Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Carte LP Pediatrie Print-1 - 211004 - 120006
Carte LP Pediatrie Print-1 - 211004 - 120006
PEDIATRIE
SUPORT DE LUCRǍRI PRACTICE
PENTRU STUDENŢII
FACULTǍŢII DE MEDICINǍ
I. Diaconu, Georgeta
II. Cîrdeiu, Eugen
III. Anton – Pǎduraru, Dana -Teodora
616-053.2(075.8)
Referenţi ştiinţifici:
Prof. dr. Stela GOŢIA – Universitatea de Medicină şi Farmacie
”Gr. T. Popa” Iaşi
Prof. dr. Marin BURLEA– Universitatea de Medicină şi Farmacie
”Gr. T. Popa” Iaşi
Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin autorilor şi Editurii „Gr. T. Popa" Iaşi. Nici o
parte din acest volum nu poate fi copiată sau transmisă prin nici un mijloc, electronic sau
mecanic, inclusiv fotocopiere, fără permisiunea scrisă din partea autorilor sau a editurii.
2. 4. VACCINAREA ...........................................................................................................................41
Lucrarea ,, Pediatrie – suport de lucrări practice'' expune în mod unitar noţiunile teoretice
şi practice necesare cunoaşterii principalelor metode paraclinice de investigaţii utilizate în
practica medicală.
Elaborarea diagnosticulului de către clinician începe de la prima examinare a bolnavului
şi de la primele simptome descrise de către acesta, dar, pentru a-l susţine, sunt necesare diferite
explorări paraclinice.
În dorinţa de a veni cât mai mult în sprijinul studenţilor, am considerat necesară
realizarea prezentului manual, în deplină concordanţă cu studiul practic. În acest sens, lucrarea a
fost structurată în 36 capitole în care sunt descrise tehnicile uzuale necesare recoltării probelor
biologice pentru testele curente hemato-biochimice, dar şi unele explorări speciale din patologia
pediatrică, totul fiind subordonat unui diagnostic ştiinţific.
Un capitol important este cel în care este descrisă dezvoltarea neuro-psiho-motorie a
copilului pe etape de vârstă, a cărei cunoaştere este esenţială pentru înţelegerea patologiei
neurologice, care poate debuta încă din primele luni de viaţă.
Suportul de lucrări practice actual este elaborat pe baza datelor recente din literatură, dar
şi a îndelungatei experienţe a autorilor, fiind în acord cu programa analitică pentru studenţi.
Toate informaţiile prezentate urmăresc să familiarizeze studentul cu principalele
investigaţii paraclinice, ce pot completa examenul clinic în vederea elaborării unui diagnostic
corect.
Expunerea sistematică şi clară, cu actualizarea tuturor temelor tratate, face ca acest
manual să fie util în activitatea didactică, precum şi în practica medicală curentă.
Lucrarea se adresează atât studenţilor anului V Medicină Generală cât şi studenţilor de la
Asistenţă Medicală Generală; de asemenea, poate fi utilă medicilor rezidenţi care doresc să-şi
consolideze cunoştinţele de practică medicală.
Realizând acest manual, gândurile noastre de adâncă recunoştinţă se îndreaptă către
figurile emblematice ale celor ce ne-au fost profesori şi care ne-au îndrumat în formarea noastră
ca medici.
De asemenea, aducem -şi pe această cale -mulţumirile noastre conducerii Universităţii de
Medicină şi Farmacie ,,Gr. T. Popa” Iaşi şi tuturor celor care ne-au ajutat la publicarea acestui
manual.
Autorii
Foaia de observaţie în pediatrie
La externarea din spital se consemnează ziua, luna şi anul externării, numărul de zile de
spitalizare şi numărul de zile de concediu medical acordate mamei.
B. Anamneza
Reprezintă în practica pediatrică un rol hotărâtor premiselor necesare diagnosticului. În
orice situaţie, aceasta trebuie luată de la aparţinători chiar şi la copilul mare, deoarece acesta nu
are o capacitate bună de autoobservare sau poate fi uşor influenţat de insistenţa sau intonaţia
medicului examinator.
Trebuie realizat un climat de încredere, atitudinea medicului fiind plină de calm şi
înţelegere, interogatoriul desfăşurându-se într-un dialog amabil şi într-o anumită ordine impusă
de medic. Întrebările vor fi simple, concrete şi pe înţelesul celui întrebat, reţinându-se
răspunsurile semnificative. Anamneza se efectuează în prezenţa copilului. Serviciul de primire să
aibă organizate toate spaţiile necesare unui circuit corect pentru evitarea unor interîmbolnăviri
sau contact cu copiii cu boli contagioase. Camera iunde se efectuează examenul să fie curată,
luminată, liniştită şi bine încălzită. În cabinetul medical este bine să fie cât mai puţine persoane
şi cât mai puţină aparatură care poate speria copilul. Medicul din serviciul de primire apreciază
starea copilului astfel că în stările grave copilului este internat direct în UPU, unde sunt apreciate
rapid şi susţinute funcţiile lui vitale cu obiectivarea prin analize ţintite investigaţiile anamnestice
se vor limita doar la stabilirea cadrului nosologic celelalte informaţii obţinându-se după
stabilizarea pacientului. De menţionat că există o fişă ce cuprinde 13 criterii de evaluare
retrospectivă a aportunităţii internării cazurilor în regim de urgenţă. Această fişă emisă de UPU
se ataşează foii de observaţie. Iată câteva criterii: pierderea subită a cunoştinţei, puls anormal,
TA anormală, pierderea acută a vederii, sau auzului, febră persistentă (febră de cel puţin 3 zile cu
temperatură peste 380C), sângerare abundentă, anomalie severă a electroliţilor serici sau a unui
gaz în sânge, anomalii ale electrocardiogramei, durere paralizantă, dehiscenţa plăgilor.
Planul de desfăşurare a anamnezei cuprinde următoarele capitole, în ordine:
a. Motivele internării
b. Istoricul bolii actuale
c. Antecedentele personale, fiziologice şi patologice ale copilului
d. Antecedentele familiale (eredo-colaterale)
e. Condiţii de mediu ale copilului
a. Motivele internării sunt reprezentatede simptomele sau acuzele cele mai îngrijorătoare
relatate de copil sau aparţinător şi care de fapt au determinat solicitarea asistenţei medicale. Se
deosebesc în motive aparente relatate de copil şi aparţinători şi motive reale ce sunt descoperite
de medic. Vor fi reţinute cele mai semnificative motive, de obicei în numar restrâns, 4-5 cât mai
precis conturate, care atrag atenţia asupra suferinţei unui aparat sau sistem. De exemplu 38,50C,
anorexie, greaţă, vărsături alimentare, scaune apoase 3-5 /zi, ne face să ne gândim la o enterită
acută.
b. Istoricul bolii actuale:
Acesta trebuie să precizeze:
- momentul şi caracterul debutului bolii
11
Foaia de observaţie în pediatrie
1. Antecedentele prenatale
Ele vizează: evoluţia normală sau patologică a sarcinii, starea de sănătate a mamei pe
această perioadă şi supravegherea medicală primită cu toate investigaţiile efectuate (echografii,
hepatită C, B, HIV, etc.)
Cunoaşterea unor factori posibili de influenţă asupra produsului de concepţie (îmbolnăviri,
intoxicaţii, carenţe, iradiaţii, medicamente, etc.)
Ajunşi pe secţie părinţii sau aparţinătorii împreună cu medicul curant semnează de comun
acord Consimţământul informat asupra metodelor diagnostice şi terapeutice pentru participarea
13
Foaia de observaţie în pediatrie
în deplină cunoştinţă la procesul medical educaţional. Aparţinătorii sunt informaţi pe larg asupra
metodelor diagnostice şi terapeutice, beneficiile şi unele eventuale riscuri privind actul medical a
posibilităţii de agravare sau apariţia unor complicaţii a bolii, a prognosticului şi necesitatea unor
intervenţii ce ridică riscuri. Se vor furniza informaţii asupra funcţionării secţiei de respectarea
normelor de igienă şi comportament. Se va cere permisiunea ca studenţii în medicină sau cadrele
medii în formare să participe la actul medical fără a periclita pacientul.
Aparţinătorul poate refuza unele manevre sau investigaţii, sau chiar să refuze internarea,
act medical ce implică responsabilitatea părinţilor. Consimţământul informat este obligatoriu
respectând normele deontologice practicate în toată Europa.
2. Faciesul
ulceros (veneţian)+emaciat = cancer, TBC
mongoloid = sindrom Down
speriat, exoftalmic = boală Basedow
14
Foaia de observaţie în pediatrie
piston, barbotată, şuierătoare, de tip Biot, Küssmaul, Cheine-Stokes etc, se vor nota şi
eventualele tulburări funcţionale (dispneea expiratorie, inspiratorie, tirajul cu sediul lui), precum
şi unele acuze (durere, toracică, junghi, sete de aer), tuşea cu caracterul ei, expectoraţia etc.
Examenul fizic va urmări în continuare: aspectul şi conformaţia toracelui cu măsurarea
diametrelor lui în expiraţie şi inspiraţie; prezenţa sonorităţii, a vibraţiilor şi a murmurului
vezicular; precum şi eventualele modificări survenite, legate de diminuarea sau ştergerea lor şi
supraadăugarea unor zgomote.
Percuţia digitală simplă Ia sugar va permite o mai bună apreciere a sonorităţii toracice,
după cum perceperea la auscultaţie a murmurului vezicular pe un anumit teritoriu poate fi
înşelătoare prin transmiterea lui din zonele vecine.
Pentru examenul aparatului respirator la copil elementele topografice de reper sunt, pentru:
-regiunea anterioară — liniile medio-claviculară şi axilară anterioară;
-profil—liniile axilare anterioară, mijlocie şi posterioară;
-regiunea posterioară — liniile mediană şi scapulară.
Examinarea sugarului ţinut în braţe permite o mai bună explorare a aparatului respirator,
eventualele raluri supraadăugate decelându-se cu mai multă uşurinţă în timpul plânsului.
Examenul aparatului cardio-vascular impune notarea în foaia de observaţie a tuturor
acuzelor, manifestărilor funcţionale şi datelor desprinse din examenul fizic al copilului. Nu vor fi
neglijate astfel oboseala la efort, dificultăţile respiratorii, durerea sau jena precordială, semnalate
de către copiii mai mari.
Se vor consemna frecvenţa şi caracterul pulsului în concordanţă cu mai multe repere
(cubital, radial, peronier, popliteu, jugular) şi bătăile inimii, precum şi valorile maxime şi
minime ale tensiunii arteriale comparativ la membrele superioare şi inferioare şi de aceeaşi parte.
Se va urmări aspectul regiunii precordiale cu modificările posibile ale cutiei toracice, în
această zonă, precum şi vizibilitatea şocului apexian şi ale unor eventuale modificări
supraadăugate (fremismente, choc en dộme).
Percuţia va permite delimitarea ariei matităţii cardiace, care la sugar ridică numeroase
dificultăţi, iar prin ascultaţie aprecieri privitoare la caracterul şi ritmul zgomotelor cardiace. Vor
fi ascultate în ordine toate focarele de ascultaţie.
Datele rezultate din examenul fizic trebuie corelate cu caracteristicele topogralice pe care
cordul şi activitatea lui le prezintă în raport cu vârsta copilului, ştiut fiind faptul că inima ocupă
un spaţiu mai mare din cavitatea toracică, este mai la stânga şi mai sus situată cu cât vârsta
copilului este mai mică.
În eventualitatea depistării unor zgomote sau sufluri supraadăugate este necesară
localizarea focarului şi direcţiei lor de propagare, cu aprecierea tonalităţii şi intensităţii lor în
raport cu revoluţia cardiacă, folosindu-se în acest scop pentru definirea intensităţii lor cele 6
grade cunoscute din semiologia aparatului cardiac. Aceste zgomote supraadăugate se recomandă
a fi urmărite în diferite poziţii şi în toate focarele de ascultaţie precum şi în regiunile medio şi
parasternală, axilară şi inter-scapulo-vertebrală.
Ascultaţia inimii concomitent cu palparea pulsului va permite o mai bună apreciere a
eventualelor tulburări de ritm, după cum asurzirea zgomotelor cardiace ca şi frecăturile
pericardice vor putea fi mai bine decelate, efectuându-se ascultaţia cordului şi a regiunii
precordiale în diferite poziţii ale copilului.
17
Foaia de observaţie în pediatrie
Examenul aparatului digestiv şi al anexelor sale începe prin a fi cunoscute unele aspecte
legate de: modul de alimentaţie a copilului, apetitul şi saţietatea lui, caracterul tranzitului
intestinal şi al scaunelor, întotdeauna controlate din punct de vedere al numărului şi aspectului
lor macroscopic.
Se vor nota acuzele şi tulburări survenite, descriindu-se: eventualele greţuri sau
regurgitaţii; vărsăturile în raport de frecvenţa, conţinutul, intensitatea şi momentul apariţiei lor;
modificările posibile ale scaunelor ca număr şi conţinut; sângerările digestive posibile; durerile
abdominale cu particularităţile lor de intensitate, durată, localizare, iradiere şi în corelare cu alte
manifestări etc.
Examenul clinic va urmări în continuare aspectul abdomenului (suplu, flasc, meteorizat
etc.) în concordanţă cu ritmul respirator, copilul fiind în decubit dorsal şi cu abdomenul relaxat.
Nu vor fi neglijate eventualele contracturi sau imobilitatea musculaturii abdominale, după cum
vor fi observate cicatricea ombilicală, culoarea şi consistenţa tegumentelor peretelui abdominal
cu prezenţa sau nu a circulaţiei colaterale, ca şi eventualele mişcări peristaltice vizibile.
Prin percuţie se vor delimita diferitele matităţi fiziologice, precum şi eventualele
modificări patologice survenite, fiind determinate totodată limitele superioară şi inferioară ale
ficatului şi cele eventuale ale splinei.
Palparea, efectuată cu multă supleţe, blândeţe şi cu mâini încălzite, ne va ajuta în
aprecierea consistenţei maselor intestinale şi a limitei inferioare normale a ficatului cu
consistenţa lui, acest reper în condiţii fiziologice fiind mai coborât decât rebordul costal la sugar
şi copilul mic. Totodată prin această manevră vor putea fi puse în evidenţă unele puncte sau zone
dureroase cu sau fără participarea contracturii musculaturii abdominale. Atunci când splina este
percutabilă şi palpabilă limitele ei constatate vor fi consemnate în foaia de observaţie.
Percuţia combinată cu palparea ne vor permite evidenţierea şi limitarea unor elemente
patologice legate de conţinutul intra-abdominal (mase tumorale, colecţii lichidiene etc.) sau al
unei patologii cu caracter de abdomen acut chirurgical.
Vor fi controlate toate punctele de herniere a maselor intestinale precum şi regiunea anală
şi perianală.
Examenul cavităţii bucale se va efectua la sfârşitul examenului medical, urmărindu-se cu
atenţie toate componentele acestei cavităţi. Examenul se începe prin studiul regiunii peribucale şi
al buzelor, consemnându-se prezenţa elementelor eventual supraadăugate. Apoi se va urmări
aspectul mucoaselor gurii şi limbii, al amigdalelor cu lojile şi stâlpii lor, luetei şi fundului de gât,
cu ajutorul apăsătorului de limbă sau al linguriţei, la lumina zilei sau a unui fascicol luminos.
Examenul dentiţiei se adresează aprecierii numărului, poziţiei şi calităţii dinţilor, cu
eventualele carii sau lipsuri posibile.
La nou-născut şi sugarul mic, cu această ocazie se va urmări şi modul cum se desfăşoară
actul suptului, cercetându-se totodată şi reflexul punctelor cardinale.
Examenul aparatului uro-genital se efectuează imediat după cel al aparatului digestiv,
informându-ne în prealabil de unele acuze şi modalităţile de desfăşurare a excreţiei.
Datele subiective sunt legate de cele mai multe ori de tulburările micţionale, sau, la copilul
mai mare, de durerile reflectate în legiunea lojilor renale, în unele puncte ale traiectelor ureterale,
sau prepuţiale la băieţii cu calcul vezical.
18
Foaia de observaţie în pediatrie
Este obligatorie cunoaşterea unor date funcţionale privitoare la: numărul micţiunilor şi
caracterul lor (spontan, nedureros, controlat, în jet continuu sau întrerupt etc.); debitul urinar;
aspectul macroscopic al urinii etc.
Vor fi apoi examinate organele genitale externe, privind integritatea şi dezvoltarea lor, în
raport cu vârsta copilului. Pentru cei în perioada pubertăţii interogatoriul şi observaţiile se vor
adresa cunoaşterii în completare a tuturor aspectelor şi datelor legate de procesul maturizării
sexuale.
Examenul sistemului nervos şi al organelor de simţ comportă cunoaşterea amănunţită pe
de o parte a tuturor particularităţilor pe care dezvoltarea motorie, psihică, intelectuală şi afectivă
o parcurge în diversele etape ale copilăriei, iar pe de altă parte a tuturor particularităţilor cu care
semiologia neuropsihică se confruntă în aceste diferite perioade.
Deşi acest examen pare o problemă de specialitate, pediatrul este primul care trebuie să
diferenţieze şi să încadreze aspectele constatate, apelând la serviciile specialistului
neuropsihiatru numai în caz de nevoie. Din acest punct de vedere este de reţinut faptul că
aceleaşi manifestări întâlnite pot fi considerate normale sau patologice, în raport direct cu vârsta
copilului.
În cadrul examenului general al copilului, examenul neuropsihic urmăreşte unele obiective
principale, cercetate într-o anumită ordine, care se adresează recunoaşterii, prin unele repere, atât
dezvoltării neuropsihice corespunzătoare vârstei copilului cât şi suferinţei şi participării
sistemului nervos ansamblul patologiei pentru care copilul internează, patologia neuropsihică
propriu-zisă solicitând un examen mult mai amplu şi de specialitate.
Examenul sistemului nervos şi al organelor de simţ vizează astfel aprecierea separată a
stadiului de dezvoltare a activităţilor motorii şi senzoriale, a celei psihice, intelectuale şi afective,
precum suferinţele posibile şi variate ale sistemul nervos, cu patologia lui proprie şi a diverselor
sale componente. Din acest punct vedere examenul sistemului nervos se diferenţiază în raport cu
vârsta copilului folosindu-se tehnici, manevre şi teste diferite, după cum interpretarea lor obligă
evaluare de asemenea diferenţiată în raport de criteriile şi reperele, orientative, caracteristice
fiecărei etape a copilăriei şi particulare fiecărui copil.
Solicitarea şi cunoaşterea din anamneză a unor date privind evoluţia dezvoltării
psihomotorii a copilului, precum şi unele eventuale suferinţe legate de sistemul nervos, au o
deosebită importanţă în înlănţuirea faptelor de observaţie consemnate cu ocazia acestui examen.
În cadrul examenului obiectiv primele observaţii se adresează aprecierii stării de conştienţă
a copilului şi a prezenţei şi interesului său faţă de mediul înconjurător. Apoi studiul urmăreşte
aprecierea dezvoltării neurologice şi a unor eventuale tulburări, interesând poziţia copilului,
motilitatea şi tonusul muscular, reflexele osteotendinoase şi cutanate, precum şi activităţi
senzitive, senzoriale şi neurovegetative.
Tehnica examenului neurologic precum interpretarea rezultatelor obţinute sunt cu totul
deosebite la copilul mai mare faţă de sugar, iar la acesta faţă de nou-născut, după cum
diferenţierea nou-născutului dismatur de prematur impune, alături de repere morfologice,
folosirea şi a criteriilor de apreciere a gradului de maturizare neurologică la naştere.
Aprecierea poziţiei copilului trebuie raportată direct la stadiul dezvoltării tuturor
activităţilor motorii, după cum ea poate fi influenţată şi de unele manifestări patologic posibile.
Este cunoscut faptul că nou-născutul la termen îşi păstrează o poziţie semiflectată asemănătoare
celei din perioada intrauterină, prezentând în acelaşi timp un tonus marcat de opoziţie (de 90°
19
Foaia de observaţie în pediatrie
pentru unghiul popliteu) şi un anumit tonus muscular mai crescut. Aceste aspecte sunt cu totul
modificate la nou-născutul cu suferinţă intrauterină sau la naştere şi la prematur. Astfel, unele
poziţii particulare ale nou-născutului, determinate de modificările tonusului muscular prin
hipertonia lui foarte accentuată, sau, din contră, prin flasciditatea lui, de la poziţia în opistotonus
şi până la aceea de păpuşă de cârpă, alături de asocierea şi a altor manifestări, sunt semne de
mare gravitate ale suferinţei cerebrale. Poziţia în cocoş de puşcă reprezintă, de asemenea, pentru
toate vârstele, un alt semn de manifestare a suferinţei meningo-cerebrale.
Studiul motilităţii şi al tonusului muscular interesează activitatea motorie de la nivelul
tuturor segmentelor corpului, referindu-se asupra motilităţilor active, pasive, voluntare şi reflexe.
Urmărirea şi aprecierea în prima copilărie a evoluţiei dezvoltării motilităţii, a tonusului
muscular şi cu deosebire a celui posturo-locomotor şi de opoziţie sunt semnificative pentru un
examen neurologic complet.
Cercetarea gradului de maturizare neurologică la naştere, după criteriile lui Dubowitz este
necesară nou-născuţilor cu greutate mică la naştere, în vederea diferenţierii prematurilor de
dismaturi.
Examenul neurologic se va continua prin explorarea reflexelor osteo-articulare şi cutanate.
Nou-născutul şi sugarul mic solicită evidenţierea şi a reflexelor şi automatismelor primare,
a căror diminuare sau absenţă în această perioadă şi persistenţa celor mai multe dintre ele după
vârsta de 4-5 luni ridică aspecte deosebite privind patologia sistemului nervos central.
Dintre reflexele şi automatismele primare necesare a fi cercetate, amintim: reflexul de
agăţare, reflexele tonice cu variantele lor, cel al punctelor cardinale, de redresare şi atitudine
statică etc.
Controlul şi evaluarea activităţii organelor de simţ se fac cu dificultate şi sunt greu de
interpretat în prima perioadă a copilăriei.
La naştere şi imediat apoi, prin cercetarea reflexelor tonico-optic al lui Peiper sau cel
auditiv al lui Moro, se poate aprecia în mod indirect dacă nou-născutul vede şi aude. Este de
reţinut şi faptul că reflexul fotomotor, cel pupilar şi corneo-palpebral sunt prezente de la naştere.
Controlul activităţii nervilor cranieni la nou-născut şi sugarul mic se va efectua prin
urmărirea şi desfăşurarea actului suptului, a mimicii, a mişcărilor şi poziţiei ochilor etc.
Evaluarea sensibilităţii superficiale şi profunde este dificilă, fiind condiţionată de vârsta
copilului şi capacitatea lui de a putea localiza şi obiectiviza intensitatea stimulilor.
Examenul neurologic se continuă cu cercetarea excitabilităţii neuro-musculare, mai ales
la copiii de vârsta mică, prin explorarea semnelor lui Chwosteck, Weiss, Lust, Trousseau etc,
încheindu-se întotdeauna prin căutarea semnelor de iritaţie meningeală.
Menţionăm că la nou-născut şi sugarul mic, în debutul meningitelor septice adeseori aceste
semne lipsesc sau sunt foarte şterse, motiv pentru care nu trebuie să ne abţinem în practicarea
puncţiei lombare ori de câte ori prin alte semne se suspicionează o meningită.
Examenul sistemului nervos se adresează şi aprecierii stadiale a dezvoltării psihice,
intelectuale şi afective a copilului, cu particularităţile lui comportamentale, punându-se multă
bază pe informaţiile legate de evoluţia acestor aspecte până la internare. Prin relaţiile obţinute
din anamneză şi examenul medical efectuat se poate realiza numai o apreciere generală a
dezvoltării psihice a copilului, care alături de dezvoltarea motorie are o deosebită importanţă
pentru copilul mic şi sugar în vederea stabilirii unor eventuale întârzieri ale dezvoltărilor psihice
sau / şi motorii (vezi. cap. 2. 2).
20
Foaia de observaţie în pediatrie
F. Explorări paraclinice
Alegerea şi solicitarea investigaţiilor paraclinice trebuiesc făcute cu mult discernământ
ţinându-se seama de necesitatea şi valoarea lor interpretativă în raport cu riscurile şi dificultăţile
de recoltare faţă de copil şi a celor de efectuare şi răspuns în timp a rezultatelor. Investigaţiile
alese privesc bolnavul şi boala lui cu întreg ansamblul de tulburări. Acestea nu se adresează unei
boli ca atare, ci tuturor posibilităţilor de manifestare. Ele trebuiesc subordonate astfel:
diagnosticului rezultat din datele oferite din anamneză, examenului clinic al bolnavului şi
evoluţiei bolii precum şi riscurile eventuale a unor medicamente administrate. Recoltarea
probelor de sânge sau a altor investigaţii va ţine cont de factorul durere ce trebuieşte combătut la
copil şi sugar.
În general se practică:
1. Explorări de analize de laborator curente: hemoleucogramă, VSH, glicemie, uree, TS,
TC, reacţie BW, grup sanguin, sumar urină, examen genital, radiografie Rg toracopulmonară.
2. Explorări pentru diagnosticul pozitiv
- vizând boala în cauză de origine
- analize pentru diagnosticul complicaţiilor
- analize pentru diagnosticul bolilor asociate
3. Analize pentru diagnosticul diferenţial
Acestea din urmă se pot face ţintit privind 2-3 afecţiuni foarte asemănătoare sau exhaustiv
(urmărind algoritmul de diagnostic pentru boala respectivă) pentru elucidarea tuturor entităţilor
ce pot produce afecţiunea (ex: sindromul colonului iritabil). Se va recurge şi la alte examene de
specialitate (cardiologice, neurologice, endocrinologice, chirurgicale, psihologice, psihiatrice,
oncologice, etc.) pentru elucidarea bolii. Sunt uneori necesare biopsii de organ şi interpretare
histologică care vor stabili diagnosticul cert şi stadiul bolii în special în afecţiunile oncologice. În
acestea cercetarea măduvei hematologice devine obligatorie. Uneori este necesar repetarea unor
investigaţii pentru urmărirea evoluţiei bolii.
21
Foaia de observaţie în pediatrie
J. Evoluţia afecţiunii
Poate fi dacă bolnavul nu ar fi tratat:
- spontană
- spre vindecare
- stabilizare
- agravare
Pentru tumorile maligne se va preciza
- invadarea locală în lungime şi lăţime
- invazia ganglionară (metastază)
În foaia de observaţie zilnic şi ori de câte ori este nevoie, toate datele din care să reiasă
evoluţia bolii. Schimbările survenite în planul terapeutic vor trebui să-şi găsească justificarea din
22
Foaia de observaţie în pediatrie
L. Epicriza
Se stabileşte la externarea copilului din spital notându-se diagnosticul complet şi starea la
ieşire. Epicriza finală va conţine un rezumat fidel al bolii copilului cu evoluţie, complicaţii, a
investigaţiilor efectuate şi a tratamentului primit.
M. Scrisoare metodologică
Este adresată medicului de familie ce cuprinde antetul cu serviciul clinic respectiv şi cu
colectivul de medici care lucrează în acel serviciu. Acest document cuprinde punctul “K”, dar
foarte important programul de urmărire şi dispensarizare a copilului (medicamente, controale,
etc.) precum şi programul de profilaxie a rahitismului, osteoporozei, anemiei, etc. Se va preciza
şi prescrierea unei reţete compensate şi de asemenea necesitatea unor imunizări sau vaccinări
suplimentare.
23
Foaia de observaţie în pediatrie
Bibliografie
1. Buta G. M. , Buta L. – Bioetica în pediatrie, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008
2. Creţu Şerban – Copilul sănătos şi bolnav, Ed. Scrisul Românesc, Vol. 2, , 1982
3. Dimitriu G, Iordache C. , Nistor N. – Foaia de observaţie-probă clinică în Pediatrie,
patologie cardiovasculară şi urgenţe la copil, Ed. Univers, Iaşi, 2007
4. Ferrier P. E. – Precis de pediatrie, Ed. Payot, 1984
5. Florescu L. , Bălănică G. – Puericultură, elemente practice, Ed. Gr. T. Popa Iaşi, 2012
6. Iordăchescu F. – Tratat de pediatrie, Ed. Naţional, Bucureşti, 2006
7. Popescu V. , Arion C. – Diagnosticul în pediatrie. Condiţii generale pentru un diagnostic
corect. În Popescu V. Algoritm diagnostic şi terapeutic în pediatrie vol. 2, Ed. Medicală
Amaltea, Bucureşti, 1999
8. Saron M. C. , Clelland, Gheraldinde Kaspar – A clinical manual for nursing assistance,
Ed. Wadswarth Health Siences Division Monterey, California, 1993.
24
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
2. 1. NOŢIUNI DE ANTROPOMETRIE
Şef lucrǎri dr. Dana-Teodora Anton-Pǎduraru
GREUTATEA
Cântǎrirea se face cu cântarul (cântar special pentru copii în cazul sugarilor) – fig. nr. 1.
Copilul va fi cântǎrit totdeauna în acelaşi moment al zilei şi în aceeaşi stare fiziologicǎ (de
preferinţǎ dimineaţa pe nemâncate).
Înainte de cântǎrire se echilibreazǎ cântarul, se cântǎreşte un scutec curat, se aşeazǎ copilul
complet dezbrǎcat pe cântar, în decubit dorsal. Din greutatea finala se scade greutatea scutecului,
aflând astfel greutatea copilului. Scutecul se va schimba după fiecare copil.
TALIA
La sugar talia se mǎsoarǎ cu pediometrul, iar la copilul cu vârsta peste 1 an se mǎsoarǎ cu
antropometrul.
▪Pediometrul este format dintr-o scândurǎ gradatǎ în centrimetri, care are o extremitate fixǎ
de la care începe numǎrǎtoarea centimetrilor şi o extremitate mobilǎ (cursor).
