Facultatea de Fizică. Laboratorul de Fizică Moleculară.

 
 
 

DETERMINAREA CĂLDURII LATENTE DE CRISTALIZARE 

ŞI A CĂLDURII LATENTE DE VAPORIZARE 

 
 
 
Introducere

Un agregat (mulțime) de atomi sau molecule se poate afla într‐una din cele trei stări de 
agregare:  gazoasă,  lichidă  sau  solidă.  Existența  uneia  sau  alteia  dintre  aceste  stări  este 
determinată  de  factori  interni  (natura  şi  mărimea  forțelor  de  interacțiune  dintre  particulele 
constitutive),  precum  şi  de  factori  externi  (temperatură,  presiune,  câmpuri  electromagnetice 
etc.). 
În  starea  gazoasă,  atomii  sau  moleculele  (particulele  constitutive)  ale  unui  corp  capătă 
independență în mişcare, distanțele dintre particule fiind cu mult mai mari decât dimensiunile 
acestora. 
În  lichide  şi  solide,  numite  şi  stări  condensate,  interacțiunea  dintre  particule  este  mai 
puternică, vitezele mişcării termice devin relativ mici şi ca urmare, în aceste stări se realizează 
agregate mai stabile de atomi, în care se poate deja delimita o structură spațială. 
O  anumită  structură  spațială  nu  constituie  întotdeauna  o  proprietate  univocă  a  unui 
agregat  determinat  de  atomi.  Unele  substanțe  pot  prezenta  structuri  interne  diferite, 
proprietate  denumită  polimorfism.  De  exemplu,  carbonul  se  prezintă  sub  formă  de  grafit  sau 
sub  formă  de  diamant,  aceste  modificații  alotropice  ale  carbonului  având  structuri  cristaline 
diferite. 
În corpul solid, distingem două tipuri principale de stări structurale: 
  ‐ Starea amorfă, în care particulele constitutive sunt dispuse dezordonat, fără nici un fel 
de orientare şi periodicitate. Corpurile amorfe pot fi considerate ca nişte lichide cu vâscozitate 
foarte mare. 
  ‐  Starea  cristalină,  care  se  caracterizează  printr‐o  aranjare  ordonată  a  particulelor 
(atomi, ioni, molecule, grupe de molecule sau de atomi) după cele trei direcții spațiale, în forme 
geometrice cu simetrie remarcabilă. 
În corpurile solide particulele constitutive execută mişcări de oscilație în jurul unor poziții 
de  echilibru  care  sunt  distribuite  într‐o  ordine  bine  determinată,  extinsă  la  distanțe  mari  în 

Determinarea căldurii latente de cristalizare şi a căldurii latente de vaporizare 1

Facultatea de Fizică. Laboratorul de Fizică Moleculară.

