1.

Deșeurile de cereale

Aceste deșeuri provin de la curățirea, sortarea si înmuierea orzului, precum şi de

la uscarea, degerminarea şi lustruirea malțului.
De la curățirea şi sortarea orzului, se obțin, ca deseu, boabe sparte, neghină,
boabe de orz mărunte care trec prin sita de 2,5 mm şi alte corpuri străine ca : praf, nisip,
pământ etc. Aceste deșeuri apar la trioare şi sortare şi reprezintă până la 1,5% din orzul
inițial. La sortarea orzului se obține orz de calitatea a III- a şi a IV-a, care reprezintă până
la 30% din cantitatea de orz inițial. Orzul de calitatea a III- a şi a IV-a se poate folosi, în
anumite cazuri, în fabricile de spirt.
De la înmuierea orzului se obţin boabe uşoare de orz, pleavă, paie si alte corpuri
străine uşoare.Toate la un loc se separă și sunt cunoscute sub denumirea de “orz
plutitor”. Ele reprezintă 0,1- 2% față de orzul înmuiat.
De la uscarea, degerminarea și lustruirea malţului se obţin colţii de malţ de
calitatea I și a II-a, care reprezintă 3-6 % față de întreagă cantitate de malţ uscat. Pleava
și praful obţinute la lustruirea malţului reprezintă 0,2-1% din cantitatea totală de malţ.
Toate deşeurile cerealiere se folosesc ca furaje, având o avaloare medie de 0,3-
0,6 unităţi nutritive.

Caracteristicile deşeurilor de la lustruirea malţului

Deseul Umiditatea Substante Substante Celuloza, Substante Cenusa, in

reultat in % proteice, in grase, in % in % extractive %
% neazotoase,
in %
Pleava mare 7,18 8,73 1,62 25,51 49,88 7,08
Pleava
marunta 6,80 15,10 2,04 16,11 53,06 6,89
Pulbere
fainoasa 8,33 13,68 2,82 14,52 46,85 13,75

2. Colții de malț

Colții de malț (sau, mai corect, radicelele de malț) se obțin în urma degerminarii
malțului. Această operație începe, în parte, chiar din uscătorul de malț si continuă în
maşina de degerminare. Îndepărtarea colților se face imediat după uscare, deoarece în
stare foarte uscată radicelele se desprind prin frecarea boabelor între ele şi prin lovirea lor
de pereții mașinii.
Maşina de degerminat este formată dintr-un cilindru de tablă perforatǎ, în care se
rotește o perie cu brațe metalice, şi care este închis ermetic într-o carcasă: colții separați
prin frecare cad prin orificiile cilindrului şi sunt luați de un transportor elicoidal,
amplasat la partea inferioară a mașinii (fig.1.)
 Fig. 1. Maşina de degerminat. Fig.2. Maşina de polizat

Pentru scoaterea prafului din malț şi pentru lustruirea lui, se execută operația de
lustruire care se face înainte de măcinarea malțului. Malțul se lustruiește prin frecare
între periile mașinii de polizat (fig.2.), care sunt confecționate din fibre vegetale. Viteza
de rotire a periilor este de 6- 8 m/s, iar capacitatea de lustruire, de 300 kg/m² de perie şi
oră. Praful este absorbit cu ajutorul unui ventilator.
Radicelele din malț se prezintă sub forma unor firișoare subțiri de culoare
gălbuie- brună iar valoarea lor nutritivǎ este de 3-4 ori mai mare decât cea a fânului.

