MINORITATEA SÂRBĂ DIN BANAT

Minoritatea sârbă din Banat

Sârbii din tara noastră sunt membrii unei comunități etnice, care, ca și alte comunități
etnice din România au propriile tradiții culturale, lingvistice și religioase.Trecutul acestora de
pe pământul României se integrează în istoria generală a poporului sârb.

1. Contextul istorico-politic

Dacă este să vorbim despre contextul istorico-politic, observăm că slavii, strămoşii

sârbilor s-au asezat pe teritoriul României de azi încă din evul mediu. Mare parte din aceştia
s-au asezat în regiunea cunoscută astăzi sub numele de Banat, regiune cunoscută de-a lungul
istoriei sub mai multe denumiri. În Antichitate, această parte locuită de traci, daci, daco-
romani a fost numită drept o parte a Daciei, iar în perioada stăpânirii romane , regiunea a făcut
parte din provincia romana Dacia.

2. Migraţiile sârbilor spre teritoriile de astăzi ale României, spre

Banat

Pe teritoriul României de azi populaţia sârbă trăieşte neîntrerupt din evul mediu
timpuriu. În ţinuturile Banatului şi ale Transilvaniei sârbii au venit din a doua jumătate a
secolului al VI-lea. În a doua jumătate a secolului al IX-lea sunt creştinaţi.
După proclamarea Serbiei ca regat şi recunoaşterea Bisericii Ortodoxe Sârbe, aceştia
au fost în strânsă legătura cu conaţionalii lor din Peninsula Balcanică. Astel, au fost ridicate în
Banat, În Câmpia Panoniei, primele mănăstiri ortodoxe sârbeşti.
Strămutarea sârbilor în Banat a durat din 1552 până în 1718. La începutul secolului al
XVIII-lea, după pacea de la Karlovitz, sârbii au migrat din nou în ţinuturile de dincolo de
Mureş, î n timp ce o altă parte s-a stabilit din Banat, care rămăsese în componenţa Turciei.
Banatul nu a fost cuprins de aceste migraţii pentru că a rămas în stăpănirea turcilor până în
anul 1718.
După instaurarea puterii austriece, începe o nouă migraţie a sârbilor spre aceste
ţinuturi, mai ales odată cu a doua mare migraţie, din anul 1737, când o datî cu desfinţarea
granişei pe Mureş, o parte din sârbi migrează spre Rusia, iar în secolul al XVIII-lea o parte
din ei polulează şi Banatul, cu precădere noile zone de graniţă de la Dunăre. Astfel , sârbii au
clădit aproximativ treizeci de localități: Baziaş, Belobreşca, Boşniac, Berzasca, Liupcova de
Sus, Divici, Liupcova de Jos, Dragodol, Drenkova, Zlatița, Ieşelnița, Kamendin, Leskovița,
Langovet, Macevici, Naidăş, Ogradena, Okruglița, Petrilovo, Plavisevița, Potok, Radimna,
Svinița, Sichevița, Slavkovaț, Sokolovaț, Srednie Brdo, Srpska Pojejena, Stancilovo, Moldova
Veche, Suska, Tisovița, Hum, Şlivovaț.
 Așadar, migraţia sârbilor în această zonă ţine de la începutul secolului al XV-lea până
la sfârşitul secolului al VIII-lea. S-au aşezat în vreo 150 de localităţi. 
Pe meleagurile unde trăiesc din Evul Mediu, sârbi au ridicat un număr mare de
monumente foarte valoroase, cum ar fi mănăsirile şi bisericile, şcolile, bibliotecile şi alte
instituții de cultura.
Până în secolul al XVIII-a, după eliberarea de sub dominaţia otomană, sârbii au fost
populaţie dominantă în Timişoara, ceea ce se vede şi din faptul că aveau magistrat propriu în
oraş, care pe lângă cel german, a existat până la sfârşitul anului 1782.
Tot in această zona, a Banatului trăia o nobilime sârbă înstărită şi o clasă burgheză
puternică şi organizată. Datorită puterii lor economice, acestea au  exercitat o mare
influenţăasupra strategiilor politice a poporului sârb din monarhia habsburgică. Acest fapt s-a
evidenţiat mai ales în anul 1790 la adunarea de la Timişoara, unde a fost conturat programul
naţional sârb privind revendicările pe plan politic, religios, de învăţământ şi cultural.
Sârbii din Banat au avut un rol deosebit în formarea celei mai mari instituţii naţionale,
Matiţa Srpska. De aici au provenit cei mai cunoscuţi fondatori, în primul rând Sava Tekelia,
preşedintele pe viaţă şi întemeietorul Tekelianum-ului. Apoi Iovan Nako, Iovan Palik –
Ucevni şi Pavle Iovanovici. 
    În anul 1827 Dimitrie Tirol a editat “Almanahul bănăţean” iar în 1828 a înfiinţat
Societatea de amatori a literaturii sârbe.

