Fragment din lucrarea de licență Imaginarul popular în universul

basmului popular românesc, Țurlea Robert-Alexandru, București,

iunie 2020

Timpul și spațiul în basmul popular românesc

În basmul popular timpul și spațiul sunt două noțiuni care au alte sensuri și proporții.
În basme nu exista un timp sau un spațiu bine definit sau bine delimitat, coordonatele acțiunii
sunt vagi și imprecise, astfel se poate spune că, două dintre caracteristicile fantastice ale
basmului sunt atemporalitatea și aspațialitatea, acestea completându-se în mod perfect.

Acțiunea basmelor se petrece ,,atunci, odată, cândva’’, timpul constituind o coordonată

extrem de importantă pentru epicul fantastic, timpul nu cunoaște îngrădiri, el contractându-se,
dilatându-se și fiind reversibil în orice moment. Atemporalitatea este exprimată prin formula
sa introductivă: A fost odată ca niciodată că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, de când făcea
plopul pere și răchita micșunele, de când se băteau urșii în cozi, de când se potcovea puricele
la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier … De când se iscălea musca pe părete, Mai
mincinos cine nu crede.1

În basm, atemporalitatea este miraculoasă. Astfel, eroul principal, pentru a dobândi

niște ajutoare precum armă, armură, cal; acesta trebuie să slujească pe cineva în schimbul lor,
o babă, un tată, un vrăjitor etc. Timpul trece foarte repede în acest univers, de obicei, un an
trece în trei zile, iar Făt-Frumos crește într-o lună cât alții într-un an2, iar atunci când acesta
se luptă cu zmeul, această bătălie durează trei zile și trei nopți3.
1
ISPIRESCU, Petre, Basme(Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte), EDITURA CARTEX 2000,
București, 2017.
2
EMINESCU, Mihai, Făt-Frumos din lacrimă (basm cult), Antologia basmului cult, EDITURA CORESI,
București, 2003.
3
Ibidem.
 Timpul fantastic al basmului popular reprezintă un salt discontinuu de la acțiunea
obișnuită pe care o trăiește eroul, acțiunea capătă o turnură neobișnuită, dar cu un final
verosimil. Așadar, timpul basmului popular nu este unul liniar, acesta este unul discontinuu
deoarece timpul poate fi chiar stopat.

Ca dimensiune axială, timpul are semnificaţie continuă, în vreme ce în basm, când nu

este el însuşi un obiectiv, nu are semnificaţie. Se poate observa că timpul e prezent numai în
anumite „funcţii ale personajelor”, ceea ce, evident, nu înseamnă că celelalte sunt atemporale
ci sunt numai amplasate într-un timp nesemnificativ sau în care este semnificativ un spaţiu
atemporal. În multe situaţii, acţiunea se desfăşoară într-un vag spaţiu temporal: A fost odată
ca niciodată, unde se bat munţii în capete, peste nouă mărişi nouă ţări, vreme lungă să-i
ajungă, du-te, vreme, vino vreme etc.4 În cursul desfășurării acțiunii basmului atât ziua, cât și
noaptea au rol simbolic, fiecare parte a zilei își are propriile simboluri, iar eroul are diferite
trăiri atât ziua, cât și noaptea, de obicei ziua reprezintă spațiul unde eroul pornește la drum,
unde conștientizează în ce situație se află, iar noaptea reprezintă un mediu al practicilor
magice (de regulă aici se întâlnesc numeroase elemente de magie neagră), în timpul nopții își
fac de asemenea prezența personaje negative precum monștri, zmei, vrăjitoare etc. Majoritatea
popoarelor credeau în superstiții, așa că spiritele rele apar doar noaptea, de aici și această
introducere a acestor elemente în cursul nopții. Uneori noaptea este personificată prin termeni
precum Însărat, Miez-de-Noapte, Nămiaza-Nopții.

În basmul popular românesc superstițiile își fac prezența, deoarece acestea fac parte
din cultura poporului nostru. Eroul basmului, când dorește un cal mai bun sau niște obiecte de
care să se folosească în călătoria sa slujește pe cineva pentru a căpăta aceste lucruri, iar
personajul care este servit de acesta, de obicei o femeie bătrână sau o mumă îi încredințează
niște sarcini ce pot fi depășite cu ajutorul superstițiilor sau diferitelor obiecte magice. Oricât
de grea este sarcina, eroul principal izbutește să ducă la bun sfârșit toate sarcinile primite.