comparație  cu  distanțele  atomice.  Această  aranjare  internă  determină  forme  geometrice 
exterioare specifice, mărginite de fețe plane, muchii drepte şi colțuri (vârfuri). 
Între  aceste  două  stări  există  trei  stări  intermediare,  numite  mezomorfe  în  care 
particulele  prezintă  tendințe  de  asociere  în  agregate  cu  o  oarecare  aranjare  regulată: 
unidimensională, fără periodicitate (starea nematică), aranjare cu axe paralele cu aranjamentul 
unidimensional  (starea  colesterică)  şi  aranjarea  bidimensională  cu  apariția  unor  fețe  tabulare 
paralele ale căror plane sunt dispuse periodic, (starea smectică). Corpurile care prezintă astfel 
de structuri au fost numite “cristale lichide”. 
Când un corp aflat în stare solidă este încălzit, temperatura sa creşte treptat, până când, 
la o anumită temperatură corpul trece în stare lichidă. 
Procesul  de  trecere  a  unui  corp  din  stare  solidă  în  satre  lichidă  se  numeşte  topire.  Din 
punctul  de  vedere  al  teoriei  cinetico‐moleculare,  topirea  poate  fi  explicată  în  felul  următor. 
Între particulele constitutive ale unui corp acționează simultan forțe de respingere şi de atracție 
reciprocă care scad foarte repede cu distanța dintre particule. Când corpul este încălzit, energia 
cinetică a particulelor creşte şi odată cu aceasta creşte şi amplitudinea mişcării lor de oscilație. 
Distanța  medie  dintre  particule  se  măreşte.  La  o  anumită  temperatură,  energia  de  agitație 
termică  a  moleculelor  creşte  suficient  de  mult  astfel  încât  aceste  forțe  nu  mai  pot  menține 
particulele  corpului  în  mişcarea  lor  de  oscilație  față  de  poziții  de  echilibru  fixe  şi  rețeaua 
cristalină se distruge treptat. Substanța solidă trece în stare lichidă (se topeşte), stare în care se 
păstrează numai o ordine locală în aranjarea particulelor, extinsă pe distanțe scurte. 
În cazul corpurilor cristaline, după atingerea temperaturii de topire, această temperatură 
rămâne  constantă  în  tot  timpul  procesului  de  topire  (dacă  presiunea  nu  variază).  Corpurile 
amorfe nu au o temperatură caracteristică de topire, ci un anumit interval de temperatură în 
care acestea se înmoaie. 
În timpul topirii corpurilor cristaline, temperatura rămânând constantă, energia cinetică a 
particulelor corpului rămâne de asemenea constantă. Aceasta înseamnă că toată cantitatea de 
căldură primită de corp în timpul procesului de topire serveşte la învingerea forțelor de atracție 
dintre  particule  şi  pentru  efectuarea  unui  lucru  mecanic  împotriva  forțelor  exterioare.  (La 
majoritatea corpurilor solide, volumul lor creşte în urma topirii). 
Un  corp  de  masă  ,  va  absorbi  în  procesul  de  topire  (la  temperatură  şi  presiune 
constante) o cantitate de căldură Q dată de relația 
  (1) 
unde    reprezintă  căldura  latentă  de  topire  şi  caracterizează  materialul  din  care  este 
confecționat corpul respectiv. 
Căldura  latentă  de  topire  este  mărimea  fizică  numeric  egală  cu  cantitatea  de  căldură 
necesară unității de masă dintr‐un corp pentru a se topi la temperatură şi presiune constantă.  

Determinarea căldurii latente de cristalizare şi a căldurii latente de vaporizare 2

Facultatea de Fizică. Laboratorul de Fizică Moleculară.

Procesul  invers  topirii  se  numeşte  solidificare.  Solidificarea  corpurilor  cristaline  se  mai 
numeşte cristalizare. 
În  condiții  identice,  căldura  care  se  degajă  în  procesul  de  cristalizare  a  unității  de  masă 
dintr‐o  substanță  (căldura  latentă  de  cristalizare)  este  egală  cu  căldura  latentă  de  topire, 
absorbită de aceeaşi cantitate de substanță, la topire: 
3  
Procesul  de  cristalizare  este  determinat  de  schimbarea  caracterului  mişcării  termice  a 
particulelor din lichid, când acesta este răcit. Odată cu scăderea temperaturii, scade viteza de 
agitație  termică  a  particulelor  şi,  sub  acțiunea  forțelor  de  atracție  dintre  particule,  mişcarea 
acestora se transformă treptat într‐o mişcare de oscilație în jurul unor poziții de echilibru relativ 
fixe, care vor constitui ulterior nodurile rețelei cristaline în formare. 
În cazul corpurilor cristaline, temperatura de solidificare (cristalizare)   rămâne constantă 
în  tot  timpul  procesului  şi  este  egală  cu  temperatura  de  topire  a  substanței  respective,  sub 
aceeaşi presiune.  
Dacă reprezentăm grafic variația în timp a temperaturii unui corp cristalin în procesul de 
topire şi respectiv în procesul de cristalizare obținem curbele din Fig. 1. 
Porțiunea  (1)  a  curbei (a)  corespunde  procesului  de  încălzire  a  corpului  cristalin până  la 
temperatura  de  topire.  Porțiunea  (2)  corespunde  procesului  de  topire  propriu‐zis,  când 
temperatura rămâne constantă, iar corpul trece treptat din stare solidă în stare lichidă. După ce 
întreg  corpul  s‐a  transformat  în  lichid  prin  topire,  temperatura  începe  din  nou  să  crească 
(porțiunea 3 a curbei (a)). 