Întrebuinţarea și păstrarea colţilor de malţ

Colţii de malţ se folosesc în scopuri furajere și pentru alcătuirea de medii de

cultură în industria drojdiei comprimate.. Pentru hrana vitelor, colţii de malţ se folosesc
în amestec cu nutreţuri grosiere (pleavă, paie) iar raţia pe cap de vită cornută este de
maximum 2 kg ( în afară de vaci gestante).
Având un conținut mare de substanțe proteice, vitamine, provitamine şi alţi
stimulatori de creștere, colții de malț se folosesc la pregătirea melasei pentru fabricarea
drojdiei furajere şi la fabricarea acidului lactic prin fermentație.
În scopul folosirii lui se face un extract apos de colți de malț în proporție de 1:10
(colți : apa). Amestecul se menține la 50◦Ctimp de 1h cu agitare continuă. Extractul
astfel obținut se filtrează şi se adaugă melasei la pregătirea plămezii pentru înmulțirea
drojdiei.Adaosul de extract îmbunătățește compoziția mediului şi permite să se reducă
cantitatea de substanțe nutritive care se introduce în melasǎ.
Pentru valorificarea în scopuri alimentare a colților de malț se folosește deobicei
o metodă pentru înlăturarea gustului amar al acestora. În acest scop, colții de malț se
supun întâi acțiunii unor enzime amilolitice, proteolitice şi citolitice pentru scindarea
substanțelor amare, apoi se face o extracție cu apa caldă, iar extractul obținut se diluează
până la 5% substanţă uscată, se fierbe, se răcește şi se filtrează. După trecerea printr-o
coloană cu schimbători de ioni, încărcată cu cationit slab acid, se obține o băutură cu gust
plăcut.
Cercetările efectuate au arătat că extractul metanolic de colți de malț este un
antioxidant eficace şi că, datorită preţului sǎu redus, constituie o valorificare raţională a
acestui deșeu din fabricile de bere.
 Folosirea extractului sau a făinii de colţi de malţ ca antioxidant prezintă o
importanţă deosebită în industria alimentară, în primul rând datorită lipsei de nocivitate în
comparatie cu alți antioxidanţi, iar în al doilea rând, datorită conţinutului mare de
substanţe proteice, vitamine etc., aromei sale favorabile pentru unele preparate, culorii și
conţinutului de anumite enzime care pot fi valoroase pentru unele alimente.
Făina de colţi de malţ s-a incorporat în diferite produse de patiserie de lungă
durată, obţinându-se rezultate bune. De asemenea, a dat rezultate bune la conservarea
uleiului de arahide, a untului și a margarinei.
Colţii de malţ sunt foarte higroscopici și, de aceea, trebuie păstraţi în încăperi
uscate și aerisite. La un conţinut de umiditate ridicat, se produce mucegăirea lor și devin
toxici.
Din colţii de malţ s-a putut, de asemenea, extrage un preparat cu acţiune
stabilizantă și proteolitica. Aduagarea acestui preparat în must și bere (0,05- 0,1%)
stimulează fermentarea, rădicând astfel gradul de fermentare al zaharurilor și producând
scindarea macromoleculelor de proteine. Tratarea mustului sau a berii cu acest extract din
colţii de malţ duce la mărirea stabilităţii fizico-chimice a berii. Berea astfel tratatǎ şi
pasteurizatǎ are o stabilitate de 2-3 ori mai mare decât cea netratatǎ.
Pentru obţinerea stabilizantului, colţii de malţ se macină şi se extrag cu apa de
10- 12◦C timp de 2 h la un ph de 5,6- 5,8. Urmează, apoi, separarea colţilor de extract,
prin centrifugare. Extractul este apoi supercentrifugat şi răcit sub 0◦C, temperaturǎ la care
se menţine. Se separă apoi cristalele de gheaţă prin centifugare, iar soluţia concentratǎ se
aduce la un ph de 6,3. Se face în continuare o precipitare cu alcool a enzimelor
proteolitice, iar precipitatul se reţine pe un filtru, se spăla şi se usucă pe ţevi la 30-32◦C
până la un conţinut de 97% substanţă uscată.
Produsul obţinut se macină și se ambalează în borcane închise ermetic.

Recuperarea bioxidului de carbon degajat din fermentație

Cantitatea recuperabilǎ de CO2

Din 1 kg de maltoză se pot obține, teoretic, 0,514 kg CO2. În cazul unei beri cu
un extract de 12% şi un grad de fermentare de aproximativ 60%, cantitatea de bioxid de
carbon ce se poate obține este de: 12 x 0,6 x 0,514 = 3,70 kg/hl. Însă, trebuie ținut seamă
de faptul că o parte din bioxidul de carbon rezultat rămâne dizolvat în bere ( aproximativ
350 g/hl), o altă parte se amestecă cu aerul şi trebuie eliminat la început, iar la sfârşitul
fermentației o parte rămâne în spațiul liber din vasele de fermentare (aproximativ 0,4-0,5
kg/hl).
Dacă se ţine seamă şi de pierderile produse la purificare rezultǎ că s-ar putea
recupera aproximativ 2,8 kg CO2/hl de bere. În cazul musturilor cu un extract mai mare
sau mai mic de 12%, trebuie socotită pentru fiecare procent de extract în plus sau în
minus, cantitatea teoretică de CO2. Un procent de extract cu un grad de fermentare de
60% poate da: 0,6 x 0,514 = 0,3084 kg C02/hl.
În cazul unor beri cu un extract primitiv de 10%, bioxidul de carbon ce s-ar putea
recupera este de: 2,8- (2 x 0,3084)= 2,184 kg/hl. Trebuie avut în vedere, faptul că o parte
din CO2 se folosește chiar în fabrica producătoare de bere încât, conform datelor practice,
cantitatea recuperabilǎ de bioxid de carbon este de 1,2 a€“ 2,224 kg/hl bere.
Purificarea bioxidului de carbon

