Ghid Ingrijiri Gastro

ELENA GOLOGAN GABRIELA ŞTEFĂNESCU
Editura „Gr. T. Popa”, U.M.F. Iaşi

2014
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
GOLOGAN, ELENA
Ghid practic de îngrijiri medicale în patologia digestivă :
(ghid de nursing în gastroenterologie) / Elena Gologan,
Gabriela Ştefănescu. - Iaşi : Editura Gr.T. Popa, 2014
Bibliogr.
ISBN 978-606-544-197-2
I. Ştefănescu, Gabriela
616.3
Referenţi ştiinţifici:
Prof. dr. Eugen Târcoveanu - U.M.F. „Grigore T. Popa“ Iaşi
Prof. dr. Viorel Scripcariu - U.M.F. „Grigore T. Popa“ Iaşi
Coperta: Marius Atanasiu
Tehnoredactare computerizată: ing. Sorin Popescu
Editura „Gr. T. Popa”

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi
Str. Universităţii nr. 16
Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin autorului şi Editurii „Gr. T.

Popa" Iaşi. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată sau transmisă prin nici
un mijloc, electronic sau mecanic, inclusiv fotocopiere, fără permisiunea scrisă din
partea autorului sau a editurii.
Tiparul executat la Tipografia Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" Iaşi

str. Universităţii nr. 16, cod. 700115, Tel. 0232 301678
COLECTIVUL DE AUTORI
GOLOGAN Elena Medic primar medicina interna şi

gastroenterologie - Institutul de
Gastroenterologie şi Hepatologie – Spitalul
Clinic de Urgen ţe “Sf. Spiridon” Iaşi
Şef lucrări - Universitatea de Medicină şi
Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi
ŞTEFĂNESCU Medic primar gastroenterologie - Institutul de

Gabriela Gastroenterologie şi Hepatologie – Spitalul
Şef lucrări - Universitatea de Medicină şi
TIMOFTE Oana Medic rezident gastroenterologie - Institutul

de Gastroenterologie şi Hepatologie – Spitalul
Doctorand - Universitatea de Medicină şi
UNGURIANU Medic rezident gastroenterologie - Institutul

Simona de Gastroenterologie şi Hepatologie – Spitalul
Doctorand - Universitatea de Medicină şi
CUVÂNTUL AUTORILOR
Evoluţia tehnicii medicale din ultimele decenii a impus

o dezvoltare rapidă a tuturor specialităţilor medicale, inclusiv a
gastroenterologiei cu schimbarea opticii în ceea ce priveşte
principiile de diagnostic şi tratament.
Dar actul medical nu se rezumă doar la stabilirea unui
diagnostic şi prescrierea unui tratament adecvat şi nu poate fi
privat de partea de îngrijire a pacientului, parte oarecum
neglijată până recent; fără o bună îngrijire a pacientului
finalitatea actului medical va fi întotdeauna sub aşteptări, nici
un compartiment al acestor îngrijiri nefiind de subestimat.
Odată cu evoluţia ştiinţei medicale a apărut şi
necesitatea calificării superioare a personalului medical de
natură să se transpună în realizarea unor echipe cu personal de
diverse pregătiri ce prestează o activitate congruentă având ca
finalitate realizarea unui act medical optim în ceea ce priveşte
furnizarea serviciilor de sănătate.
Partea de nursing medical a urmat dezvoltarea noilor
concepte şi tendinţe medicale şi a permis integrarea acestor
concepte pe plan biologic, psiho-social, etic şi managerial.
Lucrarea prezentă este practic un ghid util asistenţilor
medicali pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni digestive
fiind o pledoarie pentru lucrul în echipă deoarece astăzi rolul
asistentului medical nu mai este unul de simplu executor al
indicaţiilor medicului sau un intermediar de dialog între medic
şi pacient ci este un rol activ, cu o componentă decizională
semnificativă, ceea impune un standard elevat de cunoştiinţe şi
abilităţi practice.
Abordarea principiilor de îngrijire a pacientului ţine
cont de cele mai noi viziuni unanim acceptate în practica de
nursing, respectiv de cele 14 nevoi fundamentale definite de
Virginia Henderson şi aplicate la scară largă în toate
specialităţile.
Aceste considerente au o valoare augmentată de faptul
că uneori asistentul medical poate petrece cu pacientul mai
mult timp decât medicul, că în faţa unui asistent medical uneori
pacientul este mai "deschis" decât cu doctorul, ceea face ca
rolul asistentului să se multiplice: participă la diagnostic şi
tratament, educă, informează, susţine moral, previne; pe scurt:
ajută pacientul dar şi medicul în demersul medical.
Eficienţa unui asistent bine pregătit va fi întotdeauna
recunoscută şi va fi un atu în selecţiile impuse de piaţa muncii.
Prezentul manual se doreşte un îndrumar practic de
gastroenterologie pentru asistenţii medicali, util nu numai în
perioada de formare ci şi în practica medicală. Acesta respectă
programa analitică a planului de învăţământ actual.
Sperăm ca cititorii noştri să gasească util acest ghid de
îngrijire iar utilitatea sa să se transpună într-o creştere a calităţii
globale a actului medical.
Autorii
CUPRINS
INTRODUCERE ....................................................................... 9
CAP 1. BOLILE ESOFAGULUI ........................................... 11

Gabriela Ştefănescu, Elena Gologan , Simona Ungurianu
CAP 2. BOLILE STOMACULUI.......................................... 27

Elena Gologan, Gabriela Ştefănescu, Oana Timofte
CAP 3. BOLILE INTESTINULUI SUBŢIRE ..................... 49

Gabriela Ştefănescu, Elena Gologan, Simona Ungurianu
CAP 4. BOLILE INTESTINULUI GROS ............................ 69

CAP 5. BOLILE COLECISTULUI ŞI

CĂILOR BILIARE ................................................................. 93
CAP 6. BOLILE PANCREASULUI ................................... 107

CAP 7. BOLILE FICATULUI............................................. 125

CAP 8. PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU

INVESTIGAŢII ÎN SFERA GASTROENTEROLOGICĂ
ŞI ÎNGRIJIREA ACESTUIA POSTPROCEDURAL....... 153
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ........................................... 169
ABREVIERI .......................................................................... 171

INTRODUCERE
Abordarea celor mai frecvente afecţiuni digestive din

perspectiva nursing-ului se raportează nu atât structurii pur
medicale în funcţie de boală ci celor 14 nevoi fundamentale ale
subiectului uman formulate de Virginia Henderson, abordare
cu utilitate practică:
1. a respira
2. a mânca şi a bea
3. a elimina
4. a se mişca şi a avea o postură bună
5. a dormi, a se odihni
6. a se îmbrăca şi a se dezbrăca
7. a-şi menţine temperatura în limite normale
8. a fi curat şi a avea tegumente intacte
9. a evita pericolele (a-şi menţine integritatea fizică şi
psihică)
10. a comunica
11. a trăi conform propriilor concepţii spirituale
12. a avea o preocupare, a se realiza
13. a se recrea
14. a învăţa
Fiecare capitol are urmatoarea structură:

1. Ideea de bază a nevoii fundamentale
2. Procesul de nursing raportat nevoilor fundamentale
3. Situaţii particulare
9
4. Impactul psihosocial
5. Personalizarea dietelor
Procesul de nursing este abordat din perspectiva

etapelor de lucru a asistentei cliniciene:
1. orientarea diagnostică prin anamneză
2. interpretarea datelor în vederea unei mai precise
diagnosticări
3. stabilirea unui plan de lucru
4. realizarea propriu-zisă a tratamentelor, procedurilor şi
intervenţiilor
5. evaluarea activităţii efectuate
Un capitol aparte se referă la pregătirea pacientului în

vederea investigaţiilor specifice gastroenterologiei, adesea
numeroase şi nu rareori neplăcute şi dificile.
10
Bolile esofagului
I. BOLILE ESOFAGULUI
Afecţiunile esofagului sunt extrem de variate ca

etiologie, manifestări clinice, necesar de explorări paraclinice,
procedee terapeutice, evoluţie şi prognostic ceea face ca
îngrijirea unui pacient cu afecţiune esofagiană să comporte
numeroase particularităţi.
În toate cazurile trebuie să se ţină seama de faptul că
esofagul este un segment al tubului digestiv cu funcţie
dominantă de transport al alimentelor din cavitatea bucală în
stomac, că localizarea acestuia este în mediastinul posterior
ceea ce îl face aproape imposibil de abordat clinc şi că
majoritatea afecţiunilor esofagiene recunosc ca simptoma-
tologie cel puţin unul dintre elementele sindromului esofagian:
disfagie, durere şi regurgitaţii.
Adesea, nevoia de investigaţii suplimentare în vederea
precizării diagnosticului, face ca pacientul sa suporte diverse
manevre pentru care trebuie să fie pregătit în mod particular.
Astfel, nevoia sa, nu va mai fi dominată de a mânca ci
vor fi influenţate toate celelelte nevoi fundamentale, evident în
proporţii diferite în raport nu numai cu boala în sine ci şi cu
impactul ei asupra întregului organism.
11
Ghid practic de îngrijiri medicale în patologia digestivă
2. Procesul de nursing raportat nevoilor fundamen-

tale
2.1. Orientarea diagnostică prin anamneză sau

culegerea de date se referă la identificarea simptomelor
afecţiunilor esofagiene:
A. Disfagia, cu detalii asupra:
 severităţii,
 caracterului progresiv sau intermitent,
 la ce categorie de alimente se manifestă (solide,
lichide, semisolide, totală)
 momentul şi circumstanţele debutului (brusc sau
lent progresiv, în ce interval de timp)
 durata de evoluţie (ore, zile, luni, ani)
 simptome de însoţire
 impactului nutriţional
B. Durerea retrosternală (uneori şi paravertebrală),
cu detalii despre:
 intensitate: mare, medie sau mică
 iradiere: ascendentă, la baza gâtului
 caracter: arsură (pirozisul este frecvent întâlnit în
afecţiunile esofagiene)
 circumstanţe de instalare şi ameliorare sau remi-
siune
 ritmicitate: postprandial, nocturn
 simptome asociate: fenomene vegetative (transpi-
raţii, parestezii, anxietate)
C. Regurgitaţiile, cu detalii asupra:
 frecvenţei
12
Bolile esofagului
 caracterului: acid, bilios, alimentar

 circumstanţelor de instalare sau ameliorare:
postprandial, nocturn, la anumite alimente
 periodicităţii
 calităţii vieţii
D. Simptomele generale:
 scădere ponderală
 apetit
 febră, frisoane
 tuse
 transpiraţii
E. Antecedentele heredocolaterale:
 neoplazii digestive
 afecţiuni respiratorii
F. Antecedente personale patologice:
 ingestie de substanţe caustice
 boala de reflux gastroesofagian
 intervenţii chirurgicale abdominale
 obezitatea
 boli infecţioase ce au impus un consum de
antibiotice
 spasmofilie
 demenţe
C. Comportament al pacientului:
 fumător
 etilic cronic
13
2.2. Analiza şi interpretarea datelor în vederea unei

mai precise diagnosticări se raportează fiecărei nevoi în parte,
după cum urmează:
2.2.1. Nevoia de a respira poate fi afectată în unele
afecţiuni esofagiene astfel:
 dispnee cu caracter astmatiform se poate întâlni în
boala de reflux gastroesofagian (BRGE) ca fenomen
extradigestiv şi reflectă un reflux înalt
 dispnee cu caracter restrictiv în pleureziile prin
carcinomatoza secundară unui cancer esofagian sau
la cei cu cancer pulmonar cu invazie esofagiană
 dispnee prin epuizare de resurse fizice motorii la
pacienţii cu denutriţie severă (caşexie sau marasm
nutriţional) indiferent de natura stenozelor
esofagiene
 dispnee la fiecare tentativă de deglutiţie în fistulele
eso-bronşice
 dispnee nevrotiformă la pacienţii cu spasm difuz
esofagian (SDE) care au un teren psihic labil
 dispnee critică la pacienţii cu demenţe senile şi
tulburări de motilitate esofagiană care aspiră
alimente în căile respiratorii
2.2.2. Nevoia de a mânca şi a bea este fundamental
influenţată în afecţiunile esofagiene dar cu amploare diferită în
funcţie de boală:
 în BRGE deşi alimentaţia se poate desfăşura
normal, adesea pacienţii sesizează că unele alimente
accentuează refluxul şi le vor evita
 în stenozele esofagiene indiferent de etiologie
alimentaţia va fi adaptată în funcţie de gradul
14
Bolile esofagului
stenozei (calibrul ei) ceea ce face ca uneori pacienţii

să evite alimentele dure, solide şi să consume doar
alimente semisolide sau chiar doar lichide (în
stenozele strânse)
 în plus, la cei cu CE se suprapune si anorexia care
nu este prezentă la cei cu stenoze benigne, şi care
limitează suplimentar alimentaţia
 în formele extrem de severe de stenoză esofagiană
se poate întâmpla ca nici apa să nu poată trece prin
esofag impunând alimentaţie parenterală totală
(APT) până la găsirea unei soluţii (dilataţie, plastie
esofagiană, gastrostomă)
2.2.3. Nevoia de a elimina este mai puţin influenţată în
afecţiunile esofagiene dar uneori pot apare:
 dificultăţi la defecţie sau constipaţie cronică la ce
denutriţi (este secundară unui aport insuficient
alimentar)
 eliminările din esofag se pot realiza şi în
contracurent fiind reprezentate de regurgitaţii (în
stenoze de orice tip, achalazia cardiei sau BRGE)
sau chiar vărsătura cu sânge având provenienţa în
esofag = hematemeză ce poate asocia melenă (cel
mai frecvent varicele esofagiene rupte la pacienţii
cirotici dar poate fi şi o esofagită hemoragică sau un
sindrom Mallory-Weiss); de obicei în aceste cazuri
vărsătura este cu sânge proaspăt şi mai rar cu sânge
digerat cu aspect de zaţ de cafea
15
2.2.4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postura

poate fi influenţată după cum urmează:
 pacientul cu BRGE va prefera să facă mişcare după
masă deoarece poziţia de clinostatism îi va favoriza
refluxul
 unii pacienţi cu stenoze esofagiene vor face la
deglutiţie mişcări spirale din gât, mişcări ce
favorizează progresia alimentelor
 la cei cu cancer esofagian (CE) sau cu stenoze
benigne neglijate, malnutriţia ajunsă la stadiul de
caşexie sau chiar marasm va limita net activitatea
motorie a pacientului sau chiar o va elimina iar
postura nu va mai putea fi menţinută
2.2.5. Nevoia de a dormi şi a se odihni poate fi
afectată în:
 BRGE datorită episoadelor frecvente de reflux care
vor afecta somnul pacientului
 CE datorită durerilor sau dispneei
 SDE sau în alte tulburări necaracteristice de
motilitate poate fi afectată nevrotic (practic
afecţiunea de bază este cea psihică iar SDE este una
dintre manifestări)
 Achalazia cardiei datorită regurgitaţiilor mai
accentuate în decubit dorsal
2.2.6. Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca poate fi
afectată în legătură cu:
 astenia secundară malnutriţiei în stenozele din CE
sau benigne neglijate
 durerile toracice intense în CE sau după unele
procedee chirurgicale sau endoscopice efectuate
16
Bolile esofagului
pentru afecţiuni esofagiene (esofagoplastie,

dilataţie, protezare)
 la pacienţii cu gastrostomă plasată pentru un CE
inoperabil, ca o altă cale de alimentare, pot apare
dificultăţi la îmbrăcare datorită nepotrivirii hainelor
cu noua condiţie abdominală (sunt necesare haine
mai largi); tot la aceşti pacienţi o precară îngrijire a
gastrostomei face ca soluţiile alimentare sa
murdărească hainele pacientului impunând
schimbări frecvente
 cei cu esofagoplastie presternală necesită haine mai
largi pentru mascarea proeminenţei presternale dată
de esofagul reconstruit
2.2.7. Nevoia a-şi menţine temperatura corporală în
limite normale poate fi afectată:
 la cei care secundar BRGE fac fenomene de
aspiraţie bronşică cu pneumonie de aspiraţie,
bronhopneumonie (febră)
 la cei neoplazici prin abcedare, metastazare,
surainfecţie (febră sau dimpotrivă, hipotermie)
2.2.8. Nevoia de a fi curat şi a avea tegumentele
intacte poate fi afectată:
 la cei cu carenţe severe nutriţionale datorită asteniei
marcate (nu se pot spăla)
 la cei neoplazici datorită depresiei secundare bolii
 la cei cu gastrostomă, situaţie care impune masuri
speciale de îngrijire
17
2.2.9. Nevoia de a evita pericolele poate fi afectată

datorită:
 anxietăţii legate de o boală cronică cu simptome pe
care pacientul nu le înţelege în totalitate sau despre
care nu îşi explică semnificaţia lor
 la cei cu o afecţiune neoplazică datorită depresiei
secundare
 la cei cu SDE secundar preocupării constante,
obsesive despre propria boală
2.2.10. Nevoia de a comunica poate fi afectată în
următoarele circumstanţe:
 teama de un diagnostic grav, de o boală incurabilă
 disfonie secundară BRGE
 dispneei secundară BRGE, neoplaziilor esofagiene
cu invazie mediastinală sau bronhopulmonare cu
invazie esofagiană
 astenie marcată în stadiile terminale ale CE sau
malnutriţiei severe
 depresiei (pacientul nu mai doreşte să comunice
deşi poate)
2.2.11. Nevoia de a avea activitate poate fi afectată în:
 caşexia sau marasmul nutriţional secundar
stenozelor esofagiene
 depresia secundară aflării unui diagnostic de CE sau
de boală cronică esofagiană
18
Bolile esofagului
2.2.12. Nevoia de a trăi conform credinţelor

spirituale poate fi afectată prin:
 imposibilitatea de a participa la slujbe religioase sau
alte manifestări în cadrul comunităţilor din care face
parte pacientul
 imposibilitatea de a se concentra asupra acestor
aspecte datorită: durerilor, stării generale precare şi
a celorlalte simptome care alterează calitatea vieţii
2.2.13. Nevoia de a se recrea este alterată datorită:
 asteniei marcate secundară malnutriţiei
 nevoii de îngrijire specială a unei gastrostome care
limitează activităţile recreative
 depresiei
 nevrozelor asociate tulburaărilor de motilitate
esofagiană ce fac ca pacientul să aibă o preocupare
obsesivă cu aplecare asupra propriei persoane şi cu
limitarea altor preocupări
2.2.14. Nevoia de a învăţa este puţin şi rar afectată în
afecţiunile esofagiene cu deosebire în stadiile terminale ale CE
care sumează astenia, durerea şi depresia ca factori ce concură
la limitarea dorinţei şi abilităţilor de învăţare.
2.3. Stabilirea unui plan de lucru presupune:

 educarea pacientului cu privire la alimentele
indicate şi cele contraindicate conform afecţiunii,
modului de alimentaţie (orală, enterală, pe stomă),
masticaţie, poziţie, orarul meselor, orarul ingestiei
lichidene, somn, activitate fizică
 susţinerea psihică a pacientului cu invalidanţă
severă, neoplazic, bătrân, anxios, depresiv, nevrotic
19
 alimentaţia pacientului conform cu indicaţiile

medicului şi dieta stabilită de nutriţionist ţinând
seama de: categoria de alimente, orarul meselor,
toleranţa digestivă a pacientului, aportul total pe 24
de ore
 hidratare adecvată
 stabilirea orarului şi a tipului unei APT în
conformitate cu indicaţiile medicului
 alimentarea pe gastrostomă şi îngrijirea unei
gastrostome
 menţinerea unui tranzit intestinal normal sau
cvasinormal
 pregătirea pacientului în vederea investigaţiilor
specifice diagnostice sau terapeutice: endoscopie
digestivă superioară, radioscopie gastro-duodenală,
computertomografie cu contrast, imagistică prin
rezonanţă magnetică, manometrie esofagiană, pH-
metrie, dilataţie de stenoză benignă, dilataţie de
achalazie, protezare esofagiană, gastrostomie
percutană
 îngrijirea pacienţilor după aceste proceduri
2.4. Realizarea propriu-zisă a tratamentelor, proce-

durilor şi intervenţiilor
 pacientului i se va explica importanţa respectării
principiilor dietetice
 pacientul va fi invitat să mestece bine alimentele, pe
îndelete, fără grabă, chiar mai lent decât în mod
normal pentru o prelucrare mai bună la această
20
Bolile esofagului
etapă a digestiei; nu se vor servi mesele contra

cronometru
 mesele vor avea un orar prestabilit în funcţie de
afecţiune; se va evita ca ultima masă a zilei să fie la
ore tardive
 mesele vor avea un conţinut prestabilit ca şi dietă
generală de către medic, iar ca detaliu de către
dietetician în funcţie de afecţiune
 atmosfera din timpul meselor trebuie să fie una
destinsă, relaxată
 nu se vor administra decât alimente cu o consistenţă
care permite a fi înghiţite de pacient dacă acesta
acuză disfagie (amănunt aflat prin anamneză)
 alimentaţia se va face în poziţie şezândă (dacă este
posibil) cu corpul drept şi capul uşor flectat, sau în
poziţie semişezândă, aceasta favorizând pasajul
esofagian
 pacientul nu se va culca după mese pentru cca 30 de
minute pentru profilaxia regurgitaţiilor
 se va urmări pacientul în timpul alimentaţiei pentru
a sesiza dificultatea la deglutiţie sau eventuale
fenomene de aspiraţie ce pot surveni accidental
(dispnee acută, cianoză, stop respirator, convulsii)
 durerea va fi tratată conform cu indicaţiile
medicului
 se va urmări hidratarea corectă a pacienţilor ca ritm
şi cantitate
21
 somnul unui pacient cu BRGE sau hernie hiatală

trebuie să se desfăşoare cu capul mai ridicat, de
obicei pe 2-3 perne pentru a reduce refluxul
 pacientul trebuie încurajat să se alimenteze singur
dacă este capabil (nu trebuie tratat un pacient apt de
a se alimenta singur ca pe un bebeluş) acest lucru
crescând încrederea în sine a pacientului; dar dacă
este nevrotic sau bătrân sau neoplazic terminal
trebuie în principiu supravegheat pe toată durata
alimentaţiei pentru a ne asigura că mănâncă tot ceea
ce îi este adus şi se hidratează corespunzător.
 refuzul de a mânca nu trebuie să declanşeze un
război cu pacientul ci trebuie abordat cu
persuasiune şi doar în cazul unui eşec va fi informat
medicul
 după procedurile endoscopice efectuate cu anestezie
locală faringiană pacientul nu se va alimenta timp
de 30-60 de minute nici cu alimente solide nici cu
lichide (practic până la dispariţia anesteziei locale)
deoarece există riscul de aspiraţie traheală
2.5. Evaluarea activităţii efectuate

