LITERATURA ROMÂNĂ

Unitatea de învăţare 4.
LITERATURA ROMÂNĂ – REPERE DIACRONICE

În condiţiile în care se consideră, în general, că „baza oricărei literaturi naţionale este viaţa
spirituală a poporului, iar organul ei de exprimare este limba lui” (Ciobanu, 1947, p. 5) şi având în
vedere multiplele variabile de ordin contextual (istoric, social, cultural, politic, lingvistic, literar etc.) care
influenţează evoluţia unei literaturi, periodizarea acesteia se supune, firesc, relativizării (deşi există, în
principiu, şi anumite repere de necontestat care pot jalona unele dintre epocile unei literaturi). Acestea
se constituie, de altfel, în premisele prezentării, în această unitate a cursului, a unei perspective
sintetice, diacronice, asupra literaturii române, ca punct de plecare util şi necesar în formarea oricărui
profesor.

CITATE
„E foarte greu a stabili anumite limite în viaţa sufletească a unui popor, întrucât această viaţă a
colectivului omenesc, ca şi viaţa individului, se prezintă ca ceva neîntrerupt. Tot aşa de greu este de a
împărţi istoria literaturii unui popor în epoci sau perioade, întrucât literatura este expansiunea acestei
vieţi sufleteşti a poporului, a conştiinţei lui [...] Se înţelege că această viaţă spirituală poate să aibă
momente de intensitate şi de ritmuri mai slabe, dar între diferitele stări ale ei există o legătură. Aceeaşi
legătură o observăm şi în fenomenele literare” (Ciobanu, 1947, p. 9).

4.1. REPERE ÎN PERIODIZAREA LITERATURII ROMÂNE – PUNCTE DE VEDERE ÎN STUDIILE DE SPECIALITATE

Lucrările de specialitate reflectă – dincolo de liniile generale şi delimitările nete motivate obiectiv
– maniere diferite de periodizare a literaturii române, în funcţie de elementele pe care fiecare istoric
literar alege să pună accent. Astfel, istorii mai vechi şi mai noi ale literaturii române (vezi, din ediţiile
consultate pentru cursul de faţă: Puşcariu, 1930; Cioculescu, 1944, Ciobanu, 1947; Ivaşcu, 1969;
Ciopraga, 1970; Călinescu, 1993; Piru, 1994; Iorga, 1999; Micu, 2000; Ştefănescu, 2005; Manolescu,
2008; Negrici, 2010 etc.) oferă perspective nuanţate, complementare de caracterizare a epocilor
spaţiului literar românesc.

IMPORTANT
Literatura de specialitate, în general, şi istoriile literare, în special, prezintă diversele „epoci” ale literaturii
române prin raportare, cu precădere, la anumite repere:
(a) istorice/ politice – de exemplu, Unirea Principatelor, Revoluţia din 1989, începutul/ sfârşitul unui
război, anumite epoci istorice (comunism, stalinism) etc.;
(b) culturale – de exemplu, influenţa pregnantă a unei/ unor anumite culturi (orientale, apusene etc.), a
anumitor mişcări culturale (tip Dacia literară, Junimea etc.);
(c) lingvistice – de exemplu, scrierea cu alfabet chirilic versus latin, diverse momente în evoluţia limbii
române;
(d) literare – de exemplu, subordonarea faţă de un anumit curent literar, înscrierea în poezia/ proza/
dramaturgia de un anumit tip, reflectarea influenţelor exercitate de anumiţi scriitori din literatura
universală (Dostoievski, Tolstoi, Balzac, Proust etc.) sau română (Mihai Eminescu) etc.
etc.