Bioxidul de carbon se degajǎ din fermentație şi, o data cu el, se antrenează şi o

serie de produse secundare care apar în timpul fermentării.
Toate produsele care impurificǎ bioxidul de carbon, substanțe volatile antrenate
în timpul fermentării, aerul din instalație, picături de apǎ, ulei de la compresor , sunt
nedorie şi trebuie îndepărtate. Produsele volatile nu sunt de dorit, deoarece dau un miros
neplăcut băuturilor carbogazoase în care se introduce bioxidul de carbon. Oxigenul din
aer care impurificǎ bioxidul de carbon poate produce o oxidare a berii, când aceasta se
saturează cu bioxid de carbon sau în procesul de îmbuteliere. La băuturile carbogazoase
produce o stare de efervescentă a acestora.
Prezenţa apei produce dificultăți în timpul lichefierii bioxidului de carbon
întrucât declanșează fenomenul de înghețare. Puritatea bioxidului de carbon trebuie să
fie de 99,95%, ceea ce se realizează prin purificarea lui.
Apa poate fi reținută prin trecerea gazului printr-un strat de gel de silice sau
clorura de calciu.
Pentru îndepărtarea substanțelor volatile, se trece gazul printr-o solutie de
permanganat de potasiu ( soluție 0,6 a€“ 1%) si acid sulfuric. Reținerea substanțelor
volatile se mai poate face şi mai bine cu ajutorul cărbunelui activ, care este mai indicat,
întrucât nu produce coroziunea intalatiilor, fiind totodată mai eficace decât acidul
sulfuric.
O metodă şi mai potrivitǎ pentru purificare constă în trecerea gazului printr-o
ploaie fină de apa în 2-3 aparate de spălare montate în serie. În al doilea vas se utilizează
o soluție de permanaganat în locul apei, iar la al treilea, se poate folosi cărbunele activ
suspendat în apa.
De asemenea, se mai poate face epurarea şi prin răcirea gazului în etape până la o
temperaturǎ la care toate substanțele străine, în afară de aer, sunt condensate.
O altă metodă de epurare constă în prinderea gazului într-o soluție de carbonat de
potasiu care fixează bioxidul de carbon sub formă de bicarbonate de potasiu; se
îndepărtează aerul iar prin încălzirea soluției, bicarbonatul se transformă în carbonat de
potasiu, degajandu-se bioxidul de carbon care se recuperează.

Procesul tehnologic de recuperare a CO2

Pentru captarea bioxidului de carbon degajat în timpul fermentǎrii, vasele de
fermentaţie sunt prevăzute cu capace etanşate și sunt racordate la un gazometru. Gazul se
poate capta și în gazometre ( baloane) mai puțin costisitoare, însă acestea au
dezavantajul că cedează pătrunderii aerului catre bioxidul de carbon.O primǎ operaţie
pentru purificarea gazului este trecerea lui sub o ploaie de apǎ dezaeratǎ prin fierbere sau
cu ajutorul vidului. Picăturile trebuie să aibă diametrul de 200- 600μ.
 Figura 1. Schema instalaţiei de recuperare a bioxidului de carbon degajat din
fermentaţie

O schemǎ modernă a instalaţiei de recuperare a bioxidului de carbon în fabricile

de bere este prezentată în figură 1. Bioxidul de carbon vine din vasul de fermenatare 1 și
intră în instalaţie. Acesta se compune dintr-un gazometru sau un rezervor în formă de
balon, dintr-un compressor în trei trepte 3, un răcitor intermediar 4, o baterie de purificare
5, un condensator în contracurent 6, răcit cu saramură, rezervor de presiune 7, răcit cu
saramură, pompă pentru gaz lichefiat 8 și dispozitiv de umplere 9.
Purificarea gazului de substanţele mirositoare și a apei, se face între treptele a
două și a treia. Pentru separarea eliminării umidităţii, după compresor se montează un
răcitor intermediar, care răceşte după fiecare treaptă gazul comprimat încălzit, apa astfel
condensată se elimină periodic din sticlele colectoare.
Încărcătură recipientului cu gel de silice este considerabil influientata de
eficacitatea răcitorului intermediar.În cazul menţinerii unei temperature de 10◦C,durata
unei ărcături cu gel de silice poate merge până la trei săptămâni.
Avantajul instalaţiei prezentate în figura1 față de sistemul obişnuit, constă în
primul rând în reducerea presiunii de comprimare în ultima treaptă până la 35-40 at, față
de 70 at (la schemele obişnuite), ceea ce permite creşterea capacităţii compresorului cu
circa 20% și reducerea uzurii lui (lucrând la o presiune mai mică).Caurmare a acestui
lucru, o instalaţie obișnuită care are o capacitate de 25 kg/h, după noua amplasare,
capacitatea s-ar putea mari la 30kg/h.
Deservirea instalaţiei respective este făcută de o singură persoană, față de 3-4
după sistemul obişnuit. Elementul nou și important al instalaţiei este introducerea
condensatorului în contracurent răcit cu saramură, precum și a rezervorului de presiune
răcit cu saramură. În rezervorul de presiune, bioxidul de carbon se poate acumula în două
schimburi,în schimbul trei făcându-se încărcarea cu butelii.
 Intrebuintarea bioxidului de carbon

