3.4.

CIRCUITE ELECTRICE DE CURENT ALTERNATIV MONOFAZAT

Circuitele de curent alternativ sunt circuitele electrice alimentate cu tensiuni electromotoare

alternative, adică cu tensiuni periodice de valoare medie nulă; ele sunt monofazate dacă conţin o
singură sursă de t.e.m. alternativă.

3.4.1. Mărimi alternative sinusoidale

Mărimile electrice alternative sunt mărimi periodice de timp care au valoarea instantanee
exprimată printr-o funcţie f, de regulă trigonometrică:
u (t )  f (t   )  u (t  kT ) (3.4.1)
unde:
u este valoarea instantanee a mărimii periodice;
k - un număr întreg pozitiv sau negativ;
T - o constantă, numită perioadă, egală cu cel mai mic interval de timp, după care se
reproduce în aceeaşi ordine mărimea periodică u. Constanta T se măsoară în secunde;
 - pulsaţie sau frecvenţă unghiulară a mărimii periodice u. Pulsaţia se măsoară în rad/s.
Inversul perioadei se numeşte frecvenţă:
(3.4.2)
şi are unitatea de măsură hertz [Hz].
Între frecvenţă, pulsaţie şi perioadă există relaţiile:
(3.4.3)
O mărimea periodică sinusoidală (de pildă, tensiunea) are expresia:
u  U m sin(t  ) (3.4.4)
unde:
Um este valoarea maximă (de vârf);
t   - fază;
 - faza iniţială, adică în momentul iniţial (t = 0).
Mărimea t =  reprezintă un unghi geometric.
În figura 3.4.1,   , iar relaţia (3.4.4) se scrie:
u  U m sin(t  ) ,
iar în figura 3.4.2,    şi relaţia (3.4.4) devine:
u  U m sin(t  ).
Pentru două valori ale unor mărimi sinusoidale cu aceeaşi frecvenţă, dar cu faze iniţiale diferite:
u1  U m1 sin(t  1 )
u 2  U m 2 sin(t   2 )
diferenţa fazelor iniţiale se numeşte defazaj:   1  2. Defazajul poate fi :  0 când mărimea
u1 este înainte (defazată înainte) faţă de mărimea u2;  0 când mărimea u1 este în urmă (defazată
în urmă) faţă de mărimea u2;  = 0 când mărimile u1şi u2 sunt în fază.
Prin definiţie, valoarea medie a unei mărimi sinusoidale este nulă:
T

 u dt  0
1
U med 
T (3.4.5)
0
1
De aceea se utilizează pentru valoarea medie pe T expresia:
2
T/2

 u  dt
2
U med 
T (3.4.6)
0
unde u are faza iniţială nulă: u = Umsin t. Introducând această valoare în relaţia (3.4.6) obţinem:
T/2 T 2

 U
2 2 1 2
U med  U m sin t dt  m sin t d (t )  Um . (3.4.7)
T T  
0 0

În mod similar valoarea medie pentru curent este:

2
I med  I m  0,636 I m . (3.4.7 ')


u u

U m U m

0  t 0  t
 

   U m  U m


2 
2

Fig. 3.4.1 Fig. 3.4.2

Aceste valori se măsoară cu ajutorul aparatelor electrice de tip magnetoelectric cu redresor.

Aparatele electrice de măsurat mărimile alternative nu măsoară nici valoarea medie, nici cea de
vârf, ci valoarea efectivă definită prin expresia:
T

u
1 2
U 
T
dt (3.4.8)
0

Expresia (3.4.8) se calculează înlocuind pe u = Umsin t:

T T

 U 2 1  cos 2t
1 1
U  U2 2
m sin t dt  m dt 
T T 2
0 0
T T
(3.4.9)
  cos 2t dt 
Um 1 1 Um
 dt   0,707 U m .
2 T T 2
0 0
În acest fel valorile instantanee ale tensiunii şi în mod similar ale curentului se scriu:
u 2 U sin(t   u )
i 2 I sin(t  i )
Dacă U este considerat fazor de referinţă (cu fază iniţială nulă, adică u = 0) iar i =  se obţine:
u  2 U sin t
(3.4.10)
i 2 I sin(t  )
unde  este defazajul (în urmă) al curentului i faţă de tensiunea u.
Sensul fizic al valorii efective a curentului constă în faptul că aceasta este egală cu acea
valoare constantă I a unui curent continuu care, trecând printr-un rezistor cu rezistenţa R, dezvoltă
în timp de o perioadă T, aceeaşi energie calorică Q ca şi curentul sinusoidal i = Im sin(t - ) ce
trece prin acelaşi rezistor, în acelaşi interval de timp:
T
Q  RI 2 T   Ri
2
dt (3.4.11)
0
Im
din care rezultă că I   0,707 I m , similar relaţiei (3.4.9).
2
Raportul dintre valoarea efectivă şi valoarea medie a aceleiaşi mărimi sinusoidale este
constant:
U 
K   111
, (3.4.12)
U med 2 2
şi se numeşte factor de formă.