291
ANGELICA HOBJILĂ

Exemple relevante în sensul ideilor prezentate supra pot fi considerate:

(a) pentru reperele istorice/ politice:
 raportarea la momente-cheie din istoria poporului român: „istoria literaturii române se împarte în
patru epoci distincte: epoca veche, cea mai lungă, epoca nouă, care începe de la renaşterea
noastră ca popor romanic, epoca modernă, al cărei început datează de la întemeierea României
unite şi independente, şi epoca contemporană, de la Unirea tuturor românilor încoace” (Puşcariu,
1930, p. 1), „1948 – bolşevizarea” (Negrici, 2010) etc.; vezi, de asemenea, diviziuni precum:
„perioada interbelică 1918-1944” (Micu, 2000), „după 1989” (Manolescu, 2008), „generaţia
postbelică (1948-1981)” (Piru, 1994) etc.;
 influenţa unui anumit tip de politică asupra literaturii: „politizarea literaturii” (Manolescu, 2008);
„etapa stalinismului integral (1948-1953); faza fundamentalistă a regimului comunist” şi „etapa
destalinizării formale (1953-1964)” (Negrici, 2010); „etapa domnitorului Cuza”, „etapa domnitorului
Carol” (Călinescu, 1993);
etc.

CITATE
Despre poezia din comunism: „în poeziile tipărite [...], remarcilor usturătoare li se punea surdină: se
recurgea la alibiul jocului verbal (Marin Sorescu), la formulări autoironice ori oximoronice derutante
(Mircea Dinescu), la fabula cu eroi şi fapte recognoscibile (Ana Blandiana), la dozarea proporţiei de
adevăr incomod cu elogierea «succeselor» regimului (Adrian Păunescu)” (Negrici, 2010, p. 44).

APLICAŢIE
Caracterizaţi, având ca punct de plecare citatul anterior, o poezie la alegere din creaţia unuia dintre
scriitorii invocaţi de către Eugen Negrici în lucrarea Literatura română sub comunism.

(b) pentru reperele culturale:

 diferenţierea literaturii vechi de literatura nouă – prima, pusă sub semnul „idealurilor religioase”/
ale „credinţei ortodoxe” şi al „influenţei literaturii slavo-bizantine, deci sub influenţa culturii
Orientului”, iar cea de-a doua – sub semnul „Apusului” (Ciobanu, 1947, p. 11); etapa
„descoperirea Occidentului 1779-1826” (Călinescu, 1993) etc.;
 raportarea la anumite mişcări culturale precum Junimea – vezi epoci de tipul „Junimea”
(Călinescu, 1993), „Junimismul”, „Reacţii la junimism” (Manolescu, 2008) etc.;

CITATE
„Junimea a luat fiinţă la Iaşi, în 1863. [...] Ea era o adevărată asociaţie de doctori (Th. Rosetti, doctor în
drept de la Berlin, V. Pogor, doctor în drept de la Paris, P.P. Carp, doctor în drept de la Bonn, Iacob
Negruzzi, doctor în drept de la Heidelberg), majoritatea cu formaţiune intelectuală germană. [...] În
programul ermetic al asociaţiei stă pe primul plan acţiunea politică, şi în afară de Maiorescu fundatorii
vor fi oameni eligibili în parlament, pentru care junimismul va însemna un simplu program de stânga în
doctrina conservatoare. [...] Cu toate acestea, Junimea a ştiut de la început să separe valorile seculare
de cele spirituale şi să se dedice unui scop cultural, fără a pune îngrădiri ideologice. Ea îşi agonisi
tipografie, discută problema ortografiei, făcu un plan de tipărituri şcolare bune, medită instituirea de
burse în străinătate [...]. Maiorescu stabili o ideologie pe care o putea accepta oricine şi care se rezuma
în trei puncte: 1. Absolută potrivire între fond şi formă. Mai bine deloc universităţi, licee, reviste, cărţi,

292
 
LITERATURA ROMÂNĂ

dacă reprezintă o formă goală, fără implicarea conţinutului. (Maiorescu e un partizan al desfiinţării
şcoalelor şi al adaptării lor la realităţi; la Institutul preparandal, constatând că viitorii institutori sunt cu
totul înapoiaţi, face cu ei exerciţii de scriere şi cetire); 2. Inaugurarea spiritului scrici în scopul de a se
arunca «în lături» tot ce vine ca formă goală a civilizaţiei, fără cuvenitul cuprins; 3. Aşezarea criticei în
marginile adevărului, adică descătuşarea ei de orice constrângere dinafară. Aceste trei puncte dădeau
un program negativ. Numai cu apariţia Convorbirilor literare (1 martie 1867) fu cu putinţă o acţiune
pozitivă în acelaşi spirit. Temelor de împrumut, nepotrivite cu stadiul sensibilităţii româneşti, li se preferă
o simţire simplă dar adevărată. O limbă curată e mai preţuită decât sforţările artistice pretenţioase”
(Călinescu, 1993, pp. 419-420).