Bioxidul de carbon lichid se folosește la fabricarea băuturilor carbogazoase şi, în

special a băuturilor răcoritoare nealcoolice. Chiar în fabricile de bere el se folosește, în
primul rând la impregnarea berii. De asemenea, în vederea evitării oxigenului din aer,
care ar pătrunde în bere şi ar micşora stabilitatea ei, bioxidul de carbon se folosește la
secția de umplere. El poate fi folositor la îndepărtarea aerului din sticle şi butoaie
înaintea umplerii lor cu bere şi chiar poate înlocui aerul comprimat la instalațiile de
umplere.
Într-o mai mică măsură, bioxidul de carbon lichid poate fi folosit şi în industria
chimică.În prezent, el se folosește pe scară tot mai largă, în industria metalurgica şi
industria constructoare de mașini. Aici se folosește, în primul rând, la procedeul de
sudura în atmosferă de CO2, iar în al doilea rând, la uscarea formelor pentru turnarea
metalelor.Trebuie precizat faptul că, folosirea lui sub formă de gheaţă carbonica se
extinde din ce în ce mai mult.
În cazul intrebuinatarii bioxidului de carbon la fabricarea băuturilor carbogazoase
răcoritoare, se economisește foarte mult dacă aceste băuturi se fabrică în apropierea
fabricii producătoare de bere. În acrst caz, bioxidul de carbon, după purificare, poate fi
folosit după a două treaptă de comprimare la o presiune de 14 at. Prin folosirea unei
instalații care afost descrisă mai sus, bioxidul de carbon necesar se poate luă chiar din
partea de sus a rezervorului de presiune, care are o capacitate de înmagazinare pentru o
producție de două zile.
Captarea şi recuperarea bioxidului de carbon în fabricile de bere oferă avantaje
economice, în primul rând prin valorificarea lui directă, iar în al doilea rând, prin faptul
că , prin recuperare, nu se mai răspândește în încăperile de fermentare şi, deci, nu mai
este necesară împrospătarea aerului din hale, decât într-o măsură mult mai mică.

Valorificarea bioxidului de carbon

În timpul fermentației alcoolice, zaharurile fermentescibile se transformă în două

produse principle: alcool etilic şi bioxid de carbon. Bioxidul de carbon, după ce
depășește limită de saturare a mediului, se degaja din plamezile care fermenteza.
Conținutul în bioxid de carbon, în gazul ce se degaja la fermentație este de 99-99,3%. O
data cu degajarea, bioxidul de carbon mai antrenează din mediu (plămezi) şi alcool etilic
(0,4-0,5%, precum şi produse secundare de fermentare (esteri 0,3-0,4%, acizi organici
0,08-0,09%, aldehide etc.)
Cantitatea de bioxid de carbon reprezintă 95,5% faţă de greutatea alcoolului etilic
obținut, 49,96%, faţă de greutatea monozaharidelor, 51,3%fata de greutatea dizaharidelor
şi 4,2% faţă de grutatea amidonului fermentat.
Cantitatea recuperabila de bioxid de carbon este legată de mărimea vaselor de
fermentare, de materia prima şi de procesul tehnologic aplicat.Bioxidul de carbon se
recuperează în proporție de circa 70%, în cazul prelucrării cerealelor şi cartofilor, şi de
circa 50%, în cazul prelucrării melasei după metodă periodică de fermentare.
 În cazul aplicării procesului de fermentare continuă la melasa, cantitatea de
bioxid de carbon recuperabila este mult mai mare decât în cazul fermentării periodice.

