Sunteți pe pagina 1din 13

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI

Conf. univ. dr. Maria-Andrada GEORGESCU


Departamentul de Economie și Politici Publice
Facultatea de Administrație Publică
SNSPA – București
maria-andrada.georgescu@administratiepublica.eu
Noțiune. Tipologie
Datoria publică, conform definiției legale, reprezintă
totalitatea obligaţiilor de natura datoriei publice
guvernamentale și locale.
În mod cert, definiția legală ratează precizarea
elementelor definitorii ale datoriei publice,
concentrându-se asupra tipologiei acestei noțiuni, prin
precizarea faptului că datoria publică poate fi asumată
fie:
 la nivel guvernamental, de către stat (datoria publică
guvernamentală);
 la nivel local, de către unitățile administrativ-teritoriale
(datoria publică locală).
Atât datoria publică guvernamentală, cât și datoria
publică locală sunt clasificate prin raportarea la trei
criterii, respectiv:
- natura obligației asumate de debitor (statul sau o
unitate administrativ-teritorială);
- rezidența creditorului;
- termenul de rambursare.
Datoria publică guvernamentală directă reprezintă
totalitatea obligațiilor statului de rambursare a unor
finanţări contractate direct de Guvern prin Ministerul
Finanţelor Publice. În cazul acestor obligații, statul are
calitatea de debitor principal.

Datoria publică guvernamentală garantată reprezintă


totalitatea obligațiilor asumate de stat în calitate de
garant pentru obligațiile de rambursare a unor finanțări
În funcție de natura contractate de alte persoane.
obligației asumate
de debitor La fel, în cazul datoriei publice locale directe va fi
vorba despre obligațiile de rambursare asumate de o
unitate administrativ-teritorială ca urmare a contractării
de către autoritățile administrației publice locale a unei
finanțări, unitatea administrativ-teritorială ce a beneficiat
de respectiva finanțare având calitatea de debitor
principal al obligației de rambursare.

Datoria publică locală garantată va reprezenta


totalitatea obligațiilor asumate de o unitate
administrativ-teritorială în calitate de garant.
componentă internă (datorie publică guvernamentală
sau locală internă) în situația finanțărilor acordate de
persoane rezidente în România

În funcție de
rezidența
creditorului

componentă externă (datorie publică guvernamentală


sau locală externă) în situația finanțărilor acordate de
persoane nerezidente în România
pe termen scurt (până la 1 an)

În funcție de
termenul de
pe termen mediu (între 1 și 5 ani)
rambursare convenit
la momentul
contractării

pe termen lung (peste 5 ani).


Limite aplicabile asumării obligațiilor
de natura datoriei publice

Asumarea de către stat și unitățile administrativ-


teritoriale a obligațiilor de natura datoriei publice
este supusă unor limitări atât la nivel național,
stabilite prin lege, cât și la nivelul Uniunii Europene,
stabilite prin Tratatul privind Funcționarea Uniunii
Europene și reglementările emise în aplicarea sa.
În Legea nr. 69/2010 a responsabilității fiscal-bugetare
se prevăd plafoane stabilite anual prin legea de
aprobare a indicatorilor specifici din cadrul fiscal-
bugetar astfel:
a) plafoanele privind finanţările rambursabile care pot fi
contractate, precum şi cele privind tragerile din
finanţările rambursabile contractate sau care urmează
să fie contractate de către unităţile administrativ-
teritoriale;
b) plafoanele privind emiterea de garanţii de către
Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi de către
unităţile administrativ-teritoriale;
c) datoria publică, calculată conform metodologiei
Uniunii Europene.
OUG 14/2019 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-
bugetar pe anul 2019

Art. 3. -
(1) Plafonul privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene pentru
sfârșitul anului 2019, este de 40,0% din produsul intern brut.
(2) În anul 2019 plafoanele privind finanțările rambursabile, care pot fi contractate de
către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum și cele privind tragerile din
finanțările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de către
unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale sunt în sumă de 1.200,0 milioane lei
fiecare. Valoarea aferentă finanțărilor rambursabile, care poate fi autorizată pentru o
unitate/subdiviziune administrativ-teritorială, este de maximum 100 milioane lei anual.
(3) Plafoanele prevăzute la alin. (2) nu cuprind finanțările rambursabile destinate
refinanțării datoriei publice locale, finanțările rambursabile destinate proiectelor care
beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și nici pe cele
destinate proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la donatori
europeni în cadrul programelor interguvernamentale.
(4) Plafonul privind emiterea de garanții de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor
Publice, și de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, pentru anul 2019,
este de 8.000,0 milioane lei.
[…]
Legea nr. 238/2019 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în
cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020
Art. 3
(1) Plafonul privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene pentru
sfârșitul anului 2020, este de 40% din produsul intern brut.
(2) În anul 2020, plafonul privind finanțările rambursabile care pot fi contractate de
către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale este în sumă de 1.200 milioane lei,
iar plafonul privind tragerile din finanțările rambursabile contractate, sau care urmează a
fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, este în sumă de
1.300 milioane lei. Valoarea aferentă finanțărilor rambursabile care poate fi autorizată
pentru o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială este de maximum 100 milioane lei
anual.
(3) Plafoanele prevăzute la alin. (2) nu cuprind finanțările rambursabile destinate
refinanțării datoriei publice locale, finanțările rambursabile destinate proiectelor care
beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și nici pe cele
destinate proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la donatori
europeni în cadrul programelor interguvernamentale.
(4) Plafonul privind emiterea de garanții de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor
Publice, și de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, pentru anul 2020,
este de 8.000 milioane lei.
În plus, datoria publică locală este afectată și de limitări prevăzute
prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Limitările stabilite la nivelul Uniunii Europene aplicabile datoriei


publice sunt determinate de faptul că în contextul coordonării
politicilor economice și bugetare ale statelor membre ale Uniunii
Europene, stabilită prin prevederile art. 119, 121 și 126 TFUE,
introduse prin Tratatul de la Maastricht, fiecare stat membru trebuie
să-și limiteze datoria publică la un plafon de 60% din produsul
intern brut. Încadrarea în această limită de îndatorare, împreună cu
realizarea unui deficit al bugetului general consolidat mai mic de
3% din produsul intern brut, constituie măsuri de asigurare a
disciplinei bugetar în măsură să conducă la finanțe publice
sustenabile.
http://www.mfinante.gov.ro/pagina.html?categoriebu
nuri=datoria-guvernamentala,datoria-
locala,creante-
externe&pagina=domenii&menu=Trezorerie&tab=1

S-ar putea să vă placă și