Cuprins:

1. Introducere……………………………………………………….2
2. Definirea si functiile Argoului ......................................................3
3. Argoul ca limbaj special……………………………………........4
4. Argoul ca vocabular……………………………………………...5
5. Argoul ca normă…………………………………………………6
6. Funcţiile argoului în actul de comunicare…………………….....7
7. Stilistica argoului în comunicarea prin intermediul internetului...8
8. Concluzie si recomandari………………………………………..9
9. Bibliografie……………………………………………………..10

„Argoul este drojdia şi suflul unor procese mereu active în limbaj, prin care spuma şi mizeria sînt aruncate la suprafata,
cel mai adesea pentru a disparea, uneori pentru a se depune şi cristaliza.”
Walt Whitman

1. Introducere

Argoul este un fenomen liber, mereu deschis spre schimbari, fiecare generatie contribuind la imbogatirea
vocabularului argotic. A luat nastere din eternal nevoie de a incalca regulile si de a se exprima cit mai
elocvent. De-a lungul timpului, sensurile termenului “argou” au fost diferite datorita conceptiilor fiecarei
epoci. Astfel exista mai multe intelesuri acceptate fiind definit ca dialect, limbaj special, lexic parazit,
ramificatie speciala a limbii sau a vocbularului care apartine fie unor clase, grupuri sociale considerate pe o
treapta sinferioara a societatii, fie celor de anumite virste, (elevi, student), fie celor care practica anumite
meserii.
Dupa scimbarea regimului politic in 1989, apare si o oarecare libertate a limbajului , atit in presa cit si in
exprimarea zilnica.
1
Se apelează mult mai des la elementele argotice nu doar oral, ci şi în scris, îndeosebi în publicaţiile presei.
Argoul se identifică fie cu limbajul popular, fie cu cel familiar, fie cu ambele.
Această idee a fost susţinută de-a lungul istoriei de către specialişti. Vorbirea argotică este o abatere de la
norma consacrată, motivată prioritar pe plan sociologic şi afectiv. Se alimentează atât din limba generală, cât
şi din limblile straine si nu inventeaza civinte noi, decit foarte rar, ci doar schimba total sensul cuvintelor, ia
acest fapt constind originalitatea termenilor argotici. N e v o i a c o n t i n u ă d e n o u t a t e e s t e m e n ţ i n u t ă
p r i n capacitatea termenilor argotici de a-şi deforma la nesfârşit sensul şi forma, capacitate determinata de
lipsa de precizie a vocabularului limbilor naturale.
.Argoul modern este o expresie a fanteziei, a inteligenţei, a dinamicii şi a jocului verbal evidentă mai ales la elevi şi
studenţi. Felul în care aceştia pot jongla cu termenii argotici poate fi perceput ca o dovadă a agerimii lor. De
asemenea, poate fi luat şi ca o provocare, fiind considerat de către tinerii v o r b i t o r i d r e p t
o d o v a d ă d e e m a n c i p a r e . T o t u ş i , d e l a o v â r s t ă , t i n e r i i conştientizează noţiunea de
licenţă lingvistică,  încercând în cadrul şcolii sau al altor instituţii să elimine termenii argotici, consideraţi
interzişi.

2. Definirea si functiile Argoului

Limbaj convențional al unui grup social care, spre a nu fi înțeles de restul societății, folosește cuvinte
speciale (regionale și străine), dă sensuri noi unor cuvinte cunoscute etc. Are un vocabular special, alcătuit
din cuvinte din limba comună, dar cu alte sensuri decât cele cunoscute, din cuvinte regionale și din cuvinte
străine. El este întrebuințat cu structura gramaticală a limbii din țara în care se folosește. Elemente cunoscute
de masa vorbitorilor și tocite ca semnificație sunt folosite, nerecomandabil, și de unii militari în termen, de
studenți sau de elevi. Apariția unor asemenea elemente în vorbirea cuiva scade prestigiul persoanei
respective, face o impresie neplăcută.

Functiile Argolului

Argoul are două funcții:

a) de a încifra conținutul unui mesaj
b) de a diferenția „grupul social respectiv“ de majoritatea celorlalți vorbitori.

3. Argoul ca limbaj special

„Argoul este un limbaj special, dar nu orice limbaj special este, în mod necesar, un argou” (Niceforo, 1912:
9). Aceasta afirmatie rezuma una din cele mai îndelungate şi mai des invocate ipoteze cu privire la
identitatea argoului. Aceasta conceptie a fost acceptata fara prea multe rezerve de lingvişti renumiti. De
pilda, J. Vendryes (1939: 293) defineşte limba specială drept „o limba care nu este întrebuintata decît de
grupuri de indivizi aflati în situatii speciale. (...)