 invocarea unor perioade culturale marcante – de exemplu, perioada a doua a literaturii române
vechi este considerată „perioada monumentelor de cultură” – subordonându-şi „faza adevăratei
tradiţii (1640-1750)” şi „faza tendinţelor contradictorii (1750-1830)” (Şiadbei, 1975); vezi, de
asemenea, perioade precum „înrâurirea franceză”, „balcanismul” (Călinescu, 1993), „epoca
luminilor” (Ivaşcu, 1969);
etc.

APLICAŢIE
Enumeraţi principalele coordonate ale rolului Junimii în evoluţia culturii române, în general, şi a literaturii
române, în special.

(c) pentru reperele lingvistice:

 raportarea la anumite momente din evoluţia limbii – de exemplu, „limba literară” (Călinescu, 1993)
sau caracterizarea primei perioade a literaturii române vechi drept „perioada monumentelor de
limbă [literatura secolelor XIV-XV, textele româneşti]” (Şiadbei, 1975);
 scrierea cu alfabet chirilic/latin, în slavonă/română (în condiţiile în care se consideră că
„începuturile literaturii noastre trebuie căutate cu mult înaintea cărţilor scrise în secolul al XVI-lea”
– ILR1, 1964, p. 11) – vezi perioade precum „întâiele manuscrise şi tipărituri; formarea limbii
române”, „limba literară” (Călinescu, 1993), „epoca genezelor (secolele X-XVI) [Scrisoarea lui
Neacşu, primele traduceri de texte biblice în română, „cărţi populare” etc.]”; „de la o cultură
medievală spre o cultură naţională” [Grigore Ureche, „Letopiseţul Ţării Româneşti”, „Noul
Testament de la Bălgrad”] (Ivaşcu, 1969);
etc.

APLICAŢII
Citiţi un fragment dintr-o cronică şi comentaţi principalele caracteristici de ordin lingvistic identificate.
Comparaţi un fragment dintr-unul dintre romanele istorice ale lui Mihail Sadoveanu cu un fragment
dintr-o cronică. Ce observaţi în planul limbii folosite?

(d) pentru reperele literare:

 raportarea la curente literare: diviziuni precum „postromanticii” [Alexandru Odobescu, B.-P.
Hasdeu etc.], „proza realistă şi naturalistă” [Duiliu Zamfirescu, B.Şt. Delavrancea, Ion
Agârbiceanu, Calistrat Hogaş, Gala Galaction], „micul clasicism poetic” [George Coşbuc,
Octavian Goga, Şt.O. Iosif, G. Topârceanu] etc. (Manolescu, 2008); „clasicism şi romantism” [Gr.
Alexandrescu, C. Negruzzi, N. Bălcescu, D. Bolintineanu etc.] (Ivaşcu, 1969); „romanticii şi
neoromanticii [N. Labiş, A. Păunescu, Ileana Mălăncioiu, Mircea Dinescu, Mihai Ursachi etc.];