Asistenta trebuie sa evalueze finalitatea activităţilor
efectuate prin prisma obiectivelor iniţiale propuse; în cazul
imposibilităţii de finalizare aunei activităţi se va solicita
ajutorul medicului căruia i se va prezenta: obiectivul iniţial,
partea efectuată conform planului, plasarea momentului dificil
în cadrul planului iniţial, prezentarea lui, emiterea unei păreri
cu privire la cauzele imposibilităţii de finalizare; în final echipa
22
Bolile esofagului
medic-asistentă va decide care este cea mai bună măsură de

abordare a situaţiei pentru finalizarea scopului iniţial.
3. Situaţiile particulare
Sunt raportate fiecărui caz în parte. Dificultăţi de
îngrijire a pacientului cu afecţiuni esofagiene pot apare în
următoarele situaţii:
 pacient alcoolic
 pacient bătrân
 copil
 pacientă gravidă cu fenomene de disgravidie
 pacient cu tulburări psihice
 pacient cu boală terminală
 pacient polimedicat
 pacient în postoperator imediat
4. Impactul psihosocial al afecţiunilor esofagiene este

variat:
 În BRGE calitatea vieţii pacienţilor este adesea
afectată; anomaliile de somn secundare simptomelor
nocturne sau respiratorii îi face adesea mai irascibili
 La cei cu CE survine adesea izolarea socială uneori nu
atât impusă de invalidanţa bolii cât de conştiinţa
faptului că are o afecţiune neoplazică; depresia nu este
un fenomen rar la aceşti pacienţi.
 La purtătorii de gastrostomă retracţia socială este
dictată atât de afecţiunea de bază cu complicaţiile ei cât
şi de nevoia particulară de îngrijire a gastrostomei.
23
5. Personalizarea dietelor este extrem de importantă la

pacienţii cu afecţiuni esofagiene. Evident există unele principii
generale valabile la toţi pacienţii cu o anumită afecţiune
esofagiană dar şi indicaţii specifice fiecărui caz.
În personalizarea unei diete trebuie ţinut cont de:
 aportul total caloric pe 24 de ore
 numărul de mese pe 24 de ore
 orarul meselor sau administrărilor enterale sau
parenterale
 aportul pe categorii de principii alimentare:
proteine, glucide, lipide
 aportul de vitamine şi minerale
 consistenţa alimentelor
 aportul hidric
 comorbidităţi: diabet zaharat, insuficienţă renală,
insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică, boală celiacă
etc
 în zilele în care pacientului i se vor face diverse
explorări paraclinice ce presupun evitarea
temporară a alimentaţiei se pot face diverse
combinaţii de alimentaţie orală şi parenterală
Dietele nu trebuie să fie impuse ca şi alimente propriu-
zise (ceea ce este greu de realizat practic) ci trebuie lăsate la
alegerea pacientului dintr-o listă de alimente permise; astfel
pacientul nu se va simţi constrâns într-o dietă foarte strictă ci
va avea libertatea de a alege ceea ce îi place dintre alimentele
permise.
Un exemplu de dietă este cea din BRGE.
24
Bolile esofagului
Dieta în BRGE
Scopul dietei:
1. Reducerea arsurilor şi regurgitaţiilor
2. Scăderea acidităţii
3. Vindecarea leziunilor de esofagită
4. Prevenirea recidivelor
5. Îmbunătăţirea calităţii vieţii
6. Asigurarea unui somn corespunzator
Principii generale:
 Mese mici cantitativ şi dese
 Ultima masă nu mai târziu de ora 19
 Mese servite „pe îndelete”, fără grabă, nu „pe fugă”
 Mâncarea mestecată bine
 Evitarea stresului
 De preferat să se evite fumatul
 Somnul realizat cu capul în poziţie înaltă (de
exemplu cu 2 perne)
Categorii de alimente contraindicate:
 Dulciurile concentrate (ciocolată, prajituri, bomboane)
 Alcoolul
 Zeama de carne (supe, ciorbe)
 Crudităţi (inclusiv sucurile) mai ales citricele
 Condimentele iuţi (în funcţie de toleranţă)
 Prăjelile
 Mezeluri
 Cafea, cacao
 De evitat orice aliment care declanşează regurgitaţia
sau arsura.
25
Alimente recomandate:
 Supe de zarzavat fierte bine, cu orez, paste
 Legume şi zarzavaturi fierte sau coapte
 Carne macră (fiarta, la gratar, la cuptor) de la orice
animal
 Oua fierte sau ochiuri pe apă
 Mere coapte, compoturi neîndulcite, banane
 Paste făinoase
 Pâine albă de preferat uscată
 Brânză proaspată, lapte, iaurt, urdă, caş
 Mămăliga (fiartă bine)
 Cartof (fiert, copt, piure, la cuptor
 Orez fiert
 Unt, ulei
 Peşte (grătar, fiert, la cuptor)
 Ceaiuri tradiţionale (sunătoare, gălbenele, muşetel)
 Dulciuri slabe: papanaş fiert, clatită cu brânză...
 Restul alimentelor se consumă dupa toleranţă.
26
Bolile stomacului
II. BOLILE STOMACULUI
Stomacul este un organ plasat în succesiunea

segmentelor tubului digestiv între esofag şi intestinul subţire,
având atât funcţie motorie cât şi de digestie; chiar dacă digestia
gastrică nu are o pondere majoră în totalitatea digestiei, aceasta
este o etapă importantă de care depind celelalte etape ale
digestiei.
Stomacul este segmentul cu calibrul cel mai mare al
tubului digestiv de aici rezultând şi unele particularităţi clinice
şi investigaţionale.
Bolile stomacului sunt entităţi patologice frecvent
întâlnite în practica medicală. Numai boala ulceroasă
interesează aproximativ 10% din populaţia generală iar
incidenţa ei creşte odată cu vârsta; vom include din
considerente clinico-patogenice la acest capitol şi ulcerul
duodenal. De asemenea rata complicaţiilor şi severitatea
acestora creşte cu vârsta. Gastritele sunt afecţiuni ce solicită
des serviciile de medicină de familie şi de ambulator de
specialitate fiind corelate adesea cu alimentaţia şi stresul.
Patologia oncologică gastrică este încă departe de a raporta
succese terapeutice semnificative indiferent de metodele
terapeutice.
27
În ciuda evoluţiei farmaceutice rapide şi vaste pacienţii

cu afecţiuni gastrice atât benigne cât şi maligne necesită
îngrijiri specifice corelate nu numai cu afecţiunea în sine ci şi
cu vechimea acesteia, gradul de alterare a calităţii vieţii, vârsta
pacientului, prezenţa comorbidităţilor în sine sau prin
medicaţia gastrotoxică impusă de acestea.
Alteori pacienţii se vor adresa serviciilor medicale din
nevoi profilactice, recunoscut fiind faptul că profilaxia unor
boli este preferabilă unui diagnostic tardiv din perspectivă
terapeutică.
Evident, nevoia de bază în afecţiunile gastrice se va
raporta nu numai sectorului de digestie gastrică propriu-zisă ci
va interesa şi toate celelalte compartimente de nevoi de bază.

tale

culegerea de date se referă la identificarea simptomelor şi
semnelor afecţiunilor gastrice precum şi a unor date cu
relevanţă în încadrarea afecţiunilor gastrice:
A. Durerea epigastrică cu detalii asupra:
 localizării precise (pacientul este invitat să arate cu
mâna sediul durerii)
 iradierii
 intensităţii (aşa cum o resimte subiectiv pacientul)
 caracterului (arsură, greutate, distensie)
 circumstanţelor de instalare (postprandial precoce
sau tardiv, necorelat cu masa, nocturn, continue, la
28
Bolile stomacului
efort fizic sau la anumite alimente, după anumite

medicamente)
 factorilor care ameliorează durerea sau care o remit
(ingestia de alimente, repausul alimentar, poziţia,
medicaţie anterioară)
 periodicităţii (zilnică sau sezonieră)
 simptome de însoţire
 impactul nutriţional (variaţii ale indicelui de masă
corporală - IMC)
B. Greţurile cu detalii asupra:
 alimentelor care declanşează senzaţia de greaţă
 caracterului recurent în circumstanţe similare
 simptome de acompaniament: cefalee, vărsături etc
 starea de graviditate
 medicaţia anterioară pentru alte afecţiuni
 raportul cu mişcarea
 simptome neurologice asociate
C. Vărsăturile cu detalii asupra:
 cantităţii
 compoziţiei: acide, bilioase, alimentare, hemoragice
 orarului
 factorilor declanşatori
 factorilor amelioranţi
 precedenţei greţii
 modului în care influenţează durerea dacă aceasta
este prezentă
 impactului asupra stării generale: deshidratare,
anemie
29
D. Tranzitul intestinal:
 prezent, normal
 încetinit (ulcerul duodenal - UD)
 absent pentru materii fecale şi gaze (obstrucţii
pilorice neglijate terapeutic)
 accelerat (sindromul Zollinger Ellison, rezecţiile
gastrice, unele cancere gastrice)
E. Starea nutriţională:
 emaciere
 caşexie
 marasm
 supraponderalitate
 obezitate
Se va aprecia: apetitul, aportul propriu-zis de alimente,
aportul hidric, aportul de vitamine şi minerale, IMC.
F. Deshidratarea:
 IMC
 grosimea pliului cutanat
G. Dezechilibrele hidro-electolitice:
 halenă acetonemică
 astenie marcată
 palpitaţii: tulburări de ritm cardiac
H. Obiceiurile alimentare ale pacientului ca aport de:
 proteine
 glucide
 lipide
 alcool
 caloric total
30
Bolile stomacului
 tipul de alimentaţie: junkfood, vegetariană,

carnivoră, echilibrată
I. Starea psiho-emoţională a pacientului:
 depresiv
 anxios
 bulimic
 anorexic
 modul în care simptomatologia îi modifică calitatea
vieţii
J. Consumul de medicamente gastrotoxice:
 antiinflamatorii nesteriodice (AINS)
 corticoterapie
 anticoagulante
 antiagregante plachetare
 chimioterapie
 terapie imunosupresivă
K. De utilitate sunt şi datele anamnestice:
 heredo-colaterale: antecedente în familie de cancer
gastric sau alte cancere, infecţie cu Helicobacter
pylori (Hp)
 personale: UD, cancer gastric (CG)

mai precise diagnosticări se raportează fiecărei nevoi în parte
după cum urmează:
afecţiuni gastrice astfel:
31
 refluxul gastroesofagian ca expresie a unei hernii

hiatale poate produce dispnee cu caracter
astmatiform
 dispnee secundară unei disfuncţii ventilatorii
restrictive se poate întâlni la pacienţii cu cancer
gastric şi metastaze pulmonare sau pleurale (cu
pleurezie)
nutriţional) din stenoza pilorică ulceroasă sau
malignă la care se adaugă şi diselectrolitemia uneori
extrem de severă
 dispnee de tip nevrotiform cu episoade de
blockpnee la unii pacienţi cu dispepsie non-
ulceroasă
influenţată în bolile gastrice dar amploarea manifestărilor este
foarte diferită iar semnificaţia modificărilor nu respectă
întotdeauna amploarea relaţiilor clinice:
 în gastrite şi în ulcerul gastric (UG) apariţia
durerilor epigastrice postprandial imediat determină
pacientul să întârzie mesele, să se alimenteze mai
puţin şi mai selectiv, preferând alimentele care, în
urma experienţelor anterioare, a sesizat că îi produc
un disconfort minim
 în ulcerul duodenal apariţia durerilor epigastrice
postprandial tardiv determină pacientul să grabească
orarul meselor la intervale de timp inferioare celor
care, sesizând prin prin experienţe anterioare, îi
declanşează durerea; astfel pacientul va mânca la 3-
32
Bolile stomacului
4 ore ceea ce îl va face dependent de alimentaţia de

acest tip, cel puţin pentru perioadele dureroase; mai
mult, apariţia nocturnă a durerilor îl va determina pe
pacient să consume alimente chiar şi noaptea,
anticipând ora la care în mod obişnuit este trezit din
somn de durere; ca şi în cazul pacienţilor cu gastrite
sau ulcer gastric, ulcerosul duodenal îşi va selecta şi
anumite categorii de alimente, cele care realizează
doar o stimulare minimă a secreţiei gastrice, cele
care detremină un minim reflux sau care nu sunt
gastrotoxice
 în cazul cancerului gastric, apariţia durerilor iniţial
postprandial precoce detremină pacientul să îşi
limiteze alimentaţia, să rărească orarul meselor, dar
se adaugă şi anorexia neoplazică ce poate fi
selectivă la carne sau poate fi totală
 la cei cu stenoză pilorică, care varsă alimentar la
intervale de timp foarte lungi de la masă, vărsăturile
permanente ce calmează durerea sunt un alt factor
de limitare a alimentaţiei
 în ulcerul perforat pacientul va refuza total
alimentaţia datorită sindromului de iritaţie
peritoneală
 la cei cu stomac rezecat, existenţa unui volum
gastric mic, face ca alimentaţia să fie modificată în
sensul unor mese mai mici cantitativ şi mai dese ca
frecvenţă, altfel survenind intoleranţa digestivă
manifestă prin vărsătură, secundară unei discrepanţe
între volumul mic al stomacului şi volumul mare de
alimente înghiţite
33
 la cei cu sindrom dumping se constată o limitare a

aportului de lichide sau alimente hiperosmolare care
declanşează simptomatologia caracteristică
(vărsături, diaree, astenie cu senzaţie de prăbuşire,
hipotensiune arterială)
2.2.3. Nevoia de a elimina poate fi influenţată în bolile
gastrice în mod diferit sugerând entităţi clinice variate:
 un tranzit intestinal încetinit se poate întâlni la
pacientul cu ulcer duodenal, secundar spasmului
piloric persistent sau la pacientul cu stenoză pilorică
ulceroasă sau malignă prin lipsă de pasaj piloric
corespunzător
 la cei cu CG se poate întâlni şi diareea secundară
unei precare digestii gastrice
 diaree severă, apoasă se poste întâlni (şi sugerează)
în ulcerele endocrine din gastrinom, carcinoid, VIP-
om sau alte tumori enterocromafin-like (ECL)
 la pacientul cu infecţie acută cu Hp se poate întâlni
deasemenea un sindrom diareic prin colonizarea
masivă a tubului digestiv
 nu rareori se constată la pacienţii cu afecţiuni
gastrice eliminări anormale prin vărsături care pot
fi: acide (UG, UD, gastrite, CG), alimentare
(stenozele antro-pilorice benigne sau maligne),
fecaloide (CG cu fistulă gastro-colică)
 eliminările de sânge de la nivelul stomacului au ca
expresie clinică hematemeza (vărsătura cu sânge
roşu, proaspăt sau digerat, vechi cu aspect de zaţ de
cafea) sau melena (scaun de culoare neagră, fluid,
lucios şi cu un miros caracteristic) sau
34
Bolile stomacului
hematochezia (scaun cu sânge roşu sau vişiniu ce

provine din tubul digestiv superior) atunci când este
masivă; se întâlnesc în: gastrite hemoragice, UG,
UD, CG.
2.2.4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postura
 pacientul cu CG are o astenie marcată secundară
anemiei şi impregnaţiei neoplazice la care concură
uneori şi vărsăturile ceea ce îl împiedică să se mişte
în parametri normali iar în stadiile avansate şi să îşi
menţină o bună postură
 pacientul cu ulcer perforat având dureri violente
abdominale are o postură aplecată, cu respiraţii
superficiale, polipneice (antalgice), se ţine cu mâna
de abdomen
 la pacientul cu UG sau UD sau CG hemoragic în
caz de hemoragie masivă cu prăbuşire tensională
pacientul nu va putea menţine poziţia de
ortostatism; va fi palid, transpirat, anxios, speriat,
va cere apă
afectată în:
 UD prin trezirea pacientului în cursul nopţii datorită
durerilor abdominale
 CG datorită unor dureri continue abdominale,
adesea rezistente la tratament antalgic
 vărsăturile nocturne la un pacient cu stenoză
pilorică poate detremina întreruperea somnului şi
epuizarea pacientului inclusiv prin deshidratare
35

 astenia severă cu adinamie secundară malnutriţiei în
stenozele pilorice benigne sau antro-pilorice
maligne din CG
 la cei cu CG inoperabil cu stenoză şi jejunostomie
de alimentare sau la cei cu eventraţii mari
postoperatorii nevoia de a se îmbrăca poate fi
îngreunată datorită condiţiilor locale abdominale,
necesitând haine mai largi, brâuri elastice de
contenţie
limite normale poate fi afectată în următoarele circumstanţe:
 pacienţii cu CG pot prezenta febră sau chiar
hipertermie prin necroză tumorală, prin
suprainfecţie, prin metastazare sau prin pneumonii
de aspiraţie ce pot surveni secundar aspiraţiei la cei
care varsă pe fond de adinamie
 în stadiile avansate, terminale, pacienţii cu CG pot
prezenta şi hipotermie ca şi cei cu stenoze pilorice
neglijate, caşectici, cu dezechilibre majore hidro-
electrolitice şi retenţie azotată
intacte poate fi afectată în următoarele circumstanţe:
 la cei cu carenţe severe nutriţionale (CG, stenoze
pilorice) datorită asteniei severe
 la cei cu CG datorită depresiei ce poate însoţi
neoplazia
 la cei cu CG inoperabil şi jejunostomă de
alimentare, situaţie ce impune adesea îngrijiri
36
Bolile stomacului
speciale la care un pacient adinamic şi eventual

depresiv nu prea va concura
datorită:
 anxietăţii legate de o boală cronică cu acutizări
recurente (uneori frecvente), simptome pe care
pacientul nu le înţelege în totalitate sau despre care
nu îşi explică semnificaţia lor
secundare
 la cei cu CG şi metastaze cerebrale cu impact
asupra instinctului de conservare
 la cei cu sindrom Darrow cu manifestări psihice ce
pot ajunge până la delir şi halucinaţii şi la care se
constată o lipsă de discernământ
 dispneei secundară metastzelor pulmonare de la un
CG sau pleureziei neoplazice secundare
 asteniei marcate în stadiile terminale ale unui CG
sau malnutriţiei severe din stenozele pilorice
 şocului hemoragic la un pacient cu hemoragie
digestivă prin UD, UG, CG, varice gastrice
 dezechilibrelor majore hidro-electrolitice şi acido-
bazice din stenoza pilorică cu sindrom Darrow
deşi poate)
37

stenozelor antro-pilorice de orice natură sau CG
 depresia secundară aflării unui diagnostic de CG
sau de necesitate a unei operaţii ca singura variantă
terapetică
bazice din stenoza pilorică cu sindrom Darrow
 imposibilitatea de a se concentra asupra acestor
aspecte ale vieţii personale datorită simptomelor
gastrice ce afectează capacitatea de concentrare a
pacientului
 imposibilitatea de a participa la slujbe religioase sau
parte pacientul
 asteniei marcate secundară malnutriţiei din CG,
stenozele pilorice, stomacului rezecat
 nevoii de îngrijire specială a unei jejunostome care
 depresiei
 nevrozelor asociate tulburărilor funcţionale gastrice
(altfel extrem de frecvente) ce fac ca pacientul să
aibă o preocupare obsesivă cu aplecare asupra
propriei persoane şi cu limitarea altor preocupări
2.2.14. Nevoia de a învăţa este uneori afectată în
afecţiunile gastrice cu deosebire în stadiile terminale ale CG
sau stenozele pilorice severe şi neglijate prin:
38
Bolile stomacului
 astenie severă
 durere cu orar frecvent
 depresie ce induce lipsa de motivaţie
 vărsături abundente ce impietează asupra
confortului pacientului
Toţi aceştia sunt factori ce concură la limitarea dorinţei
şi abilităţilor de învăţare.

 măsuri profilactice de educare a pacienţilor
predispuşi la anumite afecţiuni de a se alimenta în
concordanţă cu predispoziţia
 educarea pacientului cu privire la alimentele
permise, ritmul meselor, cantităţile de alimente
permise pentru fiecare masă şi configuraţia
acestora, alimentele nerecomandate sau chiar
contraindicate; dietele vizează evitarea stimulării
clorhidropeptice la bolnavii cu boli corelate cu
hiperaciditatea (gastrite, UD), evitarea supra-
încărcării gastrice la cei cu CG sau stomac rezecat,
evitarea alimentelor hiperosmolare la cei cu
sindrom dumping; dieta de bază într-o anumită
boală va fi adaptată la caz în funcţie de
particularităţile pacientului şi ale bolii
 se va stabili tipul de alimentaţie necesară fiecărui
pacient în concordanţă cu indicaţiile medicului şi
nutriţionistului în funcţie de boală şi de
particularităţile pacientului
 se va alimenta pacientul ce nu se poate alimenta
singur oral sau se va administra alimentaţie enterală
39
sau parenterală cu tipul, cantităţile şi ritmul

recomandate
 se va supraveghea bolnavul pe perioada alimentaţiei
şi ulterior
 se va încuraja consumul de lichide pentru a preveni
deshidratarea mai ales la cei care au avut anterior
pierderi prin vărsături, diaree, transpiraţii (stări
febrile)

durilor şi intervenţiilor presupune la un pacient cu o afecţiune
gastrică:
principiilor dietetice
 se va recomanda clătirea cât mai des a gurii cu apă
pentru a evita deshidratarea mucoasei bucale cu
apariţia de fisuri
 climatul alimentaţiei trebuie să fie unul calm şi
liniştit de natură să nu streseze suplimentar
pacientul; se vor evita "ordinele" şi se vor da sfaturi
ore tardive
 se va recomanda pacienţilor o bună masticaţie,
lentă, în vederea unei mai bune prelucrări mecanice
pentru o mai facilă digestie gastrică
 se va stabili cantitatea şi tipul de lichide care va
trebui consumat de pacient pentru a preveni
40
Bolile stomacului

febrile)
 întotdeauna se va invita pacientul să servească
mesele în poziţie şezândă dacă acest lucru este
posibil, favorizând astfel evacuarea gastrică
 pacientul nu se va culca după mese pentru cca 30 de
minute pentru profilaxia regurgitaţiilor
 se va încuraja alimentaţia independentă a
pacientului atunci când este posibilă dar va fi
supravegheat dacă consumă tot ceea ce i s-a indicat
şi mai ales dacă se hidratează conform cu indicaţiile
medicului şi dieteticianului; în cazul în care aceasta
nu este posibilă pacientul va fi alimentat în mod
direct, cu răbdare; numai în cazul în care
alimentaţia orală nu este posibilă se va apela la
alimentaţia enterală sau parenterală
 refuzul alimentar la pacientul ce se poate alimenta
oral va fi tratat cu persuasiune iar în caz de
persistenţă va fi anunţat medicul
 în caz de alimentaţie enterală pe sondă nazo-
jejunală sau pe jejunostomă se vor administra lent
soluţiile nutritive conform cu indicaţiile medicului
 în caz de alimentaţie parenterală se va respecta cu
stricteţe: volumul de soluţii nutritive recomandate
de medic, ritmul de administrare, secvenţa relativă
de adiministrare a acestora; se va supraveghea
pacientul pe toată perioada de administrare şi se va
face zilnic bilanţul aportului şi al eliminărilor
41
 în caz de jejunostoma se va avea în vedere şi

ingrijirea acesteia: menţinerea igienei locale pentru
a avea tegumente intacte, absenţa scurgerilor pe
lângă sondă, integritatea tegumentelor adiacente
 împiedicarea vărsăturilor la pacientul care a avut
vărsături prin administrarea medicaţiei antiemetice
înaintea meselor
 dacă pacientul are de luat medicamente recoman-
date de alţi specialişti decât de medicul gastro-
enterolog se va avea în vedere compatibilităţile
dintre ele; la cea mai mică suspiciune de
incompatibilitate va fi anunţat medicul curant
 dacă pacientul foloseşte medicamente neconven-
ţionale (neaprobate) este utilă informarea acestuia
asupra faptului că medicamentele respective nu sunt
aprobate şi că astfel nu se cunoaşte cu certitudine
efectul lor; din această categorie fac parte multe
medicamente naturiste, unele fiind chiar toxice
 menţinerea unui tranzit intestinal normal prin
utilizarea unor diete bogate în fibre sau a unor
laxative (la cei cu constipaţie) sau evaluarea unui
pacient cu diaree şi tratament adecvat (antidiareice
sau etiologic în caz de diaree infecţioasă)
medicului
 la pacientul care varsă sau are diaree se va urmări
diureza, parametrii hemodinamici (tensiune
arterială, puls) precum şi aspectul extremităţilor
(pot fi reci, cianotice, situaţie în care se va anunţa
medicul)
42
Bolile stomacului
 pregătirea pacienţilor (explicarea procedurii în

vederea unei mai bune cooperări cu bolnavul
precum şi încurajarea acestuia şi efectuarea de
pregătiri specifice) pentru endoscopie, radioscopie
gastro-duodenală, pentru plasarea unei sonde de
aspiraţie nazo-gastrice sau de alimentaţie nazo-
jejunală, pentru computertomografie (CT), imagis-
tică prin rezonanţă magnetică (MRI), endoscopie
intervenţională; pacientul va fi însoţit până la locul
procedurii după terminarea căreia va fi preluat şi se
vor institui măsurile de îngrijire postprocedurală în
funcţie de investigaţia sau procedura efectuată
locală faringiană pacientul nu se va alimenta timp
de 30-60 de minute nici cu alimente solide nici cu
lichide (practic până la dispariţia anesteziei locale)
deoarece există riscul de aspiraţie traheală

Trebuie să fie efectuată imediat după desfăşurarea ei
prin prisma lucrurilor care au fost propuse şi a celor care au
fost realizate dintre cele propuse iniţial.
În timpul efectuării activităţilor pot surveni uneori şi
situaţii imprevizibile care să impună schimbarea "din mers" a
strategiei, lucru cel mai adesea posibil.
Dar uneori este nevoie de intervenţia medicului sau a
unor echipe pluridisciplinare care să reevalueze situţia nou
creată şi să ia cele mai pertinente măsuri de rezolvare a ei.
43
3. Situaţiile particulare în afecţiunile gastrice

