UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA FSEMP
SPECIALIZAREA : PEDAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

PORTOFOLIU REFERATE
TEORIA ȘI METODOLOGIA INSTRUIRII

COORDONATOR : PÎNIȘOARĂ OVIDIU

STUDENT: BĂLĂ ANCA MARIA

2018
 Principiile didactice

Principiile didactice sunt definite de către specialiști ca fiind sistemul normative care
stă la baza întregii activități desfășurate de către cadrele didactice, indifferent de nivelul la
care prestează sau disciplina de predare.
Termenul vine din latinescul principium (început, bază, fundament).
Principiile didactice au fost elaborate treptat, pe parcursul timpului, pornind de la
pedagogia populară, unde erau transmise doar ca niște simple aluzii și ajungând, în prezent, la
formularea clară și categorică a acestora.
Astfel, principiile didactice sunt cerințe cu caracter logic privind esența procesului de
predare-învățare a căror cunoaștere și respectare condiționează realizarea obiectivelor
acestuia.
Acestea sunt cerințe cu character logic privind esența procesului de învățământ.
Caracterul logic derivă din modul în careprincipiile didactice exprimă raporturile
esenţiale şi globale care orientează conceperea şi desfăşurarea procesului de învăţământ.
Pentru profesori, acestea pot reprezenta teze normative, idei generale în organizarea şi
conducerea activității instructiv-educative.
Caracteristici generale ale acestora:
- au la bază raportul de condiţionare dintre: natura copilului, scopul educaţiei şi
ştiinţă, efectele instructiv-formative;
- sunt principii didactice fundamentate psihologic;
- servesc drept îndrumar în proiectarea şi realizarea procesului de învăţământ;
- au aplicabilitate largă în toate domeniile educaţiei (= principii fundamentale ale
educaţiei).
Principiile didactice îndeplinesc următoarele funcții:
 Orientează procesul educativ înspre obiectivele propuse de cadrul didactic;
 Normează practica educativă, prin respectarea unor particularităţi psihologice,
pedagogice, deontologice, ştiinţifice;
 Prescrie moduri de relaţionare în raport cu situaţia de învăţare;
 Reglează activitatea didactică atunci când rezultatele şi performanţele la care se
ajunge nu sunt cele scontate.
 Principiile didactice sunt într-o relație de interdependență, ceea ce înseamnă că
încălcarea unuia dintre ele provoacă, inevitabil, încălcarea celorlalte principia, iar respectarea
unuia înseamnă și respectarea tuturor celorlalte. Putem spune, deci, că principiile didactice au
o conexiune bine definită și că sunt inseparabile.
De-a lungul timpului au fost formulate numeroase principia didactice, însă, cele mai
actuale principii utilizate în procesul de predare-învățare sunt următoarele:
Principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale
Acest principiu se referă la crearea de condiții optime pentru ca fiecare elev să se
dezvolte în ritmul său propriu, prin activizarea potențialului său real și valorificarea acestuia.
În concluzie, principiile didactice formează un sistem unitar, cu o valoare orientativă
pentru activitatea profesorului și caracter deschis, dynamic, iar respectarea lor asigură un
echilibru procesului de învățământ.
Principiul participării conştiente şi active a elevilor în activitatea didactică