3.4.2. Reprezentarea simbolică a mărimilor sinusoidale

Reprezentarea polară [1,2,13,27]. O funcţie sinusoidală de timp, de frecvenţă dată, este

complet caracterizată de două valori scalare: amplitudine (sau de valoarea efectivă) şi faza iniţială.
Un vector liber ( vector al cărui punct de aplicaţie este arbitrar) în plan este complet caracterizat de
două valori scalare: modulul şi unghiul făcut de orientarea lui cu o axă de referinţă numit
argumentul său. În ambele cazuri mărimea considerată (funcţia sinusoidală sau vectorul liber) este
complet caracterizată de un număr pozitiv şi de valoarea unui unghi. Aşa dar se poate asocia
fiecărei mărimi sinusoidale un vector liber în plan, şi reciproc:
u  U 2 sin(t   )  F (u) (3.4.13)
Vectorii reprezentativi F (u) sunt numiţi fazori (vectori de timp) pentru a se preciza distincţia
faţă de mărimile fizice vectoriale definite în spaţiul fizic tridimensional (de pildă densitatea de
curent J).
+ j În reprezentarea polară, fazorul asociat mărimii
A x a im a g in a ră

sinusoidale este un vector liber fix, de modul egal cu

valoarea efectivă a mărimii sinusoidale şi de argument
egal cu faza iniţială a mărimii:
C u  U 2 sin(t   )  U (3.4.14) În această
b

 + 1 reprezentare apar numai elementele care o individualizează

0   A x a re a lă în raport cu celelalte mărimi de aceeaşi frecvenţă: valoarea
C * efectivă şi faza iniţială.
b

Reprezentarea în complex a mărimilor electrice. Un

a număr complex se poate scrie sub forma (fig. 3.4.3):
Fig. 3.4.3

C  a  jb  C(cos   j sin  )  C e j (3.4.15)

unde:
este numărul complex;
C
C - modulul numărului complex;
a - partea reală;
b - partea imaginară;
 - argumentul numărului complex;
e - baza logaritmului natural.
Între aceste mărimi se pot scrie relaţiile:
 b 
C a 2  b2 ; tg  ; j 1  e 2
j
(3.4.16)
a
Conjugatul numărului complex C :
C * = a - jb = C e  j (3.4.17)
În general, numărul complex de modul unitar şi argument  se numeşte operator de rotaţie.
Dacă  = /2 se obţine operatorul care ataşat unui fazor îl roteşte în sens trigonometric cu unghiul
/2 . Conjugatul numărului complex C se notează cu C * şi se utilizează în raţionalizarea
fracţiilor, precum şi în alte operaţii.
Operaţii cu numere complexe. Adunarea. Se consideră numerele complexe:
C1  a 1  j b 1
C2  a 2  j b2
a căror sumă:
C1  C 2  (a 1  a 2 )  j( b1  b 2 )
reprezintă tot un număr complex de forma:
C  C 1  C 2  a  j b  C e j (3.4.18)
unde:
b
a  a 1  a 2 , b  b1  b 2 ,   arctg .
a
Scăderea. Se consideră aceleaşi numere complexe. Se obţine:
C  C1  C 2  a  j b  C e j (3.4.19)
unde:
b
a  a 1  a 2 , b  b1  b 2 ,   arctg
a
Diferenţa este nulă numai dacă a1= a2 şi b1= b2, deci dacă C1  C 2 .
Înmulţirea. Produsul a două numere complexe este tot un număr complex. Rezultă:
C  C1 C 2  ( a 1  jb1 )( a 2  jb 2 )

C  (a 1a 2  b1b 2 )  j(a 1b 2  a 2 b1 )
C  a  jb
sau
C  C1C 2 e j(  1   2 )  C e j (3.4.20)
unde:
C  C1C 2 şi   1   2 .
Într-adevăr:
C1  a 12  b12 ; C 2  a 22  b 22 ; C1C 2  ( a 12  b12 )( a 22  b 22 )
iar pe de altă parte
C ( a 1a 2  b1b 2 ) 2  (a 1b 2  a 2 b1 ) 2  (a 12  b12 )(a 22  b 22 ) .
Deci:
C  C1C 2 .
Apoi:
b1 b 2

b1 b2 tg1  tg 2 a1 a 2 b a a b
tg1  ; tg 2  ; tg (1   2 )    1 2 2 1
a1 a2 1  tg1tg 2 b b a 1a 2  b1b 2
1 1 2
a1 a 2
deci argumentele celor două funcţii trigonometrice vor fi şi ele egale cu suma:   1   2 .
 Raportul a două numere complexe. Acest raport este tot un număr complex.
C C e j 1 C1 j( 1   2 )
C 1  1  e  Ce j (3.4.21)
C 2 C 2 e j 2 C 2
în care:
C1
C şi   1   2 .
C2
Derivata. Derivata C' a unui fazor în raport cu timpul este tot un fazor. Într-adevăr:
d
C'  (C e jt )  jC e jt  j C (3.4.22)
dt
A deriva un fazor înseamnă a-i înmulţi modulul cu  şi a-l roti în sens direct trigonometric cu
unghiul /2.
Integrala. Integrala unui fazor în raport cu timpul este tot un fazor, rotit cu /2 în sens orar şi
cu modulul de  ori mai mic. Rezultă:
C e j t
 
