şi cu leziuni granulomatoase.
a b c
d e f
Fig. 2.20. Hipercementoză
a.la rădăcina premolarului I şi a restului radicular al premolarului II cu
aspect de „baston de toboşar”
b), hipercementoză la apexurile molarului II cu aspect de „măciucă ”
c) şi cu aspect de „limbă de clopot” la rădăcina mezială a molarului I
care prezintă parodontită apicală cronică difuză şi carie ocluzală
profundă
d) hipercementoză periapicală la 36, e). , 26 f), şi 34
41. Granulomul- definitie si aspecte radiologice

Definitie - este o osteită apicală cronică în care s-a instalat o distrucție osoasă
periapicală delimitată de un contur dispus în jurul foramenelor apicale.
A. Parodontita apicală cronică granulomatoasă (granulomul

apical)
Radiologic: poate să se evidenţieze o radiotransparenţă intensă,
omogenă, însoţită de distrucţia laminei dura şi uşoară apicoliză.
Caracteristic este conturul relativ net, cu aspect regulat care delimitează
osul spongios dar fără condensare evidentă în jur (fig.2.17. a, b).
Fig. 2.17. Parodontită apical ă cronică granulomatoasă
a.cu zonă radiotransparentă periapicală la rădăcina palatinală a
premolarului I superior a) şi a incisivilor centrali inferiori in imag b) cu
contur net, fără condensare în jur şi cu lamina dura întreruptă.
A B
B. Granulomul chistic
Radiografic: prezintă caracteristic o delimitare netă care înconjoară

radiotransparenţa intensă, omogenă, rotundă sau ovalară creând impresia
că este însoţit de o continuitate cu laminei dura alveolară. În realitate
această delimitare este diferită ca structură de lamina dura şi nu o
prelungire a ei (fig. 2.18.a).
a b
Fig. 2.18. Granulom chistic

a.lateral de rădăcina palatinală la 15, cu transparenţă net conturat ă, cu
lizereu de condensare în jur ce pare a se continua cu lamina dura
b. rezecţie apicală la apexurile 24 ce aveau granuloame chistice
42. Abcesul dentar cronic- definitie si aspecte radiologice

1. Definitie- Acest proces infecţios se caracterizează prin supuraţie
cronică şi prezenţa unei fistule.
2. Radiografic: prezintă caracteristic:
• delimitare netă în formele cronice sau difuză în formele acute
care înconjoară o radiotransparenţa intensă neregulată, rotundă sau
ovalară, frecvent asimetrică, cu o lărgire importantă unilaterală a
spaţiului periodontal şi dispariţia laminei dura în zona afectată (fig.
2.18.b).
43. Parodontopatiile marginale acute –aspecte radiografice

Constituie exacerbarea unei afecţiuni parodontale cornice.
Radiografic apar modificări osoase care se suprapun peste cele ale bolii
parodontale de bază şi care nu pot fi diferenţiate.
44.Parodontopatiile marginale cronice superficiale- aspecte radiografice
În parodontopatiile marginale cronice superficiale apare o breşă în sistemul

ligamentar supraalveolar cu diferite aspecte radiografice ale leziunilor
incipiente.
Radiografic:
Leziunile incipiente sunt:
Halistereza marginală, demineralizare în axul vascular al septului, cu
vizualizarea vaselor de nutriţie sub formă de zone radiotransparente în
lungul septului interdentar,(fig.3.5.a.)
Lărgirea spaţiului parodontal la nivelul crestei marginale cu triangulaţie

marginală, creasta septului alveolar se va demineraliza şi se va deplasa
lateral de colet (fig, 3.5, 3.6)ciupirea septului, creasta septului alveolar s-a
demineralizat (cu dispariţia laminei dura la acest nivel) şi apoi s-a resorbit,
rezultatul fiind amputarea unei părţi a crestei alveolare (fig.3.5. b, c),
a b c
Fig. 3.3. a) - c) Halistereza marginală cu rarefacţie trabeculară şi
vizualizarea vaselor, triangulaţie marginală şi ciupire de sept în regiunea
incisivilor.
a b
Fig. 3.4. a) şi b) Triangulaţie marginală şi scăderea densităţii trabe-culelor
osoase vizibilă în regiunea premolari-molari, radiografii bite-wing.
a b c
Fig. 3.5. a) - c) Ciupiri ale septului în regiunea premolari-molari a
maxilarului superior drept, în regiunea canin premolari şi premolari-molari
mandibulari, radiografii periapicale.
Factori locali secundari cum ar fi tartru, carii, lipsa punctelor de contact,

restaurări debordante, versii dentare (fig.3.6).
a b c
Fig. 3.6. Retracţii parodontale datorate tartrului şi resturilor alimentare
restante sub lucrări protetice a), a cariilor sau a obturaţiilor debordante b),
c).
45.Parodontopatiile marginale cronice moderate si severe- aspecte

radiografice
Aceste forme de leziuni prezintă:lărgirea spaţiului parodontal interdentar
(fig.3.7),
a b c
Fig. 3.7. a) - c) Retracţii parodontale interdentare cu lărgirea spaţiului
interdentar şi aspect tipic neregulat pentru o pierdere orizontală a înălţimii
osului alveolar, în cazul afectării dinţilor posteriori.
imaginile de distrucţie a osului alveolar (în plan vertical şi/sau orizontal)
devin mult mai vizibile – cu apariţia pungilor parodontale (fig. 3.8),
pierderea formei de unghi ascuţit dintre lamina dura şi septul interdentar cu

aspecte de unghi rotunjit şi neregulat: cu aspect de „pungă parodontală,
pâlnie, chiuvetă, „în scară” (fig.3.9),
pierdere localizată sau generalizată a osului alveolar de susţinere (fig.3.9);
a
b
Fig. 3.8. Pungi parodontale în jurul apexurilor unor dinţi incluşi în lucrări
de reconstrucţie corono-radiculare.
Fig. 3.9. OPT la un pacient de 47 de ani cu parodontopatie progresivă
avansată, cu defecte verticale severe în jurul rădăcinilor mai multor dinţi
afectaţi, mulţi dintre ei având depozite de tartru şi procese periapicale.
leziunile de tip distructiv devin ireversibile (fig. 3.10),

a b c
Fig. 3.10. Defecte osoase variate: a) liză osoasă cu aspect de crater sau
de „pâlnie” b), defect septal interproximal, c) liză osoasă orizontală.
În etapele avansate ale bolii parodontale, radiologic se constată:
distrucţii ale septului interradicular (în zona furcaţiei, fig. 3.11),
a b c
Fig. 3.11. Grade de pierdere osoasă la nivelul furcaţiei dinţilor
pluriradiculari.
pâlnii parodontale profunde (în jurul apex-ului),

parodontită marginală totală (rădăcina ,,pluteşte’’), când
desmodontul este complet distrus, lamina dura dispărută,
conturul spongioasei neregulat).
o Modele de pierdere osoasă: orizontale şi/sau verticale
(fig.3.12 – 3.14) ,
Fig. 3.12. Parodontopatie marginală agresivă la un pacient de 51 ani, cu
parodontită marginală totală în cadranul II, cu desmodont distrus în jurul
apexului 27 aflat într-o lucrare protetică şi care pluteşte în punga parodontal
Fig. 3.13. a)OPT la o pacientă de 39 de ani cu parodontopatie marginală

progresivă, cu defecte orizontale dar şi verticale severe în jurul resturilor
radiculare ale dinţilor 16, 17, 24, 25 şi 47, care au aspect de „dinte plutitor”.
Fig. 3.14. OPT la o pacientă de 34 de ani cu parodontopatie marginală

progresivă, cu defecte orizontale dar şi vertical severe în jurul apexului dintelui
35, cu aspect de „pâlnie” parodontală .
46.Anomaliile de număr ale dintilor (prin deficit)–definitie, aspecte
radiografice
• Agenezia sau Anodonţia parţială (Oligo- sau hipodonţia) reprezintă diminuarea

numărului dinţilor datorită lipsei formării mugurilor dentari primitivi. Frecvent
avem agenezia: molarilor de minte inferiori şi superiori, a incisivilor laterali
superiori (fig.1.1), a incisivilor centrali mandibulari (fig.1.2), a premolarilor 2
inferiori (fig.1.3), a premolarului 2 superior şi inferior (fig.1.4), a caninilor
superiori, a incisivilor laterali inferiori, a primilor premolari la maxilar cu
persistenţa pe arcadă a dintelui temporar.
• Anodonţia totală sau absenţa tuturor dinţilor este întâlnită excepţional, în
practica curentă, în sindromul de polidisplazie ectodermică Siemens care
prezintă: o anhidroză, o hipotricoză şi o anodonţie (fig.1.5).
47.Anomaliile de număr ale dintilor (prin exces)–definitie, aspecte

radiografice
Acestea mai sunt denumite polidonţii şi hiperdonţii şi pot fi cu şi fără preferinţă
topografică:
• polidonţii cu preferinţă topografică: o incisivi sau molari supranumerari,
frecvent nanici (fig.1.6. a, b,c); o meziodens este un dinte nanic, supranumerar,
situat între incisivii centrali superiori, (fig.1.7. a, b,c),
• polidonţii nesistematizate:
o odontoamele sunt malformaţii ale ţesuturilor dentare (hamartoame),
• clinic: descoperite întâmplător, la maxilar sau mandibulă, fără predilecţie

pentru un anumit sex,
• imagistic: apar pe radiografiile dentare, OPT sau radiografii în incidenţa de
mandibulă defilată ca radioopacităţi, bine delimitate, care prezintă un mic spaţiu
transparent în jur.
Putem întâlni în practica curentă :
• odontomul compus care apare ca o masă densă, formată din numeroase
microelemente dentare dismorfice, înconjurată de o capsulă fibroasă
radiotransparentă (fig.1.8. a, b) ;
• odontomul complex este o formaţiune densă, neomogenă, formată din ţesut
dentar atipic, fără a se putea individualiza un dinte format, relativ circumscrisă
(fig.1.9), care se diferenţiază uneori foarte greu imagistic de un odontomul
ameloblastic sau de un fibrom cementifiant; confirmarea fiind realizată în urma
examenului antomopatologic.
Mai putem întâlni:
• canin sau premolar suplimentar la maxilar sau mandibulă;
• polidonţia din o serie de sindroame. Cea mai cunoscută afecţiune de acest tip
este displazia cleido- craniană sau boala PierreMarie şi Sainton. Aspectele
imagistice se pot vizualiza pe:
o OPT sub forma unei îngrămădiri dentare, cu dinţi supranumerari, incluşi,
dismorfici, cu persistenţa dinţilor de lapte pe arcadele adultului,
o pe radiografiile craniene de profil şi de faţă se constată brahicefalie,
o pe radiografia de torace: se constată hipoplazia claviculei, ce permite
apropierea foarte uşoară a umerilor,
o pe radiografia de bazin: se constată coxa-vara, cu risc major de
invaliditate.
48.Anomalii de poziţie ale dinţilor (incluzia)–definitie, aspecte
radiografice
Incluzia dentară reprezintă rămânerea dinţilor complet dezvoltaţi în spongioasa
maxilarelor, pe axul normal de erupţie, după ce a trecut perioada lor de erupţie
fiziologică.
Cauzele incriminate în această întârziere sunt foarte variate:
• mecanice:
 lipsă de spaţiu (fig.1.10, fig.1.11),
 prezenţa unor dinţi supranumerari
(fig.1.12),
 traumatisme,
 poziţia incorectă a germenului
dentar (fig.1.10-1.12) şi
 factori genetici - sindroame malformative complexe: disostoza cleido-
craniană, cherubism (fig.1.13).
49.Anomalii de poziţie ale
dinţilor (ectopia)–definitie,
aspecte radiografice
Ectopia – reprezintă
rămânerea dinţilor complet
dezvoltaţi la distanţă de sediul
normal, dar în teritoriul sau
anatomic, după ce a trecut
perioada lor de erupţie
fiziologică (fig.1.14);
50.Anomalii de poziţie ale dinţilor (heteropozitia)–definitie, aspecte

radiografice
Heterotopia – constă în prezenţă acestor dinţi în teritorii anatomice diferite decât
cele anatomice normale: ovare, ş.a.
51. Anomalii de pozitie ale dintilor (transpozitia) –definitie, aspecte

radiografice
Transpoziţia – este o formă aparte de ectopie caracteristică prin erupţia unui dinte pe
arcadă, în locul altui dinte decât cel obişnuit să erupă în acel loc
52. Anomalii de dimensiune (macrodontia) – definitie, aspecte

radiografice
Macrodonţia sau gigantismul, anomalia este de obicei izolată, afectează un incisiv
central, un molar sau un canin
53. Anomalii de dimensiune (microdontia) – definitie, aspect

radiografice
Microdonţia, nanismul sau hipoplazia dentară este o anomalie izolată (fig. 1.17 a - c),
afectând de obicei incisivii laterali superiori, molarii de minte, sau difuză, având un
caracter familial.
54. Anomalii de forma – aspectul “Dens in dente”- definitie, aspect

radiografice
Dens in dente sau invaginaţia amelo-dentinară apare de obicei la incisivii laterali
superiori, unilaterală şi corespunde unei invaginări a smalţului în dentină care radiografic
apare ca o „flacară de lumânare” într-un dinte dismorfic (fig.1.21).
55. Taurodontism – definitie, aspecte radiografice

