STUDIUL LEGILOR MIŞCĂRII

I. SCOPUL LUCRĂRII
Ne propunem determinarea traiectoriei şi verificarea legilor mişcării la
simularea aruncării unui corp sub un unghi.

II. TEORIA LUCRĂRII

Mişcarea unui mobil este considerată cunoscută când se cunoaşte poziţia

mobilului în funcţie de timp, adică traiectoria mobilului.
Traiectoria reprezintă locul geometric al punctelor prin care trece mobilul,
adică linia sau curba descrisă de mobil în timpul mişcării. În cazul în care traiectoria
este o dreaptă traiectoria mişcarea se numeşte liniară, iar când traiectoria este o curbă
mişcarea se numeşte curbilinie.
Durata mişcării reprezintă intervalul de timp numeric egal cu diferenţa dintre
momentul în care se termină mişcarea şi momentul începerii acesteia.
Mărimile fizice cu ajutorul cărora se poate studia mişcarea unui corp sunt:
poziţia, timpul, viteza şi acceleraţia.
Poziţia este determinată de vectorul de poziţie:

r  rxi  ry j  rz k ,

 r SI  m.

Prin definiţie vectorul viteză momentană (instantanee) v este dat de derivata în
raport cu timpul a vectorului de poziţie.
Vectorul viteză este tangent la traiectorie în acel punct.
dr ,
v
dt
m.
v SI 
s

Vectorul viteză medie v m a unui punct material este egal cu raportul dintre

vectorul deplasare r şi durata mişcării Δt:

1
 r r2  r1
vm   .
t t2  t1
Vectorul acceleraţie momentană (instantanee) (a ) reprezintă derivata
vectorului viteză în unitatea de timp sau derivata de ordinul al doilea în raport cu timpul
a vectorului de poziţie:
dv d 2 r
a  ,
dt dt 2
m
 a SI  .
s2
Vectorul acceleraţie medie este egal cu raportul dintre variaţia vectorului viteză
şi durata mişcării:
v v2  v1 .
am  
t t2  t1

Legile mişcării
v( t ) t
dv
a  dv  a  dt   dv   a(t ) dt 
dt v t ( t0 ) 0

t
 v(t )  v0   a t  dt  vt  vt  a t   t  t0   0

t0

 vt  vt  at   t  t0 
0
(1)

Dacă at   const. (adică mişcarea este rectilinie uniformă variată, atunci

relaţia (1) devine:

vt  vt  a  t  t0  ,
0
(2)

cunoscută ca legea vitezei pentru mişcarea rectilinie uniformă variată.

r( t ) t
dr
v(t )   dr  v(t )  dt   dr   v(t ) dt 
dt r t ( t0 ) 0

t t  t  t 
 r(t )  r(t )   vt   a t  dt  dt  r(t )  r(t )   vt   a t  dt  dt

t   t  
0 0 0 0


0
t 0  t 0 0

1
r(t )  r(t )  vt (t  t0 )  a (t  t0 )2 , (3)
0 0
2

2
adică legea coordonatei în mişcarea rectilinie uniform variată (sau legea de mişcare).
Dacă scoatem timpul din legea vitezei (2) şi îl introducem în legea coordonatei
în mişcarea rectilinie uniform variată (3) obţinem viteza mobilului în funcţie de viteza
iniţială şi vectorii de poziţie:

0
 0

vt 2  vt 2  2a r(t )  r(t ) . (4)

Relația (4) reprezintă ecuaţia Galileo Galilei.

Observaţie:
Dacă: a > 0 – mişcare rectilinie uniform accelerată (MRUA) şi viteza creşte;
Dacă: a < 0 – mişcare rectilinie uniform încetinită (MRUÎ) şi viteza scade.

Aplicaţii ale legilor mişcării la studiul mişcării pe verticală sub

acţiunea greutăţii
În acest caz acceleraţia de cădere a corpurilor este egală cu acceleraţia
gravitaţională.

Cazul I: căderea liberă ( a  g  0, v0  0 ):

Legea vitezei se scrie: v  g  t , t  t  t0 .

1
Legea de mişcare se scrie: h   g  t 2 .
2

Ecuaţia lui Galilei se scrie: v 2  2 gh .

v0=0 m/s
0

h g

Figura 1 Căderea liberă

3
Cazul II: aruncarea pe verticală în jos: ( a  g  0, v0  0 m / s )

Legea vitezei se scrie: v  v0  g  t .

1
Legea de mişcare se scrie: h  v0  t   g  t 2 .
2

Ecuaţia lui Galilei se scrie: v2  v02  2 gh .

v0
0

h g

Figura 2 Aruncarea pe verticală în jos

Cazul III: aruncarea pe verticală de jos în sus: a   g  0

Legea vitezei se scrie: v  v0  g  t .
1
Legea de mişcare se scrie: h  v0  t   g  t 2 .
2
Ecuaţia lui Galilei se scrie: v2  v02  2 gh
v2
Rezultă că înălţimea maximă atinsă este: hmax  0 .
2g
v
Timpul de urcare este egal cu cel de coborâre şi este egal cu: tu  tc  0 .
v = 0 m/s g

v
hmax

h g
y
v0
0
Figura 3 Aruncarea pe verticală de jos în sus

4
 Aplicaţii ale legilor mişcării la studiul mişcării pe orizontală

În acest caz a  g
Legea vitezei se scrie: v  v0  a  t .

1
Legea de mişcare se scrie: x  x0  v0  t   a  t 2 .
2

Ecuaţia lui Galilei se scrie: v2  v02  2ax .

Experimental se determină: înălţimea maximă, deplasarea pe orizontală (bătaia)
şi timpul total de mişcare.

Aplicaţii ale legilor mişcării la studiul mişcării unui corp aruncat sub un
unghi α

Mişcarea în câmp gravitaţional a unui corp la aruncarea acestuia sub un anumit

unghi α faţă de orizontală, reprezintă un exemplu de mişcare compusă.
Dacă unui corp i se imprimă o viteză iniţială, v0, orientată sub un anumit unghi
α faţă de orizontală, acesta va executa o mişcare atât pe verticală, axa OY cât şi pe
orizontală, axa OX. Punctul de unde este aruncat corpul are coordonatele: x0  0 m şi
y0 măsurate faţă de nivelul suprafeţei Pământului.

y
hmax

v0
v0y

α
v0x
y0

O x

xm
ax
Fig.4 .Reprezentarea aruncării unui corp sub un anumit unghi.

5
 Mişcarea pe verticală, după axa OY este o mişcare uniform variată a cărei
acceleraţie este acceleraţia gravitaţională, g.
Viteza iniţială este:
v0 y  v0  sin 

Legile mişcării pe axa OY vor fi:

v y  v0Y  gt  v0  sin   gt (5)

gt 2 gt 2
y  y0  v0Y  t   y0  v0  sin   t  . (6)
2 2
Datorită faptului că pe axa OX nu există nici o forţă care să acţioneze asupra
corpului (neglijăm frecarea cu aerul), înseamnă că acceleraţia corpului pe această
direcţie este egală cu zero.
Astfel, mişcarea de-a lungul lui OX este o mişcare uniformă cu viteza iniţială
vOX constantă.
În consecinţă legile mişcării vor fi:
vOX  vX  v0  cos 

x  v0 X  t  v0  cos   t . (7)
În condiţii reale, cum ar fi mişcarea liberă a corpurilor în aer, asupra acestora
pe lângă forţa de greutate va acţiona şi o forţă de frecare proporţională de regulă cu
viteza (la viteze mici de deplasare) sau chiar cu pătratul vitezei acestora (la viteze mari
de deplasare).