Formarea poporului român1

Poporul român s-a format așadar pe un teritoriu vast care se întindea la nordul și la
sudul Dunării, înglobând fostele provincii romane Dacia și Moesia. Prima sinteză a fost aceea
dintre daci și romani și stă la baza formării poporului român. A doua sinteză se produce diferit
la nordul și la sudul Dunării, în decursul mai multor secole, între populația daco-romană și
populațiile slave venite între secolele V-VII. Consecințele așezării slavilor la Dunărea de jos
sunt importante. Are loc separarea latinității din peninsula Balcanică de cea nord-dunăreană.
La sud de Dunăre, majoritatea populației romanice este înconjurată de slavi și asimilată în cele
din urmă, iar cea rămasă, devenită minoritară, păstrează la sudul munților Balcani o limbă cu
influențe slave mai mici și apropape total lipsită de împrumuturi lexicale maghiare. La nord de
Dunăre, populația romanică asimilează elementele slave și, odată cu ele, un important lexic
slav, la care se adaugă ulterior și lexicul maghiar (gând, oraș, hotar, marfă, vamă, viclean...).
Rezultatul celor două sinteze diferite a dus la formarea poporului român la nord și sud de
Dunăre și în Dobrogea, precum și a poporului aromân/meglenoromân la sudul munților
Balcani. Acest proces se presupune (în baza unor indicatori lingvistici, între care rotacismul
unora dintre cuvintele romanice) s-a încheiat în linii mari în secolele al VIII-lea și al IX-lea.

Nicolae Iorga, în baza izvoarelor istorice studiate o viață, concluzionează în „Istoria

românilor”, publicată parțial postum, că poporul român s-a format „între Carpații Beschizi și
Peloponez - și de la Marea Adriatică la Marea Neagră”. Această constatare este făcută și de
Petre P. Panaitescu, Silviu Dragomir și alții, cu formula etnografică „românii sunt urmașii
traco-ilirilor romanizați”. Preotul Dumitru Stăniloae observă că romanizarea - subiectul unor
dezbateri vaste - s-a realizat în primul rând prin creștinarea traco-ilirilor, proces care determina
romanizarea și deschidea calea către o latinizare adevărată și pentru cei din apropierea
comunităților creștine.

Un rol important în formarea poporului român l-a avut și religia creștină. Printre
primele vestigii creștine autohtone din România (secolele IV-V) se remarcă urmele
arheologice de la Mihălășeni, județul Botoșani, care conțin rămășițele lăcașului de cult creștin,
mormintele creștine și inventarul de factură creștină din mormintele necropolei. Temelia
1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_rom%C3%A2nilor#Originea_rom%C3%A2nilor

1
 lăcașului de cult era din lespezi de râu și formau un dreptunghi cu laturile de 8 și 7 metri.
Vestigii arheologice asemănătoare au fost descoperite și la Nicolina - Iași, datate în aceeași
epocă. [1]

Istoricul Lucien Musset a scris că latinitatea Europei centrale din Suabia până în
Transilvania ar trebui să fie privită ca un întreg; părțile occidentale au fost germanizate, cele
din mijloc maghiarizate și numai cele din est și sud (România) și-au menținut latinitatea[2]

1. ^ Octavian-Liviu Șovan, Zorile creștinismului în nord-estul Moldovei-repere arheologice, Revista

Forum cultural, Anul V, nr.4, decembrie 2005 (19)
2. ^ Lucien Musset. — Les invasions. Le second assaut contre l'Europe chrétienne (VIIe-XI siècles),
Presses Univ. France, 1965, p.195