Taurodontismul este o anomalie frecventă la eschimoşi, care prezintă o alungire
exagerată a camerei pulpare, cu scurtarea evidentă a rădăcinilor şi canalelor radiculare,
realizând un aspect de „dinte fără talie” (fig.1.22).
SEMESTRUL 2
1. Traumatisme ale dinţilor şi structurilor de susţinere – metode de

explorare (enumerare)
Fracturile dinţilor şi ale masivului facial sunt leziuni frecvente, care variază
considerabil din punct de vedere al severităţii traumatismului facial sau al
tipului de fractură. Radiografic traiectul de fractură apare ca o
radiotransparenţă neregulată, care întrerupe continuitatea osoasă într-o
anumită regiune a masivului facial sau a dinţilor.
Examenul radiografic este esenţial atât în evaluarea iniţială cât şi în
urmărirea evoluţiei post-terapeutice.
Diagnosticul unei fracturi se realizează clinic şi radioimagistic prin
diverse metode: radiografii, tomografie digitală volumetrică (Cone Beam
CT), computer tomografie (C.T.).
2. Traumatisme ale dinţilor şi structurilor de susţinere - fracturi dentare -

Fracturile dentare pot fi :
• coronare: care implică smalţul, dentina şi smalţul, smalţul, dentina şi
pulpa, smalţul, dentina şi cementul, smalţul, dentina, cementul şi pulpa.
• radiculare: fără fractură coronară, cu fractură coronară.
3. Traumatisme ale dinţilor şi structurilor de susţinere - luxaţii dentare -
Luxaţiile dentare includ:
• contuzia,
• subluxaţia,
• intruzia (luxaţia internă a dintelui în alveolă) ,
• extruzia (luxaţia externă a dintelui în alveolă),
• luxaţia laterală,
• avulsia ( luxaţia dintelui în afara alveolei dentare).
În fig.4.1 sunt prezentate cele mai frecvente tipuri de fracturi şi luxaţii
dentare întâlnite în practica curentă. (sub 2+3)
Fig. 4.1. a) Fractură coronară la 21
(radiografie retro-dento-alveolară),
b) fractură radiculară 21 (radiografie

ocluzală), c) luxaţii cu extruzia lui 41,31
şi luxaţii cu avulsia dintelui 32, d)
fractură alveolară şi mandibulară
paramediană stângă cu deplasarea
fragmentelor şi luxaţia caninului,
e) aspect post imobilizare cu material

radioopac, f) fractură a rebordului
alveolar cu intruzia dintelui 11 şi rotaţia
dintelui 12.
9. Liniile Campbells- definitie, enumerare
Radiografiile se fac in mai multe planuri iar pentru interpretare se folosesc liniile
lui Campbell, linii curbe cu concavitatea orientata inferior, in numar de patru:
 COS-curba orbitară superioară – trece prin sinusul frontal si rebordul
orbital superior si sutura fronto-maxilara
 COI-curba orbitară inferioară – trece prin rebordul orbital inferior, baza
nasului si osul zigomatic
 CPN-curba palato-nazală – trece prin sinusul maxilar, planseul nazal,
apofiza coronoida si gatul condilului mandibular
 CAD-curba de aliniament dentar – merge spre gonion
10. CBCT- principiul metodei
CBCT este cea mai noua si mai putin iradianta metoda imagistica care evidentiaza
volumetric si sectional complexul dento-maxilo-facial. Aceasta tehnica a fost
denumita cone beam deoarece radiatia este trimisa sub forma conica si se obtin
reconstructii sectionale.
Emisia conica a radiatiei ionizante este transmisa in timpul rotatiei de 180-360 de
grade pe un senzor bi-dimensional, care este un detector digital, putand apoi sa fie
redata bi si tri-dimensional pe film sau in format digital.
Fata de computer tomograful conventional care utilizeaza un rand sau o serie de
perechi de detectori si un fasculul de radiatii liniare, CBCT-ul are detectori
bidimensionali care capteaza radiatia provenita de la un fascicul mic de raze X in
forma de con.
Ca urmare, in cazul CT-ului conventional sunt obtinute sectiuni consecutive ale
tesutului pacientului in timp ce in cazul tehnologiei cone-beam sunt obtinute date
in volum. Prin prelucrare ulterioara, datele volumetrice obtinute sunt transformate
intr-un set de imagini bidimensionale cu nuate de gri care evidentiaza elementele
anatomice dorite.
CBCT-ul radiaza regiunea de interes in aprox. 18 secunde, in timp ce aparatul
efectueaza o rotatie completa de 360 in jurul capului pacientului. Detectorii si
sursa de radiatii X sunt fixate pe o coroana ce se roteste in jurul capului
pacientului. In timpul scanarii o camera pentru raze X capteaza imaginea prin
intermediul unul system charged-coupled device (CCD) si o transmite la un
computer care o digitalizeaza. Se obtin astfel 512 proiectii care sunt translate in
slice-uri. Dupa post-procesare, programele de reconstructie 2D si 3D realizeaza
imagini 3D cu rezolutie inalta, corespunzatoare regiunii anatomice scanate.
Marimea campului de inregistrare (field of view- FOV) variaza de la un apparat la
altul. FOV este de forma cilindrica, avand inaltimea de cativa cm si diametrul
axial de 4 pana la 20 cm. Grosimea sectiunilor variaza in functie de apparat, intre
0.125 -2 mm.
Dupa reconstructia imaginii 3D se poate folosi reconstructia sectionala in plan
axial, coronal, sagital si oblic transversal.
11. CBCT- tipuri de reconstructii- enumerare
-Reconstructie sectionala in plan axial, coronal, sagittal si oblic transversal
-Reconstructie panoramica
-Reconstructie volumetrica 3D
-Reconstructie multiplanara
-Analiza densitatii osoase pentru regiunea de interes
12. CBCT- indicatii diagnostic

-implantologie:
 Explorarea permite investigarea crestei edentate,
 analizează calitatea şi cantitatea ţesutului osos,
 raporturile cu structurile învecinate,
 succesul implantului,
 interfaţa cu osul,
 reuşita integrării şi stadiul pentru încărcare.
- depistarea anomaliilor dentare

-Orl
-chirurgie orala si maxilo faciala:
 Evaluarea nervului mandibular inainte de indepartarea dintilor inclusi, in
special a molarilor de minte inferiori
 Incluzii dentare
 Evaluarea defectelor sau a anormalitatilor oaselor maxilare (tumori,

chisturi)
 Evaluarea cantitatii dar mai ales a calitatii tesutului dur (osos) si a starii de
sanatate a ATM.
 Evaluarea gradului de resorbtie alveolara
 Pentru a permite reconstructiile 3D ale oaselor sau fabricarea unui
biomodel al fetei si al maxilarelor
-sinuzita maxilara odontogena- în situaţii particulare, care evidenţiază
raportul dento-sinusal .
-ortodontie:
 Vizualizarea pozitiei dintilor in format 3D

 Evaluarea 3D a pozitiei si anatomiei dintelui afectat
 Studiul relatiilor de ocluzie la nivel dentar si a articulatiei temporo-
mandibulare precum si a anatomiei condililor in trei dimensiuni
 Stabilirea exacta a dimensiunilor anatomice osoase
 Evaluarea simetriei sau asimetriei structurii osoase
 Analize cefalometrice
-endodontie:
 identificarea canalelor dentare evidenţiind direcţia şi dimensiunea
canalului, cât şi anomaliile întâlnite: canale multiple, ramificate,
obstruate prin dentină, denticuli intracanaliculari,
 aprecierea întinderii leziunilor periapicale, a posibilei forme,
 controlul obturaţiei canalelor radiculare (corecte, incomplete, cu
depăşire, corpii străini vizibili ca: resturi de ace, obturaţii vechi,
 controlul evoluţiei proceselor periapicale după tratamente endodontice
simple sau asociate cu intervenţii chirurgicale (rezecţii apicale, chiuretaje
periapicale, amputaţii radiculare, replantări terapeutice) realizate la
diverse intervale de la tratament:
o rezultate bune: ştergerea treptată a radiotransparenţelor
periapicale şi progresia restructurării osoase,
o rezultate nefavorabile: persistenţa sau extensia procesului periapical
13. CBCT – avantaje si dezanvantaje

AVANTAJE :
 CBCT -ul este mai mic, determină o cantitate de radiații mai mică, un timp
de expunere mai redus, un spațiu de amplasare mult diminuat şi un preţ
de achiziţie mult mai scăzut comparativ cu computer tomograful
multisclice (MSCT);
 Un mare avantaj al CBCT-ului în regiunea capului şi a gâtului este
posibilitatea de a reduce aria investigată numai la câmpul de examinat, de
exemplu zone mici, unilaterale;
 Obţinerea imaginilor multiplanare inclusiv în planuri oblice, având o
rezoluţie superioară celor obținute prin computer tomografia spirală;
 Posibilitatea efectuării de secțiuni de 0,1mm, adică de 10 ori mai fine
comparativ cu cele MSCT ;
 Capacitatea acestor aparate de a dezvălui anatomia internă în imagini
cross-section, cu identificarea integrității corticalei osoase şi a structurii
osului spongios;
 Identificarea canalului mandibular şi determinarea raportului şi poziţiei
acestuia cu dinţii incluşi, sau cu cresta edentată, sau cu procesul tumoral
osos.
 Identificarea canalului mandibular şi determinarea raportului şi poziţiei
acestuia cu dinţii incluşi, sau cu cresta edentată, sau cu procesul tumoral
osos
 Detalii structurale legate de identitatea dinților din vecinătatea canalului
dentar sau a unui proces tumoral;
 Minimalizează artefactele determinate de către lucrările protetice;
 Posibilităţi de reconstrucție 3D a imaginilor pentru structurile osoase şi
pentru ţesuturile moi;
 Imaginile 3D constituie modele virtuale pentru reconstrucția post
operatorie a scheletului facial în vederea menținerii funcționalităţii
normale a aparatului masticator;
 Iradierea din tomografia volumetrică dentară este comparabilă cu
iradierea de la o radiografie panoramică, în timp ce iradierea provenită de
la un examen Dental CT este echivalentă cu cea rezultată din efectuarea a
6-8 radiografii panoramice;
 Faţă de radiografia clasică, măsurătorile obținute cu CBCT-ul sunt exacte
(valori absolute puţin mai mari decât in realitate, dar diferența este lipsită
de semnificație clinică) încât obținerea lor reduce riscurile chirurgicale.
 Tehnica ajută la găsirea canalelor neobturate şi a celor laterale în
endodonție, a instrumentarului fracturat în canal, crescând rata
succesului tratamentului endodontic.
 În articulația temporală CBCT -ul este metoda care evaluează cu cea mai
mare precizie modificarea structurilor osoase.
DEZAVANTAJE :
 Costuri mai mari decât în investigarea radiologică bidimensională;

 Doza de radiaţii - mai mare de 7-10 ori decât la o ortopantomografie;
 Tehnologia fiind nouă, cere competenţe noi celui care face diagnosticul,
noi ore de instruire şi de formare medicală, din aceste considerente
valoarea informaţiei obţinute prin examen CBCT este actualmente
sensibilă diferite interpretări,
 Obturaţiile metalice, alte metale creează artefacte care în 4,5% din cazuri
impun reexaminarea.
Folosirea CBCT ca înlocuitor de rutină a ortopantomografiei nu este

recomandabilă şi întotdeauna trebuie să existe o indicație clară, realizată de către
medicul specialist pentru investigarea tomografică volumetrică dentară. Atunci
când se face o recomandare clinică, trebuie luate în considerare atât aspecte
legate de dozimetrie cât şi posibilitatea obţinerii unui diagnostic valid, prin
metodele clasice. Rigurozitatea tehnicii, ca şi indicaţia corectă a investigației
protejează pacientul de doze excesive sau nemotivate de radiații ionizante.
Folosirea radiaţiilor X este întotdeauna însoțită de riscuri. În sfera dentară
riscul este mic, dar devine mai mare pentru zonele învecinate - tiroidă, glande
salivare și creier. De aceea, ca şi metodă de explorare în volum, folosirea
radiațiilor în imagistica dentară cere atenție specială, în ciuda riscului individual
redus.
Trebuie reţinut că pentru vizualizarea ţesuturilor moi, se recomandă
folosirea în continuare a imagisticii prin rezonanţă magnetică (IRM) sau a
examenului computertomografic clasic în funcție de accesibilitatea la explorări şi
de starea pacientului.
14.Chistul radicular – aspecte radiologice