Sugarul se aşeazǎ în decubit dorsal, având sub el un
scutec curat. Asistenta ţine capul copilului cu vertexul
tangent la extremitatea fixǎ a pediometrului. Examinatorul
imobilizeazǎ cu o mânǎ genunchii copilului în
hiperextensie şi cu cealaltǎ aduce cursorul tangent la
plante, care trebuie sǎ facǎ un unghi de 90º cu planul
pediometrului. Se ridicǎ picioarele copilului, menţinându-
se cursorul imobil şi se citeşte talia. Fig. nr. 2 Pediometru
25
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Pentru mǎsurarea bustului (înǎlţimea şezândǎ) se ridicǎ membrele inferioare la unghi drept
aducând cursorul pânǎ la nivelul ischioanelor.
▪Antropometrul: determinarea taliei cu antropometrul se face
în poziţie ortostaticǎ, cu câlcâiele şi coloana vertebralǎ lipite de tija
gradatǎ a aparatului. Se aduce cursorul tangent la vertexul copilului,
dupa care se citeşte talia în centrimetri.
La naştere, lungimea medie este de 50 de cm (limite între 48 –
52 cm), apoi ritmul de creştere este:
- 4 cm în prima lună de viaţă
- câte 3 cm în lunile a 2-a şi a 3-a de viaţǎ
- 2 cm în luna a 4-a
- câte 1 cm începând din luna a 5 a şi până la sfârşitul primului
an de viaţă
- în total, copilul creşte cu 20 de cm în primul an
- între 1 şi 2 ani, creşte cu 10 – 12 cm
Fig. nr. 3 Taliometru
- după 2 ani ritmul de creştere este de 4 – 5 cm/an
- la pubertate, creşterea staturală se accelerează cu aproximativ 10 cm anual.
PERIMETRUL CRANIAN
Perimetrul cranian (PC) se mǎsoarǎ cu panglica metricǎ – fig. nr. 4.
PERIMETRUL TORACIC
Perimetrul toracic (PT) se mǎsoarǎ cu panglica metricǎ.
Pentru perimetrul toracic (PT) se folosesc urmǎtoarele puncte de reper:
-pentru PT superior: vârful regiunii axilare
-pentru PT mijloci: mameloanele
-pentru PT inferior: baza apendicelui xifoid.
Valori normale:
-PT la nou nǎscut: 33,5-34 cm
-PT = PC la 1 an, apoi PT depǎşeşte PC cu atǎţia centimetri câţi ani are copilul.
PERIMETRUL ABDOMINAL
Perimetrul abdominal (PA) se mǎsoarǎ cu panglica metricǎ.
Se mǎsoarǎ în decubit dorsal, punct de reper fiind ombilicul.
Valori normale:
-nou-nǎscut: 38cm
-1 an: 44,5cm
-2 ani: 46cm.
Perimetrul abdominal se poate aprecia şi în funcţie de percentile-fig. nr. 7.
27
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
INDICI ANTROPOMETRICI
Indicele de masǎ corporalǎ (IMC) = G (Kg)/ T2 (cm2) -fig. nr. şi fig. nr.
- este folosit la copilul mai mare de 2 ani;
- este specific pentru vârstǎ şi sex;
IMC creşte rapid, atingând valoarea maximǎ la vârsta de 8 luni. Apoi, descreşte, atingând
minimul la 5ani şi 6 luni.
30
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
31
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Aprecierea creşterii se poate face şi prin raportarea valorilor gǎsite la valorile medii
determinate pentru o anumita populaţie dintr-o anumitǎ zonǎ geograficǎ, în corelaţie cu vârsta şi
sexul. Abaterile de la medie se exprimǎ prin metoda percentilelor sau a deviaţiilor standard -
aceasta fiind metoda de evaluare recomandatǎ de OMS.
Interpretare:
- normoponderal: valori situate între percentilele (curbele) 5 şi 85
- supraponderal-valorile cuprinse între percentila 85, respectiv 95
- obezitate -valori ce depǎşesc percentila 95
- subponderal-valori situate sub percentila 5.
Valorile corespunzǎtoare:
- percentilei 16 sunt echivalente cu -1 DS;
- percentilei 3 sunt echivalente cu -2 DS;
- percentilei 1 sunt echivalente cu -3 DS;
- percentilei 84 sunt echivalente cu +1 DS;
- percentilei 97 sunt echivalente cu +2 DS;
- percentilei 99 sunt echivalente cu +3 DS.
Bibliografie
1. Florescu Laura, Bǎlǎnicǎ Genoveva. Puericulturǎ –suport de lucrǎri practice. Ed. ”Gr. T.
Popa” UMF Iaşi, 2011.
2. Hurgoiu Voichiţa. Puericulturǎ. Ed. Medicalǎ Bucureşti 1991: 21-37.
3. Maiorescu M, Iacob Constanţa, Ciurea Antoaneta. Elemente de nutriţie pediatricǎ. Ed.
Medicalǎ Bucureşti 1987: 198-223.
4. IOMC “Alfred Rusescu”. Metodologia examinǎrii medicale periodice a copilului mai
mic de 4 ani. Protocoale înîngrijirea copilului, vol. 2, 2001: 16-38.
5. http://abbottnutrition. com/categories/infant-and-new-mother/infant-growth-charts-
pediatric-growth-charts
32
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
33
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Vârsta
Examen neurologic
(luni)
34
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
fiind influenţat de factori ca postura şi caracteristicile obiectelor care sunt apucate (formă,
mărime, greutate).
Ca nou-născut şi în primele 3 luni de viaţă copilul îşi întinde mâinile, dar mişcările sunt
fără scop şi necoordonate.
La vârsta de 3 luni începe să-şi privească mâinile ceea ce constituie un pas important
pentru coordonarea ochi-mână.
La 4 luni copilul este în măsură să-şi ducă mâinile în apropierea obrazului, să le privească,
prinde obiectele care îi sunt plasate în mână, le duce la gură. La această vârstă apare coordonarea
ochi-mână-gură.
La 5 luni se dezvoltă mişcările simetrice controlate, loveşte biberonul cu mâna, duce
obiectele în gură.
La vârsta de 6 luni copilul face prehensiunea palmo-cubitală, transferă obiectele dintr-o
mână în alta.
La 7 luni prehensiunea se realizează cu mâna în semi-pronaţie şi pensă radio-palmară.
Între 9-10 luni copilul are capacitatea nu numai de manipulare corectă a obiectelor, dar şi
de a le căuta începând astfel cercetarea mediului înconjurător. La această vârstă el apucă,
manipulează, pune înăuntru şi în afară obiecte variate în cercetarea de efecte noi.
La vârsta de 11-12 luni copilul reuşeşte să facă pensa digitală, apucă cu precizie obiecte
însă are dificultate în capacitatea de a le da drumul.
Între 13-15 luni copilul abandonează biberonul şi încearcă să mănânce cu lingura în
manieră nesigură, adesea nu reuşeşte să introducă lingura în gură. La această vârstă capacitatea
de a elibera obiectele este mai dezvoltată, se distrează aruncând jucăriile din cutie, arată şi oferă
jucării persoanelor din anturaj, ajută la întoarcerea paginilor unei cărţi.
De la vârsta de 18 luni când copilul poate sta în picioare şi merge independent, mâinile sunt
libere. Activitatea globală este predominantă comparativ cu cea selectivă, totuşi reuşeşte să se
dezbrace, să-şi scoată pantofii, bereta şi mănuşile.
La 2 ani activitatea motorie globală predomină, dar controlul mişcărilor fine şi coordonarea
este mai bună. Copilul ţine bine ceaşca, varsă dacă este prea plină, o îndepărtează când a
terminat. Întoarce paginile unei cărţi, construieşte un turn din 4-6 cuburi. Imită un cerc, însă nu-l
poate începe singur, copiază liniile orizontale.
Limbajul şi capacităţile cognitive ale copilului evoluează în paralel cu dezvoltarea
neuromotorie. Astfel, la vârsta de 4 luni apare adevărata lalalizare constituită dintr-un şir de
silabe sau sunete repetate şi care reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea limbajului.
La 5 luni lalalizarea este mai amplă, există un ton de conversaţie ceea ce permite copilului
să controleze muşchii conectaţi cu mecanismul limbajului.
Începând de la 6 luni copilul are posibilitatea de a crea ,,simbolul”. O activitate simbolică
importantă este reprezentată de joc, care este util în a exersa abilităţile sale motorii, vizuale, dar
mai ales să perfecţioneze capacitatea de cunoaştere şi elaborare necesară unei dezvoltări mentale
armonioase.
De la vârsta de 7 luni se constată în limbaj o mare varietate în lalalizare, copilul exersează
continuu mai multe zile combinaţii de sunete/silabe. Prin comunicarea afectivă foarte intensă cu
părinţii copilul este în măsură să le dea un nume ,,ma-ma”, ,,ta-ta”.
35
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
La 9 luni este încă în stadiul de lalalizare, dar apar primele inflexiuni care o fac
asemănătoare cu limbajul adultului. Copilul devine capabil să imite modele sonore oferite de
anturaj demonstrând o înţelegere mai bună a cuvintelor.
La 10 luni copilul este mai perceptiv faţă de variaţiile vizuale şi sonore care îl fac mai
sensibil la evenimentele din mediul ambiant. Răspunde când îşi aude numele.
La majoritatea copiilor limbajul apare înainte de mersul liber care se realizează între 11-12
luni. Dacă copilul merge înainte de a fi spus primul cuvânt, vorbirea va fi întârziată până când
reuşeşte să aibă un mers sigur. Normal spun primele cuvinte între 9-10 luni sau mai târziu între
18-19 luni.
Bibliografie
1. Bertenthal BI. Developmental changes in postural control during infancy. In J van der
Kamp, A Ledebt, G Savelsbergh & E Thelen (Eds.). Advances in motor development and
learning in infancy. Amsterdam: Print Partners Ipskamp, 2001: 19-22.
2. Diaconu G. Patologie pediatrică. Ed. Spiru Haret Iaşi, Ed. Tehnica-Info, Chişinău, 2003.
3. Piek JP. Infant motor development. Human Kinetics, 2006.
4. Shirley MM. The motor sequence. In W. Dennis (Ed.), Readings in child psychology
(2nd Ed.). Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall, 72-82.
5. Sattler JM. Assessment of children: Cognitive applications. San Diego: Jerome M
Sattler, 2001.
6. Volpe JJ, Neurology of the newborn. 2nd ed. , W. B. Saunders Co. , Philadelphia, 1995.
36
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
TERMOMETRIZAREA
- termometre clasice (cu mercur, galiu, staniu, indiu): cel cu mercur prezintǎ riscul
contaminǎrii cu mercur în cazul spargerii;
37
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
- termometre rectale: folosite frecvent la sugari şi copii mici, însǎ mai greu de suportat de
copilul mare. Termometrizarea dureazǎ 2 minute.
- termometre axilare la care termometrizarea dureazǎ 5-6 minute, fiind folosite mai des la
copilul mare;
- termometre frontale cu infraroşu
- termometrele auriculare: oferǎ o mǎsurare rapidǎ (câteva secunde). Se recomandǎ
utilizarea acestor tipuri de termometre dupǎ împlinirea vârstei de 3 luni.
- termometre pentru uz oral: termometrizarea dureazǎ 2-3 minute. Înainte de efectuarea
mǎsurǎtorii, copilul nu trebuie sǎ consume alimente reci sau fierbinţi-fig. nr. 12.
Mǎsurarea temperaturii intrarectal nu trebuie folositǎ de rutinǎ la copiii mai mici de 5 ani
deoarece etse invazivǎ şi determinǎ disconfort.
Încǎ din perioada de nou-nǎscut se recomandǎ mǎsurarea temperaturii la nivel axilar cu un
termometru digital. La copiii cu vârsta peste 4 sǎptǎmâni se recomandǎ determinarea
temperaturii axilare cu termometru digital sau determinarea la nivel timpanic , folosind un
termometru cu infraroşu.
METODE DE HIPOTERMIZARE
1. Tehnica împachetǎrii
Definiţie
Împachetarea reprezintǎ învelirea completǎ a corpului în cearşafuri umede peste care se
aplicǎ unul uscat. Împachetǎrile reci au efect hipotermizant, calmant şi reglator al circulaţiei.
Indicaţii
- stǎri febrile;
- hiperexcitabilitate nervoasǎ;
- tulburǎri uşoare (respiratorii, circulatorii).
38
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Contraindicaţii
- stari grave
- debili, astenici
- boli cardiace / pulmonare cronice decompensate.
Tehnicǎ
Patul bolnavului se acoperǎ cu o muşama de plastic pentru a feri saltelele de umezealǎ
peste care se întinde un cearşaf uscat, iar peste acesta cearşaful umed (inmuiat în apǎ şi stors
parţial).
Bolnavul este dezbrǎcat complet şi aşezat în decubit dorsal pe cearşaful umed. Se ridicǎ
mâinile în sus, se înveleşte trunchiul dedesubtul axilelor cu partea stângǎ a cearşafului umed. Se
ridica piciorul drept şi se acoperǎ membrul inferior stâng cu partea inferioarǎ a cearşafului. Se
aşeazǎ membrul inferior drept la loc şi se acoperǎ cu cearşaf umed astfel încât între cele douǎ
membre sǎ rǎmânǎ porţiune umedǎ. Se aşeazǎ membrele superioare de-a lungul trunchiului şi se
acoperǎ pânǎ la gât cu partea dreaptǎ a cearşafului. Peste cearşaful umed se aplicǎ cearşaful
uscat.
Pentru ca împachetarea sǎ fie corectǎ, stratul umed trebuie sǎ se lipeascǎ bine de corp, sǎ
nu existe spaţii de aer între cearşaf şi suprafaţa corpului, iar cearşaful umed sǎ nu fie cutat
nicǎieri (se previn escarele).
În caz de febrǎ împachetarea trebuie schimbatǎ din 5 în 5 minute. Dupǎ terminarea
împachetǎrii, bolnavul se şterge cu prosoape uscate. Scǎderea temperaturii continuǎ câteva
minute dupa uscare. Împachetarea rece poate fi completatǎ cu o compresǎ rece pe frunte.
Se pot efectua şi bǎi hipotermizante, temperatura apei fiind cu 2ºC sub temperatura
corpului, cu scǎderea progresivǎ a temperaturii apei în funcţie de temperatura corpului.
2. Administrarea de antitermice
Metodele chimice de combatere a febrei constau în administrarea de:
- Paracetamol 30-40 mg/kg/zi (tablete 500 mg, sirop 120 mg/5 ml, supozitoare 125mg sau
250 mg); este singurul antipiretic recomandat pentru tratamentul febrei la nou-nǎscuţi. – fig. nr.
13.
- Ibuprofen 20-30 mg/kg/zi (sirop 100 mg/ml, tablete 200 /400/600 mg, supozitoare 60
/125 mg) – fig. nr. 14. Doza toxicǎ de Ibuprofen este de 100 mg/kg/zi.
Bibliografie
1. Chiappini E, Principi N, Longhi R, Tovo PA, Becherucci P, Bonsignori F şi colab. -
Management of fever in children – Summary of the Italian Pediatric Society Guidelines. Clin
Ther 2009; 31 (8):1826-1843.
2. Herzog L, Philips S. Adressing concerns about fever. Clinical Pediatrics 2011; 50
(5):383-390.
40
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
2. 4. VACCINAREA
Asist. univ. dr. Laura Mihaela Trandafir
41
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Vaccinul anti-hepatită B
Din anul 1992 a fost lansată recomandarea pentru generalizarea vaccinării prin programele
naţionale de imunizare, cu începerea schemei din primele 24h de la naştere, în cazul ţărilor la
care transmiterea transversală a virusului a fost demonstrată. Vaccinarea adulţilor expuşi la
infecţie ca urmare a profesiei sau comportamentului cu risc a fost adoptată atât de ţările
dezvoltate cât şi de cele în curs de dezvoltare.
Dozare şi administrare:
- Doza pediatrică (pentru nou-născuţi şi copiii sub 15 ani) este de 0,5 ml, continând 10μg
de HBs Ag.
Vaccinarea începe imediat după naştere, în primele 12 ore, următoarele doze se
administrează la 2 şi 6 luni, concomitent cu DTP şi VPOT. În prezent, pe plan naţional se
utilizează un vaccin tetravalent DTP-Hep B, care înlocuieşte cele două vaccinuri administrate la
2 şi 6 luni.
- Doza pentru adulţi şi copiii peste 15 ani este de 1,0 ml, continând 20μg de HBs Ag.
La adulţi şi copii se administrează intramuscular în regiunea deltoidiană, iar la nou-născuţi
şi sugari în regiunea antero-laterală a coapsei.
Efectele secundare sunt puţine şi tranzitorii: subfebrilitate, dureri abdominale, cefalee,
astenie, ameţeală, erupţii cutanate, reacţii locale uşoare.
Contraindicaţiile se referă la reacţiile anafilactice la drojdia de bere sau alţi constituenţi ai
vaccinului şi la boli febrile acute moderate sau severe.
Forme de prezentare: Engerix B, Infanrix Hexa (VACCIN COMBINAT DTPA-HBV-
IPV+HIB).
42
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Vaccinarea anti-rujeolă-rubeolă-parotidită
Rujeola a fost frecvent întâlnită la vârsta copilăriei, generând complicaţii sau decese la
indivizii din grupele cu risc crescut (nou-născuţi, persoane cu multiple comorbidităţi sau deficit
al sistemului imun etc.). Din 1970 vaccinarea anti-rujeolă a determinat o scădere cu 80% a
cazurilor anuale, de la 4,2 milioane în 1980 la 853. 000 în anul 2005. Chiar dacă în numeroase
regiuni boala a fost eliminată (absenţa cazurilor indigene) rujeola rămâne în actualitate prin
decesele înregistrate în anumite zone ale lumii (197. 000 în 2007).
Rubeola este prevenită prin vaccinare încă din deceniul şase al secolului trecut fiind
cunoscut efectul imunizării inclusiv prin reducerea riscului apariţiei cazurilor de Sindrom
Rubeolic Congenital. Ca urmare a administrării concomitente a structurilor antigenice, pentru
prevenirea rujeolei şi rubeolei, strategia de eliminare a rujeolei este atinsă concomitent cu cea de
reducere a SRC.
Parotidita, considerată o boală relativ benignă, cu vindecare spontană, cu o evoluţie
asimptomatică în 20-40% din cazuri, a fost inclusă printre bolile preventibile prin vaccinare
datorită numărului mare de îmbolnăviri la vârsta copilăriei sau adolescenţei, a complicaţiilor
grave (rare) şi a celor invalidante (surditate).
Schema de imunizare cuprinde două doze: prima la 12 luni şi rapel la 7 ani.
Vaccinarea anti-rotavirus
În prezent infecţia cu Rotavirus reprezintă una din cauzele cele mai frecvente de diaree
gravă la vậrste mici. Deoarece 1 caz din 75 de infecţii cu Rotavirus poate evolua spre
deshidratare acută severă şi deces vaccinarea a devenit o prioritate atât în ţările dezvoltate cât şi
în multe din cele în dezvoltare.
Primul vaccin anti-rotavirus a fost omologat în SUA în anul 1998, dar ca urmare a
complicaţiei postvaccinale manifestate prin invaginaţia intestinală acest preparat a fost retras din
schemele de imunizare. O nouă generaţie de vaccinuri anti-rotavirus a fost lansată în 2006, iar
studiile extinse au permis demonstrarea eficacităţii şi tolerabilităţii.
Vaccinul (Rotarix) se administrează pe cale orală, în 2 doze la 2 şi la 4 luni.
Vaccinarea anti-varicelă
Varicela este considerată ca o boală eruptivă benignă, dar care în 10% dintre cazuri poate
avea o evoluţie gravă mai ales la adolescenţii şi adulţii care au riscul de 30-40 de ori mai mare de
a deceda prin complicaţii. Încă din anul 1970 mai multe preparate vaccinale au fost cercetate
pentru a preveni eficient varicela fiind bine tolerate, iar din 2005 este utilizat în unele ţări un
preparat asociat tetravalent (rujeolă-parotidită-rubeolă-varicelă).
44
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Vaccinul monovalent (în România -Varilix) după 1-2 doze asigură o protecţie în anticorpi
specifici de bună calitate şi pentru o perioadă lungă de timp.
Mod de administrare: între 9 luni şi 12 ani 1 doza, administrată subcutanat, iar peste 13 ani,
2 doze administrate la un interval de 6 săptămâni.
Vaccinarea antiherpes 1 şi 2, posibilă acum şi in Romania, este eficace pentru cei care nu
au facut niciodată herpes sau pentru copiii ai căror părinţi fac frecvent infecţii acute herpetice.
Reacţia adversă post-vaccinare este considerată orice incident medical care apare în
primele patru săptămâni după administrarea vaccinului. Cele mai frecvente reacţii adverse sunt:
febra peste 38C (se remite în 24-48 ore), agitaţia sau plânsul incontrolabil, somnolenţa, anorexia,
diareea, vărsăturile, reacţiile locale (durere, eritem, induraţie la locul injectării).
45
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Bibliografie
1. Azoicăi Doina -Vaccinologia: prezent şi viitor, în Tratat de pediatrie, sub redacţia C.
Iordache, Ed. Gr. T. Popa, 2011: 11-30.
2. Plotkin SL, Plotkin SA. -A short history of vaccination. În: Plotkin SA, Orenstein WA,
Offit PA, eds. Vaccines. 5th ed. Philadelphia, PA: Saunders Elsevier; 2008:1-16.
3. *** Recomandări de vaccinare în pediatrie, sub redacţia Marin Burlea (coordonator), Ed
Medicală Amaltea, 2012.
4. Florescu Laura, Genoveva Bălănică – Puericultură – elemente practice, Ed. “Gr. T.
Popa”, 2012:127-133.
5. E. Ciofu, Carmen Ciofu – Esenţialul în pediatrie, ed Medicala Amaltea, 2002, 53.
6. *** Data, statistics and graphics. WHO/IVB database for 193 WHO Member States.
Word Health Organization (March 2009)
46
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
a. Profilaxia antenatalǎ
Se recomandă:
- expunerea gravidei la aer şi soare;
- alimentaţie echilibrată din care să nu lipsească sursele naturale de vitamina D şi calciu
(minimum 1200 mg Calciu zilnic);
- Vitamina D 500 UI/zi, zilnic, per os, în anotimpul însorit şi 1. 000 UI/zi în situaţii
speciale (alimentaţie carenţată, ultimul trimestru de sarcină coincident cu perioada de iarnă, zone
poluate, disgravidie). În cazurile în care nu se poate conta pe o administrare zilnică, se pot
administra 4. 000-5. 000 UI vitamina D/săptămână per os. Se recurge la administrarea unui stoss
de 200. 000 UI vitamina D per os la începutul lunii a VII-a numai dacă nu poate fi asigurată
administrarea zilnică orală şi nici cea săptămânală.
Este contraindicată administrarea parenterală.
Nu se vor administra stoss-uri mai mari de 200. 000 UI vitamina D fiind nocive pentru
făt.
b. Profilaxia post-natalǎ
După naştere, se recomandă:
- alimentaţie exclusiv naturală în primele 5-6 luni de viaţă;
- înţărcare după vârsta de un an;
- suplimentare cu vitamina D din prima săptămână de viaţă, inclusiv la prematuri.
Doza de vitamina D conform IOMC este de 500 UI/zi de la naştere şi până la 18 luni.
Se recomandă creşterea dozei la 1000 -1500 UI/zi (maximum 1 lună) în următoarele
situaţii:
- sugari mici proveniţi din mame care nu au primit vitamina D în cursul sarcinii;
- prematuri şi dismaturi în primele luni de viaţă;
- sugari sub 3-4 luni născuţi în anotimpul rece;
- sugari cu îmbolnăviri acute frecvente, cu spitalizări numeroase şi prelungite;
- copii care trăiesc în medii poluate sau în condiţii de mediu precare;
- copii cu piele hiperpigmentată;
- copii din leagăn mai puţin expuşi în aer liber şi la soare;
- tratament cronic anticonvulsivant (fenitoină, fenobarbital) sau cu cortizon.
După vârsta de 18 luni se recomandă vitamina D în perioadele neînsorite, în lunile cu
litera R, până la vârsta de 12-15 ani; 400-500 UI/zi sau la 7-10 zile interval câte 4000-5000 UI
soluţie uleioasă A+D2 per os.
Administrarea fracţionată de vitamina D este mai fiziologică, profilaxia stoss trebuind să
rămână o excepţie:
- de la naştere la 18 luni: 200000 UI vitamina D per os la vârsta de 2,4,6,9,12,18 luni;
- de la 18 luni la 6 ani: 400000 -600000 UI/an în doze de 200000 UI în luna I-II , eventual
repetată în lunile III-IV;
- de la 7 la 12-15 ani: 200000-400000 UI într-o administrare orală de 200000 UI în luna I-
II, eventual repetată în luna III-IV.
47
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Bibliografie
1. Burlea Marin. Rahitismul în Diaconu Georgeta. Patologie pediatrică. Ed. Spiru Haret şi
Ed. Tehnică-Info 2003; 470-477.
2. Ciofu E, Ciofu Carmen. Esenţialul în Pediatrie Ed. Medicală Amaltea, Bucureşti 2002;
94-101.
3. Luca Alina Costina . Rahitismul carenţial în Iordache C – Tratat de Pediatrie. Editura
UMF “Gr. T. Popa” Iaşi, 2011; 114-124
4. Moraru D, Bozomitu Laura în Moraru D, Burlea M, Moraru Evelina, Cîrdei E,
Diaconu Georgeta. PEDIATRIE – patologie digestivă, nutriţională şi neurologică la copil.
Editura Fundaţiei Academice AXIS, Iaşi 2008; 132-152.
5. Popescu V, Arion C. Rahitismul – Editura Medicală, Bucureşti 1982.
6. Schwarz S – Rickets. http://emedicine. medscape. com/article/985510-overview
7. Wagner CL, Greer FR. Prevention of rickets and vitamin D deficiency în infants,
children, and adolescents. Pediatrics 2008;122(5):1142-1152.
8. Xiang W. Review of progresses în prevention and treatment of vitamin D deficiency
and rickets în childhood. Zhonghua Er Ke Za Zhi 2008;46(3):195-197.
48
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
49
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Materiale necesare
- Pahare de unică folosinţa
- Pipetă, sticluţă picurătoare
- Medicamente prescrise
- Apă, ceai, alt lichid recomandat
- Lingură, linguriţă
- Apăsător de limbă
- Tavă sau măsuţă mobilă
- Mănuşi de unică folosinţă.
Pregătirea pacientului
PSIHICĂ:
- se foloseşte o metoda de joacă pentru a obţine cooperarea
- se informează copilul mai mare că va primi un medicament şi nu bomboane
- se informează aparţinătoriii asupra efectului şi reacţiilor adverse
- se explică părinţilor rolul medicamentului, importanţa administrării, acţiunea şi
eventualele reacţii adverse .
FIZICĂ:
- se asigură o poziţie corespunzătoare în raport cu starea copilului
- se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru administrare
50
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
- dacă nu există nici o contraindicaţie se înlocuieşte apa cu alt lichid, de preferat dulce (suc,
ceai)
- nu se folosesc alimente sau lichide preferate deoarece copilul le-ar putea refuza mai
târziu!
Tehnică
- se aşează materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă)
- se verifică prescripţia medicală: numele medicamentului, doza, modul de administrare,
calea de administrare
- se identifică fiecare medicament pe care-l primeşte pacientul: eticheta, ambalajul
- se pun dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic
- se verifică numărul salonului şi numele pacientului
- se explică pacientului/părinţilor ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust
neplăcut .
- se aşează pacientul în poziţie şezând dacă nu este nici o contraindicaţie, sau o poziţie
comodă în care să poată bea lichidul în funcţie de starea acestuia
- se administrează medicamentul în doză unică
- se zdrobeşte sau fragmentează tabletele pentru a fi mai uşor de ingerat
- se foloseşte o cantitate mică de lichid pentru a coopera mai uşor
- se va sta lângă pacient până când acesta va înghiţi medicamentul
- se va reveni pentru verificarea stării pacientului în maxim 1 oră.
Consideraţii speciale
- nu se va administra niciodată medicaţie prin indicaţie verbală;
- se va anunţa medicul pentru orice medicaţie neadministrată din diverse motive sau efecte
adverse;
- medicamentele lichide necesită atenţie sporită la dozare;
- nu se va administra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat;
- medicaţia nu se va lăsa niciodată la îndemâna pacientului pe parcursul spitalizării
(pacientul poate lua din greşeală altceva sau un alt coleg le poate aranja altfel cauzând confuzii şi
greşeli);
- medicaţia opioidă trebuie supervizată de doi asistenţi medicali şi trebuie avut în vedere
atât specificul spitalului cu privire la circuitul acestora cât şi legile general valabile referitoare la
acestea.
Anumite medicamente sunt administrate bucal, sublingual sau translingual pentru a evita
transformarea sau distrugerea lor în stomac sau intestinul subţire. Aceste medicamente
administrate pe aceste căi, acţionează rapid, deoarece mucoasa orală este bogat vascularizată şi
permite trecerea medicamentelor direct în circulaţia sistemică.
Medicamentele administrate pe cale bucală includ nitroglicerina şi metiltestosteronul.
Sublingual se administrează isosorbiddinitratul, nitroglicerină, ergotamină. Translingual (pe
51
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Administrare
-se verifică medicaţia prescrisă şi se compară cu cea ridicată de la farmacie;
-se spală mâinile;
-se explică pacientului modul de administrare;
-se confirmă identitatea pacientului;
-se verifică data de expirare a medicamentelor.
Administrarea translinguală
Pacientul va fi învăţat să ţină pulverizatorul vertical, cu orificiul de ieşire cât mai aproape
de gură. Va fi instruit să pulverizeze medicamentul doar pe limbă, printr-o apăsare fermă pe
butonul flaconului.
Trebuie reamintit pacientului că nu trebuie să inhaleze sprayul, ci doar să îl pulverizeze pe
limbă şi să aştepte 10 secunde după administrare înainte de a înghiţi.