Figura 1 
Curba (b) reprezintă variația în timp a temperaturii aceluiaşi corp, când se răceşte de la o 
temperatură    până  la  o  temperatură  .  Atunci  când  condițiile  exterioare 
(presiunea,  viteza  de  încălzire‐răcire,  cantitatea  de  substanță  etc.)  sunt  aceleaşi  în  ambele 
procese,  atunci  cele  două  curbe  au  aspect  simetric,  iar  porțiunile  orizontale  ale  curbelor 
corespund unei aceleiaşi valori a temperaturii. 
Trecerea unui corp din stare lichidă în stare gazoasă se numeşte vaporizare. Vaporizarea 
poate avea loc fie numai la suprafața lichidului, în care caz se numeşte evaporare, fie în toată 
masa acestuia, când este denumită fierbere. 

Determinarea căldurii latente de cristalizare şi a căldurii latente de vaporizare 3

Facultatea de Fizică. Laboratorul de Fizică Moleculară.

Procesul  de  evaporare  se  caracterizează  prin  viteza  de  evaporare,  care  este  dată  de 
numărul  de  molecule  care  trec  în  stare  gazoasă,  în  timp  de  o  secundă,  de  pe  o  suprafață  a 
lichidului de arie unitate. 
Viteza  de  evaporare  depinde  de  temperatura  lichidului  care  se  evaporă,  de  presiunea 
existentă deasupra suprafeței lichidului precum şi de natura acestuia. Cu cât temperatura este 
mai ridicată iar presiunea mai scăzută, cu atât viteza de evaporare a unui lichid este mai mare. 
Pentru  ca  o  moleculă  să  poată  părăsi  suprafața  unui  lichid,  trebuie  să posede  o  energie 
cinetică suficient de mare pentru a putea învinge forțele de atracție ce acționează asupra ei din 
partea  celorlalte  molecule  de  lichid.  Numărul  de  molecule  cu  energie  cinetică  mare  crescând 
odată  cu  creşterea  temperaturii,  evaporarea  unui  lichid  va  fi  cu  atât  mai  intensă  cu  cât 
temperatura lichidului va fi mai ridicată. 
Prin  evaporare,  temperatura  scade  întrucât  scade  şi  numărul  de  molecule  cu  energie 
cinetică mare rămase în lichid. De aceea, pentru a menține constantă tempertaura unui lichid 
care se evaporă, trebuie ca acesta să primească căldură din exterior. 
Cantitatea  de  căldură  necesară  pentru  transformarea  unității  de  masă  dintr‐un  lichid, 
aflat la o temperatură oarecare, în vapori la aceeaşi temperatură se numeşte căldură latentă 
de vaporizare. 
De obicei, căldura latentă de vaporizare se notează cu   şi, conform definiției date mai 
sus, putem scrie 