C
C dt  C e jt dt   (3.4.23)
j j

3.4.3.Circuite electrice neramificate cu rezistor, inductanţă şi condensator

Toate circuitele electrice de curent alternativ (c.a.) conţin rezistoare, inductanţe şi

condensatoare distribuite în lungul circuitului sau localizate în anumite puncte ale circuitului. De
regulă, rezistenţele, inductivităţile şi capacităţile distribuite se neglijează faţă de cele localizate sau
se consideră incluse în acestea, în scopul de a simplifica calculul, erorile fiind practic, fără
importanţă.
Circuit cu rezistenţă. Se consideră un circuit cu rezistenţa R conectată la o sursă de t.e.m. cu
valoarea instantanee u  2  U  sin t (fig.3.4.4).
u U U
Prin circuit va circula un curent i   2 sin t sau i  2  I  sin t unde I  este
R R R
valoarea efectivă a curentului.
Puterea instantanee este prin definiţie:
p  u  i  U  I  2 sin 2 t  U  I  (1  cos 2t ) (3.4.24)
Mărimile u, i şi p sunt prezentate prin diagramele carteziană şi polară în figura 3.4.5, din care
rezultă că tensiunea şi curentul sunt în fază ( =0), iar puterea este mereu pozitivă, are o pulsaţie
dublă 2 faţă de tensiune şi are o valoare medie P, dată de expresia:
T T

  ui dt  UI
1 1
P p dt 
T T
0 0

(3.4.25)
De remarcat că puterea p nu poate fi reprezentată în acelaşi plan complex cu mărimile electrice u şi
i, întrucât pulsaţia ei este diferită de a acestora.
 u
i
p
p

u
i R P
i
u R

ue= u I U
t
0 T
T /2

Fig. 3.4.4 Fig. 3.4.5

Circuit cu inductanţă. Se consideră un circuit cu inductivitatea L (fig. 3.4.6) la care s-au

neglijat rezistenţele sursei, conductoarelor şi a spirelor bobinei. T.e.m. instantanee a sursei este
u  2 U sin t care produce în spirele bobinei un curent i variabil ce determină, conform legii
d di
inducţiei electromagnetice, o tensiune de inducţie e    L .
dt dt
Aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff circuitului din figura 3.4.6 şi notând cu u L
di
tensiunea aplicată bobinei, adică tensiunea u de la bornele acesteia, se obţine u L  u   e  L şi
dt

 u dt  L 
1 1 1 U
deci di  u dt ,de unde i  2 U sin t dt  2 (  cos t ) .
L L L
Produsul L = XL se numeşte reactanţă inductivă şi se măsoară în ohmi. Cum
  U
 cos t  sin(t  ) se obţine i  2I sin(t  ), unde I  reprezintă curentul efectiv
2 2 XL
din circuit.

Puterea instantanee este p  ui  2 UI sin t sin(t  ) care prin transformarea produsului
2
funcţiilor trigonometrice conduce la p   UI sin 2t .
Mărimile u, i şi p sunt reprezentate în diagramele din figura 3.4.7 din care se observă că,
curentul este în urma tensiunii cu unghiul /2. Puterea are alternanţe pozitive şi negative, cu
pulsaţie dublă 2 faţă de tensiune şi are valoarea medie nulă pe o perioadă T
T T

  sin 2t dt  0
1 UI
P 
T
ui dt  
T (3.4.26)
0 0
 L
i

u L
 /2

u e u

Fig. 3.4.6 Fig. 3.4.7

Energia consumată într-un sfert de perioadă este cedată înapoi sursei în următorul sfert de
perioadă. Din figura 3.4.7 se constată că energia din primul sfert de perioadă este negativă:
T 4 T 4 T 4
UI UI T 4 UI
W  p dt   UI  sin 2t dt   2  sin 2t d(2t )  2
cos 2t 0 