Chistul radicular
Este un chist inflamator dezvoltat din celulele epiteliale Malassez, care
poate să apar la orice vârstă.
Examen imagistic
Modalităţi de examinare: radiografii dentare, OPT, radiografie în incidenţă
mandibulă defilată, CT.
Caracteristici imagistice
 radiotransparenţă netedă, bine definită, uniformă, adiacentă apexului dintelui
devital,
 efecte:
o dinţii adiacenţi sunt deplasaţi, rar resorbiţi periapical,
o formaţiunea chistică poate determina deplasarea antrului,
o chistul poate determina o expansiune bucală,
Semne patognomonice: absente, orice chist periapical necesită o confirmare
anatomopatologică.
Diagnostic diferenţial: granulom periapical, ameloblastom, chisturi
neodontogene epiteliale, chisturi neodontogene neepiteliale.
Notă: Aproximativ 40% din tumorile benigne sunt greşit diagnosticate ca simple
chisturi periapicale, orice chist necesită o confirmare anatomopatologică.
a
b
c
Fig. 5.1. Chist radicular periapical: a) OPT la un tânăr de 19 ani cu o
radiotransparenţă periapicală la 22 (care este devital), ovalară, cu
margini netede, bine definite şi dimensiuni peste 1 cm, b) reprezentare
schematică, haşurată a chistului şi a cariilor profunde de la 21, 24 şi 11,
47, ultimele obturate c) OPT la un adult de 27 ani, chist periapical la
rădăcina distală a molarului 36, rest radicular 16, 21, 35, 47, carie
profundă la 37 cu parodontită apicală supurată abcedată (abces
periapical).
a b c
d e f
Fig. 5.2. Chist radicular periapical a) radiografie retroalveolară cu o
radiotransparenţă cu margini netede şi fine la 22 care este devital, b)
mandibulă defilată cu un chist periapical la 46 care este devital şi cu
reorbţie periapicală, c) chist periapical col. HEx40, d), e) Dental CT- axial
şi reconstrucţie 2D sagitală, cu chisturi periapicale la 46, 45, 44 care
sunt sub formă de resturi radiculare f) reconstrucţie CT paraxială
evidenţiind raportul chisturilor cu canalul nervului dentar inferior.
15. Chist dentiger (follicular) – aspect radiologice
Chistul se dezvoltă din organul adamantin din jurul unei coroane

dentare în formare care suferă o degenerescenţă chistică.
Examen imagistic
Modalităţi de examinare: radiografii dentare, ortopantomografie
(OPT), CT
 radiotransparenţă uniformă, bine circumscrisă, cu pereţi fini,
extinsă în jurul coroanei unui dinte neerupt (fig. 5.5 a, b, c), cu
următoarele efecte:
o dintele asociat neerupt, deplasat,
o dinţii adiacenţi deplasaţi, resorbiţi 50%, acoperiţi de
chisturi mari
o expansiune bucală sau mediană ; poate fi extensivă în cazul
chisturilor mari, determinând asimetrie facială şi
deplasarea antrului (fig. 5.6).
Diagnostic diferenţial: chist radicular, ameloblastomul unilocular,
keratochistul odontogen.
Notă: termenul de chist eruptiv se referă la un chistul odontogen localizat
superficial în jurul coroanei unui dinte, adesea temporar/ permanent în curs de
erupţie (fig.5.5 d). Deoarece membrana chistului înconjoară coroana, unii autori îl
consideră o varietate de chist folicular care se găseşte în ţesuturile moi acoperind
dintele ne-erupt
Fig. 5.6. Chist dentiger mandibular: OPT cu chist dentiger la 45 inclus,

aflat în disto-versiune coronară şi disto-poziţie în mandibulă. (Colecţia
Prof. D. Gogălniceanu)
a b
c d
Fig. 5.5. Chist dentiger mandibular: a) radiotransparentă cu margini fine în
jurul lui 45, neerupt şi deplasat postero-inferior, 54 remanent, 44 şi 46
distalizaţi; b) radiotranspareţă cu margini fine în jurul lui 45 neerupt, 85 şi
86 remanenţi cu rizaliză fiziologică; c) radiotransparentă cu margini fin
conturate în jurul lui 48 neerupt cu rizaliză fiziologică la 85; d) chist eruptiv
localizat superficial în jurul coroanei lui 48 aflat în curs de erupţie.
16. Keratochistul odontogen sau chistul primordial

Acest chist se dezvoltă în locul unui dinte, prin degenerarea laminei
dentare a unui dinte normal sau supranumerar, înainte de formarea
structurile dure dentare.
Examen imagistic
Modalităţi de examinare: radiografii dentare, ortopantomografie
(OPT), CT, IRM, şi radiografii de torace, coloană cervicală, mână în cazul
sindromului Gorlin- Goltz.
 radiotransparenţă uniformă, de obicei o singură leziune, cu

o dinţii adiacenţi au deplasări minime (fig. 5.7.a,b), rar
resorbiţii radiculare,
o expansiune întinsă (fig. 5.8),
o poate include coroana, asemănându-se cu chistul folicular,
Prognostic: recidivează post operator în 20-60% din cazuri.
Diagnostic diferenţial: chist radicular, chist dentiger, ameloblastom,
sindrom Gorlin.
Notă: keratochisturile odontogene multiple fac parte din nevomatoza

bazo- celulară sau sindromul Gorlin- Goltz, caracterizată prin:
 caracterul ereditar cu transmitere autozomal dominantă, care

apare le copii,
 keratochisturi odontogene multiple (fig. 5.7. c,d),
 nevi bazo-celulari dispersaţi pe corp,
 carcinoamele bazocelulare multiple şi
 anomaliile osoase: coaste bifide, hipoplazice, blocurile
vertebrale, spina bifidă, macrocranie, calcificarea epifizei şi a
coasei creierului .
b
Fig. 5.8. Keratochist mandibular median şi paramedian bilateral, a)
OPT. preoperator cu voluminoasă leziune multichistică mandibulară
medină care are septuri fine, deplasează dar nu lizează apexurile
dentare şi canalul dentar inferior, deformează mandibula, suflă şi
denivelază marginea inferioară a mandibulei şi corticala ei, b)
radiografie panoramică cu focar intraoral, aspectul cavităţii şi al
apexurilor dentare post-operator (Colecţia prof. D. Gogalniceanu)
a b
c d
Fig. 5.7. Keratochist cu aspect multilocular, radiografii în incidenţă de
mandibulă defilată şi de faţă joasă, localizate în porţiunea orizontală a
mandibulei între premolar şi molarul de minte a), b), leziunea are
margini îngroşate, festonate, sau extensie în ramul vertical al
mandibulei în jurul molarilor de minte, care suflă corticala internă şi
externă; sindrom Gorlin-Goltz multiple keratochisturi în jurul molarilor
de minte la maxilar şi mandibulă vizibile pe o radiografie de mandibulă
defilată c) şi de craniu în incidenţa „faţă joasă” d). (Colecţia clinicii de
chirurgie OMF Iaşi).
17. Sindromul Gorlin-Goltz- caracteristici imagistice

Sindromul Gorlin-Goltz= entitate anatomo- clinică care asociază : keratochisturi,
nevi bazo-celulari, malformaţii scheletice (blocuri vertebrale, polidactilie,
sindactilie,coaste bifide etc).
 Keratochisturi odontogene multiple
 radiotransparenţă uniformă, cu următoarele efecte: dinţii adiacenţi au
deplasări minime, rar resorbiţii radiculare, expansiune întinsă, poate
include coroana, asemănându-se cu chistul folicular
multiple keratochisturi în jurul molarilor de minte la maxilar şi mandibulă

vizibile pe o radiografie de mandibulă defilata si de craniu in incidenta „faţă
joasă”
18. Chistul ductului nazopalatin/ chistul canalului incisiv-

caracteristici imagistice
Radiotransparenţă uniformă, dar uneori cu umbre radio-opace suprapuse, cu
 dinţii adiacenţi deplasaţi distal, foarte rar resorbiţi,

 expansiune palatină, identificabilă doar dacă este o leziune voluminoasă
Formă: rotundă sau ovală; suprapunerea septului nazal sau spinei nazale
anterioare creează aspectul de inimă sau de lacrimă inversată
a b
Chist nazopalatin ovoidal, bine delimitat, situată între incisivii centrali, vitali şi
cu apexul distalizat, cu expansiune palatină a)incidenţă ocluzală, b) incidenţă
retroalveolară
19. Chistul globulo- maxilar- caracteristici imagistice

 radiotransparenţă bine delimitată la maxilar, între incisivul lateral şi canin,
 efecte: deplasează lateral apexurile dinţilor adiacenţi chistului
 margini: regulate, netede sau slab conturate în cazul unei infecţii
a) radiotransparenţă uniloculară între incisivul lateral şi caninul stâng,

înconjurată de limite nete, divergenţă patognomonică a apexurilor incisivului
lateral, caninului şi premolarilor, dar fără carii; b) radiotransparenţă care la
prima vedere seamănă cu un chist globulo-maxilar dar este un chist radicular
dezvoltat lateral de apexul incisivului central drept ş i de apexul incisivului
lateral, care este deplasat distal, la fel ca şi apexul caninului şi al primului
premolar
20. Chist median mandibular- caracteristici imagistice

 radiotransparenţă bine delimitată,
 are ca efect o uşoară deplasare a apexurilor dentare
 margini: relativ regulate
a
Chist median mandibular radiotransparenţă bine delimitată, uniloculară,

mandibulară mediană, care depărteaz ă apexurile incisivilor centrali fără rezorbţie
a apexurilor incisivilor şi a caninilor adiacenţi leziunii, a), b)., uneori dimensiunea
chistului median mandibular şi marginea bine definită fac dificilă diferenţierea
unui chist odontogen de unul neodontogen, diferenţierea fiind realizată doar prin
examenul anatomo-patologic c).
21. Chistul osos traumatic. Caracteristici imagistice= chist de etiologie necunoscută, dar
care se poate asocia cu traumatisme minore.
• radiotransparenţă uniformă, cu aspect unilocular, cu margini osteosclerotice,
• efecte: minimă deplasare a dinţilor adiacenţi (fig.5.14).