Consideraţii speciale
-nu se vor da lichide pacientului după administrarea de medicamente pe cale bucală,
deoarece unele necesită aproape o oră pentru a fi absorbite în totalitate. De asemenea, nu trebuie
nici să-şi clătească gura până la absorbţia completă a medicamentului.
-unii pacienţi care iau frecvent nitroglicerină sublingual pot simţi furnicături la locul de
administrare. Se poate alterna locul de administrare pentru a nu provoca iritaţii.
52
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Calea rectală se recomandă pentru efectele sistemice atunci când administrarea orală nu se
poate efectua datorită unor tulburari gastro-intestinale, când medicamentul este puternic iritant
pentru mucoasa gastrică sau când este inactivat de sucurile digestive.
Injecţia intradermică
Injecţiile intradermice se folosesc în special pentru efectele locale (ex. testele alergenice
sau intradermoreacţia la tuberculină, testarea unor medicamente cu potenţial de sensibilizare a
organismului -antibiotice, anestezice). Se administrează substanţe medicamentoase în cantităţi
foarte mici (0,5 ml sau mai puţin).
Locul indicat de administrare este partea ventrală a antebraţului deoarece este uşor de
accesat, de observat şi, de obicei, lipsită de păr.
Materiale necesare:
- medicaţia prescrisă de medic comparată cu cea ridicată de la farmacie
- mănuşi
- soluţie dezinfectantă
- seringă de 0,5-1ml, cu ac fin, cu vârful tăiat scurt.
Tehnica administrării:
- se spală mâinile, se folosesc mănuşi de unică folosinţă;
- se efectuează diluţia necesară şi se stabileşte doza corectă conform procedurii standard,
acolo unde este cazul;
- se aspirǎ soluţia în seringă;
- se elimină aerul din seringă;
- se dezinfectaţi zona aleasă cu alcool şi se lasă pielea să se usuce;
- se îndepărtează capacul de la ac prin tracţiune;
- se întinde pielea din zona injecţiei folosind policele mâinii nedominante;
- se poziţionează seringa astfel încât acul să fie aproape paralel (tangent) cu pielea
pacientului şi cu bizoul orientat în sus;
53
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
- se introduce acul în straturile cele mai superficiale ale pielii, aproximativ 4mm, astfel
încât vârful să fie vizibil prin piele;
- se injectează lent soluţia împingând pistonul, fără să se aspire;
- se observă formarea la locul inoculării, a unei papule albe cu diametrul de 5-6 mm;
- se extrage rapid acul fără să se maseze locul;
- se îndepărtează mănuşile de unică folosinţă.
Ulterior se supraveghează atent pacientul după testarea sensibilităţii la anumite
medicamente (antibiotice, anestezice) sau alergeni. Citirea reacţiei locale se face după 20 -30 de
minute sau 48 -72 de ore (în funcţie de situaţie).
Incidente şi accidente
- acul a intrat numai parţial în tegument, iar lichidul se revarsă în afară;
- acul a traversat dermul ajungând în hipoderm, formându-se o tumefacţie în stratul subcutan
- necrozarea tegumentului;
- tulburări trofice;
- lipotimii.
Injecţia subcutanată
Materiale necesare:
- tavă medicală
- seringi şi ace sterile adecvate
- medicamentul de injectat
- prescripţia medicală
- soluţii dezinfectantate (alcool)
- tampoane de vată sau comprese de tifon
- mănuşi de unică folosinţă (opţional)
- recipiente pentru colectarea deşeurilor.
54
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Incidente şi accidente:
- durere violentă (lezarea terminaţiilor nervoase);
- ruperea acului;
- injectare în vas sanguin, risc de embolii, şocuri cu consecinţe fatale;
- perforarea vaselor de sange determină hemoragii subcutanate
- necroza ţesuturilor (substante iritante);
- abcese, flegmoane la locul de administrare.
Injecţia intramusculară
55
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Materiale necesare
- tavă medicală;
- fiola sau flaconul cu medicamentul prescris;
- prescripţia medicală;
- seringi şi ace sterile: mărimea depinde de cantitatea de medicament prescris şi de
caracteristicile anatomice ale pacientului;
- comprese sau tampoane cu alcool;
- mănuşi de unică folosinţă.
Pregătirea pacientului:
PSIHICĂ:
Se informează şi se explică pacientului/aparţinătorilor procedura
Se explică scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite, orarul de administrare dacă
este cazul
Se obţine consimţământul informat
FIZICĂ:
Se asigură intimitatea pacientului
Se stabileşte locul de elecţie
56
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
57
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Incidente şi accidente
- durere vie prin atingerea nervului sciatic;
- embolii prin introducerea substantelor uleioase
într-un vas;
- ruperea acului; Fig. nr. 18 Tehnica efectuării injecţiei
- infiltraţia dureroasă a regiunii fesiere; intramusculare în regiunea deltoidiană la
- abcese locale, flegmon fesier. copil
58
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Materiale necesare:
- tavă medicală;
- fiola sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă;
- ace sterile cu bizoul ascuţit dar scurt sau cateter venos periferic;
- seringi sterile cu amboul excentric, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament
prescris;
- comprese sau tampoane cu alcool;
- mănuşi de unică folosinţă.
Anterior efectuării injecţiei cadrul medical va respecta cu stricteţe regulile de asepsie prin
spălare corectă pe mâini, va prepara corect soluţia de administrat şi va utiliza echipament steril
corespunzător. Acul cu care se extrage soluţia medicamentoasă din flacon va fi schimbat în
momentul injectării.
Copilul se aşează în decubit dorsal şi se imobilizează membrul superior la care se va efectua
injecţia. După ce s-a identificat vena, se montează garoul dacă este cazul şi se dezinfectează zona
cu un tampon steril cu soluţia dezinfectantă. Garoul se aplică la nivelul unirii 1/3 inferioare a
braţului cu 1/3 mijlocie. Perforarea tegumentului se face în direcţia curentului sanguin, în poziţie
oblică, la un unghi de 25-30 grade, iar traversarea peretelui venos dă senzaţia învingerii rezistenţei
elastice şi acul înaintează în gol, după care se schimbă direcţia acului în direcţia axului venei şi se
înaintează 1-2 cm în lumenul vasului pentru a ne asigura că substanţa injectată pătrunde în
întregime în venă, iar acul nu va ieşi din
lumen la cea mai mică mişcare a bolnavului.
Se verifică dacă ne găsim în venă prin
extragerea unei mici cantităţi de sânge venos
(închis la culoare), se desface garoul şi se
injectează în sensul curgerii sângelui.
Administrarea medicamentului se va face lent
sau, dacă este cazul, într-un interval de timp
determinat. La sfârşit se retrage cu grijă acul,
se aplică tampon steril cu soluţie dezinfectantă
şi ulterior plasture (fig. nr. 21, 22).
La copil cele mai uzitate locuri de Fig. nr. 21 Tehnica injecţiei intravenoase
abord venos sunt membrele superioare, dar trebuie evitate venele superficiale şi subţiri care se
sparg cu uşurinţă, iar riscul de apariţie a celulitei este mai mare. La sugar se pot aborda venele
epicraniene.
Fig. nr. 22
Tehnica montării cateterului venos periferic
60
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Atenţie!
Să nu se injecteze aer deoarece există risc de embolii gazoase care pot fi mortale!
După două încercări ratate se cere ajutorul unui coleg!
Complicaţii posibile: lezarea venei prin utilizare frecventă sau tehnică incorectă, ace
boante, ace mult prea mari, administrare de substanţe care sunt incompatibile cu manevra propriu
zisă.
Incidente şi accidente
- tumefierea ţesutului perivenos – semn că suntem în afara venei, motiv pentru care se
retrage acul ise puncţionează din nou;
- reacţii locale care pot determina necroză, dureri accentuate prin revărsarea soluţiei iritante
în ţesutul perivenos sau viteza cu care se injectează este prea mare;
- ameţeli, senzaţie de slăbiciune, stare lipotimică.
Bibliografie
1. Spranger S. , Illing S. Ghid clinic de pediatrie, Editura All, 1998, 51-53.
2. Fink MP, Abraham E, Vincent JL, Kochanek P. Textbook of Critical Care (5th ed),
Elsevier, 2006.
3. Cateterizarea venoasă – Caiet de demonstraţii practice ATI, UMF „Iuliu Haţieganu”
Cluj-Napoca, Catedra ATI II, ro.scribd.com/doc/27068149.
61
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
2. 7. MEDICAŢIA ÎN PEDIATRIE
Conf. Dr. Eugen Cîrdeiu
Medicamentele ar trebui administrate copiilor doar atunci când sunt necesare şi de fiecare
dată trebuie puse în balanţă beneficiul administrării unui medicament şi riscul/rile pe care le
implică. Acest aspect este desosebit de important cu referire la sarcină, când riscurile se pot
răsfrânge atât asupra mamei, cât şi a fătului. Copilul nu trebuie privit ca “un adult în miniatură”.
Medicaţia la acesta va ţine cont de vârstă cunoscându-se faptul că între doza terapeutică şi cea
toxică marja este foarte mică la copil. Necunoaşterea modului de administrare a medicamentelor
în funcţie de vârstă poate produce perturbari grave, chiar fatale.
Este importantă discutarea opţiunilor de tratament cu copilul, când este posibil, şi cu
aparţinătorul care insoţeşte copilul. În mod deosebit, copilul şi persoana care îngrijeşte copilul
trebuie ajutaţi să deosebească efectele secundare ale unui medicament de efectele sau
manifestările bolii. Când efectele benefice ale medicaţiei pot fi întârziate, trebuie adus în atenţie.
Problemele legate de aderenţa pacientului la tratament apar la toate vârstele. Factorii care
contribuie la o complianţă scăzută, includ:
- dificultatea de administrare a unui medicament (ex.:imposibilitatea de a înghiţi
medicamentul)
- condiţionarea neatractivă
- scopul neclar al prescrierii medicamentului
- lipsa de înţelegere a eficienţei
- efectele secundare reale sau percepute
- diferenţe intre medic şi pacient/aparţinător de înţelegere a riscurilor şi a severităţii
efectelor secundare
- indicaţii ambigue asupra administrării medicamentului.
Medicul prescriptor, însoţitorul copilului şi copilul (când este cazul) ar trebui să ajungă la
un consens asupra rezultatelor legate de sănătate dorite şi asupra modului in care se va ajunge la
acestea.
O îmbunătăţire a complianţei se poate realiza prin timpul acordat de medic pentru a explica
copilului si rudelor argumentele şi efectele secundare ale unui tratament. Poate fi importantă
întărirea de către un farmacist sau altă persoană din sistemul sanitar a sfaturilor date de catre
medic. Informaţii suficiente şi eficiente despre managementul reacţiilor secundare poate impinge
pacientul să ceară sfătuire, în loc să abandoneze un tratament greu de tolerat.
Simplificarea modului şi programului de administrare a medicamentelor poate ajuta,
ştiindu-se că administrările frecvente scad complianţa.
Administrarea unui tratament în timpul programului de şcoală trebuie evitat pe cât posibil.
Dacă se impune, totuşi, tratamentul in acest interval, trebuie purtate discuţii cu părinţii şi
persoanele responsabile de copil la şcoală pentru crearea cu anticipaţie a condiţiilor necesare,
luându-se in calcul şi ajutorul unui asistent medical şcolar.
62
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
Uneori un medicament sau gustul lui necesită a fi ascunse in sau mascate de mici cantităţi
de mâncare. Cu toate acestea şi cu excepţia cazurilor indicate, un medicament nu trebuie
amestecat cu cantităţi mari de mâncare, deoarece există riscul ca întreaga doză să nu fie luată, iar
copilul să dezvolte o aversiune faţă de acea mâncare, dacă medicamentul dă un gust neplacut.
Sub vârsta de 5 ani, dar, uneori, si mai tarziu, o condiţionare lichidă (sirop) a
medicamentului este preferată faţă de tablete sau capsule. Totuşi, pentru o administrare
prelungită ar trebui luate în considerare tabletele şi capsulele.
Pentru acurateţea măsurătorii şi controlul administrării unui medicament lichid trebuie
folosită o seringă sau pipetă dozatoare pentru administrare orală. Gustul neplăcut poate fi mascat
prin utilizarea de arome sau prin adminsitrarea unui aliment sau băuturi preferate imediat după.
Trebuie ţinut cont de posibile interacţiuni între medicament şi alimente.
Consilierea asupra igienei orale trebuie avută în vedere la pacienţii care primesc tratamente
prelungite cu medicamente ce conţin zaharuri cariogene. Medicamentele fără conţinut de zahăr
sunt de preferat ori de cate ori este posibil.
Calea de administrare intravenoasă este aleasă, de obicei, când un medicament nu poate fi
administrat pe cale orală. Injecţiile intramusculare trebuie evitate la copil, în mod deosebit la
nou-născuţi şi copiii mici. Cu toate acestea, calea intramusculară poate fi avantajoasă pentru
administrarea unei doze unice sau când canularea unei vene este dificilă sau foarte dureroasă la
copil. Unele preparate, cum sunt vaccinurile, se administrează doar pe cale intramusculară.
Există şi alte căi de administrare: intratraheală, intratecală, epidurală, intraosoasă. Ele
trebuie efectuate de personal cu antrenament adecvat acestor manevre.
Medicina complementară. Sunt disponibile tot mai multe informaţii despre medicina
complementară („alternativa”) şi, de aceea, când este cazul copilul sau aparţinătorii trebuie
întrebaţi despre utilizarea de „medicamente” complementare, incluzând suplimente dietetice şi
tratamente locale.
ANTIBIOTICE SI CHIMIOTERAPICE
AMIKACIN (derivat de Kanamicina) – antibiotic aminoglicozid-activ in infectiile cu
germeni gram-negativi. Doza: 6-7. 5mg/kg/doza de 2-3ori/zi i. v. in PEV cu durata de 30-60min
sau 15mg/kg/zi i. m. sau i. v. lent, in 2 doze divzate.
AMOXICILINA (Amoxihexal, Amoxypen, Amoxyl, Clamoxyl, Padiamox, Sigamopen,
Silamox) – antibiotc cu spectru larg (asemănător Ampicilinei) este o aminopenicilină de sinteză.
Indicaţii terapeutice ca pentru Ampicilina. Doza: 25-50mg/kg/zi in doze divizate la 8 ore pana la
10 ani si 250-500mg la fiecare 8 ore la adult. Injectabil se adm. 50-100mg/kg/zi in doze divizate
la 6 ore i. m. sau i. v.
AMPICILINA (Binotal, Penbritin, Amfipen, Standacilin, Vidopen, Ampiclox – cu
cloxacilin in asociere) – se ind. in ITU, otita medie, laringita supraglotică (epiglotită), meningite,
pneumonii la n. n. si sugarul mic, salmoneloza invazivă (sistemică), dizenterie, bronsita cr. Doza:
100-200mg/kg/zi in 4 doze p. o. La n. n.: 50-100mg/kg/zi in 3-4 prize i. m. sau i. v. La sugar,
copil mic: 100-200mg (300mg)/kg/zi in 4 prize i. m. sau i. v. In meningita 200-400mg/kg/zi in 3-
4 prize; la copilul mare 4-6g/zi in 4 prize.
AMPICILINA + SULBACTAM – combinatie de antibiotc beta-lactamic cu inhibitor de
beta lactamază (penicilinază). Aditionarea sulbactamului extinde activitatea ampicilinei pentru a
cuprinde H. influenzae, E. coli, p. mirabilis, K. pneumoniae, Staphilococus aureu (dar nu
tulpinile metcilin-rezistente), Moraxella cataralis, B. fragilis, Legionella pneumophilla.
AUGMENTIN (Amoxicilina+ac. clavulanic)-Doza p. o.: sugar 3-8 luni 1. 25ml la 8 ore; 9
luni-2 ani 2. 5ml la 8 ore; 3-6 ani 5ml (1/2tabl.) la 8 ore; 6-12 ani doza poate fi crescută la
250mg (1tb.) la 8 ore daca infectia este severă. Doza i. v.: 30mg/kg la fiecare 8 ore (la n. n. la
fiecare 12 ore). Aceleasi indicaţii ca pentru Ampicilină si Amoxicilină.
64
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
66
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
ANTIVIRALE
ACYCLOVIR (Zovirax) – agent antivral impotriva herpesului simplex si virusului
varicelo-zosterian prin inhibarea selectivă a sintezei ADN-ului viral. In infectile neonatale cu
herpes simplex se adm. i. v. (intr-o ora) 10mg/kg/doza la fiecare 8 ore, 10 zile. Intervalul de adm.
a dozelor se va mari la 24 ore, dacă funcţia renală e sub 25% din normal. In cazul copiilor
imunocompromisi se adm. i. v. (intr-o ora) 250mg/m2/doza la fiecare 8 ore.
GAMAGLOBULINA. Fiole a 2 ml 10% şi 16 % pentru imunizarea pasivă. Profilaxia
rujcolei, rubeolei, hepatitei epidemice cu virus A, hipo şi agamaglobulincmie. Doza: 0,1-0,5
ml/kg I. M.
ISOPRINOSINE. Compr. a 500 mg. Imunostimulant. Se ind. în leucoencefalite sclerozante
sub-acute, rujeolă: 50 mg/kg/zi 5 zile
67
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
ANTIMICOTICE
FLUCONAZOLE (DIFLUCAN). tabl. , injectabil. Antifungic. Folosire limitată în
pediatrie. Pentru tratamentul infecţiilor fungice la copil. Se dă P. O. , I. V 3-6 mg/kg/zi la fiecare
12-24 h
KETOCONAZOLE (NIZORAL). Antimicotic. Micoze sistemice, candidoza cutaneo-
mucoasă cr. severă, micoze gastrointestinale severe rezistente, infecţii dermatofitice rezistente.
Adult. 200-400 mg/zi; copil: 3 mg/kg/zi. Tabl. de 200 mg, suspensie cu 100 mg/5 ml. Cremă 20
mg/l g
NIDOFLOR conţinând Nistatin, Neomicină, Triamcinolon acetonid. Acţiune topică
antimicotică, antimicrobiană, antiinflamatorie şi antipruriginoasă. Se aplică de 2-3 ori/zi într-un
strat subţire pe zona cutanată lezată
STAMICIN (NYSTATIN, MYCOSTATIN). Drj. cu 500 000 U. I. pulbere suspendabilă
(Nistatin) conţinând 80 mg sau 400 000 U. I. /g în flac de 6 g. Antifungic activ în infecţiile cu
Candida albicans: candidioze orale, gastrointcstinale şi cutanate. La n. n. sub 2 000 g P. O. 200
000-400 000 U. I. /24 h, divizat la 4-6 h; la n. n. peste 2 000 g, sugar P. O.: 400 000-800 000 U.
L/ 24 h, divizat Ia 4-6 h; la copil P. O.: 800 000-2 000 000 U. L/24 h, divizat la 4-6 h; adult: 8-12
drj. sau 4-6 mii. U. L/24 h în 3-4 doze divizate
ANTIPARAZITARE
ALBENDAZOL (Zentel) – antihelmintic ce se indică in parazitoze: oxiuriaza, ascaridioza,
anchilostomiaza, trichocefaloza 400mg (sau 2 x 200mg) in priză unică. In anguiloza, teniaza: 2 x
200mg intr-o priză unică zilnică, timp de 3 zile. In oxiuriază se poate adm. si 100mg zilnic timp
de 7 zile.
DECARIS (LEVAMIZOL). Antihelmintic, imunostimulator şi imunoreglator; doza: 2,5
mg/kg sau 1/2 compr. la copii sub 10 kg; 1 compr. la 10-20 kg; 1 compr. la 20-30 kg; 2 compr. la
30-40 kg, în priză unică p. o. Ca imunostimulator nespecific: 1-2 mg/kg/doză de 2 ori/săpt. timp
de 4-6 luni
FURAZOLIDON (FUROXONE). Compr. cu 100 mg şi 25 mg şi suspensie pentru uz
pediatric cu 0,5 g/100 g. Antiseptic intestinal cu acţiune antibacteriană şi antiparazitară (în
special în giardiază la sugar): 5-6 mg/kg/zi în 4 prize P. O.
MEBENDAZOL (VERMOX). Antihelmintic. Se ind. în ascaridiază, teniază, oxiuriază,
trichiuriază. Se adm. 100 mg, doză unică sau de 2 ori/zi 2 zile (eventual 3 zile). Este CI. sub
vârsta de 2 ani
METRONIDAZOL (FLAGYL). Compr. orale cu 250 mg şi sol. perfuzabile tip A şi B,
conţinând 500 mg metronidazol (5 mg/ml). Agent antibacterian sintetic folosit în infecţiile cu
anacrobi (Bacteroides, Clostridium, Peptostreptococcus). Activ şi în tratamentul amibiazei,
giardiozei, trihomoniazei. In amibiaza la copil P. O.: 35-50 mg/kg/zi divizat la fiecare 8 h. In
infecţiile anaerobiotice IV. , după cum urmează: la n. n. sub 2 000 g 15 mg/kg/zi divizat la
fiecare 12 h, n. n. peste 2 000 g şi sub 7 zile 15 mg/kg/zi divizat la fiecare 8 h; n. n. peste 2 000 g
şi peste 7 zile 30 mg/kg/zi divizat la fiecare 8 h. în giardioză la copil P. O.: 15 mg/kg/zi divizat la
fiecare 8 h. Pentru trichomonas vaginalis la copil P. O.: 15 mg/kg/zi divizat la fiecare 8 h timp
de 7 zile. Terapie topică -aplicaţii locale dc 2 ori pe zi pe aria afectată. Poate fi adm. şi ca supp.
vaginale
NEMATOCTON (PIPERAZINE). Compr. cu 300 mg piperazină adipat, sirop cu
piperazină hidrat 20 g/100 ml. Antihelmintic: oxiuriază, ascaridiază. Doza: 50-75 mg/kg/zi până
68
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
la max. 2-3 g în 3-4 prize P. O. în ascaridiaza: 75-100 mg/kg/zi timp de 3 zile. Oxiuriaza: 50
mg/kg/zi timp de 7 zile. Sau: echivalentul pentru piperazină hidrat 50-75 mg/kg/zi la copilul
până la vârsta de 2 ani; 750 mg/zi la vârsta de 2-4 ani; 1,5-2 g/zi la 5-12 ani şi 2 g/zi la copilul
peste 12 ani şi adult, în adm. de 7 zile
PIRVINIU PAMOAT (PYRVINIUMEMBONAT, VERMIGAL, POVAN, VANQUIN,
MOLEVAC drj. 50 mg, suspensie cu 50 mg/5 ml). Antihelmintic. în oxiuriază: 5 mg/kg/doză
unică, P. O. sau 50 mg (o linguriţă sau 1 drj.) pentru 10 kg
ANTIINFLAMATOARE STEROIDIENE
HIDROCORTIZON. Compr. Glucocorticosteroid cu acţiune sistemică „blândă": 10
mg/kg/zi P. O. în doze divizate, la 4-6 h, ca doză standard
HIDROCORTIZON ACETAT. F. de 1 ml cu 25 mg. Glucocorticoid cu acţiune
antiinflamatorie locală, intra-sau periarticulară, în artrite cr.
HIDROCORTIZON HEMISUCCINAT (SOLUCORTEF). Glucocorticoid cu acţiune
antiinflamatorie relativ rapidă, decongestivă, antihipotensoare, bronhodilatatoare, medicaţie de
urgenţă în colaps, stări infecţioase severe, afectarea unor organe vitale. Doze: 10 mg/kg IV, ca
doză standard (doze mult mai mari în stări de şoc) f. de 5 ml cu 25 mg sau 100 mg
MEDROL. Compr. a 4 şi 16 mg. Corticosteroid, cu efect antiinflamator, antialergic,
antireumatic. Doza: 0,5-1 mg/kg/zi în 2 prize. Are mai puţine efecte secundare decât Prednisonul
METILPREDNISOLON inj. F. a 20 mg/ml; 40 mg/ml; 80 mg/ml; utilizat ca antiinflamator
sau imunosupresiv; doza 0,5-1,7 mg/kg/zi sau 5-25 mg/m2/zi, divizat la 6-12 ore. I. M. , I. V.;
puls terapie 30 mg/kg la 4-12 orc sau 1 g/zi, 3 zile; în status astmaticus 1 mg/kg la 6 orE.
NEOPREOL. Ung. conţinând Prednisolon 0,25 g, Neomicină sulfat 0,5 g şi untură de peşte
40 g la 100 g ung. Topic local. Antibacterian, antiinflamator, antipruriginos.
PREDNISON (PREDNISONE, CORTANCYL). Compr. a 5 mg şi I mg. DECORTIN tabl.
a 5 mg şi 50 mg; RECTODELT supp. a 5 mg, 10 mg, 30 mg şi 100 mg. Glucocorticosteroid de
uz comun. Este antiinflamator, antialergic, antireumatic, antitoxic, antileucemic. Se adm. 1,5-2
mg/kg/24 h în 3-4 prize P. O. sau 40 mg/m2/24 h în 3-4 prize P. O. , ca doză de atac şi 0,25-0,5
mg/kg/24 h ca doză de întreţinere. Ef. sec.: pirozis, epigastralgii, agravarea ulcerului gastric,
hiperglicemie, insomnie, agitaţie, tulburări psihotice, creşterea catabolismului protetic,
osteoporoză
BRONHODILATATOARE
ADRENALINA (Epinefrina) – este catecolamina alfa, beta agonista. Este
bronhodilatatoare, se indica in astm bronsic, soc anafilactic. Doza 0. 01-0. 025mg/kg/doza (doza
max. la copil 0. 5mg). S. C. , in PEV: 0. 1mcg/kg/min. Sol. 1:10 000 in doza de 0. 1ml/kg
intratraheal sau i. v.
ALBUTEROL (Salbutamol, Ventolin, Sultanol Volmac, loftan, Proventil) –
bronhodilatator. Antagonist al receptorilor beta-adrenergic, cu efect preferential pe receptorii
beta2-adrenergici. Se adm. dupa varsta de 3 ani: 0. 1-0. 2mg/kg/24h in 3-4 prize p. o. (compr. a 2
si 4mg). In aerosoli 0. 01-0. 03ml/kg din sol. cu 5mg/ml (de 1-4 ori in 24h, cu pauze de 4-6 ore
intre ele).
AMBROXOL – in boli acute si cronice ale căilor respiratorii, bronsita asmatiformă.
MIOFILIN (AMINOPHYLLINE, EUPHYLLIN, CARENA). Compr. a 100 mg, f. de 2 ml
şi 10 ml conţinând 48 mg şi respectiv 240 mg. Efect bronhodilatator, vasodilatator, diuretic,
69
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
stimulent miocardic, excitant slab al SNC, antispastic. Astm bronşic. I. V. (bolus în 20 min) 5-6
mg/kg iniţial (doza intermediară de încercare), se poate repeta după 6 h; 9 mg/kg/zi în sol. salină
izotonă (doza de întreţinere). în PEV: 3-5 mg/kg LV. (bolus), apoi 0,9-1,4 mg/kg/doză. I. M.: 2-
3,5 mg/kg/doză (adult: 0,25 g). P. O.: 2-5 mg/kg/doză, repetându-se până Ia o doză zilnică de 8-
10 mg/kg/zi (adult: 0,25 mg/doză). Irect.: 6 mg/kg (adult: 0,5 g) în 3 prize (nu se repetă la mai
puţin de 6 h). Precauţii la copii mici. Nivel terapeutic în sânge al Miofilinei: 10-20 mcg/ml. Ef.
sec: nelinişte, insomnii, cefalee, palpitaţii, vomă, hematemeză, tremor, convulsii, colaps;
injectarea rapidă IV poate da palpitaţii, aritmii severe, convulsii, colaps
SALBUTAMOL (VENTOLIN, SULTAN OL, VOLMAC tabl. retard de 4 şi 8 mg,
LOFTAN).
Salbutamolul acţionează prin stimularea enzimei adenilciclază determinând creşterea
AMPc cu rol important în inducerea bronhodilataţiei. Datele din literatură arată că sugarii în
primele luni de viaţă nu reacţionează la Salbutamol (receptorii beta 2 nu sunt bine dezvoltaţi la
această vârstă). Studiile arată că vor deveni reactivi după vârsta de 6-12 luni. Administrarea
acestuia înainte de 6 luni este lipsită de răspuns terapeutic în majoritatea cazurilor şi poate
determina o serie de complicaţii: tremor, agitaţie (acţiune directă asupra muşchilor scheletici este
strâns corelată cu doza administrată) sau tahicardie prin stimularea receptorilor beta 1 cardiaci.
Doza este de 0,10-0,20 mg/kg/24 h, în 3-4 prize P. O. (compr. de 2 şi 4 mg); în aerosol o
doză de inhalare =1 mg substanţă activă de 1-4 ori/24 h, cu pauze dc 4-6 h între ele. Sinonime:
Sultanol, Broncho-inhalant, Broncho spray
TEOFILINA. Bronhodilatator: 10 mg/kg/zi P. O. , în 2-3 doze divizate. în
bronhoconstricţia acută (status asmaticus) se poate adm. I. V. o doză de încărcare rapidă dc 7,5
mg/kg/doză, vizând un nivel seric dc 15 mcg/ml, după care se continuă cu adm. orale care să
asigure un nivel de 10 mcg/ml (nivelul de peste 20 mcg/ml este toxic). în apneca neonatală:
prematur sub 36 săpt. dc gestaţie 1-2 mg/kg/zi divizată la fiecare 8-12 h, iar la n. n. la termen 2-4
mg/kg/zi, divizată la fiecare 8-12 h (sau 5-6 mg/kg/doză de încărcare şi 1 mg la 8 h până la 3,5
mg la 12h, ca doză dc întreţinere). Vezi şi MIOFILIN.
