Formarea conștiinței istorice

1. Context istoric - Nica Victor

Definitie

Formarea conștiinței istorice a scrierii în limba română este strâns legată de evoluția
limbii și a culturii românești în decursul secolelor.

Perioade

a) Evul Mediu (sec XV-XVII)

Primele texte scrise în limba română au apărut sub formă de documente oficiale, inscripții și
manuscrise religioase. Aceste texte au fost influențate de slavonă și latină.
b) Epoca Renașterii (secolele XVI-XVII)
Scriitorii români au început să utilizeze limba română în scrierile lor, inclusiv în operele
literare și istorice.
c) Perioada fanariotă și a iluminismului (secolele XVIII-XIX)
În această perioadă, scriitorii români au început să se implice în mișcările culturale și
iluministe europene. Totuși, literatura era adesea legată de elitele educate și era accesibilă
doar unui segment restrâns al populației.
d) Era națională și romantismul (secolele XIX-XX)
Procesul de formare a conștiinței istorice a scrierii în română a fost strâns legat de lupta
pentru independență și afirmarea identității naționale.
Scriitorii romantici au încurajat utilizarea limbii române în literatură, promovând tradițiile și
istoria poporului român. Au apărut opere literare și istorice care au contribuit la conturarea
identității naționale și la conștientizarea istoriei românilor.
e) Epoca modernă și contemporană (secolul XX și înainte)
În secolul XX, scriitorii români au continuat să exploreze istoria și cultura românească în
operele lor. Literatura și istoriografia au devenit mai accesibile pentru publicul larg,
contribuind la formarea unei conștiințe istorice solide și la consolidarea limbii române ca
limbă literară și culturală.
Abordare Istoria literaturii române de la origini până în prezent - George Calinescu
a. Explorarea Evoluției Literaturii: Călinescu analizează evoluția literaturii române de la
începuturile sale până la perioada contemporană, evidențiind schimbările majore,
curentele literare și operele semnificative.
b. Contextul Istoric și Cultural: Autorul situează operele literare în contextul istoric și
cultural al vremii lor. Acest lucru ajută cititorul să înțeleagă cum evenimentele sociale și
politice au influențat literatura română.
c. Analiza Stilistică și Estetică: Călinescu examinează tehnicile și stilurile utilizate de
scriitori în diferite perioade. El explorează evoluția limbajului și a formelor literare,
evidențiind contribuțiile autorilor la dezvoltarea limbii române literare.
d. Portrete Literare: Cartea include portrete ale unor scriitori și opere semnificative,
oferind cititorului o înțelegere mai profundă a personalităților literare și a capodoperelor
lor.
e. Interpretări Critice: Călinescu oferă și propriile sale interpretări și analize critice ale
operelor literare, contribuind astfel la înțelegerea mai profundă a sensurilor și temelor din
literatura română.