 Chist
traumatic
mandibular a) incidentă de mandibulă defilată: radiotransparenţa de la nivelul unghiului

mandibular drept, fără rizaliză patologică periapicală la 47, b) radiotransparenţă între
rădăcinile caninului şi a premolarului 1, care sunt deplasate, cu margini regulate şi aspect
multilocular, fără rizaliză apexurilor dentare, absenţa post extracţională a molarului de 6
ani, cu alveola normală e diagnosticat anatomo-apatologic ca fiind chist traumatic .
22. Chistul osos solitar
chist de etiologie necunoscută care mult timp a fost considerat un chist osos traumatic
datorită similitudinilor aspectului imagistic şi al localizării.
Caracteristici imagistice • radiotransparenţă uniformă, cu aspect unilocular, cu

margini osteosclerotice, • leziunea determină o minimă deplasare a dinţilor
adiacenţi
Chist osos solitar: în

vecinătatea unghiului drept
vizibil în incidenţa
mandibulă defilată a) şi
incidenţa de craniu faţă joasă
b), la alt pacient vizibil la
OPT c) în corpul mandibulei
sub resturile radiculare ale
molarilor 46 şi 47.
CT: examenul realizat nativ şi post-

contrast evidenţiază: o
radiotransparentă, expansivă în
mandibulă, care se întinde distal şi
mezial ,
leziunea nu distruge corticala

osoasă (fig.5.16) şi
determină deplasarea inferioară către marginea bazilară a canalului dentar
 Chist osos solitar

hemimandibular stâng
examen CT: secţiunile axiale
în fereastră de os a) şi tisulară
b) evidenţiază o densitate
lichidiană intrachistică fără
priză de contrast şi care nu
distruge corticala osoasă;
reconstrucţiile panoramice
relevă întinderea mezio-
distală şi vestibulo-linguală a
chistului mandibular care
împinge canalul dentar decliv
c) şi alte trei chisturi
periapicale dezvoltate la
maxilar în jurul apexurilor
dentare 12, 24 şi 26, toate
având aspect de resturi
radiculare d); reconstrucţiile oblic transversale, în lungul axului dentar
evidenţiază chistul cu pereţi fini, regulaţi, delimitarea netă a corticalei
canalului dentar dar şi fină rizaliză periapicală a apexului rădăcinilor
premolarilor 34 şi 35 aflaţi în interiorul marginii superioare a chistului e) şi
f)
23. Chistul osos anevrismal. Caracteristici imagistice
Chistul este localizat în oase cu ţesut spongios abundent şi mandibular. Cavitatea chistică
conţine ţesut conjunctiv intens vascularizat (artere şi vene dilatate), uneori o cavitate cu
conţinut sanguin.
Radiografic: • radiotransparenţă rotundă, cu contururi nete, cu lizereu calcar subţire, cu

septuri calcare (ca în ameloblastom) ce fac imposibil diagnosticul radiografic (fig.5.17),
CT: examenul realizat nativ şi/ sau post-contrast evidenţiază:• radiotransparenţa, conturul
acesteia, finul lizereu calcar, raporturile cu dinţii vecini şi permite măsurarea în scara
Hounsfield a densităţilor intrachistice (+ 55 până la +75 UHU sânge), confirmând
diagnosticul.
IRM: examenul realizat nativ şi post-contrast evidenţiază
• chistul, confirmă diagnosticul şi demonstrează caracteristicile nivelelor de fluid din

interiorul chistului vizibile în secvenţa T1 nativ şi post contrast, în secvenţa T2 şi STIR.
Diagnostic diferenţial: ameloblastom, tumora cu mieloplaxe, chist traumatic.
 Chist osos anevrismal

mandibular: OPT evidenţiază o
radiotransparenţă între rădăcinile
dinţilor 43 şi 44, cu margini
regulate, aspect multilocular, cu
deplasarea dar fară rizaliza
apexurilor dentare, care deplasează
inferior canalul dentar.
24. Ameloblastomul. Caracteristici imagistice =tumora benigna maxilara

odontogena
. Ameloblastomul solid, multichistic -Este cea mai frecventă tumoră odontogenă care
se dezvoltă din ameloblaste, resturi epiteliale ale organului adamantin, de unde şi
denumirea de adamantinom.
Radiografic:
• radiotransparenţă cu septuri interne radio-opace, asociată în 80% din cazuri de un molar

3 mandibular inclus, care deplasează dinţii adiacenţi, îi subţiază sau determină rezorbţia
lor, vizibilă în OPT, radiografii în incidenţe de mandibulă defilată şi în incidenţa de craniu
„faţă joasă”,
• forma multichistică conţine numeroase spaţii chistice de dimensiuni variabile şi

delimitat de septuri complete ce realizează aspectul de „baloane de săpun”
 Ameloblastom mandibular
multichistic a) incidenţa faţă
joasă evidenţiază o
radiotrasparenţă la nivelul
unghiului şi ramului ascendent
al mandibulei drepte, care în
incidenţă mandibulă defilatăb)
apare cu multiple imagini
chistice, cu septuri foarte fine, de mari dimensiuni, care subţiază dar nu distruge corticala
marginii bazilare, aspect de „baloane de săpun”; ameloblastom multichistic dezvoltat în
jurul molarului 3 inclus şi situat orizontal pe arcadă.
 Ameloblastomul unichistic reprezintă 10%-15% din totalul

ameloblastoamelor.
•radiografic: radiotransparenţa uniloculară, cu contur net, intens opac, asociată cu coroana

unui molar trei inferior non-erupt, asemănându-se cu un chist folicular sau ca o
radiotransparenţă la nivelul apexului dentar, asemănându-se cu un chist radicular (fig.6.5).
25.
Ameloblastomul – diagnostic diferential

Diagnostic diferenţial:
 fibrom ameloblastic
 tumora odontogenică scuamoasă
 tumora odontogenă adenomatoasă
 fibrom odontogenic epitelial
 chistul odontogenic calcificat
 carcinom adenoid chistic cu origine în sinusul maxilar
26. Odontom compus – caracteristici imagistice

Odontomul compus are aspectul unei neoformaţii cu conţinutul realizat de mici
formaţiuni radioopace, asemănătoare cu dinţii nanici (2-3 dinţi până la sute).
După localizare putem întâlni:
 odontoame izolate, asemănătoare cu dinţii, prezente pe creasta

alveolară,
 odontom previa, care determină rămânerea în incluzie a unui dinte sau a
unui grup;
 odontom satelit unei rădăcini sau interradicular
 o odontom coronar.
27. Odontom complex – caracteristici imagistice

Odontomul complex apare ca o radioopacitate mai puţin organizată conţinând resturi de
smalţ, dentină , cement şi cameră pulpară.
După localizare putem întâlni:
 odontoame izolate, asemănătoare cu dinţii, prezente pe creasta

alveolară,
 odontom previa, care determină rămânerea în incluzie a unui dinte sau a
unui grup;
 odontom satelit unei rădăcini sau interradicular
 o odontom coronar.
28. Osteomul – caracteristici imagistice

Osteomul
Este format din ţesut osos adult, iar sediul de predilecţie este
neurocraniul şi scheletul facial cu 3 forme: spongios, compact, eburnat
(aspect amorf).
Caracteristici:
 epidemiologie: adulţi cu vârste variate, până la 70 de ani,
 apare sub două forme: centrală – enostom (fig. 6.16) sau
periferică – exostom (fig.6.17),
a b
c d
Fig. 6.16. Osteom central fronto-etmoido-orbitar, policiclic, explorat
radiografic a) şi CT b, c), osteom compact mandibular vizibil pe o radiografie
panoramică cu focar intraoral d).
a b
Fig. 6.17. Osteom periosteal mandibular la unghiul şi ramul ascendent drept.
 localizare:
o la maxilar (apofiza nazală, planşeul orbitei, arcada dentară),
o la mandibulă (faţa linguală a corpului, marginea bazilară,
gonion),
o la condilul mandibular care modifică ocluzia.
Caracteristici imagistice:
Radiografic:
 poate exista o formaţiune opacă rotundă /ovalară, ataşată la
corticala osoasă, sau leziunea poate fi sesilă sau pediculată
(frecvent intrasinusal).
Diagnostic diferenţial: exostozele maxilarului, osteoblastoame, osteom

osteoid, odontom, osteomielita condensată, cementomul.
Precizarea dignosticului este posibilă numai prin examen anatomo-

patologic.
a b
Fig. 6.18. Osteom central la nivelul unghiului mandibular stâng a) care nu
trebuie confundat cu un chist salivar voluminos suprapus pe mandibulă b).
Sindromul Gardner este o afecţiune care include polipoză intestinală,

osteoame multiple, odontoame compuse, chisturi sebacee cutanate,
fibroame subcutanate, dinţi supranumerari (fig.6.19). Osteomul periferic
este prezent întotdeauna în sindromul Gardner, care are caracter familial.
a b
Fig. 6.19. Sindrom Gardner osteoame multiple mandibular stâng a) mandibulă
defilată, b) radiografie de craniu în incidenţa „faţă joasă”.
29. Osteomul osteoid – caracteristici imagistice

Osteomul osteoid
Este o leziune de tip idiopatic care, cel mai frecvent, se dezvoltă în
corticala osului, la nivelul marginii bazilare a mandibulei .
Caracteristici:
 epidemiologie: la tineri până la 30 de ani, rar peste această
vârstă, fiind mai frecvent la bărbaţi,
 durerea nocturnă este simptomul caracteristic,
 localizare: la maxilar în sinusul maxilar, la mandibulă în corp şi
condil,
 radiografic: o mică arie transparentă (sub 2 cm) numită nidus,
rotundă, care are în interior câteva focare radioopace (sub
1 cm).
30. Hemangiomul – caracteristici imagistice

Hemangiomul osos
Această leziune este o malformaţie arterio-venoasă, foarte rar întâlnită
la nivelul maxilarelor.
Caracteristici:
 epidemiologie: se prezintă la orice vârstă, dar este mai frecvent
în adolescenţă,
 localizare: ocazional poate interesa maxilarele, în particular
mandibula.
 mai frecvent este considerată o malformaţie de dezvoltare a
vaselor sangvine la nivelul spatiilor medulare (hamartom)
decât o tumora reala.
Radiografic:
 mai frecvent leziune multiloculară, extensivă însoţită de
deplasarea şi resorbţia dinţilor asociaţi. Numărul şi
dimensiunile compartimentelor pot varia considerabil, iar dacă
sunt numeroase creează aspectul în fagure(fig.6.21),
 leziunile mari pot determina extensie corticală, aspect în „raza
de soare”,
 zonă radiotransparentă bine delimitată, cu spaţii trabeculare
lărgite, cu trabecule îngroşate, în „spiţă de roată” şi
subcutanat cu fleboliţi (fig.6.22),
 rareori radiotransparenţă, relativ bine delimitată, rotundă,
necaracteristică.
Fig. 6.21. Hemangiom central osos, OPT evidenţiind numeroase microleziuni

radiotransparente în mandibula stângă, care deplasează dinţii permanenţi.
Fig. 6.22. Hemangiom osos explorat ortopantomografic evidenţiind

numeroase microleziuni radiotransparente, cu lărgirea spaţiilor trabeculare şi cu
calcificări (fleboliţi) subcutanat stâng. OPT.
CT
 permite analiza modificărilor osoase şi apare ca o imagine
mixtă cu zone hipodense intraosoase asociate cu prezenţa
de
„raze de soare” sau a unui aspect reticular format prin iradierea
spiculilor osoşi de la centrul tumorii, vizualizând precis
modificările trabeculelor osoase şi mărirea dimensiunilor
maxilarului sau a mandibulei afectate (fig.6.23.a).
IRM
 asigură explorarea şi analiza modificărilor osoase şi a
structurilor musculare şi vasculo - nervoase adiacente (fig.
6.23.b).
a b
Fig. 6.23. Hemangiom osos al mandibulei stângi explorat CT cu secţiune axială
în fereastră de os pentru a evidenţia lărgirea şi rarefacţia trabeculelor
a) determinată de malformaţie de dezvoltare a vaselor sangvine la
nivelul spatiilor medulare care se extind în părţile moi adiacente cu
aspect de „ flow void” sau de sare şi piper în secvenţa axială T2.
Prognostic : este dependent de localizare şi de riscul hemoragic.
31. CARCINOM SCUAMOS –CARACTERISTICI IMAGISTICE
Tumora prezintă mai multe subcategorii:

a.Carcinom scuamos intraosos primar – varianta solidă
b.Carcinom scuamos intraosos primar derivat din tumora odontogenă
keratochistică
c.Carcinom scuamos intraosos primar derivat din chistul odontogen
a.Carcinom scuamos intraosos primar – varianta solidă
-radioopacitate cu margini neregulate şi
fără contur propriu, cu subţierea corticalei.
Leziunile întinse pot determina
expansiunea osoasă corticală şi/sau
distrucţie.
CT:
*Tumora produce osteoliză la mandibulă care determină expansiunea osoasă cu
margini neregulate, ca de „ros de şoareci”,
*leziunea infiltrează canalul dentar inferior şi distruge corticala vestibulară şi

linguală,
tumora poate fi cu sau fără fractură patologică, cu priză evidentă de contrast şi cu
extensie în părţile moi adiacente.
 ameloblastom benign,
 carcinom odontogenic cu celule clare,
 carcinom metastatic.

keratochistică
iniţial, radioopacitate cu aspect de chist odontogen, apoi
radioopacitate cu margini neregulate şi fără contur propriu, cu
subţierea corticalei;
leziunile întinse pot determina expansiunea osoasă corticală şi/sau
distrucţie cu leziunea care infiltrează părţile moi.

iniţial, radioopacitate cu aspect de chist odontogen, radioopacitate cu
margini regulate şi cu contur propriu, cu subţierea corticalei,
leziunile întinse în stadiul tardiv pot determina expansiunea osoasă
corticală şi/sau distrucţie cu leziunea care infiltrează părţile moi.
32. OSTEOSARCOMUL –CARACTERISTICI IMAGISTICE

lărgirea spaţiului periodontal, distrucţie osoasă cu dinţi suspendaţi,
zone transparente neomogene şi zone radioopace cu contur imprecis,
neregulat. Alte aspecte radiologice întâlnite: zone osteolitice întinse,
spiculi periostali (raze de soare), zone radioopace (arici, os
pieptănat), opacităţi periostale liniare (fig.7.5).
33. METASTAZELE OSOASE (maxilare, mandibulare)–