3. Biserica are un rol important în istoria sârbilor

Biserica a jucat un rol important în istoria sârbilor de pe teritoriul țării noastre, primele
mănăstiri ridicate au fost cele din Clisura Dunării şi din Poljiadija. Biserica Ortodoxă Sârbă de
pe teritoriul de azi al României a avut cea mai puternică eparhie la Timişoara. Începuturile
existenței sale datează din anul 1608 când, în perioada stăpânirii otomane.
Intre 24 si 31 ianuarie, Uniunea Sârbilor din Romania organizează mai multe
manifestări culturale prin care îl omagiază pe primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe,
întemeietorul școlilor sârbești, a statalității și a diplomatiei sârbe- sărbatoarea Sfantului Sava.

4. Momente de răscruce pentru sârbi

În veacul din urmă, pentru sârbi au fost două asemenea momente de răscruce: 1918 şi
1945. De la constituirea României Mari sârbii au încercat, fără succes, să-şi păstreze valorile
culturale şi politice naționale prin Biserică precum și prin organizarea unui partid naționalist.
Doar ca, trecutul, adica istoria, le-au devenit o povară mult peste puteri. Acesția neregăsindu-
se în condițiile statului național unitar românesc, vor abandona Timişoara sau Aradul,
strămutându-se la Vârşeț, Becicherecul Mare, Novi Sad ori la Belgrad. Astfel că, această
populație minoritară descreștea incontinuu, de la cei 40.000 din perioada migrațiilor, la cei
20.000 pe care tara îi găzduiește astăzi.
 5. Sârbii si românii – sprijin reciproc

La prima răscoală sârbească au participat şi sârbi din ţinuturile României care au fost
susţinuţi de români. În regiunea regimentul care cuprindea şi defileul Banatului, 1808 a
izbucnit revolta de la Kruşciţa. Zona defileului ca şi Banatul întreg au primit refugiaţi sârbi
după dizolvarea primei răscoale sârbeşti din 1813. 
Un rol important în revoluţia de la 1848 l-au avut şi sârbii, care au luptat pentru
eliberare naţională împreună cu conaţionalii lor,sârbi voluntari din Serbia. În timpul
existenţei Voivodatului Serbiei şi a Banatului de Timiş (1849-1860), sediul administrativ se
afla la Timişoara.
Sârbii din Banat au participat activ şi la marile adunări de însemnătate deosebită
pentru istoria sârbească, cum a fost adunarea de ziua Buneivestiri, 1861, formarea Tineretului
unit sârb.

6. Sârbii sunt din ce în ce mai puţini

După Revoluţia din 1989 s-a inființat Uniunea Sârbilor din România. Astfel, sârbii au
o revista săptămânală “Naşa reci””, revista literară “Knjizeveni zivot”, iar la Radio Timişoara
există o emisiune zilnică de o oră în limba sârbă, la postul de televizoune TVR o emisiune
săptămânală de jumătate de oră.
În ceea ce privește  educaţia în limba sârbă, aceasta există de peste trei secole. Până la
Al Doilea Război Mondial erau aproximativ 50 de şcoli, cu peste 9.000 de elevi. Cu timpul,
aceste scoli au fost naționalizate, au fost închise de regimul naţional-comunist. Sârbii din
România au astăzi şase şcoli cu patru clase, cu 50 de copii în total: o singură şcoală cu opt
clase, la Belobreşca, cu 23 de elevi. În Timişoara există Liceul teoretic sârbesc “Dositei
Obradovici”, care cuprinde clasele I-VIII, IX-XII, unde învaţă 220 de elevi.