2. Delimitari contextuale - Presutto Sophie

a) Istoriografia - Disciplina care studiază scrierile istoriografice

b) Cronica - Serie de însemnări care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor
sociale,politice și familiale
Tipuri de cronică
● cronica domnească = exprimarea punctului de vedere oficial
● cronica de autor = scrisă de un individ dintr-o clasă socială ce are acces la educație,
evidența a evenimentelor importante din istoria neamului său
● cronica anonimă = scrisă de un autor anonim, care nu se declară în opera sa
c) Umanismul
Umanismul, o mișcare filosofică și culturală care subliniază valoarea și potențialul inerent al
ființelor umane, a lăsat o amprentă de neșters asupra literaturii de-a lungul epocilor și din
întreaga lume. Literatura română nu face excepție.
a) Context istoric:
Pe măsură ce Renașterea a străbătut Europa, scriitorii și savanții români au început să
îmbrățișeze idealurile umaniste, revigorându-și tradiția literară.
b) Pionierii umanismului în literatura română:
Petrarhismul = o mișcare literară și filozofică înrădăcinată în operele poetului italian
Petrarh, a avut o influență semnificativă asupra scriitorilor umaniști români timpurii. Figuri
precum Grigore Ureche și Dimitrie Cantemir, pătrunși în tradițiile petrarhane, și-au insuflat
lucrările teme ale dragostei, virtuții și experienței umane. „Letopisetul Tarii Moldovei” al lui
Ureche și „Descriptio Moldaviae” a lui Cantemir exemplifică îmbinarea principiilor
umaniste cu cronicizarea istoriei Moldovei.
c) Genuri și forme literare:
Adoptarea sonetelor petrarhane și a altor stiluri poetice a permis scriitorilor să exploreze
emoțiile și individualismul. Scrierile în proză, inclusiv tratatele istorice și filozofice, au
încorporat și elemente umaniste, contribuind la dezvoltarea limbii române ca vas pentru
ideile umaniste.
d) Teme și motive:
Respectul Renașterii pentru antichitatea clasică a avut un impact profund asupra literaturii
române. Celebrarea individualismului, un principiu central al umanismului, a permis o
explorare a emoțiilor umane și a gândurilor interioare, adăugând profunzime și autenticitate
operelor literare românești.
e) Limbă și identitate:
Umanismul în literatura română a avut o influență profundă asupra dezvoltării și promovării
limbii române. Pe măsură ce ideile umaniste s-au răspândit, eforturile de traducere au adus
texte clasice în limba română, îmbogățind tradiția literară a țării. .
f) Lucrări și autori cheie:
Lucrări remarcabile precum „Descriptio Moldaviae” de Dimitrie Cantemir și „Letopisetul
Tarii Moldovei” de Grigore Ureche stau drept exemplare durabile de umanism în literatura
română. Aceste lucrări au pus bazele generațiilor viitoare de scriitori români să exploreze
interacțiunea complexă dintre umanism și contextul lor cultural unic. Literatura
românămodernă, așa cum se vede în lucrări precum „Craii de Curtea-Veche” a lui Mateiu
Caragiale, continuă să răspundă spiritului umanist.
Moștenirea acestei mișcări rămâne o parte vitală și vibrantă a moștenirii culturale și literare a
României, o sărbătoare a potențialului nemărginit al umanității

d) Delimitări conceptuale importante în formarea limbii române:

Influențe Latine și Autohtone: Limba română a evoluat din limba latină, dar a suferit
influențe semnificative din partea limbilor autohtone (daco-tracice) și din limba slavonă, ca
urmare a migrațiilor și contactelor culturale din istoria României.
Fonetică și Pronunție: Delimitările fonetice includ sunete specifice ale limbii române care
nu se regăsesc în alte limbi romanice.
Exemplu - sunetul "ă" din cuvinte precum "măr" sau "băiat" este specific limbii române.
Lexic și Cuvinte Autohtone: Limba română conține un număr semnificativ de cuvinte
autohtone care nu au corespondențe în alte limbi romanice. Aceste cuvinte reflectă specificul
cultural și istoric al teritoriului românesc.
Gramatică și Structuri Gramaticale: Delimitările gramaticale includ reguli și structuri
specifice ale limbii române, cum ar fi cazurile, conjugările verbale și alte aspecte ale
gramaticii care pot diferi de alte limbi romanice.
Standardizare și Literatură:Delimitările conceptuale se referă și la procesul de
standardizare a limbii române și la evoluția literaturii române. Acest proces implică stabilirea
regulilor și normelor lingvistice care definesc limbajul scris și vorbit într-o comunitate
lingvistică.
Influențe Străine: O altă delimitare importantă constă în gestionarea și asimilarea
influențelor străine, cum ar fi cuvinte împrumutate din alte limbi, care pot îmbogăți
vocabularul limbii române, dar trebuie integrate astfel încât să păstreze coeziunea și
specificul limbii.