TERBUTALINE SULFAT (BRETHINE, BRYCANIL tabl. , injectabil). Bronhodilatator
beta-adrenergic. Doza P. O.: 0,10-0,15 mg/kg/zi divizat la fiecare 8 h, beta-2 selectivitatea este
redusă odată cu creşterea dozei; S. C.: 0,005 mg/kg/doză, repetată după 20 min la nevoie, doar o
singură dată
MUCOLITICE
ACETILCISTEINA – agent mucolitic; detoxifiant in intoxicatia cu acetaminofen. Admin:
inhalatii 0,4-1g (3-5 ml) sol. 20% la 6-8 ore sau 6-10 ml sol. 10% la 6-8 ore; instilatii 1-2 ml din
sol. 10% sau 20% la fiecare 1-4 ore. PO: 200mg/zi pana la 2 ani, 200mg x2/zi la 2-6 ani. In
supradozaj cu acetaminofen se adm. PO: 140 mg/kg/prima doza, urmata de 70 mg/kg/doza la
fiecare 4 ore, pe o perioada de 72 ore.
BROFIMEN (Bromhexine, Bisolvon) – fluidificant al secretiilor bronsice, mucolitic,
expectorant. Bronsita acută si cr. , bronhopneumopatii cr. obstructive, bronsiectazie. Copii mai
mari de 2 ani: 10-20pic. x 3/zi p. o. sau 2 x 1ml/zi aerosoli; 2-6 ani: 3 x 13-15pic/zi p. o. sau 1-2
x 1-2ml/zi aerosoli; peste 6 ani: 3 x 1-2compr. /zi sau 3 x 2-4ml/zi p. o. , sau 2 x 2 ml/zi in
aerosoli.
70
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
DECONGESTIONANTE NAZALE
BIXTONIM – decongestionant al mucoasei nazale, antiinflamator si slab antiseptc. Rinite
seroase, rinite alergice, sinuzite. La copii de 2-3 ori/zi, nu mai mult de 3-4 zile (pic. in nas).
RINOFUG (NAPHAZOLINE, PRIVIN). Sol. apoasă pentru uz extern conţinând
nafazolină 0,1%. Vasoconstrictor şi decongestionant nazal (simpatomimetic). Doza: 1-2 (3) pic.
de 2-3 ori/zi în fiecare nară; la copii este recomandată rediluarea 1:1. Se ind. în: rinite, corize,
sinuzite, obstrucţie nazală de diferite cauze.
VIBROCIL şi VIBROCIL c N -spray şi gel nazale: rinite, sinuzite.
ANTIALERGICE
LORATIDIN (LISINO tabl. a 10 mg). Tratament simptomatic în b. alergice
PERITOL (CIPROHEPTADIN). Antagonist al histaminei şi serotoninei, stimulează
apetitul. La copii 3-7 ani: 1/2 compr. de 2 ori/zi P. O.; la copii 7-8 ani: 1 compr. de 2-3 ori/zi P.
O. Vezi şi CIPROHEPTADIN
ZYRTEC (CETIRIZIN). Tabl. cu 10 mg. Antialergic, antagonist al receptorilor H1. Se adm.
în tratamentul de fond al manifestărilor alergice: rinita şi conjunctivita alergică, rinita alergică cr.
, urticaria alergică. Tratamentul este individualizat. La copii mai mari de 12 ani şi adulţi: I
compr. /zi în priză unică. Produsul se adm. cu puţină apă la masa de seară. Dacă medicamentul
nu este bine suportat se va adm. câte 1/2 compr. dimineaţa şi scara. Se CI. consumul de alcool în
cursul tratamentului.
ANTIEPILEPTICE SI ANTICONVULSIVANTE
ACID VALPROIC (Depakine) – se indica in epilepsia „petit mal” ca medicament de
electie si in alte tipuri de epilepsie. Poate da disfunctie hepatică fatală, de aceea nu se adm. sub
varsta de 2 ani. Se incepe cu doze de 10mg/kgc/zi. Se creste cu 5-10mg/kgc/saptamană,
ajungandu-se la doza uzuală de 30-40mg/kgc/zi.
DIAZEPAM (VALIUM, SEDUXEN). Compr. conţinând 2 mg şi 10 mg, f. cu 2 ml/10 mg
VALIUM supp. cu 10 mg, Diazepam rectal cu 5 mg/2,5 ml şi 10 mg/2,5 ml. Tranchilizant
benzodiazepinic, anticonvulsivant, miorelaxant, parasimpatolitic slab. In status epilepticus la n.
n. , sugar, copil IV. lent: 0,1-0,5 mg/kg/doză, se poate repeta la 3-5 min. interval. Se poate adm.
şi I. M. profund dacă IV. nu este posibil, dar eficacitatea este mai diminuată. Pentru tratamentul
simptomatic al anxietăţii, sedare, relaxare musculară la sugar, copil: P. O. 0,1-0,3 mg/kg/zi
divizat la 4-8 h, dozajul va fi ajustat în funcţie de răspuns. Ef. adv: somnolenţă, oboseală,
ameţeli, slăbiciune musculară, uscăciunea gurii, deprimare respiratorie la adm. IV. rapidă
FENOBARBITAL (PHENOBARBITAL, PHENAEMAL, LUMINAL, GARDENAL,
LEPINAL, SEVENAL). Compr. de 100 mg şi 15 mg; f. cu 200 mg/2 ml şi 40 mg/2 ml (pentru
copii) pentru uz I. M. Anticonvulsivant (antiepileptic), hipnotic, sedativ. In status epilepticus:
15-20 mg/kg LM. sau I. V. Hipnotic: 3-6 mg/kg/doză P. O. în epilepsia „grand mal" ca doză de
întreţinere: 3-5 mg/kg/zi P. O. în 2 doze divizate. Sedativ: P. O. 3-30 luni: 20-50 mg/zi; 30 luni-
15 ani: 50-150 mg/zi repartizat în 2-3 prize sau p. o. , i. m. , i. r. .: 2 mg/kg/zi divizată în 3-4
prize. Ef. adv.: oboseală, somnolenţă, diminuarea performanţelor, rareori agitaţie, confuzie,
erupţii cutanate alergice
FENOBARBITAL SODIC. I. M. (sau IV. dacă preparatul permite): 8-10 mg de 1-2 ori/zi
ca doză de încărcare pentru acţiune anticonvulsivantă; P. O.: 5 mg/kg/zi în 2 doze divizate pentru
terapia de întreţinere în epilepsie sau alte forme de convulsii recurente şi 1-3-5 mg/kg ca doză
71
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
unică sedativa. Acţionează mai rapid ca Fenobarbitalul. Nivel terapeutic util în status epilepticus
şi epilepsie „grand mal": 20-40 mcg/ml
LORAZEPAM. Benzodiazepină cu efecte antianxioase şi sedative. Experienţa folosirii la
copil este limitată. Pentru tratamentul statusului epileptic la sugar, copil I. V. („push" lent
controlat): 0,05 mg/kg/doză, ce poate fi repetată la fiecare 15-20 min pentru max. 2 doze; poate
fi adm. şi I. M. dacă adm. I. V nu este posibilă (eficacitatea va fi diminuată). Sinonim: ATIVAN
NITRAZEPAM (MOGADON). Compr. cu 2,5 mg. Sedativ, hipnotic şi miorelaxant benzo-
diazepinic (efect după 1/2-1 h, cu durată de 6-8 h). La copil 1 compr. seara la culcare (sau 1-4
mg/24 h în doză unică seara P. O.); adolescent, adult: 2-4 compr. seara la culcare
ANTIACIDE
GAVISCON. Antiacid. Reflux gastro-esofagian. Se adm. la o oră după fiecare masă şi la
culcare, când se recomandă asocierea cu Cimetidina 175 mg/m2/doză
MAALOX PLUS. Antacid cu hidroxid de aluminiu, hidroxid de magneziu. Capacitatea
neutralizantă a ac. 2,7 mEq/ml. Sinonim: SIMETHICON
OMEPRAZOL (LOSEC, ULTOP, OMERAN). Tabl. a 10, 20, 40 mg. Inhibitor al pompei
protonice, inhibând eliberarea H+ în lumenul gastric. La adult, doza: 20 mg/zi (doză unică) sau
20-40 mg/zi în 2 prize timp de 4-6-8 săpt. La copil doza: 0,7-3,3 mg/kg/zi în 1-2 doze
RANITIDINE (RANITIDINE HYDROCHLORIDE, ZANTAC). Antagonist al
receptorilor H2, inhibând secreţia gastrică acidă. Se ind. în: tratamentul ulcerului gastric şi
duodenal, combaterea simptomclor datorate refluxului gastroesofagian, profilaxia ulcerului de
stres. Este compatibilă cu tratamentul concomitent cu alte antiacide, sau alte modalităţi
terapeutice. Doza la n. n. , sugar, copil: IV: 1-3 mg/kg/zi divizată la fiecare 6-12 h; P. O.: 2-6
mg/kg/zi, divizată la fiecare 8-12 h
SUCRALFAT (ULCOGANT, ARDOPSIN, CARAFATE, VENTER). Este o sare de
aluminiu cu sucroză; realizează cu proteinele craterului ulceros un complex zaharozo-sulfat, ca o
peliculă fină, împiedicând pătrunderea HC1. Se ind. în ulcer gastric şi duodenal, hipofosfatemie
la pacienţii cu uremie, dacă se impune scăderea fosfatemiei. Se adm. în 4 prize, cu 1/2 h înaintea
meselor, şi seara la culcare, timp de 5-6 săpt. Nu are efecte sistemice, uneori poate induce
constipaţie, reduce absorbţia tetraciclinci. Doza adult: 4 x lg (compr. a 1g)
ANTIEMETICE, ANTIVOMITIVE
DOMPERIDONE (MOTILIUM). Compr. 10 mg, suspensie buvabilă 1 mg/l ml.
Antiemetic. Doza: 1,25 ml/5 kg
METOCLOPRAMID (REGLAN tabl., sirop, injectabil). Compr. a 10 mg, sol. pentru copii
conţinând 1 mg/3 pic, supp. cu 20 mg şi f. cu 10 mg/2 ml. Efect antiemetic, intensifică
peristaltismul şi măreşte lumenul tubului digestiv. Se ind. în reflux gastro-esofagian şi vărsături
de alte cauze. Pentru reflux gastroesofagian sau dismotilitatc gastrointestinală P. O. 0,1
mg/kg/doză adm. de 4 ori/zi. Pentru prevenirea emezei induse de chimioterapie: 2-3 mg/kg/doză
adm. înainte şi după drogul chimioterapie. Sau la sugar: 0,5 mg/kg/zi în 3 prize; copil 1/2 din
doza adultului; adult: 1/2-1 compr. sau 15-30 pic. (5-10 mg) de 3 ori/zi, înainte de mese
MOTILIUM (DOMPERIDON). Compr. a 10 mg, sol. (1 ml =10 mg). Antiemetic, se ind.
şi în tulburări ale motilităţii gastrointestinale (reflux gastro-esofagian). La copii cu G. între 20-30
kg: 1/2 compr. de 2 ori/zi; peste 30 kg: 1 compr. de 2 ori/zi. Doza max. pentru o dată este 0,4
mg/kg. Nu se adm. sub vârsta de 1 an
72
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
ANTIDIAREICE
SAPROSAN (CHLORQUINALDOL, SIOSTERAN). Drj. cu 100 mg şi cu 10 mg pulbere,
pudră 3%. Antiseptic intestinal: 10 mg/kg/zi în 3-4 prize P. O.; pulbere 3% -antiseptic,
dezinfectant pentru aplicaţii locale dc 3-4 ori/24 h
DIOSMECTITA (Smecta), agent absorbant. Se administreaza oral: 0-1 an 1plic/zi, 1-2 ani
2 plicuri/zi, >3ani 3 plicuri/zi.
SĂRURI PENTRU REHIDRATARE ORALĂ. Plicuri cu 15 g, conţinând glucoza
monohidrat 11,25 g (corespunzător la 10 g glucoza anhidră), clorură de sodiu 1,75 g, bicarbonat
de sodiu 1,25 g şi clorură dc potasiu 0,75 g. Se foloseşte pentru deshidratări de gr. I şi II dc câte
ori este posibil. Conţinutul unui plic se dizolvă în 500 ml şi respectiv 250 ml apă fiartă şi răcită.
Cantitatea şi ritmul "de adm. se stabilesc în funcţie de gr. de deshidratare şi de G. bolnavului.
Similar GESOL, produs recomandat de OMS ce conţine: clorură de sodiu: 3,5 g, bicarbonat dc
sodiu: 2,5 g, clorură de potasiu: 1,5 g şi glucoza 20 g la 1 000 ml apă
HIDRASEC (Racecadotril), agent antisecretor (inhibitor de enkefalinază). Doza 1,5 mg/kg
la 8 ore sau 6mg/kg/zi. Se administrează până la apariţia primului scaun normal, fără a depăşi 7
zile.
TONICARDIACE
DIGOXIN (LANOXIN sirop cu 0,05 mg/ml). Tonic cardiac major, folosit electiv la copil
în doza de 0,06-0,08 mg/kg P. O. sau 0,04-0,06 mg/kg I. M. sau I. V, doza digitalizare rapidă. Ca
doză de întreţinere 1/5-1/3 din doza de digitalizare rapidă, oral şi 1/10-1/5 din doza de
digitalizare rapidă I. M. sau I. V. Compr. cu 0,25 mg, sol. cu 0,5 mg/ml sau 30 pic, f. a 2 ml cu
0,5 mg
DOPAMINA CLORHIDRAT (DOPAMINA, INTROPIN). f. de 10 ml conţinând 50 mg.
Catecolamină cu acţiune dopaminergică şi adrenergică alfa şi beta (simpatomimetic, stimulant
cardiac). Dopamina activează receptorii delta, beta şi alfa în funcţie de doză. In doze foarte mici:
2-5 micrograme/ kg/min produce vasodilataţie splanhnică şi renală, cu scăderea rezistenţei
73
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
ANTIARITMICE. ANTIHIPERTENSIVE
DOBUTAMINA (DOBUTREX). Agent inotropic beta-adrenergic folosit pentru
tratamentul pe termen scurt al insuf. cardiace datorate scăderii contractilităţii. în cursul infuziei
se va monitoriza frecvenţa cardiacă, presiunea sanguină şi activitatea electrică, cardiacă. Nu se
va amesteca cu bicarbonat dc sodiu. Se adm. IV: 0,0025-0,020 mg/kg/min. (sau 1-10
micrograme/kg/min) în infuzie constantă în funcţie de răspunsul pacientului
ENALAPRIL (ENALAP, ENAP). Cp a 10 mg, 20 mg; antihipertensiv din grupa
inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei; Doza: 0,1-0,5-5 mg/kg/zi, lx/zi, p. o. Se
contraindica în angioedem persistent. R. A.: depresie, confuzie, angioedem, bronhospasm,
hiperpotasemie ş. a.
NIFEDIPIN (NIFEDIPINE, ADALAT, CORINFAR). Blocant al canalelor de calciu.
Antianginos şi antihipertensiv. Doza la copil P. O.: 0,25-0,5 mg/kg/doza adm. la fiecare 6-8 h. Se
poate adm. sublingual pentru efect imediat. Adult: 1-2 drj. de 3 ori/zi P. O. la mese. Ef. sec:
hipotensiunc, palpitaţii, tahicardie
PROPRANOLOL (INDERAL, DOCITON tabl. a 10, 40, 80 mg şi retard). Compr. a 10
mg, 40 mg, f. de 5 ml cu 5 mg, sol. apoasă pentru uz oftalmologie 1%. Antiaritmic,
antihipertensiv. Ca antihipertensiv, în terapia de lungă durată P. O.: 1 mg/kg/zi, divizat la 6 h
iniţial, crescând progresiv doza până ce apare răspunsul adecvat, nedepăşind 5 mg/kg/zi divizat
la fiecare 6 h. (Adult: 10-40 mg înainte de mese şi la culcare). în tahicardia ventriculară şi
supraventriculară: la sugar, copil I. V.: 0,01-0,10 mg/kg/doză, dată încet, repetată la nevoie la 6-8
h; P. O.: 0,5-4 mg/kg/zi, divizat la fiecare 6-8 h. Ef. sec: greaţă, vomă, diaree sau constipaţie,
senzaţie de rece în extremităţi, sudoraţie, insomnie, cefalee, fotofobic ş. a.
XILINA (LIDOCAINA, XYLOCAINA). F. dc 10 ml şi 20 ml sol. 1% pentru uz
cardiologie (extrasistole ventriculare, tahicardie ventriculară). Se adm. I. V. în bolus 1-2 mg/kg;
se poate repeta după 20-60 min. în PEV: 10-50 meg/kg/min
DIURETICE
FURANTRIL. Salidiuretic. P. O.: 2 mg/kg/doză. Compr. a 40 mg
74
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
VITAMINE SI OLIGOELEMENTE
ACID FOLIC – rol in hematopoeza, influenteaza actiunea vit. B12, biostimulator general.
La sugar 0. 2-1mg/24h p. o. sau 0. 2mg/kgc/24h.
CALCIU GLUCONAT (9mg Ca elemental ionizat/ml). Din sol. 10% (f. de 5ml continand
0. 5g si f. de 10ml continand 1g), la copii de 6-30 luni 2-5ml; copii 30 luni-15 ani 5-10ml (o
dată/zi i. m. sau i. v. lent). Se găseste si sub formă de tabletă , pudră. Doza la sugar si copil 500
mg/kg/zi p. o.
CALCIU LACTAT (compr. de 500mg. 1g de Ca lactat =130mg Ca elemental sau 6.
49mEq Ca) – la sugar, copil: 500mg/kg/zi p. o. , echivaland cu 65mg/kg/zi Ca elemental, sau 3.
2mEq/kg/zi Ca ionic divizat la fiecare 4-8 ore. Se adm. in cursul mesei pentru a asigura o
absorbtie optimă. La copil 1-4 comp. /zi.
CYANCOBALAMIN (vit B12 f. de 50 şi 1000 gama; CITOBION drj. de 300 micrograme;
ampule dc 1 000 şi 5 000 micrograme)
FERGLUROM (GLUTAMAT FEROS, FERRONAT). f. buvabile conţinând gluconat
feros 100 mg (corespunzător la 12 mg fier) şi de 200 mg (cu 24 mg fier elemental). Anemii
feriprive. Sugari: 150 mg/zi fracţionat în 3 prize, în afara meselor; copii: 200-600 mg/zi
FIER. Doza orală de fier este 5-6 mg/kg/zi ca fier elemental în scop terapeutic 6-8 săpt. şi
1-2 mg/kg/zi în scop profilactic. Se absoarbe mai bine în stare de foame. Se ind. în anemia
feriprivă
FIER POLIMALTOZAT (DEXTRIFERRON, FERRUM HAUSMANN). f. de 2 ml pentru
injecţii I. M. conţinând 100 mg fier eîemental şi sol. pentru adm. P. O. conţinând 5 g/100 ml (50
mg fier elcmcntal la 1 ml, respectiv la 20 pic). Pentru injecţii I. M. 1/2-1 ml la 2-3 zile interval;
P. O. 5-6 mg/kg/zi (profilactic 2 mg/kg/zi). La sugar se ajunge la această doză progresiv
FITOMENADION (PHYTOMENADION, VITAMINA K, KONAKION 1 mg şi 10 mg,
pic. 1 ml=20 mg, f. a 10 mg), f. de 1 ml sol. apoasă injectabilă conţinând 10 mg. Acţiune
antihemoragică facilitând sinteza factorilor dă coagulare dependenţi de vit. K, inclusiv
protrombină: l mg I. M. în scop profilactic (b. hemoragică a n. n.); terapeutic 5-10 mg I. M. , I.
V. (în urgenţe) sau P. O. (în funcţie de vârstă şi afecţiune; la n. n. 1 mg/kg)
75
Cunoştinţe practice pentru evaluarea dezvoltării şi îngrijirea copiilor
GLUTAMAT FEROS. Fiole de 5 ml şi 10 ml, sol. buvabilă conţinând glutamat feros 100
mg şi PIRIDOXIN (PYRIDOXIN, VIT B6, BENADON drj. a 40 mg şi f. a 100 mg), compr. a
250 mg, f. a 2 ml conţinând 50 mg, respectiv 250 mg piridoxină la f. de 5 ml. Se ind. în
deficienţa de Vit. B Doza: copii până la 2 XA ani: 50-100 mg/zi, 2 ]/2-15 ani: 100-150 mg/zi;
adulţi: 250-1 000 mg/zi
RETINOL. (VIT. A, A-MULSIN FORTE 1 ml emulsic=3 000 LE.; OPHTOSAN pic.
oftalmice, AROVIT, VITADRAL, VOGAN, RETINOL ACETAT drj. 10 000 U. I =3 mg şi f. a
1 ml-300 000 U. I.). (Vezi VIT. A)
GLUCONAT DE CALCIU. Fiole de 5 ml şi 10 ml (cu 0,50 şi respectiv 1 g gluconat de
calciu). Antialergic şi normalizant al permeabilităţii capilare. 3 luni-1 an: 3-5 ml numai P. O.; 1-
6 ani: 3-5 ml I. M. , IV; 6-15 ani: 5-10 ml I. M. , I. V.
GLUCONOLACTAT DE CALCIU ŞI MAGNEZIU. Fiole de 2 ml 5% (8 mg calciu ionic
şi 4 mg magneziu ionic pe fiola). Se foloseşte pentru corectarea hipocalcemiilor şi
hipomagnezemiilor de diferite cauze şi cu efect antialergic Dozele se stabilesc în funcţie de
vârstă şi determinările de laborator (calcemie şi magnezemie). Doza: 1-2 f. /zi I. M. 7-10 zile
VITAMINA A. Drj. cu 10 000 U. I. , f. de 1 ml cu 300 000 U. I. şi sol. uleioasă, flac. cu 30
000 U. I. Ia 1 ml. Doze: la sugari: 2 000-10 000 U. I. /24 h; la copii: 5 000-30 000 U. L/24 h P.
O. , sau 100 000 U. I. I. M. la 1-4 săpt.
VITAMINA A+D Drj. cu 3 000 U. I. vit. A şi 1 000 U. I. vit. D,; caps. gelatinoase moi cu
vit. A 2 000 U. I. şi vit. D2 550 U. L; f. dc 3 ml buvabile cu 350 000 U. I. vit. A şi 300 000 U. I.
vit. D2; sol. uleioasă buvabilă cu 300 000 U. I. vit. A şi 15 000 U. I. vit. D2 la 1 ml sau la 30 pic.
(flac. cu 5 mi). Doza: 5-20 pic/24 h
VITAMINA B12. F. de 1 ml cu 50 mcg ciancobalamină şi 1 000 mcg ciancobalamină.
Doza: 1-10 gamma (mcg)/24 h I. M. sau S. C.
VITAMINA C. Compr. cu 200 mg ac. ascorbic, compr. efervescente cu 500 mg, f. de 5 ml
cu 500 mg. Doza: 0,05-0,30 g/24 h P. O. , I. M. , IV
VITAMINA D. (VIGANTOL). F. de 1 ml şi 2 ml în sol. apoasă conţinând 200 000 şi
respectiv 600 000 U. I. colecalciferol. Doze: profilaxia rahitismului 400-1 000 U. I. /24 h P. O.;
tratamentul rahitismului 400 000-600 000 U. I. P. O. sau I. M.
VITAMINA E. Caps. gelatinoase conţinând alfatocoferol acetat 100 mg şi f. de 1 ml
conţinând 30 mg şi 300 mg. Doze: 15-30 mg de 2 ori/săpt. P. O. sau I. M.
Bibliografie
1. BNF for children -BMJ Publishing Group Ltd, Royal Pharmaceutical Society of Great
Britain, RCPCH Publications Ltd, UK, 2005
2. Gomela T. L. , Cunningham M. D. , Eyal F. G. , Zenk K. E. -Neonatology: Management
procedures. On-call problems, Diseases an drugs, 4th ed. , 75-96, Appleton&Lange, Stamford
Connecticut, U. S. A. , 1999
3. Memomed, ed. 16 si 17, Editura Minesan şi Editura Universitaróă, Bucureşti, 2010-2011
4. Mungiu O. S. – Farmacologie Esenţială, Editura Dan, Iaşi, 2007
5. Muntean Ioan (sub redacţia) -Vademecum de Pediatrie, Editura Medicală, Bucureşti,
2007
6. www. bnfc. org
76
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 1. EXSUDATUL FARINGIAN
Şef lucrǎri dr. Dana-Teodora Anton-Pǎduraru
Exsudatul faringian este un examen care identificǎ prezenţa unei infecţii bacteriene,
fungice sau virale la nivelul regiunii faringiene.
Pentru recoltarea exsudatului faringian se pregǎtesc:
- un tampon faringian;
- o spatulǎ lingualǎ;
- medii de culturǎ;
- lame de microscop;
- mascǎ de protecţie pentru persoana care recolteazǎ.
Tehnica recoltǎrii
Recoltarea se face dimineaţa, pe nemâncate sau la câteva ore dupa masǎ cǎci trecerea
bolului alimentar prin cavitatea bucalǎ şi faringe antreneazǎ şi o parte a produselor patologice. Pe
de altǎ parte, manipulǎrile în orofaringe dupǎ mese ar putea declanşa reflexul de vomǎ.
Copilul mic va fi ţinut în braţe, imobilizându-i capul,
membrele superioare şi inferioare. La copilul mic sunt necesare
două persoane pentru a imobiliza copilul şi a permite o recoltare
corectă a probei. Asistenta va evita sǎ se aşeze chiar în faţa
bolnavului pentru a nu fi stropitǎ dacǎ acesta tuşeşte sau varsǎ.
Dupǎ deschiderea gurii, va apǎsa limba cu o spatulǎ şi va
şterge cu un tampon faringian steril faringele şi amigdalele, insistând
asupra depozitului exsudativ, puroiului, leziunilor ulcerative şi
dezlipind (dacǎ e cazul) şi o porţiune micǎ din falsa membranǎ - fig.
nr. 24. Eprubeta în care se introduce tamponul se flambeazǎ.
Produsul obţinut se întinde pe o lamǎ de sticlǎ pentru frotiuri Fig. nr. 24 Recoltarea
sau se însǎmânţeazǎ pe medii de culturǎ. Însǎmânţarea pe medii de exsudatului faringian
culturǎ trebuie facutǎ la patul bolnavului, iar dacǎ acest lucru nu este posibil, se va trimite
eprubeta cu tamponul cât mai repede la laborator. Timpul scurs de la recoltare şi pânǎ la
însǎmanţare nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 5-6 ore.
Examenul microbiologic al exsudatului faringian se efectueazǎ pentru: diagnosticul
faringitelor şi anginelor streptococice, confirmarea diagnosticului de difterie, depistarea
purtǎtorilor de Streptococcus pyogenes, diagnosticul unor viroze respiratorii. Întrucât
Streptococul β-hemolitic şi-a pǎstrat sensibilitatea naturalǎ la Penicilinǎ, antibiograma se
efectueazǎ doar la cererea medicului sau în cazul alergiei la Penicilinǎ.
Bibliografie
1. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, vol. I. Ed. Medicalǎ Bucureşti 1978: 391-392.
2. http://www. synevo. ro/cultura-exsudat-faringian/
77
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Definiţie
Abordul venos periferic reprezintǎ crearea unei cǎi de acces la nivelul unei vene în scopul
prelevǎrii de sânge pentru analize medicale sau în vederea administrǎrii medicamnete sau a unei
transfuzii.
Indicaţii
- prelevare de sânge în scop diagnostic;
- administrare de medicamente;
- perfuzii terapeutice de scurtǎ duratǎ (48-72 ore); dupǎ acest interval exista riscul
tromboflebitei şi al infecţiei;
- resuscitare cardio-respiratorie.
Locuri de puncţie
- venele epicraniene (vena temporalǎ superficialǎ, retro-auricularǎ, occipitalǎ);
- venele dorsale ale mâinii, vena radialǎ, venele antebraţului;
- “M”-ul plicii cotului (vena cefalicǎ, cubitalǎ, bazilicǎ);
- venele dorsale ale piciorului, vena safenǎ internǎ;
- vena jugularǎ externǎ - fig. nr. 25.
Contraindicaţii
- extremitate slab perfuzatǎ, cu edeme semnificative, arsuri, fracturi;
- zone cu infecţii tegumentare, flebite, trombozǎ;
- paralizia membrului.
Tehnicǎ
Materiale necesare
- soluţii antiseptice (alcool iodat, Betadine)
- tampoane
- garou
78
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
- fluturaş (19G cel mai mare, 27G cel mai mic) sau canule
(16-24G), dimensiuni adecvate taliei – fig. nr. 22 şi tabel nr. 4.
- seringǎ 5-10ml cu / fǎrǎ ser fiziologic heparinat, pentru
verificare sau prelevare de sânge
- truse de perfuzie
- soluţii perfuzabile
- leucoplast
- atele pentru imobilizare
- anestezice locale -patch EMLA (Lidocainǎ 2,5% +
Fig. nr. 26 Cateter venos
Prilocainǎ 2,5%)
periferic (fluturaş)
Pregǎtirea bolnavului
Medicul şi asistenta vor explica gestul copilului conştient.
Se va aplica un patch; la sugar, se poate aplica unguent cu Nitroglicerinǎ 4% timp de 2
minute. Se efectueazǎ staza, care nu trebuie sǎ fie prelungitǎ (maximum 3-5 minute), nici prea
“durǎ” (compresiunea venoasǎ trebuie sǎ fie inferioarǎ presiunii arteriale).
Dezinfecţia tegumentului se efectueazǎ cu alcool iodat sau Betadinǎ. Mâna sau piciorul
care urmeazǎ sǎ fie puncţionate se fixeazǎ cu ajutorul unei alte persoane.
Puncţionarea venoasǎ
Se fixeazǎ tegumentul cu mâna nedominantǎ (mâna dominantǎ este mâna care ţine
fluturaşul).
Se puncţioneazǎ vena caţiva mm in aval, acul formând cu tegumentul un unghi de
aproximativ 30 grade, se traverseazǎ tegumentul şi ţesutul celular subcutanat, apoi acul
avanseazǎ cu blândeţe; apariţia sangelui implicǎ avansarea fluturaşului urmatǎ de retragerea
mandrenului (prin retragerea iniţialǎ a mandrenului existǎ riscul dizlocǎrii fluturaşului din
plastic); se verificǎ poziţia fluturaşului prin ataşarea seringii cu ser fiziologic sau refluarea
sângelui.