. 3  
Căldura  latentă  de  vaporizare  depinde  de  presiunea  exterioară  şi  de  temperatură  şi  de 
aceea trebuiesc indicate condițiile de temperatură şi de presiune în care aceasta se determină. 
Cel  mai  adesea  se  determină  căldura  latentă  de  vaporizare  la  presiune  normală  şi  la 
temperatura de fierbere a lichidului respectiv.
Trecerii unui corp din stare lichidă în stare gazoasă îi corespunde o transformare inversă şi 
anume condensarea, care reprezintă trecerea corpului din stare gazoasă în stare lichidă. 
În procesul de condensare, vaporii cedează în exterior o cantitate de căldură egală cu cea 
pe  care  au  primit‐o  în  timpul  vaporizării  (la  aceeaşi  temperatură  şi  presiune).  Prin  urmare 
putem scrie 
4  
unde   reprezintă căldura latentă de condensare (lichefiere). 
În  laborator,  vom  determina  temperatura  de  cristalizare  a  naftalinei  pe  baza  curbei  de 
variație a temperaturii sale în procesul de răcire şi căldura latentă de vaporizare a apei. 
Unitatea de măsură pentru căldura latentă de vaporizare (condensare) şi căldura latentă de 
topire în Sistemul Internațional de unități este J/kg. 

Determinarea căldurii latente de cristalizare şi a căldurii latente de vaporizare 4

Facultatea de Fizică. Laboratorul de Fizică Moleculară.

Determinarea căldurii latente de cristalizare

Dispozitivul experimental şi principiul metodei 

  O eprubetă, confecționată din sticlă termorezistentă, conține o masă cunoscută ( ) de 
naftalină (Fig. 2). Eprubeta este fixată pe un stativ metalic cu ajutorul unei mufe, care permite 
deplasarea  eprubetei  pe  verticală.  Prin  scufundarea  eprubetei  într‐un  vas  cu  apă  şi  încălzirea 
acestuia cu ajutorul unui reşou electric, se poate varia temperatura naftalinei. 

Figura 2 
  Temperatura se poate măsura cu ajutorul unui termometru electronic. 
  Să  presupunem  că  am  obținut  pe  cale  experimentală  curba  de  variație  a  temperaturii 
naftalinei în procesul de răcire, de la o temperatură   până la o temperatură   (  ‐ 
temperatura de cristalizare a naftalinei) (Fig. 3). 

Figura 3 
  Dacă   şi   nu diferă prea mult de   iar temperatura mediului (aerului) în care are loc 
răcirea  eprubetei  cu  naftalină  rămâne  constantă,  se  poate  considera  în  primă  aproximație  că 
prin  fiecare  din  cele  trei  porțiuni  ale  curbei,  această  răcire  se  face  cu  viteză  constantă  (în 
intervale de timp egale se degajă cantități de căldură egale). 

Determinarea căldurii latente de cristalizare şi a căldurii latente de vaporizare 5

Facultatea de Fizică. Laboratorul de Fizică Moleculară.

  Dacă  se  iau  în  considerare  notațiile  din  Fig.  3,  putem  scrie  următoarele  relații  pentru 
cantitățile de căldură medii   cedate în unitatea de timp, de naftalină împreună cu eprubeta, 
în procesul de răcire, pe cele trei porțiuni ale curbei: 
  ‐ pentru porțiunea AB a curbei (răcirea naftalinei lichide) 

5  

unde s‐a notat:   ‐ masa naftalinei,   ‐ căldura specifică a naftalinei lichide,   ‐ masa sticlei 

(eprubetei ) şi   ‐ căldura specifică a sticlei. 
  ‐  pentru  porțuinea  BC  (procesul  de  cristalizare  a  naftalinei)  în  unitatea  de  timp,  se 
transmite mediului o cantitate de căldură   determinată de relația: 

6  

unde   este căldura latentă de cristalizare. 
  ‐ pentru porțiunea CD (răcirea naftalinei solide), cantitatea de căldură medie   cedată 
în procesul de răcire a naftalinei solide în unitatea de timp va fi: 

7  

 fiind aici căldura specifică a naftalinei solide. 
Întrucât pe porțiunea AB, temperatura naftalinei (şi a eprubetei) este mai mare decât pe 
porțiunea  CD,  viteza  de  răcire  pe  porțiunea  AB  va  fi  ceva  mai  mare  decât  viteza  de  răcire  pe 
porțiunea CD. 
Între vitezele de răcire pe cele trei porțiuni de curbă vom avea prin urmare relația: 
 