îngrijire a pacientului cu afecţiuni gastrice pot apare în
 pacient alcoolic cu etilism acut sau sevraj etanolic
(gastrită alcolică)
 pacient cirotic (hemoragie prin varice gastrice
rupte)
 pacient anticoagulat sau consumator de antiinfla-
matorii nestroidice - AINS (gastrită hemoragică,
UG sau UD hemoragic)
 pacient bătrân cu deficite psiho-senzoriale (CG)
 copil mic neînsoţit (steoză hipertrofică de pilor)
 pacient cu tulburări psihice, fără discernământ
(etilism acut, psihoză, sindrom Darrow)
 pacient cu boală terminală (CG metastazat)
 pacient polimedicat (bătrâni)
 pacient în postoperator imediat (ulcer de stres)
4. Impactul psihosocial al afecţiunilor gastrice este

variat:
 în UD calitatea vieţii pacienţilor este adesea
afectată; durerile intense alterează calitatea vieţii iar
simptomele nocturne împiedică odihna nocturnă
 la cei cu CG survine adesea izolarea socială
generată atât de invalidanţa bolii cât şi de conştiinţa
faptului că are o afecţiune neoplazică; depresia nu
este un fenomen rar la aceşti pacienţi.
44
Bolile stomacului
 la purtătorii de jejunostomă retracţia socială este

dictată atât de afecţiunea de bază cu complicaţiile ei
cât şi de nevoia particulară de îngrijire a
gastrostomei.
 la cei cu anemii severe secundare hemoragiilor
ulceroase, gastritice, neoplazice sau variceale
astenia marcată induce o retracţie socială

pacienţii cu afecţiuni gastrice ca şi la orice afecţiune indiferent
de tip.
Sunt definite unele principii generale valabile la toţi
pacienţii cu o anumită afecţiune gastrică dar şi indicaţii
specifice fiecărui caz care trebuie particularizate.
Ca principiu general nu trebuie făcute pacienţilor cu
afecţiuni gastrice diete extrem de restrictive dar nici reversul
"mănâncă ce îţi prieşte" nu are o justificare şi nici un beneficiu
clinic.
parenterale
 aportul hidric
 eliminările hidrice
45
 pierderile de lichide şi substanţe nutritive prin

vărsături
 tranzitul intestinal
 medicaţie asociată: AINS, anticoagulante, cito-
statice, corticoizi etc
 complicaţiile bolii: hemoragie, stenoză, perforaţie,
metastazare
etc
explorări paraclinice ce presupun evitarea tempo-
rară a alimentaţiei se pot face diverse combinaţii de
alimentaţie orală şi parenterală
Un exemplu de dietă utilă în bolile hipersecreţiei

clorhidropeptice (unele gastrite, UD, unele UG) este următorul:
Dieta în gastrite, ulcerul gastric şi duodenal

Scopul dietei:
 Reducerea simptomatologiei dureroase şi arsurilor
 Scăderea acidităţii gastrice
 Vindecarea leziunilor
 Prevenirea recidivelor
Principii generale:
 Mese mici cantitativ (de preferat 4-6 mese/zi)
 Mese la ore fixe
 Mese servite „pe îndelete”, fără grabă, nu „pe fugă”
 Mâncarea mestecata bine
46
Bolile stomacului
 Evitarea stressului
 De preferat să se evite fumatul
Categorii de alimente contraindicate:
 Dulciurile concentrate (ciocolată, prăjituri, bomboane)
 Alcoolul
 Zeama de carne (supe, ciorbe)
 Crudităţi (inclusiv sucurile)
 Condimentele iuţi (în funcţie de toleranţă)
 ! De evitat orice aliment care declanşează durerea sau
arsura.
 Supe de zarzavat fierte bine, cu orez, paste
 Carne macră (fiartă, la gratar, la cuptor) de la orice
animal
 Oua fierte sau ochiuri pe apă
 Mere coapte, compoturi neîndulcite, banane
 Paste făinoase
 Pâine albă de preferat uscată
 Brânza proaspată, lapte, iaurt, urdă, caş, unt
 Ulei vegetal
 Mămăliga (fiartă bine)
 Cartof (fiert, copt, piure, la cuptor)
 Orez fiert
 Peşte (grătar, fiert, la cuptor)
 Ceaiuri tradiţionale (sunătoare, gălbenele, muşetel)
 Restul alimentelor se consumă dupa toleranţă.
47
48
Bolile intestinului subţire
III. BOLILE INTESTINULUI

SUBŢIRE
Intestinul subţire este un organ cu implicaţii fundamen-

tale în procesul de digestie şi absorbţie a principiilor nutritive,
tubular, situat între stomac şi intestinul gros. Cele 3 segmente
ale sale (duodenul, jejunul şi ileonul) întrunind o lungime de 5-
6 m, reprezintă sediul principal al descompunerii grăsimilor în
acizi graşi, carbohidraţilor complecşi în glucoză şi proteinelor
în aminoacizi, elemente absorbabile din lumen în sistemul
port., transportate astfel la ficat şi ulterior metabolizate. Dar
intestinul subţire (IS) nu are numai funcţie de digestie şi
absorbţie ci şi o funcţie secretorie (de mucus şi bicarbonat)
precum şi o funcţie motorie tradusă prin mişcări segmentare,
pendulare şi peristaltice. O altă funcţie este cea endocrină, la
acest nivel producându-se o parte din secreţia de gastrină,
somatostatină, enteroglucagon, peptid inhibitor gastric,
motilină şi substanţa P precum şi alte substanţe cu rol de
hormoni sau neurotransmiţători.
Prin funcţia imunologică IS combate agresiunea bacte-
riană rezultată în procesul ingestiei alimentare.
Bolile IS cel mai frecvent întâlnite în practica medicală
sunt cele de natură infecţioasă sau funcţională (nevoia de
profilaxie a infecţiilor digestive) dar nu este de neglijat nici
patologia vasculară (nevoia de a cunoaşte această patologie),
49
tumorală, alergică, inflamatorie, aceste ultime categorii având

particularitatea de a beneficia de un diagnostic mai dificil decât
afecţiunile localizate pe celelalte segmente ale tubului digestiv.
Aceste afecţiuni au particilarităţi diferite atât clinice cât şi
evolutiv-prognostice şi sunt apartenente la multiple specialităţi
(boli infecţioase, pediatrie, gastroenterologie, chirurgie,
psihiatrie etc).
Datorită localizării intermediare în succesiunea
segmentelor tubului digestiv, IS este segmentul cel mai greu
abordabil investigaţiilor directe ceea ce determină uneori
întârzieri (parţial justificate) de diagnostic.
Nevoia de bază în afecţiunile IS se raportează în primul
rând proceselor de digestie şi absorbţie a principiilor alimentare
deci capacităţii de alimentare, cu finalitate, precum şi
capacităţii de împlinire metabolică nutriţională.

tale

culegerea de date presupune selectarea acelor întrebări care vor
fi adresate pacientului ce pot avea o semnificaţie în patologia
IS:
A. Durerea abdominală cu detalii asupra:
 sediului (difuz sau periombilical)
 iradierii
 intensităţii
 caracterului (arsură, crampă, greutate)
50
 circumstanţelor de instalare (după un anumit

aliment, după o călătorie într-o zonă endemică
pentru anumite boli infecţioase, la stres etc)
 circumstanţelor de ameliorare sau dispariţie (la cald,
la repus alimentar, la anumite medicamente)
 simptome de asociere:
 locale: greţuri, vărsături, tulburări de tranzit
intestinal, meteorism
 generale: anxietate, febră, frisoane
B. Tulburările de tranzit intestinal:
 diaree (cel mai frecvent simptom): sindromul de
intestin iritabil (SII), enteritele acute, boala
inflamatorie intestinală (BII)
 constipaţie: tumori stenozante
 absent: ocluzia intestinală
 tulburări alternante de tranzit: SII, BII
C. Hemoragia digestivă este întâlnită în tumori, BII,
unele enterite acute, angiodisplazii (niciodată în SII)
şi se manifestă ca:
 melenă
 hematochezie
 hemoragii oculte (manifestă clinic prin anemie
feriprivă)
D. Starea nutriţională (se va aprecia prin IMC şi prin
grosimea pliului cutanat) ce poate prezenta
modificări de tipul:
 deficit ponderal (boala celiacă, BII, tumori)
 obezitate
51
 deficite vitaminice prin anomalii de absorbţie

intestinală: vitamina D (anomalii osoase), vitamina
B12 (anemie megaloblastică)
 deficite minerale
E. Starea de hidratare ce poate fi influenţată în sensul
deshidratării în sindroamele diareice acute sau
cronice cu pierderi masive prin diaree şi/sau febră
ori în sindroamele ocluzive sau subocluzive cu
pierderi masive prin vărsături; se va aprecia prin
persistenţa pliului cutanat, deficitul ponderal
raportat masei anterioare, tonusul globilor oculari
F. Starea psiho-emoţională a pacientului
G. Consumul de medicamente anterior adresării:
 AINS
 corticoizi
 antibiotice
 anticoagulante
 chimioterapie (CHT)
 neuroleptice
după cum urmează:
afecţiuni ale IS sugerând diverse etiologii în funcţie de tipul de
dispnee:
 dispnee secundară unei disfuncţii ventilatorii restrictive
se poate întâlni la pacienţii cu cancer de IS (entitate
clinică rară) şi metastaze pulmonare sau pleurale (cu
pleurezie);
52
 dacă tumora este una carcinoidă, dispneea este de tip

obstructiv fiind secundară bronhospasmului şi mimează
o criză de astm bronşic
nutriţional) din:
 boala celiacă severă rezistentă la dietă sau tratament
medicamentos,
 stenozele intestinale benigne sau malignă la care se
adaugă şi diselectrolitemia uneori extrem de severă,
 diareea cronică din boala Crohn
 dispnee de tip nevrotiform cu eventuale episoade de
blockpnee la unii pacienţi cu SII în context de stres
influenţată în bolile intestinului subţire astfel:
 în enterocolitele acute pacientul are de obicei anorexie
totală secundară stării septice sau deshidratării; dacă
asociază şi greţuri sau vărsături aportul alimentar va fi
suplimentar autorestricţionat
 în cancerele de intestin subţire nevoia de a mânca este
alterată de tabloul clinic subocluziv sau ocluziv
 în boala celiacă nevoia de a mânca este normală dar
restricţiile induc o dorinţă adesea exagerată de a mânca
alimentele interzise (cele ce conţin grâu, orz, ovăz,
secară)
 în SII nevoia de alimentare este afectată de faptul că
uneori pacientul sesizează că anumite alimente îi
declanşează simptomatologia şi atunci îşi autolimitează
alimentaţia cu acele alimente (dulciuri, condimente,
53
alimente cu fibre greu digerabile) pentru a preîntâmpina

reapariţia durerilor, meteorismului sau tulburărilor de
tranzit intestinal
 nevoia de a bea poate fi influenţată la cei cu diarei
infecţioase severe (holeră) sau la cei cu sindroame
ocluzive
intestinului subţire în mod diferit sugerând entităţi clinice
variate:
 diareea este sindromul predominant în afecţiunile IS
(boala celiacă, SII, tumori, BII, boli vasculare
intestinale, carcinoid)
 constipaţia poate apare doar în afecţiuni stenozante
(BII, tumori stenozante)
 vărsăturile apar doar în caz de enterita acută severă sau
ocluzie pe IS
 hemoragia digestivă (melenă, hematochezie) apare în
caz de tumori, BII, angiodisplazii
2.2.4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
 pacientul cu o afecţiune neoplazică are o astenie
marcată secundară anemiei şi impregnaţiei neoplazice
la care concură uneori şi vărsăturile ceea ce îl împiedică
să se mişte în parametri normali iar în stadiile avansate
şi să îşi menţină o bună postură
 în caz de hemoragie masivă, prin tumoră sau
angiodisplazie, cu prăbuşire tensională pacientul nu va
putea menţine poziţia de ortostatism; va fi palid,
transpirat, anxios, speriat, va cere apă
54

afectată în diverse moduri în cadrul bolilor de IS:
 diareea nocturnă împiedică pacientul să se odihnească
corespunzător prin treziri repetate
 durerile abdominale nocturne pot de asemnea împiedica
somnul
 sindroamele de malabsorbţie cu carenţele secundare
crează o stare de astenie marcată, mai accentuată dacă
asociază dezechilibre hidro-electrolitice
 la un pacient cu SII poate surveni insomnie pe fondul
preocupării deosebite, cu tendinţe obsesive şi anxietate,
faţă de propria stare de sănătate
sindroamele de malabsorbţie sau tumorilor în stadiu
terminal
 diareea cronică care crează condiţii deficitare de igienă
a pacientului ce impune schimbări frecvente de lenjerie,
lucru care, dacă nu este posibil, crează dificultăţi
pacientului
 dacă pacientul este febril (enterite infecţioase) sau are
pusee de vasodilataţie cutanată cu transpiraţii profuze
se va impune schimbarea fercventă a lenjeriei ceea ce
poate crea un disconfort
 în enteritele infecţioase pacienţii prezintă febră ridicată
sau chiar hiperpirexie
55
 pacienţii cu tumori pot prezenta febră sau hipertermie

prin necroză tumorală, prin suprainfecţie, prin
metastazare sau printr-o enterită suprastenotică de stază
 în stadiile avansate, terminale pacienţii cu tumori
intestinale pot prezenta şi hipotermie ca şi cei cu
sindroame de malabsorbţie severe, caşectici, cu
dezechilibre majore hidro-electrolitice şi retenţie
azotată
 la cei cu carenţe severe nutriţionale (sindroame severe
de malnutriţie-malabsorbţie) datorită asteniei severe
 la cei cu tumori maligne datorită depresiei ce poate
însoţi neoplazia
 la cei cu diarei severe şi deshidratare, astenici,
malnutriţi, care nu se pot autoîngriji
datorită:
 anxietăţii legate de o boală cronică cu acutizări
recurente chiar dacă nu este una severă ca impact
prognostic (SII, boala celiacă), simptome pe care
pacientul nu le înţelege în totalitate sau pe care nu şi le
poate explica
 la cei cu o afecţiune neoplazică intestinală datorită
depresiei secundare
 reticenţa în faţa medicului datorită temerii de a avea un
diagnostic grav, de o boală incurabilă
56
 dispneei şi asteniei marcate secundare epuizării prin

carenţe la cei cu malabsorbţie sau la cei cu anemie
secundară pierderilor intestinale de sânge
 şocului hemoragic la un pacient cu hemoragie digestivă
prin leziune de IS
bazice din marasmul nutriţional al unor pacienţi cu
sindroame de malabsorbţie
 depresiei la pacientul cu afecţiuni evolutiv şi prognostic
polare: neoplaziile sau tulburările funcţionale
 caşexia sau marasmul nutriţional secundar stenozelor
intestinale, sindroamelor de malabsorbţie
 depresia secundară aflării unui diagnostic de afecţiune
incurabilă, gravă, sau de necesitate a unei operaţii ca
singura variantă terapetică
bazice din sindroamele de malabsorbţie sau diareile cu
deshidratare severă
imposibilitatea de a participa la slujbe religioase sau
alte manifestări în cadrul comunităţilor sociale din care face
parte pacientul datorită: diareei, asteniei, anemiei etc.
 depresiei reactive la o boală gravă, cronică (BII, tumori)
 nevrozelor asociate tulburărilor funcţionale intestinale
(altfel extrem de frecvente) ce fac ca pacientul să aibă o
57
preocupare obsesivă cu aplecare asupra propriei

persoane şi cu limitarea altor preocupări: pacientul îşi
supraveghează cele mai mici stări de disconfort fără să
mai facă delimitări clare între fiziologic şi patologic
afecţiunile intestinului subţire cu deosebire în stadiile terminale
ale bolilor tumorale maligne sau sindroamele de malabsorbţie
severe, rezistente la tratament sau neglijate, prin:
 astenie severă cu adinamie
 diaree ce alterează calitatea vieţii
 diaree nocturnă ce împiedică recuperarea prin somn
 dependenţa de o anumită medicaţie fără de care
pacientul este permanent simptomatic
 durere cu orar frecvent ce crează o stare de disconfort
cvasicontinuu
Toţi aceştia sunt factori ce concură la limitarea dorinţei,
statusului energetic, capacităţii de concentrare a atenţiei, de
memorizare şi ce determină secundar alterarea abilităţilor de
învăţare.

 măsuri profilactice de educare a pacienţilor predispuşi
la anumite afecţiuni de a se alimenta în concordanţă cu
predispoziţia, a celor care circulă în zonele endemice
pentru diverse boli infecţioase, multe dintre acestea cu
tropism intestinal
 educarea pacientului cu privire la:
 alimentele permise în concordanţă cu afecţiunea
 orarul meselor
58
 cantităţile de alimente permise pentru fiecare masă

 compoziţia alimentară a fiecărei mese
 alimentele nerecomandate sau chiar contraindicate
 se va alimenta pacientul ce nu se poate alimenta singur
oral sau se va administra alimentaţie enterală sau
parenterală cu tipul, cantităţile şi ritmul recomandate
 se va supraveghea bolnavul pe perioada alimentaţiei şi
ulterior
pierderi prin vărsături, diaree, transpiraţii (stări febrile)
 susţinerea psihică a pacientului cu invalidanţă severă,
diareic cronic, malnutrit, neoplazic, bătrân, anxios,
depresiv, nevrotic
 administrarea medicaţiei orale recomandate de medic
conform cu tipul, orarul, forma şi dozele recomandate
cu supravegherea toleranţei şi posibilelor reacţii
secundare sau adverse
 ! nu se va administra un antidiareic decât dacă se
exclude o cauză infecţioasă
 ! nu se va dministra antibiotic într-o diaree presupus
infecţioasă înainte de recoltarea de probe de scaun
pentru examen bacteriologic
 administrarea medicaţiei şi alimentaţiei parenterale sau
enterale
 supravegherea numărului de scaune, cu detalii asupra
consistenţei şi posibilelor modificări patologice ale
acestora: mucus, sânge, puroi
 bilanţul termic, ponderal şi de hidratare
 bilanţ hemodinamic: TA, puls
59
2. 4. Realizarea propriu-zisă a tratamentelor,

procedurilor şi intervenţiilor presupune la un pacient cu o
afecţiune intestinală următoarele:
 pacientul va fi termometrizat de 2 ori pe zi şi de câte ori
este nevoie (frisoane, febră între momentele standard de
termometrizare)
 se va supravegea tranzitul intestinal al pacientului:
număr de scaune pe intervale orare, consistenţa lor,
produse patologice în scaun (mucus, sânge, puroi),
prezenţa durerilor abdominale asociate, a vărsăturilor;
acest lucru se poate realiza prin învaţarea bolnavului să
ţină un jurnal al tranzitului intestinal
 măsurarea de 2 ori pe zi a parametrilor hemodinamici:
tensiune arterială (TA), puls sau de câte ori este nevoie
la pacientul instabil hemodinamic
 menţinerea unei igiene corporale adecvate la pacientul
cu diaree şi care nu poate să îşi menţină igiena
corporală
 la pacientul deshidratat se va urmări şi aspectul
extremităţilor
principiilor dietetice şi a necesităţii de a i se administra
medicaţie orală, enterală sau parenterală concordantă cu
afecţiunea
 se va încuraja hidratarea orală în măsura în care este
posibilă pentru a suplini pierderile prin diaree şi
vărsături
 atmosfera în care se va alimenta bolnavul trebuie să fie
una de linişte şi optimism
60
 se va recomanda pacienţilor o bună masticaţie, lentă, în

vederea unei mai bune prelucrari mecanice pentru o mai
facilă digestie
 se va evita consumul de alimente prea calde sau rea reci
care pot declanşa tulburări de motilitate intestinală
 întotdeauna se va invita pacientul să servească mesele
în poziţie şezândă dacă acest lucru este posibil,
împiedicând astfel regurgitaţiile şi chair vărsăturile
 se va încuraja alimentaţia independentă a pacientului
atunci când este posibilă dar va fi supravegheat dacă
consumă tot ceea ce i s-a indicat şi mai ales dacă se
hidratează suficient; în cazul în care nu se pot realiza
aceste deziderate pacientul va fi alimentat în mod
direct, cu răbdare; numai în cazul în care alimentaţia
orală nu este posibilă (vărsături, intoleranţă majoră) se
va apela la alimentaţia enterală sau parenterală
 refuzul alimentar la pacientul ce se poate alimenta oral
va fi tratat cu persuasiune iar în caz de persistenţă va fi
anunţat medicul
 în caz de alimentaţie enterală pe sondă nazo-jejunală se
vor administra soluţiile nutritive conform cu indicaţiile
medicului
 în caz de alimentaţie parenterală se va respecta cu
stricteţe: volumul de soluţii nutritive recomandate de
medic, ritmul de administrare, secvenţa relativă de
adiministrare a acestora; se va supraveghea pacientul pe
toată perioada de administrare şi se va face zilnic
bilanţul aportului şi al eliminărilor
 durerea va fi tratată conform cu indicaţiile medicului
61
 pacientul va fi instruit cu privire la recoltarea

produselor biologice patologice pentru examene de
laborator: scaun, urină
 pregătirea pacienţilor (explicarea procedurii în vederea
unei mai bune cooperări cu bolnavul precum,
încurajarea acestuia şi efectuarea de pregătiri specifice)
pentru enteroscopie, tranzit baritat, pentru plasarea unei
sonde de aspiraţie nazo-jejunale sau de alimentaţie
nazo-jejunală, pentru computertomografie (CT),
imagstică prin rezonanţă magnetică (MRI), endoscopie
intervenţională; pacientul va fi însoţit până la locul
procedurii după terminarea căreia va fi preluat şi se vor
institui măsurile de îngrijire postprocedurală în funcţie
de investigaţia sau procedura efectuată
locală faringiană pacientul nu se va alimenta timp de
30-60 de minute nici cu alimente solide nici cu lichide
(practic până la dispariţia anesteziei locale) deoarece
există riscul de aspiraţie traheală

Este o etapă extrem de importantă ce pune faţă în faţă
lucrurile propuse cu cele efectiv realizate, impune analiza atât a
succeselor cât şi a eşecurilor, luarea de măsuri pentru a rezolva
pe alte căi posibile lucrurile nerezolvate anterior.
62
3. Situaţiile particulare în afecţiunile intestinale

îngrijire a pacientului cu afecţiuni intestinale pot apare în
 pacient cu diaree infecţioasă (contagios)
 pacient aflat la dietă fără gluten (boala celiacă)
 pacient anticoagulat sau consumator de antiinflamatorii
nestroidice - AINS (enterite hemoragice)
 pacient bătrân cu deficite psiho-senzoriale (arterită
mezenterică)
 copil mic neînsoţit (diaree)
 pacient cu sindroame de imunodeficienţă
 pacient cu tulburări psihice: adesea nevrotici, anxioşi
(SII)
 pacient cu boală terminală (cancer intestinal, infarct
entero-mezenteric sever)
 pacient polimedicat (antibioterapie, bătrâni)
 pacient cu rezecţii intestinale largi (infarcte entero-
mezenterice)
 pacient cu by-pass-uri enterale pentru obezitate morbidă
sau stenoze nerezecabile
 pacient cu malntriţie severă dependent de APT sau
enterală pe sondă nazo-jejunală
4. Impactul psihosocial al afecţiunilor intestinale este

variat:
 pacientul cu sindrom de malabsorbţie-malnutriţie cu
debut din copilărie are deficit staturo-ponderal ce
63
afectează viziunea asupra propriei persoane şi

relaţionarea socială
 pacientul cu boală celiacă aflat la dietă fără gluten are
reticenţe de socializare şi retracţie psihică
 pacientul cu by pass-uri enetrale relaţionează dificil pe
de o parte datorită bolii de bază (obezitate morbidă) şi
pe de altă parte datorită cosecinţelor by-pass-ului
(diarei cronice)
 pacientul cu SII adesea este şi nevrotic de tipul
"devorator de doctori şi asistente"

pacienţii cu afecţiuni intestinale:
 cei cu intoleranţă la gluten nu vor consuma alimente ce
conţin: grâu, orz, ovăz, secară chiar în cantităţi infime
 cei cu diarei infecţioase vor avea o dietă fără reziduu
(fără fibre)
 cei cu BII stenozantă vor avea de asemenea dietă fără
fibre; dacă nu este stenozantă vor avea o dietă
cvasinormală
 cei cu SII vor avea o dietă în funcţie de toleranţă
 copiii cu diaree restantă după o enterocoliă vor avea o
perioadă dietă fără lactoză
Exemple de diete în afecţiunile IS:
Dieta din boala celiacă:

Scopul dietei:
 ameliorează sau remite simptomele (diareea)
64
 ameliorează sau vindecă modificările mucoasei

intestinale
 ameliorează starea nutriţională
 creşte calitatea vieţii
 scade riscul complicaţiilor şi a bolilor asociate
! dieta este esenţa tratamentului
! cel mai adesea însa NU vindecă definitiv boala
Principiul dietei = FĂRĂ GLUTEN
Nu se consuma deloc, nici măcar în cantităţi infime
alimente ce conţin:
 grâu
 orz
 ovăz
 secară
Exemple de alimente cu gluten: pâine de grâu sau
secară, covrigi, produse de panificaţie sau cofetărie, paste
făinoase din grâu, griş; cantităţi foarte mici de gluten se află şi
unele produse gata preparate de tipul: bulion de roşii, muştar,
maioneze, creme etc. Sunt de evitat chiar alimentele ce conţin
cantităţi extrem de mici din aceste principii alimentare, de
aceea cea mai indicată variantă este folosirea doar a
alimentelor care au specificaţia “fără gluten”. Această
contaminare cu urme fine de făină de grâu survine cel mai
adesea atunci când făina altor cereale este măcinată la moară
după măcinarea grâului.
Durata tratamentului: cât decide medicul curant (cel
mai adesea toată viaţa).
În majoritatea cazurilor dieta este urmată de remisia
simptomatologiei (remisiunea clinică poate începe chiar la
câteva zile de la iniţierea dietei şi devine evidentă în câteva
65
săptămîni) şi negativarea serologiei specifice în aproximativ 6

luni, chiar dacă o dispariţie completă a atrofiei vilozitare este
foarte rară.
! Dieta fără gluten este scumpă (de aprox 2,5 ori mai
costisitoare decât o dietă normală)
! Eşecul tratamentului survine în majoritatea cazurilor
din nerespectarea dietei fără gluten.
Dieta în diaree
Dieta în diaree trebuie strict individualizată în funcţie

de cauza diareei! De aceea trebuie întotdeauna întrebat medicul
cu privire la cauza bolii diareice.
Principii generale:
 hidratarea bună a organismului pentru a suplini
pierderile de lichide
 aport de minerale pentru a compensa pierderile
 aport caloric pentru a preîntâmpina malnutriţia
 evitarea alimentelor cu reziduu bogat
 evitarea alimentelor iritante pentru tubul digestiv
 nu se iau antibiotice pentru diaree fără acordul
medicului (majoritatea pot determina ele însele diaree)
 nu se iau medicamente antidiareice fără acordul
medicului
Alimente indicate:
1. De primă intenţie:
 orez fiert foarte bine
 paste făinoase simple
66
 pâine albă prajită (pesmet) sau covrigei uscaţi

simpli
 carne macră fiartă, sărata normal, de la orice
animal
 ceaiuri de mentă sau pojarniţa neindulcite
 apă plată
 banană
2. Etapa a 2-a: se adaugă şi
 lactate fermentate (caşcaval) - fără lactoza (cu prudenţă)
 morcovi fierţi foarte bine
 ou fiert tare
 cartof fiert sau piure
 compoturi neîndulcite
3. Etapa a 3-a: se revine treptat la alimentaţia normală
în 7-14 zile în funcţie de evoluţia clinică.
Contraindicate:
 alcoolul
 dulciurile de orice fel
 crudităţile
 condimentele
 cereale integrale, porumb
 cafea sau alimente cu cofeină
 laptele
 prăjeli
 grasimi
 seminţe, nuci
 legume de tipul fasole, linte, mazăre
67
68
Bolile intestinului gros
IV. BOLILE INTESTINULUI GROS
Colonul şi rectul reprezintă ultimele segmente ale

tubului digestiv având rol în progresia bolului fecal dar şi în
absorbţia apei şi unor electroliţi.
Afecţiunile colo-rectale sunt de o mare varietate de la
simple afecţiuni funcţionale (din perspectivă prognostic-
evolutivă) la afecţiuni cu impact vital cum sunt cele neoplazice
sau unele forme de BII.
Astfel, îngrijirea unui pacient cu afecţiune colo-rectală
comportă variate perspective nu numai prin prisma bolii în sine
ci şi din punct de vedere al investigaţiilor necesar a fi efectuate,
investigaţii adesea neplăcute şi uneori chiar riscante.
Mai mult, simptomatologia afecţiunilor colo-rectale este
adesea înşelătoare, simptome similare putând ascunde afecţiuni
net diferite. Simptomele dominante şi sugestive sunt tulburările
de tranzit intestinal la care se pot adăuga sângerările cu punct
de origine colo-rectal şi fenomenele dispeptice asociate.
În unele afecţiuni grave (ex. infarctul entero-
mezenteric) manifestările clinice sunt nespecifice ceea ce poate
îngreuna diagnosticul şi poate impune măsuri speciale de
supraveghere la intervale de timp neconsacrate dar impuse de
evoluţia clinică.
69
Nevoia fundamentală a pacientului cu o afecţiune colo-

rectală va fi cea de eliminare dar secundar pot fi afectate toate
celelalte nevoi ale organismului. Această afectare generală va
fi proporţională nu atât cu afecţiunea primară cât cu impactul ei
asupra funcţiilor colonului şi rectului; de exemplu o ocluzie
intestinală are simptome similare şi nevoi de îngrijire similare
preoperator indiferent dacă ocluzia este prin bridă sau prin
cancer colo-rectal.

tale

culegerea de date se referă la identificarea simptomelor
afecţiunilor colo-rectale:
A. Tulburările de tranzit intestinal:
 Diareea cu detalii asupra:
 numărului de scaune pe 24 de ore
 consistenţei scaunelor
 aglomerarea diurnă sau nocturnă sau dimpotrivă, lipsa
de sistematizare a diareei
 prezenţa sau absenţa de produse patologice în scaun:
mucus, puroi, sânge
 prezenţa de tenesme rectale
 simptome asociate generale sau locale: febră. frisoane,
dureri, astenie, cefalee etc
 Constipaţia cu detalii asupra:
 numărului de scaune pe săptămână sau pe lună
 consistenţa scaunelor
 prezenţa tenesmelor
70
 prezenţa de sânge în scaun

 prezenţa de simptome asociate: vărsături, scădere
ponderală, depresie
 alterarea stării psihice şi a dispoziţiei în perioadele
lungi de constipaţie
 Prezenţa unor tulburări alternante de tranzit intestinal
cu detalii asupra:
 simptomului dominant
 corelaţiei cu administraea de medicamente
 simptome asociate
B. Durerile abdominale cu relaţii asupra:
 sediului precis
 iradierii
 circumstanţelor de instalare: după anumite alimente,
după un efort fizic excesiv etc
 circumstanţelor de ameliorare sau remisiune: după
evacuarea intestinală, la antispastice, după vărsătură
 intensitatea: jenă dureroasă, durere intensă "în platou"
sau durere colicativă
 caracterul: arsură, crampă, senzaţie de plenitudine
 fenomene asociate: vărsături, tulburări de tranzit
intestinal, scădere ponderală
C. Meteorismul şi borborismele cu detalii asupra:
 localizării: difuză sau limitată
 circumstanţele de instalare: la anumite alimente sau la
orice aliment sau necorelate cu alimentaţia
 circumstanţele de ameliorare sau remisiune: evacuarea
intestinală
 asocierea durerii pe perioadele de meteorism
71
D. Scăderea ponderală:
 cât a scăzut pacientul
 în ce perioadă de timp
 cu apetit conservat, exagerat, scăzut sau absent
 dacă a dorit să scadă sau nu
E. Sângerările digestive inferioare manifeste sub formă de
rectoragie:
 culoarea sângelui eliminat: roşu intens, vişinie, neagră
 raportul cu scaunul: înainte, după, în timpul, amestecat
în interiorul scaunului
 consistenţa scaunului cu sânge: normal, diareic sau dur
 caracterul repetitiv sau nu
 cantitatea (adesea este supralicitată deoarece sângerarea
impresionează pacientul şi are impresia că a pierdut
foarte mult când în realitate a pierdut cantităţi modeste)
 ! poate fi ocultă şi depistată doar prin evaluarea unui
sindrom anemic care este consecinţa pierderilor repetate
în cantităţi mici
F. Simptome generale:
 Temperatura corporală:
 febră: enterocolite acute
 subfebrilitate: BII
 afebril: cancere, SII
 Apetit: normal sau diminuat
 Greţuri, vărsături
G. Antecedente ereditare: cancer colo-rectal (CCR), polipi
colonic, polipoze intestinale, BII
H. Antecedente personale patologice: CCR, polipi
colonici, BII, rezecţii intestinale, iradiere pelvină pentru
72
tumori genitale, excursii în zone endemice pentru unele

boli infecţioase colonice
I. Ancheta alimentară: ce a consumat pacientul înainte de
declanşarea simptomelor:
 alimentul
 modul de preparare
 provenienţa
 intervalul scurs până la apariţia simptomelor
 prezenţa în anturajul pacientului a unor alte persoane cu
simptome similare
după cum urmează:
afecţiuni colo-rectale astfel:
 dispnee cu caracter restrictiv în pleureziile prin
carcinomatoza secundară unui CCR sau prin ascită
neoplazică sau meteorism accentuat simptomatic
 dispnee cu caracter astmatiform în tumorile
carcinoide intestinale
 dispnee prin epuizare a forţelor musculaturii
respiratorii la pacienţii cu denutriţie severă
indiferent de natura afecţiunii colo-rectale: BII
severă cu activitate prelungită, CCR, sindrom
diareic cronic sever
 dispnee cu caracter nevrotiform la pacienţii cu
sindrom de intestin iritabil; adesea asociază unele
simptome gastro-esofagiene funcţionale (disfagie
intermitentă, senzaţie de nod în gât)
73
2.2.2. Nevoia de a mânca şi a bea este frecvent

influenţată în afecţiunile colo-rectale dar cu amploare diferită
în funcţie de boală:
 în SII este uneori influenţată prin limitarea
alimentaţiei la alimente care nu provoacă disconfort
pacientului sau provoacă simptome minime
 în CCR pacientul are adesea în stadiile avansate
anorexie sau hiporexie datorită impregnaţiei
neoplazice; alteori fenomene subocluzive repetitive
determină un deficit de alimentaţie
 în diverticuloze pacientul va evita de asemenea
alimentele care constată că îi provoacă disconfort
sau complicaţii
 dar cele mai fecvente alterări ale nevoilor
alimentare la pacienţii cu afecţiuni colo-rectale sunt
impuse de diete alimentare distincte care determină
pacientul să renunţe pentru perioade mai lungi sau
mai scurte de timp la anumite alimente
 uneori, fără o justificare medicală, pacientul îşi
restricţionează alimentaţia în speranţa unei
îmbunătăţiri a stării generale (care poate fi afectată
de boli necorelate cu intestinul); sunt aşa zisele cure
de dezintoxicare care se fac cu diverse preparate de
obicei din plante cu efect laxativ; efectul este adesea
placebo
2.2.3. Nevoia de a elimina este fundamental în
afecţiunile colo-rectale:
 constipaţia poate surveni în:
 CCR: este progresivă, nu răspunde la laxative, se
poate să evolueze spre sindroame subocluzive sau
74
ocluzive; poate exprima o stenoză intestinală sau o

lipsă de pasaj la pacienţii cu boală avansată,
metastatică care nu se alimentează suficient prin
anorexia secundară bolii la care se adaugă efectul
constipant al antalgicelor obişnuit utilizate în
oncologie
 SII: este periodică, constantă sau lent progresivă pe
parcursul mai multor ani; nu asociază scădere
ponderală sau alte simptome majore cu excepţia
unui meteorism sau borborisme
 boala Crohn poate evolua cu constipaţie dacă
leziunile inflamatorii stenozează lumenul (nu este
simptomul dominant al bolii) = complicaţii
 oprirea tranzitului pentru gaze şi materiile fecale
survine în sindroamele subocluzive sau ocluzive
datorate:
 CCR
 stenozelor inflamatorii
 bridelor aderenţiale
 herniilor ştrangulate
 parezelor intestinale (diselectrolitemii severe, ileus
dinamic, medicamentos postanestezic)
 diareea poate apare în:
 boli infecţioase de obicei cu afectare entero-colică:
salmoneloze, shigeloze, giardiaze, infecţii cu
clostridii (de spital adesea), citomegalovirus,
rotavirus, adenovirus, candida etc
 CCR cu localizare cecală, de colon ascendent sau de
rect
 SII cu diaree accentuată adesea la stres psihic
75
 BII: rectocolita ulcero-hemoragică (RCUH), boala

Crohn (BC)
 tulburările alternante de tranzit intestinal:
 CCR
 SII
 abuz de laxative
 Eliminările rectale de sânge (rectoragiile) pot apare
în:
 CCR
 boala hemoroidală
 BII
 diverticuloza colonică
 polipii colonici
 supradozaj de anticoagulante (dar pe un teren
patologic colo-rectal)
 la cei cu CCR sau cu stenoze benigne inflamatorii
neglijate, malnutriţia ajunsă la stadiul de caşexie sau
chiar marasm va limita net activitatea motorie a
pacientului sau chiar o va elimina iar postura nu va
mai putea fi menţinută
 la cei cu diarei cronice severe nevoia de a se mişca
şi deplasa este limitată de proximitatea unui grup
sanitar
 la cei cu colostome sau cu eventraţii abdominale
mari poziţia de somn va fi aleasă astfel încât să
deranjeze minimal dispozitivul sau boala
76

afectată în:
 CCR datorită durerilor nocturne intense şi
tulburărilor de tranzit intestinal
 BII datorită scaunelor nocturne diareice
 SII datorită caracterului trenant al simptomelor ce
antrenează adesea o preocupare ipohondră
 bolilor inflamatorii infecţioase (colite, diverticulite)
datorită febrei, deshidratării, diareei
 astenia secundară malnutriţiei în CCR în stadii
avansate, BII severă cu scădere ponderală majoră,
 durerile abdominale intense în stadiile avansate de
CCR
 în SII uneori pacienţii poartă, fără un reper medical
dovedit, diverse brâie care le conferă senzaţia că le
ameliorează durerile, lucru de asemenea întâmplat
şi în postoperator pe intervale de timp variate de la
operaţie
 la cei cu hernii inghinale sau ombilicale sau cu
eventraţii abdominale mari sunt recomandate uneori
dispozitive medicale de susţinere/contenţie a herniei
sau eventraţiei pe care pacienţii le poartă pe sub
haine
 pacienţii cu colostome poartă haine largi care să
mascheze dispozitivul
77

limite normale poate fi afectată:
 la pacienţii cu CCR putem constata febră prin
suprainfecţia tumorii, prin fistulizare sau abcedare;
alteori febra este de impregnaţie neoplazică la cei cu
metastaze
 stare febrilă se poate întâlni şi la pacienţii cu colite
infecţioase virale, bacteriene sau fungice
 într-o BII se poate întâlni febră în cadrul bolii sau
când apar complicaţii: abcese, fistule, megacolon
toxic
 hipotermie se poate întâlni în cancerele avansate
(terminale) sau infecţii bacteriene cu şoc toxico-
septic depăşit
 la cei cu carenţe severe nutriţionale datorită asteniei
marcate
 la cei neoplazici datorită depresiei secundare bolii
 la cei cu colostomă care impune masuri speciale de
îngrijire
datorită:
 lipsei de cunoştiinţe medicale de natură să ajute
pacientul să îşi explice unele simptome ce pot
ascunde o boală gravă (CCR) sau complicaţii severe
ale unei boli cunoscute (ex. megacolon toxic la un
pacient cu RCUH)
secundare
78
 la cei cu SII secundar preocupării constante,

obsesive despre propria boală
 reticenţa bolnavului de a discuta cu medicul sau
asistenta despre probleme de tranzit intestinal (jenă,
pudoare)
 dispnee secundară unei distensii abdominale
importante (ocluzie, meteorism)
 astenie marcată în stadiile terminale ale CCR sau
malnutriţiei severe din diareile cronice (RCUH, BC)
deşi poate)
 emaciere, caşexia sau marasmul nutriţional
secundar neoplaziilor colo-rectale, a unei BII
avansată şi rezistentă la tratament, eventual cu
complicaţii, a unor fistule digestive interne sau
externe
 depresia secundară aflării unui diagnostic de CCR,
de boală cronică intestinală ce ar necesita tratament
de ani de zile sau chiar toată viaţa
 la pacientul cu SII datorită unui comportamnet
nevrotic (frecvent asociat)
spirituale poate fi afectată prin imposibilitatea de a participa la
slujbe religioase sau alte manifestări în cadrul comunităţilor din
care face parte pacientul datorită:
79
 stării precare nutriţionale,

 a tulburărilor de tranzit frecvente şi invalidante care
îl "fixează" pe pacient la domiciliu,
 depresiei asociată bolilor grave, cronice sau
funcţionale cu evoluţie de lungă durată
 nevoii de îngrijire specială a unei colostome care
 depresiei
 nevrozelor asociate tulburărilor de funcţionale
intestinale ce fac ca pacientul să aibă o preocupare
obsesivă cu aplecare asupra propriei persoane şi cu
limitarea altor preocupări
2.2.14. Nevoia de a învăţa este mai rar afectată în
afecţiunile colo-rectale;
 în stadiile terminale ale CCR care sumează astenia,
durerea şi depresia ca factori ce concură la limitarea
dorinţei şi abilităţilor de învăţare
 colostomă face ca pacientul să evite staţionarea
prelungită în public, uneori chiar să evite locurile
publice
 un sindrom diareic infecţios este dominat de starea
infecţioasă care împiedică alte activităţi
 durere abdominală cu origine colo-rectală chiar
dacă este în final calificată ca funcţională nu lasă
pacientul să se concentreze asupra învăţării
reducându-i performanţele de învăţare
80

 educarea pacientului cu privire la indicaţiile actuale
de screening pentru bolile colo-rectale cu risc
divedit şi încurajarea acestuia de a accepta
investigaţiile care se impun (ex. pacienţi cu rude
apropiate de sânge cu CCR necesită o supraveghere
colonoscopică profilactică începând cu vârsta de 45
de ani)
 educarea pacientului cu privire la dieta ce trebuie
păstrată în diverse afecţiuni colo-rectale, regimul de
viaţă
 susţinerea psihică a pacientului bătrân, cu afecţiuni
incurabile, cu colostomă, a celui nevrotic cu
tulburări funcţionale intestinale
 informarea pacientului cu o afecţiune colo-rectală
cunoscută asupra bolii, posibilelor complicaţii şi
evoluţiei precum şi asupra intervalelor de control
 alimentaţia pacientului cu afecţiune colo-rectală în
concordanţă cu afecţiunea, dieta recomandată de
medic şi preferinţele pacientului (în măsura în care
acest lucru este posibil)
 hidratarea adecvată a pacientului cu diaree
 îngrijirea unei colostome şi învăţarea pacientului
cum să o facă singur la domiciliu
 administrarea unei APT la indicaţia medicului
 monitorizarea tranzitului intestinal (număr de
scaune, consistenţă, prezenţa de mucus, puroi sau
sânge în scaun), a fenomenelor de deshidratare, a
81
diurezei, a TA şi pulsului, a cantităţii de alimente

ingerate şi tipul lor
 administrarea de laxative în caz de constipaţie
 efecturea unei clisme evacuatorii la indicaţia
medicului
 menţinerea unui tranzit intestinal normal sau
cvasinormal
 pregătirea pacientului în vederea investigaţiilor
specifice diagnostice sau terapeutice: colonoscopie,
clismă baritată, computertomografie cu contrast,
imagistică prin rezonanţă magnetică, laparoscopie,
polipectomie
 îngrijirea pacienţilor după aceste proceduri
2.4. Realizarea propriu-zisă a tratamentelor,

procedurilor şi intervenţiilor presupune următoarele:
principiilor dietetice şi hidratării corespunzătoare în
caz de diaree; cei cu constipaţie vor fi invitaţi să
consume o dietă cu conţinut bogat în fibre dacă nu
au o afecţiune stenozantă intestinală
ore tardive; în caz de suspiciune de ocluzie
pacientul va primi APT ca şi în diareile severe cu
imposibilitatea de alimentaţie orală (vărsături)
 mesele vor avea un conţinut prestabilit ca şi dietă
generală de către medic, iar ca detaliu de dietetician
în funcţie de afecţiune
82
 atmosfera din timpul meselor trebuie să fie una

calmă, destinsă, relaxată
 se va urmări pacientul în timpul alimentaţiei pentru
a sesiza: dacă consumă tot ceea ce primeşte, dacă
are greaţă sau vărsături, dacă alimentaţia îi provoacă
dureri sau tulburări de tranzit intestinal
 monitorizarea pulsului şi TA; în caz e hipotensiune
la pacientul diareic se va institui imediat o linie
venoasă sau chiar două şi se va începe rehidratarea
 monitorizarea tranzitului intestinal al pacientului
care se va face cu un calendar orar în care pacientul
va fi învăţat să înregistreze: numărul de scaunepe
oră, aspectul (culorea), consistenţa, produse
patologice prezente în scaun
 monitorizarea temperaturii corporale ce va fi
înscrisă în foaia de observaţie clinică
medicului
 se va urmări hidratarea corectă a pacienţilor ca ritm
şi cantitate
 administrarea medicaţiei recomandate de medic
conform cu orarul recomandat, forma de
administrare şi calea de administrare
 supravegherea apariţiei unor posibile reacţii adverse
la această medicaţie
 pregătirea pacientului şi materialelor necesare unei
clisme baritate
 pregătirea corectă a pacientului în vederea evacuării
conţinutului colo-rectal pentru explorări de tipul:
83
colonoscopie, clismă baritată, CT, MRI sau pentru

proceduri terapeutice (polipectomie) cu laxative
drastice speciale pentru acest scop (Fortrans,
Picoprep) eventual asociate de la caz la caz cu
clisme evacuatorii
 după procedurile colonoscopice efectuate cu sedare
pacientul nu se va deplasa singur la salon ci doar
însoţit, după ce medicul a decis că poate fi mobilizat

Activitatea efectuată va trebui supusă unui proces de
evaluare în raport cu ceea ce asistenta şi-a propus să facă
iniţial.
Se va face un bilanţ al lucrurilor efectuate (cu propuneri
de îmbunătăţire a activităţii), a celor neefectuate (cu explicarea
presupuselor cauze ce au dus la imposibilitatea efectuării
acestora şi eventual, dacă situaţia o permite, cu propuneri de
redresare a situaţiei).
Se va cere sprijinul echipei profesionale din care face
parte, deoarece adesea, acolo unde sunt mai multe păreri apar
mai multe soluţii din care poate fi selectată cea optimă.
3. Situaţiile particulare
îngrijire a pacientului cu afecţiuni colo-rectale pot apare în
 pacient cu cancer inoperabil
 pacient bătrân (frecvent boli vasculare sau cancere)
 copil (diarei frecvente cu deshidratare rapidă)
84
 pacient cu tulburări psihice (SII "rezistent" la

tratament)
 pacient cu boală terminală
 pacient polimedicat (AINS, anticoagulante,
neuroleptice, antalgice opiacee)
 pacient în postoperator imediat sau după proceduri
intervenţionale colonoscopice
 pacient cu colostomă
 pacient recent întors din călătorie în ţări cu endemii
pentru boli infecţioase
 pacient cu hernii sau eventraţii voluminoase
 pacient cu terapie biologică pentru BII
4. Impactul psihosocial al afecţiunilor colo-rectale este

variat:
 În SII calitatea vieţii pacienţilor este adesea
afectată; afectarea apoate fi secundară simptoma-
tologie sau preocupării cenestopate faţă de propria
boală. Alteori anomaliile de somn sunt secundare
simptomelor nocturne care îi face adesea mai
irascibili pe aceşti pacienţi. În caz de diaree cronică
pot avea un grad de retracţie socială.
 La cei cu CCR survine adesea izolarea socială
uneori indusă de invalidanţa bolii dar şi de
conştiinţa faptului că au o afecţiune neoplazică;
alteori se izolează datorită faptului că sunt purtători
de colostomă ceea ce la conferă o jenă permanentă
faţă de anturaj; depresia nu este un fenomen rar la
aceşti pacienţi.
85
 La pacienţii cu BII evoluţia cronică în pusee a

acesteia face ca pacienţii să devină mai introvertiţi,
mai puţin dispuşi la comunicare, mai retraşi

pacienţii cu afecţiuni colo-rectale.
Evident există unele principii generale valabile pentru
pacienţii cu o anumită afecţiune colo-rectală dar şi indicaţii
specifice fiecărui caz în parte.
parenterale
 aportul hidric
etc
explorări paraclinice ce presupun evitarea tempo-
rară a alimentaţiei se pot face diverse combinaţii de
alimentaţie orală şi parenterală
86
Câteva exemple de diete generale sunt următoarele.
Dieta în sindromul de intestin iritabil

Scopul dietei:
 reducerea sau dispariţia simptomelor (dureri, balonări,
tulburări de tranzit)
 îmbunătăţirea digestiei şi nutriţiei
 prevenirea recidivelor
Principii generale:
 mese regulate,
 mese mici cantitativ,
 alimente masticate pe îndelete
 nu se consumă alimente prea calde sau prea reci
 masa de seară să fie cu cel puţin 2 ore înaintea
somnului
 activitate sportivă minim o oră de 2 ori pe săptămână
 evitarea stresului
 identificarea unor intoleranţe individuale
 nu se consumă dulciuri
 hidratare cu peste 2 litri de lichide pe zi
 consumul de fibre (legume, zarzavaturi şi fructe) în
cantitate mare cu coajă şi pulpă; fibrele trebuie
introduse treptat iar în formele cu diaree să fie
prelucrate termic
 cereale integrale (pâine, paste, cereale ca atare)
 supe şi ciorbe de zarzavat sărate normal
 cartof fiert, copt sau piure
 orez fiert (mai ales în formele cu diaree)
87
 oua fierte sau ochiuri pe apă

 ceaiuri tradiţionale (pojarniţă, muşetel, mentă)
 mămăliguţă fiarta foarte bine
 carne fiartă, la grătar sau la cuptor
 peşte proaspăt sau congelat
 cafea în cantitate mică şi numai după masă
 sucuri proaspete în cantitate mică
 brânza, iaurt, urdă, telemea, caş
Alimente nerecomandate
 alcooluri
 excesul de cafea sau ceai
 condimentele iuţi
 dulciurile concentrate
 sucurile carbogazoase
 mezelurile
 rântaşuri
 prăjeli
 conserve
 crudităţi (în formele cu diaree)
 leguminoase: fasole, linte, mazăre
 grăsimile animale
 Restul alimentelor se vor consuma după toleranţă
Dieta în meteorism (balonare)

