Gîra Mihail, s-21, Geografie, Silvicultura si gradini publice

TESTARE

1.1. Reproduceţi noţiunea de politică.

Politica este știința și practica de guvernare a unui stat și reprezintă sfera de activitate social-istorică
ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între diversele categorii și grupuri
sociale, între partidele politice, între națiuni ș.a.m.d. în vederea emancipării conceptelor proprii, în
lupta pentru putere sau supremație ideologică, etc. Deși termenul este folosit în general în legătură
cu actul de guvernare, el poate fi indentificat în toate interacțiunile grupurilor umane.

Politica poate semnifica și orientarea, activitatea și acțiunea unui partid (sau a unor grupări),
exercitată în domeniul guvernării problemelor interne sau externe. Sub acest sens, ea poate fi
asimilată ideologiei partidului.

Două definiții frecvent utilizate în științele politice aparțin lui Harold D. Lasswell - „Cine ia, ce,
când și cum" (1936) - și David Easton - „Atribuirea imperativă de valori pentru o societate” (1950).

1.2. Caracterizați trăsăturile ale politicii.

Trăsăturile sistemului politic:

- reglementarea prin drept şi lege în vederea controlului asupra comportamentelor indivizilor

şi grupurilor sociale;

- mobilizarea efectivă a resurselor umane şi materiale;

- distribuţia-alocarea de bunuri, servicii, onoruri membrilor societăţii în funcţie de criterii cât

mai obiective;

- răspunsul raţional şi operativ la cererile şi presiunile ce se exercită asupra sistemului.

Pentru a fi viabil, sistemul politic trebuie să fie:

- universal în destinaţia şi funcţiile sale, extinzându-se asupra tuturor membrilor societăţii;

- coercitiv, fără discriminări, având controlul asupra respectării normelor şi regulilor;

- legitim şi autoritar, având dreptul de a lua decizii obligatorii pentru toţi, fiind emanaţia unei
opţiuni democratice exprimate.

În funcţie de modul cum reprezintă voinţa şi interesele cetăţenilor,

regimurile politice sunt:

- democratice;
- autoritare.

În raport cu modul de exercitare a puterii, distingem:

- regimul parlamantar-republican sau monarhic - în care parlamentul deţine un rol

preponderent, şeful statului, având un rol nesemnificativ;

- regimul prezidenţial, preşedintele fiind şi şef al guvernului, fiind aleşi, atât parlamentul cât şi
preşedintele, de către popor;

- regimul semiprezidenţial - o combinată între primele două, presupune un preşedinte ales prin
sufragiu universal, un prim-ministru şi un guvern care răspund în faţa parlamentului;

- regimul militar - puterea politică este preluată şi exrecitată de către cadrele militare. În
funcţie de împrejurări, regimul poate fi dictatorial sau cu caracter general democratic;

- regimul unanimitar - propriu sistemelor totalitare - votarea de liste.