3. Cronicari moldoveni - Constantinescu Cezar, Lazar Dario

a) Grigore Ureche (n. cca. 1590, d. 1647)
 A fost primul cronicar moldovean de seamă, a cărui operă a ajuns până la noi.
 Este fiul lui Nestor Ureche, boier cu funcție politică importantă
 A fost unul dintre sfetnicii lui Vasile Lupu
 Letopisetul Tarii Moldovei (scris in 1642-1647)
 Este primul care stabilește caracterul formator al istoriei prin opera ce a fost scrisă, “să
ramână nepoților și sa le fie de învătatură, despre cele rele să se ferească și să
socotească, iară despre cele bune să urmeze și să învețe și să se îndirepteze”.
.Grigore Ureche - ,,Letopisetul Tarii Moldovei”
"Letopisetul Tarii Moldovei" este o cronică istorică scrisă de către cronicarul Grigore Ureche
în secolul al XVII-lea. Această lucrare este una dintre cele mai importante surse istorice
pentru istoria Moldovei și Țării Românești în perioada secolului al XVI-lea și al XVII-lea.
Unul dintre aspectele notabile ale "Letopisetului Tarii Moldovei" este abordarea sa
neconvențională în comparație cu alte cronici medievale. Ureche a scris această cronică
într-un stil mai puțin formal și mai apropiat de limba vorbită a timpului său. Acest lucru îi
conferă un caracter distinct și face cronică mai accesibilă pentru cititorii moderni. Autorul a
ales să folosească un ton personal, inclusiv includerea unor păreri personale și comentarii
subiective despre evenimente și personalități ale epocii sale.
Cronicarul Ureche a acordat o atenție deosebită evenimentelor politice și sociale din
Moldova și Țara Românească din aceeași muncă. El a descris detaliat conflictele dintre
domnitori, rivalitățile dintre marile familii boierești și evenimentele semnificative din această
perioadă, cum ar fi lupta împotriva otomanilor sau relațiile cu Polonia.
Un alt aspect important al "Letopisetului Tarii Moldovei" este portretizarea și caracterizarea
domnilor Moldovei. Cronicarul oferă informații despre personalitatea, acțiunile și realizările
acestor domnitori, permițând cititorilor să înțeleagă mai bine istoria politică a Moldovei. De
asemenea, Ureche adaugă și informații despre țărani, clerici și nobili, oferind o perspectivă
mai cuprinzătoare asupra societăților vremii.
"Letopisetul Tarii Moldovei" nu este doar o cronică istorică, ci și o operă literară importantă
în limba română veche. Stilul său narativ și exprimarea sa sunt notabile pentru perioada în
care a fost scrisă.
Istoricul lui Grigore Ureche
Istoricul si scriitorul Grigore Ureche ne-a lăsat moștenire cronica originală în limba română
"Letopisetul Tarii Moldovei". Această cronică se deosebește în mai multe privințe de cele
scrise în secolele XV-XVI.
"Letopisetul Jari Moldovei" - în limba româna, pentru prima data în istoria cronografiei
farii. Spre deosebire de letopisețele slavo-moldovenești din secolele XV-XVI, cronica lui
Grigore Ureche nu a fost scrisă la comanda, ci din proprie inițiativă.
Acesta nu mai era scris de un prelat bisericesc, cum se fäcuse de atâtea ori până atunci, ci de
o persoanã laică, reprezentantă a marii boierimi, cu înalta funcție în aparatul de stat al
Moldovei.
b) Miron Costin (30 martie.1633.-decembrie 1691)
 Cea mai proeminentă și expresivă figură a culturii romanești din Moldova în sec XVII
 A fost cărturar și scriitor
 Discursul narativ are un caracter moralizator foarte pronunțat, sprijinindu-se pe regulile
retoricii clasice și regulile oralității
 Miron Costin ocupă, prin cultura lui largă și prin puterea personalității sale, un loc
prominent.
Cronica lui Miron Costin este în cea mai mare parte o scriere memorialistică în care
participarea autorului se face simțită la tot pasul, psihologic, afectiv, liric:
O! Moldova - reflecteaza la un moment dat cronicarul patriot - , de ar fi domnii tãi, cari
stăpânesc in tine, toti intelepții, inca n-ai pieri asa de lesne. Ce domnile nestiutoare rândului
tau si lacome sint pricina perrei tale. Ca nucauta sa agoneseasca stie nume bun ceva la tarã,
ce cauta desfrnai numai in avulie sa strnga, care apoi totusi sa rasipeste si înca si cu
primejdii caselor lor, cã blästmul saracilor, cum sa dzice, nu cade pre copaci, cît de tîrdziu."
„Banul duce la destramare imperilor si prabusirea cetatilor"
Miron Costin - „Letopisețul Țării Moldovei, de când s-au descălecat țara și de domni
până la Aron-vodă”
„Letopisețul lui Miron Costin” una dintre cele mai semnificative opere istorice și literare din
istoria culturii românești. Cronica a fost scrisă în secolul al XVII-lea de către Miron Costin,
un cronicar și cărturar moldovean, și a devenit o sursă valoroasă pentru înțelegerea istoriei și
culturii Moldovei în acea viață.
Structura și conținutul "Letopisețului lui Miron Costin"
"Letopisețul lui Miron Costin" este o cronică care acoperă istoria Moldovei de la originile
sale până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Structura lucrării este cronologică, cuprinzând
evenimente importante, domnitori și personalități ale Moldovei, inclusiv relațiile cu Polonia
și Turcia.
Un aspect notabil al "Letopisețului lui Miron Costin" este atenția acordată personalităților și
caracterelor domnilor Moldovei. . De asemenea, el abordează subiecte religioase și culturale,
precum relația cu Biserica Ortodoxă șiimportanța culturii pentru Moldova.
Impactul și importanța "Letopisețului lui Miron Costin"
"Letopisețul lui Miron Costin" a avut un impact semnificativ asupra istoriografiei românești
și asupra dezvoltării culturale a Moldovei. A deschis calea pentru cronicile istorice scrise
ulterior în spațiul românesc. El a reușit să combine influențele culturale poloneze cu limba
română.
"Letopisețul lui Miron Costin" este o operă semnificativă care a îmbinat istoriografia cu
literatura, contribuind la cunoașterea istoriei și culturii Moldovei în secolul al XVII-lea.
Lucrarea lui Miron Costin a lăsat o amprentă importantă asupra dezvoltării culturale
românești și a rămas o sursă valoroasă pentru cercetarea istoriei Moldovei în acea viață.