0 0 0
deci cedată sursei. Energia W este egală în modul cu energia acumulată în câmpul magnetic al
2U LI m
bobinei. Cum I m  şi U  , rezultă:
L 2
1 2
W LI m  LI 2 . (3.4.27)
2
Circuit cu condensator. Considerăm un circuit cu condensator ideal (fără pierderi) conectat la
sursa de t.e.m. cu valoarea instantanee u  2 U sin t , rezistenţa interioară a sursei şi a
conductorului de legătură fiind neglijată (fig. 3.4.8).
Aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff şi ţinând seama de relaţia dintre sarcina q şi
q 1
capacitatea C a condensatorului uC    i dt  u prin derivarea relaţiei
C C
du d
iC  C ( 2 U sin t ) se obţine:
dt dt

i  C 2 U cos t  2I sin(t  ) (3.4.28)
2
1 U
unde  X c se numeşte reactanţă capacitivă măsurabilă în ohm [] iar I  reprezintă
C Xc
curentul efectiv din circuit.
Puterea instantanee este:
p = ui = UI sin2t (3.4.29)
 i C
-  /2
uC

ue = u

Fig. 3.4.8 Fig. 3.4.9

Variaţia în timp a mărimilor u, i şi p precum şi diagrama polară a tensiunii şi curentului sunt

reprezentate în figura 3.4.9, din care rezultă defazajul curentului înaintea tensiunii cu unghiul _
/2.
Puterea instantanee are alternanţe pozitive şi negative cu pulsaţie dublă 2  faţă de tensiune
şi cu valoare medie nulă:
T T
1 UI
T  sin 2t  0
P uidt  (3.4.30)
T
0 0
Energia absorbită într-un sfert de perioadă este:
T 4 T 4

  sin 2t dt 
UI
W  p dt  UI

(3.4.31)
0 0

identică cu energia câmpului electric al condensatorului:

1
W CU 2m  CU 2 .
2
Din cele două relaţii de mai sus regăsim expresia reactanţei capacitive a condensatorului
1 U
  Xc .
C I

3.4.4. Circuit cu rezistor, inductanţă şi condensator legate în serie

Considerăm circuitul din figura 3.4.10 în care sursa asigură o tensiune instantanee
u  U 2 sin t şi produce un curent instantaneu i ce determină căderile de tensiune instantanee uR,
uL şi uC.
Aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff rezultă:
u  uR  uL  uC (3.4.32)
sau:
  i dt
di 1
u  Ri  L  (3.4.33)
dt C
ce reprezintă ecuaţia integro_diferenţială a circuitului R, L, C serie.
R L C Ţinând seama de diagramele polare (fazoriale)
u R u u din figurile 3.4.5, 3.4.7 şi 3.4.9 şi luând ca fază de
L C
referinţă curentul I, care este acelaşi în toate
elementele circuitului, rezultă diagrama din figura
ue= u 3.4.11 şi de aici, desigur, relaţia:
U  UR  UL  UC . (3.4.34)
Fig. 3.4.10

Din triunghiul OAB se obţine că U 2  U 2R  ( U L  U C ) 2 ; cum însă U R  RI, U L  X L I  LI şi

1
UC  XCI  I , rezultă:
C
1 2
U  R 2  ( L  ) I  ZI (3.4.35)
C
în care mărimea electrică
1 2
Z R 2  (L  ) (3.4.36)
C
1
se numeşte impedanţa circuitului, iar X  X L  X C  L  se numeşte reactanţa circuitului.
C
Impedanţa cât şi reactanţa se măsoară în ohm [].
Defazajul dintre curent şi tensiune rezultă din triunghiul OAB:
1
L 
U L  UC X L  XC C (3.4.37)
tg   
UR R R
de unde
1
L 
  arctg C . (3.4.38)
R
Intensitatea curentului are valoarea instantanee:
i  2I sin(t   ) . (3.4.39)
Mărimile u, i şi p = ui sunt reprezentate în diagrama carteziană fig. 3.4.12 din care se poate
observa variaţia în timp a acestora, curentul fiind defazat în urma tensiunii când   0 (XL  XC).

 i dt  Ri  L dt  u
di 1 di
În ecuaţia (3.4.33): u  Ri  L  C dacă multiplicăm termenii cu
dt C
i  dt  dq  C  du C se obţine:
1 1
dW  u  i  dt  R  i 2  dt  L  i  di  C  u C  du C  R  i 2  dt  d( L  i 2 )  d( C  u C
2
)
2 2
sau
dW  u  i  dt  R  i 2  dt  d( Wm  We ) (3.4.40)
adică se poate afirma că energia elementară "ui·dt" produsă de sursa de tensiune este, pe de o parte,
transformată ireversibil în căldură în rezistenţa R, iar pe de altă parte, energia este absorbită sau
cedată înapoi sursei, în anumite intervale de timp, de câmpul electric al condensatorului şi câmpul
magnetic al bobinei.
Pentru cazul în care în circuitul R, L, C serie, XL XC ( 0) acesta are un caracter capacitiv.
 u
p

p
u

U
C

B U L

 t
0  2
U

 U 
R  I


Fig. 3.4.11 Fig. 3.4.12

În figurile 3.4.13 şi 3.4.14 sunt prezentate diagrama fazorială precum şi variaţia în timp a
mărimilor u, i şi p specifică acestei situaţii.
Pentru acest caz, curentul instantaneu are valoarea:
i  2I sin( t   ) . (3.4.41)
Pentru ambele tipuri de circuite (inductiv şi capacitiv) valoarea medie a puterii este pozitivă:
T T
1 UI
T T 
P ui dt  2 sin t sin(t   ) dt
0 0
sau
T
UI
P
T   cos   cos(2t  )dt  UI cos  (3.4.42)
0