CARACTERISTICI IMAGISTICE
• localizare: au predispoziţie pentru
regiunea molarilor mandibulari, la
condilul mandibular, la maxilar
sau la baza craniului mandibulă.
• Caracteristici imagistice:
• Radiografic:
radiotransparenţă, unică (zonă
osteolitică) avand contururi difuze.
• • Incidenţă mandibulă
defilată
Leziune osteolitica,
neomogena,
cu intreruperea corticalei osului mandibular
34. TUMORI MALIGNE –CARACTERISTICI IMAGISTICE

Tumorile maligne ale maxilarelor pot fi odontogene şi neodontogene.
Carcinoame odontogene:
Ameloblastom metastatic (malign),

Aspectul imagistic este identic cu cel al ameloblastomului benign.
Carcinom ameloblastic tip primar,

-radioopacitate cu margini neregulate, cu subţierea sau perforarea corticalei şi cu
infiltrarea structurilor adiacente.
CT: -dispoziţie multiloculară în mandibulă, leziune unică la maxilar; aspect mixt,
cu distrugerea corticalei, examenul analizat în fereastră de os şi de parenchim
permite evidenţierea prizei de contrast, a extensiei şi a metastazelor la distanţă
(fosa infratemporală, spaţiul masticator, ganglioni limfatici, plămâni şi oase
extragnatice).
Carcinom ameloblastic tip secundar intraosos,

Radiografic:
-radioopacitate cu margini neregulate, cu subţierea sau perforarea corticalei şi cu

infiltrarea structurilor adiacente.
CT:-leziuni multiloculare la mandibulă, unice la maxilar cu aspect mixt tisular
şi de osteoliză care distruge corticala şi infiltrează părţilor moi adiacente.
Carcinom scuamos intraosos primar

- a.Carcinom scuamos intraosos primar – varianta solidă
-radioopacitate cu margini neregulate şi fără contur propriu, cu subţierea
corticalei. Leziunile întinse pot determina expansiunea osoasă corticală şi/sau
distrucţie.
keratochistică
-iniţial, radioopacitate cu aspect de chist odontogen, apoi radioopacitate cu
margini neregulate şi fără contur propriu, cu subţierea corticalei;
-leziunile întinse pot determina expansiunea osoasă corticală şi/sau distrucţie cu
leziunea care infiltrează părţile moi.

-iniţial, radioopacitate cu aspect de chist odontogen, radioopacitate cu margini
regulate şi cu contur propriu, cu subţierea corticalei,
-leziunile întinse în stadiul tardiv pot determina expansiunea osoasă corticală
şi/sau distrucţie cu leziunea care infiltrează părţile moi.
Carcinom odontogenic cu celule clare,

- Radiografic: aspecte variate, adesea ca leziune radiolucentă uniloculară
expansivă , cu periferie slab definită, alteori ca radioopacităţi neregulate cu dinţi
cu rizaliză patologică.
Carcinom odontogenic cu celule fantomă.

-Caracteristici imagistice-radioopacitate osteolitică cu deplasarea dinţilor, cu
expansiune
osoasă corticală şi/sau distrucţie, care infiltrează părţile moi adiacente
Fibrosarcom ameloblastic,
- Caracteristici imagistice:
Radiografic:-radioopacitate cu margini indistincte, cu deplasarea dinţilor, cu
expansiune osoasă corticală şi/sau distrucţie.
CT:-leziuni multiloculare la mandibulă, unice la maxilar, cu aspect mixt, care
distrug corticala.
Fibrodentinom ameloblastic şi fibro – odontosarcom

- Caracteristici imagistice: radioopacitate uni- sau multiloculară, cu margini
imprecise, cu unele opacităţi reprezentând ţesut dur în interior.
Tumorile neodontogene:
Osteosarcom,
Radiografic:lărgirea spaţiului periodontal, distrucţie osoasă cu dinţi
suspendaţi, zone transparente neomogene şi zone radioopace cu contur
imprecis, neregulat. Alte aspecte radiologice întâlnite: zone osteolitice întinse,
spiculi periostali (raze de soare), zone radioopace (arici, os pieptănat),
opacităţi periostale liniare
Condrosarcom
Radiografic:-se descriu 2 forme: centrală (intraosoasă) sau periferică (cu
localizare periostală), care apar sub formă de transparenţă (uni-multiloculară),
respectiv-transparenţă şi calcificări - osificări, radioopace. Pot apărea
deplasări dentare şi rizaliză necaracteristice.
C.T.-ul şi I.R.M-ul-pot evidenţia: distrucţia corticalelor, prezenţa calcificărilor
intratumorale, invazia părţilor moi.
Fibrosarcom,
Radiografic:
Formaţiune mixtă radiooopacă, care invadează structurile osoase adiacente
CT-masă tisulară cu priză moderată de contrast, cu distrucţia corticalelor,
care prezintă calcificări intratumorale şi invazia părţilor moi
Rabdomiosarcom,
Caracteristici imagistice:-leziune voluminoasă, intens extensivă, osteolitică
cu extensie la nivel maxilo-facial în fosele nazale, sinus, fosa infratemporală,
în orbită dar şi în structurile vecine intracranian, meninge, spaţiul epidural, dar
şi subdural, care grevează asupra ratei de supravieţuire în aceste cazuri, cu
deces în aproximativ 8 luni.
CT-voluminoasă masă tisulară, moderat şi neomogen iodofilă cu extensie în
componentele masivului facial, dar şi intracranian, care în scut timp produce o
zonă osteolitică întinsă latero-facială, cu distrucţii atipice, cu mici resturi
osoase în interiorul tumorii
Angiosarcom,
Radiografic:leziune voluminoasă, moderat osteolitică cu extensie în
structurile vecine, în orbită sau intracranian.
CT-Postcontrast leziunea are o priză intensă de contrast.
Sarcom ewing.
Radiografic: -are aspect asemănător cu osteomielita, se constată zone osteolitice
cu contur imprecis, cu condensări marginale, cu reacţie periostală (cu aspect de foi
de ceapă, linii opace alternând cu linii transparente), alteori determină reacţie
periostală având formă de spiculi perpendiculari pe suprafaţa osului;
-în forma finală se constată distrucţii osoase întinse.
35. Tumori benigne- caracteristici imagistice:
Tumorile odontogene ale maxilarelor sunt rare, cu ritm de creştere

relativ lent, şi provin din ţesuturile mugurelui dentar aflat în diferite etape
ale odontogenezei.
Ele sunt cel mai frecvent localizate la mandibulă, în marea majoritate
intraosoase şi mult mai rare extraosoase. Formele histologice foarte variate
dar cu manifestări diferite au impus diverse modalităţi de tratament
chirurgical. Conform clasificării WHO din 2007 tumorile odontogene sunt
:
1. epiteliale cu stromă fibroasă matură fără ectomezenchim
odontogenic:
o ameloblastomul solid, multichistic,
o ameloblastomul extraosos, tipul periferic,
o ameloblastomul desmoplastic,
o ameloblastomul unichistic,
o tumora odontogenă scuamoasă,
o tumora odontogenă calcifiantă (Pindborg),
o tumora odontogenă adenomatoidă,
o tumora odontogenă keratochistică
2. epiteliale cu ectomezenchim odontogenic cu sau fără
formarea de ţesuturi dure:
o fibromul ameloblastic,
o fibrodentinomul ameloblastic,
o fibro-odontomul ameloblastic,
o odontomul:
i. complex
ii. compus
o odontoameloblastomul,
o tumora odontogenă chistică calcifiantă,
o tumora cu celule fantomă,
3. mezenchimale şi/sau ectomezenchimale odontogene cu sau
fără epiteliu odontogenic:
o fibrom odontogenic,
o mixom/ mixofibrom odontogenic,
o cementoblastom
4. alte tumori:
o tumora neuroectodermală melanică a sugarului.
Tumori epiteliale cu stromă fibroasă matură fără
ectomezenchim odontogenic
Ameloblastomul solid, multichistic
Radiografic:
 radiotransparenţă cu septuri interne radio-opace, asociată în
80% din cazuri de un molar 3 mandibular inclus, care
deplasează dinţii adiacenţi, îi subţiază sau determină rezorbţia
lor, vizibilă în OPT, radiografii în incidenţe de mandibulă
defilată şi în incidenţa de craniu „faţă joasă”,
 forma multichistică conţine numeroase spaţii chistice de
dimensiuni variabile şi delimitat de septuri complete ce
realizează aspectul de „baloane de săpun” (fig.6.1, 6.2).
a b
c
Fig. 6.1. Ameloblastom mandibular multichistic a) incidenţa faţă joasă
evidenţiază o radiotrasparenţă la nivelul unghiului şi ramului ascendent
al mandibulei drepte, care în incidenţă mandibulă defilată
b) apare cu multiple imagini chistice, cu septuri foarte fine, de mari
dimensiuni, care subţiază dar nu distruge corticala marginii bazilare,
aspect de „baloane de săpun”; ameloblastom multichistic dezvoltat în
jurul molarului 3 inclus şi situat orizontal pe arcadă.
Fig. 6.2. Ameloblastom – forma multiloculară, la un pacient de 34 ani

localizat la nivelul corpului, unghiului şi extinsă la nivelul ramului
vertical mandibular stâng, cu premolarul 35 şi molarul 37 într-o lucrare
protetică, deasupra formaţiunii, cu rizaliza apexurilor dinţilor 35 şi 37,
devierea canalului dentar, subţierea corticalei hemimandibulei stângi şi
deformarea acesteia.
CT:
 leziune tisulară de dimensiuni variabile şi delimitată de septuri
complete, care are sau nu extensie în afara corticalei
mandibulei sau a maxilarului;
IRM:
 leziune mixtă, tisulară şi chistică de dimensiuni variabile având
semnal intermediar în secvenţa T1 nativă, hiper, izosemnal în
secvenţa T2 şi priză de contrast cu hipersemnal T1 la nivelul
componentei solide.
6.1.1.2. Ameloblastomul extraosos periferic

Radiografic:
 aspect mixt radiotransparent şi radioopac al crestei dentare
care poate fi însoţit de o depresie sau o eroziune a acesteia
(fig.6.3).
CT şi IRM:
 permit analiza leziunii şi asigură realizarea planingului
terapeutic
7 Fig. 6.3. Ameloblastom extraosos
periferic la nivelul crestei dentare
aferente incisivilor mandibulari,
proeminând vestibular la un pacient
de 57 de ani. Radiografie în
incidenţa de mandibulă defilată.
7.1.1.1. Ameloblastomul desmoplastic

Radiografic:
 aspect mixt radiotransparent şi radioopac cu margini difuze
sugestive pentru o leziune fibro-osoasă vizibilă pe OPT,
radiografii în incidenţa de craniu „de faţă” şi în incidenţa
mandibulă defilată,
CT şi IRM:
terapeutic (fig.6.4).
1....
2.... Ameloblastomul unichistic:
Radiografic:
 radiotransparenţa uniloculară, cu contur net, intens opac,
asociată cu coroana unui molar trei inferior non-erupt,
asemănându-se cu un chist folicular sau ca o radiotransparenţă
la nivelul apexului dentar, asemănându-se cu un chist radicular
(fig.6.5).
a b
Fig. 6.5. Ameloblastom unichistic la 36, cu deplasarea apexurilor dinţilor
vizibil în radiografie de „faţă” a) şi panoramică b) cu subţierea netă a
corticalei.
CT şi IRM:
terapeutic.
7.1.1.2. Tumora odontogenă epitelială calcifiată (tumora