Presupune participarea conştientă a elevului la actul învățării, respectiv înțelegerea cât
mai clară şi profundă a materialului de învățat. În același timp, participarea activă presupune
efortul voluntar din partea elevilor de a se implica în următoarele activități: ascultare, scriere,
discuții libere, experimentare, problematizare și propunerea unor soluții, creație.
Principiul corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract
(principiul intuiţiei)
Vizează abordarea învățării ca proces de cunoaştere, realizat în manieră senzorială,
intuitivă.
Respectarea acestui principiu presupune valorizarea pedagogic a experienței directe în
cunoastere, iar aplicarea sa în practica școlară previne formalismul și verbalismul.
Principiul interdependenţei dintre teorie şi practică
Proiectarea lecțiilor trebuie să fie realizată în așa fel încât acestea să ofere copiilor
suficiente oportunități de a își valorifica și de a își pune în practică toate cunostințele teoretice
și capacitățile dobândite (transferul învățării în circumstanțe noi).
Lectiile predate trebuie să aducă elemente de viață cotidiană în școală și să aibă
aplicabilitate în realitate.
Executarea se învață exersând. Talentul se dezvoltă prin exercițiu. Cititul se învață
citind, scrisul scriind, cântul cântând. Fiecare limbă se deprinde mai bine prin practică, pe
cale orală, prin auz, lectură, decât prin reguli! (J.A. Comenius)
 Principiul însuşirii temeinice a cunoştințelor şi deprinderilor
Însuşirea durabilă a cunoştințelor şi abilităților sunt necesare pentru ca informațiile a
să poată fi actualizate şi utilizate atunci când se reclamă prezența lor.
Persistența în timp şi fidelitatea celor însuşite de elevi, precum şi profunzimea
(implementarea lor în sistemul de personalitate) şi mobilitatea lor în reproducerea datelor
accumulate reprezintă cerințe obligatorii ale acestui principiu.
Temeinicia este generată de:
 baza intuitivă, concret-senzorială;
 aplicații practice;
 sistematizări logice;
 însuşire conştientă şi prin efort propriu;
 completări şi aprofundări continue;
 integrarea în sisteme tot mai cuprinzătoare.
Principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare presupune:
 Desfăşurarea ordonată, logică şi pedagogică a conținuturilor predării şi
învățării.
 Sistematizarea tematică a programelor şcolare, a planificărilor calendaristice, a
unităților de învățare şi a lecțiilor.
 Continuitatea presupune cerințe unitare, constante, controlate sistematic şi
succesiv de către toți factorii educativi, pe măsura dezvoltării copilului.
Principiul accesibilității cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor
Conținutul lecției, metodele și tehnicile instruirii utilizate, dar și limbajul folosit
trebuie să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor pentru a conduce la însușirea
informațiilor și formarea unor deprinderi și pentru a putea realiza concordanța dintre
posibilitățile intelectuale ale elevilor și dificultățile de învățare.
Informația transmisă trebuie să fie individualizată în funcție de particularitățile lor
fizice și psihice, prin diferențierea sarcinilor didactice și a mijloacelor de îndeplinire a
acestora.
 Metoda conversației