De aceea putem considera în primă aproximație că   este egală cu media aritmetică a lui 
 şi  , adică: 

8
2
Înlocuind în relația (6) valorile lui  ,  şi  , din relațiile (3), (4) şi (5), obținem pentru 
căldura latentă de cristalizare expresia: 

9  
2
  Se  observă  că  rapoartele    şi    reprezintă  de  fapt  pantele  dreptelor  AB  şi  CD 
trasate printre punctele experimentale, pante care se pot calcula ştiind valorile temperaturilor 
corespunzătoare  punctelor A, B, C şi D şi momentelor de timp respective. 
 
Procedeu experimental 

♦ Se scufundă eprubeta cu naftalină într‐un vas cu apă şi cu ajutorul unui reşou se încălzeşte 
vasul cu apă până la  fierbere. 

Determinarea căldurii latente de cristalizare şi a căldurii latente de vaporizare 6

Facultatea de Fizică. Laboratorul de Fizică Moleculară.

♦ Se îndepărtează apoi reşoul şi vasul cu apă şi se porneşte cronometrul cu care se va măsura 
timpul de răcire a eprubetei cu naftalină. 
♦ Se notează indicațiile termometrului folosit măsurarea temperaturii naftalinei, din 30 in 30 
de secunde.  
♦ Se  continuă  această  operație  până  ce  întreaga  masă  a  naftalinei  s‐a  cristalizat  şi  s‐a  răcit 
până la ≈ 65 °C. 
♦ Folosind punctele experimentale, se trasează curba de răcire a naftalinei  τ , obținându‐se 
un grafic asemănător cu cel din Fig. 3. 
♦ Din curba astfel obținută se determină intervalele de timp şi de temperatură aşa cum sunt 
marcate în Fig. 3. 
♦ Valorile pentru  ,  ,  ,   şi   sunt date în laborator. 
♦ Folosind relația (7) se calculează căldura latentă de cristalizare,  . 
♦ Se  determină  pe  baza  curbei  de  răcire  trasate,  temperatura  de  cristalizare  a  naftalinei, 
aceasta fiind dată de ordonata porțiunii orizontale (BC) a curbei. 

Tabel cu date experimentale 
TABELUL I 
τ

TABELUL II 
Nr.
det. (kg) (kg) (J/kgK) (J/kgK) (J/kgK) (°C) (°C) (s) (s) (s) (s) (°C) (J/Kg)
1710 1330 2090

Determinarea căldurii latente de cristalizare şi a căldurii latente de vaporizare 7

Facultatea de Fizică. Laboratorul de Fizică Moleculară.

Determinarea căldurii latente de vaporizare

Dispozitivul experimental şi principiul metodei 

Căldura latentă de vaporizare a apei va fi determinată printr‐o metodă calorimetrică. 
Dacă  în  interiorul  unui  calorimetru  ce  conține  o  anumită  cantitate  de  apă  rece  pătrund 
vapori  de  apă,  aceştia  se  condensează,  fapt  ce  va  determina  creşterea  temperaturii  apei  din 
calorimetru. 
Să  scriem  ecuația  schimbului  de  căldură  în  acest  proces.  Notăm  cu    cantitatea  de 
căldură cedată de   grame vapori de apă când trec în stare lichidă, la temperatura de fierbere 
θ,  cu    cantitatea  de  căldură  cedată  prin  răcire,  de  la  temperatura  θ  până  la  temperatura 
finală de echilibru  , de cele   grame de apă provenită din condensare, iar cu   respectiv   
cantitățile de căldură primite în acest proces de apa din calorimetru şi respectiv de calorimetrul 
cu accesorii. 
Ecuația calorimetrică va avea forma: 
10  
sau  
11  
unde  λ  reprezintă căldura latentă de vaporizare (condensare) a apei la temperatura  θ,   este 
căldura specifică a apei,  ω este echivalentul în apă al calorimetrului cu accesorii,   este masa 
apei aflată inițial în calorimetru, iar t0 este temperatura inițială a acesteia.
Din relația (11) rezultă:  

