ORGANIZAREA PEPINIEREI DENDROLOGICE (I)

Datorită longevităţii sale mari, a investiţiilor mari precum şi a altor factori obiectivi,
înfiinţarea unei pepiniere dendrologice implică o mare responsabilitate, atât din partea
proiectantului cât şi a beneficiarului.
Mărimea suprafeţei pepinierei este determinată de: numărul de puieţi care trebuie produşi,
felul lor, vârsta până la care trebuie ţinuţi în pepinieră, numărul de sole, indicele de producţie
posibil de realizat în condiţiile existente, suprafaţa necesară pentru drumuri, construcţii diverse
etc.
Terenul pepinierei se împarte în secţii de cultură: semănături în câmp, repicaje, butăşire,
de plante mamă (pentru obţinerea butaşilor şi a marcotelor etc).
O anumită suprafaţă este destinată amplasării solariilor, răsadniţelor, a unor construcţii
pentru adăpostirea muncitorilor pe timp nefavorabil, încăperi pentru prelucrarea fructelor,
condiţionarea seminţelor, păstrarea şi pregătirea pentru semănat, remiza pentru unelte, utilaje,
depozit de carburanţi, gropi sau platforme pentru pregătirea compostului, a materialelor ce
constituie paturile nutritive, suprafeţe pentru depozitarea puieţilor ş.a. (Palaghianu, 2015).

1. Obiectivele pepinierei dendrologice

Întreaga activitate dintr-o pepinieră dendrologică este subordonată obiectivelor e
principale, care sunt grupate astfel:
a. obiective de producţie;
b. obiective tehnice;
c. obiective educative şi de calificare.
a. Obiective de producţie se referă la:
-producerea puieţilor dendrologici cu scop ornamental;
-producerea de culturi-mame necesare pentru înmulţiri vegetative (butaşi marcote, altoaie,
despărţirea tufei ş.a.)
b. Obiectivele tehnice fac referire la:
-aplicarea unei agrotehnici avansate, în vederea obţinerii unor puieţi de calitate superioară
la un preţ de cost cât mai scăzut;
-stabilirea metodelor şi procedeelor cele mai bune de lucru în ceea ce priveşte ameliorarea
solului, semănatul, butăşirile, repicările, întreţinere; culturilor, scoaterea puieţilor, ambalarea şi
transportul lor, etc.
-promovarea ideii de mecanizare şi automatizare a lucrărilor în pepinieră.
-optimizarea lucrărilor de irigare şi udare pentru sporirea indicelui de producţie şi
îmbunătăţirea calităţii puieţilor;
-folosirea judicioasă a îngrăşămintelor pentru completarea lipsurilor de substanţe nutritive
şi realizarea echilibrului dintre apa şi substanţele nutritivi din sol ş.a.;
c. Obiectivele educative şi de calificare, privesc următoarele aspecte:
-specializarea şi motivarea pregătirii profesionale a muncitorilor permanenți valoroşi, a
personalului tehnic de diferite grade, prin instructaje teoretice § practice;
-acordarea de stimulente morale şi materiale muncitorilor care se dovedește constant a fi
conştiincioşi şi eficienţi.

2. Structura producţiei şi capacitatea de producţie

Capacitatea de producţie a pepinierei se exprimă prin capacitatea de puieţi p care trebuie
să-i producă pepiniera anual pentru a putea fi considerată rentabilă.
Această cantitate se înscrie în planul iniţial, pe ani şi specii, pentru întreaga perioadă pentru
care se întocmeşte proiectul pepinierei.
Se stabilesc care dintre sectoarele din pepinieră îndeplinesc rol de producţie, de semincer
sau de colecţie dendrologică. Structura producţiei de puieţi ornamentali se stabileşte în strânsă
concordanţă cu cererea şi oferta pieţei de plante ornamentale.
Se constată o dificultate oarecare în stabilirea structurii sortimentului şi cantităţilor de
puieţi din cauză că ciclul de producţie a speciilor ornamentale este multianual (3-10 ani, uneori
chiar mai mult).
Astfel, stabilirea structurii de puieţi într-o pepinieră dendrologică se face în strânsă
concordanţă cu cererea şi oferta viitoare, care de multe ori sunt dificil de estimat. Stabilirea
structurii producţiei de puieţi ornamentali trebuie să ţină seama atât de asigurarea unui sortiment
bogat de specii şi varietăţi, dar şi de eficienţa economică a acelei pepiniere.
Structura producţiei de puieţi ornamentali - Răşinoase.
Puieţii ornamentali răşinoşi pot fi împărţiţi în 2 categorii:
-după viteza de creştere: răşinoase cu creştere rapidă şi răşinoase cu creştere înceată;
-după mărimea lor: răşinoase de talie mare (arbori de mărimea I şi II) şi răşinoase talie
mijlocie şi mică (arbori de mărimea a IlI-a şi arbuşti).
Sortimentul de arbori şi arbuşti răşinoşi se alege în funcţie de calităţile ornamentale dar şi
în funcţie de cerinţele ecologice şi de cultură ale acestora.
 Fig. 1. Parcelarea suprafeţei productive de puieţi de răşinoase