În concluzie, argourile sînt limbi speciale: şcolarii, meşteşugarii, raufacatorii folosesc între ei un limbaj
conventional”.

Aşadar, concepte precum limbaj special sau limbă special sînt strîns legate de cercetarea limbii din
perspectiva sociologica. Ipostazele metalingvistice ale unui cuvînt marginal. La începutul secolului trecut –
cînd co-variatia sociolingvistica nu reprezenta înca un obiect de cercetare pentru o disciplina situate la
graniaa dintre sociologie şi lingvistica – conceptul impus în epoca pentru a denumi particularitatile din

2
vorbirea unor anumite categorii sociale a avut în vedere finalitatea „speciala” a comunicarii argotice:
încifrarea conventionala a semnificatiei.

În conceptia lui Van Gennep, conceptul de limbă special corespunde unei simplificari metodologice. Orice
limbă special este rezultatul procesului normal şi universal de diferentiere
lingvistica care se petrece în evolutia limbii comune. Varietatile de limba, reprezentate, în conceptia lui Van
Gennep de sintagma limbă specială, reprezinta „un corolar al împartirii, normale, de altfel, în societati
generale şi societati restrînse”.

Ca procedeu „de diferentiere absolut normal”, limbajul special este, sub aspect lexico-semantic, caracterizat
de selectia unor cuvinte, în functie de situatia de comunicare în care este întrebuintat. De exemplu, orice
cercetator interesat, într-un fel sau altul, de lumea hotilor va observa în vorbirea acestora cuvinte, sintagme şi
expresii referitoare la tipurile de furt, la instrumentele de intrare prin efractie, la obiectele furate etc., adica
un ansamblu de notiuni şi sfere conceptuale care reflecta preocuparile acestor vorbitori. Din perspectiva
semantica, multe dintre cuvintele şi expresiile argotice considerate de Guiraud (1956: 32) „cuvinte tehnice”
fac referire la diverse aspecte ale realitatii, aşa cum sînt ele interpretate în viziunea raufacatorilor. De
exemplu, cînd un detinut foloseşte cuvîntul dialectal pîrnaie (‛oala de lut’) pentru a denumi închisoarea, în
plan semantic se
observa actualizarea unei trasaturi semice comune celor doi. Ipostazele metalingvistice ale unui cuvînt
marginal termeni, [spaţiu întunecos], asocierea fiind de tip analogic: oala de lut este pentru alimente ceea ce
închisoarea este pentru om.

4. Argoul ca vocabular

Atestarea scrisa a argoului a ridicat o importanta problema de cercetare. Imposibilitatea tehnica de a

reproduce enunturi din limba vorbita i-a determinat pe culegatorii şi pe cercetatorii din prima jumatate a
secolului trecut sa puna în lumina specificul functional-expresiv al vocabularului argotic, fara a mai dezbate
chestiunea existentei unor particularitati morfo-sintactice, fapt ce ar fi contribuit la sprijinirea ipotezei ca
argourile sînt limbaje, nu simple ansambluri lexicale. La începutul secolului al XX-lea, conştiinta ca limba
este formata din doua mari compartimente, gramatica şi lexicul, a favorizat raspîndirea ipotezei ca argoul
este un vocabular grefat pe scheletul gramatical al limbii. Prin urmare, cercetarea argourilor cu instrumentele
metodologice şi terminologice ale lexicologiei a fost considerata o modalitate adecvata de
descriere a vorbirii unor categorii sociale marginalizate.

Unul din primii adepti ai acestei ipoteze a fost Albert Dauzat, care, într-una din lucrarile fundamentale
asupra argoului francez, afirma ca individualitatea limbajelor argotice poate fi evidentiata doar la nivelul
vocabularului, întrucît sintaxa este cea a limbii generale: „Se ştie ca argourile nu difera, în principiu, decît
prin vocabulary de limba pe care sînt grefate. Studiul argourilor este, în esenta, istoria cuvintelor” (Dauzat,
1929: 53).