Dacă R = 0 şi X L  X C , rezultă că    circuitul electric devine capacitiv, respectiv
2
inductiv.
Dacă R = 0 şi X L  X C , atunci  = 0, circuitul trece într-un regim special numit
rezonanţă electrică.
 u
p
p

u
U L

U I
R 

  2  t
U 
U

C


Fig. 3.4.13 Fig. 3.4.14

3.4.5. Circuit cu rezistor, inductanţă şi condensator legate în paralel

Considerăm circuitul din figura 3.4.15 în care se cunosc elementele R, L şi C şi tensiunea

instantanee u  2 U sin t .
Curenţii din laturi au valorile efective:
U
IR 
R
U U
IL   (3.4.43)
X L L
U
IC   CU
XC
Ţinând seama de defazajele curenţilor I R , I L , I C faţă de tensiunea comună precum şi de
prima teoremă a lui Kirchhoff :
I  I R  I L  IC
se obţine diagrama polară (fig. 3.4.16).

I U
i 0 R

iR iL iC 
F i g . 3 I . 4 .
Ue= U
C I
R L L

I C

Fig. 3.4.16

Din această diagramă fazorială rezultă că I I 2R  ( I L  I C ) 2 sau ţinând seama de (3.208)

se obţine:
 2 2
 11   1 1 1  U
IU 
2  L
 C  U 
2 X
   (3.4.44)
R  R  L X C  Z

Defazajul dintre curentul I şi tensiunea U este dat de relaţia:

I I 1 1
tg  L C  R (  ) (3.4.45)
IR X L XC
Valoarea instantanee a curentului este i  I 2 sin(t   ) din care rezultă că variaţia în timp ale
mărimilor u, i şi p = ui se pot reprezenta într-o diagramă carteziană similară cu cea din figura 3.4.12
dacă   0 sau similară cu cea din figura 3.44 dacă   0.
Circuitul paralel poate fi transformat într-un circuit echivalent cu rezistenţa Re şi Xe (fig. 3.4.17).

R e X e Z
i i e

U e U e

Fig. 3.4.17

Putem scrie:
U U Xe
I  ; tg 
Ze R 2e  X 2e R e corespunzătoare circuitului din figura 3.4.17.

Se obţin relaţiile de transfigurare:

 2
 1 1  1 1 
   
 R 2  X 2 2 X X C 
R  L
 e e (3.4.46)
Xe  1 1 
  R   
 R e  XL XC 
Rezolvând sistemul dat de ecuaţiile (3.4.43) prin metoda substituţiei se determină mărimile:

R
Re  ;
2
2 1 1  (3.4.47)
1 R   
 X L XC 
 1 1 
R2   
 X L XC 
Xe  ; (3.4.48)
2
 1 1 
1  R2   
 X L XC 
R
Z e  R 2e  X 2e  Z
2
 1 1  (3.4.49)
1 R2   
 XL XC 
X
Dacă Xe  0, circuitul este inductiv, cu inductivitatea L e  e , iar dacă Xe  0, circuitul

1
echivalent este capacitiv, cu capacitatea C e  .
X e
 1
Pentru circuitul paralel R-L se consideră C = 0, adică  C  0 . Rezultă:
XC
RX 2L
Re  ; (3.4.50)
R 2  X 2L
R2XL
Xe  ; (3.4.51)
R 2  X 2L
RX L
Z e  R 2e  X 2e  (3.4.52)
R 2  X 2L
Xe R
tg   (3.4.53)
Re XL
Diagrama polară este reprezentată în figura 3.4.18.

I R U
0


I I L
I
I C

U
0
I R

Fig. 3.4.18 Fig. 3.4.19

1 1
Pentru circuitul paralel R-C se consideră L = , adică X   0.
L C
Rezultă:
RX 2C
Re  (3.4.54)
R 2  X 2C
R 2 XC
Xe   (3.4.55)
R 2  X 2C
RX e
Z e  R 2e  X 2e  (3.4.56)
R 2  X 2C
Xe R
tg   (3.4.57)
Re XC
Diagrama polară este reprezentată în figura 3.4.19.