7. Obiceiuri de Crăciun la sârbii ortodocşi de rit vechi din Banat

În mod tradiţional, capul familiei de sârbi ortodocşi obişnuia ca în dimineaţa Ajunului

de Crăciun să meargă în pădure pentru a aduce acasă un stejar sau un fag, numit Badniac, pe
care trebuia să îl taie din trei lovituri de secure(Badniacul, ce simboliza Sfânta Treime).
Tot conform tradiţiei, după Sfânta Liturghie din Ajunul de Crăciun, credincioşii
prezenţi la biserică îşi reamintesc de străvechile tradiţii, ocazie cu care sunt sfinţite bucheţele
făcute din crenguţe de stejar şi paie, legate cu panglici tricolore sârbeşti roşu-alb-albastre, care
apoi sunt împărţite credincioşilor, împreună cu anafura, obicei care se păstrează şi astăzi.
Familiile de sârbi ortodocşi obişnuiau ca în seara de Ajun să ia cina stând pe jos, în
jurul unei feţe de masă albe, întinsă în mijlocul camerei peste paie, faţă de masă pe care gazda
aprindea lumânarea de Crăciun.Împodobirea bradului de Crăciun, obicei care nu făcea parte
din tradiţiile sârbilor, a fost acceptat cu timpul de multe familii. Majoritatea sârbilor din Banat
sărbătoresc în prezent atât Crăciunul românesc, cât şi cel sârbesc, așadar, putem observa
faptul că, conviețuind impreuna cu romanii, sârbii s-au adaptat și au preluat din tradițiile
poporului român.
O altă tradiție a minorității sârbe o reprezintă taina nunții. Sârbii se căsătoreau foarte
tineri, fetele (la 15-16 ani). Căsătoria începea cu peţitul, când băiatul, împreună cu rudele
apropiate, se duc seara la casa fetei, unde părinţii acesteia sunt deja pregătiţi să-i întâmpine.
Urmează înţelegerea între părinţi şi stabilirea datei logodnei, apoi se mănâncă şi se bea.
Atunci părinţii băiatului duc în dar fetei haine, iar mirele îi dă bani, un ceas de mână sau alte
lucruri scumpe. Toţi membrii familiei sunt obligaţi să dea câte un dar fetei. În ziua logodnei
sunt invitate şi neamurile, care merg către casa fetei cântând. După depunerea darurilor
urmează masa, cu cântec şi dans. Seara toţi participanţii pleacă la casa mirelui, unde
petrecereaeste continuată până dimineaţă.
În a şaptea Duminică, dupăPaşti, de Rusalii, localnicii sărbătoresc Ruga
Sârbească(„chirvait”), sau ”Dovi” aşa cum este numită de localnicii de etnie sârbă.
Ruga satului adună la un loc toţii fii localităţii. Dimineaţa, sârbii merg la cimitir unde se
aprinde o lumânare în memoria celor plecaţi, apoi participă la slujba religioasă din biserica
satului, care de obicei ţine până la prânz. Spre seară, gazdele şi musafirii ( goştii )cum li se
spune în Banat- merg în faţa bisericii, loc în care are loc tradiţionalul joc şi hora satului dar si
slujba tăierii “colacului de rugă” oficializata de un sobor de preoţi.

Concluzii
Comunitatea sârbă din România îşi duce în continuare existența în conformitate cu
normele tradiționale. Cu toate acestea, lumea lor s-a schimbat.
 BIBLIOGRAFIE

1. N. Bocşan, Istoriografia bănăţeană între multiculturalism şi identitate

naţională, în „Banatica”, XIV/2, Reşiţa, 1996;

2. Vasa Lupulovici, Viaţa bisericească a sârbilor din Banat între anii 1865-
1918, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2009;

3. Documentar Ziare.com : Tradati de prieteni: Invazia sarbilor in Banatul

romanesc .