Analizat din perspectiva solidaritatii dintre cuvînt şi enunt, dintre forma şi sens, argoul nu apare doar ca
vocabular, ci devine expresia unei viziuni asupra lumii şi reprezinta, din punct de vedere functional, una din
multiplele modalitati de valorificare a convergentei dintre cele patru dimensiuni constitutive ale oricarui act
de comunicare: fonematica, semantica, sintactica şi stilistica (cf. Irimia, 1999: 28). Cercetarea argoului doar
ca inventar de cuvinte se dovedeşte o întreprindere ştiintifica incompleta, care nu pune în lumina
complexitatea legaturilor pe care omul le stabileşte, prin limbaj, cu lumea.

3
 5. Argoul ca normă

Manifestarea expresivitatii argotice poate fi dezbatuta din perspectiva trihotomiei sistem – norma – vorbire
(Coşeriu, 2004: 11-115), avînd în vedere ca, în acceptia savantului român, expresivitatea se constituie ca
obiect de cercetare al stilisticii, nu numai la nivel colectiv, ci şi la nivel individual.

Mai precis, tripartitia sistem – normă – vorbire presupune întelegerea conceptului de normă ca model de
realizare în vorbire a opozitiilor functionale din sistemul limbii:

a) norma este „primul grad de abstractizare (...) care contine numai ceea ce în vorbitul concret este repetitie
de modele anterioare” (Coşeriu, 2004: 97);
b) norma „implica eliminarea a tot ceea ce în vorbit este aspect total inedit, varianta individuala, ocazionala
sau momentan?” (ibidem);
c) norma pastreaza „numai aspectele comune care apar în actele lingvistice considerate şi în modelele lor”
(ibidem).

În raport cu sistemul, considerat „al doilea grad de abstractizare sau formalizare”, norma este „simpla
obişnuinta”, „simpla traditie constanta” sau „element comun în vorbirea întregii
comunitati” (Coşeriu, 2004: 98). În acceptia de model, norma . se manifesta în vorbire prin folo-
sirea repetata şi constanta a unor elemente de limba şi reprezinta asumarea unei traditii de întrebuintare a
semnelor limbii într-o comunitate de vorbitori. Avînd în vedere ca argoul este format din elemente de limba
constituite prin valorificarea repetata a unor modele de semnificare întrebuintate constant în anumite
comunitati de vorbitori, se poate aprecia ca argotismele sînt „variante facultative” sau „variante
combinatorii” în raport cu organizarea sistemului limbii întemeiat numai pe ceea ce este „pertinent din punct
de vedere functional” (Coşeriu, 2004: 98).
Validarea ipotezei ca argoul este o norma ar avea avantaje certe în studierea fenomenului. Considerînd ca
argoul este o norma care se constituie în plan colectiv şi se manifesta în plan indivi- dual, ipotezele
anterioare sînt integrate într-o viziune coerenta şi unitara asupra identitatii lingvistice şi a potentialului
expresiv al argourilor. Sub denumirea generica ARGOU , pot fi grupate mai multe variante de realizare a
normei, a caror existenta, dezvoltare şi functionare poate fi evidentiata în interactiunile verbale din cadrul
unor comunitati sociolingvistice cum ar fi grupurile de raufacatori, detinuti, şcolari (elevi şi studenti),
militari, consumatori de droguri, minoritati sexuale. Între aceste realizari differentiate ale normei se dezvolta
raporturi de interdependenta, generate de dinamica limbii în relatie cu cea sociala.

Din perspectiva functiilor dominante în actele de comunicare în care se folosesc cuvinte şi expresii argotice,
se poate aprecia ca:
a) functia stilistica este dominanta în actul de comunicare;
b) functia referentiala are caracterul unei functii criptice;
c) functia expresiva are continutul unei functii identitar-ludice;
d) atît functia criptica, cît şi cea expresiva sînt modalizate, uneori, de functia poetica.

6. Funcţiile argoului în actul de comunicare

4
Intentia membrilor unui grup de a pastra secretul conversatiei determina particularizarea functiei referentiale
într-o functie criptica (numita în unele lucrari şi functie criptologica ). Functia criptica asigura caracterul
închis al semnificatiilor termenilor argotici şi circulatia pe arii restrînse a unittailor lexicale cu semnificatie
ermetica. Actiunea functiei criptice întareşte coeziunea sociolingvistica a grupurilor de argotizanti cu
interese şi preocupari comune. În acelaşi timp, ea determina specializarea unor cuvinte şi expresii care
denumesc anumite notiuni. Conversatia în care apar termeni argotici este încadrata de unii cercetatori în
cadrul stilurilor informale (Partridge, 1950; Andersson & Trudgill, 1990; Eble, 1996). Sub actiunea unei
functii ludice (Eble, 1996; Goudaillier, 1997), expresivitatea cuvintelor şi sintagmelor argotice se dezvolta
uneori prin conotatii
umoristice sau ironice.