3.4.6. Puterea electrică activă, reactivă şi aparentă

Prin definiţie puterea electrică are valoarea instantanee p = ui, unde u reprezintă valoarea
instantanee a tensiunii de alimentare a circuitului monofazat, cu fază iniţială nulă ( = 0),
u  2 U  sin  t , iar i este valoarea instantanee a curentului din circuit având defazajul  faţă de u:
i  2 I  sin(ω t   ) .
Rezultă :
 p  ui  2 UI sin t sin(t   )  UI[cos   cos(2t  )] (3.4.58)
a cărei valoare medie pe o perioadă:
T
1
P
T

UI cos   cos 2t    dt  UI cos   (3.4.59)
0
reprezintă puterea activă, măsurată în waţi [W].
Puterea activă, definită ca viteză de scurgere în timp a energiei active este absorbită de
rezistoare - elemente de circuit active.
Dacă un circuit conţine rezistenţe, inductivităţi şi capacităţi, atunci numai rezistenţele transformă
energia electrică în energie calorică prin curentul de conducţie activ:
I a  I cos (3.4.60)
puterea activă având valoarea:
P  UI a  UI cos  RI 2 (3.4.61)
Într-un circuit cu rezistenţa şi tensiunea electrică constante, puterea activă este constantă, deci
şi curentul activ Ia este constant, iar curentul din circuit depinde de defazajul  al circuitului (fig.
3.4.20):
Ia
I (3.4.62)
cos
Pentru ca I să se apropie valoric de Ia este necesar ca mărimea cos , numită factor de putere să
fie cât mai mare.

_I a U_
0
1 _I
_I r1
1
 2

U
UI Q UX
_I S =
_I

r2
2

 
U R
P

Fig. 3.4.20 Fig. 3.4.21 Fig. 3.4.22

În circuitele de curent alternativ, reactanţa inductivă sau capacitivă provoacă un schimb

bilateral de energie între sursă şi circuit: curentul de conducţie realizat prin acest schimb de energie
se numeşte curent de conducţie reactiv (fig. 3.4.20):
Ir = I sin (3.4.63)
iar puterea respectivă
Q =UIr = UI sin = XI2 (3.4.64)
se numeşte putere reactivă, cu unitatea de măsură volt-amper reactiv [var].
Puterea reactivă, definită ca viteză de scurgere a energiei, este absorbită de bobinele şi
condensatoarele din circuit într-un sfert de perioadă şi apoi cedată înapoi sursei în următorul sfert
de perioadă.
Dacă în relaţia (3.4.64) Q > 0 ( > 0) circuitul este inductiv iar dacă Q < 0 ( < 0) circuitul
este capacitiv. În aceste cazuri puterea respectivă se numeşte inductivă şi respectiv, capacitivă.
Din punct de vedere fizic, semnificaţia puterii reactive apare prin exprimarea energiilor
câmpurilor magnetic şi electrice:
1 2 1 1
Q  XI 2  (L  )I  2 ( LI 2  CU 2 ) (3.4.65)
C 2 2
sau:
Q  2 (Wm  We ) . (3.4.66)
Eliminând unghiul de defazaj  din relaţiile puterilor activă şi reactivă:
P = UI cos
Q = UI sin
se obţine o mărime pozitivă:
S P 2  Q 2  UI (3.4.67)
numită putere aparentă şi care se măsoară în volt-amper [VA].
Cele trei puteri se pot transpune în "triunghiul puterilor" reprezentat în figura 3.4.21.
Dacă laturile triunghiului puterilor se împart la curentul eficace I se obţine "triunghiul
tensiunilor" (fig. 3.4.22) cu laturile:
S
U
I
P UI cos 
UR    U cos 
I I
Q UI sin 
UX    U sin .
I I
Dacă laturile triunghiului tensiunilor se împart la curentul eficace se obţine "triunghiul
impedanţelor" (fig. 3.4.23) cu laturile:
U
Z
I
U R U cos 
R   Z cos 
I I
U U sin 
X X   Z sin  .
I I
Triunghiul impedanţei se defineşte prin relaţia:
Z2  R 2  X 2 (3.4.68)
2
Dacă laturile impedanţelor se împart la pătratul impedanţei (Z ) se obţine "triunghiul
admitanţelor" (fig. 3.4.24) cu laturile:
Z 1
Y 
Z2 Z
R Z cos 
cos 
G  
 Y cos 
2 2Z
Z Z
X Z sin  sin 
B    Y sin  .
Z2 Z2 Z
În aceste expresii Y este admitanţă, G conductanţă iar B susceptanţă.
Triunghiul admitanţei se defineşte pe baza relaţiei:
Y 2  G 2  B2 (3.4.69)
Acestor triunghiuri li se pot ataşa mai multe relaţii utile:
U2
S  UI  ZI 2   YU 2 (3.4.70)
Z
P  S cos   UI cos   RI 2  GU 2 (3.4.71)
Q  S sin   UI sin   XI 2
 BU 2
(3.4.72)
Q X B
tg    (3.4.73)
P R G
P R G
cos    (3.4.74)
S Z Y
 Z Y B
X
 
R G

Fig. 3.4.23 Fig. 3.4.24

Revenind la circuitul inductiv din figura 3.2.25 cu diagrama polară din figura 3.4.26, aceleaşi
mărimi electrice pot fi prezentate în planul complex ca în figura 3.4.27.
În diagrama polară din figura 3.4.26, fazorul de referinţă fiind, între fazori există relaţia
U  UR  UL.