Se ataşeazǎ trusa de perfuzie la fluturaş, se fixeazǎ cu leucoplastul pregǎtit in prealabil şi se
imobilizeazǎ pe atelǎ. În absenţa pefuziei, fluturaşul va fi heparinat cu 0,1-0,3 ml (100 UI
heparinǎ/ml, adicǎ 0,2 ml heparinǎ sodicǎ din concentraţia de 5000 UI/ml se dizolvǎ cu 9,8 ml
ser fiziologic).
Puncţia venelor epicraniene impune:
- decubit dorsal al sugarului
- fixarea capului de cǎtre o altǎ persoanǎ
- alegerea venei
- se cateterizeazǎ vena în direcţia circulaţiei sângelui
- fixare cu leucoplast.
79
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Riscuri
- puncţionarea unei artere (se recunoadte prin pulsaţii sau prin refluxul sangelui roşu, cu
presiune mai mare sau “albirea” la locul puncţiei in momentul injectǎrii soluţiei saline); în
aceastǎ situaţie se retrage fluturaşul sau canula, existand riscul necrozei.
Complicaţii
- hematom
- perforarea venei
- spasm venos
- flebitǎ– se verificǎ zilnic locul de puncţie
- calcificǎri subcutanate în cazul extravazǎrii de soluţii calcice sau lipidice
- gangrenǎ, în caz de infiltrǎri subcutanate urmatǎ de necrozǎ
- embolism (rar), posibil în cazul cateterizǎrii venei jugulare externe.
Bibliografie
1. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, vol. II. Ed. Medicalǎ Bucureşti 1978: 230-250.
2. Turcu Florentina, Herth E. Abordul venos periferic. http://www. atitimisoara.
ro/_files/documents/files/2006/Abordul%20venos%20periferic%20la%20copil. pdf
80
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 3. PUNCŢIA PLEURALĂ
Asist. univ. dr. Laura Mihaela Trandafir
81
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Criteriile Light care fac distincţia dintre exudat şi transudat sunt următoarele:
- raportul proteine din lichid pleural/cele serice > 0. 5
- LDH din lichid pleural > 200UI/l
- raportul dintre LDH ul lichidului pleural/seric > 0. 6.
Lichidul extras este considerat exudat dacă unul dintre cele trei criterii de mai sus este
prezent.
Rezultate
I. Examen macroscopic
a) lichid seros, acrofibrinos = limpede, citrin, cu nuanta verzuie – în infecţii bacteriene
(ex. pneumonie), insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică ascitogenică, etc
b) lichid purulent – pleurezii microbiene cu pneumococ, stafilococ, streptococ, etc
82
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
IV. Examenul bacteriologic: cercetarea germenilor banali sau bacilul Koch prin examen
direct pe lamă, însămânţare pe medii de cultură sau inoculare la animale.
Bibliografie
1. Spranger S. , Illing S. Ghid clinic de pediatrie, Editura All, 1998, 79.
2. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, 1974, ed-III-a, 412.
3. www. stud-ped. ro
84
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Definiţie
Paracenteza reprezintă procedura medicală prin care se drenează lichidul patologic din
cavitatea abdominală. Ascita reprezintă acumularea lichidului în cavitatea abdominală şi se
întâlneşte în ciroza hepatică, insuficienţa cardiacă congestivă, malnutriţie, boli endocrine,
sindrom nefrotic, neoplasme, infecţii (tuberculoza peritoneală, peritonite bacteriene,fungice sau
parazitare).
Indicaţii
- diagnostic -determinarii cauzei si tipului de ascită prin examinarea lichidului evacuate
(peritonite bacteriene, tuberculoza peritoneală, neoplazii, hemoperitoneu în caz de
traumatisme abdominale, sepsis)
- terapeutic – scăderea presiunii intraabdominale şi ameliorare respiraţiei şi a stării
generale, efectuarea dializei peritoneale.
Contraindicaţii
- coagulopatii severe
- intervenţii chirurgicale în antecedente cu aderenţe şi bridelor intraabdominale
postoperatorii
- distensie abdominală severă
- celulita de perete abdominal.
Anterior efectuării paracentezei sunt obligatorii:
- efectuarea anamnezei corecte care trebuie să identifice alergiile la medicamente (ex.
anestezice generale sau locale), medicaţia pe care o primeşte pacientul (anticoagulant,
antiinflamatorii nesteroidiene,etc)
- efectuarea testelor de coagulare şi corectarea deficitelor de coagulare dacă există
- informarea aparţinătorilor privind manevra care va fi efectuată, cu explicarea tehnicii, a
riscurilor şi obţinerea acordului informat.
Administrarea de medicaţie sedativă înainte de paracenteză.
Materiale necesare:
- aleză pentru protectţiaa patului pe care se execută puncţia,
- soluţie dezinfectantă pentru tegument
- trocar gros cu diamentrul de 3-4 mm cu mandren ascuţit şi unul bont de rezervă, seringi
de 5 şi 20 ml, ace de 5-6 mm, bisturiu, pense hemostatice, câmp chirurgical, mănuşi chirurgicale,
comprese, tuburi prelungitoare
- pentru recoltarea şi colectarea lichidului -eprubete, cilindru gradat, găleata gradată de 10
litri
- anestezic local
- tăviţă renală.
85
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Tehnicǎ
Paracenteza se realizează în sala de tratamente. Limitele lichidului de ascită se
localizează prin percutia abdomenului sau prin explorare ecografică. Locul de elecţie al puncţiei
abdominale este în fosa iliacă stângă, la unirea 1/3 medii cu cea mijlocie a liniei ce uneşte
ombilicul cu spina iliacă anterioară superioară stângă (fig. nr. 29) sau pe linia ombilico-pubiană,
la mijlocul ei.
Executia puncţiei:
- se aşează pacientul în decubit dorsal sau în
decubit lateral stang pe pat, peste cearsaful împăturit în
lung, cu flancul stâng la marginea patului şi trunchiul
uşor ridicat.
- se dezinfectează locul puncţiei,
- se efectuează anestezia locală cu Xilină, se
protejează locul puncţiei cu câmpul steril,
- se execută incizia sau direct puncţia cu trocarul,
se scoate mandrinul şi se recolteaza in eprubete lichidul Fig. nr. 29 Identificarea locului de
de ascită (fig. nr. 30), efectuare a paracentezei
- cantităţile mici (50 ml) se pot extrage direct cu seringa, insa pentru volume mari, acul se
va conecta la un tub ce va drena intr-un recipient de vacuum (mişcarea se execută lent, fiind
evitate mişcările bruşte şi puncţia adâncă, cu evitarea vaselor sangvine şi intestinul).
- în paralel se supraveghează respiratia, starea bolnavului.
- cantitatea scoasă variază, însă în general este de maxim 4 litri (la adolescent şi adult).
- după ce cantitatea dorită a fost extrasă, acul se va scoate usor, evitandu-se manevrele
bruşte, iar locul în care a fost plasat va fi acoperit cu un pansament steril.
- se va monitoriza pacientul în următoarele 60 min: tensiune arterială, puls, alură
ventriculare, temperatură.
Ulterior se poate trece la cântărirea pacientului şi la determinarea exactă a circumferinţei
abdomenului pentru a obiectiva drenarea lichidului din abdomen. Paracenteza durează în general
între 20-30 de minute (cantitatea de lichid scoasă este în limitele medii).
86
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Riscuri
- asociate tehnicii propriu-zise (iatrogene) -lezarea diverselor organe care se pot afla pe
traiectul acului de paracenteza
- asociate patologiei de bază -dacă este o ascita de cauză neoplazică, iar lichidul contine
celule canceroase, există posibilitatea însămânţărilor la distanţă a acestor celule, prin intermediul
acului.
Complicaţii
- febra
- durere abdominală intensă
- înroşirea zonei şi umflarea concomitentă a abdomenului
- hematurie
- hemoragie locală
- supuraţii şi diverse scurgeri locale
Complicatia cea mai gravă rămâne perforarea unui viscer abdominal (ficat, splină) sau a
unor organe cavitare.
Alte complicaţii posibile:
- hemoragie intraperitoneală (ca urmare a lezarii venelor ombilicale)
- edem scrotal
- hematom de perete abdominal
- contaminarea lichidului de ascită
- hipotensiune arterială (când se extrag mai mult de 1500 ml de lichid, foarte rapid);
există situaţii dramatice când se poate ajunge chiar în şoc;iar pacienţii vor primi în acest caz
fluide perfuzabile şi medicamente care vor readuce tensiunea arteriala la valori normale,
afectarea funcţiei renale.
Rezultate
Este importantă si utilă examinarea macroscopică a lichidului extras care poate fi
hemoragic, tulbure, purulent, gelatinos sau limpede si transparent, aspectul corespunzand
anumitor patologii.
Lichidul de ascită este analizat în mod normal în vederea determinării celularităţii,
biochimiei, albuminei, proteinelor.
Teste speciale sunt cele care determină pH-ul, amilaza, lipaza, glucoza, trigliceridele,
acidul hialuronic, antigenul carcinoembrionar, precum şi cele care urmăresc evidenţierea
tuberculozei.
Lichidul este în general clasificat ca fiind transudat sau exudat:
- transudatul conţine o cantitate mică de proteine şi LDH si caracterizează cirozele
hepatice, insuficienţa cardiacă congestivă, sindromul nefrotic.
- exsudatul are continut proteic ridicat, LDH crescut si apare în special în ascitele
tuberculoase, mixedem, pancreatite, vasculite şi peritonite bacteriene spontane.
Proba este considerată ca fiind normală dacă nu există semne de infecţie, celule
canceroase şi dacă valorile celorlalţi parametric nu sunt modificate.
În cazul în care se decelează modificări, iar contextul clinic o impune, se vor realiza
determinari suplimentare pentru stabilirea diagnosticului de certitudine, astfel:
87
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Bibliografie
1. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, vol. II, Editia a-III-a, Ed. Medicala, Bucuresti,
1974, 89-94.
2. www. stud-ped. ro
88
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 5. SPǍLǍTURA GASTRICǍ
Asist. univ. dr. Laura Mihaela Trandafir
Bibilografie
1. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, 1974, ed-III-a, 124-130.
2. www. stud-ped. ro
89
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
90
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Condiţiile asociate cu absenţa leucocitelor în scaun sunt: infecţiile virale, holera, infecţiile
cu bacterii enterotoxigene (Staphylococcus, Clostridium), giardioza.
Limite şi interferenţe -leucocitele pot fi absente în scaun într-un procent de 10-15% din
cazurile de infecţie cu bacterii enteroinvazive. Pe de altă parte, prezenţa leucocitelor în fecale
este asociată şi cu afecţiuni non-infecţioase (ex. boli inflamatorii ale intestinului subtire).
Testele de generaţia a II-a urmăresc dozarea chimică a unor componente fecale:
1. Steatoreea cantitativă prin metoda van de Kamer este o metodă de bilanţ care constă
în dozarea chimică a grăsimilor neutre şi acizilor graşi în materiile fecale recoltate zilnic, timp de
3-5 zile, după administrarea cu 3-5 zile înainte şi pe tot parcursul probei a unui regim cu aport
adecvat de grăsimi (25-30 g/zi până la vârsta de 1 an, 35 g/zi între 1-3 ani şi 40 g/zi peste vârsta
de 3 ani).
Coeficientul de absorbţie (CA) a lipidelor se calculează după formula: CA = [(GI-
GE)/GE] *100 (CA – coeficient de absorbie, GI – grăsimi ingerate, GE – grăsimi eliminate).
Valoarea coeficientului de absorbţie a lipidelor variază cu vârsta: sub 50% la nou-născut,
85% la sugarul până la 3 luni şi peste 90-93% după vârsta de 9-11 luni.
Se consideră patologică o eliminare de grăsimi mai mare 15% din grăsimile ingerate la
sugarul sub vârsta de 6 luni, peste 10% între 6-12 luni şi peste 5% după vârsta de 1an.
Principalele cauze ale steatoreei sunt: prematuritatea, insuficienţa pancreasului exocrin,
insuficienţa biliară, absenţa congenitală a betalipoproteinelor, boala celiacă, enteropatiile
exudative. De asemenea, capacitatea de absorbţie a lipidelor administrate variază cu tipul
lipidelor oferite sugarului în dietă (lipidele animale sunt mai puţin absorbite decât cele vegetale,
iar lipidele din laptele de mamă sunt cel mai bine absorbite).
2. Determinarea pH-ului scaunelor se realizează cu ajutorul bandeletelor de hârtie-
reactiv. Valoarea normală variază între 6,2 şi 7,4. Valorile scăzute se asociază cu intoleranţa la
hidrocarbonate şi valorile crescute cu putrefacţia intestinală.
3. Determinarea excreţiei de acid lactic şi acid acetic. Valoarea normală a acidului
lactic în scaun este sub 100 mg la 100 g materii fecale şi creşte în intoleranţa la dizaharide.
Excreţia de acid acetic, butiric şi formic este sub 150 mg/24ore în condiţii normale şi creşte în
intoleranţa la dizaharide.
4. Determinarea substanţelor reducătoare se realizează prin metoda Clinitest sau
utilizând metoda cromatografiei unidimensionale pe hârtie (Durand-1961) .
5. Determinarea azotului fecal nu permite diferenţierea între maldigestie şi
malabsorbţie şi nici între sursa exo-şi endogenă a acestuia. Determinarea prin metoda Kjeldahl,
evaluează maldigestia proteinelor. Valoarea normală a azotului fecal variază între 0,30 – 1,30
g/24ore
6. Evidenţierea sângelui fecal se realizează prin metode variate: Gregersen, Mayer,
Adler, Weber.
III. Testele de generaţia a III-a utilizează substanţe radioactive şi evidenţiază în primul
rând pierderile proteice intestinale, mai puţin a grăsimilor.
Testul de încărcare dublă cu trigliceride şi acid gras are o eficienţă de 95% în
discriminarea dintre maldigestie şi malabsorbţie.
Steatocritul reprezintă un test rapid, simplu şi reproductibil, utilizat în principal la copii
şi este un test pentru malabsorbţia lipidelor. Testul constă în introducerea unei mici cantităţi de
scaun omogenizat într-un tub capilar, care este astupat şi centrifugat. Examinarea verticală a
91
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
capilarului relevă două sau trei straturi: un strat bazal solid (S), unul intermediar lichid şi uneori
cel de al treilea format din grăsimi (G). Rezultatul se calculează în procente ale stratului de
grăsime, raportat la întreaga cantitate de sediment.
Determinarea enzimelor fecale
În practică se utilizează dozarea activităţii chimotripsinei fecale, deoarece singura ei
sursă este pancreasul, iar relativa stabilitate a enzimei în cursul pasajului intestinal face ca
determinarea cantitativă a chimotripsinei fecale să devină un bun indicator al funcţiei
pancreatice. Se poate determina activitatea chimotripsinei într-o probă dată instantaneu sau se
poate calcula debitul fecal al enzimei/24 ore.
Valoarea normală pentru nou-născutul cu vârsta mai mare de 8 zile de viaţă este de 580
g/gram scaun, cu variaţii între 345-888g.
Avantajul testului rezidă din faptul că nu este influenţat de absorbţia intestinală sau de
funcţia hepatică sau renală. În prezent se tinde să se generalizeze determinarea concentraţiei şi
debitului elastazei, cu semnificaţie diagnostică superioară.
92
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
îmbogăţire. În a 2-a zi se replică din mediul de îmbogăţire pe mediul selectiv, cu incubare peste
noapte la 37°C. În a 3-a zi, se face identificarea antigenică şi biochimică a tulpinilor.
Izolarea bacteriilor aerobe
Se însămânţează proba pe două medii de cultură, unul slab selectiv (Mac Conkey) şi unul
moderat selectiv (Hektoen) şi se incubează 24 h la 35-37ºC, urmărindu-se culturile la 24 şi 48 h
pentru apariţia coloniilor caracteristice. Pentru genul Vibrio, mediul selectiv recomandat este
BSA (agar săruri biliare), iar pentru levuri -mediul Sabouraud cu Cloramfenicol. Pentru a creşte
şansele de izolare, proba este subcultivată pe medii de îmbogăţire ce favorizează multiplicarea
patogenilor (e. g. , bulion selenit acid de sodiu pentru Salmonella spp. , apă peptonată alcalină
sau bulion cu taurocolat şi peptonă la pH=8,0-9,0 pentru Vibrio de unde, după incubare, se pot
efectua frotiuri şi culturi din partea superioară a mediului). Se incubează 24 h la 35-37°C, apoi se
fac treceri pe mediile de cultură. Coloniile caracteristice fiecărui gen vor fi repicate în vederea
indentificarii la nivel de specie şi aglutinarii cu seruri specifice.
Izolarea levurilor
Microscopia -pe frotiuri colorate Gram se urmareşte prezenţa levurilor în cantitate mare şi
predominanţa faţă de flora bacteriană fecaloidă diminuată. În vederea stabilirii etiologiei
micotice a sindromului diareic se realizează cultivarea pe mediul Sabouraud cu Cloramfenicol,
cu urmărire la 48–72 h. De asemenea, efectuează examenul cantitativ al levurilor, respectiv
determinarea numărului de unităţi formatoare de colonii micotice per g sau ml de materii fecale,
semnificativ cantitativ fiind un număr >109UFC/g sau ml materii fecale.
Examenul coproparazitologic permite detectarea unor paraziţi cu localizare intestinală, în
limitele impuse de ciclul biologic al fiecărui parazit.
Indicaţii:
- Identificarea protozoarelor: Giardia lamblia, Trichomonas intestinalis, Entamoeba
spp. , Blastocystis hominis
- Identificarea helminţilor:
Nematode: Ascaris lumbricoides, Trichuris trichiura, Enterobius vermicularis,
Strongyloides stercoralis
Trematode: Fasciola hepatica
Cestode: Taenia spp. , Hymenolepis nana, Diphyllobotrium latum.
Recoltarea probei:
Anterior recoltării probei, pacientul va evita:
- examenul radiologic gastrointestinal baritat, administrarea de laxative;
- administrarea anumitor medicamente: bismut, uleiuri minerale, Tetraciclina,
antidiareice, antiamoebiene, antiacide.
Materiale necesare: recipient de recoltare de unică folosinţă pentru fecale, bine închis cu
capac, fără substanţe conservante.
Se reoltează materii fecale din orice moment al zilei, de mărimea unei alune, din 3 locuri
diferite ale bolului fecal.
Pentru identificarea oxiurilor se recomandă recoltate prin tehnica Graham (cu ajutorul
celofanului adeziv) care permite identificarea ouălelor. Examinarea unei singure probe are
sensibilitate 50%, a trei probe – 90%, iar a cinci probe-100%.
Transportul probei la laborator: examinarea promptă a scaunului este importantă pentru
scaunele lichide sau moi care ar putea conţine trofozoiti de protozoare; scaunele formate, care
93
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
pot contine chişti de protozoare, oua sau larve de helminţi pot ramâne câteva ore la temperatura
camerei sau până a doua zi la frigider la 2-8ºC.
Tehnica de examinare: examen macroscopic şi examen microscopic direct (între lamă şi
lamelă).
Valoare de referinţă – absenţa elementelor parazitare intestinale.
Testele imunologice
Pentru identificarea rotavirusurilor se utilizează microscopia cu imunofluorescenţă sau
testul ELISA (kit Rotazim).
Antigenul Helicobacter pylori în scaun este uşor de practicat independent de vârstă şi
reprezintă o alternativă la testul repirator cu uree, determinarea anticorpilor anti_Helicobater
Pylori.
Detectarea antigenului Giardia-specific se realizează prin ELISA, iar testul se execută din
materii fecale proaspăt emise. Dacă acest lucru nu este posibil proba va fi păstrată la 2-8°C.
Bibliografie
1. Spranger S. , Illing S. Ghid clinic de pediatrie, Editura All, 1998, 45.
2. Ţurcanu L. , Simedrea I. – Bolile digestive la copil, Editura Medicală, Bucureşti, 1988
3. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, 1974, ed-III-a, 412.
4. Frances Fischbach. Stool Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests.
Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 ed. 2009; 302-303.
5. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref
TypeCatalog.
6. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide.
Giardia lamblia by EIA and Ova and Parasites Examination. www. labcorp. com. 2003. Ref
Type: Internet Communication.
94
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 7. EXAMENUL URINII
Şef lucrǎri dr. Dana-Teodora Anton-Pǎduraru
1. SUMARUL DE URINǍ
Sumarul de urinǎ este una dintre analizele uzuale şi reprezintǎ analiza fizicǎ, chimicǎ şi
microscopicǎ a unei probe de urinǎ.
Este folosit ca metodǎ de screening şi diagnostic deoarece permite detectarea şi
mǎsurarea unor compuşi care se eliminǎ în mod normal sau patologic în urinǎ.
Metode de colectare a urinii
Colectarea urinii se face în orice moment al zilei. Colectarea urinii se face din jetul mijlociu,
primul jet de urinǎ servind pentru spǎlarea uretrei de celule şi microbi cu care ar putea fi contaminatǎ.
Recoltarea urinii dupǎ cateterizare se face numai în situaţii speciale (comǎ, obnubilare).
Pentru a evita interpretǎrile fals-pozitive unele tratamente medicamentoase (fenitoinǎ,
riboflavinǎ, clorochinǎ, rifampicinǎ, ibuprofen, sulfasalazinǎ) trebuie întrerupte înaintea
recoltǎrii urinii.
Examenul fizic al urinii
a. analiza macroscopicǎ: în mod normal urina este transparentǎ şi de culoare gǎlbuie.
Aspectul tulbure se datoreşte prezenţei de sânge, puroi, germeni sau de elemente
cristaline precipitate în funcţie de pH si temperaturǎ.
Modificǎrile de culoare aduc unele informaţii utile pentru diagnostic:
- galben-portocaliu, galben-verzui: datoratǎ fie pigmenţilor biliari (în ictere), fie unor
medicamente (vitamine de grup B, Eritromicinǎ).
- brun-negru: în melanoame, alcaptonurie.
- roşu-roz: când conţine sânge, hemoglobinǎ, porfirinǎ sau datoritǎ unor medicamente
(antipirinǎ) sau unor alimente (sfeclǎ, varzǎ roşie, bomboane colorate sau derivaţi de anilinǎ).
- verzui: când urina a fost lǎsatǎ mai mult timp la aer (prin oxidare) sau la bolnavii trataţi
cu albastru de metilen per os.
Urina are un discret miros caracteristic, care prin fermentaţie devine amoniacal.
Modificǎri patologice:
- miros de acetonǎ: în diabet zaharat;
- miros de hidrogen sulfurat: când conţine cristale de cistinǎ.
Cantitatea de urinǎ emisǎ în 24 ore depinde de ingestia de lichide, de pierderile de apǎ prin
transpiraţie şi de functionalitatea aparatului urinar-tabel nr. 5.
95
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Valori anormale:
- cantitatea de urinǎ peste 2500 ml/24h defineşte poliuria.
- cantitatea de urinǎ scǎzutǎ sub 500 ml/24h constituie oliguria.
În mod normal, cantitatea de urinǎ eliberatǎ ziua este mai mare decât cea din timpul
nopţii. Inversarea acestui raport se numeşte nicturie.
b. pH-ul urinar variazǎ în funcţie de echilibrul acido-bazic al organismului între 4,5-8.
c. densitatea urinarǎ normalǎ = 1005-1030.
d. cantitatea normalǎ de proteine urinare nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 150 mg/zi sau 10
mg/ml.
e. glicozuria normalǎ nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 130 mg/zi.
f. corpii cetonici în urinǎ sunt absenţi în mod normal.
g. examenul sedimentului urinar:
La examenul microscopic se pot gǎsi sǎruri minerale, amorfe sau cristalizate, celule
epiteliale, leucocite, hematii, cilindri sau bacterii.
g1. elemente organice:
- celulele epiteliale pot proveni din rinichi, din cǎile urinare sau organele genitale;
- leucocitele se gǎsesc in urinǎ în inflamaţii ale aparatului uro-genital;
- hematiile apar in urinǎ în afecţiuni renale şi în hemoragiile cǎilor urinare determinate de
procesele tumorale sau leziuni provocate de calculi;
- celulele Sternheimer – Malbin sunt caracateristice pielonefritei;
- prezenţa bacteriilor denotǎ o infecţie generalǎ sau a cǎilor urinare;
- cilindrii sunt formaţi din elemente morfologice din tubii uriniferi care s-au conglomerat
prin coagularea unei substanţe albuminoide sau mucoase secretate local;
- cilindrii hialini sunt formaţi numai din substanţe albuminoide coagulate şi reflectǎ o stare
de iritaţie renalǎ;
- cilindrii granuloşi provin din leucocite, globule roşii şi celule tubulare dezintegrate şi
reflectǎ o nefropatie gravǎ, nefritǎ sau nefrozǎ;
- cilindrii epiteliali sunt formaţi din celule epiteliale ale tubilor uriniferi şi reflectǎ
inflamaţia acutǎ a parenchimului renal;
- cilindrii hematici sunt formaţi din globule roşii conglomerate şi apar în urinǎ în procesele
hemoragice ale rinichilor, glomerulonefritǎ acutǎ şi confirmǎ originea renalǎ a hematuriei.
Determinarea cantitativǎ a elementelor morfologice din urinǎ se realizeazǎ prin metoda
ADDIS. Cu aceastǎ metodǎ se poate determina eliminarea pe minut a hematiilor, leucocitelor,
cilindrilor.
Eliminarea elementelor morfologice din urinǎ are semnificaţie patologicǎ cand:
- numǎrul hematiilor/minut depǎşeşte 2000.
- numǎrul leucocitelor/minut depǎşeşte 4000.
g2. elemente anorganice: sunt reprezentate de sǎruri care intrǎ în mod normal în
componenţa urinii.
Normal, sedimentul cristalin şi amorf variazǎ în funcţie de pH astfel:
- pH acid: urat de sodiu, acid uric, oxalat de calciu;
- pH alcalin: carbonat de calciu, fosfat amoniaco-magnezian, fosfat calcic, fosfat de
magneziu;
Patologic, apar: cristale de leucinǎ, tirozinǎ, colesterol, bilirubinǎ.
96
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Indicaţii
- la pacienţii care prezintǎ dureri abdominale sau lombare;
- la pacienţi cu disurie, polakiurie sau hematurie;
- afecţiuni renale: infecţie urinarǎ, sindrom nefrotic, insificienţǎ renalǎ, boalǎ polichisticǎ
renalǎ, tumori renale;
- hipertensiune arterialǎ;
- diabet zaharat;
- vasculite.
2. UROCULTURA
Permite examenul bacteriologic al urinii pentru depistarea bacilului Koch, bacilului tific,
colibacilului sau a altor germeni prin însǎmânţǎri pe medii de culturǎ.
Tehnicǎ
Se preferǎ prima urinǎ de dimineaţǎ (urina a stagnat în cursul nopţii în vezica urinarǎ).
a. toaleta localǎ corectǎ a regiunii genitale: se spalǎ cu apǎ şi sǎpun, apoi se toarnǎ o
cantitate abundentǎ de ser fiziologic sau apǎ distilatǎ sterile şi cǎlduţe, apoi se usucǎ prin
tamponare cu comprese de tifon sterile (atenţie la dezinfecţia zonelor vecine, de ex. labiile mari
la fetiţe);
b. Metode de recoltare a urinii
-la copilul mare: recoltarease face din mijlocul jetului urinar (ca la adult) într-un recipient
steril;
-la nou-nǎscuţi, sugari şi copii mici (1-3 ani): plasarea unui dispozitiv de recoltare steril
(pungǎ colectoare din plastic); dispozitivul se fixeazǎ printr-o bandǎ de leucoplast –fig. nr. 31. În
imposibilitatea recoltǎrii corecte şi în cazul necesitǎţii unui diagnostic de urgenţǎ – puncţie
suprapubianǎ sau cateterism vezical cu sonda Nelaton sterilǎ.
97
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Urina nu se pǎstreazǎ mai mult de 1-2 ore la +4°C (preferabil însǎmanţarea rapidǎ pe
medii de cultura cu incubare la termostat).
Interpretarea rezultatelor
- uroculturǎ pozitivǎ: peste 100. 000 bacterii/ml
- uroculturǎ negativǎ: sub 10. 000 bacterii/ml
- zonǎ discutabilǎ: 10. 000-100. 000 bacterii/ml (se va repeta).
Se considerǎ cǎ o bacteriurie sub 100. 000 germeni/ml poate avea semnificaţii patologice
în:
- infecţii urinare ,,decapitate” (recoltarea urinii dupa iniţierea antibio-sau chimioterapiei);
- prezentarea unor simptome clinice sugestive (febrǎ, disurie, polakiurie, dureri lombare);
- bacteriurie acutǎ intermitentǎ;
- prezenţa unui microorganism dificil de cultivat pe medii obişnuite;
- posibilitatea inactivǎrii bacteriene la recoltare (utilizarea de soluţii antiseptice pentru
toaleta localǎ);
- urinǎ diluatǎ (diurezǎ abundentǎ);
- izolarea in cursul unei recidive a infecţiei urinare a unui agent microbian identic cu cel
iniţial.
Pentru diagnosticul infecţiei urinare sunt necesare 3 uroculturi pozitive.
Criterii de diagnostic a infecţiei urinare:
- obligatoriu: bacteriurie peste 100. 000 germeni/ml.
- neobligatoriu (dar obişnuit) leucociturie:
▪peste 25 leucocite/mm3 la fetiţe.
▪peste 50 leucocite/mm3 la bǎieţi.
Testarea sensibilitǎţii germenilor la antibiotice se face prin antibiogramǎ.
Bibliografie
1. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului. Ed. Medicalǎ Bucureşti 1978: 397-399.
2. www. analize medicale. com
98
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Funcţiile LCR sunt multiple şi rezultă din raporturile anatomice şi fiziologice cu SNC.