Structura producţiei de puieţi ornamentali - Foioase.

Puieţii ornamentali foioşi se pot împărţi în 3 categorii, atât în funcţie de mărimea acestora
cât şi destinaţia utilizării lor în spaţiile verzi.
Cele 3 categorii sunt:
-specii ornamentale foioase arbori;
-specii ornamentale foioase arbuşti;
-specii ornamentale folosite pentru garduri vii.
Această categorisire este în concordanţă cu tehnologiile-cadru aplicate în pepiniere în ceea
ce priveşte cultura speciilor de foioase decorative.
Prin proiectul de execuţie se prevăd etapele de punere în funcţiune, eşalonându- se în timp
lucrările de defrişare, de realizare a investiţiilor (construcţii, instalaţia de udat, racordarea
electrică ş.a.) şi desfăşurarea lucrărilor de agrotehnică şi semănături, până la intrarea completă în
funcţiune a pepinierei cu asolamentul definitiv.
O atenţie deosebită se acordă etapei de pregătire a terenului după lucrarea de defrişare,
pentru pregătirea cât mai minuţioasă a terenului, în vederea unei reuşite a viitoarelor culturi
dendrologice.
Se impune alegerea unui asolament corect şi respectarea strictă a acestuia, acordându-se o
atenţie specială parcelelor în ameliorare, pentru a se evita epuizarea timpurie a solului.
Trebuie avut în vedere faptul că aceste culturi de puieţi dendrologici sunt, prin excelenţă,
culturi intensive, care consumă din sol importante cantităţi de substanţe nutritive, motiv pentru
care este necesar să existe o permanentă grijă pentru asigurarea necesarului de substanţe
nutritive (Abrudan, 2006).
3.Sistematizarea teritoriului pepinierei
Sistematizarea teritoriului are la bază anumite criterii:
 -spaţiile adăpostite, secţia de semănături se amplasează în apropierea clădirii
administrative pentru supraveghere atentă şi intervenţie rapidă în cazul unor pericole;
-secţiile de butăşiri şi de repicaje se situează în apropierea intrării în pepinieră pentru ca
puieţii, adeseori de dimensiuni mari, să poată fi încărcaţi direct în mijlocul de transport;
-clădirilor li se rezervă partea centrală a teritoriului.
În suprafaţa totală a pepinierei sunt incluse suprafeţele pentru producţia dendrologică,
terenurile ocupate de construcţii, terenul rezervat pentru necesităţile administrative, drumurile,
etc.
În cadrul împărţirii teritoriului pepinierei, în funcţie de scopul ce-1 deserveşte fiecare
suprafaţă, deosebim următoarele denumiri specifice:
a. suprafaţa totală a pepinierei, care reprezintă suprafaţa cultivabilă, inclusiv suprafaţa
auxiliară a terenului destinat unei pepiniere;
b. suprafaţa cultivabilă - este formată din suprafaţa de teren destinată culturilor şi poate fi
direct sau indirect productivă;
c. suprafaţa cultivabilă direct productivă - este suprafaţa de teren destinată culturilor
pentru producerea de puieţi, reprezentând suprafaţa secţiilor de cultură;
d. suprafaţa în producţie - reprezintă suprafaţa ocupată de culturile pentru producerea de
puieţi sau suprafaţa solelor ocupate cu culturi;
e. suprafaţa în ameliorare - reprezintă o parte din suprafaţa cultivabilă (aproximativ 1/3)
destinată culturilor, dar pe care se execută lucrări de ameliorare a solului;
f. suprafaţa cultivabilă indirect productivă - reprezintă suprafaţa de teren ocupată cu
culturi de plante mamă pentru butaşi, răchităria pepinierei, colecţia dendrologică a pepinierei şi
perdelele de protecţie;
g. suprafaţa auxiliară a pepinierei - respectiv suprafaţa destinată administrării pepinierei
(drumuri, depozitul de seminţe, depozitul de puieţi, compostiere, construcţii şi terenuri pentru
exploatarea pepinierei);
h. secţia de cultură - este o porţiune de teren din pepinieră pe care se efectuează un anumit