Pindborg)
Această tumoră rară seamănă cu un ameloblastom dar are material
amiloid care se poate calcifica şi este invazivă local.
Radiografic:
 se prezintă iniţial ca o radiotransparenţă mică,
 în timp leziunea devine multiloculară căpătând opacităţi de
mărimi variabile, amorfe, care înconjoară coroana unui dinte
inclus; aceste opacităţi pot avea aspect de bulgări de zăpadă
(fig.6.6).
CT şi IRM:
terapeutic.
3....
4.... Tumora odontogenă adenomatoidă:
Radiografic:
 radiotransparenţă uniloculară şi cu dinte inclus (fig.6.7),
 cu contur net radioopac sau,
 multiloculară cu opacităţi sub formă de mici chisturi în interior.
CT şi IRM:
terapeutic.
Tumora odontogenă keratokistică:
Radiografic:
 o radiotrasparenţă rotundă, ovalară, cu margini festonate care

invadează corpul, unghiul şi ramul ascendent al mandibulei
(fig. 6.8), putând conţine în interior şi un dinte inclus
(asemănător cu ameloblastomul).
CT şi IRM:
 ajută în evidenţierea leziunilor multiple, a perforaţiilor
corticalei şi a extensiilor de la maxilar în regiunea retro-
zigomato-maxilară.
a b
Fig. 6.8. Tumora odontogenă keratokistică la un pacient de 28 de ani
a) incidenţa faţă joasă evidenţiază o radiotransparenţă la nivelul unghiului,
ramului ascendent şi al apofizei coronoide a mandibulei drepte, cu un
molar de minte orizontalizat şi înglobat în tumoră , care în incidenţă
mandibulă defilată b) apare cu multiple imagini chistice, cu septuri foarte
fine, de mari dimensiuni, care subţiază dar nu distruge corticala marginii
bazilare.
7.1.2. Tumori epiteliale cu ectomezenchim

odontogenic cu sau fără formarea de ţesuturi
dure:
7.1.2.1. Fibromul ameloblastic:

Radiografic:
 radiotransparenţă uniloculară sau multiloculară cu septuri
interne radio-opace, la nivelul unghiului şi ramului ascendent
al mandibulei, care
 determină deplasarea dinţilor adiacenţi, cu expansiune bucală
sau linguală,
 în 50% din cazuri se asociază cu un dinte non-erupt (fig.6.9).
Fig. 6.9. Fibromul ameloblastic

mandibular stâng la un copil de 7
ani, incidenţa mandibulă defilată
evidenţiază o zonă radioopacă,
omogenă, care înconjoară un
premolar inclus (35) aflat în
raport cu rădăcina molarului
temporal, care suflă corticala şi
refulează dinţii vecini. Radio-
grafie în incidenţa mandibulă
defilată.
CT şi IRM:
 ajută în evidenţierea leziunilor multiloculare, a perforaţiilor

corticalei mandibulare şi a extensiilor de la ramul ascendent
mandibular.
1.... Fibroodontomul ameloblastic:
Radiografic:
 radiotransparenţă uniloculară sau multiloculară, bine definită,

bine delimitată, asociată cu un dinte neerupt.
CT şi IRM:
 ajută în evidenţierea leziunilor multiloculare şi evaluează

extinderea locală.
1....
2.... Odontomul:
Radiografic:
 odontomul compus are aspectul unei neoformaţii cu conţinutul

realizat de mici formaţiuni radioopace (fig.6.10 şi 6.11),
asemănătoare cu dinţii nanici (2-3 dinţi până la sute),
 odontomul complex apare ca o radioopacitate mai puţin
organizată conţinând resturi de smalţ, dentină , cement şi
cameră pulpară (fig.6.12).
 după localizare putem întâlni:
o odontoame izolate, asemănătoare cu dinţii, prezente pe
creasta alveolară,
o odontom previa, care determină rămânerea în incluzie a
unui dinte sau a unui grup;
o odontom satelit unei rădăcini sau interradicular;
o odontom coronar.
a b
Fig. 6.10. Odontom compus cu multipli dinţi nanici, radioopaci vizibili
radiografic pre a) şi postoperator b).
a b
Fig. 6.11. Odontom compus multipli dinţi nanici, radioopaci vizibili
radiografic în incidenţe ocluzale a) şi retroalveolare b).
b
a
3.... Fig. 6.12. Odontom complex vizibil ca o
radioopacitate mai puţin organizată situată
mandibular stâ ng înconjurată de un fin halou
radiotransparent, mă rginit de un lizereu
radioopac în incidenţa a) mandibulă defilată şi
ocluzală
7.1.2.2. Odontoameloblastomul
Radiografic:
 o radiotransparenţă uniloculară sau multiloculară, cu mici

radioopacităţii în interior şi uneori cu un dinte inclus, care
deplasează dinţii vecini.
1.... Tumora chistică odontogenă calcifiantă:
Radiografic:
 radiotransparenţă monoloculară, bine definită, bine

delimitată, semănând cu oricare alt chist odontogen (fig.6.13).
Fig. 6.13. Tumora chistică

odontogenă calcifiantă situată
mandibular drept, radiografie
mandibulă defilată dreaptă
evidenţiind o radiotransparenţă
monoloculară, bine definită şi
delimitată în jurul apexurilor
molarilor 47 şi 48, care sunt
vitali.
 ocazional se poate asocia cu un odontom sau cu un dinte non-

erupt,
 pe măsură ce leziunea se maturizează se poate observa o
cantitate de material calcificat, cu intensitate ca de dinte, cu
opacităţi de dimensiuni variabile, care deplasează şi/sau
determină rezorbţia dinţilor adiacenţi.
1... Tumori mezenchimale şi/sau ectomezenchimale

odontogene cu sau fără epiteliu odontogenic
7.1.2.3. Fibromul odontogenic

Radiografic:
 aspectul radiografic nu este specific pentru fibromul
odontogenic, apare ca radiotrasparenţă multiloculară extinsă
mult în osul maxilar, cu sau fără dinte neerupt în tumoră.
CT şi IRM:
 ajută în evidenţierea caracteristicilor leziunilor multiloculare şi
evaluează extinderea locală.
1.... Mixomul odontogenic

Radiografic:
 aspectul radiografic este de radiotransparenţă multiloculară,
întinsă, cu travee întretăiate ortogonal, cu aspect de plasă de
rachetă sau de fagure de miere, frecventă între rădăcinile
dentare, cu lizereu radioopac intens în jur,
 corticala osului este subţiată şi suflată, rareori rezorbită
(fig.6.14).
a b
c d
Fig. 6.14. Mixom odontogen a) incidenţa faţă joasă cu o
radiotransparenţă cu multiple septuri osoase fine, care suflă corticala
mandibulei drepte; în incidenţa mandibulă defilată b, d) şi în incidenţă
panoramică c) tumora apare ca o zonă multiloculară, cu travee
întretăiate, fine, care suflă corticala şi deformează marginea bazilară a
mandibulei, determinând moderată rizaliză şi deplasare a apexurilor
dinţilor vecini.
CT:
 ajută în evidenţierea leziunilor multiloculare şi evaluează
extinderea locală.
 IRM:
 leziunea apare cu hiposemnal sau izosemnal în secvenţa T1,
hipersemnal omogen în secvenţa T2 şi STIR, hipersemnal
omogen post contrast în secvenţa T1.
1.... Cementoblastomul benign
Radiografic:
 apare ca o radioopacitate înconjurată de o linie fină
transparentă care continuă spaţiul periodontal (fig.6.15),
Diagnostic diferenţiat: granulom periapical, chist radicular,
cementoame, osteoame.
a b
Fig. 6.15. Cementoblastom înconjurând rădăcina premolarilor 34, 35,
incidenţa mandibulă defilată a). Odontom central mandibular stâng la
nivelul regiunii premolari-molari, care nu trebuie confundat cu un
cementoblastom (b).
7.1.2.4. Tumora neuroectodermală melanică a sugarului

8 Radiografic apare ca o liză osoasă cu cloazoane osoase şi cu deplasări ale
dinţilor.
6.2. Tumori neodontogene
Tumorile neodontogene sunt mixte (epiteliale şi mezenchimale) care
pot fi localizate maxilo-facial dar pot avea şi alte localizări la nivelul
corpului:
 osteomul,
 osteoblastomul,
 osteomul osteoid,
 tumorile nervoase (scwannomul, neurofibromul),
 hemangiomul,
 condromul.
6.2.1. Osteomul
 periferică – exostom (fig.6.17),
a b
c d
radiografic a) şi CT b, c), osteom compact mandibular vizibil pe o
radiografie panoramică cu focar intraoral d
Fig. 6.17. Osteom periosteal mandibular la unghiul şi ramul ascendent

drept.
 periferică – exostom (fig.6.17),
a b
c d
radiografic a) şi CT b, c), osteom compact mandibular vizibil pe o
radiografie panoramică cu focar intraoral d).
a b
Fig. 6.17. Osteom periosteal mandibular la unghiul şi ramul ascendent
drept.
Radiografic:
 poate exista o formaţiune opacă rotundă /ovalară, ataşată la
corticala osoasă, sau leziunea poate fi sesilă sau pediculată
(frecvent intrasinusal).
6.2.2. Osteomul osteoid

 radiografic: o mică arie transparentă (sub 2 cm) numită nidus,
rotundă, care are în interior câteva focare radioopace (sub 1
cm).
6.2.3. Osteoblastomul
 radiografic: o zonă transparentă numai cu calcificări sau masă
radioopacă înconjurată de un halou transparent şi un lizereu
opac, marginal. Alteori, se constată reacţie periostală cu aspect
de raze de soare.
6.2.4. Tumorile neurogene
6.2.4.1. Schwannomul
 radiografic –zonă transparentă rotundă / ovalară pe traseul
unui nerv, cu contur net, uneori condensat ;
1.... Neurofibromul
2.... Radiografic – zonă osteolitică (benignă) cu contururi
condensate, situată pe traiectul unui nerv.
3....
4.... Fig. 6.20. Neurofibromatoză. OPT cu un canal dentar lărgit şi cu

o deformarea a unghiului mandibulei (Colecţia prof. dr. D.
Gogălniceanu).
6.2.5. Hemangiomul osos
Radiografic:
 mai frecvent leziune multiloculară, extensivă însoţită de

deplasarea şi resorbţia dinţilor asociaţi. Numărul şi
dimensiunile compartimentelor pot varia considerabil, iar dacă
sunt numeroase creează aspectul în fagure(fig.6.21),
 leziunile mari pot determina extensie corticală, aspect în „raza
de soare”,
 zonă radiotransparentă bine delimitată, cu spaţii trabeculare
lărgite, cu trabecule îngroşate, în „spiţă de roată” şi
subcutanat cu fleboliţi (fig.6.22),
 rareori radiotransparenţă, relativ bine delimitată, rotundă,
necaracteristică.
Fig. 6.21. Hemangiom central osos, OPT evidenţiind numeroase
microleziuni radiotransparente în mandibula stângă, care deplasează
dinţii permanenţi.
Fig. 6.22. Hemangiom osos explorat ortopantomografic evidenţiind
numeroase microleziuni radiotransparente, cu lărgirea spaţiilor
trabeculare şi cu calcificări (fleboliţi) subcutanat stâng. OPT.
CT
 permite analiza modificărilor osoase şi apare ca o imagine
mixtă cu zone hipodense intraosoase asociate cu prezenţa
de
„raze de soare” sau a unui aspect reticular format prin iradierea
spiculilor osoşi de la centrul tumorii, vizualizând precis
modificările trabeculelor osoase şi mărirea dimensiunilor
maxilarului sau a mandibulei afectate (fig.6.23.a).
IRM
 asigură explorarea şi analiza modificărilor osoase şi a
structurilor musculare şi vasculo - nervoase adiacente (fig.
6.23.b).
a b
Fig. 6.23. Hemangiom osos al mandibulei stângi explorat CT cu secţiune
axială în fereastră de os pentru a evidenţia lărgirea şi rarefacţia trabeculelor
a) determinată de malformaţie de dezvoltare a vaselor sangvine la nivelul
spatiilor medulare care se extind în părţile moi adiacente cu aspect de „
flow void” sau de sare şi piper în secvenţa axială T2.
6.2.6. Condromul
Radiografic:
Leziunea apare ca o zonă transparentă cu contur opac, cu trabecule,
opacităţi vătoase, cu calcificări sau osificări.