Scopul dietei:
 reducerea cantităţii de gaze din intestin
 reducerea sau dispariţia simptomelor dureroase sau
tulburărilor de tranzit intestinal
 îmbunătăţirea digestiei
88
Principii generale:
 mesele sa fie moderate cantitativ dar frecvente
 mâncatul sa fie pe îndelete şi nu în grabă
 masticaţie bună, lentă
 nu se beau lichide cu paiul
 nu se fumează imediat după masă
 se vor consuma alimente bogate în fibre - legume,
zarzavaturi şi fructe - dar prelucrate termic (fierte sau
coapte)
 hidratare bună, pâna la 2-3 litri de lichide pe zi;
consumul de apă sa fie la o oră după masă şi nu în
timpul mesei
 nu se va purta îmbrăcăminte foarte strâmtă pe abdomen
Contraindicate:
 băuturile carbogazoase
 dulciurile de orice fel
 laptele
 excesul de crudităţi
 alcoolul in exces
 leguminoasele cu coaja dură: fasole, mazare, linte
Dieta în diverticuloză
Scopul dietei:
 scăderea riscului de inflamaţie diverticulară
 ameliorarea digestiei şi tranzitului intestinal
Principii generale:
 hidratare bună, 2-3 litri de lichide pe zi
 activitate fizică
89
 creşterea treptată a aportului de fibre alimentare (pentru

prevenirea constipaţiei)
Recomandate:
 legume şi zarzavaturi preponderent fierte dar şi crude
 supe sau ciorbe de zarzavat (rădăcinoase)
 fructe cu pulpă: măr, pară, gutuie, caise, piersici
 carne macră de la orice animal, fiartă, la grătar, la
cuptor (fără excese)
 ou fiert sau ochi pe apă
 brânza proaspată de vaci, urdă, caş, telemea, iaurt
 ceaiuri tradiţionale: mentă, muşetel, pojarniţă, tei
 peşte
 piâne integrală, de secară sau neagră
 orez fiert, orez salbatic
 cartof fiert, piure sau copt
 paste făinoase integrale
 mămăliga
 miere de albine
 ulei vegetal (măsline)
Contraindicate:
 dulciurile concentrate
 excesul de alcool
 grăsimile animale
 alimentele cu sâmburi mici sau seminţe
 mesele abundente cantitativ
 mezelurile
 sucurile carbogazoase
 alimente conservate sau cu coloranţi sintetici
90
! Aparitia durerilor intense, a tulburarilor de tranzit,

febrei, varsaturilor sugereaza o inflamatie a diverticulilor si
impune adresarea de urgenta la medic. In aceasta situatie nu se
mai consuma nimic pina la consultatie si stabilirea conduitei
(fara acordul medicului).
Dieta în constipaţie
Scopul dietei:
 asigurarea unui tranzit intestinal satisfăcător (1 scaun la
maxim 2 zile)
 detoxifierea organismului
 ameliorarea sau dispariţia simptomatologiei dureroase
asociate
 prevenirea complicaţiilor (fisuri anale, hemoroizi, stări
subocluzive, greţuri)
 asigurarea unui comfort psihic al pacientului
Principii generale:
 activitate fizică intensă (sport) minim 30 minute pe zi
 hidratare bună a organismului (2-3 l de lichide)
 evitarea stresului
 evitarea medicamentelor care au ca efect secundar
constipaţia (unele antalgice, antihipertensive,
neuroleptice, sedative) ! întreaba doctorul
 alimentaţie bogată în fibre (legume, zarzavaturi, fructe,
cereale integrale)
Recomandate zilnic, la cel putin la 2 mese, în cantitate
mare:
 fructe cu pulpă (măr, pară, gutuie, cireşe, piersici, caise)
mâncate cu coajă
91
 cereale integrale: pâine neagră sau intermediară, paste

integrale
 fulgi de cereale (musli) eventual cu fructe deshidratate
 legume şi zarzavaturi de orice fel
! dieta este prin adaugare şi nu prin excludere de

alimente, prin urmare, in rest se poate consuma orice aliment
este tolerat de pacient
Metode ajutătoare:
 ingestia unei căni mari de apă sau ceai dimineaţa pe
stomacul gol
 consumul de cafea pe stomacul gol dimineaţa
 îndulcirea ceaiului sau cafelei cu miere de albine
Contraindicate (manevre ce determină pierderea
reflexului de defecaţie dacă sunt utilizate de rutină):
 clismele de evacuare fără acordul medicului!
 evacuarea materiilor fecale prin extracţie cu degetul
92
Bolile colecistului şi căilor biliare
V. BOLILE COLECISTULUI
ŞI CĂILOR BILIARE
Căile biliare şi colecistul (arborele biliar) sunt

reprezentate de o succesiune de structuri (căi biliare
intrahepatice, canal hepatic drept şi stâng, canal hepatic comun,
colecist cu canal cistic şi canal coledoc) prin care secreţia
biliară produsă la nivelul ficatului trece în traiectul ei spre
duoden.
Deversarea în duoden se face după unirea căii biliare cu
cea pancreatică principală la nivelul ampulei Vater, printr-un
orificiu comun - orificiul papilar.
Bila, produsul de secreţie al ficatului are o compoziţie
complexă: apă, săruri biliare, lecitină, colesterol, pigmenţi
biliari. Intervine major în digestie prin emulsificarea grăsimilor
facilitând astfel digestia lor şi implicit absorbţia.
Patologia colecistului ca organ de depozitare temporară
a secreţiei biliare cu concentrare este dominată de litiaza biliară
veziculară, fără a se exclude posibilitatea ca formarea de
calculi să se producă şi în căile biliare.
Patologia căilor biliare este dominată de ictere
obstructive (datorită calibrului redus, leziuni mici dimensional
devin rapid simptomatice clinic) de natură litiazică sau
neoplazică.
93
Raportat unei nevoi fundamentale, deşi fără o evidenţă

clinică clară în raport cu o simptomatologie dată, nevoia major
alterată este cea de evacuare (a secreţiei biliare).

tale

culegerea de date presupune identificarea unor repere clinice
anamnestice de natură să ajute la orientarea diagnostică şi la
acordarea îngrijirilor medicale.
 Durerea biliară va fi detaliată ca:
 sediu: de obicei de hipocondru drept, eventual
epigastru, alteori tot etajul superior abdominal sau
circumferenţial
 iradierea: dorsală dreaptă şi în umărul drept, în
hipocondrul stâng
 intensitatea: mare, mai rar moderată sau mică
 caracterul: colicativ (pe pacient îl ia şi îl lasă) sau
surdă, continuă
 circumstanţe de instalare: postprandial după o masă
copioasă bogată în grăsimi sau alte alimente
colecistokinetice
 circumstanţe de ameliorare sau dispariţie: medicaţie
antispastică
 Greţurile pot fi prezente în colicile biliare şi pot
asocia vărsături bilioase.
 Semnele generale: febră, frisoane, transpiraţii
denotă o suprainfecţie (colecistită, angiocolită),
scăderea ponderală, anorexia
94
 Icterul poate fi prezent în obstrucţiile biliare când

îmbracă un caracter obstructiv: urini hipercrome (cu
bilirubină), scaune hipocholice sau acholice, prurit.
 Antecedentele heredo-colaterale cu semnificaţie
sunt: litiaza biliară, neoplazii digestive, dislipidemia
 Antecedentele personale cu semnificaţie sunt:
litiaza biliară, colecistectomia, pancreatita cronică
sau acută, tumorile abdominale, numărul de sarcini
(deşi implicarea lor este foarte inegală în afecţiunile căilor
biliare) după cum urmează:
afecţiuni biliare astfel:
 într-o colecistită acută pacientul poate avea dispnee
cu tahipnee superficială datorită durerilor intense
sau dacă comportă complicaţii de tip şoc toxico-
septic
 în neoplaziile căilor biliare cu metastaze dispneea
poate avea aspect restrictiv prin pleurezia
secundară, ascită secundară voluminoasă, metastaze
pulmonare sau poate fi o dispnee cu respiraţii
neregulate dacă pacientul are metastaze cerebrale;
alteori dispneea exprimă o epuizare a resurselor
motorii la pacientul terminal
2.2.2. Nevoia de a mânca şi a bea este evident
influenţată în bolile căilor biliare prin:
 greţurile şi vărsăturile frecvent întâlnite în patologia
biliară
95
 starea septică cu anorexie în colecistite sau

angiocolite
 durerile intense dint-o colică biliară
 anorexie în colangiocarcinoame
biliare în mod diferit sugerând entităţi clinice variate:
 un tranzit intestinal încetinit se poate întâlni în
colangiocarcinoame datorită restricţiilor alimentare
impuse de simptomatologia dureroasă şi anorexie;
alteori îmbracă aspect ocluziv ca în ileusul biliar
 diareea se poate întâlni la pacientul cu angiocolită,
icter mecanic
 scaune hipocholice sau acholice se întâlnesc în
icterele obstructive
 adesea se constată la pacienţii cu afecţiuni biliare
eliminări anormale prin vărsături care pot fi:
bilioase sau alimentare
 hemobilia este o pierdere anormală de sânge cu
provenienţă din arborele biliar şi se întâlneşte
frecvent în ampulomul Vaterian
 pacienţii cu colică biliară adoptă o poziţie antalgică
cu corpul aplecat uşor înainte şi se mişcă cât mai
puţin
 în colangiocarcinomul avansat pacientul fiind
extrem de astenic se va mişca limitat sau chiar va fi
imobilizat la pat
96

afectată în:
 colica biliară datorită durerilor intense şi cu caracter
repetitiv precum şi vărsăturilor
 cancerele căilor biliare datorită durerilor continui
care frecvent cedează doar parţial la medicaţia
antalgică
stenozele maligne de cale biliară
 la cei cu o intervenţie chirurgicală recentă pe
colecist sau căile biliare sau cu o eventraţie
postoperatorie după aceste intervenţii
 pacienţii cu colecistită sau angiocolită prezintă febră
ridicată
 totuşi, dacă pacientul este deprimat imun sau starea
septică este foarte gravă poate să nu prezinte febră
sau chiar să fie în hipotermie
 la cei cu carenţe severe nutriţionale
(colangiocarcinoame avansate) datorită asteniei
severe sau depresiei care nu le permite
autoîngrijirea
 la cei cu icter mecanic prelungit şi sever datorită
afectării neuro-psihice secundară impregnaţiei cu
pigmenţi biliari precum şi a pruritului intens care
97
determină leziuni de grataj ce se pot constitui în

porţi de intrare pentru diverşi agenţi infecţioşi
(erizipel, celulite)
 la cei cu fistule biliare externe care sunt destul de
dificil de întreţinut ca şi condiţii de igienă
2.2.9. Nevoia de a evita pericolele poate fi afectată în
următoarle circumstanţe:
secundare
 la cei cu febră ridicată (colecistite, angiocolite)
datorită stării generale alterate la care se mai poate
adăuga deshidratarea cu impact asupra stării
generale
 reticenţa pacientului şi teama de un diagnostic grav,
de o boală incurabilă, de lipsa de soluţii medicale;
adesea aceste reţineri sunt expresia experienţei
limitate a pacientului care a cunoscut suferinţa unui
apropiat sau a unei cunoştiinţe
 astenia severă cu adinamie determină limitarea
nevoii dar şi a posibilităţilor de comunicare din
partea pacientului
 la cei cu vărsături abundente şi deshidratare
secundară sau dezechilibre hidro-electrolitice şi
acido-bazice
 starea de imobilitate psihică la aflarea unui
diagnostic grav, situaţie când pacientul se poate
închide în sine şi poate tăia orice comunicare cu
anturajul
98

neoplaziilor biliare
 depresia secundară aflării unui diagnostic de cancer
biliar sau de necesitate a unei operaţii ca singura
variantă terapetică
bazice secundare vărsăturilor
 imposibilitatea sau diminuarea participării la
ceremonii religioase sau alte manifestări legate de
viaţa social-spirituală la care până atunci pacientul
participa activ
 uneori această reţinere este legată de prezenţa unui
icter, alteori de dureri cu caracter imprevizibil sau
continue dar cel mai adesea de alterarea stării
generale şi a dispoziţiei în relaţie cu boala
 asteniei marcate secundară malnutriţiei din
neoplaziile biliare
 nevoii de îngrijire specială a unui drenaj biliar
extern care limitează activităţile recreative
 depresiei
2.2.14. Nevoia de a învăţa este uneori afectată în bolile
căilor biliare prin mecanisme ce afectează capacitatea de
atenţie, memorizare dar şi interesul pentru o anumită problemă
(cu excepţia celei de sănătate):
 astenie marcată de deshidratare prin vărsătură,
febră, caşexie neoplazică
99
 dureri continue care alterează caltatea vieţii

 icter intens cu pruri chinuitor.

 oragnizarea activităţilor de profilaxie
 identificarea nevoilor pacientului cu ponderea lor
 stabilirea unor măsuri de abordare şi de rezolvare a
acestora în concordanţă cu particularităţile
pacientului, cu boala sa şi cu posibilităţile clinicii
respective
 efectuarea propriu-zisă a activităţilor ce presupune:
monitorizarea pacientului, alimentaţia pacientului,
administrarea tratamentelor orale şi parenterale

afecţiune biliară:
 profilaxie prin educarea pacienţilor în sensul de a
evita consumul de alimente puternic colecisto-
kinetice dacă au experimentat în antecedente colici
biliare
 la pacientul colecistectomizat, recomandări de dietă
şi principii ale alimentaţiei pentru noua condiţie
 se va urmări hidratarea corespunzătoare a pacien-
tului
 se va monitoriza temperatura, simptomatologia
dureroasă, vărsăturile, TA, pulsul
 se va administra alimentaţie parenterală la pacientul
cu intoleranţă digestivă
100
 administrarea de medicaţie antispastică şi antalgică

la pacientul cu colică biliară cu supravegherea
administrării acestora pentru posibilele reacţii
adverse
 se va pregăti bolnavul pentru diverse investigaţii
paraclinice (ecografie, endoscopie, colangiografie,
CT, IRM etc) sau proceduri terapeutice ca de
exemplu: colangiopancreatografia retrogradă
endoscopică (ERCP) cu sfincterotomie endoscopică
şi extracţie de calculi; pacientului i se va explica în
cuvinte clare şi precise, pe înţelesul lui, în ce constă
investigaţia sau procedura, de ce este utilă în cazul
lui, ce consecinţe poate avea, ce consecinţe pot
apare dacă nu se face acea procedură, ce nevoi de
îngrijire va avea după procedură
 se va supraveghea pacientul după aceste investigaţii
în funcţie de procedură, de starea iniţială a
pacientului şi de ceea ce s-a reuşit din ceea ce s-a
propus iniţial
 pacientul bătrân va fi supravegheat în mod
particular; la fel şi pacientul imunodeprimat
(neoplazic, cu sindroame imunodeficitare, cirotic,
uremic) care pot avea o simptomatologie mai
ştearsă la debutul bolilor sau o evoluţie particulară
cu agravare mai rapidă
 pacientul nevrotic va fi susţinut psihic iar în
situaţiile în care nu poate fi controlat se va apela la
ajutorul medicului curant sau chiar al unui psihiatru
(sau psiholog)
101
 în caz de alimentaţie enterală pe sondă nazo-

jejunală se vor administra soluţiile nutritive
conform cu indicaţiile medicului
 în caz de alimentaţie parenterală se va respecta :
cantitatea de soluţii perfuzabile nutritive
recomandate de medic, ritmul de administrare,
secvenţa de adiministrare a acestora; se va
supraveghea pacientul pe toată perioada de
administrare şi se va face zilnic bilanţul aportului şi
al eliminărilor
 în caz de tub de drenaj nazo-biliar, drenaj biliar
extern percutan sau tub Kehr se va avea în vedere
îngrijirea acestuia: măsurarea zilnică a debitelor
biliare, aspectul bilei (în caz de suspiciune de
suprainfecţie se va anunţa imediat medicul)
menţinerea igienei locale pentru a avea tegumente
intacte, absenţa scurgerilor pe lângă sondă,
integritatea tegumentelor adiacente
 împiedicarea vărsăturilor la pacientul care a avut
vărsături prin administrarea medicaţiei antiemetice
înaintea meselor sau parenteral
 menţinerea unui tranzit intestinal normal prin
utilizarea unor diete bogate în fibre sau a unor
laxative (la cei cu constipaţie)
medicului
cu mare atenţie şi la intervale de timp mai scurte
decât cele clasice: diureza, parametrii hemodinamici
102
(tensiune arterială, puls) precum şi aspectul

extremităţilor

Este un punct important în activitatea unei asistente şi
constă în punerea faţă în faţă a ceea ce şi-a propus ca fezabil şi
ceea ce a realizat propriu-zis.
Evident, la lucrurile nerealizate sau realizate doar
parţial se va căuta identificarea cauzei eşecului sau eşecului
parţial şi a metodelor de realizare (planul de rezervă).
În cele mai multe cazuri eşecurile survin datorită unor
factori externi fie imprevizibili fie previzibili dar la care nu s-
au putut lua imediat măsurile de redresare.
Nu trebuie omisă participarea unor "ajutoare" care pot fi
colege asistente, medici din specialitatea respectivă sau din alte
specialităţi.
3. Situaţiile particulare în afecţiunile biliare

Trebuie evaluate separat ţinând seama de factorii ce
conferă particularitate cazului:
 pacienta gravidă cu colestază cu sau fără litiază
 pacientul alcoolic cu colică biliară şi pancreatită
acută
 pacient bătrân cu evoluţie agravată rapid
 pacient diabetic
 pacient imunodeprimat
 pacient cu icter foarte intens (bilirubină peste 30
mg/dl)
 pacientul recent operat (colecistectomie sau altele)
103
4. Impactul psihosocial al afecţiunilor biliare este

variat:
 colicile biliare sunt situaţii clinice frecvent întâlnite
în practica medicală dar au substraturi variate ca
afecţiune şi gravitate; solicită frecvent serviciile de
primire urgenţe si sunt adesea corelate cu abuzuri
alimentare
 litiaza biliară veziculară ca afecţiune frecventă
poate fi mainfestă prin colică dar poate evolua şi
torpid sau chiar asimptomatic fiind uneori
descoperită întâmplător
 în caz de icter mecanic litiazic pacientul va urma
proceduri diagnostice şi terapeutice complexe ce se
vor traduce prin zile de spitalizare numeroase
 cazurile de neoplazii de bale biliară impun o
abordare şi mai complexă multidisciplinară:
gastroenterolog, chirurg, medic de familie, oncolog,
psiholog

pacienţii cu afecţiuni biliare deoarece fiecare caz are
particularităţile lui. În acest sens trebuie luate în considerare:
 simptomatologia pacientului: durere, vărsături,
febră
 nevoile calorice şi de principii alimentare
 nevoia de hidratare şi de menţinere a unui echilibru
electrolitic corect
 orarul meselor
 modificările dietei postoperator: alimente permise,
ritmul meselor, hidratare
104
 tranzitul intestinal
 comorbidităţi: diabet zaharat, imunodeficienţe,
ciroză, uremie, HTA
 particularizarea dietei pre şi post operator sau
intervenţional
 starea de graviditate
Un exemplu de dietă utilă în afecţiunile biliare cronice

în afara crizei, este:
Scopul dietei:
 diminuarea simptomatologiei dureroase
 reducerea senzaţiei de greaţă şi vărsăturilor
 scaderea nivelului colesterolului şi trigliceridelor la cei
dislipidemici
 reglarea metabolismului lipidic
 menţinerea unui nivel scăzut al colesterolului şi
trigliceridelor
 reducerea riscului litogen
Principii de bază:
 evitarea grăsimilor alimentare ca alimente de bază sau
ca vehicul în prepararea lor
 înlocuirea acestora cu uleiuri vegetale (de măsline)
 evitarea dulciurilor
 evitarea alcoolului
 consumul de alimente bogate în fibre
 menţinerea unei greutăţi corporale normale
 activitate fizică
 mese regulate în cantitate mică
 hidratare bună: 2-3 litri de lichide /zi
105
 consumul de alimente crude sau preparate doar prin

fierbere, coacere sau grătar
 mâncatul doar al alimentelor preparate în casă
Recomandate:
 pânea integrală sau neagră sau de secară (cantitate
mică)
 legumele şi zarzavaturi proaspete (de preferat
cumparate din piaţă)
 supe sau ciorbe de zarzavaturi
 carnea macră fiartă, la grătar, la cuptor, de la peşte, pui,
vită
 ou fiert sau ochi pe apă (2-3 pe săptămână): se va
consuma numai albuşul
 brânza, lapte, iaurt, urdă,
 paste făinoase
 mămăligă
 orez
 cartof fiert, copt sau piure
 fructe proaspete sau compoturi neîndulcite
 ceaiuri: verde, tradiţionale (tei, mentă, muşetel,
pojarniţă)
 sucuri de fructe proaspat preparate
 hidratare cu 2-3 litri de lichide pe zi
106
Bolile pancreasului
VI. BOLILE PANCREASULUI
Pancreasul este un organ profund abdominal,

retroperitoneal, ceea ce îi conferă particularităţi deosebite de
abordare clinică. Rolul lui este fundamental în procesul de
digestie, furnizând o cantitate semnificativă de enzime de
digestie fără de care nu putem discuta de o digestie normală dar
are în plus şi un rol endocrin major în primul rând în reglarea
glicemiei prin secreţia de insulină de către celulele insulare.
Bolile pancreasului sunt de natură variată cu manifestări
şi evoluţie clinică diferită, cele mai frecvente fiind afecţiunile
inflamatorii acute sau cronice şi afecţiunile neoplazice.
Dintre acestea cancerul de pancreas reprezintă una
dintre cele mai frecvente malignităţi digestive, cu o incidenţă în
creştere, cu posibilităţi terapeutice limitate la etapa unui stadiu
simptomatic (aşa cum este cel mai adesea diagnosticat) şi cu o
agresivitate extrem de mare şi un prognostic mediocru având o
supravieţuire globală la 5 ani sub 3%. Dintre factorii de risc
certificaţi implicaţi în etiologia cancerului de pancreas trebuie
menţionaţi: fumatul, etilismul cronic, predispoziţia genetică
(doar pentru 5-10% dintre cazuri), sindromul Peutz-Jeghers,
pancreatita cronică şi diabetul zaharat de tip 2 (aceştia din urma
posibil doar factori asociaţi).
107
Pancreatita acută este o afecţiune frecvent întâlnită în

practica medicală, adesea severă ca evoluţie ce impune o
asistenţă medicală promptă şi orientată dar şi costuri socile
mari.
Pancreatita cronică este o afecţiune mai rar întâlnită dar
cu impact persistent asupra digestiei şi glicoreglării ceea ce
impune tratament pe termene indefinite.
Prin urmare, ideea de bază a îngrijirilor medicale în
afecţiunile pancreatice se va raporta la două procese
fundamentale: digestia (seecundar şi absorbţia intestinală) şi
glicoreglarea.