fel de cultură (semănături, repicări, butaşi) şi căreia i se aplică un anumit tip şi schemă de
asolament; după felul culturii efectuate, se deosebesc: secţie de semănături, secţie de butăşiri,
secţie de repicaje, ş.a;
i. sola - proporţia de teren pe care culturile forestiere alternează în timp cu lucrările de
ameliorare a solului, conform asolamentului adoptat şi a cărei mărime se stabileşte împărţind
suprafaţa secţiei la numărul anilor din ciclul de producţie-ameliorare;
j. parcela - porţiunea de teren din suprafaţa cultivabilă a pepinierei, rezultată din
sistematizarea terenului respectiv; ea este unitatea de bază într-o pepinieră, dimensiunile ei fiind
condiţionate de suprafaţa totală a pepinierei, de folosirea mecanizării care determină lungimea
parcelei şi de caracteristicile aspersoarelor folosite la instalaţia de udat, care determină lăţimea
parcelei.
Unitatea de bază într-o pepinieră dendrologică este parcela astfel că toată suprafaţa
pepinierei este împărţită într-un anumit număr de parcele.
Dimensiunile unei parcele se stabilesc în funcţie de suprafaţa totală a pepinierei, de
necesitatea mecanizării, care determină lungimea parcelei şi de caracteristicile aspersoarelor
folosite la irigat, care determină lăţimea parcelei (fig. 1).
In pepinierele mari parcelele pot avea 200-350 m lungime şi 50-60 m lăţime, iar in
pepinierele mici, nemecanizate, dimensiunile pot ajunge la 100-250 m lungime şi 25-50 m
lăţime (fig. 2).
Forma recomandabilă a parcelelor este cea dreptunghiulară.
Două sau mai multe parcele formează o solă.
Sola este porţiunea de teren pe care culturile dendrologice alternează în timp cu lucrările
de ameliorare a solului, conform asolamentului adoptat.
Mai multe sole la un loc, care au acelaşi asolament şi un proces tehnic asemi nător
alcătuiesc o secţie.
O pepinieră dendrologică poate avea următoarele secţii:
1. Secţii de înmulţiri: semănături, butăşiri, altoiri, repicaje, ş.a.;
2. Secţii de formare, unde procesul de producţie poate dura 2-5 ani penti foioase şi 4-7 ani pentru
răşinoase.
3. Secţia de replantări, care continuă formarea materialului săditor de tal mare încă alţi 4-7 ani,
pentru producerea de arbori mari, comercializaţi cu balot de pământ.
4. Secţia de plante mamă şi răchitărie, care cuprinde plantaţii speciale fum zoare de altoaie,
butaşi, marcote, seminţe şi material pentru legat (mlaje de răchită).
Secţiile se împart, de asemenea, în subsecţii, cum ar fi: subsecţia conifere, sul secţia
foioase, subsecţia trandafiri, subsecţia specii cu creştere înceată, subsecţia specii cu creştere
rapidă, etc..
În alcătuirea planului de organizare a teritoriului pepinierei se au în vedere următoarele
considerente:
a. amplasarea secţiilor şi parcelelor trebuie să conducă la folosirea cât mai completă a
potenţialului staţionai, în raport cu natura culturilor, a duratei ciclului d producţie şi a speciilor
cultivate;
b. să se asigure spaţiul necesar folosirii la maximum a mecanismelor, pentr realizarea unui
randament ridicat al acestora în timpul lucrului;
 b.să se creeze posibilitatea pentru aplicarea planului de asolament, în vedere ameliorării
solului;
d.să se permită adoptarea unui sistem de irigare a culturilor, cu maximum d economie de
teren şi în acelaşi timp cu cheltuieli minime de investiţii;
e. să se asigure o reţea de drumuri judicios amplasate, pentru o circulaţie noi mală în
diverse părţi ale pepinierei;
f. zona afectată diverselor construcţii să fie limitată la o suprafaţă cât m; restrânsă
amplasată în spaţiul de teren care este şi cel mai slab productiv;
g. să se aibă în vedere stabilirea de zone perimetrale pentru crearea de perdele de protecţie
a culturilor.