Borhotul de malt

Acesta este deseul care rezulta in cantitatea ce mai mare in fabricile debere si se obtine
dupa filtrarea mustului la sectia de fierbere.Borhotul rezultat dupa filtrare are o umiditate
de circa 80%, gust dulceag si miros de malt.
Randamentul in borhot depende de cantitatea de extract si reprezinta in medie 115-120%,
fata de cantitateade materiale supuse zaharificarii (malt si cereale nemaltificate) sau2,3 t
pentru 100hl bere finita.

Tabel 1. Compozitia borhotului de malt

INDICII BORHOT
UMED USCAT RAPORTAT LA
SUBSTANTA
USCATA
Umiditate in % 76,3 9.0 20.2
Substante proteice in % 6,72 25.5 8.2
Substante grase in % 1,7 7.5 38.0
Substante extractive 7,37 37.3 31.2
neazotoase, in % 7,1 16.9 1.2
Celuloza in % 1,2 3.8 1.3
Cenusa in %

Din examinarea datelor prezentate in tabelul de mai sus se observa faptul ca borhotul
contine o cantitate apreciabila de substante proteice si substante extractive neazotoase si
are deci o valoare furajera ridicata.

Colectarea si transportul borhotului umed

Borhotul se foloseste la furajarea animalelor in majoritatea cazurilor in stare

umeda. Scoaterea borhotului din sectia de fierbere si incarcarea lui in mijloace de
transport este o operatie greoaie si care cere multa manopera.
Pentru scoaterea borhotului din sectia de fierbere se folosesc mai multe tipuri de
instalatii in functie de posibilitati si de conditiile locale. Scoaterea borhotului din sectia
de fierbere se mai poate face si cu ajutorul pompelor . La fabrica Badaev din Moscova
,borhotul este trimis cu ajutorul unei pompe centrifuge , in niste buncare construite din
otel cu o capacitate de 200 metri cubi.Astfel borhotul intra in trasportator ,unde lichidul
se scurge la canal prin jgheabul perforat al transportatorului,iar borhotul partial
deshidratat este trimis la autocamioane.Partea superioara a buncarului se poate incalzi
pentru a preveni inghetarea borhotului in timpul iernii.
Dezavantajul tuturor operatiunilor de transport consta in faptul ca aplicarea lor duce la
eliminarea lichidului din borhot adica , asa cum s-amai aratat la o pierdere de substanta
solubila.De aceea este indicat ca transportul borhotului de la fabricile de bere la local de
furajare sa se faca in cisterne ermetic inchise pentru ca in furajarea animalelor sa se
foloseasca si lichidul care iese cu borhotul din sectia de fierbere.Descarcarea
autocisternei se face prin crearea unei presiuniin interiorul ei ,cu ajutorul motorului ei,
pompa de vis functionand dedata aceasta cu ajutorul unui compresor.

Imbogatirea borhotului de malt cu lactat de amoniu

Continutul de proteine asimilabile in borhot este de 30-35 g/kg fata de 100g/kg in