293
ANGELICA HOBJILĂ

neoromantism cu accente expresioniste [Maria Banuş, Ana Blandiana, Ioan Alexandru etc.];
neoromantism cu modulaţii simboliste [A.E. Baconsky, Cezar Ivănescu etc.]; între neoromantism,
neoclasicism şi avangardism [Romulus Vulpescu, Gheorghe Tomozei etc.]; clasicizanţi şi
parnasieni [Miron Radu Paraschivescu, Tudor George etc.]; neoromantism şi neoclasicism pe
făgaşul tradiţiei [Ion Brad, Tiberiu Utan etc.]; radicalizarea modernismului; ermetismul [Nina
Cassian, Cezar Baltag etc.]; Avangardiştii [Leonid Dimov, Nichita Stănescu, Marin Sorescu etc.];
între modernism şi postmodernism [Mircea Ivănescu, Emil Brumaru]” etc. (Micu, 2000); „între
clasicism şi naturalism” [Duiliu Zamfirescu, Delavrancea, G. Coşbuc, I.Al. Brătescu-Voineşti, V.
Eftimiu] (Piru, 1994), „micul romantism provincial şi rustic” [Barbu Delavrancea, G. Coşbuc, I.Al.
Brătescu-Voineşti etc.] (Călinescu, 1993) etc.;
 invocarea anumitor elemente de teorie literară (genuri/ specii literare, ipostaze ale limbajului
artistic etc.) – vezi, de exemplu, subdiviziunile potmodernismului, în opinia lui Nicolae Manolescu
(2008): „poezia [Nichita Danilov, Gabriel Chifu, Florin Iaru, Ion Stratan, Mircea Cărtărescu,
Cristian Popescu etc.], proza [Ştefan Agopian, Gheorghe Crăciun, Mircea Nedelcu, Petru
Cimpoeşu etc.], dramaturgia [Matei Vişniec etc.], literatura pentru copii şi tineret, fantasticul şi
S.F.-ul; romanul poliţist”; epoci precum: [„Milescu, Costin, Dosoftei, creatorii pamfletului
românesc” (Ivaşcu, 1969), „formule lirice noi” [Emil Botta, Mihai Beniuc, M.R. Paraschivescu etc.]
(Micu, 2000), „tehnica versului muzical” [D. Bolintineanu, Costache Stamati] (Călinescu, 1993);
caracterizarea prozei interbelice prin raportare la anumite specii epice – roman, nuvelă, povestire,
schiţă (Micu, 2000) etc.;
 sublinierea influenţelor unor scriitori marcanţi din literatura universală/ română – vezi, de
exemplu, diferenţierile operate în prezentarea romanului din perioada interbelică: „I. Modalitatea
comportamentală: 1. Varianta epopeică («tolstoiană») [M. Sadoveanu, L. Rebreanu, I.
Teodoreanu, C, Stere]; 2. Varianta caleidoscopică, documentară, etnografică. De la Cezar
Petrescu la Ion Vlasiu. 3. Varianta caracterologică («balzaciană»): G. Călinescu, Ion Marin
Sadoveanu; II. Modalitatea psihologică. Sondarea abisalului: 1. Varianta «dostoievskiană» [Gib. I.
Mihăescu, Victor Papilian etc.]. 2. Varianta analitică («proustiană») [H. Papadat-Bengescu, F.
Aderca etc.]. 3. Varianta autentistă [Camil Petrescu, Mircea Eliade, Anton Holban etc.] (Micu,
2000); raportarea la „epoca Eminescu” în caracterizarea unor scriitori drept pre- sau post-
eminescieni – vezi, de exemplu, perioada „Epigonii lui Eminescu” (Călinescu, 1993);
etc.

APLICAŢIE
Enumeraţi curentele literare invocate cel mai frecvent în periodizarea literaturii române.

TEMĂ DE REFLECŢIE
Comentaţi maniera de prezentare a romanului interbelic (perspectiva Micu, 2000).

4.2. EXEMPLE DE PERIODIZARE A LITERATURII ROMÂNE

Din multitudinea periodizărilor existente, în lucrările de specialitate, pentru literatura română, am

ales spre prezentare în această secţiune a cursului, din raţiuni de ordin didactic, doar două – care, pe
de o parte, reflectă nuanţat reperele exemplificate în 4.1. şi, pe de altă parte, conturează universul
literaturii române de la începuturile ei până în perioada contemporană (versus alte lucrări în care sunt
ilustrate, de exemplu, epocile literaturii române vechi, coordonatele unei anumite perioade – cum este

294
 
LITERATURA ROMÂNĂ

cea comunistă etc.): periodizarea din lucrarea lui Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5
secole de literatură (2008) şi cea din lucrarea lui Dumitru Micu, Istoria literaturii române. De la creaţia
populară la postmodernism (2000).