L
R
A i B
u R u L

Fig. 3.4.25

Fig. 3.4.26 Fig. 3.4.27

În reprezentarea complexă, faza iniţială este tot nulă pentru curentul I , dar între mărimile
complexe se pot scrie relaţiile:
I I
şi:
U  U R  jU L  I( R  jX) (3.4.75)
Axele planului complex pot fi rotite în jurul originii, astfel încât axa reală să conţină fazorul
U (fig. 3.58).
În acest caz se poate scrie:
U U
şi
I  I a  jI r (3.4.76)
precum şi conjugatul curentului:
I *  I a  jI r (3.4.77)
Rezultă că dacă luăm ca fază de referinţă tensiunea, ceea ce corespunde situaţiilor practice, se
obţine în planul complex pentru circuitul inductiv un defazaj (  0), deoarece în acest plan
unghiurile se măsoară de la axa reală spre mărimea complexă. De aceea, pentru calculul puterilor în
complex se utilizează I * în loc de I , cu scopul de a se obţine din calcul valori pozitive pentru
defazajul şi pentru puterea reactivă ale circuitului inductiv.

Fig. 3.4.28 Fig. 3.4.29

Comparând reprezentarea în complex a tensiunii şi a curentului conjugat cu triunghiul puterilor

transpus în planul complex (fig. 3.4.29) se constată:
S  U I* (3.4.78)
deoarece:
S  U I *  UI *  UIe j  Se j (3.4.79)
Rezultă:
S  UIe j  UI (cos   j sin  )  UI cos   jUI sin 
sau
S  U I *  P  jQ (3.4.80)
Deoarece puterea aparentă, ca mărime scalară, este dată de relaţia S  P  Q , rezultă că aceasta
2 2

se poate reprezenta în complex şi prin relaţia S  U* I  P  jQ , care însă nu este utilizată.

Relaţia (3.4.80) este relaţia de definiţie pentru expresia complexă a puterii aparente.
Impedanţa complexă este dată de relaţia:
Z  Ze j  R  jX (3.4.81)
iar admitanţa complexă este definită prin relaţia:
Y  Ye  j  G  jB (3.4.82)
iar conjugata admitanţei complexe:
Y *  Ye j  G  jB (3.4.83)
întrucât:
1 1
Y   Ye  j
Z Ze j

3.4.7. Legea lui Ohm şi teoremele lui Kirchhoff în formă complexă

Fie circuitul R, L, C serie prezentat anterior în figura 3.40 în care tensiunea u  2 U sin t
acoperă căderile de tensiune pe elementele de circuit:
u  uR  uL  uC
sau
di 1
dt C 
u  Ri  L  i dt
 Ţinând seama de proprietăţile numerelor complexe se poate transcrie relaţia de mai sus,
considerând valorile eficace ca mărimi complexe:
1
U  RI  jLI  I (3.4.84)
jC
şi apoi succesiv:
1
U  I ( R  jL  )
jC
  1 
U  I  R  j L  
  C  
U  I R  jX  I Z . (3.4.85)
Ultima relaţie se numeşte legea lui Ohm în formă complexă.
Expresia Z  R  jX se numeşte impedanţa complexă a circuitului în care R este rezistenţa
1
circuitului iar X  X L  X C  L  este reactanţa circuitului.
C
Teoremele lui Kirchhoff prezentate la regimul electrocinetic se pot extinde şi în regimul
cvasistaţionar (regimul permanent sinusoidal, prescurtat c.a.):
i
k ( r )
k 0
(3.4.86)

u   R i
 
 i dt 
di k 1
ek  k k  Lk  k (3.4.87)
dt Ck
k ( p) k (p )
notaţiile folosite având aceleaşi semnificaţii ca şi cele utilizate în paragrafele §3.2.4 şi anume:
k reprezintă o latură de circuit,
r un nod al circuitului electric iar
p un ochi al aceleiaşi reţele.
Relaţia (3.4.86) exprimă prima teoremă a lui Kirchhoff în c.a.:
suma algebrică a valorilor instantanee a curenţilor dintr-un nod electric este nulă.
Relaţia (3.4.87) exprimă cea de a doua teoremă a lui Kirchhoff în c.a.:
suma algebrică a valorilor instantanee ale tensiunilor electromotoare din laturile unui ochi electric
( buclă) este egală cu suma algebrică a căderilor de tensiune instantanee din laturile respective.
Această exprimare nu se referă la bucle cuplate inductiv.
Transpuse în planul complex, relaţiile (3.4.86) şi (3.4.87) au forma:
I
k ( r )
k 0
(3.4.88)