cazul drojdiei furajere presate.Oamenii de stiinta au studiat si au pus la punct un proces
tehnologic pentru imbogatirea borhotului de malt cu lactat de amoniu.Borotul ca atare
contine o cantitate mica de zaharuri reducatoare(0.05-0.10%) ; de aceea sunt necesare
intai zaharificarea hidratilor de carbon pe care-i contine si apoi o fermentare lactica ,
urmata de neutralizarea cu o solutie de amoniac a acidului lactic format.
Printr-o hidroliza acida a borhotului cu acid sulfuric la o concentratie de
2%,continutul de zaharuri reducatoare creste pana la 2,0-2,5%.Hidroliza acida nu este
insa recomandata din cauza ca necesita o instalatie mai accida, iar dupa hidroliza trebuie
ca acidul sulfuric sa fie neutraalizat cu carbonat de ssodiu, carbonat sau hidroxid de
calciu, etc.
Tinand seama de demonstrate,s-a folosit pentru zaharificare , un preparat
enzimática din mucegaiuri in proportie de 1-2 %fata de greutatea borhotului. Dupa
zaharificare la 50-53 grade Celsius, se face o fermentare lactica la aceeasi temperatura cu
bacterii lactice . La aceasta temperatura dezvoltarea bacteriilor acetice si butirice este
complet inhibata, astfel incat fermentatia lactica decurge in bune conditii.
Durata fermentarii este de 48-60 kj;cultura de bacterii lactice de insamantare
reprezinta 8-10% fata de greutatea borhotului brut. In timpul insamantarii lactice se
acumuleaza in medie circa a6% acid lactic fata de greutatea borhotului brut. Acidul lactic
format se neutralizeaza cu o solutie de amoniac 25% sau carbonat de calciu. Dupa
fermentare, continutul de zahar reducator in borhot este de 0.2-0.3%. Procesul tehnologic
si reimul de imbogatire a borhotului cu lactat de amoniu este urmatorul : din sectia de
fierbere borhotul este trecut printr-un schimbator de caldura in vasele de zaharificare si
fermentare, care pot fi prevazute cu agitatoare. Agitarea se poate face mai comod cu
CO2 (rezultat la fermentarea primara in fabricarea berii). In acest caz agitatoarele se
inlocuiesc cu barbotoare inelate, care se instaleaza in partea de jos a fermentatoarelor.
La aducerea borhotului in vasul de zaharificare –fermentare, se regleaza teemperatura la
50-53 grade Celsius si se introduce preparatul enzimatic printr-un dozator. In timpul
zaharificarii se face o amestecare periodica a borhotului. Pe masura acumularii acidului
lactic,in fermentator se aduce printr-un dozator cantitatea stabilita in prealabil de amoniac
in solutie, astfel ca aciditatea sa se mentina la 0.2-0.3 grade de aciditate. La sfarsitul
fermentarii, acidul lactic format este neutralizat pana la un pH de 6.7-6.8, borhotul putand
fi trecut apoi in rezervoarele de colectare sau direct in autocisternele care-l transporta la
local de furajare a animalelor.
 In cazul trecerii la un proces de fierbere continua la sectia de fierbere a fabricii de
bere, se poate trece si la o zaharificare si fermentare lactica continua a borhotului .
Pentru aceasta este insa nevoie de vasele de zaharificare –fermentare sa fie legate intre
ele cu conducte prin care circula borhotul la fermentare. In acest caz fermentarea
lactica continua dureaza mai putin decat cea periodica si anume ea poate fi terminata in
30-32 h.Consumul total de amoniac 25%, in procesul de fermentare lactica si aducerea
pH-ululi la 6.2-6.8 la sfarsit pentru o tona de borhot brut care contine 1.5% acid lactic,
este de 14,5 l. Aceasta corespunde la circa 3,6 kg amoniac sau circa 3 kg azot. Daca
amoniacul consumat peentru neutralizarea acidului lactic format este transformat in
proteine, el corespunde unei unei imbogatir a borhotului cu circa 18,5 kg proteine pentru
1 t borhot.
In urma imbogatirii borhotului cu lactat de amoniu,consumul de furaje scade in
comparatie cu borhotul neimbogatit. Mai trebuie mentionat ca in urma zaharificarii si
fermentarii lactice ,borhotul se mai imbogateste si cu factorii de crestere si alte elemente
nutritive usor asimilabile.

Intrebuintarea borhotului

Borhotul contine 70-75% din grasimea si pproteina maltului intrebuintat in

fabricarea berii. El are o importanta valoare furajera. Un kilogramo borhot este echivalent
cu 2,5 kg borhot de cereale si cu 1,5 kg sfecla furajera. In alimentareanimalelor el pate
constitui 75-82% din ratia furajera.
Valoarea nutritiva a 1000kg borhot umed este egala cu 23 unitati nutritive , iar a
borhotului uscat cu 80 de unitati nutritive.vacile alimentate cu borhot sporesc
considerabil cantitatea de lapte . daca se tine seama de faptul ca in marea majoritate
borhotul se consuma in stare ummeda atunci valoarea lui nutritiva este superioara
celorlalte furaje (s-a considerat umiditatea borhotului de circa 80%)
In afara de folosirea lui ca furaj, borhotul si-a mai gasita intrebuintare si ca adaos
de decapare pentru fonta lustruita. Borhotul dupa o tratare cu acid clorhidric se foloseste
la solutiile de decapare in concentratie de 10-12 g/l.

Borhotul de hamei

Borhotul de hamei rezulta in urma fierberii mustului de hamei. Dupa fierbere

mustul de bere impregna cu hameiul este pompat la separatorul de hamei. Separatorul de
hamei are montate in interior la partea inferioara, sitele pentru retinerea conurilor de
hamei. Deasupra sitelor se roteste in agitador, care efectueaza o afanare a hameiului si
usureaza scurgerea maltului.
Dupa scurgerea mustului, borhotul de hamei ramas pe site este spalat cu apa calda
pentru epuizarea cat mai completa a conurilor de extract. Compozitia chimica a
borhotului de hamei este urmatoarea (in provente fata de substanta uscata):

Substante extractive neazotoase…42%

Celuloza…………………………..2%
Substante proteice……………….27%
Extract in eter……………………..6%
Cenusa…………………………….5%