IMPORTANT
Deşi există diferenţe, de la un istoric literar la altul, în periodizarea literaturii române, importante sunt
reperele pe care le oferă fiecare dintre perspectivele reflectate într-o prezentare sau alta,
contextualizările identificate/ propuse, respectiv direcţiile de analiză şi interpretare deschise.

4.2.1. Periodizarea literaturii române (perspectiva Manolescu, 2008)

Nicolae Manolescu prezintă, în Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură (2008),
următoarele diviziuni reperabile în universul literar românesc, analizat în diacronia sa (diviziuni
caracterizate prin raportare la creaţiile unor scriitori de tipul celor enumeraţi, aici, selectiv, între
parantezele pătrate):
 „Secolele XVI-XVIII. Literatura medievală – 1521-1787” [Dosoftei, Varlaam, Antim Ivireanul,
Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir etc.];
 „Secolul XIX:
Neoclasicism şi luminism 1787-1840” [Costache Conachi, Anton Pann, Iancu Văcărescu,
Ion Budai-Deleanu];
Romantismul 1840-1889 (Poezia. Lamartinismul [Gh. Asachi, Vasile Cârlova, Ion Heliade-
Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri]; Proza:
Întemeietorii [Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo]; Călători şi
memorialişti [G. Sion, Ion Ghica]; Epistolieri, jurnal intim [Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti];
Postromanticii, proza academică şi savantă, teatrul [Alexandru Odobescu, B.-P. Hasdeu]
[...];
Junimismul 1867-1889” [„prima bătălie canonică”: Titu Maiorescu, Marii scriitori: Mihai
Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Ioan Slavici];
 „Secolul XX:
Modernismul 1889-1947:
Sfârşit de secol, început de secol:
Reacţii la Junimism. Naţionalismul [C. Dobrogeanu-Gherea, G. Ibrăileanu, Nicolae
Iorga, Ilarie Chendi];
Proza realistă şi naturalistă [Duiliu Zamfirescu, B.Şt. Delavrancea, Ion Agârbiceanu,
Calistrat Hogaş, Gala Galaction];
Micul clasicism poetic [George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, G. Topârceanu];
Dramaturgia la 1900 [Alexandru Davila, Mihail Săulescu, Mihail Sorbul];
Simboliştii [Alexandru Macedonski, D. Anghel, Ştefan Petică, Ion Minulescu];
A doua bătălie canonică: E. Lovinescu;
Marii scriitori [Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Tudor
Arghezi, George Bacovia, Mateiu I. Caragiale, Ion Pillat, Camil Petrescu, Lucian
Blaga, Ion Barbu, George Călinescu, Anton Holban];
Poezia [Vasile Voiculescu, B. Fundoianu, Al. Philippide, Emil Botta];
Romanul [Gib I. Mihăescu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Felix Aderca, Dinu
Nicodin, Constantin Stere, Ion Marin Sadoveanu];
Dramaturgia [G. Ciprian];
[...]
Avangarda. Politizarea literaturii [Urmuz, Tristan Tzara, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Geo
Bogza, Gellu Naum];

295
ANGELICA HOBJILĂ

Generaţia ’27. Ideologişti, eseişti şi romancieri [Mircea Eliade, Mihail Sebastian,