C) Ion Neculce
 In 1693 este numit postelnicel (funcție care presupune o prima treaptă spre înaltele
funcții boierești )
 Scrie “Letopisețul Țării Moldovei “ din nevoia de a fixa în scris evenimente din istoria
Moldovei de pe parcursul a peste 8 decenii, la mare parte dintre ele luând parte personal
Letopisețul Țării Moldovei - Abordare
Narativ vivid: Ion Neculce a scris "Letopisețul Țării Moldovei" într-un stil narativ viu și
captivant. Prin folosirea unui limbaj colorat și expresiv, a reușit să aducă la viață
evenimentele istorice și personajele, captivând astfel cititorul.
Perspectivă locală: Neculce a scris cronica din perspectiva unui om al locului, fiind el însuși
un boier moldovean. Această perspectivă locală îi permite să ofere detalii unice despre
Moldova și evenimentele care au avut loc acolo, contribuind astfel la înțelegerea istoriei
Moldovei.
Umor și anecdote: Una dintre caracteristicile distinctive ale lui Neculce este umorul său. El
a încorporat anecdote și povești amuzante în cronica sa, oferind astfel cititorului o privire
mai umană și mai vie asupra istoriei.
Interes pentru cultura și tradițiile moldovenești: În scrierile sale, Neculce a evidențiat
cultura și tradițiile poporului moldovean. Această preocupare pentru identitatea culturală a
Moldovei este evidentă în descrierile sale ale obiceiurilor, limbii și vieții cotidiene ale
locuitorilor Moldovei.
Context istoric și social: "Letopisețul Țării Moldovei" oferă o imagine detaliată a
contextului istoric și social al Moldovei din acea perioadă, inclusiv conflictele politice,
relațiile cu țările vecine și schimbările sociale.
Lucrarea de căpătâi a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare -
este Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin
Mavrocordat.
Lucrarea cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaș
sau le-a cunoscut de aproape. Cel mai probabil, cronicarul și-a început lucrul la Letopiseț
după anul 1732, când avea deja circa 60 de ani și a lucrat la Letopiseț până în anul 1744.
În prefața lucrării, autorul relatează că până la Duca-Vodă el s-a condus de diferite izvoare
aflate pe la alții, "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea, la domnia lui
Ion Vodă Mavrocordat, nici de pre un izvor a nimănui, ce am scris singur dintru a mea
știință, câte s-au tâmplat de au fost în viața mea. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și
să scriu că au fost scrise în inima mea".
Predoslovia
"Predoslovie" este un termen care se referă la o introducere sau prefață a unei lucrări
literare sau istorice. De-a lungul istoriei, au fost scrise multe "predoslovii" în diferite
contexte culturale și literare. Ideile principale dintr-un "predoslovie" pot varia în funcție de
scopul și conținutul lucrărilor respective.
a. Prezentarea scopului și obiectivelor: Predoslovia obișnuiește să înceapă cu o
prezentare a scopului și obiectivelor lucrării. Autorul poate explica ce intenționează să
atingă prin textul principal și ce teme sau subiect vor fi abordate.
b. Contextul istoric și cultural: O predoslovie poate oferi cititorilor contextul istoric și
cultural în care a fost scrisă lucrare. Acest lucru și referință la înțelegerea influențelor
culturale apar în textul principal.
c. Justificarea sau motivarea: Autorul poate explica de ce a ales să scrie această lucrare și
care au fost motivele sau nevoile care au condus la crearea ei. Acest lucru poate include
și menționarea a ceea ce face lucrarea sa specială sau valoroasă.
d. Prezentarea structurilor: "Predoslovie" poate să ofere sau să prezinte succintă a
structurilor lucrării, inclusiv subdiviziunile sau capitolele sale. Acest lucru ajutător să se
orienteze în conținutul lucrărilor și să știe să aștepți.
e. Recunoașterea surselor și a contribuțiilor anterioare: Autorul poate să recunoască
sursele și lucrările anterioare care au influențat lucrarea sa sau care au fost folosite ca
bază pentru cercetare. Acest lucru contribuie la transparența academică și la acordarea de
credit celor care au contribuit anterior la subiect.
f. Invitație la citire sau la participare: "Predoslovie" poate să conțină sau invitație la
citirea atentă la lucrări sau la participarea la discuția sa. Autorul poate să încurajeze
cititorii să se implice în subiect, să pună întrebări sau să dezvolte subiecte în continuare.
Este important să regasească conținutul și structura "predosloviilor" pot varia în funcție de
epocă, autor și tipul de lucrare. În general, "predoslovie" oferă o introducere semnificativă la
lucrarea principală și ajutor orașului să înțeleagă contextul și scopul.