tale

semnelor afecţiunilor pancreatice precum şi a reperelor
anamnestice cu privire la antecedentele personale şi
heredocolaterale ale pacientului şi, nu în ultimul rând, la
obiceiurile alimentare şi de viaţă ale acestuia.
A. Durerea se va detalia cu relaţii despre:
 sediul: epigastric, tot etajul superior abdominal ("în
bară"), circumferenţială ("în centură")
 iradierea: dorsală, abdominală difuză, la baza
hemitoracelui stâng, toracică anterioară
 intensitatea: adesea este foarte mare, uneori
accentuată postprandial
 caracterul: durere propriu-zisă, apăsare, compresie
108
Bolile pancreasului
 circumstanţe de instalare: postprandial după o masă

bogată în grăsimi sau alte alimente colecisto-
kinetice, după un abuz de alcool
 circumstanţe de ameliorare sau de dispariţie:
antalgice, antispastice, uneori poziţia corpului
aplecată înainte
 simptome de acompaniament: greţuri, vărsături,
febră, frisoane, transpiraţii, lipotimie, sincopă,
halucinaţii, senzaţie de moarte iminentă
 impactul asupra nutriţiei: scădere ponderală în
proporţii variate
 impactul asupra glicoreglării: polidipsie, poliurie,
polifagie, scădere ponderală
B. Vărsăturile cu detalii asupra:
 cantităţii
 compoziţiei: acid, bilioase, alimentare, hemoragice
este prezentă
anemie
c. Tranzitul intestinal:
 prezent, normal
 încetinit sau absent: pancreatita acută (PA)
 diaree cu steatoree: pancreatita cronică (PC)
D. Starea nutriţională:
 emaciere
 caşexie
 marasm
109
 obezitate
E. Deshidratarea:
 IMC
F. Dezechilibrele hidro-electolitice:
 halenă acetonemică
G. Obiceiurile alimentare ale pacientului ca aport de:
 proteine
 glucide
 lipide
 alcool
 caloric total
carnivoră, bogată în grăsimi, echilibrată
 ! etilismul cronic
H. De utilitate sunt şi datele anamnestice:
 heredo-colaterale: antecedente în familie de cancer
pancreatic, pancreatită cronică
 personale: PA, PC, intervenţii chirurgicale recente,
proceduri intervenţionale endoscopice recente,
starea de graviditate, traumatisme abdominale,
consumul unor medicamente
110
Bolile pancreasului

cu insistenţă asupra nevoilor raportate proceselor fiziologice în
care intervine pancreasul, după cum urmează:
afecţiuni pancreatice astfel:
 dispnee cu caracter restrictiv se poate întâlni în
cazurile de PA (prin: pleurezia stângă secundară
enzimatică, bronhopneumonia secundară) sau în
cancerele pancreatice (CP) cu metastaze pulmonare
 dispneea centrală cu respiraţii neregulate în forme
severe de PA cu afectare a sistemului nervos central
 dispnee prin epuizarea resurselor energetice la
pacienţii cu CP avansat, cu deficit ponderal ajuns la
stadiul de marasm şi dezechilibre hidro-electrolitice
influenţată în bolile pancreatice prin:
 greţurile şi vărsăturile ce însoţesc majoritatea
bolilor pancreatice
 anorexia din CP
 constatarea de către pacient că alimentaţia îi
accentuează durerea ceea ce îl va determina să şi
reducă alimentaţia în scopul reducerii durerilor
 dezechilibrelor hidro-electrolitice şi acidobazice din
PA
 unor stenoze de duoden sau jejun în CP cu invazie
enterală
 dezechilibrelor de glicoreglare: hiperglicemia peste
pragul renal de 1.80mg/dl (polifagie) dar şi
hipoglicemia care determină un impuls compulsiv
111
de a mânca alături de celelalte manifestări de

hipoglicemie (transpiraţii, tremurături, agitaţie etc)
pancreatice astfel:
 diareea este unul dintre simptomele majore ale PC
dar se poate întâlni şi în PA sau CP
 constipaţia se poate întâlni în CP prin invazie
enetrală sau lipsa de alimentaţie datorită durerilor
 oprirea tranzitului intestinal în caz de PA severă cu
ileus sau CP cu invazie completă enterală
 vărsăturile se pot întâlni în PA (frecvent), CP
 poliuria se poate întâlni în diabetul secundar
pancreatic dezechilibrat
 oligo-anuria se poate întâlni în PA severă cu
insuficienţă renală acută
 hematemeza şi melena se poate întâlni în PA cu
complicaţii severe sau în CP cu invazie duodenală
 în CP pacienţii sunt de obicei subponderali sau cu
deficite mai importante (caşexie, marasm) ceea ce
determină o alterare a nevoii de a se mişca; adesea
aceştia sunt imobilizaţi la pat sau efectuează mişcări
minime, uneori insuficiente pentru îngrijirea
propriei persoane
 în PA starea generală alterată brusc determină
pierderea unei bune posturi şi evident, o inactivitate
impusă de simptomatologia dureroasă; dacă este în
stare de şoc va poate fi obnubilat, transpirat, febril,
agitat, cere apă
112
Bolile pancreasului
 în PC pacientul este adesea slab, deshidratat deea ce

determină o astenie severă cu limitarea mişcărilor
afectată în:
 datorită durerilor mari în: PA, CP
 datorită vărsăturilor: PA, CP
 datorită diareei: PC
 datorită agitaţiei psihmotorii: în PA
CP sau PC
 la cei cu PA datorită alterării severe a stării
generale, imobilizării la pat şi tratamentelor
parenterale
 la cei operaţi pentru CP sau pentru PA cu
complicaţii (abcese, fistule, peritonită, ocluzie,
necroze masive) sau cu eventraţii sau evisceraţii
mari postoperatorii (frecvente)
 la cei cu drenaj biliar extern percutan datorită
sistemului de drenaj sau la cei cu drenaj pe sondă
nazo-biliară
 pacienţii cu CP pot prezenta febră sau chiar
hipertermie prin necroză tumorală, prin
suprainfecţie, prin metastazare, prin episod de
pancreatită acută asociată (simptomatică) sau prin
obstrucţie biliară cu angiocolită sau colecistită
113
acută); în stadiile terminale se poate întâlni şi o

hipotermie
 la pacienţii cu PA adesea se întâlneşte febra sau o
stare subfebrilă ca expresie a abcedării sau a
necrozei parenchimatoase
 la pacienţii cu deshidratare la care pot surveni uşor
infecţii cutanate
 la cei caşectici prin lipsa resurselor energetice
pentru a se autoîngriji
 la pacienţii cu CP datorită depresiei de însoţire a
neoplaziei
 la cei cu drenaje, fistule ce impun îngrijiri speciale
 la cei cu vărsături abundente
 la cei cu necroze de perete abdominal extinse (în
PA)
datorită:
 anxietăţii legate de o boală cronică cum este PC
eventual cu acutizări recurente (uneori frecvente)
sau numai cu simptome ce afectează calitatea vieţii,
simptome pe care pacientul nu le înţelege în
totalitate sau despre care nu îşi explică semnificaţia
lor
 depresiei (în PC, PA, CP) care determină uneori ca
pacientul să refuze orice tratament
 la cei cu CP şi metastaze cerebrale cu impact asupra
instinctului de conservare
114
Bolile pancreasului
 la cei cu PA cu encefalopatie pancreatică cu delir,

halucinaţii şi dezancorare de decorul socio-uman
 stării de anxietate şi agitaţie psihomotorie dintr-o
stare hipoglicemică
 depresiei secundare cunoaşterii faptului că pacientul
are o afecţiune cronică fără o soluţie definitivă sau o
afecţiune neoplazică gravă (CP), teama de un
diagnostic grav, de o boală incurabilă
 dispneei secundară metastzelor pulmonare de la un
CP sau pleureziei neoplazice secundare sau
pleureziei enzmatice din PA
 asteniei marcate în stadiile terminale ale unui CP
sau malnutriţiei severe din PC
 stării de şoc la cei cu PA şi dezechilibre majore
hidro-electrolitice şi acido-bazice
 comei de origine pancreatică sau hipoglicemice sau
hiperglicemice
 caşexia sau marasmul nutriţional secundar unui CP
sau PC
 depresia secundară aflării unui diagnostic de CP sau
de necesitate a unei operaţii ca singura variantă
terapetică sau a unei chimioterapii cu toate
repercursiunie ei
bazice din PA
115

 imposibilitatea, în cazul uni pacient imobilizat la pat
sau a unui pacient foarte astenic, deshidratat sau
malnutrit, de a participa la slujbe religioase sau alte
manifestări în cadrul comunităţilor din care face
parte pacientul deşi acesta doreşte
 depresia care se manifestă prin lipsa de dorinţă în a
participa la activităţi la care pacientul lua parte
anterior
Este adevărat că în ultima vreme s-au creat
condiţii în spitale de a avea această îngrijire specifică de natură
să creeze o stare de confort pacientului ceea se poate repercuta
şi într-o evoluţie mai bună a afecţiunii sau de a o face mai
suportabilă în cazul unei incurabile
 asteniei marcate din CP avansat, din PC cu
denutriţie severă, din PA datorită simptomelor
severe
 nevoii de îngrijire specială a unui pacient cu drenaje
externe biliare sau pancreatice care limitează
activităţile recreative
 depresiei din CP sau PC dar şi a celor cu PA severă
cu spitalizări de foarte lungă durată
 simptomelor unui diabet dezechilibrat secundar
pancreatic
afecţiunile pancreatice cu deosebire în stadiile terminale ale CP
dar şi în PC sau PA prin:
 astenie severă la cei cu CP sau PC cu denutriţie
116
Bolile pancreasului
 imobilizare la pat la cei cu PA sau CP terminal

 durere cu orar frecvent şi rezistentă la tratamentul
antalgic
 dezechilibrelor hidro-electrolitice secundare
vărsăturilor sau diareei
 stărilor febrile ce însoţesc unele afecţiuni
pancreatice

 măsuri de profilaxie care presupun educarea
pacientului de a nu consuma alcool sau alimente
foarte bogate în grăsimi; în cazul în care pacientul
este deja diagnosticat cu o afecţiune pancreatică
cronică educaţia se referă la dieta alimentară şi
regimul de viaţă pe care acesta trebuie să le urmeze
 alimentarea pacientului conform cu indicaţiile
medicului
 monitorizarea parametrilor vitali: TA, puls, diureză,
tranzit intestinal dar şi a vărsăturilor
 aprecierea raportului dintre ingestie şi excreţie
 administrarea medicaţiei orale, enterale sau
parenterale conform cu indicaţiile medicului şi
monitorizarea acestor tratamente
117

febrile, poliurie)
 prevenirea complicaţiilor de decubit

durilor şi intervenţiilor presupune la un pacient cu o afecţiune
pancreatică:
 prezentarea importanţei respectării principiilor
dietetice şi a acceptării unui tratament medica-
mentos stabilit de medic (după explicarea acestuia);
de obicei pacientul, deşi a fost informat de către
medic, va cere informaţii suplimentare asistentei
 prezentarea importanţei şi explicarea administrării
de medicaţie parenterală utilă în tratament
 pacientul va fi invitat să se hidrateze predominant
oral în măsura în care acest lucru este posibil; dacă
are vărsături sau nu este posibilă hidratarea orală se
va apela la cea parenterală
 pacientul va fi permanent încurajat cu privire la
boală indiferent de natura acesteia deoarece un
climat psihic bun ajută pacientul să suporte mai uşor
atât afecţiunea cât şi procedurile şi tratamentele
recomandate
 dacă pacientul are un sistem de drenaj biliar (extern
percutan, nazo-biliar sau tuburi de dren de tip Kehr)
se va avea în vedere şi îngrijirea igienei acestora dar
118
Bolile pancreasului
şi monitorizarea debitelor de drenaj şi a aspectului

conţinutului
 se vor recolta analize de laborator de câte ori este
recomandat; se va instrui pacientul cu privire la
modul de recoltare pentru a obţine un consimţământ
informat
 se vor efectua tratamentele parenterale conform cu
indicaţiile medicului şi se va supraveghea posibila
apariţie a unor reacţii secundare la acestea precum
şi evoluţia clinică a pacientului sub tratament
 menţinerea unui tranzit intestinal normal este de
dorit în afecţiunile pancreatice; trebuie combătută
constipaţia prin dietă cu fibre şi medicaţie laxativă
neiritantă dar şi diareea prin administrarea de
fermenţi pancreatici la fiecare masă în caz de
insuficienţă secretorie pancreatică exocrină
 la pacientul cu dezechilibre glicemice se va adapta
dieta în funcţie de acestea dar se va administra si
insulinoterapie conform cu schema şi orarul
prestabilit dacă este cazul; se va urmări periodic
valoarea glicemiei, prezenţa glicozuriei, a acidozei
metabolice şi a dezechilibrelor electrolitice;
pacientul va fi instruit cu privire la autoadmi-
nistrarea insulinoterapiei (doze, tip de insuline, loc
de injectare, modalitate de injectare, respectarea
orarului)
medicului
119

medicul)
 se va pregăti pacientul pentru investigaţii de
specialitate şi procedee terapeutice endoscopice
precum şi pentru cură chirurgicală în cazul în care
aceasta este recomandată; se va supraveghea
pacientul postoperator sau postprocedural

Este o etapă absolut utilă pentru aprecierea activităţii
depuse şi se realizează comparând punctual fiecare lucru sau
obiectiv propus cu ceea ce s-a realizat.
Evident, sunt situaţii în care se aplică planuri de
îngrijire secundare, neluate în calcul de la început ceea ce face
mai dificilă această evaluare.
Dacă sunt obiective neatinse se va reflecta asupra
motivelor, necesităţii lor, circumstanţelor care au determinat
aceasta dar şi cu privire la soluţiile posibile care trebuie
discutate în echipă.
3. Situaţiile particulare în afecţiunile pancreatice

Deoarece nu sunt doi bolnavi identici, nici afecţiunile
nu pot fi identice. Există totuşi o serie de particularităţi cu care
ne confruntăm mai adesea în practica medicală, definite ca
situaţii particulare raportate la caz. Dificultăţile de îngrijire şi
particularităţi de abordare a pacientului cu afecţiuni pancreatice
pot apare în următoarele situaţii:
120
Bolile pancreasului
 pacient neoplazic (CP este o neoplazie cu evoluţie

rapidă şi prognostic sumbru, lucru de care unii
pacienţi sunt pe deplin conştienţi)
 pacient alcoolic (etilismul este factor de risc major
pentru PA şi PC; sevrajul etanolic este dificil la
aceşti pacienţi)
 pacientul diabetic (insuficienţa endocrină pancrea-
tică manifestă prin diabet zaharat face ca în absenţa
controlului prin dietă următoarea opţiune să fie
insulinoterapia şi nu antidiabeticele orale)
 pacienta gravidă (PA la gravidă este dificil de
gestionat terapeutic)
 pacinetul cu PA postoperatorie (evoluţie mascată)
 pacientul cu PA post ERCP (evoluţie mai severă ca
cele de alte etiologii)
4. Impactul psihosocial al afecţiunilor pancreatice este

variat:
 În PA severă evoluţia gravă are adesea un efect
puternic asupra psihicului pacientului iar costurile
sociale sunt foarte mari
 În PA şi PC ce au ca şi etilogie etilismul cronic se
va impune sevrajul ceea ce va disturba viaţa
pacientului
 Calitatea vieţii este net influenţată la cei cu PC prin
diareea cronică, malnutriţie, diabetul zaharat
secundar şi astenia secundară deficitului ponderal
121
 În CP calitatea vietţii este net influenţată datorită

asteniei, durerilor, vărsăturilor, izolării sociale,
perspectivei de viaţă scurte.
5. Personalizarea dietelor se impune la orice pacient

cu afecţiune pancreatică în funcţie de multipli factori ce ţin de
boală şi de pacient dar sunt şi factori de care trebuie ţinut cont
de principiu:
 se interzice consumul de alcool (se includ toate
băuturile alcoolice indiferent de grade, nu numai
alcoolul tare)
 se va evita consumul de alimente grase (care
stimulează puternic secreţia exocrină a
pancreasului)
 aportul caloric pe 24 de ore trebuie să fie adaptat
nevoilor organismului
 raportul relativ al principiilor alimentarea cu
excepţia grăsimilor trebuie să fie echilibrat; în
situaţiile de hipercatabolism se va recomanda chiar
o alimentaţie hiperproteică
 se va asigura un aport corespunzător de vitamine şi
minerale
 hidratarea trebuie să fie adecvată în funcţie de
nevoi, de efortul fizic al pacientului, de temperatura
ambiantă, de pierderile de lichide indiferent de cale
 tranzitul intestinal se va menţine în limite optime
prin administrarea de fermenţi pancreatici în timpul
meselor la pacienţii cu insuficienţă exocrină
pancreatică
122
Bolile pancreasului
 diabetul zaharat secundar se va corecta fie prin dietă

fie prin administrarea de insulină înainte de mese
sub controlul strict al glicemiei sau cu o pompă de
insulină
Un exemplu de dietă la un pacient cu PC:
Scopul dietei şi principii generale:

 nutriţie echilibrată în principii alimentare pentru a
preveni malnutriţia
 alimente ce stimulează minim secreţia pancreatică
 administrarea de fermenţi pancreatic la mese pentru
facilitarea digestiei şi implicit absorbţiei
 menţinerea unui echilibru ponderal normal
 menţinerea unui tranzit intestinal normal
 mesele mici cantitativ şi frecvente
 mese la ore fixe
 hidratare corespunzătoare
 masticaţie bună
 se interzice fumatul
 se interzice consumul de alcool
Alimente indicate:
 brânzeturi şi lactate degresate
 ou fiert sau ochi pe apă (numai albuşul)
 pâine albă prăjită
 orez fiert
 sare după gust
 paste făinoase
 cartofi fierţi, copţi, la cuptor sau piure
123
 carne macră: fiartă, la grătar, la cuptor

 legume şi zarzavaturi
 ulei, în cantitate foarte mică
 ceaiuri tradiţionale
 apă plată
 fructe cu pulpă (mere, pere, gutui) crude sau coapte
Alimente contraindicate:
 alcoolul de orice tip
 grăsimile animale: unt, smânână, slănină, mezeluri
de orice fel; carnea grasă
 unele grăsimi vegetale: alune, nuci, seminţe
 gălbenuşul de ou
 dulciurile: bomboane, ciocolată, torturi, sucuri dulci
124
Bolile ficatului
VII. BOLILE FICATULUI
Ficatul este un organ de importanţă vitală reprezentând

o adevărată uzină metabolică şi energetică a organismului. Are
numeroase funcţii dintre care cele metabolice sunt esenţiale:
glicogenogeneza, glicogenoliza, gluconeogeneza, lipogeneza,
ureogeneza, sinteza de proteine din aminoacizii absorbiţi din
intestin şi aduşi prin sistemul port la ficat; dar are funcţii
esenţiale în detoxifierea organismului şi de sinteză a secreţiei
biliare care va fi excretată prin căile biliare în duoden şi va
participa ulterior la digestie.
Cu o masă de aproximativ 1500 mg la adult, cu un
sistem complex de aport vascular mixt (artera hepatică şi vena
portă) şi un sistem de emergenţă vascular (venele hepatice) şi
biliar (căile biliare intra şi extrahepatice), ficatul poate fi
implicat ca patologie în multiple afecţiuni intrinseci sau cu
origine la distanţă.
Bolile ficatului cu origine locală sunt de natură diversă,
unele cu evoluţie acută autolimitată (hepatita A, hepatitele
intrainfecţioase), altele cu evoluţie lentă, cronică (hepatitele B
şi C) spre complicaţii cu răsunet vital (hepatocarcinum,
hemoragie variceală, encefalopatie hepatică, peritonită
bacteriană spontană, sindrom hepatorenal). Patologia
neoplazică a ficatului este foarte frecventă, pe de o parte cea
125
primitivă legată de factorii de risc cunoscuţi (hepatite, ciroze),

pe de altă parte legat de faptul că ficatul primeşte metastaze de
la numeroase organe, în primul rând de la cele abdominale, dar
nu numai.
Implicarea ficatului în alte afecţiuni decât cele cu
origine proprie (ficatul de stază cardiacă, ficatul infiltrat în
bolile de sânge, obstrucţiile biliare cu colestază secundară) face
şi mai complexă abordarea patologiei acestuia.
Îngijirea unui pacient hepatic va fi adaptată afecţiunii de
bază, stadiului funcţional al bolii, posibilelor complicaţii locale
sau la distanţă, dar nu trebuie să se omită comorbidităţile
frecvent întâlnite în patologia hepatică (asocieri cu sindromul
metabolic, implicaţiile infecţioase ale hepatitelor virale,
determinările secundare la distanţă în afecţiunile neoplazice).
Abordarea va fi cu atât mai delicată cu cât sunt numeroase
situaţii de afectare hepatică la pacienţi cu etilism cronic ce pot
avea manifestări psiho-neurologice legate de consumul cronic
de etanol sau dimpotrivă, pacientul cu boală hepatică avansată
poate prezenta fenomene de encefalopatie hepatică în legătură
cu epuizarea funcţională a ficatului.

tale

semnelor locale şi generale ale afecţiunilor hepatice dar şi a
reperelor anamnestice cu privire la antecedentele personale şi
heredocolaterale ale pacientului şi, nu în ultimul rând la
obiceiurile alimentare şi de viaţă ale acestuia.
126
Bolile ficatului
A. Durerea se va detalia cu relaţii despre:

 sediul: hipocondrul drept sau epigastru
 iradierea: dorsală, spre axila dreaptă, abdominală
difuză, la baza hemitoracelui drept, toracică
anterioară
 intensitatea: de la dureri surde la cele violente
 caracterul: durere propriu-zisă, apăsare, compresie
(! nu este niciodată o durere colicativă)
 circumstanţe de instalare: posttraumatic,
postoperator, după decompensarea unei boli
cardiace (! nu este postprandială)
 circumstanţe de ameliorare sau de dispariţie:
antalgice, antispastice,
 simptome de acompaniament: greţuri, vărsături,
febră, frisoane, transpiraţii, lipotimie, sincopă, stare
de şoc, bradipsihie, bradilalie, stare confuzională,
obnubilare, halucinaţii, delir
 impactul asupra nutriţiei: scădere ponderală sau
creştere ponderală prin retenţie lichidiană
 este important de ştiut faptul că majoritatea bolilor
hepatice nu asociază durere; apariţia acesteia
sugerează fie origine extrahepatică (biliară,
nevralgică, colică) fie una dintre următoarle 4
condiţii patologice: abcesul hepatic, cancerul
hepatic, ficatul de stază în insuficienţa ventriculară
dreaptă acută (de exemplu în embolia pulmonară)
sau traumatismul hepatic cu hematom voluminos
intraparenchimatos
B. Icterul trebuie detaliat cu date ce orientează asupra
calificării acestuia ca apartenent ficatului (icter hepatocelular
127
sau parenchimatos) şi excluderea unui icter hemolitic sau

obstructiv:
 intensitatea
 nuanţa
 viteza de instalare
 circumstanţele de instalare
 evoluţia clinică naturală
 caracterul pruriginos
 culoarea urinii
 culoarea scaunului
 asocierea de splenomegalie
C. Vărsăturile cu detalii asupra:
 cantităţii (! dacă este mare > deshidratare)
 compoziţiei: bilioase, alimentare, hemoragice
este prezentă
anemie
D. Tranzitul intestinal:
 prezent, normal
 încetinit sau absent
 diaree: sindrom de hipertensiune portală
E. Starea nutriţională:
 emaciere
 caşexie
 marasm
 obezitate
F. Deshidratarea:
128
Bolile ficatului
 variaţiile IMC (! când pacientul are retenţie hidrică

cu ascită sau chiar anasarcă IMC nu este un
parametru real al ponderalităţii sale şi nici al
hidratării)
G. Dezechilibrele hidro-electolitice şi intoxicaţia cu
amoniu:
 halenă acetonemică, foetor hepatic
H. Ascita identificată clinic prin:
 mărirea de volum simetrică a abdomenului la
inspecţie
 percuţia cu identificarea unei matităţi declive
dispusă sub forma unei curbe cu concavitatea în sus
 semnul valului
 semnul gheţarului
 aspectul de abdomen de batracian atunci când
pacientul stă în ortostatism
I. Edemele cu caracterele clinice de:
 edem hepatic: alb, moale, decliv şi la pleoape,
depresibil (lasă semnul godeului), urcă în evoluţie
 edem cardiac (fiactul de stază cardiacă): dur,
cianotic, decliv, iniţial vesperal apoi permanent,
lasă mai greu godeu
J. Obiceiurile alimentare ale pacientului ca aport de:
 alcool (! anamneza delicată în unele cazuri, trebuie
o apropiere cu persuasiune de pacient pentru ca
129
acesta să capete încredere şi să consimtă a declara

consumul real)
 caloric total şi fracţionat pe principii alimentare
(este doar orientativ)
carnivoră, bogată în grăsimi, echilibrată
K. Examenul neuropsihic cu identificarea elementelor
sugestive pentru:
 encefalopatia hepatică (flapping tremor, bradipsihie,
bradilalie, confuzie)
 encefalodistrofia etanolică
 sevrajul etanolic (tremurături, delir, halucinaţii)
 polinevrite: parestezii ale membrelor, senzaţie de
cald sau de rece, amorţeli, tulburări de mers
L. De utilitate sunt şi datele anamnestice:
 heredo-colaterale: antecedente în familie de boli
hepatice sau neoplazii
 personale: tratamente stomatologice, intervenţii
chirurgicale recente sau vechi, tatuaje şi condiţiile
în care acestea au fost efectuate, transfuzii de sânge
în antecedente şi circumstanţele în care s-au
efectuat acestea, proceduri intervenţionale
endoscopice recente, comportamentul sexual, starea
de graviditate, traumatisme abdominale, consumul
unor medicamente hepatotoxice înregistrate
(paracetamol, unele tuberculostatice, statinele) sau
de pe piaţa liberă a farmacopeei naturiste,
expunerea la substanţe toxice hepatice (de exemplu
tetraclorura de carbon), consumul de alimente
compatibile de a da insuficienţă hepatică (ciuperci)
130
Bolile ficatului
 debutul şi evoluţia bolii înainte de adresarea la

medic: brusc, rapid sau lent, progresiv; se vor
detalia şi simptomele de debut şi succesiunea lor.