Eugen Ionescu, Emil Cioran];
Contemporanii 1948-2000 [...]:
Vestigii din epoca unei literaturi normale [Constantin Noica, Alexandru Paleologu,
Radu Stanca, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Caraion, Nicolae Balotă];
Literatura «nouă». Generaţia ’40 (Poezia [Mihai Beniuc, Eugen Jebeleanu, Maria
Banuş, Geo Dumitrescu, Nina Cassian, Nicolae Labiş], Proza [Zaharia Stancu,
Marin Preda, Petru Dumitriu, Eugen Barbu, Titus Popovici]; Dramaturgia [Aurel
Baranga, Horia Lovinescu, Teodor Mazilu] [...]);
Noua literatură. Generaţia ’60: Poezia. Remake modernist [A.E. Baconski, Gheorghe
Tomozei, Nichita Stănescu, Constanţa Buzea, Marin Sorescu, Mihai Ursachi, Ana
Blandiana, Adrian Păunescu, Leonid Dimov, Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu,
Emil Brumaru, Mircea Dinescu], Proza. Romanul [D.R. Popescu, Fănuş Neagu,
Ştefan Bănulescu, Sorin Titel, Nicolae Breban, Augustin Buzura, George Bălăiţă,
Octavian Paler] [...];
Generaţia ’80. Postmodernismul (Poezia [Nichita Danilov, Gabriel Chifu, Florin Iaru,
Ion Stratan, Mircea Cărtărescu, Cristian Popescu]; Proza [Ştefan Agopian,
Gheorghe Crăciun, Mircea Nedelcu, Petru Cimpoeşu]; [...] Dramaturgia [Matei
Vişniec]; Literatura pentru copii şi tineret. Fantasticul şi S.F.-ul; Romanul poliţist [...]);
După 1989. Optzecişti întârziaţi. Generaţia 2000 [H.R. Patapievici, Ioana Pârvulescu,
Andrei Bodiu]”.

TEMĂ DE REFLECŢIE
Care consideraţi că sunt criteriile dominante de periodizare a literaturii române la care s-a raportat
Nicolae Manolescu, în istoria sa?

APLICAŢIE
Caracterizaţi succint, prin raportare la periodizarea de mai sus, unul dintre scriitorii dvs. preferaţi.

4.2.2. Periodizarea literaturii române (perspectiva Micu, 2000)

Dumitru Micu oferă, în Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism (2000),
o prezentare nuanţată a epocilor literaturii române, asociind diverse criterii de periodizare (după cum au
arătat şi exemplele din 4.1.):
 „epoca veche (secolele XVI-XVIII) [pravile, cronicarii, Dimitrie Cantemir, cărţile populare]”;
 „epoca modernă (1780-1900)”:
„Occidentalizarea. Laicizarea. «Luminile» 1780-1830 [Şcoala Ardeleană, „curentul latinist”,
„primii poeţi moderni” – Costache Conachi, Iancu Văcărescu etc.];
„Emergenţa literarului”: „primul val romantic (1839-1840)” [I. Heliade Rădulescu, Gr.
Alexandrescu, A. Pann];
„Curentul naţional”: „ebuliţia romantismului 1840-1861 [Dacia literară, C. Negruzzi, N.
Bălcescu, A. Mureşanu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri]”;
„Între romantism şi realism [...] 1861-1870 [Al. Odobescu, B.P. Hasdeu, N. Filimon]”;
„Perioada Junimii (1870-1895) [Convorbiri literare, Maiorescu, Eminescu, Creangă,
Caragiale, Slavici]”;
„Sfârşit de secol 1880-1900 [„declinul Junimii”, Al. Macedonski, G. Coşbuc, B. Delavrancea,
D. Zamfirescu, Al. Vlahuţă]”;

296
 
LITERATURA ROMÂNĂ

 „secolul XX. Începutul 1901-1916” [semănătorismul – N. Iorga; poporanismul – G. Ibrăileanu;