Lichidul cefalo-rahidian are un efect antigravitaţional, având rol de fluid protector în care
pluteşte masa nervoasă. S-a demonstrat că greutatea encefalului este de 1500g, dar datorită
faptului că pluteşte în LCR creierul nu ar prezenta in vivo mai mult de 50g. Lichidul cefalo-
rahidian intervine în protecţia imună a SNC şi are rol nutriţional. De asemenea, LCR controlează
schimburile chimice de la nivelul SNC intervenind în transportul anumitor substanţe secretate de
organism (de exemplu hormoni) sau a diferitelor medicamente.
PUNCŢIA RAHIDIANǍ
Prelevarea LCR se poate realiza prin puncţie rahidiană din spaţiile subarahnoidiene şi
prin puncţie craniană din ventriculii cerebrali. Puncţia rahidiană se poate realiza la nivel lombar
sau suboccipital, dar în practica curentă puncţia lombară este cea mai utilizată.
Puncţia lombară poate fi efectuată în scop diagnostic, dar şi terapeutic prin introducerea
unor medicamente direct în spaţiul subarahnoidian. Examenul LCR reprezintă o metodă utilă de
diagnostic a bolilor infecţioase sau inflamatorii ale SNC, a encefalopatiilor acute sau toxice, a
hemoragiei intracraniene, a afecţiunilor metabolice congenitale, poliradiculonevrite şi boli
demielinizante (scleroză multiplă).
Contraindicaţiile absolute ale puncţiei rahidiene sunt:
- proces expansiv intracranian,
- anomalii structurale ale regiunii lombare sau cranio-cervicale,
- tulburări ale hemostazei,
- existenţa infecţiilor cutanate.
99
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
100
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Tabelul nr. 6 Valori normale ale proteinelor totale în LCR în raport cu vârsta
Valorile medii ale
Vârsta Limitele proteinorahiei (g/l)
proteinorahiei (g/l)
0-2 luni 0,60 0,20-1,10
>2 luni-4 luni 0,37 0,09-0,78
>4 luni-14 ani 0,15 0,09-0,33
>14 ani-18 ani 0,28 0,17-0,36
acidului ascorbic, acidului folic şi inositolului sunt de 3-5 ori mai crescute decât în plasmă, iar
concentaţia de vitamină B12 este de 20 de ori mai scăzută în LCR decât în ser.
102
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
103
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Reacţiile Pandy, Nonne-Appelt şi Weichbrodt pun în evidenţă globulinele din LCR, fiind
pozitive în situaţiile patologice caracterizate prin creşterea albuminei totale.
Electroforeza proteinelor poate evidenţia hipergamaglobulinorahie, în special a
imunoglobulinelor IgG în scleroza multiplă şi panencefalita sclerozantă subacută şi a
imunoglobulinelor IgA şi IgM în afecţiunile inflamatorii ale sistemului nervos central.
Dozarea clorurilor în LCR poate evidenţia valori scăzute în unele cazuri de meningită,
cum ar fi în meningita tuberculoasă.
Concentraţia de glucoză din LCR depinde de concentraţia de glucoză serică de aceea în
interpretarea valorilor glicorahiei trebuie să se aibă în vedere glicemia. Astfel, la un pacient
hipoglicemic o glicorahie scăzută poate fi normală, iar în alte cazuri hiperglicemia poate fi
însoţită de hiperglicorahie, mascând valorile reale ale concentraţiei de glucoză în LCR care pot fi
scăzute. Valoarea normală a glicorahiei este reprezentată de 50-60% din valoarea glicemiei.
Hiperglicorahia este întâlnită în encefalite, status epileptic, comă diabetică, tumori ale
sistemului nervos central.
Hipoglicorahia este caracteristică meningitei tuberculoase, unor meningite bacteriene
(meningococică, pneumococică), micozelor SNC, hemoragiei meningiene, hipoglicemiei
sistemice datorate hiperinsulinismului.
Monitorizarea glicorahiei după iniţierea tratamentului în meningită este importantă,
deoarece dacă tratamentul este eficient valorile glicorahiei se normalizează în scurt timp.
Concentraţia de lactat în LCR este independentă de concentraţia serică. Nivelul de lactat
în LCR poate creşte în hemoragiile subarahnoidiene, meningita bacteriană, hipoxia cerebrală,
status epileptic şi erori înnăscute de metabolism. Unii autori consideră că valoarea lactatului în
LCR este un indicator mai sensibil al meningitelor bacteriene decât glicorahia sau proteinorahia
şi spre deosebire de glicorahie nu se normalizează la scurt timp de la iniţierea tratamentului
adecvat. De asemenea, s-a observat că nivelul de lactat în LCR pote fi crescut înainte de apariţia
pleiocitozei în meningitele bacteriene.
Unii autori consideră că nivelul de lactat în LCR poate fi un indicator al evoluţiei clinice
ulterioare a nou-născuţilor care au avut hipoxie perinatală, dar utilitatea lui este limitată de
imposibilitatea de a stabili caracterul reversibil sau ireversibil al leziunilor cerebrale.
Valori scăzute ale lactatului în LCR asociate cu hipoglicorahie se întâlnesc în deficitul de
glucose transporter 1 (GLUT1), o afecţiune metabolică genetică care este cauzată de afectarea
transportului de glucoză la nivel cerebral.
Bibliografie
1. Biou D, Benoist JF, Xuan Huong CN et al. Cerebrospinal fluid protein concentrations
in children: age-related values in patients without disorders of the central nervous system.
Clinical Chemistry, 2000, 46:3:399-403.
2. Bruna J, Gonzalez L, Miro J et al. Leptomeningeal carcinomatosis: prognostic
implications of clinical and cerebrospinal fluid features. Cancer, 2009, 115:381-389.
3. Leen WG, Kleepper J, Verbeek MM et al. Glucose transporter-1 deficiency syndrome:
the expanding clinical and genetic spectrum of a treatable disorder. Brain, 2010, 133:655-670.
4. Leen WG, Willemsen MA, Wevers RA, Verbeek MM. Cerebrospinal fluid glucose and
lactate: age-specific reference values and implications for clinical practice. PloS ONE, 2012,
7(8):1-8.
104
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
5. Shah SS, Ebberson J, Kestenbaum LA, Hodinka RL, Zorc JJ. Age-specific reference
values for cerebrospinal fluid protein concentration in neonates and young infants. J Hosp Med,
2011, 6:22-27.
6. Straus SE, Thorpe KE, Holroyd-Leduc J. How do I perform a lumbar puncture and
analyze the results to diagnose bacterial meningitis? JAMA, 2006, 296:2012-2022.
7. Willemsen MA, Verrips A, Verbeek MM et al. Hypolycorrhachia: a simple clue,
simply missed. Ann Neurol, 2001, 49:685-686.
8. Wong M, Schlaggar BL, Buller RS et al. Cerebrospinal fluid protein concentration in
pediatric patients: defining clinically relevant reference values. Arch Pediatr Adolesc Med, 2000,
154:827-831.
105
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 9. ELECTROENCEFALOGRAMA
Conf. dr. Georgeta Diaconu, dr. Ioana Grigore
Electroencefalograma (EEG), utilizată pentru prima dată în 1924 de către Hans Berger,
face parte din explorările obligatorii ale copilului suspectat de crize epileptice, având în vedere
că epilepsia implică un diagnostic electroclinic.
Înregistrarea activităţii EEG trebuie să respecte o serie de principii ce au fost elaborate în
1980 de American EEG Society. Pentru evaluarea adecvată a activităţii electrice a tuturor ariilor
cerebrale accesibile metoda utilizată este 10-20 International System of Electrod Placement
elaborat în 1958. În general se utilizează 21 de electrozi care sunt plasaţi la intervale de 10-20%
din distanţele dintre reperele anatomice specifice. Prin convenţie electrozii numerotaţi cu numere
impare corespund emisferului stâng, iar cei cu numere pare emisferului drept. Majoritatea
laboratoarelor utilizează electroencefalografe cu 16-24 canale de înregistrare simultană a
activităţii electrice. Montajele utilizate pot fi monopolare sau bipolare. În timpul înregistrării, a
cărei durată este de 30-60 minute, se va urmări simetria traseului şi dacă este necesar se va
recontrola simetria distribuţiei electrozilor la nivelul scalpului.
Electroencefalograma se realiză în stare de veghe în condiţii de repaos sau în somn
fiziologic. Electroencefalograma nu se realizează în somn indus de barbiturice sau
benzodiazepine deoarece acestea modifică aspectul traseului care astfel îşi pierde din valoarea
diagnostică. De asemenea, trebuie precizat că la copiii diagnosticaţi cu epilepsie care deja se află
în tratament antiepileptic acesta nu se va întrerupe pentru realizarea electroencefalogramei.
undele delta sunt încă importante cantitativ. Ulterior după vârsta de 3 ani ritmul theta este mai
important decât delta şi apare ritm alfa. Între 5-10 ani apare ritm alfa bine conturat la închiderea
ochilor şi persistă unde delta şi theta asimetrice în derivaţiile posterioare. După vârsta de 11 ani
ritmul de fond este alfa, dar poate persista un ritm theta difuz.
La copil o alterare a activităţii de fond asociată cu anumite anomalii EEG paroxistice poate
să orienteze către un sindrom epileptic particular sau către o boală specifică (boli dismetabolice
sau degenerative ale SNC) în care criza reprezintă un simptom de debut.
107
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
108
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Fig. nr. 34 EEG intercritic: descărcări de complexe vârf-undă lentă în derivaţiile temporo-
occipitale stângi. la un copil de 11 ani cu crize parţiale motorii.
Fig. nr. 35 EEG critic: descărcări generalizate de CVU 3c/sec. cu debut şi sfârşit brusc la un
copil de 10 ani cu crize tip absenţǎ.
109
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
110
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Aceste date sunt utile în formularea strategiilor pentru investigarea EEG în epilepsie. EEG
în stare de veghe şi în somn arată activitate epileptică la peste 80% din copiii cu epilepsie. Odată
cu repetarea înregistrărilor în timpul somnului sau în stare de veghe numărul pacienţilor se
apropie de 92%.
Privarea de somn este utilizată atât pentru facilitarea crizelor cât şi ca metodă de
inducere a somnului fiziologic. Tehnica constă în înregistrare EEG în veghe şi apoi în somn după
circa 24 de ore de privare se somn. Această metodă permite înregistrarea crizelor grand mal de
trezire şi a crizelor de absenţă mioclonică. Somnul fiziologic după o perioadă de privare de somn
favorizează apariţia crizelor tonice.
Interpretarea modificărilor intercritice trebuie făcută cu mult discernământ deoarece
vârfurile, undele ascuţite şi complexele vârf-undă au fost evidenţiate la unii pacienţi fără
epilepsie. Diferite vârfuri sau modificări episodice tranzitorii pot să apară la persoanele normale
şi pot fi interpretate greşit. Cel mai frecvent sunt interpretate eronat vârfurile pozitive de 6-14 c/s
şi descărcările ritmice de amplitudine mare care spre deosebire de activitatea epileptică sunt
electropozitive. Aceste modificări pot să apară la adolescenţi şi adulţi tineri în timpul somnului
uşor şi nu sunt asociate cu epilepsia.
Alte fenomene nonepileptice interpretate în mod eronat ca epilepsie, includ modificările
epileptice benigne tranzitorii de somn (vârfuri scurte ascuţite), descărcările ritmice medio-
temporale şi activitatea lentă bifrontală evidenţiată la copilul normal în timpul hiperventilaţiei.
Aceste interpretări eronate conduc la confuzie în ceea ce priveşte sensibilitatea, specificitatea şi
utilitatea EEG (tabel nr. 9 şi nr. 10).
Electroencefalograma la persoanele cu epilepsie arată numeroase variaţii spontane, iar
modificările interictale pot fi prezente la o înregistrare şi absente la alta.
Datele din literatură susţin că numai o treime din pacienţii cu epilepsie prezintă modificări
EEG interictale în stare de veghe, 1/6 nu prezintă niciodată descărcări interictale, iar la
aproximativ jumătate din cazuri aspectul EEG variază (Binnie, 1994).
111
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
EEG ictal
identifică atacurile epileptice sau nonepileptice
clasifică crizele
determină incidenţa crizelor minore frecvente
detectează crizele subtile, inclusiv tulburările cognitive
identifică crizele precipitante, inclusiv autoinducerea
112
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Bibliografie:
1. Aicardi J, Ohtahara S. Severe neonatal epilepsies with suppression-burst pattern. In:
Roger J, Bureau M, Dravet Ch, Genton P, Tassinari CA. Epileptic Syndromes in Infancy,
Childhood and Adolescence 3rd eds. Wolf P. John Libbey&Co Ltd, 2002:33-46.
2. Binnie CD. , Electroencephalography. In: Laidlaw J. , Richens A. , Oxley J. eds. A
Textbook of Epilepsy, 4th ed. Edinburg: Churchill Livingstone, 236-306;1992.
3. Binnie CD. , Prior PF. Electroencephalography, Journal of Neurology and Psychiatry,
57:1308-1319;1994.
4. Genton P, Dravet C. Lennox-Gastaut syndrome. In: Engel J, Pedley TA, Aicardi J,
Moshé S eds. Epilepsy: A Comprehensive Textbook. New York: Lippincott Williams & Wilkins.
2007;2417-27.
5. Glória MAS, Tedrus L, Fonseca LC et al. Benign childhood epilepsy with centro-
temporal spikes Evolutive clinical, cognitive and EEG aspects. Arq Neuropsiquiatr,
2010;68(4):550-555.
113
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
114
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 10. ELECTROMIOGRAFIA
Conf. dr. Georgeta Diaconu, dr. Ioana Grigore
115
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
116
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
ulterior descreşte. Salvele miotonice au un ritm regulat şi o frecvenţă care variază între 40-100
Hz. Contracţia voluntară sau percuţia muşchiului determină apariţia salvei miotonice.
Salva pseudo-miotonică se caracterizează prin potenţiale polifazice complexe,
repetitive, cu frecvenţă uniformă cuprinsă între 3-40 Hz, amplitudine de 50-500V şi durată de
maxim 50 msec. Patologiile neuromusculare în care pe traseul EMG sunt întâlnite aceste salve
repetitive complexe sunt distrofiile musculare progresive, dermato şi polimiozitele, neuropatiile
periferice şi foarte rar în mixedem.
Răspunsul de tip ,,decremenţial” la stimularea repetitivă a nervului este caracteristic
miasteniei. Iniţial traseul EMG este normal cu potenţiale de unitate motorie, dar care în urma
contracţiei musculare repetate scade în amplitudine. Administrarea unei fiole de prostigmină
determină normalizarea traseului.
Bibliografie:
1. Ratie M, Jossiphov J, Nevo Y. Electromyography (EMG) accuracy compared to
muscle biopsy in childhood. J Child Neurol. 2007; 22(7): 803-8.
2. Jabiecki CK. Electromyography in infants and children. J Child Neurol. 1986;1(4):297-
318.
3. Emeryk-Szajewska B. electromyographic pattern in Duchenne and Becker muscular
dystrophy. Part I. Electromyographic pattern in subsequent stages of muscular lesion in
Duchenne muscular disease. Electromyogr Clin Neurophysiol. 2008; 48(6-8):265-77.
4. Kroezka S, Steczkowska M, Kaciński M. Usefulness of electromyography in
diagnostics of the neuromuscular diseases. Przeql Lek. 2009;66(11):913-9.
5. Cherian A, Baheti NN, Iype T. Electrophysiological study in neuromuscular junction
disorders. Ann Indian Acad Neurol. 2013; 16(1):34-41.
117
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 11. ELECTROCARDIOGRAMA
Asist. univ. dr. Trandafir Laura Mihaela
Unda P corespunde depolarizării atriale (AD→AS), defineşte ritmul sinusal, are o durată
de 0. 06-0. 10 sec şi amplitudine <0. 25 mV.
Durata undei P în funcţie de vârstă:
1-5 luni – 0,05-0,07 sec
6 -12 luni – 0,06-0,07 sec
2 -6 ani – 0,05 – 0,08 sec
7 – 10 ani – 0,06 – 0,08 sec
11 – 15 ani – 0,06 – 0,08 sec.
Complexul QRS corespunde cu depolarizarea septului interventricular şi a ventriculilor.
Durata complexului QRS în funcţie de vârstă:
1-5 luni – 0,05-0,07 sec
119
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
120
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
FC rapidă:
- tahicardie sinusală
- tahicardie supraventriculară (tahicardie paroxistică atrială, flutter, tahicardie joncţională)
FC mai lentă:
- bradicardie sinusală
- bloc SA sau bloc AV complet
- ritm idioventricular / bloc SA sau AV complet.
Ritmuri neregulate:
- aritmie sinusală
- Wenckebach (Mobitz I)
- bigeminism sau trigeminism
- fibrilaţie atrială
- flutter atrial / bloc AV variabil
- fibrilaţie ventriculară
- frecvent extrasistole neregulate, bloc AV de grad II
121
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Absenţa undei P:
- SA bloc SA , extrasistole nodale
- ritm nodal, fibrilatie atriala, ritmul idioventricular.
Deflexiunea intrinsecoidă
– până la 0,02 sec pentru V1,2
– până la 0,05 sec pentru V4-6
122
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
P, Q, R, S, T:
P : axa este întotdeauna pozitivă
- amplitudinea undei P este în mod normal <3 mm
- durata undei P este de maxim 0,1 sec la copii, max 0. 08 sec la sugari <1 ani
- valori crescute ale undei P întâlnim în hipertrofia atrială dreaptă (p-mitral)
- intervalului PR variază în funcţie de vârsta şi ritmul cardiac
- alungirea intervalului PR este întâlnită in bloc AV
Q -prezenta în D I,D II,D III, aVF, şi V5 , V6
- amplitudinea undei Q <5 mm (cu excepţia D III)
- durata undei Q este de 0. 02 -0. 03 sec
- durata normală a complexului QRS variază în funcţie de vârstă= 0,04 sec la copiii până la
0,08 sec la adulţi.
R: -unda R prea înaltă pentru vârstă în V5 sugerează HVS
- R-R` în V1 şi V2 sugerează BRD
- R-R` în V5 sau V6 sugerează BRS
S: -unda S prea analtă pentru vârstă în V1 sugerează HVS
Segmentul ST: -segment ST mic: miocardita, ischemie, hipo / hiperpotasemie, anevrism,
patologie intracraniană
ECG Patologic:
Tulburări de ritm
Mecanisme fiziopatologice:
1. Mecanism de reintrare – localizare –fig. nr. 42.
123
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
124
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Tulburǎri de conducere:
Blocuri –fig. nr. 45.
- sino-atriale I, II ,III
- atrio-ventriculare I, II (Mobitz I, II), III
- blocuri de ramura: dreapta, stanga
Bibliografie
1. Spranger S. , Illing S. Ghid clinic de pediatrie, Editura All, 1998.
126
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Definiţie
Puncţia articularǎ (artrocenteza) este metoda de explorare şi de terapie prin care se
realizeazǎ o comunicaţie directǎ, cu ajutorul unui ac de puncţie, între cavitatea articularǎ şi
mediul exterior.
Indicaţii
Scopul puncţiei poate fi explorator sau terapeutic.
Este indicatǎ în:
-artritele acute şi cronice seroase, serofibrinoase şi purulente;
-hemartrozǎ;
-artrita tuberculoasǎ;
-evacuarea articulaţiilor prin puncţie, cât şi introducerea substanţelor medicamentoase
(cortizon) în cavitatea articularǎ prin acul de puncţie.
Contraindicaţii
-aspirarea lichidului sinovial nu trebuie efectuatǎ la nivelul zonelor infectate, cu ulceraţii.
Incidente şi complicaţii
-depigmentarea pielii la locul puncţiei;
-inflamarea şi infecţia articulaţiei;
-tumefacţia articulaţiei;
-dupǎ injectarea cortizonului se poate constata creşterea nivelului glicemiei sau agravarea
unor infecţii existente în organism.
Tehnicǎ
Pregǎtirea instrumentarului şi a materialelor necesare
Pentru puncţia articularǎ se vor pregǎti pe o mǎsuţǎ acoperitǎ cu un câmp steril
urmǎtoarele:
- 2-4 ace sterile de puncţie, cu lungimea de 8-10 cm şi grosimea 0,5-2mm;
- seringǎ de 20 ml etanşǎ, sterilǎ;
- alte seringi pentru introducerea medicamentelor;
- medicamente prescrise pregǎtite în soluţie sterilǎ (dacǎ scopul este terapeutic);
- seringǎ de 2 ml, sterilǎ, cu ace pentru injecţii subcutanate;
- novocainǎ1% pentru anestezie locala;
- substanţe necesare pentru dezinfectarea locului puncţiei (alcool iodat, betadinǎ);
- o muşama care se va pune sub articulaţia puncţionatǎ;
- 2-3 câmpuri sterile;
- medii de culturǎ;
- 2-3 eprubete sterile, uscate, gradate;
- un recipient de 100-200 ml pentru lichidul articular care se va extrage;
127
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
128
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Bibliografie
1. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, ediţia a -IV-a, vol. II, Editura Medicalǎ
Bucureşti 1978: 103-105.
2. http://www. i-medic. ro/analize/artrocenteza-punctia-articulara
129
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Definiţie
Puncţia medularǎ este o investigaţie care evalueazǎ structura şi funcţia mǎduvei
hematogene pentru diagnosticul şi urmǎrirea unor afecţiuni hematologice, pentru teste genetice
sau pentru prelevarea de celule stem.
Medulograma reprezintǎ examenul citologic al mǎduvei osoase.
Indicaţii
- diagnosticul anemiei megaloblastice
- diagnosticul mielomului multiplu
- diagnosticul lipidozelor
- diagnosticul, clasificarea si monitorizarea leucemiilor acute
- diagnosticul si monitorizarea sindroamelor mielodisplazice
- în anemiile hemolitice pentru diagnosticul crizelor aplastice
- în scop terapeutic, pentru administrarea unor medicamente (chimioterapice).
Metodǎ
Mǎduva hematogenǎ se gǎseşte la nivelul oaselor spongioase (stern, coaste, vertebre,
pelvis) şi a oaselor lungi (humerus, femur, tibie), în medulara acestora (canalul central al osului).
Cel mai adesea puncţia medularǎ se face în stern (corp sau manubriul sternal) şi în creasta iliacǎ
(spina iliacǎ postero-superioarǎ) fig. nr. 16 .
Puncţia sternalǎ reprezintǎ prototipul puncţiilor osoase. Pentru puncţia sternalǎ bolnavul
este culcat pe spate, cu trunchiul uşor ridicat. Asistenta se îngrijeşte ca patul bolnavului sǎ fie cât
mai tare. Sternul poate fi puncţionat la nivelul manubriului sau al corpului, la înǎlţimea coastei a
IV-a sau a V-a sau în spaţiul al II-lea sau al III-lea intercostal, puţin în afarǎ de linia medianǎ.
Se recolteazǎ á jeun (pe nemâncate) sau postprandial. Se foloseşte anestezia localǎ pânǎ la
periost la locul de puncţionare, eventual premedicaţie cu tranchilizante la pacienţii sensibili.
130
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Accidente
1. Punctia albǎ (nu se poate extrage nimic din cavitatea medularǎ) poate fi datoratǎ unei
poziţii greşite a acului, dar de cele mai multe ori este vorba de înfundarea acului, care trebuie
desfundat. Pentru aceasta, asistenta predǎ medicului mandrenul pe care l-a pǎstrat steril şi apoi
seringa cu ser fiziologic steril încǎlzit la 37ºC, cu care medicul va încerca sǎ desfunde acul.
2. Perforarea lamei posterioare a sternului se previne prin utilizarea acelor cu disc apǎrǎtor.
Asistenta trebuie sǎ ţinǎ în stare de perfectǎ funcţionalitate aceste ace.
3. Infecţii: mǎduva osoasǎ este foarte sensibilǎ la infecţie; din acest motiv asistenta se va
îngriji de condiţiile asepsiei perfecte, atât înaintea, cât şi în cursul puncţiei.
Complicaţii
Puncţia medularǎ nu este o procedurǎ complet lipsitǎ de riscuri: pot apare sangerǎri
(hematoame) sau infecţie (osteomielitǎ). Dacǎ puncţia se face în stern pot apare leziuni ale
organelor mediastinului (pneumotorax, penumomediastin). Anterior puncţiei trebuie efectuatǎ o
coagulogramǎ pentru estimarea riscului hemoragic al pacientului.
Analiza rezultatelor
Proba de mǎduvǎ osoasǎ prelevatǎ este analizatǎ în laborator (frotiu medular,
medulogramǎ, examen histologic). Se urmǎresc:
- celularitatea (linia mieloidǎ, eritroidǎ şi granulocitarǎ);
- raportul între celulele hematopoetice şi ţesutul grǎsos;
- prezenţa de celule anormale (canceroase);
- evaluarea depozitelor de fier;
- depistarea unei infectii sau fibroze medulare.
Bibliografie
1. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, ediţia a -IV-a, vol. II, Ed. Medicalǎ Bucureşti
1978: 105-110.
2. Stoenescu M. Ghid de date pediatrice. Ed. Medicalǎ Bucureşti, 1985.
3. www. sfatulmedicului. ro
131
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Acest test nu se recomandă atunci când diagnosticul de diabet zaharat este cert.
Asociaţia Americană de Diabet (ADA) a remarcat o creştere a incidenţei diabetului
zaharat tip II la copiii şi adolescenţii proveniţi din grupurile populaţionale cu risc. Din acest
motiv ADA recomandă screening-ul la interval de 3 ani al tuturor copiilor supraponderali şi/sau
obezi cu vârsta peste 10 ani sau la debutul pubertăţii dacă prezintă cel puţin doi factori de risc.
Factori de risc pentru diabetul zaharat tip II:
- Copil supraponderal sau obez (IMC > percentila 85 pentru vârstă şi sex, greutatea faţă
de talie > percentila 85 sau greutatea peste 120% faţă de greutatea ideală
corespunzatoare taliei)
- Istoric familial de diabet zaharat tip II (rude de gradul I şi II)
- Apartenenţa la etniile cu risc înalt (amerindieni, afro-americani, americanii hispanici,
asiatici sau cei proveniţi din insulele Pacificului de Sud)
- Semne de insulinorezistenţă: acanthosis nigricans, HTA, dislipemie, greutate mică la
naştere, ovarul polichistic
- Istoric matern de diabet sau diabet gestational în cursul sarcinii.
Indicaţiile TTGO
- copil cu suspiciune clinică de diabet zaharat dar fără hiperglicemie postprandială
- copii cu factori de risc pentru diabetul zaharat tip II
- cazuri cu predispoziţie genetică pentru diabetul zaharat tip I (rude de gradul I şi II)
- evaluarea pacienţilor cu sindrom nefrotic, neuropatie periferică sau arteriosleroza
instalate aparent fără o cauză la o persoană foarte tânără.
Condiţii de efectuare TTGO:
- 3 zile înaintea testului alimentaţia trebuie sa fie echilibrată (50% glucide, 15-20%
proteine, 30-35% lipide), fără restricţii alimentare
- Activitate fizică obişnuită în ultimele 24 ore
- Să nu aibă afecţiuni acute (infecţii, febră) sau tratamente ce pot influenţa rezultatele
testului
- post de cel puţin 8 ore înaintea testului
- efectuarea testului în cursul dimineţii
- doza de glucoza 1,75 g/kg (calculat pentru greutatea ideală), maxim 75 g (indiferent de
greutate)
Pe durata testului pacientul va păstra repaus şi nu va consuma nici un aliment (este
permisă doar ingestia de apă).
Interpretarea TTGO este menţionatǎ în tabelul nr. 12.
132
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Bibliografie
1. Micle Ioana. Diabetologie pediatricǎ-– teorie şi practica, Editura Marineasa, Timisoara,
2000
133
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
2. Recoltarea probelor
2. 1 Ce se recolteazǎ?
Se recolteazǎ câte douǎ picături de sânge de la fiecare nou-nǎscut (1 picǎtura pentru PKU
şi 1 picǎtura pentru HTC).
2. 2 De la cine se recolteazǎ?
Se recolteazǎ de la toţi nou-nǎscuţii din maternitate.
2. 3 Când se recolteazǎ ?
- la nou-nǎscuţii normoponderali şi hrǎniţi cu lapte: în a 3-5–a zi de viaţǎ (în general, în
ziua externǎrii din maternitate sau în ziua premergǎtoare externǎrii). Dacǎ se externeazǎ a 2-a zi
de la naştere, se recolteazǎ în aceastǎ zi.
- la prematuri, subponderali sau nou-nǎscuti hrǎniţi iniţial cu soluţii glucozate şi
electrolitice, fǎrǎ proteine (aminoacizi), se recolteazǎ în a 3-5 –a zi de la introducerea
alimentaţiei lactate.
2. 4 Cum se recoltează ?
Se recolteazǎ prin înţeparea cu un ac sau o lanţetă de unică folosinţă a tegumentelor de pe
călcâi (la nivelul ariilor laterale ale feţei plantare) –fig. nr. 50.
Suprafaţa de pe care se recolteazǎ se curǎţǎ cu alcool, urmând sǎ se facǎ recoltarea abia
dupa ce suprafata s-a uscat. Înţeparea nu trebuie sǎ fie mai adâncǎ de 2 mm, deoarece se poate
produce lezarea osului.
2. 5 Pe ce se recolteazǎ ?
Se recolteazǎ pe hârtie de filtru specialǎ –fig. nr. 49.
134
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
135
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Aria haşurată indică zona de siguranţǎ pentru Încălziţi locul de puncţionare cu un prosop
puncţionare. moale, umezit cu apa caldă, timp de 3-5 min.
136
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Bibliografie
1. Popescu V, Antrasian Alis, Zamfirescu A. Screening-ul neonatal în boli genetice de
metabolism. Revista Românǎ de Pediatrie 2009; LVIII (4): 369-374.