4. Cronicari munteni - Popica Andrei, Baditoiu Dorian

a) Radu Greceanu

Radu Greceanu a fost un cronicar și cărturar român, cunoscut pentru contribuția sa la

literatura și istoriografia românească din secolul al XVII-lea.
 Radu Greceanu s-a născut în satul Greci situat în județul Vlașca
 Cunoștea profund limba și întreaga cultură grecească. S-a ocupat timp de peste un
deceniu de traducerea și tipărirea unor lucrări de cult, acțiune inițiată de domnitorul
Șerban Cantacuzino, al cărui program politic urmărea întărirea ortodoxismului în zona
Balcanilor drept armă împotriva turcilor.

1. Operele lui Radu Greceanu: Radu Greceanu este cel mai cunoscut pentru lucrarea sa
majoră, "Cronica Țării Moldovei".
2. 2. Rol în istoriografia românească: Prin "Cronica Țării Moldovei", Radu Greceanu a
adus o contribuție semnificativă la istoriografia românească.
3. Limba și stil: Radu Greceanu a scris în limba română, contribuind astfel la dezvoltarea
limbii române scrise în epoca sa. Stilul său literar a fost influențat de tradițiile cronicilor
medievale și reflectă limbajul epocii.
Lucrarea sa, "Cronica Țării Moldovei", rămâne o resursă importantă pentru cercetătorii și
iubitorii de istorie românească.


b) Radu Popescu
Radu Popescu (n. circa 1655 – d. 1729) a fost un cronicar român, mare vornic muntean și
cronicar oficial la curtea lui Nicolae Mavrocordat. I se atribuie Istoriile domnilor Țării
Românești (1290-1728), care înfățișează mult mai verosimil actele Cantacuzinilor decât
Letopisețul Cantacuzinesc pe cele ale Bălenilor.
Activitatea sa continuă sub domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), fiind numit
clucer de arie. După venirea la conducerea țării a lui Ștefan Cantacuzino în 1714, el devine
vornic de Târgoviște. Radu Popescu va deține dregătorii mai importante din 1716, când pe
tronul Țării Românești vine Nicolae Mavrocordat. Printre cele mai importante funcții
amintim cea de mare vornic și mare ban, dar i-au mai fost încredințate și alte slujbe.