mai precise diagnosticări se va raporta fiecărei nevoi în parte
dar se va insista asupra proceselor metabolice în care ficatul are
un rol fundamental, după cum urmează:
afecţiuni hepatice astfel:
 dispnee cu caracter restrictiv se poate întâlni la
pacienţii cu hepatomegalii importante ce realizează
ascensionare diafragmatică sau ascite voluminoase,
la cei cu hidrotorax (anasarcă), la cei cu cancere
hepatice şi metastaze pulmonare,
 la cei cu ficat de stază cardiacă se poate întâlni o
dispnee cardiacă legată de boala de bază ce a
evoluat cu insuficienţă cardiacă globală
 dispneea centrală cu respiraţii neregulate în coma
hepatică sau metastazele cerebrale ale unui cancer
hepatic
 dispnee prin epuizarea resurselor energetice la
pacienţii cu cancer hepatic avansat, cu deficit
ponderal ajuns la stadiul de marasm şi dezechilibre
hidro-electrolitice
influenţată în bolile hepatice prin:
 vărsăturile simptomatice într-o hepatita acută
 intoleranţele digestive ale unui pacient cu boală
hepatică cronică sau cu ciroză hepatică
131
 ascită voluminoasă care determină o saţietate

precoce prin compresia pe stomac
 anorexia unui pacient cu cancer hepatic sau
metastaze hepatice
 dietele prea restrictive impuse de pacient după
consultarea diverselor forumuri din mass media
 hiperbilirubinemiei din decompensările
parenchimatoase hepatice
 dezechilibrelor hidro-electrolitice şi acidobazice din
insuficienţa hepatică
 dezechilibrelor de glicoreglare: hiperglicemia peste
pragul renal de 1.80mg/dl (polifagie) care se poate
întâlni ca expresie a unui sindrom hepatopriv dar şi
hipoglicemia care se poate întâlni ca paraneoplazie
în cancerul hepatic, care detremină un impuls
compulsiv de a mânca alături de celelalte
manifestări de hipoglicemie (transpiraţii,
tremurături, agitaţie etc)
 dietei hiposodate sau desodate (din cirozele
hepatice) cu care unii pacienţi se obişnuiesc foarte
greu
 depresia indusă de perspectiva unei diete de o viaţă
întreagă mai ales la alcoolicii cu boală cronică de
ficat
hepatice astfel:
 reducerea diurezei (oligurie sau chiar anurie)
survine ca element clinic la pacientul cirotic care
începe să acumuleze lichid în spaţiul interstiţial şi în
seroase (edem, ascită); uneori prezenţa ei sugerează
132
Bolile ficatului
o posibilă complicaţie de tipul peritonitei bacteriene

spontane.
 poliurie apare la pacientul aflat sub tratament
diuretic şi care are răspuns bun la tratament sau la
cei la care tulburările de glicoreglare duc valorile
glicemiei la peste 180mg/dl (pragul renal al
eliminării de glucoză)
 diareea apare la pacientul cu hipertensiune portală
(moderată) sau la cei cu boli acute hepatice (uneori)
 constipaţia poate apare la pacientul cirotic care este
imobilizat la pat, la cel cu cancer hepatic prin lipsa
alimentaţiei corespunzătoare
 vărsăturile se pot întâlni la pacientul cu hepatită
acută sau cu cancer hepatic, la cei cu abces hepatic
sau traumatism hepatic
 hematemeza şi melena se poate întâlni la pacientul
cu hipertensiune portală indiferent de cauză (ciroză,
hepatocarcinom, tromboză portală) şi se datorează
cel mai frecvent rupturii varicelor esofagiene şi/sau
gastrice şi mai rar unor ulcere gastrice sau
duodenale sau gastrite erozive
poate fi influenţată în bolile hepatice după cum urmează:
 în hepatocarcinom pacienţii sunt de obicei
subponderali sau cu deficite mai importante
(caşexie, marasm) ceea ce determină o alterare a
nevoii de a se mişca; adesea aceştia sunt imobilizaţi
la pat sau efectuează mişcări minime, uneori
insuficiente pentru îngrijirea propriei persoane;
133
alteori durerile intense limitează posibilităţile de

mişcare mai ales dacă au şi metastaze osoase.
 ascitele voluminoase la pacientul cu ciroză sau
hepatocarcinom limitează suplimentar posibiltatea
acestora de mişcare ca şi edemele mari adesea cu
complicaţii trofice; în aceste situaţii postura
pacientului va fi modificată, în ortostatism va avea
hiperlordoză similar cu pacienţii obezi iar în decubit
va prefera decubitul lateral datorită ascitei
voluminoase
 starea generală alterată brusc în hepatitele acute
determină pierderea unei bune posturi şi evident, o
inactivitate impusă de astenia marcată, uneori chiar
cu adinamie; dacă este în stare de comă pacientul va
fi obnubilat, confuz, agitat, poate avea delir şi
halucinaţii iar în stadiile avansate nu va mai
răspunde la stimuli
afectată :
 datorită durerilor mari în: cancerul hepatice,
hematoamelor hepatice posttraumatice
 datorită vărsăturilor: hepatita acută
 datorită agitaţiei psihmotorii: în encefalopatia
hepatică, sevrajul etanolic
 fenomenelor clinice de polinevrite periferice mai
ales la cei alcoolici care se accentuează noaptea
(parestezii, arsuri)
 pruritului intens la cei cu colestaze severe
 micţiunilor frecvente la cei cu tratamente diuretice
(este preferabilă administrarea de dimineaţă a
134
Bolile ficatului
acestor medicamente astfel încât diureza mai mare

să fie în cursul zilei) sau cu ciroze la care nicturia
este adesea prezentă
cancerul hepatic sau cirozele terminale
 asteniei marcate cu adinamie din hepatitele acute
 la cei cu ciroză sau hepatocarcinom datorită alterării
severe a stării generale, imobilizării la pat şi
tratamentelor parenterale de lungă durată
 la cei cu ascite în cantitate mare care au nevoie de
îmbrăcăminte de dimensiuni mari
 la cei cu ciroză cardiacă datorită dispneei bolii de
bază
 în caz de hernie ombilicală asociată unei ascite se
poate folosi un brâu elastic lejer ca element de
contenţie herniară
 la cei cu edeme adesea este nevoie de încălţăminte
largă pentru a putea încape piciorul edemaţiat
 la cei operaţi pentru hepatocarcinom datorită
tuburilor de dren sau dacă au eventraţii
postoperatorii
 pacienţii cu hepatocarcinom pot prezenta febră sau
chiar hipertermie prin necroză tumorală, prin
suprainfecţie, prin metastazare, sau prin obstrucţie
biliară cu angiocolită); în stadiile terminale se poate
întâlni şi o hipotermie
135
 o subfebrilitate se poate întâlni şi în hepatitele acute

 la un cirotic o subfebrilitate poate anunţa o infecţie
(frecvent peritoneală dacă avea anterior ascită);
aceşti pacienţi nu prea fac febră mare, datorită lipsei
de răspuns imun corespunzător
 abcesul hepatic însă asociază febră septică
 hematomul hepatic poate asocia subfebrilităţi sau
febră de resorbţie (! dacă creşte după o precedentă
scădere anunţă suprainfecţia)
 hipotermia se poate întâlni în coma hepatică
 la pacienţii cu deshidratare la care pot surveni uşor
infecţii cutanate
 la cei cu prurit datorat colestazei şi leziuni de grataj
ce se constituie în porţi de intrare pentru germeni de
pe piele
 la cei caşectici prin lipsa resurselor energetice
pentru a se autoîngriji
 la cei cu ascite în cantitate mare la care procesul
autoîngrijirii este dificil şi adesea epuizant
 la pacienţii cu hepatocarcinom sau metastaze
hepatice datorită depresiei de însoţire a neoplaziei
 la cei cu vărsături abundente, cu hematemeză şi
melenă
 la cei cu tratamente diuretice ce induc diureză
rapidă şi brutală şi care necesită igienă locală
136
Bolile ficatului
 la cei cu hernii ombilicale voluminoase,

ireductibile, cu tulburări trofice cutanate (secundare
ascitelor)
datorită:
 anxietăţii legate de o boală cronică cum este
hepatita cronică sau ciroza hepatică eventual cu
acutizări recurente (uneori frecvente) sau numai cu
astenie marcată, simptom ce afectează calitatea
vieţii
 depresiei (în hepatocarcimon, metastaze hepatice,
ciroză cu complicaţii frecvente) care determină
uneori ca pacientul să refuze orice tratament
 la cei cu hepatocarcinom şi metastaze cerebrale cu
impact asupra instinctului de conservare
 la cei cu encefalopatie hepatică (ciroză,
hepatocarcinom, hepatite fulminante) cu delir,
halucinaţii şi comă
 la cei cu sevraj etanolic
 stării de anxietate şi agitaţie psihomotorie dintr-o
stare hipoglicemică
 depresiei secundare cunoaşterii faptului că pacientul
are o afecţiune cronică fără o soluţie definitivă sau o
afecţiune neoplazică gravă (hepatocarcinom,
metastaze hepatice),
137
 dispneei secundară metastazelor pulmonare de la un

hepatocarcinom sau pleureziei neoplazice secundare
sau ascitei masive cu hidrotorax la cirotici
 asteniei marcate în stadiile terminale ale unui cancer
hepatic sau malnutriţiei severe din stadiile terminale
ale cirozelor
 stării de şoc la cei cu hemoragie variceală şi
dezechilibre majore hidro-electrolitice şi acido-
bazice
 encefalopatiei hepatice sau comei hepatice
 sevrajului etanolic
 caşexia sau marasmul nutriţional secundar cirozei
sau hepatocarcinomului
 depresia la aflarea diagnosticului de ciroză
 astenia marcată a ciroticului
 datorită ascitei în cantitate mare care împiedică
anumite activităţi
 depresia secundară aflării unui diagnostic de
neoplazie sau de necesitate a unei operaţii ca
singura variantă terapetică, sau a unei chimiterapii
cu toate repercursiunie ei
bazice ale unui cirotic decompensat, mai ales cei
aflaţi sub tratament diuretic şi cu ascită refractară
sau complicaţii
138
Bolile ficatului

 imposibilitatea, în cazul unui pacient imobilizat la
pat, cu ascită voluminoasă, cu dezechilibre electro-
litice, sau a unui pacient foarte astenic, deshidratat
sau malnutrit, de a participa la slujbe religioase sau
parte pacientul deşi acesta doreşte
 alteori, doar astenia persistentă chiar în perioadele
de compensare poate împiedica realizarea acestor
dorinţe ale pacientului.
 jena de a se prezenta în public cu ascita volumi-
noasă chiar dacă ar tolera un anumit grad de efort
 asteniei marcate din cirozele sau hepatocarcinomul
avansat, din hepatitele acute, din sepsisul unui abces
hepatic
 ascitei voluminoase
 dispneei
 nevoii de îngrijire specială a unui pacient cu
encefalopatie hepatică care limitează activităţile
recreative
 depresiei din ciroza hepatică sau hepatocarcino-
mului terminal cu spitalizări de foarte lungă durată
afecţiunile hepatice cu deosebire în stadiile terminale ale
hepatocarcinomului şi cirozelor prin:
 astenie severă la cei cu denutriţie sau boli hepatice
terminale dar şi asteniei moderate din hepatitele
cronice
139
 hipotensiunii persistente ce apare la pacientul cirotic

 imobilizare la pat
 durere cu orar frecvent şi rezistentă la tratamentul
antalgic
 pruritului chinuitor şi rezistent la tratament la cei cu
colestaze severe
 fenomenelor de encefalopatie hepatică
 dezechilibrelor hidro-electrolitice secundare vărsă-
turilor sau diareei sau utilizării direticelor
 stărilor febrile ce însoţesc unele afecţiuni hepatice

 măsuri de profilaxie care presupun educarea
pacientului de:
 a nu consuma alcool sau alimente foarte bogate în
grăsimi,
 de a nu consum alimente hepatotoxice;
 de a nu avea tatuaje sau alte căi de posibilă
contaminare virală;
 de a nu avea parteneri sexuali multipli
 de a nu folosi ustensile de îngrijire personală în
comun cu alte persoane (perie de dinţi, foarfece etc)
 de a se spăla pe mâini înainte de a mânca
140
Bolile ficatului
 în cazul în care pacientul este deja diagnosticat cu o

afecţiune hepatică cronică educaţia se referă la dieta
alimentară şi regimul de viaţă pe care acesta trebuie
să le urmeze
 alimentarea pacientului conform cu indicaţiile
medicului
 monitorizarea parametrilor vitali: temperatură, TA,
puls, diureză, tranzit intestinal
 monitorizarea stării psihice a pacientului şi a
compartimentului neurologic
 monitorizarea simptomelor dominante
 monitorizarea curbei ponderale mai ales dacă este
sub tratament diuretic
 aprecierea raportului dintre ingestie şi excreţie
considerând şi tratamentele perfuzabile
 administrarea medicaţiei orale, enterale sau
parenterale conform cu indicaţiile medicului şi
monitorizarea acestor tratamente
febrile, poliurie) sau dimpotrivă restricţia de lichide
la cei la care medicul o recomandă
 prevenirea complicaţiilor de decubit
 pregătirea pacientului pentru unele investigaţii sau
tratamente de specialitate: ecografie, endoscopie,
paracenteză etc.
141

afecţiune hepatică:
 prezentarea importanţei respectării regimului
alimentar şi a acceptării unui tratament medical
stabilit de doctor (după explicarea acestuia);
 consult addictologic şi psihiatric dacă este cazul
 prezentarea importanţei şi explicarea administrării
de medicaţie orală şi parenterală utilă în tratamentul
bolii precum şi a efectelor acestora
 pacientul va fi invitat să se hidrateze predominant
oral în măsura în care acest lucru este posibil; dacă
are vărsături sau nu este posibilă hidratarea orală se
va apela la cea parenterală; cantitatea de lichide va
fi dictată de gradul de retenţie hidrică, tabloul hidro-
electrolitic şi acido-bazic, toleranţa pacientului
 pacientul va fi permanent încurajat cu privire la
boală indiferent de natura acesteia deoarece un
climat psihic bun ajută pacientul să suporte mai uşor
atât afecţiunea cât şi procedurile şi tratamentele
recomandate
 dacă pacientul are ascită se va instrui cu privire la
dieta hiposodată sau desodată, măsurarea diurezei
(zilnic), se va cântări la intervale scurte (2-3 zile)
pentru a evalua eficienţa diureticelor
 dacă pacientul are sondă urinară măsurarea diurezei
de către asistenă pe 24 de ore sau orar
 urmărirea tranzitului intestinal: să fie prezent,
număr de scaune, consistenţă, produse patologige în
142
Bolile ficatului
scaun; se va combate constipaţia cu laxative

neiritante (lactuloză) şi dietă cu fibre
 se vor recolta analize de laborator de câte ori este
recomandat; se va instrui pacientul cu privire la
modul de recoltare pentru a obţine un consimţământ
informat
 se vor efectua tratamentele parenterale conform cu
indicaţiile medicului şi se va supraveghea posibila
apariţie a unor reacţii secundare la acestea precum
şi evoluţia clinică a pacientului sub tratament
 se va avea grijă (verificarea compatibilităţii) la
administrarea produselor biologice din sânge sau
plasmă
 la pacientul cu dezechilibre glicemice se va adapta
dieta în funcţie de acestea dar se va administra si
insulinoterapie conform cu schema şi orarul
prestabilit dacă este cazul; se va urmări periodic
valoarea glicemiei, prezenţa glicozuriei, a acidozei
metabolice şi a dezechilibrelor electrolitice;
pacientul va fi instruit cu privire la
autoadministrarea insulinoterapiei (doze, tip de
insuline, loc de injectare, modalitate de injectare,
respectarea orarului)
medicului
medicul)
143
 se va pregăti pacientul pentru investigaţii de

specialitate sau tratamente endoscopice:
paracenteză, clismă evacuatorie, endoscopie
digestivă superioară sau inferioară, ligatură
variceală,puncţie biopsie hepatică
 se va supraveghea atent pacientul după aceste
proceduri atât clinic cât şi paraclinic

Evaluarea activităţii de îngrijire a unui bolnav cu
afecţiune hepatică trebuie efectuată "din mers" deoarece starea
clinică a unui pacient hepatic grav se poate schimba de la un
moment la altul necesitând alte metode de îngrijire adaptate
rapid. Se va face permanent un bilanţ al activităţilor efectuate
dintre cele propuse iniţial şi se va adapta la situaţia
momentană.
Orice complicaţie survenită trebuie corect evaluată şi
folosite planuri secundare de îngrijire.
În cazul în care anumite lucruri ce privesc îngrijirea nu
au putut fi efectuate se va identifica cauza şi se vor lua alte
măsuri de contracarare a nerealizărilor.
Este important de cunoscut toate complicaţiile majore
ale unei boli hepatice pentru a anunţa medicul la apariţia
primelor semne clinice ale acestora.
3. Situaţiile particulare în afecţiunile hepatice

Situaţiile particulare în cazul afecţiunilor hepatice
impun o abordare diferenţiată ce trebuie să ţină cont de acestea:
 bolnavul alcoolic cu hepatită sau ciroză (cu sau fără
complicaţii) impune o abordare specială deoarece
144
Bolile ficatului
poate dezvolta sevraj cu delir, halucinaţii, tentative

de suicid, cel mai frecvent la 1-3 zile de la internare,
poate prezenta fenomene de encefalodistrofie
alcoolică cu anomalii în comunicare sau poate
prezenta chiar un etilism acut la admiterea în spital
ceea ce presupune îngrijiri de urgenţă cu privire la
această stare
 pacientul neoplazic are nevoie de susţinere psihică
şi promptitudine în a administra medicaţia antalgică
ce poate să nu ceară un program fix
 pacientul diabetic dezechilibrat, necunoscut anterior
ca diabetic, va avea adesea un necesar de insulină
fără a se mai trece prin etapa de utilizare de
antidiabetice orale ceea ce poate induce o stare de
depresie alături de boala hepatică în sine
 pacienta gravidă cu boală hepatică necesită pudenţă
în administrarea medicaţiei (pe clase de risc) şi va
trebui corect şi complet informată cu privire la
riscurile bolii şi tratamentului asupra ei şi asupra
copilului dar şi de riscurile neefectuării
tratamentului
 pacientul cu ascită refractară va necesita îngrijiri
speciale
 pacientul cu decompensări frecvente
 pacientul cu boală contagioasă (hepatită virală) va
trebui informat asupra contagiozităţii, se va izola
dacă este cazul şi se va testa familia şi contacţii (în
funcţie de agentul etiologic)
 pacientul cu hepatită sub tratament antiviral
 pacientul cu transplant hepatic
145
4. Impactul psihosocial al afecţiunilor hepatice este

variat:
 În ciroza hepatică severă, cu complicaţi, evoluţia
gravă are adesea un efect puternic asupra psihicului
pacientului iar costurile sociale sunt foarte mari.
 În hepatita cronică şi ciroza hepatică ce au ca şi
etiologie etilismul cronic se va impune sevrajul ceea
ce va disturba viaţa pacientului
 În hepatocarcinom calitatea vieţii este net
influenţată datorită asteniei, durerilor, vărsăturilor,
izolării sociale, perspectivei de viaţă scurte.
 Pacientul cu boală hepatică contagioasă va trebui
temporar izolat de restul persoanelor.
 Impactul psihosocial se revarsă şi asupra familiei
unui pacient hepatic cronic, familie care adesea
trăieşte toate suferinţele de lungă durată ale
bolnavului.
5. Personalizarea dietelor se impune la orice pacient

cu afecţiune hepatică în funcţie de multipli factori ce ţin de
boală şi de pacient. Deşi sunt unele studii care indică lipsa
restricţiilor dietetice la pacientul hepatic, totuşi practica clinică
ne arată o utilitate a acestor restricţii care, oricum, nu sunt
severe.
 se interzice consumul de alcool la cei cu hepatite
sau ciroze indiferent de etiologie (se includ toate
băuturile alcoolice indiferent de grade, nu numai
alcoolul tare)
 se va evita consumul de alimente grase (care se
stochează în ficat)
146
Bolile ficatului
 aportul caloric pe 24 de ore trebuie să fie adaptat

nevoilor organismului
 raportul relativ al principiilor alimentarea cu
excepţia grăsimilor trebuie să fie echilibrat; în
situaţiile de hipercatabolism se va recomanda chiar
o alimentaţie hiperproteică
 se va asigura un aport corespunzător de vitamine şi
minerale
 hidratarea trebuie să fie adecvată în funcţie de
nevoi, de efortul fizic al pacientului, de temperatura
ambiantă, de pierderile de lichide indiferent de cale;
se va ţine seama de tratamentele diuretice, de
prezenţa ascitei şi caracterul ei
 tranzitul intestinal se va menţine în limite optime
prin administrarea de laxative neiritante
 diabetul zaharat secundar se va corecta fie prin dietă
fie prin administrarea de insulină înainte de mese
sub controlul strict al glicemiei sau cu o pompă de
insulină
Un exemplu de dietă la un pacient cu hepatită cronică:
Scopul dietei:
 îmbunătăţirea stării metabolice a organismului fără
suprasolicitarea ficatului
 prevenirea malnutriţiei sau încărcării grase a ficatului
 creşterea rezistenţei la efort
 prevenirea complicaţiilor
 creşterea perioadelor de inactivitate a bolii
 stabilizarea bolii
147
! Dieta în hepatitele cronice virale nu determină

disparitia virusului hepatitic B sau C ci doar protejează
metabolic ficatul
Principii generale:
 excluderea totală a alcoolului
 evitarea alimentelor vechi, cu conservanţi sau
coloranţi sintetici
 consumul de alimente proaspete după principiul “ce
se găteşte azi se mănânca tot azi”
 odihna prelungită în funcţie de “cât cere
organismul”; evitarea surmenajului
 alimentaţie echilibrată fără abuzuri dar suficientă
caloric
 alimentaţie bogată în proteine dar săracă în grăsimi
 dieta este de “cursă lungă”, uneori pentru toata viaţa
Alimente indicate:
 lapte, brânză proaspătă, urdă, caş, telemea, iaurt; în
cantitate mică - unt, smântână,
 paste făinoase
 pâine şi produse de panificaţie preparate în casă,
griş
 orez fiert
 cartofi fierţi, copţi, piure
 mămăligă
 fructe de orice fel
 legume de orice fel
148
Bolile ficatului
 carne macră de la orice animal sau de peşte : fiartă,

grătar, la cuptor (preferabil proaspătă dar poate fi şi
congelată)
 oua fierte sau ochiuri pe apa
 ulei, în cantitate mică, de preferat de măsline
 miere de albine, dulciuri de casă
 sucuri de fructe preparate direct
 ceaiuri tradiţionale: tei, sunătoare, muşeţel, mentă
 cafea în cantitate mică, măcinată imediat înainte de
preparare
 condimente tradiţionale: leuştean, cimbru, tarhon,
dafin, chimen, ţelină, mărar
Contraindicate:
 ALCOOLUL
 alimente vechi
 conserve de orice fel
 afumături
 prăjeli
 brânzeturi fermentate
 grăsimi de la animale (slănina, untura)
 condimente foarte iuţi
 mezeluri
 dulciurile din comerţ sau foarte concentrate
Dieta în ciroza hepatică
Scopul dietei:
1. îmbunătăţirea calităţii vieţii
149
2. îmbunătăţirea stării nutriţionale

3. favorizarea regenerării celulelor hepatice
4. reducerea dozelor de medicamente
5. îmbunătăţirea funcţiei metabolice a ficatului
6. detoxifierea ficatului
7. reducerea încărcării grase a ficatului
8. prevenirea ascitei sau remisia acesteia daca există deja
! Ciroza hepatica este o boala ireversibilă (incurabilă)

dar cu un tratament şi o dietă corespunzatoare funcţia ficatului
poate fi menţinută pe intervale de timp mai lungi
Contraindicate:
 băuturile alcoolice de orice tip şi concentratie
 alimentele cu conservanţi, coloranţi şi alte
“chimicale”, alimente tip fast food
 grăsimile animale în exces
 medicamentele hepatotoxice (de întrebat medicul la
fiecare medicament nou introdus în tratament)
 sarea se reduce (dar la pacientii cu ascita este
interzisă complet)
 conserve
 prăjeli, rântaşuri
 se evită mesele abundente
 sarea se reduce sau se exclude in functie de stadiul
evolutiv al bolii numai la indicatia medicului
Permise:
 carne macră de la orice animal (fiartă, grătar, la cuptor)
150
Bolile ficatului
 supe de zarzavat fierte bine, cu orez, paste

 peşte proaspat sau congelat (fiert, grătar, la cuptor)
 lapte, iaurt, brânza proaspată, caş, urdă
 oua fierte sau ochiuri pe apă
 pâine alba
 orez
 paste făinoase
 mămăliga
 cartof (fiert, copt, piure, la cuptor)
 legume şi zarzavaturi (preponderent fierte, coapte sau
pasate)
 budinci
 miere de albine
 dulciuri de casă
 fructe (fierte, coapte, rase)
 unt, ulei (nu în exces)
 ceaiuri tradiţionale (pojarniţă, gălbenele, muşeţel,
mentă)
151
152
Pregătirea pacientului pentru investigaţii în sfera gastroenterologică
şi îngrijirea acestuia postprocedural
VIII. PREGĂTIREA PACIENTULUI