137
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Acid uric
Tabel nr. 13 Acid uric
Vârsta Valori (mg/dl)
Prematur <5,5
1-4 saptamani <5,2
1-12 saptamani <6,2
Copii <6,1
Valori crescute:
Insuficienţǎ renalǎ
Gutǎ
Hiperuricemie asimptomaticǎ
Leucemii
Sindroame mieloproliferative cronice
Mielom multiplu
Limfoame
Anemie hemoliticǎ
Anemie pernicioasǎ
Intoxicaţii: barbiturice, alcool metilic, amoniac, monoxid de carbon.
Valori scăzute:
Administrarea unor medicamente: ACTH, corticoizi, alopurinol
Boala Wilson
Sindrom Fanconi
Acromegalie
Boala celiacǎ (creştere uşoarǎ)
Unele neoplasme (exemplu: boala Hodgkin)
Albumina:
0-1 ani-2. 0-4. 0 g/dL, 1 an-adult: 3. 5-5. 5 g/dL
Valori crescute:
Indicator de deshidratare severă
Valori scăzute:
Malnutriţie
Necesar crescut: hipertiroidism
Administrări excesive de soluţii perfuzabile
138
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Amilaza:
nou-născut: 0-60 units/L, copil şi adult: 30-110 units/L
Valori crescute:
Afecţiuni pancreatice: pancreatitǎ acuta, pancreatita indusa medicamentos, obstructia
ductului pancreatic, traumatism pancreatic
Afectiuni ale tractului biliar: obstructia cailor biliare principale, colecistita acuta
Alterarea permeabiliotatii tractului gastro-intestinal:boala intestinala ischemica, ruptura
esofagiana,ulcer perforat sau penetrant
Ingestia acuta de alcool sau intoxicatie alcoolica
Afectiuni ale glandelor salivare: parotidita epidemica, infectie cu character supurativ
Tumori metastatice cu secretie ectopica de amilaza
Rupture de anevrism aertic
Apendicita acuta
Traumatisme cerebrale
Arsuri si soc traumatic
Valori scăzute:
Pancreatita acută fulminantă
139
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Pancreatita cronică
Fibroza chistică severa
Pancreatectomie
Leziuni hepatice severe.
ASTRUP
Sânge Arterial Capilar Venos
pH 7. 35-7. 45 7. 35-7. 45 7. 32-7. 42
pCO2 (mm Hg) 35-45 35-45 38-52
pO2 (mm Hg) 70-100 60-80 24-48
HCO3 (mEq/L) 19-25 19-25 19-25
Saturaţie O2 (%) 90-95 90-95 40-70
Bilirubina totală
nou-născut: 2. 0-10. 0 mg/dL, 1 lună-adult:0-1. 5 mg/dL
Valori crescute:
Hemoliza necomplicată
Icter hepatocelular
Obstrucţie biliara extrahepatică
Hepatita virală
Hepatita alcoolică
Incidente transfuzionale
Incompatibilitatea de Rh la nou-nascuti
Bilirubina conjugată, directă:
nou-născut: <1. 5 mg/dL, 1 lună -adult: 0-0. 5 mg/dL
Valori scăzute:
Sindromul Dubin Johnson (icter cronic ideopatic)
Sindromul Rotor
Colestaza indusa de medicamente
Icter postoperator
Hepatita
Ciroza
Obstrucţie extrahepatică
Obstrucţie biliară
Hepatita
Sepsis
Nutriţie parenterală totală
Bilirubina neconjugată, indirectă: 0. 6-10. 5 mg/dL
Valori crescute:
Anemie hemolitică
Icter datorat producţiei crescute de pigment ca urmare a infarctelor tisulare: infarcte
pulmonare, colecţii sanguine în ţesuturi, după cateterisme, ruptură de anevrisme aortice.
140
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Valori crescute:
Adenomul şi hiperplazia glandelor suprarenale
Insuficienţa renală acută şi cronică
Posttransplant renal
Osteomalacie
Malabsorbţie
Cancer osos metastatic
Cancer de plămâni, sân, tiroidă, rinichi, ficat, pancreas
Mielom multiplu
Tuberculoza
Sarcoidoza
Reacţii adverse la medicamente
Osteoporoza acută
Boala Paget
Hipercalcemia familială hipocalciurică
Porfiria
Hipercalcemia idiopatică a sugarului
Valori scăzute:
Pseudohipocalcemia
Hipoparatiroidism chirurgical
Postiradiere
Idiopatic
Sindromul DiGeorge
Pseudohipoparatiroidism
Malabsorbtie de calciu si vitamina D din sprue, boala celiacă, disfuncţii pancreatice
Icter obstructive
Insuficienta renala cronica cu uremie si hiperfosfatemie
Sindrom Fanconi
Acidoza tubulara renala
Pancreatita acuta cu plaje intinse de necroza grasoasa
141
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Valori crescute:
Acidoza
Efort fizic
Valori scăzute:
Postprandial
Tetania latentă şi manifestă
Osteomalacia
CO2 total: 23-33 mEq/L
Valori crescute:
Deshidratare
Hiperventilatie cronică cu acidoză respiratorie
Acidoza metabolică cu diaree prelungită
Hiperparatiroidism
Acidoza tubulară renală
Diabet insipid
Intoxicaţie cu salicilaţi
Administrarea de clorurş de amoniu
Traumatism cranio-cerebral cu afectare hipotalamică
Ureterosigmoidostomie
Valori scăzute:
Intoxicaţie cu apă
Vărsături incoercibile
Aspiratie gastric cu alcaloză hipocloremică hipopotasemică
142
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Diuretice
Hiperaldosteronism
Sindrom Cushing
Tumori producătoare de ACTH
Sindrom Bartter
Arsuri
Insuficienţa cardiacă congestivă
Sindromul secreţiei inadecvate de ADH
Boala Addison
Nefrite cu pierdere de sare
Alcaloza metabolică
Porfirie acută intermitentă
Colesterol
nou-născut: 45-170 mg/dL
0-1 ani: 65-175 mg/dL
1-20 ani: 120-230 mg/dL
Tabel nr. 17
Optim 170 mg/dl
Borderline crescut 170-199 mg/dl
Crescut ≥ 200 mg/dl
Valori crescute:
Hiperlipoproteinemie tip IIb, III, V
Hipercolesterolemia familială de tip IIa
Obstrucţie biliară: colestază, ciroză biliară
Boli pancreatice
Neoplasm pancreatic şi prostatic
Hipotiroidism
Diabet zaharat
Alcoholism
Glicogenoza
Dieta bogată în grăsimi şi cholesterol
Obezitate
Valori scăzute:
Hipolipoproteinemie
Boala Tangier
Leziuni hepatocelulare severe
Hipertiroidism
Boli mieloproliferative
Steatoree cu malabsorbtie
143
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Malnutriţie
Anemie cronică
Arsuri severe
Infecţii, inflamaţii
Retard mental
Valori crescute:
Afecţiuni renale acute sau cronice de cauză glomerulară sau tubulo-interstiţială
Obstrucţii ale tractului urinar
Scăderea perfuziei renale
Insuficienţă cardiacă congestivă
Şoc
Deshidratare
Afecţiuni musculare: miastenia gravis, distrofii muscular, poliomielita
Rabdomioliza
Hipertiroidism
Gigantism
Acromegalie
Valori scăzute:
Scăderea masei musculare
Carenţe proteice în dietă
Afecţiuni hepatice severe
Creatinfosfokinaza
Sugari: 20-200 unităţi/L
Copii: 10-90 unităţi/L
144
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Cupru seric
< 4 luni: 8. 9-46 μg/dL
4-6 luni: 25-108 μg/dL
7-12 luni: 51-133 μg/dL
1-5 ani: 83-152 μg/dL
6-9 ani: 83-133 μg/dL
10-13 ani: 83-121 μg/dL
14-19 ani: – F: 70-159 μg/dL
– B: 64-114 μg/dL.
Valori crescute: intoxicatie cu cupru, hepatita cronică, afecţiuni cronice. .
Valori scăzute: boala Wilson.
Valori crescute:
Infecţii
Sindrom nefrotic
Traumatisme
Arsuri
Intervenţii chirurgicale
Radioterapie
Mielom multiplu
Valori scăzute:
CID
Cancere metastatice
Leucemie acută promielocitară
Afecţiuni hepatice: hepatita cronică, ciroza hepatică, intoxicatii cu ciuperci
Terapia trombolitica: streptokinaza şi urokinaza
145
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Valori crescute:
Talasemia
Anemii sideroblastice
Anemii hemolitice
Hemocromatoza idiopatica
Intoxicatia acuta cu fier
Necroza hepatica severa
Eritropoieza insuficienta cu distructie crescuta a precursorilor eritroizi medulari
Valori scăzute:
Anemia feriprivă
Dieta deficitară
Absorbţie scazută de fier
Aclorhidrie
Gastrectomie
Boala celiacă
Pierdere cronică de sange
Nevoi crescute de fier: infecţii cronice, boli renale
Sindrom nefrotic
Remisiune dupa anemia pernicioasă
146
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Valori crescute:
Rahitismul carenţial
Hiperparatiroidism
Boala Paget
Malabsorbţie severă
Hepatita neonatală
Ciroza biliara primitivă
Hepatita virală
Mononucleoza infecţioasă
Ciroza hepatică
Infecţia cu citomegalovirus
Obstrucţia mecanică a cailor biliare extrahepatice
Litiaza coledociană
Sarcoidoza
Tuberculoza
Amiliodoza
Metastaze osoase
Tumori osoase
Osteomalacie
În evoluţia fracturilor multiple
Carcinoame hepatice primare sau metastatice
Afecţiuni ulcerative ale tractului gastrointestinal.
Valori scăzute:
Hipotiroidism congenital
Malnutriţie
Deficit de zinc
Deficit de magneziu
Hipofosfataza familială
147
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Fosfor:
nou-născut:4. 2-9. 0 mg/dL
6 săptămâni-19 luni: 3. 8-6. 7 mg/dL
19 luni-3 ani: 2. 9-5. 9 mg/dL
3-15 ani: 3. 6-5. 6 mg/dL
>15 ani: 2. 5-5. 0 mg/dL
Glicemie
Nou-născut: 30-90 mg/dL
0-2 ani: 60-105 mg/dL
>2 ani: 70-110 mg/dL
Electroforeza proteinelor:
Globuline: 20-35 g/l
Alfa1: 2-4 g/l
Alfa2: 5-9 g/l
Beta: 6-11 g/l
Gamma:7-17 g/l
Plumb: <10 mcg/dL
148
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Trigliceride
Sugari:0-171 mg/dL
Copii: 20-130 mg/dL
Valori crescute:
Hepatita virală
Hepatopatii
Hepatita toxică (medicamentoasă)
Stari septice
Intoxicatii cu tetraclorura de carbon
Traumatisme hepatice
Metastaze hepatice
Rabdomioliza
Valori scăzute:
Azotemie
Dializa renală cronică
Malnutriţie
Consum de alcool.
149
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Valori crescute:
Hepatite virale
Hepatita neonatală
Monolucleoza infectioasă
Steatoza hepatică
Stări septice
Icter obstructiv
Metastaze hepatice
Ciroza hepatică
Hepatite medicamentoase
Arsuri severe
Leucemie limfoblastica acuta
Valori scăzute:
Infecţii urinare
Neoplazii
Malnutriţie
Consumul de alcool
T3 (triiodotironina)
Nou-născut: 100-470 ng/dL
1-5 ani: 100-260 ng/dL
5-10 ani: 90-240 ng/dL
10 ani-adult 70-210 ng/dL
T3 (captare): 35%-45%
150
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
151
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Hipotiroidism/ hipertiroidism
Anemie acută
Valori scăzute:
Hiperglicemia
Hiperlipoproteinemia
Policitemia
Hiperleucocitoză
Caşexia
Medicamente: aspirina, aur, ciclofosfamida, glucocorticoizi, hidroxiclorochina,
metotrexat, antiinflamator nesteroidian, tamoxifen, trimetoprim.
Hemoglobina
Valori crescute:
Eritrocitoza/policitemie
Convieţuirea la altitudine
Efort fizic intens
Medicamente:gentamicina, methyldopa
Valori scăzute:
Anemie fiziologica a nou-nascutului
Premature
Hematocritul:
Valori crescute:
Eritrocitoza/policitemie
Soc
Aport insuficient de lichide
Copii mici
Poliurie
Valori scăzute:
Anemie
Creşterea volumului plasmatic
Excesul de antibiotice
Eritrocite:
152
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Valori crescute:
Eritrocitoza absolută/policitemie
Policitemia Vera
Policitemia primară familial
Eritrocitoza fiziologică/hipoxică
Eritrocitoza de altitudine
Cord pulmonar cronic
Hipertensiune pulmonară primară
Hipoventilaţia alveolara primară
Sindrom Pickwick
Apneea de somn
Carcinoma renal
Rinichi polichistic
Rinichi în potcoavă
Hidronefroza
Stenoza de artera renală
Tumori cerebrale vasculare
Leiomiom
Sindrom Cushing
Hiperaldosteronism primar
Medicamente: androgeni, abuz de eritropoietina
Policitemie idiopatica
Stress
Medicamente:corticoterapia, glucocorticoizii, eritropoietina, hidroclorotiazida,
pilocarpina, mycophenolatul.
Valori scăzute:
Anemie feriprivă severă
Talasemie
Insuficienţă medulară
Hemoragie
Hemoliza
Insuficienţa renală
Neoplasme
Leucemie
Neutrofile
Valori crescute:
Infecţii
Efort fizic intens
Stress
Traumatisme
Arsuri
Leucemie
Valori scăzute:
Infecţii severe
Radioterapie
Medicamente
Mononucleoza infectioasă
Hepatita
Eozinofile
154
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Valori crescute:
Reacţii alergice
Astm bronşic
Eczema
Infecţii parazitare
Valori scăzute:
Infecţii bacteriene acute
Medicamente
Bazofile
Valori crescute:
Leucemii
Inflamaţii
Alergii
Anemie hemolitică cronică.
Valori scăzute:
Reacţii alergice acute
Astm bronşic
Stress
Hipertiroidie.
Limfocite
Valori crescute:
Infectii bacteriene/virale
Hepatita
Iradiere
Leucemii, limfoame
Malnutriţie.
Valori scăzute:
Reactie transfuzională
Septicemie
Leucemii
Stadiul final al infecţiei HIV
Monocite
Valori crescute:
Boli inflamatorii cronice
Infecţii virale/parazitare
Ciroza hepatică
Boli de colagen
Valori scăzute:
155
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Administrare de Prednison.
Trombocite
Valori cescute:
Policitemia vera
Neoplasme
Poliartrita reumatoida
Traumatisme
Anemie hemolitica
Tuberculoza
Valori scăzute:
Intoxicatie medicamentoasă
Afecţiuni medulare
Reacţii imune
Hipersplenism
Transfuzii extensive
Valoarea normală diferă în funcţie de tehnica folosită.
Bibliografie
1. Spranger S. , Illing S. Ghid clinic de pediatrie, Editura All, 1998, 45.
2. www. synevo. ro
3. www. analize medicale. com
156
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 17. TRANSFUZIA
Şef lucrǎri dr. Dana-Teodora Anton-Pǎduraru
Definiţie
Transfuzia reprezintǎ introducerea de sânge, plasmǎ sau hematii în sistemul circulator al
bolnavului.
Indicaţii
- restabilirea masei sanguine şi asigurarea numǎrului de hematii necesare pentru
transportul oxigenului în caz de hemoragii, anemii, stǎri de şoc;
- stimularea hematopoezei;
- aportul de substanţe nutritive;
- stimularea reacţiilor metabolice ale organismului;
- stimularea reacţiilor antitoxice şi antiinfectioase;
- depuraţia organismului prin inlocuirea sângelui încǎrcat cu substanţe toxice cu sânge
proaspǎt.
Tipuri de transfuzii
- directǎ: printr-un sistem de tuburi sângele este trecut direct din vena donatorului în
sistemul vascular al receptorului.
- indirectǎ (cu sânge conservat): sângele recoltat de la donatori este pǎstrat un timp şi apoi
administrat receptorului. Înainte de administrare, sângele pentru transfuzie va fi controlat. Se vor
cerceta:
a) integritatea flaconului: flaconul trebuie sǎ fie intact, ermetic închis, fǎrǎ fisuri;
b) corespondenţa datelor: datele de pe etichetǎ şi tabloul de control anexat trebuie sǎ
corespundǎ;
c) dacǎ sângele nu şi-a pierdut valabilitatea;
d) aspectul macroscopic al sângelui din flacon. Normal, sângele pǎstrat câteva ore la
frigider se sedimenteazǎ în 3 straturi:
- stratul inferior mai vâscos şi de culoare roşie-închis cuprinde masa eritrocitarǎ;
- stratul al II-lea mai albicios cuprinde leucocite şi trombocite;
- stratul al III-lea limpede, omogen, galben-verzui este reprezentat de plasmǎ.
d) compatibilitatea de grup între sângele din flacon şi sângele primitorului.
Tipurile de grupe de sânge sunt denumite după antigenii prezenţi în membrana hematiilor-
tabel nr. 24
157
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Tehnica transfuziei
Transfuzia se executǎ la patul bolnavului înainte ca acesta sǎ mǎnânce. Bolnavul este
aşezat în decubit dorsal, cât mai comod. Extremitatea în care se face transfuzia se aşeazǎ în
extensie şi pronaţie. La sugari şi copii mici se abordeazǎ venele epicraniene, eventual vena
jugularǎ externǎ sau subclavicularǎ. În timpul transfuziei va fi supravegheat la nivelul
picuratorului.
În cursul transfuziei, scurgerea sângelui poate sǎ se opreascǎ. În acest caz se vor verifica
urmǎtoarele:
- permeabilitatea tuburilor
- poziţia acului în venǎ
- coagularea sângelui venos refluat în ac
- presiunea venoasǎ exageratǎ.
Dupa transfuzie, bolnavul va ramâne în pat, bine invelit. Temperatura camerei va fi
optimǎ, eventual cu 1-2 ºC mai mare. Imediat dupa transfuzie bolnavul poate sǎ bea lichide
cǎlduţe, iar dupǎ 2 ore se poate alimenta.
Accidente şi incidente
În timpul transfuziei pot apare unele accidente şi incidente.
a. Accidente
- incompatibilitatea de grup AB0: se manifestǎ sub forma şocului hemolitic; în acest caz se
întrerupe transfuzia când apar frisoane, tahicardie, dispnee, cianozǎ, stare generala alteratǎ ,
dureri lombare sau retrosternale;
- transfuzarea unui sânge infectat cu germeni poate provoca frisoane la 1-2 ore dupǎ
transfuzie; în acest caz se încǎlzeşte pacientul cu pǎturi, se administreazǎ bǎuturi calde şi se
începe antibioterapia;
158
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
- transfuzia sângelui neîncǎlzit poate provoca hemolizǎ intravascularǎ cu blocaj renal, şoc
posttransfuzional, acidozǎ metabolicǎ, stop cardiac prin hipotermie;
- prezenţa substanţelor piretogene provoacǎ frison, cefalee, febra;
- embolie pulmonarǎ manifestatǎ prin agitaţie, cianozǎ, dureri toracice, tuse chinuitoare,
hemoptizie, dispnee, hipotensiune, puls filiform: se iau mǎsuri antişoc.
b. Incidente
- înfundarea aparatului cu cheaguri de sânge;
- ieşirea acului din venǎ;
- perforarea venei;
- coagularea sângelui venos refulat în ac.
Bibliografie
1. Barclay Laurie. Transfusion guidelines in Children Reviewed. http://www. medscape.
com/viewarticle/756203
2. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, ediţia a -IV-a, vol. II, Editura Medicalǎ
Bucureşti 1978: 298-304.
159
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 18. EXSANGUINOTRANSFUZIA
Şef lucrǎri dr. Dana-Teodora Anton-Pǎduraru
Definiţie
Exsanguinotransfuzia reprezintǎ înlocuirea celei mai mari pǎrţi a sângelui sau a
globulelor roşii unui bolnav cu sânge şi globule roşii de la donator.
Indicaţii
Principalele indicaţii ale exsanguinotransfuziei sunt:
-boala hemoliticǎ a nou-nascutului;
- anemiile grave;
- intoxicatiile grave (oxid de carbon, toxice methemoglobinizante, clorat de potasiu,
barbiturice, unele toxiinfectii alimentare).
- drepanocitoza.
Tehnica exsanguinotransfuziei
1. Pregǎtirea sângelui
Sângele trebuie sǎ fie întotdeauna strict izogrup în sistemul O,A, B şi izoRh, cu excepţia
bolii hemolitice a nou-nǎscutului, unde trebuie sǎ fie întotdeauna Rh-negativ. Introducerea unei
cantitǎţi de sânge egale cu aceea a bolnavului înlocuieşte 65% din sângele bolnavului,
transfuzarea cantitǎţii duble înlocuieşte 85%, iar cantitatea triplǎ înlocuieşte 95% din sângele
primitorului. Cantitatea de sânge necesarǎ trebuie sǎ fie pregǎtitǎ şi verificatǎ de la începutul
transfuziei. Încǎlzirea se face în timpul administrǎrii. Sângele nu poate avea o vechime mai mare
de 2 -4 zile.
2. Pregǎtirea instrumentelor şi a materialelor
Se pregǎtesc urmǎtoarele:
- flacoane de sânge;
- trusa completǎ de transfuzie de sânge.
- trusa de sângerare. Se va utiliza dacǎ nu se poate aborda o vena superficialǎ destul de
groasǎ pentru sângerare.
- trusǎ pentru descoperirea chirurgicalǎ a venelor;
- materiale accesorii: muşama, câmpuri sterile, material pentru dezinfecţie localǎ;
- instrumente şi materiale necesare pentru prim-ajutor în caz de complicaţii transfuzionale
şi posttransfuzionale. Instrumentele se pregatesc pe o masǎ acoperitǎ cu un câmp steril.
3. Pregǎtirea bolnavului
Exsanguinotransfuzia se efectueazǎ în sala de tratamente. Bolnavul se pregǎteşte prin
administrare de barbiturice. Dupǎ instalarea efectului acestora, bolnavul este aşezat cât mai
comod în decubit dorsal, cu trunchiul uşor ridicat, braţele libere şi unul din membrele inferioare
în abducţie şi rotaţie externǎ cu genunchiul semiflectat. `
4. Tehnicǎ
Exsanguinotransfuzia este practicatǎ în mod manual la nou-nǎscut: un cateter este
introdus în vena ombilicalǎ pentru a permite alternativ puncţiile sanguine la copil şi injectǎrile de
sânge sau de globule roşii de la donator.
160
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Contraindicaţii
- hipocalcemie, hiperpotasemie, hipoglicemie, acidozǎ, trombopenie, septicemie,
hipotermie, embolie.
Bibliografie
1. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului ediţia a IV-a, vol. II, Ed. Medicalǎ Bucureşti,
1978: 316-320.
2. www. copilul. ro.
161
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 19. GASTROCLIZA
Şef lucrǎri dr. Dana-Teodora Anton-Pǎduraru
Definiţie
Gastrocliza (perfuzia endogastricǎ, gavajul) reprezintǎ o metodǎ de alimentaţie artificialǎ
prin sondǎ naso-gastricǎ.
Indicaţii
- administrarea lichidelor in: rehidratarea dupǎ diaree, vǎrsǎturi, stricturi esofagiene şi ale
cardiei, tulburǎri de deglutiţie.
- în deshidratǎri uşoare şi medii.
Contraindicaţii
- meteorism abdominal;
- colaps;
- vǎrsǎturi incoercibile.
Avantaje
- asigurǎ alimentaţia în ritm constant;
- asigurǎ sterilitatea soluţiilor administrate.
Complicaţii şi accidente
- apnee sau /şi bradicardie
- reflex vagal prin iritaţia cu sondǎ
- cale falsă: introducerea sondei în trahee
- leziuni ale aripilor nazale sau ale nărilor
- perforaţia esofagului sau faringelui
- hipoxie
- aspiraţia pulmonară
- distensie abdominală
- enterocolitǎ ulceronecroticǎ
Tehnicǎ
- poziţie proclivǎ şi decubit lateral drept al copilului.
- se mǎsoarǎ distanţa de la tragus la nas şi de la ureche la apendicele xifoid;
- se introduce pe nas sonda Nelaton şi se fixeazǎ la nivelul buzei superioare cu leucoplast;
- prin capǎtul liber se introduce cu seringa gradatǎ în ritm foarte lent soluţia de administrat
(cantitatea se stabileşte pentru fiecare bolnav în parte);
- dupǎ administrare sonda se spalǎ trecând prin ea puţin ceai sau Gesol, dupǎ care se
îndepǎrteazǎ.
Bibliografie
1. Lupea I. Neonatologie. Ed. Dacia Cluj Napoca 1994: 93-95.
2. . Ghid de alimentaţie enteralǎ la nou-nǎscutul prematur. http://www. cred.
ro/cd_capitalisation/FILEADMIN/USER_UPLOAD/BILDER/SCIH_CD/RONEONAT/GUIDELINES/G
HID_DE_ALIMENTATIE_PRIN_GAVAJ_. PDF
3. www. stud-ped. ro
162
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 20. CLISMA
Conf. dr. Eugen Cîrdeiu
Definiţie
Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în intestinul
gros (prin anus, în rect şi colon).
Scopul unei clisme poate fi de evacuare sau terapeutic. În primul caz se urmăreşte
evacuarea conţinutului intestinului gros, pregătirea pacientului pentru examinări, intervenţii
chirurgicale. În al doilea caz se urmăreşte introducerea de medicamente în intestinul gros şi
uneori alimentarea sau hidratarea pacientului. Adăugat la volumul scaunului, lichidul introdus
exercita presiune asupra sfincterului anal şi a musculaturii intestinale, stimulând peristaltismul şi
reflexele de defecaţie.
Pregatirea unei clisme presupune pe de o parte folosirea unor materiale medicale, iar pe
de altă parte pregatirea fizică şi psihică a pacientului. Materialele necesare sunt: de protecţie
(paravan, musama, aleză), materiale sterile (canulă rectală, casoletă cu comprese, pară de
cauciuc), nesterile (mănuşi, stativ pentru irigator, irigator şi tub de cauciuc adaptate pentru vârsta
copilului, taviţă renală, apă caldă la 35-37 grade Celsius – 250ml pentru adolescenţi, 150ml
pentru copii, 50-60ml pentru sugari, sare – 1 linguriţă la un litru de apă, ulei – 4 linguri la un litru
de apă sau glicerină – 40g la 500ml apă, săpun – 1 linguriţă la un litru apă), medicamente
conform recomandării medicale şi substanţa lubrefiantă (vaselină).
Pregatirea psihică a pacientului constă în înştiinţarea şi explicarea tehnicii, cât şi
respectarea pudorii persoanei.
Pregatirea fizică se realizează prin izolarea patului cu un paravan şi protejarea lui cu
muşamaua şi aleza. Pacientul se aşează în funcţie de starea lui generală, fie în decubit dorsal cu
membrele inferioare uşor flectate, decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi
dreptul flectat sau în poziţie genupectorală. Bazinetul se aşează sub regiunea sacrală.
CLISMA EVACUATORIE. Poate fi simplă, înaltă, prin sifonaj, uleioasă sau purgativă.
Pentru clisma evacuatorie simplă se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide
robinetul. După verificarea temperaturii apei/soluţiei medicamentoase se umple irigatorul, se
evacuează aerul şi prima coloană de apă, se lubrefiază canula cu o compresă de tifon, se fixează
irigatorul pe stativ. Asistenta se spală pe mâini şi se dezinfectează, folosind apoi mănuşi
nesterile; cu mâna stângă îndepărtează fesele pacientului, cu mâna dreaptă introduce cu blândeţe
canula prin anus în rect, folosind o mişcare de lateraltate. După ce vârful canulei a trecut prin
sfincter, se ridică extremitatea externă şi se îndreaptă vârful în axa ampulei rectale. Se introduce
canula 10-12cm, se deschide robinetul sau pensa şi se reglează viteza de scurgere a apei prin
163
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
ridicarea irigatorului la aproximativ 50cm deasupra planului patului. Unui copil mai mare i se
poate explica că ar putea simţi ca şi cum ar vrea sa meargă la toaleta, în timp ce soluţia este
introdusă. Dacă se întâmplă aşa, copilul este rugat să respire adânc şi să expire pe gură pentru a
scăpa de senzaţie, să-şi relaxeze musculatura abdominală şi să reţină soluţia timp de 10-15
minute. Se închide robinetul şi se îndepărtează canula. Pacientul este adus în poziţie de decubit
lateral drept, apoi decubit dorsal. Materiile fecale se captează la pat sau la toaletă.
La sugari şi copiii mici clisma evacuatorie se face cu para de cauciuc cu vârf efilat (până
la 6 luni se va utiliza o pară cu capacitatea de 50-60ml, de la 6 luni-1an capacitatea ei va fi de
100ml).
Pentru clisma evacuatorie înaltă se procedează la fel ca la clisma evacuatorie simplă, cu
deosebirea că se foloseşte o canulă flexibilă la 30-40cm în colon, irigatoul este ridicat la 1,5m
pentru a creşte presiunea apei, iar temperatura apei va fi mai scăzută.
Clisma prin sifonaj se practică pentru îndepărtarea mucozităţilor, puroiului, exudatelor
sau toxinelor microbiene de pe suprafaţa mucoaselor. Este utilizată în parezele şi ocluzia
intestinală. Se foloseşte o canulă rectală de 35-40cm lungime şi diametrul de 1,5cm, din cauciuc
semirigid şi prevăzută cu orificii largi. Se adaptează la tubul irigatorului o pâlnie de 1,5 litri. Se
umple pâlnia cu apă caldă la 35 grade Celsius, se deschide robinetul sau pensa lăsând să iasă
aerul. Se lubrefiază canula şi se introduce până în colonul sigmoid. Se ridică pâlnia la înălţimea
de 1m şi se dă drumul apei. Înainte ca aceasta să se golească, se coboară sub nivelul colonului,
apa reîntorcându-se în pâlnie. Se goleşte pâlnia într-un recipient. Se repetă operaţia de 5-6 ori
până când prin tub se evacuează apă curată.