„scriitori de orientare tradiţională”: Şt. O. Iosif, O. Goga, G. Topîrceanu, C. Hogaş, Al. Brătescu-
Voineşti, I. Agârbiceanu, E. Gârleanu, Victor Eftimiu etc.; simbolismul – D. Anghel, I. Minulescu,
G. Bacovia; Parnasienii etc.];
 „perioada interbelică 1918-1944”:
Poezia: „mişcarea tradiţionalistă” [V. Voiculescu, Zaharia Stancu etc.]; „modernismul” [T.
Arghezi, L. Blaga, etc.]; „neosimboliştii” [Ion Barbu, Dan Botta etc.]; „Avangardiştii” [Geo
Bogza, Gellu Naum etc,.]; „formule lirice noi” [Emil Botta, Mihai Beniuc, M.R. Paraschivescu
etc.];
„Proza narativă. Romanul”:
„I. Modalitatea comportamentală: 1. Varianta epopeică («tolstoiană» [M. Sadoveanu,
L. Rebreanu, I. Teodoreanu, C, Stere]); 2. Varianta caleidoscopică, documentară,
etnografică. De la Cezar Petrescu la Ion Vlasiu. 3. Varianta caracterologică
(«balzaciană»): G. Călinescu, Ion Marin Sadoveanu;
II. Modalitatea psihologică. Sondarea abisalului: 1. Varianta «dostoievskiană» [Gib. I.
Mihăescu, Victor Papilian etc.]. 2. Varianta analitică («proustiană») [H. Papadat-
Bengescu, F. Aderca etc.]. 3. Varianta autentistă [Camil Petrescu, Mircea Eliade,
Anton Holban etc.];
Proza «artistă»: Mateiu I. Caragiale;
Proza scurtă. Nuvela, schiţa, povestirea [Pavel Dan, Mircea Damian etc.];
Dramaturgia [V.I. Popa, Al. Kiriţescu, Tudor Muşatescu etc.];
[...]

CITATE
„Epoca dintre cele două războaie (1919-1947): modernizarea tradiţiei [T. Arghezi, Otilia Cazimir,
Demostene Botez, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Victor Ion Popa, Mihai Ralea]; sincronism şi
diferenţiere [E. Lovinescu, Perpessicius, T. Vianu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban, Camil
Petrescu]; resuscitarea spiritului etnic [Ion Pillat, Adrian Maniu, Nichifor Crainic, V. Voiculescu, Lucian
Blaga, Zaharia Stancu, Mateiu I. Caragiale, Gib. I Mihăescu]; sub semnul avangardei [Tristan Tzara, Ion
Vinea, Ilarie Voronca, Urmuz, Geo Bogza]; de la parnasianism la manierism [Ion Barbu, Eugen
Jebeleanu]; literatura documentară, boemă, populară; orientări noi după 1930 [Emil Botta, Mihai Beniuc,
Miron Radu Paraschivescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, G. Călinescu, C. Noica, Al. Rosetti]” (Piru,
1994).

APLICAŢIE
Comparaţi maniera de prezentare a perioadei interbelice în istoria literaturii române realizată de Al. Piru
(1994), respectiv în cea a lui D. Micu (2000).

 „Perioada contemporană. După 1944”:

Poezia:
„Mişcarea lirică în anii 1944-1947. Generaţia «întreruptă»: 1. Sub zodia «poeţilor
blestemaţi» [Geo Dumitrescu, Ion Caraion etc.]; 2. suprarealiştii [Gellu Naum etc.]; 3.
himera poeziei pure [Radu Stanca, Şt. Augustin-Doinaş etc.];
Poezia «nouă» şi metamorfozele ei. Căutări şi direcţii după 1947: romanticii şi
neoromanticii [N. Labiş, A. Păunescu, Ileana Mălăncioiu, Mircea Dinescu, Mihai
Ursachi etc.]; neoromantism cu accente expresioniste [Maria Banuş, Ana Blandiana,

