Istoria sexualității

- scurtă vedere literară –

Page 1 of 5
 “S-ar părea că despre sex s-a vorbit mai mult decât despre
orice altceva; stăruim cu înverșunare în a o face, dintr-un straniu
scrupul ne convingem pe noi înșine că nu am rosti niciodată
îndeajuns despre el, că suntem prea timizi și temători, că ne
ascundem nouă înșine orbitoarea evidență, din inerție și din
supunere, și că ne scapă neîncetat esențialul, trebuind să pornim
iar și iar în căutarea lui. Se pare că, în ceea ce privește sexul, cea
mai neistovită, cea mai nerăbdătoare dintre societăți ar putea fi a
noastră. ”1

Încă de la începuturile existenței umane, sexualitatea a avut un rol important în ceea ce

privește întreținerea relațiilor dintre oameni și, mai ales, în practicarea fenomenului sexual cu
finalitatea sa esențială pentru perpetarea speciei. Numai că acestă importanță a evoluat sau
involuat de la o epocă la alta.

Prezenta lucrare își propune să realizeze o trecere în revista a principalelor moduri de

abordare a problematicii sexualității începând din antichitate și ajungând până în prezent; aceasta
se va realiza, în limita posibilităților, pe baza unor aplicații literare, operele artistice fiind cele
care relevă cel mai bine poziția societății față de acest subiect, deschiderea față de sau,
dimpotrivă, reprimarea gesturilor, a vorbelor, a trupurilor dezgolite etc. în artă și viață.

Primul punct de reper citabil asupra căruia lucrarea de față se va opri este cel al
filosofului grec Platon care, chiar înaintea erei noastre, atesta existența zeului Eros, referindu-se
la acesta după cum urmează:

“Nu orice Eros e frumos și vrednic de laudă; ci numai acela care ne-mbie să iubim în chip
frumos.”2

Explicația filosofului pare să excludă sexualitatea din discuție, numai că ea continuă

printr-o lămurire, fiindcă Platon merge mai departe și face distincția dintre Afrodita Cerească, ce
are ca atribute înțelepciunea, maturitatea, virtutea, și Afrodita Obștescă, “de rând” 3, care pare să
se îngrijească de cei nesiguri, aflați la voia întâmplării. Filosoful continuă, iar tonul devine din ce
în ce mai acuzator la adresa împreunării fizice dintre oameni și, mai ales, dintre tineri, ideea fiind
clară: este de contestat iubirea ce rămâne la planul fizic și nu transcende limitele corpului uman,
fiindcă așa cum Eros este zeul care iubește cel mai mult oamenii și se află în fiecare dintre ei
(spiritual), tot astfel și oamenii trebuie să caute întâi corpurile frumoase și, apoi, frumosul din
sufletele acestor corpuri.

Referitor la planul fizic, însă, filosoful revine și îi povestește cititorului despre cauzele
acestei nevoi de unitate: supărat pe făpturile care s-au urcat la cer ca să pună stăpânire pe zei,

1
Michel Foucault, Istoria sexualității, Editura de Vest, Timișoara, 1995, pag. 28.
2
Platon, Banchetul, Editura de Vest, Timisoara, 1992, Colecție îngrijită de Adriana Babeți, Traducere de C.
Papacostea, pag. 25.
3
Ibidem.

Page 2 of 5
Zeus a decis să le taie în două pentru a le face mai modeste. Dar cum rasa se află pe cale de
dispariție, tot Zeus este cel care se înduplecă și le mută organele în afară, în vederea împreunării
și, implicit, a perpetuării. Astfel, “fiecare dintre noi este o jumătate de om despărțită de întregul
ei”4. Mai mult decât atât, jumătățile masculine ce provin din androgini iubesc femeile și invers,
însă există și jumătăți rezultate din tăierea femeilor, care iubesc femeia, și jumătăți provenite din
tăierea bărbatului, care iubesc bărbatul. Acestă posibilă explicație pentru actele sexuale între
persoane de același sex vine chiar și cu o precizare salvatoare, ce frapează din punctul de vedere
al libertății de gândire, fie ea și metaforică, a strămoșilor omului de acum peste 2000 de ani.
Jumătățile de același fel nu realizează împreunarea din nerușinare, ci din bărbăție, “fiind dornici
de ce le este asemenea.”5

Tema sexualității este prezentă în texte (literare) chiar mai înainte de acest moment,
concepția grecească despre oameni și zei ce stă la baza epopeilor homeriene lăsând la vedere
aluzii la posibilele împreunări fizice ce avea loc chiar și în planul divinului. Este însuși Homer
cel care inserează, în diferite pasaje din istoria Olimpului, scene în care însuși stăpânul zeilor
este ademenit de Hera în vederea rezolvării unor probleme, cei doi sfârșind înveliți sugestiv într-
un nor de fum.

