Tablouri biblice

-eseu strucurat-

Tudor Arghezi a fost poet, prozator şi gazetar cu o carieră literară întinsă şi foarte
bogată, unul dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice.
Printre volumele sale de poezie se numara si Tablouri biblice (Versuri de
Abecedar) care cuprinde o grupare de cinci poezii: ”Adam si Eva”, “Paradisul”,
“Porunca”, “Pacatul”, “Pedeapsa”.Ele s-au publicat in august 1944 in “Revista
Fundasiilor Regale”.
Aceste poezii au ca sursă de inspiraţie Vechiul Tetsament. Tudor Arghezi
conturează o viziune personală asupra apariţiei umanitătii, asupra existenţei primilor
oameni pe pământ: Adam si Eva. Urmarind ideile si coordonatele biblice, autorul
realizează astfel un univers diferit, marcat de puternice accente ludice.
Subtitlul “Versuri de abecedar” ne lămureşte încă din start asupra principiului
constructiv al acestor poezii. Tudor Arghezi prezintă aspecte din Biblie pe înţelesul
copiilor, prin urmare va transforma universul de la începutul Vechiului Testament în ceva
familiar copiilor. Dumnezeu devine un tată atent şi sever, iar Adam şi Eva nişte copii
jucăuşi şi, uneori, neascultători.
În poezia "Adam şi Eva" este prezentat modul în care primii oameni au fost
creaţi. DUmnezeu decide sa aibă copii, inocenţi, frumoşi, creaţi din materiale nobile,
această idee fiind scoasă in evidenţă de imaginea creată de enumeraţiile " să-i facă/ Din
borangic, argint sau promoroacă,/ Frumoşi, cinstiţi, nevinoavaţi" Însă, Adam, primul
strămoş, se dovedeşte a fi " somnoros şi cam/ Trandav şi năravăş" ; acest lucru se
datorează aluatului greşit.
Structura "I-a rupt un os din coaste, cèva, / Şi-a zămsilit-o şi pe Eva"
evidenţiează imaginea creării Evei, din coasta lui Adam, pentru a-i imbunătăţi traiul
acestuia. Se poate observa baza poeziei, textul biblic. Astfel, Biblia spune, în legătură cu
crearea omului:” Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a
suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”. Arghezi preia ideea şi o
transformă într-o activitate familiară celor mici: jocul  în nisip. În poezia “Adam şi Eva”,
Dumnezeu îl modelează pe primul om “cu praf şi niţeluş scuipat”. Folosirea adjectivului
diminutivat “niţeluş” , precum şi invenţia cu folosirea scuipatului aduc scena la nivelul de
înţelegere al copiilor.
În a doua poezie din ciclu – “Porunca” – Arghezi descrie traiul fericit pe care
prima pereche îl duce în rai. Evident, tot în registru ludic. Raiul lui Adam şi Eva este ca o
vacanţă la ţară pentru copii. Acolo, primii oameni aleargă prin livezi, jucându-se cu
gâzele şi iezii, se culcă şi se scoală după pofta inimii, Adam n-are lecţii de făcut, Eva
poate să stea, nepieptănată, în pat, până la prânz, nu există taţi, mame, dădace,
profesoare, dascăli, care să-i sâcâie. Se remarcă, deci, traiul fericit ce se datorează
absenţei constrângerii de orice fel, lipsei îndrumării permanente şi a grijilor, prin
intermediul imaginii sugerate de repetiţia adverbului "nici", cât şi de enumeraţiile : "Nici:
„Culcă-te devreme!” Nici „Te scoală!” ,"Nimic, nici taţi, nici mame, nici dădace,/ Nici
profesoară, rea ca o răgace,/ Nici dascălul cu zgârci în beregată"
Apare motivul interdicţiei - Dumnezeu Îşi face apariţia, grandios, autoritar, dând
prima poruncă; ulterior, apare şi motivul încălcării, căci orice lucru interzis devine o
ispită.
 Deci, omul, lacom, deşi are la dispoziţie fericirea absolută, şi are parte de
frumuseţea şi bunatatea Raiului, încalcă porunca, si astfel îsi va căpăta pedeapsa pe
măsură.
În poezia "Porunca", poetul ne înfăţişează consecinţele încălcării cuvantului
divin.Începutul poeziei demască trăsăturile primilor oameni “ea, cam neroadă, dansul
cam netot” ce credeau în “fluturii ca iscoade” trimişi de Dumnezeu pentru a-i veghea.
Autorul face o remarcă extraordinar de fină cu privire la atotprezenţa Divinitătii “credeau
ca Domnul e culcat”. În acest vers este cuprinsă o întreagă teorie a profunditaţii
mesajului. Într-o exprimare simplă se dezvăluie de fapt tainica atotprezenţă a lui
Dumnezeu, care vegheaza neincetat: “Nu se aşteptau că Domnul vede tot/ Că ochiul lui
deschis, într-adevăr,/ Şi depărtările le vede în răspăr”. Încalcarea poruncii duce
bineinţeles la pedeapsă. “Nici nu-nghiţiseră o-mbucatură/ C-au fost şi prinşi cu ea în
gură,” -aceste versuri surpind căderea lor în păcatul neascultării.
Răspunsul „aspru şi scurt” al oamenilor în faţa Divinităţii pune în evidenţă
importanţa extraordinară a poruncii. Mâncând din pom au încălcat porunca lui
Dumnezeu. Adam a învinovăţit-o pe Eva, iar Eva pe şarpe. Minciuna este cea care
decide pedeapsa, căci: „Dumnezeu loveşte-ntotdeauna/ Mai tare decat faptele
minciuna.” Omul, acum decăzut spiritual este dat furtunii, adică vieţii trecătoare, a
suferinţelor si a durerii „Din Raiul dulce şi din tihna bună/ Domnul i-a dat afara, în
furtună”.
Originalitatea viziunii artistice nu este sugerată doar prin mijloacele artistice, cu
care autorul reuşeşte sa dea astfel o notă personală aspectelor biblice legate de facerea
lumii, ci şi prin combinaţia registrelor stilistice.Arghezi amestecă registrul înalt, solemn,
al textului biblic – marcat prin cuvinte şi construcţii precum: “Dumnezeu“, “Adam“,“Eva“,
“puterea dumnezeiască“, “a zămisli“, “stihii“, “porunci“, “Prea Sfinţiei Sale“, “Domnul“ –
cu registrul familiar şi oral – evidenţiat prin cuvinte si expresii ca: “urându-i-se“, “i-a ieşit“,
“niţeluş scuipat“, “să nu te miri“, “cată“, “zbanghiu“, “scăpătat“, “nu-i vorbă“, “l-a nimerit“,
“au cutreierat“, “s-au luat de mâini“, “li se julea si nasul prin urzici“.
În concluzie, Tudor Arghezi reuşeşte sa înfăţişeze geneza pe înţelesul copiilor
printr-o viziune originală, ce porneşte de la joc. Astfel, creaţia devine asemeanea unui
joc, traiul în Paradis la fel, iar pedeapsa este consecinţa nerespectării regulilor impuse în
cadrul acestui joc, din universul deosebit, creat de marele poet.