Intrebuinarea borhotului de hamei si ca furaj

Borhotul de hamei dupa componentii sai si dupa gradul de asimilare care este de
50%,corespunde fanului de de lunca. Pana in prezent el un a gasita intrebuintare ca furaj,
datorita faptului ca are un gust amar puternic si vitele refuza sa il consume ca atare. S-au
efectuat cercetari in vederea valorificarii cat mai complete a acestui borhot. Cercetarile
efectuate au avut la baza metoda Salac in care s-a urmarit in primul rand sa se valorifice
substantele amare din hamei prin refolosirea deseurilor de hamei si sa se valorifice apoi
reziduurile finale ca furaje.
Pentruu a modifica caracterul local al berii produse si, in special gustul amar,
cantitatea de hamei proaspat adaugata a fost micsorata cu 10% refolosindu-se in schimb
deseurile de lao fierbere precedenta. In paralel s-au facut si fierberi martor. Deseurile
rezultate au fost analizate in mod obisnuit, determinandu-se in plus, continutul de
substante amare si de proteine. Rezultatele obtinute au dus la concluzia ca prin refolosirea
deseurilor de hamei nu a fost influentata calitatea berii.
In cazul unei reduceri cu 10% a hameiului (in care s-a adaugat deseurile de hamei
dela fierberea precedenta ), in deseurile rezultate mairaman inca aproximativ
3%substante amare, care sunt folosite din nou la fierberea urmatoare. Dde asemenea se
mai constata ca rasinile mmoi, care dau in special gustul amar de hamei, au isparut
complet la deseurile de hamei amestecate. Experientele de furajare a animalelor,
cudeseurile amestecate (hamei+malt), timp de o luna, au dovedit nu numai ca deseurile
sunt potrivite pentru hrana vitelor, dar si ca ele exercita un efect favorabil asupra cresterii
in greutate a acestora, precum si asupra calitatii si cantitatii laptelui obtinut.
In cazul cand nu se foloseste procedeul Salac (de refolosire a deseurilor de hamei
la fierberea urmatoare) si se amesteca deseurile de malt ca deseurile de hamei insuficient
extrase, care mai contin inca 7-8%substante amare, animalele nu consuma deseurile
rezultate. Aceasta se datoreaza gustului prea amar, iar in cazul cand totusi il consuma,
laptele are un gust amar. Daca se aplica corect metoda de lucru descrisa inainte, valoarea
nutritiva a deseurilor de hamei este mi mare chiar decat a deseurilor de malt. Deseurile
de hamei amestecate cu cele de malt contin 20-25% substante proteice.
In concluzie se poate spune ca, prin refolosirea deseurilor de hamei in fierberea
urmatoare se face in primul rand o economie de hamei cu 10%. In aldoilea rand
extragerea completa a rasinilor amare de hamei face posibila folosirea borhotului de
hamei- in amestec cu cel de malt- la furajarea vitelor.

Intrebuintarea borhotului de hamei ca ingrasamant

Datorita compozitiei chimice ,care este apropiata de aceea a gunoiului de grajd,

borhotul de hamei poate fi folosit si ca ingrasamant in agricultura. Se recomanda deci ca
acolo unde din diferite motive, un se poate face o epuizare a hameiului dupa procedeul
Salac, borhotul sa se intrebuiteze ca ingrasamant. Aceasta limiteaza foarte mult
impurificarea apelor residuales provenite de la fabricile de bere si evita infundarea
retelelor de canalizare.
Sedimentul proteic (trubul)

