Jocuri - exercitiu pentru preşcolari

Educarea limbajului

Jocurile - exercitiu sunt acele activităţi care îmbina armonios învăţarea cu jocul, care
creează un climat destins, favorabil învăţării, transformând comunicarea dintre
educatoare şi copii într-un proces afectiv-emoţional, motivant, creativ şi activ.
Avantaje ale folosirii jocurilor-exerciţiu:
-educatoarea reuşeşte să transmită / să verifice / să consolideze cunoştinţe, să exerseze
procesele cognitive într-o atmosferă relaxantă, atractivă;
-elementele distractive stimulează interesul, curiozitatea şi atenţia copiilor;
-asigură largi posibilităţi de activism intelectual: stimularea operaţiilor gândirii,
exersarea capacităţilor de simbolizare, de abstractizare, capacităţi ce nu se pot forma
decât prin exerciţiu;
-stimulează şi modelează viaţa afectivă a copiilor, permit socializarea şi interrelaţionarea
mai rapidă, stimulează cooperarea şi comunicarea;
-copiii sunt deprinşi să respecte reguli, să asimileze modele de exprimare, de
comportamente sociale;
-creează o ambianţă de comunicare, de interacţiune informaţională extrem de stimulativă;
- fiecare joc-exerciţiu este susceptibil la mai multe variante. Astfel copiii sunt atraşi,
stimulaţi să imagineze jocuri similare, să stabilească ei înşişi reguli, să participe intens şi
activ;
- au un accentuat caracter interdisciplinar, permiţând educatoarei să exploreze aproape
toate categoriile de activităţi şi să realizeze cele mai diverse obiective;
- pot fi folosite în orice moment al zilei sau al unei activităţi comune sau ca activităţi de
sine-stătătoare;
- sensibilizează copilul faţă de cuvinte şi folosirea lor într-un mod plăcut, dezvoltând în
timp aşa numitul „ simţ al limbii”;
- cultivă ordinea în gândire şi logica în exprimare, favorizează acumularea experienţelor
verbale şi a capacităţilor de verbalizare;
- permit identificarea tulburărilor de limbaj şi ajută la corectarea sau ameliorarea unora
dintre ele;
- au o importantă contribuţie la dezvoltarea auzului fonematic.

EXEMPLE:

-„Cine face aşa?”- „ham, ham, miau, piu, piu, cotcodac, clonc, groh, groh”-
-„Cum face?”- gâsca, raţa, şarpele, vântul, cucul, albina, ceasul deşteptător, locomotiva,
ploaia.
- „ Cum cântă? – vioara, toba, trompeta.
- „ Repetă după mine!” – „pu-pu-pu, cri-cri-cri, cirip-cirip, behehe, cot-cot-dac, cioc-
cioc, mor-mor, ţup-ţup, bâz-bâz” - aceste 4 exemple permit exersarea pronunţiei prin
utilizarea onomatopeelor.
- „Spune cum spun eu!”- capră, ţânţar, şarpe, răţuşcă, rămurică, veveriţă. ( cuvinte care
conţin sunetele problemă ale limbii).
- „ Cum e corect?”- „ laţă sau raţă, cleion sau creion, iepulaş sau iepuraş, male sau mare,

1
gădiniţă sau grădiniţă”. Acest joc poate fi denumit şi altfel: „ Am spus bine, n-am spus
bine”, „ Aşa da, aşa nu!”.
- „ Să rostim cuvinte cu sunetul R: rândunică, rămurică, rama, Rică, râu. Se poate repeta
poezia „ Rică nu ştia să zică…”. Se adaptează jocul pentru sunetele dorite, sunetele care
creează copiilor dificultăţi de pronunţie: s, ş, t, ţ, z, v.
- „ Cine, ce face?”- Cine face pâine?, Cine conduce maşina / avionul / racheta / vaporul /
căruţa / tractorul?, Cine tipăreşte cărţile?, Cine zideşte casele?- se adresează întrebări
pentru diverse meserii.
- „Ce este, la ce foloseşte?”- se folosesc diverse obiecte.
-„ Ce poţi face cu…?- o hârtie, un băţ, o cutie, un cerc. Este un mod excelent de a verifica
pronunţia, volumul vocabularului, nivelul imaginaţiei, creativitatea copiilor.
-„ Unde lucrează? – educatoarea, medicul, tipograful, librarul, farmacistul, croitorul,
cizmarul, măcelarul, bibliotecarul.
- „ Zboară, zboară!”- Educatoarea spune: „Zboară, zboară rândunica”, iar copiii imită
zborul păsării. Copiii pot fi păcăliţi: „ Zboară, zboară scaunul / masa / câinele”. Este un
joc-exerciţiu amuzant, reconfortant, dinamic.
- „ Şi cuvintelor le place să se joace!”, „ Şi cuvintelor le place să fie alintate”-pentru
diminutive, singularul / pluralul substantivelor.
-„ Dacă este …, înseamnă că nu este…!”- pentru antonime. Educatoarea spune: „Dacă
este SCUND, înseamnă că nu este ÎNALT ”, „ Dacă este FETIŢĂ, înseamnă că nu este
BĂIAT ” . Se pot face referiri concrete: „Daca mingea aceasta este MICĂ, înseamnă că
nu este MARE”, „ Dacă bunicul lui Gigel este BĂTRÂN, înseamnă că nu este TÂNĂR.”
- „ Ce este şi cum face?”- se împart jetoane, copiii recunosc obiectele reprezentate prin
desen, pronunţă numele lor, imită glasul lor (dacă sunt animale, insecte, păsări), reproduc
sunetele scoase, dacă sunt obiecte zgomotoase- ceas, telefon, sonerie, pot construi
propoziţii folosind denumirea obiectelor. Se pot atinge multe obiective.
- „ Eu spun una, tu spui multe/ eu spun multe, tu spui una”- se poate desfăşura oral, fără
material didactic, dar şi folosind jetoane, imagini diferite, adecvate unui proiect tematic
în desfăşurare.
- „ Cine-i atent şi gândeşte, repede ghiceşte!”- dezlegare de ghicitori.
-„ De-a cuvintele” -se aleg cuvinte diferite, se introduc în propoziţii, se despart în silabe,
se stabileşte sunetul iniţial / final.
- „ Ce se potriveşte?”- se împerechează cuvinte, imagini, jetoane, cartonaşe colorate,
siluete. Copiii compară, stabilind asemănări, deosebiri, legătura dintre obiectele
împerecheate. Este un mod simplu de a exersa operaţiile gândirii: analiza, sinteza,
compararea, clasificarea, selectarea.
- „Spune ce vezi!” – descrierea unei imagini, unui obiect cunoscut sau necunoscut de
copii.
- „Rosteşte după mine!”- educatoarea pronunţă construcţii monosilabice nonsens, copilul
repetă – ba-be-bi-bo-bu, ma-me-mi-mo-mu, za-ze-zi-zo-zu, ţa-ţe-ţi-ţo-ţu, ram-tam-tim,
dim-don-dum etc.
- „ Cine ţi-a dat jucăria?”
- „ A, al, ai, ale cui sunt jucăriile / păpuşile/ creioanele ?”
- „ Împreună să rostim!”- recitarea sacadată a unor silabe, însoţind fiecare rostire de
bătăi din palme sau lovituri în masă. Se pot folosi versuri ale poeziilor învăţate anterior.
Pe lângă distracţia copiilor, se realizează şi o repetare a textelor poeziilor.