c) Constantin Mavocrodat
 Constantin Cantacuzino stolnicul (n. 1639 – d. 7 iunie 1716) a fost un boier din Țara
Românească, recunoscut drept un reprezentant de seamă al umanismului în spațiul
cultural român, cu aplecare spre domenii precum istoria și geografia.
Cantacuzino este și autorul unei istorii neterminate a Țării Românești, în care a încercat să
umple lacuna de cunoștințe despre istoria timpurie a românilor.
Cantacuzino a lăsat posterității caiete de note istorice și o operă istorică fundamentală, Istoria
Țării Rumânești dintru început (1716), care analizează critic un material extrem de bogat,
cuprinzând autori antici, bizantini și occidentali. Lucrarea este redactată la inițiativa lui
Ferdinand Marsigli și susține cu multă fervență, combătând opiniile contrare, originea
romană a poporului român și continuitatea sa pe teritoriul Daciei, acumulând mărturii despre
teritoriul și locuitorii acestui stat, despre războaiele daco-romane și romanizarea Daciei.
Cantacuzino subliniază faptul că românii se deosebesc de popoarele vecine prin capacitatea
lor de a rezista vitregiilor istoriei, evidentă mai ales în menținerea structurilor politice
proprii. Implicațiile politice nu i-au lăsat răgaz să-și definitiveze scrierea, care aplică metode
de cercetare caracteristice istoriografiei moderne și conține prime elemente de critică a
istoriei. Stolnicul este și autorul unei hărți a Țării Românești, tipărită în 1700 în limba greacă
la Padova și folosită apoi în 1715 de Anton Maria Del Chiaro în a sa Istoria delle moderne
rivoluzioni della Valachia, apărută la Veneția, precum și al prefeței unui liturghier din 1680,
care a circulat în toate ținuturile locuite de români.
El este cunoscut pentru două opere majore:
1. Operele lui Constantin Cantacuzino: -
"Istoria Țării Românești" (Cronică Cantacuzină):
- "Cărticica Școlii" (Didactică): A scris o lucrare de învățământ, "Cărticica Școlii," care
conținea reguli de scriere și citire, oferind îndrumări educaționale pentru copiii epocii.
2. Rolul său în istorie: Constantin Cantacuzino a fost domnitor al Țării Românești în mai
multe rânduri în prima jumătate a secolului al XVII-lea. A jucat un rol important în afacerile
interne și externe ale țării, încurajând educația și cultura românească.
3. Limba și cultură: A promovat utilizarea limbii române în documente oficiale și a susținut
tradițiile culturale românești. Lucrarea sa "Cărticica Școlii" a fost menită să încurajeze
educația în limba română.
5. Dimitrie Cantemir - Feleaga Iulia
Dimitrie Cantemir a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 și 1710 -
1711) și un mare cărturar al umanismului românesc.
George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean,
academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
a) Opera lui Dimitrie Cantemir
 ÎOpera care-l consacră (ca literar) este „Istoria ieroglifică sau Lupta dintre Inorog si
Corb", scrisă la Constantinopol, între 1703 – 1705.
b) Dutu Ai.-referire la Dimitre Cantemir în lucrarea sa ‘’Umaniștii românii și
cultura europeană’’
 Dutu Ai. apreciaza: ‘’Densă expunere a mişcărilor de idei şi a realizărilor culturale,
Istoria imperiului otornan a românului Dimitrie Cantemir a oferit cititorilor de pe
continent elemente preţioase, crartea devenind o lucrare de referinţa.’’
 A contribuit, în acest sens, efortul depus de cărturarii din această zonă, care au intrat în
legături statornice cu cercetătorii„chestiunii orientale" ; activitatea centrelor care au
înflorit în Veneţia şi Viena ; operele care au informat Europa despre viaţa culturală din
Constantinopol şi ţările dunărene. Corespondenţa dintre cărturarii români, greci
sauiugoslavi cu savanţii occidentali este revelatorie, un roldeosebit jucându-l cărţile
scrise în limbile de circulaţiei europeană.
Descriptio Moldaviae
"Descriptio Moldaviae", este prima lucrare monografică a Moldovei, scrisă în limba latină în
1716, pe când Dimitrie Cantemir se afla exilat în Rusia, la moşia Otmitrovka şi a fost tradusă
în româneşte abia în 1825.
Lucrarea s-a impus prin acurateţea metodei folosite, vastitatea informaţiei şi concepţia
modernă monografică, referitoare la cadrul 'geografic, istoric, social, cultural şi etnografic al
Moldovei.