Basmul popular românesc deține trei planuri ale timpului:

- Timpul eroului .

- Timpul natural.

- Timpului naratorului.

4
Articol pagină web: ,,Coordonatele basmului’’, https://crispedia.ro/coordonatele-basmului/, accesat la
17.01.2020.
 Timpul natural (timpul de referință) este în basm un timp neimportant deoarece nu
afectează eroul și nu îl influențează în mod direct. Adesea este prezentat alegoric ca Sfânta
Vineri, Sfânta Miercuri, sau Sfânta Duminică, rareori este prezentat cu ajutorul altor zile ale
săptămânii, mai este prezentat și în alt mod precum Murgilă, Miez-de-Noapte, Zorilă. Timpul
naratorului (timpul exprimării) este întâlnit cel mai des în stereotipii sau în formule, acesta
este mai întâi timpul duratei, al datării, iar aici autorul face uz de vag temporal (nu se știe
niciodată când se petrece acțiunea, aceasta este prezentată foarte vag din punct de vedere al
timpului în care se petrece). În vreme ce timpul natural se poate implica în timpul eroului
după criteriul reflectării întregului în parte, ,,timpul exprimării este în totalitate un timp pasiv,
care nu implică naratorul cu timpul său din cauză că exprimă în cadru epic timpul celuilalt.’’5

Când vine vorba de timpul eroului putem spune că acesta începe prenatal sau ,,de
origine neobsterică’’, folosind expresia lui Călinescu. Copilul plânge de mic (În ,,Tinerețe
fără bătrânețe și viață fără de moarte’’), dar i se promite un destin pe măsura sa, De obicei
eroul basmului popular crește și se maturizează foarte repede: creștea în trei zile cât creșteau
alți copii în treisprezece ani6.Întotdeauna copilul va fi un erou care se va remarca încă din
copilărie prin calitățile sale uimitoare. Copilăria acestuia se petrece ori în curtea familiei unui
împărat, fie este ucenic unui monstru sau schivnic (pustnic). Cei care fac parte din copilăria
eroului, sau mai bine zis a personajelor principale din basme, se numesc inițiatori, iar eroul
nostru nu va pleca de sub aripa inițiatorilor, până ce acesta nu va cunoaște mai multe în arta
esoterică a magiei sau nu va acea un motiv bine întemeiat, o misiune pentru a lăsa în urmă
copilăria, trecutul, abia atunci eroul va pleca în călătoria sa.

Printr-o privire generală asupra basmului, din perspectiva lui Propp, se poate observa
că problemele cele mai importante ale timpului apar pe mai multe funcții, și anume ,,funcția
prejudicierii, plecării, a donatorului , călăuzii, luptei, remedierii, întoarcerii, urmăririi și a
grelei încercări.’’7

În studiul Vioricăi Nișcov despre durata și destinul basmului românesc întâlnim opinia
autoarei că: ,,Singurul timp consistent, omniprezent în basm, e doar cel al scriitorului.’’ 8,
adică ce noi îl numim timp al naratorului. Autoarea nu exclude nici faptul că ipostazele

5
CHIVU, Iulian, Basmul cu soarele și luna (Din basmele timpului și spațiului), EDITURA MINERVA,
București, 1988, p. 21.
6
SLAVICI, Ioan, Spaima Zmeilor (basm), Basme, EDITURA CARTEX 2000, București, 2006.
7
CHIVU, Iulian op. cit., p.17.
8
NIȘCOV, Viorica, Cele trei rodii aurite(basm), EDITURA MINERVA, București, 1979, p.35.
simbolice curente ale timpului (Murgilă, Miezilă, Zorilă), și, zăbovind asupra lor, observa
categoria de timp stopat.