12  
Relația  (12)  permite  determinarea  căldurii  latente  de  vaporizare  λ ,  dacă  se  determină 
experimental  sau  se  cunosc  din  tabele  mărimile  ce  intervin  în  membrul  drept  al  acestei 
egalități.

Figura 4 

Determinarea căldurii latente de cristalizare şi a căldurii latente de vaporizare 8

Facultatea de Fizică. Laboratorul de Fizică Moleculară.

Dispozitivul experimental folosit în laborator este descris în Fig. 4.  
Apa  din  vasul  V  este  adusă  la  fierbere  cu  ajutorul  unui  reşou  R.  Vaporii  de  apă  astfel 
obținuți sunt introduşi prin intermediul unui tub de cauciuc în interiorul unui calorimetru C ce 
conține  o  anumită  cantitate  de  apă  (Fig.  4).  Termometrul  T  este  folosit  la  măsurarea 
temperaturii  apei  din  calorimetru  iar  agitatorul  A  este  necesar  pentru  uniformizarea 
temperaturii  apei  din  calorimetru.  Vaporii  produşi  prin  fierberea  apei  în  vasul  V  pătrund  prin 
tubul B în interiorul calorimetrului, unde se condensează. 
 
Procedeu experimental 
♦ Se  umple  vasul  V  cu  apă,  se  aşează  pe  un  reşou  R  şi  se  aşteaptă  până  când  apa  din  vas 
începe să fiarbă.  
♦ Se scoate vasul interior al calorimetrului şi se cântăreşte masa acestuia,  . 
♦ Se introduce apă în calorimetru. Se cântăreşte vasul calorimetric cu tot cu apă. Masa   a 
apei din calorimetru se determină scăzând din valoarea obținută masa vasului. 
♦ Se  aşează  înapoi  vasul  calorimetric  se  acoperă  cu  capacul  şi  se  măsoară  temperatura 
inițială,  , a apei din calorimetru. 
♦ După ce apa din vasul V începe să fiarbă se aşteaptă un timp pentru a se încălzi şi tubul şi 
astfel să se prevină condensarea vaporilor pe pereții tubului, după care se introduce tubul 
B în calorimetru până când acesta pătrunde cu vârful în apa existentă aici. 
♦ Se  agită  din  când  în  când  cu  agitatorul  pentru  uniformizarea  temperaturii  apei  din 
calorimetru. 
♦ Când temperatura apei din calorimetru devine cu 10‐15°C mai mare decât cea inițială, se 
scoate  tubul  B  din  calorimetru.  Se  continuă  agitarea  apei  din  calorimetru  până  când 
temperatura acesteia atinge o valoare maximă de echilibru,  , care se notează. 
♦ Cu  ajutorul  unui  cilindru  gradat  se  determină  masa  ’  a  apei  aflată  în  calorimetru  la 
sfârşitul experienței. Diferența   va da masa vaporilor condensați. 
♦ Se  citeşte  din  tabele  căldura  specifică  a  apei,  ,  şi  temperatura  de  fierbere  a  apei,  θ, 
corespunzătoare presiunii atmosferice a zilei. 
♦ Înlocuind datele cunoscute în relația (5) se calculează căldura latentă de vaporizare a apei. 
 
Tabel de date experimentale 
Nr ω θ ’ λ
crt (J/K) (J/kgK) (K) (K) (K) (kg) (kg) (kg) (J/kg)
1
2
  380 J/kg.K 

Determinarea căldurii latente de cristalizare şi a căldurii latente de vaporizare 9