36. Articulatia temporo-mandibulara- componente:
Componentele de bază ale ATM au caracteristici variate.
Condilul mandibular are o formă elipsoidală, cu axul mare transversal,
cu suprafaţa articulară mult mai redusă decât a osului temporal.
Discul articular este format din ţesut conjunctiv dens lipsit de vase şi
fibre nervoase, cu o zonă centrală subţire şi o zonă posterioară, mai groasă
decât zona anterioară. Discul este ataşat prin ligamente laterale, anterioare
şi posterioare. Capsula articulară aderă la menisc, este căptuşită de
sinovială şi întărită printr-un ligament extern (rezistent) şi un ligament
intern (subţire).
Cavitatea glenoidă cuprinde o porţiune anterioară articulară, aparţinând
porţiunii scuamoase a osului temporal şi o porţiune posterioară
nearticulară, aparţinând porţiunii timpanice a osului temporal.
Tuberculul articular, condilul temporal este format de rădăcina
transversală a apofizei zigomatico-temporale, are o formă convexă cu o
suprafaţă articulară posterioară şi o muchie.
a b
Fig. 9.1. Reprezentare schematică - secţiune sagitală a ATM în poziţia “gură

închisă” a), secţiune sagitală a A.T.M. în poziţia “gură deschisă” b): cg- cavitatea
glenoidă, cm- condil mandibular, cae- conduc auditiv extern, m- menisc cu 3
zone: 1-anterioară, 2- centrală, 3- posterioară, ra- recesusul anterior, rp- recesusul
posterior, fp- frenul posterior, it- inserţia temporală, im- inserţia mandibulară,
mpl- muşchiul pterigoidian lateral (după Cavezian R. şi col. 1995)
37. Articulatia temporo-madibulara- aspect radiologice normale

9.1. Explorarea radioimagistică a ATM
Explorarea ATM presupune după E. Whaites să folosim:
9.2.1 Radiografii convenţionale
 în diverse incidenţe:
o transcraniene – se observă aspectul lateral al fosei
glenoide, eminenţei articulare, capul condilului şi spaţiul
articular
o transfaringiene – aspectul lateral al capului şi gâtului
condilian, suprafaţa articulară
o OPT – aspectul lateral al ambilor condili,
o faţă joasă – aspectul posterior al ambilor condili (cap şi gât)
o tomografie, atât liniară cât şi spirală – toate aspecte fosei
glenoide, eminenţei articulare, spaţiului articular şi capului
condilian.;
38. Articulaţia temporo-mandibulară–aspecte radiologice

patologice principale
Principale afecţiunile ale ATM sunt:
sindromul dureros disfuncţional al ATM,
tulburări interne,
osteoartrite,
artrite reumatoide,
artrita reumatoidă juvenilă (boala lui Still),
achiloza,
fracturile şi traumatismele,
anomalii de dezvoltare,
tumori benigne sau maligne.
Sindromul dureros disfuncţional al ATM
Aceasta este cea mai frecventă afecţiune a ATM şi se manifestă prin

durere la nivelul muşchilor masticatori.
Caracteristici:
durere la nivelul muşchilor masticatori care se înrăutăţeşte

adesea dimineaţa şi seara,
cracmente şi rigiditate ocazională.
CT:
formă normală a capului condilian şi a suprafeţei articulare,
formă normală a fosei glenoide,
posibilă creştere sau reducere a mărimii globale a spaţiului

articular – o creştere a mărimii spaţiului articular este singurul
indicator al inflamaţiei
posibilă deplasare a capului condilian anterior sau posterior în

fosa glenoidă când gura este închisă şi dinţii sunt în ocluzie,
reducerea amplitudinii mişcărilor condiliene, urmărită pe
secţiunile directe şi reconstrucţiile 2D sagitale realizate cu gura
închisă şi gura deschisă.
Tulburări interne ale ATM
Simptomele acestei afecţiuni sunt variate şi supărătoare.
Caracteristici:
cracmente care pot fi dureroase,
durere articulară şi/sau musculară,
trismus şi ezitare la deschidere şi închidere de obicei cu eşecul

deschiderii gurii.
Radiografic:
o alterare a poziţiei capului condilului, implicând o anomalie a

poziţiei discului.
IRM:
o poziţia discului - poate fi luxat spre anterior sau antero-

median
o mişcarea discului raportată la cea a condilului în timpul

închiderii şi deschiderii gurii
Osteoartrite
Această artroză degenerativă creşte ca şi incidenţă o dată cu vârsta

şi de obicei determină durere articulară. Actual se consideră că este o
boală sistemică sau o complicaţie a unei tulburări interne articulare, iar
stresul determină ca articulaţia afectată să devină dureroasă.
Caracteristici:
Crepitaţii dureroase şi trismus care de obicei este persistent.
CT:
formarea de osteofite la nivelul porţiunii anterioare a suprafeţei

articulare a capului condilian – care pot fi mici sau extensive
(fig.9.10),
aplatizarea capului condilian la nivelul marginii antero-

superioare,
scleroză subcondrală a capului condilian care devine dens şi

mai radioopac,
conturul normal al fosei glenoide poate deveni sclerotic,
foarte rar, se pot forma osteofite posterior, chisturi subcondrale

şi eroziuni la nivelul suprafeţei articulare a capului condilului
Artrita reumatoidă
Este o boală generalizată, cronică, inflamatorie a ţesutului conjunctiv

care afectează mai multe tipuri de articulaţii. Implicarea ATM poate fi
găsită în special în artritele reumatoide severe, dar chiar şi atunci
simptomele ATM sunt minore sau medii. Artritele infecţioase au originea
într-un focar din vecinătate – mastoidian, de ureche medie sau ureche
externă
Caracteristici :
crepitaţii dureroase şi trismus care de obicei este persistent.
CT:
aplatizarea capului condilului, cu osteofite de diverse

dimensiuni
eroziunea şi distrucţia suprafeţei articulare a capului condilului
care poate fi extinsă determinând un contur neregulat
Artrita reumatoidă juvenilă

Artrita reumatismală (STILL) este mai frecventă la copii, fiind însoţită
şi de afectarea altor articulaţii, inclusiv la nivelul coloanei cervicale
Caracteristici:
disconfort matinal la mişcările de deschidere a gurii,

limitare dureroasă permanentă a mişcărilor articulare,
crepitaţii dureroase şi trismus.
în cazurile severe, boala poate interfera cu creşterea
condiliană producând micrognaţie şi asimetrie (când
localizarea a fost unilaterală ) sau poate determina anchiloza
ATM.
Anchiloza
Anchiloza adevărată este rară, fiind rezultatul:
traumatismelor, în special a fracturilor de cap condilian şi a

traumatismelor de la naştere, cu sângerare în articulaţie,
infecţiilor,
artritei reumatoide juvenile severe
39. Fracturile şi traumatismele ATM - aspecte imagistice,

metode de explorare
Fracturile condiliene sunt frecvente, ele urmând ca frecvenţă
traumatismelor corpului mandibulei (fig.9.14).
Ocazional la acest tip de traumatisme nu apare fractura gâtului

condilian şi putem vedea:
fie fractura capului condilian,
fie aşa numita fractură intracapsulară sau,
capul condilului este împins în sus, în fosa craniană mijlocie.
CT:
va demonstra extinderea oricărui traumatism mandibular care

poate avea ca rezultat dislocarea unilaterală sau bilaterală a
articulaţiei.
Fractura capului condilian stâng, aspect CT post
operator, după realizarea unei reconstrucţii musculo-ligamentare,
a), b) secţiuni axiale în fereastră de păr ţi moi şi de os, în care nu
vedem condilul mandibular, dar există o remaniere osoasă a cavit
ăţii glenoide şi a muşchilor pterigoidienei cu hipertofia apofizei
stiloide stângi.
Luxaţiile ATM
Predomină cele anterioare, cele laterale şi posterioare sunt mai rare,

frecvent asociate cu fracturi ale condilului şi ale conductului auditiv.
Luxaţiile anterioare sunt unilaterale sau bilaterale (fig.9.15). Deseori

sunt accidentale: deschiderea exagerată a gurii, râs, căscat, loviri,
căderi pe mandibulă.
Pentru producerea lor sunt necesare o serie de condiţii favorizante:
cavitatea glenoidă puţin adâncă,

tuberculul temporal cu panta ştearsă, condilul mandibular
deformat,
laxitatea capsulei şi a ligamentelor periarticulare,
scăderea tonicităţii musculare (muşchii pterigoidieni, maseteri

şi temporali).
Radiografic:
cavitatea glenoidă este goală,
condilul este situat înaintea tuberculului temporal sub arcada

zigomatică.
Luxaţii laterale sunt rare şi se produc numai în cazul traumatismele

violente când sunt însoţite de fractură condiliană controlaterală,
evidenţiată pe radiografii axiale şi tangenţiale.
Luxaţiile posterioare sunt posibile dacă ligamentul extern este rupt.
Condilul poate ajunge sub conductul auditiv extern iar, alteori, când
acesta este afectat se produce otoragie.
Luxaţia pe verticală superioară este excepţională şi implică perforarea

cavităţii glenoide, cu pătrunderea condilului în endocraniu .
Luxaţiile recidivante implică o conformaţie atipică a elementelor
articulare şi se produc în etajul submeniscal.
În cazul unei subluxaţii meniscul rămâne în cavitatea glenoidă, iar
condilul depăşeşte marginea anterioară a meniscului, ajungând sub
tuberculul temporal; dacă îl depăşeşte se produce o luxaţie completă
(condilo- meniscală).
40. Anomalii de dezvoltare - aspecte imagistice
Defectele de dezvoltare care afectează ATM sunt de obicei

investigate folosind radiologia convenţională. Pot fi împărţite în:
hipoplazia condiliană – unilaterală (fig.9.16) sau bilaterală,
hiperplazia condiliană – unilaterală sau bilaterală,
condil bifid sau defecte asociate cu sindroame specifice.

Osteomul condilului mandibular
Leziunea este cea mai frecventă tumoră benignă şi se caracterizează

prin mărirea de volum a condilului mandibular, care este însoţit şi de
deformarea acestuia, depăşind cavitatea glenoidă.
Radiografic:
Mărire de volum a condilului mandibular cu depăşirea cavităţii

glenoide.
CT:
Osteomul condilian apare ca un bloc osos cu structură osoasă

omogenă care determină deformarea şi mărirea de volum a
condilului mandibular cu depăşirea cavităţii glenoide vizibilă pe
secţiunile axiale dar mult mai bine pe reconstrucţiile 2D sagitale şi
coronale şi în reconstrucţiile 3D tip SSD
Tumorile maligne
Aceste leziuni sunt foarte rare şi cele care pot să se dezvolte la condilul
mandibular determină deformarea şi distrugerea sub diverse forme a acestuia.
Aceste tumori maligne pot fi:
Condrosarcomul
sarcomul sinovial,
fibrosarcomul,
metastaze de la neoplasm mamar sau pulmonar
CT:
Evidenţiază osteoliza şi remodelarea condilului mandibular cu geode,
cu sau fără spiculi osoşi extinşi în părţile moi adiacente (în funcţie de
tipul anatomo-patologic) cu modificarea evidentă a spaţiului articular
şi cu priză moderată sau intensă de contrast.
Modificarea tumorală a condilului este vizibilă pe secţiunile axiale
analizate în fereastră de părţi moi (fig.9.18 a) şi de os (fig.9.18 b, d).
Folosirea unor filtre speciale de analiză a imaginilor în fereastră de os
( filtre dure) permite identificarea modificărilor osoase ale condilului
mandibular cu geode, spiculi şi aspectul „ ros de şoarec” al condilului
mandibular
a) b)
Metastaze de la neoplasm mamar: CT axial în fereastră de părţi moi evidenţiază deformarea conturului
condilului mandibular drept, extensia externa a leziunii în spaţiul masticiator drept, mai evident în muşchiul masticator şi în
mu şchiul pterigoidian extern a) . Analiză aceleiaşi secţiuni în fereastră de os permite vizualizarea aspectului deformat,
neregulat al condilului mandibular drept, cu ştergerea evidentă a conturului şi cu deformarea corticalei b).
c) d)
Metastaze de la neoplasm mamar : CT axial în fereastră de de

os evidenţiind aspectul deformat, neregulat al condilului mandibular drept, cu
apariţia de geode şi mici spicului osoşi vizibili în jurul capului condilian atât în
filtrul dur „pentru extremităţi” c) cât şi în filtrul standard, „carnio-cerebral” d).
41.Mandibula defilata – definitie , indicatii

Oferă informaţii despre fiecare spaţiu articular care pot fi analizate
comparativ dreapta – stânga. Indicaţiile sunt aceleaşi ca pentru OPT şi în ultimii
ani locul ei este tot mai mult preluat de OPT.
OPT avantaje:
permite evaluarea volumului osos rezidual;
a relaţiei cu dinţii vecini şi antagonişti;
a aspectului radio-anatomic a ATM-ului;
evaluează planul de retracţie a crestei alveolare;
relaţia cu structurile critice învecinate: sinusuri, fose nazale, canal dentar.
42.Teleradiografia– definitie , indicatii

Este tehnica radiografică care ne permite să evaluam:
înălţimea osului disponibil;

înălţimea procesului alveolar;
avantaj: nu deformează şi nu măreşte imaginile.
dezavantaje: poate fi folosită doar pentru regiunea molari-premolari.
43.Explorarea radio-imagistică a glandelor salivare –metode imagistice,

enumerare
Pot fi explorate radio-imagistic glandele salivare principale şi uneori cele
accesorii prin metode variate alese în special după simptomatologia pacientului:
Radiografia convenţională/ digitală,
Sialografia,
Computer tomografia (CT),
Ultrasunetele,
Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM),