Notă: Secţia semănăturii (Parcelele 1,2,3,4,5,6,7,8)= 8 ha

Secţia butăşiri (Parcelei 11,12,13,14,15,16,17,18,19,20)=10 ha
Secţia repicări (Parcelele 9 şi 10)-2 ha
Fig. 2. Planul topografic general al unei pepiniere dendrologice mari (model)
(după Discuţeanu V. şi col.,1966)
 Pepiniera dendrologică necesită amenajate spaţii adăpostite pentru cultu speciilor
dendrologice sensibile. în asemenea spaţii culturile sunt de calitate superioai deoarece
beneficiază de unele avantaje: sunt ferite de vicisitudinile mediului (precipitaţii îndelungate, cu
caracter torenţial, geruri, îngheţuri târzii şi timpurii ce prejudiciază plantele tinere şi seminţele în
curs de germinare ş.a.).
De asemenea, în perioadele reci se menţin temperaturi cu 3-5°C mai ridicate decât în teren
descoperit şi umiditate favorabilă plantelor cultivate.
Totodată, se scurtează perioada de producere a materialului de plantat şi se facilitează
controlul producerii puieţilor, eliminându-se pierderile de material biologic.
În spaţiile adăpostite se lucrează cu volume nutritive limitate iar suprafaţa este utilizată în
totalitate, deci indicii de producţie sunt superiori şi se economiseşte forța de muncă.
Printre dezavantaje se pot menţiona: riscul calamităţilor datorat densităţii mari a
plantulelor în cazul unor dăunători, precum şi pericolul vătămării rădăcinilor cu prilejul
transplantării.
În spaţiile adăpostite, substratul nutritiv constituie componenta principală de deosebită
importanţă pentru reuşita culturilor. El are o grosime de 18-20 cm şi anumită compoziţie
chimică; trebuie să fie lipsit de dăunători şi să favorizeze o activitate microbiană optimă.
Se recomandă straturi nutritive constituite din componente naturale sau artificiale, uşor de
procurat din resurse locale, la care se pot adăuga elemente nutritive specifice şi care prezintă
unele avantaje precum: apariţia sporadică a buruienilor, inexistenţa lucrării solului ş.a. Fiind mai
calde şi mai bogate în elemente nutritive, beneficiind de căldură, umiditate, aerisire, creşterea
plantulelor se realizează mult mai repede.
La formarea de substraturi nutritive, în special pentru răşinoase, se recomandă
urmmătoarele reţete: 30% litieră de molid în curs de descompunere + 50% humus de molid +
20% humus de fag; 55% litieră de molid + 45% humus molid; 40% litieră de molid + 60%
humus de fag (tei, corn); turbă galbenă de Sphagnum, cu pH=4-5, fertilizată în prealabil cu
soluţie de 1 kg azotat de amoniu + 0,5 kg superfosfat/1 m3 turbă 3.
În pepinierele dendrologice se amenajează frecvent, ca spaţii adăpostite, solarii, care pot fi
fixe sau mobile şi mai rar răsadniţe şi sere reci (temperaturi de 5-6°C) sau temperate, în care
temperatura se menţine, prin încălzire artificială, între 12-16°C.
Pepinierele dendrologice mari au în componenţa lor, de obicei, următoarele unităţi
teritoriale majore (fig. 3):
-teren productiv, sistematizat în culturi de producere a materialului săditor;
-teren ocupat cu plantaţii ajutătoare: plantaţii de plante-mamă, răchitărie, perdele de
protecţie, etc.;
 -construcţii tehnologice şi instalaţiile auxiliare: platforme tehnologice; serele şi solariile
înmulţitor; halele pentru preforţare şi forţare prevăzute cu subsoluri şi beciuri; laborator pentru
culturi de ţesuturi; reţeaua de irigaţii; sistema de maşini şi utilaje; birouri, şoproane, remize
-reţeaua de drumuri.

Fig. 3. Sistematizarea teritorială a unei pepiniere dendrologice