Este o metodă verbală de învăţare cu ajutorul întrebărilor şi al răspunsurilor. Bazându-

se pe cuvânt este o metoda de cunoaştere imediată.
Convorbirile dintre educatoare și copii pot fi făcute cu un singur copil, cu un grup mic
sau cu întreaga grupă. În convorbirile cu întreaga grupă, riscurile de îndepărtare de interesele
copilului de formalism și neparticipare sunt mari.
Deosebite obligaţii îi revin educatoarei în antrenarea repetată în dialog a copiilor
timizi sau recalcitranţi.
Metoda este utilizată, cel mai frecvent, în cadrul Domeniului Limbă și Comunicare, în
cadrul activităților de consolidare și sistematizare a cunostințelor, pentru activitatea cu tema
Micii călători, dar poate fi utilizată în toate celelalte domenii de activitate.
Aplicarea acestei metode în cadrul activității vizează următoarele obiective:
 Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală, de înţelegere şi utilizare corectă a
semnificaţiilor;
 Structurilor verbale orale;
 Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic,lexical,
sintactic;
 Dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral;
 Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri, semnificaţii
mijlocite de limbajul scris.
În cadrul activităţilor de educare a limbajului, conversația îşi găseşte o larga
aplicabilitate mai ales la grupele mari, in cadrul activităţilor de lectură după imagini,
convorbiri tematice, jocuri didactice etc.
Conversaţia îl conduce pe copil la cunoştinţe noi prin întrebări asupra altor cunoştinţe
dobândite deja. Pentru că rezolvarea nu poate fi sesizată dintr-o data de copil, adultul îl
conduce prin întrebări; el atrage atenţia asupra unor elemente importante pentru înţelegere si
astfel îl ajuta sa sesizeze noi relaţii, sa contureze probleme mai restrânse a căror rezolvare
simplifica explicaţia integrala. Dacă întrebările adultului sunt prea simple, efortul de
înţelegere este redus, iar contribuţia conversaţiei la descoperirea cunoştinţelor este redusă.
 Conversaţia urmăreşte sa evidenţieze gradul, de însuşire a anumitor cunoştinţe.
Întrebările condiţionează calitatea cunoaşterii copilului prin adunarea conţinutului de idei la
principiile euristice, prin accesibilitatea lor, prin corectitudinea şi calitatea formei lor.
Folosite corect, întrebările gradează dificultăţile şi sistematizează, conduc pe copil spre
sinteze.
Conversaţia-joc are la origine nevoia copilului de a-şi afirma posibilitatea de a pune
întrebări. El ne va adresa uneori mai multe zile la rând o între bare care i-a reţinut atenţia,
sau va încerca sa prelungească la nesfârşit o conversaţie gratuită.
Metoda conversației are următoarele scopuri:
 Verificarea cunostintelor preșcolarilor dintr-un anumit domeniu ( de exemplu,
despre mijloacele de transport, despre sistemul solar, despre soare);
 Crearea unei legaturi între cuvintele pronunțate oral și imaginile la care acestea se
referă;
 Formarea deprinderii de a se exprima corect in propozitii si fraze ‚consolidarea unor
activități practice.
Prin utilizarea acestei metode, educatoarea își poate atinge obiectivele stabilite la
începutul activității.
Prin această metodă, profesorul are posibilitatea de :
 A comunica titlului activităţii, a obiectivelor,
 A organiza grupul educaţional şi de a distribui materialele şi auxiliarele
didactice necesare,
 A coordona și a supraveghea activitatea de predare-învățare.
Materiale didactice şi auxiliare necesare pentru aplicarea metodei:
 jetoane,
 imagini cu mijloace de transport,
 panouri.
Prin această metodă, preşcolarul este pus în situaţia:
- sa identifice mijloacele de transport din imaginile prezentate;
- sa se exprime corect din punct de vedere gramatical;
- sa formuleze propozitii simple pe baza imaginilor prezentate;
- sa identifice sunetul initial al cuvantului;
- sa desparta in silabe;
 - sa participe activ la activitate;
La sfârșitul lecției, cu ajutorul metodei conversației și a mijloacelor utilizate, copii
pot să:
 Descrie un mijloc de transport si să îl plaseze la locul potrivit (apa, aer, uscat)
 Recunoască mijloacele de transport dupa ghicitori.
Avantajul acestei metode este faptul că preșcolarii participă în mod activ la toate
activităţile de grup, inclusiv la activităţile de joc atât în calitate de vorbitor cât şi în calitate de
auditor.
 Bibliografie

1. Bontas Ioan, Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 1996

2. Curriculum pentru învățământul preșcolar
3. Curriculum educație timpurie 0-7 ani
4. Chiriac Maria, Evaluarea, Ghid al activității din grădiniță, studiu științific
5. Colceriu Laura, Metodica actvității instructiv educative în grădinite,
Detalierea temelor pentru definitiva, 2010
6. Cerghit Ioan, Teoria si metodologia instruirii, Note de curs, 2001
7. Marcu Vasile ș i colaboratorii, Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura
din Oradea, ed a-III-a revizuită și adăugită
8. Oprea Crenguta-L., Pedagogie.Alternative metodologice interactive, Editura
universitatii din Bucuresti, 2003
9. Potolea Dan, Stilurile aducationale, in vol. :Probleme fundamentale ale pedagogiei,
Bucuresti, Editura Didactică și Pedagogică
10. http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_
2_Principiile%20didactice.pdf
11. http://cyd.ro/principiile-procesului-de-invatare/