Imagistica cu radioizotopi (Scintigrafia).
44.Sialografia –definitie, aspecte radiologice
Constă în introducerea unei substanţe de contrast iodate în calul salivar:

 liposolubile ( iniţial lipiodol),
 hidrosolubilă (în prezent: iopamiro, ultravist, ş.a. )
Se introduc sub presiune uşoară până ce pacientul simte uşor
discomfort la nivelul glandei 1-1,5 ml din substanţa de contrast, prin
cateterizarea orificiului de drenaj- al canalului Stenon (pentru parotidă), al
canalului Warthon (pentru glandele submandibulare) şi al canalului
Bartholin (în cazul glandelor sublinguale-mai rar).
Se fac radiografii la intervale de 5-8 minute, prima la sfârşitul injectării
substanţei de contrast, ultima fiind la 20'-30'.
Incidenţele deseori folosite sunt :

 în cazul sialografiei parotidiene: incidenţa de ,, mandibulă defilată’’ şi
incidenţă tangentă la ramul ascendent mandibular
 în cazul sialografiei submandibular: OPT, incidenţa de,,mandibulă
defilată’’ şi radiografii ocluzale.
Aspectul sialografic normal este dominat de prezenţa canalului excretor
principal (al glandei explorate), ale canaliculelor şi eventual de
impregnarea cu substanţă de contrast a parenchimului glandular (acini)-
faza parenchimatoasă- realizând aspectul „de pom înflorit”.
Metoda este indicată în: afecţiuni glandulare cronice, modificări ale canalului
excretor: congenitale, traumatice, în afecţiuni înlocuitoare de spaţiu (chisturi,
tumori), cu scop orientativ
45. Ecografia glandelor salivare- indicatii, aspecte imagistice

Este o metodă rapidă, nedureroasă şi neinvazivă care poate face diagnosticul
diferenţial între formaţiunile glandulare solide sau chistice:
 masele solide sunt echogene iar, masele chistice sunt anechogene sau
transsonice,
 depistează formaţiuni cu un diametru de peste 2-3 mm, şi în mod special –

calculii salivari (de peste 2 mm), precum şi chisturi, tumori, abcese şi afecţiuni
autoimune.
46. Adenomul pleomorf- aspecte imagistice
Sialografic:
adenomul pleomorf apare ca o imagine lacunară, prin deplasarea uniformă a
canaliculelor, cu aspect de ,, minge ţinută în mână’’(fig.a,b.),
CT:
apare ca o masă rotundă, cu contur net, omogenă, cu o densitate ceva mai
mare decât restul ţesutului glandular, rar cu calcificări, având o priză de contrast
moderată (fig.c, d, e)
IRM:
apare în hipersemnal T2, hipo sau izosemnal T1, cu priză de contrast
omogenă sau neomogenă.
Scintigrafic:
adenomul nu captează izotopul.
47. CBCT in implantologie- Radioanatomie grup frontal maxilar

Localizarea exacta a unor elemente anatomice considerate « critice » ce necesita
o atentie deosebita inaintea oricarui gest implantar:
• sinusul maxilar,
• canalul mandibular ,
• canalul si foramenul incisiv,
• foramenul mentonier,
• artera alveolara posterosuperioara
Pentru grupul frontal maxilar,pe CBCT vom invetiga urmatoarele aspecte:

• Spina nazală anterioară: folosită ca un reper în implantologie, chirurgie orală și
ortodonție.
• Foramenul incisiv și canalul nazopalatin: Poziție și posibile deviații, utile în

analiza procesului alveolar – implantologie, chirurgie orală.
Prin aceste canale traversează ramurile anterioare ale vaselor palatine

descendente şi nervii nazopalatini. Rar pot fi prezente unul până la patru canale;
evaluarea raportului unui implant cu foramenul și canalul nazopalatin, chisturi
ale canalului nazopalatin, traumatisme
48. CBCT in implantologie-Radioanatomie grup lateral

maxilar.
• Zona maxilară posterioară – importanță clinică în vederea protezării sau
pentru evaluarea molarului de minte maxilar
Sinusul maxilar
• Dimensiunile medii tipice ale sinusului sunt: înălţimea, 36 – 45 mm, lăţimea, 25 –
35 mm, şi lungimea, 38 – 45 mm. Ostiumul este deschiderea de la sinus către
meatul mijlociu al nasului.
• Când se execută un lifting sinusal, sinusul nu ar trebui să fie supraumplut cu
material de grefă peste 15 mm pentru a evita potenţiala blocare a ostiumului şi
provocarea sinuzitei.
Aspectul CBCT al reconstrucțiilor axiale , coronale și sagitale ale sinusului

maxilar
Frecvent se găsesc linii
radiotransparente subţiri cu
lăţime uniformă care sunt
umbre ale canalelor
neurovasculare sau şanţuri în
pereţii sinusului lateral care
găzduiesc vasele alveolare
superior posterioare,
ramificaţiile lor şi nervii
alveolari superiori
corespunzători
Variatii de forma ale cornetului nazal: Cornetul
Hipoplazia sinusala: mijlociu cu convexitate laterala, spre sinusul
maxilar=Concha Bullosa
49. CBCT in implantologie-Radioanatomie grup frontal

mandibular.
I. Tuberculii genieni, numiți şi spinele mentoniere, sunt localizați pe

suprafaţa linguală a mandibulei, uşor sub marginea inferioară a liniei
mediane.
• Aceste formațiuni servesc la inserarea mușchilor genioglos (la tuberculii

superiori) şi muşchilor geniohioizi (la tuberculii inferiori).
Sectiune axiala
Sectiune sagitala
II. Foramenul lingual
• adăposteşte o arteră care corespunde unei anastomoze a arterelor sublinguale
dreaptă şi stângă
• Micile canale cu un diametru < 1 mm nu par să cauzeze vreo problemă dacă
osteotomia implică foramenul.
• Totuşi, dacă există un canal mai larg, o sângerare excesivă ar putea constitui o
complicație; deci, trebuie luat în considerare evitarea inserării implanturilor pe
linia mediană.
III. Canalul incisiv mandibular
• Numeroşi cercetători au raportat că există un „adevărat” canal mezial de la

foramenul mental, care este o continuare a canalului mandibular.
• S-a observat de asemenea că un canal incisiv poate apărea ca un labirint de
spaţii trabeculare, care includ mănunchiuri neurovasculare. Nervul incisiv asigură
inervarea dinţilor (primul bicuspid, caninul şi incisivii centrali şi laterali).
• Canalul incisiv este găsit în mod tipic în treimea din mijloc a mandibulei (în 86%
dintre cazuri). De obicei se îngustează pe măsură ce se apropie de linia mediană
şi atinge mediana doar în 18% dintre cazuri.
• Dacă există un canal neobişnuit de larg al nervului incisiv, pacientul ar putea
simţi disconfort în timpul osteotomiei care se execută în pregătirea plasării
implantului sau să simtă dureri postoperatorii care să ceară îndepărtarea
implantului.
50. CBCT in implantologie-Radioanatomie grup lateral
mandibular.
I. Foramenul și nervul mentonier
• Obişnuit, trei ramuri ale nervului mentonier apar din foramenul mentonier .
Aceste ramuri asigură inervația tegumentului din regiunea foramenului
mentonier, buzei inferioare, bărbiei, mucoasei gingivale până la al doilea
premolar. Ocazional, nervul mentonier iese și reintră în osul alveolar pentru a
provoca inervarea dinţilor incisivi.
• Localizarea foramenului mentonier diferă în plan orizontal şi vertical, şi aceste
variaţii pot fi legate şi de rasă. In plan orizontal foramenul este deseori găsit
flancat de apexurile premolarilor la indivizii de rasă albă şi alături de apexul celui
de-al doilea premolar mandibular la subiecţii chinezi
• Gaura mentonieră reprezintă unul dintre cele mai importante repere utilizate în
implantologie și ar trebui să fie observată pe toate examenele imagistice ale
mandibulei. Apectul radiografic al găurii mentoniere variază din punctul de
vedere al formei și al densității corticalei care o delimitează.
II. Canalul mandibular este observat pe majoritatea secțiunilor

computer tomografice, iar identificarea acestuia este importantă în
evaluarea preoperativă a inserării implanturilor dentare.
Ocazional, aceste ramuri sunt destul de mari cat să aibă un al doilea canal
mandibular.
Pacienţii cu canale bifide sunt cu un risc mai mare de anestezie inadecvată
sau dificultăţi în chirurgia maxilară, incluzând implanturi sau traume.

Subiecte Radio 2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Subiecte Radio 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SEMESTRUL 1

1.Tehnici de radiografiere intraorala – enumerare

• Periapicale (Retrodentoalveolare - RDA)

2.Tehnica bisectoarei – definitie

Raza centrala este direcţionată pe mijlocul dinţilor de

Se foloseste cand spatiul este insuficient pentru tehnica

3.Tehnica bisectoarei – avantaje

-mentinerea filmului intraoral in general nu pune probleme

-centrarea RC implica o buna manualitate din partea executantului radiografiei

4.Tehnica bisectoarei – dezavantaje

-fascicolul de raze X este oblic in raport cu filmul si structurile dento-alveolare

-se poate distorsiona usor

-lipsa de paralelism dintre dinte si film

-lipsa de suprapunere pe radiografie a segmentelor oral si vestibular ale rebordului

- reprezentare deficitara a smaltului aproximal

-prezentarea decalata a teritoriului oral si vestibular a crestei septului alveolar

- suprapunerea osului zigomatic peste radacinile molarilor superiori

-mentinerea intraorala a filmului de catre pacienti

-suprapunerea crestei oblice externe peste radacina molarilor inferiori

Subiectul 5-Tehnica Planurilor paralele- definitie

Def. Tehnica planurilor paralele se caracterizeaza prin faptul ca raza centrala

Subiectul 7 - Tehnici intraorale-zona incisiva

10.Tehnici intraorale – zona molara maxilara -radioanatomie

 Canale nutritive (radiotransparent).

Canin / Premolari (Mandibulă)

 Canal mandibular (radiotransparent).

16.Tehnica bitewing - indicatii

-depistarea cariilor aproximale radiculare

-decelarea modelului de evolutie al cariilo ocluzale (cariile ocluzale ascunse)

- aprecierea morfologiei septului interdentar

17.Tehnica bite-wing - indicatii,dezavantaje:

- depistarea cariilor aproximale,mai ales a celor de smalt precavitare

-depistarea cariilor aproximale radiculare

-decelarea modelului de evolutie al cariilor ocluizale(carii ocluzale ascunse)

-aprecierea prezentei cariilor secundare sau recidivate

-aprecierea morfologiei septului interdentar

-radiografia nu este perfect reproductibila si de aceea nu poate fi folosita pt

-erori de pozitie pe orizontala a conului localizator si de directionare a razei

-filmul poate fi deplasat cu usurinta de miscarile limbii

18. Tehnici ocluzale - enumerare, indicatii:

-disocluzale: -oblice mediene: tehnica Belot(folosita in cazul suprapunerii radacinii

-oblice postero-laterale:tehnica Bonneau( folosita pentru cautarea

-ortogonale, perpendiculare-tehnica Simpson

19. Tehnioca Belot; definitie, indicatii

20.Tehnica Simpson: definitie, indicatii

-analiza intinderii unor formatiuni chistice sau a unor tumori osoase

-descoperirea unor calculi salvari la nivelul glandelor sau caanaleleor sublinguale

-fistulografia unor fistule perimandibulare

-stabiliurea gradyului de extensie oro-vestibulara a unei osteite

-stabilirea orientarii traiectelor de fractura ale mandibulei, a deplasarii

-Ea permite depistarea leziunilor dento-maxilo-faciale, fiind considerata in prezent

-Proiectie unica, panoramica a mai multor structuri anatomice pe aceeasi imagine,

22.Ortopantomografie- indicatii, regiuni care pot fi evaluate

-patologia odonto-parodontala a dintilor temporari si permanenti

-raportul dintilor temporari cu mugurii dintilor permanenti

-tiparele normale de eruptie si patologice

-anomalii dentare de pozitie, sediu si forma

-raportuil dintre arcada dentara , arcada alveolare si baza scheletala

-raporturile dintilor cu sinusurile maxilare si fosele nazale

-sceheletul facial: dismorfii, asimetrii maxilare si mandibulare

-patologia odonto-parodontala: carii, leziuni apicale, manifestari infectioase locale

-restaurarile protetcice conjuncte

-patologia maxilarele si a sinusurilor: structuri osoase, tumori, maladii de sistem