Este structurată în trei părţi, conform aspectelor relevate în fiecare dintre ele:
I. Partea geografică are 7 capitole, fiecare purtând un titlu explicativ pentru conţinutul
acestuia: /"Despre numele cel vechi şi cel de acum al Moldovei/", /"Despre apele
Moldovei/", /"Despre munţii şi mineralele Moldovei/" etc.
II. Partea politică este cea mai întinsă, conţinând 19 capitole, fiecare având un titlu care
explică aspectele politice şi etnografice ilustrate:
/"Despre alegerea domnilor în Moldova/", /"Despre oastea moldovenească/", /"Despre legile
Ţării Moldovei/", /"Despre obiceiurile de la logodnă şi de la nuntă/", /"Despre obiceiurile de
îngropăciune la moldoveni/" etc.
- III. Despre cele bisericeşti şi ale învăţăturii în Moldova cuprinde 5 capitole, /"Despre
religia moldovenilor/", /"Despre tagma bisericească/", /"Despre mănăstirile din
Moldova/", /"Despre graiul moldovenesc/", /"Despre literele moldovenilor/".
Prima parte, se referă la hotarele ţării, vecinii, clima, apele, ţinuturile şi târgurile cele mai
importante, munţii şi bogăţiile subsolului, câmpiile şi pădurile, precum şi fauna sălbatică şi
domestică a Moldovei.
Partea a doua, cea politică, ceste subintitulată de autor /"Despre orânduirea de stat/" şi începe
cu o referire la /"chipul în care este cârmuită/" ţara şi la cei mai importanţi domnitori,
considerând că /"domnia lui Ştefan cel Mare a fost o epocă hotărâtoare pentru Moldova/".
Cantemir descrie detaliat ritualul înscăunării, mazilirea domnitorilor, numeşte funcţiile
importante în stat, logofătul cel mare, vornicul, hatmanul, postelnicul, spătarul, paharnicul şi
vistiernicul, descriind atribuţiile fiecărui post în parte, descrie oastea moldovenească. Se
arata obiceiurile de la curtea domnească, ale vânătorilor domneşti, despre înmormântarea
domnitorilor, despre legile ţării, la care veghea divanul de judecată al domnului şi al
boierilor, tributul platit turcilor.
La moldoveni remarca credinţa cea adevărată şi ospeţia, semetia, firea lor cea bună, iar între
defecte se înscrie proasta creştere, trufia. Moldovenii Altfel, sunt glumeţi şi veseli, foarte
direcţi şi sincer le place să petreacă bând mai ales vin, sunt pricepuţi în mânuirea armelor.
Moldovenii consideră că Dumnezeu le hotărăşte ziua morţii, aşa că nu se tem că pot muri în
războaie, ei au credinţă şi faţă de domnitor.
Cantemir se referă la jocurile populare specifice moldovenilor, descriind în detaliu hora,
obiceiurile populare şi ritualurile de la nunţi şi de la alte sărbători, descrie obiceiurile de la
logodnă şi de la nuntă, ritualurile înmormântării, toate desfăşurându-se /"după rânduiala
bisericii răsăritene/".
în ultima parte a operei, Dimitrie Cantemir dezvoltă puterea credinţei religioase, mai întâi în
zei, apoi numai în Dumnezeu poveste ca lăcaşurile de cult sunt numeroase în Moldova, iar
domnitorii sau marii boieri obişnuiau să-şi lase averea, în mod egal, copiilor lor şi mănăstirii.
Arata ca limba latină stă la baza graiului moldovenesc.
Titlul complet al scrierii cunoscute îndeobște ca Istoria ieroglifică este "Istoriia ieroglifică în
doasprădzece părți împărțită, așijderea cu 760 de sentenții frumos împodobită, la începătură
cu scară a numerelor streine tâlcuitoare."
Subiectul scrierii îl constituie aventurile complicate ale vieții politice a vremii, în care toate
personajele sunt animale, dar reprezintă oamenii contemporani cu autorul. Cheia de la sfârșit
lămurește numele adevărate ale actorilor romanului.
Materialul epic se organizează în jurul disputei dintre împărăția patrupedelor (Țara Leului,
adică Moldova) și împărăția păsărilor (Țara Vulturilor, adică Țara Românească). În fapt,
lupta se dă între Corb (Constantin Brâncoveanu) și Inorog (Dimitrie Cantemir). Aducând
daruri la templul lăcomiei din Împărăția peștilor (Imperiul Otoman), Corbul reușește
înlocuirea Vidrei cu Struțocămila la cârmuirea patrupedelor. Din cauza numeroaselor victime
pe care Struțocămila (domnitorul Mihai Racoviță), ajutată de Pardos, Urs, Leu, Vulpe, Mâță
sălbatecă etc., le face în rândul dobitoacelor mici, acestea se răscoală.
Corbul și Struțocămila bănuiesc că Filul (Antioh Cantemir) și Inorogul (Dimitrie Cantemir)
uneltesc în Împărăția peștilor împotriva lor și pun la cale prinderea Inorogului. Șoimul
(Toma Cantacuzino) este cucerit de prietenia Inorogului și capturarea acestuia eșuează. Dar
Cameleonul (Scarlat Ruset), lingușindu-l pe Corb, întinde Inorogului o cursă, îl prinde și-l
predă crocodililor (corpul jandarmeriei turcești). Părăsit de toți, până și de fratele său, Filul
(elefantul), care l-ar fi putut ajuta, Inorogul reușește totuși să scape. În cele din urmă, datorită
unor schimbări în conjunctura politică, Corbul e nevoit să se împace cu Inorogul și să
accepte la cârmuirea patrupedelor pe Fil, fratele Inorogului.