Jean-Pierre Goudaillier considera ca identitatea functionala a argoului se dezvolta prin actiunea a trei functii:
funcţia criptică, funcţia ludică şi funcţia identitară.

Conform aprecierilor sale, functia criptica are rolul de a încifra mesajul, functia ludica determina
expresivitatea termenilor argotici, iar functia identitara asigura coeziunea de grup.
În cazul argoului, se poate observa ca, în vreme ce functia criptica reprezinta actualizarea raportului semn –
referent, functia identitara şi cea ludica au, în esenta, acelaşi continut întrucît reflecta existent raportului
locutor – semn (expresivitatea unor cuvinte şi sintagme argotice pune în lumina atitudinea emitatorului fata
de referent). Indiferent de terminologiile propuse de diferite studii despre natura argoului, se observa ca
funcţia expresivă a actului de comunicare primeşte continutul unei funcţii identitar-ludice, carei actiune este
conditionata de mai multi factori precum: determinarile psihosociale (Sainéan, 1907; Niceforo, 1912;
Dauzat,
1929; Iordan, 1975), atitudinea critica fata de indivizii din afara grupului (Eble, 1996; Stenstrom, 2000) şi
refuzul de a accepta anumite canoane generale impuse în societate. Ironia reprezinta, dupa Dauzat (1929:
157), o marca stilistica fundamentala pentru evidentierea expresivitatii argotice, aspect subliniat şi de Patton
(1980: 271), care sustine ca „argoul (...) cuprinde numai acele elemente a caror expresivitate, în sens larg,
poate fi numita peiorativa”. Cu ajutorul metaforei sau metonimiei, vorbitorii impun, în conversatie, efecte
ironic-umoristice. În aceasta privinta, pentru a ilustra cîmpul semantic al notiunii de prost, Andersson &
Trudgill (1990: 88 ş.u.) citeaza 129 de cuvinte şi sintagme adunate de la 55 de copii cu vîrste cuprinse între
13 şi 14 ani. Cei mai interesan?i termeni ilustreaza trecerea de la abstract la concret: cap de muscă, pinguin,
papagal, cîrnat etc. Folosirea argoului în conversatie ilustreaza dinamica limbii vorbite. Prin expresivitatea
de tip peiorativ, argoul reflecta, din punct de vedere stilistic, valorile promovate în interiorul anumitor
grupuri de vorbitori.

7. Stilistica argoului în comunicarea prin intermediul internetului

Deşi este o norma care se manifesta în limba vorbita, argoul a patruns treptat în limba scrisa. În perioada
actuala, cea mai importanta valorificare contextuala a valentelor expresive argotice se manifesta în
interactiunile verbale dintre utilizatorii de internet.

Dominate de principiul economiei în limba, schimburile de replici dintre internauti se constituie într-o
varietate hibrida, rezultata din întrepatrunderea oralitatii cu scrierea. Dezvoltarea acestui amplu fenomen
contemporan, numit „oralitate transcrisa” (Zafiu, 2001: 278 ş.u.), a fost favorizata de aparitia noilor
tehnologii de comu- nicare care au determinat o extindere fara precedent a unor modalitati interactive de
comunicare verbala prin intermediul programelor electronice de tip e-mail, chat, messenger, forum. Aceasta
diversificare este descrisa de David Crystal (2006), care recurge la notiuni precum „Netspeak” şi „e-
discourses” (e-dis-cursuri), pentru a propune disocieri între varietati precum „limbajul e-mailurilor”,
„limbajul forumurilor (engl. chatgroups)”,
5
„limbajul lumilor virtuale (engl. MUDs)”. Daca unele dintre aceste variante de comunicare suplinesc tipuri
traditionale de comunicare prin limba scrisa (programele e-mail reprezinta versiuni electronice ale scrisorilor
poştale şi pot fi considerate ilustrari electronice ale stilului epistolar), altele au fost create cu scopul de a
facilita
schimbul rapid de replici între locutori aflati la mare distanta dar în prezenta temporala.

Dezvoltate ca instrumente de comunicare ce permit schimbul spontan de replici între protagonişti,

programele
de chat (conversatie) şi messenger (mesagerie) au fost concepute pentru o comunicare scrisa rapida, care sa
permita interactiune verbala dupa modelul comunicarii orale. De altfel, unele dintre programele de
mesagerie au optiunea de a efectua convorbiri de tip telefonic sau însotite de imagini în timp real
(videoconferinte).