297
ANGELICA HOBJILĂ

Ioan Alexandru etc.]; neoromantism cu modulaţii simboliste [A.E. Baconsky, Cezar

Ivănescu etc.]; între neoromantism, neoclasicism şi avangardism [Romulus Vulpescu,
Gheorghe Tomozei etc.]; clasicizanţi şi parnasieni [Miron Radu Paraschivescu, Tudor
George etc.]; neoromantism şi neoclasicism pe făgaşul tradiţiei [Ion Brad, Tiberiu Utan
etc.]; radicalizarea modernismului. Ermetismul [Nina Cassian, Cezar Baltag etc.];
Avangardiştii [Leonid Dimov, Nichita Stănescu, Marin Sorescu etc.]; între modernism
şi postmodernism [Mircea Ivănescu, Emil Brumaru]; «postmodernismul» [Mircea
Cărtărescu, «optzecişti» şi «nouăzecişti»]; poezia românească basarabeană [Grigore
Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija]; poeţi români în străinătate [Ion Miloş, alţi poeţi]”;
Proza – „Coordonate structurale”:
„I. Modalitatea comportamentală: 1. Realism clasic şi deschideri transrealiste [Zaharia
Stancu, Marin Preda, Petru Dumitriu, Eugen Barbu, Fănuş Neagu, Ion Druţă]; 2.
Realism şi naturalism: Cronică, frescă, tipologii [Iulian Vesper, Titus Popovici]; Mediu,
ambianţe, mentalităţi: de la schematism la diversitate [Radu Tudoran, Constantin
Chiriţă, Dinu Săraru, Petre Sălcudeanu, Dumitru Popescu, Ileana Vulpescu]; Proza
satirică şi umoristică [Valentin Silvestru, Ion Băieşu, Teodor Mazilu, Marin Sorescu]; 3.
Realism şi romantism. Tematica istoriei [Radu Theodoru, Paul Anghel, Viorel Ştirbu]”;
II. Modalitatea analitică şi problematizantă. Spre un «realism integral» [Nicolae
Breban, Alexandru Ivasiuc, Augustin Buzura, Nicolae Velea, Constantin Ţoiu];
III. Realismul «neţărmurit». Onirism, alegorism, parabolism, fantastic, meditaţie
[Laurenţiu Fulga, Alice Botez, Ştefan Bănulescu, D.R. Popescu, George Bălăiţă, Sorin
Titel, Octavian Paler];
IV. Fantasticul, senzaţionalul, ludicul: 1. Proza fantastică şi ludică [Oscar Lemnaru,
Valeriu Anania, Leonida Plămădeală]; 2. Literatura pentru copii [Niculae Batzaria,
Mihail Drumeş, Alexandru Mitru, Lucia Olteanu, Gica Iuteş, Mircea Sântimbreanu,
Viniciu Gafiţa, Titel Constantinescu, Viorica Huber, Octav Pancu-Iaşi]; 3. Proza
ştiinţifico-fantastică, poliţistă, de aventuri [Ion Hobana, Vlad Muşatescu, Haralamb
Zincă];
V. Proza descriptivă şi poematică. Epica subiectivă, rememorativă [Geo Bogza];
VI. Proza estetă, autoreferenţială, parodică [Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu,
Dumitru Ţepeneag];
VII. Proza unor poeţi şi critici [Ion Brad, A.E. Baconsky, Romulus Vulpescu, Mircea
Ciobanu, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu];
VIII. Ultimele promoţii: Postmodernismul [Bedros Horasangian, Mircea Nedelciu];
Neopostmodernişti [Horia Gârbea, Cătălin Ţârlea];
IX. Diaspora [Vintilă Horia, Paul Goma, Petru Popescu, Virgil Tănase];
X. Proza românească în Basarabia, nordul Bucovinei şi spaţiul iugoslav [Lidia Istrati,
Vasile Vasilache, Mihai Avramescu, Miodrag Milos, Aurelia Mândrea]”;
Dramaturgia:
„[...] Sub «realismul socialist» şi în afara lui [Lucia Demetrius, Aurel Baranga, Horia
Lovinescu, Paul Everac];
Ruperea schemelor. De la uniformitate la diversitate. Resurecţia comediei [Mircea
Radu Iacoban, Valeriu Anania, Ion Băieşu, Teodor Mazilu, Tudor Popescu];
Eseism şi metaforism. Limbaje noi [D.R. Popescu, Marin Sorescu, Matei Vişniec]”.

APLICAŢIE
Caracterizaţi succint, prin raportare la periodizarea realizată de Dumitru Micu, unul dintre romancierii
interbelici.

298
 
LITERATURA ROMÂNĂ

ÎNTREBĂRI
Care sunt – prin raportare la exemplele prezentate în unitatea de învăţare 4 – principalele repere
considerate importante în periodizarea literaturii române?
Precizaţi patru epoci din istoria literaturii române. Argumentaţi-vă alegerea.
Ce v-a atras atenţia în periodizările prezentate în 4.2.? De ce?
Care sunt scriitorii dvs. preferaţi din literatura română mai veche sau mai nouă? Motivaţi-vă opţiunile.

299