PENTRU INVESTIGAŢII ÎN SFERA
GASTROENTEROLOGICĂ ŞI
ÎNGRIJIREA ACESTUIA
POSTPROCEDURAL
CUPRINS:
1. Pregătirea şi îngrijirea pacientului pentru endoscopia
digestivă superioară:
2. Pregătirea pacientului şi îngrijirile pentru
colonoscopie
3. Pregătirea pacientului pentru procedurile
intervenţionale:
4. Pregătirea şi îngrijirea pacientului pentru radioscopia
eso-gastro-duodenală
5. Pregătirea şi îngrijirea pacientului pentru clisma
baritată
6. Pregătirea şi îngrijirea pacientului pentru plasarea
unei sonde de tamponament esofagian Sengstaken
Blakemore
7. Pregătirea pacientului pentru paracenteză
8. Pregătirea pacientului pentru plasarea unei sonde de
aspiraţie nazo-gastrică
9. Pregătirea pacientului pentru o clismă de evacuare
10. Pregătirea pacientului pentru puncţie biopsie hepatică
153
Gastroenterologia în zilele noastre nu se poate dispensa

de aportul metodelor moderne de diagnostic; mai mult, aceste
metode adesea se transformă în mijloace pe baza cărora s-au
dezvoltat metode terapeutice care au conferit specialităţii o altă
dimensiune; astfel, multe dintre afecţiunile care în trecut
aparţineau chirurgiei astăzi sunt ale gastroenterologului. Dar
succesul acestor metode depinde nu numai de abilităţile şi
cunoştiinţele gastroenterologului cât şi de modul în care
pacientul este pregătit înaintea lor şi îngrijit după efectuarea
acestora.
De aceea se impune abordarea într-un capitol distinct,
punctual, o serie de principii de pregătire şi îngrijire a
pacientului de gastroenterologie.
Nu vom intra în îngrijirile raportate strict intervenţiei
respective care ţin de o supraspecializare: asistenta de
endoscopie, ci de cele comune tuturor.
Pregătirea şi îngrijirea pacientului pentru

endoscopia digestivă superioară:
 pacientul va fi informat asupra metodei, avantajele ei
comparativ cu explorările radiologice
 pacientul va fi informat aspura riscurilor investigaţiei
 pacientul va fi informat de faptul că în multe cazuri la o
astfel de procedură se recoltează probe bioptice pentru
examen microscopic
 în cazul în care se indică sau doreşte efectuarea cu
sedare a investigaţiei pacientul va face: un consult
preanestezic la medicul anestezist, un set de analize
uzuale (hemoleucogramă, IP, APTT, INR, uree,
glicemie, ionograma serică) la care se vor adăuga
154
analize specifice, electrocardiogramă, radiografie
toracică (în funcţie de recomandările anestezistului
(dacă bolnavul are diverse afecţiuni cronice); se va
plasa un cateter venos pentru administrarea medicaţiei
anestezice
 pacientul va fi informat să nu mănânce şi să nu
consume lichide cu 8 ore înaintea procedurii
 pacientul va fi interogat asupra posibilelor alergii la
xilină (anestezicul local cu care se face procedura fără
sedare)
 pacientul va fi invitat să îşi scoată protezele dentare
mobile înainte de investigaţie pentru a evita riscul de
înghiţire al acestora
 dacă pacientul necesită profilaxia endocarditei
bacteriene subacute se va face cu acordul cardiologului
curant administrarea de antibiotic pre şi postprocedural
conform schemei orare şi tipului de antibiotic
 dacă pacientul este anticoagulat oral se va trece pe
anticoagulare cu heparine fracţionate cu 3 zile înainte
de procedură sub controlul parametrilor de coagulare
iar după procedură se va reveni la anticoagularea orală
 dacă pacientul primeşte antiagregante plachetare
acestea se vor întrerupe cu 7 zile înaine (aspirina) sau
cu 3-4 zile înainte (clopidogrelul) iar după procedură se
vor relua în dozele anterioare
 dacă se efectuează cu sedare, în ambulator, pacientul va
fi informat că trebuie să vină însoţit şi că nu va pleca
decât însoţit şi doar cu acordul anestezistului (după1-3
ore de la caz la caz)
155
 dacă pacientul este anxios se va administra în seara

precedentă un anxiolitic la recomandarea medicului
 după informarea completă pacientului i se va cere un
consimţământ (informat) la procedură şi toate
procedurile anexe
 după endoscopia digestivă superioară pacientul va fi
informat că nu trebuie să consume alimente solide şi
nici chiar lichide până la dispariţia efectelor anesteziei
locale (30-60 minute) pentru că există riscul de aspiraţie
traheală
Pregătirea pacientului şi îngrijirile pentru

colonoscopie
 pacientul va fi informat asupra metodei, avantajele ei
comparativ cu clisma baritată sau colonografia
computertomografică
 pacientul va fi informat aspura riscurilor investigaţiei
(hemoragie, perforaţie)
 pacientul va fi informat de faptul că în multe cazuri la o
astfel de procedură se recoltează probe bioptice pentru
examen microscopic
 în cazul în care se indică sau doreşte efectuarea cu
sedare a investigaţiei pacientul va face: un consult
preanestezic la medicul anestezist, un set de analize
uzuale (hemoleucogramă, IP, APTT, INR, uree,
glicemie, ionograma serică) la care se vor adăuga
analize specifice, electrocardiogramă, radiografie
toracică (în funcţie de recomandările anestezistului
(dacă bolnavul are diverse afecţiuni cronice); se va
plasa un cateter venos periferic pentru administrarea
156
medicaţiei anestezice; dacă are diaree şi există
suspiciunea de diaree infecţioasă este preferabilă
efectuarea de coproculturi înainte de investigaţie
 Pregătirea colonului se va face prin oprirea temporară a
alimentaţiei orale şi administrarea unor purgative
drastice, special concepute pentru pregătirea colonului
în vederea acestei investigaţii (Fortrans, Picoprep);
acestea se vor administra de preferat în seara precedentă
investigaţiei. Doar în situaţiile în care investigaţia se va
desfăşura după-amiaza târziu, pregătirea se poate face
în dimineaţa aceleiaşi zile.
 dacă se suspectează un sindrom subocluziv sau
pacientul are vărsături şi nu tolerează purgativele este
preferabilă pregătirea cu clisme de evacuare care se vor
începe cu 2-3 zile înainte de investigaţie şi se vor face
în număr de 2-3 pe zi până la golirea completă a tubului
digestiv; în acest interval lung de timp pacientul va
consuma doar lichide clare
 pacientul va fi informat asupra efectelor purgativelor de
pregătire
 pacientul va fi informat să nu mai consume alimente
solide după efectuarea pregătirii până la investigaţie
(poate consuma apă)
 dacă pacientul necesită profilaxia endocarditei
bacteriene subacute se va face cu acordul cardiologului
curant administrarea de antibiotic pre şi postprocedural
conform schemei orare şi tipului de antibiotic
 dacă pacientul este anticoagulat oral se va trece pe
anticoagulare cu heparine fracţionate cu 3 zile înainte
157
de procedură sub controlul parametrilor de coagulare

iar după procedură se va reveni la anticoagularea orală
 dacă pacientul primeşte antiagregante plachetare
acestea se vor întrerupe cu 7 zile înaine (aspirina) sau
cu 3-4 zile înainte (clopidogrelul) iar după procedură se
vor relua în dozele anterioare
 dacă se efectuează cu sedare, în ambulator, pacientul va
fi informat că trebuie să vină însoţit şi că nu va pleca
decât însoţit şi doar cu acordul anestezistului (după1-3
ore de la caz la caz)
procedurile anexe
 după endoscopia digestivă inferioară (colonoscopie)
pacientul va fi informat că nu trebuie să consume
alimente un timp scurt, până la evacuarea
corespunzătoare a gazelor din intestin (în caz contrar
sunt şanse mari să aibă colici abdominale)
 dacă pacientul după procedură are dureri abdominale
intense i se va plasa un tub de gaze transanal; dacă nici
aşa nu cedează durerile va fi anunţat medicul
Pregătirea pacientului pentru procedurile interven-

ţionale:
Se vor efectua în plus faţă de procedeele de îngrijire ale
metodei diagnostice de bază următoarele elemente specifice:
 pentru sclerozarea unui ulcer sau plasarea de clip
hemostatic: parametrii de coagulare. hemoleucograma,
158
grup sangvin, Rh, eventual sânge disponibil, preferabil
cu sedare, administarea de inhibitor de pompă de
protoni în doză mare preprocedural, linie venoasă
periferică obligatorie
 pentru ligatura variceală sau scleroterapie variceală:
linie venoasă obligatorie, grup sangvin, Rh, eventual
sânge disponibil, plasmă, albumină umană, antibiotic,
antalgice; numai cu sedare; analize extinse (probe
funcţionale hepatice, parametri de retenţie azotată)
 pentru polipectomie: linie venoasă obligatorie (pentru
polipii mari sau multipli), grup sangvin, Rh, parametri
de coagulare, eventual sânge disponibil (în unele
cazuri),
 pentru ERCP: linie venoasă; numai cu sedare,
consimţământ extins la posibilele complicaţii ce pot
(sau nu) fi gestionate endoscopic
Pregătirea şi îngrijirea pacientului pentru radiosco-

pia eso-gastro-duodenală
 informarea pacientului asupra procedurii (este cu
iradiere) şi aportului ei comparativ cu endoscopia
digestivă superioară
 anamneză asupra deglutiţiei deoarece sunt cazuri în
care pacientul ajuns la radiologie declară că nu poate
înghiţi sulfatul de bariu în suspensie
 evaluarea capacităţii pacientului de a menţine poziţia
ortostatică (nu se poate efectua concludent la cei care
nu pot sta în ortostatism)
 la revenire de la examinare nu necesită îngrijiri speciale
159
Pregătirea şi îngrijirea pacientului pentru clisma

baritată
 pacientul va fi informat asupra metodei, modalităţii de
efctuare, avantajelor şi dezavantajelor comparativ cu
colonoscopia
 pacientul va fi informat că este o metodă ce foloseşte
raze X
 pregătirea colonului se va face prin oprirea temporară a
alimentaţiei orale şi administrarea unor purgative
drastice, special concepute pentru pregătirea colonului
în vederea acestei investigaţii (Fortrans, Picoprep);
acestea se vor administra de preferat în seara precedentă
investigaţiei; doar în situaţiile în care investigaţia se va
desfăşura după-amiaza târziu, pregătirea se poate face
în dimineaţa aceleiaşi zile.
 pacientul va fi informat asupra efectelor purgativelor de
pregătire
 pacientul va fi informat să nu mai consume alimente
solide după efectuarea pregătirii până la investigaţie
(poate consuma apă)
 dacă se suspectează un sindrom subocluziv este
preferabilă pregătirea cu clisme de evacuare care se vor
începe cu 2-3 zile înainte de investigaţie şi se vor face
în număr de 2-3 pe zi până la golirea completă a tubului
digestiv; în acest interval lung de timp pacientul va
consuma doar lichide clare; eventual alimentaţie
parenterală parţială de la caz la caz (la cei deshidrataţi,
diabetici, uremici sau cei care tolerează rău pregătirea)
160
procedurile anexe (insuflare de aer pentru dublu
contrast)
 dacă există suspiciunea că pacientul nu ar ţine clisma
este preferabil să se efectueze în prealabil un test cu o
clismă de evacuare (chiar dacă pacientul tolerează
purgativele de pregătire); în acest caz clisma baritată nu
se va putea efectua tehnic
Pregătirea şi îngrijirea pacientului pentru plasarea

unei sonde de tamponament esofagian Sengstaken
Blakemore
 pacientul trebuie internat într-un serviciu de terapie
intensivă şi să existe cel puţin un eşec la tratamentul
endoscopic, cu instabilitate hemodinamică sau dacă
pacientul refuză tratamentul endoscopic (care este
preferabil)
 poziţionarea pacientului în semidecubit cu corpul la cca
45 de grade faţă de linia orizontală
 explicarea procedurii şi beneficiilor ei
 va fi invitat să coopereze la procedură
 pregătirea trusei: sondă, pensă, seringi, pahar cu apă,
sistem de ancorare cu contragreutate
 linie venoasă (una sau mai multe)
 plasmă sau albumină umană
 inhibitor de pompă de protoni în doze mari parenteral
 hemostatice parenteral
161
 eventual octreotide sau somatostatin la recomandarea

medicului
 susţinere volemică conform cu recomandările
medicului
 bilanţul periodic, la intervale scurte al parametrilor
vitali: TA, puls, respiraţii
 bilanţul periodic al aspectului tegumentelor în periferie,
prezenţa transpiraţiilor, stării psihice, stării de
conştienţă
 supravegherea pacientului postprocedural: parametri
vitali, durere, aspirat pe sondă (sânge proaspăt sau
vechi?, lavaj gastric cu apă rece), liniile venoase cu
tratamentele recomandate, analize de laborator la
intervalele recomandate de medic, transfuzia de sânge
dacă este cazul.
Pregătirea pacientului pentru paracenteză presu-

pune:
 explicarea necesităţii paracentezei în vederea obţinerii
consimţământului informat
 susţinerea psihică a pacientului
 evaluarea parametrilor hemodinamici: TA şi puls
 organizarea locului paracentezei: de obicei se face la
patul pacientului dar se poate face şi în sălile de
explorări imagistice (ecografie) dacă ascita este
închistată şi este nevoie de ghidaj ecografic
 poziţionarea pacientului în decubit lateral stâng, cu
capul ridicat pe o pernă mai înaltă
162
 plasarea unui câmp sub abdomenul pacientului, câmp
care trebuie sa depăşească marginea patului
 pregătirea trusei pentru paracenteză în cazul în care
spitalul nu dispune de truse standard: dezinfectant
pentru tegumente (alcool iodat), tampoane pentru
dezinfecţia tegumentară ce se va face în trei etape, ace
pentru paracenteză (se aleg ca lungime în funcţie de
grosimea peretelui abdominal al pacientului apreciată
orientativ şi prin pliul cutanat iar ca grosime în funcţie
de vâscozitatea aşteptabilă a ascitei ce se va extrage),
seringi pentru recoltarea lichidului de ascită, tubulatura
pentru evacuarea lichidului de ascită (tuburi de
perfuzor), vas mare de stocare temporară şi măsurare a
cantităţii de lichid evacuată (găleată sau borcan mare),
compresă pentru a fi ataşată în final la locul de puncţie,
leucoplast pentru fixare.
 asistenta va efectua dezinfecţia tegumentelor după care
medicul va face puncţia propriu-zisă şi extracţia de
lichid pentru examene de laborator
 asistenta va prelua imediat după detaşare seringa cu
produsul biologic şi va înmâna imediat medicului
tubulatura de evacuare pentru a fi conectată la acul de
puncţie
 va poziţiona vasul colector astfel încât lichidul evacuat
să curgă liber de la o oarecare distanţă fără ca
extremitatea distală a tubului de evacuare să atingă
vasul colector sau lichidul deja evacuat
163
 după ce medicul va retrage acul de puncţie, va

comprima bine tegumentul în zona puncţiei pentru
prevenirea fistulizării pe traiectul de puncţie
 va plasa o compresă sterilă fixată cu leucoplast pe
orificiul de puncţie pentru 24 de ore după care o va
detaşa lăsând locul puncţiei liber
 reevaluare hemodinamică: TA şi puls
 la recomandare medicului va monta o perfuzie
intravenoasă în vederea reechilibrării volemice dacă
este cazul
 după paracenteză se va monitoriza diureza cu exactitate
în următoarele 24 de ore precum şi posibila apariţie a
febrei şi simptomatologiei dureroase abdominale
 dacă după paracenteză pacientul face fistulă ascitică va
comprima din nou cu un tampon cu alcool sanitar sau
alcool iodat locul de puncţie apoi se va realiza un
pansament compresiv gros şi va anunţa medicul
Pregătirea pacientului pentru plasarea unei sonde de

aspiraţie nazo-gastrică presupune:
 informarea pacientului, explicarea procedurii pentru a
coopera
 plasarea pacientului în poziţie ridicată, de preferat în
şezut sau cu corpul ridicat sprijinit de mai multe perne
 pregătirea sondei, a seringilor, leucoplastului pentru
fixarea sondei după plasare şi a vasului cu apă
 monitorizarea pacientului: puls, TA, respiraţii
164
Pregătirea pacientului pentru o clismă de evacuare
presupune:
 informarea pacientului despre importanţa efectuării
clismei de evacuare, despre modalitatea în care se
efectuează
 susţinerea psihică a pacientului
 plasarea pacientului într-o încăpere specială îngrijirilor
medicale sau într-un compartiment în care să aibă
intimitate în decubit lateral stâng cu coapsele uşor
flectate pe abdomen
 pregătirea irigatorului şi a apei de clismă, eventual, la
recomandarea medicului şi a unor medicamente ce pot
fi introduse prin clismă (lactuloză etc)
 umplerea irigatorului cu lichidul de clismă,
 evacuarea aerului din tubulatură
 lubrefierea canulei irigatorului
 efectuarea unui tuşeu rectal
 introducerea canulei irigatorului în rect
 eliberarea lichidului de clismă progresiv, lent, în funcţie
de toleranţa pacientului până la evacuarea completă a
vasului irigatorului
 nu se retrage imediat canula ci după un scurt timp de
aşteptare
 retragerea canulei din rect cu recomandarea ca
pacientul să încerce să ţină clisma câteva minute pentru
a avea timp de ascensiune pe colon
 monitorizarea finală a pulsului şi TA
165
 pacientul nu se va ridica brusc de pe patul unde s-a

efectuat clisma ci lent, stând la marginea patului câteva
minute înainte de a se ridica în picioare
Pregătirea pacientului pentru puncţia biopsie

hepatică presupune:
 informarea pacientului cu privire la necesitatea acestei
proceduri
 verificarea faptului de a avea recoltate recent analize cu
privire la coagulare: TS, TC, INR, APTT, IP,
trombocite, deoarece metoda este sângerândă
 pregătirea locului prin plasarea pacientului în decubit
dorsal cu mâna dreaptă ridicată sub cap pentru a mări
spaţiile intercostale corespondente locului de puncţie
 pregătirea trusei (standard)
 pregătirea accesoriilor: ac pentru anestezia locală,
seringă, anestezic (xilină 1%), tampon de dezinfecţie a
tegumentelor, soluţie de dezinfecţie tegumentară (alcool
iodat), compresă sterilă şi leucoplast pentru a proteja
locul după procedură, flacon de depozitare temporară a
specimenului de biopsie până la preluarea acestuia în
laboratorul de amatomie patologică
 va face dezinfecţia tegumentelor cu alcool iodat în trei
rânduri
 va înmâna medicului o seringă cu xilină 1%, cca 5ml, la
care va fi ataşat acul de anestezie
 va prelua acestea după efectuarea anesteziei locale
166
 va înmâna medicului acul de puncţie hepatică montat la
seringa lui în care se află 2-3 ml de ser fiziologic după
ce va scoate aerul de pe lumenul acului
 va prelua de la medic acest sistem după ce medicul a
efectuat puncţia şi a degajat fragmentul biopsiat din
lumenul acului în flaconul de preluare prin apăsare pe
pistonul seringii
 după efectuarea puncţiei va plasa o compresă sterilă la
locul puncţiei pe care o va fixa compresiv cu leucoplast
 va avea în vedere evacuarea corespunzătoare a
deşeurilor medicale în conformitate cu regulametele în
vigoare (ace separat, produse contaminate separat,
restul materialelor separat)
 va monitoriza pacientul: TA, puls, stare generală,
durere
 la recomandarea medicului va plasa o perfuzie
intravenoasă cu medicaţia stabilită de medic
167
168
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Alfaro R. Applying Nursing Diagnosis And Nursing
Process. A step-by-step guide. second Edition.
2. Borundel C. Medicină internă pentru cadrele medii.
Editura ALL, 2009.
3. Dictionarul Bailliere de nursing. Editura Weiller and
Wells.
4. Dorobanţu E. 1150 de teste de nursing. Editura Viaţa
Românească, 2008.
5. Fergusson. Nursing. third Edition, 2010.
6. Henderson V. Basic Principles of Nursing Care, 1997.
7. Henderson V. The Nature of Nursing: A Definition of
Its Implications for Practice, Research and Education,
1991.
8. Mc Graw Hill. Nurse's Dictionary. Third Edition.
Paperback, 2009.
9. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului (cartea
asistentului medical). Editura Medicală 2012.
10. Oxford english for careers NURSING 1 - Students
Book
11. Oxford english for careers NURSING 2 - Students
Book
12. Titircă L. Ghid de nursing cu tehnici de evaluare si
ingrijiri corespunzatoare nevoilor fundamentale - Vol. I.
Editura Viaţa romanească, 2008.
13. Titircă L. Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către
asistenţii medicali. Editura Viaţa Medicală, 2008.
14. Titircă L. Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de
asistenţii medicali. Editura Viaţa românească, 2006.
15. Titircă L. Urgenţele Medico-Chirurgicale (sinteze).
Editura Medicală 2013.
169
170
ABREVIERI
AINS: antiinflamtorii nestroidice

APT: alimentaţie parenterală totală
BC: boala Crohn
BRGE: boala de reflux gastroesofagian
BII: boala inflamatorie intestinală
CCR: cancer colo-rectal
CE: cancer esofagian
CG: cancer gastric
CHT: chimioterapie
CP: cancer pancreatic
CT: computertomografie
ECL: enterocromafin-like
ERCP: colangiopancreatografie retrogradă endoscopică
Hp: Helicobacter pylori
IG: intestinul gros
IMC: indicele de masă corporală
IS: intestinul subţire
MRI: imagistică prin rezonanţă magnetică
PA: pancreatita acută
PC: pancreatita cronică
RCUH: rectocolita ulcero-hemoragică
SDE: spasm difuz esofagian
SII: sindromul de intestin iritabil
TA: tensiune arterială
UD: ulcer duodenal
UG: ulcer gastric
171

Ghid Ingrijiri Gastro

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Ingrijiri Gastro

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ELENA GOLOGAN GABRIELA ŞTEFĂNESCU

Editura „Gr. T. Popa”, U.M.F. Iaşi

Coperta: Marius Atanasiu

Tehnoredactare computerizată: ing. Sorin Popescu

Editura „Gr. T. Popa”

Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin autorului şi Editurii „Gr. T.

Tiparul executat la Tipografia Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" Iaşi

GOLOGAN Elena Medic primar medicina interna şi

ŞTEFĂNESCU Medic primar gastroenterologie - Institutul de

TIMOFTE Oana Medic rezident gastroenterologie - Institutul

UNGURIANU Medic rezident gastroenterologie - Institutul

Evoluţia tehnicii medicale din ultimele decenii a impus

CAP 1. BOLILE ESOFAGULUI ........................................... 11

CAP 2. BOLILE STOMACULUI.......................................... 27

CAP 3. BOLILE INTESTINULUI SUBŢIRE ..................... 49

CAP 4. BOLILE INTESTINULUI GROS ............................ 69

CAP 5. BOLILE COLECISTULUI ŞI

CAP 6. BOLILE PANCREASULUI ................................... 107

CAP 7. BOLILE FICATULUI............................................. 125

CAP 8. PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ........................................... 169

ABREVIERI .......................................................................... 171

Abordarea celor mai frecvente afecţiuni digestive din

Fiecare capitol are urmatoarea structură:

Procesul de nursing este abordat din perspectiva

Un capitol aparte se referă la pregătirea pacientului în

1. Ideea de bază a nevoii fundamentale

Afecţiunile esofagului sunt extrem de variate ca

2. Procesul de nursing raportat nevoilor fundamen-

2.1. Orientarea diagnostică prin anamneză sau

 caracterului: acid, bilios, alimentar

2.2. Analiza şi interpretarea datelor în vederea unei

stenozei (calibrul ei) ceea ce face ca uneori pacienţii

2.2.4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postura

pentru afecţiuni esofagiene (esofagoplastie,

2.2.9. Nevoia de a evita pericolele poate fi afectată

2.2.12. Nevoia de a trăi conform credinţelor

2.3. Stabilirea unui plan de lucru presupune:

 alimentaţia pacientului conform cu indicaţiile

2.4. Realizarea propriu-zisă a tratamentelor, proce-

etapă a digestiei; nu se vor servi mesele contra

 somnul unui pacient cu BRGE sau hernie hiatală

2.5. Evaluarea activităţii efectuate

medic-asistentă va decide care este cea mai bună măsură de

4. Impactul psihosocial al afecţiunilor esofagiene este

5. Personalizarea dietelor este extrem de importantă la

II. BOLILE STOMACULUI

1. Ideea de bază a nevoii fundamentale

Stomacul este un organ plasat în succesiunea

În ciuda evoluţiei farmaceutice rapide şi vaste pacienţii

2. Procesul de nursing raportat nevoilor fundamen-

2.1. Orientarea diagnostică prin anamneză sau

efort fizic sau la anumite alimente, după anumite

 tipul de alimentaţie: junkfood, vegetariană,

2.2. Analiza şi interpretarea datelor în vederea unei

 refluxul gastroesofagian ca expresie a unei hernii

4 ore ceea ce îl va face dependent de alimentaţia de

 la cei cu sindrom dumping se constată o limitare a

hematochezia (scaun cu sânge roşu sau vişiniu ce

2.2.6. Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca poate fi

speciale la care un pacient adinamic şi eventual

 caşexia sau marasmul nutriţional secundar

2.3. Stabilirea unui plan de lucru presupune:

sau parenterală cu tipul, cantităţile şi ritmul