Sedimentul proteic (trubul) apare in mustul de bere dupa fierberea cu hamei

continut si in faza de racire. Separarea lui incese de la indepartarea conurilor de hamei
unde o parte este retinuta de acestea, insa cea mai mare parte insoteste mustul pana la
faza de racire. Aici, in urma procesului de de racire , mai precipita inca o parte de
proteine si se face totodaata si separarea lui. Sedimentul proteic se gaseste ca floconase
mari (trubul Grosser) sau sub forma de particule mici, cunoscute sub numele de trub fin.
Separarea mai mult sau mai putin completa a trubului din mustul de de bere este
in functie de utilajul si operatiile folosite in faza de racire.
Filtrarea mustului, respectiv indepartarea trubului se poate face pe tava de racire
in racoritoare cu placi si tercerea prin filtre cu kiselgur sau separatoare centrifugale.
Colecatrea cea mai simpla este aceea in care se folosesc tava de de raccire sau
separatoarelecentrifugale.
Sedimentul ramas pe tava de racire contine pana a 80% must de bere. Pentru
separarea trubului de mustul de bere in mod obisnuit se face o filtrare prin filtru-presa cu
racire sau cu camere.
Cantitatea de trub ce se obtine este in functie de o serie intreaga de factori, pentru
care se enumera si :calitatea maltului, gradul de maciinare a maltlui, cantitatea de hamei
folosit, concentratia mustului la fierberea cu hamei, ,durata si intensitatea racirii, etc.
Cantitatea de trub ce se obtine in cazul separatoarelor centrifugale care de aproximativ50
g(substanta uscata) la 1hl must.
Compozitia chimica a trubului este foarte variata,el contine albuminoide,
substante tanante,rasini de hamei si substante minerale . procentul cel mai mare il
reprezinta substantele albuminoide,acestea
Face ca in anumite conditii el sa fie un furaj deosebit. In extractul esteric, intra nu numai
grasimi, ci si substantele amare din hamei care imprima sedimentului proteic gustul amar,
care impiedica folosirea lui directa ca furaj, desi gradul de asimilabilitate in general este
destul de ridicat.
Sedimentul proeic ca atare poate fi folosit in primul rand ca furaj, dar si ca adaos
in cantitati mici la alte furaje. In acest fel el se poate adaugain borhotul de malt de la
fierbere, se foloseste la hranirea pestilor in iazuri. In alte tari au fost efectuate incercari
de folosire in calitate de liant la lucrarile de drumuri sau ca ingrasamant.
Dupa Brumer exista posibilitatea obtinerii unor hidrolizate din sedimentul proteic,
care pot fi folosite ca materie primanu numai pentruobtinerea produselor furajere , dar
chiar si in alimentatie. Autorul chiar arata ca in compozitia substantelor proteice al
carorcontinut poate atinge 63% fata de substanta uscata intra o serie de amino-acizi
ca: cisteina, arginina, lizina, histidina, tirozina si triptofanul.
In urma unei hidroliza acide , se obtine un produs finit fara amareala cu un
continut de aproximativ 48% substanten extractive neazotoase si 22% substante proteice.
In sedimentul proteic trec o buna parte din substantele amare ale hameiului.
Cercetarile existente pana acum. Au aratat ca rasinile de hamei un se gasesc in berea
finita decat aproximativ in proportie de 20% fata de inicial. Restul de rasini raman in
diferite deseuri pe parcursul procesului tehnologic .
Cu extractele obtinute din sedimentul proteiic se pot inlocui aproximativ 20% din
cantitatea de hamei folosita in fabricarea berii. Fierberile experimentale la scara de
laborador si pilot in care s-au folosit aceste extracte au permis obtinerea de bere care un
difera substancial de cea la a carei fabricare s-a folosit hamei proaspat. Prin operatia de
extragere a rasinilor din sedimentul proteic, gusstul amar dispare si datorita valorii sale
alimentare ridicate, el poate fi considerat un furaj valoros.

Stratul de spuma de la fermentare

Stratul de spuma se formeaza in procesul de fermentare primara a mustului de

bere si este compus din rasini de hamei si substante proteice precipitate. Inainte de
tercerea berii berii tinere la fermentarea secundara, stratul format la suprafata berii se
indeparteaza cu atentie deoarece rasinile amare pe care le contine ar da berii un gust
amar ,neplacut. Pentru indepartarea acestui Strutt se folosesc diferite metode si
dispozitive;indepartarea cea mai simpla consta in adunaarea spumei cu ajutorul unor site
metalice cositorite care permit scurgerea berii si retinerea precipitatelor de hamei
proteice.
Desi stratul de spuma care reprezinta 0.2 %fata de bere un se foloseste inca, s-
ajuns la concluzia ca, la fel ca in cazul sedimentului proteic, este posibila o extractie a
rasinilor de hamei cu dizolvanti organici. Cu extractul obtiut se pot inlocui aproximativ
20% din hameiul proaspat folosit in fabricarea berii. Extractul obtinut din stratul de
spuma contine cu 14% mai multe rasini tari in comparatie cu extractul obtinut ddin
hamei proaspat,atunci cand se foloseste ca dizolvant benzina. In urma extragerii
substantelor amare,produsul obtinut are urmatoarea compozitie raportata la substanta
uscata, in %:

Rasini………………0.4 Proteine digerabile………….71.5

Proteine totale……..72.0 Cenusa….……………………1.2

Se observa faptul ca din stratul de spuma au fost indepartate, prin extractie, aproape toate
substantele amare. Continutul ridicat de proteine digestibile arata ca, indepartarea
substantelor amare, reziduul poate fi folosit ca furaj.