U I Z
 1 
ek  k
 R k  jL k    k Ik . (3.4.89)
 jC k 
k ( p) k ( p ) k ( p)
Pentru exemplificare, aplicăm aceste teoreme pentru nodul (fig. 3.4.30-a) şi bucla (fig. 3.4.30 - b):
 I1  I 2  I 3  I 4  0 şi
 1   1 
U e1  U e 4  I1 (R 1  jL1 )  I 2  R 2  jL 2  j   I 3  R 3  j   I4R4 .
 C 2   C 3 

Prima teoremă a lui Kirchhoff se aplică pentru (N _1) noduri, iar a II-a teoremă, pentru B
bucle independente, formându-se un sistem de L ecuaţii (L = N _1 +B ) unde L este numărul de
laturi.
 Fig. 3.4.30
3.4.8. Factorul de putere şi importanţa sa tehnico  economică

Prin definiţie, factorul de putere este raportul dintre puterea activă P şi puterea activă
maximă PM corespunzătoare aceloraşi pierderi pe o linie electrică, prin efect Joule:
P P UI cos  P
K     cos  (3.4.90)
PM S UI
P  Q2
2

unde, în regim sinusoidal, puterea activă maximă (cos = 1) este egală cu puterea aparentă (PM =
S). Rezultă că dacă P şi U sunt constante, cos  variază invers proporţional cu I.
Unele receptoare, cum ar fi: motoarele asincrone care merg cu sarcină mică sau în gol,
transformatoarele de reţea care merg în gol, cuptoarele de inducţie, transformatoarele de sudură,
etc., înrăutăţesc (micşorează) factorul de putere cos . Existenţa unui factor de putere redus are
influenţe nefavorabile asupra reţelei de transport a energiei electrice.
Dacă, de pildă, Im este curentul maxim pe care îl poate debita o centrală electrică şi I este
curentul unui receptor care are la borne tensiunea U şi absoarbe puterea activă P1 rezultă numărul
de receptoare identice care pot fi conectate la această centrală:
I I U cos
n m  m (3.4.91)
I P1
adică acest număr este direct proporţional cu factorul de putere cos .
Un factor de putere redus prezintă ca dezavantaje o pierdere de tensiune U, de putere P şi
deci de energie W = Pt:
P
U  ZI  Z
U cos 
(3.4.92)
P2
P  ZI 2  Z
U 2 cos2 
adică, aceste pierderi active sunt cu atât mai mari cu cât factorul de putere şi tensiunea sunt mai
mici. În relaţia (3.4.92), Z este impedanţa liniei. Ca soluţie de reducere a pierderilor de energie se
adoptă, pentru transportul energiei electrice, montarea unor transformatoare electrice ridicătoare
(după generatoare) şi coborâtoare (înaintea receptorului) iar, pentru îmbunătăţirea factorului de
putere, montarea în paralel cu receptorul a unor condensatoare pentru defazaj inductiv sau a unor
bobine, în cazuri destul de rare, pentru defazaj capacitiv.
Dacă factorul de putere al unui receptor este cos  şi, din motive tehnico  economice, este
necesară compensarea (acesta să crească până la valoarea cos  ') rezultă că puterea reactivă a
elementului compensator Qc (condensator sau bobină) este:
Q c  Q  Q '  P( tg  tg ' ) (3.4.93)
unde:
 - Q  P tg este puterea reactivă a receptorului consumată la factorul de putere cos ;
- Q '  P tg ' este puterea reactivă a receptorului consumată la factorul de putere cos  ' ;
- P este puterea activă a receptorului.
Dacă receptorul este inductiv (cazul cel mai des întâlnit în practică) elementul compensator
(condensatorul ) are capacitatea:

C
Qc


P tg  tg '  (3.4.94)
2 2
U U
În mod similar se obţine şi inductivitatea elementului compensator (bobină) dacă receptorul este
capacitiv:
U2 U2
L 
Q c P tg  tg '  (3.4.95)
Înainte de utilizarea condensatoarelor, pentru îmbunătăţirea factorului de putere sunt necesare
măsuri, denumite "măsuri naturale" care, în principal, constau din:
 limitarea mersului în gol al receptoarelor reactive (motoare asincrone, transformatoare de
sudură, etc. ) şi funcţionarea acestora la o sarcină cât mai apropiată de cea nominală;
 înlocuirea motoarelor şi a transformatoarelor supradimensionate.
Factorul de putere mediu al unei unităţi sau subunităţi industriale se calculează cu relaţia:
1 1
 cos med  
1 tg  med
2 2
W  (3.4.96)
1 r 
 W
unde
UI sin   med Wr
 tg med 
UI cos   med

W
(3.4.97)

în care, energia reactivă Wr şi energia activă W sunt înregistrate cu contoare, în acelaşi interval de
timp t (lunar).
Dacă (cos)med are o valoare sub cea stabilită, unitatea consumatoare de energie electrică este
obligată să plătească o anumită penalizare, cu atât mai mare, cu cât (cos)med este mai mic.