Următoarea perioadă literară importantă, Evul Mediu, aduce cu sine o nouă concepție
dominantă, de data aceasta una mai înaltă: trubadurii și minnesangerii lansează idealul
cavalerului ce cântă iubirea pură pentru doamna de la curte. Subiectul rămâne, totuși, unul
delicat, problema castității fiind una pe care istoricii și teoreticienii literari nu au putut-o elucida
nici până în prezent. Printre reprezentanții de seamă ai minnesangerilor se numără Walther von
der Vogelweide (care revoluționează genul prin lansarea temei iubirii împărtășite, Chrétien de
Troyes, Wiliam IX, duce de Aquitania etc.).

Tot în perioada Evului Mediu apare și romanul cavaleresc, cel mai reprezentativ exemplu
fiind opera lui Thomas d’ Angleterre, “Tristan”. În celebra călătorie pe care eroul principal o
face pentru a i-o aduce unchiului său pe Isolda, acesta bea, împreună cu eroina, din licoarea de
iubire destinată ei și unchiului lui Tristan. Îndrăgostiți, de acum, pentru eternitate, cei doi reușesc
să își ascundă sentimentele o vreme, până când sunt descoperiți într-un moment de intimitate.
Iată cum, uneori chiar și la nivel de sugestie, tema sexualității apare în context literar.

Renașterea îl aduce cu sine pe Shakespeare, ca figură literă marcantă. Poate cea mai
celebră operă a sa, “Romeo și Julieta”, aduce în prim-plan doi tineri dispuși să treacă peste
rigorile societății pentru a își împărtăși iubirea. Apropierea fizică este prezentată mai detaliat: cei
doi se îndrăgostesc prin forța privirii și a sărutului; contactul este cât se poate de trupesc, deși ei
nu se văd, aflându-se la un bal mascat. Tot Renașterea lansează, prin Tirso de Molina și apoi
Molière, imaginea lui Don Juan, antieroul dispus să calce în picioare legile moralei, ale iubirii

4
Ibidem, pag. 39.
5
Ibidem.

Page 3 of 5
pure și, inclusiv, ale divinului; este seducătorul orgolios și convins, pedepsit iremediabil de forțe
mai puternice, pe care își permite să le submineze.

Perioada următoare, corespunzătoare secolelor al XVII - al XIX-lea, în care în plan

literar se succed barocul, iluminismul, romantismul, adică opulența în gândire, raționalizarea
ideii și, desigur, revolta împotriva acestei rațiuni calculate excesiv, conduce la apariția
realismului și a naturalismului, tema imoralității (pe diverse variațiuni) fiind exemplificată din
plin și la nivel sexual.

Secolul al XX-lea aduce în prim plan modernismul în literatură, adică o eliberare

completă a temei propusă spre discuție. Exemplele pot porni și se pot opri oriunde. De la scriitori
americani precum Ernest Hemnigway se lansează ideea bărbatului nesigur (femeia luându-și
revanșa în plan literar după o istorie nu foarte justă), a sexualității ca forță distructivă, a dorinței
sexuale puse mai presus decât iubirea. Pe plan intern, poetului Geo Bogza este acuzat de
pornografie pentru “Poemul invectivă”, cazul fiind soluționat în instanță. Sexualiatea dezlănțuită
devine, astfel, simbol al lipsei de libertate pe plan social, cultural etc. sau, pur și simplu, al unei
revoluții literare.

În fine, perioada postmodernă\postmodernistă aduce cu sine o și mai mare eliberare

culturală și, implicit, o exploatare și mai intensă a sexualității văzută, însă, din cu totul alte
perspective. Cuvinte din sfera amintită sunt folosite, pe rând, pentru a șoca sau impresiona prin
asocieri inedite ori, pur și simplu, pentru a relata banalul unui act sexual sau a unei imprecații cu
conotații sexuale, într-o literatură ale cărei trăsături (ironia, fragmentarismul) par să se muleze
perfect pe cele ale situației sociale.

Concluzia care se impune este clară: abordat mai mult sau mai puțin direct, punctul de
vedere din care este privită sexualitatea se oglindește în literatură; totodată, aceasta din urmă se
înscrie printre artele care relevă cel mai bine poziția societății față de un subiect pe cât de
prezent, pe atât de insuficient discutat.

Page 4 of 5
a) Bibliografie primară

 Platon, Banchetul, Editura de Vest, Timisoara, 1992, Colecție îngrijită de Adriana Babeți,
Traducere de C. Papacostea.

b) Ghiduri bibliografice

 Michel Foucault, Istoria sexualității, Editura de Vest, Timișoara, 1995.

c) Dicţionare şi enciclopedii:

 Marea Enciclopedie a Cunoașterii. București: Editura Litera Internațional, 2009

Page 5 of 5