1.3. Analizaţi nivelurile politicii.

Privit din punctul de vedere sistemic politicul este un subsistem al sistemului social și conține
următoarele părți componente: instituțiile, organizațiile politice și conștiința politică.
Instituțiile politice sunt instituții prin intermediul cărora se exercită puterea.Prima instituție politică
este statul ca instrument social organizat.Partidele constituie instituția care, deținănd dreptul de
conducere a statului, poate transpune în practică programul de acțiune propriu.
Organizațiile politice sunt grupurile umane formale și informale (neoficiale) care reprezintă și
categorii sociale mai largi, care exercită influențe, presiuni, propagandă sau agitații în favoarea sau
în defavoarea partidelor cu acces la conducerea statului.
Clasele sociale politizate constituie un alt element al sistemului politic, devenind active în special în
perioadele de conflict politic, fiind capabile să exercite influența pentru deținerea puterii în stat, fie
formal, prin vot, fie informal - prin forță.
Conștiința politică există simultan pe mai multe niveluri de structurare și anume psihologia
individuală politică, ca formă comună a conștiinței politice și ca formă structurată a conștiinței
politice.
Conștiința politică de nivel psihologic constă în cunoștințe politice rudimentare, locale,interese
politice minore,norme cu aplicație redusă, sentimente politice specifice.
Conștiința politică comună este dominată de cunoștințe politice relativ stabile, interese comune
structurate ale grupurilor, norme politice interiorizate prin experiență colectivă. Conștiința politică
comună servește acțiunilor de grup politic bazal.
Conștiința politică structurată superior se prezintă ca o concepție politică unitară despre societate ca
total și ca o doctrină politică ce convertește ideile concepției privitoare la stările de fapt în norme
generale de acțiune pentru schimbarea ordinii sociale în conformitate cu interesele clasei
reprezentate. În continuarea acestor forme structurate există programul politic, parte integrantă a
conștiinței politice, care vizează direct înfăptuirea concretă a scopurilor fundamentale ale clasei
politice reprezentate.
Puterea din punct de vedere pragmatic
Maxima lui Samuel Gompers, parafrazată adesea ca "Premiază prietenii și pedepsește dușmanii", se
referă la două din cele cinci tipuri de putere recunoscute de psihologii sociali: puterea stimulativă
(puterea de a premia) și puterea coercitivă (puterea de a pedepsi). Celelalte trei puteri derivă din
acestea.
Puterea legitimității, puterea unui polițist sau a celui care ia decizii, este puterea dată de unei
persoane de o autoritate recunoscută pentru a impune standarde comportamentale. Puterea
legitimității este similară puterii coercitive prin aceea că o comportare inacceptabilă este pedepsită
mai mult sau mai puțin direct.
Puterea deciziei este deținută de persoane în virtutea unor aptitudini sau atitudini. Îndeplinirea
dorinței de a se simți la fel ca o celebritate sau un erou este premiul pentru obediență. Acesta este un
exemplu de putere stimulativă în care o persoană se autopremiază.
Puterea expertului derivă din educație și experiență. De notat că puterea expertului este condițională
circumstanțelor.
Autoritatea și legitimitatea
Autoritatea în sensul politic este diferită de puterea politică prin aceea că implică legitimitatea și
acceptanța; ea presupune că persoana sau statul care exercită puterea are dreptul să procedeze astfel.
Legitimitatea este un atribut al guvernării câștigat prin dobândirea și aplicarea puterii conform unor
standarde și principii recunoscute și acceptate.
Max Weber a identificat trei surse de legitimitate pentru autoritate, cunoscute drept clasificarea
tripartită a autorității. El a propus trei rațiuni pentru care oamenii urmează dispozițiile celor care le
dau:
Autoritatea tradițională este acceptată întrucât ea continuă și sprijină prezervarea valorilor existențe.
Weber a numit-o "autoritatea eternului ieri". Sicietățile patriarhale (și mai rar și cele matriarhale) au
acceptat monarhia ereditară în care autoritatea era dată de descendenții fostului lider. Urmații s-au
supus acestei autorități pentru că "așa am procedat dintotdeauna". Un exemplu de autoritarism
tradițional este monarhia absolută.
Autoritatea charismatică este definită de Weber ca "devoțiunea față de o sanctitate excepțională, un
erou sau o persoană cu un caracter exemplar, și față de setul de norme sau ordine ale acestei
persoane". Iisus Hristos este considerat un exemplu de lider religios charismatic.
Autoritatea legal-rațională are drept de constrângere în virtutea postului pe care îl deține. Weber a
identificat "reglementări create în mod rațional" drept caracteristica principală a acestei forme de
autoritate. Democrațiile moderne sunt exemple de regimuri legal-raționale. Oamenii se supun în
general autorității legal-raționale întrucât își dau seama că este spre binele lor și al societății.
Suveranitatea este dreptul guvernului de a exercita un control asupra sferelor sale de influență fără
alte interferențe externe.