Clisma uleioasă foloseşte uleiuri vegetale încălzite la 38 grade Celsius în baie de apă. Se
introduc la presiune joasă aproximativ 200ml de ulei in 15-20min. Se menţine în rect 6-12 ore.
Este indicată în constipaţii cronice şi fecaloame.
Clisma purgativă evacuează colonul prin acţiune purgativă. Se utilizează soluţie
concentrată de sulfat de Mg (250ml apă cu 2 linguri de sulfat de Mg), care prin mecanism
osmotic produce o transudaţie de lichid din pereţii intestinali în lumen, formând un scaun lichid
abundent.
CLISMA TERAPEUTICĂ. Este folosită pentru obţinerea unei acţiuni locale asupra
mucoasei, atunci când calea orală nu este practicabilă, sau când se doreşte ocolirea căii portale.
Se pot administra medicamente care se absorb prin mucoasa rectală sau cele cu efect local.
Medicaţia folosită se păstrează la temperatura camerei, ferită de razele soarelui şi umezeală.
Se pot efectua microclisme sau clisme picătură cu picătură. Pentru microclisme substanţa
medicamentoasă se dizolvă în 10-15ml ser fiziologic sau soluţie izotonă de glucoză şi se
introduce cu ajutorul unei seringi adaptate la canula rectală. Prin clisma picătură cu picătură se
pot introduce în organism 1-2litri soluţie medicamentoasă într-un interval de timp de 24h.
164
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Bibliografie
1. Florea Marin – Explorări clinice şi morfofuncţionale în medicină pentru medicii
practicieni, Ed. Tipamur, ediţia II, 1993
2. Lucretia Titircă (coord.), Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali
– Ghid de nursing Vol. II, Editura Viaţa medicală romanească, Bucureşti, 2002
3. http://chealth. canoe. ca/drug_info_details. asp?brand_name_id=6072
4. http://www. cincinnatichildrens. org/health/e/enema/
165
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
3. 21. INSULINOTERAPIA
Dr. Carmen Oltean
Insulinoterapia
Toţi pacienţii diagnosticati cu DZ tip 1 vor efectua tratament cu insulinǎ zilnic, toatǎ
viaţa, aceasta fiind o condiţie esenţialǎ pentru supravieţuire.
Insulina a fost descoperitǎ de savantul român Nicolae Paulescu în 1921 (denumitǎ
pancreina) şi utilizata terapeutic pentru prima datǎ în 1922 la un copil de 14 ani de cǎtre Collip,
Banting, MacLeod şi Best (premiul Nobel).
Insulina reprezintă principalul hormon hipoglicemiant al organismului. Insulinosecreţia
fiziologicǎ prezintǎ douǎ etape:
- secreţia bazalǎ (30-40%), independentǎ de aportul alimentar, cu rol în glicoreglarea
hepaticǎ; menţine glicemia bazalǎ între 80-120 mg%, având un nivel minim de 10 mU/ml.
- secreţia prandialǎ (60-70%) coincide cu alimentaţia şi asigurǎ preluarea glucozei
postprandiale de cǎtre celulele hepatice şi periferice pentru a fi utilizatǎ ca sursǎ de energie;
prezintǎ un nivel de 75-100 mU/ml
Tratamentul cu insulinǎ încearcǎ sǎ copieze secreţia fiziologicǎ de insulinǎ.
Din punct de vedere structural deosebim douǎ categorii de insulinǎ:
- „insuline umane” – cu structurǎ identicǎ cu insulina umanǎ, obţinute prin tehnologie de
ADN recombinant, cu imunogenicitate scăzutǎ;
- „analogi de insulinǎ” – apropiate structural de insulina umanǎ, obţinuti prin inginerie
geneticǎ.
Clasificarea insulinelor dupǎ durata de acţiune:
1. insuline prandiale (R): acţiune rapidǎ, se utilizeazǎ înaintea meselor principale
(inlocuiesc secreţia prandialǎ a pancreasului)
insuline rapide: se administrează cu 15-20 minute înainte de masǎ
analogi de insulinǎ rapidǎ: se pot administra imediat înainte de masǎ sau postprandial
la cei cu apetit capricios, dependent de glucidele ingerate
2. insuline bazale (I): acţiune intermediarǎ sau prelungitǎ, înlocuiesc secreţia bazalǎ de
insulinǎ a pancreasului
insuline bazale cu acţiune prelungitǎ: utilizate în schema bazal-bolus terapie sau în
schema bicotidianǎ de insulinǎ
analogi de insulinǎ cu acţiune prelungitǎ.
3. insuline premixate: amestecuri gata preparate de insulinǎ rapidǎ sau analogi de
insulinǎ rapidǎ cu insulinǎ prelungitǎ sau analog de insulinǎ prelungitǎ, în diferite concentraţii;
166
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
sunt utile când aderenţa la tratament este scăzuta, dar nu oferǎ flexibilitate în cazul unui aport
alimentar variabil.
4. insulina inhalatǎ: acţiune rapidǎ, dar neaprobatǎ încǎ la copil –tabel nr. 25.
167
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Doza de insulinǎ: aproximativ 1 UI/kg/zi, din care necesar bazal 0,35 UI/kg/zi şi necesar
prandial 0,65 UI/kg/zi.
Stabilirea dozelor de insulinǎ se face individual, depinzând de mai mulţi factori: stadiul
evolutiv al diabetului, profil glicemic, vârstǎ, greutate, alimentaţie, exerciţiu fizic, intercurenţe
infecţioase, starea locurilor de injecţie. Modalitǎţile de insulinoterapie sunt prezentate în tabelul
nr. 26.
168
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Fig. nr. 52 Locuri de administrare a insulinei: distanţa dintre 2 injecţii trebuie sǎ fie de
minimum 1,5 – 2 cm.
169
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Bibliografie
1. Micle Ioana. Diabetologie pediatricǎ– teorie şi practica, Editura Marineasa, Timisoara,
2000
2. Moraru D, Oltean Carmen. Diabetul zaharat în PEDIATRIE – patologie digestivǎ,
nutriţionalǎ şi neurologicǎ la copiii. Editura Fundaţiei Academice AXIS Iaşi 2008: 174-199.
3. Oltean Carmen. Diabetul zaharat la copil şi adolescent în PEDIATRIE-noţiuni
fundamentale. Ed. “Gr. T. Popa” UMF Iaşi 2012: 136-151.
170
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
În stările terminale organismul rezistă morţii prin structurile sale filogenetice mai vechi:
cord, pulmon, rinichi. Pe acest decalaj în timp se bazeazăsuccesele reanimării. În schimb celula
corticală ultima apărută la om pe scara filogenetică moare după 5 minute de la oprirea circulaţiei
cerebrale. Creierul care reprezintă 2% din masa corpului consumă 22% din oxigenul
organismului. În scopul metabolizării glucozei creierul eliberează 5/6 din energia sa prin
fosforilarea oxidativă. Numai 1/6 din energia cerebrală se eliberează prin mecanisme de glicoliză
anaerobă.
Posibilităţile terapeutice diferă în funcţie de locul în care se găseşte bolnavul în momentul
stopului cardio-respirator (în afara spitalului, în mediul spitalicesc nespecializat, în serviciul de
reanimare-UPU), dar promptitudinea de începere a reanimării reprezintă factorul cel mai
important care hotărăşte succesul sau insuccesul.
Scopul pricipal al reanimării cardio-pulmonare este de a asigura o ventilaţie pulmonară
adecvată şi o circulaţie periferică.
Stopul respirator (SR) reprezintă absenţa totală sau prelungită a respiraţiei spontane
(apnee) sau prezintă miscări respiratorii ineficiente (bradipnee externă, succesiune anortică de
gaspu-ri).
Stopul cardiac (SC) reprezintă încetarea bruscă a activităţii cardiace spontane sau
ănlocuirea ei printr-o formă de activitate ineficace, ce nu poate îndeplini funcţiile hemodinamice:
bradicardie severă, fibrilaţie şi flutter ventricular.
La copil, stopul respirator este mai frecvent precedându-l pe cel cardiac datorită
multitudinii de cauze ce pot afecta grav pulmonul. Acest fapt constituie un avantaj deoarece dacă
resuscitarea se face la timp şi corect, riscul sechelelor neurologice scade semnificativ. În schimb,
asocierea stopului respirator cu cel cardiac sau producerea ultimului izolat, întârzierea aplicării
resuscitării peste 4 min. duce la apariţia de sechele grave neurologice a SNC definitive sau a
morţii scoarţei cu moarte clinică „viaţa“ fiind asigurată doar prin proteză respiratorie şi cardiacă
continuă. Criterii de diagnostic ale stopului cardio-respirator sunt:
Absenţa mişcărilor respiratorii spontane
Absenţa pulsului la carotidă (apnee) şi a zgomotelor cardiace sau bradiaritmice
sau tahicardie externă
Cianoză sau paloare (ultima prin vasoconstricţiadin hipovolemie, debit cardiac
scăzut, şocsau hipercapnie marcată).
Pierderea rapidă a conştienţei şi absenţa reactivităţii
Midriază
Dintre cauzele cele mai frecvente a (SCR) la copil sunt: respiratorii (pneumonia, aspiraţia,
obstrucţia), sindromul morţii subite, malformaţii congenitale de cord, afecţiuni ale SNC (infecţii,
traumatisme), înec, asfixie, inhalaţie de fum. Atenţie că la aceste categorii de bolnavi cu risc
crescut, SCR poate apare prin anumite manevre folosite în procesul reanimării cum ar fi:
aspiraţia poate provoca bradiacrdie şi hipoxie reflexă, retragerea unei forme de suport respirator
cu reducerea concentraţiei O2 din aerul inspirat, administrarea unei medicaţii sedative (ce
171
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
determină depresia suplimentară a centrului respirator), sau manevre ce produc stimulare vagală
(gavaj), puncţie lombară, etc.
Fig. nr. 54 Algoritmul resuscitǎrii bazale pediatrice (Pediatric Basic Life Support,
Circulation, 2005: 112: IV-156-IV-166)
172
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
173
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Fig. nr. 55 Tahicardia – algoritm (Pediatric Advanced Life Support, Circulation, 2005:
112: IV-167-IV-187)
174
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
Fig. nr. 56 Bradicardia – algoritm (Pediatric Advanced Life Support, Circulation, 2005: 112: IV-
167-IV-187)
Tabel nr. 27. Valorile intensităţii curentului folosit pentru defibrilare la copil
Vârsta copilului Greutate (kg) Watt-sec.
Sugar 25-50 12
Copil mic 12-25 100
Copil mare 25-60 100-200
Se pot aplica 2 şocuri electrice dacă nu s-a obţinut nici un rezultat cu aceeaşi intensitate în
succesiune rapidă. Se va continua după defibrilare resuscitarea cardi-respiratorie după planul
înainte stabilit.
Bibliografie
1. Behrman R. , Ekligman R. M. , Jenson H. B. – Nelson text book of pediatrics, Ed.
Saunders, Philadelphia, 2004
176
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
177
Recoltarea produselor biologice, orientări în interpretarea rezultatelor, tehnici de lucru
178
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
179
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
Spray-urile dozatoare
Încazul administrării medicaţiei din spray-uri dozatoare aerosolii sunt formaţi din
particule care au diametrul cuprins între 0,5-10 micrometri suspendate în gaz. Medicamentul este
eliberat prin intermediul gazului aflat sub presiune printr-o singură
apăsare şi apoi este inhalat. Prin apăsare, din spray este eliberată o doză
bine stabilită de medicament care ajunge în căile respiratorii. Prin acest
mod de administrare, toxicitatea la care se supune organismul este
semnificativ redusă.
Prin administrarea medicamentului prin intermediul spray-urilor
dozatoare se urmăresc diverse acţiuni la nivelul căilor respiratorii:
bronhodilatatoare prin intermediul beta-2 simpatomimeticelor sau
antiinflamatorie prin intermediul corticosteroizilor.
Administrearea medicaţiei prin spray-uri dozatoare este indicată
la copiii cu vârsta peste 6 ani pentru coordonarea mişcărilor.
Fig. nr. 58 Efectuarea
Indicaţii practice pentru utilizarea spray-urilordozatoare aerosolilor la copilul mare
1. Înainte de utilizare, spray-ul dozator trebuie menţinut în
poziţie verticală, cu piesa de gură în partea de jos şi trebuie agitat bine, astfel încât medicamentul
să se amestece bine cu gazul.
2. Se îndepartează capacul de protectie.
3. Se aşează spray-ul în poziţie verticală.
4. Se respiră adânc.
5. Capul se menţine în poziţie uşor înclinată spre spate astfel încât medicamentul să nu
fie eliberat pe peretele faringelui.
6. Spray-uldozator se duce la gură, piesa bucală se introduce între dinţi si se închid etanş
buzele în jurul spray-ului.
7. La începutul inspiraţiei se apasă pe sprayul ce conţine medicamentul (un puf) şi apoi se
inspiră lent şi adânc pentru ca medicamentul sa fie transportat în plămâni.
8. Se îndepartează spray-ul, se închide gura şi se ţine respiraţia timp de 5 secunde pentru
a favoriza depunerea optimă a medicamentului în plămâni.
9. Se expiră lent pe nas sau cu buzele strânse.
10. Piesa de gură se şterge cu un prosop uscat.
11. Se montează capacul protector -fig. nr. 59.
180
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
Înainte de utilizarea spray-ului este necesară instruirea pacientului cu ajutorul unui spray
de tip placebo pentru coordonarea mişcarii de apăsare pe spray în acelaşi timp cu inspiraţia.
Bibliografie
1. Spranger S. , Illing S. Ghid clinic de pediatrie, Editura All, 1998, 552-553.
2. KinderenJonge -Aerosol therapy in young children, Hettie M. Janssens, 2001.
3. www. euro-pc. ro
181
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
182
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
d) Capacitatea inspiratorie (CI) -reprezintă volumul de aer inspirat prin inspir maxim.
e) Capacitatea pulmonară totală CPT – reprezintăvolumul de aer care este conţinut în
plămâni la sfârşitul unui inspir maxim.
CPT= VR+CV sau CPT=CRF+CI
Debitele ventilatorii forţate sunt utile pentru determinarea gradului de obstrucţie a
căilor aeriene, această perturbare reflectându-se în scăderea fluxurilor expiratorii forţate. Utili
pentru practica pediatrică sunt:
a) Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS)sau FEV1 – reprezintă volumul de
aer eliminat din plămâni în prima secundă a unui expir forţat, precedat de un inspir maxim.
b) Raportul FEV1/CV (indicele Tiffeneau) – permite evaluarea clinică a disfuncţiei
ventilatorii obstructive.
Raportul FEV1/CV este cuprins între 70 şi 80% la copilul sănătos. O valoare sub 70%
indică limitarea fluxului de aer.
c) Debitul expirator maxim între 25 şi 75% din capacitatea vitală (DEM 25/75)
reprezintă volumul maxim de aer exhalat în cursul unei expiraţii forţate, măsurat după ce a fost
expulzat un volum corespunzător primului sfert al capacităţii vitale şi până la expulzarea
completă a celui deal-3-lea sfert, raportat la timpul în care a fost expirată 1/2 mijlocie a
capacităţii vitale.
e) Debitul expirator maxim de vârf (PEF1) reprezintă valoarea maximă a fluxului de
aer generat în cursul unui expir maxim şi forţat, imediat după începutul expirului.
183
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
şi pacient este extrem de important pentru obţinerea unor rezultate cât mai apropiate de realitate.
Anterior efectuării spirometriei unii copii sunt învăţaţi să sufle în lumânări sau într-o morişcă de
vânt.
Spirometria se realizează cu post alimentar anterior, fără consum de băuturi
carbogazoase, medicamente sau expunere la fum de ţigară. De asemenea, copilul trebuie să fie
îmbrăcat cât mai comod posibil. Poziţia copilului în timpul testului: în ortostatism sau pe scaun
drept. În mod current copilul este rugat să inspire adânc cu buzele de jur împrejurul piesei bucale
şi apoi să expire cât se poate de tare şi de repede pentru o perioadă cât de lungă de timp. Testul
se poate repeta pentru a fi siguri de acurateţea rezultatelor.
Contraindicaţiile spirometriei: durere precordială, chirurgie abdominală sau ocular recent
sau o boală cardiacă severă.
Curba flux-volum expiratorie se înregistrează în mod obişnuit cu ajutorul
pneumotahografului cu integrator de volum. Pe această curbă se pot dermina: PEF (poate fi
măsurat şi cu ajutorul peak flow meter), debitul expirator maxim instantaneu la 50% CV, debitul
expirator maxim instantaneu la 25% CV. Debitele expiratorii medii şi instantanee maxime
măsurate pe curba flx-volum sunt teste cu sensibilitae crescută, evidenţiind sindromul obstructiv
distal înainte ca alţi parametri (ex. VEMS) să fie modificaţi.
Determinarea rezistenţei la flux în căile aeriene (Raw) se realizează prin metoda
pletismografică şi este definită ca rezistenţa opusă de căile aeriene la trecerea curentului de aer.
Măsurarea pletismografică a Raw face parte din probele funcţionale pulmonare necesare pentru
stabilirea existenţei sindromului obstructiv în patologia pulmonară cronică la copil şi evaluarea
eficacităţii tratamentului.
Interpretarea corectă a rezultatelor unei explorări funcţionale respiratorii necesită
cunoaşterea circumstanţele efectuării testelor: tratamentul de fond, când a primit tratament faţă
de momentul efectuării probelor, perioada de timp cât a fost întrerupt tratamentul, starea
copilului în ultimele zile, dacă pacientul a prezentat recent un episod infecţios sau a suferit recent
o manevră chirurgicală.
Dacă testul are scopul de a aprecia starea respiratorie sub tratament de fond, terapia trebuie
continuată în ziua examinării. Din contră, tratamentul adjuvant (β2-mimetice cu acţiunerapidă)
nu trebuie administrat cu 4 ore înaintea efectuării probei.
În cazul urmăririi unui copil astmatic, măsurarea funcţiei respiratorii trebuie efectuată la 3-
6 luni de la iniţierea tratamentului şi după modificarea terapiei.
Pulsoximetria la copil
Prin pulsoximetrie se măsoară saturaţia în oxigen a sângelui. Pulsoximetru are la bază
principiul trecerii spectrului infraroşu prin patul capilar şi citirea de către un senzor.
184
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
Testul de reversibilitate
Testul cu bronhodilatatoare permite aprecierea reversibilităţii obstrucţiei, prin măsurarea
parametrilor ventilatori urmăriţi măsuraţi înainte şi după 15 minute de la inhalarea a 400 μg de
salbutamol (sauechivalent).
185
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
La copilul mic bronhodilatatorul este de obicei inhalat într-o cameră de inhalare, ceea ce
garantează că medicamentul este luat corect. O reversibilitate completă a unei tulburări
ventilatorii obstructive sub β2-mimetice permite afirmarea diagnosticului de astm bronşic. Dacă
tulburarea obstructivă nu se ameliorează după β2-mimetice cu acţiune rapidă, este necesară
reluarea măsurătorilor după o nebulizare de β2-mimetice.
În lipsa răspunsului semnificativ este indicat a se efectua un test cu corticoizi înainte de a afirma
non-reversibilitatea tulburării obstructive.
Dacă testul are scopul de a aprecia starea respiratorie sub tratament de fond, terapia trebuie
continuată în ziua examinării. Din contră, tratamentul adjuvant (β2-mimetice cu acţiune rapidă)
nu trebuie administrat cu 4 ore înaintea efectuării probei.
În cazul urmăririi unui copil astmatic, măsurarea funcţiei respiratorii trebuie efectuată la 3-6 luni
de la iniţierea tratamentului şi după modificarea terapiei.
Bibliografie
1. Nistor N, Nistor Andreea Monica. Explorarea paraclinică a aparatului respirator la
copil, în Tratat de Pediatrie, sub redacţia C. Iordache, Ed. “Gr. T. Popa”, 2011, 162-30.
2. Spranger S. , Illing S. Ghid clinic de pediatrie, Editura All, 1998, 533-535.
3. Ciofu E. , Ciofu Carmen. Esenţialul în pediatrie. Ediţia a 2-a, Ed. Medicală Amaltea,
Bucureşti, 2002.
186
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
4. 3. pH-METRIA ESOFAGIANǍ
Dr. Maricel Burlacu
Până în anul 2001, în Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi, metoda de bază în validarea
refluxului gastro-esofagian (RGE) a fost metoda radiologică, îmbunătăţită pe de o parte prin
utilizarea unei aparaturi performante, dar şi prin tehnica sifonajului utilizând soluţii radioopace
hidrosolubile de tip Gastromiro cu asocierea de metode de provocare de tip compresiune
abdominală sau prin plasarea bolnavului în poziţii care să favorizeze refluxul – Trendelenburg.
Metoda complementară de diagnostic a RGE constă în esofagoscopie în vederea
evidenţierii esofagitei peptice, sau chiar a refluării conţinutului stomacal prin cardia.
Exista şi metoda scintigraficaǎ, dar se considerǎ a fi prea invazivǎ.
Din anul 2000, s-a trecut la investigarea cu specificitate maxima a RGE prin pH-metrie
esofagiana, la copii cu simptome sugestive pentru boală – tabel nr. 28:
187
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
Fig. nr. 62 Sonda de pH-metrie: traductorul de Fig. nr. 63 pH-metrul „Digitrapper PH” şi
Antimoniu este plasat la capătul albastru; cureaua de fixare
electrod de referinţă la capătul galben
Pregătirea pacientului
Înaintea determinării, pacientul nu va ingera alimente solide sau lichide pentru o perioadă
de cel puţin 6 ore, pentru a se preîntâmpina astfel pe de o parte riscul de vărsătură şi aspiraţie la
intubare, iar pe de altă parte pentru a nu fi tamponată de către alimente aciditatea gastrică.
Antiacidele vor fi stopate cu 24 de ore înainte, iar inhibitorii de pompă protonică de tip
Omeprazol se vor opri cu 7 zile înainte. Toate medicamentele care ar putea influenţa secreţia sau
motilitatea gastrică vor fi stopate cu 48 de ore înainte.
Explicarea procedurii se va face concomitent cu pregătirea psihologică a bolnavului, şi
are ca scop obţinerea unei cooperări depline, creşterea confortului psihic al pacientului şi
obţinerea consimţământului informat.
Introducerea sondei se face preferabil cu anestezie locală, prin utilizarea unui spray cu
Xilocaină 1% pentru anestezia mucoasei nazale.
Sunt parcurse următoarele etape importante:
- pacientul stă şezând sau va fi ţinut în această poziţie de către mamă;
- se va cateteriza narina mai puţin obstruată;
- se introduce sonda de pH-metrie pe cale endonazală până în esofagul inferior la
188
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
189
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
Bibliografie
1. Buligescu L. Tratat de gastroenterologie. Coordonator Copaci I.; Ed. Medicală
AMALTEA, 1997; 12-17, 31-44.
2. Burlacu M, Moraru D, Burlea M, Georgescu M, Mihăilă Doina. Teste specifice de
diagnostic în esofagita de reflux. Congresul Naţional de Gastroenterologie, Cluj 2002.
190
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
191
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
Fig. nr. 67 Gastrită cronică nodulară – aspect Fig. nr. 68. Aspectul mucoasei intestinale la
endoscopic EDS în boala celiacă: pliuri curbe paralele,
aspect mozaicat al mucoasei, vase superficiale
bine vizibile
192
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
Bibliografie
1. SchaeppiMichela G. , Mougenot Jean-François, Belli C. Dominique Pediatric Upper
Gastrointestinal Endoscopy, in WalkerW. Allan et all – Pediatric Gastrointestinal Disease
Pathophysiology • Diagnosis • Management-IV-thedition, BC Decker Inc, 2004, 1675-1702
2. Trandafir Laura Mihaela – Consideraţii clinico-evolutive şi terapeutice în sindromul de
malabsorbţie la copil -Teză de doctorat, UMF “Gr. T. Popa” Iaşi, 2004.
193
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
3. Pancreas
o Tumori
o Pseudochiste
o Steatoza
4. Vase abdominale şi hepatice
o Hipertensiune portală
o Anevrisme
o Deplasare prin mase tumorale
o Invazie prin tumori
Bibliografie
1. E. Cîrdei, Laura Trandafir. Investigatiile imagistice ale aparatului digestiv în Tratat de
pediatrie, sub redacţia C. Iordache, Ed. Gr. T. popa, 2011, pg. 485-488.
2. E. Ciofu, Carmen Ciofu – Esenţialul în pediatrie, ed Medicala Amaltea, 2002,
3. http://medicinembbs. blogspot. ro
196
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
4. 6. EXAMENUL RADIOLOGIC
Asist. univ. dr. Laura Mihaela Trandafir
197
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
Fig. nr. 73 Reflux gastroesofagian în 1/3 medie a esofagului – aspect radiologic, examen cu
substanţă de contrast
Bibliografie
1. E. Cîrdei, Laura Trandafir. Investigatiile imagistice ale aparatului digestiv în Tratat de
pediatrie, sub redacţia C. Iordache, Ed. Gr. T. popa, 2011, pg. 485-488.
2. E. Ciofu, Carmen Ciofu – Esenţialul în pediatrie, ed Medicala Amaltea, 2002, 331-335,
396.
198
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
4. 7. BIOPSIA INTESTINALǍ
Asist. univ. dr. Laura Mihaela Trandafir
Definiţie
Biopsia intestinală reprezintă singura metodă de evidenţiere a leziunilor de atrofie
vilozitară, hipertrofie a criptelor la nivelul mucoasei intestinale răspunzătoare de apariţia
sindromului de malabsorbţie.
Biopsia intestinală se efectuează atât în scop diagnostic pentru precizarea substratului
lezional al afecţiunii intestinale, cât şi pentru monitorizarea restaurării morfologiei mucoasei
intestinale după instituirea unor măsuri terapeutice corespunzătoare
Contraindicaţii: hipertrofiaamigdaliană gr. III, malţormaţiacăilor aeriene superioare,
tulburări de coagulare. .
Tipurile de sonde de biopsie care se folosesc la copil sunt Storz, Watson şi Crosby (fig.
nr. 74).
a b
c
Fig. nr. 74 Sonde de biopsie: a. Storz. b. Crosby. c. Watson
199
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
Bibliografie
1. Ţurcanu L. , Simedrea I. – Bolile digestive la copil, Editura Medicală, Bucureşti, 1988
2. Trandafir Laura Mihaela – Consideraţii privind sindromul de malabsorbţie la copil,
Teză de doctorat, UMF “Gr. T. Popa” Iaşi, 2004.
200
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
4. 8. IONTOFOREZA CU PILOCARPINǍ
Şef lucrǎri dr. Dana-Teodora Anton-Pǎduraru
Definiţie
Iontoforeza reprezintǎ metoda gold-standard pentru stabilirea diagnosticului de fibrozǎ
chisticǎ de pancreas (mucoviscidozǎ).
Indicaţii
Urmǎtoarele elemente de alarmǎ impun efectuarea iontoforezei:
-MANIFESTǍRI SINO-PULMONARE: tuse cronicǎ, wheezing recurent, pneumopatii
recidivante, hiperinflaţie precoce şi persistentǎ, atelectazie cu caracter fugace şi recidivant la
nou-nǎscut, infecţii respiratorii repetate şi trenante, polipozǎ nazalǎ, sinuzite recidivante.
-MANIFESTǍRI DIGESTIVE: ileus meconial, icter colestatic neonatal, diaree cronicǎ
cu steatoree, prolaps rectal recidivant, vǎrsǎturi inexplicabile, sindrom dureros abdominal
recurent, pancreatitǎ recurentǎ, cirozǎ şi hipertensiune portalǎ.
-ALTELE: istoric familial de fibrozǎ chisticǎ, fraţi decedaţi ca nou-nǎscuţi / sugari, fǎrǎ
diagnostic, staţionare ponderalǎ sau creştere lentǎ, sindrom de pierdere de sare, edeme
(hipoproteinemie), calcificǎri scrotale, pubertate întârziatǎ, hipocratism digital.
Se efectueazǎ cu ajutorul sistemului Nanoduct (particularitate: posibilitatea efectuǎrii
testului încǎ din perioada de nou-nǎscut) –fig. nr. 76.
Metodǎ
În momentul efectuǎrii testului bolnavul nu trebuie sǎ prezinte febrǎ, deshidratare, edeme
periferice, leziuni tegumentare la locul stimulǎrii şi nu trebuie sǎ fie în tratament sistemic cu
corticosteroizi.
- se examineaza concentratia electroliţilor din transpiraţie prin mǎsurarea conductivitǎţii
electrice.
- pilocarpina este introdusǎ în pielea pacientului folosind curent electric controlat.
201
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
Interpretare
Normal = 0 -40 mmol/l NaCl.
Echivoc (se va repeta) = 40 -60 mmol/l NaCl.
Test pozitiv: peste 60 mmol/l NaCl. Se vor efectua cel puţin douǎ determinǎri ale
electroliţilor.
Sensibilitatea testului:
- test fals pozitiv: în mucopolizaharidoze, fucozidozǎ, celiachie, anorexie nervoasǎ,
malnutriţie severǎ, insuficienţǎ adrenalǎ, sindrom Mauriac, infecţie HIV, hipoparatiroidism
familial, tratamentul sistemic cu corticoizi.
- test fals negativ: edeme, hipoproteinemie.
Bibliografie
1. Cîrdei E, Anton Dana. Mucoviscidoza (fibroza chisticǎ de pancreas) în PEDIATRIE –
patologie digestivǎ, nutriţionalǎ şi neurologicǎ la copii. Ed. Fundaţiei Academice AXIS Iaşi
2008: 62-77.
2. Popa I, Pop L, Popa Zagorca. Fibroza chisticǎ (mucoviscidoza). Ed. Viaţa Medicalǎ
Româneascǎ Timişoara 1998: 122-123.
3. Popa I, Pop L, Popa Zagorca, Cîlţ Casandra. Ghid de management în mucoviscidozǎ.
Ed. Brumar Timişoara 2006: 16-17.
202
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
STUDENŢI AN V
203
Explorări aprofundate accesibile medicului practician pediatru
204