6. Concluzii - Vicol Alexandra

a) Evoluția limbii române
Se subliniază procesele de transformare și adaptare ale limbii sub influența altor limbi și
culturi.
b) Importanța contextului istoric
Contextul politic, social și cultural este esențial pentru a înțelege sensul și semnificația
operelor literare din acele perioade.
c) Identitatea națională
contribuirea la definirea și consolidarea conștiinței românești și la afirmarea valorilor și
tradițiilor culturale.
d) Valorile și tematicile literale
Lucrarea analizează temele recurente și valorile culturale care au fost reflectate în literatura
română veche.
dragostea, credința, eroismul preocuparea pentru condiția umană.
e) Continuitatea Culturală
temele și motivele vechi au persistat și au influențat literatura română ulterioară.
Formarea conștiinței române este un proces complex, influențat de istoria, cultura și
identitatea națională a poporului român. Prin studierea istoriei și a evoluției limbii,
literaturii și culturii române, putem trage anumite concluzii privind formarea
conștiinței române:
Influența Latină: Originea limbii române din limba latină a contribuit la formarea unei
identități lingvistice specifice. Păstrarea trăsăturilor latine în limbă a fost un factor important
în conturarea conștiinței române.
Amestecul Cultural și Lingvistic:Diversele influențe culturale și lingvistice din perioada
medievală și modernă, precum cele slavone, grecești și turcești, au îmbogățit și diversificat
limbajul și cultura românească, contribuind la formarea unei identități culturale complexe.
Literatura și Artă:Operele literare, arta și creațiile culturale au jucat un rol esențial în
formarea conștiinței române. Scriitorii, artiștii și intelectualii au contribuit la definirea
identității naționale și la conștientizarea valorilor și tradițiilor românești.
Lupta pentru Independență: Mișcarea națională și lupta pentru independență au întărit
conștiința românească. Personalități precum Mihai Viteazu și revoluțiile din secolul XIX au
contribuit la consolidarea sentimentului de apartenență națională.
Rezistența și Identitatea Culturală: În ciuda perioadelor de subjugare și dominație străină,
poporul român a păstrat și apărat identitatea sa culturală și lingvistică. Literatura, folclorul și
tradițiile populare au fost modalități importante prin care românii și-au păstrat conștiința
identității lor
Educația și Alfabetizarea: Dezvoltarea sistemului educațional și promovarea alfabetizării
au avut un impact semnificativ asupra formării conștiinței române. Accesul la educație a
permis oamenilor să-și înțeleagă mai bine trecutul și să se identifice cu valorile culturale și
istorice ale poporului lor.

Asadar, formarea conștiinței române este rezultatul unei evoluții complexe și multifactoriale,
iar înțelegerea acestor aspecte ne ajută să apreciem bogăția și diversitatea patrimoniului
cultural și lingvistic al României.