Eugen Todoran este primul care a remarcat faptul că ,,baza tehnicii literare specifice
basmului este atemporalitatea timpului’’9, mai târziu Viorica Nișcov ajunge la aceeași
concluzie, lucru realizabil nu în tot firul epic, deoarece încă din start acțiunea s-ar amplasa
peste limitele spațio-temporalității verosimile și ar fi respinsă de auditoriu ca neasimilabilă și
anostă. În concordanță cu ce am notat aici despre timp și spațiu este importantă și ideea de
timp pur, cel mai adesea întâlnit în basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Spațiul este forțat de timp, dar după legi ontice originale specifice basmului. Atunci
când o nuntă sau o împărăție împietrite prin blestem sau magie propun un caz de timp stopat.
Timpul nu mai acționează asupra personajelor, așadar se deschid posibilitățile unui timp
stopat în cursul lui firesc, această paranteză creează un spațiu atemporal. Chiar dacă împărăția
basmului Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte se profilează într-un vag toponimic,
spațiul vag de acolo este atemporal, acestea fiind raportate la timpul și spațiul din care reușise
să iasă eroul. Timpul terestru este unul ucigător și ireversibil, dar acesta este anihilat prin
evadare, întoarcerea timpului în spațiul temporal inițial va deschide timpul eroului la o
scurgere recuperatorie accelerată.

Se poate observa, nu numai prin imaginarul popular al basmelor noastre, că eroul, chiar
dacă atinge nemurirea (însă pentru scurtă durată), acesta se va întoarce sub spectrul legii
efemerității sale originale. ,,Zâna optează pentru viață vremelnică deliberat sau constrânsă de
vicleșugul de erou. Însă când zâna este simbolul vieții fără de moarte, eroul se luptă pentru a
intra într-un timp rostitor, pentru care nu se dovedește a fi întrutotul apt.’’10

În basmul similar cu cel al lui Petre Ispirescu, Angela Dumitrescu-Begu expune în

basmul popular Scorpia Pământului faptul că eroul găsește la întoarcerea din ținutul Tinereții
fără bătrânețe doar oasele calului cu care venise, fiindcă a trecut timp nemăsurat. Alte ori
eroul are un dar divin și poate controla timpul, își poate controla chiar propriul destin și chiar
își permite să ironizeze propria moarte, prinzând-o într-o capcană, sau îți poate prelungi viața
precum în basmul Când a băgat țiganul dracii în tabachere cules de Ovidiu Bîrea. Chiar dacă
eroul acestui basm a avut ocazia să-și îndeplinească un destin magic după moarte, se limitează

9
TUDORAN, Eugen citat de HORCEAG, Elena Iuliana în Lectura genurilor literare, EDITURA ADENIUM,
2017, p. 401.
10
CHIVU, Iulian, op. cit., p. 18.
la o alegere care-l miră pe Sf. Petru prin banalitatea ei greu de înțeles. Un caz particular de
caz atemporal de caz atemporal îl reprezintă amânarea morții, în înțelesul ei de lege a
temporalității.

În unele situații este contramandată prin folosirea diferitelor obiecte, licori sau plante
miraculoase, dar în cele mai frecvente cazuri moartea poate fi amânată, amânarea se face prin
neutralizarea acesteia într-o turbincă, dar aici este vorba de o întâmplare petrecută într-un
basm cult, Ivan Turbincă scris de Ion Creangă. Doar eroul principal poate face acest lucru,
sau ajutoarele care l-au însoțit în călătorie, asta într-un spațiu și timp oportun.

Când vine vorba de timp și spațiu, aici, timpul se scurge într-o ordine foarte bine pusă la
punct, chiar dacă uneori eroul iese din acest tipar, acesta reușește să învingă timpul, să rămână
în putere până ce își îndeplinește misiunea. Eroul este un așa zis tulburător de ordine, acesta
este dese ori grăbit, iar faptele pe care le săvârșește sunt foarte greu de pus într-un timp
verosimil. De obicei eroul își croiește drum pe jos sau călare, rareori cu alte mijloace. Tot ce
aduce basmul popular în materie de timp și spațiu nu face parte dintr-un sistem filozofic
ordinat și nici nu este clar faptul că face parte dintr-o gândire depășită de istoria civilizațiilor,
sau vrea referință la aceasta, dar în mod clar aceste imagini sunt o veritabilă expresie artistică
a vieții.