2
- „ Mai spune ceva!”- se dă un cuvânt, se cere adăugarea altor cuvinte care au legătură cu
cel iniţial. Astfel, în joacă, copiii construiesc propoziţii simple şi dezvoltate.
- „ Joaca silabelor”- se despart cuvintele în silabe, apoi se reunesc silabele, refăcând
cuvântul. La despărţirea cuvintelor în silabe eu folosesc mai des tehnica „ mâna sub
bărbie”, deoarece este un mod foarte clar de marcare a fiecărei silabe. Când reunim
silabele, subliniem cu arătătorul, în aer, cuvântul refăcut.
- „ Găseşte perechea!”, „ Aceste 2 obiecte pot fi împerecheate?”, „Pereche-nepereche”,
„ Ce se potriveşte?”- un mod de a exersa operaţiile gândirii, de a pune copilul în diverse
situaţii verbale.
-„ Unde ai aşezat jucăria?”, „ Arată şi spune unde pui acest obiect!”, „ I-ai găsit locul?”,
„ Ce este şi unde se găseşte?”- vă sugerez mai multe denumiri pentru jocuri care au
aceleaşi obiective: verbalizarea acţiunilor, dezvoltarea orientării în spaţiu, familiarizarea /
consolidarea denumirilor poziţiilor spaţiale, dinamizarea grupei, distracţia copiilor.
- „ Cui dai jucăria?”, „ Al cui glas ai auzit?”, „ Cine te-a strigat?”, „ Recunoşti glasul?”
- „ Strigă-l pe nume!”, „ Spune-i pe nume!”
- „ Joaca cuvintelor”- se pot atinge o multitudine de obiective: capacitatea de a formula
propoziţii, de a despărţi în silabe, de a stabili poziţia anumitor sunete în cuvânt, de a
verbaliza, plus dinamizarea grupei. Se pot folosi metode interactive de grup.
- „ De-a rimele”, „Potriveşte aceste 2 cuvinte!”
- „ Ce-ţi spune cartonul tău?”- se dau jetoane care reprezintă acţiuni explicite: a merge, a
mânca, a vorbi la telefon etc., copiii imită acţiunea sugerată, ceilalţi ghicesc şi execută
mişcarea respectivă.
- „ Jocul numerelor”- copiii poartă o cifră pe piept, un ecuson, educatoarea dă sarcini,
numind doar cifrele. Ex.: Numărul 5 spune o poezie de toamnă sau numărul 8 desparte în
silabe cuvântul…, numărul 1 sare intr-un picior etc. Sarcinile sunt gândite în funcţie de
obiectivele urmărite de educatoare.
- „ Recunoaşte personajul!”, „ Cine spune aşa?”, „ Recunoaşte cine spune”- se reproduc
replicile anumitor personaje din poveştile cunoscute. Copiii pot dramatiza fragmente din
poveşti.
- „ Miră-te, întreabă!”, „ Pune o întrebare despre…”- copiii sunt puşi în situaţia de a
formula şi adresa întrebări, de a transforma propoziţii enunţiative în exclamative sau
interogative.
- „ Ce s-ar întâmpla dacă…?”- exerciţiu de perspicacitate şi creativitate.
- „ Când se-ntâmplă?”-acest joc-exerciţiu vine în completarea celorlalte activităţi din
cadrul proiectelor tematice referitoare la anotimpuri.
- „ La ce m-am gândit?” – se descrie un obiect, copilul ales ( se pot folosi numărători )
ghiceşte despre ce obiect este vorba. Dezvoltă gândirea, în mod special capacitatea de
analiză-sinteză, de a face deducţii.
Aceste câteva exemple de jocuri-exerciţiu pot fi folosite de educatoare în funcţie de
tema proiectului, de obiectivele şi conţinuturile propuse.