Impactul acestor programe pe piata mondiala a mijloacelor de comunicare audio şi video a fost uriaş.
Costurile foarte reduse sau caracterul gratuit al unor programe de telefonie şi videotelefonie au determinat
numeroase companii de telecomunicatii sa-şi adapteze strategia de extindere pe piata, prin includerea
posibilitatii de
conectare la internet. Pentru cercetarea ştiintifica, raspîndirea acestor tehnologii a deschis orizonturi noi de
interes. Ca obiect de cercetare al semio- ticii, comunicarea prin intermediul internetului reprezinta, la ora
actuala, unul din cele mai fertile domenii de studiu.
Din punct de vedere lingvistic, studierea mijloacelor de comunicare care au favorizat întrepatrunderea
limbii cu alte sisteme de semnificare de natura audiovizuala şi au accentuat pluralitatea întrebuintarii
semnelor ar putea impulsiona largirea perspective interdisciplinare în descrierea unor fenomene legate de
întrebuintarea limbii în comunicarea umana.
În sens mai restrîns, din perspectiva stilistica, dezvoltarea acestui fenomen poate contribui la aparitia unor
noi tipuri de manifestari expresive sau la diversificarea celor deja existente. Sub influenta comunicarii prin
intermediul internetului, configuratia stilistica a limbii ar putea înregistra noi variante ale stilurilor informale
(stilul conversatiei, stilul epistolar) sau functionale (stilul publicistic, stilul beletristic, stilul ştiintific).
Cercetarea stilistica a noilor forme de comunicare verbala prin intermediul internetului nu poate neglija
valentele expresive ale întrebuintarii limbii în schimburile informale de replici între utilizatori.
Ca parte integranta a ansamblului de norme care constituie identitatea lingvistica şi expresiva a
conversatiei,
argoul este folosit într-o mare varietate de interactiuni verbale, fapt pentru care am considerat necesara
prezentarea sistematica a unor particularitati expresive generate de folosirea argoului în interactiunea verbala
prin intermediul internetului. Scopul acestei prezentari este de a valida ipoteza privind existenta unei norme
argotice comune, care include elemente lingvistice cunoscute unui numar mare de vorbitori şi a caror
valorificare expresiva subliniaza spiritul inovator al protagoniştilor actului de comunicare (în varianta sa
electronica), tendinta lor de a folosi o exprimare inedita, în raport cu libertatile permise de sistemul limbii,
cu limitarile normative şi în functie de conştiintalingvistica a fiecaruia.

8. Concluzie

Cercetarea Argoului, este o tema destul de interesanta si captivanta. Preocupindu-ma de aceasta tema am
reusit sa aflu multe lucruri noi de care sper sa am folos in viitor. Dar este si partea negativa in aceasta
cercetare. Cu parere de rau am intilnit mari dificultati la culegrea informatiei necesare, bibliotecile sunt
saraci in informatii de care am avut nevoie iar internetul sa zgircit sa-mi ofere informatii in de-ajuns. Toata
informatia prezentata am fost nevoita sa o caut de pe un site pe altul si tot odata sa selectez fraze de pe
diverse pagini pentru a face un tot intreg.
Dar in fine, sper sa ma discurcat !

Recomandari
6
Blamabil sau viu, limbajul argotic este o realitate a limbii noastre. Este chiar şi o realitate a cărţilor, deci şi a
traducerilor. Nu putem face abstracţie de el, pentru că acesta defineşte diverse laturi ale societăţii.
Este lăudabil aportul oamenilor care contribuie, conştiincioşi, la dezvoltarea carorva surse argotice, cum ar
fi dictionarul de argouri. Ceea ce nu ar fi de rau s-o facem cu totii în măsura în care putem.

9. Bibliografie

1. Coman, Lupu, 1972, „Observatii asupra argoului studentesc”, în Limbă şi literatură, nr.
3, p. 349.
2. Coşeriu, Eugeniu, 2004, Teoria limbajului şi lingvistica generală. Cinci studii, Editura
Enciclopedica, Bucureşti.
3. Croitoru-Bobârniche, Nina, 1996, Dicţionar de argou al limbii române, Editura Arnina,
Slatina
4. https://ru.scribd.com/doc/44162823/Argoul
5. http://traducatordecarte.blogspot.com/2010/10/cateva-vorbe-despre-argou.html
6. http://tomegea.wordpress.com/2010/01/01/argoul-arie-lingvistica-definitie/